1.

În prezenta cauză, arbeidshof te Gent (Curtea pentru Litigii de Muncă din Gent, Belgia) a adresat Curții o întrebare preliminară privind interpretarea articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE ( 2 ).

2.

Această întrebare a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Sonia Govaerts și ISS Facility Services NV, la care era angajată, pe de o parte, și Atalian NV, pe de altă parte, cu privire la concedierea sa și la consecințele reatribuirii către cea din urmă a contractului de achiziții publice deținut inițial de cea dintâi.

3.

Examinarea acestei întrebări va determina Curtea să analizeze pentru prima dată consecințele transferului unei entități economice către doi cesionari asupra menținerii drepturilor și obligațiilor lucrătorilor conferite la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23.

4.

Considerentul (3) al Directivei 2001/23 enunță:

„Sunt necesare dispoziții pentru protecția lucrătorilor în cazul schimbării angajatorului, în special pentru a asigura că drepturile acestora sunt menținute.”

5.

Articolul 1 alineatul (1) literele (a) și (b) din această directivă prevede:

6.

Articolul 2 alineatul (2) din directiva menționată are următorul cuprins:

„Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului național în ceea ce privește definirea contractului de muncă sau raporturile de muncă.

Cu toate acestea, statele membre nu exclud din domeniul de aplicare al prezentei directive contractele de muncă sau raporturile de muncă numai:

[…]”

7.

Potrivit articolului 3 alineatul (1) primul paragraf din aceeași directivă:

„Drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr‑un contract de muncă sau un raport de muncă existent la data transferului, în cazul unui astfel de transfer, sunt transferate cesionarului.”

8.

În temeiul articolului 4 din Directiva 2001/23:

„(1)   Transferul unei întreprinderi, unități sau a unei părți din întreprindere sau unitate nu constituie în sine un motiv de concediere pentru cesionar sau cedent. Această dispoziție nu împiedică concedierile care pot interveni din motive economice, tehnice sau organizatorice și care implică schimbări în ceea ce privește ocuparea forței de muncă.

[…]

(2)   Dacă contractul de muncă sau raportul de muncă încetează pentru că transferul implică o modificare substanțială a condițiilor de muncă, în detrimentul lucrătorului, angajatorul este considerat răspunzător pentru încetarea contractului de muncă sau a raportului de muncă.”

9.

Convention collective de travail no 32 bis, du 7 juin 1985, concernant le maintien des droits des travailleurs en cas de changement d’employeur du fait d’un transfert conventionnel d’entreprise et réglant les droits des travailleurs repris en cas de reprise de l’actif après faillite ou concordat judiciaire par abandon d’actif (Convenția colectivă de muncă nr. 32 bis din 7 iunie 1985 privind menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul schimbării angajatorului ca urmare a transferului de întreprinderi în temeiul unui acord și care reglementează drepturile lucrătorilor preluați în cazul preluării activelor după faliment sau concordat judiciar prin abandonare de active), devenită obligatorie prin Decretul regal din 25 iulie 1985 ( 3 ), astfel cum a fost modificată prin Convenția colectivă de muncă nr. 32 quinquies din 13 martie 2002, devenită obligatorie prin Decretul regal din 14 martie 2002 ( 4 ) (denumită în continuare „Convenția colectivă nr. 32 bis”), transpune în dreptul belgian Directiva 2001/23.

10.

Potrivit articolului 1 din Convenția colectivă nr. 32 bis:

„Prezenta convenție colectivă de muncă are ca obiect în primul rând să garanteze:

În plus, prezenta convenție reglementează informarea lucrătorilor vizați de un transfer atunci când nu există reprezentanți ai lucrătorilor în întreprindere.”

11.

Potrivit articolului 2 din Convenția colectivă nr. 32 bis:

„În scopul aplicării prezentului contract colectiv de muncă, următoarele noțiuni sunt definite astfel:

[…]”

12.

Articolul 6 din Convenția colectivă nr. 32 bis prevede:

„Prezentul capitol se aplică în cazul oricărei schimbări a angajatorului rezultate dintr‑un transfer convențional al unei întreprinderi sau al unei părți de întreprindere, cu excluderea cazurilor prevăzute în capitolul III din această convenție colectivă de muncă.

Sub rezerva dispozițiilor primului paragraf, se consideră transfer în sensul prezentei convenții colective de muncă transferul unei unități care își menține identitatea, înțeleasă ca ansamblu organizat de mijloace, care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară.”

13.

Articolul 7 din Convenția colectivă nr. 32 bis are următorul cuprins:

„Drepturile și obligațiile cedentului care decurg din contracte de muncă existente la data transferului în sensul articolului 1 punctul 1, în cazul unui astfel de transfer, sunt transferate cesionarului.”

14.

Articolul 10 din Convenția colectivă nr. 32 bis prevede:

„În cazul în care contractul de muncă este reziliat pentru că transferul în sensul articolului 1 punctul 1 implică o modificare substanțială a condițiilor de muncă în detrimentul lucrătorului, angajatorul este considerat răspunzător pentru rezilierea contractului de muncă.”

15.

Doamna Govaerts a fost angajată, de la 16 noiembrie 1992, în cadrul personalului de curățenie la societatea Multiple Immo Services NV, apoi la succesorii în drepturi ai acesteia, mai întâi societatea CCA NV, iar ulterior societatea ISS Facility Services. Ea a avut cu angajatorul său trei contracte de muncă separate, cu fracțiune de normă.

16.

La 1 septembrie 2004, doamna Govaerts a încheiat un nou contract de muncă pe perioadă nedeterminată cu ISS Facility Services, păstrându‑și vechimea dobândită începând cu 16 noiembrie 1992. ISS Facility Services era responsabilă cu întreținerea și curățenia mai multor clădiri din orașul Gent, împărțite în trei loturi. Primul cuprindea muzeele și clădirile istorice, al doilea bibliotecile și centrele comunitare, iar al treilea clădirile administrative. La 1 aprilie 2013, doamna Govaerts a devenit director de sucursală pentru cele trei șantiere corespunzătoare acestor loturi. Ea s‑a aflat în incapacitate de muncă între 23 aprilie și 26 iulie 2013.

17.

Orașul Gent a lansat o cerere de ofertă privind totalitatea loturilor menționate mai sus pentru perioada 1 septembrie 2013-31 august 2016. La finalul acestei proceduri, la 13 iunie 2013, ISS Facility Services nu a fost reținută. Primul și al treilea lot au fost atribuite Atalian, în timp ce al doilea lot a fost atribuit Cleaning Masters.

18.

La 1 iulie 2013, ISS Facility Services a informat Atalian că, dat fiind că doamna Govaerts lucra cu normă întreagă pe aceste șantiere, care fuseseră preluate de Atalian în proporție de aproximativ 85 %, acesteia trebuia să i se aplice Convenția colectivă nr. 32 bis. Atalian a contestat această analiză încă de la 3 iulie 2013.

19.

Prin scrisoarea recomandată din 30 august 2013, ISS Facility Services a informat‑o pe doamna Govaerts că, în urma transferului de întreprindere și a alocării sale pe șantierele corespunzătoare loturilor 1 și 3, va fi angajată la Atalian de la 1 septembrie 2013, dată începând cu care nu va mai face parte din personalul ISS Facility Services. În consecință, ISS Facility Services a eliberat doamnei Govaerts un certificat de șomaj, în care se menționa data de 31 august 2013 ca fiind ultima zi de angajare.

20.

Prin scrisoarea recomandată din 30 august 2013, ISS Facility Services a comunicat Atalian că contractul de muncă al doamnei Govaerts îi va fi transferat de plin drept începând cu 1 septembrie 2013 și că, începând de luni, 2 septembrie 2013, doamna Govaerts urma să se adreseze doar Atalian.

21.

La 3 septembrie 2013, Atalian a comunicat ISS Facility Services că nu considera că avusese loc un transfer de întreprindere în sensul Convenției colective nr. 32 bis și că, prin urmare, nu avea nicio relație contractuală cu doamna Govaerts.

22.

La 18 noiembrie 2013, doamna Govaerts a formulat o acțiune atât împotriva ISS Facility Services, cât și împotriva Atalian la arbeidsrechtbank te Gent (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Gent, Belgia), cu scopul de a obține plata unei indemnizații de concediere, a unei prime de sfârșit de an pro rata temporis, precum și a unei indemnizații de concediu pentru perioadele de referință anuale 2012 și 2013.

23.

Prin hotărârea din 15 octombrie 2015, această instanță a apreciat că concedierea doamnei Govaerts a fost nelegală și a obligat ISS Facility Services la plata unei indemnizații de concediere de 81561,07 euro, a unei prime de sfârșit de an de 1841,92 euro și a unei indemnizații de concediu de 4343,28 euro, aceste trei sume fiind majorate cu dobânzi. În ceea ce privește acțiunea formulată împotriva Atalian, aceasta a fost declarată inadmisibilă.

24.

Respectiva instanță a considerat, printre altele, că Convenția colectivă nr. 32 bis nu îi era aplicabilă doamnei Govaerts, în măsura în care aceasta asigura, în calitatea sa de director de sucursală, planificarea lucrărilor de curățenie și monitorizarea realizării acestora, adică avea sarcini administrative și organizatorice și nu participa, pe șantierele orașului Gent, la lucrările de curățenie care făceau obiectul transferului. În consecință, doamna Govaerts nu intrase în mod automat în serviciul Atalian la 1 septembrie 2013.

25.

ISS Facility Services a declarat apel împotriva acestei hotărâri la arbeidshof te Gent (Curtea pentru Litigii de Muncă din Gent, Belgia). Aceasta susține că, în temeiul Convenției colective nr. 32 bis, contractul de muncă al doamnei Govaerts a fost transferat, începând de la 1 septembrie 2013, în proporție de 85 % către Atalian și în proporție de 15 % către Cleaning Masters.

26.

Spre deosebire de arbeidsrechtbank te Gent (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Gent), instanța de trimitere consideră că, în prezenta cauză, identitatea entității economice a fost menținută în sensul articolului 1 din Directiva 2001/23 și că, prin urmare, a avut loc un transfer de întreprindere în sensul acestei dispoziții. Ea deduce de aici că, în conformitate cu articolul 7 din Convenția colectivă nr. 32 bis, care reia articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23, drepturile și obligațiile cedentului care decurg din contractele de muncă existente la data transferului, respectiv la 1 septembrie 2013, au fost, în urma acestui transfer, transferate de plin drept către Atalian și către Cleaning Masters, în calitatea lor de cesionari.

27.

În măsura în care sarcinile doamnei Govaerts privesc exclusiv șantierele orașului Gent, instanța de trimitere consideră că aceasta făcea parte, la 1 septembrie 2013, din întreprinderea transferată. Prin urmare, aceasta ridică problema consecințelor, în lumina articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23, ale acestui transfer de întreprindere în ceea ce privește contractul de muncă al doamnei Govaerts.

28.

În aceste condiții, arbeidshof te Gent (Curtea pentru Litigii de Muncă din Gent) a hotărât, prin decizia din 14 mai 2018, primită la grefa Curții la 25 mai 2018, să suspende judecarea cauzei pentru a adresa Curții următoarea întrebare preliminară:

„Dispozițiile articolului 3 alineatul (1) din Directiva [2001/23] trebuie interpretate în sensul că, în cazul unui transfer simultan al mai multor părți de întreprindere în sensul articolului 1 alineatul (1) din [această directivă], cesionate mai multor cesionari, drepturile și obligațiile care decurg din contractul de muncă, existent la momentul transferului, al unui lucrător care era angajat în fiecare din părțile transferate, sunt transferate la fiecare dintre cesionari, chiar dacă proporțional cu volumul de lucru al lucrătorului respectiv în cadrul părții de întreprindere achiziționate de fiecare cesionar,

sau în sensul că drepturile și obligațiile menționate anterior sunt transferate în totalitate cesionarului părții de întreprindere în care lucrătorul respectiv era angajat în principal,

sau în sensul că, în cazul în care dispozițiile directivei [menționate] nu pot fi interpretate în niciuna din modalitățile de mai sus, nu există un transfer, către niciun cesionar, al drepturilor și obligațiilor rezultate din contractul de muncă al lucrătorului respectiv, ceea ce este cazul și atunci când nu este posibil să se stabilească volumul de muncă al lucrătorului în fiecare dintre părțile de întreprindere transferate?”

29.

Doamna Govaerts, ISS Facility Services, Atalian, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Toate părțile s‑au înfățișat pentru a‑și prezenta observațiile orale în ședința care a avut loc la 8 mai 2019.

30.

Primul și al doilea considerent ale Directivei 77/187/CEE ( 5 ) precizau că „[e]voluția economică atrage, la nivel național și la nivelul Comunității, schimbări în structura întreprinderilor, prin transferuri de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau de unități către alți angajatori ca rezultat al transferurilor sau fuziunilor” și că, în acest context, „sunt necesare dispoziții pentru protecția lucrătorilor, în special pentru a asigura că drepturile acestora sunt menținute”.

31.

Aceste considerente au fost reluate în Directiva 2001/23, care a abrogat și a înlocuit Directiva 77/187 ( 6 ).

32.

Trebuie amintit pe scurt, astfel cum a subliniat Curtea în jurisprudența sa, că Directiva 77/187 urmărește numai o armonizare parțială a dreptului național al muncii, extinzând, în esență, protecția garantată lucrătorilor în mod autonom de dreptul diferitor state membre și la ipoteza unui transfer de întreprindere ( 7 ). Curtea a statuat în mod repetat că Directiva 2001/23 urmărește să asigure menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul unei schimbări a angajatorului, permițându‑le să continue să lucreze pentru noul angajator în aceleași condiții precum cele convenite cu cedentul ( 8 ). Potrivit Curții, obiectul Directivei 2001/23 este, așadar, de a asigura, în măsura în care este posibil, continuarea cu cesionarul a contractelor sau a raporturilor de muncă, fără ca acestea să fie modificate, în scopul de a împiedica plasarea lucrătorilor vizați de transferul de întreprindere într‑o situație mai puțin favorabilă exclusiv din cauza acestui transfer ( 9 ). Directiva 2001/23 nu are însă drept scop să evite restructurările întreprinderilor care urmăresc ca acestea să devină mai competitive și mai eficiente. Astfel, directiva menționată abordează numai consecințele sociale ale unor asemenea restructurări, atenuându‑le efectele. Deși, în conformitate cu obiectivul directivei menționate, este necesar să se protejeze interesele lucrătorilor vizați de transfer, nu se poate face însă abstracție de cele ale cesionarului, care trebuie să fie în măsură să efectueze ajustările și adaptările necesare pentru continuarea activității sale ( 10 ). Așa cum a amintit de asemenea Curtea în jurisprudența sa, Directiva 2001/23 nu urmărește numai protejarea, cu ocazia transferului de întreprindere, a intereselor lucrătorilor, ci înțelege să asigure un just echilibru între interesele acestora din urmă, pe de o parte, și cele ale cesionarului, pe de altă parte ( 11 ).

33.

Directiva 77/187 a fost modificată mai întâi pe fond, prin Directiva 98/50/CE ( 12 ), pentru a ține seama de jurisprudența Curții și ulterior a fost codificată, fără modificări pe fond, prin Directiva 2001/23. În special, noțiunea de „transfer de întreprindere” a fost introdusă de Directiva 98/50 și figurează la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2001/23. Prin urmare, jurisprudența Curții cu privire la Directiva 77/187 se dovedește foarte utilă pentru interpretarea dispozițiilor Directivei 2001/23. Această jurisprudență, în măsura în care este întemeiată, în esență, pe o apreciere de la caz la caz, este de asemenea utilă pentru a înțelege noțiunea de „transfer de întreprindere” în sensul Directivei 2001/23 și consecințele unui astfel de transfer pentru un lucrător în temeiul articolului 3 alineatul (1) din această directivă.

34.

Din cadrul factual și juridic al cauzei în discuție în litigiul principal reiese că doamna Govaerts era angajată de ISS Facility Services în calitate de responsabilă cu serviciile de curățenie și de întreținere prestate de această întreprindere pentru orașul Gent. Acest contract, care privea clădiri municipale împărțite în trei loturi, a făcut obiectul unei noi cereri de ofertă, la finalul căreia aceste loturi au fost atribuite către două întreprinderi noi de curățenie, societatea Atalian, pe de o parte, care a obținut două loturi, și societatea Cleaning Masters, pe de altă parte, care a obținut un lot.

35.

Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe, în esență, cu privire la aspectul dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că se opune unei legislații naționale în temeiul căreia, în cazul unui transfer simultan al mai multor părți ale unei întreprinderi în sensul articolului 1 alineatul (1) din această directivă, către mai mulți cesionari, drepturile și obligațiile care rezultă, pentru fiecare dintre părțile întreprinderii transferate, dintr‑un contract de muncă existent la momentul transferului sunt transferate către fiecare dintre cesionari proporțional cu atribuțiile exercitate de lucrător.

36.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să se stabilească în prealabil dacă Directiva 2001/23 este aplicabilă situației din speță. Astfel, Directiva 2001/23 are vocația să se aplice cauzei principale numai dacă ne aflăm în prezența unui „transfer de întreprindere” în sensul articolului 1 alineatul (1) din această directivă.

37.

Amintim mai întâi că aprecierile de fapt necesare pentru a stabili existența sau inexistența unui transfer de întreprindere intră în competența instanței naționale, ținând seama de elementele de interpretare specifice din jurisprudența Curții ( 13 ).

38.

Trebuie constatat că, deși instanța de trimitere, în decizia sa, nu exprimă îndoieli în ceea ce privește aplicabilitatea Directivei 2001/23 în privința litigiului principal, părțile care au prezentat observații în fața Curții au susținut în schimb o poziție diferită cu privire la aspectul dacă este sau nu vorba despre un „transfer de întreprindere” în sensul articolului 1 alineatul (1) din această directivă.

39.

ISS Facility Services și Comisia susțin că entitatea economică a fost transferată în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23. În schimb, doamna Govaerts și Atalian susțin că nu poate exista un transfer de întreprindere în sensul acestei dispoziții atunci când o entitate economică este transferată mai multor cesionari.

40.

În consecință, vom examina, în primul rând, aplicabilitatea Directivei 2001/23, apoi vom clarifica, în al doilea rând, întinderea protecției drepturilor și obligațiilor conferite la articolul 3 alineatul (1) din această directivă.

41.

Trebuie amintit mai întâi că, în temeiul articolului 1 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2001/23, directiva menționată se aplică în cazul întreprinderilor publice și private care exercită o activitate economică, indiferent dacă au sau nu scop lucrativ. Pe de altă parte, transferul unei activități economice de la o persoană juridică de drept public către o persoană juridică de drept privat ( 14 ) sau, invers, de la o întreprindere privată către sectorul public ( 15 ) nu este exclus din domeniul de aplicare al acestei directive. Astfel, sunt excluse din acesta numai reorganizarea structurilor administrației publice sau transferul unor atribuții administrative între administrațiile publice ( 16 ). În consecință, faptul că una dintre părțile interesate este, precum în litigiul principal, o municipalitate, și anume, în speță, orașul Gent, nu se opune în sine aplicării Directivei 2001/23 ( 17 ).

42.

În continuare, chiar din termenii articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2001/23 reiese că aplicarea acesteia este condiționată de trei cerințe: transferul trebuie să aibă ca rezultat schimbarea angajatorului, trebuie să vizeze o întreprindere și trebuie să fie rezultatul unei convenții. Aceste trei condiții au fost deja examinate de Curte într‑o jurisprudență bogată. Din considerente de claritate, dorim totuși să revenim pe scurt asupra fiecăreia dintre ele, limitându‑ne la aspectele legate de specificitățile prezentei cauze.

43.

În ceea ce privește cele două condiții potrivit cărora transferul trebuie să fie legat de schimbarea angajatorului și să fie rezultatul unui contract, trebuie amintit că Curtea a considerat în jurisprudența sa că noțiunea de „cesiune convențională” în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2001/23 trebuie interpretată în mod „suficient de flexibil pentru a răspunde obiectivului directivei, care este acela al protecției salariaților în caz de transfer al întreprinderii lor” ( 18 ). Astfel, Curtea a statuat în mai multe rânduri că domeniul de aplicare al Directivei 2001/23 se extinde „la toate situațiile în care, în cadrul unor raporturi contractuale, se schimbă persoana fizică sau juridică responsabilă pentru exploatarea întreprinderii, care contractează obligațiile angajatorului față de angajații întreprinderii” ( 19 ), fără a fi necesar să se stabilească dacă proprietatea întreprinderii este transferată sau dacă există raporturi contractuale directe între cedent și cesionar ( 20 ). În consecință, Curtea, întemeindu‑se tot pe obiectivul urmărit de Directiva 2001/23, a statuat că aceasta poate fi aplicată independent de natura operațiunii juridice prin care o întreprindere este succesoarea unei alte întreprinderi și de lipsa unor legături contractuale directe între angajatorii succesivi ( 21 ). Din această jurisprudență rezultă în mod clar că modalitățile transferului sunt lipsite de pertinență.

44.

În plus, Curtea a confirmat în jurisprudența sa aplicarea Directivei 2001/23 în privința contractelor de achiziții de servicii ( 22 ), inclusiv contractele de achiziții publice ( 23 ). Astfel, atunci când un contract de achiziții publice privind servicii de curățenie a unor clădiri municipale, cum este cazul în speță, face obiectul unei noi cereri de ofertă, la finalul căreia este atribuit unuia sau mai multor ofertanți câștigători noi, aplicabilitatea acestei directive nu este, în principiu, exclusă.

45.

Dorim de asemenea să amintim că Curtea a apreciat deja că împrejurarea că dispozițiile unei convenții colective impun noii întreprinderi o subrogație în contractele de muncă nu are, în orice caz, incidență asupra faptului că transferul vizează o entitate economică ( 24 ). Din această jurisprudență rezultă că domeniul de aplicare al Directivei 2001/23 nu se limitează numai la transferurile realizate prin convenții colective încheiate în mod voluntar între părțile în cauză, ci cuprinde și transferurile care sunt întemeiate pe o obligație prevăzută de o convenție colectivă.

46.

În consecință, faptul că transferul întregului personal care efectua lucrări de curățenie nu se întemeiază pe o voință autonomă a părților implicate, ci pe o obligație prevăzută de o convenție colectivă sectorială nu exclude prezenta cauză din domeniul de aplicare al acestei directive ( 25 ).

47.

În ceea ce privește condiția potrivit căreia transferul trebuie să vizeze o întreprindere, o unitate sau o parte a unei unități, doamna Govaerts susține, spre deosebire de ceea ce a considerat instanța de trimitere, că nu poate exista un transfer de întreprindere în sensul articolului 1 din Directiva 2001/23 atunci când o entitate economică este transferată mai multor cesionari. Doamna Govaerts susține, întemeindu‑se pe punctele 36 și 41 din Hotărârea CLECE ( 26 ), referitoare la transferul de întreprindere în cadrul unei atribuiri de servicii de curățenie, precum și pe Hotărârea Botzen și alții ( 27 ), că transferul unei întreprinderi nu include lucrătorii care, fiind repartizați unui serviciu administrativ al întreprinderii care nu a fost el însuși transferat, îndeplineau anumite sarcini în cadrul părții transferate a întreprinderii. Doamna Govaerts deduce de aici ( 28 ) că, întrucât nu a fost repartizată în mod durabil și special unuia sau mai multora dintre serviciile transferate, nu aparținea entității economice care făcuse obiectul unui transfer de întreprindere. Aceasta precizează că a lucrat „foarte puțin” pe șantierele de curățenie în cauză, ținând seama de data la care i‑au fost încredințate acestea din urmă și de incapacitatea sa de muncă în perioada cuprinsă între 23 aprilie și 26 iulie 2013.

48.

Această argumentație care, în opinia noastră, este întemeiată pe o interpretare eronată a hotărârilor menționate, nu ne convinge.

49.

În primul rând, dorim să amintim că noțiunea de „lucrător” în sensul Directivei 2001/23 este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (d) din aceasta ca reprezentând „orice persoană care, în statul membru respectiv, este protejată ca lucrător în cadrul legislației naționale privind ocuparea forței de muncă” ( 29 ). O asemenea persoană, în măsura în care este protejată de reglementarea națională în calitate de salariat și este titulară a unui contract de muncă la data transferului, poate să fie considerată un „lucrător” și să beneficieze astfel de protecția prevăzută de Directiva 2001/23 ( 30 ). Din decizia de trimitere reiese că convenția colectivă aplicabilă în speță privește toți lucrătorii care efectuează lucrări de curățenie pe șantierele aparținând unuia dintre cele trei loturi ale orașului Gent ( 31 ). În schimb, nici din decizia de trimitere și nici din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că doamna Govaerts nu este protejată în calitate de „lucrător” de dreptul național și, prin urmare, că nu este considerată un „lucrător”.

50.

În al doilea rând, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru a stabili dacă există un „transfer” al întreprinderii în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23, criteriul decisiv este aspectul dacă entitatea în discuție își menține identitatea, ceea ce rezultă în special din continuarea efectivă a exploatării sau din reluarea acesteia ( 32 ). Această formulare a fost introdusă de Directiva 98/50 în textul Directivei 77/187 și figurează la articolul 1 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2001/23.

51.

Astfel, pentru a stabili dacă o asemenea entitate își menține identitatea, trebuie să se ia în considerare totalitatea împrejurărilor de fapt ce caracterizează operațiunea în cauză, printre care figurează în special tipul de întreprindere sau de unitate în cauză, dacă sunt transferate elemente corporale, precum clădirile și bunurile mobile, care este valoarea elementelor necorporale la momentul transferului, dacă majoritatea personalului a fost sau nu a fost preluat de noul angajator, dacă a fost sau nu a fost transferată clientela, precum și gradul de similitudine dintre activitățile exercitate înainte și după transfer și durata unei eventuale suspendări a acestor activități. Potrivit Curții, aceste elemente nu constituie totuși decât aspecte parțiale ale evaluării globale care se impune și de aceea nu pot fi apreciate izolat ( 33 ).

52.

Curtea a arătat de asemenea că o entitate economică este capabilă să își desfășoare activitatea, în anumite sectoare, fără a dispune de elemente de activ corporale sau necorporale semnificative, astfel încât menținerea identității unei asemenea entități după efectuarea operațiunii care o afectează nu poate, prin definiție, să depindă de transferul unor astfel de elemente ( 34 ). Începând cu Hotărârea Süzen ( 35 ), aceasta a considerat că, în măsura în care, în anumite sectoare în care activitatea se bazează mai ales pe forța de muncă, cum este, printre altele, cazul serviciilor de curățenie, o colectivitate de lucrători care desfășoară în mod durabil o activitate comună poate corespunde unei entități economice, „o asemenea entitate poate să își mențină identitatea după ce a fost transferată atunci când noul angajator nu se mulțumește să continue activitatea în cauză, ci preia de asemenea o parte esențială, în ceea ce privește numărul și competența, a efectivelor de personal pe care predecesorul său le aloca în mod special pentru această sarcină”. În această ipoteză, Curtea a decis că „noul angajator dobândește un ansamblu organizat de elemente care îi va permite desfășurarea activităților sau a anumitor activități ale întreprinderii cedente într‑un mod stabil” ( 36 ).

53.

În al treilea rând, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, „constituie o [entitate economică] orice ansamblu organizat de persoane și de elemente care permite exercitarea unei activități economice care urmărește un obiectiv propriu și care este suficient de structurată și de autonomă” ( 37 ). Astfel, în scopul aplicării Directivei 2001/23, entitatea economică în cauză trebuie, printre altele, să se bucure anterior transferului de o autonomie funcțională suficientă, noțiunea de „autonomie” referindu‑se la competențele acordate responsabililor grupului de lucrători în cauză de a organiza, într‑un mod relativ liber și independent, munca în cadrul grupului menționat și în special de a da instrucțiuni, de a împărți sarcini lucrătorilor subordonați care aparțin acestui grup, aceasta fără intervenția directă din partea altor structuri de organizare ale angajatorului ( 38 ).

54.

În consecință, în opinia noastră, în măsura în care, astfel cum reiese din decizia de trimitere, doamna Govaerts, în calitate de director de sucursală, făcea parte din grupul autonom al lucrătorilor transferați pentru care aceasta trebuia să prevadă o încadrare specială, atât pe șantier, cât și la sediul întreprinderii, este evident, așa cum a arătat în mod întemeiat Comisia, că aceasta era repartizată entității economice transferate. Situația ar fi fost diferită în cazul în care doamna Govaerts nu ar fi efectuat cea mai mare parte a activităților sale în cadrul entității economice respective, ci, „[fiind repartizată] unui serviciu administrativ al întreprinderii care [nu fusese] el însuși transferat, [ar fi îndeplinit] anumite sarcini în cadrul părții transferate” ( 39 ). Totuși, nu aceasta este situația în speță, întrucât doamna Govaerts asigura, în cadrul entității economice transferate, planificarea și organizarea lucrărilor care trebuiau efectuate pe șantierele aferente celor trei loturi ale orașului Gent și făcea, astfel, parte integrantă din lucrătorii vizați de transferul întreprinderii. Elementul decisiv pentru stabilirea apartenenței doamnei Govaerts la o entitate economică nu este, așadar, perioada în care aceasta a fost angajată la această entitate economică anterior transferului, ci faptul că era director de sucursală pentru cele trei loturi transferate și că, în consecință, asigura coordonarea și conducerea personalului de curățenie în cadrul acestei entități economice, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

55.

În sfârșit, dorim să amintim de asemenea că Curtea a statuat deja că împrejurarea că o entitate economică se dizolvă, iar activitățile acesteia sunt transferate altor două entități nu împiedică, prin ea însăși, aplicabilitatea Directivei 2001/23 ( 40 ). În plus, în caz contrar, ar fi ușor să se eludeze aplicarea acestei directive.

56.

Rezultă din ceea ce precedă că un transfer precum cel în discuție în cauza principală intră în domeniul de aplicare material al Directivei 2001/23. În acest caz, revine instanței de trimitere sarcina de a stabili, în lumina tuturor elementelor de interpretare care precedă, dacă identitatea entității transferate a fost menținută.

57.

Din ceea ce precede reiese că împrejurarea că activitățile entității economice căreia îi aparținea doamna Govaerts au fost transferate altor două entități, și anume Atalian și Cleaning Masters, nu împiedică să se considere că a existat un transfer de întreprindere în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2001/23.

58.

Totuși, mai trebuie examinat aspectul esențial referitor la consecințele unui transfer simultan către doi cesionari din perspectiva menținerii drepturilor și obligațiilor lucrătorilor garantate la articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/23. Mai precis, este necesar să se stabilească dacă drepturile și obligațiile care decurgeau pentru ISS Facility Services din contractul de muncă al doamnei Govaerts existent la data transferului au fost transferate către Atalian, către Cleaning Masters sau către ambele.

59.

Articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/23 prevede că drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr‑un contract de muncă sau dintr‑un raport de muncă existent la data transferului, în cazul unui astfel de transfer, sunt transferate cesionarului. Această dispoziție nu precizează totuși cum trebuie repartizat personalul transferat între aceste două noi entități economice.

60.

În prezenta cauză, instanța de trimitere prezintă patru ipoteze de interpretare a articolului 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/23. În ceea ce privește părțile care intervin în litigiu, pozițiile lor sunt divergente în ceea ce privește interpretarea acestei dispoziții.

61.

ISS Facility Services susține că drepturile și obligațiile care decurg din contractul în discuție sunt transferate în totalitate cesionarului care a dobândit partea de întreprindere în cadrul căreia lucrătorul respectiv era angajat în principal și în cadrul căreia trebuie să se considere că acesta era repartizat. ISS Facility Services evocă numai în subsidiar posibilitatea de a diviza prestațiile efectuate de doamna Govaerts pentru fiecare dintre cele două loturi vizate, astfel încât să se considere că aceasta are un contract de muncă cu fracțiune de normă cu fiecare dintre cesionari ( 41 ). Astfel, soluția propusă cu titlu principal de ISS Facility Services coincide cu cea de a doua ipoteză emisă de instanța de trimitere în cadrul întrebării adresate, în timp ce soluția propusă de aceasta în subsidiar corespunde primei ipoteze evocate în întrebarea preliminară ( 42 ).

62.

Doamna Govaerts consideră că, presupunând că există efectiv un transfer de întreprindere ( 43 ), drepturile și obligațiile sunt transferate în totalitate cesionarului care a dobândit partea de întreprindere în cadrul căreia ea era angajată în mod durabil. În cazul mai multor transferuri simultane de întreprindere, posibilitatea de a transfera un lucrător cu fracțiune de normă către mai multe întreprinderi ar fi nu numai incompatibilă cu noțiunea de „transfer al unei unități care își menține identitatea”, ci ar aduce în plus atingere obiectivului Directivei 2001/23 de a proteja lucrătorii în cazul unei schimbări de întreprindere.

63.

Atalian este de acord, în esență, cu doamna Govaerts în ceea ce privește acest din urmă aspect și adaugă că, potrivit legislației belgiene, durata săptămânală de lucru cu fracțiune de normă nu poate fi mai mică de o treime din durata săptămânală de lucru cu normă întreagă. Prin urmare, o repartizare proporțională a drepturilor și obligațiilor rezultate dintr‑un contract de muncă între mai multe entități cesionare ar putea conduce la o încălcare a dreptului național.

64.

În sfârșit, Comisia consideră, astfel cum reiese din observațiile sale scrise, că întrebarea adresată de instanța de trimitere poate găsi un răspuns în Hotărârea Botzen și alții ( 44 ). Astfel, aceasta apreciază că este suficientă scindarea contractului de muncă cu normă întreagă în discuție în litigiul principal în două contracte cu fracțiune de normă, proporțional cu activitatea desfășurată pentru fiecare dintre cesionari.

65.

Considerăm că, deși răspunsul propus de Comisie la întrebarea adresată de instanța de trimitere trebuie, desigur, să fie nuanțat, această hotărâre a Curții constituie totuși punctul de pornire pentru examinarea chestiunii menționate.

66.

Pentru a înțelege corect domeniul de aplicare al Hotărârii Botzen și alții ( 45 ), vom aminti pe scurt situația de fapt. Această cauză privea transferul unor foști lucrători ai unei societăți declarate în faliment către o nouă societate. Aceasta din urmă fusese înființată, printre altele, pentru a menține o parte din locurile de muncă. Între aceste două societăți fusese încheiat un acord care prevedea, în special, preluarea personalului anumitor divizii ale societății aflate în faliment. Totuși, serviciile generale și administrative fuseseră excluse. În acest context, Curtea a examinat dacă Directiva 77/187 includea de asemenea drepturile și obligațiile cedentului rezultate dintr‑un contract de muncă existent la data transferului încheiat cu lucrători care, deși nu aparțineau părții transferate a întreprinderii, desfășurau anumite activități care presupuneau utilizarea mijloacelor de operare alocate acestei părți sau care, fiind repartizați unui serviciu administrativ al întreprinderii care nu fusese el însuși transferat, îndeplineau anumite sarcini în cadrul părții transferate a întreprinderii. Întemeindu‑se pe criteriul potrivit căruia „raportul de muncă se caracterizează, în esență, prin legătura care există între lucrător și partea din întreprindere sau din unitate unde este repartizat pentru îndeplinirea atribuțiilor sale”, Curtea a declarat că, pentru a aprecia dacă aceste drepturi și obligații sunt transferate în temeiul Directivei 77/187, „este suficient să se stabilească cărei părți a întreprinderii sau a unității îi era repartizat lucrătorul respectiv” ( 46 ). În hotărârea sa, Curtea a răspuns că, în cadrul transferului în cauză, drepturile și obligațiile care rezultau pentru cedent nu erau transferate cesionarului.

67.

Desigur, cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Botzen și alții ( 47 ) privea transferul unei întreprinderi către un singur cesionar și s‑ar putea considera că aceasta nu se pretează unui raționament prin analogie. Considerăm totuși că această hotărâre este relevantă pentru a aprecia dacă drepturile și obligațiile rezultate pentru cedent din acest raport de muncă au fost transferate (sau nu) cesionarului în urma acestui transfer. Prin urmare, este esențial să se stabilească în cadrul cărei părți a întreprinderii, cea care făcea obiectului transferului sau nu, își exercita atribuțiile lucrătorul: în cazul în care lucrătorul își exercita atribuțiile în cadrul părții întreprinderii sau a entității economice care a fost transferată, drepturile și obligațiile rezultate pentru cedent din contractul de muncă al acestui lucrător au trebuit de asemenea, prin urmare, să fie transferate.

68.

Din decizia de trimitere reiese că doamna Govaerts era repartizată entității economice transferate și că, în conformitate cu articolul 7 din Convenția colectivă nr. 32 bis, drepturile și obligațiile care decurgeau pentru ISS Facility Services din contractele de muncă ale lucrătorilor existente la data transferului au fost, în urma acestui transfer, transferate de plin drept către Atalian și către Cleaning Masters.

69.

Se ridică în acest caz problema dacă faptul că, în litigiul principal, entitatea economică a fost transferată nu către unul, ci către doi cesionari exclude aplicarea criteriului legăturii care există între lucrător și partea din întreprindere transferată pentru a aprecia dacă drepturile și obligațiile cedentului rezultate dintr‑un contract de muncă sunt transferate cesionarilor menționați.

70.

Considerăm că răspunsul este negativ. Astfel, din moment ce entitatea economică căreia îi era repartizat un lucrător a fost transferată, drepturile și obligațiile cedentului rezultate din contractul de muncă sunt transferate cesionarului. Faptul că transferul a avut loc către un cesionar sau către mai mulți cesionari simultan este, în opinia noastră, lipsit de incidență în ceea ce privește transferul drepturilor și obligațiilor. Astfel cum arată instanța de trimitere, în cazul în care cele trei loturi ale orașului Gent ar fi fost atribuite numai societății Atalian, ar fi evident că drepturile și obligațiile care rezultau pentru ISS Facility Services din contractul de muncă al doamnei Govaerts ar fi fost transferate către Atalian.

71.

Acestea fiind spuse, considerăm că Comisia merge și mai departe apreciind că criteriul legăturii care există între lucrător și partea de întreprindere transferată poate fi transpus de asemenea în cazul unei eventuale divizări a contractului de muncă al unui lucrător repartizat în cadrul diferitor părți ale întreprinderii transferate simultan către doi cesionari. În această privință, Comisia afirmă că este suficientă scindarea contractului de muncă cu normă întreagă în discuție în litigiul principal în două contracte cu fracțiune de normă proporțional cu activitatea exercitată pentru fiecare dintre cesionari.

72.

Trebuie amintit, astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctul 32 din prezentele concluzii, că obiectul Directivei 2001/23 este de a asigura că raporturile de muncă cu cesionarul ale lucrătorilor vizați de un transfer de întreprindere sunt protejate în același mod precum raporturile lor de muncă cu cedentul, aceasta fără a face însă abstracție de interesele cesionarului ( 48 ). Astfel, această directivă nu urmărește numai protejarea sau menținerea, cu ocazia unui transfer de întreprindere, a intereselor lucrătorilor, ci înțelege să asigure un just echilibru între interesele acestora din urmă, pe de o parte, și cele ale cesionarului, pe de altă parte ( 49 ). În schimb, directiva menționată nu poate fi invocată în mod util pentru a obține o ameliorare a condițiilor de remunerare sau a altor condiții de muncă cu ocazia unui transfer al unei întreprinderi ( 50 ).

73.

În consecință, în lumina obiectivelor Directivei 2001/23, argumentul invocat de ISS Facility Services potrivit căruia drepturile și obligațiile rezultate din contractul de muncă în discuție sunt transferate în totalitate cesionarului care a dobândit partea din întreprindere în cadrul căreia lucrătorul respectiv era angajat în principal trebuie înlăturat, în măsura în care acesta implică o ameliorare a condițiilor de muncă ale lucrătorului vizat de transfer ( 51 ).

74.

În speță, doamna Govaerts era director de sucursală pentru cele trei șantiere corespunzătoare loturilor atribuite, două loturi fiind atribuite societății Atalian, iar unul societății Cleaning Masters. Astfel, aplicarea criteriului „întreprinderii sau părții din întreprindere în cadrul căreia lucrătorul respectiv era angajat în principal” sau al „cesionarului principal”, susținută de ISS Facility Services, ar conduce la o situație în care doamna Govaerts ar beneficia de un contract de muncă cu normă întreagă cu Atalian, în condițiile în care anterior transferului aceasta lucra în proporție de 66 % pe șantierele corespunzătoare celor două loturi atribuite acestei societăți. Astfel, acest cesionar ar fi obligat să preia în proporție de 100 % un lucrător care lucra pentru cedent doar în proporție de 66 % pentru aceste două loturi. În plus, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia, aplicarea acestui criteriu ar fi și mai dificilă în ipoteza în care o întreprindere ar fi transferată, printre altele, către trei sau patru cesionari.

75.

În schimb, considerăm că scindarea unui contract de muncă cu normă întreagă, în urma transferului unei întreprinderi, în mai multe contracte de muncă cu fracțiune de normă și, prin urmare, repartizarea drepturilor și obligațiilor care decurg din contractul menționat cu cedentul proporțional cu atribuțiile exercitate de lucrător sunt conforme cu obiectivul Directivei 2001/23.

76.

O asemenea soluție este confirmată de modul de redactare a articolului 2 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/23, care prevede că „statele membre nu exclud din domeniul de aplicare a prezentei directive contractele de muncă sau raporturile de muncă numai din cauza numărului de ore de muncă efectuate sau care urmează să fie efectuate”. În consecință, raporturile de muncă cu fracțiune de normă intră în domeniul de aplicare material al acestei directive.

77.

În aceste condiții, trebuie să se țină seama de implicațiile unei asemenea soluții în raport cu obiectivul de protecție a lucrătorilor prevăzut de Directiva 2001/23. Astfel, trebuie amintit că această directivă, tot așa cum nu poate fi invocată pentru a ameliora condițiile de muncă ale lucrătorului vizat de transferul întreprinderii, nu poate fi invocată nici pentru a le deteriora.

78.

Trebuie amintit că din articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2001/23 rezultă că „[d]acă contractul de muncă sau raportul de muncă încetează pentru că transferul implică o modificare substanțială a condițiilor de muncă, în detrimentul lucrătorului, angajatorul este considerat răspunzător pentru încetarea contractului de muncă sau a raportului de muncă” ( 52 ).

79.

Astfel, în ipoteza în care scindarea contractului de muncă în discuție între cei doi cesionari se dovedește imposibilă sau aduce atingere menținerii drepturilor lucrătorilor garantate de directiva menționată ori în cazul în care lucrătorul refuză, după transferul întreprinderii, scindarea contractului său, contractul de muncă sau raportul de muncă în discuție poate fi reziliat și trebuie să se considere că răspunderea pentru această reziliere revine cesionarului sau cesionarilor, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2001/23 ( 53 ). Astfel, considerăm că posibilitatea lucrătorului de a refuza o asemenea scindare a contractului său de muncă și de a invoca articolul 4 alineatul (2) din directiva menționată este justificată de faptul că scindarea menționată, prin natura sa, poate presupune inconveniente importante pentru lucrător, în special în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor sale ( 54 ).

80.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de arbeidshof te Gent (Curtea pentru Litigii de Muncă din Gent, Belgia) după cum urmează: