–

pentru domnul Meyn, de W. Säftel, Rechtsanwalt;

–

pentru Comisia Europeană, de G. Braun și de N. Yerrell, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (1) și a articolului 11 alineatul (6) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (JO 2006, L 403, p. 18, Ediție specială, 07/vol. 17, p. 216).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul procedurii penale declanșate împotriva domnului Detlef Meyn pentru conducerea unui autovehicul fără autorizație de conducere.

3

Considerentul (8) al Directivei 2006/126 are următorul cuprins:

„Din motive de siguranță rutieră, ar trebui stabilite cerințe minime pentru eliberarea unui permis de conducere. Trebuie să se armonizeze normele privind examenele de conducere și de eliberare a permisului. În acest scop ar trebui definite cunoștințele, aptitudinile și comportamentele legate de conducerea autovehiculelor, examenul de conducere ar trebui să se bazeze pe aceste concepte, iar normele minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea acestor vehicule ar trebui redefinite.”

4

Articolul 1 alineatul (1) din această directivă prevede:

„În conformitate cu dispozițiile prezentei directive, statele membre introduc un permis de conducere național, bazat pe modelul comunitar din anexa I. Semnul distinctiv al statului membru care eliberează permisul figurează pe emblema de la pagina 1 a modelului comunitar de permis de conducere.”

5

Articolul 2, intitulat „Recunoașterea reciprocă”, din această directivă prevede la alineatul (1):

„Permisele de conducere eliberate de statele membre sunt recunoscute reciproc.”

6

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2006/126 definește condițiile de eliberare a permisului de conducere și precizează printre altele la litera (e) că permisele de conducere se eliberează numai solicitanților care au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru care eliberează permisul.

7

Potrivit articolului 11 din directiva menționată:

„(1)   În cazul în care titularul unui permis de conducere național valabil eliberat de un stat membru își stabilește reședința obișnuită într‑un alt stat membru, acesta poate solicita ca permisul său de conducere să fie schimbat cu un permis echivalent. Statului membru care efectuează schimbarea îi revine sarcina de a verifica pentru ce categorie continuă să fie efectiv valabil permisul prezentat.

[…]

(6)   În cazul în care un stat membru schimbă un permis de conducere eliberat de o țară terță cu un permis de conducere de model comunitar, această schimbare, precum și orice reînnoire sau înlocuire se înregistrează pe permisul de conducere de model comunitar.

O astfel de schimbare se poate efectua numai în cazul în care permisul eliberat de țara terță a fost predat autorităților competente ale statului membru care efectuează schimbarea. În cazul în care titularul acestui permis își stabilește reședința obișnuită într‑un alt stat membru, nu este necesar ca acesta din urmă să aplice principiul recunoașterii reciproce prevăzut la articolul 2.”

8

Potrivit articolului 28 alineatul 1 din Verordnung über die Zulassung von Personen zum Straßenverkehr (Regulamentul privind admiterea persoanelor la circulația rutieră), în versiunea aplicabilă litigiului principal:

„1.   Fără a aduce atingere restricțiilor prevăzute la alineatele 2-4, titularii unei autorizații de conducere în curs de validitate pe teritoriul Uniunii sau al [Spațiului Economic European (SEE)] care își au reședința obișnuită în [Germania] pot conduce autovehicule pe teritoriul național în limitele dreptului lor. […]”

9

Articolul 28 alineatul 4 din acest regulament precizează printre altele că autorizarea avută în vedere la alineatul 1 nu se aplică titularilor unei autorizații de conducere pe teritoriul Uniunii sau al SEE care a fost eliberată pe baza unui permis de conducere fals emis de un stat terț.

10

În urma unui accident rutier survenit la 1 septembrie 2015 s‑a constatat că domnul Meyn, resortisant german care are reședința pe teritoriul german, nu mai dispunea, din momentul retragerii permisului său de conducere în anul 2006, de o autorizație de conducere germană.

11

Domnul Meyn era însă titularul unui permis de conducere polonez, eliberat la 1 august 2011 pe baza unui permis de conducere maghiar din 3 noiembrie 2010. Acest din urmă permis fusese eliberat în schimbul unui permis de conducere rus din anul 1986, care s‑a dovedit că fusese falsificat. Pentru această infracțiune de uz de fals, în anul 2012, domnul Meyn a făcut obiectul unei condamnări pronunțate de o instanță germană.

12

Prin hotărârea din 24 aprilie 2017, Amtsgericht Bad Säckingen (Tribunalul Districtual din Bad Säckingen, Germania) l‑a condamnat pe domnul Meyn pentru săvârșirea cu intenție a infracțiunii de conducere fără autorizație de conducere, prevăzută la articolul 21 alineatul 1 punctul 1 din Straßenverkehrsgesetz (Legea privind circulația rutieră).

13

Instanța de trimitere, sesizată cu recursul formulat împotriva acestei hotărâri, ridică problema dacă refuzul, în temeiul articolului 28 alineatul 4 din Regulamentul privind admiterea persoanelor la circulația rutieră, de recunoaștere a unui permis de conducere emis de un stat membru pe baza transcrierii unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru, el însuși întemeiat pe un permis falsificat emis de un stat terț, este compatibil cu dispozițiile Directivei 2006/126.

14

În aceste condiții, Oberlandesgericht Karlsruhe (Tribunalul Regional Superior din Karlsruhe, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Obligația de recunoaștere prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din [Directiva 2006/126] există și după schimbarea permisului de conducere realizată fără examinarea aptitudinilor de conducere de către un stat membru în cazul în care permisul de conducere anterior nu este supus obligației de recunoaștere (în speță, permisul de conducere anterior, eliberat de un alt stat membru al Uniunii, s‑a întemeiat la rândul său pe schimbarea unui permis de conducere eliberat de o țară terță, [în conformitate cu] articolul 11 alineatul (6) a treia teză din Directiva 2006/126)?”

15

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile Directivei 2006/126 se opun ca un stat membru să refuze recunoașterea unui permis de conducere al cărui titular are reședința obișnuită pe teritoriul său, care a fost eliberat de un alt stat membru fără examinarea aptitudinilor, pe baza unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru, la rândul său emis prin schimbarea unui permis de conducere eliberat de un stat terț.

16

Trebuie să se amintească de la bun început că articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126 prevede recunoașterea reciprocă, fără nicio formalitate, a permiselor de conducere eliberate de statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 octombrie 2017, I,C‑195/16, EU:C:2017:815, punctul 34).

17

În acest scop, articolul 7 alineatul (1) din această directivă prevede condițiile de eliberare a permiselor de conducere, precizând la litera (e) că solicitantul unui permis de conducere trebuie să aibă reședința obișnuită pe teritoriul statului membru care eliberează permisul.

18

Articolul 11 alineatul (1) din directiva menționată adaugă că, în cazul în care titularul unui permis de conducere valabil eliberat de un stat membru își stabilește reședința obișnuită într‑un alt stat membru, acesta poate solicita ca permisul său de conducere să fie schimbat cu un permis echivalent.

19

În ceea ce privește eliberarea unui permis de conducere potrivit modelului comunitar (denumit în continuare „permis de conducere comunitar”) prin schimbarea unui permis de conducere eliberat de un stat terț, deși Directiva 2006/126 nu prevede condițiile în care statele membre pot efectua o asemenea schimbare, ea prevede totuși că această schimbare produce consecințe în ceea ce privește aplicarea principiului recunoașterii reciproce, consacrat la articolul 2 alineatul (1) din această directivă.

20

Astfel, în temeiul articolului 11 alineatul (6) al doilea paragraf din directiva menționată, în cazul în care titularul permisului de conducere eliberat prin schimbarea unui permis de conducere emis de un stat terț își stabilește reședința obișnuită într‑un alt stat membru, nu este necesar ca acesta din urmă să aplice principiul recunoașterii reciproce.

21

Pe de altă parte, potrivit articolului 11 alineatul (6) primul paragraf din Directiva 2006/126, în cazul în care eliberarea permisului de conducere comunitar rezultă din schimbarea unui permis de conducere emis de un stat terț, această schimbare se înregistrează pe permisul de conducere comunitar.

22

În consecință, potrivit dispozițiilor Directivei 2006/126, obligația recunoașterii reciproce consacrată la articolul 2 alineatul (1) este limitată la permisele de conducere eliberate de statele membre și nu privește permisele de conducere eliberate de statele terțe.

23

Din decizia de trimitere reiese că, în perioada faptelor în discuție în litigiul principal, domnul Meyn avea reședința în Germania. Prin urmare, în temeiul articolului 11 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 2006/126, Republica Federală Germania nu ar fi avut obligația să recunoască un permis de conducere eliberat de un alt stat membru și emis prin schimbarea unui permis de conducere eliberat de un stat terț.

24

Instanța de trimitere solicită totuși să se stabilească dacă această concluzie se aplică și într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care permisul de conducere a fost eliberat prin schimbarea unui permis eliberat de un alt stat membru, la rândul său emis prin schimbarea unui permis eliberat de un stat terț.

25

În această privință, trebuie să se constate că textul articolului 11 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 2006/126 nu permite, privit individual, să se dea un răspuns la întrebarea adresată de instanța de trimitere. Astfel, din acest text reiese că dispoziția menționată are în vedere acordarea unui permis de conducere de către un stat membru în schimbul unui permis de conducere eliberat de un stat terț, iar nu acordarea unui permis de conducere de către un stat membru în schimbul unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru, la rândul său emis prin schimbarea unui permis eliberat de un stat terț.

26

Reiese totuși dintr‑o jurisprudență constantă că, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul ei și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 26 septembrie 2018, Baumgartner,C‑513/17, EU:C:2018:772, punctul 23).

27

În această privință, trebuie să se arate că, în conformitate cu considerentul (8) al acesteia, Directiva 2006/126 urmărește, pentru motive de siguranță rutieră, stabilirea condițiilor minime pentru eliberarea unui permis de conducere comunitar.

28

Impunerea, în temeiul Directivei 2006/126, a unei obligații de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere eliberate de statele membre este consecința stabilirii de această directivă a condițiilor minime pentru eliberarea unui permis de conducere comunitar.

29

Astfel, statului membru care eliberează permisul îi revine obligația de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile minime impuse de dreptul Uniunii, în special cele referitoare la reședință și la aptitudinea de a conduce, prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2006/126, și, în consecință, dacă este justificată eliberarea unui permis de conducere (Hotărârea din 26 octombrie 2017, I,C‑195/16, EU:C:2017:815, punctul 46).

30

Rezultă că, din moment ce autoritățile unui stat membru au eliberat un permis de conducere, nu mai este posibil ca celelalte state membre să verifice respectarea condițiilor de eliberare prevăzute de această directivă, deținerea unui permis de conducere eliberat de un stat membru trebuind considerată ca reprezentând dovada că, la data la care i‑a fost eliberat permisul, titularul acestuia îndeplinea condițiile menționate (Hotărârea din 26 octombrie 2017, I,C‑195/16, EU:C:2017:815, punctul 47).

31

Totuși, Directiva 2006/126 nu are vocația să stabilească cerințele care trebuie îndeplinite pentru schimbarea permiselor de conducere emise de state terțe, o asemenea prerogativă fiind doar de competența statelor membre, astfel încât pentru aceste state nu pot fi obligatorii aprecierile efectuate de alte state membre în această privință.

32

În consecință, față de riscul de a fi puse în discuție motivele imperative de siguranță rutieră avute în vedere de Directiva 2006/126, unui stat membru nu i se poate impune recunoașterea unui permis de conducere al cărui titular are reședința obișnuită pe teritoriul său, care a fost eliberat de un alt stat membru fără examinarea aptitudinilor, prin schimbarea unui permis de conducere emis de un alt stat membru pentru unicul motiv că acest din urmă permis de conducere a făcut el însuși obiectul unei schimbări anterioare a unui permis de conducere eliberat de un stat terț.

33

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că dispozițiile Directivei 2006/126 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să refuze recunoașterea unui permis de conducere al cărui titular are reședința obișnuită pe teritoriul său, care a fost eliberat de un alt stat membru fără examinarea aptitudinilor, pe baza unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru, la rândul său emis prin schimbarea unui permis de conducere eliberat de un stat terț.

34

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șaptea) declară:

Dispozițiile Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să refuze recunoașterea unui permis de conducere al cărui titular are reședința obișnuită pe teritoriul său, care a fost eliberat de un alt stat membru fără examinarea aptitudinilor, pe baza unui permis de conducere eliberat de un alt stat membru, la rândul său emis prin schimbarea unui permis de conducere eliberat de un stat terț.