–

pentru guvernul spaniol, de M. J. Ruiz Sánchez și de M. J. García‑Valdecasas Dorrego, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de S. Pardo Quintillán și de R. Troosters, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate (JO 2013, L 294, p. 1), precum și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale declanșate împotriva lui VW pentru infracțiuni de conducere fără permis și de fals material în înscrisuri.

3

Considerentele (4), (6), (19) și (30)-(32) ale Directivei 2013/48 au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

4

Articolul 1 din această directivă, intitulat „Obiect”, prevede:

„Prezenta directivă stabilește norme minime privind drepturile persoanelor suspectate și acuzate în procedurile penale și ale persoanelor care fac obiectul procedurilor în temeiul Deciziei‑cadru 2002/584/JAI [a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Declarații ale anumitor state membre cu privire la adoptarea deciziei‑cadru (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3)] […] de a avea acces la un avocat și ca o persoană terță să fie informată cu privire la lipsirea de libertate și de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul lipsirii de libertate.”

5

Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1):

„Prezenta directivă se aplică persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale din momentul în care li s‑a adus la cunoștință de către autoritățile competente ale unui stat membru, prin notificare în mod oficial sau în alt mod, faptul că sunt suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni, indiferent dacă sunt sau nu lipsite de libertate. Directiva se aplică până în momentul finalizării procedurilor, prin aceasta înțelegându‑se stabilirea în mod definitiv că persoana suspectată sau acuzată a săvârșit infracțiunea, inclusiv, dacă este cazul, pronunțarea sentinței și soluționarea oricărei căi de atac.”

6

Articolul 3 din aceeași directivă, intitulat „Dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale”, are următorul cuprins:

„(1)   Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să își exercite dreptul la apărare în mod practic și eficient.

(2)   Persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat fără nicio întârziere nejustificată. În orice caz, persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat începând cu oricare dintre următoarele momente, luându‑se în considerare cel care survine primul:

(3)   Dreptul de a avea acces la un avocat implică următoarele:

(4)   Statele membre încearcă să pună la dispoziție informațiile de ordin general pentru a facilita obținerea unui avocat de către persoanele suspectate sau acuzate.

Fără a aduce atingere dispozițiilor din dreptul intern privind prezența obligatorie a unui avocat, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că persoanele suspectate sau acuzate sunt în măsură să își exercite în mod efectiv dreptul de a avea acces la un avocat, cu excepția cazului în care acestea au renunțat la dreptul respectiv în conformitate cu articolul 9.

(5)   În circumstanțe excepționale și numai în cursul urmăririi penale, statele membre pot să deroge temporar de la aplicarea alineatului (2) litera (c) atunci când poziția geografică izolată a unei persoane suspectate sau acuzate face imposibilă asigurarea dreptului persoanei de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate.

(6)   În circumstanțe excepționale și numai în cursul urmăririi penale, statele membre pot deroga temporar de la aplicarea drepturilor prevăzute la alineatul (3) atunci când și în măsura în care acest lucru este justificat, ținându‑se seama de circumstanțele specifice ale cauzei, pe baza unuia sau mai multora dintre următoarele motive imperioase:

7

Articolul 8 din Directiva 2013/48 prevede:

„(1)   Orice derogare temporară în temeiul articolului 3 alineatul (5) sau (6) și al articolului 5 alineatul (3):

(2)   Derogările temporare în temeiul articolului 3 alineatul (5) sau (6) pot fi autorizate numai printr‑o decizie motivată corespunzător luată pe baza unei evaluări de la caz la caz, fie de o autoritate judiciară, fie de o altă autoritate competentă, cu condiția ca decizia acesteia să poată face obiectul controlului instanțelor. Decizia motivată corespunzător se înregistrează potrivit procedurii de înregistrare în concordanță cu dreptul statului membru respectiv.

(3)   Derogările temporare în temeiul articolului 5 alineatul (3) pot fi autorizate numai de la caz la caz, fie de o autoritate judiciară, fie de o altă autoritate competentă, cu condiția ca decizia să poată fi supusă controlului instanțelor.”

8

Articolul 24 din Constituciόn (Constituție) prevede:

„1.   Orice persoană are dreptul să obțină o protecție efectivă din partea judecătorilor și a instanțelor în exercitarea drepturilor și a intereselor sale legitime și în niciun caz nu poate fi privată de dreptul la apărare.

2.   De asemenea, orice persoană are dreptul la o instanță de drept comun stabilită prin lege, dreptul la apărare și dreptul de a fi asistată de un avocat, dreptul de a fi informată cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa, dreptul la un proces public fără întârzieri nejustificate și cu toate garanțiile, dreptul de a utiliza mijloacele de probă relevante pentru apărarea sa, dreptul de a nu se declara vinovată, dreptul de a nu se autoincrimina și dreptul la prezumția de nevinovăție. […]”

9

Articolul 118 din Ley de Enjuiciamiento Criminal (Codul de procedură penală), astfel cum a fost modificat prin Ley Orgánica 13/2015 de modificación de la Ley de Enjuiciamiento Criminal para el fortalecimiento de las garantías procesales y la regulación de las medidas de investigación tecnológica (Legea organică 13/2015 de modificare a Codului de procedură penală în scopul consolidării garanțiilor procedurale și al reglementării măsurilor de anchetare tehnologică) din 5 octombrie 2015 (BOE nr. 239 din 6 octombrie 2015, p. 90192) (denumită în continuare „Codul de procedură penală”) prevede:

„1.   Orice persoană care este acuzată de săvârșirea unei fapte penale își poate exercita dreptul la apărare prin participarea la procedură, din momentul în care este notificată cu privire la existența sa, a fost privată de libertate sau a făcut obiectul oricărei alte măsuri provizorii ori s‑a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, scop în care va fi informată fără întârzieri nejustificate cu privire la următoarele drepturi:

[…]

[…]

[…]

2.   Dreptul la apărare se exercită fără alte limitări decât cele prevăzute de lege, de la momentul imputării faptei penale cercetate până la executarea pedepsei […]”

10

Potrivit articolului 527 din Codul de procedură penală:

„1.   În situațiile prevăzute la articolul 509, persoana arestată sau deținută poate fi privată de următoarele drepturi, dacă acest lucru este justificat de împrejurările cauzei respective:

[…]

11

La 20 aprilie 2018, poliția din Badalona (Spania) a întocmit un proces‑verbal pentru presupuse infracțiuni de conducere fără permis și de fals material în înscrisuri cu privire la VW, în urma unui control rutier cu ocazia căruia persoana interesată a prezentat un permis de conducere albanez.

12

La 19 mai 2018, expertiza a stabilit că acest document era un fals.

13

Prin ordonanța din 11 iunie 2018, Juzgado de Instrucción n. 4 de Badalona (Judecătorul de instrucție nr. 4 din Badalona, Spania), sesizat în cadrul procedurii penale declanșate împotriva lui VW, a decis audierea acestuia din urmă. În acest scop, a fost desemnat un avocat din oficiu. După ce mai multe citații pentru înfățișarea persoanei interesate au rămas fără rezultat, aceasta din urmă neputând fi localizată, a fost emis în privința sa, la 27 septembrie 2018, un mandat de arestare și de aducere.

14

La 16 octombrie 2018, o avocată a trimis prin fax o scrisoare în care a declarat că intervine în procedură în numele lui VW, scrisoarea fiind însoțită de un mandat ad litem semnat și de acordul de preluare a dosarului dat de avocatul numit din oficiu al persoanei interesate. Avocata solicita ca viitoarele acte de procedură să îi fie adresate și ca mandatul de arestare emis împotriva clientului său să fie retras, arătând că acesta din urmă dorea în orice caz să se prezinte în fața judecătorului.

15

În măsura în care VW nu s‑a înfățișat ca urmare a primei citații și se află sub incidența unui mandat de arestare, instanța de trimitere ridică problema dacă beneficiul dreptului acestuia de a avea acces la un avocat poate fi întârziat până la executarea acestui mandat, în conformitate cu reglementarea națională privind dreptul la apărare.

16

În această privință, instanța menționată arată că această reglementare se întemeiază pe articolul 24 din Constituție și că, în materie penală, dreptul la apărare al persoanei urmărite penal este reglementat la articolul 118 din Codul de procedură penală. Instanța menționată adaugă că aceste dispoziții sunt interpretate de Tribunal Constitucional (Curtea Constituțională, Spania) și de Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în sensul că dreptul de a avea acces la un avocat poate fi condiționat de înfățișarea în persoană în fața instanței a persoanei urmărite penal. În special, în temeiul unei jurisprudențe constante a Tribunal Constitucional (Curtea Constituțională), beneficiul unui astfel de drept ar putea fi refuzat atunci când această persoană este absentă sau este imposibil de localizat. Potrivit acestei jurisprudențe, înfățișarea personală a persoanei interesate ar fi considerată o cerință rezonabilă care nu are o incidență considerabilă asupra dreptului la apărare. În esență, prezența persoanei urmărite penal ar fi o obligație. Aceasta s‑ar putea dovedi necesară pentru clarificarea faptelor. Pe de altă parte, în cazul unei absențe prelungite a acestei persoane la încheierea cercetării penale, ședința nu ar putea fi organizată, iar hotărârea nu ar putea interveni, astfel încât procedura ar fi paralizată în detrimentul particularilor vizați, precum și al intereselor publice în discuție.

17

În plus, instanța de trimitere arată că jurisprudența menționată a fost menținută în pofida reformei intervenite în anul 2015, printre altele pentru a asigura transpunerea, în dreptul spaniol, a Directivei 2013/48. Această instanță observă de asemenea că, potrivit articolului 118 din Codul de procedură penală, dreptul de a avea acces la un avocat este limitat doar în cazurile menționate la articolul 527 din acest cod, care este citat în mod expres în această dispoziție.

18

Prin urmare, instanța menționată ridică problema domeniului de aplicare al dreptului de a avea acces la un avocat prevăzut de această directivă. În special, aceasta are îndoieli cu privire la conformitatea aceleiași jurisprudențe cu articolul 3 alineatul (2) din directiva menționată și cu articolul 47 din cartă.

19

În aceste condiții, Juzgado de Instrucción n. 4 de Badalona (Judecătorul de instrucție nr. 4 din Badalona) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 47 din cartă și în special articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2013/48 trebuie interpretate în sensul că exercitarea dreptului de a avea acces la un avocat poate fi amânată în mod justificat în cazul în care persoana suspectată sau acuzată nu se înfățișează la prima citare a instanței și se emite mandat de arestare național, european sau internațional, accesul la avocat și înfățișarea sa în cauză fiind amânate până la momentul la care acest mandat este executat, iar suspectul este adus în fața instanței cu concursul forței publice?”

20

În cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii accelerate prevăzute la articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții. Această cerere a fost respinsă prin Ordonanța președintelui Curții din 18 ianuarie 2019, VW (Dreptul de a avea acces la un avocat în cazul neînfățișării) (C‑659/18, nepublicată, EU:C:2019:45).

21

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 2013/48, în special articolul 3 alineatul (2) din aceasta, citită în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența națională, potrivit căreia beneficiul dreptului de a avea acces la un avocat poate fi întârziat, în cursul urmăririi penale, ca urmare a neînfățișării persoanei suspectate sau acuzate, iar aceasta în urma emiterii unei citații în vederea înfățișării în fața unui judecător de instrucție, până la executarea mandatului național de arestare emis împotriva persoanei interesate.

22

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se examineze de la bun început dacă Directiva 2013/48 este aplicabilă situației unei persoane precum VW, care a fost citată pentru a se înfățișa, în mai multe rânduri, în fața unui judecător de instrucție pentru a fi audiată pentru prima dată cu privire la infracțiuni despre care se suspectează că le‑a săvârșit și care face obiectul unui mandat național de arestare emis în acest scop.

23

În această privință, guvernul spaniol exprimă îndoieli cu privire la faptul că o astfel de situație intră în domeniul de aplicare al acestei directive. Acest guvern arată că, în măsura în care citațiile adresate persoanei în cauză pentru a se înfățișa au rămas fără rezultat, aceasta din urmă nu ar fi fost informată că era suspectată de săvârșirea unei infracțiuni, în sensul articolului 2 alineatul (1) din directiva menționată.

24

Trebuie amintit că Directiva 2013/48 are ca obiect, potrivit articolului 1 din aceasta, stabilirea unor norme minime privind drepturile de care beneficiază persoanele suspectate și acuzate în cadrul procedurilor penale, în special cel de a avea acces la un avocat. Domeniul de aplicare al acestei directive este definit la articolul 2 din aceasta, care prevede, la alineatul (1), că directiva menționată se aplică persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale din momentul în care li s‑a adus la cunoștință de către autoritățile competente ale unui stat membru, prin notificare în mod oficial sau în alt mod, faptul că sunt suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.

25

Pe de o parte, o persoană care a fost citată pentru a se înfățișa în fața unui judecător de instrucție, sesizat în cadrul unei proceduri penale declanșate pentru infracțiuni despre care se prezumă că au fost săvârșite de aceasta, intră sub incidența noțiunii de „persoană suspectată”, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2013/48. Pe de altă parte, textul acestei dispoziții, în special termenii „li s‑a adus la cunoștință de către autoritățile competente ale unui stat membru, prin notificare în mod oficial sau în alt mod”, indică faptul că, pentru aplicabilitatea Directivei 2013/48, este suficient ca persoana vizată să fie informată de autoritățile competente ale unui stat membru, iar aceasta indiferent în ce mod.

26

În consecință, trebuie considerată ca fiind suficientă, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 31 din concluziile sale, adoptarea de către aceste autorități a unei decizii oficiale sau a oricărei alte măsuri procedurale prin care se urmărește să se aducă la cunoștință persoanei interesate că este considerată persoană suspectată sau acuzată, în conformitate cu dreptul național. În schimb, mijlocul prin care o astfel de informație ajunge la aceasta din urmă este lipsit de relevanță.

27

În speță, reiese fără echivoc din dosarul prezentat Curții nu numai că o astfel de decizie a fost adoptată în privința lui VW, ci și că aceasta i‑a parvenit lui VW, dat fiind că el a mandatat o avocată pentru a‑l reprezenta în cadrul procedurii penale declanșate împotriva sa.

28

În aceste condiții, îndoielile exprimate de guvernul spaniol cu privire la aplicabilitatea Directivei 2013/48 în cauza principală nu par a fi întemeiate, aspect a cărui verificare revine însă instanței de trimitere.

29

În ceea ce privește dreptul de a avea acces la un avocat prevăzut de Directiva 2013/48, interpretat în lumina articolului 47 din cartă, trebuie să se precizeze mai întâi că, potrivit indicațiilor care figurează în cererea de decizie preliminară, instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă beneficiul acestui drept poate fi întârziat din cauza neînfățișării persoanei suspectate sau acuzate. În schimb, această cerere nu privește conținutul dreptului de a avea acces la un avocat potrivit acestei directive, ale cărui elemente sunt menționate la articolul 3 alineatul (3) din aceasta.

30

Articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată impune statelor membre să se asigure că persoanele suspectate sau acuzate dispun de dreptul de a avea acces la un avocat, într‑un termen și potrivit unor modalități care să le permită să își exercite dreptul la apărare în mod practic și eficient (Hotărârea din 5 iunie 2018, Kolev și alții, C‑612/15, EU:C:2018:392, punctul 103).

31

Deși acest articol 3 alineatul (1) instituie principiul fundamental potrivit căruia persoanele suspectate sau acuzate dispun de dreptul de a avea acces la un avocat într‑un termen și potrivit unor modalități care să le permită să își exercite dreptul la apărare în mod practic și eficient, acest principiu este precizat la alineatul (2) al aceluiași articol, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 40 din concluziile sale, în ceea ce privește momentul de la care acest drept trebuie acordat.

32

Potrivit articolului 3 alineatul (2) din această directivă, persoanele suspectate sau acuzate trebuie să aibă acces la un avocat fără nicio întârziere nejustificată și, în orice caz, începând cu momentul la care survine primul dintre cele patru evenimente specifice enumerate în această dispoziție, la literele (a)-(d).

33

Acest articol 3 alineatul (2) prevede că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, printre altele, „înainte de a fi interogate de poliție sau altă autoritate de aplicare a legii sau judiciară”, în conformitate cu respectivul articol 3 alineatul (2) litera (a) și, „în cazul în care au fost citate să se înfățișeze în fața unei instanțe competente în materie penală, în timp util înainte ca acestea să se înfățișeze în fața respectivei instanțe”, în conformitate cu același articol 3 alineatul (2) litera (d).

34

Or, în speță, persoana interesată a fost citată să se înfățișeze în fața instanței de trimitere, competentă în materie penală, pentru a fi audiată cu privire la infracțiunile pe care se suspectează că le‑a săvârșit. Într‑o astfel de situație, dreptul de a avea acces la un avocat al persoanei suspectate în cadrul procedurii penale inițiate împotriva sa trebuie, în principiu, să fie garantat.

35

Considerentul (19) al Directivei 2013/48 enunță, de altfel, că statele membre ar trebui să asigure faptul că persoanele suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, fără întârzieri nejustificate, și, în orice caz, ar trebui să li se asigure accesul la un avocat pe durata procedurilor penale în fața instanței, dacă nu au renunțat la acest drept.

36

Acestea fiind precizate, trebuie să se stabilească în continuare dacă Directiva 2013/48, interpretată în lumina articolului 47 din cartă, permite statelor membre să deroge de la dreptul de a avea acces la un avocat care trebuie astfel, în principiu, să fie garantat persoanei suspectate care a fost citată să se înfățișeze în fața unui judecător de instrucție, ca urmare a neînfățișării acesteia.

37

În această privință, articolul 3 din această directivă prevede că o derogare temporară de la dreptul de acces la un avocat consacrat de directiva menționată este posibilă în trei serii de împrejurări, prevăzute la articolul 3 alineatul (5), la articolul 3 alineatul (6) litera (a) și, respectiv, la articolul 3 alineatul (6) litera (b) din aceasta.

38

Articolul 3 menționat prevede, la alineatele (5) și (6), că, „[î]n circumstanțe excepționale și numai în cursul urmăririi penale, statele membre pot să deroge temporar de la aplicarea” anumitor dispoziții ale acestui articol.

39

În particular, potrivit articolului 3 alineatul (5) din Directiva 2013/48, statele membre pot să deroge temporar de la aplicarea articolului 3 alineatul (2) litera (c) din această directivă „atunci când poziția geografică izolată a unei persoane suspectate sau acuzate face imposibilă asigurarea dreptului persoanei de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate după lipsirea de libertate”.

40

Conform articolului 3 alineatul (6) din Directiva 2013/48, statele membre pot deroga temporar de la aplicarea drepturilor prevăzute la alineatul (3) al acestui articol atunci când și în măsura în care acest lucru este justificat, ținându‑se seama de circumstanțele specifice ale cauzei, pe baza a două motive imperioase. Aceste motive imperioase se prezintă, potrivit articolului 3 alineatul (6) litera (a) din această directivă, atunci când „există o necesitate urgentă de a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane” sau, potrivit articolului 3 alineatul (6) litera (b) din directiva menționată, atunci când „este absolut necesară acțiunea imediată a autorităților de anchetă pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale”.

41

În speță, cererea de decizie preliminară nu menționează niciuna dintre circumstanțele prevăzute la articolul 3 alineatele (5) și (6) din Directiva 2013/48.

42

Or, reiese din economia, precum și din obiectivele Directivei 2013/48 că derogările temporare pe care statele membre le pot prevedea de la dreptul de a avea acces la un avocat sunt enumerate în mod exhaustiv la acest articol 3 alineatele (5) și (6).

43

În ceea ce privește economia Directivei 2013/48, alineatele (5) și (6) ale articolului 3 din această directivă, fiind dispoziții derogatorii de la principiile instituite la articolul 3 alineatele (1)-(3) din directiva menționată, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. Pe de altă parte, articolul 8 din aceeași directivă, intitulat „Condiții generale pentru aplicarea derogărilor temporare”, vizează, în ceea ce privește dreptul de a avea acces la un avocat, numai derogările prevăzute la articolul 3 alineatul (5) sau (6) din aceasta. Considerentele (30)-(32) ale Directivei 2013/48 fac trimitere de asemenea numai la aceste derogări.

44

În ceea ce privește obiectivele Directivei 2013/48, reiese din considerentele (4) și (6) ale directivei menționate că aceasta urmărește în special punerea în aplicare a principiului recunoașterii reciproce a deciziilor în materie penală, care implică faptul că fiecare stat membru are încredere în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre. Directiva menționată urmărește să promoveze în special dreptul de a fi consiliat, apărat și reprezentat prevăzut la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, precum și dreptul la apărare garantat la articolul 48 alineatul (2) din aceasta (Hotărârea din 5 iunie 2018, Kolev și alții, C‑612/15, EU:C:2018:392, punctul 104).

45

Or, a interpreta articolul 3 din Directiva 2013/48 în sensul că permite statelor membre să prevadă alte derogări de la dreptul de a avea acces la un avocat decât cele care sunt enumerate limitativ la acest articol ar fi contrar acestor obiective, precum și economiei acestei directive și textului însuși al acestei dispoziții și, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 51 din concluziile sale, ar priva acest drept de efectul său util.

46

În aceste condiții, este necesar să se constate, pe de o parte, că beneficiul dreptului de a avea acces la un avocat al unei persoane suspectate sau acuzate consacrat de Directiva 2013/48, născut, în orice caz, în momentul în care survine primul dintre cele patru evenimente prevăzute la articolul 3 alineatul (2) literele (a)-(d) din directiva menționată, nu depinde de înfățișarea persoanei interesate. Pe de altă parte, lipsa înfățișării persoanei suspectate sau acuzate nu face parte dintre motivele de derogare de la dreptul de a avea acces la un avocat enumerate în mod exhaustiv în directiva menționată, astfel încât faptul că o persoană suspectată nu s‑a prezentat, în pofida emiterii citațiilor de a se înfățișa în fața unui judecător de instrucție, nu poate justifica privarea sa de beneficiul acestui drept.

47

În sfârșit, trebuie adăugat că interpretarea articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2013/48 potrivit căreia beneficiul dreptului de a avea acces la un avocat nu poate fi întârziat din cauza neînfățișării persoanei suspectate sau acuzate în urma unei citații pentru a se înfățișa este coerentă cu cerințele care rezultă din dreptul fundamental la protecție jurisdicțională efectivă consacrat la articolul 47 din cartă.

48

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că Directiva 2013/48, în special articolul 3 alineatul (2) din aceasta, citită în lumina articolului 47 din cartă, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența națională, potrivit căreia beneficiul dreptului de avea acces la un avocat poate fi întârziat, în cursul urmăririi penale, din cauza neînfățișării persoanei suspectate sau acuzate, iar aceasta în urma emiterii unei citații în vederea înfățișării în fața unui judecător de instrucție, până la executarea mandatului național de arestare emis împotriva persoanei interesate.

49

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate, în special articolul 3 alineatul (2) din aceasta, citită în lumina articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale, astfel cum a fost interpretată de jurisprudența națională, potrivit căreia beneficiul dreptului de avea acces la un avocat poate fi întârziat, în cursul urmăririi penale, din cauza neînfățișării persoanei suspectate sau acuzate, iar aceasta în urma emiterii unei citații în vederea înfățișării în fața unui judecător de instrucție, până la executarea mandatului național de arestare emis împotriva persoanei interesate.