ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 261

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 62
14 octombrie 2019


Cuprins

 

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1714 al Comisiei din 30 septembrie 2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 136/2004 și a Regulamentului (CE) nr. 282/2004 în ceea ce privește modelul de document sanitar-veterinar comun de intrare pentru produse și animale și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 669/2009 în ceea ce privește modelul de document comun de intrare pentru anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală ( 1 )

1

 

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1715 al Comisiei din 30 septembrie 2019 de stabilire a normelor privind funcționarea sistemului de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale și a componentelor sistemice ale acestuia (Regulamentul IMSOC) ( 1 )

37

 

 

REGULAMENTE DE ORDINE INTERIOARĂ ȘI DE PROCEDURĂ

 

*

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din 1 octombrie 2019 de stabilire a normelor interne privind restricționarea anumitor drepturi ale persoanelor vizate în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal în exercitarea altor atribuții decât cele judiciare ale Curții de Justiție a Uniunii Europene

97

 

 

Rectificări

 

*

Rectificare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1295 al Comisiei din 1 august 2019 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1469 de instituire a unei taxe antidumping la importurile anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel, originare din Rusia și Ucraina, ca urmare a unei reexaminări intermediare parțiale în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/1036 ( JO L 204, 2.8.2019 )

100

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE.

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

14.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 261/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1714 AL COMISIEI

din 30 septembrie 2019

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 136/2004 și a Regulamentului (CE) nr. 282/2004 în ceea ce privește modelul de document sanitar-veterinar comun de intrare pentru produse și animale și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 669/2009 în ceea ce privește modelul de document comun de intrare pentru anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 91/496/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 de stabilire a principiilor privind organizarea controalelor sanitar-veterinare ale animalelor provenite din țări terțe introduse în Comunitate și de modificare a Directivelor 89/662/CEE, 90/425/CEE și 90/675/CEE (1), în special articolul 3 alineatul (2) și articolul 7 alineatul (2),

având în vedere Directiva 97/78/CE a Consiliului din 18 decembrie 1997 de stabilire a principiilor de bază ale organizării controalelor veterinare pentru produsele care provin din țări terțe și sunt introduse în Comunitate (2), în special articolul 3 alineatul (5), articolul 4 alineatul (5) și articolul 5 alineatul (4),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (3), în special articolul 15 alineatul (5),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (4), în special articolul 53 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei (5) stabilește procedurile controalelor sanitar-veterinare la punctele de control la frontieră pentru produsele care intră în Uniune din țări terțe în conformitate cu Directiva 97/78/CE. Anexa III la acest regulament stabilește modelul pentru documentul sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) care trebuie să fie completat și transmis de către persoana responsabilă de încărcătură pentru a notifica sosirea produselor la personalul sanitar-veterinar de la punctul de control la frontieră și care trebuie să fie completat sub răspunderea medicului veterinar oficial de la punctul de control la frontieră, confirmând încheierea controalelor sanitar-veterinare.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei (6) stabilește normele privind procedurile pentru declararea și controlul sanitar-veterinar la punctele de control la frontieră al animalelor care intră în Uniune din țări terțe în conformitate cu Directiva 91/496/CE. Anexa I la acest regulament stabilește modelul pentru documentul sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI animale) care trebuie să fie completat și transmis de către persoana responsabilă de încărcătură pentru a notifica sosirea animalelor la personalul de inspecție de la punctul de control la frontieră și care trebuie să fie completat sub răspunderea medicului veterinar oficial de la punctul de control la frontieră, confirmând încheierea controalelor sanitar-veterinare.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (7) stabilește normele privind controalele oficiale consolidate care trebuie să fie efectuate la punctele de intrare desemnate în Uniune asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală din anumite țări terțe în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004. Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 669/2009 stabilește modelul pentru documentul comun de intrare (DCI) care trebuie să fie completat și transmis de către operatorii din sectorul hranei pentru animale și din sectorul alimentar pentru a notifica sosirea transporturilor la autoritatea competentă de la punctul de intrare desemnat (PID) sau de la punctul desemnat de import (PDI) pentru anumite produse de hrană pentru animale și alimentare menționate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014 al Comisiei (8) și care trebuie să fie completat de către autoritate, confirmând încheierea controalelor oficiale.

(4)

Sistemul web TRACES a fost instituit prin Decizia 2004/292/CE a Comisiei (9) pentru a simplifica activitatea operatorilor și a autorităților competente și pentru a permite schimbul automat de informații între autoritățile vamale și cele sanitar-veterinare. De asemenea, Decizia 2004/292/CE impune statelor membre să utilizeze TRACES pentru a completa și a transmite DSVCI pentru produse și animale. Din 2011, TRACES permite, de asemenea, completarea și transmiterea DCI de către operatori și autoritățile competente și este utilizat în acest scop de către statele membre în mod voluntar.

(5)

Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului (10) impune instituirea și administrarea de către Comisie, în colaborare cu statele membre, a unui sistem computerizat de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC) pentru a gestiona, a trata și a schimba automat date, informații și documente în legătură cu controalele oficiale. IMSOC are scopul de a integra și a actualiza, după caz, sistemele de informații gestionate de către Comisie, printre care TRACES, și de a asigura legături corespunzătoare între aceste sisteme și sistemele naționale existente ale statelor membre. Acest regulament abrogă și înlocuiește, de la 14 decembrie 2019, Directivele 91/496/CEE și 97/78/CE și Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

(6)

Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că, pentru fiecare transport de animale și bunuri din categoriile menționate la articolul 47 alineatul (1) din acest regulament, un document sanitar comun de intrare (DSCI) trebuie să fie utilizat de către operatorii responsabili de transport în vederea notificării prealabile a autorităților de la postul de inspecție la frontieră cu privire la sosirea transportului, precum și de către autoritățile de la postul de inspecție la frontieră în vederea înregistrării rezultatelor controalelor oficiale și a oricăror decizii luate pe baza acestora. Astfel, începând din 14 decembrie 2019, DSCI vor înlocui DSVCI și DCI.

(7)

De asemenea, Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că IMSOC trebuie să permită producerea, gestionarea și transmiterea DSCI și împuternicește Comisia să stabilească norme referitoare la formatul DSCI și instrucțiunile pentru prezentarea și utilizarea acestuia, ținând cont de standardele internaționale, precum și normele pentru utilizarea semnăturilor electronice.

(8)

Pentru a facilita și a accelera și mai mult procedurile administrative pentru operatori și autoritățile competente, Comisia a elaborat o nouă versiune a sistemului TRACES, care permite ca întregul proces al producerii de DSCI să se efectueze prin mijloace electronice începând din 14 decembrie 2019. Această versiune utilizează standardele internaționale pentru facilitățile comerciale fără hârtie, standardele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (11) pentru semnătura electronică, sigiliul și marca temporală electronice calificate, precum și specificațiile tehnice prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei (12) pentru semnăturile și sigiliile electronice avansate.

(9)

Versiunea actuală a sistemului TRACES utilizată pentru a completa și a transmite DSVCI și DCI va fi eliminată treptat începând din 14 decembrie 2019 și, de la această dată, operatorii și autoritățile competente vor trebui să completeze și să depună DSCI utilizând noua versiune a sistemului TRACES.

(10)

Pentru a permite o tranziție ușoară la utilizarea noii versiuni a sistemului TRACES, ar trebui să li se ofere operatorilor și autorităților competente, până la 13 decembrie 2019, posibilitatea de a utiliza fie versiunea actuală, fie versiunea nouă a sistemului TRACES pentru a completa și a transmite DSVCI și DCI. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să stabilească un model de DSVCI pentru animale și produse și un model de DCI pentru anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală care să fie compatibile cu noua versiune a sistemului TRACES.

(11)

Regulamentele (CE) nr. 136/2004 și (CE) nr. 282/2004 prevăd că întocmirea, utilizarea, transmiterea și arhivarea DSVCI se pot efectua pe cale electronică, la discreția autorității competente. În plus, Regulamentul (CE) nr. 882/2004 prevede că Comisia poate adopta cerințe privind principiile care trebuie respectate pentru a asigura o certificare viabilă, inclusiv certificarea electronică. În vederea simplificării completării și a transmiterii modelelor de DSVCI și DCI în noua versiune a sistemului TRACES, prezentul regulament ar trebui să stabilească cerințele de securitate care trebuie îndeplinite cu privire la utilizarea DSVCI și a DCI electronice în sistemul respectiv.

(12)

Prin urmare, este oportună modificarea dispozițiilor privind notificarea privind sosirea produselor și a animalelor pentru a permite utilizarea a două modele diferite de DSVCI și pentru a stabili cerințele pentru completarea unui DSVCI electronic din Regulamentele (CE) nr. 136/2004 și (CE) nr. 282/2004. În plus, ar trebui să fie adăugată o anexă la aceste regulamente, prin care să se stabilească modelul de DSVCI pentru produse și animale care să fie utilizat în noua versiune a sistemului TRACES.

(13)

În mod similar, este oportun să se adapteze definiția DCI din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 pentru a permite utilizarea a două modele diferite de DCI, pentru a stabili cerințele pentru completarea unui DCI electronic și pentru a adăuga o anexă la acel regulament, prin care să se stabilească modelul de DCI care să fie utilizat în noua versiune a sistemului TRACES.

(14)

În vederea asigurării coerenței, data până la care ar trebui să se aplice prezentul regulament ar trebui să corespundă datei la care încetează să se aplice Directivele 91/496/CEE și 97/78/CE și Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

(15)

Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 136/2004, (CE) nr. 282/2004 și (CE) nr. 669/2009 ar trebui modificate în consecință.

(16)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 136/2004

Regulamentul (CE) nr. 136/2004 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Înainte de sosirea fizică a transportului pe teritoriul Comunității, persoana responsabilă de încărcătură notifică sosirea produselor la personalul sanitar-veterinar de la punctul de control la frontieră la care trebuie prezentate produsele, printr-un document elaborat în conformitate cu oricare dintre modelele de document sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) stabilite în anexa III și în anexa VI partea 2.”

2.

Se inserează următorul articol 10a:

Articolul 10a

Cerințe pentru completarea unui DSVCI electronic

(1)   În cazul în care se utilizează un DSVCI electronic, acesta este completat în sistemul TRACES și îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

respectă modelul stabilit în anexa VI partea 2;

(b)

este semnat cu semnătura electronică a operatorului responsabil pentru încărcătură;

(c)

este semnat cu semnătura electronică avansată sau calificată a medicului veterinar oficial de la punctul de control la frontieră sau a altui medic veterinar oficial care își desfășoară activitatea sub supravegherea acestuia;

(d)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente de care aparține medicul veterinar oficial de la punctul de control la frontieră sau un alt medic veterinar oficial care își desfășoară activitatea sub supravegherea primului;

(e)

este sigilat de sistemul TRACES cu un sigiliu electronic avansat sau calificat.

(2)   Fiecare operațiune menționată la alineatul (1) poartă o marcă temporală electronică calificată.”

3.

Se adaugă o nouă anexă VI, al cărei text figurează în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 282/2004

Regulamentul (CE) nr. 282/2004 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În cazul introducerii în Comunitate a unui animal menționat de Directiva 91/496/CEE provenit dintr-o țară terță, persoana responsabilă de încărcătură, în sensul definiției de la articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Directiva 97/78/CE, informează cu privire la introducerea respectivă cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de sosirea prevăzută a animalului sau a animalelor pe teritoriul Comunității. Această notificare se efectuează către personalul de inspecție de la punctul de control la frontieră, printr-un document întocmit în conformitate cu oricare dintre modelele de document sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) stabilite în anexa I și în anexa III partea 2.”

2.

Se inserează următorul articol 7a:

Articolul 7a

Cerințe pentru completarea unui DSVCI electronic

(1)   În cazul în care se utilizează un DSVCI electronic, acesta este completat în sistemul TRACES și îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

respectă modelul stabilit în anexa III partea 2;

(b)

este semnat cu semnătura electronică a operatorului responsabil pentru încărcătură;

(c)

este semnat cu semnătura electronică avansată sau calificată a medicului veterinar oficial de la punctul de control la frontieră sau a altui medic veterinar oficial care își desfășoară activitatea sub supravegherea acestuia;

(d)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente de care aparține medicul veterinar oficial de la punctul de control la frontieră sau un alt medic veterinar oficial care își desfășoară activitatea sub supravegherea acestuia;

(e)

este sigilat de sistemul TRACES cu un sigiliu electronic avansat sau calificat.

(2)   Fiecare operațiune menționată la alineatul (1) poartă o marcă temporală electronică calificată.”

3.

Se adaugă o nouă anexă III, al cărei text figurează în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 669/2009

Regulamentul (CE) nr. 669/2009 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 3, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

(a)

„«document comun de intrare (DCI)» înseamnă un document care se completează de operatorul din sectorul hranei pentru animale și din sectorul alimentar sau de reprezentantul acestuia, astfel cum se prevede la articolul 6, ale cărui modele sunt prevăzute în anexa II și în anexa III partea 2, și de autoritatea competentă care confirmă finalizarea controalelor oficiale;”.

2.

Se inserează următorul articol 7a:

Articolul 7a

Cerințe pentru completarea unui DCI electronic

(1)   În cazul în care se utilizează un DCI electronic, acesta este completat în sistemul TRACES și îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

respectă modelul stabilit în anexa III partea 2;

(b)

este semnat cu semnătura electronică a operatorului responsabil de transport;

(c)

este semnat cu semnătura electronică avansată sau calificată a inspectorului oficial de la:

(i)

punctul de intrare desemnat sau

(ii)

punctul desemnat de import sau

(iii)

punctul de control, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1);

(d)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente de care aparține inspectorul oficial;

(e)

este sigilat de sistemul TRACES cu un sigiliu electronic avansat sau calificat.

(2)   Fiecare operațiune menționată la alineatul (1) poartă o marcă temporală electronică calificată.”

3.

Se adaugă o nouă anexă III, al cărei text figurează în anexa III la prezentul regulament.

Articolul 4

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică până la 13 decembrie 2019.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 septembrie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 268, 24.9.1991, p. 56.

(2)  JO L 24, 30.1.1998, p. 9.

(3)  JO L 165, 30.4.2004, p. 1.

(4)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

(5)  Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei din 22 ianuarie 2004 de stabilire a procedurilor controalelor sanitar-veterinare la punctele de control la frontieră ale Comunității la importul produselor provenind din țări terțe (JO L 21, 28.1.2004, p. 11).

(6)  Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei din 18 februarie 2004 de întocmire a unui document pentru declararea și controlul sanitar-veterinar al animalelor provenite din țări terțe și introduse în Comunitate (JO L 49, 19.2.2004, p. 11).

(7)  Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei din 24 iulie 2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală și de modificare a Deciziei 2006/504/CE (JO L 194, 25.7.2009, p. 11).

(8)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014 al Comisiei din 13 august 2014 de impunere a unor condiții speciale aplicabile importurilor din anumite țări terțe de anumite produse de hrană pentru animale și alimente din cauza riscului de contaminare cu aflatoxine și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1152/2009 (JO L 242, 14.8.2014, p. 4).

(9)  Decizia 2004/292/CE a Comisiei din 30 martie 2004 privind punerea în aplicare a sistemului TRACES și de modificare a Deciziei 92/486/CEE (JO L 94, 31.3.2004, p. 63).

(10)  Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE (JO L 95, 7.4.2017, p. 1).

(11)  Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).

(12)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei din 8 septembrie 2015 de stabilire a specificațiilor referitoare la formatele semnăturilor și sigiliilor electronice avansate care trebuie recunoscute de către organismele din sectorul public în temeiul articolului 27 alineatul (5) și al articolului 37 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (JO L 235, 9.9.2015, p. 37).


ANEXA I

ANEXA VI

PARTEA 1

Note explicative pentru documentul sanitar-veterinar comun de intrare pentru produse – modelul 2 (DSVCI-P2)

ASPECTE GENERALE

Partea I trebuie să fie completată de declarant sau de persoana responsabilă de încărcătură, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Directiva 97/78/CE.

Părțile II și III trebuie să fie completate de medicul veterinar oficial sau de agentul oficial desemnat (în conformitate cu Decizia 93/352/CEE).

Intrările specificate în această parte constituie dicționarele de date pentru versiunea electronică a DSVCI-P2.

Copiile pe suport de hârtie ale unui DSVCI-P2 electronic trebuie să poarte o etichetă optică unică prelucrabilă automat care asigură un hyperlink la versiunea electronică.

Trebuie să selectați una dintre casetele I.20-I.25 și una dintre casetele II.9-II.16; pentru fiecare casetă, trebuie să selectați o singură opțiune.

În cazul în care într-o casetă vi se permite să selectați una sau mai multe opțiuni, doar opțiunea (opțiunile) selectată (selectate) de dumneavoastră va fi afișată (vor fi afișate) în versiunea electronică a DSVCI-P2.

În cazul în care o casetă nu este obligatorie, conținutul acesteia va apărea ca text tăiat cu o linie.

Succesiunile de casete din modelul de DSVCI-P2, dimensiunea și forma acestor casete sunt orientative.

În cazul în care este necesară o ștampilă, echivalentul său electronic este un sigiliu electronic.

PARTEA I – DESCRIEREA TRANSPORTULUI

Casetă

Descriere

I.1.

Expeditorul/Exportatorul

 

Se indică numele organizației comerciale care expediază transportul (în țara terță).

I.2

Referința DSVCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES (repetat în casetele II.2 și III.2).

I.3

Referința locală

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de autoritatea competentă.

I.4

Punctul de control la frontieră

 

Se selectează numele punctului de control la frontieră (PIF).

În cazul unui DSVCI ulterior pentru un transport neconform, se indică numele unității TRACES responsabile pentru supravegherea zonei libere, a antrepozitului liber sau a antrepozitului vamal în care transportul va fi livrat sau depozitat.

I.5

Codul punctului de control la frontieră

 

Acesta este un cod alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru PIF.

I.6

Destinatarul/Importatorul

 

Se indică adresa persoanei sau a organizației comerciale ce figurează în certificatul țării terțe. Dacă aceasta nu este specificată pe certificat, poate fi utilizat destinatarul din documentele comerciale relevante.

I.7

Locul de destinație

 

Se indică adresa de livrare în Uniune. Acest lucru se aplică atât mărfurilor conforme, cât și celor neconforme (a se vedea caseta I.19).

I.8

Operatorul responsabil de încărcătură

 

Acesta este persoana definită la articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Directiva 97/78/CE (de asemenea, agentul sau declarantul), care răspunde de transport la prezentarea acestuia la punctul de control la frontieră și care oferă declarațiile necesare autorităților competente în numele importatorului: se indică numele și adresa responsabilului.

I.9

Documentele de însoțire

 

Certificatul/documentul sanitar-veterinar:

Data eliberării: data la care certificatul/documentul a fost semnat de medicul veterinar oficial sau de autoritatea competentă.

Numărul: se va indica numărul oficial unic al certificatului. În ceea ce privește produsele ce provin dintr-o unitate sau de pe o navă autorizată sau înregistrată, se vor indica numele și numărul de autorizare/înregistrare, după caz. Pentru paietele de embrioni, ovule și material seminal, se va preciza numărul de identitate al echipei de colectare autorizate.

Referința documentului comercial: numărul scrisorii de transport aerian, al conosamentului sau numărul comercial al trenului sau al vehiculului rutier.

I.10

Notificarea prealabilă

 

Se indică data și ora estimate la care se preconizează că transportul va ajunge la PIF.

I.11

Țara de origine

 

Aceasta este țara în care produsul finit a fost produs, fabricat sau ambalat.

I.12

Nu se aplică

I.13

Mijloacele de transport

 

Se indică toate detaliile referitoare la mijloacele de transport la sosire: pe cale aeriană – numărul zborului, pe cale maritimă – numele navei, pe cale rutieră – placa cu numărul de înmatriculare și numărul remorcii, dacă este cazul, iar pe cale feroviară – numărul trenului și al vagonului.

I.14

Țara de expediere

 

Aceasta este țara terță în care transportul a fost plasat la bordul mijlocului de transport final pentru călătoria către Uniune.

I.15

Unitatea de origine

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica numele și adresa (strada, orașul și regiunea/provincia/statul, dacă este cazul), țara și codul ISO de țară ale unității (unităților) de origine.

Dacă este cazul, se indică numărul de înregistrare sau de autorizare.

I.16

Condițiile de transport

 

Se selectează temperatura adecvată pentru transport.

I.17

Numărul containerului/Numărul sigiliului

 

Se indică toate numerele de identificare ale sigiliului și ale containerului, după caz.

Pentru sigiliul oficial se indică numărul sigiliului oficial, astfel cum este indicat în certificatul oficial, și se bifează „sigiliu oficial” sau se indică orice alt sigiliu astfel cum este menționat în documentele de însoțire.

I.18

Certificat ca sau pentru

 

Se bifează categoria care corespunde transportului prezentat: consum uman, hrană pentru animale, uz farmaceutic, uz tehnic sau altele.

I.19

Conformitatea mărfurilor

 

Se bifează „conforme” pentru toate produsele care vor fi prezentate în vederea punerii lor în liberă circulație pe piața internă, inclusiv cele care sunt admisibile, dar care vor fi supuse unei proceduri de transport sub control și cele care vor putea fi puse în liberă circulație în urma obținerii autorizației sanitar-veterinare pentru punere în liberă circulație, pot fi depozitate sub control vamal și vămuite ulterior, fie la biroul vamal căruia îi este subordonat geografic punctul de control la frontieră în cauză, fie în alt loc.

Se bifează „neconforme” pentru produsele care nu corespund cerințelor Uniunii Europene și care sunt destinate unor zone libere, antrepozite libere, antrepozite vamale, furnizori de echipamente maritime sau nave, sau care sunt în tranzit spre o țară terță (a se vedea casetele 22 și 24).

I.20

Pentru transbordare către

 

Se bifează această casetă atunci când un transport nu urmează să fie importat la PIF-ul în cauză, ci trebuie transbordat pe o altă navă sau plasat într-un avion, fie în vederea importului în UE la un al doilea și următor PIF situat în UE/SEE, fie în vederea expedierii spre o țară terță de destinație.

Se indică numele celui de al doilea și al următorului PIF și codul său alfanumeric unic atribuit de TRACES sau numele țării terțe de destinație și codul ISO de țară.

I.21

Nu se aplică

I.22

Pentru tranzit către

 

Se bifează această casetă pentru transporturile care nu respectă cerințele UE și care trebuie expediate spre o țară terță pe cale rutieră, pe cale ferată sau navigabilă, trecând pe teritoriul statului UE/SEE relevant.

Se indică numele PIF din care produsele urmează să părăsească UE (PIF de ieșire) și codul său alfanumeric unic atribuit de TRACES.

Se indică numele țării terțe de destinație și codul ISO de țară.

I.23

Pentru piața internă

 

Se bifează această casetă pentru transporturile prezentate în vederea distribuirii lor pe piața unică.

Aceasta se aplică, de asemenea, transporturilor care, după ce au primit o autorizație sanitar-veterinară de punere în liberă circulație, pot fi depozitate sub supraveghere vamală și vămuite ulterior, fie la biroul vamal de care depinde geografic punctul de control la frontieră în cauză, fie în alt loc.

I.24

Pentru mărfurile neconforme

 

Se selectează tipul de destinații în care transportul va fi expediat și depozitat sub control sanitar-veterinar: o zonă liberă, un antrepozit liber, un antrepozit vamal sau un furnizor de nave (furnizor de echipamente maritime).

I.25

Pentru reintroducere

 

Această casetă se referă la transporturile care provin din UE cărora li s-a refuzat accesul sau intrarea într-o țară terță și care sunt reexpediate spre unitatea de origine din UE.

I.26

Nu se aplică

I.27

Mijloace de transport după PIF

 

Se selectează mijlocul de transport adecvat pentru mărfurile care fac obiectul transbordării sau reintroducerii și pentru mărfurile neconforme în tranzit (a se vedea nota explicativă din caseta I.13).

I.28

Nu se aplică

 

Nu se aplică.

I.29

Nu se aplică.

 

Nu se aplică.

I.30

Nu se aplică.

I.31

Descrierea transportului

 

Se indică specia de animale, tratamentul aplicat produselor, precum și numărul și tipul pachetelor ce compun încărcătura, de exemplu, 50 de lăzi de 2 kg sau numărul de containere.

Se indică cel puțin primele patru cifre ale codului relevant din Nomenclatura combinată (codul NC), prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului astfel cum a fost modificat ultima dată. Aceste coduri sunt enumerate, de asemenea, în Decizia 2007/275/CE a Comisiei (și sunt echivalente cu pozițiile din sistemul armonizat). Doar în cazul produselor pescărești, atunci când un certificat se referă la un transport al cărui conținut cuprinde mai mult de un cod al mărfurilor, codurile suplimentare se pot înscrie pe DSVCI în mod corespunzător.

I.32

Numărul total de pachete

 

Se indică numărul total de pachete din transport, dacă este cazul.

I.33

Cantitatea totală

 

Se indică numărul total de paiete pentru material seminal, ovule și embrioni, dacă este cazul.

I.34

Greutatea netă totală/Greutatea brută totală (kg)

 

Greutatea netă: greutatea în kg a produsului propriu-zis, fără ambalaj. Aceasta este definită ca masa produselor propriu-zise fără containere imediate sau ambalaje.

Greutatea brută: greutatea globală în kg. Aceasta este definită ca masa totală a produselor și a containerelor imediate, precum și a întregului lor ambalaj, însă fără containerele de transport și alte echipamente de transport.

I.35

Declarația

 

Declarația trebuie să fie semnată de către persoana fizică responsabilă pentru transport:

Subsemnatul, responsabil pentru încărcătura descrisă mai sus, certific că, potrivit cunoștințelor și convingerilor mele, declarațiile cuprinse în partea I din prezentul document sunt adevărate și complete și mă angajez să respect cerințele prevăzute în Directiva 97/78/CE, inclusiv privind plata pentru controalele sanitar-veterinare, pentru reintrarea în posesia oricărui transport respins după tranzitarea teritoriului UE către o țară terță [articolul 11 alineatul (1) litera (c)] sau costurile de distrugere, dacă este necesar.


PARTEA II – CONTROALE

Casetă

Descriere

II.1.

DSVCI anterior

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DSVCI utilizat înainte de transbordare.

II.2

Referința DSVCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

II.3

Controlul documentelor

 

Se completează pentru toate transporturile.

II.4

Controlul identității

 

Se bifează „controlul sigiliilor” atunci când containerele nu au fost deschise și când sigiliul a fost doar controlat în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (4) litera (a) punctul (i) din Directiva 97/78/CE.

Se bifează „nu” atunci când mărfurile sunt transbordate de la un PIF la alt PIF.

II.5

Control fizic

 

„Controalele reduse” se referă la regimul stabilit prin Decizia 94/360/CE a Comisiei, atunci când transportul nu a făcut obiectul unui control fizic, dar se consideră conform doar pe baza controalelor documentelor și ale identității.

Mențiunea „altele” se referă la procedura de reimport, la mărfurile transportate sub control, la transbordare, tranzit și la procedurile prevăzute la articolele 12 și 13. Aceste destinații se pot deduce din alte casete.

II.6

Test de laborator

 

Se selectează categoria de substanță sau agent patogen pentru care se întreprinde o procedură de investigație.

Mențiunea „aleatoriu” indică o prelevare de probe în cadrul căreia transportul nu este reținut până la aflarea rezultatelor, situație în care autoritatea competentă de destinație trebuie să fie notificată în TRACES (a se vedea articolul 8 din Directiva 97/78/CE). Mențiunea „suspiciune” include cazurile în care transportul a fost fie reținut până la aflarea unui rezultat favorabil, fie testat ca urmare a unei notificări anterioare prin sistemul de alertă rapidă pentru produsele alimentare și alimentele pentru hrana animalelor (RASFF), fie testat în temeiul unei măsuri de salvgardare în vigoare.

II.7

Nu se aplică

II.8

Nu se aplică

II.9

Admisibilitatea transbordării

 

Se bifează această casetă atunci când transportul nu urmează să fie importat la punctul de control la frontieră în cauză, ci trebuie să călătorească mai departe cu o altă navă sau aeronavă, fie în vederea importului în UE la un al doilea și următor PIF situat în UE/SEE, fie în vederea expedierii spre o țară terță de destinație [a se vedea articolul 9 din Directiva 97/78/CE și Decizia de punere în aplicare 2011/215/UE a Comisiei (1)].

II.10

Nu se aplică

II.11

Admisibilitatea tranzitului

 

Se bifează această casetă atunci când este admisibilă trimiterea unor transporturi care nu corespund cerințelor UE spre o țară terță pe cale rutieră, pe cale ferată sau navigabilă, trecând prin statul UE/SEE relevant. Aceasta trebuie să aibă loc sub control sanitar-veterinar conform cerințelor prevăzute la articolul 11 din Directiva 97/78/CE și în Decizia 2000/208/CE.

II.12

Admisibilitate pentru piața internă

 

Această casetă se utilizează pentru toate transporturile pentru care s-a aprobat libera circulație pe piața unică.

De asemenea, această casetă ar trebui să fie utilizată pentru transporturile care îndeplinesc cerințele UE, dar care, din motive financiare, nu sunt vămuite imediat la punctul de control la frontieră, ci se depozitează sub control vamal într-un antrepozit vamal sau sunt vămuite mai târziu și/sau într-un alt loc de destinație.

II.13

Admisibilitate pentru monitorizare

 

Se utilizează atunci când transporturile sunt acceptate, dar trebuie direcționate sub control spre o destinație specifică prevăzută la articolul 8 sau la articolul 15 din Directiva 97/78/CE.

II.14

Admisibilitate ca mărfuri neconforme

 

Se utilizează pentru toate transporturile neconforme care sunt destinate a fi transferate sau depozitate în antrepozite autorizate în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) sau expediate unor operatori autorizați în conformitate cu articolul 13 din Directiva 97/78/CE.

II.15

Nu se aplică

II.16

Inadmisibilitate

 

În caz de refuz de import, se indică în mod clar procedura ce urmează a fi aplicată.

Se precizează data încheierii acțiunii propuse.

Adresa unității de destinație ar trebui să se completeze în caseta II.18.

II.17

Motivul refuzului

 

Se bifează caseta corespunzătoare.

II.18

Detaliile destinațiilor de control

 

Se indică, după caz, numărul de autorizare și adresa (sau numele navei și al portului) pentru toate destinațiile, atunci când se solicită un alt control sanitar-veterinar al transportului.

II.19

Transport resigilat

 

Această casetă se utilizează atunci când sigiliul original înregistrat pe un transport este distrus la deschiderea containerului. Trebuie păstrată o listă consolidată a tuturor sigiliilor care au fost utilizate în acest scop.

II.20

Identificarea PIF

 

Se aplică ștampila oficială a PIF sau a autorității competente în cazul transporturilor neconforme.

II.21

Funcționarul care certifică

 

Semnătura medicului veterinar sau, în cazul porturilor în care se manipulează numai pește, a agentului oficial desemnat, astfel cum este prevăzut în Decizia 93/352/CEE:

Subsemnatul, medic veterinar oficial sau agent oficial desemnat, certific că acest transport a fost supus unor controale sanitar-veterinare în conformitate cu cerințele UE.

II.22

Taxele de control

 

În scopuri interne.

II.23

Referința documentului vamal

 

Se utilizează de către serviciile vamale, dacă este cazul.

II.24

DSVCI ulterior

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DSVCI utilizat pentru a documenta controalele după transbordare.


PARTEA III – MONITORIZARE

Casetă

Descriere

III.1

DSVCI anterior

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta II.1.

III.2

Referința DSVCI

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

III.3

DSVCI ulterior

Se indică codul alfanumeric al unuia sau al mai multor DSVCI indicat în caseta II.24.

III.4

Detalii privind reexpedierea

Se indică mijlocul de transport utilizat, datele de identificare ale acestuia, numele PIF de ieșire, țara de destinație și data reexpedierii, de îndată ce aceste informații sunt cunoscute.

III.5

Monitorizare de către

Se indică, după caz, autoritatea responsabilă pentru certificarea primirii și a conformității transportului acoperit de DSVCI.

III.6

Funcționarul care certifică

Această casetă se referă la semnătura funcționarului responsabil în cazul reexpedierii și al monitorizării transporturilor.

PARTEA 2

Modelul pentru DSVCI-P2

Image 1

Image 2

Image 3

Image 4


(1)  Decizia de punere în aplicare 2011/215/UE a Comisiei din 4 aprilie 2011 de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește transbordarea la punctul de control la frontieră de intrare a unor transporturi de produse destinate importului în Uniune sau țărilor terțe (JO L 90, 6.4.2011, p. 50).


ANEXA II

ANEXA III

PARTEA 1

Note explicative pentru documentul sanitar-veterinar comun de intrare pentru animale - modelul 2 (DSVCI-A2)

ASPECTE GENERALE

Intrările specificate în partea I constituie dicționarele de date pentru versiunea electronică a DSVCI-A2.

Copiile pe suport de hârtie ale unui DSVCI-A2 electronic trebuie să poarte o etichetă optică unică prelucrabilă automat care asigură un hyperlink la versiunea electronică.

Trebuie să selectați una dintre casetele I.20-I.26 și una dintre casetele II.9-II.16; pentru fiecare casetă, trebuie să selectați o singură opțiune.

În cazul în care într-o casetă vi se permite să selectați una sau mai multe opțiuni, doar opțiunea (opțiunile) selectată (selectate) de dumneavoastră va fi afișată (vor fi afișate) în versiunea electronică a DSVCI-A2.

În cazul în care o casetă nu este obligatorie, conținutul acesteia va apărea ca text tăiat cu o linie.

Succesiunile de casete din modelul de DSVCI-A2, dimensiunea și forma acestor casete sunt orientative.

În cazul în care este necesară o ștampilă, echivalentul său electronic este un sigiliu electronic.

PARTEA I – DESCRIEREA TRANSPORTULUI

Casetă

Descriere

I.1.

Expeditorul/Exportatorul

 

Se indică numele organizației comerciale care expediază transportul (în țara terță).

I.2

Referința DSVCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES (repetat în casetele II.2 și III.2).

I.3

Referința locală

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de autoritatea competentă.

I.4

Punctul de control la frontieră

 

Se selectează numele punctului de control la frontieră (PIF).

I.5

Codul punctului de control la frontieră

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru PIF (publicat în Jurnalul Oficial).

I.6

Destinatarul/Importatorul

 

Se indică adresa persoanei sau a organizației comerciale ce figurează în certificatul țării terțe. Toate aceste detalii sunt obligatorii.

I.7

Locul de destinație

 

Locul în care animalele sunt duse pentru a fi descărcate definitiv (fără a lua în considerare punctele de control) și în care sunt ținute în conformitate cu normele actuale.

Se indică numele, țara, adresa și codul poștal.

Locul de destinație poate fi același cu locul în care se află destinatarul.

I.8

Operatorul responsabil de încărcătură

 

Acesta este persoana (inclusiv agentul sau declarantul) care răspunde de transport la prezentarea acestuia la punctul de control la frontieră și care oferă declarațiile necesare autorităților competente în numele importatorului: se indică numele și adresa responsabilului.

Această persoană are obligația de a notifica PIF în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 91/496/CEE.

Persoana responsabilă pentru încărcătură și destinatarul pot fi una și aceeași persoană.

I.9

Documentele de însoțire

 

Numărul: indicați numărul oficial unic al certificatului.

Data eliberării: aceasta este data la care certificatul/documentul a fost semnat de medicul veterinar oficial sau de autoritatea competentă.

Documentele de însoțire: acestea se referă, în principal, la anumite tipuri de cai (pașaport pentru cai), documente zootehnice sau permise CITES.

Referința documentului comercial: numărul scrisorii de transport aerian, al conosamentului sau numărul comercial al trenului sau al vehiculului rutier.

I.10

Notificarea prealabilă

 

Se indică data și ora la care se preconizează că transporturile vor ajunge la PIF.

Importatorii sau reprezentanții lor au obligația [conform articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 91/496/CEE] să comunice personalului sanitar-veterinar de la PIF unde animalele urmează să fie prezentate, cu o zi lucrătoare înainte, numărul și natura animalelor, precum și momentul estimat al sosirii lor.

I.11

Țara de origine

 

Aceasta este țara în care animalele au petrecut perioada necesară (trei luni în cazul bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor destinate sacrificării, al ecvideelor pentru reproducție, carne sau înregistrate și al păsărilor de curte; șase luni în cazul bovinelor și al porcinelor pentru reproducție și carne, al ovinelor și al caprinelor pentru reproducție, carne sau îngrășare).

Pentru caii care sunt reintroduși, aceasta este țara din care au fost expediați ultima dată

I.12

Regiunea de origine

 

Regiunea în care animalele au petrecut aceeași perioadă ca cea specificată pentru țară: aceasta este o cerință numai pentru țările care sunt împărțite în regiuni și pentru care importurile sunt autorizate numai din una sau mai multe părți ale țării în cauză. Codurile regionale sunt indicate în normele relevante.

I.13

Mijloacele de transport

 

Se indică detaliile referitoare la mijloacele de transport la PIF:

Modul de transport (aerian, maritim, feroviar, rutier).

Identificarea mijlocului de transport: pentru transportul aerian – numărul zborului, pentru transportul maritim – numele navei, pentru transportul feroviar – numărul trenului și al vagonului, iar pentru transportul rutier – numărul de înmatriculare al vehiculului rutier și numărul remorcii, dacă este cazul.

I.14

Nu se aplică

I.15

Unitatea de origine

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica numele și adresa (strada, orașul și regiunea/provincia/statul, dacă este cazul), țara și codul ISO de țară ale unității (unităților) de origine.

Dacă este cazul, se indică numărul de înregistrare sau de autorizare.

I.16

Nu se aplică

I.17

Numărul containerului/Numărul sigiliului

 

Se indică toate numerele de identificare ale sigiliului și ale containerului, după caz.

Pentru sigiliul oficial se indică numărul sigiliului oficial, astfel cum este indicat în certificatul oficial, și se bifează „sigiliu oficial” sau se indică orice alt sigiliu astfel cum este menționat în documentele de însoțire.

I.18

Certificat ca sau pentru

 

Se indică informațiile menționate pe certificat în conformitate cu normele prevăzute.

„Organism autorizat conform Directivei 92/65/CEE” înseamnă un organism, institut sau centru recunoscut oficial. Mențiunea „carantină” face trimitere la Regulamentul (UE) nr. 139/2013 al Comisiei (1) pentru anumite păsări și la Directiva 92/65/CEE pentru păsări, pisici și câini. Mențiunea „reimersie” se aplică moluștelor. Mențiunea „altele” înseamnă în scopuri care nu au fost enumerate în altă parte în această clasificare.

I.19

Nu se aplică

I.20

Pentru transbordare

 

Această casetă se utilizează, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 91/496/CEE, atunci când un transport nu urmează să fie importat la PIF-ul în cauză, iar animalele își continuă călătoria pe cale maritimă sau aeriană cu aceeași navă sau aeronavă, către alt PIF în vederea importului în Uniunea Europeană sau în Spațiul Economic European. A se indica numărul de unitate atribuit de TRACES – a se vedea caseta I.5.

Această casetă poate fi utilizată, de asemenea, în cazul în care animalele sosesc în UE/SEE dintr-o țară terță în drumul lor către altă țară terță la bordul aceleiași aeronave sau al aceleiași nave maritime.

I.21

Nu se aplică

I.22

Pentru tranzit către

 

Acest lucru înseamnă tranzitul prin UE/SEE al animalelor provenite dintr-o țară terță și care trebuie expediate spre altă țară terță în conformitate cu articolul 9 din Directiva 91/496/CEE. Se indică codul ISO al țării terțe de destinație.

PIF de ieșire: numele PIF din care animalele trebuie să părăsească UE.

I.23

Pentru piața internă

 

Se bifează această casetă atunci când transporturile sunt destinate introducerii pe piața Uniunii

I.24

Nu se aplică

I.25

Pentru reintroducere

 

Reintroducerea se aplică numai pentru caii înregistrați pentru curse, competiții si evenimente culturale, după exportul temporar [Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 al Comisiei (2)].

I.26

Pentru admitere temporară

 

Admiterea temporară se aplică doar pentru caii înregistrați. Se indică punctul și data de ieșire (aceasta trebuie să fie la mai puțin de 90 de zile de la admitere).

I.27

Mijloace de transport după PIF

 

Se menționează mijlocul de transport care trebuie utilizat după ce transportul a trecut prin PIF și se oferă detalii (a se vedea nota explicativă din caseta I.13).

Mențiunea „altele” înseamnă modurile de transport neacoperite de Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului (3) care abordează bunăstarea animalelor în timpul transportului.

I.28

Transportatorul

 

În conformitate cu normele privind bunăstarea animalelor, se indică numărul de autorizare al transportatorului și, în cazul transportului aerian, asigurați-vă că societatea este membră a IATA.

I.29

Data plecării

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica data și ora estimate de plecare din PIF.

I.30

Jurnalul de călătorie

 

A se menționa dacă se prezintă un plan de itinerar care să însoțească animalele în conformitate cu cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1/2005.

I.31

Descrierea transportului

 

Specia: se menționează speciile de animale, indicând denumirea comună și rasa, dacă este cazul.

Pentru animalele nedomestice (în special pentru cele destinate grădinilor zoologice, expozițiilor sau institutelor de cercetare), se indică denumirea științifică.

I.32

Numărul total de pachete

 

Se indică numărul de cutii, cuști sau boxe în care sunt transportate animalele.

I.33

Cantitatea totală

 

Se indică numărul sau greutatea în kg astfel cum este menționată pe certificatul sanitar-veterinar sau în alte documente

I.34

Greutatea netă totală/Greutatea brută totală (kg)

 

Această casetă poate fi utilizată pentru:

a se indica greutatea netă totală (și anume, masa animalelor propriu-zise, fără containere imediate sau ambalaje);

a se indica greutatea brută totală (și anume, masa totală a animalelor, plus cea a containerelor imediate și a tuturor ambalajelor, însă fără containerele de transport și alte echipamente de transport).

I.35

Declarația

 

Subsemnatul, responsabil pentru încărcătura descrisă mai sus, certific că, potrivit cunoștințelor și convingerilor mele, declarațiile cuprinse în partea I din prezentul document sunt adevărate și complete și mă angajez să respect cerințele legale prevăzute în Directiva 91/496/CEE, inclusiv privind plata pentru controalele sanitar-veterinare, precum și pentru reexpedierea transporturilor, pentru carantina sau izolarea animalelor sau pentru costurile eutanasierii sau ale eliminării, dacă este necesar.

Aceasta îl obligă pe semnatar să accepte, de asemenea, returnarea transporturilor aflate în tranzit cărora li s-a refuzat accesul de către o țară terță.


PARTEA II – CONTROALE

Casetă

Descriere

II.1.

DSVCI anterior

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DSVCI utilizat în cazul în care un transport este fracționat sau în cazul transbordării (atunci când se efectuează controale oficiale), al înlocuirii sau al anulării.

II.2

Referința DSVCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

II.3

Controlul documentelor

 

Se completează pentru toate transporturile. Aceasta include și verificarea conformității cu cerințele naționale, indiferent de destinația finală. Documentele necesare pentru această verificare vor fi furnizate de importator sau de reprezentantul importatorului.

II.4

Controlul identității

 

Se compară cu certificatele și documentele originale.

Derogare: se bifează această casetă atunci când animalele sunt transbordate de la un PIF la altul și nu vor fi fost supuse unui control al identității conform articolului 4 alineatul (3) din Directiva 91/496/CEE.

II.5

Control fizic

 

Această casetă include rezultatul examinării clinice, precum și mortalitatea și morbiditatea animalelor.

Derogare: se bifează această casetă atunci când animalele sunt transbordate de la un PIF la altul și nu vor fi fost supuse unui control fizic conform articolului 4 alineatul (3) din Directiva 91/496/CEE. De asemenea, această casetă trebuie să fie utilizată pentru speciile de animale neenumerate în anexa A la Directiva 90/425/CEE, importate la un PIF al unui stat membru care nu este destinația finală și pentru care trebuie să se efectueze controale fizice la locul de destinație finală în conformitate cu articolul 8 secțiunea A punctul 1 litera (b) punctul (ii) din Directiva 91/496/CEE.

II.6

Test de laborator

 

Testat pentru: se menționează categoria de substanță sau agent patogen pentru care se întreprinde o procedură de investigație.

Mențiunea „aleatoriu” indică o prelevare de probe lunară conform Deciziei 97/794/CE.

Mențiunea „suspiciune” include cazurile în care animalele sunt suspectate că au o boală sau prezintă semne de boală ori sunt testate conform clauzelor de salvgardare în vigoare.

În așteptare: se bifează dacă animalele nu au fost expediate în așteptarea rezultatelor

II.7

Controlul bunăstării

 

Se descriu condițiile de transport și bunăstarea animalelor în momentul sosirii.

Derogare: se bifează această casetă atunci când animalele sunt transbordate de la un PIF la altul și nu vor fi fost supuse unui control al bunăstării.

II.8

Impactul transportului asupra animalelor

 

Se menționează numărul de animale care au murit, numărul de animale inapte pentru a călători și numărul de femele care au fătat sau au avortat în timpul transportului. În cazul animalelor expediate în număr mare (pui de o zi, pește, moluște etc.), se indică un număr estimat de animale moarte sau inapte, după caz.

II.9

Admisibilitatea transbordării

 

Se completează, dacă este cazul, pentru a indica acceptabilitatea pentru transbordare, definită în caseta I.20.

II.10

Nu se aplică

II.11

Admisibilitatea tranzitului

 

Se completează indicând statele membre de tranzit în conformitate cu planul de itinerar, dacă este cazul

II.12

Admisibilitate pentru piața internă

 

Se completează, după caz, dacă animalele sunt trimise la o destinație de control (abator, organism autorizat în mod oficial sau carantină, astfel cum se definește în caseta I.18) autorizată pentru import în condiții speciale.

II.13

Nu se aplică

II.14

Nu se aplică

II.15

Admisibilitate pentru admitere temporară

 

Această casetă se aplică doar pentru caii înregistrați. Aceștia sunt autorizați să rămână pe teritoriul UE/SEE numai până la data specificată în caseta I.26, durată ce nu poate depăși 90 de zile.

II.16

Inadmisibilitate

 

Această casetă se utilizează pentru transporturile care nu îndeplinesc cerințele UE sau care sunt suspecte.

În cazul în care importul este refuzat, se indică în mod clar procedura ce urmează a fi aplicată. Mențiunea „sacrificare” înseamnă că carnea provenită de la animale ar putea fi destinată consumului uman dacă a primit aprobare în urma controlului. Mențiunea „eutanasiere” înseamnă distrugerea sau eliminarea animalelor și că carnea provenită de la acestea nu poate fi permisă consumului uman.

II.17

Motivul refuzului

 

Se completează, după caz, pentru a adăuga informații relevante. Se bifează caseta corespunzătoare.

Mențiunea „certificat lipsă/nevalabil” face trimitere la licențele de import sau la documentele de tranzit impuse de țările terțe sau de statele membre.

II.18

Detaliile destinațiilor de control

 

Se indică numărul de autorizare și adresa, inclusiv codul poștal, pentru toate destinațiile în care este necesar un control sanitar-veterinar suplimentar. Aceasta se aplică casetelor II.9, II.11, II.12 și II.15. Pentru caseta II.15, se indică doar adresa primei unități. Pentru organismele sensibile care trebuie să rămână anonime, se indică numărul care le-a fost atribuit, dar nicio adresă.

II.19

Transport resigilat

 

Această casetă se utilizează atunci când sigiliul original înregistrat pe un transport este distrus la deschiderea containerului. Ar trebui păstrată o listă consolidată a tuturor sigiliilor care au fost utilizate în acest scop.

II.20

Identificarea PIF

 

Ștampila oficială a PIF sau a autorității competente

II.21

Funcționarul care certifică

 

Numele și semnătura medicului veterinar oficial și data

II.22

Taxele de control

 

În scopuri interne.

II.23

Referința documentului vamal

 

Se utilizează de către serviciile vamale pentru a adăuga informații relevante (de exemplu, numărul certificatului vamal T1 sau T5), atunci când transporturile rămân sub control vamal pentru o perioadă. Aceste informații sunt adăugate, în mod normal, după semnarea de către medicul veterinar.

II.24

DSVCI ulterior

 

Se indică codul alfanumeric al uneia sau al mai multor copii ale DSVCI.


PARTEA III – MONITORIZARE

Casetă

Descriere

III.1

DSVCI anterior

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta II.1.

III.2

Referința DSVCI

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

III.3

DSVCI ulterior

Se indică codul alfanumeric al unuia sau al mai multor DSVCI indicat în caseta II.24.

III.4

Detalii privind reexpedierea

Se indică mijlocul de transport utilizat și identificarea acestuia, țara și codul ISO de țară.

Se indică data reexpedierii și numele PIF de ieșire, de îndată ce aceste informații sunt cunoscute.

III.5

Monitorizare de către

Se indică autoritatea responsabilă pentru certificarea primirii și a conformității transportului acoperit de DSVCI: PIF de ieșire, PIF de destinație finală sau unitatea de control.

Se indică altă destinație și/sau motivele neconformității sau pentru modificarea statutului animalelor [de exemplu, destinație nevalabilă, certificat lipsă sau nevalabil, neconcordanță între documente, identificare lipsă sau nevalabilă, teste nesatisfăcătoare, animal(e) suspect(e), animal(e) mort (moarte), animal(e) pierdut(e) sau transformare în admitere permanentă].

III.6

Funcționarul care certifică

Această casetă se referă la semnătura funcționarului care certifică al autorității competente în cazul reexpedierii și al monitorizării transporturilor.

PARTEA 2

Modelul pentru DSVCI-A2

Image 5 Image 6 Image 7 Image 8 Image 9


(1)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 139/2013 al Comisiei din 7 ianuarie 2013 de stabilire a condițiilor de sănătate animală pentru importurile anumitor păsări în Uniune și a condițiilor de carantină (JO L 47, 20.2.2013, p. 1).

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 al Comisiei din 12 aprilie 2018 privind condițiile de introducere în Uniune a ecvideelor vii și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee (JO L 110 30.4.2018, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe și de modificare a Directivelor 64/432/CEE și 93/119/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1255/97 (JO L 3, 5.1.2005, p. 1).


ANEXA III

ANEXA III

PARTEA 1

Note explicative pentru documentul comun de intrare – modelul 2 (DCI2)

ASPECTE GENERALE

Partea I se completează de operatorul din sectorul hranei pentru animale și al alimentelor sau de reprezentantul acestuia, cu excepția cazului în care se indică altfel.

Părțile II și III se completează de autoritatea competentă.

Intrările specificate în această parte constituie dicționarele de date pentru versiunea electronică a DCI2.

Copiile pe suport de hârtie ale unui DCI2 electronic trebuie să poarte o etichetă optică unică prelucrabilă automat care asigură un hyperlink la versiunea electronică.

În cazul în care într-o casetă vi se permite să selectați una sau mai multe opțiuni, doar opțiunea (opțiunile) selectată (selectate) de dumneavoastră va fi afișată (vor fi afișate) în versiunea electronică a DCI2.

În cazul în care o casetă nu este obligatorie, conținutul acesteia va apărea ca text tăiat cu o linie.

Succesiunile de casete din modelul de DCI2, dimensiunea și forma acestor casete sunt orientative.

În cazul în care este necesară o ștampilă, echivalentul său electronic este un sigiliu electronic.

PARTEA I – DESCRIEREA TRANSPORTULUI

Casetă

Descriere

I.1.

Expeditorul/Exportatorul

 

Se indică numele și adresa completă ale persoanei fizice sau juridice (operatorul din sectorul hranei pentru animale și al alimentelor) care expediază transportul. Se recomandă includerea informațiilor privind numerele de telefon și fax sau adresa de e-mail.

I.2

Referința DCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES (repetat în casetele II.2 și III.2).

I.3

Referința locală

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de autoritatea competentă.

I.4

Punctul de intrare desemnat

 

Se selectează numele punctului de intrare desemnat (PID) sau al punctului de control, dacă este cazul.

I.5

Codul punctului de intrare desemnat

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru PID sau punctul de control, dacă este cazul.

I.6

Destinatarul/Importatorul

 

Se indică numele și adresa completă. Se recomandă includerea informațiilor privind numerele de telefon și fax sau adresa de e-mail.

I.7

Locul de destinație

 

Se indică adresa de livrare în Uniune. Se recomandă includerea informațiilor privind numerele de telefon și fax sau adresa de e-mail.

I.8

Operatorul responsabil de transport

 

Acesta este persoana (operatorul din sectorul hranei pentru animale sau din sectorul alimentar sau reprezentantul acestuia sau persoana care face declarația în numele acestuia) responsabilă pentru transport atunci când acesta se prezintă la PID și care oferă declarațiile necesare la autoritatea competentă la PID în numele importatorului. Se înscriu numele și adresa completă. Se recomandă includerea informațiilor privind numerele de telefon și fax sau adresa de e-mail.

I.9

Documentele de însoțire

 

Se înscriu data eliberării și numărul documentelor oficiale care însoțesc transportul, după caz.

Referința documentului comercial: numărul scrisorii de transport aerian, al conosamentului sau numărul comercial al trenului sau al vehiculului rutier.

I.10

Notificarea prealabilă

 

Se înscriu data și ora estimate la care se preconizează că transportul va ajunge la PID sau la punctul de control, dacă este cazul.

I.11

Țara de origine

 

Această casetă se referă la țara terță de unde provin mărfurile, unde acestea au fost crescute, cultivate sau produse.

I.12

Nu se aplică

I.13

Mijloacele de transport

 

Se prezintă informații complete privind mijlocul de transport la sosire: pe cale aeriană – numărul de zbor, pe cale maritimă – numele navei, pe cale rutieră – placa cu numărul de înmatriculare și numărul remorcii, dacă este cazul, iar pe cale feroviară – numărul trenului și al vagonului.

I.14

Țara de expediere

 

Aceasta este țara terță în care transportul a fost plasat la bordul mijlocului de transport final pentru călătoria către UE.

I.15

Nu se aplică

I.16

Condițiile de transport

 

Se selectează temperatura adecvată în timpul transportului.

I.17

Numărul containerului/Numărul sigiliului

 

Se indică toate numerele de identificare ale sigiliului și ale containerului, după caz.

Pentru sigiliul oficial se indică numărul sigiliului oficial, astfel cum este indicat în certificatul oficial, și se bifează „sigiliu oficial” sau se indică orice alt sigiliu astfel cum este menționat în documentele de însoțire.

I.18

Certificat ca sau pentru

 

Se selectează utilizarea prevăzută a mărfurilor, astfel cum este specificată în certificatul oficial (dacă este necesar) sau în documentul comercial.

Se bifează caseta relevantă în funcție de destinația mărfii, fie pentru consum uman fără sortare prealabilă sau alt tratament fizic (în acest caz se bifează „consum uman”), fie pentru consum uman după un astfel de tratament (în acest caz se bifează „prelucrare suplimentară”), fie pentru utilizare ca „hrană pentru animale” (în acest caz se bifează „hrană pentru animale”), fie în alte scopuri.

I.19

Nu se aplică

I.20

Pentru transfer către

 

În perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), PID selectează această casetă pentru a permite transferul la alt punct de control, în urma unui control satisfăcător al documentelor la PID.

I.21

Pentru continuarea transportului

 

Se indică locul preferat în care va fi transferat transportul selectat pentru controalele identității și controalele fizice, dacă este autorizat de către PID, în așteptarea rezultatelor controalelor fizice, în conformitate cu articolul 8.

I.22

Nu se aplică

I.23

Pentru piața internă

 

Se bifează această casetă în cazul în care transportul este destinat importului în Uniune (articolul 8.

I.24

Nu se aplică

I.25

Nu se aplică

I.26

Nu se aplică

I.27

Mijloace de transport după PID

 

Se selectează mijlocul de transport adecvat în cazul transferului la punctul de control sau al continuării transportului (a se vedea nota explicativă din caseta I.13).

I.28

Nu se aplică

 

 

I.29

Nu se aplică

 

 

I.30

Nu se aplică

I.31

Descrierea transportului

 

Se prezintă o descriere detaliată a mărfurilor (inclusiv tipul, pentru hrana pentru animale).

Se utilizează codul de identificare a mărfii, astfel cum este menționat în anexa I (inclusiv subdiviziunea TARIC, după caz).

Se identifică tipul ambalajului.

I.32

Numărul total de pachete

 

Se indică numărul total de pachete din transport, dacă este cazul.

I.33

Cantitatea totală

 

Se indică numărul de bucăți sau volumul, după caz.

I.34

Greutatea netă totală/Greutatea brută totală (kg)

 

Greutatea netă: greutatea în kg a produsului propriu-zis, fără ambalaj. Aceasta este definită ca masa produselor propriu-zise fără containere imediate sau ambalaje.

Greutatea brută: greutatea globală în kg. Aceasta este definită ca masa totală a produselor și a containerelor imediate, precum și a întregului lor ambalaj, însă fără containerele de transport și alte echipamente de transport.

I.35

Declarația

 

Declarația trebuie să fie semnată de către persoana fizică responsabilă pentru transport:

Subsemnatul, operator responsabil de transportul descris mai sus, certific că, potrivit cunoștințelor și convingerilor mele, declarațiile cuprinse în partea I din prezentul document sunt adevărate și complete și mă angajez să respect cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 privind controalele oficiale, inclusiv privind plata pentru controalele oficiale și măsurile oficiale ulterioare în caz de nerespectare a legislației privind hrana pentru animale și produsele alimentare.


PARTEA II – CONTROALE

Casetă

Descriere

II.1.

DCI anterior

 

În această casetă se indică codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DCI utilizat înainte de transferul la un punct de control sau înainte de continuarea transportului.

II.2

Referința DCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

II.3

Controlul documentelor

 

Se completează pentru toate transporturile.

II.4

Controlul identității

 

Autoritatea competentă a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), autoritatea competentă de la punctul de control indică rezultatele controalelor de identitate.

II.5

Controlul fizic

 

Autoritatea competentă a PID indică dacă transportul este selectat pentru controale fizice care, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), se pot realiza la un alt punct de control.

Autoritatea competentă a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), autoritatea competentă de la punctul de control indică rezultatele controalelor fizice.

II.6

Test de laborator

 

Autoritatea competentă a PID sau, pe timpul perioadei de tranziție prevăzute la articolul 19 alineatul (1), autoritatea competentă de la punctul de control indică aici rezultatele testului de laborator. Completați această casetă cu categoria substanței sau a agentului patogen pentru care s-a efectuat un test de laborator.

II.7

Nu se aplică

II.8

Nu se aplică

II.9

Admisibilitatea transferului către

 

Autoritatea competentă a PID indică, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), în urma unui control satisfăcător al documentelor, punctul de control la care transportul poate fi transferat pentru efectuarea controalelor identității și a celor fizice.

II.10

Admisibilitatea continuării transportului către

 

Autoritatea competentă a PID indică dacă transportul este autorizat pentru continuarea transportului prevăzută la articolul 8. Continuarea transportului poate fi autorizată numai în cazul în care controalele identității au fost efectuate la PID și dacă rezultatul acestora a fost satisfăcător. Prin urmare, caseta II.4 se completează în același timp cu autorizarea continuării transportului, în timp ce caseta II.5 se completează după ce sunt disponibile rezultatele testelor de laborator.

II.11

Nu se aplică

II.12

Admisibilitate pentru piața internă

 

Această casetă se utilizează pentru toate transporturile care se pun în liberă circulație în interiorul Uniunii.

II.13

Nu se aplică

II.14

Nu se aplică

II.15

Nu se aplică

II.16

Inadmisibilitate

 

Se indică în mod clar data până la care trebuie să fie întreprinsă acțiunea în cazul respingerii transportului din cauza rezultatului nesatisfăcător al controalelor.

II.17

Motivul refuzului

 

Se bifează caseta corespunzătoare.

II.18

Detaliile destinațiilor de control (II.9, II.10 și II.16)

 

Se indică, după caz, numărul de autorizare și adresa (sau numele navei și al portului) pentru toate destinațiile, atunci când se solicită un alt control al transportului.

II.19

Transport resigilat

 

Această casetă se utilizează atunci când sigiliul original înregistrat pe un transport este distrus la deschiderea containerului. Trebuie păstrată o listă consolidată a tuturor sigiliilor care au fost utilizate în acest scop.

II.20

Identificarea PID sau a punctului de control

 

Se aplică aici ștampila oficială a autorității competente a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), a autorității competente de la punctul de control.

II.21

Funcționarul care certifică

 

Semnătura funcționarului responsabil al autorității competente de la PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), al autorității competente de la punctul de control:

Subsemnatul, inspector oficial al PID/punctului de control, certific că transportul a fost supus controalelor în conformitate cu cerințele Uniunii.

II.22

Taxele de control

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica taxele de control.

II.23

Referința documentului vamal

 

A se utiliza de serviciile vamale, dacă este cazul.

II.24

DCI ulterior

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DCI utilizat după transferul la punctul de control sau după continuarea transportului.


PARTEA III – MONITORIZARE

Casetă

Descriere

III.1

DCI anterior

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta II.1.

III.2

Referința DCI

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

III.3

DCI ulterior

Se indică codul alfanumeric al unuia sau al mai multor DCI indicat în caseta II.24.

III.4

Detalii privind reexpedierea

Autoritatea competentă a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), autoritatea competentă de la punctul de control indică mijlocul de transport utilizat, datele de identificare ale acestuia, țara de destinație și data reexpedierii, de îndată ce aceste informații sunt cunoscute. Indicarea numelui PIF de ieșire sau al PID este opțională.

III.5

Monitorizare

Se indică unitatea autorității competente la nivel local responsabilă, după caz, de supravegherea în caz de „distrugere”, „transformare” și „utilizare în alte scopuri” a transportului. În această casetă, autoritatea respectivă raportează rezultatul sosirii transportului și corespondența transportului.

III.6

Funcționarul care certifică

În caz de „reexpediere”, această casetă se referă la semnătura funcționarului responsabil pentru autoritatea competentă a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), a funcționarului responsabil pentru punctul de control.

În caz de „distrugere”, „transformare” și „utilizare în alte scopuri”, această casetă se referă la semnătura funcționarului responsabil pentru autoritatea competentă locală.

PARTEA 2

Modelul pentru DCI2

Image 10

Image 11

Image 12

Image 13


14.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 261/37


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1715 AL COMISIEI

din 30 septembrie 2019

de stabilire a normelor privind funcționarea sistemului de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale și a componentelor sistemice ale acestuia („Regulamentul IMSOC”)

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 13 alineatul (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (2), în special articolul 51,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor (3) („Legea privind sănătatea animală”), în special articolul 23 primul paragraf litera (c),

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (4), în special articolul 104 primul paragraf literele (a), (b) și (c),

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (5) („Regulamentul privind controalele oficiale”), în special articolul 58 primul paragraf litera (a), articolul 75 alineatul (2) primul paragraf literele (a), (b) și (c), articolul 90 primul paragraf litera (f), articolul 102 alineatul (6) primul paragraf literele (a) și (b), articolul 103 alineatul (6) și articolul 134 primul paragraf literele (a)-(g),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2017/625 stabilește, printre altele, normele privind efectuarea de către statele membre a controalelor oficiale și a altor activități oficiale cu privire la animalele și mărfurile care intră în Uniune în scopul de a asigura aplicarea corectă a legislației Uniunii privind lanțul agroalimentar.

(2)

Acesta impune instituirea și administrarea de către Comisie, în colaborare cu statele membre, a unui sistem computerizat de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC) pentru a gestiona, a trata și a schimba automat date, informații și documente în legătură cu controalele oficiale. IMSOC ar trebui să integreze și să actualizeze, după caz, anumite sisteme de informații gestionate de Comisie și să acționeze ca o schemă de interoperabilitate între acestea și, în anumite cazuri, de asemenea cu sistemele naționale existente ale statelor membre și cu sistemele informatice ale țărilor terțe și ale organizațiilor internaționale („alte sisteme”).

(3)

Sistemele informatice gestionate de Comisie și care urmează să fie integrate în IMSOC includ Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF) pentru notificarea riscului direct sau indirect pentru sănătatea umană care derivă din alimente sau furaje, astfel cum a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și extins prin Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (6), sistemul de notificare și raportare a informațiilor cu privire la bolile animalelor (ADIS), care urmează a fi instituit în temeiul Regulamentului (UE) 2016/429, sistemul de notificare și raportare a prezenței organismelor dăunătoare în plante și produse vegetale (EUROPHYT), care urmează a fi instituit în temeiul Regulamentului (UE) 2016/2031, instrumentele tehnice pentru sistemul de asistență și cooperare administrativă (AAC) și sistemul TRACES, menționate în Regulamentul (UE) 2017/625.

(4)

Sistemele informatice gestionate de Comisie au fost stabilite la momente diferite și au fost modificate între timp din motive juridice și operaționale. Prin urmare, pentru a actualiza și a integra aceste sisteme astfel cum prevede Regulamentul (UE) 2017/625, este necesar ca toate dispozițiile referitoare la funcționarea IMSOC și componentele sistemice ale acestuia să fie reunite în aceleași act și să fie stabilite norme pentru schimbul de date, informații și documente cu alte sisteme pe baza competențelor conferite Comisiei prin Regulamentele (CE) nr. 178/2002, (UE) 2016/429, (UE) 2016/2031 și (UE) 2017/625, precum și să fie abrogate actele de punere în aplicare existente.

(5)

Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că statele membre și Comisia ar trebui să prelucreze date cu caracter personal prin IMSOC și oricare dintre componentele acestuia numai în scopul controalelor oficiale și al altor activități oficiale efectuate pentru verificarea conformității cu normele relevante ale Uniunii în domeniile menționate la articolul 1 alineatul (2) din regulamentul respectiv, inclusiv antecedentele operatorilor în ceea ce privește respectarea acestor norme.

(6)

Controalele oficiale și alte activități oficiale se efectuează cu privire la operatori pentru întreaga durată a activităților lor, iar în anumite cazuri precum verificările privind bunăstarea animalelor sau controalele oficiale ale produselor cu durată de valabilitate lungă, de exemplu conserve sau materiale care vin în contact cu alimentele, cu privire la aceleași animale și mărfuri în momente diferite. Prin urmare, pentru a putea urmări în mod adecvat antecedentele operatorilor, este oportun să se stabilească o perioadă maximă de zece ani de stocare a datelor cu caracter personal, care ar trebui să permită trasabilitatea în cazul focarelor de toxiinfecții alimentare, al focarelor de boli ale animalelor, al verificărilor privind bunăstarea animalelor și al focarelor de dăunători la plante.

(7)

Pentru a pune în aplicare măsuri care respectă principiul „protecției datelor începând cu momentul conceperii” prevăzut de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (7) și Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (8), componentele IMSOC ar trebui să aibă o capacitate limitată de introducere a informațiilor nestructurate. Această capacitate ar trebui utilizată numai atunci când astfel de informații sunt necesare și nu pot fi furnizate eficient într-o manieră structurată. În plus, inclusiv în absența unor trimiteri explicite la acestea, principiile de protecție a datelor cu caracter personal sunt incluse în fiecare dispoziție a prezentului regulament, în special în ceea ce privește identificarea operatorilor de date, perioadele de stocare a datelor cu caracter personal, accesul la datele cu caracter personal, transmiterea și transferul datelor cu caracter personal și securitatea datelor.

(8)

O guvernanță pe mai multe niveluri a sistemului IMSOC de către Comisie, în colaborare cu statele membre, este necesară pentru a se asigura că dezvoltarea de soluții generale aplicabile sistemului IMSOC este direcționată uniform și că astfel de componente ale sistemului sunt dezvoltate și utilizate într-un mod coerent, pentru a limita sarcina administrativă și stabilirea unor proceduri diferite în cazul în care acest lucru nu este strict necesar.

(9)

În acest scop, este adecvat să se stabilească o rețea de membri, inclusiv Comisia și, după caz, agențiile UE, pentru fiecare componentă a sistemului IMSOC, iar Comisia să stabilească structuri de guvernanță pentru a colecta feedback permanent din partea statelor membre cu privire la modificările planificate și noile caracteristici în scopul de a direcționa dezvoltarea IMSOC și a componentelor sale.

(10)

Deși fiecare componentă IMSOC are propriile sale particularități, prezentul regulament ar trebui să stabilească principii generale pe care trebuie să le respecte toate componentele în ceea ce privește proprietatea și responsabilitatea pentru date, informații și documente și schimburile cu alte sisteme. De asemenea, acesta ar trebui să stabilească obligațiile și drepturile Comisiei în ceea ce privește IMSOC și dispozițiile privind protecția datelor cu caracter personal din Regulamentul (UE) 2016/679, Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (9) și Regulamentul (UE) 2018/1725.

(11)

Întrucât Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că IMSOC trebuie să integreze RASFF, prezentul regulament ar trebui să stabilească măsuri de punere în aplicare pentru funcționarea eficientă a sistemului RASFF în cadrul IMSOC pe baza condițiilor și a procedurilor aplicabile transmiterii notificărilor, astfel cum sunt stabilite în prezent prin Regulamentul (UE) nr. 16/2011 al Comisiei (10), inclusiv definițiile diferitelor tipuri de notificări clasificate în funcție de riscuri.

(12)

Întrucât dispozițiile privind asistența administrativă și cooperarea din titlul IV din Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (11) și măsurile de punere în aplicare din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1918 a Comisiei (12) de instituire a sistemului de asistență și cooperare administrativă (sistemul AAC) sunt incluse în prezent în titlul IV din Regulamentul (UE) 2017/625, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme operaționale și un format standard pentru schimbul de informații privind cazurile de neconformitate transfrontalieră în cadrul IMSOC, în conformitate cu competența conferită Comisiei prin Regulamentul (UE) 2017/625.

(13)

Având în vedere caracterul complex al anumitor cazuri de nerespectare în care riscurile nu pot fi identificate imediat și pentru a asigura o coordonare rapidă și adecvată între diferitele autorități competente prin procedura corectă, prezentul regulament ar trebui să includă norme pentru o distincție clară între neconformitățile care generează riscuri și alte neconformități, în scopul de a simplifica și a facilita în mod corespunzător alegerea între procedura RASFF sau AAC.

(14)

În plus, prezentul regulament ar trebui, de asemenea, să armonizeze, pe cât posibil, tipul de informații schimbate prin procedurile RASFF sau AAC pentru a permite o modificare rapidă a procedurii în cazul în care dovezile factuale demonstrează prezența sau absența unui risc.

(15)

La Conferința ministerială din 26 septembrie 2017 (13), în urma unui incident de contaminare cu fipronil, Comisia și statele membre au convenit asupra unor măsuri concrete și acțiuni coordonate pentru intensificarea combaterii fraudei alimentare. Acestea au identificat reducerea decalajului dintre sistemul RASFF și sistemul AAC printr-o platformă combinată drept o măsură care să asigure schimbul de informații cât mai eficient posibil. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să stabilească un instrument computerizat comun (iRASFF) care să fie integrat în IMSOC, care reunește sistemele RASFF și AAC, pentru schimbul de informații prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și Regulamentul (UE) 2017/625.

(16)

Pentru a asigura funcționarea corectă și eficientă a iRASFF, punctele de contact ale statelor membre pentru rețelele RASFF și AAC ar trebui să fie reprezentate într-o entitate numită punct unic de contact. Acesta din urmă ar trebui să cuprindă persoane care gestionează ambele rețele, fie că sunt sau nu localizate fizic în aceeași unitate administrativă, să transmită informații autorității competente corespunzătoare din țară și să fie, în mod periodic, primul punct de contact al Comisiei.

(17)

În plus, luând în considerare apariția unor activități infracționale de-a lungul lanțului alimentar și furajer și relevanța concurentă a acestor activități pentru autoritățile competente și organismele polițienești sau judiciare, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) ar trebui să participe la rețeaua împotriva fraudei alimentare și, după caz, să informeze unitatea de cooperare judiciară a Uniunii Europene (Eurojust).

(18)

De asemenea, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme comune pentru punctele de contact ale iRASFF și pentru rolul de coordonare al Comisiei în verificarea notificărilor și în promovarea identificării pericolelor recurente și a operatorilor raportate în acestea.

(19)

În plus, întrucât Regulamentul (CE) nr. 178/2002 impune autorităților publice să informeze publicul cu privire la riscurile pentru sănătatea umană, printre altele, și țările terțe cu privire la anumite notificări, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme de informare a publicului și a țărilor terțe, asigurând astfel un echilibru între necesitatea de a informa și cea de a nu prejudicia operatorii economici.

(20)

Regulamentul (UE) 2016/429 stabilește norme privind bolile animalelor care sunt transmisibile la animale sau la om, inclusiv cerințele privind notificarea și raportarea bolilor. Acesta impune Comisiei să înființeze și să administreze un sistem computerizat de informații pentru funcționarea mecanismelor și instrumentelor pentru aceste cerințe (ADIS) care ar trebui să fie integrat în IMSOC.

(21)

Întrucât Regulamentul (UE) 2016/429 devine aplicabil de la 21 aprilie 2021, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme amânate de instituire a rețelei pentru funcționarea ADIS.

(22)

Regulamentul (UE) 2016/2031 stabilește măsuri de prevenire a introducerii sau răspândirii organismelor dăunătoare plantelor pe teritoriul UE, inclusiv cerințe de notificare privind prezența organismelor dăunătoare și măsurile fitosanitare luate. Acesta impune Comisiei să instituie un sistem electronic prin care statele membre trebuie să prezinte notificări și care ar trebui să fie conectat și compatibil cu IMSOC.

(23)

În acest scop, regulamentul respectiv împuternicește Comisia să stabilească norme specifice privind notificările, în special cu privire la elementele care trebuie incluse, un formular și modalitățile de completare a acestuia, precum și termenele-limită pentru depunerea anumitor elemente.

(24)

Sistemul de notificare pe internet EUROPHYT-Interceptări (14) este un sistem elaborat de Comisie împreună cu statele membre pentru notificarea interceptării transporturilor de plante și produse vegetale din alte state membre sau țări terțe care pot prezenta un pericol iminent de introducere sau răspândire a organismelor dăunătoare. Procedura și formularul standard care trebuie utilizate pentru notificarea interceptării unor astfel de transporturi dintr-o țară terță sunt stabilite în Directiva 94/3/CE a Comisiei (15).

(25)

S-a creat un sistem paralel de notificare pe internet, EUROPHYT-Focare, pentru a sprijini statele membre să notifice confirmarea oficială a prezenței organismelor dăunătoare pe teritoriul lor, precum și măsurile luate pentru eradicarea sau prevenirea răspândirii organismelor dăunătoare, fie că sunt sau nu reglementate la nivelul UE ca fiind dăunătoare. Decizia de punere în aplicare 2014/917/UE a Comisiei (16) stabilește informațiile care trebuie incluse în notificările respective și termenul-limită pentru depunerea acestora. De asemenea, directiva impune statului membru care emite notificarea să furnizeze actualizări cât mai curând posibil în cazul în care primește noi informații relevante sau adoptă noi măsuri relevante.

(26)

Pentru a permite statelor membre să notifice interceptările și focarele prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/2031, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme privind notificarea interceptărilor și a focarelor în urma unor proceduri similare celor utilizate pentru interceptări în temeiul Directivei 94/3/CE și pentru focare în temeiul Deciziei de punere în aplicare 2014/917/UE.

(27)

Întrucât notificările transmise EUROPHYT-Interceptări sunt similare datelor și informațiilor privind importurile și schimburile intracomunitare de animale și produse de origine animală transmise sistemului TRACES, funcționalitățile EUROPHYT-Interceptări pentru mărfurile interceptate la frontieră și în cadrul Uniunii ar trebui furnizate mai degrabă în cadrul TRACES decât în cadrul EUROPHYT.

(28)

De asemenea, Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că IMSOC ar trebui să permită producerea, gestionarea și transmiterea documentelor sanitare comune de intrare (DSCI) și a certificatelor oficiale și împuternicește Comisia să stabilească norme referitoare la formatul DSCI, instrucțiuni pentru prezentarea și utilizarea acestora și norme pentru emiterea de certificate electronice și pentru utilizarea semnăturilor electronice.

(29)

Pentru a stabili un nivel adecvat de securitate a mijloacelor electronice de identificare și de certificare electronică, digitalizarea și armonizarea procesului de certificare, emiterea certificatelor oficiale electronice și DSCI trebuie să respecte standardele pentru semnături electronice, sigilii electronice și timbre electronice la diferite niveluri de asigurare a identității stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (17) și prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei (18) adoptată în temeiul regulamentului respectiv și să utilizeze, ca bază, dispozițiile existente privind certificarea fitosanitară electronică din Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1553 a Comisiei (19).

(30)

Cu toate acestea, întrucât Regulamentul (UE) 2016/2031 prevede că certificatele fitosanitare electronice pentru introducerea pe teritoriul Uniunii a plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte sunt acceptate numai în cazul în care sunt furnizate prin schimbul electronic cu IMSOC sau în cadrul acestuia, prezentul regulament ar trebui să stabilească norme pentru emiterea acestor certificate în conformitate cu dispozițiile respective.

(31)

În plus, pentru a menține continuitatea cu practica operațională actuală, intrările din documentul sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) pentru produse instituit prin Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei (20), DSVCI pentru animale instituit prin Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei (21) și documentul comun de intrare instituit prin Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (22) ar trebui să servească drept bază pentru stabilirea în prezentul regulament a intrărilor din DSCI pentru categoriile respective de animale și de mărfuri.

(32)

Pentru transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte introduse din țări terțe pentru care este necesar un certificat fitosanitar, prezentul regulament ar trebui să stabilească, de asemenea, un model pentru un DSCI cu intrări relevante pentru plante, produse vegetale și alte obiecte, astfel cum se menționează la articolul 47 alineatul (1) literele (c)-(f) din Regulamentul (UE) 2017/625 și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/66 al Comisiei (23). În plus, intrările respective ar trebui aliniate cu elementele care urmează să fie incluse în notificările EUROPHYT-Interceptări.

(33)

Întrucât DSCI ar trebui să fie utilizate de către operatori pentru a notifica în prealabil sosirea transportului autorităților competente și de către aceste autorități în vederea înregistrării rezultatelor controalelor oficiale și a oricăror decizii cu privire la transport, DSCI ar trebui împărțite în trei părți: una care să fie completată de persoana responsabilă de transport, una care să fie completată de autoritatea competentă care ia o decizie cu privire la transport și una care să fie completată de autoritatea competentă care desfășoară acțiuni de monitorizare privind transportul. Prezentul regulament ar trebui să stabilească instrucțiuni pentru completarea fiecărei părți a DSCI, inclusiv cerințe lingvistice.

(34)

Decizia nr. 70/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului (24) impune Comisiei și statelor membre să instituie sisteme vamale electronice sigure, integrate, interoperabile și accesibile pentru furnizarea de servicii prin interfață unică pentru fluxul neîntrerupt de date între operatorii economici și autoritățile vamale, între autoritățile vamale și Comisie și între autoritățile vamale și alte administrații sau agenții. Întrucât aceste obiective sunt similare celor din Regulamentul (UE) 2017/625, prezentul regulament ar trebui să prevadă acorduri de cooperare similare între autoritățile care se ocupă de animale și mărfuri care intră în Uniune și care operează în TRACES.

(35)

Pentru a asigura colectarea consecventă a informațiilor și a evita „poluarea” bazelor de date ale statelor membre și ale Comisiei, schimburile de date dintre TRACES și sistemele naționale ale statelor membre ar trebui să utilizeze datele de referință furnizate de Comisie în TRACES.

(36)

În acest scop, statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei informațiile necesare pentru funcționarea sistemului TRACES, cum ar fi listele de posturi de inspecție la frontieră și de puncte de control desemnate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625, listele de unități de control desemnate în scopul TRACES, listele de unități din sectorul alimentar aprobate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (25) și listele de unități, instalații și operatori care manipulează subproduse de origine animală sau produse derivate, aprobate sau înregistrate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (26).

(37)

Dispozițiile Directivei 94/3/CE, ale Regulamentului (UE) nr. 16/2011 și ale Deciziilor de punere în aplicare 2014/917/UE, (UE) 2015/1918 și (UE) 2018/1553 au fost revizuite și sunt incluse actualmente în prezentul regulament. Din motive de claritate și consecvență, actele respective ar trebui abrogate începând cu data aplicării Regulamentului (UE) 2017/625.

(38)

Deciziile 92/486/CEE (27), 2003/24/CE (28), 2003/623/CE (29), 2004/292/CE (30), 2004/675/CE (31) și 2005/123/CE ale Comisiei (32), adoptate în legătură cu sistemul TRACES în conformitate cu Directiva 90/425/CEE a Consiliului (33) și cu Decizia 92/438/CEE a Consiliului (34), au devenit caduce. Din motive de claritate și consecvență, deciziile respective ar trebui, de asemenea, să fie abrogate începând de la data aplicării Regulamentului (UE) 2017/625.

(39)

Prezentul regulament a fost discutat cu Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară și cu Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor.

(40)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Capitolul 1

Obiectul, domeniul de aplicare și definițiile

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament stabilește:

(a)

condițiile specifice și procedurile aplicabile transmiterii notificărilor și informațiilor suplimentare pentru sistemul rapid de alertă pentru alimente și furaje (RASFF) care urmează a fi instituit în temeiul Regulamentului (CE) nr. 178/2002;

(b)

procedurile de stabilire și utilizare a sistemului computerizat de notificare și raportare a bolilor în cadrul Uniunii care urmează a fi instituit și gestionat de către Comisie în conformitate cu articolul 22 din Regulamentul (UE) 2016/429;

(c)

norme specifice, inclusiv termene-limită, pentru prezentarea notificărilor, care urmează a fi stabilite în temeiul Regulamentului (UE) 2016/2031;

(d)

norme privind manipularea și schimbul computerizat de informații, date și documente în sistemul de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC) necesare efectuării controalelor oficiale prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/625, în ceea ce privește:

(i)

formatul documentului sanitar comun de intrare (DSCI) menționat la articolul 56 din Regulamentul (UE) 2017/625, inclusiv echivalentul său electronic, precum și instrucțiunile privind prezentarea și utilizarea acestuia;

(ii)

proceduri uniforme de cooperare între autoritățile vamale, autoritățile competente și alte autorități, astfel cum se menționează la articolul 75 din Regulamentul (UE) 2017/625;

(iii)

eliberarea certificatelor electronice și utilizarea semnăturilor electronice pentru certificatele oficiale menționate la articolul 87 din Regulamentul (UE) 2017/625;

(iv)

formatele standard pentru schimbul de informații în cadrul asistenței și cooperării administrative, astfel cum se menționează în titlul IV din Regulamentul (UE) 2017/625, privind:

cererile de asistență;

notificările și răspunsurile obișnuite și recurente;

(v)

specificațiile instrumentelor tehnice și ale procedurilor de comunicare între organismele de legătură desemnate în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625;

(vi)

buna funcționare a IMSOC, astfel cum se menționează în titlul VI capitolul IV din Regulamentul (UE) 2017/625.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

„componentă” înseamnă un sistem electronic integrat în IMSOC;

2.

„rețea” înseamnă un grup de membri care au acces la o componentă specifică;

3.

„membru al rețelei” înseamnă autoritatea competentă a unui stat membru, Comisia, o agenție a UE, o autoritate competentă a unei țări terțe sau o organizație internațională care are acces la cel puțin o componentă;

4.

„punct de contact” înseamnă punctul de contact desemnat de către membrul rețelei pentru a-l reprezenta;

5.

„sistemul național al statului membru” înseamnă un sistem computerizat de informații deținut și instituit înainte de data intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2017/625 de către un stat membru în scopul gestionării, manipulării și schimbului de date, informații și documente privind controalele oficiale și care este capabil să facă schimb electronic de date cu componenta relevantă;

6.

„organizație internațională” înseamnă oricare dintre organismele recunoscute la nivel internațional menționate la articolul 121 litera (g) din Regulamentul (UE) 2017/625 sau organizații interguvernamentale similare;

7.

„iRASFF” înseamnă sistemul electronic de punere în aplicare a procedurilor RASFF și AAC descrise la articolul 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și, respectiv, la articolele 102-108 din Regulamentul (UE) 2017/625;

8.

„risc” înseamnă orice risc direct sau indirect asupra sănătății umane care derivă din produse alimentare, materiale care intră în contact cu produsele alimentare sau hrana pentru animale în conformitate cu articolul 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 sau un risc grav pentru sănătatea animală sau pentru mediu în legătură cu hrana pentru animale, inclusiv hrana pentru animale de la care nu se obțin produse alimentare, în conformitate cu articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005;

9.

„rețea RASFF” înseamnă sistemul de alertă rapidă pentru notificarea riscurilor, astfel cum sunt definite la alineatul (8), stabilit ca rețea prin articolul 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002;

10.

„rețea AAC” înseamnă rețeaua alcătuită din Comisie și organismele de legătură desemnate de statele membre în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625 în scopul facilitării comunicării între autoritățile competente;

11.

„rețea împotriva fraudei alimentare” înseamnă rețeaua compusă din Comisie, Europol și organismele de legătură desemnate de statele membre în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625 în scopul specific de a facilita schimbul de informații referitoare la notificările privind frauda alimentară, astfel cum sunt definite la alineatul (21);

12.

„rețea de alertă și cooperare” înseamnă o rețea compusă din rețelele RASFF, AAC și de combatere a fraudei alimentare;

13.

„punct unic de contact” înseamnă un punct de contact compus din punctele de contact RASFF și AAC din fiecare stat membru, fie că este sau nu situat fizic în aceeași unitate administrativă;

14.

„notificare de neconformitate” înseamnă notificarea în iRASFF a unei neconformități care nu prezintă un risc în sensul articolului 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și al articolului 106 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625, cu excepția riscurilor care nu sunt grave pentru sănătatea animală și a riscurilor pentru sănătatea plantelor sau bunăstarea animalelor;

15.

„notificare de alertă” înseamnă notificarea în iRASFF a unui risc grav direct sau indirect care derivă din produse alimentare, materiale care intră în contact cu produsele alimentare sau hrană pentru animale în sensul articolului 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și al articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005, care necesită sau ar putea necesita acțiuni rapide întreprinse de către un alt membru al rețelei RASFF;

16.

„notificare de informare” înseamnă notificarea în iRASFF a unui risc direct sau indirect care derivă din produse alimentare, materiale care intră în contact cu produsele alimentare sau hrană pentru animale în conformitate cu articolul 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și cu articolul 29 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005, care nu necesită acțiuni rapide întreprinse de către un alt membru al rețelei RASFF;

17.

„notificare de informare pentru monitorizare” înseamnă o notificare de informare privind un produs care se găsește sau ar putea fi introdus pe piață într-o altă țară a unui membru al rețelei RASFF;

18.

„notificare de informare pentru atenție” înseamnă o notificare de informare privind un produs care:

(i)

fie este prezent doar în țara membră a rețelei care a emis notificarea; sau

(ii)

nu a fost introdus pe piață; sau

(iii)

nu mai este pe piață;

19.

„notificare a știrilor” înseamnă o notificare în iRASFF privind un risc care derivă din produse alimentare, materiale care intră în contact cu produsele alimentare sau hrană pentru animale în sensul articolului 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și al articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005 care are o sursă informală, conține informații neconfirmate sau se referă la un produs neidentificat până în acel moment;

20.

„notificare de respingere la frontieră” înseamnă o notificare în iRASFF privind respingerea din cauza unui risc, astfel cum este definit la alineatul (8), a unui lot, a unui container sau a unei încărcături de produse alimentare, de materiale care vin în contact cu produsele alimentare sau de hrană pentru animale, astfel cum se menționează la articolul 50 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002;

21.

„notificare privind frauda alimentară” înseamnă o notificare în cadrul iRASFF de neconformitate cu privire la acțiuni intenționate suspectate ale întreprinderilor sau ale persoanelor fizice în scopul înșelării cumpărătorilor și al obținerii de avantaje nejustificate, încălcând normele menționate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/625;

22.

„notificare inițială” înseamnă o notificare de neconformitate, o notificare de alertă, o notificare de informare, o notificare a știrilor, o notificare privind frauda alimentară sau o notificare de respingere la frontieră;

23.

„notificare complementară” înseamnă o notificare în cadrul iRASFF care conține informații suplimentare în legătură cu o notificare inițială;

24.

„cerere” înseamnă o cerere de asistență administrativă în cadrul iRASFF în temeiul unei notificări inițiale sau complementare și care permite schimbul de informații în conformitate cu articolele 104-108 din Regulamentul (UE) 2017/625;

25.

„răspuns” înseamnă un răspuns la o cerere de asistență administrativă în cadrul iRASFF în baza unei notificări inițiale sau complementare și care permite schimbul de informații în temeiul articolelor 104-108 din Regulamentul (UE) 2017/625;

26.

„membrul rețelei sau punctul de contact care emite notificarea” înseamnă membrul rețelei sau punctul de contact care adresează o notificare unui alt membru al rețelei sau punct de contact;

27.

„membru al rețelei sau punct de contact notificat” înseamnă un membru al rețelei sau punct de contact căruia îi este adresată o notificare de către un alt membru al rețelei sau punct de contact;

28.

„membru al rețelei sau punct de contact solicitat” înseamnă un membru al rețelei sau un punct de contact căruia îi este adresată o notificare de către un alt membru al rețelei sau un punct de contact în scopul primirii unui răspuns;

29.

„ADIS” înseamnă sistemul computerizat de informații pentru notificarea și raportarea bolilor care urmează a fi instituit și gestionat de Comisie în conformitate cu articolul 22 din Regulamentul (UE) 2016/429;

30.

„rețea ADIS” înseamnă rețeaua compusă din Comisie și autoritățile competente ale statelor membre pentru funcționarea ADIS;

31.

„EUROPHYT” înseamnă sistemul electronic de notificare care urmează a fi stabilit de către Comisie și care trebuie să fie conectat și compatibil cu IMSOC pentru prezentarea de către statele membre a notificărilor privind focarele EUROPHYT în conformitate cu articolul 103 din Regulamentul (UE) 2016/2031;

32.

„notificare privind focarele EUROPHYT” înseamnă o notificare care trebuie prezentată în EUROPHYT în oricare dintre următoarele situații:

(a)

prezența confirmată oficial pe teritoriul Uniunii a unui organism dăunător de carantină pentru Uniune, astfel cum se menționează la articolul 11 primul paragraf literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

(b)

prezența confirmată oficial a unui organism dăunător care nu este inclus pe lista organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune, astfel cum se menționează la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

(c)

prezența sau pericolul iminent de intrare sau răspândire pe teritoriul Uniunii a unui organism dăunător care nu figurează pe lista organismelor dăunătoare de carantină pentru Uniune, astfel cum se menționează la articolul 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

(d)

prezența confirmată oficial a unor organisme dăunătoare de carantină pentru zone protejate, astfel cum se menționează la articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

33.

„notificare de interceptare EUROPHYT” înseamnă o notificare care trebuie prezentată în TRACES în oricare dintre situațiile descrise la articolul 11 primul paragraf litera (c), articolul 40 alineatul (4), articolul 41 alineatul (4), articolul 46 alineatul (4), articolul 49 alineatul (6) al doilea, al treilea și al patrulea paragraf, articolul 53 alineatul (4), articolul 54 alineatul (4), articolul 77 alineatul (2) și articolul 95 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/2031;

34.

„rețea de interceptare EUROPHYT” înseamnă rețeaua constituită din Comisie și autoritățile competente ale statelor membre pentru notificarea interceptărilor EUROPHYT;

35.

„rețea de focare EUROPHYT” înseamnă rețeaua constituită din Comisie și autoritățile competente ale statelor membre pentru funcționarea EUROPHYT;

36.

„TRACES” înseamnă sistemul computerizat menționat la articolul 133 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2017/625 în scopul schimbului de date, informații și documente;

37.

„rețea TRACES” înseamnă rețeaua constituită din Comisie și autoritățile competente ale statelor membre pentru funcționarea TRACES;

38.

„semnătură electronică” înseamnă o semnătură electronică, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (10) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014;

39.

„semnătură electronică avansată” înseamnă o semnătură electronică care respectă specificațiile tehnice prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei;

40.

„semnătură electronică calificată” înseamnă o semnătură electronică, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (12) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014;

41.

„sigiliu electronic avansat” înseamnă un sigiliu electronic care respectă specificațiile tehnice prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei;

42.

„sigiliu electronic calificat” înseamnă un sigiliu electronic, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (27) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014;

43.

„marcă temporală electronică calificată” înseamnă o marcă temporală electronică, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (34) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014;

44.

„punct de control” înseamnă un punct de control, astfel cum se menționează la articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625;

45.

„unitate de control” înseamnă o unitate care dispune de tehnologia și echipamentele necesare funcționării eficiente a componentei relevante și desemnate în acest scop în modul următor:

(a)

„unitate centrală de control” pentru autoritatea competentă la nivel central a unui stat membru;

(b)

„unitate regională de control” pentru orice autoritate competentă la nivel regional a unui stat membru;

(c)

„unitate locală de control” pentru orice autoritate competentă la nivel local a unui stat membru.

Capitolul 2

Principii generale și protecția datelor

Articolul 3

Componentele IMSOC

(1)   IMSOC este formată din următoarele componente:

(a)

iRASFF;

(b)

ADIS;

(c)

EUROPHYT;

(d)

TRACES.

(2)   Componentele menționate la alineatul (1) funcționează în conformitate cu principiile generale și normele de protecție a datelor prevăzute în prezentul capitol.

Articolul 4

Componente, rețele și puncte de contact

(1)   Fiecare componentă are o rețea la care Comisia este parte.

(2)   Fiecare dintre membrii rețelei desemnează cel puțin un punct de contact și comunică această desemnare și datele sale de contact punctului de contact al Comisiei. Aceștia informează imediat punctul de contact al Comisiei cu privire la orice modificări în acest sens.

(3)   Punctul de contact al Comisiei menține și actualizează o listă de puncte de contact și o pune la dispoziția tuturor membrilor rețelei.

(4)   Comisia stabilește o structură de guvernanță care să coordoneze dezvoltarea IMSOC, să identifice prioritățile acesteia și să monitorizeze punerea sa corectă în aplicare. Structura de guvernanță este compusă din:

(a)

un comitet de gestionare a operațiunilor, în colaborare cu statele membre, pentru a discuta, cel puțin o dată pe an, prioritățile și dezvoltarea fiecărei componente;

(b)

subgrupuri în cadrul consiliului de administrare a operațiunilor care discută în mod regulat prioritățile și dezvoltarea funcționalităților specifice ale fiecărei componente.

Articolul 5

Proprietatea și responsabilitățile pentru date, informații și documente

(1)   Fiecare membru al rețelei deține și răspunde de datele, informațiile și documentele pe care punctul de contact sau utilizatorii care acționează sub responsabilitatea sa le-au introdus sau le-au produs în componenta respectivă.

(2)   Fiecare semnatar, autoritatea competentă căreia îi aparține un semnatar sau autoritatea competentă care creează un sigiliu electronic deține și răspunde de partea documentelor pe care le semnează sau aplică sigiliul în TRACES.

(3)   În cazul în care mai mulți semnatari semnează un document în TRACES, fiecare semnatar deține și este responsabil de partea din document pe care o semnează.

Articolul 6

Legături între componente

(1)   Legăturile dintre componente vizează:

(a)

completarea datelor, informațiilor sau documentelor în una sau mai multe componente cu date, informații sau documente deja prezente într-o altă componentă; și

(b)

furnizarea de informații pertinente și actualizate fiecărui membru al rețelei în vederea îndeplinirii sarcinilor sale, în conformitate cu normele stabilite pentru fiecare componentă în prezentul regulament; și

(c)

sprijinirea și funcționarea procedurilor pentru:

(i)

stabilirea și modificarea ratelor de frecvență ale controalelor de identitate și ale controalelor fizice care trebuie efectuate cu privire la transporturile de animale și bunuri din categoriile menționate la articolul 47 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2017/625;

(ii)

aplicarea frecvenței controalelor de identitate și a controalelor fizice care trebuie efectuate cu privire la transporturile de animale și bunuri din categoriile menționate la literele (d), (e) și (f) din articolul respectiv;

(iii)

realizarea coordonată de către autoritățile competente a controalelor oficiale intensificate în cazul în care există suspiciuni de neconformitate menționate la articolul 65 alineatul (6) din regulamentul respectiv.

(2)   Legăturile menționate la alineatul (1) constau în legături între:

(a)

iRASFF și TRACES, permițând schimbul de date privind notificările de respingere la frontieră și documentele sanitare comune de intrare;

(b)

EUROPHYT și TRACES, permițând schimbul de date privind notificările de focare și interceptare EUROPHYT;

(c)

iRASFF, EUROPHYT și TRACES, permițând schimbul de date privind antecedentele operatorilor în ceea ce privește respectarea normelor menționate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/625.

Articolul 7

Schimbul electronic de date între componente și alte sisteme electronice

(1)   Schimburile de date dintre IMSOC și alte sisteme electronice, inclusiv sistemele naționale ale statelor membre:

(a)

se bazează pe standardele internaționale care sunt relevante pentru componentă și utilizează formatele XML, CMS sau PDF;

(b)

utilizează dicționarele specifice de date și normele comerciale prevăzute în componenta relevantă.

(2)   Comisia furnizează statelor membre informații privind:

(a)

frecvența controalelor de identitate și a controalelor fizice menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (c) punctul (i);

(b)

ratele de frecvență și rezultatul efectuării coordonate de către autoritățile competente a controalelor oficiale intensificate menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (c) punctul (iii);

(c)

dicționarele de date și normele comerciale menționate la alineatul (1) litera (b).

(3)   În colaborare cu statele membre, Comisia elaborează un acord la nivel de serviciu care reglementează menținerea schimbului electronic de date între componenta relevantă și alte sisteme electronice, inclusiv sistemele naționale ale statelor membre.

Articolul 8

Obligațiile și drepturile Comisiei

(1)   Comisia asigură funcționarea, întreținerea, sprijinul și orice actualizare sau dezvoltare necesară a software-ului și a infrastructurii informatice a componentelor.

(2)   Comisia are acces la toate datele, informațiile și documentele din fiecare componentă pentru a monitoriza schimbul de date, informații și documente introduse sau produse în cadrul acestora pentru identificarea activităților care nu sunt, sau par să nu fie, în conformitate cu normele menționate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/625 și:

(a)

au sau ar putea avea ramificații în mai multe state membre; sau

(b)

se desfășoară sau par să se desfășoare în mai multe state membre.

Articolul 9

Condiții pentru acordarea accesului parțial la IMSOC țărilor terțe și organizațiilor internaționale

(1)   La primirea unei cereri justificate în mod corespunzător, Comisia, în colaborare cu statele membre, poate acorda autorității competente a unei țări terțe sau a unei organizații internaționale acces parțial la funcționalitățile uneia sau mai multor componente și la date, informații și documente specifice introduse sau produse în acestea, cu condiția ca solicitantul să demonstreze, în ceea ce privește componenta (componentele) în cauză, că îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

are capacitatea juridică și operațională de a furniza, fără întârzieri nejustificate, asistența necesară pentru a permite buna funcționare a componentei la care se solicită accesul parțial;

(b)

a desemnat un punct de contact în acest scop;

(2)   Accesul parțial menționat la alineatul (1) nu include accesul la datele cu caracter personal prelucrate în componenta (componentele) la care se acordă acces parțial.

(3)   Prin derogare de la alineatul (2), accesul parțial poate include accesul la datele cu caracter personal în cazul în care condițiile pentru transferurile legale de date cu caracter personal stabilite prin Regulamentele (UE) 2016/679 și (UE) 2018/1725 sunt îndeplinite de țara terță sau organizația internațională solicitantă.

Articolul 10

Prelucrarea datelor cu caracter personal

(1)   Datele cu caracter personal sunt prelucrate în fiecare componentă în scopul efectuării controalelor oficiale și a altor activități oficiale. În special, datele cu caracter personal aparțin uneia dintre următoarele categorii:

(a)

punctele de contact, operatorii, importatorii, exportatorii, transportatorii și tehnicienii de laborator, în cazul în care datele cu caracter personal sunt solicitate conform legislației Uniunii;

(b)

utilizatorii fiecărei componente.

(2)   În procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament, statele membre respectă Regulamentul (UE) 2016/679 și Directiva (UE) 2016/680, iar Comisia respectă Regulamentul (UE) 2018/1725.

Articolul 11

Operatorii de date și controlul exercitat în comun

(1)   Comisia și autoritățile competente ale statelor membre sunt operatori comuni în operațiunile de prelucrare a datelor în fiecare dintre componente.

(2)   Comisia are următoarele responsabilități:

(a)

stabilirea și punerea în aplicare a mijloacelor tehnice care să permită persoanelor vizate să își exercite drepturile și asigurarea faptului că aceste drepturi sunt exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725;

(b)

asigurarea securității prelucrării în cadrul fiecărei componente în temeiul articolului 33 din Regulamentul (UE) 2018/1725;

(c)

determinarea categoriilor de personal și de furnizori externi cărora li se poate acorda acces la componente;

(d)

notificarea și comunicarea către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a oricăror încălcări ale securității datelor cu caracter personal în temeiul articolului 34 din Regulamentul (UE) 2018/1725 și, respectiv, către persoana vizată, în temeiul articolului 35 din regulamentul menționat;

(e)

asigurarea faptului că personalul său și furnizorii externi sunt instruiți în mod adecvat pentru a-și îndeplini sarcinile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725.

(3)   Autoritățile competente ale statelor membre sunt responsabile de:

(a)

asigurarea faptului că drepturile persoanelor vizate sunt exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 și cu prezentul regulament;

(b)

asigurarea securității și a confidențialității datelor cu caracter personal în conformitate cu secțiunea 2 din capitolul IV din Regulamentul (UE) 2016/679;

(c)

desemnarea personalului care urmează să aibă acces la fiecare componentă;

(d)

asigurarea faptului că personalul care accesează fiecare componentă este instruit în mod adecvat pentru a-și îndeplini sarcinile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 și, după caz, Directiva (UE) 2016/680.

(4)   Autoritățile competente ale statelor membre pot desemna diferiți operatori asociați din același stat membru în scopul îndeplinirii uneia sau mai multora dintre obligațiile menționate la alineatul (3).

Capitolul 3

Componente, rețele și puncte de contact

Secțiunea 1

iRASFF

Articolul 12

Organismele de legătură responsabile cu schimbul anumitor tipuri de informații

Statele membre precizează care dintre organismele de legătură desemnate în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625 sunt responsabile pentru schimbul de informații privind notificările privind frauda alimentară.

Articolul 13

Punct unic de contact

(1)   Punctul unic de contact din fiecare stat membru este responsabil de:

(a)

stabilirea unor mecanisme eficace pentru buna desfășurare a schimbului de informații relevante cu toate autoritățile competente relevante din jurisdicția sa, care să permită transmiterea imediată a notificărilor, solicitărilor sau răspunsurilor către autoritățile competente pentru acțiunile corespunzătoare, precum și organizarea notificărilor, solicitărilor sau a răspunsurilor;

(b)

determinarea rolurilor și responsabilităților sale și a celor ale autorităților competente relevante din jurisdicția sa în ceea ce privește pregătirea și transmiterea notificărilor, cererilor și răspunsurilor și evaluarea și distribuirea notificărilor, cererilor și răspunsurilor din partea altor membri ai rețelei de alertă și cooperare.

(2)   Statele membre pot include punctul de contact al rețelei împotriva fraudei alimentare în punctul lor unic de contact.

(3)   Comunicarea în cadrul rețelei RASFF are loc prin intermediul punctului unic de contact.

Articolul 14

Obligațiile membrilor rețelei de alertă și cooperare

(1)   Membrii rețelei de alertă și cooperare asigură funcționarea eficientă a rețelelor lor în jurisdicția lor.

(2)   Fiecare punct de contact al rețelei de alertă și de cooperare comunică punctului de contact al Comisiei informații detaliate privind persoanele care îl operează și datele de contact ale acestora. În acest scop, acesta utilizează formularul tip de informații privind punctul de contact furnizat de Comisie.

(3)   Punctele de contact ale rețelei RASFF asigură disponibilitatea non-stop a unui funcționar de serviciu pentru comunicațiile de urgență.

Articolul 15

Informații care fac obiectul schimbului în iRASFF

(1)   Schimburile de informații dintre punctele de contact ale rețelei de alertă și cooperare în sensul articolului 50 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 și al titlului IV din Regulamentul (UE) 2017/625 se efectuează numai în sistemul iRASFF și sub formă de notificări, solicitări și răspunsuri.

(2)   Punctele de contact ale rețelei de alertă și cooperare completează câmpurile relevante ale unei notificări pentru a permite identificarea clară a produsului, a riscului (riscurilor), a cazurilor de neconformitate și a suspiciunilor de fraudă, furnizează informații de trasabilitate în cazul în care este posibil și identifică punctele de contact responsabile pentru orice curs dat notificării sau răspuns la o solicitare.

(3)   Notificările pot fi transmise sub formă de notificări inițiale sau complementare.

(4)   Solicitările și răspunsurile indică punctul (punctele) de contact al (ale) rețelei de alertă și cooperare cărora li se adresează solicitarea sau răspunsul.

Articolul 16

Notificări de neconformitate

(1)   Punctele de contact ale rețelelor de alertă și cooperare fac schimb, fără întârziere nejustificată, de notificări de neconformitate, care includ cel puțin următoarele elemente:

(a)

numele autorității competente care se ocupă de notificare, dacă diferă de punctul de contact;

(b)

o descriere a posibilei neconformități;

(c)

identificarea, în cazul în care este posibil, a operatorilor asociați cu eventuale neconformități;

(d)

detalii privind animalele sau mărfurile implicate;

(e)

orice informații privind riscurile suspectate;

(f)

o indicație dacă notificarea se referă la un posibil caz de nerespectare săvârșită prin practici frauduloase.

(2)   Punctul de contact al Comisiei verifică, fără întârzieri nejustificate, fiecare notificare de neconformitate după ce a făcut obiectul unui schimb.

Articolul 17

Notificări de alertă

(1)   Punctele de contact ale rețelei RASFF transmit notificările de alertă la punctul de contact al Comisiei fără întârzieri nejustificate și, în orice caz, în interval de 48 de ore de la momentul în care au fost informate de existența unui risc.

(2)   Notificările de alertă includ toate informațiile disponibile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) și orice informații privind riscurile și produsul care le generează. Cu toate acestea, faptul că nu au fost colectate toate informațiile relevante nu justifică întârzierea transmiterii notificării de alertă.

(3)   Punctul de contact al Comisiei verifică notificările de alertă și le transmite punctelor de contact ale rețelei de alertă și cooperare în termen de 24 de ore de la primirea acestora.

(4)   În afara programului normal de lucru al Comisiei, punctele de contact ale rețelei RASFF anunță punctul de contact al Comisiei cu privire la transmiterea unei notificări de alertă sau a unui supliment de informații privind o notificare de alertă prin apel telefonic la numărul de telefon de urgență și specifică țările membrilor rețelei RASFF care sunt vizate. Punctul de contact al Comisiei informează punctele de contact ale rețelei RASFF vizate printr-un apel telefonic la numerele lor de urgență.

Articolul 18

Notificări de informare

(1)   Punctele de contact ale rețelei RASFF transmit, fără întârzieri nejustificate, notificări de informare punctului de contact al Comisiei.

(2)   Notificările de informare includ toate informațiile disponibile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) și orice informații privind riscurile și produsul care le generează.

(3)   Punctul de contact al Comisiei verifică notificările de informare și le transmite punctelor de contact ale rețelei de alertă și cooperare, fără întârzieri nejustificate, la primirea acestora.

Articolul 19

Notificări ale știrilor

(1)   Punctele de contact ale rețelelor de alertă și cooperare pot trimite notificări ale știrilor către punctul de contact al Comisiei.

(2)   Notificările știrilor includ toate informațiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1), după caz.

(3)   Punctul de contact al Comisiei verifică notificările știrilor și le transmite punctelor de contact ale rețelei de alertă și cooperare, fără întârzieri nejustificate, la primirea acestora.

Articolul 20

Notificări de respingere la frontieră

(1)   Punctele de contact ale rețelei RASFF transmit, fără întârzieri nejustificate, notificările de respingere la frontieră punctelor de contact din rețeaua de alertă și cooperare.

(2)   Notificările de respingere la frontieră includ toate informațiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1) și orice informații privind riscurile și produsul care le generează.

(3)   Informațiile menționate la alineatul (2) sunt transmise prin TRACES tuturor posturilor de inspecție la frontieră.

(4)   Punctul de contact al Comisiei verifică fiecare notificare de respingere la frontieră după ce a fost transmisă.

Articolul 21

Notificări privind frauda alimentară

(1)   Punctele de contact ale rețelei de fraudă alimentară fac schimb de notificări privind frauda alimentară, care includ cel puțin următoarele elemente:

(a)

toate informațiile prevăzute la articolul 16 alineatul (1);

(b)

o descriere a practicii frauduloase suspectate;

(c)

identificarea, dacă este posibil, a operatorilor implicați;

(d)

informații cu privire la existența unor anchete polițienești sau judiciare în derulare cu privire la o practică frauduloasă suspectată;

(e)

informații cu privire la orice instrucțiuni de la poliție sau autoritatea judiciară imediat ce sunt disponibile și pot fi publicate.

(2)   Punctele de contact ale rețelei de fraudă alimentară comunică, fără întârzieri nejustificate, orice informație privind riscurile pentru sănătate punctului de contact al rețelei RASFF.

(3).   Punctul de contact al Comisiei verifică, fără întârzieri nejustificate, fiecare notificare privind frauda alimentară după ce a fost transmisă.

Articolul 22

Notificări complementare

(1)   În cazul în care un membru al rețelei de alertă și cooperare are informații suplimentare referitoare la o notificare inițială, punctul (punctele) de contact în cauză trebuie să transmită imediat o notificare complementară rețelei respective.

(2)   În cazul în care un punct de contact menționat la alineatul (1) a solicitat informații ulterioare referitoare la o notificare inițială, rețeaua de alertă și cooperare primește aceste informații, în măsura posibilului și fără întârzieri nejustificate.

(3)   În cazul în care un membru al rețelei RASFF acționează la primirea unei notificări inițiale în conformitate cu articolul 50 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, punctul său de contact transmite imediat o notificare complementară detaliată rețelei de alertă și cooperare.

(4)   În cazul în care acțiunea menționată la alineatul (3) constă în reținerea unui produs și returnarea la un expeditor din țara unui alt membru al rețelei RASFF,

(a)

membrul rețelei care întreprinde acțiunea comunică informațiile relevante privind produsul returnat prin intermediul unei notificări complementare, cu excepția cazului în care informațiile figurau deja în întregime în notificarea inițială;

(b)

celălalt membru al rețelei furnizează informații într-o notificare complementară cu privire la acțiunile întreprinse asupra produsului returnat.

(5)   Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care o notificare complementară schimbă clasificarea unei notificări inițiale în notificare de alertă sau de informare, membrul rețelei de alertă și cooperare o transmite punctului de contact al Comisiei pentru verificare și transmitere către punctele de contact ale rețelei de alertă și cooperare în intervalele de timp prevăzute la articolul 17 sau la articolul 18.

Articolul 23

Accesul la notificările iRASFF

(1)   Toți membrii rețelei de alertă și cooperare au acces la notificările de alertă, de informare, ale știrilor sau de respingere la frontieră.

(2)   Fără a aduce atingere dreptului de acces al Comisiei în temeiul articolului 8 alineatul (2), numai membrii rețelei de alertă și cooperare solicitați, notificați și care emit notificarea au acces la notificările de neconformitate. Cu toate acestea, alți membri ai rețelei au acces la informațiile menționate la articolul 16 alineatul (1) literele (a), (b) și (e).

(3)   Fără a aduce atingere dreptului de acces al Comisiei în temeiul articolului 8 alineatul (2), numai punctele de contact ale rețelei de fraudă alimentară solicitate, notificate și care emit notificarea au acces la notificările privind frauda alimentară.

Articolul 24

Verificarea și publicarea notificărilor

(1)   Verificarea notificărilor de către Comisie a punctului de contact vizează:

(a)

integralitatea și lizibilitatea notificării;

(b)

corectitudinea bazei legale care susține notificarea; cu toate acestea, o bază legală incorectă nu trebuie să împiedice transmiterea notificării dacă a fost identificat un risc;

(c)

dacă notificarea intră în domeniul de aplicare a rețelei RASFF;

(d)

dacă informațiile esențiale din notificare sunt furnizate într-o limbă pe care punctul de contact al rețelei de alertă și cooperare o va înțelege cu ușurință;

(e)

respectarea dispozițiilor prezentului regulament;

(f)

posibile recurențe ale aceluiași operator și/sau pericol și/sau ale aceleiași țări de origine.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), verificarea notificărilor de neconformitate, privind frauda alimentară și de respingere la frontieră vizează literele (b), (c) și (e) de la alineatul în cauză.

(3)   După ce punctul de contact al Comisiei a verificat o notificare în conformitate cu alineatele (1) sau (2), acesta poate publica un rezumat al notificărilor de alertă, de informare, de respingere la frontieră și de neconformitate, cu informații privind clasificarea și statutul notificării, produsul și riscul (riscurile) identificat(e), țara de origine, țările în care a fost distribuit produsul, membrul rețelei care a emis notificarea, baza pentru notificare și măsurile luate.

(4)   Comisia publică un raport anual privind notificările transmise în iRASFF.

Articolul 25

Retragerea și modificările notificărilor

(1)   În cazul în care acțiunile întreprinse se bazează pe informații nefondate sau notificarea a fost transmisă în mod eronat, orice punct de contact al rețelei de alertă și cooperare poate solicita ca:

(a)

un punct de contact care emite notificarea să retragă o notificare de neconformitate, de fraudă alimentară sau complementară;

(b)

punctul de contact al Comisiei, cu acordul punctului de contact care emite notificarea, să retragă o notificare de alertă, de informare, de respingere la frontieră sau de știri.

(2)   Orice punct de contact al rețelei de alertă și cooperare poate solicita modificări ale unei notificări cu acordul punctului de contact care emite notificarea.

(3)   O notificare complementară nu este considerată o modificare a unei notificări și, prin urmare, poate fi transmisă fără acordul niciunui alt membru al rețelei, cu excepția cazului în care o notificare complementară schimbă clasificarea notificării.

Articolul 26

Închiderea unei perioade de notificare și stocare a datelor cu caracter personal

(1)   O notificare este închisă automat în iRASFF dacă

(a)

nu este pendinte nicio solicitare de monitorizare; sau

(b)

toate solicitările au primit un răspuns; sau

(c)

nu se oferă răspuns la ultima solicitare în termen de 6 luni de la transmiterea acesteia.

(2)   Datele cu caracter personal din notificările închise sunt stocate pentru o durată maximă de 10 ani.

Articolul 27

Schimbul de informații cu țări terțe

(1)   În cazul în care o notificare de alertă, de informare sau de respingere la frontieră se referă la un produs originar dintr-o țară terță sau distribuit într-o țară terță care nu are acces la iRASFF sau TRACES, Comisia informează țara terță în cauză fără întârzieri nejustificate.

(2)   În cazul în care o notificare de neconformitate sau o notificare privind frauda alimentară se referă la un produs originar dintr-o țară terță sau distribuit într-o țară terță care nu are acces la iRASFF sau TRACES, Comisia poate informa țara terță în cauză.

Articolul 28

Proceduri pentru situații de urgență pentru iRASFF

(1)   În cazul în care iRASFF nu este disponibil:

(a)

punctele de contact ale rețelei RASFF anunță transmiterea unui e-mail privind o notificare de alertă sau un supliment de informații privind o notificare de alertă printr-un apel telefonic către numărul de urgență al punctului de contact al Comisiei. Punctul de contact al Comisiei informează punctele de contact ale rețelei RASFF desemnate pentru intervenție printr-un apel telefonic la numerele lor de urgență;

(b)

punctele de contact ale rețelei AAC fac schimb de informații prin e-mail;

(c)

punctele de contact ale rețelei de fraudă alimentară fac schimb de informații despre notificările privind frauda alimentară prin e-mail;

(d)

schimburile menționate la literele (b) și (c) nu declanșează mecanismul de solicitare și răspuns.

(2)   Odată ce iRASFF devine din nou disponibil, punctele de contact ale rețelei de alertă și cooperare introduc în acesta informațiile schimbate în afara sistemului.

Secțiunea 2

ADIS

Articolul 29

Rețeaua ADIS

(1)   Fiecare membru al rețelei ADIS poate desemna mai multe puncte de contact pentru a prezenta în ADIS:

(a)

notificări de focare în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) 2016/429;

(b)

rapoartele prevăzute la articolul 20 din Regulamentul (UE) 2016/429.

(2)   Fiecare punct de contact al rețelei ADIS menține și actualizează în ADIS lista regiunilor de notificare și de raportare stabilite de statul său membru în scopul notificării și raportării prevăzute la articolele 19 și 20 din Regulamentul (UE) 2016/429.

Secțiunea 3

EUROPHYT

Articolul 30

Rețeaua EUROPHYT

Fiecare membru al rețelei EUROPHYT desemnează:

(a)

un punct de contact responsabil de trimiterea notificărilor de focare EUROPHYT către rețeaua de focare EUROPHYT;

(b)

un punct de contact responsabil de:

(i)

supravegherea transmiterii notificărilor de interceptare EUROPHYT către rețeaua de interceptare EUROPHYT, în conformitate cu articolul 33, pentru transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte care intră în Uniune;

(ii)

prezentarea notificărilor de interceptare EUROPHYT către țările terțe și organizațiile internaționale relevante pentru transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte care intră în Uniune;

(iii)

prezentarea notificărilor de interceptare EUROPHYT către rețeaua de interceptare EUROPHYT, pentru transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte comercializate în Uniune.

Articolul 31

Accesul la notificări de focare și interceptare EUROPHYT

Fără a aduce atingere dreptului de acces al Comisiei în temeiul articolului 8 alineatul (2), numai rețeaua EUROPHYT în cauză va avea acces la notificările de focare sau de interceptare EUROPHYT.

Articolul 32

Trimiterea notificărilor de focare EUROPHYT în rețeaua de focare EUROPHYT

(1)   Punctele de contact ale rețelei EUROPHYT transmit către EUROPHYT o notificare de focare care conține cel puțin informațiile indicate la punctele 1.1, 1.3, 2.1, 2.2, 3.1, 4.1, 5.1, 5.2, 6.4 și 8 din anexa I la prezentul regulament în cel mult opt zile lucrătoare după data confirmării oficiale de către organismul oficial responsabil a prezenței unui organism dăunător, astfel cum se menționează la articolul 11 primul paragraf literele (a) și (b), articolul 29 alineatul (1), articolul 30 alineatul (1) și articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031.

(2)   În cazul în care prezența unui organism dăunător este confirmată oficial în conformitate cu alineatul (1), notificarea conține, de asemenea, informațiile indicate la punctul 5.6 din anexa I.

(3)   Punctele de contact ale rețelei transmit către EUROPHYT o notificare care conține informațiile indicate la punctele 1.2, 3.2, 4.2, 4.3, 4.4, 5.3-5.6, 6.1, 6.2, 6.3, 6.5, 6.6, 6.7, 7.1-7.6, 9 și 10 din anexa I în cel mult treizeci de zile după data relevantă menționată la alineatul (1).

(4)   Punctele de contact ale rețelei EUROPHYT actualizează notificările menționate la alineatele (1) și (3) imediat ce au verificat orice informații relevante care le-au fost puse la dispoziție sau autoritatea competentă a luat măsuri noi.

Articolul 33

Utilizarea TRACES pentru trimiterea notificărilor de interceptare EUROPHYT către rețeaua de interceptare EUROPHYT

(1)   Funcționarul fitosanitar oficial care ia decizia privind transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte care intră în Uniune în conformitate cu articolul 55 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625 transmite în sistemul TRACES notificări de interceptare EUROPHYT pentru transporturile respective în termen de două zile lucrătoare de la interceptarea lor.

(2)   Notificările menționate la alineatul (1) includ următoarele informații:

(a)

informațiile care urmează să fie înregistrate în DSCI menționate la articolul 40 alineatul (1) litera (c);

(b)

informații suplimentare cu privire la măsurile luate cu privire la transport;

(c)

informații despre carantina impusă;

(d)

orice informații suplimentare despre interceptare, în cazul în care sunt disponibile.

(3)   Punctele de contact ale rețelei EUROPHYT transmit notificări de interceptare EUROPHYT cu privire la transporturile de plante, produse vegetale și alte obiecte comercializate în Uniune în TRACES în termen de două zile lucrătoare de la interceptarea lor. Aceste notificări includ informațiile menționate la alineatul (2).

Articolul 34

Perioada de stocare a datelor cu caracter personal pentru notificările de focare EUROPHYT

EUROPHYT stochează datele cu caracter personal din notificările de focare EUROPHYT pentru o perioadă de cel mult 10 ani.

Secțiunea 4

TRACES

Articolul 35

Rețeaua TRACES

(1)   Fără a aduce atingere articolului 4 alineatul (2), fiecare membru al rețelei TRACES desemnează unul sau mai multe puncte de contact pentru funcționalitățile prevăzute la articolul 132 litera (d) și articolul 133 din Regulamentul (UE) 2017/625 sau în alte dispoziții legislative ale Uniunii care fac referire la TRACES.

(2)   Punctele de contact desemnate pentru depunerea notificărilor de interceptare EUROPHYT sunt considerate, de asemenea, puncte de contact pentru funcționalitatea respectivă din TRACES.

Articolul 36

Accesul la date, informații și documente în TRACES

(1)   Fiecare operator va avea acces la datele, informațiile sau documentele pe care le gestionează, le produce sau le transmite în sistemul TRACES.

(2)   Fiecare autoritate competentă are acces la date, informații sau documente gestionate, produse sau transmise în sistemul TRACES sub sfera sa de responsabilitate, fie prin intermediul personalului propriu, fie prin intermediul operatorilor pe care îi coordonează.

(3)   În cazul în care mai multe autorități competente gestionează, produc sau transmit date, informații sau documente în TRACES, acestea au acces la toate datele, informațiile și documentele respective.

(4)   Fără a aduce atingere dreptului de acces al Comisiei în temeiul articolului 8 alineatul (2), entitățile care nu au contribuit la gestionarea, producerea sau transmiterea de date, informații sau documente în TRACES, sau nu sunt implicate în introducerea pe piață sau în deplasarea respectivă, nu au acces la astfel de date, informații sau documente.

(5)   Prin derogare de la alineatul (4) din prezentul articol, autoritățile competente au acces la date, informații și documente cu privire la o decizie de a refuza intrarea unui transport sau o comandă de a lua o măsură, înregistrate în TRACES în conformitate cu articolul 66 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/625.

Articolul 37

Schimburi între TRACES și alte sisteme electronice

(1)   Schimburile de date între TRACES și alte sisteme electronice, inclusiv sistemele naționale ale statelor membre, sunt sincrone, reciproce și se bazează pe standardele CEFACT/ONU, IPPC și OIE.

(2)   Schimburile de date între TRACES și sistemele naționale ale statelor membre fac uz de datele de referință prevăzute în TRACES.

Articolul 38

Cooperarea dintre autoritățile din statele membre în legătură cu transporturile care intră în Uniune

(1)   În scopul cooperării prevăzute la articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625, autoritățile vamale ale statelor membre au acces la date, informații și documente referitoare la animalele și mărfurile care intră în Uniune din țări terțe și la deciziile luate pe baza controalelor oficiale efectuate în conformitate cu titlul II capitolul V din regulamentul menționat, prin:

(a)

TRACES sau sistemele naționale ale statelor membre; sau

(b)

mediul ghișeului unic al UE bazat pe sistemele vamale electronice menționate în Decizia nr. 70/2008/CE și interconectate cu TRACES.

(2)   În cazul în care accesul menționat la alineatul (1) nu este disponibil, statele membre se asigură fără întârziere că autoritățile lor vamale și competente schimbă reciproc în timp util datele, informațiile și documentele relevante.

Articolul 39

Emiterea de certificate oficiale electronice și utilizarea semnăturilor electronice

(1)   Certificatele electronice oficiale pentru transporturile de animale și mărfuri care intră în Uniune trebuie să îndeplinească toate cerințele următoare:

(a)

sunt emise în unul din următoarele sisteme:

(i)

TRACES;

(ii)

sistemul național al unui stat membru;

(iii)

sistemul de certificare electronică al unei țări terțe sau al unei organizații internaționale care este capabil să facă schimb de date cu TRACES;

(iv)

sistemul de certificare electronică al unei țări terțe sau al unei organizații internaționale care este capabil să facă schimb de date cu sistemul național al unui stat membru;

(b)

sunt semnate de un funcționar autorizat cu o semnătură electronică avansată sau calificată;

(c)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente sau semnătura electronică avansată sau calificată a reprezentantului său legal;

(d)

utilizează o marcă temporală electronică calificată.

(2)   În cazul în care certificatele oficiale electronice sunt emise în conformitate cu alineatul (1) litera (a) punctele (iii) sau (iv), TRACES sau sistemul național al statului membru confirmă schimbul de date prin sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente a țării terțe emitente sau semnătura electronică avansată sau calificată a reprezentantului său legal.

În astfel de cazuri, nu este necesară semnătura funcționarului autorizat menționat la alineatul (1) litera (b).

(3)   Comisia este notificată în prealabil cu privire la emiterea de certificate oficiale electronice în conformitate cu alineatul (1) litera (a) punctul (iv).

(4)   Autoritatea competentă acceptă certificate fitosanitare electronice, astfel cum prevăd cerințele pentru introducerea plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte pe teritoriul Uniunii în conformitate cu capitolul VI secțiunea 1 din Regulamentul (UE) 2016/2031, numai în cazul în care acestea sunt emise în conformitate cu alineatul (1) litera (a) punctele (i) sau (iii) din prezentul articol.

Articolul 40

Formatul DSCI și instrucțiunile pentru prezentarea și utilizarea acestuia

(1)   DSCI cuprinde intrări pentru informațiile prevăzute în partea 1 din anexa II la prezentul regulament și este utilizat de operator și de autoritățile competente în conformitate cu articolul 56 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/625 în unul din următoarele formate, în funcție de categoria transportului stabilită la articolul 47 alineatul (1) din regulamentul menționat:

(a)

un DSCI-A întocmit în conformitate cu modelul din partea 2 secțiunea A din anexa II la prezentul regulament, pentru transporturile de animale:

(i)

menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625; sau

(ii)

care, la intrarea în Uniune, fac obiectul măsurilor prevăzute la articolul 47 alineatul (1) litera (e) sau (f) din Regulamentul (UE) 2017/625;

(b)

un DSCI-P întocmit în conformitate cu modelul din partea 2 secțiunea B din anexa II la prezentul regulament, pentru transporturile de produse:

(i)

care sunt menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625; sau

(ii)

care, la intrarea în Uniune, fac obiectul măsurilor prevăzute la articolul 47 alineatul (1) literele (d), (e) sau (f) din Regulamentul (UE) 2017/625;

(c)

un DSCI-PP întocmit în conformitate cu modelul din partea 2 secțiunea C din anexa II la prezentul regulament, pentru transporturile de:

(i)

plante, produse vegetale și alte obiecte prevăzute la articolul 47 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625; sau

(ii)

plante, produse vegetale și alte obiecte care, la intrarea în Uniune, fac obiectul uneia dintre măsurile sau condițiile prevăzute la articolul 47 alineatul (1) literele (d), (e) sau (f) din Regulamentul (UE) 2017/625; sau

(iii)

plante specifice, produse vegetale și alte obiecte de o anumită origine sau proveniență pentru care este necesar un nivel minim de controale oficiale pentru a răspunde pericolelor și riscurilor fitosanitare uniforme recunoscute, prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/66;

(d)

un DSCI-D întocmit în conformitate cu modelul din partea 2 secțiunea D din anexa II la prezentul regulament, pentru transporturile de hrană pentru animale și de alimente de origine nonanimală care, la intrarea lor în Uniune, fac obiectul măsurilor sau condițiilor prevăzute pentru articolul 47 alineatul (1) literele (d), (e) sau (f) din Regulamentul (UE) 2017/625.

(2)   DSCI menționat la alineatul (1):

(a)

este redactat în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru de intrare;

(b)

este completat corespunzător în cel puțin una dintre limbile oficiale ale statului membru de intrare, în conformitate cu notele explicative prevăzute în partea 1 din anexa II la prezentul regulament, de:

(i)

operatorul responsabil de transport, în ceea ce privește informațiile privind detaliile transportului, astfel cum prevede partea I din modelele prezentate în partea 2 secțiunile A-D din anexa respectivă;

(ii)

autoritatea competentă de la un post de inspecție la frontieră sau punct de control, în ceea ce privește informațiile despre decizia luată cu privire la transport, astfel cum prevede partea II a modelelor prezentate în partea 2 secțiunile A-D din anexa respectivă;

(iii)

autoritatea competentă de la postul de inspecție la frontieră de ieșire sau de destinație finală sau autoritatea competentă locală, în ceea ce privește informațiile privind măsurile de monitorizare luate cu privire la transport după ce a fost luată o decizie, astfel cum prevede partea III a modelelor prezentate în partea 2 secțiunile A-D din anexa respectivă.

(3)   Prin derogare de la alineatul (2) litera (a), un stat membru poate consimți la crearea unui DSCI într-o limbă oficială a UE, alta decât cea a statului membru de intrare.

Articolul 41

Utilizarea unui DSCI electronic

(1)   Utilizarea de către un operator sau o autoritate competentă a unui DSCI într-un format electronic se face cu ajutorul unuia dintre următoarele sisteme:

(a)

TRACES, cu condiția ca DSCI să îndeplinească toate cerințele următoare:

(i)

este semnat cu semnătura electronică a operatorului responsabil de transport;

(ii)

este semnat cu semnătura electronică avansată sau calificată a inspectorului autorizat la posturile de inspecție la frontieră sau punctele de control;

(iii)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente;

(iv)

este sigilat de sistemul TRACES cu un sigiliu electronic avansat sau calificat;

(b)

sistemul național al unui stat membru, cu condiția ca DSCI să îndeplinească toate cerințele următoare:

(i)

este semnat cu semnătura electronică a operatorului responsabil de transport;

(ii)

este semnat cu semnătura electronică avansată sau calificată a inspectorului autorizat la posturile de inspecție la frontieră sau punctele de control;

(iii)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente;

(iv)

este transmis sistemului TRACES cel târziu în momentul în care decizia este luată pe baza controalelor oficiale, iar transmisia este sigilată cu sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente.

(2)   TRACES confirmă transmisia menționată la alineatul (1) litera (b) punctul (iv) cu sigiliul său electronic avansat sau calificat.

(3)   Etapele necesare menționate la alineatele (1) și (2) poartă fiecare o marcă temporală electronică calificată.

Articolul 42

Perioadele de stocare a certificatelor electronice și a DSCI-urilor și a datelor cu caracter personal din acestea

(1)

În scopul menținerii integrității certificatelor și DSCI eliberate în conformitate cu articolul 39 și, respectiv, cu articolul 41, datele relevante privind semnăturile electronice, sigiliile electronice, mărcile temporale și schimburile electronice sunt stocate de TRACES și sistemele naționale ale statelor membre pentru o perioadă de cel puțin 3 ani.

(2)

Datele cu caracter personal din certificatele și DSCI menționate la alineatul (1) sunt stocate de TRACES și de sistemele naționale ale statelor membre pentru o perioadă de cel mult 10 ani.

(3)

Datele cu caracter personal din notificările de interceptare EUROPHYT menționate la articolul 33 alineatul (2) sunt stocate de TRACES pentru o perioadă de cel mult 10 ani.

Articolul 43

Lista unităților de control

Fiecare punct de contact al rețelei TRACES menține și actualizează în TRACES lista unităților de control pe care statul său membru le-a desemnat pentru necesitățile sistemului TRACES.

Articolul 44

Lista posturilor de inspecție la frontieră și a punctelor de control

(1)   Fiecare punct de contact al rețelei TRACES menține și actualizează în TRACES lista posturilor de inspecție la frontieră și a punctelor de control pe care statul său membru le-a desemnat în conformitate cu articolul 59 alineatul (1) și, respectiv, cu articolul 53 alineatul (2) din Regulamentul (UE)] 2017/625 în scopul efectuării controalelor oficiale asupra uneia sau mai multor categorii de animale și mărfuri menționate la articolul 47 alineatul (1) din regulamentul respectiv.

(2)   Punctul de contact menționat la alineatul (1) din prezentul articol introduce în TRACES informații privind fiecare post de inspecție de frontieră și punct de control desemnat utilizând:

(a)

formatul prevăzut în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1014 al Comisiei (35) pentru a furniza informațiile prevăzute la articolul 60 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/625;

(b)

abrevierile și specificațiile prevăzute în anexa II la respectivul regulament de punere în aplicare.

Articolul 45

Lista unităților

(1)   Fiecare punct de contact al rețelei TRACES menține și actualizează în TRACES următoarele liste de unități:

(a)

unități din sectorul alimentar pe care statul său membru le-a aprobat în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004;

(b)

unități, instalații și operatori care manipulează subproduse de origine animală sau produse derivate pe care statul său membru le-a aprobat sau înregistrat în conformitate cu articolul 47 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.

(2)   Punctul de contact menționat la alineatul (1) introduce în TRACES informații cu privire la fiecare unitate menționată la alineatul respectiv folosind specificațiile tehnice pentru formatul listelor de unități furnizate de Comisie.

(3)   Comisia sprijină statele membre să pună la dispoziția publicului listele menționate la alineatul (1) prin pagina sa de internet sau TRACES.

Articolul 46

Proceduri pentru situații de urgență pentru TRACES și sistemele naționale ale statelor membre în caz de indisponibilitate neplanificată sau planificată

(1)   Punctele de contact ale rețelei TRACES mențin un registru public pe internet care conține un model ce poate fi completat pentru toate documentele care pot fi emise în TRACES sau în sistemul național al statului membru în conformitate cu prezentul regulament.

(2)   În cazul în care sistemul național al statului membru, TRACES sau una dintre funcționalitățile acestora nu sunt disponibile timp de mai mult de o oră, utilizatorii acestora pot utiliza un model imprimat sau electronic care poate fi completat, astfel cum este menționat la alineatul (1), pentru a înregistra și a face schimb de informații.

(3)   Odată ce sistemele sau funcționalitățile menționate la alineatul (2) devin disponibile din nou, utilizatorii acestora utilizează informațiile înregistrate în conformitate cu alineatul (2) pentru a produce în format electronic documentele necesare în temeiul prezentului regulament.

(4)   În cazul în care TRACES, sistemul național al unui stat membru sau una dintre funcționalitățile acestora nu sunt disponibile, statele membre pot produce temporar și pot schimba prin mijloace electronice toate documentele necesare în sistemul disponibil, iar obligațiile referitoare la funcționalitățile TRACES nu se aplică. Comisia și proprietarii sistemelor naționale efectuează un schimb colectiv ad-hoc de astfel de documente imediat ce se restabilește disponibilitatea.

(5)   Documentele produse în conformitate cu alineatele (2) și (4) poartă textul „produs în cursul unei situații de urgență”.

(6)   Comisia informează utilizatorii prin TRACES cu două săptămâni în prealabil cu privire la orice indisponibilitate planificată, durata și motivul acesteia.

Capitolul 4

Dispoziții finale

Articolul 47

Abrogări

(1)   Directiva 94/3/CE, Deciziile 92/486/CEE, 2003/24/CE, 2003/623/CE, 2004/292/CE, 2004/675/CE și 2005/123/CE, Regulamentul (UE) nr. 16/2011 și Deciziile de punere în aplicare 2014/917/UE, (UE) 2015/1918 și (UE) 2018/1553 se abrogă începând cu 14 decembrie 2019.

(2)   Trimiterile la actele abrogate se interpretează ca trimiteri la prezentul regulament și se citesc în conformitate cu tabelul de corespondență din anexa III.

Articolul 48

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 14 decembrie 2019, cu excepția secțiunii 2 din capitolul 3, care se aplică de la 21 aprilie 2021.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 septembrie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 169, 10.7.2000, p. 1.

(2)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

(3)  JO L 84, 31.3.2016, p. 1.

(4)  JO L 317, 23.11.2016, p. 4.

(5)  JO L 95, 7.4.2017, p. 1.

(6)  Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerințelor privind igiena furajelor (JO L 35, 8.2.2005, p. 1).

(7)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).

(8)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

(9)  Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (JO L 119, 4.5.2016, p. 89).

(10)  Regulamentul (UE) nr. 16/2011 al Comisiei din 10 ianuarie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a sistemului rapid de alertă pentru alimente și furaje (JO L 6, 11.1.2011, p. 7).

(11)  Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (JO L 165, 30.4.2004, p. 1).

(12)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1918 a Comisiei din 22 octombrie 2015 de instituire a sistemului de asistență și cooperare administrativă („sistemul ACA”) în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (JO L 280, 24.10.2015, p. 31).

(13)  http://europa.eu/rapid/press-release_STATEMENT-17-3486_en.htm

(14)  Sistemul a fost stabilit inițial prin Directiva 77/93/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1976 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor din plante (JO L 26, 31.1.1977, p. 20). Directiva respectivă a fost abrogată prin Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (JO L 169 10.7.2000, p. 1), care, la rândul său, a fost abrogată prin Regulamentul (UE) 2016/2031 începând cu 14 decembrie 2019.

(15)  Directiva 94/3/CE a Comisiei din 21 ianuarie 1994 de instituire a unei proceduri pentru notificarea interceptării unui transport sau a unui organism dăunător din țările terțe și care prezintă un pericol fitosanitar iminent (JO L 32, 5.2.1994, p. 37).

(16)  Decizia de punere în aplicare 2014/917/UE a Comisiei din 15 decembrie 2014 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a Directivei 2000/29/CE a Consiliului în ceea ce privește notificarea prezenței organismelor dăunătoare și măsurile luate sau care urmează să fie luate de statele membre (JO L 360, 17.12.2014, p. 59).

(17)  Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).

(18)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei din 8 septembrie 2015 de stabilire a specificațiilor referitoare la formatele semnăturilor și sigiliilor electronice avansate care trebuie recunoscute de către organismele din sectorul public în temeiul articolului 27 alineatul (5) și al articolului 37 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (JO L 235, 9.9.2015, p. 37).

(19)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1553 a Comisiei din 15 octombrie 2018 privind condițiile de recunoaștere a certificatelor fitosanitare electronice eliberate de organizațiile naționale pentru protecția plantelor din țări terțe (JO L 260, 17.10.2018, p. 22).

(20)  Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei din 22 ianuarie 2004 de stabilire a procedurilor controalelor sanitar-veterinare la punctele de control la frontieră ale Comunității la importul produselor provenind din țări terțe (JO L 21. 28.1.2004, p. 11).

(21)  Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei din 18 februarie 2004 de întocmire a unui document pentru declararea și controlul sanitar-veterinar al animalelor provenite din țări terțe și introduse în Comunitate (JO L 49, 19.2.2004, p. 11).

(22)  Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei din 24 iulie 2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală și de modificare a Deciziei 2006/504/CE (JO L 194, 25.7.2009, p. 11).

(23)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/66 al Comisiei din 16 ianuarie 2019 privind normele referitoare la modalitățile practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra plantelor, produselor vegetale și altor obiecte pentru a verifica respectarea normelor Uniunii privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor care se aplică mărfurilor respective (JO L 15, 17.1.2019, p. 1).

(24)  Decizia nr. 70/2008/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 ianuarie 2008 privind crearea unui mediu informatizat pentru vamă și comerț (JO L 23, 26.1.2008, p. 21).

(25)  Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare (JO L 139, 30.4.2004, p. 1).

(26)  Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (JO L 300, 14.11.2009, p. 1).

(27)  Decizia 92/486/CEE a Comisiei din 25 septembrie 1992 de stabilire a modalităților de cooperare între centrul comun de gestionare a datelor ANIMO și statele membre (JO L 291, 7.10.1992, p. 20).

(28)  Decizia 2003/24/CE a Comisiei din 30 decembrie 2002 privind dezvoltarea unui sistem informatic veterinar integrat (JO L 8, 14.1.2003, p. 44).

(29)  Decizia 2003/623/CE a Comisiei din 19 august 2003 privind dezvoltarea unui sistem informatic veterinar integrat numit Traces (JO L 216, 28.8.2003, p. 58).

(30)  Decizia 2004/292/CE a Comisiei din 30 martie 2004 privind punerea în aplicare a sistemului TRACES și de modificare a Deciziei 92/486/CEE (JO L 94, 31.3.2004, p. 63).

(31)  Decizia Comisiei 2004/675/EC din 29 septembrie 2004 de stabilire a unui suport logistic pentru sistemul Traces (JO L 309, 6.10.2004, p. 26).

(32)  Decizia 2005/123/CE a Comisiei din 9 februarie 2005 de modificare a Deciziei 2004/292/CE privind punerea în aplicare a sistemului TRACES și de modificare a Deciziei 92/486/CEE (JO L 39, 11.2.2005, p. 53).

(33)  Directiva 90/425/CEE a Consiliului din 26 iunie 1990 privind controalele veterinare și zootehnice aplicabile în schimburile din cadrul Uniunii cu anumite animale vii și produse în vederea realizării pieței interne (JO L 224, 18.8.1990, p. 29).

(34)  Decizia 92/438/CEE a Consiliului din 13 iulie 1992 privind informatizarea procedurilor veterinare de import (proiect Shift), de modificare a Directivelor 90/675/CEE, 91/496/CEE, 91/628/CEE și a Deciziei 90/424/CEE și de abrogare a Deciziei 88/192/CEE (JO L 243, 25.8.1992, p. 27).

(35)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1014 al Comisiei din 12 iunie 2019 de stabilire a unor norme detaliate privind cerințele minime vizând posturile de inspecție la frontieră, inclusiv centrele de inspecție, precum și formatul, categoriile și abrevierile care trebuie utilizate în lista posturilor de inspecție la frontieră și a punctelor de control (JO L 165, 21.6.2019, p. 10).


ANEXA I

Conținutul notificărilor menționate la articolul 32

1.   

Informații generale

1.1.

Titlu – se indică denumirea științifică a organismului dăunător în cauză, astfel cum este prevăzut la articolul 11 primul paragraf literele (a) și (b), articolul 29 alineatul (1), articolul 30 alineatul (1) și articolul 33 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, locul și dacă este vorba sau nu despre prima prezență. Denumirea științifică trebuie să fie una dintre următoarele:

(1)

denumirea științifică a organismului dăunător, inclusiv, după caz, patovarul, sau

(2)

în cazul în care punctul (1) nu se aplică, denumirea științifică aprobată de către o organizație internațională, inclusiv patovarul, precum și numele organizației respective, sau

(3)

în cazul în care nici punctul (1), nici punctul (2) nu se aplică, se indică denumirea științifică provenind de la cea mai fiabilă sursă de informații, cu trimitere la sursa respectivă.

Se pot furniza note explicative.

1.2.

Rezumat – un rezumat al informațiilor de la punctele 3-7.

1.3.

Se indică una dintre următoarele opțiuni:

(1)

notificarea parțială în conformitate cu articolul 32 alineatele (1) și (2);

(2)

notificarea în conformitate cu articolul 32 alineatul (3);

(3)

actualizarea notificării în conformitate cu articolul 32 alineatul (4);

(4)

notă de încheiere indicând încetarea măsurilor și motivul încetării.

2.   

Autoritatea unică și persoanele responsabile

2.1.

Denumirea autorității unice care prezintă notificarea – se indică mențiunea „Notificare din partea”, urmată de denumirea autorității unice și numele statului membru.

2.2.

Contact oficial în cadrul autorității unice – se indică numele, numărul de telefon și adresa de e-mail a persoanei desemnate de către autoritatea unică drept contact oficial pentru notificare. În cazul în care sunt desemnate mai multe persoane, se indică motivele.

3.   

Locul în care organismul dăunător este prezent

3.1.

Se indică, cât mai exact posibil, locul în care organismul dăunător în cauză este prezent, cu trimiterea cel puțin la o regiune administrativă (de exemplu, municipalitate, oraș, provincie).

3.2.

Se anexează una sau mai multe hărți ale locului respectiv.

4.   

Motivul notificării, statutul organismului dăunător al zonei și statul membru în cauză

4.1.

Se indică una dintre următoarele opțiuni:

(1)

prima prezență confirmată sau posibilă a organismului dăunător pe teritoriul statului membru în cauză;

(2)

apariția confirmată sau posibilă a organismului dăunător într-o parte a teritoriului statului membru în cauză în care prezența acestuia nu a fost cunoscută anterior. (După caz, se indică dacă organismul dăunător a apărut într-o parte a teritoriului în care a fost prezent în trecut, dar a fost eradicat).

4.2.

Statutul privind dăunătorii al zonei (1) în care a fost constatată prezența organismului dăunător, după confirmarea oficială – se indică, împreună cu o notă explicativă, una sau mai multe dintre următoarele opțiuni:

(1)

prezent în toate părțile zonei în cauză;

(2)

prezent doar în anumite părți ale zonei;

(3)

prezent în anumite părți ale zonei în care nu se cultivă plante gazdă;

(4)

prezent: în curs de eradicare;

(5)

prezent: în curs de izolare;

(6)

prezent: incidență redusă;

(7)

absent: prezență observată, dar organismul dăunător a fost eradicat;

(8)

absent: prezență observată, dar organismul dăunător nu mai este prezent, din alte motive decât eradicarea;

(9)

prezent în mod provizoriu (prezența organismului dăunător nu ar trebui să conducă la stabilirea acestuia): nu permite luarea de măsuri;

(10)

prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, sub supraveghere;

(11)

prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, în curs de eradicare;

(12)

altele.

4.3.

Statutul privind dăunătorii în statul membru în cauză înainte de confirmarea oficială a prezenței sau a suspectării prezenței organismului dăunător – se indică, împreună cu o notă explicativă, una sau mai multe dintre următoarele opțiuni:

(1)

prezent în toate părțile statului membru;

(2)

prezent doar în unele părți ale statului membru;

(3)

prezent în anumite părți ale statului membru, în care nu se cultivă plante gazdă;

(4)

prezent: sezonier;

(5)

prezent: în curs de eradicare;

(6)

prezent: în condiții de izolare (în cazul în care eradicarea este imposibilă);

(7)

prezent: incidență redusă;

(8)

absent: nu există registre privind organismele dăunătoare;

(9)

absent: organismul dăunător a fost eradicat;

(10)

absent: organismul dăunător nu mai este prezent, din alte motive decât eradicarea;

(11)

absent: registrele privind organismele dăunătoare nu sunt valabile;

(12)

absent: registrele privind organismele dăunătoare nu sunt fiabile;

(13)

absent: doar interceptat;

(14)

prezent în mod provizoriu: nu permite luarea de măsuri;

(15)

prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, sub supraveghere;

(16)

prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, în curs de eradicare;

(17)

altele.

4.4.

Statutul privind dăunătorii în statul membru în cauză după confirmarea oficială a prezenței organismului dăunător – se indică, împreună cu o notă explicativă, una sau mai multe dintre următoarele opțiuni:

(1)

prezent în toate părțile statului membru;

(2)

prezent doar în unele părți ale statului membru;

(3)

prezent în anumite părți ale statului membru, în care nu se cultivă plante gazdă;

(4)

prezent: sezonier;

(5)

prezent: în curs de eradicare;

(6)

prezent: în condiții de izolare (în cazul în care eradicarea este imposibilă);

(7)

prezent: incidență redusă;

(8)

absent: organismul dăunător a fost eradicat;

(9)

absent: organismul dăunător nu mai este prezent, din alte motive decât eradicarea;

(10)

absent: registrele privind organismele dăunătoare nu sunt valabile;

(11)

absent: registrele privind organismele dăunătoare nu sunt fiabile;

(12)

absent: doar interceptat;

(13)

prezent în mod provizoriu: nu permite luarea de măsuri;

(14)

prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, sub supraveghere;

(15)

prezent în mod provizoriu: permite luarea de măsuri, în curs de eradicare;

(16)

altele.

5.   

Constatarea, prelevarea de probe, testarea și confirmarea prezenței organismului dăunător

5.1.

Modul în care a fost constatată prezența organismului dăunător sau a apărut suspiciunea prezenței acestuia – se indică una dintre următoarele opțiuni:

(1)

anchetă oficială privind organismele dăunătoare;

(2)

anchetă privind un focar existent sau eradicat al unui organism dăunător;

(3)

inspecții fitosanitare de orice tip;

(4)

inspecții de trasabilitate în amonte și în aval privind prezența specifică a organismului dăunător;

(5)

inspecții oficiale pentru alte scopuri decât cele fitosanitare;

(6)

informații furnizate de operatori profesioniști, laboratoare sau alții;

(7)

informații științifice;

(8)

altele.

Se pot furniza observații suplimentare sub forma unui text liber sau a unor documente anexate.

Dacă se alege opțiunea (8), se indică o specificație.

Pentru inspecții, se indică data/datele, descrierea metodei (inclusiv informații provenite din controale vizuale sau de alt fel), se descrie pe scurt locul și concluziile inspecției și se furnizează una sau mai multe fotografii.

Dacă se aleg opțiunile (3) și (4), se indică data inspecției/inspecțiilor și se descrie metoda de inspecție (inclusiv informații provenite din controale vizuale sau de alt fel). Se pot descrie pe scurt locul și concluziile inspecției și se pot furniza una sau mai multe fotografii.

5.2.

Data constatării – se precizează data la care organismul oficial competent a constatat prezența organismului dăunător, a început să suspecteze prezența sau a primit primele informații cu privire la constatarea prezenței acestuia. În cazul în care organismul dăunător a fost constatat de către o persoană din afara organismului oficial responsabil, se indică data constatării prezenței acestuia și data la care persoana respectivă a informat organismul oficial responsabil.

5.3.

Prelevarea de probe pentru analize de laborator – dacă este cazul, se prezintă informații privind procedura de prelevare de probe pentru analize de laborator, inclusiv data, metoda și dimensiunea probei. Se pot atașa fotografii.

5.4.

Laborator – după caz, se indică numele și adresa laboratorului/laboratoarelor implicat(e) în procesul de identificare a organismului dăunător.

5.5.

Metoda de diagnosticare – se indică una dintre următoarele opțiuni:

(1)

În conformitate cu protocolul revizuit inter pares – (se indică o trimitere clară la protocol și, după caz, la orice abatere de la acesta).

(2)

altele (se specifică metoda).

5.6.

Data confirmării oficiale a identității organismului dăunător.

6.   

Informațiile referitoare la zona infestată, precum și gravitatea și sursa focarului

6.1.

Dimensiunea și delimitarea zonei infestate – se indică una sau mai multe dintre opțiunile următoare (se pot oferi cifre aproximative, dar trebuie explicat de ce exactitatea nu este posibilă):

(1)

suprafața infestată (m2, ha, km2);

(2)

numărul de plante infestate (unități);

(3)

volumul produselor vegetale infestate (tone, m3);

(4)

coordonate GPS sau orice altă descriere specifică [de exemplu, unități teritoriale Eurostat (NUTS), coduri geografice (geocoduri), fotografii aeriene] care delimitează zona.

6.2.

Caracteristicile zonei infestate și ale vecinătăților acesteia – se indică una sau mai multe dintre opțiunile următoare:

(1)

În aer liber – zonă de producție

(1.1)

teren (arabil, pășune);

(1.2)

livadă/plantație viticolă;

(1.3)

pepinieră;

(1.4)

pădure.

(2)

În aer liber – altele:

(2.1)

grădină privată;

(2.2)

spațiu public;

(2.3)

zonă de conservare;

(2.4)

plante spontane în alte zone decât zonele de conservare;

(2.5)

altele (se precizează).

(3)

Mediu închis:

(3.1)

seră;

(3.2)

alte solare;

(3.3)

spațiu privat (altul decât sera);

(3.4)

spațiu public (altul decât sera);

(3.5)

altele (se precizează).

Pentru fiecare opțiune, se menționează dacă infestarea se referă la unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

plante destinate plantării,

alte plante,

produse vegetale, sau

alte obiecte.

6.3.

Plante gazdă din zona infestată și din vecinătatea acesteia – se indică denumirea științifică a plantelor gazdă din zona respectivă, în conformitate cu punctul 6.4. Se pot furniza informații suplimentare privind densitatea plantelor gazdă, menționând practicile de cultivare, caracteristicile specifice ale habitatelor sau informații despre produsele vegetale susceptibile, produse în zonă.

6.4.

Plantă/plante, produs(e) vegetal(e) și alte obiecte infestate – se indică denumirea științifică a plantei/plantelor gazdă infestate. Se poate indica soiul și, pentru produsele vegetale, tipul de produs, după caz.

6.5.

Vectori prezenți în zonă – după caz, se indică una dintre următoarele opțiuni:

(1)

denumirea științifică a vectorului, cel puțin la nivelul genului; sau

(2)

în cazul în care punctul (1) nu se aplică, denumirea științifică aprobată de către o organizație internațională, precum și numele organizației/organizațiilor respective; sau

(3)

în cazul în care nici punctul (1), nici punctul (2) nu se aplică, se indică denumirea științifică provenind de la cea mai fiabilă sursă de informații, cu trimitere la sursa respectivă. Se pot furniza informații suplimentare privind densitatea vectorilor sau caracteristicile plantelor importante pentru vectori.

6.6.

Gravitatea focarului – se descrie gradul actual de răspândire a infestării, a simptomelor și a daunelor. După caz, se includ previziuni de îndată ce aceste informații sunt disponibile.

6.7.

Sursa focarului – se indică, după caz, calea confirmată prin care organismul dăunător a intrat în zona respectivă sau calea posibilă în curs de confirmare. Se pot furniza informații suplimentare privind originea confirmată sau posibilă a organismului dăunător.

7.   

Măsuri fitosanitare oficiale

7.1.

Adoptarea de măsuri fitosanitare oficiale – se indică una dintre următoarele opțiuni și se furnizează note explicative:

(1)

au fost luate măsuri fitosanitare oficiale, sub forma unei tratări chimice, biologice sau fizice.

(2)

au fost luate măsuri fitosanitare oficiale, altele decât tratarea chimică, biologică sau fizică.

(3)

vor fi luate măsuri fitosanitare oficiale;

(4)

urmează să se ia o decizie privind luarea de măsuri fitosanitare oficiale;

(5)

nicio măsură fitosanitară oficială (se explică motivul pentru absența acestora).

În cazul în care este stabilită o zonă demarcată, pentru opțiunile (1), (2) și (3) se indică dacă aceste măsuri sunt luate în interiorul sau în exteriorul zonei în cauză.

7.2.

Data adoptării măsurilor fitosanitare oficiale (se indică durata prevăzută a oricăror măsuri temporare).

7.3.

Identificarea zonei care face obiectul măsurilor fitosanitare oficiale – se indică metoda utilizată pentru a identifica zona care face obiectul măsurilor fitosanitare oficiale. Se furnizează rezultatele anchetelor care au fost efectuate.

7.4.

Obiectivul măsurilor fitosanitare oficiale – se indică una dintre următoarele opțiuni:

(1)

eradicare;

(2)

izolare (în cazul în care eradicarea este imposibilă).

7.5.   

Măsurile care afectează libera circulație a mărfurilor – se indică una dintre următoarele opțiuni:

(1)

măsurile afectează importul de mărfuri în Uniune sau circulația acestora în cadrul Uniunii (descrieți măsurile);

(2)

măsurile nu afectează importul de mărfuri în Uniune sau circulația acestora în cadrul Uniunii.

7.6.

Anchete specifice – în cazul în care anchetele sunt efectuate ca parte a măsurilor fitosanitare oficiale, se indică metodologia, durata și domeniul lor de aplicare.

8.   

Evaluarea riscului fitosanitar

Se indică una dintre următoarele opțiuni:

(1)

Nu este necesară evaluarea riscului fitosanitar [pentru organismele dăunătoare menționate la articolul 11 primul paragraf literele (a) și (b) sau care fac obiectul măsurilor menționate la articolul 30 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) 2016/2031];

(2)

Analiza riscului fitosanitar sau analiza preliminară a riscului fitosanitar se află în curs de desfășurare;

(3)

Evaluarea preliminară a riscului fitosanitar există – se prezintă principalele constatări și se atașează evaluarea preliminară a riscului fitosanitar sau se indică unde poate fi găsită;

(4)

Evaluarea riscului fitosanitar există – se prezintă principalele constatări și se atașează evaluarea riscului fitosanitar sau se indică unde poate fi găsită această evaluare.

9.   

Se adaugă linkuri către site-urile internet relevante și alte surse de informații.

10.   

Se indică dacă o parte din sau toate informațiile menționate la punctele 1.1, 1.3, 3.1, 4.1-4.4, 5.1-5.6, 6.1-6.7, 7.1-7.6 și 8 trebuie să fie transmise Organizației Europene și Mediteraneene pentru Protecția Plantelor.


(1)  În conformitate cu conceptul stabilit în Standardele internaționale pentru măsuri fitosanitare, ISPM nr. 8 (1998): Determination of pest status in an area (Determinarea statutului privind dăunătorii într-o zonă). Roma, IPPC, FAO (https://www.ippc.int/sites/default/files/documents//1323945129_ISPM_08_1998_En_2011-11-29_Refor.pdf)


ANEXA II

Documente sanitare comune de intrare (DSCI)

PARTEA 1

Intrări DSCI și note explicative

Generalități

Intrările specificate în partea 1 constituie dicționarele de date pentru versiunea electronică a DSCI.

Cu excepția cazului în care legislația Uniunii prevede sau stabilește altfel, toate intrările sau casetele se aplică modelelor DSCI din partea 2.

Copiile pe suport de hârtie ale unui DSCI electronic trebuie să poarte o etichetă optică unică prelucrabilă automat care asigură un hyperlink la versiunea electronică.

Trebuie să selectați una dintre casetele I.20-I.26 și una dintre casetele II.9-II.16; pentru fiecare casetă, trebuie să selectați o singură opțiune.

În cazul în care într-o casetă vi se permite să selectați una sau mai multe opțiuni, doar opțiunea (opțiunile) selectată (selectate) de dumneavoastră va fi afișată (vor fi afișate) în versiunea electronică a DSCI.

În cazul în care o casetă nu este obligatorie, conținutul acesteia va apărea ca text tăiat cu o linie.

Succesiunile de casete din modelele de DSCI din partea 2 și dimensiunea și forma acestor casete sunt orientative.

În cazul în care este necesară o ștampilă, echivalentul său electronic este un sigiliu electronic.

În procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal incluse în DSCI, statele membre respectă Regulamentul (UE) 2016/679 și Directiva (UE) 2016/680, iar Comisia respectă Regulamentul (UE) 2018/1725.

PARTEA I – DESCRIEREA TRANSPORTULUI

Casetă

Descriere

I.1.

Expeditorul/Exportatorul

 

Se indică numele și adresa, țara și codul ISO de țară (1) ale persoanei fizice sau juridice care expediază transportul. Această persoană trebuie să fie stabilită într-o țară terță, cu excepția anumitor cazuri prevăzute în dreptul Uniunii, în care aceasta poate fi stabilită într-un stat membru.

I.2

Referința DSCI

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de IMSOC (repetat în casetele II.2 și III.2).

I.3

Referința locală

 

Se precizează codul alfanumeric unic atribuit de autoritatea competentă.

I.4

Postul de inspecție la frontieră/punctul de control/unitatea de control

 

Se selectează numele PIF sau al punctului de control, după caz.

Se indică locul inspecției, după caz.

În cazul unui DSCI-P ulterior pentru un transport neconform, se indică numele unității de control responsabile de supravegherea zonei libere sau a antrepozitului vamal special aprobat.

I.5

Codul postului de inspecție la frontieră/punctului de control/unității de control

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de IMSOC PIF, punctului de control sau unității de control.

I.6

Destinatarul/Importatorul

 

Se indică numele și adresa, țara și codul ISO de țară ale persoanei fizice sau juridice căreia îi este destinat transportul și care apar, de exemplu, pe certificate oficiale, atestate oficiale sau alte documente, inclusiv documente de natură comercială eliberate în țara terță. Dacă această persoană este aceeași cu cea indicată în caseta I.8, această casetă este completată automat de IMSOC pe baza informațiilor furnizate în caseta respectivă.

Această casetă este opțională în cazul unei transbordări sau al unui tranzit.

I.7

Locul de destinație

 

Se indică numele și adresa, țara și codul ISO de țară ale locului unde este livrat transportul pentru descărcare finală. Dacă această adresă este aceeași cu cea indicată în caseta I.6, această casetă este completată automat de IMSOC pe baza informațiilor furnizate în caseta respectivă.

Acest loc trebuie să fie situat într-un stat membru, inclusiv în cazul tranzitului, astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (44) din Regulamentul (UE) 2017/625, cu depozitarea mărfurilor. În cazul unui tranzit fără depozitarea mărfurilor, țara terță de destinație este indicată în caseta I.22.

După caz, se indică, de asemenea, numărul de înregistrare sau de aprobare al unității de destinație.

Pentru transporturile care urmează să fie divizate la PIF, se indică PIF ca și loc de destinație în primul DSCI. Se indică în DSCI ulterioare locul de destinație pentru fiecare parte a transportului divizat.

Pentru transporturile care urmează să fie transferate către un punct de control, se indică punctul de control ca loc de destinație. Această casetă poate fi completată automat de IMSOC pe baza informațiilor furnizate în caseta I.20.

În cazul în care transporturile sunt mutate într-o unitate pentru continuarea transportului, precizarea locului de destinație este obligatorie numai dacă este diferit de unitatea pentru continuarea transportului.

I.8

Operatorul responsabil de transport

 

Se indică numele și adresa, țara și codul ISO de țară ale persoanei fizice sau juridice din statul membru care răspunde de transport la prezentarea acestuia la PIF și care face declarațiile necesare autorităților competente în calitate de importator sau în numele importatorului. Acest operator poate fi același cu cel indicat în caseta I.6 și trebuie să fie același cu cel indicat în caseta I.35.

Această casetă poate fi completată automat de IMSOC.

În cazul unui DSCI ulterior, se indică numele și adresa persoanei responsabile de prezentarea transportului pentru controale oficiale ulterioare în locul următor.

În cazul unui DSCI-P ulterior pentru transporturi neconforme, se indică numele și adresa persoanei responsabile de procedurile întreprinse după depozitare.

I.9

Documentele de însoțire

 

Se selectează tipul de documente de însoțire necesare: de exemplu, certificate oficiale, atestate oficiale, permise, declarații sau alte documente, inclusiv documente de natură comercială.

Se precizează codul unic al documentelor de însoțire și țara emitentă. Data emiterii este însă opțională. În cazul în care certificatul oficial a fost generat în cadrul IMSOC, se precizează codul alfanumeric unic din caseta I.2a din certificatul oficial.

Referințele documentelor comerciale: se indică, de exemplu, numărul scrisorii de transport aerian, numărul conosamentului sau numărul comercial al trenului sau al vehiculului rutier.

I.10

Notificarea prealabilă

 

Se indică data și ora estimată a sosirii la punctul de intrare unde se află PIF.

DSCI-D/DSCI-PP

Se indică data și ora estimată a sosirii la punctul de control în cazul unui DSCI ulterior pentru transferul către un punct de control.

I.11

Țara de origine

 

Această casetă poate fi completată automat de IMSOC pe baza informațiilor furnizate în caseta I.31.

DSCI-A

Se indică țara de reședință în perioada de reședință necesară indicată în certificatul oficial de însoțire.

Pentru caii înregistrați care reintră în Uniune după exportul temporar pe o perioadă mai mică de 30, 60 sau 90 de zile pentru curse, competiții și evenimente culturale în anumite țări terțe, se indică țara din care au fost expediați ultima dată.

DSCI-P

Se indică țara în care produsele au fost produse, fabricate sau ambalate (etichetate cu marca de identificare).

În cazul produselor care reintră în Uniune în conformitate cu articolul 77 alineatul (1) litera (h) din Regulamentul (UE) 2017/625 sau care reintră în Uniune după tranzitul prin țări terțe [astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (44) litera (b) din regulamentul menționat anterior], se indică statul membru de origine.

DSCI-PP

Se indică țara (țările) de origine în care plantele, produsele vegetale sau alte obiecte au fost cultivate, produse, depozitate sau prelucrate, astfel cum se menționează în certificatul fitosanitar.

DSCI-D

Se indică țara de origine a mărfurilor sau cea în care au fost cultivate, recoltate sau produse.

I.12

Regiunea de origine

 

Atunci când animalele sau mărfurile sunt afectate de măsurile de regionalizare în conformitate cu legislația Uniunii, se precizează codul regiunilor, zonelor sau compartimentelor aprobate. Această casetă poate fi completată automat de IMSOC pe baza informațiilor furnizate în caseta I.31.

DSCI-PP

Atunci când țara de origine a declarat oficial anumite zone ca fiind indemne de un anumit organism, se indică zona de origine a plantei, a produsului vegetal sau a altor obiecte.

I.13

Mijloacele de transport

 

Se selectează unul dintre următoarele mijloace de transport pentru animale sau mărfuri care sosesc la PIF și se indică identificarea:

avion (se indică numărul zborului);

navă (se indică numele și numărul navei);

calea ferată (se indică numărul trenului și al vagonului);

vehicul rutier (se indică numărul de înmatriculare al vehiculului, însoțit de numărul de înmatriculare al remorcii, dacă este cazul).

În cazul unui feribot, se bifează „navă” și se identifică vehiculul (vehiculele) rutier(e) cu numărul de înmatriculare al vehiculului (însoțit de numărul de înmatriculare al remorcii, dacă este cazul), și numele feribotului programat.

DSCI-PP

Identificarea mijlocului de transport nu este obligatorie.

I.14

Țara de expediere

 

DSCI-P/DSCI-PP/DSCI-D

Se indică țara în care mărfurile au fost plasate la bordul mijlocului de transport final pentru călătoria către Uniune. În anumite cazuri în care circulația implică mai multe țări înainte de intrarea în Uniune (mișcare triunghiulară), aceasta poate fi țara terță în care a fost emis certificatul oficial.

Această casetă nu se aplică pentru DSCI-A.

I.15

Unitatea de origine

 

Atunci când legislația Uniunii impune acest lucru, se indică numele și adresa, țara și codul ISO de țară ale unității (unităților) de origine.

Atunci când legislația Uniunii impune acest lucru, se indică numărul său de înregistrare sau de autorizare.

Această casetă poate fi completată automat de IMSOC pe baza informațiilor furnizate în caseta I.31.

I.16

Condițiile de transport

 

DSCI-P/DSCI-D

Se precizează categoria de temperatură dorită în timpul transportului (ambientală, refrigerat, congelat), dacă este cazul. Se poate selecta o singură categorie.

Această casetă nu se aplică pentru DSCI-A și DSCI-PP.

I.17

Numărul containerului/numărul sigiliului

 

Dacă este cazul, se indică numărul containerului și numărul sigiliului (este posibil să fie mai multe).

Pentru sigiliul oficial, se indică numărul sigiliului oficial, astfel cum este indicat în certificatul oficial, și se bifează „sigiliu oficial” sau se indică orice alt sigiliu astfel cum este menționat în documentele de însoțire.

I.18

Certificat ca sau pentru

 

Se selectează scopul circulației animalelor, utilizarea prevăzută a mărfurilor sau categoria specificată în certificatul oficial (dacă este necesar) sau documentul comercial:

DSCI-A:

Reproducție/producție, îngrășare, unități izolate, câini/pisici/dihori domestici (sau în cazul în care mai mult de cinci câini/pisici/dihori domestici sunt transportați în scop necomercial), animale acvatice ornamentale, abator, carantină, ecvidee înregistrate, reimersie (numai pentru animalele de acvacultură), circ itinerant/numere cu animale, expoziție, repopulare sau altele.

DSCI-P:

Consum uman, hrană pentru animale, uz farmaceutic, uz tehnic, probă comercială, prelucrare suplimentară sau altele.

DSCI-D:

Consum uman, consum uman după un tratament suplimentar, hrană pentru animale, eșantion sau articol pentru expoziții sau altele.

Această casetă nu se aplică pentru DSCI-PP.

I.19

Conformitatea mărfurilor

 

Această casetă se aplică numai pentru DSCI-P.

Se bifează „conforme” atunci când mărfurile respectă normele menționate la articolul 1 alineatul (2) literele (a) și (d) din Regulamentul (UE) 2017/625.

Se bifează „neconforme” în cazul în care mărfurile:

nu respectă normele menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625; și

respectă normele menționate la litera (d) din articolul respectiv; și

nu sunt destinate introducerii pe piață.

I.20

Pentru transbordare/transfer/continuarea călătoriei către

 

DSCI-A (continuarea călătoriei)

Se indică numele și codul ISO de țară al țării terțe de destinație în cazul în care animalele stau pe aceeași navă sau în același avion și sunt destinate a fi trimise direct către o țară terță fără a debarca într-un alt port sau aeroport din Uniune.

Se indică numele următorului PIF din Uniune către care animalele își continuă călătoria pe aceeași navă sau avion pentru efectuarea altor controale oficiale.

DSCI-P (transbordare)

Se indică numele țării terțe de destinație și codul ISO de țară în cazul în care produsele sunt transbordate pe altă navă sau avion și urmează să fie trimise direct unei țări terțe fără a debarca într-un alt port sau aeroport din Uniune.

Se indică numele următorului PIF din Uniune, unde produsele urmează să fie transbordate pentru alte controale oficiale.

DSCI-PP (transbordare/transfer)

Se indică numele următorului PIF sau al punctului de control din cadrul Uniunii către care mărfurile urmează a fi transbordate sau transferate, respectiv pentru controale oficiale ulterioare.

DSCI-D (transfer)

Se indică numele punctului de control din cadrul Uniunii către care urmează să fie transferate mărfurile pentru controale oficiale suplimentare dacă transportul este selectat pentru controale de identitate și fizice.

I.21

Pentru continuarea transportului

 

DSCI-PP/DSCI-D

Se indică unitatea autorizată pentru continuarea transportului în care urmează să fie transportat lotul după ce a fost selectat pentru controale de identitate și fizice la PIF.

I.22

Pentru tranzit către

 

Se indică numele țării terțe de destinație și codul ISO de țară.

Se indică numele PIF de ieșire pentru transporturile neconforme care traversează teritoriul Uniunii pe cale rutieră, pe cale ferată sau pe căi navigabile (tranzit extern).

Această casetă nu se aplică pentru DSCI-D.

I.23

Pentru piața internă

 

Se bifează această casetă în cazul în care transporturile sunt destinate introducerii pe piața Uniunii.

I.24

Pentru mărfurile neconforme

 

Această casetă se aplică numai pentru DSCI-P.

Se selectează tipul destinației unde va fi livrat transportul și se indică numărul de înregistrare, după caz: antrepozit vamal special aprobat, zonă liberă sau navă (inclusiv numele și portul de livrare).

I.25

Pentru reintrare

 

DSCI-A:

Se bifează caseta în cazul reintrării cailor înregistrați în Uniune după exportul temporar pentru o perioadă mai mică de 30, 60 sau 90 de zile pentru curse, competiții și evenimente culturale în anumite țări terțe.

Se bifează caseta în cazul reintrării animalelor originare din Uniune și care se întorc în Uniune după refuzul intrării de către o țară terță.

DSCI-P/DSCI-PP

Se bifează caseta în cazul reintrării mărfurilor originare din Uniune și care se întorc în Uniune după refuzul intrării de către o țară terță.

Această casetă nu se aplică pentru DSCI-D.

I.26

Pentru admitere temporară

 

Această casetă se aplică doar pentru DSCI-A și doar pentru caii înregistrați.

Punct de ieșire – se indică PIF de ieșire.

Data de ieșire – se indică data de ieșire (aceasta trebuie să fie la mai puțin de 90 de zile după admitere).

I.27

Mijloacele de transport după PIF/depozitare

 

Această casetă poate fi completată după notificarea prealabilă și este obligatorie pentru:

animalele care fac obiectul Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului (2) (DSCI-A);

mărfuri care fac obiectul transbordării, tranzitului direct, monitorizării, reintrării sau livrării către toate destinațiile de control, inclusiv unitatea pentru continuarea transportului sau punctul de control, unde sunt necesare controale oficiale suplimentare (DSCI-P, DSCI-PP, DSCI-D);

mărfuri neconforme în tranzit (DSCI-P).

Se selectează unul dintre următoarele mijloace de transport: avion, navă, vehicul feroviar sau rutier (a se vedea nota orientativă de la caseta I.13).

DSCI-PP

În cazul în care numărul containerului este indicat în caseta I.17, indicarea mijlocului de transport nu este obligatorie.

I.28

Transportatorul

 

Această casetă este obligatorie numai pentru DSCI-A, când se utilizează caseta I.27.

Se indică numele și adresa, țara și codul ISO de țară ale persoanei fizice sau juridice responsabile de transport.

Se indică numărul de înregistrare sau de autorizare, după caz.

I.29

Data plecării

 

Această casetă este obligatorie numai pentru DSCI-A, atunci când se utilizează caseta I.27.

Se indică data și ora estimată de plecare de la PIF.

I.30

Jurnalul de bord

 

Această casetă se aplică numai pentru DSCI-A și se referă la cerințele din Regulamentul (CE) nr. 1/2005.

I.31

Descrierea transportului

 

Se completează, de exemplu, pe baza certificatelor oficiale, a atestatelor oficiale, a declarațiilor sau a altor documente, inclusiv documente de natură comercială, pentru a oferi o descriere suficientă a mărfurilor care să permită identificarea acestora și calcularea taxelor, de exemplu, codul și titlul nomenclaturii combinate (NC), codul TARIC, codul OEMPP, specia (informații taxonomice), greutatea netă (kg).

Se indică numărul de paiete pentru material seminal, ovule și embrioni.

Se indică, după caz, natura și numărul de ambalaje, tipul ambalajului (conform standardelor CEFACT/ONU), numărul lotului, numărul de identificare individuală, numărul pașaportului, tipul de produs.

În cazul unui DSCI ulterior, se introduce cantitatea de mărfuri indicată în DSCI anterior.

DSCI-P:

Se bifează „consumator final” în cazul în care produsele sunt ambalate pentru consumatorii finali.

I.32

Numărul total de pachete

 

Se indică numărul total de pachete din transport, după caz.

I.33

Cantitatea totală

 

DSCI-A:

Se indică numărul total de animale, după caz.

DSCI-P:

Se indică numărul total de paiete pentru material seminal, ovule și embrioni, după caz.

DSCI-PP/DSCI-D:

Se indică numărul de bucăți sau volumul, după caz.

I.34

Greutatea netă totală/greutatea brută totală (kg)

 

Aceasta este greutatea netă totală (și anume, masa animalelor sau a mărfurilor propriu-zise, fără containere imediate sau alte ambalaje) calculată automat de IMSOC pe baza informațiilor înscrise în caseta I.31.

Se indică greutatea brută totală (și anume, masa totală a animalelor sau a mărfurilor, plus cea a containerelor imediate și a tuturor ambalajelor, însă fără containerele de transport și alte echipamente de transport). Aceste informații nu sunt obligatorii pentru DSCI-PP.

I.35

Declarația

 

Declarația trebuie semnată de persoana fizică responsabilă de transport și poate fi adaptată în funcție de DSCI utilizat:

Subsemnatul, operatorul responsabil de transportul descris mai sus, certific că, potrivit cunoștințelor și convingerilor mele, declarațiile cuprinse în partea I din prezentul document sunt adevărate și complete și mă angajez să respect cerințele legale prevăzute în Regulamentul (UE) 2017/625 privind controalele oficiale, inclusiv privind plata pentru controalele oficiale, precum și pentru reexpedierea transporturilor, pentru carantina sau izolarea animalelor sau pentru costurile eutanasierii sau ale eliminării, dacă este necesar.

Semnătura (semnatarul se angajează să accepte transporturile în tranzit cărora li se refuză intrarea de către o țară terță).

PARTEA II – CONTROALE

Casetă

Descriere

II.1.

DSCI anterior

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de IMSOC pentru DSCI folosit înainte de divizarea unui transport sau înainte de transbordare (în cazul în care se efectuează controale oficiale), înlocuire, anulare sau transfer către un punct de control.

II.2

Referința DSCI

 

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

II.3

Controlul documentelor

 

Acestea includ verificări privind respectarea cerințelor naționale privind animalele și mărfurile pentru care nu sunt reglementate de dreptul Uniunii toate condițiile de intrare în Uniune.

II.4

Controlul identității

 

Se bifează „Da” sau „Nu”, după caz.

DSCI-A

Se bifează „Nu” în cazul în care animalele urmează să își continue călătoria pe cale maritimă sau aeriană pe aceeași navă sau aeronavă pentru a călători ulterior de la un PIF către un alt PIF, iar controalele oficiale urmează să fie finalizate la următorul PIF.

DSCI-P

Se bifează „Nu” în cazul în care mărfurile sunt transbordate de la un PIF la alt PIF.

DSCI-PP

Se bifează „Nu” în cazul în care mărfurile sunt transferate către un punct de control sau sunt transbordate de la un PIF la alt PIF.

Se bifează „Nu” în cazul în care este necesar un control redus sau nu este necesar un control al identității.

DSCI-D

Se bifează „Nu” în cazul în care mărfurile sunt transferate către un punct de control.

II.5

Controlul fizic

 

Se bifează „Da” sau „Nu”, după caz.

DSCI-A

Aceasta include rezultatul examinării clinice și mortalitatea și morbiditatea animalelor.

Se bifează „Nu” în cazul în care animalele urmează să își continue călătoria pe cale maritimă sau aeriană pe aceeași navă sau aeronavă pentru a călători ulterior de la un PIF la alt PIF, în conformitate cu legislația aplicabilă a Uniunii, iar controalele oficiale urmează să fie finalizate la următorul PIF.

DSCI-P

Se bifează „Control redus” în cazul în care, în conformitate cu normele care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/625, transportul nu a fost selectat pentru un control fizic, dar se consideră a fi fost verificat în mod satisfăcător utilizând numai controale ale documentelor și ale identității.

Se bifează „Altele” în cazul în care se face trimitere la procedurile de reintrare, monitorizare și tranzit. Aceasta se referă, de asemenea, la animale și mărfuri care sunt transbordate de la un PIF la alt PIF, în conformitate cu normele care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 51 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625.

DSCI-PP

Se bifează „Control redus” în cazul în care, în conformitate cu normele care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 54 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/625, transportul nu a fost selectat pentru controale de identitate și fizice, însă se consideră că a fost verificat în mod satisfăcător doar pe baza controlului documentelor.

Se bifează „Altele” în cazul în care se face trimitere la procedurile de reintrare, monitorizare și tranzit. Aceasta se referă, de asemenea, la mărfurile transbordate de la un PIF la alt PIF, în conformitate cu normele care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 51 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625.

DSCI-D

Se bifează „Nu” în cazul în care mărfurile sunt transferate către un punct de control..

II.6

Teste de laborator

 

Se bifează „Da” în cazul în care a fost efectuat un test.

Testul: se selectează categoria de substanță sau de agent patogen pentru care a fost efectuat un test de laborator.

se bifează „Aleatoriu” în cazul în care transportul nu este reținut la PIF în așteptarea rezultatului testului. Nu se bifează în cazul în care transportul face obiectul unei prelevări de probe pentru testele de laborator descrise de alte opțiuni în această casetă;

se bifează „Suspiciune” în cazul în care animalele și mărfurile sunt suspectate că nu respectă legislația Uniunii și sunt reținute la PIF în așteptarea rezultatului testului;

se bifează „Măsuri de urgență” în cazul în care animalele și mărfurile sunt supuse unor măsuri de urgență specifice și sunt reținute la PIF în așteptarea rezultatului testului, cu excepția cazului în care continuarea transportului este autorizată.

Rezultatul testului:

se bifează „În așteptare” în cazul în care transportul poate părăsi PIF fără a aștepta rezultatul testului.

se bifează „satisfăcător” sau „nesatisfăcător” în cazul în care rezultatul testului este disponibil.

DSCI-P

Se bifează „Obligatoriu” în cazul în care eșantionarea este obligatorie în conformitate cu legislația Uniunii și transportul nu este reținut la PIF în așteptarea rezultatului testului.

Se bifează „Controale intensificate” în cazul în care animalele și mărfurile se supun normelor privind procedurile referitoare la controalele intensificate, care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2017/625 și sunt reținute la PIF în așteptarea rezultatului testului.

DSCI-PP

Se bifează „Prelevare de probe pentru depistarea unor infecții latente” în cazul în care prelevarea de probe este necesară în conformitate cu legislația Uniunii și transportul nu este reținut la PIF în așteptarea rezultatului testului.

DSCI-D

Se bifează „creștere temporară a numărului de controale” în cazul în care mărfurile fac obiectul unor măsuri care impun o creștere temporară a numărului de controale [articolul 47 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625] și sunt reținute la PIF în așteptarea rezultatului testului, cu excepția cazului în care continuarea transportului este autorizată.

II.7

Controlul bunăstării

 

Această casetă se aplică numai pentru DSCI-A.

Se bifează „Nu” în cazul în care animalele vii nu sunt descărcate la PIF indicat în caseta I.4 și transbordate către un alt PIF și nu au fost supuse unui control cu privire la bunăstarea animalelor.

Se bifează caseta „satisfăcător” sau „nesatisfăcător” dacă sunt disponibile rezultatele controlului efectuat cu privire la animale și condițiile de transport.

II.8

Impactul transportului asupra animalelor

 

Această casetă se aplică numai pentru DSCI-A.

Se precizează câte animale au murit, câte animale sunt inapte pentru a călători și numărul de nașteri sau avorturi (și anume, câte femele au fătat sau au avortat în timpul transportului).

În cazul animalelor expediate în număr mare (de exemplu, pui de o zi, pești sau moluște), se indică un număr estimat de animale moarte sau inapte, după caz.

II.9

Admisibilitatea transbordării/transferului/continuării călătoriei către

 

Se bifează această casetă dacă transportul este admisibil pentru transbordare/transfer/continuarea călătoriei.

Transbordarea nu se aplică pentru DSCI-A și DSCI-D.

II.10

Admisibilitate pentru continuarea transportului

 

DSCI-PP/DSCI-D

Se bifează această casetă dacă transportul este acceptabil pentru continuarea transportului.

II.11

Admisibilitatea tranzitului

 

Se bifează această casetă dacă transportul este admisibil pentru tranzit.

Această casetă nu se aplică pentru DSCI-D.

II.12

Admisibilitate pentru piața internă

 

Se bifează această casetă în cazul în care controalele oficiale sunt favorabile, indiferent dacă animalele sau mărfurile fac obiectul procedurii vamale de „punere în liberă circulație” la frontieră sau, ulterior, în cadrul Uniunii.

DSCI-A

În cazul în care este autorizată introducerea pe piață a animalelor în condiții speciale (în conformitate cu legislația Uniunii sau cu legislația națională), se indică destinația controlată: abator, unitate izolată, carantină sau uz local.

DSCI-P

Se bifează utilizarea produsului.

Pentru subprodusele de origine animală care trebuie prelucrate în continuare, dar care nu sunt supuse condițiilor de monitorizare a transportului care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 77 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/625, se completează caseta II.18.

DSCI-D

Se bifează utilizarea produsului: consum uman, hrană pentru animale sau altele.

II.13

Admisibilitate pentru monitorizare

 

Această casetă se aplică numai DSCI-A și DSCI-P și se referă la un transport monitorizat în conformitate cu condițiile care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 77 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/625.

II.14

Admisibilitatea mărfurilor neconforme

 

Această casetă se aplică numai pentru DSCI-P.

Se selectează destinația controlată: un antrepozit vamal special aprobat, o zonă liberă sau o navă.

II.15

Admisibilitate pentru admitere temporară

 

Această casetă se aplică doar pentru DSCI-A și doar pentru caii înregistrați.

Se bifează această casetă pentru a autoriza admiterea animalelor pe teritoriul Uniunii până la data înscrisă în caseta I.26.

II.16

Inadmisibilitate

 

Aceasta se referă la transporturile pentru care rezultatul controalelor oficiale nu este favorabil și se refuză intrarea în Uniune. Se indică data până la care trebuie luată măsura.

DSCI-A

Se bifează „Eutanasiere” în cazul în care nu se poate permite consumul uman al cărnii de la animale.

Se bifează „Reexpediere” în cazul în care animalele sunt trimise înapoi.

Se bifează „Sacrificare” în cazul în care carnea provenită de la animale ar putea fi utilizată pentru consumul uman după o inspecție favorabilă.

Se bifează „Distrugere” în cazul în care animalele sunt moarte la sosirea la PIF.

DSCI-P/DSCI-D

Se bifează distrugere, reexpediere, tratament special sau utilizare în alte scopuri.

DSCI-PP

Se selectează tratament adecvat, refuz de intrare, impunerea carantinei, distrugere, reexpediere, prelucrare industrială sau altele.

II.17

Motivul invocat pentru refuz

 

DSCI-A

Se bifează „Documente” în cazul unui certificat lipsă, a absenței certificatului original, a unui model greșit, a unui certificat fraudulos, a unor date nevalabile, a unei semnături sau ștampile lipsă, a unei autorități neacceptate, a unui raport de laborator lipsă, a absenței garanțiilor suplimentare sau a absenței cerințelor naționale.

Se bifează „Origine” în cazul unei țări neautorizate, al unei zone neautorizate sau al unei unități neautorizate.

Se bifează „Identitate” în cazul unui act de identificare sau document necorespunzător, al unui mijloc de transport necorespunzător, al unui act de identificare individuală lipsă, al unui număr de identificare individuală necorespunzător sau al unei specii necorespunzătoare.

Se bifează „Fizic” în cazul prezenței unui/unor animal(e) suspectat(e), animal(e) care nu poate/pot fi transportat(e) sau animal(e) mort/moarte.

Se bifează „Laborator” în cazul unui rezultat nesatisfăcător al testării.

Se bifează „Bunăstarea animalelor” în cazul mijloacelor de transport necorespunzătoare.

Se bifează „IAS” în cazul nerespectării normelor aplicabile speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune.

Se bifează „Altele” dacă nu se aplică niciunul dintre motivele menționate mai sus.

DSCI-P

Se bifează „Documente” în cazul unui certificat lipsă, a absenței certificatului original, a unui model greșit, a unui certificat fraudulos, a unor date nevalabile, a unei semnături sau ștampile lipsă, a unei autorități neacceptate, a unui raport de laborator lipsă sau a unei declarații suplimentare lipsă.

Se bifează „Origine” în cazul unei țări neautorizate, al unei regiuni neautorizate sau al unei unități neautorizate.

Se bifează „Identitate” în cazul unei etichete lipsă, al unei etichete sau al unui document necorespunzător/necorespunzătoare, al unei etichete incomplete, al unui mijloc de transport necorespunzător, al unui număr de sigiliu necorespunzător, al unei mărci de identificare necorespunzătoare sau al unei specii necorespunzătoare

Se bifează „Fizic” în cazul unor probleme de igienă, întreruperea lanțului frigorific, probleme de temperatură, probleme de verificare senzorială sau al prezenței paraziților.

Se bifează „Laborator” în cazul contaminării chimice, contaminării microbiologice, reziduurilor de medicamente de uz veterinar, expunerii la radiații, aditivilor neconformi sau organismelor modificate genetic (OMG).

Se bifează „IAS” în cazul speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune.

Se bifează „Altele” dacă nu se aplică niciunul dintre motivele menționate mai sus.

DSCI-PP

Se bifează „Documente” în cazul unui certificat sau al unui pașaport fitosanitar lipsă sau nevalabil sau al oricărui alt document care oferă garanții în conformitate cu dreptul Uniunii.

Se bifează „Origine” în cazul numărului necunoscut de înregistrare al societății, dacă este necesar.

Se bifează „Identitate” în cazul neconcordanței cu documentele care însoțesc transportul.

Se bifează „Fizic” în cazul prezenței organismului dăunător, a plantelor, produselor vegetale sau altor obiecte interzise.

Se bifează „Altele” în cazul în care destinatarul nu este înscris în registrul oficial al producătorilor/importatorilor.

Se bifează „IAS” în cazul speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune.

DSCI-D

Se bifează „Documente” în cazul unui certificat lipsă sau nevalabil sau al altor documente de însoțire necesare.

Se bifează „Identitate” în cazul neconcordanței cu documentele de însoțire.

Se bifează „Laborator” în cazul contaminării chimice sau al contaminării microbiologice.

Se bifează „Fizic” în cazul unor probleme de igienă fizică.

Se bifează „Altele” dacă nu se aplică niciunul dintre motivele menționate mai sus.

II.18

Detaliile destinațiilor de control

 

Se indică numele, adresa și numărul de înregistrare/aprobare pentru toate destinațiile de control menționate la casetele II.9 - II.16.

DSCI-A

Pentru unitățile pentru care autoritatea competentă solicită anonimatul, se indică doar numărul de înregistrare/aprobare atribuit.

DSCI-PP/DSCI-D

În cazul continuării transportului, se indică numele, adresa și, după caz, numărul de înmatriculare al unității pentru continuarea transportului.

În cazul transferului către un punct de control, se indică detaliile de contact și codul alfanumeric unic atribuit de IMSOC punctului de control.

II.19

Transport resigilat

 

Se indică numărul de sigiliu atașat după controalele oficiale în PIF sau după depozitarea într-un antrepozit vamal special aprobat și în cazurile în care legislația Uniunii impune un sigiliu oficial.

II.20

Identificarea PIF

 

Se aplică ștampila oficială a PIF sau a punctului de control, după caz.

În cazul unui DSCI-P ulterior pentru un transport neconform, se indică numele unității de control responsabile de supravegherea zonei libere sau a antrepozitului vamal special aprobat.

II.21

Funcționarul care certifică

 

Această casetă se referă la declarația care urmează să fie semnată de către funcționarul care certifică și care are dreptul de a semna DSCI:

Subsemnatul, funcționar care certifică, atest faptul că astfel de controale ale transportului au fost efectuate în conformitate cu cerințele Uniunii și, după caz, în conformitate cu cerințele naționale ale statului membru de destinație

II.22

Taxele de control

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica taxele de inspecție.

II.23

Referința documentului vamal

 

Această casetă poate fi utilizată de către autoritatea vamală sau după comunicarea autorității vamale de către responsabilul de transport pentru a adăuga informații relevante (de exemplu referința documentului T1) în cazul în care transporturile rămân sub supraveghere vamală pentru o anumită perioadă.

II.24

DSCI ulterior

 

Se precizează codul alfanumeric al unuia sau mai multor DSCI emise în cazurile care urmează să fie stabilite în temeiul articolului 51 și articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625 sau după divizarea la PIF.


PARTEA III – MONITORIZARE

Casetă

Descriere

III.1

DSCI anterior

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta II.1.

III.2

Referința DSCI

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

III.3

DSCI ulterior

Se precizează codul alfanumeric al unuia sau mai multor DSCI indicate în caseta II.24.

III.4

Detalii privind reexpedierea

Se indică mijloacele de transport utilizate și identificarea acestora, țara și codul ISO de țară.

Se indică data reexpedierii și numele PIF de ieșire, de îndată ce aceste informații sunt cunoscute. În cazul deciziilor de respingere, data reexpedierii nu trebuie să depășească 60 de zile de la data validării DSCI.

III.5

Monitorizare de către

Se indică autoritatea care are sarcina de a certifica recepția și conformitatea transportului care face obiectul DSCI: PIF de ieșire, PIF de destinație finală sau unitatea de control.

DSCI-A

Se indică destinația ulterioară și/sau motivele neconformității sau ale modificării stării animalelor [de exemplu, destinație nevalabilă, certificatul lipsă sau nevalabil, discrepanța documentelor, act de identificare lipsă sau nevalabil, teste nesatisfăcătoare, animal(e) suspectat(e), animal(e) pierdut(e) sau transformarea în admitere permanentă].

DSCI-P

Se indică destinația ulterioară și/sau motivele neconformității (de exemplu, destinație nevalabilă, certificat lipsă sau nevalabil, discrepanța documentelor, act de identificare lipsă sau nevalabil, controale nesatisfăcătoare, sigiliu lipsă, rupt, sau număr de sigiliu oficial necorespunzător ...).

DSCI-PP

În cazul mărfurilor care continuă transportul sau sunt transferate către un punct de control, se bifează „da” sau „nu” pentru a indica dacă transportul a sosit.

DSCI-D

În cazul mărfurilor care continuă transportul sau sunt transferate către un punct de control, se bifează „da” sau „nu” pentru a indica dacă transportul a sosit.

III.6

Funcționarul care certifică

Aceasta se referă la semnătura funcționarului care certifică din cadrul autorității competente în cazul reexpedierii și monitorizării transporturilor.

PARTEA 2

Modele de document sanitar comun de intrare (DSCI)

Secțiunea A

DSCI-A

[pentru animalele menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/625]

Image 14

Image 15

Image 16

Image 17

Image 18

Secțiunea B

DSCI-P

[pentru produsele menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/625]

Image 19

Image 20

Image 21

Image 22

Image 23

Secțiunea C

DSCI-PP

[pentru plante, produse vegetale și alte obiecte menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/625]

Image 24

Image 25

Image 26

Image 27

Secțiunea D

DSCI-D

[pentru hrană pentru animale și produse alimentare de origine nonanimală menționate la articolul 47 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) 2017/625]

Image 28

Image 29


(1)  Codul internațional standard format din două litere pentru o țară în conformitate cu standardul internațional ISO 3166 alfa-2; http://www.iso.org/iso/country_codes/iso-3166-1_decoding_table.htm

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe și de modificare a Directivelor 64/432/CEE și 93/119/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1255/97 (JO L 3, 5.1.2005, p. 1).


ANEXA III

Tabelul de corespondență menționat la articolul 47 alineatul (2)

1.

Directiva 94/3/CE

Directiva 94/3/CE

Prezentul regulament

Articolul 1

Articolul 2 alineatul (33)

Articolul 2 alineatele (1) și (2)

Articolul 33 alineatul (1)

Articolul 3

Articolul 33 alineatul (2)

Articolul 4

_

Articolul 5

Articolul 2 alineatul (34)

Articolul 6

Punctul 10 din anexa I

Articolul 7

_

Articolul 8

_

2.

Regulamentul (UE) nr. 16/2011

Regulamentul (UE) nr. 16/2011

Prezentul regulament

Articolul 1 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 1 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 1 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (4)

Articolul 1 alineatul (4)

Articolul 2 alineatul (15)

Articolul 1 alineatul (5)

Articolul 2 alineatul (16)

Articolul 1 alineatul (5) litera (a)

Articolul 2 alineatul (17)

Articolul 1 alineatul (5) litera (b)

Articolul 2 alineatul (18)

Articolul 1 alineatul (6)

Articolul 2 alineatul (20)

Articolul 1 alineatul (7)

Articolul 2 alineatul (22)

Articolul 1 alineatul (8)

Articolul 2 alineatul (23)

Articolul 1 alineatul (9)

_

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 14 alineatul (1)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 4 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3)

Articolul 4 alineatul (3)

Articolul 2 alineatul (4)

Articolul 14 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (5)

Articolul 13

Articolul 2 alineatul (6)

Articolul 14 alineatul (3)

Articolul 3 alineatul (1)

Articolul 17 alineatele (1) și (2)

Articolul 3 alineatul (2)

Articolul 17 alineatul (3)

Articolul 3 alineatul (3)

Articolul 17 alineatul (4)

Articolul 4 alineatul (1)

Articolul 18 alineatele (1) și (2)

Articolul 4 alineatul (2)

Articolul 18 alineatul (3)

Articolul 5 alineatul (1)

Articolul 20 alineatele (1) și (2)

Articolul 5 alineatul (2)

Articolul 20 alineatul (3)

Articolul 6 alineatul (1)

Articolul 22 alineatul (1)

Articolul 6 alineatul (2)

Articolul 22 alineatul (2)

Articolul 6 alineatul (3)

Articolul 22 alineatul (3)

Articolul 6 alineatul (4)

Articolul 22 alineatul (4)

Articolul 6 alineatul (5)

Articolul 22 alineatul (5)

Articolul 7 alineatul (1)

Articolul 15 alineatul (1)

Articolul 7 alineatul (2)

Articolul 15 alineatul (2)

Articolul 7 alineatul (3)

Articolul 15 alineatul (3)

Articolul 7 alineatul (4)

Articolul 15 alineatul (4)

Articolul 7 alineatul (5)

-

Articolul 8 primul paragraf literele (a) - (f)

Articolul 24 alineatul (1) literele (a) - (f)

Articolul 8 al doilea paragraf

-

Articolul 9 alineatul (1)

Articolul 25 alineatul (1) litera (b)

Articolul 9 alineatul (2)

Articolul 25 alineatele (2) și (3)

Articolul 10 alineatele (1) și (2)

Articolul 27 alineatul (1)

 

 

Articolul 11 litera (a)

Articolul 24 alineatul (3)

Articolul 11 litera (b)

Articolul 24 alineatul (4)

Articolul 12

_

3.

Decizia de punere în aplicare 2014/917/UE

Decizia de punere în aplicare 2014/917/UE

Prezentul regulament

Articolul 1 alineatele (1) și (2)

_

Articolul 2 alineatele (1) și (3)

Articolul 32 alineatul (1)

Articolul 2 alineatele (2) și (4)

Articolul 32 alineatul (3)

 

 

Articolul 2 alineatul (5)

Articolul 32 alineatul (4)

Articolul 3

_

Anexa

Anexa I

4.

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1918

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1918

Prezentul regulament

Articolul 1

_

Articolul 2

_

 

 

 

 

Articolul 3 alineatul (1)

_

Articolul 3 alineatul (2)

_

Articolul 3 alineatul (3)

_

Articolul 3 alineatul (4)

_

Articolul 4

Articolul 12

Articolul 5

_

Articolul 6

Articolul 26 alineatul (1)

Articolul 7 litera (a)

Articolul 8 alineatul (1)

Articolul 7 litera (b)

Articolul 8 alineatul (2)

Articolul 7 litera (c)

_

Articolul 7 litera (d)

Articolul 15 alineatul (1)

Articolul 8 alineatul (1)

Articolul 15 alineatul (1)

Articolul 8 alineatul (2) litera (a)

Articolul 16 alineatul (1) litera (a)

Articolul 8 alineatul (2) litera (b)

Articolul 16 alineatul (1) litera (b)

Articolul 8 alineatul (2) litera (c)

Articolul 16 alineatul (1) litera (c)

Articolul 8 alineatul (2) litera (d)

Articolul 16 alineatul (1) litera (d)

Articolul 8 alineatul (2) litera (e)

_

Articolul 8 alineatul (2) litera (f)

_

Articolul 8 alineatul (2) litera (g)

Articolul 16 alineatul (1) litera (f)

Articolul 9 alineatul (1)

Articolul 10 alineatul (1)

Articolul 9 alineatul (2)

-

Articolul 10 alineatul (1)

Articolul 10 alineatul (2)

Articolul 10 alineatele (2) și (3)

Articolul 11 alineatul (1)

Articolul 10 alineatul (4)

Articolul 11 alineatul (3)

Articolul 10 alineatul (5)

Articolul 11 alineatul (2)

Articolul 11

Articolul 26 alineatul (2)

Articolul 12

Articolul 11 alineatul (2) litera (b) și alineatul (3) litera (b)

Articolul 13

_

Articolul 14

_

5.

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1553

Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/1553

Prezentul regulament

Articolul 1

_

Articolul 2 alineatul (1)

Articolul 39 alineatele (1), (3) și (4)

Articolul 2 alineatul (2)

Articolul 39 alineatul (2)

Articolul 2 alineatul (3)

_

Articolul 3

_


REGULAMENTE DE ORDINE INTERIOARĂ ȘI DE PROCEDURĂ

14.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 261/97


DECIZIA CURȚII DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE

din 1 octombrie 2019

de stabilire a normelor interne privind restricționarea anumitor drepturi ale persoanelor vizate în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal în exercitarea altor atribuții decât cele judiciare ale Curții de Justiție a Uniunii Europene

CURTEA de JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 16,

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (1) (denumit în continuare „regulamentul”) și în special articolul 25,

având în vedere avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor (denumită în continuare „AEPD”) din 26 iulie 2019, consultată în conformitate cu articolul 41 alineatul (2) din regulament,

având în vedere avizul Comitetului administrativ din 16 septembrie 2019,

întrucât regulamentul se aplică Curții de Justiție a Uniunii Europene, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în exercitarea altor atribuții decât cele judiciare, în aceeași manieră precum tuturor instituțiilor Uniunii;

întrucât este necesar, prin urmare, în ceea ce privește o astfel de prelucrare, să se pună în aplicare articolul 25 din regulament prin adoptarea normelor interne vizate de articolul menționat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Obiect și domeniu de aplicare

Prezenta decizie stabilește normele privind condițiile în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cadrul exercitării atribuțiilor sale, altele decât cele judiciare, poate restricționa aplicarea articolelor 14-21, 35 și 36 din regulament, precum și a articolului 4 din regulament, în temeiul articolului 25 din acesta.

Articolul 2

Restricții

(1)   În conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din regulament, aplicarea articolelor 14-21, 35 și 36 din regulament, precum și a articolului 4 din regulament, în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 14-21, poate fi restricționată în cazul:

(a)

unor anchete administrative desfășurate potrivit normelor interne în materie, al unor proceduri premergătoare procedurii disciplinare și al unor proceduri disciplinare, precum și al unor proceduri de suspendare desfășurate în temeiul articolului 86 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și al dispozițiilor din anexa IX la acesta, soluționării unui denunț în conformitate cu normele interne în materie, unor investigații privind securitatea desfășurate în conformitate cu normele interne în materie, unor cercetări efectuate de responsabilul cu protecția datelor în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) ultima teză din regulament și cu normele interne în materie, notificării unui caz la Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF). Restricțiile relevante pot fi întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) literele (b), (c), (d), (g) și (h) din regulament;

(b)

contactării de către un membru al personalului Curții de Justiție a Uniunii Europene a unei persoane de încredere în cadrul procedurii informale în materie de hărțuire. Restricțiile relevante pot fi întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) litera (h) din regulament;

(c)

soluționării unei cereri sau a unei reclamații în sensul articolului 90 din statut. Restricțiile relevante pot fi întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) litera (h) din regulament;

(d)

desfășurării unui audit intern. Restricțiile relevante pot fi întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) literele (c), (g) și (h) din regulament;

(e)

cooperării cu alte instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii. Restricțiile relevante pot fi întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) literele (b), (c), (d), (g) și (h) din regulament;

(f)

cooperării cu autorități ale statelor membre și ale țărilor terțe, precum și cu organizațiile internaționale. Restricțiile relevante pot fi întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) literele (b), (c), (g) și (h) din regulament;

(g)

prelucrării datelor cu caracter personal cuprinse în documente prezentate sau obținute în cadrul cauzelor judiciare în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene este parte. Restricțiile pot fi întemeiate pe articolul 25 alineatul (1) literele (e) și (h) din regulament.

(2)   Categoriile de date cuprind datele de identificare ale persoanelor fizice, datele de contact, funcțiile și sarcinile profesionale, informațiile privind conduita și performanțele profesionale și private, precum și datele financiare.

(3)   Orice restricție trebuie să respecte esența drepturilor și libertăților fundamentale și să constituie o măsură necesară și proporțională într-o societate democratică.

(4)   Înainte de aplicarea restricțiilor și de la caz la caz, se efectuează un test de necesitate și de proporționalitate în special în raport cu riscul de a aduce atingere drepturilor și libertăților persoanelor vizate. Restricțiile se limitează la ceea ce este strict necesar pentru atingerea obiectivelor stabilite.

(5)   Restricțiile aplicate, precum și rezultatul testului de necesitate și de proporționalitate în special în raport cu riscul de a aduce atingere drepturilor și libertăților persoanelor vizate sunt consemnate într-o notă întocmită de operator. Notele astfel întocmite fac parte dintr-un registru ad-hoc, ținut de responsabilul cu protecția datelor, care este pus, la cerere, la dispoziția AEPD. Responsabilul cu protecția datelor are acces la orice document care stă la baza notelor respective.

(6)   În cazul schimbului de date cu caracter personal cu alte organisme, se efectuează o consultare cu privire la motivele relevante pentru impunerea de restricții și cu privire la necesitatea și la proporționalitatea restricțiilor. Această consultare nu împiedică aplicarea restricțiilor în conformitate cu prezenta decizie.

Articolul 3

Evaluarea riscurilor, perioada de stocare și garanțiile

(1)   Evaluarea riscurilor pentru drepturile și libertățile persoanelor vizate ale căror drepturi în materie de prelucrare a datelor cu caracter personal pot face obiectul unor restricții în sensul articolului 25 din regulament, precum și perioada de stocare a acestor date sunt menționate în evidențele activităților de prelucrare relevante, în conformitate cu articolul 31 din regulament, și, dacă este cazul, în evaluările impactului asupra protecției datelor, în conformitate cu articolul 39 din regulament.

(2)   Sunt instituite garanții pentru a preveni abuzurile sau accesul ori transferul ilicit de date cu caracter personal care pot face obiectul unor restricții în sensul articolului 25 din regulament. Acest garanții cuprind în special:

(a)

măsuri tehnice și organizaționale care sunt descrise, pentru fiecare prelucrare vizată, în evidența activităților de prelucrare;

(b)

monitorizarea regulată a restricțiilor și o revizuire periodică ce trebuie efectuată cel puțin o dată la șase luni. Revizuirea trebuie să fie efectuată și în cazul în care se modifică elementele esențiale ale situației în speță. Restricțiile se ridică de îndată ce circumstanțele care le justifică nu se mai aplică.

Articolul 4

Confidențialitatea comunicărilor electronice

Alături de cazurile vizate la articolul 2 alineatul (1) și în special la litera (a) din acesta, dreptul la confidențialitatea comunicațiilor electronice în sensul articolului 36 din regulament poate fi limitat, în cazuri excepționale, pe baza unor norme interne specifice care precizează motivele, procedura de urmat și garanțiile care trebuie respectate.

Articolul 5

Informarea persoanelor vizate cu privire la restricționare drepturilor lor

(1)   Pe site-ul internet al Curții de Justiție a Uniunii Europene sunt publicate informații generale pentru persoanele vizate referitoare la drepturile care pot fi restricționate, precum și la motivele și la durata acestor restricții, în conformitate cu prezenta decizie.

(2)   În cazul în care drepturile prevăzute la articolele 14-21, 35 și 36 din regulament, precum și la articolul 4 din regulament, în măsura în care dispozițiile acestuia corespund drepturilor și obligațiilor prevăzute la articolele 14-21, sunt restricționate în tot sau în parte, persoana vizată este informată cu privire la principalele motive pe care se întemeiază aplicarea restricției, precum și cu privire la dreptul său de a depune o plângere la AEPD.

(3)   Comunicarea informațiilor privind motivele restricției, vizată la alineatul (2), se amână, este omisă sau este refuzată dacă anulează efectul restricției. Această evaluare se efectuează de la caz la caz.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Luxemburg, 8 octombrie 2019.

Grefier

A. CALOT ESCOBAR

Președinte

K. LENAERTS


(1)  JO L 295, 21.11.2018, p. 39.


Rectificări

14.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 261/100


Rectificare la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1295 al Comisiei din 1 august 2019 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/1469 de instituire a unei taxe antidumping la importurile anumitor tuburi și țevi obținute fără sudură, din fier sau din oțel, originare din Rusia și Ucraina, ca urmare a unei reexaminări intermediare parțiale în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2016/1036

( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 204 din 2 august 2019 )

La pagina 27, la articolul 1:

în loc de:

„Rubrica referitoare la LLC Interpipe Niko Tube și OJSC Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant (Interpipe NTRP) din tabelul de la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 585/2012 se înlocuiește cu următorul text:”,

se citește:

„Rubrica referitoare la LLC Interpipe Niko Tube și OJSC Interpipe Nizhnedneprovsky Tube Rolling Plant (Interpipe NTRP) din tabelul de la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1469 se înlocuiește cu următorul text:”.