–

pentru JG, LH, MI, NJ, de H. Hopperdietzel, Rechtsanwalt;

–

pentru Eurowings GmbH, de Y. Pochyla și W. Bloch, Rechtsanwälte;

–

pentru AG, MG și HG, de F. Puschkarski, Rechtsanwältin;

–

pentru Corendon Airlines și OP, acționând în calitate de lichidator al Azurair GmbH, de N. Serfort, Rechtsanwalt;

–

pentru flightright GmbH, inițial de T. Mauser și apoi de R. Weist și M. Michel, Rechtsanwälte;

–

pentru Austrian Airlines AG, de C. Krones, Rechtsanwalt;

–

pentru guvernul german, de J. Möller, M. Hellmann, J. Heitz, U. Kühne și U. Bartl, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul austriac, de A. Posch, G. Kunnert și J. Schmoll, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de K. Simonsson, R. Pethke și G. Braun, în calitate de agenți,

1

Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 2 literele (b), (f)-(h) și (l), a articolului 3 alineatul (2) litera (a), a articolului 5 alineatul (1), a articolului 7 alineatele (1) și (2), a articolului 8 alineatul (1) litera (b), precum și a articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii între pasageri aerieni, pe de o parte, și companii aeriene (C‑146/20, C‑188/20 și C‑270/20), pe de altă parte, precum și între o companie aeriană, pe de o parte, și flightright GmbH, succesoarea în drepturi a pasagerilor aerieni (C‑196/20), pe de altă parte, în legătură cu compensarea acestor pasageri în temeiul Regulamentului nr. 261/2004.

3

Potrivit considerentelor (1) și (20) ale Regulamentului nr. 261/2004:

[…]

4

Articolul 2 din acest regulament prevede:

„În înțelesul prezentului regulament:

[…]

[…]

[…]

5

Articolul 3 din regulamentul menționat prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică:

(2)   Alineatul (1) se aplică sub rezerva ca pasagerii:

[…]”

6

Articolul 5 din același regulament prevede la alineatul (1):

„În cazul anulării unui zbor, pasagerilor în cauză trebuie:

7

Potrivit articolului 7 din Regulamentul nr. 261/2004:

„(1)   Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de:

[…]

[…]

Pentru stabilirea distanței se ia în considerare ultima destinație unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

(2)   Atunci când, în conformitate cu articolul 8, pasagerilor li se oferă redirecționarea spre destinația finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire prevăzută a zborului rezervat inițial

[…]

[…]

operatorul de transport aerian poate reduce cu 50 % compensația prevăzută la alineatul (1).

[…]”

8

Articolul 8 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerilor li se oferă posibilitatea de a alege între:

9

Articolul 13 din regulamentul menționat prevede:

„În cazul în care un operator efectiv de transport aerian plătește compensații sau se achită de alte obligații care îi revin în conformitate cu prezentul regulament, niciuna din dispozițiile prezentului regulament nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului său de a pretinde compensații de la orice persoană, inclusiv părți terțe, în conformitate cu dreptul intern aplicabil. În special, prezentul regulament nu limitează în niciun fel dreptul operatorului de transport aerian de a solicita o rambursare de la un operator de turism sau de la o altă persoană cu care operatorul efectiv de transport aerian a încheiat un contract. În mod similar, niciuna din dispozițiile prezentului regulament nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului unui operator de turism sau al unei părți terțe, alta decât pasagerul, cu care operatorul efectiv de transport aerian a încheiat un contract, de a solicita o rambursare sau reparații operatorului efectiv de transport aerian, în conformitate cu legislația aplicabilă în materie.”

10

Potrivit articolului 14 alineatul (2) din același regulament:

„Operatorul efectiv de transport aerian care refuză îmbarcarea sau anulează un zbor prezintă fiecărui pasager în cauză o comunicare scrisă în care sunt precizate normele de compensare și asistență în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament. De asemenea, el prezintă fiecărui pasager afectat de o întârziere de cel puțin două ore o comunicare scrisă echivalentă. Pasagerului i se mai prezintă, sub formă scrisă, coordonatele instituției naționale desemnate, menționate la articolul 16.”

11

Pasagerii aerieni AD, BE și CF au rezervat, prin intermediul unei agenții de voiaj, un pachet de servicii turistice cu destinația Antalya (Turcia). În urma acestei rezervări, compania aeriană Corendon Airlines a confirmat că zborul urma să aibă loc la 18 mai 2018 cu plecarea din Düsseldorf (Germania) și cu destinația Antalya, ora de plecare stabilită fiind 10.20. Ulterior, Corendon Airlines a devansat zborul respectiv cu o oră și 40 de minute, stabilindu‑l la ora 8.40 în aceeași zi, păstrând însă numărul de zbor.

12

Acești pasageri, pierzând zborul astfel devansat, au formulat o acțiune împotriva Corendon Airlines în fața Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf, Germania), având ca obiect printre altele o compensație în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (c) și al articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004. În susținerea acțiunii formulate, pasagerii menționați au arătat că nu fuseseră informați cu privire la devansarea zborului și că această devansare constituia în realitate o „anulare” a zborului respectiv, în sensul articolului 5 alineatul (1) din acest regulament. Corendon Airlines a considerat, în schimb, că aceiași pasageri fuseseră informați cu privire la devansarea zborului lor de către operatorul de turism, la 8 mai 2018.

13

Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf) a considerat că devansarea unui zbor cu o oră și 40 de minute nu constituie o „anulare” a acestui zbor, în măsura în care devansarea a fost neglijabilă, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de pasagerii menționați.

14

Aceștia au declarat apel împotriva hotărârii instanței respective în fața Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf, Germania), instanța de trimitere din cauza C‑146/20. Aceasta din urmă ridică problema dacă raționamentul reținut de Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf) este conform cu Regulamentul nr. 261/2004.

15

În aceste condiții, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

16

LH a rezervat, pentru ea și pentru alți pasageri aerieni, un pachet de servicii turistice cu destinația Side (Turcia) la o agenție de voiaj, care includea transportul aerian dus‑întors între Düsseldorf și Antalya.

17

Un document intitulat „înregistrarea călătoriei”, transmis lui LH, menționa două zboruri operate de compania aeriană Azurair GmbH, și anume un prim zbor, cu numărul ARZ 8711, din 15 iulie 2018, între Düsseldorf și Antalya, a cărui oră de plecare prevăzută era 6.00, iar ora de sosire era 10.30, și un al doilea zbor, cu numărul ARZ 8712, din 5 august 2018, între Antalya și Düsseldorf, a cărui oră de plecare prevăzută era 12.00, iar ora de sosire era 14.45. Pe acest document, lângă datele respective, apărea următoarea mențiune, scrisă cu majuscule: „Ore provizorii – Pentru propria siguranță, vă rugăm să verificați zborul în biletele dumneavoastră.”

18

Pasagerii au efectuat zborurile cu numerele indicate în respectivul document. Totuși, cu zborul de plecare, aceștia au ajuns în Antalya la 16 iulie 2018 la ora 1.19, iar în ceea ce privește zborul de întoarcere, avionul a decolat la 5 august 2018 la ora 5.10. În aceste condiții, pasagerii respectivi au solicitat companiei Azurair, în fața Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf), plata unor compensații în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004. Întemeindu‑se pe datele indicate în „înregistrarea călătoriei”, aceștia au arătat că zborul de plecare a avut o întârziere mai mare de trei ore la sosire, în timp ce zborul de întoarcere a fost anulat, astfel încât devansarea zborului trebuia să fie calificată drept „anulare”, în sensul articolului 5 alineatul (1) din regulamentul menționat.

19

Azurair a arătat, la rândul său, că nu programase zborurile în discuție la orele indicate în „înregistrarea călătoriei”, dar că programarea sa corespundea indicațiilor care figurau în „confirmarea călătoriei/factura” adresată la 22 ianuarie 2018 companiei alltours flugreisen GmbH, în calitatea sa de operator de turism.

20

Potrivit acestei programări, zborul de plecare trebuia să decoleze la 15 iulie 2018 la ora 20.05 și să aterizeze la ora 0.40 în ziua următoare, iar zborul de întoarcere trebuia să decoleze la 5 august 2018 la ora 8.00 și să aterizeze la ora 10.50. În ceea ce privește zborul de plecare, astfel cum era indicat în programarea menționată, întârzierea la sosire nu ar constitui, așadar, o întârziere de trei ore sau mai mult. Referitor la zborul de întoarcere, deși acesta a fost devansat efectiv, tot în raport cu programarea indicată de Azurair, această devansare nu ar constitui o „anulare”, în sensul articolului 2 litera (l) din regulamentul respectiv. Azurair a solicitat, pe de altă parte, ca o eventuală compensație să fie redusă în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (b) din acest regulament, pentru motivul că pasagerii ar fi ajuns la destinația finală cu doar două ore și 50 de minute înainte de ora de sosire prevăzută.

21

Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf) a respins această acțiune pentru motivul că „înregistrarea călătoriei” nu constituia o confirmare a „rezervării” în sensul articolului 2 litera (g) din Regulamentul nr. 261/2004, întrucât reieșea în mod clar din această înregistrare că orarul de zbor era doar provizoriu. Din decizia de trimitere reiese că nu exista un document care să poată fi identificat drept „bilet” în sensul articolului 2 litera (f) din acest regulament.

22

Pasagerii aerieni au declarat apel împotriva hotărârii acestei instanțe în fața Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf), instanța de trimitere din cauza C‑188/20. Aceasta din urmă ridică problema dacă poziția reținută de Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf) este conformă cu dispozițiile Regulamentului nr. 261/2004.

23

În aceste condiții, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24

La 24 octombrie 2017, doi pasageri aerieni au rezervat, la o agenție de voiaj, un pachet de servicii turistice care includea un transport aerian dus‑întors între Hamburg (Germania) și Palma de Mallorca (Spania).

25

Acestor pasageri le‑a fost transmis de operatorul de turism ITS un document intitulat „înregistrarea călătoriei”, care indica, pentru zborul de plecare, că acesta, respectiv zborul cu numărul EW 7582, urma a fi efectuat la 22 mai 2018 de compania aeriană Eurowings, având ca oră de plecare prevăzută ora 7.30 și ca oră de sosire prevăzută ora 10.05.

26

Pasagerii menționați au efectuat în mod concret zborul cu numărul respectiv. Totuși, aceștia nu au ajuns la destinația finală la ora 10.05, ci la ora 21.08. Întrucât acești pasageri au cedat eventualele lor drepturi la compensație companiei flightright, în temeiul Regulamentului nr. 261/2004, aceasta a introdus o acțiune în fața Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf), susținând că pasagerii respectivi dispuneau de o rezervare confirmată pentru zborul în discuție, a cărui oră de sosire prevăzută era 10.05.

27

Eurowings a răspuns că pasagerii dispuneau de o rezervare confirmată pentru zborul cu numărul EW 7582, a cărui sosire era prevăzută la ora 19.05. Prin urmare, întârzierea suferită era mai mică de trei ore, fapt care nu ar da dreptul la o compensație în temeiul Regulamentului nr. 261/2004.

28

Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf) a admis cererea formulată de flightright pentru motivul că „înregistrarea călătoriei” emisă de operatorul de turism ITS constituia o confirmare a „rezervării” în sensul articolului 2 litera (g) din Regulamentul nr. 261/2004 coroborat cu articolul 2 litera (f) din acest regulament. Astfel, această instanță a considerat că „înregistrarea călătoriei” transmisă pasagerilor în cauză constituia un „alt document doveditor” în sensul acestui articol 2 litera (g), dispoziția menționată impunând numai ca rezervarea să fi fost acceptată de operatorul de turism. Din decizia de trimitere reiese că nu exista un document care să poată fi identificat drept „bilet” în sensul articolului 2 litera (f) din acest regulament.

29

Eurowings a declarat apel împotriva hotărârii instanței respective în fața Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf), instanța de trimitere din cauza C‑196/20. Aceasta din urmă ridică în esență problema dacă o confirmare a rezervării emisă de un operator de turism, care nu se întemeiază pe o rezervare efectuată la operatorul de transport aerian vizat de cererea de compensare, poate fi considerată o „rezervare confirmată” în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004.

30

În aceste condiții, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

31

Pasagerii aerieni AG, MG și HG au rezervat un zbor între Viena (Austria) și Cairo (Egipt) la compania aeriană Austrian Airlines. Ora de plecare prevăzută era 22.15, la 24 iunie 2017, iar ora de sosire, 1.45 a doua zi. La data zborului, Austrian Airlines l‑a anulat și le‑a propus pasagerilor un zbor cu plecare în aceeași zi la ora 10.20 și sosirea în Cairo la ora 13.50, ceea ce aceștia au acceptat. Astfel, aceștia din urmă au ajuns la destinația finală cu 11 ore și 55 de minute înainte de ora de sosire prevăzută inițial.

32

Pe cale extrajudiciară, Austrian Airlines a plătit fiecăruia dintre pasagerii menționați o compensație de 200 de euro în aplicarea articolului 7 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, care prevede o reducere de 50 % din cuantumul compensației prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din acest regulament.

33

Pasagerii menționați au formulat o acțiune împotriva Austrian Airlines în fața Bezirksgericht Schwechat (Tribunalul Districtual din Schwechat, Austria), având ca obiect obținerea unei compensații integrale, în aplicarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat. În susținerea acestei acțiuni, ei au arătat că, deși nu au sosit cu întârziere la Cairo, sosirea lor anticipată le‑a cauzat un prejudiciu echivalent cu cel care ar fi rezultat dintr‑o întârziere prelungită, afirmând că acceptaseră propunerea Austrian Airlines de a efectua un zbor anticipat pentru motivul că cealaltă opțiune propusă de aceasta din urmă le‑ar fi cauzat pierderea a două zile de vacanță.

34

Bezirksgericht Schwechat (Tribunalul Districtual din Schwechat) a respins această acțiune pentru motivul că din termenii clari ai articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 reiese că această dispoziție este aplicabilă și în situații în care pasagerul ajunge la destinația finală cu un zbor devansat.

35

Pasagerii din litigiul principal în cauza C‑270/20 au declarat apel împotriva hotărârii acestei instanțe în fața Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Korneubourg, Austria), instanța de trimitere din această cauză. Aceasta din urmă ridică problema dacă articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, potrivit căruia o compensație poate fi redusă cu 50 % atunci când întârzierea la sosire nu depășește trei ore, poate fi aplicat și pentru o sosire anticipată în raport cu programarea zborului inițial. În această privință, instanța de trimitere arată că o decolare care a avut loc cu mult timp înainte poate genera pentru pasager neplăceri la fel de grave ca o sosire tardivă în raport cu criteriile prevăzute de această dispoziție.

36

În aceste condiții, Landesgericht Korneuburg (Tribunalul Regional din Korneuburg) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 7 alineatul (2) litera (b) din [Regulamentul nr. 261/2004] trebuie interpretat în sensul că operatorul de transport aerian poate reduce cuantumul compensației prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (b) din acest regulament inclusiv în cazul în care, ca urmare a anulării zborului rezervat, pasagerilor li se propune un alt zbor ale cărui ore de plecare și de sosire programate sunt cu 11 ore și 55 de minute mai devreme decât orele de plecare și de sosire ale zborului anulat?”

37

Prin intermediul primei întrebări formulate în cauza C‑188/20, care este identică cu prima întrebare din cauza C‑196/20, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că pasagerul dispune de o „rezervare confirmată”, în sensul acestei dispoziții, atunci când operatorul de turism transmite acestui pasager, cu care are o relație contractuală, un „alt document doveditor”, în sensul articolului 2 litera (g) din acest regulament, care conține o promisiune de a transporta călătorul respectiv cu un zbor determinat, individualizat prin indicarea locurilor și a orelor de plecare și de sosire, precum și a numărului de zbor, în condițiile în care acest operator de turism nu a primit o confirmare din partea transportatorului aerian respectiv cu privire la orele de plecare și de sosire ale acestui zbor.

38

În speță, din deciziile de trimitere din cauzele C‑188/20 și C‑196/20 reiese că documentul transmis pasagerilor aerieni de operatorul de turism conținea informații cu privire la orele zborurilor, diferite de cele pe care operatorul de transport aerian le transmisese ultima dată operatorului de turism. Or, aceste din urmă informații nu fuseseră transmise pasagerilor respectivi, astfel încât aceștia nu dispuneau decât de informațiile conținute în documentul transmis de operatorul de turism.

39

În această privință, trebuie amintit că articolul 3 din Regulamentul nr. 261/2004 reglementează domeniul de aplicare al acestuia impunând, în temeiul alineatului (2) litera (a) din acesta, ca pasagerul să dispună de o rezervare confirmată pentru zborul respectiv.

40

Regulamentul nr. 261/2004 nu definește noțiunea de „rezervare confirmată”. Totuși, noțiunea de „rezervare” este definită la articolul 2 litera (g) din acest regulament ca fiind faptul că „pasagerul posedă un bilet sau un alt document doveditor, care indică faptul că rezervarea a fost acceptată și înregistrată de operatorul de transport aerian sau de operatorul de turism”.

41

Din această definiție rezultă că o rezervare poate fi constituită dintr‑un „alt document doveditor” care arată că rezervarea a fost acceptată și înregistrată fie de operatorul de transport aerian, fie de operatorul de turism. Rezultă că o rezervare acceptată și înregistrată de acesta din urmă are aceeași valoare ca cea acceptată și înregistrată de operatorul de transport aerian.

42

În consecință, dacă pasagerul aerian dispune de „un alt document doveditor”, în sensul articolului 2 litera (g) din Regulamentul nr. 261/2004, emis de operatorul de turism, acest alt document doveditor echivalează cu o „rezervare” în sensul aceleiași dispoziții.

43

În speță, instanța de trimitere din cauzele C‑188/20 și C‑196/20 pornește de la premisa potrivit căreia înregistrările călătoriilor transmise de operatorul de turism pasagerilor în discuție în litigiile principale din aceste cauze constituie un „alt document doveditor” în sensul articolului 2 litera (g) din Regulamentul nr. 261/2004. Cu toate acestea, trebuie arătat, mai ales în cadrul situației în discuție în cauza C‑188/20, că această înregistrare a călătoriei menționează explicit natura provizorie a orelor de zbor. În aceste condiții, revine acestei instanțe sarcina de a stabili dacă înregistrările respective constituie efectiv o rezervare acceptată și înregistrată, în sensul acestui articol 2 litera (g).

44

În caz afirmativ, instanța de trimitere solicită, mai concret, să se stabilească dacă o rezervare poate fi de asemenea „confirmată”, în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004, de operatorul de turism, iar nu numai de operatorul de transport aerian.

45

În această privință, trebuie constatat că articolul 3 alineatul (2) litera (a) din acest regulament nu precizează dacă operatorul de turism poate confirma o rezervare.

46

Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu doar de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții, C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 41, precum și jurisprudența citată).

47

În ceea ce privește contextul în care se înscrie această dispoziție, trebuie arătat că mai multe dispoziții ale Regulamentului nr. 261/2004 nu fac distincție, în vederea aplicării lor, între operatorul de turism și operatorul de transport aerian. Această situație se regăsește în special în ceea ce privește articolul 3 alineatul (2) litera (a) prima teză din acest regulament, care prevede că ora la care ar trebui ca pasagerii să se prezinte la înregistrare poate fi comunicată de operatorul de transport aerian, de un operator de turism sau de un agent de voiaj autorizat. Această situație se regăsește și în privința articolului 3 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, potrivit căruia pasagerul poate fi transferat către un alt zbor atât de operatorul de transport aerian, cât și de operatorul de turism.

48

În plus, ar fi contrar obiectivului ce constă în asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor aerieni, consacrat în cuprinsul considerentului (1) al aceluiași regulament, să se considere că o rezervare nu poate fi confirmată decât de operatorul de transport aerian, creând astfel pentru pasager sarcina de a verifica informațiile furnizate de operatorul de turism.

49

Astfel, Regulamentul nr. 261/2004 urmărește ca riscul ca operatorii de turism să furnizeze informații inexacte pasagerilor în cadrul activităților lor să fie asumat de operatorul de transport aerian. În acest context, pasagerul nu participă la raportul existent între operatorul de transport aerian și operatorul de turism și nu i se poate cere să își procure informații în această privință.

50

Din aceste din urmă considerații rezultă de asemenea că împrejurarea că operatorul de turism nu a primit o confirmare din partea operatorului de transport aerian în cauză cu privire la orele de plecare și de sosire ale zborului nu este de natură să influențeze aprecierea, menționată la punctul 43 din prezenta hotărâre, care revine instanței de trimitere.

51

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare formulată în cauzele C‑188/20 și C‑196/20 că articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că pasagerul dispune de o „rezervare confirmată” în sensul acestei dispoziții atunci când operatorul de turism transmite acestui pasager, cu care are o relație contractuală, un „alt document doveditor” în sensul articolului 2 litera (g) din acest regulament, care conține o promisiune de a‑l transporta cu un zbor determinat, individualizat prin indicarea locurilor și a orelor de plecare și de sosire, precum și a numărului de zbor, iar aceasta chiar și în ipoteza în care acest operator de turism nu ar fi primit o confirmare din partea operatorului de transport aerian în cauză cu privire la orele de plecare și de sosire ale acestui zbor.

52

Prin intermediul celei de a doua întrebări formulate în cauza C‑188/20, care este identică cu a doua întrebare din cauza C‑196/20, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că un operator de transport aerian poate fi calificat drept „operator efectiv de transport aerian”, în sensul acestei dispoziții, în raport cu un pasager, atunci când acesta din urmă a încheiat un contract cu un operator de turism pentru un zbor determinat operat de acest operator de transport aerian fără ca operatorul de transport aerian menționat să fi confirmat orarele zborului sau fără ca operatorul de turism să fi efectuat o rezervare pentru acest pasager la același operator de transport aerian.

53

În această privință, trebuie amintit că noțiunea de „operator efectiv de transport aerian” este definită la articolul 2 litera (b) din acest regulament ca desemnând un operator de transport aerian care execută sau intenționează să execute un zbor nu numai în temeiul unui contract cu un pasager, dar și în numele unei alte persoane, juridică sau fizică, care a încheiat un contract cu pasagerul respectiv.

54

Așadar, această definiție impune două condiții cumulative pentru ca un operator de transport aerian să poată fi calificat drept „operator efectiv de transport aerian”, legate, pe de o parte, de efectuarea zborului în cauză și, pe de altă parte, de existența unui contract cu un pasager (Hotărârea din 4 iulie 2018, Wirth și alții, C‑532/17, EU:C:2018:527, punctul 18).

55

În ceea ce privește prima condiție, aceasta evidențiază noțiunea de „zbor”, care constituie elementul său central. Or, Curtea a statuat deja că această noțiune trebuie înțeleasă ca fiind „o operațiune de transport aerian, fiind astfel, într‑o anumită măsură, o «unitate» a acestui transport, realizată de un operator de transport aerian care își stabilește itinerarul” (Hotărârea din 4 iulie 2018, Wirth și alții, C‑532/17, EU:C:2018:527, punctul 19, precum și jurisprudența citată).

56

Rezultă că trebuie considerat operator efectiv de transport aerian operatorul de transport care, în cadrul activității sale de transport de pasageri, ia decizia de a efectua un zbor determinat, inclusiv de a‑i stabili itinerarul și, astfel, de a crea, pentru cei interesați, o ofertă de transport aerian. Adoptarea unei asemenea decizii implică astfel ca acest operator de transport să poarte răspunderea efectuării zborului menționat, inclusiv printre altele pentru eventuala sa anulare sau întârziere prelungită la sosire (Hotărârea din 4 iulie 2018, Wirth și alții, C‑532/17, EU:C:2018:527, punctul 20).

57

În speță, este cert că, în situațiile în discuție în cauzele C‑188/20 și C‑196/20, singura modificare efectuată de operatorul de transport aerian în raport cu înregistrarea călătoriei transmisă pasagerilor în cauză privea orele de zbor.

58

Or, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 66 din concluzii, simpla împrejurare că rezervarea pasagerului de la operatorul de turism cuprinde ore de zbor care nu au fost confirmate de operatorul de transport aerian în cadrul rezervării interne dintre acest operator de transport și acest operator de turism nu poate fi suficientă pentru a considera că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2 litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004.

59

Astfel, trebuie să se considere că un operator de transport aerian care a constituit o ofertă de transport aerian ce corespunde celei vizate de un operator de turism în cadrul relației sale cu un pasager, în condițiile în care se pot produce schimbări în raport cu această ofertă, are intenția de a efectua un zbor, în sensul articolului 2 litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004.

60

O asemenea interpretare este confirmată de obiectivul de a asigura un nivel înalt de protecție a pasagerilor aerieni, enunțat în considerentul (1) al Regulamentului nr. 261/2004, întrucât ea permite să se garanteze că pasagerii transportați vor fi despăgubiți sau deserviți fără a trebui să se țină seama de acordurile încheiate de operatorul de transport aerian care a decis să efectueze zborul în cauză la ore diferite de cele prevăzute inițial în scopul asigurării concrete a acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iulie 2018, Wirth și alții, C‑532/17, EU:C:2018:527, punctul 23).

61

Trebuie precizat de asemenea că, în ipoteza în care operatorul efectiv de transport aerian ar fi obligat să plătească o compensație pasagerilor în temeiul Regulamentului nr. 261/2004 ca urmare a comportamentului operatorului de turism, acest transportator dispune de posibilitatea de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile suferite operatorului de turism în conformitate cu articolul 13 din acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 mai 2017, Krijgsman, C‑302/16, EU:C:2017:359, punctul 29 și jurisprudența citată).

62

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare formulată în cauzele C‑188/20 și C‑196/20 că articolul 2 litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că un operator de transport aerian poate fi calificat drept „operator efectiv de transport aerian”, în sensul acestei dispoziții, în raport cu un pasager atunci când acesta din urmă a încheiat un contract cu un operator de turism pentru un zbor determinat operat de acest operator de transport aerian fără ca operatorul de transport aerian menționat să fi confirmat orele zborului sau fără ca operatorul de turism să fi efectuat o rezervare pentru acest pasager la același transportator aerian.

63

Prin intermediul celei de a treia întrebări formulate în cauza C‑188/20, care este identică cu a treia întrebare din cauza C‑196/20, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 litera (h), articolul 5 alineatul (1) litera (c) și articolul 7 alineatul (1) a doua teză și alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că ora de sosire prevăzută a unui zbor, în sensul acestor dispoziții, poate rezulta, în vederea acordării compensației datorate în temeiul articolului 7 din acest regulament, dintr‑un „alt document doveditor” în sensul articolului 2 litera (g) din regulamentul menționat, care a fost transmis pasagerului de operatorul de turism sau dacă este necesar ca ea să figureze pe un „bilet”, în sensul articolului 2 litera (f) din același regulament.

64

Trebuie arătat, cu titlu introductiv, că articolul 2 litera (h), articolul 5 alineatul (1) litera (c), precum și și articolul 7 alineatul (1) a doua teză și alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004, care menționează în esență termenii „oră de sosire prevăzută”, privesc condițiile în care ar putea fi datorată o compensație forfetară conform articolului 7 din acest regulament. Cu toate acestea, regulamentul menționat nu conține o definiție a noțiunii „oră de sosire prevăzută”.

65

În speță, este cert, în situațiile în discuție în cauzele C‑188/20 și C‑196/20, că pasagerii aerieni dispuneau de un singur document, denumit „înregistrarea călătoriei”, fără a se afla în posesia unui document care să poată fi calificat drept „bilet” în sensul articolului 2 litera (f) din regulamentul menționat.

66

Cu toate acestea, astfel cum s‑a arătat în cadrul examinării primei întrebări din cauzele C‑188/20 și C‑196/20, pasagerii pot dispune de o rezervare nu numai în prezența unui bilet, ci și a unui „alt document doveditor”, în sensul articolului 2 litera (g) din același regulament. Prin urmare, în speță, în ipoteza în care documentul furnizat pasagerilor în discuție în litigiul principal constituie un „alt document doveditor”, trebuie considerat că acești pasageri dispuneau de o „rezervare”, în sensul acestei dispoziții, care indica orele de zbor. Prin urmare, aceștia puteau considera în mod legitim că, întrucât nu fuseseră informați despre nicio modificare din partea operatorului de turism sau a operatorului de transport aerian, orele indicate pentru această rezervare identificau orele de plecare și de sosire prevăzute, în sensul dispozițiilor menționate la punctul 64 din prezenta hotărâre.

67

În plus, trebuie să se mai precizeze că Hotărârea din 26 februarie 2013, Folkerts (C‑11/11, EU:C:2013:106), nu infirmă interpretarea potrivit căreia ora de sosire prevăzută a unui zbor poate să reiasă dintr‑un „alt document doveditor” în sensul articolului 2 litera (g) din Regulamentul nr. 261/2004. Astfel, spre deosebire de împrejurările care stau la baza situațiilor în discuție în cauzele C‑188/20 și C‑196/20, este necesar să se constate că, în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, nu a intervenit niciun operator de turism, iar pasagerul dispunea de un „bilet” în sensul articolului 2 litera (f) din acest regulament.

68

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare din cauzele C‑188/20 și C‑196/20 că articolul 2 litera (h), articolul 5 alineatul (1) litera (c), precum și articolul 7 alineatul (1) a doua teză și alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că ora de sosire prevăzută a unui zbor, în sensul acestor dispoziții, poate rezulta, în vederea acordării compensației datorate în temeiul articolului 7 din acest regulament, dintr‑un „alt document doveditor” în sensul articolului 2 litera (g) din regulamentul menționat, care a fost transmis pasagerului de operatorul de turism.

69

Prin intermediul celei de a patra întrebări formulate în cauza C‑188/20, care este analogă cu prima întrebare din cauza C‑146/20, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 litera (l) și articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că un zbor este considerat „anulat” atunci când operatorul efectiv de transport aerian devansează acest zbor cu mai multe ore.

70

În această privință, trebuie arătat că noțiunea de „anulare” este definită la articolul 2 litera (l) din acest regulament ca fiind „neefectuarea unui zbor programat anterior și pentru care s‑a făcut cel puțin o rezervare”.

71

Noțiunea de „zbor” nu este definită de regulamentul menționat. Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit la punctul 55 din prezenta hotărâre, un zbor constă în esență într‑o „operațiune de transport aerian, fiind astfel, într‑o anumită măsură, o «unitate» a acestui transport, realizată de un operator de transport aerian care își stabilește itinerarul”.

72

În plus, Curtea a precizat, pe de o parte, că itinerarul constituie un element esențial al zborului, acesta din urmă fiind efectuat în conformitate cu o programare stabilită dinainte de operatorul de transport aerian (Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții, C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 30).

73

Pe de altă parte, nu rezultă în niciun fel din definiția prevăzută la articolul 2 litera (l) din Regulamentul nr. 261/2004 că, dincolo de faptul că zborul prevăzut inițial nu a fost efectuat, „anularea” zborului respectiv, în sensul dispoziției menționate, ar impune adoptarea unei decizii explicite de anulare a acestuia (Hotărârea din 13 octombrie 2011, Sousa Rodríguez și alții, C‑83/10, EU:C:2011:652, punctul 29).

74

Cu siguranță, articolul 2 litera (l) și articolul 5 alineatul (1) din acest regulament nu precizează în mod explicit soarta care trebuie rezervată devansării unui zbor. Totuși, conform jurisprudenței amintite la punctul 46 din prezenta hotărâre, interpretarea unei dispoziții de drept al Uniunii impune să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție.

75

În această privință, referitor la contextul în care se înscriu articolul 2 litera (l) și articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004, trebuie arătat că acest regulament se referă la ipoteze de devansare a unui zbor în cadrul redirecționărilor prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (c) punctele (ii) și (iii) din regulamentul menționat. Astfel, această din urmă dispoziție prevede că operatorul efectiv de transport aerian este obligat să despăgubească pasagerul al cărui zbor a fost anulat, cu excepția cazului în care acest operator de transport îl informează despre anulare în termenele prevăzute în respectiva dispoziție și oferă o redirecționare care permite pasagerului să plece cel mai devreme cu una sau două ore, după caz, înainte de ora de plecare prevăzută, precum și să ajungă la destinația finală în mai puțin de patru sau, după caz, două ore după ora de sosire prevăzută inițial.

76

În consecință, legiuitorul Uniunii a recunoscut că o devansare semnificativă a unui zbor poate cauza pasagerilor neplăceri grave, la fel ca o întârziere a zborului, din moment ce o asemenea devansare conduce la pierderea posibilității acestora de a dispune în mod liber de timpul lor, precum și de a‑și organiza călătoria sau șederea în funcție de așteptările lor.

77

Aceasta este în special situația unui pasager care, deși a luat toate măsurile de precauție necesare, nu este în măsură să se îmbarce în avion ca urmare a devansării zborului pe care l‑a rezervat. Aceasta este situația și atunci când pasagerul se vede constrâns să se adapteze în mod semnificativ la noua oră de plecare a zborului său pentru a‑l putea lua.

78

Pe de altă parte, trebuie amintit că obiectivul principal urmărit de Regulamentul nr. 261/2004 constă, după cum reiese în special din considerentul (1) al acestuia, în asigurarea unui înalt nivel de protecție a pasagerilor (Hotărârea din 17 septembrie 2015, van der Lans, C‑257/14, EU:C:2015:618, punctul 26 și jurisprudența citată).

79

Curtea a statuat astfel că, în conformitate cu acest obiectiv, dispozițiile prin care se acordă drepturi pasagerilor aerieni trebuie interpretate în sens larg (Hotărârea din 22 aprilie 2021, Austrian Airlines, C‑826/19, EU:C:2021:318, punctul 61 și jurisprudența citată).

80

Astfel, întrucât Regulamentul nr. 261/2004 urmărește repararea, în mod standardizat și imediat, a diferitor prejudicii constituite de neplăcerile grave în transportul aerian de pasageri (Hotărârea din 3 septembrie 2020, Delfly, C‑356/19, EU:C:2020:633, punctul 25 și jurisprudența citată) și având în vedere neplăcerile grave care pot fi cauzate pasagerilor în împrejurări precum cele menționate la punctul 76 din prezenta hotărâre, noțiunea de „anulare” trebuie interpretată în sensul că include situația în care un zbor face obiectul unei devansări semnificative.

81

În această privință, trebuie să se facă distincție între situațiile în care devansarea nu determină niciun efect sau are un efect neglijabil asupra posibilității pasagerilor aerieni de a dispune în mod liber de timpul lor și cele care dau naștere unor neplăceri grave ca urmare a devansării semnificative a unui zbor, astfel cum sunt descrise la punctele 76 și 77 din prezenta hotărâre.

82

Pentru a face distincție între o devansare semnificativă și o devansare neglijabilă a unui zbor, este necesar să se ia ca sursă de inspirație pragurile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (c) punctele (ii) și (iii) din Regulamentul nr. 261/2004.

83

Trebuie subliniat că situația unei devansări diferă de cea a unei întârzieri, pentru care Curtea a reținut că pasagerii dobândesc un drept la compensație atunci când suportă o pierdere de timp care este egală sau mai mare de trei ore față de durata care era prevăzută inițial de operatorul de transport (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții, C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 57), întrucât pasagerii trebuie să se mobilizeze pentru a fi în măsură să se îmbarce în avion ca urmare a devansării zborului rezervat. Această diferență reiese de asemenea din împrejurarea că legiuitorul Uniunii, la articolul 5 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din Regulamentul nr. 261/2004, acceptă întârzieri de mai puțin de două ore, în timp ce pentru devansări, acestea nu pot depăși o oră.

84

Din articolul 5 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din acest regulament reiese că orice devansare de o oră sau mai puțin poate exonera operatorul efectiv de transport aerian de obligația sa de a despăgubi pasagerul în temeiul articolului 7 din regulamentul menționat. Astfel, trebuie să se considere că o devansare mai mare de o oră sau de o oră sau mai puțin constituie referința pentru a stabili dacă devansarea este semnificativă sau neglijabilă în vederea aplicării articolului 5 din același regulament.

85

Această interpretare continuă să asigure echilibrul dintre interesele pasagerilor aerieni și cele ale operatorilor efectivi de transport aerian pe care legiuitorul Uniunii l‑a urmărit prin adoptarea Regulamentului nr. 261/2004 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 23 octombrie 2012, Nelson și alții, C‑581/10 și C‑629/10, EU:C:2012:657, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

86

Astfel, în același timp în care permite pasagerilor să fie despăgubiți pentru neplăceri grave suferite cu ocazia devansării semnificative a unui zbor, această interpretare scutește operatorii efectivi de transport aerian de obligația de a plăti o compensație atunci când aceștia îi informează pe pasagerii aerieni cu privire la devansarea zborului, în condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (c) punctele (i)-(iii) din regulamentul menționat.

87

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a patra întrebare formulată în cauza C‑188/20 și la prima întrebare formulată în cauza C‑146/20 că articolul 2 litera (l) și articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că un zbor este considerat „anulat” atunci când operatorul efectiv de transport aerian devansează acest zbor cu mai mult de o oră.

88

Prin intermediul celei de a cincea întrebări formulate în cauza C‑188/20 și al întrebării unice formulate în cauza C‑270/20, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) și Landesgericht Korneuburg (Tribunalul Regional din Korneuburg) solicită fiecare în esență să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 este aplicabil într‑o situație în care ora de sosire a unui zbor devansat se situează în limitele prevăzute în această dispoziție.

89

În această privință, trebuie amintit că alineatul (2) al articolului 7 din acest regulament prevede că, în cazul în care, în conformitate cu articolul 8 din regulamentul menționat, pasagerului i se propune redirecționarea spre destinația finală cu un alt zbor a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire prevăzută pentru zborul rezervat inițial cu două‑patru ore în funcție de distanța zborului, operatorul efectiv de transport aerian are dreptul să reducă cu 50 % compensația forfetară prevăzută la alineatul (1) al acestui articol 7.

90

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 105 din concluzii, reiese în mod explicit din articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 că dreptul de a reduce cuantumul compensației vizează ipoteza în care operatorul efectiv de transport aerian propune o redirecționare care limitează întârzierea la destinația finală. În schimb, această dispoziție nu evocă nicidecum situația în care, din cauza unei devansări a zborului său, pasagerul ajunge la destinația finală înainte de ora de sosire prevăzută inițial.

91

Trebuie adăugat în această privință că legiuitorul Uniunii a luat în considerare atât o devansare, cât și o întârziere a unui zbor în cadrul ofertei de redirecționare prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004. Totuși, deși conștient de neplăcerile legate de devansările unui zbor, acest legiuitor nu a considerat că o redirecționare propusă de operatorul efectiv de transport aerian, care permite limitarea amplorii consecințelor prejudiciabile ale unei plecări anticipate, poate conduce la o reducere a cuantumului compensației.

92

Dacă o astfel de posibilitate ar urma să fie acordată unui operator efectiv de transport aerian care propune o redirecționare ce determină o sosire anticipată, ea ar avea drept rezultat autorizarea sistematică a unei reduceri a cuantumului compensației atunci când acest operator de transport procedează la o devansare semnificativă a zborului.

93

Or, astfel cum s‑a arătat în cadrul celei de a patra întrebări formulate în cauza C‑188/20 și al primei întrebări formulate în cauza C‑146/20, o devansare semnificativă a unui zbor determină neplăceri grave care justifică o compensație. Împrejurarea că o reducere a cuantumului compensației ar trebui să fie admisă întotdeauna într‑o astfel de situație, pentru simplul fapt că pasagerul nu invocă o întârziere la sosirea la destinația sa finală și se află, așadar, în limitele impuse la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004, ar fi contrară obiectivului urmărit de acest regulament privind consolidarea drepturilor pasagerilor care întâmpină neplăceri grave.

94

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a cincea întrebare din cauza C‑188/20 și la întrebarea unică din cauza C‑270/20 că articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil într‑o situație în care ora de sosire a unui zbor devansat se situează în limitele prevăzute de această dispoziție.

95

Prin intermediul celei de a șasea întrebări din cauza C‑188/20, care este analogă cu a doua întrebare din cauza C‑146/20, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (1) litera (a) și articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că informarea cu privire la devansarea zborului, comunicată pasagerului înainte de începerea călătoriei, poate constitui o „ofertă de redirecționare” în sensul acestei din urmă dispoziții.

96

În această privință, din interpretarea coroborată a articolului 5 alineatul (1) litera (a) și a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din acest regulament reiese că pasagerilor vizați de anularea unui zbor trebuie să li se ofere de către operatorul efectiv de transport aerian o redirecționare către destinația finală, în condiții de transport comparabile și în cel mai scurt timp.

97

Or, trebuie arătat că o devansare a zborului precum cea care s‑a produs în situațiile în discuție în cauzele C‑188/20 și C‑146/20 poate constitui o redirecționare „în condiții de transport comparabile”, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat, întrucât numai orele de zbor au fost modificate.

98

În plus, o ofertă de redirecționare care propune un zbor a cărui oră de plecare este devansată în raport cu ora de plecare a zborului anulat poate constitui o redirecționare efectuată „cât mai curând posibil”, în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, întrucât această ofertă permite pasagerului să ajungă la destinația finală cât mai curând posibil.

99

Trebuie adăugat că operatorul efectiv de transport aerian este obligat să propună pasagerului al cărui zbor a fost anulat diferitele opțiuni menționate la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(c) din acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Rusu, C‑354/18, EU:C:2019:637, punctul 58).

100

Astfel, pentru a oferi pasagerului posibilitatea de a‑și exercita în mod eficient drepturile în caz de anulare, în sensul considerentului (20) al acestui regulament, îi revine operatorului efectiv de transport aerian sarcina de a‑i furniza totalitatea informațiilor referitoare la drepturile care rezultă din articolul 8 alineatul (1) din același regulament.

101

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a șasea întrebare din cauza C‑188/20 și la a doua întrebare din cauza C‑146/20 că articolul 5 alineatul (1) litera (a) și articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că informarea cu privire la devansarea zborului, comunicată pasagerului înainte de începerea călătoriei, poate constitui o „ofertă de redirecționare” în sensul acestei din urmă dispoziții.

102

Prin intermediul celei de a șaptea întrebări formulate în cauza C‑188/20, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) solicită în esență să se stabilească dacă articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că impune operatorului efectiv de transport aerian să informeze pasagerul aerian cu privire la denumirea exactă și adresa întreprinderii căreia acesta îi poate solicita o compensație în temeiul articolului 7 din acest regulament, precum și cu privire la cuantumul exact al acesteia din urmă și, dacă este cazul, să precizeze documentele pe care trebuie să le anexeze la cererea privind acordarea compensației.

103

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din regulamentul menționat, operatorul efectiv de transport aerian care refuză îmbarcarea sau care anulează un zbor trebuie să prezinte fiecărui pasager în cauză o comunicare scrisă în care sunt precizate normele de compensare și asistență în conformitate cu dispozițiile aceluiași regulament. În temeiul acestei dispoziții, operatorul efectiv de transport aerian prezintă de asemenea fiecărui pasager afectat de o întârziere de cel puțin două ore o comunicare scrisă echivalentă.

104

Este necesar să se menționeze că această dispoziție trebuie interpretată în lumina considerentului (20) al Regulamentului nr. 261/2004, din care reiese că pasagerii ar trebui să fie pe deplin informați despre drepturile lor în special în eventualitatea anulării unui zbor, astfel încât aceștia să își poată exercita efectiv drepturile.

105

Astfel, exercitarea efectivă a drepturilor care decurg din acest regulament presupune ca pasagerul să fie în măsură să se adreseze în mod util întreprinderii căreia acesta îi poate solicita o compensație în temeiul articolului 7 din regulamentul menționat, astfel încât trebuie, în acest scop, să dispună de denumirea exactă a acestei întreprinderi și de adresa sa.

106

În plus, comunicarea referitoare la normele de compensare pe care operatorul efectiv de transport aerian trebuie să o furnizeze, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004, presupune ca pasagerul să fie de asemenea informat cu privire la procedura care trebuie urmată pentru a‑și valorifica drepturile. În această privință, operatorului efectiv de transport aerian îi revine sarcina să informeze pasagerul cu privire la documentele pe care trebuie să le anexeze, dacă este cazul, la cererea sa de acordare a compensației.

107

În schimb, operatorul efectiv de transport aerian nu este obligat să informeze pasagerul cu privire la cuantumul exact al compensației pe care acesta din urmă o poate obține eventual în temeiul articolului 7 din acest regulament. Astfel, o asemenea informare nu privește „normele de compensare și asistență în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament”, în sensul articolului 14 alineatul (2) din regulamentul menționat, ci aplicarea lor într‑un caz individual.

108

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la a șaptea întrebare din cauza C‑188/20 că articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretat în sensul că impune operatorului efectiv de transport aerian să informeze pasagerul aerian cu privire la denumirea exactă și adresa întreprinderii căreia acesta îi poate solicita o compensație în temeiul articolului 7 din acest regulament, precum și, dacă este cazul, să precizeze documentele pe care trebuie să le anexeze la cererea sa de acordare a compensației, fără însă a impune acestui operator de transport să informeze pasagerul aerian cu privire la cuantumul exact al compensației pe care acesta din urmă o poate obține eventual în temeiul articolului 7 din regulamentul menționat.

109

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanțele de trimitere, este de competența acestora să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: