ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 121

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 61
16 mai 2018

Cuprins

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

REGULAMENTE

*

Regulamentul (UE) 2018/685 al Comisiei din 3 mai 2018 de modificare a anexelor II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime pentru reziduurile de abamectin, bere, fluopiram, fluxapiroxad, hidrazidă maleică, pudră din semințe de muștar și teflutrin din sau de pe anumite produse ( 1 )

1

*

Regulamentul (UE) 2018/686 al Comisiei din 4 mai 2018 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru clorpirifos, clorpirifos-metil și triclopir din sau de pe anumite produse ( 1 )

30

*

Regulamentul (UE) 2018/687 al Comisiei din 4 mai 2018 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime ale reziduurilor de acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bifentrin, bixafen, clorantraniliprol, deltametrin, flonicamid, fluazifop-P, izofetamid, metrafenonă, pendimetalin și teflubenzuron din sau de pe anumite produse ( 1 )

63

(1)   Text cu relevanță pentru SEE

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.

II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

16.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 121/1

REGULAMENTUL (UE) 2018/685 AL COMISIEI

din 3 mai 2018

de modificare a anexelor II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime pentru reziduurile de abamectin, bere, fluopiram, fluxapiroxad, hidrazidă maleică, pudră din semințe de muștar și teflutrin din sau de pe anumite produse

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 5 alineatul (1) și articolul 14 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

Limitele maxime pentru reziduurile (LMR) de abamectin și hidrazidă maleică au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. LMR-urile pentru fluopiram, fluxapiroxad și teflutrin au fost stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv. Pentru bere și pudra din semințe de muștar nu au fost stabilite LMR-uri specifice, iar substanțele respective nu au fost incluse în anexa IV la regulamentul menționat, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din regulamentul respectiv.

(2)

În contextul unei proceduri de autorizare a utilizării pe banane a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă abamectin, a fost transmisă, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, o cerere de modificare a LMR-urilor existente.

(3)

Pentru fluopiram, o astfel de cerere a fost transmisă pentru iarba-grasă. Pentru fluxapiroxad, o astfel de cerere a fost transmisă pentru „legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale”, „alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr”, ceapă de primăvară, „varză cu inflorescență”, varză de Bruxelles, varză cu căpățână, „lăptuci și plante pentru salate”, „spanac și frunze similare”, cicori witloof, „plante aromatice și flori comestibile”, anghinare, praz, „infuzii din rădăcini”, „condimente din rădăcini sau rizomi” și rădăcini de cicoare. Pentru teflutrin, o astfel de cerere a fost transmisă pentru morcovi.

(4)

Pentru utilizarea substanței fluxapiroxad pe citrice a fost transmisă o cerere în conformitate cu articolul 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Solicitantul susține că utilizările autorizate ale substanței respective pe astfel de plante de cultură în Brazilia determină reziduuri care depășesc LMR-urile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că sunt necesare LMR-uri mai înalte pentru a se evita barierele comerciale la importarea acestor plante de cultură.

(5)

În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, respectivele cereri au fost evaluate de către statele membre în cauză, iar rapoartele de evaluare au fost înaintate Comisiei.

(6)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), a evaluat cererile și rapoartele de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, în caz de relevanță, pentru animale, și a emis avize motivate privind LMR-urile propuse (2). Autoritatea a transmis respectivele avize solicitanților, Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.

(7)

Autoritatea a concluzionat în avizele sale motivate că, în ceea ce privește utilizarea substanței fluxapiroxad pe citrice, datele prezentate nu erau suficiente pentru a stabili o nouă LMR pentru întregul grup. Cu toate acestea, în conformitate cu orientările existente ale Uniunii privind extrapolarea LMR-urilor, este adecvat să se stabilească LMR pentru grepfruturi la valoarea LMR existente pentru portocale. Prin urmare, LMR-urile existente pentru citrice ar trebui să fie menținute la valorile actuale, cu excepția grepfruturilor, pentru care LMR ar trebui să fie mărită la 0,3 mg/kg

(8)

Referitor la toate celelalte cereri, autoritatea a concluzionat că toate cerințele privind datele au fost îndeplinite și că modificările LMR-urilor solicitate de către solicitanți erau admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. Autoritatea a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanțelor. Nici expunerea pe toată durata vieții la aceste substanțe prin consumul tuturor alimentelor care le-ar putea conține, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produse relevante nu au indicat existența unui risc de depășire a aportului zilnic acceptabil sau a dozei de referință acute.

(9)

Pentru hidrazida maleică, autoritatea a transmis o concluzie cu privire la evaluarea inter pares a riscului pe care îl prezintă utilizarea ca pesticid a respectivei substanțe active (3). În acest context, ea a recomandat creșterea LMR-urilor pentru cartofi, usturoi, ceapă eșalotă și lapte.

(10)

Berea și pudra din semințe de muștar sunt aprobate ca substanțe de bază prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2090 al Comisiei (4) și, respectiv, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2066 al Comisiei (5). Condițiile de utilizare a respectivelor substanțe nu sunt de natură să determine prezența de reziduuri în produsele alimentare sau în hrana pentru animale care ar putea reprezenta un risc pentru consumatori. Prin urmare, este adecvată includerea substanțelor respective în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(11)

Pe baza avizelor motivate și a concluziei autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în discuție, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(12)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(13)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 3 mai 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER

(1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

(2)  Rapoarte științifice ale EFSA disponibile online: http://www.efsa.europa.eu:

Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for abamectin in bananas (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de abamectin din banane).

EFSA Journal 2017;15(10):4987 [24 pp.]. Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for fluopyram in purslanes (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de fluopiram din iarba-grasă).

EFSA Journal 2017;15(9):4984 [22 pp.]. Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue levels for fluxapyroxad in various crops (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de fluxapiroxad în diverse plante de cultură).

EFSA Journal 2017;15(9):4975 [30 pp.]. Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for tefluthrin in carrots (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de teflutrin din morcovi).

EFSA Journal 2017;15(10):5016 [21 pp.].

(3)  Conclusion on the peer review of the pesticide risk assessment of the active substance maleic hydrazide (Concluzia evaluării inter pares a riscului utilizării ca pesticid a substanței active hidrazidă maleică). EFSA Journal 2016;14(6):4492 [22 pp.].

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2090 al Comisiei din 14 noiembrie 2017 privind aprobarea berii ca substanță de bază în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 297, 15.11.2017, p. 22).

(5)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/2066 al Comisiei din 13 noiembrie 2017 privind aprobarea pudrei din semințe de muștar ca substanță de bază în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, precum și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO L 295, 14.11.2017, p. 43).

ANEXĂ

Anexele II, III și IV la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

1.

În anexa II, coloanele referitoare la abamectin și la hidrazida maleică se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (1)

Abamectin (sumă de avermectin B1a, avermectin B1b și izomer delta-8,9 al avermectinului B1a, exprimată ca avermectin B1a) (L) (R )

Hidrazidă maleică

(1)

(2)

(3)

(4)

0100000

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

0,2  (*1)

0110000

Fructe citrice

0,015 (+)

0110010

Grepfruturi

0110020

Portocale

0110030

Lămâi

0110040

Lămâi verzi „lime”

0110050

Mandarine

0110990

Altele (2)

0120000

Fructe nucifere

0120010

Migdale

0,02 (+)

0120020

Nuci de Brazilia

0,01  (*1)

0120030

Caju

0,01  (*1)

0120040

Castane

0,01  (*1)

0120050

Nuci de cocos

0,01  (*1)

0120060

Alune

0,02 (+)

0120070

Nuci de Macadamia

0,01  (*1)

0120080

Nuci de Pecan

0,01  (*1)

0120090

Semințe de pin dulce

0,01  (*1)

0120100

Fistic

0,01  (*1)

0120110

Nuci comune

0,02 (+)

0120990

Altele (2)

0,01  (*1)

0130000

Fructe sămânțoase

0,03 (+)

0130010

Mere

0130020

Pere

0130030

Gutui

0130040

Moșmoni

0130050

Moșmoni japonezi

0130990

Altele (2)

0140000

Fructe sâmburoase

0140010

Caise

0,02 (+)

0140020

Cireșe (dulci)

0,01  (*1)

0140030

Piersici

0,02 (+)

0140040

Prune

0,01  (*1) (+)

0140990

Altele (2)

0,01  (*1)

0150000

Bace și fructe mici

0151000

(a)

struguri

0,01  (*1) (+)

0151010

Struguri de masă

0151020

Struguri de vin

0152000

(b)

căpșuni

0,15 (+)

0153000

(c)

fructe de rug

0153010

Mure

0,08 (+)

0153020

Mure de câmp

0,01  (*1)

0153030

Zmeură (galbenă și roșie)

0,08 (+)

0153990

Altele (2)

0,01  (*1)

0154000

(d)

alte bace și fructe mici

0,01  (*1)

0154010

Afine

0154020

Merișoare

0154030

Coacăze (albe, negre și roșii)

(+)

0154040

Agrișe (galbene, roșii și verzi)

(+)

0154050

Măceșe

0154060

Dude (albe și negre)

0154070

Păducel spaniol

0154080

Boabe de soc

0154990

Altele (2)

0160000

Fructe diverse cu

0161000

(a)

coajă comestibilă

0,01  (*1)

0161010

Curmale

0161020

Smochine

0161030

Măsline de masă

0161040

Kumquat

0161050

Carambola

0161060

Kaki

0161070

Prună de Java

0161990

Altele (2)

0162000

(b)

coajă necomestibilă, mici

0,01  (*1)

0162010

Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

0162020

Litchi

0162030

Fructele pasiunii/maracuja

0162040

Smochine indiene/limba soacrei

0162050

Chrysophyllum cainito

0162060

Plaqueminier/kaki de Virginia

0162990

Altele (2)

0163000

(c)

coajă necomestibilă, mari

0163010

Avocado

0,01  (*1)

0163020

Banane

0,02

0163030

Mango

0,01  (*1)

0163040

Papaia

0,03 (+)

0163050

Granate/rodii

0,01  (*1)

0163060

Cherimoya

0,01  (*1)

0163070

Guave

0,01  (*1)

0163080

Ananas

0,01  (*1)

0163090

Fructele arborelui de pâine

0,01  (*1)

0163100

Durian

0,01  (*1)

0163110

Graviola

0,01  (*1)

0163990

Altele (2)

0,01  (*1)

0200000

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0210000

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0,01  (*1)

0211000

(a)

cartofi

(+)

60

0212000

(b)

legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

0,2  (*1)

0212010

Rădăcini de cassava/manioc

0212020

Cartofi dulci

0212030

Igname

0212040

Arorut

0212990

Altele (2)

0213000

(c)

alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

0213010

Sfecle

0,2  (*1)

0213020

Morcovi

30

0213030

Țeline de rădăcină

0,2  (*1)

0213040

Hrean

0,2  (*1)

0213050

Topinamburi

0,2  (*1)

0213060

Păstârnaci

30

0213070

Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

0,2  (*1)

0213080

Ridichi

(+)

0,2  (*1)

0213090

Barba-caprei

0,2  (*1)

0213100

Varză-nap/gulie furajeră

0,2  (*1)

0213110

Napi

0,2  (*1)

0213990

Altele (2)

0,2  (*1)

0220000

Legume bulboase

0,01  (*1)

0220010

Usturoi

(+)

40

0220020

Ceapă

(+)

15

0220030

Ceapă eșalotă

(+)

30

0220040

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

(+)

0,2  (*1)

0220990

Altele (2)

0,2  (*1)

0230000

Legume fructoase

0,2  (*1)

0231000

(a)

solanacee

0231010

Tomate

0,09 (+)

0231020

Ardei dulci/gogoșari

0,07 (+)

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0,09 (+)

0231040

Bame

0,01  (*1)

0231990

Altele (2)

0,01  (*1)

0232000

(b)

cucurbitacee cu coajă comestibilă

0,04

0232010

Castraveți

0232020

Cornișoni

0232030

Dovlecei

0232990

Altele (2)

0233000

(c)

cucurbitacee cu coajă necomestibilă

0,01  (*1)

0233010

Pepeni galbeni

(+)

0233020

Dovleci

(+)

0233030

Pepeni verzi

(+)

0233990

Altele (2)

0234000

(d)

porumb dulce

0,01  (*1)

0239000

(e)

alte legume fructoase

0,01  (*1)

0240000

Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

0,2  (*1)

0241000

(a)

varză cu inflorescență

0,01  (*1)

0241010

Broccoli

0241020

Conopidă

0241990

Altele (2)

0242000

(b)

varză cu căpățână

0,01  (*1)

0242010

Varză de Bruxelles

0242020

Varză cu căpățână

0242990

Altele (2)

0243000

(c)

brasicacee cu frunze

0243010

Varză chinezească/petsai

0,05

0243020

Kale

0,01  (*1)

0243990

Altele (2)

0,01  (*1)

0244000

(d)

gulii

0,01  (*1)

0250000

Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

0,2  (*1)

0251000

(a)

lăptuci și plante pentru salate

0251010

Salata mielului/fetică

2 (+)

0251020

Lăptuci

0,09 (+)

0251030

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

0,1 (+)

0251040

Creson și alți germeni și lăstari

0,01  (*1)

0251050

Barbarea verna

0,01  (*1)

0251060

Rucolă

0,015 (+)

0251070

Muștar vânăt

0,01  (*1)

0251080

Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

2 (+)

0251990

Altele (2)

0,01  (*1)

0252000

(b)

spanac și frunze similare

0,01  (*1)

0252010

Spanac

0252020

Iarbă-grasă

0252030

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

0252990

Altele (2)

0253000

(c)

frunze de viță-de-vie și specii similare

0,01  (*1)

0254000

(d)

năsturel

0,01  (*1)

0255000

(e)

cicori witloof/andive

0,01  (*1) (+)

0256000

(f)

plante aromatice și flori comestibile

0256010

Asmățui

2 (+)

0256020

Arpagic

2 (+)

0256030

Frunze de țelină

0,09 (+)

0256040

Pătrunjel

2 (+)

0256050

Salvie

2 (+)

0256060

Rozmarin

2 (+)

0256070

Cimbru

2 (+)

0256080

Busuioc și flori comestibile

2 (+)

0256090

Frunze de dafin

2 (+)

0256100

Tarhon

2 (+)

0256990

Altele (2)

0,02  (*1)

0260000

Leguminoase

0,2  (*1)

0260010

Fasole (păstăi)

0,03

0260020

Fasole (boabe)

0,01  (*1)

0260030

Mazăre (păstăi)

0,03

0260040

Mazăre (boabe)

0,01  (*1)

0260050

Linte

0,01  (*1)

0260990

Altele (2)

0,01  (*1)

0270000

Legume cu tulpină

0,2  (*1)

0270010

Sparanghel

0,01  (*1)

0270020

Cardon

0,01  (*1)

0270030

Țelină

0,05

0270040

Fenicul de Florența

0,01  (*1)

0270050

Anghinare

0,01  (*1)

0270060

Praz

0,01  (*1) (+)

0270070

Rubarbă

0,01  (*1)

0270080

Lăstari de bambus

0,01  (*1)

0270090

Miez de palmier

0,01  (*1)

0270990

Altele (2)

0,01  (*1)

0280000

Ciuperci, mușchi și licheni

0,01  (*1)

0,2  (*1)

0280010

Ciuperci de cultură

0280020

Ciuperci sălbatice

0280990

Mușchi și licheni

0290000

Alge și organisme procariote

0,01  (*1)

0,2  (*1)

0300000

LEGUMINOASE

0,01  (*1)

0,2  (*1)

0300010

Fasole

0300020

Linte

0300030

Mazăre

0300040

Lupin/boabe de lupin

0300990

Altele (2)

0400000

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

0,01  (*1)

0,5  (*1)

0401000

Semințe oleaginoase

0401010

Semințe de in

0401020

Arahide/alune de pământ

0401030

Semințe de mac

0401040

Semințe de susan

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0401060

Semințe de rapiță

0401070

Soia

0401080

Semințe de muștar

0401090

Semințe de bumbac

0401100

Semințe de dovleac

0401110

Semințe de șofrănaș

0401120

Semințe de limba-mielului

0401130

Semințe de camelină

0401140

Semințe de cânepă

0401150

Ricin

0401990

Altele (2)

0402000

Fructe oleaginoase

0402010

Măsline pentru ulei

0402020

Sâmburi de palmier pentru ulei

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0402040

Capoc

0402990

Altele (2)

0500000

CEREALE

0,01  (*1)

0,2  (*1)

0500010

Orz

0500020

Hrișca și alte pseudocereale

0500030

Porumb

0500040

Mei comun

0500050

Ovăz

0500060

Orez

0500070

Secară

0500080

Sorg

0500090

Grâu

0500990

Altele (2)

0600000

CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0610000

Ceaiuri

0620000

Boabe de cafea

0630000

Infuzii de

0631000

(a)

flori

0631010

Mușețel

0631020

Hibiscus

0631030

Trandafir

0631040

Iasomie

0631050

Tei pucios

0631990

Altele (2)

0632000

(b)

frunze și plante aromatice

0632010

Căpșun

0632020

Rooibos

0632030

Maté

0632990

Altele (2)

0633000

(c)

rădăcini

0633010

Valeriană

0633020

Ginseng

0633990

Altele (2)

0639000

(d)

orice alte părți ale plantei

0640000

Boabe de cacao

0650000

Roșcove

0700000

HAMEI

0,1

0,5  (*1)

0800000

CONDIMENTE

0810000

Condimente din semințe

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0810010

Anason

0810020

Chimen negru

0810030

Țelină

0810040

Coriandru

0810050

Chimen

0810060

Mărar

0810070

Fenicul

0810080

Schinduf

0810090

Nucșoară

0810990

Altele (2)

0820000

Condimente din fructe

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0820010

Piper de Jamaica

0820020

Piper Sichuan

0820030

Chimen

0820040

Cardamom

0820050

Fructe de ienupăr

0820060

Piper boabe (alb, negru și verde)

0820070

Vanilie

0820080

Tamarin

0820990

Altele (2)

0830000

Condimente din scoarță

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0830010

Scorțișoară

0830990

Altele (2)

0840000

Condimente din rădăcini sau rizomi

0840010

Lemn-dulce

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0840020

Ghimbir

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0840030

Șofran de India/curcuma

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0840040

Hrean

(+)

(+)

0840990

Altele (2)

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0850000

Condimente din muguri

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0850010

Cuișoare

0850020

Capere

0850990

Altele (2)

0860000

Condimente din pistiluri de flori

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0860010

Șofran

0860990

Altele (2)

0870000

Condimente din arile

0,05  (*1)

0,5  (*1)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

0870990

Altele (2)

0900000

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,01  (*1)

0,2  (*1)

0900010

Sfeclă de zahăr

0900020

Trestie de zahăr

0900030

Rădăcini de cicoare

0900990

Altele (2)

1000000

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ - ANIMALE TERESTRE

1010000

Țesuturi provenind de la

1011000

(a)

porcine

0,01  (*1)

1011010

Mușchi

0,05

1011020

Țesut gras

0,1

1011030

Ficat

0,1

1011040

Rinichi

1,5

1011050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,02  (*1)

1011990

Altele (2)

0,02  (*1)

1012000

(b)

bovine

1012010

Mușchi

0,01  (*1)

0,1

1012020

Țesut gras

0,01  (*1)

0,1

1012030

Ficat

0,02

0,1

1012040

Rinichi

0,01  (*1)

2

1012050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,02

0,02  (*1)

1012990

Altele (2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

1013000

(c)

ovine

1013010

Mușchi

0,02

0,1

1013020

Țesut gras

0,05

0,1

1013030

Ficat

0,025

0,1

1013040

Rinichi

0,02

2

1013050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,05

0,02  (*1)

1013990

Altele (2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

1014000

d)

caprine

1014010

Mușchi

0,01  (*1)

0,1

1014020

Țesut gras

0,01  (*1)

0,1

1014030

Ficat

0,02

0,1

1014040

Rinichi

0,01  (*1)

2

1014050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,02

0,02  (*1)

1014990

Altele (2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

1015000

(e)

ecvidee

1015010

Mușchi

0,01  (*1)

0,1

1015020

Țesut gras

0,01  (*1)

0,1

1015030

Ficat

0,02

0,1

1015040

Rinichi

0,01  (*1)

2

1015050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,02

0,02  (*1)

1015990

Altele (2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

1016000

(f)

păsări de curte

0,01  (*1)

1016010

Mușchi

0,05

1016020

Țesut gras

0,1

1016030

Ficat

0,02

1016040

Rinichi

0,02  (*1)

1016050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,02  (*1)

1016990

Altele (2)

0,02  (*1)

1017000

(g)

alte animale terestre de crescătorie

1017010

Mușchi

0,01  (*1)

0,1

1017020

Țesut gras

0,01  (*1)

0,1

1017030

Ficat

0,02

0,1

1017040

Rinichi

0,01  (*1)

2

1017050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,02

0,02  (*1)

1017990

Altele (2)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

1020000

Lapte

0,01  (*1)

0,07

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1020040

Cai

1020990

Altele (2)

1030000

Ouă de păsări

0,01  (*1)

0,1

1030010

Găini

1030020

Rațe

1030030

Gâște

1030040

Prepelițe

1030990

Altele (2)

1040000

Miere și alte produse apicole

0,05  (*1)

0,05  (*1)

1050000

Amfibieni și reptile

0,01  (*1)

0,05  (*1)

1060000

Animale nevertebrate terestre

0,01  (*1)

0,05  (*1)

1070000

Animale vertebrate sălbatice terestre

0,01  (*1)

0,05  (*1)

2.

În partea A din anexa III, coloanele referitoare la fluopiram, fluxapiroxad și teflutrin se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (2)

Fluopiram (R)

Fluxapiroxad

Teflutrin (L)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

0100000

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

0110000

Fructe citrice

0,01  (*2)

0110010

Grepfruturi

0,3

0,05

0110020

Portocale

0,3

0,01  (*2)

0110030

Lămâi

0,01  (*2)

0,05

0110040

Lămâi verzi „lime”

0,01  (*2)

0,05

0110050

Mandarine

0,01  (*2)

0,05

0110990

Altele (2)

0,01  (*2)

0,05

0120000

Fructe nucifere

0,04

0,05

0120010

Migdale

0,05

0120020

Nuci de Brazilia

0,05

0120030

Caju

0,05

0120040

Castane

0,05

0120050

Nuci de cocos

0,04

0120060

Alune

0,05

0120070

Nuci de Macadamia

0,05

0120080

Nuci de Pecan

0,05

0120090

Semințe de pin dulce

0,05

0120100

Fistic

0,05

0120110

Nuci comune

0,05

0120990

Altele (2)

0,05

0130000

Fructe sămânțoase

0,9

0,05

0130010

Mere

0,6

0130020

Pere

0,5

0130030

Gutui

0,5

0130040

Moșmoni

0,5

0130050

Moșmoni japonezi

0,5

0130990

Altele (2)

0,5

0140000

Fructe sâmburoase

0140010

Caise

1,5

1

0,05

0140020

Cireșe (dulci)

1,5

3

0,2

0140030

Piersici

1,5

1,5

0,05

0140040

Prune

0,5

1,5

0,05

0140990

Altele (2)

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,2

0150000

Bace și fructe mici

0,05

0151000

(a)

struguri

1,5

3

0151010

Struguri de masă

0151020

Struguri de vin

0152000

(b)

căpșuni

2

4

0153000

(c)

fructe de rug

3

0,01  (*2)

0153010

Mure

0153020

Mure de câmp

0153030

Zmeură (galbenă și roșie)

0153990

Altele (2)

0154000

(d)

alte bace și fructe mici

3

0154010

Afine

7

0154020

Merișoare

0,01  (*2)

0154030

Coacăze (albe, negre și roșii)

0,01  (*2)

0154040

Agrișe (galbene, roșii și verzi)

0,01  (*2)

0154050

Măceșe

0,01  (*2)

0154060

Dude (albe și negre)

0,01  (*2)

0154070

Păducel spaniol

0,01  (*2)

0154080

Boabe de soc

0,01  (*2)

0154990

Altele (2)

0,01  (*2)

0160000

Fructe diverse cu

0161000

(a)

coajă comestibilă

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0161010

Curmale

0161020

Smochine

0161030

Măsline de masă

0161040

Kumquat

0161050

Carambola

0161060

Kaki

0161070

Prună de Java

0161990

Altele (2)

0162000

(b)

coajă necomestibilă, mici

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0162010

Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

0162020

Litchi

0162030

Fructele pasiunii/maracuja

0162040

Smochine indiene/limba soacrei

0162050

Chrysophyllum cainito

0162060

Plaqueminier/kaki de Virginia

0162990

Altele (2)

0163000

(c)

coajă necomestibilă, mari

0163010

Avocado

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0163020

Banane

0,8

3

0,05

0163030

Mango

0,01  (*2)

0,5

0,05

0163040

Papaia

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0163050

Granate/rodii

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0163060

Cherimoya

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0163070

Guave

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0163080

Ananas

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0163090

Fructele arborelui de pâine

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0163100

Durian

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0163110

Graviola

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0163990

Altele (2)

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0200000

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0210000

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0211000

(a)

cartofi

0,1

0,1

0,01  (*2)

0212000

(b)

legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

0,1

0,1

0,05

0212010

Rădăcini de cassava/manioc

0212020

Cartofi dulci

0212030

Igname

0212040

Arorut

0212990

Altele (2)

0213000

(c)

alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

0,3

0213010

Sfecle

0,3

0,08

0213020

Morcovi

0,4

0,08

0213030

Țeline de rădăcină

0,3

0,08

0213040

Hrean

0,3

0,05

0213050

Topinamburi

0,3

0,05

0213060

Păstârnaci

0,3

0,05

0213070

Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

0,3

0,05

0213080

Ridichi

0,3

0,1

0213090

Barba-caprei

0,3

0,05

0213100

Varză-nap/gulie furajeră

0,3

0,08

0213110

Napi

0,3

0,08

0213990

Altele (2)

0,3

0,05

0220000

Legume bulboase

0220010

Usturoi

0,1

0,1

0,07

0220020

Ceapă

0,1

0,1

0,07

0220030

Ceapă eșalotă

0,1

0,1

0,3

0220040

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

2

0,6

0,05

0220990

Altele (2)

0,1

0,1

0,05

0230000

Legume fructoase

0231000

(a)

solanacee

0,6

0,05

0231010

Tomate

0,9

0231020

Ardei dulci/gogoșari

2

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0,9

0231040

Bame

0,01  (*2)

0231990

Altele (2)

0,01  (*2)

0232000

(b)

cucurbitacee cu coajă comestibilă

0,5

0,2

0,05

0232010

Castraveți

0232020

Cornișoni

0232030

Dovlecei

0232990

Altele (2)

0233000

(c)

cucurbitacee cu coajă necomestibilă

0,4

0,15

0233010

Pepeni galbeni

0,02

0233020

Dovleci

0,05

0233030

Pepeni verzi

0,02

0233990

Altele (2)

0,05

0234000

(d)

porumb dulce

0,01  (*2)

0,15

0,05

0239000

(e)

alte legume fructoase

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0240000

Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

0,05

0241000

(a)

varză cu inflorescență

0241010

Broccoli

0,3

2

0241020

Conopidă

0,2

0,15

0241990

Altele (2)

0,2

0,15

0242000

(b)

varză cu căpățână

0,3

0242010

Varză de Bruxelles

0,3

0242020

Varză cu căpățână

0,4

0242990

Altele (2)

0,07

0243000

(c)

brasicacee cu frunze

0243010

Varză chinezească/petsai

0,7

4

0243020

Kale

0,1

0,07

0243990

Altele (2)

0,1

0,07

0244000

(d)

gulii

0,1

0,07

0250000

Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

0,05

0251000

(a)

lăptuci și plante pentru salate

4

0251010

Salata mielului/fetică

15

0251020

Lăptuci

15

0251030

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

1,5

0251040

Creson și alți germeni și lăstari

15

0251050

Barbarea verna

15

0251060

Rucolă

15

0251070

Muștar vânăt

15

0251080

Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

15

0251990

Altele (2)

15

0252000

(b)

spanac și frunze similare

3

0252010

Spanac

0,2

0252020

Iarbă-grasă

20

0252030

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

0,2

0252990

Altele (2)

0,2

0253000

(c)

frunze de viță-de-vie și specii similare

0,01  (*2)

0,03

0254000

(d)

năsturel

0,1

0,03

0255000

(e)

cicori witloof/andive

0,3

6

0256000

(f)

plante aromatice și flori comestibile

8

3

0256010

Asmățui

0256020

Arpagic

0256030

Frunze de țelină

0256040

Pătrunjel

0256050

Salvie

0256060

Rozmarin

0256070

Cimbru

0256080

Busuioc și flori comestibile

0256090

Frunze de dafin

0256100

Tarhon

0256990

Altele (2)

0260000

Leguminoase

0,05

0260010

Fasole (păstăi)

1

2

0260020

Fasole (boabe)

0,2

0,09

0260030

Mazăre (păstăi)

1,5

2

0260040

Mazăre (boabe)

0,2

0,09

0260050

Linte

0,2

0,01  (*2)

0260990

Altele (2)

0,9

0,01  (*2)

0270000

Legume cu tulpină

0,05

0270010

Sparanghel

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0270020

Cardon

0,01  (*2)

9

0270030

Țelină

0,01  (*2)

9

0270040

Fenicul de Florența

0,01  (*2)

9

0270050

Anghinare

0,5

0,3

0270060

Praz

0,7

0,6

0270070

Rubarbă

0,01  (*2)

9

0270080

Lăstari de bambus

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0270090

Miez de palmier

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0270990

Altele (2)

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0280000

Ciuperci, mușchi și licheni

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0280010

Ciuperci de cultură

0280020

Ciuperci sălbatice

0280990

Mușchi și licheni

0290000

Alge și organisme procariote

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0300000

LEGUMINOASE

0,4

0,05

0300010

Fasole

0,3

0300020

Linte

0,4

0300030

Mazăre

0,4

0300040

Lupin/boabe de lupin

0,3

0300990

Altele (2)

0,3

0400000

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

0,05

0401000

Semințe oleaginoase

0401010

Semințe de in

0,3

0,9

0401020

Arahide/alune de pământ

0,03

0,01  (*2)

0401030

Semințe de mac

0,3

0,9

0401040

Semințe de susan

0,3

0,9

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0,3

0,8

0401060

Semințe de rapiță

1

0,9

0401070

Soia

0,2

0,15

0401080

Semințe de muștar

0,3

0,9

0401090

Semințe de bumbac

0,02  (*2)

0,3

0401100

Semințe de dovleac

0,3

0,9

0401110

Semințe de șofrănaș

0,3

0,9

0401120

Semințe de limba-mielului

0,3

0,9

0401130

Semințe de camelină

0,3

0,9

0401140

Semințe de cânepă

0,3

0,9

0401150

Ricin

0,3

0,9

0401990

Altele (2)

0,02  (*2)

0,9

0402000

Fructe oleaginoase

0,02  (*2)

0402010

Măsline pentru ulei

0,01  (*2)

0402020

Sâmburi de palmier pentru ulei

0,01  (*2)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0,8

0402040

Capoc

0,8

0402990

Altele (2)

0,01  (*2)

0500000

CEREALE

0,05

0500010

Orz

0,2

2

0500020

Hrișca și alte pseudocereale

0,2

0,01  (*2)

0500030

Porumb

0,02

0,01  (*2)

0500040

Mei comun

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0500050

Ovăz

0,2

2

0500060

Orez

0,01  (*2)

5

0500070

Secară

0,8

0,4

0500080

Sorg

1,5

0,7

0500090

Grâu

0,8

0,4

0500990

Altele (2)

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0600000

CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

0610000

Ceaiuri

0,05  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0620000

Boabe de cafea

0,05  (*2)

0,01  (*2)

0,05

0630000

Infuzii de

0631000

(a)

flori

0,1

0,01  (*2)

0,05

0631010

Mușețel

0631020

Hibiscus

0631030

Trandafir

0631040

Iasomie

0631050

Tei pucios

0631990

Altele (2)

0632000

(b)

frunze și plante aromatice

0,1

0,01  (*2)

0,05

0632010

Căpșun

0632020

Rooibos

0632030

Maté

0632990

Altele (2)

0633000

(c)

rădăcini

2,5

3.

În anexa IV se introduc în ordine alfabetică următoarele mențiuni: „bere” și „pudră din semințe de muștar”.s

(*1)  Limita de determinare analitică

(**)

Combinația pesticid-cod pentru care se aplică LMR stabilită în anexa III partea B.

(L)

=

Liposolubil

Abamectin (sumă de avermectin B1a, avermectin B1b și izomer delta-8,9 al avermectinului B1a, exprimată ca avermectin B1a) (L) (R )

(R)

=

Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Abamectin - codul 1000000, cu excepția 1040000: avermectin B1a

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține cont de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 19 noiembrie 2017 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0110000

Fructe citrice

0110010

Grepfruturi

0110020

Portocale

0110030

Lămâi

0110040

Lămâi verzi „lime”

0110050

Mandarine

0110990

Altele

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține cont de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 19 noiembrie 2017 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(1)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

(*2)  Limita de determinare analitică

(2)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

(L)

=

Liposolubil

Fluopiram (R)

(R)

=

Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Fluopiram - codul 1000000, cu excepția 1040000: sumă de fluopiram și fluopiram-benzamidă (M25) exprimată ca fluopiram

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Fluxapiroxad

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Teflutrin (L)

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă hreanului (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelurilor cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

16.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 121/30

REGULAMENTUL (UE) 2018/686 AL COMISIEI

din 4 mai 2018

de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime de reziduuri pentru clorpirifos, clorpirifos-metil și triclopir din sau de pe anumite produse

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 49 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Limitele maxime de reziduuri (LMR-urile) pentru clorpirifos și clorpirifos-metil au fost stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. Pentru triclopir, LMR-urile au fost stabilite în partea A din anexa III la regulamentul respectiv.

(2)

Pentru clorpirifos, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1) (2). Autoritatea a identificat un risc pentru consumatori în ceea ce privește LMR pentru strugurii de vin. Prin urmare, este necesară reducerea LMR respective. Autoritatea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru gutui, moșmoane, caise, cireșe, dovleci, porumb dulce, broccoli, varză de Bruxelles, kale, gulii, lăptuci și plante pentru salate, spanac, leguminoase, sparanghel, anghinare, leguminoase, semințe de mac, semințe de floarea soarelui, semințe de rapiță, semințe de muștar, semințe de camelină, măsline pentru ulei, boabe de hrișcă, boabe de mei, boabe de cafea și de păsări de curte (mușchi, grăsime și ficat). Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru migdale, alune, nuci Pecan, nuci, mere, pere, struguri de masă, sfeclă, ridichi, usturoi, ceapă eșalotă, ceapă verde și ceapă de tuns, tomate, ardei dulci/gogoșari, pătlăgele vinete, varză chinezească/petsai, salata mielului/fetică, salată verde, scarolă/cicoare cu frunze întregi, rucolă, fasole (păstăi), fasole (boabe), mazăre (păstăi), mazăre (boabe), sparanghel, anghinare, fasole, mazăre, lupin/boabe de lupin, semințe de mac, semințe de floarea soarelui, semințe de rapiță, boabe de soia, semințe de muștar, semințe de bumbac, semințe de camelină, măsline pentru ulei, boabe de hrișcă și alte pseudocereale, mei comun, ceai, mirodenii (semințe, fructe, rădăcini și rizomi), porcine (mușchi și țesut gras), bovine (mușchi și țesut gras), ovine (mușchi și țesut gras), caprine (mușchi și țesut gras), păsări de curte (mușchi și țesut gras) și lapte (de bovine, de ovine și de caprine), anumite informații nu erau disponibile și că era necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament.

(3)

Pentru clorpirifos-metil, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente, în conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, coroborat cu articolul 12 alineatul (1) (3). Pentru cereale, autoritatea a propus modificarea definiției reziduului astfel: sumă de clorpirifos-metil și desmetil clorpirifos-metil. Autoritatea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru căpșuni, coacăze (negre, roșii și albe), kiwi, cartofi, porumb, secară, sorg, grâu, porcine (ficat și rinichi), bovine (ficat și rinichi), ovine (ficat și rinichi), caprine (ficat și rinichi) și păsări de curte (mușchi, grăsime, ficat și rinichi). Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Ea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru condimente (semințe, rădăcini și rizomi), orz, ovăz, orez, porcine (carne, grăsime, ficat și rinichi), bovine (carne, grăsime, ficat și rinichi), ovine (carne, grăsime, ficat și rinichi), caprine (carne, grăsime, ficat și rinichi), păsări de curte (carne, grăsime, ficat și rinichi), lapte (de bovine, de ovine și de caprine) și ouă de păsări, anumite informații nu erau disponibile și că era necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament. Datele de monitorizare arată că apar reziduuri pe leguminoase, oleaginoase și cereale netratate la un nivel mai mare decât noua limită de determinare (LOD) identificată de autoritate, dar mai mic decât LOD existentă. Astfel de reziduuri rezultă din contaminarea încrucișată cu culturi tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Dat fiind că evaluarea demonstrează că nu există riscuri inacceptabile pentru consumatori și animale la LOD existentă, LMR-urile pentru aceste culturi ar trebui să fie temporar stabilite la nivelul LOD existente. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în următorii patru ani de la data publicării prezentului regulament.

(4)

Pentru triclopir, autoritatea a emis un aviz motivat privind LMR-urile existente în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 (4). Autoritatea a recomandat reducerea LMR-urilor pentru mere, pere, caise, piersici, boabe de orez, porcine (mușchi, grăsime, ficat și rinichi), rinichi de bovine, rinichi de ovine, rinichi de caprine și lapte (de bovine, de ovine și de caprine). Pentru alte produse, autoritatea a recomandat creșterea sau menținerea LMR-urilor existente. Autoritatea a concluzionat că, în ceea ce privește LMR-urile pentru grepfruturi, portocale, lămâi, mandarine, mere, pere, caise, piersici și orez, anumite informații nu erau fost disponibile și era necesară o analiză suplimentară din partea responsabililor cu gestionarea riscurilor. Întrucât nu există niciun risc pentru consumatori, LMR-urile pentru produsele respective ar trebui stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 la nivelul existent sau la nivelul identificat de autoritate. Aceste LMR-uri vor fi revizuite; revizuirea va ține seama de informațiile disponibile în termen de doi ani de la data publicării prezentului regulament.

(5)

În ceea ce privește produsele pentru care nu este autorizată utilizarea produsului de protecție a plantelor vizat și pentru care nu există toleranțe la importuri sau limite maxime aplicabile reziduurilor conform Codex Alimentarius (CXL-uri), LMR-urile ar trebui stabilite la limita specifică de determinare sau ar trebui să se aplice LMR implicită, astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(6)

Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene pentru reziduurile de pesticide cu privire la necesitatea de a adapta anumite limite de determinare. În privința mai multor substanțe, laboratoarele menționate au concluzionat că, pentru anumite produse de bază, dezvoltarea tehnică necesită stabilirea unor limite specifice de determinare.

(7)

Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(8)

Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile LMR-uri prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare.

(9)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(10)

Pentru a permite comercializarea, prelucrarea și consumul produselor în condiții normale, prezentul regulament ar trebui să prevadă o măsură tranzitorie pentru produsele care au fost produse înainte de modificarea LMR-urilor și pentru care informațiile arată că se menține un nivel înalt de protecție a consumatorilor. Întrucât nu poate fi exclus un risc pentru consumatori la nivelul actual al LMR, pentru strugurii de vin ar trebui să se aplice valoarea de 0,01 mg/kg pentru clorpirifos de la data aplicării prezentului regulament.

(11)

Înainte ca LMR-urile modificate să devină aplicabile, ar trebui acordată o perioadă de timp rezonabilă pentru a permite statelor membre, țărilor terțe și operatorilor din industria alimentară să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care vor rezulta din modificarea LMR-urilor.

(12)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

În ceea ce privește substanțele active clorpirifos-metil și triclopir din și de pe toate produsele, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse înainte de 5 decembrie 2018.

În ceea ce privește substanța activă clorpirifos din și de pe toate produsele cu excepția strugurilor de vin, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse înainte de 5 decembrie 2018.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 5 decembrie 2018.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 mai 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER

(1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

(2)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Review of the existing maximum residue levels for chlorpyrifos according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Reexaminarea limitelor maxime de reziduuri existente pentru clorpirifos în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2017;15(3):4733.

(3)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Review of the existing maximum residue levels for chlorpyrifos-methyl according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Reexaminarea limitelor maxime de reziduuri existente pentru clorpirifos-metil în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2017;15(3):4734.

(4)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Review of the existing maximum residue levels for triclopyr according to Article 12 of Regulation (EC) No 396/2005 [Reexaminarea limitelor maxime de reziduuri existente pentru triclopir în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005]. EFSA Journal 2017;15(3):4735.

ANEXĂ

Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

1.

Anexa II se modifică după cum urmează:

(a)

coloanele pentru clorpirifos și clorpirifos-metil se înlocuiesc cu următorul text:

„Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (1)

Clorpirifos (L)

Clorpirifos-metil (L) (R)

(1)

(2)

(3)

(4)

0100000

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

0110000

Fructe citrice

1,5

2

0110010

Grepfruturi

0110020

Portocale

0110030

Lămâi

0110040

Lămâi verzi „lime”

0110050

Mandarine

0110990

Altele

0120000

Fructe nucifere

0,01  (*1)

0120010

Migdale

0,05 (+)

0120020

Nuci de Brazilia

0,01  (*1)

0120030

Caju

0,01  (*1)

0120040

Castane

0,01  (*1)

0120050

Nuci de cocos

0,01  (*1)

0120060

Alune

0,01  (*1) (+)

0120070

Nuci de Macadamia

0,01  (*1)

0120080

Nuci de Pecan

0,05 (+)

0120090

Semințe de pin dulce

0,01  (*1)

0120100

Fistic

0,01  (*1)

0120110

Nuci comune

0,05 (+)

0120990

Altele

0,01  (*1)

0130000

Fructe sămânțoase

1

0130010

Mere

0,01  (*1) (+)

0130020

Pere

0,01  (*1) (+)

0130030

Gutui

0,4

0130040

Moșmoane

0,01  (*1)

0130050

Moșmoane japoneze

1

0130990

Altele

0,01  (*1)

0140000

Fructe sâmburoase

0,5

0140010

Caise

0,01  (*1)

0140020

Cireșe (dulci)

0,05

0140030

Piersici

0,08

0140040

Prune

0,3

0140990

Altele

0,01  (*1)

0150000

Bace și fructe mici

0151000

(a)

struguri

0,01  (*1)

1

0151010

Struguri de masă

0151020

Struguri de vin

0152000

(b)

căpșuni

0,3

0,06

0153000

(c)

fructe de rug

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0153010

Mure

0153020

Mure de câmp

0153030

Zmeură (galbenă și roșie)

0153990

Altele

0154000

(d)

alte bace și fructe mici

0,01  (*1)

0154010

Afine

0,01  (*1)

0154020

Merișoare

1

0154030

Coacăze (albe, negre și roșii)

0,01  (*1)

0154040

Agrișe (galbene, roșii și verzi)

0,01  (*1)

0154050

Măceșe

0,01  (*1)

0154060

Dude (albe și negre)

0,01  (*1)

0154070

Păducel spaniol

0,01  (*1)

0154080

Boabe de soc

0,01  (*1)

0154990

Altele

0,01  (*1)

0160000

Fructe diverse cu

0161000

(a)

coajă comestibilă

0161010

Curmale

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161020

Smochine

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161030

Măsline de masă

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161040

Kumquat

1

2

0161050

Carambola

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161060

Kaki

0,01  (*1)

0,5

0161070

Prună de Java

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162000

(b)

coajă necomestibilă, mici

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162010

Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

0162020

Litchi

0162030

Fructele pasiunii/maracuja

0162040

Smochine indiene/limba soacrei

0162050

Chrysophyllum cainito

0162060

Plaqueminier/kaki de Virginia

0162990

Altele

0163000

(c)

coajă necomestibilă, mari

0163010

Avocado

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163020

Banane

4

0,01  (*1)

0163030

Mango

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163040

Papaia

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163050

Granate/rodii

0,01  (*1)

0,3

0163060

Cherimoya

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163070

Guave

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163080

Ananas

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163090

Fructele arborelui de pâine

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163100

Durian

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163110

Graviola

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0200000

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0210000

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0,01  (*1)

0211000

(a)

cartofi

0,01  (*1)

0212000

(b)

legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

0,01  (*1)

0212010

Rădăcini de cassava/manioc

0212020

Cartofi dulci

0212030

Igname

0212040

Arorut

0212990

Altele

0213000

(c)

alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

0213010

Sfecle

0,05 (+)

0213020

Morcovi

0,1

0213030

Țeline de rădăcină

0,01  (*1)

0213040

Hrean

0,01  (*1)

0213050

Topinamburi

0,01  (*1)

0213060

Păstârnaci

0,01  (*1)

0213070

Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

0,01  (*1)

0213080

Ridichi

0,01  (*1) (+)

0213090

Barba-caprei

0,01  (*1)

0213100

Varză-nap/gulie furajeră

0,01  (*1)

0213110

Napi

0,01  (*1)

0213990

Altele

0,01  (*1)

0220000

Legume bulboase

0,01  (*1)

0220010

Usturoi

0,01  (*1) (+)

0220020

Ceapă

0,2

0220030

Ceapă eșalotă

0,01  (*1) (+)

0220040

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

0,01  (*1) (+)

0220990

Altele

0,01  (*1)

0230000

Legume fructoase

0231000

(a)

solanacee

0231010

Tomate

0,1 (+)

1

0231020

Ardei dulci/gogoșari

0,01  (*1) (+)

1

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0,01  (*1) (+)

1

0231040

Bame

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0231990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0232000

(b)

cucurbitacee cu coajă comestibilă

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0232010

Castraveți

0232020

Cornișoni

0232030

Dovlecei

0232990

Altele

0233000

(c)

cucurbitacee cu coajă necomestibilă

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0233010

Pepeni galbeni

0233020

Dovleci

0233030

Pepeni verzi

0233990

Altele

0234000

(d)

porumb dulce

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0239000

(e)

alte legume fructoase

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0240000

Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

0,01  (*1)

0241000

(a)

varză cu inflorescență

0241010

Broccoli

0,01  (*1)

0241020

Conopidă

0,05

0241990

Altele

0,01  (*1)

0242000

(b)

varză cu căpățână

0,01  (*1)

0242010

Varză de Bruxelles

0242020

Varză cu căpățână

0242990

Altele

0243000

(c)

brasicacee cu frunze

0,01  (*1)

0243010

Varză chinezească/petsai

0243020

Kale

0243990

Altele

0244000

(d)

gulii

0,01  (*1)

0250000

Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

0251000

(a)

lăptuci și plante pentru salate

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0251010

Salata mielului/fetică

(+)

0251020

Lăptuci

(+)

0251030

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

(+)

0251040

Creson și alți germeni și lăstari

0251050

Barbarea verna

0251060

Rucolă

(+)

0251070

Muștar vânăt

0251080

Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

0251990

Altele

0252000

(b)

spanac și frunze similare

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0252010

Spanac

0252020

Iarbă-grasă

0252030

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

0252990

Altele

0253000

(c)

frunze de viță-de-vie și specii similare

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0254000

(d)

năsturel

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0255000

(e)

cicori witloof/andive

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0256000

(f)

plante aromatice și flori comestibile

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0256010

Asmățui

0256020

Arpagic

0256030

Frunze de țelină

0256040

Pătrunjel

0256050

Salvie

0256060

Rozmarin

0256070

Cimbru

0256080

Busuioc și flori comestibile

0256090

Frunze de dafin

0256100

Tarhon

0256990

Altele

0260000

Leguminoase

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0260010

Fasole (păstăi)

(+)

0260020

Fasole (boabe)

(+)

0260030

Mazăre (păstăi)

(+)

0260040

Mazăre (boabe)

(+)

0260050

Linte

0260990

Altele

0270000

Legume cu tulpină

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0270010

Sparanghel

(+)

0270020

Cardon

0270030

Țelină

0270040

Fenicul de Florența

0270050

Anghinare

(+)

0270060

Praz

0270070

Rubarbă

0270080

Lăstari de bambus

0270090

Miez de palmier

0270990

Altele

0280000

Ciuperci, mușchi și licheni

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0280010

Ciuperci de cultură

0280020

Ciuperci sălbatice

0280990

Mușchi și licheni

0290000

Alge și organisme procariote

0,01 (*1)

0,01  (*1)

0300000

LEGUMINOASE

0,01  (*1)

0,05 (+)

0300010

Fasole

(+)

0300020

Linte

0300030

Mazăre

(+)

0300040

Lupin/boabe de lupin

(+)

0300990

Altele

0400000

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

0401000

Semințe oleaginoase

0,05 (+)

0401010

Semințe de in

0,01  (*1)

0401020

Arahide/alune de pământ

0,01  (*1)

0401030

Semințe de mac

0,01  (*1) (+)

0401040

Semințe de susan

0,01  (*1)

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0,01  (*1) (+)

0401060

Semințe de rapiță

0,04 (+)

0401070

Soia

0,1 (+)

0401080

Semințe de muștar

0,04 (+)

0401090

Semințe de bumbac

0,3 (+)

0401100

Semințe de dovleac

0,01  (*1)

0401110

Semințe de șofrănaș

0,01  (*1)

0401120

Semințe de limba-mielului

0,01  (*1)

0401130

Semințe de camelină

0,04 (+)

0401140

Semințe de cânepă

0,01  (*1)

0401150

Ricin

0,01  (*1)

0401990

Altele

0,01  (*1)

0402000

Fructe oleaginoase

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0402010

Măsline pentru ulei

(+)

0402020

Sâmburi de palmier pentru ulei

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0402040

Capoc

0402990

Altele

0500000

CEREALE

0500010

Orz

0,6

6 (+)

0500020

Hrișca și alte pseudocereale

0,01  (*1) (+)

0,05 (+)

0500030

Porumb

0,05

0,05 (+)

0500040

Mei comun

0,01  (*1) (+)

0,05 (+)

0500050

Ovăz

0,6

6 (+)

0500060

Orez

0,5

3 (+)

0500070

Secară

0,15

0,05 (+)

0500080

Sorg

0,5

0,05 (+)

0500090

Grâu

0,5

0,05 (+)

0500990

Altele

0,01  (*1)

0,05 (+)

0600000

CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

0,05  (*1)

0610000

Ceaiuri

2 (+)

0620000

Boabe de cafea

0,05

0630000

Infuzii de

0,05  (*1)

0631000

(a)

flori

0631010

Mușețel

0631020

Hibiscus

0631030

Trandafir

0631040

Iasomie

0631050

Tei pucios

0631990

Altele

0632000

(b)

frunze și plante aromatice

0632010

Căpșun

0632020

Rooibos

0632030

Maté

0632990

Altele

0633000

(c)

rădăcini

0633010

Valeriană

0633020

Ginseng

0633990

Altele

0639000

(d)

orice alte părți ale plantei

0640000

Boabe de cacao

0,05  (*1)

0650000

Roșcove

0,05  (*1)

0700000

HAMEI

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0800000

CONDIMENTE

0810000

Condimente din semințe

5 (+)

1 (+)

0810010

Anason

0810020

Chimen negru

0810030

Țelină

0810040

Coriandru

0810050

Chimen

0810060

Mărar

0810070

Fenicul

0810080

Schinduf

0810090

Nucșoară

0810990

Altele

0820000

Condimente din fructe

1 (+)

0,3 (+)

0820010

Piper de Jamaica

0820020

Piper Sichuan

0820030

Chimen

0820040

Cardamom

0820050

Fructe de ienupăr

0820060

Piper boabe (alb, negru și verde)

0820070

Vanilie

0820080

Tamarin

0820990

Altele

0830000

Condimente din scoarță

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0830010

Scorțișoară

0830990

Altele

0840000

Condimente din rădăcini sau rizomi

(+)

0840010

Lemn-dulce

1

5 (+)

0840020

Ghimbir

1

5 (+)

0840030

Șofran de India/curcuma

1

5 (+)

0840040

Hrean

(+)

0840990

Altele

1

5 (+)

0850000

Condimente din muguri

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0850010

Cuișoare

0850020

Capere

0850990

Altele

0860000

Condimente din pistiluri de flori

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0860010

Șofran

0860990

Altele

0870000

Condimente din arile

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

0870990

Altele

0900000

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,01  (*1)

0900010

Sfeclă de zahăr

0,05

0900020

Trestie de zahăr

0,01  (*1)

0900030

Rădăcini de cicoare

0,01  (*1)

0900990

Altele

0,01  (*1)

1000000

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

1010000

Țesuturi provenind de la

1011000

(a)

porcine

1011010

Mușchi

0,01  (*1) (+)

0,1 (+)

1011020

Țesut gras

0,02 (+)

0,1 (+)

1011030

Ficat

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1011040

Rinichi

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1011050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1011990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1012000

(b)

bovine

1012010

Mușchi

0,01  (*1) (+)

0,1 (+)

1012020

Țesut gras

1 (+)

0,1 (+)

1012030

Ficat

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1012040

Rinichi

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1012050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1012990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1013000

(c)

ovine

1013010

Mușchi

0,01  (*1) (+)

0,1 (+)

1013020

Țesut gras

1 (+)

0,1 (+)

1013030

Ficat

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1013040

Rinichi

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1013050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1013990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1014000

(d)

caprine

1014010

Mușchi

0,01  (*1) (+)

0,1 (+)

1014020

Țesut gras

1 (+)

0,1 (+)

1014030

Ficat

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1014040

Rinichi

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1014050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1014990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1015000

(e)

ecvidee

1015010

Mușchi

0,01  (*1)

0,1 (+)

1015020

Țesut gras

1

0,1 (+)

1015030

Ficat

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1015040

Rinichi

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1015050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1015990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1016000

(f)

păsări de curte

0,01  (*1)

1016010

Mușchi

(+)

0,1 (+)

1016020

Țesut gras

(+)

0,1 (+)

1016030

Ficat

0,01  (*1)

1016040

Rinichi

0,01  (*1)

1016050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,01  (*1)

1016990

Altele

0,01  (*1)

1017000

(g)

alte animale terestre de crescătorie

1017010

Mușchi

0,01  (*1)

0,1

1017020

Țesut gras

1

0,1

1017030

Ficat

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1017040

Rinichi

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1017050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1017990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1020000

Lapte

0,02 (+)

0,01  (*1)

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1020040

Cai

1020990

Altele

1030000

Ouă de păsări

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1030010

Găini

1030020

Rațe

1030030

Gâște

1030040

Prepelițe

1030990

Altele

1040000

Miere și alte produse apicole

0,05  (*1)

0,05  (*1)

1050000

Amfibieni și reptile

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1060000

Animale nevertebrate terestre

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1070000

Animale vertebrate sălbatice terestre

0,01  (*1)

0,01  (*1)

(b)

se adaugă următoarea coloană pentru triclopir:

„Reziduuri de pesticide și limite maxime de reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (*3)

Triclopir

Anexa III se modifică după cum urmează:

(a)

în partea A, coloana pentru triclopir se elimină;

(b)

în partea B, coloanele pentru clorpirifos și clorpirifos-metil se elimină.

(*1)  Limita de determinare analitică

(1)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

(L)= Liposolubil

Clorpirifos (L)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice și metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0120010

Migdale

0120060

Alune

0120080

Nuci de Pecan

0120110

Nuci comune

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0130010

Mere

0130020

Pere

0213010

Sfecle

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0213080

Ridichi

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0220010

Usturoi

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0220030

Ceapă eșalotă

0220040

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

0231010

Tomate

0231020

Ardei dulci/gogoșari

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0251010

Salata mielului/fetică

0251020

Lăptuci

0251030

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

0251060

Rucolă

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului și a semințelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0260010

Fasole (păstăi)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0260020

Fasole (boabe)

0260030

Mazăre (păstăi)

0260040

Mazăre (boabe)

0270010

Sparanghel

0270050

Anghinare

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului și a semințelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0300010

Fasole

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0300030

Mazăre

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea semințelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0300040

Lupin/boabe de lupin

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0401030

Semințe de mac

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice și metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0401050

Semințe de floarea-soarelui

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metodele analitice și la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0401060

Semințe de rapiță

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la metodele analitice, la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0401070

Soia

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metodele analitice și la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0401080

Semințe de muștar

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0401090

Semințe de bumbac

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metodele analitice și la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0401130

Semințe de camelină

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice și metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0402010

Măsline pentru ulei

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații referitoare la studiile privind reziduurile și la metabolismul culturilor după tratarea solului. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0500020

Hrișca și alte pseudocereale

0500040

Mei comun

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea anumitor informații referitoare la metodele analitice și la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0610000

Ceaiuri

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0810000

Condimente din semințe

0810010

Anason

0810020

Chimen negru

0810030

Țelină

0810040

Coriandru

0810050

Chimen

0810060

Mărar

0810070

Fenicul

0810080

Schinduf

0810090

Nucșoară

0810990

Altele

0820000

Condimente din fructe

0820010

Piper de Jamaica

0820020

Piper Sichuan

0820030

Chimen

0820040

Cardamom

0820050

Fructe de ienupăr

0820060

Piper boabe (negru, verde și alb)

0820070

Vanilie

0820080

Tamarin

0820990

Altele

0840000

Condimente din rădăcini sau rizomi

0840010

Lemn-dulce

0840020

Ghimbir

0840030

Șofran de India/curcuma

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0840990

Altele

1011010

Mușchi

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

1011020

Țesut gras

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

1012010

Mușchi

1012020

Țesut gras

1013010

Mușchi

1013020

Țesut gras

1014010

Mușchi

1014020

Țesut gras

1016010

Mușchi

1016020

Țesut gras

1020000

Lapte

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1020040

Cai

1020990

Altele

Clorpirifos-metil (L) (R)

(R)= Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Clorpirifos-metil - cod 500000: sumă de clorpirifos-metil și desmetil clorpirifos-metil

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Datele de monitorizare indică faptul că se poate produce o contaminare încrucișată a leguminoaselor netratate cu culturile tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Este posibil ca această contaminare încrucișată să nu poată fi evitată complet în toate cazurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate, dacă sunt transmise până la 16 mai 2022 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0300000

LEGUMINOASE

0300010

Fasole

0300020

Linte

0300030

Mazăre

0300040

Lupin/boabe de lupin

0300990

Altele

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Datele de monitorizare indică faptul că se poate produce o contaminare încrucișată a semințelor oleaginoase cu culturile tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Este posibil ca această contaminare încrucișată să nu poată fi evitată complet în toate cazurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate, dacă sunt transmise până la 16 mai 2022 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0401000

Semințe oleaginoase

0401010

Semințe de in

0401020

Arahide/alune de pământ

0401030

Semințe de mac

0401040

Semințe de susan

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0401060

Semințe de rapiță

0401070

Soia

0401080

Semințe de muștar

0401090

Semințe de bumbac

0401100

Semințe de dovleac

0401110

Semințe de șofrănaș

0401120

Semințe de limba-mielului

0401130

Semințe de camelină

0401140

Semințe de cânepă

0401150

Ricin

0401990

Altele

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0500010

Orz

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Datele de monitorizare indică faptul că se poate produce o contaminare încrucișată a cerealelor cu culturile tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Este posibil ca această contaminare încrucișată să nu poată fi evitată complet în toate cazurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate, dacă sunt transmise până la 16 mai 2022 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0500020

Hrișca și alte pseudocereale

0500030

Porumb

0500040

Mei comun

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0500050

Ovăz

0500060

Orez

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora. Datele de monitorizare indică faptul că se poate produce o contaminare încrucișată a cerealelor cu culturile tratate în mod legal cu clorpirifos-metil. Este posibil ca această contaminare încrucișată să nu poată fi evitată complet în toate cazurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate, dacă sunt transmise până la 16 mai 2022 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0500070

Secară

0500080

Sorg

0500090

Grâu

0500990

Altele

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0810000

Condimente din semințe

0810010

Anason

0810020

Chimen negru

0810030

Țelină

0810040

Coriandru

0810050

Chimen

0810060

Mărar

0810070

Fenicul

0810080

Schinduf

0810090

Nucșoară

0810990

Altele

0820000

Condimente din fructe

0820010

Piper de Jamaica

0820020

Piper Sichuan

0820030

Chimen

0820040

Cardamom

0820050

Fructe de ienupăr

0820060

Piper boabe (negru, verde și alb)

0820070

Vanilie

0820080

Tamarin

0820990

Altele

0840010

Lemn-dulce

0840020

Ghimbir

0840030

Șofran de India/curcuma

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea câtorva informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0840990

Altele

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la condițiile de depozitare ale eșantioanelor provenite de la studiile de hrănire a animalelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

1011010

Mușchi

1011020

Țesut gras

1012010

Mușchi

1012020

Țesut gras

1013010

Mușchi

1013020

Țesut gras

1014010

Mușchi

1014020

Țesut gras

1015010

Mușchi

1015020

Țesut gras

1016010

Mușchi

1016020

Țesut gras”

(*2)  Limita de determinare analitică

(*3)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

Triclopir

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0110010

Grepfruturi

0110020

Portocale

0110030

Lămâi

0110050

Mandarine

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice utilizate în studiile referitoare la stabilitatea la depozitare. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0130010

Mere

0130020

Pere

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice utilizate în studiile referitoare la stabilitatea la depozitare și în studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0140010

Caise

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat că nu sunt disponibile anumite informații privind metodele analitice utilizate în studiile referitoare la stabilitatea la depozitare. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0140030

Piersici

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat indisponibilitatea unor informații referitoare la stabilitatea la depozitare. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 16 mai 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa acestora.

0500060

Orez

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) având în vedere variațiile nivelului de reziduuri cauzate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean”

16.5.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 121/63

REGULAMENTUL (UE) 2018/687 AL COMISIEI

din 4 mai 2018

de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime ale reziduurilor de acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bifentrin, bixafen, clorantraniliprol, deltametrin, flonicamid, fluazifop-P, izofetamid, metrafenonă, pendimetalin și teflubenzuron din sau de pe anumite produse

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),

întrucât:

(1)

La data de 1 iulie 2016, Comisia Codex Alimentarius (CAC) a adoptat limitele maxime Codex pentru reziduurile (CXL) de bifentrin (2). La 22 iulie 2017, Comisia Codex Alimentarius a adoptat CXL-urile pentru acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bixafen, buprofezin, clorantraniliprol, deltametrin, dimetomorf, fipronil, flonicamid, fluazifop-P, fluensulfonă, flupiradifuronă, imazetapir, izofetamid, metoprenă, metrafenonă, oxatiapiprolin, pendimetalin, pentiopirad, pinoxaden, saflufenacil, spiromesifen, teflubenzuron și tolfenpirad (3).

(2)

Limitele maxime pentru reziduuri (LMR-uri) au fost stabilite pentru substanțele respective în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cu excepția substanței fluensulfonă, pentru care nu au fost stabilită nicio LMR specifică, iar substanța respectivă nici nu a fost inclusă în anexa IV la regulamentul respectiv, astfel încât se aplică valoarea implicită de 0,01 mg/kg prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (b).

(3)

În conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4), în cazurile în care există standarde internaționale sau finalizarea lor este iminentă, ele se iau în considerare în elaborarea sau adaptarea legislației alimentare, cu excepția cazurilor în care aceste standarde sau părți relevante ale acestora ar fi mijloace ineficiente sau inadecvate de îndeplinire a obiectivelor legitime ale legislației alimentare sau a cazurilor în care există o justificare științifică sau a cazurilor în care ele ar avea drept rezultat un nivel de protecție diferit față de cel determinat ca fiind adecvat în Uniune. În plus, în conformitate cu articolul 13 litera (e) din regulamentul respectiv, Uniunea promovează coerența dintre standardele tehnice internaționale și legislația alimentară, asigurând, în același timp, faptul că nivelul înalt de protecție adoptat în Uniune nu este redus.

(4)

Uniunea a prezentat Comitetului Codex privind reziduurile de pesticide o rezervă referitoare la CXL-urile propuse pentru următoarele combinații de pesticide/produse: acibenzolar-S-metil (legume din familia Brassicaceae; cucurbitacee; fructe citrice; fructe de kiwi); benzovindiflupir (cucurbitacee; carne de mamifere); bixafen (carne de mamifere); buprofezin (toate produsele); clorantraniliprol (carne de pasăre); fipronil (toate produsele); flonicamid (produse de origine vegetală); fluazifop-P (varză cu căpățână; tomate; fasole; mazăre (boabe); morcovi; cartofi; gulie furajeră; napi; semințe de floarea-soarelui; carne de mamifere, grăsimi și organe comestibile; lapte; carne de pasăre, grăsimi și organe comestibile; ouă); fluensulfonă (toate produsele); flupiradifuronă (toate produsele); imazetapir (toate produsele); izofetamid (produse de origine animală); metoprenă (toate produsele); oxatiapiprolin (toate produsele); pendimetalin (legume cu frunze din familia Brassicaceae, cu excepția verzei fără căpățână; carne de mamifere; carne de pasăre; ceapă de primăvară și ceapă de tuns); pinoxaden (toate produsele); saflufenacil (toate produsele); spiromesifen (toate produsele).

(5)

Prin urmare, CXL-urile pentru acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bifentrin, bixafen, clorantraniliprol, deltametrin, flonicamid, fluazifop-P, izofetamid, metrafenonă, pendimetalin și teflubenzuron, care nu figurează la considerentul 4, ar trebui să fie incluse în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ca LMR-uri, cu excepția cazurilor în care ele se referă la produse care nu sunt menționate în anexa I la regulamentul respectiv sau a cazurilor în care ele sunt stabilite la un nivel mai mic decât LMR-urile actuale. Respectivele CXL-uri sunt sigure pentru consumatorii din Uniune (5).

(6)

În contextul unei proceduri de obținere a autorizației de utilizare pe fructele de kiwi a unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă acibenzolar-S-metil, a fost depusă o cerere de modificare a LMR existente în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(7)

În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cererea respectivă a fost evaluată de statul membru în cauză, iar raportul de evaluare a fost transmis Comisiei.

(8)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, a evaluat cererile și raportul de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, în caz de relevanță, pentru animale, și a emis un aviz motivat privind LMR-urile propuse (6). Ea a transmis avizul respectiv Comisiei și statelor membre și l-a pus la dispoziția publicului.

(9)

În avizele sale motivate, autoritatea a concluzionat că toate cerințele referitoare la date au fost îndeplinite și că modificarea LMR solicitată de solicitant era acceptabilă în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori europeni. Ea a ținut seama de cele mai recente informații privind proprietățile toxicologice ale substanței. Nici expunerea pe toată durata vieții la această substanță prin intermediul consumului tuturor produselor alimentare care pot să o conțină, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produs relevant nu au indicat existența unui risc de depășire a dozei zilnice acceptabile sau a dozei acute de referință.

(10)

Pe baza avizelor motivate ale autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările adecvate ale LMR-urilor îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(11)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(12)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 4 mai 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER

(1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

(2)  http://www.fao.org/fao-who-codexalimentarius/sh-proxy/ar/?lnk=1&url=https%253A%252F%252Fworkspace.fao.org%252Fsites%252Fcodex%252FMeetings%252FCX-718-48%252FReport%252FREP16_PRe.pdf

Joint FAO/WHO food standards programme, Codex Alimentarius Commission (Programul comun FAO/OMS privind normele alimentare, Comisia Codex Alimentarius). Apendicele II. Sesiunea 39. Roma, Italia, 27 iunie-1 iulie 2016.

(3)  http://www.fao.org/fao-who-codexalimentarius/sh-proxy/en/?lnk=1&url=https%253A%252F%252Fworkspace.fao.org%252Fsites%252Fcodex%252FMeetings%252FCX-718-49%252FREPORT%252FREP17_PRe.pdf

Joint FAO/WHO food standards programme, Codex Alimentarius Commission (Programul comun FAO/OMS privind normele alimentare, Comisia Codex Alimentarius). Apendicele III. Sesiunea 40. Geneva, Elveția, 17-22 iulie 2017.

(4)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).

(5)  Scientific support for preparing an EU position in the 48th Session of the Codex Committee on Pesticide Residues (CCPR) [Sprijin științific pentru pregătirea poziției UE în cadrul celei de a 48-a sesiuni a Comitetului Codex pentru reziduurile de pesticide (CCPR)]. EFSA Journal 2016;14(8):4571 [166 pp.].

Scientific support for preparing an EU position in the 49th Session of the Codex Committee on Pesticide Residues (CCPR) [Sprijin științific pentru pregătirea poziției UE în cadrul celei de a 49-a sesiuni a Comitetului Codex pentru reziduurile de pesticide (CCPR)]. EFSA Journal 2017;15(7):4929 [162 pp.].

(6)  Rapoarte științifice ale EFSA disponibile online: http://www.efsa.europa.eu:

Reasoned opinion on the modification of the existing maximum residue level for acibenzolar-S-methyl in kiwi fruits (Aviz motivat privind modificarea limitelor maxime existente pentru reziduurile de acibenzolar-S-metil în fructele de kiwi). EFSA Journal 2017;15(9):4985 [20 pp.].

ANEXĂ

Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

1.

În anexa II, coloanele pentru acibenzolar-S-metil, benzovindiflupir, bifentrin, deltametrin, flonicamid, fluazifop-P, izofetamid, metrafenonă, pendimetalin și teflubenzuron se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (1)

Acibenzolar-S-metil [sumă de acibenzolar-S-metil și acid acibenzolar (liber și conjugat), exprimată ca acibenzolar-S-metil]

Benzovindiflupir

Bifentrin (sumă de izomeri) (L)

Deltametrin (cis-deltametrin) (L)

Flonicamid (sumă de flonicamid, TFNA și TFNG, exprimată ca flonicamid) (R)

Fluazifop-P (suma tuturor izomerilor constituenți ai substanței fluazifop, a esterilor și a conjugaților acesteia, exprimată ca fluazifop)

Izofetamid

Metrafenonă (L)

Pendimetalin (L)

Teflubenzuron (L)

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

(7)

(8)

(9)

(10)

(11)

(12)

0100000

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

0,05  (*1)

0110000

Fructe citrice

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05 (+)

0,04

0,15 (+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0110010

Grepfruturi

(+)

0,01  (*1)

0110020

Portocale

(+)

0,5

0110030

Lămâi

(+)

0,5

0110040

Lămâi verzi „lime”

(+)

0,5

0110050

Mandarine

(+)

0,01  (*1)

0110990

Altele

0,01  (*1)

0120000

Fructe nucifere

0,01  (*1)

0,05

0,02  (*1)

0,06  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0120010

Migdale

0,01  (*1)

(+)

0120020

Nuci de Brazilia

0,01  (*1)

(+)

0120030

Caju

0,01  (*1)

(+)

0120040

Castane

0,01  (*1)

(+)

0120050

Nuci de cocos

0,01  (*1)

(+)

0120060

Alune

0,1

(+)

0120070

Nuci de Macadamia

0,01  (*1)

(+)

0120080

Nuci de Pecan

0,01  (*1)

(+)

0120090

Semințe de pin dulce

0,01  (*1)

(+)

0120100

Fistic

0,01  (*1)

(+)

0120110

Nuci comune

0,01  (*1)

(+)

0120990

Altele

0,01  (*1)

0130000

Fructe sămânțoase

0,2

0,01  (*1)

0,3

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1

1

0130010

Mere

0,3

0,2 (+)

(+)

0130020

Pere

0,2

0,1 (+)

0130030

Gutui

0,2

0,1 (+)

0130040

Moșmoni

0,2

0,1 (+)

0130050

Moșmoni japonezi

0,2

0,1 (+)

0130990

Altele

0,2

0,1

0140000

Fructe sâmburoase

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0140010

Caise

0,2

0,15 (+)

0,3

0,7

0,01  (*1)

0140020

Cireșe (dulci)

0,01  (*1)

0,1 (+)

0,4 (+)

2

0,01  (*1)

0140030

Piersici

0,2

0,15 (+)

0,4

0,7

0,01  (*1)

0140040

Prune

0,01  (*1)

0,07 (+)

0,3 (+)

0,01  (*1)

0,1  (*1)

0140990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0150000

Bace și fructe mici

0,03  (*1)

0151000

(a)

struguri

0,01  (*1)

1

0,3

0,2

0,01  (*1)

4

7

0,7

0151010

Struguri de masă

(+)

0151020

Struguri de vin

(+)

0152000

(b)

căpșuni

0,15

0,01  (*1)

1 (+)

0,2 (+)

0,3

4

0,6

(+)

0,01  (*1)

0153000

(c)

fructe de rug

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1 (+)

0,1

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0153010

Mure

(+)

0153020

Mure de câmp

(+)

0153030

Zmeură (galbenă și roșie)

(+)

0153990

Altele

0154000

(d)

alte bace și fructe mici

0,6

0,1

0,01  (*1)

0154010

Afine

0,01  (*1)

0,01  (*1)

3

(+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0154020

Merișoare

0,15

0,01  (*1)

0,01  (*1)

(+)

4

0,01  (*1)

0154030

Coacăze (albe, negre și roșii)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

(+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0154040

Agrișe (galbene, roșii și verzi)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

(+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0154050

Măceșe

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

(+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0154060

Dude (albe și negre)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

(+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0154070

Păducel spaniol

0,01  (*1)

0,2

0,01  (*1)

(+)

0,01  (*1)

1

0154080

Boabe de soc

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

(+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0154990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0160000

Fructe diverse cu

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161000

(a)

coajă comestibilă

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161010

Curmale

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161020

Smochine

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161030

Măsline de masă

0,01  (*1)

1 (+)

0,01  (*1)

0161040

Kumquat

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161050

Carambola

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161060

Kaki

0,2

0,01  (*1)

1

0161070

Prună de Java

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0161990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162000

(b)

coajă necomestibilă, mici

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162010

Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

0,4

0,15 (+)

0162020

Litchi

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162030

Fructele pasiunii/maracuja

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162040

Smochine indiene/limba soacrei

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162050

Chrysophyllum cainito

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162060

Plaqueminier/kaki de Virginia

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0162990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163000

(c)

coajă necomestibilă, mari

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163010

Avocado

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163020

Banane

0,08

0,1

0,01  (*1)

0163030

Mango

0,6 (+)

0,5

0,01  (*1)

0163040

Papaia

0,01  (*1)

0,4

0,4

0163050

Granate/rodii

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163060

Cherimoya

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163070

Guave

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163080

Ananas

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163090

Fructele arborelui de pâine

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163100

Durian

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163110

Graviola

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0163990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0200000

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0210000

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0,01  (*1)

0,05

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0211000

(a)

cartofi

0,02

0,3 (+)

0,09

0,15

0,05  (*1)

0,05

0212000

(b)

legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

0,02

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0212010

Rădăcini de cassava/manioc

0,01  (*1)

0212020

Cartofi dulci

0,01  (*1)

0212030

Igname

0,15

0212040

Arorut

0,01  (*1)

0212990

Altele

0,01  (*1)

0213000

(c)

alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

0,02  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0213010

Sfecle

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,05  (*1)

0213020

Morcovi

0,01  (*1)

(+)

0,4

0,7

0213030

Țeline de rădăcină

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,2

0213040

Hrean

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,7

0213050

Topinamburi

0,02

(+)

0,5

0,05  (*1)

0213060

Păstârnaci

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,7

0213070

Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,7

0213080

Ridichi

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,05  (*1)

0213090

Barba-caprei

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,7

0213100

Varză-nap/gulie furajeră

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,4

0213110

Napi

0,01  (*1)

(+)

0,5

0,4

0213990

Altele

0,01  (*1)

0,5

0,05  (*1)

0220000

Legume bulboase

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0220010

Usturoi

0,15

0,06 (+)

0,3

(+)

0220020

Ceapă

0,15

0,06 (+)

0,3

(+)

0220030

Ceapă eșalotă

0,15

0,06 (+)

0,3

(+)

0220040

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

0,01  (*1)

0,3 (+)

0,01  (*1)

0220990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0230000

Legume fructoase

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0231000

(a)

solanacee

1,5

0231010

Tomate

0,3

0,9

0,3

0,07 (+)

0,5 (+)

0,01  (*1)

0,6

(+)

0231020

Ardei dulci/gogoșari

0,01  (*1)

1

0,5

0,2 (+)

0,3

0,01  (*1)

2

(+)

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0,01  (*1)

0,9

0,3

0,4 (+)

0,5 (+)

1

0,6

(+)

0231040

Bame

0,01  (*1)

1

0,2

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0231990

Altele

0,01  (*1)

1

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0232000

(b)

cucurbitacee cu coajă comestibilă

0,01  (*1)

0,08

0,01  (*1)

0,2

0,5

0,03

0,5

(+)

0232010

Castraveți

(+)

0,5

0232020

Cornișoni

(+)

1,5

0232030

Dovlecei

(+)

(+)

0,5

0232990

Altele

0,5

0233000

(c)

cucurbitacee cu coajă necomestibilă

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,4 (+)

0,01  (*1)

0,5

(+)

0233010

Pepeni galbeni

0,02  (*1) (+)

0,3

0233020

Dovleci

0,2 (+)

0,01  (*1)

0233030

Pepeni verzi

0,02  (*1) (+)

0,01  (*1)

0233990

Altele

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0234000

(d)

porumb dulce

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0239000

(e)

alte legume fructoase

0,01  (*1)

0,9

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0240000

Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0241000

(a)

varză cu inflorescență

0,4

0,1

0,03  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0241010

Broccoli

(+)

0241020

Conopidă

(+)

0241990

Altele

0242000

(b)

varză cu căpățână

0,4

0,05  (*1)

0242010

Varză de Bruxelles

0,01  (*1) (+)

0,6

0,5 (+)

0242020

Varză cu căpățână

0,1 (+)

0,5

0,2 (+)

0242990

Altele

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0243000

(c)

brasicacee cu frunze

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,5

0,01  (*1)

0243010

Varză chinezească/petsai

0,2 (+)

0243020

Kale

0,01  (*1) (+)

0243990

Altele

0,01  (*1)

0244000

(d)

gulii

0,4

0,01  (*1) (+)

0,03  (*1)

0,3

0,01  (*1)

0250000

Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

0251000

(a)

lăptuci și plante pentru salate

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,02

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0251010

Salata mielului/fetică

0,3

0,01  (*1)

2 (+)

0,01  (*1)

0,6

0251020

Lăptuci

0,4

0,01  (*1)

0,5 (+)

20

4

0251030

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

0,3

0,01  (*1)

0,1 (+)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0251040

Creson și alți germeni și lăstari

0,3

0,01  (*1)

2 (+)

0,01  (*1)

0,6

0251050

Barbarea verna

0,3

0,01  (*1)

2 (+)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0251060

Rucolă

0,3

0,01  (*1)

2 (+)

0,01  (*1)

0,6

0251070

Muștar vânăt

0,3

0,01  (*1)

2 (+)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0251080

Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

0,3

4

2 (+)

0,01  (*1)

0,6

0251990

Altele

0,3

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0252000

(b)

spanac și frunze similare

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,02

20

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0252010

Spanac

0,6

(+)

0252020

Iarbă-grasă

0,01  (*1)

(+)

0252030

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

0,01  (*1)

(+)

0252990

Altele

0,01  (*1)

0253000

(c)

frunze de viță-de-vie și specii similare

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

2 (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0254000

(d)

năsturel

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

2 (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0255000

(e)

cicori witloof/andive

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0256000

(f)

plante aromatice și flori comestibile

0,3

0,02  (*1)

0,02  (*1)

2

6

0,02

20

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0256010

Asmățui

(+)

0,6

0256020

Arpagic

(+)

0,6

0256030

Frunze de țelină

(+)

0,6

0256040

Pătrunjel

(+)

2

0256050

Salvie

(+)

2

0256060

Rozmarin

(+)

0,6

0256070

Cimbru

(+)

0,6

0256080

Busuioc și flori comestibile

(+)

0,6

0256090

Frunze de dafin

(+)

0,6

0256100

Tarhon

(+)

0,6

0256990

Altele

0,6

0260000

Leguminoase

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,2

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0260010

Fasole (păstăi)

0,01  (*1)

(+)

1,5

1,5

0260020

Fasole (boabe)

0,01  (*1)

(+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0260030

Mazăre (păstăi)

0,9

(+)

1,5

2

0260040

Mazăre (boabe)

0,05

(+)

0,7

1,5

0260050

Linte

0,01  (*1)

(+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0260990

Altele

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0270000

Legume cu tulpină

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0270010

Sparanghel

0,01  (*1) (+)

0,01  (*1)

0,1

0270020

Cardon

0,01  (*1)

0,3

0,05  (*1)

0270030

Țelină

0,3

0,3

0,1

0270040

Fenicul de Florența

0,3

0,3

0,1

0270050

Anghinare

0,2 (+)

0,9

0,05  (*1) (+)

0270060

Praz

0,3 (+)

0,01  (*1)

0,05  (*1) (+)

0270070

Rubarbă

0,3

0,3

0,05  (*1)

0270080

Lăstari de bambus

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0270090

Miez de palmier

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0270990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0280000

Ciuperci, mușchi și licheni

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0280010

Ciuperci de cultură

0,05 (+)

0,5

0280020

Ciuperci sălbatice

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0280990

Mușchi și licheni

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0290000

Alge și organisme procariote

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0300000

LEGUMINOASE

0,01  (*1)

0,2

0,3

0,03  (*1)

4

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,15

0,01  (*1)

0300010

Fasole

0,6 (+)

0300020

Linte

1 (+)

0300030

Mazăre

1 (+)

0300040

Lupin/boabe de lupin

1 (+)

0300990

Altele

0,02  (*1)

0400000

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0401000

Semințe oleaginoase

0401010

Semințe de in

0,15

0,02  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,06  (*1)

9

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401020

Arahide/alune de pământ

0,04

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0,06  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401030

Semințe de mac

0,15

0,02  (*1)

0,2 (+)

0,06  (*1)

9

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401040

Semințe de susan

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,06  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,05  (*1) (+)

0,06  (*1)

0,1

0,01  (*1)

0,3

0401060

Semințe de rapiță

0,2

0,05

0,2

0,06  (*1)

9

0,015

0,02  (*1)

0401070

Soia

0,08

0,3

0,02  (*1)

0,06  (*1)

15

0,01  (*1)

0,05

0401080

Semințe de muștar

0,15

0,02  (*1)

0,07  (*1) (+)

0,06  (*1)

4

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401090

Semințe de bumbac

0,15

0,5

0,02  (*1) (+)

0,2

0,7

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401100

Semințe de dovleac

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,06  (*1)

5

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401110

Semințe de șofrănaș

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,06  (*1)

9

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401120

Semințe de limba-mielului

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,2 (+)

0,06  (*1)

4

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401130

Semințe de camelină

0,15

0,02  (*1)

0,07  (*1) (+)

0,06  (*1)

9

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401140

Semințe de cânepă

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,2 (+)

0,06  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401150

Ricin

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,2 (+)

0,06  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0401990

Altele

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0,06  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0402000

Fructe oleaginoase

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,06  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0402010

Măsline pentru ulei

0,6 (+)

0402020

Sâmburi de palmier pentru ulei

0,02  (*1)

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0,02  (*1)

0402040

Capoc

0,02  (*1)

0402990

Altele

0,02  (*1)

0500000

CEREALE

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0,01  (*1)

0500010

Orz

0,05

1,5

0,05  (*1)

2 (+)

0,4

0,6

0500020

Hrișca și alte pseudocereale

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

2 (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0500030

Porumb

0,01  (*1)

0,02

0,05  (*1)

2 (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0500040

Mei comun

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

2 (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0500050

Ovăz

0,01  (*1)

1,5

0,01  (*1)

2 (+)

0,4

0,6

0500060

Orez

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1 (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0500070

Secară

0,01  (*1)

0,1

0,01  (*1)

2 (+)

2 (+)

0,07

0500080

Sorg

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

2 (+)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0500090

Grâu

0,05

0,1

0,5

1 (+)

2 (+)

0,07

0500990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0600000

CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

0,05  (*1)

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0610000

Ceaiuri

0,05  (*1)

30

5 (+)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0620000

Boabe de cafea

0,15

0,05  (*1)

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,3

0630000

Infuzii de

0,05  (*1)

0,1 (+)

0,05  (*1)

0631000

(a)

flori

15

0,04  (*1) (+)

0,05  (*1)

0631010

Mușețel

(+)

0631020

Hibiscus

(+)

0631030

Trandafir

(+)

0631040

Iasomie

(+)

0631050

Tei pucios

(+)

0631990

Altele

0632000

(b)

frunze și plante aromatice

15

0,04  (*1) (+)

0,05  (*1)

0632010

Căpșun

(+)

0632020

Rooibos

(+)

0632030

Maté

(+)

0632990

Altele

0633000

(c)

rădăcini

0,3

4 (+)

0,5

0633010

Valeriană

(+)

0633020

Ginseng

(+)

0633990

Altele

0639000

(d)

orice alte părți ale plantei

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0640000

Boabe de cacao

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0650000

Roșcove

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0700000

HAMEI

0,05  (*1)

0,05  (*1)

20

0,1  (*1)

3 (+)

0,05  (*1) (+)

0,05  (*1)

80

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0800000

CONDIMENTE

0810000

Condimente din semințe

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

0,1  (*1)

0,03  (*1) (+)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0810010

Anason

0810020

Chimen negru

0810030

Țelină

0810040

Coriandru

0810050

Chimen

0810060

Mărar

0810070

Fenicul

0810080

Schinduf

0810090

Nucșoară

0810990

Altele

0820000

Condimente din fructe

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,03

15

0,1  (*1)

0,03  (*1) (+)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0820010

Piper de Jamaica

(+)

0820020

Piper Sichuan

(+)

0820030

Chimen

(+)

0820040

Cardamom

(+)

0820050

Fructe de ienupăr

(+)

0820060

Piper boabe (alb, negru și verde)

(+)

0820070

Vanilie

(+)

0820080

Tamarin

(+)

0820990

Altele

0830000

Condimente din scoarță

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0830010

Scorțișoară

0830990

Altele

0840000

Condimente din rădăcini sau rizomi

(+)

0840010

Lemn-dulce

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05

0,5 (+)

0,1  (*1)

4

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0840020

Ghimbir

0,05  (*1)

0,15

0,05

0,5 (+)

0,1  (*1)

4

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0840030

Șofran de India/curcuma

0,05  (*1)

0,15

0,05

0,5 (+)

0,1  (*1)

4

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0840040

Hrean

(+)

(+)

(+)

(+)

(+)

(+)

(+)

(+)

(+)

0840990

Altele

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05

0,5

0,1  (*1)

4

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0850000

Condimente din muguri

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

15

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0850010

Cuișoare

(+)

0850020

Capere

(+)

0850990

Altele

0860000

Condimente din pistiluri de flori

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

15

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0860010

Șofran

(+)

0860990

Altele

0870000

Condimente din arile

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,1  (*1)

0,1  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

0870990

Altele

0900000

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,03  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0900010

Sfeclă de zahăr

0,01  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,5

0,05  (*1)

0900020

Trestie de zahăr

0,04

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

0900030

Rădăcini de cicoare

0,01  (*1)

0,04 (+)

0,01  (*1)

0,2

0900990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05  (*1)

1000000

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ - ANIMALE TERESTRE

(+)

1010000

Țesuturi provenind de la

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,05

1011000

(a)

porcine

1011010

Mușchi

0,01  (*1)

0,2

0,03 (+)

0,15

0,02 (+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1011020

Țesut gras

0,03

3

0,5 (+)

0,05

0,04 (+)

0,01  (*1)

0,2

1011030

Ficat

0,1

0,2

0,03  (*1) (+)

0,2

0,03 (+)

0,01

0,05

1011040

Rinichi

0,1

0,2

0,03  (*1) (+)

0,2

0,06 (+)

0,01

0,05

1011050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,1

3

0,5 (+)

0,2

0,06

0,01

0,05

1011990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,03

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1012000

(b)

bovine

1012010

Mușchi

0,01  (*1)

0,2

0,03 (+)

0,15

0,02 (+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1012020

Țesut gras

0,03

3

0,5 (+)

0,05

0,04 (+)

0,01  (*1)

0,2

1012030

Ficat

0,1

0,2

0,03  (*1) (+)

0,2

0,03 (+)

0,01

0,05

1012040

Rinichi

0,1

0,2

0,03  (*1) (+)

0,2

0,07 (+)

0,01

0,05

1012050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,1

3

0,5 (+)

0,2

0,07

0,01

0,05

1012990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,04

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1013000

(c)

ovine

1013010

Mușchi

0,01  (*1)

0,2

0,03 (+)

0,15

0,02 (+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1013020

Țesut gras

0,03

3

0,5 (+)

0,05

0,04 (+)

0,01  (*1)

0,2

1013030

Ficat

0,1

0,2

0,03  (*1) (+)

0,2

0,03 (+)

0,01

0,05

1013040

Rinichi

0,1

0,2

0,03  (*1) (+)

0,2

0,07 (+)

0,01

0,05

1013050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,1

3

0,5 (+)

0,2

0,07

0,01

0,05

1013990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,04

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1014000

d)

caprine

1014010

Mușchi

0,01  (*1)

0,2

0,03 (+)

0,15

0,02 (+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1014020

Țesut gras

0,03

3

0,5 (+)

0,05

0,04 (+)

0,01  (*1)

0,2

1014030

Ficat

0,1

0,2

0,03  (*1) (+)

0,2

0,03 (+)

0,01

0,05

1014040

Rinichi

0,1

0,2

0,03  (*1) (+)

0,2

0,07 (+)

0,01

0,05

1014050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,1

3

0,5 (+)

0,2

0,07

0,01

0,05  (*1)

1014990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,04

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1015000

(e)

ecvidee

1015010

Mușchi

0,01  (*1)

0,2

0,03

0,15

0,02

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1015020

Țesut gras

0,03

3

0,5

0,05

0,04

0,01  (*1)

0,2

1015030

Ficat

0,1

0,2

0,03  (*1)

0,2

0,03

0,01

0,05

1015040

Rinichi

0,1

0,2

0,03  (*1)

0,2

0,07

0,01

0,05

1015050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,1

3

0,5

0,2

0,07

0,01

0,05

1015990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,04

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1016000

(f)

păsări de curte

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1016010

Mușchi

0,05  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,1

0,02 (+)

1016020

Țesut gras

0,05  (*1)

0,1 (+)

0,05

0,02 (+)

1016030

Ficat

0,01  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,1

0,04 (+)

1016040

Rinichi

0,01  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,1

0,01  (*1)

1016050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,01  (*1)

0,02  (*1) (+)

0,1

0,04

1016990

Altele

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,03

0,01  (*1)

1017000

(g)

alte animale terestre de crescătorie

1017010

Mușchi

0,01  (*1)

0,2

0,03

0,15

0,02

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1017020

Țesut gras

0,03

3

0,5

0,05

0,04

0,01  (*1)

0,2

1017030

Ficat

0,1

0,2

0,03  (*1)

0,2

0,03

0,01

0,05

1017040

Rinichi

0,1

0,2

0,03  (*1)

0,2

0,07

0,01

0,05

1017050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,1

3

0,5

0,2

0,07

0,01

0,05

1017990

Altele

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,04

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

1020000

Lapte

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,2

0,05

0,15

0,08

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02

0,05

1020010

Bovine

(+)

(+)

1020020

Ovine

(+)

(+)

1020030

Caprine

(+)

(+)

1020040

Cai

1020990

Altele

1030000

Ouă de păsări

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1) (+)

0,02  (*1)

0,15

0,02 (+)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05

1030010

Găini

(+)

1030020

Rațe

(+)

1030030

Gâște

(+)

1030040

Prepelițe

(+)

1030990

Altele

1040000

Miere și alte produse apicole

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

0,05  (*1)

1050000

Amfibieni și reptile

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05

1060000

Animale nevertebrate terestre

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05

1070000

Animale vertebrate sălbatice terestre

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,02  (*1)

0,02  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,01  (*1)

0,05

2.

În partea A din anexa III, coloanele pentru bixafen și clorantraniliprol se înlocuiesc cu următorul text:

Reziduuri de pesticide și limite maxime pentru reziduuri (mg/kg)

Număr de cod

Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică LMR-uri (*3)

Bixafen (R)

Clorantraniliprol (DPX E-2Y45) (L)

(1)

(2)

(3)

(4)

0100000

FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

0,01  (*2)

0110000

Fructe citrice

0,7

0110010

Grepfruturi

0110020

Portocale

0110030

Lămâi

0110040

Lămâi verzi „lime”

0110050

Mandarine

0110990

Altele

0120000

Fructe nucifere

0,05

0120010

Migdale

0120020

Nuci de Brazilia

0120030

Caju

0120040

Castane

0120050

Nuci de cocos

0120060

Alune

0120070

Nuci de Macadamia

0120080

Nuci de Pecan

0120090

Semințe de pin dulce

0120100

Fistic

0120110

Nuci comune

0120990

Altele

0130000

Fructe sămânțoase

0,5

0130010

Mere

0130020

Pere

0130030

Gutui

0130040

Moșmoni

0130050

Moșmoni japonezi

0130990

Altele

0140000

Fructe sâmburoase

1

0140010

Caise

0140020

Cireșe (dulci)

0140030

Piersici

0140040

Prune

0140990

Altele

0150000

Bace și fructe mici

0151000

(a)

struguri

1

0151010

Struguri de masă

0151020

Struguri de vin

0152000

(b)

căpșuni

1

0153000

(c)

fructe de rug

1

0153010

Mure

0153020

Mure de câmp

0153030

Zmeură (galbenă și roșie)

0153990

Altele

0154000

(d)

alte bace și fructe mici

0154010

Afine

1,5

0154020

Merișoare

1

0154030

Coacăze (albe, negre și roșii)

1

0154040

Agrișe (galbene, roșii și verzi)

1

0154050

Măceșe

1

0154060

Dude (albe și negre)

1

0154070

Păducel spaniol

0,01  (*2)

0154080

Boabe de soc

1

0154990

Altele

1

0160000

Fructe diverse cu

0161000

(a)

coajă comestibilă

0,01  (*2)

0161010

Curmale

0161020

Smochine

0161030

Măsline de masă

0161040

Kumquat

0161050

Carambola

0161060

Kaki

0161070

Prună de Java

0161990

Altele

0162000

(b)

coajă necomestibilă, mici

0,01  (*2)

0162010

Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

0162020

Litchi

0162030

Fructele pasiunii/maracuja

0162040

Smochine indiene/limba soacrei

0162050

Chrysophyllum cainito

0162060

Plaqueminier/kaki de Virginia

0162990

Altele

0163000

(c)

coajă necomestibilă, mari

0163010

Avocado

0,01  (*2)

0163020

Banane

0,01  (*2)

0163030

Mango

0,01  (*2)

0163040

Papaia

0,01  (*2)

0163050

Granate/rodii

0,4

0163060

Cherimoya

0,01  (*2)

0163070

Guave

0,01  (*2)

0163080

Ananas

0,01  (*2)

0163090

Fructele arborelui de pâine

0,01  (*2)

0163100

Durian

0,01  (*2)

0163110

Graviola

0,01  (*2)

0163990

Altele

0,01  (*2)

0200000

LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

0,01  (*2)

0210000

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

0211000

(a)

cartofi

0,02

0212000

(b)

legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

0,02

0212010

Rădăcini de cassava/manioc

0212020

Cartofi dulci

0212030

Igname

0212040

Arorut

0212990

Altele

0213000

(c)

alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

0213010

Sfecle

0,06

0213020

Morcovi

0,08

0213030

Țeline de rădăcină

0,06

0213040

Hrean

0,06

0213050

Topinamburi

0,06

0213060

Păstârnaci

0,06

0213070

Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

0,06

0213080

Ridichi

0,5

0213090

Barba-caprei

0,06

0213100

Varză-nap/gulie furajeră

0,06

0213110

Napi

0,06

0213990

Altele

0,06

0220000

Legume bulboase

0,01  (*2)

0220010

Usturoi

0220020

Ceapă

0220030

Ceapă eșalotă

0220040

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

0220990

Altele

0230000

Legume fructoase

0231000

(a)

solanacee

0231010

Tomate

0,6

0231020

Ardei dulci/gogoșari

1

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0,6

0231040

Bame

0,6

0231990

Altele

0,6

0232000

(b)

cucurbitacee cu coajă comestibilă

0,3

0232010

Castraveți

0232020

Cornișoni

0232030

Dovlecei

0232990

Altele

0233000

(c)

cucurbitacee cu coajă necomestibilă

0,3

0233010

Pepeni galbeni

0233020

Dovleci

0233030

Pepeni verzi

0233990

Altele

0234000

(d)

porumb dulce

0,2

0239000

(e)

alte legume fructoase

0,2

0240000

Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

0241000

(a)

varză cu inflorescență

0241010

Broccoli

1

0241020

Conopidă

0,6

0241990

Altele

0,6

0242000

(b)

varză cu căpățână

0242010

Varză de Bruxelles

0,01  (*2)

0242020

Varză cu căpățână

2

0242990

Altele

0,01  (*2)

0243000

(c)

brasicacee cu frunze

20

0243010

Varză chinezească/petsai

0243020

Kale

0243990

Altele

0244000

(d)

gulii

0,01  (*2)

0250000

Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

20

0251000

(a)

lăptuci și plante pentru salate

0251010

Salata mielului/fetică

0251020

Lăptuci

0251030

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

0251040

Creson și alți germeni și lăstari

0251050

Barbarea verna

0251060

Rucolă

0251070

Muștar vânăt

0251080

Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

0251990

Altele

0252000

(b)

spanac și frunze similare

0252010

Spanac

0252020

Iarbă-grasă

0252030

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

0252990

Altele

0253000

(c)

frunze de viță-de-vie și specii similare

0254000

(d)

năsturel

0255000

(e)

cicori witloof/andive

0256000

(f)

plante aromatice și flori comestibile

0256010

Asmățui

0256020

Arpagic

0256030

Frunze de țelină

0256040

Pătrunjel

0256050

Salvie

0256060

Rozmarin

0256070

Cimbru

0256080

Busuioc și flori comestibile

0256090

Frunze de dafin

0256100

Tarhon

0256990

Altele

0260000

Leguminoase

0260010

Fasole (păstăi)

0,8

0260020

Fasole (boabe)

0,01  (*2)

0260030

Mazăre (păstăi)

2

0260040

Mazăre (boabe)

0,01  (*2)

0260050

Linte

0,01  (*2)

0260990

Altele

0,01  (*2)

0270000

Legume cu tulpină

0270010

Sparanghel

0,01  (*2)

0270020

Cardon

0,01  (*2)

0270030

Țelină

10

0270040

Fenicul de Florența

0,01  (*2)

0270050

Anghinare

2

0270060

Praz

0,01  (*2)

0270070

Rubarbă

0,01  (*2)

0270080

Lăstari de bambus

0,01  (*2)

0270090

Miez de palmier

0,01  (*2)

0270990

Altele

0,01  (*2)

0280000

Ciuperci, mușchi și licheni

0,01  (*2)

0280010

Ciuperci de cultură

0280020

Ciuperci sălbatice

0280990

Mușchi și licheni

0290000

Alge și organisme procariote

0,01  (*2)

0300000

LEGUMINOASE

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0300010

Fasole

0300020

Linte

0300030

Mazăre

0300040

Lupin/boabe de lupin

0300990

Altele

0400000

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

0401000

Semințe oleaginoase

0401010

Semințe de in

0,07

0,01  (*2)

0401020

Arahide/alune de pământ

0,01  (*2)

0,06

0401030

Semințe de mac

0,07

0,01  (*2)

0401040

Semințe de susan

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0,01  (*2)

2

0401060

Semințe de rapiță

0,07

2

0401070

Soia

0,01  (*2)

0,05

0401080

Semințe de muștar

0,07

0,01  (*2)

0401090

Semințe de bumbac

0,01  (*2)

0,3

0401100

Semințe de dovleac

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0401110

Semințe de șofrănaș

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0401120

Semințe de limba-mielului

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0401130

Semințe de camelină

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0401140

Semințe de cânepă

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0401150

Ricin

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0401990

Altele

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0402000

Fructe oleaginoase

0,01  (*2)

0,01  (*2)

0402010

Măsline pentru ulei

0402020

Sâmburi de palmier pentru ulei

0402030

Fructe de palmier pentru ulei

0402040

Capoc

0402990

Altele

0500000

CEREALE

0500010

Orz

0,5

0,02

0500020

Hrișca și alte pseudocereale

0,01  (*2)

0,02

0500030

Porumb

0,01  (*2)

0,02

0500040

Mei comun

0,01  (*2)

0,02

0500050

Ovăz

0,5

0,02

0500060

Orez

0,01  (*2)

0,4

0500070

Secară

0,05

0,02

0500080

Sorg

0,01  (*2)

0,02

0500090

Grâu

0,05

0,02

0500990

Altele

0,01  (*2)

0,02

0600000

CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0610000

Ceaiuri

0620000

Boabe de cafea

0630000

Infuzii de

0631000

(a)

flori

0631010

Mușețel

0631020

Hibiscus

0631030

Trandafir

0631040

Iasomie

0631050

Tei pucios

0631990

Altele

0632000

(b)

frunze și plante aromatice

0632010

Căpșun

0632020

Rooibos

0632030

Maté

0632990

Altele

0633000

(c)

rădăcini

0633010

Valeriană

0633020

Ginseng

0633990

Altele

0639000

(d)

orice alte părți ale plantei

0640000

Boabe de cacao

0650000

Roșcove

0700000

HAMEI

0,01  (*2)

10 (+)

0800000

CONDIMENTE

0810000

Condimente din semințe

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0810010

Anason

0810020

Chimen negru

0810030

Țelină

0810040

Coriandru

0810050

Chimen

0810060

Mărar

0810070

Fenicul

0810080

Schinduf

0810090

Nucșoară

0810990

Altele

0820000

Condimente din fructe

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0820010

Piper de Jamaica

0820020

Piper Sichuan

0820030

Chimen

0820040

Cardamom

0820050

Fructe de ienupăr

0820060

Piper boabe (alb, negru și verde)

0820070

Vanilie

0820080

Tamarin

0820990

Altele

0830000

Condimente din scoarță

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0830010

Scorțișoară

0830990

Altele

0840000

Condimente din rădăcini sau rizomi

0840010

Lemn-dulce

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0840020

Ghimbir

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0840030

Șofran de India/curcuma

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0840040

Hrean

(+)

(+)

0840990

Altele

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0850000

Condimente din muguri

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0850010

Cuișoare

0850020

Capere

0850990

Altele

0860000

Condimente din pistiluri de flori

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0860010

Șofran

0860990

Altele

0870000

Condimente din arile

0,01  (*2)

0,02  (*2)

0870010

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

0870990

Altele

0900000

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

0,01  (*2)

0900010

Sfeclă de zahăr

0,02

0900020

Trestie de zahăr

0,5

0900030

Rădăcini de cicoare

0,02

0900990

Altele

0,01  (*2)

1000000

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ - ANIMALE TERESTRE

1010000

Țesuturi provenind de la

1011000

(a)

porcine

1011010

Mușchi

0,02  (*2)

0,2

1011020

Țesut gras

2

0,2

1011030

Ficat

4

0,2

1011040

Rinichi

4

0,2

1011050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

4

0,2

1011990

Altele

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1012000

(b)

bovine

1012010

Mușchi

0,15

0,2

1012020

Țesut gras

2

0,2

1012030

Ficat

4

0,2

1012040

Rinichi

4

0,2

1012050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

4

0,2

1012990

Altele

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1013000

(c)

ovine

1013010

Mușchi

0,15

0,2

1013020

Țesut gras

2

0,2

1013030

Ficat

4

0,2

1013040

Rinichi

4

0,2

1013050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

4

0,2

1013990

Altele

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1014000

d)

caprine

1014010

Mușchi

0,15

0,2

1014020

Țesut gras

2

0,2

1014030

Ficat

4

0,2

1014040

Rinichi

4

0,2

1014050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

4

0,2

1014990

Altele

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1015000

(e)

ecvidee

1015010

Mușchi

0,02  (*2)

0,2

1015020

Țesut gras

2

0,2

1015030

Ficat

4

0,2

1015040

Rinichi

4

0,2

1015050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

4

0,2

1015990

Altele

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1016000

(f)

păsări de curte

1016010

Mușchi

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1016020

Țesut gras

0,05

0,08

1016030

Ficat

0,05

0,07

1016040

Rinichi

0,05

0,07

1016050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

0,05

0,07

1016990

Altele

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1017000

(g)

alte animale terestre de crescătorie

1017010

Mușchi

0,02  (*2)

0,2

1017020

Țesut gras

2

0,2

1017030

Ficat

4

0,2

1017040

Rinichi

4

0,2

1017050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

4

0,2

1017990

Altele

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1020000

Lapte

0,2

0,05

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1020040

Cai

1020990

Altele

1030000

Ouă de păsări

0,05

0,2

1030010

Găini

1030020

Rațe

1030030

Gâște

1030040

Prepelițe

1030990

Altele

1040000

Miere și alte produse apicole

0,05  (*2)

0,05  (*2)

1050000

Amfibieni și reptile

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1060000

Animale nevertebrate terestre

0,02  (*2)

0,01  (*2)

1070000

Animale vertebrate sălbatice terestre

0,02  (*2)

0,01  (*2)

(*1)  Limita de determinare analitică

(1)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

(L)

=

Liposolubil

Acibenzolar-S-metil [sumă de acibenzolar-S-metil și acid acibenzolar (liber și conjugat), exprimată ca acibenzolar-S-metil]

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 26 iunie 2016 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0163030

Mango

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Benzovindiflupir

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Bifentrin (sumă de izomeri) (L)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la stabilitatea în timpul depozitării. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0110000

Fructe citrice

0152000

(b)

căpșuni

0153000

(c)

fructe de rug

(+)

Date privind prezența substanței în cauză arată că o LMR mai mică de 0,01 mg/kg nu poate fi obținută în prezent. Sunt necesare date suplimentare pentru a monitoriza acest nivel de-a lungul timpului în vederea unei posibile reduceri. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile respective, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2020 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0630000

Infuzii de

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 3 februarie 2019 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

1030000

Ouă de păsări

Deltametrin (cis-deltametrin) (L)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0110010

Grepfruturi

0110020

Portocale

0110030

Lămâi

0110040

Lămâi verzi „lime”

0110050

Mandarine

0120010

Migdale

0120020

Nuci de Brazilia

0120030

Caju

0120040

Castane

0120050

Nuci de cocos

0120060

Alune

0120070

Nuci de Macadamia

0120080

Nuci Pecan

0120090

Semințe de pin dulce

0120100

Fistic

0120110

Nuci

0130010

Mere

0130020

Pere

0130030

Gutui

0130040

Moșmoni

0130050

Moșmoni japonezi

0140010

Caise

0140020

Cireșe (dulci)

0140030

Piersici

0140040

Prune

0151010

Struguri de masă

0151020

Struguri de vin

0152000

(b)

căpșuni

0153010

Mure

0153020

Mure de câmp

0153030

Zmeură (roșie și galbenă)

0154010

Afine

0154020

Merișoare

0154030

Coacăze (negre, roșii și albe)

0154040

Agrișe (verzi, roșii și galbene)

0154050

Măceșe

0154060

Dude (albe și negre)

0154070

Păducel spaniol

0154080

Boabe de soc

0161030

Măsline de masă

0162010

Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice, la trialurile referitoare la prelucrare și la reziduuri. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0211000

(a)

cartofi

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0213010

Sfecle

0213020

Morcovi

0213030

Țeline de rădăcină

0213040

Hrean

0213050

Topinamburi

0213060

Păstârnaci

0213070

Rădăcină de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

0213080

Ridichi

0213090

Barba-caprei

0213100

Varză-nap/gulie furajeră

0213110

Napi

0220010

Usturoi

0220020

Ceapă

0220030

Ceapă eșalotă

0220040

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

0231010

Tomate

0231020

Ardei dulci/gogoșari

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0232010

Castraveți

0232020

Cornișoni

0232030

Dovlecei

0233010

Pepeni galbeni

0233020

Dovleci

0233030

Pepeni verzi

0234000

(d)

porumb dulce

0241010

Broccoli

0241020

Conopidă

0242010

Varză de Bruxelles

0242020

Varză cu căpățână

0243010

Varză chinezească/petsai

0243020

Kale

0244000

(d)

gulii

0251010

Salata mielului/fetică

0251020

Lăptuci

0251030

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

0251040

Creson și alți germeni și lăstari

0251050

Barbarea verna

0251060

Rucolă

0251070

Muștar vânăt

0251080

Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

0252010

Spanac

0252020

Iarbă-grasă

0252030

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

0253000

(c)

frunze de viță-de-vie și specii similare

0254000

(d)

năsturel

0255000

(e)

cicori witloof/andive

0256010

Asmățui

0256020

Arpagic

0256030

Frunze de țelină

0256040

Pătrunjel

0256050

Salvie

0256060

Rozmarin

0256070

Cimbru

0256080

Busuioc și flori comestibile

0256090

Frunze de dafin

0256100

Tarhon

0260010

Fasole (păstăi)

0260020

Fasole (boabe)

0260030

Mazăre (păstăi)

0260040

Mazăre (boabe)

0260050

Linte

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0270010

Sparanghel

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0270050

Anghinare

0270060

Praz

0280010

Ciuperci de cultură

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice, la condițiile de depozitare a eșantioanelor și la trialurile referitoare la reziduuri. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0300010

Fasole

0300020

Linte

0300030

Mazăre

0300040

Lupin/boabe de lupin

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0401010

Semințe de in

0401030

Semințe de mac

0401040

Semințe de susan

0401050

Semințe de floarea-soarelui

0401080

Semințe de muștar

0401090

Semințe de bumbac

0401100

Semințe de dovleac

0401110

Semințe de șofrănaș

0401120

Semințe de limba-mielului

0401130

Semințe de camelină

0401140

Semințe de cânepă

0401150

Ricin

0402010

Măsline pentru ulei

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice, la condițiile de depozitare a eșantioanelor și la trialurile referitoare la reziduuri. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0500010

Orz

0500020

Hrișca și alte pseudocereale

0500030

Porumb

0500040

Mei comun

0500050

Ovăz

0500060

Orez

0500070

Secară

0500080

Sorg

0500090

Grâu

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0610000

Ceaiuri

0631010

Mușețel

0631020

Hibiscus

0631030

Trandafir

0631040

Iasomie

0631050

Tei pucios

0632010

Căpșun

0632020

Rooibos

0632030

Maté

0633010

Valeriană

0633020

Ginseng

0820010

Piper de Jamaica

0820020

Piper Sichuan

0820030

Chimen

0820040

Cardamom

0820050

Fructe de ienupăr

0820060

Piper boabe (alb, negru și verde)

0820070

Vanilie

0820080

Tamarin

0840010

Lemn-dulce

0840020

Ghimbir

0840030

Șofran de India/curcuma

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la trialurile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0850010

Cuișoare

0850020

Capere

0860010

Șofran

0900010

Sfeclă de zahă

0900030

Rădăcini de cicoare

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice și la metabolismul la animale. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

1011010

Mușchi

1011020

Țesut gras

1011030

Ficat

1011040

Rinichi

1011050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice, la metabolismul la animale și la studiile de hrănire a animalelor. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 18 octombrie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

1012010

Mușchi

1012020

Țesut gras

1012030

Ficat

1012040

Rinichi

1012050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

1013010

Mușchi

1013020

Țesut gras

1013030

Ficat

1013040

Rinichi

1013050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

1014010

Mușchi

1014020

Țesut gras

1014030

Ficat

1014040

Rinichi

1014050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

1016010

Mușchi

1016020

Țesut gras

1016030

Ficat

1016040

Rinichi

1016050

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1030010

Găini

1030020

Rațe

1030030

Gâște

1030040

Prepelițe

Flonicamid (sumă de flonicamid, TFNA și TFNG, exprimată ca flonicamid) (R)

(R)

=

Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Flonicamid – codul 1 000 000, cu excepția codului 1 040 000: sumă de flonicamid și TFNA-AM, exprimată ca flonicamid

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la stabilitatea în timpul depozitării. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0110000

Fructe citrice

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0140020

Cireșe (dulci)

0140040

Prune

0231010

Tomate

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0232030

Dovlecei

0233000

(c)

cucurbitacee cu coajă necomestibilă

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiul de hidroliză cu produse prelucrate. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0500070

Secară

0500090

Grâu

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0700000

HAMEI

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Fluazifop-P (suma tuturor izomerilor constituenți ai substanței fluazifop, a esterilor și a conjugaților acesteia, exprimată ca fluazifop)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 29 iunie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0631000

(a)

flori

0632000

(b)

frunze și plante aromatice

0633000

(c)

rădăcini

0700000

HAMEI

0810000

Condimente din semințe

0820000

Condimente din fructe

0840010

Lemn-dulce

0840020

Ghimbir

0840030

Șofran de India/curcuma

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 29 iunie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0840990

Altele

1011010

Mușchi

1011020

Țesut gras

1011030

Ficat

1011040

Rinichi

1012010

Mușchi

1012020

Țesut gras

1012030

Ficat

1012040

Rinichi

1013010

Mușchi

1013020

Țesut gras

1013030

Ficat

1013040

Rinichi

1014010

Mușchi

1014020

Țesut gras

1014030

Ficat

1014040

Rinichi

1016010

Mușchi

1016020

Țesut gras

1016030

Ficat

1020010

Bovine

1020020

Ovine

1020030

Caprine

1030000

Ouă de păsări

Izofetamid

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Metrafenonă (L)

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Pendimetalin (L)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiile privind reziduurile. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 24.10.2016 sau, în cazul în care informațiile nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0152000

(b)

căpșuni

0220010

Usturoi

0220020

Ceapă

0220030

Ceapă eșalotă

0231010

Tomate

0231020

Ardei dulci/gogoșari

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

0232000

(b)

cucurbitacee cu coajă comestibilă

0233000

(c)

cucurbitacee cu coajă necomestibilă

0270050

Anghinare

0270060

Praz

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Teflubenzuron (L)

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiul de hidroliză cu produse prelucrate. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0130010

Mere

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la studiul metabolismului în plantele cu frunze. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

0242010

Varză de Bruxelles

0242020

Varză cu căpățână

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

(+)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a constatat lipsa unor informații referitoare la metodele analitice pentru produsele de origine animală și la studiile referitoare la metabolism pentru rumegătoare și păsări de curte. La revizuirea LMR, Comisia va ține seama de informațiile menționate în prima teză, dacă sunt transmise până la 27 ianuarie 2018 sau, în cazul în care informațiile respective nu sunt transmise până la data specificată, de lipsa lor.

1000000

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

(*2)  Limita de determinare analitică

(*3)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică LMR-uri, vă rugăm să consultați anexa I.

Bixafen (R)

(R)= Definiția reziduurilor diferă pentru următoarele combinații pesticid-număr de cod:

Bixafen - codul 1 000 000 cu excepția 1 040 000: sumă de bixafen și desmetil bixafen exprimată ca bixafen.

(+)

Limita maximă pentru reziduuri aplicabilă pentru hrean (Armoracia rusticana) din grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) din categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040) ținând cont de variațiile nivelurilor determinate de prelucrare (uscare) în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

0840040

Hrean

Clorantraniliprol (DPX E-2Y45) (L)

(+)

LMR aplicabilă până la 31 decembrie 2020, după data respectivă se va aplica limita de 0,02* mg/kg, dacă nu va fi modificată de un regulament.