(1)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 20 iulie 2010 intitulată „Pentru un spațiu european de siguranță rutieră: orientări pentru politica de siguranță rutieră 2011-2020” a afirmat că obiectivele strategice ale Uniunii constau în înjumătățirea până în 2020 a numărului deceselor cauzate de accidente rutiere comparativ cu anul 2010 și apropierea de obiectivul „zero decese” până în 2050. Cu toate acestea, progresele înregistrate în atingerea acestor obiective au stagnat în ultimii ani. În Concluziile sale din 8 iunie 2017 privind siguranța rutieră, de adoptare a Declarației de la Valletta din martie 2017, Consiliul a aprobat un nou obiectiv intermediar de reducere la jumătate a numărului de vătămări grave până în 2030 comparativ cu 2020. Prin urmare, sunt necesare eforturi mai mari în vederea atingerii ambelor obiective.

(2)

Conform abordării bazate pe conceptul de „Sistem sigur”, decesele și vătămările grave în accidentele rutiere pot fi, în mare măsură, prevenite. Ar trebui să fie responsabilitatea comună a actorilor de la toate nivelurile de a se asigura că accidentele rutiere nu conduc la vătămări grave sau mortale. În mod special, drumurile bine concepute, corect întreținute și marcate și semnalizate în mod clar ar reduce probabilitatea accidentelor rutiere, în timp ce „drumurile care iartă” (drumuri configurate în mod corespunzător pentru a se asigura că erorile de conducere nu duc imediat la consecințe grave sau fatale) ar reduce severitatea accidentelor. Comisia ar trebui să ofere orientări pentru crearea și întreținerea „marginilor care iartă ale drumurilor”, pe baza experienței tuturor statelor membre.

(3)

Drumurile din cadrul rețelei transeuropene de transport (rețeaua TEN-T) identificate în Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4) sunt deosebit de importante în sprijinirea integrării europene. Din acest motiv, pe aceste drumuri ar trebui asigurat un nivel ridicat de siguranță.

(4)

Procedurile de gestionare a siguranței infrastructurii rutiere („RISM”) puse în aplicare în rețeaua TEN-T au contribuit la reducerea deceselor și a vătămărilor grave în Uniune. Din evaluarea efectelor Directivei 2008/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) reiese în mod clar că statele membre care au aplicat în mod voluntar principiile RISM pe drumurile lor naționale din afara rețelei TEN-T au obținut rezultate mult mai bune în materie de siguranță rutieră decât statele membre care nu au făcut acest lucru. De aceea, este de dorit ca aceste principii RISM să fie aplicate și în alte părți ale rețelei rutiere europene.

(5)

Este important ca tronsoanele rutiere construite pe poduri și tronsoane rutiere care trec prin tuneluri care fac parte din rețeaua inclusă în domeniul de aplicare al prezentei directive să fie, de asemenea, reglementate de prezenta directivă în ceea ce privește siguranța rutieră, cu excepția tunelurilor care intră sub incidența Directivei 2004/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6).

(6)

Din motive de siguranță rutieră, este important ca intrările și ieșirile din zonele de parcare aflate de-a lungul rețelei incluse în domeniul de aplicare al prezentei directive, în special de-a lungul autostrăzilor și drumurilor principale, să intre, de asemenea, sub incidența prezentei directive.

(7)

Condițiile sezoniere diferă substanțial de la un stat membru la altul și de la o regiune la alta. Este important, așadar, ca aceste condiții să fie luate în considerare în mod adecvat în dispozițiile naționale de transpunere a prezentei directive.

(8)

O mare parte din accidentele rutiere au loc pe o porțiune mică a drumurilor pe care volumul traficului și vitezele sunt ridicate și pe care există un spectru larg al traficului cu viteze de circulație diferite. Din aceste motive, extinderea limitată a domeniului de aplicare al Directivei 2008/96/CE la autostrăzi și la alte drumuri principale din afara rețelei TEN-T ar trebui să contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea siguranței infrastructurii rutiere pe teritoriul Uniunii.

(9)

Pentru ca o astfel de extindere a domeniului de aplicare să aibă efectele preconizate, este logic ca drumurile principale, altele decât autostrăzile, să includă toate drumurile care, în clasificarea națională a drumurilor, sunt încadrate în categoria imediat următoare după categoria „autostrăzi”. Din același motiv, statele membre ar trebui încurajate să se asigure că cel puțin toate drumurile cărora li se aplica Directiva 2008/96/CE înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive, inclusiv în mod voluntar, sunt reglementate în continuare de prezenta directivă.

(10)

Aplicarea obligatorie a procedurilor stabilite în Directiva 2008/96/CE pentru orice proiect de infrastructură rutieră din afara zonelor urbane care este finalizat cu finanțare din partea Uniunii ar trebui să garanteze că fondurile Uniunii nu sunt utilizate pentru a construi drumuri nesigure.

(11)

Directiva 2008/96/CE reglementează exclusiv infrastructura rutieră. Prin urmare, dreptul în materie de trafic rutier nu este afectat de prezenta directivă și nici competența statelor membre de a lua decizii în temeiul propriei autorități în legătură cu dreptul în materie de trafic rutier. Părțile contractante ar trebui să respecte Convenția de la Geneva a Organizației Națiunilor Unite din 19 septembrie 1949 privind traficul rutier și Convenția de la Viena din 8 noiembrie 1968 privind traficul rutier, precum și Convenția de la Viena din 8 noiembrie 1968 privind semnalizarea rutieră.

(12)

Evaluarea bazată pe riscuri a siguranței rutiere la nivelul întregii rețele s-a dovedit a fi un instrument eficient și eficace pentru a identifica tronsoanele din rețea care ar trebui să fie vizate de inspecții de siguranță rutieră mai detaliate și pentru a acorda prioritate investițiilor în conformitate cu potențialul acestora de îmbunătățire a siguranței la nivelul întregii rețele. Din aceste motive, întreaga rețea rutieră vizată de această directivă ar trebui să fie evaluată sistematic, inclusiv prin intermediul datelor colectate prin mijloace electronice și digitale, în vederea îmbunătățirii siguranței rutiere pe întreg teritoriul Uniunii.

(13)

Integrarea celor mai performante elemente din precedenta „procedură de clasificare și gestionare a siguranței rețelei rutiere în exploatare” în noua procedură de evaluare a siguranței rutiere la nivelul întregii rețele ar trebui să permită o mai bună identificare a tronsoanelor rutiere pe care oportunitățile de îmbunătățire a siguranței sunt cele mai mari și în care intervențiile vizate ar trebui să ofere cele mai importante ameliorări.

(14)

Pentru a îmbunătăți calitatea, obiectivitatea și eficacitatea procedurilor RISM, este benefic să se permită statelor membre să valorifice, după caz, tehnologiile în continuă dezvoltare la inspectarea tronsoanelor de drum, la documentarea condițiilor de siguranță rutieră, precum și la colectarea altor date legate de siguranța rețelei rutiere.

(15)

Acțiunile sistematice de urmărire a constatărilor din procedurile RISM sunt esențiale pentru obținerea îmbunătățirilor siguranței infrastructurii rutiere necesare pentru atingerea obiectivelor de siguranță rutieră ale Uniunii. În acest scop, planurile de măsuri ordonate în funcție de priorități ar trebui să asigure faptul că intervențiile necesare sunt puse în aplicare cât mai curând posibil. În special, constatările din cadrul evaluării siguranței rutiere la nivelul întregii rețele ar trebui să fie urmate fie de inspecții specifice în materie de siguranță rutieră, fie, dacă acest lucru este posibil și eficient din punctul de vedere al costurilor, de măsuri directe de remediere menite să elimine sau să reducă riscurile în materie de siguranță rutieră fără a impune sarcini administrative inutile.

(16)

Performanța în materie de siguranță rutieră a drumurilor existente ar trebui îmbunătățită prin orientarea investițiilor către tronsoanele rutiere unde se înregistrează cea mai mare concentrare de accidente și unde există potențialul cel mai ridicat de reducere a numărului de accidente.

(17)

Finanțarea și stimulentele financiare de la nivelul Uniunii ar putea fi utilizate, în conformitate cu condițiile aplicabile, pentru a sprijini astfel de investiții, completând investițiile și stimulentele corespunzătoare de la nivel național.

(18)

Tronsoanele rețelei de drumuri adiacente tunelurilor rutiere din rețeaua rutieră transeuropeană care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2004/54/CE prezintă un risc de accidente deosebit de ridicat. Din aceste motive, în vederea îmbunătățirii siguranței rețelei rutiere, care intră sub incidența prezentei directive, ar trebui introduse inspecții comune în materie de siguranță rutieră ale acestor tronsoane rutiere, implicând atât reprezentanți ai autorităților competente în materie de tuneluri, cât și reprezentanți ai autorităților competente în materie de drumuri.

(19)

În 2017, 47 % din totalul persoanelor decedate în accidente rutiere în Uniune erau utilizatori vulnerabili ai drumurilor. Din acest motiv, garantarea faptului că nevoile utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor sunt luate în considerare în toate procedurile RISM și în dezvoltarea cerințelor de calitate privind infrastructura pentru astfel de utilizatori ar trebui să conducă la îmbunătățirea siguranței lor rutiere.

(20)

Pentru a permite statelor membre să își consolideze procedurile menite să asigure utilizarea operațională a marcajelor rutiere și a panourilor de semnalizare rutieră, ar trebui stabilite specificații comune pentru a promova lizibilitatea și detectarea eficace a marcajelor rutiere și a panourilor de semnalizare rutieră de către conducătorii auto și sistemele automate de asistență a conducătorului auto.

(21)

Îmbunătățirea siguranței este o prioritate și în cazul trecerilor la nivel (și anume, semnalizarea și îmbunătățirea infrastructurii). Potrivit Raportului privind siguranța și interoperabilitatea feroviară în UE în 2018 al Agenției Uniunii Europene pentru Căile Ferate, în 2016, la cele 108 000 de treceri la nivel din UE, s-au produs 433 de accidente grave, în urma cărora 255 de persoane și-au pierdut viața și 217 au fost grav rănite. În consecință, ar trebui identificate trecerile la nivel care prezintă un grad ridicat de risc în materie de siguranță, în vederea îmbunătățirii acestora.

(22)

Marcajele rutiere și panourile de semnalizare rutieră de înaltă calitate sunt esențiale pentru a sprijini conducătorii auto, precum și vehiculele conectate și automate. Specificațiile comune pentru marcajele rutiere și panourile de semnalizare rutieră ar trebui să fie baza care pregătesc calea pentru introducerea sistemelor avansate de mobilitate conectate și automate. Ar fi preferabilă o abordare europeană comună, în conformitate cu Convenția de la Viena privind semnalizarea rutieră din 1968.

(23)

Pentru a consolida rezultatele așteptate ca urmare a aplicării prezentei directive și pentru a asigura un nivel adecvat de siguranță în situații de urgență, statele membre ar putea facilita cooperarea între serviciile lor de protecție civilă, de reacție în situații de urgență și de poliție rutieră, ori de câte ori acest lucru este oportun și, în special, pe tronsoanele rutiere transfrontaliere. În cazul în care este necesară cooperarea între statele membre în cadrul acestor activități, mecanismul de protecție civilă al Uniunii, în temeiul Deciziei nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7), oferă un cadru în acest scop.

(24)

Fără a aduce atingere legislației privind achizițiile publice, în special Directivei 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8), specificațiile tehnice referitoare la siguranță ar trebui să fie accesibile publicului, atunci când se realizează achizițiile publice în sectorul infrastructurii rutiere.

(25)

În vederea obținerii transparenței și pentru a îmbunătăți responsabilizarea, ar trebui să fie raportate ratingurile de siguranță rutieră pentru ca utilizatorii de drumuri să poată fi informați despre starea infrastructurii și să fie în general mai conștientizați în acest sens.

(26)

Ar trebui încurajat schimbul de experiență privind metodologiile Sistemului Sigur între practicieni și schimbul de informații între auditorii din domeniul siguranței rutiere.

(27)

Publicarea rezultatelor evaluărilor siguranței rutiere la nivelul întregii rețele ar trebui să permită compararea nivelului de siguranță a infrastructurii rutiere în întreaga Uniune.

(28)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unor proceduri care să garanteze un nivel ridicat constant de siguranță rutieră în întreaga rețea TEN-T și în întreaga rețea de autostrăzi și drumuri principale de pe teritoriul Uniunii, nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere că sunt necesare îmbunătățiri în întreaga Uniune pentru a asigura convergența către standarde mai ridicate de siguranță a infrastructurii rutiere, acesta poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat. Drept rezultat al acțiunii la nivelul Uniunii, deplasările în întreaga Uniune ar trebui să devină mai sigure, fapt care, la rândul său, ar trebui să îmbunătățească funcționarea pieței interne și să sprijine obiectivul de coeziune economică, socială și teritorială.

(29)

În vederea asigurării faptului că conținutul procedurilor RISM continuă să reflecte cele mai bune cunoștințe tehnice disponibile, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește adaptarea anexelor la prezenta directivă la progresul tehnic. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (9). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(30)

Sunt necesare măsuri specifice pentru îmbunătățirea continuă a practicilor de gestionare a siguranței rutiere și pentru a facilita recunoașterea marcajelor rutiere și a panourilor de semnalizare rutieră de către vehiculele echipate cu sisteme de asistență a conducătorului auto sau cu echipamente cu niveluri ridicate de automatizare. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a dispozițiilor relevante ale prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(31)

Prin urmare, Directiva 2008/96/CE ar trebui modificată în consecință,

(1)

Persoanele care lucrează pentru o organizație publică sau privată sau sunt în contact cu o astfel de organizație în contextul activităților lor profesionale sunt deseori primele care află despre amenințări sau prejudicii aduse interesului public, apărute în acest context. Prin raportarea încălcărilor dreptului Uniunii care aduc atingere interesului public, astfel de persoane acționează ca avertizori și joacă prin urmare un rol esențial în demascarea și prevenirea unor astfel de încălcări și în garantarea bunăstării societății. Cu toate acestea, potențialii avertizori sunt adesea descurajați să semnaleze preocupările sau suspiciunile lor de teama unor represalii. În acest context, importanța de a asigura un nivel echilibrat și eficient de protecție a avertizorilor este recunoscută din ce în ce mai mult, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel internațional.

(2)

La nivelul Uniunii, raportările și divulgările publice de către avertizori reprezintă o componentă în amonte pentru aplicarea dreptului și a politicilor Uniunii. Acestea alimentează sistemele naționale și europene de aplicare a legii cu informații care permit depistarea, investigarea și urmărirea penală eficace a încălcărilor dreptului Uniunii, crescând astfel transparența și responsabilizarea.

(3)

În anumite domenii de politică, încălcările dreptului Uniunii, indiferent dacă sunt calificate, în temeiul dreptului intern, ca încălcări administrative, penale sau ca alte tipuri de încălcări, pot cauza prejudicii grave interesului public, prin faptul că acestea creează riscuri semnificative pentru bunăstarea societății. Atunci când sunt identificate deficiențe în materie de aplicare a legii în domeniile respective, iar avertizorii se află, de obicei, într-o poziție privilegiată pentru a divulga încălcările, este necesar să se consolideze aplicarea legii prin introducerea unor canale de raportare eficace, confidențiale și sigure și prin asigurarea faptului că avertizorii sunt protejați în mod eficace împotriva represaliilor.

(4)

Protecția avertizorilor prevăzută în prezent în Uniune este fragmentată de la un stat membru la altul și este repartizată în mod inegal între domeniile de politică. Consecințele încălcărilor dreptului Uniunii cu o dimensiune transfrontalieră care au fost raportate de avertizori ilustrează modul în care o protecție insuficientă într-un stat membru are un impact negativ asupra funcționării politicilor Uniunii nu numai în respectivul stat membru, ci și în alte state membre și în Uniune în ansamblul său.

(5)

Ar trebui să se aplice standarde comune minime care să asigure faptul că avertizorii sunt protejați în mod eficace în ceea ce privește actele și domeniile de politică în care este necesar să se consolideze aplicarea legii, raportarea insuficientă de către avertizori este un factor major care afectează aplicarea legii, iar încălcările dreptului Uniunii pot cauza prejudicii grave interesului public. Statele membre ar putea decide să extindă aplicarea dispozițiilor naționale la alte domenii, în vederea asigurării existenței unui cadru cuprinzător și coerent referitor la protecția avertizorilor la nivel național.

(6)

Protecția avertizorilor este necesară pentru a îmbunătăți aplicarea dreptului Uniunii privind achizițiile publice. Este necesar nu numai să se prevină și să se detecteze frauda și corupția în contextul execuției bugetului Uniunii, dar și să se abordeze asigurarea insuficientă a respectării normelor privind achizițiile publice de către autoritățile contractante naționale și de către entitățile contractante în legătură cu executarea de lucrări, furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii. Încălcarea acestor norme creează denaturări ale concurenței, crește costurile aferente activității comerciale, subminează interesele investitorilor și ale acționarilor și, în general, reduce atractivitatea pentru investiții și creează condiții de concurență inechitabile pentru toate întreprinderile din Uniune, afectând astfel buna funcționare a pieței interne.

(7)

În domeniul serviciilor financiare, valoarea adăugată a protecției avertizorilor a fost deja recunoscută de către legiuitorul Uniunii. În urma crizei financiare, care a dezvăluit deficiențe grave în aplicarea normelor relevante, au fost introduse, într-un număr semnificativ de acte legislative în domeniul serviciilor financiare, așa cum a fost deja indicat de către Comisie în comunicarea sa din 8 decembrie 2010 intitulată „Consolidarea regimurilor de sancțiuni în sectorul serviciilor financiare”, măsuri de protecție a avertizorilor, printre care canale de raportare interne și externe, precum și o interdicție explicită a represaliilor. În special, în contextul cadrului prudențial aplicabil instituțiilor de credit și firmelor de investiții, Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) prevede protecția avertizorilor, care se aplică în contextul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

(8)

În ceea ce privește siguranța produselor introduse pe piața internă, întreprinderile implicate în lanțul de producție și de distribuție reprezintă sursa principală de colectare a elementelor de probă, având ca rezultat faptul că raportările efectuate de către avertizori în astfel de întreprinderi să aibă o valoare adăugată ridicată, întrucât aceștia sunt mult mai aproape de informațiile privind posibile practici abuzive și ilicite de fabricare, import sau distribuție referitoare la produse nesigure. Prin urmare este necesară introducerea protecției avertizorilor în legătură cu cerințele de siguranță aplicabile produselor reglementate prin legislația de armonizare a Uniunii, astfel cum sunt prevăzute în anexele I și II la Regulamentul (UE) 2019/1020 al Parlamentului European și al Consiliului (6), și în privința cerințelor de siguranță generală a produselor, astfel cum sunt reglementate de Directiva 2001/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7). Protecția avertizorilor, astfel cum este prevăzută de prezenta directivă ar fi, de asemenea, deosebit de utilă pentru evitarea deturnării armelor de foc, a pieselor și a componentelor acestora, a munițiilor, precum și a produselor din domeniul apărării, întrucât ar încuraja raportarea încălcărilor dreptului Uniunii, cum ar fi fraudarea documentelor, modificarea etichetării și achiziționarea frauduloasă de arme de foc în cadrul Uniunii, aceste încălcări implicând adesea o deturnare de la piața legală spre piața ilegală. Protecția avertizorilor, astfel cum este prevăzută de prezenta directivă ar sprijini, de asemenea, prevenirea fabricării ilicite de explozivi artizanali, contribuind la aplicarea corectă a restricțiilor și a controalelor privind precursorii de explozivi.

(9)

Importanța protecției avertizorilor în ceea ce privește prevenirea și descurajarea încălcărilor normelor Uniunii privind siguranța transporturilor, care pot periclita viața oamenilor, a fost deja recunoscută în actele sectoriale ale Uniunii din domeniul siguranței aviației, și anume în Regulamentul (UE) nr. 376/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (8), și în domeniul siguranței transporturilor maritime, și anume în Directivele 2013/54/UE (9) și 2009/16/CE (10) ale Parlamentului European și ale Consiliului, care prevăd măsuri adaptate de protecție a avertizorilor, precum și canale de raportare specifice. Aceste acte prevăd, de asemenea, protecția lucrătorilor care raportează propriile greșeli neintenționate împotriva represaliilor, așa-numita „cultură justă”. Este necesar să se completeze elementele existente ale protecției avertizorilor în aceste două sectoare, precum și să se asigure protecție pentru alte moduri de transport, și anume transportul pe căile navigabile interioare, transportul rutier și feroviar, pentru a îmbunătăți aplicarea standardelor de siguranță în privința acestor moduri de transport.

(10)

În ceea ce privește domeniul protecției mediului, colectarea de elemente de probă, prevenirea, depistarea și combaterea infracțiunilor ecologice și a comportamentelor ilegale continuă să fie o provocare și acțiunile în acest sens trebuie să fie consolidate, după cum s-a recunoscut în Comunicarea Comisiei din 18 ianuarie 2018 intitulată „Acțiuni ale UE în vederea îmbunătățirii conformării cu legislația de mediu și a guvernanței de mediu”. Având în vedere faptul că înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive singurele norme de protecție a avertizorilor existente referitoare la protecția mediului erau prevăzute într-un act sectorial, și anume Directiva 2013/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11), introducerea unei astfel de protecții este necesară pentru a se asigura respectarea eficace a acquis-ului Uniunii în domeniul mediului, ale cărui încălcări pot aduce prejudicii interesului public, cu efecte care s-ar putea repercuta dincolo de frontierele naționale. Introducerea unei astfel de protecții este, de asemenea, relevantă în cazul în care produsele nesigure pot produce daune de mediu.

(11)

Îmbunătățirea protecției avertizorilor ar contribui, de asemenea, la prevenirea și descurajarea încălcării normelor Comunității Europene a Energiei Atomice privind securitatea nucleară, protecția radiologică și gestionarea responsabilă și sigură a combustibilului uzat și a materialelor radioactive. Aceasta ar consolida, în egală măsură, aplicarea dispozițiilor relevante din Directiva 2009/71/Euratom a Consiliului (12) referitoare la promovarea și îmbunătățirea unei veritabile culturi a securității nucleare și, în special, ale articolului 8b alineatul (2) litera (a) din directiva menționată, care prevăd, printre altele, că autoritatea de reglementare competentă instituie sisteme de management care acordă prioritatea cuvenită securității nucleare și promovează, la toate nivelurile personalului și conducerii, capacitatea de a pune sub semnul întrebării realizarea efectivă a principiilor și practicilor relevante de securitate și de a raporta în timp util aspectele legate de securitate.

(12)

Introducerea unui cadru de protecție a avertizorilor ar contribui, de asemenea, la consolidarea aplicării dispozițiilor existente și la prevenirea încălcării normelor Uniunii în domeniul lanțului alimentar și, în special, în domeniul siguranței alimentelor și a hranei pentru animale, precum și a sănătății, bunăstării și protecției animalelor. Diferitele norme ale Uniunii instituite în aceste domenii sunt puternic interconectate. Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (13) stabilește principiile și cerințele generale care stau la baza tuturor măsurilor la nivelul Uniunii și la nivel național legate de produsele alimentare și de hrana pentru animale, cu un accent deosebit pe siguranța alimentară, cu scopul de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a intereselor consumatorilor în raport cu produsele alimentare, precum și funcționarea eficace a pieței interne. Respectivul regulament prevede, printre altele, că operatorii din sectorul alimentar și al hranei pentru animale sunt împiedicați să își descurajeze angajații sau alte persoane să coopereze cu autoritățile competente atunci când o astfel de cooperare ar putea preveni, reduce sau elimina un risc generat de produsele alimentare. Legiuitorul Uniunii a adoptat o abordare similară în domeniul sănătății animalelor prin Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului (14), care instituie norme de prevenire și control al bolilor animalelor care sunt transmisibile la animale sau la oameni și în domeniul protecției și bunăstării animalelor de fermă, ale animalelor utilizate în scopuri științifice, ale animalelor în timpul transportului și ale animalelor la momentul uciderii, prin Directiva 98/58/CE a Consiliului (15) și Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului (16), și respectiv prin Regulamentele (CE) nr. 1/2005 (17) și (CE) nr. 1099/2009 (18) ale Consiliului.

(13)

Raportarea încălcărilor de către avertizori poate fi esențială pentru detectarea și prevenirea, reducerea sau eliminarea riscurilor la adresa sănătății publice și a protecției consumatorilor, riscuri rezultate din încălcări ale normelor Uniunii care, altfel, ar putea rămâne ascunse. În special, protecția consumatorilor este, de asemenea, strâns legată de cazurile în care produsele nesigure pot provoca daune considerabile consumatorilor.

(14)

Respectarea vieții private și protecția datelor cu caracter personal, care sunt consacrate ca drepturi fundamentale la articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), reprezintă alte domenii în care avertizorii pot contribui la divulgarea încălcărilor care pot afecta interesul public. Avertizorii pot, de asemenea, să contribuie la divulgarea încălcărilor Directivei (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului (19) privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice, care introduce cerința de notificare a incidentelor, inclusiv a celor care nu compromit datele cu caracter personal, și cerințe de securitate pentru entitățile care furnizează servicii esențiale în mai multe sectoare, de exemplu, energie, sănătate, transporturi, servicii bancare, pentru furnizorii de servicii digitale cheie, de exemplu, servicii de cloud computing, și pentru furnizorii de utilități de bază, precum apa, electricitatea și gazul. Raportările avertizorilor în acest domeniu sunt deosebit de importante pentru a preveni incidentele de securitate care ar afecta principalele activități economice și sociale și serviciile digitale utilizate pe scară largă, precum și pentru a preveni orice încălcare a normelor Uniunii privind protecția datelor. O astfel de raportare contribuie la asigurarea continuității serviciilor care sunt esențiale pentru buna funcționare a pieței interne și pentru bunăstarea societății.

(15)

Mai mult, protecția intereselor financiare ale Uniunii, care vizează combaterea fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale ce afectează cheltuielile Uniunii, colectarea veniturilor Uniunii și fondurile sau activele Uniunii, este un domeniu-cheie în care asigurarea este necesar ca respectarea dreptului Uniunii să fie consolidată. Consolidarea protecției intereselor financiare ale Uniunii este relevantă de asemenea, pentru executarea bugetului Uniunii privind cheltuielile efectuate în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Tratatul Euratom). Lipsa unor mecanisme eficace de aplicare a legii în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii, inclusiv în privința prevenirii fraudei și a corupției la nivel național, conduce la scăderea veniturilor Uniunii și utilizarea necorespunzătoare a fondurilor Uniunii, ceea ce poate denatura investițiile publice, poate împiedica creșterea economică și poate submina încrederea cetățenilor în acțiunile Uniunii. Articolul 325 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede ca Uniunea și statele membre să combată frauda și orice alte activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii. Măsurile relevante ale Uniunii în acest sens includ, în special, Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului (20) și Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (21). Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 este completat, pentru cele mai grave tipuri de comportamente conexe fraudei, de Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului (22) și de Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995 (23), elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, inclusiv de protocoalele la aceasta din 27 septembrie 1996 (24), din 29 noiembrie 1996 (25) și din 19 iunie 1997 (26). Această convenție și protocoalele respective rămân în vigoare pentru statele membre pentru care Directiva (UE) 2017/1371 nu este obligatorie.

(16)

De asemenea, ar trebui stabilite standarde comune minime pentru protecția avertizorilor în cazul încălcărilor referitoare la piața internă, astfel cum sunt menționate la articolul 26 alineatul (2) din TFUE. În plus, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea”), măsurile Uniunii care vizează instituirea sau asigurarea funcționării pieței interne sunt menite să contribuie la eliminarea obstacolelor existente sau emergente din calea liberei circulații a mărfurilor sau a libertății de a presta servicii și de a contribui la eliminarea denaturării concurenței.

(17)

În mod specific, protejarea avertizorilor pentru a îmbunătăți aplicarea dreptului Uniunii în materie de concurență, inclusiv în materie de ajutoare de stat, ar fi utilă pentru a proteja funcționarea eficientă a piețelor din Uniune, pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi și a aduce beneficii consumatorilor. În ceea ce privește normele în materie de concurență aplicabile întreprinderilor, importanța raportării de informații privilegiate în detectarea încălcărilor dreptului concurenței a fost deja recunoscută în cadrul politicii de clemență practicată de Comisie în temeiul articolului 4a al Regulamentului (CE) nr. 773/2004 al Comisiei (27), precum și prin introducerea recentă de către Comisie a unui instrument pentru avertizarea anonimă. Încălcările dreptului concurenței și a normelor privind ajutoarele de stat se referă la articolele 101, 102, 106, 107 și 108 din TFUE și la normele de drept derivat adoptate pentru aplicarea lor.

(18)

Încălcarea dreptului în materie de impozitare a societăților și a mecanismelor al căror scop constă în obținerea unui avantaj fiscal și sustragerea de la obligațiile legale, contracarând astfel obiectul sau scopul dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăților, afectează negativ buna funcționare a pieței interne. Astfel de încălcări și mecanisme pot genera o concurență fiscală neloială și o evaziune fiscală extinsă, denaturând condițiile de concurență echitabile pentru afaceri și determinând o pierdere de venituri fiscale pentru statele membre și pentru bugetul Uniunii în ansamblul său. Prezenta directivă ar trebui să prevadă măsuri de protecție împotriva represaliilor pentru persoanele care raportează mecanisme de sustragere și/sau abuzive care, în caz contrar, ar putea trece neobservate, în vederea consolidării capacității autorităților competente de a proteja buna funcționare a pieței interne și de a elimina denaturările și barierele în calea comerțului care afectează competitivitatea societăților în cadrul pieței interne, și care sunt legate direct de normele privind libera circulație și care, de asemenea, prezintă relevanță pentru aplicarea normelor privind ajutoarele de stat. Protecția avertizorilor astfel cum este prevăzută în prezenta directivă se adaugă inițiativelor recente ale Comisiei care vizează îmbunătățirea transparenței și a schimbului de informații în domeniul fiscal și crearea unui mediu fiscal mai echitabil pentru întreprinderi în cadrul Uniunii, cu scopul de a spori eficacitatea statelor membre în ceea ce privește identificarea mecanismelor de sustragere și/sau abuzive și contribuie astfel la descurajarea acestor mecanisme, Cu toate acestea, prezenta directivă nu armonizează dispozițiile referitoare la impozitare, de fond sau de procedură, și nu urmărește să consolideze punerea în aplicare a normelor naționale în domeniul impozitării societăților, fără a aduce atingere posibilității ca statele membre să utilizeze în acest scop informațiile raportate.

(19)

Articolul 2 alineatul (1) litera (a) definește domeniul de aplicare material al prezentei directive prin intermediul unei trimiteri la o listă de acte ale Uniunii prevăzută în anexă. Acest lucru implică faptul că, atunci când respectivele acte ale Uniunii își definesc, la rândul lor, domeniul de aplicare material prin trimitere la actele Uniunii enumerate în anexele lor, aceste din urmă acte fac parte, de asemenea, din domeniul de aplicare material al prezentei directive. În plus, trimiterea la actele din anexă ar trebui înțeleasă ca incluzând toate măsurile de punere în aplicare sau actele delegate naționale sau ale Uniunii adoptate în temeiul actelor respective. Mai mult, trimiterea la actele Uniunii din anexă se înțelege ca o trimitere dinamică, în conformitate cu sistemul standard de trimitere pentru actele juridice ale Uniunii. Astfel, dacă un act al Uniunii din anexă a fost sau este modificat, trimiterea se referă la actul astfel cum a fost modificat; dacă un act al Uniunii din anexă a fost sau este înlocuit, trimiterea se referă la noul act.

(20)

Anumite acte ale Uniunii, în special în domeniul serviciilor financiare, cum ar fi Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (28) și Directiva de punere în aplicare (UE) 2015/2392 a Comisiei (29), adoptată pe baza regulamentului respectiv, conțin deja norme detaliate privind protecția avertizorilor. Orice reguli specifice în acest sens prevăzute în astfel de acte legislative existente ale Uniunii, inclusiv în actele Uniunii enumerate în partea II din anexa la prezenta directivă, care sunt adaptate la sectoarele relevante, ar trebui să fie menținute. Acest lucru este deosebit de important pentru a determina care dintre entitățile juridice din domeniul serviciilor financiare, al prevenirii spălării banilor și al finanțării terorismului sunt în prezent obligate să instituie canale interne de raportare. Totodată, pentru a asigura coerența și securitatea juridică în toate statele membre, prezenta directivă ar trebui să fie aplicabilă în toate aspectele care nu sunt reglementate în temeiul actelor sectoriale, și ar trebui, prin urmare, să completeze astfel de acte, astfel încât acestea să fie pe deplin aliniate la standardele minime. În special, prezenta directivă ar trebui să prevadă mai în detaliu modul în care sunt concepute canalele de raportare interne și externe, obligațiile autorităților competente și formele specifice de protecție care urmează să fie oferite la nivel național împotriva represaliilor. În acest sens, articolul 28 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (30) prevede posibilitatea ca statele membre să prevadă un canal intern de raportare în domeniul reglementat de regulamentul respectiv. Din motive de coerență cu standardele minime prevăzute de prezenta directivă, obligația de a institui canale interne de raportare prevăzute în prezenta directivă ar trebui să se aplice și în ceea ce privește Regulamentul (UE) nr. 1286/2014.

(21)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere protecției acordate lucrătorilor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii în materie de ocupare a forței de muncă. În special, în domeniul securității și al sănătății în muncă, articolul 11 din Directiva 89/391/CEE a Consiliului (31) impune deja statelor membre să se asigure că lucrătorii sau reprezentanții acestora nu sunt dezavantajați din cauza solicitărilor sau a propunerilor adresate angajatorilor referitoare la luarea de măsuri adecvate pentru a atenua riscurile pentru lucrători și/sau pentru a înlătura sursele de pericol. Lucrătorii și reprezentanții acestora au dreptul, în temeiul Directivei respective, de a semnala autorității competente eventuale probleme în cazul în care consideră că măsurile luate și mijloacele puse la dispoziție de angajator nu sunt adaptate scopului de asigurare a securității și a sănătății.

(22)

Statele membre pot decide să prevadă ca raportările privind plângerile la nivel interpersonal care afectează exclusiv persoana care efectuează raportarea, și anume plângerile cu privire la conflicte interpersonale între persoana care efectuează raportarea și un alt lucrător, să poată fi direcționate către alte proceduri.

(23)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere protecției acordate prin procedurile de raportare a eventualelor activități ilegale, inclusiv a fraudei sau a corupției, care dăunează intereselor Uniunii, sau pentru raportarea unor comportamente legate de îndeplinirea unor sarcini profesionale care ar putea constitui o încălcare gravă a obligațiilor funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene stabilite la articolele 22a, 22b și 22c din Statutul funcționarilor Uniunii Europene și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii, prevăzut în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (32). Prezenta directivă ar trebui să se aplice în cazul în care funcționarii și ceilalți agenți ai Uniunii raportează încălcări care apar într-un context profesional în afara raporturilor lor de muncă cu instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

(24)

Securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru. Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice raportărilor privind încălcări legate de achiziții care implică aspecte de apărare sau de securitate, în cazul în care acestea sunt reglementate de articolul 346 din TFUE, în conformitate cu jurisprudența Curții. În cazul în care statele membre decid să extindă protecția prevăzută de directivă la alte domenii sau acte care nu intră în domeniul său de aplicare material, ar trebui ca statele membre respective să poată adopta dispoziții specifice pentru a proteja interesele esențiale în materie de securitate națională în această privință.

(25)

De asemenea, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere protecției informațiilor clasificate care, conform dreptului Uniunii sau actelor cu putere de lege ori actelor administrative în vigoare în statul membru în cauză, trebuie să fie protejate, din rațiuni de securitate, împotriva accesului neautorizat. Mai mult, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor care decurg din Decizia 2013/488/UE a Consiliului (33) sau din Decizia (UE, Euratom) 2015/444 a Comisiei (34).

(26)

Prezenta directivă nu ar trebui să afecteze protecția confidențialității comunicațiilor dintre avocați și clienții acestora („secretul profesional al avocatului”), astfel cum se prevede în dreptul intern și, după caz, în dreptul Uniunii, în conformitate cu jurisprudența Curții. În plus, prezenta directivă nu ar trebui să afecteze obligația de a menține natura confidențială a comunicațiilor furnizorilor de servicii medicale, inclusiv a terapeuților, cu pacienții lor, precum și confidențialitatea dosarelor pacienților („confidențialitatea informațiilor medical”), astfel cum se prevede în dreptul intern și în dreptul Uniunii.

(27)

Membrii unor profesii, alții decât avocații și furnizorii de servicii medicale, ar trebui să beneficieze de protecție în temeiul prezentei directive atunci când raportează informații protejate de normele profesionale aplicabile, cu condiția ca raportarea informațiilor respective să fie necesară în scopul dezvăluirii unei încălcări care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(28)

Deși prezenta directivă ar trebui să prevadă, în anumite condiții, o exonerare limitată de răspundere, inclusiv de răspundere penală, în cazul unei încălcări a confidențialității, aceasta nu ar trebui să aducă atingere normelor naționale privind procedura penală, în special celor care vizează garantarea integrității investigațiilor și a procedurilor sau a dreptului la apărare al persoanelor vizate. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere introducerii unor măsuri de protecție în alte tipuri de drept procedural intern, în special inversării sarcinii probei în procedurile administrative, civile sau de dreptul muncii de la nivel național.

