–

pentru „Banginis” UAB, de E. Bernotas, de L. Sesickas și de J. Poderis, advokatė;

–

pentru guvernul lituanian, de D. Kriaučiūnas și de G. Taluntytė, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul spaniol, de S. Jiménez García, în calitate de agent;

–

pentru guvernul francez, de D. Colas, de S. Horrenberger și de E. de Moustier, în calitate de agenți;

–

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

–

pentru Comisia Europeană, de J. Jokubauskaitė și de A. Stobiecka‑Kuik, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (5) litera (c), a articolului 16 alineatul (6) și a articolului 17 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO 2013, L 354, p. 22), precum și a articolelor 16 și 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „Spika” UAB, „Senoji Baltija” AB, „Stekutis” UAB și „Prekybos namai Aistra” UAB (denumite în continuare, împreună, „Spika și alții”), patru operatori lituanieni din sectorul pescuitului, pe de o parte, și Žuvininkystės tarnyba prie Lietuvos Respublikos žemės ūkio ministerijos (Serviciul pentru pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii, Lituania), pe de altă parte, în legătură cu alocarea de către acest serviciu a posibilităților de pescuit individuale suplimentare în Marea Baltică pentru anul 2015.

3

Articolul 2 alineatele (1), (2) și (5) din Regulamentul nr. 1380/2013, referitor la obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului, prevede:

„(1)   [Politica comună în domeniul pescuitului] garantează că activitățile de pescuit și de acvacultură asigură condiții de mediu sustenabile pe termen lung și sunt gestionate de o manieră consecventă cu obiectivele de realizare de beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de contribuire la disponibilitatea aprovizionării cu alimente.

(2)   [Politica comună în domeniul pescuitului] aplică abordarea precaută a gestionării pescuitului și urmărește să garanteze că exploatarea resurselor biologice marine vii duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea producției maxime sustenabile.

[…]

(5)   [Politica comună în domeniul pescuitului], în special:

[…]

[…]

[…]

[…]”

4

Articolul 4 din acest regulament, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1):

„În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]”

5

Articolul 16 din regulamentul menționat, intitulat „Posibilitățile de pescuit”, prevede la alineatul (6):

„Fiecare stat membru decide modul în care pot fi alocate navelor care arborează pavilionul său posibilitățile de pescuit care i‑au fost alocate și care nu fac obiectul unui sistem de concesiuni de pescuit transferabile (de exemplu prin crearea unor posibilități de pescuit individuale). Statul membru informează Comisia cu privire la metoda de alocare.”

6

Articolul 17 din același regulament are următorul cuprins:

„În momentul alocării posibilităților de pescuit disponibile în conformitate cu articolul 16, statele membre utilizează criterii transparente și obiective, inclusiv criterii de mediu, sociale și economice. Criteriile folosite pot include, printre altele, impactul pescuitului asupra mediului, antecedentele în materie de conformitate, contribuția la economia locală și istoricul nivelurilor de capturi. În cadrul posibilităților de pescuit care le sunt alocate, statele membre fac eforturi pentru a oferi stimulente pentru navele de pescuit care utilizează unelte de pescuit selective sau tehnici de pescuit cu impact scăzut asupra mediului, precum un consum redus de energie sau o deteriorare limitată a habitatelor.”

7

Lietuvos Respublikos žuvininkystės įstatymas (Legea lituaniană privind pescuitul), astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. XII‑1523 din 23 decembrie 2014, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2015 (denumită în continuare „Legea privind pescuitul”), urmărește printre altele să pună în aplicare în dreptul intern Regulamentul nr. 1380/2013. Articolul 171 din această lege prevede principiile generale care guvernează alocarea posibilităților de pescuit în Marea Baltică.

8

Articolul 171 alineatul 1 din Legea privind pescuitul prevede modul de determinare a alocării posibilităților de pescuit individuale către operatorii care dispun de o navă de pescuit care arborează pavilionul lituanian. Potrivit dispoziției menționate, în acest scop este necesar să se calculeze pentru fiecare operator media capturilor sale ale diferitor specii de pești relevante în cursul a trei ani calendaristici aleși de operator din ultimii șapte ani calendaristici (denumită în continuare „partea istorică”).

9

În temeiul articolului 171 alineatul 4 din această lege, posibilitățile de pescuit individuale alocate unui operator economic corespund părții istorice, iar aceasta poate fi redusă sau majorată în funcție de următoarele criterii:

10

În conformitate cu articolul 171 alineatul 6 din legea menționată, un operator economic nu poate deține singur mai mult de 40 % din posibilitățile de pescuit alocate Republicii Lituania pentru o anumită specie de pești.

11

Articolul 171 alineatele 7 și 8 din aceeași lege prevede alocarea posibilităților de pescuit individuale prin licitație. După deducerea posibilităților de pescuit destinate utilizării de pescuitul costier la scară mică, partea rămasă din posibilitățile de pescuit pentru fiecare specie care au fost alocate Republicii Lituania, după alocarea în funcție de partea istorică, dar nu mai puțin 5 % din aceste posibilități, se atribuie prin licitație operatorilor care dețin o navă de pescuit care arborează pavilionul lituanian, cu condiția să nu fie depășită capacitatea maximă de pescuit stabilită de Ministerul Agriculturii în zona geografică de pescuit relevantă.

12

Din decizia de trimitere reiese că, potrivit procesului‑verbal al unei reuniuni desfășurate la 11 martie 2015 de Zvejybos Baltijos jurije kvotu skyrimo komisija (Comisia de alocare a posibilităților de pescuit în Marea Baltică, Lituania), instituită prin Decizia nr. VI‑24 din 18 martie 2013 a directorului Serviciului pentru pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii, aceasta din urmă a alocat posibilități de pescuit individuale suplimentare operatorilor care prezentaseră o cerere în acest sens, potrivit alocării următoare:

13

Spika și alții au contestat legalitatea alocării posibilităților de pescuit suplimentare de hering și de șprot și au sesizat Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania) cu o acțiune în vederea anulării procesului‑verbal menționat mai sus, susținând că posibilitățile de pescuit individuale alocate Grinvita, Baltlanta, Banginis și Baltijos šprotai erau lipsite de temei juridic.

14

Prin hotărârea din 6 noiembrie 2015, instanța menționată a respins acțiunea formulată de Spika și alții. Prin urmare, acestea au sesizat instanța de trimitere, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă, Lituania) cu un recurs având ca obiect anularea hotărârii pronunțate în primă instanță și adoptarea unei noi decizii de admitere a acțiunii acestora.

15

Instanța de trimitere subliniază, în primul rând, că Legea privind pescuitul pune în aplicare printre altele Regulamentul nr. 1380/2013 și constată că, în temeiul acestei legi, operatorii nu beneficiază de un tratament egal în ceea ce privește alocarea posibilităților de pescuit. În asemenea împrejurări și în lipsa unei justificări obiective, discriminarea anumitor operatori ar constitui o încălcare a principiilor constituționale lituaniene privind libera concurență și egalitatea de tratament.

16

În al doilea rând, această instanță se întreabă dacă puterea de apreciere conferită statelor membre de articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1380/2013 permite statelor menționate să stabilească criterii de alocare a posibilităților de pescuit care să conducă la crearea unor condiții inegale în privința operatorilor aflați în concurență pentru a obține asemenea posibilități.

17

Instanța menționată consideră astfel că această putere de apreciere nu este nelimitată, în măsura în care articolul 17 din regulamentul menționat prevede că statele membre trebuie să adopte criterii transparente și obiective, inclusiv criterii de mediu, sociale și economice. În special, aceasta se întreabă, pe de o parte, dacă o legislație națională, precum Legea privind pescuitul, care stabilește o metodă de alocare a posibilităților de pescuit individuale bazată în principal pe datele istorice referitoare la cantitățile pescuite și care, în acest context, poate crea condițiile de inegalitate menționate, poate fi considerată „obiectivă”. Pe de altă parte, instanța de trimitere se întreabă dacă limitările impuse concurenței care rezultă din adoptarea acestei metode sunt incompatibile cu dreptul Uniunii, chiar dacă această metodă îndeplinește condițiile de obiectivitate și de transparență prevăzute la articolul 17 din Regulamentul nr. 1380/2013.

18

În al treilea rând, instanța de trimitere amintește că un stat membru care pune în aplicare un regulament al Uniunii este obligat să respecte carta. Astfel, ea ridică problema dacă articolele 16 și 20 din aceasta, referitoare la libertatea de a desfășura o activitate comercială și la principiul egalității în fața legii, se opun instituirii de către un stat membru a unei metode de alocare a cotelor de pescuit care ar crea condiții inegale pentru operatori în ceea ce privește obținerea posibilităților de pescuit, chiar dacă această metodă s‑ar baza pe criteriile menționate la articolul 17 din Regulamentul nr. 1380/2013.

19

În al patrulea și ultimul rând, ținând seama de obiectivele concurente ale politicii comune în domeniul pescuitului, această instanță urmărește să afle dacă articolul 2 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul nr. 1380/2013 trebuie interpretat în sensul că interzice statelor membre să aleagă o metodă de alocare a cotelor de pescuit care să creeze condiții inegale pentru operatorii care se află în concurență pentru a obține o cantitate mai mare de posibilități de pescuit, chiar dacă această metodă se bazează pe un criteriu transparent și obiectiv.

20

În aceste condiții, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 17 și articolul 2 alineatul (5) litera (c) din Regulamentul [nr. 1380/2013] trebuie să fie interpretate, din perspectiva articolelor 16 și 20 din [cartă], în sensul că, atunci când își exercită puterea de apreciere prevăzută la articolul 16 alineatul (6) din regulamentul menționat, un stat membru nu poate alege o metodă de alocare a posibilităților de pescuit care i‑au fost alocate care să creeze condiții inegale pentru [operatorii] care se află în concurență pentru a obține o cantitate mai mare de posibilități de pescuit, chiar dacă metoda respectivă se bazează pe un criteriu transparent și obiectiv?”

21

Banginis susține că Curtea nu este competentă să răspundă la întrebarea adresată. Astfel, potrivit acestei societăți, dreptul Uniunii nu își găsește aplicarea în litigiul principal, în măsura în care Republica Lituania, atunci când decide o metodă de alocare a posibilităților de pescuit individuale, nu pune în aplicare dreptul Uniunii, ci exercită o competență proprie exclusivă.

22

Pentru a stabili dacă o reglementare națională implică punerea în aplicare a dreptului Uniunii, trebuie să se verifice, printre alte elemente, dacă aceasta are drept scop punerea în aplicare a unei dispoziții a dreptului Uniunii, care este caracterul respectivei reglementări și aspectul dacă aceasta nu urmărește alte obiective decât cele acoperite de dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2014, Siragusa, C‑206/13, EU:C:2014:126, punctul 25).

23

Or, atunci când statele membre decid metoda de alocare a posibilităților de pescuit care le‑au fost alocate, acestea exercită o competență care le este atribuită în mod expres, în cadrul realizării politicii comune în domeniul pescuitului, printr‑o dispoziție a dreptului Uniunii, și anume articolul 16 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1380/2013.

24

În aceste condiții, trebuie să se considere că, adoptând metoda de alocare a posibilităților de pescuit navelor care arborează pavilionul lituanian, Republica Lituania a pus în aplicare dreptul Uniunii. În consecință, Curtea este competentă să răspundă la întrebarea adresată.

25

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 16 alineatul (6) și articolul 17 din Regulamentul nr. 1380/2013, precum și articolele 16 și 20 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, prin care acesta adoptă o metodă de alocare a posibilităților de pescuit care poate crea un tratament inegal între operatorii care dispun de nave de pescuit care arborează pavilionul său.

26

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie stabilit, în primul rând, dacă o metodă de alocare a posibilităților de pescuit precum cea în discuție în litigiul principal îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 17 din Regulamentul nr. 1380/2013.

27

Potrivit articolului 16 alineatul (6) din regulamentul menționat, fiecare stat membru decide modul în care pot fi alocate navelor care arborează pavilionul său posibilitățile de pescuit care i‑au fost alocate. În această privință, reiese din jurisprudența Curții cu privire la articolul 20 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2371/2002 al Consiliului din 20 decembrie 2002 privind conservarea și exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului (JO 2002, L 358, p. 59, Ediție specială, 04/vol. 6, p. 237), care corespunde articolului 16 alineatul (6) din Regulamentul 1380/2013, că statele membre beneficiază de o marjă de apreciere la punerea în aplicare a acestui din urmă regulament (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 mai 2009, Atlantic Dawn și alții/Comisia, C‑372/08 P, nepublicată, EU:C:2009:287, punctul 41).

28

Or, în cadrul exercitării acestei marje de apreciere, statele membre sunt obligate să utilizeze, în temeiul articolului 17 din Regulamentul nr. 1380/2013, criterii „transparente și obiective”.

29

În speță, Republica Lituania a ales să aloce posibilitățile de pescuit care i‑au fost destinate prin utilizarea unei metode care se bazează în principal pe criteriul „istoricului nivelurilor de capturi”. În temeiul acestui criteriu, cea mai mare parte a posibilităților de pescuit menționate se alocă în funcție de media capturilor dintr‑o specie de pești efectuate de un operator în cursul celor trei ani calendaristici aleși de acesta din ultimii șapte ani calendaristici.

30

Acest criteriu este prevăzut în mod explicit la articolul 17 din Regulamentul nr. 1380/2013, în enumerarea criteriilor pe care statele membre pot alege să le utilizeze pentru a aloca posibilitățile de pescuit care le sunt acordate. În plus, criteriul menționat face obiectul unei dispoziții legale, și anume articolul 171 din Legea privind pescuitul, care, făcând referire la partea istorică a operatorilor în cauză, se bazează pe date obiective, măsurabile și care pot fi verificate de autoritățile competente.

31

În aceste condiții, este necesar să se constate că o metodă de alocare a posibilităților de pescuit precum cea în discuție în litigiul principal respectă condițiile de transparență și de obiectivitate prevăzute la articolul 17 din Regulamentul nr. 1380/2013.

32

În al doilea rând, trebuie stabilit dacă adoptarea unei asemenea metode de alocare determină o încălcare a articolelor 16 și 20 din cartă, atunci când această metodă conduce la crearea unor condiții mai favorabile pentru operatorii care dispun de o parte istorică a nivelurilor de capturi (denumiți în continuare „operatori istorici”), în detrimentul operatorilor care nu dispun de o asemenea parte istorică și care doresc să intre pe piața pescuitului sau să își majoreze producția (denumiți în continuare „operatori neistorici”).

33

Astfel, potrivit informațiilor de care dispune Curtea și a căror verificare revine instanței de trimitere, în timp ce operatorii istorici pot obține posibilități de pescuit furnizând pur și simplu istoricul nivelurilor capturilor autorităților competente, operatorilor neistorici li se alocă posibilități de pescuit doar cu titlu rezidual, în funcție de soldul rămas din cota atribuită Republicii Lituania după ce au fost efectuate alocările în funcție de partea istorică. Astfel, o asemenea metodă de alocare ar putea, pe de o parte, să aducă atingere libertății operatorilor neistorici de a desfășura o activitate comercială, limitându‑le dreptul de a funcționa pe piața respectivă, și, pe de altă parte, să determine inegalități de tratament nejustificate între diferitele tipuri de operatori.

34

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 16 din cartă, libertatea de a desfășura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii. Protecția conferită de articolul menționat include libertatea de a desfășura o activitate economică sau comercială, libertatea contractuală și libera concurență (Hotărârea din 17 octombrie 2013, Schaible, C‑101/12, EU:C:2013:661, punctul 25).

35

În ceea ce privește articolul 20 din cartă, acesta consacră principiul general al dreptului Uniunii privind egalitatea de tratament, care impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (Hotărârea din 5 iulie 2017, Fries, C‑190/16, EU:C:2017:513, punctul 30).

36

Or, din articolul 52 alineatul (1) din cartă reiese că nicio restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin aceasta nu poate fi admisă decât dacă este prevăzută de lege și dacă respectă substanța acestor drepturi și libertăți. În plus, prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse astfel de restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

37

În speță, este cert, astfel cum s‑a amintit la punctul 30 din prezenta hotărâre, că metoda de alocare a posibilităților de pescuit în discuție în litigiul principal a fost prevăzută într‑o lege, și anume Legea privind pescuitul.

38

În plus, această lege stabilește, pe de o parte, un mecanism de licitație care permite operatorilor neistorici să achiziționeze posibilități de pescuit nealocate, pe baza soldului rămas din cota atribuită Republicii Lituania după ce au fost efectuate alocările în funcție de partea istorică. De altfel, legea menționată limitează la 40 % posibilitățile de pescuit pentru o anumită specie de pești care pot fi alocate fiecărui operator. Astfel, metoda de alocare în discuție în litigiul principal, din moment ce nu determină o închidere totală a pieței în cauză, respectă substanța libertății garantate de articolul 16 din cartă.

39

Pe de altă parte, Legea privind pescuitul nu are ca efect repunerea în discuție a principiului egalității de tratament, iar aceasta prevede printre altele, la articolul 171 alineatul 4, dispoziții care permit luarea în considerare a unor situații specifice în care se pot afla operatorii. Prin urmare, această metodă respectă de asemenea substanța drepturilor de care beneficiază în temeiul articolului 20 din cartă diferitele tipuri de operatori.

40

Cu toate acestea, mai trebuie să se verifice dacă asemenea limitări ale libertăților prevăzute la articolele 16 și 20 din cartă răspund unui obiectiv de interes general al Uniunii și dacă, în cazul unui răspuns afirmativ, ele respectă principiul proporționalității.

41

În ceea ce privește aspectul dacă legislația națională în discuție în litigiul principal contribuie la realizarea unui interes general al Uniunii, trebuie arătat că aceasta determină posibilitățile de pescuit ale navelor care arborează pavilionul lituanian, reglementând astfel accesul la pescuit. Astfel, măsurile menționate se justifică prin obiectivul politicii comune în domeniul pescuitului, amintit la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013, care urmărește să garanteze că activitățile de pescuit și de acvacultură asigură condiții de mediu sustenabile pe termen lung.

42

În plus, trebuie constatat că metoda de alocare a posibilităților de pescuit în discuție în litigiul principal, bazată în principal pe partea istorică, urmărește să garanteze că aceste posibilități sunt acordate cu prioritate operatorilor care dispun de o flotă de nave a căror capacitate de pescuit este în principiu adecvată pentru a face față volumului de capturi care corespunde posibilităților menționate. În aceste condiții, metoda menționată este justificată de obiectivul politicii comune în domeniul pescuitului menționat la articolul 2 alineatul (5) litera (d) din Regulamentul nr. 1380/2013 și permite de asemenea menținerea viabilității economice a flotelor, astfel cum prevede această dispoziție.

43

De altfel, adoptarea unei asemenea metode de alocare se justifică de asemenea prin obiectivul socioeconomic enunțat la articolul 2 alineatul (5) litera (f) din Regulamentul nr. 1380/2013, în măsura în care menținerea viabilității economice a flotelor permite operatorilor istorici să continue să funcționeze pe piața în cauză și astfel să garanteze menținerea unui nivel de trai echitabil pentru cei care depind de activitățile de pescuit.

44

Din moment ce o legislație națională precum cea în discuție în litigiul principal urmărește obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului, astfel cum sunt consacrate de Regulamentul nr. 1380/2013, se impune constatarea că aceasta răspunde unui obiectiv de interes general recunoscut de Uniune, în sensul articolului 52 alineatul (1) din cartă.

45

În continuare, trebuie să se verifice dacă restricțiile pe care le implică o asemenea legislație respectă principiul proporționalității, în măsura în care sunt adecvate pentru atingerea obiectivelor urmărite de aceasta și nu depășesc ceea ce este necesar pentru realizarea acestora.

46

Desigur, în speță revine instanței de trimitere sarcina de a verifica, în contextul aprecierii globale a tuturor circumstanțelor de drept și de fapt pertinente, dacă reglementarea națională în discuție în litigiul principal îndeplinește condițiile prevăzute la punctul anterior. Revine însă Curții sarcina de a‑i furniza în acest scop toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care îi vor permite să se pronunțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 decembrie 2017, Global Starnet, C‑322/16, EU:C:2017:985, punctul 52).

47

În ceea ce privește caracterul adecvat al reglementării naționale în discuție în litigiul principal pentru a atinge obiectivele de interes general pe care le urmărește, trebuie arătat că, prin metoda de alocare a posibilităților de pescuit pe care le prevede, această legislație permite printre altele să se evite ca resursele biologice marine să fie supraexploatate, iar refacerea acestora să fie perturbată sau împiedicată. În plus, din decizia de trimitere reiese că partea istorică se majorează cu 5 % dacă operatorii utilizează tehnici de pescuit care protejează habitatele naturale și de asemenea cu 5 % suplimentar atunci când operatorii menționați utilizează nave de pescuit care poluează mediul mai puțin și utilizează mai puțină energie.

48

În aceste condiții, reglementarea menționată este adecvată pentru a garanta condițiile de mediu sustenabile ale activităților de pescuit prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1380/2013.

49

Este necesar să se adauge că luarea în considerare a istoricului nivelurilor capturilor care rezultă din aplicarea metodei de alocare în discuție în litigiul principal permite operatorilor istorici să se poată baza în viitor pe un volum de posibilități de pescuit relativ stabil în raport cu anii anteriori. Astfel, acești operatori pot, pe de o parte, să efectueze o amortizare a investițiilor, adesea semnificative, pe care le‑au angajat pentru a funcționa pe piața în cauză și, pe de altă parte, să programeze activitățile necesare pentru a garanta menținerea eficacității flotelor de care dispun.

50

Prin urmare, reglementarea națională în discuție în litigiul principal, precum și metoda de alocare a posibilităților de pescuit pe care aceasta o prevede sunt de asemenea apte să garanteze realizarea scopurilor socioeconomice subiacente articolului 2 alineatul (5) literele (d) și (f) din Regulamentul nr. 1380/2013.

51

În ceea ce privește aspectul dacă această metodă implică sau nu implică restrângeri ale libertăților consacrate în articolele 16 și 20 din cartă care depășesc ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele urmărite de legislația națională în discuție în litigiul principal, din decizia de trimitere reiese, mai întâi, că partea istorică poate fi majorată sau diminuată în funcție de anumite criterii, în special de mediu sau care contribuie la dezvoltarea economiei locale. De altfel, instanța de trimitere arată că partea istorică se reduce cu 2 % pentru fiecare încălcare gravă, respectiv cu 0,5 % pentru fiecare încălcare care nu a fost considerată gravă, săvârșită în cursul anilor de referință prevăzuți la articolul 171 alineatul 1 din Legea privind pescuitul.

52

În continuare, un operator istoric nu poate deține singur mai mult de 40 % din posibilitățile de pescuit alocate Republicii Lituania pentru o anumită specie de pești.

53

În sfârșit, astfel cum s‑a arătat la punctul 38 din prezenta hotărâre, partea din posibilitățile de pescuit care nu a fost alocată în mod prioritar operatorilor istorici, care trebuie să reprezinte cel puțin 5 % din posibilitățile de pescuit acordate Republicii Lituania, este alocată prin licitație celorlalți operatori care dețin o navă de pescuit care arborează pavilionul lituanian.

54

În aceste condiții, metoda de alocare a posibilităților de pescuit în discuție în litigiul principal nu numai că nu conduce la rezervarea posibilităților de pescuit exclusiv operatorilor istorici în funcție de părțile istorice respective ale acestora, ci, în plus, permite ponderarea acestor părți pe baza unui anumit număr de elemente obiective.

55

Prin urmare, această metodă de alocare nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele de interes general urmărite de reglementarea națională în discuție în litigiul principal și, în consecință, nu încalcă principiul proporționalității.

56

Având în vedere ansamblul acestor considerații, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 16 alineatul (6) și articolul 17 din Regulamentul nr. 1380/2013, precum și articolele 16 și 20 din cartă trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, prin care acesta adoptă o metodă de alocare a posibilităților de pescuit care, deși se bazează pe un criteriu transparent și obiectiv de alocare, se poate afla la originea unui tratament inegal între operatorii care dispun de nave de pescuit care arborează pavilionul său, în măsura în care metoda menționată urmărește unul sau mai multe interese generale recunoscute de Uniune și respectă principiul proporționalității.

57

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Articolul 16 alineatul (6) și articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului, precum și articolele 16 și 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, prin care acesta adoptă o metodă de alocare a posibilităților de pescuit care, deși se bazează pe un criteriu transparent și obiectiv de alocare, se poate afla la originea unui tratament inegal între operatorii care dispun de nave de pescuit care arborează pavilionul său, în măsura în care metoda menționată urmărește unul sau mai multe interese generale recunoscute de Uniune și respectă principiul proporționalității.