21.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/1

(1)

Scopul prezentei directive este de a stabili garanții procedurale pentru a se asigura că copiii, care înseamnă persoane cu vârsta mai mică de 18 ani, care sunt persoane suspectate sau acuzate în proceduri penale sunt în măsură să înțeleagă și să urmeze procedurile respective și să își exercite dreptul la un proces echitabil, și de a preveni recidiva în cazul copiilor și de a promova integrarea socială a acestora.

(2)

Prin stabilirea unor norme minime comune privind protecția drepturilor procedurale ale copiilor care sunt persoane suspectate sau acuzate, prezenta directivă are ca obiectiv consolidarea încrederii statelor membre în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre, contribuind astfel la îmbunătățirea recunoașterii reciproce a hotărârilor în materie penală. Astfel de norme minime comune ar trebui, de asemenea, să înlăture obstacolele din calea liberei circulații a cetățenilor pe teritoriul statelor membre.

(3)

Deși statele membre sunt părți la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO), la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, experiența a arătat că doar acest fapt nu oferă întotdeauna un grad suficient de încredere în sistemele de justiție penală ale celorlalte state membre.

(4)

La 30 noiembrie 2009, Consiliul a adoptat o rezoluție privind Foaia de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (3) (denumită în continuare „foaia de parcurs”). Pe baza unei abordări treptate, foaia de parcurs prevede adoptarea de măsuri privind dreptul la traducere și interpretare (măsura A), dreptul la informare cu privire la drepturi și informare privind acuzațiile (măsura B), dreptul la consiliere juridică și asistență judiciară (măsura C), dreptul la comunicare cu rudele, cu angajatorii și cu autoritățile consulare (măsura D) și garanții speciale pentru persoanele suspectate sau acuzate care sunt vulnerabile (măsura E). Foaia de parcurs evidențiază faptul că ordinea drepturilor este orientativă, sugerând astfel că poate fi modificată în funcție de priorități. Foaia de parcurs este concepută pentru a funcționa ca un întreg; efectele pozitive ale acesteia vor fi constatate pe deplin numai atunci când vor fi puse în aplicare toate părțile sale componente.

(5)

La 11 decembrie 2009, Consiliul European a salutat foaia de parcurs și a inclus-o în Programul de la Stockholm – O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora (4) (punctul 2.4). Consiliul European a subliniat caracterul neexhaustiv al foii de parcurs, invitând Comisia să analizeze și alte elemente ale drepturilor procedurale minime ale persoanelor suspectate sau acuzate și să evalueze necesitatea de a aborda și alte probleme, cum ar fi prezumția de nevinovăție, în vederea promovării unei mai bune cooperări în acest domeniu.

(6)

Până în prezent, pe baza foii de parcurs au fost adoptate patru măsuri privind drepturile procedurale în cadrul procedurilor penale, și anume Directivele 2010/64/UE (5), 2012/13/UE (6), 2013/48/UE (7) și Directiva (UE) 2016/343 (8) ale Parlamentului European și ale Consiliului.

(7)

Prezenta directivă promovează drepturile copilului, ținând seama de Orientările Consiliului Europei privind o justiție în interesul copilului.

(8)

În cazul în care copiii sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale sau fac obiectul unor proceduri privind mandatul european de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului (9) (persoane căutate), statele membre ar trebui să se asigure că interesul superior al copilului constituie întotdeauna o prioritate, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (carta).

(9)

Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale ar trebui să beneficieze de o atenție specială pentru ca potențialul lor de dezvoltare și de reintegrare în societate să fie menținut.

(10)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice copiilor care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale și copiilor care sunt persoane căutate. În cazul copiilor care sunt persoane căutate, dispozițiile relevante din prezenta directivă ar trebui să se aplice din momentul arestării acestora în statul membru de executare.

(11)

Prezenta directivă sau anumite dispoziții din aceasta ar trebui să se aplice și persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, precum și persoanelor căutate, care erau copii în momentul când au început să facă obiectul procedurilor, dar care au împlinit ulterior vârsta de 18 ani, atunci când aplicarea prezentei directive este adecvată ținând cont de toate circumstanțele cauzei, inclusiv gradul de maturitate și de vulnerabilitate al persoanei în cauză.

(12)

În cazul în care o persoană a împlinit vârsta de 18 ani atunci când devine persoană suspectată sau acuzată în cadrul procedurilor penale, însă infracțiunea a fost comisă atunci când persoana respectivă era copil, statele membre sunt încurajate să aplice garanțiile procedurale prevăzute de prezenta directivă până când persoana respectivă împlinește vârsta de 21 de ani, cel puțin în ceea ce privește infracțiunile care sunt săvârșite de aceeași persoană suspectată sau acuzată și care sunt anchetate și urmărite penal împreună deoarece sunt inextricabil legate de proceduri penale care au fost inițiate împotriva persoanei respective înainte ca aceasta să împlinească vârsta de 18 de ani.

(13)

Statele membre ar trebui să determine vârsta copilului pe baza declarațiilor acestuia, a verificării evidențelor stării civile, a cercetării documentelor, a altor probe și, în cazul în care astfel de probe nu sunt disponibile sau sunt neconcludente, pe baza unei examinări medicale. Examinarea medicală ar trebui să fie efectuată în ultimă instanță și cu respectarea strictă a drepturilor copilului, a integrității sale fizice și a demnității sale umane. Atunci când persistă îndoieli cu privire la vârsta unei persoane, în sensul prezentei directive se prezumă că persoana respectivă este un copil.

(14)

Prezenta directivă nu ar trebui să se aplice în ceea ce privește anumite infracțiuni minore. Cu toate acestea, prezenta directivă ar trebui să se aplice în cazul în care un copil care este persoană suspectată sau acuzată este privat de libertate.

(15)

În unele state membre, o altă autoritate decât o instanță competentă în materie penală este competentă să aplice sancțiuni, altele decât privarea de libertate, în cazul infracțiunilor relativ minore. Acestea pot fi, de exemplu, încălcări minore ale normelor rutiere care sunt săvârșite la scară largă și care pot fi constatate în urma unui control rutier. În astfel de situații, nu ar fi rezonabil să li se impună autorităților competente să asigure toate drepturile în temeiul prezentei directive. Prin urmare, atunci când dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni pentru infracțiuni minore de către o astfel de autoritate și există fie dreptul de a introduce o cale de atac, fie posibilitatea ca respectiva cauză să fie înaintată unei instanțe cu competențe în materie penală, prezenta directivă ar trebui să se aplice numai în cazul procedurilor desfășurate în fața respectivei instanțe ca urmare a exercitării unei astfel de căi de atac sau a înaintării cauzei în instanță.

(16)

În unele state membre, anumite infracțiuni minore, în special încălcări minore ale normelor rutiere, infracțiunile minore legate de reglementările locale generale și infracțiunile minore contra ordinii publice sunt considerate infracțiuni. În astfel de situații, nu ar fi rezonabil să li se impună autorităților competente să asigure toate drepturile în temeiul prezentei directive. În cazul în care dreptul unui stat membru prevede că privarea de libertate nu este o pedeapsă ce poate fi aplicată pentru infracțiuni minore, prezenta directivă ar trebui să se aplice, prin urmare, numai procedurilor desfășurate în fața unei instanțe competente în materie penală.

(17)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice numai în cadrul procedurilor penale. Aceasta nu ar trebui să se aplice altor tipuri de proceduri, în special procedurilor concepute special pentru copii și care pot conduce la măsuri de protecție, corective sau educative.

(18)

Prezenta directivă ar trebui să fie pusă în aplicare ținând seama de dispozițiile Directivelor 2012/13/UE și 2013/48/UE. Prezenta directivă prevede noi garanții complementare cu privire la informațiile care trebuie să fie furnizate copiilor și titularului răspunderii părintești, pentru a se lua în considerare nevoile și vulnerabilitățile specifice ale copiilor.

(19)

Copiii ar trebui să primească informații cu privire la aspectele generale ale desfășurării procedurii. În acest scop, ar trebui să se ofere copiilor în special o scurtă explicație cu privire la următoarele etape ale procedurii, în măsura în care acest lucru este posibil ținând seama de interesul procedurii penale, precum și cu privire la rolul autorităților implicate. Informațiile oferite ar trebui să fie în funcție de circumstanțele cauzei.

(20)

Copiii ar trebui să primească informații cu privire la dreptul la o examinare medicală într-un stadiu incipient adecvat al procedurilor și cel târziu în momentul privării de libertate, în cazul în care o astfel de măsură este luată față de copil.

(21)

În cazul în care un copil este privat de libertate, nota privind drepturile furnizată copilului în temeiul Directivei 2012/13/UE ar trebui să includă informații clare privind drepturile copilului conferite în temeiul prezentei directive.

(22)

Statele membre ar trebui, de asemenea, să informeze titularul răspunderii părintești, verbal, în scris sau în ambele modalități, cu privire la drepturile procedurale aplicabile. Informațiile respective ar trebui să fie furnizate cât mai curând și în mod suficient de detaliat pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor și exercitarea efectivă a drepturilor copilului.

(23)

În anumite circumstanțe, care pot să se refere, de asemenea, la doar una dintre persoanele titulare ale răspunderii părintești, informațiile ar trebui furnizate unui alt adult corespunzător, desemnat de copil și acceptat în această calitate de autoritatea competentă. Una dintre aceste circumstanțe ar putea fi aceea în care există împrejurări obiective și factuale care indică sau dau naștere unor suspiciuni că furnizarea de informații titularului răspunderii părintești ar putea periclita în mod substanțial procedurile penale, în special atunci când probele ar putea fi distruse sau deteriorate, s-ar putea interveni asupra martorilor sau titularul răspunderii părintești ar fi putut fi implicat în presupusa activitate infracțională împreună cu copilul.

(24)

Atunci când circumstanțele care au determinat autoritățile competente să furnizeze informații unui adult corespunzător, altul decât titularul răspunderii părintești, au încetat să mai existe, orice informație pe care copilul o primește în conformitate cu prezenta directivă și care rămâne relevantă în cursul procedurilor ar trebui furnizată titularului răspunderii părintești. Această cerință nu ar trebui să prelungească în mod inutil procedurile penale.

(25)

Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate au dreptul de a avea acces la un avocat, în conformitate cu Directiva 2013/48/UE. Întrucât sunt vulnerabili și nu au întotdeauna capacitatea de a înțelege pe deplin și de a urmări procedurile penale, copiii ar trebui să fie asistați de un avocat în situațiile prevăzute în prezenta directivă. În aceste situații, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru ca copilul să fie asistat de un avocat, atunci când copilul sau titularul răspunderii părintești nu a luat măsuri în acest sens. Statele membre ar trebui să ofere asistență judiciară, dacă acest lucru este necesar, pentru a se asigura că copilul este efectiv asistat de un avocat.

(26)

Asistența din partea unui avocat în temeiul prezentei directive se bazează pe dreptul copilului de a avea acces la un avocat în temeiul Directivei 2013/48/UE. Prin urmare, în cazul în care aplicarea unei dispoziții din Directiva 2013/48/UE ar face imposibilă asistarea copilului de către un avocat în temeiul prezentei directive, dispoziția respectivă nu ar trebui să se aplice dreptului copiilor de a avea acces la un avocat în temeiul Directivei 2013/48/UE. Pe de altă parte, derogările și excepțiile în ceea ce privește asistența din partea unui avocat prevăzute în prezenta directivă nu ar trebui să afecteze dreptul de a avea acces la un avocat în conformitate cu Directiva 2013/48/UE și nici dreptul la asistență judiciară în conformitate cu carta și cu CEDO, precum și cu dreptul național și alte dispoziții de drept al Uniunii.

(27)

Dispozițiile prevăzute de prezenta directivă cu privire la asistența din partea unui avocat ar trebui să se aplice fără întârzieri nejustificate după ce copiii au fost informați cu privire la faptul că sunt persoane suspectate sau acuzate. În sensul prezentei directive, asistența din partea unui avocat înseamnă asistență juridică și reprezentare din partea unui avocat în cursul procedurilor penale. În cazul în care prezenta directivă prevede asistența din partea unui avocat în cursul interogării, ar trebui să fie prezent un avocat. Fără a aduce atingere dreptului copilului de a avea acces la un avocat în temeiul Directivei 2013/48/UE, asistența din partea unui avocat nu impune prezența unui avocat la fiecare act de anchetă sau de strângere a probelor.

(28)

Cu condiția ca acest lucru să fie în conformitate cu dreptul la un proces echitabil, obligația statelor membre de a furniza copiilor care sunt persoane suspectate sau acuzate asistență din partea unui avocat în conformitate cu prezenta directivă nu include următoarele: identificarea copilului; stabilirea pertinenței începerii anchetei; verificarea deținerii de arme sau alte aspecte similare legate de siguranță; desfășurarea de acte de anchetă sau de strângere de probe, diferite de cele menționate în mod explicit în prezenta directivă, cum ar fi percheziții corporale, examinări fizice, teste de sânge, teste de alcoolemie sau alte teste similare, sau fotografierea ori luarea amprentelor digitale; sau aducerea copilului în fața unei autorități competente sau predarea copilului către titularul răspunderii părintești sau către un alt adult corespunzător, în conformitate cu dreptul intern.

(29)

Atunci când un copil care nu a fost inițial o persoană suspectată sau acuzată, cum ar fi un martor, devine o persoană suspectată sau acuzată, copilul respectiv are dreptul de a nu se autoincrimina și dreptul de a păstra tăcerea, în conformitate cu dreptul Uniunii și CEDO, astfel cum sunt interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Curtea de Justiție) și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În consecință, prezenta directivă se referă în mod explicit la situația concretă în care un copil devine o persoană suspectată sau acuzată în cursul interogării de către poliție sau de către o altă autoritate de aplicare a legii în contextul procedurilor penale. Atunci când, pe parcursul interogării, un copil care nu este o persoană suspectată sau acuzată devine la rândul său persoană suspectată sau acuzată, interogarea ar trebui suspendată până când acestuia din urmă i se aduce la cunoștință că este o persoană suspectată sau acuzată și este asistat de un avocat în conformitate cu prezenta directivă.

(30)

Cu condiția respectării dreptului la un proces echitabil, statele membre ar trebui să poată deroga de la obligația de a oferi asistență din partea unui avocat atunci când aceasta nu este proporțională ținând seama de circumstanțele cauzei, fiind de la sine înțeles că interesul superior al copilului ar trebui să fie considerat primordial. În orice caz, copiii ar trebui asistați de un avocat atunci când sunt aduși în fața unei instanțe judecătorești competente sau a unui judecător în vederea hotărârii cu privire la detenția acestora, în orice etapă a procedurilor din domeniul de aplicare al prezentei directive, precum și în timpul detenției. În plus, privarea de libertate nu ar trebui aplicată ca pedeapsă decât dacă copilul a fost asistat de un avocat în așa fel încât să-i permită o exercitare efectivă a dreptului la apărare și, în orice caz, în timpul ședințelor de judecată în fața instanței. Statele membre ar trebui să poată lua măsuri practice în acest sens.

(31)

Statele membre ar trebui să poată să deroge temporar de la obligația de a furniza asistență din partea unui avocat în etapa care precedă procesul pentru motive imperioase, și anume în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni o serie de consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane sau în cazul în care acțiunea imediată a autorităților de anchetă este imperativă pentru a împiedica o periclitare considerabilă a procedurilor penale în legătură cu o infracțiune gravă, inter alia, în vederea obținerii unor informații privind coautorii presupuși ai unei infracțiuni grave sau pentru a evita pierderea unor probe importante privind o infracțiune gravă. Pe durata unei derogări temporare pentru unul dintre aceste motive imperioase, autoritățile competente ar trebui să poată interoga copiii în absența avocatului, cu condiția ca aceștia să fi fost informați cu privire la dreptul lor de a păstra tăcerea și să-și poată exercita dreptul respectiv, iar respectiva interogare să nu aducă atingere dreptului la apărare, inclusiv dreptului de a nu se autoincrimina. Interogarea ar trebui să poată avea loc, în măsura în care este necesar, numai în scopul obținerii informațiilor esențiale pentru a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane sau pentru a împiedica o periclitare considerabilă a procedurilor penale. Orice recurgere abuzivă la această derogare temporară ar aduce atingere, în principiu, dreptului la apărare în mod iremediabil.

(32)

Statele membre ar trebui să precizeze în mod clar în dreptul intern motivele și criteriile pentru o astfel de derogare temporară și ar trebui să facă uz în mod restrictiv de aceasta. Orice derogare temporară ar trebui să fie proporțională, strict limitată în timp, ar trebui să nu se bazeze exclusiv pe tipul sau gravitatea presupusei infracțiuni și nu ar trebui să aducă atingere caracterului echitabil general al procedurilor. Statele membre ar trebui să asigure faptul că, atunci când o autoritate competentă, care nu este un judecător sau o instanță, a autorizat o derogare temporară în temeiul prezentei directive, decizia de autorizare a derogării temporare poate fi evaluată de o instanță, cel puțin în cursul etapei de judecată.

(33)

Confidențialitatea comunicării dintre copii și avocatul lor este esențială pentru asigurarea exercitării efective a dreptului la apărare și este o parte esențială a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, statele membre ar trebui să respecte confidențialitatea întrevederilor și a altor forme de comunicare dintre avocat și copil, în contextul asistării de către un avocat prevăzute în prezenta directivă, fără derogare. Prezenta directivă nu aduce atingere procedurilor prevăzute pentru situația în care există circumstanțe obiective și factuale care dau naștere unor suspiciuni că avocatul este implicat într-o infracțiune alături de copil. Orice activitate infracțională a unui avocat nu ar trebui să fie considerată asistență legitimă acordată copiilor în cadrul prezentei directive. Obligația de a respecta confidențialitatea implică nu numai faptul că statele membre ar trebui să nu interfereze și să nu acceadă la această comunicare, ci și faptul că, atunci când copiii sunt privați de libertate sau se găsesc într-un loc aflat sub controlul statului, statele membre ar trebui să asigure că modalitățile de comunicare susțin și protejează această confidențialitate. Aceasta nu aduce atingere mecanismelor existente în centrele de detenție, menite să împiedice trimiterea de colete ilicite către deținuți, cum ar fi verificarea corespondenței, cu condiția ca astfel de mecanisme să nu permită autorităților competente să citească corespondența dintre copii și avocatul lor. Prezenta directivă nu aduce atingere nici procedurilor din dreptul intern conform cărora transmiterea corespondenței poate fi respinsă dacă expeditorul nu este de acord ca corespondența să fie în prealabil trimisă unei instanțe competente.

(34)

Prezenta directivă nu aduce atingere încălcărilor confidențialității ocazionate de o operație de supraveghere legală de către autoritățile competente. De asemenea, prezenta directivă nu aduce atingere activităților desfășurate, de exemplu, de către serviciile de informații naționale cu scopul de a proteja securitatea națională în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) sau care intră sub incidența articolului 72 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care prevede că partea a treia titlul V din TFUE privind spațiul de libertate, securitate și justiție nu aduce atingere exercitării responsabilităților care revin statelor membre pentru menținerea ordinii publice și pentru apărarea securității interne.

(35)

Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale ar trebui să aibă dreptul la o evaluare individuală care să identifice nevoile lor specifice de protecție, educație, formare și integrare socială, să determine dacă și în ce măsură ar avea nevoie de măsuri speciale pe parcursul procedurilor penale, precum și să stabilească nivelul lor de răspundere penală și dacă o anumită pedeapsă sau măsură educativă este adecvată în cazul lor.

(36)

Evaluarea individuală ar trebui să ia în considerare în special personalitatea și gradul de maturitate ale copilului, mediul său economic, social și familial, inclusiv locul în care trăiește, precum și orice alte vulnerabilități specifice, cum ar fi dificultățile de învățare sau de comunicare.

(37)

Amploarea și nivelul de detaliere al unei evaluări individuale ar trebui să poată fi adaptate în funcție de circumstanțele cauzei, ținând seama de gravitatea presupusei infracțiuni și de măsurile care ar putea fi luate în cazul în care copilul este găsit vinovat de infracțiunea respectivă. Ar putea fi utilizată o evaluare individuală realizată recent cu privire la același copil, dacă este actualizată.

(38)

Autoritățile competente ar trebui să țină seama de informațiile rezultate dintr-o evaluare individuală atunci când stabilesc dacă urmează să fie luată o anumită măsură privind copilul, cum ar fi furnizarea de asistență practică; atunci când evaluează oportunitatea și eficacitatea eventualelor măsuri preventive în ceea ce privește copilul, precum deciziile privind arestul preventiv sau măsurile alternative; precum și, luând în considerare caracteristicile individuale și situația copilului, atunci când iau o decizie sau întreprind o acțiune în contextul procedurilor penale, inclusiv în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare. Atunci când nu este disponibilă încă nicio evaluare individuală, aceasta nu ar trebui să împiedice autoritățile competente să ia astfel de măsuri sau decizii, cu condiția respectării cerințelor prezentei directive, inclusiv realizarea unei evaluări individuale într-un stadiu adecvat cât mai incipient al procedurii. Pertinența și eficacitatea măsurilor sau deciziilor luate anterior efectuării evaluării individuale ar putea fi reanalizate după ce se realizează evaluarea individuală.

(39)

Evaluarea individuală ar trebui să aibă loc într-un stadiu cât mai incipient al procedurii, la momentul adecvat și în timp util, astfel încât informațiile care decurg din evaluarea individuală să poată fi luate în considerare de către procuror, judecător sau alte autorități competente înainte de prezentarea actului de trimitere în judecată în instanță. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibilă prezentarea unui act de trimitere în judecată în absența unei evaluări individuale, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al copilului. Aceasta ar putea fi situația, de exemplu, atunci când copilul se află în arest preventiv și așteptarea evaluării individuale ar risca să prelungească inutil o astfel de detenție.

(40)

Statele membre ar trebui să poată deroga de la obligația de a efectua o evaluare individuală dacă o astfel de derogare este justificată de circumstanțele cauzei, ținând cont, printre altele, de gravitatea presupusei infracțiuni și de măsurile care ar putea fi luate în cazul în care copilul este găsit vinovat de infracțiunea respectivă, și cu condiția ca derogarea să fie compatibilă cu interesul superior al copilului. În acest context, ar trebui să se țină seama de toate elementele relevante, inclusiv posibilitatea existenței unei evaluări individuale recente a copilului în contextul unor proceduri penale sau dacă cauza poate fi soluționată fără o trimitere în judecată.

(41)

Obligația de diligență față de copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate este un element fundamental al unei administrări echitabile a justiției, în special în cazul în care copiii sunt privați de libertate, fiind astfel într-o poziție vulnerabilă deosebită. Pentru a asigura integritatea personală a unui copil care este privat de libertate, copilul ar trebui să aibă dreptul la o examinare medicală. Examinarea medicală ar trebui să fie efectuată de către un medic sau alt profesionist calificat, fie la inițiativa autorităților competente, în special în cazul în care există indicii medicale specifice care să justifice o astfel de examinare, fie ca urmare a unei cereri din partea copilului, a titularului răspunderii părintești sau a avocatului copilului. Statele membre ar trebui să prevadă modalități practice privind examinările medicale care urmează să fie efectuate în conformitate cu prezenta directivă, precum și în ceea ce privește accesul copiilor la aceste examinări. Aceste modalități practice ar putea, printre altele, să soluționeze situațiile în care se efectuează două sau mai multe cereri de examinări medicale cu privire la același copil într-o perioadă scurtă de timp.

(42)

Copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în procedurile penale nu sunt întotdeauna în măsură să înțeleagă conținutul interogărilor la care sunt supuși. Pentru a asigura un nivel suficient de protecție a acestor copii, interogarea de către poliție sau alte autorități de aplicare a legii ar trebui să fie înregistrată audio-video atunci când acest lucru este proporțional, ținând seama, printre altele, de faptul că avocatul este sau nu prezent și că copilul este privat sau nu de libertate, fiind de la sine înțeles că interesul superior al copilului ar trebui să fie întotdeauna considerat primordial. Prezenta directivă nu impune statelor membre să realizeze înregistrări audio-video ale interogărilor copiilor efectuate de un judecător sau de o instanță.

(43)

În cazul în care o înregistrare audio-video urmează să fie efectuată în conformitate cu prezenta directivă, dar, din cauza unei probleme tehnice, acest lucru este imposibil, poliția sau alte autorități de aplicare a legii ar trebui să poată interoga copilul fără o înregistrare audio-video, cu condiția să se fi depus eforturi rezonabile pentru a soluționa problema tehnică respectivă, ca amânarea interogării să fie inadecvată și ca acest lucru să fie compatibil cu interesul superior al copilului.

(44)

Indiferent dacă este înregistrată pe suport audio-video sau nu, interogarea ar trebui în toate situațiile efectuată într-un mod care să țină seama de vârsta și de nivelul de maturitate ale copiilor respectivi.

(45)

Copiii se află într-o situație deosebit de vulnerabilă atunci când sunt privați de libertate. Din acest motiv, ar trebui să se depună eforturi deosebite pentru a se evita privarea de libertate și, în special, detenția copiilor în orice stadiu al procedurilor înainte ca o instanță să stabilească în mod definitiv dacă copilul respectiv a comis o infracțiune, având în vedere riscurile posibile pentru dezvoltarea lor fizică, mentală și socială, precum și datorită faptului că privarea de libertate ar putea crea dificultăți în ceea ce privește reintegrarea lor în societate. Statele membre ar putea lua măsuri practice, cum ar fi orientări sau instrucțiuni pentru ofițerii de poliție, privind aplicarea acestei cerințe în cazurile de ținere în custodia poliției. În orice caz, această cerință nu aduce atingere posibilității ca ofițerii de poliție sau alte autorități de aplicare a legii să rețină un copil în situațiile în care acest lucru pare necesar potrivit unor probe prima facie, de exemplu prinderea în flagrant delict sau imediat după săvârșirea unei infracțiuni.

(46)

Autoritățile competente ar trebui să ia în considerare întotdeauna măsuri alternative la detenție (măsuri alternative) și ar trebui să recurgă la astfel de măsuri atunci când este posibil. Astfel de măsuri alternative ar putea include interdicția ca respectivul copil să se afle în anumite locuri, obligația de a locui într-un anumit loc, restricții privind contactul cu anumite persoane, obligația de a informa autoritățile competente, participarea la programe educative sau, cu condiția ca respectivul copil să fie de acord, participarea la un program terapeutic sau de dezintoxicare.

(47)

Detenția copiilor ar trebui să facă obiectul unei reexaminări periodice de către o instanță judecătorească, care poate fi reprezentată și de un singur judecător. Reexaminarea periodică ar trebui să poată fi efectuată ex officio de către instanță, sau la cererea copilului, a avocatului acestuia sau la cererea unei autorități judiciare care nu este o instanță, în special a unui procuror. Statele membre ar trebui să prevadă modalități practice în acest sens, inclusiv în ceea ce privește situația în care o reexaminare periodică a fost realizată deja ex officio de către instanță și copilul sau avocatul acestuia solicită efectuarea unei alte reexaminări.

(48)

În cazul în care sunt deținuți, copiii ar trebui să beneficieze de măsuri speciale de protecție. În special, copiii ar trebui să fie ținuți separat de adulți, cu excepția cazului în care se consideră că este în interesul superior al copilului să nu se procedeze astfel, în conformitate cu articolul 37 litera (c) din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului. Atunci când un copil aflat în detenție împlinește vârsta de 18 ani, ar trebui să existe posibilitatea ca acesta să rămână în detenție separată atunci când acest lucru se justifică pe baza circumstanțelor specifice ale persoanei în cauză. O atenție deosebită ar trebui acordată modului în care sunt tratați copiii aflați în detenție, având în vedere vulnerabilitatea lor inerentă. Copiii ar trebui să aibă acces la structuri de educație, în conformitate cu necesitățile acestora.

(49)

Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate și care se află în custodia poliției sunt ținuți separat de adulți, cu excepția cazului în care se consideră că este în interesul superior al copilului să nu se procedeze astfel sau în care, în circumstanțe excepționale, nu este posibil din punct de vedere practic, cu condiția ca copiii să fie ținuți împreună cu adulții într-un mod compatibil cu interesul superior al copilului. De exemplu, în zone puțin populate, copiii ar trebui să poată fi, în mod excepțional, ținuți în custodia poliției împreună cu adulții, cu excepția cazului în care acest lucru este contrar interesului superior al copilului. În astfel de situații, se impune o vigilență specială din partea autorităților competente în vederea protecției integrității fizice și a bunăstării copilului.

(50)

Copiii ar trebui să poată fi ținuți în detenție împreună cu tinerii adulți, cu excepția cazului în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Statele membre ar trebui să stabilească persoanele care sunt considerate tineri adulți în conformitate cu dreptul și procedurile lor interne. Statele membre sunt încurajate să prevadă că persoanele cu vârsta peste 24 de ani nu sunt considerate tineri adulți.

(51)

În cazul copiilor aflați în detenție, statele membre ar trebui să ia măsurile adecvate, stabilite în prezenta directivă. Aceste măsuri ar trebui să asigure, printre altele, exercitarea efectivă și regulată a dreptului la viață de familie. Copiii ar trebui să aibă dreptul de a păstra în mod regulat contactul cu părinții, familia și prietenii, prin vizite și corespondență, cu excepția cazului în care sunt necesare restricții excepționale în interesul superior al copilului sau în interesul justiției.

(52)

Statele membre ar trebui, de asemenea, să ia măsurile adecvate pentru a asigura respectarea libertății de religie sau a convingerilor copilului. În această privință, statele membre ar trebui, în special, să evite să intervină asupra religiei sau a convingerilor copilului. Cu toate acestea, statele membre nu au obligația de a lua măsuri active pentru a asista copilul în practicarea acestora.

(53)

Dacă este cazul, statele membre ar trebui să ia măsuri adecvate și în alte situații de privare de libertate. Măsurile luate ar trebui să fie proporționale și corespunzătoare în raport cu tipul de privare de libertate, cum ar fi custodia poliției sau detenția, precum și în raport cu durata acestora.

(54)

Specialiștii care intră în contact direct cu copiii ar trebui să țină seama de nevoile specifice ale copiilor din diferite categorii de vârstă și ar trebui să se asigure că procedurile sunt adaptate pentru aceștia. În acest scop, specialiștii ar trebui să fie formați în mod specific pentru a interacționa cu copiii.

(55)

Copiii ar trebui să primească un tratament adecvat vârstei, gradului lor de maturitate și nivelului lor de înțelegere, ținând seama de eventualele lor nevoi speciale, inclusiv orice dificultăți de comunicare pe care ar putea să le aibă.

(56)

Ținând seama de diferențele dintre tradițiile juridice și sistemele de drept ale statelor membre, ar trebui protejată în mod optim viața privată a copiilor pe parcursul procedurilor penale, printre altele pentru a le facilita reintegrarea în societate. Statele membre ar trebui să prevadă ca în mod uzual ședințele de judecată care privesc copii să nu fie publice sau să permită instanțelor judecătorești sau judecătorilor să decidă desfășurarea aceste ședințe în absența publicului. Aceasta nu aduce atingere pronunțării publice a hotărârilor judecătorești în conformitate cu articolul 6 din CEDO.

(57)

Copiii ar trebui să aibă dreptul de a fi însoțiți de titularul răspunderii părintești în cursul ședințelor de judecată în care sunt implicați. În cazul în care mai mult de o persoană este titulară a răspunderii părintești pentru același copil, copilul ar trebui să aibă dreptul de a fi însoțit de toate aceste persoane, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil în practică, în ciuda depunerii unor eforturi rezonabile de către autoritățile competente. Statele membre ar trebui să prevadă modalitățile practice de exercitare de către copii a dreptului de a fi însoțit de titularul răspunderii părintești pe parcursul ședințelor de judecată în care sunt implicați, precum și dispoziții privind condițiile în care o persoană însoțitoare poate fi exclusă temporar de la ședințele de judecată. Aceste măsuri ar putea, printre altele, prevedea situația în care titularul răspunderii părintești se află în imposibilitatea temporară de a însoți copilul sau în care titularul răspunderii părintești nu dorește să facă uz de posibilitatea de a însoți copilul, cu condiția să se țină seama de interesul superior al copilului.

(58)

În anumite circumstanțe, care pot să se refere, de asemenea, doar la unul dintre titularii răspunderii părintești, copilul ar trebui să aibă dreptul de a fi însoțit pe parcursul ședințelor de judecată de un alt adult corespunzător decât titularul răspunderii părintești. Una dintre aceste circumstanțe este cazul în care însoțirea copilului de către titularul răspunderii părintești ar putea periclita în mod substanțial procedurile penale, în special atunci când anumite circumstanțe obiective și factuale indică sau dau naștere unor suspiciuni ca probele să fie distruse sau deteriorate, s-ar putea interveni asupra martorilor sau titularul răspunderii părintești ar putea fi implicat în presupusa activitate infracțională împreună cu copilul.

(59)

În conformitate cu prezenta directivă, copiii ar trebui să aibă dreptul de a fi însoțiți de titularul răspunderii părintești și în alte etape ale procedurii în care sunt prezenți, de exemplu în cursul interogărilor efectuate de poliție.

(60)

Dreptul persoanei acuzate de a se prezenta la proces în persoană se întemeiază pe dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 47 din cartă și la articolul 6 din CEDO, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Statele membre ar trebui să ia măsuri corespunzătoare pentru a încuraja prezența copiilor la proces, inclusiv prin citarea lor personală și transmiterea unei copii a citației titularului răspunderii părintești sau, atunci când acest lucru ar fi contrar interesului superior al copilului, unui alt adult corespunzător. Statele membre ar trebui să prevadă modalități practice privind prezența unui copil la proces. Aceste modalități ar putea include dispoziții referitoare la condițiile în care un copil poate fi exclus temporar de la participarea la proces.

(61)

Anumite drepturi prevăzute de prezenta directivă ar trebui să se aplice copiilor care sunt persoane căutate din momentul în care aceștia sunt arestați în statul membru de executare.

(62)

Procedurile privind mandatul european de arestare sunt esențiale pentru cooperarea dintre statele membre în materie penală. Respectarea termenelor prevăzute de Decizia-cadru 2002/584/JAI este un element esențial al acestei cooperări. Prin urmare, în timp ce copiii care sunt persoane căutate ar trebui să fie în măsură să își exercite pe deplin drepturile în temeiul prezentei directive în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, respectivele termene ar trebui respectate.

(63)

Statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că judecătorii și procurorii care instrumentează procedurile penale în care sunt implicați copii au competențe specifice în acest domeniu sau au un acces efectiv la cursuri de formare specifice, îndeosebi cu privire la drepturile copiilor, tehnicile de interogare adecvate, psihologia copiilor și comunicarea într-un limbaj adaptat copiilor. De asemenea, statele membre ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a promova organizarea acestor formări specifice pentru avocații care se ocupă de procedurile penale în care sunt implicați copii.

(64)

Pentru a monitoriza și a evalua eficacitatea prezentei directive, se impune culegerea de date relevante, din cele disponibile, cu privire la punerea în aplicare a drepturilor prevăzute de prezenta directivă. Aceste date includ date înregistrate de autoritățile judiciare și de autoritățile de aplicare a legii și, în măsura în care este posibil, datele administrative compilate de serviciile de asistență medicală și de serviciile sociale cu privire la drepturile prevăzute în prezenta directivă, în special în ceea ce privește numărul copiilor cărora li s-a oferit asistență din partea unui avocat, numărul de evaluări individuale efectuate, numărul de interogări înregistrate audio-video și numărul copiilor privați de libertate.

(65)

Statele membre ar trebui să respecte și să garanteze drepturile prevăzute în prezenta directivă, fără niciun fel de discriminare bazată pe motive precum rasa, culoarea, sexul, orientarea sexuală, limba, religia, opiniile politice sau de orice altă natură, naționalitatea, originea etnică sau socială, averea, un handicap sau nașterea.

(66)

Prezenta directivă susține drepturile și principiile fundamentale recunoscute de cartă și de CEDO, inclusiv interzicerea torturii și a tratamentelor inumane sau degradante, dreptul la libertate și la siguranță, respectarea vieții private și de familie, dreptul la integritate al persoanei, drepturile copilului, integrarea persoanelor cu handicap, dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare. Prezenta directivă ar trebui să fie pusă în aplicare în conformitate cu drepturile și principiile respective.

(67)

Prezenta directivă stabilește norme minime. Statele membre ar trebui să poată extinde drepturile prevăzute de prezenta directivă pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecție. Nivelul mai ridicat de protecție nu ar trebui să constituie un obstacol în calea recunoașterii reciproce a deciziilor judiciare pe care normele minime respective sunt destinate să o faciliteze. Nivelul de protecție prevăzut de statele membre nu ar trebui să fie inferior standardelor prevăzute de cartă sau de CEDO, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiție și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

(68)

Deoarece obiectivele prezentei directive, și anume stabilirea unor standarde comune minime cu privire la garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii, acestea pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor menționate.

(69)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul respectiv, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligații în temeiul acesteia și aceasta nu li se aplică.

(70)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu li se aplică.

(71)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (10), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor lor de transpunere, cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră justificată transmiterea unor astfel de documente,

(a)

sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale; sau

(b)

fac obiectul procedurilor privind mandatul european de arestare în temeiul Deciziei-cadru 2002/584/JAI (persoane căutate).

(a)

atunci când dreptul unui stat membru prevede aplicarea unei sancțiuni de către o altă autoritate decât o instanță competentă în materie penală și aplicarea respectivei sancțiuni poate fi atacată în fața unei astfel de instanțe sau deferită unei astfel de instanțe; sau

(b)

atunci când privarea de libertate nu poate fi impusă ca pedeapsă,

1.

„copil” înseamnă o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani;

2.

„titular al răspunderii părintești” înseamnă orice persoană care are răspunderea părintească față de un copil;

3.

„răspundere părintească” înseamnă ansamblul drepturilor și obligațiilor referitoare la persoana sau bunurile unui copil, conferite unei persoane fizice sau unei persoane juridice în temeiul unei hotărâri judecătorești, al legii sau printr-un acord care produce efecte juridice, inclusiv dreptul de încredințare și dreptul de vizită.

(a)

cu promptitudine atunci când copiii sunt informați cu privire la faptul că sunt persoane suspectate sau acuzate, în ceea ce privește:

(b)

cât mai curând posibil în cadrul procedurilor, în ceea ce privește:

(c)

la momentul privării de libertate, în ceea ce privește dreptul la un tratament specific în timpul privării de libertate, astfel cum se prevede la articolul 12.

(a)

ar fi contrară interesului superior al copilului;

(b)

nu este posibilă deoarece după depunerea unor eforturi rezonabile niciun titular al răspunderii părintești nu poate fi contactat sau identitatea sa nu este cunoscută;

(c)

ar putea, pe baza unor circumstanțe obiective și factuale, să pericliteze în mod substanțial procedurile penale.

(a)

înainte de a fi interogați de poliție sau de o altă autoritate de aplicare a legii sau autoritate judiciară;

(b)

la desfășurarea unui act de anchetă sau de strângere de probe de către autoritățile de anchetă sau de către alte autorități competente, în conformitate cu alineatul (4) litera (c);

(c)

fără întârzieri nejustificate după privarea de libertate;

(d)

în cazul în care au fost citați să se înfățișeze în fața unei instanțe competente în materie penală, în timp util înainte ca aceștia să se înfățișeze în fața respectivei instanțe.

(a)

statele membre se asigură că copiii au dreptul de a avea întrevederi private și de a comunica cu avocatul care îi reprezintă, inclusiv înaintea interogării de către poliție sau o altă autoritate de aplicare a legii sau autoritate judiciară;

(b)

statele membre se asigură că copiii sunt asistați de un avocat atunci când sunt interogați și că avocatul poate participa în mod efectiv la interogare. O astfel de participare se desfășoară în conformitate cu procedurile din dreptul intern, cu condiția ca astfel de proceduri să nu aducă atingere exercitării efective și substanței dreptului vizat. Atunci când un avocat participă la o interogare, faptul că o astfel de participare a avut loc se consemnează utilizându-se procedura de înregistrare în conformitate cu dreptul intern;

(c)

statele membre se asigură că copiii sunt asistați de un avocat cel puțin pe parcursul următoarelor acte de anchetă sau de strângere de probe, în cazul în care acțiunile respective sunt prevăzute în dreptul intern și în cazul în care se impune sau se permite prezența persoanei suspectate sau acuzate la acțiunea în cauză:

(a)

atunci când aceștia sunt prezentați în fața unui judecător sau a unei instanțe competente pentru a se pronunța cu privire la detenție în orice etapă a procedurilor în cadrul domeniului de aplicare al prezentei directive; și

(b)

în timpul detenției.

(a)

în cazul în care există o necesitate urgentă de a preveni consecințe negative grave pentru viața, libertatea sau integritatea fizică a unei persoane;

(b)

în cazul în care acțiunea imediată a autorităților de anchetă este imperativă pentru a preveni periclitarea considerabilă a procedurilor penale în legătură cu o infracțiune gravă.

(a)

pentru a stabili dacă urmează să fie luată vreo măsură specifică care este în avantajul copilului;

(b)

la evaluarea caracterului adecvat și a eficacității oricăror măsuri preventive în ceea ce privește copilul;

(c)

pentru a lua orice decizie sau măsură în cadrul procedurilor penale, inclusiv în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare.

(a)

copilul;

(b)

titularul răspunderii părintești sau un alt adult corespunzător menționat la articolul 5 și 15;

(c)

avocatul copilului.

(a)

se consideră că este în interesul superior al copilului să nu se procedeze astfel; sau

(b)

în circumstanțe excepționale, nu este posibil din punct de vedere practic, cu condiția ca copiii să fie ținuți împreună cu adulții într-un mod care să fie compatibil cu interesul superior al copilului.

(a)

asigura și a menține sănătatea și dezvoltarea fizică și mentală a acestora;

(b)

asigura dreptul lor la educație și formare, inclusiv pentru copiii cu handicapuri fizice, senzoriale sau de învățare;

(c)

asigura exercitarea efectivă și regulată a dreptului lor la viață de familie;

(d)

asigura accesul la programe care încurajează dezvoltarea lor și reintegrarea lor în societate; și

(e)

asigura respectarea libertății lor religioase sau a convingerilor lor.

(a)

ar fi contrară interesului superior al copilului;

(b)

nu este posibilă deoarece, după depunerea unor eforturi rezonabile, niciun titular al răspunderii părintești nu poate fi contactat sau identitatea sa nu este cunoscută; sau

(c)

ar periclita, pe baza unor circumstanțe obiective și de fapt, în mod substanțial procedurile penale.

(a)

este în interesul superior al copilului de a fi însoțit de persoana respectivă; și

(b)

prezența persoanei respective nu va aduce atingere procedurilor penale.

21.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/21

(1)

Se impune efectuarea mai multor modificări Directivelor 2004/114/CE (4) și 2005/71/CE (5) ale Consiliului. Din motive de claritate, directivele respective ar trebui reformate.

(2)

Prezenta directivă ar trebui să răspundă necesității, identificate în rapoartele privind aplicarea Directivelor 2004/114/CE și 2005/71/CE, de a remedia deficiențele depistate, de a asigura transparența sporită și securitatea juridică și de a oferi un cadru juridic coerent pentru diferite categorii de resortisanți ai țărilor terțe care sosesc în Uniune. Prin urmare, aceasta ar trebui să simplifice și să raționalizeze într-un singur instrument dispozițiile existente care se aplică acestor categorii. În pofida diferențelor între categoriile care intră sub incidența prezentei directive, acestea au și o serie de caracteristici în comun, ceea ce permite reglementarea situațiilor lor prin intermediul unui cadru juridic comun la nivelul Uniunii.

(3)

Prezenta directivă ar trebui să contribuie la obiectivul programului de la Stockholm de a apropia legislațiile naționale în ceea ce privește condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe. Imigrația din afara Uniunii este o sursă de persoane înalt calificate, studenții și cercetătorii în special fiind din ce în ce mai căutați. Aceștia joacă un rol important în crearea valorii-cheie a Uniunii, capitalul uman, și în asigurarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii și, prin urmare, contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

(4)

Rapoartele privind aplicarea Directivelor 2004/114/CE și 2005/71/CE au evidențiat anumite deficiențe, în special în legătură cu condițiile de admisie, drepturile, garanțiile procedurale, accesul studenților la piața forței de muncă în timpul studiilor acestora și dispozițiile privind mobilitatea în interiorul UE. Au fost, de asemenea, considerate necesare îmbunătățiri specifice în ceea ce privește categoriile opționale de resortisanți ai țărilor terțe. Consultările ulterioare mai largi au subliniat, de asemenea, necesitatea unor posibilități mai bune de căutare a unui loc de muncă pentru cercetători și studenți și a unei mai bune protecții a lucrătorilor au pair care nu intră sub incidența Directivelor 2004/114/CE și 2005/71/CE.

(5)

În vederea constituirii treptate a unui spațiu de libertate, securitate și justiție, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede măsuri care trebuie luate în materie de azil, imigrație și protecția drepturilor resortisanților țărilor terțe.

(6)

Prezenta directivă ar trebui, de asemenea, să vizeze încurajarea contactelor interpersonale și a mobilității, ca elemente importante ale politicii externe a Uniunii, în special în relația cu țările partenere la politica europeană de vecinătate sau cu partenerii strategici ai Uniunii. Aceasta ar trebui să permită o mai bună contribuție la abordarea globală în materie de migrație și mobilitate și la parteneriatele pentru mobilitate din cadrul acesteia, care oferă un cadru concret pentru dialog și cooperare între statele membre și țările terțe, inclusiv în privința facilitării și a organizării migrației legale.

(7)

Migrarea în scopurile menționate de prezenta directivă ar trebui să promoveze generarea și dobândirea de cunoștințe și competențe. Aceasta reprezintă o formă de îmbogățire reciprocă pentru migranții în cauză, țara lor de origine și statul membru în cauză, consolidând totodată legăturile culturale și crescând diversitatea culturală.

(8)

Prezenta directivă ar trebui să promoveze Uniunea ca spațiu atractiv pentru cercetare și inovare și să stimuleze evoluția acesteia în cadrul concurenței globale pentru câștigarea talentelor și, prin realizarea acestui lucru, să conducă la o creștere a competitivității și a ratelor de creștere globale ale Uniunii, creând totodată locuri de muncă cu o contribuție mai mare la creșterea PIB-ului. Deschiderea Uniunii pentru resortisanții țărilor terțe care pot fi admiși în scopuri de cercetare face parte, de asemenea, din inițiativa emblematică „O Uniune a inovării”. Crearea unei piețe deschise a muncii pentru cercetătorii Uniunii și pentru cercetătorii din țări terțe a fost, de asemenea, considerată ca fiind un obiectiv-cheie al Spațiului european de cercetare, un spațiu unificat în care cercetătorii, cunoștințele științifice și tehnologiile circulă liber.

(9)

Este oportun să se faciliteze admisia resortisanților din țări terțe în scopul realizării unei activități de cercetare printr-o procedură de admisie care să nu depindă de relația lor juridică cu organizația de cercetare gazdă și prin renunțarea la solicitarea unui permis de muncă în plus față de o autorizație. Această procedură ar trebui să se bazeze pe colaborarea dintre organizațiile de cercetare și autoritățile competente în materie de imigrație din statele membre: celor dintâi ar trebui să li se atribuie un rol-cheie în procedura de admisie în scopul facilitării și accelerării intrării resortisanților din țări terțe în scopul realizării unei activități de cercetare în Uniune, menținându-se în același timp prerogativele statelor membre cu privire la politica în domeniul imigrației. Organizațiile de cercetare, pe care statele membre ar trebui să le poată aproba în prealabil, ar trebui să poată semna fie un acord de găzduire, fie un contract cu un resortisant al unei țări terțe în scopul realizării unei activități de cercetare. Statele membre ar trebui să elibereze o autorizație pe baza acordului de găzduire sau a contractului dacă sunt îndeplinite condițiile de intrare și de ședere.

(10)

Deoarece eforturile necesare pentru atingerea țintei care constă în a investi 3 % din PIB în cercetare privesc în mare parte sectorul privat, acest sector ar trebui să fie încurajat, după caz, să recruteze mai mulți cercetători în anii următori.

(11)

Pentru a spori atractivitatea Uniunii pentru resortisanții țărilor terțe care intenționează să realizeze activități de cercetare în Uniune, membrilor de familie, astfel cum sunt definiți în Directiva 2003/86/CE a Consiliului (6), ar trebui să li se permită să îi însoțească pe aceștia și să beneficieze de dispozițiile privind mobilitatea în interiorul UE. Respectivii membri de familie ar trebui să aibă acces la piața forței de muncă în primul stat membru și, în cazul mobilității pe termen lung, în al doilea stat membru, cu excepția unor circumstanțe excepționale, cum ar fi niveluri deosebit de ridicate ale șomajului, în care statele membre ar trebui să își rezerve posibilitatea de a aplica un test, pentru o perioadă de maximum 12 luni, prin care să se demonstreze că postul nu poate fi ocupat cu resurse de pe piața internă a forței de muncă. Cu excepția derogărilor prevăzute în prezenta directivă, toate dispozițiile din Directiva 2003/86/CE ar trebui să se aplice, inclusiv motivele pentru respingerea sau retragerea sau refuzul reînnoirii. În consecință, ar trebui să fie posibil ca permisele de ședere ale membrilor de familie să fie retrase sau reînnoirea acestora să fie refuzată în cazul în care autorizația cercetătorului pe care îl însoțesc expiră, iar membrii de familie respectivi nu beneficiază de un drept de ședere autonom.

(12)

Dacă este cazul, statele membre ar trebui să fie încurajate să considere candidații la doctorate drept cercetători în sensul prezentei directive.

(13)

Punerea în aplicare a prezentei directive nu ar trebui să încurajeze un „exod al creierelor” din țările emergente sau în curs de dezvoltare. În vederea instituirii unei politici globale în materie de migrație, ar trebui luate, în parteneriat cu țările de origine, măsuri pentru sprijinirea reintegrării cercetătorilor în țările lor de origine.

(14)

Pentru promovarea Europei în ansamblul său ca un centru mondial de excelență pentru studii și formare profesională, condițiile de intrare și de ședere a persoanelor care doresc să călătorească în Uniune în aceste scopuri ar trebui să fie îmbunătățite și simplificate. Acest lucru este în concordanță cu obiectivele proiectului pentru modernizarea sistemelor de învățământ superior din Europa, în special în contextul internaționalizării învățământului superior european. Apropierea legislațiilor naționale relevante ale statelor membre face parte din acest efort. În acest context și în conformitate cu Concluziile Consiliului privind modernizarea învățământului superior (7), termenul „învățământ superior” cuprinde toate instituțiile de învățământ terțiar care pot include, printre altele, universitățile, universitățile de științe aplicate, institutele de tehnologie, grandes écoles, școlile de afaceri, școlile de inginerie, IUT, colegiile de învățământ superior, școlile profesionale, școlile politehnice și academiile.

(15)

Extinderea și aprofundarea procesului de la Bologna, lansat prin Declarația comună de la Bologna a miniștrilor europeni ai educației din 19 iunie 1999, au dus la sisteme de învățământ superior mai comparabile, mai compatibile și mai coerente în țările participante, dar și dincolo de acestea. Acest lucru se datorează faptului că statele membre au sprijinit mobilitatea studenților și că instituțiile de învățământ superior au integrat-o în programa lor. Aceste practici trebuie să conducă la îmbunătățirea dispozițiilor privind mobilitatea studenților în interiorul UE. Realizarea unui învățământ superior european atractiv și competitiv este unul dintre obiectivele Declarației de la Bologna. Procesul de la Bologna a dus la constituirea Spațiului european al învățământului superior. Datorită structurii cu trei cicluri a procesului de la Bologna, cu programe ușor de citit și diplome, precum și introducerii cadrelor de calificări, studiile în Europa au devenit mai atractive pentru resortisanții țărilor terțe.

(16)

Durata și alte condiții privind cursurile pregătitoare pentru studenți reglementate de prezenta directivă trebuie stabilite de statele membre în conformitate cu dreptul lor intern.

(17)

Dovada acceptării unui resortisant al unei țări terțe de către o instituție de învățământ superior poate include, printre alte posibilități, o scrisoare sau un certificat care să confirme înscrierea.

(18)

Resortisanții țărilor terțe care solicită admisia în calitate de stagiari ar trebui să furnizeze dovezi privind obținerea unei diplome de învățământ superior în ultimii doi ani care precedă data cererii acestora sau privind urmarea unui ciclu de studii într-o țară terță care conduce la obținerea unei diplome de învățământ superior. De asemenea, aceștia ar trebui să prezinte un acord de formare profesională care să conțină o descriere a programului de formare profesională, obiectivul educațional sau componentele de învățare ale acestuia, durata programului și condițiile în care stagiarii vor fi supravegheați, care să demonstreze că aceștia vor beneficia de o formare profesională reală și nu vor fi utilizați ca lucrători obișnuiți. În plus, entităților gazdă li se poate solicita să dovedească faptul că stagiul nu înlocuiește un loc de muncă. În cazul în care în dreptul intern, în contractele colective de muncă sau în practicile naționale există deja condiții speciale privind stagiarii, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita resortisanților țărilor terțe care solicită admisia în calitate de stagiari să îndeplinească respectivele condiții specifice.

(19)

Angajații stagiari care călătoresc în Uniune pentru a desfășura o activitate în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii nu intră sub incidența prezentei directive, deoarece se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2014/66/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8).

(20)

Prezenta directivă ar trebui să sprijine obiectivele Serviciului european de voluntariat referitoare la dezvoltarea solidarității, a înțelegerii reciproce și a toleranței în rândul tinerilor și al societăților în care trăiesc, contribuind în același timp la consolidarea coeziunii sociale și la promovarea cetățeniei active a tinerilor. Pentru a asigura accesul la Serviciul european de voluntariat într-o manieră coerentă la nivelul Uniunii, statele membre ar trebui să aplice dispozițiile prezentei directive resortisanților țărilor terțe care solicită admisia în vederea participării în cadrul Serviciului european de voluntariat.

(21)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica dispozițiile prezentei directive în cazul elevilor, al voluntarilor, alții decât cei din cadrul Serviciului european de voluntariat, și al lucrătorilor au pair, pentru a facilita intrarea și șederea acestora și pentru a le garanta drepturile.

(22)

În situația în care statele membre decid să aplice prezenta directivă în cazul elevilor, acestea sunt încurajate să se asigure că procedura națională de admisie pentru cadrele didactice care însoțesc elevi exclusiv în cadrul unui program de schimb de elevi sau al unui proiect educațional este coerentă cu procedura pentru elevi prevăzută în prezenta directivă.

(23)

Munca au pair contribuie la încurajarea contactelor interpersonale, acordând resortisanților țărilor terțe posibilitatea să își îmbunătățească competențele lingvistice și să își dezvolte cunoștințele despre statele membre și legăturile culturale cu acestea. În același timp, lucrătorii au pair resortisanți ai țărilor terțe ar putea fi expuși unor riscuri de abuz. Pentru a asigura tratamentul echitabil al lucrătorilor au pair și pentru a aborda necesitățile lor specifice, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica dispozițiile prezentei directive privind intrarea și șederea lucrătorilor au pair.

(24)

În cazul în care resortisanții țărilor terțe pot demonstra că primesc, pe toată perioada șederii lor în statul membru în cauză, resurse care provin dintr-o subvenție, o bursă, un contract de muncă valabil, o ofertă fermă de angajare sau un angajament financiar din partea unei organizații de programe de schimb de elevi, a unei entități care găzduiește stagiari, a unei organizații de programe de servicii de voluntariat, a unei familii gazdă sau din partea unei organizații de plasare a lucrătorilor au pair, statele membre ar trebui să ia în considerare astfel de resurse la evaluarea disponibilității unor resurse suficiente. Statele membre ar trebui să poată stabili o sumă de referință orientativă pe care o consideră ca reprezentând „resurse suficiente”, care ar putea varia pentru fiecare dintre respectivele categorii de resortisanți ai țărilor terțe.

(25)

Statele membre sunt încurajate să permită solicitantului să prezinte documente și informații într-o limbă oficială a Uniunii, alta decât limba sau limbile oficiale ale statului membru în cauză, stabilită de acesta.

(26)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a prevedea o procedură de aprobare pentru organizațiile de cercetare publice sau private care doresc să primească cercetători resortisanți ai unor țări terțe sau pentru instituțiile de învățământ superior care doresc să găzduiască studenți resortisanți ai unor țări terțe. Aprobarea respectivă ar trebui să se facă în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul intern sau de practicile administrative ale statului membru în cauză. Cererile adresate organizațiilor de cercetare sau instituțiilor de învățământ superior aprobate ar trebui să fie facilitate și să accelereze intrarea resortisanților țărilor terțe care vin în Uniune în scopul cercetării sau studiilor.

(27)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să prevadă o procedură de aprobare pentru entitățile gazdă respective care doresc să găzduiască elevi, stagiari sau voluntari care sunt resortisanți ai unor țări terțe. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica această procedură unora sau tuturor categoriilor de entități gazdă. Aprobarea respectivă ar trebui să se facă în conformitate cu procedurile prevăzute de dreptul intern sau de practicile administrative ale statului membru în cauză. Cererile adresate entităților gazdă aprobate ar trebui să accelereze intrarea resortisanților țărilor terțe care vin în Uniune în scopul formării profesionale, serviciului de voluntariat, programelor de schimb de elevi ori proiectelor educaționale.

(28)

În cazul în care statele membre instituie proceduri de aprobare pentru entitățile gazdă, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a decide fie să permită admisia exclusiv prin intermediul entităților gazdă aprobate, fie să instituie o procedură de aprobare, permițând, în același timp, admisia prin intermediul entităților gazdă neaprobate.

(29)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului statelor membre de a elibera autorizații pentru studii, cercetare sau formare profesională, altele decât cele reglementate de prezenta directivă, resortisanților țărilor terțe care nu intră sub incidența sa.

(30)

După ce sunt îndeplinite toate condițiile generale și speciale de admisie, statele membre ar trebui să emită o autorizație în termenele stabilite. În cazul în care un stat membru eliberează un permis de ședere doar pentru teritoriul său și toate condițiile din prezenta directivă referitoare la admisie sunt îndeplinite, statul membru ar trebui să îi acorde resortisantului țării terțe în cauză viza necesară și să se asigure că autoritățile competente cooperează în mod eficient în acest scop. În cazul în care statul membru nu eliberează vize, acesta ar trebui să îi acorde resortisantului țării terțe în cauză un permis echivalent care permite intrarea.

(31)

Autorizațiile ar trebui să menționeze situația resortisantului țării terțe în cauză. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a menționa informații suplimentare pe suport de hârtie sau să le poată stoca în format electronic, cu condiția ca acest lucru să nu reprezinte condiții suplimentare.

(32)

Diferitele perioade de valabilitate a autorizațiilor acordate în temeiul prezentei directive ar trebui să reflecte natura specifică a șederii pentru fiecare categorie de resortisanți ai țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive.

(33)

Statele membre ar trebui să aibă dreptul de a stabili că perioada totală de ședere a studenților nu depășește durata maximă a studiilor, astfel cum este prevăzută în dreptul intern. În acest sens, durata maximă a studiilor ar putea, de asemenea, să includă, dacă acest lucru este prevăzut de dreptul intern al statului membru în cauză, eventuala prelungire a studiilor în scopul repetării unuia sau a mai multor ani de studiu.

(34)

Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a impune solicitanților o taxă pentru gestionarea cererilor de eliberare a unei autorizații și pentru gestionarea notificărilor. Nivelul taxelor respective nu ar trebui să fie disproporționat sau excesiv pentru a nu constitui un obstacol în calea obiectivelor prezentei directive.

(35)

Drepturile acordate resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive nu ar trebui să depindă de forma autorizației pe care o eliberează fiecare stat membru.

(36)

Admisia în sensul prezentei directive ar trebui să poată fi refuzată pentru motive temeinic justificate. În special, ar trebui să fie posibil să se refuze admisia dacă un stat membru consideră, într-un anumit caz, pe baza unei evaluări a faptelor și luând în considerare principiul proporționalității, că resortisantul țării terțe în cauză reprezintă o potențială amenințare pentru ordinea publică, siguranța publică sau sănătatea publică.

(37)

Obiectivul prezentei directive nu este acela de a reglementa admisia și șederea resortisanților țărilor terțe în scopul ocupării unui loc de muncă, scopul acesteia nefiind să armonizeze legislațiile sau practicile naționale în ceea ce privește statutul lucrătorilor. Cu toate acestea, este posibil ca în unele state membre anumite categorii de resortisanți ai țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive să fie considerate a se afla într-un raport de muncă în temeiul dreptului intern, al contractelor colective de muncă sau al practicii. În cazul în care un stat membru consideră că cercetătorii, voluntarii, stagiarii sau lucrătorii au pair resortisanți ai țărilor terțe se află într-un raport de muncă, respectivul stat membru ar trebui să își rezerve dreptul de a stabili volumul admiterii categoriei sau categoriilor în cauză în conformitate cu articolul 79 alineatul (5) din TFUE.

(38)

În cazul în care un cercetător, un voluntar, un stagiar sau un lucrător au pair resortisant al unei țări terțe solicită să fie admis pentru a începe un raport de muncă într-un stat membru, respectivul stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica un test prin care să se demonstreze că postul nu poate fi ocupat cu resurse de pe piața internă a forței de muncă.

(39)

Volumul admiterii nu ar trebui să se aplice în ceea ce privește studenții, întrucât, chiar dacă acestora le este permis să lucreze pe durata studiilor lor în conformitate cu condițiile prevăzute în prezenta directivă, aceștia urmăresc admisia pe teritoriul statelor membre în scopul efectuării, ca activitate principală, a unui ciclu de studii la cursuri de zi care ar putea include o formare profesională obligatorie.

(40)

În cazul în care, după ce a fost admis pe teritoriul statului membru în cauză, un cercetător, un voluntar, un stagiar sau un lucrător au pair solicită reînnoirea autorizației pentru a începe sau a continua să se afle într-un raport de muncă în statul membru în cauză, cu excepția unui cercetător care își continuă raportul de muncă cu aceeași entitate gazdă, respectivul stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a aplica un test prin care să se demonstreze că postul nu poate fi ocupat cu resurse de pe piața internă a forței de muncă.

(41)

În caz de îndoieli privind motivele cererii de admisie, statele membre ar trebui să poată desfășura verificările necesare sau solicita dovezi pentru a evalua, de la caz la caz, cercetarea, studiile, formarea profesională, serviciile de voluntariat, programul de schimb de elevi sau proiectul educațional sau munca au pair pe care intenționează să le urmeze solicitantul și pentru a lupta împotriva abuzurilor și a utilizării incorecte a procedurii stabilite de prezenta directivă.

(42)

În cazul în care informațiile furnizate sunt incomplete, statele membre ar trebui să îl informeze pe solicitant, într-un termen rezonabil, cu privire la informațiile suplimentare necesare și să stabilească un termen rezonabil pentru furnizarea acestora. În cazul în care nu se furnizează informațiile suplimentare până la termenul prevăzut, cererea ar putea fi respinsă.

(43)

Autoritățile naționale ar trebui să notifice solicitantului decizia legată de cerere. Acestea ar trebui să facă acest lucru în scris cât mai curând posibil și cel mai târziu în termenul stabilit în prezenta directivă.

(44)

Scopul prezentei directive este de a facilita mobilitatea în interiorul UE pentru cercetători și studenți, printre altele, prin reducerea sarcinii administrative legate de mobilitate în mai multe state membre. În acest scop, prezenta directivă stabilește un sistem specific de mobilitate în interiorul UE în care un resortisant al unei țări terțe care deține o autorizație pentru efectuarea unor activități de cercetare sau a studiilor, eliberată de primul stat membru, are drept de intrare, de ședere și de a desfășura o parte din activitatea de cercetare sau a studiilor într-un al doilea stat membru sau în mai multe astfel de state membre, în conformitate cu dispozițiile care reglementează mobilitatea în prezenta directivă.

(45)

Pentru a le permite cercetătorilor să se deplaseze cu ușurință de la o organizație de cercetare la alta în scopul cercetării, mobilitatea pe termen scurt a acestora ar trebui să acopere șederile într-un al doilea stat membru pentru o perioadă de până la 180 de zile în cursul unei perioade de 360 de zile per stat membru. Mobilitatea pe termen lung a cercetătorilor ar trebui să acopere șederile într-un al doilea stat membru sau în mai multe astfel de state membre pentru o perioadă mai mare de 180 de zile per stat membru. Membrii de familie ai cercetătorilor ar trebui să aibă dreptul să îl însoțească pe cercetător în timpul perioadei de mobilitate. Procedura pentru mobilitatea acestora ar trebui să fie aliniată la cea a cercetătorului pe care îl însoțesc.

(46)

În ceea ce privește studenții care beneficiază de programe ale Uniunii sau multilaterale sau de un acord între două sau mai multe instituții de învățământ superior, pentru a le asigura continuitatea studiilor, prezenta directivă ar trebui să prevadă mobilitatea într-un al doilea stat membru sau în mai multe astfel de state membre pentru o perioadă de până la 360 de zile per stat membru.

(47)

În cazul în care un cercetător sau un student se deplasează într-un al doilea stat membru pe baza unei proceduri de notificare, iar un document este necesar pentru a facilita accesul la servicii și drepturi, cel de al doilea stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a elibera un document pentru a atesta că cercetătorul sau studentul are drept de ședere pe teritoriul statului membru respectiv. Un astfel de document nu ar trebui să constituie o condiție suplimentară pentru a beneficia de drepturile prevăzute în prezenta directivă și ar trebui să aibă numai un caracter declarativ.

(48)

În timp ce sistemul specific de mobilitate instituit prin prezenta directivă ar trebui să stabilească norme autonome privind intrarea și șederea în scopul efectuării unor activități de cercetare sau a studiilor într-un stat membru, altul decât cel care a eliberat autorizația inițială, ar trebui să continue să se aplice toate celelalte norme care reglementează trecerea frontierelor de către persoane, astfel cum sunt prevăzute în dispozițiile relevante din acquis-ul Schengen.

(49)

În cazul în care autorizația este eliberată de un stat membru care nu aplică integral acquis-ul Schengen, iar cercetătorul, membrii săi de familie sau studentul, în cadrul mobilității în interiorul UE, trec o frontieră externă în înțelesul Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului (9), un stat membru ar trebui să aibă dreptul de a solicita dovezi care să demonstreze că cercetătorul sau studentul se deplasează pe teritoriul său în scopul efectuării unor activități de cercetare sau a studiilor sau că membrii de familie se deplasează pe teritoriul său în scopul de a-l însoți pe cercetător în cadrul mobilității. În plus, în cazul trecerii unei frontiere externe în înțelesul Regulamentului (UE) 2016/399, statele membre care aplică integral acquis-ul Schengen ar trebui să consulte Sistemul de Informații Schengen și să refuze intrarea sau să se opună mobilității persoanelor pentru care în respectivul sistem a fost emisă o alertă în scopul refuzării intrării sau șederii, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(50)

Prezenta directivă ar trebui să permită celui de al doilea stat membru să solicite unui cercetător sau student care circulă pe baza unei autorizații eliberate de primul stat membru și care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile pentru mobilitate să părăsească teritoriul lor. În cazul în care cercetătorul sau studentul deține o autorizație valabilă eliberată de primul stat membru, al doilea stat membru ar trebui să poată să îi solicite acestuia să revină în primul stat membru, în conformitate cu Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (11). În cazul în care mobilitatea este permisă de către al doilea stat membru în temeiul autorizației eliberate de primul stat membru, iar respectiva autorizație este retrasă sau a expirat în decursul perioadei de mobilitate, al doilea stat membru ar trebui să aibă posibilitatea de a decide fie să returneze cercetătorul sau studentul către o țară terță, în conformitate cu Directiva 2008/115/CE, fie să solicite fără întârziere primului stat membru să permită reintrarea cercetătorului sau a studentului pe teritoriul său. În acest din urmă caz, primul stat membru ar trebui să elibereze cercetătorului sau studentului un document care să permită reintrarea pe teritoriul său.

(51)

Politicile și normele Uniunii în materie de imigrare, pe de o parte, și politicile și programele Uniunii care favorizează mobilitatea cercetătorilor și a studenților la nivelul Uniunii, pe de altă parte, ar trebui să se completeze reciproc într-o mai mare măsură. Atunci când stabilesc perioada de valabilitate a autorizației eliberate cercetătorilor și studenților, statele membre ar trebui să țină seama de mobilitatea planificată către alte state membre, în conformitate cu dispozițiile privind mobilitatea. Cercetătorii și studenții participanți la programe ale Uniunii sau multilaterale care cuprind măsuri de mobilitate sau acorduri între două sau mai multe instituții de învățământ superior ar trebui să aibă dreptul să primească autorizații cu o durată de cel puțin doi ani, cu condiția ca aceștia să îndeplinească condițiile de admisie relevante pentru perioada respectivă.

(52)

Pentru a permite studenților să suporte o parte din costurile studiilor lor și, dacă este posibil, să dobândească experiență practică, acestora ar trebui să li se acorde, pe durata studiilor lor, acces la piața forței de muncă a statului membru în care sunt efectuate studiile, în conformitate cu condițiile stabilite de prezenta directivă. În acest scop, ar trebui să li se permită studenților să muncească un număr minim de ore, după cum se precizează în prezenta directivă. Principiul accesului studenților la piața forței de muncă ar trebui să funcționeze ca regulă generală; cu toate acestea, în situații excepționale, statele membre ar trebui să poată lua în considerare situația piețelor lor de forță de muncă naționale.

(53)

Ca parte a intenției de a asigura o forță de muncă bine pregătită pentru viitor, studenții care își obțin diploma în Uniune ar trebui să aibă posibilitatea să rămână pe teritoriul statului membru în cauză, cu intenția de a căuta un loc de muncă sau de a deschide o afacere, pentru perioada precizată în prezenta directivă. De asemenea, cercetătorii ar trebui să aibă posibilitatea respectivă la finalizarea activității lor de cercetare, astfel cum se prevede în acordul de găzduire. Pentru a li se elibera un permis de ședere în acest scop, studenților și cercetătorilor li se poate cere să furnizeze dovezi în conformitate cu cerințele prezentei directive. De îndată ce statele membre le eliberează un astfel de permis de ședere, aceștia încetează să mai fie considerați cercetători sau studenți în înțelesul prezentei directive. Statele membre ar trebui să poată să verifice, după o perioadă minimă stabilită în prezenta directivă, dacă aceștia au o șansă reală de a fi angajați sau de a deschide o afacere. Această posibilitate nu aduce atingere altor obligații de raportare prevăzute în dreptul intern în alte scopuri. Autorizația eliberată în scopul căutării unui loc de muncă sau al deschiderii unei afaceri nu ar trebui să acorde un drept automat de acces la piața forței de muncă sau de a deschide o afacere. Statele membre ar trebui să își rezerve dreptul de a lua în considerare situația de pe propriile piețe ale forței de muncă atunci când un resortisant al unei țări terțe, căruia i-a fost eliberată o autorizație de a rămâne pe teritoriul său în scopul căutării unui loc de muncă sau al deschiderii unei afaceri, solicită un permis de muncă pentru a ocupa un post.

(54)

Tratamentul echitabil al resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența prezentei directive ar trebui să fie asigurat în conformitate cu articolul 79 din TFUE. Cercetătorii ar trebui să se bucure de un tratament egal cu cel aplicat resortisanților statului membru în cauză în ceea ce privește articolul 12 alineatele (1) și (4) din Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European și a Consiliului (12), sub rezerva posibilității statului membru respectiv de a limita aplicarea egalității de tratament în cazurile specifice prevăzute în prezenta directivă. Directiva 2011/98/UE ar trebui să se aplice în continuare în cazul studenților, inclusiv restricțiile prevăzute de directiva respectivă. Directiva 2011/98/UE ar trebui să se aplice în cazul stagiarilor, voluntarilor și lucrătorilor au pair atunci când sunt considerați a se afla într-un raport de muncă în statul membru în cauză. Stagiarii, voluntarii și lucrătorii au pair, în cazul în care nu sunt considerați a se afla într-un raport de muncă în statul membru în cauză, precum și elevii ar trebui să se bucure de un tratament egal cu cel aplicat resortisanților statului membru în cauză în ceea ce privește un set minim de drepturi, astfel cum se prevede în prezenta directivă. Aceasta include accesul la bunuri și servicii care nu acoperă subvenții sau împrumuturi profesionale sau pentru studii.

(55)

Egalitatea de tratament acordată cercetătorilor și studenților, precum și stagiarilor, voluntarilor și lucrătorilor au pair, atunci când sunt considerați a se afla într-un raport de muncă în statul membru în cauză, include egalitatea de tratament în ceea ce privește ramurile de securitate socială enumerate la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (13). Prezenta directivă nu armonizează legislația în materie de securitate socială a statelor membre. Aceasta se limitează la aplicarea principiului egalității de tratament în domeniul securității sociale în cazul resortisanților țărilor terțe care intră sub incidența sa. În plus, prezenta directivă nu ar trebui să acorde drepturi în legătură cu situații care nu intră sub incidența dreptului Uniunii, de exemplu, în legătură cu membrii de familie care își au reședința într-o țară terță. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să afecteze dreptul urmașilor care beneficiază de drepturi provenind de la resortisanți ai unor țări terțe care intră sub incidența prezentei directive, după caz, de a primi pensii de urmaș atunci când își au reședința într-o țară terță.

(56)

În multe state membre, dreptul la prestații familiale este condiționat de o anumită legătură cu statul membru respectiv, întrucât prestațiile sunt concepute pentru a sprijini o dezvoltare demografică pozitivă în scopul asigurării forței de muncă pe viitor în respectivul stat membru. Prin urmare, prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului unui stat membru de a restricționa, în anumite condiții, egalitatea de tratament în ceea ce privește prestațiile familiale atunci când cercetătorul și membrii de familie care îl însoțesc au ședere temporară în respectivul stat membru.

(57)

În eventualitatea mobilității între state membre, se aplică Regulamentul (UE) nr. 1231/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (14). Prezenta directivă nu ar trebui să confere mai multe drepturi decât cele pe care dreptul Uniunii existent în domeniul securității sociale le acordă deja în cazul resortisanților țărilor terțe care au interese transfrontaliere între statele membre.

(58)

Prezenta directivă ar trebui să se aplice fără a aduce atingere dispozițiilor mai favorabile cuprinse în dreptul Uniunii și în instrumentele internaționale aplicabile.

(59)

Permisele de ședere prevăzute în prezenta directivă ar trebui să fie eliberate de către autoritățile competente ale statului membru prin utilizarea modelului uniform stabilit de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului (15).

(60)

Fiecare stat membru ar trebui să se asigure că sunt puse la dispoziția publicului informații adecvate și actualizate periodic, în special pe internet, cu privire la entitățile gazdă aprobate în sensul prezentei directive și cu privire la condițiile și procedurile de admisie a resortisanților țărilor terțe pe teritoriul statelor membre în sensul prezentei directive.

(61)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).

(62)

Statele membre ar trebui să aplice dispozițiile prezentei directive fără discriminare pe criterii de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

(63)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (16), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazuri justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

(64)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume stabilirea condițiilor de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare profesională și Serviciul european de voluntariat, drept dispoziții obligatorii, și pentru schimb de elevi, servicii de voluntariat, altele decât cele din cadrul Serviciului european de voluntariat, sau muncă au pair, drept dispoziții facultative, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea sau efectele acțiunii, acesta poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din TUE. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(65)

În conformitate cu articolele 1 și 2 și cu articolul 4a alineatul (1) din Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la TUE și la TFUE, și fără a aduce atingere articolului 4 din respectivul protocol, aceste state membre nu participă la adoptarea prezentei directive, nu au obligații în temeiul acesteia și aceasta nu li se aplică.

(66)

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la TUE și la TFUE, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei directive, nu are obligații în temeiul acesteia și aceasta nu i se aplică.

(67)

Obligația de a transpune prezenta directivă în dreptul intern ar trebui să se limiteze la acele dispoziții care reprezintă o modificare de fond față de Directivele 2004/114/CE și 2005/71/CE. Obligația de a transpune dispozițiile care rămân nemodificate decurge din directivele respective.

(68)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere în dreptul intern și datele de aplicare a Directivelor menționate în anexa I partea B,

(a)

condițiile de intrare și de ședere pe o perioadă mai mare de 90 de zile pe teritoriul statelor membre, precum și a drepturilor resortisanților țărilor terțe și, după caz, ale membrilor de familie ai acestora, în ceea ce privește cercetarea, studiile, formarea profesională sau serviciul de voluntariat în cadrul Serviciului european de voluntariat și, în cazul în care statele membre decid astfel, în ceea ce privește programele de schimb de elevi sau proiectele educaționale, serviciile de voluntariat, altele decât Serviciul european de voluntariat sau munca au pair;

(b)

condițiile de intrare și de ședere, precum și drepturile cercetătorilor și studenților și, după caz, ale membrilor de familie ai acestora, menționate la litera (a), în alte state membre decât cel care acordă pentru prima dată unui resortisant al unei țări terțe o autorizație pe baza prezentei directive.

(a)

care solicită protecție internațională sau care beneficiază de o protecție internațională în conformitate cu Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului (17) sau care beneficiază de protecție temporară în conformitate cu Directiva 2001/55/CE a Consiliului (18) într-un stat membru;

(b)

a căror expulzare a fost suspendată din motive de fapt sau de drept;

(c)

care sunt membri de familie ai unor cetățeni ai Uniunii Europene care și-au exercitat dreptul la liberă circulație în Uniune;

(d)

care se bucură de statutul de rezident pe termen lung într-un stat membru în conformitate cu Directiva 2003/109/CE a Consiliului (19);

(e)

care beneficiază, împreună cu membrii familiilor lor și indiferent de cetățenia lor, de drepturi în materie de liberă circulație echivalente cu cele ale cetățenilor Uniunii în temeiul acordurilor încheiate fie între Uniune și statele membre ale acesteia și țări terțe, fie între Uniune și țări terțe;

(f)

care călătoresc în Uniune ca angajați stagiari în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii în temeiul Directivei 2014/66/UE;

(g)

care sunt admiși în calitate de lucrători cu înaltă calificare în conformitate cu Directiva 2009/50/CE a Consiliului (20).

1.

„resortisant al unei țări terțe” înseamnă o persoană care nu este cetățean al Uniunii în înțelesul articolului 20 alineatul (1) din TFUE;

2.

„cercetător” înseamnă un resortisant al unei țări terțe care este titular al unei diplome de doctor sau al unei diplome corespunzătoare de absolvire a studiilor superioare, de natură să îi permită accesul la programe de doctorat și care este selecționat de o organizație de cercetare și este admis pe teritoriul unui stat membru pentru realizarea unei activități de cercetare pentru care este necesară, de regulă, o astfel de calificare;

3.

„student” înseamnă un resortisant al unei țări terțe care a fost acceptat de o instituție de învățământ superior și admis pe teritoriul unui stat membru pentru a urma ca activitate principală un ciclu de studii la cursuri de zi, care conduce la obținerea unui titlu de calificare în urma absolvirii unei unități de învățământ superior recunoscută de respectivul stat membru, inclusiv diplome, certificate sau titluri de doctor obținute într-o instituție de învățământ superior, care pot cuprinde cursuri pregătitoare prealabile acestei forme de învățământ în conformitate cu dreptul intern sau formarea obligatorie;

4.

„elev” înseamnă un resortisant al unei țări terțe care este admis pe teritoriul unui stat membru pentru a urma un program recunoscut, de stat sau regional, de învățământ secundar echivalent cu nivelul 2 sau 3 din Clasificarea Internațională Standard a Educației, în cadrul unui program de schimb de elevi sau al unui proiect educațional gestionat de o unitate de învățământ în conformitate cu dreptul intern sau cu practicile administrative;

5.

„stagiar” înseamnă un resortisant al unei țări terțe care este titular al unei diplome de învățământ superior sau care urmează un ciclu de studii într-o țară terță care conduce la o diplomă de învățământ superior și care este admis pe teritoriul unui stat membru pentru un program de formare în vederea dobândirii de cunoștințe, de practici și de experiență într-un mediu profesional;

6.

„voluntar” înseamnă un resortisant al unei țări terțe care este admis pe teritoriul unui stat membru pentru a participa la un program de servicii de voluntariat;

7.

„program de servicii de voluntariat” înseamnă un program de activități de solidaritate practică pe baza unui program recunoscut ca atare de statul membru în cauză sau de Uniune, care urmărește obiective de interes general pentru o cauză nonprofit, în care activitățile nu sunt remunerate, cu excepția rambursării cheltuielilor și/sau a banilor de buzunar;

8.

„lucrător au pair” înseamnă un resortisant al unei țări terțe care este admis pe teritoriul unui stat membru pentru a fi primit temporar de o familie pentru a-și îmbunătăți competențele lingvistice și cunoștințele despre statul membru în cauză, în schimbul unor activități casnice ușoare și de îngrijire a copiilor;

9.

„cercetare” înseamnă o activitate creatoare întreprinsă sistematic în scopul creșterii volumului de cunoștințe, inclusiv cunoștințele despre om, cultură și societate, și a utilizării acestora pentru conceperea unor noi aplicații;

10.

„organizație de cercetare” înseamnă o organizație publică sau privată care desfășoară activități de cercetare;

11.

„instituție de învățământ” înseamnă o unitate publică sau privată de învățământ secundar recunoscută de statul membru în cauză sau ale cărei cicluri de studii sunt recunoscute în conformitate cu legislația sau practicile administrative naționale, pe baza unor criterii transparente, care participă la un program de schimb sau la un proiect educațional, în scopurile stabilite de prezenta directivă;

12.

„proiect educațional” înseamnă un set de acțiuni educative elaborate de o unitate de învățământ dintr-un stat membru în cooperare cu unități similare dintr-o țară terță, în scopul schimbului de culturi și de cunoștințe;

13.

„instituție de învățământ superior” înseamnă orice tip de instituție de învățământ superior recunoscută sau considerată ca atare în conformitate cu dreptul intern care, în conformitate cu legislația sau practicile naționale, oferă diplome de învățământ superior recunoscute sau alte calificări de nivel terțiar recunoscute, oricare ar fi denumirea respectivelor unități, sau orice instituție care, în conformitate cu dreptul intern sau cu practica națională, oferă educație sau formare profesională la nivel terțiar;

14.

„entitate gazdă” înseamnă o organizație de cercetare, o instituție de învățământ superior, o unitate de învățământ, o organizație responsabilă cu un program de servicii de voluntariat sau o entitate care găzduiește stagiari căreia îi este repartizat resortisantul țării terțe în sensul prezentei directive și care se află pe teritoriul statului membru în cauză, indiferent de forma sa juridică, în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză;

15.

„familie gazdă” înseamnă o familie care primește temporar un lucrător au pair și care îi permite să participe la viața sa de familie de zi cu zi pe teritoriul unui stat membru, pe baza unui acord încheiat între familia respectivă și lucrătorul au pair;

16.

„angajare” înseamnă exercitarea unor activități care includ orice formă de lucru sau de muncă reglementată de dreptul intern sau de contractele colective de muncă aplicabile sau în conformitate cu practicile curente, efectuată pentru un angajator sau desfășurată sub coordonarea și supravegherea acestuia;

17.

„angajator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică pentru care sau sub a cărei conducere sau supraveghere are loc angajarea;

18.

„primul stat membru” înseamnă statul membru care eliberează primul o autorizație unui resortisant al unei țări terțe, în baza prezentei directive;

19.

„al doilea stat membru” înseamnă orice stat membru, altul decât primul stat membru;

20.

„programe ale Uniunii sau multilaterale care cuprind măsuri de mobilitate” înseamnă programele finanțate de Uniune sau de statele membre de promovare a mobilității resortisanților țărilor terțe în Uniune sau în statele membre participante la programele respective;

21.

„autorizație” înseamnă un permis de ședere sau, dacă acest lucru este prevăzut în dreptul intern, o viză de lungă ședere eliberată în sensul prezentei directive;

22.

„permis de ședere” înseamnă o autorizație eliberată folosind modelul prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 care conferă titularului acesteia dreptul la ședere legală pe teritoriul unui stat membru;

23.

„viză de lungă ședere” înseamnă o autorizație eliberată de către un stat membru, astfel cum se prevede la articolul 18 din Convenția Schengen (21), sau eliberată în conformitate cu dreptul intern al statelor membre care nu aplică în întregime acquis-ul Schengen;

24.

„membri de familie” înseamnă resortisanți ai unei țări terțe, conform definiției prevăzute la articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/86/CE.

(a)

acordurilor bilaterale sau multilaterale încheiate între Uniune sau între Uniune și statele membre ale acesteia și una sau mai multe țări terțe; sau

(b)

acordurilor bilaterale sau multilaterale încheiate între unul sau mai multe state membre și una sau mai multe țări terțe.

(a)

condițiile generale stabilite la articolul 7; și

(b)

condițiile speciale relevante stabilite la articolul 8, 11, 12, 13, 14 sau 16.

(a)

prezintă un document de călătorie valabil, în conformitate cu dreptul intern și, dacă este necesar, o cerere de eliberare a unei vize sau o viză valabilă sau, după caz, un permis de ședere valabil sau o viză de lungă ședere valabilă; statele membre pot solicita ca perioada de valabilitate a documentului de călătorie să acopere cel puțin durata șederii planificate;

(b)

dacă resortisantul țării terțe este minor în conformitate cu dreptul intern al statului membru în cauză, prezintă declarația de consimțământ a părinților sau un document echivalent pentru șederea planificată;

(c)

prezintă dovada că resortisantul țării terțe deține sau, dacă este prevăzut de dreptul intern, că a solicitat o asigurare de sănătate care să acopere toate riscurile împotriva cărora sunt în mod normal asigurați resortisanții statului membru în cauză; asigurarea este valabilă pe durata șederii planificate;

(d)

dovedește, în cazul în care statul membru o solicită, că a fost plătită taxa de prelucrare a cererii prevăzută la articolul 36;

(e)

prezintă dovezile solicitate de statul membru în cauză care să probeze faptul că pe durata șederii planificate resortisantul țării terțe va dispune de suficiente resurse pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere fără a recurge la sistemul de asistență socială al statului membru, precum și costurile de întoarcere în țara de origine. Evaluarea suficienței resurselor se bazează pe examinarea individuală a cazului și ține seama de resursele care provin, printre altele, din acordarea unei subvenții sau a unor burse, dintr-un contract de muncă valabil, dintr-o ofertă fermă de angajare sau dintr-un angajament financiar din partea unei organizații de programe de schimb de elevi, a unei entități care găzduiește stagiari, a unei organizații de programe de servicii de voluntariat, a unei familii gazdă sau din partea unei organizații de plasare a lucrătorilor au pair.

(a)

organizația de cercetare nu mai respectă alineatul (2) din prezentul articol, articolul 8 alineatul (2) sau articolul 10 alineatul (7);

(b)

aprobarea a fost obținută în mod fraudulos; sau

(c)

organizația de cercetare a semnat în mod fraudulos ori neglijent un acord de găzduire cu un resortisant al unei țări terțe.

(a)

titlul sau scopul activității de cercetare sau al domeniului de cercetare;

(b)

un angajament din partea resortisantului țării terțe de a face eforturi pentru a finaliza activitatea de cercetare;

(c)

un angajament din partea organizației de cercetare de a primi resortisantul țării terțe în scopul finalizării activității de cercetare;

(d)

data de început și data de sfârșit sau durata estimată a activității de cercetare;

(e)

informații privind intențiile de mobilitate într-un al doilea stat membru sau în mai multe astfel de state membre, în cazul în care mobilitatea este cunoscută la momentul depunerii cererii în primul stat membru.

(a)

informații privind relația juridică dintre organizația de cercetare și cercetător;

(b)

informații privind condițiile de lucru ale cercetătorului.

(a)

scopului și duratei estimate ale activității de cercetare, precum și a disponibilității resurselor financiare necesare pentru realizarea acesteia;

(b)

calificării profesionale a resortisantului țării terțe în lumina obiectivelor cercetării, dovedită cu o copie certificată a calificărilor.

(a)

că resortisantul țării terțe a fost acceptat de o instituție de învățământ superior pentru a urma un ciclu de studii;

(b)

la solicitarea statului membru, că taxele percepute de instituția de învățământ superior au fost achitate;

(c)

la solicitarea statului membru, a cunoașterii suficiente a limbii în care se va desfășura programul de studii pe care îl va urma;

(d)

la solicitarea statului membru, că resortisantul țării terțe va dispune de suficiente resurse pentru a-și acoperi cheltuielile de studii.

(a)

faptul că resortisantul țării terțe nu este nici sub minimul, nici peste maximul stabilite de statul membru în cauză în ceea ce privește vârsta și clasa;

(b)

faptul că a fost acceptat de către o unitate de învățământ;

(c)

participarea la un program recunoscut, de stat sau regional, de învățământ în cadrul unui program de schimb de elevi sau al unui proiect educațional derulat de o unitate de învățământ în conformitate cu legislația sau practicile administrative naționale;

(d)

faptul că unitatea de învățământ sau, în măsura în care acest lucru este prevăzut de dreptul intern, un terț își asumă răspunderea pentru resortisantul țării terțe pe durata șederii sale pe teritoriul statului membru în cauză, în special în ceea ce privește cheltuielile de studii;

(e)

faptul că resortisantul țării terțe va fi cazat pe întreaga durată a șederii la o familie, într-o unitate specială de cazare din cadrul unității de învățământ sau, în măsura în care acest lucru este prevăzut de dreptul intern, în orice altă unitate care îndeplinește condițiile stabilite de statul membru în cauză și este selecționată în conformitate cu normele programului de schimb de elevi sau ale proiectului educațional la care participă resortisantul țării terțe.

(a)

să prezinte un acord de formare profesională, care prevede o formare teoretică și practică, cu o entitate gazdă. Statele membre pot impune ca acordul de formare profesională să fie aprobat de autoritatea competentă și ca clauzele pe care se bazează acordul să îndeplinească cerințele stabilite de dreptul intern, de contractele colective de muncă sau de practicile statului membru în cauză. Acordul de formare profesională conține:

(b)

să facă dovada obținerii unei diplome de învățământ superior în ultimii doi ani care precedă data cererii sau privind urmarea unui ciclu de studii care conduce la obținerea unei diplome de învățământ superior;

(c)

la solicitarea statului membru, să facă dovada că pe durata șederii resortisantul țării terțe dispune de suficiente resurse pentru a-și acoperi cheltuielile de formare profesională;

(d)

la solicitarea statului membru, să facă dovada că resortisantul țării terțe a primit sau va primi cursuri de bază de învățare a limbii pentru a acumula cunoștințele necesare în scopul îndeplinirii sarcinilor pe care le implică stagiul;

(e)

la solicitarea statului membru, să facă dovada că entitatea gazdă își asumă răspunderea pentru resortisantul țării terțe pe întreaga durată a șederii sale pe teritoriul statului membru în cauză, în special în ceea ce privește cheltuielile de întreținere și de cazare;

(f)

să facă dovada, la solicitarea statului membru, că, în cazul în care resortisantul unei țări terțe este cazat pe întreaga durată a șederii sale de către entitatea gazdă, unitatea de cazare îndeplinește condițiile stabilite de statul membru în cauză.

(a)

să furnizeze un acord încheiat cu entitatea gazdă sau, în măsura în care acest lucru este prevăzut de dreptul intern, cu un alt organism responsabil în statul membru în cauză pentru programul de servicii de voluntariat la care participă resortisantul țării terțe. Acordul include:

(b)

să facă dovada, la solicitarea statului membru, că, în cazul în care resortisantul unei țări terțe este cazat pe întreaga durată a șederii sale de către entitatea gazdă, unitatea de cazare îndeplinește condițiile stabilite de statul membru în cauză;

(c)

să facă dovada faptului că entitatea gazdă sau, în măsura în care acest lucru este prevăzut de dreptul intern, un alt organism responsabil cu programul de servicii de voluntariat a încheiat o poliță de asigurare civilă;

(d)

să facă dovada, la solicitarea statului membru, că resortisantul țării terțe a participat sau va participa la cursuri de bază de învățare a limbii, a istoriei și a structurilor politice și sociale ale respectivului stat membru în cauză.

(a)

să furnizeze un acord încheiat între resortisantul țării terțe și familia gazdă care să definească drepturile și obligațiile resortisantului țării terțe ca lucrător au pair, inclusiv detaliile cu privire la banii de buzunar pe care urmează să îi primească, măsurile adecvate care îi permit lucrătorului au pair să participe la cursuri și numărul maxim de ore pentru treburile casnice;

(b)

să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. În cazuri excepționale, statele membre pot permite admisia unui resortisant al unei țări terțe în calitate de lucrător au pair, a cărui vârstă depășește limita maximă;

(c)

să facă dovada că familia gazdă sau o organizație de plasare a lucrătorilor au pair, în măsura în care acest lucru este prevăzut de dreptul intern, își asumă răspunderea pentru resortisantul țării terțe pe întreaga durată a șederii lor pe teritoriul statului membru în cauză, în special în ceea ce privește cheltuielile de întreținere, cazarea și riscurile de accidente.

(a)

cunoașterii elementare a limbii statului membru în cauză; sau

(b)

că a absolvit o formă de învățământ secundar, că are calificări profesionale sau, după caz, că îndeplinește condițiile pentru exercitarea unei profesii reglementate, astfel cum este prevăzut de dreptul intern.

(a)

condițiile generale prevăzute la articolul 7 sau condițiile speciale relevante prevăzute la articolul 8, 11, 12, 13, 14 sau 16 nu sunt îndeplinite;

(b)

documentele prezentate au fost dobândite în mod fraudulos, au fost falsificate sau modificate;

(c)

statele membre în cauză permit admisia doar prin intermediul unei entități gazdă aprobate, iar entitatea gazdă nu este aprobată.

(a)

entitatea gazdă, un alt organism, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (1) litera (a), o parte terță, astfel cum se menționează la articolul 12 alineatul (1) litera (d), familia gazdă sau organizația de plasare a lucrătorilor au pair nu și-a îndeplinit obligațiile legale în ceea ce privește securitatea socială, impozitarea, drepturile lucrătorilor sau condițiile de lucru;

(b)

după caz, condițiile de angajare, astfel cum sunt prevăzute în dreptul intern sau contractele colective de muncă sau practicile din statul membru în cauză, nu sunt respectate de către entitatea gazdă sau de către familia gazdă care va angaja resortisantul unei țări terțe;

(c)

entitatea gazdă, un alt organism, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (1) litera (a), o parte terță, astfel cum se menționează la articolul 12 alineatul (1) litera (d), familia gazdă sau organizația de plasare a lucrătorilor au pair a fost sancționată în conformitate cu dreptul intern pentru muncă nedeclarată sau pentru angajare ilegală;

(d)

entitatea gazdă a fost înființată sau funcționează în principal pentru a facilita intrarea resortisanților unei țări terțe care fac obiectul prezentei directive;

(e)

după caz, activitatea entității gazdă face sau a făcut obiectul unei proceduri de lichidare în conformitate cu legislația națională în materie de insolvență sau nu se derulează nicio activitate economică;

(f)

statul membru deține dovezi sau are motive serioase și obiective pentru a stabili că resortisantul unei țări terțe ar locui în alte scopuri decât cele pentru care solicită să fie admis.

(a)

resortisanții unei țări terțe nu mai îndeplinesc condițiile generale prevăzute la articolul 7, cu excepția articolului 7 alineatul (6), sau condițiile speciale relevante stabilite la articolul 8, 11, 12, 13, 14, 16 sau condițiile stabilite la articolul 18;

(b)

autorizațiile sau documentele prezentate au fost dobândite în mod fraudulos, au fost falsificate sau modificate;

(c)

statul membru în cauză permite admisia doar prin intermediul unei entități gazdă aprobate, iar entitatea gazdă nu este aprobată;

(d)

resortisantul unei țări terțe își are reședința pe teritoriul statului membru din alte motive decât cele pentru care a primit drept de ședere.

(a)

entitatea gazdă, un alt organism, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (1) litera (a), o parte terță, astfel cum se menționează la articolul 12 alineatul (1) litera (d), familia gazdă sau organizația de plasare a lucrătorilor au pair nu și-a îndeplinit obligațiile legale în ceea ce privește securitatea socială, impozitarea, drepturile lucrătorilor sau condițiile de lucru;

(b)

după caz, condițiile de angajare, astfel cum sunt prevăzute în dreptul intern sau contractele colective de muncă sau de practicile din statul membru în cauză, nu sunt respectate de către entitatea gazdă sau de către familia gazdă care angajează resortisantul unei țări terțe;

(c)

entitatea gazdă, un alt organism, astfel cum se menționează la articolul 14 alineatul (1) litera (a), o parte terță, astfel cum se menționează la articolul 12 alineatul (1) litera (d), familia gazdă sau organizația de plasare a lucrătorilor au pair a fost sancționată în conformitate cu dreptul intern pentru muncă nedeclarată sau pentru angajare ilegală;

(d)

entitatea gazdă a fost înființată sau funcționează în principal pentru a facilita intrarea resortisanților unei țări terțe care fac obiectul prezentei directive;

(e)

după caz, activitatea entității gazdă face sau a făcut obiectul unei proceduri de lichidare în conformitate cu legislația națională în materie de insolvență sau nu se derulează nicio activitate economică;

(f)

în ceea ce privește studenții, termenele impuse cu privire la accesul la activitățile economice prevăzute la articolul 24 nu sunt respectate sau un student nu înregistrează un progres suficient în studiile relevante, în conformitate cu dreptul intern sau cu practicile administrative ale statului membru în cauză.

(a)

în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2011/98/UE, prin excluderea burselor și a împrumuturilor de studii și de întreținere și a altor burse și împrumuturi;

(b)

în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98/UE, prin neacordarea de prestații familiale cercetătorilor care au primit drept de ședere pe teritoriul statului membru în cauză pentru o perioadă care nu depășește șase luni;

(c)

în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2011/98/UE, prin limitarea aplicării acesteia la cazurile în care domiciliul înregistrat sau obișnuit al membrilor de familie ai cercetătorului pentru care acesta solicită acordarea de prestații se află pe teritoriul statului membru în cauză;

(d)

în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2011/98/UE, prin limitarea accesului la locuințe.

(a)

condițiile stabilite la alineatul (3) și, după caz, la alineatele (2) și (5) nu sunt îndeplinite;

(b)

documentele prezentate au fost dobândite în mod fraudulos, au fost falsificate sau modificate.

(a)

la data depunerii cererii în primul stat membru, în cazul în care mobilitatea către al doilea stat membru este deja prevăzută în această etapă; fie

(b)

după ce cercetătorul a fost admis pe teritoriul primului stat membru, de îndată ce se cunoaște intenția de mobilitate către al doilea stat membru.

(a)

acordul de găzduire în primul stat membru, astfel cum este menționat la articolul 10, sau, în cazul în care al doilea stat membru impune acest lucru, un acord de găzduire încheiat cu organizația de cercetare din cel de al doilea stat membru;

(b)

în cazul în care nu sunt specificate în acordul de găzduire, durata și datele planificate pentru mobilitate;

(c)

dovada că cercetătorii dispun de asigurare de sănătate pentru toate riscurile împotriva cărora sunt în mod normal asigurați resortisanții statului membru în cauză, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (1) litera (c);

(d)

dovada că pe perioada șederii cercetătorul va dispune de resurse suficiente pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere fără a recurge la sistemul de asistență socială al statului membru, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (1) litera (e), precum și cheltuielile aferente călătoriei sale către primul stat membru în cazurile menționate la articolul 32 alineatul (4) litera (b).

(a)

condițiile prevăzute la alineatul (5) sau, după caz, la alineatul (6) nu sunt îndeplinite;

(b)

se aplică unul dintre motivele de respingere prevăzute la articolul 20 alineatul (1) litera (b) sau (c) sau la alineatul (2) din articolul respectiv;

(c)

s-a împlinit durata maximă a șederii, astfel cum este menționată la alineatul (1).

(a)

aplică articolul 28 și acordă cercetătorului drept de ședere pe teritoriul său pe baza și pe durata valabilității autorizației eliberate de primul stat membru; fie

(b)

aplică procedura prevăzută la alineatele (2)-(7).

(a)

al doilea stat membru poate impune cercetătorului, organizației de cercetare din primul stat membru sau organizației de cercetare din cel de al doilea stat membru să transmită următoarele documente:

Al doilea stat membru poate impune solicitantului să furnizeze adresa cercetătorului în cauză pe teritoriul său. În cazul în care dreptul intern al celui de al doilea stat membru impune furnizarea unei adrese în momentul depunerii cererii și cercetătorul în cauză nu își cunoaște adresa viitoare, statul membru respectiv acceptă o adresă temporară. Într-un astfel de caz, cercetătorul furnizează adresa permanentă cel târziu la momentul eliberării autorizației pentru mobilitate pe termen lung.

Al doilea stat membru poate impune solicitantului să prezinte documentele într-o limbă oficială a statului membru respectiv sau în orice limbă oficială a Uniunii stabilită de statul membru respectiv;

(b)

al doilea stat membru ia o decizie privind cererea de mobilitate pe termen lung și notifică solicitantului decizia în scris, cât mai repede posibil, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data la care cererea completă a fost depusă la autoritățile competente ale celui de al doilea stat membru;

(c)

cercetătorul nu face obiectul unei cerințe de a părăsi teritoriul statelor membre pentru a depune cererea și nu este supus obligației de a deține viză;

(d)

cercetătorului i se permite să efectueze o parte din activitatea de cercetare în organizația de cercetare în cel de al doilea stat membru până la luarea unei decizii privind cererea de mobilitate pe termen lung de către autoritățile competente, cu condiția ca:

(e)

o cerere de mobilitate pe termen lung nu poate fi depusă în același timp cu o notificare de mobilitate pe termen scurt. În cazul în care mobilitatea pe termen lung devine necesară după data începerii mobilității pe termen scurt a cercetătorului, cel de al doilea stat membru poate solicita ca cererea de mobilitate pe termen lung să fie depusă cu cel puțin 30 de zile înainte de încheierea mobilității pe termen scurt.

(a)

condițiile prevăzute la alineatul (2) litera (a) nu sunt îndeplinite;

(b)

se aplică unul dintre motivele de respingere prevăzute la articolul 20, cu excepția alineatului (1) litera (a) din articolul respectiv;

(c)

autorizația cercetătorului în primul stat membru expiră în cursul procedurii;

(d)

după caz, s-a împlinit durata maximă a șederii menționată la alineatul (1) al doilea paragraf.

(a)

condițiile prevăzute la alineatul (2) litera (a) sau la alineatul (4) din prezentul articol nu sunt sau nu mai sunt respectate; sau

(b)

se aplică unul dintre motivele de retragere a unei autorizații, astfel cum sunt prevăzute la articolul 21, cu excepția alineatului (1) litera (a), a alineatului (2) litera (f) și a alineatelor (3), (5) și (6) din articolul respectiv.

(a)

documentele și informațiile prevăzute la articolul 28 alineatul (5) și alineatul (6) literele (b), (c) și (d) referitoare la membrii de familie care însoțesc cercetătorul;

(b)

dovada că membrul de familie a avut reședința în primul stat membru în calitate de membru de familie al cercetătorului, în conformitate cu articolul 26.

(a)

documentele și informațiile prevăzute la articolul 29 alineatul (2) litera (a) punctele (i), (ii), (iii) și (v) referitoare la membrii de familie care însoțesc cercetătorul;

(b)

dovada că membrul de familie și-a avut reședința în primul stat membru ca membru de familie al cercetătorului, în conformitate cu articolul 26.

(a)

la data depunerii cererii în primul stat membru, în cazul în care mobilitatea către al doilea stat membru este deja prevăzută în această etapă; fie

(b)

după ce studentul a fost admis pe teritoriul primului stat membru, de îndată ce se cunoaște intenția de mobilitate către al doilea stat membru.

(a)

dovada că studentul efectuează o parte a studiilor în cel de al doilea stat membru în cadrul unui program al Uniunii sau multilateral care cuprinde măsuri de mobilitate sau al unui acord între două sau mai multe instituții de învățământ superior și dovada că studentul a fost acceptat de o instituție de învățământ superior în cel de al doilea stat membru;

(b)

în cazul în care nu sunt specificate la litera (a), durata și datele planificate pentru mobilitate;

(c)

dovada că studentul dispune de asigurare de sănătate pentru toate riscurile împotriva cărora sunt în mod normal asigurați resortisanții statului membru în cauză, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (1) litera (c);

(d)

dovada că pe perioada șederii studentul va dispune de resurse suficiente pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere fără a recurge la sistemul de asistență socială al statului membru, astfel cum se prevede la articolul 7 alineatul (1) litera (e), cheltuielile de studii, precum și costurile aferente călătoriei către primul stat membru în cazurile menționate la articolul 32 alineatul (4) litera (b);

(e)

dovada că taxele percepute de instituția de învățământ superior au fost achitate, după caz.

(a)

condițiile prevăzute la alineatul (5) sau (6) nu sunt îndeplinite;

(b)

se aplică unul dintre motivele de respingere prevăzute la articolul 20 alineatul (1) litera (b) sau (c) sau la alineatul (2) din articolul respectiv;

(c)

s-a împlinit durata maximă a șederii menționată la alineatul (1).

(a)

o copie a notificării, în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) sau cu articolul 31 alineatul (2); sau

(b)

în cazul în care al doilea stat membru permite mobilitatea fără notificare, dovada că studentul efectuează o parte a studiilor în cel de al doilea stat membru în cadrul unui program al Uniunii sau multilateral care cuprinde măsuri de mobilitate sau al unui acord între două sau mai multe instituții de învățământ superior sau, în cazul cercetătorilor, fie o copie a acordului de găzduire care să specifice detaliile privind mobilitatea cercetătorului, fie, în cazul în care detaliile privind mobilitatea nu sunt specificate în acordul de găzduire, o scrisoare din partea organizației de cercetare din cel de al doilea stat membru în care se specifică cel puțin durata mobilității în interiorul UE și amplasamentul organizației de cercetare în cel de al doilea stat membru.

(a)

al doilea stat membru poate solicita cercetătorului și, după caz, membrilor de familie ai acestuia sau studentului să înceteze de îndată toate activitățile și să părăsească teritoriul său;

(b)

primul stat membru permite, la solicitarea celui de al doilea stat membru, reintrarea cercetătorului și, după caz, a membrilor de familie ai acestuia, sau a studentului, fără formalități și fără întârziere. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul în care autorizația eliberată de primul stat membru a expirat sau a fost retrasă în perioada mobilității în al doilea stat membru.

(a)

procedurile aplicate în caz de mobilitate prevăzute la articolele 28-31;

(b)

împrejurarea că statul membru respectiv permite admisia studenților și a cercetătorilor numai prin intermediul organizațiilor de cercetare sau al instituțiilor de învățământ superior aprobate;

(c)

programe multilaterale pentru studenți și cercetători care cuprind măsuri de mobilitate și acorduri între două sau mai multe instituții de învățământ superior.

21.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/58

(1)

Directiva 1999/32/CE a Consiliului (3) a fost modificată de mai multe ori și în mod substanțial (4). Din motive de claritate și de raționalizare, directiva respectivă ar trebui să fie codificată.

(2)

Printre obiectivele politicii de mediu a Uniunii, astfel cum se menționează în programele de acțiune privind mediul, în special în cel de al șaselea program de acțiune pentru mediu adoptat prin Decizia 1600/2002/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5) și în cel de al șaptelea program de acțiune pentru mediu adoptat prin Decizia nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului (6), se află și atingerea unor niveluri de calitate a aerului care să nu genereze efecte negative semnificative și riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu.

(3)

Articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede că politica Uniunii în domeniul mediului urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție, ținând seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii.

(4)

Prezenta directivă stabilește conținutul maxim permis de sulf din păcura grea, din motorină, din combustibilul pentru motoare navale și din combustibilul pentru motoare diesel navale, utilizate în Uniune.

(5)

Emisiile generate de transportul maritim prin arderea combustibililor marini cu conținut ridicat de sulf contribuie la poluarea aerului cu dioxid de sulf și pulberi în suspensie, ceea ce dăunează sănătații umane și mediului și contribuie la depunerile de acizi. În absența măsurilor stabilite prin prezenta directivă, emisiile generate de transportul maritim ar fi fost în scurt timp mai ridicate decât emisiile generate de toate sursele terestre.

(6)

Acidificarea și dioxidul de sulf din atmosferă sunt dăunătoare ecosistemelor sensibile, reduc biodiversitatea și valoarea de agrement și afectează culturile și creșterea pădurilor. Ploaia acidă din mediul urban poate determina daune importante clădirilor și patrimoniului arhitectural. Poluarea cu dioxid de sulf poate avea un efect important și asupra sănătății umane, în special asupra populației care suferă de boli ale aparatului respirator.

(7)

Acidificarea reprezintă un fenomen transfrontalier care necesită soluții atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național sau local.

(8)

Emisiile de dioxid de sulf contribuie la formarea de noxe în atmosferă.

(9)

Poluarea aerului generată de navele aflate la dană reprezintă o preocupare majoră pentru numeroase orașe portuare în ceea ce privește eforturile lor de a atinge valorile-limită ale calității aerului aplicabile în Uniune.

(10)

Statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea energiei electrice din rețeaua electrică terestră, întrucât, în prezent, energia electrică pentru nave este furnizată de obicei de motoare auxiliare.

(11)

Uniunea și statele membre sunt părți contractante ale Convenției UNECE din 13 noiembrie 1979 privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi. Cel de al doilea protocol UNECE privind poluarea transfrontalieră cu dioxid de sulf prevede că părțile contractante ar trebui să reducă emisiile de sulf cu 30 %, așa cum se precizează în primul protocol, sau chiar mai mult, iar cel de al doilea protocol UNECE pornește de la premisa că nivelurile și cantitățile critice vor fi în continuare depășite în anumite zone sensibile. Vor fi necesare măsuri suplimentare pentru reducerea emisiilor de dioxid de sulf. Părțile contractante ar trebui, prin urmare, să reducă în continuare, în mod semnificativ, emisiile de dioxid de sulf.

(12)

Sulful, care este prezent în mod natural în cantități mici în petrol și în cărbune, a fost recunoscut în urmă cu câteva decenii ca fiind sursa principală a emisiilor de dioxid de sulf, care reprezintă una dintre cauzele principale ale „ploii acide” și una dintre cauzele majore ale poluării aerului, care afectează majoritatea zonelor urbane și industriale.

(13)

Studiile efectuate au arătat că avantajele obținute din reducerea emisiilor de dioxid de sulf prin reducerea conținutului de sulf din combustibili sunt deseori mai mari decât costurile industriale estimate în cadrul prezentei directive. Tehnologia necesară pentru reducerea nivelului de sulf din combustibilii lichizi există și este bine stabilită.

(14)

În conformitate cu articolul 193 din TFUE, prezenta directivă nu ar trebui să împiedice statele membre să mențină sau să introducă măsuri de protecție mai stricte pentru a încuraja implementarea timpurie a dispozițiilor referitoare la conținutul maxim de sulf al combustibililor marini, de exemplu prin utilizarea unor metode de reducere a emisiilor în afara zonele de control al emisiilor de SOx. Asemenea măsuri trebuie să fie compatibile cu tratatele și trebuie să fie notificate Comisiei.

(15)

Un stat membru, înainte de a introduce noi măsuri de protecție mai stricte, ar trebui să notifice măsurile preconizate Comisiei în conformitate cu Directiva (UE) 2015/1535 a Parlamentului European și a Consiliului (7).

(16)

TFUE impune să fie luate în considerare caracteristicile speciale ale regiunilor ultraperiferice ale Uniunii, respectiv ale departamentelor franceze de peste mări, ale Insulelor Azore, Madeira și ale Insulelor Canare.

(17)

În ceea ce privește conținutul maxim de sulf din păcura grea, ar trebui să fie prevăzute derogări în statele membre și în regiunile în care condițiile de mediu permit acest lucru.

(18)

În ceea ce privește conținutul maxim de sulf din păcura grea, ar trebui să fie prevăzute, de asemenea, derogări privind folosirea acesteia în instalații de ardere care respectă valorile-limită de emisie prevăzute în Directiva 2001/80/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8) sau în anexa V la Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului (9).

(19)

Pentru rafinăriile de petrol excluse din domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (2) litera (d) sau al articolului 3 alineatul (3) litera (c) din prezenta directivă, media emisiilor de dioxid de sulf nu trebuie să depășească valorile-limită stabilite în Directiva 2001/80/CE sau în anexa V la Directiva 2010/75/UE sau în orice viitoare versiune revizuită a directivelor respective. La aplicarea prezentei directive, statele membre trebuie să țină cont de faptul că înlocuirea cu combustibili alții decât cei menționați la articolul 2 nu trebuie să conducă la o creștere a emisiilor de poluanți acidifianți.

(20)

În 2008, Organizația Maritimă Internațională (OMI) a adoptat o rezoluție pentru modificarea anexei VI la Protocolul din 1997 de modificare a Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta (MARPOL), conținând reglementări privind prevenirea poluării aerului de către nave. Anexa VI revizuită la MARPOL a intrat în vigoare la 1 iulie 2010.

(21)

Anexa VI revizuită la MARPOL introduce, printre altele, limite mai stricte în ceea ce privește conținutul de sulf al combustibililor marini în cadrul zonelor de control al emisiilor de SOx (de 1,00 % începând cu 1 iulie 2010 și de 0,10 % începând cu 1 ianuarie 2015), precum și în zonele maritime din afara zonelor de control al emisiilor de SOx (de 3,50 % începând cu 1 ianuarie 2012 și, în principiu, de 0,50 % începând cu 1 ianuarie 2020). Majoritatea statelor membre sunt obligate, în conformitate cu angajamentele lor internaționale, să solicite navelor să utilizeze combustibili cu un conținut maxim de sulf de 1,00 % în cadrul zonelor de control al emisiilor de SOx începând cu 1 iulie 2010. Pentru a se asigura coerența cu legislația internațională, precum și aplicarea corespunzătoare a noilor standarde stabilite la nivel global privind conținutul de sulf în cadrul Uniunii, prezenta directivă ar trebui pusă în acord cu anexa VI revizuită la MARPOL. Pentru a se asigura o minimă calitate a combustibililor utilizați de nave pentru respectarea standardelor tehnologice sau a celor privind calitatea combustibililor, ar trebui să se interzică utilizarea în Uniune a combustibililor marini al căror conținut de sulf depășește standardul general de 3,50 % din greutate, cu excepția combustibililor destinați aprovizionării navelor care utilizează metodele de reducere a emisiilor care funcționează în circuit închis.

(22)

În cadrul procedurilor OMI se pot aduce modificări anexei VI la MARPOL în ceea ce privește zonele de control al emisiilor de SOx. În cazul în care se introduc modificări suplimentare, inclusiv scutiri, în ceea ce privește aplicarea limitelor zonelor de control al emisiilor de SOx în anexa VI la MARPOL, Comisia ar trebui să analizeze toate modificările de acest tip și, dacă este cazul, să prezinte fără întârziere propunerea necesară, în conformitate cu TFUE, pentru a alinia integral prezenta directivă la normele OMI privind zonele de control al emisiilor de SOx.

(23)

Introducerea unor noi zone de control al emisiilor ar trebui să se facă în temeiul procedurii OMI, în conformitate cu anexa VI la MARPOL, și ar trebui să se fondeze pe o documentație bine pregătită pe baza unor criterii ecologice și economice și sprijinită de date științifice.

(24)

În conformitate cu regula 18 din anexa VI revizuită la MARPOL, statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a asigura disponibilitatea combustibililor marini care respectă prezenta directivă.

(25)

Având în vedere dimensiunea mondială a politicii de mediu și a emisiilor din transportul naval, ar trebui stabilite standarde de emisie ambițioase la nivel mondial.

(26)

Uniunea va continua să reclame OMI o protecție mai eficientă a zonelor sensibile la emisiile de SOx și o reducere a valorii-limită normale pentru păcura de rezervor.

(27)

Navele de pasageri operează în principal în porturi sau în apropiere de zonele costiere și au efecte semnificative asupra sănătății umane și a mediului. Pentru a îmbunătăți calitatea aerului în jurul porturilor și în zonele de coastă, navele respective trebuie să utilizeze combustibili marini cu un conținut maxim de sulf de 1,50 % până în momentul în care se aplică standarde mai stricte tuturor navelor din apele teritoriale, zonele economice exclusive și zonele de control al poluării ale statelor membre.

(28)

Pentru a facilita tranziția către noile tehnologii de motoare cu potențialul de a asigura alte reduceri semnificative ale emisiilor în sectorul maritim, Comisia ar trebui să exploreze și alte posibilități care să permită și să încurajeze utilizarea pe nave a motoarelor alimentate cu gaz.

(29)

Se impune asigurarea respectării corespunzătoare a obligațiilor privind conținutul de sulf al combustibililor marini pentru atingerea obiectivelor prezentei directive. Experiența punerii în aplicare a Directivei 1999/32/CE a demonstrat că este necesar un sistem mai puternic de monitorizare și aplicare pentru a garanta punerea în aplicare corespunzătoare a prezentei directive. În acest scop, este necesar ca statele membre să asigure eșantionarea corespunzătoare și suficient de frecventă a combustibililor marini introduși pe piață sau utilizați la bordul navelor, precum și verificarea periodică a jurnalelor de bord și a notelor de livrare a buncherului. De asemenea, este necesar ca statele membre să stabilească un regim de sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive în cazul nerespectării dispozițiilor prezentei directive. De asemenea, pentru a se asigura o transparență mai mare a informațiilor, este oportună publicarea registrului furnizorilor locali de combustibili marini.

(30)

Respectarea limitelor privind conținutul scăzut de sulf al combustibililor marini, în special în interiorul zonelor de control al emisiilor de SOx, poate avea drept rezultat o creștere semnificativă a prețurilor la astfel de combustibili, cel puțin pe termen scurt, și poate avea un efect negativ asupra competitivității transportului maritim pe distanțe scurte în raport cu alte moduri de transport, precum și asupra competitivității industriilor din țările vecine cu zonele de control al emisiilor de SOx. Se impun soluții corespunzătoare pentru reducerea costurilor aferente punerii în conformitate, suportate de industriile afectate, cum ar fi autorizarea unor metode de conformitate alternative și mai eficiente din punct de vedere al costurilor decât punerea în conformitate sub aspectul calității combustibililor și, după caz, acordarea de sprijin. Comisia ar trebui să monitorizeze îndeaproape, între altele pe baza rapoartelor primite de la statele membre, efectele respectării de către sectorul transportului maritim a noilor standarde calitative pentru combustibili, acordând o atenție specială unui posibil transfer modal dinspre transportul maritim către cel terestru, și ar trebui să propună, dacă este cazul, măsuri adecvate pentru a contracara o asemenea tendință.

(31)

Este important să se limiteze transferul modal de la transportul maritim către cel terestru, întrucât creșterea volumului de mărfuri transportate pe cale rutieră ar contrazice în multe cazuri obiectivele Uniunii în materie de schimbări climatice și ar agrava aglomerația din trafic.

(32)

Costurile aferente noilor cerințe de reducere a emisiilor de dioxid de sulf ar putea determina transferul modal de la transportul maritim către cel terestru și ar putea avea efecte negative asupra competitivității industriilor. Comisia ar trebui să utilizeze pe deplin instrumente precum Marco Polo și rețeaua transeuropeană de transport, pentru a oferi asistență punctuală și pentru a reduce la minimum riscul transferului modal. Statele membre ar putea considera necesar să ofere sprijin operatorilor afectați de prezenta directivă în conformitate cu regulile aplicabile privind ajutoarele de stat.

(33)

În conformitate cu orientările existente în materie de ajutoare de stat pentru protecția mediului și fără a aduce atingere viitoarelor modificări ale acestora, statele membre pot acorda ajutoare de stat operatorilor afectați de prezenta directivă, inclusiv ajutoare pentru operațiunile de modernizare a navelor existente, cu condiția ca aceste ajutoare să fie considerate a fi compatibile cu piața internă în conformitate cu articolele 107 și 108 din TFUE, în special în lumina orientărilor aplicabile în domeniul ajutoarelor de stat pentru protecția mediului. În acest context, Comisia poate lua în considerare faptul că utilizarea unor metode de reducere a emisiilor depășește cerințele prezentei directive prin reducerea nu doar a emisiilor de dioxid de sulf, ci și a altor emisii.

(34)

Ar trebui să se faciliteze accesul la metodele de reducere a emisiilor. Metodele respective pot asigura reduceri ale emisiilor cel puțin echivalente cu cele care pot fi obținute prin utilizarea combustibililor cu conținut redus de sulf, cu condiția ca acestea să nu aibă efecte negative semnificative asupra mediului (de exemplu, asupra ecosistemelor marine) și să fie dezvoltate în urma aprobării mecanismelor corespunzătoare de autorizare și de control. Metodele alternative deja cunoscute, cum ar fi utilizarea sistemelor de purificare a gazelor de evacuare de la bordul navelor, amestecul de combustibil și gaz natural lichefiat sau utilizarea biocombustibililor, ar trebui recunoscute în Uniune. Este important să fie promovată testarea și dezvoltarea unor noi metode de reducere a emisiilor, printre altele pentru a limita transferul modal de la transportul maritim către cel terestru.

(35)

Metodele de reducere a emisiilor prezintă potențialul unor reduceri semnificative ale emisiilor. Prin urmare, Comisia ar trebui să promoveze testarea și dezvoltarea unor astfel de tehnologii, printre altele analizând posibilitatea creării unui program comun, cofinanțat împreună cu industria, bazat pe principiile unor programe similare, cum ar fi programul „Clean Sky”.

(36)

Comisia, în cooperare cu statele membre și cu părțile interesate, ar trebui să dezvolte în continuare măsuri dintre cele identificate în documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 16 septembrie 2011 intitulat „Reducerea emisiilor poluante generate de transportul maritim și setul de instrumente pentru un transport durabil pe căi navigabile”.

(37)

În cazul unei întreruperi în aprovizionarea cu țiței, produse din petrol sau alte hidrocarburi, Comisia poate autoriza aplicarea unei valori-limită mai ridicate pe teritoriul unui stat membru.

(38)

Statele membre ar trebui să stabilească mecanisme adecvate pentru monitorizarea respectării prevederilor prezentei directive. Comisiei ar trebui să îi fie prezentate rapoarte privind conținutul de sulf din combustibilii lichizi.

(39)

Prezenta directivă ar trebui să conțină indicații detaliate în ceea ce privește conținutul și formatul rapoartelor, pentru a se asigura o raportare armonizată.

(40)

Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește modificarea valorilor echivalente ale emisiilor și a criteriilor aplicabile în cazul utilizării metodelor de reducere a emisiilor, prevăzute în anexele I și II la prezenta directivă, în vederea adaptării acestora la progresul științific și tehnic și în vederea asigurării unei coerențe stricte cu instrumentele relevante ale OMI, precum și în ceea ce privește modificarea articolului 2 literele (a)-(e) și (p), a articolului 13 alineatul (2) litera (b) punctul (i) și a articolului 13 alineatul (3) din prezenta directivă, în vederea adaptării respectivelor dispoziții la progresul științific și tehnic. Este deosebit de important ca în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(41)

Pentru a se asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentei directive, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (10).

(42)

Comitetul pentru siguranța maritimă și prevenirea poluării de către nave (COSS), instituit în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2099/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (11), ar trebui să asiste Comisia în aprobarea metodelor de reducere a emisiilor care nu sunt reglementate de Directiva 96/98/CE a Consiliului (12).

(43)

Sancțiunile eficace, proporționale și disuasive sunt importante pentru punerea în aplicare a prezentei directive. Statele membre ar trebui să includă printre respectivele sancțiuni amenzi calculate astfel încât să garanteze, cel puțin, privarea celor responsabili de beneficiile economice obținute în urma încălcării și faptul că respectivele amenzi cresc progresiv în cazul unor încălcări repetate. Statele membre ar trebui să notifice Comisiei dispozițiile privind sancțiunile.

(44)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menționate în partea B din anexa III,

(a)

combustibililor destinați cercetării și testării;

(b)

combustibililor destinați prelucrării înainte de arderea finală;

(c)

combustibililor care urmează să fie prelucrați în industria de rafinare;

(d)

combustibililor utilizați și introduși pe piață în regiunile ultraperiferice ale Uniunii, cu condiția ca statele membre interesate să ia măsurile necesare pentru ca, în respectivele regiuni:

(e)

combustibililor utilizați de navele de război și de alte vase în serviciul militar. Cu toate acestea, fiecare stat membru se străduiește să asigure, prin adoptarea unor măsuri adecvate care nu influențează în mod negativ operațiile sau capacitatea operațională a navelor respective, faptul că navele acționează în conformitate cu prezenta directivă, în măsura în care acest fapt este rezonabil și posibil;

(f)

oricărei utilizări a combustibililor pe o navă în scopul de a asigura securitatea unei nave sau pentru salvarea vieților omenești pe mare;

(g)

oricărei utilizări a combustibililor pe o navă din cauza deteriorării navei sau a echipamentului acesteia, cu condiția ca, după producerea daunei, să fie luate toate măsurile pentru prevenirea sau reducerea emisiilor excedentare și cu condiția adoptării, cât mai curând posibil, a măsurilor de reparare a avariei. Prezenta dispoziție nu se aplică în situația în care armatorul sau căpitanul au acționat nechibzuit sau cu intenția de a produce daune;

(h)

fără a aduce atingere articolului 5, combustibililor utilizați la bordul navelor care folosesc metode de reducere a emisiilor în conformitate cu articolele 8 și 10.

(a)

„păcură grea” înseamnă:

(b)

„benzină” înseamnă:

Este exclusă din prezenta definiție motorina definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13). Combustibilii utilizați pentru echipamentele mobile fără destinație rutieră și pentru tractoarele agricole sunt, de asemenea, excluși din prezenta definiție;

(c)

„combustibil marin” înseamnă orice carburant lichid derivat din petrol destinat utilizării sau utilizat la bordul unui vas, inclusiv acei carburanți definiți în ISO 8217. Combustibilul cuprinde orice combustibil lichid derivat din petrol care se utilizează la bordul navelor de navigație interioară sau al ambarcațiunilor de agrement, astfel cum sunt definite în articolul 2 din Directiva 97/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14) și în articolul 1 alineatul (3) din Directiva 94/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15), când navele respective se află pe mare;

(d)

„combustibil pentru motoare diesel navale” înseamnă orice combustibil marin definit pentru tipul DMB în tabelul I din ISO 8217, cu excepția trimiterii la conținutul de sulf;

(e)

„combustibil pentru motoare navale” înseamnă orice combustibil marin definit pentru tipul DMB în tabelul I din ISO 8217, cu excepția trimiterii la conținutul de sulf;

(f)

„MARPOL” înseamnă Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave, 1973, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta;

(g)

„anexa VI la MARPOL” înseamnă anexa intitulată „Reglementări pentru prevenirea poluării aerului de către nave”, pe care Protocolul din 1997 a adăugat-o la MARPOL;

(h)

„zone de control al emisiilor de SOx” înseamnă zonele maritime definite ca atare de Organizația Maritimă Internațională (OMI) în conformitate cu anexa VI la MARPOL;

(i)

„nave de pasageri” înseamnă navele care pot transporta mai mult de 12 pasageri, unde un pasager este orice persoană în afara:

(j)

„servicii regulate” înseamnă o serie de traversări ale navelor de pasageri efectuate astfel încât să deservească traficul dintre aceleași două sau mai multe porturi sau o serie de voiaje de la și către același port fără escale intermediare, fie:

(k)

„navă de război” înseamnă o navă care aparține forțelor armate ale unui stat, poartă însemnele exterioare distinctive ale acestor nave sau ale naționalității sale, se află sub comanda unui ofițer autorizat în mod corespunzător de guvernul statului respectiv, al cărui nume figurează pe lista de serviciu corespunzătoare sau echivalentul acesteia și are un echipaj care se află în serviciul regulat al forțelor armate;

(l)

„nave la dană” înseamnă navele care sunt amarate sau ancorate în siguranță într-un port al Uniunii în timp ce încarcă, descarcă sau efectuează o escală, incluzând perioada de timp petrecută atunci când nu sunt angajate în operațiuni de manipulare a mărfii;

(m)

„introducerea pe piață” înseamnă furnizarea sau punerea la dispoziția terților, contra cost sau în mod gratuit, oriunde în cadrul jurisdicției statelor membre, a combustibililor marini pentru ardere la bord. Se exclude furnizarea sau punerea la dispoziție a combustibililor marini pentru export în rezervoarele de încărcătură ale navelor;

(n)

„regiuni ultraperiferice” înseamnă departamentele franceze de peste mări, Insulele Azore, Madeira și Insulele Canare, prevăzute la articolul 349 din TFUE;

(o)

„metodă de reducere a emisiilor” înseamnă orice accesorii, materiale, dispozitive sau aparate care urmează să fie instalate pe o navă sau orice altă procedură, combustibil alternativ sau metodă de punere în conformitate utilizată ca alternativă la combustibilii marini cu conținut redus de sulf care îndeplinește cerințele stabilite în prezenta directivă, care poate fi verificată, cuantificată și aplicată;

(p)

„metoda ASTM” înseamnă metodele prevăzute de către Societatea Americană pentru Testare și Materiale în ediția din 1976 privind definițiile și specificațiile pentru produsele derivate din petrol și pentru lubrifianți;

(q)

„instalație de ardere” înseamnă orice instalație tehnică în care se oxidează combustibili pentru a se utiliza căldura generată.

(a)

în instalațiile de ardere care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2001/80/CE, cărora li se aplică articolul 4 alineatul (1) sau (2) ori articolul 4 alineatul (3) litera (a) din directiva menționată și care respectă limitele emisiilor de dioxid de sulf pentru astfel de instalații stabilite în directiva respectivă;

(b)

în instalațiile de ardere care se încadrează în domeniul de aplicare al Directivei 2001/80/CE, cărora li se aplică articolul 4 alineatul (3) litera (b) și articolul 4 alineatul (6) din directiva menționată și în cazul cărora media lunară a emisiilor de dioxid de sulf generate nu depășește 1 700 mg/Nm3 la un conținut de oxigen din gazele arse de 3 % din volum în stare uscată;

(c)

în instalațiile de ardere care nu intră sub incidența literelor (a) sau (b), în cazul cărora media lunară a emisiilor de dioxid de sulf generate nu depășește 1 700 mg/Nm3 la un conținut de oxigen din gazele arse de 3 % din volum în stare uscată;

(d)

pentru ardere în rafinării, în cazul în care media lunară a emisiilor de dioxid de sulf, luată ca medie a tuturor instalațiilor de ardere din rafinărie, indiferent de tipul de combustibil sau de combinația de combustibili utilizată, cu excepția instalațiilor prevăzute la literele (a) și (b), a turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz, nu depășește 1 700 mg/Nm3 la un conținut de oxigen din gazele arse de 3 % din volum în stare uscată.

(a)

în instalațiile de ardere care se încadrează în domeniul de aplicare al capitolului III din Directiva 2010/75/UE și care respectă limitele de emisii de dioxid de sulf pentru astfel de instalații, stabilite în anexa V la directiva menționată sau, în cazul în care limitele de emisii respective nu sunt aplicabile în conformitate cu directiva respectivă, pentru care media lunară a emisiilor de dioxid de sulf nu depășește 1 700 mg/Nm3 la un conținut de oxigen din gazele arse de 3 % din volum în stare uscată;

(b)

în instalațiile de ardere care nu intră sub incidența literei (a), în cazul în care media lunară a emisiilor de dioxid de sulf generate de instalațiile respective nu depășește 1 700 mg/Nm3 la un conținut de oxigen din gazele arse de 3 % din volum în stare uscată;

(c)

pentru ardere în rafinării, în cazul în care media lunară a emisiilor de dioxid de sulf, luată ca medie a tuturor instalațiilor de ardere din rafinărie, indiferent de tipul de combustibil sau de combinația de combustibili utilizată, cu excepția instalațiilor prevăzute la litera (a), a turbinelor cu gaz și a motoarelor cu gaz, nu depășește 1 700 mg/Nm3 la un conținut de oxigen din gazele arse de 3 % din volum în stare uscată.

(a)

3,50 % din greutate, începând cu 18 iunie 2014;

(b)

0,50 % din greutate, începând cu 1 ianuarie 2020.

(a)

1,00 % din greutate, până la 31 decembrie 2014;

(b)

0,10 % din greutate, începând cu 1 ianuarie 2015.

—

navelor care arborează pavilionul lor; și

—

în cazul statelor membre care se învecinează cu zonele de control al emisiilor de SOx, a navelor înregistrate sub orice pavilion, cât timp se află în porturile lor.

(a)

să prezinte o evidență a măsurilor luate în încercarea de a asigura conformitatea; și

(b)

să prezinte dovezi că a încercat să achiziționeze combustibil marin care se conformează prezentei directive și în conformitate cu orarul său de curse și, dacă acesta nu a fost disponibil în locurile planificate, că s-a încercat localizarea unor surse alternative de astfel de combustibili și că, în ciuda tuturor eforturilor depuse pentru obținerea de combustibil marin care se conformează prezentei directive, acest tip de combustibil nu a fost disponibil pentru a fi achiziționat.

(a)

păstrează un registru public al furnizorilor locali de combustibili marini;

(b)

se asigură că furnizorul specifică în nota de livrare a buncherului conținutul de sulf al tuturor combustibililor marini vânduți pe teritoriul lor, nota fiind însoțită de o probă sigilată purtând semnătura reprezentantului navei care face recepția;

(c)

iau măsuri adecvate împotriva furnizorilor de combustibili marini în legătură cu care s-a constatat că livrează combustibili care nu corespund cu specificația menționată pe nota de livrare a buncherului;

(d)

asigură aplicarea unor măsuri de remediere pentru a pune în conformitate cu specificația orice combustibil marin neconform.

(a)

ori de câte ori, în conformitate cu orarele publicate, navele sunt programate să stea la dană mai puțin de două ore;

(b)

navelor care întrerup funcționarea tuturor motoarelor și utilizează electricitate din rețeaua electrică terestră cât timp se află la dană în porturi.

(a)

este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 16, pentru modificarea anexelor I și II;

(b)

adoptă acte de punere în aplicare în care se stabilesc cerințele detaliate privind monitorizarea emisiilor, după caz. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 17 alineatul (2).

(a)

orientările elaborate de OMI;

(b)

rezultatele oricăror încercări efectuate în conformitate cu articolul 10;

(c)

efectele asupra mediului, inclusiv reducerile realizabile ale emisiilor și impactul asupra ecosistemelor în porturi și estuare închise; și

(d)

fezabilitatea monitorizării și verificării.

(a)

Comisia și orice stat al portului respectiv să fie anunțate în scris cu cel puțin șase luni înaintea începerii încercărilor;

(b)

autorizațiile pentru încercări să nu depășească o durată de 18 luni;

(c)

toate navele implicate să instaleze echipamente de protecție împotriva manipulării frauduloase pentru monitorizarea continuă a emisiilor de gaze de coș și să utilizeze echipamentele respective pe întreaga perioadă a încercărilor;

(d)

toate navele implicate să realizeze reduceri ale emisiilor care să fie cel puțin echivalente cu cele care s-ar obține prin aplicarea valorilor-limită ale conținutului de sulf din combustibili specificate în prezenta directivă;

(e)

să existe sisteme adecvate de gestionare a deșeurilor pentru orice tip de deșeu generat de tehnologiile de reducere a emisiilor pe întreaga perioadă a încercărilor;

(f)

să existe o evaluare a impactului asupra mediului marin, în special asupra ecosistemelor din porturi și estuare închise, pe întreaga perioadă a încercărilor; și

(g)

rezultatele complete să fie transmise Comisiei și să fie făcute publice în termen de șase luni de la finalizarea încercărilor.

(a)

inspectarea jurnalelor de bord ale navelor și a notelor de livrare a buncherului; și

(b)

după caz, următoarele metode de prelevare a eșantioanelor și de analiză:

(a)

frecvența prelevării de eșantioane;

(b)

metodele de prelevare a eșantioanelor;

(c)

definiția unui eșantion reprezentativ al combustibilului examinat.

21.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/79

(1)

La 14 septembrie 2012, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri, în numele Uniunii, al statelor sale membre și al Republicii Croația, în vederea încheierii unui Protocol de modificare a Acordului euro-mediteraneean privind serviciile aeriene între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Regatul Hașemit al Iordaniei, pe de altă parte (1), pentru a se ține seama de aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană („protocolul”).

(2)

Negocierile s-au încheiat cu succes la 24 aprilie 2014.

(3)

Protocolul ar trebui semnat în numele Uniunii și al statelor sale membre, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(4)

Protocolul ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu,

21.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/81

21.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 132/85

(1)

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului (3) a fost reformat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 al Consiliului (4). Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 intră în vigoare la data intrării în vigoare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom a Consiliului (5). Respectiva decizie nu a intrat încă în vigoare.

(2)

Pentru a asigura suficient timp Comisiei (Eurostat) pentru evaluarea datelor relevante privind venitul național brut (VNB) și pentru a acorda Comitetului VNB suficient timp pentru a emite un aviz privind datele VNB, eventualele modificări aduse VNB-ului dintr-un exercițiu financiar dat ar trebui să fie posibile până la data de 30 noiembrie a celui de al patrulea an care urmează respectivului exercițiu financiar. În consecință, perioada de păstrare a documentelor justificative referitoare la resursele proprii bazate pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) și pe VNB ar trebui, de asemenea, să fie prelungită de la data de 30 septembrie la data de 30 noiembrie a celui de al patrulea an care urmează exercițiului financiar la care se referă.

(3)

Practica existentă prin care conturile Comisiei pentru resurse proprii prevăzute la articolul 9 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 („conturile de resurse proprii ale Comisiei”) sunt păstrate la trezoreriile statelor membre sau la băncile centrale naționale ale acestora ar trebui să se reflecte în prezentul regulament. Noțiunea de trezorerie ar trebui să includă și alte entități publice care exercită funcții similare.

(4)

Pentru conturile de resurse proprii ale Comisiei ar trebui să nu se perceapă niciun fel de comisioane și dobânzi. Perceperea de comisioane sau dobânzi negative ar reduce bugetul Uniunii și ar conduce la un tratament inegal al statelor membre. Prin urmare, atunci când se aplică dobândă negativă conturilor de resurse proprii ale Comisiei, statele membre în cauză ar trebui să crediteze o sumă egală cu valoarea dobânzii negative. Având în vedere faptul că unele state membre nu au posibilitatea de a evita impactul financiar al obligației de a credita astfel de sume ale dobânzilor negative în conturile de resurse proprii ale Comisiei, este oportun ca, atunci când își acoperă necesarul de lichidități, Comisia să urmărească reducerea acestui impact prin retragerea cu prioritate din sumele creditate în conturile în cauză.

(5)

Conturile de resurse proprii ale Comisiei ar trebui debitate numai în urma instrucțiunilor Comisiei. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere aplicării unor dobânzi negative.

(6)

Pentru motive de claritate și lizibilitate, articolul 10 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 ar trebui să fie divizat în mai multe articole.

(7)

În orice moment, Comisia ar trebui să dispună de lichidități suficiente pentru a respecta cerințele în ceea ce privește plățile care decurg din execuția bugetară, concentrate în special în primele luni ale anului. Comisia are deja posibilitatea de a invita statele membre să anticipeze cu până la două doisprezecimi suplimentare pentru nevoile specifice de plată a cheltuielilor Fondului european de garantare agricolă (FEGA), în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6). Pentru a reduce și mai mult riscul de întârziere a plăților, din cauza unor deficite temporare de lichidități, Comisia ar trebui să aibă posibilitatea de a invita statele membre să anticipeze cu până la o jumătate suplimentară de doisprezecime pentru nevoile specifice de plată a cheltuielilor fondurilor structurale și de investiții europene, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (7), în care acest fapt este justificat de necesitățile de trezorerie. Cu toate acestea, pentru a evita o presiune excesivă asupra trezoreriilor naționale, suma totală care poate fi anticipată pentru aceeași lună nu ar trebui să depășească două doisprezecimi suplimentare. În plus, având în vedere cerințele specifice de plată aplicabile FEGA, acest lucru nu trebuie aplicat în detrimentul FEGA.

(8)

În conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1150/2000, Comisia va calcula și va informa statele membre cu privire la regularizările resurselor proprii bazate pe TVA și pe VNB, în timp util, pentru ca acestea să poată înscrie regularizările respective în contul de resurse proprii al Comisiei în prima zi lucrătoare a lunii decembrie. Valorile regularizărilor care urmau să fie puse la dispoziție în prima zi lucrătoare din luna decembrie 2014 au fost fără precedent. Pentru a preveni apariția unor constrângeri bugetare nejustificat de mari asupra statelor membre exact înainte de sfârșitul anului, prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1377/2014 al Consiliului (8) a fost modificat Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 pentru a permite statelor membre să amâne, în anumite circumstanțe excepționale, înscrierea acestor regularizări în contul de resurse proprii al Comisiei.

(9)

Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 astfel modificat nu va mai fi aplicabil după intrarea în vigoare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 609/2014. Însă acest lucru nu ar trebui să aducă atingere validității acelor amânări ale înscrierii regularizărilor care au fost deja solicitate în mod oficial în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1377/2014 când acest din urmă regulament era încă în vigoare.

(10)

În vederea simplificării și a limitării presiunii bugetare asupra statelor membre și a Comisiei, în special spre sfârșitul anului, procedura de regularizare a resurselor proprii bazate pe TVA și pe VNB ar trebui să fie raționalizată. Ar trebui să existe mai mult timp între notificarea oficială către statele membre a regularizărilor necesare și înscrierea acestora în contul de resurse proprii al Comisiei. O astfel de notificare și înscrierea în conturi ar trebui să aibă loc în același an, acesta fiind relevant și pentru înregistrarea impactului asupra conturilor administrațiilor publice și pentru Pactul de stabilitate și de creștere. Ar trebui să existe o redistribuire imediată a sumei globale reprezentând regularizări între statele membre în funcție de contribuția fiecăruia la resursele proprii bazate pe VNB. Aceasta ar elimina necesitatea derogării introduse prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1377/2014.

(11)

Pentru atingerea obiectivelor Uniunii, procedura pentru calcularea dobânzii ar trebui să asigure, în special, că resursele proprii sunt puse la dispoziție în timp util și în totalitate.

(12)

În vederea îmbunătățirii securității juridice și a clarității, cazurile în care se aplică dobânzi pentru întârzierea plății ar trebui definite pentru resursele proprii bazate pe TVA și pe VNB. Având în vedere particularitățile acestor resurse proprii, care dispun de un ciclu de verificare care permite efectuarea de rectificări și, respectiv, de regularizări într-o perioadă de patru ani, nicio modificare adusă resurselor proprii bazate pe TVA și pe VNB rezultată din astfel de rectificări sau regularizări nu ar trebui să conducă la o calculare retroactivă a dobânzii. Prin urmare, dobânda aferentă acestor resurse ar trebui să se limiteze la întârzierile la înscrierea sumelor doisprezecimilor lunare și a sumelor rezultate din calcularea anuală a regularizărilor pentru exercițiile financiare anterioare. În plus, în vederea menținerii unui stimulent adecvat pentru luarea de acțiuni corective, ar trebui să se aplice dobânzi și în caz de întârzieri la înscrierea la data stabilită a sumelor rezultate din anumite rectificări ale declarațiilor de TVA, în conformitate cu măsurile luate de Comisie în temeiul articolului 9 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului (9). Mai mult, atunci când un stat membru nu furnizează, în termenul prevăzut în mod explicit de Comisie, rectificări ale datelor VNB necesare pentru abordarea punctelor notificate de către Comisie sau de către un stat membru, ar trebui să se aplice dobândă și la orice majorare a resurselor proprii rezultată dintr-o regularizare efectuată ca urmare a abordării punctului notificat. Această dobândă ar trebui să se aplice începând cu momentul în care ar fi trebuit înscrisă suma regularizării, și anume prima zi lucrătoare din luna iunie a anului următor celui în care a expirat termenul explicit, și până în momentul în care suma ajustată respectivă este înscrisă în cont. În conformitate cu normele și practicile existente, orice întârziere la efectuarea unei înscrieri aferente resurselor proprii tradiționale ar trebui să conducă la calcularea dobânzii.

(13)

Sistemul de rate ale dobânzii prevăzut la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 conține o majorare fixă la rata de bază cu 2 puncte procentuale și o majorare progresivă cu 0,25 puncte procentuale pentru fiecare lună de întârziere, rata majorată fiind aplicabilă întregii perioade de întârziere. Sistemul respectiv de rate ale dobânzii are un rol esențial în asigurarea faptului că resursele proprii sunt puse la dispoziție în timp util și în totalitate, prin urmare elementele sale principale ar trebui păstrate.

(14)

Cu toate acestea, actualele norme, care prevăd o rată tot mai mare, au condus la plata unor dobânzi foarte ridicate în cazuri excepționale care au implicat întârzieri de mai mulți ani. În scopul de a se asigura proporționalitatea sistemului, menținându-se, în același timp, efectul descurajator, majorarea acumulată a respectivei rate de bază ar trebui aplicată cu o limită maximă anuală de 16 puncte procentuale.

(15)

Pe de altă parte, majorarea fixă existentă la rata de bază cu două puncte procentuale, pentru perioade scurte de întârziere în special, poate avea un efect disuasiv în ceea ce privește punerea la dispoziție a resurselor proprii în timp util dacă costurile refinanțării pe piața monetară sunt mai mari decât dobânda de plătit. Pentru a consolida în continuare buna funcționare a sistemului, rata fixă de majorare a ratei de bază ar trebui să se majoreze la 2,5 puncte procentuale, iar rata dobânzii rezultată aplicată nu ar trebui să fie inferioară procentului respectiv, chiar și atunci când rata de bază aplicabilă este negativă. Acest lucru ar trebui, în mod special, să prevină întârzierile în ceea ce privește punerea la dispoziție a doisprezecimilor lunare din resursele proprii bazate pe TVA și din resursele proprii bazate pe VNB, care reprezintă în prezent peste 80 % din veniturile bugetului UE.

(16)

Pentru a se promova protecția efectivă a intereselor financiare ale Uniunii și pentru a se ține seama de noile dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10), statele membre ar trebui să aibă posibilitatea să fie eliberate de obligația de a pune la dispoziția bugetului Uniunii acele sume din resursele proprii tradiționale care se dovedesc nerecuperabile din cauza amânării înscrierii în evidența contabilă sau a amânării notificării datoriilor vamale pentru a nu aduce atingere anchetelor penale care afectează interesele financiare ale Uniunii. Comisia ar trebui să comunice în cel mai scurt timp posibil statelor membre și să actualizeze, după caz, criteriile care vor orienta evaluarea cazurilor care implică această posibilitate.

(17)

Pragul de raportare pentru cazurile de resurse proprii tradiționale declarate sau considerate nerecuperabile ar trebui să fie ridicat, pentru a se reduce sarcina administrativă pentru statele membre și pentru Comisie.

(18)

Ar trebui să se clarifice faptul că posibilitatea oferită Comisiei, în temeiul articolului 14 alineatul (3) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014, de a ridica sume mai mari decât activele sale, pentru a se asigura respectarea obligațiilor Uniunii, numai în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată în cadrul unui împrumut contractat sau garantat în temeiul regulamentelor și deciziilor Consiliului, acoperă și regulamentele și deciziile care, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, urmează să fie adoptate nu numai de către Consiliu, ci și de către Parlamentul European și Consiliu în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(19)

Cu excepția unor situații deosebite, Comisia ar trebui să comunice statelor membre sau băncilor lor centrale naționale ordinele sale privind operațiunile cu lichidități care afectează conturile deschise pentru resurse proprii cu cel puțin o zi înainte de executarea ordinelor.

(20)

Prin urmare, Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014 ar trebui modificat în consecință.

(21)

Din motive de coerență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în aceeași zi ca și Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014. Modificarea articolului 18 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014, prevăzută prin prezentul regulament, ar trebui să se aplice începând cu 1 ianuarie 2014 pentru a garanta aplicarea în continuare a derogării introduse prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1377/2014 până la intrarea în vigoare a prezentului regulament. Modificarea articolului 12 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 609/2014, prevăzută prin prezentul regulament, ar trebui să se aplice în cazul în care data intrării în vigoare a prezentului regulament este anterioară scadenței pentru resursa proprie. Cu toate acestea, din motive de proporționalitate, statele membre ar trebui, de asemenea, să beneficieze de limitarea majorării totale a ratei dobânzii, precum și de limitarea plății de dobânzi pentru resursele proprii bazate pe TVA numai în legătură cu întârzierile menționate la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 609/2014, astfel cum a fost modificat prin prezentul regulament, pentru resursele proprii care au fost datorate înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, în cazul în care resursele proprii respective au fost aduse la cunoștință după această dată,

1.

La articolul 3, al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„Documentele justificative referitoare la procedurile și bazele statistice menționate la articolul 3 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1287/2003 se păstrează de către statele membre până la data de 30 noiembrie a celui de al patrulea an următor exercițiului financiar respectiv. Documentele justificative referitoare la baza pentru resursa proprie bazată pe TVA se păstrează pentru aceeași perioadă.”

2.

Articolul 6 se modifică după cum urmează: