REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) …/… AL COMISIEI

din 6.10.2025

de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2019/1700 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește descrierea variabilelor colectate o dată la opt ani pentru subiectele detaliate „Organizarea activității și organizarea timpului de lucru” și „Accidente la locul de muncă și probleme de sănătate legate de locul de muncă” din domeniul forței de muncă

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1700 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 octombrie 2019 de stabilire a unui cadru comun pentru statisticile europene referitoare la persoane și gospodării, bazate pe datele la nivel individual colectate din eșantioane, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 808/2004, (CE) nr. 452/2008 și (CE) nr. 1338/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1177/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului 1 , în special articolul 7 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)În temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2019/1700, în paralel cu actul delegat care specifică numărul și titlul variabilelor, Comisia trebuie să specifice descrierea variabilelor colectate o dată la opt ani pentru seturile de date din domeniul forței de muncă referitoare la subiectele detaliate „Organizarea activității și organizarea timpului de lucru” și „Accidente la locul de muncă și probleme de sănătate legate de locul de muncă”.

(2)În conformitate cu articolul 7 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2019/1700, adoptarea descrierii variabilelor ar trebui să aibă loc cu cel puțin 12 luni înainte de începutul perioadei de colectare a datelor.

(3)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului statistic european,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Descrierea variabilelor colectate o dată la opt ani pentru seturile de date din domeniul forței de muncă cu privire la subiectele detaliate referitoare la „Organizarea activității și organizarea timpului de lucru” și „Accidente la locul de muncă și probleme de sănătate legate de locul de muncă” este cea prevăzută în anexă.

Statele membre aplică variabilele respective în 2027 în ceea ce privește subiectul detaliat referitor la „Organizarea activității și organizarea timpului de lucru” și în 2028 în ceea ce privește subiectul detaliat referitor la „Accidente la locul de muncă și probleme de sănătate legate de locul de muncă”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 6.10.2025

   Pentru Comisie

   Președinta
   Ursula VON DER LEYEN

(1)    JO L 261I, 14.10.2019, p. 1, ELI:  http://data.europa.eu/eli/reg/2019/1700/oj .

ANEXĂ

Descrierea variabilelor seturilor de date care trebuie colectate pentru subiectele detaliate „Organizarea activității și organizarea timpului de lucru” și „Accidente la locul de muncă și probleme de sănătate legate de locul de muncă” din domeniul forței de muncă este următoarea:

Subiect

Subiect detaliat

Identificatorul variabilei

Denumirea variabilei

Coduri

Etichete

Filtru

Etichete ale filtrului

Set minim de variabile

Tipul de variabilă

Condițiile de muncă, inclusiv programul de lucru și organizarea timpului de lucru

Organizarea activității și organizarea timpului de lucru

FREEHOUR

Libertatea de a lua ore libere

1

Foarte ușor

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT = 1 și VARITIME = 2,3,4, spațiu liber

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani care nu decid în totalitate cu privire la timpul de lucru

Nu se aplică

Colectată

2

Destul de ușor

3

Destul de greu

4

Foarte greu

Spațiu liber

Nu se precizează

9

Nu se aplică

FREELEAV

Libertatea de a lua concediu

1

Foarte ușor

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT = 1

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani

2

Destul de ușor

3

Destul de greu

4

Foarte greu

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

FLEXWT

Flexibilitate preconizată în ceea ce privește orele de lucru

1

Cel puțin o dată pe săptămână

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT = 1

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani

2

Mai puțin de o dată pe săptămână, dar cel puțin o dată pe lună

3

Mai puțin de o dată pe lună sau niciodată

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

AVAIFREE

Disponibilitatea de a lucra în timpul liber

1

Nu a fost contactat în cursul ultimelor 2 luni

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT = 1

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani

2

A fost contactat de câteva ori

3

A fost contactat de mai multe ori și a trebuit să acționeze înainte de următoarea zi lucrătoare

4

A fost contactat de mai multe ori, dar nu a trebuit să acționeze înainte de următoarea zi lucrătoare

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

RECHOURS

Înregistrarea prezenței sau a timpului de lucru

01

Prezența și timpul de lucru nu sunt înregistrate

15 ≤ AGE ≤ 74 și STAPRO=3

Persoane cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani care au statutul de angajat

02

Prezența este înregistrată manual de către lucrător

03

Prezența este înregistrată manual de către un supraveghetor/coleg

04

Prezența este înregistrată automat (sistem de pontaj, la conectare)

05

Prezența este înregistrată prin altă metodă

06

Timpul de lucru este înregistrat manual de către lucrător

07

Timpul de lucru este înregistrat manual de către un supraveghetor/coleg



08

Timpul de lucru este înregistrat automat (sistem de pontaj, la conectare)

09

Timpul de lucru este înregistrat prin altă metodă

Spațiu liber

Nu a precizat

99

Nu se aplică

PRESSURE

Lucrul sub presiunea timpului

1

Întotdeauna

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT=1

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani

2

Deseori

3

Uneori

4

Niciodată

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

JOBAUTON

Autonomia la locul de muncă

11

O influență mare asupra ordinii și conținutului

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT=1

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani

12

O influență mare asupra ordinii și o oarecare influență asupra conținutului

13

O influență mare asupra ordinii și o influență mică sau nicio influență asupra conținutului

21

O oarecare influență asupra ordinii și o influență mare asupra conținutului

22

O oarecare influență asupra ordinii și conținutului

23

O oarecare influență asupra ordinii și o influență mică sau nicio influență asupra conținutului

31

O influență mare asupra conținutului și o influență mică sau nicio influență asupra ordinii



32

O oarecare influență asupra conținutului și o influență mică sau nicio influență asupra ordinii

33

O influență mică sau nicio influență asupra ordinii și conținutului

Spațiu liber

Nu a precizat

99

Nu se aplică

PLACEWK

Locul de muncă principal

1

Sediul angajatorului sau sediul propriu

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT=1

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani

2

La domiciliu

3

La sediul clientului

4

Locuri care nu sunt fixe (vehicul, serviciu de livrare etc.)

5

Altele

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

COMMUTM

Timpul necesar pentru a ajunge la locul de muncă

000-240

Minute

PLACEWK ≠ 2, 9, Spațiu liber

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani al căror loc de muncă principal nu este la domiciliu

Spațiu liber

Nu a precizat

999

Nu se aplică

OTHERLOC

Lucrul în alte locații

1

Zilnic

PLACEWK = 1-5

Persoane ocupate cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani care au un loc de muncă principal, indiferent unde

2

Nu zilnic, dar cel puțin o dată pe săptămână

3

Mai puțin de o dată pe săptămână, dar cel puțin o dată pe lună

4

Mai puțin de o dată pe lună sau niciodată

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

Sănătate: starea de sănătate și dizabilitatea, accesul la asistență medicală și disponibilitatea și utilizarea asistenței medicale și factorii determinanți ai sănătății

Accidente la locul de muncă și probleme de sănătate legate de locul de muncă

ACCIDNUM

Numărul de accidente de muncă în ultimele 12 luni

0

Niciunul

15 ≤ AGE ≤ 74 și [EMPSTAT = 1 sau (EMPSTAT = 2 și EXISTPR = 2, 3 și YEARPR și MONTHPR nu precedă cu mai mult de 1 an săptămâna de referință)]

Persoane cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani care au în prezent statutul de angajat sau care au avut statutul de angajat în ultimele 12 luni anterioare săptămânii de referință

Nu se aplică

Colectată

1

Unul

2

Două sau mai multe

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

ACCIDTYP

Tipul de accident de muncă

1

Accident rutier

ACCIDNUM = 1, 2

Persoane care au avut cel puțin un accident de muncă în ultimele 12 luni dinainte de săptămâna de referință

2

Accident altul decât accident rutier

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

ACCIDJOB

Locul de muncă legat de accident

1

Principalul loc de muncă actual

ACCIDNUM = 1, 2

Persoane care au avut cel puțin un accident de muncă în ultimele 12 luni dinainte de săptămâna de referință

2

Locul de muncă secundar actual

3

Ultimul loc de muncă (numai pentru persoanele fără loc de muncă)

4

Alt loc de muncă prezent sau anterior

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

ACCIDBRK

Durata absenței de la locul de muncă din cauza accidentului de muncă

00

Nu a reluat munca pentru că încă nu s-a restabilit complet după acest accident, dar speră să o reia ulterior

ACCIDNUM = 1, 2

Persoane care au avut cel puțin un accident de muncă în ultimele 12 luni dinainte de săptămâna de referință

01

Se așteaptă să nu mai lucreze niciodată din cauza accidentului

02

Mai puțin de o zi sau nicio întrerupere a muncii

03

Cel puțin o zi și mai puțin de patru zile

04

Cel puțin patru zile și mai puțin de două săptămâni

05

Cel puțin două săptămâni și mai puțin de o lună

06

Cel puțin o lună și mai puțin de trei luni

07

Cel puțin trei luni și mai puțin de șase luni

08

Cel puțin șase luni și mai puțin de nouă luni

09

Între nouă și 12 luni

Spațiu liber

Nu a precizat

99

Nu se aplică

HPROBNUM

Numărul de probleme de sănătate legate de muncă în ultimele 12 luni

0

Niciuna

15 ≤ AGE ≤ 74 și [EMPSTAT = 1 sau (EMPSTAT = 2 și EXISTPR = 2, 3)]

Persoane cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani care sunt ocupate în prezent sau care au avut, în trecut, statutul de angajat

1

Una

2

Două sau mai multe

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

HPROBTYP

Tipul celei mai grave probleme de sănătate legată de muncă

00

Problemă de natură osoasă, musculară sau articulară care afectează în special gâtul, umerii, brațele sau mâinile

HPROBNUM = 1, 2

Persoane care au avut cel puțin o problemă de sănătate legată de muncă în ultimele 12 luni

01

Problemă de natură osoasă, musculară sau articulară care afectează în special șoldurile, genunchii, gambele sau laba piciorului

02

Problemă de natură osoasă, musculară sau articulară care afectează în special spatele

03

Problemă de natură respiratorie sau pulmonară

04

Problemă de natură dermatologică

05

Problemă de natură auditivă

06

Stres, depresie sau stare de anxietate

07

Durere de cap și/sau oboseală vizuală

08

Boală cardiacă, atac de cord sau alte probleme ale aparatului circulator

09

Boală infecțioasă (virus, bacterie sau alt tip de infecție)

10

Problemă a stomacului, a ficatului, a rinichilor sau a aparatului digestiv

11

Alte tipuri de probleme de sănătate

Spațiu liber

Nu a precizat

99

Nu se aplică

HPROBLIM

Problema de sănătate care limitează activitățile cotidiene

0

Nu

HPROBNUM = 1, 2

Persoane care au avut cel puțin o problemă de sănătate legată de muncă în ultimele 12 luni

1

Da, într-o oarecare măsură

2

Da, considerabil

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

HPROBJOB

Locul de muncă legat de problema de sănătate

1

Principalul loc de muncă actual

HPROBNUM = 1, 2

Persoane care au avut cel puțin o problemă de sănătate legată de muncă în ultimele 12 luni

2

Locul de muncă secundar actual

3

Ultimul loc de muncă (numai pentru persoanele fără loc de muncă)

4

Alt loc de muncă prezent sau anterior

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică

HPROBBRK

Durata absenței de la locul de muncă din cauza problemei de sănătate legate de muncă

00

Nu a reluat munca pentru că încă nu s-a restabilit complet după problema de sănătate, dar speră să o reia ulterior

HPROBNUM = 1, 2

Persoane care au avut cel puțin o problemă de sănătate legată de muncă în ultimele 12 luni

01

Se așteaptă să nu mai lucreze niciodată din cauza acestei probleme de sănătate

02

Mai puțin de o zi sau nicio întrerupere a muncii

03

Cel puțin o zi și mai puțin de patru zile

04

Cel puțin patru zile și mai puțin de două săptămâni

05

Cel puțin două săptămâni și mai puțin de o lună

06

Cel puțin o lună și mai puțin de trei luni

07

Cel puțin trei luni și mai puțin de șase luni

08

Cel puțin șase luni și mai puțin de nouă luni

09

Între nouă și 12 luni

Spațiu liber

Nu a precizat

99

Nu se aplică

PHYSRISK

Expunerea la factori de risc pentru sănătatea fizică

01

Da, în special pozițiile obositoare sau dureroase

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT = 1

Persoane cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani care sunt, în prezent, ocupate

02

Da, în special mișcările repetitive ale mâinii sau brațului

03

Da, în special manipularea de încărcături grele

04

Da, în special zgomotul

05

Da, în special vibrațiile puternice

06

Da, în special substanțele chimice, praful, vaporii, fumul sau gazele

07

Da, în special activitățile care implică o puternică concentrare vizuală

08

Da, în special alunecările, împiedicările și căderile

09

Da, în special utilizarea de mașini sau unelte manuale (cu excepția vehiculelor)

10

Da, în special utilizarea de vehicule (în cursul unei activități profesionale, cu excepția drumului spre și de la locul de muncă)

11

Da, în special un alt factor de risc semnificativ pentru sănătatea fizică

00

Niciun factor de risc semnificativ pentru sănătatea fizică

Spațiu liber

Nu a precizat

99

Nu se aplică

MENTRISK

Expunerea la factori de risc pentru bunăstarea mintală

1

Da, în special presiunea termenelor sau supraîncărcarea activității

15 ≤ AGE ≤ 74 și EMPSTAT = 1

Persoane cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani care sunt, în prezent, ocupate

2

Da, în special violența sau amenințarea cu violența

3

Da, în special hărțuirea sau comportamentul agresiv



4

Da, în special comunicarea sau cooperarea deficitară în cadrul organizației

5

Da, în special lucrul cu clienți, pacienți, elevi dificili etc.

6

Da, în principal din cauza nesiguranței locului de muncă

7

Da, în special lipsa de autonomie sau lipsa de influență asupra ritmului de lucru sau asupra proceselor de lucru

8

Da, în special un alt factor de risc semnificativ pentru bunăstarea mintală

0

Niciun factor de risc semnificativ pentru bunăstarea mintală

Spațiu liber

Nu a precizat

9

Nu se aplică