–

pentru SC Avio Lucos SRL, de M. Gornoviceanu, avocată;

–

pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Dolj, de N. S. Răducan, în calitate de agent;

–

pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Aparat Central, de A. Pintea, în calitate de agent;

–

pentru guvernul român, de E. Gane și A. Rotăreanu, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul ceh, de M. Smolek, J. Pavliš și J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Sauka și A. Biolan, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea, pe de o parte, a articolului 4 alineatul (1) literele (a) și (c) și alineatul (2) litera (b), precum și a articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin care intră în domeniul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului (JO 2013, L 347, p. 608, rectificare în JO 2016, L 130, p. 7) și, pe de altă parte, a articolului 60 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549, rectificare în JO 2016, L 130, p. 6).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC Avio Lucos SRL, pe de o parte, și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul județean Dolj (România) și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Aparat Central (România) (denumite în continuare împreună „APIA”), pe de altă parte, în legătură cu o decizie a APIA prin care a fost respinsă cererea de plată a Avio Lucos în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pentru anul 2015.

3

Potrivit articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 (JO 2003, L 270, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 177), intitulat „Limitarea plăților”:

„Fără să aducă atingere dispozițiilor speciale care pot figura în unul sau altul dintre regimurile de ajutor, nu se face nicio plată în favoarea persoanelor despre care s‑a stabilit că au creat în mod artificial condițiile impuse pentru acordarea unor astfel de plăți, obținând astfel un avantaj neconform cu obiectivele schemelor de sprijin în cauză.”

4

Articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013, intitulat „Clauza de eludare”, prevede:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s‑a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile cerute în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective.”

5

Considerentul (3) al Regulamentului nr. 1307/2013 are următorul cuprins:

„Toate elementele de bază cu privire la plata sprijinului acordat de Uniune fermierilor ar trebui să fie incluse în prezentul regulament, care ar trebui de asemenea să stabilească condițiile de acces la plăți, care sunt legate inextricabil de respectivele elemente de bază.”

6

Articolul 4 din acest regulament, intitulat „Definiții și dispoziții conexe”, prevede:

„(1)   În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

(2)   Statele membre:

[…]

[…]

(3)   Pentru a asigura securitatea juridică, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 70, de stabilire:

[…]

[…]”

7

Articolul 9 din regulamentul menționat, intitulat „Fermierul activ”, prevede la alineatul (1):

„Nu se acordă plăți directe persoanelor fizice sau juridice sau grupurilor de persoane fizice sau juridice ale căror suprafețe agricole sunt în principal suprafețe menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare și care nu desfășoară pe suprafețele în cauză activitatea minimă definită de statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b).”

8

În conformitate cu articolul 74, Regulamentul nr. 1307/2013 se aplică de la 1 ianuarie 2015.

9

Considerentele (4) și (16) ale Regulamentului delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului nr. 1307/2013 și de modificare a anexei X la regulamentul menționat (JO 2014, L 181, p. 1) au următorul cuprins:

[…]

10

Articolul 5 din acest regulament delegat, intitulat „Cadru pentru activități minime pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare”, prevede:

„În sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din [Regulamentul nr. 1307/2013], activitatea minimă care urmează să fie stabilită de către statele membre pentru a fi efectuată pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare este cel puțin o activitate anuală care trebuie desfășurată de un fermier. Atunci când acest lucru este justificat din motive de protecție a mediului, statele membre pot decide să recunoască, de asemenea, activități desfășurate o dată la doi ani.”

11

Articolul 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 13 mai 2013) prevede:

„În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

[…]

12

Articolul 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, în versiunea în vigoare la 1 iulie 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 23 martie 2015) (denumită în continuare „OUG nr. 3/2015”), prevede:

„(1)   În sensul prezentei ordonanțe de urgență, următorii termeni se definesc astfel:

[…]

[…]

(2)   În sensul alineatului (1) litera f), expresia «activitate agricolă» înseamnă, după caz:

[…]

13

Articolul 7 alineatul (1) din această ordonanță prevede:

„Beneficiarii plăților sunt fermierii activi persoane fizice și/sau persoane juridice care desfășoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale, potrivit legislației în vigoare. […]”

14

Articolul 8 din ordonanța menționată are următorul cuprins:

„(1)   Pentru a beneficia de plățile directe […], fermierii trebuie:

[…]

[…]

[…]

(6)   Documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol și deținerea efectivelor de animale se stabilesc prin ordin al [ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale] și se prezintă, după caz, de către toți solicitanții la depunerea cererilor unice de plată. Suprafețele sau efectivele de animale pentru care nu se prezintă aceste documente sunt neeligibile la plată.”

15

Articolul 2 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619 din 6 aprilie 2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la articolul 1 alineatele (2) și (3) din [OUG nr. 3/2015], precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, în versiunea în vigoare la 1 iulie 2015, (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015) (denumit în continuare „Ordinul nr. 619/2015”), prevede:

„În sensul prezentului ordin, următorii termeni se definesc astfel:

[…]

[…]”

16

Articolul 7 alineatul (3) din acest ordin prevede:

„Utilizatorii de pajiști permanente, persoane fizice sau juridice de drept privat, altele decât cele menționate la alineatul (1) și [la] articolul 6 alineatul (1), care desfășoară cel puțin o activitate agricolă minimă pe pajiștile permanente aflate la dispoziția lor în condițiile legii, așa cum este definită la articolul 2 alineatul (2) litera d) din [OUG nr. 3/2015], în calitate de fermieri activi, prezintă, la depunerea cererii unice de plată la APIA, documentele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) și alineatul (2) litera a), litera b) punctul i), litera c) și [litera] d), precum și, după caz:

[…]”

17

Articolul 2.146 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011), referitor la împrumutul de folosință, prevede:

„Împrumutul de folosință este contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligația de a‑1 restitui după un anumit timp.”

18

Avio Lucos a depus la APIA o cerere de sprijin financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață pentru anul 2015, pentru o suprafață de 170,36 ha de pășune. În acest scop, ea a depus o serie de documente, printre care un contract de concesiune, încheiat la 28 ianuarie 2013 cu Consiliul Local al comunei Podari (România), referitor la o pășune situată în această comună, precum și contracte de împrumut de folosință, încheiate în luna aprilie 2015 între Avio Lucos și diverși proprietari de animale, în temeiul cărora aceste animale sunt utilizate pentru pășunat și contribuie astfel la activitatea agricolă declarată.

19

Prin decizia din 20 octombrie 2017, APIA a respins această cerere pentru motivul că Avio Lucos nu ar fi asigurat încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha pentru întreaga suprafață de pășune de 170,36 ha. Astfel, potrivit acestei agenții, pășunatul nu ar fi fost realizat de animalele societății Avio Lucos, ci de cele ale proprietarilor cu care aceasta încheiase un contract de împrumut de folosință. Avio Lucos a depus o plângere prealabilă împotriva acestei decizii, care a fost respinsă de APIA la 4 ianuarie 2018.

20

Avio Lucos a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la Tribunalul Dolj (România), care a respins‑o la 28 ianuarie 2018. În esență, această instanță a considerat, mai întâi, că contractul de concesiune fusese încheiat cu încălcarea dreptului național, deoarece, printre altele, Avio Lucos nu avea calitatea de crescător de animale la data încheierii acestui contract, iar încărcătura de 0,3 UVM/ha ar fi trebuit să fie îndeplinită la aceeași dată. Prin urmare, această societate nu ar fi avut dreptul legal de a deține în concesiune pajiștile în cauză, astfel încât cererea sa nu ar fi fost eligibilă la plată. În continuare, Avio Lucos ar fi creat condiții artificiale pentru obținerea sprijinului financiar, în pofida respectării formale a criteriilor prevăzute de reglementarea națională aplicabilă. În sfârșit, o interpretare extensivă a noțiunii de „crescător” de animale, precum cea propusă de Avio Lucos, ar fi în contradicție cu dreptul Uniunii, întrucât autoritățile naționale, atunci când refuză ajutorul solicitat, se pot baza exclusiv pe datele dintr‑un sistem național de identificare și înregistrare individuală a animalelor, fără a mai fi necesare alte verificări.

21

Avio Lucos a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere, Curtea de Apel Alba Iulia (România). În susținerea acțiunii formulate, ea arată printre altele că prin hotărârea menționată s‑a considerat în mod eronat că nu îndeplinea condiția referitoare la calitatea de crescător de animale.

22

Instanța de trimitere arată că, potrivit articolului 4 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1307/2013, intră în sfera noțiunii de „fermier”, printre altele, o persoană fizică sau juridică care desfășoară o „activitate agricolă”, care poate consta, potrivit articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din acest regulament, în efectuarea unei activități minime, definită de către statele membre, pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare. În ceea ce privește o astfel de activitate minimă, articolul 4 alineatul (2) din regulamentul menționat ar lăsa la latitudinea statelor membre posibilitatea de a o defini. Or, legiuitorul român ar fi prevăzut în această privință că activitatea agricolă trebuie să fie desfășurată cu animalele pe care fermierul însuși le exploatează, excluzând de la acordarea sprijinului financiar orice persoană juridică ce desfășoară o asemenea activitate prin intermediere, ceea ce, potrivit APIA, ar fi cazul Avio Lucos.

23

Această instanță consideră că nu este lipsit de incertitudine aspectul dacă articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul nr. 1307/2013 se opune unei astfel de reglementări naționale și, în cazul unui răspuns negativ, dacă aceeași dispoziție, precum și articolul 9 alineatul (1) din acest regulament permit să se considere că o persoană juridică care a încheiat un contract de concesiune și contracte de împrumut de folosință în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal intră sub incidența noțiunii de „fermier activ”. În plus, din moment ce Avio Lucos îndeplinea, din punct de vedere formal, criteriile de eligibilitate prevăzute de dreptul național, instanța menționată urmărește să afle dacă încheierea unui contract de concesiune și a unor contracte de împrumut de folosință precum cele în discuție în litigiul principal poate intra sub incidența noțiunii de „condiții create în mod artificial”, prevăzută la articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013.

24

În aceste condiții, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

25

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate (Hotărârea din 18 noiembrie 2021, A. S. A., C‑212/20, EU:C:2021:934, punctul 36 și jurisprudența citată).

26

În speță, este necesar să se arate mai întâi că, în pofida împrejurării că instanța de trimitere nu precizează dispozițiile din Regulamentul nr. 1307/2013 a căror interpretare o solicită, din motivarea deciziei de trimitere reiese că îndoielile acestei instanțe privesc în mod specific interpretarea articolului 4 din acest regulament, în special a alineatului (1) litera (c) punctul (iii), precum și a alineatului (2) litera (b) ale acestui articol.

27

În continuare, astfel cum a subliniat guvernul român în observațiile sale scrise, expresia „suprafețele agricole menținute în mod obișnuit”, care figurează în textul primei întrebări, este folosită la articolul 2 alineatul (2) litera d) din OUG nr. 3/2015, care, potrivit acestui guvern, corespunde în esență expresiei „suprafețele agricole menținute în mod natural” prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) și alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013.

28

În sfârșit, ca răspuns la o cerere de lămuriri a Curții, instanța de trimitere a precizat că expresia „animalele pe care fermierul le exploatează”, utilizată de asemenea în textul primei întrebări și care figurează la articolul 2 alineatul (2) litera d) din OUG nr. 3/2015, nu este definită în dreptul național. Această expresie s‑ar suprapune însă atât cu noțiunea de „deținere” de animale, prevăzută la articolul 8 alineatul (6) din OUG nr. 3/2015, cât și cu cea de „deținător de animale”, prevăzută la articolul 2 litera m) din Ordinul nr. 619/2015.

29

În aceste condiții, este necesar să se considere că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) și alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede că activitatea minimă pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, prevăzută de aceste dispoziții, trebuie să fie efectuată de fermier cu animalele pe care le deține el însuși.

30

De la bun început, trebuie arătat că articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din Regulamentul nr. 1307/2013 definește noțiunea de „activitate agricolă” printre altele ca efectuarea unei activități minime, definită de către statele membre, pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare. În plus, alineatul (2) litera (b) al acestui articol precizează că statele membre „definesc activitatea minimă care trebuie desfășurată pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, în conformitate cu alineatul (1) litera (c) punctul (iii)”.

31

Astfel cum reiese cu claritate din modul lor de redactare, aceste dispoziții acordă statelor membre o marjă de apreciere pentru a defini tipul de activitate minimă care trebuie desfășurată printre altele pe suprafețele agricole în mod natural adecvate pentru pășunat.

32

În ceea ce privește aspectul dacă această marjă de apreciere include posibilitatea statelor membre de a prevedea în legislațiile lor interne respective o condiție potrivit căreia această activitate minimă trebuie să fie desfășurată de fermier cu animalele pe care le deține, trebuie arătat că articolul 4 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede că, pentru a asigura securitatea juridică, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, de stabilire a cadrului în care statele membre definesc activitatea minimă menționată.

33

Regulamentul delegat nr. 639/2014, adoptat în acest scop, deși enunță în considerentul (4) că, atunci când adoptă măsuri de implementare a dreptului Uniunii, statele membre ar trebui să își exercite puterea de decizie respectând anumite principii, inclusiv, în special, principiul nediscriminării, se limitează totuși în această privință să prevadă, în dispozițiile referitoare la definițiile care figurează în Regulamentul nr. 1307/2013, în special la articolul 5, care delimitează cadrul prevăzut la punctul anterior, că, „în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din [Regulamentul nr. 1307/2013], activitatea minimă care urmează să fie stabilită de către statele membre pentru a fi efectuată pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare este cel puțin o activitate anuală care trebuie desfășurată de un fermier”, statele membre putând decide să recunoască de asemenea activități desfășurate o dată la doi ani, atunci când acest lucru este justificat din motive de protecție a mediului.

34

Rezultă, pe de o parte, că activitatea minimă trebuie, în principiu, să fie efectuată pe aceste suprafețe agricole cel puțin o dată pe an. Pe de altă parte, această activitate minimă trebuie să fie efectuată „de fermier”.

35

În această privință, articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1307/2013, care definește noțiunea de „fermier”, nu precizează natura dreptului pe care acesta din urmă trebuie să îl aibă asupra animalelor cu care asigură, dacă este cazul, pășunatul pe astfel de suprafețe agricole.

36

Această dispoziție indică totuși, în esență, că un fermier este o persoană a cărei exploatație se situează în domeniul de aplicare teritorială al tratatelor și care desfășoară o activitate agricolă. Or, noțiunea de „exploatație”, definită la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, cuprinde ansamblul unităților de producție „gestionate” de un fermier care sunt situate pe teritoriul aceluiași stat membru. Astfel, trebuie să se concluzioneze că unitățile de producție gestionate de fermierul în cauză includ animalele care sunt utilizate pentru pășunat, cu condiția ca acesta să dețină asupra animalelor respective o putere de dispoziție suficientă pentru a‑și desfășura activitatea agricolă, aspect a cărui apreciere revine instanței naționale competente, luând în considerare toate împrejurările speței (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim, C‑61/09, EU:C:2010:606, punctele 61 și 62, precum și Hotărârea din 2 iulie 2015, Demmer, C‑684/13, EU:C:2015:439, punctul 58).

37

O asemenea interpretare este confirmată de considerentul (16) al Regulamentului delegat nr. 639/2014, care enunță în esență că drepturile la plată trebuie alocate persoanei care deține puterea de luare a deciziilor, care se bucură de beneficii și care își asumă riscurile financiare în ceea ce privește activitatea agricolă pe terenul pentru care se solicită alocarea.

38

În speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 28 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere a subliniat în esență că „deținătorul de animale”, în sensul articolului 2 litera m) din Ordinul nr. 619/2015, este fie persoana care are în posesie permanentă animale, în calitate de proprietar de animale și/sau de proprietar de exploatație, fie cea care are în posesie temporară animale, pe baza unui contract încheiat în condițiile legislației naționale în vigoare, în calitate de persoană căreia i s‑a încredințat îngrijirea lor pe întreaga perioadă a anului de cerere.

39

În observațiile sale scrise, APIA a precizat, cu privire la acest aspect, pe de o parte, că, în România, identificarea și înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor și bovinelor sunt asigurate prin Baza Națională de Date Informatice, precum și prin Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor și, pe de altă parte, că respectiva calitate de proprietar de animale și/sau de deținător temporar de animale trebuie dovedită cu „cartea/cardul exploatației”, documentul de identificare a exploatației de creștere a animalelor, întrucât fiecare exploatație agricolă din România trebuie înregistrată în Registrul național al exploatațiilor și primește un cod alfanumeric unic și permanent. Or, cererea de plată unică pe suprafață a Avio Lucos nu ar fi demonstrat, pe această cale, calitatea sa de proprietar de animale sau de deținător temporar de animale.

40

În această privință, astfel cum reiese din jurisprudența Curții, ținând seama de marja de apreciere a statelor membre în cadrul schemelor de sprijin care intră în domeniul politicii agricole comune (PAC), statelor membre le este permis să aducă precizări privind dovezile care trebuie furnizate în susținerea unei cereri de ajutor, referindu‑se în special la practicile obișnuite pe teritoriul lor în domeniul agriculturii referitoare la deținerea de către fermier a animalelor utilizate pentru pășunat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 24 iunie 2010, Pontini și alții, C‑375/08, EU:C:2010:365, punctul 82).

41

În acest context, Curtea a statuat deja că baza de date a unui sistem de identificare și de înregistrare a animalelor urmărește să asigure trasabilitatea eficientă, în timp real, a acestor animale, care este esențială din motive de sănătate publică, și că o astfel de bază de date este de natură să ateste faptul că sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate pentru acordarea unui ajutor, precum cea privind densitatea șeptelului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2011, Nagy, C‑21/10, EU:C:2011:505, punctul 42).

42

Nu este mai puțin adevărat că, așa cum reiese din jurisprudența Curții, exercitarea de către statele membre a marjei lor de apreciere referitoare la dovezile care trebuie prezentate în susținerea unei cereri de ajutor trebuie să respecte obiectivele urmărite de reglementarea respectivă a Uniunii și principiile generale ale dreptului Uniunii, în special principiul proporționalității, care impune ca mijloacele instituite de o dispoziție să fie apte să realizeze obiectivul urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2010, Pontini și alții, C‑375/08, EU:C:2010:365, punctele 86 și 87, precum și Hotărârea din 17 decembrie 2020, Land Berlin (Drepturi la plată legate de PAC), C‑216/19, EU:C:2020:1046, punctul 35].

43

Revine în primul rând instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă acest principiu a fost respectat în cadrul legislației naționale aplicabile în cauza principală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2010, Pontini și alții, C‑375/08, EU:C:2010:365, punctul 89).

44

În observațiile sale scrise, guvernul român a arătat că, în special atunci când a stabilit activitățile minime pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat, legiuitorul român a urmărit să faciliteze accesul direct al cât mai multor proprietari sau posesori de animale la respectivele pășuni, iar nu al celor care desfășoară activități agricole prin intermediere.

45

În această privință, așa cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 50 din concluzii, un asemenea obiectiv respectă obiectivele urmărite de reglementarea Uniunii în cauză. Astfel, articolul 39 alineatul (1) litera (b) TFUE prevede că schemele de sprijin din cadrul PAC prevăd un ajutor direct pentru venit, care are drept scop asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură.

46

În ceea ce privește aptitudinea reglementării naționale în discuție în litigiul principal de a atinge obiectivul pe care îl urmărește, este suficient să se constate, sub rezerva verificărilor pe care trebuie să le efectueze instanța de trimitere, că aceasta pare a fi aptă să realizeze obiectivul menționat, care constă, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 44 din prezenta hotărâre, în facilitarea accesului direct la pășunile respective al cât mai multor proprietari sau posesori de animale.

47

Pe de altă parte, în asemenea condiții, această reglementare națională nu pare nici să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. Totuși, trebuie amintit că examinarea proporționalității trebuie efectuată ținând seama în mod special de obiectivele PAC, ceea ce impune o evaluare comparativă a acestor obiective în raport cu cel urmărit de reglementarea menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 decembrie 2015, Scotch Whisky Association și alții, C‑333/14, EU:C:2015:845, punctele 28 și 40).

48

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) și alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede că activitatea minimă pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, menționată de aceste dispoziții, trebuie să fie efectuată de fermier cu animalele pe care le deține el însuși.

49

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (c), precum și articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că intră sub incidența noțiunii de „fermier activ”, în sensul acestei a doua dispoziții, o persoană juridică ce a încheiat un contract de concesiune privind o suprafață de pășune aparținând unei comune și care asigură pășunatul pe aceasta cu animale care i‑au fost împrumutate cu titlu gratuit de persoane fizice care sunt proprietarele acestora.

