ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 29

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 62
31 ianuarie 2019


Cuprins

 

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul (UE) 2019/124 al Consiliului din 30 ianuarie 2019 de stabilire, pentru anul 2019, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara acesteia

1

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

31.1.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 29/1


REGULAMENTUL (UE) 2019/124 AL CONSILIULUI

din 30 ianuarie 2019

de stabilire, pentru anul 2019, a posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește, aplicabile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara acesteia

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 43 alineatul (3) din tratat, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede adoptarea unor măsuri de conservare, ținându-se cont de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, atunci când este cazul, de rapoartele elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) și de alte organisme consultative, precum și de avizele primite din partea consiliilor consultative.

(3)

Consiliului îi revine obligația de a adopta măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit, inclusiv anumite condiții legate funcțional de acestea, după caz. În conformitate cu articolul 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, posibilitățile de pescuit ar trebui să fie stabilite în conformitate cu obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din regulamentul menționat. În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din regulamentul respectiv, posibilitățile de pescuit ar trebui alocate între statele membre într-un mod care să asigure relativa stabilitate a activităților de pescuit desfășurate de fiecare stat membru pentru fiecare stoc de pește sau tip de pescuit.

(4)

Capturile totale admisibile (TAC) ar trebui așadar stabilite în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pe baza avizelor științifice disponibile, ținându-se cont de aspectele biologice și socioeconomice și asigurându-se totodată un tratament echitabil al sectoarelor de pescuit, precum și pe baza opiniilor exprimate în cadrul consultărilor cu părțile interesate, în special la reuniunile la care au participat consiliile consultative interesate.

(5)

În conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, obligația de debarcare se aplică în integralitatea ei cel târziu de la 1 ianuarie 2019. Atunci când o activitate de pescuit intră sub incidența obligației de debarcare, ar trebui debarcate toate speciile vizate în cadrul respectivei activități de pescuit care fac obiectul unor limite de captură. Articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede că, atunci când se introduce o obligație de debarcare pentru un stoc de pește, posibilitățile de pescuit se stabilesc ținându-se cont de trecerea de la stabilirea posibilităților de pescuit pentru a reflecta debarcările la stabilirea posibilităților de pescuit pentru a reflecta capturile. Pe baza recomandărilor comune transmise de statele membre și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, Comisia a adoptat o serie de regulamente delegate de stabilire a detaliilor pentru punerea în aplicare a obligației de debarcare sub forma unor planuri privind aruncarea capturilor înapoi în mare aplicabil cu titlu temporar, pentru o perioadă de maximum trei ani.

(6)

Posibilitățile de pescuit pentru stocurile de specii care fac obiectul obligației de debarcare începând cu 1 ianuarie 2019 ar trebui să țină seama de faptul că, în principiu, aruncarea capturilor înapoi în mare nu va mai fi permisă. Prin urmare, posibilitățile de pescuit ar trebui să se bazeze pe cifra din aviz pentru capturile totale (în loc de cifra din aviz pentru volumul total al debarcărilor), astfel cum este furnizată de Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES). Cantitățile care pot continua să fie aruncate înapoi în mare, în mod excepțional, în cursul perioadei de aplicare a obligației de debarcare ar trebui să fie deduse din acea cifră din aviz pentru capturile totale.

(7)

Există anumite stocuri pentru care ICES a emis avize științifice pentru capturi zero. Dacă TAC-urile pentru acele stocuri sunt stabilite la nivelul indicat în avizul științific, obligația de a debarca integral capturile din cadrul activităților de pescuit mixt cu capturi accidentale din aceste stocuri ar conduce la fenomenul „speciilor de blocaj”. Pentru a se ajunge la un echilibru corect între pescuitul continuu, având în vedere eventualele implicații socioeconomice grave, și necesitatea de a atinge o stare biologică bună pentru aceste stocuri, luând în considerare dificultatea de a pescui concomitent toate stocurile din cadrul activităților de pescuit mixt la un nivel care să permită producția maximă durabilă, este adecvat să se stabilească TAC-uri specifice pentru capturile accidentale pentru stocurile respective. Nivelul acestor TAC-uri ar trebui să fie de așa natură încât mortalitatea pentru aceste stocuri să nu crească și să ofere stimulente pentru îmbunătățirea selectivității și a evitării. Pentru a garanta, în măsura posibilului, utilizarea posibilităților de pescuit în cadrul pescuitului mixt în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, este necesar să se creeze o rezervă comună pentru schimburile de cote pentru acele statele membre care nu beneficiază de nicio cotă pentru a acoperi capturile lor accidentale inevitabile.

(8)

Pentru a reduce progresiv capturile nedorite din stocurile respective, începând cu 2019, statele membre ar trebui să pună în aplicare planuri multianuale de reducere a capturilor accidentale în cadrul activităților de pescuit relevante în vederea reducerii progresive a capturilor nedorite din stocurile vizate, prin luarea de măsuri la nivel național și, după caz, prin cooperarea la nivel regional în scopul de a prezenta Comisiei recomandări comune în 2019. Aceste planuri de reducere a capturilor accidentale vor fi evaluate de CSTEP și revizuite la doi ani de la intrarea lor în vigoare. În plus, toate navele care beneficiază de aceste TAC-uri specifice ar trebui să pună în aplicare documentația completă privind capturile începând cu 2019.

(9)

Conform avizului științific, situația bibanului-de-mare european (Dicentrarchus labrax) din Marea Celtică, Canalul Mânecii, Marea Irlandei și sudul Mării Nordului (diviziunile ICES 4b, 4c, 7a și 7d-7h) rămâne îngrijorătoare. Biomasa stocului de reproducere continuă să scadă din 2005 și se află acum sub Blim. Mortalitatea prin pescuit a crescut de-a lungul seriilor cronologice, a atins un nivel record în 2013 și apoi a scăzut rapid sub mortalitatea prin pescuit care indică producția maximă durabilă a ratei-țintă (FMSY). Estimările au arătat o recrutare slabă începând din 2008, cu excepția estimărilor pentru clasa de vârstă 2013 și 2014 care arată o recrutare medie. ICES recomandă ca atunci când se aplică abordarea producției maxime durabile (MSY), capturile totale din 2019 nu ar trebui să depășească 1 789 de tone, ceea ce reprezintă o creștere în comparație cu avizul privind anul 2018. Prin urmare, ar putea fi autorizate capturi mai însemnate pentru pescuitul cu cârlige și paragate din această specie. De asemenea, este necesară continuarea setului de măsuri aplicabile capturilor accidentale inevitabile de biban-de-mare european cu anumite alte unelte de pescuit, prevăzându-se în același timp o creștere limitată a cantităților de captură admise. Măsurile de gestionare a pescuitului recreativ de biban-de-mare european ar trebui adaptate, având în vedere impactul semnificativ al acestor activități de pescuit asupra stocurilor în cauză. În limitele stabilite în avizul științific, practica constând în capturarea urmată de eliberare, precum și limitarea capturilor ar trebui să fie continuate, dar ar trebui să se aplice pentru o perioadă mai lungă.

(10)

În ceea ce privește stocul de anghilă europeană (Anguilla anguilla L.), ICES a recomandat ca toate ratele mortalității antropogene, inclusiv prin pescuitul recreativ și pescuitul comercial, să fie reduse la zero sau menținute la un nivel cât mai apropiat de zero. Mai mult decât atât, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) a adoptat Recomandarea CGPM/42/2018/1 de stabilire a unor măsuri de gestionare a stocurilor de anghilă europeană în Marea Mediterană. Este oportun să se stabilească condiții de concurență echitabile în întreaga Uniune și, prin urmare, să se stabilească și pentru apele Uniunii din zona ICES, precum și pentru apele salmastre, precum estuarele, lagunele de coastă și apele de tranziție, o perioadă de interdicție de trei luni consecutive pentru toate activitățile de pescuit de anghilă europeană în toate etapele vieții. Dat fiind faptul că perioada de interzicere a activităților de pescuit ar trebui să fie în concordanță cu obiectivele de conservare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 al Consiliului (2) și cu modelele de migrație temporară a anghilei europene, pentru apele Uniunii din zona ICES este necesar ca aceasta să fie stabilită în perioada cuprinsă între 1 august 2019 și 29 februarie 2020.

(11)

De câțiva ani, anumite TAC-uri pentru stocurile de elasmobranchii (rechini, vulpi și pisici-de-mare) sunt fixate la zero, existând, totodată, o dispoziție care stabilește obligația eliberării imediate a capturilor accidentale. Motivul pentru acest tratament specific era starea precară de conservare a acestor stocuri și presupunerea că aruncarea înapoi în mare, din cauza ratei ridicate de supraviețuire, nu ar crește ratele de mortalitate prin pescuit și ar fi benefică pentru conservarea acestor specii. Totuși, de la 1 ianuarie 2019, capturile din aceste specii trebuie debarcate, cu excepția cazului în care fac obiectul uneia dintre derogările de la obligația de debarcare prevăzute la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Articolul 15 alineatul (4) litera (a) din regulamentul respectiv permite astfel de derogări în cazul speciilor pentru care pescuitul este interzis și care sunt identificate ca atare într-un act juridic al Uniunii adoptat în cadrul PCP. Prin urmare, este oportun să se interzică pescuitul acestor specii în zonele vizate.

(12)

În temeiul articolului 16 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pentru stocurile care fac obiectul unor planuri multianuale specifice, TAC-urile ar trebui stabilite în conformitate cu regulile prevăzute în planurile respective.

(13)

Planul multianual pentru Marea Nordului a fost instituit prin Regulamentul (UE) 2018/973 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a intrat în vigoare în 2018. Posibilitățile de pescuit pentru stocurile enumerate la articolul 1 din acel plan ar trebui să fie stabilite în conformitate cu obiective (intervale de FMSY) și garanții care să respecte condițiile prevăzute în acel plan. Intervalele de FMSY au fost identificate în avizele ICES relevante. Posibilitățile de pescuit pentru stocurile capturate accidental din Marea Nordului ar trebui să fie stabilite în conformitate cu abordarea precaută, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2018/973. În vederea limitării variațiilor pentru posibilitățile de pescuit dintre anii consecutivi, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) litera (c) din regulamentul respectiv, este oportun să se utilizeze intervalul superior FMSY pentru limba-de-mare comună în diviziunea ICES 2a și în subzona 4.

(14)

TAC-urile pentru stocurile de limbă-de-mare din vestul Canalului Mânecii și de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană ar trebui stabilite în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 509/2007 al Consiliului (4) și în Regulamentul (UE) 2016/1627 al Parlamentului European și al Consiliului (5). Obiectivul pentru stocurile de bacaliar albastru, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 2166/2005 al Consiliului (6), este de a reconstitui biomasa stocurilor în cauză până la un nivel care se încadrează în limitele biologice de siguranță, în conformitate cu datele științifice. În conformitate cu avizele științifice, în absența unor date definitive privind nivelul țintă de biomasă a stocului de reproducere și ținând cont de schimbările limitelor biologice de siguranță, este adecvat să se fixeze TAC-urile pe baza avizelor privind producția maximă durabilă furnizate de ICES, pentru a contribui la realizarea obiectivelor PCP.

(15)

Ca urmare a unui exercițiu de benchmark în ceea ce privește stocul de hering din vestul Scoției, ICES a prezentat un aviz pentru stocurile combinate de hering din diviziunile 6a, 7b și 7c (vestul Scoției, vestul Irlandei). Avizul vizează două TAC-uri separate (pentru diviziunile 6aS, 7b și 7c, pe de o parte, și pentru diviziunile 5b, 6b și 6aN, pe de altă parte). Potrivit ICES, pentru respectivele stocuri trebuie elaborat un plan de refacere. Deoarece, conform avizelor științifice, planul de gestionare pentru stocul nordic (7) nu poate fi aplicat stocurilor combinate și nu este posibil să se stabilească posibilități de pescuit separate pentru respectivele două stocuri, ar trebui să se stabilească o TAC pentru a se permite capturi limitate în cadrul unui program științific de prelevare de eșantioane cu valorificare comercială.

(16)

În cazul stocurilor pentru care nu există date suficiente sau fiabile, astfel încât să li se poată estima dimensiunea, măsurile de gestionare și nivelurile TAC ar trebui să urmeze abordarea precaută a gestionării pescuitului, astfel cum este definită în articolul 4 alineatul (1) punctul 8 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, luându-se totodată în considerare factorii specifici fiecărui stoc, mai ales informațiile disponibile privind tendințele stocurilor și considerațiile legate de activitățile de pescuit mixt.

(17)

Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (8) a introdus condiții suplimentare pentru gestionarea de la an la an a TAC-urilor, inclusiv, la articolele 3 și 4 din respectivul regulament, dispoziții privind flexibilitatea pentru TAC-urile de precauție și analitice. În temeiul articolului 2 din regulamentul respectiv, la stabilirea TAC-urilor, Consiliul decide cu privire la stocurile pentru care nu se aplică articolul 3 sau 4 din respectivul regulament, în special în funcție de starea biologică a stocurilor. Mai recent, prin articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, a fost introdus un mecanism de flexibilitate de la an la an pentru toate stocurile care fac obiectul obligației de debarcare. Prin urmare, pentru a se evita o flexibilitate excesivă, care ar submina principiul exploatării raționale și responsabile a resurselor biologice marine, ar împiedica realizarea obiectivelor PCP și ar deteriora starea biologică a stocurilor, ar trebui să se prevadă ca articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 să se aplice TAC-urilor analitice numai atunci când nu este utilizată flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(18)

Atunci când o TAC aferentă unui stoc este alocată unui singur stat membru, este oportun ca respectivul stat membru să fie abilitat, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din tratat, să stabilească nivelul acesteia. Ar trebui să se adopte dispoziții prin care să se garanteze că, atunci când stabilește nivelul acelei TAC, statul membru în cauză acționează în deplină conformitate cu principiile și normele PCP.

(19)

Este necesar să se stabilească plafoanele efortului de pescuit pentru 2019 în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 509/2007 și cu articolele 5, 6, 7 și 9 și anexa I la Regulamentul (UE) 2016/1627.

(20)

Pentru a garanta utilizarea în totalitate a posibilităților de pescuit, este adecvat să se permită implementarea unui mecanism flexibil între anumite zone supuse TAC-urilor care vizează același stoc biologic.

(21)

Pentru unele specii, cum ar fi anumite specii de rechini, chiar și o activitate de pescuit limitată ar putea conduce la apariția unui risc serios în ceea ce privește conservarea. Prin urmare, posibilitățile de pescuit pentru astfel de specii ar trebui restricționate complet printr-o interdicție generală de pescuit pentru speciile respective.

(22)

În cadrul celei de a 12-a Conferințe a Părților la Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, care a avut loc la Manila în perioada 23-28 octombrie 2017, mai multe specii au fost adăugate la listele de specii protejate din apendicele I și II la convenție. În consecință, este oportun să se prevadă protecția acestor specii în raport cu navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în toate apele și în raport cu navele de pescuit din afara Uniunii care pescuiesc în apele Uniunii.

(23)

Utilizarea posibilităților de pescuit disponibile pentru navele de pescuit din Uniune prevăzute în prezentul regulament se face în condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (9), în special la articolele 33 și 34 din respectivul regulament, referitoare la înregistrarea capturilor și a efortului de pescuit și la transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se precizeze codurile care trebuie utilizate de statele membre atunci când transmit Comisiei date cu privire la debarcarea stocurilor care fac obiectul prezentului regulament.

(24)

Potrivit avizului ICES, este oportun să se mențină un sistem specific de gestionare a uvei și capturilor accidentale asociate în apele Uniunii din diviziunile ICES 2a și 3a și din subzona ICES 4. Dat fiind că avizul științific al ICES este așteptat abia în februarie 2019, este adecvat ca, până la emiterea acestui aviz, TAC-urile și cotele pentru stocul respectiv să fie fixate la zero, cu titlu provizoriu.

(25)

În conformitate cu procedura prevăzută în acordurile sau protocoalele privind relațiile în domeniul activităților de pescuit încheiate cu Norvegia (10) și cu Insulele Feroe (11), Uniunea a organizat consultări privind drepturile de pescuit cu partenerii respectivi. În conformitate cu procedura prevăzută în acordul și protocolul privind relațiile în domeniul pescuitului încheiate cu Groenlanda (12), comitetul mixt a stabilit nivelul posibilităților de pescuit disponibile pentru Uniune în apele Groenlandei în 2019. Prin urmare, este necesar să se includă respectivele posibilități de pescuit în prezentul regulament.

(26)

În cadrul reuniunii sale anuale din 2018, Comisia pentru pescuit în Atlanticul de Nord-Est (NEAFC) a adoptat măsuri de conservare privind cele două stocuri de sebastă din Marea Irminger. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în legislația Uniunii.

(27)

În cadrul reuniunii sale anuale din 2017, Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) a convenit că, în 2018 și 2019, Uniunea poate să distribuie rezervele nealocate pentru tonul roșu pentru 2019 și 2020, ținând seama în special de nevoile părților contractante și ale părților, entităților sau entităților de pescuit cooperante necontractante ale ICCAT(PCC) costiere în curs de dezvoltare referitoare la pescuitul lor artizanal. Acest mod de distribuire a fost convenit în cadrul reuniunii intersesionale a Grupului 2 al ICCAT (Madrid, martie 2018) pe baza, în ceea ce privește alocarea aferentă Uniunii, a informațiilor primite de la statele membre, în special Grecia, Spania și Portugalia. Drept urmare, Uniunea a primit posibilități de pescuit specifice reprezentând 87 de tone pentru 2019 și 100 de tone pentru 2020, acestea urmând să fie utilizate de flotele pe pescuit artizanal ale Uniunii în anumite regiuni ale Uniunii. Această alocare de noi posibilități de pescuit a fost aprobată de ICCAT în cadrul reuniunii sale anuale din 2018 și, prin urmare, este necesar să se stabilească o cheie de alocare pentru aceste posibilități de pescuit suplimentare.

(28)

În 2019, TAC pentru peștele-spadă din Marea Mediterană este în scădere, în conformitate cu recomandarea ICCAT 16 05. După cum este deja cazul stocului de ton roșu din est și din Marea Mediterană, este oportun ca, în cazul pescuitului recreativ din toate celelalte stocuri ICCAT, capturile să respecte limitele privind capturile adoptate de ICCAT. De asemenea, navele de pescuit ale Uniunii de cel puțin 20 de metri lungime care pescuiesc ton obez în zona Convenției ICCAT ar trebui să respecte limitările capacității adoptate de ICCAT în recomandarea sa 15 01. Toate măsurile menționate ar trebui să fie transpuse în legislația Uniunii.

(29)

În cadrul celei de a 37-a reuniuni anuale din 2018, părțile la Comisia pentru conservarea faunei și florei marine din Antarctica (CCAMLR) au adoptat limite de captură atât pentru speciile vizate, cât și pentru speciile capturate accidental pentru perioada 1 decembrie 2018-30 noiembrie 2019. Exploatarea cotelor în cursul anului 2018 ar trebui luată în considerare la stabilirea posibilităților de pescuit pentru 2019.

(30)

În cadrul reuniunii sale anuale din 2017, Comisia Tonului din Oceanul Indian (IOTC) a adoptat noi limite de captură pentru tonul cu aripioare galbene (Thunnus albacares) care nu afectează limitele de captură ale Uniunii în cadrul IOTC. De asemenea, IOTC a redus posibilitățile de utilizare a dispozitivelor de concentrare a peștilor (FAD-uri) și a navelor de aprovizionare. Aceste dispoziții nu au fost revizuite în cadrul reuniunii sale anuale din 2018 și, prin urmare, ar trebui să fie în continuare transpuse în legislația Uniunii.

(31)

Reuniunea anuală a Organizației regionale de gestionare a pescuitului în Pacificul de Sud (SPRFMO) va avea loc în perioada 23-27 ianuarie 2019. Este oportun ca măsurile actuale pentru zona Convenției SPRFMO să fie menținute provizoriu, până la încheierea reuniunii anuale menționate.

(32)

În cadrul reuniunii anuale din 2017, Comisia interamericană pentru tonul tropical (CITT) a adoptat o măsură de conservare pentru tonul cu aripioare galbene, tonul obez și tonul dungat pentru perioada 2018-2020. Măsura nu a fost revizuită în cadrul reuniunii sale anuale din 2018 și, prin urmare, ar trebui să fie în continuare transpusă în legislația Uniunii.

(33)

În cadrul reuniunii anuale din 2018, Comisia din cadrul Convenției pentru conservarea tonului roșu din sud (CCSBT) a confirmat TAC pentru tonul roșu din sud pentru perioada 2018-2020 adoptată cu ocazia reuniunii anuale din 2016. Măsurile aplicabile în prezent pentru alocarea posibilităților de pescuit adoptate de CCSBT ar trebui să fie transpuse în legislația Uniunii.

(34)

În cadrul reuniunii sale anuale din 2018, Organizația de Pescuit în Atlanticul de Sud-Est (SEAFO) a adoptat TAC-uri pentru principalele specii din domeniul său de competență. Măsurile aplicabile pentru alocarea posibilităților de pescuit adoptate de SEAFO ar trebui să fie transpuse în legislația Uniunii.

(35)

În cadrul celei de a 15-a reuniuni anuale din 2018, Comisia pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central (WCPFC) a adoptat măsuri de conservare și gestionare. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în legislația Uniunii prin intermediul unei modificări a acestor posibilități de pescuit în 2019.

(36)

În cadrul celei de a 40-a reuniuni anuale, care a avut loc în 2018, Organizația de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest (NAFO) a adoptat o serie de posibilități de pescuit pentru 2019 pentru anumite stocuri din subzonele 1-4 ale zonei Convenției NAFO. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în legislația Uniunii.

(37)

În cadrul celei de a 42-a reuniuni anuale din 2018, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) a adoptat limite ale capturilor și ale efortului pentru anumite stocuri de pești pelagici mici, pentru anii 2019, 2020 și 2021, în subzonele geografice 17 și 18 (Marea Adriatică) din zona Acordului CGPM. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în legislația Uniunii. Limitele maxime de captură stabilite în anexa IL se fixează exclusiv pentru un an și fără a se aduce atingere niciunei alte măsuri adoptate pe viitor și niciunui alt eventual sistem de alocare între statele membre.

(38)

La cea de a 42-a reuniune a sa anuală din 2018, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană a adoptat Recomandarea CGPM/42/2018/1 de stabilire a unor măsuri de gestionare a stocurilor de anghilă europeană (Anguilla anguilla L.) în Marea Mediterană. Aceste măsuri sunt deja puse în aplicare la nivelul Uniunii prin Regulamentul (CE) nr. 1100/2007. Recomandarea include și o perioadă de interdicție anuală de trei luni consecutive care trebuie să fie transpusă în dreptul Uniunii și să fie stabilită de fiecare stat membru în conformitate cu obiectivele de conservare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1100/2007, cu planul său(planurile sale) de gestionare pentru anghilă și cu modelele de migrație sezonieră a anghilei din statul membru respectiv. Interdicția se va aplica tuturor apelor marine ale Mării Mediterane și apelor salmastre, precum estuarele, lagunele de coastă și apele de tranziție, în conformitate cu recomandarea.

(39)

Ținând cont de particularitățile flotei slovene și de impactul său marginal asupra stocurilor de specii de pești pelagici mici, este adecvat să se păstreze modelele de pescuit existente și să se asigure accesul flotei slovene la o cantitate minimă de specii de pești pelagici mici.

(40)

Cea de a 5-a reuniune a părților la Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian (SIOFA), în 2018, a adoptat măsuri de conservare și gestionare pentru stocurile care intră în domeniul de aplicare al acordului. Măsurile respective ar trebui să fie transpuse în legislația Uniunii.

(41)

Anumite măsuri internaționale care creează sau restricționează posibilitățile de pescuit pentru Uniune sunt adoptate de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) relevante la sfârșitul anului și devin aplicabile înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament. Prin urmare, este necesar ca dispozițiile care transpun aceste măsuri în legislația Uniunii să se aplice retroactiv. În special, deoarece sezonul de pescuit în zona Convenției CCAMLR se derulează de la 1 decembrie la 30 noiembrie și, prin urmare, anumite posibilități sau interdicții de pescuit în zona convenției CCAMLR se stabilesc pentru o perioadă care începe la 1 decembrie 2018, este oportun ca dispozițiile corespunzătoare din prezentul regulament să se aplice de la respectiva dată. Această aplicare retroactivă nu aduce atingere principiului așteptărilor legitime, deoarece membrilor CCAMLR le este interzis să pescuiască fără autorizație în zona convenției CCAMLR.

(42)

În ceea ce privește posibilitățile de pescuit pentru Chionoecetes opilio în zona Svalbard, Tratatul de la Paris din 1920 acordă acces egal și nediscriminatoriu la resurse pentru toate părțile la tratatul respectiv, inclusiv în materie de pescuit. Punctul de vedere al Uniunii în ceea ce privește acest acces la pescuitul de Chionoecetes opilio pe platoul continental din zona Svalbard este expus în două note verbale adresate Norvegiei din datele de 25 octombrie 2016 și 24 februarie 2017. Pentru a se asigura că exploatarea Chionoecetes opilio în zona Svalbard este coerentă cu normele de gestionare nediscriminatorie pe care le-ar putea stabili Norvegia, care se bucură de suveranitate și jurisdicție în zonă în limitele tratatului respectiv, este adecvat să se precizeze numărul navelor autorizate să efectueze astfel de activități de pescuit. Alocarea acestor posibilități de pescuit între statele membre se limitează la anul 2019. Se reamintește că în Uniune principala responsabilitate pentru asigurarea respectării dreptului aplicabil aparține statelor membre de pavilion.

(43)

În conformitate cu declarația Uniunii adresată Republicii Bolivariene a Venezuelei privind acordarea de posibilități de pescuit în apele Uniunii navelor de pescuit aflate sub pavilionul Republicii Bolivariene a Venezuelei în zona economică exclusivă din largul coastei Guyanei Franceze (13), este necesară stabilirea posibilităților de pescuit pentru specii de lutianide disponibile pentru Venezuela în apele Uniunii.

(44)

Având în vedere că anumite prevederi sunt aplicate în mod continuu, și pentru a se evita insecuritatea juridică în perioada cuprinsă între sfârșitul anului 2019 și data intrării în vigoare a regulamentului de stabilire a posibilităților de pescuit pentru 2020, dispozițiile privind interzicerea și perioadele de interzicere stabilite în prezentul regulament ar trebui să continue să se aplice la începutul anului 2020, până la intrarea în vigoare a regulamentului de stabilire a posibilităților de pescuit pentru 2020.

(45)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește autorizarea individuală a statelor membre de a gestiona alocările efortului de pescuit conform unui sistem bazat pe kilowați-zi. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (14).

(46)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește acordarea de zile suplimentare pe mare pentru încetarea permanentă a activităților de pescuit și pentru sporirea prezenței observatorilor științifici, precum și în ceea ce privește stabilirea formatelor foilor de calcul pentru culegerea și transmiterea informațiilor privind transferul de zile pe mare între navele de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(47)

Pentru a se evita întreruperea activităților de pescuit și a se asigura subzistența pescarilor din Uniune, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2019, cu excepția dispozițiilor referitoare la limitele efortului de pescuit, care ar trebui să se aplice de la 1 februarie 2019, și a anumitor dispoziții privind anumite regiuni, care ar trebui să aibă o dată de aplicare specifică. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa.

(48)

Posibilitățile de pescuit ar trebui utilizate în deplină conformitate cu legislația Uniunii,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

TITLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect

(1)   Prezentul regulament stabilește posibilitățile de pescuit disponibile în apele Uniunii și, pentru navele de pescuit ale Uniunii, în anumite ape din afara Uniunii pentru anumite stocuri de pește și grupuri de stocuri de pește.

(2)   Posibilitățile de pescuit menționate la alineatul (1) includ:

(a)

limitele capturilor pentru anul 2019 și, în situațiile precizate în prezentul regulament, pentru anul 2020;

(b)

limitele efortului de pescuit pentru perioada 1 februarie 2019-31 ianuarie 2020, cu excepția cazului în care alte perioade pentru limitele efortului sunt stabilite la articolele 27, 28 și 41, precum și în ceea ce privește dispozițiile privind dispozitivele de concentrare a peștilor (FAD-uri);

(c)

posibilitățile de pescuit pentru perioada 1 decembrie 2018-30 noiembrie 2019 pentru anumite stocuri din zona Convenției CCAMLR;

(d)

posibilitățile de pescuit pentru anumite stocuri din zona Convenției CITT stabilite la articolul 29 pentru perioadele din 2019 și 2020 menționate în articolul respectiv.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică următoarelor nave:

(a)

navelor de pescuit ale Uniunii;

(b)

navelor țărilor terțe aflate în apele Uniunii.

(2)   De asemenea, prezentul regulament se aplică pescuitului de agrement, în cazul în care acesta este menționat în mod explicit în dispozițiile relevante.

Articolul 3

Definiții

În înțelesul prezentului regulament, se aplică definițiile menționate în articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. În plus, se aplică următoarele definiții:

(a)

„navă a unei țări terțe” înseamnă o navă de pescuit care arborează pavilionul unei țări terțe și este înmatriculată în respectiva țară terță;

(b)

„pescuit recreativ” înseamnă activități de pescuit necomerciale care exploatează resursele biologice marine, cum ar fi în scop recreativ, turistic sau sportiv.

(c)

„ape internaționale” înseamnă apele care se găsesc în afara suveranității sau jurisdicției vreunui stat;

(d)

„captură totală admisibilă” (TAC) înseamnă:

(i)

în cadrul activităților de pescuit care fac obiectul excepției de la obligația de debarcare menționată la articolul 15 alineatele (4)-(7) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, cantitatea de pește care poate fi debarcată anual din fiecare stoc;

(ii)

în cadrul tuturor celorlalte activități de pescuit, cantitatea de pește care poate fi capturată anual din fiecare stoc;

(e)

„cotă” înseamnă o proporție din TAC alocată Uniunii, unui stat membru sau unei țări terțe;

(f)

„evaluare analitică” înseamnă o evaluare cantitativă a tendințelor unui anumit stoc, bazată pe date privind biologia și exploatarea stocului și despre care s-a stabilit, printr-o analiză științifică, că are o calitate suficientă pentru a servi drept bază pentru avize științifice privind opțiunile viitoare în materie de capturi;

(g)

„dimensiunea ochiului de plasă” înseamnă dimensiunea ochiului plaselor de pescuit determinată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 517/2008 al Comisiei (15);

(h)

„registrul flotei de pescuit a Uniunii” înseamnă registrul creat de Comisie în conformitate cu articolul 24 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(i)

„jurnal de pescuit” înseamnă jurnalul menționat la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

Articolul 4

Zone de pescuit

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții ale zonelor:

(a)

zonele ICES (Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime) sunt zonele geografice precizate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (16);

(b)

„Skagerrak” înseamnă zona geografică delimitată la vest de o linie trasată de la farul Hanstholm la farul Lindesnes, iar la sud de o linie trasată de la farul Skagen la farul Tistlarna și de la respectivul punct la cel mai apropiat punct de pe coasta suedeză;

(c)

„Kattegat” înseamnă zona geografică delimitată la nord de o linie trasată de la farul Skagen la farul Tistlarna și de la respectivul punct la punctul cel mai apropiat pe coasta suedeză, iar la sud de o linie trasată de la Hasenøre la Gnibens Spids, de la Korshage la Spodsbjerg și de la Gilbjerg Hoved la Kullen;

(d)

„unitatea funcțională 16 din subzona ICES 7” înseamnă zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții:

53° 30′ N 15° 00′ V;

53° 30′ N 11° 00′ V;

51° 30′ N 11° 00′ V;

51° 30′ N 13° 00′ V;

51° 00′ N 13° 00′ V;

51° 00′ N 15° 00′ V;

53° 30′ N 15° 00′ V;

(e)

„unitatea funcțională 26 din diviziunea ICES 9a” înseamnă zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții:

43° 00′ N 8° 00′ V;

43° 00′ N 10° 00′ V;

42° 00′ N 10° 00′ V;

42° 00′ N 8° 00′ V;

(f)

„unitatea funcțională 27 din diviziunea ICES 9a” înseamnă zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții:

42° 00′ N 8° 00′ V;

42° 00′ N 10° 00′ V;

38° 30′ N 10° 00′ V;

38° 30′ N 9° 00′ V;

40° 00′ N 9° 00′ V;

40° 00′ N 8° 00′ V;

(g)

„unitatea funcțională 30 din diviziunea ICES 9a” înseamnă zona geografică aflată sub jurisdicția Spaniei în Golful Cádiz și în apele adiacente ale 9a;

(h)

„Golful Cádiz” înseamnă zona geografică a diviziunii ICES 9a la est de longitudinea 7° 23′ 48″ V;

(i)

„zona Convenției CCAMLR (Comisia pentru conservarea faunei și florei marine din Antarctica)” înseamnă zona geografică definită la articolul 2 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 601/2004 al Consiliului (17);

(j)

„zonele CECAF (Comitetul pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului)” înseamnă zonele geografice indicate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 216/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (18);

(k)

„subzonele geografice ale Acordului CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană)” înseamnă zonele definite în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (19).

(l)

„zona Convenției CITT (Comisia interamericană pentru tonul tropical)” este zona geografică definită în Convenția pentru întărirea Comisiei interamericane pentru tonul tropical instituite prin Convenția din 1949 între Statele Unite ale Americii și Republica Costa Rica (20);

(m)

„zona Convenției ICCAT (Comisia Internațională pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic)” înseamnă zona geografică definită în Convenția internațională pentru conservarea tonului din Oceanul Atlantic (21);

(n)

„zona Convenției IOTC (Comisia Tonului din Oceanul Indian)” înseamnă zona geografică definită în Acordul de instituire a Comisiei Tonului din Oceanul Indian (22);

(o)

„zonele NAFO (Organizația de Pescuit în Atlanticul de Nord-Vest)” înseamnă zonele geografice indicate în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 217/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (23);

(p)

„zona Convenției SEAFO (Organizația de Pescuit în Atlanticul de Sud-Est)” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole din sud-estul Oceanului Atlantic (24);

(q)

„zona acordului SIOFA” este zona geografică definită în Acordul privind pescuitul în sudul Oceanului Indian (25);

(r)

„zona Convenției SPRFMO (Organizația regională de gestionare a pescuitului în Pacificul de Sud)” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă a Pacificului de Sud (26);

(s)

„zona Convenției WCPFC (Comisia pentru pescuitul în Oceanul Pacific de Vest și Central)” înseamnă zona geografică definită în Convenția privind conservarea și gestionarea rezervelor de pești mari migratori din Oceanul Pacific de Vest și Central (27);

(t)

„zona de mare liberă din Marea Bering” înseamnă zona geografică de mare liberă din Marea Bering dincolo de 200 de mile marine de la liniile de bază de la care este măsurată lățimea mării teritoriale a statelor costiere la Marea Bering;

(u)

„zona de suprapunere dintre CITT și WCPFC” înseamnă zona geografică definită prin următoarele limite:

longitudine 150o V;

longitudine 130o V;

latitudine 4o S;

latitudine 50° S.

TITLUL II

POSIBILITĂȚI DE PESCUIT PENTRU NAVELE DE PESCUIT ALE UNIUNII

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Articolul 5

TAC-uri și alocări

(1)   TAC-urile pentru navele de pescuit ale Uniunii aflate în apele Uniunii sau în anumite ape din afara Uniunii, precum și alocarea acestor TAC-uri între statele membre și, după caz, condițiile legate funcțional de acestea sunt stabilite în anexa I.

(2)   Navele de pescuit ale Uniunii sunt autorizate să efectueze capturi, în limitele TAC-urilor stabilite în anexa I la prezentul regulament, în apele care se află sub jurisdicția de pescuit a Insulelor Feroe, a Groenlandei și a Norvegiei, precum și în zona de pescuit din jurul insulei Jan Mayen, sub rezerva condițiilor stabilite la articolul 15 și în anexa III la prezentul regulament, precum și în Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului (28) și în dispozițiile de punere în aplicare a acestuia.

Articolul 6

TAC-uri care sunt stabilite de statele membre

(1)   TAC-urile pentru anumite stocuri de pește se stabilesc de statul membru în cauză. Aceste stocuri sunt identificate în anexa I.

(2)   TAC-urile care sunt stabilite de un stat membru trebuie:

(a)

să respecte principiile și normele PCP, în special principiul exploatării durabile a stocului; și

(b)

să conducă:

(i)

dacă sunt disponibile evaluări analitice, la exploatarea stocului în conformitate cu producția maximă durabilă începând cu 2019, cu o probabilitate cât mai ridicată cu putință; sau

(ii)

dacă nu sunt disponibile evaluări analitice sau dacă acestea sunt incomplete, la exploatarea stocului în conformitate cu abordarea precaută a gestionării pescuitului.

(3)   Până la 15 martie 2019, fiecare stat membru vizat transmite Comisiei următoarele informații:

(a)

TAC-urile adoptate;

(b)

datele colectate și evaluate de statul membru respectiv pe care se bazează TAC-urile adoptate;

(c)

detaliile privind modul în care TAC-urile adoptate respectă alineatul (2).

Articolul 7

Condiții referitoare la debarcarea capturilor și a capturilor accidentale

(1)   Capturile care nu fac obiectul obligației de debarcare instituite prin articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 sunt reținute la bord sau debarcate numai dacă:

(a)

au fost efectuate de nave care navighează sub pavilionul unui stat membru care deține o cotă, iar această cotă nu este epuizată; sau

(b)

constau într-o fracțiune a unei cote a Uniunii care nu a fost alocată sub formă de cote între statele membre, iar această cotă a Uniunii nu a fost epuizată.

(2)   Stocurile de specii nevizate, aflate în limitele biologice de siguranță menționate la articolul 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, sunt identificate în anexa I la prezentul regulament în scopul derogării de la obligația de a scădea capturile din cotele relevante, prevăzută la articolul respectiv.

Articolul 8

Mecanismul privind schimburile de cote pentru TAC-urile aferente capturilor accidentale inevitabile legate de instituirea obligației de debarcare

(1)   Pentru a se ține seama de instituirea obligației de debarcare și pentru a pune cote la dispoziția statelor membre care nu au o cotă pentru anumite capturi accidentale, se aplică mecanismul privind schimbul de cote definit în prezentul articol în ceea ce privește TAC-urile indicate în anexa IA.

(2)   6 % din fiecare cotă din cadrul TAC pentru cod din Marea Celtică, cod din vestul Scoției, merlan din Marea Irlandei și cambulă din diviziunile ICES 7h, 7j și 7k, precum și 3 % din fiecare cotă din cadrul TAC pentru merlan din vestul Scoției, alocate fiecărui stat membru, se pun la dispoziție în vederea constituirii unei rezerve comune pentru schimburile de cote, care urmează să fie deschisă începând cu 1 ianuarie 2019. Statele membre care nu dispun de cote au acces exclusiv la rezerva comună de cote până la 31 martie 2019.

(3)   Cantitățile extrase din rezerva comună nu pot face obiectul unor schimburi sau al unor transferuri către anul următor. După 31 martie 2019, orice cantitate rămasă neutilizată se returnează acelor state membre care au contribuit inițial la rezerva comună pentru schimburile de cote.

(4)   Cotele furnizate în schimb se prelevă de preferință dintr-o listă de TAC-uri identificate de fiecare stat membru care contribuie la rezerva comună, astfel cum se indică în apendicele la anexa IA.

(5)   Aceste cote se stabilesc la o valoare comercială echivalentă, prin folosirea unei rate de schimb a pieței sau a altor rate de schimb reciproc acceptabile. În lipsa altor soluții, se folosește valoarea economică echivalentă obținută prin raportare la prețurile medii ale Uniunii din anul precedent, astfel cum sunt indicate de Observatorul Pieței Europene pentru produse provenite din pescuit și din acvacultură.

(6)   În cazul în care mecanismul sus-menționat nu le permite statelor membre să își acopere în aceeași măsură capturile accidentale inevitabile, statele membre depun eforturi pentru a găsi un acord privind schimburile de cote în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, asigurându-se că cotele schimbate au o valoare comercială echivalentă.

Articolul 9

Limite ale efortului de pescuit

Pentru perioadele menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (b), se aplică următoarele măsuri privind efortul de pescuit:

(a)

anexa IIA pentru refacerea stocurilor de merluciu și de langustină din diviziunile ICES 8c și 9a, cu excepția Golfului Cádiz;

(b)

anexa IIB pentru gestionarea stocurilor de limbă-de-mare din diviziunea ICES 7e.

Articolul 10

Măsuri privind pescuitul de biban-de-mare european

(1)   Se interzice navelor de pescuit ale Uniunii, precum și oricăror activități comerciale de pescuit de la țărm, să vizeze bibanul-de-mare european în diviziunile ICES 4b și 4c, precum și în subzona ICES 7. Se interzice reținerea la bord, transbordarea, relocalizarea sau debarcarea de biban-de-mare european capturat în zona respectivă.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), în ianuarie 2019 și în perioada 1 aprilie-31 decembrie 2019, în diviziunile ICES 4b, 4c, 7d, 7e, 7f și 7h și în apele situate pe o rază de 12 mile marine de la liniile de bază aflate sub suveranitatea Regatului Unit în diviziunile ICES 7a și 7g, navele de pescuit ale Uniunii pot să pescuiască biban-de-mare european și să rețină la bord, să transbordeze, să relocalizeze sau să debarce biban-de-mare european capturat în zona respectivă cu următoarele unelte de pescuit și în următoarele limite:

(a)

utilizând traule de fund (29), pentru capturi accidentale inevitabile, nu mai mult de 400 de kilograme pentru fiecare două luni și 1 % din greutatea capturilor totale de organisme marine aflate la bord capturate de nava respectivă în orice zi;

(b)

utilizând seine (30), pentru capturi accidentale inevitabile, nu mai mult de 210 de kilograme pe lună și 1 % din greutatea capturilor totale de organisme marine aflate la bord capturate de nava respectivă în orice zi;

(c)

utilizând cârlige și paragate (31), nu mai mult de 5,5 tone pe navă pe an;

(d)

utilizând setci fixe (32), pentru capturi accidentale inevitabile, nu mai mult de 1,4 tone pe navă pe an.

Derogările prevăzute la primul paragraf se aplică navelor de pescuit din Uniune care au înregistrat capturi de biban-de-mare european în perioada 1 iulie 2015-30 septembrie 2016: la litera (c), capturile sunt înregistrate de nave care utilizează cârlige și paragate și la litera (d), capturile sunt înregistrate de nave care utilizează setci fixe. În cazul înlocuirii unei nave de pescuit a Uniunii, statele membre pot permite aplicarea derogării la o altă navă de pescuit, cu condiția ca numărul de nave de pescuit ale Uniunii care fac obiectul derogării și capacitatea globală de pescuit a acestora să nu crească.

(3)   Limitele de captură stabilite la alineatul (2) nu sunt transferabile între nave și, în cazul în care se aplică o limită lunară, de la o lună la alta. Pentru navele de pescuit ale Uniunii care utilizează mai multe unelte de pescuit într-o singură lună calendaristică, se aplică cea mai joasă limită de captură stabilită la alineatul (2) pentru oricare dintre uneltele de pescuit utilizate.

Statele membre raportează Comisiei, în termen de 15 zile de la sfârșitul fiecărei luni, toate capturile de biban-de-mare european în funcție de tipul de unelte utilizate.

(4)   În cadrul pescuitului recreativ, inclusiv de la țărm, în diviziunile ICES 4b, 4c, 6a, 7a-7k:

(a)

de la 1 ianuarie la 31 martie și de la 1 noiembrie și la 31 decembrie 2019, se permite doar pescuitul bibanului-de-mare european cu capturare urmată de eliberare care asigură rate ridicate de supraviețuire. În perioada menționată, se interzice reținerea la bord, relocalizarea, transbordarea sau debarcarea de biban-de-mare european capturat în zona respectivă;

(b)

între 1 aprilie și 31 octombrie 2019, poate fi păstrat un singur exemplar de biban-de-mare european per pescar pe zi.

(5)   În cadrul pescuitului recreativ în diviziunile ICES 8a și 8b, pot fi păstrate maximum trei exemplare de biban-de-mare european per pescar pe zi.

Articolul 11

Măsuri privind pescuitul de anghilă europeană în apele Uniunii din zona ICES

Se interzice orice activitate de pescuit specifică, accidentală sau recreativă de anghilă europeană în apele Uniunii din zona ICES și în apele salmastre, precum estuarele, lagunele de coastă și apele de tranziție, pentru o perioadă de trei luni consecutive care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru în perioada cuprinsă între 1 august 2019 și 29 februarie 2020. Statele membre comunică Comisiei perioada stabilită până la cel târziu 1 iunie 2019.

Articolul 12

Dispoziții speciale privind alocarea posibilităților de pescuit

(1)   Alocarea posibilităților de pescuit între statele membre conform prezentului regulament nu aduce atingere:

(a)

schimburilor efectuate în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(b)

deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;

(c)

realocărilor efectuate în temeiul articolelor 12 și 47 din Regulamentul (UE) 2017/2403;

(d)

debarcărilor suplimentare autorizate în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și al articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(e)

cantităților retrase în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 și cu articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(f)

deducerilor efectuate în conformitate cu articolele 105, 106 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;

(g)

transferurilor sau schimburilor de cote în temeiul articolului 17 din prezentul regulament.

(2)   Stocurile care fac obiectul TAC-urilor de precauție sau analitice sunt identificate în anexa I la prezentul regulament în scopul gestionării de la an la an a TAC-urilor și a cotelor de pescuit prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 847/96.

(3)   Cu excepția cazurilor în care există dispoziții contrare în anexa I la prezentul regulament, articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC-uri de precauție, iar articolul 3 alineatele (2) și (3) și articolul 4 din regulamentul respectiv se aplică stocurilor care fac obiectul unor TAC-uri analitice.

(4)   Articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică în cazul în care un stat membru utilizează flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

Articolul 13

Perioade de interdicție a pescuitului

(1)   Se interzice pescuitul sau reținerea la bord a oricăreia dintre următoarele specii din Porcupine Bank în perioada 1 mai-31 mai 2019: cod, specii de cardină, pește-pescar, eglefin, merlan, merluciu, langustină, cambulă de Baltica, polac, cod saithe, vulpi și pisici-de-mare, limbă-de-mare comună, brosme, mihalț-de-mare albastru, mihalț-de-mare și câine de mare.

În sensul prezentului alineat, Porcupine Bank cuprinde zona geografică delimitată de loxodromele care unesc secvențial următoarele poziții:

Punct

Latitudine

Longitudine

1

52° 27′ N

12° 19′ V

2

52° 40′ N

12° 30′ V

3

52° 47′ N

12° 39.600′ V

4

52° 47′ N

12° 56′ V

5

52° 13.5′ N

13° 53.830′ V

6

51° 22′ N

14° 24′ V

7

51° 22′ N

14° 03′ V

8

52° 10′ N

13° 25′ V

9

52° 32′ N

13° 07.500′ V

10

52° 43′ N

12° 55′ V

11

52° 43′ N

12° 43′ V

12

52° 38.800′ N

12° 37′ V

13

52° 27′ N

12° 23′ V

14

52° 27′ N

12° 19′ V

Prin derogare de la primul paragraf, tranzitul prin Porcupine Bank, transportând la bord speciile menționate la paragraful respectiv, este autorizat în conformitate cu articolul 50 alineatele (3), (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

(2)   Pescuitul comercial de uvă cu traule de fund, cu seine sau cu unelte tractate similare, cu dimensiunea ochiului de plasă mai mică de 16 mm, este interzis în diviziunile ICES 2a, 3a și în subzona ICES 4, de la 1 ianuarie la 31 martie 2019 și de la 1 august la 31 decembrie 2019.

Interdicția prevăzută la primul paragraf se aplică și navelor țărilor terțe autorizate să pescuiască uvă și capturile accidentale asociate în apele Uniunii din subzona ICES 4.

Articolul 14

Interdicții

(1)   Se interzice navelor de pescuit ale Uniunii pescuitul, reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea următoarelor specii:

(a)

vatos spinos (Amblyraja radiata) în apele Uniunii din diviziunile ICES 2a, 3a și 7d și din subzona ICES 4;

(b)

rechin alb (Carcharodon carcharías) în toate apele;

(c)

rechin catifelat (Centrophorus squamosus) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4, precum și în apele Uniunii și apele internaționale din subzonele ICES 1 și 14;

(d)

rechin portughez (Centroscymnus coelolepis) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4, precum și în apele Uniunii și apele internaționale din subzonele ICES 1 și 14;

(e)

rechin pelerin (Cetorhinus maximus) în toate apele;

(f)

rechin focă (Dalatias licha) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4, precum și în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele ICES 1 și 14;

(g)

câine de mare abisal (Deania calcea) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4, precum și în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele ICES 1 și 14;

(h)

complexul de specii (Dipturus cf. flossada și Dipturus cf. intermedia) de vulpe neagră (Dipturus batis) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzonele ICES 3, 4, 6, 7, 8, 9 și 10;

(i)

marele rechin lanternă (Etmopterus princeps) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4, precum și în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele ICES 1 și 14;

(j)

micul rechin lanternă (Etmopterus pusillus) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzona ICES 4, precum și în apele Uniunii și în apele internaționale din subzonele ICES 1, 5, 6, 7, 8, 12 și 14;

(k)

rechin neted (Galeorhinus galeus) capturat cu paragate în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a, în subzona ICES 4 și în apele Uniunii și apele internaționale din subzonele ICES 1, 5, 6, 7, 8, 12 și 14;

(l)

rechinul scrumbiilor (Lamna nasus) în toate apele;

(m)

următoarele specii de Mobula în toate apele:

(i)

Mobula mobular;

(ii)

Mobula rochebrunei;

(iii)

Mobula japanica;

(iv)

Mobula thurstoni;

(v)

Mobula eregoodootenkee;

(vi)

Mobula munkiana;

(vii)

Mobula tarapacana;

(viii)

Mobula kuhlii;

(ix)

Mobula hypostoma;

(x)

pisica de recif (Mobula alfredi);

(xi)

diavol de mare (Mobula birostris);

(n)

următoarele specii de pește-fierăstrău (Pristidae) în toate apele:

(i)

Anoxypristis cuspidata;

(ii)

pește-fierăstrău pitic (Pristis clavata);

(iii)

pește-fierăstrău cu dinți mici (Pristis pectinata);

(iv)

pește-fierăstrău cu dinți mari (Pristis pristis);

(v)

pește-fierăstrău verde (Pristis zijsron);

(o)

vulpe-de-mare (Raja clavata) în apele Uniunii din diviziunea ICES 3a;

(p)

Dipturus nidarosiensis în apele Uniunii din diviziunile ICES 6a, 6b, 7a, 7b, 7c, 7e, 7f, 7g, 7h și 7k;

(q)

pisică-de-mare marmorată (Raja undulata) în apele Uniunii din subzonele ICES 6 și 10;

(r)

rechin balenă (Rhincodon typus) în toate apele;

(s)

Rhinobatos rhinobatos în Marea Mediterană;

(t)

vulpe-de-mare albă (Rostroraja alba) în apele Uniunii din subzonele ICES 6, 7, 8, 9 și 10;

(u)

Rhinobatidae în apele Uniunii din subzonele ICES 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 și 12;

(v)

câine de mare (Squalus acanthias) în apele Uniunii din subzonele ICES 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10, cu excepția programelor de evitare care figurează în anexa IA;

(w)

rechin călugăr (Squatina squatina) în apele Uniunii.

(2)   Atunci când sunt capturate accidental, speciile menționate la alineatul (1) nu trebuie vătămate. Exemplarele capturate se eliberează imediat.

Articolul 15

Transmiterea datelor

Atunci când, în conformitate cu articolele 33 și 34 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, statele membre transmit Comisiei date privind debarcările de stocuri capturate, acestea utilizează codurile stocurilor prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

CAPITOLUL II

Autorizații de pescuit în apele țărilor terțe

Articolul 16

Autorizații de pescuit

(1)   Numărul maxim de autorizații de pescuit pentru navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în apele unei țări terțe este stabilit în anexa III.

(2)   În cazul în care un stat membru transferă o cotă altui stat membru („schimb de cote”) în zonele de pescuit stabilite în anexa III la prezentul regulament, în baza articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, transferul include un transfer corespunzător de autorizații de pescuit și este notificat Comisiei. Cu toate acestea, nu trebuie depășit numărul total de autorizații de pescuit pentru fiecare zonă de pescuit, astfel cum este stabilit în anexa III la prezentul regulament.

CAPITOLUL III

Posibilități de pescuit în apele organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului

Secțiunea 1

Dispoziții generale

Articolul 17

Transferuri și schimburi de cote

(1)   În cazul în care, în temeiul normelor unei organizații regionale de gestionare a pescuitului (ORGP), sunt permise transferuri și schimburi de cote între părțile contractante la ORGP, un stat membru (denumit în continuare „statul membru în cauză”) poate discuta cu o parte contractantă la ORGP și, după caz, poate elabora o eventuală propunere privind transferul sau schimbul de cote avut în vedere.

(2)   Atunci când este notificată de statul membru în cauză, Comisia poate aproba propunerea privind transferul sau schimbul de cote avut în vedere, discutat de statul membru cu o parte contractantă relevantă la ORGP. În continuare, Comisia își exprimă fără întârziere acordul de a-și asuma obligații în temeiul unui astfel de transfer sau schimb de cote cu partea contractantă relevantă la ORGP. Comisia notifică secretariatului ORGP respectivul transfer sau schimb de cote convenit, în conformitate cu normele organizației respective.

(3)   Comisia informează statele membre cu privire la transferul sau schimbul de cote convenit.

(4)   Posibilitățile de pescuit primite sau transferate de la sau către partea contractantă relevantă la ORGP în cadrul transferului sau al schimbului de cote sunt considerate drept cote alocate sau scăzute din cotele alocate statului membru în cauză, începând cu momentul intrării în vigoare a transferului sau a schimbului de cote, în conformitate cu clauzele acordului convenit cu partea contractantă relevantă la ORGP sau în conformitate cu normele ORGP respective, după caz. O astfel de alocare nu modifică metoda de distribuție existentă în vederea alocării posibilităților de pescuit statelor membre în conformitate cu principiul stabilității relative a activităților de pescuit.

(5)   Prezentul articol se aplică până la 31 ianuarie 2020 pentru transferurile de cote de la o parte contractantă la o ORGP către Uniune și pentru alocarea ulterioară a acestora către statele membre.

Secțiunea 2

Zona Convenției ICCAT

Articolul 18

Limitări ale capacității de pescuit, de creștere și de îngrășare

(1)   Numărul navelor cu momeală și al navelor cu undițe tractate ale Uniunii autorizate să pescuiască activ, în Oceanul Atlantic de Est, ton roșu cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm este limitat conform anexei IV punctul 1.

(2)   Numărul navelor de pescuit artizanal de coastă din Uniune autorizate să pescuiască activ în Marea Mediterană ton roșu cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm este limitat conform anexei IV punctul 2.

(3)   Numărul navelor de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască activ în Marea Adriatică, în scopul creșterii, ton roșu cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm este limitat conform anexei IV punctul 3.

(4)   Numărul și capacitatea totală, ca tonaj brut, ale navelor de pescuit autorizate să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze, să transporte sau să debarce ton roșu în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană sunt limitate conform anexei IV punctul 4.

(5)   Numărul de capcane utilizate pentru pescuitul de ton roșu în Atlanticul de Est și în Marea Mediterană este limitat conform anexei IV punctul 5.

(6)   Capacitatea de creștere a tonului roșu, capacitatea de îngrășare a acestuia și volumul maxim al intrărilor de ton roșu sălbatic capturat alocate fermelor piscicole din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană sunt limitate conform anexei IV punctul 6.

(7)   Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască ton alb din zone nordice ca specie vizată în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 520/2007 al Consiliului (33) este limitat conform anexei IV punctul 7 din prezentul regulament.

(8)   Numărul maxim de nave de pescuit ale Uniunii cu o lungime de cel puțin 20 de metri care pescuiesc ton obez în zona Convenției ICCAT este limitat conform anexei IV punctul 8.

Articolul 19

Pescuitul recreativ

După caz, statele membre alocă o cotă specifică pescuitului recreativ din cotele care le-au fost alocate astfel cum se prevede în anexa ID.

Articolul 20

Rechini

(1)   Se interzice reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi de rechin-vulpe (Alopias superciliosus) în cadrul oricărei activități de pescuit.

(2)   Se interzice pescuitul direcționat de specii de rechin-vulpe din genul Alopias.

(3)   Se interzice reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi de rechin-ciocan din familia Sphyrnidae (cu excepția Sphyrna tiburo) în cadrul activităților de pescuit desfășurate în zona Convenției ICCAT.

(4)   Se interzice reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi de rechin cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus) capturat în cadrul oricărei activități de pescuit.

(5)   Se interzice reținerea la bord a rechinilor catifelați (Carcharhinus falciformis) capturați în cadrul oricărei activități de pescuit.

Secțiunea 3

Zona Convenției CCAMLR

Articolul 21

Interdicții și limite de captură

(1)   Se interzice pescuitul direcționat al speciilor enumerate în anexa V partea A în zonele și în perioadele prevăzute în respectiva anexă.

(2)   În ceea ce privește pescuitul de explorare, TAC-urile și limitele capturilor accidentale stabilite în anexa V partea B se aplică în subzonele stabilite în respectiva anexă.

Articolul 22

Pescuitul de explorare

(1)   În 2019, statele membre pot participa la pescuitul de explorare cu paragate de pește dințos (Dissostichus spp.) în subzonele FAO 88.1 și 88.2, precum și în diviziunile 58.4.1, 58.4.2 și 58.4.3a, în afara zonelor de jurisdicție națională. Dacă un stat membru intenționează să participe la astfel de activități de pescuit, acesta informează Secretariatul CCAMLR în conformitate cu articolele 7 și 7a din Regulamentul (CE) nr. 601/2004 și în orice caz până la 1 iunie 2019, cel târziu.

(2)   În ceea ce privește subzonele FAO 88.1 și 88.2 și diviziunile 58.4.1, 58.4.2 și 58.4.3a, TAC-urile și limitele capturilor accidentale pe subzonă și pe diviziune, precum și distribuția acestora între unitățile de cercetare la scară mică (SSRU) din fiecare dintre acestea, sunt stabilite în anexa V partea B. Pescuitul în orice SSRU încetează atunci când captura raportată atinge TAC specificată, iar SSRU respectivă se închide pentru pescuit pentru restul sezonului.

(3)   Pescuitul are loc într-o zonă geografică și batimetrică cât se poate de întinsă pentru a se obține informațiile necesare în vederea determinării potențialului de pescuit și a se evita concentrarea excesivă a capturilor și a efortului de pescuit. Cu toate acestea, pescuitul în subzonele FAO 88.1 și 88.2, precum și în diviziunile 58.4.1, 58.4.2 și 58.4.3a este interzis la adâncimi mai mici de 550 metri.

Articolul 23

Pescuitul de krill antarctic în sezonul de pescuit 2019/2020

(1)   Dacă intenționează să pescuiască krill antarctic(Euphausia superba) în zona Convenției CCAMLR pe parcursul sezonului de pescuit 2019/2020, statele membre notifică Comisiei intenția de a pescui krill antarctic, cel târziu până la 1 mai 2019, utilizând în acest scop modelul prevăzut în anexa V partea C la prezentul regulament. Pe baza informațiilor furnizate de statele membre, Comisia transmite notificările Secretariatului CCAMLR până cel târziu la 30 mai 2019.

(2)   Notificarea menționată la alineatul (1) din prezentul articol include informațiile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 601/2004 pentru fiecare navă care urmează să fie autorizată de statul membru să participe la pescuitul de krill antarctic.

(3)   Un stat membru care intenționează să pescuiască krill antarctic în zona Convenției CCAMLR își notifică intenția de a face acest lucru numai în ceea ce privește navele autorizate care navighează sub pavilionul său în momentul notificării sau care navighează sub pavilionul altui membru CCAMLR și despre care se presupune că, la momentul desfășurării pescuitului, vor naviga sub pavilionul respectivului stat membru.

(4)   Statele membre pot autoriza participarea la pescuitul de krill antarctic a altor nave decât cele notificate secretariatului CCAMLR în conformitate cu alineatele (1), (2) și (3) de la prezentul articol, dacă o navă autorizată nu poate participa la pescuit din motive operaționale întemeiate sau în caz de forță majoră. În această situație, statele membre în cauză informează de îndată secretariatul CCAMLR și Comisia, furnizând:

(a)

toate detaliile legate de nava/navele înlocuitoare, inclusiv informațiile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 601/2004;

(b)

o relatare completă a motivelor care justifică înlocuirea și orice dovadă sau referințe justificative pertinente.

(5)   Statele membre nu autorizează participarea la pescuitul de krill antarctic a navelor care se află pe oricare dintre listele CCAMLR de nave care practică pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN).

Secțiunea 4

Zona de competență a IOTC

Articolul 24

Limitarea capacității de pescuit a navelor care pescuiesc în zona de competență a IOTC

(1)   Numărul maxim de nave de pescuit ale Uniunii care pescuiesc specii de ton tropical în zona de competență a IOTC și capacitatea corespondentă, exprimată ca tonaj brut, sunt stabilite în anexa VI punctul 1.

(2)   Numărul maxim de nave de pescuit ale Uniunii care pescuiesc pește-spadă (Xiphias gladius) și ton alb (Thunnus alalunga) în zona de competență a IOTC și capacitatea corespondentă, exprimată ca tonaj brut, sunt stabilite în anexa VI punctul 2.

(3)   Statele membre pot reafecta navele autorizate să desfășoare una dintre cele două activități de pescuit menționate la alineatele (1) și (2) celeilalte activități de pescuit, cu condiția să poată demonstra Comisiei că schimbarea nu duce la o creștere a efortului de pescuit în ceea ce privește stocurile de pește în cauză.

(4)   Statele membre se asigură că, în cazul unei propuneri de transfer de capacitate către flota lor, navele care urmează să fie transferate sunt incluse în registrul IOTC al navelor sau în registrul navelor altor ORGP pentru pescuitul de ton. Mai mult, nicio navă care figurează pe lista navelor care desfășoară activități de pescuit INN a oricărei ORGP nu poate fi transferată.

(5)   Statele membre își pot majora capacitatea de pescuit peste plafoanele menționate la alineatele (1) și (2) numai în limitele stabilite în planurile de dezvoltare înaintate către IOTC.

Articolul 25

FAD-uri flotante și nave de aprovizionare

(1)   O navă cu plasă-pungă nu poate utiliza, în orice moment, mai mult de 350 de FAD-uri flotante active.

(2)   Numărul de nave de aprovizionare nu este mai mare de o navă de aprovizionare în sprijinul a nu mai puțin de două nave cu plasă-pungă, toate arborând pavilionul aceluiași stat membru. Această dispoziție nu se aplică statelor membre care utilizează o singură navă de aprovizionare.

(3)   În niciun moment o navă cu plasă-pungă nu este sprijinită de mai mult de o singură navă de aprovizionare care arborează pavilionul aceluiași stat membru.

(4)   Începând cu 1 ianuarie 2018, Uniunea nu mai înregistrează nave de aprovizionare noi sau suplimentare în registrul IOTC al navelor autorizate.

Articolul 26

Rechini

(1)   Se interzice reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi de rechin-vulpe din orice specie din familia Alopiidae în cadrul oricărei activități de pescuit.

(2)   Se interzice reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi de rechin cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus) în cadrul oricărei activități de pescuit, cu excepția navelor cu o lungime totală mai mică de 24 m, angajate exclusiv în operațiuni de pescuit în zona economică exclusivă (ZEE) a statului membru de pavilion și cu condiția ca destinația capturilor efectuate să fie exclusiv consumul local.

(3)   Atunci când sunt capturate accidental, speciile menționate la alineatele (1) și (2) nu trebuie vătămate. Exemplarele capturate se eliberează imediat.

Secțiunea 5

Zona Convenției SPRFMO

Articolul 27

Pescuitul pelagic

(1)   Numai statele membre care au desfășurat în mod activ activități de pescuit de specii pelagice în zona Convenției SPRFMO în 2007, 2008 sau 2009 pot pescui stocuri pelagice în această zonă în conformitate cu TAC-urile stabilite în anexa IJ.

(2)   Statele membre menționate la alineatul (1) limitează nivelul total al tonajului brut al navelor aflate sub pavilionul lor care pescuiesc stocuri pelagice în 2019 în această zonă la un volum total de 78 600 tonaj brut pentru întreaga Uniune.

(3)   Posibilitățile de pescuit prevăzute în anexa IJ pot fi utilizate numai cu condiția ca statele membre să transmită Comisiei lista navelor care pescuiesc în mod activ sau care sunt angajate în operațiuni de transbordare în zona Convenției SPRFMO, înregistrări ale sistemelor de monitorizare a navelor, rapoarte lunare privind capturile și, dacă sunt disponibile, date privind escalele, cel târziu până în a cincea zi a lunii următoare, pentru a transmite informațiile respective secretariatului SPRFMO.

Articolul 28

Pescuitul de fund

(1)   Statele membre își limitează în 2019 efortul sau capturile aferente activităților de pescuit de fund în zona Convenției SPRFMO la acele părți din zona convenției în care au avut loc activități de pescuit de fund în perioada 1 ianuarie 2002-31 decembrie 2006 și la un nivel care nu depășește nivelurile medii anuale ale parametrilor de captură sau de efort în perioada respectivă. Acestea pot să depășească nivelul istoric numai cu condiția ca SPRFMO să aprobe planul lor de a pescui la un nivel superior nivelului istoric.

(2)   Statele membre care nu au un istoric în ceea ce privește efortul sau capturile aferente activităților de pescuit de fund în zona Convenției SPRFMO în perioada 1 ianuarie 2002-31 decembrie 2006 nu sunt autorizate să pescuiască, cu excepția cazului în care SPRFMO aprobă planul lor de a pescui fără istoric.

Secțiunea 6

Zona Convenției CITT

Articolul 29

Pescuitul cu plase-pungă

(1)   Pescuitul de ton cu aripioare galbene (Thunnus albacares), de ton obez (Thunnus obesus) și de ton dungat (Katsuwonus pelamis) de către navele de pescuit cu plasă-pungă este interzis:

(a)

în perioada 29 iulie ora 00.00-8 octombrie 2019 ora 24.00 sau în perioada 9 noiembrie 2019 ora 00.00-19 ianuarie 2020 ora 24.00, în zona definită de următoarele limite:

coastele pacifice ale Americilor;

longitudine 150o V;

latitudine 40o N;

latitudine 40° S;

(b)

în perioada 9 octombrie 2019 ora 00.00-8 noiembrie 2019 ora 24.00, în zona definită de următoarele limite:

longitudine 96o V;

longitudine 110o V;

latitudine 4o N;

latitudine 3° S.

(2)   Pentru fiecare navă, statele membre în cauză notifică Comisiei perioada de interdicție aleasă dintre cele menționate la alineatul (1), înainte de 1 aprilie 2019. Toate navele de pescuit cu plasă-pungă ale statelor membre în cauză încetează pescuitul cu plasă-pungă în zonele definite la alineatul (1) în perioada selectată.

(3)   Navele de pescuit cu plasă-pungă care pescuiesc ton în zona Convenției CITT rețin la bord și apoi debarcă sau transbordează toate cantitățile de ton cu aripioare galbene, de ton obez și de ton dungat capturate.

(4)   Alineatul (3) nu se aplică în următoarele cazuri:

(a)

atunci când peștele este considerat impropriu pentru consumul uman din alte motive decât dimensiunea; sau

(b)

în ultima parte a unei campanii de pescuit, atunci când spațiul poate fi insuficient pentru stocarea întregii cantități de ton capturate în această parte a campaniei.

Articolul 30

FAD-uri flotante

(1)   O navă de pescuit cu plasă-pungă nu poate să aibă, în niciun moment, mai mult de 450 de FAD-uri active în zona Convenției CITT. Un FAD este considerat activ atunci când este utilizat pe mare, începe să-și transmită poziția și este urmărit de navă, de proprietarul sau de operatorul acesteia. FAD-urile se activează numai la bordul navelor de pescuit cu plasă-pungă.

(2)   O navă de pescuit cu plasă-pungă nu poate lansa FAD-uri timp de 15 zile înainte de începutul perioadei de interdicție alese în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) litera (a), și recuperează același număr de FAD-uri lansate inițial în cele 15 zile care precedă perioada de interdicție.

(3)   Statele membre transmit Comisiei, lunar, un raport care conține informațiile zilnice despre FAD-uri active, după cum prevede CITT. Rapoartele se transmit între minimum 60 de zile și maximum 75 de zile. Comisia transmite fără întârziere aceste informații secretariatului CITT.

Articolul 31

Limite de captură pentru tonul obez în cadrul activităților de pescuit cu paragate

Totalul capturilor anuale de ton obez pescuit de nave cu paragate din fiecare stat membru în zona Convenției CITT nu trebuie să depășească 500 de tone sau volumul propriilor capturi anuale de ton obez în 2001.

Articolul 32

Interzicerea pescuitului de rechin cu înotătoare albe

(1)   Se interzice pescuitul de rechin cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus) în zona Convenției CITT și reținerea la bord, transbordarea, stocarea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau debarcarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi de rechin cu înotătoare albe în respectiva zonă.

(2)   Atunci când sunt capturate accidental, speciile menționate la alineatul (1) nu trebuie vătămate. Exemplarele capturate se eliberează imediat de către operatorii navelor.

(3)   Operatorii navelor:

(a)

înregistrează numărul exemplarelor eliberate, indicând starea lor (moarte sau vii);

(b)

raportează informațiile menționate la litera (a) statului membru ai cărui resortisanți sunt. Statele membre transmit Comisiei informațiile colectate în cursul anului precedent până la data de 31 ianuarie.

Articolul 33

Interzicerea pescuitului de Mobulidae

Se interzice navelor de pescuit ale Uniunii din zona Convenției CITT pescuitul, reținerea la bord, transbordarea, debarcarea, stocarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi de Mobulidae (familie care include Manta spp. și Mobula spp.). De îndată ce observă capturarea unor Mobulidae, navele de pescuit ale Uniunii le eliberează, în măsura posibilului, imediat, vii și nevătămate.

Secțiunea 7

Zona Convenției SEAFO

Articolul 34

Interzicerea pescuitului de rechini de adâncime

În zona Convenției SEAFO, se interzice pescuitul direcționat al următorilor rechini de adâncime:

Apristurus manis;

Etmopterus bigelowi;

Etmopterus brachyurus;

Etmopterus princeps;

Etmopterus pusillus;

specii de vulpi-de-mare (Rajidae);

Scymnodon squamulosus;

rechini de adâncime din ordinul superior Selachimorpha;

câine de mare (Squalus acanthias).

Secțiunea 8

Zona Convenției WCPFC

Articolul 35

Condiții aplicabile activităților de pescuit de ton obez, de ton cu aripioare galbene, de ton dungat și de ton alb din Pacificul de Sud

(1)   Statele membre se asigură că numărul de zile de pescuit alocat navelor de pescuit cu plasă-pungă care pescuiesc ton obez (Thunnus obesus), ton cu aripioare galbene (Thunnus albacares) și ton dungat (Katsuwonus pelamis) în partea din zona Convenției WCPFC situată în marea liberă, între 20o N și 20o S, nu depășește 403 zile.

(2)   Navele de pescuit ale Uniunii nu trebuie să vizeze stocuri de ton alb (Thunnus alalunga) din Pacificul de Sud în zona Convenției WCPFC la sud de 20° S.

(3)   Statele membre se asigură că volumul capturilor de ton obez (Thunnus obesus) realizate de nave de pescuit cu paragate nu depășește 2 000 de tone.

Articolul 36

Gestionarea pescuitului cu FAD-uri

(1)   În partea din zona Convenției WCPFC situată între 20° N și 20° S, se interzice navelor de pescuit cu plasă-pungă să lanseze, să utilizeze sau să instaleze FAD-uri între 1 iulie 2019 ora 00.00 și 30 septembrie 2019 ora 24.00.

(2)   În plus față de interdicția impusă la alineatul (1), se interzice instalarea FAD-urilor în marea liberă din zona Convenției WCPFC, între 20o N și 20o S pentru încă două luni: fie de la 1 aprilie 2019 ora 00.00 la 31 mai 2019 ora 24.00, fie de la 1 noiembrie 2019 ora 00.00 la 31 decembrie 2019 ora 24.00. Alegerea celor două luni suplimentare se notifică Comisiei înainte de 31 ianuarie 2019.

(3)   Statele membre se asigură că fiecare dintre navele lor cu plasă-pungă utilizează pe mare, în orice moment, nu mai mult de 350 de FAD-uri cu balize instrumentate activate. Baliza se activează exclusiv la bordul unei nave.

(4)   Toate navele cu plasă-pungă care pescuiesc în partea din zona Convenției WCPFC menționată la alineatul (1) rețin la bord și debarcă sau transbordează toate cantitățile de ton obez, de ton cu aripioare galbene și de ton dungat capturate.

(5)   Alineatul (4) nu se aplică în următoarele cazuri:

(a)

în ultima parte a unei campanii de pescuit, atunci când spațiul este insuficient pentru stocarea întregii cantități;

(b)

atunci când peștele este impropriu pentru consumul uman din alte motive decât dimensiunea; sau

(c)

în cazul unei defecțiuni grave a echipamentului de congelare.

Articolul 37

Limitarea numărului de nave de pescuit ale Uniunii autorizate să pescuiască pește-spadă

Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască pește-spadă (Xiphias gladius) în zonele situate la sud de paralela de 20° S din zona Convenției WCPFC este indicat în anexa VII.

Articolul 38

Limite de captură pentru peștele-spadă în cadrul activităților de pescuit cu paragate la sud de 20° S

Statele membre se asigură că volumul capturilor de pește-spadă (Xiphias gladius) la sud de 20° S al navelor de pescuit cu paragate nu depășește limita stabilită în anexa IH. Statele membre se asigură, de asemenea, că nu există niciun transfer al efortului de pescuit pentru peștele-spadă în zona de la nord de 20° S, ca urmare a respectivei măsuri.

Articolul 39

Rechini catifelați și rechini cu înotătoare albe

(1)   Se interzice reținerea la bord, transbordarea, depozitarea sau debarcarea oricărei părți dintr-o carcasă sau a unei carcase întregi din următoarele specii în zona Convenției WCPFC:

(a)

rechini catifelați (Carcharhinus falciformis);

(b)

rechini cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus).

(2)   Atunci când sunt capturate accidental, speciile menționate la alineatul (1) nu trebuie vătămate. Exemplarele capturate se eliberează imediat.

Articolul 40

Zona de suprapunere dintre CITT și WCPFC

(1)   Navele înscrise exclusiv în registrul WCPFC aplică măsurile prevăzute în prezenta secțiune atunci când pescuiesc în zona de suprapunere dintre CITT și WCPFC, definită la articolul 4 litera (u).

(2)   Navele înscrise deopotrivă în registrul WCPFC și în cel al CITT, precum și navele înscrise exclusiv în registrul CITT aplică măsurile stabilite la articolul 29 alineatul (1) litera (a) și articolul 29 alineatele (2), (3) și (4) și la articolele 30, 31 și 32 atunci când pescuiesc în zona de suprapunere dintre CITT și WCPFC, definită la articolul 4 litera (u).

Secțiunea 9

Zona Acordului CGPM

Articolul 41

Stocurile de pești pelagici mici din subzonele geografice 17 și 18

(1)   Capturile de stocuri de pești pelagici mici efectuate de navele de pescuit ale Uniunii în subzonele geografice 17 și 18 nu depășesc nivelurile stabilite în anexa IL la prezentul regulament.

(2)   Navele de pescuit ale Uniunii care vizează stocuri de pești pelagici mici în subzonele geografice 17 și 18 nu trebuie să efectueze mai mult de 180 de zile de pescuit pe an. Din acest total de 180 de zile de pescuit, se aplică maximum 144 de zile de pescuit pentru sardină și maximum 144 de zile de pescuit pentru hamsie.

Articolul 42

Anghila europeană din Marea Mediterană (subzonele geografice 1-27)

(1)   Toate activitățile desfășurate de nave ale Uniunii și alte activități de pescuit ale Uniunii de capturare a anghilei europene, și anume activitățile de pescuit specific, accidental sau recreativ, fac obiectul dispozițiilor prezentului articol.

(2)   Prezentul articol se aplică Mării Mediterane și apelor salmastre, precum estuarele, lagunele de coastă și apele de tranziție.

(3)   Se interzice pescuitul de anghilă europeană în apele Uniunii și internaționale ale Mării Mediterane pentru o perioadă de trei luni consecutive care urmează să fie stabilită de fiecare stat membru. Perioada de interzicere a activităților de pescuit este în concordanță cu obiectivele de conservare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1100/2007, cu planurile naționale de gestionare existente și cu modelele de migrație sezonieră a anghilei europene din statele membre vizate. Statele membre comunică Comisiei perioada stabilită cu cel puțin o lună înainte de intrarea în vigoare a interdicției și, în orice caz, nu mai târziu de 31 ianuarie 2019.

Secțiunea 10

Marea Bering

Articolul 43

Interdicția de a pescui în zona de mare liberă din Marea Bering

Se interzice pescuitul de cod saithe (Theragra chalcogramma) în zona de mare liberă din Marea Bering.

Secțiunea 11

SIOFA

Articolul 44

Măsuri intermediare referitoare la pescuitul de fund

(1)   Statele membre ale căror nave au pescuit timp de mai mult de 40 de zile în orice an în zona acordului SIOFA până în 2016 se asigură că navele de pescuit care le arborează pavilionul își limitează efortul de pescuit de fund anual și/sau capturile până la nivelul lor anual mediu și că activitățile de pescuit se desfășoară în interiorul zonei evaluate în evaluarea impactului transmisă către SIOFA.

(2)   Statele membre ale căror nave nu au pescuit timp de mai mult de 40 de zile într-un singur an în zona acordului SIOFA până în 2016 se asigură ca navele care le arborează pavilionul își limitează efortul de pescuit de fund și/sau capturile, și distribuția spațială, în funcție de istoricul capturilor.

TITLUL III

POSIBILITĂȚI DE PESCUIT PENTRU NAVELE DIN ȚĂRI TERȚE CARE PESCUIESC ÎN APELE UNIUNII

Articolul 45

Navele de pescuit aflate sub pavilionul Norvegiei și navele de pescuit înmatriculate în Insulele Feroe

Navele de pescuit aflate sub pavilionul Norvegiei și navele de pescuit înmatriculate în Insulele Feroe sunt autorizate să efectueze capturi în apele Uniunii, în limitele TAC-urilor stabilite în anexa I la prezentul regulament și sub rezerva condițiilor prevăzute în prezentul regulament și în titlul III din Regulamentul (UE) 2017/2403.

Articolul 46

Navele de pescuit aflate sub pavilionul Venezuelei

Navele de pescuit aflate sub pavilionul Venezuelei se supun condițiilor prevăzute în prezentul regulament și în titlul III din Regulamentul (UE) 2017/2403.

Articolul 47

Autorizații de pescuit

Numărul maxim de autorizații de pescuit pentru navele țărilor terțe care pescuiesc în apele Uniunii este stabilit în anexa VIII.

Articolul 48

Condiții referitoare la debarcarea capturilor și a capturilor accidentale

Condițiile prevăzute la articolul 7 se aplică capturilor și capturilor accidentale efectuate de navele țărilor terțe care pescuiesc în temeiul autorizațiilor menționate la articolul 45.

Articolul 49

Perioade de interdicție a pescuitului

Navelor din țări terțe autorizate să pescuiască uvă și capturile accidentale asociate în apele Uniunii din subzona ICES 4, nu trebuie să pescuiască uvă în zona respectivă cu traule de fund, seine sau unelte tractate similare, cu dimensiunea ochiului de plasă mai mică de 16 mm de la 1 ianuarie la 31 martie 2019 și de la 1 august la 31 decembrie 2019.

Articolul 50

Interdicții

(1)   Se interzice pescuitul, reținerea la bord, transbordarea sau debarcarea următoarelor specii de către navele țărilor terțe, ori de câte ori se găsesc în apele Uniunii:

(a)

vatos spinos (Amblyraja radiata) în apele Uniunii din diviziunile ICES 2a, 3a și 7d și din subzona ICES 4;

(b)

următoarele specii de pește-fierăstrău în apele Uniunii:

(i)

Anoxypristis cuspidata;

(ii)

pește-fierăstrău pitic (Pristis clavata);

(iii)

pește-fierăstrău cu dinți mici (Pristis pectinata);

(iv)

pește-fierăstrău cu dinți mari (Pristis pristis);

(v)

pește-fierăstrău verde (Pristis zijsron);

(c)

rechin pelerin (Cetorhinus maximus) și rechin alb (Carcharodon carcharias), în apele Uniunii;

(d)

complexul de specii (Dipturus cf. flossada și Dipturus cf. intermedia) de vulpe neagră (Dipturus batis) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzonele ICES 3, 4, 6, 7, 8, 9 și 10;

(e)

rechinul neted (Galeorhinus galeus) capturat cu paragate în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a, precum și din subzonele ICES 1, 4, 5, 6, 7, 8, 12 și 14;

(f)

micul rechin lanternă (Etmopterus pusillus) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzonele ICES 1, 4, 5, 6, 7, 8, 12 și 14;

(g)

rechin focă (Dalatias licha), câine-de-mare abisal (Deania calcea), rechin catifelat (Centrophorus squamosus), marele rechin lanternă (Etmopterus princeps) și rechin portughez (Centroscymnus coelolepis) în apele Uniunii din diviziunea ICES 2a și din subzonele ICES 1, 4 și 14;

(h)

rechinul scrumbiilor (Lamna nasus) în apele Uniunii;

(i)

următoarele specii de Mobula în apele Uniunii:

(i)

Mobula mobular;

(ii)

Mobula rochebrunei;

(iii)

Mobula japanica;

(iv)

Mobula thurstoni;

(v)

Mobula eregoodootenkee;

(vi)

Mobula munkiana;

(vii)

Mobula tarapacana;

(viii)

Mobula kuhlii;

(ix)

Mobula hypostoma;

(x)

pisica-de-recif (Mobula alfredi);

(xi)

diavol-de-mare (Mobula birostris);

(j)

vulpe-de-mare (Raja clavata) în apele Uniunii din diviziunea ICES 3a;

(k)

Dipturus nidarosiensis în apele Uniunii din diviziunile ICES 6a, 6b, 7a, 7b, 7c, 7e, 7f, 7g, 7h și 7k;

(l)

pisică-de-mare marmorată (Raja undulata) în apele Uniunii din subzonele ICES 6, 9 și 10 și vulpe-de-mare albă (Rostroraja alba) în apele Uniunii din subzonele ICES 6, 7, 8, 9 și 10;

(m)

Rhinobatidae în apele Uniunii din subzonele ICES 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 și 12;

(n)

Rhinobatos rhinobatos în Marea Mediterană;

(o)

rechin balenă (Rhincodon typus) în toate apele;

(p)

câine-de-mare (Squalus acanthias) în apele Uniunii din subzonele ICES 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10;

(q)

rechin călugăr (Squatina squatina) în apele Uniunii.

(2)   Atunci când sunt capturate accidental, speciile menționate la alineatul (1) nu trebuie vătămate. Exemplarele capturate se eliberează imediat.

TITLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 51

Procedura comitetului

(1)   Comisia este asistată de Comitetul pentru pescuit și acvacultură instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

Articolul 52

Dispoziție tranzitorie

Articolul 10, articolul 12 alineatul (2) și articolele 14, 20, 21, 26, 32, 33, 34, 39, 42, 43 și 50 continuă să se aplice mutatis mutandis și în 2020, până la intrarea în vigoare a regulamentului de stabilire a posibilităților de pescuit pentru 2020.

Articolul 53

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2019.

Cu toate acestea, articolul 9 se aplică de la 1 februarie 2019. Dispozițiile privind posibilitățile de pescuit prevăzute la articolele 21, 22 și 23 și în anexele IE și V care vizează anumite stocuri din zona Convenției CCAMLR se aplică de la 1 decembrie 2018.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 ianuarie 2019.

Pentru Consiliu

Președintele

G. CIAMBA


(1)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1100/2007 al Consiliului din 18 septembrie 2007 de instituire a unor măsuri pentru regenerarea rezervelor de anghilă din Europa (JO L 248, 22.9.2007, p. 17).

(3)  Regulamentul (UE) 2018/973 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2018 de stabilire a unui plan multianual pentru stocurile demersale din Marea Nordului și pentru activitățile de pescuit care exploatează stocurile respective, de precizare a detaliilor punerii în aplicare a obligației de debarcare în Marea Nordului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 676/2007 și (CE) nr. 1342/2008 ale Consiliului (JO L 179, 16.7.2018, p. 1).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 509/2007 al Consiliului din 7 mai 2007 de stabilire a unui plan multianual de exploatare durabilă a rezervelor de limbă de mare în Canalul de Vest (JO L 122, 11.5.2007, p. 7).

(5)  Regulamentul (UE) 2016/1627 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2016 privind un plan multianual de refacere a stocurilor de ton roșu din Oceanul Atlantic de Est și din Marea Mediterană și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 302/2009 al Consiliului (JO L 252, 16.9.2016, p. 1).

(6)  Regulamentul (CE) nr. 2166/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 de stabilire a unor măsuri pentru redresarea stocurilor de Urophycis floridana și de langustină în Marea Cantabrică și vestul Peninsulei Iberice și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 850/98 pentru conservarea resurselor de pescuit prin măsuri tehnice de protecție a puietului de organisme marine (JO L 345, 28.12.2005, p. 5).

(7)  Regulamentul (CE) nr. 1300/2008 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a unui plan multianual pentru stocurile de hering prezente în vestul Scoției și pentru unitățile piscicole care exploatează aceste stocuri (JO L 344, 20.12.2008, p. 6).

(8)  Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului din 6 mai 1996 privind introducerea unor condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a totalurilor admise de captură (TAC) și a cotelor de pescuit (JO L 115, 9.5.1996, p. 3).

(9)  Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

(10)  Acord privind pescuitul între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Norvegiei (JO L 226, 29.8.1980, p. 48).

(11)  Acord privind pescuitul între Comunitatea Economică Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Insulelor Feroe, pe de altă parte (JO L 226, 29.8.1980, p. 12).

(12)  Acord de parteneriat în domeniul pescuitului între Comunitatea Europeană, pe de o parte, și Guvernul Danemarcei și Guvernul local al Groenlandei, pe de altă parte (JO L 172, 30.6.2007, p. 4) și Protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute în respectivul acord (JO L 293, 23.10.2012, p. 5).

(13)  JO L 6, 10.1.2012, p. 9.

(14)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(15)  Regulamentul (CE) nr. 517/2008 al Comisiei din 10 iunie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 850/98 al Consiliului în ceea ce privește determinarea dimensiunii ochiurilor de plasă și evaluarea grosimii firului plaselor de pescuit (JO L 151, 11.6.2008, p. 5).

(16)  Regulamentul (CE) nr. 218/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind comunicarea datelor statistice referitoare la capturile nominale de către statele membre care practică pescuitul în Atlanticul de Nord-Est (JO L 87, 31.3.2009, p. 70).

(17)  Regulamentul (CE) nr. 601/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de stabilire a unor măsuri de control aplicabile activităților de pescuit în zona care face obiectul Convenției privind conservarea resurselor marine vii ale Antarcticii și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 3943/90, (CE) nr. 66/98 și (CE) nr. 1721/1999 (JO L 97, 1.4.2004, p. 16).

(18)  Regulamentul (CE) nr. 216/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind transmiterea statisticilor cu privire la capturile nominale de către statele membre care pescuiesc în alte zone decât Atlanticul de Nord (JO L 87, 31.3.2009, p. 1).

(19)  Regulamentul (UE) nr. 1343/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 decembrie 2011 privind unele dispoziții referitoare la pescuitul în zona Acordului CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană) și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea Mediterană (JO L 347, 30.12.2011, p. 44).

(20)  Încheiată prin Decizia 2006/539/CE a Consiliului din 22 mai 2006 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției pentru întărirea Comisiei interamericane pentru tonul tropical instituită prin Convenția din 1949 între Statele Unite ale Americii și Republica Costa Rica (JO L 224, 16.8.2006, p. 22).

(21)  Uniunea a aderat prin Decizia 86/238/CEE a Consiliului din 9 iunie 1986 privind aderarea Comunității la Convenția internațională pentru conservarea tonului de Atlantic, modificată prin protocolul anexat la Actul Final al Conferinței miniștrilor plenipotențiari ai statelor participante la Convenție, semnat la Paris la 10 iulie 1984 (JO L 162, 18.6.1986, p. 33).

(22)  Uniunea a aderat prin Decizia 95/399/CE a Consiliului din 18 septembrie 1995 privind aderarea Comunității la Acordul de instituire a Comisiei Tonului din Oceanul Indian (JO L 236, 5.10.1995, p. 24).

(23)  Regulamentul (CE) nr. 217/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2009 privind furnizarea de statistici referitoare la capturile de pește și la activitatea piscicolă de către statele membre care pescuiesc în Atlanticul de Nord-Vest (JO L 87, 31.3.2009, p. 42).

(24)  Încheiată prin Decizia 2002/738/CE a Consiliului din 22 iulie 2002 privind încheierea de către Comunitatea Europeană a Convenției privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole din sud-estul Oceanului Atlantic (JO L 234, 31.8.2002, p. 39).

(25)  Uniunea a aderat prin Decizia 2008/780/CE a Consiliului din 29 septembrie 2008 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Acordului privind pescuitul în sudul Oceanului Indian (JO L 268, 9.10.2008, p. 27).

(26)  Uniunea a aderat prin Decizia 2012/130/UE a Consiliului din 3 octombrie 2011 privind aprobarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției privind conservarea și gestionarea resurselor piscicole în marea liberă a Pacificului de Sud (JO L 67, 6.3.2012, p. 1).

(27)  Uniunea a aderat prin Decizia 2005/75/CE a Consiliului din 26 aprilie 2004 privind aderarea Comunității la Convenția privind conservarea și gestionarea rezervelor de pești mari migratori din Oceanul Pacific de Vest și Central (JO L 32, 4.2.2005, p. 1).

(28)  Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (JO L 347, 28.12.2017, p. 81).

(29)  Toate tipurile de traule de fund (OTB, OTT, PTB, TBB, TBN, TBS și TB).

(30)  Toate tipurile de seine (SSC, SDN, SPR, SV, SB și SX).

(31)  Toate activitățile de pescuit cu paragate sau cu platformă și paragate (LHP, LHM, LLD, LL, LTL, LX și LLS).

(32)  Toate setcile și capcanele fixe (GTR, GNS, FYK, FPN și FIX).

(33)  Regulamentul (CE) nr. 520/2007 al Consiliului din 7 mai 2007 de stabilire a unor măsuri tehnice pentru conservarea anumitor rezerve de specii cu migrație extinsă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 973/2001 (JO L 123, 12.5.2007, p. 3).


LISTA ANEXELOR

ANEXA I:

TAC-uri aplicabile navelor de pescuit ale Uniunii în zonele pentru care au fost stabilite TAC-uri, în funcție de specie și de zonă

ANEXA IA:

Skagerrak, Kattegat, subzonele ICES 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 12 și 14, apele Uniunii din zona CECAF, apele Guyanei Franceze

ANEXA IB:

Atlanticul de Nord-Est și Groenlanda, subzonele ICES 1, 2, 5, 12 și 14 și apele groenlandeze din zona NAFO 1

ANEXA IC:

Atlanticul de Nord-Vest – zona Convenției NAFO

ANEXA ID:

Zona Convenției ICCAT

ANEXA IE:

Antarctica – zona Convenției CCAMLR

ANEXA IF:

Atlanticul de Sud-Est – zona Convenției SEAFO

ANEXA IG:

Tonul roșu din sud – zone de distribuție

ANEXA IH:

Zona Convenției WCPFC

ANEXA IJ:

Zona Convenției SPRFMO

ANEXA IK

Zona de competență a IOTC

ANEXA IL

Zona Acordului GFCM

ANEXA IIA:

Efortul de pescuit pentru nave în contextul refacerii anumitor stocuri de bacaliar albastru și de langustină în diviziunile ICES 8c și 9a, cu excepția Golfului Cádiz

ANEXA IIB:

Efortul de pescuit pentru nave în contextul gestionării stocurilor de limbă-de-mare din vestul Canalului Mânecii în diviziunea ICES 7e

ANEXA IIC:

Zone de gestionare a uvei în diviziunile ICES 2a, 3a și în subzona ICES 4

ANEXA III:

Numărul maxim de autorizații de pescuit pentru navele de pescuit ale Uniunii care pescuiesc în apele țărilor terțe

ANEXA IV:

Zona Convenției ICCAT

ANEXA V:

Zona Convenției CCAMLR

ANEXA VI:

Zona de competență a IOTC

ANEXA VII:

Zona Convenției WCPFC

ANEXA VIII:

Limitări cantitative ale autorizațiilor de pescuit pentru navele țărilor terțe care pescuiesc în apele Uniunii


ANEXA I

TAC-URI APLICABILE NAVELOR DE PESCUIT ALE UNIUNII ÎN ZONELE PENTRU CARE AU FOST STABILITE TAC-URI, ÎN FUNCȚIE DE SPECIE ȘI DE ZONĂ

Tabelele din anexele IA, IB, IC, ID, IE, IF, IG, IJ, IK și IL stabilesc TAC-urile și cotele (în tone de greutate în viu, dacă nu se specifică altfel) pentru fiecare stoc, precum și condițiile legate funcțional de acestea, după caz.

Toate posibilitățile de pescuit stabilite în prezenta anexă fac obiectul normelor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, în special la articolele 33 și 34 din regulamentul respectiv.

Trimiterile la zonele de pescuit sunt trimiteri la zonele ICES, dacă nu se specifică altfel. În cadrul fiecărei zone, stocurile de pește sunt indicate în ordinea alfabetică a denumirilor în limba latină ale speciilor. Numai denumirile latine identifică speciile în scopuri de reglementare; denumirile vernaculare sunt furnizate pentru a facilita trimiterile.

În sensul prezentului regulament, următorul tabel de corespondență indică denumirile în limba latină și denumirile comune:

Denumire științifică

Codul alfanumeric format din 3 litere

Denumire comună

Amblyraja radiata

RJR

Vatos spinos

Ammodytes spp.

SAN

Specii de țipar

Argentina silus

ARU

Argentină mare

Beryx spp.

ALF

Specii de beryx

Brosme brosme

USK

Brosme

Caproidae

BOR

Caproide

Centrophorus squamosus

GUQ

Rechin catifelat

Centroscymnus coelolepis

CYO

Rechin portughez

Chaceon spp.

GER

Crab marin roșu

Chaenocephalus aceratus

SSI

Drac polar

Champsocephalus gunnari

ANI

Drac vărgat

Channichthys rhinoceratus

LIC

Drac rinocer

Chionoecetes spp.

PCR

Chionoecetes opilio

Clupea harengus

HER

Hering nordic

Coryphaenoides rupestris

RNG

Grenadier de piatră

Dalatias licha

SCK

Rechin focă

Deania calcea

DCA

Câine de mare abisal

Dicentrarchus labrax

BSS

Biban-de-mare european

Dipturus batis (Dipturus cf. flossada și Dipturus cf. intermedia)

RJB

Complex de specii de vulpe neagră

Dissostichus eleginoides

TOP

Bacalao

Dissostichus mawsoni

TOA

Cod antarctic

Dissostichus spp.

TOT

Dissostichus spp.

Engraulis encrasicolus

ANE

Hamsie

Etmopterus princeps

ETR

Marele rechin lanternă

Etmopterus pusillus

ETP

Micul rechin lanternă

Euphausia superba

KRI

Krill antarctic

Gadus morhua

COD

Cod

Galeorhinus galeus

GAG

Rechin neted

Glyptocephalus cynoglossus

WIT

Cambulă cenușie

Hippoglossoides platessoides

PLA

Cambulă americană

Hippoglossus hippoglossus

HAL

Halibut de Atlantic

Hoplostethus atlanticus

ORY

Pion portocaliu

Illex illecebrosus

SQI

Calmar roșu nordic

Lamna nasus

POR

Rechinul scrumbiilor

Lepidorhombus spp.

LEZ

Specii de cardină

Leucoraja naevus

RJN

Leucoraja naevus

Limanda ferruginea

YEL

Cambulă cu coada galbenă

Lophiidae

ANF

Pește-pescar

Macrourus spp.

GRV

Grenadier

Makaira nigricans

BUM

Marlin albastru

Mallotus villosus

CAP

Capelin

Manta birostris

RMB

Diavol de mare

Martialia hyadesi

SQS

Calmar

Melanogrammus aeglefinus

HAD

Eglefin

Merlangius merlangus

WHG

Merlan

Merluccius merluccius

HKE

Merluciu

Micromesistius poutassou

WHB

Putasu

Microstomus kitt

LEM

Limbă-roșie

Molva dypterygia

BLI

Mihalț-de-mare albastru

Molva molva

LIN

Mihalț-de-mare

Nephrops norvegicus

NEP

Langustină

Notothenia gibberifrons

NOG

Cod de piatră cocoșat

Notothenia rossii

NOR

Cod de piatră

Notothenia squamifrons

NOS

Cod de stâncă cenușiu

Pandalus borealis

PRA

Crevete nordic

Paralomis spp.

PAI

Crabi

Penaeus spp.

PEN

Specii de peneide

Pleuronectes platessa

PLE

Cambulă

Pleuronectiformes

FLX

Pești plați

Pollachius pollachius

POL

Polac

Pollachius virens

POK

Cod saithe

Psetta maxima

TUR

Calcan

Pseudochaenichthus georgianus

SGI

Pește antarctic

Pseudopentaceros spp.

EDW

Pseudopentaceros spp.

Raja alba

RJA

Vulpe-de-mare albă

Raja brachyura

RJH

Vulpe-de-mare

Raja circularis

RJI

Leucoraja circularis

Raja clavata

RJC

Vulpe-de-mare

Raja fullonica

RJF

Leucoraja fullonica

Raja (Dipturus) nidarosiensis

JAD

Dipturus nidarosiensis

Raja microocellata

RJE

Raja microocellata

Raja montagui

RJM

Pisică-de-mare pătată

Raja undulata

RJU

Pisică-de-mare marmorată

Rajiformes

SRX

Diferite specii de vulpi-de-mare

Reinhardtius hippoglossoides

GHL

Halibut negru

Sardina pilchardus

PIL

Sardină

Scomber scombrus

MAC

Macrou

Scophthalmus rhombus

BLL

Calcan-neted

Sebastes spp.

RED

Sebastă

Solea solea

SOL

Limbă-de-mare comună

Solea spp.

SOO

Limbă-de-mare

Sprattus sprattus

SPR

Șprot

Squalus acanthias

DGS

Câine-de-mare

Tetrapturus albidus

WHM

Marlin alb de Atlantic

Thunnus maccoyii

SBF

Ton roșu din sud

Thunnus obesus

BET

Ton obez

Thunnus thynnus

BFT

Ton roșu

Trachurus murphyi

CJM

Stavrid

Trachurus spp.

JAX

Specii de stavrid

Trisopterus esmarkii

NOP

Merluciu norvegian

Urophycis tenuis

HKW

Merluciu alb

Xiphias gladius

SWO

Pește-spadă

Tabelul comparativ următor prezintă, exclusiv cu titlu explicativ, denumirile comune și denumirile latine ale speciilor:

Specii de beryx

ALF

Beryx spp.

Cambulă americană

PLA

Hippoglossoides platessoides

Hamsie

ANE

Engraulis encrasicolus

Pește-pescar

ANF

Lophiidae

Cod antarctic

TOA

Dissostichus mawsoni

Halibut de Atlantic

HAL

Hippoglossus hippoglossus

Ton obez

BET

Thunnus obesus

Câine de mare abisal

DCA

Deania calcea

Drac polar

SSI

Chaenocephalus aceratus

Vulpe de mare

RJH

Raja brachyura

Mihalț-de-mare albastru

BLI

Molva dypterygia

Marlin albastru

BUM

Makaira nigricans

Putasu

WHB

Micromesistius poutassou

Ton roșu

BFT

Thunnus thynnus

Caproide

BOR

Caproidae

Calcan-neted

BLL

Scophthalmus rhombus

Capelin

CAP

Mallotus villosus

Cod

COD

Gadus morhua

Complex de specii de vulpe neagră

RJB

Dipturus batis (Dipturus cf. flossada și Dipturus cf. intermedia)

Limbă-de-mare comună

SOL

Solea solea

Crabi

PAI

Paralomis spp.

Leucoraja naevus

RJN

Leucoraja naevus

Crab marin roșu

GER

Chaceon spp.

Biban-de-mare european

BSS

Dicentrarchus labrax

Pești plați

FLX

Pleuronectiformes

Diavol de mare

RMB

Manta birostris

Marele rechin lanternă

ETR

Etmopterus princeps

Argentină mare

ARU

Argentina silus

Halibut negru

GHL

Reinhardtius hippoglossoides

Grenadier

GRV

Macrourus spp.

Cod de stâncă cenușiu

NOS

Notothenia squamifrons

Eglefin

HAD

Melanogrammus aeglefinus

Merluciu

HKE

Merluccius merluccius

Hering nordic

HER

Clupea harengus

Specii de stavrid

JAX

Trachurus spp.

Cod de piatră cocoșat

NOG

Notothenia gibberifrons

Stavrid

CJM

Trachurus murphyi

Rechin focă

SCK

Dalatias licha

Krill antarctic

KRI

Euphausia superba

Rechin catifelat

GUQ

Centrophorus squamosus

Limbă-roșie

LEM

Microstomus kitt

Mihalț-de-mare

LIN

Molva molva

Macrou

MAC

Scomber scombrus

Drac vărgat

ANI

Champsocephalus gunnari

Cod de piatră

NOR

Notothenia rossii

Specii de cardină

LEZ

Lepidorhombus spp.

Crevete nordic

PRA

Pandalus borealis

Langustină

NEP

Nephrops norvegicus

Merluciu norvegian

NOP

Trisopterus esmarkii

Dipturus nidarosiensis

JAD

Raja (Dipturus) nidarosiensis

Pion portocaliu

ORY

Hoplostethus atlanticus

Bacalao

TOP

Dissostichus eleginoides

Pseudopentaceros spp.

EDW

Pseudopentaceros spp.

Specii de peneide

PEN

Penaeus spp.

Câine-de-mare

DGS

Squalus acanthias

Cambulă

PLE

Pleuronectes platessa

Polac

POL

Pollachius pollachius

Rechinul scrumbiilor

POR

Lamna nasus

Rechin portughez

CYO

Centroscymnus coelolepis

Sebastă

RED

Sebastes spp.

Grenadier de piatră

RNG

Coryphaenoides rupestris

Cod saithe

POK

Pollachius virens

Specii de țipar

SAN

Ammodytes spp.

Leucoraja circularis

RJI

Raja circularis

Sardină

PIL

Sardina pilchardus

Leucoraja fullonica

RJF

Raja fullonica

Calmar roșu nordic

SQI

Illex illecebrosus

Diferite specii de vulpi-de-mare

SRX

Rajiformes

Raja microocellata

RJE

Raja microocellata

Micul rechin lanternă

ETP

Etmopterus pusillus

Chionoecetes opilio

PCR

Chionoecetes spp.

Limbă-de-mare

SOO

Solea spp.

Pește antarctic

SGI

Pseudochaenichthus georgianus

Ton roșu din sud

SBF

Thunnus maccoyii

Pisică de mare pătată

RJM

Raja montagui

Șprot

SPR

Sprattus sprattus

Calmar

SQS

Martialia hyadesi

Vatos spinos

RJR

Amblyraja radiata

Pește-spadă

SWO

Xiphias gladius

Vulpe de mare

RJC

Raja clavata

Dissostichus spp.

TOT

Dissostichus spp.

Rechin neted

GAG

Galeorhinus galeus

Calcan

TUR

Psetta maxima

Brosme

USK

Brosme brosme

Pisică-de-mare marmorată

RJU

Raja undulata

Drac rinocer

LIC

Channichthys rhinoceratus

Merluciu alb

HKW

Urophycis tenuis

Marlin alb de Atlantic

WHM

Tetrapturus albidus

Vulpe-de-mare albă

RJA

Raja alba

Merlan

WHG

Merlangius merlangus

Cambulă cenușie

WIT

Glyptocephalus cynoglossus

Cambulă cu coada galbenă

YEL

Limanda ferruginea

ANEXA IA

SKAGERRAK, KATTEGAT, SUBZONELE ICES 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 12 ȘI 14, APELE UNIUNII DIN ZONA CECAF, APELE GUYANEI FRANCEZE

Specie:

Uvă și capturi accidentale asociate

Ammodytes spp.

Zona:

apele Uniunii din 2a, 3a și 4 (1)

Danemarca

0 (2)

 

 

Regatul Unit

0 (2)

 

 

Germania

0 (2)

 

 

Suedia

0 (2)

 

 

Uniunea

0

 

 

TAC

0

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone de gestionare a uvei, definite în anexa IIC, nu pot fi capturate cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

Zona

:

Apele Uniunii din zonele de gestionare a speciilor de țipar

 

1r

2r ()

3r

4

5r

6

7r

 

(SAN/234_1R)

(SAN/234_2R)

(SAN/234_3R)

(SAN/234_4)

(SAN/234_5R)

(SAN/234_6)

(SAN/234_7R)

Danemarca

0

0

0

0

0

0

0

Regatul Unit

0

0

0

0

0

0

0

Germania

0

0

0

0

0

0

0

Suedia

0

0

0

0

0

0

0

Uniunea

0

0

0

0

0

0

0

Total

0

0

0

0

0

0

0

()  În zona de gestionare 2r, TAC se poate pescui numai ca TAC de monitorizare, cu un protocol asociat de prelevare a probelor pentru respectivul pescuit.


Specie:

Argentină mare

Argentina silus

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 1 și 2

(ARU/1/2.)

Germania

24

 

 

Franța

8

 

 

Țările de Jos

19

 

 

Regatul Unit

39

 

 

Uniunea

90

 

 

TAC

90

 

TAC de precauție


Specie:

Argentină mare

Argentina silus

Zona:

Apele Uniunii din 3a și 4

(ARU/3A4-C)

Danemarca

1 093

 

 

Germania

11

 

 

Franța

8

 

 

Irlanda

8

 

 

Țările de Jos

51

 

 

Suedia

43

 

 

Regatul Unit

20

 

 

Uniunea

1 234

 

 

TAC

1 234

 

TAC de precauție


Specie:

Argentină mare

Argentina silus

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 5, 6 și 7

(ARU/567.)

Germania

355

 

 

Franța

7

 

 

Irlanda

329

 

 

Țările de Jos

3 710

 

 

Regatul Unit

260

 

 

Uniunea

4 661

 

 

TAC

4 661

 

TAC de precauție


Specie:

Brosme

Brosme brosme

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 1, 2 și 14

(USK/1214EI)

Germania

6 (4)

 

 

Franța

6 (4)

 

 

Regatul Unit

6 (4)

 

 

Altele

3 (4)

 

 

Uniunea

21 (4)

 

 

TAC

21

 

TAC de precauție


Specie:

Brosme

Brosme brosme

Zona:

3a

(USK/03A.)

Danemarca

15

 

 

Suedia

8

 

 

Germania

8

 

 

Uniunea

31

 

 

TAC

31

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Brosme

Brosme brosme

Zona:

Apele Uniunii din 4

(USK/04-C.)

Danemarca

68

 

 

Germania

20

 

 

Franța

47

 

 

Suedia

7

 

 

Regatul Unit

102

 

 

Altele

7 (5)

 

 

Uniunea

251

 

 

TAC

251

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Brosme

Brosme brosme

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 5, 6 și 7

(USK/567EI.)

Germania

17

 

 

Spania

60

 

 

Franța

705

 

 

Irlanda

68

 

 

Regatul Unit

340

 

 

Altele

17 (6)

 

 

Uniunea

1 207

 

 

Norvegia

2 923  (7)  (8)  (9)  (10)

 

 

TAC

4 130

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Brosme

Brosme brosme

Zona:

Apele norvegiene din 4

(USK/04-N.)

Belgia

0

 

 

Danemarca

165

 

 

Germania

1

 

 

Franța

0

 

 

Țările de Jos

0

 

 

Regatul Unit

4

 

 

Uniunea

170

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Caproide

Caproidae

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 6, 7 și 8

(BOR/678-)

Danemarca

5 357

 

 

Irlanda

15 086

 

 

Regatul Unit

1 387

 

 

Uniunea

21 830

 

 

TAC

21 830

 

TAC de precauție


Specie:

Hering (11)

Clupea harengus

Zona:

3a

(HER/03A.)

Danemarca

12 325  (12)

 

 

Germania

197 (12)

 

 

Suedia

12 893  (12)

 

 

Uniunea

25 415  (12)

 

 

Norvegia

3 911

 

 

Insulele Feroe

0 (13)

 

 

TAC

29 326

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Hering (14)

Clupea harengus

Zona:

Apele Uniunii și apele norvegiene din subzona 4 la nord de 53°30′ N

(HER/4AB.)

Danemarca

59 468

 

 

Germania

39 404

 

 

Franța

20 670

 

 

Țările de Jos

51 717

 

 

Suedia

3 913

 

 

Regatul Unit

55 583

 

 

Uniunea

230 755

 

 

Insulele Feroe

250

 

 

Norvegia

111 652  (15)

 

 

TAC

385 008

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Apele norvegiene la sud de 62°N (HER/*04N-) ()

Uniunea

50 000

()  Capturi de hering pescuit cu plase având dimensiunea ochiului de 32 mm sau mai mare.


Specie:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

Apele norvegiene la sud de 62°N

(HER/04-N.)

Suedia

886 (17)

 

 

Uniunea

886

 

 

TAC

385 008

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Hering (18)

Clupea harengus

Zona:

3a

(HER/03A-BC)

Danemarca

5 692

 

 

Germania

51

 

 

Suedia

916

 

 

Uniunea

6 659

 

 

TAC

6 659

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Hering (19)

Clupea harengus

Zona:

4, 7d și apele Uniunii din 2a

(HER/2A47DX)

Belgia

65

 

 

Danemarca

12 628

 

 

Germania

65

 

 

Franța

65

 

 

Țările de Jos

65

 

 

Suedia

62

 

 

Regatul Unit

240

 

 

Uniunea

13 190

 

 

TAC

13 190

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Hering (20)

Clupea harengus

Zona:

4c, 7d (21)

(HER/4CXB7D)

Belgia

8 632  (22)

 

 

Danemarca

800 (22)

 

 

Germania

530 (22)

 

 

Franța

10 277  (22)

 

 

Țările de Jos

18 162  (22)

 

 

Regatul Unit

3 950  (22)

 

 

Uniunea

42 351  (22)

 

 

TAC

385 008

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din zonele 5b, 6b și 6aN (23)

(HER/5B6ANB)

Germania

466 (24)

 

 

Franța

88 (24)

 

 

Irlanda

630 (24)

 

 

Țările de Jos

466 (24)

 

 

Regatul Unit

2 520  (24)

 

 

Uniunea

4 170  (24)

 

 

TAC

4 170

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

6aS (25), 7b, 7c

(HER/6AS7BC)

Irlanda

1 482

 

 

Țările de Jos

148

 

 

Uniunea

1 630

 

 

TAC

1 630

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

6 Clyde (26)

(HER/06ACL.)

Regatul Unit

Urmează să se stabilească

 

 

Uniunea

Urmează să se stabilească (27)

 

 

TAC

Urmează să se stabilească (27)

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 6 din prezentul regulament.


Specie:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

7a (28)

(HER/07A/MM)

Irlanda

1 795

 

 

Regatul Unit

5 101

 

 

Uniunea

6 896

 

 

TAC

6 896

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

7e și 7f

(HER/7EF.)

Franța

465

 

 

Regatul Unit

465

 

 

Uniunea

930

 

 

TAC

930

 

TAC de precauție


Specie:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

7g (29), 7h (29), 7j (29) și 7k (29)

(HER/7G-K.)

Germania

53

 

 

Franța

293

 

 

Irlanda

4 097

 

 

Țările de Jos

293

 

 

Regatul Unit

6

 

 

Uniunea

4 742

 

 

TAC

4 742

 

TAC analitică


Specie:

Hamsie

Engraulis encrasicolus

Zona:

8

(ANE/08.)

Spania

29 700

 

 

Franța

3 300

 

 

Uniunea

33 000

 

 

TAC

33 000

 

TAC de precauție


Specie:

Hamsie

Engraulis encrasicolus

Zona:

9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(ANE/9/3411)

Spania

0 (30)

 

 

Portugalia

0 (30)

 

 

Uniunea

0 (30)

 

 

TAC

0 (30)

 

TAC de precauție


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

Skagerrak

(COD/03AN.)

Belgia

11

 

 

Danemarca

3 364

 

 

Germania

84

 

 

Țările de Jos

21

 

 

Suedia

589

 

 

Uniunea

4 069

 

 

TAC

4 205

 

TAC analitică


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

Kattegat

(COD/03AS.)

Danemarca

350 (31)

 

 

Germania

7 (31)

 

 

Suedia

210 (31)

 

 

Uniunea

567 (31)

 

 

TAC

567 (31)

 

TAC de precauție


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

4; Apele Uniunii din zona 2a; partea din zona 3a neinclusă în Skagerrak și Kattegat

(COD/2A3AX4)

Belgia

828 (32)

 

 

Danemarca

4 758

 

 

Germania

3 017

 

 

Franța

1 023  (32)

 

 

Țările de Jos

2 688  (32)

 

 

Suedia

32

 

 

Regatul Unit

10 914  (32)

 

 

Uniunea

23 260

 

 

Norvegia

5 004  (33)

 

 

TAC

29 437

 

TAC analitică

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Apele norvegiene din 4 (COD/*04N–)

Uniunea

21 236


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

Apele norvegiene la sud de 62°N

(COD/04-N.)

Suedia

382 (34)

 

 

Uniunea

382

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

6b; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b la vest de 12° 00′ V și din zonele 12 și 14

(COD/5W6-14)

Belgia

0

 

 

Germania

1

 

 

Franța

12

 

 

Irlanda

16

 

 

Regatul Unit

45

 

 

Uniunea

74

 

 

TAC

74

 

TAC de precauție


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

6a; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b la est de 12°00' V

(COD/5BE6A)

Belgia

3 (35)

 

 

Germania

26 (35)

 

 

Franța

275 (35)

 

 

Irlanda

385 (35)

 

 

Regatul Unit

1 046  (35)

 

 

Uniunea

1 735  (35)

 

 

TAC

1 735  (35)

 

TAC analitică

Se aplică articolul 8 din prezentul regulament


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

7 a

(COD/07A.)

Belgia

11 (36)

 

 

Franța

30 (36)

 

 

Irlanda

530 (36)

 

 

Țările de Jos

3 (36)

 

 

Regatul Unit

233 (36)

 

 

Uniunea

807 (36)

 

 

TAC

807 (36)

 

TAC analitică


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

7b, 7c, 7e-k, 8, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(COD/7XAD34)

Belgia

50 (37)

 

 

Franța

822 (37)

 

 

Irlanda

650 (37)

 

 

Țările de Jos

0 (37)

 

 

Regatul Unit

88 (37)

 

 

Uniunea

1 610  (37)

 

 

TAC

1 610  (37)

 

TAC analitică

Se aplică articolul 8 din prezentul regulament

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

7d

(COD/07D.)

Belgia

74 (38)

 

 

Franța

1 439  (38)

 

 

Țările de Jos

43 (38)

 

 

Regatul Unit

159 (38)

 

 

Uniunea

1 715  (38)

 

 

TAC

1 715

 

TAC analitică


Specie:

Specii de cardină

Lepidorhombus spp.

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(LEZ/2AC4-C)

Belgia

9

 

 

Danemarca

7

 

 

Germania

7

 

 

Franța

47

 

 

Țările de Jos

37

 

 

Regatul Unit

2 780

 

 

Uniunea

2 887

 

 

TAC

2 887

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Specii de cardină

Lepidorhombus spp.

Zona:

apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; 6; apele internaționale din zonele 12 și 14

(LEZ/56-14)

Spania

657

 

 

Franța

2 563  (39)

 

 

Irlanda

749

 

 

Regatul Unit

1 813  (39)

 

 

Uniunea

5 782

 

 

TAC

5 782

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Specii de cardină

Lepidorhombus spp.

Zona:

7

(LEZ/07.)

Belgia

490 (40)

 

 

Spania

5 440  (41)

 

 

Franța

6 602  (41)

 

 

Irlanda

3 001  (40)

 

 

Regatul Unit

2 599  (40)

 

 

Uniunea

18 132

 

 

TAC

18 132

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Specii de cardină

Lepidorhombus spp.

Zona:

8a, 8b, 8d și 8e

(LEZ/8ABDE.)

Spania

943

 

 

Franța

761

 

 

Uniunea

1 704

 

 

TAC

1 704

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Specii de cardină

Lepidorhombus spp.

Zona:

8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(LEZ/8C3411)

Spania

1 728

 

 

Franța

86

 

 

Portugalia

58

 

 

Uniunea

1 872

 

 

TAC

1 872

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Pește-pescar

Lophiidae

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(ANF/2AC4-C)

Belgia

715 (42)

 

 

Danemarca

1 577  (42)

 

 

Germania

770 (42)

 

 

Franța

147 (42)

 

 

Țările de Jos

541 (42)

 

 

Suedia

18 (42)

 

 

Regatul Unit

16 469  (42)

 

 

Uniunea

20 237  (42)

 

 

TAC

20 237

 

TAC de precauție


Specie:

Pește-pescar

Lophiidae

Zona:

Apele norvegiene din 4

(ANF/04-N.)

Belgia

51

 

 

Danemarca

1 305

 

 

Germania

21

 

 

Țările de Jos

18

 

 

Regatul Unit

305

 

 

Uniunea

1 700

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Pește-pescar

Lophiidae

Zona:

6; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14

(ANF/56-14)

Belgia

411 (43)

 

 

Germania

470 (43)

 

 

Spania

440

 

 

Franța

5 067  (43)

 

 

Irlanda

1 145

 

 

Țările de Jos

396 (43)

 

 

Regatul Unit

3 524  (43)

 

 

Uniunea

11 453

 

 

TAC

11 453

 

TAC de precauție


Specie:

Pește-pescar

Lophiidae

Zona:

7

(ANF/07.)

Belgia

3 049  (44)

 

 

Germania

340 (44)

 

 

Spania

1 212  (44)

 

 

Franța

19 568  (44)

 

 

Irlanda

2 501  (44)

 

 

Țările de Jos

395 (44)

 

 

Regatul Unit

5 934  (44)

 

 

Uniunea

32 999  (44)

 

 

TAC

32 999

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Pește-pescar

Lophiidae

Zona:

8a, 8b, 8d și 8e

(ANF/8ABDE.)

Spania

1 275

 

 

Franța

7 096

 

 

Uniunea

8 371

 

 

TAC

8 371

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Pește-pescar

Lophiidae

Zona:

8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(ANF/8C3411)

Spania

3 472

 

 

Franța

3

 

 

Portugalia

691

 

 

Uniunea

4 166

 

 

TAC

4 166

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Eglefin

Melanogrammus aeglefinus

Zona:

3a

(HAD/03A.)

Belgia

8

 

 

Danemarca

1 435

 

 

Germania

91

 

 

Țările de Jos

2

 

 

Suedia

170

 

 

Uniunea

1 706

 

 

TAC

1 780

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Eglefin

Melanogrammus aeglefinus

Zona:

4; Apele Uniunii din zona 2a

(HAD/2AC4.)

Belgia

168

 

 

Danemarca

1 153

 

 

Germania

734

 

 

Franța

1 279

 

 

Țările de Jos

126

 

 

Suedia

116

 

 

Regatul Unit

19 015

 

 

Uniunea

22 591

 

 

Norvegia

6 359

 

 

TAC

28 950

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Apele norvegiene din 4 (HAD/*04N-)

Uniunea

16 804


Specie:

Eglefin

Melanogrammus aeglefinus

Zona:

Apele norvegiene la sud de 62°N

(HAD/04-N.)

Suedia

707 (45)

 

 

Uniunea

707

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Eglefin

Melanogrammus aeglefinus

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 6b, 12 și 14

(HAD/6B1214)

Belgia

23

 

 

Germania

28

 

 

Franța

1 155

 

 

Irlanda

824

 

 

Regatul Unit

8 439

 

 

Uniunea

10 469

 

 

TAC

10 469

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Eglefin

Melanogrammus aeglefinus

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din zonele 5b și 6a

(HAD/5BC6A.)

Belgia

4 (46)

 

 

Germania

4 (46)

 

 

Franța

178 (46)

 

 

Irlanda

528 (46)

 

 

Regatul Unit

2 512  (46)

 

 

Uniunea

3 226

 

 

TAC

3 226

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Eglefin

Melanogrammus aeglefinus

Zona:

7b-k, 8, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(HAD/7X7A34)

Belgia

93

 

 

Franța

5 552

 

 

Irlanda

1 851

 

 

Regatul Unit

833

 

 

Uniunea

8 329

 

 

TAC

8 329

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Eglefin

Melanogrammus aeglefinus

Zona:

7 a

(HAD/07 A.)

Belgia

59

 

 

Franța

271

 

 

Irlanda

1 619

 

 

Regatul Unit

1 790

 

 

Uniunea

3 739

 

 

TAC

3 739

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Merlan

Merlangius merlangus

Zona:

3a

(WHG/03A.)

Danemarca

1 109

 

 

Țările de Jos

4

 

 

Suedia

119

 

 

Uniunea

1 232

 

 

TAC

1 660

 

TAC de precauție


Specie:

Merlan

Merlangius merlangus

Zona:

4; Apele Uniunii din zona 2a

(WHG/2AC4.)

Belgia

226

 

 

Danemarca

977

 

 

Germania

254

 

 

Franța

1 468

 

 

Țările de Jos

565

 

 

Suedia

2

 

 

Regatul Unit

7 062

 

 

Uniunea

10 554

 

 

Norvegia

1 219  (47)

 

 

TAC

17 191

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Apele norvegiene din 4 (WHG/*04N-)

Uniunea

10 881


Specie:

Merlan

Merlangius merlangus

Zona:

6; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14

(WHG/56-14)

Germania

3 (48)

 

 

Franța

68 (48)

 

 

Irlanda

324 (48)

 

 

Regatul Unit

717 (48)

 

 

Uniunea

1 112  (48)

 

 

TAC

1 112  (48)

 

TAC analitică

Se aplică articolul 8 din prezentul regulament


Specie:

Merlan

Merlangius merlangus

Zona:

7 a

(WHG/07 A.)

Belgia

2 (49)

 

 

Franța

25 (49)

 

 

Irlanda

419 (49)

 

 

Țările de Jos

0 (49)

 

 

Regatul Unit

281 (49)

 

 

Uniunea

727 (49)

 

 

TAC

727 (49)

 

TAC analitică

Se aplică articolul 8 din prezentul regulament


Specie:

Merlan

Merlangius merlangus

Zona:

7b, 7c, 7d, 7e, 7f, 7 g, 7h, 7j și 7k

(WHG/7X7A-C)

Belgia

187

 

 

Franța

11 510

 

 

Irlanda

5 334

 

 

Țările de Jos

94

 

 

Regatul Unit

2 059

 

 

Uniunea

19 184

 

 

TAC

19 184

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Merlan

Merlangius merlangus

Zona:

8

(WHG/08.)

Spania

1 016

 

 

Franța

1 524

 

 

Uniunea

2 540

 

 

TAC

2 540

 

TAC de precauție


Specie:

Merlan și polac

Merlangius merlangus și Pollachius pollachius

Zona:

Apele norvegiene la sud de 62°N

(W/P/04-N.)

Suedia

190 (50)

 

 

Uniunea

190

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție


Specie:

Merluciu

Merluccius merluccius

Zona:

3a

(HKE/03A.)

Danemarca

3 950  (51)

 

 

Suedia

336 (51)

 

 

Uniunea

4 286

 

 

TAC

4 286

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Merluciu

Merluccius merluccius

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(HKE/2AC4-C)

Belgia

71 (52)

 

 

Danemarca

2 888  (52)

 

 

Germania

331 (52)

 

 

Franța

639 (52)

 

 

Țările de Jos

166 (52)

 

 

Regatul Unit

899 (52)

 

 

Uniunea

4 994  (52)

 

 

TAC

4 994

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Merluciu

Merluccius merluccius

Zona:

6 și 7; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14

(HKE/571214)

Belgia

733 (53)

 

 

Spania

23 512

 

 

Franța

36 310  (53)

 

 

Irlanda

4 400

 

 

Țările de Jos

473 (53)

 

 

Regatul Unit

14 334  (53)

 

 

Uniunea

79 762

 

 

TAC

79 762

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

8a, 8b, 8d și 8e (HKE/*8ABDE)

Belgia

95

Spania

3 793

Franța

3 793

Irlanda

474

Țările de Jos

47

Regatul Unit

2 134

Uniunea

10 336


Specie:

Merluciu

Merluccius merluccius

Zona:

8a, 8b, 8d și 8e

(HKE/8ABDE.)

Belgia

23 (54)

 

 

Spania

16 036

 

 

Franța

36 013

 

 

Țările de Jos

46 (54)

 

 

Uniunea

52 118

 

 

TAC

52 118

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

6 și 7; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14 (HKE/*57-14).

Belgia

5

Spania

4 645

Franța

8 361

Țările de Jos

14

Uniunea

13 025


Specie:

Merluciu

Merluccius merluccius

Zona:

8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(HKE/8C3411)

Spania

5 924

 

 

Franța

569

 

 

Portugalia

2 765

 

 

Uniunea

9 258

 

 

TAC

9 258

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Putasu

Micromesistius poutassou

Zona:

Apele norvegiene din 2 și 4

(WHB/24-N.)

Danemarca

0

 

 

Regatul Unit

0

 

 

Uniunea

0

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică


Specie:

Putasu

Micromesistius poutassou

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8a, 8b, 8d, 8e, 12 și 14

(WHB/1X14)

Danemarca

48 813  (55)

 

 

Germania

18 979  (55)

 

 

Spania

41 383  (55)  (56)

 

 

Franța

33 970  (55)

 

 

Irlanda

37 800  (55)

 

 

Țările de Jos

59 522  (55)

 

 

Portugalia

3 844  (55)  (57)

 

 

Suedia

12 075  (55)

 

 

Regatul Unit

63 341  (55)

 

 

Uniunea

319 727  (55)  (57)

 

 

Norvegia

99 900

 

 

Insulele Feroe

10 000

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Putasu

Micromesistius poutassou

Zona:

8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(WHB/8C3411)

Spania

35 251

 

 

Portugalia

8 813

 

 

Uniunea

44 064  (58)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Putasu

Micromesistius poutassou

Zona:

Apele Uniunii din zonele 2, 4a, 5, 6 la nord de 56° 30′ N și 7 la vest de 12° V

(WHB/24A567)

Norvegia

227 975  (59)  (60)

 

 

Insulele Feroe

22 500  (61)  (62)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Limbă roșie și cambulă cenușie

Microstomus kitt și Glyptocephalus cynoglossus

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(L/W/2AC4-C)

Belgia

427

 

 

Danemarca

1 175

 

 

Germania

151

 

 

Franța

322

 

 

Țările de Jos

978

 

 

Suedia

13

 

 

Regatul Unit

4 808

 

 

Uniunea

7 874

 

 

TAC

7 874

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Mihalț-de-mare albastru

Molva dypterygia

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 5b, 6 și 7

(BLI/5B67-)

Germania

120

 

 

Estonia

18

 

 

Spania

377

 

 

Franța

8 599

 

 

Irlanda

33

 

 

Lituania

7

 

 

Polonia

4

 

 

Regatul Unit

2 187

 

 

Altele

33 (63)

 

 

Uniunea

11 378

 

 

Norvegia

250 (64)

 

 

Insulele Feroe

150 (65)

 

 

TAC

11 778

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Mihalț-de-mare albastru

Molva dypterygia

Zona:

Apele internaționale din 12

(BLI/12INT-)

Estonia

1 (66)

 

 

Spania

218 (66)

 

 

Franța

5 (66)

 

 

Lituania

2 (66)

 

 

Regatul Unit

2 (66)

 

 

Altele

1 (66)

 

 

Uniunea

229 (66)

 

 

TAC

229 (66)

 

TAC de precauție


Specie:

Mihalț-de-mare albastru

Molva dypterygia

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 2 și 4

(BLI/24-)

Danemarca

4

 

 

Germania

4

 

 

Irlanda

4

 

 

Franța

23

 

 

Regatul Unit

14

 

 

Altele

4 (67)

 

 

Uniunea

53

 

 

TAC

53

 

TAC de precauție


Specie:

Mihalț-de-mare albastru

Molva dypterygia

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 3a

(BLI/03A-)

Danemarca

3

 

 

Germania

2

 

 

Suedia

3

 

 

Uniunea

8

 

 

TAC

8

 

TAC de precauție


Specie:

Mihalț-de-mare

Molva molva

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 1 și 2

(LIN/1/2.)

Danemarca

8

 

 

Germania

8

 

 

Franța

8

 

 

Regatul Unit

8

 

 

Altele

4 (68)

 

 

Uniunea

36

 

 

TAC

36

 

TAC de precauție


Specie:

Mihalț-de-mare

Molva molva

Zona:

Apele Uniunii din zona 3 a

(LIN/03A-C.)

Belgia

13

 

 

Danemarca

93

 

 

Germania

13

 

 

Suedia

38

 

 

Regatul Unit

13

 

 

Uniunea

170

 

 

TAC

170

 

TAC de precauție


Specie:

Mihalț-de-mare

Molva molva

Zona:

Apele Uniunii din 4

(LIN/04-C.)

Belgia

26 (69)

 

 

Danemarca

404 (69)

 

 

Germania

250 (69)

 

 

Franța

225 (69)

 

 

Țările de Jos

9 (69)

 

 

Suedia

17 (69)

 

 

Regatul Unit

3 104  (69)

 

 

Uniunea

4 035  (69)

 

 

TAC

4 035

 

TAC de precauție


Specie:

Mihalț-de-mare

Molva molva

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din zona 5

(LIN/05EI.)

Belgia

9

 

 

Danemarca

6

 

 

Germania

6

 

 

Franța

6

 

 

Regatul Unit

6

 

 

Uniunea

33

 

 

TAC

33

 

TAC de precauție


Specie:

Mihalț-de-mare

Molva molva

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 6, 7, 8, 9, 10, 12 și 14

(LIN/6X14.)

Belgia

46 (70)

 

 

Danemarca

8 (70)

 

 

Germania

166 (70)

 

 

Irlanda

898

 

 

Spania

3 361

 

 

Franța

3 583  (70)

 

 

Portugalia

8

 

 

Regatul Unit

4 126  (70)

 

 

Uniunea

12 196

 

 

Norvegia

8 000  (71)  (72)  (73)

 

 

Insulele Feroe

200 (74)  (75)

 

 

TAC

20 396

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Mihalț-de-mare

Molva molva

Zona:

Apele norvegiene din 4

(LIN/04-N.)

Belgia

9

 

 

Danemarca

1 187

 

 

Germania

33

 

 

Franța

13

 

 

Țările de Jos

2

 

 

Regatul Unit

106

 

 

Uniunea

1 350

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Langustină

Nephrops norvegicus

Zona:

3a

(NEP/03A.)

Danemarca

10 093

 

 

Germania

29

 

 

Suedia

3 611

 

 

Uniunea

13 733

 

 

TAC

13 733

 

TAC analitică


Specie:

Langustină

Nephrops norvegicus

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(NEP/2AC4-C)

Belgia

1 156

 

 

Danemarca

1 156

 

 

Germania

17

 

 

Franța

34

 

 

Țările de Jos

595

 

 

Regatul Unit

19 145

 

 

Uniunea

22 103

 

 

TAC

22 103

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Langustină

Nephrops norvegicus

Zona:

Apele norvegiene din 4

(NEP/04-N.)

Danemarca

568

 

 

Germania

0

 

 

Regatul Unit

32

 

 

Uniunea

600

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Langustină

Nephrops norvegicus

Zona:

6; Apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b

(NEP/5BC6.)

Spania

31

 

 

Franța

122

 

 

Irlanda

204

 

 

Regatul Unit

14 735

 

 

Uniunea

15 092

 

 

TAC

15 092

 

TAC analitică


Specie:

Langustină

Nephrops norvegicus

Zona:

7

(NEP/07.)

Spania

1 187  (76)

 

 

Franța

4 811  (76)

 

 

Irlanda

7 296  (76)

 

 

Regatul Unit

6 490  (76)

 

 

Uniunea

19 784  (76)

 

 

TAC

19 784  (76)

 

TAC analitică

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Langustină

Nephrops norvegicus

Zona:

8a, 8b, 8d și 8e

(NEP/8ABDE.)

Spania

233

 

 

Franța

3 645

 

 

Uniunea

3 878

 

 

TAC

3 878

 

TAC analitică


Specie:

Langustină

Nephrops norvegicus

Zona:

8c

(NEP/08C.)

Spania

2 (77)

 

 

Franța

0 (77)

 

 

Uniunea

2 (77)

 

 

TAC

2 (77)

 

TAC de precauție


Specie:

Langustină

Nephrops norvegicus

Zona:

9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(NEP/9/3411)

Spania

100 (78)

 

 

Portugalia

301 (78)

 

 

Uniunea

401 (78)  (79)

 

 

TAC

401 (78)  (79)

 

TAC de precauție


Specie:

Crevete nordic

Pandalus borealis

Zona:

3a

(PRA/03A.)

Danemarca

1 120

 

 

Suedia

603

 

 

Uniunea

1 723

 

 

TAC

3 226

 

TAC de precauție


Specie:

Crevete nordic

Pandalus borealis

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(PRA/2AC4-C)

Danemarca

1 163

 

 

Țările de Jos

11

 

 

Suedia

47

 

 

Regatul Unit

345

 

 

Uniunea

1 566

 

 

TAC

1 566

 

TAC de precauție


Specie:

Crevete nordic

Pandalus borealis

Zona:

Apele norvegiene la sud de 62° N

(PRA/04-N.)

Danemarca

200

 

 

Suedia

123 (80)

 

 

Uniunea

323

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Specii de peneide

Penaeus spp.

Zona:

Apele Guyanei Franceze

(PEN/FGU.)

Franța

Urmează să se stabilească (81)

 

 

Uniunea

Urmează să se stabilească (81)  (82)

 

 

TAC

Urmează să se stabilească (81)  (82)

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 6 din prezentul regulament


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

Skagerrak

(PLE/03AN.)

Belgia

101

 

 

Danemarca

13 065

 

 

Germania

67

 

 

Țările de Jos

2 513

 

 

Suedia

700

 

 

Uniunea

16 446

 

 

TAC

16 782

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

Kattegat

(PLE/03AS.)

Danemarca

1 517

 

 

Germania

17

 

 

Suedia

171

 

 

Uniunea

1 705

 

 

TAC

1 705

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

4; Apele Uniunii din zona 2a; acea parte din zona 3a care nu este cuprinsă în Skagerrak și în Kattegat

(PLE/2A3AX4)

Belgia

5 694

 

 

Danemarca

18 506

 

 

Germania

5 338

 

 

Franța

1 068

 

 

Țările de Jos

35 589

 

 

Regatul Unit

26 336

 

 

Uniunea

92 531

 

 

Norvegia

8 780

 

 

TAC

125 435

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Apele norvegiene din 4 (PLE/*04N-)

Uniunea

47 868


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

6; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14

(PLE/56-14)

Franța

9

 

 

Irlanda

261

 

 

Regatul Unit

388

 

 

Uniunea

658

 

 

TAC

658

 

TAC de precauție


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

7 a

(PLE/07A.)

Belgia

134

 

 

Franța

58

 

 

Irlanda

1 499

 

 

Țările de Jos

41

 

 

Regatul Unit

1 343

 

 

Uniunea

3 075

 

 

TAC

3 075

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

7b și 7c

(PLE/7BC.)

Franța

11

 

 

Irlanda

63

 

 

Uniunea

74

 

 

TAC

74

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

7d și 7e

(PLE/7DE.)

Belgia

1 694

 

 

Franța

5 648

 

 

Regatul Unit

3 012

 

 

Uniunea

10 354

 

 

TAC

10 354

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

7f și 7 g

(PLE/7FG.)

Belgia

378

 

 

Franța

684

 

 

Irlanda

243

 

 

Regatul Unit

357

 

 

Uniunea

1 662

 

 

TAC

1 662

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

7h, 7j și 7k

(PLE/7HJK.)

Belgia

7 (83)

 

 

Franța

14 (83)

 

 

Irlanda

47 (83)

 

 

Țările de Jos

27 (83)

 

 

Regatul Unit

14 (83)

 

 

Uniunea

109 (83)

 

 

TAC

109 (83)

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 8 din prezentul regulament

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Cambulă

Pleuronectes platessa

Zona:

8, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(PLE/8/3411)

Spania

66

 

 

Franța

263

 

 

Portugalia

66

 

 

Uniunea

395

 

 

TAC

395

 

TAC de precauție


Specie:

Polac

Pollachius pollachius

Zona:

6; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14

(POL/56-14)

Spania

6

 

 

Franța

190

 

 

Irlanda

56

 

 

Regatul Unit

145

 

 

Uniunea

397

 

 

TAC

397

 

TAC de precauție


Specie:

Polac

Pollachius pollachius

Zona:

7

(POL/07.)

Belgia

378 (84)

 

 

Spania

23 (84)

 

 

Franța

8 712  (84)

 

 

Irlanda

929 (84)

 

 

Regatul Unit

2 121  (84)

 

 

Uniunea

12 163  (84)

 

 

TAC

12 163

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Polac

Pollachius pollachius

Zona:

8a, 8b, 8d și 8e

(POL/8ABDE.)

Spania

252

 

 

Franța

1 230

 

 

Uniunea

1 482

 

 

TAC

1 482

 

TAC de precauție


Specie:

Polac

Pollachius pollachius

Zona:

8c

(POL/08C.)

Spania

208

 

 

Franța

23

 

 

Uniunea

231

 

 

TAC

231

 

TAC de precauție


Specie:

Polac

Pollachius pollachius

Zona:

9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(POL/9/3411)

Spania

273 (85)

 

 

Portugalia

9 (85)  (86)

 

 

Uniunea

282 (85)

 

 

TAC

282 (86)

 

TAC de precauție


Specie:

Cod saithe

Pollachius virens

Zona:

3a și 4; Apele Uniunii din zona 2a

(POK/2C3A4)

Belgia

43

 

 

Danemarca

5 056

 

 

Germania

12 768

 

 

Franța

30 045

 

 

Țările de Jos

128

 

 

Suedia

695

 

 

Regatul Unit

9 789

 

 

Uniunea

58 524

 

 

Norvegia

63 818  (87)

 

 

TAC

122 342

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Cod saithe

Pollachius virens

Zona:

6; Apele Uniunii și apele internaționale din 5b, 12 și 14

(POK/56-14)

Germania

713

 

 

Franța

7 085

 

 

Irlanda

454

 

 

Regatul Unit

3 501

 

 

Uniunea

11 753

 

 

Norvegia

940 (88)

 

 

TAC

12 693

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Cod saithe

Pollachius virens

Zona:

Apele norvegiene la sud de 62° N

(POK/04-N.)

Suedia

880 (89)

 

 

Uniunea

880

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Cod saithe

Pollachius virens

Zona:

7, 8, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(POK/7/3411)

Belgia

6

 

 

Franța

1 245

 

 

Irlanda

1 491

 

 

Regatul Unit

434

 

 

Uniunea

3 176

 

 

TAC

3 176

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Calcan și calcan-neted

Psetta maxima și Scophthalmus rhombus

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(T/B/2AC4-C)

Belgia

596

 

 

Danemarca

1 272

 

 

Germania

325

 

 

Franța

153

 

 

Țările de Jos

4 513

 

 

Suedia

9

 

 

Regatul Unit

1 254

 

 

Uniunea

8 122

 

 

TAC

8 122

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Diferite specii de vulpi-de-mare

Rajiformes

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(SRX/2AC4-C)

Belgia

278 (90)  (91)  (92)  (93)

 

 

Danemarca

11 (90)  (91)  (92)

 

 

Germania

14 (90)  (91)  (92)

 

 

Franța

44 (90)  (91)  (92)  (93)

 

 

Țările de Jos

237 (90)  (91)  (92)  (93)

 

 

Regatul Unit

1 070  (90)  (91)  (92)  (93)

 

 

Uniunea

1 654  (90)  (92)

 

 

TAC

1 654  (92)

 

TAC de precauție


Specie:

Diferite specii de vulpi-de-mare

Rajiformes

Zona:

Apele Uniunii din zona 3 a

(SRX/03A-C.)

Danemarca

37 (94)

 

 

Suedia

10 (94)

 

 

Uniunea

47 (94)

 

 

TAC

47

 

TAC de precauție


Specie:

Diferite specii de vulpi-de-mare

Rajiformes

Zona:

Apele Uniunii din 6a, 6b, 7a-c și 7e-k

(SRX/67AKXD)

Belgia

920 (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Estonia

5 (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Franța

4 127  (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Germania

12 (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Irlanda

1 329  (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Lituania

21 (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Țările de Jos

4 (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Portugalia

23 (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Spania

1 111  (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Regatul Unit

2 632  (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

Uniunea

10 184  (95)  (96)  (97)  (98)

 

 

TAC

10 184  (97)  (98)

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Diferite specii de vulpi-de-mare

Rajiformes

Zona:

Apele Uniunii din zona 7d

(SRX/07D.)

Belgia

126 (99)  (100)  (101)  (102)

 

 

Franța

1 060  (99)  (100)  (101)  (102)

 

 

Țările de Jos

7 (99)  (100)  (101)  (102)

 

 

Regatul Unit

211 (99)  (100)  (101)  (102)

 

 

Uniunea

1 404  (99)  (100)  (101)  (102)

 

 

TAC

1 404  (102)

 

TAC de precauție


Specie:

Pisică-de-mare marmorată

Raja undulata

Zona:

Apele Uniunii din 7d și 7e

(RJU/7DE.)

Belgia

21 (103)

 

 

Estonia

0 (103)

 

 

Franța

103 (103)

 

 

Germania

0 (103)

 

 

Irlanda

27 (103)

 

 

Lituania

0 (103)

 

 

Țările de Jos

0 (103)

 

 

Portugalia

0 (103)

 

 

Spania

23 (103)

 

 

Regatul Unit

58 (103)

 

 

Uniunea

234 (103)

 

 

TAC

234 (103)

 

TAC de precauție


Specie:

Diferite specii de vulpi-de-mare

Rajiformes

Zona:

apele Uniunii din 8 și 9

(SRX/89-C.)

Belgia

10 (104)  (105)

 

 

Franța

1 805  (104)  (105)

 

 

Portugalia

1 463  (104)  (105)

 

 

Spania

1 471  (104)  (105)

 

 

Regatul Unit

10 (104)  (105)

 

 

Uniunea

4 759  (104)  (105)

 

 

TAC

4 759  (105)

 

TAC de precauție


Specie:

Halibut negru

Reinhardtius hippoglossoides

Zona:

Apele Uniunii din zonele 2a și 4; Apele Uniunii și apele internaționale din zonele 5b și 6

(GHL/2A-C46)

Danemarca

14

 

 

Germania

25

 

 

Estonia

14

 

 

Spania

14

 

 

Franța

231

 

 

Irlanda

14

 

 

Lituania

14

 

 

Polonia

14

 

 

Regatul Unit

910

 

 

Uniunea

1 250

 

 

Norvegia

1 250  (106)

 

 

TAC

2 500

 

TAC analitică


Specie:

Macrou

Scomber scombrus

Zona:

3a și 4; apele Uniunii din zonele 2a, 3b, 3c și subdiviziunile 22-32

(MAC/2A34.)

Belgia

423 (107)  (108)

 

 

Danemarca

14 480  (107)  (108)

 

 

Germania

441 (107)  (108)

 

 

Franța

1 333  (107)  (108)

 

 

Țările de Jos

1 342  (107)  (108)

 

 

Suedia

4 034  (107)  (108)  (109)

 

 

Regatul Unit

1 243  (107)  (108)

 

 

Uniunea

23 296  (107)  (108)

 

 

Norvegia

135 398  (110)

 

 

TAC

653 438

 

TAC analitică

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos în următoarele zone:

 

3a

3a și 4bc

4b

4c

6, apele internaționale din 2a, de la 1 ianuarie până la 15 februarie 2019 și de la 1 septembrie până la 31 decembrie 2019

 

(MAC/*03A.)

(MAC/*3A4BC)

(MAC/*04B.)

(MAC/*04C.)

(MAC/*2A6.)

Danemarca

0

4 130

0

0

8 688

Franța

0

490

0

0

0

Țările de Jos

0

490

0

0

0

Suedia

0

0

390

10

2 268

Regatul Unit

0

490

0

0

0

Norvegia

3 000

0

0

0

0


Specie:

Macrou

Scomber scombrus

Zona:

6, 7, 8a, 8b, 8d și 8e; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 2a, 12 și 14

(MAC/2CX14-)

Germania

16 594  (111)

 

 

Spania

18 (111)

 

 

Estonia

138 (111)

 

 

Franța

11 064  (111)

 

 

Irlanda

55 313  (111)

 

 

Letonia

102 (111)

 

 

Lituania

102 (111)

 

 

Țările de Jos

24 199  (111)

 

 

Polonia

1 168  (111)

 

 

Regatul Unit

152 115  (111)

 

 

Uniunea

260 813  (111)

 

 

Norvegia

11 687  (112)  (113)

 

 

Insulele Feroe

24 690  (114)

 

 

TAC

653 438

 

TAC analitică

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone și perioade nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Apele Uniunii din zona 2a; apele Uniunii și apele norvegiene din zona 4a. În perioada 1 ianuarie – 15 februarie 2019 și în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019

Apele norvegiene din zona 2a

apele Insulelor Feroe

 

(MAC/*4A-EN)

(MAC/2AN-)

(MAC/*FRO2)

Germania

10 015

1 352

1 375

Franța

6 677

900

917

Irlanda

33 383

4 507

4 585

Țările de Jos

14 605

1 971

2 006

Regatul Unit

91 808

12 395

12 608

Uniunea

156 488

21 125

21 491


Specie:

Macrou

Scomber scombrus

Zona:

8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(MAC/8C3411)

Spania

24 597  (115)

 

 

Franța

163 (115)

 

 

Portugalia

5 084  (115)

 

 

Uniunea

29 844

 

 

TAC

653 438

 

TAC analitică

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

8b (MAC/*08B.)

Spania

2 066

Franța

14

Portugalia

427


Specie:

Macrou

Scomber scombrus

Zona:

Apele norvegiene din 2a și 4a

(MAC/2A4A-N)

Danemarca

10 242

 

 

Uniunea

10 242

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

3 a; Apele Uniunii din subdiviziunile 22-24

(SOL/3ABC24)

Danemarca

421

 

 

Germania

24 (116)

 

 

Țările de Jos

41 (116)

 

 

Suedia

16

 

 

Uniunea

502

 

 

TAC

502

 

TAC analitică


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(SOL/24-C.)

Belgia

1 045

 

 

Danemarca

478

 

 

Germania

836

 

 

Franța

209

 

 

Țările de Jos

9 439

 

 

Regatul Unit

538

 

 

Uniunea

12 545

 

 

Norvegia

10 (117)

 

 

TAC

12 555

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

6; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14

(SOL/56-14)

Irlanda

46

 

 

Regatul Unit

11

 

 

Uniunea

57

 

 

TAC

57

 

TAC de precauție


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

7 a

(SOL/07A.)

Belgia

192

 

 

Franța

2

 

 

Irlanda

74

 

 

Țările de Jos

60

 

 

Regatul Unit

86

 

 

Uniunea

414

 

 

TAC

414

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

7b și 7c

(SOL/7BC.)

Franța

6

 

 

Irlanda

36

 

 

Uniunea

42

 

 

TAC

42

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

7d

(SOL/07D.)

Belgia

677

 

 

Franța

1 354

 

 

Regatul Unit

484

 

 

Uniunea

2 515

 

 

TAC

2 515

 

TAC analitică


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

7e

(SOL/07E.)

Belgia

44

 

 

Franța

468

 

 

Regatul Unit

730

 

 

Uniunea

1 242

 

 

TAC

1 242

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

7f și 7 g

(SOL/7FG.)

Belgia

525

 

 

Franța

53

 

 

Irlanda

26

 

 

Regatul Unit

237

 

 

Uniunea

841

 

 

TAC

841

 

TAC analitică


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

7h, 7j și 7k

(SOL/7HJK.)

Belgia

32

 

 

Franța

64

 

 

Irlanda

171

 

 

Țările de Jos

51

 

 

Regatul Unit

64

 

 

Uniunea

382

 

 

TAC

382

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Limbă-de-mare comună

Solea solea

Zona:

8 a și 8b

(SOL/8AB.)

Belgia

48

 

 

Spania

9

 

 

Franța

3 549

 

 

Țările de Jos

266

 

 

Uniunea

3 872

 

 

TAC

3 872

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Limbă-de-mare

Solea spp.

Zona:

8c, 8d, 8e, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1

(SOO/8CDE34)

Spania

403

 

 

Portugalia

669

 

 

Uniunea

1 072

 

 

TAC

1 072

 

TAC de precauție


Specie:

Șprot și capturi accidentale asociate

Sprattus sprattus

Zona:

3a

(SPR/03A.)

Danemarca

17 840  (118)

 

 

Germania

37 (118)

 

 

Suedia

6 750  (118)

 

 

Uniunea

24 627  (118)

 

 

TAC

26 624

 

TAC de precauție


Specie:

Șprot și capturi accidentale asociate

Sprattus sprattus

Zona:

Apele Uniunii din 2 a și 4

(SPR/2AC4-C)

Belgia

0 (119)  (120)

 

 

Danemarca

0 (119)  (120)

 

 

Germania

0 (119)  (120)

 

 

Franța

0 (119)  (120)

 

 

Țările de Jos

0 (119)  (120)

 

 

Suedia

0 (119)  (120)  (121)

 

 

Regatul Unit

0 (119)  (120)

 

 

Uniunea

0 (119)  (120)

 

 

Norvegia

0 (119)

 

 

Insulele Feroe

0 (119)  (122)

 

 

TAC

11 000  (119)

 

TAC analitică


Specie:

Șprot

Sprattus sprattus

Zona:

7d și 7e

(SPR/7DE.)

Belgia

13

 

 

Danemarca

857

 

 

Germania

13

 

 

Franța

185

 

 

Țările de Jos

185

 

 

Regatul Unit

1 384

 

 

Uniunea

2 637

 

 

TAC

2 637

 

TAC de precauție


Specie:

Câine-de-mare

Squalus acanthias

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din 1, 5, 6, 7, 8, 12 și 14

(DGS/15X14)

Belgia

20 (123)

 

 

Germania

4 (123)

 

 

Spania

10 (123)

 

 

Franța

83 (123)

 

 

Irlanda

53 (123)

 

 

Țările de Jos

0 (123)

 

 

Portugalia

0 (123)

 

 

Regatul Unit

100 (123)

 

 

Uniunea

270 (123)

 

 

TAC

270 (123)

 

TAC de precauție

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Se aplică articolul 13 alineatul (1) din prezentul regulament.


Specie:

Stavrid și capturi accidentale asociate

Trachurus spp.

Zona:

Apele Uniunii din 4b, 4c și 7d

(JAX/4BC7D)

Belgia

14 (124)

 

 

Danemarca

5 985  (124)

 

 

Germania

529 (124)  (125)

 

 

Spania

111 (124)

 

 

Franța

497 (124)  (125)

 

 

Irlanda

376 (124)

 

 

Țările de Jos

3 604  (124)  (125)

 

 

Portugalia

13 (124)

 

 

Suedia

75 (124)

 

 

Regatul Unit

1 425  (124)  (125)

 

 

Uniunea

12 629

 

 

Norvegia

2 550  (126)

 

 

TAC

15 179

 

TAC de precauție


Specie:

Stavrid și capturi accidentale asociate

Trachurus spp.

Zona:

Apele Uniunii din zonele 2a, 4a; 6, 7a-c,7e-k, 8a, 8b, 8d și 8e; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14

(JAX/2A-14)

Danemarca

11 662  (127)  (129)

 

 

Germania

9 100  (127)  (128)  (129)

 

 

Spania

12 412  (129)  (131)

 

 

Franța

4 684  (127)  (128)  (129)  (131)

 

 

Irlanda

30 306  (127)  (129)

 

 

Țările de Jos

36 509  (127)  (128)  (129)

 

 

Portugalia

1 196  (129)  (131)

 

 

Suedia

675 (127)  (129)

 

 

Regatul Unit

10 974  (127)  (128)  (129)

 

 

Uniunea

117 518  (129)

 

 

Insulele Feroe

1 600  (130)

 

 

TAC

119 118

 

TAC analitică


Specie:

Specii de stavrid

Trachurus spp.

Zona:

8c

(JAX/08C.)

Spania

16 895  (132)

 

 

Franța

293

 

 

Portugalia

1 670  (132)

 

 

Uniunea

18 858

 

 

TAC

18 858

 

TAC analitică


Specie:

Specii de stavrid

Trachurus spp.

Zona:

9

(JAX/09.)

Spania

24 324  (133)

 

 

Portugalia

69 693  (133)

 

 

Uniunea

94 017

 

 

TAC

94 017

 

TAC analitică

Se aplică articolul 7 alineatul (2) din prezentul regulament.


Specie:

Specii de stavrid

Trachurus spp.

Zona:

10; apele Uniunii din CECAF (134)

(JAX/X34PRT)

Portugalia

Urmează să se stabilească

 

 

Uniunea

Urmează să se stabilească (135)

 

 

TAC

Urmează să se stabilească (135)

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 6 din prezentul regulament


Specie:

Specii de stavrid

Trachurus spp.

Zona:

apele Uniunii din CECAF (136)

(JAX/341PRT)

Portugalia

Urmează să se stabilească

 

 

Uniunea

Urmează să se stabilească (137)

 

 

TAC

Urmează să se stabilească (137)

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 6 din prezentul regulament


Specie:

Specii de stavrid

Trachurus spp.

Zona:

apele Uniunii din CECAF (138)

(JAX/341SPN)

Spania

Urmează să se stabilească

 

 

Uniunea

Urmează să se stabilească (139)

 

 

TAC

Urmează să se stabilească (139)

 

TAC de precauție

Se aplică articolul 6 din prezentul regulament


Specie:

Merluciu norvegian și capturi accidentale asociate

Trisopterus esmarkii

Zona:

3 a; Apele Uniunii din 2 a și 4

(NOP/2A3A4.)

Anul

2018

2019

 

 

Danemarca

85 186  (140)  (142)

54 949  (140)  (145)

 

 

Germania

16 (140)  (141)  (142)

11 (140)  (141)  (145)

 

 

Țările de Jos

63 (140)  (141)  (142)

40 (140)  (141)  (145)

 

 

Uniunea

85 265  (140)  (142)

55 000  (140)  (145)

 

 

Norvegia

15 000  (143)

14 500  (143)

 

 

Insulele Feroe

6 000  (144)

5 000  (144)

 

 

TAC

Nu se aplică

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Pește industrial

Zona:

Apele norvegiene din 4

(I/F/04-N.)

Suedia

800 (146)  (147)

 

 

Uniunea

800

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție


Specie:

Alte specii

Zona:

Apele Uniunii din 5b, 6 și 7

(OTH/5B67-C)

Uniunea

Nu se aplică

 

 

Norvegia

280 (148)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție


Specie:

Alte specii

Zona:

Apele norvegiene din 4

(OTH/04-N.)

Belgia

60

 

 

Danemarca

5 500

 

 

Germania

620

 

 

Franța

255

 

 

Țările de Jos

440

 

 

Suedia

Nu se aplică (149)

 

 

Regatul Unit

4 125

 

 

Uniunea

11 000  (150)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție


Specie:

Alte specii

Zona:

Apele Uniunii din zonele 2a, 4 și 6a la nord de 56° 30′ N

(OTH/2A46AN)

Uniunea

Nu se aplică

 

 

Norvegia

6 750  (151)  (152)

 

 

Insulele Feroe

150 (153)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție

(1)  Cu excepția apelor situate în limita a șase mile marine de la liniile de bază ale Regatului Unit la Shetland, Fair Isle și Foula.

(2)  Până la 2 % din cotă poate fi reprezentată de capturi accidentale de merlan și macrou (OT1/*2A3A4). Capturile accidentale de merlan și macrou scăzute din cotă în conformitate cu prezenta dispoziție și capturile accidentale de specii scăzute din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, în total, 9 % din cotă.

(3)  În zona de gestionare 2r, TAC se poate pescui numai ca TAC de monitorizare, cu un protocol asociat de prelevare a probelor pentru respectivul pescuit.

(4)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(5)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(6)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(7)  Se aplică pescuitului în apele Uniunii din zonele 2a, 4, 5b, 6 și 7 (USK/*24X7C).

(8)  Condiție specială: din care în zonele 5b, 6 și 7 sunt autorizate în orice moment capturi accidentale din alte specii, în proporție de 25 % per navă. Acest procent poate fi însă depășit în primele 24 de ore de la începerea activităților de pescuit într-un anumit perimetru. Capturile accidentale totale din alte specii în zonele 5b, 6 și 7 nu trebuie să depășească următoarea cantitate în tone (OTH/*5B67-). Capturile accidentale de cod în temeiul acestei dispoziții în zona 6a nu pot depăși 5 %.

3 000

(9)  Inclusiv mihalț-de-mare. Următoarele cote pentru Norvegia pot fi pescuite exclusiv cu paragate în zonele 5b, 6 și 7:

Mihalț-de-mare (LIN/*5B67-)

8 000

Brosme (USK/*5B67-)

2 923

(10)  Cotele Norvegiei pentru brosme și mihalț-de-mare sunt interschimbabile până la următoarea cantitate, în tone: 2 000

(11)  Capturi de hering pescuit cu plase având dimensiunea ochiului de 32 mm sau mai mare.

(12)  Condiție specială: până la 50 % din acest volum poate fi pescuit în apele Uniunii din zona 4 (HER/*04-C.).

(13)  Poate fi pescuit numai în Skagerrak (HER/*03AN.).

(14)  Capturi de hering pescuit cu plase având dimensiunea ochiului de 32 mm sau mai mare.

(15)  Capturile efectuate în limita acestei cote se deduc din cota de TAC a Norvegiei. În limita acestei cote, nu se pot pescui cantități mai mari decât cea indicată mai jos în apele Uniunii din zonele 4a și 4b (HER/*4AB-C).

50 000

(16)  Capturi de hering pescuit cu plase având dimensiunea ochiului de 32 mm sau mai mare.

(17)  Capturile accidentale de cod, eglefin, polac, merlan și cod saithe se calculează în raport cu cota alocată pentru aceste specii.

(18)  Exclusiv pentru capturi de hering pescuit accidental cu plase având dimensiunea ochiului mai mică de 32 mm.

(19)  Exclusiv pentru capturi de hering pescuit accidental cu plase având dimensiunea ochiului mai mică de 32 mm.

(20)  Exclusiv pentru capturi de hering pescuit cu plase având dimensiunea ochiului de 32 mm sau mai mare.

(21)  Cu excepția stocului din Blackwater: se face trimitere la stocul de hering din regiunea maritimă a estuarului Tamisei dintr-o zonă delimitată de o loxodromă trasată spre sud de la Capul Landguard (51° 56′ N, 1° 19,1′ E) până la latitudinea 51° 33′ N și de acolo spre vest, către un punct pe coasta Regatului Unit.

(22)  Condiție specială: până la 50 % din această cotă poate fi capturată în zona 4b (HER/*04B.).

(23)  Se face trimitere la stocul de hering din partea zonei ICES 6a situată la est de meridianul 7°V și la nord de paralela 55°N sau la vest de meridianul 7°V și la nord de paralela de 56°N, cu excepția Clyde.

(24)  Se interzice vizarea heringului în partea din zonele ICES care fac obiectul prezentei TAC situată între 56°N și 57°30′ N, cu excepția unei centuri de șase mile marine măsurate de la linia de bază a mării teritoriale a Regatului Unit.

(25)  Se face trimitere la stocul de hering din zona 6a la sud de 56°00′ N și la vest de 07°00′ V.

(26)  Stocuri din Clyde: se face trimitere la stocul de hering din zona maritimă situată în partea de nord-est a unei linii care delimitează:

Mull of Kintyre (55°17,9′N, 05°47,8′V);

un punct cu coordonatele 55°04′N, 05°23′V și

Corsewall Point (55°00,5′ N, 05°09,4′ V).

(27)  Stabilită la o cantitate identică cu cota pentru Regatul Unit.

(28)  Din această zonă se scade suprafața delimitată:

la nord de latitudinea 52°30′ N,

la sud de latitudinea 52°00′ N,

la vest de coasta Irlandei,

la est de coasta Regatului Unit.

(29)  La această zonă se adaugă suprafața delimitată:

la nord de latitudinea 52°30′ N,

la sud de latitudinea 52°00′ N,

la vest de coasta Irlandei,

la est de coasta Regatului Unit.

(30)  Cota poate fi pescuită doar între 1 iulie 2019 și 30 iunie 2020.

(31)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(32)  Condiție specială: din care până la 5 % se poate pescui în: 7d (COD/*07D).

(33)  Se poate captura în apele Uniunii. Capturile efectuate în limita acestei cote se deduc din cota de TAC a Norvegiei.

(34)  Capturile accidentale de eglefin, polac, merlan și cod saithe se scad din cota alocată acestor specii.

(35)  Exclusiv pentru capturile accidentale de cod în activitățile de pescuit care vizează alte specii. Pescuitul direcționat de cod nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(36)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(37)  Exclusiv pentru capturile accidentale de cod în activitățile de pescuit care vizează alte specii. Pescuitul direcționat de cod nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(38)  Condiție specială: din care până la 5 % se poate pescui în: 4; Apele Uniunii din zona 2a; partea din zona 3a neinclusă în Skagerrak și Kattegat (COD/*2A3X4).

(39)  Condiție specială: din care până la 5 % se poate pescui în: Apele Uniunii din 2a și 4 (LEZ/*2AC4C).

(40)  10 % din această cotă se poate utiliza în 8a, 8b, 8d și 8e (LEZ/*8ABDE) pentru capturi accidentale în pescuitul direcționat de limbă-de-mare.

(41)  35 % din această cotă se poate pescui în 8a, 8b, 8d și 8e (LEZ/*8ABDE).

(42)  Condiție specială: din care până la 10 % se poate pescui în: 6; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14 (ANF/*56-14).

(43)  Condiție specială: din care până la 5 % se poate pescui în: Apele Uniunii din 2a și 4 (ANF/*2AC4C).

(44)  Condiție specială: din care până la 10 % poate fi pescuit în 8a, 8b, 8d și 8e (ANF/*8ABDE).

(45)  Capturile accidentale de cod, polac, merlan și cod saithe se scad din cota alocată pentru aceste specii.

(46)  Până la 10 % din această cotă poate fi pescuită în zona 4; Apele Uniunii din zona 2a (HAD/* 2AC4.).

(47)  Se poate captura în apele Uniunii. Capturile efectuate în limita acestei cote se deduc din cota de TAC a Norvegiei.

(48)  Exclusiv pentru capturile accidentale de merlan în activitățile de pescuit care vizează alte specii. Pescuitul direcționat de merlan nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(49)  Exclusiv pentru capturile accidentale de merlan în activitățile de pescuit care vizează alte specii. Pescuitul direcționat de merlan nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(50)  Capturile accidentale de cod, eglefin și cod saithe se scad din cota alocată acestor specii.

(51)  Se pot realiza transferuri din cadrul acestei cote către apele Uniunii din 2a și 4. Cu toate acestea, orice transfer de acest gen trebuie comunicat în prealabil Comisiei.

(52)  Se poate utiliza până la 10 % din această cotă pentru capturi accidentale în 3a (HKE/*03A.).

(53)  Se pot realiza transferuri din cadrul acestei cote către apele Uniunii din 2a și 4. Cu toate acestea, orice transfer de acest gen trebuie comunicat în prealabil Comisiei.

(54)  Se pot realiza transferuri din această cotă către zona 4 și apele Uniunii din 2a. Cu toate acestea, orice transfer de acest gen trebuie comunicat în prealabil Comisiei.

(55)  Condiție specială: în limitele unei cantități totale de acces de 22 500 de tone pentru Uniune, statele membre pot pescui până la următorul procentaj din cotele lor în apele din jurul Insulelor Feroe (WHB/*05-F.): 7 %

(56)  Se pot realiza transferuri din această cotă către zonele 8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 Cu toate acestea, orice transfer de acest gen trebuie comunicat în prealabil Comisiei.

(57)  Condiție specială: din cotele UE în apele Uniunii și în apele internaționale din zonele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8a, 8b, 8d, 8e, 12 și 14 (WHB/* NZJM1) și în zonele 8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 (WHB/*NZJM2), se poate pescui următoarea cantitate în zona economică norvegiană sau în zona de pescuit din jurul insulei Jan Mayen: 227 975

(58)  Condiție specială: din cotele UE în apele Uniunii și în apele internaționale din zonele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8a, 8b, 8d, 8e, 12 și 14 (WHB/* NZJM1) și în zonele 8c, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1 (WHB/*NZJM2), se poate pescui următoarea cantitate în zona economică norvegiană sau în zona de pescuit din jurul insulei Jan Mayen: 227 975

(59)  Se scad din limitele de captură alocate Norvegiei în temeiul dispozițiilor incluse în acordurile încheiate între statele de coastă.

(60)  Condiție specială: captura din zona 4a nu poate depăși următoarea cantitate (WHB/*04A-C): 40 000

Această limită de captură din zona 4a se ridică la următorul procentaj din cota de acces a Norvegiei: 18 %

(61)  Se scad din limitele de captură alocate Insulelor Feroe.

(62)  Condiții speciale: se poate pescui și în zona 6b (WHB/*06B-C). Captura din zona 4a nu poate depăși următoarea cantitate (WHB/*04A-C): 5 625

(63)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(64)  Se aplică pescuitului în apele Uniunii din 2a, 4, 5b, 6 și 7 (BLI/*24X7C).

(65)  Capturile accidentale de grenadier de piatră și de sabie neagră se scad din această cotă. Se aplică pescuitului în apele Uniunii din zona 6a la nord de 56° 30′ N și din zona 6b. Această dispoziție nu se aplică în cazul capturilor care fac obiectul obligației de debarcare.

(66)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(67)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(68)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(69)  Condiție specială: din care până la 25 %, dar nu mai mult de 75t, se poate pescui în: Apele Uniunii din zona 3a(LIN/*03A-C).

(70)  Condiție specială: din care până la 35 % se poate pescui în: Apele Uniunii din 4 (LIN/*04-C).

(71)  Condiție specială: din care în zonele 5b, 6 și 7 sunt autorizate în orice moment capturi accidentale din alte specii, în proporție de 25 % per navă. Acest procent poate fi însă depășit în primele 24 de ore de la începerea activităților de pescuit într-un anumit perimetru. Capturile accidentale totale din alte specii în zonele 5b, 6 și 7 nu trebuie să depășească următoarea cantitate în tone (OTH/*6X14.). Capturile accidentale de cod în temeiul acestei dispoziții în zona 6a nu pot depăși 5 %.

3 000

(72)  Inclusiv brosme. Cotele pentru Norvegia pot fi pescuite exclusiv cu paragate în 5b, 6 și 7 și se ridică la:

Mihalț-de-mare (LIN/*5B67-)

8 000

Brosme (USK/*5B67-)

2 923

(73)  Cotele Norvegiei pentru brosme și mihalț-de-mare sunt interschimbabile până la următoarea cantitate, în tone: 2 000.

(74)  Inclusiv brosme. Se poate pescui în zonele 6b și 6a la nord de 56° 30′ N (LIN/*6BAN.).

(75)  Condiție specială: din care în zonele 6a și 6b sunt autorizate în orice moment capturi accidentale din alte specii, în proporție de 20 % per navă. Acest procent poate fi însă depășit în primele 24 de ore de la începerea activităților de pescuit într-un anumit perimetru. Capturile accidentale totale din alte specii în zonele 6a și 6b nu trebuie să depășească următoarea cantitate în tone (OTH/*6AB.): 75.

(76)  Condiție specială: în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Unitatea funcțională 16 din subzona ICES 7 (NEP/*07U16):

Spania

798

Franța

500

Irlanda

959

Regatul Unit

388

Uniunea

2 645

(77)  Exclusiv pentru capturi efectuate ca parte a unui pescuit de specii santinelă pentru a colecta date privind capturile pe unitatea de efort (CPUE) în unitatea funcțională 25 pe parcursul a cinci ieșiri pe lună în august și septembrie cu nave care transportă observatori la bord.

(78)  Din care cel mult 6 % se poate captura în unitățile funcționale 26 și 27 din diviziunea ICES 9a (NEP/*9U267).

(79)  În limitele TAC-urilor menționate anterior, în unitatea funcțională 30 din diviziunea ICES 9a (NEP/*9U30), nu se pot pescui cantități mai mari decât cantitatea următoare: 120

(80)  Capturile accidentale de cod, eglefin, polac, merlan și cod saithe se scad din cotele alocate pentru aceste specii.

(81)  Pescuitul de creveți din speciile Penaeus subtilis și Penaeus brasiliensis este interzis în apele cu o adâncime mai mică de 30 de metri.

(82)  Stabilită la o cantitate identică cu cota pentru Franța.

(83)  Exclusiv pentru capturile accidentale de cambulă în activitățile de pescuit care vizează alte specii. Pescuitul direcționat de cambulă nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(84)  Condiție specială: din care până la 2 % se poate pescui în: 8a, 8b, 8d și 8e (POL/*8ABDE).

(85)  Condiție specială: din care până la 5 % se poate pescui în apele Uniunii din subzona 8c (POL/*08C.).

(86)  Pe lângă această TAC, Portugalia poate să pescuiască până la 98 de tone de polac (POL/93411P).

(87)  Poate fi pescuit numai în apele Uniunii din 4 și 3a (POK/*3A4-C). Capturile efectuate în limita acestei cote se deduc din cota de TAC a Norvegiei.

(88)  Se aplică pescuitului la nord de 56° 30′ N (POK/*5614N).

(89)  Capturile accidentale de cod, eglefin, polac și merlan se calculează în raport cu cota alocată pentru aceste specii.

(90)  Capturile de Raja brachyura în apele Uniunii din 4 (RJH/04-C.), de Leucoraja naevus (RJN/2AC4-C), vulpe de mare (Raja clavata) (RJC/2AC4) și pisică de mare pătată (Raja montagui) (RJM/2AC4-C) se raportează separat.

(91)  Cotă de capturi accidentale. Aceste specii nu trebuie să reprezinte mai mult de 25 % greutate în viu din captura reținută la bord pentru fiecare campanie de pescuit. Această condiție se aplică numai navelor cu o lungime totală de peste 15 metri. Această dispoziție nu se aplică pentru capturile care fac obiectul obligației de debarcare, astfel cum se prevede la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(92)  Nu se aplică pentru Raja brachyura în apele Uniunii din 2a și Raja microocellata în apele Uniunii din 2a și 4. Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din aceste specii nu trebuie vătămate. Exemplarele capturate se eliberează imediat. Pescarii sunt încurajați să creeze și să utilizeze tehnici și echipamente care să faciliteze eliberarea rapidă și în siguranță a exemplarelor din aceste specii.

(93)  Condiție specială: din care până la 10 % poate fi pescuit în apele Uniunii din zona 7d (SRX/*07D2.), fără a aduce atingere interdicțiilor prevăzute la articolele 14 și 50 din prezentul regulament pentru zonele precizate în acesta. Capturile de Raja brachyura în apele Uniunii din 4 (RJH/*07D2.), de Leucoraja naevus (RJN/*07D2.), vulpe de mare (Raja clavata) (RJC/*07D2.) și pisică de mare pătată (Raja montagui) (RJM/*07D2.) se raportează separat. Această condiție specială nu se aplică pentru Raja microocellata și pisica de mare marmorată (Raja undulata).

(94)  Capturile de Leucoraja naevus (RJN/03A-C.), Raja brachyura (RJH/03A-C.) și pisică de mare pătată (Raja montagui) (RJM/03A-C.) se raportează separat.

(95)  Capturile de Leucoraja naevus (RJN/*67AKXD.), vulpe de mare (Raja clavata) (RJC/*67AKXD.), Raja brachyura (RJH/*67AKXD.), pisică de mare pătată (Raja montagui) (RJM/*67AKXD.), Leucoraja circularis (RJI/*67AKXD.) și Raja fullonica (RJF/*67AKXD.) se raportează separat.

(96)  Condiție specială: din care până la 5 % poate fi pescuit în apele Uniunii din zona 7d (SRX/*07D.), fără a aduce atingere interdicțiilor prevăzute la articolele 14 și 50 din prezentul regulament pentru zonele precizate în acesta. Capturile de Leucoraja naevus (RJN/*07D.), vulpe de mare (Raja clavata) (RJC/*07D.), Raja brachyura (RJH/*07D.), pisică de mare pătată (Raja montagui) (RJM/*07D.), Leucoraja circularis (RJI/*07D.) și Raja fullonica (RJF/*07D.) se raportează separat. Această condiție specială nu se aplică pentru Raja microocellata și pisica de mare marmorată (Raja undulata).

(97)  Nu se aplică pentru Raja microocellata, cu excepția apelor Uniunii din 7f și 7g. Atunci când sunt capturate accidental, exemplarele din această specie nu trebuie vătămate. Exemplarele capturate se eliberează imediat. Pescarii sunt încurajați să creeze și să utilizeze tehnici și echipamente care să faciliteze eliberarea rapidă și în siguranță a exemplarelor din aceste specii. În limitele cotelor menționate anterior, capturile de Raja microocellata în apele Uniunii din 7f și 7g (RJE/7FG) se limitează la cantitățile indicate mai jos:

Specie:

Raja microocellata

Raja microocellata

Zona:

Apele Uniunii din zonele 7f și 7g

(RJE/7FG.)

Belgia

17

 

 

Estonia

0

 

 

Franța

79

 

 

Germania

0

 

 

Irlanda

25

 

 

Lituania

0

 

 

Țările de Jos

0

 

 

Portugalia

0

 

 

Spania

21

 

 

Regatul Unit

50

 

 

Uniunea

192

 

 

TAC

192

 

TAC de precauție

Condiție specială:

din care până la 5 % poate fi pescuit în apele Uniunii din zona 7d și se raportează cu următorul cod: (RJE/*07D.). Această condiție specială nu aduce atingere interdicțiilor prevăzute la articolele 14 și 50 din prezentul regulament pentru zonele precizate în acesta.

(98)  Nu se aplică pentru pisica de mare marmorată (Raja undulata).

(99)  Capturile de Leucoraja naevus (RJN/07D.), vulpe de mare (Raja clavata) (RJC/07D.), Raja brachyura (RJH/07D.), pisică de mare pătată (Raja montagui) (RJM/07D.) și Raja microocellata (RJE/07D.) se raportează separat.

(100)  Condiție specială: din care până la 5 % poate fi pescuit în apele Uniunii din zonele 6a, 6b, 7a-c și 7e-k (SRX/*67AKD). Capturile de Leucoraja naevus (RJN/*67AKD), vulpe de mare (Raja clavata) (RJC/*67AKD), Raja brachyura (RJH/*67AKD) și pisică de mare pătată (Raja montagui) (RJM/*67AKD) se raportează separat. Această condiție specială nu se aplică pentru Raja microocellata și pisica de mare marmorată (Raja undulata).

(101)  Condiție specială: din care până la 10 % poate fi pescuit în apele Uniunii din 2a și 4 (SRX/*2AC4C). Capturile de Raja brachyura în apele Uniunii din 4 (RJH/*04-C.), de Leucoraja naevus (RJN/*2AC4C), vulpe de mare (Raja clavata) (RJC/*2AC4C) și pisică de mare pătată (Raja montagui) (RJM/*2AC4C) se raportează separat. Această condiție specială nu se aplică pentru Raja microocellata

(102)  Nu se aplică pentru pisica de mare marmorată (Raja undulata).

(103)  Această specie nu trebuie vizată în zonele care fac obiectul acestei TAC. Exemplarele din această specie pot fi debarcate doar întregi sau eviscerate. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere interdicțiilor prevăzute la articolele 14 și 50 din prezentul regulament pentru zonele precizate în acesta.

(104)  Capturile de Leucoraja naevus (RJN/89-C.), Raja brachyura (RJH/89-C.) și vulpe de mare (Raja clavata) (RJC/89-C.) se raportează separat.

(105)  Nu se aplică pentru pisica de mare marmorată (Raja undulata). Această specie nu trebuie vizată în zonele care fac obiectul acestei TAC. În cazurile în care nu fac obiectul obligației de debarcare, capturile accidentale de pisică de mare marmorată din subzonele 8 și 9 se pot debarca doar întregi sau eviscerate. Capturile rămân în cadrul cotelor prezentate în tabelul de mai jos. Dispozițiile de mai sus nu aduc atingere interdicțiilor prevăzute la articolele 14 și 50 din prezentul regulament pentru zonele precizate în acesta. Capturile accidentale de pisică de mare marmorată se raportează separat cu codurile indicate în tabelele de mai jos. În limitele cotelor menționate anterior, capturile de pisică de mare marmorată se limitează la cantitățile indicate mai jos:

Specie:

Pisică-de-mare marmorată

Raja undulata

Zona:

Apele Uniunii din 8

(RJU/8-C.)

Belgia

0

 

 

Franța

13

 

 

Portugalia

10

 

 

Spania

10

 

 

Regatul Unit

0

 

 

Uniunea

33

 

 

TAC

33

 

TAC de precauție


Specie:

Pisică-de-mare marmorată

Raja undulata

Zona:

Apele Uniunii din 9

(RJU/9-C.)

Belgia

0

 

 

Franța

20

 

 

Portugalia

15

 

 

Spania

15

 

 

Regatul Unit

0

 

 

Uniunea

50

 

 

TAC

50

 

TAC de precauție

(106)  Se aplică pescuitului în apele Uniunii din 2a și 6. În zona 6, această cantitate poate fi pescuită numai cu paragate (GHL/*2A6-C).

(107)  În limitele cotelor menționate anterior, în următoarele două zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Apele norvegiene din 2a (MAC/*02AN-)

Apele Insulelor Feroe (MAC/*FRO1)

Belgia

57

58

Danemarca

1 954

1 988

Germania

60

61

Franța

180

183

Țările de Jos

181

184

Suedia

545

554

Regatul Unit

168

171

Uniunea

3 145

3 199

(108)  Poate fi pescuit și în apele norvegiene din 4a (MAC/*4AN.).

(109)  Condiție specială: inclusiv următorul tonaj, de capturat în apele norvegiene din zonele 2a și 4a (MAC/*2A4AN): 253

Atunci când se pescuiește în temeiul prezentei condiții speciale, capturile accidentale de cod, eglefin, polac, merlan și cod saithe trebuie să fie scăzute din cotele alocate acestor specii.

(110)  Se deduce din partea de TAC-uri alocată Norvegiei (cotă de acces). Această cantitate include următoarea parte norvegiană din TAC-urile pentru Marea Nordului: 39 259

Această cotă poate fi pescuită numai în zona 4a (MAC/*04A.), cu excepția următoarei cantități, în tone, care poate fi pescuită în zona 3a (MAC/*03A.): 3 000

(111)  Condiție specială: din care până la 25 % poate fi pus la dispoziție pentru schimburi pentru pescuitul de către Spania, Franța și Portugalia în 8c, 9 și 10 și în apele Uniunii din CECAF 34.1.1 (MAC/*8C910).

(112)  Se poate pescui în 2a, 6a la nord de 56° 30′ N, 4a, 7d, 7e, 7f și 7h (MAC/*AX7H).

(113)  Următoarele cantități suplimentare de cote de acces, în tone, pot fi pescuite de Norvegia la nord de 56° 30′ N și scăzute din limitele sale de captură (MAC/*N5630): 27 080

(114)  Această cantitate se deduce din limita de captură a Insulelor Feroe (cota de acces). Se poate pescui numai în zona 6a la nord de 56° 30′ N (MAC/* 6AN56). Cu toate acestea, de la 1 ianuarie până la 15 februarie și de la 1 octombrie până la 31 decembrie, această cotă poate fi pescuită și în zonele 2a și 4a la nord de 59° (zona UE) (MAC/*24N59).

(115)  Condiție specială: cantitățile care fac obiectul unor schimburi cu alte state membre pot fi capturate în zonele 8a, 8b și 8d (MAC/*8ABD.). Cu toate acestea, cantitățile oferite la schimb de Spania, Portugalia sau Franța și care vor fi capturate în 8a, 8b și 8d nu pot depăși 25 % din cotele statului membru donator.

(116)  Cota poate fi pescuită numai în apele Uniunii din 3a, subdiviziunile 22-24.

(117)  Se poate pescui numai în apele Uniunii din 4 (SOL/*04-C.).

(118)  Până la 5 % din cotă poate consta din capturile accidentale de merlan și de eglefin (OTH/*03A.). Capturile accidentale de merlan și macrou scăzute din cotă în conformitate cu prezenta dispoziție și capturile accidentale de specii scăzute din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, în total, 9 % din cotă.

(119)  Cota poate fi pescuită doar între 1 iulie 2019 și 30 iunie 2020.

(120)  Până la 2 % din cotă poate consta din capturile secundare de merlan (OTH/*2AC4C). Capturile accidentale de merlan deduse din cotă în conformitate cu prezenta dispoziție și capturile accidentale de specii deduse din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, în total, 9 % din cotă.

(121)  Inclusiv uva.

(122)  Poate conține maximum 4 % capturi accidentale de hering.

(123)  Câinele de mare nu trebuie vizat în zonele care fac obiectul acestei TAC. În caz de captură accidentală în cadrul unor activități de pescuit în care câinele de mare nu face obiectul obligației de debarcare, exemplarele respective nu trebuie să fie vătămate și se eliberează imediat, în conformitate cu cerințele de la articolele 14 și 50 din prezentul regulament. Prin derogare de la articolul 14, o navă angajată în programul de evitare a capturilor accidentale care a fost evaluat pozitiv de CSTEP poate debarca maximum două tone pe lună de câine de mare care este mort în momentul în care uneltele de pescuit sunt aduse la bord. Statele membre care participă la programul de evitare a capturilor accidentale se asigură că debarcările anuale totale de câine de mare pe baza acestei derogări nu depășesc valorile de mai sus. Acestea comunică Comisiei lista navelor participante înainte de a permite orice debarcare. Statele membre fac schimb de informații privind zonele de evitare.

(124)  Până la 5 % din cotă poate consta din capturile accidentale de caproide, eglefin, merlan și macrou (OTH/*4BC7D). Capturile accidentale de caproide, eglefin, merlan și macrou scăzute din cotă în conformitate cu prezenta dispoziție și capturile accidentale de specii scăzute din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, în total, 9 % din cotă.

(125)  Condiție specială: până la 5 % din această cotă pescuită în diviziunea 7d poate fi considerată pescuită în cadrul cotelor aferente următoarelor zone: Apele Uniunii din zonele 2a, 4a, 6, 7a-c, 7e-k, 8a, 8b, 8d și 8e; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14 (JAX/*2A-14).

(126)  Se poate pescui în apele Uniunii din 4a, însă nu se poate pescui în apele Uniunii din 7d (JAX/*04-C.).

(127)  Condiție specială: până la 5 % din această cotă pescuită în apele Uniunii din zonele 2a sau 4a înainte de 30 iunie 2019 poate fi considerată pescuită în cadrul cotei pentru apele Uniunii din zonele 4b, 4c și 7d (JAX/*4BC7D).

(128)  Condiție specială: până la 5 % din această cotă poate fi pescuită în zona 7d (JAX/*07D.). Sub rezerva acestei condiții speciale și în conformitate cu nota (3), capturile accidentale de caproide și merlan se raportează separat cu următorul cod: (OTH/*07D.).

(129)  Până la 5 % din cotă poate consta din capturile accidentale de caproide, eglefin, merlan și macrou (OTH/*2A-14). Capturile accidentale de caproide, eglefin, merlan și macrou scăzute din cotă în conformitate cu prezenta dispoziție și capturile accidentale de specii scăzute din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, în total, 9 % din cotă.

(130)  Se limitează la 4a, 6a (numai la nord de 56° 30′ N), 7e, 7f și 7h.

(131)  Condiție specială: până la 50 % din această cotă se poate pescui în zona 8c (JAX/*08C2). Sub rezerva acestei condiții speciale și în conformitate cu nota (3), capturile accidentale de caproide și merlan se raportează separat cu următorul cod: (OTH/*08C2).

(132)  Condiție specială: până la 5 % din această cotă poate fi pescuită în zona 9 (JAX/*09.).

(133)  Condiție specială: până la 5 % din această cotă poate fi pescuită în zona 8c (JAX/*08C).

(134)  Apele adiacente Insulelor Azore.

(135)  Stabilită la o cantitate identică cu cota pentru Portugalia.

(136)  Apele adiacente Insulei Madeira.

(137)  Stabilită la o cantitate identică cu cota pentru Portugalia.

(138)  Apele adiacente Insulelor Canare.

(139)  Stabilită la o cantitate identică cu cota pentru Spania.

(140)  Până la 5 % din cotă poate consta din capturi accidentale de eglefin și merlan (OT2/*2A3A4). Capturile accidentale de eglefin și merlan deduse din cotă în conformitate cu prezenta dispoziție și capturile accidentale de specii deduse din cotă în temeiul articolului 15 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu depășesc, în total, 9 % din cotă.

(141)  Cota poate fi pescuită exclusiv în apele Uniunii din zonele ICES 2a, 3a și 4

(142)  Cota Uniunii se poate pescui doar în perioada 1 noiembrie 2017-31 octombrie 2018.

(143)  Se utilizează o sită de sortare.

(144)  Se utilizează o sită de sortare. Include maximum 15 % capturi accidentale inevitabile (NOP/*2A3A4), se deduce din această cotă.

(145)  Cota Uniunii poate fi pescuită în perioada 1 noiembrie 2018-31 octombrie 2019.

(146)  Capturile accidentale de cod, eglefin, polac, merlan și cod saithe se scad din cotele alocate pentru aceste specii.

(147)  Condiție specială: din care maximum următoarea cantitate de stavrid (JAX/*04-N.): 400

(148)  Capturate numai cu paragate.

(149)  Cotă de „alte specii” pe care Norvegia o alocă la un nivel tradițional Suediei.

(150)  Inclusiv activități de pescuit care nu sunt specificate exact. În urma consultărilor, se pot introduce excepții, în funcție de situație.

(151)  Limitat la 2a și 4 (OTH/*2A4-C).

(152)  Inclusiv activități de pescuit care nu sunt specificate exact. În urma consultărilor, se pot introduce excepții, în funcție de situație.

(153)  Se poate pescui în zonele 4 și 6a la nord de 56° 30′ N (OTH/*46AN).

Apendice

TAC menționate la articolul 8 alineatul (4) sunt următoarele:

 

Pentru Belgia: limbă-de-mare comună în zona 7a; limbă-de-mare comună în zonele 7f și 7g; limbă-de-mare comună în zona 7e; limbă-de-mare comună în zonele 8a și 8b; specii de cardină în apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; 6; apele internaționale din zonele 12 și 14; specii de cardină în zona 7, eglefin în zonele 7b-k, 8, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1; langustină în zona 7; cod în zona 7a; cambulă în zonele 7f și 7g; cambulă în zonele 7h, 7j și 7k.

 

Pentru Franța: macrou în zonele 3a și 4; apele Uniunii din zonele 2a, 3b, 3c și subdiviziunile 22-32; hering în zonele 4, 7d și apele Uniunii din 2a; specii de stavrid în apele Uniunii din zonele 4b, 4c și 7d; merlan în zonele 7b-k; eglefin în zonele 7b-k, 8, 9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1; limbă-de-mare comună în zonele 7f și 7g; merlan în zona 8; pagel argintiu în apele Uniunii și apele internaționale din zonele 6, 7 și 8; caproide în apele Uniunii și apele internaționale din zonele 6, 7 și 8; macrou în zonele 6, 7, 8a, 8b, 8d și 8e; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 2a, 12 și 14; diferite specii de vulpi-de-mare în apele Uniunii din zonele 6a, 6b, 7a-c și 7e-k, diferite specii de vulpi-de-mare în apele Uniunii din zona 7d, diferite specii de vulpi-de-mare în apele Uniunii din zonele 8 și 9; pisică de mare marmorată în apele Uniunii din 7d și 7e.

 

Pentru Irlanda: pește-pescar în zona 6; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14; pește-pescar în zona 7; langustină în unitatea funcțională 16 din subzona ICES 7.

 

Pentru Regatul Unit: la schimb pentru cod și merlan din vestul Scoției: cod în zona 6b; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b la vest de 12 °00′ V și din zonele 12 și 14; merlan în zona 6; apele Uniunii și apele internaționale din zona 5b; apele internaționale din zonele 12 și 14; și la schimb pentru cod din Marea Celtică, merlan din Marea Irlandei și cambulă în zonele 7h, 7j și 7k: cod în zonele 7b, 7c, 7e-k, 8, 9 și 10; apele Uniunii; eglefin în zonele 7b-k, 8,9 și 10; apele Uniunii din zona CECAF 34.1.1; limbă-de-mare în zonele 7h, 7j și 7k; limbă-de-mare în zona 7e; cambulă în zonele 7h, 7j și 7k.

ANEXA IB

ATLANTICUL DE NORD-EST ȘI GROENLANDA, SUBZONELE ICES 1, 2, 5, 12 ȘI 14 ȘI APELE GROENLANDEZE DIN ZONA NAFO 1

Specie:

Hering nordic

Clupea harengus

Zona:

Apele Uniunii, apele Insulelor Feroe, apele norvegiene și apele internaționale din 1 și 2

(HER/1/2-)

Belgia

13 (1)

 

 

Danemarca

13 129  (1)

 

 

Germania

2 299  (1)

 

 

Spania

43 (1)

 

 

Franța

566 (1)

 

 

Irlanda

3 399  (1)

 

 

Țările de Jos

4 698  (1)

 

 

Polonia

664 (1)

 

 

Portugalia

43 (1)

 

 

Finlanda

203 (1)

 

 

Suedia

4 865  (1)

 

 

Regatul Unit

8 393  (1)

 

 

Uniunea

38 315  (1)

 

 

Insulele Feroe

4 500  (2)  (3)

 

 

Norvegia

25 487  (2)  (4)

 

 

TAC

588 562

 

TAC analitică

Condiție specială:

în limitele cotelor menționate anterior, în următoarele zone nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

 

Apele norvegiene la nord de 62° N și zona de pescuit din jurul insulei Jan Mayen (HER/*2AJMN)

 

25 487

 

2, 5b la nord de 62° N (apele Insulelor Feroe) (HER/*25B-F)

Belgia

2

Danemarca

1 541

Germania

270

Spania

5

Franța

67

Irlanda

399

Țările de Jos

552

Polonia

78

Portugalia

5

Finlanda

24

Suedia

571

Regatul Unit

986


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

Apele norvegiene din 1 și 2

(COD/1N2AB.)

Germania

2 600

 

 

Grecia

322

 

 

Spania

2 900

 

 

Irlanda

322

 

 

Franța

2 387

 

 

Portugalia

2 900

 

 

Regatul Unit

10 087

 

 

Uniunea

21 518

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

Apele groenlandeze din NAFO 1F și apele groenlandeze din 5, 12 și 14

(COD/N1GL14)

Germania

1 718  (5)

 

 

Regatul Unit

382 (5)

 

 

Uniunea

2 100  (5)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

1 și 2b

(COD/1/2B.)

Germania

4 907  (8)

 

 

Spania

11 562  (8)

 

 

Franța

2 182  (8)

 

 

Polonia

2 204  (8)

 

 

Portugalia

2 400  (8)

 

 

Regatul Unit

3 193  (8)

 

 

Alte state membre

357 (6)  (8)

 

 

Uniunea

26 805  (7)  (8)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Cod și eglefin

Gadus morhua și Melanogrammus aeglefinus

Zona:

Apele Insulelor Feroe din 5b

(C/H/05B-F.)

Germania

18

 

 

Franța

106

 

 

Regatul Unit

761

 

 

Uniunea

885

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Grenadier

Macrourus spp.

Zona:

Apele groenlandeze din 5 și 14

(GRV/514GRN)

Uniunea

85 (9)

 

 

TAC

Nu se aplică (10)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Grenadier

Macrourus spp.

Zona:

Apele groenlandeze din NAFO 1

(GRV/N1GRN.)

Uniunea

60 (11)

 

 

TAC

Nu se aplică (12)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Capelin

Mallotus villosus

Zona:

2b

(CAP/02B.)

Uniunea

0

 

 

TAC

0

 

TAC analitică


Specie:

Capelin

Mallotus villosus

Zona:

Apele groenlandeze din 5 și 14

(CAP/514GRN)

Danemarca

0

 

 

Germania

0

 

 

Suedia

0

 

 

Regatul Unit

0

 

 

Toate statele membre

0 (13)

 

 

Uniunea

0 (14)

 

 

Norvegia

0 (14)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Eglefin

Melanogrammus aeglefinus

Zona:

Apele norvegiene din 1 și 2

(HAD/1N2AB.)

Germania

236

 

 

Franța

142

 

 

Regatul Unit

722

 

 

Uniunea

1 100

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Putasu

Micromesistius poutassou

Zona:

apele Insulelor Feroe

(WHB/2A4AXF)

Danemarca

1 100

 

 

Germania

75

 

 

Franța

120

 

 

Țările de Jos

105

 

 

Regatul Unit

1 100

 

 

Uniunea

2 500  (15)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Mihalț-de-mare și mihalț-de-mare albastru

Molva molva și Molva dypterygia

Zona:

Apele Insulelor Feroe din 5b

(B/L/05B-F.)

Germania

552

 

 

Franța

1 225

 

 

Regatul Unit

108

 

 

Uniunea

1 885  (16)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Crevete nordic

Pandalus borealis

Zona:

Apele groenlandeze din 5 și 14

(PRA/514GRN)

Danemarca

675

 

 

Franța

675

 

 

Uniunea

1 350

 

 

Norvegia

1 200

 

 

Insulele Feroe

1 200

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Crevete nordic

Pandalus borealis

Zona:

Apele groenlandeze din NAFO 1

(PRA/N1GRN.)

Danemarca

1 400

 

 

Franța

1 400

 

 

Uniunea

2 800

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Cod saithe

Pollachius virens

Zona:

Apele norvegiene din 1 și 2

(POK/1N2AB.)

Germania

2 040

 

 

Franța

328

 

 

Regatul Unit

182

 

 

Uniunea

2 550

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Cod saithe

Pollachius virens

Zona:

Apele internaționale din 1 și 2

(POK/1/2INT)

Uniunea

0

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică


Specie:

Cod saithe

Pollachius virens

Zona:

Apele Insulelor Feroe din 5b

(POK/05B-F.)

Belgia

52

 

 

Germania

322

 

 

Franța

1 571

 

 

Țările de Jos

52

 

 

Regatul Unit

603

 

 

Uniunea

2 600

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Halibut negru

Reinhardtius hippoglossoides

Zona:

Apele norvegiene din 1 și 2

(GHL/1N2AB.)

Germania

25 (17)

 

 

Regatul Unit

25 (17)

 

 

Uniunea

50 (17)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Halibut negru

Reinhardtius hippoglossoides

Zona:

Apele internaționale din 1 și 2

(GHL/1/2INT)

Uniunea

900 (18)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție


Specie:

Halibut negru

Reinhardtius hippoglossoides

Zona:

Apele groenlandeze din NAFO 1

(GHL/N1GRN.)

Germania

1 925  (19)

 

 

Uniunea

1 925  (19)

 

 

Norvegia

575 (19)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Halibut negru

Reinhardtius hippoglossoides

Zona:

apele groenlandeze din 5, 12 și 14

(GHL/5-14GL)

Germania

4 289

 

 

Regatul Unit

226

 

 

Uniunea

4 515  (20)

 

 

Norvegia

575

 

 

Insulele Feroe

110

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Sebastă (pelagică de mică adâncime)

Sebastes spp.

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din zona 5; apele internaționale din zonele 12 și 14

(RED/51214S)

Estonia

0

 

 

Germania

0

 

 

Spania

0

 

 

Franța

0

 

 

Irlanda

0

 

 

Letonia

0

 

 

Țările de Jos

0

 

 

Polonia

0

 

 

Portugalia

0

 

 

Regatul Unit

0

 

 

Uniunea

0

 

 

TAC

0

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Sebastă (pelagică de adâncime)

Sebastes spp.

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din zona 5; apele internaționale din zonele 12 și 14

(RED/51214D)

Estonia

28 (21)  (22)

 

 

Germania

566 (21)  (22)

 

 

Spania

99 (21)  (22)

 

 

Franța

53 (21)  (22)

 

 

Irlanda

0 (21)  (22)

 

 

Letonia

10 (21)  (22)

 

 

Țările de Jos

0 (21)  (22)

 

 

Polonia

51 (21)  (22)

 

 

Portugalia

119 (21)  (22)

 

 

Regatul Unit

1 (21)  (22)

 

 

Uniunea

927 (21)  (22)

 

 

TAC

6 000  (21)  (22)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Sebastă

Sebastes spp.

Zona:

Apele norvegiene din 1 și 2

(RED/1N2AB.)

Germania

766

 

 

Spania

95

 

 

Franța

84

 

 

Portugalia

405

 

 

Regatul Unit

150

 

 

Uniunea

1 500

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Sebastă

Sebastes spp.

Zona:

Apele internaționale din 1 și 2

(RED/1/2INT)

Uniunea

Urmează să se stabilească (23)  (24)

 

 

TAC

13 168  (25)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Sebastă (pelagică)

Sebastes spp.

Zona:

Apele groenlandeze din NAFO 1F și apele groenlandeze din 5, 12 și 14

(RED/N1G14P)

Germania

765 (26)  (27)  (28)

 

 

Franța

4 (26)  (27)  (28)

 

 

Regatul Unit

5 (26)  (27)  (28)

 

 

Uniunea

774 (26)  (27)  (28)

 

 

Norvegia

561 (26)  (27)

 

 

Insulele Feroe

0 (26)  (27)  (29)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Sebastă (demersală)

Sebastes spp.

Zona:

Apele groenlandeze din NAFO 1F și apele groenlandeze din 5 și 14

(RED/N1G14D)

Germania

1 976  (30)

 

 

Franța

10 (30)

 

 

Regatul Unit

14 (30)

 

 

Uniunea

2 000  (30)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Sebastă

Sebastes spp.

Zona:

Apele Insulelor Feroe din 5b

(RED/05B-F.)

Belgia

1

 

 

Germania

92

 

 

Franța

6

 

 

Regatul Unit

1

 

 

Uniunea

100

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Alte specii

Zona:

Apele norvegiene din 1 și 2

(OTH/1N2AB.)

Germania

117 (31)

 

 

Franța

47 (31)

 

 

Regatul Unit

186 (31)

 

 

Uniunea

350 (31)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Alte specii (32)

Zona:

Apele Insulelor Feroe din 5b

(OTH/05B-F.)

Germania

281

 

 

Franța

253

 

 

Regatul Unit

166

 

 

Uniunea

700

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Pești plați

Zona:

Apele Insulelor Feroe din 5b

(FLX/05B-F.)

Germania

9

 

 

Franța

7

 

 

Regatul Unit

34

 

 

Uniunea

50

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Capturi accidentale (33)

Zona:

Apele groenlandeze

(B-C/GRL)

Uniunea

1 050

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


(1)  Odată cu raportarea capturilor către Comisie, se vor raporta, de asemenea, cantitățile pescuite pentru fiecare din următoarele zone: Zona de reglementare a NEAFC și apele Uniunii.

(2)  Poate fi pescuit în apele Uniunii la nord de 62° N.

(3)  Se scad din limitele de captură alocate Insulelor Feroe.

(4)  Se scad din limitele de captură alocate Norvegiei.

(5)  Cu excepția capturilor accidentale, acestor cote li se aplică următoarele condiții:

1.

Nu pot fi pescuite între 1 aprilie și 31 mai 2019.

2.

Navele UE pot alege să pescuiască fie în oricare dintre zonele de mai jos, fie în ambele:

Cod de raportare

Delimitări geografice

COD/GRL1

Partea zonei de pescuit groenlandeze situată în interiorul subzonei NAFO 1F la vest de 44°00′ V și la sud de 60°45′ N, porțiunea din subzona NAFO 1 situată la sud de paralela 60°45′ latitudine nordică (Capul Desolation) și partea zonei de pescuit groenlandeze din interiorul diviziunii ICES 14b situată la est de 44°00′ V și la sud de 62°30′ N.

COD/GRL2

Partea zonei de pescuit groenlandeze din interiorul diviziunii ICES 14b la nord de 62° 30 ′ N.

(6)  Cu excepția Germaniei, a Spaniei, a Franței, a Poloniei, a Portugaliei și a Regatului Unit.

(7)  Alocarea părții din stocul de cod disponibil pentru Uniune în zonele Spitzbergen și Insula Urșilor și a capturilor accidentale asociate de eglefin nu aduce atingere în niciun fel drepturilor și obligațiilor care decurg din Tratatul de la Paris din 1920.

(8)  Capturile accidentale de eglefin pot reprezenta până la 14 % pentru fiecare lansare. Cantitățile de capturi accidentale de eglefin sunt în plus față de cota de cod.

(9)  Condiție specială: speciile de grenadier de piatră (Coryphaenoides rupestris) (RNG/514GRN) și de Macrourus berglax (RHG/514GRN) nu trebuie vizate. Aceste specii se capturează doar accidental și se raportează separat.

(10)  Următoarea cantitate, în tone, se alocă Norvegiei și poate fi pescuită fie în această zonă care face obiectul TAC, fie în apele groenlandeze din NAFO 1 (GRV/514N1G). Condiție specială pentru această valoare: speciile de grenadier de piatră (Coryphaenoides rupestris) (RNG/514N1G) și de Macrourus berglax (RHG/514N1G) nu trebuie vizate. Aceste specii se capturează doar accidental și se raportează separat.

25

(11)  Condiție specială: speciile de grenadier de piatră (Coryphaenoides rupestris) (RNG/N1GRN) și de Macrourus berglax (RHG/N1GRN) nu trebuie vizate. Aceste specii se capturează doar accidental și se raportează separat.

(12)  Următoarea cantitate, în tone, se alocă Norvegiei și poate fi pescuită fie în această zonă care face obiectul TAC, fie în apele groenlandeze din 5 și 14 (GRV/514N1G). Condiție specială pentru această valoare: speciile de grenadier de piatră (Coryphaenoides rupestris) (RNG/514N1G) și de Macrourus berglax (RHG/514N1G) nu trebuie vizate. Aceste specii se capturează doar accidental și se raportează separat.

40

(13)  Danemarca, Germania, Suedia și Regatul Unit pot avea acces la cota pentru „toate statele membre” doar după ce și-au epuizat cota proprie. Cu toate acestea, statele membre care dețin peste 10 % din cota Uniunii nu au în niciun caz acces la cota pentru „toate statele membre”.

(14)  Pentru o perioadă de pescuit de la 20 iunie 2017 până la 30 aprilie 2018.

(15)  Capturile de putasu pot include capturi accidentale inevitabile de argentină mare.

(16)  Capturile accidentale de grenadier de piatră și de sabie neagră se pot deduce din această cotă până la următoarea limită (OTH/*05B-F): 665

(17)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(18)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(19)  Se poate pescui la sud de 68°N.

(20)  Se poate pescui de către maximum 6 nave în același timp.

(21)  Se poate captura numai în zona delimitată de liniile care unesc următoarele coordonate:

Punct

Latitudine

Longitudine

1

64°45′N

28°30′V

2

62°50′N

25°45′V

3

61°55′N

26°45′V

4

61°00′N

26°30′V

5

59°00′N

30°00′V

6

59°00′N

34°00′V

7

61°30′N

34°00′V

8

62°50′N

36°00′V

9

64°45′N

28°30′V

(22)  Se poate captura numai în perioada 10 mai-31 decembrie.

(23)  Pescuitul se va închide în momentul utilizării complete a TAC de către părțile contractante la NEAFC. De la data închiderii pescuitului, statele membre interzic pescuitul direcționat de sebastă pentru navele aflate sub pavilionul lor.

(24)  Navele își limitează capturile accidentale de sebastă în cadrul altor activități de pescuit la maximum 1 % din captura totală reținută la bord.

(25)  Limita provizorie a capturilor trebuie să acopere capturile tuturor părților contractante la NEAFC.

(26)  Se poate pescui doar în perioada 10 mai-1 iulie.

(27)  Se poate pescui doar în apele groenlandeze în zona de conservare a sebastei delimitată de liniile care unesc următoarele coordonate:

Punct

Latitudine

Longitudine

1

64°45′N

28°30′V

2

62°50′N

25°45′V

3

61°55′N

26°45′V

4

61°00′N

26°30′V

5

59°00′N

30°00′V

6

59°00′N

34°00′V

7

61°30′N

34°00′V

8

62°50′N

36°00′V

9

64°45′N

28°30′V

(28)  Condiție specială: această cotă poate fi pescuită și în apele internaționale ale zonei de conservare a sebastei menționate mai sus (RED/*5-14P).

(29)  Se poate pescui numai în apele groenlandeze din zonele 5 și 14 (RED/*514GN).

(30)  Se poate pescui numai cu traul și numai la nord și la vest de linia definită de următoarele coordonate:

Punct

Latitudine

Longitudine

1

59°15′N

54°26′V

2

59°15′N

44°00′V

3

59°30′N

42°45′V

4

60°00′N

42°00′V

5

62°00′N

40°30′V

6

62°00′N

40°00′V

7

62°40′N

40°15′V

8

63°09′N

39°40′V

9

63°30′N

37°15′V

10

64°20′N

35°00′V

11

65°15′N

32°30′V

12

65°15′N

29°50′V

(31)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

(32)  Cu excepția speciilor de pește fără valoare comercială.

(33)  Capturile accidentale de grenadier (Macrourus spp.) se raportează în conformitate cu următoarele tabele privind posibilitățile de pescuit: grenadier în apele groenlandeze din zonele 5 și 14 (GRV/514GRN) și grenadier în apele groenlandeze din NAFO 1 (GRV/N1GRN.)

ANEXA IC

ATLANTICUL DE NORD-VEST

ZONA CONVENȚIEI NAFO

Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

NAFO 2J3KL

(COD/N2J3KL)

Uniunea

0 (1)

 

 

TAC

0 (1)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

NAFO 3NO

(COD/N3NO.)

Uniunea

0 (2)

 

 

TAC

0 (2)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cod

Gadus morhua

Zona:

NAFO 3M

(COD/N3M.)

Estonia

195

 

 

Germania

815

 

 

Letonia

195

 

 

Lituania

195

 

 

Polonia

664

 

 

Spania

2 504

 

 

Franța

349

 

 

Portugalia

3 433

 

 

Regatul Unit

1 630

 

 

Uniunea

9 980

 

 

TAC

17 500

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cambulă cenușie

Glyptocephalus cynoglossus

Zona:

NAFO 3L

(WIT/N3L.)

Uniunea

0 (3)

 

 

TAC

0 (3)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cambulă cenușie

Glyptocephalus cynoglossus

Zona:

NAFO 3NO

(WIT/N3NO.)

Estonia

52

 

 

Letonia

52

 

 

Lituania

52

 

 

Uniunea

156

 

 

TAC

1 175

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cambulă americană

Hippoglossoides platessoides

Zona:

NAFO 3M

(PLA/N3M.)

Uniunea

0 (4)

 

 

TAC

0 (4)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cambulă americană

Hippoglossoides platessoides

Zona:

NAFO 3LNO

(PLA/N3LNO.)

Uniunea

0 (5)

 

 

TAC

0 (5)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Calmar roșu nordic

Illex illecebrosus

Zona:

subzonele NAFO 3 și 4

(SQI/N34.)

Estonia

128 (6)

 

 

Letonia

128 (6)

 

 

Lituania

128 (6)

 

 

Polonia

227 (6)

 

 

Uniunea

Nu se aplică (6)  (7)

 

 

TAC

34 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cambulă cu coada galbenă

Limanda ferruginea

Zona:

NAFO 3LNO

(YEL/N3LNO.)

Uniunea

0 (8)

 

 

TAC

17 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Capelin

Mallotus villosus

Zona:

NAFO 3NO

(CAP/N3NO.)

Uniunea

0 (9)

 

 

TAC

0 (9)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Crevete nordic

Pandalus borealis

Zona:

NAFO 3LNO (10)  (11)

(PRA/N3LNO.)

Estonia

0 (12)

 

 

Letonia

0 (12)

 

 

Lituania

0 (12)

 

 

Polonia

0 (12)

 

 

Spania

0 (12)

 

 

Portugalia

0 (12)

 

 

Uniunea

0 (12)

 

 

TAC

0 (12)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Crevete nordic

Pandalus borealis

Zona:

NAFO 3M (13)

(PRA/*N3M.)

TAC

Nu se aplică (14)

 

TAC analitică


Specie:

Halibut negru

Reinhardtius hippoglossoides

Zona:

NAFO 3LMNO

(GHL/N3LMNO)

Estonia

332

 

 

Germania

339

 

 

Letonia

47

 

 

Lituania

24

 

 

Spania

4 537

 

 

Portugalia

1 898

 

 

Uniunea

7 177

 

 

TAC

12 242

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Specii de vulpi-de-mare

Rajidae

Zona:

NAFO 3LNO

(SKA/N3LNO.)

Estonia

283

 

 

Lituania

62

 

 

Spania

3 403

 

 

Portugalia

660

 

 

Uniunea

4 408

 

 

TAC

7 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Sebastă

Sebastes spp.

Zona:

NAFO 3LN

(RED/N3LN.)

Estonia

895

 

 

Germania

615

 

 

Letonia

895

 

 

Lituania

895

 

 

Uniunea

3 300

 

 

TAC

18 100

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Sebastă

Sebastes spp.

Zona:

NAFO 3M

(RED/N3M.)

Estonia

1 571  (15)

 

 

Germania

513 (15)

 

 

Letonia

1 571  (15)

 

 

Lituania

1 571  (15)

 

 

Spania

233 (15)

 

 

Portugalia

2 354  (15)

 

 

Uniunea

7 813  (15)

 

 

TAC

10 500  (15)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Sebastă

Sebastes spp.

Zona:

NAFO 3O

(RED/N3O.)

Spania

1 771

 

 

Portugalia

5 229

 

 

Uniunea

7 000

 

 

TAC

20 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Sebastă

Sebastes spp.

Zona:

Subzona NAFO 2, diviziunile 1F și 3K

(RED/N1F3K.)

Letonia

0 (16)

 

 

Lituania

0 (16)

 

 

Uniunea

0 (16)

 

 

TAC

0 (16)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Merluciu alb

Urophycis tenuis

Zona:

NAFO 3NO

(HKW/N3NO.)

Spania

255

 

 

Portugalia

333

 

 

Uniunea

588 (17)

 

 

TAC

1 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


(1)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(2)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în limita a maximum 1 000 kg sau 4 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(3)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(4)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(5)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(6)  Se poate pescui în perioada 1 iulie-31 decembrie 2019.

(7)  Nu se specifică nicio cotă a Uniunii. Cantitatea specificată mai jos, în tone, este disponibilă pentru Canada și statele membre ale Uniunii, cu excepția Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Poloniei: 29 467.

(8)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 2 500 kg sau 10 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare. Cu toate acestea, atunci când se epuizează cota de cambulă cu coada galbenă alocată de NAFO părților contractante fără a specifica o anumită parte a stocului, limitele capturilor accidentale sunt: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(9)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(10)  Fără includerea zonei delimitate de următoarele coordonate:

Punct nr.

Latitudine N

Longitudine V

1

47° 20′ 0

46° 40′ 0

2

47° 20′ 0

46° 30′ 0

3

46° 00′ 0

46° 30′ 0

4

46° 00′ 0

46° 40′ 0

(11)  Este interzis pescuitul la o adâncime mai mică de 200 de metri în zona situată la vest de o linie delimitată de următoarele coordonate:

Punct nr.

Latitudine N

Longitudine V

1

46° 00′ 0

47° 49′ 0

2

46° 25′ 0

47° 27′ 0

3

46° 42′ 0

47° 25′ 0

4

46° 48′ 0

47° 25′ 50

5

47° 16′ 50

47° 43′ 50

(12)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(13)  Navele pot pescui acest stoc și în diviziunea 3L în zona delimitată de următoarele coordonate:

Punct nr.

Latitudine N

Longitudine V

1

47° 20′ 0

46° 40′ 0

2

47° 20′ 0

46° 30′ 0

3

46° 00′ 0

46° 30′ 0

4

46° 00′ 0

46° 40′ 0

Mai mult, în perioada 1 iunie-31 decembrie 2019, se interzice pescuitul de creveți în zona delimitată de următoarele coordonate:

Punct nr.

Latitudine N

Longitudine V

1

47° 55′ 0

45° 00′ 0

2

47° 30′ 0

44° 15′ 0

3

46° 55′ 0

44° 15′ 0

4

46° 35′ 0

44° 30′ 0

5

46° 35′ 0

45° 40′ 0

6

47° 30′ 0

45° 40′ 0

7

47° 55′ 0

45° 00′ 0

(14)  Nu se aplică. Pescuit gestionat prin limitări ale efortului de pescuit. Statele membre implicate eliberează autorizații de pescuit pentru navele lor de pescuit implicate în acest tip de activități de pescuit și notifică Comisiei autorizațiile respective înainte de începerea activității navelor, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr.1224/2009.

Statul membru

Numărul maxim de nave

Numărul maxim de zile de pescuit

Danemarca

0

0

Estonia

0

0

Spania

0

0

Letonia

0

0

Lituania

0

0

Polonia

0

0

Portugalia

0

0

(15)  Această cotă trebuie să respecte TAC indicată, care este stabilită pentru acest stoc pentru toate părțile contractante la NAFO. În cadrul acestui TAC, înainte de 1 iulie 2019 se poate pescui maximum următoarea cantitate-limită intermediară: 5 250

(16)  Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote. Această specie poate fi capturată doar accidental în următoarele limite: maximum 1 250 kg sau 5 %, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare.

(17)  Dacă, în conformitate cu anexa IA la Măsurile NAFO de conservare și executare, votul pozitiv al părților contractante confirmă TAC la nivelul de 2 000 de tone, cotele corespunzătoare Uniunii și statelor membre se consideră a fi după cum urmează:

Spania

509

Portugalia

667

Uniunea

1 176

ANEXA ID

ZONA CONVENȚIEI ICCAT

Specie:

Ton roșu

Thunnus thynnus

Zona:

Oceanul Atlantic, la est de 45° V, și Marea Mediterană

(BFT/AE45WM)

Cipru

153,40 (4)

 

 

Grecia

285,11 (7)

 

 

Spania

5 532,16  (2)  (4)  (7)

 

 

Franța

5 458,80  (2)  (3)  (4)

 

 

Croația

862,79 (6)

 

 

Italia

4 308,36  (4)  (5)

 

 

Malta

353,48 (4)

 

 

Portugalia

520,21 (7)

 

 

alte state membre

61,69 (1)

 

 

Uniunea

17 536  (2)  (3)  (4)  (5)  (7)

 

 

TAC

32 240

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie

Pește-spadă

Xiphias gladius

Zona:

Oceanul Atlantic, la nord de 5° N

(SWO/AN05N)

Spania

6 212,95  (9)

 

 

Portugalia

1 010,39  (9)

 

 

alte state membre

162,36 (8)  (9)

 

 

Uniunea

7 385,7

 

 

TAC

13 200

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Pește-spadă

Xiphias gladius

Zona:

Oceanul Atlantic, la sud de 5° N

(SWO/AS05N)

Spania

4 587,53  (10)

 

 

Portugalia

340,69 (10)

 

 

Uniunea

4 928,22

 

 

TAC

14 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie

Pește-spadă

Xiphias gladius

Zona:

Marea Mediterană

(SWO/MED)

Croația

15,05 (11)

 

 

Cipru

55,45 (11)

 

 

Spania

1 713,11  (11)

 

 

Franța

119,39 (11)

 

 

Grecia

1 134,04  (11)

 

 

Italia

3 512,11  (11)

 

 

Malta

416,70 (11)

 

 

Uniunea

6 965,85  (11)

 

 

TAC

9 870

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


Specie:

Ton alb din zone nordice

Thunnus alalunga

Zona:

Oceanul Atlantic, la nord de 5° N

(ALB/AN05N)

Irlanda

2 854,3

 

 

Spania

16 603,8

 

 

Franța

7 653,5

 

 

Regatul Unit

431,1

 

 

Portugalia

1 994,2

 

 

Uniunea

29 536,8  (12)

 

 

TAC

33 600

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Ton alb din zone sudice

Thunnus alalunga

Zona:

Oceanul Atlantic, la sud de 5° N

(ALB/AS05N)

Spania

905,86

 

 

Franța

297,70

 

 

Portugalia

633,94

 

 

Uniunea

1 837,50

 

 

TAC

24 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Ton obez

Thunnus obesus

Zona:

Oceanul Atlantic

(BET/ATLANT)

Spania

9 415,3

 

 

Franța

4 167,7

 

 

Portugalia

3 574,5

 

 

Uniunea

17 157,6

 

 

TAC

57 850

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Marlin albastru

Makaira nigricans

Zona:

Oceanul Atlantic

(BUM/ATLANT)

Spania

0,00

 

 

Franța

477,56

 

 

Portugalia

50,44

 

 

Uniunea

528,00

 

 

TAC

1 985

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Marlin alb de Atlantic

Tetrapturus albidus

Zona:

Oceanul Atlantic

(WHM/ATLANT)

Spania

0,00

 

 

Portugalia

0,00

 

 

Uniunea

0,00

 

 

TAC

355

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Ton cu aripioare galbene

Thunnus albacares

Zona:

Oceanul Atlantic

(YFT/ATLANT)

TAC

110 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Istiophorus spp.

Istiophorus albicans

Zona:

Oceanul Atlantic, la est de 45° V

(SAI/AE45W)

TAC

Urmează să se stabilească

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Istiophorus spp.

Istiophorus albicans

Zona:

Oceanul Atlantic, la vest de 45° V

(SAI/AW45W)

TAC

Urmează să se stabilească

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Rechin albastru

Prionace glauca

Zona:

Oceanul Atlantic, la nord de 5° N

(BSH/AN05N)

TAC

39 102  (13)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


(1)  Cu excepția Ciprului, a Greciei, a Spaniei, a Franței, a Italiei, a Croației, a Maltei și a Portugaliei și exclusiv drept capturi accidentale.

(2)  Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și următoarea alocare între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea/lungimea cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm efectuate de navele menționate în anexa IV punctul 1 (BFT/*8301):

Spania

838,15

Franța

389,37

Uniunea

1 227,52

(3)  Condiție specială: în cadrul acestui TAC, următoarele limite de captură și următoarea alocare între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea de cel puțin 6,4 kg sau cu lungimea de cel puțin 70 cm efectuate de navele menționate în anexa IV punctul 1 (BFT/*641):

Franța

100,00

Uniunea

100,00

(4)  Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și alocări între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea/lungimea cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm efectuate de navele menționate în anexa IV punctul 2 (BFT/*8302):

Spania

110,64

Franța

109,18

Italia

86,17

Cipru

3,07

Malta

7,07

Uniunea

316,12

(5)  Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și alocări între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea/lungimea cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm efectuate de navele menționate în anexa IV punctul 3 (BFT/*643):

Italia

86,17

Uniunea

86,17

(6)  Condiție specială: în cadrul acestei TAC, următoarele limite de captură și alocări între statele membre se aplică capturilor de ton roșu cu greutatea/lungimea cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm efectuate de navele menționate în anexa IV punctul 3 în scopul creșterii (BFT/*8303F):

Croația

776,51

Uniunea

776,51

(7)  Astfel cum s-a convenit în cadrul reuniunii anuale a ICCAT din 2018, în 2019 Uniunea Europeană va primi, în plus față de cota alocată de 17 536 de tone, o alocare suplimentară de 87 de tone, exclusiv pentru nave de pescuit artizanal din anumite arhipelaguri din Grecia (Insulele Ionice), Spania (Insulele Canare) și Portugalia (Azore și Madeira). Alocarea specifică a acestei cantități suplimentare pentru statele membre în cauză este următoarea (BFT/AVARCH):

Grecia

Urmează să se stabilească

Spania

Urmează să se stabilească

Portugalia

Urmează să se stabilească

Uniunea

87

(8)  Cu excepția Spaniei și a Portugaliei și exclusiv drept capturi accidentale.

(9)  Condiție specială: până la 2,39 % din această cantitate se poate pescui în Oceanul Atlantic, la sud de 5°N (SWO/*AS05N).

(10)  Condiție specială: până la 3,51 % din această cantitate se poate pescui în Oceanul Atlantic, la nord de 5°N (SWO/*AN05N).

(11)  Această cotă poate fi pescuită doar între 1 aprilie 2019 și 31 decembrie 2019

(12)  Numărul navelor de pescuit din Uniune care pescuiesc ton alb din zone nordice ca specie țintă, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 520/2007 al Consiliului [1], este după cum urmează: 1 253.

[1]

Regulamentul (CE) nr. 520/2007 al Consiliului din 7 mai 2007 de stabilire a unor măsuri tehnice pentru conservarea anumitor rezerve de specii cu migrație extinsă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 973/2001 (JO L 123, 12.5.2007, p. 3).

(13)  Durata și metoda de calcul utilizate de ICCAT pentru a stabili limita capturilor de rechin albastru din Atlanticul de Nord nu afectează durata și metoda de calcul utilizate la definirea oricărei chei de alocare la nivelul Uniunii

ANEXA IE

ANTARCTICA

ZONA CONVENȚIEI CCAMLR

Deoarece aceste TAC-uri, adoptate de CCAMLR, nu sunt alocate membrilor CCAMLR, partea Uniunii nu este determinată. Capturile sunt monitorizate de secretariatul CCAMLR, care va comunica momentul în care trebuie oprit pescuitul din cauza epuizării TAC-urilor.

Cu excepția cazului în care se specifică altfel, respectivele TAC-uri se aplică pentru perioada 1 decembrie 2018-30 noiembrie 2019.

Specie:

Drac vărgat

Champsocephalus gunnari

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(ANI/F483.)

TAC

3 269

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Drac vărgat

Champsocephalus gunnari

Zona:

FAO 58.5.2 Antarctica (1)

(ANI/F5852.)

TAC

443

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Drac polar

Chaenocephalus aceratus

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(SSI/F483.)

TAC

2 200  (2)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Unicorn icefish

Channichthys rhinoceratus

Zona:

FAO 58.5.2 Antarctica

(LIC/F5852.)

TAC

1 663  (3)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Bacalao

Dissostichus eleginoides

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(TOP/F483.)

TAC

2 600  (4)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Condiție specială:

În limitele cotelor menționate anterior, în subzonele specificate nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

Zonă de gestionare A: de la 48 V până la 43° 30′ V – 52° 30′ S până la 56° S (TOP/*F483A):

0

Zonă de gestionare B: de la 43° 30′ V la 40° V – de la 52° 30′ S la 56° S (TOP/*F483B):

780

Zonă de gestionare C: de la 48 V până la 33 ° 30′ V – 52° 30′ S până la 56° S (TOP/*F483C):

1 820


Specie:

Bacalao

Dissostichus eleginoides

Zona:

FAO 48.4 Nordul Antarcticii

(TOP/F484N.)

TAC

26 (5)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Bacalao

Dissostichus eleginoides

Zona:

FAO 58.5.2 Antarctica

(TOP/F5852.)

TAC

3 525  (6)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cod antarctic

Dissostichus mawsoni

Zona:

FAO 48.4 Sudul Antarcticii

(TOA/F484S.)

TAC

37 (7)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Krill antarctic

Euphausia superba

Zona:

FAO 48

(KRI/F48.)

TAC

5 610 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Condiție specială:

În limitele unei capturi totale combinate de 620 000  de tone, în subzonele specificate nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

Diviziunea 48.1 (KRI/*F481.):

155 000

Diviziunea 48.2 (KRI/*F482.):

279 000

Diviziunea 48.3 (KRI/*F483.):

279 000

Diviziunea 48.4 (KRI/*F484.):

93 000


Specie:

Krill antarctic

Euphausia superba

Zona:

FAO 58.4.1 Antarctica

(KRI/F5841.)

TAC

440 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Condiție specială:

În limitele cotelor menționate anterior, în subzonele specificate nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

Diviziunea 58.4.1 la vest de 115° E (KRI/*F-41W):

277 000

Diviziunea 58.4.1 la est de 115° E (KRI/*F-41E):

163 000


Specie:

Krill antarctic

Euphausia superba

Zona:

FAO 58.4.2 Antarctica

(KRI/F5842.)

TAC

2 645 000

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Condiție specială:

În limitele cotelor menționate anterior, în subzonele specificate nu se pot pescui cantități mai mari decât cele indicate mai jos:

Diviziunea 58.4.2 la vest de 55° E (KRI/*F-42W):

260 000

Diviziunea 58.4.2 la est de 55° E (KRI/*F-42E):

192 000


Specie:

Macrourus holotrachys și Macrourus carinatus

Macrourus holotrachys și Macrourus carinatus

Zona:

FAO 58.5.2 Antarctica

(GR1/F5852.)

TAC

360 (8)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Macrourus caml și Macrourus whitsoni

Macrourus caml și Macrourus whitsoni

Zona:

FAO 58.5.2 Antarctica

(GR2/F5852.)

TAC

409 (9)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Grenadier

Macrourus spp.

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(GRV/F483.)

TAC

130 (10)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Grenadier

Macrourus spp.

Zona:

FAO 48.4 Antarctica

(GRV/F484.)

TAC

10,1 (11)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cod de piatră cocoșat

Notothenia gibberifrons

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(NOG/F483.)

TAC

1 470  (12)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cod de piatră

Notothenia rossii

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(NOR/F483.)

TAC

300 (13)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cod de stâncă cenușiu

Notothenia squamifrons

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(NOS/F483.)

TAC

300 (14)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Cod de stâncă cenușiu

Notothenia squamifrons

Zona:

FAO 58.5.2 Antarctica

(NOS/F5852.)

TAC

80 (15)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Crabi

Paralomis spp.

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(PAI/F483.)

TAC

0

 

Analytical TAC

Article 3 of Regulation (EC) No 847/96 shall not apply

Article 4 of Regulation (EC) No 847/96 shall not apply


Specie:

Pește antarctic

Pseudochaenichthys georgianus

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(SGI/F483.)

TAC

300 (16)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Diferite specii de vulpi-de-mare

Rajiformes

Zona:

FAO 48.3 Antarctica

(SRX/F483.)

TAC

130 (17)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Diferite specii de vulpi-de-mare

Rajiformes

Zona:

FAO 48.4 Antarctica

(SRX/F484.)

TAC

3,2 (18)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Diferite specii de vulpi-de-mare

Rajiformes

Zona:

FAO 58.5.2 Antarctica

(SRX/F5852.)

TAC

120 (19)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


Specie:

Alte specii

Zona:

FAO 58.5.2 Antarctica

(OTH/F5852.)

TAC

50 (20)

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


(1)  În sensul acestei TAC, zona deschisă pentru pescuit reprezintă acea porțiune din diviziunea statistică FAO58.5.2 care se găsește în interiorul unei zone delimitate de o linie:

care pornește din punctul în care meridianul de 72° 15′ longitudine E intersectează limita fixată prin Acordul franco-australian de delimitare maritimă, continuă către sud de-a lungul meridianului până la intersecția acestuia cu paralela de 53° 25′ latitudine S,

apoi spre est de-a lungul acestei paralele până la intersecția acesteia cu meridianul de 74° longitudine E,

apoi spre nord-est de-a lungul liniei geodezice până la intersecția paralelei de 52° 40′ latitudine S și a meridianului de 76° longitudine E,

apoi la nord de-a lungul meridianului până la intersecția acestuia cu paralela de 52° latitudine S,

poi spre nord-vest de-a lungul liniei geodezice până la intersecția paralelei de 51° latitudine S cu meridianul de 74° 30′ longitudine E și

apoi spre sud-vest, de-a lungul liniei geodezice, către punctul de început.

(2)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(3)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(4)  Această TAC se aplică pescuitului cu paragate în perioada 16 aprilie-14 septembrie 2019 și pescuitului cu vârșe în perioada 1 decembrie 2018 – 30 noiembrie 2019.

(5)  Această TAC se aplică în zona delimitată de latitudinile 55° 30′ S și 57° 20′ S și longitudinile 25° 30′ V și 29°30′ V și de latitudinile 57° 20′ S și 60°00′ S și longitudinile 24° 30′ V și 29° 00′ V.

(6)  Acest TAC se aplică numai la vest de 79° 20′ E. În această zonă se interzice pescuitul la est de acest meridian.

(7)  Această TAC se aplică în zona delimitată de latitudinile 55° 30′ S și 57°20′ S și longitudinile 25° 30′ V și 29°30′ V și de latitudinile 57° 20′ S și 60°00′ S și longitudinile 24° 30′ V și 29°00′ V.

(8)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(9)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(10)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(11)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(12)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(13)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(14)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(15)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(16)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(17)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(18)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(19)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

(20)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Nu este autorizat pescuitul direcționat în cadrul acestei TAC.

ANEXA IF

ATLANTICUL DE SUD-EST

ZONA CONVENȚIEI SEAFO

Deoarece aceste TAC-uri nu sunt alocate membrilor SEAFO, partea Uniunii nu este determinată. Capturile sunt monitorizate de secretariatul SEAFO, care va comunica momentul în care trebuie oprit pescuitul din cauza epuizării TAC.

Specie:

Specii de beryx

Beryx spp.

Zona:

SEAFO

(ALF/SEAFO)

TAC

200 (1)

 

TAC de precauție


Specie:

Crab marin roșu

Chaceon spp.

Zona:

Subdiviziunea SEAFO B1 (2)

(GER/F47NAM)

TAC

171 (2)

 

TAC de precauție


Specie:

Crab marin roșu

Chaceon spp.

Zona:

SEAFO, cu excepția subdiviziunii B1

(GER/F47X)

TAC

200

 

TAC de precauție


Specie:

Bacalao

Dissostichus eleginoides

Zona:

Subzona SEAFO D

(TOP/F47D)

TAC

275

 

TAC de precauție


Specie:

Bacalao

Dissostichus eleginoides

Zona:

SEAFO, cu excepția subzonei D

(TOP/F47-D)

TAC

0

 

TAC de precauție


Specie:

Pion portocaliu

Hoplostethus atlanticus

Zona:

Subdiviziunea SEAFO B1 (3)

(ORY/F47NAM)

TAC

0 (4)

 

TAC de precauție


Specie:

Pion portocaliu

Hoplostethus atlanticus

Zona:

SEAFO, cu excepția subdiviziunii B1

(ORY/F47X)

TAC

50

 

TAC de precauție


Specie:

Pseudopentaceros spp.

Pseudopentaceros spp.

Zona:

SEAFO

(EDW/SEAFO)

TAC

135

 

TAC de precauție

(1)  Nu se pot pescui mai mult de 132 de tone în diviziunea B1 (ALF/*F47NA).

(2)  În sensul acestei TAC, zona deschisă pescuitului este definită:

la vest de meridianul de 0° E;

la nord de paralela de 20° S;

la sud de paralela de 28° S; și

la est de limitele externe ale ZEE a Namibiei.

(3)  În sensul prezentei anexe, zona deschisă pescuitului este definită:

la vest de meridianul de 0° E;

la nord de paralela de 20° S;

la sud de paralela de 28° S; și

la est de limitele externe ale ZEE a Namibiei.

(4)  Cu excepția unei alocări de capturi accidentale de 4 tone (ORY/*F47NA).

ANEXA IG

TONUL ROȘU DIN SUD – ZONE DE DISTRIBUȚIE

Specie:

Ton roșu din sud

Thunnus maccoyii

Zona:

Toate zonele de distribuție

(SBF/F41-81)

Uniunea

11 (1)

 

 

TAC

17 647

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.


(1)  Exclusiv pentru capturi accidentale. Pescuitul direcționat nu este autorizat în cadrul acestei cote.

ANEXA IH

ZONA CONVENȚIEI WCPFC

Specie:

Pește-spadă

Xiphias gladius

Zona:

Zona Convenției WCPFC la sud de 20° S

(SWO/F7120S)

Uniunea

Urmează să se stabilească

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC de precauție

ANEXA IJ

ZONA CONVENȚIEI SPRFMO

Specie:

Stavrid

Trachurus murphyi

Zona:

Zona Convenției SPRFMO

(CJM/SPRFMO)

Germania

Urmează să se stabilească (1)

 

 

Țările de Jos

Urmează să se stabilească (1)

 

 

Lituania

Urmează să se stabilească (1)

 

 

Polonia

Urmează să se stabilească (1)

 

 

Uniunea

Urmează să se stabilească (1)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


(1)  Urmează să se modifice după reuniunea anuală a Comisiei SPRFMO, care va avea loc în perioada 23-27 ianuarie 2019

ANEXA IK

ZONA DE COMPETENȚĂ A IOTC

Capturile de ton cu aripioare galbene efectuate de navele Uniunii care pescuiesc cu plase pungă nu depășesc limitele de captură stabilite în prezenta anexă.

Specie:

Ton cu aripioare galbene

Thunnus albacares

Zona:

Zona de competență a IOTC

(YFT/IOTC)

Franța

29 501

 

 

Italia

2 515

 

 

Spania

45 682

 

 

Uniunea

77 698

 

 

TAC

Nu se aplică

 

TAC analitică

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

ANEXA IL

ZONA ACORDULUI GFCM

Specie:

Specii pelagice mici (hamsie și sardină)

Engraulis encrasicolus și Sardina pilchardus

Zona:

Apele Uniunii și apele internaționale din zonele GFCM 17 și GSA 18

(SP1/GF1718)

Uniunea

107 065  (1)  (2)

 

 

TAC

Nu se aplică

 

Nivelul maxim al capturilor

Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică


(1)  În ceea ce privește Slovenia, cantitățile se bazează pe nivelurile capturilor exercitate în 2014, până la o valoare care nu ar trebui să depășească 300 de tone.

(2)  Se limitează la Croația, Italia și Slovenia.


ANEXA IIA

EFORTUL DE PESCUIT PENTRU NAVE ÎN CONTEXTUL REFACERII ANUMITOR STOCURI DE BACALIAR ALBASTRU ȘI DE LANGUSTINĂ ÎN DIVIZIUNILE ICES 8c ȘI 9a, CU EXCEPȚIA GOLFULUI CÁDIZ

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

1.   DOMENIU DE APLICARE

Prezenta anexă se aplică navelor de pescuit ale Uniunii cu o lungime totală mai mare sau egală cu 10 metri, care au la bord sau care utilizează traule, năvoade marine de fund sau unelte asemănătoare cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 32 mm, precum și setci cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 60 mm sau paragate de fund în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2166/2005, și care sunt prezente în diviziunile ICES 8c și 9a, cu excepția Golfului Cádiz.

2.   DEFINIȚII

În înțelesul prezentei anexe:

(a)

„categorii de unelte” înseamnă categorii constând în următoarele două tipuri de unelte:

(i)

traule, năvoade marine de fund sau unelte similare cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 32 mm; și

(ii)

setci cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 60 mm și paragate de fund;

(b)

„unelte reglementate” înseamnă oricare dintre cele două categorii de unelte care aparțin grupului de unelte;

(c)

„zonă” înseamnă diviziunile ICES 8c și 9a, cu excepția Golfului Cádiz;

(d)

„perioadă de gestionare actuală” înseamnă perioada precizată la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament;

(e)

„condiții speciale” înseamnă condițiile speciale prevăzute la punctul 6.1.

3.   LIMITAREA ACTIVITĂȚII

Fără a aduce atingere articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, fiecare stat membru garantează că, atunci când transportă la bord orice fel de unelte reglementate, prezența în zonă a navelor de pescuit ale Uniunii care arborează pavilionul său nu depășește numărul de zile stabilit în capitolul III din prezenta anexă.

CAPITOLUL II

Autorizații

4.   NAVELE AUTORIZATE

4.1.

Statele membre nu autorizează pescuitul în zonă cu unelte reglementate pentru niciuna dintre navele aflate sub pavilionul lor care nu au practicat asemenea activități de pescuit în perioada 2002-2017 în zona respectivă, excluzând înregistrarea activității de pescuit ca rezultat al transferului de zile între nave de pescuit, decât dacă garantează că interzic pescuitul în zona respectivă pentru una sau mai multe nave cu o capacitate echivalentă, măsurată în kilowați.

4.2.

O navă aflată sub pavilionul unui stat membru care nu are cote în zonă nu este autorizată să pescuiască în zona respectivă cu unelte reglementate, cu excepția cazului în care navei i se repartizează o cotă după un transfer permis în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și i se alocă zile pe mare în conformitate cu punctul 11 sau 12 din prezenta anexă.

CAPITOLUL III

Numărul de zile de prezență în zonă alocat navelor de pescuit din Uniune

5.   NUMĂRUL MAXIM DE ZILE

5.1.

În cursul perioadei de gestionare actuale, numărul maxim de zile pe mare în care un stat membru poate autoriza prezența în zonă a unei nave care arborează pavilionul său și care transportă la bord oricare dintre uneltele reglementate este indicat în tabelul I.

5.2.

Dacă o navă poate demonstra că volumul capturilor sale de merluciu reprezintă mai puțin de 8 % din greutatea totală în viu a peștelui prins în cursul unei campanii de pescuit date, statului membru de pavilion al navei i se permite să nu includă zilele pe mare asociate cu acea campanie de pescuit în calculul numărului maxim aplicabil de zile pe mare stabilit în tabelul I.

6.   CONDIȚII SPECIALE PENTRU ALOCAREA ZILELOR

6.1.

În scopul fixării numărului maxim de zile pe mare în care o navă de pescuit a Uniunii poate fi autorizată de statul membru de pavilion să fie prezentă în zonă, se aplică următoarele condiții speciale, în conformitate cu tabelul I:

(a)

debarcările totale de merluciu din fiecare dintre cei doi ani calendaristici 2016 și 2017, efectuate de nava în cauză, trebuie să reprezinte mai puțin de 5 tone, în conformitate cu debarcările în greutate în viu; și

(b)

volumul total al debarcărilor de langustină din anii precizați la litera (a) de mai sus, efectuate de nava în cauză, trebuie să reprezinte mai puțin de 2,5 tone, în conformitate cu debarcările în greutate în viu.

6.2.

Dacă o navă beneficiază de un număr nelimitat de zile, ca urmare a îndeplinirii condițiilor speciale, debarcările navei în perioada de gestionare actuală nu trebuie să depășească 5 tone din volumul total al debarcărilor în greutate în viu de merluciu și 2,5 tone din volumul total al debarcărilor în greutate în viu de langustină.

6.3.

Dacă o navă nu îndeplinește oricare dintre aceste condiții speciale, acea navă încetează, cu efect imediat, să mai aibă dreptul la alocarea de zile corespunzătoare respectivei condiții speciale.

6.4.

Aplicarea condițiilor speciale menționate la punctul 6.1 poate fi transferată de la o navă unei alte nave sau mai multor alte nave care înlocuiesc nava respectivă în cadrul flotei, cu condiția ca nava de înlocuire să utilizeze unelte similare și să nu aibă în niciunul dintre anii săi de exploatare înregistrări referitoare la debarcări de merluciu și de langustină care să fi depășit cantitățile specificate la punctul 6.1.

Tabelul I

Numărul maxim de zile în care o navă poate fi prezentă în zonă, pe unelte de pescuit și pe an

Condiția specială

Unelte reglementate

Numărul maxim de zile

 

Traule, năvoade marine de fund și unelte similare cu dimensiunea ochiului de plasă ≥ 32 mm, setci cu dimensiunea ochiului de plasă ≥ 60 mm și paragate de fund

ES

129

FR

109

PT

113

6.1. litera (a) și 6.1. litera (b)

Traule, năvoade marine de fund și unelte similare cu dimensiunea ochiului de plasă ≥ 32 mm, setci cu dimensiunea ochiului de plasă ≥ 60 mm și paragate de fund

Nelimitat

7.   SISTEMUL BAZAT PE KILOWAȚI-ZILE

7.1.

Un stat membru poate gestiona repartizarea eforturilor sale de pescuit în conformitate cu un sistem bazat pe kilowați-zile. În baza sistemului menționat, un stat membru poate autoriza orice navă dotată cu oricare dintre uneltele reglementate și care îndeplinește condițiile speciale prevăzute în tabelul I să fie prezentă în zonă pentru un număr maxim de zile diferit de numărul de zile indicat în tabelul respectiv, cu condiția respectării volumului total de kilowați-zile corespunzător uneltelor reglementate și a condițiilor speciale.

7.2.

Această valoare totală în kilowați-zile reprezintă suma tuturor eforturilor de pescuit individuale repartizate navelor aflate sub pavilionul statului membru în cauză și autorizate pentru a utiliza uneltele de pescuit reglementate și, acolo unde este cazul, condițiile speciale. În cazul în care nu se aplică punctul 7.1, aceste eforturi de pescuit individuale se calculează în kilowați-zile, prin înmulțirea puterii motorului fiecărei nave cu numărul de zile pe mare de care ar beneficia conform tabelului I. În condițiile în care numărul de zile este nelimitat în conformitate cu tabelul I, numărul de zile corespunzător de care ar beneficia nava este de 360.

7.3.

Un stat membru care dorește să beneficieze de sistemul menționat la punctul 7.1 înaintează o cerere Comisiei, pentru uneltele reglementate și condițiile speciale stabilite în tabelul I, însoțită de rapoarte în format electronic care conțin detaliile calculului pe baza următoarelor elemente:

(a)

lista navelor autorizate să pescuiască, indicându-se numerele acestora din registrul flotei de pescuit a Uniunii (CFR) și puterea motorului acestor nave;

(b)

istoricul capturilor din anii precizați la punctul 6.1 litera (a) pentru aceste nave, care reflectă componența capturilor definite în condiția specială menționată la punctul 6.1 litera (a) sau (b), dacă aceste nave beneficiază de aplicarea condițiilor speciale respective;

(c)

numărul de zile pe mare în timpul cărora fiecare navă ar fi fost inițial autorizată să pescuiască în conformitate cu tabelul I și a numărul de zile pe mare la care fiecare navă ar avea dreptul în aplicarea punctului 7.1.

7.4.

Pe baza acestei cereri, Comisia evaluează dacă sunt respectate condițiile menționate la punctul 7 și, dacă este cazul, poate autoriza statul membru în cauză să beneficieze de sistemul prevăzut la punctul 7.1.

8.   ALOCAREA DE ZILE SUPLIMENTARE PENTRU ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A ACTIVITĂȚILOR DE PESCUIT

8.1.

Comisia poate aloca unui stat membru un număr suplimentar de zile pe mare în care prezența în zonă a unei nave, atunci când transportă la bord oricare dintre uneltele reglementate, poate fi autorizată de statul său membru de pavilion, pe baza încetărilor permanente ale activităților de pescuit care au avut loc în perioada de gestionare anterioară, în conformitate cu articolul 34 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (1) sau cu Regulamentul (CE) nr. 744/2008 al Consiliului (2). Încetările permanente ale activității care se datorează oricăror alte circumstanțe pot fi luate în considerare de Comisie de la caz la caz, în urma unei cereri scrise și motivate corespunzător din partea statului membru în cauză. O astfel de cerere scrisă identifică navele vizate și confirmă, pentru fiecare dintre acestea, că nu vor mai desfășura niciodată activități de pescuit.

8.2.

Efortul de pescuit, măsurat în kilowați-zile, realizat în 2003 de navele retrase care utilizau unelte reglementate trebuie împărțit la efortul realizat de toate navele care au utilizat respectivele unelte în cursul anului 2003. Numărul suplimentar de zile pe mare se calculează înmulțind raportul astfel obținut cu numărul de zile care ar fi fost alocate în conformitate cu tabelul I. Partea unei zile care rezultă din calculul respectiv se rotunjește la ziua întreagă cea mai apropiată.

8.3.

Punctele 8.1 și 8.2 nu se aplică atunci când o navă a fost înlocuită în conformitate cu punctul 3 sau cu punctul 6.4 sau atunci când retragerea a fost deja utilizată în anii anteriori pentru a obține zile suplimentare pe mare.

8.4.

Statele membre care doresc să beneficieze de alocările menționate la punctul 8.1 înaintează o cerere Comisiei, până cel târziu la data de 15 iunie a perioadei de gestionare actuale, însoțită de rapoarte în format electronic care conțin, pentru grupul de unelte și condițiile speciale prevăzute în tabelul I, detaliile calculului pe baza următoarelor elemente:

(a)

listelor navelor retrase din activitate, indicându-se CFR și puterea motorului acestor nave;

(b)

activitățile de pescuit desfășurate de aceste nave în 2003, calculate în zile pe mare, în funcție de grupul de unelte de pescuit în cauză și, după caz, în funcție de condițiile speciale.

8.5.

Pe baza unei astfel de cereri din partea unui stat membru, Comisia poate să aloce statului membru în cauză, prin intermediul actelor de punere în aplicare, un număr suplimentar de zile față de cel prevăzut la punctul 5.1 pentru acel stat membru. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 49 alineatul (2).

8.6.

În cursul perioadei de gestionare actuale, un stat membru poate realoca aceste zile suplimentare pe mare tuturor navelor sau anumitor nave rămase în flotă autorizate să utilizeze uneltele reglementate. Este interzis ca zilele suplimentare rezultate în urma retragerii unei nave care a beneficiat de o condiție specială menționată la punctul 6.1 litera (a) sau (b) să fie alocate unei nave care rămâne activă, dar care nu beneficiază de o condiție specială.

8.7.

În cazul în care Comisia alocă zile pe mare suplimentare pe motivul unei încetări permanente a activităților de pescuit în cursul perioadei de gestionare anterioare, numărul maxim de zile pe stat membru și pe unealtă de pescuit indicat în tabelul I se ajustează în consecință pentru perioada de gestionare actuală.

9.   ALOCAREA DE ZILE SUPLIMENTARE PENTRU CONSOLIDAREA PREZENȚEI OBSERVATORILOR ȘTIINȚIFICI

9.1.

Comisia poate aloca unui stat membru trei zile suplimentare în care o navă poate fi prezentă în zonă atunci când transportă la bord oricare dintre uneltele reglementate, în baza unui program de consolidare a prezenței observatorilor științifici în cadrul unui parteneriat între cercetători și industria pescuitului. Un astfel de program se concentrează în special asupra nivelurilor capturilor aruncate înapoi în mare și asupra componenței capturilor și depășește cerințele cu privire la colectarea datelor prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și de normele de punere în aplicare ale acestuia pentru programele naționale.

9.2.

Observatorii științifici trebuie să fie independenți de proprietarul navei de pescuit, de comandantul acesteia și de orice membru al echipajului.

9.3.

Statele membre care doresc să beneficieze de alocările prevăzute la punctul 9.1 transmit Comisiei spre aprobare o descriere a programului lor de consolidare a prezenței observatorilor științifici.

9.4.

Pe baza acestei descrieri și după consultarea Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP), Comisia poate să aloce statului membru în cauză, prin intermediul actelor de punere în aplicare, un număr suplimentar de zile față de cel prevăzut la punctul 5.1 pentru respectivul stat membru și pentru navele, zona și uneltele de pescuit vizate de programul de consolidare a prezenței observatorilor științifici. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 49 alineatul (2).

9.5.

În cazul în care Comisia a aprobat în trecut un program de consolidare a prezenței observatorilor științifici transmis de un stat membru, iar statul membru respectiv dorește să continue aplicarea programului fără modificări, acesta informează Comisia cu privire la continuarea programului respectiv cu patru săptămâni înainte de începerea perioadei în care se aplică programul.

CAPITOLUL IV

Gestionarea

10.   OBLIGAȚIA GENERALĂ

Statele membre gestionează efortul de pescuit maxim admisibil în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2166/2005 și la articolele 26-35 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

11.   PERIOADELE DE GESTIONARE

11.1.

Un stat membru poate împărți zilele de prezență în zona stabilită în tabelul I în perioade de gestionare cu o durată de una sau mai multe luni calendaristice.

11.2.

Numărul de zile sau de ore în care o navă poate fi prezentă în zonă în cursul unei perioade de gestionare se stabilește de către statul membru în cauză.

11.3.

În cazul în care un stat membru autorizează prezența navelor care arborează pavilionul său în zonă pe ore, statul membru respectiv continuă să contabilizeze consumul de zile conform punctului 10. La cererea Comisiei, statul membru demonstrează că a luat măsurile de precauție necesare pentru a evita consumul excesiv de zile într-o anumită zonă ca urmare a epuizării zilelor de prezență de către o anumită navă în zona respectivă înainte de finalul unei perioade de 24 de ore.

CAPITOLUL V

Schimburi de repartizări ale efortului de pescuit

12.   TRANSFERUL DE ZILE ÎNTRE NAVE DE PESCUIT CARE ARBOREAZĂ PAVILIONUL UNUI STAT MEMBRU

12.1.

Un stat membru poate permite oricărei nave de pescuit care-i arborează pavilionul să transfere zilele de prezență în zona pentru care a fost autorizată unei alte nave care-i arborează pavilionul în zonă, cu condiția ca rezultatul înmulțirii zilelor primite de o navă cu puterea motorului în kilowați (kilowați-zile) să fie mai mic sau egal cu rezultatul înmulțirii zilelor transferate de nava donatoare cu puterea în kilowați a motorului navei respective. Puterea în kilowați a motorului navelor este cea înregistrată pentru fiecare navă în registrul flotei de pescuit a Uniunii.

12.2.

Numărul total de zile de prezență în zonă transferat în conformitate cu punctul 12.1, înmulțit cu puterea în kilowați a motorului navei donatoare, nu trebuie să depășească media anuală istorică de zile a navei donatoare în zonă, atestată de jurnalul de pescuit din anii precizați la punctul 6.1 litera (a), înmulțită cu puterea în kilowați a motorului navei respective.

12.3.

Transferul de zile descris la punctul 12.1 este permis între navele care operează cu oricare dintre uneltele reglementate și în cursul aceleiași perioade de gestionare.

12.4.

Transferul de zile este permis numai pentru navele care beneficiază de o alocare a zilelor de pescuit fără condiții speciale.

12.5.

La solicitarea Comisiei, statele membre oferă informații cu privire la transferurile care au avut loc. Comisia poate stabili, prin acte de punere în aplicare, formatele foilor de calcul pentru culegerea și transmiterea informațiilor menționate la prezentul punct. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 49 alineatul (2).

13.   TRANSFERUL DE ZILE ÎNTRE NAVE CARE ARBOREAZĂ PAVILIONUL UNOR STATE MEMBRE DIFERITE

Statele membre pot autoriza transferul de zile de prezență în zonă pentru aceeași perioadă de gestionare și în interiorul zonei între oricare dintre navele de pescuit care le arborează pavilionul, sub rezerva aplicării mutatis mutandis a punctelor 4.1, 4.2 și 12. În cazul în care decid să autorizeze un astfel de transfer, statele membre adresează Comisiei o notificare, înainte ca transferul respectiv să aibă loc, cu privire la detaliile transferului, inclusiv numărul de zile care urmează să fie transferat, efortul de pescuit și, dacă este cazul, cotele de pescuit aferente.

CAPITOLUL VI

Obligații de raportare

14.   RAPORTUL PRIVIND EFORTUL DE PESCUIT

Articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 se aplică navelor care intră în domeniul de aplicare al prezentei anexe. Zona geografică menționată la respectivul articol înseamnă zona precizată la punctul 2 din prezenta anexă.

15.   COLECTAREA DATELOR PERTINENTE

Pe baza informațiilor utilizate pentru gestionarea zilelor de prezență în zonă stabilite în prezenta anexă, statele membre colectează trimestrial informațiile privind efortul total de pescuit realizat în zonă pentru unelte remorcate și unelte fixe, privind efortul realizat de navele care utilizează diferite tipuri de unelte în zonă și privind puterea motorului acestor nave în kilowați-zile.

16.   COMUNICAREA DATELOR PERTINENTE

La cererea Comisiei, statele membre pun la dispoziția acesteia o foaie de calcul cu datele menționate la punctul 15 în formatul specificat în tabelele II și III; această foaie de calcul este trimisă la adresa de e-mail corespunzătoare, comunicată statelor membre de către Comisie. Statele membre transmit Comisiei, la cererea acesteia, informații detaliate cu privire la efortul alocat și consumat pe întregile perioade de gestionare actuală și precedentă sau doar pentru anumite părți ale acestor perioade, utilizând formatul pentru date specificat în tabelele IV și V.

Tabelul II

Formatul raportului pentru informațiile referitoare la kW-zile, pe perioadă de gestionare

Statul membru

Unealta de pescuit

Perioada de gestionare

Declarația privind efortul de pescuit cumulat

(1)

(2)

(3)

(4)


Tabelul III

Formatul datelor pentru informațiile referitoare la kW-zile, pe perioade de gestionare

Denumirea câmpului

Numărul maxim de caractere/cifre

Aliniere (4)

S(tânga)/D(reapta)

Definiție și comentarii

1.

Statul membru

3

 

Statul membru (codul ISO alpha3) în care este înmatriculată nava

2.

Unealta de pescuit

2

 

Unul dintre următoarele tipuri de unelte:

 

TR = traule, năvoade marine de fund și unelte similare ≥ 32mm

 

GN = setci ≥ 60 mm

 

LL = paragate de fund

3.

Perioada de gestionare

4

 

O perioadă de gestionare în intervalul cuprins între perioada de gestionare 2006 și perioada de gestionare actuală

4.

Declarația privind efortul de pescuit cumulat

7

D

Efortul de pescuit cumulat exprimat în kW-zile și realizat în intervalul 1 februarie-31 ianuarie al perioadei de gestionare corespunzătoare


Tabelul IV

Formatul raportului pentru informații referitoare la nave

Statul membru

CFR

Marcaj exterior

Durata perioadei de gestionare

Uneltele notificate

Condiția specială care se aplică uneltei (uneltelor) notificate

Zile eligibile cu utilizarea uneltei (uneltelor) notificate

Zile petrecute utilizând unealta notificată (uneltele notificate)

Transfer de zile

Nr.1

Nr.2

Nr.3

Nr.1

Nr.2

Nr.3

Nr.1

Nr.2

Nr.3

Nr.1

Nr.2

Nr.3

 

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(5)

(5)

(5)

(6)

(6)

(6)

(6)

(7)

(7)

(7)

(7)

(8)

(8)

(8)

(8)

(9)


Tabelul V

Formatul datelor pentru informații referitoare la nave

Denumirea câmpului

Numărul maxim de caractere/cifre

Aliniere (5)

S(tânga)/D(reapta)

Definiție și comentarii

1.

Statul membru

3

 

Statul membru (codul ISO alpha3) în care este înmatriculată nava

2.

CFR

12

 

Numărul din registrul flotei de pescuit a Uniunii (CFR)

Numărul unic de identificare al navei de pescuit

Statul membru (codul ISO alpha3), urmat de o serie de identificare (nouă caractere). Dacă o serie are mai puțin de nouă caractere, în partea stângă se introduc zerouri suplimentare.

3.

Marcaj exterior

14

S

În temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei (6)

4.

Durata perioadei de gestionare

2

S

Durata perioadei de gestionare măsurată în luni

5.

Uneltele notificate

2

S

Unul dintre următoarele tipuri de unelte:

 

TR = traule, năvoade marine de fund și unelte similare ≥ 32mm

 

GN = setci ≥ 60 mm

 

LL = paragate de fund

6.

Condiția specială care se aplică uneltei (uneltelor) notificate

2

S

Indicarea, dacă este cazul, a condiției speciale aplicabile menționate la punctul 6.1 litera (a) sau (b) din anexa IIB

7.

Zile eligibile cu utilizarea uneltei (uneltelor) notificate

3

S

Numărul de zile pentru care nava este eligibilă în conformitate cu anexa IIC pentru uneltele alese și lungimea perioadei de gestionare notificate

8.

Zile petrecute utilizând unealta notificată (uneltele notificate)

3

S

Numărul de zile pe care nava le-a petrecut efectiv în zonă, utilizând o unealtă care corespunde categoriei de unelte notificate pe parcursul perioadei de gestionare notificate

9.

Transferuri de zile

4

S

Pentru zilele transferate, a se indica „– număr de zile transferate” și, pentru zilele primite, a se indica „+ număr de zile transferate”


(1)  Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 149, 20.5.2014, p. 1)

(2)  Regulamentul (CE) nr. 744/2008 al Consiliului din 24 iulie 2008 de instituire a unei acțiuni specifice temporare care urmărește să promoveze restructurarea flotelor de pescuit ale Comunității Europene afectate de criza economică (JO L 202, 31.7.2008, p. 1).

(3)  Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 privind instituirea unui cadru al Uniunii pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului (JO L 157, 20.6.2017, p. 1).

(4)  Informații relevante pentru transmiterea de date într-un format de lungime fixă.

(5)  Informații relevante pentru transmiterea de date într-un format de lungime fixă.

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 8 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului (JO L 112, 30.4.2011, p. 1).


ANEXA IIB

EFORTUL DE PESCUIT PENTRU NAVE ÎN CONTEXTUL GESTIONĂRII STOCURILOR DE LIMBĂ-DE-MARE DIN VESTUL CANALULUI MÂNECII ÎN DIVIZIUNEA ICES 7e

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

1.   DOMENIU DE APLICARE

1.1.

Prezenta anexă se aplică navelor de pescuit ale Uniunii cu o lungime totală mai mare sau egală cu 10 metri, care au la bord sau care utilizează beam-traule cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 80 mm și plase fixe, inclusiv setci, setci cu sirec și plase de încurcare cu dimensiunea ochiului de plasă mai mică sau egală cu 220 mm, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 509/2007, și care sunt prezente în diviziunea ICES 7e.

1.2.

Navele care pescuiesc cu plase fixe cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 120 mm și cu un istoric al capturilor de mai puțin de 300 kg greutate în viu de limbă-de-mare pe an în cei trei ani precedenți, conform evidențelor ținute de acestea, sunt exceptate de la aplicarea prezentei anexe, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții:

(a)

aceste nave au capturat mai puțin de 300 kg greutate în viu de limbă-de-mare în cursul perioadei de gestionare 2017;

(b)

aceste nave nu transbordează pește pe altă navă atunci când se află pe mare;

(c)

până la 31 iulie 2019 și 31 ianuarie 2020, fiecare stat membru în cauză transmite Comisiei un raport privind istoricul înregistrărilor capturilor de limbă-de-mare ale acestor nave în cei trei ani precedenți și al capturilor de limbă-de-mare din 2019.

Dacă una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, navele în cauză încetează să mai fie exceptate de la aplicarea prezentei anexe, cu efect imediat.

2.   DEFINIȚII

În înțelesul prezentei anexe, se aplică următoarele definiții:

(a)

„categorii de unelte” înseamnă categorii constând în următoarele două tipuri de unelte:

(i)

beam-traule cu dimensiunea ochiului de plasă mai mare sau egală cu 80 mm; și

(ii)

plase fixe, inclusiv setci, setci cu sirec și plase de încurcare cu dimensiunea ochiului de plasă mai mică sau egală cu 220 mm;

(b)

„unelte reglementate” înseamnă oricare dintre cele două categorii de unelte care aparțin grupului de unelte;

(c)

„zonă” înseamnă diviziunea ICES 7e;

(d)

„perioada de gestionare actuală” înseamnă perioada cuprinsă între 1 februarie 2018 și 31 ianuarie 2019.

3.   LIMITAREA ACTIVITĂȚII

Fără a aduce atingere articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009, fiecare stat membru garantează că, atunci când transportă la bord orice fel de unelte reglementate, prezența în zonă a navelor de pescuit ale Uniunii care arborează pavilionul său și sunt înmatriculate în Uniune nu depășește numărul de zile stabilit în capitolul III din prezenta anexă.

CAPITOLUL II

Autorizații

4.   NAVELE AUTORIZATE

4.1

Statele membre nu autorizează pescuitul în zonă cu unelte reglementate pentru niciuna dintre navele aflate sub pavilionul lor care nu au practicat asemenea activități de pescuit în perioada 2002-2017 în zona respectivă, excluzând înregistrarea activității de pescuit ca rezultat al transferului de zile între nave de pescuit, decât dacă garantează că interzic pescuitul în zona respectivă pentru una sau mai multe nave cu o capacitate echivalentă, măsurată în kilowați.

4.2

Cu toate acestea, o navă cu istoric de utilizare a unor unelte reglementate poate fi autorizată să utilizeze unelte de pescuit diferite, cu condiția ca numărul de zile alocate pentru acest tip de unelte să fie mai mare sau egal cu numărul de zile alocate uneltelor reglementate.

4.3

O navă aflată sub pavilionul unui stat membru care nu are cote în zonă nu este autorizată să pescuiască în zona respectivă cu unelte reglementate, cu excepția cazului în care navei i se repartizează o cotă după un transfer permis în conformitate cu articolul 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și i se alocă zile pe mare în conformitate cu punctul 10 sau 11 din prezenta anexă.

CAPITOLUL III

Numărul de zile de prezență în zonă alocat navelor de pescuit din Uniune

5.   NUMĂRUL MAXIM DE ZILE

În cursul perioadei de gestionare actuale, numărul maxim de zile pe mare în care un stat membru poate autoriza prezența în zonă a unei nave care arborează pavilionul său și care transportă la bord oricare dintre uneltele reglementate este indicat în tabelul I.

Tabelul I

Numărul maxim de zile în care o navă poate fi prezentă în zonă, pe categorie de unelte și pe an

Unelte reglementate

Numărul maxim de zile

Beam-traule cu dimensiunea ochiului de plasă de ≥ 80 mm

BE

176

FR

188

UK

222

Plase fixe cu dimensiunea ochiului de plasă de ≤ 220 mm

BE

176

FR

191

UK

176

6.   SISTEMUL BAZAT PE KILOWAȚI-ZILE

6.1.

În timpul perioadei de gestionare actuale, un stat membru își poate gestiona repartizările efortului de pescuit conform unui sistem bazat pe kilowați-zile. În baza sistemului menționat, un stat membru poate autoriza orice navă dotată cu oricare dintre uneltele reglementate prevăzute în tabelul I să fie prezentă în zonă pentru un număr maxim de zile diferit de numărul de zile indicat în tabelul respectiv, cu condiția respectării volumului total de kilowați-zile corespunzător uneltelor reglementate.

6.2.

Acest volum total de kilowați-zile reprezintă suma tuturor eforturilor de pescuit individuale repartizate navelor aflate sub pavilionul statului membru în cauză și autorizate pentru uneltele reglementate. În cazul în care nu se aplică punctul 6.1, aceste eforturi de pescuit individuale se calculează în kilowați-zile, prin înmulțirea puterii motorului fiecărei nave cu numărul de zile pe mare de care ar beneficia conform tabelului I.

6.3.

Un stat membru care dorește să beneficieze de sistemul menționat la punctul 6.1 înaintează o cerere Comisiei, pentru uneltele reglementate prevăzute în tabelul I, însoțită de rapoarte în format electronic care conțin detaliile calculului pe baza următoarelor elemente:

(a)

lista navelor autorizate să pescuiască, indicându-se CFR și puterea motorului acestor nave;

(b)

numărul de zile pe mare în timpul cărora fiecare navă ar fi fost inițial autorizată să pescuiască în conformitate cu tabelul I și a numărul de zile pe mare la care fiecare navă ar avea dreptul în aplicarea punctului 6.1.

6.4.

Pe baza acestei cereri, Comisia evaluează dacă sunt respectate condițiile menționate la punctul 6 și, dacă este cazul, poate autoriza statul membru în cauză să beneficieze de sistemul prevăzut la punctul 6.1.

7.   ALOCAREA DE ZILE SUPLIMENTARE PENTRU ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A ACTIVITĂȚILOR DE PESCUIT

7.1.

Comisia poate aloca unui stat membru un număr suplimentar de zile pe mare în care prezența în zonă a unei nave, atunci când transportă la bord oricare dintre uneltele reglementate, poate fi autorizată de statul său membru de pavilion, pe baza încetărilor permanente ale activităților de pescuit care au avut loc în perioada de gestionare anterioară, în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 sau cu Regulamentul (CE) nr. 744/2008. Încetările permanente ale activității care se datorează oricăror alte circumstanțe pot fi luate în considerare de Comisie de la caz la caz, în urma unei cereri scrise și motivate corespunzător din partea statului membru în cauză. O astfel de cerere scrisă identifică navele vizate și confirmă, pentru fiecare dintre acestea, că nu vor mai desfășura niciodată activități de pescuit.

7.2.

Efortul de pescuit, măsurat în kilowați-zile, realizat în 2003 de navele retrase care utilizau un anumit grup de unelte, se împarte la efortul realizat de toate navele care au utilizat respectivul grup de unelte în cursul anului 2003. Numărul suplimentar de zile pe mare se calculează înmulțind raportul astfel obținut cu numărul de zile care ar fi fost alocate în conformitate cu tabelul I. Partea unei zile care rezultă din calculul respectiv se rotunjește la ziua întreagă cea mai apropiată.

7.3.

Punctele 7.1 și 7.2 nu se aplică în cazul în care o navă a fost înlocuită în conformitate cu punctul 4.2 sau atunci când retragerea a fost deja utilizată în anii anteriori pentru a obține zile suplimentare pe mare.

7.4.

Statele membre care doresc să beneficieze de alocările menționate la punctul 7.1 înaintează o cerere Comisiei, până cel târziu la data de 15 iunie a perioadei de gestionare actuale, însoțită de rapoarte în format electronic care conțin, pentru grupul de unelte prevăzut în tabelul I, detaliile calculului pe baza următoarelor elemente:

(a)

listelor navelor retrase din activitate, indicându-se CFR și puterea motorului acestor nave;

(b)

activitățile de pescuit desfășurate de aceste nave în 2003, calculate în zile pe mare în funcție de grupurile de unelte de pescuit.

7.5.

Pe baza unei astfel de cereri din partea unui stat membru, Comisia poate, prin intermediul actelor de punere în aplicare, să aloce statului membru în cauză un număr suplimentar de zile față de cel prevăzut la punctul 5 pentru respectivul stat membru. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 49 alineatul (2).

7.6.

În cursul perioadei de gestionare actuale, un stat membru poate realoca aceste zile suplimentare pe mare tuturor navelor sau anumitor nave rămase în flotă autorizate să utilizeze uneltele reglementate.

7.7.

În cazul în care Comisia alocă zile pe mare suplimentare pe motivul unei încetări permanente a activităților de pescuit în cursul perioadei de gestionare anterioare, numărul maxim de zile pe stat membru și pe unealtă de pescuit indicat în tabelul I se ajustează în consecință pentru perioada de gestionare actuală.

8.   ALOCAREA DE ZILE SUPLIMENTARE PENTRU CONSOLIDAREA PREZENȚEI OBSERVATORILOR ȘTIINȚIFICI

8.1.

Comisia poate aloca statelor membre, în perioada 1 februarie 2018-31 ianuarie 2019, trei zile suplimentare în care o navă poate fi prezentă în zonă, atunci când transportă la bord oricare dintre uneltele reglementate, în baza unui program de consolidare a prezenței observatorilor științifici în cadrul unui parteneriat între cercetători și industria pescuitului. Un astfel de program se concentrează în special asupra nivelurilor capturilor aruncate înapoi în mare și asupra componenței capturilor și depășește cerințele cu privire la colectarea datelor prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/1004 și de normele de punere în aplicare ale acestuia pentru programele naționale.

8.2.

Observatorii științifici trebuie să fie independenți de proprietarul navei de pescuit, de comandantul acesteia și de orice membru al echipajului.

8.3.

Statele membre care doresc să beneficieze de alocările prevăzute la punctul 8.1 transmit Comisiei spre aprobare o descriere a programului lor de consolidare a prezenței observatorilor științifici.

8.4.

Pe baza acestei descrieri și după consultarea CSTEP, Comisia poate să aloce statului membru în cauză, prin intermediul actelor de punere în aplicare, un număr suplimentar de zile față de cel prevăzut la punctul 5 pentru respectivul stat membru și pentru navele, zona și uneltele de pescuit vizate de programul de consolidare a prezenței observatorilor științifici. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 49 alineatul (2).

8.5.

În cazul în care Comisia a aprobat în trecut un program de consolidare a prezenței observatorilor științifici transmis de un stat membru, iar statul membru respectiv dorește să continue aplicarea programului fără modificări, acesta informează Comisia cu privire la continuarea programului respectiv cu patru săptămâni înainte de începerea perioadei în care se aplică programul.

CAPITOLUL IV

Gestionarea

9.   OBLIGAȚIA GENERALĂ

Statele membre gestionează efortul de pescuit maxim admisibil în conformitate cu articolele 26-35 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

10.   PERIOADELE DE GESTIONARE

10.1.

Un stat membru poate împărți zilele de prezență în zona stabilită în tabelul I în perioade de gestionare cu o durată de una sau mai multe luni calendaristice.

10.2.

Numărul de zile sau de ore în care o navă poate fi prezentă în zonă în cursul unei perioade de gestionare se stabilește de către statul membru în cauză.

10.3.

În cazul în care un stat membru autorizează prezența navelor care arborează pavilionul său în zonă pe ore, statul membru respectiv continuă să contabilizeze consumul de zile conform punctului 9. La cererea Comisiei, statul membru demonstrează că a luat măsurile de precauție necesare pentru a evita consumul excesiv de zile într-o anumită zonă ca urmare a epuizării zilelor de prezență de către o anumită navă în zona respectivă înainte de finalul unei perioade de 24 de ore.

CAPITOLUL V

Schimburi de repartizări ale efortului de pescuit

11.   TRANSFERUL DE ZILE ÎNTRE NAVE DE PESCUIT CARE ARBOREAZĂ PAVILIONUL UNUI STAT MEMBRU

11.1.

Un stat membru poate permite oricărei nave de pescuit care-i arborează pavilionul să transfere zilele de prezență în zona pentru care a fost autorizată unei alte nave care-i arborează pavilionul în zonă, cu condiția ca rezultatul înmulțirii zilelor primite de o navă cu puterea motorului în kilowați (kilowați-zile) să fie mai mic sau egal cu rezultatul înmulțirii zilelor transferate de nava donatoare cu puterea în kilowați a motorului navei respective. Puterea în kilowați a motorului navelor este cea înregistrată pentru fiecare navă în registrul flotei de pescuit a Uniunii.

11.2.

Numărul total al zilelor de prezență în zonă, transferate în conformitate cu punctul 11.1, înmulțit cu puterea în kilowați a motorului navei donatoare nu depășește media anuală istorică de zile de prezență în zonă a navei donatoare, atestată de jurnalul de pescuit în anii 2001, 2002, 2003, 2004 și 2005, înmulțită cu puterea în kilowați a motorului navei respective.

11.3.

Transferul de zile descris la punctul 11.1 este permis între navele care operează cu oricare dintre uneltele reglementate și în cursul aceleiași perioade de gestionare.

11.4.

La solicitarea Comisiei, statele membre oferă informații cu privire la transferurile care au avut loc. Comisia poate stabili, prin intermediul actelor de punere în aplicare, formate de foi de calcul pentru culegerea și transmiterea informațiilor menționate la prezentul punct. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 49 alineatul (2).

12.   TRANSFERUL DE ZILE ÎNTRE NAVE CARE ARBOREAZĂ PAVILIONUL UNOR STATE MEMBRE DIFERITE

Statele membre pot autoriza transferul de zile de prezență în zonă pentru aceeași perioadă de gestionare și în interiorul zonei între orice nave de pescuit care le arborează pavilionul, sub rezerva aplicării mutatis mutandis a punctelor 4.2, 4.4, 5, 6 și 10. În cazul în care decid să autorizeze un astfel de transfer, statele membre adresează Comisiei o notificare, înainte ca transferul respectiv să aibă loc, cu privire la detaliile transferului, inclusiv numărul de zile care urmează să fie transferat, efortul de pescuit și, dacă este cazul, cotele de pescuit aferente.

CAPITOLUL VI

Obligații de raportare

13.   RAPORTUL PRIVIND EFORTUL DE PESCUIT

Articolul 28 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 se aplică navelor care intră în domeniul de aplicare al prezentei anexe. Zona geografică menționată la respectivul articol înseamnă zona precizată la punctul 2 din prezenta anexă.

14.   COLECTAREA DATELOR PERTINENTE

Pe baza informațiilor utilizate pentru gestionarea zilelor de prezență în zonă stabilite în prezenta anexă, statele membre colectează trimestrial informațiile privind efortul total de pescuit realizat în zonă pentru unelte remorcate și unelte fixe, privind efortul realizat de navele care utilizează diferite tipuri de unelte în zonă și privind puterea motorului acestor nave în kilowați-zile.

15.   COMUNICAREA DATELOR PERTINENTE

La cererea Comisiei, statele membre pun la dispoziția acesteia o foaie de calcul cu datele menționate la punctul 14 în formatul specificat în tabelele II și III; această foaie de calcul este trimisă la adresa de e-mail corespunzătoare, comunicată statelor membre de către Comisie. Statele membre transmit Comisiei, la cererea acesteia, informații detaliate cu privire la efortul alocat și consumat pe întregile perioade de gestionare 2018 și 2019 sau doar pentru anumite părți ale acestor perioade, utilizând formatul pentru date specificat în tabelele IV și V.

Tabelul II

Formatul raportului pentru informațiile referitoare la kW-zile, pe perioadă de gestionare

Statul membru

Unealta de pescuit

Perioada de gestionare

Declarația privind efortul de pescuit cumulat

(1)

(2)

(3)

(4)


Tabelul III

Formatul datelor pentru informațiile referitoare la kW-zile, pe perioade de gestionare

Denumirea câmpului

Numărul maxim de caractere/cifre

Aliniere (1) S(tânga)/D(reapta)

Definiție și comentarii

1.

Statul membru

3

 

Statul membru (codul ISO alpha3) în care este înmatriculată nava

2.

Unealta de pescuit

2

 

Unul dintre următoarele tipuri de unelte:

 

BT = beam-traule ≥ 80 mm

 

GN = setci < 220 mm

 

TN = setci cu sirec sau plase de încurcare < 220 mm

3.

Perioada de gestionare

4

 

Un an în intervalul cuprins între perioada de gestionare 2006 și perioada de gestionare actuală

4.

Declarația privind efortul de pescuit cumulat

7

D

Efortul de pescuit cumulat exprimat în kW-zile și realizat în intervalul 1 februarie-31 ianuarie al perioadei de gestionare corespunzătoare


Tabelul IV

Formatul raportului pentru informații referitoare la nave

Statul membru

CFR

Marcaj exterior

Durata perioadei de gestionare

Uneltele notificate

Zile eligibile cu utilizarea uneltei (uneltelor) notificate

Zile petrecute utilizând unealta notificată (uneltele notificate)

Transfer de zile

Nr. 1

Nr. 2

Nr. 3

Nr. 1

Nr. 2

Nr. 3

Nr. 1

Nr. 2

Nr. 3

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(5)

(5)

(5)

(6)

(6)

(6)

(6)

(7)

(7)

(7)

(7)

(8)


Tabelul V

Formatul datelor pentru informații referitoare la nave

Denumirea câmpului

Numărul maxim de caractere/cifre

Aliniere (2)

S(tânga)/D(reapta)

Definiție și comentarii

1.

Statul membru

3

 

Statul membru (codul ISO alpha3) în care este înmatriculată nava

2.

CFR

12

 

Numărul din registrul flotei de pescuit a Uniunii (CFR)

Numărul unic de identificare al navei de pescuit

Statul membru (codul ISO alpha3), urmat de o serie de identificare (nouă caractere). Dacă o serie are mai puțin de nouă caractere, în partea stângă se introduc zerouri suplimentare.

3.

Marcaj exterior

14

S

În temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011

4.

Durata perioadei de gestionare

2

S

Durata perioadei de gestionare măsurată în luni

5.

Uneltele notificate

2

S

Unul dintre următoarele tipuri de unelte:

 

BT = beam-traule ≥ 80 mm

 

GN = setci < 220 mm

 

TN = setci cu sirec sau plase de încurcare < 220 mm

6.

Condiția specială care se aplică uneltei (uneltelor) notificate

3

S

Numărul de zile pentru care nava este eligibilă în conformitate cu anexa IIB pentru uneltele alese și lungimea perioadei de gestionare notificate

7.

Zile petrecute utilizând unealta notificată (uneltele notificate)

3

S

Numărul de zile pe care nava le-a petrecut efectiv în zonă, utilizând o unealtă care corespunde categoriei de unelte notificate pe parcursul perioadei de gestionare notificate

8.

Transferuri de zile

4

S

Pentru zilele transferate, a se indica „– număr de zile transferate” și, pentru zilele primite, a se indica „+ număr de zile transferate”


(1)  Informații relevante pentru transmiterea de date într-un format de lungime fixă.

(2)  Informații relevante pentru transmiterea de date într-un format de lungime fixă.


ANEXA IIC

ZONE DE GESTIONARE A UVEI ÎN DIVIZIUNILE ICES 2a, 3a ȘI ÎN SUBZONA ICES 4

În scopul gestionării posibilităților de pescuit pentru uvă în diviziunile ICES 2a, 3a și în subzona ICES 4 stabilite în anexa IA, zonele de gestionare specifice în care se aplică limite de captură sunt definite mai jos și în apendicele la prezenta anexă:

Zona de gestionare a uvei

Dreptunghiurile statistice ICES

1r

31-33 E9–F4; 33 F5; 34-37 E9–F6; 38-40 F0–F5; 41 F4–F5

2r

35 F7–F8; 36 F7–F9; 37 F7–F8; 38-41 F6–F8; 42 F6–F9; 43 F7–F9; 44 F9–G0; 45 G0–G1; 46 G1

3r

41-46 F1–F3; 42-46 F4–F5; 43-46 F6; 44-46 F7–F8; 45-46 F9; 46-47 G0; 47 G1 și 48 G0

4

38–40 E7–E9 și 41–46 E6–F0

5r

47-52 F1–F5

6

41-43 G0–G3; 44 G1

7r

47-52 E6–F0

Apendice la Anexa IIC

Zonele de gestionare a uvei

Image


ANEXA III

NUMĂRUL MAXIM DE AUTORIZAȚII DE PESCUIT PENTRU NAVELE DE PESCUIT DIN UNIUNE CARE PESCUIESC ÎN APELE UNOR ȚĂRI TERȚE

Zona de pescuit

Activitate de pescuit

Număr de autorizații de pescuit

Repartizarea autorizațiilor de pescuit între statele membre

Număr maxim de nave prezente în orice moment

Apele norvegiene și zona de pescuit din jurul insulei Jan Mayen

Hering, la nord de 62° 00′ N

77

DK

25

57

DE

5

FR

1

IE

8

NL

9

PL

1

SV

10

UK

18

Specii demersale, la nord de 62° 00′ N

80

DE

16

50

IE

1

ES

20

FR

18

PT

9

UK

14

Nealocate

2

Macrou (1)

Nu se aplică

Nu se aplică

70

Specii industriale, la sud de 62° 00′ N

480

DK

450

150

UK

30

apele Insulelor Feroe

Orice tip de pescuit cu traulul pentru nave cu dimensiuni de maximum 180 de picioare în zona situată între 12 și 21 de mile depărtare de linia de bază a Insulelor Feroe

26

BE

0

13

DE

4

FR

4

UK

18

Pescuit direcționat de cod și eglefin, cu o dimensiune minimă a ochiului de plasă de 135 mm, limitat la zona situată la sud de 62° 28′ N și la est de 6° 30′ V

8 (2)

Nu se aplică

4

Pescuit prin traulare dincolo de 21 de mile de la liniile de bază ale Insulelor Feroe. În perioadele 1 martie-31 mai și 1 octombrie-31 decembrie, aceste nave pot opera în zona dintre 61° 20′ N și 62° 00′ N și între 12 și 21 de mile de la liniile de bază.

70

BE

0

26

DE

10

FR

40

UK

20

Pescuit prin traulare de mihalț-de-mare albastru, cu o dimensiune minimă a ochiului de plasă de 100 mm în zona situată la sud de 61° 30′ N și la vest de 9° 00′ V, în zona situată între 7° 00′ V și 9° 00′ V la sud de 60° 30′ N și în zona situată la sud-vest de linia trasată între 60° 30′ N, 7° 00′ V și 60° 00′ N, 6° 00′ V

70

DE (3)

8

20 (4)

FR (3)

12

Activități de pescuit direcționat prin traulare de cod saithe, cu o dimensiune minimă a ochiurilor de plasă de 120 mm și cu posibilitatea de a utiliza parâme transversale în jurul sacului

70

Nu se aplică

22 (4)

Pescuitul de putasu. Numărul total de autorizații de pescuit poate fi mărit cu patru nave pentru a forma perechi, în cazul în care autoritățile Insulelor Feroe introduc reguli speciale de acces la o zonă numită „zonă principală pentru pescuitul de putasu”.

34

DE

2

20

DK

5

FR

4

NL

6

UK

7

SE

1

ES

4

IE

4

PT

1

Pescuitul cu paragate

10

UK

10

6

Macrou

12

DK

1

12

BE

0

DE

1

FR

1

IE

2

NL

1

SE

1

UK

5

Hering, la nord de 62° 00′ N

20

DK

5

20

DE

2

IE

2

FR

1

NL

2

PL

1

SE

3

UK

4

1, 2b (5)

Pescuit de Chionoecetes opilio cu vârșe

20

EE

1

Nu se aplică

ES

1

LV

11

LT

4

PL

3


(1)  Fără a se aduce atingere licențelor suplimentare acordate Suediei de Norvegia în conformitate cu practica consacrată.

(2)  Aceste cifre sunt incluse în cifrele pentru toate activitățile de pescuit prin traulare cu nave de cel mult 180 de picioare în zona dintre 12 și 21 de mile de la liniile de bază ale Insulelor Feroe.

(3)  Aceste cifre se referă la numărul maxim de nave prezente în orice moment.

(4)  Aceste cifre sunt incluse în cifrele pentru „Pescuit prin traulare dincolo de 21 de mile de la liniile de bază ale Insulelor Feroe”.

(5)  Alocarea posibilităților de pescuit disponibile pentru Uniune în zona Svalbard nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor care decurg din Tratatul de la Paris din 1920.


ANEXA IV

ZONA CONVENȚIEI ICCAT (1)

1.   Numărul maxim de nave cu momeală și de nave cu undițe tractate ale Uniunii autorizate să pescuiască activ ton roșu cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm în estul Oceanului Atlantic

Spania

Urmează să se stabilească

Franța

Urmează să se stabilească

Uniune

Urmează să se stabilească

2.   Numărul maxim de nave ale Uniunii de pescuit artizanal de coastă autorizate să pescuiască activ ton roșu cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm în Marea Mediterană

Spania

Urmează să se stabilească

Franța

Urmează să se stabilească

Italia

Urmează să se stabilească

Cipru

Urmează să se stabilească (2)

Malta

Urmează să se stabilească (2)

Uniune

Urmează să se stabilească

3.   Numărul maxim de nave de pescuit ale Uniunii autorizate să pescuiască activ ton roșu cu o greutate/lungime cuprinse între 8 kg/75 cm și 30 kg/115 cm în Marea Adriatică în scopul creșterii.

Croația

Urmează să se stabilească

Italia

Urmează să se stabilească

Uniune

Urmează să se stabilească

4.   Numărul maxim și capacitatea totală în tonaj brut a navelor de pescuit ale fiecărui stat membru care pot fi autorizate să pescuiască, să rețină la bord, să transbordeze, să transporte sau să debarce ton roșu în estul Oceanului Atlantic și în Marea Mediterană

Tabelul A

Numărul navelor de pescuit (3)

 

Cipru (4)

Grecia (5)

Croația

Italia

Franța

Spania

Malta (6)

Nave de pescuit cu plase-pungă

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Nave de pescuit cu paragate

Urmează să se stabilească (7)

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Nave de pescuit cu momeală

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Petactare

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească (8)

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Traulere

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Alte nave de pescuit artizanal (9)

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească


Tabelul B

Capacitatea totală în tonaj brut

 

Cipru

Croația

Grecia

Italia

Franța

Spania

Malta

Nave de pescuit cu plase-pungă

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Nave de pescuit cu paragate

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Nave de pescuit cu momeală

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Petactare

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Traulere

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Alte nave de pescuit artizanal

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

5.   Numărul maxim de capcane utilizate pentru pescuitul de ton roșu în estul Oceanului Atlantic și în Marea Mediterană autorizate de fiecare stat membru

Statul membru

Număr de capcane (10)

Spania

Urmează să se stabilească

Italia

Urmează să se stabilească

Portugalia

Urmează să se stabilească

6.   Capacitatea maximă de creștere și de îngrășare a tonului roșu pentru fiecare stat membru și volumul maxim al intrărilor de ton roșu sălbatic capturat pe care fiecare stat membru îl poate aloca fermelor sale piscicole din estul Oceanului Atlantic și din Marea Mediterană

Tabelul A

Capacitatea maximă de creștere și de îngrășare a tonului

 

Număr de ferme

Capacitate (în tone)

Spania

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Italia

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Grecia

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Cipru

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Croația

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Malta

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească


Tabelul B  (11)

Volumul maxim al intrărilor de ton roșu sălbatic capturat (în tone)

Spania

Urmează să se stabilească

Italia

Urmează să se stabilească

Grecia

Urmează să se stabilească

Cipru

Urmează să se stabilească

Croația

Urmează să se stabilească

Malta

Urmează să se stabilească

Portugalia

Urmează să se stabilească

7.   Repartizarea între statele membre a numărului maxim de nave de pescuit aflate sub pavilionul unui stat membru autorizate să pescuiască ton alb din zone nordice ca specie-țintă în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 520/2007 este următoarea:

Statul membru

Numărul maxim de nave

Irlanda

Urmează să se stabilească

Spania

Urmează să se stabilească

Franța

Urmează să se stabilească

Regatul Unit

Urmează să se stabilească

Portugalia

Urmează să se stabilească

8.   Numărul maxim de nave de pescuit ale Uniunii cu o lungime de cel puțin 20 de metri care pescuiesc ton obez în zona Convenției ICCAT este următorul:

Statul membru

Numărul maxim de nave de pescuit cu plase-pungă

Numărul maxim de nave de pescuit cu paragate

Spania

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Franța

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Portugalia

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Uniune

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească


(1)  Cifrele prezentate în secțiunile 1, 2 și 3 pot scădea pentru a îndeplini obligațiile internaționale ale Uniunii.

(2)  Această cifră poate crește dacă o navă de pescuit cu plasă-pungă este înlocuită cu 10 nave cu paragate în conformitate cu nota de subsol 4 sau cu nota de subsol 6 la tabelul A din punctul 4 din prezenta anexă.

(3)  Cifrele din tabelul A din secțiunea 4 pot fi majorate, cu condiția respectării obligațiilor Uniunii la nivel internațional.

(4)  O navă de pescuit cu plasă-pungă de dimensiune medie poate fi înlocuită cu cel mult 10 nave cu paragate sau cu o navă de pescuit cu plasă-pungă de dimensiune mică și cel mult trei nave cu paragate.

(5)  O navă de pescuit cu plasă-pungă de dimensiune medie poate fi înlocuită cu cel mult 10 nave cu paragate sau cu o navă de pescuit cu plasă-pungă de dimensiune mică și trei alte nave de pescuit artizanal.

(6)  O navă de pescuit cu plasă-pungă de dimensiune medie poate fi înlocuită cu cel mult 10 nave cu paragate.

(7)  Nave de pescuit polivalente, care sunt echipate cu mai multe unelte.

(8)  Nave cu paragate care operează în Oceanul Atlantic.

(9)  Nave polivalente, care sunt echipate cu mai multe unelte (paragate, petactare, undițe tractate).

(10)  Acest număr poate fi majorat, cu condiția respectării obligațiilor Uniunii la nivel internațional.

(11)  Capacitatea de creștere a Portugaliei, de 500 de tone, este acoperită de capacitatea neutilizată a Uniunii înscrisă în tabelul A.


ANEXA V

ZONA CONVENȚIEI CCAMLR

PARTEA A

INTERZICEREA PESCUITULUI DIRECȚIONAT ÎN ZONA CONVENȚIEI CCAMLR

Specii vizate

Zonă

Perioadă de interdicție

Rechini (toate speciile)

Zona Convenției

De la 1 ianuarie la 31 decembrie 2019

Notothenia rossii

FAO 48.1. Antarctica, în zona peninsulară

FAO 48.2. Antarctica, în jurul arhipelagului Orkney de Sud

FAO 48.3. Antarctica, în jurul arhipelagului Georgia de Sud

De la 1 ianuarie la 31 decembrie 2019

Pești cu înotătoare

FAO 48.1. Antarctica (1)

FAO 48.2. Antarctica (1)

De la 1 ianuarie la 31 decembrie 2019

Notothenia gibberifrons

Chaenocephalus aceratus

Pseudochaenichthys georgianus

Notothenia squamifrons

Patagonotothen guntheri

Electrona carlsbergi  (1)

FAO 48.3.

De la 1 ianuarie la 31 decembrie 2019

Dissostichus spp.

FAO 48.5. Antarctica

De la 1 decembrie 2018 la 30 noiembrie 2019

Dissostichus spp.

FAO 88.3. Antarctica (1)

FAO 58.5.1. Antarctica (1)  (2)

FAO 58.5.2. Antarctica la est de 79°20′ E și în afara ZEE la vest de 79°20′ E (1)

FAO 58.4.4. Antarctica (1)  (2)

FAO 58.6. Antarctica (1)  (2)

FAO 58.7. Antarctica (1)

De la 1 ianuarie la 31 decembrie 2019

Notothenia squamifrons

FAO 58.4.4. (1)  (2)

De la 1 ianuarie la 31 decembrie 2019

Toate speciile, cu excepția Champsocephalus gunnari și Dissostichus eleginoides

FAO 58.5.2. Antarctica

De la 1 decembrie 2018 la 30 noiembrie 2019

Dissostichus spp.

FAO 48.4. Antarctica (1), mai puțin în zona delimitată de latitudinile 55° 30′ S și 57° 20′ S și longitudinile 25° 30′ V și 29° 30′ V, precum și de latitudinile 57°20′ S și 60°00′ S și longitudinile 24° 30′ V și 29°00′ V.

De la 1 ianuarie la 31 decembrie 2019

PARTEA B

TAC-URI ȘI LIMITE ALE CAPTURILOR ACCIDENTALE PENTRU PESCUITUL EXPERIMENTAL ÎN ZONA CONVENȚIEI CCAMLR ÎN 2018/2019

Subzonă/Diviziune

Regiune

Sezon

Unități de cercetare la scară mică (SSRU)

Limita de captură pentru Dissostichus mawsoni (în tone)

 

Limită de captură accidentală (în tone)

SSRU

Limita

 

 

Vulpi și pisici-de-mare

Macrourus spp.

Alte specii

58.4.1.

Întreaga diviziune

De la 1 decembrie 2018 la 30 noiembrie 2019 (dar în 2018/19 nu are loc pescuit dirijat)

A, B, D, F, H

0

579

5841-1

6

18

18

C (inclusiv 58.4.1_1, 58.4. 1_2)

231

5841-2

6

19

19

5841-3

7

24

24

E (58.4.1_3, 58.4.1_4)

168

5841-4

1

3

3

5841-5

3

8

8

G (inclusiv 58.4.1_5, 58.4.1_6)

180

5841-6

7

21

21

58.4.2.

Întreaga diviziune

De la 1 decembrie 2018 la 30 noiembrie 2019

A, B, C, D

0

50

 

3

8

8

E (inclusiv 58.4.2_1)

50

 

58.4.3a.

Întreaga diviziune 58.4.3a._1

De la 1 decembrie 2018 la 30 noiembrie 2019 (dar în 2018/19 nu are loc pescuit dirijat)

 

 

30

 

2

5

5

88.1.

Întreaga subzonă

1 decembrie 2018-31 august 2019

A, B, C, G, H, I, J, K

2 628  (3)  (4)

3 157  (5)  (6)

A, B, C, G (7)

30

96

30

G, H, I, J, K (8)

104

317

104

Zona specială de cercetare din zona marină protejată din Marea Ross

464 (9)

Zona specială de cercetare din zona marină protejată din Marea Ross (7)

23

72

23

88.2.

Întreaga subzonă (10)

De la 1 decembrie 2018 la 31 august 2019

D, E, F, G (882_1)

240

1 000

C, D, E, F, G, H, I

10

32

32

C, D, E, F, G (882_2)

240

 

 

 

 

C, D, E, F, G (882_3)

160

 

 

 

 

C, D, E, F, G (882_4)

160

 

 

 

 

H

200

 

 

 

 

I

0

 

 

 

 

Apendice la anexa V, partea B

Lista unităților de cercetare la scară mică (SSRU)

Regiune

SSRU

Linie de demarcație

48.6

A

De la 50° S 20° V, spre est la 1°30′ E, spre sud la 60° S, spre vest la 20° V, spre nord la 50° S.

B

De la 60° S 20 ° V spre est la 10 ° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 20 ° V, spre nord la 60° S.

C

De la 60° S 10° V spre est la 0° longitudine, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 10° V, spre nord la 60° S.

D

De la 60° S 0° longitudine spre est la 10° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 0° longitudine, spre nord la 60° S.

E

De la 60 ° S 10 ° E spre est la 20 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 10 ° E, spre nord la 60 ° S.

F

De la 60 ° S 20 ° E spre est la 30 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 20 ° E, spre nord la 60 ° S.

G

De la 50° S 1° 30′ E spre est la 30° E, spre sud la 60° S, spre vest la 1° 30′ E, spre nord la 50° S.

58.4.1

A

De la 55 ° S 86 ° E spre est la 150 ° E, spre sud la 60 ° S, spre vest la 86 ° E, spre nord la 55 ° S.

B

De la 60° S 86° E spre est la 90° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 80° E, spre nord la 64° S, spre est la 86° E, spre nord la 60° S.

C

De la 60 ° S 90 ° E spre est la 100 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 90 ° E, spre nord la 60 ° S.

D

De la 60 ° S 100 ° E spre est la 110 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 100 ° E, spre nord la 60 ° S.

E

De la 60 ° S 110 ° E spre est la 120 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 110 ° E, spre nord la 60 ° S.

F

De la 60 ° S 120 ° E spre est la 130 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 120 ° E, spre nord la 60 ° S.

G

De la 60 ° S 130 ° E spre est la 140 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 130 ° E, spre nord la 60 ° S.

H

De la 60 ° S 140 ° E spre est la 150 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 140 ° E, spre nord la 60 ° S.

58.4.2

A

De la 62 ° S 30 ° E spre est la 40 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 30 ° E, spre nord la 62 ° S.

B

De la 62 ° S 40 ° E spre est la 50 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 40 ° E, spre nord la 62 ° S.

C

De la 62 ° S 50 ° E spre est la 60 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 50 ° E, spre nord la 62 ° S.

D

De la 62 ° S 60 ° E spre est la 70 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 60 ° E, spre nord la 62 ° S.

E

De la 62° S 70° E, spre est la 73° 10′ E, spre sud la 64° S, spre est la 80° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei la 70° E, spre nord la 62° S.

58.4.3a

A

Toată diviziunea, de la 56° S 60° E spre est la 73°10′ E, spre sud la 62° S, spre vest la 60° E, spre nord la 56° S.

58.4.3b

A

De la 56° S 73° 10′ E, spre est la 79° E, spre sud la 59° S, spre vest la 73°10′ E, spre nord la 56° S.

B

De la 60° S 73° 10′ E, spre est la 86° E, spre sud la 64° S, spre vest la 73°10′ E, spre nord la 60° S.

C

De la 59° S 73° 10′ E, spre est la 79° E, spre sud la 60° S, spre vest la 73°10′ E, spre nord la 59° S.

D

De la 59° S 79° E spre est la 86° E, spre sud la 60° S, spre vest la 79° E, spre nord la 59° S.

E

De la 56° S 79° E spre est la 80° E, spre nord la 55° S, spre est la 86° E, spre sud la 59° S, spre vest la 79° E, spre nord la 56°S.

58.4.4

A

De la 51 ° S 40 ° E spre est la 42 ° E, spre sud la 54 ° S, spre vest la 40 ° E, spre nord la 51 ° S.

B

De la 51 ° S 42 ° E spre est la 46 ° E, spre sud la 54 ° S, spre vest la 42 ° E, spre nord la 51 ° S.

C

De la 51 ° S 46 ° E spre est la 50 ° E, spre sud la 54 ° S, spre vest la 46 ° E, spre nord la 51 ° S.

D

Toată diviziunea, cu excepția unităților de cercetare la scară mică A, B, C și cu limita externă de la 50° S 30° E spre est la 60° E, spre sud la 62° S, spre vest la 30° E, spre nord la 50° S.

58.6

A

De la 45 ° S 40 ° E spre est la 44 ° E, spre sud la 48 ° S, spre vest la 40 ° E, spre nord la 45 ° S.

B

De la 45 ° S 44 ° E spre est la 48 ° E, spre sud la 48 ° S, spre vest la 44 ° E, spre nord la 45 ° S.

C

De la 45 ° S 48 ° E spre est la 51 ° E, spre sud la 48 ° S, spre vest la 48 ° E, spre nord la 45 ° S.

D

De la 45 ° S 51 ° E spre est la 54 ° E, spre sud la 48 ° S, spre vest la 51 ° E, spre nord la 45 ° S.

58.7

A

De la 45 ° S 37 ° E spre est la 40 ° E, spre sud la 48 ° S, spre vest la 37 ° E, spre nord la 45 ° S.

88.1

A

De la 60 ° S 150 ° E spre est la 170 ° E, spre sud la 65 ° S, spre vest la 150 ° E, spre nord la 60 ° S.

B

De la 60° S 170° E spre est la 179° E, spre sud la 66°40′ S, spre vest la 170° E, spre nord la 60° S.

C

De la 60° S 179° E, spre est la 170° V, spre sud la 70° S, spre vest la 178° V, spre nord la 66°40′ S, spre vest la 179° E, spre nord la 60°S.

D

De la 65 ° S 150 ° E spre est la 160 ° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 150 ° E, spre nord la 65 ° S.

E

De la 65° S 160° E spre est la 170° E, spre sud la 68° 30′ S, spre vest la 160° E, spre nord la 65° S.

F

De la 68° 30′ S 160° E spre est la 170° E, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 160° E, spre nord la 68° 30′ S.

G

De la 66° 40′ S 170° E spre est la 178° V, spre sud la 70° S, spre vest la 178° 50′ E, spre sud la 70° 50′ S, spre vest la 170° E, spre nord la 66°40′ S.

H

De la 70° 50′ S 170° E spre est la 178° 50′ E, spre sud la 73° S, spre vest până la coastă, spre nord de-a lungul coastei la 170° E, spre nord la 70° 50′ S.

I

De la 70 ° S 178° 50′ E, spre est la 170° V, spre sud la 73 ° S, spre vest la 178° 50′ E, spre nord la 70 ° S.

J

De la 73° S la coastă lângă 170° E, spre est la 178° 50′ E, spre sud la 80° S, spre vest la 170° E, spre nord de-a lungul coastei la 73° S.

K

De la 73 ° S 178° 50′ E, spre est la 170° V, spre sud la 76 ° S, spre vest la 178° 50′ E, spre nord la 73 ° S.

L

De la 76 ° S 178° 50′ E, spre est la 170° V, spre sud la 80 ° S, spre vest la 178° 50′ E, spre nord la 76 ° S.

M

De la 73° S la coastă lângă 169° 30′ E spre est la 170° E, spre sud la 80° S, spre vest până la coastă, spre nord de-a lungul coastei la 73° S.

88.2

A

De la 60° S 170 ° V spre est la 160 ° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 170 ° V, spre nord la 60° S.

B

De la 60° S 160 ° V spre est la 150 ° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 160 ° V, spre nord la 60° S.

C

De la 70° 50′ S 150° V, spre est la 140° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 150° V, spre nord la 70° 50′ S.

D

De la 70° 50′ S 140° V, spre est la 130° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 140° V, spre nord la 70° 50′ S.

E

De la 70° 50′ S 130° V, spre est la 120° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 130° V, spre nord la 70° 50′ S.

F

De la 70° 50′ S 120° V, spre est la 110° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 120° V, spre nord la 70° 50′ S.

G

De la 70°50′ S 110° V spre est la 105° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 110° V, spre nord la 70° 50′ S.

H

De la 65° S 150° V spre est la 105° V, spre sud la 70° 50′ S, spre vest la 150° V, spre nord la 65° S.

I

De la 60° S 150° V spre est la 105° V, spre sud la 65° S, spre vest la 150° V, spre nord la 60° S.

88.3

A

De la 60° S 105 ° V spre est la 95 ° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 105 ° V, spre nord la 60° S.

B

De la 60° S 95 ° V spre est la 85 ° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 95 ° V, spre nord la 60° S.

C

De la 60° S 85 ° V spre est la 75 ° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 85 ° V, spre nord la 60° S.

D

De la 60° S 75 ° V spre est la 70 ° V, spre sud până la coastă, spre vest de-a lungul coastei până la 75 ° V, spre nord la 60° S.

PARTEA C

ANEXA 21-03/A

NOTIFICAREA INTENȚIEI DE A PARTICIPA LA O ACTIVITATE DE PESCUIT PENTRU EUPHAUSIA SUPERBA

Informații generale

Membru: …

Sezon de pescuit: …

Denumirea navei: …

Nivelul estimat al capturii (în tone): …

Capacitatea zilnică de prelucrare a navei (greutate în viu în tone): …

Subzone și diviziuni unde se intenționează să se desfășoare pescuitul

Această măsură de conservare se aplică notificărilor de intenție de a pescui krill antarctic în subzonele 48.1, 48.2, 48.3 și 48.4 și în diviziunile 58.4.1 și 58.4.2. Intențiile de a pescui krill antarctic în alte subzone și diviziuni trebuie notificate în temeiul măsurii de conservare 21-02.

Subzonă/Diviziune

A se bifa căsuțele corespunzătoare

48.1

48.2

48.3

48.4

58.4.1

58.4.2


Tehnica de pescuit:

A se bifa căsuțele corespunzătoare

 

Traul convențional

 

Sistem de pescuit continuu

 

Pompare pentru golirea sacului

 

Altă metodă: vă rugăm să precizați

Tipuri de produse și metode pentru estimarea directă a greutății în viu a cantității de krill antarctic capturat

Tip de produs

Metodă pentru estimarea directă a cantității în viu de krill antarctic capturat, acolo unde este relevant (a se vedea anexa 21-03/B) (11)

Congelat întreg

 

Fiert

 

Făină

 

Ulei

 

Alte produse, a se preciza

 

Configurația plasei

Dimensiunile plasei

Plasa 1

Plasa 2

Alte plase

Deschiderea plasei (gura)

 

 

 

Deschiderea verticală maximă (m)

 

 

 

Deschiderea orizontală maximă (m)

 

 

 

Circumferința plasei la gură (12) (m)

 

 

 

Suprafața gurii (m2)

 

 

 

Dimensiunea medie a ochiurilor panoului de plasă (14) (mm)

Exterior (13)

Interior (13)

Exterior (13)

Interior (13)

Exterior (13)

Interior (13)

Panoul 1

 

 

 

 

 

 

Panoul 2

 

 

 

 

 

 

Panoul 3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimul panou (sac)

 

 

 

 

 

 

Diagrama (diagramele) plasei (plaselor): …

Pentru fiecare plasă utilizată sau pentru orice modificare a configurației plasei, a se vedea diagrama relevantă a plasei din biblioteca CCAMLR pentru echipamente de pescuit, dacă este disponibilă (www.ccamlr.org/node/74407), sau a se prezenta o diagramă și o descriere în detaliu pentru viitoarea reuniune a WG-EMM (grup de lucru – EMM). Diagramele plaselor trebuie să cuprindă:

1.

Lungimea și lățimea fiecărui panou de traul (cu suficiente detalii pentru a permite calcularea unghiului fiecărui panou în raport cu curgerea apei.)

2.

Dimensiunea ochiului de plasă (dimensiunea interioară a ochiului de plasă întinsă pe baza procedurii din măsura de conservare 22-01), forma (de exemplu formă de romb) și materialul (de exemplu polipropilenă).

3.

Construcția ochiului de plasă (de exemplu, înnodat sau îmbinat).

4.

Detalii privind banderolele utilizate în traul (model, amplasarea pe panouri, a se indica „nul” dacă nu se utilizează banderole); banderolele împiedică krillul antarctic să blocheze ochiurile de plasă sau să scape.

Dispozitiv de excludere a mamiferelor marine

Diagrama (diagramele) dispozitivului: …

Pentru fiecare tip de dispozitiv folosit sau pentru orice modificare a configurației dispozitivului, a se vedea diagrama netă relevantă din biblioteca CCAMLR pentru echipamente de pescuit, dacă este disponibilă (www.ccamlr.org/node/74407), sau a se înainta o diagramă și o descriere în detaliu pentru viitoarea reuniune a WG-EMM.

Colectarea de date acustice

Furnizarea informațiilor privind ecosondele și sonarele utilizate pe vas.

Tipul (de exemplu ecosondă, sonar)

 

 

 

Producătorul

 

 

 

Modelul

 

 

 

Frecvențele de transductor (kHz)

 

 

 

Colectarea de date acustice (descriere detaliată):

A se descrie succint măsurile care vor fi luate pentru a colecta date acustice pentru furnizarea de informații privind răspândirea și abundența speciei Euphausia superba și a altor specii pelagice, precum myctophidae și salpidae (SC-CAMLR-XXX, punctul 2.10).

ANEXA 21-03/B

ORIENTĂRI PENTRU ESTIMAREA GREUTĂȚII ÎN VIU DE KRILL ANTARCTIC CAPTURAT

Metodă

Ecuația (kg)

Parametru

Descrierea

Tip

Metoda de estimare

Unitate

Volumul rezervorului de stocare

W * L * H * ρ * 1 000

W = lățimea rezervorului

Constantă

Se măsoară la începutul pescuitului

m

L = lungimea rezervorului

Constantă

Se măsoară la începutul pescuitului

m

ρ = factorul de conversie a volumului în masă

Variabilă

Conversia volumului în masă

kg/litru

H = profunzimea stratului de krill antarctic în cuvă

Per lansare

Observare directă

m

Debitmetru (15)

V * Fkrill * ρ

V = volumul de krill antarctic și de apă, cumulat

Per lansare (15)

Observare directă

litru

Fkrill = proporția de krill antarctic din eșantion

Per lansare (15)

Corecția volumetrică a debitmetrului

ρ = factorul de conversie a volumului în masă

Variabilă

Conversia volumului în masă

kg/litru

Debitmetru (16)

(V * ρ) – M

V = volumul de pastă de krill antarctic

Per lansare (15)

Observare directă

litru

M = cantitatea de apă adăugată în cadrul procesului, convertită în masă

Per lansare (15)

Observare directă

kg

ρ = densitatea pastei de krill

Variabilă

Observare directă

kg/litru

Scară de debit

M * (1 – F)

M = masa de krill antarctic și de apă, cumulată

Per lansare (16)

Observare directă

kg

F = proporția de apă din eșantion

Variabilă

Corecția de masă a scării de debit

Tavă

(M–Mtray) * N

Mtray= masa tăvii goale

Constantă

Observare directă înaintea pescuitului

kg

M = masa medie de krill antarctic și de apă, cumulată

Variabilă

Observare directă înaintea congelării cu apa scursă

kg

N = numărul de tăvi

Per lansare

Observare directă

Conversia în făină

Mmeal * MCF

Mmeal = masa făinii produse

Per lansare

Observare directă

kg

MCF = factor de conversie în făină

Variabilă

Conversia făinii în krill antarctic întreg

Volumul sacului

W * H * L * ρ * π/4 * 1 000

W = lățimea sacului

Constantă

Se măsoară la începutul pescuitului

m

H = înălțimea sacului

Constantă

Se măsoară la începutul pescuitului

m

ρ = factorul de conversie a volumului în masă

Variabilă

Conversia volumului în masă

kg/litru

L = lungimea sacului

Per lansare

Observare directă

m

Altele

Vă rugăm să precizați

 

 

 

 

Etapele și frecvența observării

Volumul rezervorului de stocare

La începutul pescuitului

Se măsoară lățimea și lungimea cuvei (dacă respectiva cuvă nu are formă dreptunghiulară, atunci este posibil să fie nevoie de măsurători suplimentare; precizie de ± 0,05 m)

Lunar (17)

Se estimează conversia volumului în masă pe baza masei scurse de krill antarctic într-un volum cunoscut (de exemplu, 10 litri) luat din cuvă

Toate lansările

Se măsoară profunzimea stratului de krill antarctic din cuvă (dacă este stocat în cuvă între lansări, atunci se măsoară diferența de profunzime; precizie de ± 0,1 m)

Se estimează greutatea în viu de krill antarctic capturat (folosind ecuația)

Debitmetru (17)

Înainte de pescuit

Se asigură că debitmetrul măsoară krillul antarctic întreg (adică înainte de prelucrare)

Mai mult de o dată pe lună (17)

Se estimează conversia volumului în masă (ρ) pe baza masei scurse de krill antarctic într-un volum cunoscut (de exemplu, 10 litri) luată din debitmetru

Toate lansările (18)

Se obține un eșantion din debitmetru și:

se măsoară volumul (de exemplu, 10 litri) de krill antarctic și de apă, cumulat

se estimează corecția volumetrică a debitmetrului pe baza volumului de krill antarctic scurs

Se estimează greutatea în viu de krill antarctic capturat (folosind ecuația)

Debitmetru (18)

Înainte de pescuit

Se asigură că ambele debitmetre (unul pentru produsul de krill antarctic și unul pentru apa adăugată) sunt calibrate (respectiv că arată aceeași citire corectă)

Săptămânal (17)

Se estimează densitatea (ρ) produsului de krill antarctic (pastă de krill măcinată) prin măsurarea masei unui volum cunoscut de produs de krill antarctic (de exemplu, 10 litri) luat din debitmetrul corespunzător

Toate lansările (18)

Se citesc ambele debitmetre și se calculează volumele totale de produs de krill antarctic (pastă de krill antarctic măcinată) și de apă adăugată; se presupune că densitatea apei este de 1 kg/litru

Se estimează greutatea în viu de krill antarctic capturat (folosind ecuația)

Scară de debit

Înainte de pescuit

Se asigură că scara de debit măsoară krillul antarctic întreg (adică înainte de prelucrare)

Toate lansările (18)

Se obține un eșantion din scara de debit

Se măsoară masa de krill antarctic și de apă, cumulat

Se estimează corecția de masă a scării de debit pe baza masei de krill antarctic scurs

Se estimează greutatea în viu de krill antarctic capturat (folosind ecuația)

Tavă

Înainte de pescuit

Se măsoară masa tăvii (dacă tăvile au forme diferite, atunci se măsoară masa fiecărui tip de tavă; precizie de ± 0,1 kg)

Toate lansările

Se măsoară masa de krill antarctic și masa tăvii, cumulat (precizie de ± 0,1 kg)

Se numără tăvile utilizate (dacă tăvile au forme diferite, atunci se numără tăvile din fiecare categorie)

Se estimează greutatea în viu de krill antarctic capturat (folosind ecuația)

Conversia în făină

Lunar (17)

Se estimează conversia krillului antarctic întreg în făină prin prelucrarea a 1 000 -5 000 kg (masă scursă) de krill antarctic întreg

Toate lansările

Se măsoară masa făinii produse

Se estimează greutatea în viu de krill antarctic capturat (folosind ecuația)

Volumul sacului

La începutul pescuitului

Se măsoară lățimea și înălțimea sacului (precizie de ± 0,1 m)

Lunar (17)

Se estimează conversia volumului în masă pe baza masei scurse de krill antarctic într-un volum cunoscut (de exemplu 10 litri) luată din sac

Toate lansările

Se măsoară lungimea sacului care conține krill antarctic (precizie de ± 0,1 m)

Se estimează greutatea în viu de krill antarctic capturat (folosind ecuația)


(1)  Cu excepția pescuitului desfășurat în scopul cercetării științifice.

(2)  Cu excepția apelor aflate sub jurisdicție națională (ZEE).

(3)  Inclusiv pentru 88.2 A și B din afara zonei marine protejate din Marea Ross.

(4)  La nord de 70° S pot fi capturate cel mult 587 de tone. În cazul în care, cu toate acestea, au fost capturate mai mult de 587 de tone la nord de 70° S, atunci cantitatea care poate fi capturată la sud de 70° S se reduce cu cantitatea capturată peste limita de 587 de tone la nord de 70° S.

(5)  Inclusiv 65 de tone pentru studiul privind Marea Ross.

(6)  Inclusiv pentru 88.2 A și B din afara zonei marine protejate din Marea Ross.

(7)  Inclusiv pentru 88.2 A și B din afara zonei marine protejate din Marea Ross și la nord de 70° S.

(8)  Inclusiv pentru 88.2 A și B din afara zonei marine protejate din Marea Ross și la sud de 70° S.

(9)  Inclusiv pentru 88.2 A din zona specială de cercetare din zona marină protejată din Marea Ross.

(10)  Cu excepția 88.2 A și B care sunt incluse în 88.1.

(11)  Dacă metoda nu se află pe lista din anexa 21-03/B, a se descrie în detaliu

(12)  Preconizată în condiții de funcționare.

(13)  Dimensiunea ochiurilor de plasă exterioară și a ochiurilor de plasă interioară când se folosește o navă de pescuit cu paragate.

(14)  Măsurătoare interioară a ochiului de plasă întinsă pe baza procedurii din măsura de conservare 22-01.

(15)  Lansare individuală, atunci când se folosește un traul convențional, sau integrată de-a lungul unui interval de șase ore, atunci când se folosește sistemul de pescuit continuu.

(16)  Lansare individuală, atunci când se folosește un traul convențional, sau un interval de două ore, atunci când se folosește sistemul de pescuit continuu.

(17)  O nouă perioadă începe atunci când nava de pescuit se deplasează într-o nouă subzonă sau diviziune.

(18)  Lansare individuală, atunci când se folosește un traul convențional, sau integrată de-a lungul unui interval de șase ore, atunci când se folosește sistemul de pescuit continuu.


ANEXA VI

ZONA DE COMPETENȚĂ A IOTC

1.   Numărul maxim de nave de pescuit ale Uniunii autorizate să pescuiască ton tropical în zona de competență a IOTC

Statul membru

Numărul maxim de nave

Capacitatea (tonaj brut)

Spania

22

61 364

Franța

27

45 383

Portugalia

5

1 627

Italia

1

2 137

Uniune

55

110 511

2.   Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască pește-spadă și ton alb în zona de competență a IOTC

Statul membru

Numărul maxim de nave

Capacitatea (tonaj brut)

Spania

27

11 590

Franța

41 (1)

7 882

Portugalia

15

6 925

Regatul Unit

4

1 400

Uniune

87

27 797

3.   Navele menționate la punctul 1 sunt autorizate, de asemenea, să pescuiască pește-spadă și ton alb în zona de competență a IOTC.

4.   Navele menționate la punctul 2 sunt autorizate, de asemenea, să pescuiască ton tropical în zona de competență a IOTC


(1)  Această cifră nu include navele înmatriculate în Mayotte; ea poate fi mărită în viitor în conformitate cu planul de dezvoltare a flotei din Mayotte.


ANEXA VII

ZONA CONVENȚIEI WCPFC

Numărul maxim de nave de pescuit din Uniune autorizate să pescuiască pește-spadă în zona convenției WCFPC situată la sud de 20° S

Spania

Urmează să se stabilească

Uniune

Urmează să se stabilească


ANEXA VIII

LIMITĂRI CANTITATIVE ALE AUTORIZAȚIILOR DE PESCUIT PENTRU NAVELE DIN ȚĂRI TERȚE CARE PESCUIESC ÎN APELE UNIUNII

Statul de pavilion

Activitate de pescuit

Număr de autorizații de pescuit

Număr maxim de nave prezente în orice moment

Norvegia

Hering, la nord de 62° 00′ N

Urmează să se stabilească

Urmează să se stabilească

Insulele Feroe

Macrou, zonele 6a (la nord de 56° 30′ N), 2a, 4a (la nord de 59° N)

Stavrid, zonele 4, 6a (la nord de 56° 30′ N), 7e, 7f, 7h

14

14

Hering, la nord de 62° 00′ N

20

Urmează să se stabilească

Hering, 3a

4

4

Pescuit industrial de merluciu norvegian, zonele 4, 6a (la nord de 56° 30′ N) (inclusiv capturi accidentale inevitabile de putasu)

14

14

Mihalț-de-mare și brosme

20

10

Putasu, 2, 4a, 5, 6a (la nord de 56° 30′ N), 6b, 7 (la vest de 12° 00′ V)

20

20

Mihalț-de-mare albastru

16

16

Venezuela (1)

Specii de lutianide (apele Guyanei Franceze)

45

45


(1)  Pentru a emite autorizațiile de pescuit respective, trebuie să se aducă dovezi privind existența unui contract valabil între armatorul care solicită autorizația de pescuit și o întreprindere de prelucrare situată în departamentul Guyanei Franceze, precum și privind faptul că acel contract include obligația de a debarca cel puțin 75 % dintre toate capturile de lutianide de pe nava în cauză în departamentul respectiv, astfel încât acestea să poată fi prelucrate în instalațiile respectivei întreprinderi. Un astfel de contract trebuie să fie avizat de autoritățile franceze, care se asigură că el corespunde atât capacității efective a întreprinderii de prelucrare contractante, cât și obiectivelor de dezvoltare ale economiei Guyanei. La cererea de autorizație de pescuit trebuie anexată o copie a contractului avizat în mod corespunzător. Atunci când refuză acordarea respectivului aviz, autoritățile franceze notifică refuzul și precizează motivele acestuia părții în cauză și Comisiei.