–

pentru SW, de H. Mohrmann, Rechtsanwalt;

–

pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman, A. Hanje și M. J. Langer, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de C. Cattabriga și D. Schaffrin, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 2 litera (f), articolului 10 alineatul (3) litera (a), precum și a articolului 16 alineatul (1) literele (a) și (b) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială 19/vol. 6, p. 164).

2

Aceste cereri au fost prezentate în cadrul unor litigii între Bundesrepublik Deutschland (Republica Federală Germania), pe de o parte, și SW, precum și BL și BC, pe de altă parte, resortisanți sirieni, în legătură cu cererile formulate de aceștia privind eliberarea unei vize naționale în vederea reîntregirii familiei cu fiii lor care au obținut statutul de refugiat în Germania.

3

În conformitate cu considerentele (2), (4), (6), (8) și (9) ale Directivei 2003/86:

[…]

[…]

[…]

4

Articolul 1 din Directiva 2003/86 are următorul cuprins:

„Prezenta directivă are ca obiectiv stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.”

5

Potrivit articolului 2 litera (f) din această directivă:

„În sensul prezentei directive:

[…]

6

Articolul 4 din directiva menționată prevede:

„(1)   Statele membre autorizează intrarea și șederea, în conformitate cu prezenta directivă și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, precum și la articolul 16, a următorilor membri ai familiei:

[…]

[…]

Copiii minori menționați de prezentul articol trebuie să aibă sub vârsta majoratului stabilită prin lege în statul membru în cauză și să nu fie căsătoriți.

[…]

(2)   Statele membre pot, prin acte cu putere de lege sau de reglementare, autoriza intrarea și șederea, în temeiul prezentei directive, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, a următorilor membri ai familiei:

[…]”

7

Articolul 5 din aceeași directivă prevede:

„(1)   Statele membre stabilesc dacă, în scopul exercitării dreptului la reîntregirea familiei, o cerere de intrare și de ședere trebuie depusă pe lângă autoritățile competente ale statului membru în cauză fie de către susținătorul reîntregirii, fie de către membrii familiei.

[…]

(5)   În timpul examinării cererii, statele membre se asigură că acordă atenția cuvenită interesului superior al copilului minor.”

8

Articolul 10 alineatul (3) din Directiva 2003/86 precizează:

„În cazul în care refugiatul este un minor neînsoțit, statele membre:

[…]”

9

În conformitate cu articolul 13 alineatele (1) și (2) din această directivă:

„(1)   De îndată ce cererea de reîntregire a familiei este acceptată, statul membru în cauză autorizează intrarea membrului sau a membrilor familiei. În acest scop, statul membru în cauză acordă respectivelor persoane orice facilități pentru obținerea vizelor necesare.

(2)   Statul membru în cauză eliberează membrilor familiei un prim permis de ședere pe o durată de cel puțin un an. Acest permis de ședere poate fi reînnoit.”

10

Articolul 15 din directiva menționată prevede:

„(1)   Cel târziu la cinci ani de rezidență și în măsura în care membrii familiei nu au primit un permis de ședere pentru alte motive decât reîntregirea familiei, soțul sau partenerul necăsătorit și copilul devenit major au dreptul, dacă este nevoie, la cerere, la un permis de ședere autonom, independent de cel al susținătorului reîntregirii.

În cazul ruperii legăturii de familie, statele membre pot limita acordarea permisului de ședere menționat în primul paragraf la soțul sau partenerul necăsătorit.

(2)   Statele membre pot acorda un permis de ședere autonom copiilor majori și rudelor în linie ascendentă directă prevăzuți la articolul 4 alineatul (2).

[…]

(4)   Condițiile privind acordarea și valabilitatea permisului de ședere autonom sunt prevăzute de dreptul intern.”

11

Articolul 16 alineatul (1) din aceeași directivă este formulat după cum urmează:

„Statele membre pot respinge o cerere de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei sau, după caz, pot retrage permisul de ședere al unui membru al familiei sau pot refuza reînnoirea acestuia în unul dintre următoarele cazuri:

[…]”

12

Potrivit articolului 17 din Directiva 2003/86:

„Statele membre țin seama în mod adecvat de natura și soliditatea legăturilor de familie ale persoanei și de durata rezidenței sale în statul membru, precum și de existența unor legături familiale, culturale sau sociale cu țara de origine, în cazul respingerii unei cereri, al retragerii sau al refuzului de reînnoire al permisului de ședere, precum și în cazul luării unei măsuri de îndepărtare a susținătorului reîntregirii sau a membrilor familiei sale.”

13

Gesetz über den Aufenthalt, die Erwerbstätigkeit und die Integration von Ausländern im Bundesgebiet (Legea privind șederea, exercitarea unei activități remunerate și integrarea străinilor pe teritoriul federal) din 25 februarie 2008 (BGBl. 2008 I, p. 162), în versiunea aplicabilă cauzelor din litigiile principale (denumită în continuare „AufenthG”), prevede la articolul 6 alineatul (3):

„Pentru șederile pe termen lung, este necesară o viză pentru teritoriul federal german (viză națională) care trebuie eliberată înainte de intrarea pe acest teritoriu. Această viză este acordată în conformitate cu dispozițiile în vigoare privind permisul de ședere pe durată limitată, cartea albastră a UE, permisul pentru persoană transferată în cadrul aceleiași companii, cartea de rezidență permanentă și permisul de ședere pentru rezidenți pe termen lung în UE. […]”

14

Articolul 25 din această lege, intitulat „Ședere din motive umanitare”, prevede la alineatul (2):

„Permisul de ședere pe durată limitată se eliberează unui resortisant străin atunci când Bundesamt für Migration und Flüchtlinge [Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați] i‑a acordat acestuia statutul de refugiat în sensul articolului 3 alineatul (1) din Legea germană privind azilul (Asylgesetz) sau statutul conferit prin protecția subsidiară în sensul articolului 4 alineatul (1) din Legea germană privind azilul. […]”

15

Articolul 36 din AufenthG, intitulat „Reîntregirea familiei cu părinții și cu ceilalți membri de familie”, prevede:

„(1)   Prin derogare de la articolul 5 alineatul (1) punctul 1 și de la articolul 29 alineatul (1) punctul 2, se eliberează un permis de ședere pe durată limitată părinților unui străin minor care deține un permis de ședere pe durată limitată în temeiul articolului 23 alineatul (4), al articolului 25 alineatul (1) sau al articolului 25 alineatul (2) prima teză prima ipoteză, un permis de ședere permanentă în conformitate cu articolul 26 alineatul (3) sau un permis de ședere permanentă în conformitate cu articolul 26 alineatul (4) după eliberarea unui permis de ședere cu durată limitată în temeiul articolului 25 alineatul (2) prima teză a doua ipoteză, dacă pe teritoriul federal nu locuiește niciun părinte căruia îi este încredințat minorul.

(2)   Se poate elibera un permis de ședere celorlalți membri ai familiei unui străin, în scopul reîntregirii familiei, dacă acest lucru este necesar pentru evitarea unor dificultăți excesive. Membrilor de familie majori li se aplică prin analogie articolul 30 alineatul (3) și articolul 31, iar membrilor de familie minori li se aplică prin analogie articolul 34.”

16

SW, precum și BL și BC, resortisanți sirieni, solicită eliberarea unei vize naționale de reîntregire a familiei cu fiii acestora, care au obținut statutul de refugiat.

17

Fiul lui SW, precum și cel al lui BL și BC, născuți la 18 ianuarie 1999 și, respectiv, la 1 ianuarie 1999, au intrat pe teritoriul Republicii Federale Germania în cursul anului 2015. Ca urmare a cererilor de azil depuse la 10 decembrie 2015 și, respectiv, la 5 octombrie 2015, Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați le‑a acordat statutul de refugiat la 15 iulie 2016 și, respectiv, la 10 decembrie 2015. La 15 august 2016 și, respectiv, la 26 mai 2016, autoritatea competentă în materie de străini le‑a acordat un permis de ședere cu durata limitată la trei ani.

18

La 4 octombrie 2016 și, respectiv, la 9 noiembrie 2016, SW, precum și BL și BC au solicitat Ambasadei Republicii Federale Germania la Beirut eliberarea unor vize naționale în scopul reîntregirii familiei cu fiii lor, atât pentru ei înșiși, cât și pentru alți copii, frații și surorile fiilor lor care locuiesc pe teritoriul german. După cum reiese din decizia de trimitere în cauza C‑355/20, prin e‑mailul din 29 ianuarie 2016, fiii lui BL și BC prezentaseră deja la aceeași ambasadă o cerere de reîntregire a familiei cu părinții lor.

19

Prin deciziile din 2 martie 2017 și 28 martie 2017, ambasada a respins aceste cereri de eliberare a unor vize pentru motivul că fiul lui SW, precum și cel al lui BL și BC au devenit între timp majori la 18 ianuarie 2017 și, respectiv, la 1 ianuarie 2017.

20

Prin hotărârile din 1 februarie 2019 și 30 ianuarie 2019, Verwaltungsgericht Berlin (Tribunalul Administrativ din Berlin, Germania) a dispus ca Republica Federală Germania să îi elibereze lui SW, precum și lui BL și BC vize naționale în scopul reîntregirii familiei, în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 6 alineatul (3) a doua teză și ale articolului 36 alineatul (1) din AufenthG, pentru motivul că fiii lor, în conformitate cu jurisprudența stabilită de Curte, în special Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), trebuiau să fie considerați minori.

21

Republica Federală Germania a formulat recurs împotriva hotărârilor pronunțate de Verwaltungsgericht Berlin la Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania), invocând încălcarea articolului 36 alineatul (1) din AufenthG. Aceasta susține în esență că, potrivit jurisprudenței Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală), la data relevantă a pronunțării deciziei ultimei instanțe de fond, fiul lui SW și cel al lui BL și BC nu erau refugiați minori. Potrivit acesteia, jurisprudența derivată din Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S (C‑550/16, EU:C:2018:248), nu poate fi transpusă în speță, întrucât, în cauza în care a fost pronunțată această hotărâre, a fost adoptată o decizie definitivă numai în ceea ce privește respectarea cerinței privind calitatea de minor a refugiatului în cauză, menționată la articolul 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 coroborat cu articolul 2 litera (f) din aceasta. Republica Federală Germania afirmă că, în cauza menționată, nu s‑a statuat cu privire la aspectul dacă părinților unui refugiat devenit major ar trebui să li se elibereze o viză de intrare și de ședere chiar și în cazul în care, în temeiul dreptului național, aceștia nu beneficiază de un drept de ședere independent de refugiatul minor, fiind obligați să părăsească imediat teritoriul statului membru în cauză.

22

Potrivit instanței de trimitere, în temeiul dreptului național, atât SW, cât și BL și BC nu au dreptul la eliberarea unei vize în scopul reîntregirii familiei cu fiii acestora.

23

În special, această instanță consideră că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 36 alineatul (1) din AufenthG. Într‑adevăr, potrivit jurisprudenței consacrate a Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală), părinții unui refugiat minor au dreptul la reîntregirea familiei cu acesta în temeiul acestei dispoziții numai în cazul în care copilul este încă minor în momentul adoptării deciziei administrative sau a instanței de fond cu privire la cererea de reîntregire a familiei. În această privință, reîntregirea familiei cu părinții s‑ar deosebi de reîntregirea familiei cu copiii, care nu este limitată în timp, întrucât permisul de ședere cu durată limitată eliberat unui copil devine, la vârsta majoratului său, un drept de ședere autonom, independent de reîntregirea familiei. În schimb, dreptul german nu acordă părinților unui refugiat minor care au beneficiat de reîntregirea familiei cu acesta un astfel de drept de ședere autonom la împlinirea vârstei majoratului de către copilul în cauză, întrucât legiuitorul național nu a utilizat abilitarea facultativă prevăzută în acest sens la articolul 15 alineatul (2) din Directiva 2003/86.

24

În plus, această instanță ridică întrebări cu privire la criteriile în funcție de care trebuie să aprecieze dacă este îndeplinită cerința unei relații de familie efective, de care articolul 16 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată condiționează dreptul la reîntregirea familiei.

25

În aceste condiții, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, care sunt formulate în termeni identici în cauzele C‑273/20 și C‑355/20:

26

Prin decizia din 3 august 2020, președintele Curții a solicitat instanței de trimitere în cauza C‑273/20 să precizeze dacă dorește să își mențină cererea de decizie preliminară în lumina Hotărârii din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor) (C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577). Prin decizia din 20 august 2020, primită la grefa Curții la 27 august 2020, instanța menționată a informat Curtea că dorește să mențină această cerere în măsura în care consideră că această hotărâre nu răspunde în mod suficient la întrebările ridicate în prezenta cauză, precizând că poziția sa se aplică și în ceea ce privește cererea de decizie preliminară în cauza C‑355/20.

27

Prin decizia președintelui Curții din 10 septembrie 2020, cauzele C‑273/20 și C‑355/20 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

28

Prin intermediul primei părți a primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că, în cazul reîntregirii familiei cu părinții a unui refugiat minor neînsoțit, în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă coroborat cu articolul 2 litera (f) din aceasta, faptul că respectivul refugiat este încă minor la data deciziei privind cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei depusă de părinții susținătorului reîntregirii constituie o „condiție” în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (a), a cărei nerespectare permite statelor membre să respingă o astfel de cerere. Această instanță solicită de asemenea să se stabilească dacă dispozițiile menționate trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, într‑un astfel de caz, dreptul de ședere al părinților în cauză încetează de îndată ce copilul împlinește vârsta majoratului.

29

În această privință, trebuie subliniat de la bun început că, astfel cum s‑a amintit la punctele 17-19 din prezenta hotărâre, la 15 iulie 2016 și, respectiv, la 10 decembrie 2015, autoritățile germane au acordat statutul de refugiat fiului lui SW, precum și celui al lui BL și BC. La 4 octombrie 2016, și anume în termen de trei luni de la recunoașterea statutului de refugiat al copilului său, SW a introdus o cerere de viză națională în scopul reîntregirii familiei cu fiul său, în timp ce acesta era încă minor. În mod similar, în ceea ce îi privește pe BL și BC, chiar dacă cererea lor de viză națională a fost depusă abia la 9 noiembrie 2016, potrivit explicațiilor instanței de trimitere, cererea de reîntregire a familiei a fost formulată de fiul acestora încă din 29 ianuarie 2016, și anume în termen de trei luni de la recunoașterea statutului de refugiat al fiului lor minor. Aceste cereri au fost respinse abia prin deciziile din 2 martie 2017 și 28 martie 2017 pentru motivul că fiul lui SW, precum și cel al lui BL și BC au devenit între timp majori la 18 ianuarie 2017 și, respectiv, la 1 ianuarie 2017.

30

Pentru a răspunde la prima parte a primei întrebări, este necesar să reamintim că Directiva 2003/86 are ca obiectiv, în temeiul articolului 1 din aceasta, stabilirea condițiilor în care se exercită dreptul la reîntregirea familiei pe care îl au resortisanții țărilor terțe care au reședința în mod legal pe teritoriul statelor membre.

31

În această privință, rezultă din considerentul (8) al directivei respective că aceasta prevede condiții mai favorabile pentru exercitarea dreptului refugiaților la reîntregirea familiei, întrucât situația acestora necesită o atenție deosebită ca urmare a motivelor care i‑au constrâns să își părăsească țara și care îi împiedică să ducă o viață în familie normală în țara lor.

32

Una dintre aceste condiții mai favorabile privește reîntregirea familiei cu rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă ale refugiatului. Într‑adevăr, astfel cum a constatat deja Curtea, în timp ce, în temeiul articolului 4 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2003/86, posibilitatea unei astfel de reîntregiri este, în principiu, lăsată la discreția fiecărui stat membru și supusă în special condiției ca rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă să se afle în întreținerea susținătorului reîntregirii și să nu beneficieze de sprijinul familial necesar în țara de origine, articolul 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă prevede, prin excepție de la acest principiu, că rudele de gradul întâi pe linie ascendentă directă au dreptul la o astfel de reîntregire cu refugiatul minor neînsoțit, drept care nu este supus unei marje de apreciere din partea statelor membre și nici condițiilor stabilite la articolul 4 alineatul (2) litera (a) menționat (Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctele 33 și 34).

33

În această privință, noțiunea de „minor neînsoțit”, care, în cadrul Directivei 2003/86, este utilizată numai la articolul 10 alineatul (3) litera (a), este definită la articolul 2 partea introductivă și litera (f) din această directivă. Chiar dacă această din urmă dispoziție prevede că prin „minor neînsoțit” se înțelege orice resortisant al unei țări terțe sau apatrid care, printre altele, are vârsta sub 18 ani, aceasta nu precizează momentul de referință pentru a aprecia dacă această condiție este îndeplinită și nici nu face trimitere, în acest sens, la dreptul statelor membre, întrucât Curtea a statuat deja în aceste împrejurări că nu poate fi acordată nicio marjă de apreciere statelor membre în ceea ce privește stabilirea momentului de referință pentru a aprecia vârsta unui refugiat minor neînsoțit în sensul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctele 39-45).

34

În plus, trebuie amintit că, în conformitate atât cu cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și cu cea a principiului egalității, o dispoziție a acestui drept care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama în special de contextul dispoziției și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctele 29 și 30, precum și jurisprudența citată].

35

În această privință, trebuie amintit că obiectivul urmărit de Directiva 2003/86 este favorizarea reîntregirii familiei și că această directivă urmărește, în plus, să acorde o protecție resortisanților unor țări terțe, în special minorilor [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 25 și jurisprudența citată].

36

În plus, în temeiul articolului 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), atunci când pun în aplicare dreptul Uniunii, statele membre respectă drepturile și principiile și promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuțiile pe care le au în acest sens și cu respectarea limitelor competențelor conferite Uniunii de tratate.

37

În această privință, trebuie amintit că statele membre, în special instanțele acestora, au nu numai obligația de a interpreta dreptul lor național într‑un mod conform dreptului Uniunii, ci și de a se asigura că nu se întemeiază pe o interpretare a unui text de drept derivat ce ar intra în conflict cu drepturile fundamentale protejate de ordinea juridică a Uniunii [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 33, precum și jurisprudența citată].

38

În special, articolul 7 din cartă recunoaște dreptul la respectarea vieții private sau de familie. Acest articol 7 trebuie să fie interpretat prin coroborare cu obligația de a lua în considerare interesul superior al copilului, recunoscut la articolul 24 alineatul (2) din cartă, și ținând seama de nevoia copilului de a întreține cu regularitate relații personale cu ambii părinți, menționată la articolul 24 alineatul (3) din aceasta [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 34, precum și jurisprudența citată].

39

În consecință, dispozițiile Directivei 2003/86 trebuie interpretate și aplicate în lumina articolului 7 și a articolului 24 alineatele (2) și (3) din cartă, astfel cum reiese, de altfel, din cuprinsul considerentului (2) și al articolului 5 alineatul (5) din această directivă, care impun statelor membre să examineze cererile de reîntregire a familiei în interesul copiilor vizați și acordând atenția cuvenită favorizării vieții de familie [Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 35 și jurisprudența citată].

40

În prezentele cauze, rezultă din cererile de decizie preliminară că dreptul german impune ca minorul refugiat neînsoțit să aibă mai puțin de 18 ani nu doar în momentul în care ruda de gradul întâi pe linie ascendentă depune cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei, ci și la data la care autoritățile naționale competente sau instanțele naționale eventual implicate se pronunță asupra unei astfel de cereri.

41

Or, Curtea a statuat deja că articolul 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (a) din aceasta trebuie interpretat în sensul că trebuie să fie calificat drept „minor”, în sensul acestei dispoziții, un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid cu vârsta sub 18 ani la momentul intrării sale pe teritoriul unui stat membru și al depunerii cererii sale de azil în acest stat, dar care, în cursul procedurii de azil, împlinește vârsta majoratului și căruia i se recunoaște, ulterior, statutul de refugiat (Hotărârea din 12 aprilie 2018, A și S, C‑550/16, EU:C:2018:248, punctul 64).

42

În acest context, este necesar să se constate, în primul rând, că, în conformitate cu o jurisprudență constantă, reținerea datei la care autoritatea competentă a statului membru în cauză soluționează cererea de intrare și de ședere pe teritoriul acestui stat în scopul reîntregirii familiei ca fiind cea care trebuie să fie avută în vedere pentru a aprecia vârsta solicitantului sau, după caz, a susținătorului reîntregirii, în scopul aplicării articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 nu ar fi conformă nici cu obiectivele urmărite de această directivă, nici cu cerințele care decurg din articolul 7 din cartă, privind respectarea vieții de familie, și din articolul 24 alineatul (2) din cartă, întrucât această din urmă dispoziție impune ca, în toate acțiunile referitoare la copii, în special cele efectuate de statele membre la aplicarea directivei menționate, interesul superior al copilului să fie considerat primordial [a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 36].

43

În fapt, autoritățile și instanțele naționale competente nu ar fi încurajate să examineze cu prioritate cererile depuse de părinții unor minori cu urgența necesară pentru a ține seama de vulnerabilitatea acestor minori și ar putea să acționeze astfel încât să pună în pericol dreptul la viața de familie atât al unui părinte cu copilul său minor, cât și al acestuia din urmă cu un membru al familiei sale [a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 septembrie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Membru de familie), C‑768/19, EU:C:2021:709, punctul 40 și jurisprudența citată].

44

În al doilea rând, o astfel de interpretare nu ar permite nici să se garanteze, în conformitate cu principiile egalității de tratament și securității juridice, un tratament identic și previzibil pentru toți solicitanții care se află din punct de vedere cronologic în aceeași situație, întrucât aceasta ar condiționa succesul cererii de reîntregire a familiei în principal de circumstanțe imputabile administrației sau instanțelor naționale, în special celeritatea mai mare sau mai mică cu care este examinată cererea sau se soluționează o acțiune îndreptată împotriva unei decizii de respingere a unei astfel de cereri, iar nu de circumstanțe imputabile solicitantului [a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 42, precum și jurisprudența citată].

45

În plus, întrucât ar avea ca efect să condiționeze dreptul la reîntregirea familiei de împrejurări aleatorii și imprevizibile, imputabile în întregime autorităților și instanțelor naționale competente ale statului membru în cauză, interpretarea menționată ar putea conduce la diferențe importante în examinarea cererilor de reîntregire a familiei între statele membre și în cadrul aceluiași stat membru [a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 43].

46

În aceste condiții, trebuie să se considere că, în cazul reîntregirii familiei cu părinții a unui refugiat minor neînsoțit, în sensul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2003/86 coroborat cu articolul 2 litera (f) din aceasta, data deciziei privind cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei depusă de părinții susținătorului reîntregirii nu este determinantă pentru a aprecia calitatea de minor a refugiatului în cauză.

47

În consecință, faptul că refugiatul este încă minor la această dată nu poate constitui o „condiție” în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (a) din această directivă, a cărei nerespectare permite statelor membre să respingă o astfel de cerere, întrucât aceasta ar contraveni interpretării date de Curte articolului 2 partea introductivă și litera (f) din Directiva 2003/86 coroborat cu articolul 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă, amintite la punctul 41.

48

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum a statuat deja Curtea, vârsta solicitantului sau, după caz, a susținătorului reîntregirii nu poate fi considerată o condiție materială pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei, în sensul considerentului (6) și al articolului 1 din Directiva 2003/86, similară celor prevăzute în special în cadrul capitolului IV din această directivă, menționate la articolul 16 alineatul (1) litera (a) din aceasta. Astfel, contrar acestora din urmă, condiția de vârstă reprezintă chiar o condiție de admisibilitate a cererii de reîntregire a familiei, a cărei evoluție este sigură și previzibilă, și care astfel nu poate fi apreciată decât la data depunerii acestei cereri [a se vedea prin analogie Hotărârea din 16 iulie 2020, État belge (Reîntregirea familiei – Copil minor), C‑133/19, C‑136/19 și C‑137/19, EU:C:2020:577, punctul 46].

49

Rezultă că articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/86 se opune unei reglementări naționale care impune, în cazul reîntregirii familiei cu părinții a unui refugiat minor neînsoțit, în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă coroborat cu articolul 2 litera (f) din aceasta, ca respectivul refugiat să fie încă minor la data adoptării deciziei privind cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei depusă de părinții susținătorului reîntregirii.

50

În ceea ce privește întrebarea dacă este permisă limitarea dreptului de ședere al părinților în cauză la perioada în care susținătorul reîntregirii este minor, trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2003/86 coroborat cu alineatul (1) al acestui articol, statele membre sunt obligate, de îndată ce cererea de reîntregire a familiei este acceptată, să elibereze membrilor familiei un prim permis de ședere pe o durată de cel puțin un an.

51

Din această dispoziție rezultă că, chiar și în ipoteza în care reîntregirea familiei a fost solicitată de părinții unui refugiat minor care a împlinit între timp vârsta majoratului, acestor părinți trebuie să li se elibereze, în cazul în care cererea lor este acceptată, un permis de ședere valabil cel puțin un an, fără ca împrejurarea că respectivul copil, beneficiar al statutului de refugiat, a împlinit vârsta majoratului să poată conduce la o reducere a duratei unui astfel de permis de ședere [a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 septembrie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Membru de familie), C‑768/19, EU:C:2021:709, punctul 63]. Prin urmare, acordarea, în astfel de împrejurări, a unui drept de ședere părinților numai atât timp cât copilul respectiv este efectiv minor este contrară acestei dispoziții.

52

Având în vedere considerațiile menționate anterior, trebuie să se răspundă la prima parte a primei întrebări că articolul 16 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că, în cazul reîntregirii familiei cu părinții a unui refugiat minor neînsoțit, în temeiul articolului 10 alineatul (3) litera (a) din această directivă coroborat cu articolul 2 litera (f) din aceasta, faptul că respectivul refugiat este încă minor la data adoptării deciziei privind cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei depusă de părinții susținătorului reîntregirii nu constituie o „condiție” în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (a), a cărei nerespectare permite statelor membre să respingă o astfel de cerere. În plus, aceste dispoziții, citite în lumina articolului 13 alineatul (2) din directiva menționată, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, într‑un astfel de caz, dreptul de ședere al părinților în cauză încetează de îndată ce copilul împlinește vârsta majoratului.

53

Având în vedere răspunsul la prima parte a primei întrebări, nu este necesar să se răspundă la cea de a doua parte a acestei întrebări, aceasta fiind adresată de instanța de trimitere numai în cazul unui răspuns afirmativ la prima parte a întrebării menționate.

54

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere urmărește în esență să afle care sunt condițiile necesare pentru a considera că există o relație de familie efectivă, în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86, în cazul reîntregirii familiei cu un părinte a unui copil minor care a obținut statutul de refugiat, atunci când respectivul copil a devenit major înainte de adoptarea deciziei privind cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei depusă de acest părinte.

55

În special, instanța de trimitere solicită Curții să precizeze dacă, în acest scop, este suficientă descendența directă de gradul întâi sau dacă este necesară de asemenea o viață de familie efectivă și, în caz afirmativ, care trebuie să fie intensitatea acesteia. De asemenea, instanța solicită să se stabilească dacă reîntregirea familiei presupune ca, după intrarea părintelui pe teritoriul statului membru în cauză, viața de familie să fie reluată în acest din urmă stat.

56

În această privință, este important să se amintească faptul că articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 permite statelor membre să respingă o cerere de reîntregire a familiei, să retragă permisul de ședere acordat pe această bază sau să refuze reînnoirea acestuia atunci când susținătorul reîntregirii și membrii familiei sale nu au sau nu mai au o relație conjugală sau o relație de familie efectivă. Totuși, această dispoziție nu stabilește criterii care să permită evaluarea existenței unor astfel de legături familiale efective și nici nu impune vreo cerință specifică privind intensitatea relațiilor de familie în cauză. În plus, aceasta nu face referire, în acest sens, nici la dreptul statelor membre.

57

Astfel cum s‑a amintit la punctul 34 din prezenta hotărâre, în conformitate atât cu cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și cu cea a principiului egalității, o dispoziție a acestui drept care nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama în special de contextul prevederii și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză.

58

Or, trebuie remarcat faptul că Directiva 2003/86, în conformitate cu considerentul (6) al acesteia, urmărește să asigure protecția familiei, precum și menținerea sau crearea unei vieți de familie prin intermediul reîntregirii familiei. În plus, în conformitate cu considerentul (4) al acestei directive, reîntregirea familiei este o modalitate necesară pentru a face posibilă viața în familie și contribuie la crearea unei stabilități socioculturale.

59

Totodată, după cum s‑a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, măsurile privind reîntregirea familiei, inclusiv cele prevăzute la articolul 16 din această directivă, trebuie să respecte drepturile fundamentale, în special dreptul la respectarea vieții private și de familie garantat de articolul 7 și articolul 24 alineatele (2) și (3) din cartă, care impun statelor membre să examineze cererile de reîntregire a familiei în interesul copiilor vizați și acordând atenția cuvenită favorizării vieții de familie.

60

De asemenea, este important de amintit că, în conformitate cu considerentul (8) al Directivei 2003/86, o atenție deosebită ar trebui acordată situației refugiaților, ca urmare a motivelor care i‑au constrâns să își părăsească țara și care îi împiedică să ducă o viață în familie normală în țara lor. Pentru acest motiv, directiva prevede condiții mai favorabile pentru refugiați și rudele de gradul întâi pe linie ascendentă ale acestora în ceea ce privește exercitarea dreptului lor la reîntregirea familiei.

61

În sfârșit, aprecierea condițiilor necesare pentru a considera că există o viață de familie efectivă, în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86, necesită o apreciere de la caz la caz, astfel cum reiese de altfel de la articolul 17 din această directivă, prin utilizarea tuturor elementelor relevante din fiecare caz și în lumina obiectivelor urmărite de directiva menționată.

62

În acest scop, simpla descendență directă de gradul întâi nu este suficientă pentru a stabili o relație de familie efectivă. Într‑adevăr, deși dispozițiile relevante ale Directivei 2003/86 și ale cartei protejează dreptul la o viață de familie și promovează menținerea acesteia, ele lasă, cu condiția ca persoanele în cauză să continue să ducă o viață de familie efectivă, la latitudinea titularilor acestui drept decizia cu privire la modalitățile potrivit cărora doresc să își ducă viața de familie și nu impun în special nicio cerință în ceea ce privește intensitatea relației lor de familie [a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 septembrie 2021, Bundesrepublik Deutschland (Membru de familie), C‑768/19, EU:C:2021:709, punctul 58].

63

În prezentele cauze, pe de o parte, este cert că copilul lui SW, precum și cel al lui BL și BC erau încă minori în momentul în care au fost constrânși să își părăsească țara de origine și că, prin urmare, aceștia constituiau, împreună cu părinții, o familie nucleară, după cum este menționată în considerentul (9) al Directivei 2003/86, care, potrivit aceluiași considerent, este „în orice caz” vizată de reîntregirea familiei. Or, sub rezerva verificării de către instanța națională, nimic nu pare să indice faptul că persoanele în cauză nu au menținut o viață de familie efectivă în perioada care a precedat plecarea copiilor lor.

64

Pe de altă parte, trebuie să se țină seama de faptul că, în prezentele cauze, SW, precum și BL și BC și copilul acestora nu au putut să ducă o viață de familie veritabilă în perioada separării lor survenite în particular din cauza situației speciale de refugiat a copilului, această unică împrejurare neputând, în consecință, să constituie ca atare un temei pentru a se constata lipsa unei relații de familie efective în sensul articolului 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86. De asemenea, nu se poate presupune nici faptul că relația de familie dintre un părinte și un copil încetează în întregime imediat ce copilul minor împlinește vârsta majoratului.

65

În aceste condiții, existența unei vieți de familie efective presupune demonstrarea caracterului real al legăturilor de familie sau a voinței de a stabili sau de a menține asemenea legături.

66

Astfel, faptul că persoanele în cauză intenționează să se viziteze ocazional, în măsura în care este posibil, și să aibă contacte regulate de orice fel, ținând seama în special de împrejurările materiale caracteristice situației persoanelor respective, inclusiv de vârsta copilului, poate fi suficient pentru a considera că aceste persoane își reconstruiesc relații personale și afective și pentru a atesta existența unei relații de familie efective.

67

În plus, astfel cum a statuat de asemenea Curtea, nu se poate solicita nici ca copilul susținător al reîntregirii și părintele său să își acorde reciproc un sprijin financiar, întrucât probabil ca aceștia să nu dispună de mijloacele materiale pentru a face acest lucru [a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 august 2022, Bundesrepublik Deutschland (Reîntregirea familiei cu un copil devenit major), C‑279/20, EU:C:2022:XXX, punctul 68].

68

Având în vedere toate considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la cea de a doua întrebare că articolul 16 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că, pentru a considera că există o relație de familie efectivă în sensul acestei dispoziții în cazul reîntregirii familiei cu un părinte a unui copil minor care a obținut statutul de refugiat, atunci când respectivul copil a devenit major înainte de adoptarea deciziei privind cererea de intrare și de ședere în scopul reîntregirii familiei depusă de părintele respectiv, nu este suficientă numai rudenia de gradul întâi pe linie ascendentă. Nu este necesar însă ca acest copil, susținător al reîntregirii, și părintele respectiv să coabiteze în aceeași gospodărie sau să locuiască sub același acoperiș pentru ca părintele menționat să beneficieze de reîntregirea familiei. Vizitele ocazionale, în măsura în care sunt posibile, și contactele regulate de orice fel pot fi suficiente pentru a considera că aceste persoane își reconstruiesc relații personale și afective și pentru a atesta existența unei relații de familie efective. În plus, nu se poate solicita nici ca copilul susținător al reîntregirii și părintele în cauză să își acorde sprijin financiar reciproc.

69

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit în fața instanței de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații în fața Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) hotărăște: