(1)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2015/2422 al Parlamentului European și al Consiliului (3), Curtea de Justiție a efectuat, împreună cu Tribunalul, o analiză generală a competenței exercitate de cele două instanțe și a analizat dacă, având în vedere reforma structurii instanțelor Uniunii care a avut loc în temeiul regulamentului menționat, ar trebui aduse anumite modificări în ceea ce privește repartizarea competențelor între Curtea de Justiție și Tribunal sau în ceea ce privește modul în care sunt tratate recursurile de către Curtea de Justiție.

(2)

După cum rezultă din raportul pe care l-a prezentat Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, la data de 14 decembrie 2017, Curtea de Justiție apreciază că nu este necesar, în acest stadiu, să propună modificări în ceea ce privește modul în care sunt abordate chestiunile cu care este sesizată pentru a se pronunța cu titlu preliminar în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Astfel, trimiterile preliminare constituie cheia de boltă a sistemului jurisdicțional al Uniunii și sunt examinate cu celeritate, în așa fel încât, la acest moment, nu este necesar un transfer către Tribunal al competenței de a judeca trimiteri preliminare în domenii specifice prevăzute de Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

(3)

Analiza efectuată de Curtea de Justiție și de Tribunal a evidențiat însă că, atunci când se pronunță asupra unei acțiuni în anulare formulate de un stat membru împotriva unui act al Comisiei referitor la neexecutarea unei hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție în temeiul articolului 260 alineatul (2) sau (3) din TFUE, Tribunalul se poate confrunta cu dificultăți serioase în a se pronunța asupra unei astfel de acțiuni atunci când Comisia și statul membru în cauză au puncte de vedere divergente în ceea ce privește caracterul adecvat al măsurilor adoptate de statul membru respectiv pentru a respecta hotărârea Curții de Justiție. Din aceste motive, se consideră necesar să se rezerve exclusiv Curții de Justiție litigiile privind plata unei sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu impuse unui stat membru în temeiul articolului 260 alineatul (2) sau (3) din TFUE.

(4)

În plus, din analiza pe care au efectuat-o Curtea de Justiție și Tribunalul reiese că numeroase recursuri sunt formulate în cauze care au beneficiat deja de o dublă examinare, într-o primă fază de către o cameră de recurs independentă, iar apoi de către Tribunal, și că multe dintre aceste recursuri sunt respinse de Curtea de Justiție deoarece sunt în mod evident nefondate sau pe motiv că sunt în mod vădit inadmisibile. Pentru a permite Curții de Justiție să se concentreze asupra cauzelor care necesită atenția sa deplină, este necesar, în interesul unei bune administrări a justiției, să se introducă, pentru recursurile legate de aceste cauze, o procedură prin care Curtea de Justiție să admită un recurs, în întregime sau în parte, numai în cazul în care acesta ridică o problemă care este semnificativă în ceea ce privește unitatea, consecvența sau evoluția dreptului Uniunii.

(5)

Având în vedere creșterea constantă a numărului de cauze deduse judecății Curții de Justiție și în conformitate cu scrisoarea președintelui Curții de Justiție a Uniunii Europene din 13 iulie 2018, este necesar, în acest stadiu, să se acorde prioritate instituirii procedurii menționate mai sus, prin care Curtea de Justiție să decidă dacă un recurs este admisibil. Partea din solicitarea Curții de Justiție din 26 martie 2018 care se referă la transferul parțial către Tribunal al acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor ar trebui să fie efectuată într-un stadiu ulterior, după elaborarea în decembrie 2020, a raportului privind funcționarea Tribunalului prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) 2015/2422. Se reamintește că acest raport ar trebui să se concentreze în special asupra eficienței Tribunalului și asupra necesității și a eficacității creșterii numărului de judecători la 56, ținându-se totodată seama de obiectivul de a se garanta echilibrul de gen în cadrul Tribunalului, astfel cum se menționează în preambulul Regulamentului (UE, Euratom) 2015/2422.

(6)

În consecință, este necesar să se modifice Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, asigurându-se, totodată, o consecvență terminologică deplină între dispozițiile protocolului respectiv și dispozițiile corespunzătoare din TFUE și să se prevadă dispoziții tranzitorii adecvate în ceea ce privește situația cauzelor pendinte la data intrării în vigoare a prezentului regulament,

(1)

Elaborarea unei strategii cuprinzătoare pentru a aborda expunerile neperformante reprezintă un obiectiv important pentru Uniune în efortul său de a mări reziliența sistemului financiar. Deși responsabilitatea principală pentru abordarea expunerilor neperformante revine în primul rând băncilor și statelor membre, reducerea stocului actual mare de expuneri neperformante, precum și prevenirea acumulării excesive a expunerilor neperformante în viitor și a apariției riscurilor sistemice în sectorul nebancar prezintă, de asemenea, în mod clar o dimensiune la nivelul Uniunii. Având în vedere interconectarea sistemelor bancare și financiare din întreaga Uniune, în cadrul căreia băncile își desfășoară activitățile în mai multe jurisdicții și state membre, există șanse considerabile să se creeze efecte de propagare pentru statele membre și pentru Uniune în ansamblu, care să afecteze atât creșterea economică, cât și stabilitatea financiară.

(2)

Criza financiară a dus la acumularea de expuneri neperformante în sectorul bancar. Consumatorii au fost afectați în mod semnificativ de recesiunea care a urmat și de scăderea prețurilor locuințelor. Protejarea drepturilor consumatorilor în conformitate cu dreptul relevant al Uniunii, cum ar fi Directivele 2008/48/CE (4) și 2014/17/UE (5) ale Parlamentului European și ale Consiliului, este esențială atunci când se abordează problema expunerilor neperformante. Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6) încurajează efectuarea cu promptitudine a plăților atât de către întreprinderi, cât și de către autoritățile publice și contribuie la prevenirea acumulării de expuneri neperformante la nivelurile înregistrate în perioada crizei financiare.

(3)

Un sistem financiar integrat va spori reziliența uniunii economice și monetare la șocuri adverse prin facilitarea partajării transfrontaliere a riscurilor la nivelul sectorului privat, reducând, în același timp, nevoia de partajare a riscurilor la nivelul sectorului public. Pentru realizarea acestor obiective, Uniunea ar trebui să finalizeze uniunea bancară și să dezvolte în continuare uniunea piețelor de capital. Abordarea posibilei acumulări de expuneri neperformante în viitor este esențială pentru consolidarea uniunii bancare, deoarece este vitală pentru asigurarea concurenței în sectorul bancar, pentru menținerea stabilității financiare și pentru încurajarea acordării de credite, în vederea creării de locuri de muncă și a generării de creștere economică în Uniune.

(4)

Prin „Planul de acțiune pentru abordarea creditelor neperformante în Europa” din 11 iulie 2017, Consiliul a invitat mai multe instituții să ia măsurile necesare pentru a aborda în continuare numărul mare de expuneri neperformante din Uniune și să prevină acumularea lor în viitor. Planul de acțiune stabilește o abordare cuprinzătoare, care se axează pe un ansamblu de măsuri de politică complementare în patru domenii: (i) supraveghere; (ii) reforme structurale ale cadrelor de insolvență și de recuperare a datoriilor; (iii) dezvoltarea de piețe secundare pentru activele în dificultate; (iv) sprijinirea restructurării sistemului bancar. În domeniile respective urmează să fie luate măsuri la nivelul Uniunii și la nivel național, dacă este cazul. Comisia a anunțat o intenție similară în Comunicarea sa privind finalizarea uniunii bancare din 11 octombrie 2017, în care a solicitat un pachet cuprinzător de măsuri menite să abordeze creditele neperformante (NPL) în Uniune.

(5)

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7) constituie, împreună cu Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8), cadrul juridic de reglementare a normelor prudențiale aplicabile instituțiilor de credit și firmelor de investiții (denumite în continuare, împreună, „instituțiile”). Regulamentul (UE) nr. 575/2013 conține, printre altele, dispoziții direct aplicabile instituțiilor în ceea ce privește determinarea fondurilor proprii. Prin urmare, este necesar să se completeze normele prudențiale prevăzute deja în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește fondurile proprii cu dispoziții care să impună o deducere din fondurile proprii atunci când expunerile neperformante nu sunt suficient acoperite prin provizioane sau alte ajustări. O astfel de cerință ar echivala într-adevăr cu crearea unui mecanism de protecție prudențial pentru expunerile neperformante care s-ar aplica în mod uniform tuturor instituțiilor din Uniune și ar acoperi, de asemenea, instituțiile care sunt active pe piața secundară.

(6)

Mecanismul de protecție prudențial nu ar trebui să împiedice autoritățile competente să își exercite competențele de supraveghere în conformitate cu Directiva 2013/36/UE. În cazul în care autoritățile competente constată, de la caz la caz, că, în ciuda aplicării mecanismului de protecție prudențial pentru expunerile neperformante instituit în temeiul prezentului regulament, expunerile neperformante ale unei instituții nu sunt acoperite suficient, acestea ar trebui să poată face uz de competențele lor de supraveghere prevăzute în Directiva 2013/36/UE, inclusiv de competența de a cere instituțiilor să aplice o politică specifică de constituire de provizioane sau un tratament specific al activelor în ceea ce privește cerințele de fonduri proprii. Prin urmare, este posibil ca, de la caz la caz, autoritățile competente să depășească cerințele prevăzute în prezentul regulament, cu scopul de a asigura o acoperire suficientă pentru expunerile neperformante.

(7)

În scopul aplicării mecanismului de protecție prudențial, este necesar să se introducă în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 un set clar de condiții pentru clasificarea expunerilor neperformante. Dat fiind că Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei (9) stabilește deja criterii privind expunerile neperformante în contextul raportării în scopuri de supraveghere, clasificarea expunerilor neperformante ar trebui să se bazeze pe cadrul existent. Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 se referă la expunerile aflate în stare de nerambursare, astfel cum sunt definite în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit, și la expunerile depreciate în conformitate cu cadrul contabil aplicabil. Întrucât măsurile de restructurare datorate dificultăților financiare ar putea influența clasificarea unei expuneri drept neperformantă, criteriile de clasificare sunt completate de criterii clare privind impactul măsurilor de restructurare datorate dificultăților financiare. Măsurile de restructurare datorate dificultăților financiare ar trebui să vizeze restabilirea capacității de rambursare sustenabilă a debitorului și să respecte dreptul Uniunii în materie de protecție a consumatorilor, și în special Directivele 2008/48/CE și 2014/17/UE, dar ar putea avea diferite justificări și consecințe. Prin urmare, este oportun să se prevadă că o măsură de restructurare datorate dificultăților financiare aplicată unei expuneri neperformante nu ar trebui să pună capăt clasificării expunerii drept neperformantă, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite anumite criterii stricte de încetare.

(8)

Cu cât este mai lungă perioada de timp în care expunerea este neperformantă, cu atât probabilitatea de a recupera valoarea acesteia este mai redusă. Prin urmare, partea din expunere care ar trebui să fie acoperită de provizioane, alte ajustări sau deduceri ar trebui să crească în timp, după un calendar predefinit. Prin urmare, expunerile neperformante achiziționate de o instituție ar trebui să facă obiectul unui calendar care începe să curgă de la data la care expunerea neperformantă a fost clasificată inițial drept neperformantă, și nu de la data achiziției sale. În acest scop, vânzătorul ar trebui să informeze cumpărătorul cu privire la data la care expunerea a fost clasificată drept neperformantă.

(9)

La calcularea ajustărilor specifice pentru riscul de credit ar trebui să fie luate în considerare scoaterile în afara bilanțului parțiale. Este necesar să se utilizeze valoarea expunerii inițiale înainte de scoaterile în afara bilanțului parțiale, pentru a se evita dubla contabilizare a acestor sume. Includerea scoaterilor în afara bilanțului parțiale în lista elementelor care pot fi utilizate pentru a îndeplini cerințele mecanismului de protecție ar trebui să încurajeze instituțiile să recunoască în timp util sumele respective. Pentru expunerile neperformante achiziționate de o instituție la un preț mai mic decât suma datorată de debitor, cumpărătorul ar trebui să trateze diferența dintre prețul de cumpărare și suma datorată de debitor în același mod în care ar trata o scoatere în afara bilanțului parțială în scopul mecanismului de protecție prudențial.

(10)

Se estimează că expunerile neperformante garantate produc, în general, mai puține pierderi semnificative decât expunerile neperformante negarantate, deoarece protecția creditului care garantează expunerea neperformantă îi oferă instituției o creanță specifică asupra unui activ sau față de o parte terță, pe lângă creanța generală a instituției față de debitorul aflat în stare de nerambursare. În cazul unei expuneri neperformante negarantate, ar fi disponibilă numai creanța generală față de debitorul aflat în stare de nerambursare. Dată fiind pierderea mai ridicată estimată pentru expunerile neperformante negarantate, ar trebui să se aplice un calendar mai strict în cazul acestora.

(11)

O expunere care este acoperită doar parțial de o protecție a creditului eligibilă ar trebui să fie considerată garantată pentru partea acoperită și negarantată pentru partea neacoperită de protecția eligibilă a creditului. Pentru a determina care părți din expunerile neperformante trebuie considerate ca fiind garantate sau negarantate, criteriile de eligibilitate pentru protecția creditului și pentru garantarea integrală și completă a ipotecilor utilizate în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii ar trebui să se aplice în conformitate cu abordarea relevantă în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013, inclusiv ajustarea de valoare aplicabilă.

(12)

Ar trebui să se aplice același calendar indiferent de motivul pentru care expunerea este neperformantă. Mecanismul de protecție prudențial ar trebui aplicat la nivelul fiecărei expuneri. Pentru expunerile neperformante negarantate ar trebui să se aplice un calendar de trei ani. Pentru a permite instituțiilor și statelor membre să îmbunătățească eficiența procedurilor de restructurare sau de executare, precum și pentru a recunoaște faptul că expunerile neperformante garantate cu garanții reale imobile și împrumuturi locative garantate de un furnizor de protecție eligibil, astfel cum este definit în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, vor avea o valoare reziduală pe o perioadă mai lungă de timp după ce creditele au fost clasificate drept neperformante, este oportun să se prevadă un calendar de nouă ani. Pentru alte expuneri neperformante garantate ar trebui să se aplice un calendar de șapte ani pentru a se asigura o acoperire integrală.

(13)

Ar trebui să fie posibil să se țină seama de măsurile de restructurare datorate dificultăților financiare pentru a aplica factorul de acoperire pertinent. Mai exact, expunerea ar trebui să fie clasificată în continuare drept neperformantă, dar cerința de acoperire ar trebui să rămână stabilă pentru un an suplimentar. Prin urmare, factorul care ar fi aplicabil în cursul anului în care a fost acordată măsura de restructurare datorate dificultăților financiare ar trebui să fie aplicabil timp de doi ani. În cazul în care, la expirarea anului suplimentar, expunerea este în continuare neperformantă, factorul aplicabil ar trebui să fie stabilit ca și cum nu ar fi fost acordată nicio măsură de restructurare datorate dificultăților financiare, luând în considerare data la care expunerea a fost inițial clasificată drept neperformantă. Având în vedere că acordarea măsurilor de restructurare datorate dificultăților financiare nu ar trebui să conducă la arbitraj, anul suplimentar respectiv ar trebui să fie permis numai în ceea ce privește prima măsură de restructurare datorate dificultăților financiare care a fost acordată din momentul clasificării expunerii ca fiind neperformantă. În plus, perioada de un an în care factorul de acoperire rămâne neschimbat nu ar trebui să conducă la prelungirea calendarului de provizionare. În consecință, orice măsură de restructurare datorate dificultăților financiare acordată în cel de al treilea an după clasificarea în categoria expunerilor neperformante în cazul expunerilor negarantate, sau în al șaptelea an după clasificarea în categoria expunerilor neperformante în cazul expunerilor garantate, nu ar trebui să întârzie acoperirea integrală a expunerilor neperformante.

(14)

Pentru a se asigura că instituțiile urmează o abordare prudentă atunci când evaluează protecția creditului aferentă expunerilor neperformante, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE) ar trebui să analizeze necesitatea introducerii unei metodologii comune și, dacă este necesar, să elaboreze o astfel de metodologie, în special în ceea ce privește ipotezele cu privire la recuperabilitate și caracterul executoriu, și să includă, eventual, cerințe minime în materie de reevaluare a protecției creditului legate de calendarul acesteia.

(15)

Pentru a facilita tranziția ușoară către noul mecanism de protecție prudențial, noile norme nu ar trebui să se aplice expunerilor inițiate înainte de 26 aprilie 2019.

(16)

Pentru a se garanta că modificările aduse Regulamentului (UE) nr. 575/2013, introduse prin prezentul regulament, se aplică în timp util, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(17)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui modificat în consecință,

(1)

Regulamentul (CE) nr. 443/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și Regulamentul (UE) nr. 510/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4) au fost modificate în mod substanțial de mai multe ori. Întrucât se impun noi modificări, este necesar, din motive de claritate, să se procedeze la reformarea regulamentelor respective.

(2)

Pentru a asigura o tranziție coerentă și eficientă după reformarea și abrogarea Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2020. Totuși, este adecvat să se mențină până în 2024, fără modificări, standardele de performanță privind emisiile de CO2 și modalitățile de îndeplinire a acestora, astfel cum sunt prevăzute în regulamentele respective.

(3)

Acordul de la Paris (5) stabilește, printre altele, un obiectiv pe termen lung care corespunde obiectivului de menținere a creșterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C comparativ cu nivelurile preindustriale și de continuare a eforturilor de menținere a acestei creșteri la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. Cele mai recente descoperiri științifice prezentate de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) în raportul său special privind consecințele încălzirii globale cu 1,5 °C peste nivelurile preindustriale și direcțiile conexe de evoluție a emisiilor globale de gaze cu efect de seră confirmă, fără echivoc, efectele negative ale schimbărilor climatice. Respectivul raport special concluzionează că este crucial să se reducă emisiile în toate sectoarele pentru a limita încălzirea globală.

(4)

Pentru a contribui la obiectivele Acordului de la Paris, trebuie accelerată trecerea întregului sector al transporturilor la un nivel zero de emisii, ținând cont de Comunicarea Comisiei din 28 noiembrie 2018 intitulată „O planetă curată pentru toți – o viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei”, care expune o viziune a transformărilor economice și societale necesare, asociate tuturor sectoarelor economiei și ale societății, pentru a realiza tranziția către zero emisii nete de gaze cu efect de seră până în 2050. Emisiile de poluanți atmosferici generate de transporturi care dăunează semnificativ sănătății noastre și mediului trebuie, de asemenea, reduse drastic, fără întârziere. Emisiile provenite de la vehiculele convenționale echipate cu motoare cu combustie vor trebui reduse și mai mult după 2020. Vehiculele cu emisii zero și cele cu emisii scăzute vor trebui să fie introduse la scară largă și să câștige o cotă de piață semnificativă până în 2030. După 2030, vor fi necesare noi reduceri ale emisiilor de CO2 pentru autoturisme și vehiculele utilitare ușoare.

(5)

Comunicarea Comisiei din 31 mai 2017 intitulată „Europa în mișcare – O agendă pentru o tranziție echitabilă din punct de vedere social către o mobilitate curată, competitivă și conectată pentru toți” și cea din 8 noiembrie 2017 intitulată „Realizarea obiectivelor privind mobilitatea cu emisii scăzute – O Uniune Europeană care protejează planeta, care își capacitează consumatorii și care își apără industria și lucrătorii” evidențiază faptul că standardele de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și pentru vehiculele utilitare ușoare reprezintă o puternică forță motrice pentru inovare și eficiență, vor contribui la consolidarea competitivității industriei autovehiculelor și vor deschide calea pentru vehiculele cu emisii zero și cu emisii scăzute într-un mod neutru din punct de vedere tehnologic.

(6)

Prezentul regulament prevede o cale clară pentru reducerea emisiilor de CO2 generate de sectorul transportului rutier și contribuie la atingerea obiectivului obligatoriu de reducere pe plan intern cu cel puțin 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră de la nivelul întregii economii până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, astfel cum a fost adoptat în concluziile Consiliului European din 23-24 octombrie 2014 și aprobat, în calitate de contribuție preconizată stabilită la nivel național a Uniunii și a statelor membre în temeiul Acordului de la Paris, în cadrul reuniunii Consiliului Mediu din 6 martie 2015.

(7)

Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului (6) impune statelor membre să îndeplinească obiectivul Uniunii de reducere până în 2030 a emisiilor sale de gaze cu efect de seră cu 30 % față de nivelurile din 2005 în cazul sectoarelor care nu sunt incluse în sistemul Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii stabilit prin Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (7). Transportul rutier are o contribuție majoră la emisiile generate de aceste sectoare. În plus, emisiile generate de transportul rutier înregistrează o tendință de creștere, depășind în continuare în mod semnificativ nivelurile din 1990. Dacă emisiile generate de transportul rutier vor continua să crească, astfel de creșteri vor neutraliza mai departe reducerile de emisii realizate de alte sectoare în vederea combaterii schimbărilor climatice.

(8)

Concluziile Consiliului European din 23-24 octombrie 2014 au evidențiat importanța reducerii și după 2020 a emisiilor de gaze cu efect de seră și a riscurilor legate de dependența de combustibilii fosili în sectorul transporturilor, prin intermediul unei abordări ample și neutre din punct de vedere tehnologic pentru promovarea reducerii emisiilor și a eficienței energetice în sectorul transporturilor, pentru transportul electric și pentru sursele regenerabile de energie în transporturi.

(9)

Pentru a le oferi consumatorilor din Uniune o energie sigură, durabilă, competitivă și accesibilă ca preț, eficiența energetică ce contribuie la moderarea cererii este una dintre cele cinci dimensiuni strâns interconectate, care se consolidează reciproc, prevăzute în Comunicarea Comisiei din 25 februarie 2015 intitulată „O strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice”. Comunicarea respectivă precizează că, deși toate sectoarele economice trebuie să întreprindă măsuri pentru creșterea eficienței consumului lor de energie, sectorul transporturilor are un imens potențial de creștere a eficienței energetice, care poate fi concretizat și printr-un accent continuu pe înăsprirea standardelor de performanță privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și pentru vehiculele utilitare ușoare în orizontul anului 2030.

(10)

O evaluare a Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011, efectuată în 2015, a concluzionat că acestea au fost relevante, în general coerente, și au generat reduceri semnificative ale emisiilor, fiind, în același timp, mai eficiente din punctul de vedere al costurilor decât se anticipase inițial. Regulamentele au creat, de asemenea, o valoare adăugată semnificativă la nivelul Uniunii, care nu ar fi putut fi obținută în aceeași măsură prin dispoziții naționale. Însă efectele pozitive ale acestor regulamente au fost diminuate de discrepanța tot mai mare dintre emisiile de CO2 măsurate conform noului ciclu de conducere european (NEDC) și emisiile de CO2 emise de vehicule în condiții reale de conducere.

(11)

Prin urmare, este adecvat să se urmărească atingerea obiectivelor Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 prin stabilirea pentru întregul parc de vehicule de la nivelul UE a unor noi obiective de reducere a emisiilor de CO2 pentru autoturisme și pentru vehiculele utilitare ușoare în perioada de până în 2030. La definirea nivelurilor obiectivelor respective s-a ținut seama de eficacitatea acestora în a aduce, până în 2030, o contribuție eficientă din punctul de vedere al costurilor la reducerea emisiilor din sectoarele care fac obiectul Regulamentului (UE) 2018/842, de costurile și economiile rezultate pentru societate și pentru producătorii și utilizatorii de vehicule, de implicațiile lor directe și indirecte asupra ocupării forței de muncă, a competitivității și a inovării, precum și de beneficiile conexe generate în ceea ce privește reducerea poluării atmosferice și securitatea energetică. Având în vedere că cota de piață și, prin urmare, contribuția globală a emisiilor de CO2 provenite de la autoturisme sunt semnificativ mai mari decât cele ale vehiculelor utilitare ușoare, se consideră adecvată o abordare diferențiată între autoturisme și vehiculele utilitare ușoare.

(12)

Ar trebui să se asigure o tranziție echitabilă și acceptabilă din punct de vedere social către o mobilitate cu emisii zero. Prin urmare, este important să se țină seama de efectele sociale ale unei astfel de tranziții de-a lungul întregului lanț valoric al sectorului autovehiculelor și să se abordeze proactiv implicațiile pentru ocuparea forței de muncă. Așadar, la nivelul Uniunii, la nivel național și regional, trebuie avute în vedere programe specifice de recalificare, de perfecționare și de redistribuire a lucrătorilor, precum și inițiative în materie de educație și de căutare a unui loc de muncă în comunitățile și regiunile afectate, luate în dialog strâns cu partenerii sociali și cu autoritățile competente. Ca parte a acestei tranziții, ar trebui consolidate atât ocuparea forței de muncă în rândul femeilor, precum și egalitatea de șanse în acest sector.

(13)

O tranziție de succes către o mobilitate cu emisii zero necesită o abordare integrată și un mediu propice pentru a stimula inovarea și pentru a menține poziția de lider tehnologic a Uniunii în acest sector. Aceasta include investiții publice și private în cercetare și inovare, creșterea ofertei de vehicule cu emisii zero și cu emisii scăzute, instalarea infrastructurilor de reîncărcare și de realimentare, integrarea în sistemele energetice, furnizarea durabilă de materiale, precum și producția, reutilizarea și reciclarea durabilă a bateriilor în Europa. În acest scop, este necesară o acțiune coerentă la nivelul Uniunii, precum și la nivel național, regional și local.

(14)

Ca parte a punerii în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului (8), în 2017 a început să se aplice o nouă procedură de testare pentru măsurarea emisiilor de CO2 generate de autoturisme și de vehiculele utilitare ușoare și a consumului de combustibil al acestora, și anume procedura de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial (denumită în continuare „WLTP”), instituită prin Regulamentul (UE) 2017/1151 al Comisiei (9). Această procedură de testare furnizează valori ale emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil mai reprezentative pentru condițiile reale de conducere.

Prin urmare, este adecvat ca noile obiective privind emisiile de CO2 să se bazeze pe emisiile de CO2 determinate prin utilizarea procedurii de testare menționate. Având în vedere însă că emisiile de CO2 bazate pe WLTP vor fi disponibile în scopuri de verificare a îndeplinirii obiectivelor începând cu 2021, este adecvat ca noile standarde de performanță privind emisiile de CO2 să fie definite ca niveluri ale reducerii stabilite în raport cu obiectivele pentru 2021 calculate pe baza emisiilor de CO2 măsurate în scopul testării emisiilor WLTP. Pentru a asigura soliditatea și reprezentativitatea valorilor utilizate ca punct de plecare pentru definirea obiectivelor de reducere a emisiilor care urmează să fie aplicate în 2025 și 2030, au fost clarificate condițiile pentru efectuarea măsurătorilor respective, ca parte a punerii în aplicare a Regulamentelor de punere în aplicare ale Comisiei (UE) 2017/1152 (10) și (UE) 2017/1153 (11).

(15)

Este important ca stabilirea cerințelor privind reducerea emisiilor de CO2 să ofere în continuare producătorilor de vehicule previzibilitatea și siguranța planificării pe întreg teritoriul Uniunii pentru parcurile lor de autoturisme noi și de vehicule utilitare ușoare noi din Uniune.

(16)

Evaluarea Directivei 1999/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12), realizată de Comisie în 2016, a identificat necesitatea unor clarificări și simplificări suplimentare ale respectivului act legislativ, care ar putea spori relevanța, eficacitatea, eficiența și coerența acestuia. Prin urmare, Comisia ar trebui să revizuiască directiva respectivă până la 31 decembrie 2020 și, după caz, să prezinte o propunere legislativă relevantă. Pentru a favoriza utilizarea celor mai eficiente vehicule din punct de vedere ecologic și al consumului de combustibil, revizuirea respectivă ar trebui să aibă în vedere, în special, integrarea vehiculelor utilitare ușoare și necesitatea unor cerințe elaborate și armonizate mai bine la nivelul Uniunii privind etichetarea, care să le ofere consumatorilor informații comparabile, fiabile și ușor de utilizat cu privire la avantajele vehiculelor cu emisii zero și cu emisii scăzute, inclusiv informații privind poluanții atmosferici.

(17)

Ar trebui stabilite, prin urmare, obiective ale reducerii pentru parcurile de autoturisme și de vehicule utilitare ușoare noi de la nivelul întregii Uniuni pentru 2025 și pentru 2030, ținând seama de perioada necesară pentru reînnoirea parcului de vehicule și de necesitatea ca sectorul transportului rutier să contribuie la atingerea obiectivelor în materie de climă și de energie pentru 2030. De asemenea, această abordare pe etape transmite din timp un semnal clar industriei autovehiculelor să nu amâne introducerea pe piață a unor tehnologii eficiente din punct de vedere energetic și a unor vehicule cu emisii zero și cu emisii scăzute.

(18)

Standardele de performanță privind emisiile de CO2 stabilite în prezentul regulament se aplică autoturismelor noi și vehiculelor utilitare ușoare noi. În ceea ce privește parcul existent de astfel de vehicule, inclusiv vehiculele de ocazie, se pot lua, de asemenea, măsuri suplimentare vizând reducerea emisiilor, printre altele, la nivel național și la nivelul Uniunii. De exemplu, pot fi luate măsuri menite să încurajeze o rată mai mare de reînnoire a parcului de vehicule, cu scopul de a înlocui cât mai rapid posibil vehiculele mai vechi și mai poluante cu unele mai performante. Accesul la vehicule mai accesibile cu emisii zero și cu emisii scăzute ar putea stimula schimbarea comportamentului consumatorilor și introducerea mai rapidă a tehnologiilor cu emisii scăzute.

(19)

În prezent, Uniunea este unul dintre principalii producători de autovehicule și demonstrează că este lider tehnologic în sectorul mondial al autovehiculelor, însă concurența este tot mai mare, iar acest sector cunoaște schimbări rapide, ca urmare a noilor inovări în materie de grupuri motopropulsoare electrificate și a mobilității cooperative, conectate și automatizate. Pentru a-și menține competitivitatea și accesul la piețe la nivel mondial, Uniunea are nevoie de un cadru de reglementare, inclusiv de un stimulent care să vizeze în mod specific sectorul vehiculelor cu emisii zero și cu emisii scăzute, care va contribui la crearea unei piețe interne vaste și va sprijini dezvoltarea și inovarea tehnologică.

(20)

Ar trebui introdus un mecanism de stimulare specific, pentru a facilita tranziția fără probleme către mobilitatea cu emisii zero. Mecanismul respectiv ar trebui să fie conceput în așa fel încât să promoveze introducerea pe piața Uniunii a vehiculelor cu emisii zero și cu emisii scăzute. De asemenea, ar trebui instituită o măsură tranzitorie specifică pentru a permite accesul la vehiculele cu emisii zero și cu emisii scăzute pentru consumatorii din statele membre cu un nivel scăzut de pătrundere pe piață a unor astfel de vehicule.

(21)

Stabilirea unei valori de referință corespunzătoare pentru procentul pe care trebuie să îl reprezinte vehiculele cu emisii zero și cu emisii scăzute în cadrul parcului de vehicule al UE, care să fie însoțită de un mecanism bine conceput pentru ajustarea obiectivului privind emisiile specifice ale unui producător pe baza procentului de vehicule cu emisii zero și cu emisii scăzute din parcul său de vehicule, ar trebui să transmită un semnal puternic și credibil pentru dezvoltarea, introducerea și comercializarea unor astfel de vehicule, permițând totodată îmbunătățirea în continuare a eficienței motoarelor cu combustie internă convenționale.

(22)

La stabilirea creditelor pentru vehiculele cu emisii zero și cu emisii scăzute, este adecvat să se țină seama de diferența dintre vehicule în materie de emisii de CO2. În ceea ce privește autoturismele, ar trebui să fie recunoscut rolul jucat de vehiculele cu emisii scăzute, în special de vehiculele hibride reîncărcabile, în tranziția către vehicule cu emisii zero. Mecanismul de ajustare ar trebui să asigure faptul că unui producător care depășește valoarea de referință i se alocă un obiectiv privind emisiile specifice mai mare. Pentru a asigura o abordare echilibrată, ar trebui stabilite limite ale nivelului de ajustare posibil în cadrul acestui mecanism. Se vor oferi astfel stimulente care vor promova introducerea timpurie a infrastructurii de reîncărcare și de realimentare și vor aduce beneficii importante pentru consumatori, pentru competitivitate și pentru mediu.

(23)

Cadrul legislativ de punere în aplicare a obiectivului privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE ar trebui să asigure obiective de reducere a emisiilor, neutre din punct de vedere concurențial, echitabile din punct de vedere social și durabile, care să țină cont de diversitatea producătorilor europeni de autoturisme și să evite orice denaturare nejustificată a concurenței dintre aceștia.

(24)

Pentru a menține diversitatea pieței de autoturisme și de vehicule utilitare ușoare și capacitatea acesteia de a satisface diverse cerințe ale consumatorilor, obiectivele privind emisiile specifice ar trebui definite în funcție de utilitatea vehiculelor, pe bază liniară. Menținerea masei ca parametru de utilitate este considerată coerentă cu regimul existent. Pentru a reflecta mai bine masa vehiculelor utilizate în trafic, începând cu 2025, parametrul ar trebui modificat, de la masa vehiculului în stare de funcționare la masa de încercare a vehiculului, astfel cum este specificată în WLTP.

(25)

Ar trebui să se evite modificarea obiectivelor privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE ca urmare a schimbărilor survenite în ceea ce privește masa medie a parcului de vehicule. Așadar, modificările survenite în ceea ce privește masa medie ar trebui să fie reflectate, fără întârziere, în calculul obiectivului privind emisiile specifice, iar ajustările valorii masei medii utilizate în acest scop ar trebui să fie efectuate o dată la doi ani, începând cu 2025.

(26)

Pentru a repartiza efortul de reducere a emisiilor într-un mod neutru și echitabil din punct de vedere al concurenței, care să reflecte diversitatea pieței autoturismelor și vehiculelor utilitare ușoare, și având în vedere trecerea în 2021 la obiective privind emisiile specifice bazate pe WLTP, este adecvat să se stabilească panta curbei valorilor-limită pe baza emisiilor specifice de CO2 ale tuturor vehiculelor noi înmatriculate în anul respectiv și să se ia în considerare modificarea obiectivelor privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE între 2021, 2025 și 2030, în vederea asigurării faptului că efortul de reducere al emisiilor este același pentru toți producătorii. În ceea ce privește vehiculele utilitare ușoare, producătorilor de camionete mai ușoare, derivate din autoturisme, ar trebui să li se aplice aceeași abordare ca în cazul producătorilor de autoturisme, în timp ce pentru producătorii de vehicule care se încadrează în segmente mai grele ar trebui să se stabilească o pantă mai înaltă și fixă pentru întreaga perioadă a obiectivului.

(27)

Prezentul regulament urmărește să își atingă obiectivele, printre altele, prin crearea de stimulente pentru industria autovehiculelor, în sensul realizării de investiții în tehnologii noi. Prezentul regulament promovează activ ecoinovarea și instituie un mecanism care ar trebui să fie în măsură să țină seama de viitoarele evoluții ale tehnologiei. Experiența arată că ecoinovarea a contribuit cu succes la eficacitatea din punctul de vedere al costurilor a Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 și la reducerea emisiilor de CO2 generate în condiții reale de conducere. Prin urmare, această modalitate ar trebui menținută, iar domeniul său de aplicare ar trebui extins pentru a se stimula efectuarea de îmbunătățiri ale eficienței în ceea ce privește sistemele de climatizare.

(28)

Cu toate acestea, ar trebui să se asigure un echilibru între stimulentele acordate pentru ecoinovări și cele oferite pentru tehnologiile al căror efect de reducere a emisiilor este demonstrat prin procedura de testare oficială. În consecință, este adecvat să se mențină un plafon al reducerilor de emisii rezultate din ecoinovare pe care producătorii le pot lua în considerare în scopul îndeplinirii obiectivului. Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a revizui nivelul plafonului respectiv, în special pentru a lua în considerare efectele modificării procedurii de testare oficiale. Este adecvat, de asemenea, să se clarifice modul în care ar trebui calculate reducerile pentru verificarea respectării obiectivului.

(29)

Este important să se utilizeze componente ușoare durabile pentru a reduce consumul de energie și emisiile de CO2 ale noilor vehicule. Dezvoltarea și aplicarea lor viitoare ar trebui să sprijine tranziția către o mobilitate cu emisii zero și cu emisii scăzute.

(30)

Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13) a instituit un cadru armonizat care cuprinde dispozițiile administrative și cerințele tehnice generale pentru omologarea tuturor vehiculelor noi care intră sub incidența sa. Entitatea responsabilă cu asigurarea respectării prezentului regulament ar trebui să fie aceeași cu entitatea responsabilă pentru toate aspectele procesului de omologare de tip în conformitate cu Directiva 2007/46/CE și pentru asigurarea conformității producției.

(31)

În ceea ce privește omologarea de tip, vehiculelor cu destinație specială, definite în anexa II la Directiva 2007/46/CE, li se aplică o serie de cerințe specifice și, prin urmare, acestea ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament.

(32)

În ipoteza în care vehiculele comerciale ușoare cu emisii zero având o masă de referință mai mare de 2 610 kg sau 2 840 kg, după caz, nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament numai din cauza masei sistemului de stocare a energiei, este indicat să se permită includerea vehiculelor respective în domeniul de aplicare.

(33)

Nu este recomandabil să se recurgă la aceeași metodă pentru stabilirea obiectivelor de reducere a emisiilor pentru marii producători și pentru producătorii cu volum mic de producție considerați drept independenți pe baza criteriilor stabilite în prezentul regulament. Respectivii producători cu volum mic de producție ar trebui să aibă posibilitatea de solicita să li se aloce obiective diferite de reducere a emisiilor, care să fie raportate la potențialul tehnologic al vehiculelor unui anumit producător de a-și reduce emisiile specifice de CO2 și să fie coerente cu caracteristicile segmentelor pieței în cauză.

(34)

Având în vedere impactul disproporționat pe care l-ar avea asupra micilor producători obligația de a respecta obiectivele privind emisiile specifice, definite în funcție de utilitatea vehiculului, sarcina administrativă considerabilă pe care o creează procedura de derogare și beneficiile marginale generate în ceea ce privește reducerea emisiilor de CO2 ale vehiculelor vândute de producătorii respectivi, producătorii care sunt responsabili pentru mai puțin de 1 000 de autoturisme noi și vehicule utilitare ușoare noi înmatriculate anual în Uniune ar trebui excluși din domeniul de aplicare al obiectivului privind emisiile specifice și de la prima pentru emisiile suplimentare. Cu toate acestea, atunci când un producător care intră în domeniul de aplicare al unei astfel de exceptări solicită și i se acordă o derogare, este adecvat ca unui astfel de producător să i se impună obligația de a respecta obiectivul aferent derogării.

(35)

Procedura de acordare a derogărilor de la îndeplinirea obiectivului privind întregul parc de vehicule de la nivelul UE de 95 g CO2/km pentru producătorii de nișă de autoturisme asigură faptul că efortul de reducere a emisiilor cerut respectivilor producători de nișă de autoturisme este în concordanță cu cel al marilor producători în ceea ce privește obiectivul respectiv. Este oportun ca respectivilor producători de nișă să li se acorde în continuare posibilitatea de a beneficia de o derogare și de la obiectivele aplicabile din 2025 până în 2028.

(36)

La stabilirea mediei emisiilor specifice de CO2 pentru toate autoturismele noi și vehiculele utilitare ușoare noi înmatriculate în Uniune care se află în responsabilitatea producătorilor, ar trebui să se ia în considerare toate autoturismele și vehiculele utilitare ușoare, indiferent de masa acestora sau de alte caracteristici, după caz. Cu toate că Regulamentul (CE) nr. 715/2007 nu se aplică autoturismelor și nici vehiculelor utilitare ușoare cu o masă de referință care depășește 2 610 kg și a căror omologare de tip nu este extinsă în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) din regulamentul respectiv, emisiile pentru aceste vehicule ar trebui măsurate pe baza unor proceduri de măsurare identice cu cele stabilite în temeiul Regulamentului (CE) nr. 715/2007, în special procedurile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 692/2008 al Comisiei (14) și în Regulamentul (UE) 2017/1151, și procedurile de corelare adoptate pe baza Regulamentelor (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011, în special Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2017/1152 și (UE) 2017/1153. Valorile emisiilor de CO2 care rezultă ar trebui menționate în certificatul de conformitate al vehiculului pentru a putea fi incluse în sistemul de monitorizare.

(37)

Emisiile specifice de CO2 ale vehiculelor utilitare ușoare completate ar trebui alocate producătorului vehiculului de bază.

(38)

Ar trebui luată în considerare situația specifică a producătorilor de vehicule utilitare ușoare care fabrică vehicule incomplete ce sunt omologate de tip în mai multe etape. Întrucât producătorii respectivi sunt responsabili de îndeplinirea obiectivelor privind emisiile de CO2, aceștia ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă, cu un grad rezonabil de certitudine, nivelul de emisii de CO2 ale vehiculelor completate. Comisia ar trebui să asigure faptul că aceste necesități sunt reflectate în mod adecvat în măsurile de punere în aplicare adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 715/2007.

(39)

Pentru a beneficia de flexibilitate în scopul îndeplinirii obiectivelor din prezentul regulament, producătorii pot conveni să formeze o grupare constituită pe o bază deschisă, transparentă și nediscriminatorie. Un acord de constituire a unei grupări nu poate depăși cinci ani, dar ar trebui să poată fi reînnoit. Atunci când producătorii formează o grupare, se consideră că ei și-au îndeplinit obiectivele din prezentul regulament, cu condiția ca media emisiilor pentru gruparea ca întreg să nu depășească obiectivul privind emisiile specifice pentru gruparea respectivă.

(40)

Posibilitatea ca producătorii să formeze grupări s-a dovedit a fi o modalitate eficientă din punctul de vedere al costurilor de îndeplinire a obiectivelor privind emisiile de CO2, facilitând în special îndeplinirea obiectivelor de către producătorii care produc o gamă limitată de vehicule. Pentru a îmbunătăți neutralitatea concurențială, Comisia ar trebui să aibă competența să clarifice condițiile în care producătorii independenți pot constitui o grupare pentru a se putea afla într-o poziție echivalentă cu cea a întreprinderilor asociate.

(41)

Este necesar un mecanism solid de conformitate pentru a se asigura îndeplinirea obiectivelor din prezentul regulament.

(42)

Pentru realizarea reducerilor de emisii de CO2 prevăzute în prezentul regulament, este esențial, de asemenea, ca emisiile vehiculelor în uz să respecte valorile emisiilor de CO2 stabilite la omologarea de tip. Prin urmare ar trebui ca, la calculul mediei emisiilor specifice de CO2 ale unui producător, Comisia să aibă posibilitatea de a lua în considerare orice neconformitate sistemică constatată de către autoritățile de omologare de tip cu privire la emisiile de CO2 ale vehiculelor în uz.

(43)

Comisia ar trebui să aibă competența de a elabora și de a pune în aplicare o procedură de verificare a corespondenței dintre emisiile de CO2 ale vehiculelor în circulație, stabilite în conformitate cu WLTP, și valorile emisiilor de CO2 înregistrate în certificatele de conformitate. În elaborarea procedurii respective, trebuie acordată o atenție deosebită identificării metodelor, inclusiv utilizării datelor provenind de la dispozitivele de monitorizare la bord a consumului de combustibil și/sau de energie, pentru a detecta strategiile care permit îmbunătățirea artificială a performanței vehiculelor privind emisiile de CO2 în cadrul procedurii de testare pentru omologarea de tip. În timpul acestor verificări, atunci când se identifică deviații sau strategii care îmbunătățesc artificial performanța unui vehicul în ceea ce privește emisiile de CO2, trebuie să se considere că există motive suficiente pentru a suspecta prezența unui risc grav de nerespectare a cerințelor enunțate în Regulamentul (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului (15) și Regulamentul (CE) nr. 715/2007, iar statele membre, pe această bază, ar trebui să ia măsurile necesare în temeiul capitolului XI din Regulamentul (UE) 2018/858.

(44)

Emisiile specifice de CO2 generate de autoturismele noi și de vehiculele utilitare ușoare noi sunt măsurate de o manieră armonizată în Uniune în conformitate cu WLTP. Pentru a reduce la minim costurile administrative ale prezentului regulament, respectarea acestuia ar trebui să se verifice prin trimitere la datele privind înmatriculările de autoturisme noi și de vehicule utilitare ușoare noi în Uniune strânse de statele membre și raportate Comisiei. Pentru a asigura coerența datelor utilizate la evaluarea conformității, normele privind culegerea și raportarea acestor date ar trebui armonizate în măsura posibilului. Prin urmare, ar trebui să se precizeze în mod clar faptul că autoritățile competente au responsabilitatea de a furniza date corecte și complete și că este necesară o cooperare eficace între aceste autorități și Comisie în privința abordării chestiunilor legate de calitatea datelor.

(45)

Respectarea de către producători a obiectivelor prevăzute în prezentul regulament ar trebui să fie evaluată la nivelul Uniunii. Producătorii a căror medie a emisiilor specifice de CO2 depășește nivelul stabilit de prezentul regulament ar trebui să plătească o primă pentru emisiile suplimentare, aplicată pentru fiecare an calendaristic. Sumele obținute din plata primelor pentru emisiile suplimentare ar trebui considerate ca venit la bugetul general al Uniunii. În cadrul revizuirii sale din 2023, Comisia ar trebui să evalueze posibilitatea de a aloca sumele obținute din plata primelor pentru emisiile suplimentare unui fond specific sau unui program relevant care urmărește să asigure o tranziție justă către o mobilitate cu emisii zero și să sprijine recalificarea, perfecționarea și alte tipuri de formare a competențelor lucrătorilor din sectorul autovehiculelor.

(46)

Având în vedere scopul și procedurile instituite prin prezentul regulament, orice măsură națională pe care statele membre ar putea-o menține sau introduce în conformitate cu articolul 193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) nu ar trebui să impună sancțiuni suplimentare sau mai stricte producătorilor care nu îndeplinesc obiectivele ce le revin în temeiul prezentului regulament.

(47)

Prezentul regulament nu ar trebui să aducă atingere aplicării depline a normelor Uniunii în materie de concurență.

(48)

Eficacitatea reală a obiectivelor prevăzute în prezentul regulament în ceea ce privește reducerea emisiilor de CO2 depinde în mare măsură de reprezentativitatea în condiții reale de conducere a procedurii de testare oficiale. În conformitate cu avizul științific 1/2016 al Mecanismului de consiliere științifică (MCS) intitulat „Eliminarea decalajului dintre emisiile de CO2 ale vehiculelor ușoare constatate în condiții reale de conducere și cele calculate în cadrul testelor de laborator” și cu Recomandarea Parlamentului European din 4 aprilie 2017 adresată Consiliului și Comisiei, elaborată în urma anchetei privind măsurarea emisiilor în sectorul autovehiculelor (16), ar trebui instituit un mecanism care să evalueze reprezentativitatea în condiții reale de conducere a valorilor emisiilor de CO2 și ale consumului de energie ale vehiculului, determinate în conformitate cu WLTP. Cel mai fiabil mod de a asigura reprezentativitatea în condiții reale de conducere a valorilor de omologare de tip constă în utilizarea datelor provenite de la dispozitivele de monitorizare la bord a consumului de combustibil și/sau de energie. Prin urmare, Comisia ar trebui să aibă competența de a elabora procedurile necesare pentru colectarea și prelucrarea datelor privind consumul de combustibil și de energie de care este nevoie pentru a efectua aceste evaluări și de a asigura disponibilitatea publică a acestor date, garantând, în același timp, protecția datelor cu caracter personal. În plus, pentru a se asigura disponibilitatea datelor privind consumul de combustibil și de energie furnizate de vehiculele electrice pe bază de baterii și de vehiculele cu sisteme de propulsie care utilizează combustibili gazoși, inclusiv hidrogen, este oportun să se desfășoare, fără întârziere, lucrări de standardizare a dispozitivelor de monitorizare la bord a consumului de combustibil și/sau de energie pentru aceste vehicule, în cadrul punerii în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1151.

(49)

De asemenea, Comisia ar trebui să evalueze modul în care datele despre consumul de combustibil și de energie pot contribui la a garanta că emisiile de CO2 ale unui vehicul stabilite în conformitate cu WLTP rămân reprezentative pentru emisiile generate în condiții reale de conducere în timp, mai precis, modul în care astfel de date pot fi utilizate pentru a monitoriza decalajul dintre emisiile de CO2 în laborator și cele generate în condiții reale de conducere și, după caz, pentru a evita ca acest decalaj să se mărească.

(50)

Este important să se evalueze emisiile generate de-a lungul întregului ciclu de viață al autoturismelor și al vehiculelor ușoare la nivelul Uniunii. În acest scop, Comisia ar trebui să evalueze, până cel târziu în 2023, posibilitatea de a elabora o metodologie comună la nivelul Uniunii pentru evaluarea și raportarea consecventă a datelor privind emisiile de CO2 generate de-a lungul întregului ciclu de viață de astfel de vehicule introduse pe piața Uniunii. Comisia ar trebui să adopte măsuri de urmărire, inclusiv, dacă este cazul, propuneri legislative.

(51)

În 2024 vor fi examinate progresele realizate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842 și al Directivei 2003/87/CE. Prin urmare, este adecvat ca eficacitatea prezentului regulament să se evalueze în mod cuprinzător în 2023, pentru a permite o analiză coordonată și coerentă a măsurilor puse în aplicare în temeiul tuturor instrumentelor respective. În această evaluare din 2023, Comisia ar trebui, de asemenea, să identifice o cale clară pentru noi reduceri ale emisiilor de CO2 pentru autoturisme și vehiculele utilitare ușoare după 2030, pentru a contribui în mod semnificativ la îndeplinirea obiectivului pe termen lung al Acordului de la Paris. După caz, raportul privind această evaluare trebuie să fie însoțit de o propunere de modificare a prezentului regulament.

(52)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în legătură cu specificarea unor condiții detaliate pentru acordurile de grupare, adoptarea de norme detaliate privind procedurile de monitorizare și raportare a datelor privind emisiile medii și privind aplicarea anexelor II și III, adoptarea de norme detaliate privind procedurile de raportare a abaterilor constatate, în urma verificărilor, în emisiile de CO2 ale vehiculelor aflate în circulație și luarea în considerare a acestora la calcularea mediei emisiilor specifice de CO2 ale unui producător, stabilirea mijloacelor de colectare a primelor pentru emisiile suplimentare, publicarea performanței producătorilor, adoptarea de dispoziții detaliate privind o procedură de aprobare a tehnologiilor inovatoare sau a pachetelor tehnologice inovatoare, adoptarea unei proceduri detaliate pentru colectarea și prelucrarea parametrilor privind emisiile de CO2 și consumul de combustibil sau energie în condiții reale de conducere ale autoturismelor și ale vehiculelor utilitare ușoare, stabilirea procedurilor privind efectuarea verificărilor (i) pentru a stabili dacă valorile emisiilor de CO2 și ale consumului de combustibil înregistrate în certificatele de conformitate corespund emisiilor de CO2 și consumului de combustibil ale vehiculelor în circulație, și (ii) privind prezența oricăror strategii la bord sau cu privire la vehiculele incluse în eșantion care îmbunătățesc în mod artificial performanța vehiculului în cadrul testelor efectuate în scopul omologării de tip și stabilirea parametrilor de corelare necesari pentru a reflecta orice modificare în procedura reglementară de testare pentru măsurarea emisiilor specifice de CO2. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (17).

(53)

Pentru a modifica sau a completa, după caz, elementele neesențiale ale dispozițiilor prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei referitor la modificarea cerințelor în materie de date și parametrii datelor prevăzute în anexele II și III din prezentul regulament, stabilirea de norme în ceea ce privește interpretarea criteriilor de eligibilitate pentru derogări pentru anumiți producători, conținutul cererilor de derogare, precum și conținutul și evaluarea programelor de reducere a emisiilor specifice de CO2, modificarea părții A din anexa I la prezentul regulament în scopul stabilirii formulelor de calculare a obiectivelor de derogare pentru producătorii de nișă, ajustarea plafonului pentru contribuțiile totale ale tehnologiilor inovatoare la reducerea mediei emisiilor specifice de CO2 ale unui producător începând cu 2025, stabilirea principiilor directoare și a criteriilor pentru definirea procedurilor pentru efectuarea verificărilor, stabilirea măsurilor pentru ajustarea valorii M0 și a valorii TM0 și adaptarea formulelor pentru calcularea obiectivelor privind emisiile specifice cu scopul de a reflecta modificarea în procedura reglementară de testare. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (18). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(54)

Regulamentele (CE) nr. 443/2009 și (UE) nr. 510/2011 ar trebui abrogate de la 1 ianuarie 2020.

(55)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, respectiv stabilirea de cerințe de performanță privind emisiile de CO2 generate de autoturismele noi și de vehiculele utilitare ușoare noi, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, ci, având în vedere amploarea și efectele lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta din urmă poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective,

(1)

În temeiul Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii (2) (denumit în continuare „codul”), toate schimburile de informații între autoritățile vamale și între operatorii economici și autoritățile vamale, precum și stocarea acestor informații se efectuează prin utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor.

(2)

Totuși, codul permite utilizarea altor mijloace de schimb și stocare a informațiilor decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor menționate la articolul 6 alineatul (1) din cod pentru o perioadă de tranziție, în măsura în care sistemele electronice necesare pentru aplicarea dispozițiilor codului nu sunt încă operaționale. Perioada de tranziție trebuie să se încheie cel târziu la 31 decembrie 2020.

(3)

În conformitate cu codul, statele membre trebuie să coopereze cu Comisia pentru a dezvolta, întreține și utiliza sistemele electronice destinate schimbului de informații vamale și stocării unor astfel de informații, iar Comisia trebuie să elaboreze un program de lucru referitor la dezvoltarea și instalarea sistemelor electronice respective.

(4)

Programul de lucru a fost stabilit prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/578 a Comisiei (3). Acesta conține o listă de 17 sisteme electronice care trebuie dezvoltate pentru punerea în aplicare a codului, fie de statele membre (în cazul sistemelor care urmează a fi gestionate la nivel național – „sisteme naționale”), fie de statele membre și de Comisie în strânsă colaborare (în cazul sistemelor la nivelul întregii Uniuni, dintre care unele constau atât în componente la nivelul întregii Uniuni, cât și în componente naționale - „sisteme transeuropene”).

(5)

Programul de lucru stabilește calendarul pentru implementarea sistemelor transeuropene și naționale respective.

(6)

Trecerea la o utilizare completă a sistemelor electronice pentru interacțiunile dintre operatorii economici și autoritățile vamale, precum și între autoritățile vamale, va permite ca simplificările prevăzute în cod să producă efecte depline, ceea ce va avea ca rezultat schimbul mai eficient de informații între actori, înregistrarea mai eficace a sosirii, tranzitului și ieșirii mărfurilor, vămuirea centralizată și controale vamale armonizate pe întreg teritoriul vamal al Uniunii, reducând astfel costurile administrative, birocrația, erorile și cazurile de fraudă în declarațiile vamale și practica de alegere a celui mai favorabil punct de import.

(7)

Introducerea sistemelor electronice presupune din partea Comisiei și a statelor membre armonizarea elementelor de date pe baza modelelor de date acceptate pe plan internațional, astfel cum se prevede în cod, realizarea de investiții financiare, precum și timp investit, și, în unele cazuri, o reprogramare completă a sistemelor electronice existente. Statele membre au programat dezvoltarea respectivelor sisteme electronice diferit, ceea ce a condus la diferențe în eșalonarea implementării acestor sisteme în întreaga Uniune. Deoarece sistemele electronice sunt strâns interconectate, este importantă introducerea lor în ordinea corectă. Întârzierile în dezvoltarea unui sistem vor duce, în mod inevitabil, la întârzieri în dezvoltarea altora. Codul (inclusiv data-limită pentru măsurile tranzitorii, stabilită la 31 decembrie 2020) a fost adoptat în 2013, însă normele de completare și de punere în aplicare a acestuia, și anume Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei (4), Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei (5) și Regulamentul delegat (UE) 2016/341 al Comisiei (6), au fost publicate doar în 2015 și 2016. Acest lucru a dus la întârzierea elaborării specificațiilor tehnice și funcționale necesare pentru dezvoltarea sistemelor electronice.

(8)

Deși articolul 278 din cod a stabilit data de 31 decembrie 2020 ca termen-limită unic pentru instalarea tuturor sistemelor menționate la articolul respectiv și în ciuda eforturilor depuse de Uniune și de unele dintre statele membre la nivel bugetar și operațional pentru a finaliza lucrările în termenul acordat, a devenit evident că unele sisteme nu pot fi instalate decât parțial până la acea dată. Acest lucru înseamnă că unele sisteme preexistente vor trebui utilizate în continuare și după respectiva dată. În lipsa unor modificări legislative care să extindă acest termen, societățile și autoritățile vamale nu vor fi în măsură să își îndeplinească îndatoririle și obligațiile legale aferente operațiunilor vamale.

(9)

Lucrările ar trebui să continue după 31 decembrie 2020 în cazul a trei categorii de sisteme. Primul grup constă în sistemele electronice naționale prin care se face notificarea sosirii, prezentarea, declarațiile de depozitare temporară și declarațiile vamale pentru mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii (inclusiv regimurile speciale, cu excepția regimului de perfecționare pasivă) care trebuie modernizate sau construite pentru a lua în considerare anumite cerințe ale codului, cum ar fi armonizarea cerințelor privind datele care trebuie introduse în aceste sisteme. Al doilea grup constă în sistemele electronice existente care trebuie să fie modernizate pentru a lua în considerare anumite cerințe ale codului, precum armonizarea cerințelor în materie de date care urmează să fie introduse în sistemele respective. Acest grup constă în trei sisteme transeuropene (sistemul care se ocupă de declarațiile sumare de intrare, sistemul care se ocupă de tranzitul extern și intern și sistemul care se ocupă de mărfurile scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii), precum și în sistemul național de export (inclusiv componenta de export a sistemului național de regimuri speciale). Al treilea grup constă în trei noi sisteme electronice transeuropene (sistemele privind garanțiile pentru datorii vamale existente sau potențiale, statutul vamal al mărfurilor și vămuirea centralizată). Comisia, în parteneriat cu statele membre, a elaborat un calendar detaliat în vederea instalării acestor sisteme până la sfârșitul anului 2025.

(10)

În conformitate cu noua planificare pentru dezvoltarea sistemelor electronice, perioada prevăzută de cod în care pot fi utilizate în mod tranzitoriu alte mijloace de schimb și de stocare a informațiilor decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor menționate la articolul 6 alineatul (1) din cod ar trebui să fie prelungită până în 2022 în ceea ce privește primul grup, respectiv până în 2025 în ceea ce privește al doilea și al treilea grup de sisteme electronice.

(11)

În ceea ce privește celelalte sisteme care urmează să fie introduse în scopul punerii în aplicare a codului, ar trebui să se aplice în continuare data-limită generală, și anume 31 decembrie 2020, pentru utilizarea altor mijloace de schimb și stocare a informațiilor decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor menționate la articolul 6 alineatul (1) din cod.

(12)

Pentru a le permite Parlamentului European și Consiliului să monitorizeze instalarea tuturor sistemelor electronice necesare pentru aplicarea dispozițiilor codului menționate la articolul 278 din acesta, Comisia ar trebui să raporteze cu regularitate cu privire la progresele realizate și la atingerea obiectivelor intermediare în intervalul de timp preconizat. Statele membre ar trebui să furnizeze Comisiei informații adecvate în acest scop, de două ori pe an. Odată ce toate sistemele electronice sunt operaționale, Comisia ar trebui să evalueze dacă aceste sisteme sunt adecvate scopului, prin intermediul unei verificări a adecvării lansate în termen de un an de la data la care aceste sisteme devin toate operaționale.

(13)

Prin urmare, codul ar trebui modificat în consecință,

(1)

În cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar se constată în mod curent inegalități semnificative în ceea ce privește puterea de negociere a furnizorilor și cea a cumpărătorilor de produse agricole și alimentare. Respectivele inegalități privind puterea de negociere pot conduce la practici comerciale neloiale în cazurile în care parteneri comerciali mai importanți și mai puternici încearcă să impună anumite practici sau clauze contractuale care sunt în avantajul lor în legătură cu o tranzacție de vânzare. De exemplu, este posibil ca astfel de practici: să se abată în mod considerabil de la buna conduită comercială, să fie contrare bunei-credințe și corectitudinii și să fie impuse în mod unilateral de un partener comercial unui alt partener comercial; sau să impună un transfer nejustificat și disproporționat al riscului economic de la un partener comercial la altul; sau să impună o inegalitate semnificativă în ceea ce privește drepturile și obligațiile în defavoarea unui partener comercial. Unele practici ar putea fi vădit neloiale chiar și atunci când ambele părți sunt de acord cu ele. Ar trebui introdus un standard minim al Uniunii de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale pentru a reduce apariția unor astfel de practici care pot avea un impact negativ asupra nivelului de trai al comunității agricole. Abordarea armonizării minime adoptată în prezenta directivă permite statelor membre să adopte sau să mențină reglementări naționale care depășesc practicile comerciale neloiale enumerate în prezenta directivă.

(2)

Din 2009 și până în prezent, trei publicații ale Comisiei (Comunicarea Comisiei din 28 octombrie 2009 privind îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa, comunicarea Comisiei din 15 iulie 2014 privind combaterea practicilor comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente între întreprinderi și raportul Comisiei din 29 ianuarie 2016 privind practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente între întreprinderi) s-au concentrat asupra funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente, inclusiv asupra aplicării practicilor comerciale neloiale. Comisia a sugerat unele caracteristici dezirabile ale cadrului de guvernanță național și ale celui voluntar în ceea ce privește practicile comerciale neloiale din cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente. Nu toate caracteristicile respective au fost integrate în cadrele juridice sau în sistemele de guvernanță voluntare din statele membre, aplicarea unor astfel de practici rămânând în continuare în centrul dezbaterii politice din Uniune.

(3)

În 2011, Forumul la nivel înalt pentru îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente condus de Comisie a aprobat un set de principii de bună practică în relațiile verticale din cadrul lanțului de aprovizionare alimentar, acceptate de organizațiile care reprezintă o majoritate a operatorilor din cadrul lanțului de aprovizionare alimentar. Aceste principii au stat la baza Inițiativei privind lanțul de aprovizionare, care a fost lansată în 2013.

(4)

În rezoluția sa din 7 iunie 2016 referitoare la practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare (4), Parlamentul European a invitat Comisia să prezinte o propunere de cadru juridic la nivelul Uniunii privind practicile comerciale neloiale. În concluziile sale din 12 decembrie 2016 privind consolidarea poziției fermierilor în cadrul lanțului de aprovizionare cu produse alimentare și combaterea practicilor comerciale neloiale, Consiliul a invitat Comisia să realizeze, în timp util, o evaluare a impactului în vederea propunerii unui cadru legislativ la nivelul Uniunii sau a unor măsuri nelegislative pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale. Comisia a elaborat o evaluare a impactului care a fost precedată de o consultare publică deschisă, precum și de consultări specifice. În plus, în cursul procesului legislativ, Comisia a furnizat informații prin care demonstrează că marii operatori dețin o parte semnificativă din valoarea totală a producției.

(5)

În cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, în diferitele etape de producție, procesare marketing, distribuție și comercializare cu amănuntul a produselor agricole și alimentare își desfășoară activitatea diferiți operatori. Lanțul respectiv este de departe cel mai important canal pentru aducerea produselor agricole și alimentare „de la fermă la consumator”. Operatorii respectivi comercializează produse agricole și alimentare, mai exact produse agricole primare, inclusiv produse provenite din pescuit și acvacultură, astfel cum sunt enumerate în anexa I la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și produse care nu sunt enumerate în anexa respectivă, dar care sunt procesate în scopul utilizării ca produse alimentare pe baza produselor enumerate în anexa respectivă.

(6)

Riscul comercial este inerent tuturor activităților economice, însă producția agricolă este deosebit de plină de incertitudini din cauza faptului că se bazează pe procese biologice și este expusă condițiilor meteorologice. Aceste incertitudini sunt amplificate de faptul că produsele agricole și alimentare sunt într-o mai mare sau o mai mică măsură perisabile și sezoniere. Într-un mediu de politică agricolă care este în mod vădit mai orientat spre piață decât în trecut, protecția împotriva practicilor comerciale neloiale a devenit mai importantă pentru operatorii care își desfășoară activitatea în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

(7)

În special, este probabil ca astfel de practici comerciale neloiale să aibă un impact negativ asupra nivelului de trai al comunității agricole. Respectivul impact este înțeles ca fiind fie direct, întrucât privește producătorii agricoli și organizațiile acestora în calitatea de furnizori, fie indirect, prin transmiterea în cascadă a consecințelor practicilor comerciale neloiale care apar în lanțul de aprovizionare agricol și alimentar într-un mod care afectează negativ producătorii primari din lanțul respectiv.

(8)

Majoritatea statelor membre, dar nu toate, au reglementări naționale specifice care protejează furnizorii împotriva practicilor comerciale neloiale aplicate în relațiile dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. În cazurile în care este posibilă recurgerea la dreptul contractelor sau la inițiativele de autoreglementare, teama de represalii comerciale împotriva unui reclamant, precum și riscurile financiare pe care le implică contestarea unor astfel de practici limitează în practică efectele acestor căi de atac. Anumite state membre, care au adoptat norme specifice referitoare la practicile comerciale neloiale, conferă, în consecință, autorităților administrative competența de asigurare a respectării aplicării acestor norme. Totuși, în măsura în care în statele membre există reglementări privind practicile comerciale neloiale, reglementările respective diferă semnificativ de la un stat la altul.

(9)

Numărul și dimensiunea operatorilor variază de la o etapă la alta a lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. Diferențele în ceea ce privește puterea de negociere, care corespund dependenței economice a furnizorului față de cumpărător, sunt susceptibile de a conduce la impunerea de către operatorii mai mari a unor practici comerciale neloiale asupra operatorilor mai mici. O abordare dinamică, ce se bazează pe dimensiunea relativă a furnizorului și a cumpărătorului din perspectiva cifrei lor de afaceri anuală, ar trebui să ofere o mai bună protecție împotriva practicilor comerciale neloiale operatorilor care au cel mai mult nevoie de ea. Practicile comerciale neloiale sunt deosebit de dăunătoare pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) din cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar. Întreprinderile mai mari decât IMM-urile dar cu o cifră de afaceri anuală care nu depășește 350 000 000 EUR ar trebui să fie, de asemenea, protejate împotriva practicilor comerciale neloiale pentru a evita transferarea costurilor unor astfel de practici către producătorii agricoli. Efectul de cascadă asupra producătorilor agricoli pare a fi deosebit de important pentru întreprinderile cu o cifră de afaceri anuală de până la 350 000 000 EUR. Prin protejarea furnizorilor intermediari de produse agricole și alimentare, inclusiv de produse procesate se poate, de asemenea, evita reorientarea schimburilor comerciale dinspre producătorii agricoli și asociațiile lor, care produc produse procesate, spre furnizorii neprotejați.

(10)

Protecția prevăzută în prezenta directivă ar trebui să fie în beneficiul producătorilor agricoli și al persoanelor fizice sau juridice care furnizează produse agricole și alimentare, inclusiv al organizațiilor de producători, recunoscute sau nu, și al asociațiilor organizațiilor de producători, recunoscute sau nu, în funcție de puterea lor relativă de negociere. Respectivele organizații de producători și asociații ale organizațiilor de producători includ cooperativele. Producătorii respectivi și persoanele respective sunt deosebit de vulnerabili(vulnerabile) față de practicile comerciale neloiale și sunt cel mai puțin capabili să le facă față fără efecte negative asupra viabilității lor economice. În ceea ce privește categoriile de furnizori care ar trebui să fie protejați în temeiul prezentei directive, este demn de remarcat faptul că o proporție semnificativă a cooperativelor constituite din fermieri sunt întreprinderi mai mari decât IMM-urile dar au o cifră de afaceri anuală care nu depășește 350 000 000 EUR.

(11)

Prezenta directivă ar trebui să reglementeze tranzacțiile comerciale, indiferent dacă acestea sunt realizate între întreprinderi sau între întreprinderi și autorități publice, având în vedere faptul că autoritățile publice ar trebui să se raporteze la aceleași standarde atunci când cumpără produse agricole și alimentare. Prezenta directivă ar trebui să se aplice tuturor autorităților publice care acționează în calitate de-cumpărători.

(12)

Furnizorii din Uniune ar trebui să fie protejați nu numai împotriva practicilor comerciale neloiale aplicate de cumpărătorii stabiliți în același stat membru ca și furnizorul sau într-un alt stat membru decât furnizorul, ci și împotriva practicilor comerciale neloiale aplicate de cumpărătorii stabiliți în afara Uniunii. Această protecție ar evita eventuale consecințe nedorite, cum ar fi alegerea locului de înființare a unei întreprinderi în funcție de normele aplicabile. Furnizorii stabiliți în afara Uniunii ar trebui să beneficieze, de asemenea, de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale atunci când vând produse agricole și alimentare în Uniune. Pe lângă faptul că acești furnizori pot fi la fel de vulnerabili la practicile comerciale neloiale, prin stabilirea unui domeniu de aplicare mai larg s-ar putea, de asemenea, evita reorientarea neintenționată a schimburilor comerciale către furnizori neprotejați, care ar diminua protecția furnizorilor din Uniune.

(13)

Domeniul de aplicare al prezentei directive ar trebui să includă anumite servicii care sunt auxiliare vânzării de produse agricole și alimentare.

(14)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice în ceea ce privește conduita comercială a operatorilor mai mari față de operatorii care au o putere de negociere mai mică. Cifra de afaceri anuală a diferiților operatori este o aproximare adecvată a puterii relative de negociere. Cu toate că este o aproximare, acest criteriu oferă operatorilor previzibilitate cu privire la drepturile și obligațiile lor în temeiul prezentei directive. O limită superioară ar trebui să împiedice acordarea de protecție operatorilor care nu sunt vulnerabili sau sunt mult mai puțin vulnerabili decât partenerii sau concurenții lor mai mici. Prin urmare, prezenta directivă prevede categorii de operatori, stabilite pe baza cifrei lor de afaceri, în funcție de care acestea beneficiază de protecție.

(15)

Deoarece practicile comerciale neloiale pot apărea în orice etapă a vânzării unui produs agricol sau alimentar, înaintea sau în timpul unei tranzacții de vânzare ori după aceasta, statele membre ar trebui să se asigure că prezenta directivă se aplică acestor practici indiferent de momentul apariției lor.

(16)

Când se decide dacă o anumită practică comercială este considerată neloială, este important să se reducă riscul de a se limita utilizarea acordurilor echitabile și generatoare de rezultate bune în materie de eficiență stabilite prin consimțământul părților. Prin urmare, este oportun să se facă distincția între practicile prevăzute prin clauze clare și lipsite de ambiguitate în acordurile de furnizare sau în acordurile ulterioare dintre părți și practicile aplicate după începerea tranzacției, fără un acord prealabil, astfel încât să fie interzise doar modificările unilaterale și cu efect retroactiv ale acelor clauze clare și lipsite de ambiguitate ale acordului de furnizare. Totuși, anumite practici comerciale sunt considerate neloiale prin însăși natura lor și nu ar trebui să facă obiectul libertății contractuale a părților.

(17)

Întârzierea în efectuarea plăților pentru produsele agricole și alimentare, inclusiv întârzierea în efectuarea plăților pentru produsele perisabile, precum și anulările comenzilor de produse perisabile având un termen de preaviz scurt au un impact negativ asupra viabilității economice a furnizorului, fără ca acesta să beneficieze de avantaje compensatoare. În consecință, astfel de practici ar trebui să fie interzise. În acest context, este necesar să se prevadă o definiție a produselor agricole și alimentare perisabile în înțelesul prezentei directive. Definițiile utilizate în actele Uniunii din domeniul legislației alimentare urmăresc obiective diferite, cum ar fi sănătatea și siguranța alimentară, și nu sunt, prin urmare, adecvate scopului prezentei directive. Un produs ar trebui să fie considerat perisabil dacă se poate preconiza că acesta devine impropriu pentru vânzare în termen de 30 de zile de la ultima operație de recoltare, producție sau procesare de către furnizor, indiferent dacă produsul este procesat și după vânzare și indiferent dacă produsul este manipulat după vânzare în conformitate cu alte norme, în special norme privind siguranța alimentară. Produsele perisabile sunt, în mod obișnuit, utilizate sau vândute rapid. Nu este compatibilă cu practicile comerciale loiale efectuarea plăților pentru produse perisabile mai târziu de 30 de zile de la livrare, 30 de zile de la încheierea perioadei de livrare convenite, în cazul în care produsele sunt livrate în mod regulat, sau 30 de zile de la data stabilirii sumei de plată. Pentru a oferi o protecție sporită fermierilor și lichidității acestora, furnizorii de alte produse agricole și alimentare nu ar trebui să fie nevoiți să aștepte plata timp de mai mult de 60 de zile de la livrare, 60 de zile de la încheierea perioadei de livrare convenite, în cazul în care produsele sunt livrate în mod regulat, sau 60 de zile de la data stabilirii sumei de plată.

Respectivele restricții ar trebui să se aplice numai în cazul plăților legate de vânzarea de produse agricole și alimentare, nu și în cazul altor plăți, precum plățile suplimentare din partea unei cooperative către membrii săi. În conformitate cu Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5), ar trebui să fie, de asemenea, posibil ca data stabilirii sumei de plată pentru o perioadă de livrare convenită să fie considerată, în înțelesul prezentei directive, ca fiind data emiterii facturii sau data primirii acesteia de către cumpărător.

(18)

Dispozițiile privind întârzierea în efectuarea plăților prevăzute de prezenta directivă constituie norme specifice pentru sectorul agricol și alimentar în legătură cu dispozițiile privind termenele de plată prevăzute în Directiva 2011/7/UE. Dispozițiile privind întârzierea în efectuarea plăților prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să afecteze acordurile privind clauzele de repartizare a valorii în înțelesul articolului 172a din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Pentru a asigura buna funcționare a programului pentru școli în temeiul articolului 23 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, dispozițiile privind întârzierea în efectuarea plăților prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să se aplice în cazul plăților efectuate de către un cumpărător (și anume solicitantul ajutorului) către un furnizor în cadrul programului pentru școli. Ținând seama de provocările pe care le reprezintă stabilirea, de către entitățile publice care furnizează îngrijiri medicale, a priorităților din domeniul sănătății într-un mod care să echilibreze nevoile pacienților individuali în raport cu resursele financiare, aceste dispoziții nu ar trebui să se aplice nici entităților publice care furnizează îngrijiri medicale în înțelesul articolului 4 alineatul (4) litera (b) din Directiva 2011/7/UE.

(19)

Strugurii și mustul pentru producția de vin au caracteristici speciale, deoarece strugurii sunt recoltați numai pe o perioadă foarte limitată a anului, dar sunt folosiți pentru producerea vinului care, în unele cazuri, va fi vândut abia mulți ani mai târziu. Pentru a ține seama de această situație specială, organizațiile de producători și organizațiile interprofesionale au elaborat, în general, contracte standard pentru furnizarea acestor produse. Aceste contracte standard prevăd termene de plată specifice, cu plăți în tranșe. Întrucât sunt utilizate de către furnizori și cumpărători pentru acorduri multianuale, respectivele contracte standard nu numai că furnizează producătorilor agricoli securitatea relațiilor de vânzare de lungă durată, dar contribuie și la stabilitatea lanțului de aprovizionare. În cazul în care aceste contracte standard au fost concepute de către o organizație de producători recunoscută, o organizație interprofesională recunoscută sau o asociație a organizațiilor de producători recunoscută și un stat membru le-a conferit putere obligatorie în temeiul articolului 164 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 (denumită în continuare „extindere”) înainte de 1 ianuarie 2019 sau, în cazul în care un stat membru reînnoiește extinderea aplicării contractelor standard fără modificări semnificative ale condițiilor de plată în dezavantajul furnizorilor de struguri și de must, dispozițiile privind întârzierea în efectuarea plăților prevăzute de prezenta directivă nu ar trebui să se aplice în cazul unor astfel de contracte încheiate între furnizorii de struguri și de must pentru producția de vin și cumpărătorii lor direcți. Statele membre sunt obligate să notifice Comisiei acordurile respective ale organizațiilor de producători, organizațiilor interprofesionale și asociațiilor organizațiilor de producători recunoscute în temeiul articolului 164 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.

(20)

Anulările privind produsele perisabile având un termen de preaviz mai scurt de 30 de zile ar trebui să fie considerate neloiale întrucât furnizorul nu ar fi în măsură să găsească o alternativă de desfacere a produselor respective. Cu toate acestea, pentru o serie de produse din anumite sectoare, aplicarea unor perioade chiar și mai scurte de anulare ar putea totuși să lase suficient timp furnizorilor să își vândă produsele în altă parte sau să le utilizeze ei înșiși. Prin urmare, ar trebui să li se permită statelor membre să prevadă perioade mai scurte de anulare pentru sectoarele respective în cazuri justificate în mod corespunzător.

(21)

Cumpărătorii cu o mai mare putere de negociere nu ar trebui să modifice unilateral clauzele contractuale convenite, de exemplu prin delistarea produselor care fac obiectul unui acord de furnizare. Totuși, acest lucru nu ar trebui să se aplice în situațiile în care există un acord între furnizor și cumpărător care prevede în mod expres posibilitatea cumpărătorului de a specifica ulterior un element concret al tranzacției cu privire la comenzile viitoare. De exemplu, acordul respectiv ar putea viza cantitățile comandate. Acordul nu se încheie, în mod obligatoriu, într-un anumit moment, cu privire la toate aspectele tranzacției dintre furnizor și cumpărător.

(22)

Furnizorii și cumpărătorii de produse agricole și alimentare ar trebui să poată negocia liber tranzacțiile de vânzare, inclusiv prețurile. Negocierile respective includ, de asemenea, plățile pentru serviciile prestate de către cumpărător furnizorului, cum ar fi serviciile de listare, marketing și promovare. Cu toate acestea, perceperea de către cumpărător de plăți din partea furnizorului, care nu sunt legate de o anumită tranzacție de vânzare, ar trebui să fie considerată neloială și să fie interzisă în temeiul prezentei directive.

(23)

Cu toate că nu ar trebui să existe nicio obligație privind utilizarea contractelor scrise, utilizarea acestora în lanțul de aprovizionare agricol și alimentar poate contribui la evitarea anumitor practici comerciale neloiale. Prin urmare, și pentru a proteja furnizorii de astfel de practici neloiale, furnizorii sau asociațiile acestora ar trebui să aibă dreptul de a solicita o confirmare scrisă a clauzelor unui acord de furnizare în cazul în care s-a convenit deja asupra clauzelor respective. În astfel de cazuri, refuzul unui cumpărător de a confirma în scris clauzele acordului de furnizare ar trebui să fie considerat drept o practică comercială neloială și ar trebui să fie interzis. În plus, statele membre ar putea identifica, promova și face schimb de bune practici în ceea ce privește încheierea de contracte pe termen lung, în vederea consolidării poziției de negociere a producătorilor în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

(24)

Prezenta directivă nu armonizează normele privind sarcina probei care se aplică în cadrul procedurilor desfășurate de către autoritățile naționale de aplicare a legii și nici definiția acordurilor de furnizare. Prin urmare, normele privind sarcina probei și definiția acordurilor de furnizare sunt cele prevăzute în dreptul intern al statelor membre.

(25)

În temeiul prezentei directive, furnizorii ar trebui să poată depune plângeri privind anumite practici comerciale neloiale. Ar trebui interzise și tratate ca practici comerciale neloiale represaliile comerciale exercitate de cumpărători asupra furnizorilor care își exercită drepturile sau amenințarea în acest sens, de exemplu prin delistarea produselor, reducerea cantităților de produse comandate sau suspendarea anumitor servicii pe care cumpărătorul le prestează furnizorului, cum ar fi serviciile de marketing și de promovare a produselor furnizorului.

(26)

Costurile aferente stocării, afișării sau listării produselor agricole și alimentare, sau ale punerii la dispoziție pe piață sunt suportate în mod normal de către cumpărător. În consecință, ar trebui să fie interzisă în temeiul prezentei directive perceperea unor plăți din partea furnizorului fie către cumpărător, fie către un terț, pentru aceste servicii, cu excepția cazului în care plățile au fost convenite la încheierea acordului de furnizare sau în cadrul unui acord ulterior dintre cumpărător și furnizor și fac obiectul unor clauze clare și lipsite de ambiguitate. În cazul în care se convine asupra unor astfel de plăți, acestea ar trebui să se întemeieze pe estimări obiective și rezonabile.

(27)

Pentru a fi considerate corecte, contribuțiile unui furnizor la costurile de promovare, de marketing sau de publicitate aferente produselor agricole și alimentare, inclusiv afișarea în magazine și campaniile de vânzare în scopuri promoționale, ar trebui convenite la încheierea acordului de furnizare sau a unui acord ulterior între cumpărător și furnizor și ar trebui să facă obiectul unor clauze clare și lipsite de ambiguitate. În caz contrar, acestea ar trebui să fie interzise în temeiul prezentei directive. În cazul în care se convine asupra unor astfel de contribuții, acestea ar trebui să se întemeieze pe estimări obiective și rezonabile.

(28)

Statele membre ar trebui să desemneze autorități de aplicare a legii pentru a asigura o aplicare eficace a interdicțiilor prevăzute în prezenta directivă. Autoritățile respective ar trebui să poată acționa fie din proprie inițiativă, fie în urma unor plângeri depuse de părți afectate de practici comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, a unor plângeri ale avertizorilor sau a unor plângeri anonime. Autoritatea de aplicare a legii ar putea constata că nu există motive suficiente pentru a da curs unei plângeri. Prioritățile administrative ar putea conduce, de asemenea, la astfel de constatări. În cazul în care constată că nu va fi în măsură să acorde prioritate unei plângeri, autoritatea de aplicare a legii ar trebui să informeze reclamantul și să indice motivele respectivei constatări. Atunci când un reclamant solicită ca identitatea sa să rămână confidențială deoarece se teme de represalii comerciale asupra sa, autoritățile de aplicare a legii din statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare.

(29)

În cazul în care un stat membru are mai multe autorități de aplicare a legii, acesta ar trebui să desemneze un punct unic de contact pentru a facilita o cooperare eficace între autoritățile de aplicare a legii și cu Comisia.

(30)

Furnizorii ar putea considera că este mai ușor să adreseze plângeri la autoritatea de aplicare a legii din propriul stat membru, de exemplu din motive lingvistice. Cu toate acestea, în ceea ce privește asigurarea aplicării legii, ar putea fi mai eficace depunerea unei plângeri la autoritatea de aplicare a legii din statul membru în care este stabilit cumpărătorul. Ar trebui să li se acorde furnizorilor posibilitatea de a alege autoritatea căreia să îi adreseze plângerile.

(31)

Plângerile din partea organizațiilor de producători, a altor organizații de furnizori și a asociațiilor unor astfel de organizații, inclusiv organizațiile reprezentative, pot servi la protejarea identității membrilor individuali ai organizației care se consideră afectați de practici comerciale neloiale. Alte organizații care au un interes legitim în reprezentarea furnizorilor ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul de a depune plângeri la cererea unui furnizor și în interesul respectivului furnizor, cu condiția ca astfel de organizații să fie persoane juridice independente cu scop nelucrativ. Așadar, autoritățile de aplicare a legii din statele membre ar trebui să poată accepta plângerile unor astfel de entități și să dea curs unor astfel de plângeri, protejând în același timp drepturile procedurale ale cumpărătorului.

(32)

Pentru a asigura aplicarea efectivă a interzicerii practicilor comerciale neloiale, autoritățile de aplicare a legii desemnate ar trebui să dispună de resursele și expertiza necesare.

(33)

Autoritățile de aplicare a legii din statele membre ar trebui să dispună de competențele și expertiza necesare pentru efectuarea de investigații. Deținerea acestor competențe de către autoritățile respective nu implică obligația acestora de a le utiliza în fiecare investigație pe care o efectuează. Competențele autorităților de aplicare a legii ar trebui, de exemplu, să le permită să obțină în mod eficace informații faptice și autoritățile de aplicare a legii ar trebui să aibă competența de a ordona încetarea unei practici interzise, dacă este cazul.

(34)

Existența unui factor disuasiv, cum ar fi competența de a impune amenzi sau de a iniția proceduri, de exemplu proceduri în fața instanței în vederea impunerii de amenzi și de alte sancțiuni la fel de eficace, și de a publica rezultatele investigațiilor, inclusiv publicarea de informații privind cumpărătorii care au săvârșit încălcări, poate încuraja schimbări de conduită și soluționarea problemei înaintea declanșării unui litigiu între părți și, prin urmare, ar trebui să fie inclusă printre competențele autorităților de aplicare a legii. Amenzile pot fi deosebit de eficiente și disuasive. Cu toate acestea, autoritatea de aplicare a legii ar trebui să fie în măsură să decidă, în cadrul fiecărei investigații, ce competențe va exercita și dacă va impune o amendă sau o altă sancțiune la fel de eficace, sau va iniția proceduri de aplicare a unei astfel de amenzi sau sancțiuni.

(35)

Exercitarea competențelor conferite autorităților de aplicare a legii în temeiul prezentei directive ar trebui să facă obiectul unor garanții adecvate, care respectă standardele ce decurg din principiile generale ale dreptului Uniunii și din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește respectarea drepturilor la apărare ale cumpărătorului.

(36)

Comisia și autoritățile de aplicare a legii din statele membre ar trebui să coopereze îndeaproape pentru a asigura adoptarea unei abordări comune în ceea ce privește aplicarea normelor prevăzute în prezenta directivă. În special, autoritățile de aplicare a legii ar trebui să își ofere reciproc asistență, de exemplu prin schimbul de informații și prin sprijinirea investigațiilor care au o dimensiune transfrontalieră.

(37)

Pentru a facilita asigurarea efectivă a aplicării legii, Comisia ar trebui să susțină organizarea unor reuniuni periodice între autoritățile de aplicare a legii din statele membre, în cadrul cărora să se poată face schimb de informații relevante, bune practici, noi evoluții, practici de asigurare a aplicării legii și recomandări cu privire la aplicarea dispozițiilor prevăzute în prezenta directivă.

(38)

Pentru a facilita aceste schimburi, Comisia ar trebui să creeze un site web public care să conțină trimiteri la autoritățile naționale de aplicare a legii, inclusiv informații cu privire la actele naționale de transpunere a prezentei directive.

(39)

Deoarece majoritatea statelor membre au deja reglementări naționale referitoare la practicile comerciale neloiale, deși acestea diferă, este adecvată adoptarea unei directive pentru a introduce un standard minim de protecție în conformitate cu dreptul Uniunii. Acest lucru ar trebui să le permită statelor membre să integreze normele relevante în propriile sisteme juridice și astfel să permită instituirea de sisteme coerente. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a menține sau de a introduce pe teritoriile lor reglementări naționale mai stricte care să prevadă un nivel mai ridicat de protecție împotriva practicilor comerciale neloiale în relațiile dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, cu condiția respectării dispozițiilor dreptului Uniunii aplicabile funcționării pieței interne și cu condiția proporționalității reglementărilor respective.

(40)

Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată menține sau introduce reglementări naționale menite să combată practicile comerciale neloiale care nu fac parte din domeniul de aplicare al prezentei directive, cu condiția respectării dispozițiilor dreptului Uniunii aplicabile funcționării pieței interne și cu condiția proporționalității reglementărilor respective. Astfel de reglementări naționale ar putea depăși domeniul de aplicare al prezentei directive, de exemplu în ceea ce privește dimensiunea cumpărătorilor și a furnizorilor, protecția cumpărătorilor, gama de produse și de servicii. Astfel de reglementări naționale ar putea, de asemenea, depăși numărul și tipul practicilor comerciale neloiale interzise enumerate în directivă.

(41)

Astfel de reglementări naționale s-ar aplica în paralel cu măsuri de guvernanță voluntare, cum ar fi coduri naționale de conduită sau Inițiativa privind lanțul de aprovizionare. Recurgerea la o soluționare alternativă voluntară a litigiilor între furnizori și cumpărători este încurajată în mod explicit, fără a se aduce atingere dreptului furnizorului de a depune o plângere sau de a apela la instanțele civile.

(42)

Comisia ar trebui să aibă o viziune de ansamblu asupra punerii în aplicare a prezentei directive în statele membre. În plus, Comisia ar trebui să poată evalua eficacitatea prezentei directive. În acest scop, autoritățile de aplicare a legii din statele membre ar trebui să transmită Comisiei rapoarte anuale. Respectivele rapoarte ar trebui, după caz, să furnizeze informații cantitative și calitative privind plângerile, investigațiile și deciziile luate. În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a obligației de raportare, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (7).

(43)

În interesul aplicării eficace a politicii în ceea ce privește practicile comerciale neloiale în relațiile dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, Comisia ar trebui să reexamineze aplicarea prezentei directive și să prezinte un raport Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor. Reexaminarea respectivă ar trebui să evalueze, în special, eficacitatea măsurilor naționale menite să combată practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar și eficacitatea cooperării între autoritățile de aplicare a legii. De asemenea, în cadrul reexaminării ar trebui să se analizeze cu prioritate dacă ar fi justificată, pe viitor, protecția cumpărătorilor de produse agricole și alimentare din cadrul lanțului de aprovizionare – în plus față de protecția furnizorilor. Raportul ar trebui să fie însoțit, după caz, de propuneri legislative.

(44)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea unui standard minim de protecție al Uniunii prin armonizarea măsurilor divergente ale statelor membre privind practicile comerciale neloiale, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele sale, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv,