–

pentru Vitol SA, de P. De Baere și J. Van den Bon, advocaten;

–

pentru guvernul belgian, de S. Baeyens, J.‑C. Halleux și C. Pochet, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul elen, de V. Baroutas și M. Tassopoulou, în calitate de agenți;

–

pentru Consiliul Uniunii Europene, de B. Driessen și P. Mahnič, în calitate de agenți, asistați de N. Tuominen, avocată;

–

pentru Comisia Europeană, de P.‑J. Loewenthal, G. Luengo și J. Zieliński, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește validitatea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1194/2013 al Consiliului din 19 noiembrie 2013 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina și Indonezia (JO 2013, L 315, p. 2, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1578 al Comisiei din 18 septembrie 2017 (JO 2017, L 239, p. 9).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Vitol SA, pe de o parte, și Belgische Staat (statul belgian), pe de altă parte, în legătură cu rambursarea către această societate a unor taxe antidumping achitate pentru importul de biomotorină originară din Argentina.

3

La data adoptării regulamentului în litigiu, dispozițiile care reglementau instituirea de măsuri antidumping de către Uniunea Europeană figurau în Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale [Uniunii] Europene (JO 2009, L 343, p. 51, denumit în continuare „regulamentul de bază”).

4

Articolul 1 din regulamentul de bază prevedea:

„(1)   Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul [Uniunii] cauzează un prejudiciu.

(2)   Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către [Uniune] este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare.

(3)   Țara exportatoare este în mod normal țara de origine. Cu toate acestea, poate fi o țară intermediară, cu excepția cazului în care, de exemplu, produsele respective numai tranzitează această țară, produsele respective nu sunt fabricate în această țară sau nu există preț comparabil pentru aceste produse în această țară.

(4)   În sensul prezentului regulament, prin «produs similar» se înțelege un produs identic, și anume asemănător în toate privințele produsului respectiv sau, în absența unui astfel de produs, alt produs care, cu toate că nu este asemănător în toate privințele, prezintă caracteristici foarte apropiate celor ale produsului respectiv.”

5

Articolul 2 din acest regulament privește stabilirea existenței dumpingului. Alineatele (3) și (5) ale acestuia, referitoare la valoarea normală, prevedeau:

„(3)   În cazul în care nu se efectuează nicio vânzare a produsului similar în cadrul operațiunilor comerciale normale sau în cazul în care aceste vânzări sunt insuficiente sau în cazul în care, din cauza unei situații speciale a pieței, aceste vânzări nu permit efectuarea unei comparații valabile, valoarea normală a produsului similar se calculează pe baza costului de producție din țara de origine, la care se adaugă o sumă rezonabilă pentru costurile de vânzare, cheltuielile administrative și alte costuri generale și pentru profit sau pe baza prețurilor de export, practicate în cadrul operațiunilor comerciale normale, către o țară terță adecvată, cu condiția ca aceste prețuri să fie reprezentative.

Se poate considera că există o situație specială a pieței în ceea ce privește produsul respectiv în sensul primului paragraf mai ales în cazul în care prețurile sunt în mod artificial scăzute, când se practică intens barterul sau când există regimuri de prelucrare necomerciale.

[…]

(5)   Valoarea cheltuielilor se calculează în mod normal pe baza registrelor contabile ale părții care face obiectul anchetei, cu condiția ca aceste registre să respecte principiile contabile general acceptate ale țării respective și să țină seama în mod rezonabil de cheltuielile de producție și de vânzare ale produsului respectiv.

În cazul în care costurile aferente producției și vânzării produsului care face obiectul unei anchete nu se reflectă în mod rezonabil în registrele contabile ale părții în cauză, acestea sunt ajustate sau stabilite pe baza costurilor altor producători sau exportatori din aceeași țară sau, în cazul în care aceste informații nu sunt disponibile sau nu pot fi utilizate, pe baza oricăror alte informații rezonabile, inclusiv a informațiilor de pe alte piețe reprezentative.

Se iau în considerare elementele de probă aduse privind repartizarea corectă a costurilor cu condiția să se demonstreze că această modalitate de repartizare a fost utilizată în mod constant și în trecut. În absența unei metode mai potrivite, se preferă un sistem de repartizare a cheltuielilor bazat pe cifra de afaceri. În cazul în care nu s‑a ținut deja seama de acest lucru la repartizarea cheltuielilor menționată în prezentul paragraf, cheltuielile se ajustează corespunzător în funcție de elementele care nu sunt recurente de care beneficiază producția viitoare și/sau curentă.

În cazul în care, într‑un interval de timp din cadrul perioadei necesare pentru acoperirea cheltuielilor, acestea sunt afectate de utilizarea unor instalații de producție noi care presupun investiții suplimentare substanțiale și de un procentaj mic de utilizare a resurselor din cauza operațiunilor de demarare care au loc în decursul întregii perioade în care se desfășoară ancheta sau într‑un interval de timp din cadrul acesteia, costurile medii pentru perioada de demarare sunt aplicabile, în temeiul normelor de repartizare menționate anterior, la sfârșitul acestei etape și sunt incluse la acest nivel, pentru perioada în cauză, în costurile medii ponderate menționate la alineatul (4) al doilea paragraf. Durata etapei de demarare se stabilește în funcție de circumstanțele aferente producătorului sau exportatorului respectiv, dar nu poate depăși un interval de timp inițial adecvat din perioada necesară pentru acoperirea cheltuielilor. Pentru această ajustare a costurilor aplicabile în decursul perioadei de anchetă, informațiile privind o etapă de demarare care depășește această perioadă se iau în considerare în măsura în care sunt furnizate înaintea vizitelor de verificare și în decursul a trei luni de la începerea anchetei.”

6

Articolul 3 din regulamentul de bază, referitor la stabilirea existenței unui prejudiciu, prevedea la alineatele (4), (6) și (7):

„(4)   În cazul în care importurile unui produs provenite din mai multe țări fac simultan obiectul unor anchete antidumping, efectele acestor importuri nu pot face obiectul unei evaluări cumulative decât în cazul în care:

[…]

(6)   Trebuie demonstrat cu ajutorul tuturor elementelor doveditoare pertinente prezentate în legătură cu alineatul (2) că importurile care fac obiectul unui dumping cauzează un prejudiciu în sensul [regulamentului de bază]. Concret, acest lucru implică demonstrarea faptului că volumul și/sau nivelurile prețurilor menționate la alineatul (3) au un impact asupra industriei [din Uniune] în sensul alineatului (5) și că acest impact este de asemenea natură încât poate fi considerat important.

(7)   Factorii cunoscuți, alții decât importurile care fac obiectul unui dumping și care aduc în același timp un prejudiciu industriei [din Uniune], se analizează, de asemenea, de așa manieră încât prejudiciul adus de acești alți factori să nu fie atribuit importurilor care fac obiectul unui dumping în sensul alineatului (6). Factorii care pot fi considerați ca pertinenți în acest sens includ, printre altele, volumul și prețul importurilor care nu sunt vândute la prețuri de dumping, scăderea cererii sau modificările configurației consumului, practicile comerciale restrictive ale producătorilor din țări terțe și membre ale [Uniunii] și concurența între acești producători, evoluția tehnologiilor, precum și rezultatele la export și productivitatea industriei [Uniunii].”

7

La 27 mai 2013, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul (UE) nr. 490/2013 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de biomotorină originară din Argentina și Indonezia (JO 2013, L 141, p. 6, denumit în continuare „regulamentul provizoriu”). În acest regulament, Comisia a constatat, printre altele, că importurile de biomotorină originare din Argentina făceau obiectul unui dumping, ceea ce cauza un prejudiciu industriei din Uniune, și a considerat că impunerea unei taxe antidumping asupra importurilor respective era în interesul Uniunii.

8

Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament prevedea:

„Se instituie o taxă antidumping provizorie la importurile de esteri monoalchilici ai unor acizi grași și/sau motorină parafinică obținute prin sinteză și/sau hidrotratament, de origine nefosilă, în formă pură sau în amestec, încadrate în prezent la codurile […] originare din Argentina și din Indonezia.”

9

La 19 noiembrie 2013, prin regulamentul în litigiu, Consiliul Uniunii Europene a impus o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina și din Indonezia.

10

În primul rând, în ceea ce privește valoarea normală a produsului similar în cazul Argentinei, Consiliul a confirmat concluziile regulamentului provizoriu potrivit cărora aceasta trebuia să fie calculată în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din regulamentul de bază, piața argentiniană a biomotorinei fiind puternic reglementată de stat [considerentul (28) al regulamentului în litigiu].

11

În ceea ce privește costurile de producție, Consiliul a acceptat propunerea Comisiei de modificare a concluziilor regulamentului provizoriu și de a nu ține seama de cheltuielile aferente materiilor prime principale menționate în registrele producătorilor‑exportatori argentinieni, care fuseseră examinate în temeiul articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază. În opinia Consiliului, aceste date nu reflectau în mod rezonabil cheltuielile asociate producției de biomotorină, din cauză că regimul taxelor de export diferențiate provoca o denaturare a prețurilor materiilor prime principale pe piața argentiniană. Prin urmare, acesta le‑a înlocuit cu media prețurilor de referință pentru soia, publicate de Ministerul Agriculturii din Argentina pentru exportul de tip franco la bord (FOB) pe perioada de anchetă [considerentele (35)-(40) ale regulamentului în litigiu].

12

În al doilea rând, confirmând cea mai mare parte a considerațiilor cuprinse în regulamentul provizoriu, Consiliul a constatat că industria Uniunii suferise un prejudiciu important, în sensul articolului 3 alineatul (6) din regulamentul de bază [considerentele (105)-(142) ale regulamentului în litigiu] și că acest prejudiciu fusese cauzat de importurile de biomotorină originare din Argentina, care făceau obiectul unui dumping [considerentele (144)-(157) ale regulamentului în litigiu]. În acest context, Consiliul a constatat că alți factori, printre care în special importurile realizate de industria Uniunii [considerentele (151)-(160) ale regulamentului în litigiu], rata de utilizare scăzută a capacității industriei Uniunii [considerentele (161)-(171) ale regulamentului în litigiu] și sistemul dublei contabilizări a biomotorinei produse din uleiuri uzate, existent în anumite state membre [considerentele (173)-(179) ale regulamentului în litigiu], nu fuseseră de natură să elimine această legătură de cauzalitate între prejudiciul menționat și importurile de biomotorină originară din Argentina care face obiectul unui dumping.

13

În al treilea rând, Consiliul a confirmat că impunerea măsurilor antidumping în discuție rămânea în continuare în interesul Uniunii [considerentele (190)-(201) ale regulamentului în litigiu].

14

Având în vedere marjele de dumping constatate și nivelul prejudiciului cauzat industriei din Uniune, Consiliul a decis în special că sumele depuse sub forma taxei antidumping provizorii impuse prin regulamentul provizoriu trebuiau percepute în mod definitiv [considerentul (228) și articolul 2 din regulamentul în litigiu] și că trebuia impusă o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina [articolul 1 alineatul (1) din regulamentul în litigiu].

15

Prin hotărârile din 15 septembrie 2016, PT Musim Mas/Consiliul (T‑80/14, EU:T:2016:504), Unitec Bio/Consiliul (T‑111/14, EU:T:2016:505), Molinos Río de la Plata și alții/Consiliul (T‑112/14-T‑116/14 și T‑119/14, EU:T:2016:509), Cargill/Consiliul (T‑117/14, EU:T:2016:503), LDC Argentina/Consiliul (T‑118/14, EU:T:2016:502), PT Ciliandra Perkasa/Consiliul (T‑120/14, EU:T:2016:501) și PT Pelita Agung Agrindustri/Consiliul (T‑121/14, nepublicată, EU:T:2016:500) (denumite în continuare, împreună, „Hotărârile din 15 septembrie 2016”), Tribunalul a anulat articolele 1 și 2 din regulamentul în litigiu în măsura în care îi priveau pe reclamanții din acele cauze.

16

Tribunalul a statuat în esență că instituțiile Uniunii nu au demonstrat corespunzător cerințelor legale că exista o denaturare sensibilă a prețurilor materiilor prime principale utilizate pentru producția de biomotorină în Argentina și în Indonezia, rezultată dintr‑un regim de taxă diferențiată la export în temeiul căruia materiilor prime și biomotorinei li se aplicau cote de impozitare diferite. Tribunalul a apreciat că instituțiile Uniunii nu ar fi trebuit să considere că prețurile materiilor prime nu erau reflectate în mod rezonabil în documentele contabile ale producătorilor‑exportatori argentinieni și indonezieni și, prin urmare, nu ar fi trebuit să înlăture aceste documente cu ocazia calculării valorii normale a biomotorinei produse în Argentina și în Indonezia.

17

Articolul 1 din Regulamentul (UE) 2015/476 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2015 privind măsurile pe care Uniunea le poate lua ca urmare a unui raport adoptat de Organul de soluționare a litigiilor al OMC privind măsurile antidumping sau antisubvenții (JO 2015, L 83, p. 6) prevede.

„(1)   Ori de câte ori [Organul de soluționare a litigiilor (OSL)] adoptă un raport privind o măsură a Uniunii adoptată în temeiul [regulamentului de bază] […] («măsura contestată»), Comisia poate lua una sau mai multe dintre următoarele măsuri, pe care le consideră corespunzătoare, în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 4 alineatul (3):

[…]

(3)   În măsura în care este oportun să se efectueze o reexaminare înainte sau în momentul în care se ia o măsură în conformitate cu alineatul (1), respectiva reexaminare este inițiată de către Comisie. Comisia furnizează informații statelor membre odată ce decide să inițieze reexaminarea.”

18

Articolul 3 din acest regulament prevede:

„Măsurile adoptate în conformitate cu prezentul regulament produc efecte de la data intrării lor în vigoare și nu pot fi invocate pentru obținerea rambursării taxelor percepute înainte de această dată, cu excepția cazului în care se prevede altfel.”

19

La 18 septembrie 2017, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1578 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1194/2013 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina și Indonezia (JO 2017, L 239, p. 9).

20

Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578 constituie printre altele urmarea Raportului grupului special, adoptat la 26 octombrie 2016 de OSL din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) în litigiul UE – Biomotorină (Argentina), în care se constatase că Uniunea acționase într‑un mod incompatibil cu dreptul OMC atunci când impusese taxe antidumping asupra biomotorinei originare din Argentina. Astfel cum reiese din considerentul său (12), regulamentul menționat „urmărește să corecteze aspectele care nu sunt conforme cu OMC din regulamentul [în litigiu] și să‑l ajusteze astfel încât să se asigure conformitatea acestuia cu [Raportul grupului special și Raportul Organului de apel]”.

21

Considerentele (130), (134) și (135) ale regulamentului de punere în aplicare menționat aveau următorul cuprins:

[…]

22

Potrivit considerentelor (89)-(94) ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1570 al Comisiei din 18 octombrie 2018 de încheiere a procedurii privind importurile de biomotorină originară din Argentina și Indonezia și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1194/2013 (JO 2018, L 262, p. 40):

[…]

23

Articolul 1 din Regulamentul 2018/1570 prevede că „[s]e încheie procedura antidumping privind importurile de esteri monoalchilici de acid gras și/sau motorină parafinică obținute prin sinteză și/sau hidro‑tratament, de origine nefosilă, în formă pură sau în amestec, originare din Argentina și Indonezia, încadrate în prezent la codurile […] («biomotorină»).”

24

Articolul 3 din acest regulament prevede că „[r] egulamentul [în litigiu] se abrogă”.

25

Reclamanta din litigiul principal, Vitol, este o societate de drept elvețian și un importator independent de biomotorină. Ea nu este menționată nici în regulamentul în litigiu, nici în Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578. Cu toate acestea, societatea COFCO Argentina, furnizorul argentinian de biomotorină al reclamantei din litigiul principal, este menționată în considerentul (130) al acestui din urmă regulament și este inclusă în lista societăților care beneficiază de niveluri individuale ale taxei în calitate de „alte societăți cooperante”.

26

La 6 martie 2018, societatea de drept belgian BVBA Vandevyver a prezentat, în numele reclamantei din litigiul principal, două declarații de import de biomotorină provenită din Argentina, dintre care numai una este în discuție în litigiul principal. În cadrul respectivei declarații, această reclamantă a plătit, în temeiul regulamentului în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, taxe antidumping în cuantum de 1272023,58 euro.

27

La 3 aprilie 2018, reclamanta din litigiul principal a introdus la autoritățile naționale competente o cerere de rambursare a taxelor antidumping pe care le achitase. Prin decizia din 22 iunie 2018, această cerere de rambursare a fost respinsă. La 20 septembrie 2018, ea a formulat o contestație împotriva acestei decizii, care a fost respinsă prin decizia din 21 mai 2019. Acțiunea reclamantei din litigiul principal introdusă la Adviseur‑generaal (consilier general, Belgia) împotriva acestei din urmă decizii a fost de asemenea respinsă la 25 august 2020.

28

La 13 noiembrie 2020, reclamanta din litigiul principal a formulat o acțiune la instanța de trimitere. În acest cadru, ea a solicitat acestei instanțe să adreseze Curții o întrebare preliminară cu privire la compatibilitatea regulamentului în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, cu regulamentul de bază aplicabil la acea dată.

29

Instanța de trimitere arată, în primul rând, că numai în cazul în care se stabilește că o acțiune directă a unei persoane în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE ar fi fost, fără nicio îndoială, admisibilă, această persoană este împiedicată să invoce nevaliditatea sa în fața instanței naționale competente. Deși Curtea efectuează în principiu această verificare în cadrul deciziei pronunțate cu titlu preliminar, nimic nu s‑ar opune ca instanța de trimitere să efectueze deja un control marginal în raport cu problema necesității de a adresa o întrebare preliminară. Or, pe baza înscrisurilor de care dispune, instanța de trimitere consideră că nu se poate constata că reclamanta din litigiul principal avea fără nicio îndoială dreptul de a introduce o acțiune în anulare împotriva regulamentului în litigiu în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

30

Instanța de trimitere consideră, în al doilea rând, că aspectul dacă validitatea regulamentului în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, mai poate fi contestată și aspectul dacă o problemă de validitate poate eventual să apară sunt relevante pentru pronunțarea hotărârii în cauza principală. Ea constată că, în speță, reclamanta din litigiul principal a demonstrat că este plauzibil ca taxele antidumping prevăzute de regulamentul în litigiu să fie eventual contrare regulamentului de bază. Ea face trimitere în această privință la Hotărârile din 15 septembrie 2016 și arată că nici Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, care a redus taxele antidumping, nici Regulamentul de punere în aplicare 2018/1570, care a abrogat regulamentul în litigiu pentru viitor, nu repun în discuție eventuala incompatibilitate a acestui din urmă regulament cu regulamentul de bază.

31

În aceste condiții, Nederlandstalige rechtbank van eerste aanleg Brussel (Tribunalul de Primă Instanță neerlandofon din Bruxelles, Belgia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Regulamentul [în litigiu], astfel cum a fost modificat de Regulamentul [de punere în aplicare] 2017/1578, încalcă regulamentul de bază […] printre altele deoarece:

32

Admisibilitatea prezentei cereri de decizie preliminară, care are ca obiect aprecierea validității regulamentului în litigiu, este contestată din două motive. Pe de o parte, având în vedere observațiile guvernelor belgian și elen, precum și ale Consiliului, se ridică problema dacă reclamanta din litigiul principal dispune de posibilitatea de a contesta regulamentul menționat, deși nu a introdus o acțiune în anulare împotriva acestuia din urmă. Pe de altă parte, ținând seama de observațiile expres formulate de Comisie, trebuie să se statueze cu privire la aspectul dacă instanța de trimitere evidențiază în mod suficient motivele pentru care validitatea regulamentului în litigiu se dovedește a fi problematică în speță.

33

În observațiile lor scrise prezentate Curții, guvernele belgian și elen, precum și Consiliul exprimă îndoieli cu privire la admisibilitatea prezentei cereri de decizie preliminară având în vedere jurisprudența rezultată printre altele din Hotărârea din 9 martie 1994, TWD Textilwerke Deggendorf (C‑188/92, EU:C:1994:90), și din Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C‑239/99, EU:C:2001:101), pentru motivul că reclamanta din litigiul principal ar fi putut fără nicio îndoială să formuleze în fața instanței Uniunii o acțiune în anulare împotriva regulamentului în litigiu în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

34

În această privință, reiese din jurisprudență că posibilitatea unui justițiabil de a se prevala, în cadrul unei acțiuni formulate în fața unei instanțe naționale, de nevaliditatea unor dispoziții cuprinse într‑un act al Uniunii, care constituie temeiul unei decizii naționale adoptate în privința sa, presupune fie că a introdus, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, și o acțiune în anulare împotriva acestui act al Uniunii în termenele stabilite, fie că nu a procedat astfel, întrucât nu dispune fără nicio îndoială de dreptul de a introduce o asemenea acțiune (Hotărârea din 25 iulie 2018, Georgsmarienhütte și alții, C‑135/16, EU:C:2018:582, punctul 17, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 21 decembrie 2021, Vítkovice Steel, C‑524/20, EU:C:2021:1048, punctul 59).

35

Prin urmare, numai în ipoteza în care se poate considera că acțiunea directă formulată de o persoană, în fața instanței Uniunii, în anularea unui act al Uniunii, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, ar fi fost fără nicio îndoială admisibilă, aceasta este împiedicată să invoce nevaliditatea sa în fața instanțelor naționale și, prin urmare, să le determine eventual pe acestea să sesizeze Curtea, în temeiul articolului 267 TFUE, cu întrebări preliminare. Astfel, din moment ce pot exista îndoieli cu privire la faptul că partea în cauză este afectată în mod direct și individual de dispoziția sau de dispozițiile în litigiu, excepția de inadmisibilitate rezultată din jurisprudența citată la punctul anterior din prezenta hotărâre nu poate fi invocată.

36

În speță, în ceea ce privește, mai întâi, problema dacă reclamanta din litigiul principal ar fi putut în mod vădit să introducă, în fața instanței Uniunii, o acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf ultima ipoteză TFUE împotriva regulamentului în litigiu, în măsura în care acesta ar fi fost un act normativ care o privea direct și care nu presupunea măsuri de executare în sensul acestei dispoziții, este suficient să se constate că plata taxelor antidumping i‑a fost impusă în temeiul deciziei din 22 iunie 2018. Astfel, caracterul mecanic al măsurilor luate la nivel național este lipsit de relevanță pentru a determina dacă un act presupune măsuri de executare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2018, Internacional de Productos Metálicos/Comisia, C‑145/17 P, EU:C:2018:839, punctul 54 și jurisprudența citată). Rezultă că nu se poate considera că ar fi evident că acest regulament nu presupune măsuri de executare în sensul dispoziției menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 martie 2021, Von Aschenbach & Voss, C‑708/19, EU:C:2021:190, punctul 34, precum și jurisprudența citată).

37

În aceste condiții, reclamanta din litigiul principal nu ar fi lipsită de dreptul de a invoca în fața instanțelor naționale nevaliditatea regulamentului în litigiu decât în eventualitatea în care se poate considera că ea este, fără nicio îndoială, vizată în mod direct și individual de acest regulament, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

38

În această privință, trebuie arătat că regulamentele prin care se instituie o taxă antidumping au un caracter normativ, în sensul că se aplică tuturor operatorilor economici interesați (Hotărârea din 10 martie 2021, Von Aschenbach & Voss, C‑708/19, EU:C:2021:190, punctul 36, precum și jurisprudența citată).

39

Din jurisprudența Curții reiese însă că un operator poate fi vizat în mod direct și individual de un regulament de instituire a unei taxe antidumping (Hotărârea din 10 martie 2021, Von Aschenbach & Voss, C‑708/19, EU:C:2021:190, punctul 37, precum și jurisprudența citată).

40

În ceea ce privește, în primul rând, aspectul dacă reclamanta din litigiul principal era vizată direct de regulamentul în litigiu, nu se contestă că acest regulament a afectat în mod direct situația sa juridică, întrucât constituie temeiul juridic al taxei antidumping care a fost instituită în privința sa.

41

În ceea ce privește, în al doilea rând, problema dacă reclamanta din litigiul principal era vizată individual de regulamentul în litigiu, trebuie amintit că Curtea a identificat anumite categorii de operatori economici care pot fi vizați individual printr‑un regulament care instituie o taxă antidumping, fără a aduce atingere posibilității altor operatori de a fi vizați în mod individual în considerarea anumitor calități care le sunt specifice și care îi caracterizează în raport cu orice altă persoană (Hotărârea din 10 martie 2021, Von Aschenbach & Voss, C‑708/19, EU:C:2021:190, punctul 40, precum și jurisprudența citată).

42

Pot fi astfel vizați individual de un regulament de instituire a unei taxe antidumping, primo, aceia dintre producătorii și exportatorii produsului în cauză cărora le sunt imputate practicile de dumping prin utilizarea datelor privind activitatea lor comercială, secundo, importatorii produsului menționat ale căror prețuri de revânzare au fost luate în considerare pentru calcularea prețurilor de export și care sunt, în consecință, vizați de constatările privind existența unei practici de dumping și, tertio, importatorii asociați cu exportatorii produsului în cauză, în special în cazul în care prețul de export a fost calculat pe baza prețurilor de revânzare pe piața Uniunii practicate de importatorii menționați și în cazul în care însăși taxa antidumping este calculată în funcție de aceste prețuri de revânzare (Hotărârea din 10 martie 2021, Von Aschenbach & Voss, C‑708/19, EU:C:2021:190, punctul 41, precum și jurisprudența citată).

43

Trebuie arătat, așadar, că, prin ea însăși, calitatea de importator nu poate fi suficientă pentru a considera că un importator este vizat individual de un regulament de instituire a unei taxe antidumping. Astfel, un importator, chiar și asociat cu exportatorii produsului în cauză, nu este vizat individual decât atunci când se dovedește că, în vederea constatării practicilor de dumping, au fost luate în considerare date referitoare la activitatea sa comercială sau, în lipsă, că el prezintă alte calități care îi sunt specifice și care îl caracterizează în raport cu orice altă persoană (Hotărârea din 10 martie 2021, Von Aschenbach & Voss, C‑708/19, EU:C:2021:190, punctul 42, precum și jurisprudența citată).

44

De asemenea, deși nu este exclus ca un importator al produsului în cauză să poată fi considerat ca fiind vizat individual de un regulament de instituire a unei taxe antidumping, mai trebuie ca acesta să demonstreze existența anumitor calități care îi sunt specifice și care îl caracterizează în raport cu orice altă persoană.

45

Or, instanța de trimitere arată că, pe baza înscrisurilor de care dispune, nu se poate constata că reclamanta din litigiul principal avea fără nicio îndoială dreptul de a introduce o acțiune în temeiul articolului 263 TFUE.

46

În speță, rezultă astfel, mai întâi, că nu s‑a demonstrat că, în vederea constatării practicilor de dumping, au fost luate în considerare date referitoare la activitatea comercială a reclamantei din litigiul principal. Nu s‑a dovedit, printre altele, că prețurile de revânzare eventual practicate de reclamanta din litigiul principal au fost utilizate pentru calcularea prețurilor de export și că aceasta este, prin urmare, vizată de constatările referitoare la existența unei practici de dumping.

47

În continuare, este necesar să se arate că reclamanta din litigiul principal nici nu a participat la procedura administrativă care a condus la adoptarea taxei antidumping, astfel cum se întâmplase, printre altele, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 10 martie 2021, Von Aschenbach & Voss (C‑708/19, EU:C:2021:190).

48

În sfârșit, deși este adevărat că furnizorul argentinian de biomotorină al reclamantei din litigiul principal, COFCO Argentina, este citat nominal în Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578 [considerentul (130)] și în Regulamentul de punere în aplicare 2018/1570 [considerentul (90)], această împrejurare nu este totuși de natură să o individualizeze pe reclamanta din litigiul principal, astfel încât, după cum impune jurisprudența, ea să poată fără nicio îndoială să fie considerată ca având calitate procesuală activă, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

49

În această privință, este lipsită de relevanță împrejurarea că reclamanta din litigiul principal ar fi putut, dacă era cazul, să se alăture acțiunii în anulare introduse de producătorul său asociat. Astfel, această posibilitate nu stabilește că reclamanta din litigiul principal ar fi fără nicio îndoială vizată în mod individual de regulamentul în litigiu.

50

Având în vedere ansamblul acestor considerații, este necesar să se concluzioneze că elementele de care dispune Curtea nu permit să se considere că Vitol ar fi avut, fără nicio îndoială, calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune în anulare împotriva regulamentului în litigiu în fața instanței Uniunii, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

51

Comisia pune la îndoială admisibilitatea cererii de decizie preliminară, arătând că instanța de trimitere nu a expus motivele care au determinat‑o să ridice problema validității regulamentului în litigiu.

52

Trebuie amintit că din spiritul de cooperare care trebuie să guverneze procedura trimiterii preliminare reiese că este indispensabilă expunerea de către instanța națională, în decizia sa de trimitere, a motivelor exacte pentru care consideră că un răspuns la întrebările sale privind interpretarea sau validitatea anumitor dispoziții din dreptul Uniunii este necesar pentru soluționarea litigiului (Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 47, precum și jurisprudența citată).

53

Prin urmare, este important ca instanța națională să indice în special motivele exacte care au determinat‑o să ridice problema validității anumitor dispoziții din dreptul Uniunii și să expună motivele de nevaliditate care, în consecință, consideră că pot fi reținute (Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 48, precum și jurisprudența citată). O astfel de cerință reiese și din cuprinsul articolului 94 litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții.

54

În acest context, trebuie subliniat că informațiile cuprinse în deciziile de trimitere sunt destinate nu numai să permită Curții să dea răspunsuri utile, ci și să ofere guvernelor statelor membre, precum și celorlalte părți interesate posibilitatea de a prezenta observații conform articolului 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Este de competența Curții să se asigure cu privire la menținerea acestei posibilități, ținând seama de faptul că, în temeiul dispoziției menționate, părților interesate le sunt notificate numai deciziile de trimitere (Hotărârea din 5 mai 2022, Universiteit Antwerpen și alții, C‑265/20, EU:C:2022:361, punctul 26 și jurisprudența citată).

55

Rezultă, pe de o parte, că, în cadrul unei trimiteri preliminare, Curtea examinează validitatea unui act al Uniunii sau a anumitor dispoziții din acesta în lumina motivelor de nevaliditate cuprinse în decizia de trimitere. Pe de altă parte, lipsa oricărei menționări a motivelor exacte care au determinat instanța de trimitere să ridice problema validității acestui act sau a acestor dispoziții atrage inadmisibilitatea întrebărilor referitoare la validitatea acestora (a se vedea printre altele Hotărârea din 4 mai 2016, Philip Morris Brands și alții, C‑547/14, EU:C:2016:325, punctul 50).

56

În speță, cererea de decizie preliminară cuprinde suficiente indicații cu privire la motivele care au determinat instanța de trimitere să solicite Curții să se pronunțe cu privire la validitatea regulamentului în litigiu. Instanța de trimitere se referă în special la concluziile Tribunalului din Hotărârile din 15 septembrie 2016, potrivit cărora, la calcularea valorii normale a biomotorinei produse în Argentina și în Indonezia în temeiul regulamentului în litigiu, Consiliul și Comisia nu ar fi trebuit să considere că documentele contabile ale producătorilor‑exportatori argentinieni și indonezieni nu reflectau în mod rezonabil prețurile materiilor prime și potrivit cărora, în consecință, aceste instituții nu ar fi trebuit să înlăture aceste documente cu ocazia acestui calcul. Această instanță menționează, în plus, faptul că Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578 nu a rectificat concluziile eronate din punct de vedere juridic de care era afectat, ab initio, regulamentul în litigiu în ceea ce privește calculul marjei de dumping.

57

În aceste condiții, Curtea dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebarea care îi este adresată. În plus, aceste indicații au permis Comisiei să ia în mod util poziție cu privire la fondul întrebării adresate Curții.

58

Faptul că întrebarea rezultă, potrivit termenilor utilizați de Comisie, dintr‑o eventuală neînțelegere cu privire conținutul hotărârilor din 15 septembrie 2016 ține de problema de fond legată de aprecierea validității regulamentului în litigiu.

59

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, cererea de decizie preliminară trebuie declarată admisibilă.

60

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă regulamentul în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, este nevalid pentru motivul nerespectării regulamentului de bază.

61

Aceasta solicită mai precis să se stabilească dacă regulamentul în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, în primul rând, este contrar articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, în măsura în care, în cadrul calculării valorii normale a produsului similar, nu s‑a demonstrat că erau îndeplinite condițiile care permit abaterea de la utilizarea cheltuielilor de producție și de vânzare a produsului în cauză, astfel cum figurează acestea în registrele producătorilor‑exportatori argentinieni care fac obiectul anchetei. Această instanță solicită, în al doilea rând, să se stabilească dacă regulamentul în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, este contrar regulamentului de bază, în măsura în care efectele importurilor au făcut obiectul unei evaluări cumulative, cu încălcarea articolului 3 alineatul (4) din regulamentul de bază, și în măsura în care, prin urmare, nu s‑a demonstrat în mod satisfăcător că importurile au făcut obiectul unui dumping care cauzează un prejudiciu industriei din Uniune, în sensul articolului 3 alineatele (6) și (7) din acest regulament.

62

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, în domeniul politicii comerciale comune și în mod special în materie de măsuri de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere ca urmare a complexității situațiilor economice și politice pe care trebuie să le examineze (Hotărârea din 4 februarie 2021, eurocylinder systems, C‑324/19, EU:C:2021:94, punctul 37 și jurisprudența citată).

63

Controlul jurisdicțional al exercitării unei asemenea puteri, în cadrul atât al unei acțiuni întemeiate pe articolul 263 TFUE, cât și al unei cereri de decizie preliminară în aprecierea validității formulate în temeiul articolului 267 TFUE, trebuie să se limiteze la verificarea respectării regulilor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței unui abuz de putere (Hotărârea din 4 februarie 2021, eurocylinder systems, C‑324/19, EU:C:2021:94, punctul 38 și jurisprudența citată).

64

Un control care se limitează la a examina dacă elementele pe care instituțiile Uniunii își întemeiază constatările sunt de natură să susțină concluziile pe care le deduc din acestea nu afectează puterea largă de apreciere a acestora în domeniul politicii comerciale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 68).

65

În speță, motivele care au determinat instanța de trimitere să ridice problema validității regulamentului în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, se întemeiază în esență pe aprecierile reținute de Tribunal în Hotărârile din 15 septembrie 2016 și pe constatările efectuate în urma redeschiderii, în luna mai 2018, a anchetei antidumping privind produsele în cauză.

66

În ceea ce privește, în primul rând, aspectul dacă regulamentul în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, este contrar articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, trebuie amintit că această din urmă dispoziție permite abaterea de la costurile care figurează în documentele contabile ale producătorilor‑exportatori care fac obiectul anchetei în scopul calculării „valorii normale” a produsului similar, precizându‑se că această valoare este cea care servește la stabilirea existenței unei situații de dumping, în sensul articolului 1 alineatul (2) din regulamentul de bază.

67

Or, după cum a arătat instanța de trimitere, în regulamentul în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, nu s‑a demonstrat că erau îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază pentru calcularea valorii normale a produsului similar.

68

Această concluzie reiese printre altele din Hotărârile din 15 septembrie 2016, care au urmat mai multor acțiuni în anulare introduse de un anumit număr de producători‑exportatori argentinieni și indonezieni. La finalul examinării sale, Tribunalul a statuat în esență că instituțiile nu demonstraseră corespunzător cerințelor legale existența unei denaturări semnificative a prețurilor principalelor materii prime utilizate pentru producerea de biomotorină în Argentina și în Indonezia, rezultată dintr‑un regim de taxă diferențiată la export în temeiul căruia materiilor prime și biomotorinei li se aplicau niveluri diferite de impozitare.

69

Astfel, Tribunalul a apreciat că instituțiile nu ar fi trebuit să considere că prețurile materiilor prime nu erau reflectate în mod rezonabil în contabilitatea producătorilor‑exportatori argentinieni și indonezieni și că ele nu ar fi trebuit să înlăture această contabilitate cu ocazia calculării valorii normale a biomotorinei produse în Argentina și în Indonezia. În consecință, Tribunalul a anulat articolele 1 și 2 din regulamentul în litigiu în măsura în care priveau societățile care au contestat acest regulament în fața sa prin introducerea unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE.

70

În urma deciziei Consiliului de a se desista de recursurile formulate în cauzele C‑602/16 P-C‑609/16 P, îndreptate împotriva Hotărârilor din 15 septembrie 2016, aceste cauze au fost radiate din registrul Curții prin Ordonanțele președintelui Curții din 15 și din 16 februarie 2018. În consecință, Hotărârile din 15 septembrie 2016 au rămas definitive și au dobândit autoritate de lucru judecat de la data pronunțării lor, precizându‑se că autoritatea absolută de care beneficiază o hotărâre de anulare pronunțată de o instanță a Uniunii privește atât dispozitivul, cât și motivele care constituie susținerea necesară a acestuia (Hotărârea din 14 noiembrie 2017, British Airways/Comisia, C‑122/16 P, EU:C:2017:861, punctul 82 și jurisprudența citată).

71

Deși hotărârile din 15 septembrie 2016 anulează regulamentul în litigiu numai în ceea ce îi privește pe reclamanții din cauzele respective, iar aceasta în conformitate cu principiul potrivit căruia autoritatea unui motiv al unei hotărâri de anulare nu se poate aplica situației unor persoane care nu au fost părți în proces și în privința cărora hotărârea nu poate, prin urmare, să fi decis nimic (Hotărârea din 14 septembrie 1999, Comisia/AssiDomän Kraft Products și alții, C‑310/97 P, EU:C:1999:407, punctul 55), trebuie să se deducă toate consecințele constatărilor efectuate atât de Tribunal, cât și de Comisia însăși în urma, printre altele, a redeschiderii, în luna mai 2018, a anchetei privind importurile de biomotorină originară din Argentina și din Indonezia.

72

Or, a devenit clar că demersul Consiliului, care constă în abaterea, în cadrul calculării valorii normale a produsului similar, de la costurile principalelor materii prime care figurează în registrele producătorilor‑exportatori argentinieni examinate ca urmare a denaturării prețurilor materiilor prime respective cauzată de regimul de taxe diferențiate la export și în înlocuirea acestora cu prețul de referință, nu este conform cu articolul 2 alineatul (5) primul și al doilea paragraf din regulamentul de bază.

73

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de faptul că considerentul (94) al Regulamentului de punere în aplicare 2018/1570 arată că „anularea [regulamentului în litigiu] de către Tribunal se aplică doar acelor întreprinderi care au atacat regulamentul respectiv în instanță [și că] taxele antidumping care au fost percepute altor întreprinderi au fost percepute în mod legal în temeiul dreptului Uniunii”. O asemenea constatare nu poate aduce atingere posibilității unei instanțe naționale, sesizată cu o contestație privind actele individuale adoptate de autoritățile naționale în temeiul regulamentului în litigiu, de a ridica problema validității acestui regulament în cadrul unei cereri de decizie preliminară, cu condiția să nu se fi dovedit că persoana vizată dispunea fără nicio îndoială de un drept la acțiune în vederea obținerii anulării regulamentului menționat.

74

În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă regulamentul în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, este contrar regulamentului de bază pentru motivul că efectele importurilor au făcut în mod eronat obiectul unei evaluări cumulative în temeiul articolului 3 alineatul (4) din regulamentul de bază, astfel încât nu s‑a demonstrat corespunzător cerințelor legale, în conformitate cu articolul 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază, că este vorba despre importuri care fac obiectul unui dumping și care au cauzat un prejudiciu în sensul acestui regulament, trebuie să se facă referire la redeschiderea anchetei antidumping privind produsele în cauză, care a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare 2018/1570 și la abrogarea regulamentului în litigiu, ambele ulterioare faptelor în discuție în cauza principală.

75

Prin Regulamentul de punere în aplicare 2018/1570, Comisia a concluzionat, în urma redeschiderii anchetei printre altele ca urmare a Hotărârilor din 15 septembrie 2016, nu numai că marjele de dumping din Indonezia erau de minimis, ci și că nu se putea considera că exista o relație de cauzalitate reală și substanțială între importurile care fac obiectul unui dumping în Argentina și prejudiciul important suferit de industria din Uniune, astfel cum impunea regulamentul de bază [considerentele (81)-(89)]. Într‑adevăr, atunci când se ia în considerare efectul importurilor din Argentina independent de Indonezia, nu se poate stabili că exista o asemenea relație de cauzalitate.

76

În aceste condiții, rezultă că regulamentul în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, este nevalid pentru motivul că nu s‑a demonstrat corespunzător cerințelor legale că importurile au făcut obiectul unui dumping care a cauzat un prejudiciu industriei din Uniune, în sensul articolului 3 alineatele (6) și (7) din acest din urmă regulament.

77

Astfel, trebuie să se deducă toate consecințele constatării, amintită printre altele în considerentul (91) al Regulamentului de punere în aplicare 2018/1570, potrivit căreia nu s‑a stabilit, la momentul adoptării regulamentului în litigiu, că exista o relație de cauzalitate reală și substanțială între importurile care fac obiectul unui dumping în Argentina și prejudiciul important suferit de industria din Uniune, astfel cum impune articolul 3 alineatele (6) și (7) din regulamentul de bază. Din această constatare rezultă în mod necesar că nu s‑a dovedit corespunzător că exista un prejudiciu cauzat de un dumping și că, în consecință, nu putea fi instituită o taxă antidumping, în sensul articolului 1 din regulamentul de bază.

78

Având în vedere toate aceste considerații, este necesar să se constate că regulamentul în litigiu, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare 2017/1578, este nevalid în măsura în care nu respectă cerințele care decurg din cuprinsul articolului 2 alineatul (5), precum și din cel al articolului 3 alineatele (4), (6) și (7) din regulamentul de bază.

79

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1194/2013 al Consiliului din 19 noiembrie 2013 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina și Indonezia, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1578 al Comisiei din 18 septembrie 2017, este nevalid în măsura în care nu respectă cerințele care decurg din cuprinsul articolului 2 alineatul (5), precum și din cel al articolului 3 alineatele (4), (6) și (7) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale [Uniunii] Europene.