—

pentru doamna R. Laezza, de D. Agnello, de R. Jacchia, de A. Terranova, de F. Ferraro și de M. Mura, avvocati;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Marrone și de S. Fiorentino, avvocati dello Stato;

—

pentru guvernul belgian, de J. Van Holm, de L. Van den Broeck și de M. Jacobs, în calitate de agenți, asistate de P. Vlaemminck, de B. Van Vooren și de R. Verbeke, advocaten;

—

pentru Comisia Europeană, de E. Montaguti și de H. Tserepa‑Lacombe, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 49 TFUE și 56 TFUE.

2

Această cerere a fost prezentată în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva doamnei Laezza pentru încălcări ale legislației italiene privind colectarea de pariuri.

3

Articolul 10 alineatele 9 octies și 9 novies din Decretul‑lege nr. 16 privind adoptarea unor dispoziții urgente în materia simplificării fiscale, a îmbunătățirii eficacității și a consolidării procedurilor de control (decreto‑legge – Disposizioni urgenti in materia di semplificazioni tributarie, di efficientamento e potenziamento delle procedure di accertamento) din 2 martie 2012 (GURI nr. 52 din 2 martie 2012), transformat, după modificări, în Legea nr. 44 din 26 aprilie 2012 (supliment ordinar la GURI nr. 99 din 28 aprilie 2012, denumit în continuare „Decretul‑lege din 2012”), prevede:

„9 octies   În cadrul reorganizării dispozițiilor în materia jocurilor publice, printre care cele în materia pariurilor privind evenimente sportive, inclusiv hipice, și evenimente de altă natură, dispozițiile prezentului alineat au drept scop favorizarea reorganizării menționate, printr‑o primă aliniere temporală a termenelor de expirare a concesiunilor având ca obiect colectarea pariurilor în cauză, cu respectarea totodată a cerinței adaptării normelor naționale privind selectarea persoanelor care colectează, în contul statului, pariuri privind evenimente sportive, inclusiv hipice, și evenimente de altă natură, la principiile care decurg din hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la 16 februarie 2012 în cauzele [Costa și Cifone (C‑72/10 și C‑77/10, EU:C:2012:80)]. În acest scop, având în vedere următorul termen de expirare a unui grup de concesiuni pentru colectarea pariurilor menționate, Administrația Autonomă a Monopolurilor de Stat [(devenită ulterior Agenția vămilor și a monopolurilor – Agenzia delle dogane e dei Monopoli, denumită în continuare «ADM»)] lansează imediat și, în orice caz, cel târziu la 31 iulie 2012, o procedură de cerere de ofertă pentru selectarea persoanelor care colectează pariurile menționate, cu respectarea, cel puțin, a următoarelor criterii:

9 nonies   Concesionarii selectați pentru colectarea pariurilor menționate la alineatul 9 octies, al căror contract expiră la 30 iunie 2012, își continuă activitatea de colectare până la data încheierii contractelor de concesiune atribuite în conformitate cu alineatul citat anterior.”

4

În temeiul dispozițiilor citate anterior din Decretul‑lege din 2012, au fost atribuite concesiuni cu o durată de 40 de luni, în timp ce concesiunile acordate anterior aveau o durată cuprinsă între 9 și 12 ani.

5

Potrivit articolului 1 alineatul 77 din Legea stabilității din 2011:

„Pentru a asigura un echilibru corect între interesele publice și cele private în cadrul organizării și gestionării jocurilor publice, ținând seama de monopolul statului în materie de jocuri […], precum și de principiile, inclusiv ale Uniunii Europene, în materie de selecție concurențială, care se aplică în acest sector, și contribuind de asemenea la consolidarea bazelor unei mai bune eficiențe și eficacități a acțiunii de combatere a răspândirii jocului neregulamentar sau nelegal în Italia, a protecției consumatorilor, în special a minorilor, a ordinii publice, a combaterii participării minorilor la pariuri și infiltrării crimei organizate în sectorul jocurilor […], [ADM] procedează fără întârziere la actualizarea modelului‑tip de convenție care conferă accesul la concesiunile pentru exercitarea și colectarea jocurilor publice, altfel decât la distanță sau, în orice caz, prin intermediul unei rețele fizice.”

6

Potrivit articolului 1 alineatul 78 litera b) punctul 26 din Legea stabilității din 2011, contractul de concesiune conține în mod imperativ o clauză care prevede „cesiunea cu titlu gratuit sau devoluțiunea rețelei infrastructurii de gestionare și de colectare a jocului către [ADM] la data expirării duratei concesiunii, exclusiv la cererea prealabilă a acesteia din urmă, comunicată cu cel puțin șase luni înainte de expirarea menționată sau comunicată cu ocazia deciziei de revocare sau de decădere a concesiunii”.

7

Proiectul de convenție de concesiune împreună cu procedura de cerere de ofertă organizată în anul 2012 (denumită în continuare „proiectul de convenție”) enumeră cauzele de revocare și de decădere a concesiunilor.

8

Astfel, potrivit articolului 23 alineatul 2 literele a), e) și k) din proiectul de convenție, revocarea sau decăderea poate interveni, printre altele, în cazul sesizării unei instanțe pentru încălcări pe care ADM le consideră a fi apte să dovedească lipsa de fiabilitate, de profesionalism și de calități morale necesare ale concesionarului, în cazul organizării, al exercitării și al colectării de jocuri publice potrivit unor modalități și tehnici diferite de cele prevăzute de dispozițiile legislative, administrative și contractuale în vigoare sau în cazul unei încălcări, constatată de organele competente, a reglementării în materia combaterii pariurilor și a jocurilor de noroc.

9

Articolul 25 din proiectul de convenție prevede:

„1.   La cererea expresă a ADM și pentru perioada definitivă prevăzută în cererea respectivă, concesionarul se obligă să cedeze cu titlu gratuit, la încetarea activității pentru motivul expirării duratei concesiunii sau prin efectul unor decizii de decădere sau de revocare, în favoarea ADM sau a altui concesionar ales de ADM în urma unei proceduri de cerere de ofertă, folosința bunurilor materiale și imateriale deținute în proprietate și care constituie rețeaua de gestionare și de colectare a jocului, libere de drepturi și de pretenții ale terților, conform modalităților prevăzute la alineatele următoare.

2.   Bunurile care fac obiectul cesiunii sunt menționate în inventar și în modificările sale ulterioare, potrivit dispozițiilor articolului 5 alineatul 1 litera e).

3.   Operațiunile de cesionare – care vor avea loc potrivit unei proceduri contradictorii între ADM și concesionar și care vor include întocmirea unor procese‑verbale în acest scop – vor începe în cursul semestrului anterior expirării contractului, cu respectarea cerinței de a nu compromite, chiar în această perioadă, funcționarea sistemului, din moment ce bunurile vor trebui să fie transferate către ADM în condiții care să permită garantarea continuității funcționării rețelei electronice. Costurile eventualului transfer fizic al echipamentelor, al instalațiilor și al altor părți componente ale rețelei electronice sunt în sarcina concesionarului.

[…]”

10

Stanley International Betting Ltd, societate înregistrată în Regatul Unit, precum și filiala sa malteză, Stanleybet Malta Ltd, sunt active în Italia în domeniul colectării de pariuri, prin intermediul unor operatori denumiți „centre de transmitere a datelor” (denumite în continuare „CDT”). De aproximativ 15 ani, titularii CDT își desfășoară activitatea în Italia pe baza unui raport de natură contractuală sub forma mandatului, fără a deține nici licență de concesiune, nici autorizație din partea poliției.

11

Întrucât, în urma unui control efectuat la 5 iulie 2014 de poliția vamală și financiară (Guardia di Finanza) din Frosinone (Italia) la sediul CTD administrat de doamna Laezza și afiliat Stanleybet Malta Ltd, s‑a constatat desfășurarea în acest centru a unei activități neautorizate de colectare de pariuri, s‑a procedat la ridicarea anumitor echipamente informatice utilizate pentru recepționarea și transmiterea acestor pariuri.

12

Prin decizia din 10 iunie 2014, judecătorul de instrucție al Tribunale di Cassino (Tribunalul din Cassino) a validat această ridicare și a dispus sechestrul asigurător cu privire la echipamentele amintite.

13

Doamna Laezza a sesizat instanța de trimitere cu o acțiune în anularea deciziei respective. În această cerere, partea interesată făcea trimitere și la acțiunea formulată de societățile din grupul Stanley, la care era afiliată și CDT administrată de aceasta, împotriva procedurii de cerere de ofertă organizate, în temeiul articolului 10 alineatele 9 octies și 9 novies din Decretul‑lege din 2012, pentru concesiunile de jocuri de noroc în Italia, invocând caracterul său discriminator.

14

Instanța de trimitere arată că Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a adresat deja două întrebări preliminare Curții privind, printre altele, durata redusă a noilor concesiuni în raport cu cele vechi, în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii Stanley International Betting și Stanleybet Malta (C‑463/13, EU:C:2015:25), însă consideră că dreptul Uniunii nu se opune dispoziției naționale care stabilește această durată.

15

Instanța respectivă amintește totuși că articolul 25 din proiectul de convenție prevede obligația concesionarului de a ceda cu titlu gratuit, la încetarea activității în urma expirării concesiunii sau prin efectul unor decizii de decădere sau de revocare, folosința bunurilor materiale și imateriale deținute în proprietate și care constituie rețeaua de gestionare și de colectare a jocului.

16

Or, potrivit instanței menționate, deși existența unei astfel de dispoziții, fără precedent legislativ în Italia, poate eventual să se justifice într‑o logică de sancționare, în cazul în care încetarea activității rezultă dintr‑o decizie de decădere din concesiune sau de revocare a concesiunii, ea este deosebit de dezavantajoasă în cazurile în care încetarea activității este cauzată doar de expirarea perioadei de concesionare. La aceasta s‑ar adăuga obligația concesionarului de a suporta toate costurile acestei cesiuni cu titlu gratuit.

17

Instanța de trimitere se îndoiește că o astfel de diferență de tratament între vechii și noii concesionari poate fi justificată printr‑o cerință imperativă de interes public.

18

În aceste condiții, Tribunale di Frosinone (Tribunalul din Frosinone) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

19

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 49 TFUE și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care impune concesionarului obligația de a ceda cu titlu gratuit, la încetarea activității în urma expirării concesiunii sau prin efectul unor decizii de decădere sau de revocare, folosința unor bunuri materiale și imateriale deținute în proprietate și care constituie rețeaua de gestionare și de colectare a jocului.

20

Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, așa cum a arătat, în esență, avocatul general la punctele 27 și 28 din concluzii, prezenta cauză privește doar compatibilitatea cu dreptul Uniunii a articolului 25 din proiectul de convenție și nu poate fi analizat ca vizând să repună în discuție, în ansamblul său, noul sistem de concesiuni instituit în Italia în cursul anului 2012 în sectorul jocurilor de noroc.

21

În primul rând, este necesar a aminti că trebuie considerate restricții privind libertatea de stabilire și/sau libera prestare a serviciilor toate măsurile care interzic, îngreunează sau fac mai puțin atractivă exercitarea libertăților garantate de articolele 49 TFUE și 56 TFUE (Hotărârea Stanley International Betting și Stanleybet Malta, C‑463/13, EU:C:2015:25, punctul 45 și jurisprudența citată).

22

Curtea a statuat deja că o reglementare a unui stat membru care condiționează desfășurarea unei activități economice de obținerea unei concesiuni și care prevede diferite situații de decădere din dreptul la concesiune constituie un obstacol în calea libertăților astfel garantate la articolele 49 TFUE și 56 TFUE (Hotărârea Stanley International Betting și Stanleybet Malta, C‑463/13, EU:C:2015:25, punctul 46 și jurisprudența citată).

23

În speță, după cum a arătat, în esență, avocatul general la punctele 62 și 63 din concluzii, o dispoziție națională precum cea în discuție în litigiul principal, care impune concesionarului obligația de a ceda cu titlu gratuit, la încetarea activității, inclusiv în ipoteza în care această încetare intervine exclusiv în urma expirării concesiunii, folosința echipamentelor utilizate pentru colectarea de pariuri poate face mai puțin atractivă exercitarea acestei activități. Astfel, riscul ca o întreprindere să fie obligată să cedeze, fără contraprestație financiară, folosința unor bunuri aflate în posesia sa poate să o împiedice să își rentabilizeze investiția.

24

Este, așadar, necesar să se constate că dispoziția națională în discuție în litigiul principal constituie o restricție privind libertățile garantate de articolele 49 TFUE și 56 TFUE.

25

În al doilea rând, trebuie precizat că, deși Curtea a identificat deja un anumit număr de motive imperative de interes general care pot fi invocate pentru a justifica un obstacol în calea libertăților garantate de articolele 49 TFUE și 56 TFUE, aceste obiective nu pot fi invocate pentru a justifica restricții aplicate în mod discriminatoriu (a se vedea în acest sens Hotărârea Blanco și Fabretti, C‑344/13 și C‑367/13, EU:C:2014:2311, punctul 37).

26

Astfel, dacă dispoziția restrictivă în discuție în litigiul principal ar fi discriminatorie, ea nu poate fi justificată decât prin motive de ordine publică, de securitate publică și de sănătate publică, prevăzute la articolele 51 TFUE și 52 TFUE, printre care nu figurează nici combaterea infracționalității legate de jocurile de noroc, nici continuitatea activității legale de colectare de pariuri, invocată în speță (se vedea prin analogie Hotărârea Servizi Ausiliari Dottori Commercialisti, C‑451/03, EU:C:2006:208, punctul 36 și jurisprudența citată).

27

În această privință, doamna Laezza susține că dispoziția în discuție în litigiul principal este discriminatorie întrucât stabilește o diferență de tratament între, pe de o parte, operatorii care au obținut o concesiune cu ocazia cererii de ofertă organizate în temeiul articolului 10 alineatele 9 octies și 9 novies din Decretul‑lege din 2012 și, pe de altă parte, operatorii care au obținut o concesiune în urma procedurii de cerere de ofertă anterioare, acești din urmă operatori putând beneficia, înainte de a fi supuși obligației eventuale de cesiune cu titlu gratuit a folosinței bunurilor utilizate pentru activitatea de colectare a pariurilor la expirarea concesiunii, de o perioadă mai lungă de amortizare a acestor bunuri.

28

Cu toate acestea, după cum a arătat, în esență, avocatul general la punctele 66 și 67 din concluzii, pare să decurgă din elementele prezentate Curții că dispoziția în discuție în litigiul principal se aplică fără distincție tuturor operatorilor care au participat la procedura de cerere de ofertă inițiată în cursul anului 2012, în temeiul articolului 10 alineatele 9 octies și 9 novies din Decretul‑lege din 2012, și aceasta indiferent de locul lor de stabilire.

29

Astfel, împrejurarea că autoritățile italiene au decis să modifice, la un moment dat, condițiile în care ansamblul operatorilor autorizați își desfășoară activitatea de colectare de pariuri pe teritoriul italian nu este relevantă pentru aprecierea caracterului eventual discriminatoriu al dispoziției în discuție în litigiul principal.

30

Revine totuși instanței de trimitere sarcina de a aprecia, în urma unei analize globale a ansamblului împrejurărilor care caracterizează noua procedură de cerere de ofertă, dacă dispoziția menționată are caracter discriminatoriu.

31

În al treilea rând, trebuie să se examineze dacă restricția privind libertățile garantate de articolele 49 TFUE și 56 TFUE, pe care o reprezintă dispoziția în discuție în litigiul principal, poate fi admisă cu titlu de măsuri derogatorii pentru motive de ordine publică, de securitate publică și de sănătate publică, expres prevăzute la articolele 51 TFUE și 52 TFUE, aplicabile și în materia liberei prestări de servicii în temeiul articolului 62 TFUE, sau, în cazul în care instanța de trimitere ar constata că această dispoziție este aplicată în mod nediscriminatoriu, justificată de motive imperative de interes general (a se vedea în acest sens Hotărârea Digibet și Albers, C‑156/13, EU:C:2014:1756, punctul 22 și jurisprudența citată), precum protecția consumatorilor și prevenirea fraudei și a incitării cetățenilor la o cheltuială excesivă legată de joc (Hotărârea HIT și HIT LARIX, C‑176/11, EU:C:2012:454, punctul 21 și jurisprudența citată).

32

În această privință, sub aspectul reglementării italiene privind jocurile de noroc, Curtea a constatat deja că obiectivul referitor la combaterea infracționalității legate de jocurile de noroc este de natură să justifice restricțiile privind libertățile fundamentale care decurg din această reglementare (a se vedea în acest sens Hotărârea Biasci și alții, C‑660/11 și C‑8/12, EU:C:2013:550, punctul 23).

33

În speță, guvernul italian susține că dispoziția în discuție în litigiul principal este justificată, în cadrul obiectivului de combatere a infracționalității legate de jocuri, prin interesul de a asigura continuitatea activității legale de colectare de pariuri pentru a limita dezvoltarea unei activități ilegale paralele.

34

Un asemenea obiectiv este de natură să constituie un motiv imperativ de interes general care poate justifica o restricție privind libertăți fundamentale precum cea în discuție în litigiul principal.

35

Identificarea obiectivelor efectiv urmărite de dispoziția menționată este, în orice caz, de competența instanței de trimitere (a se vedea în acest sens Hotărârea Pfleger și alții, C‑390/12, EU:C:2014:281, punctul 47).

36

În al patrulea rând, trebuie să se examineze dacă restricția în discuție în litigiul principal poate să garanteze realizarea obiectivului urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv, dat fiind că o astfel de legislație națională restrictivă nu îndeplinește această condiție decât dacă răspunde cu adevărat preocupării privind atingerea sa în mod coerent și sistematic (a se vedea în acest sens Hotărârea HIT și HIT LARIX, C‑176/11, EU:C:2012:454, punctul 22 și jurisprudența citată).

37

În această privință, trebuie amintit că instanța de trimitere are sarcina de a verifica, ținând seama de indicațiile furnizate de Curte, în contextul aprecierii globale a circumstanțelor care caracterizează acordarea unor noi concesiuni, dacă restricția în discuție în litigiul principal îndeplinește condițiile care reies din jurisprudența Curții în ceea ce privește proporționalitatea lor (a se vedea în acest sens Hotărârea Digibet și Albers, C‑156/13, EU:C:2014:1756, punctul 40 și jurisprudența citată).

38

În ceea ce privește aspectul dacă restricția în discuție în litigiul principal este aptă să garanteze realizarea obiectivului urmărit, instanța de trimitere va trebui să examineze, printre altele, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 91-93 din concluzii, dacă împrejurarea potrivit căreia cesiunea cu titlu gratuit către ADM sau către un alt concesionar a folosinței bunurilor materiale și imateriale care constituie rețeaua de gestionare și de colectare a jocului nu este impusă în mod sistematic, ci intervine numai „la cererea expresă a ADM” este de natură să afecteze sau să nu afecteze capacitatea dispoziției în discuție în litigiul principal de a atinge obiectivul urmărit.

39

În ceea ce privește aspectul dacă această dispoziție nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit, nu se poate exclude ca, în ipoteza decăderii sau a revocării, cu titlu de sancțiune, a contractului de concesiune vizat, cesiunea cu titlu gratuit în favoarea ADM sau în favoarea unui alt concesionar a folosinței bunurilor materiale și imateriale care constituie rețeaua de gestionare și de colectare a jocului să aibă un caracter proporțional.

40

În schimb, această situație nu se regăsește în mod necesar, după cum a arătat avocatul general la punctul 88 din concluzii, în cazul în care încetarea activității intervine exclusiv în urma expirării concesiunii.

41

Astfel, în ipoteza în care contractul de concesiune, încheiat pentru o durată sensibil mai scurtă decât cea a contractelor încheiate înainte de adoptarea Decretului‑lege din 2012, încetează în mod natural, caracterul gratuit al unei asemenea cesiuni forțate pare să se opună cerinței de proporționalitate, în special în cazul în care obiectivul continuității activității autorizate de colectare de pariuri ar putea fi atins prin măsuri mai puțin constrângătoare precum cesiunea forțată, însă cu titlu oneros la prețul pieței, a bunurilor vizate.

42

După cum a arătat avocatul general la punctele 96 și 97 din concluzii, va reveni instanței de trimitere, în cadrul examinării proporționalității dispoziției în discuție în litigiul principal, sarcina de a ține seama și de valoarea de piață a bunurilor care fac obiectul cesiunii forțate.

43

În plus, trebuie să se sublinieze atingerea principiului securității juridice pe care lipsa de transparență a dispoziției în discuție în litigiul principal poate să o determine. Astfel, această dispoziție, care prevede că cesionarea cu titlu gratuit a folosinței bunurilor care constituie rețeaua de gestionare și de colectare a jocului intervine numai „la cererea expresă a ADM”, iar nu în mod sistematic, nu precizează condițiile și modalitățile în care o astfel de cerere expresă trebuie să fie formulată. Or, condițiile și modalitățile unei proceduri de cerere de ofertă precum cea în discuție în litigiul principal trebuie să fie formulate în mod clar, precis și univoc (a se vedea în acest sens Hotărârea Costa și Cifone, C‑72/10 și C‑77/10, EU:C:2012:80, punctul 92 și dispozitivul).

44

Având în vedere toate considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolele 49 TFUE și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții naționale restrictive precum cea în discuție în litigiul principal, care impune concesionarului obligația de a ceda cu titlu gratuit, la încetarea activității în urma expirării perioadei de concesiune, folosința bunurilor materiale și imateriale deținute în proprietate și care constituie rețeaua de gestionare și de colectare a jocului, în măsura în care această restricție depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului urmărit efectiv de această dispoziție, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

45

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolele 49 TFUE și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții naționale restrictive precum cea în discuție în litigiul principal, care impune concesionarului obligația de a ceda cu titlu gratuit, la încetarea activității în urma expirării perioadei de concesiune, folosința bunurilor materiale și imateriale deținute în proprietate și care constituie rețeaua de gestionare și de colectare a jocului, în măsura în care această restricție depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului urmărit efectiv de această dispoziție, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.