EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL ACTULUI DELEGAT
Prezentul regulament modifică anexa II la Regulamentul (UE) 2018/858 pentru a ține seama de cele mai recente evoluții tehnice și în materie de reglementare de la nivelul Uniunii și de la nivelul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU).
În acest sens, lista cerințelor aplicabile omologării UE de tip a întregului vehicul pentru vehiculele produse în serii nelimitate, astfel cum se prevede în partea I a anexei II la Regulamentul (UE) 2018/858, este completată pentru a include următoarele elemente:
(1)Trimiterea la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1706 privind Euro 7, în ceea ce privește vehiculele ușoare și cerințele de durabilitate a bateriilor instalate la bordul vehiculelor, autonomia vehiculelor electrice (EV) la temperatură scăzută și cerințele privind puterea sistemului vehiculului electrificat (EV) prevăzute în acesta.
(2)Trimiterea la Regulamentul de punere în aplicare (UE) C(2026) 5250 privind Euro 7 în ceea ce privește vehiculele ușoare și cerințele privind emisiile de particule la frânare stabilite în acesta.
Prezentul regulament actualizează, de asemenea, tabelul din partea II a anexei II la Regulamentul (UE) 2018/858, în care sunt enumerate regulamentele ONU și versiunile lor respective care sunt recunoscute ca fiind echivalente în scopul omologării UE de tip.
Subiectele reglementate de Regulamentul Euro 7 și de actele de reglementare ale etapei a doua de punere în aplicare a acestuia în ceea ce privește vehiculele ușoare sunt incluse în partea III a anexei II pentru a permite posibilitatea omologării vehiculelor cu destinație specială care îndeplinesc cerințele acestor regulamente.
2.CONSULTĂRI ÎNAINTEA ADOPTĂRII ACTULUI
În pregătirea prezentului act, Comisia a efectuat consultări adecvate cu părțile interesate și cu statele membre în cadrul reuniunilor Grupului de lucru pentru autovehicule care au avut loc la 3 decembrie 2025 și 25 martie 2026, în cadrul cărora proiectul s-a bucurat de un sprijin larg. Reprezentanții statelor membre au aprobat proiectul de act în cadrul reuniunii Grupului de experți al statelor membre - Autovehicule (MSEG-MV), care a avut loc la 28 aprilie 2026.
În conformitate cu normele privind o mai bună legiferare, actul delegat a fost publicat pentru o perioadă de feedback de patru săptămâni pe portalul „Exprimați-vă părerea”, între 20 martie 2026 și 17 aprilie 2026. În total, au transmis feedback 10 părți interesate. Comisia a analizat cu atenție și a luat act de toate observațiile primite.
3.ELEMENTELE JURIDICE ALE ACTULUI DELEGAT
Temeiul juridic al prezentului regulament este articolul 5 alineatul (3), articolul 41 alineatul (5) și articolul 57 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/858.
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) …/… AL COMISIEI
din 13.7.2026
de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele privind performanța de mediu și emisiile pentru durabilitatea bateriilor instalate la bordul vehiculelor, emisiile de particule la frânare, puterea sistemului vehiculului electric, autonomia vehiculelor electrice la temperatură scăzută pentru vehiculele produse în serii nelimitate și vehiculele cu destinație specială și de actualizare a listei regulamentelor ONU recunoscute ca alternative în partea II a anexei II la Regulamentul (UE) 2018/858
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE, în special articolul 5 alineatul (3), articolul 41 alineatul (5) și articolul 57 alineatul (2),
întrucât:
(1)Tabelul din partea I a anexei II la Regulamentul (UE) 2018/858 conține o listă cu acte de reglementare care stabilesc cerințele pentru omologarea UE de tip a întregului vehicul pentru vehiculele produse în serii nelimitate. Pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice, în special în ceea ce privește autonomia vehiculelor electrice în laborator și determinarea puterii, precum și măsurarea și încercarea emisiilor de particule la frânare și măsurarea și încercarea performanței minime a bateriei instalate la bordul vehiculului, precum și de evoluțiile în materie de reglementare, și anume adoptarea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1706 al Comisiei și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2025/1707 al Comisiei, este necesar să se adauge trimiteri la regulamentele relevante privind omologarea de tip a vehiculelor Euro 7.
(2)Cerințele tehnice pentru omologarea de tip privind emisiile a vehiculelor Euro 7 sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2024/1257 al Parlamentului European și al Consiliului. În plus, normele, procedurile și metodologiile de încercare referitoare la omologarea de tip privind durabilitatea bateriilor instalate la bordul vehiculelor, autonomia vehiculelor electrice (EV) la temperatură scăzută, puterea sistemului vehiculului electrificat și emisiile de particule la frânare a vehiculelor din categoriile M1 și N1 sunt prevăzute în Regulamentele ONU nr. 83, 154, 177 și 179, care au fost aprobate în conformitate cu articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și Decizia 97/836/CE a Consiliului. Prin urmare, pentru a asigura coerența cerințelor privind omologarea de tip, este necesar să se completeze lista actelor de reglementare din tabelul din partea I a anexei II la Regulamentul (UE) 2018/858 pentru a acoperi cerințele respective pentru vehiculele Euro 7.
(3)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/2161 al Comisiei în ceea ce privește cerințele tehnice aplicabile dispozitivelor de bord destinate monitorizării și înregistrării consumului de combustibil și de energie și a kilometrajului anumitor vehicule grele, precum și determinării și înregistrării sarcinii utile sau a greutății totale a acestora. Este necesar să se completeze lista actelor de reglementare din tabelul din părțile I și III ale anexei II la Regulamentul (UE) 2018/858 pentru a acoperi, de asemenea, cerințele respective pentru vehiculele grele Euro VI.
(4)Rubricile introduse în partea I din anexa II la Regulamentul (UE) 2018/858 privind performanța de mediu și emisiile se aplică vehiculelor din categoriile M1 și N1, precum și vehiculelor „Euro 7ext”. Acest lucru va asigura respectarea actelor de reglementare și a cerințelor tehnice privind încercările la temperatură scăzută pentru autonomia vehiculelor electrice (EV) în laboratoare, determinarea puterii sistemului vehiculului electrificat, durabilitatea bateriei instalate la bordul vehiculului și emisiile de particule la frânare, precum și faptul că tipurile de vehicule menționate mai sus vor obține omologarea UE de tip pentru întregul vehicul în consecință.
(5)Tabelul din partea II a anexei II la Regulamentul (UE) 2018/858 enumeră regulamentele ONU și seriile lor respective de amendamente care sunt recunoscute ca fiind echivalente în scopul omologării UE de tip. Tabelul respectiv trebuie actualizat pentru a se ține seama de evoluțiile în materie de reglementare la nivelul CEE-ONU și, prin urmare, pentru a include trimiteri la Regulamentele ONU nr. 83, 154, 177 și 179.
(6)Tabelele prevăzute în partea III apendicele 1-6 din anexa II la Regulamentul (UE) 2018/858 conțin liste cu acte de reglementare care stabilesc cerințele pentru omologarea de tip a vehiculelor cu destinație specială. Pentru a permite omologarea UE de tip pentru întregul vehicul în cazul vehiculelor cu destinație specială, este necesar să se prevadă cerințele specifice Euro 7 pentru vehiculele din categoriile M1 și N1 și vehiculele Euro7ext și să se completeze lista actelor de reglementare din tabelele respective.
(7)Prin urmare, Regulamentul (UE) 2018/858 trebuie modificat în consecință,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa II la Regulamentul (UE) 2018/858 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.
Adoptat la Bruxelles, 13.7.2026
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN