(1)

La 25 septembrie 2015, Adunarea Generală a ONU a adoptat un nou cadru global de dezvoltare durabilă: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă („Agenda 2030”), având ca element central obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD). Comunicarea Comisiei din 22 noiembrie 2016 intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil” face legătura între ODD-uri și cadrul de politică al Uniunii, pentru a garanta că toate acțiunile și inițiativele de politică ale Uniunii, atât în cadrul Uniunii cât și la nivel global, iau în considerare, de la bun început, ODD-urile. În concluziile sale din 20 iunie 2017, Consiliul confirmat angajamentul Uniunii și al statelor sale membre în ceea ce privește punerea în aplicare a Agendei 2030 în mod complet, coerent, cuprinzător, integrat și eficient, în strânsă cooperare cu partenerii și cu alte părți interesate.

(2)

Tranziția către o economie circulară, cu emisii scăzute de carbon, mai durabilă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor în conformitate cu ODD-urile este esențială pentru asigurarea competitivității pe termen lung a economiei Uniunii. Acordul de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice („Acordul de la Paris”), care a fost aprobat de Uniune la 5 octombrie 2016 (3) și a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016, urmărește să consolideze răspunsul la schimbările climatice, printre altele, prin corelarea fluxurilor de finanțare cu demersurile către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezilientă la schimbările climatice.

(3)

Pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris și pentru a reduce în mod semnificativ riscurile și efectele schimbărilor climatice, obiectivul global este acela de a se menține creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și de a se continua eforturile de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale.

(4)

Directivele 2009/65/CE (4), 2009/138/CE (5), 2011/61/UE (6), 2013/36/UE (7), 2014/65/UE (8), (UE) 2016/97 (9) și (UE) 2016/2341 (10) ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și Regulamentele (UE) nr. 345/2013 (11), (UE) nr. 346/2013 (12), (UE) 2015/760 (13) și (UE) 2019/1238 (14) ale Parlamentului European și ale Consiliului au obiectivul comun de a facilita accesul la activitate și desfășurarea activității organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), ale instituțiilor de credit, ale administratorilor de fonduri de investiții alternative (AFIA) care gestionează sau comercializează fonduri de investiții alternative, inclusiv fonduri europene de investiții pe termen lung (ELTIF), ale societăților de asigurare, ale firmelor de investiții, ale intermediarilor de asigurări, ale instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP), ale administratorilor fondurilor cu capital de risc eligibile (administratorii EuVECA), ale administratorilor fondurilor de antreprenoriat social eligibile (administratorii EuSEF) și ale furnizorilor de produse paneuropene de pensii personale (PEPP). Aceste directive și regulamente asigură o protecție mai uniformă a investitorilor finali și facilitează accesul acestora la o gamă largă de produse financiare, stabilind în același timp norme care le permit investitorilor finali să ia decizii privind investițiile în cunoștință de cauză.

(5)

Prezentarea de informații investitorilor finali cu privire la integrarea riscurilor legate de durabilitate, luarea în considerare a efectelor negative asupra durabilității și a obiectivelor de investiții durabile sau asupra promovării caracteristicilor de mediu sau sociale în procesul de luare a deciziilor privind investițiile și în procesele consultative sunt insuficient dezvoltate deoarece aceste informări încă nu fac obiectul unor cerințe armonizate.

(6)

Derogarea de la dispozițiile prezentului regulament pentru consultanții financiari care au mai puțin de trei salariați nu ar trebui să aducă atingere punerii în aplicare a dispozițiilor de drept intern care transpun Directivele 2014/65/UE și (UE) 2016/97, în special în ceea ce privește normele privind consultanța de investiții și de asigurări. Prin urmare, deși acești consultanți nu sunt ținuți să furnizeze informații în conformitate cu prezentul regulament, aceștia sunt ținuți să ia în considerare și în calcul riscurile legate de durabilitate în procesele lor consultative.

(7)

Entitățile care intră sub incidența prezentului regulament, în funcție de natura activităților lor, ar trebui să respecte normele privind participanții la piața financiară, în cazul în care creează produse financiare, precum și normele privind consultanții financiari, în cazul în care oferă consultanță de investiții sau consultanță de asigurări. Prin urmare, atunci când astfel de entități desfășoară simultan atât activități ale participanților la piața financiară, cât și ale consultanților financiari, astfel de entități ar trebui să fie considerate participanți la piața financiară atunci când acționează în calitate de creatori de produse financiare, inclusiv în cazul administrării de portofolii, și ar trebui să fie considerați consultanți financiari, atunci când furnizează consultanță de investiții sau de asigurări.

(8)

Întrucât Uniunea se confruntă din ce în ce mai mult cu consecințele catastrofale și imprevizibile ale schimbărilor climatice, cu epuizarea resurselor și cu alte aspecte referitoare la durabilitate, sunt necesare acțiuni urgente pentru a mobiliza capitalul nu numai prin politici publice, ci și prin sectorul serviciilor financiare. Prin urmare, participanții la piața financiară și consultanții financiari ar trebui să aibă obligația de a prezenta informații specifice cu privire la abordările lor în ceea ce privește integrarea riscurilor legate de durabilitate și luarea în considerare a efectelor negative asupra durabilității.

(9)

În absența unor norme armonizate la nivelul Uniunii privind prezentarea informațiilor privind durabilitatea adresate investitorilor finali, este probabil că vor continua să fie adoptate măsuri divergente la nivel național și abordările diferite în diverse sectoare ale serviciilor financiare ar putea persista. Astfel de măsuri și abordări divergente ar continua să producă denaturări semnificative ale concurenței ca urmare a diferențelor semnificative între standardele de prezentare a informațiilor. În plus, dezvoltarea paralelă a practicilor de piață pe baza unor priorități stabilite din considerente comerciale care generează rezultate divergente determină în prezent o fragmentare și mai mare a pieței și ar putea să agraveze și mai mult ineficiențele din funcționarea pieței interne în viitor. Divergențele care caracterizează standardele de prezentare a informațiilor și practicile de piață fac foarte dificilă compararea diferitelor produse financiare, generează condiții inechitabile de concurență pentru aceste produse și pentru canalele de distribuție și creează noi bariere în cadrul pieței interne. Astfel de divergențe ar putea, de asemenea, să creeze confuzie pentru investitorii finali și să denatureze deciziile acestora privind investițiile. În demersurile de asigurare a conformității cu Acordul de la Paris, există riscul ca statele membre să adopte măsuri naționale divergente care ar putea crea obstacole în calea bunei funcționări a pieței interne și ar putea fi în detrimentul participanților la piața financiară și al consultanților financiari. Mai mult, absența unor reguli armonizate privind transparența face dificilă pentru investitorii finali compararea efectivă a diferitelor produse financiare din diferite state membre în ceea ce privește riscurile lor de mediu, sociale și de guvernanță și obiectivele de investiții durabile. Prin urmare, este necesar să se abordeze barierele existente în calea funcționării pieței interne și să se consolideze comparabilitatea produselor financiare pentru a se evita obstacolele viitoare probabile.

(10)

Prezentul regulament vizează să reducă asimetriile la nivel de informații din relațiile comitent-prepus în ceea ce privește integrarea riscurilor legate de durabilitate, luarea în considerare a efectelor negative asupra durabilității, promovarea caracteristicilor de mediu sau sociale, și investițiile durabile prin impunerea participanților la piața financiară și consultanților financiari a obligației de a prezenta investitorilor finali informații precontractuale și continue atunci când acționează în calitate de prepuși ai acelor investitori finali (comitenți).

(11)

Prezentul regulament vine să completeze obligațiile de prezentare a informațiilor stabilite în Directivele 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2014/65/UE, (UE) 2016/97 și (UE) 2016/2341 și în Regulamentele (UE) nr. 345/2013, (UE) nr. 346/2013, (UE) 2015/760 și (UE) 2019/1238, precum și în dreptul intern care reglementează produsele de pensii personale și individuale. Pentru a asigura monitorizarea ordonată și eficientă a respectării prezentului regulament, statele membre ar trebui să se bazeze pe autoritățile competente deja desemnate în conformitate cu normele respective.

(12)

Prezentul regulament menține în sarcina participanților la piața financiară și a consultanților financiari obligația de a acționa în interesul investitorilor finali, inclusiv, dar nu numai, obligația de diligență înainte de realizarea investiției, stabilite în Directivele 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/65/UE, (UE) 2016/97 și (UE) 2016/2341 și în Regulamentele (UE) nr. 345/2013 și (UE) nr. 346/2013, precum și în dreptul intern care reglementează produsele de pensii personale și individuale. Pentru a respecta obligațiile care le revin în temeiul acestor norme, participanții la piața financiară și consultanții financiari ar trebui să integreze în procesele lor, inclusiv în executarea obligației de diligență, și să evalueze în mod continuu, nu doar toate riscurile financiare relevante ci și toate riscurile relevante legate de durabilitate care ar putea avea un efect negativ semnificativ relevant asupra rentabilității financiare a unei investiții sau a consultanței. Prin urmare, participanții la piața financiară și consultanții financiari ar trebui să specifice în politicile lor modul în care integrează riscurile respective și să publice aceste politici.

(13)

Prezentul regulament impune participanților la piața financiară și consultanților financiari care oferă consultanță de investiții sau consultanță de asigurări cu privire la produse de investiții bazate pe asigurări (IBIP), indiferent de conceperea produselor financiare și de piața țintă, să publice politici scrise privind integrarea riscurilor legate de durabilitate și să asigure transparența unei asemenea integrări.

(14)

Un risc legat de durabilitate înseamnă un eveniment sau o condiție de mediu, socială sau de guvernanță care, în cazul în care se produce, ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra valorii investiției, astfel cum se specifică în legislația sectorială, în special în Directivele 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/65/UE, (UE) 2016/97 și (UE) 2016/2341 sau în actele delegate și standardele tehnice de reglementare adoptate în temeiul acestora.

(15)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere normelor privind integrarea riscului stabilite în temeiul Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/65/UE, (UE) 2016/97 și (UE) 2016/2341 și al Regulamentelor (UE) nr. 345/2013 și (UE) nr. 346/2013, precum și al dreptului intern care reglementează produsele de pensii personale și individuale, inclusiv, dar nu numai, criteriilor de proporționalitate relevante aplicabile, cum ar fi dimensiunea, organizarea internă și natura, sfera și complexitatea activităților în cauză. Prezentul regulament urmărește să asigure o mai mare transparență cu privire la modul în care participanții la piața financiară și consultanții financiari integrează riscurile legate de durabilitate în deciziile de investiție și în consultanța de investiții sau de asigurări. În cazul în care evaluarea riscurilor legate de durabilitate conduce la concluzia că nu există riscuri legate de durabilitate considerate a fi relevante pentru produsul financiar, ar trebui să fie explicate motivele acesteia. În cazul în care evaluarea conduce la concluzia că aceste riscuri sunt relevante, măsura în care riscurile legate de durabilitate ar putea afecta performanța produsului financiar ar trebui să fie prezentată în termeni calitativi sau cantitativi. Evaluarea riscurilor legate de durabilitate și prezentarea informațiilor precontractuale aferente de către participanții la piața financiară ar trebui să fie incluse în informațiile precontractuale furnizate de consultanții financiari. Consultanții financiari ar trebui ca, înainte de a furniza consultanța, să informeze cu privire la modul în care iau în considerare riscurile legate de durabilitate în procesul de selecție al produsului financiar care le este prezentat investitorilor finali, indiferent de preferințele legate de durabilitate ale investitorilor finali. Aceasta nu ar trebui să aducă atingere aplicării dispozițiilor de drept intern care transpun Directivele 2014/65/UE și (UE) 2016/97, în special a obligațiilor care revin participanților la piața financiară și consultanților financiari în ceea ce privește guvernanța produselor, evaluarea caracterului adecvat și corespunzător și testele de cerințe și nevoi.

(16)

Deciziile și consultanța în materie de investiții ar putea să provoace, să contribuie sau să fie direct legate de efecte negative, care sunt sau pot fi semnificative, asupra factorilor de durabilitate.

(17)

Pentru a asigura o aplicare coerentă și consecventă a prezentului regulament, este necesar să se stabilească o definiție armonizată a „investițiilor durabile”, care prevede obligația societăților în care s-a investit de a respecta practici de bună guvernanță și să se garanteze principiul precauției de „a nu provoca prejudicii semnificative”, astfel încât nici obiectivul de mediu și nici cel social să nu fie prejudiciate în mod semnificativ.

(18)

În cazul în care participanții la piața financiară, ținând seama în mod corespunzător de dimensiunea, natura și amploarea activităților lor și de tipul de produse financiare pe care le pun la dispoziție, iau în considerare principalele efecte negative, care sunt sau pot fi semnificative, ale deciziilor de investiții asupra factorilor de durabilitate, aceștia ar trebui să integreze în procesele lor, inclusiv în procesele lor de diligență, procedurile pentru a lua în considerare principalele efecte negative, împreună cu riscurile financiare relevante și riscurile relevante pentru durabilitate. Informațiile cu privire la astfel de proceduri ar putea descrie modul în care participanții la piața financiară se achită de responsabilitățile legate de gestionarea durabilă sau alte modalități de implicare a acționarilor. Participanții la piața financiară ar trebui să includă pe site-urile lor internet informații cu privire la aceste proceduri și descrieri ale principalelor efecte negative. În acest sens, comitetul mixt al Autorității bancare europene instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (15) (ABE), al Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (16) (EIOPA) și al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (17) (ESMA) („comitetul mixt”) și participanții la piața financiară și consultanții financiari ar trebui să ia în considerare Orientările privind diligența necesară pentru o conduită responsabilă în afaceri, elaborate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și Principiile pentru investiții responsabile susținute de Organizația Națiunilor Unite.

(19)

Luarea în considerare a factorilor de durabilitate în procesul de luare a deciziilor și în procesul de consultanță privind investițiile poate aduce beneficii mai ample decât cele de pe piețele financiare. Aceasta poate spori reziliența economiei reale și stabilitatea sistemului financiar. În acest mod, aceasta poate avea un efect asupra randamentului produselor financiare. Prin urmare, este esențial ca participanții la piața financiară și consultanții financiari să furnizeze informațiile necesare pentru a le permite investitorilor finali să ia decizii de investiții în cunoștință de cauză.

(20)

Participanții la piața financiară care iau în considerare principalele efecte negative ale deciziilor de investiții asupra factorilor de durabilitate ar trebui să prezinte în cadrul informațiilor precontractuale pentru fiecare produs financiar, în mod concis, în termeni calitativi sau cantitativi, modul în care principalele efecte negative sunt luate în considerare precum și o declarație care să ateste că informațiile privind principalele efecte negative asupra factorilor de durabilitate sunt disponibile în cadrul raportării în curs. Principalele efecte negative ar trebui înțelese ca fiind efectele deciziilor de investiții și ale consultanței care au ca rezultat efecte negative asupra factorilor de durabilitate.

(21)

Până în prezent au fost dezvoltate produse durabile cu diferite grade de ambiție. Prin urmare, în scopul prezentării informațiilor precontractuale și al informațiilor prezentate prin intermediul unor rapoarte periodice, este necesar să se facă distincția între cerințele pentru produsele financiare care promovează caracteristici de mediu sau sociale, și cele pentru produsele financiare care au ca obiectiv un efect pozitiv pentru mediu și societate. În consecință, în ceea ce privește produsele financiare cu caracteristici de mediu sau sociale, participanții la piața financiară ar trebui să informeze dacă și în ce mod indicele desemnat, indicele de durabilitate sau indicele de integrare se aliniază la aceste caracteristici și, în cazul în care nu se utilizează niciun criteriu de referință, să prezinte informații cu privire la modul în care sunt respectate caracteristicile de durabilitate ale produselor financiare. În ceea ce privește produsele financiare care au drept obiectiv un efect pozitiv pentru mediu și societate, participanții la piața financiară ar trebui să informeze ce criteriu de referință în materie de durabilitate utilizează pentru a măsura performanța durabilă și, în cazul în care nu se utilizează niciun criteriu de referință, să explice modul în care se realizează obiectivul durabil. Informațiile respective ar trebui incluse în rapoartele periodice anuale.

(22)

Prezentul regulament nu aduce atingere normelor privind remunerarea sau evaluarea performanței personalului participanților la piața financiară și al consultanților financiari stabilite în temeiul Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/65/UE, (UE) 2016/97 și (UE) 2016/2341 și al Regulamentelor (UE) nr. 345/2013 și (UE) nr. 346/2013, sau al actelor de punere în aplicare și al dreptului intern care reglementează produsele de pensii personale și individuale, inclusiv, dar nu numai, criteriile de proporționalitate relevante aplicabile, cum ar fi dimensiunea, organizarea internă și natura, sfera și complexitatea activităților în cauză. Cu toate acestea, este necesar să se asigure o mai mare transparență, în termeni calitativi sau cantitativi, privind politicile de remunerare a participanților la piața financiară și a consultanților financiari, în raport cu consultanța lor de investiții sau de asigurări, care să promoveze o gestionare a riscurilor eficace și solidă cu privire la riscurile legate de durabilitate, fără ca structura de remunerare să încurajeze asumarea de riscuri excesive în raport cu riscurile legate de durabilitate, ci fiind corelată cu performanța ajustată la risc.

(23)

Pentru a spori transparența și a informa investitorii finali, accesul la informațiile privind modul în care participanții la piața financiară și consultanții financiari integrează riscurile legate de durabilitate relevante, fie ele semnificative sau susceptibile de a fi semnificative, în procesele de luare a deciziilor privind investițiile, inclusiv în aspectele organizaționale, de gestionare a riscurilor și de guvernanță a acestor procese, și respectiv în procesele consultative, ar trebui să fie reglementat prin obligarea acestor entități la menținerea de informații concise cu privire la aceste politici pe site-urile lor internet.

(24)

Obligațiile actuale de prezentare a informațiilor prevăzute în dreptul Uniunii nu impun prezentarea tuturor informațiilor necesare pentru a informa în mod corespunzător investitorii finali cu privire la efectele legate de durabilitate al investițiilor lor în produsele financiare cu caracteristici de mediu sau sociale sau în produse financiare care urmăresc obiective de durabilitate. Prin urmare, este adecvat să se stabilească obligații mai specifice și mai standardizate de prezentare a informațiilor referitoare la astfel de investiții. De exemplu, efectul global legat de durabilitate al produselor financiare ar trebui să fie raportat cu regularitate prin intermediul unor indicatori relevanți pentru măsurarea obiectivului de investiții durabile ales. Atunci când un indice adecvat a fost desemnat drept criteriu de referință, aceste informații ar trebui să fie furnizate și pentru indicele desemnat, precum și pentru un indice general al pieței, pentru a permite compararea. Atunci când administratorii EuSEF pun la dispoziție informații privind efectul social pozitiv pe care un anumit fond îl are ca obiectiv, privind rezultatele sociale globale realizate și privind metodele aferente utilizate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 346/2013, aceștia ar putea, după caz, să utilizeze aceste informații în scopul prezentării informațiilor prevăzute în prezentul regulament.

(25)

Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (18) impune obligații de transparență în ceea ce privește aspectele de mediu, sociale, și de guvernanță corporativă în cadrul raportării nefinanciare. Cu toate acestea, forma și prezentarea impuse de respectiva directivă nu sunt întotdeauna adecvate pentru utilizarea directă de către participanții la piața financiară și de către consultanții financiari în relația acestora cu investitorii finali. Participanții la piața financiară și consultanții financiari ar trebui să poată opta să utilizeze informațiile din rapoartele administratorilor și din declarațiile nefinanciare în sensul prezentului regulament în conformitate cu respectiva directivă, după caz.

(26)

Pentru a asigura fiabilitatea informațiilor publicate pe site-urile participanților la piața financiară și ale consultanților financiari, aceste informații ar trebui să fie păstrate la zi și orice revizuire sau modificare a acestora ar trebui să fie clar explicată.

(27)

Cu toate că prezentul regulament nu reglementează sistemele naționale de securitate socială reglementate de Regulamentele (CE) nr. 883/2004 și (CE) nr. 987/2009, având în vedere faptul că statele membre deschid din ce în ce mai multe părți din gestionarea sistemelor obligatorii de pensii din cadrul sistemelor lor de securitate socială către participanții la piața financiară sau alte entități de drept privat, întrucât asemenea sisteme sunt expuse la riscuri legate de durabilitate, și ar putea să ia în considerare efectele negative asupra durabilității, să promoveze caracteristici de mediu sau sociale sau să urmărească investiții durabile, statele membre ar trebui să poată aplica prezentul regulament în privința acestor sisteme pentru a diminua asimetriile la nivel de informații.

(28)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice statele membre să adopte sau să mențină în vigoare dispoziții mai stricte privind publicarea politicilor de adaptare la schimbările climatice și privind informațiile suplimentare adresate investitorilor finali cu privire la riscurile legate de durabilitate cu condiția ca participanții la piața financiară și consultanții financiari în cauză au sediul social pe teritoriul acestora. Cu toate acestea, astfel de dispoziții nu ar trebui, să împiedice aplicarea efectivă a prezentului regulament sau îndeplinirea obiectivelor sale.

(29)

În conformitate cu Directiva (UE) 2016/2341, IORP au deja obligația să aplice norme de guvernanță și gestionare a riscurilor în ceea ce privește deciziile lor de investiții și evaluările de risc pentru a asigura continuitatea și regularitatea. Deciziile de investiții și evaluarea riscurilor relevante, inclusiv a riscurilor de mediu, sociale și de guvernanță, ar trebui să fie luate, respectiv efectuate de așa manieră încât să se asigure conformitatea cu interesele membrilor și beneficiarilor IORP. EIOPA ar trebui să emită ghiduri care să specifice modul în care deciziile de investiții și evaluările de risc din partea IORP urmează să ia în considerare riscurile de mediu, sociale și de guvernanță în temeiul respectivei directive.

(30)

ABE, EIOPA și ESMA (denumite în mod colectiv ca „AES”) ar trebui să fie împuternicite, prin intermediul Comitetului comun, să elaboreze proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze conținutul, metodologiile și prezentarea informațiilor cu privire la indicatorii de durabilitate privind climatul și alte efecte negative legate de mediu, la aspectele sociale și cele legate de forța de muncă, la respectarea drepturilor omului, și la chestiunile legate de combaterea corupției și a dării de mită, precum și prezentarea și conținutul informațiilor cu privire la promovarea caracteristicilor de mediu sau sociale și a obiectivelor de investiții durabile care trebuie să fie comunicate în documentele precontractuale, în rapoartele anuale și pe site-urile internet ale participanților la piața financiară. Comisiei ar trebui să i se acorde competența de a adopta respectivele standarde tehnice de reglementare prin acte delegate în temeiul articolului 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010.

(31)

AES ar trebui să fie împuternicite, prin intermediul Comitetului comun, să elaboreze proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili prezentarea standard a informațiilor privind promovarea caracteristicilor de mediu sau sociale și a investițiilor durabile în cadrul materialelor publicitare. Comisiei ar trebui i se acorde competența de a adopta respectivele standarde tehnice de punere în aplicare prin acte de punere în aplicare în temeiul articolului 291 din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 și (UE) nr. 1095/2010.

(32)

Deoarece rapoartele anuale rezumă, în principiu, rezultatele economice pentru ani calendaristici compleți, dispozițiile prezentului regulament privind cerințele de transparență pentru astfel de rapoarte nu ar trebui să se aplice până la 1 ianuarie 2022.

(33)

Normele din prezentul regulament referitoare la prezentarea informațiilor ar trebui să completeze dispozițiile Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2014/65/UE, (UE) 2016/97 și (UE) 2016/2341 și pe cele ale Regulamentelor (UE) nr. 345/2013, (UE) nr. 346/2013, (UE) 2015/760 și (UE) 2019/1238.

(34)

Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în mod explicit în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(35)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume consolidarea protecției pentru investitorii finali și îmbunătățirea informării acestora, incluziv în cazul achizițiilor transfrontaliere de către aceștia, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere nevoia de a stabili obligații uniforme de prezentare a informațiilor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii din cauza nevoii de a stabili obligații uniforme de prezentare a informațiilor la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,

(1)

La 25 septembrie 2015, Adunarea Generală a ONU a adoptat un nou cadru global de dezvoltare durabilă: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă („Agenda 2030”), care are ca element central obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD). Comunicarea Comisiei din 22 noiembrie 2016 intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil” face legătura între ODD-uri și cadrul de politică al Uniunii, pentru a garanta că toate acțiunile și inițiativele de politică ale Uniunii, atât în cadrul Uniunii cât și la nivel global, iau în considerare, de la bun început, ODD-urile. În concluziile sale din 20 iunie 2017, Consiliul a confirmat angajamentul Uniunii și al statelor sale membre în ceea ce privește punerea în aplicare a Agendei 2030 în mod complet, coerent, cuprinzător, integrat și eficient, în strânsă cooperare cu partenerii și cu alte părți interesate.

(2)

Acordul de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice („Acordul de la Paris”), care a fost aprobat de Uniune la 5 octombrie 2016 (3) și a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016, urmărește să consolideze răspunsul la schimbările climatice, printre altele, prin corelarea fluxurilor de finanțare cu demersurile către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezilientă la schimbările climatice.

(3)

Pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris și pentru a reduce în mod semnificativ riscurile și efectele schimbărilor climatice, obiectivul global este acela de a menține creșterea temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și de a continua eforturile de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale.

(4)

La 8 octombrie 2018, Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) a publicat Raportul special privind încălzirea globală de 1,5 °C, în care se afirmă că limitarea încălzirii globale la 1,5 °C ar necesita schimbări rapide de anvergură și fără precedent în toate aspectele societății și că limitarea încălzirii globale la 1,5 °C față de 2 °C ar putea fi însoțită de crearea unei societăți mai durabile și mai echitabile.

(5)

Durabilitatea și tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon și rezilientă la schimbările climatice, mai eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și circulară sunt esențiale pentru asigurarea competitivității pe termen lung a economiei Uniunii. Durabilitatea se află de multă vreme în centrul proiectului Uniunii, iar Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) reflectă dimensiunile sale sociale și de mediu. Există o marjă limitată în care să se transforme cultura din sectorul financiar către durabilitate, cu scopul de a asigura menținerea unei creșteri medii a temperaturii globale cu mult sub 2 °C. Prin urmare, este esențial ca noile investiții în infrastructură să fie durabile pe termen lung.

(6)

În comunicarea sa din 8 martie 2018, Comisia a publicat Planul său de acțiune privind finanțarea creșterii durabile, lansând o strategie ambițioasă și cuprinzătoare privind finanțarea durabilă. Unul dintre obiectivele acestui plan de acțiune este acela de a reorienta fluxurile de capital spre investiții durabile pentru a obține o creștere durabilă și favorabilă incluziunii. Este esențial să se acorde o mai mare atenție limitării efectelor schimbărilor climatice, deoarece au sporit în mod dramatic dezastrele provocate de condiții meteorologice imprevizibile.

(7)

Decizia nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) a făcut apel la sporirea finanțării sectorului privat pentru cheltuielile legate de mediu și climă, în special prin crearea unor stimulente și metodologii care să încurajeze întreprinderile să măsoare costurile de mediu ale afacerilor și profiturile generate de utilizarea serviciilor de mediu.

(8)

Îndeplinirea ODD-urilor în Uniune necesită direcționarea fluxurilor de capital spre investiții durabile. Pentru îndeplinirea acestor obiective este important să se exploateze pe deplin potențialul pieței interne. În acest context, este esențial să se elimine obstacolele din calea unei circulații eficiente a capitalului în investiții durabile pe piața internă și să se prevină apariția unor obstacole noi.

(9)

Regulamentul (UE) 2016/1011 al Parlamentului European și al Consiliului (5) stabilește norme uniforme pentru indicii de referință din Uniune și acoperă diferite tipuri de indici de referință. Tot mai mulți investitori urmăresc strategii de investiții cu emisii scăzute de carbon și folosesc indici de referință pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon pentru a măsura performanța portofoliilor de investiții. Instituirea unor indici UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și a unor indici UE de referință aliniați la Acordul de la Paris, întemeiați pe o metodologie legată de angajamentele stabilite în Acordul de la Paris privind emisiile de carbon, ar contribui la o mai mare transparență și ar contribui la prevenirea fenomenului de „greenwashing”.

(10)

O mare varietate de indici sunt în prezent grupați împreună ca indici pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon. Acești indici pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon sunt utilizați ca indici de referință pentru portofoliile și produsele de investiții care sunt vândute la nivel transfrontalier. Calitatea și integritatea indicilor de referință pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon afectează funcționarea eficientă a pieței interne într-o gamă largă de portofolii de investiții individuale și colective. Mulți indici pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon care sunt utilizați pentru a măsura performanța portofoliilor de investiții, în special pentru conturile de investiții separate și schemele de investiții colective, sunt furnizați într-un stat membru, dar sunt utilizați de administratorii de portofolii și de active în alte state membre. În plus, administratorii de portofolii și de active își acoperă frecvent riscurile legate de expunerea la carbon prin utilizarea unor indici de referință produși în alte state membre.

(11)

Pe piață au apărut diferite categorii de indici pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon cu diferite grade de ambiție. În timp ce unii indici de referință vizează reducerea amprentei de carbon a unui portofoliu de investiții standard, altele vizează selectarea numai a componentelor care contribuie la atingerea obiectivului de 2 °C stabilit în Acordul de la Paris. În pofida diferențelor dintre obiective și strategii, numeroși astfel de indici de referință sunt promovați în mod obișnuit ca indici de referință pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon.

(12)

Abordările divergente privind metodologiile indicilor de referință au ca rezultat fragmentarea pieței interne, deoarece nu este clar pentru utilizatorii de indici de referință dacă un anumit indice pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon este un indice de referință aliniat la obiectivele Acordului de la Paris sau doar un indice de referință care vizează reducerea amprentei de carbon a unui portofoliu de investiții standard. Pentru a aborda revendicările potențial nelegitime ale administratorilor cu privire la impactul scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon al activităților care fac obiectul indicilor lor de referință, este probabil ca statele membre să adopte propriile norme pentru a proteja investitorii în fața confuziei și ambiguității în legătură cu obiectivele și nivelul de ambiție care stau la baza diferitelor categorii de așa-numiți indici pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon utilizați drept indici de referință pentru portofolii de investiții în activități cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon.

(13)

În lipsa unui cadru armonizat care să asigure precizia și integritatea principalelor categorii de indici de referință pentru activitățile cu impact scăzut în ceea ce privește emisiile de carbon utilizați în portofoliile de investiții individuale sau colective, este probabil ca diferențele dintre abordările statelor membre să creeze obstacole în calea bunei funcționări a pieței interne.

(14)

Pentru a menține buna funcționare a pieței interne în beneficiul investitorului, pentru a îmbunătăți în continuare funcționarea pieței interne și pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și investitorilor, este oportun să se modifice Regulamentul (UE) 2016/1011 prin introducerea unui cadru de reglementare care să stabilească, la nivelul Uniunii, cerințe minime referitoare la indicii UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și la indicii UE de referință aliniați la Acordul de la Paris. În această privință, este deosebit de important ca acești indici de referință să nu dăuneze semnificativ altor obiective de mediu, sociale și de guvernanță (MSG).

(15)

Introducerea unei distincții clare între indicii UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și indicii UE de referință aliniați la Acordul de la Paris și elaborarea de standarde minime pentru fiecare dintre aceștia ar contribui la asigurarea coerenței între acești indici de referință. Indicele UE de referință aliniat la Acordul de la Paris ar trebui să fie aliniat la nivel de indice cu obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice.

(16)

Pentru a se asigura că etichetele „indici UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică” și „indici UE de referință aliniați la Acordul de la Paris” sunt fiabile și ușor de recunoscut pentru investitorii din întreaga Uniune, numai administratorii care respectă cerințele prevăzute în prezentul regulament ar trebui să fie eligibili pentru a utiliza aceste etichete în momentul comercializării în Uniune a indicilor UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și a indicilor UE de referință aliniați la Acordul de la Paris.

(17)

Pentru a încuraja întreprinderile să prezinte obiective credibile privind reducerea emisiilor de carbon, administratorul unui indice UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică, atunci când are loc selectarea sau ponderarea activelor-suport, ar trebui să ia în considerare întreprinderile care au ca obiectiv reducerea emisiilor lor de carbon în vederea alinierii la obiectivele Acordului de la Paris. Aceste obiective ar trebui să fie publice și credibile, în sensul că acestea ar trebui să atragă un angajament real de decarbonizare și că ar trebui să fie suficient de detaliate și viabile din punct de vedere tehnic.

(18)

Utilizatorii de indici de referință nu dispun întotdeauna de informațiile necesare referitoare la măsura în care metodologia administratorilor de indici de referință ia în considerare factorii MSG. Astfel de informații sunt adesea dispersate sau inexistente și nu permit o comparație eficientă transfrontalieră în scopuri de investiții. Pentru a le permite participanților la piață să facă alegeri în cunoștință de cauză, tuturor administratorilor de indici de referință, cu excepția administratorilor de indici de referință ai cursului de schimb și de indici ai ratei dobânzii, ar trebui să li se solicite să prezinte în declarația privind indicele de referință dacă indicii de referință sau familiile de indici de referință urmăresc sau nu obiectivele MSG și dacă administratorul de indici de referință oferă sau nu astfel de indici de referință.

(19)

Pentru a informa investitorii cu privire la măsura în care indici de referință semnificativi pentru acțiuni și obligațiuni, precum și indici UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și indici UE de referință aliniați la Acordul de la Paris contribuie la realizarea obiectivelor Acordului de la Paris, administratorii de indici de referință ar trebui să publice informații detaliate privind dacă și în ce măsură se asigură un grad de aliniere generală la obiectivul de reducere a emisiilor de carbon sau de atingere a obiectivelor Acordului de la Paris.

(20)

Administratorii de indici UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și de indici UE de referință aliniați la Acordul de la Paris ar trebui să publice, de asemenea, metodologia pe care o utilizează pentru calcularea acestor indici de referință. Aceste informații ar trebui să descrie modul în care activele-suport au fost selectate și ponderate, precum și care sunt activele excluse și din ce motiv. Pentru a evalua modul în care indicele de referință contribuie la atingerea obiectivelor de mediu, administratorul de indici de referință ar trebui să prezinte modul în care au fost măsurate emisiile de carbon ale activelor-suport, valorile respective, inclusiv amprenta totală de carbon a indicelui de referință, precum și tipul și sursa datelor utilizate. Pentru a le permite administratorilor de active să aleagă cel mai adecvat indice de referință pentru strategia lor de investiții, administratorii de indici de referință ar trebui să explice raționamentul din spatele parametrilor metodologiei lor și modul în care indicele de referință contribuie la obiectivele de mediu. Informațiile publicate ar trebui să includă, de asemenea, detalii privind frecvența revizuirilor și procedura urmată.

(21)

Metodologiile utilizate pentru indicii UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și indicii UE de referință aliniați la Acordul de la Paris ar trebui să se bazeze pe traiectorii de decarbonizare bazate pe date științifice sau pe o aliniere generală la obiectivele Acordului de la Paris.

(22)

Pentru a asigura o aderare continuă la obiectivul de atenuare a schimbărilor climatice selectat, administratorii de indici UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și de indici UE de referință aliniați la Acordul de la Paris ar trebui să își revizuiască în mod regulat metodologiile și să informeze utilizatorii cu privire la procedurile aplicabile în cazul oricărei modificări substanțiale a acestor metodologii. La introducerea unei modificări substanțiale, administratorii de indici de referință ar trebui să dezvăluie motivele acestei modificări și să se explice cum modificarea respectivă este în concordanță cu obiectivele inițiale ale indicilor de referință.

(23)

Indicii de referință care nu au active-suport cu efecte asupra schimbărilor climatice, cum ar fi cazul indicilor de referință ai ratei dobânzii sau ai cursului de schimb, ar trebui să fie exceptați de la cerința de a publica în declarația privind indicele de referință dacă și măsura în care se asigură sau nu un grad de aliniere generală la obiectivul de reducere a emisiilor de carbon sau de atingere a obiectivelor Acordului de la Paris. În plus, ar trebui să fie suficient ca pentru fiecare indice de referință sau, dacă există, pentru fiecare familie de indici de referință care nu urmărește obiective în materie de emisii de carbon, să se indice în mod clar în declarația privind indicele de referință că nu urmărește astfel de obiective.

(24)

Pentru a crește transparența și a asigura un nivel adecvat de armonizare, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei pentru a aduce precizări cu privire la conținutul minim al obligațiilor de a publica informații pe care ar trebui să le respecte administratorii de indici UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și de indici UE de referință aliniați la Acordul de la Paris și standardele minime de armonizare a metodologiei a indicilor UE de referință pentru activitățile de tranziție climatică și indicilor UE de referință aliniați la Acordul de la Paris, inclusiv metoda de calculare a emisiilor de carbon asociate activelor-suport, ținând seama de metodele privind amprenta de mediu a produselor și a organizațiilor, astfel cum sunt definite la punctul 2 literele (a) și (b) din Recomandarea 2013/179/UE (6) a Comisiei și de activitatea grupului de experți tehnici privind finanțarea durabilă (TEG). Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări deschise și publice adecvate în legătură cu fiecare din aceste acte delegate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (7). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate și să primească procesele-verbale ale tuturor reuniunilor TEG.

(25)

Regulamentul (UE) 2016/1011 a introdus o perioadă de tranziție în care furnizorii de indici ce furnizează indici de referință la 30 iunie 2016 urmează să solicită autorizarea până la 1 ianuarie 2020. Întreruperea furnizării indicilor de referință ar putea afecta integritatea pieței, stabilitatea financiară, consumatorii, economia reală și finanțarea gospodăriilor și desfășurarea afacerilor din statele membre. Întreruperea furnizării unui indice de referință critic ar putea afecta și valabilitatea contractelor financiare sau a instrumentelor financiare și ar putea provoca perturbări atât investitorilor, cât și consumatorilor, cu posibile repercusiuni grave pentru stabilitatea financiară. În plus, dacă nu ar mai fi posibile contribuțiile cu date de intrare la indicii de referință critici, ar putea fi subminat caracterul reprezentativ al acestor indici de referință și ar putea afecta negativ capacitatea indicilor de referință respectivi de a reflecta piața sau realitatea economică subiacentă a acestora. Prin urmare, perioada maximă pentru administrarea obligatorie a indicilor de referință critici, și perioada maximă pentru contribuțiile obligatorii la indicii de referință respectivi ar trebui să fie extinsă până la cinci ani. Indicii de referință critici se află într-un proces de reformă. Trecerea de la un indice de referință critic existent la o rată care îi succedă în mod adecvat necesită o perioadă de tranziție, astfel încât să poată fi finalizate fără perturbări toate măsurile juridice și tehnice necesare pentru o astfel de trecere. În cursul acestei perioade de tranziție ar trebui ca indicele de referință critic existent să fie publicat împreună cu rata care îi succedă. Prin urmare, este necesar să se extindă perioada în care poate fi publicat și folosit un indice de referință critic existent fără ca administratorul acestuia să fi solicitat autorizația.

(26)

Prin urmare, Regulamentul (UE) 2016/1011 ar trebui modificat în consecință,

(1)

Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește norme privind efectuarea controalelor oficiale și a altor activități oficiale de către autoritățile competente din statele membre pentru a verifica conformitatea cu legislația Uniunii, printre altele în domeniul siguranței alimentelor în toate stadiile producției, prelucrării și distribuției. El prevede norme specifice privind controalele oficiale care au drept obiect substanțele a căror utilizare poate avea ca rezultat apariția de reziduuri în alimente și în hrana pentru animale.

(2)

Articolele 137 și 138 din Regulamentul (UE) 2017/625 stabilesc obligațiile autorităților competente în ceea ce privește acțiunile care trebuie întreprinse în caz de suspiciune de neconformitate și, respectiv, enumeră acțiunile care trebuie întreprinse și măsurile care trebuie luate în cazul unei neconformități confirmate.

(3)

Regulamentul (UE) 2017/625 abrogă Directiva 96/23/CE a Consiliului (2) începând cu 14 decembrie 2019. Respectiva directivă stabilește în prezent măsurile de monitorizare a anumitor substanțe și a reziduurilor acestora în animalele vii și în produsele obținute de la acestea și definește în mod specific măsurile de asigurare a respectării legislației care trebuie luate de autoritățile competente în cazurile de neconformitate suspectată sau confirmată cu regimul substanțelor și reziduurilor care intră în domeniul ei de aplicare.

(4)

Normele stabilite în Directiva 96/23/CE asigură aplicarea armonizată a legislației UE în domeniul siguranței alimentare în ceea ce privește utilizarea și reziduurile substanțelor farmacologic active. Pentru a raționaliza și a simplifica cadrul legislativ general, normele aplicabile controalelor oficiale în domenii specifice ale legislației privind lanțul agroalimentar au fost integrate în cadrul stabilit pentru controalele oficiale definit de Regulamentul (UE) 2017/625. Pentru a asigura o aplicare continuă și armonizată, normele din Directiva 96/23/CE referitoare la acțiunile ulterioare stabilirii neconformităților ar trebui integrate în noul cadru juridic prevăzut de Regulamentul (UE) 2017/625.

(5)

Normele stabilite în prezentul regulament ar trebui să asigure, în cadrul Regulamentului (UE) 2017/625, o continuare a cerințelor privind monitorizarea cazurilor de neconformitate suspectată sau confirmată cu normele aplicabile utilizării sau reziduurilor substanțelor farmacologic active autorizate în medicamentele de uz veterinar sau ca aditivi pentru hrana animalelor sau cu normele Uniunii aplicabile utilizării sau reziduurilor substanțelor farmacologic active interzise sau neautorizate, în special astfel cum sunt prevăzute în:

(6)

În cazul în care, pe baza normelor Uniunii menționate la considerentul 5, substanțele interzise sau neautorizate sunt descoperite în posesia unor persoane neautorizate, creând astfel o suspiciune de tratament ilegal și un posibil impact asupra siguranței alimentare, ar trebui să se aplice măsurile privind reținerea oficială și anchetele prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/625 și în prezentul regulament.

(7)

Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European și al Consiliului (11) stabilește cadrul de reglementare pentru introducerea pe piață, fabricarea, importul, exportul, aprovizionarea, distribuția, farmacovigilența, controlul și utilizarea medicamentelor de uz veterinar. Substanțele farmacologic active care nu sunt autorizate în medicamentele de uz veterinar nu se utilizează la animalele de la care se obțin produse alimentare, cu excepția utilizării substanțelor esențiale pentru tratamentul afecțiunilor ecvideelor, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1950/2006. Monitorizarea neconformităților confirmate sau suspectate legate de utilizarea medicamentelor de uz veterinar care au un impact suspectat sau confirmat asupra siguranței alimentare intră în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2017/625 și al prezentului regulament. Directiva 2001/82/CE a fost abrogată și înlocuită de Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European și al Consiliului privind medicamentele de uz veterinar (noul regulament privind medicamentele de uz veterinar) (12), care se va aplica începând cu 28 ianuarie 2022 și care, printre altele, prevede restricții de utilizare la animale a medicamentelor antimicrobiene de uz veterinar.

(8)

Având în vedere faptul că practicile divergente de asigurare a aplicării normelor ar putea conduce la o protecție neuniformă a sănătății umane și animale, la perturbări ale pieței interne și la denaturarea concurenței, Regulamentul (UE) 2017/625 ar trebui să fie completat de norme specifice privind efectuarea controalelor oficiale care vizează animalele și bunurile în orice stadiu de producție, prelucrare, distribuție și utilizare în ceea ce privește neconformitățile suspectate sau confirmate legate de substanțele relevante și privind măsurile care trebuie luate în urma acestor controale oficiale.

(9)

Date fiind specificitățile acțiunilor și controalelor care trebuie întreprinse în caz de neconformitate suspectată sau confirmată cu normele Uniunii aplicabile utilizării substanțelor farmacologic active la animalele de la care se obțin produse alimentare și reziduurilor lor și pentru a se asigura o aplicare uniformă la nivelul Uniunii a acțiunilor de asigurare a respectării normelor, ar trebui specificate cazurile în care trebuie luate măsurile enumerate la articolele 137 și 138 din Regulamentul (UE) 2017/625, pentru a le adapta acestui sector.

(10)

În conformitate cu articolul 79 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625, costurile generate de onorariile sau comisioanele obligatorii pentru controalele oficiale întreprinse în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie suportate de operatorul responsabil de animalele și produsele în cauză.

(11)

Articolul 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (13) solicită statelor membre să notifice, prin intermediul rețelei instituite în acest scop, un risc direct sau indirect asupra sănătății umane care derivă din produse alimentare sau din hrana pentru animale. Neconformitățile legate de reziduurile substanțelor farmacologic active care constituie astfel de riscuri ar trebui, prin urmare, să fie notificate în mod corespunzător. În plus, în cazul în care se identifică neconformități în legătură cu animale sau produse de origine animală provenite dintr-un alt stat membru, autoritățile statului membru care au identificat neconformitatea și statul membru de origine ar trebui să utilizeze dispozițiile privind asistența prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/625 și să ia măsurile subsecvente corespunzătoare, astfel cum sunt definite în prezentul regulament.

(12)

Având în vedere că normele stabilite în Directiva 96/23/CE pentru monitorizarea cazurilor specifice de neconformitate confirmată sau suspectată legată de substanțele și reziduurile care intră în domeniul ei de aplicare vor fi abrogate începând cu 14 decembrie 2019, prezentul regulament ar trebui să se aplice începând cu data respectivă,

(1)

Pentru a se asigura faptul că perechile de valute menționate în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2197 al Comisiei (2) continuă să reflecte corelarea reală între monedele relevante, este necesar să se actualizeze lista de valute strâns corelate.

(2)

Lista utilizează data de 31 martie 2018 drept dată de încheiere în sensul calculării seriilor de date de trei și de cinci ani care sunt necesare pentru a evalua perechile de valute în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3)

Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare transmise Comisiei de Autoritatea Bancară Europeană (ABE).

(4)

Având în vedere că modificările necesare ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2197 nu presupun schimbări semnificative din punctul de vedere al conținutului, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (3), ABE nu a efectuat nicio consultare publică deschisă, considerând că aceasta ar fi disproporționată în raport cu domeniul de aplicare și cu impactul proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare în cauză.

(5)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2197 ar trebui modificat în consecință,

(1)

La 6 decembrie 2018, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a deschis o anchetă antisubvenție în ceea ce privește importurile în Uniunea Europeană (denumită în continuare „Uniunea”) de biomotorină originară din Indonezia în temeiul articolului 10 din regulamentul de bază.

(2)

Comisia a publicat un aviz de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (2) (denumit în continuare „avizul de deschidere”).

(3)

Comisia a deschis ancheta în urma unei plângeri depuse la 22 octombrie 2018 de către Comitetul european pentru biomotorină (denumit în continuare „reclamantul” sau „CEB”) în numele unor producători care reprezintă 32 % din producția totală a Uniunii.

(4)

La 14 august 2019, Comisia a instituit, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1344 al Comisiei (3) (denumit în continuare „regulamentul provizoriu”), taxe compensatorii provizorii asupra importurilor în Uniune de biomotorină originară din Indonezia.

(5)

Astfel cum se menționează la considerentul 13 din regulamentul provizoriu, ancheta privind subvenționarea și prejudiciul a acoperit perioada cuprinsă între 1 octombrie 2017 și 30 septembrie 2018 (denumită în continuare „perioada de anchetă” sau „PA”), iar examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și sfârșitul perioadei de anchetă (denumită în continuare „perioada examinată”).

(6)

În urma comunicării faptelor și a considerentelor esențiale pe baza cărora au fost instituite taxele compensatorii provizorii (denumită în continuare „comunicarea constatărilor provizorii”), CEB, Guvernul Indoneziei (denumit în continuare „GI”) și toți cei patru producători-exportatori din Indonezia au depus observații scrise, făcându-și cunoscute opiniile cu privire la constatările provizorii.

(7)

Părțile care au adresat o cerere în acest sens au primit permisiunea de a fi audiate. Au avut loc audieri cu CEB, GI și toți cei patru producători-exportatori din Indonezia.

(8)

Comisia a analizat observațiile prezentate de părțile interesate, abordându-le în detaliu în prezentul regulament.

(9)

Comisia a comunicat tuturor părților interesate faptele și considerațiile esențiale pe baza cărora intenționa să instituie o taxă compensatorie definitivă asupra importurilor în Uniune de biomotorină originară din Indonezia (denumită în continuare „comunicarea constatărilor finale”).

(10)

În urma comunicării constatărilor provizorii, CEB, GI și trei din cei patru producători-exportatori din Indonezia au depus observații scrise, făcându-și cunoscute opiniile cu privire la constatările definitive. Comisia a remarcat că observațiile depuse de GI și de doi producători-exportatori au fost aceleași în toate privințele și, în prezentul regulament, aceste observații privind comunicarea constatărilor finale vor fi sintetizate ca observații ale GI.

(11)

Părțile care au adresat o cerere în acest sens au primit permisiunea de a fi audiate. După comunicarea constatărilor finale au avut loc audieri cu CEB, GI și doi din cei patru producători-exportatori din Indonezia.

(12)

În observațiile lor privind comunicarea constatărilor finale, GI și doi dintre producătorii-exportatori au afirmat că drepturile lor la apărare nu au fost respectate, în special în ceea ce privește calcularea subcotării și comunicarea către părțile interesate a numerelor de control al produsului (denumite în continuare „NCP”) ale industriei Uniunii utilizate la calcule, a materiilor prime utilizate în amestecurile industriei Uniunii și a punctului de colmatare a filtrului la temperaturi scăzute (denumit în continuare „CFPP”) (4) din vânzările industriei din Uniune.

(13)

GI și doi din cei patru producători-exportatori din Indonezia au solicitat o audiere în prezența consilierului-auditor și această audiere a avut loc la 14 octombrie 2019.

(14)

Toate aceste puncte au fost tratate deja în comunicarea constatărilor finale și au fost explicate Guvernului Indoneziei în cursul audierilor care au avut loc după ce a fost transmisă comunicarea constatărilor finale.

(15)

Comisia a analizat observațiile prezentate de părțile interesate în urma comunicării constatărilor finale și le-a abordat astfel cum se detaliază în prezentul regulament.

(16)

În lipsa observațiilor referitoare la perioada de anchetă și la perioada examinată, a fost confirmat considerentul 13 din regulamentul provizoriu.

(17)

După publicarea regulamentului provizoriu, Grupul Wilmar (denumit în continuare „Wilmar”), un producător-exportator din Indonezia, a făcut o afirmație potrivit căreia exporturile sale de esteri metilici fracționați nu ar trebui să fie considerate exporturi de produs în cauză. Wilmar a remarcat că această afirmație fusese făcută în termenul prevăzut, astfel cum urma să se constate în anexa I la formularul său de eșantionare.

(18)

Totuși, afirmația nu a fost făcută în mod separat și, prin urmare, alte părți interesate nu au luat act de aceasta până la primirea observațiilor cu privire la regulamentul provizoriu.

(19)

Comisia a observat că aceeași afirmație a fost făcută pe durata anchetei antidumping anterioare cu privire la importurile de biomotorină din Indonezia de către același producător-exportator pe baza acelorași informații și a fost respinsă atât în regulamentul provizoriu (5), cât și în regulamentul definitiv (6) (denumită în continuare „ancheta inițială”).

(20)

În cadrul prezentei anchete, Comisia a respins din nou cererea de excludere a produselor din aceleași trei motive prevăzute în regulamentul antidumping anterior, după cum urmează.

(21)

În primul rând, esterii metilici fracționați sunt esteri metilici ai acizilor grași și pot fi utilizați pentru biomotorină. În acest sens, biomotorina declarată pentru alte utilizări decât pentru combustibil poate fi utilizată drept combustibil deoarece are aceleași proprietăți fizice și tehnice.

(22)

În al doilea rând, este dificil să se realizeze o distincție între diferiții esteri metilici ai acizilor grași la portul de import fără a efectua o analiză chimică.

(23)

În al treilea rând, deși esterii metilici fracționați nu respectă standardul european (EN 14214), aceștia pot fi amestecați cu alte biomotorine pentru a produce un amestec care să respecte standardul.

(24)

Wilmar a solicitat, de asemenea, confirmarea de către Comisie a faptului că, în principiu, esterii metilici fracționați pot să beneficieze de regimul vamal de destinație finală, în care aceștia sunt scutiți de taxe, cu condiția ca societatea să poată dovedi autorității vamale naționale că destinația finală a esterului metilic fracționat nu este combustibilul.

(25)

Comisia a observat că s-a acordat suspendarea taxelor care face obiectul supravegherii vamale cu privire la destinația finală asupra unor importuri de esteri metilici fracționați, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2018/2069 al Consiliului (7). Totuși, această scutire se referă doar la taxele vamale autonome prevăzute în Tariful vamal comun și nu aduce atingere aplicării taxelor compensatorii. Prin urmare, Comisia a respins cererea de scutire referitoare la destinația finală în ceea ce privește aplicarea taxelor compensatorii.

(26)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar și-a reiterat afirmația privind scutirea referitoare la destinația finală cu privire la taxele compensatorii pentru exporturile sale de esteri metilici fracționați. Nu au fost furnizate informații noi sau motive pentru care scutirea referitoare la destinația finală ar trebui extinsă pentru a oferi scutire de la taxele compensatorii și, prin urmare, afirmația a fost respinsă. Comisia nu a găsit niciun motiv valabil pentru a exclude esterii metilici fracționați din definiția produsului. Simplul fapt că esterii metilici fracționați pot fi utilizați de Wilmar în alte scopuri decât pentru combustibil nu înseamnă că acest tip de produse trebuie să fie exclus din domeniul de aplicare al acestei anchete.

(27)

În absența oricăror altor observații privind definiția produsului, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate în considerentele 31-37 din regulamentul provizoriu.

(28)

În urma comunicării constatărilor provizorii, GI a afirmat că Comisia nu a dovedit existența unei contribuții financiare în favoarea producătorilor-exportatori.

(29)

GI, precum și toți producătorii-exportatori au afirmat că Fondul pentru plantații de palmieri pentru ulei (denumit în continuare „OPPF”) este finanțat în mod exclusiv de colectarea impunerii la export pentru uleiul de palmier brut (denumit în continuare „UPB”) și produsele derivate și, în mare parte, chiar de producătorii de biomotorină. În plus, GI a afirmat că impunerea la export este plătită direct de către producătorii-exportatori în OPPF înainte de exportul mărfurilor. Prin urmare, potrivit GI, din bugetul general al statului nu se retrage nicio sumă și, așadar, nu există nicio contribuție financiară.

(30)

În această privință, Comisia a reiterat că, astfel cum se menționează în considerentele 56-61 din regulamentul provizoriu, Agenția de administrare a fondului pentru plantații de palmieri pentru ulei (denumită în continuare „agenția de administrare”) acționează în calitate de organism public în sensul articolului 2 litera (b) din regulamentul de bază coroborat cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din regulamentul de bază și în conformitate cu jurisprudența relevantă a OMC. Prin urmare, fondurile utilizate de agenția de administrare constituie bani publici.

(31)

În plus, în cursul vizitei de verificare efectuate la sediul GI, Comisia a încercat să obțină și să verifice elemente de probă în sprijinul afirmației GI potrivit căreia fondurile din OPPF nu fac parte din bugetul de stat. Totuși, GI nu a putut să furnizeze astfel de elemente de probă.

(32)

În schimb, GI a furnizat elemente de probă care indică faptul că producătorii-exportatori au plătit într-adevăr impunerea la export înainte de a-și exporta mărfurile. Totuși, GI nu a putut să ofere indicii că aceste plăți sunt efectuate într-un cont specific al OPPF care ar fi diferit de bugetul general al statului și ar împiedica, astfel, ca plățile colectate din impunerea la export pentru UPB și pentru produsele sale derivate să ajungă la bugetul general al statului și să fie utilizate în orice alt scop pe care GI îl consideră adecvat. În plus, nu există indicii că OPPF are conturi separate pentru colectarea impunerilor la export derivate din biomotorină și alte produse (inclusiv UPB). Acest lucru presupune că fondurile disponibile pentru agenția de administrare nu depind de plata, mai întâi, a impunerii de către producătorii-exportatori de biomotorină, deoarece GI poate să fi colectat deja venituri publice prin instituirea de impuneri la export pentru alte produse. Astfel, în lipsa altor elemente de probă în sens contrar, Comisia a confirmat constatările formulate la considerentul 64 din regulamentul provizoriu.

(33)

Comisia a observat, de asemenea, că respectiva calificare a OPPF ca organism public nu a fost contestată nici de GI și nici de vreunul dintre producătorii-exportatori. Așadar, și având în vedere faptul că GI nu a furnizat elemente de probă convingătoare în sens contrar, fondurile disponibile pentru OPPF vor fi considerate fonduri publice și, prin urmare, vor fi retrase din resursele guvernului (cum ar fi impunerea la export obligatorie).

(34)

În plus, GI și toți producătorii-exportatori au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a analizat plățile OPPF în mod izolat și nu ca parte a plății efectuate de GI la achiziția biomotorinei. De asemenea, GI și toți producătorii-exportatori au afirmat că Comisia a caracterizat în mod greșit sistemul ca fiind un grant, când acesta ar trebui să fie calificat cel mult ca o achiziție de mărfuri efectuată de guvern în schimbul unei remunerații mai mari decât cea adecvată.

(35)

Din motivele expuse în continuare, Comisia a respins afirmația potrivit căreia Comisia a examinat plățile efectuate din OPPF în mod izolat și programul ar trebui să fie considerat o achiziție de mărfuri (biomotorină) efectuată de GI.

(36)

Comisia a observat că GI nu achiziționează biomotorina, care, în schimb, este achiziționată de producătorii de amestecuri selectați (Pertamina și AKR). GI, prin intermediul OPPF, nu are nicio relație contractuală de achiziție cu producătorii de biomotorină și nu primește nimic în schimbul sumelor pe care le plătește producătorilor de biomotorină. De asemenea, niciuna dintre părțile interesate nu a afirmat pe durata anchetei că GI are vreo relație contractuală cu producătorii de biomotorină.

(37)

Legislația aplicabilă obligă furnizorii de biomotorină care doresc să participe la acest program să furnizeze ester metilic de palmier (denumit în continuare „EMP”) entităților Petrofuel (a se vedea considerentele 45 și 46 din regulamentul provizoriu), Pertamina sau AKR, care apoi îl vor amesteca cu motorină minerală pentru a obține motorină B20. Legislația aplicabilă acordă producătorilor de biomotorină care participă la acest program dreptul de a primi: (a) plata pentru biomotorina de la producătorii de amestecuri; și (b) sumele suplimentare de la OPPF. Producătorii de biomotorină nu au nicio obligație contractuală față de GI sau OPPF în afară de obligația de a respecta mandatul primit în conformitate cu normele relevante și pentru care aceștia primesc o compensație. Prin urmare, în lipsa oricărei obligații contractuale reciproce, sumele plătite din OPPF nu fac parte dintr-un contract cu titlu oneros (cum ar fi achiziția de biomotorină de către guvern în schimbul unui preț). Cu alte cuvinte, GI împuternicește fiecare producător de biomotorină care participă la program să vândă cantități specifice de biomotorină către Pertamina sau AKR la un preț dat (prețul de referință pentru motorină minerală) și GI acordă fonduri suplimentare în mod direct producătorilor de biomotorină. În timp ce scopul și contextul programului constau în stimularea utilizării de biomotorină pe piața națională, GI nu achiziționează biomotorină în mod direct și apoi o utilizează în scopuri guvernamentale sau o revinde pe piață. Mai degrabă, GI sprijină vânzările de biomotorină acordând fonduri suplimentare producătorilor de biomotorină și în tranzacții în care sunt implicați operatori privați (precum AKR). Nici GI, nici producătorii-exportatori nu au furnizat elemente de probă care să arate că Pertamina și AKR sunt organisme publice în această privință. Aceste societăți sunt operatori care participă în mod voluntar la acest program.

(38)

Prin urmare, Comisia a examinat programul în acest context și a constatat că plățile efectuate din OPPF în favoarea producătorilor de biomotorină nu se pot califica drept plăți datorate în cadrul unui contract de achiziție între GI și producătorii de biomotorină, ci constituie un transfer direct de fonduri, astfel cum se concluzionează în considerentul 69 din regulamentul provizoriu.

(39)

În urma comunicării constatărilor finale, GI, Wilmar, PT Pelita Agung Agrindustri și PT Permata Hijau Palm Oleo (denumite în continuare în mod colectiv „Grupul Permata”) și PT Ciliandra Perkasa au afirmat că plățile din OPPF nu pot fi considerate o contribuție financiară. Potrivit GI, aceasta este urmarea faptului că OPPF este finanțat prin colectarea impunerii la export pentru uleiul de palmier și produsele derivate și, prin urmare, ar trebui să se considere că OPPF este finanțat din surse private.

(40)

Comisia a observat că această afirmație a fost făcută deja de GI după măsurile provizorii și a fost analizată de Comisie (considerentele 30-33 de mai sus). Părțile nu au prezentat elemente noi de probă în sprijinul argumentelor lor repetate. În consecință, Comisia a confirmat concluziile formulate în respectivele considerente și, prin urmare, a respins această afirmație.

(41)

În plus, GI, PT Ciliandra Perkasa și Grupul Permata au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a confirmat constatările potrivit cărora fondurile OPPF sunt bani publici și nu provin din surse private din motivele expuse în considerentul 32. Potrivit GI, acest lucru este determinat de faptul că dispozițiile aplicabile ale Regulamentului Ministrului Finanțelor nr. 133/2015 și ale Regulamentului prezidențial nr. 66 din 2018 impun: 1. ca OPPF să fie finanțat în mod exclusiv din colectarea impunerii la export; și 2. ca aceste fonduri să fie utilizate numai pentru plățile specifice, inclusiv pentru plata granturilor către producătorii de biomotorină.

(42)

Astfel cum s-a explicat la considerentul 31 de mai sus, în cursul vizitei de verificare, Comisia a solicitat GI să furnizeze elemente de probă privind modul în care plățile impunerii la export sunt contabilizate în buget. GI nu a furnizat niciun element de probă în sprijinul afirmației sale potrivit căreia fondurile OPPF nu fac parte din bugetul de stat.

(43)

În orice caz, cele menționate mai sus sunt irelevante pentru concluzia că fondurile OPPF constituie fonduri publice, astfel cum se explică la considerentul 63 din regulamentul provizoriu. Fondurile sunt colectate în conformitate cu o impunere la export obligatorie. Astfel, spre deosebire de situația în care operatorii privați decid în mod liber să colecteze fonduri private pentru o anumită utilizare, în cazul de față, GI impune o obligație pentru unii producători (inclusiv, dar nu numai, pentru producătorii de biomotorină) de a plăti impunerea la export.

(44)

În urma comunicării constatărilor finale, GI, PT Ciliandra Perkasa, Grupul Permata și Wilmar au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a clasificat plățile OPPF ca fiind un grant, deși acestea ar trebui să fie calificate ca fiind o achiziție de biomotorină. Potrivit respondenților, Comisia a săvârșit o eroare și atunci când a afirmat că nu există nicio relație contractuală între producătorii de biomotorină și OPPF. În sprijinul acestei afirmații, Wilmar a prezentat și copii ale acordurilor sale cu OPPF. Potrivit GI, plățile OPPF ar trebui considerate o contraprestație pentru achiziția de mărfuri (și anume, biomotorină), deoarece Pertamina este o întreprindere deținută de stat și, prin urmare, ar trebui să fie tratată ca un operator economic unic cu GI, care este cumpărătorul final al biomotorinei.

(45)

Comisia a considerat că contractele ar fi trebuit prezentate în prealabil, pentru o verificare corespunzătoare. Chiar dacă recunoaște că există contracte în vigoare între OPPF și producătorii de biomotorină, Comisia a observat că, potrivit informațiilor furnizate de GI, aceste contracte nu creează o obligație contractuală a producătorilor de biomotorină față de OPPF. Mai degrabă, astfel cum a explicat GI, aceste contracte reafirmă pur și simplu obligația legală a OPPF de a plăti diferența dintre prețul plătit de producătorii de amestecuri și prețul de referință pentru biomotorină după ce producătorul de biomotorină relevant furnizează biomotorina către Pertamina. Este important faptul că nicăieri în aceste contracte nu se afirmă că GI achiziționează biomotorină și că plățile se fac pentru acest motiv. Dimpotrivă, contractul în vigoare între OPPF și producătorii de biomotorină nu se referă la nicio achiziție de biomotorină efectuată de GI, ci mai degrabă conține condițiile în care GI acordă așa-numitele „fonduri de finanțare pentru biomotorină” producătorilor acestui produs. Mai exact, contractele prevăd că OPPF oferă finanțare producătorilor de biomotorină după ce aceștia din urmă au livrat biomotorina către unul dintre producătorii de amestecuri și că livrarea trebuie să fie verificată.

(46)

Comisia a observat că existența contractelor în vigoare între OPPF și producătorii de biomotorină nu schimbă concluzia la care a ajuns Comisia, potrivit căreia plățile OPPF constituie un grant. Acest lucru se datorează faptului că doar contractele cu obligații reciproce (și anume, furnizarea de mărfuri și plata prețului) sunt cele în vigoare între Pertamina și furnizorii de biomotorină. În consecință, Comisia a respins această afirmație.

(47)

Din motivele expuse în continuare, Comisia a considerat, de asemenea, că nu poate fi acceptată afirmația potrivit căreia Pertamina și GI ar trebui considerate un operator economic unic.

(48)

Astfel cum s-a menționat la considerentele 53 și 54, în afară de faptul că este o întreprindere deținută de stat, nu există alte dovezi că Pertamina ar fi un organism public și, prin urmare, că ar face parte din aparatul de administrație publică. În plus, GI nu a menționat în declarația sa că Pertamina nu este singurul producător de amestecuri supus obligației de amestec, ci că, în cursul perioadei de anchetă, AKR a fost supusă, de asemenea, aceleiași obligații. În același timp, AKR, astfel cum se explică la considerentul 37 de mai sus, este o societate privată. Atât AKR, cât și Pertamina îndeplinesc obligația de amestec în temeiul acelorași instrumente juridice și în cadrul aceluiași sistem. Prin urmare, în conformitate cu obligația de amestec, GI nu achiziționează biomotorina decât dacă GI consideră, de asemenea, că AKR ar trebui să fie considerată ca făcând parte din cadrul aceluiași operator economic.

(49)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia și-a menținut concluzia că, în ciuda faptului că este o întreprindere deținută de stat, Pertamina acționează ca operator al pieței, care achiziționează biomotorină de la producătorii de biomotorină în vederea amestecării acesteia cu motorină minerală și vinderii ulterioare a amestecului.

(50)

Prin urmare, Comisia și-a menținut concluzia că plățile efectuate de Agenția de administrare din OPPF constituie un grant. Astfel cum a explicat GI, nu există obligații reciproce nici în legislația aplicabilă, nici în contractele dintre OPPF și producătorii de amestecuri. Mai degrabă, în întreaga structură a obligației de amestec, singurele obligații reciproce sunt între producătorii de biomotorină (care au obligația de a furniza biomotorina) și producătorii de amestecuri (care au obligația de a plăti un preț). Prin urmare, în opinia Comisiei, Agenția de administrare a OPPF plătește sumele de bani fără să aștepte nimic în schimb. Așadar, plățile din OPPF se califică drept granturi.

(51)

În plus, Wilmar, Grupul Permata și PT Ciliandra Perkasa au afirmat că Pertamina, fiind deținută în întregime de stat, ar trebui considerată organism public. Niciunul dintre respondenți nu a furnizat dovezi în sprijinul acestei afirmații.

(52)

Comisia a observat că, dacă Pertamina ar fi trebuit să fie considerată organism public în sensul prezentei anchete (achiziționând biomotorină împreună cu Agenția de administrare a OPPF), GI ar fi trebuit să formuleze această observație într-o fază incipientă a procesului de anchetă și ar fi trebuit să solicite societății Pertamina să coopereze și să participe la anchetă.

(53)

Comisia a considerat că deținerea în proprietate de către stat, în sine, nu este echivalentă cu noțiunea de „organism public”. Astfel cum s-a explicat deja la considerentul 55 din regulamentul provizoriu, Organul de apel al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) a constatat în cadrul Raportului privind taxele antidumping și compensatorii din SUA (China) că termenul „organism public” înseamnă o entitate care „deține, exercită sau este învestită cu autoritate guvernamentală” (8). Simplele indicii formale ale controlului (cum ar fi deținerea în proprietate de către stat) nu sunt suficiente pentru o constatare a caracterului de organism public (9).

(54)

Niciuna dintre părți nu și-a argumentat afirmațiile detaliind modul în care Pertamina este învestită cu autoritate guvernamentală. Comisia a observat că Pertamina, la fel ca AKR, trebuie să îndeplinească obligațiile care decurg din obligația de amestec. Totuși, îndeplinirea unei obligații legale nu înseamnă că entitatea în cauză este învestită cu autoritate publică. În plus, Pertamina (la fel ca AKR) doar achiziționează biomotorina și nu are niciun rol în plata grantului în favoarea producătorilor de biomotorină.

(55)

În cele din urmă, Comisia a observat că AKR, o societate privată, participă, de asemenea, la aceeași obligație și are aceleași obligații ca Pertamina. Dacă s-ar urmări afirmațiile respondentului, Comisia nu ar avea altă alternativă decât să constate că AKR este, de asemenea, un organism public, învestit cu autoritate guvernamentală. Totuși, în contradicție cu propriul lor raționament, niciunul dintre respondenți nu a prezentat o astfel de afirmație. De fapt, părțile nu menționează modul în care afirmația lor privind achiziția de biomotorină în comun de către Pertamina și OPPF este compatibilă cu sistemul aplicabil pentru societatea privată AKR. Prin urmare, Comisia a respins afirmația.

(56)

În plus, Wilmar a afirmat că, chiar dacă Pertamina nu este considerată organism public, producătorii de amestecuri sunt însărcinați sau primesc ordine de la GI să achiziționeze biomotorină în numele guvernului și/sau furnizorii de biomotorină sunt însărcinați sau primesc ordine să vândă biomotorină producătorilor de amestecuri. Wilmar nu a furnizat dovezi în sprijinul acestei afirmații. În fapt, dovezile disponibile arată mai degrabă că, în perioada de anchetă, exista un program la care producătorii de amestecuri și producătorii de biomotorină participau în mod voluntar, în contextul în care GI impunea anumite cerințe privind amestecul și intervenea financiar pentru a reduce sarcina impusă de obligația de amestec.

(57)

Comisia a observat că simpla existență a unei obligații de amestec instituie o obligație legală de a achiziționa biomotorină, dar nu implică achiziția de către GI de biomotorină de pe piață. GI impune pur și simplu procentul de EMP care să fie amestecat cu motorină minerală. GI nu achiziționează EMP și nici nu are intenția de a achiziționa acest produs.

(58)

Așadar, Comisia a respins, de asemenea, această afirmație.

(59)

Toți producătorii-exportatori au afirmat că, deși Comisia a calificat în mod corect plățile primite de OPPF ca fiind un grant, aceasta a săvârșit o eroare atunci când a considerat că există un avantaj.

(60)

Rezumând, producătorii-exportatori au afirmat că, de vreme ce OPPF este finanțat în mod exclusiv din impunerea la export plătită, printre alții, de producătorii-exportatori de biomotorină, aceștia din urmă nu primesc un avantaj, deoarece contribuie la fond cu sume mai mari decât cele pe care le primesc din fond. Potrivit producătorilor-exportatori, OPPF este finanțat din surse private și, prin urmare, Comisia ar fi trebuit să deducă sumele plătite către OPPF la nivel de grup. În plus, producătorii-exportatori au afirmat că Comisia ar fi trebuit să deducă suma impunerii plătite la exportul fiecărui produs care face obiectul acesteia, și nu doar suma impunerii plătite pentru exportul de biomotorină.

(61)

Din motivele expuse în continuare, Comisia nu a fost de acord cu această afirmație.

(62)

În primul rând, Comisia a observat că toate societățile implicate în lanțul valoric UPB, inclusiv producătorii de biomotorină, sunt obligate să plătească impunerea conform regulamentului. La fel ca în cazul impozitării generale, întreprinderile active în cadrul lanțului valoric UPB nu au libertatea de a hotărî dacă să contribuie sau nu la OPPF și, prin urmare, nu este adecvat să se afirme că acesta din urmă este finanțat din surse private. Mai degrabă, OPPF este finanțat prin activitatea normală a GI de colectare a veniturilor fiscale și publice. De fapt, GI nu a furnizat elemente de probă care să arate că veniturile colectate prin impunerea la export sunt contabilizate direct într-un cont specific al OPPF, spre deosebire de bugetul general al statului. Astfel, deducerea impunerilor la export plătite de producătorii de biomotorină pentru a stabili existența avantajului ar fi la fel de inadecvată ca deducerea tuturor impozitelor plătite de beneficiari.

(63)

În al doilea rând, Comisia a observat că, în orice caz, afirmația potrivit căreia producătorii de biomotorină au contribuit la OPPF cu sume mai mari decât cele pe care le-au primit este eronată din punct de vedere factual. De fapt, această afirmație se bazează pe impunerea totală la export plătită la nivel de grup și pentru toate produsele care fac obiectul impunerii la export. Totuși, luând în considerare doar impunerea plătită de producătorii-exportatori (în mod individual, nu de grupul acestora) pentru biomotorină, sumele cu care se contribuie la OPPF sunt mai mici decât sumele care au fost primite prin plățile de granturi de către OPPF.

(64)

GI și producătorii-exportatori Wilmar, Grupul Permata și PT Ciliandra Perkasa au afirmat, de asemenea, că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a constatat că acest program acordă un avantaj în favoarea producătorilor de biomotorină. Motivul este acela că, în lipsa plăților OPPF, producătorii de amestecuri ar fi forțați să achiziționeze biomotorina la prețul de referință pentru biomotorină. Așadar, producătorii de biomotorină ar primi aceeași sumă de bani pe care o primesc în prezent și, prin urmare, nu sunt mai avantajați decât ar fi în caz contrar.

(65)

Comisia nu a fost de acord cu această afirmație. Comisia a concluzionat că scenariul contrafactual corect nu este acela că, în lipsa OPPF, producătorii de amestecuri ar plăti prețul de referință pentru biomotorină. Unul dintre obiectivele de politică ale OPPF și însuși scopul obligațiilor de amestec este încurajarea utilizării biomotorinei în Indonezia (spre deosebire de utilizarea motorinei minerale). Deoarece prețul motorinei minerale este, în mod normal, mai mic decât prețul biomotorinei, GI intervine pentru a facilita vânzarea de biomotorină de către producătorii de biomotorină. În același timp, aceste plăți contribuie la îndeplinirea cerințelor obligatorii privind amestecul. Simpla existență a programului OPPF arată că condițiile normale de piață nu ar sprijini prețul de referință pentru biomotorină, care este utilizat pentru a completa tranzacțiile dintre Pertamina/AKR și producătorii de biomotorină. Astfel, fără obligația de amestec, producătorii de amestecuri nu ar avea niciun interes să achiziționeze biomotorină. În lipsa OPPF și a plăților din cadrul acestuia, nu ar exista deloc vânzări interne de biomotorină. Producătorii de biomotorină ar trebui să concureze cu producătorii de motorină minerală. În absența OPPF și a programului instituit de GI, producătorii de biomotorină nu ar primi fondurile suplimentare la nivelul prețului de referință pentru biomotorină stabilit de GI.

(66)

În opinia Comisiei, în scenariul contrafactual corect, producătorii de biomotorină ar fi mai dezavantajați decât în perioada de anchetă sau după aceasta. Pentru producătorii de biomotorină, obligația de amestec înseamnă în mod efectiv că au o sursă previzibilă și sigură de venit prin intermediul vânzărilor garantate. În plus, veniturile totale provenite din vânzările interne, și anume suma plătită de producătorii de amestecuri plus grantul plătit din OPPF, sunt stabilite ex ante de către GI, protejând în mod efectiv furnizorii de biomotorină de fluctuațiile normale ale prețurilor cu care s-ar confrunta, altfel, pe o piață liberă, presupunând că ar exista o astfel de piață.

(67)

În această privință, Comisia a considerat, de asemenea, că calculul prețului de referință pentru biomotorină plătit furnizorilor independenți nu reflectă cererea și oferta în condiții normale de piață fără intervenția guvernului. De fapt, Pertamina, indiferent dacă a primit sau nu un avantaj, nu a dorit să plătească biomotorina la prețul de referință, ci doar la un preț mai mic. Această constatare a fost confirmată, de asemenea, de GI în cursul vizitei de verificare, când a explicat că, dacă Pertamina ar achiziționa biomotorină la prețul de referință pentru biomotorină, aceasta ar înregistra pierderi. Această afirmație a dovedit că, în condiții de piață nedenaturate, prețul pieței pentru biomotorină ar fi semnificativ mai mic decât prețul de referință pentru biomotorină stabilit în prezent de GI.

(68)

Din afirmația GI, Comisia a dedus că niciun cumpărător – precum Pertamina – nu ar putea să își desfășoare activitatea în mod profitabil dacă prețul biomotorinei ar fi prețul de referință stabilit de GI. Așadar, fie nu s-ar vinde biomotorină deloc în Indonezia și, prin urmare, producătorii de biomotorină nu ar încasa venituri, fie prețurile biomotorinei ar fi mai mici decât nivelul stabilit de GI. Deoarece în Indonezia GI stabilește și pune în aplicare o obligație de a realiza un amestec (a se vedea considerentele 49 și 50 din regulamentul provizoriu), este foarte puțin probabil ca primul scenariu să aibă loc. Așadar, Comisia a considerat că – în lipsa sistemului care face obiectul analizei – cel mai probabil scenariu contrafactual este acela că prețurile biomotorinei ar fi mai mici.

(69)

În special, Comisia a observat că prețurile de referință utilizate de GI pentru a stabili cuantumul grantului plătit din OPPF nu indică un preț al pieței, deoarece formula de calcul al acestora nu se bazează pe o realitate a pieței nedenaturată. Acest lucru este, pe de o parte, urmarea faptului că întreaga piață, din amonte și din aval, este denaturată și, prin urmare, nu poate fi reprezentativă pentru condiții de piață normale, competitive. Pe de altă parte, Comisia a considerat că suma costurilor de transformare, calculată de GI ca parte a formulei utilizate pentru a calcula prețul de referință pentru biomotorină (prețul intern mediu pentru UPB și o taxă de transformare de 100 USD pe tonă adăugată la acesta) este excesivă. Comisia a verificat costurile reale de transformare ale unora dintre producătorii-exportatori și a observat că calculul GI supraestimează aceste costuri. În cursul perioadei de anchetă (10), costurile reale de transformare s-au ridicat, în medie, la o sumă cuprinsă între 60 USD și 80 USD pe tonă.

(70)

Prin urmare, chiar dacă Comisia ar accepta afirmația că plățile combinate ale producătorilor de amestecuri și ale OPPF constituie plata prețului biomotorinei, quod non, Comisia ar fi nevoită, totuși, să concluzioneze că „prețul” plătit furnizorilor de biomotorină ar fi excesiv.

(71)

Astfel, Comisia a concluzionat că existența programului pune producătorii de biomotorină într-o situație mai bună decât cea în care s-ar fi aflat altfel și, așadar, le conferă un avantaj.

(72)

GI și toți producătorii-exportatori au afirmat, de asemenea, că, chiar dacă ar exista un avantaj, acesta ar fi transferat integral producătorilor de amestecuri (Pertamina și AKR). Motivul este acela că se presupune că producătorii de biomotorină obțin prețul pieței pentru biomotorină, în timp ce producătorii de amestecuri beneficiază de achiziționarea acesteia la un preț mai mic (și anume, prețul de referință pentru motorina minerală).

(73)

Comisia nu a fost de acord cu această afirmație. Astfel cum s-a discutat deja la considerentele 195-201 din regulamentul provizoriu, precum și la considerentul 67, Comisia a considerat că, în Indonezia, nu există un preț real al pieței pentru biomotorină, deoarece GI reglementează și denaturează întregul lanț valoric al UPB-biomotorinei. În orice caz, Comisia a observat că singurul preț existent pe piață este cel care a fost plătit de producătorii de amestecuri (și anume, prețul de referință pentru motorina minerală).

(74)

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia avantajul programului le revine producătorilor de amestecuri, care, în cele din urmă, plătesc un preț mai mic pentru biomotorina pe care o achiziționează, Comisia a remarcat că dacă Pertamina sau AKR beneficiază (de asemenea) de acest program nu este o chestiune care face obiectul prezentei anchete, deoarece acestea nu sunt producători-exportatori ai produsului în cauză.

(75)

În urma comunicării constatărilor finale, GI, PT Ciliandra Perkasa, Grupul Permata și Wilmar au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a constatat că OPPF acordă un avantaj producătorilor de biomotorină deoarece:

(76)

Comisia a luat în considerare scenariul contrafactual prezentat în comunicarea constatărilor finale și explicat în considerentul 65 de mai sus. Totuși, Comisia a considerat că afirmația prezentată de GI confirmă, de asemenea, faptul că OPPF acordă un avantaj producătorilor de biomotorină. Argumentul GI se bazează pe două elemente principale: 1. nu există nicio obligație legală pentru producătorii de biomotorină să vândă biomotorină pe piața internă; și 2. producătorii de biomotorină sunt operatori economici raționali, care fac tot posibilul să își maximizeze profitul.

(77)

Comisia nu a contestat cele două elemente prezentate de GI. În opinia Comisiei, faptul că, în ciuda lipsei unei obligații legale în acest sens, operatorii economici raționali cum sunt producătorii de biomotorină decid să participe la sistemul OPPF constituie elemente de probă empirice și incontestabile pentru faptul că aceasta este cea mai bună opțiune a lor de a-și desfășura activitatea.

(78)

În cazul în care, astfel cum a afirmat GI și Comisia nu are niciun motiv să conteste, „producătorii privați de biomotorină (dintre care mulți fac parte din grupuri multinaționale) urmăresc să maximizeze profitabilitatea” (11), atunci înseamnă că participarea la sistemul OPPF este modalitatea cea mai profitabilă de care aceștia dispun pentru a-și desfășura activitatea. Așadar, în orice scenariu contrafactual, producătorii de biomotorină ar fi mai dezavantajați. Dacă situația ar fi diferită, un operator economic rațional, lipsit de orice constrângeri juridice, ar fi ales o opțiune mai profitabilă în loc să aleagă să facă parte din sistem.

(79)

Așadar, Comisia a concluzionat că producătorii de biomotorină sunt mai avantajați în cadrul acestui sistem, indiferent de scenariul contrafactual alternativ. În consecință, Comisia a confirmat concluzia sa că OPPF acordă un avantaj producătorilor de biomotorină.

(80)

În ceea ce privește afirmația GI potrivit căreia costurile de transformare utilizate în formula de calcul al prețului de referință pentru biomotorină nu sunt excesive, Comisia a observat că a considerat că plățile OPPF către producătorii de biomotorină constituie un grant și nu fac parte din contraprestația pentru achiziția de biomotorină. Prin urmare, în opinia Comisiei, dacă aceste costuri de transformare sunt sau nu excesive a fost irelevant pentru stabilirea existenței unui avantaj.

(81)

În orice caz, chiar dacă Comisia ar accepta raționamentul GI potrivit căruia nu există niciun avantaj în acest caz deoarece plățile OPPF reprezintă contraprestația pentru achiziția de biomotorină, Comisia a observat că valoarea costurilor de transformare nu se modifică periodic și a fost stabilită la 100 USD/tonă din 21 martie 2016. Comisia a recunoscut faptul că GI a susținut, în timpul vizitei de verificare, că costurile de transformare sunt revizuite anual. Cu toate acestea, Comisia a considerat că rezultatul unui astfel de proces de revizuire nu reflectă realitatea pieței, deoarece valoarea costurilor de transformare depășește costurile reale suportate de producătorii de biomotorină, astfel cum se explică la considerentul 69.

(82)

GI a afirmat, de asemenea, că, în opinia sa, intervalul de costuri de transformare colectate de Comisie nu este reprezentativ. În această privință, Comisia a observat, în primul rând, că GI nu a furnizat niciun element de probă concret în sprijinul afirmației sale. În al doilea rând, Comisia a observat că a verificat aceste costuri în cursul vizitelor de verificare efectuate la sediile unora dintre producătorii de biomotorină. Din motive de claritate, pentru a obține aceste costuri, Comisia a dedus valoarea glicerinei generate în procesul de rafinare de la UPB la biomotorină (12).

(83)

Având în vedere cele de mai sus, chiar dacă Comisia ar accepta afirmația GI potrivit căreia plățile OPPF reprezintă contraprestația pentru achiziția de biomotorină, quod non, ar exista totuși un avantaj în favoarea producătorilor de biomotorină. Chiar dacă obligația de amestec nu ar exista, producătorii de biomotorină nu ar obține compensația integrală oferită de OPPF.

(84)

Wilmar a susținut, de asemenea, că prețul de referință stabilit pentru biomotorina autohtonă din Indonezia reflectă și urmează îndeaproape dinamica pieței nedenaturate. Comisia a observat că piața internă a biomotorinei din Indonezia este reglementată integral, de la prețul UPB până la prețul și cererea de biomotorină. Furnizorii de biomotorină trebuie să vândă cantități specifice la un preț specific, calculat după o formulă prestabilită și bazată pe elemente care nu țin de realitatea pieței. Prin urmare, Comisia și-a menținut concluzia că prețul de referință stabilit de GI nu reflectă nivelul pe care l-ar avea prețul în condiții de piață nedenaturate. Acest lucru este, în special, urmarea faptului că Comisia a considerat că singura aproximare fiabilă a ceea ce ar reprezenta un preț intern nedenaturat este cel pe care îl plătesc producătorii de amestecuri. Prin urmare, afirmația a fost respinsă.

(85)

În urma comunicării constatărilor finale, GI și Wilmar au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat irelevant faptul că OPPF acordă un avantaj și producătorilor de amestecuri. Potrivit GI, însuși faptul că, dat fiind că OPPF are ca scop să sprijine producătorii de amestecuri, înseamnă (și) că acest sprijin nu poate fi calificat ca fiind un grant.

(86)

Astfel cum se explică la considerentele 64-74, Comisia a considerat că nu este relevant pentru scopul prezentei anchete dacă producătorii de amestecuri au obținut un avantaj din programul în cauză. Nu se contestă faptul că OPPF oferă un grant în favoarea producătorilor de biomotorină, grant care nu ar exista în absența programului. Prin urmare, afirmația a fost respinsă.

(87)

Toți producătorii-exportatori au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a calculat valoarea avantajului primit de producătorii-exportatori, deoarece aceasta a inclus suma de bani plătită din OPPF ca rambursare a costurilor de transport. Potrivit producătorilor-exportatori, această sumă de bani constituie doar o rambursare a costurilor suportate deja de către aceștia și, prin urmare, nu este un avantaj. În plus, un producător-exportator a afirmat că aceste costuri sunt considerate costuri suportate pentru a deveni eligibile pentru sistemul de subvenții și, prin urmare, sunt excluse în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază.

(88)

Din motivele expuse în continuare, Comisia nu a fost de acord cu această afirmație, deoarece nu consideră costurile de transport suportate de producătorii de biomotorină ca fiind „orice taxe de înscriere și alte costuri suportate, în mod necesar, pentru a avea drept la subvenție sau pentru a beneficia de aceasta”.

(89)

În primul rând, Comisia a observat că Orientările privind calculul valorii subvenției în cadrul anchetelor de stabilire a taxelor compensatorii (denumite în continuare „orientările”) clarifică faptul că „singurele taxe sau costuri care pot fi deduse în mod normal sunt cele plătite în mod direct guvernului în perioada de anchetă. Trebuie să se demonstreze faptul că această plată este obligatorie pentru a primi subvenția. Astfel, plățile către părți private, de exemplu, avocați, contabili, efectuate pentru solicitarea subvențiilor, nu sunt deductibile” (13).

(90)

Spre deosebire de ceea ce se prevede în orientări, costurile de transport în cauză nu sunt plătite în mod direct către GI, ci către societăți private. De asemenea, nici producătorul-exportator nu a explicat modul în care sunt „obligatorii” aceste costuri de transport pentru a primi subvenția.

(91)

În al doilea rând, Comisia a considerat că costurile de transport sunt, mai degrabă, costuri suportate în mod normal de producătorii de biomotorină în cadrul tranzacțiilor lor comerciale cu producătorii de amestecuri. În mod normal, costurile de transport ar face parte din prețul de achiziție/contract și, prin urmare, Comisia nu vede nicio justificare obiectivă pentru rambursarea acestora. În consecință, suma de bani plătită din OPPF ca rambursare pentru costurile de transport constituie un avantaj.

(92)

Având în vedere cele de mai sus, această afirmație a fost respinsă, iar Comisia a concluzionat că rambursarea costurilor de transport suportate de producătorii de biomotorină nu va fi dedusă din calculul avantajului. Fondurile acordate de Agenția de administrare producătorilor de biomotorină nu acoperă numai diferența dintre prețul de referință al motorinei minerale și prețul de referință pentru biomotorină, ci și costurile de transport, ca parte a aceluiași grant.

(93)

Producătorii-exportatori au afirmat, de asemenea, că suportă costuri de credit legate de plățile OPPF. Potrivit producătorilor de biomotorină, acest lucru este urmarea faptului că OPPF efectuează plata grantului la câteva luni de la data la care producătorii au emis factura pentru producătorul de amestecuri relevant.

(94)

Comisia nu a fost de acord cu această afirmație, deoarece și-a menținut concluzia că plățile OPPF constituie un grant, și nu o plată pentru achiziția de mărfuri. Prin urmare, Comisia a considerat că producătorii-exportatori nu ar fi trebuit să primească acele granturi de la bun început și că acestor granturi nu li se poate atașa niciun fel de cost de credit.

(95)

Având în vedere cele de mai sus, această afirmație a fost respinsă, iar Comisia a concluzionat că presupusele costuri de credit suportate de producătorii de biomotorină nu vor fi deduse din calculul avantajului.

(96)

În consecință, Comisia și-a menținut constatările potrivit cărora sprijinul acordat de GI industriei biomotorinei prin transferul direct de fonduri prin „Fondul de subvenții pentru biomotorină” (Biodiesel Subsidy Fund) a constituit o subvenție pasibilă de măsuri compensatorii, astfel cum s-a concluzionat la considerentele 80-83 din regulamentul provizoriu.

(97)

În urma comunicării constatărilor finale, GI, PT Ciliandra Perkasa, Grupul Permata și Wilmar au susținut că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a respins afirmația producătorilor-exportatori potrivit căreia Comisia ar fi trebuit să deducă costurile de transport și costurile de credit din calculul avantajului. Potrivit GI, acest lucru se datorează faptului că aceste costuri sunt suportate în mod obligatoriu pentru a obține plățile cu titlu de grant.

(98)

Comisia a discutat deja această afirmație în considerentul 89 de mai sus. În plus față de cele explicate deja în considerentul 91 de mai sus, Comisia a observat că, în conformitate cu orientările, „singurele taxe sau costuri care pot fi deduse în mod normal sunt cele plătite în mod direct guvernului în perioada de anchetă”. În acest caz, costurile de transport nu sunt plătite guvernului, ci sunt plătite părților private și apoi rambursate de GI. Prin urmare, Comisia își menține concluzia potrivit căreia costurile de transport nu se califică drept costuri care pot fi deduse în conformitate cu orientările. Prin urmare, afirmația a fost respinsă.

(99)

În urma comunicării constatărilor finale, GI a afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când nu a dedus contribuțiile la OPPF la calcularea avantajului primit în cadrul acestui sistem. Cu toate acestea, contribuțiile respective au fost legate de plata impunerilor la export stabilite de GI pentru diverse produse bazate pe UPB exportate din Indonezia. Prin urmare, aceste taxe au fost colectate pentru multe alte produse, nu doar pentru produsul care face obiectul anchetei. Astfel cum se explică în considerentul 64 din regulamentul provizoriu și, suplimentar, în considerentul 62 de mai sus, aceste taxe constituie resurse publice. Această constatare este corectă indiferent de organismul guvernamental care a fost responsabil pentru colectarea lor. Prin urmare, s-a concluzionat că nu este adecvat să se deducă contribuțiile la OPPF din avantajul primit. Prin urmare, această afirmație a fost respinsă.

(100)

Tot în urma comunicării constatărilor finale, GI a susținut că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a folosit cifra de afaceri corespunzătoare biomotorinei la determinarea valorii subvenției. S-a afirmat că ar fi trebuit să se utilizeze cifra de afaceri totală a producătorilor de biomotorină (și, prin urmare, să se includă și alte produse decât biomotorina). Cu toate acestea, subvențiile acordate din OPPF s-au întemeiat doar pe faptul că producătorii au vândut biomotorină. În consecință, Comisia a considerat că a utilizat cifra de afaceri corectă la calcul și, prin urmare, această afirmație a fost respinsă.

(101)

Comisia a observat că GI nu a prezentat alte argumente care să susțină afirmațiile sale și, prin urmare, Comisia și-a confirmat constatările în considerentul 95.

(102)

În urma comunicării constatărilor provizorii, GI, precum și majoritatea producătorilor-exportatori au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a calificat restricțiile la export instituite de GI asupra UPB și derivaților acestuia ca o subvenție pasibilă de măsuri compensatorii. Potrivit GI și producătorilor-exportatori, acest lucru se datorează faptului că jurisprudența OMC consideră în mod constant că restricțiile la export nu sunt subvenții pasibile de măsuri compensatorii.

(103)

Cu privire la această afirmație, Comisia a observat că regulamentul provizoriu nu consideră restricțiile la export în sine ca fiind subvenții pasibile de măsuri compensatorii. Mai degrabă, Comisia a considerat că instituirea restricțiilor la export (cum ar fi taxele de export și impunerile la export) este unul dintre mijloacele sau instrumentele utilizate de GI pentru a furniza UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată. Comisia a constatat (a se vedea considerentul 172 din regulamentul provizoriu) că, având în vedere elementele de probă disponibile în cadrul acestei anchete și în conformitate cu jurisprudența UE și a OMC, furnizarea de UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată a constituit o subvenție pasibilă de măsuri compensatorii.

(104)

Comisia va aborda în continuare afirmațiile făcute de părțile interesate cu privire la constatările provizorii ale Comisiei potrivit cărora sprijinul acordat de GI industriei biomotorinei prin furnizarea de UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată constituie o contribuție financiară în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (a) punctul (iv) din regulamentul de bază și/sau o susținere a veniturilor sau a prețurilor în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din regulamentul de bază. De asemenea, Comisia va aborda afirmațiile privind erorile în ceea ce privește stabilirea avantajului.

(105)

În urma comunicării constatărilor finale, GI și Grupul Permata au susținut că restricțiile la export impuse de un guvern nu pot constitui niciodată o contribuție financiară. În această privință, Comisia a observat că această afirmație este irelevantă în contextul cazului prezent. Acest lucru se datorează faptului că Comisia a concluzionat că contribuția financiară acordată de GI în favoarea producătorilor-exportatori derivă din furnizarea de UPB pentru o remunerație mai mică decât cea adecvată. Prin urmare, afirmația a fost respinsă.

(106)

În urma comunicării constatărilor finale, GI, Grupul Permata și Wilmar au susținut că Comisia nu a demonstrat că există o contribuție financiară. În opinia respondenților, acest lucru se datorează faptului că:

(107)

În ceea ce privește afirmația de la litera (a) de mai sus, Comisia a observat că, în timpul perioadei de anchetă, impunerea la export a fost în vigoare și a fost colectată. Prin urmare, afirmația GI potrivit căreia restricțiile la export nu au fost colectate în perioada de anchetă este incorectă din punct de vedere factual, întrucât impunerea la export a fost în vigoare și a produs efecte în perioada de anchetă.

(108)

Comisia nu a fost de acord cu cel de al doilea element al argumentului. Dacă GI ar fi avut intenția de a nu mai impune restricții la export pentru UPB și produsele derivate, ar fi abrogat legislația. Stabilirea temporară la zero a ratei pentru taxa de export și pentru impunerea la export indică faptul că GI intenționează să își păstreze posibilitatea de a folosi aceste restricții în viitor. Această constatare poate fi coroborată și cu declarațiile publice ale membrilor GI. Un articol de presă din 25 septembrie 2019, de exemplu, raportează următoarele: „Guvernul a decis să suspende o taxă de export impusă pentru uleiul de palmier brut (UPB) și produsele derivate din acesta până anul viitor, pentru a reduce sarcina financiară suportată de producătorii de ulei de palmier pe fondul unei scăderi a prețurilor la UPB pe piața mondială. Ministrul coordonării economiei, Darmin Nasution, a declarat marți, la Jakarta, că taxa de export a fost suspendată până în luna ianuarie a anului viitor, deoarece guvernul lansează în mod oficial implementarea programului său obligatoriu B-30 pentru biomotorină. Darmin a afirmat că speră că punerea în aplicare a programului B-30 pentru biomotorină, care trebuia să crească semnificativ cererea de ulei de palmier, va putea să crească prețurile la uleiul de palmier pe piața internă. Ministrul a mai declarat că suspendarea taxei de export a fost aprobată de președintele Joko «Jokowi» Widodo. În temeiul unui regulament al Ministerului Finanțelor din 2019, guvernul va impune o taxă de export de până la 25 USD pe tonă dacă prețurile cresc până la 570-619 USD pe tonă, respectiv o taxă de până la 50 USD dacă prețul depășește 619 USD pe tonă. Începând cu 20 septembrie, prețul la UPB a fost de 574,9 USD pe tonă și este de așteptat să scadă ușor, la 570 USD pe tonă, până la sfârșitul acestui an. Prin urmare, ministrul a solicitat revizuirea regulamentului pentru a permite suspendarea taxei de export deoarece, dacă s-ar baza pe formula de calcul menționată mai sus, ar fi aplicabilă în continuare” (14).

(109)

Această declarație stabilește, de asemenea, o legătură directă între impunerea restricțiilor la export (împreună cu alte elemente care să inducă un comportament specific din partea furnizorilor de UPB) și nivelul real al prețurilor pe piața internă. De asemenea, demonstrează că GI folosește aceste instrumente pentru a influența nivelul acestor prețuri.

(110)

În pofida susținerilor GI și ale Wilmar din răspunsul transmis în urma comunicării constatărilor definitive, Comisia a concluzionat că intenția GI este de a continua să utilizeze și în viitor impunerea la export și, eventual, taxa de export. Prin urmare, faptul că GI nu a colectat temporar taxe și impuneri și ținând cont, de asemenea, de faptul că acestea sunt doar unele dintre instrumentele utilizate de GI pentru a furniza UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată nu pot pune în discuție existența unei contribuții financiare.

(111)

Potrivit tuturor producătorilor-exportatori, afirmația Comisiei privind însărcinarea sau adresarea de ordine se bazează pe constatarea incorectă că taxa și impunerea la export pentru UPB și derivații acestuia instituite de GI sunt menite să sprijine industria biomotorinei. În plus, Wilmar și Permata au afirmat că Comisia a constatat în mod greșit că prețurile interne ale UPB sunt stabilite de facto de PT Perkebunan Nusantara (denumit în continuare „PTPN”), un producător de UPB deținut integral de GI.

(112)

Cu privire la prima afirmație, producătorii-exportatori au clarificat, de asemenea, faptul că, în cursul perioadei de anchetă, taxa de export a fost stabilită la zero și, prin urmare, aceasta este irelevantă pentru evaluare. Dimpotrivă, impunerea la export nu a fost stabilită la zero și în niciun caz nu a fost menită să sprijine industria biomotorinei, ci să finanțeze OPPF.

(113)

Comisia a recunoscut, în considerentul 88 din regulamentul provizoriu, că, în cursul perioadei de anchetă, taxa de export a fost stabilită la zero. Totuși, chiar dacă nu a fost pusă în aplicare în cursul perioadei de anchetă având în vedere condițiile de piață specifice, taxa de export constituie o dovadă a instrumentelor utilizate de GI pentru a-i determina pe furnizorii de UPB să furnizeze UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată. În plus, Comisia a observat că taxa de export, deși stabilită la zero în cursul perioadei de anchetă, nu a fost abrogată de GI. De asemenea, Comisia a observat că, astfel cum s-a discutat la considerentele 117-121 din regulamentul provizoriu, nu a fost contestat faptul că obiectivul utilizării taxei de export de către GI este acela de a menține prețurile interne ale UPB la un nivel scăzut în mod artificial.

(114)

Cu privire la taxa de export, Comisia a observat că, deși legislația de instituire a impunerii la export nu menționează în mod explicit că aceasta este menită să sprijine industria biomotorinei prin furnizarea de UPB la prețuri mai mici, impunerile la export care devin parte a OPPF sprijină de facto în mod exclusiv industria biomotorinei prin granturile acordate de OPPF. În cadrul anchetei, Comisia a putut într-adevăr să verifice faptul că, în ciuda unei sfere mai extinse a atribuțiilor sale oficiale, OPPF a sprijinit în mod aproape exclusiv industria biomotorinei în cursul perioadei de anchetă.

(115)

În plus, introducerea impunerii la export în 2015 de către GI a coincis cu o perioadă în care prețurile indoneziene ale UPB erau aproape identice cu prețurile practicate la nivel mondial. În această privință și astfel cum s-a demonstrat deja la considerentele 64-68 din regulamentul provizoriu, impunerea la export nu va fi privită în mod izolat, ci ca parte a unui set mai amplu de măsuri menit să sprijine industria biomotorinei și să reglementeze prețurile interne ale UPB.

(116)

În plus, Comisia a observat că, în practică, impunerea la export a îndeplinit obiectivul urmărit de reducere a prețurilor interne ale UPB. În analiza sa, Comisia a putut să observe, în primul rând, o diferență între prețurile interne și prețurile de export ale UPB din Indonezia. Comisia a considerat că această diferență de preț poate fi explicată prin faptul că însăși instituirea impunerii la export a redus prețurile interne ținând în mod artificial UPB în țară la prețurile mici stabilite de GI și aplicate de facto de către furnizorii de UPB.

(117)

Faptul că GI nu a abrogat taxa de export, ci doar a stabilit-o la zero indică în mod clar că acesta își păstrează în continuare intenția de a menține prețurile UPB la un nivel scăzut. După ce a instituit două instrumente care au același efect asupra prețurilor interne ale UPB și după ce a obținut efectul dorit, GI a decis, așadar, în mod rațional, să țină activ instrumentul cu cea mai amplă sferă de efecte dorite (adică menținerea prețurilor UPB la un nivel scăzut și finanțarea OPPF), și anume impunerea la export.

(118)

Prin urmare, Comisia a confirmat că sistemul general de restricții la export instituit de GI este menit să avantajeze industria biomotorinei prin menținerea prețurilor interne ale UPB la un nivel scăzut în mod artificial (spre deosebire de simplul efect secundar al unei măsuri guvernamentale de colectare a veniturilor publice).

(119)

Cu privire la afirmația potrivit căreia prețurile interne ale UPB nu sunt stabilite de facto de GI, Wilmar a afirmat, de asemenea, că respectiva concluzie a Comisiei a fost incorectă deoarece:

(120)

Cu privire la afirmația de la litera (a) de mai sus, Comisia a reamintit că, astfel cum s-a observat la considerentele 91-99 și la considerentul 126 din regulamentul provizoriu, Comisia a fost nevoită să se bazeze pe datele disponibile, având în vedere lipsa de cooperare a furnizorilor de UPB și a PTPN. În observațiile lor privind regulamentul provizoriu, niciun producător-exportator nu a furnizat vreun alt element de probă cu privire la modul în care aceștia își formulează ofertele pentru UPB decât faptul că au afirmat în mod vag că acestea se bazează, în general, pe „prețurile de pe piața internațională”.

(121)

În lipsa oricăror elemente de probă verificabile în sprijinul acestei afirmații, Comisia a respins această afirmație în consecință. Mai degrabă decât să își stabilească prețurile în mod independent ținând seama de prețurile internaționale, furnizorii de UPB urmăresc prețurile UPB stabilite în mod efectiv de PTPN.

(122)

Cu privire la afirmația de la litera (b) de mai sus, Comisia a explicat în considerentul 133 din regulamentul provizoriu că, de fapt, PTPN nu are nicio obligație de a prezenta o altă ofertă cu un preț mai mare dacă ofertele primite sunt sub „ideea de preț” pentru ziua specifică respectivă. De fapt, în cursul vizitei de verificare, Comisia a confirmat că PTPN a acceptat în mod regulat oferte sub un astfel de preț.

(123)

În plus, Comisia a observat că, astfel cum se explică în secțiunea 3.3.2 din regulamentul provizoriu, a aplicat dispozițiile articolului 28 alineatul (1) din regulamentul de bază, deoarece PTPN nu a răspuns la anexa B atașată la chestionarul antisubvenții (chestionar pentru furnizorii de ulei de palmier) pentru toți producătorii și distribuitorii de ulei de palmier. În plus, în cursul vizitei de verificare efectuate la sediul GI, PTPN nu a explicat modul în care stabilește „ideea de preț” zilnică pentru UPB. În schimb, PTPN a explicat în mod vag că aceasta se bazează pe criteriile de referință internaționale, fără să furnizeze informații detaliate.

(124)

Prin urmare, Comisia nu a putut să obțină elemente de probă privind faptul că „ideea de preț” reflectă un preț al pieței care rezultă dintr-un proces de licitație competitiv. Mai degrabă, Comisia a constatat că prețul intern al UPB este mai mic decât oricare dintre presupusele criterii de referință internaționale (inclusiv prețul de export din Indonezia) în legătură cu care s-a presupus că au stat la baza prețurilor PTPN.

(125)

Cu privire la afirmația de la litera (c), Comisia a observat că, în ceea ce privește PTPN, aceasta nu a oferit un răspuns la chestionarul Comisiei menționat mai sus. Prin urmare, Comisia a aplicat datele disponibile. În cursul verificării GI, PTPN a prezentat o copie a conturilor sale auditate pentru 2016 și 2017. Acestea au arătat că PTPN a înregistrat pierderi. La o dată ulterioară și chiar după expirarea termenului pentru formularea de observații privind scrisoarea prin care se anunță faptul că Comisia va aplica datele disponibile, PTPN a furnizat informații suplimentare. GI a afirmat că aceste informații suplimentare ar trebui să modifice evaluarea efectuată de Comisie. Comisia a observat că informațiile au fost furnizate foarte târziu și cu mult după expirarea oricăror termene. PTPN nu a prezentat conturile auditate pentru anul 2018. Prin urmare, în ceea ce privește perioada cea mai recentă, Comisia a primit doar conturile auditate pentru un sfert din perioada de anchetă (ultimul trimestru al anului 2017). Conturile auditate pe care le-a primit Comisia au arătat că PTPN a înregistrat pierderi. Informațiile tardive prezentate de GI cu privire la perioada cuprinsă între 2016 și perioada de anchetă (în special un tabel Excel) încearcă să demonstreze că activitățile comerciale ale PTPN în materie de UPB (care reprezintă majoritatea activităților sale) au fost profitabile și că societatea a obținut același profit din vânzările sale interne și din cele la export. Totuși, aceste informații nu au fost sprijinite de conturile auditate. Din contră, informațiile furnizate pe baza conturilor auditate au confirmat că PTPN nu a obținut profit din vânzările sale de UPB și, prin urmare, nu a acționat ca un operator economic rațional. În orice caz, Comisia a observat că informațiile prezentate într-o etapă atât de târzie (chiar după observațiile privind regulamentul provizoriu) nu pot fi acceptate deoarece nu pot fi verificate. Prin urmare, afirmația a fost respinsă.

(126)

Cu privire la afirmația de la litera (d), GI și producătorii-exportatori au afirmat, de asemenea, că Comisia nu a demonstrat faptul că respectivul comportament al furnizorilor de UPB a fost irațional deoarece aceștia au înregistrat profit. Această afirmație se referă la furnizorii de UPB care au prezentat răspunsuri la chestionarul Comisiei, precum și la PTPN (15).

(127)

Comisia a considerat că noțiunea de comportament irațional nu se limitează la desfășurarea unei activități comerciale în pierdere, ci include, de asemenea, acțiuni care pun desfășurarea unei activități comerciale într-o poziție mai puțin avantajoasă (mai puțin profitabilă). Comisia a stabilit o diferență clară de preț între prețurile interne și cele de export ale UPB din Indonezia, astfel încât, dacă nu ar exista impunerea la export, vânzarea la export ar fi mai profitabilă pentru furnizorii de UPB.

(128)

În plus, constatarea potrivit căreia sistemul de restricții la export instituit de GI împiedică în mod efectiv producătorii naționali de UPB să acționeze în mod rațional este susținută de faptul că se preconizează că exporturile vor crește ca urmare a ridicării impunerii la export. În această privință, într-un articol de presă recent, au fost observate următoarele aspecte: „Indonesian Palm Oil Association (Asociația pentru ulei de palmier din Indonezia) sau GAPKI a preconizat că exporturile de UPB ale țării pot crește cu 10 %-15 % după reducerea la zero a impunerii la export, în scădere de la 50 $ pe tonă anterior, a afirmat secretarul general Togar Sitanggang. Domnul Sitanggang a estimat că exporturile lunare de UPB ale Indoneziei au crescut deja la un volum cuprins între 800000 de tone și 900000 de tone, în creștere de la o medie anterioară de 700000 de tone. «Nu ar fi surprinzător ca exporturile lunare de UPB să atingă un milion de tone dacă se menține impunerea zero la export», a adăugat acesta. Indonezia a exportat deja 6 milioane de tone de UPB anul acesta, aproximativ o cincime din exporturile sale totale de UPB și alte produse derivate ale uleiului de palmier de la începutul anului până în prezent, arată estimările GAPKI” (16).

(129)

Un alt articol de presă susține, de asemenea, constatarea potrivit căreia colectarea impunerii la export are efectul de a determina furnizorii de UPB să vândă la nivel intern în loc să vândă pe piața de export pentru mai mult profit. În acest articol, o analiză independentă a constatat că „aceste știri (și anume stabilirea la zero a impunerii la export) sunt pozitive pentru deținătorii de plantații din amonte cu expunere pentru Indonezia, deoarece revizuirea nivelului impunerii la export ar putea contribui la sprijinirea prețurilor UPB la nivelurile lor actuale. Totuși, Ng nu preconizează un profit net FY19F-20F pentru deținătorii de plantații și avertizează că știrile sunt negative pentru operatorii din aval din Indonezia, deoarece impunerea revizuită la prețuri mai mici ale UPB va eroda avantajul marginal al acestora, care, în prezent, constă în diferența de preț dintre UPB și produsele de palmier procesate. «Ne menținem opinia că eliminarea impunerii la export va spori competitivitatea exportatorilor de produse din ulei de palmier din Indonezia, deoarece aceștia ar fi economisit între 20 și 50 USD pe tonă din taxa de export atunci când prețul UPB este sub 570 USD pe tonă. Majoritatea economiilor vor reveni probabil la fermierii indonezieni prin prețuri interne mai mari ale UPB»” (17).

(130)

Acest ultim articol de presă susține constatarea potrivit căreia a fost obținut efectul dorit al impunerii la export, și anume blocarea prețurilor interne ale UPB. Faptul că există unele exporturi de UPB din Indonezia nu înseamnă că măsurile adoptate de GI pentru a menține UPB în Indonezia nu au determinat furnizorii de UPB să urmeze un comportament economic irațional. Având în vedere cele de mai sus, Comisia a respins, prin urmare, aceste afirmații.

(131)

În cele din urmă, cu privire la afirmația de la litera (e), Comisia a observat că, pentru a-și susține argumentul potrivit căruia PTPN se află în poziția de a prelua prețurile, Wilmar citează doar parțial considerentul 146 din regulamentul provizoriu. Procedând astfel, Wilmar a afirmat că Comisia a ajuns la o concluzie care, în realitate, contravine concluziei la care s-a ajuns în considerentul respectiv. În special, după ce a afirmat că „[d]e asemenea, ancheta a indicat că, în ceea ce privește puterea de negociere, piața este dezechilibrată în mod semnificativ în favoarea cumpărătorilor de UPB”, astfel cum Wilmar a citat în mod corect, Comisia a explicat, în plus, că „[…]. În acest context, orice cumpărător va avea un nivel semnificativ al puterii de cumpărare, astfel încât să facă față oricărei încercări din partea furnizorului său de a solicita un preț mai mare decât cel stabilit de GI. Prin urmare, Comisia a concluzionat că prin comunicarea transparentă a prețurilor zilnice ale UPB, GI stabilește în mod efectiv, prin intermediul PTPN, prețurile maxime zilnice ale UPB în Indonezia.” Așadar, în considerentul 146 din regulamentul provizoriu s-a ajuns la o concluzie contrară celei pe care o susține Wilmar. De fapt, PTPN se află în poziția de a stabili prețurile UPB pe piață, deoarece furnizorii de UPB respectă de facto un astfel de preț, în ciuda structurii pieței (care, în principiu, arată că furnizorii de UPB au o putere de negociere semnificativă, care nu este utilizată împotriva cumpărătorilor).

(132)

Pe lângă eroarea de fapt de mai sus, Comisia a luat act, de asemenea, de faptul că observația Wilmar nu este sprijinită de niciun element de probă concret. În lipsa oricăror noi elemente de probă concrete, Comisia a respins această afirmație.

(133)

Wilmar a afirmat, de asemenea, că Comisia nu a demonstrat faptul că GI determină furnizorii de UPB să furnizeze UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată.

(134)

Comisia a observat că Wilmar nu a furnizat niciun element de probă în sprijinul afirmației că situația este diferită. În această privință, Comisia reamintește afirmația făcută de CEB cu privire la numărul limitat de răspunsuri la chestionar prezentate de furnizorii de UPB. În lipsa cooperării din partea furnizorilor de UPB și pe baza elementelor cuprinse în regulamentul provizoriu, Comisia a considerat că există elemente de probă semnificative care arată că furnizorii de UPB au fost însărcinați de GI sau au primit ordine de la GI să furnizeze UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată în vederea realizării obiectivelor de politică ale GI de a sprijini dezvoltarea industriei biomotorinei.

(135)

În plus, Comisia a observat că afirmația formulată de Wilmar contrazice constatarea de fapt necontestată potrivit căreia practic toate achizițiile interne de UPB din Indonezia sunt efectuate la prețurile PTPN zilnice, ajustate la costurile de transport discutate la considerentul 168 din regulamentul provizoriu. Dacă afirmația formulată de Wilmar ar fi corectă și furnizorii de UPB ar acționa în mod complet independent de orice ordin al guvernului, o astfel de aliniere perfectă a prețurilor UPB nu ar putea fi explicată pe o piață care este fragmentată.

(136)

Prin urmare, Comisia a respins această afirmație.

(137)

Wilmar a afirmat, de asemenea, că Comisia nu a demonstrat însărcinarea furnizorilor de UPB sau adresarea de ordine pentru aceștia de a furniza UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată. Afirmația Wilmar se bazează, în principal, pe faptul că (1) PTPN nu stabilește prețurile și, prin urmare, UPB nu este furnizat contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată și (2) furnizorii de UPB nu sunt împiedicați să vândă pe piața de export.

(138)

Comisia a abordat deja și a respins aceste puncte în considerentele 127-135. Prin urmare, Comisia a considerat că afirmația Wilmar se bazează pe fapte incorecte și nu poate fi acceptată. Elementele de probă disponibile în această anchetă au arătat că PTPN se află în poziția de a stabili prețurile pentru UPB pe piață și că capacitatea furnizorilor de UPB de a exporta UPB este subminată de măsurile adoptate de GI.

(139)

Afirmații similare au fost făcute de GI, PT Intibenua Perkasatama și PT Musim Mas („Grupul Musim Mas”) și Permata. În observațiile sale, GI a afirmat că prețurile UPB sunt determinate de forțele de pe piață și că, de obicei, cumpărătorii își formulează ideile de preț pe baza prețurilor de pe piața internațională.

(140)

Comisia a discutat deja argumente similare în considerentele 62-96 și a constatat că acestea nu pot fi acceptate. Aceeași concluzie se menține cu privire la afirmațiile GI. Din nou, Comisia a observat că GI nu a furnizat niciun element de probă nou în sprijinul afirmației sale.

(141)

GI a afirmat că Comisia nu a demonstrat că există o legătură demonstrabilă între comportamentul producătorilor de UPB și măsurile GI. În această privință, Comisia a observat din nou constatarea de la considerentul 168 din regulamentul provizoriu, reamintită în considerentul 137. În opinia Comisiei, faptul că toți furnizorii de UPB independenți urmează practic întotdeauna prețurile PTPN este o dovadă fără echivoc a existenței acelei legături (cu atât mai mult pe o piață care este fragmentată din punctul de vedere al numărului de furnizori de UPB, precum și din punct de vedere geografic – mai multe insule). Cu atât mai mult în situația în care prețurile interne ale UPB nu reflectă ceea ce ar fi un preț al pieței nedenaturat dacă nu ar exista măsurile specifice ale GI.

(142)

În observațiile sale, GI a afirmat, de asemenea, că Comisia a solicitat GI și furnizorilor de UPB independenți să furnizeze informații detaliate, dar nu a verificat aceste informații. GI a afirmat, de asemenea, că Comisia a ignorat complet aceste informații atunci când și-a formulat constatările. În sfârșit, în această privință, GI a observat că Comisia a aplicat articolul 28 din regulamentul de bază pentru GI deoarece acesta nu a urmărit mai mult aceste răspunsuri și pentru că nu a obținut mai multe informații de la PTPN.

(143)

În această privință, Comisia a considerat că această informație este incorectă din punct de vedere factual. Comisia a analizat toate răspunsurile primite de furnizorii de UPB. Totuși, Comisia a observat că, în ciuda tuturor atenționărilor trimise, niciun furnizor de UPB independent, cu excepția unuia, nu a prezentat o versiune deschisă a răspunsurilor sale. Având în vedere articolul 29 alineatul (3) din regulamentul de bază, Comisia poate să nu ia în considerare informațiile care au fost furnizate, în cazul în care partea care le-a prezentat nu a furnizat un rezumat adecvat. În plus, marea majoritate a răspunsurilor au fost incomplete și multe dintre acestea nu au conținut informații privind rentabilitatea. Prin urmare, Comisia nu a putut să tragă nicio concluzie din aceste răspunsuri. De fapt, lipsa de cooperare din partea GI, precum și din partea furnizorilor de UPB a constituit un indiciu suplimentar că furnizorii de UPB acționează la comanda GI în sprijinul producătorilor de biomotorină.

(144)

În mod similar, afirmația GI potrivit căreia Comisia nu a ținut seama de răspunsul PTPN este nejustificată. Astfel cum s-a explicat anterior, Comisia a solicitat fără succes, în mai multe rânduri, cooperarea din partea PTPN. Astfel cum se menționează la considerentele 29 și 30 din regulamentul provizoriu, Comisia a observat că PTPN, deținut integral de GI, nu a răspuns la anexa B la chestionarul GI în termenul prevăzut. Prin urmare, Comisia a adresat GI o scrisoare în temeiul articolului 28, limitându-se la informațiile specifice care nu au fost furnizate. Astfel cum s-a observat la considerentul 98 din regulamentul provizoriu, GI a trimis un răspuns la apendicele B pentru PTPN, la 30 iunie 2019. Acest lucru s-a întâmplat cu mult timp după termenul-limită pentru transmiterea informațiilor respective (14 martie 2019) și după ce a avut loc vizita de verificare la sediul GI. Prin urmare, informațiile au fost transmise cu mult timp după expirarea termenului, nu au fost verificabile, iar GI nu a acționat cât mai bine posibil, în conformitate cu articolul 28 din regulamentul de bază. În orice caz, Comisia a utilizat toate elementele de probă furnizate de PTPN și care au putut fi verificate. Prin urmare, Comisia a evaluat în mod adecvat informațiile furnizate de PTPN împreună cu celelalte fapte disponibile cu privire la piața de UPB din Indonezia.

(145)

În urma comunicării constatărilor finale, GI, Grupul Permata și Wilmar au susținut că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a constatat însărcinarea furnizorilor de UPB sau adresarea de ordine pentru aceștia, deoarece:

(146)

În primul rând, Comisia a observat că impunerea la export este concepută în mod expres pentru a sprijini OPPF și că OPPF este conceput pentru a sprijini sectorul uleiului de palmier în general, dar, astfel cum se explică în considerentele 76 și 77 din regulamentul provizoriu, sprijină de facto doar sectorul biomotorinei. În plus, Comisia a concluzionat că sprijinul GI pentru sectorul biomotorinei se manifestă și prin furnizarea de UPB pentru o remunerație mai mică decât cea adecvată. Acest obiectiv este atins prin efectul combinat al mai multor măsuri, printre care impunerea la export.

(147)

Prin urmare, Comisia a concluzionat că instituirea impunerii la export a avut încă de la început două obiective distincte: finanțarea OPPF și contribuirea, ca parte a unui set de măsuri, la reducerea prețurilor interne. În opinia Comisiei, GI a căutat în mod deliberat (și a reușit) să obțină acest efect pe piață, iar acesta nu este un simplu efect secundar al unei politici guvernamentale.

(148)

Cu privire la afirmația potrivit căreia PTPN își stabilește prețurile prin proceduri de licitație competitive și că, prin urmare, prețul rezultat ar trebui să fie considerat un preț al pieței, Comisia reamintește că, astfel cum s-a observat la considerentele 91-99 și la considerentul 126 din regulamentul provizoriu, Comisia a fost nevoită să se bazeze pe datele disponibile, având în vedere lipsa de cooperare a furnizorilor de UPB și a PTPN. În observațiile lor privind regulamentul provizoriu, niciun producător-exportator nu a furnizat vreun alt element de probă cu privire la modul în care aceștia își formulează ofertele pentru UPB decât faptul că au afirmat în mod vag că acestea se bazează, în general, pe „prețurile de pe piața internațională”. Cu toate acestea, nu au existat dovezi directe cu privire la modul în care furnizorii de UPB și-au stabilit prețurile; faptele arată mai degrabă alinierea prețurilor la prețul stabilit de PTPN.

(149)

În acest sens, în observațiile sale cu privire la comunicarea constatărilor definitive, Wilmar a subliniat că serviciile Comisiei au întrebat, cu ocazia vizitei de verificare la sediul acestei societăți, cum ajunge PTPN la decizia privind prețul oferit la fiecare licitație. Wilmar a explicat în continuare că raportul de misiune ulterior nu indică nicio informație lipsă. În acest sens, Comisia a observat că Wilmar nu contestă faptul că informațiile pe care le-a furnizat în această situație au fost foarte vagi. În plus, Comisia a observat că Wilmar nu a considerat oportun să furnizeze o explicație mai detaliată a acestui mecanism în nicio etapă ulterioară a anchetei, în pofida faptului că acest aspect a fost menționat în mod repetat de către Comisie.

(150)

În lipsa oricăror elemente de probă verificabile în sprijinul acestei afirmații, Comisia a respins această afirmație. Mai degrabă decât să își stabilească prețurile în mod independent ținând seama de prețurile internaționale, furnizorii de UPB urmează prețurile stabilite în mod efectiv de PTPN pentru acest produs.

(151)

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia PTPN este rentabil, Comisia a observat că, pe lângă cele explicate deja în considerentele 125 și 144, GI a depus tardiv conturile auditate ale PTPN pentru 2018 după comunicarea constatărilor finale. Cu toate acestea, s-au primit traduceri doar pentru o parte din aceste conturi. Conturile din 2018 par să arate că PTPN a fost rentabil în 2018. Cu toate acestea, Comisia nu a avut posibilitatea de a evalua acest lucru, deoarece părți esențiale ale conturilor nu au fost traduse și deoarece aceste conturi includeau toate produsele, nu doar veniturile realizate din vânzările de UPB. În plus, astfel cum s-a explicat mai sus, atât datele referitoare la vânzările de UPB, cât și cele privind societatea în ansamblu au fost transmise cu întârziere și, prin urmare, nu au putut fi verificate. Aceasta se adaugă faptului că PTPN nu a cooperat la anchetă. Prin urmare, Comisia a concluzionat că nu se poate evalua acuratețea afirmației, drept pentru care aceasta trebuie să fie respinsă. Cu privire la afirmația de la litera (b) de mai sus, Comisia a explicat în considerentul 133 din regulamentul provizoriu că, de fapt, PTPN nu are nicio obligație de a prezenta o altă ofertă cu un preț mai mare dacă ofertele primite sunt sub „ideea de preț” pentru ziua specifică respectivă. De fapt, în cursul vizitei de verificare, Comisia a confirmat că PTPN a acceptat în mod regulat oferte sub un astfel de preț. În plus, Comisia a observat că GI este în măsură să influențeze (și chiar face acest lucru) deciziile PTPN privind politica de prețuri a acestei societăți (18).

(152)

În ceea ce privește afirmația potrivit căreia alinierea prețurilor furnizorilor de UPB la prețurile zilnice ale PTPN demonstrează mai degrabă că piața este nedenaturată, decât o indicație a însărcinării sau adresării de ordine, Comisia a făcut observația că toți furnizorii independenți de UPB ofereau prețuri mai mici sau egale cu prețul PTPN din ziua respectivă. În opinia Comisiei, aceasta nu poate constitui un indiciu al unei dinamici a pieței nedenaturate: este contraintuitiv ca, într-o piață concurențială, niciun furnizor de UPB să nu vândă la un preț mai mare decât cel stabilit de un concurent (cu excepția cazului în care concurentul stabilește efectiv prețul maxim pentru acel produs pe piață, iar guvernul obligă sau determină toți ceilalți actori să respecte plafonul respectiv).

(153)

În ceea ce privește afirmația GI potrivit căreia producătorii de UPB sunt operatori raționali pe piață, deoarece 70 % din UPB este exportat, Comisia a observat că, potrivit surselor publice, consumul intern de UPB reprezintă 30 % din producție (19). Aceasta înseamnă că producătorii de UPB acoperă în totalitate cererea internă și, după ce au satisfăcut această cerere, recurg la exporturi. Prin urmare, faptul că 70 % din producția de UPB este exportată nu contrazice constatarea faptului că furnizorii de UPB sunt privați de o alegere rațională, ci dimpotrivă. Dacă furnizorii de UPB din Indonezia s-ar comporta în mod rațional, nu ar acoperi cererea internă, ci ar exporta întreaga producție sau o proporție semnificativ mai mare din aceasta pe piețele unde ar putea obține profitul maxim. Aceste potențiale profituri suplimentare provenite din exporturi sunt limitate de restricțiile la export utilizate de GI pentru a determina furnizorii de UPB să vândă pe piața internă și să acopere nevoile locale. Prin urmare, faptul că cererea internă este satisfăcută integral arată mai degrabă că GI și-a atins obiectivul de a aproviziona piața internă la prețuri favorabile pentru producătorii de biomotorină.

(154)

În observațiile sale cu privire la comunicarea constatărilor definitive, Wilmar a susținut, de asemenea, că faptul că, în urma stabilirii la zero a impunerii la export, cota exporturilor de UPB nu a crescut demonstrează că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că impunerea la export este menită să păstreze UPB în țară și să scadă prețul acestui produs.

(155)

În acest sens, Comisia a observat că datele furnizate de Wilmar indicau că consumul intern a crescut și că, prin urmare, a fost nevoie de un procent mai mare din producția totală de UPB. Acest lucru ar putea susține afirmația lui Wilmar dacă GI și-ar fi exprimat intenția de a pune capăt sistemului de restricții la export. Însă, astfel cum se explică în considerentul 108, intenția GI este de a continua aplicarea mecanismului de restricții la export. Mai degrabă, este evident că rata sistemului de restricții la export este zero pur și simplu ca reacție la factori externi, adică la scăderea la nivel global a prețurilor la uleiul de palmier. Toți producătorii indonezieni sunt conștienți de faptul că acest nivel este doar temporar și, prin urmare, continuă să acopere, în primul rând și în mod preferențial, cererea internă.

(156)

Wilmar a furnizat, de asemenea, în răspunsul său informații despre prețuri, argumentând că, de la reducerea la zero a impunerii la export, prețurile interne ale UPB nu au crescut substanțial. Comisia a analizat aceste informații și a observat că nu poate stabili sursa datelor utilizate de Wilmar; prin urmare, Comisia nu a putut să verifice sau să evalueze acuratețea acestora. Cu toate acestea, dacă ar alege să se bazeze pe aceste date, Comisia a observat că, în pofida caracterului temporar al reducerii ratei impunerii la export la zero, aceste date indică o aliniere a prețului intern la prețurile de export. În special, în timp ce în perioada de anchetă diferența medie dintre cele două prețuri a fost de aproximativ 50 USD/tonă, datele furnizate de Wilmar au arătat că prețurile interne au crescut până aproape de prețurile de export, iar diferența este acum mai mică de 20 USD/tonă. Faptul că prețul intern nu a crescut substanțial în sens absolut se datorează pur și simplu faptului că prețurile la nivel mondial au scăzut.

(157)

În opinia Comisiei, acest lucru susține constatarea sa potrivit căreia sistemul de restricții la export este conceput, printre altele și împreună cu celelalte măsuri, pentru a reduce prețurile UPB interne.

(158)

În ceea ce privește afirmația GI potrivit căreia Comisia nu a verificat răspunsurile furnizorilor de UPB independenți, Comisia observă că aceasta este o afirmație incorectă din punct de vedere factual. Astfel cum s-a menționat deja în considerentul 143, Comisia a analizat în mod corespunzător toate răspunsurile primite, dar a observat că marea majoritate a acestora erau incomplete, multe dintre ele nu conțineau informații despre rentabilitate și multe nu prezentau versiuni deschise.

(159)

În plus față de această afirmație, GI a susținut că afirmațiile Comisiei din comunicarea constatărilor finale, prezentate în considerentul 143, sunt incorecte, întrucât nu a reușit să găsească atenționările în dosarul deschis. În ceea ce privește această afirmație, Comisia a observat că atenționările respective fac parte din dosarul cu acces limitat și pot fi găsite pe lista documentelor cu acces limitat disponibile părților interesate. Cu toate acestea, Comisia a furnizat GI o listă a numerelor de înregistrare relevante cu ocazia unei audieri care a avut loc la 16 octombrie 2019. De asemenea, Comisia a observat că chestionarele destinate furnizorilor independenți de UPB făceau parte din chestionarul adresat GI și, prin urmare, responsabilitatea de a coordona, colecta și asigura trimiterea la timp a răspunsurilor complete i-a aparținut în întregime GI.

(160)

În ceea ce privește afirmația de la litera (e) de mai sus, Comisia a explicat în considerentele 124-143 din regulamentul provizoriu că GI, prin intermediul PTPN, acționează ca o autoritate de stabilire a prețurilor pe piața internă din Indonezia și că toți furnizorii de UPB independenți urmează aceste indicații privind prețurile. În observațiile sale cu privire la comunicarea constatărilor definitive, GI a declarat că, având în vedere cota de piață limitată a PTPN, acest rezultat este puțin probabil. Cu toate acestea, Comisia a observat că GI nu a furnizat niciun element concret de probă care să susțină declarația sa și să contrazică constatările Comisiei.

(161)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia a respins afirmația GI și a producătorilor-exportatori și a confirmat constatarea proprie referitoare la însărcinare și adresarea de ordine.

(162)

În urma comunicării constatărilor provizorii, GI și producătorii-exportatori au afirmat că Comisia nu a demonstrat existența susținerii veniturilor sau a prețurilor în favoarea producătorilor de biomotorină conform standardului necesar prevăzut de jurisprudența OMC.

(163)

În această privință, Comisia a observat că nici GI, nici producătorii-exportatori nu au furnizat informații sau elemente de probă noi pentru a fundamenta o afirmație privind lipsa de susținere a veniturilor sau a prețurilor. Afirmațiile făcute în această privință sunt pur și simplu în dezacord cu interpretarea jurisprudenței pe care Comisia o urmează. Comisia a considerat că analiza efectuată în secțiunea 3.3.3.7 din regulamentul provizoriu respectă nivelul probatoriu prevăzut în regulamentul de bază, Acordul SMC și jurisprudența OMC.

(164)

În lipsa oricărui element factual nou care să poată declanșa reevaluarea constatării sale, Comisia a confirmat concluzia la care a ajuns în secțiunea 3.3.3.7 din regulamentul provizoriu.

(165)

În urma comunicării constatărilor definitive, GI a afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a identificat o susținere a veniturilor sau a prețurilor, deoarece aceasta necesită existența unei măsuri care să garanteze un anumit rezultat, iar nu orice măsură care are un efect incidental asupra prețurilor.

(166)

În această privință, Comisia a explicat deja în considerentele 153 și 160 că setul de măsuri are ca obiectiv reglementarea și reducerea prețurilor interne și că nu este doar un efect secundar al politicii GI. În plus, Comisia a observat că nici GI, nici producătorii-exportatori nu au furnizat informații sau elemente de probă noi pentru a fundamenta o afirmație privind lipsa de susținere a veniturilor sau a prețurilor.

(167)

Wilmar a susținut că Comisia nu a luat în considerare afirmațiile sale din răspunsul la comunicarea constatărilor provizorii și a îndemnat Comisia să facă acest lucru.

(168)

Contrar celor susținute de Wilmar, Comisia a analizat aceste afirmații și, astfel cum se arată în considerentul 163, nu a identificat niciun element factual nou. Mai degrabă, Wilmar explică motivele pentru care nu este de acord cu interpretarea de către Comisie a jurisprudenței OMC și a faptelor cauzei. În aceste observații, Wilmar discută, de asemenea, punctul său de vedere asupra scenariului contrafactual corect.

(169)

Din motive de claritate, Comisia a reiterat faptul că nu este de acord cu interpretarea de către Wilmar a jurisprudenței OMC și a faptelor cauzei, astfel cum sunt prezentate în secțiunea III.B.3 din observațiile cu privire la regulamentul provizoriu, și a confirmat în întregime concluzia la care a ajuns în secțiunea 3.3.3.7 din regulamentul provizoriu.

(170)

În regulamentul provizoriu, Comisia a constatat că prețurile FOB de export ale UPB din Indonezia către restul lumii, astfel cum figurează în statisticile privind exporturile indoneziene, constituie o valoare de referință adecvată, deoarece sunt stabilite în conformitate cu principiile pieței libere, concurează cu prețurile altor produse de pe piețele străine, reflectă condițiile de piață predominante în Indonezia și nu sunt distorsionate de intervenția autorităților publice. În plus, Comisia a considerat că valoarea de referință utilizată este cea mai apropiată aproximare a ceea ce ar reprezenta un preț intern nedenaturat din Indonezia în lipsa intervenției GI. De asemenea, Comisia a constatat că prețurile FOB utilizate drept criteriu de referință sunt în conformitate cu prețurile internaționale (cum ar fi, de exemplu, CIF Rotterdam).

(171)

Prin urmare, Comisia a calculat valoarea subvenției pasibile de măsuri compensatorii pentru fiecare producător-exportator în termeni de avantaj conferit beneficiarului, astfel cum s-a constatat și s-a determinat pentru perioada de anchetă. Comisia a evaluat avantajul ca fiind suma diferențelor dintre prețurile plătite pentru UPB achiziționat pe piața internă și prețul de referință al UPB calculat pe fiecare lună a perioadei de anchetă.

(172)

GI, Wilmar și Grupul Permata au afirmat că Comisia a săvârșit o eroare (1) atunci când a considerat că criteriul de referință este adecvat și (2) când a calculat avantajul total. GI, Wilmar și Grupul Permata afirmă că acest lucru este urmarea faptului că prețul FOB de export include impunerea la export și, prin urmare, este denaturat. CEB a prezentat, de asemenea, o afirmație extrem de similară.

(173)

Comisia a observat că afirmația potrivit căreia prețul de export este distorsionat încearcă, în principal, să inverseze, din punct de vedere conceptual, raționamentul cauzei. Deși Comisia a considerat că prețurile interne ale UPB sunt scăzute în mod artificial, exportatorii afirmă că, de fapt, prețurile de export (în linii mari în conformitate cu prețurile internaționale) sunt prea mari. Cu alte cuvinte, exportatorii afirmă că impunerea la export face ca prețurile de export să fie prea mari. Totuși, prețul intern este cel denaturat din cauza impunerii la export, printre altele. În cele din urmă, însuși GI a afirmat că impunerea la export nu este inclusă în prețul de export utilizat de Comisie în calculele sale (20). Comisia a remarcat această afirmație a GI. Totuși, Comisia a considerat că efectele impunerii la export sunt luate în considerare în prețul FOB. De fapt, Comisia a considerat că vânzătorul ține seama de obligația de a plăti impunerea atunci când stabilește prețul de export, care este comunicat apoi autorităților GI în scopuri statistice.

(174)

În plus, astfel cum se prevede la considerentul 198 din regulamentul provizoriu, Comisia a considerat că prețul FOB de export lunar, raportat în statisticile indoneziene, este cel mai adecvat criteriu de referință. Comisia a considerat că acest criteriu de referință este adecvat pentru tranzacțiile de achiziționare individuale. Comisia a constatat că FOB Incoterm al prețului de referință și Incoterms pentru tranzacțiile interne de achiziționare realizate de producătorii-exportatori sunt comparabile. Comisia nu a primit nicio observație în această privință de la părți terțe interesate.

(175)

Pe lângă cele menționate mai sus, Wilmar a afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a calculat valoarea avantajului primit de Wilmar, deoarece ar fi trebuit să deducă din calculul avantajului sumele cu care prețul de achiziție al UPB depășește criteriul de referință. În această privință, Comisia a observat că a luat în considerare doar tranzacțiile pentru care a fost acordat un avantaj (cu alte cuvinte, tranzacțiile în care prețul plătit de producătorii-exportatori a fost sub criteriul de referință). Acestea sunt tranzacțiile în care programul în cauză conduce la acordarea unor avantaje pentru producătorii-exportatori. Așadar, nu ar avea sens să se deducă tranzacțiile în care nu a fost acordat niciun avantaj, deoarece acestea au fost în conformitate cu condițiile de piață. În acest sens, Comisia a observat că grupul special al OMC în cauza SUA – Taxe antidumping și compensatorii definitive pentru anumite produse din China (United States – Definitive Anti-Dumping and Countervailing Duties on Certain Products from China) (21), examinând modul în care Departamentul Comerțului al SUA (USDOC) a determinat valoarea avantajului acordat prin subvenția în cauză denumit furnizarea de „cauciuc” contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată (22), a observat că presupusele subvenții „trebuie să fie analizate în raport cu o anumită perioadă pentru a ajunge în cele din urmă la o valoare generală a subvenționării produsului care face obiectul anchetei” (23) și că „articolul 14 litera (d) din Acordul SCM nu conține nicio trimitere la nicio noțiune de compensare sau de «avantaje negative» sau de calculare a mediei pentru perioada de anchetă pentru un anumit produs” (24). Această comparație este o comparație a tranzacțiilor de achiziționare individuale cu un criteriu de referință individual pentru acea tranzacție de achiziționare. Comisia a efectuat o comparație tranzacție cu tranzacție pentru a stabili dacă a existat un avantaj, precum și valoarea acelui avantaj. Totalul avantajelor constatate pentru fiecare tranzacție constituie valoarea subvenției. Prin urmare, această afirmație a fost respinsă.

(176)

În urma comunicării constatărilor finale, GI a susținut, de asemenea, că Comisia nu a dovedit existența unui avantaj, deoarece: 1. este ilogic să se identifice un avantaj sub forma restricțiilor la export pe o piață financiară concurențială; și 2. prețurile UPB interne urmează dinamica pieței concurențiale.

(177)

În acest sens, Comisia dorește să sublinieze încă o dată că beneficiul în acest caz ia forma furnizării de UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată. Prin urmare, prima afirmație a GI este respinsă.

(178)

În ceea ce privește afirmația GI potrivit căreia prețurile UPB interne urmează dinamica pieței concurențiale și nedenaturate, Comisia face trimitere la analiza efectuată, și în special la considerentul 151.

(179)

Prin urmare, Comisia și-a menținut constatările potrivit cărora acest sistem acordă un avantaj producătorilor-exportatori.

(180)

GI a afirmat, de asemenea, că Comisia a identificat în mod incorect valoarea de referință, în esență deoarece cea pe care a utilizat-o include impunerea la export, și că ar trebui să deducă impunerea la export din valoarea de referință.

(181)

În acest sens, Comisia a observat o contradicție între această afirmație și răspunsul GI la cererea de clarificări din 14 martie 2019. În acest răspuns, GI a făcut următoarele afirmații: „GI confirmă faptul că statisticile privind exporturile către UE includ doar biomotorina produsă în Indonezia. Valoarea raportată a exportului este FOB, iar taxa/impunerea la export nu este inclusă”. În plus, Comisia a observat că GI nu a furnizat niciun element de probă concret în sprijinul afirmației sale. Astfel cum se explică în considerentul 173, Comisia a considerat că prețul de export FOB raportat include de facto efectele impunerii la export.

(182)

Wilmar a afirmat că valoarea de referință folosită pentru calcularea avantajului a fost excesivă, deoarece s-a utilizat o valoare de referință „din afara țării”. Cu toate acestea, pentru a determina cea mai precisă și mai adecvată valoare de referință care va fi utilizată, trebuie reamintit faptul că Comisia nu a utilizat valori de referință „din afara țării”, precum cele disponibile în Malaysia sau în Europa, cum ar fi CIF Rotterdam. Prețurile la export din Indonezia au fost utilizate deoarece sunt indoneziene (și, în acest sens, sunt prețuri din interiorul țării) și pentru că reprezintă o bază fiabilă de piață în scopuri de comparație. Prin urmare, această afirmație a fost respinsă.

(183)

Prin urmare, Comisia a confirmat concluzia la care a ajuns în considerentul 172.

(184)

În urma comunicării constatărilor definitive, GI a susținut că Comisia nu a dovedit specificitatea programului. Potrivit GI, o subvenție este specifică dacă se referă doar la un singur sector.

(185)

Comisia nu a fost de acord cu această afirmație. Comisia a observat că grupul din cauza SUA – bumbacul Upland a explicat următoarele: „Potrivit textului articolului 2 din Acordul SCM, o subvenție este «specifică» dacă este proprie unei întreprinderi, unui sector sau unui grup de întreprinderi sau de sectoare (menționate în Acordul SCM drept «anumite întreprinderi») din jurisdicția autorității care acordă subvenția. […]”. În plus, grupul a explicat că „[…] «Specificitatea» se extinde la un grup de sectoare, deoarece termenul «anumite întreprinderi» este definit în sens larg în teza de deschidere a articolului 2.1 ca desemnând o întreprindere, un sector sau un grup de întreprinderi sau de sectoare” (25).

(186)

Organul de apel în cauza SUA – Taxe antidumping și compensatorii (China) [United States – Anti-Dumping and Countervailing Duties (China] a analizat la articolul 2 sensul termenului „anumite întreprinderi”: „Mai mult, o subvenție este specifică în temeiul articolului 2.1 litera (a) din Acordul SCM atunci când limitarea explicită rezervă accesul la subvenția respectivă pentru «anumite întreprinderi». Teza de deschidere a articolului 2.1 stabilește că termenul «anumite întreprinderi» se referă la «o întreprindere, un sector sau un grup de întreprinderi sau de sectoare». În primul rând, remarcăm că cuvântul «anumite» este definit drept «[c]unoscute și particularizate, dar fără a fi identificate în mod explicit: (cu un substantiv la singular) o anumită, (cu substantiv la plural) anumite, definite». La rândul său, cuvântul «grup» este definit în mod obișnuit drept «[un] număr de persoane sau de obiecte considerate ca formând o unitate sau un întreg pe baza unei relații sau a unor scopuri reciproce sau comune sau clasate împreună datorită unui grad de similitudine». Revenind la substantivele calificate prin «anumite» și «grup», vedem că «întreprinderea» poate fi definită drept «[o] societate comercială, o companie», în timp ce «sector» desemnează «[o] formă sau ramură particulară de muncă productivă; o activitate, un tip de producție». Reținem că grupul din cauza SUA – bumbacul Upland a considerat că «un sector sau un grup de „sectoare” poate fi în general desemnat prin tipul de produse pe care le produce»; că «conceptul de „sector” se referă la producătorii anumitor produse»; și că «sfera semantică a acestui concept de „sector” poate depinde de mai mulți factori într-un caz dat». Considerațiile de mai sus sugerează că termenul «anumite întreprinderi» se referă la o singură întreprindere sau sector sau la o clasă de întreprinderi sau de sectoare cunoscute și particularizate. Cu toate acestea, suntem de acord cu afirmația Chinei potrivit căreia acest concept implică «o anumită doză de ambiguitate marginală» și cu afirmația grupului din cauza SUA – bumbacul Upland potrivit căreia aspectul dacă un număr de întreprinderi sau de sectoare constituie «anumite întreprinderi» poate fi determinat doar de la caz la caz” (26).

(187)

Prin urmare, Comisia a remarcat că jurisprudența OMC nu impune ca o subvenție să vizeze un singur sector pentru a fi considerată specifică, ci subvenția poate viza, de asemenea, „o clasă de întreprinderi sau de sectoare cunoscute și particularizate”. În prezentul caz, Comisia a concluzionat în considerentul 202 din regulamentul provizoriu că setul de măsuri este specific, deoarece oferă avantaje întreprinderilor active în lanțul valoric al uleiului de palmier. Prin urmare, Comisia – în conformitate cu jurisprudența OMC – a concluzionat că setul de măsuri este specific deoarece se referă la „o clasă de întreprinderi sau de sectoare cunoscute și particularizate”. Prin urmare, afirmația GI este respinsă.

(188)

Astfel cum s-a menționat la considerentul 237 din regulamentul provizoriu, Comisia a calculat avantajul producătorilor-exportatori care rezultă din scutirea de la plata taxei la import pentru utilajele importate ca fiind valoarea totală a taxei neplătite, alocată perioadei de anchetă pe baza duratei de viață utilă a activelor suport. Producătorii-exportatori au afirmat că, la calculul avantajelor obținute ca urmare a scutirii de la plata taxelor la import pentru utilajele importate, Comisia ar fi trebui să repartizeze sumele primite la cifra de afaceri totală a societăților respective, și nu doar la cifra de afaceri a produsului în cauză. Producătorii-exportatori au explicat că acest lucru se datorează faptului că lista de utilaje importate fără taxe vamale nu include doar utilajele utilizate pentru producerea de biomotorină, ci și pe cele utilizate pentru alte produse.

(189)

În această privință, deja din chestionarul adresat producătorilor-exportatori, Comisia a solicitat societăților să prezinte lista utilajelor și să indice utilizarea acestora. Comisia a observat că niciunul dintre producătorii-exportatori nu a ridicat problema unei posibile duble utilizări a utilajelor specifice înainte de vizita de verificare, la momentul la care ar fi fost posibilă verificarea informațiilor. Prin urmare, deoarece nu a fost posibilă verificarea acestei prezumții, afirmația în cauză a fost respinsă.

(190)

În ceea ce privește importurile de utilaje în zonele sub control vamal, în urma publicării regulamentului provizoriu, Comisia a primit observații din partea CEB cu privire la cooperarea parțială a Wilmar în această privință. CEB a reamintit faptul că Wilmar nu a divulgat valoarea subvențiilor primite în cadrul sistemului de subvenții pentru zonele sub control vamal. În plus, CEB a observat că taxa provizorie instituită pentru Wilmar nu este cea mai mare taxă dintre taxele provizorii instituite pentru acest sistem.

(191)

În această privință, Comisia Europeană a confirmat că, din cauza lipsei parțiale de cooperare cu privire la datele referitoare la zonele sub control vamal, Comisia a aplicat pentru Wilmar, în această privință, datele disponibile în conformitate cu articolul 28 din regulamentul de bază.

(192)

În urma comunicării constatărilor definitive, PT Ciliandra Perkasa a susținut că Comisia a săvârșit o eroare atunci când i-a respins afirmația potrivit căreia Comisia ar fi trebui să repartizeze sumele primite la cifra de afaceri totală a societăților respective, și nu doar la cifra de afaceri a produsului în cauză. Potrivit PT Ciliandra Perkasa, aceasta se datorează faptului că Comisia ar fi putut intui din lista furnizată, pentru fiecare utilaj individual, dacă este utilizat doar pentru biomotorină sau are o dublă utilizare.

(193)

Comisia a observat la considerentul 189 că niciunul dintre producătorii-exportatori, inclusiv nici PT Ciliandra Perkasa, nu a ridicat problema unei posibile duble utilizări a utilajelor specifice înainte de vizita de verificare, la momentul la care ar fi fost posibilă verificarea informațiilor. Deoarece nu a fost posibilă verificarea acestei afirmații, afirmația în cauză a fost respinsă.

(194)

În urma comunicării constatărilor provizorii, Wilmar a afirmat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a calculat valorile subvențiilor, deoarece a făcut acest lucru prin repartizarea cifrei de afaceri. Wilmar susține că, în temeiul articolului 7 alineatul (1) din regulamentul de bază, Comisia ar fi trebuit să calculeze valoarea subvenției pe unitate de produs subvenționat, și nu pentru fiecare program.

(195)

Comisia a observat că nu a fost acordată nicio subvenție în funcție de cantitățile fabricate ce au fost produse, exportate sau transportate. Prin urmare, valoarea subvenției totale a fost repartizată la nivelul cifrei de afaceri a vânzărilor relevantă a societăților din Grupul Wilmar, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul de bază care prevede următoarele: „În cazul în care subvenția nu este acordată în funcție de cantitățile fabricate ce au fost produse, exportate sau transportate, valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii se determină prin repartizarea, în mod adecvat, a valorii subvenției totale la nivelul producției, vânzării sau exportului produsului în cauză, în cursul perioadei în care se efectuează ancheta”.

(196)

Deoarece niciuna dintre aceste subvenții nu este acordată în funcție de cantitățile fabricate ce au fost produse, exportate sau transportate, cifra de afaceri relevantă din vânzări a societății este numitorul cel mai adecvat. În această privință, trebuie remarcat că cifra de afaceri relevantă a fost stabilită pe o bază care garantează faptul că aceasta reflectă cât mai precis cu putință valoarea vânzărilor pentru produsele comercializate de societatea beneficiară. Orice altă metodologie propusă pentru a calcula valoarea subvenției pasibile de măsuri compensatorii ar fi contrară dispozițiilor relevante din regulamentul de bază (articolele 7 și 15), precum și practicii administrative urmate de Comisie în cadrul procedurilor sale antisubvenție pentru selectarea numărătorului/numitorului adecvat pentru alocarea valorii subvenției pasibile de măsuri compensatorii. Prin urmare, afirmația formulată de Wilmar este respinsă.

(197)

În urma comunicării constatărilor provizorii, GI a formulat observații cu privire la starea sprijinului acordat industriei biomotorinei, constând în transferul direct de fonduri prin OPPF, precum și prin furnizarea de UPB contra unei remunerații mai mici decât cea adecvată. În special, GI a formulat observații privind faptul că OPPF a oprit plata fondurilor către exportatorii de biomotorină în septembrie 2018 și că impunerea la export pentru UPB a fost redusă la zero de la 4 decembrie 2018.

(198)

Drept răspuns, Comisia a observat că ambele programe rămân în vigoare și că acestea nu au fost abrogate în mod oficial. Având în vedere modul în care funcționează, avantajele care rezultă din acestea pentru producătorii-exportatori vor continua în viitor. Plățile din OPPF au fost oprite din cauza diferenței dintre prețul de referință pentru motorina minerală și prețul de referință pentru biomotorină, și nu din cauza eliminării programului. În plus, plățile din OPPF au reînceput pentru producătorii de biomotorină în decembrie 2018. În consecință, Comisia a considerat că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 15 alineatul (1) și a respins această afirmație.

(199)

Ratele definitive ale subvenției cu privire la setul de măsuri descrise mai sus, exprimate ca procent din prețul CIF la frontiera Uniunii, înainte de vămuire, sunt următoarele:

Tabelul 1

Ratele definitive ale subvenției

(200)

În urma publicării regulamentului provizoriu, producătorul-exportator din Indonezia Wilmar a dorit să știe dacă Masol, un producător de biomotorină din Spania și parte din eșantion, avea statut de membru al industriei Uniunii, având în vedere afilierea acestuia la producătorul-exportator Grupul Musim Mas din Indonezia și faptul că societatea achiziționează biomotorină și fabrică totodată acest produs în Uniune.

(201)

Comisia a considerat că Masol se încadrează în definiția industriei Uniunii, având în vedere că produce biomotorină la uzinele sale din Uniune. În plus, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (a) din regulamentul de bază, Comisia poate (dar nu este obligată) să includă producătorii din Uniune în definiția industriei, chiar și atunci când aceștia importă, de asemenea, produsul în cauză. În această privință, Comisia a observat că prioritatea economică a Masol se află, de asemenea, în Uniune, deoarece producția sa din Uniune depășește cu mult achizițiile sale de biomotorină din Indonezia sau din altă parte.

(202)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar a solicitat din nou să i se comunice dacă Masol ar trebui exclus din definiția industriei Uniunii, având în vedere că este o filială deținută integral de producătorul-exportator Grupul Musim Mas din Indonezia.

(203)

Comisia a analizat acest aspect, dar a considerat că Masol rămâne parte a industriei Uniunii ca producător de biomotorină din Uniune. Proprietatea asupra acestei societăți este doar unul dintre elementele analizate în această privință și nu este decisiv în ceea ce privește statutul acesteia de producător al Uniunii în cazul de față, având în vedere cota semnificativă a producției sale în Uniune.

(204)

În urma comunicării constatărilor provizorii, Wilmar a formulat, de asemenea, observații cu privire la nivelul producției Uniunii din tabelul 3 din regulamentul provizoriu, observând că, dacă producția ar fi crescut cu aceeași rată procentuală ca și consumul (33 %) din 2015 până în perioada de anchetă, atunci producția din perioada de anchetă ar fi depășit consumul în perioada de anchetă.

(205)

Comisia a observat că această comparație este afectată de rotunjire, deoarece creșterea exactă a consumului a fost de 32,58 % în perioada examinată. În 2015, producția a fost mai mică decât consumul la nivelul Uniunii. În consecință, dacă ambele cifre cresc cu același procent, este imposibil din punct de vedere matematic ca cifra inițial mai mică (producția) să depășească cifra inițial mai mare (consumul) dacă ambele cifre cresc în mod corect din punct de vedere matematic cu aceeași rată.

(206)

În plus, Comisia a subliniat că afirmația formulată la considerentul 269 din regulamentul provizoriu, care observă faptul că producția industriei Uniunii nu a ținut pasul cu cererea, este corectă din punct de vedere factual. În orice caz, Comisia a observat că, pe parcursul întregii perioade examinate, industria Uniunii a avut capacitatea neutilizată necesară pentru a-și spori producția și a face față creșterii nivelului de consum, ceea ce nu a reușit din cauza importurilor de biomotorină subvenționate.

(207)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar a prezentat din nou aceeași observație, menționând că producția din Uniune a reprezentat aproape 100 % din consumul Uniunii în 2015 și că, prin urmare, dacă Comisia s-ar aștepta ca producția să crească strict proporțional cu consumul, atunci industria Uniunii ar monopoliza de fapt întregul consum al UE.

(208)

Cu toate acestea, considerentul 269 din regulamentul provizoriu a menționat pur și simplu că producția Uniunii nu face față cererii din Uniune și că diferența este acoperită de importurile de biomotorină în Uniune. Această afirmație rămâne corectă din punct de vedere factual. De asemenea, este incorect din punct de vedere factual să se vorbească despre un monopol al industriei Uniunii. Astfel cum se menționează în considerentul 264 din regulamentul provizoriu, industria Uniunii este formată din peste 200 de producători, care concurează între ei pe piața Uniunii. Prin urmare, este inadecvat să se vorbească despre un posibil monopol al industriei din Uniune în cazul de față.

(209)

În lipsa oricăror altor observații cu privire la definiția industriei Uniunii și a producției Uniunii, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate în considerentele 264-269 din regulamentul provizoriu.

(210)

În urma comunicării constatărilor provizorii, producătorul-exportator din Indonezia Wilmar a observat că, atunci când a analizat consumul la nivelul Uniunii, Comisia nu a făcut trimitere la a doua Directivă privind energia din surse regenerabile (27) (denumită în continuare „RED II”) sau la Regulamentul delegat al Comisiei (28) care face trimitere la materiile prime care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor.

(211)

Comisia a observat că aceste două documente se referă la consumul viitor, și nu la cel trecut și continuă politica Uniunii de încurajare a utilizării biomotorinei în motoarele diesel, iar punctul de vedere al Wilmar potrivit căruia aceste acte legislative pot să limiteze consumul de EMP nu are nicio legătură cu consumul total de biomotorină la nivelul Uniunii.

(212)

În plus, Wilmar a confirmat în observațiile sale cu privire la comunicarea constatărilor provizorii că consumul de EMP poate să rămână la nivelul din 2019 până la sfârșitul anului 2023 (29). Consumul de materii prime care prezintă riscuri ridicate din perspectiva schimbării indirecte a destinației terenurilor va scădea numai după 31 decembrie 2023.

(213)

În plus, o parte semnificativă a EMP este produsă în prezent de industria Uniunii. Importurile indoneziene pot continua să crească pe termen mediu, prin înlocuirea EMP produs în prezent de industria Uniunii.

(214)

În lipsa oricăror observații privind consumul la nivelul Uniunii, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate la considerentele 270-278 din regulamentul provizoriu.

(215)

În ceea ce privește volumul și cota de piață a importurilor din Indonezia, în urma publicării regulamentului provizoriu, Comisia a primit observații privind volumul importurilor din Indonezia în perioada examinată de la exportatorii indonezieni, Gunvor (un comerciant de biomotorină neafiliat) și GI.

(216)

Aceștia au formulat observații privind faptul că analiza importurilor din Indonezia a fost eronată, deoarece nu a acoperit perioada 2010-2012, anterioară instituirii taxelor antidumping în 2013.

(217)

Comisia a luat act de aceste observații, însă considerentele 279-282 din regulamentul provizoriu au descris în mod corect volumele importurilor din Indonezia și Comisia a precizat în mod clar, în considerentele 281 și 282, efectul taxelor antidumping care erau în vigoare.

(218)

De asemenea, Comisia a observat că perioada examinată începe în 2015 și, prin urmare, analiza volumului importurilor din Indonezia nu poate fi antedatată în perioada 2010-2012 fără a se încălca coerența cu perioada examinată în cadrul acestei anchete. În acest caz, durata perioadei examinate este perioada de timp normală utilizată pentru aceste anchete. În orice caz, examinând volumele importurilor din Indonezia stabilite în ancheta antidumping încheiată în 2013, se poate observa că volumele importurilor din Indonezia din perioada 2010-2011 au fost similare cu volumele existente în perioada de anchetă actuală, precum și cu volumele preconizate în viitorul apropiat, dacă nu se instituie măsuri. (30)

(219)

De asemenea, Gunvor a formulat observații potrivit cărora, luând în considerare doar importurile din Indonezia, nu s-a ținut seama de nivelul importurilor din Argentina în perioada de anchetă. Totuși, această analiză a fost efectuată în regulamentul provizoriu la secțiunea 6, Legătura de cauzalitate, în considerentele 368-370 din regulamentul provizoriu.

(220)

În ceea ce privește subcotarea prețurilor, Comisia a primit, în urma comunicării constatărilor provizorii, observații de la producătorii-exportatori din Indonezia și de la GI, potrivit cărora pentru calcularea subcotării au fost necesare ajustări sau clarificări suplimentare.

(221)

Regulamentul provizoriu a stabilit trei metode pentru calcularea subcotării între importurile de biomotorină din Indonezia și vânzările de biomotorină pe piața Uniunii. Comisia va aduce clarificări suplimentare privind cele trei metode utilizate în acest caz pentru a stabili existența unei subcotări semnificative pe baza datelor referitoare la producătorii-exportatori incluși în eșantion.

(222)

În urma comunicării constatărilor finale, GI a prezentat observații cu privire la cele trei metode de calcul al subcotării prețurilor și a afirmat că Comisia nu a ținut seama de diverse hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene și ale Organizației Mondiale a Comerțului.

(223)

Comisia nu este de acord. Cele trei metode prezentate mai jos analizează în detaliu subcotarea prețurilor din Uniune de către importurile de biomotorină din Indonezia și toate cele trei metode au ca rezultat constatarea subcotării prețurilor.

(224)

În observațiile sale cu privire la comunicarea constatărilor finale, GI a prezentat, de asemenea, câteva remarci generale cu privire la subcotarea prețurilor, care sunt discutate în cele ce urmează.

(225)

În primul rând, GI a comparat EMP și esterul metilic de rapiță („EMR”) și a menționat că acestea au proprietăți fizice diferite (unul are o CFPP de + 13 °C și celălalt de – 14 °C) și prețuri diferite.

(226)

Comisia este de acord cu GI și din acest motiv nu a făcut nicio comparație directă între vânzările de EMP și de EMR.

(227)

În al doilea rând, GI face trimitere la considerentul 290 din regulamentul provizoriu, care afirmă că „EMP […] este, de obicei, amestecat cu alte biomotorine […] pentru a produce […] un amestec [cu nivel] CFPP [mai mic]”.

(228)

Potrivit clarificării oferite, faptul că EMP este amestecat de obicei cu alte biomotorine nu înseamnă că EMP nu este amestecat direct cu motorină minerală. O analiză a vânzărilor producătorilor din Uniune incluși în eșantion a arătat vânzări semnificative de EMP pur direct către rafinării de motorină minerală, aceste vânzări intrând în concurență directă cu importurile de EMP pur din Indonezia.

(229)

Biomotorina este un produs omogen, cu o utilizare predominantă, și anume drept combustibil în motoarele diesel. Ea este produsă din diferite materii prime nefosile. În funcție de materia primă, există anumite diferențe în ceea ce privește proprietățile fizice, și anume CFPP. Piața descrie adesea biomotorina la un anumit CFPP drept FAMEX (31), de exemplu FAME0 pentru biomotorina cu CFPP de 0 °C sau FAME5 pentru biomotorina cu CFPP de 5 °C.

(230)

Majoritatea tipurilor de biomotorină, inclusiv EMP, sunt vândute fie în stare pură, fie în amestec cu alte tipuri de biomotorină. În acest context, termenul „amestec” se referă la un amestec format din diferite tipuri de biomotorină, cu excepția motorinei minerale. Acesta nu trebuie confundat cu „amestecul” vândut de obicei la pompă, care, de exemplu, în Uniune, este compus de obicei din maximum 10 % biomotorină și minimum 90 % motorină minerală.

(231)

Cererea de biomotorină este influențată de doi factori majori: consumul de combustibil diesel și conținutul de biomotorină al acestui combustibil. Prețul biomotorinei nu are niciun impact observabil asupra niciunuia dintre acești factori, în special datorită impactului limitat al prețului biomotorinei asupra prețului combustibilului diesel la pompă.

(232)

Prin urmare, spre deosebire de multe alte produse, cererea de biomotorină este neelastică în ceea ce privește prețurile. Biomotorina cu preț scăzut nu conduce de obicei la un consum sporit pe piața de biomotorină. Concurența la nivel de prețuri pe piața de biomotorină este, prin urmare, un joc cu sumă nulă, în care cantitățile câștigate de un operator de pe piață sunt pierdute la același nivel de către alți operatori de pe piață.

(233)

Prin urmare, la o cerere stabilă, creșterea cantităților de biomotorină subvenționată importate, la prețuri mici, va avea un impact asupra echilibrului cerere/ofertă, ceea ce va duce la o aprovizionare excesivă a pieței de biomotorină în ansamblu. Într-o situație de aprovizionare excesivă a pieței de biomotorină în ansamblu, disponibilitatea unei opțiuni mai ieftine, cum ar fi importurile subvenționate, va exercita o presiune descendentă asupra prețului și pe piața de biomotorină în ansamblu, ceea ce afectează negativ toți producătorii de biomotorină, indiferent de materiile prime pe care le utilizează aceștia.

(234)

Prima metodă prevăzută în considerentele 292-295 din regulamentul provizoriu a comparat importurile de EMP din Indonezia cu vânzările de EMP produs în Uniunea Europeană. Marjele de subcotare s-au situat între 6,0 % și 11,6 %.

(235)

Pentru a clarifica respectivul calcul, la cererea părților care au formulat observații, comparația exactă a avut loc între EMP la punctul de colmatare a filtrului la temperaturi scăzute (denumit în continuare „CFPP”) + 13 din Indonezia și EMP la CFPP + 10 din industria Uniunii (32). EMP vândut la CFPP + 10 nu a fost amestecat pentru a obține acel CFPP, ci a fost adăugat în biomotorină un aditiv care costă mai puțin de 1 euro pe MT, și anume doar aproximativ 0,1 % din costul de producție. Comisia nu consideră că este necesară o ajustare pentru acest aditiv, deoarece ajustarea nu ar avea niciun impact asupra calculelor.

(236)

În urma comunicării constatărilor provizorii, Wilmar a formulat observații privind faptul că, în considerentul 287 din regulamentul provizoriu, Comisia ar trebui să ofere explicații suplimentare referitoare la modul în care a luat în considerare sistemul german specific de „dublă contabilizare”.

(237)

Pentru a clarifica metodologia, Germania a pus în aplicare obiective obligatorii de emisii de gaze cu efect de seră care trebuie să fie îndeplinite de către societățile petroliere. Prin urmare, tranzacțiile cu niveluri scăzute de emisii de CO2 atrag o majorare a prețului. Tranzacțiile de vânzare pentru piața din Germania au fost identificate prin utilizarea indicatorului „2” în NCP, după caz (emisii mai mici de 9g/MJ), astfel încât Comisia să poată compara aceste tranzacții cu importurile echivalente din Indonezia în alte state membre unde este instituit un sistem de dublă contabilizare.

(238)

Comisia a observat că, astfel cum se menționează în considerentul 288 din regulamentul provizoriu, importurile din Indonezia fără certificat RED au fost comparate cu vânzările industriei Uniunii cu certificat RED. În urma comunicării constatărilor provizorii, producătorul-exportator Wilmar și GI au afirmat că biomotorina fără certificat RED este mai ieftină decât cea cu certificat RED și au solicitat o ajustare.

(239)

Comisia a observat că aceste părți nu au contestat faptul că acest produs este identic cu EMP vândut cu certificat RED și nu au furnizat niciun element de probă privind faptul că acest produs nu este în concurență directă cu EMP produs de industria Uniunii. Prin urmare, Comisia a considerat că nu este necesară o ajustare pentru diferența de preț, în special deoarece, în perioada de anchetă, nu au fost prezentate elemente de probă concludente privind o astfel de diferență de preț.

(240)

Așadar, Comisia a considerat în continuare că această metodă indică în mod exact subcotarea cauzată de tipul de biomotorină importat din Indonezia. În orice caz, marja de subcotare stabilită pentru produsele fără certificat RED depășește în mod semnificativ diferența de preț pretinsă de Wilmar. Prin urmare, chiar dacă ajustarea pretinsă de Wilmar ar fi fost acordată, impactul unei astfel de ajustări ar fi moderat și ar fi rămas în continuare o subcotare semnificativă a importurilor din Indonezia.

(241)

În urma comunicării constatărilor finale, GI și Wilmar au solicitat o ajustare pentru a ține cont de diferența de preț dintre biomotorina CFPP10 și CFPP13.

(242)

Comisia nu a constatat nicio astfel de diferență de preț și nici GI sau Wilmar nu au furnizat vreo dovadă privind diferențe de preț. Comisia a constatat că biomotorina era cotată pe piețe drept EMR pur, FAME0 și EMP pur. Cotațiile pentru EMP pur nu menționau CFPP efectivă a produsului, ci doar EMP, ceea ce susține argumentul Comisiei potrivit căruia întregul EMP este vândut la prețuri similare, indiferent de valoarea exactă a CFPP. Prin urmare, această afirmație a fost respinsă.

(243)

În urma comunicării constatărilor finale, Comisia a primit o nouă solicitare de la Wilmar și GI în vederea ajustării prețurilor pentru a compara importurile de EMP fără certificat RED cu producția de EMP cu certificat RED din Uniune.

(244)

Comisia și-a reiterat poziția potrivit căreia o astfel de ajustare nu este necesară și a respins solicitarea. Există cantități mari de EMP fără certificat RED importate în Uniune din Indonezia în perioada de anchetă, iar acest EMP este util pentru amestecare cu motorină minerală doar dacă are atașat un certificat RED. Wilmar nu a furnizat niciun element de probă care să ateste că EMP importat fără certificat RED nu a intrat în concurență cu producția de EMP cu certificat RED din Uniune.

(245)

A doua metodă prezentată în considerentele 296 și 297 din regulamentul provizoriu a extins cantitatea de biomotorină produsă în Uniune care a fost comparată cu importurile din Indonezia, incluzând în comparație vânzările de biomotorină FAME0 ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion.

(246)

Pentru a compara vânzările de FAME0 la nivelul Uniunii cu importurile naționale de EMP din Indonezia, prețul vânzărilor de FAME0 la nivelul Uniunii a fost ajustat și, ca urmare, redus la nivelul prețului vânzărilor de EMP la nivelul Uniunii pentru a lua în considerare valoarea de piață a diferențelor de proprietăți fizice.

(247)

Pentru a clarifica acest calcul, la cererea părților care au formulat observații, prețul reducerii de mai sus s-a situat între 100 EUR și 130 EUR pe tonă metrică. De asemenea, pentru a clarifica acest calcul, 55 % din volumul total al vânzărilor industriei Uniunii acoperite de această comparație include atât EMP, cât și FAME0 (33).

(248)

Marja de subcotare națională stabilită prin această metodă a fost de 7,4 %.

(249)

Comisia a considerat că acest calcul constituie o estimare rezonabilă a efectului pe care importurile indoneziene îl au asupra prețului FAME0.

(250)

În urma comunicării constatărilor finale, producătorul-exportator Wilmar a contestat această comparație, citând concluziile procedurii OMC de soluționare a litigiului Măsuri antidumping instituite asupra biomotorinei din Indonezia (European Union – Anti-Dumping Measures on Biodiesel from Indonesia) (34), în cadrul căruia Comisia a efectuat o ajustare similară. Grupul a declarat la punctul 7.157:

„Chiar dacă atât EMP din Indonezia, cât și biomotorina CFPP0 în amestec ar putea concura pentru vânzări către companiile care amestecă biomotorină cu motorină minerală, acest aspect nu abordează totuși faptul că autoritățile UE nu au explicat dacă comparația dintre vânzările de EMP și de biomotorină CFPP0 în amestec au fost efectuate la un nivel de comparație adecvat, având în vedere că EMP este un factor de producție în raport cu amestecurile, inclusiv cu biomotorina CFPP0.”

(251)

Comisia observă că piața Uniunii s-a schimbat de la ancheta inițială privind importurile din Indonezia. Grupul a remarcat că, la momentul respectiv, „EMP poate fi utilizat doar în amestec și este, de fapt, o componentă a diferitelor amestecuri vândute utilizatorilor finali pe piața UE” (35).

(252)

În ancheta inițială împotriva Indoneziei, Comisia a constatat că industria Uniunii nu putea produce EMP din uleiul de palmier importat, întrucât prețul EMP era, de fapt, mai mic decât cel al uleiului de palmier. Prin urmare, industria Uniunii a achiziționat EMP pur din Indonezia și l-a amestecat cu producția proprie de alte biomotorine înainte de revânzare (36).

(253)

Cu toate acestea, în cadrul anchetei curente, Comisia a constatat că EMP fabricat în Uniune a fost vândut direct companiilor petroliere și, prin urmare, dinamica pieței s-a modificat în această privință.

(254)

Comisia nu contestă faptul că EMP este importat, de asemenea, în Uniune pentru a fi amestecat cu alte biomotorine în scopul de a obține, de exemplu, FAME0. Cu toate acestea, cantitatea de EMP importată este determinată de prețul acestor importuri, precum și de proprietățile lor fizice și, prin urmare, prețul EMP importat exercită o presiune și asupra prețurilor amestecurilor. EMP este unul dintre cele mai ieftine tipuri de biomotorină care pot fi utilizate în amestecuri precum FAME0 și FAME+5, care sunt adecvate pentru utilizare într-o parte semnificativă a pieței Uniunii pe tot parcursul anului. Astfel, importurile de EMP concurează direct cu alte tipuri de biomotorină produse în UE, care, în absența acestui produs, ar fi amestecate în cantități mai mari pentru a se obține același rezultat al amestecării.

(255)

În urma comunicării constatărilor finale, GI a respins această metodă de calcul, afirmând că abordează doar un segment al pieței Uniunii și nu include toate tipurile de produse vândute de industria Uniunii. Comisia nu a fost de acord cu acest punct de vedere, întrucât calculul solicitat de GI, care ar include toate tipurile de produs vândute de industria Uniunii, este detaliat mai jos drept cea de a treia metodă.

(256)

A treia metodă prevăzută în considerentele 298 și 299 din regulamentul provizoriu a comparat importurile de biomotorină din Indonezia la nivel național cu toate vânzările de biomotorină ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion. Marja de subcotare la nivel național stabilită prin această metodă a fost de 17,1 % (37).

(257)

Comisia a considerat că acest calcul, care compară importurile la nivel național de produs în cauză din Indonezia cu vânzările de produs similar pe piața Uniunii de la producătorii din Uniune incluși în eșantion, arată că, chiar și atunci când se compară toate tipurile de produse, există o subcotare semnificativă din Indonezia. Acest lucru este confirmat, de asemenea, pe baza datelor disponibile și este menționat în considerentul 284 din regulamentul provizoriu.

(258)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar a menționat o inconsecvență între volumele de vânzări comunicate pentru metodele 2 și 3 și cota de 55 % din totalul vânzărilor industriei Uniunii acoperite de metoda 2.

(259)

Comisia observă această diferență la comunicarea constatărilor finale, și anume faptul că totalul pentru metoda 2 nu reprezintă 55 % din totalul pentru metoda 3, astfel cum s-a raportat în considerentul 296 al regulamentului provizoriu.

(260)

Comisia a clarificat că acest lucru a fost determinat de utilizarea unor surse diferite pentru a calcula subcotarea de către cele trei metode, care au fost descrise în considerentele 292-299 ale regulamentului provizoriu.

(261)

Metoda 1 a utilizat listele de vânzări tranzacție-cu-tranzacție ale producătorilor-exportatori din Indonezia pentru a calcula un preț unitar pe tonă metrică pentru fiecare NCP și apoi a comparat acest preț unitar pe tonă metrică utilizând listele de vânzare tranzacție-cu-tranzacție ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion.

(262)

Metoda 2 a preluat aceleași liste tranzacție-cu-tranzacție din metoda 1 pentru producătorii-exportatori din Indonezia și apoi a adăugat vânzările de FAME0 din listele producătorilor din Uniune incluși în eșantion.

(263)

Metoda 3 a făcut însă calculul prin compararea listelor tranzacție-cu-tranzacție din metoda 1 pentru producătorii-exportatori din Indonezia cu prețul unitar al industriei din Uniune inclusă în eșantion, astfel cum a fost raportat în răspunsurile la chestionar ale acestei industrii, iar nu cu listele de tranzacții ale acesteia. S-a procedat astfel pentru a se asigura faptul că, pentru metoda 3, acoperirea totală nu a inclus cantitatea achiziționată și apoi revândută de producătorii din Uniune.

(264)

Prin urmare, totalurile pentru metodele 1 și 2 nu sunt direct comparabile cu totalul pentru metoda 3, deoarece sursele sunt diferite.

(265)

Nicio parte interesată nu a propus o altă metodă de calcul al subcotării dintre importurile indoneziene și vânzările industriei Uniunii și nicio parte interesată nu a prezentat calcule care să nu indice nicio subcotare în perioada de anchetă.

(266)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar a declarat că „singurul mod corect de a calcula subcotarea prețurilor este de a compara fiecare tip de produs în mod individual, efectuând ajustări pentru diferențele de caracteristici fizice care afectează prețurile […] și abordând totodată complexitățile comparabilității prețurilor identificate de grupul special al OMC.”

(267)

Comisia a luat act de sugestia prezentată de Wilmar în ceea ce privește calcularea subcotării prețurilor, folosind toate vânzările industriei din Uniune, astfel cum s-a menționat mai sus. Cu toate acestea, având în vedere că societatea în cauză nu a prezentat niciun fel de sugestie sau estimare cu privire la valoarea ajustărilor pentru diferențele de caracteristici fizice, nici vreo sugestie cu privire la modul în care ar trebui abordate complexitățile comparabilității prețurilor, astfel cum au fost identificate în hotărârea grupului OMC, nu a fost posibilă nicio acțiune suplimentară pe baza sugestiei în cauză.

(268)

Comisia a efectuat mai multe comparații de prețuri pentru a surprinde toate configurațiile posibile ale tipurilor de produse, asigurând comparabilitatea deplină în cea mai mare măsură posibilă. De asemenea, Comisia a explicat că situația pieței în perioada de anchetă a fost diferită de situația examinată de grupul special al OMC (în prezent, producătorii din Uniune efectuează vânzări directe de EMP). De asemenea, Comisia a examinat interacțiunea și relația concurențială dintre importurile de EMP din Indonezia și vânzările din Uniune și a concluzionat că EMP, fiind unul dintre cele mai ieftine tipuri de biomotorină, este capabil să exercite o presiune asupra prețurilor vânzărilor din Uniune.

(269)

În urma comunicării constatărilor finale, GI a descris acest calcul ca fiind comparația între EMP din Indonezia la CFPP13 cu FAME0 și EMR produse în Uniune la CFPP-14 și a afirmat că, fără ajustări pentru caracteristicile fizice (mai exact, CFPP), această comparație este practic lipsită de sens.

(270)

Comisia a remarcat că acest calcul reprezintă comparația între EMP din Indonezia la CFPP13 și totalul vânzărilor producției proprii a industriei UE, care include, de asemenea, EMP. În ceea ce privește eventualele ajustări, nu a fost prezentată nicio solicitare argumentată și cuantificată pentru o astfel de ajustare.

(271)

Având în vedere cele de mai sus, Comisia a concluzionat că, în conformitate cu oricare dintre cele trei metode de calcul examinate, importurile din Indonezia în cursul perioadei de anchetă au subcotat în mod semnificativ vânzările industriei Uniunii.

(272)

Producătorul-exportator Wilmar a indicat că nivelul ajustării utilizate de Comisie pentru costurile ulterioare importului de 8,50 EUR pe tonă metrică, stabilit în ancheta antidumping precedentă, a fost prea scăzut și a prezentat documente menite să sprijine o cifră ajustată de 14,50 EUR pe tonă metrică.

(273)

Datele prezentate s-au referit la o expediere care a sosit după perioada de anchetă și majoritatea costurilor au fost legate de depozitarea după import, care nu ar trebui să facă parte din costurile de import. Comisia nu a considerat că aceste date constituie o bază mai fiabilă decât cifra stabilită anterior provenită de la un importator neafiliat și, prin urmare, nu a acceptat ajustarea.

(274)

Comerciantul de biomotorină Gunvor a întrebat dacă datele sale au fost utilizate pentru a determina costurile de import utilizate în calculul subcotării. Costurile prezentate de Gunvor în răspunsul său la chestionar au inclus o cifră combinată pentru costurile de import (care sunt utilizate în calculul subcotării) și costurile ulterioare importului (care sunt suportate între import și revânzare și nu sunt luate în considerare în calculul subcotării).

(275)

În cursul anchetei la fața locului, Gunvor a furnizat cifre revizuite utilizând baze diferite, în timp ce cifrele finale furnizate de Gunvor s-au bazat pe estimări și nu au fost verificabile. În consecință, Comisia a decis să utilizeze costurile de import utilizate în anchetă și care rezultă din taxele antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1194/2013 al Consiliului, care au fost utilizate, de asemenea, în ancheta anterioară privind importurile din Argentina (38). Comisia a considerat că aceste costuri sunt mai fiabile decât cele furnizate de Gunvor.

(276)

Deoarece inflația din zona euro a fost foarte scăzută din 2012 (în total, aproximativ 6 % în perioada 2012-2018), Comisia a considerat că este adecvat să utilizeze aceste costuri de import fără ajustare la inflație. În orice caz, orice ajustare în acest sens nu ar avea niciun impact asupra marjelor finale de subcotare.

(277)

În lipsa oricăror altor observații cu privire la importurile din Indonezia, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate la considerentele 279-301 din regulamentul provizoriu.

(278)

În lipsa observațiilor, Comisia a confirmat considerentele 302-308 din regulamentul provizoriu.

(279)

În urma comunicării constatărilor, GI și Wilmar au formulat observații privind capacitatea de producție a industriei Uniunii, observând creșterea producției și a capacității în perioada examinată, însă nu au contestat nivelul sau tendința indicatorilor. Ei au susținut că aceste creșteri au arătat că biomotorina din Indonezia nu a afectat industria Uniunii.

(280)

Aceste argumente sunt abordate în secțiunea 6, Legătura de cauzalitate, în considerentele 368-370 din regulamentul provizoriu.

(281)

În lipsa oricăror altor observații privind producția, capacitatea de producție și gradul de utilizare a capacității de producție, Comisia a confirmat concluziile enunțate în considerentele 309-313 din regulamentul provizoriu.

(282)

În urma comunicării constatărilor, GI a observat că cota de piață a industriei Uniunii din 2015 a fost urmarea faptului că industria a fost „aproape un monopol absolut, fără liberă concurență”.

(283)

Comisia a observat că, având în vedere că industria Uniunii este formată din peste 100 de societăți care concurează între ele, aceasta nu poate să constituie un monopol. Pe parcursul anchetei nu a fost furnizat niciun element de probă privind un comportament monopolist al industriei Uniunii.

(284)

Atât exportatorul Wilmar, cât și GI au afirmat că considerentul 317 din regulamentul provizoriu este incorect, deoarece nu a luat în considerare, în același timp, importurile de biomotorină din Argentina în UE.

(285)

Aceste importuri sunt luate în considerare în secțiunea 6, Legătura de cauzalitate, în considerentele 368-370 din regulamentul provizoriu.

(286)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar a susținut că scăderea cotei de piață a industriei Uniunii după 2015 nu a fost un indicator al prejudiciului „în măsura în care industria Uniunii a ocupat un monopol virtual” pe piața Uniunii. De asemenea, Wilmar a menționat situația specială creată de taxele antidumping impuse ca urmare a anchetei inițiale.

(287)

Domeniul de aplicare al anchetei este limitat la perioada examinată, care este definită în avizul de deschidere. De asemenea, impactul eliminării taxelor antidumping este recunoscut în considerentul 317 din regulamentul provizoriu. În consecință, Comisia a respins această afirmație.

(288)

În urma comunicării constatărilor finale, GI a susținut din nou că Comisia nu a răspuns afirmațiilor sale cu privire la efectul negativ al importurilor de biomotorină din Argentina asupra rezultatelor industriei Uniunii.

(289)

În acest sens, Comisia a făcut trimitere la secțiunea 6.2.1 din regulamentul provizoriu și la secțiunea 6.2.1 din prezentul regulament, unde se discută efectul importurilor din Argentina asupra industriei Uniunii.

(290)

În lipsa oricăror altor observații privind volumul de vânzări și cota de piață, Comisia a confirmat concluziile enunțate în considerentele 314-317 din regulamentul provizoriu.

(291)

După comunicarea constatărilor, producătorul-exportator Wilmar a observat că performanța industriei Uniunii începând din 2015 ar trebui să fie examinată ținând seama de „eventuala sa poziție de monopol”. Astfel cum se descrie în considerentul 283, nu a fost furnizat niciun element de probă privind o situație de monopol.

(292)

În absența altor observații, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate în considerentul 318 din regulamentul provizoriu.

(293)

GI a formulat observații privind tendințele în creștere prezentate în tabelul 10 din regulamentul provizoriu, însă nu a contestat nivelurile sau tendințele în sine. GI a susținut că aceste tendințe în creștere nu prezintă semne de prejudiciu important pentru industria Uniunii.

(294)

Având în vedere că respectiva cauză se bazează pe riscul de producere a unui prejudiciu, aceste observații au fost respinse.

(295)

În lipsa altor observații privind ocuparea forței de muncă și productivitatea, Comisia a confirmat concluziile enunțate în considerentele 319 și 320 din regulamentul provizoriu.

(296)

În observațiile sale ulterioare comunicării constatărilor, producătorul-exportator Wilmar a observat că Comisia nu a evaluat efectul importurilor de biomotorină subvenționate din Argentina în această secțiune. Comisia a observat, din nou, că analiza importurilor din Argentina este prezentată în secțiunea „Legătura de cauzalitate”, în considerentele 368-370 din regulamentul provizoriu.

(297)

În lipsa oricăror altor observații, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate în considerentele 321 și 324 din regulamentul provizoriu.

(298)

După comunicarea constatărilor provizorii, GI a făcut trimitere la o tendință a prețurilor de vânzare unitare și a costului unitar de producție, observând că ambii indicatori au crescut cu aproape 10 % în perioada examinată. GI și producătorul-exportator Wilmar au observat o legătură între costul de producție și prețul de vânzare, pe care Comisia nu o contestă.

(299)

Producătorul-exportator Wilmar a remarcat observația Comisiei din considerentul 328 din regulamentul provizoriu potrivit căreia biomotorina este o marfă și subcotarea prețurilor de 10 % ar avea o presiune semnificativă în sensul scăderii prețurilor. Wilmar nu este de acord, afirmând că această observație este în contradicție cu propria afirmație a Comisiei potrivit căreia există limitări ale utilizării EMP din cauza nivelului său CFPP.

(300)

Comisia nu a considerat că există vreo contradicție între cele două afirmații. Wilmar nu menționează dacă a fost atinsă limita privind utilizarea EMP în perioada de anchetă. Chiar dacă această presupusă limită ar fi fost atinsă, faptul că EMP poate fi utilizat singur sau într-un amestec pentru a reduce prețul unui astfel de amestec înseamnă că acesta are, în mod inevitabil, un efect asupra prețurilor. Comisia a remarcat acest efect al amestecului în considerentul 290 din regulamentul provizoriu.

(301)

Wilmar a observat, de asemenea, că Comisia a constatat în mod greșit o legătură între presiunea asupra prețurilor cauzată de importurile de EMP și rentabilitatea industriei Uniunii în considerentul 329 din regulamentul provizoriu, și a făcut trimitere la situația industriei Uniunii din perioada cuprinsă între 2012-2013 și septembrie 2017 pentru această afirmație.

(302)

În această privință, Comisia a observat că concluzia din considerentul 329 din regulamentul provizoriu a fost formulată ținând seama de datele din perioada examinată, care este stabilită la începutul anchetei fără trimitere la niciun factor exterior. Wilmar nu contestă ca atare corelația stabilită între creșterea costurilor de producție și marja de profit nesatisfăcătoare din cauza presiunii asupra prețurilor exercitate de importurile în cauză. Prin urmare, acest argument a fost respins.

(303)

În plus, Wilmar a indicat diferențe mari în ceea ce privește rentabilitatea, fluxul de lichidități și randamentul investițiilor pentru diferiți producători din Uniune incluși în eșantion, ceea ce subliniază faptul că există alți factori decât presiunea asupra prețurilor exercitată de producătorii de biomotorină din Indonezia care afectează profiturile și situația financiară a producătorilor din Uniune.

(304)

Comisia a considerat că toți producătorii incluși în eșantion vor prezenta tendințe individuale, însă efectul anomaliilor individuale este redus prin stabilirea constatărilor pe baza eșantionului în ansamblu. Prin urmare, acest argument a fost respins.

(305)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar și-a expus din nou argumentele de mai sus, fără a furniza dovezi noi în sprijinul acestora. Prin urmare, afirmațiile acestei părți au fost, din nou, respinse.

(306)

În lipsa oricăror altor observații, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate în considerentele 325-329 din regulamentul provizoriu.

(307)

În lipsa oricăror observații, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate în considerentele 330 și 331 din regulamentul provizoriu.

(308)

În urma comunicării constatărilor provizorii, GI a făcut trimitere la tendința stocurilor producătorilor din Uniune incluși în eșantion, însă fără să conteste constatarea Comisei din considerentul 333 din regulamentul provizoriu.

(309)

În lipsa oricăror altor observații, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate în considerentele 332 și 333 din regulamentul provizoriu.

(310)

În urma instituirii măsurilor provizorii, GI a observat rentabilitatea industriei Uniunii în perioada examinată și, prin urmare, randamentul investițiilor. GI a formulat observații privind tendința rentabilității Industriei Uniunii față de volumele importurilor din Indonezia, spunând că rentabilitatea negativă din 2015 nu poate fi atribuită importurilor de biomotorină din Indonezia, deoarece acestea au fost neglijabile în acel an.

(311)

Acest aspect a fost abordat în secțiunea 6, Legătura de cauzalitate, din regulamentul provizoriu, în considerentele 361-365. Într-adevăr, rentabilitatea ușor negativă din 2015 nu a fost atribuită importurilor de biomotorină din Indonezia în regulamentul provizoriu.

(312)

Producătorul-exportator Wilmar a formulat observații potrivit cărora afirmația din considerentul 329 din regulamentul provizoriu (și anume, că industria Uniunii nu și-a putut îmbunătăți marja de profit nesatisfăcătoare din cauza presiunii asupra prețurilor exercitate de importurile subvenționate) este nefondată.

(313)

Wilmar a indicat faptul că situația financiară a industriei Uniunii nu a fost una bună atunci când industria biomotorinei din UE a fost protejată prin anularea taxelor pentru biomotorină din 2012-2013 până cel puțin în septembrie 2017 și, prin urmare, lipsa îmbunătățirii situației sale financiare poate fi explicată numai prin deficiențele care există în cadrul industriei.

(314)

Comisia a observat că, în urma creșterii bruște a importurilor subvenționate de biomotorină din Indonezia după anularea taxelor antidumping existente din martie 2018, industria Uniunii nu a putut să își îmbunătățească marja de profit nesatisfăcătoare, care s-a situat cu mult sub profitul vizat pe o piață în creștere. Prin urmare, acest lucru confirmă constatarea provizorie a Comisiei.

(315)

În urma comunicării constatărilor finale, producătorul-exportator Wilmar și-a reiterat observațiile din etapa provizorie, astfel cum au fost abordate mai sus. De asemenea, acest producător-exportator a susținut că profiturile reduse nu puteau fi asociate cu importurile, având în vedere „monopolul virtual” al industriei Uniunii la începutul perioadei examinate.

(316)

Acest argument este nefondat, întrucât industria Uniunii era formată din peste 200 de societăți aflate în concurență una cu cealaltă pe piața de biomotorină a Uniunii și nu există nicio dovadă că ar exista vreun fel de coluziune între producătorii din Uniune.

(317)

În lipsa oricăror altor observații cu privire la rentabilitate, fluxul de lichidități, investiții, randamentul investițiilor și capacitatea de mobilizare a capitalului, Comisia a confirmat concluziile sale enunțate în considerentele 334-340 din regulamentul provizoriu.

(318)

În urma instituirii măsurilor provizorii, GI a concluzionat că, pe baza indicatorilor din regulamentul provizoriu, industria Uniunii se afla „într-o situație stabilă”.

(319)

Comisia nu a fost de acord, observând că o industrie a cărei rentabilitate rămâne sub 1 % din cifra de afaceri și care pierde aproape 15 puncte procentuale din cota de piață și nu poate să beneficieze de o creștere a pieței cu 33 % nu este stabilă.

(320)

În lipsa oricăror altor observații, Comisia a confirmat concluziile sale referitoare la prejudiciu enunțate în considerentele 341-346 din regulamentul provizoriu.

(321)

Pentru a examina în continuare starea industriei Uniunii în contextul formulării constatărilor privind riscul de producere a unui prejudiciu, Comisia a trimis întrebări suplimentare producătorilor din Uniune incluși în eșantion și a primit răspunsuri de la aceștia pentru datele pentru perioada octombrie 2018-iunie 2019 („perioada ulterioară PA”). Datele de mai jos, pentru perioada ulterioară PA, cum ar fi indicatorii microeconomici, sunt prezentate ca o medie ponderată a celor trei producători din Uniune incluși în eșantion.

(322)

Pentru perioada ulterioară PA, în cazul anumitor indicatori macroeconomici precum capacitatea, gradul de utilizare a capacității de producție, producția și vânzările, informațiile au putut fi analizate doar pentru producătorii din Uniune incluși în eșantion, din cauza limitărilor temporale ale anchetei. Prin urmare, cifrele pentru perioada de anchetă nu sunt direct comparabile cu cele pentru perioada ulterioară PA. Este adevărat, de asemenea, că Comisia compară cele 12 luni ale perioadei de anchetă cu cele 9 luni ale perioadei ulterioare PA, însă, în acest stadiu al anchetei, datele pentru cele 12 luni ulterioare PA nu sunt încă disponibile.

(323)

Cifrele permit, totuși, o analiză a evoluției situației producătorilor din Uniune incluși în eșantion după perioada de anchetă și cifrele sunt indexate între ele în mod anualizat.

(324)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar a solicitat din nou Comisiei să colecteze 12 luni de date ulterioare PA (din octombrie 2018 până în septembrie 2019) și, de asemenea, a solicitat Comisiei să colecteze date de la toți producătorii din Uniune. Cu toate acestea, colectarea acestor informații suplimentare nu a fost posibilă în timpul disponibil. În consecință, solicitarea a fost respinsă.

(325)

Costurile de producție, de vânzare și costurile unitare, precum și prețurile de vânzare unitare ale producătorilor din Uniune incluși în eșantion au evoluat după cum urmează

Tabelul 2

Industria Uniunii în cursul perioadei de anchetă și după aceasta

(326)

Producția ulterioară PA a cunoscut o ușoară scădere față de perioada de anchetă, în timp ce vânzările pe piața Uniunii au rămas mai degrabă constante.

(327)

Costul unitar de producție pentru societățile incluse în eșantion a cunoscut o ușoară scădere după PA, în timp ce prețul de vânzare unitar a rămas stabil.

(328)

Profitul societăților incluse în eșantion a fost calculat utilizând datele din chestionarul pentru perioada ulterioară PA, care indică un profit mediu al societăților incluse în eșantion de 3,8 % pentru cele nouă luni de după PA. Societățile incluse în eșantion au furnizat date lunare privind costurile și prețurile, pe care Comisia le-a agregat apoi în media pe trimestru și le prezintă în tabelul 3 de mai jos.

(329)

Totuși, atunci când acest profit este analizat pe trimestre, apare o tendință diferită:

Tabelul 3

Profiturile în perioada ulterioară PA

(330)

Prin urmare, tabelele 2 și 3 arată că, în perioada ulterioară PA, Comisia a observat o modificare relativ mică în comparație cu perioada de anchetă, exceptând nivelul profitului producătorilor incluși în eșantion, care a crescut de la 0,8 % pentru perioada de anchetă la 3,8 % în perioada ulterioară PA. Creșterea profitului în perioada ulterioară PA este determinată de T4 2018.

(331)

Profiturile mai mari din iarna 2018-2019 au fost excepționale. Acestea au fost înregistrate de o societate inclusă în eșantion care a putut să profite de o situație incertă a transporturilor din regiunea sa. Deficitul temporar de aprovizionare cauzat de această situație a permis societății în cauză să își majoreze prețurile și, prin urmare, profiturile în această perioadă, ceea ce a afectat T4 2018 și o parte din T1 2019 (40).

(332)

Cu toate acestea, profiturile celorlalte societăți incluse în eșantion au rămas semnificativ mai mici decât profitul vizat, în toate trimestrele din perioada ulterioară PA. În T2 2019, după ce situația de incertitudine a transporturilor s-a rezolvat, profiturile producătorilor din Uniune incluși în eșantion au ajuns la o pierdere de 5 %.

(333)

GI a susținut că rentabilitatea negativă din T2 2019 a fost urmarea evenimentelor extraordinare produse în cadrul Saipol în trimestrul respectiv. Totuși, deși acest producător din Uniune a avut într-adevăr o problemă excepțională în cursul perioadei ulterioare PA, această problemă a afectat T1 2019, și nu T2 2019. Prin urmare, se consideră că scăderea rentabilității este determinată de volumele substanțiale de importuri subvenționate care intră pe piața Uniunii la prețuri foarte mici.

(334)

În urma comunicării constatărilor finale, Wilmar a afirmat că, în opinia sa, rezumatele cu caracter neconfidențial din chestionarele din perioada ulterioară PA nu sunt suficiente pentru a permite părților interesate să răspundă la concluziile Comisiei.

(335)

Cu toate acestea, toate răspunsurile la chestionar au fost însoțite de versiuni deschise semnificative. În cazurile în care datele nu au putut fi sintetizate la nivel de societate, Comisia a agregat datele și le-a publicat în comunicarea constatărilor finale și în tabelele 2 și 3 de mai sus.

(336)

Pentru o mai mare transparență, Comisia a identificat informații relevante neconfidențiale care indică faptul că prețurile EMR au atins niveluri record din cauza cotelor scăzute ale Rinului din iarna 2018-2019 și a adăugat aceste informații la dosarul deschis.

(337)

GI a răspuns la aceste informații și a susținut că profiturile excepționale din iarna 2018-2019 au fost determinate și de cererea crescută de EMR în Uniune pe timp de iarnă, datorită caracteristicilor fizice ale acestui produs și scăderii costurilor de producție ale industriei Uniunii în perioada ulterioară PA.