–

pentru EEW Energy from Waste Großräschen GmbH, de B. Rechner și A. Vallone, Rechtsanwälte;

–

pentru MNG Mitteldeutsche Netzgesellschaft Strom GmbH, de B. Christ și T. Höch, Rechtsanwälte;

–

pentru 50 Hertz Transmission GmbH, de T. Burmeister și L. Reichstein, Rechtsanwälte;

–

pentru Comisia Europeană, de B. De Meester și G. Wils, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO 2009, L 140, p. 16), coroborat cu articolul 2 literele (a) și (e) din această directivă, precum și a articolului 5 alineatul (3) al doilea paragraf din directiva menționată.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între EEW Energy from Waste Großräschen GmbH (denumită în continuare „EEW”), pe de o parte, și MNG Mitteldeutsche Netzgesellschaft Strom GmbH (denumită în continuare „MNG Strom”), pe de altă parte, în legătură cu prejudiciul pe care EEW l‑ar fi suferit în urma unor cereri recurente din partea MNG Strom privind accesul la rețele în ceea ce privește energia electrică produsă de EEW.

3

Potrivit articolului 2 litera (c) din Directiva 2001/77/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind promovarea electricității produse din surse de energie regenerabile pe piața internă a electricității (JO 2001, L 283, p. 33, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 36):

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

4

Considerentele (11), (60) și (61) ale Directivei 2009/28, înainte de abrogarea acesteia prin Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO 2018, L 328, p. 82), aveau următorul cuprins:

[…]

5

Articolul 1 din Directiva 2009/28, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, prevedea:

„Prezenta directivă stabilește un cadru comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile. Aceasta stabilește obiective naționale obligatorii privind ponderea globală a energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie și ponderea energiei din surse regenerabile utilizată în transporturi. Directiva definește normele referitoare la transferurile statistice între statele membre, la proiectele comune între statele membre și cu țări terțe, la garanțiile de origine, la procedurile administrative, la informare și formare și la accesul energiei din surse regenerabile la rețeaua de energie electrică. […]”

6

Articolul 2 din această directivă prevedea:

„În sensul prezentei directive, se aplică definițiile din Directiva [2003/54].

De asemenea, se aplică definițiile următoare:

[…]

[…]

[…]”

7

Articolul 5 alineatele (1) și (3) din directiva menționată avea următorul cuprins:

„(1)   Consumul final brut de energie din surse regenerabile în fiecare stat membru se calculează ca suma următoarelor:

[…]

(3)   În sensul alineatului (1) litera (a), consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile de energie se calculează ca fiind cantitatea de energie electrică produsă într‑un stat membru din surse regenerabile de energie, excluzând producția de energie electrică în centralele cu acumulare prin pompaj din apă pompată anterior într‑un rezervor superior.

În cazul centralelor multicombustibil care utilizează surse regenerabile și convenționale, se ia în considerare numai acea parte din energia electrică care este produsă din surse regenerabile de energie. În scopul acestor calcule, contribuția fiecărei surse de energie se calculează pe baza conținutului său de energie.

Energia electrică generată de energia hidroelectrică și eoliană se ia în considerare în conformitate cu formulele de normalizare prevăzute în anexa II.”

8

Articolul 15 alineatul (1) din aceeași directivă prevedea:

„În scopul de a dovedi consumatorilor finali ponderea sau cantitatea de energie din surse regenerabile în cadrul mixului de energie al unui furnizor, în conformitate cu articolul 3 alineatul (6) din [Directiva 2003/54], statele membre se asigură că originea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie poate fi garantată ca atare în înțelesul prezentei directive, în conformitate cu criterii obiective, transparente și nediscriminatorii.”

9

Potrivit articolului 16 alineatele (1) și (2) din Directiva 2009/28:

„(1)   Statele membre iau măsuri adecvate pentru a dezvolta infrastructura rețelei de transport și distribuție, rețelele inteligente, instalațiile de stocare și sistemul electroenergetic pentru a permite securitatea funcționării sistemului electroenergetic ceea ce va permite dezvoltarea ulterioară a producției de energie electrică din surse regenerabile de energie, inclusiv a interconectării dintre statele membre, precum și între statele membre și țările terțe. Statele membre iau de asemenea măsuri adecvate pentru accelerarea procedurilor de autorizare pentru infrastructura rețelei electrice și pentru coordonarea aprobării infrastructurii rețelei electrice cu procedurile administrative și de planificare.

(2)   Sub rezerva cerințelor privind menținerea fiabilității și siguranței rețelei electrice, pe baza unor criterii transparente și nediscriminatorii definite de autoritățile naționale competente:

10

Articolul 3, intitulat „Definiții”, din Erneuerbare‑Energien‑Gesetz (Legea germană privind energia din surse regenerabile) din 25 octombrie 2008 (BGBl. 2011 I, p. 1634), în versiunea în vigoare de la 1 ianuarie 2012 până la 31 iulie 2014 (denumită în continuare „EEG din 2012”), prevedea:

„În sensul prezentei legi, se aplică următoarele definiții:

[…]”

11

Articolul 11, intitulat „Gestionarea alimentării”, din EEG din 2012 prevedea la alineatul (1):

„În mod excepțional, operatorii de rețele sunt autorizați […] să regleze instalațiile racordate direct sau indirect la rețeaua lor […], în măsura în care:

[…]”

12

Articolul 12, intitulat „Dispoziții excepționale”, din EEG din 2012 prevedea la alineatul (1):

„În cazul în care alimentarea cu energie electrică provenită de la instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile […] este redusă ca urmare a unei congestii a rețelei în sensul articolului 11 alineatul (1), operatorilor vizați de această măsură […] le sunt compensate 95 % din veniturile pierdute, majorate cu costurile suplimentare și diminuate cu costurile evitate. […]”

13

Din cererea de decizie preliminară reiese că aceste dispoziții ale EEG din 2012 corespund în esență celor din cele trei versiuni ale EEG aplicabile succesiv litigiului principal.

14

EEW exploatează în Großräschen (Germania) o instalație de tratare termică a deșeurilor care îi permite să producă energie electrică și termică. O parte din aceste deșeuri, constituită din deșeuri biodegradabile, este tratată prin incinerare împreună cu alte tipuri de deșeuri. Ponderea deșeurilor biodegradabile ar fi variabilă și ar putea reprezenta până la 50 % din volumul total al deșeurilor. O parte din energia electrică produsă de această instalație alimentează rețeaua al cărei operator este MNG Strom, de care EEW este legată printr‑un contract de racordare și de achiziție.

15

Între anii 2011 și 2016, MNG Strom a solicitat în numeroase rânduri, în cadrul gestionării siguranței rețelei și, dacă a fost cazul, în concertare cu 50 Hertz Transmission GmbH în calitate de operator de transport și de sistem, ca EEW să reducă temporar alimentarea rețelelor respective din cauza unor probleme de congestie. În consecință, EEW a introdus o acțiune împotriva MNG Strom prin care i‑a solicitat plata unei sume de 2,24 milioane de euro cu titlu de despăgubire, în temeiul printre altele al articolului 12 din EEG din 2012.

16

Instanța de apel a respins acțiunea EEW pentru motivul că energia electrică produsă în instalația EEW nu este produsă exclusiv din surse de energie regenerabile, astfel încât această instalație nu putea fi calificată drept „instalație de producere a energiei electrice din surse regenerabile”, în sensul dispozițiilor naționale aplicabile.

17

EEW a formulat recurs împotriva acestei decizii la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), instanța de trimitere.

18

Potrivit acestei instanțe, soluționarea acestei căi de atac depinde de răspunsul la întrebarea dacă instalația EEW constituie o „instalație de producere a energiei electrice din surse regenerabile”, în sensul articolului 12 din EEG din 2012, interpretat în lumina articolului 2 litera (c) din Directiva 2001/77 și a dispozițiilor Directivei 2009/28, în special a articolului 16 alineatul (2) litera (c) din aceasta.

19

În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

20

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28 trebuie interpretat în sensul că prioritatea de acces la rețeaua electrică de care beneficiază instalațiile de producere a energiei electrice care utilizează surse regenerabile de energie trebuie acordată nu numai instalațiilor care produc energie electrică exclusiv din surse regenerabile de energie, ci și celor care produc energie electrică atât din surse de energie regenerabile, cât și convenționale.

21

Potrivit articolului 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28, statele membre se asigură că, la dispecerizarea instalațiilor de producere a energiei electrice, operatorii de transport și sistem acordă prioritate celor care utilizează surse regenerabile de energie, în măsura în care funcționarea sigură a rețelei naționale de energie electrică permite acest lucru și pe baza unor criterii transparente și nediscriminatorii.

22

Deși Directiva 2009/28 definește, la articolul 2 litera (a), noțiunea de „energie din surse regenerabile” ca incluzând printre altele „biomasă”, iar la articolul 2 litera (e) noțiunea de „biomasă” ca incluzând printre altele „fracțiunea biodegradabilă a deșeurilor industriale și municipale”, ea nu precizează, în schimb, domeniul de aplicare al noțiunii „instalație de producere a energiei electrice care utilizează surse de energie regenerabile”, în sensul articolului 16 alineatul (2) litera (c) din aceasta.

23

În aceste condiții, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, rezultă atât din cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și din principiul egalității că termenii unei dispoziții de drept al Uniunii care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama nu doar de termenii acesteia, ci și de contextul prevederii și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză [Hotărârea din 2 iunie 2022, T. N. și N. N. (Declarație privind renunțarea la succesiune), C‑617/20, EU:C:2022:426, punctul 35 și jurisprudența citată].

24

În ceea ce privește mai întâi modul de redactare a articolului 16 alineatul (2) litera (c) prima teză din Directiva 2009/28, acesta, referindu‑se la instalațiile care „utilizează” surse regenerabile de energie, nu permite, în sine, să se stabilească dacă această dispoziție vizează numai instalațiile care produc energie electrică exclusiv din surse regenerabile de energie sau dacă se aplică și celor care nu utilizează, în acest scop, decât în parte astfel de surse de energie.

25

Pe de altă parte, a doua teză a aceleiași dispoziții, care se referă la măsuri care trebuie luate pentru a minimiza neutilizarea electricității produse din surse regenerabile de energie, pare, prin utilizarea verbului „a minimiza”, să pornească de la principiul că accesul prioritar ar trebui să poată fi acordat și instalațiilor care utilizează doar parțial surse regenerabile de energie. Astfel, excluderea unor asemenea instalații ar avea drept consecință excluderea de la accesul prioritar a unei părți, eventual semnificative, a energiei electrice „verzi”.

26

Apoi, în ceea ce privește contextul în care se înscrie dispoziția menționată, Directiva 2001/77 definea la articolul 2 litera (c) „electricitatea produsă din surse de energie regenerabile” ca fiind „electricitatea produsă de instalații care utilizează numai surse de energie regenerabile, precum și proporția de electricitate produsă din surse de energie regenerabile în instalațiile hibride care utilizează și surse de energie convențională”.

27

Or, Directiva 2009/28, care a înlocuit Directiva 2001/77 și care era în vigoare la data faptelor din litigiul principal, nu a reluat această definiție. Această directivă definește la articolul 2 litera (a) „energia din surse regenerabile” ca fiind o „energie din surse regenerabile nefosile” și precizează în continuare care sunt sursele care se încadrează în această definiție. În consecință, astfel cum a remarcat 50 Hertz Transmission, calificarea drept „energie electrică produsă din surse de energie regenerabile” nu mai depinde de tipul de instalație în care a fost produsă electricitatea, ci numai de sursele de energie utilizate de aceste instalații pentru a produce electricitate.

28

În sfârșit, în ceea ce privește obiectivele urmărite de Directiva 2009/28, după cum reiese din articolul 1 din aceasta, ea are ca obiect definirea unui cadru comun pentru promovarea producției de energie din surse regenerabile, stabilind printre altele obiective naționale obligatorii privind ponderea energiei din astfel de surse în cadrul consumului final brut de energie.

29

În plus, din considerentul (60) al acestei directive reiese că aceasta urmărește, prin integrarea energiei electrice din surse de energie regenerabile pe piața la vedere, să promoveze la maximum utilizarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie. Considerentul (61) al aceleiași directive enunță că aceasta are ca obiectiv creșterea durabilă a transportului și a distribuției de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie și că, în acest scop, statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a permite o mai bună penetrare a energiei electrice din surse regenerabile.

30

În plus, potrivit jurisprudenței Curții, în ceea ce privește accesul garantat la rețea prevăzut la articolul 16 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/28, acesta urmărește integrarea surselor de energie regenerabile pe piața internă a energiei electrice, asigurând că întreaga energie electrică produsă din surse regenerabile de energie are acces la rețele, ceea ce permite utilizarea unei cantități maxime de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 ianuarie 2022, Fondul Proprietatea, C‑179/20, EU:C:2022:58, punctul 62).

31

Or, obiectivele care vizează maximizarea utilizării energiei electrice produse din surse regenerabile de energie și o creștere durabilă a transportului și a distribuției de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie ar risca să fie compromise dacă o instalație de producere a energiei electrice care nu utilizează exclusiv surse de energie regenerabile ar fi, ca urmare a acestui fapt, asimilată unei instalații care nu utilizează decât surse convenționale de energie și, prin urmare, ar fi exclusă de la accesul prioritar prevăzut la articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28.

32

Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28 trebuie interpretat în sensul că prioritatea de acces la rețeaua electrică de care beneficiază instalațiile de producere a energiei electrice care utilizează surse regenerabile de energie trebuie acordată nu numai instalațiilor care produc energie electrică exclusiv din surse regenerabile de energie, ci și celor care produc energie electrică atât din surse regenerabile de energie, cât și convenționale.

33

Prin intermediul întrebărilor a doua‑a cincea, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28 trebuie interpretat în sensul că o instalație care produce energie electrică atât din surse regenerabile de energie, cât și din surse convenționale, într‑o proporție variabilă, beneficiază de o prioritate de acces la rețea numai pentru partea de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie și, în cazul unui răspuns afirmativ, care sunt modalitățile de aplicare a acestei priorități de acces.

34

În speță, instanța de trimitere ridică mai precis problema dacă o instalație precum cea exploatată de EEW, care produce energie electrică dintr‑un amestec de deșeuri ce conține o parte variabilă de deșeuri biodegradabile, industriale și municipale, beneficiază de prioritate de acces la rețea numai pentru energia electrică produsă din această parte variabilă.

35

În această privință, trebuie arătat de la bun început că din definițiile care figurează la articolul 2 literele (a) și (e) din Directiva 2009/28 reiese că, deși energia obținută prin valorificarea biomasei constituie o energie produsă din surse regenerabile, numai fracțiunea biodegradabilă, printre altele, a deșeurilor industriale și municipale intră în sfera noțiunii de „biomasă”, astfel cum este definită de această directivă. Energia produsă prin tratarea termică a deșeurilor industriale și municipale este astfel considerată, pentru electricitatea produsă din această fracțiune biodegradabilă a acestor deșeuri și cu excluderea fracțiunii lor alcătuite din deșeuri convenționale, drept o energie produsă din surse regenerabile.

36

Apoi, Curtea a statuat, cu privire la articolul 16 alineatul (2) litera (b) din directiva menționată, că această dispoziție evocă posibilitatea de a institui un „acces garantat” la rețeaua electrică pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie, însă numai în ceea ce privește energia electrică „verde” și că, prin urmare, dispoziția menționată nu poate servi drept temei juridic unor dispoziții naționale care vizează accesul garantat pentru instalațiile de producere a energiei electrice provenite dintr‑o sursă convențională (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 ianuarie 2022, Fondul Proprietatea, C‑179/20, EU:C:2022:58, punctul 65). Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 46 din concluzii, trebuie să se interpreteze în mod analog principiul priorității de acces la rețea vizate la articolul 16 alineatul (2) litera (c) din directiva menționată.

37

Prin urmare, o instalație de producere a energiei electrice care utilizează un amestec de deșeuri în care doar o parte variabilă este constituită din deșeuri biodegradabile industriale și municipale sau, mai general, care utilizează într‑o proporție variabilă atât surse regenerabile, cât și convenționale de energie trebuie să poată beneficia de prioritatea de acces prevăzută la articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28 numai până la concurența părții variabile de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie.

38

Directiva 2009/28 nu stabilește însă în ce mod trebuie calculată partea de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie de o instalație de producere a energiei electrice care utilizează atât surse regenerabile, cât și convenționale de energie și, mai precis, dacă această parte trebuie să atingă un prag minim pentru ca energia electrică produsă să beneficieze de prioritatea de acces.

39

Această directivă se limitează, la articolul 16 alineatul (2) litera (c), să impună două cerințe.

40

În primul rând, această dispoziție condiționează prioritatea de acces de nevoile legate de securitatea rețelei naționale de energie electrică. În această privință, considerentul (60) al Directivei 2009/28 precizează că cerințele privind menținerea fiabilității și siguranței rețelei, precum și dispecerizarea pot fi diferite în funcție de caracteristicile rețelei naționale și de buna funcționare a acesteia.

41

În al doilea rând, articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28 impune ca gestionarea priorității de acces să se facă pe baza unor criterii transparente și nediscriminatorii. În această privință, considerentul (11) al acestei directive subliniază importanța stabilirii unor norme clare și transparente pentru calcularea ponderii energiei din surse regenerabile și pentru definirea surselor respective. Pe de altă parte, considerentul (60) al directivei menționate amintește, în termeni generali, importanța unui acces prioritar la energia electrică din surse regenerabile de energie pentru integrarea surselor regenerabile de energie pe piața internă a energiei electrice și, în special, că acest acces prioritar ar trebui să fie transpus în normele naționale de racordare, oferind producătorilor de energie electrică din surse regenerabile care sunt conectați asigurarea că vor putea vinde și transporta energia electrică din surse regenerabile de energie în orice moment atât timp cât sursa este disponibilă.

42

Rezultă că statele membre dispun de o largă marjă de apreciere atunci când stabilesc modalitățile de punere în aplicare a accesului prioritar de care trebuie să beneficieze instalațiile de producere a electricității care utilizează surse regenerabile de energie, cu condiția să respecte obiectivele urmărite de această directivă.

43

De altfel, Curtea a constatat deja că, prin adoptarea Directivei 2009/28, departe de a intenționa să efectueze o armonizare exhaustivă a schemelor naționale de sprijin al producției de energie verde, legiuitorul Uniunii a plecat, pe de o parte, de la constatarea potrivit căreia statele membre aplică diferite scheme de sprijin și, pe de altă parte, de la principiul că trebuie garantată buna funcționare a acestora pentru a păstra încrederea investitorilor și pentru a permite acestor state să conceapă măsuri naționale eficiente pentru atingerea obiectivelor naționale globale obligatorii pe care le impune această directivă (Hotărârea din 4 octombrie 2018, L.E.G.O., C‑242/17, EU:C:2018:804, punctul 53 și jurisprudența citată).

44

În consecință, potrivit unei jurisprudențe constante, revine instanței naționale, care este singura competentă să aprecieze faptele și să interpreteze legislația națională, sarcina de a stabili dacă, în speță, sunt îndeplinite cerințele care decurg din dreptul Uniunii referitoare la stabilirea modalităților de punere în aplicare a accesului prioritar pentru instalațiile care utilizează surse regenerabile de energie. Cu toate acestea, Curtea, chemată să furnizeze acesteia răspunsuri utile în cadrul unei trimiteri preliminare, este competentă să ofere indicații cu privire la elementele care trebuie luate în considerare de statele membre în vederea aplicării priorității de acces la rețea, pe baza dosarului cauzei principale, precum și a observațiilor scrise și orale care i‑au fost prezentate, de natură să permită instanței naționale să se pronunțe (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 septembrie 2020, Cali Apartments, C‑724/18 și C‑727/18, EU:C:2020:743, punctul 78 și jurisprudența citată).

45

În această privință, cerința care figurează la articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28, potrivit căreia prioritatea de acces la rețea trebuie stabilită pe baza unor criterii transparente și nediscriminatorii, implică, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 54 din concluzii, ca acestea să fie clare, comunicate în prealabil de statele membre și ca aplicarea lor să fie previzibilă pentru toate părțile în cauză.

46

În plus, din dezbaterile care au avut loc în ședința în fața Curții reiese că instalațiile care produc energie electrică pot, în scopul aplicării articolului 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28, să fie repartizate în trei grupe, și anume instalațiile care utilizează numai surse regenerabile de energie, cele care utilizează numai surse convenționale de energie și, respectiv, cele care utilizează un amestec de surse regenerabile și convenționale de energie.

47

Rezultă în mod clar, pe de o parte, că instalațiile din prima grupă trebuie să beneficieze întotdeauna, sub rezerva limitărilor privind securitatea și capacitatea rețelei, de prioritatea de acces pentru ansamblul energiei electrice pe care o produc și că instalațiile din a doua grupă nu pot obține, în temeiul acestei dispoziții, niciun acces prioritar și, pe de altă parte, că instalațiile care fac parte din aceste prime două grupe trebuie, în principiu, să fie tratate pe picior de egalitate în cadrul grupei din care fac parte.

48

În schimb, în ceea ce privește instalațiile care fac parte din a treia grupă, trebuie să se amintească în primul rând că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 37 din prezenta hotărâre, accesul prioritar le revine numai pentru ponderea de energie electrică produsă prin intermediul surselor regenerabile de energie. În al doilea rând, în cadrul acestei a treia grupe, instalațiile nu pot fi tratate în același mod, în măsura în care ponderea surselor regenerabile de energie pe care le utilizează nu este în mod necesar identică.

49

Or, obiectivul urmărit de Directiva 2009/28 de a favoriza utilizarea energiei din surse regenerabile ar risca să fie compromis dacă instalațiile care utilizează o parte importantă de surse regenerabile de energie ar beneficia în mod sistematic de un acces prioritar, în detrimentul altor instalații care utilizează și ele surse regenerabile de energie, dar într‑o mai mică măsură. Nu este mai puțin adevărat că, având în vedere același obiectiv, cele dintâi trebuie să poată fi privilegiate în raport cu cele din urmă, fără a beneficia însă de o prioritate sistematică.

50

Prin urmare, criteriile reținute pentru a stabili ordinea în care operatorul de rețea va dispeceriza instalațiile care utilizează o combinație de surse regenerabile și convenționale de energie trebuie să reflecte importanța ponderii surselor regenerabile de energie pe care acestea le utilizează.

51

De asemenea, aceste criterii trebuie să țină seama de particularitățile și constrângerile tehnice care caracterizează gestionarea accesului instalațiilor la rețelele de energie electrică. În această privință, MNG Strom a indicat că operatorul de transport și de sistem de energie electrică nu cunoaște, în timp real, ponderea deșeurilor biodegradabile utilizate de o instalație de producere a energiei electrice atunci când alege ordinea în care instalațiile trebuie oprite, operatorii acestor instalații neștiind de altfel nici ei în orice moment care este ponderea de energie produsă din surse regenerabile. La rândul său, 50 Hertz Transmission a subliniat că decizia de prioritate este o măsură de urgență care se ia aproape pe loc și că aceasta are repercusiuni asupra operatorilor în aval, ceea ce implică faptul că criteriile de prioritate trebuie să permită să se ofere operatorului de rețea orientări concrete.

52

Trebuie adăugat că energia electrică este de așa natură încât, odată admisă în rețeaua de transport sau de distribuție, este dificil să se stabilească originea acesteia și în special sursa de energie din care a fost produsă (Hotărârea din 1 iulie 2014, Ålands Vindkraft, C‑573/12, EU:C:2014:2037, punctul 87). În același mod, în momentul în care operatorul de transport și de sistem apelează la o instalație de producere a energiei electrice care utilizează atât surse regenerabile, cât și convenționale de energie, este la fel de dificil să se identifice în mod concret partea de energie electrică produsă de această instalație din surse de energie regenerabile. Aceste împrejurări tehnice implică o anumită parte de incertitudine, astfel încât nu se poate exclude că o parte din energia electrică declarată ca fiind produsă din surse regenerabile de energie să nu fi fost produsă în întregime din acestea în acel moment precis.

53

Or, obiectivul pe care urmărește să îl atingă Directiva 2009/28, de a favoriza la maximum accesul la rețele a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, nu impune ca, în momentul precis în care operatorul de rețea dispecerizează o instalație de producere a energiei electrice care utilizează un amestec energetic, operatorul respectiv să aibă cunoștință de proporția exactă a acestui tip de energie electrică în cantitatea totală de energie furnizată de această instalație.

54

În această privință, este suficient ca punerea în aplicare a criteriilor reținute de autoritățile naționale competente să permită ca, pe o perioadă suficient de lungă și reprezentativă și în măsura fezabilității tehnice, să se acorde prioritate de acces la rețea fiecărei instalații care produce energie electrică atât din surse regenerabile, cât și din surse convenționale, proporțional cu importanța ponderii surselor regenerabile de energie utilizate de aceasta.

55

Nu se poate exclude ca autoritățile naționale competente să țină seama, în acest scop, de o garanție de origine, în sensul articolului 2 litera (j) din Directiva 2009/28, eliberată, dacă este cazul, unui producător de energie electrică în temeiul articolului 15 din această directivă, independent de faptul că o asemenea garanție este, după cum reiese în special din cuprinsul alineatului (1) al acestei dispoziții, emisă pentru a permite consumatorilor finali să se asigure de compoziția exactă a mixului energetic al unui furnizor de energie.

56

Pe de altă parte, nimic nu se opune ca autoritățile naționale competente, în cadrul exercitării marjei lor de apreciere în ceea ce privește stabilirea acestor criterii, să se bazeze pe anumite dispoziții care figurează la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2009/28, în special dispoziția potrivit căreia, în instalațiile cu combustibili multipli care utilizează atât surse regenerabile, cât și surse convenționale de energie, pentru efectuarea calculului ponderii energiei electrice produse din surse regenerabile, contribuția fiecărei surse de energie se calculează pe baza conținutului său energetic.

57

Din ansamblul acestor considerații rezultă că trebuie să se răspundă la a doua‑a cincea întrebare că articolul 16 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2009/28 trebuie interpretat în sensul că o instalație care produce energie electrică atât din surse regenerabile, cât și convenționale de energie beneficiază de prioritate de acces la rețea numai pentru ponderea de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie. Revine statelor membre sarcina de a stabili modalitățile de aplicare a acestei priorități de acces, stabilind criterii transparente și nediscriminatorii care, ținând totodată seama de cerințele referitoare la menținerea fiabilității și a siguranței rețelei, permit stabilirea unei ordini de prioritate în funcție de importanța ponderii surselor regenerabile de energie utilizate de fiecare instalație de producere a energiei electrice.

58

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: