11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/1

(1)

Directiva 90/314/CEE a Consiliului (3) stabilește o serie de drepturi importante ale consumatorilor în legătură cu pachetele de servicii de călătorie, în special în ceea ce privește cerințele în materie de informare, răspunderea comercianților pentru executarea serviciilor incluse în pachet și protecția în caz de insolvență a organizatorului sau a comerciantului cu amănuntul. Cu toate acestea, este necesară adaptarea cadrului legislativ la evoluțiile pieței pentru a asigura adecvarea acestuia la specificul pieței interne, pentru a elimina ambiguitățile și pentru a remedia lacunele legislative.

(2)

Turismul joacă un rol important în economia Uniunii, iar pachetele de servicii de călătorie, pachetele de vacanțe și pachetele de circuite (denumite în continuare „pachete”) reprezintă o proporție semnificativă din piața serviciilor de călătorie. Piața respectivă a suferit transformări majore de la adoptarea Directivei 90/314/CEE. Pe lângă lanțurile de distribuție tradiționale, internetul a devenit un mediu din ce în ce mai important prin intermediul căruia sunt oferite sau vândute servicii de călătorie. În prezent, serviciile de călătorie sunt combinate nu numai sub forma pachetelor prestabilite tradiționale, ci și, adesea, într-un mod personalizat. Multe dintre respectivele combinații de servicii de călătorie se încadrează într-o „zonă juridică neclară” sau nu fac, în mod evident, obiectul Directivei 90/314/CEE. Prezenta directivă își propune să adapteze domeniul de aplicare al protecției ținând cont de aceste evoluții, să sporească transparența și să îmbunătățească nivelul de securitate juridică în beneficiul călătorilor și al comercianților.

(3)

În conformitate cu articolul 169 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Uniunea contribuie la atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor prin măsurile pe care le adoptă în temeiul articolului 114 din TFUE.

(4)

Directiva 90/314/CEE lasă statelor membre o marjă largă de apreciere în ceea ce privește transpunerea. Prin urmare, persistă divergențe importante între legislațiile statelor membre. Fragmentarea juridică presupune costuri mai mari pentru întreprinderi și constituie un obstacol pentru cei care vor să își desfășoare activitatea la nivel transfrontalier, limitând astfel opțiunile consumatorilor.

(5)

În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) și cu articolul 49 din TFUE, piața internă urmează să cuprindă un spațiu fără frontiere interne, în care sunt asigurate libera circulație a mărfurilor și a serviciilor, precum și libertatea de stabilire. Armonizarea drepturilor și a obligațiilor care derivă din contractele referitoare la pachetele de servicii de călătorie și la serviciile de călătorie asociate este necesară pentru crearea unei veritabile piețe interne a consumatorilor în domeniul respectiv, prin identificarea unui echilibru corect între un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și competitivitatea întreprinderilor.

(6)

În prezent, potențialul transfrontalier al pieței pachetelor de servicii de călătorie din Uniune nu este valorificat la maximum. Disparitățile dintre normele care îi protejează pe călători existente în diferite state membre reprezintă un factor care îi descurajează pe călătorii dintr-un stat membru să achiziționeze pachete de servicii de călătorie și servicii de călătorie asociate dintr-un alt stat membru și, în mod similar, pe organizatorii și comercianții cu amănuntul dintr-un stat membru să vândă serviciile respective într-un alt stat membru. Pentru a permite călătorilor și comercianților să beneficieze pe deplin de avantajele pieței interne, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în întreaga Uniune, este necesară o apropiere mai accentuată a legislațiilor statelor membre în ceea ce privește pachetele de călătorie și serviciile de călătorie asociate.

(7)

Majoritatea călătorilor care achiziționează pachete sau servicii de călătorie asociate sunt consumatori în înțelesul dreptului Uniunii privind consumatorii. În același timp, nu este întotdeauna ușor să se facă deosebirea între consumatori și reprezentanții întreprinderilor mici sau profesioniștii care rezervă călătorii în legătură cu activitatea lor comercială sau profesională, prin aceleași canale de rezervare ca și consumatorii. Astfel de călători necesită adesea un nivel similar de protecție. Spre deosebire de aceștia, există societăți sau organizații care fac rezervări de călătorie pe baza unui acord general, încheiat adesea pentru numeroase servicii de călătorie pentru o perioadă specificată, de exemplu cu o agenție de voiaj. Acest din urmă tip de servicii de călătorie nu necesită nivelul de protecție prevăzut pentru consumatori. În consecință, prezenta directivă ar trebui să se aplice persoanelor care călătoresc în scop profesional, inclusiv membrilor profesiilor liberale, sau lucrătorilor care desfășoară o activitate independentă sau altor persoane fizice, atunci când acestea nu fac rezervări de călătorie în baza unui acord general. Pentru a evita confuzia cu privire la definiția termenului „consumator” utilizată în alte elemente ale legislației Uniunii, persoanele protejate în temeiul prezentei directive ar trebui denumite „călători”.

(8)

Întrucât serviciile de călătorie pot fi combinate în multe moduri diferite, este oportun să fie considerate drept pachete toate combinațiile de servicii de călătorie care prezintă caracteristicile pe care călătorii le asociază în mod tipic pachetelor, mai ales în cazul în care servicii de călătorie distincte sunt combinate într-un singur produs de călătorie pentru care organizatorul își asumă răspunderea pentru executarea corespunzătoare a acestuia. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (4), nu ar trebui să aibă importanță dacă serviciile de călătorie sunt combinate înainte de orice contact cu respectivul călător sau la cererea acestuia ori conform selecției sale. Aceleași principii ar trebui să se aplice indiferent dacă rezervarea este făcută prin intermediul unui comerciant tradițional sau online.

(9)

Din rațiuni de transparență, ar trebui să se facă deosebirea între pachete și serviciile de călătorie asociate, în cazul în care comercianții online sau tradiționali facilitează achiziționarea de servicii de călătorie de către călători, ducând la încheierea de contracte între călător și diferiți furnizori de servicii de călătorie, inclusiv prin procese de rezervare asociate, care nu prezintă caracteristicile unui pachet și în legătură cu care nu ar fi adecvat să se aplice toate obligațiile aplicabile pachetelor.

(10)

În lumina evoluțiilor pieței, este oportun ca pachetele să fie definite în continuare pe baza unor criterii obiective alternative care să se refere în principal la modul în care serviciile de călătorie sunt prezentate sau achiziționate și la aspectele cu privire la care călătorii se pot aștepta în mod rezonabil să fie protejați de prezenta directivă. Această situație se întâlnește, de exemplu, atunci când sunt achiziționate diferite tipuri de servicii de călătorie în scopul aceleiași călătorii sau vacanțe de la un singur punct de vânzare, iar respectivele servicii au fost selectate înainte de acceptarea efectuării plății de către călător, respectiv în cadrul aceluiași proces de rezervare, sau atunci când astfel de servicii sunt oferite, vândute sau facturate la un preț forfetar ori total, precum și atunci când aceste servicii sunt promovate sau vândute sub denumirea de „pachet” sau sub o denumire similară care indică o legătură strânsă între serviciile de călătorie vizate. Astfel de denumiri similare ar putea fi, de exemplu, „ofertă combinată”, „regim forfetar (all inclusive)” sau „servicii all-in”.

(11)

Ar trebui să se clarifice faptul că serviciile de călătorie combinate după încheierea unui contract prin care comerciantul îi permite călătorului să aleagă dintr-o selecție de diferite tipuri de servicii de călătorie, cum ar fi cazul unui bon-cadou constând într-un pachet de servicii de călătorie, constituie un pachet. Mai mult, o combinație de servicii de călătorie ar trebui considerată drept un pachet atunci când numele călătorului, detaliile de plată și adresa de e-mail se transmit între comercianți și atunci când un alt contract se încheie cel târziu la 24 de ore după confirmarea rezervării pentru primul serviciu de călătorie.

(12)

Totodată, serviciile de călătorie asociate ar trebui deosebite de serviciile de călătorie pe care călătorii le rezervă în mod independent și adesea în momente diferite, chiar dacă rezervările respective sunt pentru aceeași călătorie sau vacanță. Serviciile online de călătorie asociate ar trebui, de asemenea, deosebite de site-urile asociate care nu au obiectivul încheierii unui contract cu călătorul și de linkurile prin care călătorii sunt doar informați, la modul general, cu privire la servicii de călătorie suplimentare, de exemplu atunci când un hotel sau organizatorul unui eveniment include pe site-ul său o listă a tuturor operatorilor care oferă servicii de transport către locul unde este situat, independent de orice rezervare, sau în cazul în care sunt folosite fișiere de tip cookie sau metadate pentru a plasa reclame pe site-uri.

(13)

Ar trebui stabilite norme specifice atât pentru comercianții tradiționali, cât și pentru cei online care îi ajută pe călători, cu ocazia unei singure vizite sau a unui singur contact cu punctul lor de vânzare, să încheie contracte separate cu furnizori de servicii individuali, și pentru comercianții online care, de exemplu, prin procese de rezervare online asociate, facilitează, într-un mod personalizat, achiziționarea a cel puțin unui serviciu de călătorie suplimentar de la un alt comerciant, în cazul în care un contract este încheiat cel târziu în termen de 24 de ore de la confirmarea rezervării primului serviciu de călătorie. O astfel de facilitare se bazează adesea pe o legătură comercială care implică o remunerare între comerciantul care facilitează achiziționarea serviciilor de călătorie suplimentare și celălalt comerciant, indiferent de metoda de calcul a unei astfel de remunerări care ar putea fi, de exemplu, bazată pe numărul de accesări sau pe cifra de afaceri. Respectivele norme s-ar aplica, de exemplu, în situațiile în care, pe lângă confirmarea rezervării unui prim serviciu de călătorie, cum ar fi un zbor sau o călătorie cu trenul, un călător primește o invitație de a rezerva un serviciu de călătorie suplimentar disponibil la destinația de călătorie aleasă, de exemplu cazare la hotel, cu un link către site-ul de rezervări al unui alt furnizor de servicii sau al unui intermediar. Cu toate că astfel de servicii nu ar trebui să constituie pachete în sensul prezentei directive, în care un organizator își asumă răspunderea pentru executarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie, astfel de servicii de călătorie asociate constituie un model de afaceri alternativ care adesea se află într-o concurență strânsă cu pachetele.

(14)

Pentru a asigura o concurență loială și pentru a-i proteja pe călători, obligația de a oferi dovezi suficiente de securitate cu privire la rambursarea plăților și la repatrierea călătorilor în caz de insolvență ar trebui să se aplice și în cazul serviciilor de călătorie asociate.

(15)

Achiziționarea unui serviciu de călătorie de sine stătător, cu titlul de serviciu de călătorie unic, nu ar trebui să constituie nici pachet, nici serviciu de călătorie asociat.

(16)

Pentru a fi mai clar pentru călători și pentru a le da posibilitatea să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la diferitele tipuri de servicii de călătorie disponibile, comercianții ar trebui să fie obligați să indice clar și ferm dacă oferă un pachet sau un serviciu de călătorie asociat și să furnizeze informații privind nivelul de protecție corespunzător, înainte de acceptarea efectuării plății de către călător. Declarația unui comerciant cu privire la natura juridică a produsului de călătorie comercializat ar trebui să corespundă cu adevărata natură juridică a produsului respectiv. Autoritățile relevante responsabile de aplicarea legii ar trebui să intervină în cazurile în care comercianții nu furnizează informații exacte călătorilor.

(17)

În scopul identificării unui pachet de servicii sau a unor servicii de călătorie asociate ar trebui să se țină seama numai de combinația dintre diferite tipuri de servicii de călătorie, cum ar fi cazarea, transportul călătorilor rutier, feroviar, naval sau aerian, precum și închirierea de autovehicule sau de anumite motociclete. Cazarea în scop rezidențial, inclusiv pentru cursuri de limbi străine de lungă durată, nu ar trebui considerată drept cazare în sensul prezentei directive. Serviciile financiare, precum asigurările de călătorie, nu ar trebui să fie considerate servicii de călătorie. În plus, serviciile care fac parte intrinsecă dintr-un alt serviciu de călătorie nu ar trebui să fie considerate servicii de călătorie de sine stătătoare. Între acestea se numără, de exemplu, transportul bagajelor oferit ca parte a transportului de călători, servicii minore de transport, precum transportul călătorilor în cadrul unei vizite cu ghid sau transferurile între un hotel și un aeroport sau o gară feroviară, mesele, băuturile și serviciile de curățenie oferite ca parte a cazării sau accesul la facilități locale precum piscină, saună, tratamente balneare sau gimnastică inclus pentru oaspeții hotelului. Aceasta mai înseamnă că, în cazurile în care, spre deosebire de cazul unei croaziere, cazarea peste noapte este oferită ca parte a transportului de pasageri rutier, feroviar, naval sau aerian, cazarea nu ar trebui considerată un serviciu de călătorie de sine stătător dacă principala componentă este în mod evident transportul.

(18)

Alte servicii turistice care nu fac parte intrinsecă din transportul călătorilor, din cazare sau din închirierea de autovehicule sau de anumite motociclete pot fi, de exemplu, vânzarea de bilete pentru concerte, evenimente sportive, excursii sau parcuri tematice, vizite cu ghid, abonamente de schi și închirierea de echipament sportiv precum echipamentul de schi, sau tratamente balneare. Cu toate acestea, dacă aceste servicii se combină doar cu un alt tip de serviciu de călătorie, de exemplu cazare, aceasta ar trebui să ducă la crearea unui pachet de servicii sau a unor servicii de călătorie asociate doar dacă serviciile respective reprezintă o parte semnificativă din valoarea pachetului de servicii sau a serviciului de călătorie asociat sau sunt promovate sau reprezintă în alt fel o caracteristică esențială a călătoriei sau a vacanței. Dacă alte servicii turistice reprezintă cel puțin 25 % din valoarea combinației, serviciile respective ar trebui să fie considerate ca reprezentând o parte semnificativă a valorii pachetului sau a serviciului de călătorie asociat. Ar trebui clarificat faptul că, în cazul în care se adaugă alte servicii turistice, de exemplu, la cazarea într-un hotel, rezervate ca serviciu de sine stătător după sosirea călătorului la hotel, aceasta nu ar trebui să constituie un pachet. Aceasta nu ar trebui să conducă la eludarea prezentei directive prin oferirea de către organizatori sau comercianții cu amănuntul a posibilității călătorului de a selecta în avans servicii turistice suplimentare, oferind apoi încheierea contractului pentru aceste servicii doar după începerea executării primului serviciu de călătorie.

(19)

Întrucât nevoia de a proteja călătorii este mai redusă în cazul călătoriilor de scurtă durată și în scopul de a evita o sarcină inutilă pentru comercianți, călătoriile care durează mai puțin de 24 de ore și care nu includ cazare, precum și pachetele sau serviciile de călătorie asociate oferite sau facilitate ocazional și pe o bază nonprofit și numai unui grup limitat de călători ar trebui excluse din domeniul de aplicare al prezentei directive. Acestea din urmă pot include, de exemplu, călătorii organizate doar de câteva ori pe an de către organizații caritabile, cluburi sportive sau școli pentru membrii acestora, fără a fi oferite publicului larg. Ar trebui ca, în legătură cu această excludere, să se pună la dispoziția publicului informații adecvate pentru a se asigura informarea corespunzătoare a comercianților și călătorilor cu privire la faptul că pachetele sau serviciile de călătorie asociate respective nu fac obiectul prezentei directive.

(20)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere dreptului intern al contractelor cu privire la acele aspecte pe care nu le reglementează.

(21)

Statele membre ar trebui să își mențină competența, în conformitate cu dreptul Uniunii, de a aplica dispozițiile prezentei directive în domenii care nu intră în domeniul de aplicare al acesteia. Prin urmare, statele membre pot menține sau introduce dispoziții de drept intern care să corespundă celor din prezenta directivă, sau unei părți a acesteia, privind contractele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentei directive. De exemplu, statele membre pot menține sau introduce dispoziții corespunzătoare pentru anumite contracte de sine stătătoare privind servicii unice de călătorie (cum ar fi închirierea reședințelor de vacanță) sau pentru pachetele și serviciile de călătorie asociate care sunt oferite sau facilitate pe o bază nonprofit unui grup limitat de călători și numai ocazional sau pentru pachetele și serviciile de călătorie asociate care se desfășoară pe o perioadă mai mică de 24 de ore și nu includ cazare.

(22)

Caracteristica principală a pachetului este aceea că un comerciant răspunde, în calitate de organizator, de executarea corespunzătoare a întregului pachet. Doar în situațiile în care un alt comerciant acționează ca organizator al unui pachet ar trebui să se considere că un comerciant, de regulă o agenție de turism tradițională sau online, poate acționa ca simplu comerciant cu amănuntul sau intermediar și nu răspunde ca organizator. Faptul că un comerciant acționează sau nu în calitate de organizator pentru un anumit pachet ar trebui să depindă de implicarea respectivului comerciant în crearea pachetului, și nu de modul în care comerciantul își descrie activitatea. Atunci când se analizează dacă un comerciant este organizator sau comerciant cu amănuntul, ar trebui să nu existe nicio diferență între situația în care comerciantul acționează în sensul ofertei și cea în care acesta se prezintă ca agent acționând în numele călătorului.

(23)

Directiva 90/314/CEE a acordat statelor membre puterea discreționară de a stabili în ce măsură comercianții cu amănuntul, organizatorii sau atât comercianții cu amănuntul, cât și organizatorii răspund pentru executarea corespunzătoare a unui pachet. Această flexibilitate a dus la o situație ambiguă în unele state membre în privința comerciantului răspunzător pentru executarea serviciilor de călătorie relevante. Prin urmare, ar trebui să se clarifice în prezenta directivă faptul că organizatorii răspund pentru executarea serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, cu excepția cazului în care dreptul intern prevede că atât organizatorul, cât și comerciantul cu amănuntul sunt răspunzători.

(24)

În privința pachetelor, comercianții cu amănuntul ar trebui să răspundă, împreună cu organizatorul, de furnizarea informațiilor precontractuale. Pentru a facilita comunicarea, cu precădere în cazurile transfrontaliere, călătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a contacta organizatorul și prin intermediul comerciantului cu amănuntul prin care au achiziționat pachetul.

(25)

Călătorul ar trebui să primească toate informațiile necesare înainte de achiziționarea unui pachet, indiferent dacă acesta este vândut prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, în agenție sau prin alte tipuri de distribuție. Atunci când furnizează informațiile respective, comerciantul ar trebui să țină seama de nevoile specifice pe care le-ar putea anticipa în mod rezonabil în ceea ce-i privește pe călătorii care sunt în mod special vulnerabili din cauza vârstei sau a unei infirmități fizice.

(26)

Informațiile esențiale, de exemplu cele referitoare la caracteristicile principale ale serviciilor de călătorie sau la prețuri, furnizate în materialele publicitare, pe site-ul organizatorului sau în broșuri, ca parte a informațiilor precontractuale, ar trebui să aibă caracter obligatoriu, cu excepția cazului în care organizatorul își rezervă dreptul de a aduce modificări acestor elemente, iar modificările respective sunt comunicate clar, inteligibil și vizibil călătorului înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie. Cu toate acestea, având în vedere noile tehnologii ale comunicațiilor care permit actualizarea cu ușurință, nu mai este necesar să se prevadă dispoziții speciale privind broșurile, însă este oportun să se asigure faptul că modificările aduse informațiilor precontractuale sunt comunicate călătorului. Ar trebui să fie întotdeauna posibil să se aducă modificări informațiilor precontractuale în cazul în care ambele părți la contractul privind pachetul de servicii de călătorie convin în mod explicit asupra acestui lucru.

(27)

Cerințele în materie de informare prevăzute de prezenta directivă sunt exhaustive, însă nu ar trebui să aducă atingere cerințelor în materie de informare stabilite în alte acte legislative aplicabile ale Uniunii (5).

(28)

Organizatorii ar trebui să ofere informații generale privind cerințele legate de viză ale țării de destinație. Informațiile privind termenele aproximative de obținere a vizelor pot fi oferite ca trimitere la informațiile oficiale ale țării de destinație.

(29)

Ținând seama de specificul contractelor privind pachetul de servicii de călătorie, ar trebui prevăzute drepturile și obligațiile părților contractante pentru perioada anterioară și cea ulterioară începerii executării pachetului, mai ales dacă pachetul nu este executat în mod corespunzător sau dacă se modifică anumite circumstanțe.

(30)

Având în vedere că pachetele sunt adesea achiziționate cu mult timp înaintea executării lor, pot apărea evenimente neprevăzute. De aceea, călătorul ar trebui ca, în anumite condiții, să aibă dreptul de a transfera contractul privind pachetul de servicii de călătorie către un alt călător. În aceste situații, organizatorul ar trebui să aibă posibilitatea de a-și recupera cheltuielile, de exemplu în cazul în care un subcontractant cere un comision pentru schimbarea numelui călătorului sau pentru anularea unui bilet de transport și emiterea unuia nou.

(31)

De asemenea, călătorii ar trebui să aibă posibilitatea de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie în orice moment înainte de începerea executării pachetului, în schimbul plății unui comision de reziliere adecvat și justificabil, ținând cont de economiile de costuri previzibile și de venitul din desfășurarea alternativă a serviciilor de călătorie. De asemenea, călătorii ar trebui să aibă dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision de reziliere, în cazul în care circumstanțe inevitabile și extraordinare afectează în mod semnificativ executarea pachetului. Acestea pot include, de exemplu, războaie, alte probleme grave de securitate precum terorismul, riscuri semnificative pentru sănătatea umană precum epidemia unei boli grave în locul de destinație al călătoriei sau dezastre naturale precum inundațiile, cutremurele sau condițiile meteorologice care fac imposibilă deplasarea în condiții de siguranță către destinație, astfel cum s-a convenit în contractul privind pachetul de servicii de călătorie.

(32)

În cazuri specifice, organizatorul ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără plata unei despăgubiri, de exemplu atunci când nu se atinge numărul minim de participanți și cu condiția ca această posibilitate să fi fost prevăzută în contract. În acest caz, organizatorul ar trebui să ramburseze toate plățile achitate în legătură cu pachetul.

(33)

În anumite cazuri, organizatorilor ar trebui să li se permită să aducă modificări în mod unilateral contractului privind pachetul de servicii de călătorie. Cu toate acestea, călătorii ar trebui să aibă dreptul de a rezilia contractul privind pachetul de servicii de călătorie dacă modificările alterează în mod semnificativ oricare dintre caracteristicile principale ale serviciilor de călătorie. Aceasta poate fi situația, de exemplu, în cazul în care calitatea sau valoarea serviciilor de călătorie scade. Modificările în ceea ce privește momentul plecării sau al sosirii indicat în contractul privind pachetul de servicii de călătorie ar trebui să fie considerate semnificative, de exemplu, atunci când ar impune călătorului inconveniente considerabile sau costuri suplimentare, de exemplu reorganizarea transportului sau a cazării. Creșterile de preț ar trebui să fie posibile numai dacă au intervenit schimbări ale prețurilor carburantului sau ale altor surse de energie pentru transportul de pasageri, ale taxelor sau comisioanelor impuse de un terț neimplicat direct în executarea serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie sau ale cursului de schimb relevant pentru pachetul respectiv și doar dacă în contract se prevede în mod explicit posibilitatea unei astfel de creșteri de preț și dreptul călătorului la o reducere de preț corespunzătoare unei reduceri a acestor costuri. În cazul în care organizatorul propune o creștere a prețului cu peste 8 % din prețul total, călătorul ar trebui să aibă dreptul să rezilieze contractul privind pachetul de servicii de călătorie fără plata unui comision de reziliere.

(34)

Este oportun să se stabilească norme specifice cu privire la măsurile reparatorii în cazul neconformității în executarea contractului privind pachetul de servicii de călătorie. Călătorul ar trebui să aibă dreptul de a primi soluții la problemele cu care se confruntă, iar atunci când o parte semnificativă a serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie nu poate fi furnizată, călătorului ar trebui să i se propună servicii alternative corespunzătoare. În cazul în care organizatorul nu remediază neconformitatea într-un termen rezonabil stabilit de către călător, călătorul ar trebui să o poată face el însuși și să ceară rambursarea cheltuielilor necesare. În anumite cazuri, nu ar trebui să existe necesitatea de a se preciza un termen, mai ales în cazul în care este necesară o remediere imediată. Acest lucru s-ar aplica, de exemplu, atunci când, din cauza întârzierii unui autobuz furnizat de către organizator, călătorul trebuie să ia un taxi ca să ajungă la zborul său la timp. Călătorii ar trebui, de asemenea, să aibă dreptul la reducerea prețului, rezilierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie și/sau despăgubiri pentru daunele suferite. De asemenea, despăgubirile ar trebui să acopere și daunele imateriale, de exemplu despăgubiri pentru pierderea posibilității de a se bucura de călătorie sau de vacanță din cauza unor probleme grave în executarea serviciilor de călătorie relevante. Călătorul ar trebui să fie obligat să informeze organizatorul fără întârziere, ținând cont de circumstanțele cazului, în legătură cu orice neconformitate pe care o constată pe parcursul executării unui serviciu de călătorie inclus în contractul privind pachetul de servicii de călătorie. Nerespectarea acestei obligații poate fi luată în considerare atunci când se stabilește reducerea adecvată a prețului sau despăgubirea daunelor, în cazul în care o astfel de notificare ar fi evitat sau redus daunele.

(35)

Pentru a asigura coerența, este oportun să se alinieze dispozițiile prezentei directive la convențiile internaționale care reglementează serviciile de călătorie și la legislația Uniunii privind drepturile pasagerilor. Atunci când este responsabil de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie, organizatorul ar trebui să poată invoca limitările răspunderii furnizorilor de servicii prevăzute în convențiile internaționale în materie, cum ar fi Convenția de la Montreal din 1999 pentru unificarea anumitor norme referitoare la transportul aerian internațional (6), Convenția din 1980 privind transporturile internaționale feroviare (COTIF) (7) și Convenția de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor și al bagajelor lor (8). Atunci când este imposibil, din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare, să se asigure revenirea la timp a călătorului la locul de plecare, organizatorul ar trebui să suporte costurile cazării necesare călătorului pentru o perioadă care nu depășește trei nopți pe călător, cu excepția cazului în care legislația prezentă sau viitoare a Uniunii privind drepturile pasagerilor prevede perioade mai lungi.

(36)

Prezenta directivă nu ar trebui să aducă atingere drepturilor călătorilor de a formula cereri atât în temeiul prezentei directive, cât și în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii sau în temeiul unor convenții internaționale relevante, astfel încât călătorii să poată avea în continuare posibilitatea de a adresa cereri organizatorului, transportatorului sau oricărei alte părți responsabile ori, după caz, mai multor părți. Ar trebui să se clarifice faptul că, în scopul de a se evita supracompensarea, despăgubirile sau reducerile de preț acordate în temeiul prezentei directive și despăgubirile sau reducerile de preț acordate în temeiul altor acte legislative relevante ale Uniunii sau în temeiul unor convenții internaționale relevante ar trebui să fie deduse unele din altele. Răspunderea organizatorului nu ar trebui să afecteze dreptul de a pretinde reparații de la terțe părți, inclusiv de la furnizorii de servicii.

(37)

În cazul în care călătorul întâmpină dificultăți în timpul călătoriei sau al vacanței, organizatorul ar trebui să aibă obligația de a acorda asistență corespunzătoare fără întârzieri nejustificate. Asistența respectivă ar trebui să constea în principal în furnizarea, dacă este cazul, de informații cu privire la aspecte precum serviciile de sănătate, autoritățile locale și asistența consulară, precum și asistență practică, de exemplu pentru comunicarea la distanță și oferirea unor servicii de călătorie alternative.

(38)

În Comunicarea sa din 18 martie 2013 intitulată „Protecția pasagerilor în caz de insolvență a companiilor aeriene”, Comisia a prevăzut măsuri pentru îmbunătățirea protecției călătorilor în cazul insolvenței unei companii aeriene, inclusiv o mai bună asigurare a respectării Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (9) și a Regulamentului (CE) nr. 1008/2008, precum și angajarea unui dialog cu părțile interesate din industrie, în lipsa cărora ar putea fi avută în vedere o măsură legislativă. Comunicarea respectivă se referă la achiziționarea unui singur element, respectiv serviciile de transport aerian, și prin urmare nu abordează măsuri de protecție în caz de insolvență pentru pachete și pentru alte servicii de călătorie asociate.

(39)

Statele membre ar trebui să se asigure că acei călători care achiziționează un pachet sunt pe deplin protejați în cazul insolvenței organizatorului. Statele membre în care sunt stabiliți organizatorii ar trebui să se asigure că aceștia oferă garanții privind rambursarea tuturor sumelor achitate de către sau în numele călătorilor și, în măsura în care pachetul include transportul călătorilor, privind repatrierea acestora în cazul insolvenței organizatorului. Cu toate acestea, ar trebui să fie posibil să se ofere călătorilor continuarea pachetului. Deși sunt libere să decidă asupra modului în care se va organiza protecția în caz de insolvență, statele membre ar trebui să se asigure că protecția este efectivă. Protecția efectivă implică disponibilitatea acesteia de îndată ce, drept consecință a problemelor de lichiditate ale organizatorului, serviciile de călătorie nu sunt efectuate, nu vor fi efectuate sau vor fi efectuate numai parțial sau în cazul în care furnizorii de servicii solicită călătorilor să plătească pentru acestea. Statele membre ar trebui să fie în măsură să solicite ca organizatorii să furnizeze călătorilor un certificat care atestă un drept direct față de furnizorul de protecție în caz de insolvență.

(40)

Pentru ca protecția în caz de insolvență să fie efectivă, aceasta ar trebui să acopere cuantumurile previzibile ale plăților afectate de insolvența organizatorului și, după caz, costurile previzibile ale repatrierii. Acest lucru înseamnă că protecția ar trebui să fie suficientă pentru a acoperi toate plățile previzibile efectuate de către sau în numele călătorilor în legătură cu pachetele în sezonul de vârf, ținând seama de perioada dintre primirea acestor plăți și încheierea călătoriei sau a vacanței, precum și, după caz, costurile previzibile pentru repatriere. În general, acest lucru va însemna că garanția trebuie să acopere un procent suficient de ridicat din cifra de afaceri a organizatorului în cazul pachetelor și poate depinde de factori precum tipul de pachete vândute, inclusiv modul de transport, destinația călătoriei, precum și orice restricții juridice sau angajamente ale organizatorului privind cuantumurile plăților anticipate pe care le poate accepta, precum și calendarul acestora înainte de începerea executării pachetului. Întrucât acoperirea necesară poate fi calculată pe baza celor mai recente date comerciale, de exemplu cifra de afaceri realizată în ultimul exercițiu financiar, organizatorii ar trebui să aibă obligația de a adapta protecția în caz de insolvență în cazul unor riscuri ridicate, inclusiv o creștere semnificativă a vânzării de pachete. Cu toate acestea, o protecție eficace în caz de insolvență nu ar trebui să ia în considerare riscuri foarte reduse, de exemplu insolvența simultană a mai multora dintre principalii organizatori, în cazul în care acest lucru ar afecta în mod disproporționat costul protecției, împiedicând astfel eficiența acesteia. În astfel de cazuri, garanția pentru rambursare poate fi limitată.

(41)

Având în vedere diferențele dintre legislațiile și practicile naționale în ceea ce privește părțile la un contract privind pachetul de servicii de călătorie și primirea plăților efectuate de către sau în numele călătorilor, statele membre ar trebui să fie autorizate să solicite comercianților cu amănuntul să prevadă și protecția în caz de insolvență.

(42)

În concordanță cu Directiva 2006/123/CE, este oportun să se stabilească norme pentru a împiedica situația ca obligațiile de protecție în caz de insolvență să acționeze ca un obstacol în calea liberei circulații a serviciilor și a libertății de stabilire. Prin urmare, statele membre ar trebui să fie obligate să recunoască protecția în caz de insolvență în temeiul legislației statului membru de stabilire. În scopul de a facilita cooperarea administrativă și supravegherea organizatorilor și, după caz, a comercianților cu amănuntul care desfășoară activități în mai multe state membre în ceea ce privește protecția în caz de insolvență,statelor membre ar trebui să le revină obligația de a desemna puncte de contact centrale.

(43)

Comercianților care facilitează servicii de călătorie asociate ar trebui să le revină obligația de a informa călătorii asupra faptului că nu cumpără un pachet și că fiecare furnizor de servicii de călătorie individuale este unicul răspunzător pentru executarea corespunzătoare a contractului referitor la serviciile sale. Comercianțiilor care facilitează achiziționarea serviciilor de călătorie asociate ar trebui, în plus, să le revină obligația să ofere protecție în caz de insolvență pentru rambursarea plăților pe care le primesc și, în măsura în care sunt responsabili pentru transportul pasagerilor, pentru repatrierea călătorilor și ar trebui să informeze călătorii în acest sens. Comercianții responsabili pentru executarea contractelor individuale care fac parte dintr-o formulă de călătorie asociată se supun dispozițiilor legislației generale a Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și ale legislației sectoriale specifice a Uniunii.

(44)

Atunci când stabilesc norme privind sistemele de protecție în caz de insolvență legate de pachetele de călătorie și serviciile de călătorie asociate, statele membre nu ar trebui să fie împiedicate să ia în considerare situația specială a societăților mai mici, asigurând, simultan, același nivel de protecție pentru călători.

(45)

Călătorii ar trebui protejați în legătură cu erorile care au loc în cadrul procesului de rezervare a pachetelor și a serviciilor de călătorie asociate.

(46)

Ar trebui să se confirme faptul că nu le este permis călătorilor să renunțe la drepturile care le revin în temeiul prezentei directive și că organizatorii sau comercianții care facilitează achiziționarea de servicii de călătorie asociate nu se pot sustrage de la obligațiile care le revin sub pretextul că acționează în simpla calitate de furnizor de servicii de călătorie, de intermediar sau în orice altă calitate.

(47)

Statele membre ar trebui să stabilească regimul sancțiunilor aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor naționale care transpun prezenta directivă și să asigure punerea în aplicare a acestora. Sancțiunile respective ar trebui să fie efective, proporționale și disuasive.

(48)

Adoptarea prezentei directive face necesară adaptarea anumitor acte legislative ale Uniunii în materie de protecție a consumatorilor. În special, ar trebui să se clarifice faptul că Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (10) se aplică încălcărilor prezentei directive. De asemenea, ținând cont de faptul că Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului (11) nu se aplică, în forma sa actuală, contractelor reglementate de Directiva 90/314/CEE, este necesar să se modifice Directiva 2011/83/UE pentru a se asigura faptul că se aplică în continuare serviciilor de călătorie individuale care fac parte dintr-un serviciu de călătorie asociat, în măsura în care respectivele servicii individuale nu sunt excluse, din alte motive, din domeniul de aplicare al Directivei 2011/83/UE, și că anumite drepturi ale consumatorilor prevăzute în respectiva directivă se aplică și în cazul pachetelor.

(49)

Prezenta directivă nu aduce atingere normelor privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (12) și normelor Uniunii privind dreptul internațional privat, inclusiv Regulamentului (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (13).

(50)

Ar trebui să se clarifice faptul că cerințele de reglementare ale prezentei directive privind protecția în caz de insolvență și informarea în legătură cu serviciile de călătorie asociate ar trebui să se aplice, de asemenea, comercianților care nu sunt stabiliți într-un stat membru și care, prin orice mijloace, își direcționează activitățile, în înțelesul Regulamentului (CE) nr. 593/2008 și al Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (14), către unul sau mai multe state membre.

(51)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume de a contribui la funcționarea corespunzătoare a pieței interne și la atingerea unui nivel ridicat și cât se poate de uniform de protecție a consumatorilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea acestuia, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat.

(52)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prezenta directivă respectă în special libertatea de a desfășura o activitate comercială, prevăzută la articolul 16 din cartă, asigurând în același timp un nivel ridicat de protecție a consumatorilor în cadrul Uniunii, în conformitate cu articolul 38 din cartă.

(53)

În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (15), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, să anexeze la notificarea măsurilor lor de transpunere unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare ale instrumentelor naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(54)

Prin urmare, Directiva 90/314/CEE ar trebui abrogată,

(a)

pachetelor și serviciilor de călătorie asociate care durează mai puțin de 24 de ore, cu excepția situației în care acestea includ cazare peste noapte;

(b)

pachetelor oferite și serviciilor de călătorie asociate facilitate ocazional și pe o bază nonprofit și numai unui grup restrâns de călători;

(c)

pachetelor și serviciilor de călătorie asociate achiziționate în temeiul unui acord general pentru organizarea unei călătorii de afaceri, încheiat între un comerciant și o altă persoană fizică sau juridică acționând din motive legate de activitatea sa comercială, afacerea, meseria sau profesia sa.

1.

„serviciu de călătorie” înseamnă:

2.

„pachet” înseamnă o combinație a cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie destinate aceleiași călătorii sau vacanțe, cu condiția ca:

3.

„contract privind pachetul de servicii de călătorie” înseamnă un contract referitor la un pachet în ansamblul său sau, în cazul în care pachetul este executat în temeiul unor contracte separate, toate contractele aplicabile serviciilor de călătorie cuprinse în pachet;

4.

„începerea executării pachetului” înseamnă începerea executării serviciilor de călătorie incluse în pachet;

5.

„serviciu de călătorie asociat” înseamnă cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie achiziționate în scopul aceleiași călătorii sau vacanțe, care nu constituie un pachet și care duc la încheierea unor contracte separate cu furnizorii individuali de servicii de călătorie, dacă un comerciant facilitează:

În cazul în care se achiziționează nu mai mult decât un tip de servicii de călătorie menționate la punctul 1 litera (a), (b) sau (c) și unul sau mai multe servicii turistice menționate la punctul 1 litera (d), acestea nu constituie un serviciu de călătorie asociat dacă aceste din urmă servicii nu reprezintă o parte semnificativă a valorii combinate a serviciilor și nu sunt prezentate ca fiind și nu reprezintă în alt fel o caracteristică esențială a călătoriei sau a vacanței.

6.

„călător” înseamnă orice persoană care dorește să încheie un contract sau care are dreptul să călătorească pe baza unui contract încheiat, în cadrul prezentei directive;

7.

„comerciant” înseamnă orice persoană fizică sau orice persoană juridică, indiferent dacă este publică sau privată, care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele său sau pe seama sa, în scopuri ce țin de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională în legătură cu contractele care fac obiectul prezentei directive, acționând în calitate de organizator, comerciant cu amănuntul, comerciant care facilitează un serviciu de călătorie asociat sau ca furnizor de servicii de călătorie;

8.

„organizator” înseamnă un comerciant care combină și vinde sau oferă spre vânzare pachete fie direct, fie prin intermediul unui alt comerciant sau împreună cu un alt comerciant, sau comerciantul care transmite datele călătorului unui alt comerciant în conformitate cu punctul 2 litera (b) punctul (v);

9.

