–

pentru „Elektrorazpredelenie Yug” EAD, de H. Nihrizov, de P. Stanchev, de A. Todorov, de B. Petrov, de M. Baykushev și de G. Dimitrov, advokati, asistați de S. Radev, consilier juridic;

–

pentru Komisia za energiyno i vodno regulirane (KEVR), de I. Ivanov;

–

pentru „BMF Port Burgas” EAD, de T. Dimitrova, de M. Derelieva, de M. Peneva și de I. Todorov, advokati;

–

pentru guvernul francez, de C. Mosser, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de O. Beynet și de Y. G. Marinova, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice și de abrogare a Directivei 2003/54/CE (JO 2009, L 211, p. 55).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „Elektrorazpredelenie Yug” EAD (în continuare „ER Yug”), operator de distribuție de energie electrică pe o parte a teritoriului Bulgariei, pe de o parte, și Komisia za energiyno i vodno regulirane (Comisia de reglementare în domeniul energiei și al apei, Bulgaria) (denumită în continuare „KEVR”), pe de altă parte, în legătură cu facturarea către „BMF Port Burgas” EAD (denumită în continuare „BMF”) a tarifelor pentru accesul la rețeaua menționată și pentru transportul de energie electrică în aceasta.

3

Considerentele (1)-(3), (9), (11), (16), (17), (19) și (44) ale Directivei 2009/72 au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

[…]

[…]

4

Articolul 1 din Directiva 2009/72, intitulat „Obiectul și domeniul de aplicare”, prevede:

„Prezenta directivă stabilește norme comune pentru producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei electrice, precum și dispoziții privind protecția consumatorilor, în vederea îmbunătățirii și integrării piețelor de energie competitive, conectate printr‑o rețea comună, în [Uniune]. Prezenta directivă stabilește normele referitoare la organizarea și funcționarea sectorului energiei electrice, accesul deschis la piață, criteriile și procedurile aplicabile cererilor de ofertă și acordării de autorizații și exploatarea sistemelor. Directiva stabilește, în același timp, obligațiile de serviciu universal și drepturile consumatorilor de energie electrică și clarifică obligațiile privind concurența.”

5

Potrivit articolului 2 din această directivă, intitulat „Definiții”:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

3.   «transport» înseamnă transportul de energie electrică în rețeaua de foarte înaltă și de înaltă tensiune, interconectată în scopul transmiterii energiei electrice către clienții finali sau către distribuitori, dar fără a include și furnizarea;

4.   «operator de transport și de sistem» înseamnă orice persoană fizică sau juridică care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea sistemului de transport într‑o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acestuia cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a sistemului de a satisface un nivel rezonabil al cererii de transport de energie electrică;

5.   «distribuție» înseamnă transportul de energie electrică în rețele de distribuție de înaltă, medie și joasă tensiune, în vederea livrării energiei electrice către clienți, dar fără a include și furnizarea;

6.   «operator de distribuție» înseamnă orice persoană fizică sau juridică care răspunde de exploatarea, de întreținerea și, dacă este necesar, de dezvoltarea sistemului de distribuție într‑o anumită zonă și, după caz, a interconexiunilor acestuia cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a sistemului de a satisface un nivel rezonabil al cererii de distribuție de energie electrică;

7.   «client» înseamnă clientul angro și final de energie electrică;

8.   «client angro» înseamnă persoana fizică sau juridică care cumpără energie electrică în vederea revânzării în interiorul sau în exteriorul sistemului în cadrul căruia este stabilită;

9.   «client final» înseamnă clientul care cumpără energie electrică pentru uz propriu;

[…]

19.   «furnizare» înseamnă vânzarea, inclusiv revânzarea, de energie electrică către clienți;

[…]”

6

Capitolele IV și V din Directiva 2009/72, care cuprind articolele 9-23 din aceasta, prevăd dispozițiile aplicabile exploatării sistemelor de transport și, respectiv, operatorilor de transport și de sistem independenți, în timp ce capitolul VI din directiva menționată, care cuprinde articolele 24-29 din aceasta, privește exploatarea sistemelor de distribuție.

7

În capitolul IV din Directiva 2009/72, referitor la exploatarea sistemelor de transport, figurează articolul 9 din această directivă, intitulat „Separarea sistemelor de transport și a operatorilor de transport și de sistem”, care prevede:

„(1)   Statele membre se asigură că de la 3 martie 2012:

[…]

(8)   În cazul în care, la 3 septembrie 2009, sistemul de transport aparține unei întreprinderi integrate vertical, un stat membru poate decide să nu aplice alineatul (1).

În acest caz, statele membre vizate:

[…]”

8

În capitolul V din Directiva 2009/72, referitor la operatorii de transport independenți, figurează articolul 17 din această directivă, intitulat „Active, echipament, personal și identitate”, care prevede:

„(1)   Operatorii de transport și de sistem sunt dotați cu toate resursele umane, tehnice, fizice și financiare necesare îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive și desfășurării activității de transport al energiei electrice, în special:

[…]”

9

În capitolul VI din Directiva 2009/72, referitor la exploatarea sistemelor de distribuție, figurează articolul 24 din această directivă, intitulat „Desemnarea operatorilor de distribuție”, care prevede:

„Statele membre desemnează sau solicită întreprinderilor care au în proprietate sau răspund de distribuție să desemneze, pentru o perioadă de timp stabilită de către statele membre ținând seama de considerente de eficiență și echilibru economic, unul sau mai mulți operatori de distribuție. Statele membre asigură faptul că operatorii de distribuție acționează în conformitate cu articolele 25, 26 și 27.”

10

În același capitol, articolul 26 din directiva menționată, intitulat „Separarea operatorilor de distribuție”, prevede:

„(1)   În cazul în care face parte dintr‑o întreprindere integrată vertical, operatorul de distribuție este independent, cel puțin în ceea ce privește forma sa juridică, organizarea și procesul decizional, față de alte activități care nu au legătură cu distribuția. Normele respective nu creează obligația de a separa proprietatea activelor sistemului de distribuție de întreprinderea integrată vertical.

(2)   Pe lângă cerințele prevăzute la alineatul (1), în cazul în care operatorul de distribuție face parte dintr‑o întreprindere integrată vertical, acesta este independent, în ceea ce privește organizarea și procesul decizional, de celelalte activități care nu au legătură cu distribuția. Pentru a asigura această independență, se aplică următoarele criterii minime:

[…]

11

În capitolul VIII din Directiva 2009/72, intitulat „Organizarea accesului la sistem”, figurează articolul 32 din această directivă, el însuși intitulat „Accesul terților”, care prevede la alineatul (1):

„Statele membre asigură punerea în aplicare, pentru toți clienții eligibili, a unui sistem de acces al terțelor părți la sistemele de transport și de distribuție. Acest sistem de acces, bazat pe tarife publicate, este pus în aplicare în mod obiectiv și fără discriminare între utilizatorii sistemului. […]”

12

Articolul 86 alineatul (1) din Zakon za energetikata (Legea energiei) (DV nr. 107, 2003, denumită în continuare „ZE”) prevede:

„Transportul energiei electrice se efectuează de operatorul de transport și de sistem de energie electrică care a dobândit o licență pentru transportul de energie electrică […]”

13

Potrivit articolului 88 alineatul (1) din ZE:

„Activitatea de distribuție de energie electrică și cea de exploatare a rețelelor de distribuție de energie electrică vor fi exercitate de operatorii de distribuție de energie electrică care dețin asemenea rețele pe un teritoriu determinat și care au dobândit o licență pentru distribuția de energie electrică pe acel teritoriu. […]”

14

Articolul 1 din Normele complementare la ZE (DV nr. 54, 2012) conține următoarele definiții:

„20.   «rețea de transport de energie electrică» înseamnă ansamblul cablurilor și al echipamentelor electrice care servesc transportului, transformării energiei electrice de înaltă tensiune în energie electrică de medie tensiune și redistribuirii fluxurilor de energie;

[…]

22.   «rețea de distribuție de energie electrică» înseamnă ansamblul cablurilor și al echipamentelor electrice de înaltă, medie și joasă tensiune care servesc distribuției de energie;

[…]

44.   «transport de energie electrică […]» înseamnă transportul de energie electrică […] prin rețeaua de transport […]

[…]

49.   «distribuție» înseamnă transportul de energie electrică […] prin rețelele de distribuție.”

15

Articolele 124 și 125 din Naredba nr. 6 za prisaedynyavane na proizvoditeli i klienti na elektricheska energyia kam prenosnata ili kam razpredelitelnite elektricheski mrezhi (Regulamentul nr. 6 din 24 februarie 2014 privind conectarea producătorilor de energie și a consumatorilor la rețelele de transport sau de distribuție de energie electrică) stabilesc limita proprietății între instalațiile operatorului de transport și de sistem și cele ale operatorului de distribuție.

16

ER Yug deține o licență exclusivă de distribuție de energie electrică acordată de KEVR la 13 august 2014, în temeiul căreia asigură distribuția energiei electrice, prin intermediul unei rețele de distribuție al cărei operator este aceasta, pe teritoriul definit în licența menționată, și anume sud‑estul Bulgariei.

17

Acest teritoriu cuprinde zona în care se află terminalele portuare „Burgas Ouest” și „Burgas Est 2”, pe care BMF, în calitate de concesionar, le administrează și cărora le prestează servicii conexe.

18

Unitățile BMF aferente terminalului portuar „Burgas Est 2” sunt conectate la rețeaua electrică printr‑o linie de medie tensiune (20 kV), denumită „Novo Pristanishte” („Portul nou”), ea însăși racordată la instalația de medie tensiune (tot de 20 kV) a substației electrice de transformare „Ribari” („Pescari”). Linia electrică „Novo pristanishte”, proprietate a statului, a fost încredințată BMF ca element de activ necesar funcționării terminalelor portuare concesionate. Substația electrică „Ribari” se află în proprietatea operatorului de transport și de sistem din Bulgaria, „Elektroenergien sistemen operator” EAD (denumit în continuare „ESO”).

19

Energia electrică transportată prin rețeaua de transport de înaltă tensiune administrată de ESO este transformată la nivelul punctelor de interconexiune între rețeaua de transport și rețeaua de distribuție, în transformatoarele nr. 1 și nr. 2, astfel încât să permită o comutare a tensiunii de 110 kV (înaltă tensiune) spre tensiunea de 20 kV (medie tensiune), pentru a putea fi exploatată în instalația de medie tensiune (20 kV) a substației „Ribari”. Aparatele de măsură pentru sectorul comercial cu ajutorul cărora este măsurată energia electrică transportată din rețeaua de transport a ESO în rețeaua de distribuție a ER Yug, care se află în proprietatea acesteia din urmă, sunt montate imediat după transformatoarele nr. 1 și nr. 2, la nivelul conexiunilor aferente celulelor nr. 26 și nr. 39 ale instalației de medie tensiune a substației „Ribari”. Linia electrică „Novo pristanishte” este racordată la instalația menționată la nivelul celulei nr. 44. Această linie este utilizată pentru transportul și pentru furnizarea de energie electrică exclusiv către BMF.

20

La 30 septembrie 2013, ER Yug și BMF au încheiat un contract de servicii de rețea în temeiul căruia cea dintâi îi furniza celei de a doua accesul la rețeaua de distribuție de energie electrică și asigura transportul de energie electrică în această rețea în scopul furnizării de energie electrică unităților BMF situate în zona portuară a orașului Burgas.

21

Considerând că era racordată direct la rețeaua de transport, la 6 octombrie 2016, BMF a denunțat unilateral contractul încheiat cu ER Yug și a încheiat cu ESO contracte având ca obiect accesul la rețeaua de transport, furnizarea de servicii de rețea și transportul de energie electrică pentru furnizarea de energie electrică unităților BMF menționate mai sus. În temeiul acestor contracte, ESO a instalat propriile aparate de măsură pentru sectorul comercial cu ajutorul cărora este măsurată energia electrică transportată prin linia electrică „Novo pristanishte”.

22

Întrucât ER Yug a considerat însă că unitățile menționate erau în continuare racordate la rețeaua de distribuție, ea a continuat să factureze BMF tariful pentru accesul la rețeaua de distribuție și pentru transportul de energie electrică în această rețea.

23

Sesizată de BMF, KEVR a considerat, prin decizia nr. Zh-37 din 28 februarie 2017 că, după expirarea termenului de preaviz prevăzut pentru rezilierea contractului cu BMF, ER Yug nu mai avea dreptul să factureze către aceasta din urmă tariful pentru accesul la rețeaua de distribuție și pentru transportul de energie electrică în această rețea. KEVR a considerat că unitățile BMF în cauză erau conectate direct la rețeaua de transport de energie electrică a ESO și că, prin urmare, BMF putea avea acces direct la această rețea. Prin urmare, KEVR a impus ER Yug, pe de o parte, să înceteze facturarea către BMF a tarifului pentru accesul la rețeaua de distribuție și pentru transportul de energie electrică în această rețea și, pe de altă parte, să efectueze o revizuire a tarifului facturat la expirarea termenului de preaviz pentru rezilierea contractului încheiat cu BMF.

24

ER Yug a formulat o acțiune împotriva acestei decizii în fața Administrativen sad Sofia‑grad (Tribunalul Administrativ din Sofia, Bulgaria).

25

În cadrul procedurii aflate pe rolul instanței menționate, ER Yug arată că, atât timp cât BMF este racordată la rețeaua de distribuție de energie electrică, aceasta nu poate denunța contractul de acces și de transport de energie electrică prin această rețea. În economia Directivei 2009/72, elementul determinant pentru a stabili distincția între o rețea de transport și una de distribuție de energie electrică ar fi nivelul de tensiune al energiei electrice transportate în aceasta, și anume, pe de o parte, foarte înaltă și înaltă tensiune în ceea ce privește rețeaua de transport și, pe de altă parte, înaltă, medie și joasă tensiune în ceea ce privește rețeaua de distribuție. Definiția transportului de energie electrică prevăzută la articolul 1 punctele 20 și 44 din Normele complementare la ZE ar fi incompatibilă cu definiția care figurează la articolul 2 punctul 3 din Directiva 2009/72, care, în temeiul efectului său direct și al principiului supremației dreptului Uniunii, ar trebui să fie aplicată în mod direct. Din aceasta ar rezulta că prestarea de servicii de rețea de medie tensiune ar constitui o activitate de distribuție de energie electrică. Operatorul de transport și de sistem, ESO, nu ar avea dreptul să își racordeze clienții la instalația de medie tensiune și nici să furnizeze servicii de rețea de medie tensiune, în măsura în care aceste activități ar privi servicii de distribuție de energie electrică pentru care ER Yug deține o licență exclusivă pe teritoriul pe care sunt situate unitățile BMF în cauză.

26

BMF susține, în ceea ce o privește, că unitățile sale sunt conectate direct la rețeaua de transport de energie electrică prin substația „Ribari”, al cărei proprietar este ESO. Prin urmare, din moment ce nici această substație, nici linia electrică „Novo pristanishte”, care este racordată la aceasta, nu se află în proprietatea ER Yug, ele nu ar constitui elemente ale rețelei de distribuție de energie electrică. BMF consideră, așadar, că licența deținută de ER Yug nu îndeplinește condițiile necesare nici pentru furnizarea serviciilor de acces și de transport prin intermediul rețelei de distribuție de energie electrică, nici, pe cale de consecință, pentru facturarea serviciilor în discuție. În plus, ZE nu ar cuprinde nicio dispoziție care să interzică clientului să se racordeze direct la rețeaua de transport de energie electrică.

27

Instanța de trimitere arată că, în prezenta cauză, este necesar să se stabilească la care rețea de energie electrică, dintre cea de distribuție și cea de transport, sunt conectate unitățile BMF în cauză și, prin urmare, cărui operator trebuie să îi plătească această societate tariful aferent serviciilor de rețea. Ar trebui să se stabilească criteriul de distincție pertinent între activitățile de „transport” și cele de „distribuție” a energiei electrice, precum și între noțiunile de „rețea de transport” și de „rețea de distribuție”. Astfel, în cazul în care nivelul de tensiune ar trebui să fie considerat singurul criteriu de distincție, dat fiind că linia electrică „Novo pristanishte” este racordată la instalația de medie tensiune de la substația „Ribari”, BMF ar trebui să plătească tariful aferent serviciilor de rețea către ER Yug, care ar avea dreptul exclusiv de a furniza servicii de rețea tuturor clienților racordați la nivel de medie tensiune pe teritoriul prevăzut de licența sa, indiferent dacă aceasta este sau nu proprietara instalațiilor respective.

28

Această instanță consideră, la fel ca majoritatea instanțelor bulgare, că din articolul 88 alineatul (1) din ZE, din articolele 124 și 125 din Regulamentul nr. 6 privind conectarea producătorilor și consumatorilor de energie electrică la rețelele de transport sau de distribuție de energie electrică, precum și din licența acordată ER Yug însăși reiese că legiuitorul național a reținut drept criteriu de distincție între rețeaua de transport și rețeaua de distribuție pe cel al dreptului de proprietate asupra instalațiilor electrice al operatorului de transport și de sistem sau al celui de distribuție. În ceea ce privește nivelul de tensiune, poziția legiuitorului național nu ar fi însă la fel de clară. Cu toate acestea, din definițiile care figurează la articolul 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72 ar reieși că, pentru legiuitorul Uniunii, singurul criteriu pertinent ar fi nivelul de tensiune al energiei electrice transportate, ceea ce ar fi fost confirmat de Curte la punctul 48 din Hotărârea din 22 mai 2008, citiworks (C‑439/06, EU:C:2008:298).

29

În aceste împrejurări, Administrativen sad Sofia‑grad (Tribunalul Administrativ din Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

30

BMF arată că întrebările adresate nu sunt pertinente pentru soluționarea litigiului principal și, prin urmare, sunt inadmisibile. Acest litigiu ar privi exclusiv dreptul unui utilizator de a pune capăt unui contract de racordare la rețeaua electrică încheiat fără temei cu o societate, ER Yug, care nu este proprietara rețelei care furnizează energia electrică și nici nu răspunde pentru administrarea și pentru funcționarea instalațiilor ei. În acest context, problema principală ar fi aceea dacă utilizatorul are dreptul să fie racordat la o instalație al cărei proprietar este un operator de transport și de sistem de energie electrică independent. Instanța de trimitere ar ridica însă probleme lipsite de pertinență referitoare la noțiunile de „transport” și de „distribuție” de energie electrică. Pe de altă parte, interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii aplicabile în prezenta cauză nu ar ridica nicio îndoială și, în plus, aceste dispoziții ar fi fost transpuse în dreptul bulgar.

31

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate au ca obiect interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (a se vedea printre altele Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctul 30).

32

Prezumția de pertinență a întrebărilor adresate cu titlu preliminar de instanțele naționale nu poate fi înlăturată decât în cazuri excepționale, atunci când este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate. Astfel, o cerere de decizie preliminară nu are drept obiectiv formularea de opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice, ci urmărește să satisfacă necesitatea inerentă soluționării efective a unui litigiu privind dreptul Uniunii (a se vedea printre altele Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctul 31).

33

În speță, trebuie arătat că întrebările adresate de instanța de trimitere, care sunt invocate în cadrul unui litigiu între operatorul unei rețele de distribuție de energie electrică și un utilizator care pretinde că este racordat direct la rețeaua de transport pentru accesul la energia electrică de medie tensiune, privesc, printre altele, interpretarea noțiunilor de „distribuție” și de „transport” de energie electrică, care figurează la articolul 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72, pentru a stabili, pe de o parte, dacă o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, care definește noțiunile de rețele de transport și de distribuție de energie electrică, este conformă cu aceste dispoziții și, pe de altă parte, la care dintre aceste rețele trebuie să fie considerat conectat utilizatorul, în împrejurările cauzei principale, și, prin urmare, la care dintre operatorii menționați este obligat să achite tarifele de acces și de transport al energiei electrice furnizate.

34

În aceste condiții, nu rezultă că întrebările preliminare, care privesc interpretarea unor dispoziții ale dreptului Uniunii în contextul unui litigiu aflat pe rolul instanței de trimitere, sunt în mod vădit lipsite de pertinență.

35

În această privință, este lipsit de relevanță că interpretarea dispozițiilor menționate nu ar ridica nicio îndoială sau că acestea ar fi fost puse în aplicare în dreptul național, respectivele considerații referindu‑se la fondul răspunsurilor care trebuie date la întrebările adresate, iar nu la admisibilitatea lor.

36

În consecință, trebuie să se considere că întrebările adresate sunt admisibile.

37

Prin intermediul primei și al celei de a treia întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, definește noțiunile de rețea de transport de energie electrică și de rețea de distribuție de energie electrică întemeindu‑se nu numai pe criteriul nivelului de tensiune electrică, ci și pe cel al dreptului de proprietate asupra activelor utilizate în scopul exercitării activităților de transport și, respectiv, de distribuție și, pe de altă parte, prevede că transformarea energiei electrice pentru a permite trecerea de la înaltă la medie tensiune intră în sfera de activitate a unei rețele de transport de energie electrică.

38

Trebuie amintit că Directiva 2009/72 are ca obiect, astfel cum reiese din articolul 1, stabilirea unor norme comune privind, printre altele, transportul și distribuția energiei electrice în vederea îmbunătățirii și a integrării piețelor de energie competitive în Uniune.

39

Astfel cum rezultă din considerentul (3), Directiva 2009/72 are drept obiectiv în special crearea unei piețe deschise în totalitate, care să permită tuturor consumatorilor să își aleagă liber furnizorii și tuturor furnizorilor să își livreze liber produsele clienților pentru a asigura realizarea pieței interne a energiei electrice (Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctele 36 și 55).

40

În acest context, accesul la rețelele de distribuție și de transport de energie electrică în mod nediscriminatoriu, transparent și bazat pe prețuri stabilite în mod echitabil este necesar pentru buna funcționare a concurenței și prezintă o importanță capitală (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 mai 2008, citiworks, C‑439/06, EU:C:2008:298, punctul 40, precum și Hotărârea din 9 octombrie 2008, Sabatauskas și alții, C‑239/07, EU:C:2008:551, punctul 31).

41

În special, liberul acces al terților la rețelele de distribuție și de transport, instituit la articolul 32 alineatul (1) prima și a doua teză din Directiva 2009/72, constituie, astfel cum Curtea a recunoscut deja în repetate rânduri, una dintre măsurile esențiale pe care statele membre sunt obligate să le pună în aplicare pentru a asigura realizarea pieței interne a energiei electrice (Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctul 54, precum și jurisprudența citată).

42

Pentru atingerea acestor obiective, Directiva 2009/72 impune, astfel cum reiese din considerentul (9), o separare juridică și funcțională efectivă a rețelelor de activitățile de producere și de furnizare pentru a evita o discriminare nu numai în ceea ce privește exploatarea rețelei, ci și în privința stimulării întreprinderilor integrate vertical de a investi în mod corespunzător în propriile rețele.

43

Noțiunile de rețea de distribuție și de rețea de transport nu sunt definite ca atare de Directiva 2009/72. În schimb, articolul 2 punctul 3 din această directivă definește noțiunea de „transport” ca desemnând transportul de energie electrică în rețeaua de foarte înaltă și de înaltă tensiune, interconectată în scopul transmiterii energiei electrice către clienții finali sau către distribuitori, cu excluderea „furnizării” înseși. Articolul 2 punctul 5 din directiva menționată, la rândul său, definește noțiunea de „distribuție” ca desemnând transportul de energie electrică în rețele de distribuție de înaltă, medie și joasă tensiune, în vederea livrării energiei electrice către clienți, cu excluderea „furnizării” înseși. Această noțiune de „furnizare” trebuie înțeleasă, potrivit articolului 2 punctul 19 din directiva menționată, ca desemnând vânzarea de energie electrică către clienți (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 mai 2008, citiworks, C‑439/06, EU:C:2008:298, punctul 45, precum și în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctul 28).

44

Întrucât definițiile menționate nu conțin nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre, rezultă atât din cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și din cea a principiului egalității că termenii acestora trebuie să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă (a se vedea printre altele Hotărârea din 11 aprilie 2019, Tarola, C‑483/17, EU:C:2019:309, punctul 36).

45

Or, din respectivele definiții rezultă în mod clar, pe de o parte, că o rețea de transport este o rețea interconectată care servește transportului de energie electrică de foarte înaltă și de înaltă tensiune, care este destinată vânzării către clienți finali sau către distribuitori, și, pe de altă parte, că o rețea de distribuție este o rețea care servește transportului de energie electrică de înaltă, medie și joasă tensiune, care este destinată vânzării către clienți angro sau către clienți finali (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 mai 2008, citiworks, C‑439/06, EU:C:2008:298, punctul 46, precum și Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctul 29).

46

De aici rezultă, în primul rând, că, în ceea ce privește natura rețelelor de transport și de distribuție în sensul Directivei 2009/72 și cantitatea de energie electrică transportată în aceste rețele, numai tensiunea energiei electrice transportate constituie criteriul de distincție pertinent care permite să se stabilească dacă o rețea constituie o rețea de distribuție sau o rețea de transport în sensul directivei menționate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 mai 2008, citiworks, C‑439/06, EU:C:2008:298, punctul 48, și Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctul 30).

47

Astfel, Curtea a precizat deja că nici data la care o astfel de rețea a fost creată, nici faptul că aceasta este destinată consumului propriu și este gestionată de o entitate privată, la care este conectat un număr limitat de unități de producție și de consum, nici dimensiunea sa ori nivelul său de consum de energie electrică nu sunt criterii pertinente în această privință, legiuitorul Uniunii neînțelegând să excludă anumite rețele de transport sau de distribuție din domeniul de aplicare al acestei directive pe baza unor astfel de criterii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 mai 2008, citiworks, C‑439/06, EU:C:2008:298, punctul 49, precum și în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctele 31 și 35).

48

În al doilea rând, din definițiile care figurează la articolul 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72 reiese că, în ceea ce privește finalitatea rețelelor de transport și de distribuție de energie electrică, în sensul acestei directive, criteriul de distincție pertinent constă, astfel cum a observat domnul avocat general la punctele 51 și 53 din concluzii, în categoria clienților cărora le este destinată energia electrică transportată, o rețea de transport servind vânzării de energie electrică către clienții finali sau către distribuitori, în timp ce o rețea de distribuție este destinată vânzării de energie electrică către clienții angro sau către clienții finali.

49

În consecință, rețele care au rolul de a transporta energie electrică, pe de o parte, de foarte înaltă și înaltă tensiune, în scopul de a fi vândută către clienții finali sau către distribuitori și, pe de altă parte, de înaltă, medie sau joasă tensiune, în scopul de a fi vândută către clienții angro sau către clienții finali, trebuie considerate rețele de transport și, respectiv, rețele de distribuție care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2009/72 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctul 37).

50

Desigur, Directiva 2009/72, din moment ce urmărește să instituie în mod progresiv o piață internă a energiei electrice pe deplin operațională, nu efectuează o armonizare exhaustivă a normelor referitoare, printre altele, la transportul și la distribuția de energie electrică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 iulie 2014, Ålands Vindkraft, C‑573/12, EU:C:2014:2037, punctul 86, și Hotărârea din 6 decembrie 2018, FENS, C‑305/17, EU:C:2018:986, punctele 23-25).

51

În plus, articolul 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72, deși enunță criteriile care permit distingerea noțiunilor de rețea de transport și de rețea de distribuție de energie electrică, lasă totuși statelor membre, astfel cum reiese, printre altele, din suprapunerea definițiilor care figurează în acesta cu privire la înalta tensiune și la clienții vizați, o anumită marjă de manevră pentru punerea în aplicare a criteriilor menționate.

52

Astfel, în lipsa unei dispoziții cu privire la acest aspect în directiva menționată, statele membre, în măsura în care respectă distincția efectuată la respectivul articol 2 punctele 3 și 5 între înaltă, medie și joasă tensiune, rămân competente, astfel cum a observat domnul avocat general la punctul 64 din concluziile sale, pentru a determina pragurile precise care permit distingerea acestor diferite niveluri de tensiune.

53

De asemenea, în măsura în care, astfel cum rezultă din articolul 2 punctele 4 și 6 din Directiva 2009/72, atât operatorul de transport și de sistem, cât și cel de distribuție pot răspunde de interconexiunile corespunzătoare între rețele, statele membre sunt libere să stabilească, cu respectarea definițiilor care figurează la punctele 3 și 5 ale acestui articol, dacă punctele de interconexiune aparțin rețelei de transport sau rețelei de distribuție.

54

Prin urmare, o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede că transformarea, într‑o substație electrică, a tensiunii electrice pentru a permite trecerea de la înaltă la medie tensiune intră în sfera de activitate a rețelei de transport nu depășește marja de manevră de care dispun statele membre pentru a pune în aplicare articolul 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72, o astfel de alegere, permisă de legiuitorul Uniunii, fiind efectuată în funcție de nivelul de tensiune.

55

În schimb, statele membre nu pot adăuga criterii de distincție suplimentare, altele decât cele referitoare la nivelul de tensiune și la categoria de clienți către care este transportată energia electrică, pentru a defini noțiunile de rețele de distribuție și de transport, în caz contrar existând riscul de a se aduce atingere interpretării autonome și uniforme a articolului 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72.

56

Astfel, după cum a subliniat domnul avocat general la punctele 60 și 61 din concluziile sale, chiar dacă Directiva 2009/72 nu efectuează o armonizare exhaustivă a domeniilor pe care le reglementează, noțiunile de rețea de transport și de rețea de distribuție, în sensul directivei menționate, au un caracter fundamental în economia acesteia, în măsura în care, pentru a ajunge la realizarea pieței interne a energiei electrice, directiva menționată, astfel cum reiese din dispozițiile cuprinse în capitolele IV-VI din aceasta și astfel cum s‑a arătat deja la punctul 42 din prezenta hotărâre, pe de o parte, impune separarea juridică și funcțională efectivă a respectivelor rețele și, pe de altă parte, le supune pe acestea din urmă, precum și pe operatorii lor unor norme distincte.

57

În aceste condiții, statele membre sunt obligate, pentru a asigura o aplicare uniformă a Directivei 2009/72 de natură să realizeze crearea pieței concurențiale vizate de aceasta, să definească noțiunile de rețele de distribuție și de transport de energie electrică, în sensul directivei menționate, referindu‑se numai la singurele două criterii prevăzute la punctele 3 și 5 ale articolului 2 din aceasta, referitoare la nivelul de tensiune și, respectiv, la categoria de clienți către care este transportată energia electrică.

58

De aici rezultă că statele membre nu pot distinge noțiunile de rețele de distribuție și de transport de energie electrică, în sensul Directivei 2009/72, întemeindu‑se pe un criteriu suplimentar în raport cu cele prevăzute la articolul 2 punctele 3 și 5 din aceasta.

59

În consecință, este necesar să se arate că aceste dispoziții se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care reține drept criteriu de distincție între rețeaua de transport și rețeaua de distribuție, pe lângă cel al nivelului tensiunii electrice, pe cel al dreptului de proprietate asupra instalațiilor electrice în cauză.

60

Pe de altă parte, în ceea ce privește ipoteza, evidențiată de instanța de trimitere, potrivit căreia un astfel de criteriu de distincție ar decurge, printre altele, din interpretarea dată acestei reglementări de o majoritate a instanțelor naționale, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, obligația statelor membre, care rezultă dintr‑o directivă, de a atinge rezultatul prevăzut de aceasta, precum și îndatorirea acestora, în temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, de a lua toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea acestei obligații se impun tuturor autorităților statelor membre, inclusiv autorităților judiciare în cadrul competențelor acestora (Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 68 și jurisprudența citată).

61

În consecință, la aplicarea dreptului național, instanțele naționale chemate să îl interpreteze sunt ținute să ia în considerare ansamblul normelor din dreptul respectiv și să aplice metodele de interpretare recunoscute de acesta pentru interpretarea sa, în măsura posibilului, în lumina literei și a spiritului directivei în cauză pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta și pentru a se conforma astfel articolului 288 al treilea paragraf TFUE (Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 69 și jurisprudența citată).

62

Cerința unei interpretări conforme include obligația instanțelor naționale de a modifica, dacă este cazul, o jurisprudență consacrată, dacă aceasta se întemeiază pe o interpretare a dreptului național incompatibilă cu obiectivele unei directive (Hotărârea din 14 mai 2019, CCOO, C‑55/18, EU:C:2019:402, punctul 70 și jurisprudența citată).

63

Trebuie de asemenea arătat că, atunci când un stat membru, asemenea Republicii Bulgaria, a decis, în vederea separării gestionării sistemului de transport de energie electrică de activitățile de producție și de furnizare de energie electrică, să exercite posibilitatea prevăzută la articolul 9 alineatul (8) litera (b) din Directiva 2009/72, care îi permite să nu aplice dispozițiile care figurează la alineatul (1) al acestui articol, referitoare la separarea proprietății, pentru desemnarea unui operator de transport și de sistem independent, o astfel de alegere presupune obligația statului membru menționat de a se conforma cerințelor prevăzute în capitolul V din directiva respectivă, din care face parte articolul 17 alineatul (1) litera (a) din aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctele 32, 33 și 41).

64

Or, această din urmă dispoziție impune în mod expres ca operatorii de transport și de sistem independenți să fie proprietari ai activelor necesare pentru exercitarea activității de transport de energie electrică, în special ai rețelei de transport, iar aceasta pentru a asigura, printre altele, astfel cum reiese din considerentele (16), (17) și (19) ale Directivei 2009/72, independența deplină și efectivă a operatorilor de transport și de sistem în raport cu activitățile de furnizare și de producție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 octombrie 2017, Balgarska energiyna borsa, C‑347/16, EU:C:2017:816, punctul 34).

65

În schimb, dispozițiile Directivei 2009/72 aplicabile operatorilor de distribuție, prevăzute în capitolul VI din aceasta, care cuprinde articolele 24-29, nu impun o astfel de cerință în ceea ce privește operatorii de distribuție.

66

Astfel, articolul 26 din Directiva 2009/72, referitor la separarea operatorilor de distribuție, se limitează la a prevedea, pe de o parte, la alineatul (1), că operatorul de distribuție, în cazul în care face parte dintr‑o întreprindere integrată vertical, trebuie să fie independent, cel puțin în ceea ce privește forma sa juridică, organizarea și procesul decizional, față de alte activități care nu au legătură cu distribuția, fără a fi însă obligat să separe proprietatea activelor sale de întreprinderea menționată.

67

Pe de altă parte, potrivit alineatului (2) litera (c) al acestui articol, operatorul de distribuție trebuie, cel mult, „să aibă competențe efective de luare a deciziilor”, independent de întreprinderea integrată din domeniul energiei electrice, în ceea ce privește elementele de active necesare pentru exploatarea, întreținerea sau dezvoltarea rețelei.

68

Cu toate acestea, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 74 din concluziile sale, condiția stabilită de dreptul național, potrivit căreia operatorul de distribuție trebuie să fie proprietarul rețelei, deși nu este impusă de Directiva 2009/72, poate fi de natură, la fel ca cea prevăzută pentru operatorii de transport și de sistem la articolul 9 alineatul (1) litera (a) și la articolul 17 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, să consolideze separarea efectivă a diverselor activități pe piața energiei electrice.

69

O astfel de condiție este, de asemenea, de natură să incite operatorul de distribuție să investească în rețeaua sa și să contribuie astfel la realizarea unuia dintre obiectivele urmărite de Directiva 2009/72, care constă, astfel cum reiese, printre altele, din considerentele (9), (11), (19) și (44) ale acesteia, în a promova investițiile în infrastructură în vederea asigurării stabilității alimentării cu energie electrică.

70

Totuși, această condiție nu poate aduce atingere realizării obiectivului urmărit de directiva menționată, care constă, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 38-40 din prezenta hotărâre, în crearea unei piețe interne a energiei electrice deschise în care este asigurată buna funcționare a concurenței.

71

În special, astfel cum a observat domnul avocat general la punctele 78-81 din concluziile sale, atunci când, având în vedere nivelul său de tensiune și categoria de clienți către care transportă energie electrică, o rețea trebuie să fie calificată, în aplicarea articolului 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72, drept rețea de distribuție, condiția ca rețeaua de distribuție să se afle în proprietatea operatorului său nu poate avea ca efect scutirea acestei rețele de obligația de a se conforma dispozițiilor directivei menționate care îi sunt aplicabile.

72

În această privință, trebuie amintit că Curtea a recunoscut deja că statele membre nu pot include rețelele care intră în domeniul de aplicare al directivei menționate într‑o categorie de rețele distinctă de cele prevăzute în mod explicit de această directivă, printre altele, în scopul de a le acorda scutiri care nu sunt prevăzute de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctul 48).

73

În consecință, un stat membru nu poate exclude din noțiunea de rețea de distribuție o rețea care servește transportului energiei electrice de înaltă, medie și joasă tensiune, pentru vânzarea către clienții angro sau către clienții finali, pentru simplul motiv că operatorul acestei rețele nu ar fi proprietarul său.

74

Pe de altă parte, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctele 82 și 83 din concluzii, condiția ca rețeaua de distribuție să se afle în proprietatea operatorului său nu poate conduce la a‑i atribui acestui operator un monopol cu o durată nelimitată pentru distribuția de energie electrică pe un anumit teritoriu, ca urmare a barierei în calea intrării pe care această condiție ar putea să o constituie pentru terți. Cu toate acestea, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă condiția în cauză poate produce astfel de consecințe.

75

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima și la a treia întrebare că articolul 2 punctele 3 și 5 din Directiva 2009/72 trebuie interpretat în sensul că:

76

Această interpretare nu aduce însă atingere, pe de o parte, aplicării articolului 17 alineatul (1) litera (a) din respectiva directivă, potrivit căruia operatorul de transport și de sistem independent trebuie să fie proprietarul acestei rețele și, pe de altă parte, dreptului statelor membre de a impune operatorului de distribuție obligația ca acesta să fie proprietar al rețelei menționate, în măsura în care, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere, această condiție nu aduce atingere realizării obiectivelor urmărite de aceeași directivă, printre altele, prin excluderea unei astfel de rețele de la obligația de a se conforma normelor care îi sunt aplicabile în conformitate cu aceasta.

77

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Directiva 2009/72 trebuie interpretată în sensul că un utilizator care este conectat la rețeaua electrică la nivelul unei instalații de medie tensiune trebuie să fie în mod necesar considerat client al operatorului de distribuție de energie electrică care deține o licență exclusivă pentru distribuția de energie electrică pe teritoriul respectiv, chiar dacă acesta din urmă nu este proprietar al instalației menționate și indiferent de raporturile contractuale dintre acest utilizator și operatorul de transport și de sistem de energie electrică.

78

În această privință, trebuie amintit că liberul acces al terților la rețelele de distribuție și de transport de energie electrică, instituit la articolul 32 alineatul (1) prima și a doua teză din Directiva 2009/72, constituie, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 41 din prezenta hotărâre, una dintre măsurile esențiale pe care statele membre sunt obligate să le pună în aplicare pentru a asigura realizarea pieței interne a energiei electrice.

79

Acest drept de acces este strâns legat de dreptul consumatorilor de a‑și alege liber furnizorii și de cel al furnizorilor de a‑și furniza în mod liber produsele către clienți, în sensul că, pentru a putea să își aleagă liber furnizorii, clienții trebuie să poată să aibă acces la diferitele rețele de transport și de distribuție care transportă energia electrică până la clienți (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 mai 2008, citiworks, C‑439/06, EU:C:2008:298, punctul 43, precum și Hotărârea din 9 octombrie 2008, Sabatauskas și alții, C‑239/07, EU:C:2008:551, punctele 33 și 43).

80

Conform articolului 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72, accesul la rețele trebuie să fie întemeiat pe criterii obiective, nediscriminatorii și transparente, precum și pe tarife publicate anterior intrării lor în vigoare și să nu fie discreționar (a se vedea prin analogie Hotărârea din 9 octombrie 2008, Sabatauskas și alții, C‑239/07, EU:C:2008:551, punctul 46).

81

De aici reiese că dispoziția menționată încredințează statelor membre sarcina de a lua măsurile necesare în acest scop, ele fiind competente, în conformitate cu articolul 288 TFUE, în ceea ce privește forma și mijloacele necesare asigurării punerii în aplicare a unui sistem de acces al terților la rețelele de transport sau de distribuție, sub rezerva ca acestea să se conformeze principiului liberului acces la rețelele menționate, în afara excepțiilor sau a derogărilor prevăzute de respectiva directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 noiembrie 2018, Solvay Chimica Italia și alții, C‑262/17, C‑263/17 și C‑273/17, EU:C:2018:961, punctul 56, precum și jurisprudența citată).

82

Pe de altă parte, trebuie amintit că obligațiile statelor membre, prevăzute la articolul 32 alineatul (1) din Directiva 2009/72, privesc numai accesul la rețele, iar nu racordarea la acestea, înțeleasă în sensul de conexiune fizică la rețele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2008, Sabatauskas și alții, C‑239/07, EU:C:2008:551, punctul 42).

83

Or, dreptul clienților de a‑și alege liber furnizorii, consacrat la această dispoziție, este garantat atât atunci când furnizorul îi racordează pe clienți la o rețea de transport, cât și atunci când această racordare îi conectează la o rețea de distribuție (Hotărârea din 9 octombrie 2008, Sabatauskas și alții, C‑239/07, EU:C:2008:551, punctul 43).

84

Rezultă că statele membre dispun de o marjă de apreciere pentru orientarea utilizatorilor de rețele către un tip de rețea sau altul și, prin urmare, pentru stabilirea tipului de rețea la care se va realiza o racordare, cu condiția totuși de a efectua respectiva racordare în condiții nediscriminatorii și obiective. Uitlizatorii nu au, așadar, dreptul de a alege în mod discreționar tipul de rețea la care doresc să fie racordați (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2008, Sabatauskas și alții, C‑239/07, EU:C:2008:551, punctele 46-49).

85

În speță, din decizia de trimitere reiese că utilizatorul în discuție în litigiul principal solicită racordarea la rețeaua de transport de energie electrică pentru motivul că este conectat la o instalație de medie tensiune integrată într‑o instalație care transformă tensiunea electrică pentru a permite trecerea de la înaltă la medie tensiune, în măsura în care, potrivit dreptului național, o astfel de transformare intră în sfera de activitate a acestei rețele de transport.

86

În această privință, s‑a constatat deja la punctele 53 și 54 din prezenta hotărâre că din articolul 2 punctele 4 și 6 din Directiva 2009/72 reiese că statele membre sunt libere să stabilească, în exercitarea marjei de manevră pe care le‑o recunoaște această directivă, dacă punctele de interconexiune între o rețea de transport de energie electrică și o rețea de distribuție de energie electrică fac parte din primul sau din al doilea tip de rețea, astfel încât statele membre pot să prevadă că transformarea tensiunii electrice, pentru a permite trecerea de la înaltă la medie tensiune, intră în activitatea unei rețele de transport de energie electrică.

87

În aceste condiții, reiese că racordarea unui utilizator, precum cea în discuție în litigiul principal, la rețeaua de transport de energie electrică poate fi considerată ca întemeindu‑se pe motive obiective și nediscriminatorii, în măsura în care acest utilizator este conectat la o instalație de medie tensiune, care intră, în conformitate cu Directiva 2009/72 și cu dreptul național, în sfera de activitate a rețelei de transport menționate.

88

Rezultă că această directivă ne se opune ca, într‑o cauză precum cea în discuție în litigiul principal, un astfel de utilizator să fie considerat racordat la rețeaua de transport de energie electrică.

89

Revine însă instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă instalația în discuție face parte în mod efectiv, astfel cum pare să reiasă din elementele prezentate Curții și din dezbaterile din cadrul ședinței, din substația electrică a rețelei de transport de energie electrică și nu constituie, prin urmare, un element exterior acesteia care ar face parte din rețeaua de distribuție de energie electrică.

90

În orice caz, nu are relevanță în această privință, astfel cum rezultă din răspunsul la prima și la a treia întrebare, în special din cuprinsul punctului 71 din prezenta hotărâre, că operatorii rețelei de distribuție și, respectiv, cei de transport și de sistem sunt sau nu proprietarii rețelei în cauză, o astfel de împrejurare nefiind de natură să priveze rețeaua respectivă de natura sa de rețea de distribuție sau de rețea de transport, în sensul Directivei 2009/72.

91

În consecință, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că Directiva 2009/72, în special articolul 2 punctele 3-6 și articolul 32 alineatul (1), trebuie interpretată în sensul că un utilizator care este conectat la rețeaua electrică la nivelul unei instalații de medie tensiune nu trebuie în mod necesar să fie considerat client al operatorului de distribuție de energie electrică care deține o licență exclusivă pentru distribuția de energie electrică pe teritoriul respectiv, indiferent de raporturile contractuale dintre acest utilizator și operatorul de transport și de sistem de energie electrică, un astfel de utilizator putând fi considerat client al rețelei de transport de energie electrică atunci când este conectat la o instalație de medie tensiune care face parte, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, dintr‑o substație electrică a cărei activitate de transformare a tensiunii electrice pentru a permite trecerea de la înaltă la medie tensiune intră în sfera de activitate a acestei rețele.

92

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: