ISSN 1977-0782

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

L 11

European flag  

Ediţia în limba română

Legislaţie

Anul 58
17 ianuarie 2015


Cuprins

 

II   Acte fără caracter legislativ

Pagina

 

 

REGULAMENTE

 

*

Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit ( 1 )

1

 

*

Regulamentul delegat (UE) 2015/62 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicatorul efectului de levier ( 1 )

37

 

*

Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției

44

 

*

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/64 al Comisiei din 16 ianuarie 2015 de modificare pentru a 224-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu rețeaua Al-Qaida

65

 

 

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/65 al Comisiei din 16 ianuarie 2015 de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

68

 

 

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/66 al Comisiei din 16 ianuarie 2015 de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cantităților ce fac obiectul cererilor de licențe de import introduse în perioada 1-7 ianuarie 2015 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 341/2007 pentru usturoi

70

 

 

DECIZII

 

*

Decizia (PESC) 2015/67 a Comitetului politic și de securitate (EUCAP Sahel Mali/1/2015) din 14 ianuarie 2015 de prelungire a mandatului șefului misiunii PSAC a Uniunii Europene în Mali (EUCAP Sahel Mali)

72

 


 

(1)   Text cu relevanță pentru SEE

RO

Actele ale căror titluri sunt tipărite cu caractere drepte sunt acte de gestionare curentă adoptate în cadrul politicii agricole şi care au, în general, o perioadă de valabilitate limitată.

Titlurile celorlalte acte sunt tipărite cu caractere aldine şi sunt precedate de un asterisc.


II Acte fără caracter legislativ

REGULAMENTE

17.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 11/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2015/61 AL COMISIEI

din 10 octombrie 2014

de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (1), în special articolul 460,

întrucât:

(1)

În „faza de lipsă de lichidități” de la începutul crizei financiare care s-a declanșat în 2007, multe instituții de credit, în pofida menținerii unor niveluri de capital adecvate, s-au confruntat cu dificultăți semnificative din cauză că nu și-au gestionat în mod prudent riscul de lichiditate. Unele instituții de credit au devenit dependente în mod excesiv de finanțarea pe termen scurt care s-a epuizat rapid în momentul declanșării crizei. Respectivele instituții de credit au devenit atunci vulnerabile la cererile de lichiditate, deoarece nu dețineau un volum suficient de active lichide pentru a satisface cererile de retragere a fondurilor (ieșiri) în perioada de criză. Instituțiile de credit au fost atunci forțate să lichideze active în regim de urgență, ceea ce a generat o spirală descendentă a prețurilor cu efect de autoconsolidare și o lipsă de încredere a pieței care a declanșat o criză de solvabilitate. În cele din urmă, numeroase instituții de credit au devenit excesiv de dependente de furnizarea de lichidități de către băncile centrale și au trebuit să fie salvate prin injectarea unor sume masive de la bugetul public. Astfel, a devenit evident faptul că este necesar să se elaboreze o cerință detaliată de acoperire a necesarului de lichiditate al cărei scop ar trebui să fie evitarea acestui risc prin diminuarea dependenței instituțiilor de credit de finanțarea pe termen scurt și de furnizarea de lichidități de la banca centrală și prin creșterea rezilienței acestora la șocurile bruște de lichiditate.

(2)

Articolul 412 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 impune instituțiilor de credit o cerință de acoperire a necesarului de lichiditate, formulată în termeni generali ca o obligație de a deține „active lichide a căror valoare însumată acoperă diferența dintre ieșirile de lichidități și intrările de lichidități în situații de criză”. În temeiul articolului 460 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Comisia este abilitată să specifice în detaliu cerința respectivă de acoperire a necesarului de lichiditate și circumstanțele în care autoritățile competente trebuie să impună instituțiilor de credit niveluri specifice ale intrărilor și ieșirilor în scopul de a acoperi riscuri specifice la care acestea sunt expuse. În conformitate cu considerentul 101 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, normele ar trebui să fie comparabile cu indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate, stabilit în cadrul internațional pentru măsurarea, standardele și monitorizarea riscului de lichiditate al Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară („BCBS”), ținând seama de specificul Uniunii și de cel național. Până la punerea în aplicare integrală a cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate începând cu data de 1 ianuarie 2018, statele membre ar trebui să poată aplica o cerință de acoperire a necesarului de lichiditate de până la 100 % pentru instituțiile de credit, în conformitate cu legislația națională.

(3)

În concordanță cu standardele BCBS în materie de lichiditate, ar trebui să se adopte norme pentru a defini cerința de acoperire a necesarului de lichiditate ca raport între rezerva de „active lichide” a unei instituții de credit și „ieșirile nete de lichidități” ale acesteia în decursul unei perioade de criză de 30 de zile calendaristice. „Ieșirile nete de lichidități” ar trebui să fie calculate scăzând intrările de lichidități ale instituției de credit din ieșirile sale de lichidități. Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate ar trebui să fie exprimat ca procent și stabilit la un nivel minim de 100 %, atunci când este pus în aplicare pe deplin, ceea ce arată că o instituție de credit deține suficiente active lichide pentru a-și acoperi ieșirile nete de lichidități în decursul unei perioade de criză de 30 de zile. În decursul unei astfel de perioade, o instituție de credit ar trebui să fie în măsură să transforme rapid activele sale lichide în numerar fără să recurgă la lichidități de la banca centrală sau la fonduri publice, ceea ce poate avea drept rezultat o scădere temporară a indicatorului său de acoperire a necesarului de lichiditate sub nivelul de 100 %. Dacă se produce o astfel de situație sau se preconizează producerea în orice moment a unei astfel de situații, instituțiile de credit ar trebui să respecte cerințele specifice prevăzute la articolul 414 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru ca indicatorul lor de acoperire a necesarului de lichiditate să revină rapid la nivelul minim.

(4)

Numai activele transferabile fără restricții care pot fi convertite rapid în numerar pe piețele private într-un timp scurt și fără o pierdere semnificativă de valoare ar trebui definite ca „active lichide” în scopul rezervelor de lichidități ale instituțiilor de credit. În conformitate cu partea a șasea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu clasificarea BCBS a activelor lichide, norme corespunzătoare ar trebui să facă diferența între active cu un nivel extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului, sau active de nivel 1, și între active cu un nivel ridicat de lichiditate și de calitate a creditului, sau active de nivel 2. Acestea din urmă ar trebui să fie subîmpărțite în active de nivel 2A și în active de nivel 2B. Instituțiile de credit ar trebui să dețină o rezervă de active lichide diversificată în mod corespunzător, în funcție de nivelul relativ de lichiditate și de calitate a creditului aferent activelor respective. În consecință, fiecare nivel și subnivel ar trebui să facă obiectul unor cerințe specifice privind marjele de ajustare și limitele rezervei globale și, după caz, ar trebui să se aplice cerințe diferențiate între niveluri sau subniveluri și între categoriile de active lichide de același nivel sau subnivel, care ar trebui să fie tot mai stricte pe măsură ce scade gradul de lichiditate al acestora.

(5)

Anumite cerințe generale și operaționale ar trebui să se aplice activelor lichide pentru asigurarea faptului că acestea pot fi convertite în numerar într-un termen scurt, sub rezerva unor excepții pentru anumite active de nivel 1, după caz. Cerințele respective ar trebui să precizeze că niciun obstacol nu ar trebui să împiedice înstrăinarea activelor lichide și că acestea ar trebui să fie ușor de evaluat și să fie cotate la burse recunoscute sau să poată fi tranzacționate pe piețe de vânzări active sau de răscumpărare. Cerințele respective ar trebui, de asemenea, să asigure faptul că, în orice moment, funcția de administrare a lichidității din cadrul instituției de credit are acces la activele sale lichide și deține controlul asupra acestora și că activele care formează rezerva de lichidități sunt diversificate în mod corespunzător. Diversificarea este importantă pentru asigurarea faptului că vulnerabilitatea activelor la un factor de risc comun nu afectează capacitatea instituției de credit de a lichida rapid activele lichide fără o pierdere semnificativă de valoare. Instituțiile de credit ar trebui, de asemenea, să aibă obligația de a asigura coerența denominării în monede a activelor lor lichide și a ieșirilor lor nete de lichidități pentru a împiedica producerea unei situații în care o necorelare excesivă a structurii pe monede să compromită capacitatea acestora de a-și utiliza rezerva de lichidități în vederea acoperirii ieșirilor de lichidități într-o anumită monedă într-o perioadă de criză.

(6)

În conformitate cu recomandările formulate de Autoritatea Bancară Europeană (ABE) în raportul său din data de 20 decembrie 2013, elaborat în temeiul articolului 509 alineatele (3) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, toate tipurile de obligațiuni emise sau garantate de administrațiile centrale și de băncile centrale ale statelor membre, precum și cele emise sau garantate de instituții supranaționale ar trebui să primească statutul de nivel 1. Astfel cum a menționat ABE, există argumente solide în materie de supraveghere pentru a nu se face discriminări între diferitele state membre, deoarece excluderea anumitor obligațiuni suverane de la nivelul 1 ar stimula efectuarea de investiții în alte obligațiuni suverane din Uniune, ceea ce ar duce la fragmentarea pieței interne și, în caz de criză, ar crește riscul de contagiune reciprocă între instituțiile de credit și entitățile lor suverane („legătura dintre bănci și entitățile suverane”). În ceea ce privește țările terțe, ar trebui să se acorde statutul de nivel 1 expunerilor față de băncile centrale și față de entitățile suverane cărora li se atribuie o pondere a riscului de 0 % în temeiul normelor aplicabile riscului de credit din partea a treia titlul II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, astfel cum se prevede în standardul BCBS. Expunerilor față de administrațiile regionale, de autoritățile locale și de entitățile din sectorul public ar trebui să li se acorde statutul de nivel 1 numai în cazul în care acestea sunt tratate ca expuneri față de administrația lor centrală și aceasta din urmă beneficiază de o pondere a riscului de 0 % în conformitate cu aceleași norme privind riscul de credit. Ar trebui să se aplice același statut expunerilor față de băncile multilaterale de dezvoltare și față de organizațiile internaționale cu o pondere a riscului de 0 %. Având în vedere nivelul extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului demonstrat de aceste active, instituțiilor de credit ar trebui să li se permită să le dețină fără limitări în rezervele lor și aceste active nu ar trebui să facă obiectul unei marje de ajustare sau al unei cerințe de diversificare.

(7)

Activele emise de instituțiile de credit nu ar trebui, în general, să fie recunoscute ca active lichide, dar ar trebui să se acorde tratamentul de nivel 1 activelor bancare susținute de guvernele statelor membre, cum ar fi creditorii promoționali și cei aflați în proprietatea statului, precum și activele bancare private cu o garanție de stat explicită. Acestea din urmă constituie o moștenire a crizei financiare care ar trebui să fie eliminată treptat și, în consecință, numai activele bancare cu garanție guvernamentală acordată sau angajată înainte de data de 30 iunie 2014 ar trebui să fie eligibile ca active lichide. În mod similar, obligațiunile de rang superior emise de anumite agenții de administrare a activelor din anumite state membre ar trebui să fie tratate ca active de nivel 1, sub rezerva acelorași cerințe aplicabile expunerilor față de administrația centrală din statul lor membru respectiv, însă numai cu un efect limitat în timp.

(8)

Obligațiunile garantate sunt instrumente de datorie emise de instituții de credit și garantate prin active grupate într-un portofoliu de acoperire care constau, în general, în împrumuturi ipotecare sau în datoria sectorului public pentru care investitorii beneficiază de un tratament preferențial în caz de nerambursare. Caracterul lor garantat și anumite elemente de siguranță suplimentare, cum ar fi obligația emitentului de a înlocui activele neperformante în portofoliul de acoperire și de a menține portofoliul de acoperire la o valoare care depășește valoarea nominală a obligațiunilor („cerința de acoperire prin active”), au contribuit la faptul că obligațiunile garantate au devenit instrumente cu risc relativ scăzut și generatoare de randament, cu un rol esențial în materie de finanțare pe piețele ipotecare din majoritatea statelor membre. În anumite state membre, emiterea de obligațiuni garantate exigibile depășește portofoliul de obligațiuni de stat exigibile. Anumite obligațiuni garantate cu o calitate a creditului de nivel 1, în special, au demonstrat o performanță excelentă în materie de lichiditate în perioada 1 ianuarie 2008-30 iunie 2012, analizată de ABE în raportul său. ABE a recomandat însă ca aceste obligațiuni garantate să fie tratate ca active de nivel 2A, pentru alinierea la standardele BCBS. Totuși, având în vedere observațiile de mai sus cu privire calitatea creditului lor, la performanța lor în materie de lichiditate și la rolul lor pe piețele de finanțare ale Uniunii, este oportun ca aceste obligațiuni garantate cu o calitate a creditului de nivel 1 să fie tratate ca active de nivel 1. Pentru se evita riscurile de concentrare excesivă, și spre deosebire de alte active de nivel 1, obligațiunile garantate cu o calitate a creditului de nivel 1 deținute în rezerva de lichidități ar trebui să facă obiectul unui plafon de 70 % din rezerva globală, al unei marje de ajustare minime de 7 % și al cerinței de diversificare.

(9)

Obligațiunile garantate cu o calitate a creditului de nivel 2 ar trebui să fie recunoscute ca active de nivel 2A care fac obiectul aceluiași plafon (40 %) și aceleiași marje de ajustare (15 %) aplicabile altor active lichide de acest nivel. Această recunoaștere poate fi justificată pe baza datelor de piață disponibile care arată că obligațiunile garantate cu o calitate a creditului de nivel 2 au prezentat o lichiditate mai mare decât alte active comparabile de nivel 2A și 2B, cum ar fi titlurile garantate cu ipoteci rezidențiale („RMBS”) cu o calitate a creditului de nivel 1. În plus, faptul de a permite ca aceste obligațiuni garantate să fie incluse în rezerva de lichidități ar contribui la diversificarea portofoliului de active disponibile în cadrul rezervei și ar împiedica o discriminare nejustificată sau un efect în cascadă disproporționat între acestea și obligațiunile garantate cu o calitate a creditului de nivel 1. Ar trebui însă remarcat faptul că o proporție semnificativă din aceste obligațiuni garantate au devenit obligațiuni garantate cu o calitate a creditului de nivel 2 ca urmare a reclasificării într-o categorie inferioară de rating a administrației centrale a statului membru în care era stabilit emitentul lor. Acest fapt a reflectat plafonul de țară inclus în mod uzual în metodologiile agențiilor de rating, conform cărora instrumentele financiare nu pot beneficia de un rating peste un anumit nivel în raport cu ratingul lor suveran respectiv. Prin urmare, plafoanele de țară au împiedicat obligațiunile garantate emise în respectivele state membre să ajungă la o calitate a creditului de nivel 1, indiferent de calitatea creditului lor, ceea ce a avut drept consecință scăderea gradului lor de lichiditate în raport cu obligațiunile garantate de o calitate similară emise în state membre care nu au fost reclasificate într-o categorie inferioară de rating. Ca urmare a acestui fapt, piețele de finanțare din Uniune s-au fragmentat puternic, ceea ce evidențiază nevoia de a găsi o alternativă corespunzătoare la ratingurile externe ca unul dintre criteriile reglementării prudențiale pentru a clasifica lichiditatea și riscul de credit aferente obligațiunilor garantate și altor categorii de active. În conformitate cu articolul 39b alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (2), până la data de 31 decembrie 2015, Comisia trebuie să prezinte instrumente alternative ratingurilor de credit, în vederea eliminării tuturor referirilor la ratinguri de credit din legislația Uniunii în scopuri de reglementare până la 1 ianuarie 2020.

(10)

În ceea ce privește titlurile de valoare garantate cu active („ABS”), ABE a recomandat, în concordanță cu propriile sale constatări empirice și cu standardul BCBS, ca numai RMBS-urile cu o calitate a creditului de nivel 1 să fie recunoscute ca active de nivel 2B, cu aplicarea unei marje de ajustare de 25 %. Este, de asemenea, oportun să se facă abatere de la această recomandare și să se extindă eligibilitatea pentru nivelul 2B la anumite ABS-uri garantate cu alte active. O gamă mai largă de subcategorii eligibile de active ar spori diversificarea în cadrul rezervei de lichidități și ar facilita finanțarea economiei reale. De asemenea, deoarece datele de piață disponibile indică un grad scăzut de corelare între ABS-uri și alte active lichide, cum ar fi obligațiunile de stat, legătura dintre bănci și entități suverane ar fi slăbită și fragmentarea pieței interne ar fi atenuată. În plus, există elemente de probă conform cărora, în perioadele de instabilitate financiară, investitorii tind să adune ABS-uri de înaltă calitate, cu durată de viață medie ponderată scurtă și cu un nivel ridicat de rambursare anticipată, deoarece acestea pot fi transformate rapid în numerar și reprezintă o sursă sigură de lichiditate. Acesta este, în special, cazul ABS-urilor garantate prin împrumuturi și leasinguri pentru finanțarea autovehiculelor („ABS-uri pentru credite auto”), care prezentau o volatilitate a prețurilor și marje medii comparabile cu RMBS-urile în perioada 2007-2012. Anumite secțiuni ale ABS-urilor pentru credite de consum, cum ar fi cardurile de credit, au prezentat, de asemenea, niveluri comparabile bune de lichiditate. În fine, acceptarea ABS-urilor garantate prin active din economia reală, cum ar fi cele menționate deja și împrumuturile acordate IMM-urilor, ar putea să contribuie la creșterea economică, deoarece ar transmite un semnal pozitiv investitorilor în legătură cu aceste active. Norme corespunzătoare ar trebui, prin urmare, să recunoască ABS-urile garantate nu numai prin credite ipotecare rezidențiale, ci și prin credite auto, credite de consum și împrumuturi pentru IMM-uri, ca fiind active de nivel 2B. Pentru a menține însă integritatea și funcționalitatea rezervei de lichidități, eligibilitatea acestora ar trebui să facă obiectul unor anumite cerințe privind un nivel ridicat de calitate în conformitate cu criteriile care urmează să fie aplicate securitizărilor simple, transparente și standardizate în alte reglementări sectoriale financiare. În special pentru RMBS-uri, cerințele privind un nivel ridicat de calitate ar trebui să includă respectarea anumitor rapoarte între volumul creditului și valoarea proprietății imobiliare (loan-to-value — LTV) sau între volumul creditului și veniturile debitorului (loan-to-income), dar aceste rapoarte nu ar trebui să se aplice RMBS-urilor emise înainte de data de la care începe să se aplice cerința de acoperire a necesarului de lichiditate. În vederea luării în calcul a nivelului mai puțin ridicat de lichiditate observat în cazul ABS-urilor pentru credite de consum și al celor pentru împrumuturi acordate IMM-urilor în raport cu RMBS-urile și cu ABS-urile pentru credite auto, cele din prima categorie ar trebui să facă obiectul unei marje de ajustare mai ridicate (35 %). În mod similar altor active de nivel 2B, toate ABS-urile ar trebui să facă obiectul plafonului global de 15 % din rezerva de lichidități și al cerinței de diversificare.

(11)

Normele cu privire la clasificarea, cerințele, plafoanele și marjele de ajustare pentru celelalte active de nivel 2A și 2B ar trebui să se alinieze îndeaproape la recomandările formulate de BCBS și de ABE. Pe de altă parte, acțiunile și unitățile din organismele de plasament colectiv („OPC”) ar trebui să fie tratate ca active lichide de același nivel și de aceeași categorie ca și activele-suport ale organismului colectiv.

(12)

În stabilirea indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate este oportun, de asemenea, să se țină seama de administrarea centralizată a lichidităților în rețelele cooperatiste și în rețelele de sisteme instituționale de protecție în cazul în care casa centrală are un rol similar celui al unei bănci centrale, deoarece membrii rețelei, de regulă, nu au acces direct la aceasta din urmă. Norme corespunzătoare ar trebui, prin urmare, să recunoască drept active lichide depozitele la vedere care sunt constituite de membrii rețelei la casa centrală și alte finanțări sub formă de lichidități care sunt puse la dispoziția acestora de către casa centrală. Depozitele care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate active lichide ar trebui să beneficieze de ratele preferențiale de ieșire care sunt permise în cazul depozitelor operaționale.

(13)

Rata de ieșire pentru depozitele de retail stabile ar trebui să fie fixată la o rată de nerambursare de 5 %, dar ar trebui să se permită aplicarea unei rate preferențiale de ieșire de 3 % de către toate instituțiile de credit afiliate la un sistem de garantare a depozitelor dintr-un stat membru care îndeplinește anumite criterii stricte. În primul rând, ar trebui să se țină seama de punerea în aplicare de către statele membre a Directivei 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3). În al doilea rând, sistemul unui stat membru ar trebui să respecte cerințele specifice referitoare la perioada de rambursare, la finanțarea ex-ante și la accesul la mijloace financiare suplimentare în cazul unei solicitări masive a rezervelor sale. În fine, aplicarea ratei preferențiale de 3 % ar trebui să fie condiționată de aprobarea prealabilă a Comisiei, care ar trebui să fie acordată numai în cazul în care Comisia s-a asigurat că sistemul de garantare a depozitelor din statul membru îndeplinește criteriile de mai sus și că nu există preocupări majore în ceea ce privește funcționarea pieței interne pentru depozitele de retail. În orice caz, rata preferențială de 3 % pentru depozitele de retail stabile nu ar trebui să se aplice înainte de data de 1 ianuarie 2019.

(14)

Instituțiile de credit ar trebui să fie în măsură să identifice alte depozite de retail care să facă obiectul unor rate de retragere mai ridicate. Norme corespunzătoare întemeiate pe orientările ABE privind depozitele de retail care fac obiectul unor ieșiri diferite ar trebui să stabilească criteriile pentru identificarea respectivelor depozite de retail pe baza caracteristicilor lor specifice, și anume volumul total al depozitului, natura depozitului, remunerarea, probabilitatea de retragere și statutul de rezident sau de nerezident al deponentului.

(15)

Nu se poate porni de la premisa că instituțiile de credit vor primi întotdeauna sprijin în materie de lichiditate din partea altor întreprinderi care aparțin aceluiași grup sau aceluiași sistem instituțional de protecție atunci când întâmpină dificultăți în a-și onora obligațiile de plată. Cu toate acestea, în cazul în care nu s-a acordat nicio derogare de la aplicarea indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate la nivel individual, în conformitate cu articolul 8 sau cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru fluxurile de lichidități dintre două instituții de credit care aparțin aceluiași grup sau aceluiași sistem instituțional de protecție ar trebui să se aplice, în principiu, rate simetrice de intrare și de ieșire pentru a se evita pierderea de lichidități în cadrul pieței interne, cu condiția să se instituie toate garanțiile necesare și numai cu aprobarea prealabilă a autorităților competente în cauză. Un astfel de tratament preferențial ar trebui să se aplice numai fluxurilor transfrontaliere pe baza unor criterii obiective suplimentare, inclusiv a profilului de risc de lichiditate scăzut al furnizorului și al beneficiarului.

(16)

În scopul de a evita ca instituțiile de credit să se bazeze numai pe intrările anticipate pentru a îndeplini cerințele privind indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate și, de asemenea, în scopul de a asigura un nivel minim al activelor lichide deținute, cuantumul intrărilor care poate compensa ieșirile ar trebui să fie plafonat la 75 % din totalul ieșirilor preconizate. Ținând însă cont de existența unor modele de afaceri specializate, ar trebui să se permită anumite exceptări, integrale sau parțiale, de la acest plafon, conform principiului proporționalității și sub rezerva aprobării prealabile a autorităților competente. Printre acestea ar trebui să se numere o exceptare pentru fluxurile intragrup și intrainstituționale din cadrul sistemului de protecție și pentru instituțiile de credit specializate în împrumuturi ipotecare de tip pass-through sau în leasing și în factoring. În plus, instituțiile de credit specializate în finanțarea pentru achiziționarea de autovehicule sau în credite de consum ar trebui să fie autorizate să aplice un plafon mai ridicat, și anume un plafon de 90 %. Aceste exceptări ar trebui să fie disponibile atât la nivel individual, cât și la nivel consolidat, dar numai în cazul în care sunt îndeplinite anumite criterii.

(17)

Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate ar trebui să se aplice instituțiilor de credit atât pe bază individuală, cât și pe bază consolidată, cu excepția cazului în care autoritățile competente renunță la aplicarea pe bază individuală în conformitate cu articolul 8 sau cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Consolidarea filialelor în țările terțe ar trebui să țină seama în mod corespunzător de cerințele de acoperire a necesarului de lichiditate aplicabile în aceste țări. În consecință, normele de consolidare din Uniune nu ar trebui să stabilească pentru activele lichide, pentru ieșirile de lichidități din filialele din țări terțe sau pentru intrările de lichidități în filialele din țări terțe un tratament mai favorabil decât cel care este prevăzut în temeiul legislației naționale din țările terțe respective.

(18)

În conformitate cu articolul 508 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, până la data de 31 decembrie 2015, Comisia trebuie să raporteze colegiuitorilor dacă este necesar și cum trebuie să se aplice firmelor de investiții cerința de acoperire a necesarului de lichiditate prevăzută în partea a șasea. Până când dispoziția respectivă începe să se aplice, firmele de investiții ar trebui să facă în continuare obiectul legislației naționale a statelor membre cu privire la cerința de acoperire a necesarului de lichiditate. Cu toate acestea, firmele de investiții ar trebui să facă obiectul indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate stabilit în prezentul regulament pe bază consolidată, în cazul în care fac parte din grupuri bancare.

(19)

Instituțiile de credit au obligația de a raporta autorităților lor competente cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, astfel cum se precizează în detaliu în prezentul regulament, în conformitate cu articolul 415 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(20)

În scopul de a acorda instituțiilor de credit suficient timp pentru a se conforma pe deplin cerinței detaliate de acoperire a necesarului de lichiditate, introducerea acesteia ar trebui să se realizeze progresiv în conformitate cu calendarul stabilit la articolul 460 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pornind de la un minimum de 60 % de la data de 1 octombrie 2015 și ajungând la 100 % la data de 1 ianuarie 2018,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

TITLUL I

INDICATORUL DE ACOPERIRE A NECESARULUI DE LICHIDITATE

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește norme pentru a preciza în detaliu cerința de acoperire a necesarului de lichiditate prevăzută la articolul 412 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Articolul 2

Domeniu și aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică instituțiilor de credit supravegheate în temeiul Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4).

(2)   Instituțiile de credit respectă pe bază individuală dispozițiile prezentului regulament, în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Autoritățile competente pot excepta, total sau parțial, pe bază individuală, o instituție de credit de la aplicarea prezentului regulament, în conformitate cu articolele 8 și 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sub rezerva îndeplinirii condițiilor stabilite la aceste articole.

(3)   În cazul în care un grup cuprinde una sau mai multe instituții de credit, instituția-mamă din UE, instituția controlată de o societate financiară holding-mamă din UE sau instituția controlată de o societate financiară holding mixtă-mamă din UE aplică obligațiile prevăzute în prezentul regulament pe bază consolidată, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și toate dispozițiile următoare:

(a)

activele dintr-o țară terță care îndeplinesc cerințele prevăzute la titlul II și care sunt deținute de o filială dintr-o țară terță nu sunt recunoscute ca active lichide în scopuri consolidate în cazul în care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi considerate active lichide în temeiul legislației naționale a țării terțe care stabilește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate;

(b)

ieșirile de lichidități dintr-o filială dintr-o țară terță cărora li se aplică, în temeiul legislației naționale a țării terțe respective care stabilește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, procente mai mari decât cele menționate la titlul III fac obiectul consolidării în conformitate cu ratele mai ridicate prevăzute de legislația națională a țării terțe;

(c)

intrările de lichidități într-o filială dintr-o țară terță cărora li se aplică, în temeiul legislației naționale a țării terțe respective care stabilește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, procente mai mici decât cele menționate la titlul III fac obiectul consolidării în conformitate cu ratele mai scăzute prevăzute de legislația națională a țării terțe;

(d)

firmele de investiții din cadrul grupului fac obiectul articolului 4 din prezentul regulament pe bază consolidată și al articolului 412 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește definiția activelor lichide, precum și a ieșirilor și a intrărilor de lichidități atât în scopuri individuale, cât și în scopuri consolidate. În afara situației precizate la prezenta literă, firmele de investiții fac în continuare obiectul cerinței detaliate privind indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate pentru firmele de investiții, astfel cum se prevede în legislația națională a statelor membre, până la specificarea unei cerințe privind indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate, în conformitate cu articolul 508 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(e)

la nivel consolidat, cuantumul intrărilor provenite de la o instituție specializată de credit, astfel cum se menționează la articolul 33 alineatele (3) și (4), este recunoscut numai până la cuantumul ieșirilor provenite de la aceeași întreprindere.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1.

„active de nivel 1” înseamnă active cu un nivel extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului, astfel cum se prevede la articolul 416 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

2.

„active de nivel 2” înseamnă active cu un nivel ridicat de lichiditate și de calitate a creditului, astfel cum se prevede la articolul 416 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Activele de nivel 2 sunt subîmpărțite în active de nivel 2A și în active de nivel 2B, în conformitate cu titlul II capitolul 2 din prezentul regulament;

3.

„rezervă de lichidități” înseamnă volumul de active lichide pe care o instituție de credit îl deține în conformitate cu titlul II din prezentul regulament;

4.

„monedă de raportare” înseamnă moneda în care elementele de lichiditate menționate în partea a șasea titlurile II și III din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie raportate autorității competente, în conformitate cu articolul 415 alineatul (1) din respectivul regulament;

5.

„cerința de acoperire prin active” înseamnă raportul dintre active și pasive, astfel cum se prevede în legislația națională a unui stat membru sau unei țări terțe în scopul îmbunătățirii calității creditului;

6.

„IMM” înseamnă o microîntreprindere, o întreprindere mică și o întreprindere mijlocie, conform definiției din Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei (5);

7.

„ieșiri nete de lichidități” înseamnă cuantumul care rezultă din scăderea intrărilor de lichidități ale unei instituții de credit din ieșirile sale de lichidități, în conformitate cu titlul III din prezentul regulament;

8.

„depozite de retail” înseamnă o datorie către o persoană fizică sau către un IMM, dacă IMM-ul se încadrează în clasa expunerilor de tip retail în cadrul abordării standardizate sau al abordării IRB privind riscul de credit, sau către o societate care este eligibilă pentru tratamentul prevăzut la articolul 153 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și dacă depozitele agregate ale unui astfel de IMM sau ale unei astfel de societăți, luate ca grup, nu depășesc 1 milion EUR;

9.

„client financiar” înseamnă un client care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2013/36/UE ca activitate principală sau este una dintre următoarele entități:

(a)

o instituție de credit;

(b)

o firmă de investiții;

(c)

o instituție financiară;

(d)

un vehicul special constituit în scopul securitizării („SSPE”);

(e)

un organism de plasament colectiv („OPC”);

(f)

un fond de investiții cu capital fix;

(g)

o întreprindere de asigurare;

(h)

o întreprindere de reasigurare;

(i)

o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă;

10.

„societate pentru investiții personale” („PIC”) înseamnă o întreprindere sau o fiducie al cărei proprietar real sau, respectiv, beneficiar real este o persoană fizică sau un grup de persoane fizice aflate în strânsă legătură, care a fost constituită cu scopul unic de gestionare a patrimoniului proprietarilor și care nu desfășoară nicio altă activitate comercială, industrială sau profesională. PIC poate avea ca obiect și alte activități conexe, cum ar fi separarea activelor proprietarilor de activele corporative, facilitarea transferului de active în cadrul unei familii sau prevenirea divizării activelor după decesul unui membru al familiei, cu condiția ca aceste activități să aibă legătură cu obiectivul principal al gestionării patrimoniului proprietarilor;

11.

„criză” înseamnă o deteriorare bruscă sau gravă a solvabilității sau a lichidității unei instituții de credit ca urmare a unor modificări ale condițiilor de piață sau ale factorilor idiosincratici care poate avea ca rezultat un risc semnificativ ca instituția de credit să nu își mai poată îndeplini angajamentele care devin scadente în următoarele 30 de zile calendaristice;

12.

„credit în marjă” înseamnă împrumuturi colateralizate acordate clienților în scopul asumării unor poziții de tranzacționare cu efect de levier.

Articolul 4

Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate

(1)   Cerința detaliată de acoperire a necesarului de lichiditate, în conformitate cu articolul 412 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, este egală cu raportul dintre rezerva de lichidități a unei instituții de credit și ieșirile sale nete de lichidități în decursul unei perioade de criză de 30 de zile calendaristice și se exprimă ca procent. Instituțiile de credit își calculează indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu următoarea formulă:

Formula

(2)   Instituțiile de credit mențin un indicator de acoperire a necesarului de lichiditate de cel puțin 100 %.

(3)   Prin derogare de la alineatul (2), instituțiile de credit pot să își monetizeze activele lichide pentru a-și acoperi ieșirile nete de lichidități în decursul unor perioade de criză, chiar și în cazul în care o astfel de utilizare a activelor lichide poate duce la scăderea indicatorului lor de acoperire a necesarului de lichiditate sub 100 % în decursul perioadelor respective.

(4)   În cazul în care, în orice moment, indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate al unei instituții de credit a scăzut sau ar putea fi în mod rezonabil de așteptat să scadă sub 100 %, se aplică cerința prevăzută la articolul 414 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Până când indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate revine la nivelul menționat la alineatul (2), instituția de credit raportează autorității competente indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei.

(5)   Instituțiile de credit își calculează și își monitorizează indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate în moneda de raportare și în fiecare dintre monedele care fac obiectul raportării separate în conformitate cu articolul 415 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și datoriile în moneda de raportare. Instituțiile de credit raportează autorității lor competente indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei (6).

Articolul 5

Scenarii de criză în scopul indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate

Următoarele scenarii pot fi avute în vedere ca indicatori ai circumstanțelor în care se poate considera că o instituție de credit se confruntă cu o situație de criză:

(a)

retragerea unei proporții semnificative din depozitele sale de retail;

(b)

pierderea parțială sau totală a capacității de finanțare interbancară negarantată, inclusiv depozitele interbancare și alte surse de finanțare contingente, cum ar fi liniile de lichiditate sau de credit angajate sau neangajate obținute;

(c)

o pierdere parțială sau totală a finanțării garante pe termen scurt;

(d)

ieșiri suplimentare de lichidități ca urmare a deteriorării ratingului de credit cu până la trei trepte;

(e)

creșterea volatilității pieței care afectează valoarea garanțiilor reale sau calitatea acestora sau care generează nevoi suplimentare de garanții reale;

(f)

utilizări neprogramate de facilități de lichiditate și de credit;

(g)

obligația potențială de răscumpărare a datoriei sau de onorare a obligațiilor necontractuale.

TITLUL II

REZERVA DE LICHIDITĂȚI

CAPITOLUL 1

Dispoziții generale

Articolul 6

Componența rezervei de lichidități

Pentru a putea fi eligibile să facă parte din rezerva de lichidități a unei instituții de credit, activele lichide respectă fiecare dintre următoarele cerințe:

(a)

cerințele generale prevăzute la articolul 7;

(b)

cerințele operaționale prevăzute la articolul 8;

(c)

criteriile de eligibilitate corespunzătoare pentru clasificarea lor ca active de nivel 1 sau de nivel 2, în conformitate cu capitolul 2.

Articolul 7

Cerințe generale privind activele lichide

(1)   Pentru a fi considerate active lichide, activele unei instituții de credit îndeplinesc condițiile de la alineatele (2)-(6).

(2)   Un activ sunt un bun, un drept sau un interes deținut de o instituție de credit și negrevat de sarcini. În acest scop, un activ este considerat a fi negrevat de sarcini în cazul în care instituția de credit nu face obiectul unei restricții juridice, contractuale, de reglementare sau de alt tip care o împiedică să lichideze, să vândă, să transfere, să atribuie sau, în general, să înstrăineze activul respectiv printr-o tranzacție activă de vânzare fermă sau printr-un acord de răscumpărare în următoarele 30 de zile calendaristice. Următoarele active sunt considerate a fi negrevate de sarcini:

(a)

activele incluse într-un portofoliu care pot fi utilizate imediat ca garanție reală pentru obținerea de finanțare suplimentară în cadrul unor linii de credit angajate, dar încă nefinanțate, aflate la dispoziția instituției. Din această categorie fac parte activele plasate de o instituție de credit la casa centrală întro rețea cooperatistă sau într-un sistem instituțional de protecție. Instituțiile de credit presupun că activele incluse în portofoliu sunt grevate de sarcini în ordinea creșterii gradului de lichiditate pe baza clasificării lichidității prevăzute în capitolul 2, începând cu activele neeligibile pentru rezerva de lichidități;

(b)

activele pe care instituția de credit le-a primit ca garanții reale pentru diminuarea riscului de credit în cadrul unor tranzacții de reverse repo sau al unor tranzacții de finanțare prin titluri și pe care instituția de credit le poate înstrăina.

(3)   Activele nu au fost emise de însăși instituția de credit, de întreprinderea sa mamă, alta decât o entitate din sectorul public care nu este o instituție de credit, de filiala sa sau de o altă filială a întreprinderii sale mamă sau de o entitate special constituită în scopul securitizării cu care instituția de credit are legături strânse.

(4)   Activele nu au fost emise de niciuna dintre următoarele entități:

(a)

o altă instituție de credit, cu excepția cazului în care emitentul este o entitate din sectorul public menționată la articolul 10 alineatul (1) litera (c) și la articolul 11 alineatul (1) literele (a) și (b), a cazului în care activul este o obligațiune garantată menționată la articolul 10 alineatul (1) litera (f) și la articolul 11 alineatul (1) literele (c) și (d) sau a cazului în care activul aparține categoriei descrise la articolul 10 alineatul (1) litera (e);

(b)

o firmă de investiții;

(c)

o întreprindere de asigurare;

(d)

o întreprindere de reasigurare;

(e)

o societate financiară holding;

(f)

o societate financiară holding mixtă;

(g)

orice altă entitate care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2013/36/UE. În sensul prezentului articol, se consideră că SSPE-urile nu fac parte dintre entitățile menționate la prezenta literă.

(5)   Valoarea activelor se poate determina pe baza prețurilor de piață difuzate pe scară largă și ușor accesibile. În absența unor prețuri de piață, valoarea activelor se poate determina pe baza unei formule ușor de calculat care utilizează date publice și care nu depinde în mod semnificativ de ipoteze puternice.

(6)   Activele sunt cotate la o bursă recunoscută sau se tranzacționează printr-o tranzacție activă de vânzare fermă sau printr-o tranzacție de răscumpărare simplă pe piețe de răscumpărare general acceptate. Aceste criterii se evaluează separat pentru fiecare piață. Un activ admis la tranzacționare într-un loc de tranzacționare organizat care nu este o bursă recunoscută, nici într-un stat membru și nici într-o țară terță, este considerat lichid numai în cazul în care locul de tranzacționare constituie o piață activă și de dimensiuni semnificative pentru vânzările ferme de active. Instituția de credit ia în considerare următoarele elemente ca criterii minime pentru a evalua dacă un loc de tranzacționare constituie o piață activă și de dimensiuni semnificative în sensul prezentului alineat:

(a)

elemente de probă istorice privind amploarea și profunzimea pieței, astfel cum au fost dovedite de diferențe reduse între prețul de vânzare și cel de cumpărare, de volumul ridicat de tranzacții, precum și de numărul mare și de caracterul divers al participanților pe piață;

(b)

prezența unei infrastructuri de piață robuste.

(7)   Cerințele prevăzute la alineatele (5) și (6) nu se aplică:

(a)

bancnotelor și monedelor menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (a);

(b)

expunerilor față de băncile centrale menționate la articolul 10 alineatul (1) literele (b) și (d) și la articolul 11 alineatul (1) litera (b);

(c)

facilității de lichiditate angajate cu utilizare restrânsă menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (d);

(d)

depozitelor și altor finanțări în rețele cooperatiste și sisteme instituționale de protecție menționate la articolul 16.

Articolul 8

Cerințe operaționale

(1)   Instituțiile de credit aplică politici și limite care să asigure faptul că activele lichide deținute, inclusiv rezerva lor de lichidități, rămân diversificate în mod corespunzător în orice moment. În acest scop, instituțiile de credit iau în considerare gradul de diversificare între diferitele categorii de active lichide și în cadrul aceleiași categorii de active lichide menționate în capitolul 2 din prezentul titlu și orice alți factori de diversificare relevanți, cum ar fi tipurile de emitenți, contrapărțile sau situarea geografică a acestor emitenți și contrapărți.

Autoritățile competente pot să impună restricții specifice sau cerințe specifice privind activele lichide deținute de o instituție de credit pentru a asigura respectarea cerinței prevăzute la prezentul alineat. Orice astfel de restricție sau cerință nu se aplică însă:

(a)

următoarelor categorii de active de nivel 1:

(i)

bancnotelor și monedelor menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (a);

(ii)

expunerilor față de băncile centrale, astfel cum se prevede la articolul 10 alineatul (1) literele (b) și (d);

(iii)

activelor care reprezintă creanțe asupra băncilor multilaterale de dezvoltare și asupra organizațiilor internaționale menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (g) sau activelor care sunt garantate de acestea;

(b)

categoriilor de active de nivel 1 care reprezintă creanțe asupra administrațiilor centrale sau regionale, asupra autorităților locale sau asupra entităților din sectorul public menționate la articolul 10 alineatul (1) literele (c) și (d) sau care sunt garantate de acestea, cu condiția ca instituția de credit să dețină activul în cauză pentru a acoperi ieșirile de lichidități în situații de criză în moneda statului membru sau a țării terțe sau ca activul să fie emis de administrațiile centrale sau regionale, de autoritățile locale sau de entitățile din sectorul public din statul membru de origine al instituției de credit;

(c)

facilității de lichiditate angajate cu utilizare restrânsă menționată la articolul 12 alineatul (1) litera (d).

(2)   Instituțiile de credit au acces cu ușurință la activele lichide pe care le dețin și pot să le monetizeze în orice moment în decursul perioadei de criză de 30 de zile calendaristice, printr-o vânzare fermă sau printr-un acord de răscumpărare pe piețe de răscumpărare general acceptate. Un activ lichid este considerat ca fiind ușor accesibil pentru o instituție de credit în cazul în care nu există obstacole juridice sau practice în ceea ce privește capacitatea instituției de credit de a monetiza activul respectiv în timp util.

Activele utilizate în scopul de a îmbunătăți calitatea creditului în tranzacții structurate sau de a acoperi costurile operaționale ale instituțiilor de credit nu sunt considerate ca fiind ușor accesibile pentru o instituție de credit.

Activele deținute într-o țară terță în care există restricții în calea liberei lor transferabilități sunt considerate ca fiind ușor accesibile numai în măsura în care instituția de credit folosește aceste active pentru a acoperi ieșirile de lichidități din țara terță respectivă. Activele deținute într-o monedă neconvertibilă sunt considerate ca fiind ușor accesibile numai în măsura în care instituția de credit folosește aceste active pentru a acoperi ieșirile de lichidități în moneda respectivă.

(3)   Instituțiile de credit asigură faptul că activele lor lichide fac obiectul controlului unei funcții specifice de administrare a lichidităților în cadrul instituției de credit. Respectarea acestei cerințe se demonstrează autorității competente într-unul dintre următoarele moduri:

(a)

plasarea activelor lichide într-un portofoliu separat, gestionat direct de funcția de lichiditate, cu unicul scop de a fi utilizate ca sursă de fonduri contingente, inclusiv în perioade de criză;

(b)

instituirea unor sisteme și controale interne care să permită funcției de administrare a lichidităților să dețină un control operațional efectiv pentru a monetiza activele lichide deținute în orice moment în decursul perioadei de criză de 30 de zile calendaristice și pentru a avea acces la fondurile contingente fără a intra în conflict direct cu orice strategii de afaceri sau de gestionare a riscurilor existente. În special, un activ nu este inclus în rezerva de lichidități în cazul în care vânzarea acestuia, fără înlocuire, în decursul perioadei de criză de 30 de zile calendaristice, ar elimina o acoperire care ar crea o poziție de risc deschisă ce ar depăși limitele interne ale instituției de credit;

(c)

prin combinarea opțiunilor (a) și (b), cu condiția ca autoritatea competentă să fi considerat o astfel de combinare acceptabilă.

(4)   Instituțiile de credit monetizează periodic, și cel puțin o dată pe an, un eșantion suficient de reprezentativ din activele lichide pe care le dețin prin vânzare fermă sau printr-un acord de răscumpărare simplu pe o piață de răscumpărare general acceptată. Instituțiile de credit elaborează strategii de înstrăinare a eșantioanelor de active lichide care sunt adecvate pentru:

(a)

a testa accesul la piață și capacitatea de utilizare aferente acestor active;

(b)

a verifica eficacitatea proceselor folosite de instituția de credit pentru monetizarea în timp util a activelor;

(c)

a reduce la minimum riscul de a trimite pieței un semnal negativ ca urmare a monetizării de către instituția de credit a activelor sale în perioadele de criză.

Cerința prevăzută la primul paragraf nu se aplică activelor de nivel 1 menționate la articolul 10, altele decât obligațiunile garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate, facilității de lichiditate angajate cu utilizare restrânsă menționată la articolul 12 alineatul (1) litera (d) sau depozitelor și altor finanțări sub formă de lichidități în cadrul rețelelor cooperatiste și al sistemelor instituționale de protecție menționată la articolul 16.

(5)   Cerința prevăzută la alineatul (2) nu împiedică instituțiile de credit să acopere riscul de piață aferent activelor lor lichide, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții:

(a)

instituția de credit să instituie mecanisme interne corespunzătoare în conformitate cu alineatele (2) și (3) pentru a asigura faptul că activele respective sunt în continuare ușor disponibile și sub controlul funcției de administrare a lichidităților;

(b)

intrările și ieșirile nete de lichidități care ar rezulta în caz de lichidare anticipată a acoperirii sunt luate în calcul în evaluarea activului în cauză, în conformitate cu articolul 9.

(6)   Instituțiile de credit asigură faptul că denominarea în monede a activelor lor lichide corespunde distribuirii în funcție de monedă a ieșirilor lor nete de lichidități. Cu toate acestea, după caz, autoritățile competente pot solicita instituțiilor de credit să restricționeze necorelarea structurii pe monede prin stabilirea unor limite privind procentul de ieșiri nete de lichidități într-o monedă care poate fi acoperit în decursul unei perioade de criză prin deținerea de active lichide care nu sunt denominate în moneda respectivă. Această restricție poate fi aplicată numai pentru moneda de raportare sau pentru o monedă care poate face obiectul unei raportări separate, în conformitate cu articolul 415 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pentru determinarea nivelului oricărei restricții privind necorelarea structurii pe monede care poate fi aplicată în conformitate cu prezentul alineat, autoritățile competente iau în considerare cel puțin următoarele elemente:

(a)

capacitatea instituției de credit de a lua oricare dintre următoarele măsuri:

(i)

utilizarea activelor lichide pentru a genera lichidități în moneda și în jurisdicția în care se efectuează ieșirile nete de lichidități;

(ii)

efectuarea de swap valutar și colectarea de fonduri pe piețele valutare în condiții de criză care corespund perioadei de criză de 30 de zile calendaristice prevăzută la articolul 4;

(iii)

transferul unui excedent de lichiditate de la o monedă la alta și între jurisdicții și entități juridice în cadrul grupului său în condiții de criză care corespund perioadei de criză de 30 de zile prevăzută la articolul 4;

(b)

impactul variațiilor bruște și defavorabile ale cursului de schimb asupra pozițiilor necorelate existente și asupra eficacității oricăror acoperiri valutare existente.

Orice restricție privind necorelarea structurii pe monede impusă în conformitate cu prezentul alineat se consideră ca fiind o cerință specifică privind lichiditățile, astfel cum se prevede la articolul 105 din Directiva 2013/36/UE.

Articolul 9

Evaluarea activelor lichide

În scopul calculării indicatorului său de acoperire a necesarului de lichiditate, o instituție de credit utilizează valoarea de piață a activelor sale lichide. Valoarea de piață a activelor lichide se reduce în conformitate cu marjele de ajustare prevăzute în capitolul 2 și în conformitate cu articolul 8 alineatul (5) litera (b), după caz.

CAPITOLUL 2

Active lichide

Articolul 10

Active de nivel 1

(1)   Activele de nivel 1 includ doar activele care se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii și care întrunesc, în fiecare caz, criteriile de eligibilitate prezentate în cele ce urmează:

(a)

monede și bancnote;

(b)

următoarele expuneri față de băncile centrale:

(i)

activele care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de Banca Centrală Europeană (BCE) sau de banca centrală a unui stat membru;

(ii)

activele care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de băncile centrale ale unor țări terțe, cu condiția ca expunerile față de banca centrală sau față de administrația centrală a acestora să primească o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) desemnată, iar această evaluare să arate o calitate a creditului de cel puțin nivelul 1, în conformitate cu articolul 114 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iii)

rezervele deținute de instituția de credit la o bancă centrală menționată la punctele (i) și (ii), în măsura în care instituția de credit este autorizată să retragă aceste rezerve în orice moment în timpul perioadelor de criză și condițiile pentru o astfel de retragere au fost specificate într-un acord între autoritatea competentă relevantă și BCE sau banca centrală;

(c)

activele care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de următoarele administrații centrale sau regionale, autorități locale sau entități din sectorul public:

(i)

administrația centrală a unui stat membru;

(ii)

administrația centrală a unei țări terțe, cu condiția ca aceasta să primească o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată, iar această evaluare să arate o calitate a creditului de cel puțin nivelul 1, în conformitate cu articolul 114 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iii)

administrațiile regionale sau autoritățile locale dintr-un stat membru, cu condiția ca acestea să fie tratate ca expuneri față de administrația centrală a statului membru respectiv, în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iv)

administrațiile regionale sau autoritățile locale dintr-o țară terță, de tipul celor la care se face referire la punctul (ii), cu condiția ca acestea să fie tratate ca expuneri față de administrația centrală a țării terțe, în conformitate cu articolul 115 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(v)

entități din sectorul public, cu condiția ca acestea să fie tratate ca expuneri față de administrația centrală a unui stat membru sau față de una dintre administrațiile regionale sau dintre autoritățile locale menționate la punctul (iii), în conformitate cu articolul 116 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(d)

activele care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de administrația centrală sau de banca centrală a unei țări terțe care nu a primit, la evaluarea de credit efectuată de o ECAI desemnată, o calitate a creditului de nivel 1, în conformitate cu articolul 114 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu condiția ca, în acest caz, instituția de credit să poată recunoaște activul ca fiind de nivel 1 doar pentru a acoperi ieșirile nete de lichidități în condiții de criză, efectuate în aceeași monedă în care este denominat activul.

În cazul în care activul nu este denominat în moneda națională a țării terțe, instituția de credit poate să recunoască activul ca fiind de nivel 1 doar până la valoarea ieșirilor nete de lichidități ale instituției de credit în condiții de criză, în valuta respectivă, corespunzând operațiunilor sale în jurisdicția în care se asumă riscul de lichiditate;

(e)

activele emise de instituții de credit care îndeplinesc cel puțin una dintre următoarele două cerințe:

(i)

emitentul este o instituție de credit înregistrată sau instituită de administrația centrală a unui stat membru sau de administrația regională sau de autoritățile locale ale unui stat membru, administrația centrală sau autoritatea locală respectivă are obligația legală de a proteja baza economică a instituției de credit și de a menține viabilitatea financiară a acesteia pe toată durata sa de viață și orice expunere față de administrația regională sau autoritatea locală respectivă, după caz, este tratată ca o expunere față de administrația centrală a statului membru, în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ii)

instituția de credit este un creditor promoțional, termen prin care, în sensul prezentului articol, se înțelege orice instituție de credit al cărei scop este realizarea de progrese în ceea ce privește obiectivele de politică publică ale Uniunii sau ale administrației centrale sau regionale sau ale autorităților locale dintr-un stat membru, în principal prin furnizarea de credite promoționale pe bază neconcurențială și non-profit, cu condiția ca cel puțin 90 % din împrumuturile pe care le acordă să fie direct sau indirect garantate de administrația centrală sau regională sau de autoritatea locală și ca orice expunere față de administrația regională sau față de autoritatea locală respectivă, după caz, să fie tratată ca o expunere față de administrația centrală a statului membru, în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(f)

expunerile sub formă de obligațiuni garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate, care respectă toate cerințele următoare:

(i)

sunt obligațiuni de tipul menționat la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE sau îndeplinesc cerințele de eligibilitate pentru a beneficia de tratamentul prevăzut la articolul 129 alineatul (4) sau (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ii)

expunerile față de instituțiile din portofoliul de acoperire îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 129 alineatul (1) litera (c) și la articolul 129 alineatul (1) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iii)

instituția de credit care investește în obligațiunile garantate și emitentul îndeplinesc cerința de transparență prevăzută la articolul 129 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iv)

valoarea emisiunii este de cel puțin 500 de milioane EUR (sau suma echivalentă în moneda națională);

(v)

obligațiunile garantate primesc o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată, care arată o calitate a creditului de cel puțin nivelul 1, în conformitate cu articolul 129 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de nivel echivalent de calitate a creditului în cazul unei evaluări de credit pe termen scurt sau, în absența unei evaluări de credit, primesc o pondere a riscului de 10 %, în conformitate cu articolul 129 alineatul (5) din regulamentul menționat;

(vi)

portofoliul de acoperire îndeplinește în permanență cerința de acoperire prin active cu cel puțin 2 % în plus față de valoarea necesară pentru a satisface creanțele rezultate din obligațiunile garantate;

(g)

activele care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de băncile multilaterale de dezvoltare și de organizațiile internaționale menționate la articolul 117 alineatul (2) și, respectiv, la articolul 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2)   Valoarea de piață a obligațiunilor garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate menționate la alineatul (1) litera (f) face obiectul unei marje de ajustare de cel puțin 7 %. Cu excepția celor specificate la articolul 15 alineatul (2) literele (a) și (b) în legătură cu acțiunile și unitățile deținute în OPC-uri, nu se aplică nicio marjă de ajustare asupra valorii activelor de nivel 1 rămase.

Articolul 11

Active de nivel 2A

(1)   Activele de nivel 2A includ doar activele care se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii și care întrunesc, în fiecare caz, criteriile de eligibilitate prezentate mai jos:

(a)

activele care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de administrații regionale, autorități locale sau entități din sectorul public dintr-un stat membru, dacă expunerilor față de acestea li se atribuie o pondere a riscului de 20 % în conformitate cu articolul 115 alineatele (1) și (5) și cu articolul 116 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, după caz;

(b)

activele care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de administrația centrală sau de banca centrală a unei țări terțe sau de o administrație regională, o autoritate locală sau o entitate din sectorul public dintr-o țară terță, cu condiția ca acestora să li se atribuie o pondere a riscului de 20 % în conformitate cu articolul 114 alineatul (2), articolul 115 sau articolul 116 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, după caz;

(c)

expunerile sub formă de obligațiuni garantate cu un nivel ridicat de calitate, care respectă toate cerințele următoare:

(i)

sunt obligațiuni de tipul celor prevăzute la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE sau îndeplinesc cerințele de eligibilitate pentru a beneficia de tratamentul prevăzut la articolul 129 alineatul (4) sau (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ii)

expunerile față de instituțiile din portofoliul de acoperire îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 129 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iii)

instituția de credit care investește în obligațiunile garantate și emitentul îndeplinesc cerința de transparență prevăzută la articolul 129 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iv)

valoarea emisiunii acestora este de cel puțin 250 de milioane EUR (sau suma echivalentă în moneda națională);

(v)

obligațiunile garantate primesc o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată, care arată o calitate a creditului de cel puțin nivelul 2, în conformitate cu articolul 129 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de nivel echivalent de calitate a creditului în cazul unei evaluări de credit pe termen scurt sau, în absența unei evaluări de credit, primesc o pondere a riscului de 20 % în conformitate cu articolul 129 alineatul (5) din regulamentul menționat;

(vi)

portofoliul de acoperire îndeplinește în permanență cerința de acoperire prin active cu cel puțin 7 % în plus față de valoarea necesară pentru a satisface creanțele rezultate din obligațiunile garantate. Cu toate acestea, în cazul în care obligațiunile garantate pentru care evaluarea de credit arată o calitate a creditului de nivel 1 nu îndeplinesc criteriul valorii minime a emisiunii corespunzătoare obligațiunilor garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate, în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) litera (f) punctul (iv), dar îndeplinesc cerințele prevăzute la punctele (i), (ii), (iii) și (iv) pentru obligațiunile garantate cu un nivel ridicat de calitate, acestea fac, în schimb, obiectul cerinței de acoperire prin active de minimum 2 %;

(d)

expunerile sub formă de obligațiuni garantate emise de instituțiile de credit din țări terțe, care îndeplinesc toate cerințele următoare:

(i)

sunt obligațiuni garantate în conformitate cu legislația națională a țării terțe, care trebuie să le definească drept titluri de creanță emise de instituțiile de credit sau de o filială deținută integral de o instituție de credit care garantează emisiunea și sunt garantate printr-un portofoliu de acoperire constituit din active, la care deținătorii de obligațiuni recurg direct pentru rambursarea principalului și a dobânzii în mod prioritar în caz de nerambursare de către emitent;

(ii)

emitentul și obligațiunile garantate sunt reglementate prin legislația națională din țara terță, făcând obiectul unei supravegheri publice speciale menite să îi protejeze pe deținătorii de obligațiuni, iar mecanismele de supraveghere și de reglementare aplicate în țara terță trebuie să fie cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune;

(iii)

obligațiunile garantate sunt sprijinite de un portofoliu de active format dintr-unul sau mai multe dintre tipurile descrise la articolul 129 alineatul (1) litera (b), litera (d) punctul (i), litera (f) punctul (i) sau litera (g) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În cazul în care portofoliul cuprinde credite garantate cu proprietăți imobiliare, trebuie să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 208 și la articolul 229 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iv)

expunerile față de instituțiile din portofoliul de acoperire îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 129 alineatul (1) litera (c) și la articolul 129 alineatul (1) ultimul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(v)

instituția de credit care investește în obligațiunile garantate și emitentul îndeplinesc cerința de transparență prevăzută la articolul 129 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(vi)

obligațiunile garantate primesc o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată, care arată o calitate a creditului de cel puțin nivelul 1, în conformitate cu articolul 129 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de nivel echivalent de calitate a creditului în cazul unei evaluări de credit pe termen scurt sau, în absența unei evaluări de credit, primesc o pondere a riscului de 10 %, în conformitate cu articolul 129 alineatul (5) din regulamentul menționat; și

(vii)

portofoliul de acoperire îndeplinește în permanență cerința de acoperire prin active cu cel puțin 7 % în plus față de valoarea necesară pentru a satisface creanțele rezultate din obligațiunile garantate. Cu toate acestea, în cazul în care valoarea emisiunii de obligațiuni garantate este mai mare sau egală cu 500 de milioane EUR (sau suma echivalentă în monedă națională), acestea fac, în schimb, obiectul cerinței de acoperire prin active de minimum 2 %;

(e)

titlurile de creanță emise de societățile comerciale, care îndeplinesc toate cerințele următoare:

(i)

primesc, de la o ECAI desemnată, o evaluare de credit care arată o calitate a creditului de cel puțin nivelul 1, în conformitate cu articolul 122 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau nivelul echivalent de calitate a creditului în cazul unei evaluări de credit pe termen scurt;

(ii)

valoarea emisiunii de titluri este de cel puțin 250 de milioane EUR (sau echivalentul acestei sume în moneda națională);

(iii)

termenul maxim de scadență a titlurilor, la data emisiunii, este de 10 ani.

(2)   Valoarea de piață a fiecărui activ de nivel 2A face obiectul unei marje de ajustare de cel puțin 15 %.

Articolul 12

Active de nivel 2B

(1)   Activele de nivel 2B includ doar activele care se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii și care întrunesc, în fiecare caz, criteriile de eligibilitate prezentate mai jos:

(a)

expunerile sub formă de titluri garantate cu active, care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 13;

(b)

titlurile de creanță emise de societățile comerciale, care îndeplinesc toate cerințele următoare:

(i)

au primit o evaluare de credit din partea unei ECAI desemnate, care arată o calitate a creditului de cel puțin nivelul 3, în conformitate cu articolul 122 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau nivelul echivalent de calitate a creditului în cazul unei evaluări de credit pe termen scurt;

(ii)

valoarea emisiunii de titluri este de cel puțin 250 de milioane EUR (sau echivalentul acestei sume în moneda națională);

(iii)

termenul maxim de scadență a titlurilor, la data emisiunii, este de 10 ani;

(c)

acțiunile, cu condiția să îndeplinească toate cerințele următoare:

(i)

să facă parte dintr-un indice pe acțiuni principal într-un stat membru sau într-o țară terță, astfel cum a fost identificat în sensul prezentului punct de către autoritatea competentă a unui stat membru sau de către autoritatea publică relevantă dintr-o țară terță. În absența unei decizii din partea autorității competente sau a autorității publice în legătură cu indicii pe acțiuni principali, instituțiile de credit consideră că este indice pe acțiuni principal indicele pe acțiuni compus din societățile-lider din jurisdicția relevantă;

(ii)

sunt denominate în moneda statului membru de origine al instituției de credit sau, în cazul în care sunt denominate într-o monedă diferită, sunt considerate ca fiind de nivel 2B doar până la cuantumul necesar pentru a acoperi ieșirile nete de lichidități în condiții de criză, în moneda respectivă sau în jurisdicția în care se asumă riscul de lichiditate; și

(iii)

au un istoric cert ca sursă sigură de lichidități, în orice moment, inclusiv în timpul perioadelor de criză. Această cerință este considerată a fi îndeplinită în cazul în care, în cursul unei perioade de 30 de zile calendaristice de criză pe piață, nivelul de scădere a cursului acțiunii sau de creștere a marjei de ajustare a acesteia nu a depășit 40 % sau, respectiv, 40 de puncte procentuale; și

(d)

facilitățile de lichiditate angajate cu utilizare restrânsă care pot fi furnizate de BCE, de banca centrală a unui stat membru sau de banca centrală a unei țări terțe, cu condiția ca cerințele prevăzute la articolul 14 să fie îndeplinite;

(e)

expunerile sub formă de obligațiuni garantate cu un nivel ridicat de calitate, care respectă toate cerințele următoare:

(i)

sunt obligațiuni de tipul celor prevăzute la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE sau îndeplinesc cerințele de eligibilitate pentru a beneficia de tratamentul prevăzut la articolul 129 alineatul (4) sau (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(ii)

instituția de credit care investește în obligațiunile garantate îndeplinește cerința de transparență prevăzută la articolul 129 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iii)

emitentul obligațiunilor garantate pune la dispoziția investitorilor, cel puțin trimestrial, informațiile menționate la articolul 129 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iv)

valoarea emisiunii acestora este de cel puțin 250 de milioane EUR (sau suma echivalentă în moneda națională);

(v)

obligațiunile garantate sunt garantate exclusiv cu activele prevăzute la articolul 129 alineatul (1) litera (a), litera (d) punctul (i) și litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(vi)

portofoliul de active-suport constă exclusiv din expuneri care se califică pentru o pondere a riscului mai mică sau egală cu 35 % în conformitate cu articolul 125 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește riscul de credit;

(vii)

portofoliul de acoperire îndeplinește în permanență cerința de acoperire prin active cu cel puțin 10 % în plus față de valoarea necesară pentru a satisface creanțele rezultate din obligațiunile garantate;

(viii)

instituția de credit emitentă are obligația de a declara public, lunar, faptul că portofoliul de acoperire îndeplinește cerința de acoperire prin active în procent de 10 %;

(f)

în cazul instituțiilor de credit care, în conformitate cu actele lor constitutive, nu sunt în măsură, din motive de practicare a unui cult religios, să dețină active purtătoare de dobândă, activele nepurtătoare de dobândă care constituie creanțe asupra sau creanțe garantate de băncile centrale sau de administrația centrală sau banca centrală a unei țări terțe sau de o administrație regională, o autoritate locală sau o entitate din sectorul public dintr-o țară terță, cu condiția ca respectivele active să dețină o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată, care arată o calitate a creditului de cel puțin nivelul 5, în conformitate cu articolul 114 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau nivelul echivalent de calitate a creditului în cazul unei evaluări de credit pe termen scurt.

(2)   Valoarea de piață a fiecărui activ de nivel 2B face obiectul următoarelor marje de ajustare minime:

(a)

marja de ajustare aplicabilă prevăzută la articolul 13 alineatul (14) pentru securitizările de nivel 2B;

(b)

o marjă de ajustare de 50 % pentru titlurile de creanță emise de societățile comerciale menționate la alineatul (1) litera (b);

(c)

o marjă de ajustare de 50 % pentru acțiunile menționate la alineatul (1) litera (c);

(d)

o marjă de ajustare de 30 % pentru programele sau emisiile de obligațiuni garantate prevăzute la alineatul (1) litera (e);

(e)

o marjă de ajustare de 50 % pentru activele nepurtătoare de dobândă prevăzute la alineatul (1) litera (f).

(3)   În cazul instituțiilor de credit care, în conformitate cu actele lor constitutive, nu sunt în măsură, din motive de practicare a unui cult religios, să dețină active purtătoare de dobândă, autoritatea competentă poate permite derogarea de la punctele (ii) și (iii) de la alineatul (1) litera (b) din prezentul articol, cu condiția să existe dovezi care să arate că activele nepurtătoare de dobândă care îndeplinesc respectivele cerințe sunt insuficiente și cu condiția ca respectivele active nepurtătoare de dobândă să aibă un grad corespunzător de lichiditate pe piețele private.

Pentru a stabili dacă activele nepurtătoare de dobândă au un grad corespunzător de lichiditate în sensul primului paragraf, autoritatea competentă ia în considerare următorii factori:

(a)

datele disponibile cu privire la lichiditatea acestora pe piață, inclusiv volumele de tranzacționare, diferența observată dintre prețul de vânzare și cel de cumpărare, volatilitatea prețurilor și impactul prețurilor; și

(b)

alți factori relevanți pentru lichiditatea acestora, inclusiv datele istorice privind extinderea și profunzimea pieței pentru aceste active nepurtătoare de dobândă, numărul și diversitatea participanților pe piață și prezența unei infrastructuri de piață solide.

Articolul 13

Securitizări de nivel 2B

(1)   Expunerile sub formă de titluri garantate cu active menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (a) se califică drept securitizări de nivel 2B în cazul în care îndeplinesc criteriile prevăzute la alineatele (2)-(14).

(2)   Poziția din securitizare și expunerile care constituie suportul pentru poziție îndeplinesc toate cerințele următoare:

(a)

poziția a primit, de la o ECAI desemnată, o evaluare de credit care arată o calitate a creditului de cel puțin nivelul 1, în conformitate cu articolul 251 sau cu articolul 261 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau nivelul echivalent de calitate a creditului în cazul unei evaluări de credit pe termen scurt;

(b)

poziția se situează în tranșa sau tranșele cu cel mai ridicat rang a securitizării și deține cel mai înalt rang în orice moment pe toată durata tranzacției. În acest sens, se consideră că o tranșă este de cel mai ridicat rang în cazul în care, după emiterea unei scrisori de executare silită și, după caz, a unei scrisori de punere în întârziere, tranșa nu este subordonată altor tranșe din aceeași tranzacție sau schemă de securitizare în ceea ce privește primirea plăților principalului și dobânzii, fără a se lua în considerare sumele datorate în baza instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valute, comisioane sau alte plăți similare, în conformitate cu articolul 261 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)

expunerile-suport au fost dobândite de către SSPE, în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 66 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, într-un mod care este opozabil oricărei părți terțe și sunt inaccesibile vânzătorului (inițiator, sponsor sau creditor inițial) și creditorilor acestuia, inclusiv în caz de insolvabilitate a vânzătorului;

(d)

transferul expunerilor-suport către SSPE nu poate face obiectul niciunei dispoziții severe privind invalidarea vânzării activelor-garanție către vehiculul investițional specializat (clawback) în jurisdicția în care este înregistrat vânzătorul (inițiator, sponsor sau creditor inițial). Dispozițiile respective includ, dar nu se limitează la acestea, dispoziții în temeiul cărora vânzarea expunerilor-suport poate fi invalidată de către lichidatorul vânzătorului (inițiator, sponsor sau creditor inițial) numai pe baza faptului că aceasta a fost încheiată într-un anumit termen înainte de declarația de insolvabilitate a vânzătorului sau dispoziții prin care SSPE poate împiedica o astfel invalidare numai în cazul în care este în măsură să dovedească faptul că nu avea cunoștință de insolvabilitatea vânzătorului la momentul vânzării;

(e)

administrarea expunerilor-suport este reglementată printr-un acord de administrare, acesta cuprinzând dispoziții privind continuitatea administrării care asigură, cel puțin, că situația de neîndeplinire a obligațiilor de plată sau de insolvență a societății de administrare nu conduce la încetarea administrării;

(f)

documentația care reglementează securitizarea include dispoziții privind continuitatea, care asigură, cel puțin, înlocuirea contrapărților din tranzacția cu instrumente financiare derivate și a furnizorilor de lichiditate în situație de neîndeplinire a obligațiilor de plată sau de insolvență, dacă este cazul;

(g)

poziția de securitizare este garantată de un portofoliu de expuneri-suport omogene, toate acestea aparținând doar uneia dintre următoarele subcategorii, sau de un portofoliu de expuneri-suport omogene care combină creditele rezidențiale menționate la punctele (i) și (ii):

(i)

creditele rezidențiale garantate cu o ipotecă de prim rang acordată persoanelor fizice pentru achiziționarea reședinței principale, cu condiția să fie îndeplinită una dintre cele două condiții de mai jos:

creditele din portofoliu îndeplinesc, în medie, cerința privind indicatorul LTV (loan-to-value) prevăzută la articolul 129 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

legislația națională a statului membru din care provin creditele prevede o limitare prin aplicarea unui raport împrumut/venit la suma pe care un debitor o poate împrumuta în cadrul unui credit rezidențial, iar statul membru în cauză a notificat legislația respectivă Comisiei și ABE. Limitarea legată de raportul împrumut/venit se calculează pe baza venitului anual brut al debitorului, luând în calcul obligațiile sale fiscale și alte angajamente ale acestuia, precum și riscul unor modificări ale ratelor dobânzii pe perioada împrumutului. Pentru fiecare împrumut rezidențial din portofoliu, procentul din venitul brut al debitorului care poate fi alocat rambursării împrumutului, incluzând dobânda, principalul și taxele, nu trebuie să depășească 45 %;

(ii)

creditele rezidențiale garantate integral, menționate la articolul 129 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu condiția ca creditele să îndeplinească cerințele privind acoperirea cu garanții reale prevăzute la alineatul respectiv și cerința privind indicatorul LTV (loan-to-value) mediu, prevăzută la articolul 129 alineatul (1) litera (d) punctul (i) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iii)

creditele comerciale, operațiunile de leasing și creditele pentru întreprinderile stabilite într-un stat membru, destinate finanțării cheltuielilor de capital sau a operațiunilor comerciale, altele decât achiziționarea sau dezvoltarea de proprietăți imobiliare comerciale, cu condiția ca cel puțin 80 % din debitorii din portofoliu să fie întreprinderi mici și mijlocii în materie de sold al portofoliului la momentul emiterii securitizării și ca niciunul dintre debitori să nu fie o instituție, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(iv)

creditele auto și leasingurile acordate unor debitori sau utilizatori care sunt stabiliți sau își au reședința într-un stat membru. În acest sens, acestea includ credite sau contracte de leasing pentru finanțarea autovehiculelor sau a remorcilor acestora, astfel cum sunt definite la articolul 3 punctele 11 și 12 din Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a tractoarelor agricole sau forestiere menționate în Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a motocicletelor sau a triciclurilor cu motor, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (2) literele (b) și (c) din Directiva 2002/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului sau a vehiculelor pe șenile menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2007/46/CE. Astfel de credite sau contracte de leasing pot include produse de asigurare și servicii conexe sau componente suplimentare necesare vehiculului, iar în cazul contractelor de leasing, valoarea reziduală a vehiculelor în leasing. Toate împrumuturile și leasingurile din portofoliu sunt garantate cu un privilegiu sau o garanție de prim rang asupra vehiculului sau cu o garanție adecvată în favoarea SSPE, cum ar fi o clauză privind rezerva dreptului de proprietate;

(v)

împrumuturile și facilitățile de credit pentru persoanele fizice cu reședința într-un stat membru, în scopuri de consum personale, legate de familie sau de gospodărie;

(h)

poziția nu este din resecuritizare sau securitizare sintetică, astfel cum se menționează la articolul 4 punctul 63 și, respectiv, la articolul 242 punctul 11 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(i)

expunerile-suport nu includ instrumente financiare transferabile sau produse derivate, cu excepția instrumentelor financiare emise chiar de SSPE sau de alte părți din cadrul structurii de securitizare și instrumentele financiare derivate folosite pentru acoperirea riscului valutar și a riscului de rată a dobânzii;

(j)

la momentul emiterii securitizării sau al integrării acesteia, în orice moment după emitere, în portofoliul de expuneri-suport, expunerile-suport nu includ expunerile față de debitori cu bonitate precară (sau, după caz, garanți cu bonitate precară), debitorul cu bonitate precară (sau garantul cu bonitate precară) fiind un debitor (sau garant) care:

(i)

a declarat falimentul, a convenit împreună cu creditorii săi asupra unei anulări sau a unei reeșalonări a datoriei sau o instanță a acordat creditorilor săi un drept de executare sau daune materiale ca urmare a unei plăți neefectuate într-o perioadă de trei ani anterioară datei de inițiere;

(ii)

se află într-un registru oficial de persoane cu un istoric defavorabil în materie de credite;

(iii)

are o evaluare de credit efectuată de o ECAI sau are un scor de credit care indică un risc semnificativ ca plățile convenite prin contract să nu fie efectuate, în comparație cu debitorul mediu pentru acest tip de împrumuturi în jurisdicția relevantă;

(k)

la momentul emiterii securitizării sau al integrării acesteia în portofoliul de expuneri-suport în orice moment după emitere, expunerile-suport nu includ expuneri în stare de nerambursare în sensul articolului 178 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3)   Rambursarea pozițiilor din securitizare nu trebuie să fi fost structurată astfel încât să depindă, în mod predominant, de vânzarea de active care garantează expunerile-suport. Această dispoziție nu împiedică însă reînnoirea sau refinanțarea ulterioară a expunerilor respective.

(4)   Structura tranzacției de securitizare îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

în cazul în care securitizarea a fost stabilită fără o perioadă de reînnoire sau dacă perioada de reînnoire s-a încheiat și în cazul în care a fost emisă o scrisoare de executare silită sau o scrisoare de punere în întârziere, principalul primit, provenit din expunerile-suport, este transferat deținătorilor de poziții din securitizare prin amortizarea secvențială a pozițiilor din securitizare și nicio cantitate substanțială de numerar nu este blocată în SSPE la fiecare dată de plată;

(b)

în cazul în care securitizarea a fost stabilită cu o perioadă de reînnoire, documentația tranzacției prevede evenimente adecvate pentru amortizarea anticipată, care includ cel puțin următoarele elemente:

(i)

o deteriorare a calității creditului expunerilor-suport;

(ii)

o incapacitate de a genera suficiente expuneri-suport noi, care să aibă cel puțin o calitate similară a creditului;

(iii)

producerea unui eveniment de insolvență care vizează inițiatorul sau societatea de administrare.

(5)   În momentul emiterii unei securitizări, debitorii (sau, după caz, garanții) au efectuat cel puțin o plată, cu excepția cazului în care securitizarea este garantată de facilitățile de credit menționate la alineatul (2) litera (g) punctul (v).

(6)   În cazul securitizărilor în care expunerile-suport sunt credite rezidențiale menționate la alineatul (2) litera (g) punctele (i) și (ii), portofoliul de credite nu include niciun credit care a fost tranzacționat pe piață și subscris pe baza premisei că s-a adus la cunoștința solicitantului împrumutului sau, după caz, intermediarilor, faptul că este posibil ca informațiile furnizate să nu fi fost verificate de către creditor.

(7)   În cazul securitizărilor în care expunerile-suport sunt credite rezidențiale menționate la alineatul (2) litera (g) punctele (i) și (ii), evaluarea bonității debitorului îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 18 alineatele (1)-(4), alineatul (5) litera (a) și alineatul (6) din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7) sau cerințele echivalente din țările terțe.

(8)   În cazul securitizărilor în care expunerile-suport sunt credite și leasing-uri auto, credite de consum și facilități de credit menționate la alineatul (2) litera (g) punctele (iv) și (v), evaluarea bonității debitorului îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 8 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8).

(9)   În cazul în care inițiatorul, sponsorul sau creditorul inițial al securitizării este stabilit în Uniune, acesta se conformează cerințelor prevăzute în partea a cincea a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și, în conformitate cu articolul 8b din Regulamentul (UE) nr. 1060/2009, face publice informații cu privire la calitatea creditului și la performanța expunerilor-suport, structura tranzacției, fluxurile de numerar și garanțiile reale aferente expunerilor, precum și orice informații care sunt necesare pentru ca investitorii să efectueze simulări de criză cuprinzătoare și bine documentate. În cazul în care inițiatorul, sponsorul sau creditorul inițial sunt stabiliți în afara Uniunii, la momentul emiterii și, ulterior, la intervale regulate, se pun la dispoziția investitorilor existenți și potențiali și a autorităților de reglementare date cuprinzătoare la nivel de împrumut, în conformitate cu standardele general acceptate de către participanții la piață.

(10)   Expunerile-suport nu se inițiază de către instituția de credit care deține poziția din securitizare în rezerva sa de lichidități, de către o filială a sa, de către întreprinderea sa mamă, de către o filială a întreprinderii-mamă sau de către orice altă întreprindere care se află în legătură strânsă cu respectiva instituție de credit.

(11)   Valoarea de emisiune a tranșei este de cel puțin 100 de milioane EUR (sau echivalentul acestei sume în moneda națională).

(12)   Durata de viață medie ponderată rămasă a tranșei este de 5 ani sau mai puțin, aceasta calculându-se pe baza valorii celei mai mici dintre, pe de o parte, ipoteza referitoare la plățile anticipate reținută pentru tarificarea tranzacției și, pe de altă parte, o rată constantă de plată anticipată de 20 %, pentru care instituția de credit presupune că opțiunea de cumpărare va fi exercitată la prima dată autorizată.

(13)   Inițiatorul expunerilor-suport aferente securitizării este o instituție, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau o întreprindere a cărei activitate principală constă în desfășurarea uneia sau a mai multor activități menționate la punctele 2-12 și la punctul 15 din anexa I la Directiva 2013/36/UE.

(14)   Valoarea de piață a securitizărilor de nivel 2B face obiectul următoarelor marje de ajustare minime:

(a)

25 % în cazul securitizărilor garantate cu subcategoriile de active menționate la alineatul (2) litera (g) punctele (i), (ii) și (iv);

(b)

35 % în cazul securitizărilor garantate cu subcategoriile de active menționate la alineatul (2) litera (g) punctele (iii) și (v).

Articolul 14

Facilități de lichiditate angajate cu utilizare restrânsă

Pentru a se califica drept active de nivel 2B, facilitățile de lichiditate angajate cu utilizare restrânsă care pot fi furnizate de o bancă centrală, astfel cum se prevede la articolul 12 alineatul (1) litera (d), trebuie să îndeplinească toate criteriile următoare:

(a)

în afara perioadelor de criză, facilitatea face obiectul unui comision de angajament pentru suma totală angajată care este, cel puțin, cea mai mare valoare dintre următoarele:

(i)

75 de puncte de bază pe an; sau

(ii)

cel puțin 25 de puncte de bază pe an peste diferența de randament dintre activele utilizate pentru a garanta facilitatea și randamentul unui portofoliu reprezentativ de active lichide, după ajustarea oricăror diferențe semnificative în materie de risc de credit.

În timpul unei perioade de criză, banca centrală poate reduce comisionul de angajament descris la primul paragraf de la prezentul punct, cu condiția să fie îndeplinite cerințele minime aplicabile facilităților de lichiditate în cadrul abordărilor alternative în materie de lichiditate, în conformitate cu articolul 19;

(b)

facilitatea este garantată cu active negrevate de sarcini de unul dintre tipurile specificate de banca centrală. Activele furnizate ca garanție reală îndeplinesc toate criteriile următoare:

(i)

sunt deținute într-o formă care facilitează transferul lor rapid către banca centrală în cazul în care se recurge la facilitate;

(ii)

valoarea acestora după aplicarea marjei de ajustare de către banca centrală este suficientă pentru a acoperi suma totală a facilității;

(iii)

nu trebuie să fie contabilizate ca active lichide destinate rezervei de lichidități a instituției de credit;

(c)

facilitatea este compatibilă cu cadrul politicii în materie de contrapărți a băncii centrale;

(d)

termenul de angajare a facilității depășește perioada de criză de 30 de zile calendaristice menționată la articolul 4;

(e)

facilitatea nu este revocată de către banca centrală înainte de scadența sa contractuală și nu se mai ia nicio altă decizie de acordare a creditului atâta timp cât instituția de credit în cauză continuă să fie evaluată ca solvabilă;

(f)

există o politică formală publicată de banca centrală, prin care se precizează decizia acesteia de a acorda facilități de lichiditate angajate cu utilizare restrânsă, condițiile care reglementează facilitatea respectivă și tipurile de instituții de credit care sunt eligibile să aplice pentru obținerea unor astfel de facilități.

Articolul 15

Organisme de plasament colectiv

(1)   Acțiunile sau unitățile deținute în OPC-uri se califică drept active lichide de același nivel ca activele lichide suport ale întreprinderii în cauză, până la o valoare absolută de 500 de milioane EUR (sau suma echivalentă în moneda națională), pentru fiecare instituție de credit, în mod individual, cu condiția ca:

(a)

cerințele prevăzute la articolul 132 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 să fie respectate;

(b)

OPC să investească numai în active lichide și în instrumente financiare derivate, în cel din urmă caz doar în măsura necesară pentru a diminua riscul ratei dobânzii, riscul valutar sau riscul de credit în portofoliu.

(2)   Instituțiile de credit aplică următoarele marje de ajustare minime la valoarea acțiunilor sau a unităților pe care le dețin în OPC-uri, în funcție de categoria de active lichide suport:

(a)

0 % pentru monede și bancnote, precum și pentru expunerile față de băncile centrale, menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (b);

(b)

5 % pentru activele de nivel 1, cu excepția obligațiunilor garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate;

(c)

12 % pentru obligațiunile garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (f);

(d)

20 % pentru activele de nivel 2A;

(e)

30 % pentru securitizările de nivel 2B garantate cu subcategoriile de active menționate la articolul 13 alineatul (2) litera (g) punctele (i), (ii) și (iv);

(f)

35 % pentru obligațiunile garantate de nivel 2B menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (e);

(g)

40 % pentru securitizările de nivel 2B garantate cu subcategoriile de active menționate la articolul 13 alineatul (2) litera (g) punctele (iii) și (v); și

(h)

55 % pentru titlurile de creanță de nivel 2B emise de societăți comerciale, menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (b), pentru acțiunile menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (c) și pentru activele nepurtătoare de dobândă menționate la articolul 12 alineatul (1) litera (f).

(3)   Abordarea la care se face referire la alineatul (2) se aplică după cum urmează:

(a)

în cazul în care instituția de credit este la curent cu expunerile-suport ale OPCului, aceasta poate analiza respectivele expuneri-suport pentru a le atribui marja de ajustare corespunzătoare, în conformitate cu alineatul (2);

(b)

în cazul în care instituția de credit nu este la curent cu expunerile-suport ale OPC-ului, aceasta trebuie să presupună că OPC-ul investește, până la valoarea maximă permisă conform mandatului său, în ordine crescătoare în active lichide, astfel cum sunt acestea clasificate în sensul alineatului (2), începând cu cele menționate la alineatul (2) litera (g) și până când se atinge limita totală maximă pentru investiții. Aceeași abordare se aplică pentru a determina nivelul de lichiditate al activelor-suport în cazul în care instituția de credit nu cunoaște expunerile-suport ale OPC.

(4)   Instituțiile de credit elaborează metodologii și proceduri solide de calculare și raportare a valorii de piață și a marjelor de ajustare pentru acțiunile sau unitățile deținute în OPC-uri. În cazul în care expunerea nu este suficient de semnificativă pentru ca o instituție de credit să elaboreze propriile metodologii și cu condiția ca, în fiecare caz, autoritatea competentă să considere că această condiție a fost îndeplinită, o instituție de credit se poate baza numai pe părțile terțe de mai jos pentru calcularea și raportarea marjelor de ajustare pentru acțiuni sau unități deținute în OPC-uri:

(a)

instituția depozitară a OPC-ului, cu condiția ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri și să depoziteze toate titlurile respective la această instituție depozitară; sau

(b)

pentru alte OPC-uri, societatea de administrare a OPC-ului, cu condiția ca societatea de administrare a OPC-ului să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 132 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(5)   În cazul în care o instituție de credit nu se conformează cerințelor prevăzute la alineatul (4) din prezentul articol în ceea ce privește acțiunile sau unitățile deținute într-un OPC, aceasta încetează să le recunoască ca active lichide în sensul prezentului regulament, în conformitate cu articolul 18.

Articolul 16

Depozite și alte finanțări în rețele cooperatiste și sisteme instituționale de protecție

(1)   În cazul în care o instituție de credit aparține unui sistem instituțional de protecție de tipul menționat la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, unei rețele care ar fi eligibilă pentru derogarea prevăzută la articolul 10 din acest regulament sau unei rețele cooperatiste dintr-un stat membru, depozitele la vedere pe care instituția de credit le menține la casa centrală sunt tratate ca active lichide în conformitate cu una dintre următoarele dispoziții:

(a)

în cazul în care, în conformitate cu legislația națională sau cu documentele obligatorii din punct de vedere juridic care reglementează respectivul sistem sau respectiva rețea, casa centrală are obligația de a deține și de a investi depozitele în active lichide de un anumit nivel sau categorie, depozitele sunt tratate ca active lichide de același nivel sau de aceeași categorie, în conformitate cu prezentul regulament;

(b)

în cazul în care casa centrală nu are obligația să dețină sau să investească depozitele în active lichide de un anumit nivel sau categorie, depozitele sunt tratate ca active de nivel 2B, în conformitate cu prezentul regulament și suma restantă aferentă acestora face obiectul unei marje de ajustare minime de 25 %.

(2)   În cazul în care, în temeiul legislației unui stat membru sau al documentelor obligatorii din punct de vedere juridic care reglementează una dintre rețelele sau unul dintre sistemele descrise la alineatul (1), instituția de credit are acces, în termen de 30 de zile calendaristice, la finanțare sub formă de lichidități de la casa centrală sau de la alte instituții din cadrul aceleiași rețele sau aceluiași sistem, astfel de finanțări sunt tratate ca active de nivel 2B, în măsura în care nu sunt garantate cu active lichide de un anumit nivel sau categorie. Se aplică o marjă de ajustare minimă de 25 % a valorii principalului angajat al finanțării sub formă de lichidități.

Articolul 17

Componența rezervei de lichidități pentru fiecare nivel al activelor

(1)   Instituțiile de credit respectă în orice moment următoarele cerințe privind componența rezervei lor de lichidități:

(a)

minimum 60 % din rezerva de lichidități este compus din active de nivel 1;

(b)

minimum 30 % din rezerva de lichidități este compus din active de nivel 1, cu excepția obligațiunilor garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (f);

(c)

maximum 15 % din rezerva de lichidități poate fi deținut sub formă de active de nivel 2B.

(2)   Cerințele prevăzute la alineatul (1) se aplică după ajustarea pentru impactul asupra stocului de active lichide pe care îl au finanțările garantate, tranzacțiile de creditare garantate sau tranzacțiile de swap pe garanții reale cu active lichide în cazul în care aceste tranzacții ajung la scadență în termen de 30 de zile calendaristice, după deducerea tuturor marjelor de ajustare aplicabile și cu condiția ca instituția de credit să respecte cerințele operaționale prevăzute la articolul 8.

(3)   Instituțiile de credit stabilesc componența rezervei lor de lichidități în conformitate cu formulele prevăzute în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 18

Încălcarea cerințelor

(1)   În cazul în care un activ lichid încetează să mai respecte oricare dintre cerințele generale aplicabile prevăzute la articolul 7, oricare dintre cerințele operaționale prevăzute la articolul 8 alineatul (2) sau oricare dintre criteriile de eligibilitate aplicabile prevăzute în prezentul capitol, instituția de credit încetează să mai recunoască activul respectiv ca activ lichid în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data la care a avut loc încălcarea cerințelor.

(2)   Alineatul (1) se aplică acțiunilor sau unităților deținute într-un OPC care încetează să îndeplinească cerințele de eligibilitate numai în cazul în care acestea nu depășesc 10 % din activele totale ale OPC-ului.

Articolul 19

Abordări alternative privind lichiditățile

(1)   În cazul în care nu există suficiente active lichide într-o anumită monedă astfel încât instituțiile de credit să respecte indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate prevăzut la articolul 4, se aplică una sau mai multe dintre următoarele dispoziții:

(a)

cerința privind coerența între monede, prevăzută la articolul 8 alineatul (6), nu se aplică în ceea ce privește moneda respectivă;

(b)

instituția de credit poate acoperi deficitul de active lichide într-o anumită monedă cu facilități de credit de la banca centrală dintr-un stat membru sau dintr-o țară terță care are moneda respectivă, cu condiția ca facilitatea să respecte toate cerințele următoare:

(i)

este angajată în mod irevocabil, prin contract, pentru următoarele 30 de zile calendaristice;

(ii)

tariful acesteia cuprinde un comision care trebuie plătit indiferent de suma retrasă din facilitatea respectivă, dacă este cazul;

(iii)

cuantumul acestui comision este stabilit astfel încât randamentul net al activelor folosite în scopul de a garanta facilitatea să nu fie mai mare decât randamentul net al unui portofoliu reprezentativ de active lichide, după ajustarea efectuată pentru a ține seama de orice diferențe semnificative în materie de risc de credit;

(c)

în cazul în care există un deficit de active de nivel 1, dar există suficiente active de nivel 2A, instituția de credit poate deține active suplimentare de nivel 2A în rezerva de lichiditate și plafoanele pentru fiecare nivel de active prevăzut la articolul 17 se consideră modificate în consecință. Aceste active suplimentare de nivel 2A fac obiectul unei marje de ajustare minime egale cu 20 %. Orice activ de nivel 2B deținut de instituția de credit continuă să facă obiectul marjelor de ajustare aplicabile în fiecare caz, în conformitate cu prezentul capitol.

(2)   Instituțiile de credit aplică derogările prevăzute la alineatul (1) în mod invers proporțional în ceea ce privește disponibilitatea activelor lichide relevante. Instituțiile de credit își evaluează necesitățile de lichidități în vederea aplicării prezentului articol ținând cont de capacitatea lor de a reduce, printr-o administrare sănătoasă a lichidităților, necesitatea de active lichide și deținerile de active de acest tip ale altor participanți pe piață.

(3)   Monedele care pot beneficia de derogările prevăzute la alineatul (1) și măsura în care una sau mai multe derogări pot fi disponibile în total pentru o anumită monedă sunt stabilite prin regulamentul de punere în aplicare care trebuie să fie adoptat de Comisie în conformitate cu articolul 419 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4)   Condițiile detaliate aplicabile utilizării derogărilor prevăzute la alineatul (1) literele (a) și (b) se determină prin actul delegat care trebuie să fie adoptat de Comisie în conformitate cu articolul 419 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

TITLUL III

IEȘIRI ȘI INTRĂRI DE LICHIDITĂȚI

CAPITOLUL 1

Ieșiri nete de lichidități

Articolul 20

Definiția ieșirilor nete de lichidități

(1)   Ieșirile nete de lichidități sunt egale cu suma ieșirilor de lichidități menționată la litera (a) din care se scade suma intrărilor de lichidități menționată la litera (b), dar nu sunt mai mici decât zero; acestea se calculează după cum urmează:

(a)

suma ieșirilor de lichidități, astfel cum sunt definite în capitolul 2;

(b)

suma intrărilor de lichidități, astfel cum sunt definite în capitolul 3, calculată după cum urmează:

(i)

intrările exceptate de la plafon, astfel cum se prevede la articolul 33 alineatele (2) și (3);

(ii)

valoarea cea mai mică, dar nu mai mică decât zero, dintre intrările menționate la articolul 33 alineatul (4) și 90 % din ieșirile menționate la litera (a) din care se scad intrările care beneficiază de o exceptare, menționate la articolul 33 alineatele (2) și (3);

(iii)

valoarea mai mică, dar nu mai mică decât zero, dintre intrările diferite de cele menționate la articolul 33 alineatele (2), (3) și (4) și 75 % din ieșirile menționate la litera (a) din care se scad intrările care beneficiază de o exceptare, menționate la articolul 33 alineatele (2) și (3) și intrările menționate la articolul 33 alineatul (4) împărțite la 0,9 pentru a se ține cont de aplicarea plafonului de 90 %.

(2)   Ieșirile și intrările de lichidități se evaluează pe o perioadă de criză de 30 de zile calendaristice, în ipoteza unui scenariu de criză combinat, legat de specificul instituției — de tip idiosincratic — și legat de piață în general, astfel cum se menționează la articolul 5.

(3)   Calculele prevăzute la alineatul (1) se efectuează în conformitate cu formula stabilită în anexa II.

Articolul 21

Cerințe privind evaluarea efectului garanțiilor reale primite în tranzacțiile cu instrumente financiare derivate

Instituțiile de credit calculează ieșirile și intrările de lichidități așteptate într-o perioadă de 30 de zile calendaristice pentru contractele enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe o bază netă pentru fiecare contraparte, cu condiția existenței unor acorduri bilaterale de compensare, în conformitate cu articolul 295 din regulamentul respectiv. În sensul prezentului articol, baza netă se consideră a fi netă de garanțiile reale care urmează a fi primite, cu condiția ca acestea să se califice drept active lichide în temeiul titlului II din prezentul regulament. Ieșirile și intrările de numerar generate de tranzacțiile cu instrumente derivate pe valute, care implică un schimb de principaluri complet și simultan (sau pe parcursul aceleiași zile), se calculează pe o bază netă, chiar și în cazul în care tranzacțiile respective nu fac obiectul unui acord de compensare bilaterală.

CAPITOLUL 2

Ieșiri de lichidități

Articolul 22

Definiția ieșirilor de lichidități

(1)   Ieșirile de lichidități se calculează prin înmulțirea soldurilor diferitelor categorii sau tipuri de pasive și angajamente extrabilanțiere cu ratele lor preconizate de scadență și de retragere.

(2)   Ieșirile de lichidități menționate la alineatul (1) includ următoarele elemente, în fiecare caz înmulțite cu rata de tragere aplicabilă:

(a)

suma curentă de plătit pentru depozitele retail stabile și alte depozite retail în conformitate cu articolele 24, 25 și 26;

(b)

sumele curente de plătit aferente altor datorii care devin scadente, a căror rambursare poate fi solicitată de către emitent sau de către furnizorul finanțării sau care implică o așteptare a furnizorului finanțării ca instituția de credit să ramburseze datoria în următoarele 30 de zile calendaristice, determinate în conformitate cu articolele 27 și 28;

(c)

ieșirile suplimentare determinate în conformitate cu articolul 30;

(d)

suma maximă care poate fi retrasă în următoarele 30 de zile calendaristice din facilitățile de credit și de lichiditate angajate neutilizate, determinate în conformitate cu articolul 31;

(e)

ieșirile suplimentare identificate în evaluarea efectuată conform articolului 23.

Articolul 23

Ieșiri suplimentare de lichidități pentru alte produse și servicii

(1)   Instituțiile de credit evaluează cu regularitate probabilitatea și volumul potențial al ieșirilor de lichidități în decursul unei perioade de 30 de zile calendaristice pentru produse sau servicii care nu sunt menționate la articolele 27-31 și pe care le oferă sau le sponsorizează sau pe care potențiali cumpărători le-ar considera a fi asociate cu ele. Produsele sau serviciile respective includ, dar nu se limitează la acestea, ieșirile de lichidități rezultate din orice înțelegeri contractuale menționate la articolul 429 și în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cum ar fi:

(a)

alte obligații de finanțare extrabilanțiere și contingente, inclusiv, dar fără a se limita la acestea, facilități de finanțare neangajate;

(b)

credite și avansuri neutilizate către contrapărți de tip wholesale;

(c)

credite ipotecare care au fost convenite, dar care nu au fost încă utilizate;

(d)

carduri de credit;

(e)

descoperiri de cont;

(f)

ieșiri de lichidități planificate generate de reînnoirea sau prelungirea unor noi credite retail sau wholesale;

(g)

sume de plătit planificate aferente instrumentelor financiare derivate;

(h)

produse extrabilanțiere aferente finanțării comerțului.

(2)   Ieșirile menționate la alineatul (1) se evaluează în ipoteza unui scenariu de criză combinat, legat de specificul instituției — de tip idiosincratic — și legat de piață în general, astfel cum se menționează la articolul 5. Pentru evaluarea respectivă, instituțiile de credit iau în considerare, în special, prejudiciile semnificative aduse reputației lor care ar putea rezulta dacă nu furnizează sprijin de lichiditate unor astfel de produse sau servicii. Instituțiile de credit raportează autorităților competente, cel puțin o dată pe an, respectivele produse și servicii în privința cărora probabilitatea și volumul potențial al ieșirilor de lichidități, menționate la alineatul (1), sunt semnificative, iar autoritățile competente stabilesc ieșirile care vor fi alocate. Autoritățile competente pot aplica o rată de ieșire de până la 5 % pentru produsele extrabilanțiere aferente finanțării comerțului, astfel cum se prevede la articolul 429 și în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3)   Autoritățile competente raportează ABE, cel puțin o dată pe an, tipurile de produse sau servicii pentru care au stabilit ieșiri pe baza rapoartelor primite de la instituții de credit și includ în respectivul raport o explicație cu privire la metodologia aplicată pentru stabilirea ieșirilor.

Articolul 24

Ieșiri aferente depozitelor retail stabile

(1)   Cu excepția cazului în care sunt îndeplinite criteriile privind o rată de ieșire mai ridicată, în conformitate cu articolul 25 alineatele (2), (3) sau (5), cuantumul depozitelor retail acoperite de o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9) sau cu Directiva 2014/49/UE ori de o schemă echivalentă de garantare a depozitelor dintr-o țară terță este considerat stabil și se înmulțește cu 5 % în cazul în care depozitul fie:

(a)

este parte a unei relații comerciale de durată, ceea ce face retragerea foarte puțin probabilă; sau

(b)

este deținut într-un cont curent.

(2)   În sensul alineatului (1) litera (a) se consideră că un depozit retail este parte a unei relații de durată în cazul în care deponentul îndeplinește cel puțin unul dintre următoarele criterii:

(a)

are o relație contractuală activă cu instituția de credit care durează de cel puțin 12 luni;

(b)

are o relație de împrumut cu instituția de credit pentru credite rezidențiale sau alte credite pe termen lung;

(c)

are în instituția de credit cel puțin un alt produs activ, care nu este un credit.

(3)   În sensul alineatului (1) litera (b), un depozit retail este considerat a fi deținut într-un cont curent în cazul în care salariile, veniturile sau tranzacțiile sunt creditate cu regularitate în acest cont și, respectiv, debitate cu regularitate din acest cont.

(4)   Prin derogare de la alineatul (1), începând cu 1 ianuarie 2019, autoritățile competente pot autoriza instituțiile de credit să înmulțească cu 3 % valoarea depozitelor retail stabile menționate la alineatul (1) acoperite de o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 2014/49/UE până la un nivel maxim de 100 000 EUR, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată, în măsura în care Comisia a confirmat că schema de garantare a depozitelor recunoscută oficial îndeplinește toate criteriile următoare:

(a)

schema de garantare a depozitelor dispune de mijloace financiare, astfel cum se prevede la articolul 10 din Directiva 2014/49/UE, pe care le-a constituit ex ante prin contribuții efectuate de membri cel puțin anual;

(b)

schema de garantare a depozitelor dispune de mijloace adecvate de asigurare a accesului rapid la finanțări suplimentare în cazul unei solicitări masive a rezervelor sale, inclusiv asigurarea accesului la contribuții extraordinare din partea instituțiilor de credit membre și a accesului la mecanisme de finanțare alternative adecvate pentru a obține finanțare pe termen scurt de la părți terțe publice sau private;

(c)

schema de garantare a depozitelor asigură o perioadă de rambursare de șapte zile lucrătoare, astfel cum se menționează la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2014/49/UE, de la data de la care se aplică rata de ieșire de 3 %.

(5)   Autoritățile competente acordă autorizația menționată la alineatul (4) doar după ce au obținut în prealabil aprobarea Comisiei. Această aprobare este solicitată prin intermediul unei notificări motivate, incluzând elemente de probă care arată că ratele de retragere pentru depozitele retail stabile ar fi mai mici de 3 % pe durata oricărei perioade de criză care se încadrează în scenariile menționate la articolul 5. Notificarea motivată se transmite Comisiei cu cel puțin trei luni înainte de data de la care se solicită autorizația. Comisia evaluează conformitatea respectivei scheme de garantare a depozitelor cu condițiile prevăzute la alineatul (4) literele (a), (b) și (c). În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, Comisia aprobă cererea autorității competente de a acorda autorizația, cu excepția cazului în care există motive imperative de a nu o aproba, ținând seama de funcționarea pieței interne pentru depozitele retail. Toate instituțiile de credit afiliate unei astfel de scheme de garantare a depozitelor au dreptul să aplice o rată de ieșire de 3 %. Comisia solicită avizul ABE cu privire la conformitatea respectivei scheme de garantare a depozitelor cu condițiile prevăzute la alineatul (4) literele (a), (b) și (c).

(6)   Instituțiile de credit pot fi autorizate de către autoritatea lor competentă să înmulțească cu 3 % valoarea depozitelor retail acoperite de o schemă de garantare a depozitelor dintr-o țară terță care este echivalentă cu schema prevăzută la alineatul (1), dacă țara terță autorizează acest tratament.

Articolul 25

Ieșiri aferente altor depozite retail

(1)   Instituțiile de credit înmulțesc cu 10 % depozitele retail de alt tip, inclusiv partea din depozitele retail care nu face obiectul articolului 24, cu excepția cazului în care se aplică condițiile prevăzute la alineatul (2).

(2)   Depozitele retail de alt tip fac obiectul unor rate de ieșire mai ridicate, după cum se stabilește de către instituția de credit, în conformitate cu alineatul (3), în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

soldul total al depozitelor, inclusiv toate conturile de depozit ale clienților la respectiva instituție de credit sau la respectivul grup depășește 500 000 EUR;

(b)

depozitul este un cont existent exclusiv pe internet;

(c)

depozitul oferă o rată a dobânzii care îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:

(i)

rata depășește în mod semnificativ rata medie aferentă unor produse retail similare;

(ii)

randamentul său depinde de randamentul unui indice de piață sau al unui set de indici de piață;

(iii)

randamentul său depinde de orice variabilă de piață, alta decât o rată a dobânzii variabilă;

(d)

depozitul a fost inițial un depozit la termen, cu o dată de scadență în termen de 30 de zile calendaristice sau depozitul are o perioadă fixă de preaviz mai scurtă de 30 de zile calendaristice, în conformitate cu dispozițiile contractuale, altele decât depozitele care se califică pentru tratamentul prevăzut la alineatul (4);

(e)

în cazul instituțiilor de credit stabilite în Uniune, deponentul este rezident într-o țară terță sau depozitul este denominat într-o altă monedă decât euro sau în moneda națională a unui stat membru. În cazul instituțiilor de credit sau al filialelor din țările terțe, deponentul nu este rezident în țara terță sau depozitul este denominat într-o altă monedă decât moneda națională a țării terțe.

(3)   Instituțiile de credit aplică o rată de ieșire mai ridicată, stabilită după cum urmează:

(a)

în cazul în care depozitele retail îndeplinesc criteriul de la alineatul (2) litera (a) sau două dintre criteriile de la alineatul (2) literele (b)-(e), rata de ieșire aplicată se situează între 10 % și 15 %;

(b)

în cazul în care depozitele retail îndeplinesc criteriul de la alineatul (2) litera (a) și cel puțin încă un alt criteriu de la alineatul (2), sau trei sau mai multe criterii de la alineatul (2), rata de ieșire aplicată se situează între 15 % și 20 %.

De la caz la caz, autoritățile competente pot aplica o rată de ieșire mai ridicată atunci când acest lucru se justifică prin circumstanțele specifice ale instituției de credit. Instituțiile de credit aplică depozitelor retail rata de ieșire menționată la alineatul (3) litera (b) atunci când evaluarea prevăzută la alineatul (2) nu a fost efectuată sau nu este finalizată.

(4)   Instituțiile de credit pot exclude din calculul ieșirilor anumite categorii de depozite retail clar definite, cu condiția ca în absolut fiecare caz instituția de credit să aplice cu rigurozitate următoarele prevederi pentru întreaga categorie a depozitelor respective, în afară de cazul în care o exceptare poate fi justificată prin faptul că deponentul se află într-o situație dificilă:

(a)

timp de 30 de zile calendaristice, deponentul nu poate retrage depozitul; sau

(b)

pentru retrageri anticipate în perioada de 30 de zile calendaristice, deponentul trebuie să plătească o penalitate care include pierderea dobânzii pe perioada cuprinsă între data retragerii și cea a scadenței contractuale, la care se adaugă o penalitate semnificativă care nu trebuie să depășească neapărat valoarea dobânzii datorate pentru timpul scurs între data depunerii și data retragerii.

În cazul în care o parte din depozitul menționat la primul paragraf poate fi retrasă fără să se aplice o astfel de penalitate, numai partea respectivă este tratată ca depozit la vedere și soldul restant este tratat ca depozit la termen, astfel cum se prevede la prezentul alineat. O rată de ieșire de 100 % se aplică depozitelor anulate a căror scadență reziduală este mai mică de 30 de zile calendaristice și în cazul în care a fost convenită rambursarea către o altă instituție de credit.

(5)   Prin derogare de la alineatele (1)-(4) și de la articolul 24, instituțiile de credit înmulțesc depozitele retail luate în țări terțe cu un procent mai mare al ratei de ieșire, în cazul în care acest procent este prevăzut de legislația națională care stabilește cerințele de lichiditate în țara terță respectivă.

Articolul 26

Ieșiri cu intrări interdependente

Sub rezerva aprobării prealabile a autorității competente, instituțiile de credit pot calcula o ieșire de lichidități netă prin deducerea din aceasta a unei intrări interdependente care îndeplinește toate condițiile următoare:

(a)

intrarea interdependentă este direct legată de ieșire și nu este luată în considerare la calculul intrărilor de lichidități prevăzut în capitolul 3;

(b)

intrarea interdependentă este necesară în temeiul unui angajament juridic, contractual sau în materie de reglementare;

(c)

intrarea interdependentă îndeplinește una dintre următoarele condiții:

(i)

are loc în mod obligatoriu înainte de ieșire;

(ii)

este primită în termen de 10 zile și este garantată de administrația centrală a unui stat membru.

Articolul 27

Ieșiri asociate depozitelor operaționale

(1)   Instituțiile de credit înmulțesc cu 25 % datoriile rezultate din depozitele care sunt menținute:

(a)

de către deponent, pentru a obține de la instituția de credit servicii de compensare, de custodie, de administrare a numerarului sau alte servicii comparabile în contextul unei relații operaționale de durată;

(b)

în contextul împărțirii sarcinilor comune în cadrul unui sistem instituțional de protecție care îndeplinește cerințele de la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau în cadrul unui grup de instituții de credit cooperatiste afiliate în mod permanent unui organism central care îndeplinește cerințele de la articolul 113 alineatul (6) din regulamentul respectiv sau ca depozit legal sau stabilit contractual, constituit de o altă instituție de credit care este membră a aceluiași sistem instituțional de protecție sau a aceleași rețele cooperatiste, cu condiția ca depozitele respective să nu fie recunoscute ca active lichide pentru instituția de credit care beneficiază de serviciile de depozitare, astfel cum se prevede la alineatul (3) și la articolul 16;

(c)

de către deponent în contextul unei relații operaționale de durată, alta decât cea menționată la litera (a);

(d)

de către deponent pentru a beneficia de compensare de numerar și de serviciile casei centrale, dacă instituția de credit face parte dintr-o rețea sau un sistem la care face referire articolul 16.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), instituțiile de credit înmulțesc cu 5 % cota din datoriile rezultate din depozitele menționate la alineatul (1) litera (a) care este acoperită de o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE sau cu Directiva 2014/49/UE sau de o schemă echivalentă de garantare a depozitelor dintr-o țară terță.

(3)   Depozitele instituțiilor de credit care sunt plasate la casa centrală și care sunt considerate active lichide pentru instituția de credit care beneficiază de serviciile de depozitare, în conformitate cu articolul 16, se înmulțesc cu o rată de ieșire de 100 % pentru casa centrală, aplicată valorii acestor active lichide după aplicarea marjei de ajustare. Aceste active lichide nu sunt luate în calcul pentru acoperirea altor ieșiri decât cele menționate la prima teză a prezentului alineat și nu sunt luate în considerare la calcularea componenței rezervei de lichidități rămase, efectuată în conformitate cu articolul 17 pentru casa centrală, la nivel individual.

(4)   Serviciile de compensare, de custodie, de administrare a numerarului sau alte servicii comparabile menționate la alineatul (1) literele (a) și (d) acoperă serviciile în cauză doar în măsura în care acestea sunt furnizate în contextul unei relații de durată, care este de o importanță crucială pentru deponent. Depozitele menționate la alineatul (1) literele (a), (c) și (d) au limitări juridice sau operaționale semnificative care fac improbabilă efectuarea de retrageri semnificative într-o perioadă de 30 de zile calendaristice. Fondurile în excedent față de cele necesare pentru furnizarea de servicii operaționale sunt tratate ca depozite neoperaționale.

(5)   Depozitele rezultate dintr-o relație de bănci corespondente sau din furnizarea de servicii de tip prime brokerage nu sunt tratate ca depozite operaționale și li se aplică o rată de ieșire de 100 %.

(6)   În vederea identificării depozitelor menționate la alineatul (1) litera (c), o instituție de credit consideră că există o relație operațională de durată cu un client nefinanciar, cu excepția depozitelor la termen, a depozitelor de economii și a depozitele efectuate de brokeri, în cazul în care sunt îndeplinite toate criteriile următoare:

(a)

remunerarea contului este fixată la cel puțin 5 puncte de bază sub rata predominantă pentru depozitele interbancare cu caracteristici comparabile, dar nu este necesar să fie negativă;

(b)

depozitul este deținut în conturi special desemnate și tarificat fără să se creeze stimulente economice pentru deponent, care să-l determine să-și mențină în depozit fonduri în plus față de ceea ce este necesar pentru relația operațională;

(c)

tranzacțiile semnificative sunt creditate și debitate în mod frecvent în, respectiv din, contul avut în vedere;

(d)

este îndeplinit unul dintre următoarele criterii:

(i)

relația cu deponentul există de cel puțin 24 de luni;

(ii)

depozitul este utilizat pentru minimum 2 servicii active. Aceste servicii pot include accesul direct sau indirect la serviciile de plată naționale sau internaționale, tranzacțiile cu titluri de valoare sau serviciile de depozitare.

Doar acea parte din depozit care este necesară pentru a se face uz de serviciul al cărui produs secundar este depozitul este tratată ca depozit operațional. Excedentul este considerat a fi neoperațional.

Articolul 28

Ieșiri aferente altor datorii

(1)   Instituțiile de credit înmulțesc cu 40 % datoriile rezultate din depozitele constituite de clienți care sunt clienți nefinanciari, entități suverane, bănci centrale, bănci multilaterale de dezvoltare, entități din sectorul public, cooperative de credit autorizate de către o autoritate competentă, societăți pentru investiții personale sau de alți clienți care sunt brokeri în materie de depozite, în măsura în care nu intră sub incidența articolului 27.

Prin derogare de la primul paragraf, în cazul în care datoriile menționate la paragraful respectiv sunt acoperite de o schemă de garantare a depozitelor în conformitate cu Directiva 94/19/CE sau cu Directiva 2014/49/UE sau de o schemă echivalentă de garantare a depozitelor dintr-o țară terță, ponderea aplicată acestora este de 20 %.

(2)   Instituțiile de credit aplică o pondere de 0 % datoriilor rezultate din propriile cheltuieli de funcționare ale instituției.

(3)   Instituțiile de credit aplică datoriilor rezultate din tranzacții de creditare garantată și din operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, care ajung la scadență în termen de 30 de zile calendaristice, astfel cum sunt definite la articolul 192 punctele 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 o pondere de:

(a)

0 % dacă datoriile sunt garantate cu active care s-ar califica drept active de nivel 1, în conformitate cu articolul 10, cu excepția obligațiunilor garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate care sunt menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (f) sau dacă creditorul este o bancă centrală;

(b)

7 % dacă sunt garantate cu active care s-ar califica drept obligațiuni garantate cu un nivel extrem de ridicat de calitate, menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (f);

(c)

15 % dacă sunt garantate cu active care s-ar califica drept active de nivel 2A în conformitate cu articolul 11;

(d)

25 %:

(i)

dacă sunt garantate cu activele menționate la articolul 13 alineatul (2) litera (g) punctele (i), (ii) sau (iv);

(ii)

dacă sunt garantate cu active care nu s-ar califica drept active lichide în conformitate cu articolele 10 și 11, iar creditorul este administrația centrală, o entitate din sectorul public din statul membru sau dintr-o țară terță în care instituția de credit a fost autorizată sau a înființat o sucursală sau o bancă multilaterală de dezvoltare. Entitățile din sectorul public care beneficiază de acest tratament se limitează la cele care au o pondere de risc de 20 % sau mai mică în conformitate cu articolul 116 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(e)

35 % dacă sunt garantate cu subcategoriile de active menționate la articolul 13 alineatul (2) litera (g) punctele (iii) sau (v);

(f)

50 % dacă sunt garantate cu:

(i)

titluri de creanță emise de societăți comerciale care s-ar califica drept active de nivel 2B, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (b);

(ii)

acțiuni care s-ar califica drept active de nivel 2B, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (c);

(g)

100 % în cazul în care sunt garantate cu active care nu s-ar califica drept active lichide în conformitate cu titlul II, cu excepția tranzacțiilor vizate la prezentul alineat litera (d) punctul (ii) sau dacă creditorul este o bancă centrală.

(4)   Swap-urile pe garanții reale care ajung la scadență în următoarele 30 de zile generează o ieșire de lichidități corespunzătoare excedentului de valoare de lichiditate a activelor luate cu împrumut în raport cu valoarea de lichiditate a activelor date cu împrumut, cu excepția cazului în care contrapartea este o bancă centrală, caz în care se aplică o rată de ieșire de 0 %.

(5)   Soldurile compensatorii deținute în conturi separate în cadrul regimurilor de protecție a clienților impuse de reglementările naționale sunt tratate ca intrări în conformitate cu articolul 32 și sunt excluse din stocul de active lichide.

(6)   Instituțiile de credit aplică o rată de ieșire de 100 % tuturor titlurilor, obligațiunilor și altor titluri de creanță emise de instituția de credit, cu excepția cazului în care obligațiunea este vândută exclusiv pe piața retail și deținută într-un cont retail, caz în care instrumentelor respective li se poate aplica același tratament ca și categoriei corespunzătoare de depozite retail. Limitările sunt definite astfel încât aceste instrumente să nu poată fi achiziționate și deținute de alte părți decât clienții retail.

Articolul 29

Ieșirile de lichidități în cadrul unui grup sau al unui sistem instituțional de protecție

(1)   Prin derogare de la articolul 31, autoritățile competente pot autoriza aplicarea, de la caz la caz, a unei rate mai scăzute de ieșire pentru facilitățile de credit sau de lichiditate neutilizate, dacă sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:

(a)

există motive să se aștepte o ieșire mai mică chiar și în baza unui scenariu de criză combinat, idiosincratic și legat de piață în general, al furnizorului;

(b)

contrapartea este instituția-mamă sau o instituție-filială a instituției de credit sau o altă filială a aceleiași instituții-mamă ori este legată de instituție printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din A șaptea directivă 83/349/CEE a Consiliului (10) sau este un membru al aceluiași sistem instituțional de protecție menționat la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau este instituția centrală sau o instituție afiliată unei rețele sau unui grup cooperatist, astfel cum se prevede la articolul 10 din regulamentul respectiv;

(c)

cea mai mică rată de ieșire nu se situează sub rata de intrare aplicată de contraparte;

(d)

instituția de credit și contrapartea sunt stabilite în același stat membru.

(2)   Autoritățile competente pot acorda o derogare de la condiția prevăzută la alineatul (1) litera (d), în cazul în care se aplică articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În acest caz, trebuie să fie îndeplinite următoarele criterii obiective suplimentare:

(a)

furnizorul și beneficiarul de lichidități prezintă un profil de risc de lichiditate scăzut;

(b)

există acorduri și angajamente obligatorii din punct de vedere juridic între entitățile grupului în ceea ce privește liniile de credit sau de lichiditate neutilizate;

(c)

profilul de risc de lichiditate al beneficiarului lichidităților este luat în considerare în mod adecvat în cadrul gestionării riscului de lichiditate al furnizorului de lichiditate.

Atunci când se aprobă aplicarea unei rate de ieșire mai mici, autoritatea competentă informează ABE cu privire la rezultatul procesului menționat la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Îndeplinirea condițiilor legate de aceste ieșiri mai mici trebuie să fie analizată cu regularitate de autoritatea competentă.

Articolul 30

Ieșiri suplimentare

(1)   Garanțiile reale, altele decât numerarul și activele menționate la articolul 10, care sunt furnizate de instituția de credit pentru contractele enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și pentru instrumentele financiare derivate de credit, fac obiectul unor ieșiri suplimentare de 20 %.

Garanțiile reale constituite din activele menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (f), care sunt furnizate de instituția de credit pentru contractele enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și pentru instrumentele financiare derivate de credit, fac obiectul unor ieșiri suplimentare de 10 %.

(2)   Instituțiile de credit calculează și notifică autorităților competente o ieșire suplimentară pentru toate contractele încheiate ale căror condiții contractuale au ca rezultat, în termen de 30 de zile calendaristice și în urma unei deteriorări semnificative a calității creditului instituției de credit, ieșiri de lichidități suplimentare sau nevoi de garanții reale suplimentare. Instituțiile de credit notifică autorităților competente această ieșire cel târziu la data raportării, în conformitate cu articolul 415 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În cazul în care autoritățile competente consideră că ieșirile respective sunt semnificative în ceea ce privește posibilele ieșiri de lichidități ale instituției de credit, acestea solicită instituției de credit să adauge o ieșire suplimentară pentru contractele în cauză, corespunzând nevoilor de garanții reale suplimentare sau ieșirilor de numerar suplimentare care rezultă dintr-o deteriorare semnificativă a calității creditului instituției de credit, corespunzând unei scăderi cu trei niveluri a evaluării externe a creditului său. Instituția de credit aplică o rată de ieșire de 100 % acestor garanții reale sau ieșiri de numerar suplimentare. Instituția de credit revizuiește cu regularitate amploarea acestei deteriorări semnificative, ținând seama de elementele relevante în temeiul contractelor pe care le-a încheiat și notifică autorităților competente rezultatele analizei sale.

(3)   Instituția de credit adaugă ieșiri suplimentare corespunzătoare nevoilor de garanții reale care ar rezulta din impactul unui scenariu de piață negativ asupra tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate, asupra tranzacțiilor de finanțare și asupra altor contracte ale instituției de credit, în cazul în care acestea sunt semnificative. Acest calcul se efectuează în conformitate cu actul delegat adoptat de Comisie în conformitate cu articolul 423 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4)   Instituțiile de credit iau în considerare, pe o bază netă, ieșirile și intrările așteptate pe parcursul unei perioade de 30 de zile calendaristice pentru contractele enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în conformitate cu articolul 21. În cazul unei ieșiri nete, instituția de credit înmulțește rezultatul cu o rată de ieșire de 100 %. Instituțiile de credit exclud din aceste calcule cerințele de lichiditate care ar rezulta din aplicarea alineatelor (1), (2) și (3).

(5)   Instituția de credit adaugă o ieșire suplimentară corespunzătoare procentului de 100 % din valoarea de piață a titlurilor sau a altor active vândute în lipsă și care urmează să fie furnizate în termen de 30 de zile calendaristice, cu excepția cazului în care instituția de credit deține titlurile care urmează să fie furnizate sau le-a împrumutat în condiții care prevăd returnarea acestora doar după termenul de 30 de zile calendaristice, iar titlurile nu fac parte din activele lichide ale instituțiilor de credit. În cazul în care poziția scurtă este acoperită de o tranzacție de finanțare prin titluri însoțită de o garanție, instituția de credit presupune că poziția scurtă va fi menținută pe toată perioada celor 30 de zile calendaristice și i se va aplica o rată de ieșire de 0 %.

(6)   Instituția de credit adaugă o ieșire suplimentară corespunzătoare unui procent de 100 % din:

(a)

garanțiile reale excedentare pe care le deține instituția de credit, care pot fi oricând solicitate prin contract de către contraparte;

(b)

garanțiile reale care trebuie să fie furnizate unei contrapărți în termen de 30 de zile calendaristice;

(c)

garanțiile reale corespunzând unor active care ar avea calitatea de active lichide în sensul titlului II, care se pot substitui, fără acordul instituției de credit, unor active corespunzătoare unor active care nu s-ar califica drept active lichide în sensul titlului II.

(7)   Depozitele primite ca garanții reale nu sunt considerate datorii în sensul articolului 27 sau al articolului 29, ci fac obiectul dispozițiilor de la alineatele (1)-(6) ale prezentului articol, după caz.

(8)   Instituțiile de credit presupun o ieșire de 100 % pentru pierderea de finanțare legată de titluri garantate cu active, obligațiuni garantate și alte instrumente financiare structurate care ajung la scadență în termen de 30 de zile calendaristice, atunci când aceste instrumente sunt emise chiar de către instituția de credit sau de către societăți-vehicul sau vehicule cu scop special (SPV) sponsorizate de instituția de credit.

(9)   Instituțiile de credit presupun o ieșire de 100 % pentru pierderea de finanțare legată de titlurile comerciale de valoare garantate cu active, societățile-vehicul, vehiculele de investiții în titluri de valoare și alte astfel de mecanisme de finanțare. Această rată de ieșire de 100 % se aplică valorii ajunse la scadență sau valorii activelor care ar putea fi returnate sau lichidităților necesare.

(10)   Pentru acea parte a programelor de finanțare prevăzută la alineatele (8) și (9), nu este necesar ca instituțiile de credit care sunt furnizori de facilități de lichiditate conexe să contabilizeze atât instrumentul de finanțare care ajunge la scadență, cât și facilitatea de lichiditate pentru programe consolidate.

(11)   Se consideră că activele împrumutate fără garanții și scadente în termen de 30 de zile calendaristice fac obiectul unei retrageri integrale, conducând la o ieșire de active lichide de 100 %, cu excepția cazului în care instituția de credit deține titlurile și acestea nu fac parte din rezerva sa de lichidități.

(12)   În ceea ce privește furnizarea de servicii de tip prime brokerage, în cazul în care o instituție de credit a finanțat activele unui client compensându-le, în intern, cu vânzările în lipsă corespunzătoare unui alt client, astfel de tranzacții fac obiectul unei rate de ieșire de 50 % corespunzând obligației contingente, deoarece, în cazul în care clienții efectuează retrageri, instituția de credit poate fi obligată să găsească surse suplimentare de finanțare pentru a acoperi aceste poziții.

Articolul 31

Ieșiri aferente facilităților de credit și de lichiditate

(1)   În sensul prezentului articol, prin facilitate de lichiditate se înțelege orice facilitate de rezervă angajată, neutilizată, care ar fi folosită pentru a refinanța datoriile unui client în situațiile în care respectivul client nu este în măsură să refinanțeze datoria respectivă pe piețele financiare. Valoarea acesteia se calculează ca valoarea datoriei emise de client, încă neachitată și care ajunge la scadență în termen de 30 de zile calendaristice și care este acoperită de facilitate. Partea din facilitatea de lichiditate care acoperă o datorie care nu ajunge la scadență în termen de 30 de zile calendaristice este exclusă din domeniul de aplicare al definiției facilității. Orice capacitate suplimentară a facilității este tratată ca o facilitate de creditare angajată cu rata de tragere aferentă, astfel cum se prevede la prezentul articol. Facilitățile generale de capital circulant pentru entități corporative nu vor fi clasificate ca facilități de lichiditate, ci ca facilități de credit.

(2)   Instituțiile de credit calculează ieșirile pentru facilitățile de credit și de lichiditate prin înmulțirea valorii facilităților de credit și de lichiditate cu ratele de ieșire corespunzătoare, stabilite la alineatele (3)-(5). Ieșirile din facilitățile de credit și de lichiditate angajate sunt calculate ca procent din suma maximă care poate fi retrasă în termen de 30 de zile calendaristice, fără includerea cerințelor de lichiditate care ar fi aplicabile în temeiul articolului 23 pentru elementele extrabilanțiere aferente finanțării comerțului și fără includerea vreunei garanții reale puse la dispoziția instituției de credit și evaluate în conformitate cu articolul 9, cu condiția ca garanția reală să îndeplinească toate condițiile următoare:

(a)

să poată fi reutilizată sau ipotecată de instituția de credit;

(b)

să fie deținută sub formă de active lichide, dar să nu fie contabilizată ca parte din rezerva de lichidități; și

(c)

să nu fie constituită din active emise de contrapartea facilității sau de una dintre entitățile afiliate ale acesteia.

Dacă instituția de credit are la dispoziție informațiile necesare, suma maximă care poate fi retrasă pentru facilități de credit și de lichiditate este stabilită ca fiind suma maximă care ar putea fi retrasă având în vedere propriile obligații ale contrapărții sau având în vedere calendarul predefinit ale retragerilor contractuale, care devin scadente într-o perioadă de 30 de zile calendaristice.

(3)   Suma maximă care poate fi retrasă în următoarele 30 de zile calendaristice din facilitățile de credit angajate neutilizate și din facilitățile de lichiditate angajate neutilizate este înmulțită cu 5 % în cazul în care facilitățile se încadrează în clasa de expuneri față de depozitele retail.

(4)   Suma maximă care poate fi retrasă în termen de 30 de zile calendaristice din facilitățile de credit angajate neutilizate este înmulțită cu 10 % în cazul în care facilitățile în cauză îndeplinesc următoarele condiții:

(a)

nu se încadrează în clasa de expuneri față de depozitele retail;

(b)

au fost furnizate unor clienți care nu sunt clienți financiari, inclusiv societăți nefinanciare, entități suverane, bănci centrale, bănci multilaterale de dezvoltare și entități din sectorul public;

(c)

nu au fost furnizate în scopul înlocuirii finanțării clientului în situații în care acesta nu își poate acoperi nevoile de finanțare pe piețele financiare.

(5)   Suma maximă care poate fi retrasă în următoarele 30 de zile calendaristice din facilitățile de lichiditate angajate neutilizate se înmulțește cu 30 %, în cazul în care facilitățile în cauză îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul (4) literele (a) și (b), și cu 40 %, în cazul în care acestea sunt furnizate către societăți pentru investiții personale.

(6)   Valoarea angajată neutilizată a unei facilități de lichiditate care a fost furnizată unei SSPE pentru ca aceasta să poată achiziționa active care nu sunt titluri de la clienți nefinanciari se înmulțește cu 10 % în măsura în care depășește valoarea activelor achiziționate în prezent de la clienți și în cazul în care suma maximă care poate fi retrasă este limitată prin contract la valoarea activelor achiziționate în prezent.

(7)   Casa centrală a unui sistem sau a unei rețele menționate la articolul 16 înmulțește cu o rată de ieșire de 75 % finanțarea sub formă de lichidități angajată față de o instituție de credit membră, în cazul în care instituția de credit respectivă poate trata finanțarea sub formă de lichidități ca activ lichid în conformitate cu articolul 16 alineatul (2). Rata de ieșire de 75 % se aplică valorii principalului angajamentului de finanțare sub formă de lichidități.

(8)   Instituția de credit înmulțește suma maximă care poate fi retrasă din alte facilități de credit angajate neutilizate și din alte facilități de lichiditate angajate neutilizate într-o perioadă de 30 de zile calendaristice cu rata de ieșire corespunzătoare, după cum urmează:

(a)

40 % pentru facilitățile de credit și de lichiditate acordate instituțiilor de credit și pentru facilitățile de credit acordate altor instituții financiare reglementate, inclusiv întreprinderilor de asigurare și firmelor de investiții, OPC-urilor sau fondurilor de investiții cu capital fix;

(b)

100 % pentru facilitățile de lichiditate pe care instituția de credit le-a acordat SSPE-urilor, altele decât cele menționate la alineatul (6), și pentru acordurile în cadrul cărora instituția are obligația să achiziționeze active de la o SSPE sau să facă schimb de active cu aceasta;

(c)

100 % pentru facilitățile de credit și de lichiditate acordate clienților financiari, care nu sunt menționate la literele (a) și (b) și la alineatele (1)-(7).

(9)   Prin derogare de la alineatele (1)-(8), instituțiile de credit care au fost înființate și sunt sponsorizate de administrația centrală sau de o administrație regională din cel puțin un stat membru pot aplica tratamentele prevăzute la alineatele (3) și (4) facilităților de credit și de lichiditate care sunt acordate creditorilor promoționali cu unicul scop de a finanța, în mod direct sau indirect, credite promoționale, cu condiția ca acele credite să îndeplinească cerințele legate de ratele de ieșire menționate la alineatele (3) și (4).

Prin derogare de la articolul 32 alineatul (3) litera (g), în cazul în care respectivele credite promoționale sunt acordate ca credite de tip pass through prin intermediul unei alte instituții de credit care acționează ca intermediar, instituțiile de credit pot aplica rate de intrare și de ieșire simetrice.

Creditele promoționale menționate la prezentul alineat sunt disponibile, pe bază neconcurențială și non-profit, doar pentru persoanele care nu sunt clienți financiari, în scopul promovării obiectivelor de politică publică ale Uniunii sau ale administrației centrale ori regionale din statul membru respectiv. Aceste facilități pot fi utilizate doar în urma unei cereri de acordare a unui credit promoțional care este de așteptat în mod rezonabil să fie formulată, în limita sumei astfel solicitate, cu condiția să existe o raportare ulterioară privind utilizarea fondurilor distribuite.

(10)   Instituțiile de credit aplică o pondere de 100 % oricăror ieșiri de lichidități rezultate din datorii care devin scadente în termen de 30 de zile calendaristice, altele decât cele prevăzute la articolele 23-31.

CAPITOLUL 3

Intrări de lichidități

Articolul 32

Intrări

(1)   Intrările de lichidități se evaluează pe parcursul unei perioade de 30 de zile calendaristice. Acestea includ doar intrările contractuale din expuneri care nu sunt restante și în cazul cărora instituția de credit nu are niciun motiv să se aștepte la neperformanță în termen de 30 de zile calendaristice.

(2)   Intrărilor de lichidități li se aplică o rată de intrare de 100 %, inclusiv, în particular, următoarelor lichidități:

(a)

sumele datorate de bănci centrale și clienți financiari. În ceea ce îi privește pe aceștia din urmă, se consideră că intrările de lichidități provenite în special din următoarele tranzacții fac obiectul ratei de intrare de 100 %:

(i)

titlurile care ajung la scadență în termen de 30 de zile calendaristice;

(ii)

operațiunile de finanțare a comerțului menționate la articolul 162 alineatul (3) al doilea paragraf litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 cu o scadență reziduală mai mică de 30 de zile calendaristice;

(b)

sumele datorate din pozițiile în instrumente de capital legate de indici principali, cu condiția să nu se dubleze cu activele lichide. Sumele respective includ sumele datorate prin contract în următoarele 30 de zile calendaristice, cum ar fi dividendele în numerar provenite de la astfel de indici principali și sumele în numerar care urmează să fie primite, provenite de la astfel de instrumente de capitaluri proprii care au fost vândute dar nu încă decontate, în cazul în care acestea nu sunt recunoscute drept active lichide în conformitate cu titlul II.

(3)   Prin derogare de la alineatul (2), intrările prevăzute la prezentul alineat fac obiectul următoarelor cerințe:

(a)

sumele datorate de clienții nefinanciari se reduc, la nivelul plății principalului, fie cu 50 % din valoarea lor, fie cu valoarea angajamentelor contractuale de extindere a finanțării luate față de respectivii clienți, în funcție de care dintre cele două valori este mai mare. În sensul prezentei litere, printre clienții nefinanciari se numără societățile comerciale, entitățile suverane, băncile multilaterale de dezvoltare sau entitățile din sectorul public. Prin derogare, instituțiile de credit care au primit un angajament menționat la articolul 31 alineatul (9) pentru a plăti un credit promoțional unui beneficiar final sau care au primit un angajament similar de la o bancă multilaterală de dezvoltare sau de la o entitate din sectorul public pot lua în considerare o intrare cu o valoare cel mult egală cu cea a ieșirii pe care o aplică instituțiile respective angajamentului corespunzător de a acorda creditele promoționale respective;

(b)

sumele datorate din tranzacții de creditare garantată și din operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, astfel cum sunt definite la articolul 192 punctele 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care sunt garantate cu active lichide, nu se iau în considerare până la valoarea activelor lichide nete de marjele de ajustare aplicabile în conformitate cu titlul II. Sumele datorate pentru valoarea rămasă sau dacă sunt garantate cu active care nu se califică drept active lichide în conformitate cu titlul II sunt luate în considerare integral. Nu se permite nicio intrare de lichidități în cazul în care garanția reală este utilizată pentru a acoperi o poziție scurtă în conformitate cu articolul 30 alineatul (5);

(c)

sumele datorate din împrumuturi în marjă care ajung la scadență contractuală, a căror garanție este constituită din active nelichide, pot beneficia de o rată de intrare de 50 %. Intrările respective pot fi luate în considerare numai în cazul în care instituția de credit nu utilizează, în scopul acoperirii unor poziții scurte, garanțiile reale pe care le-a primit inițial pentru împrumuturile acordate;

(d)

sumele datorate pe care instituția de credit care datorează sumele respective le tratează în conformitate cu articolul 27, cu excepția depozitelor la casa centrală menționată la articolul 27 alineatul (3), sunt înmulțite cu o rată de intrare simetrică corespunzătoare. În cazul în care rata corespunzătoare nu poate fi determinată, se aplică o rată de intrare de 5 %;

(e)

swap-urile pe garanții reale care ajung la scadență în termen de 30 de zile calendaristice conduc la o intrare de lichidități corespunzătoare excedentului de valoare de lichiditate a activelor date cu împrumut în comparație cu valoarea de lichiditate a activelor luate împrumutate;

(f)

în cazul în care garanția reală obținută prin operațiuni de reverse repo, de împrumutare de titluri sau de swap pe garanții reale, care ajunge la scadență în următoarele 30 de zile, este reipotecată și utilizată pentru a acoperi pozițiile scurte care pot fi prelungite după termenul de 30 de zile, o instituție de credit presupune că respectivele acorduri reverse repo sau acorduri de împrumut de titluri vor fi reînnoite și nu vor genera nicio intrare de numerar care să reflecte nevoia sa de a continua să acopere poziția scurtă sau să răscumpere titlurile relevante. Pozițiile scurte includ atât situațiile în care, într-un portofoliu echilibrat, instituția de credit a vândut un titlu în lipsă, în mod direct, în cadrul unei strategii de tranzacționare sau de acoperire, cât și situațiile în care instituției de credit îi lipsește un titlu dintr-un portofoliu de operațiuni repo echilibrat și a luat cu împrumut un titlu pentru o anumită perioadă de timp și a dat cu împrumut titlul pentru o perioadă mai îndelungată;

(g)

orice facilitate de credit sau de lichiditate neutilizată și orice alt angajament primit de la alte entități decât băncile centrale și entitățile menționate la articolul 34 nu se iau în considerare. Facilitățile de lichiditate angajate neutilizate provenite de la banca centrală, care sunt recunoscute ca active lichide în conformitate cu articolul 14, nu sunt luate în considerare ca intrare;

(h)

sumele datorate din titluri emise de instituția de credit sau de o entitate legată de aceasta sunt luate în considerare pe o bază netă cu o rată de intrare aplicată pe baza ratei de intrare aplicabile activului-suport în temeiul prezentului articol;

(i)

activele care nu au o dată de expirare contractuală definită se iau în considerare cu o rată de intrare de 20 %, cu condiția ca dispozițiile contractului să-i permită instituției de credit să se retragă din contract sau să ceară plata în termen de 30 de zile.

(4)   Alineatul (3) litera (a) nu se aplică sumelor datorate din tranzacții de creditare garantată și din operațiuni ajustate la condițiile pieței de capital, definite la articolul 192 punctele 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care sunt garantate cu active lichide în conformitate cu titlul II, astfel cum se menționează la alineatul (3) litera (b). Intrările provenite din eliberarea soldurilor deținute în conturi separate în conformitate cu cerințele de reglementare privind protejarea activelor destinate tranzacționării ale clienților sunt luate în calcul în integralitate, cu condiția ca respectivele solduri separate să fie menținute în active lichide, astfel cum sunt definite la titlul II.

(5)   Ieșirile și intrările așteptate pe o perioadă de 30 de zile calendaristice din contractele enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se calculează pe o bază netă, astfel cum se prevede la articolul 21, și se înmulțesc cu 100 % în cazul unei intrări nete de lichidități.

(6)   Instituțiile de credit nu iau în considerare intrările care provin din oricare dintre activele lichide menționate la titlul II, altele decât plățile datorate pentru activele care nu sunt reflectate în valoarea de piață a activului.

(7)   Instituțiile de credit nu iau în considerare intrările din nicio nouă obligație asumată.

(8)   Instituțiile de credit iau în considerare intrările de lichidități care urmează să fie primite în țări terțe în care există restricții privind transferul sau care sunt denominate în monede neconvertibile, numai în măsura în care acestea corespund ieșirilor din țara terță, respectiv în moneda în cauză.

Articolul 33

Plafon aplicabil intrărilor

(1)   Instituțiile de credit limitează recunoașterea intrărilor de lichidități la 75 % din totalul ieșirilor de lichidități, astfel cum sunt definite în capitolul 2, cu excepția cazului în care o anumită intrare face obiectul unei exceptări, astfel cum se prevede la alineatele (2), (3) sau (4).

(2)   Sub rezerva aprobării prealabile a autorității competente, instituția de credit poate excepta, în totalitate sau parțial, de la aplicarea plafonului menționat la alineatul (1), următoarele intrări de lichidități:

(a)

intrările în cazul cărora furnizorul este o instituție-mamă sau o filială a instituției de credit sau o altă filială a aceleiași instituții-mamă ori este legat de instituția de credit printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE;

(b)

intrările din depozitele constituite la alte instituții de credit în cadrul unui grup de entități care se califică pentru tratamentul prevăzut la articolul 113 alineatul (6) sau (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)

intrările prevăzute la articolul 26, inclusiv intrările provenite din împrumuturi legate de creditele ipotecare sau de creditele promoționale menționate la articolul 31 alineatul (9) sau provenite de la o bancă multilaterală de dezvoltare sau de la o entitate din sectorul public pentru care instituția de credit a acționat ca intermediar (pass through).

(3)   Sub rezerva aprobării prealabile a autorității competente, instituțiile de credit specializate pot fi exceptate de la plafonul aplicabil intrărilor atunci când activitățile lor principale sunt leasingul și factoringul, cu excepția activităților descrise la alineatul (4), și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (5).

(4)   Sub rezerva aprobării prealabile a autorității competente, instituțiile de credit specializate pot face obiectul unui plafon al intrărilor de 90 % în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (5) și activitățile principale ale acestor instituții sunt următoarele:

(a)

acordarea de finanțare pentru achiziționarea de autovehicule;

(b)

acordarea de credite de consum, astfel cum sunt definite în Directiva 2008/48/CE privind creditele de consum.

(5)   Instituțiile de credit menționate la alineatul (3) pot fi exceptate de la plafonul aplicabil intrărilor și instituțiile de credit menționate la alineatul (4) pot aplica un plafon mai ridicat de 90 %, cu condiția ca acestea să îndeplinească următoarele condiții:

(a)

activitățile economice prezintă un profil de risc de lichiditate scăzut, ținând cont de următorii factori:

(i)

calendarul intrărilor este sincronizat cu cel al ieșirilor;

(ii)

la nivel individual, instituția de credit nu este finanțată în mod semnificativ prin depozite retail;

(b)

la nivel individual, cota pe care o reprezintă activitățile lor principale, astfel cum sunt menționate la alineatul (3) sau (4), depășește 80 % din bilanțul total;

(c)

derogările sunt prezentate în rapoartele anuale.

Autoritățile competente notifică ABE ce instituții de credit specializate au beneficiat de exceptare sau fac obiectul unui plafon mai ridicat, notificarea fiind însoțită de o justificare. ABE publică și actualizează o listă a instituțiilor de credit specializate care sunt exceptate sau care fac obiectul unui plafon mai ridicat. ABE poate solicita documente justificative.

(6)   Exceptările prevăzute la alineatele (2), (3) și (4), atunci când sunt aprobate de autoritatea competentă, pot fi aplicate atât la nivel individual, cât și la nivel consolidat, sub rezerva dispozițiilor de la articolul 2 alineatul (3) litera (e).

(7)   Instituțiile de credit determină valoarea ieșirilor nete de lichidități în cadrul aplicării plafonului intrărilor în conformitate cu formula prevăzută în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 34

Ieșirile de lichidități în cadrul unui grup sau al unui sistem instituțional de protecție

(1)   Prin derogare de la articolul 32 alineatul (3) litera (g), autoritățile competente pot autoriza aplicarea, de la caz la caz, a unei rate de intrare mai ridicate pentru facilitățile de credit și de lichiditate neutilizate, atunci când sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:

(a)

există motive să se aștepte o intrare mai mare chiar în baza unui scenariu de criză combinat, idiosincratic și legat de piață în general, al furnizorului;

(b)

contrapartea este instituția-mamă sau o filială a instituției de credit sau o altă filială a aceleiași instituții-mamă ori este legată de instituția de credit printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE sau este un membru al aceluiași sistem instituțional de protecție menționat la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau este casa centrală sau o instituție afiliată unei rețele sau unui grup cooperatist, astfel cum se prevede la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(c)

în cazul în care rata de intrare este mai mare de 40 %, o rată de ieșire simetrică corespunzătoare este aplicată de către contraparte prin derogare de la articolul 31;

(d)

instituția de credit și contrapartea sunt stabilite în același stat membru.

(2)   În cazul în care instituția de credit și instituția de credit care este contraparte sunt stabilite în state membre diferite, autoritățile competente pot acorda o derogare de la respectarea condiției prevăzute la alineatul (1) litera (d) în cazul în care, în plus față de criteriile de la alineatul (1), sunt îndeplinite următoarele criterii obiective suplimentare, enunțate la literele (a)-(c) de mai jos:

(a)

furnizorul și beneficiarul de lichidități prezintă un profil de risc de lichiditate scăzut;

(b)

există acorduri și angajamente obligatorii din punct de vedere juridic între entitățile unui grup în ceea ce privește liniile de credit sau de lichiditate;

(c)

profilul de risc de lichiditate al beneficiarului lichidităților a fost luat în considerare în mod adecvat în cadrul gestionării riscului de lichiditate a furnizorului de lichiditate.

Autoritățile competente acționează în strânsă colaborare în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru a determina dacă sunt îndeplinite criteriile suplimentare prevăzute la prezentul alineat.

(3)   În cazul în care criteriile suplimentare prevăzute la alineatul (2) sunt îndeplinite, se permite autorității competente a beneficiarului lichidităților să aplice o rată de intrare preferențială de până la 40 %. Cu toate acestea, aprobarea ambelor autorități competente este necesară pentru orice rată preferențială mai mare de 40 %, care se aplică pe o bază simetrică.

În cazul în care este autorizată aplicarea unei rate de intrare preferențiale mai mari de 40 %, autoritățile competente informează ABE cu privire la rezultatul procesului menționat la alineatul (2). Autoritățile competente verifică cu regularitate dacă sunt în continuare îndeplinite condițiile în cazul acestor intrări mai mari.

TITLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 35

Păstrarea drepturilor obținute aplicabile activelor bancare garantate de un stat membru

(1)   Activele emise de instituțiile de credit care beneficiază de o garanție de la administrația centrală a unui stat membru se califică drept active de nivel 1 numai în cazul în care garanția:

(a)

a fost acordată sau angajată pentru o sumă maximă înainte de 30 iunie 2014;

(b)

este o garanție directă, explicită, irevocabilă și necondiționată și acoperă incapacitatea de a plăti principalul și dobânda la scadență.

(2)   În cazul în care garantul este o administrație regională sau o autoritate locală dintr-un stat membru, activul garantat se califică drept activ de nivel 1 numai în cazul în care expunerile față de respectiva administrație regională sau autoritate locală sunt tratate ca expuneri față de administrația lor centrală în conformitate cu articolul 115 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și garanția respectă cerințele prevăzute la alineatul (1).

(3)   Activele menționate la alineatele (1) și (2) continuă să se califice drept active de nivel 1 atât timp cât garanția rămâne în vigoare pentru emitentul în cauză sau pentru activele sale, după caz, astfel cum au fost modificate sau înlocuite periodic. În cazul în care valoarea unei garanții în favoarea unui emitent sau a activelor sale este majorată la orice dată ulterioară celei de 30 iunie 2014, activele se califică drept active lichide doar până la valoarea maximă a garanției care a fost angajată înainte de data respectivă.

(4)   Activele menționate la prezentul articol se supun acelorași cerințe aplicabile, în temeiul prezentului regulament, activelor de nivel 1 care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de administrațiile centrale sau regionale, autoritățile locale sau entitățile din sectorul public menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (c).

(5)   În cazul în care o instituție de credit sau activele acesteia beneficiază de o schemă de garantare, această schemă, în ansamblul ei, este considerată drept garanție în sensul prezentului articol.

Articolul 36

Dispoziție tranzitorie aplicabilă agențiilor de gestionare a activelor depreciate, finanțate de un stat membru

(1)   Obligațiunile de rang superior emise de următoarele agenții de gestionare a activelor depreciate, finanțate de un stat membru, se califică drept active de nivel 1, până la 31 decembrie 2023:

(a)

National Asset Management Agency (NAMA), în Irlanda;

(b)

Sociedad de Gestión de Activos Procedentes de la Reestructuración Bancaria, S.A. (SAREB), în Spania;

(c)

Bank Asset Management Company (Societatea de administrare a activelor) astfel cum a fost instituită prin Legea privind măsurile adoptate de Republica Slovenia pentru consolidarea stabilității băncilor (Measures of the Republic of Slovenia to Strengthen the Stability of Banks Act — MSSBA), în Slovenia.

(2)   Activele menționate la alineatul (1) fac obiectul acelorași cerințe aplicabile în temeiul prezentului regulament activelor de nivel 1 care reprezintă creanțe asupra sau creanțe garantate de administrațiile centrale sau regionale, autoritățile locale sau entitățile din sectorul public, astfel cum sunt menționate la articolul 10 alineatul (1) litera (c).

Articolul 37

Dispoziție tranzitorie pentru securitizările garantate cu credite rezidențiale

(1)   Prin derogare de la articolul 13, securitizările emise înainte de 1 octombrie 2015, în cazul cărora expunerile-suport sunt credite rezidențiale, astfel cum se menționează la articolul 13 alineatul (2) litera (g) punctul (i), se califică drept active de nivel 2B dacă îndeplinesc toate cerințele prevăzute la articolul 13, cu excepția cerințelor privind indicatorul LTV sau raportul între volumul creditului și veniturile debitorului prevăzute la articolul 13 alineatul (2) litera (g) punctul (i).

(2)   Prin derogare de la articolul 13, securitizările emise după data de 1 octombrie 2015, în cazul cărora expunerile-suport sunt credite rezidențiale, astfel cum sunt menționate la articolul 13 alineatul (2) litera (g) punctul (i), care nu îndeplinesc cerințele privind indicatorul LTV mediu sau raportul mediu între volumul creditului și veniturile debitorului se califică drept active de nivel 2B până la 1 octombrie 2025, cu condiția ca expunerile-suport să includă creditele rezidențiale care, în momentul în care au fost acordate, nu făceau obiectul legislației naționale de reglementare a limitărilor legate de raportul între volumul creditului și veniturile debitorului și ca respectivele credite rezidențiale să fi fost acordate la orice dată anterioară celei de 1 octombrie 2015.

Articolul 38

Dispoziție tranzitorie pentru introducerea indicatorului de acoperire a necesarului de lichiditate

(1)   În conformitate cu articolul 460 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate prevăzut la articolul 4 se introduce după cum urmează:

(a)

60 % din cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, începând cu 1 octombrie 2015;

(b)

70 %, începând cu 1 ianuarie 2016;

(c)

80 %, începând cu 1 ianuarie 2017;

(d)

100 %, începând cu 1 ianuarie 2018.

(2)   În conformitate cu articolul 412 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, statele membre sau autoritățile competente pot impune instituțiilor de credit autorizate la nivel național sau unui subset de astfel de instituții de credit să mențină o cerință mai ridicată de acoperire a necesarului de lichiditate, de până la 100 %, până la introducerea deplină a standardului minim obligatoriu la o rată de 100 %, în conformitate cu prezentul regulament.

Articolul 39

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 octombrie 2015.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 octombrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 176, 27.6.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit (JO L 302, 17.11.2009, p. 1).

(3)  Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (JO L 173, 12.6.2014, p. 149).

(4)  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

(5)  JO L 124, 20.5.2003, p. 36.

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 28.6.2014, p. 1).

(7)  Directiva 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 60, 28.2.2014, p. 34).

(8)  Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO L 133, 22.5.2008, p. 66).

(9)  Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (JO L 135, 31.5.1994, p. 5).

(10)  A șaptea directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate (JO L 193, 18.7.1983, p. 1).


ANEXA I

Formule pentru determinarea componenței rezervei de lichidități

1.

Instituția de credit utilizează formulele prevăzute în prezenta anexă pentru a determina componența rezervei sale de lichidități, în conformitate cu articolul 17.

2.

Calcularea rezervei de lichidități: începând cu data calculării, rezerva de lichidități a instituției de credit este egală cu:

(a)

valoarea activelor de nivel 1; plus

(b)

valoarea activelor de nivel 2A; plus

(c)

valoarea activelor de nivel 2B;

minus valoarea cea mai mică dintre:

(d)

suma dintre (a), (b) și (c); sau

(e)

„valoarea excedentului de active lichide” calculată în conformitate cu punctele 3 și 4 din prezenta anexă.

3.

Valoarea „excedentului de active lichide”: această valoare este formată din componentele definite mai jos:

(a)

valoarea ajustată a activelor de nivel 1 formate din obligațiuni negarantate, care este egală cu valoarea tuturor activelor lichide de nivel 1, cu excepția obligațiunilor garantate de nivel 1, care ar fi deținute de instituția de credit în momentul încheierii oricărei tranzacții de finanțare garantate, tranzacții de creditare garantate, tranzacții de schimb de active sau tranzacții cu instrumente financiare derivate garantate care ajunge la scadență în termen de 30 de zile calendaristice de la data calculării și în cadrul căreia instituția de credit și contrapartea fac schimb de active lichide pe cel puțin un segment al tranzacției;

(b)

valoarea ajustată a obligațiunilor garantate de nivel 1, care este egală cu valoarea după aplicarea marjelor de ajustare a tuturor obligațiunilor garantate de nivel 1 care ar fi deținute de instituția de credit în momentul încheierii oricărei tranzacții de finanțare garantate, tranzacții de creditare garantate, tranzacții de schimb de active sau tranzacții cu instrumente financiare derivate garantate care ajunge la scadență în termen de 30 de zile calendaristice de la data calculării și în cadrul căreia instituția de credit și contrapartea fac schimb de active lichide pe cel puțin un segment al tranzacției;

(c)

valoarea ajustată a activelor de nivel 2A, care este egală cu valoarea după aplicarea marjelor de ajustare a tuturor activelor de nivel 2A care ar fi deținute de instituția de credit în momentul încheierii oricărei tranzacții de finanțare garantate, tranzacții de creditare garantate, tranzacții de schimb de active sau tranzacții cu instrumente financiare derivate garantate care ajunge la scadență în termen de 30 de zile calendaristice de la data calculării și în cadrul căreia instituția de credit și contrapartea fac schimb de active lichide pe cel puțin un segment al tranzacției; și

(d)

valoarea ajustată a activelor de nivel 2B, care este egală cu valoarea după aplicarea marjelor de ajustare a tuturor activelor de nivel 2B care ar fi deținute de instituția de credit în momentul încheierii oricărei tranzacții de finanțare garantate, tranzacții de creditare garantate, tranzacții de schimb de active sau tranzacții cu instrumente financiare derivate garantate care ajunge la scadență în termen de 30 de zile calendaristice de la data calculării și în cadrul căreia instituția de credit și contrapartea fac schimb de active lichide pe cel puțin un segment al tranzacției.

4.

Calcularea „valorii excedentului de active lichide”: această valoare este egală cu:

(a)

valoarea ajustată a activelor de nivel 1 formate din obligațiuni negarantate; plus

(b)

valoarea ajustată a obligațiunilor garantate de nivel 1; plus

(c)

valoarea ajustată a activelor de nivel 2A; plus

(d)

valoarea ajustată a activelor de nivel 2B;

minus valoarea cea mai mică dintre:

(e)

suma dintre (a), (b), (c) și (d);

(f)

100/30 înmulțit cu (a);

(g)

100/60 înmulțit cu suma dintre (a) și (b);

(h)

100/85 înmulțit cu suma dintre (a), (b) și (c).

5.

Componența rezervei de lichidități după luarea în calcul a încheierii oricărei tranzacții de finanțare garantate, tranzacții de creditare garantate, tranzacții de schimb de active sau tranzacții cu instrumente financiare derivate garantate și aplicarea plafoanelor de mai sus, în conformitate cu articolul 17, se stabilește după cum urmează:

 

a″ (valoarea ajustată a activelor de nivel 1 formate din obligațiuni negarantate după aplicarea plafonului)

= a (valoarea ajustată a activelor de nivel 1 formate din obligațiuni negarantate înainte de aplicarea plafonului);

 

b″ (valoarea ajustată a activelor de nivel 1 formate din obligațiuni garantate după aplicarea plafonului)

= MIN(b, a70/30),

unde b = valoarea ajustată a activelor de nivel 1 formate din obligațiuni garantate înainte de aplicarea plafonului

 

c″ (valoarea ajustată a activelor de nivel 2A după aplicarea plafonului)

= MIN(c, (a + b″)40/60, MAX(a70/30 – b″, 0))

unde c = valoarea ajustată a activelor de nivel 2A înainte de aplicarea plafonului

 

d″ (valoarea ajustată a activelor de nivel 2B după aplicarea plafonului)

= MIN (d, (a + b″ + c″)15/85, MAX((a + b″)40/60 – c″,0), MAX(70/30a – b″ – c″,0))

unde d = valoarea ajustată a activelor de nivel 2B înainte de aplicarea plafonului


ANEXA II

Formulă pentru calcularea ieșirilor nete de lichidități

NLO (Net liquidity outflow)

=

Ieșiri nete de lichidități

TO (Total outflows)

=

Totalul ieșirilor

TI (Total inflows)

=

Totalul intrărilor

FEI (Fully exempted inflows)

=

Intrări exceptate integral

IHC (Inflows subject to higher cap)

=

Intrări care fac obiectul unui plafon mai ridicat, și anume de 90 % din ieșiri

IC (Inflows subject to cap)

=

Intrări care fac obiectul unui plafon de 75 % din ieșiri

Ieșirile nete de lichidități sunt egale cu totalul ieșirilor minus reducerea pentru intrările exceptate integral minus reducerea pentru intrările care fac obiectul plafonului de 90 % minus reducerea pentru intrările care fac obiectul plafonului de 75 %.

NLO = TO – MIN(FEI, TO) – MIN(IHC, 0,9*MAX(TO – FEI, 0)) – MIN(IC, 0,75*MAX(TO – FEI – IHC/0,9, 0))


17.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 11/37


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2015/62 AL COMISIEI

din 10 octombrie 2014

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește indicatorul efectului de levier

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (1), în special articolul 456 alineatul (1) litera (j),

întrucât:

(1)

Indicatorul efectului de levier calculat în conformitate cu articolul 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să fie publicat de instituții începând cu data de 1 ianuarie 2015 și, înainte de această dată, Comisia este împuternicită să adopte un act delegat de modificare a indicatorului de măsurare a expunerii și a indicatorului de măsurare a capitalului care sunt utilizați pentru calcularea indicatorului efectului de levier în vederea corectării oricăror insuficiențe constatate în urma raportării de către instituții.

(2)

S-au observat diferențe în ceea ce privește indicatorii efectului de levier raportați la care se face referire la articolul 429 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 din cauza unor interpretări divergente ale instituțiilor cu privire la compensarea garanțiilor reale în tranzacțiile de finanțare prin titluri de valoare și în tranzacțiile de răscumpărare. Aceste diferențe în ceea ce privește interpretarea și raportarea au devenit evidente în urma raportului de analiză publicat la data de 4 martie 2014 de Autoritatea Bancară Europeană (ABE).

(3)

Având în vedere faptul că dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013 au reflectat standardele Basel, soluțiile identificate pentru a remedia deficiențele normelor Basel sunt, de asemenea, adecvate pentru a remedia deficiențele corespunzătoare ale dispozițiilor relevante ale regulamentului respectiv.

(4)

La data de 14 ianuarie 2014, Comitetul de la Basel a adoptat un text revizuit al normelor privind indicatorul efectului de levier, în special dispoziții suplimentare referitoare la măsurarea și compensarea tranzacțiilor de răscumpărare și de finanțare prin titluri de valoare. Alinierea dispozițiilor Regulamentului (UE) nr. 575/2013 privind calcularea indicatorului efectului de levier la normele convenite la nivel internațional ar trebui să elimine divergențele dintre interpretările instituțiilor cu privire la compensarea garanțiilor reale ale tranzacțiilor de finanțare prin titluri de valoare și ale tranzacțiilor de răscumpărare și ar trebui, de asemenea, să consolideze comparabilitatea internațională, precum și să creeze condiții de concurență echitabile pentru instituțiile care sunt stabilite în Uniune și își desfășoară activitatea la nivel internațional.

(5)

Compensarea prin contrapărți centrale în cadrul principalului model utilizat în mod obișnuit în Uniune creează o dublă contabilizare a efectului de levier în măsurarea expunerii unei instituții care acționează ca membru compensator.

(6)

Compensarea tranzacțiilor de finanțare prin titluri de valoare, în special a tranzacțiilor de răscumpărare, prin intermediul contrapărților centrale calificate poate genera avantaje, cum ar fi compensarea multilaterală și procesele fiabile de gestionare a garanțiilor reale care consolidează stabilitatea financiară. Sumele de încasat și sumele de plătit în numerar pentru operațiunile repo și reverse repo prin intermediul aceleiași contrapărți centrale calificate ar trebui, prin urmare, să fie autorizate să facă obiectul compensării.

(7)

Tranzacțiile de răscumpărare care pot să înceteze în orice zi, sub rezerva unui termen convenit de notificare a încetării, ar trebui să fie considerate echivalente tranzacțiilor care au o scadență explicită egală cu termenul de notificare a încetării și condiția privind „aceeași dată explicită de decontare finală” ar trebui să fie considerată îndeplinită, astfel încât tranzacțiile respective să fie eligibile pentru compensarea sumelor de încasat și a sumelor de plătit în numerar ale operațiunilor repo și reverse repo cu aceeași contraparte.

(8)

Indicatorul revizuit al efectului de levier ar trebui să conducă la o măsurare mai exactă a efectului de levier și ar trebui să servească drept limitare proporțională a acumulării efectului de levier în instituțiile stabilite în Uniune.

(9)

Comunicarea indicatorului efectului de levier mai degrabă la sfârșitul perioadei de raportare trimestriale decât pe baza unei medii pe trei luni asigură o mai bună aliniere a indicatorului efectului de levier la informațiile transmise în materie de solvabilitate.

(10)

Utilizarea cuantumurilor noționale brute pentru protecția creditului subscris emisă de o instituție reflectă într-un mod mai adecvat efectul de levier, comparativ cu utilizarea metodei marcării la piață pentru instrumentele respective.

(11)

Domeniul de aplicare al consolidării pentru calcularea indicatorului efectului de levier ar trebui să fie aliniat la sfera de reglementare a consolidării utilizate pentru determinarea indicatorilor de ponderare la risc a capitalului.

(12)

Modificările introduse de prezentul regulament ar trebui să conducă la o mai bună comparabilitate a indicatorului efectului de levier publicat de instituții și ar trebui să contribuie la împiedicarea inducerii în eroare a participanților pe piață în ceea ce privește efectul de levier real al instituțiilor. Prin urmare, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare cât mai curând posibil.

(13)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se modifică după cum urmează:

1.

articolul 429 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 429

Calcularea indicatorului efectului de levier

(1)   Instituțiile își calculează indicatorul efectului de levier în conformitate cu metodologia prevăzută la alineatele (2)-(13).

(2)   Indicatorul efectului de levier se calculează prin împărțirea indicatorului de măsurare a capitalului la indicatorul de măsurare a expunerii totale a instituției și se exprimă ca procent.

Instituțiile calculează indicatorul efectului de levier la data de raportare de referință.

(3)   În sensul alineatului (2), indicatorul de măsurare a capitalului este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.

(4)   Indicatorul de măsurare a expunerii totale este suma valorilor expunerilor:

(a)

activelor menționate la alineatul (5), cu excepția cazului în care sunt deduse atunci când se stabilește indicatorul de măsurare a capitalului menționat la alineatul (3);

(b)

instrumentelor financiare derivate menționate la alineatul (9);

(c)

majorărilor pentru riscul de credit al contrapărții tranzacțiilor de răscumpărare, operațiunilor de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, tranzacțiilor cu termen lung de decontare și tranzacțiilor de creditare în marjă, inclusiv cele extrabilanțiere menționate la articolul 429b;

(d)

elementelor extrabilanțiere menționate la alineatul (10).

(5)   Instituțiile determină valoarea expunerii activelor, exceptând contractele enumerate în anexa II și instrumentele financiare derivate de credit, în conformitate cu următoarele principii:

(a)

valorile expunerii activelor înseamnă valorile expunerii stabilite în conformitate cu articolul 111 alineatul (1) prima teză;

(b)

garanțiile reale corporale sau financiare, garanțiile sau instrumentele de diminuare a riscului de credit cumpărate nu se utilizează pentru reducerea valorilor expunerilor activelor;

(c)

creditele nu se compensează cu depozite;

(d)

tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, tranzacțiile cu termen lung de decontare și tranzacțiile de creditare în marjă nu se compensează.

(6)   Instituțiile pot să deducă din măsurarea expunerii stabilită la alineatul (4) al prezentului articol cuantumurile deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (d).

(7)   Autoritățile competente pot să permită unei instituții să nu includă în măsurarea expunerii expunerile care pot beneficia de tratamentul prevăzut la articolul 113 alineatul (6). Autoritățile competente pot să acorde permisiunea respectivă numai în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 113 alineatul (6) literele (a)-(e) și în cazul în care acestea au acordat aprobarea prevăzută la articolul 113 alineatul (6).

(8)   Prin derogare de la alineatul (5) litera (d), instituțiile pot să determine valoarea expunerii sumelor de încasat și a sumelor de plătit în numerar ale tranzacțiilor de răscumpărare, ale operațiunilor de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, ale tranzacțiilor cu termen lung de decontare și ale tranzacțiilor de creditare în marjă cu aceeași contraparte pe o bază netă numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

tranzacțiile au aceeași dată explicită de decontare finală;

(b)

dreptul de a compensa suma datorată contrapărții cu suma datorată de către contraparte este executoriu din punct de vedere juridic în toate situațiile următoare:

(i)

în cursul desfășurării normale a activității;

(ii)

în cazul nerespectării obligațiilor, al insolvenței și al falimentului;

(c)

contrapărțile intenționează să efectueze o decontare netă, să efectueze o decontare simultană sau tranzacțiile fac obiectul unui mecanism de decontare care are ca rezultat echivalentul funcțional al decontării nete.

În sensul primului paragraf litera (c), un mecanism de decontare are ca rezultat echivalentul funcțional al decontării nete dacă, la data decontării, rezultatul net al fluxurilor de numerar ale tranzacțiilor din cadrul mecanismului respectiv este egal cu suma netă unică ce face obiectul decontării nete.

(9)   Instituțiile determină valoarea expunerii contractelor enumerate în anexa II și a instrumentelor financiare derivate de credit, inclusiv a celor extrabilanțiere, în conformitate cu articolul 429a.

(10)   Instituțiile determină valoarea expunerii elementelor extrabilanțiere, exceptând contractele enumerate în anexa II, instrumentele financiare derivate de credit, tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, tranzacțiile cu termen lung de decontare și tranzacțiile de creditare în marjă, în conformitate cu articolul 111 alineatul (1). Cu toate acestea, instituțiile nu reduc valoarea nominală a elementelor respective prin ajustări pentru riscul de credit specific.

În conformitate cu articolul 166 alineatul (9), în cazul în care un angajament se referă la prelungirea unui alt angajament, se utilizează cel mai mic dintre cei doi factori de conversie aferenți angajamentului individual. Valoarea expunerii elementelor extrabilanțiere cu risc scăzut menționate la articolul 111 alineatul (1) litera (d) face obiectul unui prag egal cu 10 % din valoarea lor nominală.

(11)   O instituție care este membru compensator al unei contrapărți centrale calificate poate exclude următoarele elemente din calculul măsurării expunerii din tranzacții, cu condiția ca expunerile din tranzacții în cauză să fie compensate cu respectiva contraparte centrală calificată și să îndeplinească, în același timp, condițiile prevăzute la articolul 306 alineatul (1) litera (c):

(a)

contractele enumerate în anexa II;

(b)

instrumentele financiare derivate de credit;

(c)

tranzacțiile de răscumpărare;

(d)

operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut;

(e)

tranzacțiile cu termen lung de decontare;

(f)

tranzacțiile de creditare în marjă.

(12)   În cazul în care o instituție care este membru compensator al unei contrapărți centrale calificate garantează contrapărții centrale calificate performanța unui client care participă în mod direct la tranzacții cu instrumente financiare derivate cu respectiva contraparte centrală calificată, instituția include în măsurarea expunerii expunerea care rezultă din garanție ca expunere a clientului din instrumente financiare derivate, în conformitate cu articolul 429a.

(13)   În cazul în care principiile contabile general acceptate la nivel național recunosc activele fiduciare din bilanț, în conformitate cu articolul 10 din Directiva 86/635/CEE, acestea pot să fie excluse din indicatorul de măsurare a expunerii totale pentru calcularea indicatorului efectului de levier, cu condiția ca activele să îndeplinească criteriile pentru nerecunoaștere prevăzute de standardul internațional de contabilitate (IAS) 39, astfel cum se aplică în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, și, dacă este cazul, criteriile pentru neconsolidare prevăzute în standardul internațional de raportare financiară (IFRS) 10, astfel cum se aplică în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002.

(14)   Autoritățile competente pot să permită unei instituții să excludă din măsurarea expunerii expunerile care îndeplinesc toate condițiile următoare:

(a)

sunt expuneri față de o entitate din sectorul public;

(b)

sunt tratate în conformitate cu articolul 116 alineatul (4);

(c)

rezultă din depozite pe care instituția are obligația legală de a le transfera către entitatea din sectorul public menționată la litera (a) în scopul finanțării de investiții de interes general.”

;

2.

se introduc următoarele articole 429a și 429b:

„Articolul 429a

Valoarea expunerii instrumentelor financiare derivate

(1)   Instituțiile determină valoarea expunerii contractelor enumerate în anexa II și a instrumentelor financiare derivate de credit, inclusiv a celor extrabilanțiere, în conformitate cu metoda prevăzută la articolul 274. Instituțiile aplică articolul 299 alineatul (2) litera (a) în scopul determinării expunerii de credit viitoare potențiale pentru instrumentele financiare derivate de credit.

Atunci când determină expunerea de credit viitoare potențială a instrumentelor financiare derivate de credit, instituțiile aplică principiile prevăzute la articolul 299 alineatul (2) litera (a) tuturor instrumentelor lor financiare derivate de credit, nu numai celor atribuite portofoliului de tranzacționare.

Atunci când determină valoarea expunerii, instituțiile pot să ia în considerare efectele contractelor de novație și ale altor acorduri de compensare în conformitate cu articolul 295. Compensarea între produse diferite nu se aplică. Cu toate acestea, instituțiile pot să compenseze în cadrul categoriei de produse menționate la articolul 272 punctul 25 litera (c) și instrumente financiare derivate de credit, în cazul în care acestea fac obiectul unui acord de compensare contractuală între produse diferite menționat la articolul 295 litera (c).

(2)   În cazul în care furnizarea garanțiilor reale conexe contractelor de instrumente financiare derivate reduce cuantumul activelor în temeiul cadrului contabil aplicabil, instituțiile reiau reducerea respectivă.

(3)   În sensul alineatului (1), instituțiile pot să deducă marja de variație primită în numerar de la contraparte din acea parte a valorii expunerii reprezentată de costul de înlocuire curent în temeiul cadrului contabil aplicabil, marja de variație nu a fost deja recunoscută ca o reducere a valorii expunerii și în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

(a)

pentru tranzacțiile care nu sunt compensate printr-o contraparte centrală calificată, fondurile în numerar primite de contrapartea destinatară nu sunt separate;

(b)

marja de variație se calculează zilnic și face zilnic obiectul schimbului valutar pe baza evaluării la prețul pieței a pozițiilor pe instrumente financiare derivate;

(c)

marja de variație primită în numerar este denominată în aceeași monedă ca moneda de decontare a contractului instrumentului financiar derivat;

(d)

marja de variație care a făcut obiectul schimbului valutar este suma totală care ar fi necesară pentru a stinge integral expunerea la prețul pieței a instrumentului financiar derivat care face obiectul pragului și sumelor minime de transfer aplicabile contrapărții;

(e)

contractul instrumentului financiar derivat și marja de variație între instituție și contrapartea la respectivul contract sunt acoperite de un singur acord de compensare pe care instituția îl poate trata ca diminuator de risc, în conformitate cu articolul 295.

În sensul primului paragraf litera (c), în cazul în care contractul instrumentului financiar derivat face obiectul unui acord-cadru de compensare eligibil, „monedă de decontare” înseamnă orice monedă de decontare specificată în contractul instrumentului financiar derivat, în acordul-cadru de compensare eligibil aplicabil sau în anexa de garantare a creditului la acordul-cadru de compensare eligibil.

În cazul în care, în temeiul cadrului contabil aplicabil, o instituție recunoaște marja de variație plătită în numerar contrapărții ca creanță de încasat, instituția poate să excludă activul respectiv din măsurarea expunerii, sub rezerva îndeplinirii condițiilor de la literele (a)-(e).

(4)   În sensul alineatului (3), se aplică următoarele:

(a)

deducerea marjei de variație primite se limitează la valoarea pozitivă a acelei părți a valorii expunerii reprezentată de costul de înlocuire curent;

(b)

instituțiile nu utilizează marja de variație primită în numerar pentru a reduce cuantumul expunerii de credit viitoare potențiale, inclusiv în sensul articolului 298 alineatul (1) litera (c) punctul (ii).

(5)   Pe lângă tratamentul prevăzut la alineatul (1), pentru instrumentele financiare derivate de credit subscrise, instituțiile includ în valoarea expunerii cuantumurile noționale efective folosite drept referință de instrumentele financiare derivate de credit subscrise din care se scad orice modificări negative ale valorii juste care au fost încorporate în fondurile proprii de nivel 1 în ceea ce privește instrumentele financiare derivate de credit subscrise. Din valoarea expunerii rezultată se poate scădea și cuantumul noțional efectiv al instrumentului financiar derivat de credit cumpărat pe aceleași nume de referință, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor următoare:

(a)

pentru instrumentele financiare derivate de credit pe un singur nume, instrumentele financiare derivate de credit cumpărate trebuie să fie pe un nume de referință cu rang egal sau inferior obligației de referință suport a instrumentului financiar derivat de credit subscris și un eveniment de credit pe activele de referință de grad superior ar avea ca rezultat un eveniment de credit pe activele subordonate;

(b)

în cazul în care o instituție cumpără protecție pe un grup de nume de referință, protecția cumpărată poate să compenseze protecția vândută pe un grup de nume de referință numai dacă grupul entităților de referință și nivelul de subordonare în ambele tranzacții sunt identice;

(c)

scadența reziduală a instrumentului financiar derivat de credit cumpărat este egală cu scadența reziduală a instrumentului financiar derivat de credit subscris sau mai mare decât aceasta;

(d)

la determinarea valorii expunerii suplimentare pentru instrumentele financiare derivate de credit subscrise, din cuantumul noțional al instrumentului financiar derivat de credit cumpărat se scade orice modificare pozitivă a valorii juste care a fost încorporată în fondurile proprii de nivel 1 în ceea ce privește instrumentul financiar derivat de credit cumpărat;

(e)

pentru produsele împărțite în tranșe, instrumentul financiar derivat de credit cumpărat ca protecție are ca suport o obligație de referință care are rang egal cu obligația de referință suport a instrumentului financiar derivat de credit subscris.

În cazul în care din cuantumul noțional al unui instrument financiar derivat de credit subscris nu se scade cuantumul noțional al instrumentului financiar derivat de credit cumpărat, instituțiile pot să deducă expunerea viitoare potențială individuală a respectivului instrument financiar derivat de credit subscris din expunerea viitoare potențială totală, determinată în conformitate cu alineatul (1) al prezentului articol, coroborat cu articolul 274 alineatul (2) sau cu articolul 299 alineatul (2) litera (a), după caz. În situația în care expunerea de credit viitoare potențială se determină coroborat cu articolul 298 alineatul (1) litera (c) punctul (ii), din PCEgross se poate scădea expunerea viitoare potențială individuală a instrumentelor financiare derivate de credit subscrise, fără a se efectua nicio ajustare a NGR.

(6)   Instituțiile nu reduc cuantumul noțional efectiv al instrumentului financiar derivat de credit subscris în cazul în care cumpără protecție de credit printr-un swap pe randamentul total și înregistrează plățile nete primite ca venit net, dar nu înregistrează nicio deteriorare a compensării în valoarea instrumentului financiar derivat de credit subscris reflectată în fondurile proprii de nivel 1.

(7)   În cazul instrumentelor financiare derivate de credit cumpărate pe un grup de entități de referință, instituțiile pot să recunoască o reducere în conformitate cu alineatul (5) privind instrumentele financiare derivate de credit subscrise pe nume de referință individuale numai dacă protecția cumpărată este echivalentă din punct de vedere economic cu a cumpăra protecție în mod separat, pe fiecare nume individual din grup. Dacă o instituție cumpără un instrument financiar derivat de credit pe un grup de nume de referință, instituția poate să recunoască o reducere pe un grup de instrumente financiare derivate de credit subscrise numai atunci când grupul entităților de referință și nivelul de subordonare în ambele tranzacții sunt identice.

(8)   Prin derogare de la alineatul (1) al prezentului articol, instituțiile pot să utilizeze metoda prevăzută la articolul 275 pentru a determina valoarea expunerii contractelor enumerate în anexa II punctele 1 și 2 numai dacă utilizează metoda respectivă și pentru determinarea valorii expunerii contractelor în cauză în scopul îndeplinirii cerințelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 92.

Atunci când instituțiile aplică metoda prevăzută la articolul 275, acestea nu scad din măsurarea expunerii cuantumul marjei de variație primită în numerar.

Articolul 429b

Majorarea riscului de credit al contrapărții pentru tranzacții de răscumpărare, operațiuni de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, tranzacții cu termen lung de decontare și tranzacții de creditare în marjă

(1)   Pe lângă valoarea expunerii tranzacțiilor de răscumpărare, a operațiunilor de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, a tranzacțiilor cu termen lung de decontare și a tranzacțiilor de creditare în marjă, inclusiv a celor extrabilanțiere, determinată în conformitate cu articolul 429 alineatul (5), instituțiile includ în valoarea expunerii o majorare pentru riscul de credit al contrapărții, stabilită în conformitate cu alineatul (2) sau (3) al prezentului articol, după caz.

(2)   În sensul alineatului (1), pentru tranzacțiile cu o contraparte care nu fac obiectul unui acord-cadru de compensare care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 206, majorarea (Ei*) se determină pentru fiecare tranzacție în parte, în conformitate cu următoarea formulă:

Formula

unde:

 

Ei este valoarea justă a titlurilor de valoare sau a sumelor în numerar împrumutate contrapărții în cadrul tranzacției i;

 

Ci este valoarea justă a titlurilor de valoare sau a sumelor în numerar primite de la contraparte în cadrul tranzacției i.

(3)   În sensul alineatului (1), pentru tranzacțiile cu o contraparte care fac obiectul unui acord-cadru de compensare care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 206, majorarea pentru tranzacțiile respective (Ei*) se determină pentru fiecare acord în parte, în conformitate cu următoarea formulă:

Formula

unde:

 

Ei este valoarea justă a titlurilor de valoare sau a sumelor în numerar împrumutate contrapărții pentru tranzacțiile care fac obiectul acordului-cadru de compensare i;

 

Ci este valoarea justă a sumelor în numerar sau a titlurilor de valoare primite de la contraparte care fac obiectul acordului-cadru de compensare i.

(4)   Prin derogare de la alineatul (1) al prezentului articol, instituțiile pot să utilizeze metoda prevăzută la articolul 222, sub rezerva unui prag de 20 % pentru ponderea de risc aplicabilă, în scopul de a determina majorarea pentru tranzacțiile de răscumpărare, operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, tranzacțiile cu termen lung de decontare și tranzacțiile de creditare în marjă, inclusiv cele extrabilanțiere. Instituțiile pot să utilizeze această metodă numai în cazul în care o utilizează și pentru determinarea valorii expunerii tranzacțiilor respective în scopul îndeplinirii cerințelor de fonduri proprii prevăzute la articolul 92.

(5)   În cazul în care contabilizarea vânzării pentru o tranzacție de răscumpărare se efectuează în temeiul cadrului său contabil aplicabil, instituția reia toate înregistrările contabile legate de vânzare.

(6)   În cazul în care o instituție acționează ca agent între două părți în tranzacțiile de răscumpărare, în operațiunile de dare sau luare de titluri de valoare sau de mărfuri cu împrumut, în tranzacțiile cu termen lung de decontare și în tranzacțiile de creditare în marjă, inclusiv cele extrabilanțiere, se aplică următoarele cerințe:

(a)

în cazul în care instituția furnizează unui client sau unei contrapărți o indemnizație sau o garanție limitată la orice diferență între valoarea titlului de valoare sau a sumei în numerar pe care clientul a împrumutat-o și valoarea garanției reale pe care debitorul a furnizat-o, instituția include în măsurarea expunerii numai majorarea determinată în conformitate cu alineatul (2) sau (3), după caz;

(b)

în cazul în care instituția nu furnizează niciuneia dintre părțile implicate o indemnizație sau o garanție, tranzacția nu este inclusă în măsurarea expunerii;

(c)

în cazul în care, în cadrul tranzacției, expunerea instituției din punct de vedere economic față de titlul de valoare suport sau față de suma în numerar suport nu se limitează la expunerea acoperită de majorare, instituția include în măsurarea expunerii și o expunere egală cu cuantumul total al titlului de valoare sau al sumei în numerar.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptată la Bruxelles, 10 octombrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 176, 27.6.2013, p. 1.


17.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 11/44


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2015/63 AL COMISIEI

din 21 octombrie 2014

de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (1), în special articolul 103 alineatele (7) și (8),

întrucât:

(1)

Directiva 2014/59/UE impune statelor membre să instituie mecanisme de finanțare a rezoluției în scopul asigurării aplicării efective a instrumentelor și competențelor de rezoluție de către autoritatea de rezoluție. Mecanismele respective de finanțare a rezoluției ar trebui să dispună de resurse financiare adecvate pentru a permite o funcționare eficace a cadrului de rezoluție și, prin urmare, sunt împuternicite să colecteze contribuții ex ante de la instituțiile autorizate de pe teritoriul lor, inclusiv de la sucursalele din Uniune („instituțiile”).

(2)

Statele membre au obligația de a percepe contribuții ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției nu numai de la instituții, ci, în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din directiva respectivă, și de la sucursalele din Uniune. Sucursalele din Uniune sunt, de asemenea, acoperite de competențele Comisiei de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 103 alineatele (7) și (8) din directiva în cauză. Cu toate acestea, având în vedere faptul că, în temeiul articolului 47 din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), cerințele prudențiale și tratamentul de supraveghere aplicate sucursalelor din Uniune intră în responsabilitatea statelor membre, mulți dintre indicatorii privind ajustarea pentru risc stabiliți în prezentul regulament delegat nu sunt adaptați pentru aplicarea directă în cazul sucursalelor din Uniune. Prin urmare, cu toate că sucursalele din Uniune nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, acestea ar putea fi supuse unui regim specific elaborat de Comisie într-un viitor act delegat.

(3)

În temeiul articolelor 6, 15, 16, 95 și 96 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3), anumite firme de investiții care sunt autorizate să presteze numai servicii și activități limitate nu fac obiectul anumitor cerințe de capital și de lichiditate sau pot fi exonerate de la acestea. În consecință, mulți dintre indicatorii privind ajustarea pentru risc care ar trebui stabiliți nu se vor aplica în cazul acestor firme de investiții. Deși statele membre au obligația de a percepe contribuții ex ante de la aceste firme de investiții în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, este necesar să li se lase acestora posibilitatea de a specifica ajustarea pentru risc pentru a nu crea o sarcină disproporționată asupra firmelor respective. Prin urmare, firmele de investiții în cauză nu ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament.

(4)

În conformitate cu articolul 102 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, statele membre ar trebui să se asigure că, într-o perioadă care începe de la intrarea în vigoare a directivei și se încheie la 31 decembrie 2024, mijloacele financiare disponibile ale propriilor mecanisme de finanțare se ridică la cel puțin 1 % din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe propriul teritoriu. Pe parcursul acestei perioade, contribuțiile la mecanismele de finanțare ar trebui repartizate cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului-țintă prevăzut, ținându-se seama în mod corespunzător de etapa ciclului economic și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor care contribuie.

(5)

Articolul 103 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE prevede că respectivele contribuții sunt percepute cel puțin anual pentru a atinge nivelul-țintă menționat la articolul 102 din directiva în cauză. În temeiul articolului 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE, contribuția anuală ar trebui să reflecte dimensiunea instituției, deoarece contribuția ar trebui să se bazeze pe o sumă forfetară calculată pe baza pasivelor respectivei instituții („contribuția anuală de bază”); în al doilea rând, aceasta reflectă nivelul de risc al activităților relevante ale unei instituții întrucât contribuția anuală de bază ar trebui ajustată proporțional cu profilul de risc al instituției respective („ajustare pentru risc suplimentară”). Dimensiunea unei instituții reprezintă un prim indicator al riscului prezentat de o instituție. Cu cât instituția este mai mare, cu atât este mai probabil ca, în caz de dificultăți, autoritatea de rezoluție să considere că este în interesul public să procedeze la rezoluția instituției respective și să facă uz de mecanismul de finanțare a rezoluției pentru a asigura aplicarea efectivă a instrumentelor de rezoluție.

(6)

Pentru a clarifica modul în care autoritățile de rezoluție ar trebui să ajusteze contribuțiile proporțional cu profilul de risc al instituțiilor, este necesar să se precizeze pilonii și indicatorii de risc care ar trebui utilizați pentru a determina profilul de risc al instituțiilor, mecanismul de aplicare a ajustării pentru risc la contribuția anuală de bază, precum și contribuția anuală de bază, ca punct de plecare pentru ajustarea pentru risc. Aceste elemente, care vor completa criteriile de risc prevăzute la articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE, ar trebui să fie stabilite într-un mod care să mențină condiții de concurență echitabile între statele membre și o piață internă puternică prin evitarea discrepanțelor între abordările statelor membre în ceea ce privește calcularea contribuțiilor la propriile lor mecanisme de finanțare a rezoluției. În acest mod, contribuțiile achitate de către instituții la mecanismele de finanțare a rezoluției devin comparabile și previzibile pentru toate tipurile de bănci, fapt care constituie un element important pentru asigurarea unor condiții de concurență echitabile în cadrul pieței interne.

(7)

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (4) prevede că Comitetul unic de rezoluție („comitetul”), instituit prin articolul 42 alineatul (1) din regulamentul respectiv, este considerat a fi, în scopul aplicării regulamentului menționat și a Directivei 2014/59/UE, autoritatea națională de rezoluție relevantă atunci când acesta îndeplinește sarcini și exercită competențe care, în temeiul directivei, trebuie să fie îndeplinite sau exercitate de către autoritatea națională de rezoluție. Luând în considerare faptul că articolul 70 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 împuternicește comitetul să calculeze contribuțiile instituțiilor la Fondul unic de rezoluție, care ar înlocui mecanismele de finanțare ale statelor membre participante la mecanismul unic de rezoluție începând cu 1 ianuarie 2016, prin aplicarea prezentului regulament pe baza articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE, noțiunea de autoritate de rezoluție în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să includă și comitetul.

(8)

Calcularea contribuțiilor la nivel individual ar conduce, în cazul grupurilor, la dubla contabilizare a anumitor datorii atunci când se stabilește contribuția anuală de bază a diferitelor entități ale grupului, deoarece datoriile legate de acordurile pe care entitățile aceluiași grup le încheie între ele ar fi incluse în pasivele totale care urmează să fie luate în considerare pentru stabilirea contribuției anuale de bază a fiecărei entități din grup. Prin urmare, stabilirea contribuției anuale de bază ar trebui precizată mai în detaliu în cazul grupurilor, astfel încât să reflecte gradul de interconectare a entităților din cadrul grupului și să se evite dubla contabilizare a expunerilor intragrup. În vederea asigurării unor condiții de concurență echitabile între entitățile care fac parte dintr-un grup și instituțiile care sunt membre ale aceluiași sistem instituțional de protecție (SIP) sau sunt permanent afiliate la același organism central, acestora din urmă ar trebui să li se aplice același tratament.

(9)

În scopul calculării contribuției anuale de bază a unei entități dintr-un grup, pasivele totale care urmează să fie analizate nu ar trebui să includă datoriile rezultate din niciun contract pe care acea entitate din grup l-a încheiat cu o altă entitate care face parte din același grup. Cu toate acestea, o astfel de excludere ar trebui să fie posibilă numai în cazul în care fiecare entitate din grup este stabilită în Uniune, este inclusă integral în aceeași consolidare, face obiectul unor proceduri centralizate și adecvate de evaluare, măsurare și control al riscului și în cazul în care nu există niciun impediment actual sau prevăzut, de ordin material, practic sau juridic în calea rambursării rapide a datoriilor relevante la scadență. Acest lucru ar trebui să împiedice excluderea datoriilor din baza de calcul a contribuțiilor în cazul în care nu există nicio garanție cu privire la faptul că expunerile provenind din împrumuturi intragrup ar fi acoperite în cazul în care sănătatea financiară a grupului se deteriorează. În plus, pentru a evita ca prin excluderea datoriilor intragrup să se ofere un avantaj entităților din grup care beneficiază de această scutire, o astfel de excludere nu ar trebui să permită instituțiilor în cauză să beneficieze de sistemul de contribuții simplificat acordat instituțiilor mici, în cazul în care, în urma excluderii datoriilor intragrup, o instituție ar putea beneficia de sistemul simplificat. În vederea asigurării unor condiții de concurență echitabile între entitățile care fac parte dintr-un grup și instituțiile care sunt membre ale aceluiași sistem instituțional de protecție (SIP) sau sunt permanent afiliate la același organism central, acestora din urmă ar trebui să li se aplice același tratament.

(10)

Prin derogare de la regula potrivit căreia calculul contribuțiilor ar trebui să se efectuează la nivel individual, în cazul unei case centrale la care sunt afiliate instituții de credit pentru care se acordă, în legislația națională o derogare integrală sau parțial de la aplicarea cerințelor prudențiale, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, normele privind contribuțiile ex ante ar trebui să se aplice numai casei centrale și instituțiilor de credit afiliate la aceasta per ansamblu, pe bază consolidată, întrucât solvabilitatea și lichiditatea casei centrale și ale tuturor instituțiilor afiliate la aceasta sunt monitorizate în ansamblul lor pe baza conturilor consolidate ale acestor instituții.

(11)

Stabilirea contribuției anuale de bază ar trebui să fie precizată mai detaliat în cazul infrastructurilor piețelor financiare („IPF”). Unele IPF, cum ar fi contrapărțile centrale („CPC”) sau depozitarii centrali de titluri de valoare („DCT”) sunt autorizate și ca instituții de credit. În special, unii DCT furnizează servicii de tip bancar care au un caracter accesoriu în raport cu activitatea lor în calitate de infrastructuri ale pieței. Spre deosebire de instituțiile de credit, DCT nu dețin depozite garantate, ci mai ales solduri overnight sau intrazilnice care provin din decontarea operațiunilor cu titluri de valoare pe care le furnizează instituțiilor financiare sau băncilor centrale. În general, acestea nu generează solduri de numerar care ar putea fi asimilate fondurilor colectate în scopul îndeplinirii activităților bancare. Dat fiind că serviciile de tip bancar efectuate de IPF au un caracter accesoriu în raport cu activitățile lor principale de decontare sau de compensare, pentru care aceste entități fac obiectul unor cerințe prudențiale stricte prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și în Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (6), precum și al dispozițiilor relevante din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și din Directiva 2013/36/UE, și că modelul de afaceri al IPF nu presupune riscuri comparabile celor suportate de o instituție de credit, numai datoriile legate de activitățile de tip bancar desfășurate de entitățile respective ar trebui să fie luate în considerare atunci când se stabilește cuantumul total al datoriilor lor în scopul calculării contribuției lor anuale de bază.

(12)

Contabilitatea instrumentelor financiare derivate nu este armonizată la nivelul Uniunii în ceea ce privește conturile individuale, ceea ce ar putea avea, prin urmare, un impact asupra cuantumului datoriilor care trebuie să fie luate în considerare pentru calcularea contribuțiilor fiecărei bănci. Metodologia indicatorului efectului de levier menționată la articolul 429 alineatele (6) și (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică tuturor băncilor și garantează că același contract cu instrumente financiare derivate, în special compensarea între contractele cu instrumente financiare derivate, va fi luat în considerare în același mod, indiferent de cadrul contabil aplicat de banca în cauză. Prin urmare, pentru a se asigura un tratament armonizat al instrumentelor financiare derivate în ceea ce privește stabilirea contribuției anuale de bază, care să permită comparabilitatea evaluărilor acestora între instituții și condiții de concurență echitabile în întreaga Uniune, instrumentele financiare derivate ar trebui evaluate în conformitate cu articolul 429 alineatele (6) și (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Cu toate acestea, pentru a se asigura previzibilitatea evaluării instrumentelor financiare derivate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ar trebui să se prevadă că această evaluare nu poate avea drept rezultat o valoare mai mică de 75 % din valoarea respectivelor instrumente financiare derivate, astfel cum este stabilită în cadrul contabil relevant.

(13)

Unele instituții de credit sunt bănci de promovare, care vizează promovarea obiectivelor de politică publică ale unei administrații centrale sau regionale ori ale unei autorități locale dintr-un stat membru, în principal prin punerea la dispoziție a unor credite promoționale acordate pe bază neconcurențială și non-profit. Creditele acordate de astfel de instituții sunt garantate parțial, în mod direct sau indirect, de administrația centrală sau regională ori de autoritatea locală. Creditele promoționale sunt acordate pe bază neconcurențială și nonprofit, în scopul promovării obiectivelor de politică publică ale Uniunii și/sau ale administrației centrale sau regionale dintr-un stat membru. Creditele promoționale sunt acordate uneori prin intermediul unei alte instituții (credite de tip pass through). În astfel de cazuri, instituția de credit intermediară primește credite promoționale de la o bancă de dezvoltare multilaterală sau de la o entitate din sectorul public și le acordă altor instituții de credit care urmează să le pună la dispoziția clienților finali. Având în vedere că instituțiile de credit intermediare transferă lichiditățile acestor credite de la banca de promovare inițială la o instituție de credit sau la o altă instituție intermediară, datoriile respective nu ar trebui să fie incluse în pasivele totale care trebuie să fie luate în considerare pentru calcularea contribuției anuale de bază.

(14)

Conform articolului 103 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, toate instituțiile trebuie să contribuie la mecanismele de finanțare a rezoluției. Cu toate acestea, trebuie să se asigure un echilibru proporțional și just între, pe de o parte, obligația oricărei instituții de a contribui la un mecanism de finanțare a rezoluției și, pe de altă parte, dimensiunea, profilul său de risc, sfera și complexitatea activităților sale, gradul său de interconectare cu alte instituții sau cu sistemul financiar în general, impactul falimentului său asupra piețelor financiare, asupra altor instituții, asupra condițiilor de finanțare sau asupra economiei în sens larg, ceea ce determină probabilitatea ca o instituție să fie supusă unei proceduri de rezoluție și să recurgă la mecanismul de finanțare. Aceste elemente sunt luate în considerare de către autoritățile de rezoluție, în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2014/59/UE, atunci când decid dacă anumite instituții ar trebui să beneficieze de cerințe simplificate în ceea ce privește obligația de a pregăti planuri de redresare și de rezoluție. De asemenea, sarcina administrativă care decurge din calcularea contribuțiilor anuale pentru anumite instituții și pentru autoritățile de rezoluție ar trebui să fie luată în considerare atunci când se evaluează echilibrul just între respectarea cerințelor prevăzute de Directiva 2014/59/UE și caracteristicile specifice ale diferitelor instituții care intră sub incidența acestei directive.

(15)

Instituțiile mici nu au, în general, un profil de risc ridicat, prezintă adesea riscuri sistemice mai mici în comparație cu instituțiile mari și, în multe cazuri, impactul falimentului acestora asupra economiei în sens larg este mai redus decât cel al instituțiilor mari. În același timp, impactul pe care falimentul instituțiilor mici îl poate avea asupra stabilității financiare nu poate fi exclus, întrucât chiar și instituțiile mici pot crea riscuri sistemice generate de rolul lor în cadrul sistemului bancar în ansamblul său, de efectele cumulative ale rețelelor lor sau de efectul de contagiune pe care l-ar putea crea prin pierderea încrederii în sistemul bancar.

(16)

Având în vedere că, în majoritatea cazurilor, instituțiile mici nu prezintă riscuri sistemice și este mai puțin probabil să fie supuse unei proceduri de rezoluție, ceea ce reduce implicit probabilitatea ca acestea să beneficieze de mecanismele de finanțare a rezoluției, în comparație cu instituțiile mari, metodologia de calculare a contribuțiilor lor anuale la mecanismele de finanțare a rezoluției ar trebui să fie simplificată. Instituțiile mici ar trebui să plătească contribuții anuale sub forma unei sume forfetare care să se bazeze numai pe contribuția lor anuală de bază, ajustată proporțional cu dimensiunea lor. O astfel de metodologie ar trebui să asigure un sistem proporțional de contribuții anuale deoarece, atunci când stabilește contribuția anuală a fiecărei instituții, autoritatea de rezoluție trebuie să respecte un nivel anual țintă al mecanismului de finanțare. Prin urmare, o sumă forfetară reflectă faptul că, în multe cazuri, instituțiile mici prezintă riscuri mai reduse și lasă o marjă mai mare de ajustare a contribuției instituțiilor mai mari, care au în general o importanță sistemică mai mare, proporțională cu profilul lor de risc.

(17)

Pentru a se stabili care sunt instituțiile considerate mici, ar trebui să se utilizeze un prag dublu, în cadrul căruia primul prag, bazat pe totalul pasivelor (fără fonduri proprii) din care se scad depozitele garantate, ar trebui să fie egal sau mai mic de 300 de milioane EUR, iar al doilea prag, bazat pe totalul activelor, nu ar trebui să depășească 1 miliard EUR. Cel de al doilea prag ar trebui să împiedice instituțiile mai mari care îndeplinesc primul prag legat de valoarea pasivelor să beneficieze de sistemul simplificat.

(18)

Ar trebui făcută o distincție în categoria instituțiilor mici, întrucât unele sunt foarte mici, în timp ce altele se apropie de pragurile maxime, ceea ce le permite să beneficieze de sistemul simplificat. În cadrul unui sistem unic de sume forfetare, contribuțiile anuale ale instituțiilor foarte mici ar fi disproporționat de mari în comparație cu cele ale instituțiilor mici care ajung aproape de pragurile maxime. În același timp, ar trebui să se evite ca sistemul simplificat să creeze o diferență disproporționată în ceea ce privește contribuțiile anuale între cele mai mari instituții din categoria instituțiilor mici și instituțiile care nu sunt eligibile pentru a beneficia de sistemul simplificat întrucât depășesc cu puțin pragurile. Prin urmare, pentru evitarea acestor efecte nedorite, este oportun să se prevadă un sistem cu mai multe categorii de instituții mici ale căror contribuții anuale ar trebui să ia forma unor sume forfetare diferite. Acest lucru ar trebui să permită o diferențiere progresivă a contribuțiilor în cadrul sistemului simplificat, precum și între cea mai mare sumă forfetară și contribuția cea mai scăzută calculată în conformitate cu metoda prin care contribuția anuală de bază este ajustată în funcție de profilul de risc al instituției.

(19)

În cazul în care autoritatea de rezoluție decide că o instituție mică are un profil de risc deosebit de ridicat, această autoritate ar trebui să aibă dreptul de a decide că instituția în cauză nu ar trebui să nu mai beneficieze de sistemul simplificat, iar contribuția acesteia ar trebui să fie calculată, în schimb, în conformitate cu metoda prin care contribuția anuală de bază este ajustată în funcție de alți factori de risc decât mărimea instituției.

(20)

Instituțiile menționate la articolul 45 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE nu vor fi recapitalizate prin utilizarea mecanismelor de finanțare a rezoluției în conformitate cu articolele 44 și 101 din Directiva 2014/59/UE, întrucât acestea vor fi lichidate prin intermediul procedurilor de insolvență naționale sau prin alte tipuri de proceduri puse în aplicare în conformitate cu articolele 38, 40 sau 42 din Directiva 2014/59/UE și își vor înceta activitatea. Procedurile respective garantează faptul că creditorii acestor instituții, inclusiv deținătorii de obligațiuni garantate, dacă este cazul, vor suporta pierderile într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluției. Prin urmare, contribuțiile acestora la mecanismele de finanțare a rezoluției ar trebui să reflecte aceste particularități. Mecanismele de finanțare a rezoluției ar putea, cu toate acestea, să fie folosite pentru celelalte scopuri menționate la articolul 101 din Directiva 2014/59/UE. În cazul în care orice astfel de instituție utilizează mecanismul de finanțare a rezoluției pentru oricare dintre scopurile respective, autoritatea de rezoluție ar trebui să fie în măsură să compare profilul de risc al tuturor celorlalte instituții care intră sub incidența articolului 45 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE cu cel al instituției care a utilizat mecanismul de finanțare a rezoluției și să aplice metodologia prevăzută în prezentul act delegat pentru acele instituții care prezintă un profil de risc similar sau mai ridicat decât cel al instituțiilor care au utilizat mecanismul de finanțare a rezoluției. De asemenea, este oportun să se stabilească o listă de elemente pe care autoritatea de rezoluție ar trebui să le ia în considerare atunci când compară profilurile de risc.

(21)

Pentru a permite autorităților de rezoluție din statele membre să aibă o interpretare armonizată a criteriilor stabilite la articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE, astfel încât indicatorul de risc al instituțiilor să fie stabilit în mod similar în toată Uniunea în scopul calculării contribuțiilor individuale la mecanismele de finanțare a rezoluției, ar trebui să se prevadă o serie de piloni de risc, precum și indicatorii de risc corespunzători fiecăruia dintre aceste piloni de risc, care să fie luați în considerare de către autoritățile de rezoluție atunci când evaluează profilul de risc al instituțiilor. Pentru a se asigura coerența cu practicile de supraveghere, indicatorii de risc ar trebui să constea în criteriile de referință reglementate deja disponibile sau în curs de stabilire.

(22)

În cazul în care legislația relevantă prevede derogări prin care unele instituții sunt scutite de la obligația de a stabili anumiți indicatori de risc la nivelul instituției și cu condiția, dacă este cazul, ca autoritățile competente să autorizeze aplicarea unor astfel de derogări, autoritățile de rezoluție ar trebui să evalueze indicatorii relevanți la nivel consolidat sau subconsolidat, după caz, pentru a asigura coerența cu practicile de supraveghere și pentru a garanta că grupurile care se prevalează de aceste derogări nu sunt penalizate în mod nejustificat.

(23)

Pentru a le permite autorităților de rezoluție să aibă o abordare coerentă în ceea ce privește importanța pilonilor și a indicatorilor de risc pe care ar trebui să îi ia în considerare pentru a determina profilul de risc al instituțiilor, prezentul regulament ar trebui să stabilească, de asemenea, ponderea relativă a fiecărui pilon și a fiecărui indicator de risc. Cu toate acestea, este important să se acorde autorităților de rezoluție suficientă flexibilitate pentru evaluarea profilului de risc al instituțiilor, asigurându-se capacitatea acestora de a modula aplicarea pilonilor și a indicatorilor de risc în funcție de caracteristicile specifice ale fiecărei instituții. Dat fiind că acest lucru nu poate fi realizat numai prin definirea unui interval de valori pentru evaluarea profilului de risc, ci necesită o anumită marjă de apreciere atunci când se decide asupra importanței anumitor indicatori de risc de la caz la caz, ponderea anumitor indicatori de risc ar trebui să fie numai indicativă sau ar trebui să se stabilească un interval de valori în acest sens, astfel încât autoritățile de rezoluție să poată decide cu privire la pertinența acestor indicatori într-un anumit caz.

(24)

Atunci când determină importanța diferiților indicatori care corespund unui anumit pilon, agregarea în cadrul pilonilor ar trebui să se efectueze prin utilizarea mediei aritmetice ponderate a indicatorilor individuali. În ceea ce privește calcularea indicatorului de risc sintetic final corespunzător fiecărei instituții, pentru a se evita efectele de compensare între piloni, prin care o instituție cu rezultate relativ bune în cadrul mai multor piloni, dar foarte slabe în cadrul unui anumit pilon ar primi, în general, un punctaj mediu dacă se aplică media aritmetică a diferitelor paliere, acest calcul ar trebui să se bazeze pe media geometrică ponderată a pilonilor individuali.

(25)

Intervalul pentru evaluarea gradului de risc prezentat de o instituție ar trebui definit astfel încât să permită modularea suficientă a profilului de risc al instituțiilor în funcție de diverșii piloni și indicatori de risc prevăzuți în prezentul regulament, oferind în același timp suficientă certitudine și previzibilitate în ceea ce privește sumele anuale ale contribuțiilor pe care instituțiile trebuie să le plătească în conformitate cu Directiva 2014/59/UE și cu prezentul regulament.

(26)

Pentru a se asigura plata efectivă a contribuțiilor anuale, este necesar să se precizeze condițiile și mijloacele de plată. În special, pentru contribuțiile care nu sunt plătite în numerar, ci în angajamente de plată irevocabile în conformitate cu articolul 103 din Directiva 2014/59/UE, este necesar să se precizeze cota-parte a angajamentelor de plată irevocabile pe care o poate utiliza fiecare instituție și tipul de garanție reală care este acceptat pentru aceste angajamente de plată irevocabile, astfel încât autoritatea de rezoluție să poată asigura plata efectivă la momentul executării angajamentului de plată irevocabil în cazul în care autoritatea de rezoluție întâmpină dificultăți în executarea acestuia. Pentru a se asigura plata efectivă a contribuțiilor anuale, este necesar să se prevadă competența specifică a autorităților de rezoluție de a impune sancțiuni administrative și de a lua alte măsuri administrative împotriva instituțiilor care nu respectă cerințele prevăzute în prezentul regulament pentru calcularea și ajustarea contribuțiilor, cum ar fi nerespectarea obligației de a furniza informațiile solicitate de către autoritatea de rezoluție. Autoritatea de rezoluție ar trebui să dispună, de asemenea, de competența de a impune o penalitate zilnică unei instituții atunci când instituția în cauză plătește numai parțial contribuția anuală datorată ori nu plătește deloc această contribuție sau atunci când instituția respectivă nu respectă cerințele prevăzute în notificarea efectuată de autoritatea de rezoluție. În plus, trebuie să se prevadă obligații specifice în ceea ce privește schimbul de informații între autoritățile competente și autoritățile de rezoluție.

(27)

Pentru a se asigura faptul că ajustarea pentru risc continuă să reflecte evoluțiile din sectorul bancar și că îndeplinește, astfel, în mod continuu, cerințele prevăzute în Directiva 2014/59/UE, Comisia va revizui, pe baza experienței dobândite în acest domeniu, ajustarea pentru risc folosită la calcularea contribuțiilor anuale și, în special, caracterul adecvat al multiplicatorului de ajustare pentru risc stabilit în prezentul regulament, precum și necesitatea unei eventuale creșteri a limitei superioare a multiplicatorului de ajustare pentru risc înainte de 1 iunie 2016.

(28)

Întrucât, în conformitate cu articolul 130 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, obligația statelor membre de a percepe contribuții anuale de la instituțiile autorizate pe teritoriul lor se aplică de la 1 ianuarie 2015, prezentul regulament ar trebui să se aplice tot de la 1 ianuarie 2015.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

SECȚIUNEA 1

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește norme care specifică:

(a)

metodologia pentru calcularea contribuțiilor pe care instituțiile trebuie să le plătească la mecanismele de finanțare a rezoluției și pentru ajustarea acestor contribuții în funcție de profilul de risc al instituțiilor;

(b)

obligațiile instituțiilor în ceea ce privește informațiile care trebuie furnizate în scopul calculării contribuțiilor și în ceea ce privește plata contribuțiilor la mecanismele de finanțare a rezoluției;

(c)

măsurile care să asigure că autoritățile de rezoluție verifică dacă s-au plătit în mod corect contribuțiile.

Articolul 2

Domeniu de aplicare

(1)   Prezentul regulament se aplică instituțiilor menționate la articolul 103 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE și definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 23. Acesta se aplică, de asemenea, unei case centrale și instituțiilor sale afiliate, pe bază consolidată, atunci când, în legislația națională, se acordă instituțiilor afiliate o derogare integrală sau parțială de la aplicarea cerințelor prudențiale, în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(2)   Orice trimitere la un grup include o casă centrală și toate instituțiile de credit afiliate în mod permanent la casa centrală respectivă, astfel cum sunt menționate la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și filialele acestora.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7) și din Directiva 2014/59/UE. În sensul prezentului regulament, se aplică și următoarele definiții:

1.

„instituții” înseamnă instituții de credit, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2014/59/UE, sau firme de investiții, astfel cum sunt definite la punctul 2 din prezentul articol, precum și o casă centrală și toate instituțiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale, astfel cum sunt menționate la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, luate ca întreg, pe bază consolidată, cu condiția îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 2 alineatul (1);

2.

„firme de investiții” înseamnă firme de investiții, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din Directiva 2014/59/UE, cu excepția firmelor de investiții care se încadrează în definiția de la articolul 96 alineatul (1) litera (a) sau (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau a firmelor de investiții care desfășoară activitatea 8 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8), dar nu desfășoară activitatea 3 sau 6 din secțiunea A a anexei I la directiva respectivă;

3.

„nivel-țintă anual” înseamnă cuantumul total al contribuțiilor anuale stabilite de autoritatea de rezoluție pentru fiecare perioadă de contribuție în vederea atingerii nivelului-țintă prevăzut la articolul 102 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE;

4.

„mecanism de finanțare” înseamnă un mecanism menit să asigure aplicarea efectivă de către autoritatea de rezoluție a instrumentelor și competențelor de rezoluție, astfel cum se prevede la articolul 100 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE;

5.

„contribuție anuală” înseamnă suma menționată la articolul 103 din Directiva 2014/59/UE, percepută de autoritatea de rezoluție, în cursul perioadei de contribuție, de la fiecare dintre instituțiile menționate la articolul 2 din prezentul regulament, pentru mecanismul de finanțare național;

6.

„perioadă de contribuție” înseamnă un an calendaristic;

7.

„autoritate de rezoluție” înseamnă autoritatea menționată la articolul 2 alineatul (1) punctul 18 din Directiva 2014/59/UE sau orice altă autoritate relevantă, desemnată de statele membre în sensul articolului 100 alineatele (2) și (6) din Directiva 2014/59/UE;

8.

„autoritate competentă” înseamnă o autoritate competentă, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 40 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

9.

„scheme de garantare a depozitelor” („SGD-uri”) înseamnă schemele menționate la articolul 1 alineatul (2) litera (a), (b) sau (c) din Directiva 2014/49/UE;

10.

„depozite acoperite” înseamnă depozitele menționate la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2014/49/UE, cu excepția soldurilor temporar ridicate astfel cum sunt definite la articolul 6 alineatul (2) din directiva respectivă;

11.

„total pasive” înseamnă totalul pasivelor, astfel cum este definit în secțiunea 3 din Directiva 86/635/CEE a Consiliului (9) sau astfel cum este definit în conformitate cu Standardele internaționale de raportare financiară menționate în Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (10);

12.

„total active” înseamnă totalul activelor, astfel cum este definit în secțiunea 3 din Directiva 86/635/CEE sau astfel cum este definit în conformitate cu Standardele internaționale de raportare financiară menționate în Regulamentul (CE) nr. 1606/2002;

13.

„cuantumul total al expunerii la risc” înseamnă cuantumul total al expunerii la risc, astfel cum este definit la articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

14.

„rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază” înseamnă rata menționată la articolul 92 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

15.

„CMPE” înseamnă cerința minimă pentru fondurile proprii și pasivele eligibile, astfel cum este definită la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE;

16.

„fonduri proprii” înseamnă fonduri proprii, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 118 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

17.

„pasive eligibile” înseamnă pasivele și instrumentele de capital, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 71 din Directiva 2014/59/UE;

18.

„indicatorul efectului de levier” înseamnă indicatorul efectului de levier, astfel cum este definit la articolul 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

19.

„indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate” („LCR”) înseamnă un indicator de acoperire a necesarului de lichiditate, astfel cum este definit la articolul 412 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și detaliat în Regulamentul delegat (UE) 2015/61 (11);

20.

„indicatorul de finanțare stabilă netă” („NSFR”) înseamnă un indicator de finanțare stabilă netă, astfel cum este raportat în conformitate cu articolul 415 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

21.

„contraparte centrală” (CPC) înseamnă o persoană juridică, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

22.

„instrumente financiare derivate” înseamnă instrumente financiare derivate, astfel cum sunt menționate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

23.

„depozitar central de titluri de valoare” (DCT) înseamnă o persoană juridică, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 1 și la articolul 54 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (12);

24.

„decontare” înseamnă finalizarea unei tranzacții cu titluri de valoare, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014;

25.

„compensare” înseamnă procesul de stabilire a pozițiilor, astfel cum este definit la articolul 2 punctul 3 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

26.

„infrastructura pieței financiare” înseamnă, în sensul prezentului regulament, o CPC, astfel cum este menționată la punctul 21 din prezentul articol, sau un DCT, astfel cum este menționat la punctul 23 din prezentul articol, care sunt autorizate ca instituții în conformitate cu articolul 8 din Directiva 2013/36/UE;

27.

„bancă de promovare” înseamnă orice întreprindere sau entitate creată de un stat membru, de o administrație centrală sau regională, care acordă credite promoționale pe bază neconcurențială și nonprofit, în scopul promovării obiectivelor de politică publică ale administrației respective, cu condiția ca administrația respectivă să aibă obligația de a proteja baza economică a întreprinderii sau a entității și de a menține viabilitatea acesteia pe durata existenței sale ori ca cel puțin 90 % din finanțarea sa inițială sau din creditul promoțional pe care îl acordă să fie în mod direct sau indirect garantat de administrația centrală sau regională a statului membru respectiv;

28.

„credit promoțional” înseamnă un împrumut acordat de o bancă promoțională sau prin intermediul unei bănci intermediare, pe bază neconcurențială și nonprofit, cu scopul promovării obiectivelor de politică publică ale administrației centrale sau regionale dintr-un stat membru;

29.

„instituție intermediară” înseamnă o instituție de credit care intermediază acordarea de credite promoționale, cu condiția ca acestea să nu fie date cu titlu de credit unui consumator final.

SECȚIUNEA 2

METODOLOGIE

Articolul 4

Stabilirea contribuțiilor anuale

(1)   Autoritățile de rezoluție stabilesc contribuțiile anuale care trebuie plătite de fiecare instituție în funcție de profilul său de risc, pe baza informațiilor furnizate de instituție în conformitate cu articolul 14 și prin aplicarea metodologiei prevăzute în prezenta secțiune.

(2)   Autoritatea de rezoluție stabilește cuantumul contribuției anuale menționate la alineatul (1) pe baza nivelului-țintă anual al mecanismului de finanțare a rezoluției, având în vedere nivelul-țintă ce trebuie atins până la 31 decembrie 2024, în conformitate cu articolul 102 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE, precum și pe baza cuantumului mediu, calculat trimestrial, al depozitelor acoperite în anul anterior ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul său.

Articolul 5

Ajustarea pentru risc a contribuției anuale de bază

(1)   Contribuțiile menționate la articolul 103 alineatul (2) din Directiva 2014/59/UE se calculează prin excluderea următoarelor datorii:

(a)

datoriile intragrup care rezultă din tranzacțiile încheiate de o instituție cu o instituție care face parte din același grup, cu condiția să fie îndeplinite toate cerințele de mai jos:

(i)

fiecare instituție își are sediul în Uniune;

(ii)

fiecare instituție este inclusă integral în aceeași supraveghere consolidată, în conformitate cu articolele 6-17 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și face obiectul unor proceduri centralizate corespunzătoare de evaluare, măsurare și control al riscului; și

(iii)

nu există niciun motiv semnificativ, de ordin practic sau juridic, existent sau potențial, care să împiedice rambursarea rapidă a datoriilor la scadență;

(b)

datoriile create de o instituție care este membră a unui SIP, astfel cum este menționat la articolul 2 alineatul (1) punctul 8 din Directiva 2014/59/UE și căreia autoritatea competentă i-a permis să aplice dispozițiile articolului 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin intermediul unui acord încheiat cu o altă instituție care este membră a aceluiași SIP;

(c)

în cazul unei contrapărți centrale stabilite într-un stat membru care s-a prevalat de opțiunea prevăzută la articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, datoriile legate de activitățile de compensare, în sensul definiției de la articolul 2 alineatul (3) din regulamentul respectiv, inclusiv cele rezultate din orice măsuri luate de contrapartea centrală pentru a îndeplini cerințele de marjă, pentru a crea un fond de garantare și pentru a dispune de suficiente resurse financiare prefinanțate pentru a acoperi pierderile potențiale în situația intrării în stare de nerambursare în cadrul ordinii utilizării resurselor în situația respectivă în conformitate cu regulamentul respectiv, precum și pentru a-și investi resursele financiare în conformitate cu articolul 47 din regulamentul respectiv;

(d)

în cazul unui depozitar central de titluri de valoare, datoriile legate de activitățile unui depozitar central de titluri de valoare, inclusiv datoriile față de participanți sau prestatori de servicii ai depozitarului central de titluri de valoare cu o scadență de mai puțin de șapte zile, rezultate din activități pentru care depozitarul respectiv a obținut o autorizație pentru prestarea de servicii auxiliare de tip bancar în conformitate cu titlul IV din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 909/2014, exceptând însă alte datorii rezultate din astfel de activități de tip bancar;

(e)

în cazul firmelor de investiții, datoriile care decurg din deținerea de active sau lichidități aparținând clienților, inclusiv active sau lichidități aparținând clienților care sunt deținute în numele unui OPCVM, astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului (13), sau al unui FIA, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului (14), cu condiția ca un astfel de client să beneficieze de protecție în baza legislației în vigoare în materie de insolvență;

(f)

în cazul instituțiilor care lucrează cu credite promoționale, datoriile instituției intermediare față de banca inițiatoare sau față de o altă bancă de promovare ori o altă instituție intermediară și datoriile băncii de promovare inițiale față de părțile sale finanțatoare, în măsura în care cuantumul acestor datorii este compensat prin creditele promoționale acordate de instituția în cauză.

(2)   Datoriile menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) trebuie să fie deduse uniform, pentru fiecare tranzacție în parte, din cuantumul total al pasivelor instituțiilor care sunt parte la tranzacțiile sau acordurile menționate la alineatul (1) literele (a) și (b).

(3)   În sensul prezentei secțiuni, cuantumul mediu anual, calculat trimestrial, al datoriilor menționate la alineatul (1) care rezultă din contracte cu instrumente financiare derivate se evaluează în conformitate cu articolul 429 alineatele (6) și (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Cu toate acestea, valoarea atribuită datoriilor rezultate din contractele cu instrumente derivate nu poate fi mai mică de 75 % din valoarea acelorași datorii rezultată din aplicarea dispozițiilor contabile aplicabile instituției în cauză în scopul raportării financiare.

În cazul în care, în conformitate cu standardele contabile naționale care se aplică unei instituții, nu există nicio determinare contabilă a expunerii pentru anumite instrumente financiare derivate ca urmare a deținerii lor în afara bilanțului, instituția raportează autorității de rezoluție suma valorilor juste pozitive ale acestor instrumente financiare derivate ca și cost de înlocuire și le adaugă la valorile contabile înscrise în bilanț.

(4)   În sensul prezentei secțiuni, pasivele totale menționate la articolul 1 exclud valoarea contabilă a datoriilor rezultate din contractele cu instrumente financiare derivate și includ valoarea corespunzătoare determinată în conformitate cu alineatul (3).

(5)   Pentru a verifica dacă sunt îndeplinite toate condițiile și cerințele menționate la alineatele (1)-(4), autoritatea de rezoluție se bazează pe evaluările relevante efectuate de autoritățile competente, care sunt puse la dispoziție în conformitate cu articolul 90 din Directiva 2014/59/UE.

Articolul 6

Pilonii și indicatorii de risc

(1)   Autoritatea de rezoluție evaluează profilul de risc al instituțiilor pe baza următorilor patru piloni de risc:

(a)

expunerea la risc;

(b)

stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare;

(c)

importanța unei instituții pentru stabilitatea sistemului financiar sau a economiei;

(d)

indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către autoritatea de rezoluție.

(2)   Pilonul „expunerea la risc” cuprinde următorii indicatori de risc:

(a)

fondurile proprii și pasivele eligibile deținute de instituție în plus față de cerința minimă de fonduri proprii și pasive eligibile (CMPE);

(b)

indicatorul efectului de levier;

(c)

rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază;

(d)

cuantumul total al expunerii la risc împărțit la totalul activelor.

(3)   Pilonul „stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare” cuprinde următorii indicatori de risc:

(a)

indicatorul de finanțare stabilă netă;

(b)

LCR.

(4)   Pilonul „importanța instituției pentru stabilitatea sistemului financiar sau a economiei” cuprinde indicatorul „cota-parte din creditele și depozitele interbancare din Uniunea Europeană”, care indică importanța instituției pentru economia statului membru de stabilire.

(5)   Pilonul „indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către autoritatea de rezoluție” cuprinde următorii indicatori:

(a)

activitățile de tranzacționare, expunerile extrabilanțiere, instrumentele financiare derivate, complexitatea și posibilitatea de rezoluție;

(b)

calitatea de membru al unui sistem instituțional de protecție;

(c)

cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior.

Atunci când determină diverșii indicatori de risc suplimentari în cadrul pilonului „indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de autoritatea de rezoluție”, autoritatea de rezoluție ține seama de importanța acestor indicatori în funcție de probabilitatea ca instituția în cauză să intre în rezoluție și de probabilitatea ulterioară de utilizare a mecanismului de finanțare a rezoluției în cazul în care instituția este supusă rezoluției.

(6)   Atunci când determină indicatorii „activități de tranzacționare, expuneri extrabilanțiere, instrumente financiare derivate, complexitate și posibilitate de rezoluție” menționați la alineatul (5) litera (a), autoritatea de rezoluție ține seama de următoarele elemente:

(a)

creșterea profilului de risc al instituției, ca urmare a:

(i)

importanței activităților de tranzacționare în raport cu dimensiunea bilanțului contabil, nivelul fondurilor proprii, nivelul de risc al expunerilor și modelul global de afaceri;

(ii)

importanței expunerilor extrabilanțiere în raport cu dimensiunea bilanțului contabil, nivelul fondurilor proprii, precum și cu nivelul de risc al expunerilor;

(iii)

importanței cuantumului instrumentelor financiare derivate în raport cu dimensiunea bilanțului contabil, nivelul fondurilor proprii, nivelul de risc al expunerilor și modelul global de afaceri;

(iv)

măsurii în care, în conformitate cu titlul II capitolul II din Directiva 2014/59/UE, modelul de afaceri și structura organizatorică a unei instituții sunt considerate complexe.

(b)

scăderea profilului de risc al instituției, ca urmare a:

(i)

valorii relative a instrumentelor financiare derivate care sunt compensate printr-o contraparte centrală (CPC);

(ii)

măsurii în care, în conformitate cu titlul II capitolul II din Directiva 2014/59/UE, o instituție poate fi supusă rezoluției rapid și fără impedimente de ordin juridic.

(7)   Atunci când determină indicatorul menționat la alineatul (5) litera (b), autoritatea de rezoluție ține seama de următoarele elemente:

(a)

dacă valoarea fondurilor care sunt disponibile fără întârziere atât în scopul recapitalizării, cât și al finanțării necesarului de lichiditate în vederea sprijinirii instituției afectate în caz de probleme este suficient de mare pentru a permite acordarea unui sprijin eficace și credibil instituției respective;

(b)

gradul de securitate juridică sau contractuală cu privire la faptul că fondurile menționate la litera (a) vor fi utilizate integral înainte să poată fi solicitat un sprijin public extraordinar.

(8)   Indicatorul de risc menționat la alineatul (5) litera (c) corespunde valorii maxime din intervalul menționat în Etapa 3 din anexa I pentru:

(a)

orice instituție care face parte dintr-un grup care a intrat în proces de restructurare după ce a primit finanțare din partea statului sau a beneficiat de alte fonduri echivalente, de exemplu printr-un mecanism de finanțare a rezoluției, și este în continuare în curs de restructurare sau de lichidare, cu excepția ultimilor 2 ani de punere în aplicare a planului de restructurare;

(b)

orice instituție care este lichidată, până la finalizarea planului de lichidare (în măsura în care instituția respectivă are în continuare obligația de a plăti contribuția).

Indicatorul corespunde valorii minime din intervalul menționat în Etapa 3 din anexa I pentru toate celelalte instituții.

(9)   În sensul alineatelor (6), (7) și (8), autoritatea de rezoluție se bazează pe evaluările efectuate de autoritățile competente, atunci când acestea sunt disponibile.

Articolul 7

Ponderea relativă a fiecărui pilon și indicator de risc

(1)   Atunci când evaluează profilul de risc al fiecărei instituții, autoritatea de rezoluție aplică următoarele ponderi pilonilor de risc:

(a)

expunerea la risc: 50 %;

(b)

stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare: 20 %;

(c)

importanța unei instituții pentru stabilitatea sistemului financiar sau a economiei: 10 %;

(d)

indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către autoritatea de rezoluție: 20 %.

(2)   Ponderea relativă a indicatorilor de risc pe care îi evaluează autoritățile de rezoluție pentru a determina pilonul „expunerea la risc” este următoarea:

(a)

fondurile proprii și pasivele eligibile deținute de instituție în plus față de cerința minimă de fonduri proprii și pasive eligibile (CMPE): 25 %;

(b)

indicatorul efectului de levier: 25 %;

(c)

rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază: 25 %;

(d)

cuantumul total al expunerii la risc împărțit la totalul activelor: 25 %.

(3)   Fiecare indicator de risc din pilonul „stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare” trebuie să aibă aceeași pondere.

(4)   Ponderea relativă a fiecărui indicator de risc pe care îl evaluează autoritățile de rezoluție pentru a determina pilonul „indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de autoritatea de rezoluție” este următoarea:

(a)

activități de tranzacționare și expuneri extrabilanțiere, instrumente financiare derivate și posibilitate de rezoluție: 45 %;

(b)

calitatea de membru al unui sistem instituțional de protecție: 45 %;

(c)

cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior: 10 %.

Atunci când aplică indicatorul menționat la litera (b), autoritatea de rezoluție ține cont de ponderea relativă a indicatorului menționat la litera (a).

Articolul 8

Aplicarea indicatorilor de risc în cazuri specifice

(1)   În cazul în care o autoritate competentă a acordat o derogare unei instituții în conformitate cu articolele 8 și 21 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, indicatorul menționat la articolul 6 alineatul (3) litera (b) din prezentul regulament este aplicat de către autoritatea de rezoluție la nivel de subgrup de lichiditate. Punctajul obținut de acest indicator la nivelul subgrupului de lichiditate este atribuit fiecărei instituții care face parte din subgrupul de lichiditate pentru a calcula indicatorul de risc al instituției respective.

(2)   În cazul în care autoritatea competentă a acordat unei instituții o derogare deplină de la aplicarea la nivel individual a cerințelor de capital, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, iar autoritatea de rezoluție a acordat, de asemenea, o derogare deplină de la aplicarea la nivel individual a CMPE în cazul aceleiași instituții, în conformitate cu articolul 45 alineatul (12) din Directiva 2014/59/UE, indicatorul menționat la articolul 6 alineatul (2) litera (a) din prezentul regulament poate fi calculat la nivel consolidat. Punctajul obținut de acest indicator la nivel consolidat este atribuit fiecărei instituții care face parte din grup pentru a calcula indicatorul de risc al instituției respective.

(3)   În cazul în care o autoritate competentă a acordat o derogare unei instituții în alte circumstanțe, definite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, indicatorii relevanți pot fi calculați la nivel consolidat. Punctajul obținut de acești indicatori la nivel consolidat este atribuit fiecărei instituții care face parte din grup pentru a calcula indicatorii de risc ai instituției respective.

Articolul 9

Aplicarea ajustării pentru risc la contribuția anuală de bază

(1)   Autoritatea de rezoluție stabilește multiplicatorul de ajustare suplimentară pentru risc pentru fiecare instituție prin combinarea indicatorilor de risc menționați la articolul 6, în conformitate cu formula și cu procedurile prevăzute în anexa I.

(2)   Fără a se aduce atingere articolul 10, contribuția anuală a fiecărei instituții se determină pentru fiecare perioadă de contribuție de către autoritatea de rezoluție prin înmulțirea contribuției anuale de bază cu multiplicatorul de ajustare suplimentară pentru risc, în conformitate cu formula și cu procedurile prevăzute în anexa I.

(3)   Multiplicatorul de ajustare pentru risc este cuprins între 0,8 și 1,5.

Articolul 10

Contribuțiile anuale ale instituțiilor mici

(1)   Instituțiile ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mici de sau egale cu 50 000 000 EUR și ale căror active totale sunt mai mici de 1 000 000 000 EUR plătesc o sumă forfetară de 1 000 EUR cu titlu de contribuție anuală pentru fiecare perioadă de contribuție.

(2)   Instituțiile ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mari de 50 000 000 EUR, dar mai mici de sau egale cu 100 000 000 EUR și ale căror active totale sunt mai mici de 1 000 000 000 EUR plătesc o sumă forfetară de 2 000 EUR cu titlu de contribuție anuală pentru fiecare perioadă de contribuție.

(3)   Instituțiile ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mari de 100 000 000 EUR, dar mai mici decât sau egale cu 150 000 000 EUR și ale căror active totale sunt mai mici de 1 000 000 000 EUR plătesc o sumă forfetară de 7 000 EUR cu titlu de contribuție anuală pentru fiecare perioadă de contribuție.

(4)   Instituțiile ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mari de 150 000 000 EUR, dar mai mici decât sau egale cu 200 000 000 EUR și ale căror active totale sunt mai mici de 1 000 000 000 EUR plătesc o sumă forfetară de 15 000 EUR cu titlu de contribuție anuală pentru fiecare perioadă de contribuție.

(5)   Instituțiile ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mari de 200 000 000 EUR, dar mai mici decât sau egale cu 250 000 000 EUR și ale căror active totale sunt mai mici de 1 000 000 000 EUR plătesc o sumă forfetară de 26 000 EUR cu titlu de contribuție anuală pentru fiecare perioadă de contribuție.

(6)   Instituțiile ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mari de 250 000 000 EUR, dar mai mici decât sau egale cu 300 000 000 EUR și ale căror active totale sunt mai mici de 1 000 000 000 EUR plătesc o sumă forfetară de 50 000 EUR cu titlu de contribuție anuală pentru fiecare perioadă de contribuție.

(7)   Fără a aduce atingere alineatului (8), în cazul în care instituția aduce suficiente elemente de probă în sprijinul ideii că suma forfetară menționată la alineatele (1)-(6) este mai mare decât contribuția calculată în conformitate cu articolul 5, autoritatea de rezoluție aplică valoarea mai mică.

(8)   Fără a se aduce atingere alineatelor (1)-(6), o autoritate de rezoluție poate adopta o decizie motivată prin care se stabilește că profilul de risc al unei instituții este disproporționat în raport cu dimensiunea sa redusă și poate aplica respectivei instituții articolele 5, 6, 7, 8 și 9. Respectiva decizie se bazează pe următoarele criterii:

(a)

modelul de afaceri al instituției;

(b)

informațiile raportate de către instituția respectivă în temeiul articolului 14;

(c)

pilonii și indicatorii de risc menționați la articolul 6;

(d)

evaluarea de către autoritatea competentă a profilului de risc al instituției respective.

(9)   Alineatele (1)-(8) nu se aplică instituțiilor ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mici de sau egale cu 300 000 000 EUR după ce au fost excluse datoriile menționate la articolul 5 alineatul (1).

(10)   Excluderile menționate la articolul 5 alineatul (1) nu sunt luate în calcul atunci când se aplică alineatele (1)-(9) instituțiilor ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mici de sau egale cu 300 000 000 EUR înainte să fie excluse datoriile menționate la articolul 5 alineatul (1).

Articolul 11

Contribuțiile anuale ale instituțiilor care intră sub incidența articolului 45 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE

(1)   Fără a aduce atingere articolului 10, contribuțiile anuale ale instituțiilor menționate la articolul 45 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE se calculează în conformitate cu articolul 9, utilizând 50 % din contribuția anuală de bază a acestora.

(2)   În cazul în care mecanismul de finanțare a rezoluției este utilizat, într-un stat membru, cu privire la o instituție menționată la articolul 45 alineatul (3) din Directiva 2014/59/UE, pentru oricare dintre scopurile menționate la articolul 101 din Directiva 2014/59/UE, autoritatea de rezoluție poate adopta o decizie motivată care să prevadă că articolele 5, 6, 7, 8 și 9 se aplică acelor instituții care au un profil de risc similar sau mai ridicat decât profilul de risc al instituției care a utilizat mecanismul de finanțare a rezoluției pentru oricare dintre scopurile menționate la articolul 101 din Directiva 2014/59/UE. Atunci când determină similitudinea profilului de risc în scopul emiterii deciziei sale motivate, autoritatea de rezoluție ia în considerare toate elementele următoare:

(a)

modelul de afaceri al instituției respective;

(b)

informațiile raportate de către instituția respectivă în temeiul articolului 14;

(c)

pilonii și indicatorii de risc menționați la articolul 6;

(d)

evaluarea de către autoritatea competentă a profilului de risc al instituției respective.

Articolul 12

Instituții nou supravegheate sau modificări ale statutului

(1)   În cazul în care o instituție este o instituție nou supravegheată numai în cursul unei părți a unei perioade de contribuție, contribuția parțială se stabilește aplicând metodologia stabilită în secțiunea 3 la valoarea contribuției sale anuale calculată în cursul următoarei perioade de contribuție, ținând cont de numărul de luni întregi ale perioadei de contribuție în care instituția este supravegheată.

(2)   O modificare a statutului unei instituții, inclusiv a unei instituții de dimensiuni mici, în cursul perioadei de contribuție nu are efecte asupra contribuției anuale care trebuie plătită în anul respectiv.

Articolul 13

Procedura de percepere a contribuțiilor anuale

(1)   Autoritatea de rezoluție notifică în fiecare an fiecărei instituții menționate la articolul 2 decizia de stabilire a contribuției anuale datorate de fiecare instituție cel târziu până la data de 1 mai.

(2)   Autoritatea de rezoluție notifică decizia în oricare dintre următoarele moduri:

(a)

prin mijloace electronice sau prin alte mijloace comparabile de comunicare care permit transmiterea unei confirmări de primire;

(b)

prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(3)   Decizia precizează condițiile în care este plătită contribuția anuală și mijloacele prin care este plătită această contribuție, precum și cota-parte a angajamentelor de plată irevocabile menționată la articolul 103 din Directiva 2014/59/UE pe care o poate utiliza fiecare instituție. Autoritatea de rezoluție acceptă garanții reale numai dacă tipul și condițiile acestora permit executarea rapidă, inclusiv în eventualitatea adoptării unei decizii de rezoluție în cursul unui sfârșit de săptămână. Garanțiile reale trebuie să fie evaluate în mod prudent pentru a reflecta o deteriorare semnificativă a condițiilor de piață.

(4)   Fără a se aduce atingere oricăror alte căi de atac aflate la dispoziția autorității de rezoluție, în caz de plată parțială, de neplată sau de neconformitate cu cerința stabilită în decizie, instituția în cauză suportă penalități zilnice aplicate soldului tranșei.

Dobânda reprezentând penalitățile zilnice se aplică zilnic sumei datorate, la o rată a dobânzii aplicată de Banca Centrală Europeană pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, astfel cum este publicată în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care cade termenul-limită de plată, majorată cu 8 puncte procentuale începând cu data de scadență a plății.

(5)   În cazul în care o instituție este o instituție nou supravegheată numai în cursul unei părți a unei perioade de contribuție, contribuția sa anuală parțială se colectează împreună cu contribuția anuală datorată pentru următoarea perioadă de contribuție.

SECȚIUNEA 3

ASPECTE ADMINISTRATIVE ȘI SANCȚIUNI

Articolul 14

Obligațiile de raportare ale instituțiilor

(1.   Instituțiile trebuie să transmită autorității de rezoluție cele mai recente situații financiare anuale aprobate disponibile înainte de data de 31 decembrie a anului care precede perioada de contribuție, împreună cu avizul transmis de auditorul statutar sau de firma de audit, în conformitate cu articolul 32 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (15).

(2)   Instituțiile furnizează autorității de rezoluție cel puțin informațiile menționate în anexa II la nivelul entităților individuale.

(3)   Informațiile din anexa II, incluse în cerințele de raportare în scopuri de supraveghere stabilite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei (16) sau, după caz, în orice alte cerințe de raportare în materie de supraveghere aplicabile instituției în conformitate cu legislația națională, se furnizează autorității de rezoluție astfel cum au fost raportate de instituție în cel mai recent raport de supraveghere relevant transmis autorității competente, raport care are drept obiect anul de referință al situației financiare anuale menționate la alineatul (1).

(4)   Informațiile prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) sunt furnizate până cel târziu la data de 31 ianuarie a fiecărui an pentru exercițiul care se încheie la data de 31 decembrie a anului anterior sau pentru exercițiul financiar relevant aplicabil. Dacă 31 ianuarie nu este o zi lucrătoare, informațiile sunt furnizate în ziua lucrătoare următoare.

(5)   În cazul în care informațiile sau datele transmise autorităților de rezoluție fac obiectul unor actualizări sau corecții, aceste actualizări sau corecții sunt prezentate autorităților de rezoluție, fără întârzieri nejustificate.

(6)   Instituțiile transmit informațiile menționate în anexa II folosind formatele de date și reprezentările precizate de autoritatea de rezoluție.

(7)   Informațiile furnizate în conformitate cu alineatele (2) și (3) se supun cerințelor de confidențialitate și de păstrare a secretului profesional prevăzute la articolul 84 din Directiva 2014/59/UE.

Articolul 15

Obligația autorităților de rezoluție de a schimba informații

(1)   Pentru a calcula numitorul prevăzut în pilonul de risc menționat la articolul 7 alineatul (1) litera (c), până la data de 15 februarie a fiecărui an, autoritățile de rezoluție pun la dispoziția Autorității Bancare Europene (ABE) informațiile la nivel agregat primite de la toate instituțiile stabilite pe teritoriul lor referitoare la datoriile interbancare și depozitele menționate în anexa I.

(2)   Până la data de 1 martie a fiecărui an, ABE comunică fiecărei autorități de rezoluție valoarea numitorului din pilonul de risc menționat la articolul 7 alineatul (1) litera (c).

Articolul 16

Obligațiile de raportare ale schemelor de garantare a depozitelor

(1)   Până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, schemele de garantare a depozitelor furnizează autorităților de rezoluție calculul mediei trimestriale a cuantumurilor depozitelor acoperite din anul precedent ale tuturor instituțiilor de credit membre.

(2)   Aceste informații sunt furnizate referitor la instituțiile de credit în cauză atât la nivel individual, cât și la nivel agregat, pentru a da autorităților de rezoluție posibilitatea de a stabili nivelul-țintă anual al mecanismului de finanțare a rezoluției, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2), și de a stabili contribuția anuală de bază a fiecărei instituții, în conformitate cu articolul 5.

Articolul 17

Asigurarea respectării normelor

(1)   În cazul în care instituțiile nu transmit toate informațiile menționate la articolul 14 în intervalul de timp prevăzut la articolul respectiv, autoritatea de rezoluție utilizează estimări sau propriile ipoteze pentru a calcula contribuțiile anuale ale instituției în cauză.

(2)   În cazul în care informațiile nu sunt furnizate până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, autoritatea de rezoluție poate atribui instituției în cauză cel mai mare multiplicator de ajustare pentru risc, astfel cum se menționează la articolul 9.

(3)   În cazul în care informațiile transmise de către instituții autorității de rezoluție fac obiectul unor retratări sau revizuiri, autoritatea de rezoluție ajustează contribuția anuală în conformitate cu informațiile actualizate, cu ocazia calculării contribuției anuale a instituției respective pentru următoarea perioadă de contribuție.

(4)   Orice diferență dintre cotizația anuală calculată și plătită pe baza informațiilor care fac obiectul retratărilor sau revizuirilor, pe de o parte, și contribuția anuală care ar fi trebuit plătită după ajustarea contribuției anuale, pe de altă parte, se include în valoarea contribuției anuale datorate pentru următoarea perioadă de contribuție. Ajustarea respectivă se efectuează prin reducerea sau majorarea contribuțiilor pentru următoarea perioadă de contribuție.

Articolul 18

Sancțiuni administrative și alte măsuri administrative

Autoritățile de rezoluție pot impune sancțiuni administrative și alte măsuri administrative menționate la articolul 110 din Directiva 2014/59/UE persoanelor sau entităților responsabile de încălcarea prezentului regulament.

SECȚIUNEA 4

ACORDURI DE COOPERARE

Articolul 19

Acorduri de cooperare

(1)   Pentru a asigura plata efectivă a contribuțiilor, autoritățile competente acordă asistență autorităților de rezoluție pentru executarea oricăror sarcini care decurg din prezentul regulament, în cazul în care acestea din urmă solicită acest lucru.

(2)   La cerere, autoritățile competente furnizează autorităților de rezoluție datele de contact ale instituțiilor cărora li se notifică decizia menționată la articolul 13 alineatul (1), cel târziu la data de 1 aprilie a fiecărui an sau în următoarea zi lucrătoare, dacă 1 aprilie nu este o zi lucrătoare. Aceste date de contact constau în denumirea persoanei juridice, numele persoanei fizice care reprezintă persoană juridică, adresa, adresa de e-mail, numărul de telefon, numărul de fax sau orice alte informații care permit identificarea unei instituții.

(3)   Autoritățile competente transmit autorităților de rezoluție orice informații care permit acestora din urmă să calculeze contribuțiile anuale, în special orice informații referitoare la ajustarea pentru risc suplimentară și orice derogări pe care autoritățile competente le-au acordat instituțiilor în conformitate cu Directiva 2013/36/UE și cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

SECȚIUNEA 5

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 20

Dispoziții tranzitorii

(1)   În cazul în care informațiile necesare pentru un indicator specific, astfel cum se menționează în anexa II, nu sunt incluse în cerința de raportare în scopuri de supraveghere aplicabilă menționată la articolul 14 pentru anul de referință, respectivul indicator de risc nu se aplică până în momentul în care această cerință de raportare în scopuri de supraveghere nu devine aplicabilă. Ponderile celorlalți indicatori de risc disponibili sunt redimensionate în mod proporțional cu ponderile lor, astfel cum se prevede la articolul 7, astfel încât suma ponderilor lor să fie egală cu 1. În 2015, în cazul în care oricare dintre informațiile solicitate la articolul 16 nu este la dispoziția schemei de garantare a depozitelor până la 31 ianuarie pentru calculul nivelului-țintă anual menționat la articolul 4 alineatul (2) sau al contribuției anuale de bază a fiecărei instituții menționate la articolul 5, în urma unei notificări din partea schemei de garantare a depozitelor, instituțiile de credit relevante furnizează autorităților de rezoluție aceste informații până la data respectivă. Prin derogare de la articolul 13 alineatul (1), în ceea ce privește contribuțiile care trebuie plătite în 2015, autoritățile de rezoluție notifică fiecărei instituții decizia prin care se stabilește contribuția anuală care urmează să fie plătite de către aceasta până cel târziu la 30 noiembrie 2015.

(2)   În ceea ce privește contribuțiile care trebuie să fie plătite în 2015, prin derogare de la articolul 13 alineatul (4), suma datorată în conformitate cu decizia prevăzută la articolul 13 alineatul (3) trebuie plătită până la 31 decembrie 2015.

(3)   În ceea ce privește informațiile care trebuie furnizate autorității de rezoluție în 2015, prin derogare de la articolul 14 alineatul (4), informațiile menționate la respectivul alineat trebuie furnizate până cel târziu la 1 septembrie 2015.

(4)   Prin derogare de la articolul 16 alineatul (1), schemele de garantare a depozitelor transmit autorității de rezoluție până la 1 septembrie 2015 informațiile privind cuantumul depozitelor acoperite de la data de 31 iulie 2015.

(5)   Până la finele perioadei inițiale menționate la articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014, statele membre pot permite instituțiilor ale căror pasive totale, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite, sunt mai mari de 300 000 000 EUR și ale căror active totale sunt egale cu sau mai mici de 3 000 000 000 EUR, să plătească o sumă forfetară de 50 000 EUR pentru primii 300 000 000 EUR din totalul pasivelor, din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite. În ceea ce privește totalul pasivelor din care se scad fondurile proprii și depozitele acoperite cu o valoare mai mare de 300 000 000 EUR, contribuția respectivelor instituții se realizează în conformitate cu articolele 4-9 din prezentul regulament.

Articolul 21

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 ianuarie 2015.

Prezentul Regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 octombrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 173, 12.6.2014, p. 190.

(2)  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).

(4)  Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 225, 30.7.2014, p. 1).

(5)  Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1).

(6)  Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1).

(7)  Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (JO L 173, 12.6.2014, p. 149).

(8)  Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (JO L 145, 30.4.2004, p. 1).

(9)  Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1).

(10)  Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (JO L 243, 11.9.2002, p. 1).

(11)  Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit (a se vedea pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial).

(12)  Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1).

(13)  Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32).

(14)  Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).

(15)  Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivelor 78/660/CEE și 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).

(16)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 191, 28.6.2014, p. 1).


ANEXA I

PROCEDURA DE CALCUL AL CONTRIBUȚIILOR ANUALE ALE INSTITUȚIILOR

ETAPA 1

Calculul indicatorilor primari

Autoritatea de rezoluție calculează următorii indicatori prin aplicarea măsurilor următoare:

Pilon

Indicator

Măsuri

Expunerea la risc

Fondurile proprii și pasivele eligibile deținute de instituție în plus față de cerința minimă de fonduri proprii și pasive eligibile (CMPE)

Formula

Unde, pentru acest indicator:

 

Fonduri proprii înseamnă suma fondurilor proprii de nivel 1 și a fondurilor proprii de nivel 2 în conformitate cu definiția de la articolul 4 alineatul (1) punctul (118) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

 

Pasivele eligibile sunt suma pasivelor menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul (71) din Directiva 2014/59/UE.

 

Pasivele totale, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (11) din prezentul regulament. Datoriile care provin din instrumente financiare derivate sunt incluse în pasivele totale pe baza faptului că drepturile la compensare ale contrapărții sunt recunoscute pe deplin.

 

„CMPE” înseamnă cerința minimă pentru fondurile proprii și pasivele eligibile, astfel cum este definită la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2014/59/UE.

Expunerea la risc

Indicatorul efectului de levier

Indicatorul efectului de levier, astfel cum este definit la articolul 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și raportat în conformitate cu anexa X la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei.

Expunerea la risc

Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază

Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază, astfel cum este definită la articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și raportată în conformitate cu anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei.

Expunerea la risc

TRE/Total active

Formula

unde:

 

TRE înseamnă cuantumul total al expunerii la risc, astfel cum este definit la articolul 92 punctul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

 

Activele totale sunt definite la articolul 3 alineatul (12) din prezentul regulament.

Stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare

Indicatorul de finanțare stabilă netă

Indicatorul de finanțare stabilă netă, astfel cum este raportat în conformitate cu articolul 415 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare

Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate

Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate, astfel cum este raportat în conformitate cu articolul 415 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cu Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei.

Importanța unei instituții pentru stabilitatea sistemului financiar sau a economiei

Ponderea din creditele și depozitele interbancare din UE

Formula

unde:

 

Creditele interbancare sunt definite ca fiind suma valorilor contabile ale creditelor și avansurilor acordate instituțiilor de credit și altor societăți financiare, astfel cum sunt calculate pentru formularele nr. 4.1, 4.2, 4.3 și 4.4 din anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei.

 

Depozitele interbancare sunt definite ca fiind valoarea contabilă a creditelor și avansurilor acordate instituțiilor de credit și altor societăți financiare, astfel cum este calculată pentru formularul nr. 8.1 din anexa III la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei.

 

Totalul creditelor și depozitelor interbancare în UE reprezintă suma creditelor și depozitelor interbancare agregate deținute de instituții în fiecare stat membru, calculate în conformitate cu articolul 15.

ETAPA 2

Discretizarea indicatorilor

1.

În notația care urmează, n reprezintă instituțiile, i reprezintă indicatorii din cadrul pilonilor, iar j reprezintă pilonii.

2.

Pentru fiecare indicator primar care rezultă din etapa 1, xij , cu excepția indicatorului „cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior”, autoritatea de rezoluție trebuie să calculeze numărul de intervale, kij , ca fiind numărul întreg cel mai apropiat de:

Formula,

unde:

Neste numărul de instituții care contribuie la mecanismul de finanțare a rezoluției, pentru care este calculat indicatorul;

Formula;

Formula;

Formula.

3.

Pentru fiecare indicator, cu excepția indicatorului „cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior”, autoritatea de rezoluție atribuie același număr de instituții fiecărui interval, începând prin atribuirea instituțiilor care au valorile cele mai mici ale indicatorului primar primului interval. În cazul în care numărul de instituții nu poate fi împărțit exact la numărul de intervale, fiecăruia dintre primele r intervale, începând cu intervalul care conține instituțiile care au valorile cele mai mici ale indicatorului primar, unde r reprezintă restul împărțirii numărului de instituții, N, la numărul de intervale, kij , i se atribuie încă o instituție.

4.

Pentru fiecare indicator, cu excepția indicatorului „cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior”, autoritatea de rezoluție atribuie tuturor instituțiilor incluse într-un anumit interval valoarea ordinii intervalului, numărând de la stânga la dreapta, astfel încât valoarea indicatorului discretizat este definită ca fiind Iij,n = 1,…, kij .

5.

Această etapă se aplică indicatorilor menționați la articolul 6 alineatul (5) literele (a) și (b) doar în cazul în care autoritatea de rezoluție îi determină ca variabile continue.

ETAPA 3

Redimensionarea indicatorilor

Autoritatea de rezoluție redimensionează fiecare indicator care rezultă din etapa 2, Iij , în intervalul 1-1 000, prin aplicarea următoarei formule:

Image,

unde argumentele funcțiilor minime și maxime sunt valorile tuturor instituțiilor care contribuie la mecanismul de finanțare a rezoluției pentru care se calculează indicatorul sintetic final.

ETAPA 4

Includerea semnului atribuit

1.

Autoritatea de rezoluție aplică indicatorilor următoarele semne:

Pilon

Indicator

Semn

Expunerea la risc

Fondurile proprii și pasivele eligibile deținute de instituție în plus față de CMPE

Expunerea la risc

Indicatorul efectului de levier

Expunerea la risc

Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază

Expunerea la risc

TRE/Total active

+

Stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare

Indicatorul de finanțare stabilă netă

Stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare

Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate

Importanța unei instituții pentru stabilitatea sistemului financiar sau a economiei

Ponderea din creditele și depozitele interbancare din UE

+

Indicatori de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către autoritatea de rezoluție

Participarea la un sistem instituțional de protecție (SIP)

Indicatori de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către autoritatea de rezoluție

Cuantumul sprijinului financiar public extraordinar anterior

+

Pentru indicatorii cu semn pozitiv, valorile mai mari corespund unui nivel de risc mai ridicat al unei instituții. Pentru indicatorii cu semn negativ, valorile mai mari corespund unui nivel de risc mai redus al unei instituții.

Autoritatea de rezoluție stabilește indicatorii „activitățile de tranzacționare”, „expunerile extrabilanțiere”, „instrumentele financiare derivate”, „complexitatea” și „posibilitatea de rezoluție” și specifică semnul acestora în consecință.

2.

Autoritatea de rezoluție aplică următoarea transformare fiecăruia dintre indicatorii redimensionați care rezultă din etapa 3, RI ij,n, în vederea includerii semnului acestuia:

TRI ij,n =

RIij,n

if sign = „–”

1 001 – RI ij,n

if sign = „+”

ETAPA 5

Calculul indicatorului sintetic

1.

Autoritatea de rezoluție realizează agregarea indicatorilor i în cadrul fiecărui pilon j printr-o medie aritmetică ponderată utilizând formula următoare:

Formula,

unde:

 

wij este ponderea indicatorului i în pilonul j, astfel cum este definită la articolul 7;

 

Nj este numărul de indicatori din cadrul pilonului j.

2.

Pentru a calcula indicatorul sintetic, autoritatea de rezoluție realizează agregarea pilonilor printr-o medie geometrică ponderată utilizând formula următoare:

Formula,

unde:

 

Wj este ponderea pilonului j, astfel cum este definită la articolul 7;

 

J este numărul de piloni.

3.

Autoritatea de rezoluție aplică următoarea transformare pentru ca indicatorul sintetic final să fie definit ca având valori mai mari pentru instituțiile cu profil de risc mai ridicat:

Formula.

ETAPA 6

Calculul contribuțiilor anuale

1.

Autoritatea de rezoluție redimensionează indicatorul sintetic final care rezultă din etapa 5, FCIn , în intervalul definit la articolul 9, prin aplicarea următoarei formule:

Image,

unde argumentele funcțiilor minime și maxime sunt valorile tuturor instituțiilor care contribuie la mecanismul de finanțare a rezoluției pentru care se calculează indicatorul sintetic final.

2.

Autoritatea de rezoluție calculează contribuția anuală a fiecărei instituții n, mai puțin cea corespunzătoare instituțiilor care fac obiectul articolului 10 și mai puțin partea forfetară din contribuțiile instituțiilor cărora statele membre le aplică articolul 20 alineatul (5), ca fiind:

Image,

unde:

 

p, q reprezintă instituțiile;

 

Ținta este nivelul-țintă anual determinat de autoritatea de rezoluție în conformitate cu articolul 4 alineatul (2), minus suma contribuțiilor, calculată în conformitate cu articolul 10, și minus totalul oricăror sume forfetare care ar putea fi plătite în conformitate cu articolul 20 alineatul (5);

 

Bn este cuantumul pasivelor (cu excepția fondurilor proprii), minus depozitele acoperite ale instituției, astfel cum sunt ajustate în conformitate cu articolul 5 și fără a aduce atingere aplicării articolului 20 alineatul (5).


ANEXA II

DATE CARE TREBUIE TRANSMISE AUTORITĂȚILOR DE REZOLUȚIE

Total active, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (12)

Total pasive, astfel cum sunt definite la articolul 3 alineatul (11)

Datorii care intră sub incidența articolului 5 alineatul (1) literele (a), (b), (c), (d), (e), (f)

Datorii care provin din contracte cu instrumente financiare derivate

Datorii care provin din contracte cu instrumente financiare derivate evaluate în conformitate cu articolul 5 alineatul (3)

Depozite acoperite

Valoare totală a expunerii la risc

Fonduri proprii

Rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază

Pasive eligibile

Indicatorul efectului de levier

Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate

Indicatorul de finanțare stabilă netă

Credite interbancare

Depozite interbancare


17.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 11/65


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/64 AL COMISIEI

din 16 ianuarie 2015

de modificare pentru a 224-a oară a Regulamentului (CE) nr. 881/2002 al Consiliului de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu rețeaua Al-Qaida

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu rețeaua Al-Qaida (1), în special articolul 7 alineatul (1) litera (a) și articolul 7a alineatul (5),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 conține lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice în temeiul regulamentului respectiv.

(2)

La 2 ianuarie 2015, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a hotărât să retragă numele a două persoane de pe lista persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice. De asemenea, la 24 noiembrie, 12 decembrie și 30 decembrie 2014, Comitetul pentru sancțiuni al CSONU a hotărât să modifice șapte mențiuni de pe listă.

(3)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 trebuie actualizată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 ianuarie 2015.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Șef al Serviciului Instrumente de Politică Externă


(1)  JO L 139, 29.5.2002, p. 9.


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 se modifică după cum urmează:

1.

Se elimină următoarele mențiuni de la rubrica „Persoane fizice”:

(a)

„Ismail Mohamed Ismail Abu Shaweesh. Data nașterii: 10.3.1977. Locul nașterii: Benghazi, Libia. Cetățenia: palestinian apatrid. Pașaport nr.: (a) 0003684 (document de călătorie egiptean); (b) 981354 (pașaport egiptean). Alte informații: (a) în detenție din 22.5.2005; (b) fratele său este Yasser Mohamed Ismail Abu Shaweesh. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 2.8.2006.”

(b)

„Aqeel Abdulaziz Aqeel Al-Aqeel [alias (a) Aqeel Abdulaziz Al-Aqil, (b) Ageel Abdulaziz A. Alageel]. Adresa: stabilit în Arabia Saudită (din aprilie 2009). Data nașterii: 29.4.1949. Locul nașterii: Uneizah, Arabia Saudită. Cetățenia: saudită. Pașaport nr.: (a) C 1415363 (emis la 21.5.2000) (16/2/1421H); (b) E 839024 (emis la 3.1.2004, expiră la 8.11.2008). Alte informații: în detenție în Arabia Saudită din noiembrie 2010. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 6.7.2004.”

2.

Mențiunea „Doku Khamatovich Umarov (alias Умаров Доку Хаматович). Data nașterii: 12.5.1964. Locul nașterii: Satul Kharsenoy, raionul Shatoyskiy (Sovetskiy), Republica Cecenia, Federația Rusă. Cetățenia: (a) rusă, (b) URSS (până în 1991). Alte informații: (a) locuia în Federația Rusă în noiembrie 2010; (b) mandat internațional de arestare emis în anul 2000; (c) se presupune că a decedat în aprilie 2014. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 10.3.2011.” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoarea mențiune:

„Doku Khamatovich Umarov [alias (a) Умаров Доку Хаматович, (b) Lom-ali Butayev (Butaev)]. Data nașterii: (a) 13.4.1964, (b) 13.4.1965, (c) 12.5.1964, (d) 1955. Locul nașterii: Satul Kharsenoy, raionul Shatoyskiy (Sovetskiy), Republica Cecenia, Federația Rusă. Cetățenia: (a) rusă, (b) URSS (până în 1991). Pașaport nr.: 96 03 464086 (pașaport rusesc eliberat la 1.6.2003). Alte informații: descriere fizică: 1,80 m înălțime, păr închis la culoare, cicatrice facială de 7-9 cm lungime, o parte a limbii lipsește, are un defect de vorbire; locuia în Federația Rusă în noiembrie 2010; mandat internațional de arestare emis în anul 2000; se presupune că a decedat în aprilie 2014. Notificarea specială a INTERPOL conține datele biometrice. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 10.3.2011.”

3.

Mențiunea „Aris Munandar. Data nașterii: (a) 1.1.1971, (b) între 1962 și 1968. Locul nașterii: Sambi, Boyolali, Java, Indonezia.” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoarea mențiune:

„Aris Munandar. Data nașterii: (a) 1.1.1971, (b) între 1962 și 1968. Locul nașterii: Sambi, Boyolali, Java, Indonezia. Cetățenia: indoneziană (din decembrie 2003). Alte informații: necapturat din decembrie 2003.”

4.

Mențiunea „Yassin Sywal [alias (a) Salim Yasin, (b) Mochtar Yasin Mahmud, (c) Abdul Hadi Yasin, (d) Muhamad Mubarok, (e) Muhammad Syawal, (f) Abu Seta, (g) Mahmud, (h) Abu Muamar]. Născut în 1972, aproximativ. Cetățenie: indoneziană.” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoarea mențiune:

„Yassin Syawal [alias (a) Salim Yasin, (b) Yasin Mahmud Mochtar, (c) Abdul Hadi Yasin, (d) Muhamad Mubarok, (e) Muhammad Syawal, (f) Yassin Sywal, (g) Abu Seta, (h) Mahmud, (i) Abu Muamar, (j) Mubarok]. Data nașterii: aproximativ 1972. Cetățenia: indoneziană. Alte informații: necapturat din decembrie 2003.”

5.

Mențiunea „Mohamed Ben Belgacem Ben Abdallah Al-Aouadi [alias (a) Mohamed Ben Belkacem Aouadi, (b) Fathi Hannachi]. Adresa: 23 50th Street, Zehrouni, Tunis, Tunisia. Data nașterii: 11.12.1974. Locul nașterii: Tunis, Tunisia. Cetățenia: tunisiană. Pașaport nr.: L191609 (pașaport tunisian eliberat la data de 28.2.1996 și expirat la 27.2.2001). Număr de identificare națională: 04643632, emis la 18.6.1999. Alte informații: (a) număr italian de identificare fiscală: DAOMMD74T11Z352Z, (b) numele mamei este Ourida Bint Mohamed, (c) deportat din Italia în Tunisia în data de 1.12.2004. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.4.2002.” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoarea mențiune:

„Mohamed Ben Belgacem Ben Abdallah Al-Aouadi [alias (a) Mohamed Ben Belkacem Aouadi, (b) Fathi Hannachi.] Data nașterii: 11.12.1974. Locul nașterii: Tunis, Tunisia. Cetățenia: tunisiană. Pașaport nr.: (a) L 191609 (pașaport tunisian eliberat la data de 28.2.1996, care a expirat la data de 27.2.2001), (b) 04643632 (pașaport tunisian eliberat la data de 18 iunie 1999), (c) DAOMMD74T11Z352Z (număr italian de identificare fiscală). Adresa: 50th Street, numărul 23, Zehrouni, Tunis, Tunisia. Alte informații: (a) șeful securității în organizația Ansar al-Shari'a din Tunisia (AAS-T), (b) numele mamei este Ourida Bint Mohamed. (c) deportat din Italia în Tunisia la data de 1 decembrie 2004, (d) arestat în Tunisia în august 2013. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.4.2002.”

6.

Mențiunea „Adel Ben Al-Azhar Ben Youssef Ben Soltane (alias Zakariya). Adresa: Tunisia. Data nașterii: 14.7.1970. Locul nașterii: Tunis, Tunisia. Cetățenia: tunisiană. Pașaport nr.: M408665 (pașaport tunisian eliberat la 4.10.2000, expirat la 3.10.2005). Alte informații: (a) număr italian de identificare fiscală: BNSDLA70L14Z352B, (b) deportat din Italia în Tunisia la 28.2.2004. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 3.9.2002” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoarea mențiune:

„Adel Ben Al-Azhar Ben Youssef Hamdi [alias (a) Adel ben al-Azhar ben Youssef ben Soltane, (b) Zakariya]. Data nașterii: 14.7.1970. Locul nașterii: Tunis, Tunisia. Cetățenia: tunisiană. Pașaport nr.: (a) M408665 (pașaport tunisian eliberat la 4.10.2000, care a expirat la 3.10.2005), (b) W334061 (număr național de identitate tunisian emis la 9.3.2011), (c) BNSDLA70L14Z352B (număr italian de identificare fiscală). Adresa: Tunisia. Alte informații: (a) deportat din Italia în Tunisia la data de 28 februarie 2004, (b) execută în prezent în Tunisia o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani pentru apartenența, din ianuarie 2010, la o organizație teroristă străină, (c) arestat în Tunisia în 2013, (d) și-a schimbat legal numele de familie din Ben Soltane în Hamdi, în 2014. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 3.9.2002.”

7.

Mențiunea „Sami Ben Khamis Ben Saleh Elsseid [alias (a) Omar El Mouhajer, (b) Saber]. Adresa: 6 Ibn Al-Haythman Street, Manubah, Tunis, Tunisia. Data nașterii: 10.2.1968. Locul nașterii: Menzel Jemil Bizerte, Tunisia. Cetățenia: tunisiană. Pașaport nr.: K929139 (pașaport tunisian eliberat la 14.2.1995, expirat la 13.2.2000). Număr de identificare națională: 00319547 (emis la 8.12.1994). Alte informații: (a) număr italian de identificare fiscală: SSDSBN68B10Z352F, (b) numele mamei este Beya Al-Saidani, (c) deportat din Italia în Tunisia la data de 2 iunie 2008. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.4.2002.” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoarea mențiune:

„Sami Ben Khamis Ben Saleh Elsseid [alias (a) Omar El Mouhajer, (b) Saber]. Data nașterii: 10.2.1968. Locul nașterii: Menzel Jemil, Bizerte, Tunisia. Cetățenia: tunisiană. Pașaport nr.: K929139 (pașaport tunisian eliberat la 14.2.1995, care a expirat la 13.2.2000), (b) 00319547 (pașaport tunisian eliberat la 8.12.1994), (c) SSDSBN68B10Z352F (număr italian de identificare fiscală). Adresa: Ibn AlHaythman Street, numărul 6, Manubah, Tunis, Tunisia. Alte informații: (a) numele mamei este Beya Al-Saidani, (b) deportat din Italia în Tunisia la data de 2 iunie 2008, (c) închis în Tunisia în august 2014. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.4.2002.”

8.

Mențiunea „Mohamed Aouani [alias (a) Lased Ben Heni, (b) Al-As'ad Ben Hani, (c) Mohamed Ben Belgacem Awani, (d) Mohamed Abu Abda, (e) Abu Obeida]. Data nașterii: (a) 5.2.1970, (b) 5.2.1969. Cetățenia: tunisiană. Locul nașterii: (a) Tripoli, Libia, (b) Tunis, Tunisia. Alte informații: profesor de chimie, (b) deportat din Italia în Tunisia la 27.8.2006. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.4.2002.” de la rubrica „Persoane fizice” se înlocuiește cu următoarea mențiune:

„Mohamed Lakhal [alias (a) Lased Ben Heni, (b) Al-As'ad Ben Hani, (c) Mohamed Ben Belgacem Awani, (d) Mohamed Aouani, (e) Mohamed Abu Abda, (f) Abu Obeida]. Data nașterii: (a) 5.2.1970, (b) 5.2.1969. Locul nașterii: (a) Tripoli, Libia, (b) Tunis, Tunisia. Cetățenia: tunisiană. Pașaport nr.: W374031 (număr național de identitate tunisian emis la 11.4.2011). Alte informații: (a) profesor de chimie, (b) deportat din Italia în Tunisia la data de 27 august 2006, (c) și-a schimbat legal numele de familie din Aouani în Lakhal în 2014. Data desemnării menționată la articolul 2a alineatul (4) litera (b): 24.4.2002.”


17.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 11/68


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/65 AL COMISIEI

din 16 ianuarie 2015

de stabilire a valorilor forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1),

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 al Comisiei din 7 iunie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în sectorul fructelor și legumelor și în sectorul fructelor și legumelor procesate (2), în special articolul 136 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Valorile forfetare de import prevăzute la articolul 136 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 sunt stabilite în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 ianuarie 2015.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  JO L 157, 15.6.2011, p. 1.


ANEXĂ

Valorile forfetare de import pentru fixarea prețului de intrare pentru anumite fructe și legume

(EUR/100 kg)

Codul NC

Codul țării terțe (1)

Valoarea forfetară de import

0702 00 00

AL

62,0

EG

260,4

IL

127,8

MA

115,7

TR

114,9

ZZ

136,2

0707 00 05

JO

241,9

MA

66,8

TR

170,4

ZZ

159,7

0709 91 00

EG

119,3

ZZ

119,3

0709 93 10

MA

228,7

TR

168,5

ZZ

198,6

0805 10 20

EG

47,4

MA

57,3

TR

62,5

ZA

97,5

ZZ

66,2

0805 20 10

IL

140,0

MA

87,2

ZZ

113,6

0805 20 30, 0805 20 50, 0805 20 70, 0805 20 90

IL

102,7

KR

153,2

MA

82,2

TR

116,8

ZZ

113,7

0805 50 10

TR

69,7

ZZ

69,7

0808 10 80

BR

65,5

CL

84,5

US

151,8

ZZ

100,6

0808 30 90

CN

92,1

TR

108,4

US

138,7

ZZ

113,1


(1)  Nomenclatura țărilor stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 1106/2012 al Comisiei din 27 noiembrie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 471/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile comunitare privind comerțul exterior cu țările terțe, în ceea ce privește actualizarea nomenclatorului țărilor și teritoriilor (JO L 328, 28.11.2012, p. 7). Codul „ZZ” desemnează „alte origini”.


17.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 11/70


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/66 AL COMISIEI

din 16 ianuarie 2015

de stabilire a coeficientului de alocare care urmează să fie aplicat cantităților ce fac obiectul cererilor de licențe de import introduse în perioada 1-7 ianuarie 2015 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 341/2007 pentru usturoi

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 188 alineatele (1) și (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei (2) a deschis contingente tarifare anuale pentru importul de usturoi.

(2)

Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import „A” introduse în primele șapte zile lucrătoare ale lunii ianuarie 2015, pentru subperioada 1 martie 2015-31 mai 2015 sunt, pentru anumite contingente, mai mari decât cantitățile disponibile. Este necesar, prin urmare, să se stabilească în ce măsură se pot elibera licențele de import „A”, stabilindu-se coeficientul de alocare care urmează să fie aplicat cantităților solicitate, calculat în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei (3).

(3)

Pentru a se garanta eficacitatea măsurii, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cantităților care fac obiectul cererilor de licențe de import „A” introduse în temeiul Regulamentului (CE) nr. 341/2007 pentru subperioada 1 martie 2015-31 mai 2015 li se aplică coeficientul de alocare care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 ianuarie 2015.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei din 29 martie 2007 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare și de instituire a unui regim de licențe de import și certificate de origine pentru usturoi și anumite alte produse agricole importate din țări terțe (JO L 90, 30.3.2007, p. 12).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (JO L 238, 1.9.2006, p. 13).


ANEXĂ

Origine

Număr de ordine

Coeficient de alocare — cereri introduse pentru subperioada 1 martie 2015-31 mai 2015

(în %)

Argentina

 

 

Importatori tradiționali

09.4104

Noi importatori

09.4099

China

 

 

Importatori tradiționali

09.4105

60,163501

Noi importatori

09.4100

0,434491

Alte țări terțe

 

 

Importatori tradiționali

09.4106

Noi importatori

09.4102


DECIZII

17.1.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 11/72


DECIZIA (PESC) 2015/67 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE (EUCAP SAHEL MALI/1/2015)

din 14 ianuarie 2015

de prelungire a mandatului șefului misiunii PSAC a Uniunii Europene în Mali (EUCAP Sahel Mali)

COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38 al treilea paragraf,

având în vedere Decizia 2014/219/PESC a Consiliului din 15 aprilie 2014 privind misiunea PSAC a Uniunii Europene în Mali (EUCAP Sahel Mali) (1), în special articolul 7 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În temeiul Deciziei 2014/219/PESC, Comitetul politic și de securitate (COPS) este autorizat, în conformitate cu articolul 38 din tratat, să adopte deciziile relevante în scopul exercitării controlului politic și a conducerii strategice a misiunii EUCAP Sahel Mali, inclusiv decizia de numire a unui șef de misiune.

(2)

La 26 mai 2014, COPS a adoptat Decizia EUCAP Sahel Mali/1/2014 (2), numindu-l pe domnul Albrecht CONZE în calitate de șef al misiunii EUCAP Sahel Mali pentru perioada 26 mai 2014-14 ianuarie 2015.

(3)

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a propus prelungirea mandatului domnului Albrecht CONZE în calitate de șef al misiunii EUCAP Sahel Mali pentru perioada 15 ianuarie 2015-14 iunie 2015,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Mandatul domnului Albrecht CONZE în calitate de șef al misiunii EUCAP Sahel Mali se prelungește până la 14 iunie 2015.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 14 ianuarie 2015.

Pentru Comitetul politic și de securitate

Președintele

W. STEVENS


(1)  JO L 113, 16.4.2014, p. 21.

(2)  Decizia EUCAP Sahel Mali/1/2014 a Comitetului politic și de securitate din 26 mai 2014 privind numirea șefului misiunii PSAC a Uniunii Europene în Mali (EUCAP Sahel Mali) (JO L 164, 3.6.2014, p. 43).