–

pentru CS și alții, de R. Jehne, advokát;

–

pentru České aerolinie a.s., de J. Horník, advokát;

–

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Garofoli, avvocato dello Stato;

–

pentru Comisia Europeană, de P. Němečková și N. Yerrell, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218, rectificare în JO 2016, L 94, p. 17).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între CS și alții (denumiți în continuare „pasagerii în cauză”), pe de o parte, și České aerolinie a.s., un operator de transport aerian, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a despăgubi pasagerii al căror zbor cu legătură directă a avut o întârziere prelungită la sosire.

3

Articolul 2 literele (b) și (c) din Regulamentul nr. 261/2004 prevede:

„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

4

Articolul 3 din acest regulament, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede la alineatele (1) și (5):

„(1)   Prezentul regulament se aplică:

[…]

(5)   Prezentul regulament se aplică tuturor operatorilor efectivi de transport aerian care asigură transportul pasagerilor menționați la alineatele (1) și (2). În cazul în care un operator efectiv de transport aerian care nu are un contract cu pasagerul […] execută [obligații] în conformitate cu prezentul regulament, atunci se consideră că acesta acționează astfel în numele persoanei care are un contract cu pasagerul respectiv.”

5

Articolul 5 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat prevede:

„În cazul anulării unui zbor, pasagerii în cauză trebuie:

[…]

6

Articolul 7 alineatul (1) din același regulament are următorul cuprins:

„Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de:

[…]

[…]”

7

Articolul 13 din Regulamentul nr. 261/2004 prevede:

„În cazul în care un operator efectiv de transport aerian plătește compensații sau se achită de alte obligații care îi revin în conformitate cu prezentul regulament, niciuna din dispozițiile prezentului regulament nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului său de a pretinde compensații de la orice persoană, inclusiv părți terțe, în conformitate cu dreptul intern aplicabil. În special, prezentul regulament nu limitează în niciun fel dreptul operatorului efectiv de transport aerian de a solicita o rambursare de la un operator de turism sau de la o altă persoană cu care operatorul efectiv de transport aerian a încheiat un contract. În mod similar, niciuna din dispozițiile prezentului regulament nu poate fi interpretată ca o limitare a dreptului unui operator de turism sau al unei părți terțe, alta decât pasagerul, cu care operatorul efectiv de transport aerian a încheiat un contract, de a solicita o rambursare sau reparații operatorului efectiv de transport aerian, în conformitate cu legislația aplicabilă în materie.”

8

Pasagerii în cauză, în număr de unsprezece, au făcut, fiecare, o rezervare la České aerolinie pentru un zbor de la Praga (Republica Cehă) la Bangkok (Thailanda) prin Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

9

Primul zbor din acest zbor cu legătură directă, operat de České aerolinie, între Praga și Abu Dhabi a fost efectuat conform planului de zbor și a sosit la destinație la timp. În schimb, al doilea zbor, operat în cadrul unui acord de partajare a codurilor de către Etihad Airways, care nu este un „operator de transport aerian comunitar”, în sensul articolului 2 litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004, de la Abu Dhabi la Bangkok, a avut o întârziere la sosire de 488 de minute.

10

Dat fiind refuzul České aerolinie de a le plăti compensația prevăzută la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004, pasagerii în cauză au sesizat instanța cehă competentă de prim grad de jurisdicție să judece o acțiune îndreptată împotriva acestui operator de transport. Această instanță a admis cererea lor de acordare a unei compensații apreciind în special că, chiar dacă nu a efectuat zborul care a avut o întârziere prelungită, České aerolinie poate fi obligată la plata respectivei compensații în temeiul articolului 3 alineatul (5) ultima teză din Regulamentul nr. 261/2004.

11

Această decizie a fost menținută în apel de instanța de trimitere, Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga, Republica Cehă). În decizia sa din 26 aprilie 2016, ea a statuat printre altele că nu era necesar să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie preliminară în temeiul articolului 267 TFUE, întrucât interpretarea articolului 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 261/2004 poate fi dedusă în mod clar din modul de redactare a acestui regulament, precum și din Hotărârea din 28 februarie 2013, Folkerts (C‑11/11, EU:C:2013:106). În această privință, instanța de trimitere a considerat că din această dispoziție rezultă că České aerolinie este direct responsabilă față de pasagerii în cauză pentru prejudiciul pe care l‑au suferit din cauza întârzierii părții zborului cu legătură directă asigurate de Etihad Airways, întrucât elementul constitutiv al noțiunii juridice de reprezentare este faptul că actele îndeplinite de comisionar sunt atribuite în mod direct comitentului. În plus, potrivit instanței de trimitere, această interpretare a regulamentului menționat era întru totul adecvată în raport cu situația de fapt cu care era sesizată și era echitabilă, având în vedere că responsabilitatea operatorului contractual de transport rezultă din contract, iar operatorul de transport nu poate fi exonerat de aceasta pentru motivul că partea din zbor care a ocazionat întârzierea a fost asigurată de o altă persoană, o astfel de situație fiind analogă cu orice altă formă de subcontractare.

12

Această decizie a fost însă anulată de Ústavní soud (Curtea Constituțională, Republica Cehă) printr‑o decizie din 31 octombrie 2017. În decizia sa, Ústavní soud (Curtea Constituțională) a pus în vedere instanței de trimitere să examineze argumentele České aerolinie prin care aceasta a invocat o hotărâre a Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), prin care această instanță a considerat, într‑un context similar, că nu putea fi angajată responsabilitatea operatorului contractual de transport, întrucât acesta nu era operatorul efectiv de transport aerian.

13

Sesizată de Ústavní soud (Curtea Constituțională) în cadrul unei trimiteri spre rejudecare, instanța de trimitere constată că acțiunea în despăgubire formulată de pasagerii în cauză nu poate fi admisă decât dacă operatorul contractual de transport, în speță České aerolinie, poate fi considerat responsabil pentru întârzierea prelungită la sosire a zborului efectuat în afara Uniunii Europene de un operator de transport aerian, el însuși stabilit în afara Uniunii, mai precis Etihad Airways. Ar pleda în acest sens cerința unui nivel ridicat de protecție a pasagerilor, în special atunci când este în discuție, la fel ca în speță, un zbor cu legătură directă, în care un zbor este efectuat în afara Uniunii de un operator de transport aerian necomunitar, ceea ce implică faptul că nu se aplică Regulamentul nr. 261/2004. În schimb, i s‑ar opune faptul că acest regulament prevede că debitorul compensației prevăzute la articolul 7 alineatul (1) litera (c) este operatorul efectiv de transport aerian, ceea ce ar confirma jurisprudența Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție).

14

În aceste condiții, Městský soud v Praze (Tribunalul Municipal din Praga) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Există o obligație din partea unui operator de transport comunitar de a plăti compensații unor pasageri în temeiul articolului 3 alineatul (5) a doua teză din [Regulamentul nr. 261/2004], în cazul în care operatorul de transport comunitar, în calitate de operator contractual de transport, a efectuat prima parte a unui zbor cu legătură directă la un aeroport al unei țări terțe, de unde, în temeiul unui acord de partajare a codurilor, un operator de transport care nu este operator de transport comunitar a efectuat a doua parte a zborului și a existat o întârziere de mai mult de trei ore la sosirea pe aeroportul destinației finale, întârziere care a apărut exclusiv în a doua parte a zborului?”

15

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (1) litera (c) și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 coroborate cu articolul 3 alineatul (5) din acesta trebuie interpretate în sensul că, în cazul unui zbor cu legătură directă, alcătuit din două zboruri și care a făcut obiectul unei rezervări unice, cu plecare de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și cu destinația un aeroport situat într‑o țară terță prin aeroportul din altă țară terță, un pasager afectat la destinația finală de o întârziere de trei ore sau mai mult, care își are originea în cel de al doilea zbor, asigurat, în conformitate cu un acord de partajare a codurilor, de un operator de transport stabilit într‑o țară terță, își poate îndrepta acțiunea în despăgubire în temeiul acestui regulament împotriva operatorului de transport aerian comunitar care a efectuat primul zbor.

16

Cu titlu introductiv, trebuie amintit, pe de o parte, că un zbor cu una sau cu mai multe legături directe care a făcut obiectul unei rezervări unice constituie un ansamblu în vederea aplicării dreptului la compensație al pasagerilor prevăzut de Regulamentul nr. 261/2004 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 mai 2018, Wegener, C‑537/17, EU:C:2018:361, punctele 18 și 19, precum și jurisprudența citată), ceea ce înseamnă că aplicabilitatea Regulamentului nr. 261/2004 va fi apreciată în raport cu locul de plecare inițial și cu destinația finală a acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 mai 2018, Wegener, C‑537/17, EU:C:2018:361, punctul 25).

17

În temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 261/2004, acesta se aplică pasagerilor care pleacă de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru în care se aplică tratatul.

18

Un zbor cu legătură directă precum cel în discuție în litigiul principal, de la Praga la Bangkok prin Abu Dhabi, care a fost efectuat cu plecarea de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru, intră, așadar, în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 261/2004.

19

Pe de altă parte, Curtea a declarat că pasagerii zborurilor care au avut întârziere trebuie considerați că sunt titulari ai dreptului la compensație prevăzut la articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 261/2004 coroborat cu articolul 7 alineatul (1) din acest regulament, în cazul în care suportă, la sosirea la destinația lor finală, o pierdere de timp mai mare sau egală cu trei ore (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții, C‑402/07 și C‑432/07, EU:C:2009:716, punctul 61, precum și Hotărârea din 23 octombrie 2012, Nelson și alții, C‑581/10 și C‑629/10, EU:C:2012:657, punctul 38).

20

În ceea ce privește debitorul compensației datorate în cazul unei întârzieri prelungite la sosire a unui zbor cu legătură directă precum cel în discuție în litigiul principal, din dispozițiile articolului 5 alineatul (1) litera (c) și ale articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004 reiese că nu poate fi vorba decât despre „operatorul efectiv de transport aerian”, în sensul articolului 2 litera (b) din acest regulament.

21

Trebuie să se determine, prin urmare, dacă într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal un operator de transport aerian precum České aerolinie se încadrează în această calificare.

22

În temeiul articolului 2 litera (b) din Regulamentul nr. 261/2004, „operator efectiv de transport aerian” înseamnă „un operator de transport aerian care execută sau intenționează să execute un zbor în temeiul unui contract cu un pasager sau în numele unei alte persoane, juridice sau fizice, care a încheiat un contract cu pasagerul respectiv”.

23

Astfel, această definiție impune două condiții cumulative pentru ca un operator de transport aerian să poată fi calificat drept „operator efectiv de transport aerian”, legate, pe de o parte, de efectuarea zborului în cauză și, pe de altă parte, de existența unui contract încheiat cu un pasager (Hotărârea din 4 iulie 2018, Wirth și alții, C‑532/17, EU:C:2018:527, punctul 18).

24

În speță, astfel cum rezultă din decizia de trimitere, nu se contestă că České aerolinie a realizat efectiv un zbor în cadrul contractului de transport încheiat cu pasagerii în cauză.

25

În consecință, trebuie calificată drept „operator efectiv de transport aerian” și, prin urmare, sub rezerva articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 261/2004, datorează plata compensației prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (c) și la articolul 7 alineatul (1) din acest regulament.

26

O asemenea considerație nu poate fi repusă în discuție de faptul invocat de České aerolinie în observațiile sale scrise că întârzierea pe care pasagerii în discuție în litigiul principal au trebuit să o suporte nu își are originea în primul zbor din cadrul zborului cu legătură directă realizat de acest operator de transport, ci în al doilea zbor din cadrul acestui zbor cu legătură directă, realizat de alt operator de transport aerian.

27

În această privință, trebuie arătat, mai întâi, că, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 16 din prezenta hotărâre, zborurile cu una sau cu mai multe legături directe care au făcut obiectul unei rezervări unice trebuie să fie înțelese ca o unitate, ceea ce presupune că, în cadrul unor astfel de zboruri, un operator efectiv de transport aerian care a realizat primul zbor nu poate să se ascundă în spatele executării defectuoase a unui zbor ulterior efectuat de alt operator de transport aerian.

28

În continuare, articolul 3 alineatul (5) a doua teză din Regulamentul nr. 261/2004 precizează că, în cazul în care un operator efectiv de transport aerian care nu are un contract cu pasagerul execută obligații în conformitate cu prezentul regulament, atunci se consideră că acesta acționează astfel în numele persoanei care are un contract cu pasagerul respectiv.

29

Astfel, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care, în cadrul unui zbor cu legătură directă alcătuit din două zboruri care a făcut obiectul unei rezervări unice, al doilea zbor este realizat în temeiul unui acord de partajare a codurilor de către alt operator efectiv de transport aerian decât operatorul efectiv de transport aerian care a încheiat contractul de transport cu pasagerii în cauză și care a efectuat primul zbor, acest din urmă operator de transport rămâne obligat prin contract față de pasageri, inclusiv în cadrul executării celui de al doilea zbor.

30

În plus, obiectivul asigurării unui înalt nivel de protecție a pasagerilor, enunțat în considerentul (1) al Regulamentului nr. 261/2004, este de asemenea de natură să confirme concluzia potrivit căreia, în cadrul unui zbor cu legătură directă care a făcut obiectul unei rezervări unice și care a fost realizat în cadrul unui acord de partajare a codurilor, operatorul efectiv de transport aerian care a realizat primul zbor datorează compensația inclusiv în cazul unei întârzieri intervenite în cadrul celui de al doilea zbor efectuat de alt operator de transport aerian. Astfel, o asemenea soluție permite să se garanteze că pasagerii transportați vor fi despăgubiți de operatorul efectiv de transport aerian care a încheiat contractul de transport cu aceștia, fără să trebuiască să se țină seama de acordurile încheiate de acest operator de transport cu privire la realizarea celui de al doilea zbor din cadrul zborului cu legătură directă.

31

În sfârșit, trebuie amintit că, în temeiul articolului 13 din Regulamentul nr. 261/2004, faptul că operatorul efectiv de transport aerian se achită de obligațiile care îi revin în temeiul regulamentului menționat nu aduce atingere dreptului său de a pretinde compensații, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, de la orice persoană care se află la originea neîndeplinirii obligațiilor sale de către acest operator de transport, inclusiv de la terți (Hotărârea din 11 mai 2017, Krijgsman, C‑302/16, EU:C:2017:359, punctul 29 și jurisprudența citată).

32

Așadar, în special în ceea ce privește un zbor cu legătură directă care a făcut obiectul unei rezervări unice și care a fost realizat în cadrul unui acord de partajare a codurilor, operatorul efectiv de transport aerian care a fost obligat să plătească compensația prevăzută de Regulamentul nr. 261/2004 din cauza întârzierii prelungite avute de un zbor pe care nu l‑a efectuat el însuși va trebui, dacă este cazul, să se întoarcă împotriva operatorului efectiv de transport aerian căruia îi revine responsabilitatea acestei întârzieri pentru a obține compensarea acestei sarcini financiare.

33

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 5 alineatul (1) litera (c) și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 261/2004 coroborate cu articolul 3 alineatul (5) din acesta trebuie interpretate în sensul că, în cazul unui zbor cu legătură directă alcătuit din două zboruri și care a făcut obiectul unei rezervări unice, cu plecare de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și cu destinația un aeroport situat într‑o țară terță, prin aeroportul din altă țară terță, un pasager afectat la destinația finală de o întârziere de trei ore sau mai mult, care își are originea în cel de al doilea zbor, asigurat, în cadrul unui acord de partajare a codurilor, de un operator de transport stabilit într‑o țară terță, își poate îndrepta acțiunea în despăgubire în temeiul acestui regulament împotriva operatorului de transport aerian comunitar care a efectuat primul zbor.

34

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:

Articolul 5 alineatul (1) litera (c) și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 coroborate cu articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unui zbor cu legătură directă alcătuit din două zboruri și care a făcut obiectul unei rezervări unice, cu plecare de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și cu destinația un aeroport situat într‑o țară terță, prin aeroportul din altă țară terță, un pasager afectat la destinația finală de o întârziere de trei ore sau mai mult, care își are originea în cel de al doilea zbor, asigurat, în cadrul unui acord de partajare a codurilor, de un operator de transport stabilit într‑o țară terță, își poate îndrepta acțiunea în despăgubire în temeiul acestui regulament împotriva operatorului de transport aerian comunitar care a efectuat primul zbor.