ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 163

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 63
26 mai 2020

Cuprins

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

REGULAMENTE

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/683 al Comisiei din 15 aprilie 2020 pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele administrative pentru omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective

1

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.

II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

26.5.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 163/1

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/683 AL COMISIEI

din 15 aprilie 2020

pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele administrative pentru omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 și de abrogare a Directivei 2007/46/CE (1) și, în special, articolul 24 alineatul (4), articolul 28 alineatul (3), articolul 30 alineatul (3), articolul 36 alineatul (4), articolul 38 alineatul (3), articolul 41 alineatul (4), articolul 42 alineatul (5), articolul 44 alineatul (5) și articolul 45 alineatul (7),

întrucât:

(1)

În interesul clarității, predictibilității și simplificării documentelor utilizate pentru omologarea de tip a autovehiculelor și a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, este oportun ca aceste documente să fie standardizate pentru a reduce sarcina care revine producătorilor de vehicule, pe baza practicii existente.

(2)

Pentru a spori transparența și a asigura o prezentare consecventă a informațiilor necesare pentru omologarea de tip, trebuie stabilite modele pentru certificatele de omologare de tip.

(3)

Pentru a asigura o prezentare armonizată a documentului emis de producători pentru a certifica conformitatea unui vehicul produs cu tipul omologat, este necesar să fie stabilite modele pentru certificatele de conformitate. În scopul clarității, data de fabricație a vehiculului trebuie adăugată în certificatul de conformitate.

(4)

Pentru a identifica cu claritate actele juridice care se aplică vehiculelor, sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate, este oportun să fie stabilit un sistem armonizat de numerotare pentru certificatele de omologare de tip.

(5)

Prezentarea celor mai relevante informații în rapoartele de încercare trebuie armonizată. Prin urmare, este necesar să se stabilească un set minim de cerințe pentru formatul rapoartelor de încercare.

(6)

Pentru o identificare mai bună a rezultatelor încercărilor efectuate pe tipul de vehicul omologat, trebuie elaborată o fișă armonizată a rezultatelor încercării, care să conțină un set minim de informații.

(7)

Pentru a permite producătorilor să primească omologarea de tip sau să introducă pe piață vehicule noi în conformitate cu articolul 91 al treilea paragraf din Regulamentul (UE) 2018/858, prezentul regulament este necesar să se aplice începând cu data de 5 iulie 2020.

(8)

Împuternicirile prevăzute la articolul 24 alineatul (4), articolul 28 alineatul (3), articolul 30 alineatul (3), articolul 36 alineatul (4), articolul 38 alineatul (3), articolul 41 alineatul (4), articolul 42 alineatul (5), articolul 44 alineatul (5) și articolul 45 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2018/858 vizează introducerea unor modele și formate armonizate necesare atât pentru omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, cât și pentru introducerea pe piață a acestora. Întrucât împuternicirile respective sunt strâns corelate prin obiectul pe care îl vizează, acestea trebuie să fie cumulate în cadrul prezentului regulament.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului tehnic – autovehicule (TCMV) [menționat la articolul 83 din Regulamentul (UE) 2018/858],

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modele pentru fișa de informații

(1)   Modelul prevăzut în anexa I la prezentul regulament se utilizează pentru fișa de informații menționată la articolul 24 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/858 în scopul următoarelor omologări UE de tip:

(a)

omologarea de tip într-o singură etapă a întregului vehicul;

(b)

omologarea de tip mixtă a întregului vehicul;

(c)

omologarea de tip în mai multe etape a întregului vehicul;

(d)

omologarea de tip a sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate.

(2)   Modelul prevăzut în anexa II la prezentul regulament se utilizează pentru fișa de informații menționată la articolul 24 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2018/858 în scopul omologării UE de tip în etape succesive a întregului vehicul.

Articolul 2

Modele pentru certificatele de omologare UE de tip, inclusiv certificate de omologare UE de tip pentru vehiculele produse în serii mici, precum și pentru certificatele de omologare UE individuală a vehiculului

(1)   Modelul A din anexa III la prezentul regulament se utilizează pentru certificatul de omologare de tip menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/858, în cazul în care certificatul respectiv vizează omologarea UE de tip a întregului vehicul, precum și pentru certificatul de omologare de tip menționat la articolul 41 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2018/858.

(2)   Modelul B din anexa III la prezentul regulament se utilizează pentru certificatul de omologare de tip menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/858, în cazul în care certificatul respectiv vizează omologarea UE de tip a unui sistem.

(3)   Modelul C din anexa III la prezentul regulament se utilizează pentru certificatul de omologare de tip menționat la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/858, în cazul în care certificatul respectiv vizează omologarea UE de tip a unei componente sau omologarea UE de tip a unei unități tehnice separate.

(4)   Modelul D din anexa III la prezentul regulament se utilizează pentru certificatul de omologare UE individuală a unui vehicul, menționat la articolul 44 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/858.

Articolul 3

Modele pentru certificatele de omologare națională de tip pentru vehiculele produse în serii mici, precum și certificatele de omologare națională individuală a vehiculului

(1)   Modelul A din anexa III la prezentul regulament se utilizează pentru certificatul de omologare de tip menționat la articolul 42 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/858.

(2)   Modelul E din anexa III la prezentul regulament se utilizează pentru certificatul de omologare națională individuală a vehiculului, menționat la articolul 45 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/858.

Articolul 4

Sistemul de numerotare pentru certificatele de omologare

Certificatele de omologare menționate la articolul 28 alineatul (2), articolul 41 alineatul (3), articolul 42 alineatul (4), articolul 44 alineatul (4) și articolul 45 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2018/858 se numerotează în conformitate cu metoda stabilită în anexa IV la prezentul regulament.

Articolul 5

Modelul pentru marca de omologare UE de tip pentru componente și unități tehnice separate

Modelul prevăzut în anexa V la prezentul regulament se utilizează pentru marca de omologare UE de tip pentru componente și unități tehnice separate, menționată la articolul 38 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/858.

Articolul 6

Modelul pentru fișa rezultatelor încercărilor

Modelul prevăzut în anexa VI la prezentul regulament se utilizează pentru fișa rezultatelor încercărilor menționată la articolul 28 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2018/858.

Articolul 7

Formatul rapoartelor de încercare

Rapoartele de încercare menționate la articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/858 se elaborează în conformitate cu dispozițiile referitoare la formatul rapoartelor de încercare prevăzute în anexa VII la prezentul regulament.

Articolul 8

Modele și alte cerințe pentru certificatele de conformitate

Modelele și cerințele din anexa VIII la prezentul regulament se utilizează pentru certificatul de conformitate pe suport de hârtie menționat la articolul 36 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/858.

Articolul 9

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 5 iulie 2020.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 15 aprilie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN

(1)  JO L 151, 14.6.2018, p. 1.

ANEXA I

NOTE EXPLICATIVE

(1)

Numai pentru omologarea în temeiul Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO L 171, 29.6.2007, p. 1).

(2)

Dacă mijloacele de identificare a tipului conțin caractere care nu sunt relevante pentru descrierea vehiculului, a tipurilor de sisteme, de componente sau de unități tehnice separate care fac obiectul prezentei fișe de informații, aceste caractere trebuie reprezentate în documentație prin simbolul „?” (de exemplu ABC??123??).

(3)

Clasificat în conformitate cu definițiile stabilite în partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858.

(4)

A se șterge ce nu este valabil (există cazuri în care nu trebuie să se șteargă nimic atunci când există mai multe variante posibile).

(5)

În cazul axelor pe care sunt montate roți duble (jumelate), numărul de roți este considerat a fi patru.

(6)

Denumirea în conformitate cu EN 10027-1: 2016. În cazul în care este imposibil, se furnizează următoarele informați:

descrierea materialului;

punctul de cedare;

rezistența la rupere;

alungirea (în procente);

duritatea Brinell.

(7)

„Comanda avansată” este o configurație în care mai mult de jumătate din lungimea motorului este în spatele celui mai avansat punct al bazei parbrizului, iar butucul volanului este situat în sfertul anterior al lungimii vehiculului, astfel cum se definește în nota explicativă (z) din PARTEA 1 apendicele 1 din ANEXA 1 la Regulamentul 107 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor din categoriile M2 sau M3 în ceea ce privește construcția generală a acestora (JO L 52, 23.2.2018, p. 1),

(8)

Astfel cum este definit în Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor, de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 78/2009, (CE) nr. 79/2009 și (CE) nr. 661/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 631/2009, (UE) nr. 406/2010, (UE) nr. 672/2010, (UE) nr. 1003/2010, (UE) nr. 1005/2010, (UE) nr. 1008/2010, (UE) nr. 1009/2010, (UE) nr. 19/2011, (UE) nr. 109/2011, (UE) nr. 458/2011, (UE) nr. 65/2012, (UE) nr. 130/2012, (UE) nr. 347/2012, (UE) nr. 351/2012, (UE) nr. 1230/2012 și (UE) 2015/166 ale Comisiei (JO L 325, 16.12.2019, p. 1).

(9)

În cazul unui model cu o cabină normală și în cazul altuia cu o cabină cu cușetă, trebuie declarate ambele greutăți și ambele dimensiuni.

(10)

Standardul ISO 612:1978 – Vehicule rutiere – Dimensiunile autovehiculelor și ale vehiculelor tractate – termeni și definiții.

(11)

Echipamentele opționale care afectează dimensiunile vehiculului trebuie specificate.

(12)

În conformitate cu definițiile 25 (ampatamentul) și, respectiv, 26 (distanța între axe) din Regulamentul (UE) nr. 1230/2012. Notă: În cazul unei remorci cu axă centrală, axa atelajului este considerată ca fiind axa situată cel mai în față.

(13)

Distanța totală dintre axe este suma distanței fiecărei axe de la cea situată cel mai în față la cea situată cel mai în spate.

(14)

Regulamentul (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei din 12 decembrie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele de omologare de tip pentru masele și dimensiunile autovehiculelor și ale remorcilor acestora și de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 353, 21.12.2012, p. 31).

(15)

Termenul nr. 6.19.2.

(16)

Termenul nr. 6.20.

(17)

Termenul nr. 6.5.

(18)

Termenul nr. 6.1 și pentru alte vehicule decât cele din categoria M1: apendicele 1 la anexa I la Regulamentul (UE) 1230/2012. În cazul remorcilor, lungimile se specifică în conformitate cu indicațiile de la termenul nr. 6.1.2. din standardul ISO 612:1978.

(19)

Termenul nr. 6.17.

(20)

Termenul nr. 6.2 și pentru alte vehicule decât cele din categoria M1: Apendicele 1 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1230/2012.

(21)

Termenul nr. 6.3 și pentru alte vehicule decât cele din categoria M1: Apendicele 1 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1230/2012.

(22)

În cazul vehiculelor incomplete.

(23)

Termenul nr. 6.6.

(24)

Termenul nr. 6.10.

(25)

Termenul nr. 6.7.

(26)

Termenul nr. 6.11.

(27)

Termenul nr. 6.18.1.

(28)

Termenul nr. 6.9.

(29)

Directiva 96/53/CE a Consiliului din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul Comunității, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul național și internațional și a greutății maxime autorizate în traficul internațional (JO L 235, 17.9.1996, p. 59).

(30)

Astfel cum este definit în Regulamentul (UE) 1230/2012.

Sistemele care conțin lichide (cu excepția celor destinate apelor uzate care trebuie să rămână goale și a celor pentru combustibil) sunt umplute la 100 % din capacitatea specificată de producător. Informațiile menționate la punctul 2.6 litera (b) și la punctul 2.6.1 litera (b) nu trebuie neapărat să fie furnizate pentru vehicule din categoriile N2, N3, M2, M3, O3, și O4.

(31)

Regulamentul (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei din 12 decembrie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele de omologare de tip pentru masele și dimensiunile autovehiculelor și ale remorcilor acestora și de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului Text cu relevanță pentru SEE (JO L 353, 21.12.2012, p. 31-79).

(32)

Pentru remorci sau semiremorci, precum și pentru vehiculele cu remorcă sau semiremorcă care exercită o presiune verticală semnificativă asupra dispozitivului de cuplare sau asupra șeii de cuplare, această valoare împărțită la accelerația gravitațională standard se adaugă la masa maximă tehnic admisibilă.

(33)

Completați aici valorile superioare și inferioare pentru fiecare variantă.

(34)

„Consola de cuplare” este distanța orizontală dintre punctul de cuplare al remorcii cu axă centrală și linia mediană a axei (axelor) spate.

(35)

Numai în scopul definirii vehiculelor de teren.

(36)

Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO L 171, 29.6.2007, p. 1).

(37)

Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 de punere în aplicare și modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO L 199, 28.7.2008, p. 1).

(38)

În cazul unui vehicul care poate funcționa fie cu benzină, fie cu motorină etc., precum și în combinație cu alt combustibil, aceste rubrici se completează de câte ori este necesar. În cazul motoarelor și sistemelor neconvenționale, producătorul trebuie să furnizeze informații echivalente.

(39)

Această cifră se rotunjește la cea mai apropiată zecime de milimetru.

(40)

Această valoare se calculează (π = 3,1416) și se rotunjește la cel mai apropiat cm3.

(41)

A se specifica toleranța.

(42)

În cazul unui motor sau vehicul cu dublă alimentare.

(43)

Determinat în conformitate cu cerințele Regulamentului (CE) nr. 715/2007 sau ale Regulamentului (CE) nr. 595/2009, după caz.

(44)

Regulamentul (UE) nr. 582/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și de modificare a anexelor I și III la Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 167, 25.6.2011, p. 1).

(45)

Vehiculele care pot fi alimentate atât cu benzină, cât și cu combustibil gazos, care însă sunt dotate cu sistem pe benzină numai pentru situații de urgență sau pentru demarare și al căror rezervor de benzină nu are capacitatea mai mare de 15 litri, pentru încercare sunt considerate vehicule care funcționează doar cu combustibil gazos.

(46)

Se documentează în cazul în care nu au fost incluse documente în documentația menționată la punctul 3.2.12.2.7.1

(47)

Se documentează în cazul unei singure familii de motoare OBD și în cazul în care nu au fost deja incluse în dosarul (dosarele) cu documentația menționat(e) la punctul 3.2.12.2.7.0.4.

(48)

Se documentează în cazul în care nu au fost incluse documente în documentația menționată la punctul 3.2.12.2.7.0.5.

(49)

Se documentează în cazul unei singure familii de motoare OBD și în cazul în care nu au fost deja incluse în dosarul (dosarele) cu documentația menționat(e) la punctul 3.2.12.2.7.0.4.

(50)

Regulamentul nr. 49 al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (CEE-ONU) – dispoziții uniforme privind măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și particule poluante ale motoarelor cu aprindere prin compresie și ale motoarelor cu aprindere prin scânteie destinate utilizării pe vehicule (JO L 171, 24.6.2013, p. 1).

(51)

Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (JO L 751, 7.7.2017, p. 1).

(52)

Regulamentul nr. 83 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește emisia de gaze poluante în conformitate cu cerințele privind combustibilul (JO L 42, 15.2.2012, p. 1).

(53)

Regulamentul nr. 67 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind: I. Omologarea echipamentelor specifice ale vehiculelor din categoriile M și N care utilizează gaz petrolier lichefiat în sistemul lor de propulsie; II. Omologarea vehiculelor din categoriile M și N dotate cu echipamente specifice pentru utilizarea gazului petrolier lichefiat în sistemul lor de propulsie în ceea ce privește instalarea unor astfel de echipamente [2016/1829] (JO L 285, 20.10.2016, p. 1).

(54)

Regulamentul nr. 110 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea I. Componentelor specifice pentru autovehiculele care utilizează gaz natural comprimat (GNC) în sistemul de propulsie; II. Vehiculelor în ceea ce privește instalarea componentelor specifice unui tip omologat pentru utilizarea gazului natural comprimat (GNC) în sistemul de propulsie [2015/999] (JO L 166, 30.6.2015, p. 1).

(55)

Regulamentul (CE) nr. 79/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor pe bază de hidrogen și de modificare a Directivei 2007/46/CE (JO L 35, 4.2.2009, p. 32).

(56)

Stabilite în conformitate cu cerințele din Regulamentul nr. 101 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEEONU) – Dispozițiile uniforme privind omologarea autoturismelor acționate numai de un motor cu combustie internă sau acționate de un grup motopropulsor electric hibrid în ceea ce privește măsurarea emisiilor de dioxid de carbon și a consumului de combustibil și/sau măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei electrice, pentru vehiculele acționate numai de un grup motopropulsor electric din categoriile M1 și N1 cu privire la măsurarea consumului de energie electrică și a autonomiei electrice (JO L 138, 26.5.2012, p. 1).

(57)

Cu excepția motoarelor sau vehiculelor cu dublă alimentare.

(58)

În cazul motoarelor cu dublă alimentare de tip 1B, de tip 2B și de tip 3B.

(59)

Valoarea pentru ciclul de încercări WHTC combinat, inclusiv intervalul la rece și cel la cald, în conformitate cu anexa VIII la Regulamentul (UE) nr. 582/2011.

(60)

Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2009 de stabilire a standardelor de performanță privind emisiile pentru autoturismele noi, ca parte a abordării integrate a Comunității de a reduce emisiile de CO 2 generate de vehiculele ușoare (JO L 140, 5.6.2009, p. 1).

(61)

Regulamentul (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2011 de stabilire a unor standarde de performanță pentru vehiculele utilitare ușoare noi, ca parte a abordării integrate a Uniunii de reducere a emisiilor de CO 2 generate de vehiculele ușoare (JO L 145, 31.5.2011, p. 1).

(62)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011 al Comisiei din 25 iulie 2011 de stabilire a unei proceduri de aprobare și de certificare a tehnologiilor inovatoare care contribuie la reducerea emisiilor de CO 2 generate de automobile, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 194, 26.7.2011, p. 19).

(63)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 al Comisiei din 25 aprilie 2014 de stabilire a unei proceduri de aprobare și de certificare a tehnologiilor inovatoare care contribuie la reducerea emisiilor de CO 2 generate de vehiculele utilitare ușoare, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 125, 26.4.2014, p. 57).

(64)

Extindeți tabelul, dacă este necesar, folosind un rând suplimentar pe ecoinovație.

(65)

Numărul Deciziei Comisiei de omologare a ecoinovației.

(66)

Atribuit în Decizia Comisiei de omologare a ecoinovației.

(67)

Cu acordul autorității de omologare de tip, dacă se aplică o metodologie de modelare în locul ciclului de încercare de tipul 1, această valoare va fi cea prevăzută în metodologia de modelare.

(68)

Suma reducerilor de emisii de CO2 pentru fiecare ecoinovație în parte.

(69)

Vehiculul reprezentativ este supus la încercări pentru familia de matrice de rezistențe la înaintare pe drum.

(70)

Regulamentul (UE) nr. 136/2014 al Comisiei din 11 februarie 2014 de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și a Regulamentului (EU) nr. 582/2011 al Comisiei în ceea ce privește emisiile provenite de la vehiculele grele (Euro VI) (JO L 43, 13.2.2014, p. 12).

(71)

Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei din 12 decembrie 2017 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește determinarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil ale vehiculelor grele și de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 582/2011 al Comisiei (JO L 349, 29.12.2017, p. 1).

(72)

Astfel cum este definit în Regulamentul (UE) 2017/2400

(73)

Regulamentul nr. 85 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme referitoare la omologarea motoarelor cu ardere internă sau a sistemelor electrice de transmisie destinate autovehiculelor din categoriile M și N în ceea ce privește măsurarea puterii nete și a puterii maxime timp de 30 de minute a sistemelor electrice de transmisie (JO L 323, 7.11.2014, p. 52).

(74)

Încercarea ESC.

(75)

Numai la încercarea ETC.

(76)

Detaliile specificate trebuie prezentate pentru oricare variantă propusă.

(77)

Pentru remorci, viteza maximă admisibilă de producător.

(78)

Regulamentul nr. 39 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor cu privire la vitezometru și odometru, inclusiv instalarea acestora (JO L 302 28.11.2018, p. 106).

(79)

Regulamentul (UE) nr. 65/2012 al Comisiei din 24 ianuarie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la indicatorii de schimbare a treptei de viteză și de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 28, 31.1.2012, p. 24).

(80)

Pentru pneurile din categoria Z destinate vehiculelor cu viteză mai mare de 300 km/h se indică informații echivalente.

(81)

Regulamentul nr. 21 al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizației Națiunilor Unite (CEE/ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește echipamentele interioare ale acestor (JO L 188, 16.7.2018, p. 32).

(82)

Regulamentul nr. 121 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește amplasarea și identificarea comenzilor manuale, a martorilor și a indicatoarelor [2016/18] (JO L 5, 8.1.2016, p. 9).

(83)

Se menționează numărul de locuri așezate atunci când vehiculul este în mișcare. În cazul unei dispuneri modulare, se poate specifica un interval.

(84)

„Punctul R” sau „punctul de referință pentru locurile așezat” este un punct definit de producătorul vehiculului pentru fiecare scaun și stabilit în raport cu sistemul de referință tridimensional, așa cum este menționat în anexa III la Regulamentul nr. 17 al Comisiei Economice pentru Europa a cadrul Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește scaunele, ancorajele lor și orice tetiere (JO L 230, 31.8.2010, p. 81).

(85)

Regulamentul nr. 26 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Cerințe uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește proeminențele lor exterioare (JO L 215, 14.8.2010, p. 27).

(86)

Tabelul poate fi extins, dacă este nevoie, în cazul vehiculelor cu mai mult de două rânduri de scaune sau dacă există mai mult de trei scaune pe lățimea vehiculului.

(87)

Regulamentul nr. 14 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește ancorajele centurilor de siguranță, sistemele de ancorare ISOFIX, ancorajele superioare ISOFIX și pozițiile de ședere i-Size [2015/1406] (JO L 218, 19.8.2015, p. 27).

(88)

Pentru simbolurile și marcajele care se utilizează, a se vedea punctul 5.3.4 din Regulamentul nr. 16 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea: I. centurilor de siguranță, a sistemelor de fixare, a sistemelor de fixare pentru copii și a sistemelor ISOFIX de fixare pentru copii pentru ocupanții autovehiculelor; II. vehiculelor echipate cu centuri de siguranță, dispozitive de avertizare privind portul centurii de siguranță, sisteme de reținere, sisteme de reținere pentru copii, sisteme ISOFIX de reținere pentru copii și sisteme i-Size de reținere pentru copii [2018/629] (JO L 109, 27.4.2018, p. 1) În cazul centurilor de tip S, specificați natura tipului (tipurilor).

(89)

Regulamentul (UE) nr. 1009/2010 al Comisiei din 9 noiembrie 2010 privind cerințele pentru omologarea de tip a apărătorilor de roți pentru anumite autovehicule și de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele de omologare de tip pentru siguranța generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate care le sunt destinate (JO L 292, 10.11.2010, p. 21).

(90)

Regulamentul (UE) nr. 19/2011 al Comisiei din 11 ianuarie 2011 privind cerințele pentru omologarea de tip referitoare la plăcuța producător regulamentară și la numărul de identificare al vehiculului și de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele de omologare de tip pentru siguranța generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate care le sunt destinate (JO L 8, 12.1.2011, p. 1).

(91)

Regulamentul (UE) nr. 109/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele de omologare de tip pentru anumite categorii de autovehicule și remorcile lor cu privire la sistemele antiîmproșcare (JO L 34, 9.2.2011, p. 2).

(92)

Regulamentul nr. 48 al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizației Națiunilor Unite (CEE/ONU) – Dispoziții uniforme privind instalarea dispozitivelor de iluminat și de semnalizare luminoasă (JO L 14, 16.1.2019, p. 42).

(93)

Regulamentul nr. 10 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică (JO L 41, 17.2.2017, p. 1).

(94)

Regulamentul nr. 138 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor silențioase de transport rutier în ceea ce privește audibilitatea lor redusă [2017/71] (JO L 9, 13.1.2017, p. 33).

(95)

Regulamentul (UE) nr. 540/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind nivelul sonor al autovehiculelor și al amortizoarelor de zgomot de înlocuire, de modificare a Directivei 2007/46/CE și de abrogare a Directivei 70/157/CEE Text cu relevanță pentru SEE (JO L 158, 27.5.2014, p. 131–195)

(96)

Regulamentul nr. 66 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor de pasageri de capacitate mare în ceea ce privește rezistența suprastructurii acestora (JO L 84, 30.3.2011, p. 1).

(97)

Regulamentul nr. 105 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind prescripțiile uniforme referitoare la omologarea vehiculelor destinate transportului de mărfuri periculoase în ceea ce privește caracteristicile lor de construcție specifice (JO L 230, 31.8.2010, p. 253).

(98)

Acești termeni sunt clasificați în standardul ISO 22628: 2002 – Road vehicles – recyclability and recoverability – calculation method (Vehicule rutiere – potențial de reciclare și recuperare – metodă de calcul).

(99)

Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO L 171, 29.6.2007, p. 1).

(100)

Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei din 18 iulie 2008 de punere în aplicare și modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (JO L 199, 28.7.2008, p. 1).

(101)

Stabilită astfel încât valoarea efectivă să fie clară pentru fiecare configurație tehnică a tipului de vehicul.

(102)

A se indica în cazul în care producătorul aplică dispozițiile de la articolul 28 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2018/858. În acest caz, actul de reglementare aplicat se specifică în a doua coloană.

(103)

Părțile contractante la Acordul revizuit din 1958.

(104)

A se specifica în cazul în care informația respectivă nu poate fi obținută pe baza numărului certificatului de omologare de tip.

(105)

Dacă nu este disponibil la momentul acordării omologării de tip, acest punct se completează, cel mai târziu, în momentul în care vehiculul este introdus pe piață.

(106)

În cazul unei omologări de tip treptate, pentru care autoritatea de omologare colectează întregul set de certificate de omologare UE de tip sau de certificate de omologare ONU de tip și emite certificatul de omologare de tip final pentru întregul vehicul, vă rugăm să completați „nu se aplică”.

(107)

În conformitate cu anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858.

(108)

Sau o reprezentare vizuală a unei „semnături electronice avansate” în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73), împreună cu datele pentru verificare.

(109)

O fotografie ¾ față și o fotografie ¾ spate.

(110)

O fotografie ¾ față și o fotografie ¾ spate.

(111)

Această poziție se completează numai atunci când vehiculul are două axe.

(112)

În cazul mai multor motoare electrice, se indică efectul consolidat al tuturor motoarelor.

(113)

Se utilizează codurile descrise în partea C din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858.

(114)

Se indică numai culoarea (culorile) de bază, după cum urmează: alb, galben, portocaliu, roșu, violet, albastru, verde, gri, maro sau negru.

(115)

Cu excepția locurilor destinate utilizării numai pe durata staționării vehiculului și a numărului de locuri destinate scaunelor cu rotile.

(116)

Se adaugă cifra nivelului Euro și, după caz, caracterul corespunzător dispozițiilor aplicate pentru omologarea de tip.

(117)

Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (Text cu relevanță pentru SEE) (JO L 175, 7.7.2017, p. 1–643)

(118)

Nu sunt obligatorii

(119)

Elaborat în conformitate cu modelul prevăzut în partea I a anexei IV la Regulamentul (UE) 2017/2400

(120)

Elaborat în conformitate cu modelul prevăzut în partea II a anexei IV la Regulamentul (UE) 2017/2400

(121)

Se aplică numai dacă vehiculul este omologat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 și s-a elaborat un dosar cu informații pentru client în conformitate cu modelul prevăzut în partea II a anexei IV la Regulamentul (UE) 2017/2400/

(122)

Regulamentul (UE) nr. 1008/2010 al Comisiei din 9 noiembrie 2010 privind cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește dispozitivele de ștergere și de spălare a parbrizului a și de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele de omologare de tip pentru siguranța generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate care le sunt destinate (JO L 292, 10.11.2010, p. 2).

(123)

Regulamentul (UE) nr. 19/2011 al Comisiei din 11 ianuarie 2011 privind cerințele pentru omologarea de tip referitoare la plăcuța producător regulamentară și la numărul de identificare al vehiculului și de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele de omologare de tip pentru siguranța generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate care le sunt destinate (JO L 8, 12.1.2011, p. 1).

(124)

Regulamentul (UE) nr. 249/2012 al Comisiei din 21 martie 2012 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 19/2011 privind cerințele pentru omologarea de tip referitoare la plăcuța producător regulamentară a autovehiculelor și a remorcilor acestora (JO L 82, 22.3.2012, p. 1).

(125)

Regulamentul nr. 13-H al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea autoturismelor în ceea ce privește sistemul de frânare [2015/2364] (JO L 335, 22.12.2015, p. 1).

(126)

Regulamentul nr. 46 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE/ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea dispozitivelor de vizibilitate indirectă și a vehiculelor cu motor în ceea ce privește instalarea acestor dispozitive (JO L 237, 8.8.2014, p. 24).

(127)

Regulamentul nr. 28 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea dispozitivelor de avertizare sonoră și a autovehiculelor în ceea ce privește semnalizarea sonoră (JO L 323, 6.12.2011, p. 33).

(128)

Atunci când se aplică restricții în privința combustibilului, se indică aceste restricții (de exemplu, pentru gazul natural, gama L sau gama H).

(129)

Vehiculele care pot fi alimentate atât cu benzină, cât și cu combustibil gazos, care însă sunt dotate cu sistem pe benzină numai pentru situații de urgență sau pentru demarare și al căror rezervor de benzină nu are capacitatea mai mare de 15 litri, pentru încercare sunt considerate vehicule care funcționează doar cu combustibil gazos.

(130)

Pentru vehiculele cu bicombustibil, tabelul trebuie repetat pentru ambii combustibili.

(131)

În cazul vehiculelor cu multicombustibil, atunci când încercarea trebuie realizată cu ambii combustibili, în conformitate cu figura I.2.4 din anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei. Pentru vehiculele care funcționează cu GPL sau GN/biometan, fie monocombustibil sau bicombustibil, tabelul se repetă pentru diferitele gaze de referință utilizate la încercare și un tabel suplimentar afișează cele mai slabe rezultate obținute în conformitate cu [atunci când se impune prin?] punctul 3.1.4 din anexa 12 la Regulamentul nr. 83 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – dispoziții uniforme privind omologarea autovehiculelor în ceea ce privește emisia de gaze poluante în conformitate cu cerințele privind combustibilul (JO L 42, 15.2.2012, p. 1). Se indică dacă rezultatele din tabel sunt măsurate sau calculate.

(132)

Dacă este cazul.

(133)

Pentru Euro VI, ESC se înțelege ca WHSC și ETC ca WHTC.

(134)

Pentru Euro VI, dacă motoarele alimentate cu GPL și GNC sunt încercate pentru combustibili de referință diferiți, tabelul trebuie să fie reprodus pentru fiecare combustibil de referință supus încercării.

(135)

A se repeta tabelul pentru fiecare combustibil de referință supus încercării.

(136)

Unitatea „l/100 km” se înlocuiește cu „m3/100 km” pentru vehicule alimentate cu GN și H2GN, și cu „kg/100 km” pentru vehiculele care funcționează cu hidrogen.

(137)

Formatul pentru identificatorul familiei de interpolare este prezentat la punctul 5.0 din anexa XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 (JO L 175, 7.7.2017, p. 1).

(138)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1152 al Comisiei din 2 iunie 2017 de stabilire a metodologiei de determinare a parametrilor de corelare necesari pentru a reflecta schimbarea procedurii reglementare de testare pentru vehiculele utilitare ușoare și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 293/2012 (JO L 175, 7.7.2017, p. 644).

(139)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1153 al Comisiei din 2 iunie 2017 de stabilire a metodologiei de determinare a parametrilor de corelare necesari pentru a reflecta schimbarea procedurii reglementare de testare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1014/2010 (JO L 175, 7.7.2017, p. 679).

(140)

Formatul pentru identificatorul familiei de interpolare este prezentat la punctul 5.0 din anexa XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei.

(141)

Se repetă tabelul pentru fiecare variantă/versiune a vehiculului.

(142)

Extindeți tabelul, dacă este necesar, folosind un rând suplimentar pe ecoinovație.

(143)

Regulamentul nr. 83 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește emisia de gaze poluante în conformitate cu cerințele privind combustibilul (JO L 42, 15.2.2012, p. 1).

(144)

Decizia Comisiei de omologare a ecoinovației. Articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 140, 5.6.2009, p. 1).

(145)

Atribuit în decizia Comisiei de omologare a ecoinovației.

(146)

Dacă se aplică o metodologie de modelare în locul ciclului de încercare de tipul 1, această valoare trebuie să fie cea prevăzută de metodologia de modelare.

(147)

= punctul 3.5.1.3 din anexa I la Regulamentul de punere în aplicare XX/XXX al Comisiei din .... privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerințele administrative pentru omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective

(148)

Suma rezultatelor din fiecare reducere individuală a emisiilor de CO2 bazată pe ecoinovații în ciclul de încercare NEDC, calculată în ultima coloană a acestui tabel în conformitate cu anexa XII la Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei.

(149)

Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei din 1 iunie 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor, de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei și a Regulamentului (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (JO L 175, 7.7.2017, p. 1).

(150)

Suma rezultatelor din fiecare reducere individuală a emisiilor de CO2 bazată pe ecoinovații în ciclul de încercare WLTP, calculată în ultima coloană a acestui tabel în conformitate cu anexa XII la Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei.

(151)

Codul general al ecoinovației (ecoinovațiilor) cuprinde următoarele elemente, fiecare separat de un spațiu liber:

Codul autorității de omologare prevăzut în anexa IV la Regulamentul de punere în aplicare XX/XXX al Comisiei din XXXX privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele administrative pentru omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și ale sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective;

Codul individual al fiecărei ecoinovații montate pe autovehicul, indicat în ordinea cronologică a deciziilor de omologare ale Comisiei.

(De exemplu, codul general de trei ecoinovații omologate în ordine cronologică drept 10, 15 și 16 și montate pe un vehicul certificat de către autoritatea germană de omologare ar trebui să fie: „e1 10 15 16”).

(152)

ISO/IEC 17025:2017 Cerințe generale pentru competența laboratoarelor de încercări și etalonări, Data publicării: 2017-11.

(153)

Indicați codul de identificare.

(154)

Se indică dacă prin construcție vehiculul este destinat conducerii pe partea dreaptă ori stângă a drumului sau pe ambele părți.

(155)

Se indică dacă vitezometrul sau contorul kilometric folosește unități în sistemul metric sau atât în sistemul metric, cât și în cel anglo-saxon.

(156)

Această declarație nu limitează dreptul statelor membre de a solicita adaptări tehnice pentru a permite înmatricularea unui vehicul într-un stat membru altul decât cel căruia i-a fost destinat, în cazul în care sensul de circulație este pe partea opusă a drumului.

(157)

Rubricile 4 și 4.1 se completează în conformitate cu definițiile 25 (ampatamentul), respectiv 26 (distanța între axe) din Regulamentul (UE) nr. 1230/2012.

(158)

Masele trebuie rotunjite la cifra întreagă cea mai apropiată.

(159)

În cazul vehiculelor hibride, se indică puterea ambelor motoare.

(160)

Echipamentele opționale și combinațiile suplimentare de pneuri/roți de la această literă pot fi adăugate la rubrica „Observații”. Dacă un vehicul este echipat cu un set complet de roți și pneuri standard și un set complet de pneuri de iarnă [marcate cu simbolul 3 Peaked Mountain and Snowflake (nivel maxim munte și căderi de zăpadă) – 3PMS] cu sau fără roți, pneurile de zăpadă și roțile lor, acolo unde este cazul, sunt considerate combinații de pneuri/roți suplimentare, indiferent de roțile/pneurile montate pe vehicul.

(161)

Se aplică numai vehiculelor individuale din familia de matrice de rezistențe la înaintare pe drum (RLMF).

(162)

Se repetă pentru diferiții combustibili care pot fi utilizați. Vehiculele care pot fi alimentate atât cu benzină, cât și cu combustibil gazos, dar care sunt dotate cu sistem pe benzină numai pentru situații de urgență sau exclusiv pentru demarare și au o capacitate a rezervorului de benzină de cel mult 15 litri, sunt considerate vehicule care funcționează doar cu combustibil gazos.

(163)

În cazul motoarelor și vehiculelor EURO VI cu dublă alimentare, se repetă de câte ori este necesar.

(164)

Trebuie indicate numai emisiile evaluate în conformitate cu actul (actele) de reglementare aplicabil(e).

(165)

Dacă vehiculul este echipat cu un radar cu rază scurtă de acțiune în banda de frecvențe de 24 GHz, în conformitate cu Decizia Comisiei din 17 ianuarie 2005 privind armonizarea spectrului în banda de frecvențe de 24 GHz în vederea utilizării pe durată limitată de către sistemele radar cu rază scurtă de acțiune pentru automobile în Comunitate (JO L 21, 25.1.2005, p. 15), producătorul înscrie următoarea mențiune: „Vehicul echipat cu sistem radar cu rază scurtă de acțiune în banda de frecvențe de 24 GHz”.

(166)

Producătorul poate completa aceste rubrici fie pentru traficul internațional, fie pentru cel național, fie pentru ambele. Pentru traficul național, se menționează codul țării în care vehiculul urmează să fie înmatriculat. Codul este în conformitate cu standardul ISO 3166-1:2013. Pentru traficul internațional, se face referire la numărul directivei (de exemplu „96/53/CE” pentru Directiva 96/53/CE a Consiliului).

(167)

Cu excepția locurilor destinate utilizării numai pe durata staționării vehiculului și a numărului de locuri destinate scaunelor cu rotile. Pentru autocarele din categoria de vehicule M3, numărul de membri ai echipajului se include în numărul de pasageri.

(168)

În cazul vehiculelor completate din categoria N1 care sunt incluse în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 715/2007.

(169)

Se aplică numai dacă vehiculul este omologat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2009 privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor cu privire la emisiile provenite de la vehicule grele (Euro VI) și accesul la informații privind repararea și întreținerea vehiculelor și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 și a Directivei 2007/46/CE și de abrogare a Directivelor 80/1269/CEE, 2005/55/CE și 2005/78/CE (JO L 188, 18.7.2009, p. 1-13).

(170)

Se aplică numai dacă vehiculul este omologat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 și s-a elaborat un dosar cu informații pentru client în conformitate cu modelul prevăzut în partea II a anexei IV la Regulamentul (UE) 2017/2400.

(171)

Valoarea medie a sarcinii utile, astfel cum se precizează la punctul 2.3 din dosarul cu informații pentru client elaborat în conformitate cu modelul prevăzut în partea II a anexei IV la Regulamentul (UE) 2017/2400

(172)

Valoarea medie a sarcinii utile, astfel cum se precizează la punctul 2.4 din dosarul cu informații pentru client elaborat în conformitate cu modelul prevăzut în partea II a anexei IV la Regulamentul (UE) 2017/2400

(173)

Regulamentul nr. 105 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) privind prescripțiile uniforme referitoare la omologarea vehiculelor destinate transportului de mărfuri periculoase în ceea ce privește caracteristicile lor de construcție specifice. (JO L 230, 31.8.2010, p. 253).

(174)

Pentru termenul punct de cuplare „0”, a se vedea punctul 3.1.2 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 19/2011

MODEL PENTRU FIȘA DE INFORMAȚII PRIVIND OMOLOGAREA UE DE TIP A VEHICULELOR, SISTEMELOR, COMPONENTELOR SAU UNITĂȚILOR TEHNICE SEPARATE

Fișele de informații menționate în Regulamentul (UE) nr. 2018/858 cu privire la o omologare UE de tip a întregului vehicul și la omologarea UE de tip a unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate constau numai în extrase din lista următoare și din sistemul de numerotare a rubricilor folosit în aceasta.

Asigurați-vă că desenele sau imaginile redau suficiente detalii în mod distinct și vizibil, în cazul în care sunt imprimate în format A4.

În cazul sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate menționate în prezenta anexă, care au dispozitive electronice de control, trebuie furnizate informații cu privire la performanțele acestora.

0.   GENERALITĂȚI

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

0.2.0.1.

Șasiu: …

0.2.0.2.

Caroserie/vehicul complet: …

0.2.1.

Denumire (denumiri) comercială (comerciale) (după caz): …

0.2.2.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, informații privind omologarea de tip a vehiculului din etapa de bază/precedentă, a se enumera informațiile pentru fiecare etapă. (Acest lucru se poate realiza cu o matrice)

Tipul:

Varianta (variantele):

Versiunea (versiunile):

Numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii ...

0.2.2.1.

Valorile admise ale parametrilor la omologarea de tip în mai multe etape pentru utilizarea valorilor de bază ale emisiilor vehiculului (introduceți intervalul, dacă este cazul) (1):

Masa vehiculului final este masa vehiculului în stare de funcționare (în kg): …

Aria suprafeței frontale pentru vehiculul final (în cm2): …

Rezistența la rulare (kg/t): …

Secțiunea transversală a fantei de intrare a aerului din grilajul frontal (în cm2): …

0.2.3.

Identificatori (1):

0.2.3.1.

Identificatorul familiei de interpolare: …

0.2.3.2.

Identificatorul familiei ATCT: …

0.2.3.3.

Identificatorul familiei PEMS: …

0.2.3.4.

Identificatorul familiei de rezistență la înaintare pe drum

0.2.3.4.1.

Familia de rezistență la înaintare pe drum pentru VH: …

0.2.3.4.2.

Familia de rezistență la înaintare pe drum pentru VL: …

0.2.3.4.3.

Familiile de rezistență la înaintare pe drum aplicabile în familia de interpolare: …

0.2.3.5.

Identificatorul familiei de matrice de rezistențe la înaintare pe drum: …

0.2.3.6.

Identificatorul familiei de regenerare periodică: …

0.2.3.7.

Identificatorul familiei de încercare a emisiilor evaporative: …

0.2.3.8.

Identificatorul familiei OBD: …

0.2.3.9.

Identificatorul altei familii: …

0.3.

Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul/componentă/unitate tehnică separată (1) (2) : …

0.3.0.1.

Șasiu: …

0.3.0.2.

Caroserie/vehicul complet: …

0.3.1.

Amplasarea marcajului: …

0.3.1.1.

Șasiu: …

0.3.1.2.

Caroserie/vehicul complet: …

0.4.

Categoria vehiculului (3): …

0.4.1.

Clasificare (clasificări) în funcție de mărfurile periculoase pe care vehiculul este destinat să le transporte: …

0.5.

Denumirea societății și adresa producătorului: …

0.5.1.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, denumirea societății și adresa producătorului vehiculului din etapa de bază/etapa (etapele) precedentă (precedente): …

0.6.

Amplasarea și metoda de fixare a plăcuțelor regulamentare de identificare și amplasarea numărului de identificare a vehiculului: …

0.6.1.

Pe șasiu: …

0.6.2.

Pe caroserie: …

0.7.

(Nealocat)

0.8.

Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

1.   CARACTERISTICI DE CONSTRUCȚIE GENERALE

1.1.

Fotografii și/sau desene ale unui vehicul/unei componente/unei unități tehnice separate reprezentative (4): …

1.2.

Desen de ansamblu al întregului vehicul (ampatamentul minim și maxim, după caz): …

1.3.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.3.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

1.3.2.

Numărul și amplasarea axelor directoare: …

1.3.3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

1.4.

Șasiul (dacă există) (desen de ansamblu – ampatamentul minim și maxim, după caz): …

1.5.

Materialul utilizat pentru lonjeroane (6): …

1.6.

Poziția și amplasarea motorului: …

1.7.

Cabina conducătorului auto: frontală (7) /cu capotă/cabină cu cușetă (1): …

1.8.

Poziția volanului: stânga/dreapta (4).

1.8.1.

Vehiculul este echipat pentru a fi condus în trafic pe partea dreaptă/stângă (4) a drumului.

1.9.

Precizați dacă vehiculul tractor este destinat pentru a tracta semiremorci sau alte remorci și dacă remorca este o semiremorcă, o remorcă cu bară de tracțiune, o remorcă cu axă centrală sau o remorcă cu bară de tracțiune rigidă: …

1.10.

Specificați dacă vehiculul este conceput special pentru transportul de mărfuri în condiții de temperatură controlată: …

1.11.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (4) (8)

2.   MASE ȘI DIMENSIUNI (9) (10) (11)

(în kg și mm) (a se vedea desenul, după caz)

2.1.   Ampatamentul (ampatamentele) (la încărcătură maximă) (12):

2.1.1.

Vehicule cu două axe: …

2.1.2.

Vehicule cu trei sau mai multe axe

2.1.2.1.

Distanța dintre axele consecutive, de la cea situată cel mai în față la cea situată cel mai în spate: …

2.1.2.2.

Distanța totală dintre axe (13): …

2.2.   Dispozitivul de cuplare tip șa

2.2.1.

În cazul semiremorcilor

2.2.1.1.

Distanța dintre axul pivotului de cuplare și extremitatea posterioară a semiremorcii: …

2.2.1.2.

Distanța maximă dintre axul pivotului de cuplare și orice punct al părții anterioare a semiremorcii: …

2.2.1.3.

Ampatament special pentru semiremorcă (în conformitate cu punctul 3.2 din partea D a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei (14)

2.2.2.

În cazul vehiculelor cu semiremorcă

2.2.2.1.

Avansul dispozitivului de cuplare tip șa (maxim și minim; se indică valorile admisibile în cazul unui vehicul incomplet) (15): …

2.2.2.2.

Înălțimea maximă a dispozitivului de cuplare tip șa (standardizată) (16): …

2.3.   Ecartamentul și lățimea axei/axelor

2.3.1.

Ecartamentul fiecărei axe directoare (17): …

2.3.2.

Ecartamentul tuturor celorlalte axe (17): …

2.3.3.

Lățimea celei mai late axe posterioare (măsurată la extremitatea anvelopelor, cu excepția proeminenței din zona de contact cu solul): …

2.3.4.

Lățimea celei mai avansate axe (măsurată la extremitatea anvelopelor, cu excepția proeminenței din zona de contact cu solul): …

2.4.   Gama dimensiunilor vehiculului (în ansamblu)

2.4.1.

Pentru șasiu fără caroserie

2.4.1.1.

Lungime (18): …

2.4.1.1.1.

Lungimea maximă admisibilă: …

2.4.1.1.2.

Lungimea minimă admisibilă: …

2.4.1.1.3.

În cazul remorcilor, lungimea maximă admisibilă a proțapului (19): …

2.4.1.2.

Lățime (20): …

2.4.1.2.1.

Lățimea maximă admisibilă: …

2.4.1.2.2.

Lățimea minimă admisibilă: …

2.4.1.3.

Înălțimea (în stare de funcționare) (21) (pentru suspensii reglabile pe înălțime, se indică poziția normală de funcționare): …

2.4.1.3.1.

Înălțimea maximă admisibilă (22): …

2.4.1.4.

Consolă față (23): …

2.4.1.4.1.

Unghi de atac (24): … grade.

2.4.1.5.

Consolă spate (25): …

2.4.1.5.1.

Unghi de degajare (26): … grade.

2.4.1.5.2.

Dimensiunile minime și maxime admise pentru consolă și punctul de cuplare (27): …

2.4.1.5.3.

Consola spate maximă admisibilă (22): …

2.4.1.6.

Garda la sol (așa cum este definită la punctul 4.5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858)

2.4.1.6.1.

Între axe: …

2.4.1.6.2.

Sub axa/axele față: …

2.4.1.6.3.

Sub axa/axele spate: …

2.4.1.7.

Unghiul de rampă (28): … grade.

2.4.1.8.

Pozițiile extreme admise ale centrului de greutate al caroseriei și/sau al dotărilor interioare și/sau al echipamentului și/sau al sarcinii utile: …

2.4.2.

Pentru șasiu cu caroserie

2.4.2.1.

Lungime (18): …

2.4.2.1.1.

Lungimea suprafeței de încărcare: …

2.4.2.1.2.

În cazul remorcilor, lungimea maximă admisibilă a proțapului (28): …

2.4.2.1.3.

Cabină cu formă alungită care respectă articolul 9a din Directiva 96/53/CE a Consiliului (29): da/nu (4)

2.4.2.2.

Lățime (20): …

2.4.2.2.1.

Grosimea pereților (în cazul vehiculelor proiectate pentru transportul de mărfuri în condiții de temperatură controlată): …

2.4.2.3.

Înălțimea (în stare de funcționare) (21) (pentru suspensii reglabile pe înălțime, se indică poziția normală de funcționare): …

2.4.2.4.

Consolă față (23): …

2.4.2.4.1.

Unghi de atac (24): … grade.

2.4.2.5.

Consolă spate (25): …

2.4.2.5.1.

Unghi de degajare (26): … grade.

2.4.2.5.2.

Dimensiunile minime și maxime admise pentru consolă și punctul de cuplare (27): …

2.4.2.5.3.

Consola spate maximă admisibilă: …

2.4.2.6.

Garda la sol (așa cum este definită la punctele 4.1 și 4.2 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858)

2.4.2.6.1.

Între axe: …

2.4.2.6.2.

Sub axa/axele față: …

2.4.2.6.3.

Sub axa/axele spate: …

2.4.2.7.

Unghiul de rampă (28): … grade.

2.4.2.8.

Pozițiile extreme admise ale centrului de greutate al sarcinii utile (în cazul unei sarcini neuniforme): …

2.4.2.9.

Poziția centrului de greutate al vehiculului (M2 și M3) la masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură în direcțiile longitudinală, transversală și verticală: …

2.4.3.

Pentru caroseriile omologate fără șasiu (vehiculele M2 și M3)

2.4.3.1.

Lungime (18): …

2.4.3.2.

Lățime (20): …

2.4.3.3.

Înălțimea nominală (în stare de funcționare) (21) pe tipurile de șasiu respective (pentru suspensii reglabile pe înălțime, se indică poziția normală de funcționare): …

2.5.

Masa minimă pe axa (axele) directoare pentru vehicule incomplete: …

2.6.   Masa vehiculului în stare de funcționare (30)

(a)

Minimă și maximă pentru fiecare variantă: …

(b)

Masa fiecărei versiuni (trebuie furnizată o matrice): …

2.6.1.

Distribuția acestei mase pe axe și, în cazul unei semiremorci, al unei remorci cu bară de tracțiune rigidă sau al unei remorci cu axă centrală, masa la punctul de cuplare:

(a)

Minimă și maximă pentru fiecare variantă: …

(b)

Masa fiecărei versiuni (trebuie furnizată o matrice): …

2.6.2.

Masa maximă a echipamentelor opționale [a se vedea definiția specificată la articolul 2 punctul 5 din Regulamentul (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei] (31): …

2.6.2.1.

Distribuția acestei mase pe axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, sarcina la punctul de cuplare: …

2.6.3.

Masa în rotație (1): 3 % din suma masei în stare de funcționare și 25 kg sau valoarea, per axă (în kg): …

2.6.4.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: …kg

2.6.5.

Lista echipamentelor pentru propulsia alternativă (și indicarea masei pieselor): …

2.7.

Masa minimă a vehiculului completat, indicată de producător, în cazul unui vehicul incomplet: …

2.7.1.

Distribuția acestei mase pe axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, sarcina la punctul de cuplare:

2.7.2.

Masa maximă efectivă admisibilă, indicată de producător, în cazul unui vehicul incomplet: …

2.8.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură indicată de producător (32) (33): …

2.8.1.

Distribuția acestei mase pe axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, sarcina la punctul de cuplare (33): …

2.9.

Masa maximă tehnic admisibilă pe fiecare axă: …

2.10.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe: …

2.11.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă a vehiculului tractor

în cazurile următoare:

2.11.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: …

2.11.2.

Semiremorcă: …

2.11.3.

Remorcă cu axă centrală: …

2.11.3.1.

Raportul maxim dintre lungimea consolei punctului de cuplare (34) și ampatament: …

2.11.3.2.

Valoarea maximă a factorului V: …… kN.

2.11.4.

Remorcă cu bară de tracțiune rigidă: …

2.11.5.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură a ansamblului (33): …

2.11.6.

Masa maximă a remorcii fără sistem de frânare: …

2.12.

Masa maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare:

2.12.1.

a unui vehicul tractor: …

2.12.2.

a unei semiremorci, a unei remorci cu axă centrală sau a unei remorci cu bară de tracțiune rigidă: …

2.12.3.

Masa maximă admisibilă a dispozitivului de cuplare (dacă acesta nu a fost montat de către producător): …

2.13.

Condiții de balans posterior [punctele 8 din partea B/punctul 7 din partea C a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1230/2012]: …

2.14.

Raportul dintre puterea motorului și masa maximă: …… kW/kg

2.14.1.

Raportul dintre puterea motorului și masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură a ansamblului [punctul 6 din partea B a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1230/2012]: …… kW/kg

2.15.

Capacitatea de pornire în rampă (vehicul simplu) (35): …… %.

2.16.

Mase maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare, categorii de vehicule M2, M3, N2, N3, O3 și O4 (opțional)

2.16.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare: …

2.16.2.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare pe fiecare axă, iar, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, sarcina la punctul de cuplare, indicată de producător, dacă este mai mică decât masa maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: …

2.16.3.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare pentru fiecare grup de axe: …

2.16.4.

Masa remorcabilă maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare prevăzută (pentru fiecare configurație tehnică sunt posibile mai multe înregistrări) (101): …

2.16.5.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului: …

2.17.

Vehicul supus omologării de tip în mai multe etape [numai în cazul vehiculelor incomplete sau al vehiculelor completate din categoria N1, în limitele domeniului de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (36)]: da/nu (4)

2.17.1.

Masa vehiculului de bază în stare de funcționare: … kg

2.17.2.

Masa adăugată implicită, calculată în conformitate cu secțiunea 5 din anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (37): … kg

3.   CONVERTIZORUL ENERGIEI DE PROPULSIE (38)

3.1.

Producătorul convertizorului (convertizoarelor) energiei de propulsie:

3.1.1.

Codul producătorului (așa cum apare marcat pe convertizorul energiei de propulsie sau alte modalități de identificare): …

3.1.2.

Numărul certificatului de omologare (după caz), inclusiv marcajul de identificare a combustibilului: …

(numai pentru vehiculele grele)

3.2.

Motor cu ardere internă

3.2.1.

Informații specifice privind motorul

3.2.1.1.

Principiul de funcționare: aprindere prin scânteie/aprindere prin comprimare/dublă alimentare (4)

Ciclu: patru timpi/doi timpi/rotativ (4)

3.2.1.1.1.

Tipul motorului cu dublă alimentare: Tip 1A/Tip 1B/Tip 2A/Tip 2B/Tip 3B (4) (42)

3.2.1.1.2.

Raportul gaz/energie pe intervalul la cald din ciclul de încercări WHTC: … %

3.2.1.2.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

3.2.1.2.1.

Alezaj (39): …… mm

3.2.1.2.2.

Cursa (39): …… mm

3.2.1.2.3.

Ordinea de aprindere: …

3.2.1.3.

Cilindree (40): …… cm3

3.2.1.4.

Raportul de comprimare volumetrică (41): …

3.2.1.5.

Desenele camerei de ardere, ale capului de piston și, în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie, ale segmenților de piston: …

3.2.1.6.

Turația normală de mers în gol a motorului (41): …… min-1

3.2.1.6.1.

Turația ridicată de mers în gol a motorului (41): …… min-1

3.2.1.6.2.

Turația la mers în gol la alimentarea cu motorină: da/nu (4) (42)

3.2.1.7.

Procentul volumetric de monoxid de carbon din gazele de evacuare la funcționarea la ralanti a motorului (41): ...... % conform declarației producătorului (numai în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie)

3.2.1.8.

Puterea netă maximă (43): … kW la … min–1 (valoarea declarată de producător)

3.2.1.9.

Turația maximă admisibilă declarată de producător: … min–1

3.2.1.10.

Moment net maxim (43): … Nm la … min-1 (valoarea declarată de producător)

3.2.1.11.

Trimiterile producătorului la documentația și la pachetele extinse de documente prevăzute la articolele 5, 7 și 9 din Regulamentul (UE) nr. 582/2011 (44) al Comisiei sau la articolele 3 și 5 din Regulamentul (UE) nr. 2017/1151 al Comisiei, care permit autorității de omologare să evalueze strategiile de control al emisiilor și sistemele de la bordul motorului sau al vehiculului pentru a asigura funcționarea adecvată a măsurilor de control al emisiilor.

3.2.2.

Combustibil

3.2.2.1.

Motorină/benzină/GNL/GN sau biometan/etanol (E 85)/biomotorină/hidrogen (4) (45)

3.2.2.1.1.

COR, fără plumb: …

3.2.2.2.

Vehicule grele motorină/benzină/GPL/GN-H/GN-L/GN-HL/etanol (ED95)/etanol (E85)/GNL/GNL20 (4) (45)

3.2.2.2.1.

(doar Euro VI) Combustibili compatibili cu utilizarea pentru motorul declarat de producător în conformitate cu punctul 1.1.2 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 582/2011 (după caz)

3.2.2.3.

Gură de umplere rezervor de combustibil: orificiu limitat/etichetă (4)

3.2.2.4.

Tipul combustibilului pentru vehicul: Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare Tip 1A/Tip 1B/Tip 2A/Tip 2B/Tip 3B (4)

3.2.2.5.

Cantitatea maximă de biocombustibil acceptabilă în combustibil (valoare declarată de producător): ... % din volum

3.2.3.

Rezervor/rezervoare de combustibil

3.2.3.1.

Rezervor/rezervoare de combustibil de serviciu

3.2.3.1.1.

Numărul și capacitatea fiecărui rezervor: …

3.2.3.1.1.1.

Material: …

3.2.3.1.2.

Desen și descriere tehnică a rezervorului/rezervoarelor cu toate racordurile și toate conductele sistemului de admisie de aer și de ventilare, încuietori, supape, dispozitive de fixare: …

3.2.3.1.3.

Schiță care indică în mod clar poziția rezervorului/rezervoarelor în vehicul: …

3.2.3.2.

Rezervor (rezervoare) de combustibil auxiliar(e)

3.2.3.2.1.

Numărul și capacitatea fiecărui rezervor: …

3.2.3.2.1.1.

Material: …

3.2.3.2.2.

Desen și descriere tehnică a rezervorului/rezervoarelor cu toate racordurile și toate conductele sistemului de admisie de aer și de ventilare, încuietori, supape, dispozitive de fixare: …

3.2.3.2.3.

Schiță care indică în mod clar poziția rezervorului/rezervoarelor în vehicul: …

3.2.4.

Alimentarea cu combustibil

3.2.4.1.

Prin carburator (carburatoare): da/nu (4)

3.2.4.2.

Prin injecție de combustibil (numai în cazul aprinderii prin comprimare sau al dublei alimentări): da/nu (4)

3.2.4.2.1.

Descrierea sistemului (rampă comună/injectori unitari/pompă de distribuție etc.): …

3.2.4.2.2.

Principiul de funcționare: injecție directă/anticameră/cameră de vârtej (4)

3.2.4.2.3.

Pompă de injecție/alimentare

3.2.4.2.3.1.

Marcă/mărci: …

3.2.4.2.3.2.

Tip(uri): …

3.2.4.2.3.3.

Debitul maxim de combustibil (4) (41): ...… mm3/cursă sau ciclu la o turație a motorului de: ... min-1 sau, după caz, o schemă caracteristică: …

(În cazul în care se furnizează un regulator de supraalimentare, se specifică alimentarea cu combustibil caracteristică și suprapresiunea în raport cu turația motorului)

3.2.4.2.3.4.

Fazele statice ale injecției (41): …

3.2.4.2.3.5.

Curbă de avans a injecției (41): …

3.2.4.2.3.6.

Procedura de calibrare: banc de probă/motor (4)

3.2.4.2.4.

Control de limitare a vitezei motorului

3.2.4.2.4.1.

Tipul: …

3.2.4.2.4.2.

Punct de întrerupere a alimentării

3.2.4.2.4.2.1.

Turația la care începe punctul de întrerupere a alimentării cu încărcătură: …… min-1

3.2.4.2.4.2.2.

Turația maximă fără sarcină: …… min-1

3.2.4.2.4.2.3.

Turația de mers în gol: ….. min-1

3.2.4.2.5.

Circuitul de injecție (numai pentru vehiculele grele)

3.2.4.2.5.1.

Lungime: …… mm

3.2.4.2.5.2.

Diametru interior: …… mm

3.2.4.2.5.3.

Rampă comună, marca și tipul: …

3.2.4.2.6.

Injector/injectoare

3.2.4.2.6.1.

Marcă/mărci: …

3.2.4.2.6.2.

Tip(uri): …

3.2.4.2.6.3.

Presiunea de deschidere (41): … kPa sau diagrama caracteristică (41): …

3.2.4.2.7.

Sistem de pornire la rece

3.2.4.2.7.1.

Marcă/mărci: …

3.2.4.2.7.2.

Tip(uri): …

3.2.4.2.7.3.

Descriere: …

3.2.4.2.8.

Dispozitiv auxiliar de pornire

3.2.4.2.8.1.

Marcă/mărci: …

3.2.4.2.8.2.

Tip(uri): …

3.2.4.2.8.3.

Descrierea sistemului: …

3.2.4.2.9.

Injecție controlată electronic: da/nu (4)

3.2.4.2.9.1.

Marcă/mărci: …

3.2.4.2.9.2.

Tip(uri):

3.2.4.2.9.3.

Descrierea sistemului

3.2.4.2.9.3.1.

Marca și tipul unității de control (ECU): …

3.2.4.2.9.3.1.1.

Numărul de identificare a software-ului ECU: …

3.2.4.2.9.3.2.

Marca și tipul regulatorului de combustibil: …

3.2.4.2.9.3.3.

Marca și tipul debitmetrului de aer: …

3.2.4.2.9.3.4.

Marca și tipul distribuitorului de combustibil: …

3.2.4.2.9.3.5.

Marca și tipul carcasei clapetei de accelerație: …

3.2.4.2.9.3.6.

Marca și tipul senzorului de temperatură a apei: …

3.2.4.2.9.3.7.

Marca și tipul senzorului de temperatură a aerului: …

3.2.4.2.9.3.8.

Marca și tipul senzorului de presiune a aerului: …

3.2.4.3.

Prin injecție cu combustibil (numai în cazul aprinderii prin scânteie): da/nu (4)

3.2.4.3.1.

Principiul de funcționare: galerie de admisie [punct unic/mai multe puncte/injecție directă (4)/altele (specificați)]: …

3.2.4.3.2.

Marcă/mărci: …

3.2.4.3.3.

Tip(uri): …

3.2.4.3.4.

Descrierea sistemului (în cazul altor sisteme decât cele cu injecție continuă, menționați detaliile echivalente): …

3.2.4.3.4.1.

Marca și tipul unității de control (ECU): …

3.2.4.3.4.1.1.

Numărul de identificare a software-ului ECU: …

3.2.4.3.4.2.

Marca și tipul regulatorului de combustibil: …

3.2.4.3.4.3.

Marca și tipul sau principiul de funcționare a debitmetrului de aer: …

3.2.4.3.4.4.

Marca și tipul distribuitorului de combustibil: …

3.2.4.3.4.5.

Marca și tipul regulatorului de presiune: …

3.2.4.3.4.6.

Marca și tipul microîntrerupătorului: …

3.2.4.3.4.7.

Marca și tipul șurubului de reglare a mersului în gol: …

3.2.4.3.4.8.

Marca și tipul carcasei clapetei de accelerație: …

3.2.4.3.4.9.

Marca și tipul senzorului de temperatură a apei: …

3.2.4.3.4.10.

Marca și tipul senzorului de temperatură a aerului: …

3.2.4.3.4.11.

Marca și tipul senzorului de presiune a aerului: …

3.2.4.3.4.12.

Numărul (numerele) de identificare a (ale) software-ului: …

3.2.4.3.5.

Injectoare

3.2.4.3.5.1.

Marca și tipul: …

3.2.4.3.6.

Reglarea injecției: …

3.2.4.3.7.

Sistem de pornire la rece

3.2.4.3.7.1.

Principiu/principii de funcționare: …

3.2.4.3.7.2.

Limite de funcționare/reglaje (4) (41): …

3.2.4.4.

Pompa de alimentare

3.2.4.4.1.

Presiunea (41): … kPa sau diagrama caracteristică (41): …

3.2.4.4.2.

Marcă/mărci: ….

3.2.4.4.3.

Tip(uri): …

3.2.5.

Sistemul electric

3.2.5.1.

Tensiunea nominală: ...... voltaj, legare la masă pozitivă sau negativă (41)

3.2.5.2.

Alternator

3.2.5.2.1.

Marca și tipul: …

3.2.5.2.2.

Putere nominală: …… VA

3.2.6.

Sistemul de aprindere (numai motoarele cu aprindere prin scânteie)

3.2.6.1.

Marcă/mărci: …

3.2.6.2.

Tip(uri): …

3.2.6.3.

Principiul de funcționare: …

3.2.6.4.

Curba sau diagrama avansului la aprindere (41): …

3.2.6.5.

Avansul static al aprinderii (41): ...... grade înainte de punctul mort superior

3.2.6.6.

Bujii

3.2.6.6.1.

Marca: …

3.2.6.6.2.

Tipul: …

3.2.6.6.3.

Reglarea distanței dintre contacte: …… mm

3.2.6.7.

Bobina (bobinele) de aprindere

3.2.6.7.1.

Marca: …

3.2.6.7.2.

Tipul: …

3.2.7.

Sistemul de răcire: cu lichid/cu aer (4)

3.2.7.1.

Reglajul nominal al mecanismului de control al temperaturii motorului …

3.2.7.2.

Lichid

3.2.7.2.1.

Natura lichidului: …

3.2.7.2.2.

Pompă/pompe de reciclare: da/nu (4)

3.2.7.2.3.

Caracteristici: ………. sau

3.2.7.2.3.1.

Marcă/mărci: …

3.2.7.2.3.2.

Tip(uri): …

3.2.7.2.4.

Raportul/rapoartele de transmisie: …

3.2.7.2.5.

Descrierea ventilatorului și a mecanismului său de acționare: …

3.2.7.3.

Aer

3.2.7.3.1.

Ventilator: da/nu (4)

3.2.7.3.2.

Caracteristici: ……. Sau

3.2.7.3.2.1.

Marcă/mărci: …

3.2.7.3.2.2.

Tip(uri): …

3.2.7.3.3.

Raportul/rapoartele de transmisie: …

3.2.8.

Sistemul de admisie

3.2.8.1.

Supraalimentare: da/nu (4)

3.2.8.1.1.

Marcă/mărci: …

3.2.8.1.2.

Tip(uri): …

3.2.8.1.3.

Descrierea sistemului (de exemplu, presiunea maximă de alimentare: …… kPa; supapa de descărcare, dacă există): …

3.2.8.2.

Răcitor intermediar: da/nu (4)

3.2.8.2.1.

Tipul: aer-aer/aer-apă (4)

3.2.8.3.

Depresiunea la admisie în regim de turație nominală și încărcare 100 % (numai pentru motoarele cu aprindere prin comprimare)

3.2.8.3.1.

Valoare minimă admisibilă: ………. kPa

3.2.8.3.2.

Valoare maximă admisibilă: ……… kPa

3.2.8.3.3.

(doar Euro VI) Depresiunea la admisie în regim de turație nominală și sarcină 100 % pe vehicul: kPa

3.2.8.4.

Descriere și schițe ale conductelor de alimentare și ale accesoriilor acestora (colectoare de aer, dispozitive de încălzire, prize de aer suplimentare etc.): …

3.2.8.4.1.

Descrierea galeriei de admisie (atașați schițe și/sau fotografii): …

3.2.8.4.2.

Filtrul de aer, schițe: …

3.2.8.4.2.1.

Marcă/mărci: …

3.2.8.4.2.2.

Tip(uri): …

3.2.8.4.3.

Amortizor de admisie, schițe: …

3.2.8.4.3.1.

Marcă/mărci: …

3.2.8.4.3.2.

Tip(uri): …

3.2.9.

Sistemul de evacuare

3.2.9.1.

Descrierea și/sau schița galeriei de evacuare: …

3.2.9.2.

Descrierea și/sau schița sistemului de evacuare: …

3.2.9.2.1.

(doar Euro VI) Descrierea și/sau schița elementelor sistemului de evacuare care fac parte din sistemul motor;

3.2.9.3.

Contrapresiune maximă admisibilă în regim de turație nominală a motorului și încărcare 100 % (numai pentru motoarele cu aprindere prin compresie): … kPa

3.2.9.3.1.

(doar Euro VI) Contrapresiune reală în regim de turație nominală a motorului și încărcare 100 % pe vehicul (numai pentru motoarele cu aprindere prin comprimare): … kPa

3.2.9.4.

Marcă/mărci și tip(uri) de amortizoare de zgomot de evacuare: …

Pentru zgomotul exterior, după caz: sisteme de reducere a zgomotului în compartimentul motor și pe motor: …

3.2.9.5.

Amplasarea segmentului de ieșire al sistemului de evacuare: …

3.2.9.6.

Amortizor de zgomot ce conține materiale fibroase: …

3.2.9.6.1.

Descriere a amplasării și a tipului de materiale fibroase utilizate: …

3.2.9.7.

Volumul sistemului de evacuare complet: … dm3

3.2.9.7.1.

(doar Euro VI) Volumul acceptabil al sistemului de evacuare: … dm3

3.2.9.7.2.

(doar pentru EURO VI) Volumul sistemului de evacuare care face parte din sistemul motor: … dm3

3.2.10.

Secțiunile minime ale prizei de admisie, respectiv ale gurii de evacuare: …

3.2.11.

Fazele distribuției sau date echivalente

3.2.11.1.

Cursele de ridicare maxime ale supapelor, unghiurile de deschidere și închidere în raport cu punctele moarte sau detalii despre sisteme de distribuție alternative: Pentru sistemul de distribuție variabilă, distribuția minimă și maximă: …

3.2.11.2.

Gamele de referință și/sau de reglaj (4): …

3.2.12.

Măsurile de prevenire a poluării aerului

3.2.12.0.

Omologare de tip a caracterului emisiei (1)

3.2.12.1.

Dispozitiv de reciclare a gazelor din carter (descriere și schițe): …

3.2.12.1.1.

(doar Euro VI) Dispozitiv de reciclare a gazelor de carter: da/nu (41)

Dacă da, se furnizează descrierea și schițe:

Dacă nu, se respectă anexa V la Regulamentul (UE) nr. 582/2011

3.2.12.2.

Dispozitive de control al poluării (dacă nu apar la altă rubrică)

3.2.12.2.1.

Convertizor catalitic

3.2.12.2.1.1.

Numărul convertizoarelor catalitice și al elementelor (se furnizează informațiile de mai jos pentru fiecare unitate separată): …

3.2.12.2.1.2.

Dimensiunile, forma și volumul convertizorului (convertizoarelor) catalitic(e): …

3.2.12.2.1.3.

Tipul de acțiune catalitică: ... [oxidare, trei căi, captator de NOx pentru ardere cu amestec sărac, SCR (reducere catalitică selectivă), catalizator de NOx pentru ardere cu amestec sărac sau altele]

3.2.12.2.1.4.

Cantitatea totală de materiale prețioase: …

3.2.12.2.1.5.

Concentrație relativă: …

3.2.12.2.1.6.

Substrat (structură și material): …

3.2.12.2.1.7.

Densitatea celulară: …

3.2.12.2.1.8.

Tipul de carcasă pentru convertizorul (convertizoarele) catalitic(e): …

3.2.12.2.1.9.

Amplasarea convertizorului/convertizoarelor catalitic(e) (locul și distanța de referință în traseul de evacuare): …

3.2.12.2.1.10.

Scut termic: da/nu (4)

3.2.12.2.1.11.

Intervalul de temperaturi normale de funcționare: … °C

3.2.12.2.1.12.

Marca convertizorului catalitic: …

3.2.12.2.1.13.

Numărul de identificare al piesei: …

3.2.12.2.2.

Senzori

3.2.12.2.2.1.

Senzor de oxigen: da/nu (4)

3.2.12.2.2.1.1.

Marca și tipul: …

3.2.12.2.2.1.2.

Amplasare: …

3.2.12.2.2.1.3.

Plaja de control: ….

3.2.12.2.2.1.4.

Tipul sau principiul de funcționare: …

3.2.12.2.2.1.5.

Numărul de identificare al piesei: …

3.2.12.2.2.2.

Senzor NOx: da/nu (4)

3.2.12.2.2.2.1.

Marca: …

3.2.12.2.2.2.2.

Tipul: …

3.2.12.2.2.2.3.

Amplasare: …

3.2.12.2.2.3.

Senzor de particule: da/nu (4)

3.2.12.2.2.3.1.

Marca: …

3.2.12.2.2.3.2.

Tipul: …

3.2.12.2.2.3.3.

Amplasare: …

3.2.12.2.3.

Injecție de aer: da/nu (4)

3.2.12.2.3.1.

Tipul (sistem cu impulsuri de aer, pompă de aer etc.): …

3.2.12.2.4.

Recircularea gazelor de evacuare (RGE): da/nu (4)

3.2.12.2.4.1.

Caracteristici (marcă, tip, debit, presiune înaltă/presiune joasă/presiuni combinate etc.): …

3.2.12.2.4.2.

Sistem de răcire a apei (a se preciza pentru fiecare sistem RGE, de exemplu, presiune joasă/presiune înaltă/presiuni combinate: da/nu (4)

3.2.12.2.5.

Sistem de control al emisiilor evaporative (numai motoarele cu benzină și etanol): da/nu (4)

3.2.12.2.5.1.

Descrierea detaliată a dispozitivelor: ….

3.2.12.2.5.2.

Schița sistemului de control al emisiilor evaporative: …

3.2.12.2.5.3.

Schița cartușului de carbon: …

3.2.12.2.5.3.1.

Marca și tipul cartușului de carbon: …

3.2.12.2.5.4.

Masa cărbunelui uscat: … g

3.2.12.2.5.4.1.

Tipul de cărbune uscat: …

3.2.12.2.5.5.

Schiță sumară a rezervorului de combustibil (numai motoarele pe benzină și etanol): …

3.2.12.2.5.5.1.

Capacitatea, materialul și construcția sistemului de stocare a combustibilului: …

3.2.12.2.5.5.2.

Descrierea materialului furtunului de vapori, a materialului conductei de combustibil și a tehnicii de conectare a sistemului de combustibil: …

3.2.12.2.5.5.3.

Sistem cu rezervor etanș: da/nu (4)

3.2.12.2.5.5.4.

Descrierea reglajului supapei de siguranță a rezervorului de combustibil (intrare și evacuare de aer): …

3.2.12.2.5.5.5.

Descrierea sistemului de control al purjării: …

3.2.12.2.5.6.

Descrierea și schema scutului de protecție dintre rezervor și sistemul de evacuare: …

3.2.12.2.5.7.

Factor de permeabilitate: …

3.2.12.2.6.

Filtru de particule (PT - particulate trap): da/nu (4)

3.2.12.2.6.1.

Dimensiunile, forma și capacitatea filtrului de particule: …

3.2.12.2.6.2.

Concepția filtrului de particule: …

3.2.12.2.6.3.

Amplasarea (distanța de referință pe traseul de evacuare): …

3.2.12.2.6.4.

Marca filtrului de particule: …

3.2.12.2.6.5.

Numărul de identificare al piesei: …

3.2.12.2.6.7.

Intervalul de temperaturi: … (K) și de presiuni … (KPa) normale de funcționare:

(numai pentru vehiculele grele)

3.2.12.2.6.8.

În cazul regenerării periodice (numai pentru vehiculele grele)

3.2.12.2.6.8.1.

Numărul de cicluri de încercări ETC între 2 regenerări (n1): ... (nu se aplică pentru Euro VI)

3.2.12.2.6.8.1.1.

(doar Euro VI) Numărul ciclurilor de încercare WHTC fără regenerare (n):

3.2.12.2.6.8.2.

Numărul de cicluri ETC în timpul regenerării (n2): ... (nu se aplică pentru Euro VI)

3.2.12.2.6.8.2.1.

(doar Euro VI) Numărul ciclurilor de încercare WHTC cu regenerare (nR):

3.2.12.2.6.9.

Alte sisteme: da/nu (4)

3.2.12.2.6.9.1.

Descriere și funcționare

3.2.12.2.7.

Sistem de diagnostic la bord (OBD): da/nu (4): …

3.2.12.2.7.0.1.

(doar Euro VI) Numărul familiilor de motoare OBD din familia de motoare

3.2.12.2.7.0.2.

(doar Euro VI) Lista familiilor de motoare OBD (dacă este cazul)

3.2.12.2.7.0.3.

(doar Euro VI) Numărul familiei de motoare OBD din care face parte motorul prototip/motorul membru: …

3.2.12.2.7.0.4.

(doar Euro VI) Referința producătorului la documentația referitoare la OBD solicitată la articolul 5 alineatul (4) litera (c) și la articolului 9 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 582/2011 și prevăzută în anexa X la regulamentul menționat în scopul omologării sistemului OBD

3.2.12.2.7.0.5.

(doar Euro VI) După caz, referința producătorului la documentația privind instalarea pe un vehicul a unui sistem motor echipat cu OBD

3.2.12.2.7.0.6.

(doar Euro VI) După caz, referința producătorului la pachetul de documente legat de montarea pe vehicul a sistemului OBD al unui motor omologat

3.2.12.2.7.0.7.

Descrierea scrisă și/sau schița MI (46): …

3.2.12.2.7.0.8.

Descrierea scrisă și/sau schița interfeței de comunicare exterioară a OBD (46)

3.2.12.2.7.1.

Descriere în scris și/sau desenul MI: …

3.2.12.2.7.2.

Lista și funcțiunile tuturor componentelor monitorizate de sistemul OBD: …

3.2.12.2.7.3.

Descriere în scris (principiile generale de funcționare) pentru

3.2.12.2.7.3.1.

Motoare cu aprindere prin scânteie

3.2.12.2.7.3.1.1.

Monitorizarea catalizatorului: …

3.2.12.2.7.3.1.2.

Detectarea rateurilor la aprindere: …

3.2.12.2.7.3.1.3.

Monitorizarea senzorului de oxigen: …

3.2.12.2.7.3.1.4.

Monitorizarea filtrului de particule: …

3.2.12.2.7.3.1.5.

Alte componente monitorizate de sistemul OBD: …

3.2.12.2.7.3.2.

Motoarele cu aprindere prin comprimare: …

3.2.12.2.7.3.2.1.

Monitorizarea catalizatorului: …

3.2.12.2.7.3.2.2.

Monitorizarea filtrului de particule: …

3.2.12.2.7.3.2.3.

Monitorizarea sistemului electronic de alimentare: …

3.2.12.2.7.3.2.4.

Monitorizarea sistemului de denitrificare: …

3.2.12.2.7.3.2.5

Alte componente monitorizate de sistemul OBD: …

3.2.12.2.7.4.

Criterii de activare a indicatorului de defecțiune (număr fix de cicluri de rulare sau metodă statistică): …

3.2.12.2.7.5.

Lista codurilor de ieșire OBD și a formatelor folosite pentru rezultatele furnizate de sistemul OBD (cu explicații pentru fiecare): …

3.2.12.2.7.6.

Producătorul vehiculului trebuie să furnizeze următoarele informații suplimentare pentru a permite fabricarea de piese de schimb sau de întreținere compatibile cu sistemele OBD, precum și de instrumente de diagnosticare și echipamente de încercare.

3.2.12.2.7.6.1.

O descriere a tipului și numărului ciclurilor de precondiționare folosite pentru omologarea de tip inițială a vehiculului.

3.2.12.2.7.6.2.

O descriere a tipului de ciclu de demonstrație a sistemului OBD folosit pentru omologarea de tip inițială a vehiculului pentru componentele monitorizate de sistemul OBD.

3.2.12.2.7.6.3.

Un document exhaustiv care descrie toate componentele controlate în cadrul strategiei de detectare a defecțiunilor și de activare a indicatorului de defecțiune (număr fix de cicluri de rulare sau metoda statistică), inclusiv o listă a parametrilor secundari relevanți controlați pentru fiecare componentă monitorizată de sistemul OBD. O listă a codurilor generate de sistemul OBD și a formatelor utilizate (cu explicarea fiecăruia) asociate cu diferite componente individuale de propulsie legate de emisii și cu diferite componente individuale care nu sunt legate de emisii, acolo unde monitorizarea componentei este utilizată pentru a determina activarea indicatorului de defecțiune, inclusiv o explicație exhaustivă a datelor aferente serviciului $05, Test ID $21 la FF și a datelor aferente serviciului $06.

În cazul tipurilor de vehicule care utilizează o legătură de comunicare în conformitate cu ISO 15765-4:2016 „Road vehicles, diagnostics on controller area network (CAN) – Part 4: Requirements for emissions-related systems [Vehicule rutiere – Diagnostic privind rețeaua locală de comandă (CAN) – Partea 4: Cerințe pentru sistemele legate de emisii]”, se furnizează o explicație exhaustivă a datelor aferente serviciului $06, Test ID $00 la FF, pentru fiecare ID de monitor compatibil.

3.2.12.2.7.6.4.

Informațiile prevăzute mai sus pot fi definite prin completarea unui tabel, prezentat mai jos.

3.2.12.2.7.6.4.1.

Vehicule utilitare ușoare

Componentă

Cod de eroare

Strategie de monitorizare

Criterii de detectare a defecțiunilor

Criterii de activare a indicatorului de defecțiune

Parametri secundari

Precondiționare

Încercare demonstrativă

Catalizator

P0420

Semnalele transmise de senzorul 1 și senzorul 2 de oxigen

Diferență între semnalele transmise de senzorul 1 și de senzorul 2

Ciclul 3

Turația motorului, sarcina motorului, Mod A/F, temperatura catalizatorului

Două cicluri de tipul I

Tipul I

3.2.12.2.7.6.4.2.

Vehicule grele

Componentă

Cod de eroare

Strategie de monitorizare

Criterii de detectare a defecțiunilor

Criterii de activare a indicatorului de defecțiune

Parametri secundari

Precondiționare

Încercare demonstrativă

Catalizator SCR

Pxxx

Semnalele transmise de senzorul 1 și senzorul 2 de NOx

Diferență între semnalele transmise de senzorul 1 și de senzorul 2

Ciclul 3

Turația motorului, sarcina motorului, temperatura catalizatorului, activitatea reactivului

Trei cicluri de încercare OBD (3 cicluri ESC scurte)

Cicluri de încercare OBD (ciclu ESC scurt)

3.2.12.2.7.6.5.

(doar Euro VI) Protocol de comunicare OBD standard (47):

3.2.12.2.7.7.

(doar Euro VI) Referința producătorului la informațiile legate de OBD solicitate la articolul 5 alineatul (4) litera (d) și la articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 582/2011 în scopul respectării dispozițiilor privind accesul la informațiile privind OBD ale vehiculelor și la cele referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor; sau

3.2.12.2.7.7.1.

Ca alternativă la referința producătorului menționată în secțiunea 3.2.12.2.7.7., referința la atașamentul la fișa de informații prevăzută în apendicele 4 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 582/2011 conține un tabel în conformitate cu exemplul următor:

Componentă – Cod de eroare – Strategie de monitorizare – Criterii de detectare a defecțiunilor – Criterii activare MI – Parametri secundari – Precondiționare – Încercare demonstrativă

Catalizator – P0420 – Semnalele 1 și 2 ale senzorului de oxigen – Diferență între semnalele transmise de senzorul 1 și de senzorul 2 – Al treilea ciclu – Turația motorului, sarcina motorului, modul A/F, temperatura catalizatorului – Două cicluri tip 1 – Tip 1

3.2.12.2.7.8.

(doar EURO VI) Componentele OBD de la bordul vehiculului

3.2.12.2.7.8.0.

Omologare alternativă, astfel cum este prevăzută la punctul 2.4.1 din anexa X la Regulamentul (UE) nr. 582/2011: da/nu (4)

3.2.12.2.7.8.1.

Listă a componentelor OBD de la bordul vehiculului

3.2.12.2.7.8.2.

Descriere în scris scrisă și/sau desenul MI (48)

3.2.12.2.7.8.3.

Descriere în scris și/sau desenul interfeței de comunicare exterioară a OBD (48)

3.2.12.2.8.

Alte sisteme: …

3.2.12.2.8.1.

(doar Euro VI) Sistem pentru asigurarea bunei funcționări a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.2.

Sistemul de implicare a conducătorului auto

3.2.12.2.8.2.1.

(doar Euro VI) Motor cu dezactivare permanentă a implicării conducătorului auto, pentru utilizarea de către serviciile de salvare sau în vehiculele menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858: da/nu (4)

3.2.12.2.8.2.2.

Activarea modului ralanti

„dezactivare după repornire”/„dezactivare după alimentare”/„dezactivare după parcare” (4) (49)

3.2.12.2.8.2.3.

Tipul sistemului de implicare: fără repornire a motorului după numărătoarea inversă/fără pornire după reumplerea cu combustibil/blocare combustibil/restricție a performanțelor

3.2.12.2.8.2.4.

Descrierea sistemul de implicare

3.2.12.2.8.2.5.

Echivalent cu distanța medie parcursă de vehicul cu rezervorul de combustibil plin: … km

3.2.12.2.8.3.

(doar Euro VI) Numărul familiilor de motoare OBD din familia de motoare luate în considerare în momentul asigurării funcționării corecte a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.3.1.

(doar Euro VI) Lista familiilor de motoare OBD din familia de motoare luată în considerare în momentul asigurării funcționării corecte a măsurilor de denitrificare (după caz)

3.2.12.2.8.3.2.

(doar Euro VI) Numărul familiei de motoare OBD din care face parte motorul prototip/motorul membru

3.2.12.2.8.4.

(doar Euro VI) Lista familiilor de motoare OBD (dacă este cazul) …

3.2.12.2.8.5.

(doar Euro VI) Numărul familiei de motoare OBD din care face parte motorul prototip/motorul membru

3.2.12.2.8.6.

(doar Euro VI) Cea mai redusă concentrație a ingredientului activ prezent în reactiv care nu activează sistemul de avertizare (CDmin): (% vol.)

3.2.12.2.8.7.

(doar Euro VI) După caz, referința producătorului la documentația privind instalarea pe un vehicul a sistemelor care asigură funcționarea corectă a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.8.

(doar EURO VI) Componente, instalate pe vehicul, ale sistemelor care asigură funcționarea corectă a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.8.1.

Lista componentelor, aflate la bordul vehiculului, ale sistemelor care asigură funcționarea corectă a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.8.2.

După caz, referința producătorului la pachetul de documente legat de montarea pe vehicul a sistemului care asigură funcționarea corectă a măsurilor de denitrificare al unui motor omologat

3.2.12.2.8.8.3.

Descrierea în scris și/sau schița semnalului de avertizare (48)

3.2.12.2.8.8.4.

Omologare alternativă, astfel cum este prevăzută la punctul 2.1 din anexa XIII la Regulamentul (UE) nr. 582/2011: da/nu (4)

3.2.12.2.8.8.5.

Rezervor de reactiv și sistem de dozare încălzite/neîncălzite [a se vedea punctul 2.4 din anexa 11 la Regulamentul nr. 49 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU)] (50)

3.2.12.2.9.

Limitatorul de cuplu: da/nu (4)

3.2.12.2.9.1.

Descrierea activării limitatorului de cuplu (numai pentru vehiculele grele): …

3.2.12.2.9.2.

Descrierea limitării curbei la încărcătură maximă (numai pentru vehiculele grele): …

3.2.12.2.10.

Sistem cu regenerare periodică: (furnizați mai jos informații pentru fiecare unitate separată)

3.2.12.2.10.1.

Metoda sau sistemul de regenerare, descrierea și/sau desenul: ….

3.2.12.2.10.2.

Numărul de cicluri de operare de tip 1 sau de cicluri echivalente ale motorului pe standul de încercare, dintre două cicluri în care fazele de regenerare au loc în condițiile echivalente încercării de tip 1 [distanța „D” din figura A6.App1/1 din Apendicele 1 la subanexa 6 la anexa XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (51) sau din figura A13/1 din anexa 13 la Regulamentul nr. 83 al Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (CEE-ONU) (52) (după caz)]: …

3.2.12.2.10.2.1.

Ciclul de tip 1 aplicabil (a se indica procedura aplicabilă: Regulamentul (UE) nr. 2017/1151 Anexa XXI, Subanexa 4 sau Regulamentul nr. 83 al ONU): …

3.2.12.2.10.3.

Descrierea metodei adoptate pentru determinarea numărului de cicluri dintre două cicluri în care au loc faze de regenerare: …

3.2.12.2.10.4.

Parametri pentru determinarea nivelului de sarcină necesar înaintea realizării regenerării (de exemplu, temperatura, presiunea, etc.): …

3.2.12.2.10.5.

Descrierea metodei utilizate pentru încărcarea sistemului în procedura de încercare prevăzută la punctul 3.1 din anexa 13 la Regulamentul nr. 83 al CEE- ONU: ….

3.2.12.2.11.

Sisteme de convertizori catalitici care utilizează reactivi consumabili (se furnizează informațiile de mai jos pentru fiecare unitate separată) da/nu (4)

3.2.12.2.11.1.

Tipul și concentrația reactivului necesar: …

3.2.12.2.11.2.

Temperaturile normale de funcționare ale reactivului: …

3.2.12.2.11.3.

Standard internațional: …

3.2.12.2.11.4.

Frecvența de realimentare cu reactiv: continuă/întreținere (după caz):

3.2.12.2.11.5.

Indicatorul de reactiv: (descriere și amplasare) …

3.2.12.2.11.6.

Rezervorul de reactiv

3.2.12.2.11.6.1.

Capacitate: …

3.2.12.2.11.6.2.

Sistemul de încălzire: da/nu (4)

3.2.12.2.11.6.2.1.

Descriere sau desen: …

3.2.12.2.11.7.

Unitatea de control al reactivului: da/nu (4)

3.2.12.2.11.7.1.

Marca: …

3.2.12.2.11.7.2.

Tipul: …

3.2.12.2.11.8.

Injectorul de reactiv (marcă, tip și amplasare): …

3.2.12.2.12.

Injecție cu apă: da/nu (4)

3.2.13.

Opacitatea fumului

3.2.13.1.

Amplasarea simbolului coeficientului de absorbție (numai pentru motoarele cu aprindere prin comprimare): …

3.2.13.2.

Puterea la șase puncte de măsurare [a se vedea apendicele 2 la anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 692/2008]

3.2.13.3.

Puterea motorului măsurată pe bancul de probă/pe vehicul

3.2.13.3.1.

Vitezele și puterile declarate

Puncte de măsurare

Turația motorului (min-1)

Puterea (kW)

1……

2……

3……

4……

5……

6……

3.2.14.

Detalii despre orice dispozitive concepute pentru a influența economia de combustibil (dacă nu sunt incluse la alte subpuncte): …

3.2.15.

Sistem de alimentare cu GPL: da/nu (4)

3.2.15.1.

Numărul certificatului de omologare de tip eliberat în conformitate cu anexa IV la prezentul regulament sau cu Regulamentul nr. 67 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) (53): …

3.2.15.2.

Unitatea de control electronică de gestionare a motorului pentru alimentarea cu GPL

3.2.15.2.1.

Marcă/mărci: …

3.2.15.2.2.

Tip(uri): …

3.2.15.2.3.

Posibilități de reglare în funcție de emisii: …

3.2.15.3.

Alte documentații

3.2.15.3.1.

Descrierea sistemului de protecție a catalizatorului la trecerea de la benzină la GPL și înapoi: …

3.2.15.3.2.

Structura sistemului (conexiuni electrice, prize de depresiune, furtunuri de compensare etc.): …

3.2.15.3.3.

Desenul simbolului: …

3.2.16.

Sistem de alimentare cu GN (gaz natural): da/nu (4)

3.2.16.1.

Numărul certificatului de omologare de tip eliberat în conformitate cu anexa IV la prezentul regulament sau cu Regulamentul nr. 110 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) (54): …

3.2.16.2.

Unitatea de control electronică de gestionare a motorului pentru alimentarea cu GN

3.2.16.2.1.

Marcă/mărci: …

3.2.16.2.2.

Tip(uri): …

3.2.16.2.3.

Posibilități de reglare în funcție de emisii: …

3.2.16.3.

Alte documentații

3.2.16.3.1.

Descrierea sistemului de protecție a catalizatorului la trecerea de la benzină la GN și înapoi: …

3.2.16.3.2.

Structura sistemului (conexiuni electrice, prize de vid, furtunuri de compensare etc.): …

3.2.16.3.3.

Desenul simbolului: …

3.2.17.

Informații specifice referitoare la motoarele alimentate cu gaz și la motoarele cu dublă alimentare pentru vehiculele grele (în cazul sistemelor cu o structură diferită, se furnizează informații echivalente) (după caz)

3.2.17.1.

Combustibil: GPL/GN-H/GN-L/GN-HL (4)

3.2.17.2.

Regulator/regulatoare de presiune sau vaporizator/regulator/regulatoare de presiune (4)

3.2.17.2.1.

Marcă/mărci: …

3.2.17.2.2.

Tip(uri): …

3.2.17.2.3.

Numărul etapelor de reducere a presiunii: …

3.2.17.2.4.

Presiunea în etapa finală minimă: ….. kPa – maximă: …. kPa

3.2.17.2.5.

Numărul de puncte principale de reglare: …

3.2.17.2.6.

Numărul de puncte de reglare a mersului în gol: …

3.2.17.2.7.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.2.17.3.

Sistemul de alimentare: cameră de amestec/injecție de gaz/injecție de lichid/injecție directă (4)

3.2.17.3.1.

Reglarea raportului de amestec: …

3.2.17.3.2.

Descrierea sistemului și/sau schița sau desenul: …

3.2.17.3.3.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.2.17.4.

Unitatea de amestec

3.2.17.4.1.

Număr: …

3.2.17.4.2.

Marcă/mărci: …

3.2.17.4.3.

Tip(uri): …

3.2.17.4.4.

Amplasare: …

3.2.17.4.5.

Posibilități de reglare: …

3.2.17.4.6.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.2.17.5.

Injecție în galeria de admisie

3.2.17.5.1.

Injecție: simplă/multipunct (4)

3.2.17.5.2.

Injecție: continuă/simultană/secvențială (4)

3.2.17.5.3.

Echipament de injecție

3.2.17.5.3.1.

Marcă/mărci: …

3.2.17.5.3.2.

Tip(uri): …

3.2.17.5.3.3.

Posibilități de reglare: …

3.2.17.5.3.4.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.2.17.5.4.

Pompă de alimentare (după caz)

3.2.17.5.4.1.

Marcă/mărci: …

3.2.17.5.4.2.

Tip(uri): …

3.2.17.5.4.3.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.2.17.5.5.

Injector/injectoare …

3.2.17.5.5.1.

Marcă/mărci: …

3.2.17.5.5.2.

Tip(uri): …

3.2.17.5.5.3.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.2.17.6.

Injecție directă

3.2.17.6.1.

Pompă de injecție/regulator de presiune (4)

3.2.17.6.1.1.

Marcă/mărci: …

3.2.17.6.1.2.

Tip(uri): …

3.2.17.6.1.3.

Reglarea injecției: …

3.2.17.6.1.4.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.2.17.6.2.

Injector/injectoare …

3.2.17.6.2.1.

Marcă/mărci: …

3.2.17.6.2.2.

Tip(uri): …

3.2.17.6.2.3.

Presiunea de deschidere sau schema caracteristică (41): …

3.2.17.6.2.4.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.2.17.7.

Unitatea de comandă electronică (UCE)

3.2.17.7.1.

Marcă/mărci: …

3.2.17.7.2.

Tip(uri): …

3.2.17.7.3.

Posibilități de reglare: …

3.2.17.7.4.

Numărul (numerele) de calibrare a software-ului: …

3.2.17.8.

Echipamente specifice pentru alimentarea cu GN

3.2.17.8.1.

Varianta 1 (numai în cazul omologării motoarelor pentru mai multe compoziții specifice de combustibil)

3.2.17.8.1.0.1.

(doar Euro VI) Caracteristică de autoadaptabilitate? da/nu (4)

3.2.17.8.1.0.2.

(doar Euro VI) Calibrare pentru o compoziție specifică de gaz GN-H/GN-L/GN-HL/GNL (4)

Transformare pentru o compoziție specifică de gaz GN-Ht/GN-Lt/GN-HLt (4)

3.2.17.8.1.1.

Compoziția combustibilului:

metan (CH4):

bază: ……. % mol

min. …. % mol

max. ….. % mol

etan (C2H6):

bază: ……. % mol

min. …. % mol

max. ….. % mol

propan (C3H8):

bază: ……. % mol

min. …. % mol

max. ….. % mol

butan (C4H10):

bază: ……. % mol

min. …. % mol

max. ….. % mol

C5/C5+:

bază: ……. % mol

min. …. % mol

max. ….. % mol

oxigen (O2):

bază: ……. % mol

min. …. % mol

max. ….. % mol

inert (N2, He, etc.):

bază: ……. % mol

min. …. % mol

max. ….. % mol

3.2.17.8.1.2.

Injector/injectoare

3.2.17.8.1.2.1.

Marcă/mărci: …

3.2.17.8.1.2.2.

Tip(uri): …

3.2.17.8.1.3.

Altele (după caz): …

3.2.17.8.2.

Varianta 2 (numai în cazul omologării pentru mai multe compoziții specifice de combustibil)

3.2.17.9.

După caz, referința producătorului la documentația pentru instalarea pe un vehicul a motorului cu dublă alimentare (42)

3.2.18.

Sistem de alimentare cu hidrogen: da/nu (4)

3.2.18.1.

Numărul certificatului de omologare UE de tip eliberat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 79/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (55): …

3.2.18.2.

Unitatea de control electronică de gestionare a motorului pentru alimentarea cu hidrogen

3.2.18.2.1.

Marcă/mărci: …

3.2.18.2.2.

Tip(uri): …

3.2.18.2.3.

Posibilități de reglare în funcție de emisii: …

3.2.18.3.

Alte documentații

3.2.18.3.1.

Descrierea sistemului de protecție a catalizatorului la trecerea de la benzină la hidrogen și înapoi: …

3.2.18.3.2.

Structura sistemului (conexiuni electrice, prize de vid, furtunuri de compensare etc.): …

3.2.18.3.3.

Desenul simbolului: …

3.2.19.

Sistem de alimentare cu H2GN: da/nu (4)

3.2.19.1.

Procentul de hidrogen în combustibil (procentul maxim specificat de producător): …

3.2.19.2.

Numărul certificatului de omologare UE de tip eliberat în conformitate cu Regulamentul nr. 110 al ONU: …

3.2.19.3.

Unitatea de control electronică de gestionare a motorului pentru alimentarea cu H2NG

3.2.19.3.1.

Marcă/mărci: …

3.2.19.3.2.

Tip(uri): …

3.2.19.3.3.

Posibilități de reglare în funcție de emisii: …

3.2.19.4.

Alte documentații

3.2.19.4.2.

Structura sistemului (conexiuni electrice, prize de vid, furtunuri de compensare etc.): …

3.2.19.4.3.

Desenul simbolului: …

3.2.20.

Informații privind stocarea căldurii (1)

3.2.20.1.

Dispozitiv activ de stocare termică: da/nu (4)

3.2.20.1.1.

Entalpie: … (J)

3.2.20.2.

Materiale izolante: da/nu (4)

3.2.20.2.1.

Material izolant: …

3.2.20.2.2.

Volumul izolației: …

3.2.20.2.3.

Greutatea izolației: …

3.2.20.2.4.

Amplasarea izolației: …

3.2.20.2.5.

Cea mai defavorabilă abordare privind răcirea vehiculului: da/nu (4)

3.2.20.2.5.1.

Timpul minim de stabilizare termică (nu cea mai defavorabilă abordare), tsoak_ATCT (ore): …

3.2.20.2.5.2.

Punctul de măsurare a temperaturii motorului (nu cea mai defavorabilă abordare): …

3.2.20.2.6.

O singură familie de interpolare în cadrul abordării familiei ATCT: da/nu (4)

3.3.   Mașina electrică

(descrieți separat fiecare tip de mașină electrică)

3.3.1.

Tip (bobinaj, excitație): …

3.3.1.1.1.

Putere netă maximă (43) … kW (valoarea declarată de producător)

3.3.1.1.2.

Puterea maximă în 30 de minute (43) … kW (valoarea declarată de producător)

3.3.1.2.

Tensiune de lucru: … V

3.3.2.

SRSEE

3.3.2.1.

Numărul de celule: …

3.3.2.2.

Masa: … kg

3.3.2.3.

Capacitate: … Ah (amperi-oră)

3.3.2.4.

Poziție: …

3.4.   Combinații de convertizoare ale energiei de propulsie

3.4.1.

Vehicul electric hibrid: da/nu (4)

3.4.2.

Categoria vehiculului electric hibrid: alimentarea cu energie a vehiculului oprit/alimentarea cu energie a vehiculului neoprit (4):

3.4.3.

Întrerupătorul regimului de funcționare: cu/fără (4)

3.4.3.1.

Moduri selectabile

3.4.3.1.1.

Pur electric: da/nu (4)

3.4.3.1.2.

Consum de combustibil pur: da/nu (4)

3.4.3.1.3.

Moduri hibride: da/nu (4)

(Dacă da, descriere succintă): …

3.4.4.

Descrierea dispozitivului de stocare a energiei: (SRSEE, condensator, volant/generator)

3.4.4.1.

Marcă/mărci: …

3.4.4.2.

Tip(uri): …

3.4.4.3.

Numărul de identificare: …

3.4.4.4.

Tipul cuplului electrochimic: …

3.4.4.5.

Energie: … (pentru SRSEE: tensiune și capacitate Ah în 2 ore, pentru condensator: J, …)

3.4.4.6.

Alimentator: integrat/extern/fără (4)

3.4.5.

Mașini electrice (descrieți separat fiecare tip de mașină electrică)

3.4.5.1.

Marca: …

3.4.5.2.

Tipul: …

3.4.5.3.

Utilizare primară: motor de tracțiune/generator (4)

3.4.5.3.1.

Atunci când este utilizat ca motor de tracțiune: un singur motor/mai multe motoare (numărul) (4) …

3.4.5.4.

Puterea maximă: …… kW

3.4.5.5.

Principiul de funcționare

3.4.5.5.5.1.

Curent continuu/curent alternativ/număr de faze: …

3.4.5.5.2.

Excitație independentă/în serie/mixtă (4)

3.4.5.5.3.

Sincron/asincron (4)

3.4.6.

Unitatea de control

3.4.6.1.

Marcă/mărci: …

3.4.6.2.

Tip(uri): …

3.4.6.3.

Numărul de identificare: …

3.4.7.

Dispozitiv de control al puterii

3.4.7.1.

Marca: …

3.4.7.2.

Tipul: …

3.4.7.3.

Numărul de identificare: …

3.5.

Valorile declarate de producător pentru determinarea emisiilor de CO2/a consumului de combustibil/a consumului de energie electrică/a autonomiei electrice și detalii privind ecoinovațiile (dacă este cazul) (56)

3.5.1.

Emisii masice de CO2 combinate

3.5.1.1.

Emisie masică de CO2 (în condiții de conducere urbană): … g/km

3.5.1.2.

Emisie masică de CO2 (în condiții de conducere extraurbană): … g/km

3.5.1.3.

Emisie masică de CO2 (în condiții combinate): … g/km

3.5.2.

Consumul de combustibil (se furnizează detalii pentru fiecare combustibil de referință testat)

3.5.2.1.

Consumul de combustibil (în condiții de conducere urbană)… l/100km sau m3/100km sau kg/100km (4)

3.5.2.2.

Consumul de combustibil (în condiții de conducere extraurbană)… l/100km sau m3/100km sau kg/100km (4)

3.5.2.3.

Consumul de combustibil (în condiții combinate) … l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

3.5.3.

Consumul de energie electrică în cazul vehiculelor electrice

3.5.3.1.

Consumul de energie electrică pentru vehicule pur electrice … Wh/km

3.5.3.2.

Consumul de energie electrică pentru vehiculele electrice hibride cu sursă de alimentare externă

3.5.3.2.1.

Consumul de energie electrică (condiția A, combinat) …Wh/km

3.5.3.2.2.

Consumul de energie electrică (condiția B, combinat)… Wh/km

3.5.3.2.3.

Consumul de energie electrică (combinat ponderat) … Wh/km

3.5.4.

Emisii de CO2 pentru motoarele de vehicule grele (doar Euro VI)

3.5.4.1.

Încercarea WHSC pentru verificarea emisiilor masice de CO2 (57): … g/kWh

3.5.4.2.

Emisii masice de CO2 la încercarea WHSC în modul diesel (58): … g/kWh

3.5.4.3.

Emisii masice de CO2 la încercarea WHSC în modul cu dublă alimentare (42): … g/kWh

3.5.4.4.

Încercarea WHSC (57) pentru verificarea emisiilor masice de CO2 (59): … g/kWh

3.5.4.5.

Emisii masice de CO2 la încercarea WHSC în modul diesel (58) (59): … g/kWh

3.5.4.6.

Emisii masice de CO2 la încercarea WHSC în modul cu dublă alimentare (42) (59): … g/kWh

3.5.5.

Consumul de combustibil pentru motoarele de vehicule grele (doar Euro VI)

3.5.5.1.

Încercarea WHSC privind consumul de combustibil (57): … g/kWh

3.5.5.2.

Încercarea WHSC privind consumul de combustibil în modul diesel (58): … g/kWh

3.5.5.3.

Încercarea WHSC privind consumul de combustibil în modul cu dublă alimentare (42): … g/kWh

3.5.5.4.

Încercarea WHTC privind consumul de combustibil (57) (59): … g/kWh

3.5.5.5.

Încercarea WHTC pentru verificarea consumului de combustibil în modul diesel (58) (59): … g/kWh

3.5.5.6.

Încercarea WHTC pentru verificarea consumului de combustibil în modul cu dublă alimentare (42) (59): … g/kWh

3.5.6.

Vehicul echipat cu o ecoinovație, în sensul articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (60) pentru vehiculele M1 sau în sensul articolului 12 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (61) pentru vehiculele N1: da/nu (4)

3.5.6.1.

Tip/Variantă/Versiune a vehiculului de referință menționat la articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011 al Comisiei (62) pentru vehiculele M1 sau la articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 al Comisiei (63) pentru vehiculele N1 (după caz) …

3.5.6.2.

Existența interacțiunilor dintre diferitele ecoinovații: da/nu (4)

3.5.6.3.

Datele privind emisiile legate de utilizarea ecoinovațiilor (a se repeta tabelul pentru fiecare combustibil de referință supus încercării) (64)

Decizia de omologare a ecoinovației (65)

Codul ecoinovației (66)

1. Emisiile de CO2 ale vehiculului de referință (g/km)

2. Emisiile de CO2 ale vehiculului echipat cu ecoinovații (g/km)

3. Emisiile de CO2 ale vehiculului de referință măsurate în cadrul ciclului de încercare de tipul 1 (67)

4. Emisiile de CO2 ale vehiculului echipat cu ecoinovații, măsurate în cadrul ciclului de încercare de tipul 1 (= 3.5.1.3)

5. Factorul de utilizare (UF), mai precis proporția de timp de utilizare a tehnologiilor în condiții normale de funcționare

Reduceri ale emisiilor de CO2

[(1-2- (3-4)]×5

xxxx/201x

Total reducere emisii de CO2 (g/km) (68)

3.5.7.

Valorile declarate de producător

3.5.7.1.

Parametrii vehiculului de încercare (1)

Vehicul

Vehicul L (VL) dacă există

Vehicul H (VH)

VM dacă există

V reprezentativ (numai pentru familia de matrice de rezistențe la înaintarea pe drum) (69)

Valori implicite

Vehicul (variantă/versiune)

Metoda utilizată pentru determinarea rezistenței la înaintare pe drum (măsurare sau calcul pe familie de rezistență la înaintare pe drum)

Informații cu privire la rezistența la înaintare pe drum:

Marca și tipul pneurilor, dacă se utilizează metoda de măsurare

Dimensiunile pneurilor (față/spate), dacă se utilizează metoda de măsurare

Rezistența la rulare a pneurilor (față/spate) (kg/tonă)

Presiunea pneurilor (față/spate) (kPa), dacă se utilizează metoda de măsurare

Coeficientul delta CD× A a vehiculului L în raport cu cea a vehiculului H (IP_H minus IP_L)

Coeficientul delta CD× A comparată cu cea a vehiculului L din familia de rezistență la înaintare pe drum (IP_H/L minus RL_L), dacă calculul se face în funcție de familia de rezistență la înaintare pe drum

Masa de încercare a vehiculului (kg)

Coeficienții de rezistență la înaintare pe drum

f0 (N)

f1 (N/(km/h)]

f2 (N/(km/h) (2))

Aria suprafeței frontale m2 (0,000 m2)

Cererea de energie pe durata unui ciclu (J)

3.5.7.1.1.

Combustibilul utilizat pentru încercarea de tip 1 și selectat pentru măsurarea puterii nete în conformitate cu anexa XX la Regulamentul (UE) nr. 136/2014 al Comisiei (70): …

3.5.7.2.

Emisii masice de CO2 combinate

3.5.7.2.1.

Emisiile masice de CO2 pentru vehicule cu ardere internă pură (ICE – Internal Combustion Engine) și pentru vehicule NOVC-HEV

3.5.7.2.1.0.

Valorile minime și maxime ale CO2 în cadrul familiei de interpolare

3.5.7.2.1.1.

Vehicul H: … g/km

3.5.7.2.1.1.0.

Vehicul H (NEDC): … g/km

3.5.7.2.1.2.

Vehicul L (dacă este cazul): … g/km

3.5.7.2.1.2.0.

Vehicul L (dacă este cazul) (NEDC): … g/km

3.5.7.2.1.3.

Vehicul M (dacă este cazul): … g/km

3.5.7.2.1.3.0.

Vehicul M (dacă este cazul) (NEDC): … g/km

3.5.7.2.2.

Emisie masică de CO2 în modul de funcționare cu menținere de sarcină pentru vehicule OVC-HEV

3.5.7.2.2.1.

Emisii masice de CO2 în modul de funcționare cu menținere de sarcină pentru un vehicul H: g/km

3.5.7.2.2.1.0.

Emisii masice de CO2 combinate pentru un vehicul H (condiție B NEDC): g/km

3.5.7.2.2.2.

Emisii masice de CO2 în modul de funcționare cu menținere de sarcină pentru un vehicul L (dacă este cazul): g/km

3.5.7.2.2.2.0.

Emisii masice de CO2 combinate pentru un vehicul L (dacă este cazul) (condiție B NEDC): g/km

3.5.7.2.2.3.

Emisii masice de CO2 în modul de funcționare cu menținere de sarcină pentru un vehicul M (dacă este cazul): g/km

3.5.7.2.2.3.0.

Emisii masice de CO2 combinate pentru un vehicul M (dacă este cazul) (condiție B NEDC): g/km

3.5.7.2.3.

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu consum de sarcină și emisii masice de CO2 ponderate pentru vehicule OVC-HEV

3.5.7.2.3.1.

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu consum de sarcină pentru un vehicul H: … g/km

3.5.7.2.3.1.0.

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu consum de sarcină pentru un vehicul H (condiție A NEDC): … g/km

3.5.7.2.3.2.

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu consum de sarcină pentru un vehicul L (dacă este cazul): … g/km

3.5.7.2.3.2.0.

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu consum de sarcină pentru un vehicul L (dacă este cazul) (Condiție A NEDC): … g/km

3.5.7.2.3.3.

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu consum de sarcină pentru un vehicul M (dacă este cazul): … g/km

3.5.7.2.3.3.0.

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu consum de sarcină pentru un vehicul M (dacă este cazul) (condiție A NEDC): … g/km

3.5.7.2.3.4.

Valorile ponderate minime și maxime ale CO2 în cadrul familiei de interpolare OVC: … g/km

3.5.7.3.

Autonomia electrică pentru vehiculele electrice

3.5.7.3.1.

Autonomia pur electrică (PER) pentru vehiculele pur electrice (PEV – Pure electric vehicles)

3.5.7.3.1.1.

Vehicul H: … km

3.5.7.3.1.2.

Vehicul L (dacă este cazul): … km

3.5.7.3.2.

Autonomia în mod de funcționare pur electric aer pentru OVC-HEV

3.5.7.3.2.1.

Vehicul H: … km

3.5.7.3.2.2.

Vehicul L (dacă este cazul): … km

3.5.7.3.2.3.

Vehicul M (dacă este cazul): … km

3.5.7.4.

Consumul de combustibil în mod de funcționare cu menținerea sarcinii (FCCSFuel consumption in charge sustaining mode) pentru FCHV

3.5.7.4.1.

Vehicul H: … kg/100km

3.5.7.4.2.

Vehicul L (dacă este cazul): … kg/100km

3.5.7.5.

Consumul de energie electrică în cazul vehiculelor electrice

3.5.7.5.1.

Consumul combinat de energie electrică (ECWLTC) pentru vehicule pur electrice

3.5.7.5.1.1.

Vehicul H: … Wh/km

3.5.7.5.1.2.

Vehicul L (dacă este cazul): … Wh/km

3.5.7.5.2.

Consumul de energie electrică ponderat al UF în mod de funcționare cu consum de sarcină ECAC, CD (în condiții combinate)

3.5.7.5.2.1.

Vehicul H: … Wh/km

3.5.7.5.2.2.

Vehicul L (dacă este cazul): … Wh/km

3.5.7.5.2.3.

Vehicul M (dacă este cazul): … Wh/km

3.5.8.

Vehicul echipat cu o ecoinovație, în sensul articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 443/2009 pentru vehiculele M1 sau în sensul articolului 12 din Regulamentul (UE) nr. 510/2011 pentru vehiculele N1: da/nu (4)

3.5.8.1.

Tip/Variantă/Versiune a vehiculului de referință menționat la articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 725/2011 pentru vehiculele M1 sau la articolul 5 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 427/2014 pentru vehiculele N1 (după caz): …

3.5.8.2.

Existența interacțiunilor dintre diferitele ecoinovații: da/nu (4)

3.5.8.3.

Datele privind emisiile legate de utilizarea ecoinovațiilor (a se repeta tabelul pentru fiecare combustibil de referință supus încercării) (64)

Decizia de omologare a ecoinovației (65)

Codul ecoinovației (66)

1. Emisiile de CO2 ale vehiculului de referință (g/km)

2. Emisiile de CO2 ale vehiculului echipat cu ecoinovație (g/km)

3. Emisiile de CO2 ale vehiculului de referință măsurate în cadrul ciclului de încercare de tipul 1 (67)

4. Emisiile de CO2 ale vehiculului echipat cu o ecoinovație măsurate în cadrul ciclului de încercare de tipul 1

5. Factorul de utilizare (UF), mai precis proporția de timp de utilizare a tehnologiilor în condiții normale de funcționare

Reduceri ale emisiilor de CO2 [(1 – 2) – (3 – 4)] * 5

xxxx/201x

Reducerea totală a emisiilor de CO2 NEDC (în g/km) (68)

Reducerea totală a emisiilor de CO2 WLTP (în g/km) (68)

3.5.9.

Certificare privind emisiile de CO2 și consumul de combustibil (pentru vehicule grele, astfel cum este prevăzut la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei (71))

3.5.9.1.

Număr de licență al simulatorului: …

3.5.9.2.

Vehicul greu: da/nu (4) (72) (169)

3.5.9.3.

Vehicul de uz specific: da/nu (4) (72) (170)

3.5.10.

Valori RDE maxime declarate (dacă este cazul)

Cursă RDE completă: NOx: …, Particule (număr): ...

Cursă RDE urbană: NOx: …, Particule (număr): ...

3.6.   Temperaturile admise de către producător

3.6.1.

Sistemul de răcire

3.6.1.1.

Răcire cu lichid

Temperatura maximă la ieșire: ……… K

3.6.1.2.

Răcire cu aer

3.6.1.2.1.

Punctul de referință: …

3.6.1.2.2.

Temperatura maximă în punctul de referință: ……… K

3.6.2.

Temperatura maximă la ieșirea din răcitorul intermediar de admisie: ……… K

3.6.3.

Temperatura maximă a gazelor de evacuare în punctul aflat pe țeava de evacuare adiacent flanșei exterioare a galeriei de evacuare sau a turbocompresorului: ……… K

3.6.4.

Temperatura combustibilului

Minimă: … K – maximă: ……… K

Pentru motoare diesel la intrarea pompei de injecție, pentru motoare cu gaz la treapta finală a regulatorului de presiune

3.6.5.

Temperatura lubrifiantului

Minimă: …. K – maximă: ……… K

3.6.6.

Presiunea combustibilului

Minimă: …… kPa – maximă: … kPa

În treapta finală a regulatorului de presiune la motoarele cu alimentare cu GN

3.7.   Echipamente acționate de motor

Puterea absorbită de dispozitivele auxiliare necesare pentru funcționarea motorului, după cum se prevede la punctul 2.3.1 din Anexa 5 la Regulamentul nr. 85 al ONU și în condițiile de funcționare de la același punct. (73)

Echipament

Puterea absorbită (kW) la diverse turații ale motorului

Turație la mers în gol

Turație scăzută

Turație ridicată

Turația A (74)

Turația B (74)

Turația C (74)

Turația de referință (75)

P(a)

Dispozitive auxiliare necesare pentru funcționarea motorului (care se scad din puterea măsurată a motorului)

3.8.   Sistemul de lubrifiere

3.8.1.

Descrierea sistemului

3.8.1.1.

Poziția rezervorului de lubrifiant: …

3.8.1.2.

Sistemul de alimentare (cu pompă/injecție la admisie/amestec cu combustibil etc.) (4)

3.8.2.

Pompă de lubrifiant

3.8.2.1.

Marcă/mărci: …

3.8.2.2.

Tip(uri): …

3.8.3.

Amestecul cu combustibil

3.8.3.1.

Procentaj: …

3.8.4.

Răcitor ulei: da/nu (4)

3.8.4.1.

Schiță/schițe: …… sau

3.8.4.1.1.

Marcă/mărci: …

3.8.4.1.2.

Tip(uri): …

3.8.5.

Specificație referitoare la lubrifiant: … W …

3.9.   Propulsie pe bază de hidrogen

3.9.1.

Sistem pe bază de hidrogen conceput pentru utilizarea hidrogenului lichid/Sistem pe bază de hidrogen conceput pentru utilizarea hidrogenului (gazos) comprimat (4)

3.9.1.1.

Descrierea și desenul sistemului pe bază de hidrogen: …

3.9.1.2.

Denumirea și adresa producătorului (producătorilor) sistemului pe bază de hidrogen utilizat pentru propulsia vehiculului: …

3.9.1.3.

Numărul de cod de sistem al producătorului (marcat pe sistem, sau alte mijloace de identificare): ...

3.9.1.4.

Supapă (supape) de închidere automată: da/nu (4)

3.9.1.4.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.4.2.

Tip(uri): …

3.9.1.4.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.4.4.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.4.5.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.4.6.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.4.7.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.4.8.

Material: …

3.9.1.4.9.

Principii de funcționare: …

3.9.1.4.10.

Descriere și desen: …

3.9.1.5.

Supapă (supape) antiretur sau supapă (supape) de reținere: da/nu (4)

3.9.1.5.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.5.2.

Tip(uri): …

3.9.1.5.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.5.4.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.5.5.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.5.6.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.5.7.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.5.8.

Material: …

3.9.1.5.9.

Principii de funcționare: …

3.9.1.5.10.

Descriere și desen: …

3.9.1.6.

Rezervor (rezervoare) și asamblaj de rezervor: da/nu (4)

3.9.1.6.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.6.2.

Tip(uri): …

3.9.1.6.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.6.4.

Presiune de serviciu nominală (4) (41): … MPa

3.9.1.6.5.

Număr de cicluri de umplere (4): …

3.9.1.6.6.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.6.7.

Capacitatea: ... litri

(apă)

3.9.1.6.8.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.6.9.

Material: …

3.9.1.6.10.

Principii de funcționare: …

3.9.1.6.11.

Descriere și desen: …

3.9.1.7.

Accesorii: da/nu (4)

3.9.1.7.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.7.2.

Tip(uri): …

3.9.1.7.3.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (41): … MPa

3.9.1.7.4.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz: …

3.9.1.7.5.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.7.6.

Material: …

3.9.1.7.7.

Principii de funcționare: …

3.9.1.7.8.

Descriere și desen: …

3.9.1.8.

Conductă (conducte) de combustibil flexibile: da/nu (4)

3.9.1.8.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.8.2.

Tip(uri): …

3.9.1.8.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.8.4.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.8.5.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.8.6.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.8.7.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.8.8.

Material: …

3.9.1.8.9.

Principii de funcționare: …

3.9.1.8.10.

Descriere și desen: …

3.9.1.9.

Schimbător (schimbătoare) de căldură: da/nu (4)

3.9.1.9.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.9.2.

Tip(uri): …

3.9.1.9.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.9.4.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.9.5.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.9.6.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.9.7.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.9.8.

Material: …

3.9.1.9.9.

Principii de funcționare: …

3.9.1.9.10.

Descriere și desen: …

3.9.1.10.

Filtru (filtre) de hidrogen: da/nu (4)

3.9.1.10.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.10.2.

Tip(uri): …

3.9.1.10.3.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.10.4.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.10.5.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.10.6.

Material: …

3.9.1.10.7.

Principii de funcționare: …

3.9.1.10.8.

Descriere și desen: …

3.9.1.11.

Senzori pentru detectarea scurgerilor de hidrogen: …

3.9.1.11.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.11.2.

Tip(uri): …

3.9.1.11.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.11.4.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.11.5.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.11.6.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.11.7.

Valori stabilite: …

3.9.1.11.8.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.11.9.

Material: …

3.9.1.11.10.

Principii de funcționare: …

3.9.1.11.11.

Descriere și desen: …

3.9.1.12.

Supapă (supape) manuale sau automate: da/nu (4)

3.9.1.12.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.12.2.

Tip(uri): …

3.9.1.12.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.12.4.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.12.5.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.12.6.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.12.7.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.12.8.

Material: …

3.9.1.12.9.

Principii de funcționare: …

3.9.1.12.10.

Descriere și desen: …

3.9.1.13.

Senzor (senzori) de presiune și/sau temperatură și/sau hidrogen și/sau flux (4): da/nu (4)

3.9.1.13.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.13.2.

Tip(uri): …

3.9.1.13.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.13.4.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.13.5.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.13.6.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.13.7.

Valori stabilite: …

3.9.1.13.8.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.13.9.

Material: …

3.9.1.13.10.

Principii de funcționare: …

3.9.1.13.11.

Descriere și desen: …

3.9.1.14.

Regulator(i) de presiune: da/nu (4)

3.9.1.14.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.14.2.

Tip(uri): …

3.9.1.14.3.

Numărul de puncte principale de reglare: …

3.9.1.14.4.

Descrierea principiului de reglare cu ajutorul punctelor principale de reglaj: …

3.9.1.14.5.

Numărul de puncte de reglare a mersului în gol: …

3.9.1.14.6.

Descrierea principiului de reglare cu ajutorul punctelor de reglare a mersului în gol: …

3.9.1.14.7.

Alte posibilități de reglare: dacă există și care sunt acestea (descriere și schițe): …

3.9.1.14.8.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.14.9.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.14.10.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.14.11.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.14.12.

Presiune de intrare și de ieșire: …

3.9.1.14.13.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.14.14.

Material: …

3.9.1.14.15.

Principii de funcționare: …

3.9.1.14.16.

Descriere și desen: …

3.9.1.15.

Dispozitiv de decompresiune: da/nu (4)

3.9.1.15.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.15.2.

Tip(uri): …

3.9.1.15.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.15.4.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.15.5.

Presiune prestabilită (4): …

3.9.1.15.6.

Temperatură prestabilită (4): …

3.9.1.15.7.

Capacitate de eliberare a gazului (4): …

3.9.1.15.8.

Temperatură normală maximă de funcționare (4) (41): … °C

3.9.1.15.9.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (4) (41): … MPa

3.9.1.15.10.

Număr de cicluri de umplere (exclusiv componente de clasa 0) (4): …

3.9.1.15.11.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.15.12.

Material: …

3.9.1.15.13.

Principii de funcționare: …

3.9.1.15.14.

Descriere și desen: …

3.9.1.16.

Supapă de siguranță: da/nu (4)

3.9.1.16.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.16.2.

Tip(uri): …

3.9.1.16.3.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (NWP) și, dacă se manifestă după primul regulator de presiune, presiune (presiuni) de serviciu maximă (maxime) admisibilă (admisibile) (4) (41): … MPa

3.9.1.16.4.

Presiune prestabilită (4): …

3.9.1.16.5.

Număr de cicluri de umplere sau cicluri de funcționare, după caz (4): …

3.9.1.16.6.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.16.7.

Material: …

3.9.1.16.8.

Principii de funcționare: …

3.9.1.16.9.

Descriere și desen: …

3.9.1.17.

Dispozitiv sau recipient de realimentare: da/nu (4)

3.9.1.17.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.17.2.

Tip(uri): …

3.9.1.17.3.

Presiune de serviciu maximă admisibilă (MAWP) (4) (41): … MPa

3.9.1.17.4.

Temperatură de funcționare (4): …

3.9.1.17.5.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) (4) (41): … MPa

3.9.1.17.6.

Număr de cicluri de umplere (exclusiv componente de clasa 0) (4): …

3.9.1.17.7.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.17.8.

Material: …

3.9.1.17.9.

Principii de funcționare: …

3.9.1.17.10.

Descriere și desen: …

3.9.1.18.

Conector de sistem de stocare amovibil: da/nu (4)

3.9.1.18.1.

Marcă/mărci: …

3.9.1.18.2.

Tip(uri): …

3.9.1.18.3.

Presiune (presiuni) de serviciu nominală (nominale) și presiune (presiuni) de serviciu maxim admisibilă (admisibile) (41): … MPa

3.9.1.18.4.

Număr de cicluri de funcționare: …

3.9.1.18.5.

Numărul certificatului de omologare de tipul: …

3.9.1.18.6.

Material: …

3.9.1.18.7.

Principii de funcționare: …

3.9.1.18.8.

Descriere și desen: …

3.9.2.

Documentație suplimentară

3.9.2.1.

Diagrama de proces (schema fluxului) a sistemului pe bază de hidrogen

3.9.2.2.

Schema sistemului, inclusiv legăturile electrice și alte sisteme externe (de intrare și/sau ieșire etc.)

3.9.2.3.

Legenda simbolurilor utilizate în documentație

3.9.2.4.

Caracteristici de reglare a dispozitivelor limitatoare de presiune și a regulatoarelor de presiune

3.9.2.5.

Schema sistemului (sistemelor) de răcire/încălzire, inclusiv presiunea de serviciu nominală sau maximă admisibilă (NAWP sau MAWP) și temperaturile de funcționare

3.9.2.6.

Schițe ale procedurii de instalare și operare.

4.   TRANSMISIA (76)

4.1.

Desenul sistemului de transmisie: …

4.2.

Tipul (mecanică, hidraulică, electrică etc.): …

4.2.1.

O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (dacă există): …

4.3.

Momentul de inerție al volantului motorului: …

4.3.1.

Momentul de inerție suplimentar când schimbătorul este în punctul mort: …

4.4.   Ambreiaj (ambreiaje): …

4.4.1.

Tipul: …

4.4.2.

Conversia de moment maximă: …

4.5.   Cutia de viteze

4.5.1.

Tipul: manuală/automată/TVC(transmisie continuu variabilă)/raport fix/automatizată/alta/butuc (4)

4.5.1.4.

Cuplul nominal (numai pentru vehiculele grele): …

4.5.1.5.

Numărul de ambreiaje: …

4.5.2.

Amplasarea față de motor: …

4.5.3.

Metoda de comandă: …

4.5.4.

Cutie de viteze suplimentară pentru propulsia alternativă: …

4.6.   Rapoartele de demultiplicare a vitezelor

Treapta de viteză

Rapoartele cutiei de viteze (rapoartele între turația motorului și viteza de rotație a arborelui de ieșire)

Rapoartele de transmisie finale (raportul între viteza de rotație a arborelui de ieșire și viteza de rotație a roților motoare)

Demultiplicare totală

Maximum pentru TVC

1

2

3

Minimum pentru TVC

Mers înapoi

4.6.1.

Schimbarea treptelor de viteză (1)

4.6.1.1.

Treapta 1 exclusă: da/nu (4)

4.6.1.2.

n_95_high pentru fiecare treaptă: … min 1

4.6.1.3.

nmin_drive

4.6.1.3.1.

Treapta 1: … min 1

4.6.1.3.2.

De la treapta 1 la treapta a 2-a: … min 1

4.6.1.3.3.

De la treapta a 2-a la poziția oprit: … min 1

4.6.1.3.4.

Treapta a 2-a: … min 1

4.6.1.3.5.

Treapta a 3-a și următoarele: … min 1

4.6.1.4.

n_min_drive_set pentru fazele de accelerare/viteză constantă (n_min_drive_up): … min–1

4.6.1.5.

n_min_drive_set pentru fazele de decelerare (nmin_drive_down):

4.6.1.6.

perioada inițială

4.6.1.6.1.

t_start_phase: … s

4.6.1.6.2.

n_min_drive_start: … min 1

4.6.1.6.3.

n_min_drive_up_start: … min 1

4.6.1.7.

utilizarea ASM: da/nu (4)

4.6.1.7.1.

Valori ASM: …

4.7.

Viteza maximă proiectată a vehiculului (în km/h) (77) …

4.8.   Vitezometrul și contorul kilometric

Vitezometru:

4.8.1.

Modul de funcționare și descrierea mecanismului de antrenare: …

4.8.2.

Constanta instrumentului: …

4.8.3.

Toleranța mecanismului de măsurare (în conformitate cu punctul 2.2.3 din Regulamentul nr. 39 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) (78): …

4.8.4.

Raportul total de transmisie (în conformitate cu punctul 2.2.2 din Regulamentul CEE-ONU nr. 39) sau date echivalente: …

4.8.5.

Schema indicațiilor vitezometrului sau a altor forme de afișaj: …

Contor kilometric:

4.8.6.

Constanta tehnică a contorului kilometric (în conformitate cu punctul 2.2.4 din Regulamentul CEE-ONU nr. 39): …

4.8.7.

Numărul de cifre: …

4.9.   Tahograf: da/nu (4)

4.9.1.

Marca omologării: …

4.10.

Mecanism de blocare al diferențialului: da/nu/opțional (4)

4.11.   Indicator de schimbare a vitezei (GSI)

4.11.1.

Indicator acustic disponibil da/nu (4). Dacă da, descrierea sunetului și nivelului sonor în proximitatea urechii conducătorului auto în dB(A). (indicația acustică se poate întotdeauna comuta on/off)

4.11.2.

Informații în conformitate cu punctul 4.6 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 65/2012 al Comisiei (79) (valoarea declarată de producător)

4.11.3.

Fotografii și/sau desene ale instrumentului indicator de schimbare a treptei de viteză, precum și o scurtă descriere a componentelor sistemului și a modului de funcționare:

4.12.

Lubrifiant pentru cutia de viteze: … W …

5.   AXELE

5.1.

Descrierea fiecărei axe: …

5.2.

Marca: …

5.3.

Tipul: …

5.4.

Poziția axei (axelor) retractabile: …

5.5.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

6.   SUSPENSIA

6.1.

Desenul structurii suspensiei: …

6.2.

Tipul și construcția suspensiilor pentru fiecare axă sau grup de axe sau pentru fiecare roată: …

6.2.1.

Reglarea nivelului: da/nu/opțional (4)

6.2.2.

O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (dacă există): …

6.2.3.

Suspensie pneumatică pentru axa (axele) motoare: da/nu (4)

6.2.3.1.

Suspensia axei (axelor) motoare echivalentă unei suspensii pneumatice: da/nu (4)

6.2.3.2.

Frecvența și amortizarea oscilațiilor masei suspendate: …

6.2.4.

Suspensie pneumatică pentru axa (axele) motoare: da/nu (4)

6.2.4.1.

Suspensia axei (axelor) motoare echivalentă unei suspensii pneumatice: da/nu (4)

6.2.4.2.

Frecvența și amortizarea oscilațiilor masei suspendate: …

6.3.

Caracteristicile elementelor elastice ale suspensiei (model, caracteristici ale materialelor și dimensiuni): …

6.4.

Bare stabilizatoare: da/nu/opțional (4)

6.5.

Amortizoare: da/nu/opțional (4)

6.6.   Anvelope și roți

6.6.1.

Combinație (combinații) pneu/roată

6.6.1.1.

Axe

6.6.1.1.1.

Axa 1: …

6.6.1.1.1.1.

Indicativul dimensiunii pneului

6.6.1.1.1.2.

Indicele capacității de încărcare

6.6.1.1.1.3.

Simbolul categoriei de viteză (80)

6.6.1.1.1.4.

Dimensiunea (dimensiunile) jantei

6.6.1.1.1.5.

Deportul (deporturile) roții

6.6.1.1.1.6.

Coeficientul rezistenței la rulare (RRC)

6.6.1.1.2.

Axa 2: …

6.6.1.1.2.1.

Indicativul dimensiunii pneului

6.6.1.1.2.2.

Indicele capacității de încărcare

6.6.1.1.2.3.

Simbolul categoriei de viteză (80)

6.6.1.1.2.4.

Dimensiunea (dimensiunile) jantei

6.6.1.1.2.5.

Deportul (deporturile) roții

6.6.1.1.2.6.

Coeficientul rezistenței la rulare (RRC)

etc.

6.6.1.2.

Roata de rezervă, dacă este cazul: …

6.6.2.

Limitele inferioare și superioare ale razelor de rulare

6.6.2.1.

Axa 1: … mm

6.6.2.2.

Axa 2: … mm

6.6.2.3.

Axa 3: …mm

6.6.2.4.

Axa 4: …mm

etc.

6.6.3.

Presiunea în roți recomandată de producătorul vehiculului: … kPa

6.6.4.

Combinația dispozitiv antiderapant/anvelope/roți pe puntea față și/sau spate adecvată tipului de vehicul, conform recomandării producătorului: …

6.6.5.

Scurtă descriere a unităților de rezervă temporare (dacă există): …

7.   DIRECȚIA

7.1.

Desen schematic al axei (axelor) directoare cu reprezentarea geometriei direcției: …

7.2.   Mecanismul și comanda sistemului de direcție

7.2.1.

Tipul timoneriei direcției (a se specifica pentru față și spate, după caz): …

7.2.2.

Transmisia la roți (inclusiv alte mijloace în afara celor mecanice; a se specifica pentru față și spate, după caz): …

7.2.2.1.

O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (dacă există): …

7.2.3.

Metoda de asistare (dacă există): …

7.2.3.1.

Modul și schema de funcționare, marca/mărcile și tipul/tipurile: …

7.2.4.

Schema ansamblului mecanismului de direcție, în care se indică poziția în vehicul a diferitelor dispozitive care influențează comportamentul direcției: …

7.2.5.

Desenul (desenele) schematic(e) al (ale) comenzii (comenzilor) de direcție: …

7.2.6.

Plaja și modul de reglare a comenzilor direcției (dacă există): …

7.3.   Unghiul maxim de bracare al roților

7.3.1.

Către dreapta: … grade; numărul de rotații ale volanului (sau date echivalente): …

7.3.2.

Către stânga: … grade; numărul de rotații ale volanului (sau date echivalente): …

8.   FRÂNE

Trebuie să se furnizeze următoarele date, inclusiv modul de identificare, după caz:

8.1.

Tipul și caracteristicile frânelor, cu detalii și desene referitoare printre altele, la tambur, disc, furtunuri de compensare, marca și tipul de saboți/plăcuțe de frână și/sau de garnituri, suprafețele de frânare efective, razele tamburelor, ale plăcuțelor sau discurilor, masa tamburelor, dispozitive de reglaj, acțiunea electromagnetică, forțele frânării hidraulice, frâna de motor, părțile relevante ale axei (axelor) și suspensia: …

8.2.

Schema de funcționare, descrierea și/sau desenul sistemului de frânare, inclusiv detalii și desene privind transmisia și comenzile:

8.2.1.

Sistemul de frânare de serviciu: …

8.2.2.

Sistem de frânare de securitate: …

8.2.3.

Sistem de frânare pentru staționare: …

8.2.4.

Alte sisteme de frânare suplimentare: …

8.2.5.

Sistem de frânare în cazul desprinderii remorcii: …

8.2.6.

Categoria sistemului de frânare cu recuperarea energiei: A/B (4)

8.2.6.1.

Descrierea sistemului bazat pe recuperarea energiei: …

8.2.6.1.1.

Marca unității de comandă: …

8.2.6.1.2.

Tipul unității de comandă: …

8.2.6.1.3.

Axa pe care este montat sistemul de frânare: Axa 1/Axa 2/Axa 3/…

8.2.6.1.4.

Parametri care controlează forța de frânare: …

8.3.

Comanda și transmisia sistemelor de frânare ale remorcii la vehiculele destinate să tracteze remorci: …

8.4.

Vehiculul este echipat pentru tractarea unei remorci cu sistem de frânare electric/pneumatic/hidraulic (4): da/nu (4)

8.5.

Sistem de frânare antiblocare: da/nu/opțional (4)

8.5.1.

Marca unității ABS: …

8.5.2.

Tipul unității ABS: …

8.5.3.

Pentru vehicule cu sisteme antiblocare, descrierea funcționării sistemului (inclusiv orice component electronic), schema electrică, schema circuitului hidraulic sau pneumatic: …

8.6.

Calculele și curbele în conformitate cu Anexa 10 la Regulamentul ONU nr. 13 sau cu Anexa 14 la acesta, după caz: …

8.7.

Descrierea și/sau desenul sistemului de alimentare cu curent (a se specifica, de asemenea, pentru sistemele de servofrână): …

8.7.1.

În cazul sistemelor de frânare cu aer comprimat, presiunea de serviciu p. 2 în rezervorul (rezervoarele) sub presiune: …

8.7.2.

În cazul sistemelor de frânare cu vacuum, nivelul inițial de energie în rezervor (rezervoare): …

8.8.

Calculul sistemului de frânare: Determinarea raportului dintre suma forțelor de frânare la circumferința roților și forța aplicată dispozitivului de acționare al frânei: …

8.9.

Descriere succintă a sistemului de frânare în conformitate cu punctul 12 din anexa 2 la Regulamentul CEE-ONU nr. 13: …

8.10.

În cazul solicitării de derogări de la încercările de tip I și/sau de tip II sau III, specificați numărul raportului în conformitate cu apendicele 3 al anexei 11 la Regulamentul CEE-ONU nr. 13: …

8.11.

Detalii ale tipului (tipurilor) de sistem(e) de frânare de anduranță: …

9.   CAROSERIA

9.1.

Tipul caroseriei utilizând codurile definite în partea C din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 sau, în cazul unui vehicul cu destinație specială, codurile definite la punctul 5 din partea A a anexei menționate: …

9.2.

Materialele utilizate și metoda de construcție: …

9.3.   Uși pentru pasageri, încuietori și balamale

9.3.1.

Configurația și numărul ușilor: …

9.3.1.1.

Dimensiunile, direcția și unghiul de deschidere: …

9.3.2.

Schița încuietorilor și a balamalelor și poziția acestora pe portiere: …

9.3.3.

Descrierea tehnică a închizătorilor și a balamalelor: …

9.3.4.

Detalii, inclusiv dimensiunile, despre intrări, trepte și mânere necesare, după caz: …

9.3.5.

Componente electrice/electronice ale sistemului ușii: …

9.3.5.1.

Scurtă descriere a tuturor componentelor electrice/electronice: …

9.3.5.2.

Descrierea funcționalității electrice/electronice în sistemul ușii: …

9.3.5.2.1.

Încuietori ale ușilor rulante montate: da/nu/opțional (4)

9.4.   Câmpul de vizibilitate

9.4.1.

Detalii privind reperele primare suficient de detaliate pentru a le face rapid identificabile și pentru a verifica poziția fiecăreia în raport cu celelalte, precum și cu punctul R: …

9.4.2.

Desenul/desenele sau fotografia (fotografiile) amplasării diverselor elemente în câmpul de vizibilitate de 180° spre înainte: …

9.5.   Parbriz și alte geamuri

9.5.1.

Parbriz

9.5.1.1.

Materiale utilizate: …

9.5.1.2.

Sistemul de montare: …

9.5.1.3.

Unghiul de înclinare: …

9.5.1.4.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

9.5.1.5.

Accesoriile pentru parbriz și poziția în care sunt montate, însoțite de o scurtă descriere a tuturor componentelor electrice/electronice eventuale: …

9.5.2.

Alte geamuri

9.5.2.1.

Materiale utilizate: …

9.5.2.2.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

9.5.2.3.

O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice ale mecanismului macaralei (dacă există): …

9.5.2.3.1.

Descrierea sistemului protecție la închiderea geamului: …

9.5.3.

Trapă cu geam

9.5.3.1.

Materiale utilizate: …

9.5.3.2.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

9.5.3.3.

O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice ale mecanismului trapei (dacă există): …

9.5.3.3.1.

Descrierea sistemului protecție la închiderea geamului: …

9.5.4.

Alte panouri de sticlă

9.5.4.1.

Materiale utilizate: …

9.5.4.2.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

9.6.   Ștergătoare de parbriz

9.6.1.

Descriere tehnică detaliată (inclusiv fotografii sau desene): …

9.6.1.1.

Dimensiunile brațului ștergătorului de parbriz și ale lamelei ștergătorului: …

9.7.   Spălător pentru parbriz și faruri

9.7.1.

Descriere tehnică detaliată (inclusiv fotografii sau desene) sau, dacă este omologată ca unitate tehnică separată, numărul certificatului de omologare de tipul: …

9.8.   Sistemele de dezghețare și dezaburire

9.8.1.

Descriere tehnică detaliată (inclusiv fotografii sau schițe): …

9.8.2.

Consum electric maxim: … kW

9.9.   Dispozitive de vizibilitate indirecte

9.9.1.

Oglinzi retrovizoare, specificând pentru fiecare oglindă retrovizoare:

9.9.1.1.

Marca: …

9.9.1.2.

Marca de omologare de tipul: …

9.9.1.3.

Varianta: …

9.9.1.4.

Desene pentru identificarea oglinzii, prezentând amplasarea acesteia față de structura vehiculului: …

9.9.1.5.

Detalii privind metoda de fixare, inclusiv partea din cadrul structurii vehiculului de care se fixează: …

9.9.1.6.

Echipamente opționale care pot afecta câmpul de vizibilitate spre înapoi: …

9.9.1.7.

O scurtă descriere a componentelor electronice (dacă există): …

9.9.2.

Dispozitive de vizibilitate indirectă, altele decât oglinzile: …

9.9.2.1.

Tipul și caracteristicile dispozitivului: …

9.9.2.1.1.

În cazul unui dispozitiv format din cameră de luat vederi și monitor, distanța de detectare (mm), contrast, gama de luminanță, corecția reflexiei, performanțele dispozitivului de afișare (alb-negru/color) frecvența de repetare a imaginii, raza de luminanță a monitorului: …

9.9.2.1.2.

Desene îndeajuns de detaliate pentru a identifica complet dispozitivul, inclusiv instrucțiunile de instalare; poziția mărcii de omologare CE de tip trebuie indicată pe desene.

9.10.   Dispunerea interioară

9.10.1.

Protecția interioară a ocupanților

9.10.1.1.

Desene sau fotografii indicând poziția proeminențelor: …

9.10.1.2.

Fotografie sau desen indicând zona de referință, inclusiv zona limitată menționată la punctul 2.3.1 din Regulamentul nr. 21 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) (81): …

9.10.1.3.

Fotografii, desene și/sau o vedere (pe bucăți) a amenajărilor interioare, care să cuprindă componentele din habitaclu și materialele utilizate (cu excepția oglinzilor retrovizoare interioare), dispunerea comenzilor, pavilionul și pavilionul rabatabil, spătarul, scaunele și partea posterioară a scaunelor: …

9.10.2.

Dispunerea și identificarea comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor

9.10.2.1.

Fotografii și/sau desene ale dispunerii simbolurilor și comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor: …

9.10.2.2.

Fotografii și/sau desene ale dispunerii simbolurilor și comenzilor, a martorilor și a indicatoarelor, precum ale componentelor vehiculului menționate în Regulamentul 121 (82) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU), unde este cazul: …

9.10.3.

Scaune

9.10.3.1.

Numărul de locuri așezate (83): …

9.10.3.1.1.

Amplasare și dispunere: …

9.10.3.2.

Scaun(e) destinat(e) utilizării numai când vehiculul este în staționare: …

9.10.3.3.

Masa: …

9.10.3.4.

Caracteristici: pentru scaune neomologate de tip drept componente, descriere și desene ale

9.10.3.4.1.

Scaunele și ancorajelor acestora: …

9.10.3.4.2.

Mecanismul de reglare: …

9.10.3.4.3.

Sistemele de deplasare și de blocare: …

9.10.3.4.4.

Ancorajele centurilor de siguranță (dacă sunt încorporate în structura scaunului): …

9.10.3.4.5.

Componentele vehiculului utilizate drept ancoraje: …

9.10.3.5.

Coordonatele sau desenul punctului R (84)

9.10.3.5.1.

Scaun conducător auto: …

9.10.3.5.2.

Toate celelalte locuri în poziția așezat: …

9.10.3.6.

Unghiul constructiv de înclinare al spătarului

9.10.3.6.1.

Scaun conducător auto: …

9.10.3.6.2.

Toate celelalte locuri în poziția așezat: …

9.10.3.7.

Gama de reglare a scaunului

9.10.3.7.1.

Scaun conducător auto: …

9.10.3.7.2.

Toate celelalte locuri în poziția așezat: …

9.10.3.8.

Descriere detaliată a componentelor electrice/electronice (dacă sunt montate) ale mecanismului de ajustare a scaunului: …

9.10.3.9.

Descrierea spațiului portbagajului în cazul în care spătarele scaunelor constituie limita față a acestui spațiu: …

9.10.3.10.

Vehicul dotat cu sistem despărțitor: da/nu/opțional (4)

9.10.3.10.1.

Descriere detaliată a sistemului despărțitor inclusiv montarea pe structura vehiculului: …

9.10.4.

Tetiere

9.10.4.1.

Tipul (tipurile) tetierelor: integrate/detașabile/separate (4)

9.10.4.2.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.10.4.3.

Pentru tetiere care nu au fost încă omologate

9.10.4.3.1.

O descriere detaliată a tetierei, precizând, în special, natura materialului sau a materialelor de capitonare și, după caz, poziția și specificațiile întăriturilor și ale elementelor de ancorare pentru tipul de scaun pentru care se solicită omologarea: …

9.10.4.3.2.

În cazul unei tetiere „separate”

9.10.4.3.2.1.

O descriere detaliată a zonei structurale în care va avea loc fixarea tetierei: …

9.10.4.3.2.2.

Desenele cu dimensiuni ale componentelor caracteristice ale structurii și tetierei: …

9.10.4.4.

Descriere detaliată a componentelor electrice/electronice (dacă sunt montate) ale mecanismului de ajustare a tetierei: …

9.10.5.

Sisteme de încălzire pentru habitaclu

9.10.5.1.

O scurtă descriere a tipului de vehicul din punctul de vedere al sistemului de încălzire, dacă sistemul de încălzire folosește căldura lichidului de răcire: …

9.10.5.2.

O descriere detaliată a tipului de vehicul din punctul de vedere al sistemului de încălzire, dacă aerul de răcire sau gazele de eșapament sunt folosite ca sursă de căldură, inclusiv:

9.10.5.2.1.

Desenul sistemului de încălzire cu indicarea poziției acestuia în vehicul: …

9.10.5.2.2.

Desenul schimbătorului de căldură pentru sistemele de încălzire care folosesc gazele de evacuare sau al componentelor în care are loc schimbul de căldură (pentru sistemele de încălzire care folosesc aerul din sistemul de răcire): …

9.10.5.2.3.

Desen în secțiune a schimbătorului de căldură sau a componentelor în care are loc schimbul de căldură, în care se indică grosimea peretelui, materialele utilizate și caracteristicile suprafeței: …

9.10.5.2.4.

Trebuie să se furnizeze specificațiile altor componente importante ale sistemului de încălzire, cum ar fi, de exemplu, ventilatorul, legate de modul lor de construire și datele tehnice: …

9.10.5.3.

O scurtă descriere a tipului de vehicul din punctul de vedere al sistemului de încălzire cu combustie și al controlului automat: …

9.10.5.3.1.

Desenul sistemului de încălzire cu combustie, al sistemului de admisie a aerului, al sistemului de evacuare, al rezervorului de combustibil, al sistemului de alimentare cu combustibil (inclusiv supapele) și a conectoarelor electrice care indică poziția lor în vehicul.

9.10.5.4.

Consum electric maxim: …… kW

9.10.6.

Componente legate de protecția ocupanților locurilor din față în eventualitatea unei coliziuni frontale/laterale/posterioare.

9.10.6.1.

O descriere detaliată, cu fotografii și schițe, a tipului de vehicul din punctul de vedere al structurii, al dimensiunilor, al conductelor și al materialelor din care este făcută acea parte a vehiculului care se află în fața comenzii de direcție, inclusiv acele componente concepute pentru a contribui la absorbirea energiei în cazul unui impact cu comanda de direcție: …

9.10.6.2.

Fotografii și/sau desene ale componentelor vehiculului, altele decât cele descrise la 9.10.6.1, așa cum sunt identificate de către producător în acord cu serviciul tehnic, care pot influența comportamentul mecanismului de direcție în caz de impact: …

9.10.6.3.

Alte componente situate în zona de absorbție de energie a vehiculului:

9.10.6.3.1.

Descrierea sistemului de alimentare cu combustibil lichid: …

9.10.6.3.2.

Descrierea magistralei de înaltă tensiune și a componentelor de înaltă tensiuni situate în zona de absorbție de energie a vehiculului: …

9.10.6.3.3.

Descrierea sistemului pe bază de hidrogen/componentelor situate în zona de absorbție de energie a vehiculului: …

9.10.7.

Comportarea la foc a materialelor utilizate la amenajarea interioarelor anumitor categorii de autovehicule

9.10.7.1.

Material(e) utilizat(e) pentru garnitura interioară a acoperișului

9.10.7.1.1.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) componentei, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.10.7.1.2.

Pentru materiale neomologate

9.10.7.1.2.1.

Material(e) de bază/desemnare: ……/……

9.10.7.1.2.2.

Material compozit/simplu (4), numărul de straturi (4): …

9.10.7.1.2.3.

Tipul de înveliș (4): …

9.10.7.1.2.4.

Grosimea maximă/minimă: ……/…… mm

9.10.7.2.

Material (materiale) utilizat (utilizate) pentru pereții posteriori și laterali

9.10.7.2.1.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) componentei, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.10.7.2.2.

Pentru materiale neomologate

9.10.7.2.2.1.

Material(e) de bază/desemnare: ……/……

9.10.7.2.2.2.

Material compozit/simplu (4), numărul de straturi (4): …

9.10.7.2.2.3.

Tipul de înveliș (4): …

9.10.7.2.2.4.

Grosimea maximă/minimă: ……/…… mm

9.10.7.3.

Material(e) utilizat(e) pentru pardoseală

9.10.7.3.1.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) componentei, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.10.7.3.2.

Pentru materiale neomologate

9.10.7.3.2.1.

Material(e) de bază/desemnare: ……/……

9.10.7.3.2.2.

Material compozit/simplu (4), numărul de straturi (4): …

9.10.7.3.2.3.

Tipul de înveliș (4): …

9.10.7.3.2.4.

Grosimea maximă/minimă: ……/…… mm

9.10.7.4.

Material(e) utilizat(e) pentru capitonarea scaunelor

9.10.7.4.1.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) componentei, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.10.7.4.2.

Pentru materiale neomologate

9.10.7.4.2.1.

Material(e) de bază/desemnare: ……/……

9.10.7.4.2.2.

Material compozit/simplu (4), numărul de straturi (4): …

9.10.7.4.2.3.

Tipul de înveliș (4): …

9.10.7.4.2.4.

Grosimea maximă/minimă: ……/…… mm

9.10.7.5.

Materialul (materialele) utilizate pentru țevile circuitelor de încălzire și de ventilație

9.10.7.5.1.

Numerele certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) componentei, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.10.7.5.2.

Pentru materiale neomologate

9.10.7.5.2.1.

Material(e) de bază/desemnare: ……/.…..

9.10.7.5.2.2.

Material compozit/simplu (4), numărul de straturi (4): …

9.10.7.5.2.3.

Tipul de înveliș (4): …

9.10.7.5.2.4.

Grosimea maximă/minimă: ……/……. mm

9.10.7.6.

Material(e) utilizat(e) pentru rafturile de bagaje

9.10.7.6.1.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) componentei, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.10.7.6.2.

Pentru materiale neomologate

9.10.7.6.2.1.

Material(e) de bază/desemnare: ……/……

9.10.7.6.2.2.

Material compozit/simplu (4), numărul de straturi (4): …

9.10.7.6.2.3.

Tipul de înveliș (4): …

9.10.7.6.2.4.

Grosimea maximă/minimă: ……/…… mm

9.10.7.7.

Material(e) utilizat(e) în alte scopuri

9.10.7.7.1.

Scopuri preconizate: …

9.10.7.7.2.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) componentei, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.10.7.7.3.

Pentru materiale neomologate

9.10.7.7.3.1.

Material(e) de bază/desemnare: ……/……

9.10.7.7.3.2.

Material compozit/simplu (4), numărul de straturi (4): …

9.10.7.7.3.3.

Tipul de înveliș (4): …

9.10.7.7.3.4.

Grosimea maximă/minimă: …./…. mm

9.10.7.8.

Componente omologate ca dispozitive complete (scaune, pereți despărțitori, rafturi pentru bagaje etc.)

9.10.7.8.1.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip: …

9.10.7.8.2.

Pentru dispozitivul complet: scaun, perete despărțitor, rafturi pentru bagaje etc. (4)

9.10.8.

Gaz utilizat pentru refrigerare în sistemul de climatizare: …

9.10.8.1.

Sistemul de climatizare este proiectat să conțină gaze fluorurate cu efect de seră cu un potențial de încălzire globală mai mare de 150: da/nu (4)

9.10.8.2.

Dacă da, se completează secțiunile următoare

9.10.8.2.1.

Desen și o scurtă descriere a sistemului de climatizare, cu referința sau numărul de identificare și materialul din care sunt fabricate componentele predispuse la scurgeri;

9.10.8.2.2.

Scurgerile sistemului de climatizare

9.10.8.2.4.

Referința sau numărul de identificare și materialul din care sunt fabricate componentele sistemului și informații despre încercare (de exemplu, numărul raportului de încercare, numărul certificatului de omologare etc.): …

9.10.8.3.

Scurgerile totale în g/an ale întregului sistem: …

9.11.   Proiecții exterioare

9.11.1.

Fotografii ale părților din față, spate și laterale ale vehiculului, realizate la un unghi de 30°-45° față de planul longitudinal median vertical al vehiculului:

9.11.2.

Desene ale „suprafeței externe” pentru a demonstra conformitatea cu cerințele: …

9.11.3.

Desene ale unor părți ale suprafeței externe în conformitate cu punctul 6.9.1 din Regulamentul nr. 26 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) (85): …

9.11.4.

Desenul barelor de protecție: …

9.11.5.

Desenul liniei planșeului: …

9.12.   Centuri de siguranță și/sau alte sisteme de reținere

9.12.1.

Numărul și poziția centurilor de siguranță și a sistemelor de reținere, precum și a scaunelor pe care pot fi folosite:

(S = partea stângă, D = partea dreaptă, C = centru)

Marca de omologare UE de tip completă

Variantă, după caz

Dispozitiv de reglare în înălțime a centurii de siguranță (se indică da/nu/opțional)

Primul rând de scaune

S

C

D

Al doilea rând de scaune (86)

S

C

D

9.12.2.

Natura și amplasarea sistemelor suplimentare de reținere (se indică da/nu/opțional):

(S = partea stângă, D = partea dreaptă, C = centru)

Airbag frontal

Airbag lateral

Alte sisteme de airbag (de exemplu, airbag pentru genunchi etc.)

Primul rând de scaune

S

C

D

Al doilea rând de scaune (86)

S

C

D

9.12.3.

Numărul și poziția ancorelor centurilor de siguranță și dovada respectării Regulamentului CEE-ONU nr. 14 (87) (de exemplu, numărul certificatului de omologare de tip sau raportul de încercare): …

9.12.4.

O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (dacă există): …

9.12.5.

Descrierea sistemului de avertizare privind portul centurilor de siguranță: …

9.13.   Ancorajele centurii de siguranță

9.13.1.

Fotografii și/sau desene ale caroseriei care indică poziția și dimensiunile ancorajelor reale și efective, inclusiv pe cea a punctelor R: …

9.13.2.

Desene ale ancorajelor centurii și ale părților structurii vehiculului unde sunt fixate acestea (cu indicarea naturii materialelor utilizate): …

9.13.3.

Desemnarea tipurilor (88) de centuri de siguranță autorizate pentru montarea în punctele de ancorare cu care este echipat vehiculul

Amplasamentul ancorajelor

Structura vehiculului

Structura scaunului

Primul rând de scaune

Scaun dreapta

Ancoraje inferioare

exterioare interioare

Ancoraje superioare

Scaun central

Ancoraje inferioare

dreapta stânga

Ancoraje superioare

Scaun stânga

Ancoraje inferioare

exterioare interioare

Ancoraje superioare

Al doilea rând de scaune (86)

Scaun dreapta

Ancoraje inferioare

exterioare interioare

Ancoraje superioare

Scaun central

Ancoraje inferioare

dreapta stânga

Ancoraje superioare

Scaun stânga

Ancoraje inferioare

exterioare interioare

Ancoraje superioare

9.13.4.

Descrierea unui tip special de centură de siguranță atunci când un punct de fixare este amplasat în spătarul scaunului sau când are încorporat un dispozitiv de disipare a energiei: …

9.14.   Spațiu pentru montarea plăcuțelor de înmatriculare spate (specificați plaja de dimensiuni, după caz; se pot utiliza desene, după caz)

9.14.1.

Înălțimea de la suprafața drumului, extremitatea superioară: …

9.14.2.

Înălțimea de la suprafața drumului, extremitatea inferioară: …

9.14.3.

Distanța de la centrul plăcii la planul longitudinal median al vehiculului: …

9.14.4.

Distanța de la extremitatea stângă a vehiculului: …

9.14.5.

Dimensiunile (lungimea x lățimea): …

9.14.6.

Unghiul planului plăcii față de planul vertical: …

9.14.7.

Unghiul de vizibilitate în plan orizontal: …

9.15.   Protecție posterioară antiîmpănare

9.15.0.

Prezență: da/nu/incompletă (4)

9.15.1.

Desenul pieselor vehiculului care joacă un rol în sistemul de protecție posterior antiîmpănare, de exemplu, schița vehiculului și/sau a șasiului cu poziția și sistemul de montare a celei mai late axe posterioare, schița sistemului de montare și/sau fixare a protecției posterioare antiîmpănare. Dacă protecția antiîmpănare nu este un dispozitiv special, desenul trebuie să indice clar că dimensiunile impuse sunt respectate: …

9.15.2.

În cazul unui dispozitiv special, descrierea completă și/sau desenul protecției posterioare antiîmpănare (inclusiv a sistemelor de montare și fixare) sau, dacă este aprobată ca o unitate tehnică separată, numărul certificatului de omologare de tipul: …

9.16.   Apărători roți

9.16.1.

Descriere succintă a vehiculului din punctul de vedere al apărătorilor: …

9.16.2.

Desene detaliate ale apărătorilor de roți care cuprind poziția lor în vehicul, în care se indică dimensiunile specificate în figura 1 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1009/2010 al Comisiei (89), luându-se în considerare combinațiile anvelope/roți extreme: …

9.17.   Plăcuțe și inscripții regulamentare de identificare

9.17.1.

Fotografii și/sau desene ale amplasării plăcuțelor și inscripțiilor de identificare regulamentare și ale numărului de identificare al vehiculului: …

9.17.2.

Fotografii și desene ale plăcuțelor și a inscripțiilor de identificare regulamentare (de exemplu, cu specificarea dimensiunilor): …

9.17.3.

Fotografii și/sau desene ale numărului de identificare al vehiculului (de exemplu, cu specificarea dimensiunilor): …

9.17.4.

Declarația de conformitate a producătorului cu Partea B din Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 19/2011 al Comisiei (90)

9.17.4.1.

Se explică semnificația caracterelor din secțiunea de descriere a vehiculului de la punctul 2.1 din partea B a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 19/2011 și, după caz, din secțiunea privind identificarea vehiculului (SIV), pentru a respecta cerințele din secțiunea 5.3 a standardului ISO 3779:2009: …

9.17.4.2.

În cazul în care caracterele din a doua secțiune privind descrierea vehiculului sunt utilizate pentru respectarea cerințelor secțiunii 5.4 din standardul ISO 3779:2009 (și anume, anul model), se indică aceste caractere: …

9.18.   Interferența radio/compatibilitate electromagnetică

9.18.1.

Descrierea și desene/fotografii ale formelor și materialelor constitutive ale părții de caroserie care formează compartimentul motor și partea din habitaclu cea mai apropiată de acesta: …

9.18.2.

Desene sau fotografii ale poziției componentelor metalice din compartimentul motor (de exemplu, instalația de încălzire, roata de rezervă, filtrul de aer, mecanismul de direcție etc.): …

9.18.3.

Tabelul și desenul echipamentelor de control al interferenței radio: …

9.18.4.

Detalii privind valoarea nominală a rezistențelor de curent continuu și, în cazul cablurilor de aprindere rezistive, detalii privind rezistența lor nominală pe metru: …

9.19.   Protecție laterală

9.19.0.

Prezență: da/nu/incompletă (4)

9.19.1.

Desenul pieselor vehiculului care joacă un rol în sistemul de protecție laterală, adică desenul vehiculului și/sau al șasiului cu poziția și sistemul de montare a axei (axelor), desenul sistemului de montare și/sau fixare a dispozitivului (dispozitivelor) de protecție laterală. Dacă protecția laterală este obținută fără un dispozitiv de protecție laterală, desenul trebuie să indice clar că dimensiunile impuse sunt respectate: …

9.19.2.

În cazul dispozitivelor de protecție laterală, descrierea completă și/sau desenul acestor dispozitive (inclusiv sistemele de montare și fixare) sau numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) componentei (componentelor): …

9.20.   Sistem antiîmproșcare

9.20.0.

Prezență: da/nu/incompletă (4)

9.20.1.

Descriere succintă a vehiculului din punctul de vedere al sistemului antiîmproșcare și al componentelor acestuia: …

9.20.2.

Desene detaliate ale sistemului antiîmproșcare care cuprind poziția acestuia în vehicul, în care se indică dimensiunile specificate în anexa VI la Regulamentul (UE) nr. 109/2011 al Comisiei (91), luându-se în considerare combinațiile anvelope/roți extreme: …

9.20.3.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip al(e) dispozitivului (dispozitivelor) antiîmproșcare, dacă este (sunt) disponibil(e): …

9.21.   Rezistența la impact lateral

9.21.1.

O descriere detaliată a vehiculului, cu fotografii și/sau desene, din punctul de vedere al structurii, dimensiunilor, liniilor și materialelor constitutive ale pereților laterali ai habitaclului (exterior și interior), inclusiv detalii specifice referitoare la sistemul de protecție, după caz: …

9.22.   Protecție anterioară antiîmpănare

9.22.0.

Prezență: da/nu/incompletă (4)

9.22.1.

Desenul pieselor vehiculului care joacă un rol în sistemul de protecție anterior antiîmpănare, adică schița vehiculului și/sau a șasiului cu schița sistemului de montare și/sau fixare a protecției anterioare antiîmpănare. Dacă protecția antiîmpănare nu este asigurată cu ajutorul unui dispozitiv special, desenul trebuie să indice clar că dimensiunile impuse sunt respectate: …

9.22.2.

În cazul unui dispozitiv special, descrierea completă și/sau desenul protecției anterioare antiîmpănare (inclusiv a sistemelor de montare și fixare), sau, dacă este aprobată ca o unitate tehnică separată, numărul certificatului de omologare de tipul: …

9.23.   Protecția pietonilor

9.23.1.

Se furnizează o descriere detaliată, cu fotografii și/sau desene, a vehiculului în ceea ce privește structura, dimensiunile, liniile relevante de referință precum și materialele din care este construită partea frontală (exterioară și interioară) a vehiculului.

9.24.   Sisteme de protecție frontală

9.24.1.

Vedere de ansamblu (desene sau fotografii) indicând poziția și modul de fixare a sistemelor de protecție frontală:

9.24.2.

Desene și/sau fotografii, dacă este cazul, ale grilelor de admisie a aerului, grilei radiatorului, elementelor decorative, insignelor, emblemelor și ale elementelor încastrate, precum și ale oricăror altor proiecții externe și părți ale suprafeței exterioare care pot fi considerate ca fiind esențiale (de exemplu, echipamentul de iluminat). În cazul în care componentele enumerate în prima teză nu sunt esențiale, ele pot fi înlocuite, în scopul documentării, cu fotografii, însoțite, dacă este cazul, de informații privind dimensiunile și/sau de un text:

9.24.3.

Informații complete privind elementele de asamblare necesare și instrucțiuni complete de montaj, inclusiv cerințe privind cuplurile:

9.24.4.

Desenul barelor de protecție:

9.24.5.

Desen al liniei podelei la partea din față a vehiculului:

9.25.   Dispozitiv sau echipament aerodinamic

9.25.1.

Descriere tehnică detaliată (inclusiv fotografii sau desene, precum și descrierea materialelor) a pieselor vehiculului relevante pentru punctul 1.4 din partea C a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 1230/2012 al Comisiei: ...

9.26.   Dispozitivul sau echipamentul aerodinamic din partea din față a vehiculului

9.26.1.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față: da/nu (4)

9.26.2.

Numărul certificatului de omologare de tip a dispozitivului sau echipamentului aerodinamic, dacă este disponibil: …

Sau, în cazul în care nu este disponibil, a se furniza datele de mai jos:

9.26.3.

Descriere detaliată (inclusiv fotografii sau desene) a dispozitivului sau echipamentului aerodinamic (NB: preluată din apendicele la certificatul de omologare de tip)

9.26.3.1.

Construcție și materiale: …

9.26.3.2.

Sistemul de blocare și reglare: …

9.26.3.3.

Modul de fixare și montare pe vehicul: …

9.27.   Dispozitivul sau echipamentul aerodinamic din partea din spate a vehiculului

9.27.1.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din spate: da/nu (4)

9.27.2.

Numărul certificatului de omologare de tip a dispozitivului sau echipamentului aerodinamic, dacă este disponibil: …

Sau, în cazul în care nu este disponibil, a se furniza datele de mai jos:

9.27.3.

Descriere detaliată (inclusiv fotografii sau desene) a dispozitivului sau echipamentului aerodinamic (NB: preluată din apendicele la certificatul de omologare de tip)

9.27.3.1.

Construcție și materiale: …

9.27.3.2.

Sistemul de blocare și reglare: …

9.27.3.3.

Modul de fixare și montare pe vehicul: …

10.   DISPOZITIVE DE ILUMINARE ȘI SEMNALIZARE LUMINOASĂ

10.1.

Tabelul tuturor dispozitivelor: număr, marcă, model, marcă de omologare de tip, intensitatea maximă a fazei de drum, culoare, avertizor: …

10.2.

Desenul poziției dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă: …

10.3.

Pentru fiecare lampă și catadioptru menționat în Regulamentul nr. 48 (92) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU), furnizați următoarele informații (în scris și/sau sub formă de schemă)

10.3.1.

Desene care ilustrează aria suprafeței iluminate: …

10.3.2.

Metoda utilizată pentru definirea suprafeței aparente în conformitate cu punctul 2.10 din Regulamentul CEE-ONU nr. 48: …

10.3.3.

Axa de referință și centrul de referință: …

10.3.4.

Modul de funcționare a lămpilor escamotabile: …

10.3.5.

Toate datele referitoare la sistemul de montare și cablaj: …

10.4.

Faruri de întâlnire: orientarea normală în conformitate cu punctul 6.2.6.1 din Regulamentul CEE-ONU nr. 48:

10.4.1.

Valoarea reglajului inițial: …

10.4.2.

Amplasarea marcajului: …

10.4.3.

Descriere/desen (4) și tipul de dispozitiv de reglare a înălțimii fascicolului farurilor (de exemplu, automat, manual cu trepte de reglare, manual cu reglare continuă):

Valabil numai pentru vehiculele cu dispozitiv de reglare a înălțimii fascicolului farurilor

10.4.4.

Dispozitiv de comandă:

10.4.5.

Repere:

10.4.6.

Marcaje care indică stadiile de încărcare ale vehiculului:

10.5.

O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice, altele decât lămpile (dacă există): …

11.   LEGĂTURILE DINTRE VEHICULELE TRACTOARE ȘI REMORCI SAU SEMIREMORCI

11.1.

Clasa și tipul dispozitivului (dispozitivelor) de cuplare existente sau care urmează a fi montate: …

11.2.

Caracteristici D, U, S și V ale dispozitivului (dispozitivelor) de cuplare montate și caracteristicile minime D, U, S și V ale dispozitivului (dispozitivelor) care urmează să fie montate: …… daN

11.3.

Instrucțiuni pentru montarea pe vehicul a tipului de dispozitiv de cuplare și fotografii sau desene ale punctelor de fixare de vehicul, stabilite de producător; informații suplimentare, dacă folosirea tipului de dispozitiv de cuplare este restricționată la anumite variante sau versiuni ale tipului de vehicul: …

11.4.

Informații privind echiparea cu suporți și socluri speciale de remorcare: …

11.5.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

12.   DIVERSE

12.1.

Dispozitiv (dispozitive) de avertizare sonoră

12.1.1.

Amplasarea, metoda de fixare, montarea și orientarea dispozitivului (dispozitivelor), cu specificarea dimensiunilor: …

12.1.2.

Numărul dispozitivului (dispozitivelor): …

12.1.3.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

12.1.4.

Schema circuitului electric/pneumatic (4): …

12.1.5.

Tensiunea sau presiunea nominală: …

12.1.6.

Desenul dispozitivului de montare: …

12.2.

Dispozitive care împiedică utilizarea neautorizată a vehiculului

12.2.1.

Dispozitiv de protecție

12.2.1.1.

O descriere detaliată a tipului de vehicul din punctul de vedere al dispunerii și al construcției comenzii sau unității pe care acționează dispozitivul de protecție: …

12.2.1.2.

Desene ale dispozitivului de protecție și ale sistemului de montare al acestuia: …

12.2.1.3.

O descriere tehnică a dispozitivului: …

12.2.1.4.

Precizări referitoare la combinațiile de blocare utilizate: …

12.2.1.5.

Dispozitiv de imobilizare a vehiculului

12.2.1.5.1.

Numărul certificatului de omologare de tip, dacă este disponibil: …

12.2.1.5.2.

Pentru dispozitive de imobilizare care nu au fost încă omologate

12.2.1.5.2.1.

O descriere tehnică detaliată a dispozitivului de imobilizare și a măsurilor luate pentru a preveni activarea nedorită a acestuia: …

12.2.1.5.2.2.

Sistemul (sistemele) asupra căruia (cărora) acționează dispozitivul de imobilizare: …

12.2.1.5.2.3.

Numărul codurilor interschimbabile efective, după caz: …

12.2.2.

Sistemul de alarmă (dacă există)

12.2.2.1.

Numărul certificatului de omologare de tip, dacă este disponibil: …

12.2.2.2.

Pentru sistemele de alarmă care nu au fost încă omologate

12.2.2.2.1.

O descriere detaliată a sistemului de alarmă și a pieselor vehiculului care țin de sistemul de alarmă montat: …

12.2.2.2.2.

O listă a principalelor componente ale sistemului de alarmă: …

12.2.3.

O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice (dacă există): …

12.3.

Dispozitiv (dispozitive) de remorcare

12.3.1.

Față: Cârlig/ochet/altul (4)

12.3.2.

Spate: Cârlig/ochet/altul/niciunul (4)

12.3.3.

Desenul sau fotografia șasiului/zonei caroseriei, care să ilustreze poziția, construcția și sistemul de montare a dispozitivului (dispozitivelor) de remorcare: …

12.4.

Detalii despre orice dispozitive care nu țin de motor și care sunt concepute pentru a influența consumul de combustibil (dacă nu sunt incluse la alte subpuncte): …

12.5.

Detalii despre orice dispozitive care nu țin de motor și care sunt concepute pentru reducerea zgomotului (dacă nu sunt incluse la alte subpuncte): …

12.6.

Dispozitive de limitare a vitezei

12.6.1.

Producător(i): …

12.6.2.

Tip(uri): …

12.6.3.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tip, dacă este (sunt) disponibil(e): …

12.6.4.

Viteza sau plaja de viteză la care trebuie să fie reglat limitatorul de viteză: …… km/h

12.7.

Tabel referitor la montarea și utilizarea transmițătoarelor de frecvențe radio în vehicule, după caz: …

Benzile de frecvențe (Hz)

Puterea maximă la ieșire (W)

Poziția antenei pentru vehicule, condiții specifice de montare și/sau utilizare

Solicitantul omologării de tip trebuie să furnizeze de asemenea, după caz:

Apendicele 1

O listă cu marca și tipul tuturor componentelor electrice și/sau electronice, omologate de tip în cadrul acestei omologări de tip a întregului vehicul, vizate de Regulamentul nr. 10 (93) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU).

Apendicele 2

Schema sau desenul dispunerii generale a componentelor electrice și/sau electronice omologate de tip în cadrul acestei omologări de tip a întregului vehicul, vizate de Regulamentul CEE-ONU nr. 10 și dispunerea generală a cablajului.

Apendicele 3

Descrierea vehiculului selectat să reprezinte tipul

Stilul caroseriei:

Cu volanul pe dreapta sau pe stânga (4)

Ampatament:

Apendicele 4

Rapoartele de încercare relevante, furnizate de către producător sau de laboratoare aprobate/recunoscute în scopul obținerii certificatului de omologare de tip.

12.7.1.

Vehicul echipat cu sistem radar cu rază scurtă de acțiune în banda de frecvențe de 24 GHz: da/nu (4)

12.8.

Sistem eCall

12.8.1.

Prezență: da/nu (4)

12.8.2.

Descrierea tehnică sau desene ale echipamentului sau numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

12.9.

Sistemul de avertizare acustică al vehiculului (AVAS)

12.9.1.

Numărul certificatului de omologare eliberat pe baza cerințelor prevăzute în Regulamentul nr. 138 (94) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU):

sau

12.9.2.

Trimiterea completă la rezultatele încercărilor privind nivelurile emisiilor sonore ale sistemului AVAS, măsurate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 540/2014 (95) al Parlamentului European și al Consiliului.

12.10.

Dispozitivele sau sistemele cu moduri selectabile de către conducător, care influențează emisiile de CO2 și/sau emisiile reglementate și nu au un mod predominant: da/nu (4)

12.10.1.

Încercare cu menținere de sarcină (dacă este cazul) (starea pentru fiecare dispozitiv sau sistem)

12.10.1.1.

Modul cel mai favorabil: …

12.10.1.2.

Modul cel mai defavorabil: …

12.10.2.

Încercare cu consum de sarcină (dacă este cazul) (starea fiecărui dispozitiv sau sistem)

12.10.2.1.

Modul cel mai favorabil: …

12.10.2.2.

Modul cel mai defavorabil: …

12.10.3.

Încercare de tip 1 (dacă este cazul) (starea fiecărui dispozitiv sau sistem)

12.10.3.1.

Modul cel mai favorabil: …

12.10.3.2.

Modul cel mai defavorabil: …

13.   DISPOZIȚII SPECIALE PENTRU AUTOBUZE ȘI AUTOCARE

13.1.

Clasa vehiculului: clasa I/clasa II/clasa III/clasa A/clasa B (4)

13.1.1.

Numărul certificatului de omologare de tip a caroseriei omologate ca unitate tehnică separată: …

13.1.2.

Tipuri de șasiu pe care se pot instala caroserii omologate [producător(i) și tipuri de vehicul(e) incomplet(e)]: …

13.2.   Zona pentru pasageri (m2)

13.2.1.

Total (S0): …

13.2.2.

Puntea superioară (S0a) (4): …

13.2.3.

Puntea inferioară (S0b) (4): …

13.2.4.

Pentru pasageri în picioare (S1): …

13.3.   Număr de locuri (pe scaune și în picioare)

13.3.1.

Total (N): …

13.3.2.

Puntea superioară (Na) (4): …

13.3.3.

Puntea inferioară (Nb) (4): …

13.4.   Număr de locuri pe scaune

13.4.1.

Total (A): …

13.4.2.

Puntea superioară (Aa) (4): …

13.4.3.

Puntea inferioară (Ab) (4): …

13.4.4.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

13.5.

Numărul de uși de serviciu: …

13.6.

Numărul de ieșiri de urgență (uși, geamuri, trape de evacuare, scări interioare și scări parțiale): …

13.6.1.

Total: …

13.6.2.

Puntea superioară (4): …

13.6.3.

Puntea inferioară (4): …

13.7.

Volumul compartimentului pentru bagaje (m3): …

13.8.

Zona de pe pavilion destinată transportului de bagaje (m2): …

13.9.

Dispozitive tehnice care facilitează accesul la vehicule (de exemplu, rampa, platforma elevatoare, sistemul de coborâre a suspensiei), dacă există: …

13.10.

Rezistența suprastructurii

13.10.1.

Numărul certificatului de omologare de tip, dacă este disponibil: …

13.10.2.

Pentru suprastructuri care nu au fost încă omologate

13.10.2.1.

O descriere detaliată a suprastructurii tipului de vehicul, inclusiv dimensiunile acesteia, configurația și materialele din care este construit și sistemul de fixare pe orice cadru de șasiu: …

13.10.2.2.

Desene ale vehiculului și piesele interioare care influențează rezistența suprastructurii sau spațiul de supraviețuire: …

13.10.2.3.

Poziția centrului de greutate al vehiculului în sensul de mers în plan longitudinal, transversal și vertical: …

13.10.2.4.

Distanța maximă între liniile mediane ale scaunelor exterioare ale pasagerilor: …

13.11.

Punctele din Regulamentul nr. 66 (96) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) care trebuie respectate și demonstrate pentru această unitate tehnică: …

13.12.

Desen cu dimensiuni prezentând dispunerea interioară a pozițiilor așezate, precum și a spațiilor pentru pasageri în picioare, pentru pasageri în scaun rulant, pentru compartimente de bagaje, inclusiv, dacă este cazul, pentru suporturi de schiuri.

14.   DISPOZIȚII SPECIALE PENTRU VEHICULELE DESTINATE TRANSPORTULUI DE MATERIALE PERICULOASE

14.1.   Echipamente electrice în conformitate cu Regulamentul nr. 105 (97) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU)

14.1.1.

Protecție împotriva supraîncălzirii conductoarelor: …

14.1.2.

Tipul de disjunctor: …

14.1.3.

Tipul și funcționarea întrerupătorului principal al bateriei: …

14.1.4.

Descrierea și amplasarea barierei de siguranță pentru tahograf: …

14.1.5.

Descrierea instalațiilor aflate în permanență sub tensiune. se indică norma europeană aplicabilă: …

14.1.6.

Construcția și protecția instalației electrice situate în partea din spate a cabinei conducătorului: …

14.2.   Prevenirea riscurilor de incendiu

14.2.3.

Poziția motorului și sistemul său de protecție termică: …

14.2.4.

Poziția sistemului de evacuare și protecția sa termică: …

14.2.5.

Tipul și concepția sistemului de protecție termică al sistemului de frânare de durată: …

14.2.6.

Tipul, concepția și poziția sistemului de încălzire prin combustie: …

15.   REUTILIZARE, RECICLARE ȘI RECUPERARE

15.1.

Versiunea căreia îi aparține vehiculul de referință: …

15.2.

Masa vehiculului de referință cu caroserie sau masa șasiului cu cabină, fără caroserie și/sau dispozitiv de cuplare, în cazul în care producătorul nu asamblează caroseria și/sau dispozitivul de cuplare (inclusiv lichide, scule, roată de rezervă, dacă există), fără conducător auto: …

15.3.

Masa materialelor din care este construit vehiculul de referință: …

15.3.1.

Masa materialului luat în considerare în etapa de tratare prealabilă (98): …

15.3.2.

Masa materialului luat în considerare în etapa de demontare (98): …

15.3.3.

Masa materialului luat în considerare în etapa de tratare a reziduurilor nemetalice, considerat reciclabil (98): …

15.3.4.

Masa materialului luat în considerare în etapa de tratare a reziduurilor nemetalice, considerat cu potențial de recuperare energetică (98): …

15.3.5.

Repartizarea materialelor (98): …

15.3.6.

Masa totală a materialelor care sunt reutilizabile și/sau reciclabile: …

15.3.7.

Masa totală a materialelor care sunt reutilizabile și/sau recuperabile: …

15.4.   Niveluri

15.4.1.

Nivelul potențialului de reciclare „Rcyc” (%): …

15.4.2.

Nivelul potențialului de recuperare „Rcov” (%): …

16.   ACCESUL LA INFORMAȚIILE REFERITOARE LA REPARAREA ȘI ÎNTREȚINEREA VEHICULELOR

16.1.

Adresa principalului site de internet pentru accesul la informații referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor: …

16.1.1.

Data de la care informațiile sunt disponibile (cel mult 6 luni de la data omologării de tip): …

16.2.

Clauze și condiții de acces pe pagina de internet: …

16.3.

Formatul informațiilor referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor care pot fi accesate pe pagina de internet: …

ANEXA II

MODEL DE FIȘĂ DE INFORMAȚII PENTRU OMOLOGAREA UE DE TIP TREPTATĂ A ÎNTREGULUI VEHICUL

Fișele de informații menționate în Regulamentul (UE) nr. 2018/858 cu privire la o omologare UE de tip a întregului vehicul conțin numai extrase din următoarea listă și adoptă sistemul de numerotare a rubricilor folosit în această listă.

Asigurați-vă că desenele sau imaginile redau suficiente detalii în mod distinct și vizibil, în cazul în care sunt imprimate în format A4.

PARTEA I

A.   Categoriile M și N

0.   GENERALITĂȚI

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

0.2.1.

Denumire (denumiri) comercială (comerciale) (după caz): …

0.2.2.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, informații privind omologarea de tip a vehiculului din etapele de bază/etapele precedente (a se enumera informațiile pentru fiecare etapă). Acest lucru se poate realiza cu o matrice):

Tipul: …

Varianta (variantele): …

Versiunea (versiunile): …

Numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii: …

0.2.2.1.

Valorile parametrilor admise pentru omologarea de tip în mai multe etape pentru utilizarea valorilor de bază ale emisiilor vehiculului (introduceți intervalul, dacă este cazul) (1):

Masa vehiculului final (în kg): …

Aria suprafeței frontale pentru vehiculul final (în cm2): …

Rezistența la rulare (kg/t): …

Secțiunea transversală a fantei de intrare a aerului din grilajul frontal (în cm2): …

0.2.3.

Identificatori (1):

0.2.3.1.

Identificatorul familiei de interpolare: …

0.2.3.2.

Identificatorul familiei ATCT: …

0.2.3.3.

Identificatorul familiei PEMS: …

0.2.3.4.

Identificatorul familiei de rezistență la înaintare pe drum

0.2.3.4.1.

Familia de rezistență la înaintare pe drum pentru VH: …

0.2.3.4.2.

Familia de rezistență la înaintare pe drum pentru VL: …

0.2.3.4.3.

Familiile de rezistență la înaintare pe drum aplicabile în familia de interpolare: …

0.2.3.5.

Identificatorul familiei de matrice de rezistențe la înaintare pe drum: …

0.2.3.6.

Identificatorul familiei de regenerare periodică: …

0.2.3.7.

Identificatorul familiei de încercare a emisiilor evaporative: …

0.2.3.8.

Identificatorul familiei OBD: …

0.2.3.9.

Identificatorul altei familii: …

0.3.

Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul (2): …

0.3.1.

Amplasarea marcajului: …

0.4.

Categoria vehiculului (3): …

0.4.1.

Clasificare (clasificări) în funcție de mărfurile periculoase pe care vehiculul este destinat să le transporte: …

0.5.

Denumirea societății și adresa producătorului: …

0.5.1.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, denumirea societății și adresa producătorului vehiculului din etapa de bază/etapa (etapele) precedentă (precedente): …

0.8.

Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

1.   CARACTERISTICI GENERALE DE CONSTRUCȚIE ALE VEHICULULUI

1.1.

Fotografii și/sau desene ale unui vehicul reprezentativ: …

1.3.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.3.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

1.3.2.

Numărul și amplasarea axelor directoare: …

1.3.3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

1.4.

Șasiul (dacă există) (desen de ansamblu – ampatamentul minim și maxim): …

1.6.

Poziția și amplasarea motorului: …

1.8.

Poziția volanului: stânga/dreapta (4)

1.8.1.

Vehiculul este echipat pentru a fi condus în trafic pe partea dreaptă/stângă (4) a drumului.

1.9.

Precizați dacă vehiculul tractor este destinat pentru a tracta semiremorci sau alte remorci și dacă remorca este o semiremorcă, o Remorcă cu bară de tracțiune, o remorcă cu axă centrală sau o remorcă cu bară de tracțiune rigidă: …

1.10.

Specificați dacă vehiculul este conceput special pentru transportul de mărfuri în condiții de temperatură controlată: …

1.11.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (4) (8)

2.   MASE ȘI DIMENSIUNI (9) (10) (11)

(în kg și mm) (a se vedea desenul, după caz)

2.1.

Ampatamentul (ampatamentele) (la încărcătură maximă) (12):

2.1.1.

Vehicule cu două axe: …

2.1.2.

Vehicule cu trei sau mai multe axe

2.1.2.1.

Distanța dintre axele consecutive, de la cea situată cel mai în față la cea situată cel mai în spate: …

2.1.2.2.

Distanța totală dintre axe (13): …

2.3.1.

Ecartamentul fiecărei axe directoare (17): …

2.3.2.

Ecartamentul tuturor celorlalte axe (17): …

2.4.

Gama dimensiunilor vehiculului (în ansamblu)

2.4.1.

Pentru șasiu fără caroserie

2.4.1.1.

Lungime (18): …

2.4.1.1.1.

Lungimea maximă admisibilă: …

2.4.1.1.2.

Lungimea minimă admisibilă: …

2.4.1.2.

Lățime (20): …

2.4.1.2.1.

Lățimea maximă admisibilă: …

2.4.1.2.2.

Lățimea minimă admisibilă: …

2.4.1.3.

Înălțimea (în stare de funcționare) (21) (pentru suspensii reglabile pe înălțime, se indică poziția normală de funcționare): …

2.4.1.3.1.

Înălțimea maximă admisibilă (22): …

2.4.2.

Pentru șasiu cu caroserie

2.4.2.1.

Lungime (18): …

2.4.2.1.1.

Lungimea suprafeței de încărcare: …

2.4.2.1.3.

Cabină cu formă alungită în conformitate cu articolul 9a din Directiva 96/53/CE: da/nu (4)

2.4.2.2.

Lățime (20): …

2.4.2.2.1.

Grosimea pereților (în cazul vehiculelor proiectate pentru transportul de mărfuri în condiții de temperatură controlată): …

2.4.2.3.

Înălțimea (în stare de funcționare) (21) (pentru suspensii reglabile pe înălțime, se indică poziția normală de funcționare): …

2.5.

Masa minimă pe axa (axele) directoare pentru vehicule incomplete: …

2.6.

Masa vehiculului în stare de funcționare (30)

(a)

minimă și maximă pentru fiecare variantă: …

(b)

masa fiecărei versiuni (trebuie furnizată o matrice): …

2.6.1.

Distribuția acestei mase pe axe și, în cazul unei semiremorci, al unei remorci cu bară de tracțiune rigidă sau al unei remorci cu axă centrală, masa la punctul de cuplare:

(a)

minimă și maximă pentru fiecare variantă: …

(b)

masa fiecărei versiuni (trebuie furnizată o matrice): …

2.6.2.

Masa echipamentelor opționale, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1230/2012: …

2.6.4.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: …kg

2.6.5.

Lista echipamentelor pentru propulsia alternativă (și indicarea masei pieselor):

2.7.

Masa minimă a vehiculului completat, indicată de producător, în cazul unui vehicul incomplet: …

2.8.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură indicată de producător (32) (33): …

2.8.1.

Distribuția acestei mase pe axe și, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, sarcina la punctul de cuplare (33): …

2.9.

Masa maximă tehnic admisibilă pe fiecare axă: …

2.10.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe: …

2.11.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă a vehiculului tractor

în cazurile următoare:

2.11.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: …

2.11.2.

Semiremorcă: …

2.11.3.

Remorcă cu axă centrală: …

2.11.4.

Remorcă cu bară de tracțiune rigidă: …

2.11.5.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură a ansamblului (33): …

2.11.6.

Masa maximă a remorcii fără sistem de frânare: …

2.12.

Masa maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare:

2.12.1.

a unui vehicul tractor: …

2.12.2.

a unei semiremorci, a unei remorci cu axă centrală sau a unei remorci cu bară de tracțiune rigidă: …

2.16.   Mase maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare, categorii de vehicule M2, M3,, N2, N3, O3 și O4 (opțional)

2.16.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare: …

2.16.2.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare pe fiecare axă, iar, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, sarcina la punctul de cuplare, indicată de producător, dacă este mai mică decât masa maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: …

2.16.3.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare pentru fiecare grup de axe: …

2.16.4.

Masa de remorcare maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare: …

2.16.5.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului: …

2.17.

Vehicul supus omologării de tip în mai multe etape (numai în cazul vehiculelor incomplete sau al vehiculelor completate din categoria N1, în limitele domeniului de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (99): da/nu (4)

2.17.1.

Masa vehiculului de bază în stare de funcționare: … kg

2.17.2.

Masa adăugată implicită, calculată în conformitate cu secțiunea 5 din anexa XII la Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (100): … kg

3.   CONVERTIZORUL ENERGIEI DE PROPULSIE (38)

3.1.

Producătorul convertizorului (convertizoarelor) energiei de propulsie: …

3.1.1.

Codul producătorului (așa cum apare marcat pe convertizorul energiei de propulsie sau alte modalități de identificare): …

3.1.2.

Numărul certificatului de omologare (după caz), inclusiv marcajul de identificare a combustibilului: …

(numai pentru vehiculele grele)

3.2.

Motor cu ardere internă

3.2.1.1.

Principiul de funcționare: aprindere prin scânteie/aprindere prin comprimare/dublă alimentare (4)

Ciclu: patru timpi/doi timpi/rotativ (4)

3.2.1.1.1.

Tipul de motor cu dublă alimentare: Tip 1A/Tip 1B/Tip 2A/Tip 2B/Tip 3B (4) (42)

3.2.1.1.2.

Raportul gaz/energie pe intervalul la cald din ciclul de încercări WHTC: … %

3.2.1.2.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

3.2.1.3.

Cilindree (40): …… cm3

3.2.1.6.

Turația normală de mers în gol a motorului (41): …… min-1

3.2.1.6.2.

Turația la mers în gol la alimentarea cu motorină: da/nu (4) (42)

3.2.1.8.

Puterea netă maximă (43): … kW la … min–1 (valoarea declarată de producător)

3.2.1.11.

(doar Euro VI) Referința producătorului la pachetul de documente prevăzut la articolele 5, 7 și 9 din Regulamentul (UE) nr. 582/2011 al Comisiei, care permite autorității de omologare să evalueze strategiile de control al emisiilor și sistemele de la bordul motorului pentru a asigura funcționarea măsurilor de control al NOx

3.2.2.1.

Motorină/benzină/GNL/GN sau biometan/etanol (E 85)/biomotorină/hidrogen (4) (45)

3.2.2.2.

Vehicule grele motorină/benzină/GPL/GN-H/GN-L/GN-HL/etanol (ED95)/etanol (E85)/GNL/GNL20 (4) (45)

3.2.2.2.1.

(doar Euro VI) Combustibili compatibili cu utilizarea pentru motorul declarat de producător în conformitate cu punctul 1.1.2 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 582/2011 (după caz)

3.2.2.4.

Tipul combustibilului pentru vehicul: Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare Tip 1A/Tip 1B/Tip 2A/Tip 2B/Tip 3B (4)

3.2.2.5.

Cantitatea maximă de biocombustibil acceptabilă în combustibil (valoare declarată de producător): …… % din volum

3.2.3.

Rezervor/rezervoare de combustibil

3.2.3.1.

Rezervor/rezervoare de combustibil de serviciu

3.2.3.1.1.

Numărul și capacitatea fiecărui rezervor: …

3.2.3.2.

Rezervor (rezervoare) de combustibil auxiliar(e)

3.2.3.2.1.

Numărul și capacitatea fiecărui rezervor: …

3.2.4.

Alimentarea cu combustibil

3.2.4.1.

Prin carburator (carburatoare): da/nu (4)

3.2.4.2.

Prin injecție de combustibil (numai în cazul aprinderii prin comprimare sau al dublei alimentări): da/nu (4)

3.2.4.2.2.

Principiul de funcționare: injecție directă/anticameră/cameră de vârtej (4)

3.2.4.3.

Prin injecție cu combustibil (numai în cazul aprinderii prin scânteie): da/nu (4)

3.2.7.

Sistemul de răcire: cu lichid/cu aer (4)

3.2.8.

Sistemul de admisie

3.2.8.1.

Supraalimentare: da/nu (4)

3.2.8.2.

Răcitor intermediar: da/nu (4)

3.2.8.3.3.

(doar Euro VI) Depresiunea la admisie în regim de turație nominală și sarcină 100 % pe vehicul: kPa

3.2.9.

Sistemul de evacuare

3.2.9.2.1.

(doar Euro VI) Descrierea și/sau schița elementelor sistemului de evacuare care nu fac parte din sistemul motor

3.2.9.3.1.

(doar Euro VI) Contrapresiune reală în regim de turație nominală a motorului și încărcare 100 % pe vehicul (numai pentru motoarele cu aprindere prin comprimare): … kPa

3.2.9.4.

Tipul, marcajul tobei (tobelor) de eșapament: …

Pentru zgomotul exterior, după caz: sisteme de reducere a zgomotului în compartimentul motor și pe motor: …

3.2.9.5.

Amplasarea segmentului de ieșire al sistemului de evacuare: …

3.2.9.7.1.

(doar pentru Euro VI) Volumul acceptabil al sistemului de evacuare: … dm3

3.2.12.

Măsurile de prevenire a poluării aerului

3.2.12.1.1.

(doar Euro VI) Dispozitiv de reciclare a gazelor de carter: da/nu (41)

Dacă da, se furnizează descrierea și schițe:

Dacă nu, se respectă anexa V la Regulamentul (UE) nr. 582/2011

3.2.12.2.

Dispozitive de control al poluării (dacă nu apar la altă rubrică)

3.2.12.2.1.

Convertizor catalitic

3.2.12.2.2.1.

Senzor de oxigen: da/nu (4)

3.2.12.2.3.

Injecție de aer: da/nu (4)

3.2.12.2.4.

Recircularea gazelor de evacuare (RGE): da/nu (4)

3.2.12.2.5.

Sistem de control al emisiilor evaporative (numai motoarele cu benzină și etanol): da/nu (4)

3.2.12.2.6.

Filtru de particule (PT - particulate trap): da/nu (4)

3.2.12.2.6.9.

Alte sisteme: da/nu (4)

3.2.12.2.6.9.1.

Descriere și funcționare

3.2.12.2.7.

Sistem de diagnostic la bord (OBD): da/nu (4)

3.2.12.2.7.0.1.

(doar Euro VI) Numărul familiilor de motoare OBD din familia de motoare

3.2.12.2.7.0.2.

(doar Euro VI) Lista familiilor de motoare OBD (dacă este cazul)

3.2.12.2.7.0.3.

(doar Euro VI) Numărul familiei de motoare OBD din care face parte motorul prototip/motorul membru:

3.2.12.2.7.0.4.

(doar Euro VI) Referința producătorului la documentația referitoare la OBD solicitată la articolul 5 alineatul (4) litera (c) și la articolului 9 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 582/2011 și prevăzută în anexa X la regulamentul menționat în scopul omologării sistemului OBD

3.2.12.2.7.0.5.

(doar Euro VI) După caz, referința producătorului la documentația privind instalarea pe un vehicul a unui sistem motor echipat cu OBD

3.2.12.2.7.0.6.

(doar Euro VI) După caz, referința producătorului la pachetul de documente legat de montarea pe vehicul a sistemului OBD al unui motor omologat

3.2.12.2.7.0.7.

Descrierea scrisă și/sau schița MI (46): …

3.2.12.2.7.0.8.

Descrierea scrisă și/sau schița interfeței de comunicare exterioară a OBD (46)

3.2.12.2.7.6.5.

(doar Euro VI) Protocol de comunicare OBD standard (47):

3.2.12.2.7.7.

(doar Euro VI) Referința producătorului la informațiile legate de OBD solicitate la articolul 5 alineatul (4) litera (d) și la articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 582/2011 în scopul respectării dispozițiilor privind accesul la informațiile privind OBD ale vehiculelor și la cele referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor; sau

3.2.12.2.7.7.1.

Ca alternativă la referința producătorului menționată la secțiunea 3.2.12.2.7.7, referința la atașamentul la fișa de informații prevăzută în apendicele 4 la anexa I la Regulamentul (UE) nr. 582/2011 conține un tabel în conformitate cu exemplul următor:

Componentă – Cod de eroare – Strategie de monitorizare – Criterii de detectare a defecțiunilor – Criterii activare MI – Parametri secundari – Precondiționare – Încercare demonstrativă

Catalizator – P0420 – Semnalele 1 și 2 ale senzorului de oxigen – Diferență între semnalele transmise de senzorul 1 și de senzorul 2 – Al treilea ciclu – Turația motorului, sarcina motorului, modul A/F, temperatura catalizatorului – Două cicluri tip 1 – Tip 1

3.2.12.2.7.8.

(doar EURO VI) Componentele OBD de la bordul vehiculului

3.2.12.2.7.8.1.

Listă a componentelor OBD de la bordul vehiculului

3.2.12.2.7.8.2.

Descrierea scrisă și/sau schița MI (48)

3.2.12.2.7.8.3.

Descrierea scrisă și/sau schița interfeței de comunicare exterioară a OBD (48)

3.2.12.2.8.

Alte sisteme

3.2.12.2.8.1.

(doar Euro VI) Sistem pentru asigurarea bunei funcționări a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.2.

Sistemul de implicare a conducătorului auto

3.2.12.2.8.2.1.

(doar Euro VI) Motor cu dezactivare permanentă a implicării conducătorului auto, pentru utilizarea de către serviciile de salvare sau în vehiculele menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858: da/nu (4)

3.2.12.2.8.2.2.

Activarea modului ralanti „dezactivare după repornire”/„dezactivare după alimentare”/„dezactivare după parcare” (11)

3.2.12.2.8.3.

(doar Euro VI) Numărul familiilor de motoare OBD din familia de motoare luate în considerare în momentul asigurării funcționării corecte a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.4.

(doar Euro VI) Lista familiilor de motoare OBD (dacă este cazul)

3.2.12.2.8.5.

(doar Euro VI) Numărul familiei de motoare OBD din care face parte motorul prototip/motorul membru

3.2.12.2.8.6.

(doar Euro VI) Cea mai redusă concentrație a ingredientului activ prezent în reactiv care nu activează sistemul de avertizare (CDmin): (% vol.)

3.2.12.2.8.7.

(doar Euro VI) După caz, referința producătorului la documentația privind instalarea pe un vehicul a sistemelor care asigură funcționarea corectă a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.8.

(doar Euro VI) Componente, instalate pe vehicul, ale sistemelor care asigură funcționarea corectă a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.8.1.

Lista componentelor, aflate la bordul vehiculului, ale sistemelor care asigură funcționarea corectă a măsurilor de denitrificare

3.2.12.2.8.8.2.

După caz, referința producătorului la pachetul de documente legat de montarea pe vehicul a sistemului care asigură funcționarea corectă a măsurilor de denitrificare al unui motor omologat

3.2.12.2.8.8.3.

Descrierea în scris și/sau schița semnalului de avertizare (48)

3.2.12.2.9.

Limitatorul de cuplu: da/nu (4)

3.2.12.2.10.

Sistem cu regenerare periodică: (furnizați mai jos informații pentru fiecare unitate separată)

3.2.12.2.10.1.

Metoda sau sistemul de regenerare, descrierea și/sau schița acestuia: ….

3.2.12.2.11.1.

Tipul și concentrația reactivului necesar: …

3.2.13.1.

Amplasarea simbolului coeficientului de absorbție (numai pentru motoarele cu aprindere prin comprimare): …

3.2.15.

Sistem de alimentare cu GPL: da/nu (4)

3.2.16.

Sistem de alimentare cu GN (gaz natural): da/nu (4)

3.2.17.8.1.0.1.

(doar Euro VI) Caracteristică de autoadaptabilitate? da/nu (4)

3.2.17.8.1.0.2.

(doar Euro VI) Calibrare pentru o compoziție specifică de gaz GN-H/GN-L/GN-HL/GNL (4)

Transformare pentru o compoziție specifică de gaz GN-Ht/GN-Lt/GN-HLt (4)

3.3.

Mașina electrică (descrieți separat fiecare tip de mașină electrică)

3.3.1.

Tip (bobinaj, excitație): …

3.3.1.1.1.

Puterea netă maximă (43) … kW

(valoarea declarată de producător)

3.3.1.1.2.

Puterea maximă în 30 de minute (43) … kW

(valoarea declarată de producător)

3.3.1.2.

Tensiune de lucru: …… V

3.3.2.

SRSEE

3.3.2.4.

Poziție: …

3.4.

Combinații de convertizoare ale energiei de propulsie

3.4.1.

Vehicul electric hibrid: da/nu (4)

3.4.2.

Categoria vehiculului electric hibrid: alimentarea cu energie a vehiculului oprit/alimentarea cu energie a vehiculului neoprit: (4)

3.4.3.1.1.

Pur electric: da/nu (4)

3.5.9.

Certificare privind emisiile de CO2 și consumul de combustibil (pentru vehicule grele, astfel cum este prevăzut la articolul 6 din Regulamentul (UE) 2017/2400 al Comisiei)

3.5.9.1.

Număr de licență al simulatorului: …

3.5.9.2.

Vehicul greu: da/nu (4) (72) (169)

3.5.9.3.

Vehicul de uz specific: da/nu (4) (72) (170)

3.5.10.

Valori RDE maxime declarate (dacă este cazul)

Cursă RDE completă: NOx: …, Particule (număr): ...

Cursă RDE urbană: NOx: …, Particule (număr): ...

3.6.5.

Temperatura lubrifiantului

minimă: ……… K

maximă: ……… K

4.   TRANSMISIA (76)

4.2.

Tipul (mecanică, hidraulică, electrică etc.): …

4.5.

Cutia de viteze

4.5.1.

Tipul: manuală/automată/TVC/raport fix/automatizată/altul/butuc (4)

4.6.

Rapoartele de demultiplicare a vitezelor

Treapta de viteză

Rapoartele cutiei de viteze (rapoartele între turația motorului și viteza de rotație a arborelui de ieșire)

Rapoartele finale (raportul între viteza de rotație a arborelui de ieșire și viteza de rotație a roților motoare)

Demultiplicare totală

Maximum pentru TVC

1

2

3

Minimum pentru TVC

Mers înapoi

4.7.

Viteza maximă proiectată a vehiculului (în km/h) (77) …

4.9.

Tahograf: da/nu (4)

4.9.1.

Marca omologării: …

4.11.

Indicator de schimbare a vitezei (GSI)

4.11.1.

Indicator acustic disponibil da/nu (4).

Dacă da, descrierea sunetului și nivelului sonor în proximitatea urechii conducătorului auto în dB(A). (indicația acustică se poate întotdeauna comuta on/off)

4.11.2.

Informații în conformitate cu punctul 4.6 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 65/2012 al Comisiei (valoarea declarată de producător)

5.   AXELE

5.1.

Descrierea fiecărei axe: …

5.2.

Marca: …

5.3.

Tipul: …

5.4.

Poziția axei (axelor) retractabile: …

5.5.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

6.   SUSPENSIA

6.2.

Tipul și construcția suspensiilor pentru fiecare axă sau grup de axe sau pentru fiecare roată: …

6.2.1.

Reglarea nivelului: da/nu/opțional (4)

6.2.3.

Suspensie pneumatică pentru axa (axele) motoare: da/nu (4)

6.2.3.1.

Suspensia axei (axelor) motoare echivalentă unei suspensii pneumatice: da/nu (4)

6.2.4.

Suspensie pneumatică pentru axa (axele) motoare: da/nu (4)

6.2.4.1.

Suspensia axei (axelor) motoare echivalentă unei suspensii pneumatice: da/nu (4)

6.6.1.

Combinație (combinații) pneu/roată

6.6.1.1.

Axe

6.6.1.1.1.

Axa 1: …

6.6.1.1.1.1.

Indicativul dimensiunii pneului

6.6.1.1.1.2.

Indicele capacității de încărcare

6.6.1.1.1.3.

Simbolul categoriei de viteză (80)

6.6.1.1.1.4.

Dimensiunea (dimensiunile) jantei

6.6.1.1.1.5.

Deportul (deporturile) roții

6.6.1.1.1.6.

Coeficientul rezistenței la rulare (RRC)

6.6.1.1.2.

Axa 2: …

6.6.1.1.2.1.

Indicativul dimensiunii pneului

6.6.1.1.2.2.

Indicele capacității de încărcare

6.6.1.1.2.3.

Simbolul categoriei de viteză (80)

6.6.1.1.2.4.

Dimensiunea (dimensiunile) jantei

6.6.1.1.2.5.

Deportul (deporturile) roții

6.6.1.1.2.6.

Coeficientul rezistenței la rulare (RRC)

etc.

6.6.1.2.

Roata de rezervă, dacă este cazul: …

6.6.2.

Limitele inferioare și superioare ale razelor de rulare

6.6.2.1.

Axa 1: …

6.6.2.2.

Axa 2: …

etc.

7.   DIRECȚIA

7.2.

Mecanismul și comanda sistemului de direcție

7.2.1.

Tipul timoneriei direcției (a se specifica pentru față și spate, după caz): …

7.2.2.

Transmisia la roți (inclusiv alte mijloace în afara celor mecanice; a se specifica pentru față și spate, după caz): …

7.2.3.

Metoda de asistare, dacă există: …

8.   FRÂNELE

8.5.

Sistem de frânare antiblocare: da/nu/opțional (4)

8.9.

Descriere succintă a sistemului de frânare în conformitate cu punctul 12 din anexa 2 la Regulamentul CEE-ONU nr. 13: …

8.11.

Detalii ale tipului (tipurilor) de sistem(e) de frânare de anduranță: …

9.   CAROSERIA

9.1.

Tipul caroseriei utilizând codurile definite în anexa I partea C din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 sau, în cazul unui vehicul cu destinație specială, codurile definite la punctul 5 din partea A din anexa menționată: …

9.3.

Uși pentru pasageri, încuietori și balamale

9.3.1.

Configurația și numărul ușilor: …

9.9.

Dispozitive de vizibilitate indirectă

9.9.1.

Oglinzi retrovizoare, specificând pentru fiecare oglindă retrovizoare:

9.9.1.1.

Marca: …

9.9.1.2.

Marca de omologare de tipul: …

9.9.1.3.

Varianta: …

9.9.1.6.

Echipamente opționale care pot afecta câmpul de vizibilitate spre înapoi: …

9.9.2.

Dispozitive de vizibilitate indirectă, altele decât oglinzile: …

9.9.2.1.

Tipul și caracteristicile dispozitivului: …

9.10.

Dispunerea interioară

9.10.3.

Scaune

9.10.3.1.

Numărul de locuri așezate (83): …

9.10.3.1.1.

Amplasare și dispunere: …

9.10.3.2.

Scaun(e) destinat(e) utilizării numai când vehiculul este în staționare: …

9.10.8.

Gaz utilizat pentru refrigerare în sistemul de climatizare: …

9.10.8.1.

Sistemul de climatizare este proiectat să conțină gaze fluorurate cu efect de seră cu un potențial de încălzire globală mai mare de 150: da/nu (4)

9.12.2.

Natura și amplasarea sistemelor suplimentare de reținere (se indică da/nu/opțional):

(S = partea stângă, D = partea dreaptă, C = centru)

Airbag frontal

Airbag lateral

Dispozitivul de pretensionare a centurii

Primul rând de scaune

S

C

D

Al doilea rând de scaune (86)

S

C

D

9.17.

Plăcuțe și inscripții regulamentare de identificare

9.17.1.

Fotografii și/sau desene ale amplasării plăcuțelor și inscripțiilor de identificare regulamentare și ale numărului de identificare al vehiculului: …

9.17.2.

Fotografii și desene ale plăcuțelor și a inscripțiilor de identificare regulamentare (de exemplu, cu specificarea dimensiunilor): …

9.17.3.

Fotografii și/sau desene ale numărului de identificare al vehiculului (de exemplu, cu specificarea dimensiunilor): …

9.17.4.1.

Se explică semnificația caracterelor din secțiunea de descriere a vehiculului de la punctul 2.1 din partea B a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 19/2011 și, după caz, din secțiunea privind identificarea vehiculului, pentru a respecta cerințele din secțiunea 5.3 a standardului ISO 3779:2009: …

9.17.4.2.

În cazul în care caracterele din a doua secțiune privind descrierea vehiculului sunt utilizate pentru respectarea cerințelor secțiunii 5.4 din standardul ISO 37792009, se indică aceste caractere: …

9.22.

Protecție anterioară antiîmpănare

9.22.0.

Prezență: da/nu/incompletă (4)

9.23.

Protecția pietonilor

9.23.1.

Se furnizează o descriere detaliată, cu fotografii și/sau desene, a vehiculului în ceea ce privește structura, dimensiunile, liniile relevante de referință precum și materialele din care este construită partea frontală (exterioară și interioară) a vehiculului.

9.24.

Sisteme de protecție frontală

9.24.1.

Vedere de ansamblu (desene sau fotografii) indicând poziția și modul de fixare a sistemelor de protecție frontală:

9.24.3.

Informații complete privind elementele de asamblare necesare și instrucțiuni complete de montaj, inclusiv cerințe privind cuplurile:

11.   LEGĂTURILE DINTRE VEHICULELE TRACTOARE ȘI REMORCI SAU SEMIREMORCI

11.1.

Clasa și tipul dispozitivului (dispozitivelor) de cuplare existente sau care urmează a fi montate: …

11.3.

Instrucțiuni pentru montarea pe vehicul a tipului de dispozitiv de cuplare și fotografii sau desene ale punctelor de fixare de vehicul, stabilite de producător; informații suplimentare, dacă folosirea tipului de dispozitiv de cuplare este restricționată la anumite variante sau versiuni ale tipului de vehicul: …

11.4.

Informații privind echiparea cu suporți și socluri speciale de remorcare: …

11.5.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

12.   DIVERSE

12.7.1.

Vehicul echipat cu sistem radar cu rază scurtă de acțiune în banda de frecvențe de 24 GHz: da/nu (4)

12.8.

Sistem eCall

12.8.1.

Prezență: da/nu (4)

12.9.

Sistemul de avertizare acustică al vehiculului (AVAS)

12.9.1.

Numărul certificatului de omologare eliberat pe baza cerințelor prevăzute în Regulamentul nr. 138 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU):

sau

12.9.2.

Trimiterea completă la rezultatele încercărilor privind nivelurile emisiilor sonore ale sistemului AVAS, măsurate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 540/2014 al Parlamentului European și al Consiliului.

13.   DISPOZIȚII SPECIALE PENTRU AUTOBUZE ȘI AUTOCARE

13.1.

Clasa vehiculului: clasa I/clasa II/clasa III/clasa A/clasa B (4)

13.1.2.

Tipuri de șasiu pe care se pot instala caroserii omologate [producător(i) și tipuri de vehicul(e) incomplet(e)]: …

13.3.

Număr de locuri (pe scaune și în picioare)

13.3.1.

Total (N): …

13.3.2.

Puntea superioară (Na) (4): …

13.3.3.

Puntea inferioară (Nb) (4): …

13.4.

Număr de locuri (pe scaune)

13.4.1.

Total (A): …

13.4.2.

Puntea superioară (Aa) (4): …

13.4.3.

Puntea inferioară (Ab) (4): …

13.4.4.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

16.   ACCESUL LA INFORMAȚIILE REFERITOARE LA REPARAREA ȘI ÎNTREȚINEREA VEHICULELOR

16.1.

Adresa principalului site de internet pentru accesul la informații referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor: …

B.   Categoria O

0.   GENERALITĂȚI

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

0.2.1.

Denumire (denumiri) comercială (comerciale) (după caz): …

0.3.

Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul (2): …

0.3.1.

Amplasarea marcajului: …

0.4.

Categoria vehiculului (3): …

0.4.1.

Clasificare (clasificări) în funcție de mărfurile periculoase pe care vehiculul este destinat să le transporte: …

0.5.

Denumirea societății și adresa producătorului: …

0.8.

Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

1.   CARACTERISTICI GENERALE DE CONSTRUCȚIE ALE VEHICULULUI

1.1.

Fotografii și/sau desene ale unui vehicul reprezentativ: …

1.3.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.3.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

1.3.2.

Numărul și amplasarea axelor directoare: …

1.4.

Șasiul (dacă există) (desen de ansamblu): …

1.9.

Precizați dacă vehiculul tractor este destinat pentru a tracta semiremorci sau alte remorci și dacă remorca este o semiremorcă, o Remorcă cu bară de tracțiune, o remorcă cu axă centrală sau o remorcă cu bară de tracțiune rigidă: …

1.10.

Specificați dacă vehiculul este conceput special pentru transportul de mărfuri în condiții de temperatură controlată: …

2.   MASE ȘI DIMENSIUNI (9) (10) (11)

(în kg și mm) (a se vedea desenul, după caz)

2.1.

Ampatamentul (ampatamentele) (la încărcătură maximă) (12):

2.1.1.

Vehicule cu două axe: …

2.1.2.

Vehicule cu trei sau mai multe axe

2.1.2.1.

Distanța dintre axele consecutive, de la cea situată cel mai în față la cea situată cel mai în spate: …

2.1.2.2.

Distanța totală dintre axe (13): …

2.3.1.

Ecartamentul fiecărei axe directoare (17): …

2.3.2.

Ecartamentul tuturor celorlalte axe (17): …

2.4.

Gama dimensiunilor vehiculului (în ansamblu)

2.4.1.

Pentru șasiu fără caroserie

2.4.1.1.

Lungime (18): …

2.4.1.1.1.

Lungimea maximă admisibilă: …

2.4.1.1.2.

Lungimea minimă admisibilă: …

2.4.1.1.3.

În cazul remorcilor, lungimea maximă admisibilă a proțapului (19): …

2.4.1.2.

Lățime (20): …

2.4.1.2.1.

Lățimea maximă admisibilă: …

2.4.1.2.2.

Lățimea minimă admisibilă: …

2.4.2.

Pentru șasiu cu caroserie

2.4.2.1.

Lungime (18): …

2.4.2.1.1.

Lungimea suprafeței de încărcare: …

2.4.2.1.2.

În cazul remorcilor, lungimea maximă admisibilă a proțapului (19): …

2.4.2.2.

Lățime (20): …

2.4.2.2.1.

Grosimea pereților (în cazul vehiculelor proiectate pentru transportul de mărfuri în condiții de temperatură controlată): …

2.4.2.3.

Înălțimea (în stare de funcționare) (21) (pentru suspensii reglabile pe înălțime, se indică poziția normală de funcționare): …

2.6.

Masa vehiculului în stare de funcționare (30)

(a)

minimă și maximă pentru fiecare variantă: …

(b)

masa fiecărei versiuni (trebuie furnizată o matrice): …

2.6.1.

Distribuția acestei mase pe axe și, în cazul unei semiremorci, al unei remorci cu bară de tracțiune rigidă sau al unei remorci cu axă centrală, masa la punctul de cuplare: …

(a)

minimă și maximă pentru fiecare variantă: …

(b)

masa fiecărei versiuni (trebuie furnizată o matrice): …

2.6.2.

Masa echipamentelor opționale, astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1230/2012: …

2.7.

Masa minimă a vehiculului completat, indicată de producător, în cazul unui vehicul incomplet: …

2.8.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură indicată de producător (32) (33): …

2.8.1.

Distribuția acestei mase pe axe, iar în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, sarcina la punctul de cuplare (33): …

2.9.

Masa maximă tehnic admisibilă pe fiecare axă: …

2.10.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe: …

2.12.

Masa maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare:

2.12.2.

a unei semiremorci, a unei remorci cu axă centrală sau a unei remorci cu bară de tracțiune rigidă: …

2.16.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare (opțional)

2.16.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare: …

2.16.2.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare pe fiecare axă, iar, în cazul unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală, sarcina la punctul de cuplare, indicată de producător, dacă este mai mică decât masa maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: …

2.16.3.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare pentru fiecare grup de axe: …

2.16.4.

Masa de remorcare maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare prevăzută (pentru fiecare configurație tehnică sunt posibile mai multe înregistrări (101)): …

4.   TRANSMISIA

4.7.

Viteza maximă proiectată a vehiculului (în km/h) (77) …

5.   AXELE

5.1.

Descrierea fiecărei axe: …

5.2.

Marca: …

5.3.

Tipul: …

5.4.

Poziția axei (axelor) retractabile: …

5.5.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

6.   SUSPENSIA

6.2.

Tipul și construcția suspensiilor pentru fiecare axă sau grup de axe sau pentru fiecare roată: …

6.2.1.

Reglarea nivelului: da/nu/opțional (4)

6.2.4.

Suspensie pneumatică pentru axa (axele) motoare: da/nu (4)

6.2.4.1.

Suspensia axei (axelor) motoare echivalentă unei suspensii pneumatice: da/nu (4)

6.6.1.

Combinație (combinații) pneu/roată

6.6.1.1.

Axe

6.6.1.1.1.

Axa 1: …

6.6.1.1.1.1.

Indicativul dimensiunii pneului

6.6.1.1.1.2.

Indicele capacității de încărcare

6.6.1.1.1.3.

Simbolul categoriei de viteză (80)

6.6.1.1.1.4.

Dimensiunea (dimensiunile) jantei

6.6.1.1.1.5.

Deportul (deporturile) roții

6.6.1.1.1.6.

Coeficientul rezistenței la rulare (RRC)

6.6.1.1.2.

Axa 2: …

6.6.1.1.2.1.

Indicativul dimensiunii pneului

6.6.1.1.2.2.

Indicele capacității de încărcare

6.6.1.1.2.3.

Simbolul categoriei de viteză (80)

6.6.1.1.2.4.

Dimensiunea (dimensiunile) jantei

6.6.1.1.2.5.

Deportul (deporturile) roții

6.6.1.1.2.6.

Coeficientul rezistenței la rulare (RRC)

etc.

6.6.1.2.

Roata de rezervă, după caz: …

6.6.2.

Limita inferioară și superioară a razelor de rulare

6.6.2.1.

Axa 1: …

6.6.2.2.

Axa 2: …

etc.

7.   DIRECȚIA

7.2.

Mecanismul și comanda sistemului de direcție

7.2.1.

Tipul timoneriei direcției (a se specifica pentru față și spate, după caz): …

7.2.2.

Transmisia la roți (inclusiv alte mijloace în afara celor mecanice; a se specifica pentru față și spate, după caz): …

7.2.3.

Metoda de asistare, dacă există: …

8.   FRÂNELE

8.5.

Sistem de frânare antiblocare: da/nu/opțional (4)

8.9.

Descriere succintă a sistemului de frânare în conformitate cu punctul 12 din anexa 2 la Regulamentul CEE-ONU nr. 13: …

9.   CAROSERIA

9.1.

Tipul caroseriei utilizând codurile definite în anexa I partea C din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 sau, în cazul unui vehicul cu destinație specială, codurile definite la punctul 5 din partea A din anexa menționată: …

9.17.

Plăcuțe și inscripții regulamentare de identificare

9.17.1.

Fotografii și/sau desene ale amplasării plăcuțelor și inscripțiilor de identificare regulamentare și ale numărului de identificare al vehiculului: …

9.17.2.

Fotografii și desene ale plăcuțelor și a inscripțiilor de identificare regulamentare (de exemplu, cu specificarea dimensiunilor): …

9.17.3.

Fotografii și/sau desene ale numărului de identificare al vehiculului (de exemplu, cu specificarea dimensiunilor): …

9.17.4.1.

Se explică semnificația caracterelor din secțiunea de descriere a vehiculului de la punctul 2.1 din partea B a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 19/2011 și, după caz, din secțiunea privind identificarea vehiculului, pentru a respecta cerințele din secțiunea 5.3 a standardului ISO 3779:2009: …

9.17.4.2.

În cazul în care caracterele din a doua secțiune privind descrierea vehiculului sunt utilizate pentru respectarea cerințelor secțiunii 5.4 din standardul ISO 37792009, se indică aceste caractere: …

9.26.   Dispozitivul sau echipamentul aerodinamic din partea din față a vehiculului

9.26.1.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față:

da/nu (6)

9.26.2.

Numărul certificatului de omologare de tip a dispozitivului sau echipamentului aerodinamic, dacă este disponibil: …

Sau, în cazul în care nu este disponibil, a se furniza datele de mai jos:

9.26.3.

Descriere detaliată (inclusiv fotografii sau desene) a dispozitivului sau echipamentului aerodinamic (NB: preluată din apendicele la certificatul de omologare de tip)

9.26.3.1.

Construcție și materiale: …

9.26.3.2.

Sistemul de blocare și reglare: …

9.26.3.3.

Modul de fixare și montare pe vehicul: …

9.27.   Dispozitivul sau echipamentul aerodinamic din partea din spate a vehiculului

9.27.1.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din spate: da/nu (6)

9.27.2.

Numărul certificatului de omologare de tip a dispozitivului sau echipamentului aerodinamic, dacă este disponibil: …

Sau, în cazul în care nu este disponibil, a se furniza datele de mai jos:

9.27.3.

Descriere detaliată (inclusiv fotografii sau desene) a dispozitivului sau echipamentului aerodinamic (NB: preluată din apendicele la certificatul de omologare de tip)

9.27.3.1.

Construcție și materiale: …

9.27.3.2.

Sistemul de blocare și reglare: …

9.27.3.3.

Modul de fixare și montare pe vehicul: …

11.   LEGĂTURILE DINTRE VEHICULELE TRACTOARE ȘI REMORCI SAU SEMIREMORCI

11.1.

Clasa și tipul dispozitivului (dispozitivelor) de cuplare existente sau care urmează a fi montate: …

11.5.

Numărul (numerele) certificatului (certificatelor) de omologare de tipul: …

PARTEA II

Tabelul combinațiilor rubricilor din partea I în cadrul versiunilor și variantelor tipului de vehicul

Nr. element

Toate

Versiunea 1

Versiunea 2

Versiunea 3

Versiunea n

Note:

(a)

Pentru fiecare variantă din cadrul tipului se completează un tabel separat.

(b)

Rubricile multiple pentru care nu există restricții cu privire la combinarea lor în cadrul unei variante se înscriu în coloana denumită „toate”.

(c)

Informațiile de mai sus pot fi prezentate sub o configurație alternativă sau pot fi combinate cu informațiile furnizate în partea I.

(d)

Fiecare variantă și fiecare versiune trebuie identificată printr-un cod alfanumeric ce constă într-o combinație de litere și cifre, care se indică și în certificatul de conformitate (anexa VIII la prezentul regulament) al vehiculului în cauză.

(e)

Varianta (variantele) care este (sunt) prevăzută (prevăzute) în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 trebuie identificate cu un cod alfanumeric specific.

PARTEA III

Numărul (numerele) de omologare de tip

Furnizați informațiile cerute de tabelul de mai jos cu privire la elementele aplicabile vehiculelor în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858. (Se includ toate omologările relevante pentru fiecare subiect. Totuși, nu este necesar să se furnizeze aici informațiile referitoare la componente dacă aceste informații sunt incluse în certificatul de omologare aferent indicațiilor de montare.)

Rubrica

Subiect

Numărul certificatului de omologare de tip sau numărul raportului de încercare (102)

Statul membru sau partea contractantă (103) care emite omologarea de tip (104) sau serviciul tehnic care redactează raportul de încercare (102)

Data extinderii

Variantă (variante)/Versiune (versiuni)

Semnat (108): …

Funcția în cadrul societății: …

Data: …

ANEXA III

MODELE DE CERTIFICATE DE OMOLOGARE

1.   Descriere generală

1.1.

Certificatele de omologare sunt eliberate pe suport de hârtie în format maxim A4 (210 × 297 mm) sau în format PDF.

1.2.

Toate informațiile din certificatele de omologare se furnizează în caractere succesive din ISO 8859 (pentru certificatele de omologare emise în limba bulgară, în caractere chirilice, pentru certificatele de omologare emise în limba greacă în caractere grecești) și în cifre arabe.

1.3.

Modelul A se utilizează pentru omologări de tip ale întregului vehicul.

În cazul în care acest model se utilizează pentru omologarea de tip națională a vehiculelor produse în serii mici în conformitate cu articolul 42 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2018/858, acesta poartă titlul „Certificat de omologare națională de tip pentru vehicule produse în serii mici”.

1.4.

Modelul B se utilizează pentru omologări UE de tip ale sistemelor.

1.5.

Modelul C se utilizează pentru omologări UE de tip ale componentelor și omologări UE de tip ale unităților tehnice separate.

1.6.

Modelul D se utilizează pentru omologări UE individuale ale vehiculelor.

1.7.

Modelul E se utilizează pentru omologări naționale individuale ale vehiculelor.

MODELUL A

(destinat utilizării pentru omologarea de tip a unui vehicul)

CERTIFICAT DE OMOLOGARE UE DE TIP A VEHICULELOR

Identificarea autorității de omologare de tip

Comunicare privind acordarea/prelungirea/refuzul/retragerea (4)

omologării UE de tip a întregului vehicul în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/858 (4);

omologării UE de tip a întregului vehicul cu derogări pentru tehnologiile sau conceptele noi în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, autorizată de Comisie în conformitate cu articolul 39 alineatul (3) din regulamentul menționat (4);

omologării UE de tip provizorii a întregului vehicul cu derogări pentru tehnologiile sau conceptele noi în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, în funcție de autorizația Comisiei în conformitate cu articolul 39 alineatul (4) din regulamentul menționat. Validitatea omologării UE de tip este, astfel, limitată la ZZ/LL/AAAA (4);

omologării UE de tip a vehiculelor produse în serii mici în conformitate cu articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 (4);

omologării naționale de tip a vehiculelor produse în serii mici în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 (4),

a unui tip de:

Vehicul complet (4)

Vehicul completat (4)

Vehicul incomplet (4)

Vehicul cu variante complete și incomplete (4)

Vehicul cu variante completate și incomplete (4)

Numărul certificatului de omologare UE de tipul: …

Motivul prelungirii/refuzului/retragerii (4): …

SECȚIUNEA I

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

0.2.1.

Denumirea (denumirile) comercială (comerciale) (105): …

0.3.

Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul: …

0.3.1.

Amplasarea marcajului: …

0.4.

Categoria vehiculului (3): …

0.5.

Denumirea societății și adresa producătorului vehiculului incomplet/complet/completat (4): …

0.5.1.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, denumirea societății și adresa producătorului vehiculului din etapa (etapele) precedentă (precedente)/de bază ...

0.8.

Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

SECȚIUNEA II

1.

Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor (106): …

2.

Data raportului de încercare: …

3.

Numărul raportului de încercare: …

Subsemnatul/Subsemnata certific prin prezenta acuratețea descrierii realizate de producător în fișa de informații anexată a vehiculului/vehiculelor prezentat(e) mai sus (unul sau mai multe exemplare alese de autoritatea de omologare UE de tip fiind puse la dispoziție de producător ca prototipuri ale tipului de vehicul), precum și aplicabilitatea la tipul de vehicul a rezultatelor încercărilor anexate.

1.

Pentru vehicule/variante complete și completate (4):

Tipul de vehicul îndeplinește/nu îndeplinește (4) cerințele tehnice din toate actele de reglementare relevante menționate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858.

2.

Pentru vehicule/variante incomplete (4):

Tipul de vehicul îndeplinește/nu îndeplinește (4) cerințele tehnice din actele de reglementare enumerate în tabelul din partea 2 a prezentului certificat

(Locul)

(Semnătura) (108)

(Data)

Anexe:

Dosar de omologare.

Rezultatele încercărilor în conformitate cu modelul stabilit în anexa VI la prezentul regulament.

Nume și specimen(e) de semnături ale persoanei (persoanelor) autorizate să semneze certificatele de conformitate și funcția lor în cadrul societății.

Dosarul conține informațiile menționate la articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 (4)

CERTIFICAT DE OMOLOGARE UE DE TIP A VEHICULELOR

Partea 2

Prezenta omologare UE de tip se întemeiază, în cazul vehiculelor, variantelor sau versiunilor incomplete sau completate, pe omologarea (omologările) vehiculelor incomplete enumerate mai jos:

Stadiul 1:

Producătorul vehiculului de bază: …

Numărul certificatului de omologare UE de tipul: …

Data: …

Aplicabil la variantele sau versiunile (după caz): …

Stadiul 2:

Producător: …

Numărul certificatului de omologare UE de tipul: …

Data: …

Aplicabil la variantele sau versiunile (după caz): …

Stadiul 3:

Producător: …

Numărul certificatului de omologare UE de tipul: …

Data: …

Aplicabil la variantele sau versiunile (după caz): …

În cazul în care omologarea include una sau mai multe variante sau versiuni incomplete (după caz), se indică acele variante sau versiuni (după caz) care sunt complete sau completate.

Variantă(variante) completă(complete)/completată(completate): …

Lista cerințelor aplicabile tipului, variantei sau versiunii de vehicul incomplet omologate (după caz, luând în considerare domeniul de aplicare și ultima modificare ale fiecăreia dintre actele de reglementare enumerate mai jos).

Rubrica

Subiect

Referința actului de reglementare

Ultima modificare

Aplicabilă variantei sau, dacă este cazul, versiunii

(Se indică doar subiectele pentru care există o omologare UE de tip.)

În cazul vehiculelor cu destinație specială, derogările acordate sau prevederile speciale aplicate în conformitate cu partea III anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858, derogările acordate în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 și derogările acordate în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858:

Rubrica

Subiect

Referința actului de reglementare

Tipul omologării și natura derogării

Aplicabilă variantei sau, dacă este cazul, versiunii

Apendice

Lista actelor de reglementare pe care tipul de vehicul trebuie să le respecte

[Se va completa numai în cazul unei omologări de tip a întregului vehicul în conformitate cu articolul 22 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858].

Rubrica

Subiect (107)

Referința actului de reglementare (107)

Modificat de

Aplicabilă variantei sau, dacă este cazul, versiunii

MODELUL B

(destinat utilizării pentru omologarea de tip a unui sistem)

CERTIFICAT DE OMOLOGARE UE DE TIP

Identificarea autorității de omologare de tip

Comunicare privind acordarea/prelungirea/refuzul/retragerea (4):

omologării UE de tip a unui sistem în conformitate cu Directiva …/…/CE/Regulamentul (UE) nr. …/… (4) astfel cum a fost modificat ultima dată prin Directiva …/…/CE/Regulamentul (UE) nr. …/… (4)

omologării UE de tip a unui sistem cu derogări pentru tehnologiile sau conceptele noi în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, autorizată de Comisie în conformitate cu articolul 39 alineatul (3) din regulamentul menționat (4);

omologării UE de tip provizorii a unui sistem cu derogări pentru tehnologiile sau conceptele noi în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, în funcție de autorizația Comisiei în conformitate cu articolul 39 alineatul (4) din regulamentul menționat. Validitatea omologării UE de tip este, astfel, limitată la ZZ/LL/AAAA (4).

Numărul certificatului de omologare UE de tipul: …

Motivul prelungirii/refuzului/retragerii (4): …

SECȚIUNEA I

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

0.2.1.

Denumire (denumiri) comercială (comerciale) (după caz): …

0.3.

Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe vehicul (2): …

0.3.1.

Amplasarea marcajului: …

0.4.

Categoria vehiculului (107): …

0.5.

Numele și adresa producătorului: …

0.8.

Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

SECȚIUNEA II

1.

Informații suplimentare (dacă este cazul): a se vedea addendumul.

2.

Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor: …

3.

Data raportului de încercare: …

4.

Numărul raportului de încercare: …

5.

Observații (dacă există): a se vedea addendumul.

6.

Locul: …

7.

Data: …

8.

Semnătura (108): …

Anexe:

Dosar de omologare

Raport de încercare

Dosarul conține informațiile menționate la articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 (4)

Addendum

la certificatul de omologare UE de tip nr. …

1.   

Informații suplimentare

1.1.   

[…]:

1.1.1.   

[…]:

[…]

2.   

Lista numerelor certificatelor de omologare de tip a componentelor și/sau unităților tehnice separate utilizate pentru omologarea de tip a sistemului cu certificatul de omologare de tip nr. ..... aprobat în temeiul Directivei/Regulamentului (4): …

2.1.   

[…]:

3.   

Observații

3.1.   

[…]:

MODELUL C

(destinat utilizării pentru omologarea de tip a componentelor sau a unităților tehnice separate)

CERTIFICAT DE OMOLOGARE UE DE TIP

Identificarea autorității de omologare de tip

Comunicare privind acordarea/prelungirea/refuzul/retragerea (4):

omologării UE de tip a componentelor/unităților tehnice separate (4) în conformitate cu Directiva …/…/CE/Regulamentul (UE) nr. …/… (4)

omologării UE de tip a componentelor/unităților tehnice separate (4) cu derogări pentru tehnologiile sau conceptele noi în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, autorizată de Comisie în conformitate cu articolul 39 alineatul (3) din regulamentul menționat (4)

omologării UE de tip provizorie a componentelor/unităților tehnice separate (4) cu derogări pentru tehnologiile sau conceptele noi în conformitate cu articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, în funcție de autorizația Comisiei în conformitate cu articolul 39 alineatul (4) din regulamentul menționat. Validitatea omologării UE de tip este, astfel, limitată la ZZ/LL/AAAA (4).

Numărul certificatului UE de omologare de tipul: …

Motivul prelungirii/refuzului/retragerii (4): …

SECȚIUNEA I

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

0.3.

Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe componentă/unitate tehnică separată (2) (4): …

0.3.1.

Amplasarea marcajului: …

0.5.

Numele și adresa producătorului: …

0.7.

În cazul componentelor și al unităților tehnice separate, amplasarea și metoda de aplicare a mărcii de omologare UE: …

0.8.

Numele și adresa (adresele) uzinei (uzinelor) de asamblare: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

SECȚIUNEA II

1.

Informații suplimentare (dacă este cazul): a se vedea addendumul

2.

Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor: …

3.

Data raportului de încercare: …

4.

Numărul raportului de încercare: …

5.

Observații (dacă există): a se vedea addendumul

6.

Locul: …

7.

Data: …

8.

Semnătura (108): …

Anexe:

Dosar de omologare.

Raport de încercare.

Dosarul conține informațiile menționate la articolul 39 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 (4)

Addendum

la certificatul de omologare UE de tip nr. …

1.   

Informații suplimentare

1.1.   

[…]:

1.1.1.   

[…]:

[…]

2.   

Restricții la utilizarea dispozitivului (după caz)

2.1.   

[…]:

3.   

Observații

3.1.   

[…]:

MODELUL D

(destinat pentru omologarea UE individuală a unui vehicul)

CERTIFICAT DE OMOLOGARE UE INDIVIDUALĂ A VEHICULULUI

e(4)

Numele, adresa, numărul de telefon și adresa de e-mail a autorității de omologare individuală

Comunicare privind acordarea/refuzul/retragerea (4):

omologării UE individuale a vehiculului în conformitate cu articolul 44 din Regulamentul (UE) 2018/858

Numărul certificatului de omologare UE individuală a vehiculului: …

Motivul refuzului/retragerii (4): …

SECȚIUNEA I

Subsemnatul, [… numele și funcția], certific prin prezenta că vehiculul:

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: … Varianta: … Versiunea: …

0.2.1.

Denumirea comercială: …

0.2.2.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, informații privind omologarea de tip a vehiculului din etapele de bază/etapele precedente (a se enumera informațiile pentru fiecare etapă) (4):

Producător: …

Marca: …

Tipul: … Varianta: … Versiunea: …

Categoria vehiculului (3): …

Numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii...

0.2.3.

Identificatori (după caz) (1): …

0.2.3.1.

Identificatorul familiei de interpolare: …

0.4.

Categoria vehiculului (107): …

0.5.

Denumirea și adresa producătorului: …

0.6.

Amplasarea și metoda de fixare a plăcuțelor regulamentare de identificare: …

Amplasarea numărului de identificare al vehiculului: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există):

0.10.

Numărul de identificare al vehiculului: …

prezentat pentru omologare la…

[…… data solicitării]

de către

[…… denumirea și adresa solicitantului]

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape: vehiculul a fost completat sau modificat (4) după cum urmează: …

Vehiculul este în conformitate cu:

Apendicele 2 la partea I din anexa II la Regulamentul (UE) 2018/858;

Partea III din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 (vehicule cu destinație specială).

Vehiculul poate fi înmatriculat permanent fără alte omologări în statele membre cu circulație pe partea dreaptă/stângă (4) și care utilizează sistemul metric/anglo-saxon (4) pentru afișarea vitezei.

(Locul) (Data)

(Semnătura (108))

(Ștampila autorității de omologare)

[…]

[…]

[…]

Anexe

Două fotografii (109) ale vehiculului

(rezoluție minimă 640 x 480 pixeli, ~7 x 10 cm).

În cazul unei omologări în mai multe etape, toate certificatele de conformitate pe suport de hârtie care au fost eliberate în etapele precedente.

SECȚIUNEA II

1.

Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor: …

2.

Data raportului de încercare: …

3.

Numărul raportului de încercare: …

Partea 2

(Partea 2 este formată din informațiile din apendicele 1 la prezenta anexă pentru categoria de vehicule omologată)

MODELUL E

(destinat pentru omologarea națională individuală a unui vehicul)

CERTIFICAT DE OMOLOGARE NAȚIONALĂ INDIVIDUALĂ A VEHICULULUI

e(4)

Denumirea, adresa, numărul de telefon și adresa de e-mail a autorității de omologare

Comunicare privind acordarea/refuzul/retragerea (4):

omologării naționale individuale a vehiculului în conformitate cu articolul 45 din Regulamentul (UE) 2018/858

Numărul certificatului de omologare națională individuală a vehiculului: …

Motivul refuzului/retragerii (4): …

SECȚIUNEA I

Subsemnatul, [… numele și funcția], certific prin prezenta că vehiculul:

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: … Varianta: … Versiunea: …

0.2.1.

Denumirea comercială: …

0.2.2.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, informații privind omologarea de tip a vehiculului din etapele de bază/etapele precedente (a se enumera informațiile pentru fiecare etapă) (4):

Producător: …

Marca: …

Tipul: … Varianta: … Versiunea: …

Categoria vehiculului (3): …

Numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii...

0.2.3.

Identificatori (după caz) (1): …

0.2.3.1.

Identificatorul familiei de interpolare: …

0.4.

Categoria vehiculului (3): …

0.5.

Denumirea și adresa producătorului: …

0.6.

Amplasarea și metoda de fixare a plăcuțelor regulamentare de identificare: …

Amplasarea numărului de identificare a vehiculului: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

0.10.

Numărul de identificare al vehiculului: …

prezentat pentru omologare la…

[…… data solicitării]

de către

[…… denumirea și adresa solicitantului]

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape: vehiculul a fost completat și modificat (4) după cum urmează: …

Vehiculul este în conformitate cu actele de reglementare enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858, cu derogări de la următoarele acte de reglementare: ………. Statul membru emitent a impus cerințe alternative.

Vehiculul poate fi înmatriculat permanent fără alte omologări în (denumirea statului membru).

(Locul)

(Semnătura) (108)

(Data)

SECȚIUNEA II

1.

Serviciul tehnic responsabil pentru efectuarea încercărilor: …

2.

Data raportului de încercare: …

3.

Numărul raportului de încercare: …

Anexe:

Două fotografii (110) ale vehiculului (opțional)

(rezoluție minimă 640 x 480 pixeli, ~7 x 10 cm).

În cazul unei omologări în mai multe etape, toate certificatele de conformitate pe suport de hârtie care au fost eliberate în etapele precedente.

Partea 2

(Partea 2 este formată din informațiile din apendicele 1 la prezenta anexă pentru categoria de vehicule omologată)

Apendicele 1

Partea 2 a certificatului de omologare UE individuală a vehiculului și a certificatului de omologare națională individuală

Categoria M1

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (4) (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (111): … mm

4.1.

Distanța dintre axele: 1-2: … mm 2-3: … mm 3-4: … mm

5.

Lungime: … mm

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

Mase

13.2.

Masa efectivă a vehiculului:...kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.

Ecartamentul axei (axelor): 1. … mm 2. … mm 3. … mm

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

40.

Culoarea vehiculului (114): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

42.1.

Scaun(e) destinat(e) utilizării numai când vehiculul este în staționare: …

42.3.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro … sau alte reglementări: …

47.1.1.

Masa de încercare, kg: …

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (162):

1.

toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice

NEDC:

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Combinat:

… g/km

… l/100 km/m3/100km (4)

Ponderat, combinat

… g/km

… l/100 km/m3/100km (4)

Factor de deviere (dacă este cazul): …

Factor de verificare (dacă este cazul) „1” sau „0”: …

2.

NEDC: Vehicule pur electrice și vehicule hibride electrice OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat (4)) … Wh/km

3.

Vehicul echipat cu o ecoinovație (ecoinovații): da/nu (4)

3.1.

Codul general al ecoinovației (ecoinovațiilor) (151): …

3.2.

Totalul reducerilor de emisii de CO2 datorate ecoinovației (ecoinovațiilor) (68)

(a se repeta pentru fiecare combustibil de referință utilizat în cadrul încercărilor):

3.2.1.

Economii realizate prin NEDC: … g/km (dacă este cazul)

3.2.2.

Economii realizate prin WLTP: … g/km (dacă este cazul)

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (117) (dacă este cazul)

Valorile WLTP

Emisii de CO2

Consumul de combustibil

Combinat (4):

…g/km

… l/100 km/m3/100km/kg/100km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km/m3/100km/kg/100km (4)

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice

Consumul de energie electrică

… Wh/km

5.2.

Vehicule electrice hibride OVC

Consumul de energie electrică (ECAC, ponderat)

… Wh/km

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații: …

53.

Informații suplimentare (kilometraj (118), …)

Categoria M2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (4) (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (111): … mm

4.1.

Distanța dintre axele: 1-2: … mm 2-3: … mm 3-4: … mm

5.

Lungime: … mm

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față/spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

9.

Distanța dintre extremitatea anterioară a vehiculului și centrul dispozitivului de cuplare: … mm

Mase

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: …kg

13.3.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: … kg

14.

Masa vehiculului de bază în stare de funcționare: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional4 166

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa statică verticală maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare:... kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.

Ecartamentul axei (axelor): 1. … mm 2. … mm 3. … mm

33.

Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … bar

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

39.

Clasa vehiculului: clasa I/clasa II/clasa III/clasa A/clasa B (4)

40.

Culoarea vehiculului (114): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

42.1.

Scaun(e) destinat(e) utilizării numai când vehiculul este în staționare: …

42.3.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

43.

Numărul locurilor în picioare: …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro … sau alte reglementări: …

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (162):

1.

toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice

NEDC:

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Combinat:

… g/km

… l/100 km/m3/100km (4)

Ponderat, combinat

… g/km

… l/100 km

Factor de deviere (dacă este cazul): …

Factor de verificare (dacă este cazul) „1” sau „0”: …

2.

NEDC: Vehicule pur electrice și vehicule hibride electrice OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat (4)) … Wh/km

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151 (dacă este cazul)

Valorile WLTP

Emisii de CO2

Consumul de combustibil

Combinat (4):

…g/km

… l/100 km/m3/100km/kg/100km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km/m3/100km/kg/100km (4)

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice

Consumul de energie electrică

… Wh/km

5.2.

Vehicule electrice hibride OVC

Consumul de energie electrică (ECAC, ponderat)

… Wh/km

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații: …

53.

Informații suplimentare (kilometraj (118), …)

Categoria M3

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (4) (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (111): … mm

4.1.

Distanța dintre axele: 1-2: … mm 2-3: … mm 3-4: … mm

5.

Lungime: … mm

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față/spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

9.

Distanța dintre extremitatea anterioară a vehiculului și centrul dispozitivului de cuplare: … mm

Mase

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: …kg

13.3.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: … kg

14.

Masa vehiculului de bază în stare de funcționare: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional4 166

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa statică verticală maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare:... kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.1.

Ecartamentul fiecărei axe directoare: … mm

30.2.

Ecartamentul tuturor celorlalte axe: … mm

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

33.

Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Combinația pneu/roată (160): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … bar

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

39.

Clasa vehiculului: clasa I/clasa II/clasa III/clasa A/clasa B (4)

40.

Culoarea vehiculului (114): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

42.1.

Scaun(e) destinat(e) utilizării numai când vehiculul este în staționare: …

42.3.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

43.

Numărul locurilor în picioare: …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro … sau alte reglementări: …

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații: …

53.

Informații suplimentare (kilometraj (118), …)

Categoria N1

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (4) (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (111): … mm

4.1.

Distanța dintre axele: 1-2: … mm 2-3: … mm 3-4: … mm

5.

Lungime: … mm

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

8.

Avansul dispozitivului de cuplare tip șa al unui vehicul tractor cu semiremorcă (maxim și minim): … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

Mase

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

14.

Masa vehiculului de bază în stare de funcționare: … kg (168)

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.2.

Semiremorcă: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC -HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

Puterea netă maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.

Ecartamentul axei (axelor): 1. … mm 2. … mm 3. … mm

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

40.

Culoarea vehiculului (114): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

42.1.

Scaun(e) destinat(e) utilizării numai când vehiculul este în staționare: …

42.3.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro … sau alte reglementări: …

47.1.1.

Masa de încercare WLTP (1)

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (1):

1.

toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice

NEDC:

Emisii de CO2

Consumul de combustibil

Combinat (4):

… g/km

… l/100 km/m3/100 km/kg/100 km

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100km/m3/100km/kg/100km

Factor de deviere (dacă este cazul): …

Factor de verificare (dacă este cazul) („0” sau „1”): …

2.

NEDC: Vehicule pur electrice și vehicule hibride electrice OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat) (4)… Wh/km

3.

Vehicul echipat cu o ecoinovație (ecoinovații): da/nu (4)

3.1.

Codul general al ecoinovației (ecoinovațiilor) (151): …

3.2.

Totalul reducerilor de emisii de CO2 datorate ecoinovației (ecoinovațiilor) (68)

(a se repeta pentru fiecare combustibil de referință utilizat în cadrul încercărilor):

3.2.1.

Economii realizate prin NEDC: … g/km (dacă este cazul)

3.2.2.

Economii realizate prin WLTP: … g/km (dacă este cazul)

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151

(dacă este cazul)

WLTP:

Emisii de CO2

Consumul de combustibil

Combinat (4)

… g/km

… l/100 km/m3/100 km/kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice

Consum de energie electrică: … Wh/km

5.2

Vehicule electrice hibride OVC

Consumul de energie electrică (ECAC, ponderat): … Wh/km

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații: …

53.

Informații suplimentare (kilometraj (118), …)

Categoria N2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (4) (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (111): … mm

4.1.

Distanța dintre axele: 1-2: … mm 2-3: … mm 3-4: … mm

5.

Lungime: … mm

5.2.

Cabină cu formă alungită în conformitate cu articolul 9a din Directiva 96/53/CE: da/nu (4)

5.3.

vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față/spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

8.

Avansul dispozitivului de cuplare tip șa al unui vehicul tractor cu semiremorcă (maxim și minim): … mm

9.

Distanța dintre extremitatea anterioară a vehiculului și centrul dispozitivului de cuplare: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

Mase

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

13.3.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: … kg

14.

Masa vehiculului de bază în stare de funcționare: … kg (168)

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional4 166

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.2.

Semiremorcă: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC -HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea netă maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

31.

Poziția axei (axelor) care se ridică: …

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

33.

Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … bar

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

40.

Culoarea vehiculului (114): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro … sau alte reglementări: …

47.1.1.

Masa de încercare WLTP (1)

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (1):

1.

toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice

NEDC:

Emisii de CO2

Consumul de combustibil

Combinat (4):

… g/km

… l/100 km/m3/100 km/kg/100 km

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km/m3/100 km/kg/100 km

Factor de deviere (dacă este cazul): …

Factor de verificare (dacă este cazul) („0” sau „1”): …

2.

NEDC: Vehicule pur electrice și vehicule hibride electrice OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat) (4)… Wh/km

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151 (dacă este cazul)

WLTP:

Emisii de CO2

Consumul de combustibil

Combinat (4)

… g/km

… l/100 km/m3/100 km/kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice

Consum de energie electrică: … Wh/km

5.2.

Vehicule electrice hibride OVC

Consumul de energie electrică (ECAC, ponderat): … Wh/km

49.1.

Codul hash criptografic al evidențelor producătorului (119): ..................................................................................

49.4.

Codul hash criptografic al dosarul cu informații pentru client: ........................................................................... (120). (120)

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații: …

53.

Informații suplimentare (kilometraj (118), …)

Categoria N3

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (4) (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (111): … mm

4.1.

Distanța dintre axele: 1-2: … mm 2-3: … mm 3-4: … mm

5.

Lungime: … mm

5.2.

Cabină cu formă alungită în conformitate cu articolul 9a din Directiva 96/53/CE: da/nu (4)

5.3.

vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față/spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

8.

Avansul dispozitivului de cuplare tip șa al unui vehicul tractor cu semiremorcă (maxim și minim): … mm

9.

Distanța dintre extremitatea anterioară a vehiculului și centrul dispozitivului de cuplare: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

Mase

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

13.3.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național4 166

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.2.

Semiremorcă: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC -HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea netă maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

31.

Poziția axei (axelor) care se ridică: …

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

33.

Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Pneuri montate/combinația de roți (160): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … bar

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

40.

Culoarea vehiculului (114): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro … sau alte reglementări: …

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

49.1.

Codul hash criptografic al evidențelor producătorului (119): ..................................................................................

49.4.

Codul hash criptografic al dosarul cu informații pentru client: ........................................................................... (120) (120)

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații: …

53.

Informații suplimentare (kilometraj (118), …)

Categoriile O1/O2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157) (174): … mm

4.1.   Distanța dintre axele:

0-1:

… mm

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

10.

Distanța dintre centrul dispozitivului de cuplare și extremitatea posterioară a vehiculului: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

Mase

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

19.

Masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.1.

Ecartamentul fiecărei axe directoare: … mm

30.2.

Ecartamentul tuturor celorlalte axe: … mm. Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Pneuri montate/combinația de roți (160): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații: …

53.

Informații suplimentare: …

Categoriile O3/O4

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157) (174): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

0-1:

… mm

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

10.

Distanța dintre centrul dispozitivului de cuplare și extremitatea posterioară a vehiculului: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

Mase

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național4 166

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1. … kg,

2. … kg,

3. … kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

19.

Masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

31.

Poziția axei (axelor) care se ridică: …

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

34.

Axă (axe) cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Pneuri montate/combinația de roți (160): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații: …

53.

Informații suplimentare: …

ANEXA IV

SISTEMUL DE NUMEROTARE A CERTIFICATELOR DE OMOLOGARE

1.   

Certificatele de omologare se numerotează în conformitate cu metoda stabilită în prezenta anexă.

2.   

Numărul certificatului de omologare pentru omologarea de tip a întregului vehicul este format din patru secțiuni, iar numărul certificatului de omologare pentru omologarea de tip a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate este format din cinci secțiuni, detaliate în continuare. În ambele cazuri, secțiunile sunt despărțite de un asterisc („*“).

2.1 Secțiunea 1:   

(aplicabilă tuturor omologărilor): Litera „e” minusculă urmată de codul distinct al statului membru care emite omologarea:

1 pentru Germania;

19 pentru România;

2 pentru Franța;

20 pentru Polonia;

3 pentru Italia;

21 pentru Portugalia;

4 pentru Țările de Jos;

23 pentru Grecia;

5 pentru Suedia;

24 pentru Irlanda;

6 pentru Belgia;

25 pentru Croația;

7 pentru Ungaria;

26 pentru Slovenia;

8 pentru Republica Cehă;

27 pentru Slovacia;

9 pentru Spania;

29 pentru Estonia;

11 pentru Regatul Unit;

32 pentru Letonia;

12 pentru Austria;

34 pentru Bulgaria;

13 pentru Luxemburg;

36 pentru Lituania;

17 pentru Finlanda;

49 pentru Cipru;

18 pentru Danemarca;

50 pentru Malta.

2.2 Secțiunea 2:   

(numai pentru omologarea UE de tip a unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate) Numărul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului, Directivei Parlamentului European și a Consiliului, Regulamentului delegat al Comisiei sau Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei de stabilire a cerințelor aplicabile. Pentru omologarea UE de tip a unui sistem, a unei componente sau unități tehnice separate, se indică unul dintre numerele următoare, după caz:

(a)

numărul Regulamentului delegat al Comisiei aplicabil, de completare a Regulamentului (UE) nr. 2018/858;

(b)

numărul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a cerințelor aplicabile;

(c)

numărul Regulamentului Comisiei adoptat în temeiul articolului 14 alineatul (1) literele (a)-(e) din Regulamentul (CE) nr. 661/2009 și de stabilire a cerințelor aplicabile.

2.3 Secțiunea 3:   

(aplicabilă tuturor omologărilor): fie numărul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului, Directivei Parlamentului European și a Consiliului, Regulamentului delegat al Comisiei sau Regulamentului de punere în aplicare al Comisiei de stabilire a cerințelor aplicabile fie, în cazul în care a fost modificat, numărul celui mai recent regulament/celei mai recente directive de modificare a regulamentului respectiv/directivei respective.

În cazul omologării UE de tip a întregului vehicul în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/858, se indică numărul „2018/858”. Cu toate acestea:

(a)

în cazul omologării UE de tip a vehiculelor produse în serii mici în conformitate cu articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, literele „KS” majuscule înlocuiesc primele două cifre din numărul regulamentului respectiv (mai exact, „KS18/858”);

(b)

în cazul omologării naționale de tip a vehiculelor produse în serii mici în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, literele „NKS” majuscule înlocuiesc primele două cifre din numărul regulamentului respectiv (de exemplu, „NKS18/858”);

(c)

în cazul omologării UE individuale de tip a unui vehicul în conformitate cu articolul 44 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, literele „IV” majuscule înlocuiesc primele două cifre din numărul regulamentului respectiv (de exemplu, „IV18/858”);

(d)

în cazul omologării naționale individuale a vehiculelor în conformitate cu articolul 45 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858, literele „NIV” majuscule înlocuiesc primele două cifre din numărul regulamentului respectiv (mai exact, „NIV18/858”).

În cazul în care o directivă sau un regulament de stabilire a cerințelor aplicabile ori modificarea acesteia/acestuia conține prescripții tehnice diferite care trebuie aplicate începând de la anumite date, secțiunea 3 este urmată de unul sau mai multe caractere alfabetice, astfel cum se prevede în directiva aplicabilă sau în regulamentul aplicabil, în vederea identificării cerințelor pe baza cărora a fost acordată omologarea. Când sunt vizate categorii de vehicule diferite, caracterul respectiv se poate referi și la o anumită categorie de vehicule.

2.4 Secțiunea 4:   

(aplicabilă tuturor omologărilor): Un număr de serie de cinci cifre (cu zerouri inițiale, după caz) pentru omologarea UE de tip a întregului vehicul, omologarea UE de tip a vehiculelor produse în serii mici, omologarea națională de tip a vehiculelor produse în serii mici, a unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate. Seria începe de la 00001 pentru fiecare regulament indicat în secțiunea 2 pentru omologarea de tip a unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate ori în secțiunea 3 pentru omologarea de tip a întregului vehicul.

În cazul omologării UE individuale a vehiculelor sau al omologării naționale individuale a vehiculelor, secțiunea 4 este formată din 6 caractere alfanumerice. Statele membre stabilesc normele detaliate pentru secvența de numere.

2.5 Secțiunea 5:   

(cu excepția omologărilor UE individuale ale vehiculelor și a omologărilor naționale individuale ale vehiculelor): Un număr de serie din două cifre (cu zerouri inițiale, după caz) pentru a denota o extindere în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) 2018/858. Secvența începe de la 00 pentru fiecare certificat de omologare de tip nou. Secțiunea 5 se omite numai la plăcuța sau la plăcuțele regulamentare ale vehiculului.

3.   

Exemple de numere ale certificatelor de omologare

3.1.   

Exemple ale unei a treia omologări de tip a unui sistem, a unei componente sau a unei unități tehnice separate (fără extindere), acordate de Franța:

(a)

în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 715/2007 și Regulamentul (UE) nr. 2017/1151 astfel cum a fost modificat de Regulamentul (UE) 2018/1832 (regulament cu date de aplicare diferite în funcție de caracterele alfabetice care reflectă diferitele categorii de vehicule în conformitate cu regulamentul respectiv sau cu modificările sale):

e2*715/2007*2018/1832DG*00003*00

(b)

în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 595/2009 și Regulamentului (UE) nr. 582/2011 astfel cum a fost modificat de Regulamentul (UE) nr. 2018/932 (regulament cu date de aplicare diferite):

e2*595/2009*2018/932D*00003*00

(c)

în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1008/2010 al Comisiei (122):

e2*1008/2010*1008/2010*00003*00

(d)

în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 19/2011 al Comisiei (123), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 249/2012 al Comisiei (124)

e2*19/2011*249/2012*00003*00

3.2.   

Exemplu al unei a doua extinderi la a patra omologare UE de tip a întregului vehicul acordată de Irlanda în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2018/858:

e24*2018/858*00004*02

3.3.   

Exemplu al unei omologări UE de tip a vehiculelor produse în serii mici, acordată de Luxemburg în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2018/858:

e13*KS18/858*00001*00

3.4.   

Exemplu al unei omologări naționale de tip a vehiculelor produse în serii mici, acordată de Țările de Jos în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2018/858:

e4*NKS18/858*00001*00

3.5.   

Exemplu al unei omologări UE individuale a vehiculelor, acordată de Austria în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2018/858:

e12*IV18/858*ST0001

3.6.   

Exemplu al unei omologări naționale individuale a vehiculelor, acordată de Austria în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 2018/858:

e12*NIV18/858*W00001

4.   

Prezenta anexă nu se aplică omologărilor de tip acordate în conformitate cu regulamentele ONU enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858, deoarece sistemul de numerotare relevant este prevăzut în respectivele regulamente ONU.

Cu toate acestea, prezenta anexă se aplică omologărilor UE de tip acordate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 661/2009 pe baza cerințelor prevăzute în regulamentele ONU enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858, în acest caz aplicându-se următorul sistem de numerotare:

4.1. Secțiunea 1:   

Se aplică punctul 2.1 din prezenta anexă.

4.2. Secțiunea 2:   

Numărul Regulamentului (CE) nr. 661/2009 (mai exact „661/2009”)

4.3. Secțiunea 3:   

Secțiunea 3 este alcătuită din următoarele elemente în următoarea ordine:

(a)

numărul Regulamentului ONU de stabilire a cerințelor aplicabile, urmat de litera „R”;

(b)

două cifre (cu zerouri inițiale, după caz) care indică seria modificărilor care stabilesc cerințele aplicabile (00 pentru versiunea originală a Regulamentului ONU);

(c)

o bară oblică și numărul suplimentului la versiunea originală sau seria modificărilor care stabilesc cerințele aplicabile (cu zerouri inițiale, după caz);

(d)

stadiul de punere în aplicare, după caz, o bară oblică și unul sau două caractere.

4.4. Secțiunea 4:   

Se aplică punctul 2.4 din prezenta anexă.

4.5. Secțiunea 5:   

Se aplică punctul 2.5 din prezenta anexă.

4.6.   

Exemple de numere ale certificatelor de omologare de tip

4.6.1.   

Exemplu al unei omologări de tip acordate de Germania în conformitate cu Regulamentul nr. 13-H (125) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) Dispoziții uniforme privind omologarea autoturismelor în ceea ce privește sistemul de frânare, seria originală de modificări, suplimentul 16, prima omologare acordată, fără extinderi:

e1*661/2009*13-HR00/16*00001*00

4.6.2.   

Exemplu al unei omologări de tip acordate de Croația în conformitate cu Regulamentul nr. 46 (126) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE/ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea dispozitivelor de vizibilitate indirectă și a vehiculelor cu motor în ceea ce privește instalarea acestor dispozitive, seria de modificări 04, suplimentul 1, a 123-a omologare acordată, a 5-a extindere:

e25*661/2009*46R04/01*00123*05

ANEXA V

Marca de omologare UE de tip a componentelor și unităților tehnice separate

1.   

Marca de omologare UE de tip a componentelor și unităților tehnice separate menționată la articolul 38 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 constă în:

1.1.   

Un dreptunghi ce înconjoară litera minusculă „e”, urmată de numărul distinctiv al statului membru care a acordat omologarea de tip a componentei sau a unității tehnice separate:

1 pentru Germania;

19 pentru România;

2 pentru Franța;

20 pentru Polonia;

3 pentru Italia;

21 pentru Portugalia;

4 pentru Țările de Jos;

23 pentru Grecia;

5 pentru Suedia;

24 pentru Irlanda;

6 pentru Belgia;

25 pentru Croația;

7 pentru Ungaria;

26 pentru Slovenia;

8 pentru Republica Cehă;

27 pentru Slovacia;

9 pentru Spania;

29 pentru Estonia;

11 pentru Regatul Unit;

32 pentru Letonia;

12 pentru Austria;

34 pentru Bulgaria;

13 pentru Luxemburg;

36 pentru Lituania;

17 pentru Finlanda;

49 pentru Cipru;

18 pentru Danemarca;

50 pentru Malta.

1.2.   

În apropierea dreptunghiului apar două cifre care indică seria modificărilor care stabilesc cerințele pe care componenta sau unitatea tehnică separată trebuie să le respecte, urmate de un spațiu și numărul din cinci cifre menționat la punctul 2.4 din anexa IV.

1.3.   

Un simbol (simboluri) suplimentar(e) poziționat(e) deasupra dreptunghiului, în cazurile prevăzute de actul de reglementare care stabilește cerințele aplicabile.

2.   

Marca de omologare de tip a componentelor sau a unităților tehnice separate nu poate fi ștearsă și este clar lizibilă.

3.   

Exemplu al unei mărci de omologare de tip pentru a patra omologare de tip a unei componente, acordată de Belgia. 01 denotă seria modificărilor regulamentului care stabilește cerințele aplicabile pe care componenta respectivă trebuie să le respecte.

Image 1

4.   

Prezenta anexă nu se aplică omologărilor de tip acordate în conformitate cu regulamentele ONU enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858.

Cu toate acestea, prezenta anexă se aplică omologărilor UE de tip ale componentelor și unităților tehnice separate, acordate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 661/2009 pe baza cerințelor prevăzute în regulamentele ONU enumerate în anexa II la regulamentul menționat, în acest caz aplicându-se următoarele:

(a)

marcajul de omologare de tip distinctiv este cel prevăzut în regulamentul ONU aplicabil;

(b)

în cazul în care regulamentul ONU aplicabil necesită ca un cerc în jurul literei „E” să facă parte din marca de omologare de tip, se utilizează mai degrabă un dreptunghi, în locul cercului. Înălțimea dreptunghiului corespunde cel puțin diametrului prescris al cercului, iar lățimea acestuia depășește valoarea respectivă. În locul literei majuscule „E” se folosește litera minusculă „e”, urmată de numărul distinctiv al statului membru care a acordat omologarea UE de tip a componentei sau a unității tehnice separate.

Exemplu al unei mărci de omologare de tip pentru omologarea de tip acordată de Germania pe baza cerințelor prevăzute în Regulamentul nr. 28 (127) al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE/ONU) privind dispozițiile uniforme legate de omologarea dispozitivelor de avertizare sonoră și a autovehiculelor în ceea ce privește semnalizarea sonoră, enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858, seria inițială, prima omologare emisă, pentru un dispozitiv de avertizare sonoră din clasa II, care încorporează noi tehnologii:

Image 2

ANEXA VI

MODEL PENTRU FIȘA REZULTATELOR ÎNCERCĂRILOR

FIȘA REZULTATELOR ÎNCERCĂRILOR

[A se completa de către autoritatea de omologare de tip și a se anexa la certificatul de omologare UE de tip a întregului vehicul menționat la articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 2018/858]

Vă rugăm să indicați în mod clar varianta și versiunea vehiculului cărora li se aplică rezultatul încercării. Fiecărei versiuni îi corespunde maximum un rezultat la încercare. În cazul mai multor rezultate ale încercării pentru fiecare versiune, care indică cel mai slab rezultat al încercării, se menționează, în cadrul unei note, faptul că, pentru elementele marcate cu (*), sunt furnizate cele mai slabe rezultate ale încercării.

1.   Rezultatele încercărilor pentru nivelul de zgomot

Vă rugăm să furnizați numărul actului de reglementare care stabilește cerințele aplicabile și numărul ultimei modificări a acestuia. În cazul în care actul de reglementare prevede două sau mai multe etape de punere în aplicare, vă rugăm să indicați și etapa punerii în aplicare:

Varianta/Versiunea vehiculului:

În mișcare (dB(A)/E):

În staționare (dB(A)/E):

la (min 1):

2.   Rezultatele încercărilor pentru emisiile de gaze de evacuare

2.1.

Emisii provenite de la autovehicule încercate în cadrul procedurii de încercare pentru vehicule ușoare

Trebuie furnizat numărul actului de reglementare care stabilește cerințele aplicabile sau, în cazul unei modificări, numărul ultimei modificări a acestuia. În cazul în care actul de reglementare prevede două sau mai multe etape de punere în aplicare, vă rugăm să indicați și etapa punerii în aplicare: …

Combustibil(i) (128)… (motorină, benzină, GPL, GN, bicombustibil: benzină/GN, GPL, GN/biometan, multicombustibil: benzină/etanol …) (4) (129)

2.1.1.

Încercare tip 1 (130) (131), (emisiile vehiculului în cazul ciclului de încercare după pornire la rece)

Valorile medii NEDC, cele mai ridicate valori WLTP

Varianta/Versiunea vehiculului:

CO (mg/km)

THC (mg/km)

NMHC (mg/km)

NOx (mg/km)

THC + NOx (mg/km)

Masa particulelor (PM) (mg/km) (dacă este cazul)

Numărul de particule (P) (#/km)

(dacă este cazul)

Corecția în funcție de temperatura ambiantă (ATCT)

Familie ATCT

Familie de interpolare

---

---

---

Familia factorilor de corecție

Familie ATCT

FCF

2.1.2.

Încercare de tipul 2130 1 (31), (informații despre emisii solicitate la omologarea de tip în scopul inspecției tehnice)

Tip 2, încercare la ralanti cu turație joasă:

Varianta/Versiunea vehiculului:

CO (% vol.)

Turația motorului (min-1)

Temperatura uleiului motorului (°C)

Tip 2, încercare la ralanti cu turație ridicată:

Varianta/Versiunea vehiculului:

CO (% vol.)

Valoare lambda

Turația motorului (min-1)

Temperatura uleiului motorului (°C)

2.1.3.

Încercare de tipul 3 (emisii de gaze de carter): …

2.1.4.

Încercare de tipul 4 (emisii evaporative): … g/încercare

2.1.5.

Încercare de tipul 5 (durabilitatea dispozitivelor antipoluare):

Distanța de îmbătrânire parcursă (km) (de exemplu 160 000 km): …

Factor de deteriorare FD: calculat/stabilit (4)

Valori:

Varianta/Versiunea vehiculului:

CO

THC

NMHC

NOx

THC + NOx

Masa particulelor (PM)

(dacă este cazul)

Numărul de particule (PN)

(dacă este cazul)

2.1.6.

Încercare de tip 6 (emisii medii la temperaturi scăzute ale mediului ambiant):

Varianta/Versiunea vehiculului:

CO (g/km)

THC (g/km)

2.1.7.

Diagnostic la bord (OBD): da/nu (4)

2.2.

Emisii provenite de la motoare încercate în cadrul procedurii de încercare pentru vehicule grele.

Trebuie furnizat numărul actului de reglementare care stabilește cerințele aplicabile sau, în cazul unei modificări, numărul ultimei modificări a acestuia. În cazul în care actul de reglementare prevede două sau mai multe etape de punere în aplicare, vă rugăm să indicați și etapa punerii în aplicare: ..................

Combustibil(i) (128)… (motorină, benzină, GPL, GN, etanol…)

2.2.1.

Rezultatele încercării ESC (132) (133) (134)

Varianta/Versiunea vehiculului:

CO (mg/kWh)

THC (mg/kWh)

NOx (mg/kWh)

NH3 (ppm) (132)

Masa particulelor (mg/kWh)

Numărul de particule (#/kWh) (132)

2.2.2.

Rezultatele încercării ELR (132)

Varianta/Versiunea vehiculului:

Indice opacitate: … m–1

2.2.3.

Rezultatele încercării ELR (133) (134),

Varianta/Versiunea vehiculului:

CO (mg/kWh)

THC (mg/kWh)

NMHC (mg/kWh) (132)

CH4 (mg/kWh) (132)

NOx (mg/kWh)

NH3 (ppm) (132)

Masa particulelor (mg/kWh)

Numărul de particule (#/kWh) (132)

2.2.4.

Încercare la mers în gol (132)

Varianta/Versiunea vehiculului:

CO (% vol.)

Valoare lambda (132)

Turația motorului (min-1)

Temperatura uleiului de motor (K)

2.3.

Emisii diesel

Trebuie furnizat numărul actului de reglementare care stabilește cerințele aplicabile sau, în cazul unei modificări, numărul ultimei modificări a acestuia. În cazul în care actul de reglementare prevede două sau mai multe etape de punere în aplicare, vă rugăm să indicați și etapa punerii în aplicare: ...............

2.3.1.

Rezultatele încercării în accelerare liberă

Varianta/Versiunea vehiculului:

Valoarea corectată a coeficientului de absorbție (m–1)

Turația normală de mers în gol a motorului

Turația maximă a motorului

Temperatură uleiului (minimă/maximă)

3.   Rezultatele încercărilor privind emisiile de CO2/consumul de combustibil/energie electrică și ale încercărilor pentru autonomia în mod electric

Vă rugăm să furnizați numărul actului de reglementare care stabilește cerințele aplicabile sau, în cazul unei modificări, numărul ultimei modificări a acestuia. …

3.1.

Vehicule cu motoare cu ardere internă, inclusiv vehicule electrice hibride fără sursă de alimentare externă (NOVC) (132) (135)

Varianta/Versiunea vehiculului:

Emisie masică CO2 (în condiții de conducere urbană) (g/km)

Emisie masică CO2 (în condiții de conducere extraurbană) (g/km)

Emisie masică CO2 (în condiții combinate) (g/km)

Consumul de combustibil (în condiții de conducere urbană) (l/100km) (136)

Consumul de combustibil (în condiții de conducere extraurbană) (l/100km) (136)

Consumul de combustibil (în condiții combinate) (l/100km) (136)

Identificatorul familiei de interpolare (137)

Varianta/versiunea

Rezultate:

Identificatorul familiei de interpolare

VH

VM (132)

VL (132)

Emisii masice de CO2 în faza JOASĂ (g/km)

Emisii masice de CO2 în faza MEDIE (g/km)

Emisii masice de CO2 în faza ÎNALTĂ (g/km)

Emisii masice de CO2 în faza FOARTE ÎNALTĂ (g/km)

Emisie masică CO2 (în condiții combinate) (g/km)

Consumul de combustibil în faza JOASĂ (l/100 km m3/100 km kg/100 km)

Consumul de combustibil în faza MEDIE (l/100 km m3/100 km kg/100 km)

Consumul de combustibil în faza ÎNALTĂ (l/100 km m3/100 km kg/100 km)

Consumul de combustibil în faza FOARTE ÎNALTĂ(l/100 km m3/100 km kg/100 km)

Consumul de combustibil (în condiții combinate) (l/100 km m3/100 km kg/100 km)

f0 (N)

f1 (N/(km/h)]

f2 (N/(km/h) (2))

RR (kg/t)

Coeficientul delta CD*A (pentru VL dacă este cazul în comparație cu VH) (m2)

Masa de încercare (kg)

Aria suprafeței frontale (m2) (numai pentru vehicule din familia de matrice de rezistențe la înaintare pe drum)

A se repeta pentru fiecare familie de interpolare.

3.2.

Vehicul electric hibrid cu sursă de alimentare externă (OVC) (132)

Varianta/Versiunea vehiculului:

Emisii masice de CO2 (condiția A, combinate) (g/km)

Emisii masice de CO2 (condiția B, combinate) (g/km)

Emisii masice de CO2 (ponderate, combinate) (g/km)

Consumul de combustibil (condiția A, combinat) (l/100 km) (g)

Consumul de combustibil (condiția B, combinat) (l/100 km) (g)

Consumul de combustibil (ponderat, combinat) (l/100 km) (g)

Consumul de energie electrică (condiția A, combinat) Wh/km

Consumul de energie electrică (condiția B, combinat) (Wh/km)

Consumul de energie electrică (ponderat și combinat) (Wh/km)

Autonomie pur electrică (km)

Numărul familiei de interpolare

Varianta/versiunea

Rezultate:

Identificatorul familiei de interpolare

VH

VM (132)

VL (132)

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu menținere de sarcină în faza JOASĂ (g/km)

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu menținere de sarcină în faza MEDIE (g/km)

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu menținere de sarcină în faza ÎNALTĂ (g/km)

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu menținere de sarcină în faza FOARTE ÎNALTĂ (g/km)

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu menținere de sarcină (combinate) (g/km)

Emisii masice de CO2 în mod de funcționare cu consum de sarcină (combinate) (g/km)

Emisii masice de CO2 (ponderate, combinate) (g/km)

Consumul de combustibil în mod de funcționare cu menținere de sarcină în fază JOASĂ (l/100 km)

Consumul de combustibil în mod de funcționare cu menținere de sarcină în fază MEDIE (l/100 km)

Consumul de combustibil în mod de funcționare cu menținere de sarcină în fază ÎNALTĂ (l/100 km)

Consumul de combustibil în mod de funcționare cu menținere de sarcină în fază FOARTE ÎNALTĂ (l/100 km)

Consumul de combustibil în mod de funcționare cu menținere de sarcină (în condiții combinate) (l/100 km)

Consumul de combustibil în mod de funcționare cu consum de sarcină (în condiții combinate) (l/100 km)

Consum de combustibil (ponderat, combinat) (l/100 km)

ECAC,weighted

EAER (combinată)

EAERcity

f0 (N)

f1 (N/(km/h)]

f2 (N/(km/h) (2))

RR (kg/t)

Coeficientul delta CD× A (pentru VL sau VM în comparație cu VH) (m2)

Masa de încercare (kg)

Aria suprafeței frontale (m2) (numai pentru vehicule din familia de matrice de rezistențe la înaintare pe drum)

A se repeta pentru fiecare familie de interpolare.

3.3.

Vehicule pur electrice (132)

Varianta/Versiunea vehiculului:

Consum de energie electrică (Wh/km)

Autonomie (km)

Numărul familiei de interpolare

Varianta/versiunea

Rezultate:

Identificatorul familiei de interpolare

Consumul de energie electrică (în condiții combinate) (Wh/km)

Autonomie pur electrică (combinată) (km)

Autonomie pur electrică (în condiții de conducere urbane) (km)

f0 (N)

f1 (N/(km/h)]

f2 (N/(km/h) (2))

RR (kg/t)

Coeficientul delta CD× A (pentru VL în comparație cu VH) (m2)

Masa de încercare (kg)

Aria suprafeței frontale (m2) (numai pentru vehicule din familia de matrice de rezistențe la înaintare pe drum)

3.4.

Vehicule cu pilă de combustie cu hidrogen (132)

Varianta/Versiunea vehiculului:

Consumul de combustibil (kg/100 km)

Varianta/Versiunea:

Varianta/Versiunea:

Consumul de combustibil (în condiții combinate) (kg/100 km)

f0 (N)

f1 (N/(km/h)]

f2 (N/(km/h) (2)

RR (kg/t)

Masa de încercare (kg)

3.5.

Raportul (rapoartele) privind rezultatele date de instrumentul de corelare menționat(e) în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1152 al Comisiei (138) sau în Regulamentul de punere în aplicare nr. 2017/1153 (139) al Comisiei și valorile NEDC finale

A se repeta pentru fiecare familie de interpolare:

Identificatorul familiei de interpolare (140)

Raport VH: …

Raport VL (dacă este cazul): …

3.5.1.

Factor de deviere (dacă este cazul)

A se repeta pentru fiecare familie de interpolare:

Identificatorul familiei de interpolare (140): …

3.5.2.

Factor de verificare (dacă este cazul)

A se repeta pentru fiecare familie de interpolare:

Identificatorul familiei de interpolare (140)

3.5.3.

Vehicule cu motoare cu ardere internă, inclusiv vehicule electrice hibride fără sursă de alimentare externă (NOVC) (141) (135)

Valori NEDC finale corelate

Identificatorul familiei de interpolare

VH

VL (132)

Emisie masică CO2 (în condiții de conducere urbană) (g/km)

Emisie masică CO2 (în condiții de conducere extraurbană) (g/km)

Emisie masică CO2 (în condiții combinate) (g/km)

Consumul de combustibil (în condiții de conducere urbană) (l/100km) (132)

Consumul de combustibil (în condiții de conducere extraurbană) (l/100km) (132)

Consumul de combustibil (în condiții combinate) (l/100km) (132)

3.5.4.

Vehicul electric hibrid cu sursă de alimentare externă (OVC) (132)

Valori NEDC finale corelate

Identificatorul familiei de interpolare

VH

VL (132)

Emisii masice de CO2 (ponderate, combinate) (g/km)

Consumul de combustibil (ponderat, combinat) (l/100 km) (g)

4.   Rezultatele încercărilor pentru vehiculele echipate cu ecoinovație (ecoinovații) (141) (135) (142)

Încercări efectuate conform Regulamentului nr. 83 (143) al ONU (după caz)

Varianta/Versiunea vehiculului...

Decizia de omologare a ecoinovației (144)

Codul ecoinovației (145)

Ciclu de tipul 1/I (NEDC/WLTP)

1.

Emisiile de CO2 ale vehiculului de referință (g/km)

2.

Emisiile de CO2 ale vehiculului echipat cu ecoinovații (g/km)

3.

Emisiile de CO2 ale vehiculului de referință măsurate în cadrul ciclului de încercare de tipul 1 (146)

4.

Emisiile de CO2 ale vehiculului echipat cu o ecoinovație măsurate în cadrul ciclului de încercare de tipul 1 (147)

5.

Factorul de utilizare (UF), mai precis proporția de timp de utilizare a tehnologiilor în condiții normale de funcționare

Reduceri ale emisiilor de CO2

[(1 – 2) – (3 – 4)] × 5

xxx/201x

Reducerea totală a emisiilor de CO2 în ciclul de încercare NEDC (g/km) (148)

Încercare efectuată conform anexei XXI la Regulamentul (UE) 2017/1151 (149) al Comisiei (după caz)

Varianta/Versiunea …

Decizia de omologare a ecoinovației (144)

Codul ecoinovației (145)

Ciclu de tipul 1/I (NEDC/WLTP)

1.

Emisiile de CO2 ale vehiculului de referință (g/km)

2.

Emisiile de CO2 ale vehiculului echipat cu ecoinovații (g/km)

3.

Emisiile de CO2 ale vehiculului de referință măsurate în cadrul ciclului de încercare de tipul 1 (146)

4.

Emisiile de CO2 ale vehiculului echipat cu o ecoinovație măsurate în cadrul ciclului de încercare de tipul 1

5.

Factorul de utilizare (UF), mai precis proporția de timp de utilizare a tehnologiilor în condiții normale de funcționare

Reduceri ale emisiilor de CO2

[(1 – 2) – (3 – 4)] × 5

xxx/201x

Reducerea totală a emisiilor de CO2 în ciclul de încercare WLTP (g/km) (150)

4.1.

Codul general al ecoinovației (ecoinovațiilor) (151): …

ANEXA VII

FORMATUL RAPOARTELOR DE ÎNCERCARE PENTRU OMOLOGAREA DE TIP A SISTEMELOR, COMPONENTELOR SAU UNITĂȚILOR TEHNICE SEPARATE

1.   

Pentru fiecare act de reglementare enumerat în partea I din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858, raportul de încercare menționat la articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 2018/858 respectă standardul EN ISO/IEC 17025:2017 (152). În special, raportul include informațiile menționate la punctul 7.8.2 din respectivul standard.

2.   

Raportul de încercare este publicat în una dintre limbile oficiale ale Uniunii stabilită de autoritatea de omologare.

3.   

Raportul de încercare conține cel puțin următoarele informații:

(a)

identitatea vehiculului, sistemului, componentei sau unității tehnice separate supuse încercării;

(b)

o descriere detaliată a caracteristicilor vehiculului, sistemului, componentei sau unității tehnice separate, impusă de actul de reglementare enumerat în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858;

(c)

rezultatele măsurătorilor impuse de actul de reglementare aplicabil;

(d)

în ceea ce privește fiecare măsurătoare menționată la punctul 3 litera (c), măsura în care limita sau pragul prevăzut de actul de reglementare aplicabil a fost atins(ă);

(e)

atunci când alte metode de încercare decât cele prescrise în actele de reglementare aplicabile sunt permise și utilizate, raportul trebuie să conțină o descriere a metodelor de încercare respective;

(f)

fotografiile făcute în timpul încercării, al căror număr este decis de autoritatea de omologare. În cazul testării virtuale, fotografiile pot fi înlocuite de copii ale imaginilor de pe ecran sau de alte probe corespunzătoare;

(g)

concluziile generale ale încercărilor, care indică faptul că sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată din raportul de încercare este în conformitate cu toate cerințele din actul de reglementare aplicabil enumerat în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 și că sistemul, componenta sau unitatea tehnică separată supusă încercării a fost reprezentativă pentru tipul care urmează să fie omologat;

(h)

avizele și interpretările sunt însoțite de documentația corespunzătoare și semnalate în raportul de încercare.

4.   

În cazul în care producătorul și autoritatea de omologare de tip sau serviciul tehnic au ajuns la un acord privind configurația cea mai defavorabilă, testarea configurației respective este considerată suficientă. Raportul de încercare include informații privind modul în care a fost determinată configurația cea mai defavorabilă a sistemului, componentei sau unității tehnice separate.

5.   

În cazul în care se prevede un format al raportului de încercare în actul de reglementare respectiv, enumerat în partea I din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 2018/858, se utilizează modelul respectiv.

ANEXA VIII

CERTIFICATUL DE CONFORMITATE PE SUPORT DE HÂRTIE

0.   OBIECTIVE

Certificatul de conformitate include:

(a)

numărul de identificare al vehiculului;

(b)

data de fabricație a vehiculului;

(c)

caracteristicile tehnice exacte ale vehiculului, precum și performanța tehnică a acestuia în termeni concreți [Nu se permite menționarea unui interval de valori la nivelul diverselor intrări, cu excepția cazurilor în care aceasta depinde de natura vehiculului (de exemplu, remorci cu șasiu extensibil, autotractor pentru semiremorcă cu dispozitiv de cuplare tip șa ajustabil)].

1.   DESCRIERE GENERALĂ

1.1.

Certificatul de conformitate pe suport de hârtie este format din următoarele două părți:

(a)

partea 1, care constă într-o declarație de conformitate a producătorului și care este comună pentru toate categoriile de vehicule;

(b)

partea 2, care este o descriere tehnică a principalelor caracteristici ale vehiculului și care este adaptată la fiecare categorie specifică de vehicule.

1.2.

Certificatul de conformitate pe suport de hârtie are un format maxim A4 (210 × 297 mm) și respectă modelele stabilite în apendice.

1.3.

Descrierile tehnice indicate în partea 2 a certificatului de conformitate pe suport de hârtie sunt cele indicate în documentația omologării de tip din actele de reglementare relevante.

1.4.

Toate informațiile din certificatul de conformitate pe suport de hârtie se furnizează în caractere succesive din ISO 8859 (pentru certificatele de conformitate pe suport de hârtie emise în limba bulgară, în caractere chirilice, pentru certificatele de conformitate pe suport de hârtie emise în limba greacă în caractere grecești) și în cifre arabe.

2.   DISPOZIȚII SPECIALE

2.1.

Modelul A al certificatului de conformitate pe suport de hârtie se utilizează pentru vehicule complete.

2.2.

Modelul B al certificatului de conformitate pe suport de hârtie se utilizează pentru vehicule completate.

Se descriu pe scurt caracteristicile tehnice suplimentare ale vehiculului, precum și performanța sa tehnică în termeni concreți adăugați în timpul procesului de omologare de tip în mai multe etape.

2.3.

Modelul C al certificatului de conformitate se utilizează pentru vehicule incomplete.

3.   HÂRTIA ȘI ELEMENTELE IMPRIMATE DE SECURITATE PENTRU ÎMPIEDICAREA FALSIFICĂRII

Pentru prevenirea falsificării, certificatul de conformitate trebuie protejat prin elemente grafice colorate și cel puțin unul dintre următoarele elemente:

(a)

un filigran sub forma mărcii înregistrate a producătorului;

(b)

un alt element imprimat de securitate (de exemplu, cerneală fluorescentă ultravioletă, cerneluri cu culoare dependentă de unghiul de vizualizare, cerneluri cu culoare dependentă de temperatură, microimprimare, ghioșare, imprimare irizată, gravură laser, holograme personalizate, imagini laser variabile, imagini optice variabile, logo al producătorului în relief fizic sau gravat etc.).

Apendice

MODELE PENTRU CERTIFICATUL DE CONFORMITATE PE SUPORT DE HÂRTIE

PARTEA I

VEHICULE COMPLETE ȘI COMPLETATE

MODELUL A1 – PARTEA 1

VEHICULE COMPLETE

CERTIFICAT DE CONFORMITATE

Partea 1

Subsemnatul [… (Numele, prenumele și funcția)] certific prin prezenta că vehiculul:

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

Varianta (153): …

Versiunea (153): …

0.2.1.

Denumire (denumiri) comercială (comerciale): …

0.2.3.

Identificatori (1):

0.2.3.1.

Identificatorul familiei de interpolare: …

0.2.3.2.

Identificatorul familiei ATCT: …

0.2.3.3.

Identificatorul familiei PEMS: …

0.2.3.4.

Identificatorul familiei de rezistență la înaintare pe drum: …

0.2.3.5.

Identificatorul familiei de matrice de rezistențe la înaintare pe drum (dacă este cazul): …

0.2.3.6.

Identificatorul familiei de regenerare periodică: …

0.2.3.7.

Identificatorul familiei de încercare a emisiilor evaporative: …

0.4.

Categoria vehiculului: …

0.5.

Denumirea societății și adresa producătorului: …

0.6.

Amplasarea și metoda de fixare a plăcuțelor regulamentare de identificare: …

Amplasarea numărului de identificare a vehiculului: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

0.10.

Numărul de identificare al vehiculului: …

0.11.

Data de fabricație a vehiculului: …

corespunde în toate privințele tipului descris în omologarea (... numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii) acordată la (... data omologării de tip) și poate fi înmatriculat permanent în statele membre cu circulație pe dreapta/stânga (154), care folosesc sistemul metric/anglo-saxon (155) pentru vitezometru și sistemul metric/anglo-saxon (155) pentru contorul kilometric (dacă este cazul) (156).

(Locul) (Data): …

(Semnătura): …

MODELUL A2 – PARTEA 1

VEHICULE COMPLETE OMOLOGATE DE TIP ÎN SERII MICI

[Anul]

[Număr secvențial]

MODELUL B – PARTEA 1

VEHICULE COMPLETATE

CERTIFICAT DE CONFORMITATE

Partea 1

Subsemnatul [… (Numele, prenumele și funcția)] certific prin prezenta că vehiculul:

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

Varianta (153): …

Versiunea (153): …

0.2.1.

Denumire (denumiri) comercială (comerciale): …

0.2.2.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, informații privind omologarea de tip a vehiculului din etapele de bază/etapele precedente (a se enumera informațiile pentru fiecare etapă):

Tipul: …

Varianta (153): …

Versiunea (153): …

Numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii: …

0.2.3.

Identificatori (1):

0.2.3.1.

Identificatorul familiei de interpolare: …

0.2.3.2.

Identificatorul familiei ATCT: …

0.2.3.3.

Identificatorul familiei PEMS: …

0.2.3.4.

Identificatorul familiei de rezistență la înaintare pe drum: …

0.2.3.5.

Identificatorul familiei de matrice de rezistențe la înaintare pe drum (dacă este cazul): …

0.2.3.6.

Identificatorul familiei de regenerare periodică: …

0.2.3.7.

Identificatorul familiei de încercare a emisiilor evaporative: …

0.4.

Categoria vehiculului: …

0.5.

Denumirea societății și adresa producătorului: …

0.5.1.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, denumirea societății și adresa producătorului vehiculului din etapa de bază/etapa (etapele) precedentă (precedente)…

0.6.

Amplasarea și metoda de fixare a plăcuțelor regulamentare de identificare: …

Amplasarea numărului de identificare al vehiculului: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

0.10.

Numărul de identificare al vehiculului: …

0.11.

Data de fabricație a vehiculului: …

(a)

a fost completat și modificat (4) după cum urmează: … și

(b)

corespunde în toate privințele tipului descris în omologarea (… numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii) acordată la (… data omologării de tip) și

(c)

poate fi înmatriculat permanent în statele membre cu circulație pe dreapta/stânga (154) și care folosesc sistemul metric/anglo-saxon (155) de unități pentru vitezometru și sistemul metric/anglo-saxon (155) pentru contorul kilometric (dacă este cazul) (156).

(Locul) (Data): …

(Semnătura): …

Anexe:

Certificat de conformitate eliberat pentru fiecare etapă precedentă.

PARTEA 2

CATEGORIA DE VEHICULE M1

(vehicule complete și completate)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): … …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

Mase (158)

13.

Masa vehiculului în stare de funcționare: … kg

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

28.1.

Rapoartele cutiei de viteze (a se completa pentru vehiculele cu transmisii manuale) (1)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

28.1.1.

Raportul de transmisie final (dacă este cazul): …

28.1.2.

Rapoartele de transmisie finale (a se completa dacă și unde este cazul)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.

Ecartamentul axei (axelor):

1.

… mm

2.

… mm

3.

… mm

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

40.

Culoarea vehiculului (114): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

42.1.

Scaun(e) destinat(e) utilizării numai când vehiculul este în staționare: …

42.3.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro…

47.1.

Parametri pentru încercările privind emisiile Vind (1)

47.1.1.

Masa de încercare, kg: …

47.1.2.

Aria suprafeței frontale, m2 (161): …

47.1.2.1.

Aria suprafeței frontale proiectate de intrare a aerului din grilajul frontal (dacă este cazul) în cm2: …

47.1.3.

Coeficienții de rezistență la înaintare pe drum

47.1.3.0.

f0, N: …

47.1.3.1.

f1, N/(km/h): …

47.1.3.2.

f2, N/(km/h) (2): …

47.2.

Ciclul de conducere (1)

47.2.1.

Clasa ciclului de conducere: 1/2/3a/3b (4)

47.2.2.

Factor de reducere a vitezei (fdsc): …

47.2.3.

Viteză limitată: da/nu (4)

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

1.2. Procedura de încercare: Tip 1 (NEDC valori medii, WLTP cele mai ridicate valori) sau WHSC (EURO VI) (4)

CO: … THC: … NMHC: … NOx: … THC + NOx: … NH3: … Particule (masă): …

Particule (număr): …

2.2. Procedura de încercare: WHTC (EURO VI)

CO: … NOx: … NMHC: … THC: … CH4: … NH3: … Particule (masă): Particule (număr): …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

48.2.

Valori RDE maxime declarate (dacă este cazul)

Cursă RDE completă: NOx: …, Particule (număr): …

Cursă RDE urbană: NOx: …, Particule (număr): …

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (162) (1):

1.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice (dacă este cazul)

Valorile NEDC

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Condiții urbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Condiții extraurbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km

Factor de deviere (dacă este cazul)

Factor de verificare (dacă este cazul)

„1” sau „0”

2.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat (4))

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

3.

Vehicul echipat cu o ecoinovație (ecoinovații): da/nu (4)

3.1.

Codul general al ecoinovației (ecoinovațiilor) (151): …

3.2.

Totalul reducerilor de emisii de CO2 datorate ecoinovației (ecoinovațiilor) (150) (a se repeta pentru fiecare combustibil de referință utilizat în cadrul încercărilor):

3.2.1.

Economii realizate prin NEDC: … g/km (dacă este cazul)

3.2.2.

Economii realizate prin WLTP: … g/km (dacă este cazul)

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (dacă este cazul)

Valorile WLTP

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Scăzut (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Mediu (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Foarte ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat:

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice

Consumul de energie electrică

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

Autonomia electrică în mediu urban

… km

5.2

Vehicule electrice hibride OVC

Consumul de energie electrică (ECAC,weighted)

… Wh/km

Autonomia în mod electric (EAER)

… km

Autonomia electrică în condiții de conducere urbană (EAER oraș)

… km

Diverse

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații (165): …

Combinații pneu/roată suplimentare: parametri tehnici (fără referire la RR)

PARTEA 2

CATEGORIA DE VEHICULE M2

(vehicule complete și completate)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …2. Axe directoare (număr, poziție): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): … …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

5.2.

Cabină cu formă alungită în conformitate cu articolul 9a din Directiva 96/53/CE: da/nu (4)

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față/spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

9.

Distanța dintre extremitatea anterioară a vehiculului și centrul dispozitivului de cuplare: … mm

12.

Consolă spate: … mm

Mase (158)

13.

Masa vehiculului în stare de funcționare: … kg

13.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

13.3.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional (4) (166)

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

28.1.

Rapoartele cutiei de viteze (a se completa pentru vehiculele cu transmisii manuale) (160)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

28.1.1.

Raportul de transmisie final (dacă este cazul): …

28.1.2.

Rapoartele de transmisie finale (a se completa dacă și unde este cazul)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.

Ecartamentul axei (axelor):

1.

… mm

2.

… mm

3.

… mm etc.

33.

Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … kPa

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

39.

Clasa vehiculului: clasa I/clasa II/clasa III/clasa A/clasa B (4)

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

42.1.

Scaun(e) destinat(e) utilizării numai când vehiculul este în staționare: …

42.3.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

43.

Numărul locurilor în picioare: …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro …

47.1.

Parametri pentru încercările privind emisiile Vind (1)

47.1.1.

Masa de încercare, kg: …

47.1.2.

Aria suprafeței frontale, m2 (161): …

47.1.2.1.

Aria suprafeței frontale proiectate de intrare a aerului din grilajul frontal (dacă este cazul) în cm2: …

47.1.3.

Coeficienții de rezistență la înaintare pe drum

47.1.3.0.

f0, N:

47.1.3.1.

f1, N/(km/h):

47.1.3.2.

f2, N/(km/h) (2)

47.2.

Ciclul de conducere (1)

47.2.1.

Clasa ciclului de conducere: 1/2/3a/3b

47.2.2.

Factor de reducere a vitezei (fdsc): …

47.2.3.

Viteză limitată: da/nu (4)

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

1.2. Procedura de încercare: Tip 1 (NEDC valori medii, WLTP cele mai ridicate valori) sau WHSC (EURO VI) (4)

CO: … THC: … NMHC: … NOx: … THC + NOx: … NH3: … Particule (masă): …

Particule (număr): …

2.2. Procedura de încercare: WHTC (EURO VI)

CO: … NOx: … NMHC: … THC: … CH4: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

48.2.

Valori RDE maxime declarate (dacă este cazul)

Cursă RDE completă: NOx: …, Particule (număr): …

Cursă RDE urbană: NOx: …, Particule (număr): …

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (162) (1):

1.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice (dacă este cazul)

Valorile NEDC

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Condiții urbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Condiții extraurbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km

Factor de deviere (dacă este cazul)

Factor de verificare (dacă este cazul)

„1” sau „0”

2.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat (4))

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (dacă este cazul)

Valorile WLTP

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Scăzut (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Mediu (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Foarte ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat:

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice

Consumul de energie electrică

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

Autonomia electrică în mediu urban

… km

5.2

Vehicule electrice hibride OVC

Consumul de energie electrică (ECAC,weighted)

… Wh/km

Autonomia în mod electric (EAER)

… km

Autonomia electrică în condiții de conducere urbană (EAER oraș)

… km

Diverse

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații (165): …

PARTEA 2

CATEGORIA DE VEHICULE M3

42.2.

Numărul de locuri așezate destinate pasagerilor: … (primul nivel) … (nivelul superior) (inclusiv locul conducătorului auto) (167)

42.3.

Numărul de locuri accesibile utilizatorilor de scaune cu rotile: …

43.

Numărul locurilor în picioare: …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro …

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

1.3 Procedura de încercare: WHSC (EURO VI)

CO: … THC: … NMHC: … NOx: … THC + NOx: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

2.2 Procedura de încercare: WHTC (EURO VI)

CO: … NOx: … NMHC: … THC: … CH4: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

Diverse

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații (165): …

PARTEA 2

CATEGORIA DE VEHICULE N1

(vehicule complete și completate)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): … …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm.

8.

Avansul dispozitivului de cuplare tip șa al unui vehicul tractor cu semiremorcă (maxim și minim): … mm

9.

Distanța dintre extremitatea anterioară a vehiculului și centrul dispozitivului de cuplare: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

Mase (158)

13.

Masa vehiculului în stare de funcționare: … kg

13.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

14.

Masa vehiculului de bază în stare de funcționare: … kg (4) (168)

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.2.

Semiremorcă: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

28.1.

Rapoartele cutiei de viteze (a se completa pentru vehiculele cu transmisii manuale) (1)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

28.1.1.

Raportul de transmisie final (dacă este cazul): …

28.1.2.

Rapoartele de transmisie finale (a se completa dacă și unde este cazul)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.

Ecartamentul axei (axelor):

1.

… mm

2.

… mm

3.

… mm

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … kPa

38.

Codul caroseriei (113): …

40.

Culoarea vehiculului (114): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro …

47.1.

Parametri pentru încercările privind emisiile Vind (1)

47.1.1.

Masa de încercare, kg: …

47.1.2.

Aria suprafeței frontale, m2 (161): …

47.1.2.1.

Aria suprafeței frontale proiectate de intrare a aerului din grilajul frontal (dacă este cazul) în cm2: …

47.1.3.

Coeficienții de rezistență la înaintare pe drum

47.1.3.0.

f0, N: …

47.1.3.1.

f1, N/(km/h): …

47.1.3.2.

f2, N/(km/h) (2): …

47.2.

Ciclul de conducere1

47.2.1.

Clasa ciclului de conducere: 1/2/3a/3b (4)

47.2.2.

Factor de reducere a vitezei (fdsc): …

47.2.3.

Viteză limitată: da/nu (4)

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

1.2. Procedura de încercare: Tip 1 (NEDC valori medii, WLTP cele mai ridicate valori) sau WHSC (EURO VI) (4)

CO: … THC: … NMHC: … NOx: … THC + NOx: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

2.2. Procedura de încercare: WHTC (EURO VI)

CO: … NOx: … NMHC: … THC: … CH4: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

48.2.

Valori RDE maxime declarate (dacă este cazul)

Cursă RDE completă: NOx: …, Particule (număr): …

Cursă RDE urbană: NOx: …, Particule (număr): …

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (162) (1):

1.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice (dacă este cazul)

Valorile NEDC

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Condiții urbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Condiții extraurbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km

Factor de deviere (dacă este cazul)

Factor de verificare

(dacă este cazul)

„1” sau „0”

2.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat (4))

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

3.

Vehicul echipat cu o ecoinovație (ecoinovații): da/nu (4)

3.1.

Codul general al ecoinovației (ecoinovațiilor) (151)

3.2.

Totalul reducerii de emisii de CO2 datorate ecoinovației (ecoinovațiilor) (68) (a se repeta pentru fiecare combustibil de referință utilizat în cadrul încercărilor):

3.2.1.

Economii realizate prin NEDC... g/km (dacă este cazul)

3.2.2.

Economii realizate prin WLTP... g/km (dacă este cazul)

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei

Valorile WLTP

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Scăzut (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Mediu (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Foarte ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat:

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice (4) sau (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

Autonomia electrică în mediu urban

… km

5.2

Vehicule pur electrice OVC (4) sau (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ECAC,weighted)

… Wh/km

Autonomia în mod electric (EAER)

… km

Autonomia electrică în condiții de conducere urbană (EAER oraș)

… km

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase din Regulamentul nr. 105 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații (165): …

Lista pneurilor: parametri tehnici (fără referire la RR)

PARTEA 2

CATEGORIA DE VEHICULE N2

(vehicule complete și completate)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …2. Axe directoare (număr, poziție): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

5.2.

Cabină cu formă alungită în conformitate cu articolul 9a din Directiva 96/53/CE: da/nu (4)

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față/spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime (1): … mm

8.

Avansul dispozitivului de cuplare tip șa al unui vehicul tractor cu semiremorcă (maxim și minim): … mm

9.

Distanța dintre extremitatea anterioară a vehiculului și centrul dispozitivului de cuplare: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

12.

Consolă spate: … mm

Mase (158)

13.

Masa vehiculului în stare de funcționare: … kg

13.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

13.3.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional (4) (166)

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.2.

Semiremorcă: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.3.1.

Remorcă cu bară de tracțiune rigidă: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

28.1.

Rapoartele cutiei de viteze (a se completa pentru vehiculele cu transmisii manuale) (1)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

28.1.1.

Raportul de transmisie final (dacă este cazul): …

28.1.2.

Rapoartele de transmisie finale (a se completa dacă și unde este cazul)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

31.

Poziția axei (axelor) care se ridică: …

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

33.

Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … kPa

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro …

47.1.

Parametri pentru încercările privind emisiile Vind (1)

47.1.1.

Masa de încercare, kg: …

47.1.2.

Aria suprafeței frontale, m2 (161): …

47.1.2.1.

Aria suprafeței frontale proiectate de intrare a aerului din grilajul frontal (dacă este cazul) în cm2: …

47.1.3.

Coeficienții de rezistență la înaintare pe drum

47.1.3.0.

f0, N: …

47.1.3.1.

f1, N/(km/h): …

47.1.3.2.

f2, N/(km/h) (2): …

47.2.

Ciclul de conducere (1)

47.2.1.

Clasa ciclului de conducere: 1/2/3a/3b (4)

47.2.2.

Factor de reducere a vitezei (fdsc): …

47.2.3.

Viteză limitată: da/nu (4)

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

1.2. Procedura de încercare: Tip 1 (NEDC valori medii, WLTP cele mai ridicate valori) sau WHSC (EURO VI) (4)

CO: … THC: … NMHC: … NOx: … THC + NOx: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

2.2. Procedura de încercare: WHTC (EURO VI)

CO: … NOx: … NMHC: … THC: … CH4: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

48.2.

Valori RDE maxime declarate (dacă este cazul)

Cursă RDE completă: NOx: …, Particule (număr): …

Cursă RDE urbană: NOx: …, Particule (număr): …

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (162) (1):

1.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice (dacă este cazul)

Valorile NEDC

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Condiții urbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Condiții extraurbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km

Factor de deviere (dacă este cazul)

Factor de verificare (dacă este cazul)

„1” sau „0”

2.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat (4))

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei

Valorile WLTP

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Scăzut (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Mediu (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Foarte ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat:

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice (4) sau (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

Autonomia electrică în mediu urban

… km

5.2

Vehicule pur electrice OVC (4) sau (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ECAC,weighted)

… Wh/km

Autonomia în mod electric (EAER)

… km

Autonomia electrică în condiții de conducere urbană (EAER oraș)

… km

49.1.

Codul hash criptografic al evidențelor producătorului (119): ........................................................................

49.2.

Vehicul greu: da/nu (4) (72) (169)

49.3.

Vehicul de uz specific: (da/nu) (4) (72) (170)

49.4.

Codul hash criptografic al dosarul cu informații pentru client: .................................................................. (120) (170)

49.5.

Emisiile specifice de CO2: ... gCO2/tkm (171)

49.6.

Valoarea medie a sarcinii utile: ................ t’ (172)

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase din Regulamentul nr. 105 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite: da/clasa (clasele): …/nu (4) (173):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații (165): …

PARTEA 2

CATEGORIA DE VEHICULE N3

(vehicule complete și completate)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): … …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

5.2.

Cabină cu formă alungită în conformitate cu articolul 9a din Directiva 96/53/CE: da/nu (4)

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față/spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm.

8.

Avansul dispozitivului de cuplare tip șa al unui vehicul tractor cu semiremorcă (maxim și minim): … mm

9.

Distanța dintre extremitatea anterioară a vehiculului și centrul dispozitivului de cuplare: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

12.

Consolă spate: … mm

Mase (158)

13.

Masa vehiculului în stare de funcționare: … kg

13.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

13.3.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional (4) (166)

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.2.

Semiremorcă: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.3.1.

Remorcă cu bară de tracțiune rigidă: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

31.

Poziția axei (axelor) care se ridică: …

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

33.

Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Combinația pneu/roată (160): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … kPa

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro …

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

1.2. Procedura de încercare: WHSC (EURO VI)

CO: … THC: … NMHC: … NOx: … THC + NOx: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

2.2. Procedura de încercare: WHTC (EURO VI)

CO: … NOx: … NMHC: … THC: … CH4: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică

49.1.

Codul hash criptografic al evidențelor producătorului (119): ........................................................................

49.2.

Vehicul greu: da/nu (4) (72) (169)

49.3.

Vehicul de uz specific: (da/nu) (4) (72) (170)

49.4.

Codul hash criptografic al dosarul cu informații pentru client: .................................................................. (120) (170)

49.5.

Emisiile specifice de CO2: ... gCO2/tkm (171)

49.6.

Valoarea medie a sarcinii utile: ................ t’ (172)

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase din Regulamentul nr. 105 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații (165): …

PARTEA 2

CATEGORIILE DE VEHICULE O1 ȘI O2

(vehicule complete și completate)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157) (174): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

0-1:

… mm

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

10.

Distanța dintre centrul dispozitivului de cuplare și extremitatea posterioară a vehiculului: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

12.

Consolă spate: … mm

Mase (158)

13.

Masa vehiculului în stare de funcționare: … kg

13.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional (4) (166)

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

19.

Masa statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare al unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală: … kg

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.1.

Ecartamentul fiecărei axe directoare: … mm

30.2.

Ecartamentul tuturor celorlalte axe: … mm

31.

Poziția axei (axelor) care se ridică: …

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

34.

Axă (axe) cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Combinația pneu/roată (160): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase din Regulamentul nr. 105 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații (165): …

PARTEA 2

CATEGORIILE DE VEHICULE O3 ȘI O4

(vehicule complete și completate)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157) (174): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

0-1:

… mm

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.

Lungime: … mm

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din spate/neechipat (4)

6.

Lățime: … mm

7.

Înălțime: … mm

10.

Distanța dintre centrul dispozitivului de cuplare și extremitatea posterioară a vehiculului: … mm

11.

Lungimea suprafeței de încărcare: … mm

12.

Consolă spate: … mm

Mase (158)

13.

Masa vehiculului în stare de funcționare: … kg

13.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

13.2.

Masa efectivă a vehiculului: … kg

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional (4) (166)

Numai pentru traficul național, litera minusculă „e” urmată de numărul distinctiv al statului membru: …

Pentru traficul internațional, numărul directivei/regulamentului: …

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

19.

Masa statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare al unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală: … kg

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

31.

Poziția axei (axelor) care se ridică: …

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

34.

Axă (axe) cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Combinația pneu/roată (160): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

Caroserie

38.

Codul caroseriei (113): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Diverse

50.

Omologat de tip în conformitate cu cerințele de construcție aplicabile transportului mărfurilor periculoase din Regulamentul nr. 105 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite: da/clasa (clasele): …/nu (4):

51.

Vehicule cu destinație specială: definite în conformitate cu punctul 5 din partea A a anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului: …

52.

Observații (165): …

PARTEA II

VEHICULE INCOMPLETE

MODELUL C1 – PARTEA 1

VEHICULE INCOMPLETE

CERTIFICAT DE CONFORMITATE

Partea 1

Subsemnatul [… (Numele, prenumele și funcția)] certific prin prezenta că vehiculul:

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

Varianta (153): …

Versiunea (153): …

0.2.1.

Denumire (denumiri) comercială (comerciale): …

0.2.2.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, informații privind omologarea de tip a vehiculului din etapa de bază/etapa precedentă

(a se enumera informațiile pentru fiecare etapă):

Tipul: …

Varianta (153): …

Versiunea (153): …

Numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii...

0.2.3.

Identificatori (dacă este cazul) (161):

0.2.3.1.

Identificatorul familiei de interpolare: …

0.2.3.2.

Identificatorul familiei ATCT: …

0.2.3.3.

Identificatorul familiei PEMS: …

0.2.3.4.

Identificatorul familiei de rezistență la înaintare pe drum: …

0.2.3.5.

Identificatorul familiei de matrice de rezistențe la înaintare pe drum (dacă este cazul): …

0.2.3.6.

Identificatorul familiei de regenerare periodică: …

0.2.3.7.

Identificatorul familiei de încercare a emisiilor evaporative: …

0.4.

Categoria vehiculului: …

0.5.

Denumirea societății și adresa producătorului: …

0.5.1.

Pentru vehiculele omologate în mai multe etape, denumirea societății și adresa producătorului vehiculului din etapa (etapele) precedentă (precedente)/de bază:

0.6.

Amplasarea și metoda de fixare a plăcuțelor regulamentare de identificare: …

Amplasarea numărului de identificare al vehiculului: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

0.10.

Numărul de identificare al vehiculului: …

0.11.

Data de fabricație a vehiculului: …

corespunde în toate privințele tipului descris în omologarea (… numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii) acordată la (… data omologării de tip) și

nu poate fi înmatriculat permanent fără alte omologări.

(Locul) (Data): …

(Semnătura): …

MODELUL C2 – PARTEA 1

VEHICULE INCOMPLETE OMOLOGATE DE TIP ÎN SERII MICI

[Anul]

[Număr secvențial]

CERTIFICAT DE CONFORMITATE

Partea 1

Subsemnatul [… (Numele, prenumele și funcția)] certific prin prezenta că vehiculul:

0.1.

Marca (denumirea comercială a producătorului): …

0.2.

Tipul: …

Varianta (153): …

Versiunea (153): …

0.2.1.

Denumire (denumiri) comercială (comerciale): …

0.2.3.

Identificatori (dacă este cazul) (161):

0.2.3.1.

Identificatorul familiei de interpolare: …

0.2.3.2.

Identificatorul familiei ATCT: …

0.2.3.3.

Identificatorul familiei PEMS: …

0.2.3.4.

Identificatorul familiei de rezistență la înaintare pe drum:...

0.2.3.5.

Identificatorul familiei de matrice de rezistențe la înaintare pe drum (dacă este cazul): …

0.2.3.6.

Identificatorul familiei de regenerare periodică: …

0.2.3.7.

Identificatorul familiei de încercare a emisiilor evaporative: …

0.4.

Categoria vehiculului: …

0.5.

Denumirea societății și adresa producătorului: …

0.6.

Amplasarea și metoda de fixare a plăcuțelor regulamentare de identificare: …

Amplasarea numărului de identificare al vehiculului: …

0.9.

Numele și adresa reprezentantului producătorului (dacă există): …

0.10.

Numărul de identificare al vehiculului: …

0.11.

Data de fabricație a vehiculului: …

corespunde în toate privințele tipului descris în omologarea (… numărul certificatului de omologare de tip, inclusiv numărul extinderii) acordată la (… data omologării de tip) și

nu poate fi înmatriculat permanent fără alte omologări.

(Locul) (Data): …

(Semnătura): …

PARTEA 2

CATEGORIA DE VEHICULE M1

(vehicule incomplete)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): … …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.1.

Lungimea maximă admisibilă: … mm

6.1.

Lățimea maximă admisibilă: … mm

7.1.

Înălțimea maximă admisibilă: … mm

12.1.

Consola spate maximă admisibilă: … mm

Mase (158)

14.

Masa vehiculului în stare de funcționare a vehiculului incomplet: … kg

14.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

15.

Masa minimă a vehiculului după completare: … kg

15.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa verticală statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): ... kW la … min-1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

28.1.

Rapoartele cutiei de viteze (a se completa pentru vehiculele cu transmisii manuale) (161)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

28.1.1.

Raportul de transmisie final (dacă este cazul): …

28.1.2.

Rapoartele de transmisie finale (a se completa dacă și unde este cazul)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.

Ecartamentul axei (axelor):

1.

… mm

2.

… mm

3.

… mm

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

Caroserie

41.

Numărul și configurația ușilor: …

42.

Numărul de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) (115): …

Performanța de mediu

46.

Nivelul de zgomot

În regim de staționare: ... dB(A) la o turație a motorului de: … min–1

În mers: … dB(A)

47.

Nivelul emisiilor de gaze de evacuare (116): Euro …

47.1.

Parametri pentru încercările privind emisiile Vind (1)

47.1.1.

Masa de încercare, kg: …

47.1.2.

Aria suprafeței frontale, m2 (161): …

47.1.2.1.

Aria suprafeței frontale proiectate de intrare a aerului din grilajul frontal (dacă este cazul) în cm2: …

47.1.3.

Coeficienții de rezistență la înaintare pe drum

47.1.3.0.

f0, N:

47.1.3.1.

f1, N/(km/h):

47.1.3.2.

f2, N/(km/h) (2)

47.2.

Ciclul de conducere (1)

47.2.1.

Clasa ciclului de conducere: 1/2/3a/3b

47.2.2.

Factor de reducere a vitezei (fdsc): …

47.2.3.

Viteză limitată: da/nu (4)

48.

Emisii de gaze de evacuare (162) (163) (164):

Numărul actului de reglementare de bază și al ultimului act de reglementare de modificare aplicabil: …

1.2. Procedura de încercare: Tip 1 (NEDC valori medii, WLTP cele mai ridicate valori) sau WHSC (EURO VI) (4)

CO: … THC: … NMHC: … NOx: … THC + NOx: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

2.2. Procedura de încercare: WHTC (EURO VI)

CO: … NOx: … NMHC: … THC: … CH4: … NH3: … Particule (masă): … Particule (număr): …

48.1.

Coeficientul corectat de absorbție a fumului: … (m–1)

49.

Emisiile de CO2/consumul de combustibil/consumul de energie electrică (162) (1):

1.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice (dacă este cazul)

Valorile NEDC

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Condiții urbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Condiții extraurbane (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km

Factor de deviere (dacă este cazul)

Factor de verificare (dacă este cazul)

„1” sau „0”

2.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC (dacă este cazul)

Consumul de energie electrică (ponderat, combinat (4))

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

3.

Vehicul echipat cu o ecoinovație (ecoinovații): da/nu (4)

3.1.

Codul general al ecoinovației (ecoinovațiilor) (151): …

3.2.

Totalul reducerilor de emisii de CO2 datorate ecoinovației (ecoinovațiilor) (68) (a se repeta pentru fiecare combustibil de referință utilizat în cadrul încercărilor):

3.2.1.

Economii realizate prin NEDC: … g/km (dacă este cazul)

3.2.2.

Economii realizate prin WLTP: … g/km (dacă este cazul)

4.

Toate grupurile motopropulsoare, cu excepția vehiculelor pur electrice conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (dacă este cazul)

Valorile WLTP

Emisiile de CO2

Consumul de combustibil

Scăzut (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Mediu (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Foarte ridicat (4):

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Combinat:

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

Ponderat, combinat (4)

… g/km

… l/100 km sau m3/100 km sau kg/100 km (4)

5.

Vehicule pur electrice și vehicule electrice hibride OVC, conform Regulamentului (UE) 2017/1151 al Comisiei (dacă este cazul)

5.1.

Vehicule pur electrice

Consumul de energie electrică

… Wh/km

Autonomia electrică

… km

Autonomia electrică în mediu urban

… km

5.2.

Vehicule electrice hibride OVC

Consumul de energie electrică (ECAC,weighted)

… Wh/km

Autonomia în mod electric (EAER)

… km

Autonomia electrică în condiții de conducere urbană (EAER oraș)

… km

Diverse

52.

Observații (165): …

PARTEA 2

CATEGORIA DE VEHICULE M2

(vehicule incomplete)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

3.

Axe motoare (număr, poziție, interconectare): … …

3.1.

Specificați dacă vehiculul este neautomatizat/automatizat/complet automatizat (8)

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157) (6): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.1.

Lungimea maximă admisibilă: … mm

5.2.

Cabină cu formă alungită în conformitate cu articolul 9a din Directiva 96/53/CE: da/nu (4)

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din față/spate/neechipat (4)

6.1.

Lățimea maximă admisibilă: … mm

7.1.

Înălțimea maximă admisibilă: … mm

12.1.

Consola spate maximă admisibilă: … mm

Mase (158)

13.3.

Masa suplimentară pentru propulsia alternativă: … kg

14.

Masa vehiculului în stare de funcționare a vehiculului incomplet: … kg

14.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

15.

Masa minimă a vehiculului după completare: … kg

15.1.

Distribuția acestei mase pe axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.

Mase maxime tehnic admisibile

16.1.

Masa maximă tehnic admisibilă cu încărcătură: … kg

16.2.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.3.

Masa tehnic admisibilă pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

16.4.

Masa maximă tehnic admisibilă a ansamblului: … kg

17.

Masele maxime admisibile pentru înmatriculare/exploatare prevăzute pentru traficul național/internațional (4) (166)

17.1.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută: … kg

17.2.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare axă:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.3.

Masa maximă admisibilă cu încărcătură pentru înmatriculare/exploatare prevăzută pe fiecare grup de axe:

1.

… kg

2.

… kg

3.

… kg etc.

17.4.

Masa maximă admisibilă pentru înmatriculare/exploatare a ansamblului prevăzută: … kg

18.

Masa de remorcare maximă tehnic admisibilă în cazurile următoare:

18.1.

Remorcă cu bară de tracțiune: … kg

18.3.

Remorcă cu axă centrală: … kg

18.4.

Remorcă fără sistem de frânare: … kg

19.

Masa statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare: … kg

Motorul

20.

Producătorul motorului: …

21.

Codul motorului marcat pe acesta: …

22.

Principiul de funcționare: …

23.

Pur electric: da/nu (4)

23.1.

Categoria vehiculului [electric] hibrid: OVC-HEV/NOVC-HEV/OVC-FCHV/NOVC-FCHV (4)

24.

Numărul și dispunerea cilindrilor: …

25.

Cilindree: … cm3

26.

Combustibil: Motorină/benzină/GNL/GN – biometan/etanol/biomotorină/hidrogen (4)

26.1.

Monocombustibil/bicombustibil/multicombustibil/dublă alimentare (4)

26.2.

(Doar pentru motoare cu dublă alimentare) Tip 1A/tip 1B/tip 2A/tip 2B/tip 3B (4)

27.

Puterea maximă

27.1.

Puterea netă maximă (159): … kW la … min–1 (motor cu ardere internă) (4)

27.3.

Puterea netă maximă: … kW (motor electric) (4) (112)

27.4.

Puterea maximă timp de 30 de minute: … kW (motor electric) (4) (112)

28.

Cutie de viteze (tip): …

28.1.

Rapoartele cutiei de viteze (a se completa pentru vehiculele cu transmisii manuale) (1)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

28.1.1.

Raportul de transmisie final (dacă este cazul): …

28.1.2.

Rapoartele de transmisie finale (a se completa dacă și unde este cazul)

Treapta 1

Treapta a 2-a

Treapta a 3-a

Treapta a 4-a

Treapta a 5-a

Treapta a 6-a

Treapta a 7-a

Treapta a 8-a

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.

Ecartamentul axei (axelor):

1.

… mm

2.

… mm

3.

… mm

33.

Axă (axe) motoare cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (160) (1): …

Frâne

36.

Conexiuni pentru frâna remorcii: mecanice/electrice/pneumatice/hidraulice (4)

37.

Presiunea în conducta de alimentare a sistemului de frânare al remorcii: … kPa

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.

Tipuri sau clase de dispozitive de cuplare care pot fi montate: …

Pneurile montate/combinația de roți/clasa de eficiență energetică pentru coeficienții de rezistență la rulare (RRC) și categoria pneurilor utilizate pentru determinarea emisiilor de CO2 (dacă este cazul) (1) (160): …

19.1.

Masa statică maximă tehnic admisibilă la punctul de cuplare al unei semiremorci sau al unei remorci cu axă centrală: … kg

Viteza maximă

29.

Viteză maximă: … km/h

Axe și suspensie

30.1.

Ecartamentul fiecărei axe directoare: … mm

30.2.

Ecartamentul tuturor celorlalte axe: … mm

31.

Poziția axei (axelor) care se ridică: …

32.

Poziția axei (axelor) încărcabile: …

34.

Axă (axe) cu suspensie pneumatică sau echivalentă: da/nu (4)

35.

Combinația pneu/roată (160): …

Dispozitivul de cuplare

44.

Numărul certificatului de omologare sau marca de omologare a dispozitivului de cuplare (dacă este montat): …

45.

Tipuri sau clase de dispozitive de cuplare care pot fi montate: …

45.1.

Valori caracteristice (4): D: …/V: …/S: …/U: …

Diverse

52.

Observații (165): …

PARTEA 2

CATEGORIILE DE VEHICULE O3 ȘI O4

(vehicule incomplete)

Partea 2

Caracteristici generale de construcție

1.

Numărul de axe: … și numărul de roți (5): …

1.1.

Numărul și poziția axelor cu roți duble …

2.

Axe directoare (număr, poziție): …

Dimensiuni principale

4.

Ampatament (157) (174): … mm

4.1.

Distanța dintre axele:

0-1:

… mm

1-2:

… mm

2-3:

… mm

3-4:

… mm

5.1.

Lungimea maximă admisibilă: …mm

5.3.

Vehicul echipat cu dispozitiv sau echipament aerodinamic în partea din spate/neechipat (4)

6.1.

Lățimea maximă admisibilă: …mm

7.1.

Înălțimea maximă admisibilă: …mm

10.

Distanța dintre centrul dispozitivului de cuplare și extremitatea posterioară a vehiculului: …mm

12.1.

Consola spate maximă admisibilă: …mm