(29)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere normelor naționale privind exercitarea drepturilor reprezentanților angajaților la informare, consultare și participare la negocieri colective și privind apărarea de către aceștia a drepturilor de muncă ale lucrătorilor. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere nivelului de protecție acordat prin prezenta directivă.

(30)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice cazurilor în care persoanele care, pe baza consimțământului lor dat în cunoștință de cauză, au fost identificate ca informatori sau înregistrate ca atare în bazele de date gestionate de autoritățile desemnate la nivel național, cum ar fi autoritățile vamale, și care raportează încălcări autorităților de aplicare a legii, în schimbul unor recompense sau compensații. Aceste raportări se efectuează în conformitate cu proceduri specifice care vizează garantarea anonimatului unor astfel de persoane în vederea protejării integrității fizice a acestora și care sunt diferite de canalele de raportare prevăzute de prezenta directivă.

(31)

Persoanele care raportează informații referitoare la amenințări sau prejudicii aduse interesului public obținute în contextul activităților lor profesionale își exercită dreptul la libertatea de exprimare. Dreptul la libertatea de exprimare și la informare, consacrat la articolul 11 din Cartă și la articolul 10 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cuprinde dreptul de a primi sau de a transmite informații, precum și libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă. În consecință, prezenta directivă se bazează pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) referitoare la dreptul la libertatea de exprimare, precum și pe principiile elaborate pe această bază de către Consiliul Europei în Recomandarea sa privind protecția avertizorilor adoptată de către Comitetul de Miniștri la 30 aprilie 2014.

(32)

Pentru a beneficia de protecție în temeiul prezentei directive, persoanele care efectuează raportări ar trebui să aibă motive rezonabile să creadă, prin prisma circumstanțelor și a informațiilor de care dispun în momentul raportării, că aspectele pe care le raportează sunt adevărate. Această cerință este o garanție esențială împotriva unor raportări răuvoitoare, neserioase sau abuzive, deoarece se asigură faptul că persoanele care, la momentul raportării, au raportat intenționat și cu bună știință informații greșite sau înșelătoare nu beneficiază de protecție. În același timp, prin această cerință se asigură faptul că protecția nu este pierdută atunci când persoana care efectuează raportarea a prezentat din greșeală informații inexacte referitoare la încălcări. În mod similar, persoanele care efectuează raportări ar trebui să aibă dreptul la protecție în temeiul prezentei directive în cazul în care au motive întemeiate să creadă că informațiile raportate se încadrează în domeniul său de aplicare. Motivele care stau la baza raportării de către persoanele care efectuează raportarea nu ar trebui să aibă relevanță pentru a se stabili dacă aceasta ar trebui să primească protecție.

(33)

Persoanele care efectuează raportări se simt în mod normal mai în largul lor să raporteze intern, cu excepția cazului în care au motive să raporteze extern. Studiile empirice arată că majoritatea avertizorilor tind să raporteze intern, în cadrul organizației pentru care lucrează. Raportarea internă este, de asemenea, cea mai bună modalitate de a furniza informații persoanelor care pot contribui la soluționarea timpurie și eficace a riscurilor la adresa interesului public. În același timp, persoana care efectuează raportarea ar trebui să aibă posibilitatea de a alege cel mai adecvat canal de raportare, în funcție de circumstanțele individuale ale fiecărui caz. În plus, este necesar să se protejeze divulgările publice, ținând seama de principiile democratice, cum ar fi transparența și responsabilitatea, și de drepturile fundamentale precum libertatea de exprimare și libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă, asigurându-se totodată un echilibru între interesul angajatorilor de a-și administra organizațiile și de a-și proteja interesele, pe de o parte, și interesul publicului de a fi apărat de orice prejudiciu, pe de altă parte, în conformitate cu criteriile dezvoltate în jurisprudența CEDO.

(34)

Fără a aduce atingere obligațiilor existente de a institui prevederi cu privire la raportarea anonimă în temeiul dreptului Uniunii, ar trebui să fie posibil ca statele membre să decidă dacă entitățile juridice din sectorul privat și din sectorul public și autoritățile competente sunt obligate să accepte raportări anonime privind încălcări care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive și să întreprindă acțiuni subsecvente. Cu toate acestea, persoanele care au raportat în mod anonim sau care au făcut divulgări publice în mod anonim care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive și care îndeplinesc condițiile acesteia ar trebui să beneficieze de protecție în temeiul prezentei directive în cazul în care sunt ulterior identificate și suferă represalii.

(35)

Prezenta directivă ar trebui să prevadă că protecția se acordă în cazurile în care persoanele raportează în temeiul dreptului Uniunii către instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, de exemplu în contextul fraudei cu privire la bugetul Uniunii.

(36)

Persoanele au nevoie de o protecție juridică specifică în cazul în care au luat cunoștință de informațiile pe care le raportează prin intermediul activităților lor profesionale și, prin urmare, sunt expuse riscului de represalii la locul de muncă, de exemplu, pentru încălcarea obligației de a păstra confidențialitatea sau a obligației de loialitate. Motivul care stă la baza necesității de a asigura protecția acestor persoane este poziția lor de vulnerabilitate economică în raport cu persoana de care depind de facto în activitatea pe care o desfășoară. În cazul în care nu există un astfel de dezechilibru de putere în contextul activităților profesionale, de exemplu în cazul reclamanților obișnuiți sau al cetățenilor care asistă la încălcări, nu este necesar să se asigure protecția împotriva represaliilor.

(37)

Aplicarea eficace a dreptului Uniunii ar trebui să fie acordată unei game cât mai largi cu putință de categorii de persoane care, indiferent dacă sunt cetățeni ai Uniunii sau resortisanți ai țărilor terțe, prin activitățile profesionale pe care le desfășoară, indiferent de natura acestor activități și de faptul că sunt sau nu remunerate, au un acces privilegiat la informații privind încălcări a căror raportare ar fi în interesul public și care pot antrena represalii pentru persoanele care le raportează. Statele membre ar trebui să se asigure că necesitatea protecției este stabilită în funcție de toate împrejurările relevante, și nu doar în funcție de natura relației, astfel încât să acopere întreaga gamă de persoane care au legătură, în sens larg, cu organizația în care s-a produs încălcarea.

(38)

Protecția ar trebui să se aplice, în primul rând, persoanelor care au statutul de „lucrători”, în înțelesul articolului 45 alineatul (1) din TFUE, astfel cum a fost interpretat de Curte, și anume persoanelor care, pentru o anumită perioadă de timp, prestează servicii pentru și sub conducerea altei persoane, în schimbul cărora primesc o remunerație. Așadar, protecția ar trebui să fie acordată și lucrătorilor în cadrul unor raporturi de muncă atipice, inclusiv lucrătorilor cu fracțiune de normă și lucrătorilor cu contract individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, precum și persoanelor care au încheiat un contract de muncă sau un raport de muncă cu un agent de muncă temporară, care sunt tipuri de raporturi precare în care formele standard de protecție împotriva tratamentelor inechitabile sunt adesea dificil de aplicat. Conceptul de „lucrător” include, de asemenea, funcționarii publici, angajații serviciilor publice, precum și orice alte persoane care lucrează în sectorul public.

(39)

Protecția ar trebui, de asemenea, extinsă la categorii de persoane fizice care, deși nu sunt „lucrători” în înțelesul articolului 45 alineatul (1) din TFUE, pot juca un rol esențial în demascarea încălcărilor dreptului Uniunii și se pot afla într-o poziție de vulnerabilitate economică în contextul activităților lor profesionale. De exemplu, în ceea ce privește siguranța produselor, furnizorii sunt mult mai aproape de sursa informațiilor privind eventuale practici inechitabile și ilicite în ceea ce privește fabricarea, importul sau distribuția de produse nesigure; iar în ceea ce privește executarea fondurilor Uniunii, consultanții care își oferă serviciile se află într-o poziție privilegiată pentru a atrage atenția asupra încălcărilor pe care le observă. Astfel de categorii de persoane, care includ persoanele care desfășoară o activitate independentă de prestare de servicii, lucrătorii liber-profesioniști, contractanții, subcontractanții și furnizorii, fac, de regulă, obiectul unor represalii, care pot, de exemplu, să ia forma denunțării anticipate sau a anulării unui contract de servicii, a unei licențe sau a unei autorizații, precum și sub forma pierderii unor oportunități de afaceri, a pierderii de venituri, a unor constrângeri, intimidări sau hărțuiri, a includerii pe o listă neagră sau a boicotării afacerii sau a prejudicierii reputației lor. Acționarii și persoanele care se află în organele de conducere pot, de asemenea, suferi represalii, de exemplu, din punct de vedere financiar sau sub formă de intimidare ori hărțuire, de includere pe o listă neagră sau de prejudiciere a reputației lor. De asemenea, protecția ar trebui să fie acordată persoanelor al căror raport de muncă s-a încheiat și candidaților la ocuparea unui loc de muncă sau persoanelor urmăresc să presteze servicii unei organizații, care obțin informații referitoare la încălcări în timpul procesului de recrutare sau al unei alte etape a negocierilor precontractuale și care ar putea suferi represalii, de exemplu sub formă de recomandări negative pentru angajare, de includere pe o listă neagră sau boicotare a afacerii.

(40)

Protecția eficace a avertizorilor presupune protejarea și a unor categorii de persoane care, deși nu se bazează din punct de vedere economic pe activitățile lor profesionale, pot suferi totuși represalii pentru faptul că raportează încălcări. Represaliile împotriva voluntarilor și a stagiarilor remunerați sau neremunerați s-ar putea manifesta prin faptul că nu se mai recurge la serviciile lor sau că li se oferă o recomandare negativă pentru angajare sau prin prejudicierea reputației sau a perspectivelor lor profesionale.

(41)

Ar trebui să se acorde protecție împotriva măsurilor represive luate nu numai în mod direct împotriva persoanelor care efectuează raportarea, dar ci și împotriva măsurilor represive care pot luate în mod indirect împotriva facilitatorilor, colegilor sau rudelor persoanei care efectuează raportarea care se află, de asemenea, într-un raport profesional cu angajatorul sau cu clientul ori beneficiarul serviciilor persoanei care efectuează raportarea. Fără a aduce atingere protecției de care beneficiază reprezentanții sindicali sau reprezentanții lucrătorilor în această calitate în temeiul altor norme ale Uniunii și ale dreptului intern, aceștia ar trebui să beneficieze de protecția prevăzută de prezenta directivă atât în cazul în care raportează în calitatea lor de lucrători, cât și în cazul în care au oferit consiliere și sprijin persoanei care efectuează raportarea. Represaliile indirecte includ și acțiunile întreprinse împotriva entității juridice pe care persoana care efectuează raportarea o deține, pentru care aceasta lucrează sau cu care are raporturi în context profesional, cum ar fi refuzul de a presta servicii, includerea pe o listă neagră sau boicotarea afacerii.

(42)

Detectarea și prevenirea în mod eficace a unui prejudiciu grav adus interesului public impune ca noțiunea de încălcare să includă și practicile abuzive, astfel cum sunt definite de jurisprudența Curții, și anume actele sau omisiunile care nu par a fi ilegale din punct de vedere formal, dar care încalcă obiectul sau scopul legii.

(43)

Prevenirea în mod eficace a încălcărilor dreptului Uniunii impune ca protecția să fie acordată persoanelor care furnizează informații necesare pentru a dezvălui încălcări care au avut deja loc, încălcări care nu s-au concretizat încă, dar care sunt foarte susceptibile să aibă loc, acte sau omisiuni pe care persoana care efectuează raportarea are motive întemeiate să le considere încălcări, precum și încercări de disimulare a încălcărilor. Din aceleași motive, se justifică acordarea protecției și pentru persoanele care nu furnizează elemente de probă pozitive, dar care exprimă preocupări sau suspiciuni rezonabile. În același timp, protecția nu ar trebui să se aplice în cazul persoanelor care raportează informații care sunt deja pe deplin disponibile în domeniul public sau zvonuri nefondate.

(44)

Ar trebui să existe o legătură strânsă între raportare și tratamentul defavorabil suferit, în mod direct sau indirect, de către persoana care efectuează raportarea, pentru ca tratamentul defavorabil să fie considerat a fi represalii și, în consecință, pentru ca persoana să se poată bucura de protecție juridică în acest sens. Protecția eficace a persoanelor care efectuează raportări, ca mijloc de îmbunătățire a aplicării dreptului Uniunii, necesită o definiție amplă a represaliilor, care să înglobeze orice act sau omisiune apărută într-un context profesional și care le cauzează prejudicii persoanelor respective. Cu toate acestea, prezenta directivă nu ar trebui să împiedice angajatorii să ia decizii legate de locul de muncă care nu sunt determinate de raportare sau de divulgarea publică.

(45)

Protecția împotriva represaliilor ca mijloc de protejare a libertății de exprimare și a libertății și pluralismului mijloacelor de informare în masă ar trebui să fie furnizată atât persoanelor care raportează informații despre acte sau omisiuni în cadrul unei organizații („raportare internă”) sau către o autoritate externă („raportare externă”), cât și persoanelor care pun astfel de informații la dispoziția publicului, de exemplu, direct către public prin intermediul platformelor online sau al platformelor de comunicare socială, sau către mass-media, funcționari aleși, organizații ale societății civile, sindicate sau organizații profesionale și patronale.

(46)

Avertizorii reprezintă, în special, surse importante pentru jurnaliștii de investigație. Furnizarea unei protecții eficace a avertizorilor împotriva represaliilor crește securitatea juridică pentru potențialii avertizori și, prin urmare, încurajează avertizarea în interes public și prin mass-media. În acest sens, protecția avertizorilor ca surse jurnalistice este indispensabilă pentru a garanta rolul de „gardian” al jurnalismului de investigație în societățile democratice.

(47)

Pentru detectarea și prevenirea eficace a încălcărilor dreptului Uniunii, este crucial ca informațiile relevante să le parvină rapid persoanelor aflate cel mai aproape de sursa problemei, care sunt cele mai în măsură să investigheze și dispun de competențe pentru a remedia situația, acolo unde este posibil. Prin urmare, în principiu, persoanele care efectuează raportări ar trebui să fie încurajate să utilizeze mai întâi canalele interne de raportare și să raporteze angajatorului lor, în cazul în care astfel de canale le sunt disponibile și se poate preconiza în mod rezonabil că vor funcționa. Acest lucru este valabil, în special, în cazul în care persoanele care efectuează raportări consideră că încălcarea poate fi abordată în mod eficace în cadrul organizației relevante și că nu există niciun risc de represalii. În consecință, entitățile juridice din sectorul privat și din sectorul public ar trebui să instituie proceduri interne adecvate pentru primirea raportărilor și pentru luarea de acțiuni subsecvente acestora. Această încurajare se referă, de asemenea, la cazurile în care astfel de canale au fost instituite fără ca acest lucru să fie impus de dreptul Uniunii sau de cel intern. Acest principiu ar trebui să contribuie la promovarea unei culturi a bunei comunicări și a responsabilității sociale corporative în cadrul organizațiilor, prin care se consideră că persoanele care efectuează raportări contribuie în mod semnificativ la autocorectare și la excelență în cadrul organizației.

(48)

Pentru entitățile juridice din sectorul privat, obligația de a institui canale interne de raportare ar trebui să fie proporțională cu dimensiunea lor și cu nivelul de risc pe care activitățile acestora îl prezintă pentru interesul public. Toate întreprinderilor care au cel puțin 50 de lucrători ar trebui să fie obligate să instituie canale interne de raportare, indiferent de natura activităților lor, pe baza obligației acestora de a colecta TVA. În urma unei evaluări adecvate a riscurilor, statele membre ar putea să solicite și altor întreprinderi să instituie canale interne de raportare în anumite cazuri, de exemplu, în situația în care există riscuri semnificative ce pot rezulta din activitățile lor.

(49)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere posibilității statelor membre de a încuraja entitățile juridice din sectorul privat cu mai puțin de 50 de lucrători să instituie canale interne de raportare și de întreprindere a unor acțiuni subsecvente, inclusiv prin stabilirea unor cerințe mai puțin prescriptive pentru canalele respective decât cele stabilite în temeiul prezentei directive, cu condiția ca cerințele respective să garanteze confidențialitatea și întreprinderea cu diligență a unor acțiuni subsecvente.

(50)

Scutirea întreprinderilor mici și a microîntreprinderilor de obligația de a institui canale interne de raportare nu ar trebui să se aplice întreprinderilor private care sunt obligate să instituie canale interne de raportare în temeiul actelor Uniunii menționate în părțile I.B și II din anexă.

(51)

Ar trebui să fie clar că, în cazul unor entități juridice din sectorul privat care nu prevăd canale interne de raportare, persoanele care efectuează raportări ar trebui să aibă posibilitatea de a raporta extern autorităților competente, și ar trebui să beneficieze de protecția împotriva represaliilor prevăzută în prezenta directivă.

(52)

Pentru a se asigura, în special, respectarea normelor în materie de achiziții publice în sectorul public, obligația de a institui canale interne de raportare ar trebui să se aplice tuturor autorităților contractante și entităților contractante, la nivel local, regional și național, în mod proporțional cu dimensiunea acestora.

(53)

Cu condiția asigurării confidențialității în ceea ce privește identitatea persoanei care efectuează raportarea, este la latitudinea fiecărei entități juridice din sectorul privat și din sectorul public să definească tipul de canale de raportare pe care le instituie. Mai precis, canalele de raportare ar trebui să permită persoanelor să raporteze în scris și să transmită rapoartele prin poștă, prin cutii pentru reclamații, sau printr-o platformă online, fie printr-o platformă intranet sau internet, sau efectuarea de raportări oral, printr-o linie telefonică de urgență sau prin alte sisteme de mesagerie vocală sau în ambele moduri. La cererea persoanei care efectuează raportarea, aceste canale ar trebui să permită, de asemenea, efectuarea de raportări prin întâlniri față în față, într-un termen rezonabil.

(54)

Părți terțe ar putea, de asemenea, să fie autorizate să primească raportări referitoare la încălcări în numele unor entități juridice din sectorul privat și din sectorul public, cu condiția ca acestea să ofere garanții adecvate privind respectarea independenței, a confidențialității, a protecției datelor și a caracterului secret. Astfel de părți terțe ar putea fi furnizori de platforme de raportare externă, consilieri juridici externi, auditori, reprezentanți ai sindicatelor sau reprezentanți ai angajaților.

(55)

Procedurile de raportare internă ar trebui să le permită entităților juridice din sectorul privat să primească și să investigheze în deplină confidențialitate raportările transmise de către lucrătorii entității și ai filialelor ori entităților afiliate ale acesteia (denumite în continuare „grupul”), dar și, în măsura posibilului, raportările transmise de către oricare dintre agenții și furnizorii grupului și de către orice persoane care obțin informații prin intermediul activităților profesionale desfășurate împreună cu entitatea și grupul respectiv.

(56)

Alegerea persoanelor sau a departamentelor cele mai potrivite din cadrul unei entități juridice din sectorul privat care sunt desemnate a fi competente pentru a primi raportări și a întreprinde acțiuni subsecvente acestora depinde de structura entității, dar, în orice caz, funcția acestora ar trebui să asigure independența și absența unui conflict de interese. În cadrul unor entități mai mici, această funcție ar putea fi o funcție dublă, deținută de un agent al societății în măsură să raporteze direct către șeful organizației, cum ar fi un coordonator al conformității sau un responsabil cu resursele umane, un responsabil cu integritatea, un jurist sau un responsabil cu protecția vieții private, un director financiar, un responsabil executiv de audit sau un membru al consiliului de administrație.

(57)

În contextul raportării interne, pentru a consolida încrederea în eficacitatea sistemului general de protejare a avertizorilor și a reduce probabilitatea unor noi raportări sau divulgări publice inutile, este esențială informarea persoanei care efectuează raportarea cu privire la acțiunile subsecvente raportării, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere legal și în cel mai cuprinzător mod cu putință. Persoana care efectuează raportarea ar trebui să fie informată într-un termen rezonabil cu privire la acțiunile avute în vedere sau întreprinse ca acțiuni subsecvente și la motivele pentru alegerea acestor acțiuni subsecvente. Acestea ar putea include, de exemplu, transferarea către alte canale sau proceduri în cazul raportărilor care afectează în mod exclusiv drepturile individuale ale persoanei care efectuează raportarea, încheierea procedurii ca urmare a lipsei de elemente de probă suficiente sau din alte motive, lansarea unei anchete interne și, eventual, constatările sale și toate măsurile luate pentru a aborda problema ridicată, sesizarea unei autorități competente pentru investigații suplimentare, în măsura în care astfel de informații nu ar aduce atingere anchetei interne sau investigației și nu ar afecta drepturile persoanei vizate. În orice caz, persoana care efectuează raportarea ar trebui să fie informată cu privire la evoluția și rezultatul investigației. Persoanei care efectuează raportarea ar trebui să i se poată solicita să furnizeze informații suplimentare pe parcursul investigației, fără ca aceasta să aibă, totuși, obligația să furnizeze astfel de informații.

(58)

Un termen rezonabil pentru informarea persoanei care efectuează raportarea nu ar trebui să depășească trei luni. În cazul în care nu s-a stabilit încă întreprinderea unor acțiuni subsecvente adecvate, persoana care efectuează raportarea ar trebui să fie informată în acest sens și cu privire la orice feedback suplimentar la care să se aștepte.

(59)

Persoanele care intenționează să raporteze încălcări ale dreptului Uniunii ar trebui să fie în măsură să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la oportunitatea, modalitatea și momentul raportării. Entitățile juridice din sectorul privat și din sectorul public care au instituit proceduri interne de raportare ar trebui să aibă obligația de a furniza informații referitoare la procedurile respective, precum și la procedurile de raportare externă către autoritățile competente relevante. Este esențial ca astfel de informații să fie clare și accesibile cu ușurință, inclusiv, în măsura posibilului, și pentru alte persoane în afară de lucrători, care intră în contact cu entitatea respectivă prin activitățile lor profesionale, cum ar fi prestatorii de servicii, distribuitorii, furnizorii și partenerii de afaceri. De exemplu, astfel de informații ar putea fi afișate într-un loc vizibil, accesibil tuturor acestor persoane, și pe site-ul web al entității și ar putea fi, de asemenea, incluse în cursurile și în seminarele de formare în materie de etică și integritate.

(60)

Pentru a detecta și a preveni în mod eficace încălcările dreptului Uniunii este necesar să se asigure faptul că potențialii avertizori pot, cu ușurință și în deplină confidențialitate, să aducă informațiile pe care le dețin la cunoștința autorităților competente relevante care sunt în măsură să investigheze și să remedieze problema, după caz.

(61)

Este posibil să nu existe canale interne sau ca acestea să fi fost utilizate, dar să nu fi funcționat în mod adecvat, de exemplu, pentru că raportarea nu a fost tratată cu diligență sau într-un termen rezonabil ori nu s-a luat nicio măsură corespunzătoare pentru a remedia încălcarea, în ciuda rezultatelor obținute în urma anchetei interne aferente care a confirmat existența unei încălcări.

(62)

În alte cazuri, nu poate exista în mod rezonabil așteptarea ca utilizarea canalelor interne să funcționeze corespunzător. Acesta este cazul în special atunci când persoanele care efectuează raportări au motive întemeiate să creadă că vor suferi represalii în legătură cu raportarea, inclusiv ca urmare a unei încălcări a confidențialității, sau că autoritățile competente ar fi mai în măsură să ia măsuri eficace pentru a remedia încălcarea. Autoritățile competente ar fi mai potrivite, de exemplu, în cazul în care persoana căreia îi revine responsabilitatea finală în contextul profesional este implicată în încălcare sau există riscul ca încălcarea sau elementele de probă conexe să poată fi disimulate ori distruse; sau, în general, eficacitatea acțiunilor de investigare ale autorităților competente ar putea fi altfel periclitată, cum ar fi cazul raportărilor privind înțelegerile de cartel și al altor încălcări ale normelor în materie de concurență; sau încălcarea impune luarea unor măsuri urgente, de exemplu, pentru a proteja sănătatea și siguranța persoanelor sau pentru a proteja mediul. În orice caz, persoanele care efectuează raportări externe către autoritățile competente și, după caz, către instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii ar trebui să fie protejate. Prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să acorde protecție în cazul în care dreptul Uniunii sau cel intern prevede obligația ca persoanele care efectuează raportarea să raporteze autorităților naționale competente, de exemplu, ca parte a atribuțiilor și responsabilităților lor profesionale sau întrucât încălcarea este o infracțiune.

(63)

Lipsa de încredere în eficacitatea raportării este unul dintre principalii factori care îi descurajează pe potențialii avertizori. În mod corespunzător, este necesară impunerea unei obligații clare în sarcina autorităților competente de a institui canale de raportare externe adecvate, de a întreprinde în mod riguros acțiuni subsecvente raportărilor primite și de a oferi, într-un interval de timp rezonabil, un feedback persoanelor care efectuează raportări.

(64)

Ar trebui ca statele membre să fie cele care desemnează autoritățile competente pentru a primi informații referitoare la încălcări care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive și pentru a întreprinde acțiuni adecvate subsecvente raportărilor. Astfel de autorități competente ar putea fi autorități judiciare, organisme de reglementare sau de supraveghere competente în domeniile specifice vizate sau autorități cu competențe mai generale la nivel central în cadrul unui stat membru, agenții de aplicare a legii, organisme anticorupție sau ombudsmani.

(65)

În calitate de destinatari ai raportărilor, autoritățile desemnate ca fiind competente ar trebui să aibă capacitățile și competențele necesare pentru a asigura întreprinderea de acțiuni subsecvente adecvate, inclusiv evaluarea exactității afirmațiilor făcute în raport și remedierea încălcărilor raportate prin lansarea unei anchete interne, a unei investigații, a unei urmăriri penale sau a unor acțiuni de recuperare a fondurilor ori a altor acțiuni de remediere adecvate, în conformitate cu mandatul lor. Ca alternativă, autoritățile respective ar trebui să aibă competențele necesare pentru a transmite raportarea unei alte autorități care ar trebui să investigheze încălcarea raportată, asigurând în același timp că o astfel de autoritate întreprinde acțiuni subsecvente adecvate. În special, în cazul în care statele membre doresc să instituie canale externe de raportare la nivelul central, de exemplu în domeniul ajutoarelor de stat, statele membre ar trebui să instituie măsuri de protecție adecvate pentru a se asigura că sunt respectate cerințele de independență și de autonomie prevăzute în prezenta directivă. Instituirea unor astfel de canale externe de raportare nu ar trebui să aducă atingere competențelor statelor membre sau ale Comisiei în ceea ce privește supravegherea în domeniul ajutoarelor de stat, iar prezenta directivă nu ar trebui să afecteze competența exclusivă a Comisiei în ceea ce privește declarația de compatibilitate a măsurilor de ajutor de stat, în special în temeiul articolului 107 alineatul (3) din TFUE. În ceea ce privește încălcările articolelor 101 și 102 din TFUE, statele membre ar trebui să desemneze drept autorități competente pe cele menționate la articolul 35 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (35), fără a aduce atingere competențelor Comisiei în acest domeniu.

(66)

De asemenea, autoritățile competente ar trebui să ofere un feedback persoanelor care efectuează raportări în ceea ce privește acțiunile avute în vedere sau acțiunile subsecvente luate, de exemplu, sesizarea unei alte autorități, încheierea procedurii ca urmare a lipsei de elemente de probă suficiente sau din alte motive, lansarea unei investigații și, eventual, constatările sale și toate măsurile luate pentru a aborda problema ridicată, precum și motivele pentru alegerea respectivelor acțiuni subsecvente. Comunicările cu privire la rezultatul final al investigațiilor nu ar trebui să afecteze normele aplicabile ale Uniunii, care includ eventuale restricții privind publicarea deciziilor în domeniul reglementării financiare. Acest lucru ar trebui să se aplice mutatis mutandis în domeniul impozitării societăților comerciale, în cazul în care dreptul intern aplicabil prevede restricții similare.

(67)

Acțiunile subsecvente și feedbackul ar trebui să aibă loc într-un interval de timp rezonabil, având în vedere necesitatea de a aborda prompt problema care face obiectul raportării, precum și necesitatea de a evita divulgările publice inutile. Intervalul de timp menționat nu ar trebui să depășească trei luni, dar ar putea fi prelungit la șase luni, atunci când acest lucru este necesar ca urmare a unor circumstanțe specifice cazului, în special datorită naturii și complexității obiectului raportării, care poate necesita o anchetă îndelungată.

(68)

Dreptul Uniunii în domenii specifice, cum ar fi abuzul de piață, și anume Regulamentul (UE) nr. 596/2014 și Directiva de punere în aplicare (UE) 2015/2392, aviația civilă, și anume Regulamentul (UE) nr. 376/2014, sau siguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore, și anume Directiva 2013/30/UE, prevede deja instituirea unor canale de raportare interne și externe. Obligațiile de a institui astfel de canale prevăzute în prezenta directivă ar trebui să se bazeze, pe cât posibil, pe canalele existente prevăzute de acte specifice ale Uniunii.

(69)

Comisia, precum și unele organe, oficii și agenții ale Uniunii, cum ar fi Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA), Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA), Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), dispun de canale și proceduri externe de raportare pentru primirea raportărilor referitoare la încălcări ce intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, care asigură, în principal, confidențialitatea identității persoanelor care efectuează raportări. Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere acestor canale de raportare și proceduri externe, dacă există, însă ar trebui să asigure că persoanele care raportează informații instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii beneficiază de standarde minime comune de protecție în întreaga Uniune.

(70)

Pentru a asigura eficacitatea procedurilor pentru întreprinderea unor acțiuni subsecvente raportărilor și pentru remedierea încălcărilor normelor în cauză ale Uniunii, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a lua măsuri pentru a atenua sarcinile care revin autorităților competente în urma raportărilor privind încălcări minore ale dispozițiilor care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive, a raportărilor repetitive sau privind încălcări ale unor dispoziții auxiliare, de exemplu, dispoziții privind obligațiile de documentare sau de notificare. Astfel de măsuri ar putea consta în posibilitatea ca autoritățile competente, după ce au evaluat în mod corespunzător chestiunea, să decidă că o încălcare raportată este în mod clar minoră și nu necesită acțiuni subsecvente suplimentare în temeiul prezentei directive, alta decât încheierea procedurii. De asemenea, statele membre ar trebui să poată permite autorităților competente să încheie procedurile privind raportări repetitive care nu includ nicio informație semnificativă nouă în plus față de o raportare anterioară cu privire la care procedurile relevante au fost deja încheiate, cu excepția cazului în care noile circumstanțe de drept sau de fapt justifică acțiuni subsecvente sub o formă diferită. În plus, în cazul unui aflux ridicat de raportări, statele membre ar trebui să poată permite autorităților competente să acorde prioritate tratării raportărilor privind încălcări grave sau încălcări ale dispozițiilor esențiale care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive.

(71)

Când acest lucru este prevăzut de dreptul Uniunii sau de dreptul intern, autoritățile competente ar trebui să transmită cazurile sau informațiile relevante referitoare la încălcări către instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, inclusiv, în scopul prezentei directive, către OLAF și Parchetul European (EPPO), fără a aduce atingere posibilității ca persoana care efectuează raportarea să sesizeze direct aceste organe, oficii sau agenții ale Uniunii.

(72)

În multe domenii de politică care intră în domeniul de aplicare material al prezentei directive, există mecanisme de cooperare prin care autoritățile naționale competente fac schimb de informații și întreprind acțiuni subsecvente cu privire la încălcări ale normelor Uniunii cu o dimensiune transfrontalieră. Exemplele variază de la sistemul de asistență și cooperare administrativă instituit prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1918 a Comisiei (36), în cazurile de încălcare transfrontalieră a dreptului Uniunii privind lanțul agroalimentar, și Rețeaua privind fraudele alimentare prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (37), Sistemul de alertă rapidă pentru produsele nealimentare periculoase instituit prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (38), Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorului prevăzută de Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (39) și până la Forumul privind conformarea cu legislația de mediu și guvernanța de mediu instituit prin Decizia Comisiei din 18 ianuarie 2018 (40), Rețeaua europeană în domeniul concurenței instituită în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 și cooperarea administrativă în domeniul fiscal în temeiul Directivei 2011/16/UE a Consiliului (41). Autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să utilizeze pe deplin aceste mecanisme de cooperare existente acolo unde este cazul, ca parte a obligației lor de a întreprinde acțiuni subsecvente raportărilor privind încălcările care intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. În plus, autoritățile statelor membre ar putea coopera, de asemenea, în afara mecanismelor de cooperare existente în cazurile încălcărilor cu dimensiune transfrontalieră în domeniile în care nu există astfel de mecanisme de cooperare.

(73)

Pentru a permite comunicarea eficace cu membrii personalului care răspund de tratarea rapoartelor, este necesar ca autoritățile competente să dispună de canale ușor de utilizat, sigure, care asigură confidențialitatea pentru primirea și tratarea informațiilor furnizate de persoana care efectuează raportarea privind încălcările și care permit stocarea durabilă a informațiilor pentru a permite investigații suplimentare. Acest lucru ar putea impune ca astfel de canale să fie separate de canalele generale prin care autoritățile competente comunică cu publicul, cum ar fi sistemele normale de plângeri publice sau canalele prin care autoritatea competentă comunică pe plan intern și cu părțile terțe în cadrul activității sale obișnuite.

(74)

Membrii personalului din cadrul autorităților competente care sunt responsabili de tratarea raportărilor ar trebui să aibă o formare profesională, inclusiv în ceea ce privește normele aplicabile privind protecția datelor, pentru a trata raportările și a asigura comunicarea cu persoana care efectuează raportarea, precum și pentru a întreprinde acțiunile subsecvente corespunzătoare în urma raportării.

(75)

Persoanele care intenționează să raporteze ar trebui să fie în măsură să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la oportunitatea, modalitatea și momentul raportării. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să transmită informații clare și ușor accesibile cu privire la canalele de raportare disponibile pentru comunicarea cu autoritățile competente, cu privire la procedurile aplicabile și la membrii personalului din cadrul acestor autorități responsabili de tratarea raportărilor. Toate informațiile privind raportările ar trebui să fie transparente, ușor de înțeles și fiabile, pentru a promova și a nu descuraja raportarea.

(76)

Statele membre ar trebui să se asigure că autoritățile competente dispun de proceduri adecvate de protecție pentru prelucrarea raportărilor și pentru protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor la care se face referire în raportare. Aceste proceduri ar trebui să asigure faptul că identitatea fiecăreia dintre persoanele care efectuează raportarea, a persoanelor vizate și a persoanelor terțe la care se face referire în raportare, de exemplu, martori sau colegi, este protejată în toate etapele procedurii.

(77)

Este necesar ca membrii personalului autorității competente care sunt responsabili de tratarea raportărilor și membrii personalului autorității competente care au dreptul de a accesa informațiile furnizate de persoana care efectuează raportarea să respecte secretul profesional și confidențialitatea atunci când transmit datele, atât în interiorul, cât și în afara autorității competente, inclusiv atunci când o autoritate competentă deschide o investigație sau o anchetă internă sau desfășoară activități de aplicare a legii în legătură cu raportarea.

(78)

Revizuirea în mod regulat a procedurilor autorităților competente și schimbul de bune practici între acestea ar trebui să garanteze că aceste proceduri sunt adecvate și, prin urmare, își îndeplinesc scopul.

(79)

Persoanele care fac o divulgare publică ar trebui să beneficieze de protecție în cazurile în care, în pofida raportării interne și externe, încălcarea a rămas neabordată, de exemplu în cazurile în care încălcarea nu a fost evaluată sau investigată corespunzător sau nu a fost luată nicio măsură adecvată de remediere. Caracterul adecvat al acțiunilor subsecvente ar trebui să fie evaluat pe baza unor criterii obiective, legate de obligația autorităților competente de a evalua acuratețea afirmațiilor și de a pune capăt oricărei posibile încălcări a dreptului Uniunii. Prin urmare, caracterul adecvat al acțiunilor subsecvente va depinde de circumstanțele fiecărui caz în parte și de natura normelor care au fost încălcate. În special, o decizie a autorităților conform căreia o încălcare a fost în mod clar minoră și nu a fost necesară nicio acțiune subsecventă în afara încheierii procedurii ar putea constitui o acțiune subsecventă adecvată în temeiul prezentei directive.

(80)

Persoanele care fac divulgări publice în mod direct ar trebui, de asemenea, să beneficieze de protecție în cazurile în care acestea au motive întemeiate să creadă că există un pericol iminent sau evident pentru interesul public sau un risc de daune ireversibile, inclusiv de vătămare a integrității fizice a unei persoane.

(81)

Persoanele care fac divulgări publice în mod direct ar trebui, de asemenea, să beneficieze de protecție dacă au motive întemeiate să creadă că, în cazul raportării externe, există un risc de represalii sau există o probabilitate redusă ca încălcarea să fie soluționată în mod eficace, având în vedere circumstanțele specifice ale cazului, cum ar fi cele în care probele să poată fi disimulate ori distruse sau o autoritate ar putea fi în înțelegere cu autorul încălcării sau este implicată în încălcare.

(82)

Protejarea confidențialității privind identitatea persoanei care efectuează raportarea în cursul procesului de raportare și al investigațiilor declanșate prin raportare este o măsură ex ante esențială pentru prevenirea represaliilor. Identitatea persoanei care efectuează raportarea ar trebui să poată fi divulgată numai în cazul în care acest lucru este o obligație necesară și proporțională în temeiul dreptului Uniunii sau al celui intern în contextul investigațiilor desfășurate de autorități sau al procedurilor judiciare, în special în vederea protejării dreptului la apărare al persoanelor vizate. O astfel de obligație ar putea decurge, în special, din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului (42). Protecția confidențialității nu ar trebui să se aplice în cazul în care persoana care efectuează raportarea a dezvăluit în mod intenționat identitatea sa în contextul unei divulgări publice.

(83)

Toate operațiunile de prelucrare de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei directive, inclusiv schimbul sau transmiterea de date cu caracter personal de către autoritățile competente, ar trebui să se desfășoare în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (43) și cu Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și al Consiliului (44). Toate schimburile sau transmiterile de informații efectuate de către instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii ar trebui să se desfășoare în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (45). Ar trebui să se țină seama în special de principiile referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) 2016/679, la articolul 4 din Directiva (UE) 2016/680 și la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2018/1725, precum și de principiul protecției datelor începând cu momentul conceperii și în mod implicit prevăzut la articolul 25 din Regulamentul (UE) 2016/679, la articolul 20 din Directiva (UE) 2016/680 și la articolele 27 și 85 din Regulamentul (UE) 2018/1725.

(84)

Procedurile prevăzute în prezenta directivă cu privire la acțiunile subsecvente raportărilor referitoare la încălcări ale dreptului Uniunii în domeniile care intră în domeniul său de aplicare servesc unui obiectiv important de interes public general al Uniunii și al statelor membre, în înțelesul articolului 23 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) 2016/679, deoarece au ca scop îmbunătățirea aplicării dreptului și a politicilor Uniunii în domenii specifice în care încălcările pot cauza prejudicii grave interesului public. Protecția efectivă a confidențialității privind identitatea persoanelor care efectuează raportarea este necesară pentru protecția drepturilor și libertăților celorlalți, în special ale persoanelor care efectuează raportarea, prevăzută la articolul 23 alineatul (1) litera (i) din Regulamentul (UE) 2016/679. Statele membre ar trebui să asigure eficacitatea prezentei directive, inclusiv, dacă este necesar, prin restricționarea, prin măsuri legislative, a exercitării anumitor drepturi în materie de protecție a datelor de către persoanele vizate în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) literele (e) și (i) și cu articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/679, în măsura în care și atât timp cât acest lucru este necesar pentru a preveni și a aborda încercările de a împiedica raportarea sau de a pune obstacole, a zădărnici sau a încetini acțiunile subsecvente, în special investigațiile, sau încercările de a afla identitatea persoanelor care efectuează raportări.

(85)

Protecția efectivă a confidențialității privind identitatea persoanelor care efectuează raportări este necesară în egală măsură pentru protecția drepturilor și libertăților celorlalți, în special ale persoanelor care efectuează raportări, în cazul în care raportările sunt tratate de autoritățile definite la articolul 3 punctul 7 din Directiva (UE) 2016/680. Statele membre ar trebui să asigure eficacitatea prezentei directive, inclusiv, dacă este necesar, prin restricționarea, prin măsuri legislative, a exercitării anumitor drepturi în materie de protecție a datelor de către persoanele vizate în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) literele (a) și (e), articolul 15 alineatul (1) literele (a) și (e), articolul 16 alineatul (4) literele (a) și (e) și articolul 31 alineatul (5) din Directiva (UE) 2016/680, în măsura în care și atât timp cât acest lucru este necesar pentru a preveni și a aborda încercările de a împiedica raportarea sau de a pune obstacole, a zădărnici sau a încetini acțiunile subsecvente, în special investigațiile, sau încercările de a afla identitatea persoanelor care efectuează raportări.

(86)

Statele membre ar trebui să se asigure că se păstrează o evidență adecvată cu privire la toate raportările referitoare la încălcări, că fiecare raportare poate fi accesată și că informațiile primite prin intermediul raportărilor pot fi utilizate ca elemente de probă în cadrul acțiunilor de aplicare a legii, după caz.

(87)

Persoanele care efectuează raportări ar trebui să fie protejate împotriva tuturor formelor de represalii, indiferent dacă sunt directe sau indirecte, pe care le-ar putea aplica, încuraja sau tolera angajatorul sau clientul ori destinatarul serviciilor și persoanele care lucrează pentru acesta din urmă sau acționează în numele său, inclusiv colegii și personalul de conducere din aceeași organizație sau din alte organizații cu care persoana care efectuează raportarea este în contact în contextul activităților sale profesionale.

(88)

Dacă represaliile sunt făcute fără a fi descurajate sau sancționate, acest lucru are un efect disuasiv asupra potențialilor avertizori. O interdicție legală a represaliilor ar avea un puternic efect de descurajare și ar fi consolidată și mai mult prin dispoziții privind răspunderea personală și prin sancțiuni pentru autorii represaliilor.

(89)

Potențialii avertizori care nu sunt siguri de modalitatea de raportare sau care nu au certitudinea că vor fi protejați în cele din urmă pot fi descurajați să efectueze raportări. Statele membre ar trebui să se asigure că se acordă informații relevante și exacte în această privință, într-un mod care este clar și ușor de accesat pentru publicul larg. Ar trebui să se ofere consiliere individuală, imparțială și confidențială, cu titlu gratuit, de exemplu pentru a determina dacă informațiile în cauză fac obiectul normelor aplicabile privind protecția avertizorilor, pentru a institui cel mai potrivit canal de raportare care ar putea fi utilizat și procedurile alternative care sunt disponibile în cazul în care informațiile nu fac obiectul normelor aplicabile, așa-numita „semnalizare”. Accesul la o astfel de consiliere poate contribui la asigurarea faptului că raportările sunt transmise prin canalele adecvate, în mod responsabil, și că încălcările sunt detectate în timp util sau sunt chiar împiedicate. O astfel de consiliere și astfel de informații ar putea fi acordate de un centru de informare sau de o autoritate administrativă unică și independentă. Statele membre ar putea decide să extindă această consiliere pentru a include consilierea juridică. În cazul în care o astfel de consiliere este acordată persoanelor care raportează de către organizații ale societății civile care au obligația de a păstra natura confidențială a informațiilor primite, statele membre ar trebui să se asigure că aceste organizații nu suferă represalii, de exemplu sub forma unui prejudiciu economic prin restricționarea accesului lor la finanțare sau includerea pe o listă neagră care ar putea împiedica buna funcționare a organizației.

(90)

Autoritățile competente ar trebui să furnizeze persoanelor care efectuează raportări sprijinul necesar pentru ca acestea să aibă acces la protecție în mod eficient. În special, acestea ar trebui să furnizeze dovezi sau alte documente necesare pentru a confirma altor autorități sau instanțe, că a avut loc o raportare externă. În anumite cadre naționale și în anumite cazuri, persoanele care efectuează raportări pot beneficia de forme de certificare a faptului că îndeplinesc condițiile aferente normelor aplicabile. În pofida acestor posibilități, persoanele respective ar trebui să aibă acces eficient la un control jurisdicțional, prin care le revine instanțelor competența să decidă, pe baza tuturor circumstanțelor individuale ale cazului, dacă persoanele respective îndeplinesc condițiile aferente normelor aplicabile.

(91)

Nu ar trebui să se poată invoca obligațiile legale sau contractuale ale persoanelor fizice, cum ar fi clauzele de loialitate stipulate în contracte sau acordurile de confidențialitate sau de nedivulgare, drept motiv pentru a împiedica raportarea, pentru a refuza protecția sau pentru a penaliza persoanele care efectuează raportări pentru că au raportat informații referitoare la încălcări sau au făcut divulgări publice, în cazul în care furnizarea informațiilor care intră în domeniul de aplicare al unor astfel de clauze și acorduri este necesară pentru a dezvălui încălcarea. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, persoanele care efectuează raportări nu ar trebui să suporte niciun fel de răspundere civilă, penală, administrativă sau legată de locul de muncă. Este adecvat să se acorde protecție împotriva răspunderii în ceea ce privește raportarea sau divulgarea publică în temeiul prezentei directive a informațiilor în legătură cu care persoana care efectuează raportarea a avut motive întemeiate să considere că raportarea sau divulgarea publică era necesară pentru dezvăluirea unei încălcări în temeiul prezentei directive. O astfel de protecție nu ar trebui să se extindă la informațiile inutile pe care persoana le-a dezvăluit fără a avea astfel de motive întemeiate.

(92)

În cazul în care persoanele care efectuează raportări dobândesc sau obțin accesul în mod legal la informațiile referitoare la încălcările raportate sau la documentele care conțin informațiile respective, persoanele respective ar trebui să beneficieze de imunitate împotriva răspunderii. Acest lucru ar trebui să fie valabil atât în cazurile în care persoanele care efectuează raportări dezvăluie conținutul documentelor la care au acces legal, cât și în cazurile în care acestea fac copii ale unor astfel de documente sau le scot din sediul organizației în care sunt angajate, cu încălcarea clauzelor contractuale sau a altor clauze care prevăd că documentele relevante sunt proprietatea organizației. Persoanele care efectuează raportări ar trebui, de asemenea, să beneficieze de imunitate împotriva răspunderii în cazurile în care dobândirea informațiilor sau documentelor relevante ori accesul la acestea ridică o problemă de răspundere civilă, administrativă sau legată de activitatea profesională. Exemple ar fi cazurile în care persoanele care efectuează raportări au dobândit informațiile prin accesarea e-mailurilor unui coleg sau a unor fișiere pe care, în mod normal, nu le utilizează în cadrul activității lor, prin realizarea de fotografii în incinta organizației sau prin accesarea unor locuri unde acestea nu au acces în mod obișnuit. În cazul în care persoanele care efectuează raportări au dobândit sau au obținut accesul la informațiile sau documentele relevante prin comiterea unei infracțiuni, cum ar fi pătrunderea ilegală într-un spațiu sau pirateria informatică, răspunderea penală a acestora ar trebui să rămână reglementată de dreptul intern aplicabil, fără a aduce atingere protecției acordate în temeiul articolului 21 alineatul (7) din prezenta directivă. În mod similar, orice altă eventuală răspundere a persoanelor care efectuează raportări, care decurge din acte sau omisiuni care nu au legătură cu raportarea sau care nu sunt necesare pentru dezvăluirea unei încălcări în temeiul prezentei directive, ar trebui să rămână în continuare reglementată de dreptul Uniunii sau de dreptul intern aplicabil. În cazurile respective, ar trebui ca instanțele naționale să evalueze răspunderea persoanelor care efectuează raportări în lumina tuturor informațiilor faptice relevante și luând în considerare circumstanțele individuale ale cazului, inclusiv necesitatea și proporționalitatea actului sau omisiunii în legătură cu raportarea sau cu divulgarea publică.

(93)

Este probabil ca represaliile să fie prezentate ca fiind justificate de alte motive decât cele legate de raportare și poate fi foarte dificil pentru persoanele care efectuează raportări să dovedească legătura dintre raportare și represalii, în timp ce autorii represaliilor pot avea mai multă putere și mai multe resurse pentru a documenta acțiunile întreprinse și motivația. Prin urmare, în momentul în care persoana care efectuează raportarea demonstrează, la prima vedere, că a raportat încălcări sau că a făcut o divulgare publică în conformitate cu prezenta directivă și că a suferit un prejudiciu, sarcina probei ar trebui să îi revină persoanei care a întreprins măsurile prejudiciabile, care ar trebui să aibă în acest caz obligația de a demonstra că măsurile luate nu au fost legate în niciun fel de raportare sau de divulgarea publică.

(94)

Dincolo de interdicția explicită a represaliilor prevăzută de lege, este esențial ca persoanele care efectuează raportări și care suferă represalii să aibă acces la căi de atac și la despăgubiri. Măsura reparatorie potrivită în fiecare caz ar trebui să fie determinată de tipul de represalii suferite, iar prejudiciul cauzat în astfel de cazuri ar trebui să fie reparat integral, în conformitate cu dreptul intern. Măsura reparatorie potrivită ar putea lua forma unor acțiuni de reintegrare cu drepturi depline, de exemplu, în cazul concedierii, al transferului sau al retrogradării ori în cazul blocării formării sau a promovării, sau a unor acțiuni de restabilire a unui permis, a unei licențe sau a unui contract anulat; a unor compensații pentru pierderile financiare actuale și viitoare, de exemplu, pentru pierderea salariului din trecut, dar și pentru pierderea viitoare de venit și pentru costurile legate de schimbarea profesiei; și a unor compensații pentru alte prejudicii economice suferite, cum ar fi cheltuielile judiciare și costurile aferente tratamentului medical, precum și pentru daune imateriale, cum ar fi durerea și suferința.

(95)

Deși tipurile de acțiuni în justiție pot varia în funcție de sistemele juridice, acestea ar trebui să asigure caracterul real și efectiv al compensației sau al reparației, într-un mod care să fie proporțional cu prejudiciul suferit și care să aibă efect de descurajare. Relevante în acest context sunt principiile Pilonului european al drepturilor sociale, în special principiul 7, în conformitate cu care „Înainte de concediere, lucrătorii au dreptul de a fi informați în legătură cu motivele acesteia și de a beneficia de o perioadă de preaviz rezonabilă. Lucrătorii au dreptul de acces la mecanisme imparțiale de soluționare a litigiilor și, în caz de concediere nejustificată, au dreptul la o cale de atac, inclusiv la o compensație adecvată”. Măsurile reparatorii instituite la nivel național nu ar trebui să descurajeze potențialii avertizori viitori. De exemplu, prevederea unor compensații ca alternativă la reintegrarea cu drepturi depline în cazul concedierii ar putea duce la o practică sistematică, în special în cazul organizațiilor mai mari, ceea ce ar avea un efect disuasiv asupra avertizorilor viitori.

(96)

În așteptarea soluționării procedurilor judiciare care pot fi prelungite, măsurile reparatorii provizorii sunt de o importanță deosebită pentru persoanele care efectuează raportări. În special, luarea unor măsuri provizorii, astfel cum sunt prevăzute în dreptul intern, ar putea fi disponibilă și în cazul persoanelor care efectuează raportări, pentru a pune capăt amenințărilor, tentativelor de represalii sau represaliilor continue, cum ar fi hărțuirea, sau pentru a preveni anumite forme de represalii, cum ar fi concedierea, acțiuni care s-ar putea dovedi dificil de inversat după trecerea unor perioade îndelungate și care pot distruge o persoană din punct de vedere financiar, o perspectivă ce poate să descurajeze în mod serios potențialii avertizori.

(97)

Măsurile luate împotriva persoanelor care efectuează raportări în afara contextului profesional, de exemplu, prin intermediul unor proceduri referitoare la defăimare, încălcarea drepturilor de autor, secretele comerciale, confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal, pot, de asemenea, să reprezinte un factor disuasiv serios pentru avertizarea în interes public. În cadrul unor astfel de proceduri, persoanele care efectuează raportări ar trebui să poată invoca, drept mijloc de apărare, faptul că au raportat încălcări sau că au făcut o divulgare publică în conformitate cu prezenta directivă, cu condiția ca informațiile raportate sau divulgate public să fi fost necesare pentru dezvăluirea încălcării. În astfel de cazuri, persoanei care inițiază procedura ar trebui să îi revină sarcina de a dovedi că persoana care efectuează raportarea nu îndeplinește condițiile prevăzute de prezenta directivă.

(98)

Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului (46) stabilește norme pentru a asigura un nivel suficient și consecvent al măsurilor reparatorii de drept civil în cazul dobândirii, utilizării sau divulgării ilegale a unui secret comercial. Cu toate acestea, directiva prevede, de asemenea, că dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial se consideră legală în măsura în care acest lucru este permis de dreptul Uniunii. Persoanele care divulgă secrete comerciale dobândite într-un context profesional ar trebui să beneficieze numai de protecția acordată de prezenta directivă, inclusiv în ceea ce privește neangajarea răspunderii civile, cu condiția ca acestea să îndeplinească condițiile prevăzute în prezenta directivă, inclusiv aceea ca divulgarea să fie necesară pentru a dezvălui o încălcare care intră în domeniul de aplicare material al prezentei directive. În cazul în care condițiile respective sunt îndeplinite, divulgarea de secrete comerciale este considerată permisă în temeiul dreptului Uniunii în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/943. În plus, ambele directive ar trebui considerate ca fiind complementare, iar măsurile reparatorii de drept civil, procedurile și căile de atac, precum și scutirile prevăzute în Directiva (UE) 2016/943 ar trebui să rămână aplicabile tuturor divulgărilor de secrete comerciale care nu se încadrează în domeniul de aplicare al prezentei directive. Autoritățile competente care primesc informații referitoare la încălcări ce conțin secrete comerciale ar trebui să se asigure că acestea nu sunt utilizate sau divulgate în scopuri care depășesc ceea ce este necesar în vederea unor acțiuni subsecvente adecvate raportărilor.

(99)

Cheltuielile juridice relevante pot reprezenta un cost semnificativ pentru persoanele care efectuează raportări și care contestă în justiție măsurile de represalii luate împotriva lor. Chiar dacă, la încheierea procedurilor, persoanele în cauză ar putea recupera astfel de cheltuieli, s-ar putea să nu fie în măsură să avanseze taxele respective la începutul procedurilor, în special dacă sunt în șomaj și sunt incluse pe o listă neagră. Asistența pentru procedurile judiciare penale, în special în cazurile în care persoanele care efectuează raportări îndeplinesc condițiile din Directiva (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului (47), și, în sens mai larg, sprijinul acordat celor care se confruntă cu nevoi financiare grave ar putea fi esențiale, în anumite cazuri, pentru aplicarea eficace a drepturilor lor la protecție.

(100)

Drepturile persoanei vizate ar trebui să fie protejate pentru a se evita prejudicierea reputației sau alte consecințe negative. În plus, drepturile persoanei vizate la apărare și la accesul la măsuri reparatorii ar trebui să fie respectate pe deplin, în fiecare etapă a procedurii inițiate în urma raportării, în conformitate cu articolele 47 și 48 din Cartă. Statele membre ar trebui să asigure protejarea confidențialității cu privire la identitatea persoanei vizate și să îi garanteze dreptul la apărare, inclusiv dreptul de acces la dosar, dreptul de a fi audiată și dreptul la o cale de atac eficace împotriva unei decizii privind persoana vizată în conformitate cu procedurile aplicabile prevăzute de dreptul intern în contextul investigațiilor sau al procedurilor judiciare ulterioare.

(101)

Orice persoană care suferă prejudicii, fie direct, fie indirect, ca o consecință a raportării sau a divulgării publice de informații inexacte sau înșelătoare ar trebui să mențină protecția și măsurile reparatorii de care dispune în temeiul normelor de drept intern comun. În cazul în care astfel de informații inexacte sau înșelătoare au fost raportate sau divulgate public în mod intenționat și cu bună știință, persoanele vizate ar trebui să aibă dreptul la compensații în conformitate cu dreptul intern.

(102)

Sunt necesare sancțiuni penale, civile sau administrative pentru a asigura eficacitatea normelor privind protecția avertizorilor. Sancțiunile aplicate persoanelor care iau măsuri de represalii sau alte măsuri împotriva persoanelor care efectuează raportări pot descuraja astfel de acțiuni ulterioare. De asemenea, sunt necesare sancțiuni împotriva persoanelor care raportează sau divulgă public informații referitoare la încălcări care se dovedesc a fi în mod deliberat false, pentru a descuraja alte raportări răuvoitoare și pentru a menține credibilitatea sistemului. Proporționalitatea unor astfel de sancțiuni ar trebui să asigure faptul că acestea nu au un efect disuasiv asupra potențialilor avertizori.

(103)

Orice decizie adoptată de autorități care afectează în mod negativ drepturile acordate prin prezenta directivă, în special cele prin care autoritățile competente decid să încheie o procedură referitoare la o încălcare raportată considerându-se că aceasta este în mod clar minoră ori că este repetitivă, sau prin care acestea decid că o anumită raportare nu justifică tratarea cu prioritate, face obiectul unui control jurisdicțional în conformitate cu articolul 47 din Cartă.

(104)

Prezenta directivă instituie standarde minime, iar statele membre ar trebui să poată introduce sau să poată mențină dispoziții care sunt mai favorabile pentru persoana care efectuează raportarea, cu condiția ca aceste dispoziții să nu interfereze cu măsurile de protecție a persoanelor vizate. Transpunerea prezentei directive nu ar trebui, în niciun caz, să constituie un motiv pentru reducerea nivelului de protecție deja acordat persoanelor care efectuează raportări în temeiul dreptului intern, în domeniile în care se aplică prezenta directivă.

(105)

În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din TFUE, piața internă trebuie să cuprindă un spațiu fără frontiere interne, în cadrul căruia este asigurată libera circulație a bunurilor și a serviciilor. Piața internă ar trebui să le ofere cetățenilor Uniunii o valoare adăugată, asigurând o mai bună calitate și siguranță a bunurilor și a serviciilor, standarde înalte de sănătate publică și protecție a mediului, precum și libera circulație a datelor cu caracter personal. Prin urmare, articolul 114 din TFUE este temeiul juridic adecvat pentru adoptarea măsurilor necesare pentru instituirea și funcționarea pieței interne. Pe lângă articolul 114 din TFUE, prezenta directivă ar trebui să aibă temeiuri juridice specifice suplimentare pentru a acoperi domeniile care se întemeiază pe articolul 16, articolul 43 alineatul (2), articolul 50, articolul 53 alineatul (1), articolele 91 și 100, articolul 168 alineatul (4), articolul 169, articolul 192 alineatul (1) și articolul 325 alineatul (4) din TFUE și pe articolul 31 din Tratatul Euratom pentru adoptarea de măsuri la nivelul Uniunii.

(106)

Domeniul de aplicare material al prezentei directive se bazează pe identificarea domeniilor în care introducerea protecției avertizorilor este considerată justificată și necesară în temeiul elementelor de probă disponibile în prezent. Un astfel de domeniu material ar putea fi extins la alte domenii sau acte ale Uniunii, în cazul în care acest demers se dovedește necesar ca mijloc de consolidare a aplicării actelor respective prin prisma elementelor de probă care ar putea apărea în viitor sau pe baza evaluării modului de funcționare a prezentei directive.

(107)

În cazul în care se adoptă acte legislative viitoare, relevante pentru domeniile de politici care fac obiectul prezentei directive, acestea ar trebui să precizeze, după caz, că prezenta directivă se aplică. Atunci când este necesar, domeniul de aplicare material al prezentei directive ar trebui adaptat, iar anexa ar trebui modificată în consecință.

(108)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume acela de a consolida aplicarea legii în anumite domenii de politică și în privința actelor în care încălcarea dreptului Uniunii poate aduce prejudicii grave interesului public, prin protejarea eficace a avertizorilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre acționând singure sau într-un mod necoordonat, ci poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, prin stabilirea de standarde comune minime privind protecția avertizorilor, și având în vedere că numai o acțiune la nivelul Uniunii poate oferi coerență și poate asigura alinierea normelor existente ale Uniunii privind protecția avertizorilor, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(109)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute, în special, de Cartă, cu precădere de articolul 11 al acesteia. În consecință, este esențial ca prezenta directivă să fie pusă în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii, prin asigurarea respectării depline, printre altele, a libertății de exprimare și de informare, a dreptului la protecția datelor cu caracter personal, a libertății de a desfășura o activitate comercială, a dreptului la un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, a dreptului la un nivel ridicat de protecție a sănătății umane, a dreptului la un nivel ridicat de protecție a mediului, a dreptului la o bună administrare, a dreptului la o cale de atac eficientă și a dreptului la apărare.

(110)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001,

(1)

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, precum și să le ofere asistență în vederea reintegrării pe piața muncii.

(2)

FEG nu trebuie să depășească un cuantum anual maxim de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), după cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3).

(3)

Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 prevede că, la inițiativa Comisiei, un maxim de 0,5 % din cuantumul anual maxim al FEG se poate utiliza în fiecare an pentru asistența tehnică.

(4)

FEG ar trebui mobilizat pentru a se pune la dispoziție suma de 610 000 EUR pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei,

„(f)

92 de zile pentru rațele sălbatice;”,

„(f)

92 de zile pentru rațele Mulard;”.

„(f)

software-ul oferit de comerciant în baza unei licențe gratuite și cu sursă deschisă, atunci când consumatorul nu plătește un preț, iar datele cu caracter personal furnizate de consumator sunt prelucrate exclusiv de comerciant pentru a îmbunătăți securitatea, compatibilitatea sau interoperabilitatea respectivului software specific;”,

„(f)

software-ul oferit de comerciant în baza unei licențe libere și cu sursă deschisă, atunci când consumatorul nu plătește un preț, iar datele cu caracter personal furnizate de consumator sunt prelucrate exclusiv de comerciant pentru a îmbunătăți securitatea, compatibilitatea sau interoperabilitatea respectivului software specific;”.