ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 343

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 64
28 septembrie 2021


Cuprins

 

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul delegat (UE) 2021/1722 al Comisiei din 18 iunie 2021 de completare a Directivei (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează cadrul pentru cooperarea și schimbul de informații dintre autoritățile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă în contextul supravegherii instituțiilor de plată și a instituțiilor emitente de monedă electronică ce furnizează servicii de plată la nivel transfrontalier ( 1 )

1

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE.

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

28.9.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 343/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2021/1722 AL COMISIEI

din 18 iunie 2021

de completare a Directivei (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează cadrul pentru cooperarea și schimbul de informații dintre autoritățile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă în contextul supravegherii instituțiilor de plată și a instituțiilor emitente de monedă electronică ce furnizează servicii de plată la nivel transfrontalier

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 și de abrogare a Directivei 2007/64/CE (1), în special articolul 29 alineatul (7),

întrucât:

(1)

În conformitate cu titlul II din Directiva (UE) 2015/2366, cadrul pentru cooperarea și schimbul de informații dintre autoritățile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă este menit să consolideze cooperarea dintre autoritățile competente și să asigure supravegherea coerentă și eficientă a instituțiilor de plată care furnizează servicii de plată în alte state membre, prin specificarea metodei, a mijloacelor și a detaliilor cooperării, inclusiv a sferei și a tratamentului informațiilor care urmează să facă obiectul schimbului.

(2)

Pentru a facilita comunicarea și schimbul de informații cu autoritățile competente din alte state membre, autoritățile competente ar trebui să desemneze puncte unice de contact. Acestea ar trebui să notifice punctele de contact respective Autorității Bancare Europene (ABE) și autorităților competente din alte state membre, astfel încât autoritățile din alte state membre să știe cui ar trebui să adreseze cererile și notificările lor. Autoritățile competente ar trebui să indice, de asemenea, limbile în care pot primi corespondența de la autoritățile competente din alte state membre.

(3)

Ar trebui introduse și puse la dispoziția autorităților competente formulare standardizate pentru a facilita comunicarea între acestea atunci când își solicită și își notifică informații una alteia, astfel încât să se asigure o cooperare coerentă și eficientă. Aceste formulare standard ar trebui să fie suficient de flexibile pentru a le permite autorităților competente să introducă, la cerere sau din proprie inițiativă, explicațiile și informațiile relevante pe care le consideră esențiale. Este de dorit să se introducă termene-limită pentru a se evita întârzierile nejustificate în ceea ce privește solicitarea, schimbul și notificarea informațiilor între autoritățile competente.

(4)

În cazul în care autoritățile competente ale statelor membre gazdă le solicită instituțiilor de plată situate pe teritoriul lor să le prezinte rapoarte periodice cu privire la activitățile desfășurate, autoritățile respective ar trebui să le indice instituțiilor de plată cu sediul social sau sediul central aflat într-un alt stat membru limba în care pot prezente rapoartele și, dacă sunt disponibile, mijloacele electronice prin care le pot prezenta. Mai mult decât atât, pentru a-i permite ABE să își îndeplinească mandatul de a contribui la cooperarea și convergența în materie de supraveghere, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2), și în scopul aplicării consecvente a Directivei (UE) 2015/2366, autoritățile competente ale statului membru gazdă ar trebui să informeze ABE cu privire la decizia lor de a solicita prezentarea de rapoarte periodice de către instituțiile de plată care au sucursale sau agenți pe teritoriul lor.

(5)

Conținutul și formatul rapoartelor care trebuie prezentate autorităților competente ale statului membru gazdă de către instituțiile de plată care au sucursale sau agenți pe teritoriul acestuia ar trebui să asigure comparabilitatea datelor raportate și, pe cât posibil, previzibilitatea datelor.

(6)

Pentru consolidarea cooperării, ar trebui stabilită o procedură specifică în cazul în care autoritatea competentă a statului membru de origine intenționează să efectueze o inspecție la fața locului a unui agent sau a unei sucursale a unei instituții de plată situate pe teritoriul unui alt stat membru. Autoritatea competentă a statului membru gazdă poate, de asemenea, să solicite autorității competente a statului membru de origine să efectueze o inspecție la fața locului la sediul central al unei instituții de plată situate în statul membru de origine. Autoritățile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă ar trebui să mențină un dialog permanent pentru a coordona diferitele etape ale oricărei inspecții la fața locului.

(7)

În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3), instituțiile emitente de monedă electronică, pe lângă activitatea de emitere de monedă electronică, au dreptul de a furniza servicii de plată. În plus, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din directiva respectivă, procedurile de supraveghere a instituțiilor de plată care își exercită dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii, inclusiv orice obligație de raportare periodică impusă instituțiilor de plată, se aplică mutatis mutandis instituțiilor emitente de monedă electronică. Articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2009/110/CE prevede, de asemenea, că dispozițiile privind supravegherea instituțiilor de plată care își exercită dreptul de stabilire și libertatea de a presta servicii se aplică mutatis mutandis instituțiilor emitente de monedă electronică distribuitoare de monedă electronică într-un alt stat membru prin intermediul unor persoane fizice sau juridice care acționează în numele acestora, cu excepția desemnării unor puncte centrale de contact în conformitate cu articolul 29 alineatul (4) din Directiva (UE) 2015/2366. Articolul 3 alineatul (5) din Directiva 2009/110/CE prevede că instituțiile emitente de monedă electronică nu pot emite monedă electronică prin agenți, dar li se permite să furnizeze servicii de plată prin intermediul agenților, cu respectarea condițiilor menționate la articolul 19 din Directiva (UE) 2015/2366. Cooperarea transfrontalieră dintre autoritățile competente în ceea ce privește instituțiile emitente de monedă electronică ce au sucursale, agenți sau distribuitori pe teritoriul unui stat membru gazdă ar trebui să fie facilitată în ceea ce privește conținutul și formatul rapoartelor care trebuie prezentate. Cu toate acestea, informațiile pentru monitorizarea respectării dispozițiilor de drept intern care transpun titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366 ar trebui prezentate numai de către instituțiile emitente de monedă electronică ce furnizează servicii de plată prin intermediul sucursalelor stabilite sau al agenților stabiliți în statele membre gazdă.

(8)

Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de către ABE.

(9)

ABE a organizat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament stabilește cadrul pentru cooperarea și schimbul de informații dintre autoritățile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă în conformitate cu titlul II din Directiva (UE) 2015/2366 și, în măsura în care activitatea de servicii de plată se desfășoară în temeiul dreptului de stabilire, cadrul pentru monitorizarea conformității cu dispozițiile de drept intern care transpun titlurile III și IV din directiva respectivă.

(2)   Prezentul regulament stabilește, de asemenea, mijloacele și detaliile referitoare la orice obligație de raportare periodică pe care autoritățile competente ale statelor membre gazdă o impun instituțiilor de plată care au agenți sau sucursale pe teritoriul lor cu privire la activitățile de plată desfășurate pe teritoriul lor, inclusiv frecvența acestor raportări, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) primul paragraf din Directiva (UE) 2015/2366.

(3)   Prezentul regulament se aplică, de asemenea, mutatis mutandis cadrului pentru cooperarea și schimbul de informații dintre autoritățile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă în ceea ce privește exercitarea dreptului de stabilire sau a libertății de a presta servicii de către instituțiile emitente de monedă electronică în conformitate cu articolul 111 din Directiva (UE) 2015/2366, inclusiv mijloacele și detaliile referitoare la orice obligație de raportare periodică pe care autoritățile competente ale statelor membre gazdă o impun instituțiilor emitente de monedă electronică ce au agenți, sucursale sau distribuitori pe teritoriul lor cu privire la activitățile de plată și de emitere de monedă electronică desfășurate pe teritoriul lor, inclusiv frecvența acestor raportări, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) primul paragraf din Directiva (UE) 2015/2366.

Articolul 2

Puncte unice de contact

(1)   Autoritățile competente desemnează un punct unic de contact pentru primirea și transmiterea cererilor de cooperare și de schimb de informații, în conformitate cu articolul 4. Punctul unic de contact trebuie să fie o cutie poștală funcțională creată special în acest scop.

(2)   Fiecare autoritate competentă pune la dispoziția celorlalte autorități competente și a Autorității Bancare Europene (ABE) informații privind punctele unice de contact menționate la alineatul (1).

(3)   Pe baza informațiilor primite de autoritățile competente, ABE ține o listă a punctelor unice de contact menționate la alineatul (1) și pune această listă la dispoziția autorităților competente.

(4)   Autoritățile competente comunică ABE actualizările informațiilor referitoare la punctele unice de contact menționate la alineatul (1) și sunt singurele responsabile de validitatea informațiilor transmise ABE.

Articolul 3

Cerințe generale

(1)   Cererile de informații și răspunsurile comunicate între autoritățile competente în conformitate cu prezentul regulament se transmit în scris într-o limbă utilizată în mod obișnuit în domeniul finanțelor sau în orice limbă a Uniunii acceptată de autoritățile competente ale statului membru de origine și de cele ale statului membru gazdă.

Cererile și răspunsurile respective se transmit în mod securizat prin mijloace electronice, în măsura în care aceste mijloace sunt acceptate de autoritățile competente ale statului membru de origine și de cele ale statului membru gazdă.

(2)   În cazul în care autoritatea solicitantă are motive obiective care justifică urgența cererii, autoritatea solicitantă poate prezenta cererea prin alte mijloace decât cele menționate la alineatul (1), inclusiv verbal. Orice cerere de cooperare sau de schimb de informații prezentată verbal trebuie confirmată ulterior în scris, în conformitate cu alineatul (1), cu excepția cazului în care autoritățile competente în cauză convin altfel.

(3)   Fiecare autoritate competentă îi comunică ABE limbile acceptate în conformitate cu alineatul (1). ABE include aceste informații, pentru fiecare autoritate competentă, în lista punctelor unice de contact menționată la articolul 2 alineatul (2).

Articolul 4

Transmiterea cererilor de cooperare sau de schimb de informații

Cererile de cooperare sau de schimb de informații cu o autoritate competentă a unui alt stat membru se transmit la punctul unic de contact al autorității căreia îi este adresată cererea prin completarea formularului din anexa I. Autoritatea solicitantă poate anexa la cerere orice document sau alt material considerat necesar în sprijinul cererii.

Articolul 5

Răspuns la o cerere de cooperare sau de schimb de informații

(1)   În termen de cel mult douăzeci de zile lucrătoare de la primirea unei cereri de cooperare sau de schimb de informații, autoritatea căreia îi este adresată cererea furnizează următoarele informații:

(a)

toate informațiile relevante specificate de autoritatea solicitantă;

(b)

toate informațiile esențiale, din proprie inițiativă.

Informațiile sunt furnizate utilizând formularul prevăzut în anexa II. Acesta se transmite punctului unic de contact al autorității solicitante.

(2)   Autoritatea căreia îi este adresată cererea informează autoritatea solicitantă cu privire la orice clarificare de care are nevoie în legătură cu cererea primită.

(3)   În cazul în care, din cauza complexității cererii sau a cantității de informații solicitate, autoritatea căreia îi este adresată cererea nu este în măsură să respecte termenul prevăzut la alineatul (1), aceasta informează imediat autoritatea solicitantă comunicându-i motivele justificate care impun o astfel de întârziere și precizând data estimată de răspuns.

(4)   În cazul în care, astfel cum se menționează la alineatul (3), autoritatea căreia îi este adresată cererea nu este în măsură să furnizeze toate informațiile solicitate în termenul stabilit la alineatul (1), aceasta furnizează informațiile de care dispune în termenul stabilit la alineatul menționat. În acest scop, autoritatea în cauză utilizează formularul din anexa II.

(5)   Autoritatea căreia îi este adresată cererea furnizează informațiile lipsă de îndată ce acestea devin disponibile. Autoritatea căreia îi este adresată cererea poate furniza informațiile respective în orice mod, inclusiv verbal, care permite luarea rapidă a tuturor măsurilor necesare.

(6)   În cazul în care a fost inițiată o procedură de soluționare a unui dezacord apărut între autorități competente din state membre diferite, în conformitate cu articolul 27 din Directiva (UE) 2015/2366, în legătură cu o cerere de cooperare sau de schimb de informații, alineatele (1)-(4) de la prezentul articol nu se aplică până la soluționarea procedurii prevăzute la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 6

Notificarea intenției de a efectua o inspecție la fața locului în statul membru gazdă

În cazul în care autoritatea competentă a statului membru de origine intenționează să efectueze o inspecție la fața locului a unui agent sau a unei sucursale a unei instituții de plată situate pe teritoriul unui alt stat membru, aceasta informează autoritatea competentă a statului membru gazdă prin completarea formularului din anexa III.

Articolul 7

Procedura pentru solicitarea efectuării unei inspecții la fața locului

(1)   În cazul în care autoritatea competentă a statului membru de origine intenționează să îi delege autorității competente a statului membru gazdă sarcina de a efectua o inspecție la fața locului a unui agent sau a unei sucursale a unei instituții de plată situate pe teritoriul său, aceasta îi trimite autorității competente a statului membru gazdă o cerere în care precizează motivele care stau la baza acestei cereri. Autoritatea competentă a statului membru de origine poate introduce o cerere în vederea efectuării inspecției împreună cu autoritatea competentă a statului membru gazdă.

(2)   În cazul în care, din cauza complexității cererii, autoritatea competentă a statului membru gazdă nu este în măsură să dea curs cererii, aceasta informează imediat autoritatea competentă a statului membru de origine, precizând motivele justificate care o împiedică să dea curs cererii.

(3)   Autoritățile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă mențin un dialog permanent pentru a coordona diferitele etape ale inspecției la fața locului și se pun de acord în prealabil cu privire la următoarele aspecte:

(a)

obiectul și domeniul de aplicare al inspecției;

(b)

un program de supraveghere care stabilește diferitele domenii asupra cărora se va concentra inspecția;

(c)

alocarea resurselor și a personalului;

(d)

termenele pentru finalizarea inspecției;

(e)

responsabilitatea pentru eventualele măsuri de asigurare a respectării legislației și pentru monitorizarea punerii în aplicare a unui eventual plan de atenuare a riscurilor care ar putea fi considerat necesar în urma inspecției.

(4)   Autoritatea competentă a statului membru de origine transmite cererea în conformitate cu articolul 4, iar autoritatea căreia îi este adresată cererea răspunde în conformitate cu articolul 5.

(5)   Pentru a se asigura supravegherea coerentă și eficientă a instituțiilor de plată care furnizează servicii de plată la nivel transfrontalier, autoritatea competentă a statului membru gazdă îi poate solicita autorității competente a statului membru de origine să efectueze o inspecție la fața locului la sediul central al unei instituții de plată care este situată în statul membru de origine și care furnizează servicii de plată în statul membru gazdă, precizând motivele care stau la baza acestei cereri.

(6)   Autoritatea competentă a statului membru gazdă transmite cererile introduse în temeiul alineatului (5) în conformitate cu articolul 4.

(7)   În cazul în care a fost inițiată o procedură de soluționare a unui dezacord apărut între autorități competente din state membre diferite, în conformitate cu articolul 27 din Directiva (UE) 2015/2366, în legătură cu o cerere de efectuare a unei inspecții la fața locului, alineatele (1)-(4) de la prezentul articol nu se aplică până la soluționarea procedurii prevăzute la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Articolul 8

Notificarea în cazul unei încălcări sau al unei presupuse încălcări

(1)   Atunci când iau cunoștință de orice încălcare sau încălcare presupusă săvârșită de către un agent sau de către o sucursală a unei instituții de plată sau atunci când se produce o astfel de încălcare în contextul exercitării libertății de a presta servicii, autoritățile competente ale statului membru de origine și cele ale statului membru gazdă își transmit de îndată notificări, în conformitate cu articolul 4.

(2)   Autoritatea competentă care trimite notificarea furnizează autorității competente care primește notificarea toate informațiile indispensabile în legătură cu încălcările sau presupusele încălcări menționate la alineatul (1), inclusiv:

(a)

tipul încălcării;

(b)

orice acțiune întreprinsă de autoritatea competentă, cum ar fi măsurile asigurătorii emise împotriva instituției de plată, sancțiunile sau retragerea autorizației.

Autoritatea competentă care trimite notificarea poate furniza autorității competente care primește notificarea orice alte informații pe care le consideră relevante pentru autoritatea competentă care primește notificarea.

(3)   Autoritatea competentă care primește notificarea poate solicita autorității competente care trimite notificarea orice alte informații pe care le consideră relevante pentru a decide cu privire la măsurile care se impun.

(4)   Autoritățile competente își transmit notificări în acest sens prin completarea formularului din anexa IV. Autoritatea care trimite notificarea poate anexa la comunicare orice document sau alt material justificativ pe care îl consideră pertinent.

(5)   În cazul în care autoritatea competentă care trimite notificarea consideră că informațiile ar trebui trimise urgent, aceasta poate informa inițial autoritatea competentă verbal, cu condiția ca informațiile să fie transmise ulterior în scris, prin mijloace electronice, cu excepția cazului în care autoritățile competente implicate convin altfel.

Articolul 9

Raportarea în scopuri informative sau statistice și în scopul monitorizării respectării dispozițiilor de drept intern care transpun titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366

(1)   În cazul în care autoritățile competente ale statelor membre gazdă le solicită instituțiilor de plată care au sediul social sau sediul central într-un alt stat membru și care au sucursale sau agenți în statul membru gazdă să le prezinte rapoarte periodice cu privire la activitățile lor, autoritățile competente în cauză trebuie să le indice instituțiilor de plată mijloacele electronice prin care pot prezenta rapoartele și limbile în care acestea pot fi prezentate.

(2)   Autoritățile competente ale statului membru gazdă informează ABE cu privire la decizia lor de a impune instituțiilor de plată care au sucursale sau agenți pe teritoriul lor obligația de a le prezenta rapoarte periodice.

Articolul 10

Informațiile și datele care trebuie raportate în scopuri informative sau statistice

(1)   În cazul în care raportarea periodică menționată la articolul 9 este necesară în scopuri informative sau statistice, rapoartele respective trebuie să includă următoarele informații:

(a)

denumirea, adresa și, în cazul în care sunt disponibile, numărul autorizației de funcționare și numărul unic de identificare al instituției de plată în statul membru de origine, în conformitate cu formularul prevăzut în anexa V;

(b)

identitatea și datele de contact ale persoanei responsabile cu prezentarea raportului;

(c)

tipul serviciilor de plată și al serviciilor de monedă electronică furnizate, după caz;

(d)

numărul punctelor de lucru considerate ca fiind o singură sucursală, astfel cum este definită la articolul 4 punctul 39 din Directiva (UE) 2015/2366, adresele acestora și numărul de angajați;

(e)

numărul agenților înregistrați în perioada de raportare și numărul total de agenți, defalcat în funcție de numărul de agenți care își desfășoară activitatea în temeiul libertății de a presta servicii și numărul de agenți care își desfășoară activitatea în temeiul dreptului de stabilire;

(f)

dacă este cazul, numărul distribuitorilor de monedă electronică înregistrați în perioada de raportare și numărul total de distribuitori, defalcat în funcție de numărul de distribuitori care își desfășoară activitatea în temeiul libertății de a presta servicii și numărul de distribuitori care își desfășoară activitatea în temeiul dreptului de stabilire;

(g)

numele și adresele celor mai mari zece agenți și ale celor mai mari zece distribuitori din statul membru gazdă, în funcție de volumul operațiunilor;

(h)

volumul total al operațiunilor efectuate de instituția de plată în perioada de raportare, defalcat în funcție de tipul de serviciu de plată, de canalul de distribuție (sucursală, online, mobil, bancomat, telefon etc.) și de statutul de agent/sucursală (trebuie specificat, de asemenea, volumul operațiunilor de intrare și de ieșire din statul membru gazdă);

(i)

valoarea totală a operațiunilor efectuate de instituția de plată în perioada de raportare, defalcată în funcție de:

(i)

tipul de servicii de plată;

(ii)

canalul de distribuție;

(iii)

agent sau sucursală;

(iv)

operațiunile de intrare și de ieșire din statul membru gazdă;

(j)

pentru instituțiile emitente de monedă electronică, valoarea monedei electronice distribuite și răscumpărate în statul membru gazdă;

(k)

numărul de conturi de plăți, inclusiv conturile în care sunt depozitate monede electronice, care au fost deschise sau accesate în statul membru gazdă în perioada de raportare, precum și numărul total de conturi de plăți gestionate sau deținute în statul membru gazdă;

(l)

numărul de instrumente de plată pe bază de card emise în statul membru gazdă în perioada de raportare, defalcat în funcție de tipul de instrument de plată pe bază de card și cu precizarea numărului de instrumente de plată pe bază de card emise în statul membru gazdă care sunt în circulație;

(m)

numărul de bancomate exploatate/gestionate de instituția de plată în statul membru gazdă, dacă este cazul, precum și retragerile de numerar din conturile de plăți și numerarul plasat în conturi de plăți prin intermediul bancomatelor respective exploatate/gestionate de instituția de plată în statul membru gazdă;

(n)

numărul de clienți (contracte-cadru) și de utilizatori ai serviciilor de plată (operațiuni de plată singulare) din statul membru gazdă înregistrați în perioada de raportare și numărul total la sfârșitul perioadei;

(o)

numărul agregat de plângeri privind drepturile și obligațiile prevăzute la titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366 și de plângeri ale clienților legate de securitate primite de la utilizatorii serviciilor de plată din statul membru gazdă în perioada de raportare;

(p)

volumul operațiunilor de plată frauduloase și valoarea brută a operațiunilor de plată frauduloase efectuate în statul membru gazdă în perioada de raportare; și

(q)

numărul de semnalări de operațiuni suspecte trimise unității de informații financiare din statul membru gazdă.

(2)   Instituțiile de plată raportează valorile în moneda statului membru gazdă și, dacă este necesar să convertească monede, aplică cursul mediu de schimb de referință al Băncii Centrale Europene pentru perioada de raportare aplicabilă.

(3)   Instituțiile de plată raportează aceste informații autorității competente din statul membru gazdă utilizând formularele din anexa V. Instituțiile de plată raportează aceste informații anual, pentru fiecare an calendaristic, în termen de două luni de la sfârșitul fiecărui an calendaristic.

Articolul 11

Informații și date suplimentare care trebuie raportate pentru monitorizarea conformității cu dispozițiile de drept intern care transpun titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366

(1)   În cazul în care autoritatea competentă a statului membru gazdă solicită rapoarte periodice pentru a monitoriza respectarea dispozițiilor de drept intern care transpun titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366, toate instituțiile de plată care furnizează servicii de plată pe teritoriul său prin intermediul sucursalelor sau al agenților în temeiul dreptului de stabilire trebuie să includă în rapoartele lor toate informațiile menționate la articolul 10, precum și următoarele informații:

(a)

numele și datele de contact ale persoanei (persoanelor) responsabile de activitatea instituției de plată și ale coordonatorului funcției de conformitate, dacă este diferit, din statul membru gazdă, după caz;

(b)

numele și datele de contact ale punctului central de contact, în conformitate cu articolul 29 alineatul (4) din Directiva (UE) 2015/2366, după caz;

(c)

numărul de plângeri primite de la utilizatorii serviciilor de plată din statul membru gazdă cu privire la drepturile și obligațiile prevăzute la titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366 și de plângeri ale clienților legate de securitate primite în perioada de raportare, defalcat în funcție de numărul de plângeri soluționate și numărul de plângeri care nu au fost soluționate, precum și în funcție de numărul de plângeri care au primit un răspuns și numărul de plângeri care nu au primit răspuns, pentru fiecare agent sau sucursală;

(d)

o scurtă descriere a procedurii urmate pentru tratarea și soluționarea plângerilor primite din partea clienților;

(e)

modificările aduse contractelor-cadru în perioada de raportare;

(f)

numărul de incidente operaționale și de securitate majore care i-au afectat pe utilizatorii serviciilor de plată din statul membru gazdă în perioada de raportare;

(g)

numărul agregat de cereri de rambursare primite de la utilizatorii serviciilor de plată în perioada de raportare pentru operațiuni de plată neautorizate sau executate incorect și, după caz, numărul agregat de cereri de rambursare primite de la utilizatorii serviciilor de plată și de la prestatorii de servicii de plată care oferă servicii de administrare cont (PSPSAC) în perioada de raportare pentru pierderile rezultate din angajarea uneia sau mai multor răspunderi menționate la articolul 5 alineatele (2) și (3) din Directiva (UE) 2015/2366, defalcat în funcție de numărul de operațiuni care au fost rambursate în contul de plăți și numărul de operațiuni care nu au fost rambursate;

(h)

valoarea totală a rambursărilor efectuate către utilizatorii serviciilor de plată în perioada de raportare, defalcată în funcție de operațiunile de plată neautorizate și cele executate incorect și, după caz, valoarea totală a rambursărilor efectuate către utilizatorii serviciilor de plată și către PSPSAC pentru pierderile rezultate din angajarea răspunderii menționate la articolul 5 alineatele (2) și (3) din Directiva (UE) 2015/2366, defalcată în funcție de operațiunile de plată neautorizate și cele executate incorect, de accesul neautorizat și cel fraudulos la informațiile privind conturile de plăți și de utilizarea neautorizată și cea frauduloasă a acestor informații;

(i)

o scurtă descriere a modelului de afaceri al instituției de plată, care să pună accentul pe modul în care sunt furnizate serviciile de plată în statul membru gazdă.

(2)   Instituțiile de plată raportează valorile în moneda statului membru gazdă și, dacă este necesar să convertească monede, aplică cursul mediu de schimb de referință al Băncii Centrale Europene pentru perioada de raportare aplicabilă.

(3)   Instituțiile de plată raportează informațiile enumerate la alineatul (1) către autoritatea competentă din statul membru gazdă în formularul prevăzut în anexa VI. Instituțiile de plată raportează aceste informații anual, pentru fiecare an calendaristic, în termen de două luni de la încheierea fiecărui an calendaristic.

Articolul 12

Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 iunie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 337, 23.12.2015, p. 35.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12).

(3)  Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE (JO L 267, 10.10.2009, p. 7).


ANEXA I

Cerere de cooperare sau de schimb de informații

Numărul de referință:

DIN PARTEA:

Data:

PENTRU:

 

 

Statul membru:

Statul membru:

 

 

Autoritatea competentă:

Autoritatea competentă:

 

 

Adresă:

Adresă:

 

 

 

 

Nume:

Nume:

 

 

Telefon:

Telefon:

 

 

E-mail:

E-mail:

 

 

Stimate domnule/Stimată doamnă [numele],

În temeiul articolului 29 din Directiva (UE) 2015/2366 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, am dori să știm punctul dumneavoastră de vedere cu privire la chestiunea (chestiunile) prezentată (prezentate) în detaliu în cele ce urmează.

V-aș fi recunoscător dacă ne-ați putea transmite un răspuns la prezenta cerere până la [a se introduce data-limită orientativă pentru transmiterea răspunsului] sau, dacă acest lucru nu este posibil, dacă ne-ați putea preciza data estimativă la care ne puteți răspunde.

Tipul de cerere

Vă rugăm să bifați căsuța (căsuțele) corespunzătoare:

Furnizare de informații

Inspecție la fața locului

Delegare a inspecției

Altele – vă rugăm să furnizați detalii în cele ce urmează

Vă rugăm să specificați principalele motive pentru care înaintați cererea:

Vă rugăm să furnizați o descriere detaliată a informațiilor pe care doriți să le obțineți:

Vă rugăm să puneți la dispoziție orice informații suplimentare care ar putea fi de interes și care ar putea ajuta autoritatea în cauză să furnizeze un răspuns rapid:

Dacă cererea este urgentă, vă rugăm să explicați de ce este urgentă și de ce termenul este scurt:

Vă rugăm să adăugați orice alte observații privind confidențialitatea datelor și modul în care preconizați să utilizați informațiile furnizate:

Cu stimă,

[semnătura]


ANEXA II

Răspuns la o cerere de cooperare sau de schimb de informații

Numărul de referință:

DIN PARTEA:

Data:

PENTRU:

 

 

Statul membru:

Statul membru:

 

 

Autoritatea competentă:

Autoritatea competentă:

 

 

Adresă:

Adresă:

 

 

 

 

Nume:

Nume:

 

 

Telefon:

Telefon:

 

 

E-mail:

E-mail:

 

 

Stimate domnule/Stimată doamnă [numele],

Găsiți în cele ce urmează informațiile pe care vi le oferim ca răspuns la cererea dumneavoastră [numărul de referință]

[Vă rugăm să furnizați toate informațiile necesare pentru a oferi un răspuns la cererea care v-a fost transmisă și pentru a facilita cooperarea sau schimbul de informații]

[În cazul în care nu ați putut furniza toate informațiile solicitate și/sau nu ați respectat termenul stabilit pentru transmiterea răspunsului, vă rugăm să explicați motivele pentru care nu ați putut face acest lucru și să precizați data estimativă la care considerați că veți putea răspunde]

[Vă rugăm să furnizați, cu maximă diligență posibilă, orice alte informații esențiale pe care le dețineți care pot fi utile pentru facilitarea în continuare a cooperării și a schimbului de informații în contextul cererii]

[Vă rugăm să furnizați orice alte observații suplimentare privind confidențialitatea datelor și modul în care preconizați să utilizați informațiile furnizate]

Cu stimă,

[semnătura]


ANEXA III

Notificarea intenției de a efectua o inspecție la fața locului în statul membru gazdă

Numărul de referință:

DIN PARTEA:

Data:

PENTRU:

 

 

Statul membru:

Statul membru:

 

 

Autoritatea competentă:

Autoritatea competentă:

 

 

Adresă:

Adresă:

 

 

 

 

Nume:

Nume:

 

 

Telefon:

Telefon:

 

 

E-mail:

E-mail:

 

 

Stimate domnule/Stimată doamnă [numele],

În temeiul articolului 29 din Directiva (UE) 2015/2366 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, intenționez să efectuez o inspecție la fața locului în țara dumneavoastră, cu privire la care găsiți informații detaliate în cele ce urmează.

Informații privind instituția de plată care urmează să fie inspectată:

Informații privind obiectul și planul inspecției la fața locului, dacă este posibil:

Datele prevăzute pentru derularea inspecției la fața locului:

Cu stimă,

[semnătura]


ANEXA IV

Notificarea unei încălcări sau a unei presupuse încălcări

Numărul de referință:

DIN PARTEA:

Data:

PENTRU:

 

 

Statul membru:

Statul membru:

 

 

Autoritatea competentă:

Autoritatea competentă:

 

 

Adresă:

Adresă:

 

 

 

 

Nume:

Nume:

 

 

Telefon:

Telefon:

 

 

E-mail:

E-mail:

 

 

Stimate domnule/Stimată doamnă [numele],

În temeiul articolului 29 din Directiva (UE) 2015/2366 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, vă furnizăm în cele ce urmează informații detaliate privind [o încălcare/o presupusă încălcare].

[Vă rugăm să furnizați toate informațiile indispensabile privind încălcarea/presupusa încălcare, inclusiv tipul de încălcare și orice acțiune întreprinsă de autoritatea dumneavoastră competentă, inclusiv orice măsuri asigurătorii sau sancțiuni]

[Vă rugăm să furnizați orice alte informații suplimentare referitoare la încălcare/presupusa încălcare care ar putea fi de interes și utile pentru autoritatea competentă notificată]

[Vă rugăm să adăugați orice alte observații privind confidențialitatea datelor și modul în care preconizați să utilizați informațiile furnizate]

Cu stimă,

[semnătura]


ANEXA V

Formular care trebuie utilizat pentru raportarea datelor în scopuri informative și statistice

Instituțiile de plată cu sediul într-un stat membru și care furnizează servicii de plată într-un alt stat membru prin intermediul agenților sau al sucursalelor sau instituțiile emitente de monedă electronică ce furnizează servicii prin intermediul agenților, al sucursalelor sau al distribuitorilor trebuie să furnizeze următoarele date atunci când autoritatea competentă gazdă le solicită acest lucru pentru a permite autorității gazdă să primească în mod regulat informații cu privire la activitățile desfășurate în țara sa.

Tabelul 1. Informații generale privind instituția de plată/instituția emitentă de monedă electronică

1)

Denumirea instituției de plată/instituției emitente de monedă electronică

 

2)

Tipul de instituție

☐ Instituție de plată

☐ Instituție emitentă de monedă electronică

3)

Sediul central al instituției de plată/instituției emitente de monedă electronică

 

4)

Numărul unic de identificare al instituției de plată/instituției emitente de monedă electronică, în formatul din statul membru de origine (după caz)

 

5)

Identificatorul entității juridice (LEI) al instituției de plată/instituției emitente de monedă electronică (dacă este disponibil)

 

6)

Numărul autorizației de funcționare din statul membru de origine a instituției de plată/instituției emitente de monedă electronică (după caz)

 

7)

Persoana de contact din cadrul instituției de plată/instituției emitente de monedă electronică (dacă sunt disponibile, vă rugăm să furnizați datele de contact ale persoanei de contact desemnate în statul membru gazdă)

Nume:

Funcție:

E-mail:

Telefon:

8)

Serviciile de plată furnizate

☐ Servicii care permit plasarea de numerar într-un cont de plăți și toate operațiunile necesare pentru gestionarea unui cont de plăți

☐ Servicii care permit retrageri de numerar dintr-un cont de plăți și toate operațiunile necesare pentru gestionarea unui cont de plăți

Executarea de operațiuni de plată, inclusiv transferuri de fonduri într-un cont de plăți deschis la prestatorul de servicii de plată al utilizatorului sau la alt prestator de servicii de plată:

Realizarea de debitări directe, inclusiv debitări directe unice ☐

Executarea de operațiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv asemănător ☐

Executarea de transferuri de credite, inclusiv de ordine de plată programate ☐

Executarea de operațiuni de plată în cazul în care fondurile sunt acoperite de o linie de credit pentru un utilizator al serviciilor de plată:

Realizarea de debitări directe, inclusiv debitări directe unice ☐

Executarea de operațiuni de plată printr-un card de plată sau un dispozitiv asemănător ☐

Executarea de transferuri de credite, inclusiv de ordine de plată programate ☐

Este inclusă acordarea de credit în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din Directiva (UE) 2015/2366? ☐ Da ☐ Nu

☐ Emitere de instrumente de plată

☐ Acceptare de operațiuni de plată

Este inclusă acordarea de credit în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din Directiva (UE) 2015/2366? ☐ Da ☐ Nu

☐ Remitere de bani

☐ Servicii de inițiere a plăților

☐ Servicii de informare cu privire la conturi

9)

Servicii furnizate în legătură cu moneda electronică (numai pentru instituțiile emitente de monedă electronică)

☐ Distribuire de monedă electronică

☐ Răscumpărare de monedă electronică

10)

Numele și adresa celor mai mari 10 agenți din statul membru gazdă, în ordinea valorii operațiunilor

Agentul 1

Agentul 2

...

Agentul 10

11)

Numele și adresa celor mai mari 10 distribuitori din statul membru gazdă, în ordinea valorii de distribuire/răscumpărare a monedei electronice

Distribuitorul 1

Distribuitorul 2

...

Distribuitorul 10


Tabelul 2. Sucursale

 

 

 

Număr

Numărul total de sucursale și adresele acestora, după caz

 

Numărul total de angajați ai sucursalelor, după caz

 


Tabelul 3. Agenți

 

 

 

 

În temeiul libertății de a presta servicii (FOS)

În temeiul dreptului de stabilire (FOE)

Numărul agenților înscriși în perioada de raportare

 

 

Numărul total de agenți la sfârșitul perioadei de raportare

 

 


Tabelul 4. Clienți/utilizatori ai serviciilor de plată

 

 

 

 

Înregistrați în perioada de raportare

La sfârșitul perioadei de raportare

Numărul de clienți (contracte-cadru)

 

 

Numărul de utilizatori ai serviciilor de plată (operațiuni de plată singulare)

 

 


Tabelul 5. Instrumente de plată pe bază de card

 

 

 

Număr de

 

Carduri de credit

Carduri de credit de tip revolving

Carduri de debit

Carduri preplătite

Altele (a se preciza)

Emise în perioada de raportare

 

 

 

 

 

Scadente la sfârșitul perioadei

 

 

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

Carduri de credit

Carduri de credit de tip revolving

Carduri de debit

Carduri preplătite

Altele (a se preciza)

Valoarea operațiunilor de plată pe bază de card executate prin

 

 

 

 

 


Tabelul 6. Conturi de plăți

 

 

 

Conturi de plăți

Deschise în perioada de raportare

 

Accesate în perioada de raportare

 

Numărul total de conturi de plăți gestionate/deținute în statul membru gazdă

 

Numărul total de conturi de plăți accesate în statul membru gazdă

 


Tabelul 7. Bancomate (ATM-uri)

 

 

 

 

Număr

Cuantum

Numărul de bancomate exploatate/gestionate de instituția de plată

 

nu e cazul

Retrageri de numerar

 

 

Numerar plasat în conturi de plăți

 

 


Tabelul 8. Plângeri

 

 

 

 

 

Agenți (FOS)

Agenți (FOE)

Sucursale

Numărul agregat de plângeri primite de la utilizatorii serviciilor de plată în perioada de raportare

 

 

 


Tabelul 9. Total operațiuni frauduloase

 

 

 

 

Volum

Valoare brută

Total operațiuni de plată frauduloase

 

 


Tabelul 10. Notificări către unitatea de informații financiare din statul membru gazdă

 

 

 

Volum

Numărul de semnalări de operațiuni suspecte trimise unității de informații financiare

 


Tabelul 11. Operațiuni de plată de intrare și de ieșire din statul membru gazdă

 

 

 

 

Volum

Valoare

 

Agenți (FOS)

Agenți (FOE)

Sucursală

TOTAL

Agenți (FOS)

Agenți (FOE)

Sucursală

TOTAL

Servicii de plată, astfel cum sunt menționate în anexa I la Directiva (UE) 2015/2366

Intrare

Ieșire

Intrare

Ieșire

Intrare

Ieșire

Intrare

Ieșire

Intrare

Ieșire

Intrare

Ieșire

Intrare

Ieșire

Intrare

Ieșire

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3a

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4a

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 (emitere de instrumente de plată)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 (acceptare de operațiuni de plată)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Tabelul 12. Țara de destinație a operațiunilor de plată de ieșire (a se indica numai țările care reprezintă > 10 % din valoarea totală)

 

 

 

 

 

Agenți (FOE)

Agenți (FOE)

Sucursală

Servicii de plată, astfel cum sunt menționate în anexa I la Directiva (UE) 2015/2366

Țara 1

Țara 2

...

Țara 1

Țara 2

...

Țara 1

Țara 2

...

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3a

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4a

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 (emitere de instrumente de plată)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 (acceptare de operațiuni de plată)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Tabelul 13. Țara de origine a operațiunilor de plată interne de intrare (a se indica numai țările care reprezintă > 10 % din valoarea totală)

 

 

 

 

 

Agenți (FOE)

Agenți (FOE)

Sucursală

Servicii de plată, astfel cum sunt menționate în anexa I la Directiva (UE) 2015/2366

Țara 1

Țara 2

...

Țara 1

Țara 2

...

Țara 1

Țara 2

...

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3a

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4a

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 (emitere de instrumente de plată)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 (acceptare de operațiuni de plată)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Tabelul 14. Operațiuni de plată defalcate pe canale de distribuție

 

 

 

 

Volum

Valoare

Servicii de plată, astfel cum sunt menționate în anexa I la Directiva (UE) 2015/2366

Prin interacțiune directă

Online

Prin dispozitive mobile

Prin ATM

Prin telefon

Altele

Prin interacțiune directă

Online

Prin dispozitive mobile

Prin ATM

Prin telefon

Altele

1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3a

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4a

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4b

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4c

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 (emitere de instrumente de plată)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

5 (acceptare de operațiuni de plată)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

6

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

7

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Tabelul 15. Servicii de monedă electronică

 

 

 

Cuantum

Moneda electronică distribuită în perioada de raportare în statul membru gazdă

 

Moneda electronică răscumpărată în cursul perioadei de raportare în statul membru gazdă

 


Tabelul 16. Distribuitori de monedă electronică

 

 

 

 

În temeiul libertății de a presta servicii (FOS)

În temeiul dreptului de stabilire (FOE)

Numărul de distribuitori înscriși în perioada de raportare

 

 

Numărul total de distribuitori la sfârșitul perioadei de raportare

 

 


ANEXA VI

Formular care trebuie utilizat pentru raportarea datelor pentru monitorizarea conformității cu dispozițiile de drept intern care transpun titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366

Instituțiile de plată sau instituțiile emitente de monedă electronică cu sediul într-un stat membru și care furnizează servicii de plată într-un alt stat membru prin intermediul sucursalelor sau al agenților în temeiul dreptului de stabilire trebuie să furnizeze următoarele date suplimentare atunci când autoritățile competente gazdă le solicită acest lucru pentru a permite autorităților să monitorizeze conformitatea cu legislația națională care transpune titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366.

Tabelul 1: Informații generale privind instituția de plată/instituția emitentă de monedă electronică

1)

Persoana (persoanele) responsabilă (responsabile) de activitatea instituției de plată și/sau coordonatorul funcției de conformitate (dacă este diferit) din statul membru gazdă, după caz

a.

Numele reprezentantului

b.

Adresa

c.

Numărul de telefon

d.

E-mailul

2)

Punctul central de contact, dacă este desemnat și/sau necesar în conformitate cu articolul 29 alineatul (4) din Directiva (UE) 2015/2366

a.

Numele reprezentantului

b.

Adresa

c.

Numărul de telefon

d.

E-mailul

3)

Tratarea plângerilor

Aveți o procedură internă de tratare și soluționare a plângerilor primite din partea clienților?

☐ Da ☐ Nu

Vă rugăm să furnizați datele de contact ale persoanei (persoanelor) responsabile cu tratarea plângerilor:

Nume:

Adresă:

Telefon:

E-mail:

Este această procedură disponibilă în limba oficială a statului membru gazdă?

☐ Da ☐ Nu

În caz contrar, vă rugăm să precizați limbile în care este disponibilă procedura de tratare a plângerilor clienților.

Vă rugăm să furnizați o scurtă descriere a procedurii interne de soluționare a plângerilor primite din partea utilizatorilor serviciilor de plată care se aplică în statul membru gazdă (maximum 300 de cuvinte)

4)

Modelul de afaceri

Este acesta primul dumneavoastră raport care include o scurtă descriere a modelului dumneavoastră de afaceri?

☐ Da ☐ Nu

Dacă da, vă rugăm să furnizați o scurtă descriere a modelului dumneavoastră de afaceri, indicând în primul rând produsele și serviciile de plată furnizate și modul în care angajați agenți/distribuitori în statul membru gazdă (maximum 300 de cuvinte)

Dacă nu, ați adus modificări semnificative modelului dumneavoastră de afaceri în cursul perioadei de raportare?

☐ Da ☐ Nu

Dacă da, vă rugăm să descrieți pe scurt modificările respective (maximum 300 de cuvinte).


Tabelul 2. Defalcarea detaliată a plângerilor

 

 

 

 

Agenți

Sucursale

 

Primite

Soluționate

Nesoluționate

Fără răspuns

Primite

Soluționate

Nesoluționate

Fără răspuns

Numărul de plângeri primite de la utilizatorii serviciilor de plată (USP) cu privire la drepturile și obligațiile prevăzute la titlurile III și IV din Directiva (UE) 2015/2366 și la aspectele legate de securitate în perioada de raportare

 

 

 

 

 

 

 

 


Tabelul 3. Cereri de rambursare

 

 

 

 

Agenți

Sucursale

 

Rambursate

Nerambursate

Rambursate

Nerambursate

Numărul agregat de cereri de rambursare primite de la utilizatorii serviciilor de plată pentru operațiuni de plată neautorizate și/sau executate incorect în perioada de raportare

 

 

 

 


 

 

 

 

USP

PSPSAC

 

Rambursate

Nerambursate

Rambursate

Nerambursate

Numărul agregat de cereri de rambursare primite pentru pierderile rezultate, în perioada de raportare, din angajarea răspunderilor menționate la articolul 5 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2366

 

 

 

 

Numărul agregat de cereri de rambursare primite pentru pierderile rezultate, în perioada de raportare, din angajarea răspunderilor menționate la articolul 5 alineatul (3) din Directiva (UE) 2015/2366

 

 

 

 


Tabelul 4. Defalcare detaliată a valorii totale a rambursărilor efectuate

 

 

 

 

Agenți

Sucursale

 

Neautorizate

Executate incorect

Neautorizate

Executate incorect

Valoarea totală a rambursărilor efectuate către utilizatorii serviciilor de plată pentru operațiuni de plată neautorizate și/sau executate incorect în perioada de raportare

 

 

 

 

După caz, valoarea totală a rambursărilor efectuate către utilizatorii serviciilor de plată pentru pierderile rezultate, în perioada de raportare, din angajarea răspunderii, astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2366

 

 

 

 

După caz, valoarea totală a rambursărilor efectuate către PSPSAC pentru pierderile rezultate, în perioada de raportare, din angajarea răspunderilor menționate la articolul 5 alineatul (2) din Directiva (UE) 2015/2366

 

 

 

 


 

 

 

 

Accesul neautorizat la informațiile privind contul de plăți/utilizarea neautorizată a acestora

Accesarea/utilizarea frauduloasă a informațiilor privind contul de plăți

După caz, valoarea totală a rambursărilor efectuate către utilizatorii serviciilor de plată pentru pierderile rezultate, în perioada de raportare, din angajarea răspunderilor menționate la articolul 5 alineatul (3) din Directiva (UE) 2015/2366

 

 

După caz, valoarea totală a rambursărilor efectuate către PSPSAC pentru pierderile rezultate, în perioada de raportare, din angajarea răspunderilor menționate la articolul 5 alineatul (3) din Directiva (UE) 2015/2366

 

 


Tabelul 5. Incidente operaționale și de securitate

 

 

 

 

Agenți

Sucursale

Numărul de incidente majore operaționale și/sau de securitate în perioada de raportare

 

 


Tabelul 6. Modificări ale contractelor-cadru în perioada de raportare

Vă rugăm să bifați căsuța (căsuțele) pentru a indica eventualele modificări aduse în perioada de raportare următoarelor condiții din contractul-cadru care reglementează conturile de plăți pe care le operați

☐ Comisioane și taxe

☐ Rata dobânzii/cursul de schimb

☐ Drepturile utilizatorilor serviciilor de plată

☐ Obligațiile utilizatorilor serviciilor de plată

☐ Procedura de inițiere a plăților

Vă rugăm să bifați căsuța (căsuțele) pentru a indica eventualele modificări aduse în perioada de raportare următoarelor condiții din contractul-cadru care reglementează cardurile de credit emise de dumneavoastră

☐ Comisioane și taxe

☐ Rata dobânzii/cursul de schimb

☐ Limite de cheltuieli

☐ Drepturile utilizatorilor serviciilor de plată

☐ Obligațiile utilizatorilor serviciilor de plată

☐ Procedura de inițiere a plăților

Vă rugăm să bifați căsuța (căsuțele) pentru a indica eventualele modificări aduse în perioada de raportare următoarelor condiții din contractul-cadru care reglementează cardurile de debit emise de dumneavoastră

☐ Comisioane și taxe

☐ Cursuri de schimb

☐ Limite de cheltuieli

☐ Drepturile utilizatorilor serviciilor de plată

☐ Obligațiile utilizatorilor serviciilor de plată

☐ Procedura de inițiere a plăților

Vă rugăm să bifați căsuța (căsuțele) pentru a indica eventualele modificări aduse în perioada de raportare următoarelor condiții din orice alt contract-cadru (vă rugăm să precizați) la care sunteți parte

☐ Comisioane și taxe

☐ Rata dobânzii/cursul de schimb

☐ Limite de cheltuieli

☐ Drepturile utilizatorilor serviciilor de plată

☐ Obligațiile utilizatorilor serviciilor de plată

☐ Procedura de inițiere a plăților