1

Prin recursul formulat, domnul Patrick Breyer solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 15 decembrie 2021, Breyer/REA (T‑158/19, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2021:902), prin care i‑a fost respinsă în parte acțiunea având ca obiect anularea deciziei Agenției Executive Europene pentru Cercetare (REA) din 17 ianuarie 2019 [ARES (2019) 266593] (denumită în continuare „decizia în litigiu”), prin care i s‑a refuzat accesul la anumite documente referitoare la proiectul „iBorderCtrl: Inteligent Portable Control System” (denumit în continuare „proiectul iBorderCtrl”), instituit în cadrul Programului‑cadru pentru cercetare și inovare „Orizont 2020” (2014-2020) (denumit în continuare „programul Orizont 2020”).

2

Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76) definește principiile, condițiile și limitele dreptului de acces la documentele acestor instituții.

3

Considerentul (2) al acestui regulament are următorul cuprins:

„Transparența permite asigurarea unei mai bune participări a cetățenilor la procesul de decizie, garantând o mai mare legitimitate, eficacitate și responsabilitate a administrației față de cetățeni într‑un sistem democratic. Transparența contribuie la consolidarea principiilor democrației și drepturilor fundamentale, astfel cum sunt acestea definite în articolul 6 din Tratatul UE și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene [denumită în continuare «carta»].”

4

Articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede că orice cetățean al Uniunii Europene are drept de acces la documentele instituțiilor, sub rezerva principiilor, a condițiilor și a limitelor definite de acest regulament.

5

Articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, intitulat „Excepții”, prevede la alineatul (2):

„Instituțiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției:

[…]

cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.”

6

Articolul 6 alineatul (1) din același regulament prevede că „[s]olicitantul nu este obligat să își motiveze cererea”.

7

Articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 de stabilire a statutului agențiilor executive cărora urmează să li se încredințeze anumite sarcini în gestionarea programelor comunitare (JO 2003, L 11, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 256) prevede la alineatul (1) primul paragraf:

„Agențiile executive intră sub incidența Regulamentului [nr. 1049/2001] în cazul prezentării unor cereri de acces la documentele aflate în posesia acestora.”

8

Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare și diseminare pentru Programul‑cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – „Orizont 2020” și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006 (JO 2013, L 347, p. 81) a fost abrogat de la 1 ianuarie 2021, mai precis după adoptarea deciziei în litigiu, prin Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului‑cadru pentru cercetare și inovare Orizont Europa, de stabilire a normelor sale de participare și de diseminare și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1290/2013 și (UE) nr. 1291/2013 (JO 2021, L 170, p. 1). În consecință, acest prim regulament rămâne în orice caz aplicabil în speță.

9

Articolul 3 din Regulamentul nr. 1290/2013 prevedea:

„Sub rezerva condițiilor stabilite în acordurile, deciziile sau contractele de punere în aplicare, orice date, cunoștințe și informații comunicate cu restricții de confidențialitate în cadrul unei acțiuni rămân confidențiale, ținând cont, în mod corespunzător, de dreptul Uniunii referitor la protecția informațiilor clasificate și la accesul la acestea.”

10

Articolul 4 alineatul (1) din acest regulament prevedea:

„Fără a se aduce atingere articolului 3, Comisia [Europeană] pune la dispoziția instituțiilor, organismelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a oricărui stat membru sau a oricărei țări asociate, la cerere, orice informații utile care se află în posesia sa cu privire la rezultatele generate de un participant în cadrul unei acțiuni care a primit finanțare din partea Uniunii, dacă se îndeplinesc simultan următoarele condiții:

[…]”

11

Articolul 43 alineatele (2) și (3) din regulamentul menționat prevedea:

„(2)   Sub rezerva unor restricții eventuale ca urmare a protejării drepturilor de proprietate intelectuală, a unor norme de securitate sau interese legitime, fiecare participant diseminează cât mai rapid posibil, prin mijloace adecvate, rezultatele pe care le deține. Acordul de grant stabilește termene în acest sens.

Orice obligații suplimentare cu privire la diseminare se introduc în acordul de grant și sunt precizate în programul de activitate sau planul de activitate.

În ceea ce privește diseminarea rezultatelor prin intermediul publicațiilor științifice, se oferă un acces liber în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în acordul de grant. […]

În ceea ce privește diseminarea datelor de cercetare, acordul de grant poate stabili, în contextul accesului liber și al conservării datelor de cercetare, termenii și condițiile în care se oferă accesul liber la aceste rezultate, în special cu privire la cercetarea de frontieră desfășurată în cadrul CEC [Consiliul European pentru Cercetare] și al programului FET (Tehnologii viitoare și emergente) sau în alte domenii adecvate, luând în considerare interesele legitime ale participanților și eventualele constrângeri legate de normele de protecție a datelor, de normele de securitate sau de drepturile de proprietate intelectuală. În acest caz, programul de activitate sau planul de activitate indică dacă este necesară diseminarea datelor de cercetare prin acces liber.

Se transmite o notificare prealabilă celorlalți participanți cu privire la orice activitate de diseminare. În urma notificării, un participant se poate opune diseminării dacă demonstrează că aceasta ar putea aduce prejudicii semnificative intereselor sale legitime legate de rezultatele sau informațiile preexistente. În astfel de cazuri, activitatea de diseminare nu poate avea loc până când nu se iau măsurile corespunzătoare pentru protejarea respectivelor interese legitime. Acordul de grant stabilește termene în acest sens.

(3)   Pentru a asigura monitorizarea și diseminarea de către Comisie sau organismul de finanțare relevant, participanții furnizează toate informațiile referitoare la activitățile lor legate de exploatare și diseminare, precum și documentele necesare în conformitate cu condițiile prevăzute în acordul de grant. Sub rezerva intereselor legitime ale participanților care au furnizat informațiile, aceste informații se pun la dispoziția publicului. Acordul de grant, stabilește, printre altele, termene cu privire la astfel de obligații de raportare.”

12

Istoricul litigiului și conținutul deciziei în litigiu sunt expuse la punctele 1-8 din hotărârea atacată. Pentru necesitățile prezentei proceduri, acestea pot fi rezumate după cum urmează.

13

La 19 aprilie 2016, REA a încheiat, în cadrul programului Orizont 2020, acordul de subvenționare nr. 700626 (denumit în continuare „acordul de subvenționare”) cu membrii unui consorțiu în vederea finanțării proiectului iBorderCtrl pentru o perioadă de 36 de luni începând de la 1 septembrie 2016.

14

Proiectul urmărea testarea de noi tehnologii destinate să sporească eficacitatea gestionării controalelor la frontierele externe ale Uniunii prin asigurarea unei gestionări mai rapide a călătorilor și a detectării mai rapide a activităților ilegale.

15

La 5 noiembrie 2018, recurentul a sesizat Comisia, în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001, cu o cerere de acces la mai multe documente referitoare atât la autorizarea proiectului, cât și la derularea acestuia. Această cerere a fost transmisă către REA la 7 noiembrie 2018.

16

La 23 noiembrie 2018, REA l‑a informat pe recurent că admite cererea sa de acces, în totalitate pentru unul dintre documentele solicitate, acesta fiind accesibil publicului și în parte pentru un alt document solicitat. Ea l‑a informat totodată că respinge cererea de acces în ceea ce privește celelalte documente elaborate în cursul proiectului, întemeindu‑se, pe de o parte, pe protecția vieții private și a integrității individului, întrucât unele dintre aceste documente conțineau date cu caracter personal ale persoanelor fizice participante la proiect, și, pe de altă parte, pe protecția intereselor comerciale ale membrilor consorțiului, în sensul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din acest regulament.

17

La 26 noiembrie 2018, recurentul a adresat o cerere de confirmare a accesului, acceptând ca numele persoanelor fizice implicate în proiect să fie ocultate.

18

Prin decizia în litigiu, REA a acordat un acces parțial la unele dintre documentele solicitate și a respins în rest cererea sa de acces.

19

Prin cererea depusă la grefa Tribunalului la 15 martie 2019, domnul Breyer a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu, prin care a reproșat REA, pe de o parte, în ceea ce privește documentele referitoare la autorizarea proiectului iBorderCtrl, că a omis să se pronunțe cu privire la cererea sa de acces și, pe de altă parte, în ceea ce privește documentele referitoare la derularea acestui proiect, că nu i‑a acordat decât un acces parțial la o primă serie de documente și că i‑a refuzat accesul la o a doua serie de documente, invocând protecția intereselor comerciale ale membrilor consorțiului.

20

În susținerea acestei acțiuni, recurentul a invocat două motive, dintre care numai primul este relevant pentru examinarea prezentului recurs.

21

Acest motiv, prin care critica REA că a refuzat accesul sau că nu a acordat decât un acces parțial la documentele referitoare la derularea proiectului, cuprinde două aspecte, primul întemeiat pe lipsa unei atingeri aduse protecției intereselor comerciale, în sensul articolului 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, iar al doilea întemeiat pe existența unui interes public superior care justifică divulgarea documentelor în cauză în temeiul articolului 4 alineatul (2) ultima teză din acest regulament.

22

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a anulat în parte decizia în litigiu și a respins în rest acțiunea domnului Breyer.

23

Prin decizia președintelui Curții din 4 iulie 2022, a fost admisă cererea de intervenție formulată de Comisie în susținerea concluziilor REA.

24

Prin recursul formulat, recurentul solicită Curții:

25

REA, susținută de Comisie, solicită Curții:

26

În susținerea recursului formulat, recurentul invocă un motiv unic, întemeiat în esență pe faptul că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept în evaluarea comparativă a intereselor în cauză refuzând în mod eronat să îi acorde accesul complet la documentele privind executarea proiectului iBorderCtrl, în condițiile în care interesul public de a avea acces la informații ar prevala față de interesele comerciale ale participanților la acest proiect.

27

REA contestă admisibilitatea recursului în totalitate.

28

REA arată, mai întâi, că, întrucât, prin hotărârea atacată, Tribunalul a admis în parte concluziile recurentului, acesta din urmă nu ar putea avea un beneficiu din anularea acestei hotărâri în totalitate.

29

REA arată, în continuare, că afirmațiile recurentului nu privesc motivarea hotărârii atacate, ci contextul politic mai larg al recursului, că ele se întemeiază pe considerații generale și că nu identifică în mod clar erorile de drept pe care le‑ar fi săvârșit Tribunalul. Recurentul s‑ar limita să reia argumentele, în mare parte de fond, deja invocate în fața Tribunalului, referindu‑se în plus la aspecte de fapt neconstatate de acesta și nedescriind cu precizie motivele și argumentele de drept, în conformitate cu articolul 168 alineatul (1) litera (d) și cu articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.

30

În sfârșit, aceasta susține că obiectul recursului este extins în mod nelegal, în măsura în care recurentul s‑a limitat să critice punctele 181-205 din hotărârea atacată, fără a descrie motivele și argumentele de drept pe care înțelege să le invoce împotriva celorlalte părți ale acestei hotărâri.

31

Recurentul obiectează susținând că nu contestă hotărârea atacată în măsura în care i‑a fost admisă acțiunea, că recursul său descrie erorile săvârșite de Tribunal, fără a se limita să reitereze argumentele invocate în primă instanță, și că evaluarea comparativă corectă a intereselor în cauză nu este o chestiune de fapt, ci o chestiune de drept care poate fi controlată de Curte.

32

În primul rând, trebuie arătat de la bun început că, deși a solicitat inițial anularea în tot a hotărârii atacate, recurentul a precizat, la punctul 2 din observațiile sale la memoriul în intervenție al Comisiei, că nu solicită anularea acestei hotărâri decât în măsura în care nu i‑a fost admisă acțiunea.

33

Pe de altă parte, din articolul 56 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că recursul poate fi introdus numai de o parte ale cărei concluzii au fost respinse, în totalitate sau în parte.

34

Întrucât recurentului i‑au fost respinse în parte concluziile, recursul său împotriva hotărârii atacate în măsura în care i‑a fost respinsă în parte acțiunea împotriva deciziei în litigiu este admisibil, așadar, în această limită.

35

În al doilea rând, trebuie amintit că din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură rezultă că un recurs trebuie să indice în mod precis aspectele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele de drept care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 23 noiembrie 2021, Consiliul/Hamas, C‑833/19 P, EU:C:2021:950, punctul 50 și jurisprudența citată).

36

Prin urmare, nu îndeplinește cerințele de motivare ce rezultă din aceste dispoziții un recurs care se limitează la a repeta sau la a reproduce textual motivele și argumentele care au fost prezentate în fața Tribunalului (Hotărârea din 17 decembrie 2020, Germania/Comisia, C‑475/19 P și C‑688/19 P, EU:C:2020:1036, punctul 33).

37

Cu toate acestea, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul recursului dacă recurentul contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal. Într‑adevăr, dacă recurentul nu ar putea să se bazeze astfel în recurs pe motive și pe argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (Hotărârea din 3 decembrie 2015, Italia/Comisia, C‑280/14 P, EU:C:2015:792, punctul 43, și Hotărârea din 10 noiembrie 2022, Comisia/Valencia Club de Fútbol, C‑211/20 P, EU:C:2022:862, punctul 32, precum și jurisprudența citată).

38

Este necesar să se constate, în această privință, că, prin recursul formulat, care indică în mod precis elementele criticate din hotărârea atacată, recurentul nu urmărește să obțină o simplă reexaminare a cererii formulate în fața Tribunalului, ci contestă motivele cuprinse la puncte specifice din această hotărâre, formulând argumente juridice prin care urmărește să demonstreze că Tribunalul a săvârșit erori de drept în ceea ce privește calificarea intereselor publice invocate în susținerea cererii de divulgare și evaluarea comparativă a intereselor în cauză.

39

Or, este cert că calificarea juridică a unui fapt sau a unui act efectuată de Tribunal este o chestiune de drept care poate fi invocată în cadrul unui recurs (Hotărârea din 12 mai 2022, Klein/Comisia, C‑430/20 P, EU:C:2022:377, punctul 41). În speță, aceasta este situația în ceea ce privește aspectul dacă interesele invocate de recurent trebuie considerate interese publice superioare în sensul articolului 4 alineatul (2) ultima teză din Regulamentul nr. 1049/2001.

40

În al treilea rând, trebuie înlăturată argumentația REA întemeiată pe inadmisibilitatea recursului pentru motivul că obiectul acestuia ar fi fost extins în mod nelegal. După cum s‑a subliniat la punctul 32 din prezenta hotărâre, în ultima formă a înscrisurilor sale, recurentul nu solicită anularea hotărârii atacate decât în măsura în care prin aceasta i‑a fost respinsă acțiunea în parte. Pe de altă parte, împrejurarea că nu contestă decât anumite puncte din hotărârea atacată nu poate constitui o cauză de inadmisibilitate a recursului sau a motivului invocat.

41

Prin urmare, recursul este admisibil.

42

Motivul unic invocat de recurent, prin care susține că Tribunalul a încălcat articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, refuzându‑i accesul complet la documentele privind executarea proiectului iBorderCtrl, în condițiile în care exista un interes public superior care justifica divulgarea acestora, cuprinde două aspecte.

43

În primul rând, recurentul susține că Tribunalul a reținut în mod eronat că nu a dovedit existența unui interes public superior în sensul articolului 4 alineatul (2) ultima teză din Regulamentul nr. 1049/2001, deși el a invocat diferite interese care corespundeau, în opinia sa, acestei calificări.

44

Primo, recurentul arată că există un interes public superior care justifică accesul la documentele care privesc un proiect finanțat integral din fonduri publice.

45

Interesul public de a putea dezbate oportunitatea finanțării publice a unui proiect atât de invaziv și de discutabil precum proiectul iBorderCrtl ar fi cu atât mai important cu cât finanțarea publică ar putea fi destinată unor alte proiecte de cercetare mai puțin controversate.

46

Secundo, recurentul susține că există un interes public în examinarea fundamentului științific și a fiabilității tehnologiei utilizate în cadrul proiectului iBorderCtrl, care ar urma să permită detectarea automatizată a minciunii prin analizarea microexpresiilor feței călătorilor ce răspund la întrebările care le vor fi adresate înainte de intrarea lor în Uniune.

47

Recurentul invocă, tertio, existența unui interes public superior legat de impactul pe care tehnologiile utilizate în cadrul proiectului iBorderCtrl îl pot avea asupra drepturilor fundamentale.

48

Transparența s‑ar impune în măsura în care aceste tehnologii necesită recurgerea la teste și la experimente, implică utilizarea unor date biometrice și pot avea efecte discriminatorii, în special în privința persoanelor aflate în situații vulnerabile.

49

În plus, potrivit recurentului, caracterul experimental al proiectului iBorderCtrl presupune, la fel ca în cazul unor studii clinice, ca publicul să fie informat încă din faza de cercetare pentru ca să poată fi începută o dezbatere publică cu privire la relevanța tehnologiilor utilizate și ca problemele de etică și de protecție a drepturilor fundamentale să poată fi abordate.

50

Quarto, recurentul susține că există un interes superior de natură științifică, mediatică, politică și democratică pentru divulgarea documentelor proiectului.

51

În conformitate cu „principiul universalității științei”, un interes științific ar fi legat de divulgarea tuturor rezultatelor cercetării pentru ca acestea să poată fi discutate și criticate, cu atât mai mult cu cât ar exista o dezbatere științifică cu privire la aspectul dacă tehnologia, foarte controversată, de detectare vizuală a minciunii conduce la rezultate concludente.

52

Existența mai multor studii consacrate acestor tehnologii ar demonstra astfel atât gradul ridicat de interes pe care acestea îl suscită în mediul științific, cât și caracterul puțin concludent al rezultatelor lor. Numărul mare de reportaje consacrate proiectului iBorderCtrl ar evidenția, la rândul său, interesul mediatic puternic pentru acest tip de proiect, în timp ce lucrările Parlamentului European ar demonstra interesul politic pe care îl suscită.

53

În plus, tehnologia utilizată, destinată inițial controalelor la frontieră, ar putea fi utilizată în alte domenii pentru a investiga persoanele și a le controla declarațiile. Prin urmare, ar exista un interes democratic și politic de a stabili dacă este de dorit utilizarea acestor tehnologii de control în masă, interzise în prezent, și dacă trebuie să li se dea o bază legală.

54

Recurentul arată, totodată, că au fost deja divulgate numeroase informații privind proiectul iBorderCtrl, inclusiv de către participanții la proiect. În opinia sa, nu ar fi conform cu interesul public să fie astfel diseminate informații selective, fără ca terții independenți să poată efectua verificări obiective.

55

În aceste condiții, recurentul apreciază că, la evaluarea comparativă a intereselor în cauză, interesele comerciale ale membrilor consorțiului „nu atârnă prea greu” și ar trebui să treacă în plan secund față de interesul publicului privind transparența.

56

În special, interesul public ar fi deosebit de important pentru documentele care au legătură redusă cu secrete de afaceri, cum ar fi evaluările etice și juridice ale tehnologiei, planurile de comunicare publică, raportul privind gestionarea calității sau documentele referitoare la autorizarea proiectului de cercetare.

57

În al doilea rând, recurentul arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a reținut, la punctele 194-200 din hotărârea atacată, că dispozițiile Regulamentului nr. 1290/2013 și ale Regulamentului (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului‑cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (JO 2013, L 347, p. 104), precum și prevederile acordului de subvenționare sunt suficiente pentru a satisface acest interes, deoarece participanții la proiect au obligația de a disemina rezultatele acestuia, în special prin intermediul unor publicații științifice accesibile în mod liber, REA efectuează acțiuni de comunicare și de publicitate pentru care pot fi utilizate rezumate ale rapoartelor, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și statele membre dispun de un drept de acces la informații, este exercitat un control asupra legalității dezvoltării acestui proiect și, în sfârșit, evaluările etice și juridice ale proiectului menționat sunt supuse unui consilier în etică independent.

58

Acesta arată mai întâi că obligația de publicare ce revine participanților la proiectul de cercetare în cauză nu poate satisface interesul public de a avea acces la informații pentru că toate documentele aferente acestui proiect ar trebui publicate, inclusiv cele referitoare la stadiul cercetării și la materialele și metodele utilizate, iar această obligație nu se extinde la informațiile comerciale considerate demne de a fi protejate.

59

În opinia sa, publicul care finanțează proiectul ar trebui să aibă acces în timp util la toate informațiile încă din etapa de cercetare și dezvoltare. Această abordare ar corespunde de altfel practicii Comisiei pentru articolele științifice legate de proiecte finanțate prin programul Orizont 2020 și economiei Regulamentului nr. 1290/2013, care prevede la articolul 43 alineatul (2) că fiecare participant la acest program diseminează cât mai rapid posibil, prin mijloace adecvate, rezultatele pe care le deține. Recurentul indică de asemenea în acest sens că Regulamentul nr. 1049/2001 nu prevede nicio excepție de la dreptul de acces la informații pentru proiectele de cercetare și dezvoltare în curs și că imperativele de protecție a intereselor comerciale ale participanților nu sunt mai mari în timpul proiectului decât după finalizarea acestuia.

60

Astfel, el reproșează Tribunalului că a reținut că participanții la proiectul iBorderCtrl pot păstra secrete toate informațiile referitoare în mod specific la sistem, inclusiv cele referitoare la legalitatea și acceptabilitatea sa etică, precum și la toate riscurile și inconvenientele pe care le prezintă.

61

Recurentul susține în continuare că activitățile de comunicare și de publicitate ale REA nu sunt nici ele de natură să satisfacă interesul public de acces la informații, întrucât această agenție este obligată să respecte confidențialitatea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial, iar informațiile pe care le publică, adesea cu caracter „publicitar”, nu ar permite o dezbatere independentă sau critică.

62

În sfârșit, recurentul consideră că dreptul instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii și al statelor membre de a avea acces la informații nu poate satisface interesul publicului de a fi informat întrucât nu este vorba despre un acces public la informații.

63

REA, susținută de Comisie, consideră, pe de o parte, că Tribunalul a constatat și a motivat în mod corespunzător faptul că recurentul nu a demonstrat existența unui interes public superior care ar justifica divulgarea documentelor solicitate și, pe de altă parte, că recurentul nu a reușit să identifice erori de drept pe care le‑ar fi săvârșit Tribunalul, susceptibile să repună în discuție hotărârea atacată.

64

Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că recurentul nu contestă hotărârea atacată decât în măsura în care s‑a refuzat să se recunoască existența unui interes public superior de natură să justifice divulgarea anumitor documente sau a unor părți din documente cu privire la care REA concluzionase că intră sub incidența regimului de exceptare prevăzut la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001.

65

Nu sunt, așadar, repuse în discuție, în cadrul prezentului recurs, al cărui motiv unic trebuie examinat, aprecierile Tribunalului, care figurează la punctele 117, 135, 146, 152, 164, 172 și 178 din hotărârea atacată, potrivit cărora REA a considerat fără a săvârși o eroare de drept că divulgarea informațiilor cuprinse în anumite documente sau părți din documente era susceptibilă să aducă atingere intereselor comerciale ale membrilor consorțiului.

66

După cum prevede în mod expres articolul 23 din Regulamentul nr. 58/2003, agențiile executive precum REA sunt obligate să respecte normele prevăzute de Regulamentul nr. 1049/2001.

67

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu considerentul (1) al Regulamentului nr. 1049/2001, acesta se înscrie în voința legiuitorului Uniunii, exprimată la articolul 1 al doilea paragraf TUE, de a marca o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni (Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Leino‑Sandberg/Parlamentul, C‑761/18 P, EU:C:2021:52, punctul 36 și jurisprudența citată).

68

Acest obiectiv fundamental al Uniunii este de asemenea reflectat, pe de o parte, de articolul 15 alineatul (1) TFUE, care prevede printre altele că instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii acționează respectând în cel mai înalt grad principiul transparenței, principiu reafirmat de asemenea la articolul 10 alineatul (3) TUE și la articolul 298 alineatul (1) TFUE, și, pe de altă parte, de consacrarea, la articolul 42 din cartă, a dreptului de acces la documente (Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Leino‑Sandberg/Parlamentul, C‑761/18 P, EU:C:2021:52, punctul 37 și jurisprudența citată).

69

Din considerentul (2) al Regulamentului nr. 1049/2001 rezultă că transparența permite să se confere instituțiilor Uniunii o mai mare legitimitate, eficacitate și responsabilitate față de cetățenii Uniunii într‑un sistem democratic. Permițând ca divergențele dintre mai multe puncte de vedere să fie dezbătute în mod deschis, aceasta contribuie, de asemenea, la creșterea încrederii acestor cetățeni (Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctul 75 și jurisprudența citată).

70

În acest sens, articolul 1 din acest regulament prevede că el urmărește să confere publicului un drept de acces la documentele instituțiilor Uniunii care să fie cât mai larg posibil, sub rezerva unui sistem de excepții întemeiate pe considerente de interes public sau privat, care, prin derogare de la principiul instituit la acest articol, trebui să fie interpretate și aplicate în mod strict (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 septembrie 2018, ClientEarth/Comisia, C‑57/16 P, EU:C:2018:660, punctele 76-78).

71

Printre excepțiile de la dreptul de acces figurează cea prevăzută la articolul 4 alineatul (2) prima liniuță din Regulamentul nr. 1049/2001, potrivit căreia instituțiile Uniunii resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conținutului ar putea aduce atingere protecției „intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală”, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conținutului documentului în cauză.

72

Regimul excepțiilor prevăzut la articolul 4 este întemeiat pe o evaluare comparativă a intereselor contrare într‑o situație dată, și anume, pe de o parte, interesele care ar fi favorizate prin divulgarea documentelor în cauză și, pe de altă parte, cele care ar fi amenințate prin această divulgare, astfel încât decizia de acces la documente depinde de identificarea interesului care trebuie să prevaleze în speță (Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 42, precum și Hotărârea din 27 februarie 2014, Comisia/EnBW, C‑365/12 P, EU:C:2014:112, punctul 63).

73

Trebuie să se verifice, în speță, dacă Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept prin efectuarea acestei evaluări comparative și prin refuzul de a califica interesele invocate de reclamant drept interese publice superioare care justifică divulgarea documentelor în cauză.

74

În această privință, este necesar să se constate mai întâi că Tribunalul a precizat în mod corect, la punctul 187 din hotărârea atacată, că revine celui care invocă existența unui interes public superior sarcina să indice în mod concret împrejurările care justifică divulgarea documentelor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctul 94).

75

Tribunalul a amintit de asemenea, pe bună dreptate, la punctul 188 din hotărârea atacată, că, deși interesul public superior susceptibil să justifice divulgarea unui document nu trebuie să fie neapărat distinct de principiile care stau la baza Regulamentului nr. 1049/2001, totuși, simplele considerații generale nu pot fi de natură să demonstreze că principiul transparenței prezintă o importanță specială care ar putea să primeze asupra motivelor care justifică refuzul divulgării documentelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2013, LPN și Finlanda/Comisia, C‑514/11 P și C‑605/11 P, EU:C:2013:738, punctele 92 și 93, Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth/Comisia, C‑612/13 P, EU:C:2015:486, punctele 92 și 93, precum și Hotărârea din 14 iulie 2016, Sea Handling/Commission, C‑271/15 P, EU:C:2016:557, punctul 95).

76

În primul rând, trebuie constatat că motivul de recurs se întemeiază în parte pe considerații generale referitoare la necesitatea publicării tuturor informațiilor privind proiectele care primesc finanțare publică și la interesul științific legat de publicarea rezultatelor unei cercetări tehnologice în virtutea „principiului universalității științei”.

77

În această privință, trebuie arătat că împrejurarea că un proiect de cercetare primește finanțare din fondurile Uniunii și are ca obiect dezvoltarea unei noi tehnologii este, în principiu, de natură să evidențieze existența unui interes real al publicului de a avea acces la documentele referitoare la acest proiect. Cu toate acestea, după cum s‑a amintit la punctul 75 din prezenta hotărâre, enunțarea unui asemenea motiv de ordin general nu este suficientă pentru a demonstra că acest interes ar trebui în mod necesar să primeze asupra motivelor care justifică refuzul divulgării acestor documente.

78

În al doilea rând, trebuie să se constate că Tribunalul nu a negat existența unui interes științific, mediatic și al publicului în general pentru diseminarea informațiilor referitoare la proiectul iBorderCtrl, ci a statuat, la punctele 193, 197 și 200 din hotărârea atacată, că acest interes este satisfăcut de sistemul de diseminare a rezultatelor prevăzut de Regulamentul nr. 1290/2013 și de acordul de subvenționare.

79

Tribunalul s‑a întemeiat, pe de o parte, la punctele 194 și 195 din hotărârea atacată, pe obligațiile de publicare a rezultatelor ce revin participanților la proiect și, pe de altă parte, la punctul 196 din această hotărâre, pe drepturile de acces ale instituțiilor Uniunii și ale statelor membre la informațiile referitoare la rezultatele proiectului.

80

În ceea ce privește obligațiile ce revin participanților la proiect, Tribunalul a arătat mai întâi că articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1290/2013 și articolul 29.1 din acordul de subvenționare prevăd obligația acestor participanți de a disemina prin mijloace adecvate rezultatele proiectului, sub rezerva unor eventuale restricții impuse în special de protecția proprietății intelectuale, de norme de securitate sau de interesele legitime.

81

În plus, Tribunalul a constatat că întinderea obligației de diseminare a rezultatelor cercetării ce revine participanților menționați este precizată în acordul de subvenționare. El s‑a referit la articolul 29.2 din acest acord, care prevede că trebuie garantat un acces liber la publicațiile științifice ale rezultatelor evaluate de omologi, și la articolul 38.2.1 din acordul menționat, care prevede că REA poate, cu respectarea confidențialității informațiilor, să utilizeze informațiile privind proiectul și documentele, în special rezumatele destinate publicării și elementele care pot fi furnizate publicului, pentru activitățile sale de comunicare și de publicitate. Tribunalul a menționat de asemenea articolul 20.3 litera (a) punctul (iii) și articolul 20.4 litera (a) din acordul de subvenționare, potrivit cărora participanții trebuie să prezinte REA, împreună cu rapoartele periodice tehnice și financiare, rezumatele care conțin, printre altele, o imagine a rezultatelor și a diseminării lor, destinate publicării de către REA.

82

În ceea ce privește drepturile de acces la informațiile referitoare la rezultatele proiectului, Tribunalul a arătat, pe de o parte, că articolul 4 din Regulamentul nr. 1290/2013 și articolul 36.1 din acordul de subvenționare prevăd, în condițiile enunțate la acest articol, accesul instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, precum și al statelor membre la informațiile privind rezultatele generate de un participant care a primit finanțare din partea Uniunii și, pe de altă parte, că articolul 49 din acest regulament asigură acelorași instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii, precum și statelor membre drepturi de acces la aceste rezultate în scopul dezvoltării, al punerii în aplicare și al monitorizării politicilor sau programelor Uniunii.

83

În acest context, este necesar să se verifice dacă Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că interesele publice invocate de recurent în susținerea cererii sale de divulgare erau satisfăcute de sistemul de diseminare a rezultatelor prevăzut de Regulamentul nr. 1290/2013 și de acordul de subvenționare.

84

După cum s‑a amintit la punctul 79 din prezenta hotărâre, Tribunalul s‑a întemeiat mai întâi pe obligațiile de publicare a rezultatelor ce revin participanților la proiect.

85

În această privință, este necesar să se arate, primo, că, în mod contrar celor susținute de recurent, Tribunalul nu a constatat că poate fi păstrat secretul tuturor informațiilor privind în mod specific proiectul iBorderCtrl, inclusiv a celor referitoare la legalitatea și la acceptabilitatea sa etică.

86

În lumina punctului 194 din hotărârea atacată, rezultă că Tribunalul a constatat numai că obligația de diseminare a rezultatelor cercetării ce revine participanților la proiect, prevăzută la articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1290/2013 și la articolul 29.1 din acordul de subvenționare, este limitată de protecția proprietății intelectuale, de normele de securitate sau de interesele legitime.

87

În ceea ce privește mai precis documentele referitoare la implicațiile etice și juridice ale proiectului, reiese din cuprinsul punctelor 113-118 din hotărârea atacată că Tribunalul nu a aprobat decizia în litigiu decât în ceea ce privește documentele care conțin informații referitoare la instrumente și tehnologii elaborate în mod concret de membrii consorțiului în cadrul proiectului iBorderCtrl. În schimb, Tribunalul a anulat această decizie în măsura în care s‑a refuzat accesul la informațiile privind aprecierea generală etică și juridică a sistemelor care utilizează mijloace tehnologice inovatoare precum detectarea automatizată a minciunii.

88

În ceea ce privește argumentul recurentului potrivit căruia criteriile dezvoltate de Tribunal în hotărârea atacată ar conduce la păstrarea secretului unei întregi serii de documente referitoare la rezultatele proiectului, printre care în special cele referitoare la rezultatele testelor‑pilot, acesta se întemeiază pe o extrapolare nejustificată a constatărilor Tribunalului la alte documente decât cele care au făcut obiectul cererii de divulgare și, prin urmare, al deciziei în litigiu.

89

Secundo, nu poate fi primit nici argumentul recurentului potrivit căruia obligația de publicare ce revine participanților la proiect nu poate satisface interesul public întrucât această obligație nu permite publicarea informațiilor comerciale considerate demne de protecție. Astfel, admiterea acestui argument ar însemna să se prezume supremația intereselor publice invocate în susținerea cererii asupra intereselor care au justificat refuzul divulgării, în condițiile în care, după cum s‑a amintit la punctul 74 din prezenta hotărâre, revine celui care invocă existența unui interes public superior sarcina de a face dovada acestuia.

90

Tertio, comparația pe care o face recurentul cu proiecte anterioare de cercetare și dezvoltare „similare”, care ar confirma că publicațiile participanților la astfel de proiecte nu permit o dezbatere publică, provine dintr‑o considerație generală, referitoare la alte proiecte, care nu este de natură să demonstreze că informațiile comunicate în temeiul Regulamentului nr. 1290/2013 și al acordului de subvenționare în ceea ce privește în mod specific proiectul iBorderCtrl sunt insuficiente din perspectiva cerinței transparenței.

91

Quatro, recurentul nu demonstrează în ce mod ar fi viciată de o eroare de drept analiza făcută de Tribunal potrivit căreia este posibilă o dezbatere publică informată cu privire la diferitele aspecte ale proiectului iBorderCtrl în curs de dezvoltare pe baza rezultatelor diseminate în temeiul acestui regulament și al acestui acord.

92

În acest sens, trebuie să se constate mai întâi că din hotărârea atacată nu rezultă că Tribunalul ar fi considerat că Regulamentul nr. 1049/2001 prevede o excepție generală de la dreptul de acces la informații pentru proiectele de cercetare și de dezvoltare în curs.

93

În continuare, este necesar să se arate că, prin argumentul său, recurentul invocă în esență existența unui interes public superior, în sensul articolului 4 alineatul (2) ultima teză din Regulamentul nr. 1049/2001, de a cunoaște toate informațiile referitoare la toate etapele unui proiect de cercetare tehnologică finanțat din fonduri publice, care ar prima în mod sistematic asupra intereselor comerciale ale întreprinderilor participante la acest proiect. Acest argument nu ar putea fi admis decât în prezența unei prezumții potrivit căreia astfel de informații ar prezenta un interes public superior. În lipsa unei asemenea prezumții, după cum s‑a amintit la punctele 74 și 89 din prezenta hotărâre, recurentului îi revine sarcina de a invoca în mod concret împrejurările care justifică divulgarea documentelor în cauză.

94

În această privință, trebuie să se constate că niciun element al motivului nu este de natură să demonstreze că ar fi eronată în drept aprecierea Tribunalului care figurează la punctul 202 din hotărârea atacată, potrivit căreia recurentul nu a demonstrat că principiul transparenței prezenta, în speță, o importanță specială care să primeze asupra interesului legitim legat de protecția intereselor comerciale ale membrilor consorțiului participant la proiect.

95

În consecință, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a apreciat că interesele publice invocate de recurent pot fi satisfăcute prin obligațiile de publicare a rezultatelor proiectului iBorderCtrl impuse participanților la acest proiect prin articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1290/2013, precum și prin articolul 20.3 litera (a) punctul (iii), prin articolul 20.4 litera (a) și prin articolele 29.1, 29.2 și 38.2.1 din acordul de subvenționare.

96

În schimb, Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctul 196 din hotărârea atacată, că aceste interese sunt asigurate prin drepturile de punere la dispoziție și de acces prevăzute în beneficiul instituțiilor, al organelor, al oficiilor și al agențiilor Uniunii, precum și al statelor membre la articolele 4 și 49 din Regulamentul nr. 1290/2013, precum și la articolul 36.1 din acordul de subvenționare, în condițiile în care, pe de o parte, aceste drepturi și, pe de altă parte, dreptul de acces la documente prevăzut de Regulamentul nr. 1049/2001 nu au nici aceiași beneficiari, nici aceleași finalități.

97

Astfel, în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) și alineatul (2) din Regulamentul nr. 1290/2013, dreptul de punere la dispoziție a informațiilor aflate în posesia Comisiei cu privire la rezultatele generate de un participant în cadrul unei acțiuni care a primit finanțare din partea Uniunii este rezervat instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, precum și statelor membre. El nu le permite accesul, la cerere, decât la informațiile care sunt relevante pentru politica publică și care, odată comunicate, rămân confidențiale, cu excepția cazului în care devin publice sau sunt puse la dispoziția publicului de către participanți. Reiese de asemenea din articolul 49 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1290/2013 că drepturile de acces la rezultatele unui participant care a primit finanțare din partea Uniunii prevăzute de această dispoziție sunt rezervate instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii numai „în scopul justificat corespunzător al dezvoltării, punerii în aplicare și monitorizării politicilor sau programelor Uniunii”.

98

În schimb, dreptul de acces prevăzut de Regulamentul nr. 1049/2001 este recunoscut, în temeiul articolului 2 alineatul (1) din acest regulament, oricărui cetățean al Uniunii și oricărei persoane fizice sau juridice având reședința sau sediul social într‑un stat membru. În plus, conform articolului 6 alineatul (1) a doua teză din regulamentul menționat, solicitantul nu este obligat să își motiveze cererea de acces.

99

După cum arată în mod întemeiat recurentul, dreptul de punere la dispoziție prevăzut la articolul 4 din Regulamentul nr. 1290/2013 nu poate satisface, așadar, interesul public invocat în susținerea unei cereri de acces la documente formulate în temeiul Regulamentului nr. 1049/2001 de un cetățean al Uniunii sau de o persoană fizică sau juridică având reședința sau sediul social într‑un stat membru.

100

Totuși, motivele expuse de Tribunal la punctul 196 din hotărârea atacată sunt neesențiale în raport cu cele enunțate la punctele 194 și 195 din aceasta, întrucât Tribunalul a apreciat în mod întemeiat, așa cum rezultă din cuprinsul punctelor 84-95 din prezenta hotărâre, că interesele publice invocate de recurent pot fi satisfăcute prin obligațiile de publicare impuse participanților la proiectele de cercetare prin articolul 43 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1290/2013, precum și prin articolul 20.3 litera (a) punctul (iii), prin articolul 20.4 litera (a) și prin articolele 29.1, 29.2 și 38.2.1 din acordul de subvenționare. Astfel, asemenea obligații, impuse direct acestor participanți, permit să se facă publice informațiile referitoare la rezultatele cercetărilor, independent de eventualele acțiuni de diseminare care pot fi desfășurate de Uniune sau de statele membre ca urmare a exercitării dreptului lor de acces la aceste informații.

101

Prin urmare, argumentul prezentat de recurent în această privință trebuie respins. Potrivit unei jurisprudențe consacrate a Curții, în cadrul unui recurs, un motiv îndreptat împotriva unui motiv al hotărârii atacate, al cărei dispozitiv este întemeiat corespunzător cerințelor legale pe alte motive, este inoperant și, prin urmare, trebuie respins (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 mai 2003, T. Port/Comisia, C‑122/01 P, EU:C:2003:259, punctul 17 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2021, Banco Santander/Comisia, C‑52/19 P, EU:C:2021:794, punctul 127).

102

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul recurentului întemeiat pe existența unui interes public superior care rezultă din atingerile pe care proiectul iBorderCtrl ar putea să le aducă drepturilor fundamentale, Tribunalul a înlăturat acest argument considerând, la punctul 198 din hotărârea atacată, că dispozițiile relevante aplicabile proiectelor de cercetare și inovare finanțate în temeiul programului Orizont 2020 impun participanților obligația de a respecta drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de cartă, iar Comisiei o obligație de a asigura respectarea acestor drepturi și principii. El a adăugat că aceste cerințe erau reflectate, de altfel, în faptul că evaluările juridice și etice ale proiectului iBorderCtrl erau incluse în mod specific în etapele obligatorii ale dezvoltării acestuia, aspectele etice fiind ele însele supravegheate de un consilier în etică independent.

103

Tribunalul s‑a referit în special la articolul 19 din Regulamentul nr. 1291/2013, la articolul 14 din Regulamentul nr. 1290/2013, interpretat în lumina considerentului (9) al acestuia, și la articolul 34 din acordul de subvenționare.

104

Procedând astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

105

Astfel, împrejurarea că participanții la proiectul iBorderCtrl sunt obligați să respecte drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de cartă și că se impune Comisiei să asigure respectarea acestor drepturi și principii nu este de natură să prezume lipsa unei atingeri aduse drepturilor și principiilor menționate și să înlăture existența unui interes public superior legat de divulgarea documentelor referitoare la acest proiect din cauza posibilelor incidențe ale tehnicilor utilizate asupra protecției drepturilor fundamentale.

106

Deși reflectă importanța pe care legiuitorul Uniunii o acordă protecției acestor din urmă drepturi, amintirea obligației participanților la proiect de a respecta drepturile fundamentale și a obligației Comisiei de a asigura respectarea acestor drepturi nu poate justifica privarea terților de posibilitatea de a solicita accesul la aceste documente, în special pentru a verifica dacă participanții la proiect și instituțiile Uniunii și‑au respectat, fiecare, obligațiile.

107

Motivul enunțat la punctul 198 din hotărârea atacată are însă un caracter neesențial.

108

Astfel, Tribunalul a constatat la punctul 199 din această hotărâre, pe de o parte, că recurentul nu susține că drepturile fundamentale ale persoanelor care participă la testele‑pilot în cadrul proiectului iBorderCtrl nu au fost respectate și, pe de altă parte, că interesul public invocat de recurent, care privește, în realitate, o eventuală implementare viitoare, în condiții reale, a sistemelor bazate pe tehnici și tehnologii dezvoltate în cadrul acestui proiect, va fi satisfăcut prin diseminarea rezultatelor în condițiile stabilite de Regulamentul nr. 1290/2013 și de acordul de subvenționare.

109

Or, recurentul nu invocă o denaturare a propriilor argumente în primă instanță.

110

Pe de altă parte, pentru motivele expuse la punctele 84-95 din prezenta hotărâre, nu se poate reproșa Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că, în măsura în care proiectul iBorderCtrl era doar un proiect de cercetare în curs de dezvoltare, având ca unic obiectiv experimentarea tehnologiilor, interesul public de care se prevalează recurentul poate fi satisfăcut prin diseminarea rezultatelor proiectului în condițiile stabilite de Regulamentul nr. 1290/2013 și de acordul de subvenționare.

111

Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că motivul trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

112

În consecință, recursul trebuie respins.

113

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

114

Întrucât REA a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de REA.

115

Conform articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, Comisia, care a intervenit în litigiu, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară și hotărăște: