19.6.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 156/1

(1)

În concluziile sale din 23-24 octombrie 2014 referitoare la cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030, Consiliul European a aprobat un obiectiv obligatoriu de reducere pe plan intern cu cel puțin 40 %, față de nivelul din 1990, a emisiilor de gaze cu efect de seră la scara întregii economii până în 2030, iar respectivul obiectiv a fost reafirmat în concluziile Consiliului European din 17-18 martie 2016.

(2)

Concluziile Consiliului European din 23-24 octombrie 2014 au precizat faptul că obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 40 % ar trebui să fie îndeplinit în mod colectiv de către Uniune în cel mai eficient mod posibil din punct de vedere al costurilor, cu reduceri în sistemul Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), prevăzut de Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), și în sectoarele care nu fac obiectul ETS care să se ridice la 43 % și, respectiv, 30 % până în 2030 față de anul 2005, eforturile fiind repartizate în funcție de PIB-ul relativ pe cap de locuitor.

(3)

Prezentul regulament reprezintă un element al punerii în aplicare a angajamentelor Uniunii asumate în cadrul Acordului de la Paris (5) adoptat în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC). Acordul de la Paris a fost încheiat, în numele Uniunii, la 5 octombrie 2016, prin Decizia (UE) 2016/1841 a Consiliului (6). Angajamentul Uniunii privind reducerea emisiilor la nivelul întregii economii a fost stabilit în contribuția preconizată stabilită la nivel național transmisă secretariatului CCONUSC la 6 martie 2015 de către Uniune și statele sale membre, în vederea Acordului de la Paris. Acordul de la Paris a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016. Uniunea ar trebui să continue să reducă emisiile sale de gaze cu efect de seră și să consolideze absorbții în conformitate cu Acordul de la Paris.

(4)

Printre altele, Acordul de la Paris stabilește un obiectiv pe termen lung care corespunde obiectivului de menținere a creșterii temperaturii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și de continuare a eforturilor de menținere a acestei creșteri la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. Pădurile, terenurile agricole și zonele umede vor juca un rol central în atingerea acestui obiectiv. În Acordul de la Paris, părțile recunosc, de asemenea, prioritatea fundamentală a protejării securității alimentare și a stopării foametei, în contextul dezvoltării sustenabile și al eforturilor de eradicare a sărăciei, precum și vulnerabilitățile speciale ale sistemelor de producție alimentară la efectele negative ale schimbărilor climatice, contribuind prin aceasta la stimularea rezilienței la schimbările climatice și a dezvoltării cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră, într-un mod care nu pune în pericol producția alimentară. În vederea îndeplinirii obiectivelor Acordului de la Paris, părțile ar trebui să își intensifice eforturile colective. Părțile ar trebui să pregătească, să comunice și să mențină contribuții succesive stabilite la nivel național. Acordul de la Paris înlocuiește abordarea adoptată în conformitate cu Protocolul de la Kyoto din 1997, care nu va fi continuat după 2020. Acordul de la Paris solicită totodată stabilirea unui echilibru între emisiile antropice prin surse și absorbțiile prin absorbanți ale gazelor cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol și invită părțile să ia măsuri pentru a conserva și a îmbunătăți, după caz, absorbanții și rezervoarele de gaze cu efect de seră, inclusiv pădurile.

(5)

Sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii (LULUCF) are potențialul de a asigura beneficii climatice pe termen lung și, prin urmare, de a contribui la atingerea obiectivului Uniunii în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și a obiectivelor climatice pe termen lung ale Acordului de la Paris. Sectorul LULUCF furnizează, de asemenea, biomateriale care pot înlocui materialele fosile sau materialele care generează emisii ridicate de carbon și, prin urmare, joacă un rol important în tranziția către o economie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră. Deoarece absorbțiile prin LULUCF sunt reversibile, acestea ar trebui să fie tratate ca un pilon separat în cadrul de politici ale Uniunii privind clima.

(6)

În Concluziile Consiliului European din 23-24 octombrie 2014 se afirmă necesitatea recunoașterii obiectivelor multiple ale sectorului agricol și exploatării terenurilor, cu potențialul lor de atenuare mai scăzut, precum și necesitatea de a asigura coerența între obiectivele Uniunii legate de securitatea alimentară a UE și cele legate de schimbările climatice. Consiliul European a invitat Comisia să examineze care sunt cele mai bune mijloace de încurajare a intensificării durabile a producției alimentare, optimizând, în același timp, contribuția sectorului la atenuarea și sechestrarea gazelor cu efect de seră, inclusiv prin împădurire, și să stabilească politica privind modalitatea de includere a LULUCF în cadrul de atenuare a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030, de îndată ce o vor permite condițiile tehnice și, în orice caz, înainte de 2020.

(7)

Practicile de gestionare durabilă din sectorul LULUCF pot contribui la atenuarea schimbărilor climatice în mai multe moduri, în special prin reducerea emisiilor și menținerea și îmbunătățirea absorbanților și a stocurilor de carbon. Pentru ca măsurile care vizează în special creșterea capacității de sechestrare a carbonului să fie eficace, sunt esențiale stabilitatea și adaptabilitatea pe termen lung a rezervoarelor de carbon. În plus, practicile de gestionare durabilă pot menține productivitatea, capacitatea de regenerare și vitalitatea sectorului LULUCF, și, prin urmare, să promoveze dezvoltarea economică și socială, cu reducerea în paralel a amprentei de carbon și a amprentei ecologice a respectivului sector.

(8)

Dezvoltarea practicilor și a tehnologiilor durabile și inovatoare, inclusiv agroecologia și agrosilvicultura, poate spori rolul sectorului LULUCF în materie de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, consolidând totodată productivitatea și reziliența respectivului sector. Întrucât sectorul LULUCF este caracterizat de intervale de timp îndelungate pentru asigurarea rentabilității, sunt necesare strategii pe termen lung pentru a spori finanțarea cercetării în vederea dezvoltării practicilor și a tehnologiilor inovatoare și investițiile în acestea. Investiția în acțiuni preventive, precum practicile de gestionare durabilă, pot reduce riscurile asociate cu perturbările naturale.

(9)

În concluziile sale din 22-23 iunie 2017, Consiliul European a reafirmat angajamentul Uniunii și al statelor sale membre față de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, care vizează, între altele, asigurarea faptului că gestionarea pădurilor este durabilă.

(10)

Este importantă acțiunea care vizează reducerea despăduririlor și a degradării pădurilor, precum și promovarea gestionării durabile a pădurilor în țările în curs de dezvoltare. În acest context, în concluziile sale din 21 octombrie 2009 și din 14 octombrie 2010, Consiliul a reamintit obiectivele Uniunii de reducere a despăduririlor tropicale brute cu cel puțin 50 % până în 2020 în comparație cu nivelurile actuale și de a stopa procesul de reducere a suprafețelor împădurite la nivel mondial până în 2030 cel târziu.

(11)

Decizia nr. 529/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7) stabilește norme de contabilizare aplicabile emisiilor și absorbțiilor din sectorul LULUCF și, prin aceasta, a contribuit la elaborarea de politici care au dus la includerea sectorului LULUCF în angajamentul Uniunii de reducere a emisiilor. Prezentul regulament ar trebui să se bazeze pe actualele norme de contabilizare, cu actualizarea și îmbunătățirea acestora pentru perioada 2021-2030. Acesta ar trebui să prevadă obligațiile statelor membre privind punerea în aplicare a respectivelor norme de contabilizare, și ar trebui să impună statelor membre să asigure faptul că sectorul LULUCF în ansamblul său nu generează emisii nete și contribuie la obiectivul îmbunătățirii absorbanților pe termen lung. Acesta nu ar trebui să stabilească obligații de contabilizare sau de raportare pentru părți private, inclusiv fermieri și silvicultori.

(12)

Sectorul LULUCF, incluzând terenurile agricole, are un impact direct și semnificativ asupra biodiversității și serviciilor ecosistemice. Din acest motiv, un obiectiv important al politicilor care afectează acest sector este de a asigura coerența cu obiectivele strategiei Uniunii în domeniul biodiversității. Ar trebui să se întreprindă acțiuni pentru punerea în aplicare și sprijinirea activităților din acest sector referitoare atât la atenuare, cât și la adaptare. Ar trebui asigurată de asemenea coerența dintre politica agricolă comună și prezentul regulament. Toate sectoarele trebuie să își aducă aportul într-o măsură echitabilă în ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

(13)

Zonele umede sunt ecosisteme eficace pentru stocarea carbonului. În consecință, protejarea și refacerea zonelor umede ar putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră din sectorul LULUCF. Ar trebui să se țină seama, în acest context, de perfecționarea de către IPCC a Orientărilor din 2006 ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) pentru inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră referitoare la zonele umede.

(14)

Pentru a asigura contribuția sectorului LULUCF la atingerea obiectivului Uniunii în materie de reducere a emisiilor cu cel puțin 40 %, precum și a obiectivului pe termen lung al Acordului de la Paris, este necesar un sistem de contabilizare solid. În scopul obținerii unei contabilizări exacte a emisiilor și a absorbțiilor în conformitate cu Orientările din 2006 ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice pentru inventarele naționale ale gazelor cu efect de seră („Orientările IPCC”), ar trebui să se utilizeze valorile raportate anual în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8) pentru categoriile de exploatare a terenurilor și pentru transformarea destinației între categoriile de exploatare a terenurilor, eficientizându-se astfel metodele utilizate în temeiul CCONUSC și al Protocolului de la Kyoto. Terenurile a căror destinație este transformată într-o altă categorie de exploatare a terenurilor ar trebui să fie considerate a fi în proces de tranziție spre categoria respectivă pentru 20 de ani, ceea ce reprezintă valoarea implicită prevăzută în Orientările IPCC. Statele membre ar trebui să aibă doar posibilitatea să deroge de la această valoare implicită pentru terenurile împădurite și numai în circumstanțe limitate, justificate în temeiul Orientărilor IPCC. Cerințele de raportare impuse în temeiul prezentului regulament ar trebui să reflecte, după caz, modificările din Orientările IPCC, astfel cum au fost adoptate de Conferința părților la CCONUSC sau de Conferința părților care servește drept reuniune a părților la Acordul de la Paris.

(15)

Orientările IPCC convenite la nivel internațional specifică faptul că emisiilor provenite din arderea biomasei li se aplică un factor de emisie zero în sectorul energetic, cu condiția ca acest tip de emisii să fie luate în considerare în sectorul LULUCF. În Uniune, emisiile provenite din arderea biomasei sunt în prezent contabilizate ca fiind zero în temeiul articolului 38 din Regulamentul (UE) nr. 601/2012 al Comisiei (9) și al dispozițiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 525/2013 și, prin urmare, consecvența cu Orientările IPCC nu poate fi asigurată decât dacă astfel de emisii sunt reflectate cu acuratețe în prezentul regulament.

(16)

Emisiile și absorbțiile din terenuri forestiere depind de o serie de circumstanțe naturale, de caracteristicile dinamicii de vârstă a pădurii, precum și de practicile de gestionare actuale și trecute, care diferă substanțial de la un stat membru la altul. Utilizarea unui an de referință nu ar putea să reflecte factorii respectivi și impacturile ciclice care rezultă în urma acestora asupra emisiilor și absorbțiilor sau a variațiilor interanuale ale emisiilor și absorbțiilor. Normele de contabilizare relevante ar trebui, în schimb, să prevadă utilizarea unor niveluri de referință pentru a exclude efectele caracteristicilor naturale și specifice fiecărei țări. Nivelurile de referință pentru păduri ar trebui să țină seama de orice dezechilibre privind structura de vârstă a pădurilor și nu ar trebui să limiteze nejustificat gradul de intensitate a gestionării viitoare a pădurilor, astfel încât să se mențină sau să se îmbunătățească absorbanții de carbon pe termen lung. Având în vedere situația istorică specifică a Croației, nivelul acesteia de referință pentru păduri ar putea ține seama, de asemenea, de ocuparea teritoriului și de circumstanțele pe timp de război și cele survenite după război care au influențat gestionarea pădurilor în cursul perioadei de referință. Normele de contabilizare relevante țin seama de principiile referitoare la gestionarea durabilă a pădurilor astfel cum au fost adoptate în cadrul Conferințelor Ministeriale privind Protecția Pădurilor din Europa („Forest Europe”).

(17)

Statele membre ar trebui să transmită Comisiei planurile de contabilizare a pădurilor la nivel național, inclusiv nivelurile de referință pentru păduri. În lipsa unei examinări la nivel internațional în temeiul CCONUSC sau al Protocolului de la Kyoto, ar trebui să se instituie o procedură de revizuire pentru asigurarea transparenței și îmbunătățirea calității procesului de contabilizare din categoria terenurilor forestiere gestionate.

(18)

Atunci când evaluează planurile de contabilizare a pădurilor la nivel național, inclusiv nivelurile de referință pentru păduri propuse în cadrul acestora, Comisia ar trebui să se bazeze pe bunele practici și experiența care rezultă din evaluările experților în cadrul CCONUSC, inclusiv în ceea ce privește participarea experților din statele membre. Comisia ar trebui să se asigure că experți din statele membre participă la evaluarea tehnică menită să stabilească dacă nivelurile de referință pentru păduri propuse au fost determinate în conformitate cu criteriile și cerințele prevăzute în prezentul regulament. Rezultatele evaluării tehnice ar trebui transmise spre informare Comitetului forestier permanent instituit prin Decizia 89/367/CEE a Consiliului (10). De asemenea, Comisia ar trebui să consulte părțile interesate și societatea civilă. Planurile de contabilizare a pădurilor la nivel național ar trebui făcute publice în conformitate cu legislația relevantă.

(19)

Utilizarea durabilă crescută a produselor lemnoase recoltate poate contribui în mod semnificativ la limitarea emisiilor prin efectul de substituție și la creșterea absorbțiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă. Normele de contabilizare ar trebui să asigure faptul că statele membre înregistrează cu acuratețe și în mod transparent în conturile lor LULUCF variațiile survenite în rezervorul de carbon de produse lemnoase recoltate la momentul în care astfel de variații se produc, pentru a recunoaște utilizarea mai intensă a produselor lemnoase recoltate cu cicluri de viață îndelungate și pentru a furniza stimulente în favoarea acesteia. Comisia ar trebui să ofere îndrumări cu privire la aspecte legate de metodologia contabilizării produselor lemnoase recoltate.

(20)

Perturbările naturale, cum sunt incendiile forestiere, infestările cu insecte și agenți patogeni, condițiile meteorologice extreme și perturbările geologice, care nu pot fi controlate și nu sunt influențate material de un stat membru, pot cauza, în mod temporar, emisii de gaze cu efect de seră în sectorul LULUCF sau pot provoca inversarea absorbțiilor anterioare. Deoarece o astfel de inversare poate fi cauzată și de deciziile administrative, cum ar fi deciziile privind recoltarea sau plantarea de arbori, prezentul regulament ar trebui să garanteze că inversarea absorbțiilor determinată de activitatea umană se reflectă întotdeauna cu acuratețe în conturile LULUCF. În plus, prezentul regulament ar trebui să ofere statelor membre o posibilitate limitată de a exclude din conturile lor LULUCF emisiile generate ca urmare a unor perturbări pe care nu le pot controla. Cu toate acestea, modul în care statele membre aplică dispozițiile respective nu ar trebui să ducă la o contabilizare incompletă nejustificată.

(21)

În funcție de preferințele naționale, statele membre ar trebui să poată alege politici naționale adecvate pentru îndeplinirea angajamentelor lor în sectorul LULUCF, inclusiv să aibă posibilitatea de a compensa emisiile provenite de la o categorie de terenuri cu absorbțiile din altă categorie de terenuri. De asemenea, acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a cumula absorbțiile nete din perioada 2021-2030. Transferurile către alte state membre ar trebui să continue să fie disponibile ca opțiune suplimentară, iar statele membre ar trebui să poată utiliza nivelurile anuale de emisii alocate stabilite în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului (11) pentru a se asigura respectarea prezentului regulament. Utilizarea flexibilităților prevăzute în prezentul regulament nu compromite nivelul general de ambiție al obiectivelor Uniunii în materie de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

(22)

În mod normal, pădurile gestionate într-o manieră durabilă sunt absorbanți, contribuind astfel la atenuarea schimbărilor climatice. Pentru perioada de referință 2000-2009, nivelul mediu raportat al absorbțiilor prin absorbanți generat de terenurile forestiere a fost de 372 de milioane de tone echivalent CO2 pe an la nivelul întregii Uniuni. Statele membre ar trebui să asigure că absorbanții și rezervoarele, inclusiv pădurile, sunt conservate și, după caz, îmbunătățite în vederea atingerii obiectivului Acordului de la Paris și a îndeplinirii obiectivelor ambițioase ale Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050.

(23)

Absorbțiile rezultate din terenurile forestiere gestionate ar trebui contabilizate prin raportarea la un nivel prospectiv de referință pentru păduri. Nivelul viitor preconizat al absorbțiilor prin absorbanți ar trebui bazat pe o extrapolare a practicilor de gestionare a pădurilor și a intensității acesteia în timpul unei perioade de referință. O scădere într-un absorbant față de nivelul de referință ar trebui contabilizată drept emisii. Circumstanțele și practicile specifice la nivel național, cum ar fi o intensitate de recoltare mai scăzută decât de obicei sau îmbătrânirea pădurilor în timpul perioadei de referință, ar trebui luate în considerare.

(24)

Statelor membre ar trebui să li se acorde o anumită flexibilitate pentru ca acestea să poată crește temporar intensitatea recoltărilor aplicând practici de gestionare durabilă a pădurilor care să fie corespunzătoare obiectivului prevăzut în Acordul de la Paris, cu condiția ca, în Uniune, emisiile totale să nu depășească absorbțiile totale în sectorul LULUCF. În temeiul unei asemenea flexibilități, tuturor statelor membre ar trebui să li se aloce un cuantum de bază de compensare calculat pe baza unui factor exprimat ca procent din absorbanții raportați de acestea în perioada 2000-2009, pentru a compensa emisiile de pe terenurile forestiere gestionate pe care le-au contabilizat. Ar trebui să se asigure faptul că statele membre pot primi compensări numai până la nivelul la care pădurile lor nu ar mai fi absorbanți.

(25)

Statele membre cu pondere foarte mare a suprafețelor împădurite în comparația cu media Uniunii, și mai ales statele membre mai mici cu pondere foarte mare a suprafețelor împădurite, depind în măsură mai mare decât alte state membre de terenurile forestiere gestionate pentru a compensa emisiile în alte categorii de contabilizare a terenurilor și, prin urmare, ar fi mai afectate și ar dispune de posibilități mai limitate de a-și mări ponderea suprafețelor împădurite. Prin urmare, factorul de compensare ar trebui sporit în funcție de ponderea suprafețelor împădurite și de suprafața teritorială, astfel încât statelor membre cu o suprafață teritorială foarte mică și cu pondere foarte mare a suprafețelor împădurite în comparație cu media Uniunii să li se acorde cel mai mare factor de compensare pentru perioada de referință.

(26)

În concluziile sale din 9 martie 2012, Consiliul a recunoscut particularitățile țărilor bogat împădurite. Respectivele particularități se referă mai ales la posibilitățile limitate de a compensa emisiile prin absorbții. Având în vedere că este statul membru cel mai împădurit și ținând cont de caracteristicile sale geografice specifice, Finlanda se confruntă cu dificultăți deosebite în acest sens. Prin urmare, Finlandei ar trebui să i se acorde o compensare suplimentară limitată.

(27)

Pentru a monitoriza progresele înregistrate de statele membre în direcția îndeplinirii angajamentelor lor în temeiul prezentului regulament și pentru a asigura transparența, acuratețea, consecvența, integralitatea și caracterul comparabil al informațiilor referitoare la emisii și la absorbții, statele membre ar trebui să transmită Comisiei datele relevante privind inventarele gazelor cu efect de seră în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 525/2013, iar verificările de conformitate în temeiul prezentului regulament ar trebui să țină seama de datele respective. În cazul în care intenționează să aplice flexibilitatea în ceea ce privește terenurile forestiere gestionate prevăzută în prezentul regulament, un stat membru ar trebui să includă în raportul de conformitate cuantumul compensării pe care intenționează să o utilizeze.

(28)

Agenția Europeană de Mediu ar trebui să ofere asistență Comisiei, după caz, în conformitate cu programul anual de lucru al agenției, în legătură cu sistemul de raportare anuală a emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră, evaluarea informațiilor privind politicile, măsurile și prognozele naționale, evaluarea politicilor și măsurilor suplimentare planificate, precum și verificările de conformitate efectuate de către Comisie în temeiul prezentului regulament.

(29)

În vederea asigurării unei contabilizări corespunzătoare a tranzacțiilor realizate în temeiul prezentului regulament, inclusiv a utilizării flexibilităților și a monitorizării de conformitate, precum și pentru a promova intensificarea utilizării produselor forestiere cu cicluri de viață îndelungate, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește adaptarea tehnică a definițiilor, inclusiv vizând valorile minime pentru definirea pădurilor, listele gazelor cu efect de seră și ale rezervoarelor de carbon, stabilirea valorilor de referință pentru păduri ale statelor membre pentru perioadele 2021-2025 și, respectiv, 2026-2030, adăugarea unor categorii noi de produse lemnoase recoltate, revizuirea metodologiei și a cerințelor în materie de informare privind perturbările naturale pentru a reflecta schimbările intervenite în Orientările IPCC, și în ceea ce privește contabilizarea tranzacțiilor prin intermediul registrului Uniunii. Dispozițiile necesare privind contabilizarea tranzacțiilor ar trebui să fie cuprinse într-un instrument unic care să combine dispozițiile privind contabilizarea conform Regulamentului (UE) nr. 525/2013, Regulamentului (UE) 2018/842, prezentului regulament și Directivei 2003/87/CE. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (12). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(30)

În cadrul raportării sale periodice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013, Comisia ar trebui, de asemenea, să evalueze rezultatele dialogului de facilitare din 2018 în temeiul CCONUSC (denumit în continuare „dialogul Talanoa”). Prezentul regulament ar trebui să fie revizuit în anul 2024 și, ulterior, o dată la 5 ani, în vederea evaluării modului de funcționare a acestuia în ansamblul său. Procesul de revizuire ar trebui să se bazeze pe rezultatele dialogului Talanoa și ale evaluării la nivel global în temeiul Acordului de la Paris. Cadrul pentru perioada de după 2030 ar trebui să fie în conformitate cu obiectivele pe termen lung și cu angajamentele asumate în temeiul Acordului de la Paris.

(31)

În vederea asigurării existenței unei raportări și verificări eficace, transparente și eficiente din punct de vedere al costurilor a emisiilor și absorbțiilor de gaze cu efect de seră și a raportării oricăror altor informații necesare pentru evaluarea conformității cu angajamentele asumate de statele membre, cerințele de raportare ar trebui să fie incluse în Regulamentul (UE) nr. 525/2013.

(32)

Pentru a facilita colectarea datelor și îmbunătățirea metodologiei, exploatarea terenurilor ar trebui inventariată și raportată recurgându-se la localizarea geografică a fiecărui teren, corespunzător sistemelor de colectare a datelor la nivel național și la nivelul Uniunii. Programele și studiile existente ale Uniunii și ale statelor membre, inclusiv Studiul-cadru privind utilizarea/ocuparea terenurilor (LUCAS), Programul european de observare a Pământului Copernicus și sistemul european de radionavigație prin satelit Galileo ar trebui valorificate la maxim pentru colectarea datelor. Gestionarea datelor, inclusiv partajarea datelor în scopul raportării, al reutilizării și al diseminării, ar trebui să respecte cerințele prevăzute în Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13).

(33)

Regulamentul (UE) nr. 525/2013 ar trebui modificat în consecință.

(34)

Pentru perioada de raportare 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2020 ar trebui să se aplice în continuare Decizia nr. 529/2013/UE în ceea ce privește obligațiile de contabilizare și de raportare. Pentru perioadele de raportare de după 1 ianuarie 2021, ar trebui să se aplice prezentul regulament.

(35)

Decizia nr. 529/2013/UE ar trebui modificată în consecință.

(36)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, în special cele care vizează stabilirea angajamentelor statelor membre pentru sectorul LULUCF, care contribuie la îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris și la atingerea obiectivului Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 2021-2030, nu pot fi realizate în un mod satisfăcător de statele membre dar, având în vedere amploarea și efectele lor, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective,

(a)

în perioadele 2021-2025 și 2026-2030:

(i)   „terenuri împădurite”: terenuri declarate ca având destinația de terenuri cultivate, pajiști, zone umede, așezări sau alte tipuri de terenuri, transformate în terenuri forestiere;

(ii)   „terenuri despădurite”: terenuri declarate ca terenuri forestiere transformate în terenuri cultivate, pajiști, zone umede, așezări sau alte tipuri de terenuri;

(iii)   „terenuri cultivate gestionate”: terenuri declarate ca având destinația de:

(iv)   „pajiști gestionate”: terenuri declarate ca având destinația de:

(v)   „terenuri forestiere gestionate”: terenuri declarate ca terenuri forestiere care au rămas terenuri forestiere;

(b)

începând cu 2026: „zone umede gestionate”: terenuri declarate ca având destinația de:

1.

„absorbant” înseamnă orice proces, activitate sau mecanism care elimină din atmosferă un gaz cu efect de seră, un aerosol sau un precursor al unui gaz cu efect de seră;

2.

„sursă” înseamnă orice proces, activitate sau mecanism care degajă în atmosferă un gaz cu efect de seră, un aerosol sau un precursor al unui gaz cu efect de seră;

3.

„rezervor de carbon” înseamnă un element sau un sistem biogeochimic integral sau parțial de pe teritoriul unui stat membru și în care este stocat carbon, orice precursor al unui gaz cu efect de seră care conține carbon sau orice gaz cu efect de seră care conține carbon;

4.

„stoc de carbon” înseamnă masa de carbon stocată într-un rezervor de carbon;

5.

„produs lemnos recoltat” înseamnă orice produs rezultat din recoltarea lemnului, care a părăsit un loc în care se recoltează lemnul;

6.

„pădure” înseamnă o suprafață de teren definită prin valorile minime pentru dimensiunea suprafeței, proiecția coroanelor copacilor sau un nivel echivalent al densității și înălțimea potențială a arborilor la maturitate la locul de creștere a arborilor, astfel cum se precizează în anexa II pentru fiecare stat membru. Aceasta include zone cu arbori, inclusiv grupuri de arbori naturali tineri, aflați în creștere, sau plantații care nu au atins încă valorile minime ale proiecției coroanei arborilor sau un nivel echivalent al densității sau înălțimea minimă a arborilor, astfel cum se precizează în anexa II, inclusiv orice suprafață care, în mod normal, face parte din suprafața împădurită, dar care este temporar lipsită de arbori ca urmare a unei intervenții umane, precum recoltarea, sau ca urmare a unor cauze naturale, dar care are toate șansele să redevină pădure;

7.

„nivel de referință pentru păduri” înseamnă o estimare, exprimată în tone de echivalent CO2 pe an, a emisiilor sau absorbțiilor nete medii anuale provenite din terenuri forestiere gestionate pe teritoriul unui stat membru în perioadele 2021-2025 și 2026-2030, pe baza criteriilor stabilite în prezentul regulament;

8.

„valoarea perioadei de înjumătățire” înseamnă numărul de ani necesari pentru reducerea la jumătate din valoarea sa inițială a cantității de carbon stocate într-o categorie de produse lemnoase recoltate;

9.

„perturbări naturale” înseamnă orice evenimente sau circumstanțe neantropice, care generează emisii semnificative în păduri și a căror apariție nu poate fi controlată de statul membru în cauză, și a căror efecte statul membru respectiv să fie în incapacitatea obiectivă de a le limita semnificativ, chiar și după apariția acestora;

10.

„metoda oxidării instantanee” înseamnă o metodă de contabilizare care pornește de la ipoteza că eliberarea în atmosferă a întregii cantități de carbon stocate în produsele lemnoase recoltate se produce în momentul recoltării.

(a)

zone umede care rămân zone umede;

(b)

așezări, sau alte tipuri de terenuri, transformate în zone umede; sau

(c)

zone umede transformate în așezări sau în alte tipuri de terenuri.

(a)

hârtie;

(b)

panouri din lemn;

(c)

cherestea.

(a)

transmite Comisiei informații cu privire la nivelul de fond pentru categoriile de contabilizare a terenurilor menționate la alineatul (1), precum și la datele și metodologiile utilizate în conformitate cu anexa VI; și

(b)

exclude din contabilizare, până în 2030, toate absorbțiile ulterioare de pe terenul afectat de perturbări naturale.

(a)

flexibilitățile generale prevăzute la articolul 12; și

(b)

pentru a respecta angajamentul de la articolul 4, flexibilitatea privind terenurile forestiere gestionate prevăzută la articolul 13.

(a)

în strategia sa transmisă în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013, statul membru să fi inclus măsuri specifice, în curs de aplicare sau planificate, pentru a asigura conservarea sau îmbunătățirea, după caz, a absorbanților și a rezervoarelor forestiere; și

(b)

în cadrul Uniunii, emisiile totale să nu depășească absorbțiile totale din categoriile de contabilizare a terenurilor menționate la articolul 2 din prezentul regulament pentru perioada în care statul membru intenționează să folosească compensarea. Atunci când evaluează dacă, în cadrul Uniunii, emisiile totale depășesc absorbțiile totale, Comisia se asigură că dubla contabilizare este evitată de către statele membre, în special în exercitarea flexibilităților prevăzute de prezentul regulament și de Regulamentul (UE) 2018/842.

(a)

absorbanții contabilizați ca emisii prin raportarea la nivelul propriu de referință pentru păduri; și

(b)

până la cuantumul maxim al compensării pentru respectivul stat membru, prevăzut în anexa VII pentru perioada 2021-2030.

1.

La articolul 7, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

2.

La articolul 13 alineatul (1) litera (c), se introduce următorul punct:

3.

La articolul 14 alineatul (1), se introducere următoarea literă:

4.

Se introduce următoarea anexă:

1.

La articolul 3 alineatul (2), se elimină primul paragraf.

2.

La articolul 6, se elimină alineatul (4).

19.6.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 156/26

(1)

În concluziile sale din 23-24 octombrie 2014 referitoare la cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030, Consiliul European a aprobat un obiectiv obligatoriu de reducere pe plan intern cu cel puțin 40 %, față de nivelul din 1990, a emisiilor de gaze cu efect de seră la scara întregii economii până în 2030, iar respectivul obiectiv a fost reafirmat în concluziile Consiliului European din 17-18 martie 2016.

(2)

Concluziile Consiliului European din 23-24 octombrie 2014 au precizat faptul că obiectivul de reducere a emisiilor cu cel puțin 40 % ar trebui să fie îndeplinit în mod colectiv de către Uniune în cel mai eficient mod posibil din punct de vedere al costurilor, cu reduceri în sistemul Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), prevăzut de Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), și în sectoarele care nu fac obiectul ETS care să se ridice la 43 % și, respectiv, 30 % până în 2030 față de anul 2005. Toate sectoarele economice ar trebui să contribuie la realizarea acestor reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră și toate statele membre ar trebui să participe la acest efort, printr-un echilibru între echitate și solidaritate. Metodologia de stabilire a obiectivelor naționale de reducere pentru sectoarele care nu fac obiectul ETS, cu toate elementele aplicate în Decizia nr. 406/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5), ar trebui continuată până în 2030, cu o repartizare a eforturilor pe baza produsului intern brut (PIB) relativ pe cap de locuitor. Toate statele membre ar trebui să contribuie la reducerea globală la nivelul Uniunii în 2030, obiectivele încadrându-se între 0 % și – 40 % față de 2005. Obiectivele naționale din cadrul grupului de state membre având un PIB pe cap de locuitor peste media Uniunii ar trebui să facă obiectul unei ajustări relative pentru a reflecta eficiența din punctul de vedere al costurilor într-un mod echitabil și echilibrat. Realizarea acestor reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui să stimuleze eficiența și inovarea în economia Uniunii și, în mod specific, să promoveze îmbunătățiri, în special în construcții, agricultură, gestionarea deșeurilor și transporturi, în măsura în care acestea intră sub incidența prezentului regulament.

(3)

Prezentul regulament reprezintă un element al punerii în aplicare a angajamentelor Uniunii asumate în cadrul Acordului de la Paris (6), adoptat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC). Acordul de la Paris a fost încheiat, în numele Uniunii, la 5 octombrie 2016, prin Decizia (UE) 2016/1841 a Consiliului (7). Angajamentul Uniunii privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul întregii economii a fost inclus în contribuția preconizată stabilită la nivel național transmisă secretariatului CCONUSC la 6 martie 2015, de către Uniune și statele sale membre, în perspectiva Acordului de la Paris. Acordul de la Paris a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016 și înlocuiește abordarea adoptată în cadrul Protocolului de la Kyoto din 1997, care nu va fi continuat după 2020.

(4)

Printre altele, Acordul de la Paris stabilește un obiectiv pe termen lung care corespunde obiectivului de menținere a creșterii temperaturii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și de continuare a eforturilor de menținere a acestei creșteri la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. Acesta subliniază totodată importanța adaptării la efectele negative ale schimbărilor climatice și întreprinderea măsurilor necesare pentru ca fluxurile financiare să corespundă unei evoluții către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră și rezistentă la schimbările climatice. Acordul de la Paris solicită totodată stabilirea unui echilibru între emisiile antropice prin surse și absorbțiile prin absorbanți ale gazelor cu efect de seră în a doua jumătate a acestui secol și invită părțile să ia măsuri pentru a conserva și consolida, după caz, absorbanții și rezervoarele de gaze cu efect de seră, inclusiv pădurile.

(5)

În concluziile sale din 29-30 octombrie 2009, Consiliul European și-a exprimat sprijinul în favoarea unui obiectiv al Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 80-95 % până în 2050 față de nivelurile din 1990, în contextul reducerilor care, potrivit Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), trebuie realizate în mod colectiv de către țările dezvoltate.

(6)

Contribuțiile stabilite la nivel național ale părților la Acordul de la Paris trebuie să reflecte cel mai ridicat nivel posibil de ambiție al acestora și să marcheze un avans de-a lungul timpului. În plus, părțile la Acordul de la Paris ar trebui să depună eforturi pentru a elabora și a transmite strategii de dezvoltare pe termen lung privind obținerea unui nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră, care să țină seama de obiectivele Acordului de la Paris. Concluziile Consiliului din 13 octombrie 2017 recunosc, în ceea ce privește punerea în aplicare a Acordului de la Paris, importanța obiectivelor pe termen lung și a ciclurilor de revizuire la cinci ani și subliniază importanța strategiilor de dezvoltare pe termen lung privind obținerea unui nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră, ca instrument de politică pentru elaborarea unor direcții de urmat viabile, precum și însemnătatea modificării politicilor pe termen lung necesare pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris.

(7)

Tranziția către o energie curată necesită modificarea comportamentului investițional și asigurarea de stimulente la nivelul întregului spectru de politici. O prioritate esențială a Uniunii o constituie crearea unei uniuni energetice reziliente, care să le furnizeze cetățenilor săi o energie sigură, durabilă, competitivă și la prețuri abordabile. Îndeplinirea acestui obiectiv presupune continuarea acțiunilor ambițioase în domeniul climei cu prezentul regulament, precum și înregistrarea de progrese în legătură cu celelalte aspecte ale uniunii energetice, astfel cum se prevede în comunicarea Comisiei din 25 februarie 2015 intitulată „O strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă, cu o politică prospectivă în domeniul schimbărilor climatice”.

(8)

O serie de măsuri ale Uniunii sporesc capacitatea statelor membre de a-și respecta angajamentele privind schimbările climatice și sunt esențiale pentru a realiza reducerile de emisii de gaze cu efect de seră necesare în sectoarele care intră sub incidența prezentului regulament. Printre aceste măsuri se numără legislația privind gazele fluorurate cu efect de seră, reducerile de CO2 generate de vehiculele rutiere, performanța energetică a clădirilor, energia din surse regenerabile, eficiența energetică și economia circulară, precum și instrumentele de finanțare ale Uniunii pentru investiții legate de climă.

(9)

Concluziile Consiliului European din 19-20 martie 2015 menționau că Uniunea se angajează să construiască o uniune energetică cu o politică prospectivă privind schimbările climatice, pe baza strategiei-cadru a Comisiei, ale cărei cinci dimensiuni sunt strâns interconectate și se susțin reciproc. Moderarea cererii de energie este una dintre cele cinci dimensiuni ale strategiei respective privind uniunea energetică. Îmbunătățirea eficienței energetice poate asigura reduceri importante ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceasta poate fi totodată benefică pentru sănătate și pentru mediu, poate spori securitatea energetică, poate reduce cheltuielile pentru energie electrică ale gospodăriilor și întreprinderilor, poate contribui la atenuarea sărăciei energetice și poate conduce la sporirea numărului locurilor de muncă și a activității economice la nivelul întregii economii. Măsurile care contribuie la o adoptare pe scară mai largă a tehnologiilor care economisesc energie în construcții, industrie și transporturi s-ar putea dovedi un mod eficient din punctul de vedere al costurilor de a ajuta statele membre să își atingă obiectivele ce le revin în temeiul prezentului regulament.

(10)

Introducerea și dezvoltarea unor practici și tehnologii durabile și inovatoare poate potența rolul sectorului agricol în raport cu atenuarea schimbărilor climatice și cu adaptarea la efectele acestora, în special prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și prin conservarea și consolidarea absorbanților și a stocurilor de carbon. Pentru a reduce amprenta de carbon și ecologică a sectorului agricol, păstrând totodată productivitatea, capacitatea de regenerare și vitalitatea acestuia, este important să se intensifice acțiunile de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la efectele acestora și să se crească finanțarea cercetării, în scopul dezvoltării unor practici și tehnologii durabile și inovatoare și în scopul promovării investițiilor în acestea.

(11)

Sectorul agricol are un impact direct și semnificativ asupra biodiversității și a ecosistemelor. Din acest motiv, este important să se asigure corelarea obiectivului prezentului regulament cu alte politici și obiective ale Uniunii, precum politica agricolă comună și obiectivele legate de strategia în domeniul biodiversității, de strategia pentru păduri și de strategia privind economia circulară.

(12)

Sectorul transporturilor este responsabil pentru aproape un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră din Uniune. Prin urmare, este important să se reducă emisiile de gaze cu efect de seră și riscurile legate de dependența de combustibilii fosili în sectorul transporturilor prin recurgerea la o abordare cuprinzătoare pentru promovarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a eficienței energetice în transporturi, pentru promovarea transportului electric, pentru o trecere la moduri de transport mai durabile și pentru folosirea unor surse regenerabile de energie durabile în transporturi inclusiv după 2020. Tranziția către o mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon ca parte a unei tranziții mai ample către o economie sigură și durabilă cu emisii scăzute de dioxid de carbon poate fi facilitată prin crearea unor condiții favorabile și a unor stimulente puternice, precum și prin elaborarea unor strategii pe termen lung, care pot stimula investițiile.

(13)

Impactul politicilor și măsurilor Uniunii și ale celor naționale de punere în aplicare a prezentului regulament ar trebui evaluat în conformitate cu obligațiile de monitorizare și de raportare stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (8).

(14)

Fără a se aduce atingere competențelor autorității bugetare, metodologia de integrare pusă în aplicare în timpul cadrului financiar multianual 2014-2020 ar trebui continuată și îmbunătățită, acolo unde este cazul, pentru a face față provocărilor și a răspunde nevoilor investiționale legate de acțiunile în domeniul schimbărilor climatice după 2021. Finanțarea asigurată de Uniune ar trebui să fie corelată cu obiectivele cadrului de politici al Uniunii privind schimbările climatice și energia pentru 2030 și cu obiectivele pe termen lung precizate în Acordul de la Paris, pentru a se asigura eficacitatea cheltuielilor publice. Comisia ar trebui să pregătească un raport asupra impactului finanțării Uniunii acordate de la bugetul Uniunii sau în alte moduri în temeiul dreptului Uniunii vizând emisiile de gaze cu efect de seră în sectoarele care intră sub incidența prezentului regulament sau a Directivei 2003/87/CE.

(15)

Prezentul regulament ar trebui să vizeze emisiile de gaze cu efect de seră generate în categoriile IPCC referitoare la energie, procese industriale și utilizarea produselor, agricultură și deșeuri, astfel cum au fost stabilite în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013, cu excepția emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2003/87/CE.

(16)

Datele raportate în prezent în inventarele naționale privind gazele cu efect de seră și în registrele naționale și ale Uniunii nu sunt suficiente pentru a stabili, la nivelul statelor membre, emisiile de CO2 generate de aviația civilă la nivel național, care nu intră sub incidența Directivei 2003/87/CE. Atunci când adoptă obligații de raportare, Uniunea nu ar trebui să impună statelor membre sau întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) sarcini disproporționate față de obiectivele urmărite. Emisiile de CO2 generate de sectorul aviației care nu intră sub incidența Directivei 2003/87/CE reprezintă doar o foarte mică parte din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, iar stabilirea unui sistem de raportare a acestor emisii ar constitui o sarcină nejustificată în lumina cerințelor existente pentru sectorul mai larg în temeiul Directivei 2003/87/CE. În consecință, emisiile de CO2 din categoria de surse a IPCC „1.A.3.A aviația civilă” ar trebui considerate ca fiind egale cu zero în sensul prezentului regulament.

(17)

Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră realizată de fiecare stat membru pentru 2030 ar trebui să fie stabilită în raport cu nivelul său revizuit de emisii de gaze cu efect de seră din anul 2005, care intră sub incidența prezentului regulament, excluzând emisiile de gaze cu efect de seră verificate generate de instalațiile care au funcționat în 2005 și care au fost incluse în EU ETS abia după 2005. Alocările anuale de emisii pentru perioada 2021-2030 ar trebui să fie stabilite pe baza datelor prezentate de statele membre și revizuite de către Comisie.

(18)

Abordarea care constă în stabilirea unor limite naționale anuale obligatorii utilizată în Decizia nr. 406/2009/CE ar trebui continuată în perioada 2021-2030. Normele pentru stabilirea alocărilor anuale de emisii pentru fiecare stat membru, astfel cum sunt prevăzute în prezentul regulament, ar trebui să respecte aceeași metodologie utilizată pentru statele membre cu o limită negativă în temeiul respectivei decizii, calcularea traiectoriei urmând însă să înceapă la cinci doisprezecimi din intervalul care separă 2019 de 2020 sau în 2020, la nivelul emisiilor medii de gaze cu efect de seră generate în perioada 2016-2018, și să se încheie în 2030 la limita prevăzută pentru fiecare stat membru. Pentru a se garanta existența unor contribuții adecvate la obiectivul Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru perioada 2021-2030, data de început a traiectoriei ar trebui stabilită pentru fiecare stat membru în funcție de data care ar avea drept rezultat o alocare mai redusă. Pentru 2021 ar trebui să se prevadă o ajustare a alocărilor anuale de emisii pentru statele membre care au atât o limită pozitivă în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE, cât și alocări anuale de emisii în creștere în perioada 2017-2020, determinate în temeiul Deciziei 2013/162/UE a Comisiei (9) și a Deciziei de punere în aplicare 2013/634/UE a Comisiei (10), în scopul de a reflecta capacitatea de creștere a nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră în anii respectivi.

Ar trebui prevăzută o ajustare suplimentară pentru anumite state membre în semn de recunoaștere a situației lor excepționale de a avea o limită pozitivă în temeiul Deciziei nr. 406/2009/CE, dublată fie de cele mai reduse emisii de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor în temeiul respectivei decizii, fie de cea mai redusă pondere a emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din sectoarele care nu fac obiectul deciziei menționate în raport cu totalul emisiilor lor de gaze cu efect de seră. Ajustarea suplimentară respectivă ar trebui să acopere numai o parte din reducerea de emisii de gaze cu efect de seră necesară în perioada 2021-2029, pentru a se menține stimulentele pentru reduceri suplimentare de emisii de gaze cu efect de seră și pentru ca îndeplinirea țintei stabilite pentru anul 2030 să nu fie afectată, având în vedere utilizarea altor ajustări și mecanisme de flexibilitate stabilite în prezentul regulament.

(19)

Pentru a asigura existența unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a dispozițiilor prezentului regulament de stabilire a alocărilor anuale de emisii pentru statele membre, ar trebui să se confere Comisiei competențe de executare. Competențele de executare respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(20)

În concluziile sale din 23-24 octombrie 2014, Consiliul European a afirmat că disponibilitatea și utilizarea mecanismelor de flexibilitate existente în sectoarele care nu fac obiectul ETS ar trebui îmbunătățite semnificativ pentru a se asigura eficiența din punctul de vedere al costurilor a efortului colectiv al Uniunii și convergența emisiilor de gaze cu efect de seră pe cap de locuitor până în 2030. Ca mijloc de sporire a eficienței generale din punct de vedere al costurilor a reducerilor totale, statele membre ar trebui să poată constitui rezerve și lua cu împrumut o parte din alocarea lor anuală de emisii. Acestea ar trebui totodată să poată transfera altor state membre o parte din alocările lor anuale de emisii. Transparența unor astfel de transferuri ar trebui să fie asigurată și ar trebui să fie efectuată printr-o modalitate reciproc convenabilă, inclusiv prin licitație, prin recurgerea la intermediari de pe piață care acționează cu titlu de agenți sau prin acorduri bilaterale. Orice astfel de transfer ar putea fi rezultatul unui proiect sau program de atenuare a emisiilor de gaze cu efect de seră desfășurat în statul membru care vinde și finanțat de statul membru beneficiar. În plus, statele membre ar trebui să poată încuraja instituirea unor parteneriate de tip public-privat pentru proiectele care intră sub incidența articolului 24a alineatul (1) din Directiva 2003/87/CE.

(21)

Ar trebui să fie creat un instrument de flexibilitate cu utilizare unică pentru a facilita îndeplinirea obiectivelor pentru statele membre ale căror obiective de reducere la nivel național depășesc cu mult media Uniunii și potențialul lor de reducere eficientă din punctul de vedere al costurilor, precum și pentru statele membre care nu au alocat certificate EU ETS gratuite pentru instalațiile industriale în 2013. Pentru a salvgarda obiectivul rezervei pentru stabilitatea pieței instituite prin Decizia (UE) 2015/1814 a Parlamentului European și a Consiliului (12) și care urmărește corectarea dezechilibrelor structurale dintre cerere și ofertă în sistemul EU ETS, certificatele EU ETS avute în vedere pentru instrumentul de flexibilitate cu utilizare unică ar trebui considerate certificate EU ETS aflate în circulație atunci când se stabilește numărul total de certificate EU ETS în circulație într-un an dat. Cu ocazia primei revizuiri efectuate în temeiul deciziei menționate, Comisia ar trebui să analizeze în ce măsură este adecvată menținerea unei contabilizări de acest fel a certificatelor EU ETS aflate în circulație.

(22)

Regulamentul (UE) 2018/841 al Parlamentului European și al Consiliului (13) stabilește normele de contabilizare referitoare la emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF). Activitățile care intră sub incidența regulamentului menționat nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament. Cu toate acestea, chiar dacă, din punctul de vedere al mediului, impactul avut de prezentul regulament în ceea ce privește nivelul reducerilor de emisii de gaze cu efect de seră realizate este afectat de luarea în considerare a unei cantități maxime echivalente cu suma absorbțiilor nete totale și a emisiilor nete totale aferente terenurilor despădurite, terenurilor împădurite, terenurilor cultivate gestionate, pajiștilor gestionate și, în anumite condiții, terenurilor forestiere gestionate, precum și, în cazurile considerate obligatorii în temeiul Regulamentului (UE) 2018/841, zonelor umede gestionate, astfel cum sunt definite în regulamentul menționat, ar trebui să se includă în prezentul regulament, o flexibilitate LULUCF de a împărți o cantitate maximă de 280 de milioane de tone de CO2 echivalent din aceste absorbții între statele membre, ca posibilitate suplimentară pentru statele membre de a-și respecta angajamentele ce le revin, atunci când este necesar. Cuantumul total respectiv și repartizarea sa între statele membre ar trebui să corespundă potențialului mai scăzut de atenuare al agriculturii și al sectorului exploatării terenurilor, precum și unei contribuții adecvate a sectorului la atenuarea și sechestrarea gazelor cu efect de seră. În plus, anularea voluntară a alocărilor anuale de emisii în temeiul prezentului regulament ar trebui să permită luarea în considerare a unor astfel de cuantumuri atunci când se evaluează respectarea de statele membre a cerințelor care derivă din Regulamentul (UE) 2018/841.

(23)

La 30 noiembrie 2016, Comisia a prezentat o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind guvernanța uniunii energetice (denumită în continuare „propunerea privind guvernanța”), prin care se solicită statelor membre să elaboreze planuri naționale integrate în domeniul energiei și al schimbărilor climatice în contextul planificării strategice a politicilor energetice și climatice pentru toate cele cinci dimensiuni-cheie ale uniunii energetice. Conform propunerii privind guvernanța, planurile naționale care acoperă perioada 2021-2030 trebuie să joace un rol esențial în planificarea de către statele membre a măsurilor care să asigure respectarea prezentului regulament și a Regulamentului (UE) 2018/841. În acest scop, statele membre urmează să elaboreze politicile și măsurile necesare pentru respectarea obligațiilor ce decurg din prezentul regulament și din Regulamentul (UE) 2018/841, avându-se în vedere obiectivul pe termen lung de asigurare a echilibrului între emisii de gaze cu efect de seră și absorbții în conformitate cu Acordul de la Paris. Planurile respective trebuie totodată să prevadă o evaluare a impactului politicilor și măsurilor planificate sub aspectul atingerii obiectivelor. Conform propunerii privind guvernanța, Comisia ar trebui să poată face observații, în recomandările sale privind proiectele de planuri naționale, asupra adecvării nivelului de ambiție și a punerii în aplicare ulterioare a politicilor și măsurilor. Atunci când se compilează planurile respective ar trebui să se aibă în vedere posibilitatea recurgerii la flexibilitatea LULUCF în vederea respectării prezentului regulament.

(24)

Agenția Europeană de Mediu urmărește să sprijine dezvoltarea durabilă și să ajute la obținerea de îmbunătățiri semnificative și cuantificabile ale mediului, punând la dispoziția factorilor de decizie politică, instituțiilor publice și publicului informații prompte, specifice, relevante și fiabile. Agenția Europeană de Mediu ar trebui să ofere asistență Comisiei, după caz, în conformitate cu programul anual de lucru al agenției.

(25)

Orice modificare a domeniului de aplicare prevăzut la articolele 11, 24, 24a și 27 din Directiva 2003/87/CE ar trebui însoțită de o modificare corespunzătoare a cantității maxime de emisii de gaze cu efect de seră reglementate prin prezentul regulament. În consecință, în cazul în care statele membre includ în angajamentele lor, în temeiul prezentului regulament, emisii suplimentare de gaze cu efect de seră care provin de la instalațiile reglementate anterior de Directiva 2003/87/CE, respectivele state membre ar trebui să pună în aplicare politici și măsuri suplimentare în sectoarele vizate de prezentul regulament în vederea reducerii emisiilor respective de gaze cu efect de seră.

(26)

În semn de recunoaștere a eforturilor anterioare depuse din 2013 de statele membre cu un PIB pe cap de locuitor sub media Uniunii în 2013, este oportun să se stabilească o rezervă de siguranță limitată pentru scopuri speciale, corespunzătoare unei cantități de până la 105 milioane de tone de CO2 echivalent, păstrându-se în același timp integritatea de mediu a prezentului regulament, precum și stimulentele pentru acțiunile statelor membre pentru a depăși contribuțiile minime prevăzute în prezentul regulament. De rezerva de siguranță ar trebui să beneficieze statele membre al căror PIB pe cap de locuitor a fost sub media Uniunii în 2013, ale căror emisii de gaze cu efect de seră se situează sub nivelul alocării anuale de emisii în perioada 2013-2020 și care întâmpină probleme în atingerea obiectivului lor privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru 2030, în ciuda utilizării altor mecanisme de flexibilitate prevăzute în prezentul regulament. O rezervă de siguranță de dimensiunea menționată ar acoperi o parte semnificativă a deficitului colectiv preconizat al statelor membre eligibile în perioada 2021-2030, fără politici suplimentare, menținând, în același timp, stimulente pentru măsuri suplimentare. Rezerva de siguranță ar trebui să fie disponibilă pentru statele membre în cauză în 2032, cu anumite condiții și numai dacă utilizarea acesteia nu afectează atingerea obiectivului Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30 % pentru anul 2030 în sectoarele care intră sub incidența prezentului regulament.

(27)

Pentru a reflecta evoluțiile în cadrul Regulamentului (UE) 2018/841 precum și pentru a asigura contabilizarea precisă în temeiul prezentului regulament, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește posibilitatea utilizării categoriilor de contabilizare a terenurilor pentru terenurile forestiere gestionate și zonele umede gestionate în cadrul flexibilității LULUCF și în ceea ce privește asigurarea unei contabilizări a tranzacțiilor în temeiul prezentului regulament, inclusiv utilizarea mecanismelor de flexibilitate, aplicarea verificărilor conformității și funcționarea adecvată a rezervei de siguranță, prin registrul instituit în temeiul articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 525/2013 (denumit în continuare „registrul Uniunii”). Informațiile legate de contabilizare în temeiul prezentului regulament ar trebui să fie accesibile publicului. Dispozițiile necesare pentru contabilizarea tranzacțiilor ar trebui să fie cuprinse într-un instrument unic care să combine dispozițiile privind contabilizarea conform Regulamentului (UE) nr. 525/2013, Regulamentului (UE) 2018/841 , prezentului regulament și Directivei 2003/87/CE. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, iar respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (14). În special, în vederea asigurării egalității de participare la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții respectivi au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei care pregătesc actele delegate.

(28)

Prezentul regulament ar trebui să fie revizuit începând din anul 2024 și, ulterior, o dată la cinci ani, în vederea evaluării modului de funcționare a acestuia în ansamblu, în special sub aspectul nevoii unei rigori sporite a politicilor și a măsurilor Uniunii. Revizuirea ar trebui să țină seama, între altele, de evoluția circumstanțelor naționale și să se bazeze pe rezultatele dialogului de facilitare din 2018 în temeiul CCONUSC (denumit în continuare „dialogul Talanoa”) și pe evaluarea la nivel global în temeiul Acordului de la Paris. Revizuirea în cauză ar trebui totodată să analizeze și echilibrul dintre cererea și oferta legate de alocările anuale de emisii, pentru a se asigura caracterul adecvat al obligațiilor prevăzute prin prezentul regulament. În plus, în cadrul raportării sale periodice în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013, Comisia ar trebui să evalueze, de asemenea, până la 31 octombrie 2019, rezultatele dialogului Talanoa. Revizuirea care vizează perioada de după 2030 ar trebui să corespundă obiectivelor pe termen lung și angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și, în acest scop, ar trebui să marcheze un progres în timp.

(29)

În vederea asigurării unei raportări și verificări eficace, transparente și eficiente din punctul de vedere al costurilor a emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor informații necesare pentru evaluarea progreselor înregistrate în ceea ce privește alocările anuale de emisii ale statului membru, cerințele de raportare și evaluare anuală prevăzute în prezentul regulament ar trebui integrate în articolele relevante din Regulamentul (UE) nr. 525/2013. Regulamentul menționat ar trebui să asigure totodată faptul că se vor evalua în continuare în fiecare an progresele înregistrate de statele membre în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ținându-se seama de progresele înregistrate în politicile și măsurile Uniunii, precum și de informațiile oferite de statele membre. Evaluarea ar trebui să includă, o dată la doi ani, progresele estimate la nivelul Uniunii în vederea respectării obiectivelor sale de reducere a emisiilor, precum și cele ale statelor membre în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate. Cu toate acestea, aplicarea deducerilor ar trebui luată în considerare doar la intervale de cinci ani, astfel încât să se poată ține cont de o eventuală contribuție aferentă terenurilor împădurite, terenurilor despădurite, terenurilor cultivate gestionate și pajiștilor gestionate, prevăzută a fi realizată în temeiul Regulamentului (UE) 2018/841. Acest lucru nu aduce atingere îndatoririi Comisiei de a asigura conformitatea cu obligațiile statelor membre care decurg din prezentul regulament și nici competenței Comisiei de a iniția proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în acest sens.

(30)

Regulamentul (UE) nr. 525/2013 ar trebui modificat în consecință.

(31)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, în special stabilirea unor obligații pentru statele membre în ceea ce privește contribuțiile lor minime pentru perioada cuprinsă între 2021 și 2030 către îndeplinirea obiectivului Uniunii de reducere a emisiilor sale de gaze cu efect de seră și de a contribui la îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele regulamentului, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(32)

Prezentul regulament nu aduce atingere obiectivelor naționale mai stricte,

1.

„emisii de gaze cu efect de seră” înseamnă emisiile de dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), protoxid de azot (N2O), hidrofluorocarburi (HFC), perfluorocarburi (PFC), trifluorură de azot (NF3) și hexafluorură de sulf (SF6), exprimate în tone de CO2 echivalent, astfel cum au fost stabilite în temeiul Regulamentului (UE) nr. 525/2013 și care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament;

2.

„alocări anuale de emisii” înseamnă nivelul maxim de emisii de gaze cu efect de seră permis pentru fiecare an din perioada 2021-2030, stabilit conform articolului 4 alineatul (3) și articolului 10;

3.

„certificat EU ETS” înseamnă un „certificat”, astfel cum este definit la articolul 3 litera (a) din Directiva 2003/87/CE.

(a)

în ceea ce privește anul 2021, de a depozita pentru anii următori, până inclusiv în 2030, excedentul respectiv din alocarea sa anuală de emisii; și

(b)

în ceea ce privește perioada 2022-2029, de a depozita pentru anii următori, până inclusiv în 2030, excedentul din alocarea sa anuală de emisii, până la un procent de 30 % din alocările sale anuale de emisii de până în anul respectiv.

(a)

cantitatea cumulată luată în considerare pentru respectivul stat membru pentru toți anii din perioada 2021-2030 nu depășește cuantumul maxim al absorbțiilor totale nete stabilit în anexa III la prezentul regulament pentru respectivul stat membru;

(b)

o astfel de cantitate depășește cerințele impuse statului membru respectiv în temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) 2018/841;

(c)

statul membru nu a achiziționat de la alte state membre, în temeiul Regulamentului (UE) 2018/841, o cantitate de absorbții nete mai mare decât ce a transferat;

(d)

statul membru a respectat Regulamentul (UE) 2018/841; și

(e)

statul membru a furnizat o descriere a modului preconizat de utilizare a mecanismului de flexibilitate disponibil în temeiul prezentului alineat, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 525/2013.

(a)

să reflecte contribuția categoriei de contabilizare a terenurilor „terenuri forestiere gestionate”, respectând totodată cuantumurile maxime de absorbții totale nete pentru fiecare stat membru specificate în anexa III la prezentul regulament, atunci când sunt adoptate acte delegate de stabilire a nivelurilor de referință pentru păduri în temeiul articolului 8 alineatul (8) sau (9) din Regulamentul (UE) 2018/841; și

(b)

să reflecte contribuția categoriei de contabilizare a terenurilor „zone umede gestionate”, respectând totodată cuantumurile maxime de absorbții totale nete pentru fiecare stat membru specificate în anexa III la prezentul regulament, atunci când toate statele membre sunt obligate să contabilizeze această categorie în temeiul Regulamentului (UE) 2018/841.

(a)

măsurile suplimentare pe care statul membru le va pune în aplicare în scopul îndeplinirii obligațiilor sale specifice în temeiul articolului 4 din prezentul regulament, prin politici și măsuri naționale, precum și prin punerea în aplicare a măsurilor Uniunii;

(b)

un calendar strict al punerii în aplicare a unor astfel de măsuri, care să permită evaluarea progreselor anuale înregistrate sub aspectul punerii în aplicare.

(a)

la cantitatea emisiilor de gaze cu efect de seră a statului membru pentru anul următor se adaugă o cantitate egală cu cantitatea, exprimată în tone de CO2 echivalent, a surplusului de emisii de gaze cu efect de seră, înmulțită cu un factor de 1,08 în conformitate cu măsurile adoptate în temeiul articolului 12; și

(b)

statului membru îi este temporar interzis să transfere orice parte din alocarea sa anuală de emisii către un alt stat membru până când acesta nu va fi respectat dispozițiile articolului 4.

(a)

ajustările numărului de certificate EU ETS emise în temeiul articolului 11 din Directiva 2003/87/CE, care au rezultat dintr-o modificare a surselor legată de domeniul de aplicare al respectivei directive, în conformitate cu deciziile Comisiei adoptate în temeiul directivei menționate privind aprobarea finală a planurilor naționale de alocare pentru perioada 2008-2012;

(b)

ajustările numărului de certificate EU ETS sau, respectiv, de credite emise în temeiul articolelor 24 și 24a din Directiva 2003/87/CE în ceea ce privește reducerile de emisii de gaze cu efect de seră dintr-un stat membru; și

(c)

ajustările numărului de certificate EU ETS aferente emisiilor de gaze cu efect de seră generate de instalațiile excluse din schema EU ETS în conformitate cu articolul 27 din Directiva 2003/87/CE pe perioada excluderii acestora.

(a)

PIB-ul său pe cap de locuitor la prețurile pieței în 2013, publicat de Eurostat în aprilie 2016, a fost sub media Uniunii;

(b)

emisiile sale de gaze cu efect de seră cumulate pentru perioada 2013-2020 în sectoarele care intră sub incidența prezentului regulament se situează sub nivelul alocărilor sale anuale cumulate de emisii pentru perioada 2013-2020; și

(c)

emisiile sale de gaze cu efect de seră depășesc nivelul alocărilor sale anuale de emisii pentru perioada 2026-2030, deși statul respectiv:

(a)

alocările anuale de emisii;

(b)

mecanismele de flexibilitate prevăzute la articolele 5, 6 și 7;

(c)

verificarea conformării în temeiul articolului 9;

(d)

ajustările efectuate în temeiul articolului 10; și

(e)

rezerva de siguranță în temeiul articolului 11.

1.

La articolul 7, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

2.

La articolul 13 alineatul (1) litera (c), se adaugă următorul punct:

3.

La articolul 14 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:

4.

La articolul 21 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:

19.6.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 156/43

(1)

Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (4) constituie principalul instrument juridic pentru prevenirea utilizării sistemului financiar al Uniunii în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului. Această directivă, care a avut ca termen-limită de transpunere data de 26 iunie 2017, stabilește un cadru juridic eficient și cuprinzător pentru abordarea colectării de bani sau de bunuri în scopuri teroriste, prin impunerea obligației ca statele membre să identifice, să înțeleagă și să atenueze riscurile legate de spălarea banilor și de finanțarea terorismului.

(2)

Recentele atacuri teroriste au scos la lumină noi tendințe emergente, în special în ceea ce privește modul în care grupurile teroriste își finanțează și își desfășoară operațiunile. Anumite servicii de tehnologii moderne au devenit din ce în ce mai populare ca sisteme financiare alternative, rămânând totodată în afara domeniului de aplicare a dreptului Uniunii și beneficiind de exceptări de la cerințele legale, ceea ce nu ar mai putea fi justificat. Pentru a ține pasul cu noile tendințe, ar trebui luate măsuri suplimentare pentru asigurarea unei transparențe mai mari a tranzacțiilor financiare, a entităților corporative și a altor entități juridice, precum și a fiduciilor și a construcțiilor juridice cu o structură sau cu funcții similare fiduciilor (denumite în continuare „construcții juridice similare”), în vederea îmbunătățirii actualului cadru de prevenire și a combaterii într-o manieră mai eficientă a finanțării terorismului. Este important de menționat că măsurile luate ar trebui să fie proporționale cu riscurile.

(3)

Organizația Națiunilor Unite (ONU), Interpolul și Europolul relatează, în rapoartele lor, despre convergența din ce în ce mai mare dintre criminalitatea organizată și terorism. Legătura dintre criminalitatea organizată și terorism și legăturile dintre grupurile infracționale și grupurile teroriste constituie o amenințare tot mai mare la adresa securității Uniunii. Prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului reprezintă o parte integrantă a oricărei strategii care abordează această amenințare.

(4)

Deși s-au înregistrat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește adoptarea și punerea în aplicare a standardelor Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI) și susținerea, în ultimii ani, de către statele membre a activităților Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind transparența, necesitatea de a crește și mai mult transparența generală a mediului economic și financiar din Uniune este clară. Prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului nu poate fi eficace decât dacă mediul este ostil față de infractorii care caută adăpost pentru resursele lor financiare prin structuri netransparente. Integritatea sistemului financiar al Uniunii depinde de transparența entităților corporative și a altor entități juridice, precum și a fiduciilor și a construcțiilor juridice similare. Prezenta directivă are drept obiectiv nu numai detectarea și investigarea cazurilor de spălare a banilor, ci și prevenirea acestora. Creșterea transparenței ar putea reprezenta un puternic factor de descurajare în acest sens.

(5)

Cu toate că obiectivele Directivei (UE) 2015/849 ar trebui urmărite și orice modificare adusă acesteia ar trebui să fie în concordanță cu acțiunile în curs ale Uniunii în ceea ce privește lupta împotriva terorismului și a finanțării terorismului, astfel de modificări ar trebui efectuate cu respectarea dreptului fundamental la protecția datelor cu caracter personal, precum și cu respectarea și aplicarea principiului proporționalității. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „Agenda europeană privind securitatea” a indicat necesitatea unor măsuri de abordare într-un mod mai eficace și mai cuprinzător a problemei finanțării terorismului, evidențiind faptul că infiltrarea pe piețele financiare permite finanțarea terorismului. Concluziile Consiliului European din 17-18 decembrie 2015 au subliniat, de asemenea, necesitatea de a lua rapid măsuri suplimentare împotriva finanțării terorismului în toate domeniile.

(6)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Planul de acțiune pentru consolidarea combaterii finanțării terorismului” subliniază necesitatea adaptării la noile amenințări și a modificării Directivei (UE) 2015/849 în consecință.

(7)

Măsurile la nivelul Uniunii ar trebui, de asemenea, să reflecte cu acuratețe evoluțiile și angajamentele asumate la nivel internațional. Prin urmare, ar trebui să fie luate în considerare Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU (RCSONU) 2195 (2014) privind amenințările la adresa păcii și securității internaționale, precum și RCSONU 2199 (2015) și RCSONU 2253 (2015) privind amenințările la adresa păcii și securității internaționale provocate de actele teroriste. Respectivele RCSONU au în vedere legăturile dintre terorism și criminalitatea transnațională organizată, împiedicarea grupurilor teroriste să obțină acces la instituții financiare internaționale și, respectiv, extinderea cadrului sancțiunilor pentru a include Statul Islamic din Irak și Levant.

(8)

Furnizorii implicați în servicii de schimb între monedele virtuale și monedele fiduciare (adică monedele și bancnotele desemnate ca având curs legal și moneda electronică ale unei țări, acceptate ca mijloc de schimb în țara emitentă), precum și furnizorii de portofele digitale nu au nicio obligație stabilită de Uniune să identifice activitățile suspecte. Prin urmare, grupurile teroriste ar putea fi în măsură să transfere fonduri către sistemul financiar al Uniunii sau în cadrul rețelelor de monede virtuale prin disimularea transferurilor sau prin faptul că beneficiază de un anumit grad de anonimat pe platformele respective. Prin urmare, este esențial să se extindă domeniul de aplicare al Directivei (UE) 2015/849 pentru a se include furnizorii implicați în servicii de schimb între monedele virtuale și monedele fiduciare, precum și furnizorii de portofele digitale. În scopul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, autoritățile competente ar trebui să poată monitoriza, prin entitățile obligate, utilizarea monedelor virtuale. O astfel de monitorizare ar oferi o abordare echilibrată și proporțională, protejând progresele tehnice și gradul ridicat de transparență atins în domeniul finanțării alternative și al antreprenoriatului social.

(9)

Anonimatul monedelor virtuale permite posibila utilizare abuzivă a acestora în scopuri criminale. Includerea furnizorilor implicați în servicii de schimb între monedele virtuale și monedele fiduciare și a furnizorilor de portofele digitale nu va soluționa în totalitate problema anonimatului aferent tranzacțiilor cu monede virtuale, deoarece o mare parte a mediului în care sunt folosite monedele virtuale va rămâne anonim, pentru că utilizatorii pot să facă tranzacții și fără astfel de furnizori. Pentru a combate riscurile legate de anonimitate, unitățile naționale de informații financiare ar trebui să fie în măsură să obțină informații care să le permită asocierea adreselor monedelor virtuale cu identitatea proprietarului monedelor virtuale. În plus, ar trebui să fie evaluată în continuare posibilitatea de a permite utilizatorilor să se autodeclare, în mod voluntar, la autoritățile desemnate.

(10)

Monedele virtuale nu ar trebui să fie confundate cu moneda electronică, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5), cu conceptul mai larg de „fonduri”, astfel cum este definit la articolul 4 punctul 25 din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului (6), nici cu valoarea monetară stocată în instrumente exceptate astfel cum se prevede la articolul 3 literele (k) și (l) din Directiva (UE) 2015/2366, sau cu monedele de joc, care pot fi utilizate exclusiv într-un mediu specific al jocului. Deși monedele virtuale pot fi utilizate în mod frecvent ca mijloace de plată, ele ar putea să fie folosite și în alte scopuri și să dobândească întrebuințări mai variate, de exemplu, ca mijloace de schimb, ca investiții, ca produse de stocare a valorii sau pentru utilizări în cazinourile online. Obiectivul prezentei directive este de a acoperi toate utilizările posibile ale monedelor virtuale.

(11)

Monedele locale, cunoscute și sub denumirea de „monede complementare”, care sunt folosite într-un număr foarte limitat de rețele, precum un oraș sau o regiune, și în rândul unui număr redus de utilizatori, nu ar trebui să fie considerate monede virtuale.

(12)

Relațiile de afaceri sau tranzacțiile care implică țări terțe cu un grad înalt de risc ar trebui să fie limitate, în cazul în care sunt identificate deficiențe ale regimului de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului din țările terțe în cauză, cu excepția situațiilor în care sunt luate măsuri suplimentare și adecvate de atenuare sau de contracarare. Atunci când au de a face cu astfel de cazuri care prezintă un grad înalt de risc și cu astfel de relații de afaceri sau tranzacții, statele membre ar trebui să solicite entităților obligate să aplice măsuri de precauție sporită privind clientela, pentru a gestiona și a atenua riscurile respective. Așadar, fiecare stat membru stabilește la nivel național tipul măsurilor de precauție sporită care urmează să fie luate în ceea ce privește țările terțe cu grad înalt de risc. Aceste abordări diferite între statele membre creează puncte slabe în privința gestionării relațiilor de afaceri care implică țări terțe cu grad înalt de risc, astfel cum au fost identificate de Comisie. Este important să se îmbunătățească eficacitatea listei de țări terțe cu grad înalt de risc stabilite de Comisie, prin prevederea unui tratament armonizat al acestor țări la nivelul Uniunii. Abordarea armonizată menționată ar trebui să se axeze în principal pe măsuri de precauție sporită privind clientela, în cazul în care astfel de măsuri nu sunt deja cerute în dreptul intern. În conformitate cu obligațiile internaționale, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita entităților obligate după caz, să aplice măsuri de atenuare suplimentare care să completeze măsurile de precauție sporită privind clientela, în conformitate cu o abordare bazată pe riscuri și luând în considerare circumstanțele specifice relațiilor de afaceri sau tranzacțiilor comerciale. Organizațiile internaționale și organismele de standardizare cu competențe în domeniul prevenirii spălării banilor și al combaterii finanțării terorismului pot solicita aplicarea unor măsuri de contracarare corespunzătoare pentru a proteja sistemul financiar internațional de riscurile permanente și substanțiale aferente spălării banilor și finanțării terorismului care provin din anumite țări. În plus, statele membre ar trebui să solicite entităților obligate aplicarea unor măsuri suplimentare de atenuare a riscurilor în ceea ce privește țările terțe cu grad înalt de risc identificate de Comisie, luând în considerare cererile de adoptare a unor măsuri de contracarare și recomandări, precum cele exprimate de GAFI, și responsabilitățile rezultate în urma acordurilor internaționale.

(13)

Dat fiind caracterul evolutiv al amenințărilor și vulnerabilităților legate de spălarea banilor și de finanțarea terorismului, Uniunea ar trebui să adopte o abordare integrată privind conformitatea regimurilor naționale de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului cu cerințele la nivelul Uniunii, ținând cont de o evaluare a eficacității regimurilor naționale respective. Pentru a monitoriza transpunerea corectă a cerințelor Uniunii în regimurile naționale de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, punerea în aplicare efectivă a acestor cerințelor și capacitatea regimurilor respective de a realiza un cadru preventiv eficient, Comisia ar trebui să își bazeze evaluarea pe regimurile naționale de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, evaluare care nu ar trebui să aducă atingere evaluărilor efectuate de organizații internaționale și de organisme de standardizare cu competențe în domeniul prevenirii spălării banilor și al combaterii finanțării terorismului, cum ar fi GAFI sau Comitetul de Experți pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării Banilor și a Finanțării Terorismului.

(14)

Cardurile preplătite de uz general prezintă utilizări legitime și constituie un instrument care contribuie la incluziunea socială și financiară. Cu toate acestea, cardurile preplătite anonime sunt ușor de utilizat pentru finanțarea atacurilor și a logisticii teroriste. Prin urmare, este esențial să se împiedice accesul teroriștilor la aceste mijloace de finanțare a operațiunilor lor, prin reducerea suplimentară a limitelor și a sumelor maxime pentru care li se permite entităților obligate să nu aplice anumite măsuri de precauție privind clientela prevăzute de Directiva (UE) 2015/849. Așadar, ținând cont de nevoile consumatorilor în ceea ce privește utilizarea instrumentelor preplătite de uz general și neîmpiedicând utilizarea acestor instrumente pentru promovarea incluziunii sociale și financiare, este esențial totodată să se reducă pragurile existente pentru cardurile preplătite anonime de uz general și să se identifice clientul în cazul tranzacțiilor de plată la distanță, dacă valoarea tranzacției depășește 50 EUR.

(15)

Cu toate că utilizarea cardurilor preplătite anonime emise în Uniune este în esență limitată doar la teritoriul Uniunii, acest lucru nu este întotdeauna valabil pentru cardurile similare emise în țări terțe. Prin urmare, este important să se asigure că utilizarea în Uniune a cardurilor preplătite anonime emise în afara Uniunii este permisă numai în cazurile în care se poate considera că acestea respectă cerințe echivalente cu cele prevăzute în dreptul Uniunii. Regula respectivă ar trebui pusă în aplicare în deplină conformitate cu obligațiile Uniunii în ceea ce privește comerțul internațional, în special cu dispozițiile Acordului General privind Comerțul cu Servicii.

(16)

Unitățile de informații financiare joacă un rol important în identificarea operațiunilor financiare ale rețelelor teroriste, în special a celor transfrontaliere, și în detectarea finanțatorilor acestora. Serviciile de informații financiare ar putea avea o importanță fundamentală în descoperirea activităților de facilitare a infracțiunilor de terorism, precum și rețelele și schemele de funcționare ale organizațiilor teroriste. Din cauza lipsei unor standarde internaționale prescriptive, se mențin diferențe semnificative între unitățile de informații financiare în ceea ce privește funcțiile, competențele și prerogativele lor. Statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a asigura o abordare mai eficientă și mai coordonată a investigațiilor financiare cu privire la terorism, inclusiv a celor legate de utilizarea abuzivă de monede virtuale. Actualele diferențe nu ar trebui, totuși, să afecteze activitatea unei unități de informații financiare, mai ales capacitatea acesteia de a efectua analize preventive în sprijinul tuturor autorităților responsabile de activități de culegere de informații, de investigare și judiciare, și nici cooperarea internațională. În exercitarea atribuțiilor lor, unitățile de informații financiare ar trebui să aibă acces la informații și să fie în măsură să facă schimb de informații fără impedimente, inclusiv printr-o cooperare corespunzătoare cu autoritățile de aplicare a legii. În toate cazurile în care există suspiciuni de activități infracționale, în special în cazurile care implică finanțarea terorismului, informațiile ar trebui să fie furnizate direct și rapid, fără întârzieri nejustificate. Prin urmare, este esențial să se îmbunătățească în continuare eficacitatea și eficiența unităților de informații financiare, prin clarificarea competențelor și a cooperării dintre unitățile de informații financiare.

(17)

Unitățile de informații financiare ar trebui să poată obține de la orice entitate obligată toate informațiile necesare legate de exercitarea funcțiilor lor. Accesul nerestricționat al acestora la informații este esențial pentru a se asigura faptul că fluxurile de bani pot fi urmărite în mod corespunzător și că rețelele și fluxurile ilicite sunt detectate într-un stadiu incipient. Necesitatea ca unitățile de informații financiare să obțină informații suplimentare de la entitățile obligate pe baza unei suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului ar putea fi declanșată de un raport prealabil privind tranzacții suspecte prezentat unității de informații financiare, dar și prin alte mijloace, cum ar fi propria analiză a unității de informații financiare, informații furnizate de autoritățile competente sau informații deținute de altă unitate de informații financiare. Prin urmare, unitățile de informații financiare ar trebui să fie în măsură ca, în contextul funcțiilor lor, să obțină informații de la orice entitate obligată, chiar și fără prezentarea unui raport prealabil. Acest lucru nu include solicitările aleatorii de informații către entitățile obligate în contextul analizei unităților de informații financiare, ci numai solicitările de informații bazate pe condiții definite suficient. De asemenea, o unitate de informații financiare ar trebui să fie în măsură să obțină astfel de informații pe baza unei cereri înaintate de o altă unitate de informații financiare din Uniune și să facă schimb de informații cu unitatea de informații financiare solicitantă.

(18)

Scopul unității de informații financiare este de a colecta și a analiza informațiile primite în vederea stabilirii legăturilor între tranzacțiile suspecte și activitățile infracționale subiacente pentru a preveni și combate spălarea banilor și finanțarea terorismului, precum și de a comunica rezultatele analizei sale și informații suplimentare autorităților competente în cazul în care există suspiciuni de spălare a banilor, de infracțiuni principale asociate sau de finanțare a terorismului. O unitate de informații financiare nu ar trebui să se abțină sau să refuze schimbul de informații cu o altă astfel de unitate, în mod spontan sau la cerere, din motive precum lipsa identificării unei infracțiuni principale asociate, caracteristicile dreptului penal intern și diferențele dintre definițiile infracțiunilor principale asociate sau absența unei trimiteri la anumite infracțiuni principale asociate. De asemenea, o unitate de informații financiare ar trebui să își dea acordul prealabil unei alte asemenea unități privind transmiterea informațiilor către autoritățile competente, indiferent de tipul de infracțiune principală asociată posibilă, pentru a permite exercitarea eficace a funcției de comunicare. Unitățile de informații financiare au raportat dificultăți în realizarea schimburilor de informații cauzate de diferențele dintre definițiile naționale ale unor infracțiunile principale asociate, cum ar fi infracțiunile fiscale, care nu sunt armonizate de dreptul Uniunii. Astfel de diferențe nu ar trebui să împiedice schimbul reciproc, comunicarea către autoritățile competente și utilizarea respectivelor informații, astfel cum sunt definite în prezenta directivă. Unitățile de informații financiare ar trebui să asigure în mod rapid, constructiv și eficace o cooperare internațională cât mai largă cu unitățile de informații financiare din țările terțe în ceea ce privește spălarea banilor, infracțiunile principale asociate și finanțarea terorismului, în conformitate cu recomandările GAFI și principiile Egmont pentru schimbul de informații între unitățile de informații financiare.

(19)

Informațiile de natură prudențială referitoare la instituțiile de credit și instituțiile financiare, cum ar fi informațiile referitoare la competența și onorabilitatea directorilor și a acționarilor, la mecanismele de control intern, la guvernanță sau la conformitate și gestionarea riscurilor, sunt adesea indispensabile pentru supravegherea adecvată a acestor instituții din punctul de vedere al combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului. În mod similar, informațiile privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului sunt, de asemenea, importante pentru supravegherea prudențială a unor astfel de instituții. Prin urmare, schimbul de informații confidențiale și colaborarea dintre autoritățile competente în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului care supraveghează instituțiile de credit și instituțiile financiare și autoritățile de supraveghere prudențială nu ar trebui să fie împiedicate de incertitudinea juridică care ar putea decurge din absența unor dispoziții explicite în acest domeniu. Clarificarea cadrului juridic este cu atât mai importantă cu cât supravegherea prudențială, într-un număr de cazuri, a fost încredințată unor autorități de supraveghere care nu au competențe specifice în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului, cum ar fi Banca Centrală Europeană (BCE).

(20)

Întârzierea accesului unităților de informații financiare și al altor autorități competente la informații privind identitatea titularilor conturilor bancare și de plăți și ai casetelor de valori, în special ai celor anonime, împiedică detectarea transferurilor de fonduri legate de terorism. Datele naționale care permit identificarea conturilor bancare și de plăți și a casetelor de valori care aparțin unei singure persoane sunt fragmentate și, prin urmare, nu sunt accesibile în timp util unităților de informații financiare și altor autorități competente. Prin urmare, este esențial să se instituie în toate statele membre mecanisme centralizate automatizate, precum un registru sau un sistem de extragere a datelor, ca modalitate eficientă de a obține accesul în timp util la informații privind identitatea titularilor conturilor bancare și de plăți și ai casetelor de valori, a reprezentanților, precum și a beneficiarilor reali ai acestora. Atunci când se aplică dispozițiile în materie de acces, este oportun să fie utilizate mecanismele preexistente, cu condiția ca unitățile naționale de informații financiare să poată accesa datele în legătură cu care realizează anchete, imediat și într-o manieră nefiltrată. Statele membre ar trebui să examineze posibilitatea de a alimenta astfel de mecanisme cu alte informații considerate necesare și proporționale pentru reducerea mai eficientă a riscurilor legate de spălarea banilor și de finanțarea terorismului. Unitățile de informații financiare și autoritățile competente, altele decât autoritățile responsabile pentru urmărirea penală, ar trebui să asigure confidențialitatea deplină cu privire la astfel de anchete și de solicitări de informații aferente.

(21)

În vederea respectării vieții private și a protecției datelor cu caracter personal, datele minime necesare pentru efectuarea investigațiilor privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului ar trebui păstrate în mecanisme centralizate automatizate pentru conturi bancare și de plăți, cum ar fi registrele sau sistemele electronice de extragere a datelor. Ar trebui să fie posibil ca statele membre să stabilească în cazul căror date colectarea ar fi utilă și proporțională, luând în considerare sistemele și tradițiile juridice existente pentru a permite identificarea adecvată a beneficiarilor reali. Atunci când transpun dispozițiile privind mecanismele menționate, statele membre ar trebui să stabilească perioade de păstrare corespunzătoare perioadei de păstrare a documentelor și a informațiilor obținute în cadrul aplicării măsurilor de precauție privind clientela. Ar trebui să fie posibil ca statele membre să prelungească perioada de păstrare în general, prin legislație, fără a fi nevoie de decizii de la caz la caz. Perioada de păstrare suplimentară nu ar trebui să depășească cinci ani suplimentari. Perioada respectivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern care stabilește alte cerințe de păstrare a datelor ce permit luarea de decizii de la caz la caz pentru a facilita procedurile penale sau administrative. Accesul la mecanismele respective ar trebui să se bazeze pe principiul „necesității de a cunoaște”.

(22)

Identificarea exactă și verificarea datelor persoanelor fizice și juridice sunt esențiale pentru combaterea spălării banilor sau a finanțării terorismului. Cele mai recente evoluții tehnice în ceea ce privește digitizarea tranzacțiilor și a plăților permit o identificare sigură electronică sau de la distanță. Ar trebui să se țină seama de mijloacele de identificare respective, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (7), în special în ceea ce privește sistemele de identificare electronică notificate și mijloacele de asigurare a recunoașterii juridice transfrontaliere, care oferă instrumente sigure de nivel înalt și un criteriu de referință pe baza căruia poate fi verificată evaluarea metodelor de identificare instituite la nivel național. Pot fi luate în considerare și alte procese de identificare sigură electronică sau de la distanță care sunt reglementate, recunoscute, aprobate sau acceptate la nivel național de către autoritatea națională competentă. Atunci când este cazul, recunoașterea documentelor electronice și a serviciilor de încredere, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 ar trebui, de asemenea, luată în considerare în cadrul procesului de identificare. Principiul neutralității tehnologice ar trebui luat în considerare în punerea în aplicare a prezentei directive.

(23)

În vederea identificării persoanelor expuse politic în Uniune, ar trebui emise de către statele membre liste ce indică funcțiile specifice care, în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative interne, sunt considerate funcții publice importante. Statele membre ar trebui să solicite fiecărei organizații internaționale acreditate pe teritoriul lor să emită și să actualizeze o listă a funcțiilor publice importante în cadrul organizației internaționale respective.

(24)

Abordarea pentru examinarea clienților existenți în cadrul actual se bazează pe riscuri. Cu toate acestea, având în vedere gradul mai ridicat de risc al spălării banilor, al finanțării terorismului și al infracțiunilor principale asociate aferente anumitor structuri intermediare, este posibil ca această abordare să nu permită depistarea și evaluarea la timp a riscurilor. Prin urmare, este important să se asigure că anumite categorii bine definite de clienți existenți sunt, de asemenea, monitorizate periodic.

(25)

În prezent, statele membre au obligația de a asigura faptul că entitățile corporative și alte entități juridice înregistrate pe teritoriul lor obțin și dețin informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul lor real. Necesitatea de a deține informații corecte și actualizate cu privire la beneficiarul real este un factor-cheie în depistarea infractorilor care, altfel, și-ar putea ascunde identitatea în spatele unei structuri corporative. Dat fiind că sistemul financiar este interconectat la nivel global, fondurile pot fi ascunse și mutate în jurul lumii, iar persoanele care spală bani și cele care finanțează terorismul, precum și alți infractori utilizează din ce în ce mai mult această posibilitate.

(26)

Ar trebui clarificat factorul specific de determinare a statului membru responsabil pentru monitorizarea și înregistrarea informațiilor privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare. Din cauza diferențelor dintre sistemele juridice ale statelor membre, anumite fiducii și construcții juridice similare nu sunt monitorizate sau înregistrate nicăieri în Uniune. Informațiile privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare ar trebui să fie înregistrate acolo unde fiduciarii fiduciilor și persoanele care dețin funcții echivalente în cadrul construcțiilor juridice similare își au sediul sau reședința. Pentru a asigura monitorizarea și înregistrarea eficientă a informațiilor privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare, este, de asemenea, necesară cooperarea între statele membre. Interconectarea registrelor statelor membre privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare ar face aceste informații accesibile și ar asigura, de asemenea, faptul că înregistrarea multiplă a acelorași fiducii și construcții juridice similare este evitată în cadrul Uniunii.

(27)

Normele care se aplică fiduciilor și altor construcții juridice similare în ceea ce privește accesul la informațiile privind beneficiarii reali ai acestora ar trebui să fie comparabile cu normele corespunzătoare care se aplică entităților corporative și altor entități juridice. Datorită marii varietăți de tipuri de fiducii care există în prezent în Uniune, precum și unei varietăți și mai mari de construcții juridice similare, decizia dacă o fiducie sau o construcție juridică similară este relativ asemănătoare entităților corporative și altor entități juridice, sau nu, ar trebui să fie luată de statele membre. Obiectivul dreptului intern care transpune dispozițiile respective ar trebui să fie prevenirea utilizării fiduciilor sau a altor construcții juridice similare în scopul spălării banilor, al finanțării terorismului sau al comiterii de infracțiuni principale asociate.

(28)

Date fiind diferitele caracteristici ale fiduciilor și ale construcțiilor juridice similare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea, în temeiul dreptului intern și în conformitate cu normele privind protecția datelor, să stabilească nivelul de transparență cu privire la fiduciile și construcțiile juridice similare care nu sunt comparabile cu entitățile corporative și alte entități juridice. Riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului pot fi diferite, în funcție de caracteristicile tipului fiduciei sau al construcției juridice similare, iar înțelegerea acestor riscuri poate evolua în timp, de exemplu, ca urmare a evaluărilor de risc naționale și supranaționale. Din acest motiv, ar trebui să fie posibil ca statele membre să prevadă un acces mai larg la informații privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare, dacă un astfel de acces constituie o măsură necesară și proporțională în raport cu obiectivul legitim de prevenire a utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului. Atunci când stabilesc nivelul de transparență a informațiilor privind beneficiarii reali ai unor astfel de fiducii sau construcții juridice similare, statele membre ar trebui să țină cont în mod adecvat de protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor, în special dreptul la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal. Accesul la informațiile privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare ar trebui să fie acordat oricărei persoane care poate demonstra un interes legitim. De asemenea, ar trebui să se acorde acces, oricărei persoane care depune o cerere scrisă în ceea ce privește o fiducie sau o construcție juridică similară care deține o participație care asigură controlul în orice entitate corporativă sau altă entitate juridică înregistrată în afara Uniunii, în mod direct sau indirect, inclusiv prin acțiuni la purtător sau prin control exercitat prin alte mijloace. Criteriile și condițiile de acordare a accesului la cererile de informații privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare ar trebui să fie suficient de precise și în concordanță cu obiectivele prezentei directive. Ar trebui să fie posibil ca statele membre să refuze o cerere scrisă, în cazul în care există motive rezonabile să se suspecteze că cererea scrisă nu este în concordanță cu obiectivele prezentei directive.

(29)

În scopul asigurării securității juridice și a unor condiții de concurență echitabile, este esențial să se precizeze ce construcții juridice stabilite pe teritoriul Uniunii ar trebui să fie considerate similare fiduciilor prin efectul funcțiilor sau structurii lor. Prin urmare, fiecare stat membru ar trebui să aibă obligația de a identifica fiduciile, dacă sunt recunoscute de dreptul intern, și alte construcții juridice similare care pot fi înființate în conformitate cu cadrul sau tradiția sa juridică națională și care au o structură sau funcții similare fiduciilor, de exemplu, permițând o separare sau deconectare între proprietarii legali și beneficiarii reali ai activelor. Ulterior, statele membre ar trebui să notifice Comisiei categoriile, descrierea caracteristicilor, numele și, dacă este cazul, temeiul juridic al acestor fiducii și construcții juridice similare, în vederea publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru a permite identificarea lor de către alte state membre. Ar trebui să se țină seama de faptul că fiduciile și construcțiile juridice similare pot avea caracteristici juridice diferite pe teritoriul Uniunii. În cazul în care caracteristicile fiduciei sau ale construcției juridice similare sunt comparabile ca structură sau funcții cu caracteristicile entității corporative și ale altor entități juridice, accesul public la informații privind beneficiarii reali ar contribui la combaterea utilizării abuzive a fiduciilor și a construcțiilor juridice similare, în același mod în care accesul public poate contribui la prevenirea utilizării abuzive a entităților corporative și a altor entități juridice în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului.

(30)

Accesul public la informații privind beneficiarii reali permite un control sporit al informațiilor de către societatea civilă, inclusiv de către presă sau de către organizațiile societății civile, și contribuie la păstrarea încrederii în integritatea tranzacțiilor comerciale și a sistemului financiar. Acest acces poate contribui la combaterea utilizării abuzive a entităților corporative și a altor entități juridice și a construcțiilor juridice în scopul spălării banilor sau al finanțării terorismului atât prin acordarea de sprijin la investigații, cât și prin efectele asupra reputației, dat fiind faptul că oricine ar putea participa la tranzacții ar cunoaște identitatea beneficiarilor reali. De asemenea, facilitează punerea la dispoziție în timp util și eficient a informațiilor pentru instituțiile financiare, precum și pentru autorități, inclusiv autorități din țări terțe, implicate în combaterea unor astfel de infracțiuni. Accesul la informațiile respective ar ajuta, de asemenea, investigațiile privind spălarea banilor, infracțiuni principale asociate și finanțarea terorismului.

(31)

Încrederea investitorilor și a publicului larg în piețele financiare depinde în mare parte de existența unui regim de informare precisă care să asigure transparență în ceea ce privește beneficiarii reali și structurile de control ale societăților. Acest lucru este valabil în special în cazul sistemelor de guvernanță corporativă care sunt caracterizate de concentrarea proprietății, cum ar fi cel din Uniune. Pe de o parte, marii investitori cu drepturi de vot și de flux de numerar semnificative pot încuraja creșterea pe termen lung și performanța societății. Pe de altă parte, însă, beneficiarii reali care dețin controlul prin volume mari de voturi pot fi interesați să deturneze activele și oportunitățile societății pentru a obține câștiguri personale în detrimentul investitorilor minoritari. Eventuala creștere a încrederii în piețele financiare ar trebui să fie considerată ca un efect secundar pozitiv și nu ca scop al creșterii transparenței, care este acela de a crea un mediu mai puțin probabil să fie utilizat în scopul spălării banilor și finanțării terorismului.

(32)

Încrederea investitorilor și a publicului larg în piețele financiare depinde în mare parte de existența unui regim de informare precisă care să asigure transparență în ceea ce privește beneficiarii reali și structurile de control ale entităților corporative și ale altor entități juridice, precum și ai anumitor tipuri de fiducii și ai altor construcții juridice similare. Prin urmare, statele membre ar trebui să permită accesul la informațiile privind beneficiarii reali într-un mod suficient de coerent și de coordonat, stabilind norme clare privind accesul publicului, astfel încât părțile terțe să fie în măsură să verifice, în întreaga Uniune, care sunt beneficiarii reali ai entităților corporative și ai altor entități juridice, precum și ai anumitor tipuri de fiducii și ai construcțiilor juridice similare.

(33)

Prin urmare, statele membre ar trebui să permită accesul la informațiile privind beneficiarii reali în ce privește entitățile corporative și alte entități juridice într-un mod suficient de coerent și de coordonat, prin registrele centrale în care sunt cuprinse informațiile privind beneficiarii reali, stabilind o regulă clară privind accesul public, astfel încât părțile terțe să fie în măsură să verifice, în întreaga Uniune, care sunt beneficiarii reali ai entităților corporative și ai altor entități juridice. Este esențial, de asemenea, să se stabilească un cadru juridic coerent care să asigure un acces mai bun la informații privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare, de îndată ce au fost înregistrați în Uniune. Normele care se aplică fiduciilor și construcțiilor juridice similare în ceea ce privește accesul la informațiile privind beneficiarii reali ar trebui să fie comparabile cu normele corespunzătoare care se aplică entităților corporative și altor entități juridice.

(34)

În toate cazurile, atât în ceea ce privește entitățile corporative și alte entități juridice, cât și fiduciile și construcțiile juridice similare, ar trebui să se urmărească un echilibru just, în special între interesul public general privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului și drepturile fundamentale ale persoanelor vizate. Setul de date care urmează să fie pus la dispoziția publicului ar trebui să fie limitat, definit în mod clar și exhaustiv, și ar trebui să aibă un caracter general, pentru a reduce la minimum eventualele prejudicii aduse beneficiarilor reali. În același timp, informațiile puse la dispoziția publicului nu ar trebui să difere în mod semnificativ de datele colectate în prezent. Pentru a limita ingerința în dreptul la respectarea vieții lor private în general și la protecția datelor lor cu caracter personal în special, aceste informații ar trebui să se refere în esență la situația beneficiarilor reali ai entităților corporative și ai altor entități juridice, precum și ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare și ar trebui să fie strict legate de sfera activității economice a beneficiarilor reali. În cazurile în care persoana care ocupă o funcție de conducere de rang superior a fost identificată ca fiind beneficiarul real doar ex officio, și nu prin participații deținute sau control exercitat prin alte mijloace, acest lucru ar trebui să fie indicat clar în registre. În ceea ce privește informațiile privind beneficiarii reali, statele membre pot prevedea includerea informației privind cetățenia în registrul central, în special pentru beneficiarii reali originari din altă țară. Pentru a facilita procedurile de înregistrare și întrucât marea majoritate a beneficiarilor reali sunt resortisanți ai statului care menține registrul central, statele membre pot presupune că un beneficiar real are cetățenia sa în cazul în care nu apare nicio mențiune contrară.

(35)

Îmbunătățirea controlului public va contribui la prevenirea utilizării abuzive a entităților juridice și a construcțiilor juridice, inclusiv a evaziunii fiscale. Prin urmare, este esențial ca informațiile privind beneficiarii reali să rămână disponibile prin intermediul registrelor naționale și prin sistemul de interconectare a registrelor timp de cel puțin cinci ani după ce motivele de înregistrare a informațiilor privind beneficiarul real al fiduciei sau al construcției juridice similare au încetat să existe. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată prevedea prin lege prelucrarea informațiilor privind beneficiarii reali, inclusiv a datelor cu caracter personal, pentru alte scopuri, dacă o astfel de prelucrare urmărește un obiectiv de interes public și constituie o măsură necesară și proporțională într-o societate democratică în raport cu obiectivul legitim urmărit.

(36)

În plus, cu scopul de a asigura o abordare proporțională și echilibrată și de a garanta drepturile la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă, în circumstanțe excepționale, excepții de la divulgarea și accesul la informațiile privind beneficiarii reali din registre în cazul în care informațiile respective ar expune beneficiarul real unui risc disproporționat de fraudă, de răpire, de șantaj, de extorcare, de hărțuire, de violență sau de intimidare. De asemenea, ar trebui să fie posibil ca statele membre să solicite înregistrarea online în scopul de a identifica orice persoană care solicită informații din registru, precum și plata unei taxe de acces la informațiile din registru.

(37)

Interconectarea registrelor centrale ale statelor membre care dețin informații privind beneficiarii reali prin intermediul platformei centrale europene instituite prin Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European și a Consiliului (8) necesită coordonarea sistemelor naționale care au caracteristici tehnice diferite. Aceasta implică adoptarea de măsuri și de specificații tehnice care trebuie să țină seama de diferențele dintre registre. Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentei directive, Comisiei ar trebui să i se confere competențe de executare pentru a putea aborda astfel de chestiuni tehnice și operaționale. Respectivele competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu procedura de examinare prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9). În orice caz, implicarea statelor membre în funcționarea întregului sistem ar trebui să fie asigurată prin intermediul unui dialog periodic între Comisie și reprezentanții statelor membre cu privire la funcționarea sistemului și la dezvoltarea acestuia în viitor.

(38)

Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (10) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în temeiul prezentei directive. În consecință, persoanele fizice ale căror date cu caracter personal sunt păstrate în registrele naționale privind beneficiarii reali ar trebui informate în consecință. În plus, ar trebui puse la dispoziție numai datele cu caracter personal care sunt actualizate și care corespund beneficiarilor reali efectivi, iar beneficiarii ar trebui să fie informați cu privire la drepturile lor în temeiul actualului cadru juridic al Uniunii în materie de protecție a datelor, astfel cum este stabilit în Regulamentul (UE) 2016/679 și în Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului (11), precum și cu privire la procedurile aplicabile pentru exercitarea acestor drepturi. În plus, pentru a preveni utilizarea abuzivă a informațiilor din registre și pentru a echilibra drepturile beneficiarilor reali, statele membre ar putea considera oportun să ia în considerare punerea la dispoziția beneficiarului real a informațiilor privind persoana solicitantă împreună cu temeiul juridic al cererii acesteia.

(39)

În cazul în care raportarea discrepanțelor de către unitățile de informații financiare și autoritățile competente ar periclita o investigație în curs de desfășurare, unitățile de informații financiare sau autoritățile competente ar trebui să amâne raportarea discrepanței până în momentul în care motivele pentru neraportare încetează să existe. În plus, unitățile de informații financiare și autoritățile competente nu ar trebui să raporteze nicio discrepanță atunci când acest lucru ar fi contrar dispozițiilor privind confidențialitatea din dreptul intern sau ar constitui o infracțiune de avertizare.

(40)

Prezenta directivă nu aduce atingere protecției datelor cu caracter personal prelucrate de autoritățile competente în conformitate cu Directiva (UE) 2016/680.

(41)

Accesul la informații și definiția interesului legitim ar trebui să fie reglementate de dreptul statului membru în care este stabilit sau își are reședința fiduciarul unei fiducii sau persoana care deține o funcție echivalentă în cadrul unei construcții juridice similare. În cazul în care fiduciarul fiduciei sau persoana care deține o funcție echivalentă în cadrul unei construcții juridice similare nu este stabilit sau nu își are reședința într-un stat membru, accesul la informații și definiția noțiunii de interes legitim ar trebui să fie reglementate de dreptul statului membru în care sunt înregistrate informațiile privind beneficiarii reali ai fiduciei sau ai unei construcții juridice similare în conformitate cu dispozițiile prezentei directive.

(42)

Statele membre ar trebui să definească interesul legitim, atât ca un concept general, cât și drept criteriu de acces la informațiile privind beneficiarii reali în dreptul lor intern. În special, definițiile respective nu ar trebui să restrângă noțiunea de interes legitim la situațiile procedurilor juridice sau administrative în desfășurare și ar trebui să permită să se țină seama de activitatea de prevenție în domeniul combaterii spălării banilor și al luptei împotriva finanțării terorismului și a infracțiunilor principale asociate, realizată de organizații neguvernamentale și de jurnaliști de investigație, după caz. De îndată ce registrele beneficiarilor reali ale statelor membre sunt interconectate, ar trebui să se acorde acces atât național, cât și transfrontalier la registrul fiecărui stat membru, pe baza definiției noțiunii de interes legitim a statului membru în care informațiile privind beneficiarii reali ai fiduciei sau ai unei construcții juridice similare au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile prezentei directive, în temeiul unei decizii luate de autoritățile competente din statul membru respectiv. În ceea ce privește registrele beneficiarilor reali din statele membre, ar trebui să fie posibil ca statele membre să instituie căi de atac împotriva deciziilor care acordă sau refuză accesul la informațiile privind beneficiarii reali. Pentru a asigura o înregistrare și un schimb de informații coerente și eficiente, statele membre ar trebui să se asigure că autoritatea lor responsabilă de registrul creat pentru informațiile privind beneficiarii reali ai fiduciilor și ai construcțiilor juridice similare cooperează cu omologii săi din alte state membre, făcând schimb de informații în ceea ce privește fiduciile și construcțiile juridice similare reglementate de legislația unui stat membru și administrate într-un alt stat membru.

(43)

Relațiile transfrontaliere de corespondență cu instituțiile respondente dintr-o țară terță sunt repetitive și continue. În consecință, statele membre, atunci când solicită adoptarea de măsuri de precauție sporită în acest context specific, ar trebui să țină seama de faptul că relațiile de corespondență nu includ tranzacții punctuale sau simplul schimb de capacități de transmitere de mesaje. În plus, recunoscând că nu toate serviciile bancare transfrontaliere de corespondență prezintă același nivel de riscuri de spălare a banilor și de finanțare a terorismului, intensitatea măsurilor prevăzute de prezenta directivă poate fi determinată prin aplicarea principiilor abordării bazate pe risc și nu determină în avans nivelul de risc de spălare a banilor și finanțare a terorismului prezentat de instituția financiară respondentă.

(44)

Este important să se asigure faptul că normele de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului sunt puse în aplicare în mod corect de către entitățile obligate. În acest context, statele membre ar trebui să consolideze rolul autorităților publice care acționează ca autorități competente cu responsabilități în domeniul combaterii spălării banilor sau a finanțării terorismului, inclusiv rolul unităților de informații financiare, al autorităților care au funcția de investigare sau de urmărire penală a cazurilor de spălare a banilor, a infracțiunilor principale asociate și a cazurilor de finanțare a terorismului, precum și funcția de urmărire, de punere sub sechestru sau de înghețare și confiscare a activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni, al autorităților care primesc rapoarte privind transportul transfrontalier de numerar și instrumente negociabile la purtător și al autorităților care au responsabilități de supraveghere sau de monitorizare menite să asigure respectarea normelor de către entitățile obligate. Statele membre ar trebui să consolideze rolul altor autorități relevante, inclusiv al autorităților responsabile cu lupta împotriva corupției și al autorităților fiscale.

(45)

Statele membre ar trebui să asigure o supraveghere eficientă și imparțială a tuturor entităților obligate, de preferință de către autoritățile publice prin intermediul unei autorități naționale de reglementare sau de supraveghere separate și independente.

(46)

Infractorii mută veniturile ilicite prin numeroși intermediari financiari pentru a evita detectarea. În consecință, este important să se permită instituțiilor de credit și instituțiilor financiare realizarea unui schimb de informații nu numai între membrii grupului, ci și cu alte instituții de credit și instituții financiare, cu respectarea adecvată a normelor privind protecția datelor în conformitate cu dreptul intern.

(47)

Autoritățile competente care supraveghează entitățile obligate din perspectiva respectării prezentei directive ar trebui să aibă posibilitatea să coopereze și să facă schimb de informații confidențiale, indiferent de natura sau de statutul lor. În acest scop, astfel de autorități competente ar trebui să aibă un temei juridic adecvat pentru schimbul de informații confidențiale, iar colaborarea dintre autoritățile de supraveghere competente în combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului și autoritățile de supraveghere prudențială nu ar trebui să fie împiedicată în mod involuntar de lipsa securității juridice care poate decurge din absența unor dispoziții explicite în acest domeniu. Supravegherea punerii în aplicare efective a politicii de grup privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului ar trebui să se realizeze în conformitate cu principiile și modalitățile de supraveghere consolidată, astfel cum sunt prevăzute de legislația europeană relevantă la nivel sectorial.

(48)

Schimbul de informații și acordarea de asistență între autoritățile competente ale statelor membre sunt esențiale în sensul prezentei directive. În consecință, statele membre nu ar trebui să interzică sau să aplice condiții nerezonabile sau care sunt restrictive în mod nejustificat în ceea ce privește schimbul de informații și acordarea de asistență.

(49)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (12), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită împreună cu notificarea măsurilor de transpunere unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(50)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume protecția sistemului financiar prin prevenirea, depistarea și investigarea spălării banilor și a finanțării terorismului, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, deoarece măsurile individuale adoptate de statele membre pentru a-și proteja sistemele financiare ar putea fi incompatibile cu funcționarea pieței interne, cu principiile statului de drept și cu politica publică a Uniunii, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv.

(51)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „Carta”), în special dreptul la respectarea vieții private și de familie (articolul 7 din Cartă), dreptul la protecția datelor cu caracter personal (articolul 8 din Cartă) și libertatea de a desfășura o activitate comercială (articolul 16 din Cartă).

(52)

Atunci când elaborează un raport de evaluare a punerii în aplicare a prezentei directive, Comisia ar trebui să țină seama în mod corespunzător de respectarea drepturilor fundamentale și a principiilor recunoscute de Cartă.

(53)

Având în vedere necesitatea de a pune în aplicare urgent măsurile adoptate pentru a consolida regimul Uniunii instituit în vederea prevenirii spălării banilor și a finanțării terorismului, precum și având în vedere angajamentele asumate de statele membre pentru a finaliza rapid transpunerea Directivei (UE) 2015/849, modificările aduse Directivei (UE) 2015/849 ar trebui să fie transpuse până la 10 ianuarie 2020. Statele membre ar trebui să înființeze registre ale beneficiarilor reali pentru entitățile corporative și alte entități juridice până la 10 ianuarie 2020 și pentru fiducii și construcții juridice similare până la 10 martie 2020. Registrele centrale ar trebui să fie interconectate prin intermediul platformei centrale europene până la 10 martie 2021. Statele membre ar trebui să instituie mecanisme centralizate automatizate care să permită identificarea titularilor conturilor bancare și de plăți și ai casetelor de valori până la 10 septembrie 2020.

(54)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (13) și a emis un aviz la 2 februarie 2017 (14).

(55)

Prin urmare, Directiva (UE) 2015/849 ar trebui modificată în consecință,

1.

La articolul 2 alineatul (1), punctul 3 se modifică după cum urmează:

2.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

3.

Articolul 6 se modifică după cum urmează:

4.

Articolul 7 se modifică după cum urmează:

5.

Articolul 9 se modifică după cum urmează:

6.

La articolul 10, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre interzic instituțiilor lor de credit și instituțiilor financiare deținerea de conturi anonime, de carnete de economii anonime sau de casete de valori anonime. Statele membre impun în toate cazurile ca titularii și beneficiarii conturilor anonime, ai carnetelor de economii anonime sau ai casetelor de valori anonime existente să fie supuși măsurilor de precauție privind clientela până la 10 ianuarie 2019 și, în orice caz, înainte ca respectivele conturi, carnete de economii sau casete de valori să fie folosite în vreun fel.”

7.

Articolul 12 se modifică după cum urmează:

8.

La articolul 13, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

9.

Articolul 14 se modifică după cum urmează:

10.

Articolul 18 se modifică după cum urmează:

11.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 18a

(1)   În ceea ce privește relațiile de afaceri sau tranzacțiile care implică țări terțe cu grad înalt de risc identificate în temeiul articolului 9 alineatul (2), statele membre impun entităților obligate să aplice următoarele măsuri de precauție sporită privind clientela:

Statele membre pot impune entităților obligate să se asigure, dacă este cazul, ca prima plată să fie efectuată printr-un cont deschis în numele clientului la o instituție de credit supusă unor standarde de precauție privind clientela care nu sunt mai puțin stringente decât cele prevăzute în prezenta directivă.

(2)   În plus față de măsurile prevăzute la alineatul (1) și în conformitate cu obligațiile internaționale ale Uniunii, statele membre impun entităților obligate să aplice, după caz, una sau mai multe măsuri de atenuare suplimentare persoanelor fizice sau juridice care desfășoară tranzacții ce implică țări terțe cu grad înalt de risc identificate în temeiul articolului 9 alineatul (2). Măsurile respective constau într-una sau mai multe din acțiunile următoare:

(3)   În plus față de măsurile prevăzute la alineatul (1), statele membre aplică, după caz, una sau mai multe dintre următoarele măsuri în ceea ce privește țările terțe cu grad înalt de risc identificate în temeiul articolului 9 alineatul (2), cu respectarea obligațiilor internaționale ale Uniunii:

(4)   Atunci când adoptă sau când aplică măsurile prevăzute la alineatele (2) și (3), statele membre iau în considerare, după caz, evaluările sau rapoartele relevante elaborate de organizații internaționale și de organisme de standardizare cu competențe în domeniul prevenirii spălării banilor și al combaterii finanțării terorismului, în ceea ce privește riscurile prezentate de anumite țări terțe.

(5)   Statele membre transmit o notificare Comisiei înainte de adoptarea sau de aplicarea măsurilor prevăzute la alineatele (2) și (3).”

12.

La articolul 19, partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„În ceea ce privește relațiile transfrontaliere de corespondență implicând executarea de plăți cu instituții respondente din țări terțe, statele membre impun următoarele obligații instituțiilor lor de credit și instituțiilor financiare atunci când se angajează într-o relație de afaceri, în plus față de măsurile de precauție privind clientela prevăzute la articolul 13:”.

13.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 20a

(1)   Fiecare stat membru emite și actualizează o listă cu funcțiile exacte care, în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative interne, sunt considerate funcții publice importante în sensul articolului 3 punctul 9. Statele membre solicită fiecărei organizații internaționale acreditate pe teritoriul lor să emită și să actualizeze o listă cu funcțiile publice importante din cadrul respectivei organizații internaționale în sensul articolului 3 punctul 9. Listele respective se trimit Comisiei și pot fi făcute publice.

(2)   Comisia elaborează și actualizează lista cu funcțiile exacte care se califică drept funcții publice importante la nivelul instituțiilor și organelor Uniunii. Această listă include, de asemenea, orice funcție care poate fi încredințată unor reprezentanți ai țărilor terțe și ai organizațiilor internaționale acreditate la nivelul Uniunii.

(3)   Comisia elaborează, pe baza listelor prevăzute la alineatele (1) și (2) din prezentul articol, o listă unică a tuturor funcțiilor publice importante în sensul articolului 3 punctul 9. Această listă unică este făcută publică.

(4)   Funcții incluse în lista menționată la alineatul (3) din prezentul articol sunt tratate în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 41 alineatul (2).”

14.

La articolul 27, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Statele membre se asigură că entitățile obligate la care este trimis clientul iau măsuri adecvate pentru a asigura faptul că partea terță furnizează de îndată, la cerere, copii relevante ale datelor de identificare și de verificare, inclusiv, atunci când sunt disponibile, datele obținute prin mijloacele de identificare electronică, serviciile de încredere relevante prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014, sau orice alt proces de identificare sigur, la distanță sau electronic, reglementat, recunoscut, aprobat sau acceptat de autoritățile naționale relevante.”

15.

Articolul 30 se modifică după cum urmează:

16.

Articolul 31 se modifică după cum urmează:

17.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 31a

Acte de punere în aplicare

Atunci când este necesar, în plus față de actele de punere în aplicare adoptate de Comisie în conformitate cu articolul 24 din Directiva (UE) 2017/1132 și în conformitate cu articolele 30 și 31 din prezenta directivă, Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificațiile tehnice și procedurile necesare pentru interconectarea registrelor centrale ale statelor membre astfel cum se menționează la articolul 30 alineatul (10) și la articolul 31 alineatul (9), în ceea ce privește:

Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 64a alineatul (2).

În actele sale de punere în aplicare, Comisia depune eforturi să reutilizeze tehnologii cu succes dovedit și practici curente. Comisia se asigură că sistemele dezvoltate nu ocazionează costuri peste ceea ce este absolut necesar pentru a pune în aplicare prezenta directivă. Actele de punere în aplicare ale Comisiei se caracterizează prin transparență și prin schimbul de experiență și informații între Comisie și statele membre.”

18.

La articolul 32 se adaugă următorul alineat:

„(9)   Fără a aduce atingere articolului 34 alineatul (2), în contextul funcțiilor sale, fiecare unitate de informații financiare este în măsură să solicite, să obțină și să utilizeze informații de la orice entitate obligată în scopul menționat la alineatul (1) din prezentul articol, chiar dacă nu a fost depus un raport prealabil în temeiul articolului 33 alineatul (1) litera (a) sau al articolului 34 alineatul (1).”

19.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 32a

(1)   Statele membre instituie mecanisme centralizate automatizate, cum ar fi registrele centrale sau sistemele centrale electronice de extragere a datelor, care permit identificarea, în timp util, a tuturor persoanelor fizice sau juridice care dețin sau controlează conturi de plăți, și conturi bancare identificate prin IBAN, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (*7) și casete de valori deținute de o instituție de credit pe teritoriul lor. Statele membre informează Comisia cu privire la caracteristicile acestor mecanisme naționale.

(2)   Statele membre se asigură că informațiile păstrate în mecanismele centralizate menționate la alineatul (1) din prezentul articol sunt direct accesibile, fără întârziere și fără a fi filtrate, unităților naționale de informații financiare. Informațiile sunt, de asemenea, accesibile autorităților competente naționale pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin acestora în temeiul prezentei directive. Statele membre se asigură că orice unitate de informații financiare este în măsură să furnizeze în timp util informațiile păstrate în mecanismele centralizate menționate la alineatul (1) din prezentul articol oricărei alte unități de informații financiare, în conformitate cu articolul 53.

(3)   Următoarele informații trebuie să fie accesibile și să poată fi căutate prin intermediul mecanismelor centralizate menționate la alineatul (1):

—   pentru titularul de cont-client și orice persoană care pretinde că acționează în numele clientului: numele, însoțit fie de celelalte date de identificare obligatorii în temeiul dispozițiilor naționale care transpun articolul 13 alineatul (1) litera (a), fie de un număr unic de identificare;

—   pentru beneficiarul real al titularului de cont-client: numele, însoțit fie de celelalte date de identificare obligatorii în temeiul dispozițiilor naționale care transpun articolul 13 alineatul (1) litera (b), fie de un număr unic de identificare;

—   pentru contul bancar sau de plăți: numărul IBAN și data deschiderii și închiderii contului;

—   pentru casetele de valori: numele concesionarului, însoțit de celelalte date de identificare obligatorii în temeiul dispozițiilor naționale care transpun articolul 13 alineatul (1) sau de un număr unic de identificare și durata perioadei de concesionare.

(4)   Statele membre pot dispune ca și alte informații considerate esențiale pentru unitățile de informații financiare și autoritățile competente în îndeplinirea obligațiilor care le revin în temeiul prezentei directive să fie accesibile și să poată fi căutate prin intermediul mecanismelor centralizate.

(5)   Până la 26 iunie 2020, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport în care evaluează condițiile, specificațiile tehnice și procedurile pentru asigurarea unei interconectări sigure și eficiente a mecanismelor centralizate automatizate. După caz, raportul respectiv este însoțit de o propunere legislativă.

(*7)  Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009 (JO L 94, 30.3.2012, p. 22).”"

20.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 32b

(1)   Statele membre asigură unităților de informații financiare și autorităților competente accesul la informații care permit identificarea, în timp util, a oricărei persoane fizice sau juridice care deține bunuri imobile, inclusiv prin intermediul unor registre sau sisteme electronice de extragere a datelor, în cazul în care astfel de registre sau sisteme sunt disponibile.

(2)   Până la 31 decembrie 2020, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului în care evaluează necesitatea și proporționalitatea armonizării informațiilor conținute în registre și măsura în care este necesară interconectarea registrelor respective. După caz, raportul respectiv este însoțit de o propunere legislativă.”

21.

La articolul 33 alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

22.

La articolul 34 se adaugă următorul alineat:

„(3)   Organismele de autoreglementare desemnate de statele membre publică un raport anual care conține informații privind:

23.

Articolul 38 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 38

(1)   Statele membre se asigură că persoanele, inclusiv angajații și reprezentanții entității obligate care raportează, fie la nivel intern, fie către unitatea de informații financiare, suspiciuni de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului sunt protejate din punct de vedere juridic față de expunerea la amenințări, la represalii sau la acțiuni ostile, în special la acțiuni nefavorabile sau discriminatorii la locul de muncă.

(2)   Statele membre se asigură că persoanele fizice care sunt expuse la amenințări, la represalii sau la acțiuni ostile, sau la acțiuni nefavorabile sau discriminatorii la locul de muncă pentru raportarea suspiciunilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, fie la nivel intern, fie către unitatea de informații financiare, au dreptul să înainteze o plângere autorităților competente respective, în condiții de siguranță. Fără a aduce atingere confidențialității informațiilor culese de unitatea de informații financiare, statele membre se asigură, de asemenea, că respectivele persoane au dreptul la o cale de atac eficientă în vederea apărării drepturilor lor în temeiul prezentului alineat.”

24.

La articolul 39, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Interdicția prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol nu împiedică divulgarea între instituțiile de credit și instituțiile financiare din statele membre, cu condiția ca acestea să aparțină aceluiași grup, sau între respectivele entități și sucursalele și filialele deținute în proporție majoritară ale acestora stabilite în țări terțe, cu condiția ca respectivele sucursale și filiale deținute în proporție majoritară să respecte pe deplin politicile și procedurile la nivel de grup, inclusiv procedurile privind schimbul de informații în cadrul grupului, în conformitate cu articolul 45, și ca politicile și procedurile la nivel de grup să respecte cerințele prevăzute în prezenta directivă.”

25.

La articolul 40, alineatul (1) se modifică după cum urmează:

26.

Articolul 43 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 43

Prelucrarea datelor cu caracter personal pe baza prezentei directive în scopul prevenirii spălării banilor și a finanțării terorismului astfel cum este menționat la articolul 1 este considerată a constitui o chestiune de interes public în temeiul Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (*8).

(*8)  Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1).”"

27.

Articolul 44 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 44

(1)   Statele membre se asigură că, în scopul de a contribui la pregătirea evaluării riscului în temeiul articolului 7, sunt în măsură să revizuiască eficacitatea sistemelor lor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului prin menținerea unor statistici complete în chestiuni relevante pentru eficacitatea sistemelor respective.

(2)   Statisticile menționate la alineatul (1) includ:

(3)   Statele membre asigură publicarea unei versiuni consolidate a statisticilor în fiecare an.

(4)   Statele membre transmit anual Comisiei statisticile menționate la alineatul (2). Comisia publică un raport anual în care rezumă și explică statisticile menționate la alineatul (2), disponibil pe site-ul său de internet.”

28.

La articolul 45, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   Statele membre și AES se informează reciproc cu privire la cazurile în care dreptul unei țări terțe nu permite punerea în aplicare a politicilor și procedurilor cerute de alineatul (1). În astfel de cazuri, pot fi întreprinse acțiuni coordonate în vederea identificării unei soluții. Pentru identificarea țărilor terțe care nu permit punerea în aplicare a politicilor și procedurilor cerute de alineatul (1), statele membre și autoritățile europene de supraveghere țin seama de eventualele constrângeri juridice care ar putea împiedica buna funcționare a acestor politici și proceduri, inclusiv dispozițiile de confidențialitate, de protecția datelor, precum și alte constrângeri ce limitează schimbul de informații care pot fi relevante în acest scop.”

29.

La articolul 47, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre se asigură că furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și furnizorii de portofele digitale sunt înregistrați, iar casele de schimb valutar și de încasare a cecurilor de călătorie și furnizorii de servicii pentru fiducii sau pentru societăți sunt autorizați sau înregistrați, precum și că furnizorii de servicii de jocuri de noroc sunt reglementați.”

30.

Articolul 48 se modifică după cum urmează:

31.

Articolul 49 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 49

Statele membre se asigură că factorii de decizie, unitățile de informații financiare, autoritățile de supraveghere și alte autorități competente implicate în combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, precum și autoritățile fiscale și autoritățile de aplicare a legii atunci când acționează în domeniul de aplicare al prezentei directive dispun de mecanisme eficace care le permit să coopereze și să se coordoneze la nivel național în ceea ce privește elaborarea și punerea în aplicare a politicilor și a activităților de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, inclusiv în vederea îndeplinirii obligației care le revine în temeiul articolului 7.”

32.

În capitolul VI secțiunea 3, se introduce următoarea subsecțiune:

„Subsecțiunea IIa

Cooperarea dintre autoritățile competente din statele membre

Articolul 50a

Statele membre nu interzic sau nu pun condiții nerezonabile ori care sunt restrictive în mod nejustificat în ceea ce privește schimbul de informații sau acordarea de asistență între autoritățile competente în sensul prezentei directive. În special, statele membre se asigură că autoritățile competente nu refuză o cerere de asistență pe motiv că:

33.

Articolul 53 se modifică după cum urmează:

34.

La articolul 54 se adaugă următorul paragraf:

„Statele membre se asigură că unitățile de informații financiare desemnează cel puțin o persoană de contact, responsabilă pentru primirea solicitărilor de informații din partea unităților de informații financiare din alte state membre.”

35.

La articolul 55, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Statele membre se asigură că aprobarea prealabilă a unității de informații financiare căreia i s-a solicitat să comunice informațiile către autoritățile competente este acordată cu promptitudine și în cea mai mare măsură posibilă, indiferent de tipul infracțiunilor principale asociate. Unitatea de informații financiare căreia i s-a adresat solicitarea nu refuză să își dea aprobarea pentru o astfel de comunicare, decât dacă aceasta ar depăși domeniul de aplicare al dispozițiilor care i se aplică în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, sau dacă ar putea afecta o investigație sau dacă nu ar fi, în orice alt mod, în conformitate cu principiile fundamentale de drept intern ale statului membru respectiv. Orice astfel de refuz de a-și da aprobarea este explicat în mod corespunzător. Excepțiile sunt prevăzute într-un mod care previne atât abuzul, cât și limitările nejustificate ale comunicării informațiilor între autoritățile competente.”

36.

Articolul 57 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 57

Diferențele dintre definițiile din dreptul intern ale infracțiunilor principale astfel cum se menționează la articolul 3 punctul 4 nu afectează capacitatea unităților de informații financiare de a oferi asistență altei unități de informații financiare și nu limitează schimbul, comunicarea și utilizarea informațiilor în temeiul articolelor 53, 54 și 55.”

37.

În capitolul VI secțiunea 3, se introduce următoarea subsecțiune:

„Subsecțiunea IIIa

Cooperarea dintre autoritățile competente care supraveghează instituțiile de credit și instituțiile financiare și alte autorități aflate sub obligația secretului profesional

Articolul 57a

(1)   Statele membre solicită ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autoritățile competente care supraveghează instituțiile de credit și instituțiile financiare în vederea respectării prezentei directive, precum și auditorii sau experții care acționează în numele autorităților competente respective să fie obligate să respecte secretul profesional.

Fără a aduce atingere cazurilor care intră sub incidența dreptului penal, informațiile confidențiale pe care persoanele menționate la primul paragraf le obțin în cursul îndeplinirii atribuțiilor lor în temeiul prezentei directive pot fi divulgate numai sub formă de rezumat sau în formă agregată, astfel încât să nu se poată identifica instituțiile de credit și instituțiile financiare individuale.

(2)   Alineatul (1) nu împiedică schimbul de informații între:

Până la 10 ianuarie 2019, autoritățile competente care supraveghează instituțiile de credit și instituțiile financiare în conformitate cu prezenta directivă și BCE, acționând în temeiul articolului 27 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 și al articolului 56 primul paragraf litera (g) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (*10), încheie, cu sprijinul AES, un acord privind modalitățile practice pentru schimbul de informații.

(3)   Autoritățile competente care supraveghează instituțiile de credit și instituțiile financiare care primesc informațiile confidențiale menționate la alineatul (1) folosesc aceste informații numai în următoarele scopuri:

(4)   Statele membre se asigură că autoritățile competente care supraveghează instituțiile de credit și instituțiile financiare cooperează între ele în sensul prezentei directive, în cea mai mare măsură posibilă, indiferent de natura sau de statutul lor. Această cooperare include, de asemenea, posibilitatea de a desfășura anchete în numele unei autorități competente solicitante, în cadrul competențelor autorității competente căreia i se adresează solicitarea, precum și schimbul ulterior al informațiilor obținute în urma anchetelor respective.

(5)   Statele membre pot autoriza autoritățile competente naționale care supraveghează instituțiile de credit și instituțiile financiare să încheie acorduri de cooperare care prevăd colaborarea și schimburile de informații confidențiale cu autoritățile competente din țările terțe care sunt omoloage ale respectivelor autorități competente naționale. Acordurile de cooperare respective sunt încheiate pe bază de reciprocitate și doar cu condiția ca informațiile dezvăluite să fie supuse unei garantări a respectării secretului profesional cel puțin echivalente cu cele menționate la alineatul (1). Informațiile confidențiale transmise în temeiul acordurilor de cooperare respective sunt utilizate în scopul îndeplinirii sarcinii de supraveghere de către autoritățile în cauză.

În cazul în care informațiile transmise provin dintr-un alt stat membru, acestea pot fi divulgate doar cu acordul explicit al autorității competente care le-a transmis și, după caz, numai în scopurile pentru care autoritatea respectivă și-a dat acordul.

Articolul 57b

(1)   În pofida articolului 57a alineatele (1) și (3) și fără a aduce atingere articolului 34 alineatul (2), statele membre pot autoriza schimbul de informații între autoritățile competente, în același stat membru sau în state membre diferite, între autoritățile competente și autoritățile care au sarcina de a supraveghea entități din sectorul financiar și persoane fizice sau juridice care acționează pentru îndeplinirea activităților lor profesionale astfel cum se menționează la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 și autoritățile responsabile prin lege de supravegherea piețelor financiare în exercitarea funcțiilor lor de supraveghere.

În toate cazurile, informațiile primite fac obiectul cerințelor privind secretul profesional cel puțin echivalente cu cele menționate la articolul 57a alineatul (1).

(2)   În pofida articolului 57a alineatele (1) și (3), statele membre pot autoriza, în temeiul dispozițiilor din dreptul intern, divulgarea anumitor informații altor autorități naționale responsabile prin lege de supravegherea piețelor financiare sau cu atribuții în domeniul combaterii sau investigării spălării banilor, a infracțiunilor principale asociate sau a finanțării terorismului.

Cu toate acestea, informațiile confidențiale transmise în conformitate cu prezentul alineat sunt utilizate exclusiv în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale ale autorităților în cauză. Persoanele care au acces la astfel de informații sunt supuse cerințelor privind secretul profesional, cel puțin echivalente cu cele menționate la articolul 57a alineatul (1).

(3)   Statele membre pot autoriza divulgarea anumitor informații referitoare la supravegherea instituțiilor de credit în ceea ce privește respectarea prezentei directive către comisiile parlamentare de anchetă, curțile de conturi și alte entități cu atribuții de anchetă din statul membru respectiv, în următoarele condiții:

(*9)  Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO L 287, 29.10.2013, p. 63)."

(*10)  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).”"

38.

La articolul 58 alineatul (2) se adaugă următorul paragraf:

„Statele membre se asigură că, în cazul în care autoritățile lor competente identifică încălcări care fac obiectul sancțiunilor penale, acestea informează autoritățile de aplicare a legii în timp util.”

39.

Articolul 61 se modifică după cum urmează:

40.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 64a

(1)   Comisia este asistată de Comitetul pentru prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului (denumit în continuare „comitetul”), astfel cum se menționează la articolul 23 din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului (*11). Respectivul comitet reprezintă un comitet în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 (*12).

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(*11)  Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1781/2006 (JO L 141, 5.6.2015, p. 1)."

(*12)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”"

41.

Articolul 65 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 65

(1)   Până la 11 ianuarie 2022 și la fiecare trei ani după această dată, Comisia întocmește un raport privind aplicarea prezentei directive și îl prezintă Parlamentului European și Consiliului.

Raportul cuprinde, în special:

Primul raport, care urmează să fie publicat până la 11 ianuarie 2022, este însoțit, dacă este necesar, de propuneri legislative corespunzătoare, inclusiv, atunci când este cazul, privind monedele virtuale, competențele de instituire și menținere a unei baze de date centrale în care să fie înregistrate identitățile utilizatorilor și adresele portofelelor accesibile unităților de informații financiare, precum și formularele de autodeclarare care să fie folosite de utilizatorii de monede virtuale și de îmbunătățire a cooperării între birourile de recuperare a activelor din statele membre și o aplicare în funcție de riscuri a măsurilor prevăzute de articolul 20 litera (b).

(2)   Până la 1 iunie 2019, Comisia evaluează cadrul pentru cooperarea cu țările terțe a unităților de informații financiare cu țările terțe și obstacolele și oportunitățile de a consolida cooperarea între unitățile de informații financiare din Uniune, inclusiv posibilitatea de a institui un mecanism de coordonare și de sprijin.

(3)   Comisia prezintă, după caz, un raport către Parlamentul European și Consiliu care să evalueze necesitatea și proporționalitatea reducerii procentajului pentru identificarea beneficiarilor reali ai entităților juridice în contextul oricărei recomandări emise în acest sens de către organizațiile internaționale și de organismele de standardizare cu competențe în domeniul prevenirii spălării banilor și al combaterii finanțării terorismului, ca rezultat al unei noi evaluări, și să prezinte o propunere legislativă, dacă este cazul.”

42.

La articolul 67, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 26 iunie 2017.

Statele membre aplică articolul 12 alineatul (3) începând cu 10 iulie 2020.

Statele membre instituie registrele menționate la articolul 30 până la 10 ianuarie 2020 și registrele menționate la articolul 31 până la 10 martie 2020, precum și mecanismele centralizate automatizate menționate la articolul 32a până la 10 septembrie 2020.

Comisia asigură, în cooperare cu statele membre, interconectarea registrelor menționate la articolele 30 și 31 până la 10 martie 2021.

Statele membre comunică de îndată Comisiei textul actelor menționate la prezentul alineat.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, acestea conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.”

43.

La anexa II punctul 3, partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

44.

Anexa III se modifică după cum urmează:

„(iv)

autoritățile responsabile cu supravegherea entităților obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 și 2 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (*13) pentru a asigura respectarea directivei menționate.

„(g)

autoritățile responsabile cu supravegherea entităților obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 și 2 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (*14) pentru a asigura respectarea directivei respective.

19.6.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 156/75

(1)

Uniunea este dedicată dezvoltării unui sistem energetic sustenabil, competitiv, sigur și decarbonizat. Uniunea energetică și cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 stabilesc angajamente ambițioase ale Uniunii pentru a reduce și mai mult emisiile de gaze cu efect de seră, cu cel puțin 40 % până în 2030, față de 1990, pentru a crește cota consumului de energie din surse regenerabile, pentru a economisi energie în conformitate cu ambițiile existente la nivelul Uniunii, precum și pentru a spori securitatea, competitivitatea și sustenabilitatea energetice ale Europei.

(2)

Pentru a atinge obiectivele respective, reexaminarea din 2016 a actelor legislative ale Uniunii privind eficiența energetică combină o reevaluare a obiectivului de eficiență energetică al Uniunii pentru 2030, conform celor solicitate în concluziile Consiliului European din 2014, o reexaminare a dispozițiilor principale ale Directivei 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) și ale Directivei 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului (5), împreună cu o consolidare a cadrului financiar, inclusiv a fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI) și a Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), ceea ce va ameliora în cele din urmă condițiile financiare ale investițiilor în eficiența energetică de pe piață.

(3)

Directiva 2010/31/UE a impus Comisiei să efectueze o reexaminare până la 1 ianuarie 2017, în lumina experienței acumulate și a progreselor înregistrate pe parcursul aplicării respectivei directive și, dacă este necesar, să prezinte propuneri.

(4)

Pentru a pregăti reexaminarea menționată, Comisia a luat o serie de măsuri în vederea adunării de dovezi privind modul în care a fost pusă în aplicare Directiva 2010/31/UE în statele membre, cu accent pe aspectele care funcționează și pe cele care pot fi îmbunătățite.

(5)

Rezultatul reexaminării și evaluarea impactului efectuată de Comisie au indicat faptul că sunt necesare o serie de modificări pentru a consolida dispozițiile actuale ale Directivei 2010/31/UE și pentru a simplifica anumite aspecte.

(6)

Uniunea se angajează în vederea dezvoltării unui sistem energetic sustenabil, competitiv, sigur și decarbonizat până în 2050. Pentru îndeplinirea respectivului obiectiv, statele membre și investitorii au nevoie de măsuri care să vizeze, până în 2050, îndeplinirea obiectivului pe termen lung privind emisiile de gaze cu efect de seră și decarbonizarea parcului imobiliar, care este responsabil pentru aproximativ 36 % din totalul emisiilor de CO2 din Uniune. Statele membre ar trebui să vizeze un echilibru eficient din punctul de vedere al costurilor între decarbonizarea aprovizionării cu energie și reducerea consumului final de energie. În acest scop, statele membre și investitorii au nevoie de o viziune clară care să le orienteze politicile și deciziile de investiții și care să includă etape și acțiuni naționale orientative în materie de eficiență energetică pentru atingerea obiectivelor pe termen scurt (2030), pe termen mediu (2040) și pe termen lung (2050). Având în vedere respectivele obiective și luând în considerare ambițiile globale ale Uniunii în materie de eficiență energetică, este esențial ca statele membre să precizeze rezultatul scontat al strategiilor lor de renovare pe termen lung și să monitorizeze evoluțiile prin stabilirea unor indicatori de progres la nivel intern, sub rezerva condițiilor și a evoluțiilor naționale.

(7)

Acordul de la Paris din 2015 privind schimbările climatice, rezultat în urma celei de a 21-a Conferințe a părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP 21) stimulează eforturile Uniunii de decarbonizare a parcului său imobiliar. Având în vedere că aproape 50 % din consumul final de energie al Uniunii este utilizat pentru încălzire și răcire, din care 80 % este utilizat în clădiri, atingerea obiectivelor Uniunii în domeniul energiei și al climei este legată de eforturile Uniunii de a-și renova parcul imobiliar prin acordarea de prioritate eficienței energetice, prin exploatarea principiului „eficiența energetică pe primul loc”, precum și prin luarea în considerare a introducerii surselor regenerabile de energie.

(8)

Dispozițiile referitoare la strategiile de renovare pe termen lung prevăzute în Directiva 2012/27/UE ar trebui transferate în Directiva 2010/31/UE, unde se potrivesc mai bine. Statele membre ar trebui să poată să își utilizeze strategiile de renovare pe termen lung pentru a aborda protecția împotriva incendiilor și riscurile legate de activitatea seismică intensă care afectează renovările vizând eficiența energetică și durata de viață a clădirilor.

(9)

Pentru a avea un parc imobiliar cu un grad ridicat de eficiență energetică și decarbonizat și pentru a se asigura că strategiile de renovare pe termen lung generează progresele necesare transformării clădirilor existente în clădiri cu un consum de energie aproape egal cu zero, în special prin creșterea numărului de renovări aprofundate, statele membre ar trebui să elaboreze orientări clare și să prezinte acțiuni măsurabile și specifice, precum și să promoveze un acces egal la finanțare, inclusiv pentru segmentele cel mai puțin performante din parcul imobiliar național, pentru consumatorii aflați în situație de precaritate energetică, pentru locuințele sociale și pentru gospodăriile care se confruntă cu dilemele motivațiilor divergente, ținând totodată seama de aspectul accesibilității financiare. Pentru a sprijini în continuare îmbunătățirile necesare ale fondului locativ propriu, statele membre ar trebui să aibă în vedere introducerea sau aplicarea în continuare a unor cerințe care să impună un anumit nivel de performanță energetică al proprietăților de închiriat, în conformitate cu certificatele de performanță energetică.

(10)

În conformitate cu evaluarea impactului realizată de Comisie, ar fi nevoie de lucrări de renovare la o rată medie anuală de 3 % pentru a îndeplini obiectivele ambițioase ale Uniunii în materie de eficiență energetică într-un mod eficace din punct de vedere al costurilor. Ținând seama de faptul că fiecare creștere cu 1 % a economiei de energie reduce importurile de gaze cu 2,6 %, obiective ambițioase clare pentru renovarea parcului imobiliar existent sunt extrem de importante. Prin urmare, eforturile depuse pentru creșterea performanței energetice a clădirilor ar contribui în mod activ la independența energetică a Uniunii și, în plus, ar prezenta un potențial major pentru crearea de locuri de muncă în Uniune, în special în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii. În acest context, statele membre ar trebui să ia în considerare necesitatea stabilirii unei legături clare între strategiile lor de renovare pe termen lung și inițiativele relevante pentru a promova dezvoltarea competențelor și educația în sectoarele construcțiilor și eficienței energetice.

(11)

Ar trebui să se țină seama de necesitatea atenuării sărăciei energetice, în conformitate cu criteriile definite de statele membre. În prezentarea în linii mari a acțiunilor naționale care contribuie la atenuarea sărăciei energetice în cadrul strategiilor lor de renovare, statele membre au dreptul de a stabili ceea ce consideră drept acțiuni relevante.

(12)

În strategiile lor de renovare pe termen lung și în planificarea acțiunilor și a măsurilor, statele membre ar putea utiliza concepte precum „praguri de declanșare”, și anume momente oportune în ciclul de viață al unei clădiri, de exemplu din perspectiva raportului cost-eficacitate sau a întreruperilor, pentru realizarea unor renovări vizând eficiența energetică.

(13)

Orientările Organizației Mondiale a Sănătății din 2009 prevăd faptul că, în ceea ce privește calitatea aerului interior, clădirile cu performanță mai bună oferă ocupanților lor niveluri de confort și de bunăstare mai mari și îmbunătățesc sănătatea. Punțile termice, izolația neadecvată și căile de circulație a aerului neplanificate pot genera temperaturi de suprafață sub punctul de rouă al aerului și umezeală. Prin urmare, este esențial să se asigure o izolație completă și omogenă a clădirii, inclusiv a balcoanelor, a ferestrelor, a acoperișurilor, a pereților, a ușilor și a podelelor, o atenție deosebită ar trebui să fie acordată prevenirii situațiilor în care temperatura de pe orice suprafață interioară a clădirii scade sub temperatura punctului de rouă.

(14)

Statele membre ar trebui să sprijine lucrările de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor existente care contribuie la crearea unui mediu ambiant interior sănătos, inclusiv prin eliminarea azbestului și a altor substanțe nocive, la împiedicarea înlăturării ilegale a substanțelor nocive, precum și la facilitarea respectării actelor legislative în vigoare, cum ar fi Directivele 2009/148/CE (6) și (UE) 2016/2284 (7) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(15)

Este important să se garanteze că măsurile de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor nu se concentrează exclusiv pe anvelopa clădirii, ci includ toate elementele și sistemele tehnice relevante ale unei clădiri, cum ar fi elementele pasive care participă la tehnicile pasive vizând reducerea necesarului de energie pentru încălzire sau răcire și a consumului de energie pentru iluminat și pentru ventilare, îmbunătățind, prin urmare, confortul termic și vizual.

(16)

Mecanismele și stimulentele financiare și mobilizarea instituțiilor financiare pentru renovările vizând eficiența energetică a clădirilor ar trebui să ocupe o poziție centrală în strategiile naționale de renovare pe termen lung și să fie promovate în mod activ de către statele membre. Astfel de măsuri ar trebui să includă încurajarea împrumuturilor ipotecare care sprijină eficiența energetică pentru renovări certificate în materie de eficiență energetică ale clădirilor, promovarea investițiilor pentru autoritățile publice într-un parc imobiliar eficient din punct de vedere energetic, de exemplu prin parteneriate public-privat sau prin contracte opționale vizând performanța energetică, reducerea riscului perceput al investițiilor, furnizarea unor instrumente de consiliere și de asistență accesibile și transparente, cum ar fi ghișeele unice care oferă servicii integrate de reabilitare energetică, precum și punerea în aplicare a altor măsuri și inițiative, cum ar fi cele menționate în inițiativa Comisiei intitulată „Finanțare inteligentă pentru clădiri inteligente”.

(17)

Soluțiile care implică natura, cum ar fi vegetația stradală bine proiectată, acoperișurile verzi și zidurile verzi care asigură clădirilor izolație și umbră, contribuie la reducerea cererii de energie, limitând necesitatea încălzirii și a răcirii și îmbunătățind performanța energetică a clădirilor.

(18)

Ar trebui să se încurajeze cercetarea și testarea de noi soluții pentru îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor și a siturilor istorice, garantând, în același timp, protejarea și conservarea patrimoniului cultural.

(19)

În ceea ce privește clădirile noi și clădirile care fac obiectul unor renovări majore, statele membre ar trebui să încurajeze sistemele alternative de înaltă eficiență, dacă acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic, abordând în același timp aspectele legate de condițiile care caracterizează un climat interior sănătos, de protecția împotriva incendiilor și de riscurile legate de activitatea seismică intensă, în conformitate cu reglementările naționale în materie de siguranță.

(20)

Pentru a îndeplini obiectivele politicii privind eficiența energetică a clădirilor, ar trebui îmbunătățită transparența certificatelor de performanță energetică, prin asigurarea stabilirii și a aplicării cu consecvență a tuturor parametrilor necesari pentru calcule, atât pentru certificare, cât și pentru cerințele minime de performanță energetică. Statele membre ar trebui să adopte măsurile adecvate pentru a se asigura, de exemplu, documentarea, în vederea certificării clădirilor și a verificării conformității, a performanțelor sistemelor tehnice ale clădirilor, cum ar fi pentru încălzirea spațiilor, climatizare sau încălzirea apei, care au fost instalate, înlocuite sau modernizate.

(21)

Ar trebui luată în considerare instalarea de dispozitive cu autoreglare în clădirile existente pentru reglarea separată a temperaturii în fiecare cameră sau, dacă este justificat, într-o zonă desemnată încălzită din unitatea de clădire, atunci când acest lucru este fezabil din punct de vedere economic, de exemplu atunci când costul este mai mic de 10 % din costurile totale ale generatoarelor de căldură înlocuite.

(22)

Inovația și noile tehnologii fac posibilă, de asemenea, sprijinirea de către clădiri a decarbonizării generale a economiei, inclusiv a sectorului transporturilor. Spre exemplu, clădirile pot fi utilizate pentru a impulsiona dezvoltarea infrastructurii necesare pentru alimentarea inteligentă a vehiculelor electrice și, de asemenea, pot asigura o bază pentru ca statele membre, dacă doresc acest lucru, să folosească bateriile auto ca sursă de energie.

(23)

Utilizarea vehiculelor electrice, combinată cu o pondere sporită a producției de energie electrică din surse regenerabile, produce mai puține emisii de dioxid de carbon, ceea ce are ca rezultat o mai bună calitate a aerului. Vehiculele electrice reprezintă un element important al unei tranziții către energia curată bazate pe măsuri de eficiență energetică, pe combustibili alternativi, pe energie din surse regenerabile și pe soluții inovatoare de gestionare a flexibilității energetice. Se pot folosi în mod eficient coduri pentru clădiri în vederea introducerii de cerințe specifice pentru a sprijini instalarea de infrastructură de reîncărcare în parcările clădirilor rezidențiale și nerezidențiale. Statele membre ar trebui să prevadă măsuri de simplificare a instalării infrastructurii de reîncărcare în vederea depășirii obstacolelor precum stimulentele divergente și complicațiile administrative pe care fiecare proprietar le întâlnește atunci când încearcă să instaleze un punct de reîncărcare pe locul său de parcare.

(24)

Infrastructura încastrată asigură condițiile adecvate pentru instalarea rapidă a punctelor de reîncărcare dacă și unde acestea sunt necesare. Statele membre ar trebui să asigure dezvoltarea electromobilității într-un mod echilibrat și eficace din punct de vedere al costurilor. În special în cazul în care are loc o renovare majoră legată de infrastructura electrică, aceasta ar trebui să fie urmată de instalarea pertinentă a infrastructurii încastrate. Atunci când pun în aplicare cerințele privind electromobilitatea în legislația națională, statele membre ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător potențialele condiții diverse, cum ar fi dreptul de proprietate asupra clădirilor și asupra parcărilor adiacente, parcările publice operate de entități private și clădirile cu regim mixt, atât rezidențial, cât și nerezidențial.

(25)

Infrastructura ușor accesibilă va scădea costurile de instalare a punctelor de reîncărcare pentru fiecare proprietar și le va asigura utilizatorilor de vehicule electrice accesul la punctele de reîncărcare. La nivelul Uniunii, stabilirea de cerințe pentru electromobilitate în ceea ce privește dotarea în prealabil a locurilor de parcare și instalarea de puncte de reîncărcare constituie o modalitate eficace de promovare a vehiculelor electrice în viitorul apropiat, permițând totodată dezvoltarea ulterioară la costuri reduse pe termen mediu și lung.

(26)

Atunci când își stabilesc cerințele pentru instalarea unui număr minim de puncte de reîncărcare pentru clădirile nerezidențiale cu peste 20 de locuri de parcare, cerințe care vor trebui să se aplice începând din 2025, statele membre ar trebui să țină seama de condițiile naționale, regionale și locale relevante, precum și de potențialele necesități și circumstanțe diversificate, în funcție de zonă, tipologia clădirilor, acoperirea transportului public și alte criterii relevante, pentru a garanta instalarea proporționată și adecvată a punctelor de reîncărcare.

(27)

Totuși, unele zone geografice cu vulnerabilități specifice se pot confrunta cu dificultăți specifice în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor privind electromobilitatea. Acesta ar putea fi cazul regiunilor ultraperiferice în sensul articolului 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), din motive de distanță, insularitate, suprafață redusă, relief și climă dificile, precum și al microsistemelor izolate, în cadrul cărora ar putea fi necesar ca rețeaua de energie electrică să evolueze pentru a face față unei electrificări suplimentare a transportului local. În astfel de situații, statelor membre ar trebui să li se dea posibilitatea să nu aplice cerințele privind electromobilitatea. În pofida respectivei derogări, electrificarea transportului poate reprezenta un instrument puternic de abordare a problemelor legate de calitatea aerului sau de securitatea aprovizionării cu care se confruntă adesea respectivele regiuni și sisteme.

(28)

Atunci când aplică cerințele privind infrastructura de electromobilitate prevăzute în modificările la Directiva 2010/31/UE, astfel cum au fost definite în prezenta directivă, statele membre ar trebui ia în considerare necesitatea unei planificări urbane globale și coerente, precum și promovarea modurilor de transport alternative, sigure și sustenabile și a infrastructurii de sprijin a acestora, de exemplu prin intermediul infrastructurii specifice de parcare pentru bicicletele electrice și pentru mijloacele de transport destinate persoanelor cu mobilitate redusă.

(29)

Agenda pieței unice digitale și cea a uniunii energetice ar trebui să fie aliniate și să deservească obiective comune. Digitalizarea sistemului energetic modifică rapid peisajul energetic, de la integrarea surselor de energie regenerabile până la rețele inteligente și la clădiri pregătite pentru soluții inteligente. În vederea digitalizării sectorului clădirilor, țintele Uniunii în domeniul conectivității și obiectivele sale ambițioase în materie de instalare a rețelelor de comunicații de mare capacitate sunt importante pentru casele inteligente și comunitățile bine conectate. Ar trebui oferite stimulente specifice pentru a promova sistemele pregătite pentru soluții inteligente și soluțiile digitale în mediul construit. Aceasta oferă noi oportunități de economisire a energiei, prin furnizarea de informații mai precise consumatorilor cu privire la modelele lor de consum, precum și prin posibilitatea oferită operatorului de sistem de a gestiona mai eficient rețeaua.

(30)

Indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente ar trebui utilizat pentru a măsura capacitatea clădirilor de a utiliza tehnologiile informației și comunicațiilor și sistemele electronice pentru a adapta operarea clădirilor la nevoile ocupanților și la rețea și pentru a îmbunătăți eficiența energetică și performanța globală a clădirilor. Indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente ar trebui să sensibilizeze proprietarii și ocupanții clădirilor în ceea ce privește valoarea automatizării clădirilor și a monitorizării electronice a sistemelor tehnice ale clădirilor și ar trebui să ofere ocupanților încredere în privința economiilor efective generate de respectivele noi funcționalități îmbunătățite. Utilizarea sistemului de evaluare a gradului de pregătire a clădirilor pentru soluții inteligente ar trebui să aibă un caracter opțional pentru statele membre.

(31)

Pentru adaptarea Directivei 2010/31/UE la progresul tehnic, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să îi fie delegată Comisiei în ceea ce privește completarea respectivei directive prin stabilirea definiției indicatorului gradului de pregătire pentru soluții inteligente și a unei metodologii prin care acest indicator ar urma să fie calculat. Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți, și ca respectivele consultări să se desfășoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (8). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European și Consiliul primesc toate documentele în același timp cu experții din statele membre, iar experții acestor instituții au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experți ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.

(32)

În vederea asigurării unor condiții uniforme de punere în aplicare a Directivei 2010/31/UE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește modalitățile de punere în aplicare a unui sistem comun opțional al Uniunii pentru evaluarea gradului de pregătire a clădirilor pentru soluții inteligente. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

(33)

Pentru a asigura o aplicare optimă a măsurilor financiare privind eficiența energetică pentru renovarea clădirilor, acestea ar trebui să fie legate de calitatea lucrărilor de renovare din perspectiva economiilor de energie avute în vedere sau realizate. Prin urmare, aceste măsuri ar trebui să fie legate de performanța echipamentelor sau a materialelor utilizate pentru renovare, de nivelul de certificare sau de calificare a instalatorului, de un audit energetic, ori de îmbunătățirea realizată ca urmare a renovării, care ar trebui evaluată prin compararea certificatelor de performanță energetică eliberate înainte și după renovare, prin utilizarea unor valori-standard sau printr-o altă metodă transparentă și proporțională.

(34)

Actualele sisteme de control independent pentru certificatele de performanță energetică pot fi utilizate pentru verificarea conformității și ar trebui consolidate pentru a se asigura faptul că certificatele sunt de bună calitate. Atunci când sistemul de control independent pentru certificatele de performanță energetică este completat cu o bază de date opțională care depășește cerințele Directivei 2010/31/UE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă, respectiva bază de date poate fi utilizată pentru verificarea conformității și pentru producerea de statistici privind parcurile imobiliare regionale sau naționale. Sunt necesare date de înaltă calitate cu privire la parcul imobiliar, iar aceste date pot fi generate parțial de bazele de date pe care aproape toate statele membre le dezvoltă și le administrează în prezent în ceea ce privește certificatele de performanță energetică.

(35)

În conformitate cu evaluarea impactului efectuată de Comisie, dispozițiile privind inspecțiile sistemelor de încălzire și ale celor de climatizare au fost considerate ineficiente deoarece nu asigură în mod suficient performanța inițială și continuă a respectivelor sisteme tehnice. Chiar și soluțiile tehnice necostisitoare de economisire a energiei și care au perioade foarte scurte de recuperare a investiției, precum echilibrarea hidraulică a sistemului de încălzire și instalarea sau înlocuirea valvelor de control termostatice, sunt insuficient luate în considerare în prezent. Dispozițiile referitoare la inspecții ar trebui să fie modificate pentru a asigura un mai bun rezultat al inspecțiilor. Respectivele modificări ar trebui să pună accentul pe inspecțiile care vizează sistemele de încălzire centrală și sistemele de climatizare, inclusiv atunci când respectivele sisteme sunt în combinație cu sisteme de ventilare. Respectivele modificări ar trebui să excludă sistemele de încălzire mici, cum ar fi radiatoarele electrice și sobele cu lemne, atunci când acestea se situează sub pragurile de inspecție prevăzute în Directiva 2010/31/UE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă.

(36)

Atunci când sunt efectuate inspecții și pentru a obține în practică îmbunătățirile planificate în ceea ce privește performanța energetică a clădirilor, obiectivul ar trebui să fie ameliorarea performanței energetice efective a sistemelor de încălzire, a sistemelor de climatizare și a sistemelor de ventilare în condiții reale de utilizare. Performanța efectivă a unor astfel de sisteme este reglementată de energia utilizată în condiții de funcționare tipice sau medii variate din punct de vedere dinamic. Astfel de condiții necesită, de cele mai multe ori, doar o parte din capacitatea puterii nominale și, prin urmare, inspecțiile sistemelor de încălzire, a sistemelor de climatizare și a sistemelor de ventilare ar trebui să includă o evaluare a capacității relevante a echipamentului de a îmbunătăți performanța sistemului în condiții variabile, cum ar fi condițiile de funcționare în cazul unei sarcini parțiale.

(37)

Automatizarea clădirilor și monitorizarea electronică a sistemelor tehnice ale clădirilor s-au dovedit a fi un înlocuitor eficace al inspecțiilor, în special pentru sistemele mari, și reprezintă un potențial considerabil în asigurarea de economii de energie semnificative și eficace din punctul de vedere al costurilor, atât pentru consumatori, cât și pentru întreprinderi. Instalarea de astfel de echipamente ar trebui considerată a fi cea mai eficace alternativă la inspecții, din punctul de vedere al costurilor, în clădirile nerezidențiale mari și în clădirile cu mai multe apartamente care au dimensiuni suficiente pentru a permite o perioadă de recuperare a investiției mai mică de trei ani, întrucât o astfel de instalare permite luarea de măsuri pe baza informațiilor furnizate, asigurând astfel economii de energie de-a lungul timpului. Pentru instalațiile de mici dimensiuni, documentarea performanței sistemului de către instalatori ar trebui să sprijine verificarea conformității cu cerințele minime stabilite pentru toate sistemele tehnice ale clădirilor.

(38)

Posibilitatea actuală a statelor membre de a opta pentru măsuri pe baza oferirii de consiliere ca alternativă la inspecția sistemelor de încălzire, a sistemelor de climatizare, a sistemelor combinate de încălzire și ventilare și a sistemelor combinate de climatizare și ventilare urmează a fi păstrată, cu condiția ca impactul global să fi fost documentat, prin transmiterea unui raport Comisiei, ca fiind echivalent cu efectul inspecției înainte de aplicarea respectivelor măsuri.

(39)

Punerea în aplicare a programelor de inspecții periodice pentru sistemele de încălzire și de climatizare în temeiul Directivei 2010/31/UE a implicat o investiție administrativă și financiară semnificativă din partea statelor membre și a sectorului privat, inclusiv pentru formarea și acreditarea de experți, asigurarea și controlul calității, precum și pentru costurile legate de inspecții. Statele membre care au adoptat măsurile necesare pentru a stabili inspecții periodice și care au pus în aplicare programe de inspecție eficace ar putea considera oportună aplicarea în continuare a respectivelor programe, inclusiv pentru sistemele de încălzire și de climatizare mai mici. În astfel de cazuri, nu ar trebui să fie obligatoriu ca statele membre să notifice Comisiei aceste cerințe mai stricte.

(40)

Fără a aduce atingere opțiunii statelor membre de a aplica setul de standarde privind performanța energetică a clădirilor, elaborate în temeiul mandatului M/480 acordat de Comisie Comitetului European de Standardizare (CEN), recunoașterea și promovarea respectivelor standarde în toate statele membre ar avea un impact pozitiv asupra punerii în aplicare a Directivei 2010/31/UE, astfel cum este modificată prin prezenta directivă.

(41)

Recomandarea (UE) 2016/1318 a Comisiei (10) privind clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero a descris modul în care punerea în aplicare a Directivei 2010/31/UE ar putea asigura, în același timp, transformarea parcului imobiliar și trecerea la o aprovizionare cu energie mai sustenabilă, ceea ce sprijină de asemenea strategia privind încălzirea și răcirea. Pentru a se asigura că are loc o punere în aplicare adecvată, cadrul general pentru calculul performanței energetice a clădirilor ar trebui actualizat, iar îmbunătățirea performanței anvelopei clădirii ar trebui încurajată, cu sprijinul lucrărilor realizate de CEN în temeiul mandatului Comisiei M/480. Statele membre au posibilitatea de a opta să facă un pas mai departe în acest sens, prin prevederea unor indicatori numerici, de exemplu pentru consumul general de energie în întreaga clădire sau în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră.

(42)

Prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să stabilească cerințe de performanță energetică mai ambițioase pentru clădiri și pentru elemente de clădiri, atât timp cât aceste cerințe sunt compatibile cu dreptul Uniunii. În consecvență cu obiectivele Directivelor 2010/31/UE și 2012/27/UE, respectivele cerințe pot limita, în anumite circumstanțe, instalarea sau utilizarea de produse care fac obiectul altor dispoziții legale de armonizare ale Uniunii aplicabile, dacă aceste cerințe nu constituie o barieră nejustificabilă în calea accesului pe piață.

(43)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume reducerea energiei necesare pentru a face față cererii de energie asociate cu utilizarea tipică a clădirilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere coerența garantată a obiectivului, a înțelegerii și a impulsului politic comune, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(44)

Prezenta directivă respectă pe deplin specificul național al statelor membre, diferențele dintre acestea, precum și competențele lor, în conformitate cu articolul 194 alineatul (2) din TFUE. În plus, scopul prezentei directive este de a permite schimbul de bune practici pentru a facilita tranziția către un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică în Uniune.

(45)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (11), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor lor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(46)

Prin urmare, Directivele 2010/31/UE și 2012/27/UE ar trebui modificate în consecință,

1.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

2.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 2a

Strategia de renovare pe termen lung

(1)   Fiecare stat membru stabilește o strategie de renovare pe termen lung pentru a sprijini renovarea parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, atât publice, cât și private, într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonizat până în 2050, facilitând transformarea eficace din punct de vedere al costurilor a clădirilor existente în clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Fiecare strategie de renovare pe termen lung este prezentată în conformitate cu obligațiile de planificare și de raportare aplicabile și cuprinde:

(2)   Fiecare dintre statele membre, în strategia sa de renovare pe termen lung, își stabilește o foaie de parcurs cu măsuri și indicatori de progres măsurabili și stabiliți la nivel național, având în vedere obiectivul pe termen lung pentru 2050 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniune cu 80-95 % în comparație cu 1990, pentru a garanta un parc imobiliar național cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonizat și pentru a facilita transformarea eficace din punctul de vedere al costurilor a clădirilor existente în clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Foaia de parcurs include etape orientative pentru 2030, 2040 și 2050 și specifică modul în care acestea contribuie la îndeplinirea obiectivelor Uniunii privind eficiența energetică în conformitate cu Directiva 2012/27/UE.

(3)   Pentru a sprijini mobilizarea investițiilor în renovările necesare atingerii obiectivelor menționate la alineatul (1), statele membre facilitează accesul la mecanisme adecvate pentru:

(4)   Comisia colectează și diseminează, cel puțin autorităților publice, cele mai bune practici privind mecanismele de finanțare publice și private de succes pentru renovările care vizează eficiența energetică, precum și informații referitoare la programele pentru agregarea proiectelor de renovare la scară mică în materie de eficiență energetică. Comisia identifică și diseminează cele mai bune practici cu privire la stimulentele financiare destinate renovărilor din perspectiva consumatorului, ținând seama de diferențele în ceea ce privește raportul cost-eficiență între statele membre.

(5)   Pentru a-și sprijini dezvoltarea strategiei lor de renovare pe termen lung, fiecare stat membru efectuează o consultare publică privind propria strategie de renovare pe termen lung înainte de transmiterea acesteia către Comisie. Fiecare stat membru anexează la strategia sa de renovare pe termen lung un rezumat al rezultatelor consultării publice efectuate.

Pe parcursul punerii în aplicare a strategiei sale de renovare pe termen lung, fiecare stat membru stabilește modalitățile de consultare într-un mod incluziv.

(6)   Fiecare stat membru anexează la strategia sa de renovare pe termen lung informații cu privire la punerea în aplicare a celei mai recente strategii ale sale de renovare pe termen lung, inclusiv cu privire la politicile și acțiunile planificate.

(7)   Fiecare stat membru își poate utiliza propria strategie de renovare pe termen lung pentru a aborda protecția împotriva incendiilor și riscurile legate de activitatea seismică intensă care ar afecta renovările vizând eficiența energetică și durata de viață a clădirilor.”

3.

Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text

„Articolul 6

Clădirile noi

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că noile clădiri îndeplinesc cerințele minime de performanță energetică stabilite în conformitate cu articolul 4.

(2)   Statele membre se asigură că, înainte de începerea lucrărilor de construcție a clădirilor noi, se ia în considerare fezabilitatea din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător a sistemelor alternative de înaltă eficiență, dacă acestea există.”

4.

La articolul 7, al cincilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„În ceea ce privește clădirile care fac obiectul unor renovări majore, statele membre încurajează utilizarea sistemelor alternative de înaltă eficiență, în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic, și abordează aspectele legate de condițiile care caracterizează un climat interior sănătos, protecția împotriva incendiilor și riscurile legate de activitatea seismică intensă.”

5.

Articolul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 8

Sisteme tehnice ale clădirilor, electromobilitate și indicatorul gradului de pregătire pentru soluții inteligente

(1)   În scopul optimizării utilizării energiei de către sistemele tehnice ale clădirilor, statele membre stabilesc cerințe referitoare la sisteme în ceea ce privește performanța energetică globală, instalarea corectă și dimensionarea, reglarea și controlul corespunzătoare ale sistemelor tehnice ale clădirilor care sunt instalate în clădirile existente. Statele membre aplică aceste cerințe referitoare la sisteme și în cazul clădirilor noi.

Cerințele referitoare la sisteme se stabilesc pentru sistemele tehnice noi ale clădirilor, pentru înlocuirea și pentru îmbunătățirea acestor sisteme și se aplică în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcțional și economic.

Statele membre prevăd obligația, în cazul în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, ca noile clădiri să fie echipate cu dispozitive cu autoreglare pentru reglarea separată a temperaturii în fiecare cameră sau, dacă este justificat, într-o zonă desemnată încălzită din unitatea de clădire. În clădirile existente, instalarea de astfel de dispozitive cu autoreglare este obligatorie atunci când se înlocuiesc generatoarele de căldură, în cazul în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și economic.

(2)   În ceea ce privește clădirile nerezidențiale noi și clădirile nerezidențiale supuse unor renovări majore, care au mai mult de zece locuri de parcare, statele membre se asigură că este instalat cel puțin un punct de reîncărcare în înțelesul Directivei 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului (*3) și infrastructura încastrată, și anume tubulatura pentru cabluri electrice, pentru cel puțin un loc de parcare din cinci, pentru a permite instalarea într-o etapă ulterioară a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice în cazul în care:

Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului până la 1 ianuarie 2023 cu privire la potențiala contribuție a unei politici a Uniunii în materie de clădiri pentru promovarea electromobilității și, după caz, propune măsuri în această privință.

(3)   Statele membre stabilesc cerințele pentru instalarea unui număr minim de puncte de reîncărcare pentru toate clădirile nerezidențiale cu peste douăzeci de locuri de parcare până la 1 ianuarie 2025.

(4)   Statele membre pot decide să nu stabilească sau să nu aplice cerințele menționate la alineatele (2) și (3) în cazul clădirilor deținute și ocupate de întreprinderi mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în titlul I din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (*4).

(5)   În ceea ce privește clădirile rezidențiale noi și clădirile rezidențiale supuse unor renovări majore, care au mai mult de zece locuri de parcare, statele membre asigură instalarea unei infrastructuri încastrate, și anume tubulatura pentru cabluri electrice, pentru fiecare loc de parcare pentru a permite instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare pentru vehicule electrice în cazul în care:

(6)   Statele membre pot decide să nu aplice alineatele (2), (3) și (5) anumitor categorii de clădiri în cazul în care:

(7)   Statele membre prevăd măsuri în vederea simplificării instalării de puncte de reîncărcare în clădirile rezidențiale și nerezidențiale noi și existente și abordează posibilele obstacole în materie de reglementare, inclusiv privind procedurile de autorizare și de aprobare, fără a aduce atingere legislației referitoare la proprietate și închiriere din statele membre.

(8)   Statele membre iau în considerare necesitatea unor politici coerente pentru clădiri, pentru mobilitatea ușoară și ecologică și pentru planificarea urbană.

(9)   Statele membre se asigură că, la instalarea, înlocuirea sau modernizarea unui sistem tehnic al unei clădiri, este evaluată performanța energetică globală a părții modificate și, după caz, a sistemului complet modificat. Rezultatele sunt documentate și transmise proprietarului clădirii pentru a rămâne disponibile și pentru a putea fi folosite în scopul verificării conformității cu cerințele minime stabilite în temeiul alineatului (1) din prezentul articol și al eliberării de certificate de performanță energetică. Fără a aduce atingere articolului 12, statele membre decid dacă este cazul să solicite eliberarea unui nou certificat de performanță energetică.

(10)   Comisia adoptă, până la 31 decembrie 2019, un act delegat în conformitate cu articolul 23, care să completeze prezenta directivă prin instituirea unui sistem comun opțional al Uniunii pentru evaluarea gradului de pregătire a clădirilor pentru soluții inteligente. Evaluarea se bazează pe analizarea capacității unei clădiri sau a unei unități de clădire de a-și adapta funcționarea la nevoile ocupantului și la rețea și de a-și îmbunătăți eficiența energetică și performanța globală.

În conformitate cu anexa Ia, sistemul comun opțional al Uniunii pentru evaluarea gradului de pregătire a clădirilor pentru soluții inteligente:

(11)   Comisia adoptă, până la 31 decembrie 2019 și după consultarea părților interesate relevante, un act de punere în aplicare care detaliază modalitățile tehnice de implementare efectivă a sistemului menționat la alineatul (10) din prezentul articol, inclusiv un calendar pentru o fază de testare fără caracter obligatoriu la nivel național, și care clarifică relația complementară a sistemului față de certificatele de performanță energetică menționate la articolul 11.

Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 26 alineatul (3).

(*3)  Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (JO L 307, 28.10.2014, p. 1)."

(*4)  Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).”"

6.

La articolul 10, alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:

„(6)   Statele membre leagă măsurile lor financiare privind îmbunătățirile în materie de eficiență energetică în cadrul renovării clădirilor de economiile de energie urmărite sau realizate, astfel cum sunt stabilite pe baza unuia sau a mai multor criterii dintre cele menționate mai jos: