29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/1

(1)

Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului (3) stabilește norme privind schimbul și stocarea de informații de către statele membre cu scopul de a stabili regimurile speciale prevăzute în titlul XII capitolul 6 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului (4).

(2)

Extinderea respectivelor regimuri speciale, de la 1 ianuarie 2021, pentru a include vânzările la distanță de alte bunuri și servicii în afara serviciilor de telecomunicații, a serviciilor de radiodifuziune și televiziune sau a serviciilor prestate pe cale electronică necesită extinderea domeniului de aplicare al normelor din prezentul regulament privind furnizarea de informații și transferul de bani între statul membru de identificare și statele membre de consum.

(3)

Având în vedere extinderea domeniului de aplicare al regimurilor speciale pentru a acoperi, de asemenea, vânzările de bunuri la distanță și toate serviciile, numărul operațiunilor care trebuie raportate în declarația de TVA va crește considerabil. În scopul de a acorda statului membru de identificare suficient timp pentru a trata declarațiile de TVA depuse de persoanele impozabile în cadrul regimului special, termenul limită pentru transferul către fiecare stat membru de consum al informațiilor din declarația de TVA și privind valoarea TVA plătită ar trebui prelungit cu zece zile.

(4)

Extinderea regimurilor speciale la vânzările la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe impune ca autoritatea vamală a statului membru de import să fie în măsură să identifice importurile de bunuri care fac parte din loturi mici și pentru care taxa pe valoarea adăugată (TVA) trebuie plătită prin intermediul unuia dintre regimurile speciale. Codul de înregistrare în baza căruia se achită TVA ar trebui, prin urmare, să fie comunicat în avans, pentru a permite autorităților vamale să verifice valabilitatea sa la momentul importului bunurilor.

(5)

Persoanele impozabile care utilizează aceste regimuri speciale pot face obiectul unor cereri de registre și al unor anchete administrative din partea statului membru de identificare și a tuturor statelor membre de consum în care sunt livrate bunurile sau sunt prestate serviciile. Pentru a reduce sarcinile administrative și costurile de asigurare a conformității generate pentru întreprinderi și administrațiile fiscale de multiplele cereri de registre și anchete administrative și pentru a se evita suprapunerea eforturilor, aceste cereri și anchete ar trebui să fie, pe cât posibil, coordonate de statul membru de identificare.

(6)

Pentru a simplifica colectarea datelor statistice referitoare la aplicarea regimurilor speciale, Comisia ar trebui autorizată să extragă informații în formă agregată în scopuri de statistică și diagnostic, cum ar fi numărul diferitelor tipuri de mesaje electronice schimbate între statele membre, referitoare la regimurile speciale, cu excepția datelor privind persoane impozabile individuale.

(7)

Informațiile care trebuie furnizate de persoana impozabilă și trebuie transmise între statele membre pentru aplicarea regimurilor speciale, precum și detaliile tehnice, inclusiv mesajele electronice comune, destinate transmiterii acestor informații fie de către persoana impozabilă, fie între statele membre, ar trebui adoptate în conformitate cu procedura comitetului prevăzută în prezentul regulament.

(8)

Având în vedere timpul necesar pentru introducerea măsurilor necesare punerii în aplicare a prezentului regulament și pentru ca statele membre să își adapteze sistemele informatice de înregistrare și de declarare și plată a TVA, precum și pentru a lua în considerare modificările introduse prin articolul 2 din Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului (5), prezentul regulament ar trebui să se aplice de la data aplicării acestor modificări.

(9)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 904/2010 ar trebui modificat în consecință,

1.

La articolul 1, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4)   De asemenea, prezentul regulament stabilește norme și proceduri pentru schimbul pe cale electronică de informații privind TVA pentru bunuri livrate și servicii prestate în conformitate cu regimurile speciale prevăzute la titlul XII capitolul 6 din Directiva 2006/112/CE și pentru eventualele schimburi ulterioare de informații, precum și, în ceea ce privește bunurile și serviciile reglementate de regimurile speciale, pentru transferul de bani între autoritățile competente ale statelor membre.”

2.

La articolul 2, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Definițiile cuprinse în articolele 358, 358a, 369a și 369l din Directiva 2006/112/CE în sensul fiecărui regim special se aplică, de asemenea, în sensul prezentului regulament.”

3.

La articolul 17 alineatul (1), litera (d) se înlocuiește cu următorul text:

4.

La articolul 17 alineatul (1), se adaugă următoarea literă:

5.

La articolul 17, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Detaliile tehnice privind ancheta automată a informațiilor menționate la alineatul (1) literele (b), (c), (d) și (e) se adoptă conform procedurii prevăzute la articolul 58 alineatul (2).”

6.

Articolul 31 se modifică după cum urmează:

7.

Capitolul XI se modifică după cum urmează:

8.

La anexa I, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/7

(1)

Directiva 2006/112/CE a Consiliului (3) prevede regimuri speciale de percepere a taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru persoanele impozabile nestabilite care furnizează către persoane neimpozabile servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și de televiziune sau servicii prestate pe cale electronică.

(2)

Directiva 2009/132/CE a Consiliului (4) prevede scutirea de TVA a importurilor de loturi mici cu valoare nesemnificativă.

(3)

Evaluarea acestor regimuri speciale introduse la 1 ianuarie 2015 a identificat o serie de domenii în care sunt necesare îmbunătățiri. În primul rând, pentru microîntreprinderile stabilite într-un stat membru care prestează ocazional astfel de servicii către alte state membre, ar trebui redusă sarcina impusă prin respectarea obligațiilor în materie de TVA în alte state membre decât statul lor membru de stabilire. Prin urmare, ar trebui introdus un prag la nivel comunitar până la care prestările de servicii respective să facă în continuare obiectul plății TVA în statul membru de stabilire. În al doilea rând, obligația de a respecta cerințele de facturare ale tuturor statelor membre în care sunt prestate serviciile este foarte împovărătoare. Prin urmare, pentru a reduce la minimum sarcina pentru întreprinderi, normele referitoare la facturare ar trebui să fie cele aplicabile în statul membru de identificare al furnizorului care utilizează regimurile speciale. În al treilea rând, persoanele impozabile care nu sunt stabilite în Comunitate, dar sunt înregistrate în scopuri de TVA într-un stat membru, de exemplu, deoarece desfășoară operațiuni ocazionale care fac obiectul TVA în statul membru respectiv, nu pot utiliza nici regimul special pentru persoanele impozabile care nu sunt stabilite în Comunitate, nici regimul special pentru persoanele impozabile stabilite în Comunitate. În consecință, unor astfel de persoane impozabile ar trebui să li se permită să utilizeze regimul special pentru persoanele impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunității.

(4)

În plus, evaluarea regimurilor speciale de impozitare a serviciilor de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune sau a serviciilor prestate pe cale electronică, introdusă la 1 ianuarie 2015, a arătat că termenul de depunere a declarației de TVA de 20 de zile de la încheierea perioadei fiscale cuprinse în declarație este prea scurt, în special pentru furnizarea printr-o rețea de telecomunicații, o interfață sau un portal, atunci când se consideră că serviciile furnizate prin intermediul rețelei, interfeței sau portalului respectiv sunt furnizate de operatorul rețelei, al interfeței sau al portalului, care trebuie să colecteze informațiile necesare pentru completarea declarației de TVA de la fiecare furnizor de servicii în parte. Evaluarea a arătat, de asemenea, că cerința de a face rectificări ale declarației de TVA pentru perioada fiscală în cauză este foarte împovărătoare pentru persoanele impozabile, deoarece acestea pot fi nevoite să depună din nou o serie de declarații de TVA trimestrial. În consecință, termenul de depunere a declarației de TVA ar trebui să fie prelungit de la 20 de zile până la sfârșitul lunii următoare încheierii perioadei fiscale și ar trebui să li se permită persoanelor impozabile să rectifice declarațiile de TVA anterioare într-o declarație ulterioară, și nu în declarațiile pentru perioadele fiscale la care se referă rectificările.

(5)

Pentru ca persoanele impozabile care furnizează persoanelor neimpozabile alte servicii decât servicii de telecomunicații, servicii de radiodifuziune și televiziune sau servicii prestate pe cale electronică să nu fie nevoite să se înregistreze în scopuri de TVA în fiecare stat membru în care serviciile respective fac obiectul plății TVA, statele membre ar trebui să autorizeze persoanele impozabile care furnizează astfel de servicii să utilizeze sistemul informatic de înregistrare și de declarare și plată a TVA, care le permite să declare și să plătească TVA pentru serviciile respective într-un singur stat membru.

(6)

Realizarea pieței interne, globalizarea și schimbările tehnologice au dus la o creștere explozivă a comerțului electronic și, implicit, a vânzărilor de bunuri la distanță, atât de la un stat membru la altul, cât și din teritorii terțe sau țări terțe către Comunitate. Dispozițiile relevante ale Directivelor 2006/112/CE și 2009/132/CE ar trebui să fie adaptate la această evoluție, luând în considerare principiul impozitării la destinație și necesitatea de a proteja veniturile fiscale ale statelor membre, de a crea condiții de concurență echitabile pentru întreprinderile în cauză și de a reduce la minimum sarcina impusă acestora. Regimul special pentru serviciile de telecomunicații, serviciile de radiodifuziune și televiziune sau serviciile prestate pe cale electronică furnizate de către persoane impozabile stabilite în Comunitate, dar nu în statul membru de consum, ar trebui, prin urmare, să fie extins la vânzarea intracomunitară de bunuri la distanță și ar trebui introdus un regim special similar pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din țări terțe sau din teritorii terțe. Pentru a stabili clar domeniul de aplicare al măsurilor care se aplică vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță și vânzărilor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau din țări terțe, conceptele menționate ar trebui definite.

(7)

O mare parte din vânzările de bunuri la distanță, atât dintr-un stat membru în altul, cât și din teritorii terțe sau țări terțe către Comunitate, sunt facilitate prin utilizarea unei interfețe electronice, cum ar fi o piață online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare, recurgându-se adesea la un regim de fulfilment. Deși statele membre pot prevedea ca o altă persoană decât persoana obligată la plata TVA să fie considerată răspunzătoare în solidar pentru plata TVA în astfel de cazuri, această măsură s-a dovedit a fi insuficientă pentru a asigura colectarea eficace și eficientă a TVA. Pentru a atinge acest obiectiv și a reduce povara administrativă pentru vânzători, administrații fiscale și consumatori, este, prin urmare, necesar ca persoanele impozabile care facilitează vânzările de bunuri la distanță prin utilizarea unei astfel de interfețe electronice să fie implicate în colectarea TVA pentru vânzările respective, prevăzându-se că ele sunt persoanele considerate că efectuează vânzările respective. În cazul vânzărilor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe către Comunitate, acest lucru ar trebui limitat la vânzări de bunuri expediate sau transportate în loturi a căror valoare intrinsecă nu depășește 150 EUR, sumă de la care este necesară în scopuri vamale o declarație vamală completă în momentul importului.

(8)

Păstrarea registrelor pentru o perioadă de cel puțin zece ani în cazul furnizărilor efectuate de persoane impozabile și facilitate de o interfață electronică, cum ar fi o piață online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare, este necesară pentru a ajuta statele membre să verifice dacă TVA a fost contabilizată corect pentru furnizările respective. O perioadă de zece ani este în concordanță cu dispozițiile existente privind ținerea registrelor. În cazul în care conțin date cu caracter personal, registrele ar trebui să se conformeze dreptului Uniunii privind protecția datelor.

(9)

Pentru a reduce sarcina întreprinderilor care utilizează regimul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță, obligația de a emite o factură pentru astfel de vânzări ar trebui eliminată. Pentru a asigura securitatea juridică pentru astfel de întreprinderi, definiția furnizărilor respective de bunuri ar trebui să indice în mod clar faptul că se aplică și atunci când bunurile sunt transportate sau expediate în contul furnizorului, inclusiv când furnizorul intervine în mod indirect în transportul sau expedierea bunurilor.

(10)

Domeniul de aplicare al regimului special pentru vânzările la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe ar trebui limitat la vânzări de bunuri expediate direct dintr-un teritoriu terț sau dintr-o țară terță către un client din Comunitate a căror valoare intrinsecă nu depășește 150 EUR, sumă de la care este necesară o declarație vamală completă în scopuri vamale în momentul importului. Bunurile care fac obiectul accizelor ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare deoarece accizele fac parte din baza de impozitare a TVA la import. În vederea evitării dublei impuneri, ar trebui introdusă o scutire de la taxa pe valoarea adăugată la importul bunurilor declarate în cadrul regimului special respectiv.

(11)

În plus, pentru a se evita denaturarea concurenței între furnizorii din interiorul și din afara Comunității, precum și pentru a evita pierderile de venituri fiscale, este necesar să se elimine scutirea pentru importurile de bunuri în loturi mici cu valoare neglijabilă, prevăzută în Directiva 2009/132/CE.

(12)

O persoană impozabilă care utilizează regimul special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din țări terțe sau din teritorii terțe ar trebui să aibă posibilitatea de a numi un intermediar stabilit în Comunitate ca persoană obligată la plata TVA care îndeplinește obligațiile prevăzute în cadrul respectivului regim special în numele și în contul persoanei impozabile.

(13)

În vederea protejării veniturilor fiscale ale statelor membre, o persoană impozabilă nestabilită în Comunitate care utilizează acest regim special ar trebui să aibă obligația de a desemna un intermediar. Cu toate acestea, obligația menționată nu ar trebui să se aplice dacă persoana impozabilă este stabilită într-o țară cu care Uniunea a încheiat un acord de asistență reciprocă.

(14)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive în ceea ce privește stabilirea listei de țări terțe cu care Uniunea a încheiat un acord de asistență reciprocă cu un domeniu de aplicare similar cu Directiva 2010/24/UE a Consiliului (5) și cu Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului (6), ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Competențele respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (7). Întrucât stabilirea listei țărilor terțe este direct legată de cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată, Comisia ar trebui să fie asistată de Comitetul permanent pentru cooperare administrativă instituit prin articolul 58 din Regulamentul (UE) nr. 904/2010.

(15)

În condițiile unei dezvoltări explozive a comerțului electronic, care a dus la creșterea numărului de loturi mici cu valoare intrinsecă de maximum 150 EUR importate în Comunitate, statele membre ar trebui să permită sistematic utilizarea unor mecanisme speciale de declarare și plată a TVA la import. Mecanismele respective pot fi aplicate în cazul în care nu se utilizează regimul special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe. În cazul în care statul membru de import nu prevede aplicarea sistematică a unor cote reduse de TVA în cadrul acestui mecanism special, clientul final ar trebui să poată opta pentru procedura de import standard pentru a beneficia de o eventuală cotă redusă de TVA.

(16)

Data aplicării dispozițiilor prezentei directive ține cont, acolo unde este cazul, de timpul necesar în vederea instituirii măsurilor care se impun pentru aplicarea prezentei directive și pentru ca statele membre să își adapteze sistemul informatic pentru înregistrare și pentru declararea și plata TVA.

(17)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume simplificarea obligațiilor în materie de TVA, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv.

(18)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (8), statele membre s-au angajat ca, în cazurile justificate, să transmită împreună cu notificarea măsurilor de transpunere unul sau mai multe documente în care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(19)

Prin urmare, Directivele 2006/112/CE și 2009/132/CE ar trebui modificate în consecință,

1.

Articolul 58 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 58

(1)   Locul de prestare a următoarelor servicii către o persoană neimpozabilă este locul unde respectiva persoană este stabilită, își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită:

Atunci când prestatorul unui serviciu și clientul său comunică prin intermediul poștei electronice, acest lucru nu înseamnă, în sine, că serviciul prestat este un serviciu prestat pe cale electronică.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

(3)   Atunci când, în cursul unui an calendaristic, pragul menționat la alineatul (2) litera (c) este depășit, alineatul (1) se aplică de la momentul respectiv.

(4)   Statul membru pe teritoriul căruia prestatorii menționați la alineatul (2) sunt stabiliți sau, dacă nu sunt stabiliți, își au domiciliul stabil sau reședința obișnuită, acordă prestatorilor respectivi dreptul de a opta ca locul prestării să fie stabilit în conformitate cu alineatul (1), iar această opțiune acoperă în orice caz doi ani calendaristici.

(5)   Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a monitoriza îndeplinirea de către persoana impozabilă a condițiilor menționate la alineatele (2), (3) și (4).

(6)   Valoarea echivalentă în moneda națională a sumei menționate la alineatul (2) litera (c) se calculează prin aplicarea ratei de schimb publicate de Banca Centrală Europeană la data adoptării Directivei (UE) 2017/2455 a Consiliului (*1).

(*1)  Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului din 5 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2006/112/CE și a Directivei 2009/132/CE în ceea ce privește anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță (JO L 348, 29.12.2017, p. 7).”"

2.

Articolul 219a se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 219a

(1)   Facturarea face obiectul normelor aplicabile în statele membre în care se consideră că este efectuată livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, în conformitate cu dispozițiile titlului V.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), facturarea face obiectul următoarelor norme:

(3)   Alineatele (1) și (2) de la prezentul articol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 244-248.”

3.

La articolul 358a, punctul 1 se înlocuiește cu următorul text:

4.

La articolul 361 alineatul (1), litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

1.

La articolul 14, se adaugă următorul alineat:

„(4)   În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

2.

Se adaugă următorul articol:

„Articolul 14a

(1)   În cazul în care o persoană impozabilă, prin utilizarea unei interfețe electronice cum ar fi o piață online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare, facilitează vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 EUR, se consideră că această persoană impozabilă a primit și a livrat ea însăși bunurile respective.

(2)   În cazul în care o persoană impozabilă, prin utilizarea unei interfețe electronice cum ar fi o piață online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare, facilitează livrarea de bunuri în Comunitate de către o persoană impozabilă nestabilită în Comunitate către o persoană neimpozabilă, se consideră că persoana impozabilă care a facilitat livrarea a primit și a livrat ea însăși bunurile respective.”

3.

Articolul 33 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 33

Prin derogare de la articolul 32:

4.

Articolul 34 se elimină.

5.

Articolul 35 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 35

Articolul 33 nu se aplică nici livrărilor de bunuri second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecție sau antichități, astfel cum sunt definite la articolul 311 alineatul (1) punctele 1-4, nici livrărilor de mijloace de transport second-hand, astfel cum sunt definite la articolul 327 alineatul (3), care fac obiectul TVA în conformitate cu mecanismele speciale relevante.”

6.

La articolul 58, alineatele (2)-(6) se elimină.

7.

La titlul V, se introduce următorul capitol:

„CAPITOLUL 3a

Pragul pentru persoanele impozabile care efectuează livrări de bunuri aflate sub incidența articolului 33 litera (a) și prestează servicii aflate sub incidența articolului 58.

Articolul 59c

(1)   Articolul 33 litera (a) și articolul 58 nu se aplică dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(2)   Atunci când, în cursul unui an calendaristic, se depășește pragul menționat la alineatul (1) litera (c), articolul 33 litera (a) și articolul 58 se aplică începând de la data respectivă.

(3)   Statul membru pe al cărui teritoriu se află bunurile în momentul în care începe expedierea sau transportul lor sau unde sunt stabilite persoanele impozabile care prestează servicii de telecomunicații, de televiziune și de radiodifuziune și servicii prestate pe cale electronică acordă persoanelor impozabile care efectuează livrări sau prestări eligibile în temeiul alineatului (1) dreptul de a opta ca locul acestor livrări sau prestări să fie stabilit în conformitate cu articolul 33 litera (a) și cu articolul 58, iar această opțiune acoperă în orice caz doi ani calendaristici.

(4)   Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a monitoriza îndeplinirea de către persoana impozabilă a condițiilor menționate la alineatele (1), (2) și (3).

(5)   Valoarea echivalentă în moneda națională a sumei menționate la alineatul (1) litera (c) se calculează prin aplicarea ratei de schimb publicate de Banca Centrală Europeană la data adoptării Directivei (UE) 2017/2455.”

8.

Se adaugă un nou articol:

„Articolul 66a

Prin derogare de la articolele 63, 64 și 65, în ceea ce privește livrările de bunuri pentru care TVA trebuie plătită de persoana care facilitează livrarea în temeiul articolului 14a, se produce faptul generator și TVA devine exigibilă în momentul în care plata a fost acceptată.”

9.

La articolul 143 alineatul (1), se introduce următoarea literă:

10.

La articolul 220 alineatul (1), punctul 2 se înlocuiește cu următorul text:

11.

Se adaugă următorul articol:

„Articolul 242a

(1)   În cazul în care o persoană impozabilă, prin utilizarea unei interfețe electronice cum ar fi o piață online, o platformă, un portal sau alte mijloace similare, facilitează livrarea de bunuri sau prestarea de servicii către o persoană neimpozabilă din Comunitate, în conformitate cu dispozițiile titlului V, persoana impozabilă care facilitează livrarea sau prestarea este obligată să țină registre în acest sens. Registrele respective conțin informații suficient de detaliate pentru a permite autorităților fiscale ale statelor membre în care livrările sau prestările respective sunt impozabile să verifice dacă TVA a fost contabilizată corect.

(2)   Registrele prevăzute la alineatul (1) trebuie puse la dispoziția statelor membre în cauză, la cerere, pe cale electronică.

Registrele menționate trebuie păstrate pentru o perioadă de zece ani de la sfârșitul anului în care s-a efectuat operațiunea.”

12.

Titlul capitolului 6 de la titlul XII se înlocuiește cu următorul text:

„Regimuri speciale pentru persoanele impozabile care prestează servicii către persoane neimpozabile sau efectuează vânzări de bunuri la distanță”.

13.

La articolul 358, punctele 1, 2 și 3 se elimină;

14.

Titlul secțiunii 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Regimul special pentru servicii prestate de persoane impozabile nestabilite în Comunitate”.

15.

La articolul 358a, se adaugă următorul punct:

16.

Articolul 359 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 359

Statele membre permit oricărei persoane impozabile nestabilite în Comunitate care prestează servicii unei persoane neimpozabile stabilite într-un stat membru sau cu domiciliul stabil sau reședința obișnuită într-un stat membru să utilizeze prezentul regim special. Prezentul regim se aplică tuturor acelor servicii prestate în Comunitate.”

17.

Articolul 362 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 362

Statul membru de identificare alocă persoanei impozabile nestabilite în Comunitate un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, pentru aplicarea prezentului regim special, și îi comunică acest cod pe cale electronică. Pe baza informațiilor utilizate pentru această identificare, statele membre de consum pot recurge la propriile sisteme de identificare.”

18.

La articolul 363, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

19.

Articolele 364 și 365 se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 364

Persoana impozabilă nestabilită în Comunitate, care utilizează prezentul regim special, prezintă statului membru de identificare, pe cale electronică, o declarație de TVA pentru fiecare trimestru calendaristic, indiferent dacă au fost sau nu prestate servicii reglementate de prezentul regim special. Declarația de TVA se depune până la sfârșitul următoarei luni de după încheierea perioadei fiscale acoperite de declarație.

Articolul 365

Declarația de TVA conține codul individual de înregistrare în scopuri de TVA, pentru aplicarea prezentului regim special, precum și, pentru fiecare stat membru de consum în care este datorată TVA, valoarea totală fără TVA a prestărilor de servicii reglementate de prezentul regim special, efectuate în cursul perioadei fiscale, precum și cuantumul total al TVA corespunzătoare subdivizate pe cote. De asemenea, în declarație trebuie specificate cotele de TVA aplicabile și TVA totală datorată.

Atunci când sunt solicitate modificări ale declarației de TVA după depunerea acesteia, modificările respective se includ într-o declarație ulterioară în termen de trei ani de la data la care trebuia depusă declarația inițială în conformitate cu articolul 364. Declarația ulterioară de TVA identifică statul membru relevant de consum, perioada fiscală și cuantumul TVA pentru care sunt necesare modificări.”

20.

Articolul 368 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 368

Persoana impozabilă nestabilită în Comunitate care utilizează prezentul regim special nu poate deduce TVA în temeiul articolului 168 din prezenta directivă. În pofida dispozițiilor articolului 1 punctul 1 din Directiva 86/560/CEE, persoanei impozabile în cauză i se acordă o rambursare în conformitate cu directiva menționată. Articolul 2 alineatele (2) și (3) și articolul 4 alineatul (2) din Directiva 86/560/CEE nu se aplică rambursărilor referitoare la servicii reglementate de prezentul regim special.

Dacă persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special are obligația de a fi înregistrată într-un stat membru pentru alte activități decât cele reglementate de prezentul regim special, aceasta deduce TVA datorată în statul membru respectiv, pentru activitățile sale impozabile reglementate de prezentul regim special, în declarația de TVA pe care trebuie să o depună în temeiul articolului 250 din prezenta directivă.”

21.

Titlul secțiunii 3 de la titlul XII capitolul 6 se înlocuiește cu următorul text:

„Regimul special pentru vânzările intracomunitare de bunuri la distanță și pentru serviciile prestate de persoane impozabile stabilite în Comunitate, dar într-un alt stat membru decât statul membru de consum”.

22.

La articolul 369a, se adaugă următorul punct:

23.

Articolele 369b și 369c se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 369b

Statele membre permit oricărei persoane impozabile care efectuează vânzări intracomunitare de bunuri la distanță și oricărei persoane impozabile nestabilite în statul membru de consum, care prestează servicii unei persoane neimpozabile, să utilizeze prezentul regim special. Prezentul regim special se aplică tuturor acelor bunuri livrate sau servicii prestate în Comunitate.

Articolul 369c

O persoană impozabilă declară statului membru de identificare momentul în care își începe sau își încetează activitățile impozabile reglementate de prezentul regim special sau momentul în care își modifică respectivele activități în așa fel încât nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru utilizarea prezentului regim special. Persoana comunică aceste informații pe cale electronică.”

24.

Articolul 369e se modifică după cum urmează:

25.

Articolele 369f și 369g se înlocuiesc cu următorul text:

„Articolul 369f

Persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special prezintă statului membru de identificare, pe cale electronică, o declarație de TVA pentru fiecare trimestru calendaristic, indiferent dacă au fost sau nu efectuate vânzări intracomunitare de bunuri la distanță sau dacă au fost sau nu prestate servicii reglementate de prezentul regim special. Declarația de TVA se depune până la sfârșitul următoarei luni de după încheierea perioadei fiscale acoperite de declarație.

Articolul 369g

(1)   Declarația de TVA conține codul de înregistrare în scopuri de TVA menționat la articolul 369d și, pentru fiecare stat membru de consum în care este datorată TVA, valoarea totală, fără TVA, a vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță, precum și a prestărilor de servicii reglementate de prezentul regim special, efectuate în cursul perioadei fiscale, precum și cuantumul total al TVA corespunzătoare subdivizate pe cote. De asemenea, în declarație trebuie specificate cotele de TVA aplicabile și TVA totală datorată. Declarația de TVA conține, de asemenea, modificări referitoare la perioade fiscale anterioare, astfel cum se prevede la alineatul (4) de la prezentul articol.

(2)   Atunci când, în cazul unor vânzări intracomunitare de bunuri la distanță reglementate de prezentul regim special, bunurile sunt expediate sau transportate din state membre altele decât statul membru de identificare, declarația de TVA include și valoarea totală a vânzărilor respective pentru fiecare stat membru din care sunt expediate sau transportate bunurile, însoțită de codul individual de înregistrare în scopuri de TVA sau de codul de înregistrare fiscală alocat de către fiecare dintre respectivele state membre. Declarația de TVA include aceste informații pentru fiecare stat membru, altul decât statul membru de identificare, defalcate pe state membre de consum.

(3)   Atunci când persoana impozabilă care prestează servicii reglementate de prezentul regim special deține unul sau mai multe sedii comerciale fixe, altul/altele decât cel(e) din statul membru de identificare, de la care sunt prestate serviciile, declarația de TVA include și valoarea totală a respectivelor prestări de servicii, pentru fiecare stat membru în care persoana deține un sediu, însoțită de codul individual de înregistrare în scopuri de TVA sau de codul de înregistrare fiscală al sediului respectiv, defalcată pe state membre de consum.

(4)   Atunci când sunt solicitate modificări ale declarației de TVA după depunerea acesteia, modificările respective se includ într-o declarație ulterioară în termen de trei ani de la data la care trebuia depusă declarația inițială în conformitate cu articolul 369f. Declarația ulterioară de TVA identifică statul membru relevant de consum, perioada fiscală și cuantumul TVA pentru care sunt necesare modificări.”

26.

La articolul 369h alineatul (1) al doilea paragraf, teza a doua se înlocuiește cu următorul text:

„Dacă pentru prestările de servicii s-au utilizat alte monede, persoana impozabilă care face uz de prezentul regim special folosește, în scopul completării declarației de TVA, cursul de schimb din ultima zi a perioadei fiscale.”

27.

La articolul 369i, primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special plătește TVA, făcând referire la declarația de TVA corespunzătoare, cel târziu la expirarea termenului de depunere a declarației.”

28.

Articolul 369j se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 369j

În ceea ce privește activitățile sale impozabile reglementate de prezentul regim special, persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special nu poate deduce TVA datorată în statul membru de consum în conformitate cu articolul 168 din prezenta directivă. În pofida articolului 2 alineatul (1), a articolului 3 și a articolului 8 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/9/CE, persoanei impozabile în cauză i se acordă o rambursare în conformitate cu directiva menționată.

Dacă persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special are obligația de a fi înregistrată într-un stat membru pentru alte activități decât cele reglementate de prezentul regim special, aceasta deduce TVA datorată în statul membru respectiv, pentru activitățile sale impozabile reglementate de prezentul regim special, în declarația de TVA pe care trebuie să o depună în temeiul articolului 250 din prezenta directivă.”

29.

La articolul 369k, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special ține registre ale operațiunilor reglementate de prezentul regim special. Registrele respective trebuie să conțină informații suficient de detaliate pentru a permite autorităților fiscale ale statului membru de consum să verifice exactitatea declarației de TVA.”

30.

La titlul XII capitolul 6, se adaugă următoarea secțiune:

„SECȚIUNEA 4

Regimul special pentru vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe

Articolul 369l

În sensul prezentei secțiuni, vânzarea la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe acoperă numai bunurile, cu excepția produselor care fac obiectul accizelor, în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 EUR.

În sensul prezentei secțiuni și fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, se aplică următoarele definiții:

Articolul 369m

(1)   Statele membre permit utilizarea prezentului regim special de către următoarele persoane impozabile care efectuează vânzări la distanță de bunuri importate din țări terțe sau din teritorii terțe:

Aceste persoane impozabile aplică prezentul regim special tuturor vânzărilor lor la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (b), nicio persoană impozabilă nu poate numi mai mulți intermediari în același timp.

(3)   Comisia adoptă un act de punere în aplicare prin care stabilește lista țărilor terțe menționate la prezentul articol alineatul (1) litera (c). Respectivul act de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, iar în acest sens, comitetul este cel instituit în temeiul articolului 58 din Regulamentul (UE) nr. 904/2010.

Articolul 369n

În cazul vânzărilor la distanță de bunuri importate din țări terțe sau din teritorii terțe pentru care TVA este declarată în cadrul prezentului regim special, faptul generator intervine și TVA devine exigibilă în momentul livrării. Se consideră că bunurile au fost livrate la data la care a fost acceptată plata.

Articolul 369o

Persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special sau un intermediar acționând în contul acesteia declară statului membru de identificare momentul în care își începe sau își încetează activitatea în cadrul prezentului regim special, sau momentul în care își modifică respectiva activitate astfel încât nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru a utiliza prezentul regim special. Informațiile respective sunt comunicate pe cale electronică.

Articolul 369p

(1)   Informațiile pe care persoana impozabilă care nu utilizează un intermediar are obligația de a le furniza statului membru de identificare înainte de a începe să utilizeze prezentul regim special conțin următoarele detalii:

(2)   Informațiile pe care intermediarul are obligația de a le furniza statului membru de identificare înainte de a începe să utilizeze prezentul regim special în contul unei persoane impozabile conțin următoarele detalii:

(3)   Informațiile pe care intermediarul are obligația de a le furniza statului membru de identificare cu privire la fiecare persoană impozabilă pe care o reprezintă, înainte ca aceste persoane impozabile să înceapă să utilizeze prezentul regim special, conțin următoarele detalii:

(4)   Orice persoană impozabilă care utilizează prezentul regim special sau, după caz, intermediarul acesteia, notifică statului membru de identificare orice modificare a informațiilor furnizate.

Articolul 369q

(1)   Statul membru de identificare alocă persoanei impozabile care utilizează prezentul regim special un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, pentru aplicarea prezentului regim special, și îi comunică acest cod pe cale electronică.

(2)   Statul membru de identificare alocă unui intermediar un cod individual de înregistrare și îi comunică acest cod pe cale electronică.

(3)   Statul membru de identificare alocă intermediarului un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, pentru aplicarea prezentului regim special, pentru fiecare persoană impozabilă pentru care intermediarul este desemnat.

(4)   Codul de înregistrare în scopuri de TVA alocat în temeiul alineatelor (1), (2) și (3) se utilizează numai în sensul prezentului regim special.

Articolul 369r

(1)   Statul membru de identificare elimină din registrul de identificare persoana impozabilă care nu utilizează un intermediar, în următoarele cazuri:

(2)   Statul membru de identificare elimină intermediarul din registrul de identificare în următoarele cazuri:

(3)   Statul membru de identificare elimină din registrul de identificare persoana impozabilă reprezentată de un intermediar, în următoarele cazuri:

Articolul 369s

Persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special sau intermediarul acesteia prezintă, prin mijloace electronice, statului membru de identificare o declarație de TVA pentru fiecare lună, indiferent dacă au fost sau nu efectuate vânzări la distanță de bunuri importate din teritorii terțe sau țări terțe. Declarația de TVA se depune până la sfârșitul următoarei luni de după încheierea perioadei fiscale acoperite de declarație.

Atunci când o declarație de TVA trebuie depusă în conformitate cu primul paragraf, statele membre nu impun, în scopuri de TVA, nicio obligație suplimentară și nicio altă formalitate în momentul importului.

Articolul 369t

(1)   Declarația de TVA conține codul de înregistrare în scopuri de TVA menționat la articolul 369q și, pentru fiecare stat membru de consum în care este datorată TVA, valoarea totală, fără TVA, a vânzărilor la distanță de bunuri importate din țări terțe sau din teritorii terțe pentru care TVA a devenit exigibilă în cursul perioadei fiscale, precum și cuantumul total al TVA corespunzătoare subdivizate pe cote. De asemenea, în declarație trebuie specificate cotele de TVA aplicabile și TVA totală datorată.

(2)   Atunci când sunt solicitate modificări ale declarației de TVA după depunerea acesteia, modificările respective trebuie să fie incluse într-o declarație ulterioară în termen de trei ani de la data la care trebuia depusă declarația inițială în conformitate cu articolul 369s. Declarația ulterioară de TVA identifică statul membru relevant de consum, perioada fiscală și cuantumul TVA pentru care sunt necesare modificări.

Articolul 369u

(1)   Declarația de TVA se completează în euro.

Statele membre care nu au adoptat moneda euro pot solicita ca declarația de TVA să fie completată în moneda lor națională. Dacă livrările au fost efectuate în alte monede, persoana impozabilă care face uz de prezentul regim special sau intermediarul acesteia folosește, în scopul completării declarației de TVA, cursul de schimb din ultima zi a perioadei fiscale.

(2)   Conversia se efectuează prin aplicarea cursului de schimb publicat de Banca Centrală Europeană pentru ziua respectivă sau, în cazul în care acesta nu este publicat în acea zi, pentru următoarea zi de publicare.

Articolul 369v

Persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special sau intermediarul acesteia plătește TVA, făcând referire la declarația de TVA corespunzătoare, cel târziu la expirarea termenului de depunere a declarației.

Plata se efectuează într-un cont bancar denominat în euro, desemnat de statul membru de identificare. Statele membre care nu au adoptat moneda euro pot solicita ca plata să se efectueze într-un cont bancar denominat în moneda lor națională.

Articolul 369w

În ceea ce privește activitățile sale impozabile reglementate de prezentul regim special, persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special nu poate deduce TVA datorată în statele membre de consum în conformitate cu articolul 168 din prezenta directivă. În pofida articolului 1 punctul 1 din Directiva 86/560/CEE, a articolului 2 punctul 1 și a articolului 3 din Directiva 2008/9/CE, persoanei impozabile în cauză i se acordă o rambursare în conformitate cu directivele menționate. Articolul 2 alineatele (2) și (3) și articolul 4 alineatul (2) din Directiva 86/560/CEE nu se aplică rambursărilor referitoare la bunuri reglementate de prezentul regim special.

Dacă persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special are obligația de a fi înregistrată într-un stat membru pentru alte activități decât cele reglementate de prezentul regim special, aceasta deduce TVA datorată în statul membru respectiv, pentru activitățile sale impozabile reglementate de prezentul regim special, în declarația de TVA pe care trebuie să o depună în temeiul articolului 250.

Articolul 369x

(1)   Persoana impozabilă care utilizează prezentul regim special ține registre ale operațiunilor reglementate de prezentul regim special. Un intermediar ține câte un registru pentru fiecare persoană impozabilă pe care o reprezintă. Registrele respective trebuie să conțină informații suficient de detaliate pentru a permite autorităților fiscale ale statului membru de consum să verifice exactitatea declarației de TVA.

(2)   Registrele prevăzute la alineatul (1) trebuie puse la dispoziția statului membru de consum și a statului membru de identificare, la cerere, pe cale electronică.

Aceste registre trebuie păstrate pentru o perioadă de zece ani de la sfârșitul anului în care s-a efectuat operațiunea.

(*2)  Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri (JO L 84, 31.3.2010, p. 1).”"

31.

În titlul XII, se adaugă următoarele capitole:

„CAPITOLUL 7

Mecanisme speciale pentru declararea și plata TVA la import

Articolul 369y

Atunci când, pentru importul bunurilor, cu excepția produselor care fac obiectul accizelor, în loturi cu o valoare intrinsecă de maximum 150 EUR, nu se utilizează regimul special prevăzut la capitolul 6 secțiunea 4, statul membru de import permite persoanei care prezintă bunurile în vamă în contul persoanei căreia îi sunt destinate acestea pe teritoriul Comunității să utilizeze mecanismele speciale pentru declararea și plata TVA la import, în cazul acelor bunuri pentru care expedierea sau transportul se încheie în statul membru respectiv.

Articolul 369z

(1)   În sensul prezentului mecanism special, se aplică următoarele dispoziții:

(2)   Statele membre emit dispoziții potrivit cărora persoana care prezintă bunurile în vamă pe teritoriul Comunității trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că persoana destinatară a bunurilor plătește taxa corectă.

Articolul 369za

Prin derogare de la articolul 94 alineatul (2), statul membru poate să prevadă că, atunci când se utilizează prezentul mecanism special, este aplicabilă cota standard de TVA aplicabilă în statul membru de import.

Articolul 369zb

(1)   Statele membre permit ca TVA colectată în cadrul prezentului regim special să fie raportată electronic, printr-o declarație lunară. Declarația indică valoarea totală a TVA colectată în luna calendaristică relevantă.

(2)   Statele membre impun ca TVA menționată la alineatul (1) să fie datorată până la sfârșitul lunii care urmează importului.

(3)   Persoanele care utilizează prezentul mecanism special păstrează registre ale operațiunilor reglementate de prezentul mecanism special, pentru o anumită perioadă care urmează să fie stabilită de statul membru de import. Registrele respective trebuie să conțină informații suficient de detaliate pentru a permite autorităților fiscale sau vamale ale statului membru de import să verifice exactitatea declarației de TVA și trebuie să fie puse la dispoziția statului membru de import, la cerere, pe cale electronică.

CAPITOLUL 8

Valori de schimb

Articolul 369zc

(1)   Contravaloarea euro în monedă națională care trebuie luată în considerare pentru cuantumul menționat la articolul 369l și la articolul 369y se stabilește anual. Cursurile valabile sunt cele din prima zi lucrătoare a lunii octombrie, cu efect de la 1 ianuarie a anului următor.

(2)   Statele membre pot rotunji cuantumul în monedă națională rezultat prin transformarea sumelor în euro.

(3)   Statele membre pot continua să aplice cuantumul în vigoare în momentul rectificării anuale prevăzute la alineatul (1), în cazul în care conversia cuantumului exprimat în euro determină, înainte de rotunjirea prevăzută la alineatul (2), o modificare de cel mult 5 % a cuantumului exprimat în monedă națională sau o reducere a acestuia.”

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/23

(1)

Decizia (UE) 2017/1324 a Parlamentului European și a Consiliului (2) prevede participarea Uniunii la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) derulat în comun de mai multe state membre.

(2)

Republica Algeriană Democratică și Populară (denumită în continuare „Algeria”) și-a exprimat dorința de a se alătura PRIMA în calitate de stat participant și pe picior de egalitate cu statele membre și cu țările terțe asociate la Orizont 2020 - Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) care participă la PRIMA.

(3)

În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia (UE) 2017/1324, Algeria urmează să devină un stat participant la PRIMA sub rezerva încheierii unui acord internațional de cooperare științifică și tehnologică cu Uniunea, care să stabilească clauzele și condițiile privind participarea Algeriei la PRIMA.

(4)

În conformitate cu Decizia(UE) 2017/2209 a Consiliului (3), Acordul de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Republica Algeriană Democratică și Populară de stabilire a clauzelor și condițiilor privind participarea Republicii Algeriene Democratice și Populare la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 26 octombrie 2017, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(5)

Acordul ar trebui să fie aprobat,

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/25

(1)

Decizia (UE) 2017/1324 a Parlamentului European și a Consiliului (2) prevede participarea Uniunii la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) derulat în comun de mai multe state membre.

(2)

Republica Arabă Egipt (denumită în continuare „Egipt”) și-a exprimat dorința de a se alătura PRIMA în calitate de stat participant și pe picior de egalitate cu statele membre și cu țările terțe asociate la Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) care participă la PRIMA.

(3)

În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia (UE) 2017/1324, Egiptul urmează să devină un stat participant la PRIMA sub rezerva încheierii unui acord internațional de cooperare științifică și tehnologică cu Uniunea de stabilire a clauzelor și condițiilor privind participarea Egiptului la PRIMA.

(4)

În conformitate cu Decizia(UE) 2017/2210 a Consiliului (3), Acordul de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Republica Arabă Egipt de stabilire a clauzelor și condițiilor privind participarea Republicii Arabe Egipt la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 27 octombrie 2017, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(5)

Acordul ar trebui să fie aprobat.

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/27

(1)

Decizia (UE) 2017/1324 a Parlamentului European și a Consiliului (2) prevede participarea Uniunii la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) derulat în comun de mai multe state membre.

(2)

Regatul Hașemit al Iordaniei (denumit în continuare „Iordania”) și-a exprimat dorința de a se alătura PRIMA în calitate de stat participant și pe picior de egalitate cu statele membre și cu țările terțe asociate la Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) care participă la PRIMA.

(3)

În conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din Decizia (UE) 2017/1324, Iordania urmează să devină un stat participant la PRIMA sub rezerva încheierii unui acord internațional de cooperare științifică și tehnologică cu Uniunea de stabilire a clauzelor și condițiilor privind participarea Iordaniei la PRIMA.

(4)

În conformitate cu Decizia (UE) 2017/2211 a Consiliului (3), Acordul de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei de stabilire a clauzelor și condițiilor privind participarea Regatului Hașemit al Iordaniei la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 10 noiembrie 2017, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(5)

Acordul ar trebui să fie aprobat,

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/29

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/32

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului (2) stabilește dispoziții detaliate privind prezumția referitoare la locul de stabilire al clientului pentru a determina locul de prestare a serviciilor de telecomunicații, de radiodifuziune și televiziune sau al serviciilor prestate pe cale electronică către persoane neimpozabile.

(2)

Din evaluarea cerințelor referitoare la aplicarea acestor prezumții reiese că, pentru persoanele impozabile stabilite într-un stat membru și care prestează astfel de servicii unor persoane neimpozabile din alte state membre, obținerea, în anumite condiții, a două elemente de probă necontradictorii privind locul în care clientul este stabilit sau își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită este extrem de împovărătoare.

(3)

Cerința este deosebit de costisitoare pentru întreprinderile mici și mijlocii. Solicitarea unui singur element de probă ar trebui să simplifice obligațiile acestor întreprinderi ale căror prestări intracomunitare pentru consumatorii din alte state membre se situează sub un anumit prag.

(4)

Simplificarea cerinței de a face dovada locului de stabilire al clientului vine în completarea modificărilor introduse prin articolul 1 din Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului (3) la regimurile speciale prevăzute în titlul XII capitolul 6 din Directiva 2006/112/CE și ar trebui, prin urmare, să se aplice de la aceeași dată.

(5)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 ar trebui modificat în consecință,

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/34

(1)

Regulamentul (CE) nr. 882/2004 stabilește normele generale pentru efectuarea controalelor oficiale de verificare a conformității cu normele privind igiena alimentară, printre altele. În conformitate cu regulamentul respectiv, laboratoarele de referință ale Uniunii Europene (denumite în continuare „laboratoare de referință ale UE”) au responsabilitatea, în special, de a furniza către laboratoarele naționale de referință detaliile metodelor analitice și de a coordona aplicarea acestor metode. În anexa VII la regulamentul menționat anterior este stabilită o listă cu laboratoarele de referință ale UE.

(2)

Programul de lucru al laboratoarelor de referință ale UE pentru lapte și produse lactate are ca scop principal furnizarea metodelor analitice și asigurarea unei abordări comune a testelor de competență interlaboratoare efectuate de laboratoarele naționale de referință cu privire la markerii indicatori ai calității, cum ar fi numărul celulelor somatice și a germenilor. Cunoștințele bazate pe stadiul actual al tehnologiei necesare pentru efectuarea corectă a acestor analize sunt în prezent bine stabilite atât la nivelul laboratoarelor oficiale care efectuează controalele oficiale, cât și la nivelul laboratoarelor utilizate din ce în ce mai mult de operatorii din sectorul alimentar pentru analiza respectivilor markeri, care reprezintă un factor care determină prețul laptelui colectat la ferme.

(3)

Laboratorul de referință al UE pentru lapte și produse lactate nu mai este necesar în interiorul Uniunii. Prin urmare, acesta ar trebui eliminat din lista cu laboratoarele de referință ale UE din anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

(4)

Prin urmare, anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 882/2004 ar trebui modificată în consecință.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/36

(1)

Atunci când Consiliul urmează să adopte un act cu majoritate calificată, trebuie să se verifice dacă statele membre care constituie majoritatea calificată reprezintă cel puțin 65 % din populația Uniunii.

(2)

Procentul respectiv se calculează în conformitate cu cifrele referitoare la populație din anexa III la Regulamentul de procedură al Consiliului (denumit în continuare „regulamentul de procedură”).

(3)

Articolul 11 alineatul (6) din regulamentul de procedură prevede că, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, Consiliul urmează să adapteze cifrele prevăzute în anexa menționată, în conformitate cu datele de care dispune Oficiul pentru Statistică al Uniunii Europene la data de 30 septembrie a anului precedent.

(4)

Prin urmare, regulamentul de procedură ar trebui să fie modificat în consecință pentru anul 2018,

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/38

(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivă și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 24 iulie 1997, Georgia și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Georgia la 1 octombrie 1997.

(11)

toate statele membre vizate, cu excepția Danemarcei, a Luxemburgului și a României, au acceptat deja aderarea Georgiei la Convenția de la Haga din 1980. Georgia a acceptat aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Maltei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Georgia a condus la concluzia că Luxemburg și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Georgiei în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

La 8 iulie 1997, Africa de Sud și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția a intrat în vigoare pentru Africa de Sud la 1 octombrie 1997.

(13)

Toate statele membre vizate, cu excepția Danemarcei, a Luxemburgului și a României, au acceptat deja aderarea Africii de Sud la Convenția de la Haga din 1980. Africa de Sud a acceptat aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Maltei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Africa de Sud a condus la concluzia că Luxemburg și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Africii de Sud în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(14)

Prin urmare, Luxemburg și România ar trebui autorizate să își depună declarațiile de acceptare a aderării Georgiei și a Africii de Sud la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Celelalte state membre care au acceptat deja aderarea Georgiei și a Africii de Sud la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(15)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(16)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/41

(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivă și nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 14 decembrie 2006, San Marino și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru San Marino la 1 martie 2007.

(11)

toate statele membre, cu excepția Croației, Danemarcei, Portugaliei, României și Țărilor de Jos, au acceptat deja aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din San Marino a condus la concluzia că Croația, Portugalia, România și Țările de Jos sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Republicii San Marino în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

Prin urmare, Croația, Portugalia, România și Țările de Jos ar trebui autorizate să își depună declarațiile de acceptare a aderării Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Statele membre ale Uniunii care au acceptat deja aderarea Republicii San Marino la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(13)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(14)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/43

(1)

Printre obiectivele pe care și le-a stabilit Uniunea Europeană se numără promovarea protecției drepturilor copilului, după cum se afirmă la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Măsurile de protecție a copiilor împotriva deplasării sau reținerii ilicite reprezintă o parte esențială a acestei politici.

(2)

Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (2) (denumit în continuare „Regulamentul Bruxelles IIa”), care urmărește protejarea copiilor împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau rețineri ilicite și stabilirea de proceduri în vederea asigurării înapoierii imediate a copiilor în statul în care își au reședința obișnuită, precum și în vederea garantării protecției drepturilor de vizitare și a drepturilor privind încredințarea.

(3)

Regulamentul Bruxelles IIa completează și consolidează Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția de la Haga din 1980”), care stabilește, la nivel internațional, un sistem de obligații și de cooperare între statele contractante și între autoritățile centrale și urmărește să asigure înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit.

(4)

Toate statele membre ale Uniunii sunt parte la Convenția de la Haga din 1980.

(5)

Uniunea încurajează statele terțe să adere la Convenția de la Haga din 1980 și sprijină punerea în aplicare corectă a Convenției de la Haga din 1980, prin participarea alături de statele membre, printre altele, la comisiile speciale organizate periodic de Conferința de la Haga de drept internațional privat.

(6)

Un cadru juridic comun aplicabil între statele membre ale Uniunii și statele terțe ar putea fi cea mai bună soluție pentru cazurile delicate de răpire internațională de copii.

(7)

Convenția de la Haga din 1980 prevede că aceasta se aplică în raporturile dintre statul aderent și acele state contractante care vor fi declarat că acceptă aderarea.

(8)

Convenția de la Haga din 1980 nu permite organizațiilor de integrare economică regională, precum Uniunea, să devină parte la aceasta. Prin urmare, Uniunea nu poate să adere la convenția respectivăși nici să depună o declarație de acceptare a unui stat aderent.

(9)

În temeiul Avizului 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene (3), declarațiile de acceptare făcute în conformitate cu Convenția de la Haga din 1980 țin de competența externă exclusivă a Uniunii.

(10)

La 2 februarie 1994, Panama și-a depus instrumentul de aderare la Convenția din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Panama la 1 mai 1994.

(11)

Toate statele membre vizate, cu excepția Austriei și a României, au acceptat deja aderarea Republicii Panama la Convenția de la Haga din 1980. Panama a acceptat aderarea Bulgariei, Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei și Sloveniei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Panama a condus la concluzia că Austria și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Republicii Panama în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(12)

La 18 noiembrie 1999, Uruguay și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Uruguay la 1 februarie 2000.

(13)

Toate statele membre vizate, cu excepția Austriei și a României, au acceptat deja aderarea Republicii Uruguay la Convenția de la Haga din 1980. Uruguay a acceptat aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei și Lituaniei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Uruguay a condus la concluzia că Austria și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Republicii Uruguay în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(14)

La 13 decembrie 1995, Columbia și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru Columbia la 1 martie 1996.

(15)

Toate statele membre vizate, cu excepția Austriei și a României, au acceptat deja aderarea Republicii Columbia la Convenția de la Haga din 1980. Columbia a acceptat aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei și Maltei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din Columbia a condus la concluzia că Austria și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Republicii Columbia în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(16)

La 5 februarie 2001, El Salvador și-a depus instrumentul de aderare la Convenția de la Haga din 1980. Convenția de la Haga din 1980 a intrat în vigoare pentru El Salvador la 1 mai 2001.

(17)

Toate statele membre vizate, cu excepția Austriei și a României, au acceptat deja aderarea Republicii El Salvador la Convenția de la Haga din 1980. El Salvador a acceptat aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei și Lituaniei la Convenția de la Haga din 1980. O evaluare a situației din El Salvador a condus la concluzia că Austria și România sunt în măsură să accepte, în interesul Uniunii, aderarea Republicii El Salvador în conformitate cu dispozițiile Convenției de la Haga din 1980.

(18)

Prin urmare, Austria și România ar trebui autorizate să își depună declarațiile de acceptare a aderării Republicii Panama, a Republicii Uruguay, a Republicii Columbia și a Republicii El Salvador la Convenția de la Haga din 1980, în interesul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile prezentei decizii. Celelalte state membre ale Uniunii care au acceptat deja aderarea Republicii Panama, a Republicii Uruguay, a Republicii Columbia și a Republicii El Salvador la Convenția de la Haga din 1980 nu ar trebui să depună noi declarații de acceptare, deoarece declarațiile existente rămân valabile în temeiul dreptului internațional public.

(19)

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului Bruxelles IIa și participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

(20)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică,

29.12.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 348/46