1

Prin intermediul recursului formulat, Evonik Degussa GmbH (denumită în continuare „Degussa”) și AlzChem AG, fostă AlzChem Trostberg GmbH, solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 23 ianuarie 2014, Evonik Degussa și AlzChem/Comisia (T‑391/09, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2014:22), prin care s‑a respins în parte acțiunea acestora având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei C(2009) 5791 final a Comisiei din 22 iulie 2009 privind o procedură de aplicare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul COMP/39.396 – Reactivi pe bază de carbură de calciu și de magneziu pentru industria oțelului și a gazului) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), în măsura în care această decizie le privește, precum și, în subsidiar, o cerere de reformare a deciziei menționate, având ca obiect, pe de o parte, anularea amenzii care le‑a fost aplicată sau reducerea cuantumului acesteia și, pe de altă parte, suportarea în întregime de către SKW Stahl‑Metallurgie GmbH (denumită în continuare „SKW”) a amenzii menționate, în solidar cu ele.

2

Articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) prevede regimul amenzilor care pot fi aplicate de Comisia Europeană în temeiul articolelor 81 CE și 82 CE.

3

Istoricul relevant al litigiului a fost prezentat la punctele 1-4 din hotărârea atacată, după cum urmează:

4

În ceea ce privește perioada cuprinsă între 1 septembrie 2004 și 16 ianuarie 2007, în care SKW nu era deținută integral de AlzChem și de Degussa, ci de SKW Stahl‑Metallurgie Holding (denumită în continuare „SKW Holding”) și de Arques Industrie AG, devenită Gigaset AG, Comisia a constatat că SKW, SKW Holding și Gigaset au participat și/sau trebuiau considerate răspunzătoare pentru încălcarea în cauză. Prin articolul 2 litera (f) din decizia în litigiu, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Gigaset/Comisia (T‑395/09, EU:T:2014:23), aceasta a aplicat o amendă de 13300000 de euro în solidar întreprinderilor SKW și SKW Holding, dintre care o parte, și anume 12300000 euro, a fost stabilită de asemenea în sarcina Gigaset, obligată la plata în solidar a acestei din urmă sume.

5

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 octombrie 2009, recurentele au solicitat, cu titlu principal, anularea deciziei în litigiu în ceea ce le privește, iar în subsidiar, pe de o parte, reducerea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate în temeiul articolului 2 literele (g) și (h) din această decizie și, pe de altă parte, stabilirea în sarcina SKW a totalității acestor amenzi, în solidar cu ele.

6

În susținerea acțiunii lor, recurentele au prezentat o argumentație nestructurată în motive, pe care Tribunalul a înțeles‑o ca referindu‑se, în primul rând, la imputarea în sarcina recurentelor înseși a responsabilității pentru încălcarea săvârșită de filiala lor, SKW, în al doilea rând, la cuantumul amenzilor care le‑au fost aplicate, în al treilea rând, la răspunderea în solidar a SKW pentru plata acestor amenzi și, în al patrulea rând, la conflictul dintre decizia în litigiu și Hotărârea din 3 martie 2011, Siemens și VA Tech Transmission & Distribution/Comisia (T‑122/07-T‑124/07, EU:T:2011:70), această din urmă critică fiind invocată cu ocazia unei cereri de organizare a procedurii, precum și în cadrul ședinței.

7

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a admis în parte această acțiune. Dispozitivul hotărârii menționate avea următorul cuprins:

8

Rezultă din această hotărâre că amenzile aplicate societăților care au făcut parte din entitatea economică deținută de Degussa, societate‑mamă, ca urmare a participării SKW la încălcarea în cauză pentru perioada cuprinsă între 22 aprilie 2004 și 30 august 2004, sunt următoarele:

9

Degussa și AlzChem solicită Curții:

10

Comisia solicită Curții:

11

În susținerea recursului formulat, recurentele invocă cinci motive.

12

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 81 CE, a principiului răspunderii personale, a prezumției de nevinovăție și a răspunderii pentru culpă. Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul le‑a încălcat dreptul de a fi ascultate și articolul 296 TFUE în măsura în care acesta a respins argumentația lor privind conflictul dintre decizia în litigiu și Hotărârea din 3 martie 2011, Siemens și VA Tech Transmission & Distribution/Comisia (T‑122/07-T‑124/07, EU:T:2011:70). Al treilea motiv invocat privește nerespectarea de către Tribunal a obligației sale de motivare și a principiului egalității de tratament. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, prezentat în subsidiar, recurentele susțin că Tribunalul nu a respectat principiul securității juridice, principiul nulla poena sine lege certa, precum și obligația de motivare. În sfârșit, al cincilea motiv invocat, prezentat de asemenea în subsidiar, se întemeiază pe încălcarea articolului 81 CE, a dreptului lor de a fi ascultate și a articolului 23 din Regulamentul nr. 1/2003.

13

Cu ocazia ședinței de audiere a pledoariilor, recurentele au renunțat la cel de al doilea motiv.

14

Prin intermediul primului motiv, îndreptat împotriva punctelor 70-119 din hotărârea atacată, recurentele reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 81 CE, precum și principiile răspunderii personale, prezumției de nevinovăție și răspunderii pentru culpă, întrucât a supus unor cerințe prea ridicate răsturnarea prezumției de exercitare efectivă a unei influențe decisive de către recurente asupra SKW, ceea ce l‑a condus la nerespectarea caracterului refragabil al acestei prezumții.

15

Pe de o parte, recurentele contestă refuzul Tribunalului, exprimat la punctele 102-107 din hotărârea atacată, de a admite răsturnarea prezumției respective, având în vedere că ele au arătat că SKW a participat la înțelegerea în litigiu încălcând flagrant instrucțiunile explicite din partea lor, vizate la punctele 91 și 102 din hotărârea atacată, prin care i se solicita administratorului unic al SKW să nu încheie acorduri cu concurenții în privința produselor de desulfurare a fontei. Potrivit recurentelor, o asemenea situație ar demonstra lipsa exercitării efective a unei influențe decisive asupra SKW.

16

Acestea critică de asemenea Tribunalul pentru că a considerat lipsită de relevanță declarația directorului comercial al SKW de la data faptelor, vizată la punctul 107 din hotărârea atacată, potrivit căreia directorul AlzChem nu dispunea de mijloace pentru a asigura respectarea acestor instrucțiuni. Totuși, o asemenea declarație ar constitui dovada lipsei exercitării efective a unei influențe decisive a autorului instrucțiunii menționate asupra destinatarului acesteia.

17

Pe de altă parte, recurentele susțin că, în scopul imputării răspunderii pentru o încălcare a articolului 81 CE, elementul determinant nu este numai posibilitatea de a exercita o influență decisivă, ci exercitarea efectivă a acesteia, aspect care ar fi confirmat de punctul 62 din Hotărârea din 12 decembrie 2007, Akzo Nobel și alții/Comisia (T‑112/05, EU:T:2007:381). Or, în repetate rânduri și, în special, în ceea ce privește cifra de afaceri a SKW, menționată la punctele 108-113 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi mulțumit cu o influență ipotetică întemeiată pe elemente speculative și nu ar fi demonstrat exercitarea efectivă a unei astfel de influențe decisive de către recurente asupra acestei societăți.

18

Recurentele reproșează de asemenea Tribunalului că a dedus dintr‑o apreciere privind o situație anterioară perioadei încălcării o concluzie referitoare la perioada respectivă, deși ele pretindeau că nu au exercitat niciodată o influență decisivă. În plus, recurentele critică Tribunalul că s‑a limitat la a aprecia raporturile dintre ele însele și SKW din perspectiva repartizării părților sociale și a personalului de conducere, fără a fi examinat concret dacă ele exercitau efectiv o influență decisivă asupra filialei lor.

19

Pe de altă parte, recurentele critică Tribunalul pentru că a refuzat să constate lipsa exercitării efective a unei influențe decisive asupra SKW, având în vedere că aceasta din urmă își administra activitatea în mod autonom, în timp ce recurentele s‑au ocupat de vânzarea sa, și că elemente de probă atestă neîncrederea acesteia față de societățile‑mamă, astfel cum reiese din declarația domnului N., amintită la punctul 105 din hotărârea atacată.

20

În special, Tribunalul ar fi efectuat o apreciere eronată a sarcinii probei în răsturnarea prezumției exercitării efective a unei influențe decisive, întemeindu‑se pe o eventuală influență teoretică a recurentelor asupra SKW, iar nu pe situația sa concretă. Potrivit recurentelor, ele nu erau obligate să dovedească faptul că nu puteau exercita, în general, nicio influență decisivă asupra SKW, ci numai că, în cazul concret, ele nu au exercitat efectiv nicio influență de această natură. Or, Tribunalul, la punctele 82, 83, 88, 89, 93, 94-98 și 108-113 din hotărârea atacată, s‑ar fi întemeiat numai pe eventuala lor influență teoretică asupra SKW.

21

În sfârșit, recurentele susțin că, întrucât a dedus dintr‑o simplă obligație de raportare a SKW către Alzchem exercitarea efectivă a unei influențe decisive, Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă.

22

Comisia susține că acest motiv este inadmisibil în măsura în care, prin intermediul său, recurentele contestă aprecierea de către Tribunal a unor elemente de fapt și de probă care i‑au fost prezentate. În orice caz, potrivit Comisiei, acest motiv trebuie respins ca nefondat.

23

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, Tribunalul este singurul competent să constate și să se pronunțe asupra situației de fapt și, în principiu, să examineze probele pe care le reține în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Această apreciere nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții (Hotărârea din 20 ianuarie 2016, Toshiba Corporation/Comisia, C‑373/14 P, EU:C:2016:26, punctul 40). Pe de altă parte, o astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Éditions Odile Jacob/Comisia, C‑514/14 P, EU:C:2016:55, punctul 73 și jurisprudența citată).

24

În speță, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 75 din concluzii, Tribunalul nu a denaturat elementele de probă care i‑au fost prezentate atunci când a considerat, la punctul 87 din hotărârea atacată, că obligația administratorului SKW de a adresa rapoarte regulate directorului AlzChem constituia un indiciu în favoarea tezei potrivit căreia aceasta din urmă influența în mod decisiv deciziile celei dintâi.

25

În consecință, în măsura în care recurentele contestă aprecierile elementelor de fapt efectuate de Tribunal, inclusiv cele care figurează la punctele 87 și 107 din hotărârea atacată, criticile acestora sunt inadmisibile.

26

În schimb, în măsura în care recurentele contestă metodologia utilizată de Tribunal pentru a aprecia caracterul probant al elementelor furnizate de recurente în scopul răsturnării prezumției exercitării unei influențe decisive de către acestea asupra SKW, în măsura în care recurentele critică Tribunalul pentru că a considerat că demonstrarea unui comportament al filialei aflat în contradicție flagrantă cu instrucțiunile societății‑mamă nu permite răsturnarea acestei prezumții și în măsura în care acestea îi reproșează de asemenea că a reținut un criteriu prea restrictiv care are ca efect să facă irefragabilă o astfel de prezumție, criticile lor sunt admisibile. Astfel, aspectul, invocat în cadrul acestor critici, dacă Tribunalul a aplicat un standard juridic corect cu ocazia aprecierii faptelor și a elementelor de probă reprezintă o problemă de drept supusă controlului Curții în cadrul prezentului recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2013, Comisia/Stichting Administratiekantoor Portielje, C‑440/11 P, EU:C:2013:514, punctul 59 și jurisprudența citată).

27

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, răspunderea pentru comportamentul unei filiale poate fi imputată societății‑mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică, în esență, instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere mai ales legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice. Astfel, într‑un asemenea caz, întrucât societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere, în sensul articolului 81 CE, Comisia poate să adreseze o decizie prin care să aplice amenzi societății‑mamă fără să fie necesară stabilirea implicării personale a acesteia în cadrul încălcării (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2015, Comisia și alții/Versalis și alții, C‑93/13 P și C‑123/13 P, EU:C:2015:150, punctul 40, precum și jurisprudența citată).

28

Rezultă de asemenea dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că, în cazul particular în care o societate‑mamă deține, direct sau indirect, totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii Europene, există o prezumție refragabilă potrivit căreia respectiva societate‑mamă exercită efectiv o influență decisivă asupra filialei sale (Hotărârea din 29 septembrie 2011, Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 56 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 5 martie 2015, Comisia și alții/Versalis și alții, C‑93/13 P și C‑123/13 P, EU:C:2015:150, punctul 41).

29

Într‑o asemenea situație, este suficient să se dovedească de către Comisie că totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului unei filiale este deținut, direct sau indirect, de societatea‑mamă a acesteia pentru a se considera că prezumția respectivă este îndeplinită. În consecință, Comisia va fi în măsură să considere societatea‑mamă ca fiind răspunzătoare pentru comportamentul filialei sale și obligată în solidar la plata amenzii aplicate acesteia, cu excepția cazului în care societatea‑mamă respectivă, căreia îi revine obligația de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2015, Comisia și alții/Versalis și alții, C‑93/13 P și C‑123/13 P, EU:C:2015:150, punctele 42 și 43, precum și jurisprudența citată).

30

Prin urmare, atunci când este aplicabilă, iar acest aspect nu este contestat de recurente în speță, o astfel de prezumție implică, exceptând situația răsturnării sale, faptul că exercitarea efectivă a unei influențe decisive de către societatea‑mamă asupra filialei sale este considerată stabilită și permite Comisiei să rețină responsabilitatea societății‑mamă pentru comportamentul filialei, fără a trebui să prezinte vreo probă suplimentară.

31

Astfel, întrucât prezumția exercitării efective a unei influențe decisive este aplicabilă, sarcina răsturnării acesteia revine exclusiv societății‑mamă care deține totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului filialei sale.

32

Pentru a răsturna această prezumție, o societate‑mamă trebuie, în cadrul acțiunilor îndreptate împotriva unei decizii a Comisiei, să supună aprecierii instanței Uniunii orice element referitor la legăturile organizatorice, economice și juridice dintre ea însăși și filiala sa de natură să demonstreze că ele nu constituie o singură entitate economică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2011, General Química și alții/Comisia, C‑90/09 P, EU:C:2011:21, punctul 51, precum și jurisprudența citată).

33

Pentru a aprecia dacă această filială își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață sau aplică, în esență, instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2013, Comisia/Stichting Administratiekantoor Portielje, C‑440/11 P, EU:C:2013:514, punctul 38 și jurisprudența citată), instanța Uniunii trebuie să ia în considerare ansamblul elementelor relevante, care pot varia în funcție de fiecare caz în parte și, în consecință, nu pot face obiectul unei enumerări exhaustive (Hotărârea din 26 septembrie 2013, The Dow Chemical Company/Comisia, C‑179/12 P, nepublicată, EU:C:2013:605, punctul 54).

34

În cadrul acestui exercițiu, este de competența Tribunalului să efectueze o apreciere privind fapte din perioada încălcării, fără a exclude totuși posibilitatea de a se întemeia pe elemente care corespund unei perioade anterioare acesteia, cu condiția ca Tribunalul să poată să stabilească relevanța elementelor respective pentru perioada încălcării și să nu transpună în mod automat la această perioadă concluziile care decurg din aprecierea unor elemente anterioare acesteia.

35

În speță, rezultă dintr‑o interpretare a ansamblului punctelor 100-107 din hotărârea atacată că Tribunalul a efectuat o apreciere conformă cu aceste cerințe.

36

Astfel, după ce a concluzionat, la punctul 99 din hotărârea atacată, că recurentele nu au reușit să demonstreze că nu exercitau efectiv, anterior datei de 1 ianuarie 2004, o influență decisivă asupra politicii comerciale a SKW, Tribunalul, la punctul 100 din acea hotărâre, a indicat că trebuia să verifice dacă o constatare similară se impunea în ceea ce privește perioada încălcării și, mai general, perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2004. În acest cadru, Tribunalul a subliniat la punctele 106 și 107 din acea hotărâre că afirmațiile recurentelor, amintite la punctele 102-105 din hotărârea menționată, care fie nu sunt contestate, fie nu sunt contestate în mod valabil în cadrul prezentului recurs, nu permiteau să se demonstreze că acestea nu mai exercitau efectiv, în cursul anului 2004, o astfel de influență, apreciere care, astfel cum s‑a amintit la punctul 23 din prezenta hotărâre, este de competența sa.

37

În consecință, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul a putut lua în considerare situația anterioară datei de 1 ianuarie 2004 pentru a respinge argumentația recurentelor prin care acestea susțineau că au răsturnat prezumția exercitării efective a unei influențe decisive de către ele însele asupra SKW.

38

În măsura în care recurentele critică Tribunalul pentru că a respins în mod eronat, în special la punctele 84-87, 88, 89, 93-98, precum și 108-113, răsturnarea prezumției exercitării efective a unei influențe decisive de către acestea asupra SKW întemeindu‑se pe existența unei influențe potențiale sau teoretice, este necesar să se constate că această critică rezultă dintr‑o interpretare eronată a hotărârii atacate și, prin urmare, trebuie respinsă. Astfel, contrar celor pretinse de recurente, rezultă din cuprinsul acelei hotărâri că Tribunalul nu s‑a întemeiat pe existența unei influențe potențiale sau teoretice a acestora asupra SKW, ci a constatat numai că argumentele lor nu demonstrau lipsa exercitării efective a unei influențe decisive a acestora asupra SKW și, prin urmare, nu erau suficiente pentru a răsturna prezumția de capital.

39

În ceea ce privește motivul întemeiat pe refuzul Tribunalului de a lua în considerare faptul că SKW a participat la încălcarea în discuție în contradicție flagrantă cu instrucțiunile explicite ale recurentelor, astfel cum au fost amintite la punctele 106 și 107 din hotărârea atacată, trebuie amintit, după cum s‑a precizat la punctele 32 și 33 din prezenta hotărâre, că instanța Uniunii este obligată, atunci când examinează dacă prezumția exercitării efective a unei influențe decisive este răsturnată, să ia în considerare ansamblul elementelor de probă care îi sunt prezentate.

40

În cadrul acestei aprecieri de ansamblu, deși existența unei instrucțiuni exprese date de o societate‑mamă filialei sale de a nu participa la practici anticoncurențiale pe o piață dată poate constitui un indiciu probant al exercitării efective a unei influențe decisive de către prima asupra celei de a doua, faptul că aceasta din urmă nu se conformează instrucțiunii respective nu poate fi privit, de către Tribunal, astfel cum a procedat acesta la punctele 90-92 din hotărârea atacată, drept un indiciu probant al exercitării efective a unei astfel de influențe.

41

Cu toate acestea, faptul că o filială nu se conformează unei instrucțiuni date de societatea sa mamă nu poate fi suficient, în sine, pentru a stabili lipsa exercitării efective a unei influențe decisive de către societatea‑mamă asupra filialei sale, din moment ce Curtea a avut ocazia să precizeze că nu este necesar ca filiala să aplice toate instrucțiunile societății‑mamă pentru a demonstra existența unei influențe decisive, cât timp nerespectarea acestor instrucțiuni nu constituie regula (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 iunie 2015, Fresh Del Monte Produce/Comisia și Comisia/Fresh Del Monte Produce, C‑293/13 P și C‑294/13 P, EU:C:2015:416, punctele 96 și 97).

42

În consecință, Tribunalul a putut să considere la punctele 106 și 107 din hotărârea atacată, fără a săvârși o eroare de drept, că, în pofida instrucțiunilor date societății SKW de către recurente de a nu participa la înțelegeri anticoncurențiale pe piețele relevate, acestea nu au făcut dovada, la un standard juridic corespunzător, că nu au exercitat, în perioada încălcării, o influență decisivă asupra SKW.

43

În sfârșit, recurentele critică Tribunalul că a reținut un criteriu excesiv de restrictiv care face irefragabilă prezumția exercitării efective a unei influențe decisive.

44

În această privință, Curtea a avut deja ocazia să precizeze că faptul că este greu să se facă proba contrară necesară pentru a răsturna o prezumție privind exercitarea efectivă a unei influențe decisive nu înseamnă, în sine, că această prezumție este de fapt irefragabilă, mai ales atunci când entitățile în privința cărora acționează prezumția sunt cele mai în măsură să caute această probă în propria sferă de activitate (Hotărârea din 5 martie 2015, Comisia și alții/Versalis și alții, C‑93/13 P și C‑123/13 P, EU:C:2015:150, punctul 46, precum și jurisprudența citată).

45

De asemenea, nici faptul că Tribunalul, în cadrul aprecierii faptelor și a elementelor de probă, a constatat, în prezenta cauză, că recurentele nu au răsturnat prezumția exercitării efective a unei influențe decisive nu poate permite să se considere că acesta a săvârșit o eroare de drept conferind acestei prezumții un caracter irefragabil.

46

Prin urmare, această critică nu poate fi primită.

47

Întrucât toate criticile invocate de recurente au fost înlăturate, iar aprecierea faptelor și a elementelor de probă este de competența Tribunalului, primul motiv de recurs trebuie respins ca fiind, în parte, inadmisibil și, în parte, nefondat.

48

Prin intermediul celui de al treilea motiv, îndreptat împotriva punctelor 287-289 din hotărârea atacată, recurentele susțin că, întrucât nu a redus amenda care le‑a fost aplicată, Tribunalul a încălcat principiul egalității de tratament, dreptul lor de a fi ascultate, precum și obligația sa de motivare.

49

În această privință, recurentele susțin că reducerea amenzii care le‑a fost aplicată se impunea pentru două motive. În primul rând, Tribunalul ar fi trebuit să tragă consecințele din propria constatare efectuată la punctele 272-275 din hotărârea atacată, potrivit căreia Comisia, în cadrul calculului răspunderii globale în solidar a SKW, a omis în mod greșit să ia în considerare suma prevăzută la punctul 25 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264), denumită „taxă de intrare” și, în consecință, a încălcat principiul egalității de tratament, precum și principiile care reglementează stabilirea amenzilor în solidar.

50

În al doilea rând, recurentele susțin că, astfel cum rezultă din Hotărârea din 23 ianuarie 2014, SKW Stahl‑Metallurgie Holding și SKW Stahl‑Metallurgie/Comisia (T‑384/09, nepublicată, EU:T:2014:27), care privea perioada încălcării cuprinsă între 1 septembrie 2004 și 16 ianuarie 2007, Comisia nu ar fi trebuit să procedeze la o reducere a amenzii în favoarea SKW în temeiul Comunicării privind clemența, întrucât cererea de clemență formulată de recurente nu era valabilă pentru SKW, iar aceasta din urmă nu formulase o cerere de clemență în nume propriu și în interes propriu. Recurentele concluzionează că, în cazul în care Comisia nu ar fi săvârșit aceste erori, amenda aplicată SKW pentru prima parte a încălcării din perioada cuprinsă între 22 aprilie 2004 și 30 august 2004 ar fi trebuit să fie considerabil mai ridicată.

51

Or, prin faptul că nu a redus amenzile aplicate recurentelor pentru a remedia disproporția nelegală dintre amenzile aplicate recurentelor și amenda aplicată societății SKW în temeiul articolului 2 litera (g) din decizia în litigiu, Tribunalul ar fi încălcat principiul egalității de tratament, iar aceasta chiar în timp ce, în Hotărârea din 23 ianuarie 2014, Gigaset/Comisia (T‑395/09, nepublicată, EU:T:2014:23), privind o acțiune îndreptată împotriva articolului 2 litera (f) din această decizie, Tribunalul, într‑o situație similară, a redus cuantumul amenzii aplicate Gigaset, societatea‑mamă a SKW după vânzarea acesteia de către recurente, și pe care Comisia a considerat‑o răspunzătoare pentru comportamentul societății SKW pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2004 și 16 ianuarie 2007.

52

În această privință, recurentele amintesc că, la punctul 192 din Hotărârea din 23 ianuarie 2014, Gigaset/Comisia (T‑395/09, nepublicată, EU:T:2014:23), Tribunalul, după ce a declarat „că tratamentul egal al situațiilor inegale ale [Gigaset] și SKW a avut drept consecință obligarea acestora la plata unei amenzi în același cuantum, în timp ce trebuia ca între cuantumurile amenzilor aplicate acestor două societăți să existe o diferență de un milion de euro”, a decis, „pentru a remedia inegalitatea de tratament constatată în detrimentul [Gigaset]”, în cadrul exercitării competenței sale de fond, să „reducă cu un milion de euro cuantumul amenzii aplicate [Gigaset] în decizia [în litigiu]”.

53

În plus, prin faptul că nu a răspuns argumentelor, pe care le‑a considerat tardive, pentru motivul că fuseseră invocate prima dată în memoriul în replică, întemeiate, cu acest titlu, pe încălcarea principiului egalității de tratament, Tribunalul ar fi încălcat dreptul lor de a fi ascultate și obligația de motivare. Astfel, recurentele explică faptul că nu fuseseră în măsură să invoce aceste argumente într‑o etapă anterioară a procedurii.

54

Comisia consideră că acest motiv este inadmisibil în măsura în care ar depăși obiectul procedurii în primă instanță și, în orice caz, este nefondat.

55

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că un recurent poate să formuleze recurs invocând motive derivate din însăși hotărârea atacată prin care să conteste fundamentarea acesteia în drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 aprilie 2014, Comisia și alții/Siemens Österreich și alții, C‑231/11 P-C‑233/11 P, EU:C:2014:256, punctul 102, precum și Hotărârea din 10 aprilie 2014, Areva și alții/Comisia, C‑247/11 P și C‑253/11 P, EU:C:2014:257, punctele 118 și 170, precum și jurisprudența citată).

56

Or, este cert că recurentele susțin că Tribunalul ar fi săvârșit erori de drept în reevaluarea cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate, reevaluare pe care Tribunalul a efectuat‑o, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 269 din hotărârea atacată, în cadrul exercitării competenței sale de fond în sensul articolului 261 TFUE.

57

În consecință, contrar celor susținute de Comisie, prezentul motiv este admisibil.

58

În aceste condiții, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul egalității de tratament, invocat de recurente, trebuie conciliat cu respectarea principiului legalității, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în beneficiul său o nelegalitate săvârșită în favoarea altuia (Hotărârea din 10 noiembrie 2011, The Rank Group, C‑259/10 și C‑260/10, EU:C:2011:719, punctul 62 și jurisprudența citată).

59

În consecință, în măsura în care acestea au invocat în beneficiul lor, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 49 și 50 din prezenta hotărâre, pretinse nelegalități săvârșite la stabilirea cuantumului amenzii aplicate societății SKW, recurentele, în orice caz, nu se pot prevala de principiul egalității de tratament și de Hotărârea din 23 ianuarie 2014, Gigaset/Comisia (T‑395/09, nepublicată, EU:T:2014:23), pentru a contesta cuantumul amenzilor stabilite de Tribunal în sarcina lor.

60

În sfârșit și ținând seama de ceea ce precedă, nu pot fi admise, presupunând chiar că sunt fondate, criticile recurentelor întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea dreptului lor de a fi ascultate și, pe de altă parte, pe încălcarea obligației de motivare, care decurg din neexaminarea de către Tribunal a argumentației lor întemeiate pe încălcarea principiului egalității de tratament.

61

În consecință, al treilea motiv trebuie respins ca fiind, în parte, inoperant și, în parte, nefondat.

62

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, invocat cu titlu subsidiar și îndreptat atât împotriva punctului 288 din hotărârea atacată, cât și a punctului 2 prima liniuță ultima teză din dispozitivul acestei hotărâri, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, întrucât nu a indicat în mod expres că o plată efectuată de SKW va avea un dublu efect liberator nu numai în privința lor, ci și în privința Gigaset, iar acestea adaugă că omisiunea respectivă ar putea să determine Comisia, cu ocazia recuperării amenzilor care le‑au fost aplicate, să conteste efectul extinctiv, în beneficiul Gigaset, al unei eventuale plăți efectuate de SKW. În această privință, recurentele susțin că, în ipoteza în care Comisia ar urma să considere că o plată efectuată de SKW va avea efect liberator numai în beneficiul lor, iar nu în beneficiul Gigaset, ele nu vor fi în măsură să stabilească suma pe care vor trebui să o plătească în cele din urmă, iar instanța națională eventual sesizată cu un litigiu în această privință nu s‑ar putea pronunța cu privire la acest aspect.

63

Procedând astfel, Tribunalul ar fi încălcat nu numai principiul securității juridice care prevalează în materia plăților în solidar a amenzilor, ci și principiul nulla poena sine lege certa, obligația de motivare de care este ținut, precum și articolul 296 TFUE.

64

Comisia arată că acest motiv este nou și, prin urmare, inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

65

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, prin prezentul motiv care este îndreptat atât împotriva punctului 288 din hotărârea atacată, cât și a punctului 2 prima liniuță ultima teză din dispozitivul acestei hotărâri, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, întrucât a arătat că sumele plătite eventual de SKW aferente amenzilor care i‑au fost aplicate la articolul 2 literele (f) și (g) din decizia în litigiu ar profita numai recurentelor.

66

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, interesul de a exercita acțiunea constituie o condiție de admisibilitate care trebuie să se mențină până când instanța se pronunță asupra fondului. Un astfel de interes există atât timp cât recursul poate aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care l‑a introdus (Hotărârea din 24 martie 2011, Ferrero/OAPI, C‑552/09 P, EU:C:2011:177, punctul 39 și jurisprudența citată).

67

O astfel de condiție de admisibilitate se impune atât pentru recurs în ansamblul său, cât și pentru fiecare dintre motivele invocate în susținerea acestuia.

68

În speță, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 96 și 98 din concluzii, Tribunalul a prevăzut în mod expres la punctul 288 din hotărârea atacată, precum și la punctul 2 prima liniuță ultima teză din dispozitivul acesteia că sumele plătite de SKW în temeiul amenzilor care i‑au fost aplicate la articolul 2 literele (f) și (g) din decizia în litigiu ar avea un efect extinctiv asupra amenzilor la care au fost obligate recurentele. Astfel, prin prezentul motiv, se solicită Curții, în esență, să recunoască în beneficiul unui terț, în speță Gigaset, efectul extinctiv al unor astfel de plăți, din care recurentele nu pot obține niciun beneficiu.

69

În consecință, al patrulea motiv de recurs trebuie respins ca inadmisibil.

70

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, invocat cu titlu subsidiar și îndreptat atât împotriva punctului 288 din hotărârea atacată, cât și a punctului 2 prima liniuță din dispozitivul hotărârii atacate, recurentele reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 81 CE, articolul 23 din Regulamentul nr. 1/2003, precum și principiul egalității de tratament, dreptul de a fi ascultat și obligația de motivare, cu ocazia reevaluării cuantumului amenzilor aplicate recurentelor, întrucât a dedus, din partea din amendă considerată plătită de recurente în cazul unei plăți efectuate de SKW, reducerea acordată nelegal recurentelor în temeiul Comunicării privind clemența, fără a fi răspuns argumentelor invocate de recurente în această privință.

71

În acest sens recurentele susțin că, în lipsa reducerii amenzii de care a beneficiat în mod nelegal SKW în temeiul cererii de clemență pe care acestea au formulat‑o numai în beneficiul lor, iar nu în beneficiul SKW, partea din amenda aplicată recurentelor la punctul 2 prima liniuță din dispozitivul hotărârii atacate – și anume 2,49 milioane de euro –, pentru care plățile efectuate de SKW au un efect extinctiv, ar fi fost mai ridicată și ar fi atins 3,47 milioane de euro. Ar rezulta din aceasta că Tribunalul ar fi ținut seama în mod indirect, în detrimentul recurentelor, de o reducere nelegală a amenzii de care a beneficiat SKW.

72

Prin urmare, recurentele solicită Curții să stabilească efectul liberator pentru Degussa al unei plăți a SKW la un cuantum de 3,47 milioane de euro.

73

Prin intermediul prezentului motiv, recurentele critică Tribunalul pentru că, în esență, în ceea ce privește amenda de 2,49 milioane de euro pe care Tribunalul le‑a aplicat‑o în solidar la punctul 2 prima liniuță din dispozitivul hotărârii atacate, a stabilit la un cuantum de 2,49 milioane de euro, iar nu de 3,47 milioane de euro efectul extinctiv pentru Degussa al unei plăți efectuate de SKW în temeiul amenzilor care i‑au fost aplicate acesteia din urmă la articolul 2 literele (f) și (g) din decizia în litigiu.

74

În această privință, trebuie arătat că, potrivit mecanismului aferent amenzii care a fost aplicată recurentelor în solidar de către Tribunal la punctul 2 prima liniuță din dispozitivul hotărârii atacate, SKW poate deja, ca urmare a plăților efectuate în temeiul amenzilor la plata cărora a fost obligată prin articolul 2 literele (f) și (g) din decizia în litigiu, să dezintereseze recurentele pentru totalitatea amenzii în cuantum de 2,49 milioane de euro care le‑a fost aplicată în solidar.

75

Or, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 106 din concluzii, SKW nu poate fi obligată să plătească, nici chiar în parte, suma de 1,24 milioane de euro prevăzută la punctul 2 a doua liniuță din dispozitivul hotărârii atacate. Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 289 din hotărârea menționată și al punctului 2 a doua liniuță din dispozitivul acesteia, care nu sunt contestate în cadrul prezentului recurs, această sumă a fost impusă exclusiv societății Degussa ca urmare a încălcărilor repetate și, prin urmare, nu va fi afectată de plățile eventual efectuate de SKW pentru a achita amenda aplicată acesteia.

76

În consecință, al cincilea motiv trebuie respins.

77

Prin urmare, este necesar să se respingă recursul în totalitate.

78

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

79

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

80

Întrucât Degussa și AlzChem au căzut în pretenții, iar Comisia a solicitat obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată, acestea suportă propriile cheltuieli de judecată și sunt obligate să suporte cheltuielile efectuate de Comisie.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: