–

pentru Deutsche Umwelthilfe eV, de R. Klinger, Rechtsanwalt;

–

pentru Bundesrepublik Deutschland, de F. Liebhart, în calitate de agent;

–

pentru Volkswagen AG, de B. Wolfers și R. B. A. Wollenschläger, Rechtsanwälte;

–

pentru Comisia Europeană, de A. C. Becker, G. Gattinara și M. Huttunen, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 9 alineatul (3) din Convenția privind accesul la informații, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus (Danemarca) la 25 iunie 1998 și aprobată în numele Comunității Europene prin Decizia 2005/370/CE a Consiliului din 17 februarie 2005 (JO 2005, L 124, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 14, p. 201, denumită în continuare „Convenția de la Aarhus”) și a articolului 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), precum și a articolului 5 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO 2007, L 171, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Deutsche Umwelthilfe eV, asociație de protecție a mediului, pe de o parte, și Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania), reprezentată de Kraftfahrt‑Bundesamt (Oficiul Federal pentru Circulația Autovehiculelor, Germania, denumit în continuare „KBA”), pe de altă parte, în legătură cu decizia prin care acesta a autorizat, pentru anumite vehicule produse de Volkswagen AG, utilizarea unui software care reduce recircularea gazelor poluante în funcție de temperatura exterioară.

3

Al optsprezecelea considerent al Convenției de la Aarhus enunță:

„Preocupate de necesitatea de a pune la dispoziția publicului, inclusiv a organizațiilor, mecanisme juridice eficiente, astfel încât interesele legitime ale acestuia să fie protejate, iar legea să fie aplicată.”

4

Articolul 2 din această convenție, intitulat „Definiții”, prevede la punctele 4 și 5:

„4.   «Public» înseamnă una sau mai multe persoane fizice sau juridice și, în conformitate cu legislația sau practica națională, asociațiile, organizațiile sau grupurile de astfel de persoane.

5.   «Public interesat» înseamnă publicul afectat sau care poate fi afectat sau care are un interes în luarea deciziilor din domeniul mediului; în sensul prezentei definiții, organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului și care respectă toate cerințele în conformitate cu legislația internă sunt considerate ca fiind interesate.”

5

Articolul 9 din convenția menționată, intitulat „Accesul la justiție”, prevede la alineatele (3) și (4):

„(3)   În plus față de căile de atac prevăzute la alineatele (1) și (2) [ale acestui articol] și fără a le aduce atingere, fiecare parte se asigură că, în cazul în care îndeplinesc criteriile prevăzute de legislația internă proprie, în cazul în care acestea există, membrii publicului au acces la proceduri administrative sau judiciare pentru a contesta acțiuni și omiteri ale persoanelor fizice și ale autorităților publice care contravin dispozițiilor legislației interne proprii privind mediul.

(4)   În plus față de alineatul (1) și fără a‑i aduce atingere, procedurile prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) prevăd căi de atac adecvate și eficiente, inclusiv prin măsuri provizorii, după caz, și sunt oneste, echitabile, oportune și nu exagerat de costisitoare. Deciziile luate în conformitate cu prezentul articol sunt pronunțate sau consemnate în scris. Hotărârile judecătorești și ale altor organisme, după caz, sunt puse la dispoziția publicului.”

6

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele comunitare, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO 2006, L 264, p. 13, Ediție specială, 15/vol. 17, p. 126) prevede:

„Obiectul prezentului regulament este de a contribui la executarea obligațiilor care decurg din [Convenția de la Aarhus], prin stabilirea normelor de aplicare a dispozițiilor convenției pentru instituțiile și organismele comunitare, în special prin:

[…]

7

Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1) litera (f):

„În sensul prezentului regulament:

8

Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (JO 2007, L 263, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1060/2008 al Comisiei din 7 octombrie 2008 (JO 2008, L 292, p. 1) (denumită în continuare „directiva‑cadru”), a fost abrogată prin Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (JO 2018, L 151, p. 1), cu efect de la 1 septembrie 2020. Totuși, ținând seama de data faptelor din litigiul principal, directiva‑cadru rămâne aplicabilă acestui litigiu.

9

Articolul 1 din directiva‑cadru prevedea:

„Prezenta directivă instituie un cadru armonizat, care cuprinde dispozițiile administrative și cerințele tehnice generale pentru omologarea tuturor vehiculelor noi care fac parte din domeniul său de aplicare, precum și a sistemelor, a componentelor și a unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, cu scopul de a facilita înmatricularea, vânzarea și punerea în exploatare a acestora în interiorul Comunității.

[…]

Pentru a asigura aplicarea prezentei directive, cerințele tehnice specifice privind fabricația și funcționarea vehiculelor sunt prevăzute în acte de reglementare, a căror listă exhaustivă figurează în anexa IV la prezenta directivă.”

10

Articolul 3 punctul 5 din această directivă‑cadru prevedea:

„În sensul prezentei directive și al actelor de reglementare enumerate în anexa IV, dacă nu se specifică altfel în cuprinsul lor:

[…]

11

Anexa IV la directiva‑cadru menționată, intitulată „Cerințe în scopul omologării CE de tip a vehiculelor”, menționa în partea I, intitulată „Acte de reglementare privind omologarea CE de tip a vehiculelor produse în serii nelimitate”, Regulamentul nr. 715/2007 în ceea ce privește „[e]misii[le] (Euro 5 și 6) – Vehicule ușoare/acces la informații”.

12

Potrivit considerentelor (1), (6), (7) și (12) ale Regulamentului nr. 715/2007:

[…]

[…]

13

Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Prezentul regulament stabilește cerințe tehnice armonizate pentru omologarea de tip a autovehiculelor («vehiculelor») și a pieselor de schimb, cum ar fi dispozitivele pentru controlul poluării, în ceea ce privește emisiile acestora.”

14

Articolul 3 punctul 10 din regulamentul menționat prevede:

„În sensul prezentului regulament și al măsurilor sale de punere în aplicare, se aplică următoarele definiții:

[…]

15

Articolul 4 alineatele (1) și (2) din același regulament prevede:

„(1)   Producătorii fac dovada faptului că toate vehiculele noi vândute, înmatriculate sau puse în circulație în interiorul Comunității sunt omologate de tip în conformitate cu prezentul regulament și cu măsurile sale de punere în aplicare. De asemenea, producătorii fac dovada faptului că toate dispozitivele noi de schimb pentru controlul poluării și care necesită omologare de tip, vândute sau puse în exploatare în interiorul Comunității, sunt omologate de tip în conformitate cu prezentul regulament și cu măsurile sale de punere în aplicare.

Aceste obligații cuprind respectarea valorilor‑limită la emisii prevăzute în anexa I și a măsurilor de punere în aplicare prevăzute la articolul 5.

(2)   Producătorii asigură respectarea procedurilor de omologare de tip privind verificarea conformității producției, a durabilității dispozitivelor pentru controlul poluării și a conformității în funcționare.

În afară de aceasta, măsurile tehnice adoptate de către producător trebuie să fie de așa natură încât să garanteze limitarea efectivă a gazelor la țeava de evacuare și a emisiilor evaporative, în conformitate cu prezentul regulament, pe toată durata de viață normală a vehiculelor și în condiții de utilizare normale. […]

[…]”

16

Articolul 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 715/2007 prevede:

„(1)   Producătorul echipează vehiculele astfel încât componentele care ar putea influența emisiile să fie proiectate, construite și asamblate în așa fel încât să permită vehiculelor, în condiții de utilizare normală, să respecte prezentul regulament și măsurile sale de punere în aplicare.

(2)   Folosirea dispozitivelor de manipulare care reduc eficiența sistemelor de control al emisiilor este interzisă. Interdicția nu se aplică în următoarele cazuri:

[…]”

17

Anexa I la acest regulament, intitulată „Valorile‑limită la emisii”, prevede printre altele valorile‑limită la emisiile de NOx.

18

Articolul 42 din Verwaltungsgerichtsordnung (Codul de procedură administrativă) din 21 ianuarie 1960 (BGBl. 1960 I, p. 17), în versiunea aplicabilă litigiului principal (BGBl. 1991 I, p. 686) (denumit în continuare „VwGO”), precizează condițiile de admisibilitate a acțiunilor în contencios după cum urmează:

„(1)   O acțiune poate avea ca obiect anularea unui act administrativ (acțiune în anulare) sau obligarea autorității să emită un act administrativ în cazul refuzului sau al inacțiunii acesteia (acțiune în obligare).

(2)   Sub rezerva unor prevederi juridice contrare, acțiunea este admisibilă numai în cazul în care reclamantul arată că i‑au fost încălcate drepturile prin actul administrativ sau prin refuzul ori omiterea adoptării acestuia.”

19

Articolul 113 alineatul (1) prima teză din VwGO prevede:

„În măsura în care actul administrativ este nelegal, iar drepturile reclamantului au fost astfel încălcate, instanța anulează actul administrativ și eventuala decizie pronunțată în urma unei căi de atac.”

20

Articolul 1 alineatul (1) din Gesetz über ergänzende Vorschriften zu Rechtsbehelfen in Umweltangelegenheiten nach der EG‑Richtlinie 2003/35/EG (Umwelt‑Rechtsbehelfsgesetz – UmwRG) (Legea privind dispozițiile suplimentare de reglementare a căilor de atac în materie de mediu prevăzute de Directiva 2003/35/CE) din 7 decembrie 2006 (BGBl. 2006 I, p. 2816), în versiunea aplicabilă litigiului principal (BGBl. 2017 I, p. 3290) (denumită în continuare „UmwRG”), prevede:

„Prezenta lege se aplică căilor de atac formulate împotriva următoarelor decizii:

[…]

Prezenta lege se aplică și în cazul în care, contrar dispozițiilor în vigoare, nu a fost luată o decizie menționată la prima teză. […]

[…]”

21

Articolul 2 alineatul (1) din UmwRG prevede:

„O asociație națională sau străină autorizată în conformitate cu articolul 3 poate, fără a fi obligată să invoce o încălcare a drepturilor sale, să formuleze căi de atac în conformitate cu VwGO împotriva unei decizii menționate la articolul 1 alineatul (1) prima teză sau împotriva omisiunii de a adopta o asemenea decizie, atunci când asociația

[…]

În cazul unei căi de atac împotriva unei decizii menționate la articolul 1 alineatul (1) prima teză punctele 2a-6 sau împotriva omisiunii de a adopta această decizie, asociația trebuie în plus să invoce încălcarea dispozițiilor privind mediul.”

22

Articolul 3 din UmwRG stabilește condițiile pe care asociațiile naționale sau străine trebuie să le îndeplinească pentru a fi autorizate și a introduce acțiuni în temeiul acestei legi, precum și procedura de autorizare. Potrivit articolului 3 alineatul (1) din UmwRG, o astfel de asociație este autorizată la cerere, atunci când în esență promovează, conform statutului său, în mod ideal și netemporar în principal obiectivele de protecție a mediului, există de cel puțin trei ani la data autorizării și a fost activă în această perioadă, oferă garanția îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor sale, în special a unei participări adecvate la procedurile decizionale ale autorităților, urmărește obiective de interes general și permite oricărei persoane care susține obiectivele sale să adere la acestea ca membru.

23

Potrivit articolului 25 alineatul (2) din Verordnung über die EG‑Genehmigung für Kraftfahrzeuge und ihre Anhänger sowie für Systeme, Bauteile und selbstständige technische Einheiten für diese Fahrzeuge (EG‑Fahrzeuggenehmigungsverordnung –EG‑FGV) [Regulamentul privind omologarea CE a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (Regulamentul privind omologarea CE a autovehiculelor)] din 3 februarie 2011 (BGBl. 2011 I, p. 126), în versiunea aplicabilă litigiului principal:

„(1)   În cazul în care [KBA] constată că vehiculele, sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate nu sunt conforme cu tipul omologat, acesta poate lua măsurile necesare în temeiul aceleia dintre Directivele [2007/46], 2002/24/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 18 martie 2002 privind omologarea autovehiculelor cu două sau trei roți și de abrogare a Directiva 92/61/CEE a Consiliului (JO 2002, L 124, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 245)] și 2003/37/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 26 mai 2003 privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora și a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele și unitățile lor tehnice separate și de abrogare a Directivei 74/150/CEE (JO 2003, L 171, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 40, p. 12)] care este aplicabilă tipului în cauză, pentru a asigura conformitatea producției cu tipul omologat.

(2)   Pentru a remedia viciile apărute și pentru a garanta conformitatea vehiculelor introduse deja în circulație, a componentelor sau a unităților tehnice, [KBA] poate adopta a posteriori dispoziții suplimentare.”

24

Volkswagen este un producător de automobile care comercializa autovehicule, în special autovehiculele model VW Golf Plus TDI, care erau echipate cu un motor diesel de tip EA 189 de generație Euro 5. Aceste vehicule dispuneau de o supapă de recirculare a gazelor de eșapament (denumită în continuare „supapa EGR”), care este una dintre tehnologiile utilizate de producătorii de automobile, printre care Volkswagen, pentru a controla și reduce emisiile de NOx.

25

Potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere, aceste vehicule cuprindeau inițial un software integrat în calculatorul pentru controlul motorului, care asigura funcționarea sistemului de recirculare a gazelor de eșapament potrivit a două moduri, și anume un mod 0, care se activa la circulația rutieră a acestor vehicule, și un mod 1, care funcționa la testul de omologare referitor la emisiile de poluanți, denumit „New European Driving Cycle” (NEDC), efectuat în laborator. Atunci când se aplica modul 0, rata de recirculare a gazelor de eșapament scădea. În condiții normale de utilizare, vehiculele în cauză se aflau aproape exclusiv în modul 0 și nu respectau valorile‑limită la emisii de NOx prevăzute de Regulamentul nr. 715/2007.

26

În cadrul procedurii de omologare CE de tip a acestor vehicule, Volkswagen nu a declarat la KBA prezența unui astfel de software.

27

La 15 octombrie 2015, KBA a adoptat o decizie în temeiul articolului 25 alineatul (2) din Regulamentul privind omologarea CE a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective (Regulamentul privind omologarea CE a autovehiculelor), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prin care a apreciat că acest software constituia un „dispozitiv de manipulare”, în sensul articolului 3 punctul 10 din Regulamentul nr. 715/2007, care nu era conform cu articolul 5 din acest regulament, și a dispus ca Volkswagen să înlăture respectivul dispozitiv și să ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea vehiculelor menționate cu reglementarea națională în cauză și cu cea a Uniunii Europene.

28

În urma acestei decizii, Volkswagen a efectuat o actualizare a software‑ului menționat. Această actualizare avea ca efect să seteze supapa EGR pentru a regla rata de recirculare a gazelor de eșapament, astfel încât respectiva rată de recirculare era de 0 % atunci când temperatura exterioară era mai mică de ‐ 9 grade Celsius, de 85 % atunci când aceasta era cuprinsă între – 9 și 11 grade Celsius și creștea la peste 11 grade Celsius pentru a fi operațională la 100 % numai la o temperatură exterioară mai mare de 15 grade Celsius. Astfel, purificarea gazelor de eșapament prin acest sistem de recirculare nu era pe deplin eficientă decât dacă temperatura exterioară era mai mare de 15 grade Celsius (denumită în continuare „fereastra termică”).

29

Prin decizia din 20 iunie 2016 (denumită în continuare „decizia în litigiu”), KBA a acordat o autorizație pentru software‑ul în discuție în litigiul principal. În această privință, KBA a considerat că dispozitivele de manipulare încă prezente în vehiculele în cauză (denumite în continuare „vehiculele în discuție în litigiul principal”) erau legale.

30

La 15 noiembrie 2016, Deutsche Umwelthilfe, asociație care are capacitatea de a sta în judecată conform articolului 3 din UmwRG, a formulat o cale de atac administrativă împotriva deciziei în litigiu, care însă nu a fost soluționată.

31

La 24 aprilie 2018, Deutsche Umwelthilfe a introdus o acțiune la Schleswig‑Holsteinisches Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ din Schleswig‑Holstein, Germania), instanța de trimitere, solicitând anularea deciziei în litigiu. Ea susține că vehiculele în discuție în litigiul principal erau încă echipate cu un dispozitiv de manipulare interzis, în sensul articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007, întrucât acest dispozitiv se activează atunci când se înregistrează temperaturile medii constatate în Germania. În plus, aceasta apreciază că producătorii de automobile au posibilitatea de a proiecta motoare care nu necesită, din motive tehnice, o reducere a performanței sistemelor de control al emisiilor la temperaturi medii și care ar funcționa, prin urmare, în condiții normale de utilizare.

32

Republica Federală Germania, pârâtă în litigiul principal, susține, pe de o parte, că Deutsche Umwelthilfe nu are calitate procesuală activă pentru a contesta decizia în litigiu și că acțiunea sa este, în consecință, inadmisibilă. Pe de altă parte, fereastra termică de care dispun vehiculele în discuție în litigiul principal după actualizarea software‑ului în cauză ar fi compatibilă cu dreptul Uniunii.

33

În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii din procedura principală, instanța de trimitere consideră, în primul rând, că Deutsche Umwelthilfe nu are calitate procesuală activă în temeiul articolului 42 alineatul (2) din VwGO, potrivit căruia, în măsura în care legea nu prevede altfel, acțiunea este admisibilă numai în cazul în care reclamantul arată că îi sunt încălcate drepturile prin actul administrativ în discuție. Această dispoziție ar fi, așadar, expresia faptului că sistemul căilor de atac individuale prevăzut de VwGO se întemeiază pe drepturi subiective. Or, litigiul principal nu ar părea să privească un drept subiectiv căruia i s‑ar fi adus atingere prin decizia în litigiu. Astfel, interdicția de a folosi dispozitive de manipulare care reduc eficiența sistemelor de control al emisiilor, prevăzută la articolul 5 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 715/2007 și invocată de Deutsche Umwelthilfe, nu ar conferi niciun drept subiectiv unei persoane fizice, întrucât această dispoziție nu ar urmări să protejeze cetățenii, priviți individual.

34

În al doilea rând, instanța de trimitere consideră că această asociație nu poate avea calitate procesuală activă în temeiul articolului 2 alineatul (1) din UmwRG coroborat cu articolul 1 alineatul (1) din UmwRG, care prevede o derogare legală de la cerința unui drept subiectiv, în sensul articolului 42 alineatul (2) prima teză din VwGO. Instanța menționată arată, în această privință, că numai deciziile enumerate la articolul 1 alineatul (1) amintit pot face obiectul unei căi de atac formulate de o asociație de protecție a mediului în temeiul UmwRG. Dintre aceste decizii ar fi pertinente în speță numai cele prevăzute la primul paragraf punctul 5 al dispoziției amintite, și anume „acte administrative sau contracte de drept public care autorizează […] proiecte […], în temeiul unor dispoziții privind mediul din dreptul federal, din dreptul landului sau al unor acte direct aplicabile ale dreptului Uniunii”.

35

Or, decizia în litigiu nu ar constitui o decizie, în sensul articolului 1 alineatul (1) punctul 5 din UmwRG, întrucât prin aceasta nu ar fi fost autorizat un „proiect”, ci un „produs”. Astfel, noțiunea de „proiect” în sensul acestei dispoziții ar fi dedusă din dreptul urbanismului și al amenajării teritoriului și ar fi fost definită în temeiul Directivei 85/337/CE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO 1985, L 175, p. 40, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 174), care prevede la articolul 1 alineatul (2) că termenul „proiect” desemnează „executarea lucrărilor de construcții sau a altor instalații sau scheme” și„alte intervenții în mediul natural și asupra peisajului, inclusiv cele care implică exploatarea resurselor minerale”. În această privință, din reglementarea națională în discuție în litigiul principal ar reieși că noțiunea menționată ar privi doar instalații fixe sau măsuri care constituie o intervenție directă în mediul natural sau asupra peisajului. În consecință, omologarea CE de tip a vehiculelor ușoare pentru pasageri, precum și modificarea unei astfel de omologări CE care face obiectul deciziei în litigiu nu pot fi considerate drept autorizarea unui „proiect”, în sensul dreptului național, dat fiind că acestea nu se referă la o instalație fixă și nu determină nicio intervenție directă în mediul natural sau asupra peisajului.

36

În plus, dispozițiile UmwRG nu pot fi aplicate prin analogie, dat fiind că, în cadrul dezbaterilor care au condus la modificarea UmwRG intervenită în cursul anului 2017, s‑ar fi precizat în mod explicit că aceasta nu ar privi domeniul produselor, inclusiv în ceea ce privește autovehiculele.

37

În al treilea rând, potrivit instanței de trimitere, Deutsche Umwelthilfe nu își poate întemeia calitatea procesuală activă nici pe articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, întrucât, astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation (C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 45), această dispoziție, ca atare, nu are efect direct. Prin urmare, articolul 9 amintit nu ar constitui o derogare legală de la cerința unui drept subiectiv, în sensul articolului 42 alineatul (2) prima teză din VwGO.

38

În aceste condiții, instanța de trimitere consideră că admisibilitatea acțiunii din procedura principală depinde de aspectul dacă Deutsche Umwelthilfe își poate întemeia calitatea procesuală activă în mod direct pe dreptul Uniunii. Ea arată în această privință că, în lumina Hotărârii din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation (C‑664/15 EU:C:2017:987, punctul 45), calitatea procesuală activă a Deutsche Umwelthilfe ar putea rezulta din aplicarea articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus coroborat cu articolul 47 primul paragraf din cartă.

39

Respectiva instanță arată că, având în vedere divergențele de jurisprudență care ar exista între instanțele naționale cu privire la consecințele care trebuie deduse din hotărârea amintită, i‑ar fi necesar să știe dacă articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus coroborat cu articolul 47 primul paragraf din cartă trebuie interpretat în sensul că este posibil ca o asociație de protecție a mediului, dincolo de posibilitățile de exercitare a unei căi de atac deja prevăzute de UmwRG, să conteste autorizația administrativă pentru un produs, precum cea în discuție în litigiul principal, în cazul în care acțiunea acestei asociații urmărește să asigure respectarea unor dispoziții ale dreptului Uniunii în materie de mediu care nu dau naștere niciunui drept subiectiv.

40

Instanța de trimitere precizează că îndoielile sale privesc interpretarea noțiunii de „[criterii] prevăzute de legislația internă proprie” în sensul articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus. Astfel, pe de o parte, s‑ar putea avea în vedere interpretarea acestei noțiuni în sensul că acoperă doar criterii care servesc la delimitarea cercului titularilor care au dreptul de a formula o cale de atac și că, în consecință, marja de apreciere a statelor membre se limitează doar la stabilirea asociațiilor de protecție a mediului cărora doresc să le confere dreptul de a apăra interesul general în materie de mediu. Dacă ar fi urmată această interpretare, Deutsche Umwelthilfe ar dispune în cadrul litigiului principal de calitate procesuală activă, dat fiind că legiuitorul german a stabilit respectivele criterii la articolul 3 din UmwRG și că Deutsche Umwelthilfe a fost autorizată în conformitate cu dispoziția amintită.

41

Pe de altă parte, ar fi posibil ca noțiunea menționată să fie interpretată în sensul că statele membre au facultatea de a stabili criterii și în raport cu obiectul contestării și de a excepta astfel anumite decizii administrative de la orice control judiciar la inițiativa unor asociații de protecție a mediului. Potrivit instanței de trimitere, o asemenea limitare a calității procesuale active a acestor asociații la anumite decizii, în special cele care au consecințe importante asupra mediului, ar putea fi justificată ca urmare a numărului mare de decizii administrative care au o legătură cu mediul. În ceea ce privește, mai precis, autorizațiile pentru un produs, instanța amintită arată că este adevărat că nu se poate considera că acestea nu au niciodată o importanță majoră pentru mediu. Totuși, având în vedere multitudinea de autorizații individuale pentru produse, considerente practice ar milita în sensul că trebuie să fie posibil pentru statele membre, printr‑o analiză generalizatoare, să excludă anumite decizii individuale de la incertitudinea unei căi de atac formulate de terți, precum asociații de protecție a mediului.

42

În ipoteza în care Curtea ar considera că o asociație de protecție a mediului are calitate procesuală activă pentru a contesta decizia în litigiu, instanța de trimitere ridică problema interpretării care trebuie dată articolului 5 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 715/2007.

43

Instanța de trimitere consideră că fereastra termică în discuție în litigiul principal constituie un dispozitiv de manipulare, în sensul articolului 3 punctul 10 din Regulamentul nr. 715/2007. Ea apreciază că, deși noțiunea de „condiții care pot fi regăsite, în mod rezonabil, în timpul funcționării și al utilizării normale a vehiculului”, care figurează în această dispoziție, nu este definită de Regulamentul nr. 715/2007, ar trebui să se rețină, având în vedere obiectivele respectivului regulament și în special considerentele (4) și (6) ale acestuia, că pot fi considerate condiții normale de funcționare doar condițiile de circulație rutieră reală. În această privință, ea apreciază că obiectivul de reducere a emisiilor de NOx nu poate fi atins decât dacă emisiile amintite sunt efectiv reduse în timpul utilizării reale a vehiculului, iar nu numai în condiții artificiale. Aceasta amintește că în Europa temperaturile mai mici de 15 grade Celsius fac parte din „condițiile normale” care „pot fi regăsite în mod rezonabil”, în sensul dispoziției menționate. Într‑adevăr, în anul 2018, temperatura medie anuală în Germania ar fi fost de 10,4 grade Celsius. Astfel, rata de recirculare a gazelor de eșapament ale vehiculelor în discuție în litigiul principal ar fi fost deja redusă și sistemul de control al emisiilor parțial dezactivat, în condițiile în care temperaturile ar fi fost cuprinse pe deplin în medie.

44

Instanța de trimitere ridică totuși problema dacă noțiunea de „necesitate” a dispozitivului de manipulare, în sensul articolului 5 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 715/2007, trebuie interpretată în lumina stadiului actual al tehnicii pentru a stabili dacă un dispozitiv de manipulare este efectiv necesar pentru protecția motorului împotriva deteriorărilor sau a unui accident și pentru funcționarea în siguranță a vehiculului în cauză. În plus, ea ridică problema dacă trebuie să se țină seama și de alte împrejurări, precum costurile pentru producători și impactul asupra competitivității acestora.

45

În aceste condiții, Schleswig‑Holsteinisches Verwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ din Schleswig‑Holstein) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

46

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus coroborat cu articolul 47 primul paragraf din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune ca o asociație de protecție a mediului, care are capacitatea de a sta în judecată în temeiul dreptului național, să nu poată contesta în fața unei instanțe naționale o decizie administrativă de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip care poate fi contrară articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007.

47

Din cererea de decizie preliminară reiese că prima întrebare este motivată de faptul că, potrivit instanței de trimitere, legislația națională aplicabilă nu conferă Deutsche Umwelthilfe calitate procesuală activă împotriva unei decizii administrative de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip, precum cea în discuție în litigiul principal.

48

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că Curtea este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar asupra interpretării Convenției de la Aarhus, semnată de Comunitate, iar ulterior aprobată prin Decizia 2005/370 și ale cărei prevederi fac parte integrantă, așadar, din ordinea juridică a Uniunii (Hotărârea din 8 martie 2011, Lesoochranárske zoskupenie, C‑240/09, EU:C:2011:125, punctul 30, și Hotărârea din 15 martie 2018, North East Pylon Pressure Campaign și Sheehy, C‑470/16, EU:C:2018:185, punctul 46, precum și jurisprudența citată).

49

Potrivit articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, fără a aduce atingere căilor de atac prevăzute la alineatele (1) și (2) ale articolului 9 amintit, fiecare parte se asigură că, în cazul în care îndeplinesc criteriile prevăzute de legislația internă proprie, în cazul în care acestea există, membrii publicului au acces la proceduri administrative sau judiciare pentru a contesta acte sau omisiuni ale persoanelor fizice și ale autorităților publice care contravin dispozițiilor legislației interne proprii privind mediul.

50

În primul rând, trebuie să se constate că o decizie administrativă de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip care poate fi contrară articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007 intră în domeniul de aplicare material al articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, întrucât constituie o „acțiune” a unei autorități publice despre care se pretinde că ar contraveni dispozițiilor „legislației interne proprii privind mediul”.

51

Astfel, trebuie amintit, pe de o parte, că Curtea a statuat în Hotărârea din 17 decembrie 2020, CLCV și alții (Dispozitiv de manipulare pentru motor diesel) (C‑693/18, EU:C:2020:1040, punctele 67, 86 și 87), precum și în Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest (C‑128/20, EU:C:2022:570, punctul 43), și în Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen (C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 50), că obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 715/2007 constă, astfel cum reiese din considerentele (1) și (6) ale acestuia, în asigurarea unui nivel înalt de protecție a mediului și, mai specific, în reducerea considerabilă a emisiilor de NOx ce provin de la vehiculele diesel pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a respecta valorile‑limită la emisii.

52

Or, constatarea că Regulamentul nr. 715/2007 și în special articolul 5 alineatul (2) din acesta are un astfel de obiectiv de mediu și face, așadar, parte din „dreptul mediului”, în sensul articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, nu este, contrar celor susținute de KBA, nicidecum infirmată de împrejurarea că acest regulament a fost adoptat în temeiul articolului 95 CE, devenit articolul 114 TFUE, care privește măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.

53

În această privință, trebuie amintit că articolul 114 alineatul (3) TFUE prevede că, în propunerile sale de măsuri privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre prevăzute în domeniul protecției mediului, Comisia pornește de la premisa asigurării unui nivel de protecție ridicat, ținând seama în special de orice evoluție nouă, întemeiată pe fapte științifice. În consecință, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 50 din concluzii, faptul că Regulamentul nr. 715/2007 nu a fost adoptat pe baza unui temei juridic specific pentru mediu, precum articolul 175 CE, devenit articolul 192 TFUE, nu este de natură să excludă obiectivul de mediu al acestui regulament și apartenența sa la „dreptul mediului”.

54

Această constatare este confirmată, primo, de Regulamentul nr. 1367/2006, care, conform articolului 1 alineatul (1) litera (d), are ca obiect să contribuie la executarea obligațiilor care decurg din Convenția de la Aarhus, prin stabilirea normelor de aplicare a acesteia pentru instituțiile și organismele Uniunii și în special prin asigurarea accesului la justiție în probleme de mediu la nivelul Uniunii. Astfel, articolul 2 alineatul (1) litera (f) din acest regulament enunță că dreptul mediului în sensul acestuia se definește ca orice dispoziție legislativă a Uniunii care, „indiferent de baza sa legală”, contribuie la realizarea obiectivelor politicii Uniunii în domeniul mediului, astfel cum au fost prevăzute de Tratatul FUE, inclusiv conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului, precum și protecția sănătății persoanelor.

55

Secundo, constatarea menționată este confirmată de Ghidul de aplicare a Convenției de la Aarhus, respectiv documentul publicat de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, intitulat „Convenția de la Aarhus: Ghid de aplicare” (ediția a doua, 2014), care, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, poate fi considerat un document explicativ care, dacă este cazul, poate fi luat în considerare, împreună cu alte elemente relevante, în vederea interpretării acestei convenții, chiar dacă analizele pe care le cuprinde nu au nicidecum forță obligatorie și nici caracterul normativ al prevederilor convenției menționate [Hotărârea din 20 ianuarie 2021, Land Baden‑Württemberg (Comunicări interne), C‑619/19, EU:C:2021:35, punctul 51 și jurisprudența citată].

56

Astfel, acest ghid confirmă accepțiunea largă care trebuie dată expresiei „dispozițiile legislației interne proprii privind mediul”, așa cum figurează la articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, în măsura în care, la pagina 197 din ghidul menționat, se arată că „legislațiile naționale în materie de mediu nu se limitează nici la dreptul de informare sau de participare a publicului garantate de convenție, nici la textele de lege care menționează mediul în titlul sau în antetul lor. Aspectul determinant este mai degrabă dacă dispoziția în discuție se referă într‑un mod sau altul la mediu. Astfel, acțiunile și omisiunile care pot contraveni dispozițiilor privind, printre altele, urbanismul, taxele de mediu, controlul produselor chimice sau al deșeurilor, exploatarea resurselor naturale și poluarea de către nave intră de asemenea sub incidența alineatului (3), indiferent dacă dispozițiile sunt prevăzute sau nu de legislația privind amenajarea teritoriului, de legile fiscale sau de legile maritime”.

57

De asemenea, caracterul pretins tehnic al articolului 5 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 715/2007, care prevede că folosirea dispozitivelor de manipulare care reduc eficiența sistemelor de control al emisiilor este interzisă, nu schimbă cu nimic faptul că această dispoziție urmărește, printr‑o asemenea interdicție, tocmai să limiteze emisiile de gaze poluante și să contribuie astfel la obiectivul de protecție a mediului urmărit de acest regulament.

58

Pe de altă parte, articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007, ca dispoziție de drept al mediului care, în plus, se aplică direct în fiecare stat membru, în conformitate cu articolul 288 alineatul (2) TFUE, trebuie considerat ca făcând parte din „legislația internă”, în sensul articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus.

59

În al doilea rând, trebuie să se constate că o asociație de protecție a mediului care are capacitatea de a sta în judecată intră în domeniul de aplicare personal al articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus. În această privință, trebuie amintit că, pentru a fi titularul drepturilor prevăzute de această dispoziție, un reclamant trebuie să fie în special „membru al publicului” și să îndeplinească „criteriile prevăzute de legislația internă proprie, în cazul în care acestea există”.

60

Potrivit articolului 2 punctul 4 din Convenția de la Aarhus, termenul „public” înseamnă una sau mai multe persoane fizice sau juridice și, în conformitate cu legislația sau practica națională, asociațiile, organizațiile sau grupurile de astfel de persoane. Rezultă astfel din articolul 2 punctul 4 și din articolul 9 alineatul (3) din convenția menționată că părțile la aceasta pot prevedea în dreptul lor intern criterii pe care trebuie să le îndeplinească o asociație de protecție a mediului pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de această din urmă dispoziție.

61

Or, din cererea de decizie preliminară reiese că în dreptul german aceste criterii sunt stabilite la articolul 3 alineatul (1) din UmwRG și că Deutsche Umwelthilfe, care, potrivit statutului său, are ca obiect să contribuie la protecția naturii și a mediului, precum și la protecția consumatorilor în măsura în care are legătură cu mediul și cu sănătatea, îndeplinește criteriile menționate și că, într‑adevăr, a fost autorizată în calitate de asociație de protecție a mediului care are capacitatea de a sta în judecată, în conformitate cu articolul 3 din UmwRG.

62

În plus, este necesar să se constate că o asemenea asociație face parte și din „public[ul] interesat”, în sensul articolului 2 punctul 5 din Convenția de la Aarhus, care înseamnă publicul afectat sau care poate fi afectat sau care are un interes în luarea deciziilor din domeniul mediului. Astfel, potrivit acestei din urmă dispoziții, se consideră că organizațiile neguvernamentale care promovează protecția mediului și care îndeplinesc toate condițiile care pot fi prevăzute de dreptul intern au un astfel de interes.

63

În al treilea rând, în ceea ce privește întrebările instanței de trimitere prin care se urmărește, mai precis, să se stabilească dacă noțiunea de „criterii prevăzute de legislația internă proprie”, în sensul articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, permite părților la această convenție să prevadă astfel de criterii nu numai cu privire la cercul titularilor unui drept la o cale de atac, ci și cu privire la obiectul căii de atac, trebuie amintit că Curtea a statuat că din dispoziția menționată și în special din faptul că, potrivit acesteia, căile de atac menționate pot fi supuse unor „criterii” decurge că statele membre pot, în cadrul puterii de apreciere care le este acordată în această privință, să stabilească norme de drept procedural referitoare la condițiile care trebuie îndeplinite pentru a exercita astfel de căi de atac (a se vedea Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 86, precum și Hotărârea din 14 ianuarie 2021, Stichting Varkens in Nood și alții, C‑826/18, EU:C:2021:7, punctul 49).

64

Cu toate acestea, primo, trebuie arătat că, potrivit chiar articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, asemenea criterii privesc stabilirea cercului titularilor unui drept la o cale de atac, iar nu stabilirea obiectului căii de atac, întrucât acesta privește încălcarea unor dispoziții din legislația internă proprie privind mediul. Rezultă că statele membre nu pot reduce domeniul de aplicare material al acestui articol 9 alineatul (3) excluzând din obiectul căii de atac anumite categorii de dispoziții din legislația internă proprie privind mediul.

65

Secundo, în cazul în care un stat membru stabilește norme de drept procedural aplicabile căilor de atac prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, având ca obiect exercitarea drepturilor pe care articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007 le conferă unei asociații de protecție a mediului, pentru ca decizii ale autorităților naționale competente să fie supuse unui control din punctul de vedere al obligațiilor care le revin în temeiul respectivului articol, acest stat membru pune în aplicare dreptul Uniunii, în sensul articolului 51 alineatul (1) din cartă, și trebuie astfel să garanteze în special respectarea dreptului la o cale de atac efectivă, consacrat la articolul 47 din aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctele 44 și 87, precum și jurisprudența citată).

66

Prin urmare, deși este adevărat că articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus nu are efect direct în temeiul dreptului Uniunii și nu poate fi, așadar, invocat ca atare în cadrul unui litigiu care intră sub incidența dreptului Uniunii pentru a înlătura aplicarea unei dispoziții de drept național care ar fi contrară acestuia, nu este mai puțin adevărat că, pe de o parte, supremația acordurilor internaționale încheiate de Uniune impune, în cea mai mare măsură posibilă, ca dreptului național să i se dea o interpretare conformă cerințelor acestora și, pe de altă parte, că respectiva dispoziție, coroborată cu articolul 47 din cartă, impune statelor membre obligația de a asigura o protecție jurisdicțională efectivă a drepturilor conferite de dreptul Uniunii, în special de dispozițiile din dreptul mediului (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 45).

67

Or, dreptul la o cale de atac prevăzut la articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, care are ca obiectiv să permită asigurarea unei protecții efective a mediului (Hotărârea din 8 martie 2011, Lesoochranárske zoskupenie, C‑240/09, EU:C:2011:125, punctul 46), ar fi golit de orice efect util, chiar de însăși substanța sa, dacă s‑ar admite că, prin impunerea unor criterii prevăzute de dreptul intern, anumitor categorii de „membri ai publicului”, a fortiori, „membri ai publicului interesat”, precum asociațiile de protecție a mediului care îndeplinesc cerințele impuse la articolul 2 punctul 5 din Convenția de la Aarhus, li s‑ar nega orice drept de la o cale de atac împotriva unor acte sau omisiuni ale persoanelor fizice sau ale autorităților publice care contravin anumitor categorii de dispoziții ale legislației interne proprii privind mediul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 46).

68

Impunerea acestor criterii nu ar putea în special să priveze asociațiile de protecție a mediului de posibilitatea de a solicita controlarea respectării normelor provenite din dreptul Uniunii în materie de mediu, având în vedere și faptul că astfel de norme sunt cel mai adesea orientate către interesul general, iar nu numai către protecția intereselor particularilor priviți individual, și că aceste asociații au ca scop apărarea interesului general (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 47, precum și jurisprudența citată).

69

Astfel, termenii „criteriile prevăzute de legislația internă proprie, în cazul în care acestea există”, care figurează la articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, deși implică faptul că statele membre mențin o putere de apreciere în punerea în aplicare a acestei dispoziții, nu ar putea permite ca acestea să impună criterii care sunt atât de stricte încât ar fi efectiv imposibil pentru asociațiile de protecție a mediului să conteste acte sau omisiuni vizate de respectiva dispoziție (Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 48).

70

În speță, din elementele prezentate de instanța de trimitere și amintite la punctele 33-35 din prezenta hotărâre pare să reiasă că, potrivit dreptului german, întrucât nu dispune de calitate procesuală activă pentru a contesta o decizie de autorizare pentru „un produs”, o asociație de protecție a mediului, chiar dacă îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din UmwRG, nu poate formula o cale de atac în fața unei instanțe naționale pentru a contesta o decizie de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip care poate fi contrară interdicției de utilizare a dispozitivelor de manipulare, care reduc eficiența sistemelor de control al emisiilor, prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007.

71

Excluzând astfel asociațiile de protecție a mediului de la exercitarea oricărui drept de a formula o cale de atac împotriva unei asemenea decizii de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip, dreptul procedural național în discuție este contrar cerințelor care decurg dintr‑o interpretare a articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus coroborat cu articolul 47 din cartă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 52).

72

În special, imposibilitatea unei asociații de protecție a mediului, autorizată totuși să inițieze procedurile judiciare prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, de a avea acces la justiție pentru a contesta o decizie de acordare sau de modificare a omologării CE de tip care poate fi contrară articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007 și, prin urmare, „[unei] dispoziții [a] legislației interne proprii privind mediul”, în sensul acestui articol 9 alineatul (3), constituie o restrângere a dreptului la o cale de atac efectivă, garantat de articolul 47 din cartă. O astfel de restrângere nu poate fi considerată ca fiind justificată.

73

În această privință, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia o asemenea limitare a calității procesuale active a asociațiilor de protecție a mediului la anumite decizii, în special a celor cu consecințe grave asupra mediului, ar putea fi justificată prin numărul mare de decizii administrative care au legătură cu mediul, este necesar să se constate că, astfel cum a arătat domnul avocat general în esență la punctul 71 din concluzii, pe de o parte, nu reiese din articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus că dreptul la o cale de atac pe care îl prevede ar putea fi limitat doar la deciziile cu consecințe importante asupra mediului. Pe de altă parte, deciziile de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip pot privi numeroase vehicule și nu pot, prin urmare, în orice caz, să fie considerate ca având doar o importanță minoră pentru mediu. În această privință, trebuie amintit că din considerentul (6) al Regulamentului nr. 715/2007 reiese că este necesară în special o reducere considerabilă a emisiilor de NOx ce provin de la vehiculele diesel pentru a îmbunătăți calitatea aerului și a respecta valorile‑limită la emisii. Or, deciziile de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip cu încălcarea interdicției de utilizare a dispozitivelor de manipulare care reduc eficiența sistemelor de control al emisiilor, prevăzută la articolul 5 alineatul (2) din acest regulament, pot împiedica atingerea acestor obiective de protecție a mediului.

74

În plus, contrar celor susținute de KBA, imposibilitatea unei asociații de protecție a mediului precum Deutsche Umwelthilfe de a formula o cale de atac împotriva unor decizii de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip nu este nicidecum necesară pentru evitarea unei actio popularis. Astfel, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 73 din concluzii, din moment ce o asociație a fost autorizată conform criteriilor prevăzute de dreptul național și, prin urmare, acesteia i s‑a conferit dreptul de a sta în judecată în domeniul mediului, ea trebuie considerată ca fiind suficient de afectată de încălcarea dispozițiilor dreptului Uniunii în materie de mediu pentru a putea invoca o asemenea încălcare în fața instanțelor naționale.

75

În consecință, revine instanței de trimitere sarcina de a interpreta, în cea mai mare măsură posibilă, dreptul procedural referitor la condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea unei căi de atac atât conform obiectivelor articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus, cât și conform obiectivului protecției jurisdicționale efective a drepturilor conferite de dreptul Uniunii, pentru a permite unei asociații de protecție a mediului precum Deutsche Umwelthilfe să conteste în fața unei instanțe o decizie de acordare sau de modificare a omologării CE de tip care poate fi contrară articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation, C‑664/15, EU:C:2017:987, punctul 54).

76

În această privință, trebuie arătat că instanța de trimitere a menționat în cererea sa de decizie preliminară o hotărâre pronunțată în Germania în urma Hotărârii din 20 decembrie 2017, Protect Natur-, Arten- und Landschaftsschutz Umweltorganisation (C‑664/15, EU:C:2017:987), care ar fi recunoscut, printr‑o astfel de interpretare conformă a articolului 42 alineatul (2) a doua teză din VwGO, calitatea procesuală activă a unei asemenea asociații atunci când aceasta din urmă urmărește să asigure respectarea dispozițiilor întemeiate pe dreptul Uniunii în materie de mediu. În acest mod, nu pare a priori exclus ca această calitate procesuală activă să poată fi recunoscută unei asociații de protecție a mediului precum Deutsche Umwelthilfe, în temeiul unei interpretări a dreptului german care respectă cerințele ce decurg din articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus coroborat cu articolul 47 din cartă.

77

În cazul în care o astfel de interpretare conformă ar fi imposibilă, trebuie amintit că orice instanță națională sesizată în cadrul competenței sale are, în calitate de organ al unui stat membru, obligația de a lăsa neaplicată orice dispoziție națională contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct în litigiul cu care este sesizată [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme), C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 161, precum și jurisprudența citată].

78

După cum reiese din cuprinsul punctului 66 din prezenta hotărâre, articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus nu are, ca atare, efect direct, astfel încât această dispoziție nu poate obliga instanța de trimitere să lase neaplicată o dispoziție națională contrară acestuia.

79

Totuși, marja de apreciere conferită statelor membre pentru a stabili norme care reglementează dreptul la o cale de atac prevăzută de dispoziția menționată nu le afectează obligația de a garanta dreptul la o cale de atac efectivă consacrat la articolul 47 din cartă, așa cum amintește, în plus, și articolul 9 alineatul (4) din Convenția de la Aarhus. Or, articolul 47 este suficient în sine și nu trebuie să fie precizat prin dispoziții ale dreptului Uniunii sau ale dreptului național pentru a conferi particularilor un drept care să poată fi invocat ca atare [Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența Camerei disciplinare a Curții Supreme), C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 162, precum și jurisprudența citată]. Astfel, acest articol poate fi invocat ca limită pentru puterea de apreciere care este lăsată statelor membre în temeiul articolului 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus.

80

Prin urmare, în ipoteza menționată la punctul 77 din prezenta hotărâre, va reveni instanței de trimitere sarcina de a lăsa neaplicate dispozițiile dreptului național care se opun ca o asociație de protecție a mediului precum Deutsche Umwelthilfe să aibă posibilitatea de a contesta o decizie de acordare sau de modificare a omologării CE de tip care poate fi contrară articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007.

81

Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 9 alineatul (3) din Convenția de la Aarhus coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune ca o asociație de protecție a mediului, care are capacitatea să stea în judecată în conformitate cu dreptul național, să nu poată contesta în fața unei instanțe naționale o decizie administrativă de acordare sau de modificare a unei omologări CE de tip care poate fi contrară articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007.

82

Prin intermediul celei de a doua întrebări literele a) și b), care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 715/2007 trebuie interpretat în sensul că „necesitatea” unui dispozitiv de manipulare, în sensul acestei dispoziții, trebuie să fie apreciată în lumina stadiului tehnicii existent la data omologării CE de tip și dacă trebuie să se ia în considerare alte împrejurări decât această „necesitate” în vederea examinării admisibilității dispozitivului de manipulare respectiv.

83

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 3 punctul 10 din Regulamentul nr. 715/2007 definește „dispozitiv[ul] de manipulare” ca fiind „orice element de proiectare care măsoară temperatura, viteza vehiculului, turația motorului (RPM), raportul de transmisie, depresiunea în galeria de admisie sau orice alt parametru în scopul activării, modulării, întârzierii sau dezactivării funcționării oricărei părți a sistemului de control al emisiilor, care reduce eficiența sistemului de control al emisiilor în condiții care pot fi regăsite, în mod rezonabil, în timpul funcționării și al utilizării normale a vehiculului”.

84

În speță, din cererea de decizie preliminară reiese că software‑ul în discuție în litigiul principal a stabilit o fereastră termică în temeiul căreia rata de recirculare a gazelor de eșapament este de 0 % atunci când temperatura exterioară este mai mică de – 9 grade Celsius, de 85 % atunci când temperatura exterioară este cuprinsă între – 9 și 11 grade Celsius și crește la peste 11 grade Celsius pentru a fi operațională la 100 % doar la o temperatură exterioară mai mare de 15 grade Celsius. Astfel cum arată instanța de trimitere, rata de recirculare a gazelor de eșapament este, prin urmare, redusă la 85 % atunci când se înregistrează temperaturile medii constatate în Germania, care pentru anul 2018 ar fi fost de 10,4 grade Celsius.

85

În această privință, Curtea a statuat, referitor la o fereastră termică identică cu cea în discuție în litigiul principal, că articolul 3 punctul 10 din Regulamentul nr. 715/2007 coroborat cu articolul 5 alineatul (1) din acest regulament trebuie interpretat în sensul că un dispozitiv care garantează respectarea valorilor‑limită la emisii prevăzute de regulamentul menționat numai atunci când temperatura exterioară este cuprinsă între 15 și 33 de grade Celsius, iar altitudinea de circulație este mai mică de 1000 de metri, constituie un „dispozitiv de manipulare”, în sensul acestui articol 3 punctul 10 (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest, C‑128/20, EU:C:2022:570, punctul 47, și Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 54).

86

Potrivit articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007, folosirea dispozitivelor de manipulare care reduc eficiența sistemelor de control al emisiilor este interzisă. Totuși, această interdicție are trei excepții, printre care cea care figurează la articolul 5 alineatul (2) litera (a) din acest regulament, care privește cazul în care „necesitatea dispozitivului se justifică pentru protecția motorului împotriva deteriorărilor sau a unui accident și pentru funcționarea în siguranță a vehiculului”.

87

În măsura în care enunță o excepție de la interdicția privind folosirea dispozitivelor de manipulare ce reduc eficiența sistemelor de control al emisiilor, această dispoziție trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest, C‑128/20, EU:C:2022:570, punctul 50, Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 63, precum și Hotărârea din 14 iulie 2022, Porsche Inter Auto și Volkswagen, C‑145/20, EU:C:2022:572, punctul 61).

88

Reiese din însuși modul de redactare a articolului 5 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 715/2007 că, pentru a intra sub incidența excepției prevăzute de această dispoziție, necesitatea unui dispozitiv de manipulare trebuie să fie justificată nu numai pentru protecția motorului împotriva deteriorărilor sau a unui accident, ci și pentru funcționarea în siguranță a vehiculului. Astfel, ținând seama de utilizarea în dispoziția menționată a conjuncției de coordonare „și”, aceasta trebuie interpretată în sensul că condițiile pe care le prevede sunt cumulative (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest, C‑128/20, EU:C:2022:570, punctul 61, Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 73, precum și Hotărârea din 14 iulie 2022, Porsche Inter Auto și Volkswagen, C‑145/20, EU:C:2022:572, punctul 72).

89

Prin urmare și ținând seama de interpretarea strictă pe care trebuie să o primească această excepție, un dispozitiv de manipulare precum cel în discuție în litigiul principal nu poate fi justificat în temeiul excepției menționate decât în măsura în care se stabilește că acest dispozitiv răspunde strict necesității de a evita riscurile imediate de deteriorări sau de accident la motor, ocazionate de o disfuncționalitate a unei componente a sistemului de recirculare a gazelor de eșapament, de o asemenea gravitate încât generează un pericol concret în timpul conducerii vehiculului echipat cu dispozitivul respectiv. Totuși, o astfel de verificare ține, în litigiul principal, de aprecierea faptelor, care este de competența exclusivă a instanței de trimitere (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest, C‑128/20, EU:C:2022:570, punctul 62, Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 74, precum și Hotărârea din 14 iulie 2022, Porsche Inter Auto și Volkswagen, C‑145/20, EU:C:2022:572, punctul 73).

90

În plus, în ceea ce privește o fereastră termică identică cu cea în discuție în litigiul principal, Curtea a statuat că, deși este adevărat că articolul 5 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 715/2007 nu impune în mod formal alte condiții pentru aplicarea excepției prevăzute de această dispoziție, nu este mai puțin adevărat că un dispozitiv de manipulare care ar trebui, în condiții normale de circulație, să funcționeze în cea mai mare parte a anului pentru ca motorul să fie protejat împotriva deteriorărilor sau a unui accident și pentru ca funcționarea în siguranță a vehiculului să fie asigurată ar fi în mod vădit contrar obiectivului urmărit de acest regulament, de la care dispoziția menționată permite să se deroge doar în împrejurări specifice, și ar ajunge să aducă o atingere disproporționată însuși principiului limitării emisiilor de NOx de către vehicule (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest, C‑128/20, EU:C:2022:570, punctul 63, Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 75, precum și Hotărârea din 14 iulie 2022, Porsche Inter Auto și Volkswagen, C‑145/20, EU:C:2022:572, punctul 74).

91

Curtea a concluzionat astfel că, ținând seama de interpretarea strictă care trebuie dată acestui articol 5 alineatul (2) litera (a), un asemenea dispozitiv de manipulare nu poate fi justificat în temeiul dispoziției menționate. Într‑adevăr, a admite că un astfel de dispozitiv de manipulare poate intra sub incidența excepției prevăzute la această dispoziție ar conduce la aplicarea acestei excepții în cea mai mare parte a anului în condițiile reale de conducere existente pe teritoriul Uniunii, astfel încât principiul interzicerii unor asemenea dispozitive de manipulare, stabilit la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 715/2007, ar putea, în practică, să fie aplicat mai rar decât excepția amintită (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest, C‑128/20, EU:C:2022:570, punctele 64 și 65, Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctele 76 și 77, precum și Hotărârea din 14 iulie 2022, Porsche Inter Auto și Volkswagen, C‑145/20, EU:C:2022:572, punctele 75 și 76).

92

În plus, Curtea a subliniat, pe de o parte, că din considerentul (7) al Regulamentului nr. 715/2007 reiese că, atunci când legiuitorul Uniunii a stabilit valorile‑limită la emisiile de poluanți, a luat în considerare interesele economice ale producătorilor și în special costurile impuse întreprinderilor de necesitatea respectării acestor valori. Revine astfel producătorilor sarcina de a se adapta și de a aplica dispozitive tehnice adecvate pentru respectarea valorilor menționate, acest regulament neimpunând în niciun fel recurgerea la o anumită tehnologie (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest, C‑128/20, EU:C:2022:570, punctul 67, Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 79, precum și Hotărârea din 14 iulie 2022, Porsche Inter Auto și Volkswagen, C‑145/20, EU:C:2022:572, punctul 78).

93

Pe de altă parte, obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 715/2007, care constă în asigurarea unui nivel înalt al protecției mediului și în îmbunătățirea calității aerului în cadrul Uniunii, implică reducerea efectivă a emisiilor de NOx pe toată durata normală de viață a vehiculelor. Or, autorizarea unui dispozitiv de manipulare în temeiul articolului 5 alineatul (2) litera (a) din acest regulament pentru simplul motiv că, de exemplu, cheltuielile de cercetare sunt ridicate, că dispozitivul tehnic este costisitor sau că operațiunile de mentenanță a vehiculului sunt mai frecvente și mai scumpe pentru utilizator ar repune în discuție acest obiectiv (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB Invest, C‑128/20, EU:C:2022:570, punctul 68, Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 80, precum și Hotărârea din 14 iulie 2022, Porsche Inter Auto și Volkswagen, C‑145/20, EU:C:2022:572, punctul 79).

94

În aceste împrejurări și ținând seama de faptul că respectiva dispoziție trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte, este necesar să se considere că „necesitatea” unui dispozitiv de manipulare, în sensul dispoziției menționate, există numai atunci când, la momentul omologării CE de tip a acestui dispozitiv sau a vehiculului care este echipat cu acesta, nicio altă soluție tehnică nu permite evitarea riscurilor imediate de deteriorări sau de accident la motor, care generează un pericol concret în timpul conducerii vehiculului (Hotărârea din 14 iulie 2022, GSMB, C‑128/20,EU:C:2022:570, punctul 69, Hotărârea din 14 iulie 2022, Volkswagen, C‑134/20, EU:C:2022:571, punctul 81, precum și Hotărârea din 14 iulie 2022, Porsche Inter Auto și Volkswagen, C‑145/20, EU:C:2022:572, punctul 80).

95

În consecință, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 5 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 715/2007 trebuie interpretat în sensul că un dispozitiv de manipulare nu poate fi justificat, în temeiul acestei dispoziții, decât cu condiția de a se stabili că acest dispozitiv răspunde strict necesității de a evita riscurile imediate de deteriorări sau de accident la motor, ocazionate de o disfuncționalitate a unei componente a sistemului de recirculare a gazelor de eșapament, de o asemenea gravitate încât generează un pericol concret în timpul conducerii vehiculului echipat cu dispozitivul menționat. În plus, „necesitatea” unui dispozitiv de manipulare în sensul acestei dispoziții există numai atunci când, la momentul omologării CE de tip a acestui dispozitiv sau a vehiculului care este echipat cu acesta, nicio altă soluție tehnică nu permite evitarea riscurilor imediate de deteriorări sau de accident la motor, care generează un pericol concret în timpul conducerii vehiculului.

96

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară: