–

pentru Union des industries de la protection des plantes, de J.‑P. Chevallier, avocat;

–

pentru Union nationale de l’apiculture française (UNAF), de B. Fau, avocat;

–

pentru Syndicat national de l’apiculture, de F. Lafforgue și H. Baron, avocats;

–

pentru guvernul francez, de A.‑L. Desjonquères și E. Leclerc, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de F. Castilla Contreras, M. Jáuregui Gómez, A. Dawes și I. Naglis, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 din Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO 2015, L 241, p. 1), precum și a articolelor 69 și 71 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO 2009, L 309, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Union des industries de la protection des plantes (Uniunea Industriilor din domeniul Protecției Plantelor), pe de o parte, și Premier ministre (prim‑ministrul), ministre de la Transition écologique et solidaire (ministrul responsabil cu tranziția ecologică și solidară), ministre des Solidarités et de la Santé (ministrul solidarității și sănătății), ministre de l’Agriculture et de l’Alimentation (ministrul agriculturii și alimentației), precum și Agence nationale de sécurité sanitaire de l’alimentation, de l’environnement et du travail (Agenția Națională pentru Securitatea Sanitară a Alimentației, Mediului și Muncii) (Franța), pe de altă parte, în legătură cu interdicția utilizării produselor fitosanitare care conțin una sau mai multe substanțe active din familia neonicotinoidelor și a semințelor tratate cu aceste produse.

3

Articolul 5 alineatele (1) și (2) din Directiva 2015/1535 prevede:

„(1)   Sub rezerva articolului 7, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică […]; de asemenea, acestea înaintează Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară adoptarea unei astfel de reglementări, în cazul în care aceste motive nu au fost clarificate suficient în proiectul de reglementare tehnică.

[…]

În special în cazul în care proiectul de reglementare tehnică urmărește limitarea comercializării sau utilizării unei substanțe chimice, a unui preparat sau produs chimic din motive legate de sănătatea publică sau de protecția consumatorilor sau a mediului, statele membre transmit, de asemenea, fie un rezumat, fie referințele cu privire la datele relevante referitoare la substanța, procesul sau produsul în cauză, precum și cu privire la substituenții cunoscuți și disponibili, atunci când asemenea informații există, și comunică efectele anticipate ale măsurilor referitoare la sănătatea publică și protecția consumatorilor și a mediului, împreună cu o analiză a riscului […]

Comisia notifică de îndată celelalte state membre cu privire la proiectul de reglementare tehnică și la toate documentele care i‑au fost înaintate […]

[…]

(2)   Comisia și statele membre pot adresa observații statului membru care a înaintat proiectul reglementării tehnice; statul membru în cauză ține seama, pe cât posibil, de aceste observații în pregătirea ulterioară a reglementării tehnice.”

4

Articolul 6 din această directivă prevede:

„(1)   Statele membre amână adoptarea proiectului unei reglementări tehnice pentru o perioadă de trei luni de la data primirii de către Comisie a comunicării menționate la articolul 5 alineatul (1).

[…]

(3)   Cu excepția proiectelor de norme cu privire la servicii, statele membre amână adoptarea unui proiect de reglementare tehnică pentru o perioadă de 12 luni de la data primirii de către Comisie a comunicării menționate la articolul 5 alineatul (1) din prezenta directivă în cazul în care, în termen de trei luni de la acea dată, Comisia își anunță intenția de a propune sau de a adopta o directivă, un regulament sau o decizie referitoare la subiectul respectiv […].

(4)   Statele membre amână adoptarea proiectului de reglementare tehnică pentru o perioadă de 12 luni de la data primirii de către Comisie a comunicării prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din prezenta directivă în cazul în care, în interval de trei luni de la acea dată, Comisia își anunță concluzia că respectivul proiect de reglementare tehnică face obiectul unei propuneri de directivă, regulament sau decizie […]

[…]

(7)   Alineatele (1)-(5) nu se aplică în cazurile în care:

[…]

În comunicarea menționată la articolul 5, statul membru prezintă motivele pentru urgența măsurilor în cauză. Comisia își prezintă punctul de vedere cu privire la această comunicare cât mai curând posibil. Comisia ia măsurile corespunzătoare în cazurile de utilizare inadecvată a acestei proceduri. Parlamentul European este informat de către Comisie.”

5

Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată prevede:

„Articolele 5 și 6 nu se aplică acelor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre sau acordurilor voluntare prin intermediul cărora statele membre:

[…]

6

Considerentul (8) al Regulamentului nr. 1107/2009 are următorul cuprins:

„Scopul prezentului regulament este acela de a asigura un nivel ridicat de protecție, atât pentru sănătatea umană, cât și pentru cea animală, precum și un nivel ridicat de protecție a mediului și, în același timp, de a proteja competitivitatea agriculturii în Comunitate. […]”

7

Articolul 21 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Comisia poate revizui aprobarea acordată pentru o substanță activă în orice moment. Aceasta ia în considerare solicitarea unui stat membru de revizuire, în lumina noilor cunoștințe științifice și tehnice și a datelor de monitorizare, a aprobării unei substanțe active […]”

8

Articolul 49 alineatul (2) din regulamentul menționat are următorul cuprins:

„În cazul în care există preocupări majore că semințele tratate […] pot prezenta un risc serios pentru sănătatea umană sau animală sau pentru mediu și că acest risc [nu] poate fi combătut în mod satisfăcător prin măsuri luate de statul membru (statele membre) în cauză, se adoptă fără întârziere măsuri de limitare sau interzicere a folosirii și/sau comercializării respectivelor semințe tratate, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 79 alineatul (3). […]”

9

Articolul 69 din același regulament prevede:

„În cazurile în care devine evident că o substanță activă […] aprobat[ă] ori un produs fitosanitar autorizat în conformitate cu prezentul regulament poate constitui un pericol grav pentru sănătatea umană sau animală ori pentru mediu, iar pericolul respectiv nu poate fi combătut în mod satisfăcător prin măsurile luate de statul membru (statele membre) în cauză, se adoptă fără întârziere măsuri de limitare sau interzicere a utilizării și/sau a comercializării respectivei substanțe/respectivului produs, în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 79 alineatul (3), fie din inițiativa Comisiei înseși, fie la solicitarea unui stat membru. […]”

10

Articolul 70 din Regulamentul nr. 1107/2009 prevede:

„Prin derogare de la dispozițiile articolului 69, Comisia poate adopta în mod provizoriu, în cazurile de extremă urgență, măsuri de urgență, după ce consultă statul membru sau statele membre în cauză și informează celelalte state membre.

De îndată ce este posibil și cel mai târziu în termen de zece zile lucrătoare, aceste măsuri trebuie confirmate, modificate, revocate sau prelungite în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 79 alineatul (3).”

11

Articolul 71 din acest regulament prevede:

„(1)   În cazul în care un stat membru informează oficial Comisia despre necesitatea unor măsuri de urgență, dar nu se întreprinde nicio acțiune în conformitate cu articolul 69 sau 70, statul membru poate adopta măsuri de protecție provizorii. În astfel de situații, statul membru informează imediat celelalte state membre și Comisia.

(2)   În termen de 30 de zile lucrătoare, Comisia sesizează comitetul menționat la articolul 79 alineatul (1), în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 79 alineatul (3), în vederea prelungirii, modificării sau abrogării măsurilor de protecție luate provizoriu la nivel național.

(3)   Statul membru își poate menține în vigoare măsurile de protecție provizorii până la adoptarea măsurilor comunitare.”

12

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/783 al Comisiei din 29 mai 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește condițiile de aprobare a substanței active imidacloprid (JO 2018, L 132, p. 31) stabilește condițiile de introducere pe piață și de utilizare a imidaclopridului.

13

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/784 al Comisiei din 29 mai 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește condițiile de aprobare a substanței active clotianidin (JO 2018, L 132, p. 35) stabilește condițiile de introducere pe piață și de utilizare a clotianidinului.

14

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/785 al Comisiei din 29 mai 2018 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește condițiile de aprobare a substanței active tiametoxam (JO 2018, L 132, p. 40) stabilește condițiile de introducere pe piață și de utilizare a tiametoxamului.

15

Articolul L. 253‑8 din code rural et de la pêche maritime (Codul rural și al pescuitului maritim) prevede:

„Utilizarea produselor fitosanitare care conțin una sau mai multe substanțe active din familia neonicotinoidelor și a semințelor tratate cu aceste produse este interzisă începând de la 1 septembrie 2018.

[…]

Excepții de la interdicția menționată în primul și al doilea paragraf ale alineatului II menționat pot fi acordate până la 1 iulie 2020 prin decizia comună a miniștrilor agriculturii, mediului și sănătății.

[…]”

16

Articolul D. 253‑46‑1 din acest cod, introdus prin Decretul nr. 2018‑675 din 30 iulie 2018 privind definiția substanțelor active din familia neonicotinoidelor în produsele fitosanitare (JORF din 1 august 2018, textul nr. 7), prevede:

„Substanțele active din familia neonicotinoidelor menționate la articolul L. 253‑8 sunt:

17

Articolul L. 253‑8 din code rural et de la pêche maritime (Codul rural și al pescuitului maritim) prevede interdicția utilizării produselor fitosanitare care conțin una sau mai multe substanțe active din familia neonicotinoidelor și a semințelor tratate cu aceste produse începând de la 1 septembrie 2018. Acesta autorizează totuși acordarea anumitor derogări de la această interdicție până la 1 iulie 2020.

18

Republica Franceză a comunicat Comisiei la 2 februarie 2017 un proiect de decret care enumeră substanțele active prevăzute la acest articol. Această comunicare se întemeia în mod explicit pe articolul 5 alineatul (1) al patrulea paragraf din Directiva 2015/1535 și nu se referea la Regulamentul nr. 1107/2009. Comunicarea respectivă menționa diferite studii care indicau un efect major al neonicotinoidelor asupra mediului și un pericol pentru sănătatea umană.

19

La 3 august 2017, Comisia a răspuns la comunicarea menționată că împărtășea preocupările exprimate de Republica Franceză referitoare la anumite substanțe din familia neonicotinoidelor. În plus, această instituție a precizat că Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) publicase concluzii referitoare la trei dintre substanțele vizate de proiectul de decret notificat, ceea ce o determina să reflecte asupra necesității de a pune în aplicare alte restricții.

20

În continuare, Regulamentele de punere în aplicare 2018/783, 2018/784 și 2018/785 au interzis utilizarea imidaclopridului, a clotianidinului și a tiametoxamului începând de la 19 decembrie 2018, cu excepția tratamentelor aplicate culturilor în seră permanentă, care își desfășoară integral ciclul de viață într‑o seră.

21

La 30 iulie 2018, Premier ministre (prim‑ministrul) a adoptat, în temeiul articolului L. 253‑8 din code rural et de la pêche maritime (Codul rural și al pescuitului maritim), Decretul nr. 2018‑675, care are ca obiect definirea substanțelor active din familia neonicotinoidelor vizate la acest articol. Acest decret a introdus în codul menționat articolul D. 253‑46‑1, potrivit căruia aceste substanțe interzise sunt acetamipridul, clotianidinul, imidaclopridul, tiaclopridul și tiametoxamul.

22

La 1 octombrie 2018, Union des industries de la protection des plantes a introdus la Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) o cerere având ca obiect anularea decretului menționat, în măsura în care acesta ar fi incompatibil cu Regulamentul nr. 1107/2009.

23

Având în vedere desfășurarea procedurii prealabile adoptării Decretului nr. 2018‑675, instanța de trimitere consideră că legalitatea acestuia depinde de aspectul dacă Republica Franceză dispunea, în temeiul articolului 71 din Regulamentul nr. 1107/2009, de posibilitatea de a adopta acest decret ca măsură de urgență, după ce efectuase o comunicare întemeiată pe Directiva 2015/1535 și în condițiile în care Comisia adoptase o serie de măsuri referitoare la utilizarea anumitor neonicotinoide vizate de decretul menționat.

24

În aceste condiții, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

25

Union des industries de la protection des plantes contestă admisibilitatea cererii de decizie preliminară.

26

Aceasta susține că măsura națională în discuție în litigiul principal nu putea fi adoptată în aplicarea articolului 71 din Regulamentul nr. 1107/2009 în măsura în care aceasta constituie o interdicție definitivă, iar nu o măsură provizorie instituită până la adoptarea unor măsuri la nivelul Uniunii. Această măsură nu ar prezenta nici un caracter de urgență, întrucât aceasta rezultă dintr‑o lege din anul 2016, ale cărei efecte au fost amânate până în anul 2018. În plus, comunicarea măsurii menționate nu ar decurge din procedura de urgență prevăzută de Directiva 2015/1535.

27

În aceste condiții, prima întrebare, care privește respectarea condițiilor procedurale prevăzute la articolul 71 din Regulamentul nr. 1107/2009, nu ar avea incidență asupra soluționării litigiului principal. Același lucru ar fi valabil pentru a doua și a treia întrebare, întrucât acestea nu au fost adresate decât în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare. În plus, a doua întrebare nu ar avea nicio legătură cu obiectul litigiului principal.

28

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (Hotărârea din 4 decembrie 2018, Minister for Justice and Equality și Commissioner of An Garda Síochána, C‑378/17, EU:C:2018:979, punctul 26, precum și jurisprudența citată).

29

Rezultă că întrebările privind dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Curtea poate refuza să se pronunțe asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (Hotărârea din 4 decembrie 2018, Minister for Justice and Equality și Commissioner of An Garda Síochána, C‑378/17, EU:C:2018:979, punctul 27, precum și jurisprudența citată).

30

Argumentele invocate de Union des industries de la protection des plantes nu sunt suficiente pentru a răsturna prezumția de pertinență de care beneficiază întrebările adresate.

31

Astfel, rezultă, în primul rând, că instanța de trimitere nu a determinat în această etapă conținutul măsurii naționale în discuție în litigiul principal. În aceste condiții, nu se poate exclude ca această instanță să poată considera, prin efectuarea, dacă este cazul, a unei interpretări a acestei măsuri în conformitate cu dreptul Uniunii, că ea are un caracter provizoriu și, din acest motiv, poate constitui o „măsură de protecție provizorie”, în sensul articolului 71 din Regulamentul nr. 1107/2009.

32

În al doilea rând, durata procedurii naționale care a precedat adoptarea măsurii naționale în discuție în litigiul principal nu poate fi decisivă, din moment ce această durată nu este suficientă pentru a exclude faptul că, în etapa finală a acestei proceduri, această măsură a putut părea o „măsură de urgență”, în sensul acestei dispoziții, în condițiile în care adoptarea sa era astfel necesară pentru a face față, în mod urgent, unui pericol grav pentru sănătatea umană sau animală ori pentru mediu.

33

În al treilea rând, în ceea ce privește lipsa recurgerii la procedura de urgență prevăzută de Directiva 2015/1535 pentru a efectua comunicarea măsurii naționale în discuție în litigiul principal, trebuie arătat că prima întrebare urmărește să furnizeze instanței de trimitere elementele de drept al Uniunii necesare pentru a stabili dacă și, după caz, în ce condiții o comunicare efectuată în temeiul acestei directive poate fi luată în considerare în cadrul procedurii prevăzute la articolul 71 din Regulamentul nr. 1107/2009. Prin urmare, aprecierea acestui argument al Union des industries de la protection des plantes este în mod indisolubil legată de răspunsul care trebuie dat la această întrebare și, în consecință, nu poate să determine inadmisibilitatea acesteia (a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 ianuarie 2019, KPMG Baltics, C‑639/17, EU:C:2019:31, punctul 11, și Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca, C‑414/18, EU:C:2019:1036, punctul 30).

34

În al patrulea rând, în ceea ce privește raportul dintre a doua întrebare și obiectul litigiului principal, este necesar să se constate că această întrebare urmărește să stabilească dacă anumite măsuri adoptate de Comisie ulterior comunicării efectuate de Republica Franceză pot fi considerate adoptate ca răspuns la această comunicare. Întrucât, pe de o parte, instanța de trimitere trebuie, în vederea soluționării litigiului principal, să stabilească dacă Decretul nr. 2018‑675 putea fi adoptat de Republica Franceză în aplicarea articolului 71 din Regulamentul nr. 1107/2009 și întrucât, pe de altă parte, această dispoziție condiționează acțiunea statelor membre de lipsa adoptării anumitor măsuri de către Comisie, nu se poate considera că a doua întrebare este vădit lipsită de orice legătură cu obiectul litigiului principal.

35

Prin urmare, întrebările preliminare sunt admisibile.

36

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 din Directiva 2015/1535 și articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 trebuie interpretate în sensul că comunicarea, efectuată în temeiul articolului 5 din această directivă, a unei măsuri naționale care interzice utilizarea anumitor substanțe active care intră sub incidența acestui regulament trebuie considerată o informare oficială a necesității unor măsuri de urgență, în sensul articolului 71 alineatul (1) din regulamentul menționat, atunci când comunicarea respectivă cuprinde o prezentare clară a unor elemente care atestă, pe de o parte, că aceste substanțe active pot constitui un pericol grav pentru sănătatea umană sau animală ori pentru mediu și, pe de altă parte, că acest pericol nu poate fi combătut în mod satisfăcător decât prin măsuri luate de statul membru în cauză.

37

Articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 prevede că, în cazul în care un stat membru informează în mod oficial Comisia în legătură cu necesitatea unor măsuri de urgență, dar nu se întreprinde nici o acțiune în conformitate cu articolele 69 sau 70 din acest regulament, statul membru poate adopta măsuri de protecție provizorii. Statul respectiv este astfel obligat să informeze imediat celelalte state membre și Comisia cu privire la aceasta.

38

Articolul 69 din regulamentul menționat autorizează Comisia să adopte măsuri de urgență de limitare sau interzicere a utilizării sau a comercializării unei substanțe active sau a unui produs fitosanitar atunci când devine evident că această substanță activă sau acest produs, care a fost autorizat în conformitate cu același regulament, poate constitui un pericol grav pentru sănătatea umană sau animală ori pentru mediu, iar pericolul respectiv nu poate fi combătut în mod satisfăcător prin măsurile luate de statul membru sau de statele membre în cauză. Articolul 70 din Regulamentul nr. 1107/2009 prevede posibilitatea Comisiei de a adopta asemenea măsuri de urgență în cadrul unei proceduri simplificate în cazuri de extremă urgență.

39

Procedura instituită prin articolul 71 din acest regulament are astfel ca obiect să permită adoptarea de către Comisie sau, în lipsă, de către un stat membru a unor măsuri de urgență care să reglementeze utilizarea sau comercializarea anumitor substanțe sau a anumitor produse atunci când aceste măsuri sunt necesare pentru protejarea sănătății umane sau animale ori pentru mediu.

40

Articolul 5 din Directiva 2015/1535 prevede, la rândul său, că statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică. Această comunicare trebuie, în principiu, să fie urmată, în aplicarea articolului 6 din această directivă, de o amânare a adoptării acestui proiect, pentru a permite acestei instituții și celorlalte state membre să formuleze observații cu privire la proiectul menționat.

41

Deși procedura prevăzută de directiva menționată poate privi, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) al patrulea paragraf din aceasta, măsuri ale unui stat membru care urmăresc limitarea comercializării sau utilizării unei substanțe sau a unui produs chimic din motive legate de sănătatea publică sau de protecția mediului, nu este mai puțin adevărat că cele două proceduri vizate de prima întrebare sunt distincte.

42

În primul rând, deși articolul 5 din aceeași directivă se aplică, în principiu, oricărui proiect de reglementare tehnică, articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 privește măsurile aplicabile substanțelor și produselor aprobate sau autorizate în temeiul acestui regulament.

43

În al doilea rând, comunicarea care constituie începerea procedurii prevăzute la articolul 5 din această directivă nu are aceeași funcție ca informarea oficială prin care este inițiată procedura instituită de articolul 71 din Regulamentul nr. 1107/2009, deoarece această comunicare urmărește să permită Comisiei și celorlalte state membre să formuleze observații, în timp ce această informare are ca obiect primar să încurajeze Comisia să reacționeze la informarea menționată prin adoptarea măsurilor de urgență necesare pentru combaterea pericolului identificat de statul membru în cauză.

44

În al treilea rând, consecințele comunicării și informării prevăzute de legiuitorul Uniunii la articolul 5 din Directiva 2015/1535 și, respectiv, la articolul 71 din Regulamentul nr. 1107/2009 nu sunt de aceeași natură. Astfel, în timp ce această comunicare implică, în principiu, amânarea adoptării proiectului în cauză, informarea menționată la articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 poate, în anumite condiții, să permită statului membru în cauză să adopte fără întârziere măsuri de protecție provizorii la nivel național.

45

În această privință, deși procedura prevăzută la articolul 5 din Directiva 2015/1535 poate, desigur, să conducă și la adoptarea imediată a unor măsuri naționale, atunci când statul membru în cauză utilizează posibilitatea instituită în acest sens de articolul 6 alineatul (7) litera (a) din directivă, această posibilitate nu constituie decât o excepție, a cărei aplicabilitate este, de altfel, supusă unei condiții care nu figurează la articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009, și anume caracterul neprevăzut al circumstanțelor care fac obiectul măsurii de urgență adoptate.

46

În al patrulea rând, este necesar să se arate că articolul 71 alineatul (1) din acest regulament trebuie asimilat, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 58 din concluziile sale, unei clauze de salvgardare.

47

Distincția dintre procedurile prevăzute la articolul 5 din directiva menționată și, respectiv, la articolul 71 din regulamentul menționat este astfel confirmată de articolul 7 alineatul (1) litera (c) din aceeași directivă, care prevede că articolele 5 și 6 din aceasta nu se aplică actelor statelor membre prin intermediul cărora acestea din urmă utilizează clauzele de salvgardare prevăzute de actele obligatorii ale Uniunii.

48

În aceste condiții, deși din jurisprudența Curții reiese că utilizarea de către un stat membru a posibilității prevăzute de un act al Uniunii să adopte măsuri de urgență presupune respectarea atât a condițiilor de fond, cât și a condițiilor de procedură menționate de acest act (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2011, Monsanto și alții, C‑58/10-C‑68/10, EU:C:2011:553, punctul 69, precum și Hotărârea din 13 septembrie 2017, Fidenato și alții, C‑111/16, EU:C:2017:676, punctul 32), trebuie să se constate că sesizarea Comisiei în temeiul articolului 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 necesită numai ca statul membru în cauză să „[informeze] oficial” această instituție, fără ca această informare să trebuiască să îmbrace o formă specifică.

49

În plus, trebuie amintit că, în temeiul principiului cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate. În această privință, Curtea a statuat în special că acest principiu nu numai că obligă statele membre să ia toate măsurile adecvate pentru garantarea aplicării și eficacității dreptului Uniunii, ci impune de asemenea instituțiilor acesteia obligații reciproce de cooperare loială cu statele membre (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Spania/Comisia, C‑192/13 P, EU:C:2014:2156, punctul 87, și Hotărârea din 19 decembrie 2019, Amoena, C‑677/18, EU:C:2019:1142, punctul 55).

50

De asemenea, trebuie amintit că, printre garanțiile conferite de ordinea juridică a Uniunii, se numără principiul bunei administrări, care include obligația instituției competente de a examina cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante ale cauzei (Hotărârea din 29 martie 2012, Comisia/Estonia, C‑505/09 P, EU:C:2012:179, punctul 95 și jurisprudența citată).

51

În aceste condiții, în pofida distincției dintre procedurile prevăzute la articolul 5 din Directiva 2015/1535 și, respectiv, la articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009, Comisia nu poate, în raport cu obiectivul protecției sănătății umane și animale și a mediului prevăzut în cuprinsul considerentului (8) al acestui regulament, să nege orice pertinență, în scopul aplicării acestui articol 71 alineatul (1), unei comunicări a unui proiect de reglementare tehnică efectuate în temeiul acestui articol 5 atunci când elementele pe care le conține această comunicare sunt suficiente pentru a permite acestei instituții să înțeleagă că statul membru în cauză ar fi trebuit să o sesizeze în temeiul articolului 71 alineatul (1) din regulamentul menționat.

52

Această ultimă condiție este îndeplinită atunci când comunicarea în cauză menționează, pe de o parte, existența unui pericol legat de o substanță activă aprobată sau de un produs fitosanitar autorizat pe care proiectul comunicat încearcă să îl combată și, pe de altă parte, imposibilitatea de a combate acest pericol fără a adăuga, de urgență, măsuri suplimentare legislației în vigoare.

53

Într‑un astfel de caz, revine Comisiei sarcina de a întreba statul membru în cauză dacă este necesar să se considere că această comunicare constituie o informare oficială în temeiul articolului 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009.

54

În ipoteza în care Comisia ar fi omis să adreseze o astfel de întrebare acestui stat membru, este necesar să se considere că această instituție a fost informată în mod oficial, prin intermediul comunicării menționate, cu privire la necesitatea unor măsuri de urgență, în sensul articolului 71 alineatul (1) din regulamentul menționat.

55

În speță, din însuși modul de redactare a primei întrebări reiese că instanța de trimitere, care este singura competentă să aprecieze situația de fapt în cadrul procedurii prevăzute la articolul 267 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 2020, Azienda Municipale Ambiente, C‑15/19, EU:C:2020:371, punctul 26 și jurisprudența citată), apreciază că elementele menționate la punctul 52 din prezenta hotărâre reies efectiv din comunicarea efectuată de Republica Franceză.

56

În plus, din decizia de trimitere sau din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că Comisia a întrebat Republica Franceză dacă este necesar să se considere că această comunicare trebuie să constituie o informare oficială în temeiul articolului 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009.

57

În orice caz, trebuie subliniat că împrejurarea că informarea oficială transmisă de un stat membru Comisiei cuprinde deja un proiect de măsură nu este de natură să exonereze acest stat membru de obligația de a informa imediat celelalte state membre și Comisia cu privire la adoptarea finală a acestei măsuri, în conformitate cu articolul 71 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul nr. 1107/2009.

58

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 5 din Directiva 2015/1535 și articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 trebuie interpretate în sensul că comunicarea, efectuată în temeiul articolului 5 din această directivă, a unei măsuri naționale care interzice utilizarea anumitor substanțe active care intră sub incidența acestui regulament trebuie considerată o informare oficială a necesității unor măsuri de urgență, în sensul articolului 71 alineatul (1) din regulamentul menționat, atunci când:

59

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 trebuie interpretat în sensul că Regulamentele de punere în aplicare 2018/783, 2018/784 și 2018/785 pot fi considerate măsuri adoptate de Comisie ca răspuns la comunicarea efectuată la 2 februarie 2017 de Republica Franceză.

60

Articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 precizează că, după ce a informat oficial Comisia cu privire la necesitatea unor măsuri de urgență, un stat membru poate adopta măsuri de protecție provizorii dacă „nu se întreprinde nicio acțiune în conformitate cu articolul 69 sau 70” din acest regulament.

61

Prin urmare, din însuși modul de redactare a acestui articol 71 alineatul (1) reiese că adoptarea de către Comisie a unor măsuri întemeiate pe articolele 69 sau 70 din regulamentul menționat poate exclude orice posibilitate a statului membru în cauză de a adopta măsuri de urgență.

62

Această concluzie este confirmată de economia generală a aceluiași regulament.

63

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 39 din prezenta hotărâre, informarea oficială a Comisiei de către un stat membru în temeiul articolului 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 are ca obiect inițierea unei proceduri destinate să asigure adoptarea de măsuri de urgență de către Comisie sau, în lipsă, de către statul membru în cauză.

64

Legiuitorul Uniunii a instituit astfel o procedură de urgență specifică ce este strâns legată de procedurile de urgență stabilite la articolele 69 și 70 din regulamentul menționat, care fac parte, precum articolul 71 din acesta, din capitolul IX al acestui regulament. În schimb, dispozițiile care instituie aceste proceduri de urgență nu se referă la celelalte proceduri prevăzute de același regulament și trebuie, prin urmare, să fie considerate independente de acestea din urmă.

65

Procedura prevăzută la articolul 71 din Regulamentul nr. 1107/2009 se distinge în special de procedura de revizuire a aprobării unei substanțe active prevăzută la articolul 21 din acest regulament, care poate fi inițiată și în urma unei solicitări a unui stat membru formulate în acest scop.

66

Or, Regulamentele de punere în aplicare 2018/783, 2018/784 și 2018/785 au fost adoptate nu în temeiul articolelor 69 sau 70 din Regulamentul nr. 1107/2009, ci în temeiul altor dispoziții din acest regulament.

67

Prin urmare, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1107/2009 trebuie interpretat în sensul că Regulamentele de punere în aplicare 2018/783, 2018/784 și 2018/785 nu pot fi considerate măsuri adoptate de Comisie ca răspuns la comunicarea efectuată la 2 februarie 2017 de Republica Franceză.

68

Având în vedere răspunsul dat la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia întrebare.

69

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: