![]() |
Jurnalul Ofícial |
RO Seria L |
2024/2070 |
29.7.2024 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2024/2070 AL CONSILIULUI
din 26 iulie 2024
privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1509 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1509 al Consiliului din 30 august 2017 privind măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 329/2007 (1), în special articolul 47 alineatul (5),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
(1) |
La 30 august 2017, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2017/1509. |
(2) |
La 7 martie și la 15 aprilie 2024, Comitetul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) constituit în temeiul Rezoluției CSONU 1718 (2006) a actualizat informațiile referitoare la două entități cărora li se aplică măsuri restrictive. |
(3) |
Prin urmare, Regulamentul (UE) 2017/1509 ar trebui să fie modificat în consecință, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Anexa XIII la Regulamentul (UE) 2017/1509 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 26 iulie 2024.
Pentru Consiliu
Președintele
BÓKA J.
ANEXĂ
În anexa XIII la Regulamentul (UE) 2017/1509, în secțiunea „(b) Persoane juridice, entități și organisme”, rubricile 29 și 54 se înlocuiesc cu următorul text:
|
Denumire |
Pseudonimul |
Locul de desfășurare a activității |
Data desemnării de către ONU |
Alte informații |
„29. |
National Aerospace Technology Administration (Administrația Națională pentru Tehnologie Aerospațială) (NATA) |
Cunoscută anterior sub denumirea: National Aerospace Development Administration (Administrația Națională pentru Dezvoltare Aerospațială); cunoscută anterior sub denumirea: NADA |
RPDC |
2.3.2016 |
NATA este implicată în dezvoltarea științei și tehnologiei spațiale în RPDC, inclusiv în lansări de sateliți și rachete cu rază lungă de acțiune. |
54. |
Ministry of National Defence (Ministerul Apărării Naționale) |
Ministry of National Defense (Ministerul Apărării Naționale); Ministry of Defence (Ministerul Apărării); Ministry of Defense (Ministerul Apărării); cunoscut anterior sub denumirea: Ministry of the People's Armed Forces (Ministerul Forțelor Armate Populare) (MPAF) |
Phenian, RPDC |
22.12.2017 |
Ministerul Apărării Naționale gestionează nevoile administrative și logistice ale Armatei Populare Coreene.” |
ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2024/2070/oj
ISSN 1977-0782 (electronic edition)