1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273) coroborat cu articolul 47, cu articolul 34 alineatul (3) și cu articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Sánchez Morcillo și doamna Abril García, pe de o parte, și Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA (denumită în continuare „Banco Bilbao”), pe de altă parte, în legătură cu contestația la executarea ipotecii având ca obiect locuința lor.

3

Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 93/13 are următorul cuprins:

„Scopul prezentei directive este de apropiere a actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre privind clauzele abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau furnizor [a se citi «profesionist»] și un consumator.”

4

Articolul 3 din această directivă prevede:

„(1)   O clauză contractuală care nu s‑a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

(2)   Se consideră întotdeauna că o clauză nu s‑a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.

[…]

(3)   Anexa conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive.”

5

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din directiva menționată:

„Statele membre se asigură că, în interesul consumatorilor și al concurenților [profesioniști], există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori [a se citi «profesioniști»].”

6

În urma pronunțării Hotărârii Aziz (C‑415/11, EU:C:2013:164), capitolul III din Legea 1/2013 privind măsurile pentru îmbunătățirea protecției debitorilor ipotecari, restructurarea datoriilor și închirierea de locuințe sociale (Ley 1/2013, de medidas para reforzar la protección a los deudores hipotecarios, reestructuración de deuda y alquiler social) din 14 mai 2013 (BOE nr. 116 din 15 mai 2013, p. 36373) a modificat Codul de procedură civilă (Ley de enjuiciamiento civil) din 7 ianuarie 2000 (BOE nr. 7 din 8 ianuarie 2000, p. 575, denumită în continuare „LEC”).

7

A treia dispoziție finală a Decretului‑lege 11/2014 privind adoptarea unor măsuri urgente în materie de faliment (decreto‑ley 11/2014 de medidas urgentes en materia concursal) din 5 septembrie 2014 (BOE nr. 217 din 6 septembrie 2014, p. 69767) a modificat ulterior LEC (denumită în continuare „LEC modificată”), pentru a „o aduce la conformitate cu recenta Hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 17 iulie 2014”.

8

Articolul 695 din LEC modificată, referitor la procedura contestației la executarea ipotecară, are următorul cuprins:

„1.   În procedurile reglementate în prezentul capitol, contestația la executare formulată de debitorul urmărit nu este admisibilă decât dacă se întemeiază pe următoarele motive:

2.   În cazul introducerii contestației prevăzute la alineatul precedent, grefierul instanței procedează la suspendarea executării și citează părțile în fața instanței care a dat ordonanța de executare. Citarea trebuie să aibă loc cu cel puțin 15 zile înainte de ședința în cauză. În cadrul acestei ședințe, instanța ascultă părțile, examinează documentele prezentate și adoptă decizia adecvată, sub forma unei ordonanțe, în cursul celei de a doua zile.

3.   Decizia de admitere a contestației întemeiată pe primul și pe al treilea motiv de la alineatul 1 al prezentului articol determină suspendarea executării; decizia de admitere a contestației întemeiate pe al doilea motiv stabilește suma pentru care executarea trebuie să continue.

În cazul în care este reținut al patrulea motiv, încetarea executării este pronunțată atunci când clauza contractuală constituie temeiul executării. În caz contrar, executarea va continua înlăturându‑se aplicarea clauzei abuzive.

4.   Decizia prin care se dispune încetarea executării sau neaplicarea unei clauze abuzive ori respingerea contestației pentru motivul prevăzut la alineatul 1 punctul (4) al prezentului articol poate fi atacată cu apel.

Exceptând aceste ipoteze, deciziile pronunțate cu privire la contestația prevăzută de prezentul articol nu sunt supuse niciunei căi de atac, iar efectele acestora se limitează exclusiv la procedura de executare în cadrul căreia au intervenit.”

9

Articolul 698 din LEC modificată prevede:

„1.   Orice acțiuni care pot fi formulate de debitor, de terțul detentor și de orice altă persoană interesată și care nu sunt reglementate la articolele precedente, inclusiv cele care privesc nulitatea titlului executoriu ori scadența, caracterul cert, stingerea sau cuantumul creanței, se soluționează în cadrul unei proceduri corespunzătoare acelor motive, fără a avea drept efect suspendarea sau împiedicarea procedurii judiciare de executare prevăzute în prezentul capitol.

[…]”

10

Articolul 552 din LEC modificată, care privește căile de atac în cazul refuzului de a încuviința executarea, prevede:

„1.   Dacă instanța consideră că nu sunt întrunite modalitățile și condițiile impuse de lege pentru a încuviința executarea, aceasta dă o ordonanță prin care refuză executarea.

Dacă instanța consideră că una dintre clauzele care figurează în unul dintre titlurile executorii prevăzute la articolul 557 alineatul 1 poate fi calificată drept abuzivă, aceasta ascultă părțile în termen de 15 zile. După ascultarea părților, instanța se pronunță în termen de 5 zile lucrătoare, conform dispozițiilor articolului 561 alineatul 1 punctul 3.

2.   Împotriva ordonanței prin care se respinge executarea se poate declara direct apel, care se soluționează numai în prezența creditorului. Acesta poate de asemenea, dacă dorește, să solicite reexaminarea cererii sale de către aceeași instanță înainte de a declara apel.

3.   După rămânerea definitivă a ordonanței prin care se respinge executarea, creditorul nu își poate valorifica dreptul decât prin procedura ordinară corespunzătoare, dacă nu se opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii sau a deciziei definitive pe care se întemeia cererea de încuviințare a executării.”

11

Potrivit articolului 557 din LEC modificată, referitor la procedura de contestație la executarea silită întemeiată pe titluri care nu au un caracter judiciar sau arbitral:

„1.   În cazul în care executarea este încuviințată pentru titlurile prevăzute la articolul 517 alineatul 2 punctele 4, 5, 6 și 7, precum și pentru alte documente care au forță executorie prevăzute la articolul 517 alineatul 2 punctul 9, debitorul nu se poate opune executării, în termenele și în formele prevăzute la articolul precedent, decât dacă invocă unul dintre următoarele motive:

[…]

2.   Dacă a fost introdusă contestația prevăzută la alineatul precedent, grefierul instanței suspendă executarea printr‑o măsură de organizare a procedurii.”

12

Articolul 561 din LEC modificată privește ordonanța prin care se soluționează contestația pentru motive de fond și are următorul cuprins:

„1.   După ascultarea părților cu privire la contestația la executare întemeiată pe alte motive decât viciile de procedură și după organizarea unei eventuale ședințe, instanța adoptă, prin ordonanță, exclusiv în scopul executării, una dintre următoarele decizii:

2.   În cazul în care este admisă contestația la executare, executarea este lipsită de efect, iar sechestrele, precum și măsurile de garantare a utilizării eventual adoptate sunt ridicate, debitorul urmărit fiind pus din nou în situația anterioară începerii executării, conform dispozițiilor articolelor 533 și 534. Creditorul este de asemenea obligat la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de contestație.

3.   Ordonanța prin care se soluționează contestația poate fi atacată cu apel, care nu suspendă executarea în cazul în care decizia atacată respinge contestația.

[…]”

13

În Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García (C‑169/14, EU:C:2014:2099), Curtea a interpretat deja articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 47 din cartă, în cadrul aceluiași litigiu precum cel în discuție în litigiul principal. Situația de fapt din litigiul principal a fost expusă astfel la punctele 13-18 din această hotărâre:

14

În aceste condiții, Audiencia Provincial de Castellón a hotărât, prin urmare, să adreseze Curții întrebări preliminare referitoare tocmai la această problemă.

15

Prin Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García (C‑169/14, EU:C:2014:2099), Curtea a răspuns că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de executare silită precum cel în discuție în litigiul principal, care prevede că o procedură de executare ipotecară nu poate fi suspendată de instanța de fond, aceasta putând, în decizia sa finală, cel mult să acorde o indemnizație compensatorie pentru prejudiciul suferit de consumator, în măsura în care acesta din urmă, în calitate de debitor urmărit, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsă contestația sa împotriva acestei executări, în timp ce profesionistul, creditor urmăritor, poate exercita această cale de atac împotriva deciziei prin care se pune capăt procedurii sau prin care este declarată inaplicabilă o clauză abuzivă.

16

În urma pronunțării acestei hotărâri, legiuitorul spaniol a modificat, prin Decretul‑lege 11/2014, alineatul 4 al articolului 695 din LEC.

17

Cu toate acestea, instanța de trimitere în fața căreia s‑a desfășurat procedura de apel arată că această modificare permite consumatorilor să declare apel împotriva ordonanței de respingere a contestației la executare numai în cazul în care instanța de prim grad nu a admis motivul de contestație întemeiat pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu, în timp ce aceasta autorizează profesioniștii să declare apel împotriva oricărei decizii prin care se dispune încetarea procedurii, indiferent de motivul de contestație pe care se întemeiază aceasta.

18

În consecință, instanța menționată are în continuare îndoieli cu privire la compatibilitatea unei asemenea dispoziții naționale – care ar trebui să o determine să respingă apelul formulat de reclamanții din litigiul principal – cu obiectivul protecției consumatorilor urmărit de Directiva 93/13 coroborată cu principiul egalității armelor garantat de articolul 47 din cartă, precum și cu drepturile la locuință și la viață privată și de familie consacrate la articolul 34 alineatul (3) și, respectiv, la articolul 7 din cartă.

19

În aceste condiții, Audiencia Provincial de Castellón a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 7 din [Directiva 93/13] coroborat cu articolul 47, cu articolul 34 alineatul (3) și cu articolul 7 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme procesuale care precum articolul 695 alineatul 4 din [LEC modificată], atunci când reglementează calea de atac împotriva deciziei prin care se soluționează contestația la executare care are ca obiect bunuri ipotecate sau gajate, permite atacarea cu apel doar a ordonanței prin care se dispune încetarea procedurii de executare, neaplicarea unei clauze abuzive sau respingerea contestației întemeiate pe caracterul abuziv al unei clauze, ceea ce are ca rezultat direct faptul că profesionistul care a inițiat executarea are la dispoziție mai multe căi de atac decât consumatorul executat?”

20

Audiencia Provincial de Castellón a solicitat, la 27 noiembrie 2014, judecarea cauzei potrivit procedurii accelerate prevăzute la articolul 23a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și la articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții. Potrivit acestei instanțe, urgența extraordinară rezultă din faptul că procedura de executare ipotecară în discuție în litigiul principal are ca obiect locuința obișnuită a consumatorilor, în calitatea lor de debitori urmăriți, ceea ce generează riscul de pierdere a acestei locuințe și îi plasează pe consumatorii menționați, precum și pe familiile lor într‑o situație deosebit de fragilă.

21

În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură, atunci când o întrebare formulată cu titlu preliminar este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea s‑a pronunțat deja, atunci când răspunsul la o astfel de întrebare poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

22

În prezenta cauză se impune aplicarea articolului menționat.

23

Prin intermediul întrebării preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 7 din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 7, cu articolul 34 alineatul (3) și cu articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia consumatorul, în calitate de debitor urmărit într‑o procedură de executare ipotecară, poate să declare apel împotriva deciziei de respingere a contestației la executare numai în cazul în care instanța de prim grad nu a admis motivul de contestație întemeiat pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu, în timp ce profesionistul poate, în schimb, să formuleze apel împotriva oricărei decizii prin care se dispune încetarea procedurii, indiferent de motivul de contestație pe care se întemeiază aceasta.

24

În această privință, este necesar să se amintească, mai întâi, că, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se întemeiază pe ideea că un consumator se găsește într‑o situație de inferioritate față de un profesionist în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare (Hotărârea Aziz, C‑415/11, EU:C:2013:164, punctul 44, precum și Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 22).

25

Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din această directivă prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator. Este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceștia (Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 23, precum și jurisprudența citată).

26

În acest sens, articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 impune statelor membre obligația de a se asigura că, în ordinile lor juridice, există mijloace adecvate și eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a unor clauze abuzive în contractele încheiate între un consumator și un profesionist (Hotărârea Baczó și Vizsnyiczai, C‑567/13, EU:C:2015:88, punctul 39).

27

În acest context, Curtea a considerat deja de mai multe ori că instanța națională este obligată să analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se încadrează în domeniul de aplicare al directivei menționate și, prin aceasta, să suplinească dezechilibrul existent între consumator și profesionist, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop (Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 24).

28

Procedurile naționale de executare precum procedurile de executare ipotecară sunt supuse cerințelor pe care le impune această jurisprudență a Curții prin care se urmărește protecția efectivă a consumatorilor (Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 25).

29

În special, Curtea s‑a pronunțat deja cu privire la interpretarea Directivei 93/13 în sensul că aceasta din urmă se opune reglementării unui stat membru care, în condițiile în care nu prevede, în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, motive de contestație întemeiate pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu, nu permite instanței sesizate cu procedura de fond, competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze, să adopte măsuri provizorii, printre care în special suspendarea procedurii de executare menționate, atunci când adoptarea acestor măsuri este necesară pentru garantarea deplinei eficacități a deciziei sale finale (Hotărârea Aziz, C‑415/11, EU:C:2013:164, punctul 64).

30

Curtea a interpretat de asemenea Directiva 93/13 în sensul că se opune unei reglementări naționale care nu permite instanței de executare, în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, nici să aprecieze, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul abuziv al unei clauze care este cuprinsă în contractul din care rezultă datoria solicitată și pe care se întemeiază titlul executoriu, nici să adopte măsuri provizorii, printre care în special suspendarea executării, atunci când adoptarea acestor măsuri este necesară pentru garantarea deplinei eficacități a deciziei finale a instanței sesizate cu procedura pe fond corespunzătoare, competentă să verifice caracterul abuziv al acestei clauze (Ordonanța Banco Popular Español și Banco de Valencia, C‑537/12 și C‑116/13, EU:C:2013:759, punctul 60).

31

Din această perspectivă, Curtea a precizat că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 47 din cartă se opune unui sistem de executare silită care prevede că o procedură de executare ipotecară nu poate fi suspendată de instanța de fond, aceasta putând, în decizia sa finală, cel mult să acorde consumatorului o indemnizație compensatorie pentru prejudiciul suferit de acesta, în măsura în care acesta din urmă, în calitate de debitor urmărit, nu poate ataca cu apel decizia prin care a fost respinsă contestația sa împotriva acestei executări, în timp ce profesionistul, creditor urmăritor, poate exercita această cale de atac împotriva deciziei prin care se pune capăt procedurii sau prin care este declarată inaplicabilă o clauză abuzivă (Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 51).

32

Or, răspunsul care trebuie dat la întrebarea adresată în speță poate fi dedus în mod clar din indicațiile furnizate în jurisprudența Curții în legătură cu aceste diferite aspecte, în măsura în care privește, în esență, problema dacă modificarea legislativă a articolului 695 alineatul 4 din LEC, intervenită ca urmare a pronunțării Hotărârii Curții Sánchez Morcillo și Abril García (C‑169/14, EU:C:2014:2099), nu este contrară interpretării Directivei 93/13 care rezultă din hotărârea menționată.

33

În acest sens, trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența constantă, în lipsa unei armonizări a mecanismelor naționale de executare silită, modalitățile de punere în aplicare a căilor de atac împotriva deciziilor prin care se statuează asupra legalității unei clauze contractuale admisibile în cadrul unei proceduri de executare ipotecară sunt reglementate de ordinea juridică internă a statelor membre în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, cu condiția însă ca aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii (principiul efectivității) (Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 31).

34

În ceea ce privește principiul echivalenței, este necesar să se arate că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a reglementării naționale în discuție în litigiul principal.

35

În ceea ce privește principiul efectivității, Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că fiecare caz în care se ridică problema dacă o dispoziție procedurală internă face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat ținând cont de locul pe care respectiva dispoziție îl ocupă în cadrul procedurii în ansamblul său, de modul în care se derulează și de particularitățile acesteia în fața diverselor instanțe naționale. Din această perspectivă, trebuie să se ia în considerare principiile care stau la baza sistemului jurisdicțional național precum protecția dreptului la apărare, principiul securității juridice și buna desfășurare a procedurii (Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 34).

36

Astfel, obligația statelor membre de a asigura efectivitatea drepturilor de care justițiabilii beneficiază în temeiul Directivei 93/13 împotriva utilizării clauzelor abuzive implică cerința unei protecții jurisdicționale, consacrată și la articolul 47 din cartă, pe care instanța națională este obligată să o respecte. Această protecție trebuie să existe atât pe planul desemnării instanțelor competente să judece acțiuni întemeiate pe dreptul Uniunii, cât și în ceea ce privește definirea modalităților procedurale referitoare la aceste acțiuni (Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 35).

37

În această privință, trebuie amintit că, în urma pronunțării Hotărârii Aziz (C‑415/11, EU:C:2013:164), Legea 1/2013 a modificat articolele din LEC referitoare la procedura de executare a bunurilor ipotecate sau gajate, introducând, la articolul 695 alineatul 1 din aceasta, posibilitatea debitorului de a opune procedurilor de executare ipotecară caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul executării.

38

În acest context, pentru a se conforma Hotărârii Sánchez Morcillo și Abril García (C‑169/14, EU:C:2014:2099), Decretul‑lege 11/2014 a modificat și alineatul 4 al articolului 695 din LEC.

39

Or, este cert că această dispoziție, astfel modificată, recunoaște în mod efectiv consumatorilor dreptul de a declara apel împotriva deciziei instanței de executare prin care se respinge contestația formulată de aceștia la executarea ipotecară, atunci când contestația este întemeiată pe caracterul abuziv, în sensul articolului 3 din Directiva 93/13, al unei clauze cuprinse în contractul din care rezultă datoria solicitată și pe care se întemeiază titlul executoriu.

40

Prin urmare, regimul procedural instituit prin dispoziția menționată, cu modificările ulterioare, permite instanței de executare să aprecieze, înainte de încheierea procedurii de executare și în cadrul unui dublu grad de jurisdicție, caracterul abuziv al unei clauze contractuale care poate fi la originea sumei exigibile sau poate să constituie temeiul titlului executoriu, iar în această din urmă ipoteză, permite respectivei instanțe să declare chiar nulitatea procedurii de executare ipotecară în curs de desfășurare.

41

În consecință, spre deosebire de regimul procedural în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García (C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 43), o astfel de dispoziție națională nu expune consumatorul respectiv sau chiar familia sa riscului de a‑și pierde locuința în urma vânzării silite a acesteia, într‑un context în care instanța de fond nu este în măsură să suspende procedura de executare ipotecară și în care instanța de executare efectuează eventual și cel mult o examinare sumară a validității unei asemenea clauze contractuale pe care profesionistul își întemeiază cererea.

42

Desigur, astfel cum a subliniat instanța de trimitere, articolul 695 alineatul 4 din LEC modificată, deși recunoaște consumatorului dreptul de a declara apel împotriva unei decizii prin care se respinge contestația întemeiată pe caracterul abuziv al unei clauze cuprinse în contractul din care rezultă datoria solicitată și pe care se întemeiază titlul executoriu, exclude de la atacarea cu apel deciziile de respingere a contestației, atunci când aceasta este întemeiată pe celelalte motive enumerate la articolul 695 alineatul 1 din LEC modificată. Instanța menționată precizează, în această privință, că o asemenea limitare a dreptului de a declara apel nu este în schimb opozabilă profesionistului care poate, în calitate de creditor urmăritor, să formuleze apel împotriva oricărei decizii prin care se dispune încetarea procedurii, indiferent de motivul de contestație pe care se întemeiază aceasta.

43

Cu toate acestea, este suficient să se amintească în această privință că domeniul de aplicare al Directivei 93/13 este limitat la protecția consumatorilor împotriva utilizării clauzelor abuzive cuprinse în contractele încheiate de aceștia cu profesioniștii.

44

În consecință, problema referitoare la împrejurarea că consumatorii nu dispun, în temeiul reglementării naționale în discuție în litigiul principal, de dreptul de a declara apel împotriva deciziei de respingere a contestației întemeiate pe alte motive decât cel întemeiat pe caracterul abuziv al clauzei contractuale care constituie temeiul titlului executoriu nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive și nu este, așadar, de natură să aducă atingere efectivității protecției consumatorilor, astfel cum este dorită de aceasta.

45

Rezultă de aici că articolul 695 alineatul 4 din LEC modificată asigură în prezent consumatorilor o acțiune completă și suficientă care constituie astfel un mijloc adecvat și eficace, în sensul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, pentru a preveni, în cadrul unei proceduri de executare ipotecară, aplicarea clauzelor abuzive care figurează în actul autentic de constituire a ipotecii în temeiul căruia profesionistul declanșează executarea bunului imobil adus ca garanție.

46

Din această perspectivă, trebuie adăugat că nici caracteristicile procedurii jurisdicționale care se desfășoară în fața instanței spaniole de executare nu mai constituie, după modificarea introdusă prin Decretul‑lege 11/2014, un element susceptibil să afecteze protecția juridică de care trebuie să beneficieze consumatorii în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 menționat, coroborat cu dreptul la respectarea vieții private și de familie, precum și cu dreptul la respectarea domiciliului, garantat prin articolul 7 din cartă, și cu principiul egalității armelor, care este parte integrantă a principiului protecției jurisdicționale efective prevăzute la articolul 47 din cartă (a se vedea Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 48, precum și jurisprudența citată).

47

Astfel, trebuie subliniat, în primul rând, că sistemul procedural spaniol de executare ipotecară, considerat în ansamblul său și astfel cum este aplicabil în cauza principală, pe de o parte, nu mai expune consumatorul riscului unei pierderi definitive și ireversibile a locuinței sale cu ocazia unei vânzări silite înainte chiar ca o instanță să fi putut să aprecieze caracterul abuziv al unei clauze contractuale pe care profesionistul își întemeiază cererea de executare ipotecară. Pe de altă parte, după cum s‑a constatat la punctele 40 și 41 din prezenta ordonanță, acest sistem procedural consolidează în mod eficace controlul jurisdicțional în această privință, prevăzând că o instanță de apel poate să verifice, în cadrul unui dublu grad de jurisdicție, temeinicia examinării unei asemenea clauze efectuate de instanța de executare în cadrul primului grad de jurisdicție.

48

În mod similar, în ceea ce privește, în al doilea rând, respectarea principiului egalității armelor împotriva utilizării clauzelor abuzive care intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13, în cadrul unei proceduri naționale de executare ipotecară precum cea în discuție în litigiul principal, trebuie să se constate că, în urma modificării articolului 695 alineatul 4 din LEC, sistemul procedural spaniol menționat oferă efectiv consumatorului o posibilitate rezonabilă de a exercita acțiunile în justiție întemeiate pe drepturile conferite de această directivă, în condiții care nu îl mai plasează într‑o situație de dezavantaj net în raport cu profesionistul, creditor urmăritor (a se vedea a contrario Hotărârea Sánchez Morcillo și Abril García, C‑169/14, EU:C:2014:2099, punctul 49, precum și jurisprudența citată).

49

În acest context, nu este necesar, în sfârșit, să se statueze cu privire la interpretarea, solicitată de instanța de trimitere, a articolului 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 34 alineatul (3) din cartă. Astfel, în măsura în care, contrar celor arătate de instanța menționată, această dispoziție a cartei nu garantează dreptul la locuință, ci „dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința” în cadrul politicilor sociale întemeiate pe articolul 153 TFUE, o asemenea interpretare nu este relevantă pentru soluționarea litigiului principal.

50

În lumina acestor considerații, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolele 7 și 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia consumatorul, în calitate de debitor urmărit într‑o procedură de executare ipotecară, poate să declare apel împotriva deciziei de respingere a contestației la executare numai în cazul în care instanța de prim grad nu a admis motivul de contestație întemeiat pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu, iar aceasta chiar dacă profesionistul poate, în schimb, să formuleze apel împotriva oricărei decizii prin care se dispune încetarea procedurii, indiferent de motivul de contestație pe care se întemeiază aceasta.

51

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii coroborat cu articolele 7 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia consumatorul, în calitate de debitor urmărit într‑o procedură de executare ipotecară, poate să declare apel împotriva deciziei de respingere a contestației la executare numai în cazul în care instanța de prim grad nu a admis motivul de contestație întemeiat pe caracterul abuziv al unei clauze contractuale care constituie temeiul titlului executoriu, iar aceasta chiar dacă profesionistul poate, în schimb, să formuleze apel împotriva oricărei decizii prin care se dispune încetarea procedurii, indiferent de motivul de contestație pe care se întemeiază aceasta.