–

pentru Caisse pour l’avenir des enfants, de R. Jazbinsek și de A. Rodesch, avocați;

–

pentru FV și GW, de P. Peuvrel, avocat;

–

pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și de C. Valero, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 45 TFUE, a articolului 2 punctul 2 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 75/34/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, rectificare în JO 2004, L 229, p. 35, și în JO 2005, L 197, p. 34, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56), a articolului 1 litera (i) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82), precum și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Caisse pour l’avenir des enfants (Luxemburg) (denumită în continuare „CAE”), pe de o parte, și FV, lucrător frontalier, și GW, soția sa, pe de altă parte, în legătură cu refuzul CAE de a acorda alocații familiale pentru copilul rezultat din prima căsătorie a GW, acest copil neavând o legătură de filiație cu FV.

3

Articolul 2 din Directiva 2004/38 prevede:

„În sensul prezentei directive:

[…]”

4

Potrivit articolului 1 din Regulamentul nr. 883/2004:

„În sensul prezentului regulament:

[…]

[…]

5

Articolul 2 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Prezentul regulament se aplică resortisanților unuia din statele membre, apatrizilor și refugiaților care sunt rezidenți într‑un stat membru și care se află sau s‑au aflat sub incidența legislației unuia sau mai multor state membre, precum și membrilor de familie și urmașilor acestora.”

6

Articolul 3 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:

„Prezentul regulament se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială privind:

[…]

7

Articolul 67 din Regulamentul nr. 883/2004, intitulat „Membrii de familie care își au reședința într‑un alt stat membru”, are următorul cuprins:

„Persoana are dreptul la prestații familiale în conformitate cu legislația statului membru competent, inclusiv pentru membrii familiei sale care își au reședința în alt stat membru, ca și cum aceștia și‑ar avea reședința în primul stat membru. Cu toate acestea, titularul unei pensii are dreptul la prestații familiale în conformitate cu legislația statului membru competent pentru pensia sa.”

8

Articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 492/2011 prevede:

„(1)   Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea.

(2)   Acesta beneficiază de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali.”

9

Considerentul (1) al Directivei 2014/54/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de facilitare a exercitării drepturilor conferite lucrătorilor în contextul liberei circulații a lucrătorilor (JO 2014, L 128, p. 8) are următorul cuprins:

„Libera circulație a lucrătorilor este o libertate fundamentală a cetățenilor Uniunii și constituie unul dintre pilonii pieței interne a Uniunii, astfel cum este consacrat la articolul 45 [TFUE]. Punerea sa în aplicare este aprofundată în dreptul Uniunii destinat să garanteze exercitarea deplină a drepturilor conferite cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora. Prin «membrii familiei lor» ar trebui să se înțeleagă termenul definit la articolul 2 punctul 2 din Directiva [2004/38], care se aplică și membrilor familiilor lucrătorilor frontalieri.”

10

Articolul 1 din Directiva 2014/54 prevede:

„Prezenta directivă stabilește dispoziții care facilitează aplicarea și asigurarea respectării, în mod uniform, a drepturilor conferite prin articolul 45 [TFUE] și prin articolele 1-10 din Regulamentul [nr. 492/2011]. Prezenta directivă se aplică cetățenilor Uniunii care își exercită drepturile respective și membrilor familiilor lor […]”

11

Potrivit articolului 2 din această directivă:

„(1)   Prezenta directivă se aplică următoarelor aspecte care țin de libera circulație a lucrătorilor, menționate la articolele 1-10 din Regulamentul [nr. 492/2011]:

[…]

[…]

(2)   Domeniul de aplicare al prezentei directive este identic cu cel al Regulamentului [nr. 492/2011].”

12

Dispozițiile relevante sunt articolele 269 și 270 din code de la sécurité sociale (Codul securității sociale, denumit în continuare „codul”), în versiunea aplicabilă începând de la 1 august 2016, data intrării în vigoare a Legii din 23 iulie 2016 de modificare a Codului securității sociale, a Legii modificate din 4 decembrie 1967 privind impozitul pe venit și de abrogare a Legii modificate din 21 decembrie 2007 privind bonificația pentru copil (Mémorial A 2016, p. 2348, denumită în continuare „Legea din 23 iulie 2016”).

13

Articolul 269 alineatul (1) din cod, în versiunea aplicabilă de la 1 august 2016, prevede:

„Se introduce o alocație pentru viitorul copiilor, denumită în continuare «alocație familială».

Alocația familială se cuvine:

14

În conformitate cu articolul 270 din cod, în versiunea aplicabilă de la 1 august 2016, „[p]entru aplicarea articolului 269 alineatul (1) litera b), sunt considerați membri de familie ai unei persoane și dau dreptul la alocație familială copiii născuți din căsătorie, copiii născuți din afara căsătoriei și copiii adoptați ai acestei persoane”.

15

Conform articolului 272 alineatul (1) prima teză din cod, în versiunea aplicabilă de la 1 august 2016, „[c]uantumul alocației familiale se stabilește la 265 de euro pe lună pentru fiecare copil”.

16

FV lucrează în Luxemburg și locuiește în Franța împreună cu soția sa, GW, precum și cu cei trei copii ai lor, dintre care unul, HY, s‑a născut dintr‑o legătură anterioară a lui GW. GW exercită autoritatea părintească exclusivă asupra lui HY. Până la data intrării în vigoare a Legii din 23 iulie 2016, gospodăria beneficia de alocațiile familiale pentru cei trei copii, în considerarea calității de lucrător frontalier a lui FV.

17

Începând de la data intrării în vigoare a Legii din 23 iulie 2016, care a modificat codul, excluzând în special copiii soțului sau ai partenerului din noțiunea de „membri de familie” definită la articolul 270 din acesta, gospodăria nu mai beneficiază de aceste alocații pentru HY.

18

Astfel, prin decizia din 8 noiembrie 2016, CAE, întemeindu‑se în special pe articolul 67 din Regulamentul nr. 883/2004 și pe articolele 269 și 270 din cod, în versiunea aplicabilă de la data intrării în vigoare a Legii din 23 iulie 2016, a considerat că FV nu mai avea dreptul, începând de la 1 august 2016, la alocația familială pentru HY, copil născut la 5 decembrie 2000 și crescut în familia pe care FV o formează cu GW din luna iulie 2008. Întrucât acest copil a rezultat dintr‑o legătură anterioară a lui GW și nu prezintă o legătură de filiație cu FV, el nu ar avea calitatea de „membru de familie”, în sensul acestor dispoziții, ceea ce ar exclude dreptul la alocația familială luxemburgheză pentru copilul respectiv.

19

Sesizat cu o acțiune formulată de FV împotriva acestei decizii, conseil arbitral de la sécurité sociale (Luxembourg) (Consiliul de Arbitraj al Securității Sociale, Luxemburg), prin hotărârea din 17 noiembrie 2017, a decis că această acțiune este întemeiată în măsura în care urmărește menținerea alocației familiale pentru HY după data de 31 iulie 2016. Potrivit conseil arbitral de la sécurité sociale (Consiliul de Arbitraj al Securității Sociale):

20

Prin cererea introductivă depusă la 29 decembrie 2017 la conseil supérieur de la sécurité sociale (Consiliul Superior al Securității Sociale, Luxemburg), CAE a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate de conseil arbitral de la sécurité sociale la 17 noiembrie 2017. Aceasta a contestat asimilarea prestațiilor familiale unui avantaj social și a susținut că nu au fost luate în considerare elementele obiective care ar putea justifica o pretinsă diferență de tratament.

21

FV a obiectat că principiul egalității de tratament presupune ca toți cetățenii Uniunii care au reședința într‑un stat membru și care se deplasează în alt stat membru pentru a lucra acolo să aibă dreptul la prestațiile sociale, la avantajele sociale și fiscale, precum și la asistența socială care sunt disponibile în statul membru gazdă pentru resortisanții naționali. Potrivit lui FV, în situația sa ar trebui urmat, prin analogie, același raționament precum cel adoptat în Hotărârea din 15 decembrie 2016, Depesme și alții (C‑401/15-C‑403/15, EU:C:2016:955). În acea hotărâre, Curtea a statuat că copiii soțului sau ai partenerului recunoscut de statul membru gazdă al lucrătorului frontalier pot fi considerați copiii acestuia pentru a putea beneficia de dreptul de a primi un ajutor financiar pentru continuarea studiilor lor superioare, un astfel de ajutor fiind considerat un avantaj social, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

22

În aceste condiții, conseil supérieur de la sécurité sociale (Consiliul Superior al Securității Sociale) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că o alocație familială legată de desfășurarea de către un lucrător frontalier a unei activități salariate într‑un stat membru constituie un avantaj social, în sensul acestor dispoziții.

24

Trebuie amintit că articolul 45 alineatul (2) TFUE prevede că libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă. Această dispoziție se concretizează la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, care precizează că lucrătorul resortisant al unui stat membru beneficiază, pe teritoriul celorlalte state membre, de aceleași avantaje sociale și fiscale ca și lucrătorii naționali (Hotărârea din 2 martie 2017, Eschenbrenner, C‑496/15, EU:C:2017:152, punctul 32).

25

Din obiectivul egalității de tratament urmărit de articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 rezultă că noțiunea de „avantaj social” extinsă prin aceeași dispoziție la lucrătorii resortisanți ai altor state membre cuprinde toate avantajele care, legate sau nu de un contract de muncă, sunt recunoscute, în general, în favoarea lucrătorilor naționali, în principal datorită calității lor obiective de lucrători sau pentru simplul fapt că au reședința pe teritoriul național, și a căror extindere la lucrătorii resortisanți ai altor state membre este, prin urmare, aptă să faciliteze mobilitatea acestora în cadrul Uniunii și, în consecință, integrarea lor în statul membru gazdă (Hotărârea din 18 decembrie 2019, Generálny riaditeľ Sociálnej poisťovne Bratislava și alții, C‑447/18, EU:C:2019:1098, punctul 47 și jurisprudența citată).

26

Curtea a considerat că de articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 beneficiază fără distincție atât lucrătorii migranți care au reședința într‑un stat membru gazdă, cât și lucrătorii frontalieri care, deși își desfășoară activitatea salariată în acest din urmă stat membru, au reședința în alt stat membru (Hotărârea din 15 decembrie 2016, Depesme și alții, C‑401/15-C‑403/15, EU:C:2016:955, punctul 37, precum și Hotărârea din 18 decembrie 2019, Generálny riaditeľ Sociálnej poisťovne Bratislava și alții, C‑447/18, EU:C:2019:1098, punctul 41).

27

Astfel, beneficiază de articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 un lucrător precum FV, care, deși lucrează în Luxemburg, are reședința în Franța.

28

Prin urmare, este necesar să se verifice dacă o alocație precum alocația familială în discuție în litigiul principal intră în sfera noțiunii de „avantaj social”, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

29

În această privință, referirea făcută în dispoziția menționată la avantajele sociale nu poate fi interpretată limitativ (Hotărârea din 18 decembrie 2019, Generálny riaditeľ Sociálnej poisťovne Bratislava și alții, C‑447/18, EU:C:2019:1098, punctul 46 și jurisprudența citată).

30

Or, în speță, din dosarul de care dispune Curtea reiese că alocația familială în discuție în litigiul principal, care constituie un avantaj, este legată, pentru un lucrător frontalier precum FV, de desfășurarea unei activități salariate în Luxemburg. Ea a fost acordată inițial lui FV numai în măsura în care era un lucrător frontalier care se afla sub incidența legislației luxemburgheze.

31

O asemenea alocație constituie astfel un avantaj social, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

32

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că o alocație familială legată de desfășurarea de către un lucrător frontalier a unei activități salariate într‑un stat membru constituie un avantaj social, în sensul acestor dispoziții.

33

Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 litera (i) din Regulamentul nr. 883/2004 coroborat cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 și cu articolul 2 punctul 2 din Directiva 2004/38 trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziții ale unui stat membru în temeiul cărora lucrătorii frontalieri pot primi o alocație familială legată de desfășurarea de către aceștia a unei activități salariate într‑un stat membru numai pentru propriii copii, fiind excluși copiii soțului lor cu care ei nu au o legătură de filiație, în condițiile în care dreptul de a primi această alocație este recunoscut tuturor copiilor cu reședința în statul membru respectiv.

34

În ceea ce privește aplicabilitatea Regulamentului nr. 883/2004 în privința unei situații de fapt precum cea în discuție în litigiul principal, trebuie să se verifice dacă o alocație precum alocația familială în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare material al acestui regulament.

35

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante a Curții, distincția dintre prestațiile care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 883/2004 și prestațiile care sunt excluse din acesta se întemeiază în esență pe elementele constitutive ale fiecărei prestații, în special pe finalitățile și pe condițiile sale de acordare, iar nu pe faptul că o prestație este sau nu calificată de o legislație națională drept prestație de securitate socială (Hotărârea din 18 decembrie 2019, Generálny riaditeľ Sociálnej poisťovne Bratislava și alții, C‑447/18, EU:C:2019:1098, punctul 22 și jurisprudența citată).

36

Astfel, o prestație poate fi considerată o prestație de securitate socială în măsura în care, pe de o parte, este acordată beneficiarilor independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale, pe baza unei situații definite de lege, și în măsura în care, pe de altă parte, se referă la unul dintre riscurile expres enumerate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004 (Hotărârea din 18 decembrie 2019, Generálny riaditeľ Sociálnej poisťovne Bratislava și alții, C‑447/18, EU:C:2019:1098, punctul 23 și jurisprudența citată).

37

Potrivit jurisprudenței Curții, prestațiile acordate în mod automat familiilor care îndeplinesc anumite criterii obiective vizând în special numărul membrilor, veniturile și resursele lor financiare, în afara oricărei aprecieri individuale și discreționare a nevoilor personale, și care urmăresc să compenseze sarcinile de familie trebuie considerate prestații de securitate socială (Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/Regatul Unit, C‑308/14, EU:C:2016:436, punctul 60, și Hotărârea din 21 iunie 2017, Martinez Silva, C‑449/16, EU:C:2017:485, punctul 22).

38

În ceea ce privește aspectul dacă o prestație dată intră în sfera prestațiilor familiale menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004, este necesar să se arate că, potrivit articolului 1 litera (z) din acest regulament, termenii „prestații familiale” desemnează toate prestațiile în natură sau în numerar pentru acoperirea cheltuielilor familiei, cu excepția avansurilor din pensiile alimentare și a alocațiilor speciale de naștere sau de adopție prevăzute în anexa I la regulamentul menționat. Curtea a statuat că termenii „acoperirea cheltuielilor familiei” trebuie interpretați în sensul că se referă în special la o contribuție publică la bugetul familial, destinată să reducă costurile legate de întreținerea copiilor (Hotărârea din 21 iunie 2017, Martinez Silva, C‑449/16, EU:C:2017:485, punctul 23 și jurisprudența citată).

39

În ceea ce privește alocația în discuție în cauza principală, din dosarul de care dispune Curtea reiese că, pe de o parte, aceasta este plătită pentru toți copiii care au reședința în Luxemburg, precum și pentru toți copiii lucrătorilor nerezidenți care au o legătură de filiație cu aceștia din urmă. Această prestație este acordată, în consecință, independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale, pe baza unei situații definite de lege. Pe de altă parte, rezultă că prestația menționată reprezintă o contribuție publică la bugetul familial, destinată să reducă cheltuielile care decurg din întreținerea copiilor.

40

Rezultă că o alocație precum alocația familială în discuție în litigiul principal constituie o prestație de securitate socială care intră în sfera prestațiilor familiale menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004.

41

Pe de altă parte, un lucrător precum FV intră în domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 883/2004, care se aplică, conform articolului 2 alineatul (1) din acesta, resortisanților unuia dintre statele membre care sunt rezidenți într‑un stat membru și care se află ori s‑au aflat sub incidența legislației unuia sau mai multor state membre, precum și membrilor familiilor acestora și urmașilor lor.

42

Având în vedere cele de mai sus, Regulamentul nr. 883/2004 este aplicabil unei situații de fapt precum cea în discuție în litigiul principal.

43

Pe de altă parte, nu poate fi exclusă o aplicare coroborată a acestui regulament și a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011.

44

Astfel, Curtea a statuat că, deși este adevărat că Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității (JO 1968, L 257, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 11) și Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea sa modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35) (denumit în continuare, „Regulamentul nr. 1408/71”), care au fost abrogate și înlocuite cu Regulamentul nr. 492/2011 și, respectiv, cu Regulamentul nr. 883/2004, nu au același domeniu de aplicare ratione personae, nu este mai puțin adevărat că, întrucât Regulamentul nr. 1612/68 are o aplicabilitate generală în ceea ce privește libera circulație a lucrătorilor, articolul 7 alineatul (2) din acest regulament se poate aplica avantajelor sociale care intră în domeniul de aplicare specific al Regulamentului nr. 1408/71 (Hotărârea din 5 mai 2011, Comisia/Germania, C‑206/10, EU:C:2011:283, punctul 39; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea din 12 mai 1998, Martínez Sala, C‑85/96, EU:C:1998:217, punctul 27).

45

Curtea a considerat astfel, de exemplu, că o prestație precum o alocație de educație care urmărește acoperirea cheltuielilor familiei intră în domeniul de aplicare ratione materiae al dreptului Uniunii ca prestație familială, în sensul articolului 4 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul nr. 1408/71, și ca avantaj social, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1612/68 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 mai 1998, Martínez Sala, C‑85/96, EU:C:1998:217, punctele 27 și 28).

46

Aceste considerații sunt valabile, mutatis mutandis, în ceea ce privește Regulamentele nr. 883/2004 și nr. 492/2011.

47

Prin urmare, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare atât în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, cât și al Regulamentului nr. 883/2004.

48

În ceea ce privește, în primul rând, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 32 din prezenta hotărâre, o alocație precum alocația familială în discuție în litigiul principal constituie un avantaj social, în sensul dispoziției menționate.

49

Pe de altă parte, în temeiul jurisprudenței Curții, membrii familiei unui lucrător migrant sunt beneficiari indirecți ai egalității de tratament acordate acestui lucrător prin articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 decembrie 2016, Depesme și alții, C‑401/15-C‑403/15, EU:C:2016:955, punctul 40).

50

Curtea a statuat de asemenea că articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că prin copil al unui lucrător frontalier, care poate beneficia indirect de avantajele sociale prevăzute de această din urmă dispoziție, trebuie să se înțeleagă nu numai copilul care are o legătură de filiație cu acest lucrător, ci și copilul soțului sau al partenerului înregistrat al lucrătorului respectiv, atunci când acesta din urmă asigură întreținerea copilului respectiv. Potrivit Curții, această din urmă cerință rezultă dintr‑o situație de fapt, a cărei apreciere revine administrației și, dacă este cazul, instanțelor naționale, pe baza elementelor de probă furnizate de persoana interesată, fără a fi necesar ca acestea să determine motivele contribuției respective și nici să cuantifice întinderea sa exactă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, Depesme și alții, C‑401/15-C‑403/15, EU:C:2016:955, punctul 64).

51

Curtea a considerat că noțiunea de „membru de familie” al lucrătorului frontalier care poate beneficia în mod indirect de egalitatea de tratament, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, corespunde noțiunii de „membru de familie”, în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2004/38, care cuprinde soțul sau partenerul cu care cetățeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai soțului sau ai partenerului. Curtea a luat în considerare în special, în această privință, considerentul (1), articolul 1 și articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2014/54 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2016, Depesme și alții, C‑401/15-C‑403/15, EU:C:2016:955, punctele 52-54).

52

În cauza principală, din decizia de trimitere reiese că tatăl biologic al copilului nu îi plătește pensie alimentară mamei acestuia. Prin urmare, se pare că FV, care este soțul mamei lui HY, asigură întreținerea acestui copil, aspect a cărui verificare revine însă instanței de trimitere.

53

Trebuie astfel să se stabilească dacă norma care interzice discriminările pe motiv de cetățenie în ceea ce privește avantajele sociale, prevăzută la articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011, se opune unor dispoziții ale unui stat membru care împiedică un lucrător frontalier să primească o alocație precum alocația familială în discuție în litigiul principal pentru copilul soțului său cu care nu are o legătură de filiație.

54

În această privință, principiul egalității de tratament înscris atât la articolul 45 TFUE, cât și la articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011 interzice orice forme indirecte de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc, în fapt, la același rezultat (Hotărârea din 13 aprilie 2010, Bressol și alții, C‑73/08, EU:C:2010:181, punctul 40, precum și Hotărârea din 10 iulie 2019, Aubriet, C‑410/18, EU:C:2019:582, punctul 26; a se vedea de asemenea, prin analogie, Hotărârea din 14 decembrie 2016, Bragança Linares Verruga și alții, C‑238/15, EU:C:2016:949, punctul 41).

55

În speță, din dosarul de care dispune Curtea reiese că, în temeiul legislației naționale în discuție în litigiul principal, toți copiii cu reședința în Luxemburg au dreptul la alocația familială menționată, ceea ce implică faptul că toți copiii care fac parte din gospodăria unui lucrător cu reședința în Luxemburg au dreptul la aceeași alocație, inclusiv copiii soțului acestui lucrător. În schimb, lucrătorii nerezidenți au dreptul la această alocație familială numai pentru propriii copii, fiind excluși copiii soțului lor cu care nu au o legătură de filiație.

56

O astfel de distincție întemeiată pe reședință, care este susceptibilă să producă efecte mai ales în detrimentul resortisanților altor state membre, în măsura în care nerezidenții sunt, cel mai adesea, persoane care nu au cetățenia statului respectiv, constituie o discriminare indirectă pe motiv de cetățenie care nu ar putea fi admisă decât cu condiția de a fi justificată în mod obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2019, Aubriet, C‑410/18, EU:C:2019:582, punctul 28 și jurisprudența citată).

57

Este irelevant în acest sens faptul că dreptul la alocația familială în discuție în litigiul principal este conferit în mod direct de legislația națională în discuție în litigiul principal copilului cu reședința în Luxemburg, în timp ce, în ceea ce îi privește pe lucrătorii nerezidenți, acest drept este conferit lucrătorului, pentru membrii familiei sale, astfel cum sunt definiți de această legislație. Astfel, din jurisprudență reiese că prestațiile familiale nu pot, prin însăși natura lor, să fie considerate ca fiind datorate unei persoane independent de situația sa familială (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 februarie 2002, Humer, C‑255/99, EU:C:2002:73, punctul 50, și Hotărârea din 26 noiembrie 2009, Slanina, C‑363/08, EU:C:2009:732, punctul 31).

58

Pentru a fi justificată, o astfel de discriminare indirectă trebuie să fie de natură să asigure realizarea unui obiectiv legitim și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2019, Aubriet, C‑410/18, EU:C:2019:582, punctul 29).

59

Instanța de trimitere menționează în această privință, pe de o parte, „obiectivul național de a consacra dreptul personal al copilului” și, pe de altă parte, „necesitatea de a proteja administrația statului membru de încadrare în muncă, în condițiile în care extinderea domeniului de aplicare personal ar constitui o sarcină nerezonabilă pentru sistemul de prestații familiale luxemburghez, care exportă mai precis aproape 48 % din prestațiile sale familiale”.

60

În ceea ce privește obiectivul național de a consacra dreptul personal al copilului, un astfel de obiectiv nu rezultă a fi de natură să justifice discriminarea indirectă în discuție în litigiul principal.

61

Astfel, după cum a arătat Comisia Europeană în observațiile sale scrise, deși dreptul la alocația familială în discuție în litigiul principal este conferit de legislația națională în discuție în litigiul principal în mod direct copilului cu reședința în Luxemburg, rezultă că, în ceea ce îi privește pe lucrătorii nerezidenți, acest drept este conferit lucrătorului, pentru membrii familiei sale, astfel cum sunt definiți de această legislație, și anume copiii care au o legătură de filiație cu acest lucrător, fiind excluși copiii soțului său care nu prezintă o astfel de legătură cu el. Prin urmare, se pare că legislația națională în discuție în litigiul principal nu conferă copiilor lucrătorilor nerezidenți niciun drept personal.

62

În ceea ce privește obiectivul de a proteja administrația statului membru de încadrare în muncă, în condițiile în care extinderea domeniului de aplicare personal al alocației familiale ar constitui o „sarcină nerezonabilă pentru sistemul de prestații familiale luxemburghez”, presupunând că acest obiectiv poate fi considerat legitim, discriminarea indirectă în discuție în litigiul principal nu este, în orice caz, nici adecvată, nici necesară pentru rezolvarea pretinsei probleme a exportului prestațiilor familiale luxemburgheze.

63

Astfel, pe de o parte, prin acordarea alocației familiale în discuție în litigiul principal tuturor copiilor care au o legătură de filiație cu lucrătorii frontalieri, fără a trebui să fie dovedite existența unei gospodării comune sau cea a unei obligații de întreținere principale a copilului, legiuitorul luxemburghez însuși a reținut o interpretare largă a cercului beneficiarilor acestei alocații. Pe de altă parte, acest obiectiv ar putea fi urmărit prin măsuri care să afecteze fără distincție lucrătorii rezidenți și lucrătorii frontalieri.

64

În consecință, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 se opune unor dispoziții ale unui stat membru în temeiul cărora lucrătorii nerezidenți pot primi o alocație precum alocația familială în discuție în litigiul principal numai pentru propriii copii, fiind excluși cei ai soțului lor cu care nu au o legătură de filiație, în condițiile în care toți copiii cu reședința în acest stat membru au dreptul să primească această alocație.

65

În ceea ce privește, în al doilea rând, Regulamentul nr. 883/2004, articolul 67 din acesta prevede că o persoană are dreptul la prestații familiale în conformitate cu legislația statului membru competent, inclusiv pentru membrii familiei sale care au reședința în alt stat membru, ca și cum aceștia ar avea reședința în primul stat membru.

66

Conform articolului 1 litera (i) din Regulamentul nr. 883/2004, în sensul acestui regulament, prin „membru de familie” se înțelege orice persoană definită sau recunoscută ca membru de familie sau desemnată ca membru al gospodăriei de legislația în temeiul căreia se acordă prestațiile.

67

Întemeindu‑se pe această definiție, precum și pe Hotărârea din 22 octombrie 2015, Trapkowski (C‑378/14, EU:C:2015:720), CAE arată că revine statului membru competent sarcina de a defini membrii de familie pentru care există un drept la alocația familială. Legiuitorul național ar fi, așadar, competent să limiteze plata prestațiilor familiale numai la copiii care au o legătură de filiație cu lucrătorul.

68

În această privință, înscriindu‑se în obiectivul Regulamentului nr. 883/2004, care este de a asigura o coordonare între regimurile naționale distincte fără a organiza un regim comun de securitate socială, Curtea a statuat, desigur, că persoanele care au dreptul la prestații familiale sunt stabilite în conformitate cu dreptul național (Hotărârea din 22 octombrie 2015, Trapkowski, C‑378/14, EU:C:2015:720, punctul 44).

69

Nu este mai puțin adevărat că, în exercitarea acestei competențe, statele membre trebuie să respecte dreptul Uniunii, în speță dispozițiile referitoare la libera circulație a lucrătorilor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 decembrie 2017, Zaniewicz‑Dybeck, C‑189/16, EU:C:2017:946, punctul 40).

70

Or, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011, care reprezintă, în domeniul specific al acordării avantajelor sociale, reflectarea particulară a principiului egalității de tratament consacrat la articolul 45 alineatul (2) TFUE și care trebuie interpretat în același mod ca și această din urmă dispoziție (Hotărârea din 15 decembrie 2016, Depesme și alții, C‑401/15-C‑403/15, EU:C:2016:955, punctul 35, precum și Hotărârea din 18 decembrie 2019, Generálny riaditeľ Sociálnej poisťovne Bratislava și alții, C‑447/18, EU:C:2019:1098, punctul 39), se opune, astfel cum s‑a reținut la punctul 64 din prezenta hotărâre, unor dispoziții ale unui stat membru în temeiul cărora lucrătorii nerezidenți pot primi o alocație precum alocația familială în discuție în litigiul principal numai pentru propriii copii, fiind excluși cei ai soțului lor cu care nu au o legătură de filiație, în condițiile în care toți copiii cu reședința în acest stat membru au dreptul să primească această alocație.

71

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare că articolul 1 litera (i) și articolul 67 din Regulamentul nr. 883/2004 coroborate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011 și cu articolul 2 punctul 2 din Directiva 2004/38 trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziții ale unui stat membru în temeiul cărora lucrătorii frontalieri pot primi o alocație familială legată de desfășurarea de către aceștia a unei activități salariate în acest stat membru numai pentru propriii copii, fiind excluși cei ai soțului lor cu care nu au o legătură de filiație, cărora le asigură însă întreținerea, în condițiile în care toți copiii cu reședința în respectivul stat membru au dreptul să primească această alocație.

72

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) declară: