–

pentru SC Piscicola Tulcea SA, de D. Damgalin, avocată;

–

pentru guvernul român, inițial de E. Gane, O.‑C. Ichim, S.‑A. Purza și C.‑R. Canțăr, iar ulterior de E. Gane, O.‑C. Ichim și S.‑A. Purza, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de A. Sauka și G.‑D. Balan, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 2 și a articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO 2009, L 30, p. 16), a articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 1120/2009 al Comisiei din 29 octombrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute în titlul III din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 (JO 2009, L 316, p. 1), precum și a articolului 4 alineatul (1) literele (a)-(c), (e) și (f), a articolului 10, a articolului 21 alineatul (1) și a articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului nr. 73/2009 (JO 2013, L 347, p. 608, rectificare în JO 2016, L 130, p. 23).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între, pe de o parte, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Tulcea (România) (denumită în continuare „APIA”) și SC Piscicola Tulcea SA, și, pe de altă parte, Ira Invest SRL și APIA, în legătură cu plăți unice pe suprafață pentru utilizarea ca teren arabil a unor suprafețe înscrise în cadastru ca fiind destinate unei utilizări piscicole.

3

Regulamentul nr. 73/2009 a fost abrogat prin Regulamentul nr. 1307/2013.

4

Considerentul (3) al Regulamentului nr. 73/2009 avea următorul cuprins:

„Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 [al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a unor norme comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori și de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2019/93, (CE) nr. 1452/2001, (CE) nr. 1453/2001, (CE) nr. 1454/2001, (CE) nr. 1868/94, (CE) nr. 1251/1999, (CE) nr. 1254/1999, (CE) nr. 1673/2000, (CEE) nr. 2358/71 și (CE) nr. 2529/2001 (JO 2003, L 270, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 49, p. 177, rectificări în JO 2004, L 94, p. 70, și în JO 2008, L 307, p. 22)] a instituit principiul conform căruia agricultorii care nu respectă anumite cerințe în domeniile sănătății publice, al sănătății animalelor și al sănătății plantelor, al mediului și al bunăstării animalelor fac obiectul reducerii sau al excluderii de la ajutorul direct. Acest sistem de «ecocondiționalitate» este parte integrantă din ajutorul comunitar în domeniul plăților directe și ar trebui, prin urmare, menținut. Cu toate acestea, experiența a demonstrat că numeroase cerințe din cadrul domeniului de aplicare a ecocondiționalității nu sunt suficient de pertinente pentru activitatea agricolă sau pentru terenurile agricole sau vizează mai degrabă autoritățile naționale decât agricultorii. Prin urmare, domeniul de aplicare a ecocondiționalității ar trebui modificat.”

5

Articolul 2 din Regulamentul nr. 73/2009 prevedea:

„În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

6

Articolul 34 din acest regulament prevedea:

„(1)   Ajutorul din cadrul schemei de plată unică se acordă agricultorilor la activarea drepturilor de plată pe hectar eligibil. Drepturile de plată activate vor acorda dreptul la plata sumei stabilite în cadrul schemei.

(2)   În sensul prezentului titlu, «hectar eligibil» înseamnă:

[…]”

7

Articolul 2 din Regulamentul nr. 1120/2009, abrogat prin Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului nr. 1307/2013 și de modificare a anexei X la regulamentul menționat (JO 2014, L 181, p. 1), avea următorul cuprins:

„În sensul titlului III din Regulamentul […] nr. 73/2009 și în sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]”

8

Articolul 80 din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009 al Comisiei din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 73/2009 în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol (JO 2009, L 316, p. 65), abrogat prin Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește Sistemul Integrat de Administrare și Control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalității (JO 2014, L 181, p. 48), prevedea:

„(1)   În cazul în care a primit plăți necuvenite, agricultorul în cauză are obligația de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate în conformitate cu dispozițiile alineatului (2).

[…]

(3)   Obligația de rambursare prevăzută la alineatul (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când, în mod normal, eroarea nu ar fi putut fi depistată de agricultor.

Cu toate acestea, în cazul în care eroarea este legată de date faptice pertinente pentru calculul ajutorului în cauză, primul paragraf se aplică numai în situațiile în care decizia de rambursare nu a fost comunicată în termen de 12 luni după efectuarea plății.”

9

Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1200/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549) precizează în considerentele (53) și (54) că, în temeiul sistemului de ecocondiționalitate care trebuie menținut, statele membre au obligația de a aplica sancțiuni sub forma unor reduceri ale sprijinului primit în cadrul politicii agricole comune (PAC) sau a unor excluderi de la acesta, în întregime sau parțial.

10

Considerentul (4) al Regulamentului nr. 1307/2013 are următorul cuprins:

„Este necesar să se clarifice faptul că Regulamentul [nr. 1306/2013] și dispozițiile adoptate în temeiul acestuia se aplică în legătură cu măsurile prevăzute în prezentul regulament. Din motive de coerență cu alte instrumente juridice legate de PAC, unele norme prevăzute în prezent în Regulamentul […] nr. 73/2009 sunt în prezent stipulate în Regulamentul […] nr. 1306/2013, în special normele care garantează respectarea obligațiilor prevăzute de dispozițiile privind plățile directe, inclusiv controalele și aplicarea de măsuri și sancțiuni administrative în caz de neconformitate, normele legate de ecocondiționalitate, precum cerințele legale în materie de gestionare, bunele condiții agricole și de mediu, monitorizarea și evaluarea măsurilor relevante, precum și normele legate de plata avansurilor și de recuperarea plăților necuvenite.”

11

Articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede:

„În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:

[…]

12

Articolul 10 din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede:

„(1)   Într‑unul din următoarele cazuri, statele membre decid să nu acorde plăți directe unui fermier:

(2)   Pentru a lua în considerare structura economiilor lor agricole, statele membre pot ajusta pragurile stabilite la alineatul (1) literele (a) și (b) în limitele prevăzute în anexa IV.

(3)   În cazul în care un stat membru a decis să aplice un prag privind suprafața în temeiul alineatului (1) litera (b), acesta aplică, cu toate acestea, litera (a) din respectivul alineat fermierilor care primesc sprijinul cuplat legat de animale menționat la titlul IV și care dețin un număr de hectare inferior pragului respectiv.

(4)   Statele membre în cauză pot decide să nu aplice alineatul (1) în regiunile ultraperiferice și în insulele mici din Marea Egee.

(5)   În Bulgaria și [în] România, pentru anul 2015, cuantumul solicitat sau care urmează să fie plătit astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (a) se calculează pe baza sumei corespunzătoare prevăzute în anexa V punctul A.

În Croația, pentru anii 2015-2021, cuantumul solicitat sau care trebuie acordat astfel cum se menționează la alineatul (1) litera (a) se calculează pe baza sumei prevăzute în anexa VI punctul A.”

13

Articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1307/2013 prevede:

„(1)   Sprijinul acordat în cadrul schemei de plată de bază se pune la dispoziția fermierilor:

14

Articolul 32 din regulamentul menționat prevede:

„(1)   Sprijinul prevăzut în cadrul schemei de plată de bază se acordă fermierilor printr‑o declarație […], în momentul activării unui drept la plată pe hectar eligibil, în statul membru în care a fost alocat dreptul respectiv. […]

(2)   În sensul prezentului titlu, «hectar eligibil» înseamnă:

[…]

(3)   În scopul aplicării alineatului (2) litera (a):

[…]”

15

Potrivit dispozițiilor articolului 74 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1307/2013, acesta se aplică de la 1 ianuarie 2005.

16

Articolul 2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998), în versiunea aplicabilă litigiilor principale, are următorul cuprins:

„În funcție de destinație, terenurile sunt:

[…]

17

Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 21 noiembrie 2001), prevăd:

„7. Criteriile de împărțire a terenurilor după destinații

[…]

7.2. Terenurile cu destinație agricolă

7.2.1. Din categoria terenurilor cu destinație agricolă fac parte: terenurile arabile, […] amenajările piscicole, […]

[…]

8. Criteriile de clasificare și identificare a categoriilor de folosință a terenurilor și a construcțiilor

8.1. Prevederi generale

8.1.1. Categoria de folosință a terenului, individualizată printr‑un cod, este unul dintre atributele parcelei. Evidențierea la partea tehnică a cadastrului general a categoriei de folosință alături de celelalte atribute este necesară […] pentru întocmirea cărții funciare […]

[…]

8.2. Criteriile de identificare a categoriilor de folosință a terenurilor

8.2.1. Terenuri arabile (A). În această categorie se încadrează acele terenuri care se ară […] și sunt cultivate cu plante anuale sau perene cum ar fi: cereale, […]

[…]”

18

Potrivit dispozițiilor articolului 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 29 decembrie 2006), în versiunea aplicabilă pentru anii 2007-2014:

„(1) Schema de plată unică pe suprafață constă în acordarea unei sume uniforme pe hectar, plătibilă o dată pe an, decuplată total de producție.

[…]

(3) Suprafața agricolă eligibilă poate avea următoarele categorii de folosință:

19

Articolul 7 alineatul (1) din această ordonanță de urgență a Guvernului prevede:

„Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de [APIA], să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale:

[…]

[…]”

20

Potrivit dispozițiilor articolului III din Legea nr. 122/2014 pentru completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 22 iulie 2014):

„Începând cu data de 15 septembrie 2014 nu se mai acordă subvenție agricolă pentru terenurile aferente fostelor amenajări piscicole aflate pe teritoriul Rezervației Biosferei «Delta Dunării».”

21

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură din 18 martie 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 23 martie 2015, denumită în continuare „OUG nr. 3/2015”), în versiunea aplicabilă unuia dintre litigiile principale (C‑304/19), prevede la articolul 2:

„(1)   În sensul prezentei ordonanțe de urgență, următorii termeni se definesc astfel […]

[…]

22

În temeiul articolului 8 alineatul (1) litera n) din OUG nr. 3/2015, pentru a beneficia de plățile directe, fermierii trebuie să prezinte, la depunerea cererii de plată unice sau a modificărilor aduse acesteia, documentele necesare care dovedesc că terenul agricol, inclusiv zonele de interes ecologic, se află la dispoziția lor.

23

Ordinul nr. 619/2015 al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la articolul 1 alineatele (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a condițiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, în versiunea aplicabilă unuia dintre litigiile principale (C‑304/19), prevede la articolul 5 alineatul (2):

„Începând cu anul de cerere 2015, documentele care fac dovada utilizării legale a terenului și care se prezintă la APIA, în conformitate cu prevederile articolului 8 alineatul (1) litera n) din ordonanță, sunt cele privind:

24

Articolul 10 alineatul (5) din ordinul menționat prevede:

„Nu sunt eligibile la plată următoarele suprafețe:

[…]

25

Piscicola Tulcea este o societate de drept român al cărei obiect principal de activitate în perioada 2007-2014 l‑a constituit acvacultura în ape dulci, iar între activitățile secundare, printre alte activități autorizate, se număra și cultivarea cerealelor.

26

În baza unei serii de contracte de concesiune încheiate cu Consiliul Județean Tulcea (România) în cursul anilor 2004, 2005 și 2010, Piscicola Tulcea exploata, pentru o suprafață totală de 1888 de hectare (ha), amenajările piscicole Rusca (România) și Litcov (România), situate în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”.

27

Deși contractele de concesiune menționează o folosire a terenurilor „în scop piscicol”, părțile au convenit, prin acte adiționale la contractele încheiate în cursul anilor 2004 și 2005, ca prețul inițial al concesiunii să fie modificat atunci când „în cadrul programelor de asolamente piscicole impuse de tehnologia piscicolă, sau în afara acestor programe, se [utilizau] terenuri din interiorul amenajării piscicole ca terenuri agricole”. De asemenea, prin act adițional la contractul încheiat în anul 2010, s‑a stabilit că Piscicola Tulcea trebuia să realizeze lucrări de asolament agropiscicol pentru mineralizarea solului pentru o suprafață de 570 ha.

28

Printr‑o decizie adoptată în cursul anului 2005, Piscicola Tulcea a fost autorizată de Consiliul Județean Tulcea și să desfășoare activități de cultură vegetală în amenajarea piscicolă Rusca.

29

Pentru anii 2007-2014, Piscicola Tulcea a depus la APIA cereri de plată, printre altele, pentru schema de plată unică pe suprafață.

30

La aceste cereri au fost anexate documentele doveditoare ale dreptului de folosință a suprafeței pentru care s‑a solicitat sprijin, respectiv contractele de concesiune și actele adiționale la acestea, precum și o adeverință emisă de unitatea administrativă pe teritoriul căreia se aflau terenurile, în care se menționa că terenurile erau înregistrate în registrul agricol al comunei ca teren agricol.

31

Procesele‑verbale de control întocmite în anii 2008 și 2009 de către Consiliul Județean Tulcea au atestat că terenurile concesionate erau utilizate exclusiv agricol, nicio suprafață nefiind utilizată în scop piscicol.

32

Pentru fiecare din campaniile 2007-2014, APIA a emis decizii de acordare a plăților în cadrul schemelor pe suprafață.

33

În anul 2009 a avut loc și un control pe teren realizat de APIA. Neconformitățile constatate au privit declararea eronată, pentru anul 2007, a unei parcele necultivate, cu suprafață nesemnificativă (80,56 ha). Pentru campaniile 2010-2014 a avut loc un control vizual prealabil aprobării cererilor de plată, concluzia fiind că cererile erau complete și valabile.

34

Pentru campania 2015, cererea de plată depusă de Piscicola Tulcea a fost respinsă de APIA, întrucât articolul 3 din Legea nr. 122/2014 prevedea că începând cu data de 15 septembrie 2014 nu se mai acorda subvenție agricolă pentru terenurile aferente fostelor amenajări piscicole aflate pe teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”. Sesizată de Piscicola Tulcea cu recurs împotriva unei decizii a tribunalului competent în primă instanță, Curtea de Apel Constanța (România), printr‑o decizie din 31 octombrie 2016, rămasă definitivă, a obligat APIA să acorde plățile solicitate în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață pentru campania 2015, întemeindu‑se printre altele pe definițiile date termenilor „activitate agricolă”, „produse agricole” și „terenuri arabile”, care figurează în Regulamentul nr. 1307/2013.

35

În perioada cuprinsă între 27 octombrie 2015 și 13 aprilie 2016, Direcția antifraudă și control intern a APIA a efectuat un control documentar al cărui obiect l‑a constituit modul de acordare a sprijinului pentru campaniile 2007-2014 către Piscicola Tulcea. Concluzia acestui organ de control a fost în sensul că, raportat la legislația națională și la documentele depuse de Piscicola Tulcea, aceasta din urmă nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru obținerea plăților directe în cauză.

36

Ca urmare a acestui control, APIA a reinstrumentat cererile de plată depuse pentru campaniile 2007-2014. La data de 23 decembrie 2016, pentru fiecare dintre aceste campanii, ea a întocmit câte un proces‑verbal prin care s‑a constatat că Piscicola Tulcea a încasat plăți necuvenite și s‑a stabilit valoarea creanței bugetare rezultate din neregulile săvârșite și care trebuia restituită APIA pentru fiecare campanie.

37

Prin sentința din 1 februarie 2018 pronunțată în materie civilă, Tribunalul Tulcea (România) a admis acțiunea introdusă de Piscicola Tulcea la 15 martie 2017 și a anulat actele atacate. Potrivit acestei sentințe, deși în cuprinsul contractelor de concesiune în cauză se arată în mod expres că terenul dat în concesiune era ocupat de o amenajare piscicolă și că această societate avea obligația să îl folosească în scop piscicol, cazul de neconformitate pentru care fusese dispusă rambursarea sumelor acordate acestei societăți nu se datora neglijenței acesteia sau unei acțiuni deliberate. Dimpotrivă, Piscicola Tulcea ar fi prezentat date faptice concrete și suficiente care permiteau funcționarilor din cadrul APIA verificarea condițiilor de eligibilitate pentru ajutorul în cauză. Această instanță a concluzionat, așadar, că în speță se aplicau dispozițiile dreptului Uniunii care exclud de la rambursare plățile efectuate ca urmare a unei culpe a autorităților, în special articolul 80 alineatul 3 din Regulamentul nr. 1122/2009.

38

Curtea de Apel Constanța a fost sesizată la 29 martie 2018 cu cererea de recurs formulată de APIA, prin care s‑a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate și respingerea acțiunii formulate de Piscicola Tulcea.

39

Instanța de trimitere ridică problema dacă, pentru a verifica dreptul fermierului de a accesa măsurile de sprijin pe suprafață, instanța națională trebuie să aibă în vedere exclusiv modul de utilizare în fapt a suprafețelor de către fermier sau, dimpotrivă, trebuie să aibă în vedere caracteristicile suprafețelor care figurează în actele de publicitate imobiliară sau în documentele cu care fermierul dovedește dreptul de folosință cu privire la terenul pentru care s‑a depus cererea de plată și conformitatea utilizării terenului cu aceste caracteristici.

40

În aceste condiții, Curtea de Apel Constanța a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dispozițiile articolului 2 [și ale] articolului 34 alineatul (2) din Regulamentul […] nr. 73/2009 […] și dispozițiile articolului 2 din Regulamentul […] nr. 1120/2009 […] trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, în împrejurări precum cele din litigiul principal, exclude [de] la plata drepturilor fermierul pe considerentul că amenajările piscicole utilizate ca terenuri arabile nu reprezintă «suprafață agricolă» în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 1120/2009, nefiind considerat[e] teren eligibil în conformitate cu articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009?”

41

Ira Invest este o societate de drept român având ca obiect de activitate principal acvacultura și ca obiect de activitate secundar, printre altele, cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase, cultivarea orezului, a legumelor, respectiv activități auxiliare pentru producția vegetală.

42

În cuprinsul unei cereri de plată unică depuse la APIA, aceasta a declarat în vederea sprijinului pentru anul 2016 toate parcelele agricole utilizate, respectiv 757,04 ha.

43

Ira Invest a prezentat odată cu cererea contractul de concesiune din 18 martie 2002, încheiat cu Consiliul Județean Tulcea, în temeiul căruia avea dreptul, în calitate de concesionar, să folosească în scop piscicol terenul în suprafață totală de 1344 ha.

44

Ira Invest a prezentat și un act adițional la contractul de concesiune menționat, din 15 mai 2014, prin care părțile au convenit ca concesionarul să realizeze lucrări de asolament agropiscicol pentru mineralizarea solului referitoare la o suprafață de 950 ha de teren piscicol. Acest act adițional precizează că asolamentul agropiscicol constă în sistarea temporară a acvaculturii pentru a asigura refacerea productivității solului prin cultivarea cu cereale sau plante industriale.

45

Printr‑o decizie din 27 martie 2017, APIA a refuzat să admită cererea de plată unică în cauză pentru motivul că nu exista înregistrat în sistem niciun document de tip adeverință conformă cu registrul agricol, în special niciun document care să dovedească utilizarea legală a terenului conform articolului 5 alineatul (2) din Ordinul nr. 619/2015.

46

Ira Invest a formulat o plângere prealabilă împotriva acestei decizii administrative, arătând printre altele că motivarea de respingere a cererii sale, întemeiată pe lipsa unei adeverințe conforme cu registrul agricol, era nelegală. În această privință, ea a arătat că articolul 5 alineatul (2) litera a) din Ordinul nr. 619/2015 nu era conform cu articolul 8 alineatul (1) litera n) din OUG nr. 3/2015, act normativ cu forță juridică superioară emis în conformitate cu Regulamentul nr. 1307/2013, care nu ar prevedea nicidecum prezentarea vreunei adeverințe, ci ar impune doar dovedirea folosinței terenului agricol în cauză.

47

Printr‑o decizie din 8 mai 2017, APIA a informat Ira Invest că aceasta din urmă nu anexase la dosarul cererii de plată pentru campania 2016 niciun document din care să reiasă că are calitatea de fermier activ. Această decizie face referire la prevederile articolului 8 alineatul (1) litera n) din OUG nr. 3/2015, privind obligativitatea prezentării de către fermier, la depunerea cererii de plată unică, a documentelor necesare care dovedesc că terenul agricol se află la dispoziția sa, inclusiv a adeverinței conform înscrisurilor din registrul agricol, aferentă anului curent de cerere.

48

Printr‑o sentință din 27 februarie 2018, Tribunalul Tulcea a respins acțiunea formulată de Ira Invest în anularea actelor administrative atacate ca nefondată. Această instanță a reținut că la baza emiterii deciziei de respingere a stat lipsa adeverinței conforme cu registrul agricol, potrivit articolului 5 din Ordinul nr. 619/2015, și lipsa dovezii condiției de fermier activ a acestei societăți. Dat fiind că în dreptul român schimbarea destinației terenurilor s‑ar face după o anumită procedură, care nu ar fi fost urmată de Ira Invest, simpla folosire a terenurilor în scop agricol pentru o perioadă determinată nu ar permite considerarea acestora ca hectare eligibile, din moment ce simpla voință a concesionarului nu ar putea transforma exploatarea piscicolă în cauză într‑una agricolă.

49

La 29 martie 2018, Ira Invest a sesizat instanța de trimitere, Curtea de Apel Constanța, cu recurs împotriva acestei sentințe. În cadrul acestei proceduri, Ira Invest a susținut în esență că, din perspectiva Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, nu categoria de folosință a terenului prezintă importanță, ci doar utilizarea terenului în scop agricol. Astfel, în temeiul regulamentului menționat, ar fi lipsit de relevanță faptul că un teren este într‑o categorie de folosință sau în alta, în măsura în care pe parcursul unui an calendaristic acesta este cultivat în scopul recoltării de produse agricole.

50

Potrivit instanței de trimitere, circumstanțele particulare ale cauzei de față rezidă în faptul că reclamanta din litigiul principal utilizează în scop agricol terenuri care erau înscrise în evidențele administrative ca având o altă categorie de folosință și care erau astfel excluse în mod expres de la acordarea sprijinului financiar prin legislația națională. Prin urmare, s‑ar pune în mod special problema interpretării articolului 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1307/2013 în ceea ce privește definiția „hectarului eligibil”, care se referă la orice suprafață agricolă a exploatației.

51

Or, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la transpunerea în prezenta situație a jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 2 iulie 2015, Wree (C‑422/13, EU:C:2015:438), și din Hotărârea din 2 iulie 2015, Demmer, (C‑684/13, EU:C:2015:439), în care Curtea ar fi statuat că, pentru a putea fi eligibilă pentru ajutorul vizat, suprafața în discuție în litigiul principal trebuia să fie o suprafață agricolă, să facă parte din exploatația agricultorului și să fie utilizată pentru activități agricole sau, în cazul unei utilizări concurente, să fie utilizată preponderent pentru astfel de activități.

52

În aceste condiții, Curtea de Apel Constanța a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dispozițiile articolului 4 alineatul (1) literele (b), (c), (e) și (f), [ale] articolului 10, [ale] articolului 21 alineatul (1) și [ale] articolului 32 alineatele (1)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care, în împrejurări precum cele din litigiul principal, exclude de la plata drepturilor fermierul pe considerentul că terenurile amenajări piscicole utilizate ca terenuri arabile nu reprezintă «suprafață agricolă» în sensul articolului 4 din regulament[?]”

53

Prin decizia președintelui Curții din 12 iunie 2019, cauzele C‑294/19 și C‑304/19 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

54

În ceea ce privește cauza C‑294/19, trebuie arătat, cu titlu introductiv, că perioada relevantă referitoare la situația de fapt în discuție în litigiul principal este cuprinsă între anul 2007 și anul 2014 și că, anterior datei de 1 ianuarie 2009, regulamentul aplicabil în perioada cuprinsă între anul 2007 și această dată era Regulamentul nr. 1782/2003 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iulie 2015, Demmer, C‑684/13, EU:C:2015:439, punctele 49 și 50).

55

Cu toate acestea, Curtea a statuat că noțiunea de „hectar eligibil” astfel cum este definită la articolul 34 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 73/2009 este aceeași cu noțiunea de „hectar eligibil” în sensul articolului 44 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1782/2003 și că, prin urmare, interpretarea primei dintre aceste dispoziții este valabilă și pentru cea de a doua (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iulie 2015, Demmer, C‑684/13, EU:C:2015:439, punctele 52 și 53).

56

În consecință, în cauza C‑294/19, este suficient să se examineze întrebarea adresată în raport cu articolul 34 alineatul (2) litera (a) și cu articolul 2 litera (h) din Regulamentul nr. 73/2009, pentru întreaga perioadă cuprinsă între anul 2007 și anul 2014.

57

Rezultă că, prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 litera (h) și articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, precum și articolul 4 alineatul (1) litera (e) și articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că suprafețele clasificate în dreptul național ca fiind destinate activității piscicole, dar care sunt sau au fost utilizate efectiv în scop agricol sunt suprafețe agricole.

58

Astfel cum se precizează la articolul 34 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 73/2009 și la articolul 32 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1307/2013, noțiunea de „hectar eligibil” înseamnă orice suprafață agricolă a exploatației care este utilizată pentru o activitate agricolă sau, în cazul în care suprafața este utilizată și în activități neagricole, activitatea agricolă să predomine.

59

Noțiunea de „suprafață agricolă”, astfel cum este definită la articolul 2 litera (h) din Regulamentul nr. 73/2009 și la articolul 4 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 1307/2013, cuprinde printre altele „orice suprafață de teren arabil”.

60

În cauzele principale, din deciziile de trimitere reiese că, deși au fost înscrise în cartea funciară ca amenajări piscicole, suprafețele respective au fost exploatate, în cadrul unor lucrări agropiscicole, ca teren arabil, pentru obținerea de produse agricole.

61

„Terenuri[le] arabile” sunt definite la articolul 2 litera (a) din Regulamentul nr. 1120/2009, printre altele, ca terenuri cultivate în scopul producției de culturi sau menținute în bune condiții agricole și de mediu. La articolul 4 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul nr. 1307/2013, acestea sunt definite în special ca terenuri cultivate în scopul producției de culturi sau suprafețe disponibile pentru producția de culturi, dar lăsate pârloagă.

62

Or, potrivit unei jurisprudențe constante, calificarea drept „terenuri arabile” și, în consecință, drept „suprafață agricolă” în sensul dispozițiilor menționate depinde de destinația efectivă a terenurilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim, C‑61/09, EU:C:2010:606, punctul 37, Hotărârea din 2 iulie 2015, Wree, C‑422/13, EU:C:2015:438, punctul 36, și Hotărârea din 2 iulie 2015, Demmer, C‑684/13, EU:C:2015:439, punctul 56).

63

Rezultă că o suprafață trebuie considerată suprafață „agricolă” atunci când este utilizată efectiv ca „teren arabil” în sensul dispozițiilor amintite la punctul 61 din prezenta hotărâre (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 octombrie 2010, Landkreis Bad Dürkheim, C‑61/09, EU:C:2010:606, punctul 37) și că această calificare nu poate fi repusă în discuție de simpla împrejurare că o astfel de suprafață a fost utilizată ca teren arabil cu încălcarea dispozițiilor naționale referitoare la clasificarea funciară.

64

În plus, trebuie amintit că, pentru a putea fi eligibile pentru ajutorul vizat, suprafețele în discuție în litigiile principale trebuie să fie suprafețe agricole, să facă parte din exploatația agricultorului și să fie utilizate pentru activități agricole sau, în cazul unei utilizări concurente, să fie utilizate preponderent pentru astfel de activități (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iulie 2015, Demmer, C‑684/13, EU:C:2015:439, punctul 54).

65

Nu este mai puțin adevărat că, astfel cum a arătat în esență Comisia în observațiile sale scrise și după cum reiese din considerentul (3) al Regulamentului nr. 73/2009, din considerentele (53) și (54) ale Regulamentului nr. 1306/2013 și din considerentul (4) al Regulamentului nr. 1307/2013, revine autorităților naționale competente sarcina de a stabili dacă beneficiarul a respectat cerințele în materie de ecocondiționalitate și de a aplica eventuale sancțiuni administrative în cazul nerespectării acestor cerințe, care pot consta într‑o reducere sau o excludere de la cuantumul ajutorului în cauză.

66

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 2 litera (h) și articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul nr. 73/2009, precum și articolul 4 alineatul (1) litera (e) și articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1307/2013 trebuie interpretate în sensul că suprafețele clasificate în dreptul național ca fiind destinate activității piscicole, dar care sunt sau au fost utilizate efectiv în scop agricol sunt suprafețe agricole.

67

Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară:

Articolul 2 litera (h) și articolul 34 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003, precum și articolul 4 alineatul (1) litera (e) și articolul 32 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului trebuie interpretate în sensul că suprafețele clasificate în dreptul național ca fiind destinate activității piscicole, dar care sunt sau au fost utilizate efectiv în scop agricol sunt suprafețe agricole.