1

Prin recursul formulat, HSBC Holdings plc, HSBC Bank plc și HSBC Continental Europe, fostă HSBC France (denumite în continuare, împreună, „societățile HSBC”), solicită anularea în parte a Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia (T‑105/17, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2019:675), prin care acesta a anulat articolul 2 litera (b) din Decizia C(2016) 8530 final a Comisiei din 7 decembrie 2016 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39914 – Euro Interest Rate Derivatives) (denumită în continuare „decizia în litigiu”) și a respins în rest acțiunea.

2

Faptele aflate la originea litigiului au fost expuse de Tribunal la punctele 1-29 din hotărârea atacată. În vederea prezentei proceduri, acestea pot fi rezumate după cum urmează.

3

Prin decizia în litigiu, Comisia Europeană a constatat că societățile HSBC au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4, denumit în continuare „Acordul privind SEE”) prin participarea, în perioada 12 februarie-27 martie 2007, la o încălcare unică și continuă care a avut ca obiect modificarea cursului normal de stabilire a prețurilor pe piața instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii în euro [Euro Interest Rate Derivatives (denumite în continuare „EIRD”)] legate de „Euro Interbank Offered Rate” (Euribor) și/sau de „Euro Over Night Index Average” (EONIA) și le‑a aplicat în solidar o amendă în cuantum de 33606000 de euro.

4

Grupul HSBC (denumit în continuare „HSBC”) este un grup bancar ce are printre activitățile sale servicii bancare de investiții, de finanțare și de piață. HSBC Holdings, societatea‑mamă de bază a HSBC, este societatea‑mamă a HSBC France, devenită HSBC Continental Europe, aceasta fiind ea însăși societatea‑mamă a HSBC Bank. HSBC France și HSBC Bank erau responsabile de negocierea EIRD. HSBC France era responsabilă pentru propunerile de rată în cadrul eșantionului de bănci Euribor.

5

La 14 iunie 2011, grupul bancar Barclays, care reunește Barclays plc, Barclays Bank plc, Barclays Directors Ltd, Barclays Group Holding Ltd, Barclays Capital Services Ltd și Barclays Services Jersey Ltd (denumit în continuare „Barclays”), a sesizat Comisia cu o cerere de acordare a unui număr de ordine în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3), prin care a informat‑o cu privire la existența unui cartel în sectorul EIRD și și‑a exprimat dorința de a coopera cu această instituție. La 14 octombrie 2011, grupului Barclays i‑a fost acordată o imunitate condiționată.

6

Între 18 și 21 octombrie 2011, Comisia a efectuat inspecții în incintele unui anumit număr de instituții financiare din Londra (Regatul Unit) și din Paris (Franța), printre care și cele ale societăților HSBC.

7

La 5 martie și la 29 octombrie 2013, în temeiul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 8/vol. 1, p. 167), Comisia a inițiat o procedură de constatare a unei încălcări împotriva societăților HSBC, a Barclays, a Crédit agricole SA și a Crédit agricole Corporate and Investment Bank (denumite în continuare, împreună „societățile Crédit agricole”), a Deutsche Bank AG, a Deutsche Bank Services (Jersey) Ltd și a DB Group Services (UK) Ltd (denumite în continuare, împreună, „Deutsche Bank”), a JP Morgan Chase & Co., a JP Morgan Chase Bank, National Association și a JP Morgan Services LLP (denumite în continuare, împreună, „societățile JP Morgan Chase”), a Royal Bank of Scotland Group plc și a The Royal Bank of Scotland plc (denumite în continuare, împreună, „RBS”) și a Société générale.

8

Barclays, Deutsche Bank, Société générale și RBS au dorit să participe la o procedură de tranzacționare în temeiul articolului 10a din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 TFUE] și [102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 8/vol. 1, p. 242). Societățile HSBC, societățile Crédit agricole și societățile JP Morgan Chase au decis să nu participe la această procedură de tranzacționare.

9

La 4 decembrie 2013, Comisia a adoptat în privința Barclays, a Deutsche Bank, a Société générale și a RBS Decizia C(2013) 8512 final referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE [Cazul AT.39914, Euro Interest Rate Derivatives (EIRD) (Settlement)] (denumită în continuare „decizia de tranzacție”), prin care a concluzionat că aceste întreprinderi au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea la o încălcare unică și continuă care a avut ca obiect modificarea cursului normal de stabilire a prețurilor pe piață pentru EIRD.

10

La 19 martie 2014, Comisia a adresat societăților HSBC, societăților Crédit agricole și societăților JP Morgan Chase o comunicare privind obiecțiunile.

11

Societățile HSBC au putut consulta pe DVD părțile accesibile din dosarul Comisiei și reprezentanții lor au beneficiat de un acces suplimentar la dosar în incintele Comisiei. Acestea au avut de asemenea acces la comunicarea privind obiecțiunile adresată părților care au încheiat tranzacția, la răspunsurile acestor părți, precum și la decizia de tranzacție.

12

La 14 noiembrie 2014, societățile HSBC și‑au prezentat observațiile scrise ca urmare a comunicării privind obiecțiunile și și‑au exprimat punctul de vedere la audierile care au avut loc între 15 și 17 iunie 2015.

13

La 6 aprilie 2016, Comisia a rectificat decizia de tranzacție în ceea ce privește stabilirea cuantumului amenzii aplicate Société générale. Societățile HSBC au avut acces la această decizie rectificativă, precum și la corespondența aferentă și la datele financiare corectate transmise de Société générale.

14

La 7 decembrie 2016, Comisia a adoptat decizia în litigiu. Articolul 1 litera (b) și articolul 2 litera (b) din această decizie au următorul cuprins:

„Articolul 1

Întreprinderile următoare au încălcat articolul 101 [TFUE] și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea, în perioadele indicate, la o încălcare unică și continuă privind instrumente financiare derivate pe rata dobânzii în euro. Această încălcare, care se întindea la întregul SEE, a constat în acorduri și/sau practici de coluziune cu scopul de a denatura cursul normal al componentelor de stabilire a prețului în sectorul instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii în euro:

[…]

Articolul 2

Se impun următoarele amenzi pentru încălcarea prevăzută la articolul 1:

[…]

15

Încălcările în cauză privesc EIRD, adică instrumente financiare derivate pe rata dobânzii în euro indexate pe Euribor sau pe EONIA.

16

Euribor este un ansamblu de rate ale dobânzii de referință menit să reflecte costul împrumuturilor interbancare utilizate în mod frecvent pe piețele internaționale de capital. Acesta este definit ca fiind un indice al ratei la care depozitele interbancare la termen în euro sunt oferite de o bancă de prim rang unei alte bănci de prim rang din zona euro. Euribor se calculează pe baza mediei prețurilor oferite zilnic de un eșantion, format în perioada vizată de decizia în litigiu din 47 de bănci de prim rang – printre care băncile menționate la punctul 7 din prezenta hotărâre –, transmise Thomson Reuters, în calitate de agent de calcul pentru Federația Bancară Europeană (FBE), între ora 10.45 și 11.00 dimineața. Băncile furnizează contribuții pentru cele 15 rate ale dobânzii diferite ale Euribor, care variază, în funcție de termenul lor, de la o săptămână la 12 luni. EONIA îndeplinește o funcție echivalentă cu Euribor, dar în ceea ce privește ratele zilnice. Acesta este calculat de Banca Centrală Europeană (BCE) pe baza unei medii a ratelor pentru depozitele interbancare negarantate („unsecured”) din același eșantion de bănci ca acela utilizat pentru stabilirea Euribor.

17

EIRD cele mai frecvente sunt contractele forward pe rata dobânzii („forward rate agreements”), swapurile pe rata dobânzii („interest rate swaps”), opțiunile pe rata dobânzii și contractele futures pe rata dobânzii („futures”).

18

În considerentul (113) al deciziei în litigiu, Comisia a descris comportamentul reproșat băncilor menționate la punctul 7 din prezenta hotărâre după cum urmează:

„Barclays, Deutsche Bank, [societățile JP Morgan Chase], Société générale, [societățile Crédit agricole], [societățile HSBC] și RBS au participat la o serie de contacte bilaterale în sectorul EIRD, care a constat în esență în următoarele practici între diferite părți:

19

În considerentul (114) al deciziei în litigiu, Comisia a adăugat că, „[î]n plus, în unele cazuri, anumiți traderi angajați de diferite părți au discutat despre rezultatele stabilirii ratei Euribor, inclusiv despre cotațiile unor bănci specifice, după fixarea și publicarea ratelor zilnice Euribor”.

20

Comisia a apreciat că aceste comportamente constituiau o încălcare unică și continuă.

21

Pentru a justifica această calificare, în primul rând, Comisia a reținut că respectivele comportamente urmăreau un obiectiv economic unic, constând în reducerea fluxurilor de numerar pe care participanții ar fi trebuit să le plătească pentru EIRD sau în majorarea celor pe care trebuiau să le primească. În al doilea rând, Comisia a considerat că diferitele comportamente făceau parte dintr‑un model de comportament comun, din moment ce un grup stabil de persoane a fost implicat în înțelegere, părțile urmaseră un model foarte similar în activitățile lor anticoncurențiale și numeroasele discuții între părți vizau subiecte identice sau care se suprapuneau și care aveau, în consecință, un conținut identic sau parțial identic. În al treilea rând, Comisia a apreciat că traderii care participau la schimburi anticoncurențiale erau profesioniști calificați și aveau cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de întinderea generală și de caracteristicile esențiale ale înțelegerii în ansamblul său.

22

Ea a considerat că societățile HSBC participaseră la această încălcare unică și continuă, subliniind în același timp că schimburile bilaterale cu Barclays erau în sine constitutive ale unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE.

23

În ceea ce privește durata acestei participări, Comisia a luat ca punct de plecare, în privința societăților HSBC, ziua de 12 februarie 2007 și ca dată de încetare ziua de 27 martie 2007.

24

În ceea ce privește, în primul rând, stabilirea valorii vânzărilor băncilor care au participat la înțelegere, în măsura în care EIRD nu generează vânzări în sensul obișnuit al termenului, Comisia a stabilit valoarea vânzărilor prin intermediul unei valori de înlocuire. În plus, având în vedere împrejurările din speță, a estimat că era preferabil să nu ia în considerare valoarea de înlocuire anualizată, ci să se bazeze pe valoarea de înlocuire corespunzătoare lunilor de participare a băncilor la încălcare. Aceasta a amintit că nu era obligată să aplice o formulă matematică și că dispune de o marjă de apreciere atunci când stabilește cuantumul fiecărei amenzi.

25

Comisia a considerat potrivit să ia ca valoare de înlocuire încasările în numerar generate de fluxurile de numerar obținute de fiecare bancă din portofoliul său de EIRD legate de scadența Euribor și/sau EONIA și încheiate cu contrapărți stabilite în SEE, cărora li s‑a aplicat un factor de reducere uniform de 98,849 %.

26

Astfel, Comisia a luat ca valoare a vânzărilor, în privința societăților HSBC, cuantumul de 192081799 de euro.

27

În ceea ce privește, în al doilea rând, gravitatea încălcării, Comisia a luat în considerare un factor de gravitate de 15 %, în măsura în care încălcarea a vizat coordonarea prețurilor și a acordurilor de stabilire a prețurilor. Aceasta a adăugat un factor de gravitate de 3 % făcând referire la împrejurarea că înțelegerea a vizat întregul SEE și se aplica ratelor relevante pentru ansamblul EIRD și că aceste rate, referitoare la euro, aveau o importanță fundamentală pentru armonizarea condițiilor financiare pe piața internă și pentru activitățile bancare în statele membre.

28

În ceea ce privește, în al treilea rând, durata încălcării, Comisia a subliniat că a luat în considerare durata participării fiecărui participant la înțelegere în „număr de luni rotunjite în jos și proporțional”, ceea ce a condus la aplicarea în privința reclamantelor a unui coeficient multiplicator de 0,08 %.

29

În al patrulea rând, Comisia a adăugat un cuantum suplimentar de 18 % din valoarea vânzărilor, calificat drept „taxă de intrare”, în măsura în care încălcarea a constat în stabilirea orizontală a prețurilor, pentru a descuraja întreprinderile să participe la astfel de practici, indiferent de durata încălcării.

30

Comisia a stabilit astfel cuantumul de bază al amenzii reclamantelor la 37340000 de euro.

31

Comisia a reținut că societățile HSBC au jucat un rol marginal sau minor în încălcare, care nu poate fi comparat cu cel al principalelor părți implicate, și i‑a acordat o reducere de 10 % din cuantumul de bază al amenzii. În consecință, la articolul 2 litera (b) din decizia în litigiu, Comisia a aplicat acestor societăți o amendă în cuantum final de 33606000 de euro.

32

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 februarie 2017, societățile HSBC au introdus o acțiune având ca obiect anularea în parte a deciziei în litigiu.

33

În cadrul acțiunii lor, societățile HSBC au prezentat atât concluzii în anularea articolului 1 și a articolului 2 litera (b) din decizia în litigiu, cât și, cu titlu subsidiar, concluzii pentru reformarea cuantumului amenzii aplicate prin acest articol 2 litera (b).

34

În primul rând, în susținerea cererii lor de anulare a articolului 1 din decizia în litigiu și, cu titlu subsidiar, a articolului 1 litera (b) din această decizie, societățile HSBC au invocat cinci motive.

35

Aceste motive priveau:

36

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins toate motivele menționate.

37

În ceea ce privește primul motiv, referitor la calificarea drept încălcare prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, Tribunalul a respins primul aspect al acestui motiv, contestând respectiva calificare aplicată manipulării Euribor din 19 martie 2007. În această privință, la punctele 93 și 94 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că Comisia nu a săvârșit nicio eroare de drept sau de apreciere prin faptul că a arătat că toate comportamentele descrise în considerentul (392) al deciziei în litigiu, inclusiv manipularea din 19 martie 2007, restrângeau concurența prin crearea unei asimetrii de informare între actorii de pe piață, din moment ce participanții la încălcare, pe de o parte, erau mai bine plasați pentru a ști dinainte cu o anumită precizie nivelul la care ar fi stabilit Euribor sau ar fi trebuit să fie prin concurenții lor care acționau în coluziune și, pe de altă parte, știau dacă Euribor era stabilit sau nu la un nivel artificial.

38

În ceea ce privește al doilea aspect al motivului menționat, referitor la calificarea drept încălcare prin obiect aplicată celorlalte comportamente reproșate societăților HSBC, Tribunalul a examinat, într‑o primă etapă, temeinicia acestei calificări referitoare la schimburile privind prețurile mediane și a statuat că Comisia nu a săvârșit nicio eroare arătând că aceste schimburi cuprinse în discuțiile din 14 și din 16 februarie 2007 aveau un obiect restrictiv de concurență. Într‑o a doua etapă, acesta a examinat critica prin care se contesta temeinicia calificării drept restrângere prin obiect aplicată schimburilor privind pozițiile de tranzacționare. Tribunalul a statuat, în esență, că majoritatea a discuțiilor cu privire la pozițiile de tranzacționare la care participaseră traderii societăților HSBC, și anume cele din 12, 13 și 28 februarie, precum și cea din 19 martie 2007, prezentau o legătură cu manipularea Euribor din 19 martie 2007, astfel încât Comisia reținuse în mod întemeiat calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect în privința lor. În schimb, Tribunalul a considerat că discuțiile din 9 și 14 martie 2007, individual sau împreună, nu puteau fi considerate ca având un obiect de restrângere a concurenței, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, în măsura în care, pe de o parte, aceste discuții nu avuseseră loc în perspectiva manipulării Euribor din 19 martie 2007 și, pe de altă parte, nu atenuaseră sau nu eliminaseră gradul de incertitudine pe piață, astfel încât Comisia putea să deducă de aici un efect asupra cursului normal al componentelor de stabilire a prețurilor în sectorul EIRD fără a examina efectele acestora.

39

În ceea ce privește al doilea‑al patrulea motiv, privind calificarea drept încălcare unică și continuă aplicată de Comisie, Tribunalul a respins mai întâi al doilea motiv, contestând existența unui „plan de ansamblu” care dispune de un obiectiv unic. În continuare, acesta a examinat al patrulea motiv, prin care era contestată cunoașterea de către societățile HSBC a comportamentului ilicit al celorlalți participanți. În această privință, Tribunalul a făcut o distincție între, pe de o parte, manipularea din 19 martie 2007 și eventualitatea repetării sale și, pe de altă parte, celelalte comportamente luate în considerare de către Comisie în temeiul încălcării unice și continue. La punctul 273 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat că participarea societăților HSBC la o încălcare unică și continuă nu putea fi reținută decât în privința, pe de o parte, a comportamentelor proprii ale acestora în cadrul respectivei încălcări și, pe de altă parte, a comportamentelor celorlalte bănci care se înscriau în cadrul manipulării din 19 martie 2007 și a eventualei sale repetări. În sfârșit, Tribunalul a respins al treilea motiv, referitor la intenția societăților HSBC de a participa la încălcarea unică și continuă, dat fiind că, în ceea ce privește manipularea din 19 martie 2007 și repetarea sa, intenția de a participa la o încălcare unică și continuă reieșea în mod clar din elementele de probă prezentate de Comisie.

40

Referitor la al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură în ceea ce privește desfășurarea procedurii, Tribunalul l‑a respins ca inoperant la punctele 283-293 din hotărârea atacată.

41

În al doilea rând, societățile HSBC au formulat un motiv prin care urmăreau să conteste legalitatea articolului 2 litera (b) din decizia în litigiu, prin care Comisia le‑a impus o amendă ca urmare a participării lor la încălcarea unică și continuă. Tribunalul a apreciat că acest motiv putea fi împărțit în patru aspecte, din moment ce aceste societăți contestau, primo, utilizarea încasărilor în numerar actualizate pentru a determina valoarea vânzărilor, secundo, coeficientul de gravitate aplicat, tertio, cuantumul suplimentar aplicat și, quarto, aprecierea circumstanțelor atenuante. Societățile respective solicitau, cu titlu principal, anularea articolului 2 litera (b) din decizia în litigiu și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată.

42

În cadrul primului aspect al acestui motiv, societățile HSBC reproșau Comisiei că a întemeiat valoarea vânzărilor pe baza încasărilor în numerar pentru EIRD primite de acestea în perioada încălcării, la care a fost aplicat un factor de 98,849 %. Tribunalul a apreciat că acest aspect putea fi împărțit în trei critici, întemeiate, prima, pe caracterul eronat al utilizării încasărilor în numerar actualizate, a doua, pe caracterul eronat al luării în considerare a încasărilor în numerar care decurg din contracte încheiate înainte de data de începere a participării societăților HSBC la încălcare și, a treia, pe caracterul insuficient motivat al factorului de reducere de 98,849 % aplicat de Comisie.

43

Tribunalul a respins prima și a doua critică din cadrul aspectului menționat. În schimb, a admis a treia critică din cadrul aceluiași aspect, întemeiată pe caracterul insuficient motivat al factorului de reducere de 98,849 % aplicat de Comisie și, în consecință, a anulat articolul 2 litera (b) din decizia în litigiu și a respins în rest acțiunea.

44

Prin recursul formulat, societățile HSBC solicită Curții:

45

Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea societăților HSBC la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

46

Prin Ordonanțele președintelui Curții din 16 iulie 2020, HSBC Holdings și alții/Comisia (C‑883/19 P, EU:C:2020:561), și HSBC Holdings și alții/Comisia (C‑883/19 P, nepublicată, EU:C:2020:601), au fost admise cererile de intervenție ale societăților Crédit agricole și societăților JP Morgan Chase în susținerea concluziilor societăților HSBC.

47

Prin Ordonanța președintei Camerei a treia a Curții din 12 august 2022, JP Morgan Services LLP, în lichidare, a fost înlăturată din calitatea sa de intervenientă în procedură. Începând de la această dată, „societățile JP Morgan Chase” trebuie înțelese în sensul ca desemnând doar JP Morgan Chase & Co. și JP Morgan Chase Bank, National Association.

48

După prezentarea concluziilor avocatului general, societățile HSBC au solicitat, prin scrisoarea din 8 iulie 2022, redeschiderea fazei orale a procedurii. În susținerea cererii lor, respectivele societăți arată că aceste concluzii conțin erori de fapt sau privesc anumite aspecte ale prezentei cauze care necesită să fie dezbătute pentru ca Curtea să se poată pronunța definitiv în această cauză.

49

Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură al Curții, aceasta din urmă poate oricând să dispună, după ascultarea avocatului general, redeschiderea fazei orale a procedurii, în special atunci când consideră că nu este suficient de lămurită sau atunci când o parte a invocat după închiderea acestei faze un fapt nou de natură să aibă o influență decisivă asupra deciziei Curții sau atunci când cauza trebuie soluționată pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților ori a persoanelor interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

50

Or, în speță, Curtea consideră că dispune de toate elementele necesare pentru a se pronunța și că aceste elemente au făcut obiectul unei dezbateri între părți.

51

În ceea ce privește argumentul societăților HSBC potrivit căruia concluziile avocatului general ar conține erori de fapt, trebuie amintit că Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și Regulamentul de procedură al Curții nu prevăd posibilitatea ca părțile interesate să prezinte observații ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general (Hotărârea din 8 martie 2017, Viasat Broadcasting UK/Comisia, C‑660/15 P, EU:C:2017:178, punctul 13 și jurisprudența citată).

52

În plus, rezultă din articolul 252 al doilea paragraf TFUE că avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate cu privire la cauzele care necesită intervenția sa, înțelegându‑se că nici aceste concluzii, nici motivarea lor nu sunt obligatorii pentru Curte. În consecință, dezacordul unei părți față de concluziile avocatului general, oricare ar fi chestiunile examinate în cadrul acestora, nu poate constitui prin el însuși un motiv care să justifice redeschiderea fazei orale a procedurii (Hotărârea din 8 martie 2017, Viasat Broadcasting UK/Comisia, C‑660/15 P, EU:C:2017:178, punctul 14 și jurisprudența citată).

53

Având în vedere considerațiile care precedă, Curtea apreciază, după ascultarea avocatului general, că nu este necesar să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

54

În susținerea recursului formulat, societățile HSBC, susținute de interveniente, invocă șase motive, întemeiate în esență, primul, pe o eroare de drept în ceea ce privește efectele încălcării de către Comisie a prezumției de nevinovăție, precum și a principiilor bunei administrări și respectării dreptului la apărare, al doilea, pe o eroare de drept în calificarea manipulării din 19 martie 2007 ca o încălcare prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, al treilea, pe o eroare de drept întrucât Tribunalul a considerat cele două discuții referitoare la prețurile mediane din 14 și 16 februarie 2007 ca fiind încălcări prin obiect, al patrulea, pe o denaturare a elementelor de probă întrucât a analizat cele două discuții din 12 și 16 februarie 2007 ca fiind încălcări prin obiect fără să fi verificat scopul acestora, al cincilea, pe erori de drept în aprecierea potrivit căreia diferitele comportamente ilicite identificate de Comisie urmăresc un obiectiv unic și, al șaselea, pe o eroare de drept în aprecierea potrivit căreia societățile HSBC au participat la o încălcare unică și continuă care cuprinde comportamente pe care decizia în litigiu nu le‑a calificat ca fiind ilicite.

55

Societățile HSBC, susținute de interveniente, arată că Tribunalul a săvârșit, la punctele 287-292 din hotărârea atacată, o eroare de drept în cadrul aprecierii celui de al cincilea motiv de anulare, întemeiat în esență pe faptul că decizia de tranzacție a fost adoptată cu încălcarea prezumției de nevinovăție, a dreptului lor la bună administrare și a dreptului lor la apărare, în special a dreptului lor de a fi ascultate.

56

Societățile HSBC explică faptul că procedura eșalonată urmată de Comisie a condus, fără îndoială, la prejudecarea răspunderii lor și a adus astfel atingere în mod iremediabil dreptului lor de a fi ascultate. Pentru acest motiv, Tribunalul ar fi trebuit să anuleze articolul 1 litera (b) din decizia în litigiu.

57

Or, prin faptul că a statuat, la punctul 289 din hotărârea atacată, că neregularitățile procedurale invocate de societățile HSBC nu puteau conduce la anularea deciziei în litigiu decât dacă s‑ar fi demonstrat că, în lipsa acestor neregularități, decizia respectivă ar fi avut un conținut diferit, Tribunalul ar fi aplicat un criteriu eronat.

58

Astfel, conform jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Comisia/United Parcel Service (C‑265/17 P, EU:C:2019:23, punctul 56), Tribunalul ar fi trebuit să verifice dacă lipsa de imparțialitate obiectivă a Comisiei implica faptul că societățile HSBC pierduseră o șansă, chiar și redusă, de a‑și asigura mai bine apărarea. Același criteriu ar fi trebuit aplicat pentru a examina dacă prezumția de nevinovăție și dreptul la bună administrare, consacrate la articolul 41 alineatul (1), la articolul 47 alineatul (1) și la articolul 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), fuseseră respectate.

59

În plus, dreptul unei întreprinderi de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial ar impune Comisiei să examineze cu atenție și cu imparțialitate toate elementele cauzei. Dacă Tribunalul ar fi aplicat în mod corect criteriul menționat în prezenta speță, ar fi dedus de aici că lipsa de imparțialitate obiectivă a Comisiei în cursul procedurii administrative ar fi avut o influență decisivă asupra deciziei în litigiu. Astfel, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept la punctele 289 și 292 din hotărârea atacată.

60

Mai mult, contrar a ceea ce ar reieși din cuprinsul punctului 291 din hotărârea atacată, criteriul aplicat la punctul 289 din această hotărâre nu și‑ar găsi nicio susținere în jurisprudența rezultată din Hotărârea din 16 decembrie 1975, Suiker Unie și alții/Comisia (40/73-48/73, 50/73, 54/73-56/73, 111/73, 113/73 și 114/73, denumită în continuare „Hotărârea Suiker Unie, EU:C:1975:174).

61

În subsidiar, societățile HSBC apreciază că, presupunând chiar că Tribunalul ar fi aplicat criteriul corespunzător prezentei spețe, decizia în litigiu ar fi avut un conținut diferit în lipsa neregularităților procedurale invocate. Aceasta ar reieși din cuprinsul punctelor 165-195 și 263-274 din hotărârea atacată, în care Tribunalul ar fi statuat că Comisia săvârșise erori materiale în decizia în litigiu. Aceste erori ar fi trebuit să îl determine să anuleze articolul 1 litera (b) din această decizie.

62

Comisia arată că prezentul motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.

63

În primul rând, Tribunalul ar fi aplicat în mod corect principiul imparțialității obiective atunci când a respins al cincilea motiv de anulare al societăților HSBC ca inoperant.

64

Tribunalul ar fi concluzionat în mod întemeiat, la punctul 287 din hotărârea atacată, că problema dacă o eventuală lipsă de imparțialitate obiectivă a Comisiei și o eventuală încălcare a prezumției de nevinovăție în privința societăților HSBC ca urmare a declarațiilor publice ale comisarului responsabil la acea dată cu politica în materie de concurență sau cu adoptarea deciziei de tranzacție ar fi putut avea o incidență asupra legalității deciziei în litigiu „se confund[a] cu chestiunea dacă constatările efectuate în această decizie [erau] susținute în mod corespunzător prin elementele de probă prezentate de Comisie”.

65

În consecință, așa cum Tribunalul ar fi statuat în mod corect la punctul 289 din această hotărâre, o neregularitate privind imparțialitatea obiectivă nu era de natură să conducă la anularea deciziei „decât dacă s‑ar demonstra că, în lipsa acestei neregularități, decizia ar fi avut un conținut diferit”.

66

Mai întâi, aceste concluzii ar fi conforme cu principiile enunțate la punctele 90 și 91 din Hotărârea Suiker Unie și niciun motiv nu ar justifica îndepărtarea de la aceste principii. Astfel, numai conținutul declarațiilor publice ale comisarului responsabil la acea dată de politica în materie de concurență ar conta, iar nu forma acestora. În consecință, faptul că respectivele declarații au fost formulate de acest comisar sau în cadrul deciziei de tranzacție nu ar fi pertinent.

67

Apoi, contrar celor afirmate de societățile HSBC, Hotărârea din 16 ianuarie 2019, Comisia/United Parcel Service (C‑265/17 P, EU:C:2019:23), nu ar fi relevantă în speță. Societățile HSBC ar confunda încălcarea imparțialității obiective cu existența unui drept distinct al întreprinderilor de a fi ascultate înainte de adoptarea unei decizii finale care le afectează. În speță, dreptul la apărare al societăților HSBC ar fi fost respectat pe deplin, întrucât nu s‑ar contesta că Comisia le‑a adresat o comunicare privind obiecțiunile, că au avut acces deplin la dosar și că au fost în măsură să își facă cunoscut punctul de vedere înainte de adoptarea deciziei în litigiu.

68

În sfârșit, contrar celor susținute de societățile HSBC, problema dacă decizia în litigiu ar fi fost diferită în lipsa deciziei de tranzacție ar fi o chestiune de fapt care nu ar fi relevantă pentru a aprecia dacă Tribunalul a aplicat criteriul juridic corespunzător pentru a determina consecințele unei pretinse lipse de imparțialitate obiectivă. Astfel, concluzia care figurează la punctul 289 din hotărârea atacată ar fi o constatare de fapt care nu ar putea fi repusă în discuție în stadiul recursului, așa încât criticile formulate de societățile HSBC cu privire la această concluzie ar fi inadmisibile. În plus, Comisia consideră că, în orice caz, decizia în litigiu nu ar fi fost diferită în lipsa deciziei de tranzacție.

69

În al doilea rând, Comisia ar fi respectat atât obligația sa de imparțialitate obiectivă, cât și prezumția de nevinovăție a societăților HSBC atunci când a adoptat decizia de tranzacție înainte de adoptarea deciziei în litigiu.

70

Primo, o procedură „hibridă” nu ar fi, ca atare, interzisă de principiul prezumției de nevinovăție, ceea ce societățile HSBC ar accepta în mod explicit în recursul formulat. În plus, această constatare ar fi confirmată de legislația aplicabilă și de jurisprudența relevantă a Curții și a Tribunalului. De altfel, decizia de tranzacție nu ar conține nicio constatare a răspunderii și niciun element care lezează societățile HSBC.

71

Secundo, referirile la societățile HSBC în decizia de tranzacție ar trebui apreciate în lumina garanțiilor procedurale oferite într‑un stadiu ulterior al procedurii. Or, aceste societăți ar fi beneficiat de toate garanțiile suficiente, printre care prezumția de nevinovăție, precum și de un proces echitabil, înainte de adoptarea deciziei în litigiu.

72

Prin intermediul primului motiv, societățile HSBC, susținute de interveniente, arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 287-292 din hotărârea atacată prin respingerea ca inoperant a motivului lor întemeiat pe o încălcare a prezumției de nevinovăție, precum și a dreptului la bună administrare și a respectării dreptului la apărare.

73

Mai precis, societățile HSBC susțin că Tribunalul a aplicat un criteriu juridic eronat atunci când a statuat, în special la punctul 289 din această hotărâre, că neregularitățile invocate, în special cele referitoare la o pretinsă lipsă de imparțialitate obiectivă a Comisiei, erau susceptibile să conducă la anularea deciziei în litigiu doar dacă se demonstra că, în lipsa acestor neregularități, decizia respectivă ar fi avut un conținut diferit.

74

Cu titlu introductiv, trebuie respinse argumentele Comisiei întemeiate pe inadmisibilitatea anumitor argumente invocate în susținerea prezentului motiv întrucât acestea ar urmări să conteste aprecieri de fapt ale Tribunalului. Astfel, reiese cu claritate din formularea acestui motiv, precum și din ansamblul argumentelor invocate în susținerea sa că societățile HSBC urmăresc să conteste criteriul juridic pe care l‑a aplicat Tribunalul pentru a respinge al cincilea motiv de anulare, ceea ce constituie o problemă de drept.

75

În ceea ce privește acest al cincilea motiv de anulare, trebuie amintit că, prin acesta, societățile HSBC susțineau în fața Tribunalului că decizia în litigiu trebuia anulată întrucât Comisia a adoptat decizia de tranzacție cu încălcarea prezumției de nevinovăție, pe de o parte, și a dreptului la bună administrare, precum și la apărare, pe de altă parte.

76

În această privință trebuie amintit că Comisia este obligată să respecte în cursul procedurii administrative drepturile fundamentale ale întreprinderilor în cauză. În acest sens, principiul imparțialității, care ține de dreptul la bună administrare, trebuie diferențiat de principiul prezumției de nevinovăție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctele 58 și 59).

77

Dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din cartă, prevede că orice persoană are dreptul, printre altele, de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial din partea instituțiilor Uniunii Europene. Această cerință de imparțialitate privește, pe de o parte, imparțialitatea subiectivă, în sensul că niciunul dintre membrii instituției în cauză care este însărcinat cu soluționarea cauzei nu trebuie să fie părtinitor sau să aibă prejudecăți personale, și, pe de altă parte, imparțialitatea obiectivă, în sensul că instituția trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude în această privință orice îndoială legitimă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 58 și jurisprudența citată).

78

În ceea ce privește prezumția de nevinovăție, aceasta constituie un principiu general al dreptului Uniunii, consacrat la articolul 48 alineatul (1) din cartă. Acest principiu se aplică, având în vedere natura încălcărilor în cauză, precum și natura și gradul de severitate ale sancțiunilor aferente acestora, procedurilor referitoare la încălcările normelor de concurență aplicabile întreprinderilor, care pot conduce la aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctele 59 și 60, precum și jurisprudența citată).

79

În conformitate cu articolul 48 din cartă, interpretat în lumina articolului 6 paragrafele 2 și 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), de care trebuie să se țină seama în temeiul articolului 52 alineatul (3) din cartă, în vederea interpretării acestui articol 48, prezumția de nevinovăție este încălcată în cazul în care o decizie judiciară sau o declarație oficială cu privire la o persoană trimisă în judecată conține o declarație clară, dată în lipsa unei condamnări definitive, potrivit căreia persoana în cauză a săvârșit infracțiunea în discuție. În acest context, trebuie subliniată importanța alegerii termenilor utilizați de autoritățile judiciare, precum și a împrejurărilor particulare în care aceștia au fost formulați și a naturii și a contextului procedurii în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctele 61 și 62, precum și jurisprudența citată).

80

În procedurile penale complexe, în care există mai mulți suspecți care nu pot fi judecați împreună, se întâmplă ca instanța națională să trebuiască să menționeze în mod obligatoriu, pentru a aprecia vinovăția persoanelor trimise în judecată, participarea unor terți care vor fi probabil judecați separat ulterior. Totuși, în cazul în care trebuie prezentate fapte referitoare la implicarea terților, instanța în cauză ar trebui să evite să comunice mai multe informații decât este necesar pentru analiza răspunderii juridice a persoanelor trimise în judecată în fața sa. În plus, motivarea deciziilor judiciare trebuie să fie formulată în termeni care sunt de natură să evite o eventuală apreciere prematură referitoare la vinovăția persoanelor terțe vizate, susceptibilă să compromită examinarea echitabilă a acuzațiilor reținute împotriva acestora în cadrul unei proceduri distincte (Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 63 și jurisprudența citată).

81

În speță, la punctele 283-286 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit în esență principiul prezumției de nevinovăție și dreptul la bună administrare, conform jurisprudenței reluate la punctele 77 și 78 din prezenta hotărâre.

82

La punctul 287 din hotărârea atacată, acesta a considerat că problema dacă o eventuală lipsă de imparțialitate obiectivă a Comisiei, care ar fi putut decurge dintr‑o încălcare a prezumției de nevinovăție în privința societăților HSBC cu ocazia adoptării deciziei de tranzacție, ar fi putut avea o incidență asupra legalității deciziei în litigiu se confunda cu chestiunea dacă constatările efectuate în această din urmă decizie erau susținute în mod corespunzător prin elementele de probă prezentate de Comisie.

83

În acest context, la punctele 289 și 291 din această hotărâre, Tribunalul a statuat, referindu‑se în special la Hotărârea Suiker Unie, că neregularitatea determinată de o eventuală lipsă de imparțialitate obiectivă a Comisiei nu ar putea conduce la anularea acestei decizii decât dacă s‑ar demonstra că, în lipsa acestei neregularități, decizia ar fi avut un conținut diferit.

84

La punctul 289 din hotărârea menționată, acesta a considerat că, în speță, în cadrul exercitării unui control integral al motivelor pertinente ale deciziei respective, cu excepția aspectelor amintite la punctul 288 din hotărârea atacată, Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale participarea societăților HSBC la încălcarea în cauză. În consecință, Tribunalul a concluzionat că nici un element nu lăsa să se presupună că, în lipsa adoptării deciziei de tranzacție înaintea deciziei în litigiu, conținutul acesteia din urmă ar fi fost diferit și a respins motivul rezumat la punctul 75 din prezenta hotărâre ca inoperant.

85

Un asemenea raționament este însă afectat de o dublă eroare de drept.

86

Pe de o parte, Tribunalul nu a respectat distincția, amintită la punctul 76 din prezenta hotărâre, care trebuie efectuată între prezumția de nevinovăție și dreptul la bună administrare, în măsura în care, după cum reiese din cuprinsul punctului 287 și următoarelor din hotărârea atacată, acesta a avut în vedere argumentația societăților HSBC întemeiată pe încălcarea prezumției de nevinovăție numai din perspectiva lipsei de imparțialitate obiectivă a Comisiei. Or, așa cum reiese din cuprinsul punctului 77 din prezenta hotărâre, cerința de imparțialitate obiectivă constituie numai unul dintre aspectele dreptului la bună administrare.

87

Pe de altă parte, Tribunalul a săvârșit de asemenea o eroare de drept atunci când a considerat în esență că neregularitățile referitoare la prezumția de nevinovăție în cadrul adoptării deciziei de tranzacție nu puteau determina anularea deciziei în litigiu decât dacă s‑ar fi demonstrat că, în lipsa acestor neregularități, decizia în litigiu ar fi avut un conținut diferit.

88

Astfel, prezumția de nevinovăție, interpretată în sensul amintit la punctele 79 și 80 din prezenta hotărâre, se aplică de asemenea atunci când Comisia adoptă, în legătură cu una și aceeași înțelegere, succesiv, două decizii care au destinatari diferiți în urma a două proceduri distincte, și anume, pe de o parte, o decizie adoptată în urma unei proceduri de tranzacție, destinată întreprinderilor care au încheiat tranzacția, și, pe de altă parte, o decizie adoptată în urma unei proceduri ordinare și adresate celorlalte întreprinderi care au participat la înțelegere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 64).

89

Într‑un atare caz, calificat drept procedură „hibridă”, care conduce la adoptarea unor decizii succesive, poate fi, astfel, necesar în mod obiectiv ca, în decizia prin care se finalizează procedura de tranzacție, Comisia să abordeze anumite fapte și comportamente referitoare la participanți la pretinsa înțelegere care fac obiectul procedurii ordinare. Revine totuși Comisiei sarcina de a asigura, în decizia de încheiere a procedurii de tranzacție, apărarea prezumției de nevinovăție a întreprinderilor care au refuzat să încheie o tranzacție și care fac obiectul unei proceduri ordinare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 65).

90

Astfel, pentru a controla respectarea prezumției de nevinovăție de către Comisie, revine instanței Uniunii sarcina de a analiza o decizie de încheiere a procedurii de tranzacție și motivarea acesteia în ansamblul său și în lumina împrejurărilor speciale în care aceasta a fost adoptată. Prin urmare, orice referire explicită, în anumite pasaje ale acestei decizii, la lipsa răspunderii celorlalți participanți la pretinsa înțelegere ar fi lipsită de sens dacă alte pasaje din decizia menționată ar fi susceptibile să fie înțelese ca o expresie prematură a răspunderii lor (Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 66).

91

Rezultă că, din moment ce societățile HSBC invocau în fața sa o încălcare a prezumției de nevinovăție ca urmare a adoptării deciziei de tranzacție, Tribunalul nu se putea limita să respingă aceste argumente ca inoperante deoarece nu s‑a demonstrat că, în lipsa neregularităților invocate, decizia în litigiu ar fi avut un conținut diferit.

92

Ținând seama de ceea ce s‑a amintit la punctul 90 din prezenta hotărâre, Tribunalul era, așadar, obligat să analizeze decizia prin care se finalizează procedura de tranzacție și motivarea sa în ansamblul său, în lumina împrejurărilor specifice în care aceasta a fost adoptată, pentru a controla dacă, așa cum susțineau societățile HSBC, această decizie putea fi înțeleasă ca o expresie prematură a răspunderii lor.

93

Prin urmare, considerând că neregularitățile referitoare la prezumția de nevinovăție în cadrul adoptării deciziei de tranzacție nu puteau determina anularea deciziei în litigiu decât dacă s‑ar fi demonstrat că, în lipsa acestor neregularități, decizia în litigiu ar fi avut un conținut diferit, Tribunalul a aplicat un criteriu eronat care l‑a determinat să nu examineze aspectul dacă adoptarea deciziei de tranzacție adusese atingere respectării prezumției de nevinovăție în cadrul procedurii care a condus la adoptarea deciziei în litigiu.

94

În această privință, Comisia nu poate susține că abordarea urmată de Tribunal în hotărârea atacată era conformă cu jurisprudența Curții rezultată în special din Hotărârea Suiker Unie.

95

Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 60-62 din concluzii, o încălcare de către Comisie a principiului imparțialității și al prezumției de nevinovăție în cadrul procedurii „hibride” în discuție în speță constituie o încălcare suficient de gravă care este susceptibilă să vicieze ansamblul procedurii care a condus la adoptarea deciziei în litigiu. O asemenea neregularitate care are ca efect nerespectarea drepturilor fundamentale ale întreprinderilor în cauză garantate în cadrul acestei proceduri nu poate fi comparată cu tipul de erori a căror gravitate este susceptibilă să aibă o influență redusă asupra deciziei finale, precum cea care era în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Suiker Unie, care, de altfel, nu privea o procedură „hibridă”.

96

Așadar, fără a priva prezumția de nevinovăție de orice conținut, Tribunalul nu se putea sustrage de la obligația de a examina decizia de tranzacție pentru a stabili dacă această decizie era conformă cu acest principiu pentru motivul că nu s‑a demonstrat că decizia în litigiu ar fi avut un conținut diferit în lipsa deciziei de tranzacție.

97

Având în vedere considerațiile care precedă, primul motiv de recurs trebuie admis.

98

Societățile HSBC, susținute de interveniente, arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat că tentativa de manipulare a scadenței Euribor de trei luni (Euribor‑3M), la 19 martie 2007, se încadra în definiția încălcării prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

99

Mai precis, având în vedere jurisprudența Curții, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat, la punctele 101 și 102 din hotărârea atacată, că simpla posibilitate ca părțile la această manipulare să propună condiții mai bune decât concurenții lor era suficientă pentru a concluziona că manipularea respectivă prezenta un grad suficient de nocivitate pentru concurență care dădea naștere unei încălcări prin obiect. Asimetria de informare la care Tribunalul ar face referire nu ar fi putut să restrângă sau să denatureze concurența în privința ratelor fixe și/sau variabile ale EIRD decât dacă această informație ar da traderilor capacitatea și voința de a propune rate mai competitive. Capacitatea teoretică de a propune rate mai competitive nu ar stabili că manipularea din 19 martie 2007 era în sine dăunătoare pentru buna funcționare a concurenței în sectorul EIRD.

100

Astfel, Comisia nu ar fi examinat, nici în comunicarea privind obiecțiunile, nici în decizia în litigiu, aspectul dacă manipularea din 19 martie 2007 a stimulat traderii să propună rate mai competitive decât concurenții lor.

101

Societățile HSBC ar fi prezentat un element de probă în această privință, și anume raportul de expertiză al societăților HSBC, care nu ar fi fost contestat de Comisie. Constatarea efectuată de Tribunal la punctul 101 din hotărârea atacată, potrivit căreia acest element nu ar conține decât considerații generale, ar constitui o denaturare vădită a elementului de probă menționat. În orice caz, Tribunalul nu ar dispune de niciun element de probă care să dovedească sau măcar să sugereze că traderii implicați în manipularea ratei Euribor‑3M erau încurajați să propună rate mai competitive. La punctul 103 din hotărârea atacată, Tribunalul ar părea să prezume că era suficient să se concluzioneze că era în interesul traderilor participanți să își modifice poziția de tranzacționare în lumina cunoașterii respectivei manipulări de către aceștia. Or, dimpotrivă, traderii nu ar fi fost încurajați să își ajusteze prețurile pentru a reflecta manipularea respectivă.

102

În consecință, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept la punctul 111 din hotărârea atacată prin faptul că a constatat că manipularea din 19 martie 2007 constituia o restrângere prin obiect.

103

Comisia apreciază că acest motiv este inoperant.

104

Cu titlu introductiv, trebuie respins argumentul Comisiei potrivit căruia prezentul motiv ar fi inoperant. Desigur, acest motiv vizează în esență punctele 101 și 102 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a respins anumite argumente formulate de societățile HSBC pentru a contesta calificarea drept restrângere a concurenței prin obiect aplicată manipulării Euribor din 19 martie 2007. Cu toate acestea, motivul menționat privește mai general aspectul dacă Tribunalul era îndreptățit să considere, în urma aprecierii sale care figurează la punctul 85 și următoarele din această hotărâre, că manipularea respectivă prezenta un grad de nocivitate suficient pentru concurență, ținând seama de împrejurarea invocată de societățile HSBC că traderii în cauză nu aveau niciun interes să propună rate mai competitive decât concurenții lor.

105

Prin intermediul celui de al doilea motiv, societățile HSBC susțin, așadar, în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept confirmând calificarea de încălcare prin obiect reținută de Comisie în ceea ce privește această manipulare.

106

În acest sens, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, criteriul juridic esențial pentru a determina dacă un acord comportă o restrângere a concurenței „prin obiect” rezidă în constatarea faptului că un astfel de acord prezintă în sine un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a considera că nu este necesară analizarea efectelor acestuia (Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Maxima Latvija, C‑345/14, EU:C:2015:784, punctul 20, precum și Hotărârea din 2 aprilie 2020, Budapest Bank și alții, C‑228/18, EU:C:2020:265, punctul 37).

107

Pentru a aprecia dacă un acord între întreprinderi sau o decizie a unei asocieri de întreprinderi prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a fi considerat o restrângere a concurenței „prin obiect” în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, trebuie analizate cuprinsul dispozițiilor sale, obiectivele pe care urmărește să le atingă, precum și contextul economic și juridic în care acesta se înscrie. În cadrul aprecierii respectivului context, trebuie de asemenea să se țină seama de natura bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și de condițiile reale de funcționare și de structura pieței sau a piețelor relevante (Hotărârea din 2 aprilie 2020, Budapest Bank și alții, C‑228/18, EU:C:2020:265, punctul 51, precum și jurisprudența citată).

108

În speță, reiese din constatările de fapt efectuate de Tribunal la punctele 85-90 din hotărârea atacată că manipularea din 19 martie 2007 consta în prezentarea de cotații scăzute pentru Euribor‑3M în vederea reducerii acestei rate la data respectivă cu scopul de a obține un câștig financiar pe o categorie de EIRD, mai precis contractele la termen („future”) pe rata dobânzii indexate în funcție de Euribor‑3M. Potrivit acestor constatări, care nu sunt contestate de societățile HSBC, respectiva manipulare consta în adoptarea în mod progresiv a unei expuneri foarte importante „de cumpărare”, și anume pentru care banca primește o rată fixă și plătește rata variabilă, reducând nivelul ratei variabile la data scadenței prin intermediul unei acțiuni concertate.

109

La punctele 92 și 93 din hotărârea atacată, Tribunalul a ținut seama, conform jurisprudenței amintite la punctul 107 din prezenta hotărâre, de constatările efectuate de Comisie în decizia în litigiu referitoare la funcționarea pieței EIRD și la determinarea fluxurilor de numerar de pe această piață. Acesta a arătat astfel că rata Euribor, la care s‑a referit manipularea din 19 martie 2007, determina în mod direct fluxurile de numerar datorate pe baza „segmentului variabil” al EIRD și că era de asemenea relevantă pentru determinarea fluxurilor de numerar datorate pentru „segmentul fix” al EIRD.

110

Din cuprinsul acestor puncte din hotărârea atacată rezultă că respectiva calificare drept încălcare prin obiect reținută de Comisie în privința manipulării menționate consta în esență într‑o restrângere a concurenței cauzată de o asimetrie de informare între actorii de pe piață, din moment ce participanții la manipularea respectivă, pe de o parte, erau mai bine plasați pentru a ști dinainte cu o anumită precizie nivelul la care ar fi stabilit Euribor sau ar fi trebuit să fie prin concurenții lor care acționează în coluziune și, pe de altă parte, știau dacă Euribor la o dată specifică era stabilit sau nu la un nivel artificial.

111

Este necesar să se constate că Tribunalul era îndreptățit să concluzioneze că, pentru aceste motive, calificarea drept restrângere prin obiect putea fi reținută în ceea ce privește manipularea din 19 martie 2007.

112

Astfel, din cuprinsul punctelor 59-67 din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul s‑a întemeiat în mod corect pe jurisprudența Curții referitoare la schimburile de informații dintre concurenți.

113

Potrivit acestei jurisprudențe, criteriile de coordonare și de cooperare care constituie o practică concertată trebuie interpretate în lumina concepției inerente dispozițiilor din tratat privind concurența, potrivit căreia orice operator economic trebuie să stabilească în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piața internă (Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 119, precum și jurisprudența citată).

114

Deși această cerință a autonomiei nu exclude dreptul operatorilor economici de a se adapta în mod inteligent la comportamentul constatat sau așteptat al concurenților lor, aceasta se opune totuși în mod riguros oricărui contact direct sau indirect între acești operatori, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care el a decis sau a preconizat să îl adopte pe piață, atunci când aceste contacte au drept obiect sau drept efect realizarea unor condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale de pe piața în discuție, ținând seama de natura produselor sau a prestațiilor furnizate, de importanța și de numărul întreprinderilor, precum și de volumul respectivei piețe (Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 120, precum și jurisprudența citată).

115

Curtea a hotărât astfel că schimbul de informații între concurenți poate încălca normele de concurență atunci când limitează sau anulează gradul de nesiguranță privind funcționarea pieței în cauză, având ca rezultat restrângerea concurenței dintre întreprinderi (Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 121, precum și jurisprudența citată).

116

Mai precis, trebuie să se considere că are un obiect anticoncurențial un schimb de informații care poate elimina incertitudini ale persoanelor interesate în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului pe piață pe care întreprinderile în cauză îl vor pune în aplicare (Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 122, precum și jurisprudența citată).

117

În speță, după cum a statuat Tribunalul la punctele 95-97 din hotărârea atacată, asimetria de informare rezultată din manipularea din 19 martie 2007 nu corespundea condițiilor normale ale pieței în cauză în măsura în care privea o variabilă esențială a concurenței pe piața EIRD, și anume rata variabilă relevantă pentru determinarea fluxurilor de numerar de pe această piață. Această manipulare a condus, prin urmare, la eliminarea incertitudinilor participanților la înțelegere în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului lor pe această piață, în detrimentul concurenților lor care nu erau informați cu privire la această manipulare. În această privință, Tribunalul a arătat în special în ceea ce privește societățile HSBC, că, atunci când traderii au negociat „segmentul fix” al contractelor în cauză, aceștia erau în poziția să o facă știind că rata variabilă ar fi scăzută.

118

Manipularea menționată a atenuat sau a eliminat, așadar, gradul de incertitudine cu privire la funcționarea pieței relevante, cu consecința unei restrângeri a concurenței între întreprinderi, astfel încât Tribunalul a putut considera în mod întemeiat că prezenta un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a fi calificată drept încălcare prin obiect.

119

O asemenea concluzie nu este repusă în discuție de argumentul societăților HSBC potrivit căruia, contrar celor constatate de Tribunal la punctul 96 din hotărârea atacată, nu era în interesul participanților la înțelegere să propună rate mai competitive decât cele ale concurenților atunci când aveau cunoștință că fluxurile de numerar legate de contractele în cauză erau pozitive.

120

În această privință, așa cum rezultă din jurisprudența Curții, o practică concertată poate avea un obiect anticoncurențial cu toate că nu are legătură directă cu prețul de consum. Astfel, modul de redactare a articolului 101 alineatul (1) TFUE nu permite să se considere că ar fi interzise numai practicile concertate care au un efect direct asupra prețului achitat de consumatorii finali. Dimpotrivă, din articolul 101 alineatul (1) litera (a) TFUE reiese că o practică concertată poate avea un obiect anticoncurențial dacă aceasta constă în „stabilirea, direct sau indirect, de prețuri de cumpărare sau de vânzare sau de orice alte condiții de tranzacționare” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctele 123 și 124, precum și jurisprudența citată).

121

În orice caz, articolul 101 TFUE urmărește, asemenea altor norme de concurență prevăzute de tratat, să protejeze nu numai interesele directe ale concurenților sau ale consumatorilor, ci și structura pieței și, prin aceasta, concurența în sine. Prin urmare, constatarea existenței obiectului anticoncurențial al unei anumite măsuri nu depinde de existența unei legături directe între aceasta și prețul de consum (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 125, precum și jurisprudența citată).

122

Or, în speță, nu se contestă de societățile HSBC că, așa cum a constatat Tribunalul la punctele 100 și 101 din hotărârea atacată, fluxul de numerar de pe piața EIRD rezultă din compensarea plăților datorate în temeiul „segmentului fix” și al „segmentului variabil” ale EIRD. Astfel, acesta a considerat în mod întemeiat că faptul de a beneficia de informații privilegiate cu privire la rata variabilă aplicabilă datelor relevante punea traderii băncilor participante la încălcare în poziția de a determina rata fixă care le convenea pentru a le garanta rentabilitatea EIRD.

123

Având în vedere jurisprudența Curții amintită în special la punctul 116 din prezenta hotărâre, o asemenea constatare era suficientă pentru a concluziona în sensul existenței unui comportament care ține de însăși alterarea procesului concurențial pe piața EIRD, fără a fi relevant în această privință să se determine dacă traderii în cauză aveau un interes comercial în stabilirea ratei variabile la un anumit nivel.

124

Într‑adevăr, reiese din constatările Tribunalului necontestate de societățile HSBC că, având în vedere funcționarea pieței EIRD, stabilirea în scădere a ratei variabile se explica numai prin interesul comercial al traderilor în cauză de a nu concura pe bază de merite. Prin faptul că au convenit asupra nivelului unei variabile susceptibile să stabilească rata fixă a EIRD, ei au substituit astfel în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între ei, ceea ce ține de calificarea drept restrângere prin obiect.

125

Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la argumentul unei denaturări de către Tribunal a elementelor de probă prezentate de societățile HSBC, este necesar să se constate că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 111 din hotărârea atacată, că manipularea din 19 martie 2007 constituia o restrângere prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

126

În consecință, al doilea motiv de recurs trebuie respins ca neîntemeiat.

127

Prin intermediul celui de al treilea motiv, societățile HSBC, susținute de interveniente, contestă aprecierea efectuată de Tribunal, la punctele 149-160 din hotărârea atacată, a discuțiilor cu privire la prețurile mediane („mids”) care au avut loc la 14 și 16 februarie 2007.

128

Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept, în special la punctele 154 și 157-160 din hotărârea atacată, examinând argumentele acestora referitoare la efectele proconcurențiale ale schimburilor de informații cu privire la aceste prețuri în lumina doctrinei denumite a „restricțiilor accesorii”. Astfel, Tribunalul ar fi trebuit mai degrabă să se refere la jurisprudența privind noțiunea de „restrângere prin obiect”, ceea ce l‑ar fi determinat să analizeze argumentele respective în contextul economic și juridic al comportamentului în cauză.

129

Nici societățile HSBC, nici Comisia nu ar fi invocat în fața Tribunalului această doctrină, care nu ar fi pertinentă în speță. Doctrina menționată ar face trimitere mai degrabă la un comportament care se înscrie în cadrul unei operațiuni sau al unei activități comerciale specifice pe o piață precum vânzarea unei întreprinderi sau încheierea unui contract de franciză. În plus, aceeași doctrină nu ar constitui singurul caz în care ar fi posibil să se aprecieze un argument întemeiat pe caracterul proconcurențial al unui comportament determinat.

130

În memoriul în replică, societățile HSBC arată că, după introducerea recursului, Curtea a confirmat, în Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 103), și în Hotărârea din 2 aprilie 2020, Budapest Bank și alții (C‑228/18, EU:C:2020:265, punctele 74, 75, 81 și 82), că, atunci când părțile la un acord invocă efecte favorabile concurenței aferente acestuia, efectele respective trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător, ca elemente ale contextului acordului menționat, în scopul calificării acestuia ca restrângere prin obiect.

131

Astfel, societățile HSBC reproșează Tribunalului că nu a ținut seama de efectele proconcurențiale ale discuțiilor asupra prețurilor mediane ca element pertinent al contextului, în măsura în care a considerat în mod eronat că aceste efecte erau lipsite de pertinență în cadrul articolului 101 alineatul (1) TFUE, cu excepția doctrinei denumite a „restricțiilor accesorii”.

132

Or, raportul de expertiză al societăților HSBC ar fi demonstrat efectele proconcurențiale ale discuțiilor în cauză. Acest element de probă ar răspunde cerințelor rezultate din Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 103), așa încât în mod eronat Tribunalul nu l‑a examinat. În plus, Tribunalul nu ar fi identificat niciun alt element care să dovedească o experiență solidă și fiabilă pentru a demonstra că schimburile privind prețurile mediane erau, prin natura lor, suficient de prejudiciabile pentru concurență.

133

Comisia susține că Tribunalul a confirmat în mod întemeiat că schimburile privind prețurile mediane constituie o încălcare prin obiect, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE. Argumentația societăților HSBC s‑ar întemeia pe o interpretare parțială și eronată a hotărârii atacate.

134

La punctele 128-139 din această hotărâre, Tribunalul ar fi răspuns la argumentele societăților HSBC potrivit cărora schimburile privind prețurile mediane ar avea efecte proconcurențiale și ar fi confirmat constatarea efectuată de Comisie că aceste prețuri ar reprezenta percepția individuală a traderului asupra prețului pieței. În continuare, la punctele 128-148 din hotărârea atacată, care nu ar fi contestate de societățile HSBC, Tribunalul ar fi examinat în ce măsură prețurile mediane erau relevante pentru stabilirea prețurilor în sectorul EIRD și motivele pentru care schimburile în cauză, în special cele din 14 și 16 februarie 2007, constituiau încălcări prin obiect. În acest context, la punctele 154 și 157-160 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi evaluat aceste schimburi în raport cu doctrina denumită a „restricțiilor accesorii”, după ce a constatat că schimburile menționate intrau în domeniul de aplicare al articolului 101 alineatul (1) TFUE. Societățile HSBC nu ar contesta acest raționament.

135

Argumentele societăților HSBC potrivit cărora Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a ținut seama, în cadrul aprecierii contextului economic și juridic, de elementele proconcurențiale ale schimburilor în litigiu ar fi în orice caz lipsite de temei. Astfel, aceste argumente nu ar fi de natură să suscite în mod rezonabil îndoieli cu privire la faptul că respectivele schimburi aveau un caracter suficient de nociv pentru concurență pentru a fi calificate drept restrângere a concurenței prin obiect.

136

În memoriul său în duplică, Comisia susține că Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:52), și Hotărârea din 2 aprilie 2020, Budapest Bank și alții (C‑228/18, EU:C:2020:265), nu sunt de natură să susțină teza societăților HSBC. Mai mult, acestea din urmă s‑ar referi fără succes la raportul lor de expertiză, în măsura în care pertinența acestui raport ar fi fost înlăturată în mod întemeiat la punctul 101 din hotărârea atacată. În plus, contrar celor susținute de aceste societăți, Comisia nu ar efectua o recalificare a schimburilor în litigiu, ci s‑ar întemeia pe jurisprudența Curții referitoare la practicile care sunt susceptibile să elimine gradul de incertitudine al concurenților de pe piață. În sfârșit, chiar dacă Curtea ar concluziona că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a ținut seama de efectele proconcurențiale, această concluzie nu ar putea determina anularea hotărârii atacate. Astfel, argumentul societăților HSBC potrivit căruia schimburile sunt proconcurențiale nu ar putea pune la îndoială în mod rezonabil constatarea Comisiei potrivit căreia schimburile vizau denaturarea concurenței.

137

În ceea ce privește schimburile privind prețurile mediane, care fac obiectul prezentului motiv, Tribunalul a statuat, la punctul 138 din hotărârea atacată, că Comisia nu a săvârșit nicio eroare arătând că schimburile conținute în discuțiile din 14 și 16 februarie 2007 aveau ca obiect restrângerea concurenței.

138

Prin intermediul prezentului motiv, societățile HSBC arată că Tribunalul a aplicat un criteriu eronat pentru a înlătura argumentele lor întemeiate pe existența unor efecte proconcurențiale ale acestor schimburi, susceptibile să repună în discuție calificarea drept restrângere prin obiect în privința lor. Acestea reproșează în esență Tribunalului că s‑a întemeiat pe doctrina denumită a „restricțiilor accesorii”, rezultată în special din Hotărârea din 11 iulie 1985, Remia și alții/Comisia (42/84, EU:C:1985:327), și din Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia (C‑382/12 P, EU:C:2014:2201).

139

În această privință, Curtea a statuat că, atunci când părțile la un acord invocă efecte favorabile concurenței aferente acestuia, efectele respective, ca elemente ale contextului acordului menționat, trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător în scopul calificării acestuia ca „restrângere prin obiect”, întrucât pot repune în discuție aprecierea globală a gradului suficient de nociv pentru concurență al practicii coluzorii în cauză și, în consecință, calificarea sa ca „restrângere prin obiect” [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 103].

140

Întrucât luarea în considerare a acestor efecte favorabile concurenței nu are ca obiect înlăturarea calificării ca „restrângere a concurenței”, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, ci doar înțelegerea gravității obiective a practicii în cauză și, în consecință, definirea modalităților de probă a acesteia, ea nu contravine în niciun fel jurisprudenței constante a Curții potrivit căreia dreptul european al concurenței nu cunoaște niciun „criteriu al caracterului rezonabil”, pe baza căruia ar trebui să se efectueze o evaluare comparativă a efectelor favorabile concurenței și a celor anticoncurențiale ale unui acord, cu ocazia calificării acestuia ca „restrângere a concurenței”, în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 104, precum și jurisprudența citată].

141

Din această jurisprudență rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 154 din hotărârea atacată, că, exceptând restricțiile accesorii la o operațiune principală, numai în cadrul aprecierii articolului 101 alineatul (3) TFUE pot fi luate în considerare eventuale efecte proconcurențiale.

142

Procedând astfel, Tribunalul a aplicat un criteriu eronat atunci când a statuat, la punctul 155 din hotărârea atacată, că revenea, prin urmare, societăților HSBC sarcina de demonstra fie că discuțiile referitoare la prețurile mediane erau direct legate și necesare funcționării pieței EIRD, fie că acestea îndeplineau condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) TFUE.

143

O asemenea eroare l‑a determinat să nu examineze argumentele societăților HSBC întemeiate pe existența unor efecte proconcurențiale aferente schimburilor privind prețurile mediane, deși acestea din urmă fuseseră invocate de aceste societăți pentru a repune în discuție calificarea drept restrângere prin obiect reținută în privința acestor schimburi.

144

Prin urmare, al treilea motiv trebuie admis.

145

Prin intermediul acestui motiv, societățile HSBC critică punctul 164 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a statuat că discuția din 12 februarie 2007 se înscria în cadrul manipulării din 19 martie 2007 și participa, așadar, la o încălcare a articolului 101 TFUE, la fel ca discuția din 16 februarie 2007, în măsura în care aceasta consta într‑un schimb cu privire la prețurile mediane. Întemeindu‑se numai pe acest motiv pentru a concluziona că nu era necesar să verifice dacă discuțiile din 12 și 16 februarie 2007 intrau de asemenea sub incidența calificării drept încălcare prin obiect, Tribunalul ar fi denaturat în mod vădit elementele de probă prezentate în fața sa.

146

Astfel, societățile HSBC arată că discuția din 12 februarie 2007 cuprindea două conversații distincte între cei doi traderi în cauză, motiv pentru care aceste societăți, în acțiunea lor în anulare, ar fi făcut distincție între aceste două conversații. Dacă Tribunalul ar fi tratat în mod corect prima conversație ca fiind distinctă de cea de a doua, ar fi concluzionat în mod necesar că această primă conversație nu constituia o încălcare a articolului 101 TFUE.

147

În ceea ce privește discuția din 16 februarie 2007, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept și de apreciere similară celei evocate la punctul anterior, întrucât două conversații distincte s‑ar fi desfășurat în acea zi, și anume, pe de o parte, o primă conversație privind prețurile medii și, pe de altă parte, o a doua cu privire la o tranzacție trecută izolată și o poziție de tranzacționare actuală. După cum Tribunalul însuși ar fi recunoscut la punctul 124 din hotărârea atacată, prima conversație ar fi făcut obiectul primei critici invocate în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv de anulare, iar a doua conversație ar fi fost contestată în cadrul celei de a doua critici a acestui aspect. Pentru motivele care figurează în acțiunea în anulare, această a doua discuție nu ar fi de natură să restrângă sau să denatureze concurența.

148

Comisia apreciază că prezentul motiv este inoperant și, în orice caz, nefondat.

149

Prin intermediul prezentului motiv, societățile HSBC critică punctul 164 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a statuat în esență că discuțiile din 12 și 16 februarie 2007 prezentau o legătură cu manipularea din 19 martie 2007 sau priveau prețurile mediane, ceea ce justifica faptul că Comisia a reținut în mod întemeiat calificarea drept restrângere prin obiect în privința acestor discuții. Ele arată că această concluzie este afectată de o denaturare a elementelor de probă.

150

În această privință trebuie să se constate că, așa cum susține Comisia, prezentul motiv este inoperant.

151

Astfel, chiar presupunând că, după cum susțin societățile HSBC, discuțiile din 12 și 16 februarie 2007 ar trebui interpretate în sensul că au acoperit mai multe subiecte, dintre care unele nu priveau manipularea din 19 martie 2007 sau prețurile mediane, aceste societăți nu contestă că discuțiile respective aveau, cel puțin în parte, un obiect anticoncurențial în legătură cu această manipulare.

152

În consecință, acest motiv nu poate conduce la anularea hotărârii atacate și trebuie, așadar, respins ca inoperant.

153

Prin intermediul acestui motiv, societățile HSBC, susținute de interveniente, contestă punctele 214-229 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a considerat că diferitele comportamente identificate de Comisie urmăreau un obiectiv unic.

154

Societățile HSBC convin că, așa cum Tribunalul ar fi statuat în mod corect la punctul 216 din această hotărâre, noțiunea de „obiectiv unic” nu poate fi stabilită printr‑o referire generală la denaturarea concurenței într‑un anumit sector, din moment ce o astfel de interpretare ar priva noțiunea de „încălcare unică și continuă” de o parte din sensul ei. Societățile HSBC nu contestă nici aprecierea care figurează la punctul 217 din hotărârea menționată, potrivit căreia numai restricțiile de concurență cu privire la care s‑a demonstrat că au ca obiect denaturarea cursului normal fie a ratei fixe, fie a ratei variabile a EIRD pot intra sub incidența obiectivului unic reținut de Comisie.

155

Cu toate acestea, Tribunalul ar fi apreciat în mod eronat aspectul dacă comportamentul societăților HSBC în legătură cu manipularea din 19 martie 2007, în măsura în care această manipulare privea cotațiile Euribor, celelalte schimburi privind pozițiile de tranzacționare, precum și intențiile și strategia în materie de prețuri privind EIRD, urmăreau un obiectiv unic.

156

În primul rând, în cazul în care Curtea ar admite al doilea motiv al prezentului recurs, ar rezulta că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a concluzionat, la punctele 219 și 220 din hotărârea atacată, că manipularea din 19 martie 2007 urmărea obiectivul anticoncurențial unic identificat de Tribunal la punctul 217 din această hotărâre.

157

În al doilea rând, în orice caz, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept la punctele 221-225 din hotărârea menționată considerând că obiectul anticoncurențial al discuției din 27 martie 2007 nu era contestat.

158

Astfel, societățile HSBC nu ar fi admis niciodată un atare obiect anticoncurențial și nici Comisia nu ar fi efectuat o asemenea constatare în decizia în litigiu. Dimpotrivă, singura parte a discuției din 27 martie 2007 pe care această decizie ar fi identificat‑o ca făcând parte din încălcarea unică și continuă ar fi schimbul de informații privind dimensiunea poziției de tranzacționare a traderului Barclays în vederea manipulării din 19 martie 2007. Așadar, chiar dacă Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 225 din hotărârea atacată, că diversele manipulări ale ratelor de referință pot, în principiu, să facă parte din același obiectiv unic, acesta ar fi substituit motivarea Comisiei cu propria motivare și ar fi depășit, prin urmare, limitele controlului său considerând că discuția din 27 martie 2007 urmărea acest obiectiv unic.

159

În al treilea rând, în ceea ce privește schimburile privind pozițiile de tranzacționare, precum și intențiile și strategia în materie de prețuri, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat, la punctul 228 din hotărârea atacată, că discuțiile din 14 și 16 februarie 2007, care priveau prețurile mediane, aveau ca obiectiv comun denaturarea cursului normal al ratei fixe sau variabile a EIRD. Astfel, nici un element din cuprinsul punctelor 139-161 din hotărârea atacată nu ar indica faptul că discuțiile privind prețurile mediane urmăreau un asemenea obiectiv. Dacă, contrar celor susținute de societățile HSBC în cadrul celui de al treilea motiv de recurs, Tribunalul a avut dreptate să considere că obiectul acestor discuții era anticoncurențial, obiectivul acestora din urmă nu ar fi fost cel al unei denaturări a cursului normal al ratei fixe sau variabile a EIRD, după cum s‑a arătat la punctul 217 din hotărârea atacată. Mecanismul descris la punctele 139-161 din această hotărâre ar face trimitere la o situație diferită de cea care constă în denaturarea prețurilor EIRD.

160

Potrivit societăților HSBC, punctul 228 din hotărârea atacată se întemeiază, așadar, pe o eroare de drept. Tribunalul ar fi trebuit să concluzioneze că, dacă cele două discuții privind prețurile mediane trebuiau considerate ca fiind o restrângere a concurenței prin obiectul lor, ceea ce aceste societăți contestă în cadrul celui de al treilea motiv de recurs, aceste discuții ar fi urmărit totuși un obiectiv diferit de cel al manipulării din 19 martie 2007.

161

Comisia susține că prezentul motiv trebuie respins ca inadmisibil întrucât echivalează cu a solicita Curții să efectueze o nouă apreciere a faptelor și a elementelor de probă. În orice caz, potrivit Comisiei, luate individual, argumentele societăților HSBC în susținerea motivului menționat sunt fie inadmisibile, fie inoperante, fie nefondate.

162

Prin intermediul prezentului motiv, societățile HSBC repun în discuție aprecierile Tribunalului care l‑au determinat să concluzioneze că unele dintre comportamentele lor făceau parte din obiectivul unic reținut de Comisie, astfel cum este descris la punctul 217 din hotărârea atacată, ca element constitutiv al unei încălcări unice și continue.

163

În primul rând, în ceea ce privește discuția din 27 martie 2007, referitoare la posibilitatea unei viitoare manipulări a ratelor de referință, societățile HSBC apreciază, pe de o parte, că Tribunalul s‑a întemeiat pe o premisă eronată la punctul 222 din hotărârea atacată, afirmând că obiectul de restrângere a concurenței urmărit de această discuție nu era contestat de societățile respective.

164

În stadiul prezentului recurs, societățile HSBC se limitează să susțină că nu au admis niciodată că discuția respectivă avusese un astfel de obiect. Cu toate acestea, așa cum a arătat Tribunalul la punctul 222 din hotărârea atacată, este cert că acestea nu au formulat niciun motiv de anulare prin care să conteste împrejurarea că sfârșitul perioadei încălcării reținute în privința lor fusese stabilit la 27 martie 2007, cu alte cuvinte, la data discuției în litigiu. Or, având în vedere considerațiile Tribunalului ce figurează la punctele 216 și 217 din această hotărâre, care nu sunt contestate de societățile HSBC, o asemenea constatare presupunea în mod necesar ca această discuție să urmărească un obiectiv de restrângere a concurenței.

165

În această privință trebuie arătat că motive noi, care nu sunt cuprinse în calea de atac, nu pot fi invocate cu ocazia recursului, astfel cum rezultă din articolul 127 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 190 din acest regulament, astfel încât argumentația societăților HSBC este inadmisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2000, British Steel/Comisia, C‑1/98 P, EU:C:2000:644, punctul 47 și jurisprudența citată).

166

Pe de altă parte, susținând prin argumentația lor că concluzia care figurează la punctul 222 din hotărârea atacată este contrară constatărilor care figurează în decizia în litigiu, societățile HSBC reproșează în esență Tribunalului că a denaturat această decizie.

167

Conform unei jurisprudențe constante a Curții, atunci când invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, recurentul trebuie, conform articolului 256 TFUE, articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții, să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de Tribunal și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare. Pe de altă parte, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Comisia/Franța și Orange, C‑486/15 P, EU:C:2016:912, punctul 99, precum și jurisprudența citată).

168

În speță, nu rezultă în mod vădit din elementele prezentate de societățile HSBC că Tribunalul ar fi procedat, la punctul 222 din hotărârea atacată, la o denaturare a considerentelor (339), (358) și (491) ale deciziei în litigiu.

169

Prin urmare, argumentația societăților HSBC referitoare la discuția din 27 martie 2007 este inadmisibilă.

170

În al doilea rând, în ceea ce privește discuțiile din 14 și 16 februarie 2007, referitoare la prețurile mediane, trebuie să se constate că prin argumentația lor societățile HSBC contestă aprecierile de fapt pe care Tribunalul le‑a efectuat în privința obiectivului urmărit de aceste discuții.

171

Or, o astfel de argumentație este inadmisibilă în stadiul recursului.

172

Având în vedere cele de mai sus, al cincilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.

173

Prin intermediul acestui motiv, societățile HSBC contestă aprecierea Tribunalului ce figurează la punctele 255-262 din hotărârea atacată, potrivit căreia aceste societăți cunoșteau că participau la o încălcare unică și continuă care cuprindea nu doar manipularea din 19 martie 2007, ci și discuțiile din 19 și 27 martie 2007 cu privire la posibilitatea repetării acestei manipulări.

174

Acestea precizează că motivul menționat, al cărui tratament nu ar depinde în întregime de cel rezervat celui de al cincilea motiv, ar privi cunoașterea de către aceste societăți a unei încălcări unice și continue care a continuat până la 27 martie 2007, indiferent dacă discuția referitoare la repetarea manipulării la această dată urmărea obiectivul unic identificat de Tribunal.

175

Ținând seama de principiile aplicabile noțiunii de „încălcare unică și continuă” care, potrivit societăților HSBC, au fost amintite în mod întemeiat la punctele 198, 260 și 261 din hotărârea atacată, concluzia Tribunalului în sensul că aceste societăți au participat la o încălcare unică și continuă care a continuat până la 27 martie 2007 s‑ar întemeia pe premisa că trimiterea făcută la 27 martie 2007 la perspectiva repetării manipulării ar constitui ea însăși, pe de o parte, o încălcare în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE și, pe de altă parte, o „măsură pozitivă specială” în sensul jurisprudenței invocate de Tribunal.

176

Or, decizia nu ar indica nicăieri că o oarecare discuție cu privire la „eventuala repetare” a manipulării din 19 martie 2007 trebuia considerată un comportament ilicit în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

177

În acest context, în opinia societăților HSBC, Tribunalul nu putea concluziona, fără substituirea în mod nelegal a motivării Comisiei cu propria motivare, că participarea lor la încălcarea unică și continuă ar fi continuat până la 27 martie 2007, doar pe baza trimiterii, făcută în cadrul reuniunii care a avut loc la acea dată, la perspectiva repetării manipulării.

178

În plus, nici schimbul de informații din 27 martie 2007 privind pozițiile de tranzacționare nu ar putea fi considerat o „măsură pozitivă specifică”, în sensul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 10 noiembrie 2017, Icap și alții/Comisia (T‑180/15, EU:T:2017:795, punctul 223), care să justifice să se considere că încălcarea s‑a desfășurat după 19 martie 2007. Deși acest schimb de informații a avut loc la 27 martie 2007, el nu ar fi avut niciun alt efect decât cel al manipulării din 19 martie 2007.

179

Ar rezulta că concluzia care figurează la punctul 273 din hotărârea atacată, potrivit căreia participarea societăților HSBC la o încălcare unică și continuă ar putea fi reținută în privința comportamentelor celorlalte bănci care se înscriu în cadrul manipulării din 19 martie 2007 și a eventualei sale repetări, s‑ar întemeia pe o eroare de drept.

180

Mai mult, această concluzie s‑ar sprijini pe o divizare și pe o nerespectare, nepermisă de jurisprudența Curții, a concluziilor deciziei în litigiu, ceea ce ar constitui în sine o eroare de drept.

181

Comisia consideră că examinarea prezentului motiv depinde în întregime de examinarea celui de al cincilea motiv și că prezentul motiv trebuie, așadar, respins în temeiul aceluiași raționament.

182

Prin intermediul prezentului motiv, societățile HSBC critică aprecierile Tribunalului care figurează la punctele 255-262 din hotărârea atacată, referitoare la discuția din 27 martie 2007.

183

În memoriul lor în replică, ele precizează că acest motiv nu privește aspectul dacă această discuție urmărea obiectivul unic identificat de Tribunal.

184

Cu toate acestea, este necesar să se constate că argumentația dezvoltată de societățile HSBC în susținerea motivului menționat urmărește în esență să susțină că Tribunalul a considerat în mod eronat că această discuție urmărea un obiect anticoncurențial.

185

Prin urmare, este necesar să se considere că prezentul motiv este inadmisibil pentru aceleași motive care au justificat inadmisibilitatea celui de al cincilea motiv.

186

Întrucât primul și al treilea motiv de recurs au fost admise, este necesar să se anuleze hotărârea atacată în măsura în care respinge, la punctul 2 din dispozitivul său, acțiunea societăților HSBC având ca obiect anularea articolului 1 din decizia în litigiu și, cu titlu subsidiar, a articolului 1 litera (b) din această decizie. Hotărârea atacată subzistă totuși în măsura în care anulează, la punctul 1 din acest dispozitiv, articolul 2 litera (b) din decizia menționată.

187

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea poate, atunci când anulează hotărârea Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată.

188

Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 42 din hotărârea atacată, în cadrul acțiunii lor, societățile HSBC au prezentat, pe de o parte, concluzii în anularea articolului 1 din decizia în litigiu și, cu titlu subsidiar, a articolului 1 litera (b) din această decizie. Pe de altă parte, acestea au formulat concluzii în anularea articolului 2 litera (b) din decizia menționată, precum și concluzii privind modificarea cuantumului amenzii aplicate în temeiul acestui articol.

189

În ceea ce privește cererile de anulare a articolului 1 din decizia în litigiu și, cu titlu subsidiar, a articolului 1 litera (b) din această decizie, societățile HSBC invocă, astfel cum a rezumat Tribunalul la punctele 48-51 din hotărârea atacată, cinci motive, care privesc:

190

Având în vedere în special împrejurarea că aceste motive au făcut obiectul unei dezbateri în contradictoriu în fața Tribunalului și că examinarea lor nu necesită adoptarea niciunei măsuri suplimentare de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească, Curtea apreciază că acțiunea în cauza T‑105/17 este în stare de judecată în ceea ce privește aceste motive și că se impune să fie soluționată în mod definitiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 martie 2021, Comisia/Fútbol Club Barcelona, C‑362/19 P, EU:C:2021:169, punctul 108).

191

Pentru aceleași motive precum cele care figurează la punctele 85-114 din hotărârea atacată, la care Curtea intenționează să achieseze, și ținând seama de punctele 104-126 din prezenta hotărâre, acest prim aspect trebuie respins.

192

Astfel cum a constatat Tribunalul la punctul 124 din hotărârea atacată, argumentația societăților HSBC poate fi divizată în două critici, după cum aceasta privește temeinicia calificării drept restrângere prin obiect aplicată de Comisie discuțiilor pe care le‑a descris, pe de o parte, ca schimburi privind prețurile mediane și, pe de altă parte, ca schimburi privind pozițiile de tranzacționare.

193

Societățile HSBC contestă temeinicia calificării drept restrângere prin obiect aplicată schimburilor privind prețurile mediane, și anume discuțiilor din 14 și 16 februarie 2007. Astfel, pe de o parte, aceste schimburi nu ar restrânge concurența, întrucât prețurile mediane nu constituie prețul sau o componentă a unui preț derivat pe rata dobânzii. Pe de altă parte, aceste schimburi ar permite propunerea unor condiții mai favorabile clienților. Decizia în litigiu ar fi în această privință afectată de erori vădite de apreciere și de nemotivare.

194

Comisia solicită respingerea prezentei critici.

195

În ceea ce privește argumentele referitoare la lipsa restrângerii concurenței în schimburile privind prețurile mediane având în vedere natura acestor prețuri, Curtea, achiesând la motivele care figurează la punctele 139-148 din hotărârea atacată, consideră că Comisia nu a săvârșit o eroare arătând că aceste schimburi urmăreau un obiectiv de restrângere a concurenței.

196

În ceea ce privește argumentația întemeiată pe caracterul pretins proconcurențial al schimburilor menționate, din cuprinsul punctelor 139 și 140 din prezenta hotărâre rezultă că luarea în considerare a efectelor proconcurențiale ale unei practici date nu are ca obiect înlăturarea calificării ca „restrângere a concurenței”, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE. Astfel de efecte trebuie totuși luate în considerare în mod corespunzător ca element al contextului acestei practici în vederea calificării sale drept „restrângere prin obiect”, întrucât pot repune în discuție aprecierea globală a gradului suficient de nociv pentru concurență al practicii coluzorii în cauză.

197

Cu toate acestea, Curtea a statuat că această luare în considerare presupune ca efectele favorabile concurenței să fie nu numai dovedite și pertinente, ci și proprii acordului în cauză. În plus, simpla prezență a unor asemenea efecte proconcurențiale nu poate, ca atare, să conducă la înlăturarea calificării ca „restrângere prin obiect”. Presupunând că sunt dovedite, pertinente și proprii acordului în cauză, aceste efecte favorabile concurenței trebuie să fie suficient de importante, așa încât să permită în mod rezonabil apariția unor îndoieli cu privire la caracterul suficient de nociv pentru concurență al acordului de soluționare amiabilă în cauză și, prin urmare, la obiectul său anticoncurențial [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 105-107].

198

În această privință trebuie arătat că argumentația societăților HSBC se întemeiază pe afirmația că este în interesul clienților unei bănci care este formator de piață ca aceasta să reducă incertitudinea cu privire la nivelul „mid” al pieței pentru a reduce decalajul cumpărător/vânzător. O asemenea reducere a incertitudinii ar permite astfel traderilor să propună prețuri mai favorabile acestor clienți.

199

Or, presupunând că este dovedită, o atare afirmație este insuficientă pentru a permite în mod rezonabil apariția unei îndoieli cu privire la caracterul suficient de nociv pentru concurență al schimburilor comerciale în cauză.

200

Astfel, înseși societățile HSBC recunosc că „mids” reflectă negocierile bilaterale și private între formatorii de piață și că reducerea incertitudinii privind prețurile mediane care rezultă din acestea permite reducerea riscurilor pe care traderii și le asumă ca urmare a activității lor de organizare a pieței.

201

În considerentul (395) al deciziei atacate, Comisia a subliniat că aceste schimburi depășeau cu mult un schimb de informații care aparțin domeniului public și aveau ca scop creșterea transparenței între părți și, prin urmare, reducerea în mod semnificativ a incertitudinilor normale inerente pieței, în beneficiul părților și în detrimentul celorlalți operatori ai pieței. Comisia a considerat că băncile participante la înțelegere au dezvăluit astfel informații referitoare la aspectele fundamentale ale strategiei lor și ale comportamentului lor pe piață, ceea ce ar fi redus în mod semnificativ incertitudinile inerente unei piețe în care gestionarea riscului și a incertitudinilor constituie unul dintre parametrii‑cheie ai concurenței.

202

Or, după cum s‑a amintit la punctele 113 și 114 din prezenta hotărâre, cerința autonomiei inerente articolului 101 TFUE se opune cu strictețe oricărui contact direct sau indirect între asemenea operatori, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui atare concurent comportamentul pe care a decis să îl exercite pe această piață sau pe care a intenționat să îl adopte pe aceasta, atunci când respectivele contacte au ca obiect sau ca efect să determine condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale ale pieței relevante.

203

Prin urmare, conform jurisprudenței amintite la punctul 116 din prezenta hotărâre, trebuie să se considere că un schimb de informații care poate elimina incertitudini ale persoanelor interesate în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului pe piață pe care întreprinderile în cauză îl vor pune în aplicare urmărește un obiect anticoncurențial independent de efectele directe asupra prețurilor achitate de consumatorii finali.

204

În măsura în care Comisia a constatat că schimburile privind prețurile mediane au redus în mod semnificativ incertitudinile inerente unei piețe pe care gestionarea riscului și a incertitudinilor constituie unul dintre parametrii‑cheie ai concurenței, această constatare era suficientă pentru a recunoaște că aceste schimburi implicau o restrângere a concurenței prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

205

În acest context, argumentul societăților HSBC potrivit căruia aceste schimburi ar fi permis să se propună prețuri mai favorabile clienților băncilor vizate nu permite în mod rezonabil apariția unor îndoieli cu privire la caracterul nociv al acestor schimburi pentru concurență pe piața relevantă.

206

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se respingă critica prin care se contestă temeinicia calificării drept restrângere prin obiect aplicată schimburilor privind prețurile mediane.

207

Pentru aceleași motive precum cele care figurează la punctele 162-164 din hotărârea atacată și ținând seama de punctele 151 și 152 din prezenta hotărâre, trebuie respinse argumentele societăților HSBC referitoare la calificarea, pe de o parte, a discuțiilor din 13 și 28 februarie, precum și din 19 martie 2007 și, pe de altă parte, din 12 și 16 februarie 2007.

208

Întrucât punctele 165-195 din hotărârea atacată nu au fost contestate în cadrul prezentului recurs, este necesar să se considere că aprecierile Tribunalului cu privire la această critică au dobândit autoritate de lucru judecat.

209

Al doilea-al patrulea motiv trebuie examinate în aceeași ordine precum cea aleasă de Tribunal în hotărârea atacată.

210

Al doilea motiv, prin intermediul căruia societățile HSBC contestă existența unui „plan de ansamblu” care dispune de un obiectiv unic, trebuie respins pentru aceleași motive precum cele care figurează la punctele 209-237 din hotărârea atacată și ținând seama de punctele 162-172 din prezenta hotărâre.

211

În ceea ce privește al patrulea motiv, prin care societățile HSBC contestă cunoașterea de către acestea din urmă a comportamentului ilicit al celorlalți participanți, este necesar, astfel cum a procedat Tribunalul la punctul 247 din hotărârea atacată, să se distingă între, pe de o parte, manipularea din 19 martie 2007 și eventualitatea repetării sale și, pe de altă parte, celelalte comportamente luate în considerare de Comisie în temeiul încălcării unice și continue.

212

În primul rând, argumentele societăților HSBC referitoare la manipularea din 19 martie 2007 și la eventualitatea repetării sale trebuie înlăturate pentru aceleași motive precum cele care figurează la punctele 248-262 din hotărârea atacată și ținând seama de punctele 182-185 din prezenta hotărâre.

213

În al doilea rând, întrucât motivele care figurează la punctele 263-274 din hotărârea atacată nu au fost contestate în cadrul prezentului recurs, este necesar să se considere că aprecierile Tribunalului privind cunoașterea de către societățile HSBC a participării altor bănci la alte comportamente care țin de încălcarea unică și continuă au dobândit autoritate de lucru judecat.

214

În ceea ce privește, în sfârșit, al treilea motiv, referitor la intenția societăților HSBC de a participa la încălcarea unică și continuă, motivele care figurează la punctele 275-280 din hotărârea atacată nu au fost contestate în cadrul prezentului recurs și, în consecință, au dobândit autoritate de lucru judecat.

215

Societățile HSBC susțin că decizia de tranzacție a prejudecat răspunderea HSBC și a afectat iremediabil dreptul lor de a fi ascultate. Acestea deduc de aici că decizia în litigiu ar trebui să fie anulată ca urmare a unei încălcări, pe de o parte, a prezumției de nevinovăție și, pe de altă parte, a principiilor bunei administrări și a respectării dreptului la apărare. Acestea se referă de asemenea la declarațiile comisarului responsabil la acea dată de politica în materie de concurență în legătură cu rezultatele anchetei privind EIRD și anterioare adoptării deciziei în litigiu. Ele subliniază totodată că nu au avut posibilitatea de a prezenta observații cu privire la comunicarea privind obiecțiunile adresată părților care au decis să nu încheie o tranzacție.

216

Comisia solicită respingerea acestui motiv.

217

Societățile HSBC arată că adoptarea deciziei de tranzacție în cadrul procedurii hibride a condus la o încălcare a prezumției de nevinovăție în măsura în care această decizie a prejudecat răspunderea lor și a adus atingere în mod iremediabil dreptului lor de a fi ascultate.

218

Astfel cum s‑a amintit la punctul 90 din prezenta hotărâre, pentru a controla respectarea prezumției de nevinovăție de către Comisie în cadrul unei proceduri hibride, revine instanței Uniunii sarcina de a analiza o decizie de încheiere a procedurii de tranzacție și motivarea acesteia în ansamblul său și în lumina împrejurărilor speciale în care aceasta a fost adoptată.

219

Conform jurisprudenței amintite la punctele 79 și 80 din prezenta hotărâre, este necesar să se verifice, pe de o parte, dacă Comisia a adoptat suficiente precauții de redactare în decizia de tranzacție pentru a evita o judecată prematură cu privire la participarea societăților HBSC la înțelegere și, pe de altă parte, dacă erau necesare referirile la aceste societăți care figurează în decizia de tranzacție.

220

În primul rând, în ceea ce privește precauțiile de redactare pe care Comisia era obligată să le adopte, decizia de tranzacție cuprindea, așa cum a arătat de altfel Comisia în considerentul (529) al deciziei în litigiu, diverse rezerve explicite pentru a evita stabilirea vreunei răspunderi a părților care nu au încheiat o tranzacție, în special a societăților HSBC.

221

Astfel, în considerentul (3) al deciziei de tranzacție, Comisia a precizat că această decizie se întemeia pe faptele recunoscute numai de părțile la tranzacție în acest stadiu al procedurii și că decizia menționată nu stabilea răspunderea părților care nu încheiaseră o tranzacție pentru orice participare la o încălcare a dreptului Uniunii în materie de concurență în cazul în discuție. O asemenea precizare a fost reiterată în considerentul (40) al aceleiași decizii.

222

Totodată, în nota de subsol 4 din decizia de tranzacție, Comisia a arătat că comportamentele vizate în această decizie care priveau părțile care nu au încheiat o tranzacție erau evocate exclusiv pentru a stabili răspunderea părților care au încheiat o tranzacție ca urmare a încălcării articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE.

223

Având în vedere aceste elemente, este necesar să se considere că Comisia a adoptat suficiente măsuri de precauție în redactare, prin punerea în evidență a faptului că nu era chemată să se pronunțe cu privire la participarea societăților HSBC la înțelegerea invocată.

224

Procedând astfel, Comisia a evitat orice prejudecată deliberată sau chiar definitivă privind răspunderea acestor societăți. De asemenea, conform jurisprudenței amintite la punctul 80 din prezenta hotărâre, aceasta s‑a abținut să exprime orice prejudecată, chiar și potențială, privind această răspundere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 76).

225

În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă referirile făcute la societățile HSBC în decizia de tranzacție erau necesare, trebuie amintit că, în cadrul unei proceduri hibride care conduce la adoptarea unor decizii succesive, Comisia trebuie, sub controlul instanței Uniunii, să evite comunicarea mai multor informații referitoare la implicarea unui terț decât este necesar pentru calificarea răspunderii destinatarilor acestei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctul 77 și jurisprudența citată).

226

În această privință, din considerentele (3), (36), (37) și (40), precum și din nota de subsol 4 din decizia de tranzacție rezultă că descrierea evenimentelor care figurează în această decizie a limitat menționarea părților care nu au încheiat o tranzacție la ceea ce era strict necesar pentru buna înțelegere a faptelor din speță.

227

Nici în cadrul aprecierii juridice nu s‑a făcut nicio referire individuală la părțile care nu au încheiat o tranzacție, individual sau împreună. În plus, ținând seama de precauțiile de redactare adoptate de Comisie, decizia de tranzacție nu a formulat nicio concluzie în ceea ce privește aceste părți.

228

Astfel cum a subliniat Comisia în considerentul (533) al deciziei în litigiu, în acest context, rarele referiri făcute în decizia de tranzacție la participarea unor intervenienți, alții decât părțile la tranzacție, nu pot permite să se ajungă la nicio concluzie cu privire la părțile care nu au încheiat tranzacția.

229

În aceste condiții, este necesar să se constate că respectivele referiri erau strict necesare înțelegerii și stabilirii faptelor, așa încât erau compatibile cu prezumția de nevinovăție.

230

O asemenea constatare nu este repusă în discuție de argumentele societăților HSBC întemeiate pe faptul că la nota de subsol 4 din decizia de tranzacție Comisia a definit termenul „părți” ca fiind „toate întreprinderile care formează obiectul procedurii” și că aceasta s‑a referit, în special în considerentul (36) al acestei decizii, la contactele bilaterale dintre Barclays și aceste societăți în descrierea practicilor în cauză.

231

Astfel, referirile la părțile care nu au încheiat tranzacția, inclusiv la societățile HSBC, sunt puțin numeroase și, contrar celor sugerate de acestea din urmă, nu apar în secțiunea 5 din decizia de tranzacție, intitulată „apreciere juridică”. În plus, după cum reiese din considerațiile enunțate în special la punctul 226 din prezenta hotărâre, aceste referiri au doar un caracter descriptiv și nu implică nicio apreciere, explicită sau implicită, a situației juridice a acestor societăți. În cadrul unei proceduri hibride care a condus la adoptarea succesivă a două decizii, referirile menționate par a fi obiectiv necesare pentru a stabili răspunderea părților la tranzacție.

232

Prin urmare, este necesar să se respingă argumentele societăților HSBC întemeiate pe faptul că decizia de tranzacție conține elemente care au condus la o încălcare a prezumției de nevinovăție.

233

Trebuie înlăturate de asemenea argumentele întemeiate pe faptul că această decizie ar fi adus atingere dreptului la apărare al acestor societăți, întrucât nu se contestă că Comisia le‑a adresat o comunicare privind obiecțiunile, că au avut acces la dosar și că au fost în măsură să își facă cunoscut punctul de vedere înainte de adoptarea deciziei în litigiu.

234

În primul rând, societățile HSBC susțin că declarațiile publice ale comisarului responsabil la acea dată de politica în materie de concurență făcute în cursul anilor 2012 și 2014 au condus la o încălcare de către Comisie a dreptului la bună administrare.

235

În această privință trebuie amintit că instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt ținute să respecte drepturile fundamentale garantate de dreptul Uniunii, printre care se numără dreptul la bună administrare consacrat la articolul 41 din cartă. Alineatul (1) al acestui articol prevede în special că orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

236

Cerința imparțialității este menită să garanteze egalitatea de tratament care stă la baza Uniunii. Această cerință urmărește în special evitarea eventualelor situații de conflicte de interese în privința funcționarilor și a agenților care acționează în numele instituțiilor, al organelor, al oficiilor și al agențiilor. Având în vedere importanța fundamentală a garanției de independență și de integritate în ceea ce privește atât funcționarea internă, cât și imaginea externă a instituțiilor, a organelor, a oficiilor și a agențiilor Uniunii, cerința de imparțialitate acoperă toate împrejurările pe care funcționarul sau agentul însărcinat să se pronunțe asupra unei cauze trebuie să le înțeleagă în mod rezonabil ca fiind de natură să apară în percepția terților ca fiind susceptibile să îi afecteze independența în materie (Hotărârea din 27 martie 2019, August Wolff și Remedia/Comisia, C‑680/16 P, EU:C:2019:257, punctul 26, precum și jurisprudența citată).

237

Astfel cum s‑a amintit la punctul 77 din prezenta hotărâre, instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor Uniunii le revine sarcina de a se conforma cerinței de imparțialitate în cele două componente ale sale, care sunt, pe de o parte, imparțialitatea subiectivă, în temeiul căreia niciunul dintre membrii instituției în cauză însărcinat cu soluționarea cauzei nu trebuie să fie părtinitor sau să aibă prejudecăți personale, și, pe de altă parte, imparțialitatea obiectivă, în conformitate cu care această instituție trebuie să ofere garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la o eventuală prejudecată.

238

În măsura în care societățile HSBC repun în discuție declarațiile publice ale comisarului responsabil la acea dată de politica în materie de concurență, este necesar să se considere că critica lor privește în esență prima componentă a principiului imparțialității.

239

În această privință trebuie să se facă distincție între declarațiile efectuate în cursul anului 2012, intervenite înainte de adoptarea deciziei de tranzacție, și cele efectuate în cursul anului 2014, intervenite ulterior adoptării acesteia.

240

În ceea ce privește, pe de o parte, declarațiile efectuate în cursul anului 2012, este necesar să se constate că aceste declarații au rămas generale, astfel încât nu pot fi considerate părtinitoare sau ca prejudecare a vinovăției din partea comisarului responsabil la acea dată cu politica în materie de concurență față de societățile HSBC.

241

În ceea ce privește, pe de altă parte, declarațiile efectuate în cursul anului 2014, societățile HSBC susțin că comisarul responsabil la acea dată cu politica în materie de concurență a făcut în mod public afirmații care lasă să se înțeleagă că ar fi ajuns deja la o concluzie înainte de încheierea anchetei.

242

Este adevărat că unele dintre aceste declarații prezintă un limbaj care nu corespunde circumspecției care ar fi fost de așteptat de la membrul Comisiei responsabil cu politica în materie de concurență în contextul unui caz în curs. Totuși, aceste declarații nu sunt de natură să dea naștere unei îndoieli cu privire la imparțialitatea cu care Comisia a desfășurat ancheta privind încălcarea în cauză. Prin urmare, declarațiile respective în sine nu afectează legalitatea deciziei în litigiu adoptate de colegiul comisarilor.

243

Astfel, din aceste declarații reiese că comisarul responsabil la acea dată cu politica în materie de concurență s‑a limitat să informeze publicul cu privire la o anchetă în curs, indicând că această cauză continua după adoptarea deciziei de tranzacție. În acest context, declarațiile respective nu divulgau informații care nu figurau în decizia menționată. Faptul că aceste declarații arătau că Comisia pregătea o comunicare privind obiecțiunile în privința părților care nu au încheiat o tranzacție nu permite să se concluzioneze, având în vedere natura provizorie a acestui document, că Comisia ajunsese la o concluzie cu privire la răspunderea lor înainte de încheierea anchetei. Ea nu este nici de natură să sugereze că acest comisar este părtinitor sau că prejudecase deja vinovăția societăților HSBC.

244

În sfârșit, este necesar să se înlăture argumentul societăților HSBC potrivit căruia Ombudsmanul European a constatat un caz de administrare defectuoasă privind comisarul responsabil la acea dată cu politica în materie de concurență ca urmare a declarațiilor publice menționate la punctul 234 din prezenta hotărâre.

245

Astfel, trebuie amintit că concluziile Ombudsmanului, prin care a constatat existența unui „act de administrare defectuoasă”, nu sunt obligatorii pentru instanța Uniunii și nu pot constitui decât un simplu indiciu al încălcării de către instituția în cauză a principiului bunei administrări. Prin urmare, procedura în fața Ombudsmanului, care nu are puterea de a lua decizii obligatorii, este o cale alternativă extrajudiciară pentru cetățenii Uniunii la acțiunea în fața instanței Uniunii, care răspunde unor criterii specifice și nu are în mod necesar același obiectiv cu cel al unei acțiuni în justiție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2007, Komninou și alții/Comisia, C‑167/06 P, nepublicată, EU:C:2007:633, punctul 44).

246

Or, ținând seama de motivele care figurează la punctele 240-243 din prezenta hotărâre, concluziile Ombudsmanului referitoare la declarațiile publice menționate la punctul 234 din această hotărâre nu sunt susceptibile, prin ele însele sau apreciate împreună cu celelalte elemente din dosar, să stabilească existența unei încălcări a dreptului la bună administrare.

247

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă argumentele societăților HSBC întemeiate pe o încălcare a dreptului la bună administrare și, prin urmare, al cincilea motiv.

248

Respinge acțiunea societăților HSBC în măsura în care are ca obiect anularea articolului 1 din decizia în litigiu și, cu titlu subsidiar, a articolului 1 litera (b) din această decizie.

249

În conformitate cu articolul 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

250

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (3) din regulamentul menționat precizează că, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unu sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

251

În speță, societățile HSBC au solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în primă instanță și în recurs, iar aceasta a căzut în pretenții în stadiul recursului, precum și, în parte, în primă instanță. Concluziile în primă instanță ale societăților HSBC au fost respinse în parte.

252

În aceste condiții, se impune obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului. În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente acțiunii în fața Tribunalului, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

253

În plus, în temeiul dispozițiilor articolului 140 alineatul (3) coroborate cu cele ale articolului 184 alineatul (1) din același Regulament de procedură, Curtea poate decide ca un intervenient să suporte propriile cheltuieli de judecată.

254

Societățile Crédit agricole și societățile JP Morgan Chase, în calitate de interveniente în recurs, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște: