—

pentru GE Healthcare GmbH, de L. Harings și de G. Schwendinger, Rechtsanwälte;

—

pentru Hauptzollamt Düsseldorf, de A. Wollschläger, în calitate de agent;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de J. Möller, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Albenzio, avvocato dello Stato;

—

pentru Comisia Europeană, de L. Grønfeldt și de T. Maxian Rusche, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 32 alineatul (1) litera (c) și alineatul (5) litera (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 (JO 2006, L 363, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 15) (denumit în continuare „Codul vamal”), precum și a articolului 158 alineatul (3) și a articolului 160 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92 (JO 1993, L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1875/2006 al Comisiei din 18 decembrie 2006 (JO 2006, L 360, p. 64, Ediție specială, 02/vol. 22, p. 129) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 2454/93”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între GE Healthcare GmbH, pe de o parte, și Hauptzollamt Düsseldorf (Biroul Vamal Principal din Düsseldorf, Germania, denumit în continuare „biroul vamal”), pe de altă parte, în legătură cu luarea în considerare a redevențelor și a drepturilor de licență la stabilirea valorii în vamă a mărfurilor importate din țări terțe în vederea punerii lor în liberă circulație pe teritoriul Uniunii Europene.

3

Potrivit articolului 29 alineatele (1) și (2) din Codul vamal:

„(1)   Valoarea în vamă a mărfurilor importate este valoarea de tranzacție, respectiv prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Comunității, ajustat, când este cazul, în conformitate cu articolele 32 și 33, cu condiția ca:

4

Articolul 30 alineatele (1) și (2) din acest cod prevede:

„(1)   Atunci când valoarea în vamă nu poate fi stabilită în conformitate cu articolul 29, ea se determină prin parcurgerea succesivă a literelor (a), (b), (c) și (d) de la alineatul (2) până la prima din aceste litere în conformitate cu care această valoare poate fi stabilită, cu excepția cazului în care ordinea de aplicare a literelor (c) și (d) este inversată la cererea declarantului; numai atunci când o astfel de valoare nu poate fi stabilită conform unei anumite litere se pot aplica dispozițiile următoarei litere în ordinea stabilită în temeiul prezentului alineat.

(2)   Valoarea în vamă așa cum este stabilită prin aplicarea prezentului articol este:

5

Articolul 31 din codul menționat prevede:

„(1)   Atunci când valoarea în vamă a mărfurilor importate nu poate fi stabilită în conformitate cu articolul 29 sau 30, ea se stabilește pe baza datelor disponibile în Comunitate, utilizându‑se mijloacele firești în concordanță cu principiile și dispozițiile generale ale:

(2)   Valoarea în vamă determinată prin aplicarea alineatului (1) nu se întemeiază pe:

6

Potrivit articolului 32 din același cod:

„(1)   La stabilirea valorii în vamă în conformitate cu articolul 29, se adaugă la prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfurile importate:

[…]

[…]

(2)   Adaosurile la prețul efectiv plătit sau de plătit se aplică în conformitate cu prezentul articol doar pe baza datelor obiective și cuantificabile.

(3)   Nu se aplică niciun adaos la prețul efectiv plătit sau de plătit în procesul de stabilire a valorii în vamă, cu excepția situațiilor prevăzute în prezentul articol.

[…]

(5)   Fără a aduce atingere alineatului (1) litera (c):

7

Potrivit articolului 249 din Codul vamal:

„Comitetul [Codului vamal] poate examina orice chestiune referitoare la legislația vamală care este ridicată de președinte, fie din proprie inițiativă, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.”

8

Articolul 143 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93 prevede:

„În sensul titlului II capitolul 3 din [Codul vamal] și al prezentului titlu, persoanele sunt considerate a fi înrudite doar dacă:

[…]

[…]”

9

Potrivit articolului 145 alineatele (2) și (3) din acest regulament:

„(2)   După punerea în liberă circulație a mărfurilor, modificarea de către vânzător, în favoarea cumpărătorului, a prețului efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri poate fi înscrisă în evidența contabilă în vederea stabilirii valorii acestora în vamă în temeiul articolului 29 din [Codul vamal], în cazul în care se demonstrează, la cererea autorităților vamale:

(3)   Prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri, modificat în conformitate cu alineatul (2), poate fi înscris în evidența contabilă numai dacă această modificare a avut loc într‑un termen de douăsprezece luni de la data acceptării declarației de punere în liberă circulație a mărfurilor.”

10

Articolul 156a alineatul (1) din regulamentul menționat prevede:

„Autoritățile vamale pot, la cererea celui interesat, să permită ca:

să fie calculate pe baza unor criterii corespunzătoare și specifice.

În acest caz, valoarea declarată în vamă nu este considerată provizorie în conformitate cu articolul 254 a doua liniuță.”

11

Potrivit articolului 157 din același regulament:

„(1)   În sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din [Codul vamal], redevențele și drepturile de licență reprezintă în special plata pentru utilizarea drepturilor legate de:

(2)   Fără a se aduce atingere articolului 32 alineatul (5) din [Codul vamal], la stabilirea valorii în vamă a mărfurilor importate în conformitate cu articolul 29 din [Codul vamal] se adaugă o redevență sau un drept de licență la prețul efectiv plătit sau de plătit numai dacă această plată:

12

Articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2454/93 prevede:

„În cazul în care redevențele sau drepturile de licență se referă parțial la mărfurile importate și parțial la alte elemente sau componente adăugate mărfurilor după import sau la prestări sau servicii ulterioare importului, defalcarea corespunzătoare se face numai în baza datelor obiective și cuantificabile, în conformitate cu nota interpretativă menționată în anexa 23, care este aferentă articolului 32 alineatul (2) din [Codul vamal].”

13

Articolul 160 din acest regulament prevede:

„În cazul în care cumpărătorul achită redevențe sau drepturi de licență către un terț, condițiile menționate la articolul 157 alineatul (2) nu se consideră îndeplinite decât dacă vânzătorul sau o persoană legată de acesta îi cere cumpărătorului să efectueze această plată.”

14

Potrivit articolului 161 din regulamentul menționat:

„În cazul în care modalitatea de calculare a valorii unei redevențe sau a unui drept de licență se raportează la prețul mărfurilor importate, se poate presupune că plata acestei redevențe sau drept de licență se referă la mărfurile de evaluat, dacă nu se dovedește altfel.

Cu toate acestea, în cazul în care valoarea unei redevențe sau a unui drept de licență se calculează independent de prețul mărfurilor importate, plata redevenței sau dreptului de licență se poate referi la mărfurile de evaluat.”

15

Articolul 254 din același regulament prevede:

„La cererea declarantului, autoritățile vamale pot accepta declarațiile de punere în liberă circulație care nu cuprind toate datele din anexa 37.

Cu toate acestea, respectivele declarații includ cel puțin datele cerute pentru o declarație incompletă care figurează în anexa 30a.”

16

Articolul 256 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93 prevede:

„Perioada acordată de autoritățile vamale declarantului pentru comunicarea datelor sau pentru prezentarea documentelor lipsă la data acceptării declarației nu poate depăși o lună de la data acceptării declarației.

[…]

În cazul în care detaliile lipsă care trebuie comunicate sau documentele care trebuie prezentate se referă la valoarea în vamă, autoritățile vamale pot stabili un termen mai lung sau pot prelungi termenul deja fixat, în situația când acest lucru se dovedește absolut necesar. Perioada totală acordată trebuie să respecte termenele de prescripție în vigoare.”

17

Potrivit articolului 257 alineatul (3) din acest regulament:

„În cazul în care, în conformitate cu dispozițiile articolului 254, o declarație conține o indicație provizorie a valorii, autoritățile vamale:

18

Articolul 259 primul paragraf din regulamentul menționat are următorul cuprins:

„O declarație incompletă acceptată în condițiile prevăzute la articolele 254-257 poate fi completată de către declarant sau, de comun acord cu autoritățile vamale, poate fi înlocuită cu o altă declarație care respectă condițiile prevăzute la articolul 62 din [Codul vamal].”

19

Nota interpretativă asupra valorii în vamă referitoare la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, care figurează în anexa 23 la Regulamentul nr. 2454/93, este formulată după cum urmează:

„Redevențele și drepturile de licență menționate la articolul 32 alineatul (1) litera (c) pot cuprinde, între altele, plățile efectuate pentru brevete, mărci de fabrică sau de comerț și drepturi de [autor].”

20

Nota interpretativă asupra valorii în vamă aferentă articolului 32 alineatul (2) din Codul vamal, care figurează în aceeași anexă, prevede:

„În cazul în care nu există date obiective și cuantificabile în ceea ce privește elementele care sunt prevăzute a fi adăugate conform dispozițiilor articolului 32, valoarea de tranzacție nu poate fi stabilită prin aplicarea dispozițiilor articolului 29. Astfel poate fi cazul, de exemplu, în situația următoare: o redevență este vărsată pe baza prețului de vânzare în țara de import pentru un litru dintr‑un produs dat, care a fost importat la kilogram și transformat în soluție după import. În cazul în care redevența se bazează în parte pe mărfurile importate și în parte pe alte elemente care nu au niciun raport cu acestea (de exemplu, atunci când mărfurile [importate] sunt amestecate cu ingrediente indigene și nu mai pot fi identificate separat sau când redevența nu poate fi separată de unele aranjamente financiare speciale dintre cumpărător și vânzător), este impropriu a întreprinde adăugarea unui element corespunzător acestei redevențe. Cu toate acestea, în cazul în care nivelul redevenței nu se bazează decât pe mărfurile importate și poate fi ușor calculat, se poate adăuga un element la prețul efectiv plătit sau de plătit.”

21

GE Medical Systems Deutschland GmbH & Co. KG (denumită în continuare „GE Germania”) a încheiat cu Monogram Licensing International Inc. (denumită în continuare „M”), aceste două întreprinderi aparținând grupului General Electrics (denumit în continuare „grupul GE”), un contract de licență după un model standard.

22

Potrivit articolului II A din acest contract, M acordă GE Germania o licență cu titlu oneros, neexclusivă, care o autorizează să utilizeze, cu cea mai strictă respectare a standardelor de calitate stabilite între părți, marca grupului GE (denumită în continuare „marca GE”) pentru produse și servicii fabricate, vândute sau furnizate de GE Germania. În plus, M a acordat GE Germania o licență cu titlu gratuit, neexclusivă, care o autorizează să utilizeze, în mod discreționar, marca GE în vederea revânzării mărfurilor către alte filiale ale grupului GE, a utilizării lor în scopuri experimentale sau ca eșantioane ori pentru a le clasifica drept rebut. S‑a admis de asemenea utilizarea de către GE Germania, sub această marcă, a produselor scutite de redevențe în relațiile sale comerciale cu o altă societate, care aparține de asemenea grupului GE, căreia îi fusese în egală măsură permis să utilizeze marca GE în condiții analoge celor formulate în contractul de licență dintre M și GE Germania.

23

În vederea garantării că produsele și serviciile sunt fabricate, vândute sau furnizate de GE Germania cu cea mai strictă respectare a standardelor de calitate stabilite între părți, M dispunea de largi competențe de supraveghere și, în cazul încălcării acestor standarde, putea să rezilieze contractul într‑un termen scurt. Scadența redevențelor de licență în temeiul articolului II A din contractul de licență era stabilită la data de 31 decembrie a fiecărui an calendaristic. Redevențele menționate se ridicau la 0,95 % din cifra de afaceri anuală a GE Germania pentru utilizarea mărcii GE și la 0,05 % din cifra de afaceri a GE Germania pentru utilizarea numelui comercial al grupului GE.

24

Cu ocazia unui control vamal privind perioada cuprinsă între 1 octombrie 2007 și 31 decembrie 2009, biroul vamal a constatat în special, într‑un raport din 8 septembrie 2010, că GE Germania achiziționase, de la societăți care aparțin grupului GE, mărfuri provenind din țări terțe, însă pentru care omisese, în mod eronat, potrivit acestui birou, să declare, în vederea stabilirii valorii în vamă a respectivelor mărfuri, redevențele de licență datorate pentru acestea. În consecință, biroul vamal a emis, la 30 septembrie 2010, o decizie de impunere în valoare de 14985,09 euro, cu titlu de taxă la import.

25

După ce a achitat această taxă, GE Germania a solicitat, la 21 iulie 2011, rambursarea în temeiul articolului 236 din Codul vamal, pentru motivul că nu era necesar, potrivit acesteia, să se adauge redevențele datorate în temeiul contractului de licență la valoarea în vamă a mărfurilor în cauză, în aplicarea articolului 32 din Codul vamal.

26

Printr‑o decizie din 9 martie 2015, biroul vamal a respins cererea de rambursare formulată de GE Germania, valorile în vamă de referință fiind, potrivit acestuia, exacte.

27

Între timp, la 31 august 2011, GE Healthcare a succedat GE Germania, în calitate de succesor în drepturi cu titlu universal.

28

La 11 martie 2015, GE Healthcare a sesizat instanța de trimitere cu o acțiune împotriva deciziei biroului vamal din 9 martie 2015. Această instanță, pusă în situația de a aplica articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal în cauza cu care este sesizată, are îndoieli cu privire la domeniul de aplicare exact al acestei dispoziții.

29

În aceste condiții, Finanzgericht Düsseldorf (Tribunalul Fiscal din Düsseldorf, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

30

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, dreptul Uniunii referitor la evaluarea în vamă urmărește stabilirea unui sistem echitabil, uniform și neutru, care exclude utilizarea de valori în vamă arbitrare sau fictive. Valoarea în vamă trebuie, așadar, să reflecte valoarea economică reală a unei mărfi importate și, prin urmare, să țină seama de ansamblul elementelor acestei mărfi care prezintă o valoare economică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 noiembrie 2006, Compaq Computer International Corporation, C‑306/04, EU:C:2006:716, punctul 30, precum și Hotărârea din 16 iunie 2016, EURO 2004. Hungary, C‑291/15, EU:C:2016:455, punctele 23 și 26).

31

În special, în temeiul articolului 29 din Codul vamal, valoarea în vamă a mărfurilor importate este reprezentată, în principiu, de valoarea lor de tranzacție, și anume de prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri atunci când sunt vândute pentru export pe teritoriul vamal al Uniunii, sub rezerva însă a ajustărilor care trebuie să fie efectuate în conformitate cu articolul 32 din acest cod (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2013, Christodoulou și alții, C‑116/12, EU:C:2013:825, punctele 38, 44 și 50, precum și Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Stretinskis, C‑430/14, EU:C:2016:43, punctul 15).

32

Articolul 32 din Codul vamal precizează elementele care trebuie să fie adăugate la prețul plătit efectiv sau de plătit pentru mărfurile importate în vederea stabilirii valorii lor în vamă. Astfel, potrivit alineatului (1) litera (c) al acestei dispoziții, se adaugă la prețul efectiv plătit sau de plătit redevențele și drepturile de licență referitoare la mărfurile care sunt evaluate și pe care cumpărătorul trebuie să le plătească direct sau indirect, ca o condiție a vânzării mărfurilor evaluate, în măsura în care aceste redevențe și drepturi de licență nu sunt incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit.

33

Conform articolului 157 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93, „redevențele și drepturile de licență”, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, reprezintă în special plata pentru utilizarea drepturilor legate de vânzarea la export a mărfurilor importate în cauză, printre altele mărci de comerț sau de fabrică și modele înregistrate, sau utilizarea sau revânzarea acestor mărfuri, mai ales drepturi de autor și procedee de fabricație atașate intrinsec mărfurilor menționate.

34

Articolul 157 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93 precizează, la rândul său, că redevențele sau drepturile de licență trebuie adăugate la prețul efectiv plătit sau de plătit atunci când plata, pe de o parte, este legată de mărfurile de evaluat și, pe de altă parte, constituie o condiție a vânzării acestor mărfuri.

35

În consecință, ajustarea prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal se aplică atunci când sunt îndeplinite trei condiții cumulative, și anume, în primul rând, redevențele sau drepturile de licență să nu fi fost incluse în prețul efectiv plătit sau de plătit, în al doilea rând, acestea să se refere la mărfurile care sunt evaluate și, în al treilea rând, cumpărătorul să trebuiască să plătească aceste redevențe sau aceste drepturi de licență ca o condiție a vânzării mărfurilor evaluate.

36

În speță, în ceea ce privește prima condiție, este cert, potrivit deciziei de trimitere, că GE Healthcare nu a inclus, conform prevederilor contractului de licență în discuție în litigiul principal, redevențele și drepturile de licență referitoare la utilizarea mărcii GE în valoarea în vamă a mărfurilor care sunt evaluate.

37

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie analizate împreună întrucât privesc a doua condiție enumerată la punctul 35 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că redevențele sau drepturile de licență sunt „referitoare la mărfurile care sunt evaluate” atunci când, pe de o parte, nu este posibil să se stabilească, la momentul încheierii contractului sau la momentul nașterii datoriei vamale, valoarea acestor redevențe sau drepturi de licență și, pe de altă parte, atunci când redevențele sau drepturile de licență menționate nu se referă decât parțial la mărfurile care sunt evaluate.

38

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie examinat, în primul rând, dacă redevențele sau drepturile de licență sunt, potrivit articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, „referitoare la mărfurile care sunt evaluate”, chiar dacă nu este posibil să se stabilească, la momentul încheierii contractului sau la momentul nașterii datoriei vamale, valoarea acestor redevențe sau drepturi de licență.

39

În această privință, din decizia de trimitere rezultă că contractul de licență în discuție în litigiul principal prevedea obligația GE Germania de a plăti redevențele și drepturile de licență referitoare la utilizarea mărcii GE pentru mărfurile pe care le importa, cu excepția anumitor mărfuri care puteau fi utilizate, sub această marcă, cu scutire de redevențe, precum mărfurile revândute altor filiale din cadrul grupului GE, cele utilizate în scopuri experimentale, eșantioanele și mărfurile destinate rebutului.

40

În aceste împrejurări, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 29 din concluzii, redevențele și drepturile de licență se referă efectiv la mărfurile care sunt evaluate, chiar dacă valoarea lor exactă nu ar fi fost stabilită la momentul încheierii contractului menționat, nici ulterior, la data acceptării declarației în vamă și nici la momentul nașterii datoriei vamale.

41

În ceea ce privește în special aspectul dacă valoarea exactă a redevențelor sau a drepturilor de licență de plătit trebuie să fie stabilită la momentul nașterii datoriei vamale, articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal nu prevede nicio cerință în această privință.

42

În schimb, articolul 156a alineatul (1) din Regulamentul nr. 2454/93 prevede că autoritățile vamale pot, la cererea celui interesat, prin derogare de la articolul 32 alineatul (2) din Codul vamal, să permită ca anumite elemente care trebuie adăugate la prețul plătit efectiv sau de plătit, însă care nu sunt cuantificabile în momentul nașterii datoriei vamale, să fie calculate pe baza unor criterii adecvate și specifice.

43

În plus, articolul 254 din regulamentul menționat prevede posibilitatea declarantului, cu acceptul autorităților vamale, de a face o declarație de punere în liberă circulație incompletă, care, potrivit articolului 257 alineatul (3) din acest regulament, poate da o indicație provizorie a valorii în vamă a mărfurilor de importat, această declarație putând fi completată ulterior, în conformitate cu articolele 256, 257 și 259 din regulamentul menționat.

44

În plus, punctul 14 din comentariul nr. 3 (secțiunea valorii în vamă) privind incidența redevențelor și a drepturilor de licență asupra valorii în vamă, întocmit de Comitetul Codului vamal prevăzut la articolul 247a din acest cod (denumit în continuare „Comitetul Codului vamal”), are următorul cuprins:

„Redevențele și drepturile de licență se calculează în general după importul mărfurilor care trebuie evaluate. În acest caz, alternativa va consta fie în amânarea stabilirii definitive a valorii în vamă în conformitate cu articolul 257 alineatul (3) din dispozițiile de punere în aplicare a [Codului vamal], fie în stabilirea unei ajustări globale în funcție de constatările efectuate într‑o perioadă reprezentativă și actualizate periodic. Această chestiune trebuie soluționată prin convenție între importatori și autoritățile vamale.”

45

Or, deși sunt lipsite de forță juridică obligatorie, nu este mai puțin adevărat că aceste concluzii ale Comitetului Codului vamal constituie un mijloc important în asigurarea unei aplicări uniforme a Codului vamal de către autoritățile vamale ale statelor membre și pot, ca atare, să fie considerate mijloace valabile pentru interpretarea codului menționat (Hotărârea din 6 februarie 2014, Humeau Beaupréau, C‑2/13, EU:C:2014:48, punctul 51 și jurisprudența citată).

46

În consecință, articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal nu impune stabilirea valorii redevențelor sau a drepturilor de licență la momentul încheierii contractului de licență sau la momentul nașterii datoriei vamale pentru ca aceste redevențe sau drepturi de licență să fie considerate referitoare la mărfurile care sunt evaluate.

47

Este necesar să se examineze, în al doilea rând, aspectul dacă redevențele sau drepturile de licență pot fi considerate referitoare la mărfurile care sunt evaluate deși nu se referă decât parțial la acestea. Astfel, în speță, redevențele sau drepturile de licență au fost plătite și cu titlu de prestări de servicii ulterioare importului mărfurilor în discuție în litigiul principal, precum și pentru utilizarea siglei comerciale a grupului căruia îi aparținea declarantul.

48

În această privință, articolul 161 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2454/93 prevede că, în cazul în care valoarea unei redevențe sau a unui drept de licență se calculează independent de prețul mărfurilor importate, plata redevenței sau a dreptului de licență se poate referi la mărfurile de evaluat.

49

Or, din decizia de trimitere reiese că, în speță, valoarea redevențelor sau a drepturilor de licență depinde de procentajul cifrei de afaceri generate la momentul vânzării către terți a mărfurilor importate sub contract de licență. Rezultă că plata acestor redevențe sau drepturi „se referă” la mărfurile de evaluat, în sensul articolului 161 al doilea paragraf.

50

Această constatare nu poate fi repusă în discuție de faptul că, potrivit aceleiași decizii, redevențele și drepturile de licență se referă și la prestări de servicii ulterioare importului mărfurilor menționate de către GE Germania, precum și la utilizarea siglei grupului GE de către această societate.

51

Astfel, articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2454/93 prevede că, în cazul în care redevențele sau drepturile de licență se referă parțial la mărfurile importate și parțial la alte elemente sau componente adăugate mărfurilor după import sau la prestări sau servicii ulterioare importului, defalcarea corespunzătoare se face numai pe baza datelor obiective și cuantificabile, în conformitate cu nota interpretativă aferentă articolului 32 alineatul (2) din Codul vamal, care figurează în anexa 23 la Regulamentul nr. 2454/93.

52

Astfel, articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2454/93 prevede în mod explicit că redevențele sau drepturile de licență care trebuie plătite pot fi considerate aferente, parțial, unor mărfuri și, parțial, unor prestări de servicii ulterioare importului, astfel încât ajustarea prevăzută la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal se va putea aplica, chiar dacă aceste redevențe sau drepturi de licență s‑ar referi doar parțial la mărfurile importate, această ajustare trebuind să fie efectuată în acest caz pe baza datelor obiective și cuantificabile, care să permită evaluarea cuantumului redevențelor sau al drepturilor de licență legate de aceste mărfuri.

53

În consecință, potrivit articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, redevențele sau drepturile de licență pot fi „referitoare la mărfurile care sunt evaluate”, în sensul acestei dispoziții, chiar dacă aceste redevențe sau aceste drepturi de licență nu se referă decât parțial la mărfurile menționate.

54

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la prima și la a doua întrebare că articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că, pe de o parte, nu impune ca valoarea redevențelor sau a drepturilor de licență să fie stabilită la momentul încheierii contractului de licență sau la momentul nașterii datoriei vamale pentru ca aceste redevențe sau drepturi de licență să fie considerate referitoare la mărfurile care sunt evaluate și, pe de altă parte, permite ca redevențele sau drepturile de licență menționate să fie „referitoare la mărfurile care sunt evaluate”, chiar dacă aceste redevențe sau aceste drepturi de licență se referă numai parțial la mărfurile menționate.

55

Prin intermediul celei de a treia întrebări, care privește a treia condiție enumerată la punctul 35 din prezenta hotărâre, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal și articolul 160 din Regulamentul nr. 2454/93 trebuie interpretate în sensul că redevențele sau drepturile de licență constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor evaluate atunci când, în cadrul aceluiași grup de societăți, plata acestor redevențe sau a acestor drepturi de licență este solicitată de o întreprindere legată atât de vânzător, cât și de cumpărător și este achitată în beneficiul aceleiași întreprinderi.

56

Trebuie amintit că articolul 157 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93, care precizează condițiile de aplicare a articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, prevede că redevențele sau drepturile de licență trebuie adăugate la prețul efectiv plătit sau de plătit atunci când plata, pe de o parte, este legată de mărfurile de evaluat și, pe de altă parte, constituie o condiție a vânzării acestor mărfuri.

57

Articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal și articolul 157 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93 nu precizează totuși ce înseamnă „condiție a vânzării” mărfurilor evaluate.

58

În această privință, Comitetul Codului vamal a considerat, la punctul 12 din comentariul nr. 3 (secțiunea valorii în vamă), referitor la incidența redevențelor și a drepturilor de licență asupra valorii în vamă, că „problema care se ridică este dacă vânzătorul este dispus să vândă mărfurile fără să se plătească o redevență sau un drept de licență. Condiția poate fi explicită sau implicită. În majoritatea cazurilor, în acordul de licență se precizează dacă vânzarea mărfurilor importate este condiționată de plata unei redevențe sau a unui drept de licență. Cu toate acestea, nu este esențial să se stipuleze acest lucru”.

59

Trebuie avute în vedere informațiile furnizate de acest comentariu, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 45 din prezenta hotărâre.

60

În aceste condiții, trebuie să se considere, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 51 din concluzii, că plata unei redevențe sau a unui drept de licență constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor evaluate atunci când, în cadrul raporturilor contractuale stabilite între vânzător sau persoana care este legată de acesta și cumpărător, plata redevenței sau a dreptului de licență are o asemenea importanță pentru vânzător încât, în lipsa respectivei plăți, acesta din urmă nu ar vinde, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

61

În ceea ce privește cauza principală, din decizia de trimitere reiese că licențiatorul, și anume M, care era legat atât de vânzător, cât și de cumpărător, era beneficiarul redevențelor sau al drepturilor de licență referitoare la mărfurile vândute. Acest beneficiar era, așadar, în speță, aceeași societate ca și cea care solicita cumpărătorului acestor mărfuri să plătească redevențele sau drepturile de licență aferente, aceste trei societăți făcând parte din același grup, grupul GE, și fiind controlate, direct sau indirect, de societatea‑mamă a acestui grup.

62

În acest context, articolul 160 din Regulamentul nr. 2454/93 prevede că, în cazul în care cumpărătorul achită redevențe sau drepturi de licență către un terț, condițiile menționate la articolul 157 alineatul (2) din regulamentul menționat nu se consideră îndeplinite decât dacă vânzătorul sau o persoană legată de acesta îi cere cumpărătorului să efectueze această plată.

63

Astfel, instanța de trimitere ridică problema dacă condiția prevăzută la articolul 160 din Regulamentul nr. 2454/93 este îndeplinită într‑o situație în care „terțul” căruia trebuie să îi fie achitată redevența sau dreptul de licență și „persoana legată” de vânzător sunt una și aceeași persoană.

64

În această privință, GE Healthcare susține că, în versiunea sa în limba germană, articolul 160 din Regulamentul nr. 2454/93 prevede că cel care solicită plata redevenței sau a dreptului de licență și terțul căruia trebuie să îi fie achitată această redevență sau acest drept de licență nu pot fi una și aceeași persoană.

65

Cu toate acestea, din jurisprudența constantă a Curții reiese că formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții a dreptului Uniunii nu poate să fie singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări, în această privință, un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. O asemenea abordare ar fi, astfel, incompatibilă cu cerința de aplicare uniformă a dreptului Uniunii. În caz de divergență între diferitele versiuni lingvistice, dispoziția în cauză trebuie, astfel, să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte (Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Kurcums Metal, C‑558/11, EU:C:2012:721, punctul 48 și jurisprudența citată).

66

Or, astfel cum a precizat avocatul general la punctul 63 din concluzii, niciuna dintre celelalte versiuni lingvistice ale articolului 160 din Regulamentul nr. 2454/93 nu conține o a doua referire la „terțul” căruia trebuie să i se plătească redevențele sau drepturile de licență.

67

În plus, astfel cum a arătat de asemenea avocatul general la punctul 65 din concluzii, faptul că o persoană legată de vânzător nu este calificată drept „terț”, în sensul articolului 160 din Regulamentul nr. 2454/93, nu permite să se concluzioneze că plata redevențelor sau a drepturilor de licență nu constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor evaluate, în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal.

68

În schimb, se impune să se verifice dacă persoana legată de vânzător exercită un control, asupra acestuia sau asupra cumpărătorului, care îi permite să se asigure că importul mărfurilor cărora le este aferent dreptul său de licență este condiționat de plata, în beneficiul său, a redevenței sau a dreptului de licență referitor la aceste mărfuri.

69

Instanței de trimitere îi revine sarcina să efectueze o asemenea verificare în ceea ce privește litigiul principal.

70

În plus, punctul 13 din comentariul nr. 3 (secțiunea valorii în vamă), referitor la incidența redevențelor și a drepturilor de licență asupra valorii în vamă, întocmit de Comitetului Codului vamal, a prevăzut că, „atunci când mărfurile sunt achiziționate de la o persoană, iar redevențele sau drepturile de licență sunt achitate altei persoane, plata lor poate totuși să fie considerată o condiție a vânzării mărfurilor […]. Se poate considera că vânzătorul sau o persoană legată de acesta din urmă solicită cumpărătorului să facă această plată atunci când, de exemplu, într‑un grup multinațional, sunt achiziționate mărfuri de la o unitate a grupului, însă redevența trebuie să fie achitată unei alte unități a aceluiași grup. Situația este aceeași atunci când vânzătorul este licențiatul destinatarului redevențelor, iar acesta din urmă controlează condițiile vânzării”.

71

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal și articolul 160 din Regulamentul nr. 2454/93 trebuie interpretate în sensul că redevențele sau drepturile de licență constituie o „condiție a vânzării” mărfurilor evaluate atunci când, în cadrul aceluiași grup de societăți, plata acestor redevențe sau a acestor drepturi de licență este solicitată de o întreprindere legată atât de vânzător, cât și de cumpărător și este achitată în beneficiul aceleiași întreprinderi.

72

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal și articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2454/93 trebuie interpretate în sensul că măsurile de ajustare și, respectiv, de defalcare prevăzute de aceste dispoziții pot fi aplicate atunci când valoarea în vamă a mărfurilor în cauză nu a fost stabilită în temeiul articolului 29 din Codul vamal, ci al metodei subsidiare prevăzute la articolul 31 din acest cod.

73

Din dosarul prezentat Curții rezultă că, pentru mai multe exerciții fiscale anterioare celui din anul 2009, Biroul Vamal Principal din Düsseldorf nu a primit datele necesare care să îi permită să efectueze ajustarea, în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal, a valorii de tranzacție calculate potrivit metodei prevăzute la articolul 29 din acest cod. În consecință, a fost utilizată metoda de stabilire a valorii în vamă vizată la articolul 31 din Codul vamal, metodele prevăzute la articolele 29 și 30 din codul menționat nefiind, a priori, aplicabile.

74

Întrucât articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal prevede că o ajustare poate fi efectuată pentru a stabili valoarea în vamă numai în temeiul articolului 29 din codul menționat, se ridică problema dacă această ajustare, mai precis defalcarea prevăzută la articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2454/93, poate fi aplicată și atunci când valoarea în vamă a mărfurilor importate a fost stabilită pe baza metodei prevăzute la articolul 31 din acest cod.

75

Trebuie amintit că, atunci când valoarea în vamă nu poate fi stabilită, în temeiul articolului 29 din Codul vamal, cu ajutorul valorii de tranzacție a mărfurilor importate, evaluarea în vamă se efectuează în conformitate cu dispozițiile articolului 30 din acest cod, prin aplicarea, în mod succesiv, a metodelor prevăzute la literele (a)-(d) ale alineatului (2) al acestui din urmă articol (Hotărârea din 16 iunie 2016, EURO 2004. Hungary, C‑291/15, ECLI:EU:C:2016:455, punctul 27 și jurisprudența citată).

76

În ipoteza în care nu este posibil să se stabilească valoarea în vamă a mărfurilor importate nici pe baza articolului 30 din Codul vamal, evaluarea în vamă se efectuează în conformitate cu dispozițiile articolului 31 din acest cod (Hotărârea din 16 iunie 2016, EURO 2004. Hungary, C‑291/15, ECLI:EU:C:2016:455, punctul 28 și jurisprudența citată).

77

În consecință, rezultă atât din modul de redactare a articolelor 29-31 din codul menționat, cât și din ordinea în care trebuie să fie aplicate criteriile de stabilire a valorii în vamă în conformitate cu aceste articole că aceste dispoziții prezintă o legătură de subsidiaritate între ele. Astfel, numai atunci când valoarea în vamă nu poate fi stabilită prin aplicarea unei anumite dispoziții trebuie să se recurgă la dispoziția care urmează imediat după aceasta în ordinea stabilită (Hotărârea din 16 iunie 2016, EURO 2004. Hungary, C‑291/15, ECLI:EU:C:2016:455, punctul 29 și jurisprudența citată).

78

Articolul 31 alineatul (1) din Codul vamal prevede că valoarea în vamă a mărfurilor importate se stabilește pe baza datelor disponibile în Uniune, utilizându‑se mijloacele firești în concordanță cu principiile și dispozițiile generale ale acordurilor internaționale, precum și a dispozițiilor capitolului 3 din codul menționat pe care le enumeră.

79

În această privință, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 86 din concluzii, trimiterea efectuată de articolul 31 alineatul (1) din Codul vamal la capitolul 3 din acest cod presupune că dispozițiile generale ale acestui capitol, din care face parte articolul 32 din codul menționat, se aplică și în cazul în care stabilirea valorii în vamă a unor mărfuri importate se efectuează în conformitate cu articolul 31 alineatul (1) din același cod.

80

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 30 din prezenta hotărâre, dreptul Uniunii referitor la evaluarea în vamă a mărfurilor urmărește stabilirea unui sistem echitabil, uniform și neutru, care exclude utilizarea de valori în vamă arbitrare sau fictive. În conformitate cu punctul 2 din nota interpretativă asupra valorii în vamă referitoare la articolul 31 alineatul (1) din Codul vamal, care figurează în anexa 23 la Regulamentul nr. 2454/93, metodele de evaluare în virtutea articolului 31 alineatul (1) menționat sunt acelea pe care le definesc articolul 29 și articolul 30 alineatul (2) din acest cod, dar o „suplețe rezonabilă” în aplicarea acestor metode este conformă obiectivelor și dispozițiilor aceluiași articol 31 alineatul (1) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2008, Carboni e derivati, C‑263/06, EU:C:2008:128, punctul 60).

81

Ținând seama de necesitatea de a stabili o valoare în vamă în ipoteza în care o întreprindere nu ar furniza informații complete privind exercițiile fiscale în cauză și de „suplețea rezonabilă” menționată la punctul 2 din respectiva notă interpretativă, trebuie să se admită că luarea în considerare a datelor referitoare la alte exerciții fiscale ale întreprinderii poate constitui o dată disponibilă în Uniune a cărei reținere drept bază de stabilire a valorii în vamă este permisă de articolul 31 alineatul (1) din Codul vamal. Astfel, referirea la aceste date constituie un mijloc de stabilire a respectivei valori care este, în același timp, „firesc” în sensul articolului 31 alineatul (1) menționat și în concordanță atât cu principiile, cât și cu dispozițiile generale ale acordurilor internaționale și cu dispozițiile la care se referă același articol 31 alineatul (1) (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 februarie 2008, Carboni e derivati, C‑263/06, EU:C:2008:128, punctul 61).

82

În ceea ce privește articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2454/93, acesta prevede că, în cazul în care redevențele sau drepturile de licență se referă parțial la mărfurile importate și parțial la alte elemente sau componente adăugate mărfurilor după import sau la prestări sau servicii ulterioare importului, defalcarea corespunzătoare „se face numai în baza datelor obiective și cuantificabile”, în conformitate cu nota interpretativă aferentă articolului 32 alineatul (2) din Codul vamal, care figurează în anexa 23 la Regulamentul nr. 2454/93.

83

Or, din cuprinsul punctului 81 din prezenta hotărâre, precum și din cuprinsul punctului 91 din concluziile avocatului general reiese că datele referitoare la alte exerciții fiscale ale întreprinderii în cauză pot fi considerate „obiective și cuantificabile”, în sensul articolului 158 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2454/93, și, în consecință, se poate aplica defalcarea prevăzută de articolul menționat.

84

În plus, astfel cum susțin guvernul german și Comisia Europeană, o soluție diferită ar putea genera avantaje necuvenite în beneficiul unor importatori care ar refuza să transmită informații complete, împiedicând astfel efectuarea unei evaluări corecte a valorii în vamă a mărfurilor importate.

85

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la a patra întrebare că articolul 32 alineatul (1) litera (c) din Codul vamal și articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2454/93 trebuie interpretate în sensul că măsurile de ajustare și, respectiv, de defalcare prevăzute de aceste dispoziții pot fi aplicate atunci când valoarea în vamă a mărfurilor în cauză nu a fost stabilită în temeiul articolului 29 din Codul vamal, ci al metodei subsidiare prevăzute la articolul 31 din acest cod.

86

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: