CERERE DE CONTRIBUȚII

PENTRU O INIȚIATIVĂ (fără o evaluare a impactului)

Titlul inițiativei

Agricultură – strategie pentru reînnoirea generațiilor

DG coordonatoare – unitatea responsabilă

Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală

Tipul de inițiativă probabil

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor

Calendar orientativ

T3 2025

Informații suplimentare

Tinerii din agricultură și zonele rurale – Comisia Europeană

Prezentul document are scop pur informativ și nu este o antepronunțare a deciziei finale a Comisiei cu privire la continuarea acestei inițiative sau cu privire la conținutul final al acesteia. Toate elementele inițiativei descrise în prezentul document, inclusiv calendarul inițiativei, pot suferi modificări.

A. Contextul politic, definirea problemei și analiza subsidiarității

Contextul politic

Reînnoirea generațiilor în agricultură este o prioritate-cheie pentru UE, reflectată în politica agricolă comună (PAC) pentru perioada 2023-2027, care impune statelor membre să aloce cel puțin echivalentul a 3 % din plățile directe pentru măsuri de sprijinire a tinerilor fermieri. Cu toate acestea, întrucât PAC nu poate aborda pe deplin barierele precum accesul la terenuri, capital, cunoaștere, inovare și servicii rurale, este necesară o abordare strategică mai amplă.

Președinta von der Leyen a recunoscut această problemă și a inclus sprijinul pentru tinerii fermieri în  orientările politice pentru Comisia Europeană în perioada 2024-2029 și l-a însărcinat pe comisarul Hansen să dezvolte o nouă strategie pentru reînnoirea generațiilor în agricultură.  Relevanța reînnoirii generațiilor ca aspect a fost, de asemenea, evidențiată în Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE. Angajamentul Comisiei de a prezenta strategia în 2025 este confirmat în Viziunea pentru agricultură și sectorul alimentar. Strategia urmărește să consolideze fermele familiale și să îmbunătățească accesul la capital, statele membre și părțile interesate jucând un rol esențial în asigurarea succesului acesteia.

 

Problema pe care urmărește să o trateze inițiativa

Sectorul agricol european se confruntă cu o provocare demografică, având în vedere îmbătrânirea forței de muncă și scăderea numărului de tineri fermieri și manageri. În 2020, vârsta medie a fermierilor din UE era de 57 de ani; doar 12 % erau sub 40 de ani și doar 2,5 % dintre acești tineri fermieri erau femei. Acest dezechilibru amenință sustenabilitatea pe termen lung a agriculturii, a securității alimentare și a economiilor rurale. În timp ce unele state membre au rezultate destul de bune, altele se străduiesc să atragă noi generații către agricultură. Fără acțiune, agricultura ca ocupație viabilă se află în pericol, ceea ce duce la abandonarea terenurilor, la riscuri de producție și la depopulare rurală.

Există mai multe bariere pentru tinerii fermieri:

·accesul la terenuri: prețurile ridicate și disponibilitatea redusă limitează oportunitățile pentru noii fermieri și îngreunează achiziționarea de terenuri de către tinerii fermieri;

·accesul la credite: tinerii fermieri se confruntă cu provocări în ceea ce privește asigurarea finanțării din cauza costurilor ridicate ale îndatorării, a lipsei activelor și a riscurilor percepute asociate investițiilor agricole;

·accesul la cunoaștere și inovare: volatilitatea pieței, riscurile climatice și costurile ridicate ale investițiilor inițiale creează incertitudine cu privire la profitabilitate și descurajează persoanele intrate nou pe piață să adopte practici și tehnologii inovatoare;

·accesul la serviciile generale: disponibilitatea mai redusă a serviciilor esențiale în zonele rurale, inclusiv a asistenței medicale, a educației și a infrastructurii digitale, reduce atractivitatea unei cariere în agricultură pentru tineri.

Deși PAC a contribuit la reînnoirea generațiilor și rămâne esențială pentru urmărirea acestui obiectiv, este necesară o abordare cuprinzătoare, care să implice toți actorii relevanți, pentru a aborda aceste provocări. Fără eforturi coordonate, există riscul ca în UE să scadă și mai mult numărul tinerilor fermieri, ceea ce duce la:

·îmbătrânirea forței de muncă;

·mai multe închideri ale fermelor, care afectează producția de alimente, ocuparea forței de muncă în mediul rural și economia;

·rate mai scăzute de adoptare a tehnologiei și practici durabile, ceea ce duce la stagnare;

·declinul zonelor rurale, exacerbând depopularea.

Având în vedere aceste riscuri, o abordare strategică a UE este esențială pentru a se asigura faptul că agricultura rămâne viabilă și atractivă pentru generațiile viitoare.

Temeiul pentru acțiunea UE (temeiul juridic și analiza subsidiarității)

Temei juridic

Comisia propune prezenta comunicare pe baza dreptului său de inițiativă consacrat la articolul 17 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Temeiul juridic pentru inițiativele specifice din cadrul strategiei va fi stabilit în etapa de punere în aplicare.

Necesitatea practică a unei acțiuni la nivelul UE

Este necesară o strategie la nivelul UE deoarece provocări precum îmbătrânirea forței de muncă și scăderea numărului de tineri fermieri nu pot fi abordate de o singură politică a UE sau de fiecare stat membru în parte. Aspecte precum abandonarea terenurilor și riscurile la adresa securității alimentare au implicații transfrontaliere și afectează mai multe țări. Barierele la intrare, cum ar fi problemele legate de accesul la terenuri și la finanțare, sunt comune în întreaga UE și necesită o acțiune coordonată. O strategie la nivelul UE poate încuraja colaborarea între statele membre și schimbul de bune practici și de soluții inovatoare. Acesta oferă, de asemenea, o bază pentru sprijin suplimentar prin intermediul politicilor și al finanțării UE. Prin abordarea acestor aspecte la nivelul UE, strategia urmărește să creeze un sector agricol mai dinamic, mai rezilient și mai durabil.

B. Ce urmărește să realizeze inițiativa și în ce mod

Eliminarea barierelor din calea reînnoirii generațiilor este o parte esențială a creșterii atractivității sectorului agricol. Accesul la terenuri, investițiile și competențele sunt deosebit de importante. Stimularea unei veritabile reînnoiri a generațiilor necesită o abordare la nivelul întregii societăți și o combinație de politici între diferite domenii și responsabilități, multe dintre acestea fiind la nivel național și regional.

Această strategie va oferi recomandări pentru răspunsul politic și măsurile necesare, atât la nivelul UE, cât și la nivel național/regional, de exemplu inițiative în cadrul programului Erasmus +, instrumente financiare, locuințe, sănătate mintală, sisteme de pensii și planificare succesorală, dezvoltare rurală, politică energetică, mobilitate și turism, digitalizare etc.

Aceste măsuri vor contribui la reînnoirea generațiilor în agricultură, asigurând sustenabilitatea pe termen lung a sectorului și promovând o comunitate agricolă mai dinamică și mai rezilientă în întreaga UE.

Efecte probabile

Se preconizează că strategia va avea un impact pozitiv pe plan economic, social și al mediului. Din punct de vedere social, scopul său este de a îmbunătăți egalitatea, în special pentru femei și tineri, și de a reduce depopularea zonelor rurale. Din punctul de vedere al mediului, aceasta va încuraja adoptarea unor practici agricole durabile. Ea va sprijini tinerii fermieri, va stimula economiile rurale, va contribui la securitatea alimentară și la crearea de locuri de muncă. Zonele rurale ale Europei ar trebui să beneficieze cel mai mult de pe urma inițiativei, în timp ce UE ar trebui să înregistreze progrese pe termen lung în ceea ce privește securitatea alimentară și durabilitatea. Strategia va contribui la contribuția UE la unele dintre obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) ale Organizației Națiunilor Unite: ODD1 (Fără sărăcie), ODD 2 (Fără foamete), ODD 8 (Muncă decentă), și ODD 13 (Politici climatice).

Monitorizare

Strategia va consta în măsuri politice și financiare. Propunerea pentru noua PAC post-2027 va fi monitorizată îndeaproape prin măsuri și indicatori deja disponibili în cadrul actual de monitorizare și evaluare a performanței PAC. Comisia va prezenta Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Regiunilor un raport privind punerea în aplicare și progresul strategiei.

C. O mai bună legiferare

Evaluarea impactului

Având în vedere caracterul nelegislativ al inițiativei Comisiei (comunicare a Comisiei), strategia nu este însoțită de o evaluare a impactului. Cu toate acestea, orice propunere legislativă care rezultă din această strategie va face obiectul unei (unor) evaluări a impactului, în conformitate cu orientările privind o mai bună legiferare.

Strategia de consultare

Comisia a lansat procesul de consultare a principalelor părți interesate în decembrie 2024. Aceste consultări țintite se află în curs de desfășurare și includ reprezentanți ai tinerilor fermieri, tineri din mediul rural și experți din statele membre (în ceea ce priveșteComitetul european pentru agricultură și alimentație), grupurile de dialog civil în domeniul agriculturii., și Dialogul în materie de politici pentru tineret. Nu este planificată nicio altă consultare publică. În schimb, prezentul document privind cererea de contribuții, disponibil timp de patru săptămâni și în 24 de limbi ale UE pe portalul „Exprimați-vă părerea”, va colecta feedback de la toate părțile interesate, inclusiv de la publicul larg. Feedbackul primit va fi rezumat și analizat în cadrul strategiei. Respondenții sunt invitați să reflecteze și să contribuie la: (i) aspectele prioritare ale strategiei (accesul la terenuri, credite, cunoștințe și servicii generale), (ii) dacă actuala PAC și politicile UE abordează în mod adecvat aceste aspecte, (iii) prioritățile suplimentare ale strategiei.