50

Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de termenii acestora, în conformitate cu înțelesul lor obișnuit în limbajul curent, ci și de contextul lor și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2010, Pontini și alții, C‑375/08, EU:C:2010:365, punctul 58, și Hotărârea din 29 iulie 2019, Pelham și alții, C‑476/17, EU:C:2019:624, punctul 28, precum și jurisprudența citată).

51

În primul rând, în ceea ce privește modul de redactare a articolului 9 din Regulamentul nr. 1307/2013, care privește, potrivit titlului său, noțiunea de „fermier activ”, trebuie arătat, primo, că această dispoziție prevede în mod expres la alineatul (1) că nu se acordă plăți directe unor persoane ale căror suprafețe agricole sunt în principal suprafețe menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare și care nu desfășoară pe suprafețele în cauză activitatea minimă definită de statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, aceste condiții fiind cumulative, după cum reiese din utilizarea conjuncției „și” în acest articol 9 alineatul (1).

52

În speță, este cert că suprafețele agricole în discuție în litigiul principal constituie în principal suprafețe menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, în conformitate cu prima condiție prevăzută de această dispoziție.

53

Referitor la a doua condiție prevăzută de aceasta, din modul de redactare a articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 reiese că un fermier care nu desfășoară pe suprafețele agricole în cauză activitatea minimă definită de statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din acest regulament nu poate fi considerat un „fermier activ” și, prin urmare, acestuia trebuie să i se refuze orice plată directă.

54

Secundo, pentru a putea intra sub incidența noțiunii de „fermier activ”, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013, o persoană trebuie să îndeplinească în prealabil cerințele prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din acest regulament, potrivit căruia noțiunea de „fermier” se referă la o persoană „a căr[e]i exploatație se situează în domeniul de aplicare teritorială al tratatelor […] și care desfășoară o activitate agricolă”.

55

În această privință, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 36 din prezenta hotărâre, noțiunea de „exploatație”, definită la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din acest regulament, cuprinde ansamblul unităților de producție gestionate de un fermier.

56

Or, pe de o parte, în ceea ce privește cerința că o unitate de producție trebuie să fie „gestionată” de un fermier, Curtea a statuat deja că noțiunea de gestionare nu implică existența unui puteri de dispoziție nelimitate a fermierului asupra suprafeței respective în cadrul utilizării acesteia în scopuri agricole. În schimb, în ceea ce privește această suprafață, fermierul în cauză trebuie să dispună de suficientă autonomie pentru a‑și exercita activitatea agricolă, aspect care trebuie apreciat de instanța națională, având în vedere toate circumstanțele cauzei supuse evaluării sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim, C‑61/09, EU:C:2010:606, punctele 61 și 62, precum și Hotărârea din 2 iulie 2015, Demmer, C‑684/13, EU:C:2015:439, punctul 58).

57

Rezultă că împrejurarea că suprafețele utilizate pentru desfășurarea unei activități agricole au făcut obiectul unui contract de concesiune privind o suprafață de pășune ce aparține unei comune este lipsită de relevanță pentru a stabili dacă un fermier intră sub incidența noțiunii de „fermier activ”, cu condiția ca fermierul în cauză să dispună în privința acestei suprafețe de suficientă autonomie pentru a‑și exercita activitatea agricolă.

58

Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 36 din prezenta hotărâre, „unitățile de producție” prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din acest regulament includ animalele care sunt utilizate pentru pășunat, cu condiția ca fermierul în cauză să dețină asupra acestor animale o putere de dispoziție suficientă pentru a‑și desfășura activitatea agricolă, aspect care trebuie apreciat de instanța națională, luând în considerare toate împrejurările cauzei supuse evaluării sale.

59

Rezultă că, în cauza principală, împrejurarea că Avio Lucos asigură pășunatul cu animale care i‑au fost împrumutate cu titlu gratuit de persoane fizice care sunt proprietarele acestora este de asemenea lipsită de relevanță pentru a stabili dacă această persoană juridică intră sub incidența noțiunii de „fermier activ”, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013, cu condiția ca, astfel cum reiese din cuprinsul punctului precedent, aceasta să dețină asupra animalelor respective o putere de dispoziție suficientă pentru a‑și desfășura activitatea agricolă.

60

În al doilea rând, interpretarea articolului 4 alineatul (1) literele (a) și (c), precum și a articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013, așa cum rezultă din cuprinsul punctelor 50-59 din prezenta hotărâre, este confirmată de contextul în care se înscriu aceste dispoziții. Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 37 din prezenta hotărâre, considerentul (16) al Regulamentului delegat nr. 639/2014 enunță în esență că drepturile la plată trebuie alocate persoanei care deține puterea de luare a deciziilor, care se bucură de beneficii și care își asumă riscurile financiare în ceea ce privește activitatea agricolă pe terenul pentru care se solicită alocarea.

61

În aceste condiții, trebuie să se considere că, în măsura în care fermierul deține o putere de dispoziție suficientă asupra animalelor din exploatația sa pentru a‑și desfășura activitatea agricolă, se bucură de beneficii și își asumă riscurile financiare în ceea ce privește activitatea agricolă pe terenurile pentru care este formulată cererea de ajutor, împrejurarea că un fermier desfășoară o activitate agricolă cu animale puse la dispoziția sa în cadrul unui contract de împrumut de folosință nu exclude posibilitatea ca acest fermier să fie considerat „fermier activ”, în sensul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013.

62

O astfel de interpretare este, în al treilea rând, conformă cu obiectivul urmărit de acest regulament. În special, schemele de sprijin din cadrul PAC prevăd un ajutor direct pentru venit, care are drept scop asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură.

63

Or, astfel cum a arătat domnul avocat general în esență la punctul 66 din concluzii, din moment ce ajutorul direct se acordă fermierilor care dețin asupra animalelor folosite pentru pășunat o putere de dispoziție suficientă în cadrul utilizării acestora în scopuri agricole, care se bucură de beneficii și își asumă riscurile financiare în ceea ce privește activitatea agricolă pe terenurile pentru care se solicită această alocare, împrejurarea că aceste animale sunt utilizate în cadrul unui contract de comodat nu este determinantă.

64

În speță, din răspunsul la prima întrebare rezultă că, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, dreptul Uniunii nu se opune unei reglementări naționale care prevede că activitatea minimă pe suprafețele agricole menținute în mod natural într‑o stare adecvată pentru pășunat sau pentru cultivare, prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) și alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 1307/2013, trebuie să fie efectuată de fermier cu animalele pe care le deține. În această privință, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 38 din prezenta hotărâre, în speță, „deținătorul de animale”, așa cum este definit la articolul 2 litera m) din Ordinul nr. 619/2015, este nu numai persoana care are în posesie permanentă animale, în calitate de proprietar de animale și/sau de proprietar de exploatație, ci și persoana care are în posesie temporară aceste animale, în calitate de persoană căreia i s‑a încredințat îngrijirea lor pe întreaga perioadă a anului de cerere, animalele fiind deținute pe baza unui document încheiat în condițiile legislației în vigoare. Or, o astfel de definiție nu pare, în principiu, să excludă din noțiunea de „deținător de animale” persoana care are în posesie animale împrumutate cu titlu gratuit de la persoane fizice proprietare ale acestora și care deține o putere de dispoziție suficientă asupra acestor animale pentru a‑și desfășura activitatea agricolă. Întrucât o asemenea constatare implică o interpretare a dreptului național, revine instanței de trimitere sarcina de a o efectua, dacă este cazul.

65

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 4 alineatul (1) literele (a) și (c), precum și articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că intră sub incidența noțiunii de „fermier activ”, în sensul celei de a doua dispoziții, o persoană juridică ce a încheiat un contract de concesiune privind o suprafață de pășune aparținând unei comune și care asigură pășunatul pe aceasta cu animale care i‑au fost împrumutate cu titlu gratuit de persoane fizice care sunt proprietarele lor, cu condiția ca persoana respectivă să desfășoare pe suprafața de pășune menționată o „activitate minimă”, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din acest regulament.

66

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 trebuie interpretat în sensul că o situație în care solicitantul unui sprijin financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață prezintă, în susținerea cererii sale, un contract de concesiune privind suprafețe de pășunat și contracte de împrumut de folosință cu titlu gratuit privind animalele destinate să asigure pășunatul pe aceste suprafețe poate intra sub incidența noțiunii de „condiții create în mod artificial”, în sensul acestei dispoziții.

67

Potrivit articolului 60 din Regulamentul nr. 1306/2013, fără a aduce atingere dispozițiilor specifice, nu se acordă niciun avantaj prevăzut în cadrul legislației agricole sectoriale persoanelor fizice sau juridice în privința cărora s‑a stabilit că au fost create în mod artificial condițiile cerute în vederea obținerii acelor avantaje, contrar obiectivelor legislației respective.

68

Având în vedere conținutul său, articolul 60 menționat este în esență o reiterare a articolului 29 din Regulamentul nr. 1782/2003, care efectuează codificarea unei jurisprudențe existente potrivit căreia justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele Uniunii.

69

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, aplicarea regulamentelor Uniunii nu poate fi extinsă până la a acoperi practicile abuzive ale unor operatori economici (Hotărârea din 12 septembrie 2013, Slancheva sila, C‑434/12, EU:C:2013:546, punctul 27 și jurisprudența citată).

70

Or, Curtea a statuat deja că proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar al unui ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea acestuia (Hotărârea din 12 septembrie 2013, Slancheva sila, C‑434/12, EU:C:2013:546, punctul 29 și jurisprudența citată).

71

În rest, Curtea a precizat că revine instanței naționale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie să fie dovedite în conformitate cu normele din dreptul național, cu condiția să nu se aducă atingere eficacității dreptului Uniunii (Hotărârea din 12 septembrie 2013, Slancheva sila, C‑434/12, EU:C:2013:546, punctul 30 și jurisprudența citată).

72

În acest context trebuie interpretată noțiunea de „condiții create în mod artificial”, în sensul articolului 60 din Regulamentul nr. 1307/2013.

73

Pe de o parte, în ceea ce privește elementul obiectiv menționat la punctul 70 din prezenta hotărâre, trebuie amintit că din articolul 39 alineatul (1) litera (b) TFUE reiese că schemele de sprijin din cadrul PAC prevăd un ajutor direct pentru venit, care are drept scop asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populația agricolă, în special prin majorarea venitului individual al lucrătorilor din agricultură. Or, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 73 din concluzii, acordarea unui astfel de sprijin unei persoane care ar fi încheiat un contract de concesiune privind suprafețe de pășunat și care, întrucât nu deține numărul de animale necesar pentru exploatarea acestor pășuni, încheie contracte de împrumut de folosință privind animalele destinate să asigure pășunatul pe aceste suprafețe poate constitui o deturnare a acestui sprijin, în detrimentul unei părți a populației agricole, în speță persoanele care asigură pășunatul pe suprafețele respective cu propriile animale.

74

Pe de altă parte, așa cum a subliniat de asemenea domnul avocat general la punctul 74 din concluzii, în temeiul elementului subiectiv menționat la punctul 70 din prezenta hotărâre, revine în speță instanței de trimitere sarcina de a ține seama de toate elementele relevante din litigiul principal pentru a stabili dacă Avio Lucos avea intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea sa. Fac parte din elementele de fapt care pot fi astfel luate în considerare încheierea, cu încălcarea dreptului național aplicabil, a contractului de concesiune sau chiar conținutul contractelor de împrumut de folosință în discuție în litigiul principal, în special dacă din acestea ar reieși că pășunatul cu animalele împrumutate nu este realizat de Avio Lucos, ci de proprietarii acestor animale.

75

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la a treia întrebare că articolul 60 din Regulamentul nr. 1306/2013 trebuie interpretat în sensul că o situație în care solicitantul unui sprijin financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață prezintă în susținerea cererii sale un contract de concesiune privind suprafețe de pășunat și contracte de împrumut de folosință cu titlu gratuit privind animalele destinate să asigure pășunatul pe aceste suprafețe poate intra sub incidența noțiunii de „condiții create în mod artificial”, în sensul acestei dispoziții, în măsura în care, pe de o parte, rezultă dintr‑un ansamblu de împrejurări obiective că, în pofida unei respectări formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, este stabilită voința de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea sa.

76

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară: