–

pentru Verband Sozialer Wettbewerb eV, de D. Marquardt, Rechtsanwalt;

–

pentru famila‑Handelsmarkt Kiel GmbH & Co. KG, de C. Rohnke, Rechtsanwalt;

–

pentru guvernul german, de J. Möller și A. Hoesch, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și N. Ruiz García, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 litera (a) și a articolului 10 din Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor (JO 1998, L 80, p. 27, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 206), precum și a Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) (JO 2005, L 149, p. 22, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 260).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Verband Sozialer Wettbewerb eV (denumită în continuare „VSW”), o asociație de drept german care are ca obiect de activitate asigurarea respectării dreptului concurenței, pe de o parte, și famila‑Handelsmarkt Kiel GmbH & Co. KG (denumită în continuare „famila”), o societate comercială care distribuie produse alimentare, pe de altă parte, în legătură cu existența sau inexistența obligației de a include valoarea garanției care trebuie plătită de consumatori în prețul de vânzare al mărfurilor ambalate în recipiente pentru care se percepe o asemenea garanție.

3

Considerentele (2), (6) și (12) ale Directivei 98/6 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 1 din această directivă, „[s]copul [acesteia este] acela de a specifica indicarea prețului de vânzare și a prețului pe unitate de măsură în cazul produselor oferite de comercianți consumatorilor pentru o mai bună informare a consumatorilor și pentru a facilita compararea prețurilor”.

5

Articolul 2 din directiva menționată prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]”

6

Articolul 3 din aceeași directivă prevede la alineatele (1) și (4):

„(1)   Prețul de vânzare și prețul unitar se indică pentru toate produsele menționate la articolul 1 […]

[…]

(4)   Orice reclamă care menționează prețul de vânzare al produselor menționate la articolul 1 trebuie să indice și prețul unitar sub rezerva articolului 5.”

7

În temeiul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 98/6, prețul de vânzare trebuie să fie clar, ușor de identificat și lizibil.

8

Articolul 1 din Preisangabenverordnung (Regulamentul privind indicarea prețurilor) din 18 octombrie 2002 (BGBl. 2002 I, p. 4197), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumit în continuare „PAngV”), intitulat „Dispoziții fundamentale”, are următorul cuprins:

„1.   Orice persoană care ‐ cu titlu comercial sau profesional ori în orice altă calitate în mod obișnuit ‐ oferă produse sau servicii consumatorilor […] sau care, în calitate de vânzător, realizează reclame cu indicarea unui preț, adresate consumatorilor finali, este obligată să indice prețul care trebuie plătit, inclusiv TVA‑ul, precum și toate celelalte elemente ale prețului (prețul total). […]

[…]

4.   Atunci când consumatorului i se solicită să achite o garanție rambursabilă în plus față de prețul unui produs sau al unui serviciu, valoarea acesteia trebuie indicată separat, în plus față de prețul produsului sau al serviciului, fără a se indica o sumă totală.

[…]”

9

famila a lansat o campanie publicitară pentru băuturi și iaurturi ambalate în sticle și, respectiv, în borcane pentru care se percepe o garanție, prin intermediul unui pliant în care valoarea garanției aferente acestor recipiente era indicată prin mențiunea separată „plus... euro garanție”.

10

Considerând că o asemenea reclamă, întrucât nu indica prețul total, inclusiv garanția, al produselor care făceau obiectul acesteia, era nelegală, VSW a sesizat Landgericht Kiel (Tribunalul Regional din Kiel, Germania) cu o acțiune prin care a solicitat printre altele încetarea campaniei publicitare în cauză. Întrucât această instanță a admis această acțiune, famila a declarat apel la Oberlandesgericht Schleswig (Tribunalul Regional Superior din Schleswig, Germania), care a admis apelul respectiv și a reformat hotărârea atacată.

11

VSW a formulat recurs la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), care este instanța de trimitere. Aceasta consideră că soluționarea litigiului depinde de interpretarea în special a articolului 2 litera (a) din Directiva 98/6.

12

Această instanță arată că articolul 1 alineatul 1 prima teză din PAngV, în măsura în care obligă comercianții profesioniști să indice prețul total al produselor de vânzare, inclusiv TVA‑ul, urmărește să transpună în dreptul german articolul 1, articolul 2 litera (a), articolul 3 și articolul 4 alineatul (1) din Directiva 98/6. Ea consideră însă că răspunsul la întrebarea dacă valoarea garanției pe care consumatorii sunt ținuți să o achite la cumpărarea unor produse ambalate în sticle sau în borcane pentru care se percepe garanție trebuie inclusă în prețul de vânzare, în sensul articolului 2 litera (a) din această directivă, nu reiese în mod clar din aceasta.

13

Recunoscând că interpretarea acestei dispoziții trebuie să fie uniformă în întreaga Uniune Europeană și, așadar, independentă de faptul că consumatorii germani, în temeiul articolului 1 alineatul 4 din PAngV, sunt obișnuiți ca valoarea garanției aferente sticlelor și borcanelor să fie indicată separat, instanța de trimitere invocă Hotărârea din 7 iulie 2016, Citroën Commerce (C‑476/14, EU:C:2016:527, punctul 37), pentru a considera că această valoare constituie un element inevitabil și previzibil al prețului de vânzare, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 98/6, care este în mod obligatoriu în sarcina consumatorului și constituie o parte din contrapartida pecuniară a achiziționării produsului în cauză. Ea arată în această privință că consumatorul nu poate cumpăra băutura îmbuteliată în recipientul reutilizabil decât împreună cu acest recipient și că el trebuie să știe care este costul total pentru o astfel de cumpărare, inclusiv în scopul comparării prețurilor.

14

Această instanță adaugă că adoptarea articolului 1 alineatul 4 din PAngV a fost determinată de concepția legiuitorului german potrivit căreia obligația de a indica prețul final al unui produs ca sumă a prețului acestui produs și a valorii garanției avea vizual un efect defavorabil ambalajelor reutilizabile în raport cu ambalajele de unică folosință. Această dispoziție ar urmări astfel, pe de o parte, să permită consumatorilor să compare fără dificultate prețul produselor și, pe de altă parte, să favorizeze utilizarea unor ambalaje reutilizabile ca măsură de politică de mediu.

15

În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

16

Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 2 litera (a) din Directiva 98/6 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „preț de vânzare”, prevăzută la această dispoziție, include valoarea garanției pe care consumatorul este ținut să o achite la cumpărarea unor produse ambalate în recipiente pentru care se percepe o garanție.

17

În ceea ce privește interpretarea literală a dispoziției în cauză, textul articolului 2 litera (a) din această directivă definește noțiunea de „preț de vânzare” ca fiind „prețul final al unei unități din produs sau al unei cantități date din produs, inclusiv TVA și toate celelalte taxe”.

18

În primul rând, după cum a arătat și domnul avocat general la punctele 31-35 din concluzii, garanția nu poate fi asimilată unei „taxe”, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 98/6, întrucât valoarea garanției nu prezintă niciuna dintre caracteristicile unei taxe, și anume nu este o sursă de venituri publice și implică furnizarea unei contraprestații.

19

În al doilea rând, fiind un preț final, prețul de vânzare trebuie neapărat să includă elementele inevitabile și previzibile ale acestui preț, elemente care sunt în mod obligatoriu suportate de consumator și care constituie contraprestația pecuniară a achiziționării produsului în cauză (Hotărârea din 7 iulie 2016, Citroën Commerce, C‑476/14, EU:C:2016:527, punctul 37).

20

Or, un produs ambalat într‑un recipient pentru care se percepe o garanție nu poate fi achiziționat fără acest recipient și, din acest motiv, valoarea garanției constituie un „element inevitabil al prețului de vânzare”. Cu toate acestea, restituirea de către consumator a recipientului la un punct de vânzare îi conferă acestui consumator dreptul la rambursarea valorii garanției.

21

Astfel, întrucât consumatorul are dreptul să solicite vânzătorului sau unui alt profesionist să preia recipientul pentru care a plătit garanția și să îi ramburseze valoarea garanției plătite, această valoare nu este „în mod obligatoriu” în sarcina consumatorului și, în consecință, nu poate fi considerată ca fiind „finală”, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 98/6.

22

Dacă consumatorul nu restituie, din proprie voință, un recipient supus garanției, astfel încât valoarea aferentă acestuia, odată plătită, devine o sarcină economică definitivă pentru acest consumator, nu este mai puțin adevărat că, după cum a subliniat și domnul avocat general la punctele 52 și 55 din concluzii, sistemul de garanție implică faptul că această valoare poate, din principiu, să fie rambursată și se presupune că va fi rambursată.

23

Rezultă că valoarea garanției pe care consumatorul este ținut să o achite la cumpărarea unui produs ambalat într‑un recipient pentru care se percepe garanție nu constituie un element al prețului de vânzare, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 98/6, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența citată la punctul 19 din prezenta hotărâre.

24

Această constatare nu este repusă în discuție de punctul 38 din Hotărârea din 7 iulie 2016, Citroën Commerce (C‑476/14, EU:C:2016:527), în care Curtea a statuat că costurile aferente transportului unui vehicul de la un producător la un comerciant‑vânzător, suportate în mod obligatoriu de un consumator, constituie un element al prețului de vânzare, în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 98/6. Astfel, asemenea costuri, care se adaugă la prețul acestui vehicul și care sunt în mod obligatoriu suportate de consumator, fără ca acesta din urmă să le poată recupera ulterior, trebuie să se distingă de valoarea unei garanții precum cea în discuție în litigiul principal, care, după cum s‑a arătat la punctul 21 din prezenta hotărâre, trebuie să fie rambursată consumatorului la restituirea recipientului pentru care s‑a perceput garanția.

25

Constatarea efectuată la punctul 23 din prezenta hotărâre este, pe de altă parte, confirmată de obiectivele urmărite de Directiva 98/6, enunțate la articolul 1 din aceasta, citit în lumina considerentului (6) al acestei directive, și anume îmbunătățirea informării consumatorilor și facilitarea comparării prețurilor de vânzare ale produselor oferite de comercianți consumatorilor pentru a le permite acestora să facă alegeri în cunoștință de cauză. În această privință, considerentul (12) al directivei menționate precizează că aceasta urmărește să asigure o informare uniformă și transparentă de pe urma căreia vor beneficia toți consumatorii în contextul pieței interne. În plus, conform articolului 4 alineatul (1) din aceeași directivă, citit în lumina considerentului (2) al acesteia, prețul de vânzare al produselor oferite consumatorilor trebuie să fie clar, ușor de identificat și lizibil, pentru ca informația respectivă să fie exactă, transparentă și clară.

26

Dat fiind, pe de o parte, că unele dintre aceste produse pot fi supuse unei garanții, în timp ce altele pot să nu îi fie supuse și că, pe de altă parte, se pot aplica garanții de valori diferite în funcție de tipul recipientului, includerea valorii garanției în prețul de vânzare al produsului implică un risc, pentru consumatori, de a efectua comparații inexacte în această privință.

27

În schimb, indicarea valorii garanției în mod separat, în plus față de prețul de vânzare al produsului ambalat într‑un recipient pentru care se percepe garanție, permite consumatorilor să evalueze și să compare prețurile unui produs și să facă alegeri în cunoștință de cauză pe baza unor comparații simple, în conformitate cu obiectivele urmărite de Directiva 98/6, amintite la punctul 25 din prezenta hotărâre, precum și cu respectarea cerinței de transparență și de claritate a acestor prețuri, enunțată în considerentul (2) al acestei directive.

28

În acest context, un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat este în măsură să adune prețul produsului și valoarea garanției pentru a determina cuantumul total pe care este ținut să îl achite la data cumpărării (a se vedea prin analogie Hotărârea din 4 octombrie 2007, Schutzverband der Spirituosen‑Industrie, C‑457/05, EU:C:2007:576, punctul 27 și jurisprudența citată).

29

Având în vedere motivele care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 2 litera (a) din Directiva 98/6 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „preț de vânzare”, prevăzută la această dispoziție, nu include valoarea garanției pe care consumatorul este ținut să o achite la cumpărarea unor produse ambalate în recipiente pentru care se percepe o garanție.

30

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

31

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 2 litera (a) din Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1998 privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor

trebuie interpretat în sensul că

noțiunea de „preț de vânzare”, prevăzută la această dispoziție, nu include valoarea garanției pe care consumatorul este ținut să o achite la cumpărarea unor produse ambalate în recipiente pentru care se percepe o garanție.