1

Prin recursurile formulate, Banca Europeană de Investiții (BEI) (cauza C‑212/21 P) și Comisia Europeană (cauza C‑223/21 P) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 27 ianuarie 2021, ClientEarth/BEI (T‑9/19, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:42). Prin această hotărâre, Tribunalul a anulat decizia BEI comunicată ClientEarth prin scrisoarea din 30 octombrie 2018, prin care a respins ca inadmisibilă cererea de reexaminare internă a deciziei Consiliului de administrație al BEI din 12 aprilie 2018 de aprobare a finanțării unui proiect de centrală electrică pe bază de biomasă în Galicia (Spania) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), formulată de ClientEarth la 9 august 2018 în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126) și al Deciziei 2008/50/CE a Comisiei din 13 decembrie 2007 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind Convenția de la Aarhus, în ceea ce privește cererile de reexaminare internă a actelor administrative (JO 2008, L 13, p. 24).

2

Articolul 2 alineatul (2) din Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus (Danemarca) la 25 iunie 1998 și aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 (JO 2005, L 124, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 201) (denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”), prevede că, în sensul acestei convenții:

„«Autoritate publică» înseamnă:

[…]

Prezenta definiție nu include organisme sau instituții care acționează cu capacitate juridică sau legislativă.”

3

Articolul 9 din Convenția de la Aarhus, intitulat „Accesul la justiție”, prevede la alineatele (3) și (4) că fiecare parte la această convenție trebuie să se asigure că, în cazul în care îndeplinesc criteriile prevăzute de legislația internă proprie, dacă acestea există, membrii publicului au acces la proceduri administrative sau judiciare pentru a contesta acțiuni și omiteri ale persoanelor fizice și ale autorităților publice care contravin dispozițiilor legislației interne proprii privind mediul și că astfel de proceduri trebuie să prevadă căi de atac adecvate și efective și să fie oneste, echitabile, oportune și nu exagerat de costisitoare.

4

Considerentele (3), (7), (10), (11), (18) și (20) ale Regulamentului nr. 1367/2006 au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

[…]

5

Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament definește obiectul acestuia după cum urmează:

„Obiectul prezentului regulament este de a contribui la executarea obligațiilor care decurg din [Convenția de la Aarhus], prin stabilirea normelor de aplicare a dispozițiilor [acestei] convenți[i] pentru instituțiile și organismele [Uniunii], în special prin:

[…]

6

Potrivit articolului 2 din regulamentul menționat:

„(1)   În sensul prezentului regulament:

[…]

[…]

[…]”

7

Articolul 10 din același regulament, intitulat „Cererea de reexaminare internă a actelor administrative”, prevede la alineatul (1):

„Orice organizație neguvernamentală care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 11 este îndreptățită să introducă o cerere de reexaminare internă la instituția sau organismul [Uniunii] care adoptă un act administrativ în temeiul dreptului mediului […]”

8

Articolul 12 din Regulamentul nr. 1367/2006, intitulat „Sesizarea Curții de Justiție”, prevede la alineatul (1):

„Organizația neguvernamentală care a introdus cererea de reexaminare internă, în temeiul articolului 10, poate sesiza Curtea de Justiție în conformitate cu dispozițiile relevante ale tratatului.”

9

Istoricul cauzei, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 37-62 din hotărârea atacată, poate fi rezumat după cum urmează.

10

Printr‑o decizie din 12 aprilie 2018, publicată pe site‑ul internet al BEI la 28 iunie 2018, Consiliul de administrație al BEI a aprobat propunerea de finanțare a proiectului de construcție, în comuna Curtis (Teixeiro), situată în provincia Coruña din Galicia (Spania), a unei centrale electrice pe bază de biomasă cu o capacitate de aproximativ 50 de megawați electrici, alimentată cu deșeuri forestiere colectate pe o rază de 100 km (denumit în continuare „proiectul Curtis”), sub forma unui împrumut, care urma să fie acordat unei entități ad‑hoc, în cuantum maxim de 60 de milioane de euro (denumită în continuare „decizia din 12 aprilie 2018”).

11

Prin scrisoarea din 13 aprilie 2018, BEI a dus la cunoștința promotorului proiectului Curtis decizia din 12 aprilie 2018, menționând că aprobarea preliminară a finanțării acestui proiect nu creează nicio obligație în sarcina BEI de a acorda împrumutul, ci permite acestui promotor să ia măsurile necesare în vederea formalizării împrumutului respectiv.

12

La 23 iulie 2018, serviciile BEI au semnat un acord intern privind modalitățile contractului de finanțare a proiectului Curtis. Documentația aferentă a fost semnată la 25 iulie 2018. Prima plată din cadrul finanțării BEI a fost efectuată la 29 august 2018.

13

La 9 august 2018, ClientEarth, o organizație neguvernamentală de protecție a mediului, a introdus la BEI o cerere de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006.

14

Prin decizia în litigiu, comunicată ClientEarth prin scrisoarea din 30 octombrie 2018 semnată de secretara generală, precum și de șefa adjunctă a Serviciului juridic al BEI, această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă pentru motivul că decizia din 12 aprilie 2018 nu constituie un „act administrativ” în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006 și, prin urmare, nu poate face obiectul unei reexaminări interne a BEI.

15

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 8 ianuarie 2019, ClientEarth a introdus o acțiune în anularea deciziei în litigiu, în susținerea căreia a invocat două motive. Primul motiv s‑a întemeiat pe erori de apreciere în aplicarea a două condiții pe care decizia din 12 aprilie 2018 trebuia să le îndeplinească pentru a putea fi calificată drept „act administrativ”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, și anume, pe de o parte, ca actul să fie adoptat „în temeiul dreptului mediului” și, pe de altă parte, ca acest act să fie „obligatoriu din punct de vedere legal și [să aibă] efecte externe”. Al doilea motiv s‑a întemeiat pe încălcarea obligației de motivare care revenea BEI.

16

BEI, susținută de Comisie, a solicitat Tribunalului respingerea acestei acțiuni. Cu titlu introductiv, BEI a susținut că cererea de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018 introdusă de ClientEarth era incompatibilă cu independența BEI în domeniul operațiunilor sale financiare și, prin urmare, inadmisibilă.

17

Tribunalul a respins, mai întâi, la punctele 86-92 din hotărârea atacată, acest motiv invocat în apărare de BEI ca fiind inadmisibil. Tribunalul a reținut că decizia în litigiu considera numai că decizia din 12 aprilie 2018 nu era un „act administrativ”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, pentru motivul că nu a fost adoptată „în temeiul dreptului mediului” și nu era „obligatorie din punct de vedere legal și nu avea efecte externe”. Potrivit Tribunalului, BEI a evocat „[n]umai în cadrul examinării acestor două submotive, iar nu a unui motiv autonom, […] în mod vag și general, […] puterea comercială și politică discreționară care îi este recunoscută prin tratate și prin statutul său, precum și rolul său instituțional și misiunea care îi revine în temeiul statutului menționat”. Tribunalul a statuat astfel, la punctul 91 din această hotărâre, că aprecierea pretinsei incompatibilități a cererii de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018 cu independența BEI în domeniul operațiunilor sale financiare ar echivala cu substituirea motivării reținute de BEI în susținerea deciziei în litigiu cu propria motivare.

18

În plus, Tribunalul a făcut trimitere la punctul 92 din hotărârea atacată pentru a înlătura ca inadmisibilă, la punctul 151 din această hotărâre, o argumentație întemeiată pe faptul că, având în vedere articolul 271 litera (c) TFUE și independența BEI în domeniul operațiunilor sale financiare, decizia din 12 aprilie 2018 nu putea fi calificată drept „act administrativ”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006.

19

În continuare, la punctele 102-104 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat al doilea motiv invocat de ClientEarth în susținerea acțiunii sale și a statuat că decizia în litigiu îi permitea acesteia să înțeleagă motivele pentru care BEI a respins ca inadmisibilă cererea sa de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018, precum și să conteste temeinicia acestor motive. Această decizie permitea și Tribunalului să își exercite controlul jurisdicțional, astfel încât el a respins al doilea motiv ca nefondat.

20

În sfârșit, în ceea ce privește primul motiv invocat de ClientEarth în susținerea acțiunii formulate, pe care Tribunalul l‑a examinat în ultimul rând, rezultă din cuprinsului punctului 107 din hotărârea atacată că instanța menționată a arătat cu titlu introductiv că cele două condiții vizate la punctul 15 din prezenta hotărâre și care figurează la articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006 trebuiau interpretate, în măsura posibilului, „în lumina articolului 9 alineatele (3) și (4) din Convenția de la Aarhus […] și, prin urmare, în lumina cerinței care constă în a asigura [ClientEarth] un acces efectiv la justiție”.

21

În ceea ce privește, în primul rând, al doilea aspect al acestui motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a condiției ca actul să fie adoptat „în temeiul dreptului mediului”, Tribunalul a amintit, la punctul 118 din hotărârea atacată, că legiuitorul Uniunii Europene a intenționat să confere noțiunii de „drept al mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006, o „accepțiune largă, care nu se limitează la aspecte legate de protecția mediului natural în sens strict”.

22

La punctul 121 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că trimiterea la „orice dispoziție legislativă [a Uniunii]” de la articolul 2 alineatul (1) litera (f) trebuie înțeleasă ca vizând „orice dispoziție de drept derivat al Uniunii cu aplicabilitate generală”, spre deosebire de un „act administrativ”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din acest regulament. În această privință, Tribunalul a arătat că, din moment ce, la data adoptării regulamentului menționat, distincția dintre actele legislative, adoptate potrivit procedurii legislative ordinare sau speciale, și actele normative, adoptate potrivit unei alte proceduri, nu era consacrată la nivelul tratatelor Uniunii, noțiunea de „dispoziție legislativă”, în înțelesul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din regulamentul menționat, nu poate fi interpretată în sensul că ar exclude luarea în considerare, ca „drept al mediului”, a dispozițiilor unui „act normativ” adoptat în acest domeniu.

23

La punctele 122-124 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că trebuie asimilate unor dispoziții legislative de „drept al mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) amintit, normele cu aplicabilitate generală care reglementează activitatea BEI în materie de acordare de împrumuturi în vederea realizării obiectivelor Tratatului FUE din domeniul mediului, în special cele care decurg, pe de o parte, din Declarația privind principiile și standardele sociale și de mediu, aprobată de Consiliul de administrație al BEI la 3 februarie 2009 (denumită în continuare „Declarația din 2009”), și, pe de altă parte, din strategia de acțiune privind clima, care vizează mobilizarea finanțărilor în sprijinul tranziției către o economie caracterizată prin emisii reduse de dioxid de carbon și capabilă să facă față schimbărilor climatice, adoptată de BEI la 22 septembrie 2015 (denumită în continuare „strategia privind clima”).

24

La punctul 126 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că noțiunea de „act administrativ”, prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, trebuie interpretată în sensul că include „orice măsură cu caracter individual supusă unor cerințe ale dreptului derivat al Uniunii care, indiferent de temeiul lor juridic, urmăresc în mod direct realizarea obiectivelor politicii Uniunii în domeniul mediului”.

25

La punctele 138-140 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că decizia din 12 aprilie 2018, prin faptul că în ea s‑a reținut că proiectul Curtis răspunde obiectivelor activității de împrumut a BEI și criteriilor de natură ecologică privind eligibilitatea proiectelor pentru o finanțare din partea acestui organism, stabilite prin Declarația din 2009 și prin strategia privind clima, este o măsură cu caracter individual adoptată „în temeiul dreptului mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din acest regulament. Prin urmare, Tribunalul a admis al doilea aspect al primului motiv al acțiunii.

26

În ceea ce privește, în al doilea rând, primul aspect al primului motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a condiției ca actul să fie „obligatoriu din punct de vedere legal și [să aibă] efecte externe”, Tribunalul a constatat, la punctele 167-170 din hotărârea atacată, că decizia din 12 aprilie 2018 exprima o luare de poziție definitivă a Consiliului de administrație al BEI cu privire la eligibilitatea proiectului Curtis pentru finanțare din partea acestui organism, din perspectiva aspectelor sale de mediu și sociale, astfel încât „decizia ulterioară a Comitetului de direcție de a acorda împrumutul, după efectuarea auditului proiectului Curtis cu privire la celelalte aspecte care trebuiau examinate, putea fi considerată, cel mult, o simplă decizie de executare”.

27

După ce a constatat că cererea de reexaminare internă formulată de ClientEarth privea, „cel puțin parțial, efectele juridice definitive produse față de terți de decizia [din 12 aprilie 2018]”, Tribunalul a admis, la punctele 171 și 172 din hotărârea atacată, primul aspect al primului motiv al acțiunii și a anulat astfel decizia în litigiu.

28

Prin recursul formulat în cauza C‑212/21 P, BEI solicită Curții:

29

Prin recursul formulat în cauza C‑223/21 P, Comisia solicită Curții:

30

În memoriul în răspuns la cele două recursuri, ClientEarth solicită Curții:

31

Prin decizia președintelui Curții din 30 aprilie 2021, cauzele C‑212/21 P și C‑223/21 P au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei scrise și a fazei orale a procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

32

În susținerea recursurilor formulate, Comisia și BEI invocă fiecare trei motive prin care reproșează Tribunalului că a săvârșit erori de drept în aprecierea independenței funcționale invocate de BEI în domeniul operațiunilor sale financiare, precum și în interpretarea și aplicarea Convenției de la Aarhus și a noțiunii de „act administrativ”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006.

33

BEI, prin intermediul primului motiv și prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv în cauza C‑212/21 P, și Comisia, prin intermediul celui de al treilea motiv în cauza C‑223/21 P, reproșează Tribunalului că, în special la punctele 89-92 și 151 din hotărârea atacată, a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a respins ca inadmisibil motivul invocat în apărare și întemeiat pe independența BEI în domeniul operațiunilor sale financiare. Potrivit acestora, Tribunalul a statuat în mod eronat că decizia în litigiu nu s‑a întemeiat pe această independență „în cadrul unui motiv autonom” pentru a respinge ca inadmisibilă cererea de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018. În orice caz, potrivit BEI, problema dacă cererea de reexaminare internă a acestei decizii ar aduce atingere respectivei independențe, din moment ce aceasta decurge din dreptul primar al Uniunii, ar fi de ordine publică, iar Tribunalul ar fi trebuit să o examineze din oficiu.

34

În această privință, BEI reproșează, în primul rând, Tribunalului că, la punctul 90 din hotărârea atacată, a denaturat în mod vădit conținutul deciziei în litigiu, în măsura în care argumentul întemeiat pe independența BEI în domeniul operațiunilor sale financiare ar fi fost menționat în mod explicit în motivarea acestei decizii. Contrar constatării efectuate la punctul 91 din hotărârea menționată, examinarea acestui argument nu ar fi determinat Tribunalul să substituie motivarea BEI cu propria motivare și nici nu ar fi condus la un „dezechilibru între părți”, în sensul Hotărârii din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo (C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 59), deoarece ClientEarth este o organizație experimentată și familiarizată cu dreptul Uniunii.

35

În al doilea rând, BEI și Comisia susțin că o cerere de reexaminare internă a deciziilor Consiliului de administrație al BEI, introdusă în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, ar aduce atingere independenței de care beneficiază acest organism pe piețele financiare și care ar fi indispensabilă pentru îndeplinirea misiunii de interes general care i‑a fost încredințată prin articolul 309 TFUE. O asemenea cerere ar putea să dăuneze în același timp reputației și credibilității BEI pe aceste piețe. Astfel, în perioada în care această cerere ar putea fi introdusă, precum și pe toată durata acestei reexaminări și a eventualelor proceduri judiciare ulterioare, BEI s‑ar afla în imposibilitatea practică de a negocia și de a semna documentația contractuală aferentă finanțării proiectelor deja aprobate de consiliul său de administrație. Incertitudinea care decurge de aici ar fi ridicată din cauza numărului imprevizibil de cereri de reexaminare internă care ar putea fi introduse.

36

Tribunalul ar fi trebuit să examineze din oficiu admisibilitatea cererii de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018, introdusă în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, în raport cu articolul 15 alineatul (3), cu articolul 271 litera (c) și cu articolele 308 și 309 TFUE, precum și cu dispozițiile relevante din Statutul BEI. În plus, Tribunalul ar fi trebuit să se întemeieze din oficiu pe articolul 271 litera (c) TFUE pentru a respinge acțiunea introdusă de ClientEarth, această dispoziție, coroborată cu articolul 19 din Statutul BEI, excluzând orice formă de control jurisdicțional pe fond al deciziilor consiliului de administrație al acestui organism.

37

În acest context, atât BEI, cât și Comisia subliniază, pe de o parte, că reexaminarea internă a unui act administrativ, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, nu poate fi disociată de calea de atac jurisdicțională prevăzută la articolul 12 din acest regulament și, pe de altă parte, că articolul 271 litera (c) TFUE este una dintre „dispozițiile relevante ale tratatului” care, potrivit articolului 12 menționat, trebuie să fie luate în considerare pentru a aprecia capacitatea procesuală pe care această din urmă dispoziție o recunoaște organizațiilor neguvernamentale de protecție a mediului. Or, articolul 271 litera (c) menționat ar fi încălcat dacă decizia Consiliului de administrație al BEI vizată de o cerere de reexaminare internă ar face obiectul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 12 din Regulamentul nr. 1367/2006, având în vedere preocupările de mediu invocate de organizația neguvernamentală care a introdus această cerere.

38

ClientEarth contestă temeinicia tuturor acestor argumente.

39

Prin argumentația lor, BEI și Comisia reproșează Tribunalului că, la punctele 89-92 și 151 din hotărârea atacată, a săvârșit o eroare de drept deoarece a respins ca inadmisibil argumentul întemeiat pe atingerea adusă independenței BEI în domeniul operațiunilor sale financiare, garantată de dreptul primar al Uniunii, în măsura în care acest argument nu ar fi fost invocat ca motiv autonom al deciziei în litigiu. Or, argumentul menționat ar fi trebuit, în orice caz, să fie examinat ca o chestiune de ordine publică care putea să conducă la respingerea acțiunii introduse de ClientEarth.

40

În ceea ce privește, în primul rând, pretinsa denaturare vădită a conținutului deciziei în litigiu, efectuată la punctele 89-91 din hotărârea atacată, în ceea ce privește independența BEI în domeniul operațiunilor sale financiare, reiese din al patrulea, din al cincilea și din al șaptelea paragraf ale acestei decizii că cererea de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018 a fost respinsă ca inadmisibilă pentru motivul că această decizie nu era un „act administrativ”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, pentru că nu a fost adoptată „în temeiul dreptului mediului” și nu este „obligatorie și nu are efecte externe”, iar nu pentru motivul că această cerere de reexaminare internă aducea atingere independenței BEI în domeniul operațiunilor sale financiare.

41

Astfel, decizia în litigiu indică la al șaselea paragraf că „orice decizie a BEI de a sprijini sau nu un proiect potențial eligibil și, dacă este cazul, forma acestui sprijin intră în sfera puterii comerciale și politice discreționare recunoscute în favoarea [BEI] prin tratate și statut” și, la optulea paragraf, că interpretarea noțiunii de „drept al mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din regulament, susținută de ClientEarth, „nu ar mai fi compatibilă nici cu rolul instituțional al BEI, nici cu misiunea care îi revine în temeiul [s]tatutului”.

42

Tribunalul a putut să declare, astfel, fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 89 și 90 din hotărârea atacată, că, în decizia în litigiu, BEI a evocat numai „în mod vag și general […], puterea comercială și politică discreționară care îi este recunoscută prin tratate și prin statutul, precum și rolul său instituțional și misiunea care îi revine în temeiul statutului menționat”, nu ca motiv autonom de inadmisibilitate a cererii de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018, ci numai în cadrul examinării celor două submotive menționate la punctul 40 din prezenta hotărâre. În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că a denaturat în mod vădit conținutul deciziei menționate.

43

În această privință, trebuie adăugat că instanța Uniunii nu este obligată să țină seama de explicațiile suplimentare furnizate numai pe parcursul procesului de autorul actului în discuție pentru a aprecia respectarea obligației de motivare, în caz contrar existând riscul de a afecta repartizarea competențelor între administrație și instanța Uniunii și de a slăbi controlul legalității actelor administrației (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iunie 2020, Comisia/Di Bernardo, C‑114/19 P, EU:C:2020:457, punctul 58).

44

În ceea ce privește, în al doilea rând, obligația Tribunalului de a examina din oficiu pretinsa atingere adusă, prin cererea de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018, independenței BEI în domeniul operațiunilor sale financiare, care, potrivit acestui organism, rezultă în special din articolul 15 alineatul (3), din articolul 271 litera (c) și din articolele 308 și 309 TFUE, precum și din anumite dispoziții din statutul BEI, este necesar să se arate de la bun început că o pretinsă încălcare a dreptului primar al Uniunii nu este suficientă pentru a da naștere unei obligații de examinare din oficiu de către instanța Uniunii.

45

Astfel, deși anumite motive pot sau chiar trebuie să fie invocate din oficiu, precum lipsa sau insuficiența motivării deciziei în cauză, în schimb, un motiv privind legalitatea pe fond a acestei decizii, care ține de încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora, în sensul articolului 263 TFUE, nu poate să fie examinat de instanța Uniunii decât dacă este invocat de reclamant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2017, Comisia/Italia, C‑467/15 P, EU:C:2017:799, punctele 14 și 15, precum și jurisprudența citată).

46

Prin urmare, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul s‑a abținut să examineze pe fond argumentul BEI întemeiat pe atingerea adusă independenței sale în domeniul operațiunilor sale financiare, care ar decurge din articolul 15 alineatul (3), din articolele 308 și 309 TFUE, precum și din anumite dispoziții din statutul BEI.

47

Cu toate acestea, invocarea de către BEI a prezervării independenței sale în domeniul operațiunilor sale financiare, în legătură cu articolul 271 litera (c) TFUE, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 110 din memoriul în apărare pe care l‑a depus la Tribunal, putea fi înțeleasă ca o repunere în discuție a competenței Curții de Justiție a Uniunii Europene de a controla, chiar și indirect, o decizie a Consiliului de administrație al BEI, cu ocazia unei acțiuni în anulare îndreptate împotriva refuzului BEI de a efectua o reexaminare internă a acestei decizii. În plus, BEI, susținută cu privire la acest aspect de Comisie, a afirmat, în special în ședința care a avut loc în fața Curții, că există o legătură indisociabilă între dreptul de a introduce o cerere de reexaminare internă a unei decizii a Consiliului de administrație al BEI și dreptul de a formula o acțiune în anulare împotriva deciziei adoptate de BEI în urma acestei reexaminări. Prin urmare, prezervarea independenței BEI ar impune, în opinia acestora, privarea organizațiilor neguvernamentale de protecție a mediului, precum ClientEarth, atât de dreptul de a solicita reexaminarea internă a unei astfel de decizii, cât și de dreptul de a formula o acțiune în anulare împotriva unei eventuale decizii de respingere.

48

În acest context, revenea Tribunalului sarcina de a verifica din oficiu competența instanței Uniunii de a se pronunța cu privire la o acțiune în anulare îndreptată împotriva unei decizii prin care se soluționează o cerere de reexaminare internă a unei decizii a Consiliului de administrație al BEI. Astfel, întrucât problema competenței Curții de Justiție a Uniunii Europene de a soluționa un litigiu este de ordine publică, o asemenea problemă poate fi examinată de Curte, chiar din oficiu, în orice moment al procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2020, Bank Refah Kargaran/Consiliul, C‑134/19 P, EU:C:2020:793, punctul 25 și jurisprudența citată).

49

În conformitate cu articolul 271 litera (c) TFUE, acțiunile împotriva hotărârilor Consiliului de administrație ale BEI pot fi formulate, în condițiile prevăzute la articolul 263 TFUE, „numai de către statele membre sau de către Comisie și numai pentru nerespectarea procedurilor prevăzute la articolul 19 alineatele (2) și (5)-(7) din statutul [BEI]”.

50

Reiese din însuși modul de redactare a articolului 271 litera (c) TFUE că această dispoziție supune posibilitatea de a introduce o acțiune în anulare împotriva deciziilor Consiliului de administrație al BEI unor condiții mai stricte decât cele impuse de articolul 263 TFUE. Articolul 271 litera (c) TFUE conține astfel o limitare a competenței generale pe care tratatul o conferă Curții de Justiție a Uniunii Europene de a controla legalitatea actelor instituțiilor Uniunii și trebuie, prin urmare, să fie interpretat restrictiv (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 iunie 2021, Ungaria/Parlamentul, C‑650/18, EU:C:2021:426, punctul 31). Astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctele 63 și 64 din concluzii, această limitare privește, pe de o parte, cercul potențialilor reclamanți și, pe de altă parte, competențele de control pe fond ale instanței Uniunii.

51

Rezultă că articolul 271 litera (c) TFUE nu reglementează în mod direct ipoteza unei acțiuni formulate în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 împotriva unei decizii a BEI prin care se soluționează o cerere de reexaminare internă a unei decizii a consiliului său de administrație. Nu este mai puțin adevărat că articolul 271 litera (c) TFUE constituie o dispoziție relevantă a tratatului, în sensul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, de care trebuie să se țină seama pentru a determina posibilitatea de a sesiza instanța Uniunii.

52

Or, după cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 68 din concluzii, articolul 271 litera (c) TFUE ar fi lipsit de efect util dacă, în cadrul unei acțiuni împotriva unei decizii a BEI prin care se soluționează o cerere de reexaminare internă a unei decizii a consiliului său de administrație, instanța Uniunii ar efectua, în mod indirect, controlul temeiniciei acestei decizii.

53

În schimb, ținând seama de punctul 50 din prezenta hotărâre și contrar susținerilor BEI și ale Comisiei, articolul 271 litera (c) TFUE nu se opune, în principiu, ca o organizație neguvernamentală să solicite, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, reexaminarea internă a unei decizii a Consiliului de administrație al BEI, nici ca instanța Uniunii să fie sesizată, în temeiul articolului 12 alineatul (1) din acest regulament, cu o acțiune în anulare împotriva unei decizii prin care se declară inadmisibilă o cerere de reexaminare internă a unei decizii a Consiliului de administrație al BEI.

54

Astfel, în această din urmă situație, acțiunea nu urmărește examinarea de către instanța Uniunii a legalității sau a temeiniciei unei decizii a Consiliului de administrație al BEI, ci numai a aspectului dacă BEI era îndreptățită să respingă ca inadmisibilă o cerere de reexaminare internă a unei asemenea decizii. După cum a arătat doamna avocată generală la punctul 73 din concluzii, în cazul în care s‑ar admite o asemenea acțiune, singura ei consecință ar fi să determine BEI să efectueze ea însăși o reexaminare internă a deciziei menționate.

55

În speță, acțiunea introdusă de ClientEarth în fața Tribunalului avea ca obiect anularea deciziei în litigiu, care era întemeiată pe dispozițiile articolului 2 alineatul (1) litera (g) coroborat cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 și a fost comunicată ClientEarth prin scrisoarea din 30 octombrie 2018, semnată de secretara generală și de șefa adjunctă a serviciului juridic al BEI, prin care cererea de reexaminare internă a deciziei din 12 aprilie 2018 a fost respinsă ca inadmisibilă.

56

Dat fiind faptul că această acțiune, introdusă în temeiul articolului 12 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006, avea ca obiect anularea deciziei în litigiu pentru o pretinsă calificare juridică eronată de către BEI a deciziei din 12 aprilie 2018 în raport cu articolul 2 alineatul (1) litera (g) din acest regulament, în cadrul aprecierii pe care a făcut‑o asupra admisibilității cererii de reexaminare internă a acestei decizii, iar nu a temeiniciei deciziei menționate, articolul 271 litera (c) TFUE nu se poate opune introducerii unei asemenea acțiuni.

57

Prin urmare, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul s‑a considerat competent să soluționeze acțiunea introdusă de ClientEarth împotriva deciziei în litigiu. În aceste condiții, împrejurarea că Tribunalul nu a examinat în mod explicit argumentele întemeiate pe articolul 271 litera (c) TFUE nu este de natură să justifice anularea hotărârii atacate.

58

Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se respingă ca nefondate primul motiv și al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocate de BEI în cauza C‑212/21 P, precum și al treilea motiv invocat de Comisie în cauza C‑223/21 P.

59

BEI, prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv în cauza C‑212/21 P, și Comisia, prin intermediul primului aspect al primului motiv în cauza C‑223/21 P, reproșează Tribunalului că, la punctele 107, 125 și 126 din hotărârea atacată, a considerat în mod eronat că condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006 trebuie interpretate în lumina articolului 9 din Convenția de la Aarhus.

60

Primo, jurisprudența Curții, în special Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul și Comisia/Stichting Natuur en Milieu și Pesticide Action Network Europe (C‑404/12 P și C‑405/12 P, EU:C:2015:5), și Hotărârea din 3 septembrie 2020, Mellifera/Comisia (C‑784/18 P, nepublicată, EU:C:2020:630), ar exclude obligația de a interpreta Regulamentul nr. 1367/2006 în conformitate cu dispozițiile acestei convenții.

61

Secundo, din cuprinsul punctului 40 din Hotărârea din 16 iulie 2015, ClientEarth/Comisia (C‑612/13 P, EU:C:2015:486), ar reieși că, din moment ce Convenția de la Aarhus ar fi fost concepută luând în considerare ordinile juridice naționale, iar nu specificitățile juridice ale organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, nu s‑ar putea stabili nicio analogie între punerea în aplicare a acestei convenții de către statele membre și punerea sa în aplicare la nivelul Uniunii. Tribunalul nu ar fi putut, așadar, să se întemeieze, la punctul 107 din hotărârea atacată, pe „motive similare”, de altfel neexplicate, pentru a interpreta articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006 în lumina articolului 9 alineatele (3) și (4) din această convenție.

62

Tertio, Tribunalul s‑ar fi întemeiat în mod eronat, la punctele 125 și 126 din hotărârea atacată, pe principiul interpretării conforme cu Convenția de la Aarhus pentru a aprecia dacă decizia din 12 aprilie 2018 constituie o „măsură cu caracter individual”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, deși această noțiune ar trebui interpretată numai pe baza criteriilor care decurg din articolele 263 și 288 TFUE. În această privință, din cuprinsul punctului 25 din Hotărârea din 3 decembrie 2020, Région de Bruxelles‑Capitale/Comisia (C‑352/19 P, EU:C:2020:978), ar reieși că Convenția de la Aarhus nu poate dicta interpretarea dreptului primar al Uniunii.

63

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv invocat în cauza C‑212/21 P și prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv în cauza C‑223/21 P, BEI și, respectiv, Comisia reproșează Tribunalului că, în plus, a săvârșit o eroare de drept, la punctul 107 din hotărârea atacată, în interpretarea articolelor 2 și 9 din Convenția de la Aarhus. Astfel, prin adoptarea deciziei din 12 aprilie 2018, Consiliul de administrație al BEI nu ar fi acționat în calitate de „autoritate publică”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din convenția menționată, astfel încât articolul 9 alineatul (3) din aceasta nu ar fi aplicabil. Dimpotrivă, adoptarea acestei decizii s‑ar înscrie în activitatea financiară a BEI ca bancă.

64

ClientEarth contestă temeinicia tuturor acestor argumente.

65

Prin argumentația lor, BEI și Comisia susțin că Tribunalul a săvârșit, la punctele 107, 125 și 126 din hotărârea atacată, mai multe erori de drept în interpretarea și aplicarea Convenției de la Aarhus.

66

În această privință, în primul rând, trebuie amintit că textele de drept al Uniunii trebuie interpretate, în măsura posibilului, în lumina dreptului internațional, în special atunci când aceste texte vizează punerea în aplicare a unui acord internațional încheiat de Uniune (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iulie 1998, Safety Hi‑Tech, C‑284/95, EU:C:1998:352, punctul 22, precum și Hotărârea din 19 decembrie 2019, Nederlands Uitgeversverbond și Groep Algemene Uitgevers, C‑263/18, EU:C:2019:1111, punctul 38).

67

Aceasta este situația Regulamentului nr. 1367/2006, care are ca obiect punerea în aplicare, în ceea ce privește instituțiile Uniunii, a dispozițiilor articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 martie 2011, Lesoochranárske zoskupenie, C‑240/09, EU:C:2011:125, punctul 41).

68

Deși articolul 9 alineatul (3) menționat nu poate fi invocat pentru a aprecia legalitatea articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1367/2006 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul și alții/Vereniging Milieudefensie și Stichting Stop Luchtverontreiniging Utrecht, C‑401/12 P‑C‑403/12 P, EU:C:2015:4, punctul 61, precum și Hotărârea din 13 ianuarie 2015, Consiliul și Comisia/Stichting Natuur en Milieu și Pesticide Action Network Europe, C‑404/12 P și C‑405/12 P, EU:C:2015:5, punctul 53), o asemenea constatare nu se opune ca dispozițiile acestui regulament să fie interpretate, în conformitate cu jurisprudența menționată la punctul 66 din prezenta hotărâre, în măsura posibilului, în lumina Convenției de la Aarhus (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2020, Mellifera/Comisia, C‑784/18 P, nepublicată, EU:C:2020:630, punctul 77).

69

Astfel, o asemenea interpretare constituie un mijloc esențial pentru a garanta, în conformitate cu voința legiuitorului Uniunii exprimată în cuprinsul considerentului (3) al regulamentului menționat, că dispozițiile dreptului Uniunii continuă să rămână compatibile cu cele ale acestei convenții.

70

În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul BEI și al Comisiei potrivit căruia, prin adoptarea deciziei din 12 aprilie 2018, Consiliul de administrație al BEI nu a acționat în calitate de „autoritate publică”, în sensul articolului 2 alineatul (2) din Convenția de la Aarhus, trebuie amintit, pe de o parte, că, potrivit articolului 2 alineatul (2) litera (d) din această convenție, instituțiile oricărei organizații regionale de integrare economică care, precum Uniunea, este parte la prezenta convenție trebuie considerate autorități publice în sensul convenției menționate, cu excepția cazului în care acționează în exercitarea puterii judiciare sau legislative.

71

Pe de altă parte, potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1367/2006, noțiunea de „instituție sau organism [al Uniunii]” căruia i se aplică regulamentul în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) al acestuia cuprinde „orice instituție publică, organism, oficiu sau agenție instituită în temeiul sau în baza tratatului, cu excepția situației în care acționează în exercitarea puterii judecătorești sau legislative”. În această privință, considerentul (7) al regulamentului precizează că această noțiune este definită „într‑un sens larg și funcțional”, având în vedere că Convenția de la Aarhus definește „în sens larg” autoritățile publice cărora li se aplică, pentru a garanta drepturi pentru persoane individuale și organizațiile lor unde se exercită autoritatea publică. În plus, considerentul (11) al aceluiași regulament indică faptul că ar trebui excluse de asemenea „alte proceduri de anchetă în cazul în care instituția sau organismul [Uniunii] respectiv acționează în calitate de organism de control administrativ în aplicarea tratatului”.

72

Rezultă că acțiunea „instituțiilor și organismelor [Uniunii]” nu poate fi exclusă din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1367/2006 și al Convenției de la Aarhus decât atunci când aceste instituții și organisme exercită puteri judiciare sau legislative sau atunci când acționează în calitate de organism de control administrativ în temeiul tratatului.

73

Or, nu aceasta este situația în speță. Astfel, decizia din 12 aprilie 2018 privind aprobarea propunerii de finanțare a proiectului Curtis, în temeiul articolului 9 alineatul (1) și al articolului 19 alineatul (3) din Statutul BEI, nu este rezultatul exercitării puterilor judiciare sau legislative de către Consiliul de administrație al BEI, care nu a acționat nici în calitate de „organism de control administrativ în temeiul tratatului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 1367/2006, interpretat în lumina considerentului (11) al acestuia.

74

După cum a reținut în esență doamna avocată generală la punctele 92-94 din concluzii, BEI exercită competențe cu natură dublă în cadrul unei finanțări organizate contractual. Astfel, cu această ocazie, ea acționează cu siguranță ca partener privat al beneficiarului, dar îndeplinește în același timp misiuni de interes general. Prin urmare, interpretarea articolului 2 alineatul (1) litera (c) din acest regulament în sensul că, atunci când exercită activitatea sa de finanțare, BEI trebuie să fie calificată drept „organism [al Uniunii]” asigură o punere în aplicare a regulamentului compatibilă cu articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Convenția de la Aarhus.

75

Având în vedere motivele care precedă, trebuie să se respingă ca nefondate primul aspect al celui de al doilea motiv și al treilea aspect al celui de al treilea motiv în cauza C‑212/21 P, precum și primul motiv în cauza C‑223/21 P.

76

BEI, prin intermediul primului și al celui de al doilea aspect ale celui de al treilea motiv în cauza C‑212/21 P, și Comisia, prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv în cauza C‑223/21 P, reproșează Tribunalului că, la punctele 120-124 și 138-140 din hotărârea atacată, a asimilat în mod eronat criteriile de natură ecologică privind eligibilitatea proiectelor pentru o finanțare a BEI, care decurg din Declarația din 2009 și din strategia privind clima, cu dispoziții legislative ale dreptului mediului al Uniunii, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006, și, prin urmare, că a considerat că decizia din 12 aprilie 2018 a fost adoptată „în temeiul dreptului mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din acest regulament.

77

În această privință, BEI și Comisia arată, mai întâi, că noțiunea de „dispoziție legislativă”, care figurează la articolul 2 alineatul (1) litera (f) din regulamentul menționat, este o noțiune formală, definită de procedura de adoptare a actului în cauză. Astfel, conform articolului 289 TFUE, ar putea fi calificată drept „dispoziție legislativă” numai o dispoziție care figurează într‑un act al Uniunii adoptat în temeiul unei dispoziții a tratatelor care prevede adoptarea acestui act fie prin procedura legislativă ordinară, fie prin procedura legislativă specială. Prin urmare, la punctele 120-124 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi făcut abstracție de cerințele care decurg din articolul 289 TFUE și ar fi efectuat o interpretare care depășește sfera noțiunilor de „drept” și de „dispoziție legislativă”, prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (f) și (g) din Regulamentul nr. 1367/2006. În special, punctul 121 din hotărârea atacată ar fi afectat de o eroare de drept în măsura în care Tribunalul ar fi statuat în cuprinsul acestuia că distincția introdusă prin Tratatul de la Lisabona între actele legislative și actele normative este lipsită de relevanță pentru interpretarea articolului 2 alineatul (1) litera (f) din acest regulament.

78

În continuare, BEI și Comisia reproșează Tribunalului că a considerat că Declarația din 2009 și strategia privind clima au un caracter obligatoriu. Aceste două instrumente s‑ar limita să orienteze activitatea BEI în diferitele etape ale evaluării proiectelor, fără a limita însă exercitarea puterii discreționare de care dispune acest organism. Împrejurarea că un proiect îndeplinește criteriile de eligibilitate pentru o finanțare care decurge din instrumentele menționate nu ar determina niciun drept de a obține o finanțare din partea BEI, nicio obligație a Consiliului de administrație al acesteia de a aproba finanțarea și nicio obligație a BEI de a semna un contract de împrumut, inclusiv după aprobarea Consiliului de administrație.

79

Chiar presupunând că Declarația din 2009 și strategia privind clima limitează exercitarea puterii de apreciere a BEI, o astfel de limitare nu poate fi considerată ca fiind impusă printr‑o normă de drept. În plus, o directivă internă care are ca unic efect constrângerea instituției care se îndepărtează de aceasta să își motiveze decizia nu ar constitui însă un izvor de drept. Noțiunea de „dispoziție legislativă”, prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006, ar acoperi, așadar, numai normele care au un efect juridic obligatoriu imediat asupra cetățeanului. Nu aceasta ar fi însă situația liniilor directoare în temeiul cărora o instituție își limitează exercitarea puterii de apreciere pentru viitor.

80

În sfârșit, BEI și Comisia contestă analogia stabilită la punctul 123 din hotărârea atacată între politicile de împrumut ale BEI în materie de mediu și normele interne ale acesteia în materie de personal. Ele arată că, în acest din urmă domeniu, BEI acționează în calitate de autoritate administrativă, deciziile sale putând face obiectul unui control jurisdicțional, în timp ce activitatea de împrumut a BEI în materie de mediu ar ține de exercitarea rolului său financiar și nu s‑ar traduce prin decizii administrative care pot face obiectul unui control jurisdicțional pe fond.

81

ClientEarth contestă temeinicia tuturor acestor argumente.

82

Prin argumentația lor, BEI și Comisia reproșează Tribunalului că, la punctele 120-124 și 138-140 din hotărârea atacată, a statuat în mod eronat că atât Declarația din 2009, cât și strategia privind clima intră în sfera noțiunii de „drept al mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006, și, prin urmare, că decizia din 12 aprilie 2018 a fost adoptată „în temeiul dreptului mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din acest regulament.

83

Noțiunea de „drept al mediului” este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006 ca acoperind „orice dispoziție legislativă [a Uniunii] care, indiferent de baza sa legală, contribuie la realizarea obiectivelor politicii [Uniunii] în domeniul mediului”, menționate la articolul 191 alineatul (1) TFUE. Astfel cum reiese din considerentul (10) al acestui regulament, trimiterea la aceste obiective se justifică în măsura în care „dreptul mediului este în constantă evoluție”.

84

Din însuși modul de redactare a articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006 coroborat cu considerentul (10) al acestui regulament rezultă că legiuitorul Uniunii a intenționat să confere un înțeles larg noțiunii de „drept al mediului”.

85

În acest context, împrejurarea că, în anumite versiuni lingvistice, precum versiunile în limbile spaniolă, engleză, franceză sau portugheză, articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006 se referă la „legislație” sau la „orice dispoziție legislativă” nu poate implica, contrar poziției susținute de BEI și de Comisie, ca noțiunea de „drept al mediului” să fie limitată, în scopul aplicării acestui regulament, la acte legislative, în sensul articolului 289 alineatul (3) TFUE. Astfel, după cum a arătat doamna avocată generală la punctul 118 din concluzii, în alte versiuni lingvistice, în special în cea în limba germană, articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006 utilizează noțiunea mai largă de „norme de drept”, care poate include orice act cu aplicabilitate generală obligatoriu din punct de vedere juridic.

86

În aceste condiții, conform jurisprudenței Curții, această dispoziție trebuie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 februarie 2022, Tiketa,C‑536/20, EU:C:2022:112, punctul 27 și jurisprudența citată).

87

Or, ținând seama de punctul 84 din prezenta hotărâre, precum și de obiectivele politicii Uniunii în domeniul mediului, se impune o interpretare largă a noțiunii de „drept al mediului”, în sensul că aceasta acoperă orice act al Uniunii care, independent de temeiul său juridic, contribuie la realizarea obiectivelor acestei politici, astfel cum sunt definite la articolul 191 alineatul (1) TFUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 noiembrie 2022, Deutsche Umwelthilfe (Omologarea autovehiculelor),C‑873/19, EU:C:2022:857, punctul 53]. Împrejurarea că, potrivit însuși textului articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006, temeiul juridic prin care este adoptat un act nu este un criteriu pertinent în vederea calificării sale ca „drept al mediului” permite să se deducă că procedura de adoptare a unui astfel de act, care determină, în conformitate cu articolul 289 TFUE, natura sa legislativă sau nelegislativă, nu este nici ea un criteriu pertinent în vederea acestei calificări.

88

În speță, Consiliul de administrație al BEI, atunci când decide acordarea de finanțări în temeiul articolului 9 alineatul (1) și al articolului 19 alineatul (3) din Statutul BEI, nu se poate abate, fără justificare, de la criteriile de natură ecologică privind eligibilitatea proiectelor pentru finanțare care decurg din Declarația din 2009 și din strategia privind clima, pe care BEI și‑a impus ea însăși să le urmeze în activitatea sa de împrumut, în caz contrar putând fi sancționată, după caz, pentru încălcarea principiilor generale de drept, precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctele 209 și 211).

89

Prin urmare, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul a considerat, la punctele 122-124 din hotărârea atacată, că atât Declarația din 2009, cât și strategia privind clima intră în sfera noțiunii de „drept al mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1367/2006, întrucât definesc criteriile de natură ecologică privind eligibilitatea proiectelor pentru finanțare de către BEI și, prin urmare, încadrează activitatea acesteia în materie de acordare de împrumuturi în vederea realizării obiectivelor Tratatului FUE din domeniul mediului.

90

Tot fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 138-140 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, în măsura în care a constatat că proiectul Curtis îndeplinea criteriile de natură ecologică privind eligibilitatea proiectelor pentru finanțare din partea BEI care decurgeau din aceste două acte, decizia din 12 aprilie 2018 a fost adoptată „în temeiul dreptului mediului”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006.

91

Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se respingă primul și al doilea aspect ale celui de al treilea motiv în cauza C‑212/21 P, precum și primul aspect al celui de al doilea motiv în cauza C‑223/21 P ca nefondate.

92

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat în cauza C‑223/21 P, Comisia reproșează Tribunalului că, la punctele 126-142 din hotărârea atacată, a încălcat jurisprudența potrivit căreia noțiunea de „măsură cu caracter individual”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, trebuie interpretată în conformitate cu criteriile care decurg din articolele 263 și 288 TFUE. Astfel, Tribunalul ar fi statuat, cu încălcarea principiilor care se desprind din cuprinsul punctelor 65-67 și 84-86 din Hotărârea din 3 septembrie 2020, Mellifera/Comisia (C‑784/18 P, nepublicată, EU:C:2020:630), că, pentru a califica decizia din 12 aprilie 2018 drept „măsură cu caracter individual”, este suficient ca, prin această decizie, Consiliul de administrație al BEI să se fi pronunțat în mod definitiv cu privire la realizarea anumitor obiective de mediu. Această abordare ar implica astfel ca acte fără caracter obligatoriu, precum recomandările și avizele, să poată face obiectul unei cereri de reexaminare internă, în temeiul articolului 10 alineatul (1) din acest regulament și, ulterior, al unei acțiuni în temeiul articolului 12 alineatul (1) din regulamentul menționat.

93

În susținerea Comisiei, BEI arată că decizia din 12 aprilie 2018 constituie un act intern, al cărui unic efect este acela de a permite serviciilor acestui organism să continue negocierile contractuale pentru finanțarea aprobată, astfel încât ea nu privește în mod individual subiecți externi.

94

ClientEarth arată că argumentul potrivit căruia actul care face obiectul unei cereri de reexaminare internă trebuie considerat o „măsură cu caracter individual”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, nu a fost invocat nici de BEI, nici de Comisie în fața Tribunalului, astfel încât Comisia nu poate invoca acest argument în stadiul recursului, având în vedere caracterul său nou. În orice caz, decizia din 12 aprilie 2018 ar fi o „măsură cu caracter individual”, din moment ce se aplică unei cereri specifice privind finanțarea proiectului Curtis.

95

Prin argumentația sa, Comisia reproșează Tribunalului că, la punctele 126-142 din hotărârea atacată, a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și aplicarea noțiunii de „măsură cu caracter individual”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, prin faptul că a atribuit acest conținut deciziei din 12 aprilie 2018.

96

În ceea ce privește, în primul rând, problema, ridicată de ClientEarth, dacă este admisibilă contestarea de către Comisie, în stadiul recursului, a hotărârii atacate, în măsura în care aceasta ar fi calificat în mod eronat decizia din 12 aprilie 2018 drept „măsură cu caracter individual”, trebuie amintit că un recurent poate să formuleze recurs invocând în fața Curții motive și argumente derivate din însăși hotărârea atacată și care urmăresc să critice temeinicia acesteia în drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 noiembrie 2007, Stadtwerke Schwäbisch Hall și alții/Comisia, C‑176/06 P, nepublicată, EU:C:2007:730, punctul 17, și Hotărârea din 4 martie 2021, Comisia/Fútbol Club Barcelona, C‑362/19 P, EU:C:2021:169, punctul 47, precum și jurisprudența citată).

97

Prin urmare, este admisibilă contestarea de către Comisie, în stadiul recursului, a calificării deciziei din 12 aprilie 2018 drept „măsură cu caracter individual” de către Tribunal la punctele 140 și 142 din hotărârea atacată.

98

În al doilea rând, în ceea ce privește temeinicia acestei calificări, trebuie amintit că, pentru a determina aplicabilitatea generală sau individuală a unui act, instanța Uniunii trebuie să țină seama, primo, de obiectul și de conținutul său. Un act are aplicabilitate generală, în sensul articolului 288 TFUE, dacă se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și dacă produce efecte juridice în privința unor categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract. În ceea ce privește acest al doilea criteriu, aplicabilitatea generală a unui act nu este pusă în discuție de posibilitatea de a determina, cu mai mare sau cu mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică la un moment dat, atât timp cât este cert că această aplicare se efectuează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite de act, în raport cu finalitatea acestuia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2020, Mellifera/Comisia, C‑784/18 P, nepublicată, EU:C:2020:630, punctele 65-67 și jurisprudența citată).

99

În speță, decizia din 12 aprilie 2018, în măsura în care privește aprobarea propunerii de finanțare a proiectului Curtis în raport cu aspectele sale de mediu și sociale, vizează o situație specifică, și anume finanțarea acestui proiect, și produce efecte juridice față de promotorul proiectului menționat, permițându‑i să ia măsurile necesare în vederea formalizării împrumutului.

100

Prin urmare, Tribunalul a statuat fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 140 și 142 din hotărârea atacată, că această decizie constituie o „măsură cu caracter individual”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006.

101

Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv în cauza C‑223/21 P trebuie respins ca nefondat.

102

BEI, prin intermediul celui de al doilea și al celui de al treilea aspect ale celui de al doilea motiv în cauza C‑212/21 P, și Comisia, prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv în cauza C‑223/21 P, reproșează Tribunalului că a statuat în mod eronat că decizia din 12 aprilie 2018 este obligatorie din punct de vedere legal și are efecte externe, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, întrucât reflectă o poziție definitivă a Consiliului de administrație al BEI cu privire la eligibilitatea proiectului Curtis pentru o finanțare din partea BEI în raport cu aspectele sale de mediu și sociale. Astfel, o asemenea decizie nu ar acorda un drept individual de a obține o finanțare din partea BEI, din moment ce relația dintre acest organism și potențialul împrumutat ar deveni obligatorie din punct de vedere juridic numai la semnarea contractului relevant. Prin urmare, nu se poate asocia niciun efect obligatoriu din punct de vedere legal acestei decizii.

103

În plus, hotărârea atacată ar fi afectată de o motivare contradictorie, în măsura în care Tribunalul ar fi constatat, în același timp, că decizia din 12 aprilie 2018 produce efecte juridice față de promotorul proiectului Curtis și, la punctele 167-170 din această hotărâre, că această decizie nu reprezenta un „angajament juridic cu privire la acordarea împrumutului”, iar procedura a continuat după adoptarea sa.

104

În această privință, BEI arată că o decizie a consiliului său de administrație, adoptată în temeiul articolului 19 alineatul (3) din Statutul BEI, constituie o decizie unică de finanțare a unui proiect, fără a fi posibil să se disocieze un „aspect financiar”, care nu ar fi definitiv și nu ar produce efecte obligatorii și externe, și un „aspect de mediu”, care ar fi definitiv și obligatoriu din punct de vedere juridic față de terți.

105

În orice caz, existența unor efecte obligatorii din punct de vedere juridic și externe, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, ar trebui stabilită în privința situației juridice a ClientEarth. După ce a examinat, la punctul 170 din hotărârea atacată, situația juridică a promotorului proiectului Curtis, Tribunalul ar fi confirmat că nu s‑a produs niciun efect de acest tip asupra ClientEarth.

106

ClientEarth contestă temeinicia tuturor acestor argumente.

107

Prin argumentația lor, BEI și Comisia reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 167-171 din hotărârea atacată, că decizia din 12 aprilie 2018 este un act „obligatoriu din punct de vedere legal și care are efecte externe”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006.

108

În această privință, reiese din cuprinsul punctului 149 din hotărârea atacată că Tribunalul, „pentru motive de coerență generală”, a interpretat această noțiune în conformitate cu cea de „acte […] destinate să producă efecte juridice față de terți”, prevăzută la articolul 263 primul paragraf TFUE, care exclude, în principiu, actele care nu produc efecte decât în sfera internă a instituției, a organului, a oficiului sau a agenției Uniunii care este autorul acestora, fără a crea vreun drept sau vreo obligație față de terți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 februarie 1988, Les Verts/Parlamentul, 190/84, EU:C:1988:94, punctul 8, și Hotărârea din 25 iunie 2020, CSUE/KF, C‑14/19 P, EU:C:2020:492, punctul 73, precum și jurisprudența citată).

109

Or, la punctele 167-171 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat, în temeiul acestei jurisprudențe, că decizia din 12 aprilie 2018 stabilește în mod definitiv poziția Consiliului de administrație al BEI cu privire la eligibilitatea proiectului Curtis pentru finanțare din partea acestui organism în raport cu aspectele de mediu și sociale ale acestui proiect și, prin urmare, că această decizie produce efecte juridice față de terți, în special față de promotorul acestui proiect, în măsura în care constata eligibilitatea proiectului menționat pentru finanțare din partea BEI în raport cu aspectele sale de mediu și sociale, permițând astfel acestui promotor să ia măsurile necesare în vederea formalizării împrumutului.

110

Nu poate fi identificată nicio contradicție între, pe de o parte, această constatare că aspectele de mediu ale proiectului Curtis au făcut obiectul unei aprecieri definitive și, pe de altă parte, împrejurările, evidențiate de asemenea la punctele menționate din hotărârea atacată, că decizia din 12 aprilie 2018 nu echivala cu un „angajament juridic cu privire la acordarea împrumutului” și că procedura de acordare a acestei finanțări a continuat, din moment ce alte aspecte tehnice, economice și financiare ale proiectului rămâneau de auditat.

111

În plus, argumentul invocat de BEI potrivit căruia Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 167-170 din hotărârea atacată, că decizia din 12 aprilie 2018 conținea un „aspect financiar” care putea fi disociat de un „aspect de mediu” și că numai acesta din urmă era definitiv și obligatoriu din punct de vedere legal față de terți se întemeiază pe o interpretare eronată a acestor puncte. Astfel, Tribunalul s‑a limitat să arate că această decizie constată în mod definitiv eligibilitatea proiectului Curtis pentru finanțare din partea BEI, având în vedere aspectele de mediu și sociale ale acestui proiect, dar nu a statuat nicidecum că decizia menționată se întemeiază pe o separare formală între aceste din urmă aspecte și aspectele financiare sau de altă natură privind proiectul menționat.

112

Pe de altă parte, argumentul potrivit căruia Tribunalul ar fi trebuit să aprecieze, la punctul 170 din hotărârea atacată, dacă decizia din 12 aprilie 2018 este „obligatorie din punct de vedere legal și are efecte externe”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 1367/2006, față de ClientEarth nu își găsește niciun temei în acest regulament. Astfel, nici această dispoziție, nici articolul 10 alineatul (1) din regulamentul menționat nu impun ca actul administrativ care face obiectul unei cereri de reexaminare internă să fie obligatoriu din punct de vedere legal și să aibă efecte externe față de organizația neguvernamentală care introduce această cerere.

113

Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se respingă al doilea și al treilea aspect ale celui de al doilea motiv în cauza C‑212/21 P, precum și al treilea aspect al celui de al doilea motiv în cauza C‑223/21 P ca nefondate.

114

Ținând seama de ansamblul motivelor care precedă, se impune respingerea recursurilor în totalitate.

115

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

116

Întrucât ClientEarth a solicitat obligarea BEI și a Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea au căzut în pretenții, se impune ca acestea să fie obligate să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de ClientEarth în fiecare dintre cele două recursuri.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște: