16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/1

(1)

Directiva 2014/107/UE a Consiliului (3), care a modificat Directiva 2011/16/UE (4), se aplică de la 1 ianuarie 2016 în 27 de state membre, iar de la 1 ianuarie 2017 și în Austria. Directiva respectivă pune în aplicare Standardul global pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare în domeniul fiscal în interiorul Uniunii, asigurând faptul că informațiile privind Titularii de cont ai Conturilor Financiare sunt raportate statului membru în care este rezident Titularul de cont.

(2)

Directiva 2011/16/UE dispune că, în cazul în care Titularul de cont este o structură intermediară, Instituțiile Financiare trebuie să verifice structura respectivă și trebuie să identifice și să raporteze beneficiarii săi reali. Acest element important în aplicarea directivei respective se bazează pe informații privind combaterea spălării banilor obținute în temeiul Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului (5) pentru identificarea beneficiarilor reali.

(3)

Pentru a asigura monitorizarea efectivă a aplicării de către Instituțiile Financiare a procedurilor de precauție stabilite în Directiva 2011/16/UE, autoritățile fiscale au nevoie să aibă acces la informațiile privind combaterea spălării banilor. În absența accesului, autoritățile respective nu vor putea să monitorizeze, să confirme și să auditeze faptul că Instituțiile Financiare aplică în mod corespunzător Directiva 2011/16/UE, identificând în mod corect și raportând beneficiarii reali ai structurilor intermediare.

(4)

Directiva 2011/16/UE cuprinde alte schimburi de informații și forme de cooperare administrativă între statele membre. Accesul la informațiile privind combaterea spălării banilor care sunt deținute de entități în temeiul Directivei (UE) 2015/849 în cadrul cooperării administrative în materie fiscală ar asigura o mai bună dotare a autorităților fiscale în vederea îndeplinirii obligațiilor care le revin în temeiul Directivei 2011/16/UE și în vederea combaterii mai eficiente a evaziunii și fraudei fiscale.

(5)

Prin urmare, este necesar să se asigure faptul că autoritățile fiscale pot accesa informațiile, procedurile, documentele și mecanismele privind combaterea spălării banilor pentru ca acestea să își poată îndeplini sarcinile de monitorizare a aplicării corespunzătoare a Directivei 2011/16/UE și pentru ca toate formele de cooperare administrativă stabilite de directiva respectivă să poată funcționa.

(6)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În cazurile în care prezenta directivă impune ca accesul autorităților fiscale la date cu caracter personal să fie prevăzut de lege, acest lucru nu necesită în mod obligatoriu un act legislativ al parlamentului, fără a aduce atingere ordinii constituționale din statele membre vizate. Cu toate acestea, un astfel de act legislativ ar trebui să fie clar și precis, iar aplicarea sa ar trebui să fie clară și previzibilă pentru persoanele care intră sub incidența sa, conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

(7)

Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume instituirea unei cooperări administrative eficiente între statele membre și monitorizarea sa eficace în condiții compatibile cu buna funcționare a pieței interne, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere motive de uniformitate și eficacitate, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta din urmă poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la respectivul articol, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul respectiv.

(8)

Procedurile de precauție referitore la clientelă efectuate de Instituțiile Financiare în temeiul Directivei 2011/16/UE au început deja și primele schimburi de informații urmează să fie finalizate până în septembrie 2017. Prin urmare, pentru a se asigura faptul că monitorizarea efectivă a aplicării respectivei directive nu suferă întârzieri, prezenta directivă de modificare ar trebui să intre în vigoare și să fie transpusă cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2018.

(9)

Prin urmare, Directiva 2011/16/UE ar trebui modificată în consecință,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/4

(1)

Anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei (2) stabilește lista țărilor terțe ale căror sisteme de producție și măsuri de control pentru producția ecologică a produselor agricole sunt recunoscute drept echivalente cu cele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 834/2007.

(2)

Republica Coreea a informat Comisia că autoritatea sa competentă a retras recunoașterea unui organism de control și a adăugat alte trei organisme de control pe lista organismelor de control recunoscute.

(3)

Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 stabilește lista autorităților de control și a organismelor de control competente să efectueze controale și să elibereze certificate în țări terțe, în scopul echivalenței.

(4)

Comisia a primit și a examinat o cerere de includere în lista din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 din partea „A CERT European Organization for Certification S.A.”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că este justificat să recunoască „A CERT European Organization for Certification S.A.” pentru categoriile de produse A și D în ceea ce privește Albania, Azerbaidjan, Bhutan, Belarus, Chile, China, Republica Dominicană, Ecuador, Egipt, Etiopia, Grenada, Georgia, Indonezia, Iran, Jamaica, Iordania, Kenya, Kazahstan, Liban, Maroc, Moldova, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Papua-Noua Guinee, Filipine, Pakistan, Serbia, Rusia, Rwanda, Arabia Saudită, Thailanda, Turcia, Taiwan, Tanzania, Ucraina, Uganda și Africa de Sud.

(5)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Bioagricert S.r.l.”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse A la Indonezia și Senegal și pentru categoriile de produse A și D la Albania și Bangladesh și extinderea domeniului de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse E la Albania și Thailanda.

(6)

„Caucacert” a informat Comisia cu privire la o eroare în ceea ce privește denumirea sa comercială, care ar trebui să fie înlocuită cu „Caucascert”.

(7)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „CCPB Srl”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoriile de produse A, B, D, E și F la Georgia, Iran, Iordania și Arabia Saudită, pentru categoria de produse B la China, Irak, Mali, Filipine și Siria, pentru categoria de produse C la Maroc și Tunisia, pentru categoria de produse E la Tunisia și pentru categoriile de produse E și F la China, Egipt, Irak, Liban, Maroc, Mali, Filipine, San Marino, Siria și Turcia.

(8)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „CERES Certification of Environmental Standards GmbH”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoriile de produse A, B și D la Armenia, pentru categoriile de produse A și D la Belarus, Malawi, Sierra Leone, Somalia și Tadjikistan și pentru categoria de produse B la Guatemala, Honduras, Nicaragua și El Salvador.

(9)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Control Union Certifications”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoriile de produse A, B, C, D, E și F la Burundi, Somalia și Sudanul de Sud, pentru categoriile de produse B și C la Angola, Belarus, Djibouti, Eritreea, Fiji, Liberia, Niger, Ciad și Kosovo și pentru categoriile de produse B, C și D la Republica Democratică Congo și Madagascar.

(10)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Ecocert SA”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse B la Mozambic și pentru categoria de produse C la Bangladesh, Chile, Hong Kong, Honduras, Peru și Vietnam.

(11)

Ecocert SA a informat Comisia că filiala sa „ECOCERT IMO Denetim ve Belgelendirme Ltd. Ști” și-a încetat activitățile de certificare în toate țările terțe pentru care a fost recunoscută. „ECOCERT IMO Denetim ve Belgelendirme Ltd. Ști” ar trebui, prin urmare, să nu mai fie inclusă în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008.

(12)

Comisia a primit și a examinat o cerere de includere în lista din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 din partea „Ekoagros”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică recunoașterea „Ekoagros” pentru categoria de produse A în ceea ce privește Rusia, pentru categoriile de produse A și B în ceea ce privește Belarus și Ucraina, pentru categoriile de produse A și D în ceea ce privește Tadjikistan și pentru categoriile de produse A și F în ceea ce privește Kazahstan.

(13)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Florida Certified Organic Growers and Consumers, Inc. (FOG), DBA as Quality Certification Services (QCS)”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoriile de produse A și D la Jamaica și Vietnam și pentru categoria de produse D la Ecuador.

(14)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „IMOswiss AG”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse A la Emiratele Arabe Unite, pentru categoriile de produse A și D la Burundi, pentru categoria de produse B la Mexic și Peru și pentru categoria de produse C la Brunei, China, Hong Kong, Honduras, Madagascar și Statele Unite. În plus, „IMOswiss AG” a informat Comisia că și-a încetat activitățile de certificare în Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Rusia și Tadjikistan. Prin urmare, această societate nu ar mai trebui să fie inclusă în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 pentru țările respective.

(15)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Kiwa BCS Öko-Garantie GmbH”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoriile de produse A și D la Zambia, pentru categoria de produse B la Laos, Myanmar/Birmania și Thailanda, pentru categoria de produse C la Hong Kong, Indonezia și Sri Lanka și pentru categoriile de produse C și E la Bangladesh.

(16)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Mayacert”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse A la Columbia, Republica Dominicană și El Salvador, pentru categoriile de produse A și D la Belize și Peru și pentru categoria de produse B la Guatemala, Honduras și Nicaragua.

(17)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „OneCert International PVT Ltd”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoriile de produse A și D la Bangladesh, China, Ghana, Cambodgia, Laos, Myanmar/Birmania, Oman, Rusia și Arabia Saudită.

(18)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Oregon Tilth”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse E la Mexic.

(19)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Organic Certifiers”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoriile de produse A și D la Indonezia.

(20)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Organska Kontrola”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse B la toate țările.

(21)

„QC & I GmbH” a informat Comisia că și-a încetat activitățile de certificare în toate țările terțe pentru care fusese recunoscută. Prin urmare, această societate nu ar trebui să mai fie inclusă în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008.

(22)

Comisia a primit și a examinat o cerere de modificare a caietului de sarcini din partea „Suolo e Salute srl”. Pe baza informațiilor primite, Comisia a concluzionat că se justifică extinderea domeniului geografic de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse A la Republica Dominicană și Egipt și extinderea domeniului de aplicare a recunoașterii pentru categoria de produse D la Republica Dominicană.

(23)

Orice trimitere la Taiwan din anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 ar trebui să fie înțeleasă ca o trimitere la Teritoriul vamal distinct Taiwan, Penghu, Kinmen și Matsu.

(24)

Prin urmare, anexele III și IV la Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 ar trebui modificate în consecință.

(25)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru producția ecologică,

1.

Anexa III se modifică în conformitate cu anexa I la prezentul regulament;

2.

Anexa IV se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/14

(1)

Lallemand SAS a înaintat o cerere, în conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, prin care propune modificarea numelui deținătorului autorizației în ceea ce privește Regulamentele (CE) nr. 226/2007 (2), (CE) nr. 1293/2008 (3), (CE) nr. 910/2009 (4), (CE) nr. 911/2009 (5), (UE) nr. 1120/2010 (6), (UE) nr. 212/2011 (7) ale Comisiei și Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 95/2013 (8) și (UE) nr. 413/2013 (9) ale Comisiei.

(2)

Solicitantul susține că deținătorul legal al drepturilor de comercializare a aditivilor pentru hrana animalelor Pediococcus acidilactici CNCM MA 18/5M și Saccharomyces cerevisiae CNCM I-1077 este Danstar Ferment AG. Solicitantul a prezentat date relevante în sprijinul cererii sale.

(3)

Modificarea propusă a titularului autorizației este de natură pur administrativă și nu implică necesitatea unei noi evaluări a aditivilor în cauză. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a fost informată cu privire la cerere.

(4)

Pentru ca Danstar Ferment AG să își poată exercita drepturile de comercializare, este necesară modificarea termenilor autorizațiilor respective.

(5)

Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 226/2007, (CE) nr. 1293/2008, (CE) nr. 910/2009, (CE) nr. 911/2009, (UE) nr. 1120/2010, (UE) nr. 212/2011, precum și Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 95/2013 și (UE) nr. 413/2013 ar trebui modificate în consecință.

(6)

Având în vedere că nu există niciun motiv legat de siguranță care să necesite aplicarea imediată a modificărilor aduse de prezentul regulament Regulamentelor (CE) nr. 226/2007, (CE) nr. 1293/2008, (CE) nr. 910/2009, (CE) nr. 911/2009, (UE) nr. 1120/2010, (UE) nr. 212/2011 și Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 95/2013 și (UE) nr. 413/2013, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pe parcursul căreia să se poată epuiza stocurile existente.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

1.

În titlu, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG”.

2.

În coloana 2 din anexă, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG reprezentată de Lallemand SAS”.

1.

În titlu, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG”.

2.

În coloana 2 din anexă, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG reprezentată de Lallemand SAS”.

1.

În titlu, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG”.

2.

În coloana 2 din anexă, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG reprezentată de Lallemand SAS”.

1.

În titlu, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG”.

2.

În coloana 2 din anexă, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG reprezentată de Lallemand SAS”.

1.

În titlu, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG”.

2.

În coloana 2 din anexă, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG reprezentată de Lallemand SAS”.

1.

În titlu, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG”.

2.

În coloana 2 din anexă, termenul „Lallemand SAS” se înlocuiește cu termenul „Danstar Ferment AG reprezentată de Lallemand SAS”.

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/18

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați utilizării în hrana animalelor și stabilește motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, a fost depusă o cerere pentru autorizarea oxidului dicupric, însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

Cererea respectivă se referă la autorizarea oxidului dicupric ca aditiv furajer în hrana tuturor speciilor de animale, urmând ca această substanță să fie clasificată în categoria „aditivi nutriționali”.

(4)

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat în avizul său din 25 mai 2016 (2) că, în condițiile de utilizare propuse, oxidul dicupric nu are un efect nociv asupra sănătății animale sau asupra sănătății consumatorilor și că nu vor apărea probleme de siguranță pentru utilizatori, cu condiția să se ia măsurile de protecție corespunzătoare.

(5)

În plus, autoritatea a concluzionat că oxidul dicupric nu constituie un risc suplimentar pentru mediu față de alte surse de cupru și că utilizarea sa poate fi considerată ca o sursă eficace de cupru pentru toate speciile de animale. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. Ea a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivului furajer în hrana animalelor, prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul articolului 21 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Denumirea aditivului în cerere este oxid dicupric. Cu toate acestea, denumirea dată de Uniunea Internațională de Chimie Pură și Aplicată (IUPAC) este oxid de cupru (I). În conformitate cu recomandarea autorității din avizul său privind oxidul cupric (3), aditivul ar trebui să fie denumit oxid de cupru (I).

(7)

Evaluarea oxidului de cupru (I) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, ar trebui autorizată utilizarea substanței respective în conformitate cu specificațiile din anexa la prezentul regulament.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/22

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului menționat anterior.

(2)

La 12 decembrie 2016, Comitetul pentru sancțiuni din cadrul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a hotărât să adauge o persoană fizică pe lista de persoane, grupuri și entități cărora ar trebui să li se aplice înghețarea fondurilor și a resurselor economice. Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 ar trebui actualizată în consecință.

(3)

Pentru a se asigura eficacitatea măsurilor prevăzute în prezentul regulament, acesta ar trebui să intre în vigoare imediat,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/24

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/26

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/2080 al Comisiei (3) a deschis vânzările de lapte praf degresat prin procedură de licitație.

(2)

Având în vedere ofertele primite pentru prima invitație parțială de participare la licitație, este necesar să se stabilească un preț minim de vânzare.

(3)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/28

(1)

În temeiul Deciziei 2007/884/CE (2), Regatul Unit a fost autorizat, până la 31 decembrie 2010, să limiteze la 50 % dreptul persoanei care închiriază sau ia în leasing un autovehicul de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) aferentă cheltuielilor de închiriere sau de leasing al unui autovehicul, în cazul în care respectivul autovehicul nu este utilizat exclusiv în interes de serviciu. Regatul Unit a fost autorizat, de asemenea, să nu considere drept prestare de servicii contra plată utilizarea în scop personal a unui autovehicul închiriat sau luat în leasing de către o persoană impozabilă. Măsurile respective (denumite în continuare „măsuri de derogare”) scutesc persoanele care au închiriat sau au luat în leasing autovehicule de obligația de a ține evidența kilometrilor parcurși în scop personal cu autovehicule de serviciu și de a declara, pentru fiecare autovehicul, taxa datorată pentru kilometrii parcurși efectiv în scop personal.

(2)

Decizia 2007/884/CE a fost ulterior modificată prin Decizia de punere în aplicare 2011/37/UE (3) și prin Decizia de punere în aplicare 2013/681/UE (4), care a prelungit termenul de expirare al măsurilor de derogare până la 31 decembrie 2016.

(3)

Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 14 martie 2016, Regatul Unit a solicitat autorizația de a prelungi măsurile de derogare.

(4)

În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia a informat celelalte state membre, printr-o scrisoare datată 28 iunie 2016, cu privire la cererea înaintată de Regatul Unit. Prin scrisoarea din data de 28 iunie 2016, Comisia a notificat Regatul Unit că deține toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

(5)

În conformitate cu articolul 3 din Decizia 2007/884/CE, Regatul Unit a prezentat Comisiei un raport cu privire la aplicarea respectivei decizii, care include o reexaminare a limitării procentuale. Informațiile furnizate de Regatul Unit arată că limitarea la 50 % a dreptului de deducere reflectă în continuare situația curentă în ceea ce privește procentajul utilizării în scopuri profesionale și în scopuri private a vehiculelor respective.

(6)

Prin urmare, Regatul Unit ar trebui să fie autorizat să aplice în continuare măsurile de derogare pentru o perioadă limitată, și anume până la 31 decembrie 2019.

(7)

În cazul în care consideră că este necesară o nouă prelungire după 2019, Regatul Unit ar trebui să transmită Comisiei un raport care să includă reevaluarea procentului aplicat, însoțit de o cerere de prelungire, până la 1 aprilie 2019.

(8)

Extinderea măsurilor de derogare va avea doar un efect neglijabil asupra valorii globale a veniturilor fiscale colectate în etapa de consum final și nu va avea niciun impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii care provin din TVA.

(9)

Prin urmare, Decizia 2007/884/CE ar trebui modificată în consecință,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/30

(1)

La 29 martie 2016, Țările de Jos au solicitat autorizarea de a aplica, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Directiva 2003/96/CE, o cotă redusă de impozitare a energiei electrice furnizate pentru vehiculele electrice. La cererea Comisiei, Țările de Jos au transmis informații suplimentare la 6 aprilie, la 20 iunie și la 18 august 2016.

(2)

Cota redusă de impozitare are drept obiectiv promovarea utilizării vehiculelor electrice prin reducerea costurilor pentru energia electrică utilizată pentru propulsarea vehiculelor respective.

(3)

Utilizarea vehiculelor electrice permite evitarea emisiilor de poluanți atmosferici rezultați din arderea benzinei și a motorinei sau a altor combustibili fosili, contribuind astfel la îmbunătățirea calității aerului din orașe. În plus, utilizarea vehiculelor electrice poate reduce emisiile de CO2 în măsura în care energia electrică este produsă din surse de energie regenerabile. Prin urmare, se așteaptă ca această măsură să contribuie la obiectivele politicilor Uniunii în materie de mediu, sănătate și climă.

(4)

Țările de Jos au solicitat în mod explicit ca cota redusă de impozitare să fie aplicată în cazul energiei electrice furnizate vehiculelor electrice, atât pentru uz comercial, cât și pentru uz necomercial, și ca stațiile de încărcare care nu sunt accesibile publicului să facă, la rândul lor, obiectul unei astfel de cote.

(5)

Țările de Jos au solicitat ca cota redusă de impozitare a energiei electrice să se aplice numai stațiilor de încărcare în care energia electrică este utilizată pentru a încărca direct un vehicul electric și să nu se aplice pentru energia electrică furnizată prin schimbul de baterii.

(6)

O cotă redusă de impozitare a energiei electrice furnizate vehiculelor electrice prin intermediul stațiilor de încărcare va îmbunătăți interesul economic al stațiilor de încărcare accesibile publicului în Țările de Jos, ceea ce ar face ca utilizarea automobilelor electrice să fie mai atractivă și va conduce la îmbunătățirea calității aerului.

(7)

Având în vedere numărul limitat de vehicule electrice și faptul că nivelul de impozitare a energiei electrice furnizate acestora prin stațiile de încărcare va fi mai ridicat decât nivelul minim de impozitare pentru uz comercial prevăzut la articolul 10 din Directiva 2003/96/CE, este puțin probabil ca măsura să conducă la denaturarea concurenței pe durata sa de aplicare și, așadar, nu va afecta buna funcționare a pieței interne.

(8)

Nivelul de impozitare a energiei electrice furnizate prin intermediul stațiilor de încărcare vehiculelor electrice pentru utilizare necomercială va fi mai ridicat decât nivelul minim de impozitare pentru utilizarea necomercială prevăzut la articolul 10 din Directiva 2003/96/CE.

(9)

În conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Directiva 2003/96/CE, fiecare autorizație acordată în temeiul articolului 19 alineatul (1) din directiva menționată urmează să fie strict limitată în timp. Țările de Jos au solicitat ca autorizarea să fie acordată pentru o perioadă de patru ani, astfel încât perioada de autorizare să fie suficient de lungă pentru ca operatorii economici să nu fie descurajați să facă investițiile necesare.

(10)

Prezenta decizie nu aduce atingere aplicării normelor Uniunii privind ajutoarele de stat,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/32

(1)

Auditul conturilor Băncii Centrale Europene (BCE) și ale băncilor centrale naționale ale statelor membre a căror monedă este euro este efectuat de auditori externi independenți recomandați de Consiliul guvernatorilor BCE și aprobați de Consiliu.

(2)

Mandatul auditorului extern al Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland a expirat după efectuarea auditului aferent exercițiului financiar 2015. Prin urmare, este necesară desemnarea unui auditor extern începând cu exercițiul financiar 2016.

(3)

Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland a selecționat Mazars drept auditor extern pentru exercițiile financiare 2016-2020.

(4)

Consiliul guvernatorilor BCE a recomandat desemnarea Mazars în calitate de auditor extern al Banc Ceannais na hÉireann/Central Bank of Ireland pentru exercițiile financiare 2016-2020.

(5)

Ca urmare a recomandării Consiliului guvernatorilor BCE, Decizia 1999/70/CE a Consiliului (2) ar trebui modificată în consecință,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/34

(1)

Deciziile 2007/305/CE (2), 2007/306/CE (3) și 2007/307/CE (4) ale Comisiei prevăd dispozițiile referitoare la retragerea de pe piață a rapiței hibride Ms1×Rf1 (ACS-BNØØ4-7×ACS-BNØØ1-4), a rapiței hibride Ms1×Rf2 (ACS-BNØØ4-7×ACS-BNØØ2-5) și a rapiței Topas 19/2 (ACS-BNØØ7-1), precum și a produselor derivate ale acestora („material modificat genetic”). Aceste decizii au fost adoptate după ce titularul autorizației, compania Bayer CropScience AG, a informat Comisia că nu avea intenția de a depune o cerere de reînnoire a autorizației pentru respectivul material modificat genetic, în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) primul paragraf, articolul 11, articolul 20 alineatul (4) și articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003.

(2)

Toate cele trei decizii prevedeau o perioadă inițială de tranziție de cinci ani, în cursul căreia produsele alimentare și hrana pentru animale care conțin, care sunt compuse sau care sunt fabricate din respectivul material modificat genetic erau autorizate pentru a fi introduse pe piață într-o proporție care nu depășește 0,9 % și cu condiția ca prezența materialului respectiv să fie accidentală sau inevitabilă din punct de vedere tehnic. Scopul urmărit prin stabilirea respectivei perioade de tranziție a fost de a se lua în considerare faptul că urme infime de material modificat genetic pot fi uneori prezente în lanțul alimentar și furajer, chiar după ce Bayer CropScience AG a decis să nu mai comercializeze semințe derivate din respectivele organisme modificate genetic, indiferent dacă s-au luat toate măsurile pentru a se evita prezența respectivului material modificat genetic.

(3)

Având în vedere experiența dobândită în urma retragerii de pe piață a respectivului material modificat genetic, Decizia de punere în aplicare 2012/69/UE a Comisiei (5) a modificat toate cele trei decizii în vederea prelungirii perioadei de tranziție până la 31 decembrie 2016. Având în vedere nivelurile foarte scăzute de urme care au fost raportate, decizia respectivă a redus prezența tolerată a materialului modificat genetic în produse alimentare și în hrana pentru animale la o fracție masică de 0,1 %.

(4)

Deciziile 2007/305/CE, 2007/306/CE și 2007/307/CE prevedeau, de asemenea, o serie de măsuri pe care Bayer CropScience AG a trebuit să le adopte pentru a asigura retragerea efectivă de pe piață a respectivului material modificat genetic și stabileau obligații de raportare pentru Bayer CropScience AG.

(5)

În decembrie 2013 și în martie 2016, Bayer CropScience AG a raportat că, deși s-au luat măsuri menite să prevină prezența respectivelor organisme modificate genetic în conformitate cu Deciziile 2007/305/CE, 2007/306/CE și 2007/307/CE, urme infime au fost încă detectate în ultimii ani în produse din rapiță. Această prezență persistentă a urmelor poate fi explicată prin caracteristicile biologice ale speciilor de rapiță, care pot rămâne în stare latentă perioade îndelungate, precum și prin practicile agricole utilizate pentru recoltarea semințelor, care pot să fi dus la diseminarea accidentală, dificil de cuantificat la datele de adoptare a Deciziilor 2007/305/CE, 2007/306/CE și 2007/307/CE și a Deciziei de punere în aplicare 2012/69/UE. Prezența urmelor a continuat tendința de scădere.

(6)

În acest context, este oportun să se prelungească perioada de tranziție cu încă trei ani, până la 31 decembrie 2019, pentru a permite eliminarea completă a urmelor rămase de rapiță Ms1×Rf1, de rapiță Ms1×Rf2 și de rapiță Topas 19/2 în lanțul alimentar și furajer.

(7)

Pentru a contribui la eliminarea respectivului material modificat genetic, este necesar, de asemenea, ca Bayer CropScience AG să continue să pună în aplicare programul intern prevăzut în Deciziile 2007/305/CE, 2007/306/CE și 2007/307/CE și să colecteze date, așa cum a făcut anterior din proprie inițiativă, privind prezența materialului în cauză în produsele din rapiță importate în Uniune din Canada, singura țară în care aceste specii de rapiță au fost cultivate în scopuri comerciale. Bayer CropScience AG ar trebui să transmită Comisiei un raport referitor la ambele aspecte până la 1 ianuarie 2019.

(8)

Bayer CropScience AG ar trebui să asigure disponibilitatea continuă a materialelor de referință certificate care să permită laboratoarelor de control să își efectueze analizele pe parcursul respectivei perioade de tranziție.

(9)

Prin urmare, Deciziile 2007/305/CE, 2007/306/CE și 2007/307/CE ar trebui modificate în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Destinatarul pune în aplicare un program intern pentru a asigura retragerea efectivă de pe piață a rapiței ACS-BNØØ4-7, a rapiței ACS-BNØØ1-4 și a combinației hibride de rapiță ACS-BNØØ4-7×ACS-BNØØ1-4 în culturi pentru înmulțire și în producția de semințe și colectează date privind prezența acestor organisme modificate genetic în transporturile de rapiță din Canada către Uniune.

Destinatarul prezintă Comisiei, până la 1 ianuarie 2019, un raport privind punerea în aplicare a acestui program, precum și privind prezența acestor organisme modificate genetic în transporturile de rapiță din Canada către Uniune.”

2.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

(1)   Prezența de material care conține, constă în sau este produs din rapița ACS-BNØØ4-7, rapița ACS-BNØØ1-4 și din combinația hibridă de rapiță ACS-BNØØ4-7×ACS-BNØØ1-4 în produse alimentare sau în hrana pentru animale, notificată în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (a) și al articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, este tolerată până la 31 decembrie 2019, cu condiția ca prezența respectivă:

(2)   Destinatarul asigură disponibilitatea materialului de referință certificat pentru rapița ACS-BNØØ4-7×ACS-BNØØ1-4 prin intermediul American Oil Chemists Society la adresa https://www.aocs.org/attain-lab-services/certified-reference-materials-(crms)”.

3.

Anexa se elimină.

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Destinatarul pune în aplicare un program intern pentru a asigura retragerea efectivă de pe piață a rapiței ACS-BNØØ4-7, a rapiței ACS-BNØØ2-5 și a combinației hibride de rapiță ACS-BNØØ4-7×ACS-BNØØ2-5 în culturi pentru înmulțire și în producția de semințe și colectează date privind prezența acestor organisme modificate genetic în transporturile de rapiță din Canada către Uniune.

Destinatarul prezintă Comisiei, până la 1 ianuarie 2019, un raport privind punerea în aplicare a acestui program, precum și privind prezența acestor organisme modificate genetic în transporturile de rapiță din Canada către Uniune.”

2.

Articolul 2 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 2

(1)   Prezența de material care conține, constă în sau este produs din rapița ACS-BNØØ4-7, rapița ACS-BNØØ2-5 și din combinația hibridă de rapiță ACS-BNØØ4-7×ACS-BNØØ2-5 în produse alimentare sau în hrana pentru animale, notificată în temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (a) și al articolului 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1829/2003, este tolerată până la 31 decembrie 2019, cu condiția ca prezența respectivă:

(2)   Destinatarul asigură disponibilitatea materialului de referință certificat pentru rapița ACS-BNØØ4-7×ACS-BNØØ2-5 prin intermediul American Oil Chemists Society la adresa https://www.aocs.org/attain-lab-services/certified-reference-materials-(crms)”.

3.

Anexa se elimină.

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/38

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale („CPC”) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul menționat să furnizeze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabilite în Uniune. Această procedură de recunoaștere și deciziile privind echivalența prevăzute la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin sporirea măsurii în care se recurge la CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere, inclusiv atunci când respectivele CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele de fond ale dispozițiilor juridice și ale mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă prin dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din India se asigură că CPC stabilite și autorizate în această zonă nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile ale riscului sistemic în Uniune. În particular, ar trebui să fie luate în considerare mai ales riscurile cu mult mai scăzute inerente activităților de compensare desfășurate pe piețe financiare care sunt mai mici decât piața financiară a Uniunii.

(3)

La 1 septembrie 2013, Comisia a primit avizul tehnic al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) privind dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC autorizate în India. În cadrul avizului tehnic se concluzionează că prin dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile la nivel jurisdicțional se asigură că CPC autorizate în India care au adoptat politici și proceduri interne privind o serie de domenii care reprezintă cerințe obligatorii din punct de vedere juridic sunt conforme cu cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(4)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili echivalența dintre dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC autorizate în țara respectivă și cele prevăzute în regulamentul menționat.

(5)

Prima condiție este ca CPC autorizate într-o țară terță să respecte cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(6)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic impuse de India CPC autorizate în această țară care compensează valori mobiliare emise de societăți și instrumente financiare derivate și care se află sub supravegherea și controlul exercitate de Comisia pentru valori mobiliare și burse din India (Securities and Exchange Board of India – SEBI), („regimul SEBI”), sunt reprezentate de Legea (regulamentul) privind contractele cu valori mobiliare din 1956 (denumită în continuare „LCVM”) și Regulamentele privind contractele cu valori mobiliare (pentru bursele de valori și societățile de compensare) din 2012 (denumite în continuare „regulamentele”), care au fost adoptate în iunie 2012 de SEBI în cadrul exercitării competențelor care îi sunt conferite prin LCVM și prin Legea privind Comisia pentru valori mobiliare și burse din India. SEBI a emis la 4 septembrie 2013 o circulară („circulara”) prin care a adoptat principiile pentru infrastructurile pieței financiare („PFMI”) emise în aprilie 2012 de Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare (2) și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare, impunând infrastructurilor pieței financiare, inclusiv societăților de compensare, să adere la acestea.

(7)

LCVM și regulamentele instituie un regim de autorizare de către administrația centrală și SEBI a sistemelor de compensare ca societăți de compensare recunoscute („SCR”). Un sistem de compensare care solicită autorizarea trebuie să îndeplinească cerințe specifice vizând să asigure funcționarea echitabilă a sistemului de compensare și protecția investitorilor. Administrația centrală sau SEBI pot la rândul lor să impună condiții SCR. SCR trebuie să adopte norme și proceduri interne care sunt evaluate de către administrația centrală și SEBI înainte de autorizarea SCR și care trebuie să fie conforme cu condițiile impuse fiecărei SCR. Normele și procedurile interne ale SCR nu pot fi modificate fără aprobarea prealabilă a SEBI. În plus, SEBI poate adopta norme interne pentru SCR referitoare la anumite aspecte sau poate modifica normele interne existente ale SCR, dacă acest lucru este necesar sau convenabil. În plus, SEBI poate impune sancțiuni pentru încălcarea normelor și procedurilor interne ale SCR sau a oricăror instrucțiuni emise de SEBI.

(8)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CPC autorizate în India care compensează titluri de stat, instrumente ale pieței monetare și instrumente valutare și care sunt supuse supravegherii din partea băncii centrale din India (Reserve Bank of India – „RBI”), alcătuind împreună regimul RBI, sunt reprezentate de Legea privind sistemele de plată și decontare din 2007 (Payment and Settlement Systems Act – „PSSA”) și de Regulamentele privind sistemele de plată și de decontare din 2008 („Regulamentele PSS” – Payment and Settlement Systems Regulations). RBI acordă unei entități autorizația de a administra o casă de compensare cu condiția ca aceasta să îndeplinească condițiile necesare („casă de compensare autorizată”). În plus, autorizația acordată de RBI poate fi însoțită de condiții specifice, aceasta fiind valabilă atât timp cât condițiile specifice respective sunt îndeplinite. În temeiul PSSA, casele de compensare autorizate adoptă norme și proceduri interne și au datoria de a administra casa de compensare în conformitate cu acestea.

(9)

În plus, PSSA acordă RBI competența de a emite orientări generale și orientări adresate anumitor case de compensare autorizate. Ambele tipuri de orientări trebuie să fie respectate de casele de compensare autorizate. RBI a publicat la 26 iulie 2013 un „document de politică privind reglementarea și supravegherea infrastructurilor pieței financiare”, în care se afirmă că toate casele de compensare autorizate trebuie să se conformeze principiilor pentru infrastructurile piețelor financiare.

(10)

Prezenta decizie se referă numai la echivalența dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere referitoare la SCR și casele de compensare autorizate, și nu la dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC care furnizează servicii de compensare pe piața mărfurilor și sunt reglementate și supravegheate de Comisia privind piețele la termen (Forward Markets Commission).

(11)

Astfel, cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CPC autorizate în India au o structură pe două niveluri. Principiile de bază pe care trebuie să le respecte SCR și casele de compensare autorizate pentru a fi autorizate să presteze servicii de compensare în India („normele primare”) sunt următoarele: (a) în cadrul regimului SEBI – principiile de bază pentru SCR prevăzute de SCRA și de regulamente, completate de circulara din 4 septembrie 2013, care impune respectarea PFMI și (b) în cadrul regimului RBI – PSSA și regulamentele PSS, împreună cu documentul de politică privind reglementarea și supravegherea infrastructurilor piețelor financiare, care impune respectarea PFMI. Aceste norme primare reprezintă primul nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic din India. Pentru a dovedi conformitatea cu normele primare, SCR trebuie să prezinte SEBI spre aprobare normele și procedurile lor interne. În conformitate cu regimul RBI, casele de compensare autorizate trebuie să își respecte normele și procedurile interne la administrarea caselor lor de compensare autorizate. Respectivele norme și proceduri interne reprezintă al doilea nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile în India, care trebuie să furnizeze detalii prescriptive cu privire la modul în care SCR și casele de compensare autorizate vor îndeplini standardele respective. În plus, normele și procedurile interne ale SCR și ale caselor de compensare autorizate conțin dispoziții suplimentare care completează normele primare în anumite privințe. Normele și procedurile interne ale SCR și ale caselor de compensare autorizate care transpun PFMI sunt obligatorii din punct de vedere juridic pentru SCR și pentru casele de compensare autorizate.

(12)

Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile SCR și caselor de compensare autorizate stabilite în India ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de minimizare a riscurilor pe care acestea le asigură în ceea ce privește nivelul de risc la care sunt expuși membrii compensatori sau locurile de tranzacționare stabilite în Uniune prin participarea lor la entitățile respective. Rezultatele în materie de minimizare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depinde de dimensiunea pieței financiare pe care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC sunt adecvate pentru a minimiza acest nivel de risc. Pentru a obține rezultate echivalente în materie de minimizare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte de minimizare a riscurilor pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, al căror nivel inerent de risc este mai ridicat, decât pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, al căror nivel inerent de risc este mai mic.

(13)

Piața financiară pe care își desfășoară activitățile de compensare SCR și casele de compensare autorizate în India este cu mult mai mică decât cea pe care își desfășoară activitățile CPC stabilite în Uniune. În ultimii trei ani, valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în India a reprezentat mai puțin de 1 % din valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Uniune. Prin urmare, participarea la SCR și la casele de compensare autorizate stabilite în India expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune la riscuri cu mult mai mici decât participarea lor la CPC autorizate în Uniune.

(14)

Dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile SCR și caselor de compensare autorizate stabilite în India pot fi considerate echivalente în cazul în care sunt adecvate pentru minimizarea acestui nivel mai scăzut de risc. Normele primare aplicabile SCR și caselor de compensare autorizate în India, completate de normele și procedurile interne care impun respectarea principiilor pentru infrastructurile piețelor financiare, minimizează nivelul mai scăzut de risc existent în India și conduc la rezultate în materie de minimizare a riscului echivalente cu cele vizate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(15)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din India asigură că SCR și casele de compensare autorizate în această țară sunt conforme cu cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(16)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din India trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această țară, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(17)

Supravegherea SCR este efectuată de SEBI. SEBI poate adopta norme interne ale SCR privind anumite aspecte sau poate modifica normele interne existente ale SCR, acest lucru fiind echivalent cu adoptarea sau modificarea normelor de către SCR în cauză. În plus, SEBI poate transmite instrucțiuni SCR, în interesul public sau în interesul activităților economice, al investitorilor sau al pieței valorilor mobiliare. SCR sunt supuse inspecțiilor, anchetelor și auditurilor efectuate de SEBI și au obligația de a furniza acestei autorități informații cu privire la activitățile lor. SCRA poate prevedea sancțiuni pentru încălcarea normelor și procedurilor interne ale SCR sau a oricăror instrucțiuni emise de SEBI. În fine, autorizațiile acordate SCR pot fi retrase de administrația centrală sau de SEBI, în interesul public sau în interesul activităților economice.

(18)

Supravegherea caselor de compensare autorizate este efectuată de RBI. RBI poate solicita informații de la casele de compensare autorizate și are competența de a desfășura inspecții la sediile acestora și de a efectua audituri. În plus, RBI poate, în anumite circumstanțe, să transmită caselor de compensare autorizate instrucțiuni vizând încetarea anumitor comportamente și luarea măsurilor necesare pentru remedierea situației. În plus, sunt prevăzute sancțiuni în caz de nerespectare a dispozițiilor PSSA și a regulamentelor, ordinelor sau instrucțiunilor emise de RBI. În fine, autorizația de a administra o casă de compensare autorizată poate fi revocată de RBI în cazul în care casa de compensare autorizată încalcă dispozițiile PSSA, regulamentele PSS, ordinele sau instrucțiunile emise de RBI ori în caz de neconformitate cu condițiile la care este supusă autorizația.

(19)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că SCR și casele de compensare autorizate în India fac obiectul unei supravegheri și unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(20)

Conform celei de a treia condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din India trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate conform regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(21)

CPC din țări terțe pot solicita autorizarea în calitate de „casă de compensare autorizată” în temeiul regimului RBI, care permite CPC din țări terțe să furnizeze aceleași servicii de compensare ca și CPC stabilite în India. CPC din țări terțe pot fi scutite de la anumite cerințe aplicabile SCR și caselor de compensare autorizate din India, dacă acestea respectă PFMI și dacă a fost încheiat un acord de cooperare între RBI și autoritatea de supraveghere din țara terță respectivă. Evaluarea cererii de autorizare se poate baza pe informațiile furnizate de autoritatea de supraveghere din țara terță.

(22)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din India reprezintă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(23)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic pentru SCR și casele de compensare autorizate aplicabile în India la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia, în cooperare cu ESMA, ar trebui să continue să monitorizeze periodic evoluția cadrului juridic și de supraveghere aplicabil SCR și caselor de compensare autorizate și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(24)

Reexaminarea periodică a dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile în India pentru CPC autorizate în această țară nu ar trebui să aducă atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment pe lângă reexaminarea generală, în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(25)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/42

(1)

Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede cerințe privind compensarea și cerințe bilaterale privind managementul riscului pentru contractele derivate extrabursiere, precum și cerințe de raportare pentru astfel de contracte. La articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sunt definite instrumentele financiare derivate extrabursiere drept contracte derivate a căror executare nu are loc pe o piață reglementată în sensul definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) sau pe o piață dintr-o țară terță considerată a fi echivalentă cu o piață reglementată conform articolului 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Prin urmare, orice contract derivat a cărui executare are loc pe o piață a unei țări terțe care nu este considerată echivalentă cu piețele reglementate este clasificat drept extrabursier în sensul Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

(2)

În conformitate cu articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o piață dintr-o țară terță este considerată echivalentă cu o piață reglementată atunci când respectă cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și face în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor în țara terță respectivă.

(3)

Pentru ca o piață dintr-o țară terță să fie considerată echivalentă cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE, rezultatul aplicării cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic și a mecanismelor de supraveghere și de asigurare a respectării normelor ar trebui să fie echivalent, în substanță, cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care le îndeplinesc. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este de a verifica dacă cerințele obligatorii din punct de vedere juridic care se aplică burselor aprobate din Singapore sunt echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și dacă piețele respective fac în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor. Piețele care sunt burse aprobate la data adoptării prezentei decizii ar trebui, prin urmare, identificate ca piețe considerate echivalente cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE.

(4)

În Singapore, cadrul juridic pentru bursele aprobate este constituit din Legea privind valorile mobiliare și contractele futures (Securities and Futures Act – SFA), Regulamentele din 2005 privind valorile mobiliare și contractele futures (Piețele) [Securities and Futures (Markets) Regulations 2005], Regulamentele din 2005 privind valorile mobiliare și contractele futures (Guvernanța corporativă a burselor aprobate, a caselor de compensare aprobate și a societăților holding aprobate) [Securities and Futures (Corporate Governance of Approved Exchanges, Approved Clearing Houses and Approved Holding Companies) Regulations 2005], Regulamentele din 2005 privind valorile mobiliare și contractele futures (Ofertele de investiții) (Acțiuni și obligațiuni) [Securities and Futures (Offers of Investments) (Shares and Debentures) Regulations 2005], Regulamentele din 2004 privind valorile mobiliare și contractele futures (Acordarea de autorizații și desfășurarea activității) [Securities and Futures (Licensing and Conduct of Business) Regulations 2004] și ghidurile emise de Autoritatea Monetară din Singapore (Monetary Authority of Singapore – MAS) în temeiul secțiunii 321 din SFA, inclusiv Ghidul privind reglementarea piețelor nr. SFA 02-G01 și Ghidul privind criteriile de competență profesională și probitate morală nr. FSG-G01. Ghidul privind reglementarea piețelor stabilește obligațiile aplicabile burselor aprobate, cum ar fi obligația de a asigura o funcționare echitabilă, ordonată și transparentă a pieței. Secțiunea 321 alineatul (5) din SFA prevede că nerespectarea prevederilor ghidurilor poate fi invocată, în cadrul procedurilor civile sau penale, de părțile care doresc să se stabilească existența sau absența răspunderii. În plus, secțiunea 334 alineatul (1) și secțiunea 335 conferă MAS competența de a impune amenzi bursei aprobate, în cazul în care MAS constată că bursa respectivă se face răspunzătoare de încălcarea prevederilor ghidurilor. De asemenea, cerințele prevăzute în SFA sunt completate de o serie de reguli privind desfășurarea activității și de reguli privind cotarea la bursă care sunt descrise într-un regulament intern al fiecărei burse aprobate. Regulile privind desfășurarea activității și cele privind cotarea la bursă, precum și modificările ulterioare ale acestora, trebuie prezentate MAS înainte de a fi aplicate. SFA prevede aplicarea de sancțiuni în cazurile în care regulile menționate nu respectă cerințele stabilite de MAS. În conformitate cu SFA, regulile privind desfășurarea activității sunt considerate a fi un contract cu caracter obligatoriu pentru bursa aprobată și membrii acesteia și, prin urmare, trebuie să fie urmate și respectate în permanență.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile burselor aprobate din Singapore produc rezultate echivalente, în substanță, cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE, în următoarele domenii: procesul de autorizare, cerințele în materie de definiții, accesul la bursa aprobată, cerințele organizatorice, cerințele referitoare la personalul din conducerea executivă, admiterea instrumentelor financiare la tranzacționare, suspendarea și retragerea instrumentelor financiare de la tranzacționare, monitorizarea conformității cu regulile burselor aprobate și accesul la mecanisme de compensare și de decontare.

(6)

În temeiul Directivei 2004/39/CE, cerințele privind transparența pretranzacționare și posttranzacționare se aplică numai acțiunilor admise la tranzacționare pe piețe reglementate. În ciuda faptului că acțiunile pot fi admise la tranzacționare pe burse aprobate din Singapore, Comisia consideră că evaluarea cerințelor menționate nu este relevantă în scopul prezentei decizii având în vedere faptul că obiectivul acesteia este de a verifica echivalența cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile piețelor din țări terțe în ceea ce privește contractele cu instrumente derivate care sunt executate pe piețele respective.

(7)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile burselor aprobate din Singapore produc rezultate echivalente cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE.

(8)

Bursele aprobate din Singapore fac obiectul supravegherii exercitate de MAS, o autoritate publică instituită în temeiul secțiunii 3 din Legea privind Autoritatea Monetară din Singapore (Monetary Authority of Singapore Act). MAS este principala autoritate de reglementare pentru activitățile de pe piața de capital din Singapore. Secțiunea 46 din SFA conferă MAS competența de a adresa instrucțiuni bursei aprobate în legătură cu chestiuni specifice, astfel cum se prevede în SFA, în scopul de a asigura protecția investitorilor, funcționarea echitabilă, ordonată și transparentă a piețelor, integritatea și stabilitatea piețelor de capital, precum și respectarea condițiilor sau restricțiilor impuse de MAS. MAS are competența statutară de a emite avize obligatorii din punct de vedere legal, ghiduri, coduri, declarații de politică și note privind practicile. MAS poate impune amenzi și emite avertismente scrise pentru încălcarea dispozițiilor din SFA sau din legislația secundară, inclusiv pentru încălcarea avizelor și instrucțiunilor. MAS poate, de asemenea, să destituie persoane care ocupă posturi-cheie în cazul în care consideră că acest lucru este în interesul public. În cele din urmă, MAS supraveghează practicile de management al riscurilor și mecanismele de control ale bursei aprobate, prin intermediul controalelor la sediu și prin analizarea raportărilor.

(9)

Prin urmare, se poate concluziona că bursele aprobate fac în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor în Singapore.

(10)

Ar trebui să se considere, așadar, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește bursele aprobate din Singapore.

(11)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la bursele aprobate din Singapore la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia ar trebui să continue să monitorizeze cu regularitate evoluția mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile burselor aprobate și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie. În special, Comisia ar trebui să revizuiască prezenta decizie ținând seama de aplicarea Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(12)

Reexaminarea cu regularitate a mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile burselor aprobate din Singapore nu aduce atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, atunci când evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(13)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/45

(1)

Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede cerințe privind compensarea și cerințe bilaterale privind managementul riscului pentru contractele derivate extrabursiere, precum și cerințe de raportare pentru astfel de contracte. La articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sunt definite instrumentele financiare derivate extrabursiere drept contracte derivate a căror executare nu are loc pe o piață reglementată în sensul definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) sau pe o piață dintr-o țară terță considerată a fi echivalentă cu o piață reglementată conform articolului 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Prin urmare, orice contract derivat a cărui executare are loc pe o piață a unei țări terțe care nu este considerată echivalentă cu piețele reglementate este clasificat drept extrabursier în sensul Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

(2)

În conformitate cu articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o piață dintr-o țară terță este considerată echivalentă cu o piață reglementată atunci când respectă cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și face în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor în țara terță respectivă.

(3)

Pentru ca o piață dintr-o țară terță să fie considerată echivalentă cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE, rezultatul aplicării cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic și a mecanismelor de supraveghere și de asigurare a respectării normelor ar trebui să fie echivalent, în substanță, cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care le îndeplinesc. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este de a verifica dacă cerințele obligatorii din punct de vedere juridic care se aplică burselor de instrumente financiare (financial instruments exchanges – FIE) și burselor de mărfuri din Japonia sunt echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și dacă piețele respective fac în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor. Piețele care sunt autorizate ca FIE sau ca burse de mărfuri la data adoptării prezentei decizii ar trebui, prin urmare, identificate ca piețe considerate echivalente cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE.

(4)

Cadrul juridic japonez pentru FIE și bursele de mărfuri este constituit din Legea din 2006 privind instrumentele financiare și bursa (Financial Instruments and Exchange Act 2006, denumită în continuare„FIEA”), care stabilește cadrul de reglementare pentru FIE, și Legea din 2009 privind instrumentele financiare derivate pe mărfuri (Commodity Derivatives Act 2009, denumită în continuare „CDA”), care prevede cadrul de reglementare și de supraveghere pentru bursele de mărfuri. Contractele cu instrumente derivate care au o marfă drept suport sunt cotate la o bursă de mărfuri, iar instrumentele derivate bazate pe instrumente financiare sunt cotate la bursele de instrumente financiare. Normele aplicabile FIE sunt completate de Ordinul de aplicare a Legii privind instrumentele financiare și bursa (Order for Enforcement of the Financial Instruments and Exchange Act) și de Ordonanța cabinetului executiv al guvernului privind bursele de instrumente financiare (Cabinet Office Ordinance on Financial Instruments Exchanges), iar normele aplicabile burselor de mărfuri sunt completate de Ordinul de aplicare a Legii privind instrumentele financiare derivate pe mărfuri (Order for Enforcement of the Commodities Derivatives Act) și de Ordonanța de aplicare a Legii privind instrumentele financiare derivate pe mărfuri (Ordinance for Enforcement of the Commodity Derivatives Act). În plus, atât bursele de mărfuri, cât și FIE au competențe de autoreglementare relativ extinse în ceea ce privește anumite cerințe. Competențele de autoreglementare ale FIE se referă, mai precis, la regulile de desfășurare a activității în ceea ce privește cotarea la bursă și delistarea instrumentelor financiare, regulile de tranzacționare și cerințele care condiționează calitatea de membru. Regulile de funcționare trebuie să fie prezentate spre aprobare prim-ministrului Japoniei (articolul 81 din FIEA). Competențele de autoreglementare ale burselor de mărfuri sunt exercitate de comitetul de autoreglementare sau de departamentul de autoreglementare. Regulile privind piața ale burselor de mărfuri se referă la tranzacționare și la cerințele care condiționează calitatea de membru, toate acestea trebuind prezentate spre aprobare Ministerului agriculturii, silviculturii și pescuitului (MAFF) și Ministerului economiei, comerțului și industriei (METI). Regulile de autoreglementare sunt obligatorii din punct de vedere juridic pentru burse.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile burselor autorizate în Japonia produc rezultate echivalente cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE, în următoarele domenii: procesul de autorizare, cerințele în materie de definiții, accesul la bursă, cerințele organizatorice, cerințele referitoare la personalul din conducerea executivă, admiterea instrumentelor financiare la tranzacționare, suspendarea și retragerea instrumentelor financiare de la tranzacționare, monitorizarea conformității și accesul la mecanisme de compensare și de decontare.

(6)

În temeiul Directivei 2004/39/CE, cerințele privind transparența pretranzacționare și posttranzacționare se aplică numai acțiunilor admise la tranzacționare pe piețe reglementate. În ciuda faptului că acțiunile pot fi admise la tranzacționare pe bursele de instrumente financiare, Comisia consideră că evaluarea cerințelor menționate nu este relevantă în scopul prezentei decizii având în vedere faptul că obiectivul acesteia este de a verifica echivalența cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile piețelor din țări terțe în ceea ce privește contractele cu instrumente derivate care sunt executate pe piețele respective.

(7)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile FIE și burselor de mărfuri din Japonia produc rezultate echivalente cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE.

(8)

Bursele de mărfuri funcționează sub supravegherea METI și MAFF. CDA oferă un cadru pentru competențele de supraveghere ale celor două ministere. Mai precis, METI și MAFF aprobă regulile privind piața, regulile aplicabile contractelor de brokeraj, regulile de soluționare a litigiilor sau regulile aplicabile comitetului de supraveghere a tranzacțiilor de pe piață ale fiecărei burse de mărfuri, precum și modificările ulterioare ale acestora. În plus, pentru a asigura tranzacționarea în condiții echitabile și protecția investitorilor, METI și MAFF pot solicita unei burse de mărfuri să își modifice actul constitutiv, o serie de alte reguli sau metodele de desfășurare a activității ori să ia alte măsuri de îmbunătățire a funcționării. În cazul în care o bursă de mărfuri nu reușește să-și exercite în mod adecvat competențele de autoreglementare și nu ia măsurile necesare pentru a asigura desfășurarea în condiții echitabile a operațiunilor de tranzacționare și protecția investitorilor, METI și MAFF pot să retragă autorizația sau să suspende toate activitățile bursei respective sau o parte a acestora.. FIE sunt supuse supravegherii prim-ministrului Japoniei, acesta delegându-i competența comisarului Agenției pentru Servicii Financiare din Japonia (Japan Financial Services Agency – JFSA). Capitolul V secțiunea 5 din FIEA prevede măsurile de supraveghere pe care le aplică JFSA. Mai precis, atunci când FIE încalcă legile și reglementările, JFSA poate să retragă autorizația sau să emită un ordin de suspendare a tuturor activităților FIE sau a unei părți a acestora. De asemenea, JFSA poate solicita FIE să își modifice actul constitutiv, regulile de funcționare, regulile aplicabile contractelor de brokeraj sau alte reguli sau practici de tranzacționare ori să ia alte măsuri care sunt necesare pentru supraveghere. Actul constitutiv al FIE trebuie să prevadă sancțiuni pentru încălcarea, de către membrii acesteia, a regulilor de desfășurare a activității. În cazul în care FIE nu realizează în mod efectiv supravegherea pieței, JFSA poate lua măsuri de impunere, inclusiv retragerea autorizației sau suspendarea activităților.

(9)

Prin urmare, se poate concluziona că FIE și bursele de mărfuri fac în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor în Japonia.

(10)

Ar trebui să se considere, așadar, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește FIE și bursele de mărfuri autorizate în Japonia.

(11)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la FIE și la bursele de mărfuri aplicabile în Japonia la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia ar trebui să continue să monitorizeze cu regularitate evoluția mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile acestor piețe și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie. În special, Comisia ar trebui să revizuiască prezenta decizie ținând seama de aplicarea Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(12)

Reexaminarea cu regularitate a mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile FIE și burselor de mărfuri din Japonia nu aduce atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, atunci când evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(13)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/48

(1)

Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede cerințe privind compensarea și cerințe bilaterale privind managementul riscului pentru contractele derivate extrabursiere, precum și cerințe de raportare pentru astfel de contracte. La articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sunt definite instrumentele financiare derivate extrabursiere drept contracte derivate a căror executare nu are loc pe o piață reglementată în sensul definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) sau pe o piață dintr-o țară terță considerată a fi echivalentă cu o piață reglementată conform articolului 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Prin urmare, orice contract derivat a cărui executare are loc pe o piață a unei țări terțe care nu este considerată echivalentă cu piețele reglementate este clasificat drept extrabursier în sensul Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

(2)

În conformitate cu articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o piață dintr-o țară terță este considerată echivalentă cu o piață reglementată atunci când respectă cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și face în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor în țara terță respectivă.

(3)

Pentru ca o piață dintr-o țară terță să fie considerată echivalentă cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE, rezultatul aplicării cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic și a mecanismelor de supraveghere și de asigurare a respectării normelor ar trebui să fie echivalent, în substanță, cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care le îndeplinesc. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este de a verifica dacă cerințele obligatorii din punct de vedere juridic care se aplică piețelor financiare din Australia sunt echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și dacă piețele respective fac în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor. Piețele care sunt autorizate ca piețe financiare în Australia la data adoptării prezentei decizii ar trebui, prin urmare, identificate ca piețe considerate echivalente cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE.

(4)

Legea privind societățile din 2001 (Corporations Act 2001, denumită în continuare „Legea privind societățile”) constituie legislația primară în care sunt stabilite regimurile obligatorii din punct de vedere juridic pentru piețele financiare, și anume regimul australian privind autorizarea pentru piețe (Australian market licencing – AML) și regimul instituit prin normele privind integritatea pieței (Market Integrity Rules – MIR). Pentru a exploata o piață financiară în Australia este nevoie de autorizație (licence). Legea privind societățile stabilește un regim de reglementare care permite Comisiei australiene pentru valori mobiliare și investiții (Australian Securities and Investments Commission – ASIC) să adopte norme de integritate a pieței care se aplică operatorilor de piață, participanților la piață, altor entități prevăzute și produselor financiare tranzacționate pe piețele financiare. O serie de cerințe suplimentare sunt precizate în instrumentele secundare sau delegate adoptate în temeiul Legii privind societățile, printre acestea numărându-se Regulamentele din 2001 privind societățile (Corporations Regulations 2001, denumite în continuare „Regulamentele privind societățile”). În cele din urmă, ASIC emite ghiduri de reglementare, în care se explică modul în care deținătorii de autorizație se pot conforma atât dispozițiilor relevante din Legea privind societățile, inclusiv obligațiilor pe care le au deținătorii de autorizații AML de a menține mecanisme adecvate pentru a activa în piață și de a asigura o funcționare echitabilă, ordonată și transparentă a pieței, cât și altor cerințe care se numără printre criteriile care trebuie evaluate. În cazul nerespectării ghidurilor de reglementare, ASIC poate impune măsuri obligatorii.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic prevăzute în legislație, în normele de integritate a pieței și în ghidurile de reglementare pentru piețele financiare autorizate în Australia produc rezultate echivalente celor produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE, în următoarele domenii: procesul de autorizare, cerințele în materie de definiții, accesul la bursa recunoscută, cerințele organizatorice, cerințele referitoare la personalul din conducerea executivă, admiterea instrumentelor financiare la tranzacționare, suspendarea și retragerea instrumentelor financiare de la tranzacționare, monitorizarea conformității cu normele aplicabile pieței financiare și accesul la mecanisme de compensare și de decontare.

(6)

În temeiul Directivei 2004/39/CE, cerințele privind transparența pretranzacționare și posttranzacționare se aplică numai acțiunilor admise la tranzacționare pe piețe reglementate. În ciuda faptului că acțiunile pot fi admise la tranzacționare pe piețele financiare din Australia, Comisia consideră că evaluarea cerințelor menționate nu este relevantă în scopul prezentei decizii având în vedere faptul că obiectivul acesteia este de a verifica echivalența cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile piețelor din țări terțe în ceea ce privește contractele cu instrumente derivate care sunt executate pe piețele respective.

(7)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile piețelor financiare din Australia produc rezultate echivalente, în substanță, cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE.

(8)

ASIC este o autoritate publică instituită în temeiul Legii din 2001 privind Comisia australiană pentru valori mobiliare și investiții (denumită în continuare „Legea privind ASIC”) și are drept responsabilitate aplicarea și asigurarea respectării legislației privind piețele financiare din Australia. Printre competențele de reglementare și de asigurare a respectării legislației de care dispune ASIC se numără investigarea încălcărilor suspectate ale legislației, emiterea de notificări privind încălcarea legislației, solicitarea aplicării de sancțiuni civile de către instanțele judecătorești și inițierea urmăririi penale. În plus, ASIC are competența de a efectua controale în piețele financiare fără notificare prealabilă, inclusiv competența de a verifica registrele, evidențele și documentele. În plus, în cazul în care ministrul pentru servicii financiare consideră că un operator de piață financiară nu își respectă obligațiile care îi revin în calitate de deținător de autorizație de piață financiară, acesta poate adresa operatorului respectiv instrucțiuni scrise care să-i impună să ia măsurile specificate astfel încât să se asigure că își respectă obligațiile menționate (s. 794A din Legea privind societățile). În cazul în care piața financiară nu se conformează acestor instrucțiuni, ASIC poate solicita instanței emiterea unui ordin prin care să se impună respectarea acestora (s. 794A din Legea privind societățile). ASIC are, de asemenea, competența de a da instrucțiuni unei entități (inclusiv operatorilor de piață și participanților la piețele autorizate), atunci când consideră că acest lucru este necesar sau în interesul public, în scopul de a proteja persoanele implicate în tranzacționarea unui produs financiar sau a unor categorii de produse financiare (s. 798J din Legea privind societățile). În plus, ASIC poate solicita emiterea de ordine și poate sesiza autoritățile judiciare pentru a asigura punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin reglementare și în urma verificărilor. ASIC poate solicita unei instanțe emiterea unui ordin prin care să se impună respectarea măsurilor luate de ASIC pe baza competențelor de reglementare și de verificare (s. 70 din Legea privind ASIC). În plus, în cazul în care o entitate nu respectă o instrucțiune emisă în temeiul Legii privind societățile, ASIC poate sesiza autoritățile judiciare pentru a obține emiterea unui ordin prin care să se impună respectarea instrucțiunii respective. În cele din urmă, ASIC a încheiat protocoale de cooperare și de schimb de informații cu fiecare operator de piață relevant pentru a facilita supravegherea pieței și a participanților în temeiul normelor de integritate a pieței.

(9)

Prin urmare, se poate concluziona că piețele financiare fac în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor în Australia.

(10)

Ar trebui să se considere, așadar, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește piețele financiare autorizate în Australia.

(11)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la piețele financiare din Australia la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia ar trebui să continue să monitorizeze cu regularitate evoluția mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile piețelor financiare și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie. În special, Comisia ar trebui să revizuiască prezenta decizie ținând seama de aplicarea Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(12)

Reexaminarea cu regularitate a mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile piețelor financiare din Australia nu aduce atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, atunci când evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(13)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/51

(1)

Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede cerințe privind compensarea și cerințe bilaterale privind managementul riscului pentru contractele derivate extrabursiere, precum și cerințe de raportare pentru astfel de contracte. La articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sunt definite instrumentele financiare derivate extrabursiere drept contracte derivate a căror executare nu are loc pe o piață reglementată în sensul definiției de la articolul 4 alineatul (1) punctul 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) sau pe o piață dintr-o țară terță considerată a fi echivalentă cu o piață reglementată conform articolului 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Prin urmare, orice contract derivat a cărui executare are loc pe o piață a unei țări terțe care nu este considerată echivalentă cu piețele reglementate este clasificat drept extrabursier în sensul Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

(2)

În conformitate cu articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, o piață dintr-o țară terță este considerată echivalentă cu o piață reglementată atunci când respectă cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și face în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor în țara terță respectivă.

(3)

Pentru ca o piață dintr-o țară terță să fie considerată echivalentă cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE, rezultatul aplicării cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic și a mecanismelor de supraveghere și de asigurare a respectării normelor ar trebui să fie echivalent, în substanță, cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care le îndeplinesc. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este de a verifica dacă cerințele obligatorii din punct de vedere juridic care se aplică burselor recunoscute din Canada sunt echivalente cu cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE și dacă piețele respective fac în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor. Piețele care sunt autorizate ca burse recunoscute la data adoptării prezentei decizii ar trebui, prin urmare, identificate ca piețe considerate echivalente cu o piață reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE.

(4)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile burselor recunoscute autorizate în Canada sunt stabilite după o structură cu trei niveluri. Primul nivel este cel al cadrului legislativ provincial și teritorial care prevede cerințele generale pe care trebuie să le respecte operatorii locurilor de tranzacționare în cazul în care doresc să își desfășoare activitatea într-o provincie sau un teritoriu. Cerințe mai specifice și mai detaliate aplicabile burselor recunoscute sunt prevăzute de instrumentele naționale, care constituie cel de-al doilea nivel. Instrumentele naționale sunt adoptate de autoritățile de reglementare a valorilor mobiliare (Securities Regulatory Authorities – SRA) din fiecare provincie și teritoriu și se referă la domenii cum ar fi accesul echitabil și transparența, compensarea și decontarea, obligațiile de raportare și de publicare. Ordinele de recunoaștere constituie cel de-al treilea nivel. Acestea sunt emise de către SRA relevantă pentru fiecare bursă recunoscută și stabilesc termenii și condițiile de funcționare pe care trebuie să le respecte fiecare bursă recunoscută. Ordinele de recunoaștere emise de SRA au putere de lege și încălcarea termenilor și condițiilor stabilite în aceste ordine reprezintă o încălcare a legislației privind valorile mobiliare sau a celei privind contractele futures pe mărfuri.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile burselor autorizate din Canada produc rezultate echivalente, în substanță, cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE, în următoarele domenii: procesul de autorizare, cerințele în materie de definiții, accesul la bursa recunoscută, cerințele organizatorice, cerințele referitoare la personalul din conducerea executivă, admiterea instrumentelor financiare la tranzacționare, suspendarea și retragerea instrumentelor financiare de la tranzacționare, monitorizarea conformității cu regulile burselor recunoscute și accesul la mecanisme de compensare și de decontare.

(6)

În temeiul Directivei 2004/39/CE, cerințele privind transparența pretranzacționare și posttranzacționare se aplică numai acțiunilor admise la tranzacționare pe piețe reglementate. În ciuda faptului că acțiunile pot fi admise la tranzacționare pe burse recunoscute autorizate în Canada, Comisia consideră că evaluarea cerințelor menționate nu este relevantă în scopul prezentei decizii având în vedere faptul că obiectivul acesteia este de a verifica echivalența cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile piețelor din țări terțe în ceea ce privește contractele cu instrumente derivate care sunt executate pe piețele respective.

(7)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile burselor recunoscute autorizate în Canada produc rezultate echivalente cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul III din Directiva 2004/39/CE.

(8)

Autoritățile de reglementare a valorilor mobiliare sunt responsabile cu reglementarea și supravegherea burselor recunoscute autorizate în jurisdicția lor. Competențele de supraveghere ale acestora cuprind, printre altele, autoritatea de a lua o decizie cu privire la tranzacționare și la modul în care își desfășoară activitatea bursele recunoscute. În plus, bursele recunoscute au obligația, conform ordinului de recunoaștere, de a raporta către SRA suspiciunile de încălcare a legislației privind valorile mobiliare de către participanți și clienții acestora. Acestea au, de asemenea, obligația de a raporta către SRA, cu regularitate, cu privire la stadiul verificărilor pe care le efectuează și al acțiunilor disciplinare adoptate. Pentru a-și îndeplini obligațiile de supraveghere, bursele recunoscute dispun de personal cu atribuții specifice de verificare și control, ceea ce le permite să asigure o monitorizare continuă a tranzacțiilor și să efectueze controale la sediul participanților privind activitățile dealerilor. Autoritățile de reglementare a valorilor mobiliare au, de asemenea, competența de a aplica burselor recunoscute sancțiuni pentru încălcări ale legislației privind valorile mobiliare (acte legislative, instrumente naționale, norme și ordine de recunoaștere). Printre sancțiuni se pot număra amenzile, mustrările, revocarea ordinului de recunoaștere sau suspendarea înregistrării ori adăugarea de termeni și condiții pe care bursele recunoscute trebuie să le îndeplinească pentru a se conforma dispozițiilor legislației privind valorile mobiliare.

(9)

Prin urmare, se poate concluziona că piețele financiare menționate fac în permanență obiectul unei supravegheri și al unei asigurări efective a respectării normelor în Canada.

(10)

Ar trebui să se considere, așadar, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 2a din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește bursele recunoscute autorizate în Canada.

(11)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la bursele recunoscute aplicabile în Canada la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia ar trebui să continue să monitorizeze cu regularitate evoluția mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile burselor recunoscute și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie. În special, Comisia ar trebui să revizuiască prezenta decizie după aplicarea Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(12)

Reexaminarea cu regularitate a mecanismelor juridice și de supraveghere aplicabile burselor recunoscute din Canada nu aduce atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, atunci când evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(13)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/54

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale („CPC”) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul menționat să furnizeze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabilite în Uniune. Această procedură de recunoaștere și deciziile privind echivalența prevăzute la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin sporirea măsurii în care se recurge la CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere, inclusiv atunci când respectivele CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele de fond ale dispozițiilor juridice și ale mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Noua Zeelandă asigură că CPC stabilite și autorizate în această țară nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile de riscuri sistemice în Uniune. În particular, ar trebui să fie luate în considerare mai ales riscurile cu mult mai scăzute inerente activităților de compensare desfășurate pe piețe financiare care sunt mai mici decât piața financiară a Uniunii.

(3)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili echivalența dintre dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC autorizate în țara respectivă și cele prevăzute în regulamentul menționat.

(4)

Prima condiție este ca CPC autorizate într-o țară terță să respecte cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic din Noua Zeelandă pentru CPC autorizate în această țară sunt reprezentate de partea 5C din Legea Băncii Naționale din Noua Zeelandă din 1989 („normele primare”) și de ordinele prin care CPC sunt autorizate ca sistem de decontare desemnat („ordinele de desemnare”). Normele primare și ordinele de desemnare stabilesc cerințele pe care CPC trebuie să le respecte în permanență pentru a fi în măsură să furnizeze servicii de compensare în Noua Zeelandă. CPC stabilite în Noua Zeelandă pot fi autorizate ca sistem de decontare desemnat de către guvernatorul general, cu avizul ministrului de finanțe și al ministrului comerțului și în conformitate cu o recomandare comună formulată de Banca Noii Zeelande și de Autoritatea pentru piețe financiare (denumite în continuare „autoritățile comune de reglementare”). Pentru autorizarea unei CPC ca sistem de decontare desemnat pot fi impuse anumite condiții. Ordinele de desemnare aprobă normele și procedurile interne specifice ale sistemului de decontare desemnat, care conțin cerințele pe care trebuie să le respecte sistemele de decontare desemnate și care sunt conforme cu politica de nivel înalt a autorităților comune de reglementare publicată de acestea din urmă. În plus, în temeiul Legii Băncii Naționale din Noua Zeelandă, din 1989, sistemele de decontare desemnate trebuie să respecte standardele internaționale în materie de compensare și decontare, inclusiv principiile pentru infrastructurile pieței financiare („PFMI”) emise în aprilie 2012 de Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare (2) și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO). Autoritățile comune de reglementare au emis un document de politică intitulat „Desemnarea și supravegherea sistemelor de decontare desemnate”, conform căruia sistemele de decontare desemnate au obligația de a respecta PFMI.

(6)

Astfel, cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CPC autorizate în Noua Zeelandă au o structură pe două niveluri. Principiile de bază prevăzute în normele primare stabilesc standardele de nivel înalt pe care trebuie să le respecte sistemele de decontare pentru a obține o autorizație în vederea furnizării de servicii de compensare în Noua Zeelandă. Aceste norme primare cuprind primul nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic din Noua Zeelandă. Pentru a dovedi conformitatea cu normele primare, sistemele de decontare desemnate trebuie să prezinte autorităților comune de reglementare spre aprobare normele și procedurile lor interne. Respectivele norme și proceduri interne, împreună cu ordinele de desemnare prin care au fost aprobate, reprezintă al doilea nivel al cerințelor obligatorii din punct de juridic din Noua Zeelandă, care trebuie să furnizeze detalii prescriptive cu privire la modul în care sistemul de decontare desemnat va respecta aceste standarde și PFMI. Autoritățile comune de reglementare evaluează respectarea de către sistemul de decontare desemnat a standardelor respective și a PFMI. După ce un sistem a fost autorizat ca sistem de decontare desemnat, normele și procedurile interne devin obligatorii din punct de vedere juridic pentru acesta și nu pot fi modificate dacă autoritățile comune de reglementare obiectează la modificările respective.

(7)

Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile sistemelor de decontare desemnate stabilite în Noua Zeelandă ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de minimizare a riscurilor pe care acestea le asigură în ceea ce privește nivelul de risc la care sunt expuși membrii compensatori sau locurile de tranzacționare stabilite în Uniune prin participarea lor la entitățile respective. Rezultatele în materie de minimizare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depinde de dimensiunea pieței financiare pe care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC sunt adecvate pentru a minimiza acest nivel de risc. Pentru a obține rezultate echivalente în materie de minimizare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte de minimizare a riscurilor pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, al căror nivel inerent de risc este mai ridicat, decât pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, al căror nivel inerent de risc este mai mic.

(8)

Piața financiară pe care își desfășoară activitățile de compensare sistemele de decontare desemnate autorizate în Noua Zeelandă este cu mult mai mică decât cea pe care își desfășoară activitățile CPC stabilite în Uniune. În ultimii trei ani, valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Noua Zeelandă a reprezentat mai puțin de 1 % din valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Uniune. Prin urmare, participarea la sistemele de decontare desemnate stabilite în Noua Zeelandă expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune la riscuri cu mult mai mici decât participarea lor la CPC autorizate în Uniune.

(9)

Dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile sistemelor de decontare desemnate stabilite în Noua Zeelandă pot fi considerate echivalente în cazul în care sunt adecvate pentru minimizarea acestui nivel mai scăzut de risc. Normele primare aplicabile sistemelor de decontare autorizate în Noua Zeelandă, completate de normele și procedurile interne ale acestora care pun în aplicare principiile pentru infrastructurile piețelor financiare, minimizează nivelul mai scăzut de risc existent în Noua Zeelandă și conduc la rezultate în materie de minimizare a riscului echivalente cu cele vizate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(10)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Noua Zeelandă asigură că sistemele de decontare desemnate autorizate în această țară sunt conforme cu cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(11)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Noua Zeelandă trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această zonă, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(12)

Supravegherea sistemelor de decontare desemnate autorizate în Noua Zeelandă este efectuată de autoritățile comune de reglementare. Autoritățile comune de reglementare pot solicita informații de la sistemele de decontare desemnate și de la participanții lor și pot impune sancțiuni dacă aceștia refuză să răspundă. Autoritățile comune de reglementare pot revoca autorizația unui sistem de decontare desemnat. Autoritățile comune de reglementare monitorizează respectarea de către sistemele de decontare desemnate a condițiilor de care depinde autorizarea ca sistem de decontare desemnat. Printre aceste condiții se pot număra cerința de a notifica autorităților comune de reglementare evenimentele semnificative (cum ar fi nerespectarea sau modificarea cadrului de administrare a riscurilor sau a politicii în materie de resurse financiare ale sistemului), de a transmite rapoarte periodice autoritățile comune de reglementare și de a publica anumite informații, inclusiv o autoevaluare din punctul de vedere al standardelor internaționale relevante (PFMI). Autoritățile comune de reglementare se întâlnesc periodic cu conducerea superioară a sistemelor de decontare desemnate și pot revizui autorizația, introducând condiții suplimentare sau revocând-o în caz de nerespectare a condițiilor aplicabile.

(13)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că sistemele de decontare desemnate autorizate în Noua Zeelandă fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(14)

Conform celei de a treia condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Noua Zeelandă trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate în temeiul regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(15)

CPC din țări terțe își pot desfășura activitatea în Noua Zeelandă cu condiția ca dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile acestora și participanților lor să fie solide din punct de vedere juridic. În plus, CPC din țări terțe trebuie să fie supuse unei supravegheri eficace care asigură conformitatea cu dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile. Poate fi încheiat un memorandum de înțelegere între Banca Noii Zeelande și autoritatea de supraveghere competentă din țara terță a CPC.

(16)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Noua Zeelandă prevăd un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(17)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la sistemele de decontare desemnate aplicabile în Noua Zeelandă la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia, în cooperare cu ESMA, ar trebui să continue să monitorizeze periodic evoluția cadrului juridic și de supraveghere aplicabil sistemelor de decontare desemnate din Noua Zeelandă și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(18)

Reexaminarea periodică a dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile în Noua Zeelandă CPC-urilor autorizate pe această piață nu ar trebui să aducă atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, pe lângă reexaminarea generală, în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(19)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/57

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale („CPC”) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul menționat să furnizeze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabilite în Uniune. Această procedură de recunoaștere și decizia privind echivalența prevăzută la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin sporirea măsurii în care se recurge la CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere, inclusiv atunci când respectivele CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele de fond ale dispozițiilor juridice și ale mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă prin dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia se asigură că CPC stabilite și autorizate în această zonă nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile ale riscului sistemic în Uniune. În particular, ar trebui să fie luate în considerare mai ales riscurile cu mult mai scăzute inerente activităților de compensare desfășurate pe piețe financiare care sunt mai mici decât piața financiară a Uniunii.

(3)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili echivalența dintre dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe aplicabile CPC autorizate în țara respectivă și cele prevăzute în regulamentul menționat.

(4)

Prima condiție este ca CPC autorizate într-o țară terță să respecte cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile în Japonia pentru CPC autorizate în această țară sunt reprezentate de Legea din 2006 privind instrumentele financiare și bursele (Financial Instruments and Exchange Act – FIEA), care stabilește cadrul de supraveghere pentru organizațiile de compensare pentru valori mobiliare și instrumente financiare derivate, și de Legea din 2009 privind instrumentele financiare derivate pe mărfuri (Commodity Derivatives Act – CDA), care stabilește cadrul de supraveghere pentru organizațiile de compensare a instrumentelor financiare derivate pe mărfuri. Prezenta decizie se referă numai la regimul stabilit prin CDA pentru organizațiile care compensează tranzacții cu mărfuri (commodity transaction clearing organizations – CTCO). CDA stabilește cerințele pe care CTCO trebuie să le respecte în permanență pentru a fi în măsură să furnizeze servicii de compensare în Japonia. CTCO trebuie să fie autorizate de către ministrul de resort. Ministerul de resort poate stabili condiții pentru autorizarea unei CTCO. Ministrul responsabil de portofoliul Ministerului agriculturii, pădurilor și pescuitului („MAPP”) este ministrul de resort pentru CTCO care prestează servicii de compensare numai pentru piețele de mărfuri care privesc MAPP. Ministrul responsabil de portofoliul Ministerului economiei, comerțului și industriei („MECI”) este ministrul de resort pentru CTCO care prestează servicii de compensare numai pentru piețele de mărfuri care privesc MECI. Pentru alte CTCO, miniștrii de resort sunt atât ministrul responsabil de portofoliul MECI, cât și ministrul responsabil de portofoliul MAPP.

(6)

În plus, MECI și MAPP au publicat în noiembrie 2014 Orientările de bază pentru supravegherea organizațiilor de compensare a mărfurilor („orientările”), în care este detaliat cadrul de supraveghere referitor la CTCO, în lumina principiilor pentru infrastructurile piețelor financiare emise în aprilie 2012 de Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare (2) și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare, în special modul în care CTCO trebuie să respecte CDA. Orientările sunt puse în aplicare prin normele și procedurile interne ale CTCO.

(7)

În conformitate cu normele primare, CTCO trebuie să adopte norme interne de afaceri – reprezentând normele și procedurile interne ale CTCO – care respectă legile și reglementările aplicabile și permit efectuarea tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate în mod adecvat și sigur. Prin normele interne de afaceri trebuie să se asigure, de asemenea, că situația financiară a CTCO este suficientă pentru ca acestea să efectueze compensarea de mărfuri, că veniturile și cheltuielile preconizate aferente activității CTCO sunt favorabile, că personalul CTCO are un nivel suficient de cunoștințe și de experiență pentru efectuarea compensării mărfurilor în mod adecvat și cu certitudine și că structura și sistemul CTCO sunt dezvoltate în așa fel încât decontarea să poată funcționa în mod adecvat. Aceste norme și proceduri interne trebuie să fie aprobate de ministrul de resort și nu pot fi modificate în cazul în care acesta formulează obiecții la modificare.

(8)

Astfel, cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CTCO autorizate în Japonia au o structură pe două niveluri. Principiile de bază pentru CTCO prevăzute în normele primare stabilesc standardele de nivel înalt pe care trebuie să le respecte CTCO pentru a obține o autorizație în vederea furnizării de servicii de compensare în Japonia (denumite, împreună, „normele primare”). Respectivele norme primare includ primul nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CTCO în Japonia. Pentru a dovedi conformitatea cu normele primare, CTCO trebuie să prezinte ministrului de resort spre aprobare normele și procedurile lor interne. Respectivele norme și proceduri interne cuprind cel de al doilea nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CTCO în Japonia, care trebuie să furnizeze detalii prescriptive cu privire la modul în care CTCO solicitantă va îndeplini aceste standarde în conformitate cu orientările. În plus, normele și procedurile interne ale CTCO conțin dispoziții suplimentare care completează normele primare. MECI și MAPP evaluează respectarea de către CTCO a standardelor respective și a principiilor pentru infrastructurile piețelor financiare. După ce au fost aprobate de ministrul competent, normele și procedurile interne devin obligatorii din punct de vedere juridic pentru CTCO.

(9)

Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile CTCO stabilite în Japonia ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de minimizare a riscurilor pe care acestea le asigură în ceea ce privește nivelul de risc la care sunt expuși membrii compensatori sau locurile de tranzacționare stabilite în Uniune prin participarea lor la entitățile respective. Rezultatele în materie de minimizare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depinde de dimensiunea pieței financiare pe care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC sunt adecvate pentru a minimiza acest nivel de risc. Pentru a obține rezultate echivalente în materie de minimizare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte de minimizare a riscurilor pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, al căror nivel inerent de risc este mai ridicat, decât pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, al căror nivel inerent de risc este mai mic.

(10)

Piața financiară pe care își desfășoară activitățile de compensare CTCO autorizate în Japonia este cu mult mai mică decât cea pe care își desfășoară activitățile CPC stabilite în Uniune. În ultimii trei ani, valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Japonia a reprezentat mai puțin de 2 % din valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Uniune. Prin urmare, participarea la CTCO stabilite în Japonia expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune la riscuri cu mult mai mici decât participarea lor la CPC autorizate în Uniune.

(11)

Dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CTCO stabilite în Japonia pot fi considerate echivalente în cazul în care sunt adecvate pentru minimizarea acestui nivel mai scăzut de risc. Normele primare aplicabile CTCO autorizate în Japonia, completate de normele și procedurile interne ale acestora, care pun în aplicare principiile pentru infrastructurile piețelor financiare, minimizează nivelul mai scăzut de risc existent în Japonia și conduc la rezultate în materie de minimizare a riscului echivalente cu cele vizate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(12)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia asigură că CTCO autorizate în această țară sunt conforme cu cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(13)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această țară, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(14)

Supravegherea CTCO autorizate în Japonia se efectuează de către MECI și MAPP, conform competențelor fiecăruia dintre acestea ministere. MECI și MAPP pot dispune ca CTCO și membrii compensatori ai acestora să transmită rapoarte sau materiale referitoare la activele sau activităților lor economice. MECI și MAPP pot, de asemenea, să efectueze inspecții ale CTCO și ale membrilor compensatori ai acestora, inclusiv prin examinarea evidențelor, a documentelor sau a oricăror altor elemente având legătură cu activitatea economică a acestora. În cazul în care consideră acest lucru necesar și oportun pentru efectuarea serviciilor de compensare în mod adecvat și fiabil, MECI și MAPP pot dispune ca CTCO să își modifice actele constitutive, normele de afaceri și alte norme, să își modifice metodele de lucru sau să ia măsurile necesare pentru a-și ameliora operațiunile economice sau starea activelor. MECI și MAPP pot, de asemenea, să impună CTCO măsuri disciplinare, precum și amenzi, pentru nerespectarea dispozițiilor aplicabile.

(15)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că CTCO autorizate în Japonia fac obiectul unei supravegheri și unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(16)

Conform celei de a treia condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate conform regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(17)

CPC din țări terțe pot solicita o autorizație pentru a funcționa ca CTCO, care să le permită să furnizeze aceleași servicii în Japonia ca și cele pe care sunt autorizate să le presteze în țara terță. Agenția pentru servicii financiare din Japonia (Japan Financial Services Agency – JFSA) are competența de a desemna, prin consultare cu ministrul de resort al pieței mărfii în cauză, mărfurile care pot fi tranzacționate pe o piață de instrumente financiare în temeiul Legii privind instrumentele financiare și bursele din Japonia. O CPC dintr-o țară terță care compensează astfel de contracte desemnate tranzacționate pe o piață de instrumente financiare poate solicita o autorizație de „CPC străină” de la JFSA, care să îi permită să furnizeze în Japonia aceleași servicii ca cele pe care este autorizată să le furnizeze în țara terță. Criteriile aplicate unei CPC dintr-o țară terță care solicită o autorizație sunt similare cu criteriile aplicate organizațiilor de compensare din Japonia, dar CPC din țările terțe sunt scutite de la anumite cerințe aplicabile CPC interne autorizate în Japonia dacă au primit o autorizație echivalentă de la o autoritate relevantă dintr-o țară terță cu care JFSA a încheiat un acord de cooperare. CPC din țări terțe care compensează contracte care nu au fost desemnate pentru a fi tranzacționate pe o piață de instrumente financiare trebuie să solicite o autorizație de la MECI și MAPP, în temeiul Legii privind instrumentele financiare derivate pe mărfuri din Japonia. La analizarea cererii de autorizație, MECI și MAPP au în vedere autorizarea CPC în țara terță.

(18)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia reprezintă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(19)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la CTCO aplicabile în Japonia la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia ar trebui să continue să monitorizeze evoluția cadrului juridic și de supraveghere al Japoniei pentru CTCO și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(20)

Reexaminarea periodică a dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile în Japonia pentru CPC autorizate în această țară nu ar trebui să aducă atingere posibilității Comisiei de a efectua, în cooperare cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, o reexaminare specifică în orice moment, pe lângă reexaminarea generală, în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(21)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/61

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale („CPC”) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul menționat să furnizeze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabilite în Uniune. Această procedură de recunoaștere și deciziile privind echivalența prevăzute la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin sporirea măsurii în care se recurge la CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere, inclusiv atunci când respectivele CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele de fond ale dispozițiilor juridice și ale mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă prin dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Brazilia se asigură că CPC stabilite și autorizate în această zonă nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile ale riscului sistemic în Uniune. În particular, ar trebui să fie luate în considerare mai ales riscurile cu mult mai scăzute inerente activităților de compensare desfășurate pe piețe financiare care sunt mai mici decât piața financiară a Uniunii.

(3)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili echivalența dintre dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC autorizate în țara respectivă și cele prevăzute în regulamentul menționat.

(4)

Prima condiție este ca CPC autorizate într-o țară terță să respecte cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic din Brazilia pentru CPC autorizate în această țară sunt reprezentate de Legea 10 214 din 27 martie 2001, de rezoluțiile emise de Consiliul monetar național (CMN), de circularele emise de Banca centrală a Braziliei (BCB) și de instrucțiunile emise de Comisia pentru valori mobiliare și burse din Brazilia (CVM) adoptate în temeiul legii menționate. Rezoluția 2 882, astfel cum a fost modificată prin Rezoluția 3 081, reglementează activitățile caselor de compensare și ale furnizorilor de servicii de compensare, stabilește principiile aplicabile funcționării caselor de compensare și furnizorilor de servicii de compensare și conferă BCB competența de a reglementa, de a autoriza și de a supraveghea casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare.

(6)

Casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare stabiliți în Brazilia trebuie să fie autorizați de BCB pentru a furniza servicii de compensare. Atunci când analizează dacă să acorde sau nu o autorizație unei case de compensare sau unui furnizor de servicii de compensare, BCB trebuie să țină cont de soliditatea, de funcționarea normală și de îmbunătățirea sistemului de plăți din Brazilia. BCB poate, de asemenea, să prevadă „condițiile pe care le consideră oportune” înainte sau după acordarea unei astfel de autorizații, în funcție de stabilitatea sistemului financiar și de riscul și eficiența caselor de compensare și ale furnizorilor de servicii de compensare. Casele de compensare care administrează un sistem important din punct de vedere sistemic care generează riscuri la adresa solidității și a funcționării optime a sistemului financiar din Brazilia – situație determinată de BCB în funcție de volumul și natura activității sistemelor de compensare – pot face obiectul unor norme diferite de cele aplicabile celorlalte case de compensare și furnizori de servicii de compensare.

(7)

BCB a adoptat diverse măsuri de punere în aplicare a Rezoluției 2 882 și de asigurare a respectării de către casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare a valorilor, a principiilor și a normelor aplicabile sistemului de plăți. În particular, Circulara 3 057 conține reglementări detaliate privind funcționarea caselor de compensare și a furnizorilor de servicii de compensare și stabilește o serie de cerințe care trebuie să fie respectate de acestea, inclusiv cerințe de capital, standarde în materie de transparență, măsuri de control al riscurilor și cerințe operaționale. BCB a emis Declarația de politică nr. 25 097 privind adoptarea principiilor pentru infrastructurile piețelor financiare emise în aprilie 2012 de Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare („CPSS”) (2) și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare („IOSCO”), conform căreia BCB aplică PFMI în cadrul activităților sale de supraveghere și control al caselor de compensare și furnizorilor de servicii de compensare.

(8)

În conformitate cu Circulara 3 057, casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare trebuie să adopte norme și proceduri interne care asigură respectarea tuturor cerințelor relevante și care conțin toate aspectele relevante legate de funcția lor, inclusiv măsuri de siguranță pentru a gestiona riscul de credit, riscul de lichiditate și riscul operațional. Aceste norme și proceduri interne sunt transmise BCB și sunt mai întâi evaluate de aceasta în cadrul procedurii de autorizare. În plus, modificările substanțiale ale normelor și procedurilor interne trebuie să fie la rândul lor aprobate de BCB. Orice alte modificări nesubstanțiale ale normelor și procedurilor interne trebuie să fie comunicate BCB în termen de 30 de zile de la efectuarea modificărilor, iar BCB poate să nu le aprobe.

(9)

Astfel, cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CPC autorizate în Brazilia au o structură pe două niveluri. Principiile de bază, conținute în Legea 10 214 și în rezoluțiile, circularele și instrucțiunile adoptate în temeiul acesteia, definesc standardele de nivel înalt pe care trebuie să le respecte casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare pentru a obține o autorizație de a furniza servicii de compensare în Brazilia (denumite „normele primare”). Aceste norme primare cuprind primul nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic din Brazilia. Pentru a dovedi conformitatea cu normele primare, casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare trebuie să prezinte normele și procedurile lor interne BCB, care trebuie să le aprobe sau să nu obiecteze la acestea. Respectivele norme și proceduri interne reprezintă al doilea nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile în Brazilia, care trebuie să furnizeze detalii prescriptive cu privire la modul în care casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare vor respecta standardele respective. BCB va evalua respectarea de către casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare a respectivelor standarde și a PFMI. După ce au fost aprobate de BCB, normele și procedurile interne devin obligatorii din punct de vedere juridic pentru casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare.

(10)

Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile caselor de compensare și furnizorilor de servicii de compensare stabiliți în Brazilia ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de minimizare a riscurilor pe care acestea le asigură în ceea ce privește nivelul de risc la care sunt expuși membrii compensatori sau locurile de tranzacționare stabilite în Uniune prin participarea lor la entitățile respective. Rezultatele în materie de minimizare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depinde de dimensiunea pieței financiare pe care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC sunt adecvate pentru a minimiza acest nivel de risc. Pentru a obține rezultate echivalente în materie de minimizare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte de minimizare a riscurilor pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, al căror nivel inerent de risc este mai ridicat, decât pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, al căror nivel inerent de risc este mai mic.

(11)

Piața financiară pe care își desfășoară activitățile de compensare casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare stabiliți în Brazilia este cu mult mai mică decât cea pe care își desfășoară activitățile CPC stabilite în Uniune. În ultimii trei ani, valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Brazilia a reprezentat mai puțin de 3 % din valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Uniune. Prin urmare, participarea la casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune la riscuri cu mult mai mici decât participarea lor la CPC autorizate în Uniune.

(12)

Dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile caselor de compensare și furnizorilor de servicii de compensare stabiliți în Brazilia pot fi considerate echivalente în cazul în care sunt adecvate pentru minimizarea acestui nivel mai scăzut de risc. Normele primare aplicabile caselor de compensare și furnizorilor de servicii de compensare, completate de normele și procedurile interne care impun respectarea principiilor pentru infrastructurile piețelor financiare, minimizează nivelul mai scăzut de risc existent în Brazilia și conduc la rezultate în materie de minimizare a riscului echivalente cu cele vizate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(13)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Brazilia asigură că casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare autorizați în această țară respectă cerințele obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(14)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Brazilia trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această țară, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(15)

BCB efectuează o monitorizare continuă a respectării de către casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare a cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic care le sunt aplicabile. BCB dispune în plus de o serie de mijloace pentru asigurarea respectării acestor cerințe. În particular, BCB are competența de a solicita informații de la casele de compensare și de la furnizorii de servicii de compensare, de a emite avertismente adresate acestora și de a le solicita să efectueze anumite modificări, considerate necesare, ale normelor acestora. În plus, BCB poate de asemenea să impună amenzi pentru orice încălcare de către casele de compensare sau furnizorii de servicii de compensare a cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile acestora și are inclusiv competența de a le retrage autorizația.

(16)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare autorizați în Brazilia fac obiectul unei supravegheri și unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(17)

Conform celei de a treia condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Brazilia trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate conform regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(18)

CPC autorizate într-o țară terță în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere asigură rezultate similare celor asigurate de dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile în Brazilia, care respectă PFMI, care are reglementări echivalente cu privire la combaterea spălării banilor și în care CPC fac obiectul unei supravegheri eficace pot presta servicii în Brazilia. Pentru ca recunoașterea să fie acordată este, de asemenea, necesară încheierea unui acord de cooperare între BCB și autoritatea competentă din țara terță a CPC solicitante.

(19)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Brazilia reprezintă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(20)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare aplicabile în Brazilia la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia ar trebui să continue să monitorizeze periodic evoluția cadrului juridic și de supraveghere pentru casele de compensare și furnizorii de servicii de compensare și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(21)

Reexaminarea periodică a dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile în Brazilia pentru CPC autorizate în această țară nu ar trebui să aducă atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, pe lângă reexaminarea generală, în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(22)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/65

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale („CPC”) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul menționat să furnizeze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabilite în Uniune. Această procedură de recunoaștere și decizia privind echivalența prevăzută la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin sporirea măsurii în care se recurge la CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere, inclusiv atunci când respectivele CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele de fond ale dispozițiilor juridice și ale mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă prin dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Centrul Financiar Internațional din Dubai (denumit în continuare „CFID”) se asigură că CPC stabilite și autorizate în această zonă nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile ale riscului sistemic în Uniune. În particular, ar trebui să fie luate în considerare mai ales riscurile cu mult mai scăzute inerente activităților de compensare desfășurate pe piețe financiare care sunt mai mici decât piața financiară a Uniunii.

(3)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili echivalența dintre dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe aplicabile CPC autorizate în țara respectivă și cele prevăzute în regulamentul menționat.

(4)

Prima condiție este ca CPC autorizate într-o țară terță să respecte cerințe legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic ale CFID în ceea ce privește CPC autorizate în această zonă sunt prevăzute în Legea de reglementare din 2004 și în Legea piețelor din 2012 (reprezentând împreună Reglementările CFID). Acestea sunt completate de cadrul de reglementare al autorității de supraveghere a serviciilor financiare din Dubai (ASSFD), care conține un modul privind instituțiile autorizate pe piață (IAP).

(6)

CPC stabilite în CFID trebuie autorizate de ASSFD ca IAP. Prezenta decizie se referă numai la regimul aplicabil IAP care prestează servicii financiare autorizate de operare a unei case de compensare în CFID. Pentru a obține o autorizație de compensare, IAP trebuie să îndeplinească cerințele specifice stabilite de ASSFD și de cadrul de reglementare al ASSFD. IAP trebuie să administreze mecanismele de compensare în condiții de siguranță și în mod eficient și să gestioneze în mod prudent riscurile asociate cu activitatea și operațiunile lor. De asemenea, acestea trebuie să dispună de suficiente resurse financiare, umane și sistemice.

(7)

Reglementările CFID transpun integral standardele internaționale definite în principiile pentru infrastructurile pieței financiare („PFMI”) publicate în aprilie 2012 de către Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare (2) (CPSS) și de către Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO).

(8)

Reglementările CFID impun, de asemenea IAP obligația de adopta norme și proceduri interne care să asigure conformitatea cu toate cerințele relevante care sunt necesare pentru reglementarea corespunzătoare a sistemelor sale de compensare și de decontare. Norma 5.6 privind IAP prevede obligația ca normele și procedurile interne să conțină dispoziții specifice, inclusiv în ceea ce privește regulile aplicabile în caz de neîndeplinire a obligațiilor de plată. Aceste norme și proceduri interne, precum și orice modificare a acestora trebuie prezentate ASSFD înainte de punerea lor în aplicare. ASSFD poate să respingă sau să impună modificarea propunerilor de norme. În conformitate cu Reglementările CFID, normele interne ale IAP sunt obligatorii din punct de vedere juridic și opozabile membrilor și altor participanți.

(9)

Astfel, cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile IAP autorizate în CFID au o structură pe două niveluri. Principiile de bază din cadrul de reglementare al ASSFD și din Reglementările CFID definesc standardele de nivel înalt pe care trebuie să le respecte IAP pentru a obține o autorizație de a furniza servicii de compensare în CFID (denumite colectiv „normele primare”). Aceste norme primare reprezintă primul nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic din CFID. Pentru a dovedi conformitatea cu normele primare, norma 5.6 privind IAP, referitoare la „regulile de afaceri”, prevede obligația IAP de a își stabili și prezenta normele și procedurile interne ASSFD, pentru autorizare, înaintea punerii în aplicare a acestora. ASSFD poate împiedica aplicarea acestora sau le poate interzice. Respectivele norme și proceduri interne reprezintă al doilea nivel al cerințelor din CFID.

(10)

Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile IAP din CFID ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de minimizare a riscurilor pe care acestea le asigură în ceea ce privește nivelul de risc la care sunt expuși membrii compensatori sau locurile de tranzacționare stabilite în Uniune prin participarea lor la entitățile respective. Rezultatele în materie de minimizare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depinde de dimensiunea pieței financiare pe care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC sunt adecvate pentru a minimiza acest nivel de risc. Pentru a obține rezultate echivalente în materie de minimizare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte în această privință pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, al căror nivel inerent de risc este mai ridicat, decât pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, al căror nivel inerent de risc este mai mic.

(11)

Piața financiară pe care își desfășoară activitățile de compensare IAP autorizate în CFID este cu mult mai mică decât cea pe care își desfășoară activitățile CPC stabilite în Uniune. Din 2011 până în prezent, volumul tranzacționării și al compensării instrumentelor financiare derivate a fost minim. Prin urmare, participarea la CPC autorizate în CFID expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune la riscuri cu mult mai mici decât participarea lor la CPC autorizate în Uniune.

(12)

Dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC autorizate în CFID pot fi considerate echivalente în cazul în care sunt adecvate pentru minimizarea acestui nivel mai scăzut de risc. Normele primare aplicabile CPC respective, completate de propriile norme și proceduri interne ale acestora care impun respectarea principiilor pentru infrastructurile piețelor financiare, minimizează nivelul mai scăzut de risc existent în CFID și conduc la rezultate în materie de minimizare a riscului echivalente cu cele vizate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(13)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din CFID asigură că IAP autorizate în acest teritoriu sunt conforme cu cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(14)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din CFID trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această zonă, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(15)

ASSFD, în calitate de autoritate de supraveghere a IAP, monitorizează IAP din CFID pentru a asigura conformitatea cu normele aplicabile. ASSFD are competența de a le autoriza și de a le sancționa, precum și, printre altele, de a invalida autorizația unei IAP și de a îi impune sancțiuni. ASSFD desfășoară supravegherea curentă. ASSFD adoptă un ciclu continuu de gestionare a riscurilor, care cuprinde identificarea, evaluarea, prioritizarea și minimizarea riscurilor. Legea de reglementare din 2004 conferă ASSFD competențe vaste pentru a asigura respectarea normelor și a legislației proprii. ASSFD are competența de a efectua anchete în cazurile în care suspectează că normele sale nu au fost respectate, precum și competența de a efectua inspecții, de a obține evidențe și de a impune unor persoane să participe la interviuri sub jurământ sau declarație solemnă. Printre altele, ASSFD poate să impună sancțiuni financiare, să pronunțe un blam și să interzică anumitor persoane să desfășoare activități în CFID.

(16)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că IAP autorizate în CFID fac obiectul unei supravegheri și unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(17)

Conform celei de a treia condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din CFID trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate în temeiul regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(18)

CPC din țări terțe care doresc să compenseze instrumente financiare derivate în CFID trebuie să solicite recunoașterea din partea ASSFD. În modulul privind recunoașterea sunt stabilite criteriile și procesele prin care se efectuează recunoașterea.

(19)

Pentru ca recunoașterea să fie acordată, jurisdicția în care este stabilită CPC trebuie să dispună de un cadru de reglementare suficient de robust și similar cu dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile în CFID. De asemenea, înainte ca cererea din partea CPC dintr-o țară terță să fie aprobată trebuie să fi fost încheiate acorduri de cooperare între autoritățile din CFID și autoritățile competente din țara terță.

(20)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din CFID prevăd un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(21)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la IAP aplicabile în CFID la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia, în cooperare cu ESMA, ar trebui să continue să monitorizeze periodic evoluția cadrului juridic și de supraveghere aplicabil IAP și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(22)

Reexaminarea periodică a dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile în CFID CPC autorizate pe această piață nu ar trebui să aducă atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, pe lângă reexaminarea generală, în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(23)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/68

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale („CPC”) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul menționat să furnizeze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabilite în Uniune. Această procedură de recunoaștere și deciziile privind echivalența prevăzute la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin sporirea măsurii în care se recurge la CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere, inclusiv atunci când respectivele CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele de fond ale dispozițiilor juridice și ale mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă prin dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Emiratele Arabe Unite („EAU”) se asigură că CPC stabilite și autorizate în această zonă nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile ale riscului sistemic în Uniune. În particular, ar trebui să fie luate în considerare mai ales riscurile cu mult mai scăzute inerente activităților de compensare desfășurate pe piețe financiare care sunt mai mici decât piața financiară a Uniunii.

(3)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili echivalența dintre dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC autorizate în țara respectivă și cele prevăzute în regulamentul menționat.

(4)

Prima condiție este ca CPC autorizate într-o țară terță să respecte cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(5)

Cerințele obligatorii din punct de vedere juridic din EAU pentru CPC autorizate în această țară sunt reprezentate de reglementările („reglementările”) emise de Autoritatea pentru valori mobiliare și mărfuri („AVMM”). Regulamentele stabilesc cerințele pe care CPC trebuie să le respecte în permanență, pentru a fi în măsură să furnizeze servicii de compensare în EAU. Acestea sunt reprezentate de Decizia nr. 157\R din 2005, prin care se definește conceptul de agenție de compensare, și Decizia comitetului AVMM nr. 11 din 2015, care stabilește cerințele aplicabile CPC. CPC stabilite în EAU trebuie autorizate de AVMM.

(6)

AVMM a emis o reglementare (Decizia comitetului AVMM nr. 11 din 2015) prin care se impune CPC autorizate în UAE obligația de a respecta principiile pentru infrastructurile pieței financiare emise în aprilie 2012 de Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare (2) și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare.

(7)

În conformitate cu reglementările, CPC trebuie să adopte norme și proceduri interne care asigură respectarea tuturor cerințelor relevante și care conțin toate aspectele relevante legate de funcția lor, inclusiv măsuri de siguranță pentru a gestiona riscul de credit, riscul de lichiditate și riscul operațional. Respectivele norme și proceduri interne trebuie să fie aprobate de AVMM. În plus, respectivele norme și proceduri interne nu pot fi modificate în cazul în care AVMM obiectează cu privire la modificări. În plus, metodele pentru calcularea resurselor financiare și scenariile simulărilor de criză utilizate de o CPC fac obiectul aprobării AVMM.

(8)

Astfel, cerințele obligatorii din punct de vedere juridic aplicabile CPC autorizate în EAU au o structură pe două niveluri. Principiile de bază, conținute în reglementări, în special în Decizia comitetului AVMM nr. 11 din 2015, stabilesc standardele de nivel înalt pe care trebuie să le respecte CPC pentru a obține o autorizație în vederea furnizării de servicii de compensare în EAU. Aceste norme primare reprezintă primul nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic din EAU. Normele și procedurile interne reprezintă al doilea nivel al cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic din EAU. AVMM evaluează respectarea de către CPC a reglementărilor și a PFMI. După ce au fost aprobate de către AVMM, normele și procedurile interne devin obligatorii din punct de vedere juridic pentru CPC.

(9)

Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile CPC stabilite în EAU ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de minimizare a riscurilor pe care acestea le asigură în ceea ce privește nivelul de risc la care sunt expuși membrii compensatori sau locurile de tranzacționare stabilite în Uniune prin participarea lor la entitățile respective. Rezultatele în materie de minimizare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depinde de dimensiunea pieței financiare pe care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC sunt adecvate pentru a minimiza acest nivel de risc. Pentru a obține rezultate echivalente în materie de minimizare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte de minimizare a riscurilor pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, al căror nivel inerent de risc este mai ridicat, decât pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, al căror nivel inerent de risc este mai mic.

(10)

Piața financiară pe care își desfășoară activitățile de compensare CPC autorizate în EAU este cu mult mai mică decât cea pe care își desfășoară activitățile CPC stabilite în Uniune. În ultimii trei ani, valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în EAU a reprezentat mai puțin de 1 % din valoarea totală a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate compensate în Uniune. Prin urmare, participarea la CPC stabilite în EAU expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabilite în Uniune la riscuri cu mult mai mici decât participarea lor la CPC autorizate în Uniune.

(11)

Dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC stabilite în EAU pot fi considerate echivalente în cazul în care sunt adecvate pentru minimizarea acestui nivel mai scăzut de risc. Reglementările aplicabile CPC autorizate în EAU, completate de normele și procedurile interne ale acestora, care pun în aplicare principiile pentru infrastructurile piețelor financiare, minimizează nivelul mai scăzut de risc existent în EAU și conduc la rezultate în materie de minimizare a riscului echivalente cu cele vizate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(12)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din EAU asigură că CPC autorizate în această țară sunt conforme cu cerințe obligatorii din punct de vedere juridic echivalente cu cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(13)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din EAU trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această zonă, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(14)

Supravegherea CPC autorizate în EAU este efectuată de AVMM. AVMM este împuternicită să efectueze o monitorizare continuă a respectării de către CPC a cerințelor obligatorii din punct de vedere juridic care le sunt aplicabile. În acest sens, AVMM poate solicita informații din partea CPC, poate efectua inspecții la fața locului, poate emite instrucțiuni sau remedia încălcările sau potențialele încălcări ale cerințelor sau practicilor prudențiale care nu sunt compatibile cu buna funcționare a piețelor financiare și poate impune CPC să instituie măsuri interne de control și de control al riscurilor. De asemenea, AVMM poate destitui din funcție personalul de conducere, unii membri ai comitetelor specifice și alte categorii de personal din cadrul CPC. În plus, AVMM are competența de a revoca autorizația CPC. AVMM poate, de asemenea, să impună CPC măsuri disciplinare, precum și amenzi, pentru nerespectarea dispozițiilor obligatorii din punct de vedere juridic care le sunt aplicabile.

(15)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că CPC autorizate în EAU fac obiectul unei supravegheri și unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(16)

Conform celei de a treia condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din EAU trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate în temeiul regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(17)

AVMM poate recunoaște CPC autorizate în țări terțe în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere produc rezultate similare cu cele asigurate de dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile în EAU. În plus, CPC din țări terțe trebuie să fie supuse unei supravegheri eficace care asigură conformitatea cu dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile. Pentru ca recunoașterea să fie acordată este, de asemenea, necesară încheierea unui memorandum de înțelegere între EAU și autoritatea de supraveghere competentă din țara terță a CPC solicitante.

(18)

Prin urmare, ar trebui să se concluzioneze că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din EAU prevăd un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(19)

Prezenta decizie se bazează pe cerințele obligatorii din punct de vedere juridic referitoare la CPC aplicabile în EAU la momentul adoptării prezentei decizii. Comisia, în cooperare cu ESMA, ar trebui să continue să monitorizeze periodic evoluția cadrului juridic și de supraveghere aplicabil CPC din EAU și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(20)

Reexaminarea periodică a dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile în EAU CPC autorizate pe această piață nu ar trebui să aducă atingere posibilității Comisiei de a efectua o reexaminare specifică în orice moment, pe lângă reexaminarea generală, în cazul în care evoluțiile relevante impun reevaluarea de către Comisie a echivalenței acordate prin prezenta decizie. O astfel de reevaluare ar putea conduce la abrogarea prezentei decizii.

(21)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

16.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 342/71

(1)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2122 a Comisiei (3) a fost adoptată ca urmare a apariției unor focare epidemice de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N8 în exploatații din Danemarca, Germania, Ungaria, Țările de Jos, Austria și Suedia („statele membre în cauză”) și a stabilirii unor zone de protecție și de supraveghere de către autoritățile competente ale statelor membre respective în conformitate cu Directiva 2005/94/CE a Consiliului (4).

(2)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2122 prevede faptul că zonele de protecție și de supraveghere stabilite de statele membre în cauză în conformitate cu Directiva 2005/94/CE trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate ca zone de protecție și de supraveghere în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare.

(3)

Ca urmare a apariției unor noi focare epidemice de gripă aviară de subtip H5N8 în Germania, Ungaria și Țările de Jos, precum și a unor focare epidemice cauzate de boala respectivă în Franța și Polonia, anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2122 a fost modificată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2219 a Comisiei (5) în sensul modificării zonelor menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2122 pentru a se ține cont de noua situație epidemiologică din Uniune și de stabilirea unor noi zone de protecție și de supraveghere de către autoritățile competente ale respectivelor state membre în conformitate cu Directive 2005/94/CE.

(4)

De la data modificării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2016/2122 prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2219, Germania a notificat Comisiei apariția unui focar epidemic de gripă aviară de subtip H5N8 într-o exploatație în care se află păsări ținute în captivitate, situată în afara zonelor menționate în prezent în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/2122 în care se află păsări de curte sau alte păsări ținute în captivitate și a luat măsurile necesare în conformitate cu Directiva 2005/94/CE, incluzând stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul focarului respectiv.