–

pentru Constantin Film Verleih GmbH, de B. Frommer, de R. Bisle și de M. Hügel, Rechtsanwälte;

–

pentru YouTube LLC și Google Inc., de J. Wimmers și de M. Barudi, Rechtsanwälte;

–

pentru Comisia Europeană, de G. Braun, de T. Scharf, de S. L. Kalėda și de H. Kranenborg, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO 2004, L 157, p. 45, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 56).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Constantin Film Verleih GmbH, societate care distribuie filme, cu sediul în Germania, pe de o parte, și YouTube LLC și Google Inc., cu sediul în Statele Unite, pe de altă parte, în legătură cu informațiile solicitate de Constantin Film Verleih de la aceste două societăți privind adresele de e‑mail, adresele IP și numerele de telefon mobil ale utilizatorilor care i‑au încălcat drepturile de proprietate intelectuală.

3

Considerentele (2), (10), (15) și (32) ale Directivei 2004/48 au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 1 din această directivă, intitulat „Obiect”, aceasta „privește măsurile, procedurile și mijloacele de reparație necesare pentru a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală”.

5

Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede la alineatul (1) și la alineatul (3) litera (a):

„(1)   Fără a aduce atingere mijloacelor prevăzute sau care pot fi prevăzute prin legislația comunitară sau internă, în măsura în care aceste mijloace sunt [mai] favorabile titularilor drepturilor, măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute prin prezenta directivă se aplică, în conformitate cu articolul 3, oricărei încălcări a drepturilor de proprietate intelectuală prevăzute de legislația comunitară și/sau legislația internă a statului membru în cauză.

[…]

(3)   Prezenta directivă nu aduce atingere:

6

Articolul 8 din aceeași directivă, intitulat „Dreptul la informare”, prevede:

„(1)   Statele membre asigură ca, în cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală și ca răspuns la o cerere justificată și rezonabilă a reclamantului, autoritățile judecătorești competente să poată ordona ca informațiile privind originea și rețelele de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor care încalcă un drept de proprietate intelectuală să fie furnizate de contravenient și/sau de orice altă persoană care:

(2)   Informațiile menționate la alineatul (1) cuprind, după caz:

(3)   Alineatele (1) și (2) se aplică fără a aduce atingere altor acte cu putere de lege și norme administrative care:

7

În temeiul articolului 101 alineatul (1) prima teză din Gesetz über Urheberrecht und verwandte Schutzrechte – Urheberrechtsgesetz (Legea privind drepturile de autor și drepturile conexe) din 9 septembrie 1965 (BGBl. 1965 I, p. 1273), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „UrhG”), persoana vătămată poate solicita persoanei care, la scară comercială, aduce atingere dreptului de autor sau unui alt drept protejat de această lege să furnizeze de îndată informații privind originea și canalul de distribuție a copiilor contrafăcute sau a altor produse.

8

În cazul unei încălcări vădite, fără a aduce atingere articolului 101 alineatul (1) din UrhG, acest drept la informare poate fi exercitat, în temeiul articolului 101 alineatul (2) prima teză punctul 3 din UrhG, și împotriva unei persoane care a furnizat la scară comercială servicii utilizate pentru a desfășura activități de contrafacere.

9

Persoana care este obligată să furnizeze informațiile trebuie, în temeiul articolului 101 alineatul (3) punctul 1 din UrhG, să indice denumirea și adresele producătorilor, furnizorilor și ale celorlalți deținători anteriori de copii sau de alte produse, ale utilizatorilor de servicii, precum și ale angrosiștilor destinatari și ale vânzătorilor cu amănuntul.

10

În conformitate cu articolul 111 alineatul (1) prima teză punctele 2 și 3 din Telekommunikationsgesetz (Legea privind telecomunicațiile) din 22 iunie 2004 (BGBl. 2004 I, p. 1190), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „TKG”), la atribuirea numerelor de telefon sunt colectate și păstrate denumirea și adresa titularului liniei, precum și, dacă este vorba despre o persoană fizică, data nașterii acesteia.

11

În temeiul articolului 111 alineatul (1) a treia teză din TKG, în ceea ce privește serviciile preplătite, informațiile menționate trebuie, în plus, să fie verificate.

12

Potrivit articolului 111 alineatul (2) din TKG, la atribuirea unei adrese de e‑mail nu sunt obligatorii o astfel de verificare și o astfel de păstrare.

13

Constantin Film Verleih dispune în Germania de drepturi exclusive de exploatare, printre altele, asupra operelor cinematografice „Parker” și „Scary Movie 5”.

14

În cursul anilor 2013 și 2014, aceste opere au fost încărcate pe site‑ul Internet www.youtube.com, o platformă exploatată de YouTube care permite utilizatorilor să publice, să privească și să partajeze înregistrări video (denumită în continuare „platforma YouTube”). Operele menționate au fost astfel vizionate pe această platformă de mai multe zeci de mii de ori.

15

Constantin Film Verleih solicită YouTube și Google, aceasta din urmă fiind societatea‑mamă a celei dintâi, să îi furnizeze un ansamblu de informații referitoare la fiecare dintre utilizatorii care au încărcat aceleași opere (denumiți în continuare „utilizatorii în discuție”).

16

Instanța de trimitere arată în această privință că, pentru a încărca înregistrări video pe platforma YouTube, utilizatorii trebuie mai întâi să se înregistreze la Google prin intermediul unui cont de utilizator, iar deschiderea acestui cont nu necesită, din partea acestor utilizatori, decât indicarea unui nume, a unei adrese de e‑mail și a unei date de naștere. De obicei, aceste date nu sunt verificate, iar adresa poștală a utilizatorului nu este solicitată. Cu toate acestea, pentru a putea publica pe platforma YouTube înregistrări video cu o durată mai mare de 15 minute, utilizatorul trebuie să furnizeze un număr de telefon mobil care să îi permită primirea unui cod de activare, care este necesar pentru a efectua o asemenea publicare. Pe de altă parte, potrivit condițiilor generale de utilizare și de protecție a datelor comune ale YouTube și Google, utilizatorii platformei YouTube autorizează stocarea logurilor de server, inclusiv a adresei IP, a datei și a orei de utilizare și a diverselor interogări efectuate, precum și utilizarea acestor date la nivelul grupului.

17

După ce părțile din litigiul principal au declarat în unanimitate că litigiul în primă instanță referitor la numele și la adresele poștale ale utilizatorilor în discuție era soluționat în mod oficial, întrucât a obținut doar numele unor utilizatori fictivi, Constantin Film Verleih a solicitat să se ordone ca YouTube și Google să îi furnizeze informații suplimentare.

18

Aceste informații suplimentare privesc, pe de o parte, adresele de e‑mail și numerele de telefon mobil, precum și adresele IP care au fost utilizate de utilizatorii în discuție pentru încărcarea fișierelor, împreună cu momentul exact la care a fost efectuată această încărcare, indicând data și ora, inclusiv minutele, secundele și fusul orar, respectiv momentul încărcării, și, pe de altă parte, adresa IP utilizată ultima dată de acești utilizatori pentru accesarea contului lor Google în scopul de a accesa platforma YouTube, de asemenea împreună cu momentul exact al accesării, indicând data și ora, inclusiv minutele, secundele și fusul orar, respectiv momentul accesării.

19

Prin hotărârea din 3 mai 2016, Landgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional din Frankfurt am Main, Germania) a respins cererea formulată de Constantin Film Verleih. În schimb, în urma apelului formulat de aceasta din urmă, prin hotărârea din 22 august 2018, Oberlandesgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional Superior din Frankfurt am Main, Germania) a admis în parte cererea Constantin Film Verleih și a obligat YouTube și Google să îi furnizeze acesteia adresele de e‑mail ale utilizatorilor în cauză, respingând totodată acest apel în rest.

20

Prin recursul formulat la instanța de trimitere, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), Constantin Film Verleih își menține cererile având ca obiect obligarea societăților YouTube și Google să îi furnizeze numerele de telefon mobil, precum și adresele IP ale utilizatorilor în discuție. Pe de altă parte, prin propriul recurs formulat, YouTube și Google solicită respingerea în totalitate a cererii formulate de Constantin Film Verleih, inclusiv în ceea ce privește comunicarea adreselor de e‑mail ale utilizatorilor în discuție.

21

Instanța de trimitere apreciază că soluționarea acestor două recursuri depinde de interpretarea articolului 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48 și în special de răspunsul la întrebarea dacă informațiile suplimentare solicitate de Constantin Film Verleih intră sub incidența termenului „adrese”, în sensul acestei dispoziții.

22

În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „adrese” vizează, în ceea ce privește un utilizator care a încărcat fișiere care încalcă un drept de proprietate intelectuală, adresa sa de e‑mail, numărul său de telefon, precum și adresa IP utilizată pentru încărcarea acestor fișiere sau adresa IP utilizată la ultima sa accesare a contului de utilizator.

24

În speță, este cert că YouTube și Google furnizează, la scară comercială, servicii la care utilizatorii în discuție au recurs în scopul unor activități de contrafacere, constând în încărcarea pe platforma YouTube a unor fișiere care conțin opere protejate, în detrimentul Constantin Film Verleih. Litigiul principal privește refuzul acestor societăți de a furniza anumite informații solicitate de Constantin Film Verleih, referitoare la acești utilizatori, în special adresele lor de e‑mail și numerele lor de telefon, precum și adresele IP utilizate de aceștia atât în momentul încărcării fișierelor în cauză, cât și în momentul ultimei accesări a contului lor Google/YouTube. Din decizia de trimitere reiese, și de altfel nu este contestat în cadrul prezentei cauze, că soluționarea litigiului principal depinde de aspectul dacă astfel de informații intră sub incidența noțiunii de „adrese”, în sensul articolului 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48.

25

În această privință, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2004/48, statele membre asigură ca, în cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală și ca răspuns la o cerere justificată și rezonabilă a reclamantului, autoritățile judecătorești competente să poată ordona ca informațiile privind originea și rețelele de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor care încalcă un drept de proprietate intelectuală să fie furnizate de contravenient și/sau de orice altă persoană care a fost găsită în timp ce furniza, la scară comercială, servicii utilizate în activități de contrafacere.

26

Articolul 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48 precizează că informațiile menționate la alineatul (1) al acestui articol cuprind, după caz, denumirea și adresele producătorilor, fabricanților, distribuitorilor, furnizorilor și ale celorlalți deținători anteriori ai mărfurilor sau ai serviciilor, precum și ale angrosiștilor destinatari și ale vânzătorilor cu amănuntul.

27

Rezultă de aici că, în temeiul articolului 8 din Directiva 2004/48, statele membre trebuie să asigure că instanțele competente pot ordona operatorului platformei online, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, să furnizeze denumirea și adresele oricărei persoane menționate la alineatul (2) litera (a) al acestui articol care a încărcat pe această platformă un film fără acordul titularului dreptului de autor.

28

În ceea ce privește aspectul dacă noțiunea de „adrese”, în sensul articolului 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48, include și adresele de e‑mail, numerele de telefon și adresele IP ale acestor persoane, trebuie constatat că, întrucât această dispoziție nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare, noțiunea de „adrese” constituie o noțiune de drept al Uniunii care trebuie, în mod normal, să primească, în întreaga Uniune, o interpretare autonomă și uniformă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iulie 2019, Spiegel Online, C‑516/17, EU:C:2019:625, punctul 62 și jurisprudența citată).

29

În plus, întrucât Directiva 2004/48 nu definește această noțiune, determinarea semnificației și a sferei de aplicare a acesteia trebuie realizată conform sensului său obișnuit în limbajul curent, luând în considerare și contextul în care este utilizată și obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte, precum și, după caz, geneza sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Spiegel Online, C‑516/17, EU:C:2019:625, punctul 65, și Hotărârea din 19 decembrie 2019, Nederlands Uitgeversverbond și Groep Algemene Uitgevers, C‑263/18, EU:C:2019:1111, punctul 38, precum și jurisprudența citată).

30

În ceea ce privește, în primul rând, sensul obișnuit al termenului „adresă”, este necesar să se constate, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctele 30 și 33 din concluziile sale, că, în limbajul curent, acesta se referă doar la adresa poștală, cu alte cuvinte locul de domiciliu sau de reședință al unei anumite persoane. Rezultă că acest termen, atunci când este utilizat fără alte precizări, precum la articolul 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48, nu vizează adresa de e‑mail, numărul de telefon sau adresa IP.

31

În al doilea rând, lucrările pregătitoare care au condus la adoptarea Directivei 2004/48 și în special Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind măsurile și procedurile destinate să asigure respectarea drepturilor de proprietate intelectuală din 30 ianuarie 2003 [COM(2003) 46 final], Avizul Comitetului Economic și Social European din 29 octombrie 2003 (JO 2004, C 32, p. 15) și Raportul Parlamentului European din 5 decembrie 2003 (A5-0468/2003) privind această propunere se înscriu în linia acestei constatări. Astfel, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 37 din concluziile sale și astfel cum a susținut Comisia Europeană în fața Curții, acestea nu cuprind niciun indiciu care să sugereze că termenul „adresă” utilizat la articolul 8 alineatul (2) litera (a) din această directivă ar trebui înțeles în sensul că se referă nu numai la adresa poștală, ci și la adresa de e‑mail, la numărul de telefon sau la adresa IP a persoanelor vizate.

32

În al treilea rând, contextul în care este utilizată noțiunea în discuție confirmă o asemenea interpretare.

33

Astfel, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 35 din concluziile sale, examinarea altor acte de drept al Uniunii care vizează adresa de e‑mail sau adresa IP arată că niciunul dintre acestea nu utilizează termenul „adresă”, fără alte precizări, pentru a indica numărul de telefon, adresa IP sau adresa de e‑mail.

34

În al patrulea rând, interpretarea prezentată la punctele 31-33 din prezenta hotărâre este de asemenea în conformitate cu finalitatea urmărită de articolul 8 din Directiva 2004/48, ținând seama de obiectivul general al directivei menționate.

35

În această privință, este adevărat că dreptul la informare, prevăzut la articolul 8 menționat, vizează să pună în aplicare și să concretizeze dreptul fundamental la o cale de atac efectivă garantat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale și să asigure astfel exercitarea efectivă a dreptului fundamental de proprietate, din care face parte dreptul de proprietate intelectuală protejat la articolul 17 alineatul (2) din aceasta (Hotărârea din 16 iulie 2015, Coty Germany, C‑580/13, EU:C:2015:485, punctul 29), permițând titularului unui drept de proprietate intelectuală să identifice persoana care încalcă acest drept și să ia măsurile necesare pentru a proteja dreptul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 ianuarie 2017, NEW WAVE CZ, C‑427/15, EU:C:2017:18, punctul 25).

36

Cu toate acestea, la adoptarea Directivei 2004/48, legiuitorul Uniunii a ales să realizeze o armonizare minimală privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală în general (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iunie 2016, Hansson, C‑481/14, EU:C:2016:419, punctul 36). Astfel, această armonizare se limitează, la articolul 8 alineatul (2) din această directivă, la informații bine determinate.

37

Pe de altă parte, trebuie arătat că Directiva 2004/48 are ca obiect să asigure un just echilibru, pe de o parte, între interesul titularilor la protecția dreptului lor de proprietate intelectuală, consacrată la articolul 17 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, și, pe de altă parte, protecția intereselor și a drepturilor fundamentale ale utilizatorilor unor obiecte protejate, precum și a interesului general (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iulie 2019, Funke Medien NRW, C‑469/17, EU:C:2019:623, punctul 57, Hotărârea din 29 iulie 2019, Pelham și alții, C‑476/17, EU:C:2019:624, punctul 32, precum și Hotărârea din 29 iulie 2019, Spiegel Online, C‑516/17, EU:C:2019:625, punctul 42).

38

Mai precis, în ceea ce privește articolul 8 din Directiva 2004/48, Curtea a avut deja ocazia să statueze că această dispoziție urmărește să concilieze respectarea a diferite drepturi, în special dreptul la informare al titularilor și dreptul utilizatorilor la protecția datelor cu caracter personal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Coty Germany, C‑580/13, EU:C:2015:485, punctul 28).

39

În sfârșit, trebuie precizat că, deși din considerațiile care precedă rezultă că statele membre nu au obligația, în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48, să prevadă posibilitatea ca autoritățile judecătorești competente să ordone furnizarea adresei de e‑mail, a numărului de telefon sau a adresei IP a persoanelor menționate la această dispoziție în cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală, nu este mai puțin adevărat că statele membre dispun de o asemenea posibilitate. Astfel, după cum rezultă din însuși modul de redactare a articolului 8 alineatul (3) litera (a) din această directivă, legiuitorul Uniunii a prevăzut în mod expres posibilitatea ca statele membre să acorde titularilor de drepturi de proprietate intelectuală dreptul de a primi informații mai extinse, însă sub rezerva asigurării unui just echilibru între diferitele drepturi fundamentale în cauză și a respectării celorlalte principii generale ale dreptului Uniunii, precum principiul proporționalității (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 februarie 2009, LSG‑Gesellschaft zur Wahrnehmung von Leistungsschutzrechten, C‑557/07, EU:C:2009:107, punctul 29, și Hotărârea din 19 aprilie 2012, Bonnier Audio și alții, C‑461/10, EU:C:2012:219, punctul 55).

40

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48 trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „adrese” care figurează în acest articol nu vizează, în ceea ce privește un utilizator care a încărcat fișiere care încalcă un drept de proprietate intelectuală, adresa sa de e‑mail, numărul său de telefon și nici adresa IP utilizată pentru încărcarea acestor fișiere sau adresa IP utilizată la ultima sa accesare a contului de utilizator.

41

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „adrese” care figurează în acest articol nu vizează, în ceea ce privește un utilizator care a încărcat fișiere care încalcă un drept de proprietate intelectuală, adresa sa de e‑mail, numărul său de telefon și nici adresa IP utilizată pentru încărcarea acestor fișiere sau adresa IP utilizată la ultima sa accesare a contului de utilizator.