REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) …/… AL COMISIEI

din 8.10.2024

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1193 în ceea ce privește unele măsuri privind apa susceptibilă de a fi infectată cu Ralstonia solanacearum (Smith 1896) Yabuuchi et al. 1996 emend. Safni et al. 2014, măsuri care urmează să fie luate de operatorii profesioniști, și modelul prin care se raportează rezultatele anchetei

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului 1 , în special articolul 28 alineatul (1) literele (a)-(h),

întrucât:

(1)Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1193 al Comisiei 2 stabilește măsuri de eradicare și prevenire a răspândirii Ralstonia solanacearum (Smith 1896) Yabuuchi et al. 1996 emend. Safni et al. 2014 („organismul dăunător specificat”) pe teritoriul Uniunii.

(2)Pe lângă apa confirmată ca fiind infectată, este necesar ca măsurile privind depistarea și eradicarea organismului dăunător specificat să acopere și apa susceptibilă de fi infectată cu organismul dăunător specificat.

(3)Scopul este de a se asigura că apa susceptibilă de a fi infectată cu organismul dăunător specificat face, de asemenea, obiectul dispozițiilor respective în ceea ce privește confirmarea prezenței organismului dăunător, elementele care permit desemnarea unor elemente ca fiind probabil infectate cu acesta, precum și măsurile de eradicare și, prin urmare, de a asigura o protecție mai mare a teritoriului Uniunii decât protecția acordată în prezent împotriva riscului prezentat de organismul dăunător specificat.

(4)În plus, elementele care trebuie luate în considerare la determinarea posibilei răspândiri a organismului dăunător specificat ar trebui să includă și apa susceptibilă de a fi infectată.

(5)În cadrul zonei delimitate, pe lângă măsurile aplicabile în cazul apelor desemnate ca fiind infectate, apa susceptibilă de a fi infectată ar trebui, de asemenea, să facă obiectul măsurilor respective.

(6)În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1193, autoritatea competentă se asigură că plantele specificate infectate sunt distruse sau sunt eliminate în alt mod, în conformitate cu punctul 1 din anexa V, cu condiția să se stabilească faptul că nu există niciun risc identificabil de răspândire a organismului dăunător specificat.

(7)Întrucât autoritățile competente nu pot avea acces cu ușurință la toate locațiile respective, măsurile respective pot fi puse în aplicare într-un mod mai practic și mai eficace de către operatorii profesioniști decât de către autoritățile competente. Din acest motiv, operatorii profesioniști ar trebui să aplice măsurile respective sub supravegherea oficială a autorităților competente.

(8)Anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1193 stabilește un model pentru prezentarea rezultatelor anchetelor, în ceea ce privește organismul dăunător specificat, pentru recoltele de cartofi și tomate din anul calendaristic precedent. Modelul respectiv ar trebui îmbunătățit în ceea ce privește utilizarea practică și eficacitatea, deoarece datele de raportare privind prelevarea de probe din tuberculi certificați destinați plantării, tuberculi destinați plantării, alții decât tuberculii certificați, tuberculi, alții decât cei destinați plantării, și cartofi de consum și de prelucrare nu furnizează informații importante în scopul anchetei.

(9)Ordinea anumitor coloane din model ar trebui modificată, pe baza cronologiei acțiunilor respective. În special, coloana privind inspecțiile vizuale ale culturilor în creștere și ale tuberculilor din depozite ar trebui să preceadă coloanele referitoare la rezultatele de laborator obținute din probele prelevate în timpul acestor inspecții vizuale.

(10)În plus, este necesar să se clarifice dacă datele privind testele de laborator provin din prelevarea de probe din tuberculi aflați în depozite sau din tuberculi în cursul inspecției vizuale a culturilor în creștere.

(11)În plus, este necesar să se adauge coloane referitoare la testarea în laborator a apei pentru a îmbunătăți acuratețea rezultatelor raportării.

(12)Numărul inspecțiilor vizuale pozitive poate fi înregistrat numai după obținerea rezultatelor testelor de laborator. Prin urmare, pentru a obține o prezentare mai clară și mai coerentă a rezultatelor, coloana respectivă ar trebui transferată în secțiunile privind testele de laborator.

(13)În cursul inspecțiilor vizuale, sunt prelevate probe simptomatice și asimptomatice. Infecțiile latente sunt depistate în probele asimptomatice. Datorită importanței infecțiilor latente pentru înțelegerea unei posibile răspândiri a bolii și pentru măsurile care trebuie luate în scopul evitării unei astfel de răspândiri, este necesar ca rezultatele analizării probelor simptomatice și a celor asimptomatice să fie diferențiate în model.

(14)Experiența a demonstrat că datele de raportare privind perioada de prelevare de probe din tuberculi pentru testele de laborator nu oferă informații importante în scopul anchetei.

(15)La punctul 4 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1193 sunt prevăzute cerințe referitoare la dimensiunea probei. În consecință, datele solicitate în model cu privire la dimensiunea loturilor, exprimată în tone sau în hectare, nu furnizează informații importante în scopul anchetei.

(16)În plus, este necesar să se clarifice în prima propoziție din anexa II că modelul trebuie să prezinte rezultatele anchetelor privind cultura de cartofi din cursul anului anterior anului de raportare.

(17)Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1193 trebuie modificat în consecință.

(18)Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1
Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1193

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1193 se modifică după cum urmează:

(1)    La articolul 5 alineatul (4) al doilea paragraf, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b) apele de suprafață susceptibile de a fi infectate, ținând cont de elementele enumerate la punctul 2 litera (b) subpunctele (ii) și (iii) din anexa IV.”;

(2)    La articolul 6 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Plantele specificate desemnate ca fiind infectate cu organismul dăunător specificat în temeiul articolului 5 alineatul (2) litera (d) punctul (i) nu se plantează. Operatorii profesioniști se asigură că, în timpul producției sau circulației plantelor specificate și sub supravegherea oficială a autorității competente, plantele specificate infectate sunt distruse sau sunt eliminate în alt mod, în conformitate cu punctul 1 din anexa V, cu condiția să se stabilească faptul că nu există niciun risc identificabil de răspândire a organismului dăunător specificat.”;

(3)    Anexa II se înlocuiește cu textul care figurează în anexa la prezentul regulament.

(4)    Anexa IV se modifică după cum urmează:

(a)    punctul 1 se modifică după cum urmează:

(i)    teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„Elementele care trebuie luate în considerare pentru desemnarea unui element ca fiind probabil infectat cu organismul dăunător specificat în temeiul articolului 5 alineatul (2) litera (b) punctul (ii) sunt următoarele:”;

(ii)    literele (i) și (j) se înlocuiesc cu următorul text:

„(i)    locul sau locurile de producție a plantelor specificate care utilizează pentru irigare sau stropire apă care a fost desemnată ca fiind infectată în temeiul articolului 5 alineatul (4) al treilea paragraf litera (a) sau susceptibilă de fi infectată în temeiul articolului 5 alineatul (4) al treilea paragraf litera (b);

(j)    plante specificate produse în situri de producție inundate cu ape de suprafață confirmate ca fiind infectate sau susceptibile de fi infectate.”;

(b)    la punctul 2, litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)    în cazurile în care apele de suprafață au fost desemnate ca fiind infectate în temeiul articolului 5 alineatul (4) al treilea paragraf litera (a) sau susceptibile de fi infectate în temeiul articolului 5 alineatul (4) al treilea paragraf litera (b):

(i)    locul sau locurile de producție care produc plante specificate adiacente apelor de suprafață desemnate ca fiind infectate sau susceptibile de fi infectate sau în pericol de a fi inundate de aceste ape;

(ii)    orice bazin de irigații discret, care are legătură cu apele de suprafață desemnate ca fiind infectate sau susceptibile de fi infectate;

(iii)    întinderile de apă conectate cu apele de suprafață desemnate ca fiind infectate sau susceptibile de fi infectate, ținând cont de:

— direcția și nivelul debitului apei desemnate ca fiind infectată sau susceptibilă de fi infectată;

— prezența plantelor-gazdă solanacee sălbatice.”;

(5)    În anexa V, punctul 4.2 paragraful (2) se modifică după cum urmează:

(a)    litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)    în cazurile în care apele de suprafață au fost desemnate ca fiind infectate în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf litera (a) sau susceptibile de fi infectate în conformitate cu articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf litera (b), sau incluse printre elementele care trebuie avute în vedere pentru a determina răspândirea posibilă a organismului dăunător specificat, în conformitate cu punctul 2 din anexa IV:

(i)    efectuează ancheta anuală la momentul potrivit, inclusiv prelevarea de probe din apele de suprafață și, după caz, din plante-gazdă solanacee sălbatice din sursele relevante și se asigură că probele sunt supuse testelor menționate în anexa I;

(ii)    introduc controale oficiale privind programele de irigare și stropire, inclusiv interzicerea utilizării apei desemnate ca fiind infectată și a apei susceptibile de a fi infectată pentru irigarea și stropirea plantelor specificate și, după caz, a altor plante-gazdă solanacee cultivate, pentru a preveni răspândirea organismului dăunător specificat;

(iii)    în cazurile în care efluenții de deșeuri lichide sunt infectați, introduc controale oficiale asupra eliminării deșeurilor solide sau lichide din întreprinderile de prelucrare industrială sau de ambalare care manipulează plante specificate din locurile de producție;”;

(b)    se adaugă litera (c) cu următorul text:

„(c)    în cazurile menționate la litera (b) teza introductivă, se aplică următoarele derogări:

(i) prin derogare de la litera (b) punctul (i), statele membre pot decide să nu efectueze anchete anuale privind apele de suprafață care au fost desemnate ca fiind infectate sau susceptibile de a fi infectate, atât timp cât nu există niciun indiciu de modificare a statutului privind organismele dăunătoare în zona demarcată;

(ii) prin derogare de la litera (b) subpunctul (ii), utilizarea apei supuse interdicției respective poate fi autorizată în sere, sub control oficial, pentru irigarea sau stropirea răsadurilor de tomate și a altor plante-gazdă destinate consumului final și prelucrării, cu condiția ca apa să fie dezinfectată prin metode corespunzătoare sau să fie declarată indemnă de organismul dăunător în urma prelevării intensive de probe și testării.”.

Articolul 2
Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8.10.2024

   Pentru Comisie

   Președinta
   Ursula VON DER LEYEN

(1)    JO L 317, 23.11.2016, p. 4, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2016/2031/oj
(2)    Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/1193 al Comisiei din 11 iulie 2022 de stabilire a unor măsuri de eradicare și prevenire a răspândirii Ralstonia solanacearum (Smith 1896) Yabuuchi et al. 1996 emend. Safni et al. 2014 (JO L 185, 12.7.2022, p. 27, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2022/1193/oj

RO

ANEXĂ

„ANEXA II

Model de anchetă menționată la articolul 3 alineatul (3)

Model pentru prezentarea rezultatelor anchetelor privind putregaiul brun al cartofului efectuate în cursul anului calendaristic anterior anului de raportare

Statul membru

Categorie

Suprafață de cultură (ha)

Inspecții vizuale ale culturilor în creștere

Inspecții vizuale ale loturilor de tuberculi aflate în depozit (a)

Suprafața inspectată vizual (ha)

Numărul inspecțiilor vizuale (c)

Numărul inspecțiilor vizuale în cadrul cărora s-au observat simptome (d)

Numărul de probe simptomatice prelevate (e)

Numărul de probe asimptomatice prelevate (e)

Numărul inspecțiilor vizuale (c)

Numărul inspecțiilor vizuale în cadrul cărora s-au observat simptome (f)

Numărul de probe simptomatice prelevate (e)

Numărul de probe asimptomatice prelevate (e)

Tuberculi de cartofi destinați plantării (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tuberculi de cartofi destinați plantării în locul de producție

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tuberculi de cartofi, alții decât cei destinați plantării

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tomate destinate replantării

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte gazde (a se preciza specia)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Apă pentru irigații

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ape uzate

Statul membru

Categorie

Teste de laborator legate de inspecțiile vizuale ale culturilor în creștere

Teste de laborator legate de inspecțiile loturilor de tuberculi

Teste de laborator privind apa

Numărul (numerele) de notificare al focarelor notificate, după caz, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1715

Informații suplimentare

Numărul de probe simptomatice testate pozitiv

Numărul de probe asimptomatice testate pozitiv

Numărul inspecțiilor vizuale pozitive

(g)

Numărul de probe simptomatice testate pozitiv

Numărul de probe asimptomatice testate pozitiv

Numărul de loturi pozitive

Numărul de probe testate

Numărul de probe pozitive

 

Tuberculi de cartofi destinați plantării (b)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tuberculi de cartofi destinați plantării în locul de producție

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tuberculi de cartofi, alții decât cei destinați plantării

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tomate destinate replantării

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte gazde (a se preciza specia)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Apă pentru irigații

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ape uzate

(a) A se completa numai cu rezultatele anchetelor efectuate pe plante specificate și pe alte gazde, cultivate și recoltate în țara dumneavoastră.

(b) Cu excepția tuberculilor de cartofi destinați plantării în locul de producție.

(c) Inclusiv numărul de inspecții vizuale multiple efectuate pe același câmp sau pe același lot, după caz.

(d) Au fost depistate simptome în tuberculii tăiați sau în plantele tăiate și au fost prelevate probe pentru a fi testate în laborator.

(e) Prepararea probei este descrisă în anexa I punctul 4.

(f) Au fost depistate simptome în tuberculii tăiați și au fost prelevate probe pentru a fi testate în laborator.

(g) Numărul total de inspecții vizuale pentru care au existat probe testate pozitiv pentru depistarea prezenței R. solanacearum.”