„comerciant cu amănuntul” înseamnă un alt comerciant decât organizatorul care vinde sau oferă spre vânzare pachete combinate de către un organizator;

10.

„stabilire” înseamnă stabilire astfel cum este definită în articolul 4 punctul 5 din Directiva 2006/123/CE;

11.

„suport durabil” înseamnă orice instrument care permite călătorului sau comerciantului să stocheze informații care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil, în vederea unor referințe ulterioare în scopuri informative pentru o perioadă de timp adecvată și care permite reproducerea fără modificări a informațiilor stocate;

12.

„circumstanțe inevitabile și extraordinare” înseamnă o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile;

13.

„neconformitate” înseamnă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a serviciilor de călătorie incluse într-un pachet;

14.

„minor” înseamnă orice persoană cu vârsta sub 18 ani;

15.

„punct de vânzare” înseamnă orice spațiu mobil sau imobil în care se desfășoară o activitate comercială cu amănuntul sau un site de vânzare cu amănuntul sau un alt instrument similar de vânzare online, inclusiv atunci când site-urile de vânzare cu amănuntul sau instrumentele de vânzare online sunt prezentate călătorilor sub forma unui instrument unic, inclusiv un serviciu prin telefon;

16.

„repatriere” înseamnă întoarcerea călătorului la locul de plecare sau într-un alt loc convenit de părțile contractante.

(a)

principalele caracteristici ale serviciilor de călătorie:

(b)

denumirea comercială și adresa geografică a organizatorului și, dacă este cazul, ale comerciantului cu amănuntul, precum și numerele de telefon și, după caz, adresele de e-mail ale acestora;

(c)

prețul total al pachetului, inclusiv taxele și, dacă este cazul, toate comisioanele, tarifele și alte costuri suplimentare sau, atunci când aceste costuri nu pot fi calculate în mod rezonabil anterior încheierii contractului, o indicație cu privire la tipul de costuri suplimentare pe care călătorul ar putea să fie obligat să le suporte în continuare;

(d)

modalitățile de plată, inclusiv orice sumă sau procentaj din preț care urmează să fie achitate sub formă de avans și calendarul pentru achitarea soldului sau garanțiile financiare care urmează să fie achitate sau furnizate de călător;

(e)

numărul minim de persoane necesar pentru ca serviciile din pachet să poată fi executate și termenul menționat la articolul 12 alineatul (3) litera (a) înainte de începerea executării pachetului până la care este posibilă rezilierea contractului dacă nu se întrunește acest număr;

(f)

informații generale despre cerințele legate de pașaport și vize, inclusiv termenele aproximative de obținere a vizelor și informații referitoare la formalitățile legate de sănătate în țara de destinație;

(g)

informații privind posibilitatea călătorului de a rezilia contractul oricând înainte de începerea executării pachetului, cu plata unui comision de reziliere corespunzător sau, după caz, a comisioanelor de reziliere standardizate solicitate de organizator, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1);

(h)

informații privind asigurarea facultativă sau obligatorie care să acopere costurile rezilierii contractului de către călător sau costurile de asistență, inclusiv taxele de repatriere, în caz de accident, de boală sau de deces.

(a)

cerințele speciale ale călătorului pe care organizatorul le-a acceptat;

(b)

informații cu privire la faptul că organizatorul:

(c)

denumirea entității responsabile de protecția în caz de insolvență și datele de contact ale acestuia, inclusiv adresa sa geografică, și, după caz, denumirea autorității competente desemnate de statul membru în cauză în scopul respectiv și datele de contact ale acesteia;

(d)

numele, adresa, numărul de telefon, adresa de e-mail și, dacă este cazul, numărul de fax ale reprezentantului local al organizatorului, ale unui punct de contact sau ale altui serviciu care permite călătorului să contacteze rapid organizatorul și să comunice eficient cu acesta, să solicite asistență atunci când călătorul se află în dificultate sau să reclame orice neconformitate sesizată în timpul executării pachetului;

(e)

informații privind obligația călătorului de a comunica orice neconformitate pe care o constată pe parcursul executării pachetului în conformitate cu articolul 13 alineatul (2);

(f)

în cazul minorilor neînsoțiți de un părinte sau de o altă persoană autorizată, care călătoresc pe baza unui contract privind pachetul de servicii de călătorie care include cazare, informații care să permită contactul direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de acesta în locul în care minorul este cazat;

(g)

informații privind procedurile interne de soluționare a reclamațiilor disponibile și privind mecanismele de soluționare alternativă a litigiilor („SAL”) în conformitate cu Directiva 2013/11/UE a Parlamentului European și a Consiliului (18) și, după caz, privind entitatea SAL la care este afiliat comerciantul și privind platforma de soluționare online a litigiilor în temeiul Regulamentului (UE) nr. 524/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (19);

(h)

informații privind dreptul călătorului la transferul contractului către un alt călător în conformitate cu articolul 9.

(a)

prețul transportului de pasageri care rezultă din costul carburanților sau al altor surse de energie;

(b)

nivelul taxelor sau al comisioanelor aplicabile serviciilor de călătorie incluse în contract, impuse de părți terțe care nu sunt direct implicate în executarea pachetului, inclusiv taxele turistice, taxele de aterizare sau comisioanele de îmbarcare sau debarcare în porturi și aeroporturi; sau

(c)

cursul de schimb relevant pentru pachetul respectiv.

(a)

organizatorul și-a rezervat acest drept în contract;

(b)

modificarea este nesemnificativă; și

(c)

organizatorul îl informează pe călător cu privire la modificare într-un mod clar, inteligibil și bine evidențiat, pe un suport durabil.

(a)

să accepte modificarea propusă; sau

(b)

să rezilieze contractul fără a plăti vreun comision de reziliere.

(a)

modificările propuse menționate la alineatul (2) și, după caz și în conformitate cu alineatul (4), impactul acestora asupra prețului pachetului;

(b)

un termen rezonabil în care călătorul trebuie să informeze organizatorul cu privire la decizia sa în temeiul alineatului (2);

(c)

consecințele lipsei reacției călătorului în termenul menționat la litera (b), în conformitate cu dreptul intern aplicabil; și

(d)

după caz, pachetul de substituție oferit și prețul acestuia.

(a)

numărul de persoane înscrise pentru participarea la pachetul respectiv este mai mic decât numărul minim stabilit în contract, iar organizatorul îl înștiințează pe călător cu privire la rezilierea contractului în termenul stabilit în contract, dar nu mai târziu de:

sau

(b)

organizatorul nu poate executa contractul din cauza unor circumstanțe inevitabile și extraordinare și îl înștiințează pe călător cu privire la rezilierea contractului, fără întârziere și înainte de începerea executării pachetului.

(a)

este imposibil; sau

(b)

implică cheltuieli disproporționate, ținând cont de anvergura neconformității și de valoarea serviciilor de călătorie afectate.

(a)

imputabilă călătorului;

(b)

imputabilă unei părți terțe care nu are legătură cu furnizarea serviciilor de călătorie incluse în contractul privind pachetul de servicii de călătorie și este imprevizibilă sau inevitabilă; sau

(c)

cauzată de circumstanțe inevitabile și extraordinare.

(a)

furnizarea de informații corespunzătoare privind serviciile de sănătate, autoritățile locale și asistența consulară; și

(b)

acordarea de asistență călătorului în ceea ce privește efectuarea comunicărilor la distanță și sprijinirea acestuia în găsirea unor servicii de călătorie alternative.

(a)

călătorul nu va beneficia de niciunul dintre drepturile care se aplică exclusiv pachetelor în temeiul prezentei directive și fiecare furnizor de servicii este unicul răspunzător pentru executarea corespunzătoare a contractului referitor la serviciile sale; și

(b)

călătorul va beneficia de protecție în caz de insolvență în conformitate cu alineatul (1).

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/34

(1)

Ar trebui să fie adoptate standarde tehnice de reglementare care să stabilească o formulare mai precisă a definițiilor prevăzute la articolul 2 din Directiva 2002/87/CE și să asigure coordonarea adecvată a dispozițiilor privind supravegherea suplimentară adoptate în temeiul articolelor 7 și 8 și al anexei II din respectiva directivă.

(2)

Este important să se ofere mai multe detalii în ceea ce privește elementele care trebuie luate în considerare în scopul raportării tranzacțiilor semnificative în interiorul grupului și a concentrărilor semnificative ale riscurilor.

(3)

Articolele 7 și 8 din Directiva 2002/87/CE impun statelor membre să prevadă anumite obligații de raportare pentru entitățile reglementate sau holdingurile financiare mixte. Aceste raportări ar trebui să aibă loc în mod coordonat, astfel încât să ajute coordonatorii și celelalte autorități competente relevante la identificarea aspectelor pertinente, precum și să faciliteze un schimb de informații mai eficient. Pentru a realiza o coerență sporită în cadrul rapoartelor privind concentrările semnificative ale riscurilor și tranzacțiile semnificative în interiorul grupului, entitățile reglementate și holdingurile financiare mixte ar trebui să raporteze cel puțin anumite informații minime standard către coordonatori.

(4)

Articolele 7 și 8 din Directiva 2002/87/CE îi împuternicesc, de asemenea, pe coordonatori să monitorizeze concentrările semnificative ale riscurilor și tranzacțiile semnificative din interiorul grupului, precum și să identifice tipurile de riscuri și de tranzacții pe care trebuie să le raporteze entitățile reglementate care aparțin unui conglomerat financiar. Coordonatorii sunt, de asemenea, împuterniciți să definească praguri. În vederea coordonării acestor dispoziții, ar trebui stabilită o metodologie care să ajute coordonatorii și pe celelalte autorități competente relevante să își exercite funcțiile lor.

(5)

În Uniune, măsurile existente de supraveghere suplimentară a concentrării riscurilor și a tranzacțiilor în interiorul grupului variază. Ținând seama de cadrele juridice existente la nivelul Uniunii și la nivel național, ar trebui să fie stabilite o serie de măsuri de supraveghere minime cu privire la supravegherea suplimentară a concentrării riscurilor și a tranzacțiilor din interiorul grupului. Prin respectarea acestor măsuri minime, autoritățile competente vor asigura condiții de concurență echitabile și vor facilita coordonarea practicilor de supraveghere pe întreg teritoriul Uniunii.

(6)

Cerințele stabilite în ceea ce privește entitățile reglementate sau holdingurile financiare mixte se bazează pe actualele cerințe sectoriale privind concentrarea riscurilor și tranzacțiile din interiorul grupului și nu ar trebui să se considere că se suprapun peste cerințele respective.

(7)

Prezentul regulament are la bază proiectele de standarde tehnice de reglementare prezentate Comisiei de către autoritățile europene de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană, Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale, Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe).

(8)

Autoritățile europene de supraveghere au efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, au analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și au solicitat avizul grupurilor lor de părți interesate în conformitate cu articolul 37 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010 (2), (UE) nr. 1094/2010 (3) și, respectiv, (UE) nr. 1095/2010 (4) ale Parlamentului European și ale Consiliului,

(a)

stabilirea unei formulări mai precise a definițiilor noțiunilor de „tranzacție în interiorul grupului” și de „concentrare a riscurilor” prevăzute la articolul 2 alineatele (18) și (19) din Directiva 2002/87/CE, prin enunțarea unor criterii pe baza cărora să se determine caracterul semnificativ al acestora

(b)

coordonarea dispozițiilor adoptate în temeiul articolelor 7 și 8 și al anexei II din Directiva 2002/87/CE în ceea ce privește:

(a)

investițiile și soldurile între companii, inclusiv bunurile imobiliare, obligațiunile, capitalurile proprii, împrumuturile, instrumentele hibride și subordonate, obligațiunile garantate cu active, mecanismele de centralizare a gestionării activelor sau a numerarului sau de partajare a costurilor, sistemele de pensii, furnizarea de servicii de administrare, de servicii de tip back office sau de alte servicii, dividendele, dobânzile și alte creanțe;

(b)

garanțiile, angajamentele, acreditivele și alte tranzacții în afara bilanțului;

(c)

tranzacțiile cu instrumente financiare derivate;

(d)

achiziționarea, vânzarea sau închirierea de active și pasive;

(e)

comisioanele intragrup legate de contracte de distribuție;

(f)

tranzacțiile cu scopul de a transfera expunerile la risc între entitățile din cadrul conglomeratului financiar, inclusiv tranzacțiile cu vehicule cu scop special sau entități auxiliare;

(g)

operațiunile de asigurare, de reasigurare sau de retrocedare;

(h)

tranzacțiile care constau în mai multe tranzacții legate în cadrul cărora activele sau pasivele sunt transferate către entități din afara conglomeratului financiar, dar expunerea la risc este readusă, în ultimă instanță, în cadrul conglomeratului financiar.

(a)

structura specifică a conglomeratului financiar, complexitatea tranzacțiilor în interiorul grupului, amplasarea geografică specifică a contrapărții și dacă această contraparte este o entitate reglementată sau nu;

(b)

eventualele efecte de contagiune din cadrul conglomeratului financiar;

(c)

eventualele cazuri de eludare a normelor sectoriale;

(d)

eventualele conflicte de interese;

(e)

solvabilitatea și poziția de lichiditate ale contrapărții;

(f)

tranzacțiile între entități aparținând unor sectoare diferite ale unui conglomerat financiar, dacă nu au fost raportate deja la nivel sectorial;

(g)

tranzacțiile din cadrul unui sector financiar, care nu au fost raportate deja în conformitate cu dispozițiile normelor sectoriale.

(a)

datele și valorile tranzacțiilor semnificative, denumirile și numerele de înregistrare sau alte numere de identificare ale entităților din grup și ale contrapărților relevante, inclusiv identificatorul entității juridice (LEI), dacă este cazul;

(b)

o descriere succintă a tranzacțiilor semnificative în interiorul grupului, în funcție de tipurile de tranzacții prevăzute la alineatul (1);

(c)

volumul total al tuturor tranzacțiilor semnificative în interiorul grupului aferente unui anumit conglomerat financiar într-o anumită perioadă de raportare;

(d)

informații privind modul în care sunt administrate conflictele de interese și riscurile de contagiune la nivelul conglomeratului financiar în ceea ce privește tranzacțiile semnificative în interiorul grupului, luând în considerare strategia conglomeratului financiar de combinare a activităților în sectorul bancar, în cel al asigurărilor și în sectorul serviciilor de investiții, sau o autoevaluare sectorială a riscurilor proprii care să includă o analiză privind gestionarea conflictelor de interese și a riscurilor de contagiune legate de tranzacțiile semnificative în interiorul grupului.

(a)

sunt directe sau indirecte;

(b)

sunt elemente bilanțiere sau extrabilanțiere;

(c)

se referă la entități reglementate și nereglementate, la aceleași sectoare financiare dintr-un conglomerat financiar sau la sectoare financiare diferite;

(d)

constau în orice combinație sau interacțiune a expunerilor prevăzute la literele (a), (b) sau (c).

(a)

solvabilitatea și poziția de lichiditate la nivelul conglomeratului financiar și al diferitelor entități din cadrul conglomeratului financiar;

(b)

dimensiunile, complexitatea și structura specifică a conglomeratului financiar, inclusiv existența unor vehicule cu scop special, entități auxiliare, entități din țări terțe;

(c)

structura specifică de gestionare a riscurilor a conglomeratului financiar și caracteristicile sistemului de guvernanță;

(d)

diversificarea expunerilor conglomeratului financiar și a portofoliului său de investiții;

(e)

diversificarea activităților financiare ale conglomeratului financiar în ceea ce privește zonele geografice și liniile de activitate;

(f)

relația, corelația și interacțiunea dintre factorii de risc în diferitele entități din cadrul conglomeratului financiar;

(g)

eventualele efecte de contagiune din cadrul conglomeratului financiar;

(h)

eventualele cazuri de eludare a normelor sectoriale;

(i)

eventualele conflicte de interese;

(j)

nivelul sau volumul riscurilor;

(k)

eventuala acumulare și interacțiune a expunerilor suportate de entități aparținând diferitelor sectoare financiare din cadrul conglomeratului financiar, dacă nu sunt raportate deja la nivel sectorial;

(l)

expunerile din cadrul unui sector financiar al conglomeratului financiar, care nu sunt raportate în conformitate cu dispozițiile normelor sectoriale.

(a)

o descriere a concentrărilor semnificative ale riscurilor, în funcție de tipurile de riscuri prevăzute la alineatul (1);

(b)

defalcarea concentrării semnificative a riscurilor pe contrapărți sau grupuri de contrapărți interconectate, pe zone geografice, sectoare economice, monede, identificând denumirile, numerele de înregistrare sau alte numere de identificare a societăților relevante din grup din cadrul conglomeratului financiar și ale contrapărților acestora, inclusiv LEI, dacă este cazul;

(c)

valoarea totală a fiecărei concentrări semnificative a riscurilor la sfârșitul unei perioade de raportare specifice, evaluată în conformitate cu normele sectoriale aplicabile;

(d)

dacă este cazul, valoarea concentrării semnificative a riscurilor, ținând seama de tehnicile de reducere a riscului și de factorii de ponderare a riscului;

(e)

informații privind modul în care sunt administrate conflictele de interese și riscurile de contagiune la nivelul conglomeratului financiar în ceea ce privește concentrările semnificative ale riscurilor, luând în considerare strategia conglomeratului financiar de combinare a activităților în sectorul bancar, în cel al asigurărilor și în sectorul serviciilor de investiții, sau o autoevaluare sectorială a riscurilor proprii sectoriale care să includă o analiză privind gestionarea conflictelor de interese și a riscurilor de contagiune legate de concentrările semnificative ale riscurilor.

1.

Trebuie să impună, după caz, entităților reglementate sau holdingurilor financiare mixte:

2.

Trebuie să definească praguri adecvate pentru identificarea și controlul concentrărilor semnificative ale riscurilor și al tranzacțiilor semnificative în interiorul grupului;

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/39

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor pentru hrana animalelor, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații.

(2)

În conformitate cu articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, s-a depus o cerere de autorizare pentru preparatul de endo-1,4-beta-xilanază EC 3.2.1.8 și de endo-1,3(4)-beta-glucanază EC 3.2.1.6 produse de Talaromyces versatilis sp. nov. IMI CC 378536 și de Talaromyces versatilis sp. nov. DSM 26702. Această cerere a fost însoțită de detaliile și documentele necesare conform dispozițiilor articolului 7 alineatul (3) din regulamentul respectiv.

(3)

Cererea respectivă se referă la autorizarea preparatului de endo-1,4-beta-xilanază EC 3.2.1.8 și de endo-1,3(4)-beta-glucanază EC 3.2.1.6 produse de Talaromyces versatilis IMI CC 378536 și de Talaromyces versatilis sp. nov. DSM 26702 ca aditiv pentru hrana tuturor speciilor majore și minore de păsări de curte pentru îngrășare, crescute pentru ouat și pentru reproducție, în vederea clasificării în categoria „aditivi zootehnici”.

(4)

Utilizarea acestui preparat a fost autorizată pentru o perioadă de 10 ani, pentru puii pentru îngrășare, pentru puicuțelor crescute pentru ouat și pentru speciile minore de păsări de curte pentru îngrășare și reproducere, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/661 al Comisiei (2).

(5)

În avizul său din 28 aprilie 2015 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de endo-1,4-beta-xilanază EC 3.2.1.8 și de endo-1,3(4)-beta-glucanază EC 3.2.1.6 produse de Talaromyces versatilis IMI CC 378536 și de Talaromyces versatilis sp. nov. DSM 26702 nu are un efect advers asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului și că îmbunătățește semnificativ indicele de conversie alimentară la curcanii pentru îngrășare. Această concluzie este extinsă la curcanii pentru reproducție. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind metoda analitică a aditivului pentru hrana animalelor, raport prezentat de laboratorul de referință înființat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Evaluarea preparatului de endo-1,4-beta-xilanază și endo-1,3(4)-beta-glucanază arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, în condițiile specificate în anexa la prezentul regulament.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/43

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei pentru animale, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2).

(2)

Preparatul de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă de Trichoderma citrinoviride Bisset (IM SD142) (denumită anterior Trichoderma longibrachiatum), denumit în continuare „preparatul menționat în anexă”, a fost autorizat, fără limită de timp, în conformitate cu Directiva 70/524/CEE, ca aditiv destinat hranei pentru animale pentru puii pentru îngrășare, prin Regulamentul (CE) nr. 2148/2004 al Comisiei (3) și pentru purceii înțărcați, prin Regulamentul (CE) nr. 1520/2007 al Comisiei (4). Preparatul respectiv a fost ulterior înscris în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din respectivul regulament, s-a depus o cerere pentru reevaluarea preparatului de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă de Trichoderma citrinoviride Bisset (IM SD142) (denumită anterior Trichoderma longibrachiatum) ca aditiv destinat hranei pentru animale pentru puii pentru îngrășare, pentru speciile minore de păsări de curte pentru îngrășare și pentru purceii înțărcați. Solicitantul a cerut ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria de aditivi „aditivi zootehnici”. Cererea a fost însoțită de detaliile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

În avizele sale din 17 aprilie 2013 (5) și din 10 martie 2015 (6), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile de utilizare propuse, preparatul de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă de Trichoderma citrinoviride Bisset (IM SD142) (denumită anterior Trichoderma longibrachiatum) nu are efecte nocive asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului. De asemenea, autoritatea a concluzionat că utilizarea preparatului are potențialul de a fi eficace în cazul puilor pentru îngrășare și al purceilor înțărcați. Autoritatea a considerat, de asemenea, că concluziile referitoare la eficacitate pot fi extrapolate la speciile minore de păsări de curte pentru îngrășare. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice de monitorizare ulterioară introducerii pe piață. În plus, autoritatea a verificat raportul privind aplicată în cazul aditivului destinat hranei pentru animale, raport prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(5)

Evaluarea preparatului de endo-1,4-beta-glucanază (EC 3.2.1.4) produsă de Trichoderma citrinoviride Bisset (IM SD142) (denumită anterior Trichoderma longibrachiatum) arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea preparatului respectiv ar trebui autorizată, în condițiile specificate la anexa la prezentul regulament.

(6)

Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 2148/2004 și (CE) nr. 1520/2007 ar trebui modificate în consecință.

(7)

Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

1.

Articolul 5 se elimină;

2.

Anexa V se elimină.

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/46

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei pentru animale, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2).

(2)

În conformitate cu Directiva 70/524/CEE, clorhidratul de L-cisteină monohidrat a fost autorizat, fără limită de timp, ca aditiv destinat hranei pentru animale pentru toate speciile de animale. Acest produs a fost ulterior înscris în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din respectivul regulament, s-a depus o cerere pentru reevaluarea clorhidratului de L-cisteină monohidrat ca aditiv destinat hranei pentru animale pentru pisici și câini. Solicitantul a cerut ca aditivul respectiv să fie clasificat în categoria de aditivi „aditivi senzoriali”. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

În avizul său din 10 octombrie 2013 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile propuse de utilizare în hrana pentru animale, clorhidratul de L-cisteină monohidrat nu are efecte adverse asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului. Autoritatea a adăugat, de asemenea, faptul că L-cisteina și clorhidratul de L-cisteină sunt agenți aromatizanți autorizați în alimente, a căror eficacitate este demonstrată, deși nu este clar dacă clorhidratul de L-cisteină monohidrat este folosit ca aromatizant în hrana pentru animale de companie în același mod în care este folosit în alimente. Având în vedere dovezile furnizate de către solicitant, autoritatea a concluzionat, totodată, că eficacitatea clorhidratului de L-cisteină monohidrat cu privire la concentrația finală din hrana pentru animale nu poate fi evaluată. Totuși, autoritatea a precizat, de asemenea, că acest aditiv este autorizat în alimente și, în cazul în care funcția îndeplinită în hrana pentru animale este în esență aceeași ca în cazul alimentelor, nu mai este necesară demonstrarea suplimentară a eficacității. Având în vedere dovezile suplimentare aduse de către solicitant, Comisia a concluzionat totodată că, deși clorhidratul de L-cisteină monohidrat are o structură chimică diferită de cea a L-cisteinei și a clorhidratului de L-cisteină, eficacitatea aditivului nu este modificată de faptul că acesta este monohidrat. Comisia a concluzionat, de asemenea, că nivelurile de utilizare pentru acest aditiv sunt mai mari decât nivelurile de utilizare normale și maxime declarate în alimente pentru diferite tipuri de produse, și, prin urmare, există suficiente dovezi care arată eficacitatea acestei substanțe.

(5)

Autoritatea a concluzionat că, în cazul în care se iau măsuri de protecție corespunzătoare, nu vor apărea probleme de siguranță pentru utilizatori. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. Aceasta a verificat, de asemenea, raportul privind metoda de analiză a aditivilor destinați hranei pentru animale din hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Evaluarea clorhidratului de L-cisteină monohidrat arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea clorhidratului de L-cisteină monohidrat ar trebui autorizată, în condițiile specificate la anexa la prezentul regulament.

(7)

Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare a clorhidratului de L-cisteină monohidrat, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/49

(1)

Regulamentul (CE) nr. 1831/2003 prevede autorizarea aditivilor destinați hranei pentru animale, precum și motivele și procedurile de acordare a unei astfel de autorizații. Articolul 10 din regulamentul respectiv prevede reevaluarea aditivilor autorizați în temeiul Directivei 70/524/CEE a Consiliului (2).

(2)

În conformitate cu Directiva 70/524/CEE, vitamina K a fost autorizată, fără limită de timp, ca aditiv destinat hranei pentru animale, pentru toate speciile de animale. Acest produs a fost ulterior înscris în Registrul aditivilor pentru hrana animalelor ca produs existent, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(3)

În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003, coroborat cu articolul 7 din respectivul regulament, s-a depus o cerere pentru reevaluarea utilizării vitaminei K3, sub formă de bisulfit sodic de menadionă și de bisulfit de menadionă-nicotinamidă, ca aditivi destinați hranei pentru animale, pentru toate speciile de animale. Solicitantul a cerut ca aditivii respectivi să fie clasificați în categoria de aditivi „aditivi nutriționali”. Cererea a fost însoțită de informațiile și de documentele necesare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(4)

În avizul său din 16 ianuarie 2014 (3), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a concluzionat că, în condițiile propuse de utilizare, în hrana pentru animale, bisulfitul sodic de menadionă și bisulfitul de menadionă-nicotinamidă nu au efecte adverse asupra sănătății animale, a sănătății umane sau asupra mediului.

(5)

Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că bisulfitul sodic de menadionă și bisulfitul de menadionă-nicotinamidă reprezintă surse eficace de vitamina K și că,nu vor apărea probleme de siguranță pentru utilizatori cu condiția să se ia măsuri de protecție corespunzătoare. Autoritatea nu consideră că sunt necesare cerințe specifice pentru monitorizarea ulterioară introducerii pe piață. Aceasta a verificat, de asemenea, raportul privind metoda analitică a aditivilor destinați hranei pentru animale în hrana pentru animale, prezentat de laboratorul de referință înființat prin Regulamentul (CE) nr. 1831/2003.

(6)

Evaluarea bisulfitului sodic de menadionă și a bisulfitului de menadionă-nicotinamidă arată că sunt îndeplinite condițiile de autorizare prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1831/2003. În consecință, utilizarea bisulfitului sodic de menadionă și a bisulfitului de menadionă-nicotinamidă ar trebui autorizată, în condițiile specificate în anexa la prezentul regulament.

(7)

Deși solicitantul a retras cererea pentru utilizarea bisulfitului sodic de menadionă în apa de băut, acest aditiv poate fi folosit în hrana combinată pentru animale, administrată ulterior prin intermediul apei.

(8)

Deoarece niciun motiv de siguranță nu impune aplicarea imediată a modificărilor condițiilor de autorizare a bisulfitului sodic de menadionă și a bisulfitului de menadionă-nicotinamidă, este adecvat să se prevadă o perioadă de tranziție pentru a permite părților interesate să se pregătească pentru a îndeplini noile cerințe care decurg din autorizare.

(9)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/54

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/56

(1)

Strategia europeană de securitate adoptată de șefii de stat și de guvern la 12 decembrie 2003 subliniază cinci provocări fundamentale cu care Uniunea se confruntă: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele regionale, eșecul statal și criminalitatea organizată. Consecințele circulației necontrolate a armelor convenționale se află în centrul a patru dintre aceste cinci provocări. Strategia respectivă subliniază importanța controlului exporturilor în limitarea proliferării armelor.

(2)

La 5 iunie 1998, Uniunea a adoptat Codul de conduită privind exporturile de arme, obligatoriu din punct de vedere politic, care stabilește criterii comune de reglementare a comerțului legal cu arme convenționale.

(3)

Strategia UE de combatere a acumulării ilicite și a traficului ilicit de arme de calibru mic și armament ușor (SALW), precum și de muniție aferentă, adoptată de Consiliul European din 15-16 decembrie 2005, prevede că Uniunea ar trebui să sprijine, la nivel regional și internațional, întărirea controalelor exporturilor și promovarea criteriilor Codului de conduită privind exporturile de arme, printre altele, prin acordarea de asistență țărilor din afara UE la elaborarea legislației interne în acest domeniu și prin promovarea măsurilor pentru îmbunătățirea transparenței.

(4)

Codul de conduită privind exporturile de arme a fost înlocuit la 8 decembrie 2008 de Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului (1), care are forță juridică obligatorie și care stabilește opt criterii în raport cu care se evaluează cererile privind exportul de arme convenționale. Aceasta include de asemenea un mecanism de notificare și consultare pentru refuzurile exporturilor de arme și măsuri în materie de transparență, precum publicarea în fiecare an a unui raport anual al UE privind exporturile de arme. O serie de țări din afara UE s-au aliniat la Poziția comună 2008/944/PESC.

(5)

Articolul 11 din Poziția comună 2008/944/PESC prevede că statele membre depun toate eforturile pentru a încuraja alte state care exportă tehnologie sau echipament militar să aplice criteriile din respectiva poziție comună.

(6)

Tratatul privind comerțul cu arme (TCA) a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU la 2 aprilie 2013 și a intrat în vigoare la 24 decembrie 2014. TCA vizează consolidarea transparenței și a responsabilității în comerțul cu arme. Ca și Poziția comună 2008/944/PESC, TCA stabilește o serie de criterii de evaluare a riscurilor în raport cu care trebuie să fie evaluate exporturile de arme. Uniunea sprijină în mod concret punerea în aplicare și universalizarea efectivă a TCA prin intermediul programului său dedicat, adoptat în temeiul Deciziei 2013/768/PESC a Consiliului (2). Programul respectiv sprijină o serie de țări din afara UE, la cererea acestora, în ceea ce privește consolidarea sistemelor lor de control al transferurilor de arme în concordanță cu cerințele TCA.

(7)

În consecință, este important să se asigure complementaritatea dintre activitățile de informare și de asistență prevăzute de prezenta decizie și cele prevăzute în Decizia 2013/768/PESC. Albania, Bosnia și Herțegovina, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Serbia, Muntenegru, Kosovo (3), Algeria, Egipt, Libia, Maroc, Tunisia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, Benin, Burkina Faso, Capul Verde, Côte d'Ivoire, Gambia, Ghana, Guineea, Guineea-Bissau, Liberia, Mali, Niger, Senegal, Sierra Leone, Togo, Mauritania, Camerun, Ciad și China au fost identificate ca beneficiare în baza prezentei decizii. După caz, beneficiarele identificate de prezenta decizie, care nu au luat măsuri în vederea semnării și aderării la TCA, ar trebui să fie încurajate în acest sens prin intermediul activităților desfășurate în temeiul prezentei decizii. De asemenea, dacă este cazul, beneficiarele care au semnat TCA, dar încă nu l-au ratificat, ar trebui încurajate să îl ratifice. Dacă se pune în aplicare cu succes, prezenta decizie ar putea, în consecință, să reprezinte totodată o cale către asistența consolidată legată de TCA în temeiul Deciziei 2013/768/PESC.

(8)

Activități ale Uniunii de promovare a controlului eficace și transparent al exporturilor de arme au fost desfășurate începând cu 2008 în temeiul Acțiunii comune 2008/230/PESC a Consiliului (4) și al Deciziilor 2009/1012/PESC (5) și 2012/711/PESC (6) ale Consiliului. Activitățile respective au sprijinit în special continuarea cooperării regionale, sporirea transparenței și creșterea gradului de responsabilitate, în concordanță cu principiile Poziției comune 2008/944/PESC și cu criteriile de evaluare a riscurilor prevăzute în aceasta. Activitățile în cauză s-au referit, în mod tradițional, la țări terțe din vecinătatea estică și sudică a Uniunii.

(9)

În ultimii ani, Uniunea a furnizat de asemenea asistență pentru îmbunătățirea controalelor exporturilor de produse cu dublă utilizare în țările din afara UE, în cadrul proiectelor întreprinse prin intermediul instrumentelor financiare ale Uniunii, altele decât bugetul politicii externe și de securitate comună (PESC). Aceste eforturi au fost continuate în cadrul inițiativei privind centrele de excelență. Ar trebui asigurată coordonarea cu acele activități relevante pentru controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare.

(10)

Consiliul a încredințat Oficiului Federal german pentru Economie și Controlul Exporturilor (denumit în continuare „BAFA”) punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a Deciziilor 2009/1012/PESC și 2012/711/PESC. Acesta a încheiat cu succes organizarea tuturor activităților prevăzute în deciziile menționate. BAFA este totodată agenția de punere în aplicare a proiectelor de susținere a punerii în aplicare efective a Tratatului privind comerțul cu arme în temeiul Deciziei 2013/768/PESC. În acest context, selectarea BAFA drept agenție de punere în aplicare a activităților Uniunii din prezenta decizie este justificată de experiența sa dovedită, calificările și expertiza necesară referitoare la întreaga gamă de activități relevante ale Uniunii privind controlul exporturilor de arme. Selectarea BAFA va facilita identificarea sinergiilor dintre programul de promovare a TCA și activitățile din prezenta decizie,

(a)

promovarea unor controale eficace ale exporturilor de arme în rândul țărilor din afara UE, în conformitate cu principiile stabilite în Poziția comună 2008/944/PESC și în Tratatul privind comerțul cu arme, urmărind, după caz, complementaritatea și sinergiile cu proiectele de asistență ale Uniunii în domeniul controlului exporturilor de produse cu dublă utilizare;

(b)

sprijinirea eforturilor țărilor din afara UE la nivel intern și regional de a face mai responsabil și mai transparent comerțul cu arme convenționale.

(a)

continuarea promovării, în rândul țărilor din afara UE, a criteriilor și principiilor prevăzute în Poziția comună 2008/944/PESC și în Tratatul privind comerțul cu arme, pe baza realizărilor obținute prin intermediul punerii în aplicare a Deciziilor 2012/711/PESC și 2009/1012/PESC și a Acțiunii comune 2008/230/PESC;

(b)

furnizarea de asistență pentru țări din afara UE în elaborarea, actualizarea și punerea în aplicare, după caz, a măsurilor legislative și administrative relevante care vizează instituirea unui sistem eficace de control al exporturilor de arme convenționale;

(c)

furnizarea de asistență pentru beneficiare în formarea ofițerilor însărcinați cu eliberarea licențelor și cu aplicarea legii, în vederea asigurării punerii în aplicare și a executării adecvate a controalelor exporturilor de arme;

(d)

promovarea transparenței și a responsabilității în comerțul internațional cu arme, inclusiv prin sprijinirea măsurilor naționale și regionale care promovează transparența și evaluarea corespunzătoare în exporturile de arme convenționale;

(e)

încurajarea respectivelor beneficiare care nu au luat măsuri în vederea semnării și aderării la TCA să adere la acesta și încurajarea semnatarilor să îl ratifice;

(f)

promovarea continuării evaluării riscului de deturnare a armelor și a reducerii acestuia, atât din perspectiva importului, cât și din perspectiva exportului.

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/64

(1)

La 22 aprilie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/189/PESC de instituire a Colegiului European de Securitate și Apărare (1).

(2)

La 22 iulie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/491/PESC de modificare a Deciziei 2013/189/PESC (2).

(3)

Decizia 2013/189/PESC, astfel cum a fost modificată de Decizia 2014/491/PESC, prevede o valoare de referință financiară pentru primele 12 luni în perioada 1 august 2013-31 iulie 2014, precum și pentru perioada următoare, 1 august 2014-31 decembrie 2015.

(4)

La 25 martie 2014, Comitetul director instituit prin Decizia 2013/189/PESC a convenit că perioada acordului de finanțare ar trebui aliniată la perioada contabilă anuală, și anume 1 ianuarie-31 decembrie, pentru a fi nevoie doar de un set de conturi începând cu 2016.

(5)

În consecință, ar trebui stabilită o nouă valoare de referință financiară pentru perioada 1 ianuarie 2016-31 decembrie 2016.

(6)

Decizia 2013/189/PESC ar trebui modificată în consecință,

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/65

(1)

Directiva 92/119/CEE stabilește măsuri generale pentru controlul anumitor boli ale animalelor. Printre acestea se numără măsurile care trebuie adoptate în cazul suspectării și confirmării dermatozei nodulare contagioase (DNC) într-o exploatație, măsurile care trebuie luate în zonele de restricție și alte măsuri suplimentare pentru controlul bolii. De asemenea, măsurile respective prevăd, pe lângă alte măsuri de control, vaccinarea de urgență în cazul apariției unui focar de DNC.

(2)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 a Comisiei (5) stabilește măsuri de protecție cuprinzătoare și restricții privind circulația și expedierea de animale din specia bovină și de material seminal, precum și introducerea pe piață a anumitor produse de origine animală provenind din anumite zone din Grecia afectate de dermatoza nodulară contagioasă.

(3)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055 a Comisiei (6) stabilește condițiile pentru punerea în aplicare a programului de vaccinare de urgență a bovinelor împotriva dermatozei nodulare contagioase în Grecia. În plus, Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055 a modificat anumite dispoziții din Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 și a extins zona de restricție, astfel încât să includă nu numai unitatea regională Evros, ci și unitățile regionale Rodopi, Xanthi, Kavala și Limnos.

(4)

La 19 octombrie 2015, autoritățile elene au notificat Comisiei focare suplimentare în unitatea regională Halkidiki, după care au informat Comisia, la 21 octombrie 2015, cu privire la intenția lor de a aplica vaccinarea împotriva dermatozei nodulare contagioase în unitățile regionale Halkidiki, Salonic și Kilkis, iar la 11 noiembrie, cu privire la intenția lor de a aplica vaccinarea în unitățile regionale Drama și Serres. Aceasta necesită extinderea zonei de restricție stabilite în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500, precum și a zonei în care se poate efectua vaccinarea, astfel cum figurează în anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055.

(5)

Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1500 și Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/2055 ar trebui modificate în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/68

11.12.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 326/69