–

pentru Stanleyparma Sas di Cantarelli Pietro & C., de D. Agnello, de V. Varzi și de M. Mura, avvocati;

–

pentru Stanleybet Malta Ltd, de R. A. Jacchia, de F. Ferraro, de A. Terranova și de D. Agnello, avvocati;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. G. Marrone și de S. Fiorentino, avvocati dello Stato;

–

pentru guvernul belgian, de L. Van den Broeck și de M. Jacobs, în calitate de agenți, asistate de P. Vlaemminck și de R. Verbeke, advocaten;

–

pentru guvernul ceh, de M. Smolek, de O. Serdula și de J. Vláčil, în calitate de agenți;

–

pentru Comisia Europeană, de P. Rossi și de N. Gossement, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 52, 56 și 57 TFUE, precum și a principiilor nediscriminării în materie fiscală și egalității de tratament.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Stanleyparma Sas di Cantarelli Pietro & C. și Stanleybet Malta Ltd, pe de o parte, și Agenzia delle Dogane e dei Monopoli UM Emilia Romagna – SOT Parma (Agenția Vămilor și a Monopolurilor, Biroul Monopolurilor, Emilia Romagna, sediul operațional din Parma, Italia) (denumită în continuare „ADM”), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea deciziei acesteia din urmă referitoare la obligația de a plăti în Italia un impozit unic pe pariuri (denumit în continuare „impozitul unic”) care revine în principal Centri Trasmissione Dati (centre de transmitere a datelor, denumite în continuare „CTD”), cum este Stanleyparma, precum și, în subsidiar, Stanleybet Malta, în calitate de codebitor solidar.

3

În conformitate cu articolul 1 din decreto legislativo n. 504 – Riordino dell’imposta unica sui concorsi pronostici e sulle scommesse, a norma dell’articolo 1, comma 2, della legge 3 agosto 1998, n. 288 (Decretul legislativ nr. 504 – Reamenajarea impozitului unic pe concursuri de pronosticuri și pe pariuri, conform articolului 1 alineatul 2 din Legea nr. 288 din 3 august 1998) din 23 decembrie 1998 (GURI nr. 27 din 3 februarie 1999, denumit în continuare „Decretul legislativ nr. 504/1998”), impozitul unic este datorat pe concursurile de pronosticuri și pe pariurile de orice tip, referitoare la orice eveniment, inclusiv dacă se desfășoară în străinătate.

4

Articolul 3 din acest decret legislativ, intitulat „Persoane impozabile”, are următorul cuprins:

„Persoanele obligate la plata impozitului unic sunt cele care administrează, inclusiv în cadrul unor concesiuni, concursurile de pronosticuri și pariurile.”

5

Potrivit articolului 1 alineatul 66 din legge n. 220 – Disposizioni per la formazione del bilancio annuale e pluriennale dello Stato (legge di stabilità 2011) [Legea nr. 220 – Dispoziții privind întocmirea bugetului anual și multianual al statului (Legea stabilității din 2011)] din 13 decembrie 2010 (GURI nr. 297 din 21 decembrie 2010, denumită în continuare „Legea stabilității din 2011”):

„[…]

a) […] impozitul unic […] este datorat în orice caz, chiar și în ipoteza în care colectarea jocului se efectuează, inclusiv la distanță, în lipsa concesiunii acordate de Ministerul Economiei și Finanțelor – administrația autonomă a monopolurilor de stat sau în cazul ineficacității acesteia;

b) articolul 3 din Decretul legislativ [nr. 504/1998] trebuie interpretat în sensul că persoana obligată la plata impozitului este cea care, chiar și în lipsa concesiunii acordate de Ministerul Economiei și Finanțelor – administrația autonomă a monopolurilor de stat sau în cazul ineficacității acesteia, administrează prin orice mijloc, inclusiv electronic, în nume propriu sau în numele unor terți, fie și situați în străinătate, concursuri de pronosticuri sau pariuri de orice tip. Dacă activitatea este desfășurată în numele unor terți, persoana pentru care este desfășurată activitatea este obligată în solidar la plata impozitului și a sancțiunilor aferente.”

6

Decreto del Ministero dell’Economia e delle Finanze n. 111 – Norme concernenti la disciplina delle scommesse a quota fissa su eventi sportivi diversi dalle corse dei cavalli e su eventi non sportivi da adottare ai sensi dell’articolo 1, comma 286, della legge 30 dicembre 2004, n. 311 (Decretul Ministerului Economiei și Finanțelor – Regimul aplicabil pariurilor cu cotă fixă pe alte evenimente sportive decât cursele de cai și pe evenimente nesportive în sensul articolului 1 alineatul 286 din Legea nr. 311 din 30 decembrie 2004) din 1 martie 2006 (GURI nr. 67 din 21 martie 2006) prevede la articolul 16 că concesionarul efectuează plata sumelor datorate cu titlu de impozit unic.

7

Potrivit articolului 1 alineatul 644 litera g) din legge no 190 – Disposizioni per la formazione del bilancio annuale e pluriennale dello Stato (legge di stabilità 2015) [Legea nr. 190 – Dispoziții referitoare la întocmirea bugetului anual și plurianual al statului (Legea stabilității din 2015)] din 23 decembrie 2014 (supliment ordinar la GURI nr. 300 din 29 decembrie 2014), impozitul unic se aplică „pe o bază de calcul forfetară care corespunde triplului mediei sumelor colectate în provincia în care se află punctul de desfășurare a activității sau de colectare, obținută din datele înregistrate în totalizatorul național pentru perioada de impozitare anterioară perioadei de referință”.

8

Stanleybet Malta își desfășoară activitatea în Italia în domeniul colectării de pariuri, prin intermediul unor CTD cum este Stanleyparma, pe baza unui raport de natură contractuală sub forma mandatului. CTD‑urile sunt situate în spații deschise publicului, pun la dispoziția jucătorilor o conexiune electronică și transmit mandantului lor datele fiecărui joc. Stanleybet Malta, care își desfășoară activitatea în Italia de aproximativ 20 de ani, nu este titulara nici a unei concesiuni, nici a unei autorizații din partea poliției.

9

Printr‑o decizie de rectificare a impunerii din 21 septembrie 2016, ADM a adresat Stanleyparma și, în subsidiar, Stanleybet Malta, în calitate de codebitor solidar, o înștiințare de plată, în temeiul articolului 3 din Decretul legislativ nr. 504/1998, astfel cum a fost interpretat la articolul 1 alineatul 66 din Legea stabilității din 2011, pentru plata impozitului unic pe pariurile colectate în Italia în cursul anului fiscal 2011, care se ridica la 8422,60 euro. ADM a considerat că acest impozit era datorat ca urmare a faptului că Stanleyparma desfășura „în numele unor terți” o activitate de administrare de pariuri.

10

Stanleyparma și Stanleybet Malta au sesizat instanța de trimitere, Commissione tributaria provinciale di Parma (Comisia Fiscală Provincială din Parma, Italia), cu o cerere având ca obiect anularea acestei decizii, arătând că reglementarea națională în discuție în litigiul principal introduce în privința lor o restricție privind libera prestare a serviciilor.

11

Instanța de trimitere, care are aceleași îndoieli precum reclamantele, ridică în special problema compatibilității reglementării naționale cu dreptul Uniunii, în special cu articolele 52, 56 și 57 TFUE, precum și cu principiile egalității de tratament și nediscriminării.

12

Această instanță consideră că faptul că CTD‑urile sunt obligate la plata impozitului unic constituie o restricție nelegală privind libera prestare a serviciilor, în sensul articolului 56 TFUE, din două puncte de vedere. Pe de o parte, nu ar fi prevăzută supunerea la plata acestui impozit a CTD‑urilor care operează în numele concesionarilor naționali, deși activitatea acestora este comparabilă cu cea a Stanleyparma. Pe de altă parte, Stanleyparma, chemată să plătească impozitul menționat, ar fi asimilată acestor concesionari, a căror activitate este însă diferită.

13

Potrivit instanței de trimitere, nu există nicio justificare a unei eventuale restricții privind libera prestare a serviciilor, dat fiind că reglementarea națională în discuție în litigiul principal ar urmări un obiectiv de natură pur economică. În susținerea punctului său de vedere, această instanță face trimitere la o hotărâre a Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) din 23 ianuarie 2018, în care aceasta din urmă a declarat contrară Constituției respectiva reglementare națională pentru exercițiile anterioare anului 2011, în măsura în care aceasta prevedea că CTD‑urile care operează în numele unor terți care, precum Stanleybet Malta, nu sunt titularii unei concesiuni, erau supuse la plata impozitului unic.

14

În aceste condiții, Commissione tributaria provinciale di Parma (Comisia Fiscală Provincială din Parma) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

15

Prin intermediul celei dintâi și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 56 TFUE se opune unei reglementări a unui stat membru care supune la plata unui impozit pe pariuri CTD‑urile stabilite în acest stat membru și în solidar și în subsidiar operatorii de pariuri, mandanții acestora, stabiliți în alt stat membru.

16

Trebuie să se arate, în primul rând, că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, jocurile de noroc sunt supuse normelor privind prestarea de servicii și, în consecință, intră în domeniul de aplicare al articolului 56 TFUE, din moment ce cel puțin unul dintre prestatori este stabilit în alt stat membru decât cel în care este oferit serviciul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2003, Lindman, C‑42/02, EU:C:2003:613, punctul 19, precum și Hotărârea din 22 octombrie 2014, Blanco și Fabretti, C‑344/13 și C‑367/13, EU:C:2014:2311, punctul 27). Prin urmare, este necesar să se examineze prezenta cauză în lumina liberei prestări a serviciilor.

17

Trebuie amintit că libera prestare a serviciilor, prevăzută la articolul 56 TFUE, impune nu numai eliminarea oricărei discriminări pe considerente de cetățenie sau de naționalitate față de prestatorul de servicii stabilit în alt stat membru, ci și, în egală măsură, înlăturarea oricărei restricții, chiar dacă aceasta se aplică fără a distinge între prestatorii naționali și cei din alte state membre, atunci când este de natură să interzică, să îngreuneze sau să facă mai puțin atractive activitățile prestatorului stabilit în alt stat membru, unde acesta furnizează în mod legal servicii similare (Hotărârea din 22 octombrie 2014, Blanco și Fabretti, C‑344/13 și C‑367/13, EU:C:2014:2311, punctul 26).

18

În plus, este necesar să se observe că, în sectorul jocurilor de noroc, Curtea a validat recurgerea la un sistem de concesiuni, considerând că acesta poate constitui un mecanism eficient care să permită controlul operatorilor activi în acest sector pentru a preveni exploatarea acestor activități în scopuri criminale sau frauduloase (Hotărârea din 19 decembrie 2018, Stanley International Betting și Stanleybet Malta, C‑375/17, EU:C:2018:1026, punctul 66).

19

Pentru a stabili dacă există discriminare, este necesar să se verifice că situații comparabile nu sunt tratate în mod diferit și că situații diferite nu sunt tratate în același mod, cu excepția cazului în care o diferențiere este justificată în mod obiectiv (Hotărârea din 6 iunie 2019, P. M. și alții, C‑264/18, EU:C:2019:472, punctul 28).

20

În speță, astfel cum reiese din înscrisurile de la dosarul aflat la dispoziția Curții, impozitul unic se aplică activității de colectare a pariurilor în Italia. În temeiul articolului 1 alineatul 66 literele a) și b) din Legea stabilității din 2011, persoanele obligate la plata acestui impozit sunt toți operatorii, cu condiția să administreze concursuri de pariuri, independent de faptul că operează în nume propriu sau al unui terț, de împrejurarea că sunt sau nu titulari ai unei concesiuni sau de locul în care se află sediul lor, fie și în străinătate.

21

Având în vedere aceste elemente furnizate de instanța de trimitere, rezultă că impozitul unic se aplică tuturor operatorilor care administrează pariuri care sunt colectate pe teritoriul italian, fără a face distincție în funcție de locul de stabilire al acestor operatori, astfel încât aplicarea acestui impozit în privința Stanleybet Malta nu poate fi considerată discriminatorie.

22

Astfel, este necesar să se arate că legislația națională în discuție în litigiul principal nu prevede un regim fiscal diferit după cum prestarea de servicii este efectuată în Italia sau în alte state membre.

23

În plus, în ceea ce privește argumentația Stanleybet Malta întemeiată pe faptul că, în aplicarea reglementării italiene în discuție în litigiul principal, aceasta este supusă unei duble impuneri, în Malta și în Italia, trebuie să se arate că, în stadiul actual al dezvoltării dreptului Uniunii, statele membre beneficiază, sub rezerva respectării acestui drept, de o anumită autonomie în materie și că, prin urmare, ele nu au obligația de a‑și adapta propriul sistem fiscal la diferitele sisteme de impozitare din celelalte state membre, în special pentru a elimina dubla impunere ce rezultă din exercitarea paralelă de către respectivele state membre a competențelor lor fiscale (a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 decembrie 2011, Comisia/Ungaria, C‑253/09, EU:C:2011:795, punctul 83).

24

În consecință, Stanleybet Malta nu suferă, în raport cu un operator național care își desfășoară activitățile în aceleași condiții precum această societate, nicio restricție discriminatorie ca urmare a aplicării în privința sa a unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal. De asemenea, reglementarea menționată nu este de natură să interzică, să îngreuneze sau să facă mai puțin atractive activitățile unei societăți precum Stanleybet Malta în statul membru în cauză.

25

În ceea ce privește Stanleyparma, aceasta desfășoară, în calitate de intermediar al Stanleybet Malta și în schimbul unei remunerații, o activitate constând în oferirea și colectarea de pariuri.

26

Această societate desfășoară în special, în aceleași condiții cu operatorii naționali de pariuri, o activitate de administrare de pariuri, care constituie o condiție necesară pentru supunerea la plata impozitului unic. Ca urmare a acestui fapt, în temeiul articolului 1 alineatul 66 litera b) din Legea stabilității din 2011, Stanleyparma este obligată, în solidar cu Stanleybet Malta, la plata acestui impozit.

27

În plus, din articolul 16 din Decretul nr. 111 din 1 martie 2006 al Ministerului Economiei și Finanțelor reiese că și operatorii care dispun de o concesiune pentru organizarea pariurilor în Italia plătesc impozitul unic. Potrivit instanței de trimitere, CTD‑urile acestora, spre deosebire de Stanleyparma, nu sunt însă supuse la plata în solidar a acestui impozit.

28

În această privință, trebuie să se constate totuși că, spre deosebire de CTD‑urile care transmit datele de jocuri în numele operatorilor naționali de pariuri, Stanleyparma colectează pariuri în numele Stanleybet Malta, care are sediul în alt stat membru. Prin urmare, în lumina obiectivelor Legii stabilității din 2011, aceasta nu se află într‑o situație comparabilă cu cea a operatorilor naționali.

29

În consecință, reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu determină nicio restricție discriminatorie față de Stanleybet Malta și de Stanleyparma și, în ceea ce le privește, nu aduce atingere liberei prestări a serviciilor.

30

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care supune la plata unui impozit pe pariuri CTD‑urile stabilite în acest stat membru și în solidar și în subsidiar operatorii de pariuri, mandanții acestora, stabiliți în alt stat membru, independent de locul în care au sediul acești operatori și de lipsa unei concesiuni pentru organizarea pariurilor.

31

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 56 TFUE se opune unei reglementări naționale care prevede majorarea unui impozit pe pariuri, pe o bază de calcul forfetară care corespunde triplului mediei sumelor colectate la punctul de colectare situat într‑un stat membru, pentru CTD‑urile care acționează în numele unor operatori de pariuri stabiliți în alt stat membru și care nu sunt titularii unei concesiuni, precum și pentru operatorii de pariuri înșiși.

32

Guvernul italian și Comisia contestă admisibilitatea celei de a treia întrebări întrucât, în opinia lor, răspunsul la aceasta nu este necesar pentru soluționarea litigiului principal.

33

În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, refuzul Curții de a se pronunța asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care îi sunt adresate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 1997, Grado și Bashir, C‑291/96, EU:C:1997:479, punctul 12, precum și Hotărârea din 19 noiembrie 2019, A. K. și alții (Independența camerei disciplinare a Curții Supreme), C‑585/18, C‑624/18 și C‑625/18, EU:C:2019:982, punctul 98].

34

În speță, trebuie să se constate că reglementarea națională care rezultă din Legea nr. 190/2014 din 23 decembrie 2014 nu este aplicabilă litigiului principal, dat fiind că decizia de rectificare a impunerii contestată în cauza principală se raportează la anul fiscal 2011. În consecință, a treia întrebare, care este lipsită de pertinență pentru soluționarea litigiului cu care este sesizată instanța de trimitere, este inadmisibilă.

35

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care supune la plata unui impozit pe pariuri centrele de transmitere a datelor stabilite în acest stat membru și în solidar și în subsidiar operatorii de pariuri, mandanții acestora, stabiliți în alt stat membru, independent de locul în care au sediul acești operatori și de lipsa unei concesiuni pentru organizarea pariurilor.