ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 211

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 64
15 iunie 2021


Cuprins

 

I   Acte legislative

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19 ( 1 )

1

 

*

Declarația Comisiei

23

 

*

Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19 ( 1 )

24

 

*

Declarația Comisiei

29

 

 

II   Acte fără caracter legislativ

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/955 al Comisiei din 27 mai 2021 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1156 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește formularele, modelele, procedurile și modalitățile tehnice necesare pentru publicările și notificările normelor aplicabile comercializării și ale taxelor și comisioanelor, de precizare a informațiilor de comunicat pentru crearea și întreținerea bazei de date centralizate privind comercializarea transfrontalieră a FIA și a OPCVM, precum și de precizare a formularelor, modelelor și procedurilor pentru comunicarea acestor informații ( 1 )

30

 

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/956 al Comisiei din 31 mai 2021 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

45

 

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/957 al Comisiei din 31 mai 2021 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

48

 

 

DECIZII

 

*

Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/958 a Comisiei din 31 mai 2021 de stabilire a formatului pentru raportarea datelor și informațiilor privind echipamentele de pescuit introduse pe piață și deșeurile provenite de la echipamentele de pescuit colectate în statele membre, și a formatului raportului privind verificarea calități în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (d) și cu articolul 13 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului

51

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE.

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


I Acte legislative

REGULAMENTE

15.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/1


REGULAMENTUL (UE) 2021/953 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 14 iunie 2021

privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 21 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),

întrucât:

(1)

Orice cetățean al Uniunii are dreptul fundamental de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și a condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) stabilește norme detaliate privind exercitarea acestui drept.

(2)

La 30 ianuarie 2020, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat o urgență de sănătate publică de importanță internațională cu privire la epidemia provocată la nivel mondial de coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 (SARS-CoV-2), care cauzează boala coronavirusului 2019 (COVID-19). La 11 martie 2020, OMS a evaluat drept pandemie situația cauzată de COVID-19.

(3)

Pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, statele membre au adoptat anumite măsuri care au afectat exercitarea de către cetățenii Uniunii a dreptului lor de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, precum restricții la intrarea pe teritoriu sau cerințe impuse călătorilor transfrontalieri de a sta în carantină ori autoizolare sau de a efectua un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2.

(4)

La 13 octombrie 2020, Consiliul a adoptat Recomandarea (UE) 2020/1475 (4), care a introdus o abordare coordonată a restricționării liberei circulații ca răspuns la pandemia de COVID-19 în următoarele domenii-cheie: aplicarea unor criterii și praguri comune pentru a decide cu privire la introducerea de restricții privind libera circulație, cartografierea zonelor cu risc de transmitere a SARS-CoV-2, pe baza unui cod de culori stabilit de comun acord, precum și o abordare coordonată în ceea ce privește eventualele măsuri adecvate care ar putea fi aplicate persoanelor care călătoresc înspre sau dinspre zonele de risc, în funcție de nivelul riscului de transmitere a SARS-CoV-2 în zonele respective. În recomandare se precizează că, având în vedere situația lor specifică, ar trebui, în general, să fie scutiți de restricțiile de călătorie legate de pandemia de COVID-19 acei călători care au o funcție esențială sau o nevoie esențială de a se deplasa, enumerați la punctul 19 din recomandare, și persoanele care locuiesc în regiuni de frontieră și care trec frontiera zilnic sau frecvent în scopuri legate de muncă, afaceri, educație, familie, asistență medicală sau acordarea de îngrijiri, a căror viață este afectată în mod deosebit de astfel de restricții, în special cei care exercită funcții critice sau care sunt esențiali pentru infrastructura critică.

(5)

Utilizând criteriile și pragurile stabilite în Recomandarea (UE) 2020/1475, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) publică săptămânal o hartă a statelor membre cu date despre ratele de notificare, ratele de testare și ratele testelor pozitive privind COVID-19, defalcate pe regiuni, pentru a sprijini procesul decizional al statelor membre.

(6)

Statele membre pot, în conformitate cu dreptul Uniunii, să limiteze dreptul fundamental de liberă circulație din motive de sănătate publică. Orice restricții privind libera circulație a persoanelor pe teritoriul Uniunii care sunt instituite pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2 ar trebui să se bazeze pe motive specifice și limitate de interes public, și anume protecția sănătății publice, astfel cum se precizează în Recomandarea (UE) 2020/1475. Este necesar ca astfel de măsuri să fie aplicate în conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii, în special cu principiile proporționalității și nediscriminării. Prin urmare, domeniul și perioada de aplicare ale tuturor măsurilor luate ar trebui să fie limitate cu strictețe, în concordanță cu efortul de a restabili libera circulație pe teritoriul Uniunii, iar măsurile respective nu ar trebui să depășească ceea ce este strict necesar pentru a proteja sănătatea publică. De asemenea, astfel de măsuri ar trebui să fie în concordanță cu măsurile luate de Uniune pentru a se asigura libera circulație fără sincope a mărfurilor și a serviciilor esențiale în cadrul pieței interne, inclusiv libera circulație a consumabilelor medicale și a personalului medical și de îngrijire, prin „culoarele verzi” de trecere a frontierei menționate în comunicarea Comisiei din 23 martie 2020 referitoare la implementarea culoarelor verzi în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale.

(7)

Potrivit dovezilor științifice actuale, care continuă să evolueze, se pare că persoanele vaccinate sau care au avut un rezultat negativ recent la un test pentru depistarea COVID-19 și persoanele care s-au vindecat de COVID-19 în ultimele șase luni prezintă un risc redus de infectare a altor persoane cu SARS-CoV-2. Libera circulație a persoanelor care, potrivit unor dovezi științifice solide, nu reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică, de exemplu pentru că sunt imune și nu pot să transmită SARS-CoV-2, nu ar trebui să fie restricționată, întrucât astfel de restricții nu ar fi necesare pentru realizarea obiectivului de protecție a sănătății publice. În cazul în care situația epidemiologică o permite, libera circulație a unor astfel de persoane nu ar trebui să fie supusă unor restricții suplimentare legate de pandemia de COVID-19, cum ar fi testarea în contextul călătoriilor pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sau carantina ori autoizolarea în contextul călătoriilor, cu excepția cazului în care, pe baza celor mai recente dovezi științifice disponibile și în concordanță cu principiul precauției, astfel de restricții suplimentare sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice și sunt nediscriminatorii.

(8)

Multe state membre au lansat sau intenționează să lanseze inițiative de eliberare a unor certificate de vaccinare împotriva COVID-19. Pentru ca astfel de certificate de vaccinare să fie însă folosite în mod eficace într-un context transfrontalier atunci când cetățenii Uniunii își exercită dreptul de liberă circulație, acestea trebuie să fie pe deplin interoperabile, compatibile, sigure și verificabile. Este necesară o abordare comună a statelor membre cu privire la conținutul, formatul, principiile, standardele tehnice și nivelul de securitate ale unor astfel de certificate de vaccinare.

(9)

Măsurile unilaterale pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2 au potențialul de a provoca perturbări semnificative în exercitarea dreptului de liberă circulație și de a împiedica buna funcționare a pieței interne, inclusiv a sectorului turismului, deoarece autoritățile naționale și serviciile de transport de persoane, cum ar fi companiile aeriene, trenurile, autocarele sau feriboturile, ar putea fi confruntate cu o gamă largă de formate diferite de documente, nu numai în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19 a titularilor de certificate, ci și în ceea ce privește rezultatele testelor efectuate de aceștia și în ceea ce privește vindecarea.

(10)

În rezoluția sa din 25 martie 2021 referitoare la elaborarea unei strategii a UE pentru turismul sustenabil, Parlamentul European a solicitat o abordare armonizată în materie de turism în întreaga Uniune prin punerea în aplicare a unor criterii comune pentru călătorii sigure, cu un protocol de siguranță sanitară al Uniunii pentru teste și cerințele de carantină, prin crearea unui certificat comun de vaccinare, odată ce vor exista suficiente dovezi științifice că persoanele vaccinate nu transmit SARS-CoV-2, și prin recunoașterea reciprocă a procedurilor de vaccinare.

(11)

Membrii Consiliului European au solicitat, în declarația lor din 25 martie 2021, să se înceapă pregătirile pentru realizarea unei abordări comune în ceea ce privește eliminarea treptată a restricțiilor privind libera circulație, pentru a se asigura coordonarea eforturilor în cazul în care situația epidemiologică va permite relaxarea măsurilor existente, și să se deruleze în regim de urgență lucrările pentru instituirea unor certificate digitale interoperabile și nediscriminatorii privind COVID-19.

(12)

Pentru a facilita exercitarea dreptului de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, ar trebui să se instituie un cadru comun pentru eliberarea, verificarea și acceptarea unor certificate interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID). Respectivul cadru comun ar trebui să fie obligatoriu și direct aplicabil în toate statele membre. Acesta ar trebui să faciliteze, ori de câte ori este posibil pe baza datelor științifice, eliminarea treptată în mod coordonat a restricțiilor de către statele membre, ținând seama de eliminarea restricțiilor pe teritoriul lor. Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului (5) extinde respectivul cadru comun cu privire la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală în spațiul Schengen fără controale la frontierele interne și se aplică ca o chestiune ce ține de acquis-ul Schengen, fără a aduce atingere normelor specifice privind trecerea frontierelor interne prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Facilitarea liberei circulații este una dintre condițiile prealabile esențiale pentru a începe redresarea economică.

(13)

Deși nu aduce atingere competenței statelor membre de a impune restricții privind libera circulație, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, prezentul regulament ar trebui să contribuie la facilitarea eliminării treptate a unor astfel de restricții în mod coordonat ori de câte ori este posibil, în conformitate cu Recomandarea (UE) 2020/1475. Astfel de restricții ar putea fi eliminate mai ales în cazul persoanelor vaccinate, în concordanță cu principiul precauției, în măsura în care dovezile științifice privind efectele vaccinării împotriva COVID-19 devin din ce în ce mai disponibile și mai concludente în ceea ce privește întreruperea lanțului transmiterii.

(14)

Prezentul regulament urmărește să faciliteze aplicarea principiilor proporționalității și nediscriminării în ceea ce privește restricțiile privind libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, urmărind în același timp un nivel ridicat de protecție a sănătății publice. Acesta nu ar trebui înțeles ca o facilitare sau ca o încurajare a adoptării de restricții privind libera circulație sau de restricții ale altor drepturi fundamentale, ca răspuns la pandemia de COVID-19, având în vedere efectele lor negative asupra cetățenilor și activităților economice din Uniune. Orice verificare a certificatelor care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID nu ar trebui să determine introducerea unor restricții suplimentare privind libera circulație pe teritoriul Uniunii sau a unor restricții pentru călătoriile în interiorul spațiului Schengen. Ar trebui să se aplice în continuare derogările de la restricțiile privind libera circulație ca răspuns la pandemia de COVID-19 menționate în Recomandarea (UE) 2020/1475 și ar trebui luată în considerare situația specifică a comunităților transfrontaliere, care au fost afectate în mod deosebit de astfel de restricții. Totodată, cadrul privind certificatul digital al UE privind COVID este menit să asigure faptul că certificatele interoperabile sunt disponibile și pentru călătorii care au o funcție esențială sau o nevoie esențială de a se deplasa.

(15)

Introducerea unei abordări comune pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile privind COVID-19 se bazează pe încredere reciprocă. Utilizarea certificatelor privind COVID-19 contrafăcute reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea publică. Autoritățile dintr-un stat membru au nevoie de certitudinea că informațiile pe care le conține un certificat eliberat într-un alt stat membru sunt fiabile, că certificatul nu a fost falsificat, că certificatul se referă la persoana care îl prezintă și că orice persoană care verifică certificatul are acces doar la volumul minim de informații necesare.

(16)

La 1 februarie 2021, Europol a emis o notificare de alertă timpurie referitoare la vânzările ilicite de certificate contrafăcute de testare pentru depistarea COVID-19 care indică un rezultat negativ. Având în vedere disponibilitatea mijloacelor tehnologice, cum ar fi imprimantele de înaltă rezoluție și programele informatice de editare grafică, și ușurința cu care acestea pot fi accesate, autorii fraudelor pot să producă certificate privind COVID-19 contrafăcute de înaltă calitate. S-au raportat cazuri de vânzări ilicite de certificate contrafăcute de testare pentru depistarea COVID-19, care implică mai multe cercuri de falsificare organizate și indivizi ce profită de împrejurări, care vând online și offline certificate privind COVID-19 contrafăcute.

(17)

Este important să fie puse la dispoziție resurse suficiente pentru punerea în aplicare a prezentului regulament și pentru prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a fraudelor și a practicilor ilicite legate de eliberarea și utilizarea certificatelor care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID.

(18)

Pentru a se asigura interoperabilitatea și accesul egal la certificatele care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID, inclusiv pentru persoanele vulnerabile, cum ar fi persoanele cu dizabilități și persoanele cu acces limitat la tehnologiile digitale, statele membre ar trebui să elibereze astfel de certificate în format digital sau pe suport de hârtie sau în ambele formate. Titularii potențiali ar trebui să aibă dreptul de a primi certificatele în formatul ales de ei. Acest lucru le-ar permite titularilor să solicite să primească o copie pe suport de hârtie a certificatului sau să îl primească într-un format digital pe care să îl stocheze și să îl afișeze pe un dispozitiv mobil, sau ambele. Certificatele ar trebui să conțină un cod de bare interoperabil, care să poată fi citit digital numai pentru a acorda acces la datele relevante referitoare la certificate. Statele membre ar trebui să asigure autenticitatea, valabilitatea și integritatea certificatelor prin utilizarea unor sigilii electronice. Pentru a asigura un nivel ridicat de încredere în autenticitatea, valabilitatea și integritatea certificatelor, statele membre ar trebui, atunci când este posibil, să recurgă de preferință la sigilii electronice avansate astfel cum sunt definite la articolul 3 punctul 26 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (7). Informațiile din certificat ar trebui să fie prezentate într-un format lizibil pentru om, tipărite sau afișate ca text simplu. Prezentarea certificatelor ar trebui să fie ușor de înțeles și să asigure simplitatea și ușurința în utilizare. Pentru a se evita obstacolele în calea liberei circulații, certificatele ar trebui să fie eliberate gratuit, iar cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor ar trebui să aibă dreptul de a li se elibera astfel de certificate. Pentru a se evita abuzurile și fraudele, ar trebui să fie posibilă perceperea de taxe corespunzătoare pentru eliberarea unui nou certificat, dacă certificatul este pierdut în mai multe rânduri. Statele membre ar trebui să elibereze în mod automat sau la cerere certificatele care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID, asigurându-se că acestea pot fi obținute cu ușurință și rapid. De asemenea, statele membre ar trebui să ofere, dacă este nevoie, sprijinul necesar pentru a permite accesul egal al tuturor cetățenilor Uniunii la aceste certificate. Ar trebui să se elibereze un certificat separat pentru fiecare vaccinare, pentru fiecare rezultat al testării sau pentru fiecare vindecare și nu ar trebui să conțină date din certificate anterioare, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament.

(19)

Certificatele autentice care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID ar trebui să poată fi identificate în mod individual cu ajutorul unui identificator unic al certificatului, având în vedere faptul că titularilor li se pot elibera mai multe certificate pe durata pandemiei de COVID-19. Identificatorul unic al certificatului este alcătuit dintr-o serie alfanumerică, iar statele membre ar trebui să garanteze că acesta nu conține date care să îl raporteze la alte documente sau la alți identificatori, cum ar fi numărul pașaportului sau al cărții de identitate, pentru a se evita identificarea directă a titularului. Identificatorul unic al certificatului ar trebui să fie utilizat numai în scopurile prevăzute, inclusiv pentru cererile de eliberare a unui nou certificat în cazul în care un certificat nu se mai află în posesia titularului și pentru revocarea certificatelor. În plus, prin utilizarea unui identificator unic al certificatului se evită necesitatea prelucrării altor date cu caracter personal care ar fi altfel necesare pentru identificarea fiecărui certificat. Din motive medicale și de sănătate publică și în cazul certificatelor eliberate sau obținute în mod fraudulos, statele membre ar trebui să poată întocmi și transmite altor state membre, în scopul prezentului regulament și în anumite cazuri, liste cu certificatele revocate, în special pentru a revoca certificatele eliberate în mod greșit, ca rezultat al fraudei sau în urma suspendării unui lot de vaccinuri împotriva COVID-19 defecte. Listele cu certificate revocate ar trebui să nu conțină alte date cu caracter personal decât identificatorii unici ai certificatelor. Titularii certificatelor revocate ar trebui să fie informați prompt cu privire la faptul că certificatul lor a fost revocat și cu privire la motivele revocării.

(20)

Eliberarea certificatelor în temeiul prezentului regulament nu ar trebui să conducă la acte de discriminare bazate pe deținerea unei anumite categorii de certificate.

(21)

Accesul universal, în timp util și la un preț rezonabil la vaccinuri împotriva COVID-19 și la teste pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, care constituie temeiul pentru eliberarea certificatelor care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID, este determinant în combaterea pandemiei de COVID-19 și este esențial pentru restabilirea libertății de circulație pe teritoriul Uniunii. Pentru a facilita exercitarea dreptului de liberă circulație, statele membre sunt încurajate să asigure posibilități de testare ușor disponibile și la prețuri rezonabile, având în vedere faptul că, înainte de data aplicării prezentului regulament, nu toți cetățenii vor fi avut posibilitatea să fie vaccinați.

(22)

Securitatea, autenticitatea, valabilitatea și integritatea certificatelor care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID și conformitatea acestora cu dreptul Uniunii privind protecția datelor sunt esențiale pentru acceptarea lor în toate statele membre. Prin urmare, este necesar să se instituie un cadru de încredere care să stabilească normele și infrastructura necesare pentru eliberarea și verificarea certificatelor privind COVID-19 în mod fiabil și în condiții de siguranță. Infrastructura ar trebui dezvoltată, fiind favorizată în mod special utilizarea tehnologiilor cu sursă deschisă, astfel încât să poată funcționa pe principalele sisteme de operare, asigurându-se în același timp faptul că aceasta este protejată împotriva amenințărilor cibernetice. Cadrul de încredere ar trebui să garanteze faptul că verificarea certificatelor privind COVID-19 se poate realiza offline și fără a informa emitentul sau orice altă parte terță cu privire la verificare. Cadrul de încredere ar trebui să se bazeze pe o infrastructură de chei publice, cu un lanț de încredere care să includă atât autoritățile din domeniul sănătății sau alte autorități de încredere din statele membre, cât și entitățile individuale care eliberează certificatele privind COVID-19. Cadrul de încredere ar trebui să permită detectarea fraudelor, în special a falsificărilor. Cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID ar trebui să se bazeze pe liniile directoare ale rețelei de e-sănătate din 12 martie 2021 intitulate „Interoperabilitatea certificatelor de sănătate – cadru de încredere”, adoptate în temeiul articolului 14 din Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8).

(23)

În temeiul prezentului regulament, certificatele care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID ar trebui să fie eliberate persoanelor menționate la articolul 3 din Directiva 2004/38/CE, și anume cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora, indiferent de cetățenie, de către statul membru în care s-a administrat vaccinarea sau s-a efectuat testul sau în care se află persoana vindecată. Atunci când se face trimitere la eliberarea de către statele membre, aceasta ar trebui interpretată ca incluzând eliberarea în numele statelor membre de către organismele desemnate, inclusiv atunci când certificatele privind COVID-19 sunt eliberate în țările și teritoriile de peste mări sau în Insulele Feroe în numele unui stat membru. În cazul în care este relevant sau oportun, certificatele ar trebui să fie eliberate unei alte persoane în numele persoanei vaccinate, testate sau vindecate, de exemplu, tutorelui legal în numele persoanelor lipsite de capacitate juridică sau părinților în numele copiilor lor. Certificatele nu ar trebui să facă obiectul legalizării sau al oricăror alte formalități similare.

(24)

În conformitate cu Recomandarea (UE) 2020/1475, statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită persoanelor care locuiesc în regiuni de frontieră și care trec frontiera zilnic sau frecvent în scopuri legate de muncă, afaceri, educație, familie, asistență medicală sau acordarea de îngrijiri.

(25)

Ar trebui să fie posibil ca certificatele care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID să fie eliberate resortisanților statelor Andorra, Monaco, San Marino și Vatican sau Sfântul Scaun și rezidenților din statele menționate.

(26)

Acordurile privind libera circulație a persoanelor încheiate de Uniune și statele membre, pe de o parte, și anumite țări terțe, pe de altă parte, prevăd posibilitatea de a restricționa libera circulație din motive de sănătate publică într-un mod nediscriminatoriu. În cazul în care un astfel de acord nu conține un mecanism de încorporare a actelor juridice ale Uniunii, certificatele privind COVID-19 eliberate beneficiarilor unor astfel de acorduri ar trebui să fie acceptate în condițiile prevăzute în prezentul regulament. O astfel de acceptare ar trebui să fie condiționată de un act de punere în aplicare ce urmează să fie adoptat de Comisie, care să stabilească faptul că respectiva țară terță eliberează certificate privind COVID-19 în conformitate cu prezentul regulament și a oferit asigurări oficiale potrivit cărora va accepta certificatele privind COVID-19 eliberate de statele membre.

(27)

Regulamentul (UE) 2021/954 li se aplică resortisanților țărilor terțe care nu intră sub incidența prezentului regulament, a căror ședere sau reședință pe teritoriul unui stat membru căruia i se aplică regulamentul menționat este legală și care au dreptul de a călători în alte state membre în conformitate cu dreptul Uniunii.

(28)

Cadrul de încredere care urmează să fie instituit în scopul prezentului regulament ar trebui să urmărească asigurarea coerenței cu inițiativele mondiale, în special cu cele la care participă OMS și Organizația Aviației Civile Internaționale. O astfel de coerență ar trebui să includă, atunci când este posibil, interoperabilitatea dintre sistemele tehnologice instituite la nivel mondial sau de țările terțe cu care Uniunea întreține legături strânse și sistemele instituite în scopul prezentului regulament pentru a facilita dreptul de liberă circulație pe teritoriul Uniunii, inclusiv prin participarea la o infrastructură de chei publice sau prin schimbul bilateral de chei publice. Pentru a facilita dreptul de liberă circulație al cetățenilor Uniunii și al membrilor familiilor lor vaccinați sau testați în țări terțe sau în țările și teritoriile de peste mări menționate la articolul 355 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și enumerate în anexa II la acesta ori de Insulele Feroe, prezentul regulament ar trebui să prevadă acceptarea certificatelor privind COVID-19 eliberate de țările terțe sau de țările și teritoriile de peste mări ori de Insulele Feroe cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora, în cazul în care Comisia constată că respectivele certificate privind COVID-19 sunt eliberate în conformitate cu standarde care sunt considerate echivalente celor stabilite în temeiul prezentului regulament.

(29)

Pentru a facilita libera circulație și pentru a se asigura faptul că restricțiile privind libera circulație aflate în prezent în vigoare pe durata pandemiei de COVID-19 pot fi eliminate în mod coordonat, pe baza celor mai recente dovezi științifice și orientări puse la dispoziție de Comitetul pentru securitate sanitară instituit prin articolul 17 din Decizia nr. 1082/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9), ECDC și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), ar trebui să se instituie un certificat interoperabil de vaccinare. Un astfel de certificat de vaccinare ar trebui să servească pentru confirmarea faptului că titularului i-a fost administrat un vaccin împotriva COVID-19 într-un stat membru și ar trebui să contribuie la eliminarea treptată a restricțiilor privind libera circulație. Certificatul de vaccinare ar trebui să conțină numai informațiile necesare pentru identificarea în mod clar a titularului, precum și vaccinul împotriva COVID-19 administrat, numărul de doze și data și locul vaccinării. Statele membre ar trebui să elibereze certificate de vaccinare persoanelor care au fost vaccinate cu vaccinuri împotriva COVID-19 cărora li s-a acordat o autorizație de comercializare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (10), celor vaccinate cu vaccinuri împotriva COVID-19 cărora li s-a acordat o autorizație de comercializare din partea autorității competente a unui stat membru în temeiul Directivei 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11) și celor vaccinate cu vaccinuri împotriva COVID-19 a căror distribuție a fost autorizată temporar în temeiul articolului 5 alineatul (2) din directiva respectivă.

(30)

Persoanele care au fost vaccinate înainte de data aplicării prezentului regulament, inclusiv în cadrul unui studiu clinic, ar trebui, de asemenea, să aibă dreptul de a obține un certificat de vaccinare în conformitate cu prezentul regulament, întrucât certificatul digital al UE privind COVID asigură cadrul acceptat reciproc pentru a facilita exercitarea dreptului de liberă circulație. În cazul în care cetățenii Uniunii sau membrii familiilor acestora nu au un certificat de vaccinare care respectă cerințele prezentului regulament, în special pentru că au fost vaccinați înainte de data aplicării prezentului regulament, acestora ar trebui să li se acorde orice posibilitate rezonabilă de a demonstra prin alte mijloace că ar trebui să beneficieze de derogările de la restricțiile corespunzătoare privind libera circulație acordate de un stat membru titularilor certificatelor de vaccinare eliberate în temeiul prezentului regulament. Nu ar trebui să se interpreteze că acest lucru afectează obligația statelor membre de a elibera certificate de vaccinare care respectă cerințele prezentului regulament și nici dreptul cetățenilor Uniunii sau al membrilor familiilor acestora de a primi din partea statelor membre astfel de certificate de vaccinare. Totodată, statele membre ar trebui să aibă în continuare posibilitatea de a elibera în alte scopuri, în special în scopuri medicale, dovezi ale vaccinării în alte formate.

(31)

Statele membre pot, de asemenea, să elibereze, la cerere, certificate de vaccinare persoanelor care au fost vaccinate într-o țară terță și care prezintă toate informațiile necesare, inclusiv dovezi fiabile în acest sens. Acest lucru este deosebit de important pentru a le permite persoanelor în cauză să utilizeze un certificat de vaccinare interoperabil și acceptat atunci când își exercită dreptul de liberă circulație pe teritoriul Uniunii. Aceasta ar trebui să se aplice în special cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora vaccinați într-o țară terță, în cazul cărora sistemul de sănătate dintr-un stat membru permite eliberarea unui certificat digital al UE privind COVID, cu condiția ca statului membru respectiv să i se prezinte dovezi fiabile de vaccinare. Statul membru nu ar trebui să aibă obligația de a elibera un certificat de vaccinare dacă vaccinul împotriva COVID-19 în cauză nu a fost autorizat pe teritoriul său. Statele membre nu au obligația de a elibera certificate de vaccinare la oficiile consulare.

(32)

La 12 martie 2021, rețeaua de e-sănătate și-a actualizat orientările privind certificatele de vaccinare verificabile – elemente de bază de interoperabilitate. Orientările respective, în special standardele de coduri preferate, ar trebui să stea la baza specificațiilor tehnice care urmează să fie adoptate în scopul prezentului regulament.

(33)

Înainte de data aplicării prezentului regulament, mai multe state membre au scutit deja persoanele vaccinate de obligația respectării anumitor restricții privind libera circulație pe teritoriul Uniunii. În cazul în care acceptă dovada vaccinării pentru a elimina restricțiile privind libera circulație instituite, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, cum ar fi cerințele de a sta în carantină ori autoizolare sau de a efectua un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, statele membre ar trebui să aibă obligația de a accepta, în aceleași condiții, certificatele de vaccinare eliberate de alte state membre în conformitate cu prezentul regulament. O astfel de acceptare ar trebui să se realizeze în aceleași condiții, ceea ce înseamnă că, de exemplu, în cazul în care un stat membru consideră că administrarea unei singure doze dintr-un vaccin este suficientă, acesta ar trebui să aplice același principiu și în cazul titularilor unui certificat de vaccinare care indică o singură doză a aceluiași vaccin. În cazul în care elimină restricțiile privind libera circulație pe baza dovezii de vaccinare, statele membre nu ar trebui să supună persoanele vaccinate unor restricții suplimentare privind libera circulație legate de pandemia de COVID-19, cum ar fi testarea în contextul călătoriilor pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sau carantina ori autoizolarea în contextul călătoriilor, cu excepția cazului în care, pe baza celor mai recente dovezi științifice disponibile, astfel de restricții suplimentare sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice și sunt nediscriminatorii.

(34)

Regulamentul (CE) nr. 726/2004 stabilește proceduri armonizate, care vizează toate statele membre, pentru autorizarea și supravegherea la nivelul Uniunii a medicamentelor, ceea ce asigură introducerea pe piață și administrarea în Uniune numai a medicamentelor de înaltă calitate. Drept rezultat, autorizațiile de comercializare acordate de Uniune în temeiul regulamentului respectiv, inclusiv evaluarea aferentă a medicamentului în cauză în ceea ce privește calitatea, siguranța și eficacitatea, sunt valabile în toate statele membre. În plus, procedurile de monitorizare a eficacității și de supraveghere a medicamentelor autorizate în temeiul regulamentului respectiv se realizează la nivel central pentru toate statele membre. Evaluarea și aprobarea vaccinurilor prin intermediul procedurii centralizate se bazează pe standarde comune și se efectuează în mod consecvent în numele tuturor statelor membre. Participarea statelor membre la analiza și aprobarea evaluării este asigurată prin intermediul diverselor comitete și grupuri. Evaluarea beneficiază și de cunoștințele de specialitate ale rețelei europene de reglementare a medicamentelor. Autorizarea prin intermediul procedurii centralizate asigură încrederea în faptul că toate statele membre se pot baza pe datele privind eficacitatea și siguranța, precum și pe consecvența calității loturilor utilizate pentru vaccinare. Prin urmare, obligația de a accepta, în aceleași condiții, certificatele de vaccinare eliberate de alte state membre ar trebui să vizeze vaccinurile împotriva COVID-19 cărora li s-a acordat o autorizație de comercializare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004. Pentru a sprijini activitățile OMS și a viza o mai bună interoperabilitate la nivel mondial, statele membre sunt încurajate, în special, să accepte certificatele de vaccinare eliberate pe baza altor vaccinuri împotriva COVID-19, care au încheiat procedura de înscriere pe lista OMS privind utilizările de urgență.

(35)

Procedurile armonizate din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 nu ar trebui să împiedice statele membre să decidă să accepte certificatele de vaccinare eliberate pe baza altor vaccinuri împotriva COVID-19 cărora li s-a acordat o autorizație de comercializare din partea autorității competente a unui stat membru în temeiul Directivei 2001/83/CE, a vaccinurilor a căror distribuție a fost autorizată temporar în temeiul articolului 5 alineatul (2) din directiva respectivă și a vaccinurilor care au încheiat procedura de înscriere pe lista OMS privind utilizările de urgență. În cazul în care unui astfel de vaccin împotriva COVID-19 i se acordă ulterior o autorizație de comercializare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004, obligația de a accepta certificatele de vaccinare în aceleași condiții s-ar aplica și certificatelor de vaccinare eliberate de un stat membru pe baza respectivului vaccin împotriva COVID-19, indiferent dacă certificatele de vaccinare au fost eliberate înainte sau după autorizare prin procedura centralizată.

(36)

Este necesar să se prevină discriminarea directă sau indirectă împotriva persoanelor care nu sunt vaccinate, de exemplu din motive medicale sau deoarece acestea nu fac parte din grupul-țintă pentru care vaccinul împotriva COVID-19 este administrat sau autorizat în prezent, cum ar fi copiii, sau deoarece nu au avut încă posibilitatea să fie vaccinate sau au ales să nu se vaccineze. Prin urmare, deținerea unui certificat de vaccinare sau deținerea unui certificat de vaccinare care indică un vaccin împotriva COVID-19 nu ar trebui să fie o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulație sau de utilizare a serviciilor de transport transfrontalier de persoane, cum ar fi companiile aeriene, trenurile, autocarele, feriboturile sau orice alt mijloc de transport. În plus, prezentul regulament nu poate fi interpretat ca instituind un drept sau o obligație de a fi vaccinat.

(37)

Multe state membre le-au solicitat persoanelor care călătoresc către teritoriul lor să efectueze, înainte sau după sosire, un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. La începutul pandemiei de COVID-19, statele membre s-au bazat de obicei pe testul de reacție polimerazică în lanț-revers transcriptază (RT-PCR), care este un test de amplificare a acidului nucleic (NAAT) pentru diagnosticarea COVID-19, pe care OMS și ECDC îl consideră a fi cea mai fiabilă metodologie de testare a cazurilor și a contactelor. Pe parcursul pandemiei, pe piața Uniunii a devenit disponibilă o nouă generație de teste mai rapide și mai ieftine, așa-numitele teste antigenice rapide, care detectează prezența unor proteine virale (antigeni) pentru a depista o infecție cu SARS-CoV-2 aflată în evoluție. Recomandarea (UE) 2020/1743 a Comisiei (12) stabilește orientări pentru statele membre cu privire la folosirea unor astfel de teste antigenice rapide.

(38)

Recomandarea Consiliului din 21 ianuarie 2021 (13) stabilește un cadru comun pentru utilizarea și validarea testelor antigenice rapide și pentru recunoașterea reciprocă în Uniune a rezultatelor testelor pentru depistarea COVID-19 și prevede elaborarea unei liste comune a testelor antigenice rapide pentru depistarea COVID-19. Pe baza recomandării menționate, Comitetul pentru securitate sanitară a convenit, la 18 februarie 2021, asupra unei liste comune a testelor antigenice rapide pentru depistarea COVID-19, asupra unei selecții de teste antigenice rapide în cazul cărora statele membre își vor recunoaște reciproc rezultatele și asupra unui set standardizat comun de date care să fie incluse în certificatele de testare pentru depistarea COVID-19.

(39)

În pofida acestor eforturi comune, cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora care își exercită dreptul de liberă circulație se confruntă în continuare cu probleme atunci când încearcă să folosească într-un stat membru rezultatul unui test obținut într-un alt stat membru. Problemele respective sunt adesea legate de limba în care este prezentat rezultatul testului sau de lipsa de încredere în autenticitatea documentului prezentat. În acest context, trebuie luat în considerare și costul testelor. Astfel de probleme sunt mai grave pentru persoanele care nu pot încă să fie vaccinate, în special copiii, și pentru care rezultatele testelor pot reprezenta singura posibilitate de a călători în cazul în care sunt aplicabile restricții.

(40)

Pentru a îmbunătăți nivelul de acceptare a rezultatelor testelor efectuate într-un alt stat membru atunci când se prezintă astfel de rezultate în scopul exercitării dreptului de liberă circulație, ar trebui să se instituie un certificat de testare interoperabil, care să conțină informațiile necesare pentru identificarea în mod clar a titularului, precum și tipul, data și rezultatul testului pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Pentru a se asigura fiabilitatea rezultatului testului, numai rezultatele testelor NAAT și ale testelor antigenice rapide incluse în lista stabilită pe baza Recomandării Consiliului din 21 ianuarie 2021 ar trebui să fie eligibile pentru un certificat de testare eliberat în temeiul prezentului regulament. La baza specificațiilor tehnice care urmează să fie adoptate în scopul prezentului regulament ar trebui să stea setul standardizat comun de date care trebuie să fie incluse în certificatele de testare, set convenit de Comitetul pentru securitate sanitară pe baza Recomandării Consiliului din 21 ianuarie 2021, în special standardele de coduri preferate.

(41)

Utilizarea testelor antigenice rapide ar trebui să faciliteze eliberarea certificatelor de testare pe o bază rezonabilă. Accesul universal, în timp util și la un preț rezonabil la vaccinuri împotriva COVID-19 și la teste pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, stând la baza eliberării certificatelor care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID, este determinant în combaterea pandemiei de COVID-19. Printre altele, accesul ușor și necostisitor la teste antigenice rapide care îndeplinesc criteriile de calitate poate să contribuie la reducerea costurilor, în special pentru persoanele care trec frontiera zilnic sau frecvent în scopuri legate de muncă sau educație, pentru a vizita rudele apropiate, pentru a beneficia de servicii medicale ori pentru a îngriji persoanele apropiate, sau la reducerea costurilor suportate de alți călători care au o funcție esențială sau o nevoie esențială de a se deplasa, de persoanele defavorizate economic și de studenți. La 11 mai 2021, Comitetul pentru securitate sanitară a adoptat o listă actualizată a testelor antigenice rapide, majorând astfel la 83 numărul testelor antigenice rapide care îndeplinesc criteriile de calitate. Înainte de data aplicării prezentului regulament, unele state membre au organizat deja testarea la scară largă a populațiilor lor. Pentru a sprijini capacitatea de testare a statelor membre, Comisia a mobilizat 100 de milioane EUR pentru a achiziționa peste 20 de milioane de teste antigenice rapide. Au fost mobilizate de asemenea 35 de milioane EUR în temeiul unui acord cu Crucea Roșie pentru a spori capacitatea de testare în statele membre, prin dezvoltarea capacităților de testare mobilă.

(42)

Certificatele de testare pentru depistarea COVID-19 care indică un rezultat negativ eliberate de statele membre în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să fie acceptate, în aceleași condiții, de statele membre care solicită dovada unui test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 pentru a elimina restricțiile privind libera circulație instituite pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2. În cazul în care situația epidemiologică o permite, libera circulație a titularilor certificatelor de testare care indică un rezultat negativ nu ar trebui să fie supusă unor restricții suplimentare legate de pandemia de COVID-19, cum ar fi testarea suplimentară la sosire în contextul călătoriilor pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sau carantina ori autoizolarea în contextul călătoriilor, cu excepția cazului în care, pe baza celor mai recente dovezi științifice disponibile, astfel de restricții suplimentare sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice și sunt nediscriminatorii.

(43)

Conform dovezilor științifice existente, este posibil ca persoanele care s-au vindecat de COVID-19 să aibă în continuare, pentru o anumită perioadă după debutul simptomelor, rezultate pozitive atunci când efectuează teste pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. În cazul în care astfel de persoane trebuie să efectueze un test înaintea exercitării dreptului de liberă circulație, acestea ar putea fi astfel împiedicate efectiv să călătorească, în pofida faptului că nu mai sunt contagioase. Pentru a facilita libera circulație și a se asigura faptul că restricțiile privind libera circulație aflate în prezent în vigoare pe durata pandemiei de COVID-19 pot fi eliminate în mod coordonat pe baza celor mai recente dovezi științifice disponibile, ar trebui să se instituie un certificat interoperabil de vindecare, care să conțină informațiile necesare pentru identificarea în mod clar a persoanei în cauză și data unui test pozitiv efectuat anterior pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Certificatul de vindecare ar trebui să fie eliberat cel mai devreme la 11 zile după data la care persoana în cauză a efectuat primul test NAAT care a avut un rezultat pozitiv și ar trebui să fie valabil cel mult 180 de zile. Conform ECDC, dovezile recente arată că, în pofida excreției virale de SARS-CoV-2 viabil între 10 și 20 de zile de la debutul simptomelor, nu există studii epidemiologice convingătoare care să demonstreze transmiterea ulterioară a SARS-CoV-2 după 10 zile. Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice perioada respectivă pe baza orientărilor Comitetului pentru securitate sanitară sau a orientărilor ECDC, care studiază îndeaproape datele disponibile privind durata imunității dobândite după vindecare.

(44)

Înainte de data aplicării prezentului regulament, mai multe state membre au scutit deja persoanele vindecate de obligația respectării anumitor restricții privind libera circulație pe teritoriul Uniunii. În cazul în care acceptă dovada vindecării pentru a elimina restricțiile privind libera circulație instituite, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, cum ar fi cerințele de a sta în carantină ori autoizolare sau de a efectua un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, statele membre ar trebui să aibă obligația de a accepta, în aceleași condiții, certificate de vindecare de COVID-19 eliberate de alte state membre în conformitate cu prezentul regulament. La 15 martie 2021, rețeaua de e-sănătate, în cooperare cu Comitetul pentru securitate sanitară, a publicat orientări privind certificatele interoperabile de vindecare a cetățenilor – setul minim de date. În cazul în care elimină restricțiile privind libera circulație pe baza unui certificat de vindecare, statele membre nu ar trebui să supună persoanele vindecate unor restricții suplimentare privind libera circulație legate de pandemia de COVID-19, cum ar fi testarea în contextul călătoriilor pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sau carantina ori autoizolarea în contextul călătoriilor, cu excepția cazului în care, pe baza celor mai recente dovezi științifice disponibile, astfel de restricții suplimentare sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice și sunt nediscriminatorii.

(45)

Pentru a putea obține rapid o poziție comună, Comisia ar trebui să poată solicita Comitetului pentru securitate sanitară, ECDC sau EMA să emită orientări cu privire la dovezile științifice disponibile privind efectele evenimentelor medicale documentate în certificatele instituite în conformitate cu prezentul regulament, inclusiv eficacitatea și durata imunității conferite de vaccinurile împotriva COVID-19, dacă vaccinurile previn infecția asimptomatică și transmiterea SARS-CoV-2, situația persoanelor care s-au vindecat după ce au fost infectate cu COVID-19 și impactul variantelor noi ale SARS-CoV-2 asupra persoanelor care au fost vaccinate sau deja infectate.

(46)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a cadrului de încredere instituit de prezentul regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (14).

(47)

Comisia ar trebui să adopte acte de punere în aplicare imediat aplicabile atunci când, în cazuri justificate corespunzător legate în special de necesitatea asigurării punerii în aplicare în timp util a cadrului de încredere, acestea sunt necesare din motive imperioase de urgență sau atunci când devin disponibile noi dovezi științifice.

(48)

Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (15) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate în cadrul punerii în aplicare a prezentului regulament. Prezentul regulament stabilește temeiul juridic pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în înțelesul articolului 6 alineatul (1) litera (c) și al articolului 9 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul (UE) 2016/679, necesare pentru eliberarea și verificarea certificatelor interoperabile prevăzute în prezentul regulament. Prezentul regulament nu reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la documentarea unui eveniment de vaccinare, testare sau vindecare în alte scopuri, cum ar fi în scopul farmacovigilenței sau al constituirii unor evidențe medicale personale individuale. Statele membre pot să prelucreze datele personale în alte scopuri dacă temeiul juridic pentru prelucrarea unor astfel de date în alte scopuri, inclusiv perioadele de păstrare conexe, este prevăzut în dreptul intern, care trebuie să respecte dreptul Uniunii privind protecția datelor și principiile eficacității, necesității și proporționalității, și ar trebui să conțină dispoziții care să identifice în mod clar domeniul de aplicare și amploarea prelucrării datelor, scopul specific avut în vedere, categoriile de entități care pot verifica certificatul, precum și garanțiile corespunzătoare pentru a preveni discriminarea și abuzurile, ținând seama de riscurile la adresa drepturilor și libertăților persoanelor vizate. În cazul în care certificatul este utilizat în alte scopuri decât cele medicale, datele cu caracter personal accesate în cadrul procesului de verificare nu trebuie păstrate, astfel cum se prevede în prezentul regulament.

(49)

În cazul în care un stat membru a adoptat sau adoptă, în temeiul dreptului intern, un sistem de certificate privind COVID-19 în scopuri interne, acesta ar trebui să garanteze pe perioada aplicării prezentului regulament că certificatele care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID pot de asemenea să fie utilizate și sunt acceptate în scopuri interne, pentru a se evita situația în care persoanele care călătoresc în alt stat membru și utilizează un certificat digital al UE privind COVID sunt obligate să obțină și un certificat național privind COVID-19.

(50)

În conformitate cu principiul reducerii la minimum a datelor, certificatele privind COVID-19 ar trebui să conțină numai datele cu caracter personal strict necesare pentru a facilita exercitarea dreptului de liberă circulație pe teritoriul Uniunii pe durata pandemiei de COVID-19. Categoriile specifice de date cu caracter personal și câmpurile de date care urmează să fie incluse în certificatele privind COVID-19 ar trebui stabilite în prezentul regulament.

(51)

În sensul prezentului regulament, nu este necesar ca datele cu caracter personal incluse în certificatele individuale să fie transmise sau să facă obiectul unor schimburi la nivel transfrontalier. În conformitate cu abordarea privind infrastructurile de chei publice, numai cheile publice ale emitenților trebuie să fie transferate sau accesate la nivel transfrontalier, proces ce va fi asigurat de un portal de interoperabilitate creat și gestionat de Comisie. În special, prezența certificatului împreună cu cheia publică a emitentului ar trebui să permită verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului. În scopul prevenirii și depistării fraudelor, statele membre ar trebui să poată face schimb de liste cu certificatele revocate. În conformitate cu principiul protecției implicite a datelor, ar trebui utilizate tehnici de verificare care nu necesită transmiterea datelor cu caracter personal incluse în certificatele individuale.

(52)

Ar trebui interzisă păstrarea datelor cu caracter personal obținute din certificat de către statul membru de destinație sau de tranzit sau de către operatorii de servicii de transport transfrontalier de persoane, care, conform dreptului intern, au obligația de a pune în aplicare anumite măsuri de sănătate publică pe durata pandemiei de COVID-19. Prezentul regulament nu oferă un temei juridic pentru crearea sau menținerea la nivelul Uniunii a unei baze de date centralizate care să conțină date cu caracter personal.

(53)

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679, operatorii de date și persoanele împuternicite de operatori pentru prelucrarea de date cu caracter personal trebuie să ia măsurile tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura un nivel de securitate corespunzător riscului prelucrării.

(54)

Autoritățile sau alte organisme desemnate, responsabile cu eliberarea certificatelor care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID, în calitate de operatori în înțelesul Regulamentului (UE) 2016/679, poartă răspunderea pentru modul în care prelucrează datele cu caracter personal care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament. Aceasta include asigurarea unui nivel de securitate corespunzător riscurilor, inclusiv prin instituirea unui proces de testare, evaluare și apreciere periodică a eficacității măsurilor tehnice și organizatorice adoptate pentru a asigura securitatea prelucrării. Competențele autorităților de supraveghere instituite în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 sunt pe deplin aplicabile, pentru a proteja persoanele fizice în legătură cu prelucrarea datelor lor cu caracter personal.

(55)

Pentru a se asigura coordonarea, Comisia și celelalte state membre ar trebui să fie informate atunci când un stat membru solicită titularilor de certificate ca, după intrarea pe teritoriul său, să stea în carantină ori autoizolare sau să efectueze un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sau dacă impune alte restricții titularilor unor astfel de certificate.

(56)

O comunicare clară, completă și în timp util către public, inclusiv către titulari, a informațiilor legate de scopul, eliberarea și acceptarea fiecărui tip de certificate care alcătuiesc certificatul digital al UE privind COVID este esențială pentru a asigura previzibilitatea călătoriilor și securitatea juridică. Comisia ar trebui să sprijine eforturile statelor membre în această privință, de exemplu prin punerea la dispoziție a informațiilor furnizate de statele membre pe platforma web „Re-open EU”.

(57)

Ar trebui să se prevadă o perioadă de introducere treptată a certificatelor, pentru ca statele membre care nu sunt în măsură să elibereze certificate în formatul care respectă prezentul regulament începând cu data aplicării sale să poată elibera în continuare certificate privind COVID-19 care nu respectă încă prezentul regulament. În perioada de introducere treptată, statele membre ar trebui să accepte astfel de certificate privind COVID-19 și certificatele privind COVID-19 eliberate înainte de data aplicării prezentului regulament, cu condiția ca acestea să conțină datele necesare.

(58)

În conformitate cu Recomandarea (UE) 2020/1475, orice restricții privind libera circulație a persoanelor pe teritoriul Uniunii instituite pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2 ar trebui eliminate de îndată ce situația epidemiologică permite acest lucru. Acest principiu se aplică și în cazul cerințelor de a prezenta alte documente decât cele prevăzute de dreptul Uniunii, în special de Directiva 2004/38/CE, cum ar fi certificatele care fac obiectul prezentului regulament. Prezentul regulament ar trebui să se aplice timp de 12 luni de la data aplicării sale. În termen de patru luni de la data aplicării prezentului regulament, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport. Cel târziu cu trei luni înainte de încetarea perioadei de aplicare a prezentului regulament și ținând seama de evoluția situației epidemiologice legate de pandemia de COVID-19, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului un al doilea raport privind lecțiile învățate în urma aplicării prezentului regulament, inclusiv privind impactul acestuia asupra facilitării liberii circulații și asupra protecției datelor.

(59)

Pentru a ține seama de progresul științific înregistrat în ceea ce privește limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19 sau pentru a se asigura interoperabilitatea cu standardele internaționale, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei pentru a modifica prezentul regulament prin modificarea sau eliminarea câmpurilor de date care urmează să fie incluse în certificatul digital al UE privind COVID referitoare la identitatea titularului, informații privind vaccinul împotriva CODIV-19, testul pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, o infecție anterioară cu SARS-CoV-2 și metadatele certificatului, prin adăugarea unor câmpuri de date referitoare la informații privind vaccinul împotriva CODIV-19, testul pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, o infecție anterioară cu SARS-CoV-2 și metadatele certificatului și prin modificarea numărului de zile după care se eliberează un certificat de vindecare. Pentru a lua în considerare orientările primite, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei pentru a modifica dispozițiile prezentului regulament privind certificatul de vindecare autorizând eliberarea acestuia pe baza unui test antigenic rapid cu rezultat pozitiv, a unui test de anticorpi, inclusiv teste serologice pentru depistarea anticorpilor de SARS-CoV-2, sau pe baza oricărei alte metode fiabile din punct de vedere științific. Astfel de acte delegate ar trebui să includă câmpurile de date necesare pentru categoriile de date prevăzute în prezentul regulament, care trebuie incluse în certificatul de vindecare. De asemenea, acestea ar trebui să conțină dispoziții specifice privind perioada de valabilitate maximă, care poate depinde de tipul de test efectuat. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (16). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(60)

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (17), Comisia consultă Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor atunci când pregătește acte delegate sau acte de punere în aplicare care afectează protecția drepturilor și libertăților persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal. Comisia poate consulta, de asemenea, Comitetul european pentru protecția datelor, în cazul în care astfel de acte sunt deosebit de importante pentru protecția drepturilor și libertăților persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

(61)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume facilitarea exercitării dreptului de liberă circulație pe teritoriul Uniunii pe durata pandemiei de COVID-19 prin instituirea unui cadru pentru eliberarea, verificarea și acceptarea unor certificate interoperabile privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, rezultatul testării sau vindecarea de COVID-19 a unei persoane, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(62)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în special de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), inclusiv dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal, dreptul la egalitate în fața legii și la nediscriminare, libertatea de circulație și dreptul la o cale de atac eficientă. Statele membre respectă dispozițiile Cartei atunci când pun în aplicare prezentul regulament.

(63)

Dat fiind caracterul urgent al situației legate de pandemia de COVID-19, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(64)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și Comitetul european pentru protecția datelor au fost consultate în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725 și au emis un aviz comun la 31 martie 2021 (18),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita titularilor acestora exercitarea dreptului de liberă circulație pe durata pandemiei de COVID-19. Prezentul regulament contribuie, de asemenea, la facilitarea eliminării treptate în mod coordonat a restricțiilor privind libera circulație instituite de statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2.

Prezentul regulament asigură temeiul juridic pentru prelucrarea datelor cu caracter personal necesare pentru eliberarea unor astfel de certificate și pentru prelucrarea informațiilor necesare în scopul de a verifica și de a confirma autenticitatea și valabilitatea unor astfel de certificate cu respectarea deplină a Regulamentului (UE) 2016/679.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

„titular” înseamnă o persoană căreia i s-a eliberat, în conformitate cu prezentul regulament, un certificat interoperabil care conține informații referitoare la situația sa, din punctul de vedere al vaccinării, al rezultatului testării sau al vindecării de COVID-19;

2.

„certificat digital al UE privind COVID” înseamnă un certificat interoperabil care conține informații referitoare la situația titularului, din punctul de vedere al vaccinării, al rezultatului testării sau al vindecării, eliberat în contextul pandemiei de COVID-19;

3.

„vaccin împotriva COVID-19” înseamnă un medicament imunologic indicat pentru imunizarea activă pentru a preveni boala COVID-19, cauzată de SARS-CoV-2;

4.

„test NAAT” înseamnă un test de amplificare a acidului nucleic molecular, prin tehnici cum ar fi reacția polimerazică în lanț-revers transcriptază (RT-PCR), amplificarea izotermă mediată prin buclă (LAMP) și amplificarea mediată de transcriere (TMA), utilizate pentru a detecta prezența acidului ribonucleic SARS-CoV-2 (ARN);

5.

„test antigenic rapid” înseamnă un test care se bazează pe detectarea proteinelor virale (antigeni) prin imunodozare cu flux lateral care dă rezultate în mai puțin de 30 de minute;

6.

„test de anticorpi” înseamnă un test de laborator care urmărește să detecteze dacă o persoană a dezvoltat anticorpi împotriva SARS-CoV-2, ceea ce indică că titularul a fost expus la SARS-CoV-2 și a dezvoltat anticorpi, indiferent dacă persoana respectivă a fost sau nu simptomatică;

7.

„interoperabilitate” înseamnă capacitatea sistemelor de verificare dintr-un stat membru de a utiliza date înregistrate de un alt stat membru;

8.

„cod de bare” înseamnă o metodă de stocare și reprezentare a datelor într-un format vizual care poate fi citit automat;

9.

„sigiliu electronic” înseamnă un sigiliu electronic astfel cum este definit la articolul 3 punctul 25 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014;

10.

„identificator unic al certificatului” înseamnă un identificator unic atribuit, în conformitate cu o structură comună, fiecărui certificat eliberat în conformitate cu prezentul regulament;

11.

„cadru de încredere” înseamnă normele, politicile, specificațiile, protocoalele, formatele de date și infrastructura digitală care reglementează și permit eliberarea și verificarea în mod fiabil și în condiții de siguranță a certificatelor pentru a asigura credibilitatea acestora prin confirmarea autenticității, a valabilității și a integrității lor, prin utilizarea de sigilii electronice.

Articolul 3

Certificat digital al UE privind COVID

(1)   Cadrul certificatului digital al UE privind COVID permite eliberarea, verificarea și acceptarea la nivel transfrontalier a oricăruia dintre următoarele certificate:

(a)

un certificat care confirmă faptul că titularului i-a fost administrat un vaccin împotriva COVID-19 în statul membru care eliberează certificatul (certificat de vaccinare);

(b)

un certificat care confirmă faptul că titularul a efectuat un test NAAT sau un test antigenic rapid enumerat în lista comună și actualizată a testelor antigenice rapide pentru depistarea COVID-19 stabilită pe baza Recomandării Consiliului din 21 ianuarie 2021, efectuat de cadre medicale sau de personal de testare calificat în statul membru care a eliberat certificatul, care indică tipul testului, data efectuării și rezultatul acestuia (certificat de testare);

(c)

un certificat care confirmă, pe baza rezultatului pozitiv al unui test NAAT efectuat de cadre medicale sau de personal de testare calificat, faptul că titularul s-a vindecat după ce a fost infectat cu SARS-CoV-2 (certificat de vindecare).

Comisia publică lista testelor antigenice rapide pentru depistarea COVID-19 stabilită pe baza Recomandării Consiliului din 21 ianuarie 2021, inclusiv eventualele actualizări.

(2)   Statele membre sau organismele desemnate care acționează în numele statelor membre eliberează certificatele menționate la alineatul (1) din prezentul articol în format digital sau pe suport de hârtie sau în ambele formate. Potențialii titulari au dreptul de a primi certificatele în formatul ales de ei. Certificatele respective sunt ușor de utilizat și conțin un cod de bare interoperabil care permite verificarea autenticității, a valabilității și a integrității acestora. Codul de bare respectă specificațiile tehnice stabilite în temeiul articolului 9. Informațiile pe care le conțin certificatele se prezintă, de asemenea, în format lizibil pentru om și sunt furnizate cel puțin în limba oficială sau în limbile oficiale ale statului membru care le eliberează, precum și în limba engleză.

(3)   Se eliberează un certificat separat pentru fiecare vaccinare, rezultat al testării sau vindecare. Un astfel de certificat nu conține date din certificate anterioare, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament.

(4)   Certificatele menționate la alineatul (1) se eliberează gratuit. Titularul are dreptul de a solicita eliberarea unui nou certificat în cazul în care datele cu caracter personal pe care le conține certificatul original nu sunt sau nu mai sunt exacte ori actuale, inclusiv în ceea ce privește situația titularului din punctul de vedere al vaccinării, al rezultatului testării sau al vindecării, sau în cazul în care titularul nu mai dispune de certificatul original. Dacă certificatul este pierdut în mai multe rânduri, se pot percepe taxe corespunzătoare pentru eliberarea unui nou certificat.

(5)   Certificatele menționate la alineatul (1) conțin următorul text:

„Prezentul certificat nu reprezintă un document de călătorie. Dovezile științifice legate de vaccinarea, testarea și vindecarea de COVID-19 continuă să evolueze, inclusiv cu privire la noi variante ale virusului care determină îngrijorare. Înainte de a călători, vă rugăm să verificați măsurile de sănătate publică și restricțiile aferente aplicabile la punctul de destinație.”

Statul membru furnizează titularului informații clare, cuprinzătoare și în timp util cu privire la emiterea și scopul certificatelor de vaccinare, a certificatelor de testare sau a certificatelor de vindecare în sensul prezentului regulament.

(6)   Deținerea certificatelor menționate la alineatul (1) nu este o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului de liberă circulație.

(7)   Eliberarea certificatelor în temeiul alineatului (1) din prezentul articol nu duce la discriminare pe baza deținerii unei anumite categorii de certificat menționate la articolul 5, 6 sau 7.

(8)   Eliberarea certificatelor menționate la alineatul (1) nu afectează valabilitatea oricărei alte dovezi de vaccinare, rezultat al testării sau vindecare eliberate înainte de 1 iulie 2021 sau în alte scopuri, în special în scopuri medicale.

(9)   Operatorii de servicii de transport transfrontalier de persoane care, conform dreptului intern, au obligația de a pune în aplicare anumite măsuri de sănătate publică pe durata pandemiei de COVID-19 asigură integrarea verificării certificatelor menționate la alineatul (1) în operațiunile de exploatare a infrastructurii de transport transfrontalier, precum aeroporturile, porturile, gările feroviare și stațiile de autobuz, după caz.

(10)   Comisia poate adopta acte de punere în aplicare prin care să stabilească echivalența cu certificatele privind COVID-19 eliberate în temeiul prezentului regulament a certificatelor privind COVID-19 eliberate de o țară terță cu care Uniunea și statele membre au încheiat un acord privind libera circulație a persoanelor care permite părților contractante să restricționeze libera circulație din motive de sănătate publică într-un mod nediscriminatoriu și care nu conține un mecanism de încorporare a actelor juridice ale Uniunii. În cazul în care Comisia adoptă astfel de acte de punere în aplicare, certificatele în cauză sunt acceptate în condițiile menționate la articolul 5 alineatul (5), articolul 6 alineatul (5) și articolul 7 alineatul (8).

Înainte de adoptarea unor astfel acte de punere în aplicare, Comisia determină dacă o astfel de țară terță eliberează certificate echivalente cu cele eliberate în conformitate cu prezentul regulament și dacă a oferit asigurări oficiale că va accepta certificatele eliberate de statele membre.

Actele de punere în aplicare menționate la primul paragraf de la prezentul alineat se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 14 alineatul (2).

(11)   În cazul în care este necesar, Comisia solicită Comitetului pentru securitate sanitară instituit, ECDC sau EMA să emită orientări referitoare la dovezile științifice disponibile privind efectele evenimentelor medicale documentate în certificatele menționate la alineatul (1), în special în ceea ce privește noi variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare.

Articolul 4

Cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID

(1)   Comisia și statele membre instituie și mențin cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID.

(2)   Cadrul de încredere se bazează pe o infrastructură de chei publice și permite eliberarea și verificarea în mod fiabil și în condiții de siguranță a autenticității, valabilității și integrității certificatelor menționate la articolul 3 alineatul (1). Cadrul de încredere permite detectarea fraudelor, în special a falsificărilor. În plus, acesta poate permite, de asemenea, schimbul bilateral de liste cu certificate revocate care conțin identificatorii unici ai certificatelor revocate. Astfel de liste cu certificate revocate nu conțin alte date cu caracter personal. Verificarea certificatelor menționate la articolul 3 alineatul (1) și, după caz, a listelor cu certificate revocate nu conduc la notificarea emitentului cu privire la verificare.

(3)   Cadrul de încredere are ca scop asigurarea interoperabilității cu sistemele tehnologice instituite la nivel internațional.

Articolul 5

Certificatul de vaccinare

(1)   Fiecare stat membru eliberează persoanelor cărora le-a fost administrat un vaccin împotriva COVID-19 certificate de vaccinare astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1) litera (a), fie în mod automat, fie la cererea persoanelor în cauză. Persoanele respective sunt informate cu privire la dreptul lor de a primi un certificat de vaccinare.

(2)   Certificatul de vaccinare conține următoarele categorii de date cu caracter personal:

(a)

identitatea titularului;

(b)

informații privind vaccinul împotriva CODIV-19 și numărul de doze administrate titularului;

(c)

metadatele certificatului, cum ar fi emitentul certificatului sau un identificator unic al certificatului.

Datele cu caracter personal se includ în certificatul de vaccinare în conformitate cu câmpurile de date specifice prevăzute la punctul 1 din anexă.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 12 pentru a modifica punctul 1 din anexă prin modificarea sau eliminarea câmpurilor de date sau prin adăugarea unor câmpuri de date care se încadrează în categoriile de date cu caracter personal menționate la primul paragraf literele (b) și (c) de la prezentul alineat, în cazul în care o astfel de modificare este necesară pentru a verifica sau a confirma autenticitatea, valabilitatea și integritatea certificatului de vaccinare, în cazul unor progrese științifice în ceea ce privește limitarea pandemiei de COVID-19, sau pentru a asigura interoperabilitatea cu standardele internaționale.

(3)   Certificatul de vaccinare se eliberează într-un format securizat și interoperabil, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2), după administrarea fiecărei doze și indică în mod clar dacă schema de vaccinare este completă sau nu.

(4)   În cazul apariției unor noi dovezi științifice sau pentru a asigura interoperabilitatea cu anumite standarde și sisteme tehnologice internaționale, atunci când este necesar din motive imperioase de urgență, procedura prevăzută la articolul 13 se aplică actelor delegate adoptate în temeiul prezentului articol.

(5)   În cazul în care acceptă dovada vaccinării pentru a elimina restricțiile privind libera circulație instituite, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, statele membre acceptă, de asemenea, în aceleași condiții, certificatele de vaccinare eliberate de alte state membre în conformitate cu prezentul regulament pe baza unui vaccin împotriva COVID-19 căruia i s-a acordat o autorizație de comercializare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004.

Statele membre pot să accepte în același scop și certificatele de vaccinare eliberate de alte state membre în conformitate cu prezentul regulament pe baza unui vaccin împotriva COVID-19 căruia i s-a acordat o autorizație de comercializare din partea autorității competente a unui stat membru în temeiul Directivei 2001/83/CE, pe baza unui vaccin împotriva COVID-19 a cărui distribuție a fost autorizată temporar în temeiul articolului 5 alineatul (2) din directiva respectivă sau pe baza unui vaccin împotriva COVID-19 care a încheiat procedura de înscriere pe lista OMS privind utilizările de urgență.

În cazul în care acceptă certificatele de vaccinare pe baza unui vaccin împotriva COVID-19 menționat la al doilea paragraf, statele membre acceptă, în aceleași condiții, certificatele de vaccinare eliberate de alte state membre în conformitate cu prezentul regulament pe baza aceluiași vaccin împotriva COVID-19.

Articolul 6

Certificatul de testare

(1)   Fiecare stat membru eliberează persoanelor care au efectuat un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 certificate de testare astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1) litera (b), fie în mod automat, fie la cererea persoanelor în cauză. Persoanele respective sunt informate cu privire la dreptul lor de a primi un certificat de testare.

(2)   Certificatul de testare conține următoarele categorii de date cu caracter personal:

(a)

identitatea titularului;

(b)

informații despre testul NAAT sau despre testul antigenic rapid pe care l-a efectuat titularul;

(c)

metadatele certificatului, cum ar fi emitentul certificatului sau un identificator unic al certificatului.

Datele cu caracter personal se includ în certificatul de testare în conformitate cu câmpurile de date specifice prevăzute la punctul 2 din anexă.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 12 pentru a modifica punctul 2 din anexă prin modificarea sau eliminarea câmpurilor de date sau prin adăugarea unor câmpuri de date care se încadrează în categoriile de date cu caracter personal menționate la primul paragraf literele (b) și (c) de la prezentul alineat, în cazul în care o astfel de modificare este necesară pentru a verifica sau a confirma autenticitatea, valabilitatea și integritatea certificatului de testare, în cazul unor progrese științifice în ceea ce privește limitarea pandemiei de COVID-19, sau pentru a asigura interoperabilitatea cu standardele internaționale.

(3)   Certificatul de testare se eliberează într-un format securizat și interoperabil, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2).

(4)   În cazul apariției unor noi dovezi științifice sau pentru a asigura interoperabilitatea cu anumite standarde și sisteme tehnologice internaționale, atunci când este necesar din motive imperioase de urgență, procedura prevăzută la articolul 13 se aplică actelor delegate adoptate în temeiul prezentului articol.

(5)   În cazul în care solicită dovada efectuării unui test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 pentru a elimina restricțiile privind libera circulație instituite, în conformitate cu dreptul Uniunii și luând în considerare situația specifică a comunităților transfrontaliere, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, statele membre acceptă, de asemenea, în aceleași condiții, certificatele de testare care indică un rezultat negativ eliberate de alte state membre în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 7

Certificatul de vindecare

(1)   Fiecare stat membru eliberează, la cerere, certificate de vindecare astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1) litera (c).

Certificatele de vindecare se eliberează cel mai devreme la 11 zile de la data la care persoana în cauză a efectuat primul test NAAT care a avut un rezultat pozitiv.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 12 pentru a modifica numărul de zile după care se eliberează un certificat de vindecare, pe baza orientărilor primite de la Comitetul pentru securitate sanitară în conformitate cu articolul 3 alineatul (11) sau pe baza dovezilor științifice examinate de ECDC.

(2)   Certificatul de vindecare conține următoarele categorii de date cu caracter personal:

(a)

identitatea titularului;

(b)

informații privind o infecție anterioară cu SARS-CoV-2 a titularului în urma unui test cu rezultat pozitiv;

(c)

metadatele certificatului, cum ar fi emitentul certificatului sau un identificator unic al certificatului.

Datele cu caracter personal se includ în certificatul de vindecare în conformitate cu câmpurile de date specifice prevăzute la punctul 3 din anexă.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 12 pentru a modifica punctul 3 din anexă prin modificarea sau eliminarea câmpurilor de date sau prin adăugarea unor câmpuri de date care se încadrează în categoriile de date cu caracter personal menționate la primul paragraf literele (b) și (c) de la prezentul alineat, în cazul în care o astfel de modificare este necesară pentru a verifica sau a confirma autenticitatea, valabilitatea și integritatea certificatului de vindecare, în cazul unor progrese științifice în ceea ce privește limitarea pandemiei de COVID-19, sau pentru a asigura interoperabilitatea cu standardele internaționale.

(3)   Certificatul de vindecare se eliberează într-un format securizat și interoperabil, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2).

(4)   Pe baza orientărilor primite în temeiul articolului 3 alineatul (11), Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 12 pentru a modifica alineatul (1) de la prezentul articol și articolul 3 alineatul (1) litera (c) pentru a permite eliberarea certificatului de vindecare pe baza unui test antigenic rapid cu rezultat pozitiv, a unui test de anticorpi, inclusiv a unui test serologic pentru depistarea anticorpilor de SARS-CoV-2, sau pe baza oricărei alte metode validate științific. Astfel de acte delegate modifică, de asemenea, punctul 3 din anexă prin adăugarea, modificarea sau eliminarea câmpurilor de date care se încadrează în categoriile de date cu caracter personal menționate la alineatul (2) literele (b) și (c) din prezentul articol.

(5)   În urma adoptării actelor delegate menționate la alineatul (4), Comisia publică lista testelor de anticorpi pe baza cărora poate fi eliberat un certificat de vindecare, care urmează a fi stabilită de Comitetul pentru securitate sanitară, incluzând orice actualizări.

(6)   În raportul prevăzut la articolul 16 alineatul (1), Comisia evaluează, pe baza dovezilor științifice disponibile, oportunitatea și fezabilitatea adoptării actelor delegate menționate la alineatul (4) din prezentul articol. Înainte de a transmite raportul respectiv, Comisia solicită orientări periodice în temeiul articolului 3 alineatul (11) cu privire la dovezile științifice disponibile și la nivelul de standardizare în ceea ce privește posibila eliberare a certificatelor de vindecare pe baza testelor de anticorpi, inclusiv a testelor serologice pentru depistarea anticorpilor de SARS-CoV-2, ținând seama, de asemenea, de disponibilitatea și accesibilitatea unor astfel de teste.

(7)   În cazul apariției unor noi dovezi științifice sau pentru a asigura interoperabilitatea cu anumite standarde și sisteme tehnologice internaționale, atunci când este necesar din motive imperioase de urgență, procedura prevăzută la articolul 13 se aplică actelor delegate adoptate în temeiul prezentului articol.

(8)   În cazul în care acceptă dovada vindecării după infecția cu SARS-CoV-2 pentru a elimina restricțiile privind libera circulație instituite, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, statele membre acceptă, în aceleași condiții, certificatele de vindecare eliberate de alte state membre în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 8

Certificate privind COVID-19 și alte documente eliberate de o țară terță

(1)   În cazul în care în care un certificat de vaccinare a fost eliberat într-o țară terță pe baza unui vaccin împotriva COVID-19 care corespunde unuia dintre vaccinurile împotriva COVID-19 menționate la articolul 5 alineatul (5), iar autorităților dintr-un stat membru li s-au transmis toate informațiile necesare, inclusiv dovezi fiabile ale vaccinării, autoritățile respective pot, la cerere, să elibereze persoanei în cauză un certificat de vaccinare, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1) litera (a). Statul membru nu are obligația de a elibera un certificat de vaccinare pe baza unui vaccin împotriva COVID-19 care nu a fost autorizat pe teritoriul său.

(2)   Comisia poate adopta un act de punere în aplicare prin care să stabilească faptul că certificatele privind COVID-19 eliberate de către o țară terțe în conformitate cu standarde și sisteme tehnologice interoperabile cu cadrul de încredere pentru certificatul digitale al UE privind COVID care permit verificarea autenticității, a valabilității și a integrității certificatului și care cuprind datele prevăzute în anexă, se consideră echivalente cu certificatele eliberate de statele membre în conformitate cu prezentul regulament, cu scopul de a facilita exercitarea de către titulari a dreptului lor de liberă circulație pe teritoriul Uniunii.

Înainte de adoptarea unui astfel de act de punere în aplicare, Comisia determină dacă certificatele privind COVID-19 eliberate de țara terță îndeplinesc condițiile prevăzute la primul paragraf.

Actul de punere în aplicare menționat la primul paragraf de la prezentul alineat se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 14 alineatul (2).

Comisia publică lista actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului alineat.

(3)   Acceptarea de către statele membre a certificatelor menționate în prezentul articol este supusă articolului 5 alineatul (5), articolului 6 alineatul (5) și articolului 7 alineatul (8).

(4)   În cazul în care acceptă certificate de vaccinare eliberate de o țară terță pe baza unui vaccin împotriva COVID-19 menționat la articolul 5 alineatul (5) al doilea paragraf, statele membre acceptă, de asemenea, în aceleași condiții, certificatele de vaccinare eliberate de alte state membre în conformitate cu prezentul regulament pe baza aceluiași vaccin împotriva COVID-19.

(5)   Prezentul articol se aplică certificatelor privind COVID-19 și altor documente eliberate de țările și teritoriile de peste mări menționate la articolul 355 alineatul (2) din TFUE și enumerate în anexa II la acesta, precum și de Insulele Feroe. Acesta nu se aplică certificatelor privind COVID-19 și altor documente eliberate în numele unui stat membru de către țările și teritoriile de peste mări menționate la articolul 355 alineatul (2) din TFUE și enumerate în anexa II la acesta, precum și de Insulele Feroe.

Articolul 9

Specificații tehnice

(1)   Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a cadrului de încredere instituit prin prezentul regulament, Comisia adoptă acte de punere în aplicare ce conțin specificațiile tehnice și normele pentru:

(a)

eliberarea și verificarea în condiții de siguranță a certificatelor menționate la articolul 3 alineatul (1);

(b)

asigurarea securității datelor cu caracter personal, ținând seama de natura datelor;

(c)

completarea certificatelor menționate la articolul 3 alineatul (1), inclusiv sistemul de codificare și orice alte elemente relevante;

(d)

stabilirea structurii comune a identificatorului unic al certificatului;

(e)

emiterea unui cod de bare valabil, securizat și interoperabil;

(f)

urmărirea asigurării interoperabilității cu anumite standarde și sisteme tehnologice internaționale;

(g)

repartizarea responsabilităților între operatori și stabilirea responsabilităților persoanelor împuternicite de către operatori, în conformitate cu capitolul IV din Regulamentul (UE) 2016/679;

(h)

asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la informațiile din certificatul digital, în format lizibil pentru om, și din certificatul pe suport de hârtie, în conformitate cu cerințele de accesibilitate prevăzute în dreptul Uniunii.

(2)   Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 14 alineatul (2).

(3)   Din motive imperioase de urgență justificate în mod corespunzător, în special pentru a se asigura punerea în aplicare în timp util a cadrului de încredere, Comisia adoptă acte de punere în aplicare imediat aplicabile, în conformitate cu procedura menționată la articolul 14 alineatul (3). Actele de punere în aplicare adoptate în temeiul prezentului alineat rămân în vigoare pe perioada de aplicare a prezentului regulament.

Articolul 10

Protecția datelor cu caracter personal

(1)   Regulamentul (UE) 2016/679 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal efectuate la punerea în aplicare a prezentului regulament.

(2)   În scopul prezentului regulament, datele cu caracter personal pe care le conțin certificatele eliberate în temeiul prezentului regulament se prelucrează numai în scopul accesării și al verificării informațiilor incluse în certificat pentru a facilita exercitarea dreptului de liberă circulație pe teritoriul Uniunii pe durata pandemiei de COVID-19. După sfârșitul perioadei de aplicare a prezentului regulament, nu mai au loc prelucrări de date.

(3)   Datele cu caracter personal incluse în certificatele menționate la articolul 3 alineatul (1) se prelucrează de către autoritățile competente din statul membru de destinație sau de tranzit sau de către operatorii de servicii de transport transfrontalier de persoane care, conform dreptului intern, au obligația de a pune în aplicare anumite măsuri de sănătate publică pe durata pandemiei de COVID-19, numai pentru a verifica și a confirma vaccinarea, rezultatul testării sau vindecarea titularului certificatului. În acest scop, datele cu caracter personal se limitează la ceea ce este strict necesar. Datele cu caracter personal accesate în temeiul prezentului alineat nu se păstrează.

(4)   Datele cu caracter personal prelucrate în scopul eliberării certificatelor menționate la articolul 3 alineatul (1), inclusiv în scopul eliberării unui nou certificat, nu sunt păstrate de emitent mai mult timp decât este strict necesar pentru scopul vizat și în niciun caz nu se păstrează după expirarea perioadei în care certificatele pot fi utilizate pentru exercitarea dreptului de liberă circulație.

(5)   Orice liste cu certificate revocate transmise între statele membre în temeiul articolului 4 alineatul (2) nu se păstrează după sfârșitul perioadei de aplicare a prezentului regulament.

(6)   Autoritățile sau alte organisme desemnate responsabile cu eliberarea certificatelor menționate la articolul 3 alineatul (1) sunt considerate ca fiind operatori, astfel cum sunt definiți la articolul 4 punctul 7 din Regulamentul (UE) 2016/679.

(7)   Persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care a administrat un vaccin împotriva COVID-19 sau care a efectuat testul pentru care urmează să fie eliberat un certificat transmite autorităților sau altor organisme desemnate responsabile cu eliberarea certificatelor datele personale necesare pentru completarea câmpurilor de date prevăzute în anexă.

(8)   În cazul în care un operator menționat la alineatul (6) recurge la o persoană împuternicită în sensul menționat la articolul 28 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/679, persoana împuternicită de operator nu efectuează niciun transfer de date cu caracter personal către o țară terță.

Articolul 11

Restricții privind libera circulație și schimbul de informații

(1)   Fără a aduce atingere competenței statelor membre de a impune restricții din motive de sănătate publică, în cazul în care statele membre acceptă certificate de vaccinare, certificate de testare care indică un rezultat negativ sau certificate de vindecare, acestea nu impun restricții suplimentare privind libera circulație, cum ar fi teste suplimentare în contextul călătoriilor pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 sau carantina ori autoizolarea în contextul călătoriilor, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice ca răspuns la pandemia de COVID-19, luând în considerare, de asemenea, dovezile științifice disponibile, inclusiv datele epidemiologice publicate de ECDC pe baza Recomandării (UE) 2020/1475.

(2)   În cazul în care, în conformitate cu dreptul Uniunii, un stat membru solicită titularilor certificatelor menționate la articolul 3 alineatul (1) ca, după intrarea pe teritoriul său, să stea în carantină ori autoizolare sau să efectueze un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, sau dacă impune alte restricții titularilor unor astfel de certificate deoarece, de exemplu, situația epidemiologică dintr-un stat membru sau dintr-o regiune a unui stat membru se agravează rapid, în special ca urmare a unei variante a SARS-CoV-2 care determină îngrijorare sau interes, acesta informează Comisia și celelalte state membre în consecință, dacă este posibil cu 48 de ore înainte de introducerea unor astfel de noi restricții. În acest scop, statul membru furnizează următoarele informații:

(a)

motivele unor astfel de restricții;

(b)

domeniul de aplicare al unor astfel de restricții, precizând titularii căror certificate intră sub incidența unor astfel de restricții sau sunt exceptați de la acestea;

(c)

data de la care se aplică astfel de restricții și durata acestora.

(3)   Statele membre informează Comisia și celelalte state membre cu privire la eliberarea și condițiile de acceptare a certificatelor menționate la articolul 3 alineatul (1), inclusiv cu privire la vaccinurile împotriva COVID-19 pe care le acceptă în temeiul articolului 5 alineatul (5) al doilea paragraf.

(4)   Statele membre pun la dispoziția publicului informații clare, cuprinzătoare și în timp util cu privire la alineatele (2) și (3). Ca regulă generală, statele membre publică informațiile respective cu 24 de ore înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții, ținând seama de faptul că este necesară o anumită flexibilitate în ceea ce privește urgențele epidemiologice. În plus, informațiile publicate de statele membre pot fi publicate de către Comisie în mod centralizat.

Articolul 12

Exercitarea delegării de competențe

(1)   Competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta actele delegate menționată la articolul 5 alineatul (2), la articolul 6 alineatul (2) și la articolul 7 alineatele (1) și (2) se conferă Comisiei pe o perioadă de 12 luni de la 1 iulie 2021.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 5 alineatul (2), la articolul 6 alineatul (2) și la articolul 7 alineatele (1) și (2) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 5 alineatul (2), al articolului 6 alineatul (2) sau al articolului 7 alineatul (1) sau (2) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Articolul 13

Procedura de urgență

(1)   Actele delegate adoptate în temeiul prezentului articol intră imediat în vigoare și se aplică atât timp cât nu se formulează nicio obiecție în conformitate cu alineatul (2). Notificarea unui act delegat transmisă Parlamentului European și Consiliului prezintă motivele pentru care s-a recurs la procedura de urgență.

(2)   Atât Parlamentul European, cât și Consiliul pot formula obiecții cu privire la un act delegat în conformitate cu procedura menționată la articolul 11 alineatul (6). Într-un astfel de caz, Comisia abrogă actul imediat ce Parlamentul European sau Consiliul își notifică decizia de a formula obiecții.

Articolul 14

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de un comitet. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(3)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 8 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, coroborat cu articolul 5 din respectivul regulament.

Articolul 15

Aplicarea treptată

(1)   Certificatele privind COVID-19 eliberate de un stat membru înainte de 1 iulie 2021 sunt acceptate de celelalte state membre până la 12 august 2021 în conformitate cu articolul 5 alineatul (5), cu articolul 6 alineatul (5) și cu articolul 7 alineatul (8), în cazul în care conțin datele prevăzute în anexă.

(2)   În cazul în care un stat membru nu este în măsură să elibereze de la 1 iulie 2021 certificatele menționate la articolul 3 alineatul (1) într-un format care respectă prezentul regulament, acesta informează Comisia și celelalte state membre în consecință. În cazul în care cuprind câmpurile de date prevăzute în anexă certificatele privind COVID-19 eliberate de un astfel de stat membru într-un format care nu respectă prezentul regulament sunt acceptate de celelalte state membre în conformitate cu articolul 5 alineatul (5), cu articolul 6 alineatul (5) și cu articolul 7 alineatul (8) până la 12 august 2021.

Articolul 16

Rapoartele Comisiei

(1)   Până la 31 octombrie 2021, Comisia transmite un raport Parlamentului European și Consiliului. Raportul include o sinteză a următoarelor informații:

(a)

numărul de certificate eliberate în temeiul prezentului regulament;

(b)

orientările solicitate în temeiul articolului 3 alineatul (11) privind dovezile științifice disponibile și nivelul de standardizare în ceea ce privește posibila eliberare a certificatelor de vindecare pe baza testelor de anticorpi, inclusiv a testelor serologice pentru depistarea anticorpilor de SARS-CoV-2 luând în considerare disponibilitatea și accesibilitatea unor astfel de teste; și

(c)

informațiile primite în temeiul articolului 11.

(2)   Până la 31 martie 2022 Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentului regulament.

Raportul cuprinde, în special, o evaluare a impactului prezentului regulament asupra facilitării liberei circulații, inclusiv asupra călătoriilor și turismului și asupra acceptării diferitelor tipuri de vaccin, asupra situației drepturilor fundamentale și a nediscriminării, precum și asupra protecției datelor cu caracter personal pe durata pandemiei de COVID-19.

Raportul poate fi însoțit de propuneri legislative, în special vizând prelungirea perioadei de aplicare a prezentului regulament, ținând seama de evoluția situației epidemiologice în ceea ce privește pandemia de COVID-19.

Articolul 17

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 iulie 2021 până la 30 iunie 2022.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 14 iunie 2021.

Pentru Parlamentul European

Președintele

D. M. SASSOLI

Pentru Consiliu

Președintele

A. COSTA


(1)  Avizul din 27 aprilie 2021 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Poziția Parlamentului European din 9 iunie 2021 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 11 iunie 2021.

(3)  Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, 30.4.2004, p. 77).

(4)  Recomandarea (UE) 2020/1475 a Consiliului din 13 octombrie 2020 privind o abordare coordonată a restricționării liberei circulații ca răspuns la pandemia de COVID-19 (JO L 337, 14.10.2020, p. 3).

(5)  Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19 (a se vedea pagina 24 din prezentul Jurnal Oficial).

(6)  Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1).

(7)  Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).

(8)  Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (JO L 88, 4.4.2011, p. 45).

(9)  Decizia nr. 1082/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate și de abrogare a Deciziei nr. 2119/98/CE (JO L 293, 5.11.2013, p. 1).

(10)  Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor la nivelul Uniunii privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO L 136, 30.4.2004, p. 1).

(11)  Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (JO L 311, 28.11.2001, p. 67).

(12)  Recomandarea (UE) 2020/1743 a Comisiei din 18 noiembrie 2020 privind utilizarea testelor antigenice rapide în diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 (JO L 392, 23.11.2020, p. 63).

(13)  Recomandarea Consiliului din 21 ianuarie 2021 privind un cadru comun pentru utilizarea și validarea testelor antigenice rapide și pentru recunoașterea reciprocă a rezultatelor testelor pentru COVID-19 în UE (JO C 24, 22.1.2021, p. 1).

(14)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(15)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(16)   JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(17)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(18)  Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.


ANEXĂ

SETURILE DE DATE PE CARE LE CONȚIN CERTIFICATELE

1.

Câmpurile de date care trebuie incluse în certificatul de vaccinare:

(a)

numele: numele de familie și prenumele, în această ordine;

(b)

data nașterii;

(c)

boala sau agentul vizat: COVID-19 (SARS-CoV-2 sau una dintre variantele sale);

(d)

vaccin împotriva COVID-19 sau metode profilactice împotriva COVID-19;

(e)

denumirea produsului reprezentând vaccinul împotriva COVID-19;

(f)

deținătorul autorizației de comercializare sau producătorul vaccinului împotriva COVID-19;

(g)

numărul dintr-o serie de doze, precum și numărul total de doze din serie;

(h)

data vaccinării, cu indicarea datei ultimei doze administrate;

(i)

statul membru sau țara terță în care s-a administrat vaccinul;

(j)

emitentul certificatului;

(k)

identificatorul unic al certificatului.

2.

Câmpurile de date care trebuie incluse în certificatul de testare:

(a)

numele: numele de familie și prenumele, în această ordine;

(b)

data nașterii;

(c)

boala sau agentul vizat: COVID-19 (SARS-CoV-2 sau una dintre variantele sale);

(d)

tipul testului;

(e)

denumirea testului (opțional pentru testul NAAT);

(f)

producătorul testului (opțional pentru testul NAAT);

(g)

data și ora prelevării probei testate;

(h)

rezultatul testului;

(i)

centrul sau infrastructura de testare (opțional pentru testul antigenic rapid);

(j)

statul membru sau țara terță în care s-a efectuat testul;

(k)

emitentul certificatului;

(l)

identificatorul unic al certificatului.

3.

Câmpurile de date care trebuie incluse în certificatul de vindecare:

(a)

numele: numele de familie și prenumele, în această ordine;

(b)

data nașterii;

(c)

boala sau agentul de care s-a vindecat titularul: COVID-19 (SARS-CoV-2 sau una dintre variantele sale);

(d)

data primului testului NAAT cu rezultat pozitiv al titularului;

(e)

statul membru sau țara terță în care s-a efectuat testul;

(f)

emitentul certificatului;

(g)

certificat valabil de la;

(h)

certificat valabil până la (nu mai mult de 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv al testului NAAT);

(i)

identificatorul unic al certificatului.


15.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/23


DECLARAȚIA COMISIEI

Comisia este de acord cu faptul că punerea la dispoziție a unor vaccinuri împotriva COVID-19 și a unor teste de depistare a infecției cu SARS-CoV-2 accesibile și la prețuri abordabile este esențială în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Având în vedere faptul că nu întreaga populație va fi fost vaccinată la momentul intrării în vigoare a Regulamentelor (UE) 2021/953 și (UE) 2021/954 ale Parlamentului European și ale Consiliului, asigurarea accesului la posibilități de testare la prețuri abordabile și disponibile pe scară largă este importantă pentru a facilita libera circulație și mobilitatea în Europa.

Pentru a sprijini capacitățile de testare ale statelor membre, Comisia a mobilizat deja, în temeiul Instrumentului pentru sprijin de urgență, fonduri pentru a achiziționa teste antigenice rapide și a lansat o achiziție comună pentru procurarea a mai mult de o jumătate de miliard de teste antigenice rapide. Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie sprijină, de asemenea, statele membre în vederea creșterii capacității de testare, utilizând fonduri din Instrumentul pentru sprijin de urgență.

Pentru a sprijini în continuare disponibilitatea testelor la prețuri abordabile, în special pentru persoanele care traversează frontierele zilnic sau frecvent pentru a merge la muncă sau la școală, pentru a vizita rude apropiate, pentru a solicita asistență medicală sau pentru a avea grijă de cei dragi, Comisia se angajează să mobilizeze, în temeiul Instrumentului pentru sprijin de urgență, fonduri suplimentare în valoare de 100 de milioane EUR, pentru achiziționarea de teste de depistare a infecției cu SARS-CoV-2 care îndeplinesc condițiile necesare pentru eliberarea unei adeverințe de testare în temeiul Regulamentului (UE) 2021/953. În funcție de necesități, ar putea fi mobilizate fonduri suplimentare în valoare de peste 100 de milioane EUR, sub rezerva aprobării de către autoritatea bugetară.


15.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/24


REGULAMENTUL (UE) 2021/954 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

din 14 iunie 2021

privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 77 alineatul (2) litera (c),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),

întrucât:

(1)

În temeiul acquis-ului Schengen, resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre pot circula liber pe teritoriile tuturor celorlalte state membre în decursul a 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

(2)

La 30 ianuarie 2020, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat o urgență de sănătate publică de importanță internațională cu privire la epidemia provocată la nivel mondial de coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 (SARS-CoV-2), care cauzează boala coronavirusului 2019 (COVID-19). La 11 martie 2020, OMS a evaluat drept pandemie situația cauzată de COVID-19.

(3)

Pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, statele membre au adoptat anumite măsuri care au afectat călătoriile către statele membre și pe teritoriul acestora, precum restricții la intrarea pe teritoriu sau cerințe impuse călătorilor transfrontalieri de a sta în carantină ori autoizolare sau de a efectua un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2. Astfel de restricții au efecte negative asupra persoanelor și activităților economice, în special asupra persoanelor care locuiesc în regiuni de frontieră și care trec frontiera zilnic sau frecvent în scopuri legate de muncă, afaceri, educație, familie, asistență medicală sau acordarea de îngrijiri.

(4)

La 13 octombrie 2020, Consiliul a adoptat Recomandarea (UE) 2020/1475 (2), care a introdus o abordare coordonată a restricționării liberei circulații ca răspuns la pandemia de COVID-19.

(5)

La 30 octombrie 2020, Consiliul a adoptat Recomandarea (UE) 2020/1632 (3), în care a recomandat statelor membre care au obligații în temeiul acquis-ului Schengen să aplice principiile generale, criteriile comune, pragurile comune și cadrul comun de măsuri, inclusiv recomandările privind coordonarea și comunicarea, astfel cum sunt prevăzute în Recomandarea (UE) 2020/1475.

(6)

Multe state membre au lansat sau intenționează să lanseze inițiative de eliberare a unor certificate de vaccinare împotriva COVID-19. Pentru ca astfel de certificate de vaccinare să fie însă folosite în mod eficace în contextul călătoriilor transfrontaliere în interiorul Uniunii, acestea trebuie să fie pe deplin interoperabile, compatibile, sigure și verificabile. Este necesară o abordare comună a statelor membre cu privire la conținutul, formatul, principiile, standardele tehnice și nivelul de securitate ale unor astfel de certificate de vaccinare.

(7)

Înainte de data aplicării prezentului regulament, mai multe state membre au scutit deja persoanele vaccinate de obligația respectării anumitor restricții de călătorie. În cazul în care acceptă dovada vaccinării pentru a elimina restricțiile de călătorie instituite în conformitate cu dreptul Uniunii pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2, cum ar fi cerințele de a sta în carantină ori autoizolare sau de a efectua un test pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2, statele membre ar trebui să aibă obligația de a accepta, în aceleași condiții, certificatele de vaccinare eliberate de alte state membre în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului (4). O astfel de acceptare ar trebui să se realizeze în aceleași condiții, ceea ce înseamnă că, de exemplu, în cazul în care un stat membru consideră că administrarea unei singure doze dintr-un vaccin este suficientă, acesta ar trebui să aplice același principiu și în cazul titularilor unui certificat de vaccinare care indică o singură doză a aceluiași vaccin.

(8)

Procedurile armonizate din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (5) nu ar trebui să împiedice statele membre să decidă să accepte certificatele de vaccinare eliberate pe baza altor vaccinuri împotriva COVID-19 cărora li s-a acordat o autorizație de comercializare din partea autorității competente a unui stat membru în temeiul Directivei 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6), a vaccinurilor a căror distribuție a fost autorizată temporar în temeiul articolului 5 alineatul (2) din directiva respectivă și a vaccinurilor care au încheiat procedura de înscriere pe lista OMS privind utilizările de urgență. În cazul în care unui astfel de vaccin împotriva COVID-19 i se acordă ulterior o autorizație de comercializare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004, obligația de a accepta certificatele de vaccinare în aceleași condiții s-ar aplica și certificatelor de vaccinare eliberate de un stat membru pe baza respectivului vaccin împotriva COVID-19, indiferent dacă certificatele de vaccinare au fost eliberate înainte sau după autorizare prin procedura centralizată. Regulamentul (UE) 2021/953 stabilește cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile privind vaccinarea, testarea și vindecarea de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID), pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19. Acesta li se aplică cetățenilor Uniunii și resortisanților țărilor terțe care sunt membrii familiilor unor cetățeni ai Uniunii.

(9)

În conformitate cu articolele 19, 20 și 21 din Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (7), resortisanții țărilor terțe care intră sub incidența dispozițiilor respective pot circula liber pe teritoriul statelor membre.

(10)

Fără a aduce atingere normelor comune privind trecerea frontierelor interne de către persoane, prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (8), și în scopul facilitării călătoriilor pe teritoriile statelor membre pentru resortisanții țărilor terțe care au dreptul de face astfel de călătorii, cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile privind vaccinarea, testarea și vindecarea de COVID-19 instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953 ar trebui să li se aplice și resortisanților țărilor terțe cărora nu li se aplică deja regulamentul menționat, cu condiția ca aceștia să se afle în situație de ședere legală sau să aibă reședința legală pe teritoriul unui stat membru și să aibă dreptul de a călători în alte state membre în conformitate cu dreptul Uniunii.

(11)

Prezentul regulament urmărește să faciliteze aplicarea principiilor proporționalității și nediscriminării în ceea ce privește restricțiile de călătorie pe durata pandemiei de COVID-19, urmărind în același timp un nivel ridicat de protecție a sănătății publice. Acesta nu ar trebui înțeles ca o facilitare sau ca o încurajare a adoptării de restricții privind libera circulație sau de restricții ale altor drepturi fundamentale, ca răspuns la pandemia de COVID-19. În plus, cerința de a verifica certificatele instituite prin Regulamentul (UE) 2021/953 nu justifică, ca atare, reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne. Verificările la frontierele interne ar trebui să rămână o măsură de ultimă instanță, sub rezerva normelor specifice prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/399.

(12)

Întrucât prezentul regulament se aplică resortisanților țărilor terțe aflați deja în situație de ședere legală sau care au deja reședință legală pe teritoriul statelor membre, acesta nu ar trebui interpretat în sensul că acordă resortisanților țărilor terțe care doresc să călătorească într-un stat membru dreptul de a primi un certificat digital al UE privind COVID din partea statului membru respectiv înainte de a sosi pe teritoriul său. Statele membre nu au obligația de a elibera certificate de vaccinare la oficiile consulare.

(13)

La 30 iunie 2020, Consiliul a adoptat Recomandarea (UE) 2020/912 (9) privind restricția temporară asupra călătoriilor neesențiale către Uniune și posibila eliminare a acestei restricții. Prezentul regulament nu vizează limitarea temporară a călătoriilor neesențiale către Uniune.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Deoarece prezentul regulament constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen, Danemarca decide, în conformitate cu articolul 4 din protocolul respectiv, în termen de șase luni de la data la care Consiliul decide cu privire la prezentul regulament, dacă îl va pune în aplicare în legislația sa națională.

(15)

Prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen la care Irlanda nu participă, în conformitate cu Decizia 2002/192/CE a Consiliului (10); prin urmare, Irlanda nu participă la adoptarea prezentului regulament, acesta nu este obligatoriu pentru respectivul stat membru și nu i se aplică. Pentru ca statele membre să poată accepta, în condițiile stabilite de Regulamentul (UE) 2021/953, certificatele privind COVID-19 eliberate de Irlanda resortisanților țărilor terțe care se află în situație de ședere legală sau au reședință legală pe teritoriul său, pentru a facilita călătoriile pe teritoriul statelor membre, Irlanda ar trebui să le elibereze resortisanților țărilor terțe respectivi certificate privind COVID-19 care respectă cerințele cadrului de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID. Irlanda și celelalte state membre ar trebui să accepte certificatele eliberate resortisanților țărilor terțe vizați de prezentul regulament, în condiții de reciprocitate.

(16)

Prezentul regulament constituie un act care se întemeiază pe acquis-ul Schengen sau care se raportează la acesta în înțelesul articolului 3 alineatul (1) din Actul de aderare din 2003, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2005 și, respectiv, al articolului 4 alineatul (1) din Actul de aderare din 2011.

(17)

În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestora din urmă la implementarea, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (11), care se află sub incidența articolului 1 punctul C din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (12).

(18)

În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Acordului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (13), care se află sub incidența articolului 1 punctul C din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2008/146/CE a Consiliului (14).

(19)

În ceea ce privește Liechtensteinul, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul Protocolului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein cu privire la aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în practică, aplicarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (15), care se află sub incidența articolului 1 punctul C din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Decizia 2011/350/UE a Consiliului (16).

(20)

Întrucât obiectivul prezentului regulament, și anume facilitarea călătoriei pe durata pandemiei de COVID-19 a resortisanților țărilor terțe care se află în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, prin instituirea unui cadru pentru eliberarea, verificarea și acceptarea unor certificate interoperabile privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, rezultatul testării sau vindecarea de COVID-19 a unei persoane, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(21)

Dat fiind caracterul urgent al situației legate de pandemia de COVID-19, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(22)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor și Comitetul european pentru protecția datelor au fost consultate în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (17) și au emis un aviz comun la 31 martie 2021 (18),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Statele membre aplică normele prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/953 resortisanților țărilor terțe care nu intră sub incidența regulamentului respectiv, dar care se află în situație de ședere legală sau au reședință legală pe teritoriul lor și care au dreptul de a călători în alte state membre în conformitate cu dreptul Uniunii.

Articolul 2

În măsura în care Irlanda informează Consiliul și Comisia că acceptă certificatele menționate la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/953 eliberate de statele membre persoanelor vizate de prezentul regulament, statele membre acceptă, în condițiile stabilite de Regulamentul (UE) 2021/953, certificatele privind COVID-19 eliberate de Irlanda resortisanților țărilor terțe care au dreptul de a călători liber pe teritoriul statelor membre, în formatul care respectă cerințele cadrului de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID stabilit prin Regulamentul (UE) 2021/953.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 iulie 2021 până la 30 iunie 2022.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în statele membre în conformitate cu tratatele.

Adoptat la Bruxelles, 14 iunie 2021.

Pentru Parlamentul European

Președintele

D. M. SASSOLI

Pentru Consiliu

Președintele

A. COSTA


(1)  Poziția Parlamentului European din 9 iunie 2021 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 11 iunie 2021.

(2)  Recomandarea (UE) 2020/1475 a Consiliului din 13 octombrie 2020 privind o abordare coordonată a restricționării liberei circulații ca răspuns la pandemia de COVID-19 (JO L 337, 14.10.2020, p. 3).

(3)  Recomandarea (UE) 2020/1632 a Consiliului din 30 octombrie 2020 privind o abordare coordonată a restricționării liberei circulații ca răspuns la pandemia de COVID-19 în spațiul Schengen (JO L 366, 4.11.2020, p. 25).

(4)  Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19 (a se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor la nivelul Uniunii privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO L 136, 30.4.2004, p. 1).

(6)  Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman (JO L 311, 28.11.2001, p. 67).

(7)   JO L 239, 22.9.2000, p. 19.

(8)  Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO L 77, 23.3.2016, p. 1).

(9)  Recomandarea (UE) 2020/912 a Consiliului din 30 iunie 2020 privind restricția temporară asupra călătoriilor neesențiale către UE și posibila eliminare a acestei restricții (JO L 208 I, 1.7.2020, p. 1).

(10)  Decizia 2002/192/CE din 28 februarie 2002 a Consiliului privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (JO L 64, 7.3.2002, p. 20).

(11)   JO L 176, 10.7.1999, p. 36.

(12)  Decizia 1999/437/CE a Consiliului din 17 mai 1999 privind anumite modalități de aplicare a Acordului încheiat între Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei în ceea ce privește asocierea acestor două state în vederea punerii în aplicare, a asigurării respectării și dezvoltării acquis-ului Schengen (JO L 176, 10.7.1999, p. 31).

(13)   JO L 53, 27.2.2008, p. 52.

(14)  Decizia 2008/146/CE a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen (JO L 53, 27.2.2008, p. 1).

(15)   JO L 160, 18.6.2011, p. 21.

(16)  Decizia 2011/350/UE a Consiliului din 7 martie 2011 privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană, Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein privind aderarea Principatului Liechtenstein la Acordul dintre Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană privind asocierea Confederației Elvețiene la punerea în aplicare, respectarea și dezvoltarea acquis-ului Schengen, în ceea ce privește eliminarea controalelor la frontierele interne și circulația persoanelor (JO L 160, 18.6.2011, p. 19).

(17)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(18)  Nepublicat încă în Jurnalul Oficial.


15.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/29


DECLARAȚIA COMISIEI

Comisia este de acord cu faptul că punerea la dispoziție a unor vaccinuri împotriva COVID-19 și a unor teste de depistare a infecției cu SARS-CoV-2 accesibile și la prețuri abordabile este esențială în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Având în vedere faptul că nu întreaga populație va fi fost vaccinată la momentul intrării în vigoare a Regulamentelor (UE) 2021/953 și (UE) 2021/954 ale Parlamentului European și ale Consiliului, asigurarea accesului la posibilități de testare la prețuri abordabile și disponibile pe scară largă este importantă pentru a facilita libera circulație și mobilitatea în Europa.

Pentru a sprijini capacitățile de testare ale statelor membre, Comisia a mobilizat deja, în temeiul Instrumentului pentru sprijin de urgență, fonduri pentru a achiziționa teste antigenice rapide și a lansat o achiziție comună pentru procurarea a mai mult de o jumătate de miliard de teste antigenice rapide. Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie sprijină, de asemenea, statele membre în vederea creșterii capacității de testare, utilizând fonduri din Instrumentul pentru sprijin de urgență.

Pentru a sprijini în continuare disponibilitatea testelor la prețuri abordabile, în special pentru persoanele care traversează frontierele zilnic sau frecvent pentru a merge la muncă sau la școală, pentru a vizita rude apropiate, pentru a solicita asistență medicală sau pentru a avea grijă de cei dragi, Comisia se angajează să mobilizeze, în temeiul Instrumentului pentru sprijin de urgență, fonduri suplimentare în valoare de 100 de milioane EUR, pentru achiziționarea de teste de depistare a infecției cu SARS-CoV-2 care îndeplinesc condițiile necesare pentru eliberarea unei adeverințe de testare în temeiul Regulamentului (UE) 2021/953. În funcție de necesități, ar putea fi mobilizate fonduri suplimentare în valoare de peste 100 de milioane EUR, sub rezerva aprobării de către autoritatea bugetară.


II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

15.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/30


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/955 AL COMISIEI

din 27 mai 2021

de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1156 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește formularele, modelele, procedurile și modalitățile tehnice necesare pentru publicările și notificările normelor aplicabile comercializării și ale taxelor și comisioanelor, de precizare a informațiilor de comunicat pentru crearea și întreținerea bazei de date centralizate privind comercializarea transfrontalieră a FIA și a OPCVM, precum și de precizare a formularelor, modelelor și procedurilor pentru comunicarea acestor informații

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1156 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind facilitarea distribuției transfrontaliere a organismelor de plasament colectiv și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 345/2013, (UE) nr. 346/2013 și (UE) nr. 1286/2014 (1) și în special articolul 5 alineatul (3) al treilea paragraf, articolul 10 alineatul (3) al treilea paragraf și articolul 13 alineatul (3) al treilea paragraf,

întrucât:

(1)

Este de dorit să se asigure comparabilitatea informațiilor pe care autoritățile competente urmează să le publice pe site-urile lor web cu privire la actele cu putere de lege și actele administrative naționale aplicabile care reglementează cerințele de comercializare pentru fondurile de investiții alternative (FIA) și organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM). De aceea, autoritățile competente ar trebui să utilizeze modele pentru publicarea acestor informații.

(2)

Ar trebui să se asigure un acces ușor la rezumatele actelor cu putere de lege și ale actelor administrative naționale aplicabile care reglementează cerințele de comercializare aplicabile FIA și OPCVM. În acest scop, autoritățile competente ar trebui să publice aceste rezumate pe aceeași pagină web pe care sunt publicate actele cu putere de lege și actele administrative naționale aplicabile. Aceste rezumate ar trebui să fie clare, concise și ușor de înțeles.

(3)

Administratorii fondurilor de investiții alternative (AFIA), administratorii fondurilor europene cu capital de risc (EuVECA), administratorii fondurilor europene de antreprenoriat social (EuSEF) și societățile de administrare a OPCVM ar trebui să poată evalua în prealabil costul total al activităților transfrontaliere din fiecare stat membru. Pentru a se asigura comparabilitatea comisioanelor și a taxelor percepute de autoritățile competente pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în legătură cu aceste activități transfrontaliere, este indicat ca aceste comisioane și taxe sau elementele esențiale pentru calcularea acestora să fie prezentate sub forma unui tabel.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) ar trebui să fie în măsură să verifice dacă a primit toate informațiile cu privire la dispozițiile naționale care reglementează cerințele de comercializare pentru FIA și OPCVM și la rezumatele acestora, precum și cu privire la taxele și comisioanele percepute în legătură cu activitățile transfrontaliere ale AFIA, ale administratorilor EuVECA, ale administratorilor EuSEF și ale societăților de administrare a OPCVM. De asemenea, ESMA ar trebui să poată verifica dacă informațiile sunt complete și la zi. Din acest motiv, atunci când efectuează notificări către ESMA cu privire la linkurile către site-urile web unde pot fi găsite informațiile respective, autoritățile competente ar trebui să utilizeze formulare standardizate.

(5)

Atât ESMA, cât și autoritățile competente ar trebui să desemneze un punct unic de contact pentru transmiterea și primirea de informații privind linkurile către site-urile lor web pe care sunt publicate informații referitoare la dispozițiile naționale care reglementează cerințele de comercializare aplicabile FIA și OPCVM.

(6)

Articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 prevede că ESMA are obligația de a publica pe site-ul său, până la 2 februarie 2022, o bază de date centralizată care să cuprindă, în totalitatea lor, FIA, AFIA, administratorii EuSEF, administratorii EuVECA, OPCVM și societățile de administrare a OPCVM care sunt comercializate (comercializați) într-un alt stat membru decât cel de origine. Această bază de date centralizată urmează să fie alimentată cu informațiile furnizate de autoritățile competente în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la sfârșitul fiecărui trimestru, și anume de la datele de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie. În consecință, aplicarea cerințelor referitoare la furnizarea de către autoritățile competente a acestor informații în baza de date centralizată nu ar trebui să înceapă înainte de 2 februarie 2022.

(7)

Pentru buna funcționare a portalului de notificare menționat la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1156, este necesar ca modalitățile tehnice să includă posibilitatea de a încărca datele însoțitoare pe acest portal. ESMA ar trebui să asigure caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor încărcate pe portalul de notificare.

(8)

Dispozițiile prezentului regulament sunt strâns corelate între ele, deoarece stabilesc formulare, modele și proceduri standardizate pentru notificarea către ESMA a informațiilor legate de distribuția transfrontalieră a FIA și a OPCVM și pentru publicarea de către autoritățile competente a acestor informații pe site-urile lor web. Pentru ca formularele standardizate să fie concepute într-un mod coerent și având în vedere interconexiunile de substanță dintre dispozițiile prezentului regulament, este indicat ca dispozițiile respective să fie incluse într-un singur regulament.

(9)

Prezentul regulament are la bază proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare transmise Comisiei de către ESMA.

(10)

ESMA a efectuat consultări publice cu privire la dispozițiile proiectului de standarde tehnice de punere în aplicare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, înființat în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Cu toate acestea, ESMA nu a efectuat consultări cu privire la proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare de precizare a formularelor, modelelor și procedurilor standard pentru comunicarea de către autoritățile naționale competente a informațiilor referitoare la dispozițiile naționale care reglementează cerințele de comercializare și la taxele și comisioanele regulamentare legate de activitățile transfrontaliere ale AFIA, ale administratorilor EuVECA, ale administratorilor EuSEF și ale societăților de administrare a OPCVM; ESMA nu a efectuat consultări nici cu privire la proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare care precizează informațiile de comunicat de către autoritățile competente, precum și formularele, modelele și procedurile de comunicare a informațiilor de către autoritățile competente către ESMA în scopul creării și întreținerii bazei de date centralizate privind comercializarea transfrontalieră a FIA și a OPCVM și nici cu privire la modalitățile tehnice necesare funcționării portalului de notificare, întrucât ar fi fost cu totul disproporționat să se solicite opiniile părților interesate cu privire la dispozițiile care nu vizează decât ESMA și autoritățile competente.

(11)

Ar trebui ca aplicarea dispozițiilor prezentului regulament privind publicarea dispozițiilor naționale referitoare la cerințele de comercializare să fie aliniată la data aplicării articolelor 4 și 5 din Regulamentul (UE) 2019/1156, care se referă la această obligație. Ar trebui ca aplicarea dispozițiilor prezentului regulament referitoare la informațiile de comunicat către ESMA în scopul creării și întreținerii bazei de date centralizate să fie aliniată la data menționată la articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156, care se referă la această obligație,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Publicarea dispozițiilor naționale privind cerințele de comercializare

(1)   Autoritățile competente publică pe site-urile lor web informațiile menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156, utilizând modelul prevăzut în anexa I la prezentul regulament.

(2)   Autoritățile competente publică informațiile menționate la primul paragraf fie integral pe o singură pagină web dedicată din cadrul site-urilor lor web, fie pe pagini web separate, care furnizează informațiile menționate la prezentul alineat pentru fondurile de investiții alternative (FIA) și, respectiv, pentru organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM).

(3)   Autoritățile competente publică rezumatele informațiilor menționate la alineatul (1) în termeni clari, conciși și ușor de înțeles, utilizând modelele prevăzute în anexa II la prezentul regulament. Aceste rezumate se publică pe aceeași pagină web ca și informațiile menționate la alineatul (1), fie în partea de sus, fie în partea de jos a paginii web respective.

Articolul 2

Publicarea informațiilor privind taxele sau comisioanele percepute de autoritățile competente pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin în legătură cu activitățile transfrontaliere ale AFIA, ale administratorilor EuVECA, ale administratorilor EuSEF și ale societăților de administrare a OPCVM

Autoritățile competente publică informațiile menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156, separându-le pentru fiecare taxă sau comision în parte și utilizând modelul prevăzut în anexa III la prezentul regulament.

Articolul 3

Notificări către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe

(1)   Autoritățile competente notifică Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) linkurile către site-urile lor web pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 1, precum și orice modificare adusă acestor linkuri și informațiilor publicate pe paginile web în cauză, utilizând modelele prevăzute în anexa IV.

(2)   Autoritățile competente aduc la cunoștința ESMA linkurile către site-urile lor web pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 2, precum și orice modificare adusă acestor linkuri și informațiilor publicate pe paginile web în cauză, utilizând modelele prevăzute în anexa V.

(3)   Autoritățile competente aduc la cunoștința ESMA orice modificare adusă linkurilor și informațiilor menționate la alineatele (1) și (2) în termen de 10 zile lucrătoare de la introducerea modificării pe site-ul web al autorității competente.

Articolul 4

Punctul unic de contact

(1)   În scopul efectuării notificărilor menționate la articolul 3, fiecare autoritate competentă desemnează un punct unic de contact pentru transmiterea informațiilor și comunicarea oricăror aspecte legate de transmiterea acestor informații.

(2)   Autoritățile competente aduc la cunoștința ESMA punctul unic de contact menționat la alineatul (1).

(3)   ESMA desemnează un punct unic de contact pentru primirea informațiilor menționate la articolele 1 și 2 și pentru comunicarea cu privire la orice chestiune legată de primirea informațiilor menționate la prezentul articol.

(4)   ESMA notifică autorităților competente punctul unic de contact menționat la alineatul (3).

Articolul 5

Informații care trebuie comunicate către ESMA în scopul creării și întreținerii bazei de date centralizate privind comercializarea transfrontalieră a FIA și a OPCVM

(1)   În scopul creării și întreținerii bazei de date centralizate menționate la articolul 12 din Regulamentul (UE) 2019/1156, autoritățile competente din statele membre de origine transmit trimestrial către ESMA informațiile specificate în tabelul 1 din anexa VI la prezentul regulament și orice actualizare a acestora.

(2)   Autoritățile competente ale statelor membre de origine transmit către ESMA informațiile menționate la alineatul (1) în termen de cel mult cinci zile lucrătoare de la sfârșitul fiecărui trimestru, și anume de la datele de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie.

Articolul 6

Modalitățile tehnice necesare pentru funcționarea portalului de notificare instituit de ESMA

(1)   Autoritățile competente transmit, într-un format XML comun, informațiile menționate la articolul 5 alineatul (1), utilizând formatul câmpului prevăzut în tabelul 2 din anexa VI.

(2)   Autoritățile competente transmit documentele menționate la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 pe cale electronică, prin intermediul portalului de notificare creat de ESMA în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din regulamentul menționat.

(3)   ESMA asigură caracterul complet, integritatea și confidențialitatea informațiilor menționate la alineatele (1) și (2) pe durata transmiterii lor prin intermediul portalului de notificare.

(4)   ESMA se asigură că portalul de notificare menționat la alineatul (2) prelucrează și verifică în mod automat toate informațiile transmise și datele însoțitoare și transmite feedback autorității competente care a transmis informațiile cu privire la succesul transmiterii și la eventualele erori survenite în decursul transmiterii.

Articolul 7

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 1 și articolul 3 alineatul (1) se aplică de la 2 august 2021, iar articolul 5 se aplică de la 2 februarie 2022.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 mai 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 188, 12.7.2019, p. 55.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).


ANEXA I

Model pentru publicarea dispozițiilor naționale de reglementare a cerințelor de comercializare aplicabile FIA și OPCVM

[A se indica data ultimei modificări a informațiilor]

Această pagină conține informații privind actele cu putere de lege și actele administrative naționale de reglementare a cerințelor de comercializare menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind facilitarea distribuției transfrontaliere a organismelor de plasament colectiv.

Cerințe de comercializare pentru OPCVM

(A se introduce informații la zi și complete privind actele cu putere de lege și actele administrative naționale aplicabile de reglementare a cerințelor de comercializare pentru OPCVM, inclusiv linkuri către versiunile integrale ale acestor acte cu putere de lege și acte administrative)

Informațiile trebuie să includă cel puțin următoarele categorii de norme care reglementează:

(a)

formatul și conținutul materialelor de comercializare, inclusiv identificarea informațiilor și a documentelor care trebuie notificate autorității competente înainte de a începe comercializarea;

(b)

verificarea comunicărilor publicitare de către autoritatea competentă;

(c)

obligațiile de raportare în ceea ce privește comercializarea;

(d)

regimul pașapoartelor;

(e)

retragerea notificării acordurilor încheiate în vederea comercializării;

(f)

alte norme care reglementează comercializarea OPCVM aplicabile în jurisdicția autorității competente [dacă este cazul].

Declarație de declinare a responsabilității: [Denumirea autorității competente] a luat măsurile care se impun pentru a se asigura că informațiile furnizate pe prezenta pagină web cu privire la dispozițiile naționale de reglementare a cerințelor de comercializare pentru OPCVM în [numele statului membru] sunt la zi și complete. [Denumirea autorității competente] nu este responsabilă cu întreținerea site-urilor web externe și nici nu poate fi trasă la răspundere pentru erorile sau omisiunile care apar pe un site web extern către care sunt incluse linkuri pe prezenta pagină web.

Cerințe de comercializare pentru FIA

(A se introduce informații la zi și complete privind actele cu putere de lege și actele administrative naționale aplicabile de reglementare a cerințelor de comercializare pentru FIA, inclusiv linkuri către versiunile integrale ale acestor acte cu putere de lege și acte administrative) În cazul în care se aplică dispoziții specifice referitoare la comercializarea anumitor categorii de FIA (de exemplu, FIA imobiliare, FIA în societăți necotate etc.), a se introduce actele cu putere de lege și actele administrative naționale care sunt relevante pentru fiecare dintre aceste categorii.

Informațiile trebuie să includă cel puțin următoarele categorii de norme care reglementează:

(a)

autorizarea prealabilă comercializării;

(b)

formatul și conținutul materialelor de comercializare, inclusiv identificarea informațiilor și a documentelor care trebuie notificate autorității competente înainte de a începe comercializarea;

(c)

verificarea comunicărilor publicitare de către autoritatea competentă;

(d)

comercializarea către investitorii de retail sau către investitorii profesionali;

(e)

obligațiile de raportare în ceea ce privește comercializarea;

(f)

regimul pașapoartelor;

(g)

distribuția fondurilor stabilite într-o țară terță în temeiul regimului național de plasamente private [dacă este cazul];

(h)

distribuția FIA de tip deschis și a FIA de tip închis;

(i)

retragerea notificării acordurilor încheiate în vederea comercializării;

(j)

alte norme care reglementează comercializarea FIA aplicabile în jurisdicția autorității competente [dacă este cazul].

Declarație de declinare a responsabilității: [Denumirea autorității competente] a luat măsurile care se impun pentru a se asigura că informațiile furnizate pe prezenta pagină web cu privire la dispozițiile naționale de reglementare a cerințelor de comercializare pentru FIA în [numele statului membru] sunt la zi și complete. [Denumirea autorității competente] nu este responsabilă cu întreținerea site-urilor web externe și nici nu poate fi trasă la răspundere pentru erorile sau omisiunile care apar pe un site web extern către care sunt incluse linkuri pe prezenta pagină web.

Alte cerințe*

În plus față de dispozițiile menționate mai sus, care vizează în mod expres comercializarea [OPCVM/FIA/OPCVM și a FIA], comercializarea acestora în [numele statului membru] poate face obiectul și altor dispoziții juridice, chiar dacă aceste dispoziții nu sunt prevăzute în mod expres pentru comercializarea [OPCVM/FIA/OPCVM și a FIA], în funcție de situația individuală a participanților la comercializarea acțiunilor sau unităților de [OPCVM/FIA/OPCVM sau FIA]. În [numele statului membru] comercializarea poate determina aplicarea unor cerințe suplimentare, cum ar fi [a se preciza corpusurile legislative interne care ar putea fi aplicabile].

Declarație de declinare a responsabilității: lista de mai jos este neexhaustivă și cuprinde legile naționale care ar putea fi aplicabile, iar [denumirea autorității competente] nu poate fi trasă la răspundere pentru eventualele omisiuni din această listă. Supravegherea cerințelor care decurg din aceste legi nu are loc sub supravegherea [denumirea autorității competente]. Înainte de a comercializa sau de a investi într-un [OPCVM/FIA/ OPCVM sau FIA], ar trebui să se evalueze aplicabilitatea acestor cerințe, precum și a oricăror alte cerințe juridice. Dacă există incertitudini, participanții la comercializarea OPCVM sau FIA ori investitorii în acestea ar trebui să solicite consiliere independentă cu privire la cerințele aplicabile situației lor individuale.

*

În cazul în care cerințele de comercializare aplicabile OPCVM și cerințele de comercializare aplicabile FIA sunt publicate pe pagini web separate ale site-ului web al unei autorități competente, rubrica „Alte cerințe” trebuie să fie publicată pe ambele pagini.

ANEXA II

Model pentru publicarea rezumatelor dispozițiilor naționale de reglementare a cerințelor de comercializare pentru FIA și OPCVM

[A se indica data ultimei modificări a informațiilor dacă prezentul rezumat este publicat pe o pagină de web separată de cea a informațiilor din anexa I]

Rezumatul cerințelor de comercializare pentru OPCVM

(A se introduce rezumatul cerințelor de comercializare pentru OPCVM, evidențiind în special normele care reglementează:

(a)

notificarea și aprobarea prealabilă a comunicărilor publicitare;

(b)

orice alte cerințe pentru comercializarea OPCVM pe care autoritatea competentă le consideră adecvate [după caz].)

Rezumatul cerințelor de comercializare pentru FIA

(A se introduce rezumatul cerințelor de comercializare pentru FIA, evidențiindu-se în special normele care reglementează:

(a)

notificarea și aprobarea prealabilă a comercializării;

(b)

notificarea și aprobarea prealabilă a comunicărilor publicitare;

(c)

comercializarea către investitorii de retail sau către cei profesionali;

(d)

cerințe suplimentare aplicabile în special comercializării anumitor categorii de FIA prevăzute de legislația națională (de exemplu, FIA în societăți necotate sau FIA imobiliare);

(e)

orice alte cerințe pentru comercializarea FIA pe care autoritatea competentă le consideră adecvate [după caz].)


ANEXA III

Model pentru publicarea taxelor și comisioanelor regulamentare

[A se indica data ultimei modificări a informațiilor]

Această pagină conține informații privind taxele și comisioanele percepute de [denumirea autorității competente] pentru îndeplinirea obligațiilor sale legate de activitățile transfrontaliere ale AFIA, administratorilor EuSEF, administratorilor EuVECA și societăților de administrare a OPCVM, menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind facilitarea distribuției transfrontaliere a organismelor de plasament colectiv.

[Autoritățile competente trebuie să utilizeze acest model pentru a publica toate taxele și comisioanele pe care le percep pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în legătură cu activitățile transfrontaliere ale AFIA, ale administratorilor EuSEF, ale administratorilor EuVECA și ale societăților de administrare a OPCVM, defalcând, după caz, taxele și comisioanele în funcție de categoriile următoare, printre alte criterii].

Taxe și comisioane de administrare transfrontalieră*

(a)

taxe de înregistrare;

(b)

taxe percepute pentru notificarea actelor și pentru orice actualizare ulterioară a notificării prealabile;

(c)

taxe pentru desfășurarea activității în alte state;

(d)

comisioane de administrare;

(e)

orice alte taxe sau comisioane aplicabile prevăzute de legislația statului membru [după caz].

Taxe și comisioane de comercializare transfrontalieră*

(a)

taxe de precomercializare;

(b)

taxe de înregistrare;

(c)

taxe percepute pentru notificarea actelor și pentru orice actualizare ulterioară a notificării prealabile;

(d)

taxe pentru desfășurarea activității în alte state;

(e)

taxe de retragere a notificării;

(f)

orice alte taxe sau comisioane introduse în conformitate cu legislația statului membru.

[dacă este cazul].

*

În cazul în care nu se percep taxe sau comisioane pentru categoriile enumerate mai sus, trebuie inclusă următoarea declarație de declinare a responsabilității: „[Denumirea autorității competente] nu percepe nicio taxă și niciun comision pentru [categoria de activitate relevantă]”.

[În plus față de lista taxelor și comisioanelor pe care le percep pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în legătură cu activitățile transfrontaliere ale AFIA, ale administratorilor EuSEF,

ale administratorilor EuVECA și ale societăților de administrare a OPCVM, care sunt prezentate mai jos, autoritățile competente pot furniza informații generale cu privire la structura acestor taxe și comisioane.]

Model pentru taxe și comisioane

(denumirea sau o descriere succintă a taxei sau comisionului)

(Temeiul juridic și link către versiunea completă a textului juridic relevant) (Entitatea răspunzătoare pentru plata taxei sau a comisionului)

(Activitatea care determină impunerea taxei sau a comisionului)

[Descrierea structurii taxei sau a comisionului, indicându-se, printre altele, informațiile următoare:

(a)

Cuantumul – în cazul în care este stabilit ca sumă fixă – sau metodologia pentru calcularea taxei sau a comisionului, indicându-se în special procentajul, baza de calcul și, după caz, cuantumul minim sau maxim al taxei sau al comisionului și oferindu-se un exemplu;

(b)

precizarea dacă taxa sau comisionul în cauză este inițial(ă) sau se percepe în mod periodic și, după caz, care este periodicitatea acesteia (acestuia);

(c)

data la care se achită taxa sau comisionul și

(d)

orice detaliu suplimentar.]

(Autoritățile competente pot furniza informații suplimentare privind structura, periodicitatea sau metodologia de calcul al taxei sau comisionului. Dacă autoritatea consideră că informațiile furnizate pe rândurile de mai sus ar putea fi neclare sau înșelătoare, sunt obligatorii informații suplimentare.)

Declarație de declinare a responsabilității: Enumerarea de mai sus nu cuprinde decât taxele sau comisioanele percepute de [denumirea autorității competente]. Cu toate acestea, comercializarea OPCVM sau a FIA în [numele statului membru] poate ocaziona și alte costuri legate de obligațiile administrative, de consilierea furnizată de părți terțe sau de dezvoltarea comercială. [Denumirea autorității competente] nu este responsabilă cu întreținerea site-urilor web externe și nici nu poate fi trasă la răspundere pentru erorile sau omisiunile care apar pe un site web extern către care sunt incluse linkuri pe prezenta pagină web.


ANEXA IV

Model pentru notificarea informațiilor în temeiul articolului 3 alineatul (1) din prezentul regulament

Formular pentru comunicarea informațiilor în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1156

EXPEDITOR:

Statul membru:

Autoritatea competentă:

Punctul de contact desemnat:

E-mail:

(Notificarea inițială)

Stimate Domn/Stimată Doamnă,

În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2019/1156 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind facilitarea distribuției transfrontaliere a organismelor de plasament colectiv, vă transmit informațiile prevăzute în dispoziția menționată, și anume:

linkul către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informații privind actele cu putere de lege și actele administrative naționale aplicabile de reglementare a cerințelor de comercializare pentru FIA și OPCVM, precum și rezumatele acestora și

rezumatul cerințelor de comercializare în scopul publicării pe site-ul web al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe.

Aceste informații sunt furnizate în tabelul de mai jos.

Linkuri către site-ul web al autorității competente

Link către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale]

[A se introduce linkul]

(După caz) Link către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt disponibile informațiile menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) Documentul 2019/1156 este publicat în [a se preciza cealaltă limbă]

[A se introduce linkul]

Rezumatul cerințelor de comercializare

Rezumat al cerințelor de comercializare menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale]

[A se insera rezumatul cerințelor de comercializare]

Rezumat al cerințelor de comercializare menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza cealaltă limbă]

[A se insera rezumatul cerințelor de comercializare]

Cu deosebită

considerație,

[Semnătura]

(În cazul în care notificarea are drept obiect o modificare a informațiilor notificate anterior)

Stimate Domn/Stimată Doamnă,

În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1156, vă notific o modificare adusă informațiilor prevăzute în dispoziția menționată, și anume a linkului către site-ul web al [denumirea autorității], pe care sunt publicate informații privind actele cu putere de lege și actele administrative naționale aplicabile de reglementare a cerințelor de comercializare pentru FIA și OPCVM și rezumatele acestora, (și/sau) rezumatul cerințelor de comercializare în scopul publicării pe site-ul web al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe.

Tabelul de mai jos conține detaliile modificării introduse la [data introducerii modificării pe site-ul web al autorității competente].

Linkuri către site-urile web ale autorităților competente

Linkul anterior

Linkul actualizat

Link către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care au fost publicate informațiile menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale):

[A se introduce linkul anterior]

Link actualizat către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale):

[A se introduce linkul actualizat]

Link către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care au fost publicate informațiile menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza cealaltă limbă]:

[A se introduce linkul anterior]

Link actualizat către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza cealaltă limbă]:

[A se introduce linkul actualizat]

și/sau

Rezumatul cerințelor de comercializare

Rezumatul anterior al cerințelor de comercializare

Rezumatul actualizat al cerințelor de comercializare

Versiunea anterioară a rezumatului cerințelor de comercializare publicată în [a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale]:

Versiunea actualizată a rezumatului cerințelor de comercializare publicată în [a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale]:

[A se introduce versiunea anterioară a rezumatului cerințelor de comercializare]

[A se introduce versiunea actualizată a rezumatului cerințelor de comercializare]

Versiunea anterioară a rezumatului cerințelor de comercializare publicată în [a se preciza cealaltă limbă]:

Versiunea actualizată a rezumatului cerințelor de comercializare publicată în [a se preciza cealaltă limbă]:

[A se introduce versiunea anterioară a rezumatului cerințelor de comercializare]

[A se introduce versiunea actualizată a rezumatului cerințelor de comercializare]

Cu deosebită

considerație,

[Semnătura]


ANEXA V

Model pentru notificarea informațiilor în temeiul articolului 3 alineatul (2) din prezentul regulament

Formular pentru comunicarea informațiilor în conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1156

EXPEDITOR:

Statul membru:

Autoritatea competentă:

Punctul de contact desemnat:

E-mail:

Stimate Domn/Stimată Doamnă,

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1156 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind facilitarea distribuției transfrontaliere a organismelor de plasament colectiv, vă transmit informațiile prevăzute în dispoziția menționată, și anume linkul către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informații privind taxele sau comisioanele percepute în [statul membru] în legătură cu activitățile transfrontaliere ale AFIA, ale administratorilor EuVECA, ale administratorilor EuSEF și ale societăților de administrare a OPCVM.

Linkuri către site-urile web ale autorităților competente

Link către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale]

[A se introduce linkul]

(După caz)Link către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza cealaltă limbă]

[A se introduce linkul]

(În cazul în care notificarea are drept obiect o modificare a informațiilor notificate anterior)

Stimate Domn/Stimată Doamnă,

Am onoarea să notific o modificare a informațiilor menționate la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/1156, și anume a linkului către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informații privind taxele sau comisioanele percepute în [statul membru] în legătură cu activitățile transfrontaliere ale AFIA, ale administratorilor EuVECA, ale administratorilor EuSEF și ale societăților de administrare a OPCVM.

(După caz) Am onoarea să notific o modificare a informațiilor publicate pe site-ul web al [denumirea autorității competente] în ceea ce privește taxele și comisioanele regulamentare percepute în [statul membru] în legătură cu activitățile transfrontaliere ale AFIA, ale administratorilor EuVECA, ale administratorilor EuSEF și ale societăților de administrare a OPCVM.

Tabelul de mai jos conține detaliile modificării introduse la [data introducerii modificării pe site-ul web al autorității competente].

Linkuri către site-urile web ale autorităților competente

Linkul anterior

Linkul actualizat

Link către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care au fost publicate informațiile menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în (a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale):

[A se introduce linkul anterior]

Link actualizat către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în (a se preciza limba utilizată curent în domeniul finanțelor internaționale):

[A se introduce linkul actualizat]

(După caz) Link către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care au fost publicate informațiile menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza cealaltă limbă]:

[A se introduce linkul anterior]

(După caz)Link actualizat către site-ul web al [denumirea autorității competente], pe care sunt publicate informațiile menționate la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/1156 în [a se preciza cealaltă limbă]:

[A se introduce linkul actualizat]

și/sau

Informații detaliate privind taxele sau comisioanele regulamentare

Comisioane sau taxe regulamentare anterioare

Comisioane sau taxe regulamentare actualizate

Informații detaliate anterioare privind taxele sau comisioanele regulamentare:

Informații detaliate actualizate privind taxele sau comisioanele regulamentare:

[A se introduce informațiile detaliate anterioare privind taxele sau comisioanele regulamentare relevante]

[A se introduce informațiile detaliate actualizate privind taxele sau comisioanele regulamentare relevante]

Cu deosebită considerație,

[Semnătura]


ANEXA VI

DATELE CARE TREBUIE TRANSMISE CĂTRE ESMA PENTRU CREAREA ȘI MODIFICAREA BAZEI DE DATE CENTRALIZATE PRIVIND COMERCIALIZAREA TRANSFRONTALIERĂ A FIA ȘI A OPCVM

Tabelul 1

Câmpuri care trebuie raportate

Numărul

Câmpul

Conținutul care trebuie raportat

Standardul și formatul care trebuie utilizate

1

Denumirea fondului

Denumirea completă a fondului.

{ALPHANUM-350}

2

Codul național de identificare al fondului

Identificatorul unic al fondului.

{ALPHANUM-35}

3

LEI al fondului

Identificatorul entității juridice al fondului.

{LEI}

4

Codul ISIN al clasei de acțiuni

Numărul internațional de identificare a valorilor mobiliare pentru clasa de acțiuni.

{ISIN}

5

Denumirea societății de administrare

Denumirea completă a societății de administrare.

{ALPHANUM-350}

6

LEI al societății de administrare

Identificatorul entității juridice al societății de administrare.

{LEI}

7

Codul național de identificare al societății de administrare a fondului

Identificatorul unic al societății de administrare a fondului atribuit de autoritatea competentă.

{ALPHANUM-35}

8

Tipul de fond

Tipul de fond.

Se alege din lista de câmpuri predefinite:

[UCIT] pentru OPCVM

[AIFS] pentru FIA

[ESEF] pentru EuSEF

[EVCA] pentru EuVECA

[LTIF] pentru „ELTIF”

9

Statul membru expeditor

Numele statului membru expeditor.

{COUNTRYCODE_2}

10

Statul membru gazdă

Autoritățile competente trebuie să indice toate statele membre gazdă în care fondul a fost notificat în vederea comercializării.

{COUNTRYCODE_2}

11

Data notificării

Pentru fiecare stat membru gazdă, autoritatea competentă trebuie să indice data la care a transmis

notificarea comercializării fondului către autoritatea competentă a statului membru gazdă.

{DATEFORMAT}

12

Data retragerii notificării

Pentru fiecare stat membru gazdă, autoritatea competentă trebuie să precizeze când a trimis retragerea notificării privind comercializarea fondului către autoritatea competentă a statului membru gazdă.

{DATEFORMAT}

13

Documentația de notificare menționată la articolul 93 alineatul (1) din Directiva 2009/65/CE și la articolele 31 alineatul (2) și 32 alineatul (2) din Directiva 2011/61/UE

Autoritățile competente trebuie să indice numele fișierului utilizat pentru raportarea documentației de notificare.

Format care permite analiza conținutului documentului fără a fi necesară conversia documentului într-un alt format.

14

Limba documentației de notificare

Limba în care este redactată documentația de notificare.

{LANGUAGE}

15

Documentația de retragere a notificării menționată la articolul 93a alineatul (2) din Directiva 2009/65/CE și la articolul 32a alineatul (2) din Directiva 2011/61/UE

După caz, se indică numele fișierului utilizat pentru raportarea documentației de retragere a notificării.

Format care permite analiza conținutului documentului fără a fi necesară conversia documentului într-un alt format.

16

Limba documentației de retragere a notificării

Limba în care este redactată documentația de retragere a notificării.

{LANGUAGE}

17

Comercializare

Autoritățile competente trebuie să indice dacă fondul este comercializat efectiv, în cazul în care această informație este disponibilă.

Se alege din lista de câmpuri predefinite:

[Y] pentru „Da”

[N] pentru „Nu”

[NA] pentru „Nu sunt disponibile informații”

18

Forma fondului

Autoritățile competente trebuie să indice dacă fondul este administrat intern.

Se alege din lista de câmpuri predefinite:

[Y] pentru „Da”

[N] pentru „Nu”


Tabelul 2

Formatele câmpurilor

Numărul

Simbol

Tipul de date

Definiție

1

{ALPHANUM-n}

Până la n caractere alfanumerice

Câmp ce permite introducerea unui text liber

2

{LEI}

20 caractere alfanumerice

Identificatorul entității juridice, astfel cum este definit în ISO 17442

3

{ISIN}

12 caractere alfanumerice

Codul ISIN, astfel cum este definit în ISO 6166

4

{COUNTRYCODE_2}

Două caractere alfanumerice

Codul de două litere al țării, astfel cum este definit în ISO 3166-1 alfa-2

5

{LANGUAGE}

Codul de două litere

ISO 639-1

6

{DATEFORMAT}

Data în formatul următor: AAAA-LL-ZZ; Datele se raportează în UTC

Formatul datei ISO 8601


15.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/45


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/956 AL COMISIEI

din 31 mai 2021

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana 2, pe baza motivelor care figurează în coloana 3 a aceluiași tabel.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, pentru o anumită perioadă de timp, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana 2 a aceluiași tabel.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 31 mai 2021.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Gerassimos THOMAS

Director general

Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală


(1)   JO L 269, 10.10.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare

(Codul NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Un articol modular cu proprietăți de absorbție a sunetului și de izolare acustică (așa-numit „sistem room-in-room”). Asamblat, articolul măsoară aproximativ 3 m lățime, între 2 și 6 m lungime și 2,3 m înălțime, iar pereții lui au o grosime de aproximativ 40 mm.

Este alcătuit dintr-un cadru cubic fabricat din aluminiu, de care sunt fixate o serie de colțuri metalice și panouri plasate pe părțile laterale și pe partea de sus a structurii.

Fiecare panou este compus dintr-un strat de poliester acustic imprimat, din material ignifug, pe o față, și o placă aglomerată din lemn laminat, pe cealaltă față. Interiorul panoului este căptușit cu vată minerală (cu o densitate de 100 kg/m3).

Plafonul este alcătuit din panouri de poliester și grinzi de sprijin din aluminiu. Articolul este, de asemenea, dotat cu o ușă, ferestre, un sistem de iluminare cu LED-uri și un sistem de ventilație.

Este conceput ca o construcție specială care urmează să fie ridicată în interiorul unei clădiri finalizate, deoarece nu oferă protecție împotriva intemperiilor. Este prezentat spre a fi utilizat în spații de birouri deschise, ca zonă închisă pentru discuții confidențiale sau pentru a crea o zonă liniștită.

A se vedea imaginea  (*1).

7610 90 90

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1, 2 litera (a), 3 litera (b) și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate, precum și pe baza textului codurilor NC 7610 , 7610 90 și 7610 90 90 .

Clasificarea la poziția 9406 este exclusă, deoarece articolul nu este o „construcție prefabricată” completă sau incompletă de sine stătătoare, deoarece nu poate fi considerată nici spațiu de locuit, nici de șantier, nici o construcție similară (a se vedea, de asemenea, nota 4 de la capitolul 94 și Notele explicative la Sistemul armonizat aferente poziției 9406 ). Articolul nu este adecvat utilizării în exterior, deoarece nu este considerat a fi rezistent la intemperii. El reprezintă o construcție specială care urmează să fie ridicată în interiorul unei clădiri finite existente.

Articolul este un produs compus, în care caracterul esențial este dat de elementul constructiv (cadrul de aluminiu). De aceea, el trebuie clasificat în funcție de materialul constitutiv al componentei respective.

Prin urmare, articolul trebuie clasificat la codul NC 7610 90 90 ca „alte structuri din aluminiu”.

Image 1


(*1)  Imaginea are caracter pur informativ.


15.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/48


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/957 AL COMISIEI

din 31 mai 2021

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții specifice ale Uniunii, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a aceluiași tabel.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, pentru o anumită perioadă de timp, a informațiilor tarifare obligatorii care au fost furnizate în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a aceluiași tabel.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 31 mai 2021.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Gerassimos THOMAS

Director general

Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală


(1)   JO L 269, 10.10.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare (Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Articol de formă ovală, ce măsoară aproximativ 180 cm lungime și 95 cm în partea sa cea mai lată. Articolul constă dintr-o țesătură croșetată mare care creează o structură de tip plasă, prinsă de un tub gonflabil din material plastic care formează cadrul țesăturii. O pernă gonflabilă din plastic este atașată de o parte a tubului. Tubul și perna sunt învelite complet într-o țesătură textilă din fire de filamente sintetice.

Suprafața exterioară a articolului este constituită în întregime din materiale textile, care prevalează asupra plasticului ca volum. În special structura de tip plasă pe care se poate întinde utilizatorul este exclusiv din material textil. Cu toate acestea, plasticul prevalează asupra materialelor textile ca greutate și valoare.

Articolul este conceput pentru a pluti pe apă, la fel ca o saltea pneumatică de apă.

A se vedea imaginea  (*1).

6306 90 00

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1, 3(b) și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate (NC), a notei 7(f) la secțiunea XI din NC și a textului de la codurile NC 6306 și 6306 90 00 .

Articolul este un produs compus alcătuit din diferite materiale (țesături și plastic) în sensul regulii generale de interpretare 3(b).

Clasificarea la codul NC 3926 90 97 ca alte articole din material plastic este exclusă, deoarece articolul are caracteristicile obiective ale unui articol textil atunci când este analizat vizual, când este atins sau când te întinzi pe el datorită materialului de la suprafață, format exclusiv din material textil. Deși plasticul joacă un rol important în ceea ce privește utilizarea articolului ca dispozitiv plutitor, țesătura de tip plasă din centru este esențială pentru a permite unei persoane să se întindă pe dispozitiv pentru a pluti. Prin urmare, în ansamblu, materialele textile (materialul exterior de suprafață, materialul textil de tip plasă croșetată) conferă articolului caracterul său esențial în sensul regulii generale de interpretare 3(b).

Având în vedere caracteristicile obiective ale articolului (conceput pentru a fi luat cu sine în diferite locuri și pentru a fi utilizat temporar acolo, ușor ca greutate, ușor de transportat și de instalat, la fel ca saltelele pneumatice), este un articol pentru camping. A se vedea, de asemenea, Notele explicative la NC aferente poziției 6306 90 00 și Notele explicative la Sistemul armonizat de la poziția 6306 , primul paragraf punctul 5.

În consecință, articolul trebuie clasificat la codul NC 6306 90 00 ca articole de camping.

Image 2


(*1)  Imaginea are caracter pur informativ.


DECIZII

15.6.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 211/51


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/958 A COMISIEI

din 31 mai 2021

de stabilire a formatului pentru raportarea datelor și informațiilor privind echipamentele de pescuit introduse pe piață și deșeurile provenite de la echipamentele de pescuit colectate în statele membre, și a formatului raportului privind verificarea calități în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (d) și cu articolul 13 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului (1), în special articolul 13 alineatul (4),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Directiva (UE) 2019/904, statele membre trebuie să raporteze date privind echipamentele de pescuit care conțin plastic introduse pe piață și privind deșeurile provenite de la echipamentele de pescuit colectate în statul membru în formatul stabilit de Comisie.

(2)

Articolul 13 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/904 prevede că datele și informațiile raportate de statele membre trebuie să fie însoțite de un raport de verificare a calității. Formatul raportului de verificare a calității trebuie să garanteze faptul că informațiile și datele raportate oferă o bază suficientă pentru verificarea acurateței, fiabilității și comparabilității acestor informații și date între statele membre.

(3)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Directiva (UE) 2019/904, statele membre trebuie să raporteze Comisiei datele și informațiile în format electronic în termen de 18 luni de la sfârșitul anului de raportare pentru care au fost colectate.

(4)

Pentru a permite statelor membre să își îndeplinească obligațiile de raportare în temeiul Directivei (UE) 2019/904 și pentru a asigura acuratețea și comparabilitatea datelor raportate, formatul de raportare a datelor privind echipamentele de pescuit care conțin plastic introduse pe piață și privind deșeurile provenite de la echipamentele de pescuit colectate în statul membru trebuie să fie stabilit în conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Directiva (UE) 2019/904.

(5)

Formatul stabilit în anexa la prezenta decizie prevede ca raportarea cantităților de echipamente de pescuit introduse pe piață și a deșeurilor provenite de la echipamentele de pescuit să se facă în funcție de greutate. Prin urmare, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că raportarea poate fi efectuată în conformitate cu formatul.

(6)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului pentru adaptarea la progresul tehnico-științific și punerea în aplicare a directivelor privind deșeurile instituit în temeiul articolul 39 din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Statele membre trebuie să raporteze datele privind echipamentele de pescuit care conțin plastic introduse pe piață și privind deșeurile provenite de la echipamentele de pescuit colectate menționate la articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Directiva (UE) 2019/904 în formatul pentru raportarea datelor prevăzut în anexa 1 la prezenta decizie.

Articolul 2

Statele membre trebuie să întocmească raportul de verificare a calității menționat la articolul 13 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/904 în formatul prevăzut în anexa 2 la prezenta decizie.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 31 mai 2021.

Pentru Comisie

Virginijus SINKEVIČIUS

Membru al Comisiei


(1)   JO L 155, 12.6.2019, p. 1.

(2)  Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (JO L 312, 22.11.2008, p. 3).


ANEXA 1

Format pentru raportarea datelor privind echipamentele de pescuit care conțin plastic introduse pe piață și privind deșeurile de echipamente de pescuit colectate, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului

A.   Format pentru raportarea datelor privind echipamentele de pescuit care conțin plastic introduse pe piață (1)

 

 

Panouri de plasă fabricate din sfoară groasă (2)

(Ø > 1 mm)

Panouri de plasă fabricate din sfoară subțire

(Ø ≤ 1 mm)

Alte echipamente sau părți ale acestora, fabricate în principal din plastic

Părți ale echipamentelor, care nu sunt fabricate din plastic (3)

Geamanduri, flotoare, frânghii

Total (*1) =

(în tone)

A + B + C + D + E

A

B

C

D = I + K

E = F + J + L

Total materiale plastice =

A + B + C + F

A

B

C

 

F

polipropilenă (PP)

 

 

 

 

 

 

polietilenă (PE)

 

 

 

 

 

 

polietilenă cu modul înalt (HMPE)

 

 

 

 

 

 

nailon

 

 

 

 

 

 

altele (PET, PVC, HDPE, EVA etc.)

 

 

 

 

 

 

mix de polimeri

 

 

 

 

 

 

Total metale

G = I + J

 

 

 

I

J

oțel

 

 

 

 

 

 

aluminiu

 

 

 

 

 

 

plumb

 

 

 

 

 

 

alte metale sau amestecuri de metale

 

 

 

 

 

 

Total cauciuc

H = K + L

 

 

 

K

L

B.   Format pentru raportarea datelor privind deșeurile de echipamente de pescuit colectate (4)

 

Total

Panouri de plasă fabricate din sfoară groasă  (5)

(Ø >1 mm)

Panouri de plasă fabricate din sfoară subțire

(Ø ≤ 1 mm)

Alte echipamente sau părți ale acestora, fabricate în principal din plastic

Părți ale echipamentelor, care nu sunt fabricate din plastic  (6)

Geamanduri, flotoare, frânghii

Total (*2) =

(în tone)

A + B + C + D + E

A

B

C

D = I + K

E = F + J + L

Total materiale plastice =

A + B + C + F

A

B

C

 

F

polipropilenă (PP)

 

 

 

 

 

 

polietilenă (PE)

 

 

 

 

 

 

polietilenă cu modul înalt (HMPE)

 

 

 

 

 

 

nailon

 

 

 

 

 

 

altele (PET, PVC, HDPE, EVA etc.)

 

 

 

 

 

 

mix de polimeri

 

 

 

 

 

 

Total metale

G = I + J

 

 

 

I

J

oțel

 

 

 

 

 

 

aluminiu

 

 

 

 

 

 

plumb

 

 

 

 

 

 

alte metale sau amestecuri de metale

 

 

 

 

 

 

Total cauciuc

H = K + L

 

 

 

K

L


(1)  Datele trebuie raportate în greutate (în tone), iar raportul de verificare a calității trebuie să specifice dacă s-au utilizat factori de conversie (de exemplu, de la volum la masă).

(*1)  Numai cantitățile totale (în casete albe) de echipamente de pescuit și de componente ale acestora trebuie raportate în mod obligatoriu.

Casetele colorate în negru nu sunt relevante.

(2)  Termenul „sfoară” acoperă toate tipurile de sfori, corzi, frânghii ușoare etc., indiferent dacă acestea sunt formate dintr-un singur filament (monofilament) sau din mai multe filamente răsucite sau împletite împreună pentru a forma o singură sfoară cu mai multe fire.

(3)  Acestea pot include greutăți metalice, rulouri de cauciuc, dispozitive/grile de evacuare etc.

(4)  Datele trebuie raportate în greutate (în tone), iar raportul de verificare a calității trebuie să specifice dacă s-au utilizat factori de conversie (de exemplu, de la volum la masă).

(*2)  Numai cantitățile totale (în casete albe) de echipamente de pescuit și de componente ale acestora trebuie raportate în mod obligatoriu. Acestea includ toate echipamentele de pescuit care conțineau materiale plastice, precum și toate componentele, substanțele sau materialele separate care făceau parte din respectivele echipamente de pescuit sau erau atașate acestora atunci când au fost aruncate, inclusiv atunci când au fost abandonate sau pierdute. Casetele colorate în negru nu sunt relevante.

(5)  Termenul „sfoară” acoperă toate tipurile de sfori, corzi, frânghii ușoare etc., indiferent dacă acestea sunt formate dintr-un singur filament (monofilament) sau din mai multe filamente care sunt răsucite sau împletite împreună pentru a forma o singură sfoară cu mai multe fire.

(6)  Acestea pot include greutăți metalice, rulouri de cauciuc, dispozitive/plase de evacuare etc.


ANEXA 2

Format pentru raportul de verificare a calității care însoțește datele menționate în anexa 1, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului

I.   Obiectivul raportului

Raportul de verificare a calității vizează colectarea de informații cu privire la metodele de completare a datelor și la calitatea datelor transmise. Raportul trebuie să permită o mai bună înțelegere a abordărilor adoptate de statele membre în ceea ce privește colectarea datelor, precum și să permită compararea datelor între statele membre. El însoțește rapoartele statelor membre privind echipamentele de pescuit care conțin plastic introduse pe piață și privind deșeurile de echipamente de pescuit colectate.

Raportul de verificare a calității trebuie să evalueze calitatea proceselor de colectare a datelor, inclusiv domeniul de aplicare și validarea surselor de date administrative, precum și valabilitatea statistică a abordărilor bazate pe anchete.

Mai mult, raportul de verificare a calității trebuie să ia în considerare motivele pentru care s-au înregistrat modificări semnificative ale datelor raportate și să asigure încrederea în exactitatea datelor respective.

II.   Formatul raportului de verificare a calității: Echipamente de pescuit care conțin plastic introduse pe piață

1.   INFORMAȚII GENERALE

Statul membru:

 

Organizația responsabilă cu transmiterea datelor:

 

E-mail de contact:

 

Tel.

 

Anul de referință:

 

Data furnizării/versiunea:

 

Link către publicarea datelor de către statul membru (dacă există):

 

2.   DESCRIEREA PĂRȚILOR IMPLICATE ÎN COLECTAREA DATELOR

Denumirea instituției

Responsabilități-cheie

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

3.   DESCRIEREA METODELOR FOLOSITE

3.1.   Specificarea metodelor și a surselor

Metode de colectare a datelor/Sursa datelor

Date obligatorii

(metodă/sursă: da/nu)

Date voluntare (opțional)

(metodă/sursă: da/nu)

Raportare administrativă (recensământ)

 

 

Anchete (recensământ sau eșantionare)

 

 

Statistici comerciale (de exemplu, utilizând date Prodcom sau Comext)

 

 

Schemă de răspundere extinsă a producătorilor (REP)

 

 

Producători/comercianți de echipamente

 

 

Altele (a se preciza)

 

 

Indicați numărul sursei de referință între paranteze în casetele unde ați răspuns „da”, de exemplu, da (1).

Adăugați explicații specifice în tabelul de mai jos pentru casetele unde ați răspuns „da”, utilizând numerele de referință. Indicați frecvența colectării datelor (de exemplu, lunar, trimestrial, anual, în continuu), dacă este disponibilă.

Nr. de ref.

Explicație/descriere suplimentară

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

3.2.   Specificarea factorilor de conversie

În cazul în care pentru estimarea datelor voluntare s-au utilizat factori de conversie (1), aceștia trebuie să fie specificați în tabelul de mai jos.

 

Totalul echipamentelor de pescuit care conțin plastic (în tone)

Panouri de plasă fabricate din sfoară groasă

(Ø > 1mm)

Panouri de plasă fabricate din sfoară subțire

(Ø ≤ 1 mm)

Alte echipamente sau părți ale acestora, fabricate în principal din plastic

Părți ale echipamentelor, care nu sunt fabricate din plastic

Geamanduri, flotoare, frânghii

Total per tip de material

Total (*1) (în tone)

Valoare obligatorie

 

 

 

 

 

 

Total materiale plastice

 

 

 

 

 

 

 

polipropilenă (PP)

 

 

 

 

 

 

 

polietilenă (PE)

 

 

 

 

 

 

 

polietilenă cu modul înalt (HMPE)

 

 

 

 

 

 

 

nailon

 

 

 

 

 

 

 

altele

 

 

 

 

 

 

 

mixte

 

 

 

 

 

 

 

Total metale

 

 

 

 

 

 

 

oțel

 

 

 

 

 

 

 

aluminiu

 

 

 

 

 

 

 

plumb

 

 

 

 

 

 

 

alte metale sau amestecuri de metale

 

 

 

 

 

 

 

Total cauciuc

 

 

 

 

 

 

 

Total per componentă de echipament

 

 

 

 

 

 

 

4.   EXACTITATEA DATELOR

4.1.   Anchete statistice privind cantitatea de echipamente de pescuit introdusă pe piață

Domeniul de aplicare al anchetei

Anul

Unități statistice

Procentul de populație care a făcut obiectul anchetei

Data (t)

Nivel de încredere

Marjă de eroare

Ajustări între anul anchetei și anul curent

Alte detalii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adăugați rânduri pentru fiecare anchetă realizată.

Adăugați explicații specifice în tabelul de mai jos prin numerotarea/trimiterea la casetele de mai sus.

Nr. crt.

Explicație/descriere suplimentară

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

4.2.   Principalele probleme de acuratețe

Descrierea principalelor probleme care afectează exactitatea datelor, inclusiv erorile legate de eșantionare, acoperire, măsurare, prelucrare și absența unui răspuns. Descrierea estimărilor utilizate.

Nr. crt.

Problemă de acuratețe

Explicație/descriere suplimentară

1

Eșantionare

 

2

Acoperire

 

3

Măsurare

 

4

Prelucrare

 

5

Absența unui răspuns

 

6

Estimări

 

7

Altele (a se preciza)

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

4.3.   Diferențele față de datele din anul anterior

Modificările metodologice semnificative ale metodei de calcul pentru anul de referință curent, dacă există (vă rugăm să menționați în special revizuirile retroactive și natura acestora și să precizați dacă este necesar să se aplice un indicator de întrerupere pentru un anumit an).

Nr. crt.

Explicație/descriere suplimentară

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

4.4.   Verificarea datelor

 

Verificare încrucișată

(da/nu)

Verificarea seriilor cronologice

(da/nu)

Audit

(da/nu)

Proces de verificare

(da/nu)

Date obligatorii

 

 

 

 

Date voluntare

 

 

 

 

Informații suplimentare privind metodele, inclusiv combinația de metode utilizate.

 

Descriere detaliată a metodelor de verificare

Date obligatorii

 

Date voluntare (opțional)

 

5.   CONFIDENȚIALITATE

5.1.   Specificați prin numerotare modul în care a fost asigurată confidențialitatea datelor (exemplu: măsuri sau proceduri de prevenire a divulgării neautorizate a datelor etc.).

Nr. crt.

Descriere

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

5.2.   Probleme de confidențialitate legate de publicarea datelor

Nr. crt.

Descriere

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

6.   DISEMINARE: PRINCIPALELE SITE-URI WEB ȘI PUBLICAȚII NAȚIONALE

Subiectele care urmează să fie enumerate mai jos sunt legate de diseminarea datelor.

Nr. crt.

Lista site-urilor web, documentelor, publicațiilor

 

 

7.   METADATE

Lista documentelor referitoare la metodologia de colectare a datelor, prelucrarea datelor și controlul calității.

Subiect

Document existent (da/nu)

Trimiterea la document (titlu, an, link web după caz)

Colectarea datelor

 

 

Prelucrarea datelor

 

 

Controlul calității

 

 

III.   Formatul raportului de verificare a calității: Deșeuri de echipamente de pescuit colectate

1.   INFORMAȚII GENERALE

Statul membru:

 

Organizația responsabilă cu transmiterea datelor:

 

E-mail de contact:

 

Număr de telefon:

 

An de referință:

 

Data furnizării/versiunea:

 

Link către publicarea datelor de către statul membru (dacă există):

 

2.   DESCRIEREA PĂRȚILOR IMPLICATE ÎN COLECTAREA DATELOR

Denumirea instituției

Responsabilități-cheie

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

3.   DESCRIEREA METODELOR FOLOSITE

3.1.   Specificarea metodelor și a surselor

Metode de colectare a datelor/Sursa datelor

Date obligatorii

(metodă/sursă: da/nu)

Date voluntare (opțional)

(metodă/sursă: da/nu)

Raportare administrativă (recensământ)

 

 

Anchete (recensământ sau eșantionare)

 

 

Porturi

 

 

Schemă de răspundere extinsă a producătorilor (REP)

 

 

Producători/comercianți de echipamente

 

 

Operatori de gestionare a deșeurilor

 

 

Altele (a se preciza)

 

 

Indicați numărul sursei de referință între paranteze în casetele unde ați răspuns „da”, de exemplu, da (1).

Adăugați explicații specifice în tabelul de mai jos pentru casetele unde ați răspuns „da”, utilizând numerele de referință. Indicați frecvența colectării datelor (de exemplu, lunar, trimestrial, anual, permanent), dacă este disponibilă.

Nr.crt

Explicație/descriere suplimentară

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

3.2.   Specificarea factorilor de conversie

În cazul în care pentru estimarea datelor voluntare s-au utilizat factori de conversie (2), aceștia trebuie specificați în tabelul de mai jos.

 

Totalul echipamentelor de pescuit care conțin plastic (în tone)

Panouri de plasă fabricate din sfoară groasă

(Ø > 1 mm)

Panouri de plasă fabricate din sfoară subțire

(Ø ≤ 1 mm)

Alte echipamente sau părți ale acestora, fabricate în principal din plastic

Părți ale echipamentelor, care nu sunt fabricate din plastic

Geamanduri, flotoare, frânghii

Total per tip de material

Total (*2) (în tone)

Valoare obligatorie

 

 

 

 

 

 

Total materiale plastice

 

 

 

 

 

 

 

polipropilenă (PP)

 

 

 

 

 

 

 

polietilenă (PE)

 

 

 

 

 

 

 

polietilenă cu modul înalt (HMPE)

 

 

 

 

 

 

 

nailon

 

 

 

 

 

 

 

altele

 

 

 

 

 

 

 

mixte

 

 

 

 

 

 

 

Total metale

 

 

 

 

 

 

 

oțel

 

 

 

 

 

 

 

aluminiu

 

 

 

 

 

 

 

plumb

 

 

 

 

 

 

 

alte metale sau amestecuri de metale

 

 

 

 

 

 

 

Total cauciuc

 

 

 

 

 

 

 

Total per componentă de echipament

 

 

 

 

 

 

 

4.   EXACTITATEA DATELOR

4.1.   Anchete statistice privind cantitatea de deșeuri de echipamente de pescuit colectate

Domeniul de aplicare al anchetei

Anul

Unități statistice

Procentul de populație care a făcut obiectul anchetei

Data (t)

Nivel de încredere

Marjă de eroare

Ajustări între anul anchetei și anul curent

Alte detalii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adăugați rânduri pentru fiecare anchetă realizată.

Adăugați explicații specifice în tabelul de mai jos prin numerotarea/trimiterea la casetele de mai sus.

Nr.

Explicație/descriere suplimentară

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

4.2.   Principalele probleme de acuratețe

Descrierea principalelor probleme care afectează exactitatea datelor, inclusiv erorile legate de eșantionare, acoperire, măsurare, prelucrare și absența unui răspuns Descrierea estimărilor utilizate.

Nr.

Problemă de acuratețe

Explicație/descriere suplimentară

1

Eșantionare

 

2

Acoperire

 

3

Măsurare

 

4

Prelucrare

 

5

Absența unui răspuns

 

6

Estimări

 

7

Altele (a se preciza)

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

4.3.   Diferențele față de datele din anul anterior

Dacă există modificări metodologice semnificative ale metodei de calcul pentru anul de referință curent, acestea trebuie precizate în tabelul de mai jos (vă rugăm să menționați în special revizuirile retroactive și natura acestora și să precizați dacă este necesar să se aplice un indicator de întrerupere pentru un anumit an).

Nr.

Explicație/descriere suplimentară

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

4.4.   Verificarea datelor

 

Verificare încrucișată

(da/nu)

Verificarea seriilor cronologice

(da/nu)

Audit

(da/nu)

Proces de verificare

(da/nu)

Date obligatorii

 

 

 

 

Date voluntare

 

 

 

 

Informații suplimentare privind metodele, inclusiv combinația de metode utilizate.

 

Descriere detaliată a metodelor de verificare

Date obligatorii

 

Date voluntare (opțional)

 

5.   CONFIDENȚIALITATE

5.1.   Specificați prin numerotare modul în care a fost asigurată confidențialitatea datelor (exemplu: măsuri sau proceduri de prevenire a divulgării neautorizate a datelor etc.).

Nr.

Descriere

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

5.2.   Probleme de confidențialitate legate de publicarea datelor

Nr.

Descriere

 

 

Adăugați rânduri dacă este necesar.

6.   DISEMINARE: PRINCIPALELE SITE-URI WEB ȘI PUBLICAȚII NAȚIONALE

Subiectele care urmează să fie enumerate mai jos sunt legate de diseminarea datelor.

Nr.

Lista site-urilor web, documentelor, publicațiilor

 

 

7.   METADATE

Lista documentelor referitoare la metodologia de colectare a datelor, prelucrarea datelor și controlul calității.

Subiect

Document existent (da/nu)

Trimiterea la document (titlu, an, link web după caz)

Colectarea datelor

 

 

Prelucrarea datelor

 

 

Controlul calității

 

 


(1)  Un factor de conversie este un multiplicator aritmetic pentru transformarea unei cantități exprimate printr-un set de unități într-un echivalent exprimat printr-un altul.

(*1)  Casetele colorate în negru nu sunt relevante.

(2)  Un factor de conversie este un multiplicator aritmetic pentru transformarea unei cantități exprimate printr-un set de unități într-un echivalent exprimat printr-un altul.

(*2)  Casetele colorate în negru nu sunt relevante.