HOTĂRÂREA CURȚII

din 22 mai 1990(*)

„Calitatea procesuală activă a Parlamentului European în cadrul unei acțiuni în anulare”

În cauza C‑70/88,

Parlamentul European, reprezentat de domnii Francesco Pasetti Bombardella și Jorge Campinos, jurisconsulți, asistați de domnii Christian Pennera și Johann Schoo, membri ai Serviciului juridic, în calitate de agenți, cu domiciliul ales la Secretariatul general al Parlamentului European, Kirchberg,

reclamant,

împotriva

Consiliului Comunităților Europene, reprezentat de domnul Raffaello Fornasier, director general al Serviciului juridic, și de domnul Bernhard Schloh, consilier juridic, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la domnul Jörg Käser, director al Direcției juridice din cadrul Băncii Europene de Investiții, 100, boulevard Konrad Adenauer,

pârât,

susținut de

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat de doamna J. Gensmantel, din cadrul Treasury Solicitor's Department, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg, la sediul Ambasadei Regatului Unit, 14, boulevard Roosevelt,

și de

Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnii Michel Van Ackere‑Pietri, consilier juridic, și Jürgen Grünwald, membru al Serviciului juridic, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la domnul Georgios Kremlis, membru al Serviciului juridic, Centre Wagner, Kirchberg,

intervenienți,

având ca obiect, în stadiul actual al procedurii, admisibilitatea unei acțiuni introduse în temeiul articolului 173 din Tratatul CEE și al articolului 146 din Tratatul CEEA și vizând anularea Regulamentului (Euratom) nr. 3954/87 al Consiliului din 22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare și a furajelor după un accident nuclear sau altă situație de urgență radiologică (JO L 371, p. 11, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 260),

CURTEA,

compusă din domnul O. Due, președinte, Sir Gordon Slynn, domnii C. N. Kakouris, F. A. Schockweiler și M. Zuleeg, președinți de cameră, G. F. Mancini, R. Joliet, J. C. Moitinho de Almeida și G. C. Rodríguez Iglesias, judecători,

avocat general: domnul W. Van Gerven,

grefier: doamna D. Louterman, administrator principal,

având în vedere raportul de ședință,

după ascultarea pledoariilor părților în ședința din 5 octombrie 1989, în cursul căreia Parlamentul European a fost reprezentat de domnii Francesco Pasetti Bombardella, Christian Pennera și Johann Schoo, asistați de Michel Waelbroeck, avocat în cadrul Baroului din Bruxelles, Consiliul, de domnii Raffaello Fornasier și Bernhard Schloch și Comisia, de domnul Jean‑Louis Dewost, director general al Serviciului juridic, asistat de doamna Denise Sorasio, consilier juridic, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 30 noiembrie 1989,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 4 martie 1988, Parlamentul European a solicitat, în temeiul articolului 146 din Tratatul CEEA și al articolului 173 din Tratatul CEE, anularea Regulamentului (Euratom) nr. 3954/87 al Consiliului din 22 decembrie 1987 de stabilire a nivelurilor maxime permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare și a furajelor după un accident nuclear sau altă situație de urgență radiologică (JO L 371, p. 11, Ediție specială, 15/vol. 1, p. 260).

2        Acest regulament, care se întemeiază pe articolul 31 din Tratatul CEEA, definește procedura care trebuie urmată pentru stabilirea nivelurilor maxime permise de contaminare radioactivă a produselor alimentare și a furajelor care pot fi comercializate după un accident nuclear sau în orice altă situație de urgență radiologică care riscă să determine sau care a determinat o contaminare radioactivă importantă a acestor produse și furaje. Produsele alimentare sau furajele a căror contaminare depășește nivelurile maxime permise, stabilite printr‑un act adoptat conform dispozițiilor regulamentului atacat, nu pot fi comercializate.

3        În cursul procedurii de elaborare a regulamentului atacat, Parlamentul European, consultat de Consiliu în conformitate cu articolul 31 din Tratatul CEEA, și‑a exprimat dezacordul cu privire la temeiul juridic reținut de Comisie și a solicitat acesteia să îi prezinte o nouă propunere întemeiată pe articolul 100a din Tratatul CEE. Întrucât Comisia nu a dat curs acestei cereri, Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 3954/87 pe baza articolului 31 din Tratatul CEEA. În consecință, Parlamentul a introdus prezenta acțiune în anulare împotriva acestui regulament.

4        Consiliul a invocat excepția de inadmisibilitate în temeiul articolului 91 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții și a solicitat Curții să se pronunțe asupra acestei excepții fără a intra în dezbaterea fondului.

5        În susținerea acestei excepții, Consiliul a invocat, în cadrul procedurii scrise, într‑un moment în care Hotărârea din 27 septembrie 1988, Parlamentul European/Consiliul, „Comitologie” (302/87, Rec., p. 5615), nu fusese încă pronunțată, argumente analoage celor pe care le dezvoltase în susținerea excepției de inadmisibilitate în cauza 302/87. În ședința care a avut loc la 5 octombrie 1989, Consiliul a arătat că problema calității procesuale active a Parlamentului European în cadrul unei acțiuni în anulare fusese tranșată cu claritate de către Curte în Hotărârea din 27 septembrie 1988 și, prin urmare, prezenta acțiune ar fi inadmisibilă.

6        Parlamentul European a solicitat respingerea excepției. A arătat că prezenta cauză implica un element nou în raport cu cauza 302/87. Pentru a justifica refuzul său de a recunoaște Parlamentului European calitatea procesuală activă în cadrul unei acțiuni în anulare, Curtea ar fi pus, într‑adevăr, în evidență faptul că este de competența Comisiei, în temeiul articolului 155 din Tratatul CEE, să protejeze prerogativele Parlamentului European și să introducă în acest scop acțiunile în anulare care s‑ar dovedi necesare. Or, prezenta cauză ar demonstra că Comisia nu se poate achita de această responsabilitate, în măsura în care și‑a fondat propunerea pe un alt temei juridic decât cel considerat adecvat de către Parlamentul European. În consecință, acesta nu ar putea conta pe Comisie pentru a‑și apăra prerogativele printr‑o acțiune în anulare.

7        Parlamentul European a adăugat că adoptarea de către Consiliu a actului atacat nu putea fi considerată un refuz implicit de a acționa care ar deschide Parlamentului European calea acțiunii în constatarea abținerii de a acționa. Pe de altă parte, apărarea prerogativelor sale prin acțiuni ale particularilor ar fi cu totul aleatorie și, prin urmare, lipsită de eficacitate.

8        Ar exista, în consecință, un vid juridic pe care Curtea ar trebui să îl acopere recunoscând Parlamentului European calitatea procesuală activă în cadrul unei acțiuni în anulare, însă numai în măsura necesară pentru apărarea propriilor prerogative.

9        Prin Ordonanța din 13 iulie 1988, a fost admisă intervenția Comisiei Comunităților Europene în susținerea concluziilor pârâtului. Cu ocazia ședinței, Comisia a solicitat Curții să respingă excepția de inadmisibilitate ridicată de Consiliu, precum și respingerea pe fond a acțiunii. Pe de altă parte, prin Ordonanța din 18 ianuarie 1989, a fost admisă intervenția Regatului Unit în susținerea pârâtului. Regatul Unit nu a solicitat să se constate admisibilitatea acțiunii.

10      Pentru o mai amplă expunere a situație de fapt din cauză, a desfășurării procedurii, precum și a motivelor și argumentelor părților, se face trimitere la raportul de ședință. Aceste elemente ale dosarului nu sunt reluate în continuare decât în măsura în care sunt necesare raționamentului Curții.

11      Cu titlu preliminar, trebuie observat că, întrucât actul atacat era întemeiat pe o dispoziție a Tratatului CEEA, admisibilitatea acțiunii în anularea acestui act trebuie să fie apreciată în considerarea acestui tratat.

12      Astfel cum rezultă din Hotărârea din 27 septembrie 1988, citată anterior, Parlamentul European nu are dreptul de a intenta o acțiune în anulare în temeiul dispozițiilor articolului 173 din Tratatul CEE sau al prevederilor articolului 146 din Tratatul CEEA al căror conținut este identic.

13      Într‑adevăr, pe de o parte, Parlamentul European nu este menționat, în primul paragraf al articolului 173 sau al articolului 146, printre instituțiile care pot, împreună cu statele membre, să exercite acțiunea în anulare împotriva oricărui act al unei alte instituții.

14      Pe de altă parte, nefiind persoană juridică, Parlamentul European nu poate sesiza Curtea în temeiul celui de al doilea paragraf al acelorași articole, al căror sistem ar fi, în orice caz, neadaptat unei acțiuni în anulare din partea sa.

15      În aceeași hotărâre din 27 septembrie 1988, după ce a indicat motivele pentru care Parlamentul European nu avea calitatea pentru a o sesiza în temeiul articolului 173 din Tratatul CEE, Curtea a amintit că, pentru a garanta respectarea prerogativelor Parlamentului European, existau diferite căi legale. Astfel cum se subliniază în această hotărâre, nu numai că Parlamentul European are dreptul de a intenta o acțiune în constatarea abținerii de a acționa, ci, în plus, tratatele oferă mijloace pentru a supune cenzurii Curții actele Consiliului sau ale Comisiei adoptate cu nerespectarea prerogativelor Parlamentului European.

16      Circumstanțele și dezbaterile referitoare la prezenta cauză au evidențiat totuși că aceste diferite căi de drept prevăzute de Tratatul CEEA, precum și de Tratatul CEE, oricât ar fi de utile și de variate, se pot dovedi ineficace sau nesigure.

17      În primul rând, o acțiune în constatarea abținerii de a acționa nu poate servi la contestarea temeiului juridic al unui act deja adoptat.

18      În al doilea rând, o trimitere preliminară în aprecierea validității unui astfel de act sau sesizarea Curții de către state sau de către particulari în scopul anulării acestui act rămân simple eventualități pe a căror realizare Parlamentul European nu poate conta.

19      În sfârșit, dacă incumbă Comisiei sarcina să vegheze la respectarea prerogativelor Parlamentului European, această misiune nu poate merge până la a o constrânge să adopte poziția Parlamentului European și să introducă o acțiune în anulare pe care, din punctul ei de vedere, ar considera‑o nefondată.

20      Rezultă din ceea ce precedă că existența acestor diferite căi legale nu este suficientă pentru a garanta, în toate circumstanțele, cenzurarea unui act al Consiliului sau al Comisiei care nu ar respecta prerogativele Parlamentului European.

21      Or, aceste prerogative reprezintă unul dintre elementele echilibrului instituțional creat de tratate. Acestea au creat, într‑adevăr, un sistem de repartizare a competențelor între diferitele instituții ale Comunității care atribuie fiecăreia propria misiune în cadrul structurii instituționale a Comunității și în realizarea sarcinilor încredințate acesteia.

22      Respectarea echilibrului instituțional presupune ca fiecare instituție să își exercite competențele cu respectarea competențelor celorlalte instituții. Aceasta impune de asemenea ca orice nerespectare a acestei reguli, dacă are loc, să poată fi sancționată.

23      Curtea, însărcinată, în temeiul tratatelor, să vegheze la respectarea dreptului în interpretarea și în aplicarea acestora, trebuie astfel să poată asigura menținerea echilibrului instituțional și, în consecință, controlul jurisdicțional al respectării prerogativelor Parlamentului European, atunci când este sesizată în acest scop de acesta din urmă, prin intermediul unei căi legale adaptate obiectivului pe care acesta îl urmărește.

24      În exercitarea acestei misiuni, Curtea nu poate, desigur, să considere Parlamentul European printre instituțiile care pot formula o acțiune în temeiul articolului 173 din Tratatul CEE sau al articolului 146 din Tratatul CEEA fără a fi obligate să justifice interesul de a exercita acțiunea.

25      Curții îi incumbă totuși misiunea de a asigura deplina aplicare a dispozițiilor tratatelor referitoare la echilibrul instituțional și de a face astfel încât, precum în cazul celorlalte instituții, să nu se poată aduce atingere prerogativelor Parlamentului European fără ca acesta să aibă la îndemână o acțiune jurisdicțională, printre cele prevăzute de tratate, care să poată fi exercitată într‑o manieră sigură și eficace.

26      Absența, din tratate, a unei dispoziții care să prevadă dreptul la acțiunea în anulare în favoarea Parlamentului European poate constitui o lacună procedurală, dar nu poate să prevaleze față de interesul fundamental legat de menținerea și respectarea echilibrului instituțional definit de tratatele de instituire a Comunităților Europene.

27      În consecință, Parlamentul European are calitatea de a sesiza Curtea cu o acțiune în anulare îndreptată împotriva unui act al Consiliului sau al Comisiei, cu condiția ca această acțiune să aibă ca obiect doar apărarea prerogativelor sale și să fie întemeiată doar pe motive deduse din încălcarea acestora. Cu această rezervă, acțiunea în anulare a Parlamentului European este supusă regulilor prevăzute de tratate pentru acțiunea în anulare formulată de alte instituții.

28      Printre prerogativele conferite Parlamentului European figurează, în cazurile prevăzute de tratate, participarea sa la procesul de elaborare a actelor normative, în special participarea la procedura de cooperare prevăzută de Tratatul CEE.

29      În speță, Parlamentul European susține că regulamentul atacat se întemeiază pe articolul 31 din Tratatul CEEA, care prevede doar consultarea Parlamentului European, deși ar fi trebuit să se întemeieze pe articolul 100a din Tratatul CEE, care impune aplicarea procedurii de cooperare cu Parlamentul European.

30      Parlamentul European deduce din aceasta că alegerea de către Consiliu a temeiului juridic al regulamentului atacat ar fi condus la o nerespectare a prerogativelor sale, lipsindu‑l de posibilitatea, pe care o oferă procedura de cooperare, de a participa mai intens și mai activ la elaborarea actului decât în cadrul unei proceduri de consultare.

31      Având în vedere că Parlamentul European invocă o atingere adusă prerogativelor sale care decurge din alegerea temeiului juridic al actului atacat, rezultă din tot ceea ce precedă că prezenta acțiune este admisibilă. Excepția de inadmisibilitate ridicată de Consiliu trebuie, prin urmare, să fie respinsă și procedura trebuie continuată pentru examinarea pe fond a cauzei.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

32      Se impune a soluționa odată cu fondul cererea privind cheltuielile de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea declară și hotărăște:

1)      Respinge excepția de inadmisibilitate ridicată de Consiliu.

2)      Procedura va continua în vederea soluționării fondului.

3)      Cererea privind cheltuielile de judecată se va soluționa odată cu fondul.

Zuleeg Mancini Joliet Moitinho de Almeida Rodríguez Iglesias

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 22 mai 1990.

* Limba de procedură: franceza.