(1)

Ca urmare a legislațiilor naționale diferite în materie de valori mobiliare și insolvență, care nu sunt armonizate la nivelul Uniunii, există divergențe în ceea ce privește nivelul de protecție împotriva riscurilor de insolvabilitate a instrumentelor financiare ținute în custodie de părți terțe pentru clienții care sunt fonduri de investiții alternative („FIA”). Pentru a se atinge obiectivul de asigurare a unui grad ridicat de protecție a activelor clientului, astfel cum se prevede în Directiva 2011/61/UE, permițând totodată existența unor cerințe mai solide ale legislațiilor naționale în ceea ce privește domeniile nearmonizate, este necesar să se clarifice obligațiile privind păstrarea activelor prevăzute în Directiva 2011/61/UE.

(2)

În prezent, autoritățile competente și sectorul de profil aplică în mod diferit cerințele de separare a activelor prevăzute de Regulamentul delegat (UE) nr. 231/2013 al Comisiei (2). Depozitarii sunt la primul nivel al lanțului de custodie și au obligația de a pune la dispoziție un cont individual pentru depozitarea instrumentelor financiare ale fiecărui client care este FIA. Este însă necesar să se clarifice faptul că, atunci când se deleagă unei părți terțe funcția de custodie, partea terță ar trebui să poată să depoziteze într-un cont omnibus activele clienților depozitarului, inclusiv activele FIA și ale organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare („OPCVM”). Acest cont omnibus ar trebui să nu includă niciodată activele care aparțin depozitarului și activele care aparțin părții terțe, precum și activele care aparțin altor clienți ai părții terțe. În mod similar, în cazurile în care funcția de custodie este delegată mai departe, subcustodele ar trebui să poată să depoziteze într-un cont omnibus activele clienților custodelui care deleagă funcția de custodie. Acest cont omnibus ar trebui să nu includă niciodată activele care aparțin subcustodelui și activele care aparțin custodelui care deleagă funcția de custodie, precum și activele care aparțin altor clienți ai subcustodelui. Acest lucru este necesar pentru obținerea unui echilibru sănătos între eficiența pieței și protecția investitorilor.

(3)

Pentru a reduce la minimum riscul de pierdere a activelor deținute în conturile omnibus de instrumente financiare puse la dispoziție de părți terțe cărora li s-a delegat funcția de custodie, frecvența reconcilierilor între conturile de titluri financiare și evidențele depozitarului unui client care este FIA și partea terță sau între părți terțe, în cazul în care funcția de custodie a fost delegată în avalul lanțului de custodie, ar trebui să asigure transmiterea în timp util a informațiilor relevante către depozitar. De asemenea, frecvența acestor reconcilieri ar trebui să depindă de orice mișcare din acest cont omnibus, inclusiv tranzacțiile referitoare la activele aparținând altor clienți ai depozitarului care sunt ținute în același cont omnibus ca și activele FIA.

(4)

Depozitarul ar trebui să poată continua să își îndeplinească sarcinile în mod eficient în cazul în care custodia activelor care aparțin clienților săi care sunt FIA este delegată unei părți terțe. Prin urmare, este necesar să se prevadă obligația depozitarului de a păstra o evidență, în cadrul contului de instrumente financiare pe care l-a deschis în numele clientului său care este FIA sau în numele AFIA care acționează în contul FIA, din care să reiasă că activele ținute în custodie de o parte terță aparțin acelui FIA.

(5)

Pentru a consolida poziția depozitarilor în raport cu părțile terțe cărora le este delegată custodia activelor, această relație ar trebui consemnată într-un contract de delegare scris. În baza acestui contract, depozitarul ar trebui să poată efectua toate demersurile necesare pentru a se asigura că activele ținute în custodie sunt protejate în mod corespunzător și că partea terță respectă în orice moment contractul de delegare și cerințele Directivei 2011/61/UE și ale Regulamentului delegat (UE) nr. 231/2013. De asemenea, depozitarul și partea terță ar trebui să stabilească în mod formal dacă partea terță poate delega la rândul său funcțiile de custodie. În acest caz, dispozițiile sau contractul dintre partea terță care deleagă funcțiile de custodie și partea terță căreia îi sunt delegate funcțiile de custodie ar trebui să prevadă drepturi și obligații echivalente celor stabilite între depozitar și partea terță care deleagă funcțiile de custodie.

(6)

Pentru a permite depozitarului să își îndeplinească funcțiile, este necesar să se consolideze supravegherea de către depozitari a părților terțe, indiferent dacă acestea sunt situate în interiorul sau în afara Uniunii Europene. Ar trebui să se prevadă obligația depozitarilor de a verifica dacă instrumentele financiare ale FIA sunt corect înregistrate în registrele unei părți terțe și dacă evidențele ținute sunt suficient de exacte pentru a permite identificarea naturii, a locației și a dreptului de proprietate asupra activelor ținute în custodie. Pentru a facilita îndeplinirea sarcinilor depozitarilor, părțile terțe ar trebui să le transmită o declarație privind orice modificare care afectează activele ținute în custodie pentru clienții depozitarilor care sunt FIA.

(7)

Ca parte a obligațiilor depozitarilor de a da dovadă de grijă și diligență atunci când deleagă funcțiile de custodie, înainte de a delega această funcție unei părți terțe situate în afara Uniunii, depozitarul ar trebui să primească un aviz juridic independent care evaluează legislația din domeniul insolvenței din țara terță în care este situată partea terță respectivă, inclusiv nivelul de protecție care se asigură în jurisdicția respectivă prin intermediul conturilor separate de instrumente financiare. Avizul emis pentru fiecare jurisdicție de federațiile de întreprinderi sau de firmele de avocatură în beneficiul mai multor depozitari ar trebui să poată fi acceptat. De asemenea, depozitarul ar trebui să se asigure că partea terță situată în afara Uniunii îi aduce la cunoștință orice modificare a circumstanțelor sau a legislației în materie de insolvență a țării terțe respective care poate afecta statutul activelor clienților depozitarului care sunt FIA.

(8)

Pentru ca depozitarii să aibă timpul să se adapteze la noile cerințe prevăzute de prezentul regulament, data de la care prezentul regulament începe să se aplice ar trebui decalată cu 18 luni de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(9)

Măsurile introduse prin prezentul regulament sunt conforme cu avizul Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (3).

(10)

Măsurile introduse prin prezentul regulament sunt conforme cu avizul grupului de experți al Comitetului european pentru valori mobiliare.

(11)

Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) nr. 231/2013 ar trebui modificat în consecință,

(1)

Ca urmare a legislațiilor naționale diferite în materie de valori mobiliare și insolvență, care nu sunt armonizate la nivelul Uniunii, există divergențe în ceea ce privește nivelul de protecție împotriva riscurilor de insolvabilitate a instrumentelor financiare ținute în custodie pentru clienții care au statut de organisme de plasament colectiv în valori mobiliare („OPCVM”). Pentru a se atinge obiectivul de asigurare a unui grad ridicat de protecție a activelor clientului, astfel cum se prevede în Directiva 2009/65/CE, permițând totodată existența unor cerințe mai solide ale legislațiilor naționale în ceea ce privește domeniile nearmonizate, este necesar să se clarifice obligațiile privind păstrarea activelor prevăzute în Directiva 2009/65/CE.

(2)

În prezent, autoritățile competente și sectorul de profil aplică în mod diferit cerințele de separare a activelor prevăzute de Regulamentul delegat (UE) 2016/438 al Comisiei (2). Depozitarii sunt la primul nivel al lanțului de custodie și au obligația de a pune la dispoziție un cont individual pentru depozitarea instrumentelor financiare ale fiecărui client care este OPCVM. Este însă necesar să se clarifice faptul că, atunci când se deleagă unei părți terțe funcția de custodie, partea terță ar trebui să poată să depoziteze într-un cont omnibus activele clienților depozitarului, inclusiv activele OPCVM și ale fondurilor de investiții alternative („FIA”). Acest cont omnibus ar trebui să nu includă niciodată activele care aparțin depozitarului și activele care aparțin părții terțe, precum și activele care aparțin altor clienți ai părții terțe. În mod similar, în cazurile în care funcția de custodie este delegată mai departe, subcustodele ar trebui să poată să depoziteze într-un cont omnibus activele clienților custodelui care deleagă funcția de custodie. Acest cont omnibus ar trebui să nu includă niciodată activele care aparțin subcustodelui și activele care aparțin custodelui care deleagă funcția de custodie, precum și activele care aparțin altor clienți ai subcustodelui. Acest lucru este necesar pentru obținerea unui echilibru sănătos între eficiența pieței și protecția investitorilor.

(3)

Pentru a reduce la minimum riscul de pierdere a activelor deținute în conturile omnibus de instrumente financiare puse la dispoziție de părți terțe cărora li s-a delegat funcția de custodie, frecvența reconcilierilor între conturile de titluri financiare și evidențele depozitarului unui client care este OPCVM și partea terță sau între părți terțe, în cazul în care funcția de custodie a fost delegată în avalul lanțului de custodie, ar trebui să asigure transmiterea în timp util a informațiilor relevante către depozitar. De asemenea, frecvența acestor reconcilieri ar trebui să depindă de orice mișcare din acest cont omnibus, inclusiv tranzacțiile referitoare la activele aparținând altor clienți ai depozitarului care sunt ținute în același cont omnibus ca și activele OPCVM-ului.

(4)

Depozitarul ar trebui să poată continua să își îndeplinească sarcinile în mod eficient în cazul în care custodia activelor care aparțin clienților săi care sunt OPCVM-uri este delegată unei părți terțe. Prin urmare, este necesar să se prevadă obligația depozitarului de a păstra o evidență în cadrul contului de instrumente financiare pe care l-a deschis în numele unui OPCVM sau în numele societății de administrare care acționează în contul OPCVM-ului, din care să reiasă că activele ținute în custodie de o parte terță aparțin acelui OPCVM.

(5)

Pentru a consolida poziția depozitarilor în raport cu părțile terțe cărora le este delegată custodia activelor, această relație ar trebui consemnată într-un contract de delegare scris. În baza acestui contract, depozitarul ar trebui să poată efectua toate demersurile necesare pentru a se asigura că activele ținute în custodie sunt protejate în mod corespunzător și că partea terță respectă în orice moment contractul de delegare și cerințele Directivei 2009/65/CE și ale Regulamentului delegat (UE) 2016/438. De asemenea, depozitarul și partea terță ar trebui să stabilească în mod formal dacă partea terță poate delega la rândul său funcțiile de custodie. În acest caz, contractul dintre partea terță care deleagă funcțiile de custodie și partea terță căreia îi sunt delegate funcțiile de custodie ar trebui să prevadă drepturi și obligații echivalente celor stabilite între depozitar și partea terță care deleagă funcțiile de custodie.

(6)

Pentru a permite depozitarului să își îndeplinească funcțiile, este necesar să se consolideze supravegherea de către depozitari a părților terțe, indiferent dacă acestea sunt situate în interiorul sau în afara Uniunii Europene. Ar trebui să se prevadă obligația depozitarilor de a verifica dacă instrumentele financiare ale OPCVM-urilor sunt corect înregistrate în registrele acestor părți terțe. Evidențele ținute de părțile terțe ar trebui să fie suficient de exacte pentru a permite identificarea naturii, a locației și a dreptului de proprietate asupra activului. Pentru a facilita îndeplinirea sarcinilor depozitarilor, părțile terțe ar trebui să le transmită o declarație privind orice modificare care afectează activele ținute în custodie pentru clienții depozitarilor care sunt OPCVM-uri.

(7)

Pentru a îmbunătăți claritatea și securitatea juridică a Regulamentului delegat (UE) 2016/438, este necesar să se modifice anumite trimiteri interne care sunt incorecte. Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2016/438 ar trebui modificat în consecință.

(8)

Pentru ca depozitarii să aibă timpul să se adapteze la aceste noi cerințe, data de punere în aplicare ar trebui decalată cu optsprezece luni de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(9)

Măsurile introduse prin prezentul regulament sunt conforme cu avizul Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (3).

(10)

Măsurile introduse prin prezentul regulament sunt conforme cu avizul grupului de experți al Comitetului european pentru valori mobiliare.

(11)

Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2016/438 ar trebui modificat în consecință,

(1)

Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei (2) ar trebui modificat pentru a asigura o aliniere îmbunătățită a acestuia la standardele internaționale și pentru a facilita o gestionare mai eficientă a lichidităților de către instituțiile de credit.

(2)

Mai exact, pentru a se ține seama în mod corespunzător de activitățile desfășurate de instituțiile de credit care desfășoară activități în afara Uniunii, ar trebui să se aplice o derogare de la orice cerință privind valoarea minimă a emisiunii pentru activele lichide deținute de o filială dintr-o țară terță, astfel încât activele respective să poată fi recunoscute în scopuri de consolidare. În caz contrar, instituția-mamă ar putea avea un deficit de active lichide la nivel consolidat întrucât cerința de lichiditate aplicabilă filialelor din țările terțe ar fi inclusă în cerința de lichiditate consolidată, în timp ce activele deținute de filialele respective pentru a îndeplini propria cerință de lichiditate în țările terțe respective ar fi excluse din cerința de lichiditate consolidată. Cu toate acestea, activele deținute de filialele din țări terțe ar trebui să fie recunoscute doar până la nivelul ieșirilor nete de lichidități în situații de criză înregistrate în aceeași monedă ca moneda în care sunt denominate activele și care sunt generate de respectivele filiale. În plus, ca și în cazul oricăror alte active din țări terțe, activele ar trebui să fie recunoscute doar dacă se califică drept active lichide în temeiul legislației naționale a țării terțe în cauză.

(3)

Se recunoaște faptul că băncile centrale pot furniza lichidități în moneda proprie și că ratingul de credit al acestora este mai puțin relevant pentru lichiditate decât pentru solvabilitate. Prin urmare, pentru a alinia mai îndeaproape normele din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 la standardul internațional și pentru a oferi condiții de concurență echitabile pentru instituțiile de credit care își desfășoară activitatea la nivel internațional, rezervele deținute de o filială sau de o sucursală dintr-o țară terță a unei instituții de credit din Uniune la banca centrală dintr-o țară terță, cărora nu li s-a atribuit o evaluare a creditului corespunzătoare nivelului 1 de calitate a creditului de către o instituție desemnată de evaluare externă a creditului, ar trebui să fie eligibile ca active lichide de nivel 1 dacă se întrunesc anumite condiții. Mai precis, rezervele respective ar trebui să fie eligibile în cazul în care instituției de credit i se permite să retragă rezervele respective în orice moment în timpul perioadelor de criză, iar condițiile de retragere sunt prevăzute într-un acord între autoritățile de supraveghere din țările terțe și băncile centrale la care sunt deținute rezervele sau în normele aplicabile din țara terță. Cu toate acestea, aceste rezerve ar trebui să poată să fie recunoscute ca active de nivel 1 doar pentru a acoperi ieșirile nete de lichidități în situații de criză înregistrate în aceeași monedă în care sunt denominate rezervele.

(4)

Este oportun să se țină seama de Regulamentul (UE) 2017/2402 al Parlamentului European și al Consiliului (3). Regulamentul respectiv conține criteriile pe baza cărora se stabilește dacă o securitizare poate fi desemnată drept simplă, transparentă și standardizată (STS). Întrucât aceste criterii garantează faptul că securitizările STS sunt de calitate ridicată, ar trebui să fie utilizate și pentru a stabili care securitizări pot fi considerate active lichide de calitate ridicată pentru calcularea cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate. Așadar, securitizările ar trebui să fie eligibile ca active de nivel 2B în sensul Regulamentului delegat (UE) 2015/61 în cazul în care îndeplinesc toate cerințele prevăzute de Regulamentul (UE) 2017/2402, pe lângă criteriile deja menționate în Regulamentul delegat (UE) 2015/61, care sunt specifice caracteristicilor lor de lichiditate.

(5)

Punerea în aplicare a Regulamentului delegat (UE) 2015/61 nu ar trebui să împiedice transmiterea efectivă a politicii monetare către economie. Tranzacțiile cu BCE sau cu banca centrală a unui stat membru ar trebui să poată fi reînnoite în condiții de criză gravă. Prin urmare, ar trebui să fie posibil ca autoritățile competente să acorde o derogare de la mecanismul de închidere pentru calcularea rezervei de lichidități în cazul tranzacțiilor garantate cu BCE sau cu banca centrală a unui stat membru în cazul în care în tranzacțiile respective sunt implicate active lichide de calitate ridicată cel puțin pe un segment al fiecărei tranzacții și acestea ajung la scadență în următoarele 30 de zile calendaristice. Cu toate acestea, înainte de a acorda derogarea respectivă, autoritățile competente ar trebui să aibă obligația să se consulte cu banca centrală care este contrapartea la tranzacție, precum și cu BCE dacă respectiva bancă centrală este o bancă centrală din Eurosistem. În plus, derogarea ar trebui să facă obiectul unor garanții adecvate pentru a se evita eventuale posibilități de arbitraj de reglementare sau stimulente negative pentru instituțiile de credit. În cele din urmă, pentru a alinia mai îndeaproape normele Uniunii la standardul internațional stabilit de BCBS, garanțiile reale primite prin intermediul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate ar trebui să fie eliminate din mecanismul de închidere.

(6)

În plus, tratamentul aplicat ratelor de ieșiri și de intrări pentru tranzacțiile repo, tranzacțiile reverse repo și tranzacțiile swap pe garanții reale ar trebui să fie pe deplin aliniat la abordarea din standardul internațional pentru indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate stabilit de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară („BCBS”). Mai exact, calcularea ieșirilor de numerar ar trebui să fie mai degrabă corelată direct cu rata de prelungire a tranzacției (aliniată la marja de ajustare a garanției reale furnizate, aplicată datoriilor în numerar, conform standardului BCBS) decât cu valoarea lichidității garanțiilor reale suport.

(7)

Având în vedere interpretările divergente care au apărut în acest context, este important să se clarifice diverse dispoziții din Regulamentul delegat (UE) 2015/61, în special în ceea ce privește îndeplinirea cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate; eligibilitatea în rezervă a unor active incluse într-un portofoliu disponibil pentru obținerea de finanțare sub formă de linii de credite neangajate exploatate de banca centrală, a unor OPC și a unor depozite, precum și a altor finanțări în rețele cooperatiste și sisteme instituționale de protecție; calcularea ieșirilor de lichidități suplimentare pentru alte produse și servicii; acordarea unui tratament preferențial facilităților de credit și de lichiditate intragrup; tratamentul pozițiilor scurte și recunoașterea sumelor de primit din titluri care ajung la scadență în următoarele 30 de zile calendaristice.

(8)

Prin urmare, Regulamentul delegat (UE) 2015/61 ar trebui modificat în consecință,

(1)

Pentru a defini cantitățile de lapte praf degresat care fac obiectul procedurii de licitație deschise prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 al Comisiei (3), articolul 1 din regulamentul menționat stabilește un termen-limită până la care laptele praf degresat trebuie să fi intrat în depozitare publică.

(2)

Având în vedere situația actuală de pe piața laptelui și a produselor lactate în ceea ce privește redresarea prețurilor și nivelul înalt al stocurilor de intervenție, este oportun ca un volum suplimentar de lapte praf degresat să fie pus la dispoziție pentru vânzare prin modificarea datei de intrare în depozitare.

(3)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 ar trebui modificat în consecință.

(4)

Pentru a face ca laptele praf degresat să fie disponibil pentru vânzare fără întârziere, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

(1)

Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014 al Comisiei (2), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2017/698 (3), stabilește în anexa II o listă de substanțe active/combinații de tipuri de produse incluse în programul de reexaminare a substanțelor active existente în produsele biocide la 3 februarie 2017.

(2)

Pentru o serie de combinații de substanță activă/tip de produs incluse în respectiva listă, toți participanții și-au retras măsurile de susținere în timp util.

(3)

În ceea ce privește anumite substanțe active generate in situ, denumirile respectivelor substanțe active și a precursorilor acestora care sunt susținute în cadrul programului de reexaminare au fost clarificate într-un mod mai precis. Acest lucru a condus, în anumite cazuri, la o redefinire a substanței active, în conformitate cu articolul 13 din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014.

(4)

Au fost invitate printr-o notificare persoanele care doresc să sprijine acele combinații de substanță activă/tip de produs care au fost redefinite și care, în prezent, nu sunt susținute, inclusiv generarea in situ a substanțelor active pentru tipurile de produse enumerate în anexa II la Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, astfel încât rolul de participant să poată fi preluat.

(5)

Pentru unele combinații de substanță activă/tip de produs nu a fost prezentată nicio notificare sau a fost depusă și, mai apoi, respinsă o notificare în temeiul articolului 17 alineatele (4) și (5) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014.

(6)

În conformitate cu articolul 20 din regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2014, aceste combinații de substanță activă/tip de produs nu ar trebui să primească aprobare pentru a fi utilizate în produse biocide.

(7)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

(1)

La 28 septembrie 2017, Franța a solicitat Comisiei să decidă dacă bacteriile din genul Wolbachia („bacteriile”) sau orice preparat care conține bacteriile care sunt menite a fi inoculate în țânțari și țânțarii infectați pe cale nenaturală cu bacteriile în cauză („țânțarii infectați pe cale nenaturală”) utilizați în scopuri de control al vectorilor sunt produse biocide în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 sau sunt articole tratate în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (l) din respectivul regulament sau nu aparțin niciuneia dintre categoriile în cauză.

(2)

Conform informațiilor furnizate de Franța, aceste bacterii intracelulare sunt transmise vertical, moștenite pe cale maternă și prezente în mod natural în aproximativ 40 % dintre artropode. Infectarea țânțarilor de către bacterii poate reduce capacitatea unor țânțari de a transmite anumite virusuri patogene și anumiți paraziți patogeni prin interferarea cu patogenii respectivi în organismul țânțarilor, și promovează reproducerea femelelor de țânțari infectate și răspândirea bacteriilor în populația de țânțari. În plus, întrucât țânțarii masculi infectați cu bacterii sunt incompatibili cu femelele locale, introducerea respectivilor masculi infectați în populația-țintă reduce potențialul acesteia de reproducere. Prin urmare, campaniile de control al vectorilor sunt bazate pe eliberarea țânțarilor infectați pe cale nenaturală în cadrul unei populații de țânțari pentru a ține sub control dimensiunea populației și/sau pentru a reduce capacitatea lor de a transmite oamenilor anumiți patogeni.

(3)

Conform informațiilor furnizate de Franța, nu toate speciile de țânțari sau nu toți țânțarii individuali din cadrul unei specii sunt infectați pe cale naturală cu bacterii sau cu o tulpină a bacteriilor care este exploatabilă în scopuri de control al vectorilor. Prin urmare, infectările pe cale nenaturală trebuie să fie efectuate în condiții de laborator pentru a crea țânțari infectați pe cale nenaturală cu o tulpină adecvată a bacteriilor. Infectarea se poate realiza prin diferite tehnici de infectare, inclusiv prin inocularea bacteriilor în organismul femelelor de țânțari adulte sau în citoplasma ouălor de țânțari.

(4)

Prin urmare, în scopul aplicării dispozițiilor articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, este relevant să se evalueze separat statutul bacteriilor sau al oricărui preparat care conține bacterii destinate să fie inoculate în țânțari și statutul țânțarilor infectați pe cale nenaturală, indiferent de tehnica utilizată.

(5)

Bacteriile sunt microorganisme în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(6)

Țânțarii sunt organisme dăunătoare în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, deoarece prezența lor poate fi nedorită sau pot avea efecte nocive asupra omului sau animalelor.

(7)

Bacteriile au o acțiune indirectă asupra populației de țânțari, fie prin limitarea dimensiunii ei, fie prin reducerea capacității sale de a transmite anumiți patogeni și, prin urmare, ar trebui să fie considerate ca fiind substanță activă în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(8)

Tipul de produs 18, insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode, astfel cum este definit în anexa V la Regulamentul (UE) nr. 528/2012, include produse utilizate pentru controlul artropodelor, prin alte mijloace decât respingerea sau atragerea. Întrucât bacteriile sunt inoculate în țânțari cu intenția de a exercita un control asupra populațiilor de țânțari, o astfel de utilizare se încadrează în descrierea tipului de produs 18.

(9)

Bacteriile sau preparatele care conțin bacterii exercită un efect de control asupra țânțarilor prin alte mijloace decât simpla acțiune fizică sau mecanică.

(10)

În sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, bacteriile sau preparatele care conțin bacterii ar trebui să fie considerate o substanță sau un amestec, respectiv, constând din sau conținând o substanță activă. În consecință, bacteriile sau orice preparat care conține bacteriile, astfel cum este furnizat utilizatorului care efectuează inocularea în țânțari, sunt produs biocid în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 și se încadrează în tipul de produs 18.

(11)

Țânțarii infectați pe cale nenaturală nu sunt microorganisme în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(12)

Țânțarii infectați pe cale nenaturală nu sunt o substanță sau un amestec în sensul articolului 3 punctele 1 și, respectiv, 2 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (2). Prin urmare, în temeiul articolului 3 alineatul (2) literele (a) și (b) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, ei nu sunt nici substanță, nici amestec în sensul regulamentului respectiv.

(13)

În consecință, țânțarii infectați pe cale nenaturală nu sunt substanță activă în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012. Prin urmare, țânțarii infectați pe cale nenaturală nu pot fi considerați produs biocid în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) prima liniuță din regulamentul respectiv.

(14)

Țânțarii infectați pe cale nenaturală nu sunt articole în sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006. Prin urmare, în temeiul articolului 3 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, ei nu sunt considerați articole în sensul regulamentului respectiv. În consecință, țânțarii infectați pe cale nenaturală nu pot fi considerați articole tratate în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (l) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(15)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,