(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (2) stabilește, pe baza unei evaluări preliminare a riscurilor, o listă cu plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat.

(2)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2018 al Comisiei (3) stabilește norme specifice privind procedura care trebuie urmată pentru a efectua evaluarea riscurilor menționată la articolul 42 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/2031 pentru respectivele plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat.

(3)

În urma unei evaluări preliminare a riscurilor, 35 de plante destinate plantării originare din toate țările terțe au fost incluse în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 ca plante cu risc ridicat, printre acestea numărându-se genurile Malus Mill. și Acer L.

(4)

La 31 iulie 2019, Serbia a înaintat Comisiei o cerere de export către Uniune de plante altoite destinate plantării aflate în repaus vegetativ, cu rădăcini nude, în vârstă de 1-2 ani, din specia Malus domestica. Cererea menționată a fost susținută de dosarul tehnic respectiv.

(5)

La 13 mai 2020, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a publicat un aviz științific cu privire la evaluarea riscurilor prezentate de plantele destinate plantării din specia Malus domestica din Serbia (4). Autoritatea a identificat Erwinia amylovora ca fiind un organism dăunător relevant pentru respectivele plante destinate plantării, a evaluat măsurile de reducere a riscurilor descrise în dosar pentru organismul dăunător respectiv și a făcut estimări cu privire la probabilitatea absenței organismului dăunător respectiv.

(6)

Pe baza acestui aviz, se consideră că este redus la un nivel acceptabil riscul fitosanitar reprezentat de introducerea în Uniune a unor plante altoite destinate plantării aflate în repaus vegetativ, cu rădăcini nude, în vârstă de 1-2 ani, din specia Malus domestica, originare din Serbia, cu condiția aplicării unor măsuri de reducere a riscurilor corespunzătoare pentru a combate riscul legat de respectivele plante destinate plantării. Deoarece astfel de măsuri adecvate sunt prevăzute la punctul 9 din anexa X la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (5), respectivele plante destinate plantării nu mai trebuie considerate ca fiind plante cu risc ridicat și trebuie eliminate din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019.

(7)

La 29 august 2019, Noua Zeelandă a înaintat Comisiei o cerere de export către Uniune de plante altoite în ochi sau cu ramură detașată, destinate plantării, aflate în repaus vegetativ, fără frunze, cu rădăcini nude, în vârstă de 1-3 ani, din speciile Acer japonicum Thunberg, Acer palmatum Thunberg și Acer shirasawanum Koidzumi. Cererea menționată a fost susținută de dosarul tehnic respectiv.

(8)

La 20 mai 2020, autoritatea a publicat un aviz științific cu privire la evaluarea riscurilor prezentate de plantele destinate plantării din genul Acer spp. originare din Noua Zeelandă (6). Autoritatea a identificat Eotetranychus sexmaculatus, Meloidogyne fallax, Oemona hirta și Platypus apicalis drept organisme dăunătoare relevante pentru respectivele plante destinate plantării, a evaluat măsurile de reducere a riscurilor descrise în dosarul pentru organismele dăunătoare respective și a făcut estimări, în cazul fiecărui organism dăunător pentru aceste produse, cu privire la probabilitatea absenței acestuia.

(9)

Pe baza acestui aviz, se consideră că este redus la un nivel acceptabil riscul fitosanitar reprezentat de introducerea în Uniune a unor plante altoite în ochi sau cu ramură detașată, destinate plantării, aflate în repaus vegetativ, fără frunze, cu rădăcini nude, în vârstă de 1-3 ani, din speciile Acer japonicum Thunberg, Acer palmatum Thunberg și Acer shirasawanum Koidzumi, originare din Noua Zeelandă, cu condiția aplicării unor măsuri de reducere a riscurilor corespunzătoare pentru a combate riscul legat de respectivele plante destinate plantării. Deoarece astfel de măsuri adecvate sunt prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/… al Comisiei (7), respectivele plante destinate plantării nu mai trebuie considerate ca fiind plante cu risc ridicat și trebuie eliminate din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019.

(10)

Pentru a se conforma obligațiilor Uniunii care decurg din Acordul Organizației Mondiale a Comerțului privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (8), importul produselor respective trebuie să fie reluat în cel mai scurt timp posibil. Prin urmare, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării.

(11)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei (2) a stabilit, pe baza unei evaluări preliminare a riscurilor, o listă cu plante, produse vegetale și alte obiecte cu risc ridicat.

(2)

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/2031, dacă se concluzionează, pe baza unei evaluări a riscurilor, că o plantă, un produs vegetal sau un alt obiect provenind dintr-o țară terță, dintr-un grup de țări terțe sau dintr-o zonă specifică a țării terțe în cauză prezintă un risc inacceptabil de organisme dăunătoare, dar că acest risc poate fi redus la un nivel acceptabil prin aplicarea anumitor măsuri, Comisia trebuie să elimine respectiva plantă, respectivul produs vegetal sau alt obiect din lista stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 și să le adauge în lista menționată la articolul 41 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/2031.

(3)

În plus, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 al Comisiei (3) stabilește măsurile fitosanitare pentru introducerea în Uniune a anumitor plante, produse vegetale și a altor obiecte care au fost eliminate din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019.

(4)

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019 include plantele din genul Acer L. drept plante cu risc ridicat.

(5)

La 29 august 2019, Noua Zeelandă a înaintat Comisiei o cerere de export către Uniune de plante altoite în ochi sau cu ramură detașată, destinate plantării, aflate în repaus vegetativ, fără frunze, cu rădăcini nude, în vârstă de 1-3 ani, din speciile Acer japonicum Thunberg, Acer palmatum Thunberg și Acer shirasawanum Koidzumi („plantele specificate”). Cererea menționată a fost susținută de dosarul tehnic respectiv.

(6)

La 20 mai 2020, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară („autoritatea”) a publicat un aviz științific cu privire la evaluarea riscurilor prezentate de plantele din genul Acer spp. din Noua Zeelandă (4). Autoritatea a identificat Eotetranychus sexmaculatus, Meloidogyne fallax, Oemona hirta și Platypus apicalis („organismele dăunătoare specificate”) drept organisme dăunătoare relevante pentru plantele specificate, a evaluat măsurile de reducere a riscurilor descrise în dosar pentru organismele dăunătoare respective și a făcut estimări, în cazul fiecărui organism dăunător pentru produsul respectiv, în ceea ce privește probabilitatea absenței acestuia.

(7)

În urma avizului respectiv, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1361 al Comisiei (5) a eliminat plantele specificate din lista plantelor cu risc ridicat stabilită în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/2019.

(8)

În plus, pe baza avizului respectiv, măsurile necesare pentru a combate riscul prezentat de organismele dăunătoare specificate pot fi adoptate ca cerințe fitosanitare la import, pentru a se asigura protecția fitosanitară a teritoriului Uniunii la introducerea plantelor specificate în Uniune.

(9)

În ceea ce privește Oemona hirta și Platypus apicalis, măsurile descrise de Noua Zeelandă în dosar sunt considerate suficiente pentru a reduce la un nivel acceptabil riscul legat de introducerea plantelor specificate în Uniune. Prin urmare, măsurile pentru aceste două organisme dăunătoare trebuie să se bazeze pe cele descrise de Noua Zeelandă în dosar.

(10)

În ceea ce privește Meloidogyne fallax, măsurile descrise de Noua Zeelandă în dosar sunt în conformitate cu cerințele existente prevăzute la punctul 10 din anexa VII la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei (6) pentru nematozi, în ceea ce privește arborii și arbuștii destinați plantării.

(11)

În ceea ce privește Eotetranychus sexmaculatus, se consideră că simpla aplicare a măsurilor propuse de Noua Zeelandă în dosar nu poate reduce la un nivel acceptabil riscul legat de introducerea în Uniune a plantelor specificate, întrucât, potrivit avizului autorității, persistă unele incertitudini. Soluționarea incertitudinilor identificate, prin aplicarea unor măsuri suplimentare în ceea ce privește declarațiile oficiale și certificatele fitosanitare pentru plantele respective, poate reduce la un nivel acceptabil riscul legat de introducerea în Uniune a plantelor specificate. Prin urmare, măsurile aplicate de Noua Zeelandă în dosar pentru Eotetranychus sexmaculatus trebuie completate cu măsurile care soluționează incertitudinile.

(12)

Oemona hirta și Meloidogyne fallax sunt menționate ca organisme dăunătoare de carantină pentru Uniune în anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072. Eotetranychus sexmaculatus și Platypus apicalis nu sunt încă incluse în lista organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei, dar ar putea îndeplini condițiile de includere în listă în urma unei noi evaluări complete a riscurilor. În cazul în care se stabilește că respectivele organisme dăunătoare îndeplinesc acele condiții, ele vor fi incluse în lista din anexa II la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072, iar plantele relevante vor fi incluse în anexa VII la regulamentul respectiv, împreună cu măsurile corespunzătoare, pe baza unei evaluări complete a riscurilor cu privire la organismele dăunătoare respective. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2072 trebuie în acel moment să fie revizuit în consecință.

(13)

Prin urmare, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1213 trebuie modificată în consecință.

(14)

Pentru a se conforma obligațiilor Uniunii care decurg din Acordul Organizației Mondiale a Comerțului privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (7), importul plantelor specificate trebuie să fie reluat în cel mai scurt timp posibil. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în a treia zi de la data publicării.

(15)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unor astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, au fost transmise cereri de autorizații pentru preparatul de Bacillus amyloliquefaciens DSM 25840. Cererile în cauză au fost însoțite de informațiile și documentele necesare în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din regulamentul respectiv.

(3)

Cererile respective se referă la autorizarea preparatului de Bacillus amyloliquefaciens DSM 25840 ca aditiv în hrana tuturor speciilor de porcine, urmând a fi clasificat în categoria „aditivi tehnologici”.

(4)

În avizele sale din 21 februarie 2018 (2) și 4 octombrie 2019 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de Bacillus amyloliquefaciens DSM 25840 nu are efecte adverse asupra sănătății animalelor, asupra siguranței consumatorilor sau asupra mediului. Autoritatea a concluzionat de asemenea că aditivul trebuie considerat o substanță potențial sensibilizantă pentru căile respiratorii și că nu se poate trage nicio concluzie cu privire la potențialul său de iritant pentru piele și ochi și cu privire la sensibilizarea pielii. Prin urmare, trebuie luate măsuri adecvate de protecție pentru a preveni efectele negative asupra sănătății umane, în special în ceea ce privește utilizatorii aditivului. Autoritatea a concluzionat că aditivul are un efect semnificativ asupra îmbunătățirii parametrilor zootehnici la toate speciile de porcine. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea după introducerea pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda analitică a aditivului furajer, transmis de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea preparatului de Bacillus amyloliquefaciens DSM 25840 arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, trebuie autorizată utilizarea preparatului respectiv, astfel cum se specifică în anexa la prezentul regulament.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

(1)

Numărul refugiaților și al altor persoane care au nevoie de protecție internațională este în creștere la nivel mondial. În consecință, este necesar să se consolideze capacitatea Uniunii necesară pentru ca aceasta să își îndeplinească datoria morală de a oferi asistență efectivă. Toate statele membre ar trebui să participe la eforturile colective ale Uniunii de a-și manifesta solidaritatea față de cei care au nevoie de protecție internațională, oferind căi legale către Uniune și îmbunătățind spațiul de protecție din afara Uniunii.

(2)

Prezenta recomandare vizează sprijinirea eforturilor susținute ale statelor membre de a oferi protecție internațională și de a spori canalele legale și sigure pentru persoanele care au nevoie de aceasta. În special, acțiunile recomandate au drept scop solidaritatea față de țările din afara UE în care este strămutat un număr mare de persoane care au nevoie de protecție internațională, contribuirea la inițiativele internaționale în materie de relocare și de admisie umanitară și o mai bună gestionare generală a migrației.

(3)

Uniunea întreprinde acțiuni în direcția dezvoltării și îmbunătățirii spațiului de protecție din țările de tranzit, de destinație sau din primele țări de azil, pentru a sprijini atât persoanele care au nevoie de protecție internațională, cât și migranții care sunt deosebit de vulnerabili și pentru a ajuta comunitățile-gazdă. Programele regionale de dezvoltare și de protecție (1) din Cornul Africii, din Africa de Nord și din Orientul Mijlociu sprijină, printre altele, susținerea și îmbunătățirea spațiului de protecție prin dezvoltarea capacităților sistemelor naționale și prin sprijinirea autorităților și a societății civile. Acestea oferă protecție prin acordarea de asistență directă persoanelor care au nevoie de protecție internațională. Toate acțiunile sunt realizate de partenerii de implementare. Programele sprijină soluțiile durabile pentru cei care au nevoie de protecție internațională, în special relocarea, prin asigurarea controlului de securitate și a înregistrării, prin facilitarea determinării efective a statutului de refugiat, precum și printr-o sprijinire directă a operațiunilor de relocare desfășurate de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR). Statele membre sunt invitate să joace un rol activ în calitate de membri ai consorțiului sau să contribuie financiar la sprijinirea și punerea în aplicare a programelor regionale de dezvoltare și protecție, în vederea consolidării dimensiunii externe a politicii UE din domeniul migrației.

(4)

Relocarea este un instrument important prin care se oferă protecție persoanelor care au nevoie de protecție internațională și care constituie o dovadă clară a solidarității la nivel mondial cu țările terțe, pentru a le ajuta să facă față unui număr mare de persoane care fug din calea războiului sau de persecuție. Aceasta este, de asemenea, un element-cheie al politicii globale a Uniunii în materie de azil și migrație: oferind căi sigure și legale pentru cei care au nevoie de protecție, relocarea contribuie la salvarea de vieți, la reducerea migrației neregulamentare și la contracararea modelului de afaceri al rețelelor care introduc ilegal migranți. Relocarea este, de asemenea, o parte integrantă importantă a abordării cuprinzătoare a migrației atunci când țările partenere sunt implicate în întregul spectru al domeniilor legate de migrație.

(5)

UNHCR a confirmat că nevoile globale în materie de relocare rămân ridicate, fiind vorba de 1,44 milioane de cazuri în 2020. Se preconizează că acest număr va crește în anii următori.

(6)

Primul Forum global privind refugiații, care a avut loc în decembrie 2019, a făcut bilanțul progreselor înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a Pactului mondial privind refugiații al UNHCR (2). Acesta a mobilizat un larg sprijin internațional în vederea găsirii unor soluții durabile pentru refugiații din întreaga lume, inclusiv soluții de relocare și extindere a numărului și a gamei de căi legale disponibile pentru cei care au nevoie de protecție internațională. Strategia pe trei ani a UNHCR (2019-2021) privind relocarea și căile complementare oferă o foaie de parcurs pentru extinderea acestora prin oferirea mai multor locuri, mobilizarea mai multor actori și crearea unor societăți mai primitoare. Pentru a-și asuma un rol de lider la nivel mondial în ceea ce privește relocarea, statele membre sunt invitate să sprijine punerea în aplicare a strategiei și să contracareze tendința actuală de scădere a numărului de țări de relocare la nivel mondial și de scădere drastică a numărului angajamentelor de relocare (3).

(7)

Începând din 2015, două programe de relocare de succes sponsorizate de UE, la care au participat un număr semnificativ de state membre, au ajutat peste 70 000 de persoane dintre cele mai vulnerabile care au nevoie de protecție internațională să găsească adăpost în Uniune. Între 2015 și 2018, atunci când situația la nivel mondial în materie de relocare s-a schimbat în mod considerabil, relocările anuale către statele membre s-au triplat, ponderea UE în ceea ce privește relocarea la nivel mondial crescând de la sub 9 % înainte de 2016 la 41 % în 2018. Această creștere arată beneficiile și potențialul cooperării și coordonării la nivelul UE în domeniul relocării. Aceasta demonstrează, de asemenea, importanța finanțării de la bugetul UE, în perioada 2015-2020 fiind alocat 1 miliard EUR sprijinirii directe a eforturilor de relocare ale statelor membre.

(8)

În cadrul primului mecanism de relocare al UE (4), statele membre, împreună cu statele asociate la sistemul Dublin, au convenit să relocheze 22 504 persoane care aveau nevoie de protecție internațională din Orientul Mijlociu, din Cornul Africii și din Africa de Nord pe o perioadă de 2 ani (2015-2017) (5). În total, au fost relocate în cadrul acestui prim mecanism de succes al UE 19 452 de persoane (86 % din angajamentul total).

(9)

În cadrul celui de al doilea mecanism de relocare al UE (6), statele membre au convenit să relocheze 50 039 de persoane care aveau nevoie de protecție internațională din Turcia, Liban, Iordania, precum și din țări situate de-a lungul rutei central-mediteraneene, sprijinind în special mecanismele de tranzit de urgență stabilite de UNHCR în Niger (2017) și în Rwanda (2019). Mecanismul a constituit un succes, fiind relocate 43 827 de persoane (88 % din totalul angajamentelor).

(10)

Pentru a maximiza numărul de relocări și pentru a utiliza în mod eficient finanțarea disponibilă, statelor membre care nu și-au onorat încă integral angajamentele asumate în cadrul celui de al doilea mecanism de relocare al UE li se oferă posibilitatea de a face acest lucru în 2020 și 2021, pentru a-și îndeplini angajamentele anterioare.

(11)

În temeiul Declarației UE-Turcia (7) au fost relocate până la jumătatea lunii septembrie 2020 peste 27 000 de persoane (8). Statele membre au relocat prin intermediul sistemelor lor naționale și alte persoane provenind din Turcia care aveau nevoie de protecție internațională.

(12)

Uniunea trebuie să treacă de la mecanisme ad-hoc de relocare la mecanisme care să funcționeze pe baza unui cadru stabil care să garanteze că mecanismele de relocare ale Uniunii sunt sustenabile și previzibile. În acest scop, Comisia a propus în 2016 un regulament de instituire a unui cadru de relocare al Uniunii (9) pentru a oferi căi sigure și legale de protecție internațională celor care au nevoie de aceasta, ca parte a revizuirii sistemului de azil al Uniunii. În iunie 2018 s-a ajuns la un acord politic provizoriu parțial care a inclus adăugarea, alături de relocare, a admisiei umanitare în domeniul de aplicare al regulamentului propus. Adoptarea rapidă a propunerii este un element important pentru o politică a UE mai eficientă, mai echitabilă și mai stabilă în materie de azil și migrație, care să includă un cadru stabil de relocare.

(13)

Pentru a asigura continuarea eforturilor de relocare până la instituirea unui cadru stabil, Comisia a invitat statele membre să prezinte angajamente de relocare pentru 2020 cu ocazia celui de al 9-lea Forum privind relocarea din iulie 2019. Acest demers s-a bazat pe prioritățile convenite pentru această perioadă și a fost întreprins în conformitate cu nevoile de relocare la nivel mondial preconizate de UNHCR pentru 2020 și cu recomandările UNHCR privind planificarea UE în materie de relocare în 2020, fiind solicitate 30 000 de locuri pentru 2020. Numărul angajamentelor rezultate, asumate de statele membre, a fost de aproape 29 500. Acest angajament global considerabil, care reprezintă peste 50 % din toate locurile de relocare puse de state la dispoziția UNHCR pentru 2020, evidențiază angajamentul continuu al statelor membre de a oferi protecție, de a salva vieți și de a propune alternative credibile la deplasările neregulamentare.

(14)

Având în vedere nevoile la nivel mondial preconizate în materie de relocare pentru 2020, strategia pe trei ani a UNHCR (2019-2021) privind relocarea și căile complementare, precum și primul Forum global privind refugiații (decembrie 2019), acest angajament semnificativ al statelor membre afirmă rolul UE de lider mondial în materie de relocare.

(15)

Alegerea regiunilor prioritare pentru relocări în cadrul exercițiului de asumare de angajamente pentru 2020 se bazează pe nevoile la nivel mondial în materie de relocare preconizate de UNHCR și pe necesitatea de a continua punerea în aplicare a Declarației UE-Turcia din martie 2016. Statele membre ar trebui să continue relocările din Turcia, Iordania, Liban, precum și din țările africane cheie situate de-a lungul rutei central-mediteraneene și care duc la aceasta, printre care se numără Libia, Nigerul, Ciadul, Egiptul, Etiopia și Sudanul. Acestea ar trebui, de asemenea, să sprijine mecanismele de tranzit de urgență din Niger și Rwanda și să asigure locuri pentru relocările urgente. Punerea în aplicare a Declarației UE-Turcia include activarea sistemului de admisie umanitară pe bază de voluntariat gestionat împreună cu Turcia, cu condiția să fi fost îndeplinite toate condițiile prealabile prevăzute, iar trecerile neregulamentare ale frontierei dintre Turcia și UE să fi încetat sau cel puțin să fi fost reduse în mod semnificativ și durabil.

(16)

Pentru a ajuta statele membre să pună în aplicare obiectivul de 29 500 de locuri în 2020, au fost puse la dispoziție de la bugetul Uniunii aproximativ 300 de milioane EUR (10). Sub rezerva normelor Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI), statele membre pot beneficia de un stimulent financiar de 10 000 EUR pentru fiecare persoană relocată din regiunile prioritare sau pentru grupurile deosebit de vulnerabile și de 6 000 EUR pentru alte relocări.

(17)

În perioada ianuarie-martie 2020, au fost relocate în UE peste 3 600 de persoane, ca parte a exercițiului de asumare de angajamente pentru 2020. Cu toate acestea, izbucnirea pandemiei de COVID-19 a dus la o perturbare gravă a operațiunilor de relocare. Statele membre, UNHCR și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) au suspendat aceste operațiuni începând cu jumătatea lunii martie 2020. La 18 iunie 2020, UNHCR și OIM au anunțat reluarea deplasărilor în vederea relocării refugiaților (11). Începând din vară, mai multe state membre au început să își reia treptat activitatea de relocare.

(18)

Această amenințare globală fără precedent la adresa sănătății și măsurile de limitare a răspândirii virusului au avut un impact considerabil asupra tuturor operațiunilor și procedurilor legate de relocare, de admisie umanitară și de sponsorizare comunitară. A devenit evident că pentru a se maximiza impactul măsurilor luate este necesară o coordonare la nivelul UE.

(19)

În Orientările privind punerea în aplicare a dispozițiilor relevante ale UE în domeniul procedurilor de azil și de returnare și privind relocarea (12), Comisia a invitat statele membre să continue să își manifeste solidaritatea față de cei care au nevoie de protecție internațională și față de țările din afara UE care găzduiesc un număr mare de refugiați, asigurând, în măsura posibilului, continuitatea procedurilor legate de relocare. Comisia a invitat statele membre să ia în considerare noi modalități de lucru, cum ar fi intervievarea la distanță sau relocarea dosarelor. În ceea ce privește aceste teme, Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO) a furnizat sprijin operațional rapid datorită unei serii de reuniuni tematice online organizate în cadrul rețelei de relocare și de admisie umanitară.

(20)

Recunoscând efectul perturbator al pandemiei de COVID-19 asupra punerii în aplicare a angajamentelor asumate în cadrul exercițiului din 2020, Comisia a decis să prelungească după 2020 perioada de punere în aplicare, pentru a se asigura că statele membre dispun de suficient timp pentru a implementa pe deplin aceste angajamente. Prin urmare, programul inițial de un an va fi transformat într-un program de doi ani care acoperă perioada 2020-2021, în cursul căreia statele membre ar trebui să pună în aplicare 29 500 de angajamente. În plus, statele membre sunt invitate să aibă în vedere, dacă este posibil, instituirea de programe naționale de relocare suplimentare finanțate de stat.

(21)

Pentru a asigura continuarea fără întreruperi a eforturilor UE de relocare după perturbările cauzate de pandemia de COVID-19, ar trebui ca, începând cu 2022, să se aibă în vedere noi programe de relocare, ținând seama de resursele financiare alocate Fondului pentru azil și migrație pentru perioada 2021-2027 în vederea sprijinirii angajamentelor statelor membre. Ambiția Uniunii este în continuare aceea de a se angaja pe calea sporirii constante a numărului de relocări în anii următori.

(22)

Pe lângă sprijinul financiar al UE, au fost instituite diverse măsuri pentru a ajuta statele membre să efectueze relocări. Obiectivul EASO este de a ajuta statele membre să își îndeplinească angajamentele în materie de relocare. Mecanismul de sprijin pentru relocare de la Istanbul, care este operațional din aprilie 2019 (în faza-pilot), susține eforturile depuse de statele membre în ceea ce privește relocarea din Turcia. În plus, rețeaua privind relocarea și admisia umanitară, facilitată de EASO, care este operațională din ianuarie 2020, favorizează cooperarea și schimbul de cunoștințe între statele membre, concentrându-se pe subiecte specifice ale UE. Rețeaua a constituit principalul for al statelor membre pentru abordarea impactului pandemiei de COVID-19 prin schimb de informații și învățare reciprocă.

(23)

În plus, în conformitate cu strategia pe trei ani a UNHCR (2019-2021) privind relocarea și căile complementare, este oportun să se promoveze introducerea sau utilizarea într-o și mai mare măsură a modelelor de admisie umanitară și a altor căi complementare, ca mijloace suplimentare de admisie, pentru a spori numărul de locuri oferite pe căi sigure și legale, în plus față de relocare.

(24)

Propunerea de regulament privind cadrul de relocare al Uniunii prevede acordarea de finanțare statelor membre pentru admisia umanitară.

(25)

Reflectând diversitatea modelelor de admisie umanitară, există deja o gamă largă de experiențe promițătoare în statele membre și în țările din afara UE, care pot fi extinse sau reproduse în alte state membre.

(26)

Mai multe state membre au pus în aplicare sisteme de sponsorizare comunitară (13), care pot sprijini relocarea, admisia umanitară și alte căi complementare. În toate cazurile, sponsorii privați, grupurile de persoane fizice sau organizațiile fără scop lucrativ pot juca un rol structurat în primirea și integrarea celor care au nevoie de protecție internațională.

(27)

În contextul relocării, sistemele de sponsorizare comunitară pot ajuta statele membre să sporească numărul locurilor de relocare și să integreze cu succes refugiații în comunități-gazdă primitoare. Pe baza unui parteneriat puternic între stat și organizațiile societății civile, persoane sau grupuri de persoane, sponsorii privați oferă, de obicei, sprijin financiar, practic și moral pentru admisia sau integrarea refugiaților. Astfel cum s-a demonstrat în studiul din 2018 privind fezabilitatea și valoarea adăugată a sistemelor de sponsorizare (14), modelele de sponsorizare comunitară pot lua multe forme. În funcție de modul în care au fost concepute și de obiectivul lor, ele contribuie la creșterea numărului de locuri de admisie aflate la dispoziția celor care au nevoie de protecție, permit o integrare mai rapidă și mai eficientă, îmbunătățesc sprijinul public pentru refugiați și relocare și contribuie la prevenirea deplasărilor neregulamentare ulterioare ale persoanelor relocate.

(28)

Printre celelalte forme de sponsorizare comunitară ce pot servi drept model, în afară de relocare, se numără așa-zisele „coridoare umanitare”, denumite astfel de unele state membre și organizații private, și anume modelul de sponsorizare comunitară pus în aplicare în prezent de organizațiile cu profil religios din Italia, Franța și Belgia, în cooperare cu guvernele țărilor respective. În cadrul acestui model, sponsorii privați sunt implicați în toate etapele procesului de admisie, de la identificarea persoanelor care au nevoie de protecție internațională la transferul lor către statul membru în cauză. Acestea preiau, de asemenea, eforturile de primire și de integrare și suportă costurile aferente. Începând cu 2016, au sosit în Europa pe această cale peste 2 700 de persoane care au nevoie de protecție internațională, majoritatea în Italia și Franța. Normele detaliate de cooperare între stat și sponsorii privați sunt adesea stabilite în memorandumuri de înțelegere.

(29)

Având în vedere beneficiile oferite de sponsorizarea comunitară, Uniunea ar trebui să promoveze în continuare o abordare la nivelul UE în această privință, pe baza experienței existente a statelor membre și cu implicarea EASO. Uniunea va continua să ofere sprijin pentru consolidarea capacităților actorilor societății civile implicați în programe de sponsorizare comunitară și să promoveze schimburile transnaționale privind partajarea de cunoștințe, pentru a extinde programele existente de sponsorizare comunitară și pentru a crea noi programe, inclusiv în statele membre care nu au pus încă în aplicare astfel de programe. În 2019, Comisia a lansat o cerere specifică de propuneri în acest sens în cadrul programului de acțiune al Uniunii pentru FAMI (15). Promovarea unor căi complementare pentru persoanele care au nevoie de protecție și integrarea lor suplimentară se numără printre subiectele incluse în cererea de propuneri pentru acțiuni transnaționale în materie de azil, migrație și integrare din cadrul Programului de lucru al FAMI pentru 2020 (16).

(30)

Pandemia de CIVOD-19 a afectat și sistemele de sponsorizare comunitară. În orientările sale privind punerea în aplicare a dispozițiilor relevante ale UE în domeniul procedurilor de azil și de returnare și privind relocarea, Comisia a încurajat statele membre să mențină deschise canalele de comunicare cu sponsorii, să îi informeze cu privire la evoluția situației și să continue sponsorizarea recrutării și a screeningului, pentru a spori capacitățile disponibile de găzduire în viitor.

(31)

Astfel cum a subliniat UNHCR, reîntregirea familiei este recunoscută pe scară largă ca fiind un factor esențial pentru o integrare de succes în țara-gazdă. Persoanele strămutate forțat care au nevoie de protecție internațională se confruntă adesea cu numeroase provocări în ceea ce privește dreptul lor la reîntregirea familiei, cum ar fi procedurile administrative îndelungate și greoaie (17). Acest lucru poate duce la încercări de eludare a normelor printr-o migrație neregulamentară, periculoasă. Pentru a facilita exercitarea dreptului la reîntregirea familiei, în conformitate cu Directiva privind reîntregirea familiei (18), statele membre sunt încurajate să instituie programe de asistență pentru reîntregirea familiei care să îmbunătățească accesul la informații și să simplifice procesul de solicitare a vizelor. În plus, în cazurile care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei privind reîntregirea familiei, statele membre sunt invitate să instituie programe de admisie umanitară, cum ar fi sponsorizări adresate familiilor.

(32)

Pentru a valorifica competențele, calificările și motivația persoanelor care au nevoie de protecție internațională, ar trebui explorate și alte căi complementare de admisie, cum ar fi educația sau munca. Mai multe state membre sprijină programe care facilitează accesul la căile legale existente pentru cei care au nevoie de protecție internațională, cum ar fi studenții sau lucrătorii. Statele membre sunt încurajate să utilizeze, în cadrul unor astfel de proceduri, Instrumentul UE de stabilire a profilului de competențe al resortisanților țărilor terțe. Acest instrument online specific contribuie la cartografierea și documentarea competențelor și calificărilor persoanelor care provin din familii de migranți (19).

(33)

Se estimează că mai puțin de trei procente din refugiații din întreaga lume au acces la învățământul superior (20). Chiar și atunci când dețin competențele și cunoștințele necesare, adesea aceștia nu dispun de informațiile și de mijloacele financiare necesare pentru a se înscrie la programe universitare sau postuniversitare în Uniune. Statele membre ar trebui să aibă în vedere îmbunătățirea accesului la universități al tinerilor care au nevoie de protecție internațională și, prin urmare, să faciliteze admisia acestora pe teritoriul lor în calitate de studenți. Astfel de inițiative pot necesita un proces de selecție proactiv în țările din afara UE, formare lingvistică, flexibilitate în ceea ce privește criteriile de admitere la programele de studiu, precum și burse de studii și măsuri de integrare specifice la sosire. După absolvire, studenții care doresc să rămână în statul membru în cauză, în conformitate cu Directiva (UE) 2016/801 a Parlamentului European și a Consiliului (21), ar trebui să beneficieze de consiliere și de ajutor în căutarea unui loc de muncă.

(34)

Pentru a facilita punerea în aplicare a unor astfel de programe, Comisia va încuraja învățarea reciprocă și schimbul de experiență între statele membre și va explora posibilitățile de acordare de sprijin financiar al UE pentru conceperea și dezvoltarea unor astfel de căi pentru studenți.

(35)

Statele membre ar trebui să aibă în vedere totodată colaborarea în cadrul parteneriatelor cu sectorul privat, cu angajatorii, cu sindicatele și cu societatea civilă pentru a dezvolta sisteme inovatoare de mobilitate internațională a forței de muncă pentru cei care au nevoie de protecție.

(36)

Împreună cu rețeaua de relocare și de admisie umanitară, EASO va ajuta statele membre să conceapă și să pună în aplicare programe de admisie umanitară și alte căi complementare.

(37)

Atunci când pune în aplicare programe de relocare, de admisie umanitară și alte programe privind căi complementare, statele membre ar trebui să țină seama de obligațiile prevăzute în Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap.

(38)

Pentru a asigura monitorizarea punerii în aplicare a mecanismelor de relocare ale UE în 2020 și 2021, statele membre ar trebui, la cerere, să informeze Comisia cu privire la persoanele relocate pe teritoriul lor în conformitate cu angajamentele lor, precizând țara de unde a fost relocată persoana respectivă. Comisia va monitoriza, de asemenea, diversele proiecte și programe de admisie umanitară puse în aplicare în statele membre, pentru a avea în permanență o imagine de ansamblu a tuturor căilor legale disponibile pentru cei care au nevoie de protecție internațională și numărul de locuri oferite prin intermediul acestor canale.

(39)

Prezenta recomandare ar trebui să fie adresată statelor membre. Statele asociate la sistemul Dublin sunt invitate să contribuie la eforturile comune de relocare de la nivel european, precum și la eforturile comune legate de alte căi complementare,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

(1)

Acordarea de asistență oricăror persoane aflate în pericol pe mare este o obligație legală a statelor membre stabilită în dreptul internațional cutumiar și convențional, în special în Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (Convenția SOLAS, 1974), în Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (UNCLOS, 1979) și în Convenția internațională privind căutarea și salvarea pe mare (Convenția SAR, 1979), precum și în dreptul Uniunii. Uniunea Europeană este parte contractantă la UNCLOS.

(2)

Începând din 2014, mii de persoane au încercat să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa, acest fenomen necesitând un răspuns multidimensional din partea Uniunii Europene și a statelor sale membre, cu scopul de a evita pierderea de vieți omenești, de a îmbunătăți gestionarea migrației, de a aborda cauzele profunde ale migrației neregulamentare și de a desființa grupările de crimă organizată care introduc ilegal migranți și fac trafic de ființe umane.

(3)

Deși migrația neregulamentară către UE a scăzut în ultimii doi ani și s-au pierdut mai puține vieți pe mare, utilizarea riscantă a navelor mici și improprii pentru navigație în Marea Mediterană rămâne o caracteristică a peisajului migrației, continuând să alimenteze criminalitatea organizată și să provoace decese inacceptabile. Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, numărul total de decese în Marea Mediterană în 2020 depășește 500, acesta fiind de peste 1 880 în 2019 și de peste 20 300 în total începând cu 2014, ruta central-mediteraneeană către Europa fiind astfel cea mai funestă din lume.

(4)

Din 2015 până în prezent, capacitatea, coordonarea și eficacitatea în materie de căutare și salvare în Marea Mediterană au fost consolidate considerabil ca răspuns la criza migrației, inclusiv prin contribuții semnificative din partea statelor de coastă și prin implicarea sporită a navelor comerciale și private. UE și statele membre și-au consolidat capacitatea în Marea Mediterană, inclusiv prin operațiuni naționale și operațiuni conduse de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), cum ar fi Themis (succesoarea operațiunii Triton), Poseidon și Indalo, precum și, anterior, operația navală EU NAVFOR MED Sophia, care a contribuit la salvarea a peste 600 000 de persoane pe mare din 2015 și până acum.

(5)

În acest context, mai multe organizații neguvernamentale (ONG-uri) exploatează, de asemenea, nave private, în special în zona centrală a Mării Mediterane, contribuind în mod semnificativ la salvarea persoanelor pe mare, care sunt apoi aduse pe teritoriul UE pentru a fi debarcate în siguranță. După cum s-a subliniat deja în Planul de acțiune al UE împotriva introducerii ilegale de migranți (2015-2020) și după cum s-a clarificat în Orientările Comisiei referitoare la Pachetul privind facilitarea [C(2020) 6470], este necesar să se evite incriminarea persoanelor care acordă ajutor umanitar persoanelor aflate în pericol pe mare, asigurând, în același timp, existența unor sancțiuni penale adecvate împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți.

(6)

În Rezoluția sa din 18 aprilie 2018 referitoare la progresele înregistrate în ceea ce privește pactul mondial al ONU pentru asigurarea unei migrații legale, desfășurate în condiții de siguranță și de ordine și pactul privind refugiații [2018/2642(RSP)], Parlamentul European a solicitat creșterea capacităților de căutare și salvare a persoanelor aflate în pericol, ca toate statele să desfășoare capacități mai mari, precum și ca sprijinul oferit de actorii privați și ONG-uri în desfășurarea operațiunilor de salvare pe mare și pe uscat să fie recunoscut.

(7)

Operațiunile de căutare și salvare în situații de urgență necesită o coordonare și o debarcare rapidă într-un loc sigur și respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor salvate, în conformitate cu obligațiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a UE, inclusiv respectarea principiului nereturnării, precum și cu dreptul internațional cutumiar și convențional din domeniul drepturilor omului și din domeniul maritim, inclusiv cu Orientările privind tratamentul persoanelor salvate pe mare emise de Comitetul pentru siguranță maritimă (CSM) din cadrul Organizației Maritime Internaționale (OMI).

(8)

În ultimii ani a apărut în peisajul maritim european o nouă formă de operațiuni de căutare și salvare, în cadrul căreia nave exploatate de ONG-uri în zona centrală a Mării Mediterane s-au angajat, ca activitate predominantă, în operațiuni de căutare și salvare, pe care le-au efectuat sub coordonarea centrelor naționale de coordonare a operațiunilor de căutare și salvare pe mare sau din proprie inițiativă. În multe cazuri, aceste nave au efectuat operațiuni de salvare consecutive înainte de a debarca persoanele salvate într-un loc sigur.

(9)

Introducerea ilegală de migranți pe mare este o infracțiune care poate pune în pericol viața oamenilor și este sancționată atât în temeiul dreptului european, cât și al dreptului internațional. Uniunea Europeană și statele sale membre sunt părți contractante la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (UNTOC) și la protocoalele la aceasta, inclusiv la Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare. În acest context, este esențial să se evite situațiile în care rețelele de introducere ilegală de migranți sau de trafic de ființe umane, inclusiv organizațiile criminale care fac trafic de persoane sau care desfășoară forme de exploatare asimilate sclaviei, profită de operațiunile de salvare desfășurate de navele private în Marea Mediterană.

(10)

Se reamintește faptul că în Convenția SAR este prevăzută obligația părților contractante de a participa la dezvoltarea serviciilor de căutare și salvare și de a lua măsuri urgente pentru a se asigura faptul că oricărei persoane care este sau pare să fie în pericol pe mare i se acordă ajutorul necesar; părțile relevante ar trebui să se coordoneze și să coopereze astfel încât persoanele asistate să fie debarcate de pe nava care le-a acordat ajutor și să fie transportate într-un loc sigur cât mai curând posibil. În conformitate cu Orientările OMI privind tratamentul persoanelor salvate pe mare, în vederea alegerii unui loc sigur de debarcare ar trebui să se țină seama de o varietate de factori importanți și de circumstanțele specifice fiecărui caz. Printre altele, în cazul solicitanților de azil și al refugiaților salvați pe mare, ar trebui să fie luată în considerare necesitatea de a evita debarcarea pe teritoriile în care ar fi amenințate viața și libertățile celor care invocă o teamă de persecuție bine fondată. În plus, Orientările OMI solicită autorităților statului responsabil să depună toate eforturile pentru accelerarea modalităților de debarcare de pe navă a supraviețuitorilor, subliniind totodată faptul că, în unele cazuri, coordonarea necesară poate duce la întârzieri inevitabile.

(11)

Prezența regulată a unor nave ale ONG-urilor care desfășoară activități de căutare și salvare în Marea Mediterană atrage după sine necesități operaționale specifice de intensificare a coordonării și a cooperării dintre navele care transportă persoanele salvate și autoritățile naționale și afectează în diferite moduri următoarele state membre: statele care coordonează operațiunile de căutare și salvare; statele care primesc persoanele salvate care sunt debarcate pe teritoriul lor; statele în care sunt constituite legal organizațiile neguvernamentale și statele în care și-au obținut pavilionul navele utilizate în activitățile de căutare și salvare.

(12)

Navele private angajate în eforturile de salvare din Marea Mediterană sunt implicate în operațiuni de căutare și salvare complexe și adesea recurente, care pot viza un număr mare de persoane în raport cu capacitatea navei și pot implica o gamă largă de actori, de la salvare la debarcare. Prin urmare, este o chestiune de ordine publică, inclusiv de siguranță, ca aceste nave să fie înregistrate și echipate în mod corespunzător pentru a îndeplini cerințele relevante de siguranță și sănătate asociate acestei activități, astfel încât să nu pună în pericol echipajul sau persoanele salvate. Aceste activități trebuie să se desfășoare într-un cadru coordonat, prin consolidarea cooperării și a coordonării între operatorii privați și autoritățile naționale.

(13)

Debarcările continue de persoane salvate în statele membre de coastă au consecințe directe asupra sistemelor lor de gestionare a migrației și creează presiuni sporite și imediate asupra sistemelor lor de migrație și de azil, inclusiv asupra capacității lor de primire și prelucrare.

(14)

Pe lângă alte inițiative, la 4 iulie 2017, Comisia a adoptat un „Plan de acțiune privind măsuri de sprijin pentru Italia, de reducere a presiunii pe ruta central-mediteraneeană și de creștere a solidarității”, care includea elaborarea de către Italia a unui cod de conduită pentru ONG-urile care desfășoară activități de căutare și salvare în Marea Mediterană, în consultare cu Comisia și pe baza unui dialog cu ONG-urile respective.

(15)

Dincolo de eforturile de coordonare depuse până în prezent, inclusiv în cadrul forumului „Conștientizarea comună și armonizarea intervențiilor în Marea Mediterană” (Shared Awareness and Deconfliction in the Mediterranean – SHADE MED), instituit de operația navală Sophia a UE, este în continuare necesar să se abordeze specificitatea practicii de căutare și salvare care a apărut în Marea Mediterană în ultimii ani, prin stabilirea unui cadru mai structural, fiabil și durabil, în conformitate cu competențele UE și cu standardele internaționale relevante. Acest cadru ar trebui să prevadă norme specifice pentru solidaritatea dintre statele membre și să abordeze necesitatea unei cooperări consolidate, în special între statele membre de pavilion și statele membre de coastă. Este necesară și cooperarea cu entitățile private care dețin sau exploatează nave în scopul de a desfășura activități de căutare și salvare și a aduce persoanele salvate pe teritoriul UE; un astfel de cadru ar trebui să urmărească, de asemenea, să furnizeze informații adecvate în ceea ce privește operațiunile și structura administrativă a acestor entități, în conformitate cu principiul proporționalității și cu Carta drepturilor fundamentale a UE, și să sporească siguranța, în conformitate cu legislația internațională aplicabilă, în interesul tuturor celor aflați la bord.

(16)

Comisia va înființa un grup de contact interdisciplinar, în cadrul căruia statele membre să poată coopera și coordona activități în vederea punerii în aplicare a prezentei recomandări. Grupul va elabora o prezentare generală a normelor și practicilor naționale, va identifica lecțiile învățate, va evalua posibilitatea de a crea mijloace îmbunătățite de cooperare între statele de pavilion și cele de coastă în ceea ce privește sarcinile și responsabilitățile care le revin și va elabora bune practici care să reflecte nevoile rezultate din evoluția operațiunilor de căutare și salvare din ultimii ani. Grupul va colabora în mod regulat cu părțile interesate relevante, inclusiv cu agențiile UE, în special cu Frontex, și, după caz, cu organizațiile neguvernamentale care desfășoară activități de căutare și salvare în Marea Mediterană, cu mediul academic și cu organizațiile internaționale, cum ar fi OMI, pentru a face schimb de cunoștințe și a menține coerența activităților cu cadrul juridic și operațional internațional. Statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei toate informațiile relevante privind punerea în aplicare a prezentei recomandări. Grupul de contact va monitoriza punerea în aplicare a recomandării și va prezenta Comisiei, o dată pe an, un raport.

(17)

Comisia va ține seama de activitatea Grupului de contact și de punerea în aplicare a prezentei recomandări în vederea elaborării Strategiei europene privind azilul și gestionarea migrației și a rapoartelor anuale privind gestionarea migrației prevăzute în Regulamentul privind azilul și gestionarea migrației, după caz. Pe această bază, Comisia va evalua și va recomanda inițiative viitoare, în funcție de necesități.

(18)

Prezenta recomandare nu aduce atingere niciunei obligații de cooperare și niciunei alte obligații care decurge din dreptul internațional și din dreptul Uniunii aplicabil,

1.

În special statele membre de pavilion și statele membre de coastă ar trebui să facă schimb de informații, în mod regulat și în timp util, cu privire la navele implicate în operațiuni de salvare specifice și la entitățile care le exploatează sau le dețin, în conformitate cu dreptul internațional și cu dreptul Uniunii, inclusiv cu Carta drepturilor fundamentale a UE și cu normele de protecție a datelor cu caracter personal.

2.

3.

(1)

Criza refugiaților din 2015 a evidențiat deficiențele și lacunele din cadrul sistemelor europene și naționale de gestionare a crizelor în materie de migrație, precum și faptul că statele membre care se confruntă cu cele mai mari presiuni nu dispun de capacitățile și instrumentele necesare. Criza a revelat necesitatea de a acționa pe mai multe fronturi simultan, în țările terțe de origine, în țările de tranzit și/sau de destinație, la frontierele externe ale UE și în alte state membre aflate sub presiune.

(2)

Măsurile întreprinse de Uniune și de statele membre după criza refugiaților din 2015 au vizat multiple nevoi în materie de politică, precum și nevoi legislative, operaționale și financiare și au avut ca scop îmbunătățirea sustenabilității gestionării migrației. Aceste eforturi fără precedent, care implică măsuri la nivelul UE, dar și la nivel național și internațional, au contribuit la o reducere succesivă, an de an, a numărului de sosiri neregulamentare, care a ajuns în cele din urmă, în 2019, la cel mai scăzut nivel din ultimii șase ani.

(3)

Situația la frontierele externe rămâne însă foarte volatilă și sunt necesare îmbunătățiri suplimentare pentru ca statele membre să fie mai bine pregătite să face față unor potențiale crize ale migrației la scară largă. În plus, migranții care efectuează deplasări neautorizate și depun cereri de azil în mai multe state membre pot reprezenta o povară grea pentru sistemele naționale de azil.

(4)

Pentru a evita apariția unor fluxuri aparent necontrolate ale migrației înspre UE, cum s-a întâmplat în 2015, precum și pentru a asigura funcționarea eficace a sistemelor naționale de migrație, este necesar să se consolideze cooperarea operațională care a fost dezvoltată până în prezent prin stabilirea unui cadru menit să sprijine o utilizare mai coordonată a legislației relevante. Instituirea unui astfel de cadru ar contribui în mod semnificativ la asigurarea faptului că statele membre și Uniunea dezvoltă reziliența necesară pentru a face față în mod eficient oricărui tip de criză a migrației. În plus, situația migrației ar trebui monitorizată în mod regulat pentru ca deciziile să fie luate pe baza unui tablou situațional complet ori de câte ori este posibil. Acest proces ar trebui să se bazeze pe experiența dobândită în urma crizei refugiaților din 2015 în ceea ce privește monitorizarea situației migrației, inclusiv pe experiența legată de emiterea rapoartelor de analiză și conștientizare integrată a situației (ISAA) în cadrul mecanismului integrat al Consiliului pentru un răspuns politic la crize (IPCR).

(5)

Pentru a consolida reziliența Uniunii și a statelor membre, toate părțile interesate, inclusiv statele membre prin intermediul canalelor bilaterale, ar trebui să continue să se implice activ în prevenirea și soluționarea conflictelor, precum și să se informeze reciproc cu privire la o eventuală criză izbucnită într-o țară terță, ceea ce ar putea antrena o criză a migrației în UE. Toate instrumentele relevante ale UE, în conformitate cu cadrele juridice și cu obiectivele principale ale acestora, ar trebui să fie utilizate pentru a sprijini țările partenere în procesul de consolidare a capacităților lor și în abordarea unor astfel de crize, înainte ca impactul eventualelor crize să se repercuteze asupra UE, consolidând, în același timp, obiectivele politicii în domeniul migrației.

(6)

Un răspuns operațional eficace la o criză a migrației depinde de gradul de pregătire a fiecărui stat membru în parte și de capacitatea statelor de a mobiliza echipamentele și resursele necesare, precum și de întreprinderea unor acțiuni coordonate, care să fie sprijinite de structurile existente ale Uniunii. Așadar, este necesar ca toate organismele implicate relevante să coopereze rapid și eficace. Prin urmare, un mecanism eficace și oportun de gestionare a crizelor se bazează pe existența unor proceduri de cooperare în situații de criză stabilite anterior, în cadrul cărora rolurile și responsabilitățile principalelor organisme implicate de la nivel național și de la nivelul Uniunii sunt clar definite.

(7)

Este necesar un mecanism structurat de gestionare a migrației, care să poată efectua o monitorizare în timp real, să lanseze o alertă rapidă și să ofere un răspuns al UE centralizat și coordonat pentru a mobiliza structurile, instrumentele, resursele umane și financiare necesare în toate instituțiile și agențiile UE și să procedeze astfel în cooperare cu statele membre.

(8)

Regulamentul (UE) 2019/1896 al Parlamentului European și al Consiliului (1) privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european a stabilit responsabilitatea comună a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) și a autorităților competente ale statelor membre pentru punerea în aplicare a gestionării europene integrate a frontierelor. Acesta impune, de asemenea, asigurarea conștientizării situației și prevede o planificare integrată pentru gestionarea europeană integrată a frontierelor, inclusiv planificarea de contingență.

(9)

Principiile directoare ale Planului de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora ar trebui să fie: anticiparea, solidaritatea și distribuirea echitabilă a responsabilității, coordonarea, reacția în timp util și alocarea flexibilă a resurselor.

(10)

Obiectivul fundamental al Planului de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora este de a asigura, pe de o parte, conștientizarea situației și o mai bună pregătire, precum și, pe de altă parte, o guvernanță eficace și un răspuns în timp util.

(11)

Planul de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora ar trebui să ofere un cadru operațional pentru monitorizarea și anticiparea fluxurilor de migrație și a evenimentelor legate de migrație, pentru consolidarea rezilienței, precum și pentru organizarea unui răspuns coordonat la o criză a migrației. Aceste obiective reflectă cele două etape-cheie prezentate în Planul de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora: monitorizarea și pregătirea, pe de o parte, și gestionarea crizelor, pe de altă parte.

(12)

În scopul Planului de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora, o criză a migrației ar trebui definită ca fiind orice situație sau evoluție survenită în interiorul UE sau într-o țară terță care are un efect și exercită o presiune deosebită asupra sistemului de azil, de migrație sau de gestionare a frontierelor al oricărui stat membru sau care poate avea astfel de consecințe. Aceasta include, dar nu se limitează la circumstanțele definite la articolul 1 alineatul (2) din Propunerea de regulament privind abordarea situațiilor de criză și de forță majoră în domeniul migrației și azilului sau la circumstanțele definite la articolul 2 litera (w) din Propunerea de regulament privind gestionarea azilului și a migrației.

(13)

Planul de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora este în concordanță cu mecanismele existente la nivelul UE în materie de gestionare a crizelor și complementar acestora. Este vorba, în special de mecanismul de protecție civilă al Uniunii (EUCPM), incluzând Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență (ERCC), de mecanismul integrat pentru un răspuns politic la crize din cadrul Consiliului (IPCR), de sistemul ARGUS al Comisiei și de mecanismul de răspuns în caz de criză al SEAE, care pot fi activate concomitent sau după activarea Planului de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora, în etapa sa de gestionare a crizelor. Planul de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora vizează sprijinirea interacțiunii acestor mecanisme generale de criză și a cooperării pe baza acestora, asigurându-se furnizarea de informații actualizate cu privire la situația de criză.

(14)

Planul de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora se bazează pe legislația relevantă existentă, dar este conceput și pentru a sprijini punerea în aplicare a noilor instrumente, astfel cum au fost propuse de Comisie, inclusiv un regulament privind gestionarea azilului și a migrației și un regulament privind abordarea situațiilor de criză și de forță majoră în domeniul migrației și azilului.

(15)

În etapa sa de monitorizare și pregătire, Planul de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora ar trebui să prevadă o serie de măsuri care să asigure conștientizarea regulată a situației și lansarea de alerte timpurii/realizarea de previziuni ale situației, precum și să contribuie la pregătirea raportului anual privind gestionarea migrației elaborat de Comisie în conformitate cu articolul 6 din Propunerea de regulament privind gestionarea azilului și a migrației. Prin intermediul etapei de conștientizare a situației, prevăzute de Planul de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora, președinția Consiliului ar putea, printre altele, să dezamorseze activarea mecanismului IPCR actual în ceea ce privește criza migrației. În etapa de gestionare a crizelor, folosirea Planului de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora ar trebui să asigure faptul că toate părțile implicate dispun de informații complete și actualizate cu privire la situația migrației, care să permită luarea la timp a deciziilor și că punerea în aplicare a acestor decizii este monitorizată și coordonată în mod corespunzător.

(16)

Pentru ca Planul de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora să poată fi transpus în realitate, statele membre, Consiliul, Comisia, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), Agenția Europeană în materie de Aplicare a Legii (EUROPOL), Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA) și Agenția pentru Drepturi Fundamentale (FRA) ar trebui să colaboreze, formând Rețeaua UE de pregătire pentru situații de criză și de gestionare a crizelor legate de migrație („rețeaua”). Obiectivul principal al rețelei ar trebui să fie asigurarea unui schimb adecvat de informații care să fie relevante pentru cele două etape ale Planului de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora.

(17)

Această rețea ar trebui să sprijine monitorizarea și anticiparea fluxurilor de migrație, să sporească reziliența și să amelioreze coordonarea tehnică a răspunsului la criză, cu respectarea deplină a legislației în vigoare, recurgând totodată la instrumentele existente și completându-le.

(18)

Țările terțe de origine, de tranzit și/sau de destinație relevante ar trebui, de asemenea, să fie implicate ad-hoc, atunci când este posibil, în operarea Planului de acțiune în vederea pregătirii pentru situații de criză legate de migrație și a gestionării acestora. Această implicare ar trebui să contribuie la un schimb eficient de informații, precum și la adoptarea unor acțiuni care să instaureze o conștientizare adecvată a situației privind migrația în țările respective și să ofere un răspuns acestor țări la eventualele crize,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.