15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/1

(1)

În Comunicarea intitulată „Actul privind piața unică — Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii — «Împreună pentru o nouă creștere»”, adoptată la 13 aprilie 2011, Comisia a identificat necesitatea de a crește la un nivel înalt și comparabil în toate statele membre transparența informațiilor sociale și de mediu furnizate de întreprinderile din toate sectoarele. Această măsură este în deplină concordanță cu posibilitatea statelor membre de a solicita, după caz, noi îmbunătățiri în ceea ce privește transparența informațiilor nefinanciare ale întreprinderilor, ceea ce, prin natura sa, este un efort continuu.

(2)

Necesitatea de a îmbunătăți prezentarea de informații sociale și de mediu de către întreprinderi, prin prezentarea unei propuneri legislative în acest domeniu, a fost reiterată în Comunicarea Comisiei intitulată „O nouă strategie a UE (2011-2014) pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor”, adoptată la 25 octombrie 2011.

(3)

În rezoluțiile sale din 6 februarie 2013 referitoare la „Responsabilitatea socială a întreprinderilor: un comportament responsabil și transparent al întreprinderilor și o creștere economică durabilă” și, respectiv, la „Responsabilitatea socială a întreprinderilor: promovarea intereselor societății și a unei căi spre o redresare economică sustenabilă și cuprinzătoare”, Parlamentul European a confirmat importanța dezvăluirii de către întreprinderi a informațiilor privind sustenabilitatea, cum ar fi factorii sociali și de mediu, cu scopul de a identifica riscurile legate de sustenabilitate și de a crește încrederea investitorilor și a consumatorilor. Prezentarea de informații nefinanciare este, într-adevăr, un element determinant pentru gestionarea tranziției către o economie sustenabilă la nivel mondial, care să combine profitabilitatea pe termen lung cu justiția socială și protecția mediului. În acest context, prezentarea de informații nefinanciare contribuie la măsurarea, monitorizarea și gestionarea performanțelor întreprinderilor și a impactului lor asupra societății. Astfel, Parlamentul European a invitat Comisia să prezinte o propunere legislativă privind prezentarea de informații nefinanciare de către întreprinderi, permițând un nivel ridicat de flexibilitate în acțiune, pentru a se ține seama de natura multidimensională a responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI) și de diversitatea politicilor în materie de RSI aplicate de întreprinderi, asociate cu un nivel suficient de comparabilitate, pentru a satisface nevoile investitorilor și ale altor părți interesate, precum și nevoia de a le asigura consumatorilor un acces facil la informațiile privind impactul întreprinderilor asupra societății.

(4)

Coordonarea dispozițiilor de drept intern privind prezentarea de informații nefinanciare în ceea ce privește anumite întreprinderi mari prezintă importanță pentru interesele întreprinderilor, ale acționarilor și ale altor părți interesate. Coordonarea în aceste domenii este necesară deoarece majoritatea acestor întreprinderi își desfășoară activitatea în mai multe state membre.

(5)

De asemenea, este necesar să se stabilească anumite cerințe juridice minime în ceea ce privește amploarea informațiilor care ar trebui puse la dispoziția publicului și a autorităților de către întreprinderile din întreaga Uniune. Întreprinderile care intră sub incidența prezentei directive ar trebui să ofere o imagine de ansamblu echitabilă și cuprinzătoare a politicilor, rezultatelor și riscurilor lor.

(6)

În scopul de a spori consecvența și comparabilitatea informațiilor nefinanciare prezentate în întreaga Uniune, anumite întreprinderi mari ar trebui să întocmească o declarație nefinanciară care să conțină informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită. O astfel de declarație ar trebui să includă o descriere a politicilor, a rezultatelor și a riscurilor legate de aceste aspecte și ar trebui să fie integrată în raportul de gestiune al întreprinderii în cauză. Declarația nefinanciară ar trebui să includă, de asemenea, informații privind politicile de diligență necesară aplicate de întreprindere, precum și, atunci când este relevant și proporțional, lanțurile de aprovizionare și de subcontractare ale acesteia, pentru a identifica, a preveni și a reduce impacturile negative existente și potențiale. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a scuti întreprinderile care fac obiectul prezentei directive de obligația de a întocmi o declarație nefinanciară în cazurile în care acestea prezintă un raport separat corespunzător aceluiași exercițiu financiar și cu un conținut care acoperă aceleași subiecte.

(7)

În cazul în care întreprinderile au obligația de a întocmi o declarație nefinanciară, declarația respectivă ar trebui să conțină, în ceea ce privește aspectele legate de mediu, detalii privind impactul actual și previzibil al operațiunilor întreprinderii asupra mediului și, după caz, asupra sănătății și a siguranței, utilizarea de energie regenerabilă și neregenerabilă, emisiile de gaze cu efect de seră, utilizarea apei și poluarea aerului. În ceea ce privește aspectele sociale și de personal, informațiile furnizate în declarație se pot referi la acțiunile întreprinse pentru a asigura egalitatea de gen, punerea în aplicare a convențiilor fundamentale ale Organizației Internaționale a Muncii, condițiile de muncă, dialogul social, respectarea dreptului lucrătorilor de a fi informați și consultați, respectarea drepturilor sindicale, sănătatea și siguranța la locul de muncă, dialogul cu comunitățile locale și/sau acțiunile întreprinse pentru a asigura protecția și dezvoltarea acestor comunități. În ceea ce privește drepturile omului, combaterea corupției și a dării de mită, declarația nefinanciară poate include informații privind prevenirea abuzurilor în materie de drepturile omului și/sau privind instrumentele instituite pentru combaterea corupției și a dării de mită.

(8)

Întreprinderile care fac obiectul prezentei directive ar trebui să ofere informații adecvate privind aspectele care ies în evidență ca implicând cea mai mare probabilitate de materializare a principalelor riscuri de impact important, precum și privind cele care s-au materializat deja. Importanța impactului ar trebui analizată în funcție de amploarea și gravitatea sa. Riscurile de impact negativ pot proveni din activitățile proprii ale întreprinderii sau pot fi legate de operațiunile ei și, atunci când este relevant și proporțional, de produsele, serviciile și relațiile ei de afaceri, inclusiv lanțurile ei de aprovizionare și subcontractare. Această informare nu ar trebui să conducă la obligații administrative suplimentare inutile în sarcina întreprinderilor mici și mijlocii.

(9)

Pentru furnizarea acestor informații, întreprinderile care fac obiectul prezentei directive pot recurge la cadrele naționale, la cadrele Uniunii, cum ar fi sistemul de management de mediu și audit (EMAS), sau la cadrele internaționale, precum Pactul mondial al întreprinderilor (Global Compact) al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Principiile directoare privind afacerile și drepturile omului de punere în aplicare a cadrului „protecție, respect și remediere” al ONU, Orientările privind întreprinderile multinaționale ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), standardul ISO 26000 al Organizației Internaționale de Standardizare, Declarația tripartită de stabilire a principiilor privind întreprinderile multinaționale și politica socială a Organizației Internaționale a Muncii, Inițiativa de raportare globală sau alte cadre internaționale recunoscute.

(10)

Statele membre ar trebui să ia măsuri pentru crearea unor mecanisme adecvate și eficace care să garanteze prezentarea de informații nefinanciare de către întreprinderi în conformitate cu prezenta directivă. În acest sens, statele membre ar trebui să se asigure că există proceduri naționale eficace pentru a impune respectarea obligațiilor stabilite prin prezenta directivă, precum și că aceste proceduri sunt accesibile tuturor persoanelor fizice sau juridice care au un interes legitim, în conformitate cu dreptul național, ca dispozițiile prezentei directive să fie respectate.

(11)

Punctul 47 din documentul final al Conferinței Organizației Națiunilor Unite Rio+20, intitulat „Viitorul pe care ni-l dorim”, recunoaște importanța raportării de informații privind sustenabilitatea întreprinderilor și încurajează întreprinderile, după caz, să ia în considerare integrarea informațiilor privind sustenabilitatea în ciclul lor de raportare. De asemenea, încurajează industria, guvernele interesate și părțile interesate relevante, cu sprijinul sistemului Organizației Națiunilor Unite, după caz, să elaboreze modele pentru cele mai bune practici și să faciliteze acțiunile de integrare a informațiilor financiare și nefinanciare, ținând seama de experiențele din cadrele deja existente.

(12)

Accesul investitorilor la informațiile nefinanciare reprezintă un pas înainte către atingerea obiectivului de a dispune, până în 2020, de măsuri de piață și politice care să stimuleze investițiile de afaceri în eficiență, în conformitate cu Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere al utilizării resurselor.

(13)

Consiliul European, în concluziile sale din 24 și 25 martie 2011, a făcut apel la reducerea sarcinilor de reglementare în ansamblu, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), atât la nivel european, cât și la nivel național, și a sugerat măsuri menite să crească productivitatea, în timp ce Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii urmărește să îmbunătățească mediul de afaceri pentru IMM-uri și să promoveze internaționalizarea acestora. Astfel, în conformitate cu principiul „a gândi mai întâi la scară mică”, noile cerințe de prezentare de informații ar trebui să se aplice numai anumitor întreprinderi și grupuri mari.

(14)

Domeniul de aplicare a acestor cerințe de prezentare de informații nefinanciare ar trebui să fie definit în raport cu numărul mediu de angajați, totalul bilanțului și cifra de afaceri netă. IMM-urile ar trebui să fie scutite de cerințe suplimentare, iar obligația de a prezenta o declarație nefinanciară ar trebui să se aplice numai întreprinderilor mari care sunt entități de interes public și entităților de interes public care sunt întreprinderi-mamă ale unui grup mare, cu un număr mediu de angajați de peste 500 în ambele cazuri, în cazul unui grup pe bază consolidată. Această dispoziție nu ar trebui să împiedice statele membre să solicite întreprinderilor și grupurilor, altele decât întreprinderile care fac obiectul prezentei directive, prezentarea de informații nefinanciare.

(15)

Multe dintre întreprinderile care intră în domeniul de aplicare a Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) sunt membre ale unor grupuri de întreprinderi. Rapoartele consolidate de gestiune ar trebui să fie întocmite astfel încât informațiile privind aceste întreprinderi să poată fi transmise membrilor și părților terțe. Legislațiile naționale privind rapoartele de gestiune consolidate ar trebui, prin urmare, să fie coordonate pentru realizarea obiectivelor de comparabilitate și coerență a informațiilor pe care întreprinderile ar trebui să le publice în Uniune.

(16)

Auditorii statutari și firmele de audit ar trebui să verifice doar dacă s-a pus la dispoziție declarația nefinanciară sau raportul separat. În plus, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a prevedea obligația ca informațiile cuprinse în declarația nefinanciară sau în raportul separat să fie verificate de un prestator independent de servicii de asigurare.

(17)

Pentru a facilita prezentarea de informații nefinanciare de către întreprinderi, Comisia ar trebui să elaboreze orientări fără caracter obligatoriu, inclusiv indicatori-cheie generali și sectoriali de performanță nefinanciară. Comisia ar trebui să țină seama de cele mai bune practici, de evoluțiile internaționale și de rezultatele unor inițiative conexe la nivel european. Comisia ar trebui să organizeze consultări adecvate, inclusiv cu părțile interesate relevante. În ceea ce privește aspectele de mediu, Comisia ar trebui să vizeze cel puțin utilizarea terenurilor, utilizarea apei, emisiile de gaze cu efect de seră și utilizarea materialelor.

(18)

Diversitatea competențelor și a punctelor de vedere ale membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere ale întreprinderilor facilitează o bună înțelegere a organizării și a afacerilor întreprinderii în cauză. Aceasta permite, de exemplu, ca membrii acestor organe să critice în mod constructiv deciziile de management și să fie mai deschiși către idei inovatoare, combătând problema similarității punctelor de vedere, fenomen cunoscut sub numele de „gândire de grup”. Astfel, aceasta contribuie la o supraveghere eficace a managementului și la o guvernanță de succes a întreprinderii. Prin urmare, este importantă îmbunătățirea transparenței în ceea ce privește politica de diversitate aplicată. Astfel, piața ar fi informată cu privire la practicile de guvernanță corporativă și, prin urmare, s-ar pune presiune indirectă asupra întreprinderilor pentru alegerea unui personal de conducere mai diversificat.

(19)

Obligația de a prezenta politicile de diversitate în raport cu organele administrative, de conducere și de supraveghere în ceea ce privește aspecte ca, de exemplu, vârsta, genul sau educația și experiența profesională ar trebui să se aplice numai anumitor întreprinderi mari. Prezentarea politicii de diversitate ar trebui să facă parte din declarația de guvernanță corporativă prevăzută la articolul 20 din Directiva 2013/34/UE. Dacă nu se aplică o politică de diversitate, nu ar trebui să existe nicio obligație de a pune în aplicare o astfel de politică, însă declarația de guvernanță corporativă ar trebui să includă o explicație clară a motivelor în acest sens.

(20)

S-a luat act de inițiativele de la nivelul Uniunii, inclusiv raportarea pentru fiecare țară în parte cu privire la mai multe sectoare, precum și de trimiterile făcute la 22 mai 2013 și la 19 și 20 decembrie 2013 de Consiliul European, în concluziile sale, la raportarea pentru fiecare țară în parte realizată de societățile și grupurile mari, de dispozițiile similare ale Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (4) și de eforturile depuse la nivel internațional pentru a îmbunătăți transparența în raportarea financiară. În contextul G8 și G20, OCDE a fost invitată să elaboreze un model standardizat de raportare pentru ca întreprinderile multinaționale să poată raporta autorităților fiscale în ce țări înregistrează profit și în ce țări plătesc impozit, în întreaga lume. Astfel de evoluții vin în completarea propunerilor din prezenta directivă ca măsuri adecvate în raport cu obiectivele urmărite.

(21)

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume sporirea relevanței, coerenței și comparabilității informațiilor prezentate de către anumite întreprinderi și grupuri mari din întreaga Uniune, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre și, având în vedere efectul pe care îl produce, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menționat.

(22)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute, în special, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, inclusiv libertatea de a desfășura o activitate comercială, respectarea vieții private și protecția datelor cu caracter personal. Prezenta directivă trebuie să fie pusă în aplicare în conformitate cu drepturile și principiile respective.

(23)

Prin urmare, Directiva 2013/34/UE ar trebui modificată în consecință,

1.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 19a

Declarația nefinanciară

(1)   Întreprinderile mari care sunt entități de interes public și care, la data bilanțului, depășesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar includ în raportul de gestiune o declarație nefinanciară care conține, în măsura în care acestea sunt necesare pentru înțelegerea dezvoltării, performanței și poziției întreprinderii și a impactului activității sale, informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită, inclusiv:

Dacă întreprinderea nu pune în aplicare politici în ceea ce privește unul sau mai multe dintre aceste aspecte, declarația nefinanciară oferă o explicație clară și motivată cu privire la această opțiune.

De asemenea, declarația nefinanciară menționată la primul paragraf conține, după caz, trimiteri și explicații suplimentare privind sumele raportate în situațiile financiare anuale.

Statele membre pot permite ca informațiile referitoare la evoluțiile iminente sau aspectele în curs de negociere să fie omise în cazuri excepționale în care, potrivit avizului justificat în mod corespunzător al membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern și poartă o răspundere colectivă pentru avizul respectiv, prezentarea acestor informații ar aduce prejudicii grave poziției comerciale a întreprinderii, cu condiția ca aceste omisiuni să nu împiedice o înțelegere corectă și echilibrată a dezvoltării, performanței și poziției întreprinderii și a impactului activității sale.

La solicitarea prezentării informațiilor menționate la primul paragraf, statele membre prevăd că întreprinderile se pot baza pe cadrele naționale, ale Uniunii sau internaționale, în acest caz întreprinderile specificând cadrele pe care s-au bazat.

(2)   Se consideră că întreprinderile care îndeplinesc obligația prevăzută la alineatul (1) și-au îndeplinit obligația legată de analiza informațiilor nefinanciare prevăzută la articolul 19 alineatul (1) al treilea paragraf.

(3)   O întreprindere care este filială este scutită de obligația prevăzută la alineatul (1) dacă întreprinderea respectivă și filialele sale sunt incluse în raportul de gestiune consolidat sau în raportul separat al unei alte întreprinderi, întocmite în conformitate cu articolul 29 și cu prezentul articol.

(4)   Dacă o întreprindere întocmește un raport separat corespunzător aceluiași exercițiu financiar, indiferent dacă acest raport se bazează sau nu pe cadrele naționale, ale Uniunii sau internaționale, care cuprinde informațiile din declarația nefinanciară prevăzute la alineatul (1), statele membre pot scuti întreprinderea respectivă de obligația de a întocmi declarația nefinanciară prevăzută la alineatul (1), cu condiția ca acest raport separat:

Alineatul (2) se aplică mutatis mutandis întreprinderilor care elaborează un raport separat, astfel cum se prevede în primul paragraf al prezentului alineat.

(5)   Statele membre se asigură că auditorul statutar sau firma de audit statutar verifică dacă s-a furnizat declarația nefinanciară menționată la alineatul (1) sau raportul separat menționat la alineatul (4).

(6)   Statele membre pot impune ca informațiile din declarația nefinanciară menționate la alineatul (1) sau din raportul separat menționat la alineatul (4) să fie verificate de un prestator independent de servicii de asigurare.”

2.

Articolul 20 se modifică după cum urmează:

3.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 29a

Declarația nefinanciară consolidată

(1)   Entitățile de interes public care sunt întreprinderi-mamă ale unui grup mare care, la data bilanțului pe o bază consolidată, depășesc criteriul de a avea un număr mediu de 500 angajați în cursul exercițiului financiar, includ în raportul de gestiune consolidat o declarație nefinanciară consolidată care conține, în măsura în care acestea sunt necesare pentru înțelegerea dezvoltării, performanței și poziției grupului și a impactului activității sale, informații privind cel puțin aspectele de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită, inclusiv:

Dacă grupul nu pune în aplicare politici în ceea ce privește unul sau mai multe dintre aceste aspecte, declarația nefinanciară consolidată oferă o explicație clară și motivată în acest sens.

De asemenea, declarația nefinanciară consolidată menționată la primul paragraf conține, după caz, trimiteri și explicații suplimentare privind sumele raportate în situațiile financiare consolidate.

Statele membre pot permite ca informațiile referitoare la evoluțiile iminente sau aspectele în curs de negociere să fie omise în cazuri excepționale în care, potrivit avizului justificat în mod corespunzător al membrilor organelor administrative, de conducere și de supraveghere, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern și poartă o răspundere colectivă pentru avizul respectiv, prezentarea acestor informații ar aduce prejudicii grave poziției comerciale a grupului, cu condiția ca aceste omisiuni să nu împiedice o înțelegere corectă și echilibrată a dezvoltării, performanței și poziției grupului și a impactului activității sale.

La solicitarea prezentării informațiilor menționate la primul paragraf, statele membre prevăd că întreprinderea-mamă se poate baza pe cadrele naționale, ale Uniunii sau internaționale, în acest caz întreprinderea-mamă precizând cadrele pe care s-a bazat.

(2)   Se consideră că o întreprindere-mamă care îndeplinește obligația prevăzută la alineatul (1) a respectat obligația legată de analiza informațiilor nefinanciare prevăzută la articolul 19 alineatul (1) al treilea paragraf și la articolul 29.

(3)   O întreprindere-mamă care este de asemenea filială este scutită de obligația prevăzută la alineatul (1) dacă întreprinderea-mamă scutită respectivă și filialele sale sunt incluse în raportul de gestiune consolidat sau în raportul separat al unei alte întreprinderi întocmit în conformitate cu articolul 29 și cu prezentul articol.

(4)   Dacă o întreprindere-mamă întocmește un raport separat corespunzător aceluiași exercițiu financiar, care se referă la întregul grup, indiferent dacă acest raport se bazează sau nu pe cadrele naționale, ale Uniunii sau internaționale, care cuprinde informațiile cerute pentru declarația nefinanciară consolidată astfel cum se prevede la alineatul (1), statele membre pot scuti întreprinderea-mamă respectivă de obligația de a întocmi declarația nefinanciară consolidată prevăzută la alineatul (1), cu condiția ca acest raport separat:

Alineatul (2) se aplică mutatis mutandis întreprinderilor-mamă care elaborează un raport separat, astfel cum se prevede în primul paragraf al prezentului alineat.

(5)   Statele membre se asigură că auditorul statutar sau firma de audit verifică dacă s-a furnizat declarația nefinanciară consolidată menționată la alineatul (1) sau raportul separat menționat la alineatul (4).

(6)   Statele membre pot impune ca informațiile din declarația nefinanciară consolidată menționate la alineatul (1) sau din raportul separat menționat la alineatul (4) să fie verificate de un prestator independent de servicii de asigurare.”

4.

La articolul 33, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Statele membre se asigură că membrii organelor de administrație, de conducere și de supraveghere ale unei întreprinderi, care acționează în limitele competențelor conferite de dreptul intern, au responsabilitatea colectivă de a se asigura că:

sunt întocmite și se publică în conformitate cu cerințele prezentei directive și, atunci când este cazul, cu standardele internaționale de contabilitate adoptate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002.”

5.

La articolul 34 se adaugă următorul alineat:

„(3)   Prezentul articol nu se aplică în cazul declarației nefinanciare menționate la articolul 19a alineatul (1) și al declarației nefinanciare consolidate menționate la articolul 29a alineatul (1) sau al rapoartelor separate menționate la articolul 19a alineatul (4) și la articolul 29a alineatul (4).”

6.

La articolul 48, înainte de ultimul paragraf se introduce paragraful următor:

„Raportul analizează, de asemenea, luând în considerare evoluțiile din cadrul OCDE și rezultatele inițiativelor europene conexe, posibilitatea de a se introduce o obligație pentru întreprinderile mari de a întocmi anual un raport defalcat pe țări, pentru fiecare stat membru și țară terță în care își desfășoară activitatea, care să conțină cel puțin informații privind profitul obținut, impozitul pe profit plătit și subvențiile publice primite.”

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/10

(1)

În conformitate cu Decizia 2013/671/UE a Consiliului (1), Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Franceză privind aplicarea, în comunitatea din Saint-Barthélemy, a legislației Uniunii privind impozitarea veniturilor din economii și cooperarea administrativă în domeniul fiscal (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la 17 februarie 2014, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(2)

Acordul are ca obiectiv să asigure aplicarea în continuare în Saint-Barthélemy a mecanismelor prevăzute de Directivele 2011/16/UE (2) și 2003/48/CE (3) ale Consiliului, destinate în special combaterii fraudei și evaziunii fiscale, în pofida schimbării statutului său.

(3)

Acordul ar trebui încheiat,

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/12

(1)

Comunitatea din Saint-Barthélemy face parte integrantă din Republica Franceză, dar nu mai este membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2012, în conformitate cu Decizia 2010/718/UE a Consiliului European (1).

(2)

Pentru a proteja în continuare interesele Uniunii Europene și, în special, pentru a combate frauda și evaziunea fiscală transfrontalieră, este necesar să se asigure că legislația Uniunii privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi continuă să se aplice în ceea ce privește comunitatea din Saint-Barthélemy. Este, de asemenea, necesar să se asigure faptul că orice act care modifică respectiva legislație se va aplica și colectivității din Saint-Barthelemy,

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/16

(1)

Articolul 43 alineatul (3) din tratat prevede că Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă măsurile privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (1) prevede că măsurile de conservare se adoptă ținându-se cont de avizele științifice, tehnice și economice disponibile, inclusiv, atunci când este cazul, de rapoarte elaborate de Comitetul științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) și de alte organisme consultative, precum și de orice aviz din partea consiliilor consultative.

(3)

Consiliului îi revine obligația de a adopta măsuri privind stabilirea și alocarea posibilităților de pescuit, inclusiv anumite condiții legate funcțional de acestea, după caz. Posibilitățile de pescuit ar trebui alocate statelor membre într-un mod care să asigure fiecărui stat membru o relativă stabilitate a activităților de pescuit pentru fiecare stoc de pește sau activitate de pescuit și ținând cont în mod adecvat de obiectivele politicii comune în domeniul pescuitului (PCP) stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(4)

Capturile totale admisibile (TAC) ar trebui așadar stabilite în concordanță cu Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 și ținând seama de principiile menționate în considerentul 2.

(5)

Pentru pescuitul de specii pelagice mici (hering și șprot), de cod și de somon în Marea Baltică, obligația de debarcare prevăzută la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 se aplică de la 1 ianuarie 2015. Articolul 16 alineatul (2) din regulamentul respectiv prevede că, atunci când se introduce o obligație de debarcare pentru un stoc de pește, posibilitățile de pescuit se stabilesc ținându-se cont de schimbarea de la stabilirea posibilităților de pescuit pentru a reflecta debarcările la stabilirea posibilităților de pescuit pentru a reflecta capturile.

(6)

Pentru stocurile care fac obiectul unor planuri multianuale specifice, posibilitățile de pescuit ar trebui să fie stabilite în conformitate cu normele prevăzute în planurile respective. În consecință, limitele de captură ar trebui stabilite în conformitate cu normele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1098/2007 al Consiliului (2) („Planul pentru codul din Marea Baltică”).

(7)

Avizul științific emis de Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) cu privire la efortul de pescuit pentru codul din Marea Baltică a indicat că, atunci când se aplică o obligație de debarcare pentru un anumit stoc, stabilirea unor limite ale efortului mai scăzute nu ar contribui la realizarea obiectivelor PCP reformate. Prin urmare, este oportun ca limitele efortului de pescuit pentru stocurile de cod din subdiviziunile ICES 22-24 să fie stabilite la nivelul din 2014. Stabilirea limitelor efortului de pescuit la nivelul din 2014 va facilita introducerea obligației de debarcare și va contribui la realizarea obiectivelor PCP, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(8)

În lumina avizelor științifice emise, poate fi introdusă o oarecare flexibilitate în gestionarea efortului de pescuit pentru stocul de cod din subdiviziunile ICES 22-24 fără a pune în pericol obiectivele Planului pentru codul din Marea Baltică și fără a determina o creștere a mortalității prin pescuit. O astfel de flexibilitate ar permite gestionarea mai eficientă a efortului de pescuit în cazul în care cotele nu sunt alocate în mod egal în cadrul flotei unui stat membru și ar facilita reacțiile rapide la schimburile de cote. Prin urmare, ar trebui să se permită oricărui stat membru să aloce zile suplimentare de absență din port navelor de pescuit care îi arborează pavilionul atunci când un număr egal de zile este retras altor nave de pescuit care îi arborează pavilionul.

(9)

Potrivit avizelor științifice recente, ICES nu a putut stabili puncte de referință biologice pentru stocurile de cod din subdiviziunile ICES 25-32 și, în schimb, a recomandat ca TAC pentru respectivul stoc de cod să se stabilească urmând abordarea bazată pe date limitate. Absența unor puncte de referință biologice face imposibilă respectarea regulilor de stabilire a posibilităților de pescuit pentru stocurile de cod din subdiviziunile ICES 25-32. Deoarece absența unor posibilități de pescuit stabilite ar putea constitui o amenințare gravă pentru sustenabilitatea stocului respectiv, este oportună stabilirea TAC pentru aceste stocuri de cod la un nivel care să corespundă abordării dezvoltate și recomandate de ICES, precum și stabilirea limitelor efortului de pescuit la nivelul din 2014. Stabilirea limitelor efortului de pescuit la nivelul din 2014 va facilita introducerea obligației de debarcare, va asigura un pescuit mai selectiv și va contribui la realizarea obiectivelor PCP, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1380/2013.

(10)

Utilizarea posibilităților de pescuit prevăzute în prezentul regulament este reglementată de Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului (3), în special articolele 33 și 34 din respectivul regulament, în ceea ce privește înregistrarea capturilor și a efortului de pescuit și transmiterea datelor privind epuizarea posibilităților de pescuit. Prin urmare, este necesar să se precizeze codurile pe care statele membre trebuie să le utilizeze atunci când transmit Comisiei datele privind debarcările de stocuri care fac obiectul prezentului regulament.

(11)

Regulamentul (CE) nr. 847/96 al Consiliului (4) a introdus condiții suplimentare pentru gestionarea interanuală a TAC, inclusiv dispoziții privind flexibilitatea prevăzute la articolele 3 și 4 pentru TAC de precauție, respectiv pentru TAC analitice. În temeiul articolului 2 din regulamentul respectiv, atunci când stabilește TAC, Consiliul decide cu privire la stocurile pentru care nu se aplică articolul 3 sau 4, în special în funcție de starea biologică a stocurilor. Mai recent, mecanismul de flexibilitate de la an la an a fost introdus pentru toate stocurile care fac obiectul obligației de debarcare, prin articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013. Prin urmare, pentru a evita o flexibilitate excesivă care ar submina principiul exploatării raționale și responsabile a resurselor biologice marine vii, ar împiedica realizarea obiectivelor PCP și ar deteriora starea biologică a stocurilor, ar trebui să se prevadă că articolele 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 se aplică pentru TAC analitice numai atunci când flexibilitatea de la an la an prevăzută la articolul 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 nu este utilizată.

(12)

Avizele științifice cu privire la șprotul din Marea Nordului acoperă perioada cuprinsă între luna iulie și luna iunie a anului următor, chiar dacă TAC sunt stabilite pentru perioada ianuarie-decembrie. Cele mai recente avize științifice pentru perioada iulie 2014-iunie 2015 indică posibilitatea unei creșteri semnificative a TAC. Prin urmare, în a doua jumătate a anului 2014, va fi disponibilă o cantitate mai mare de șprot decât se prevăzuse. Având în vedere că acest stoc face obiectul unei evaluări analitice și se încadrează în limite biologice sigure, sunt îndeplinite condițiile de aplicare a articolelor 3 și 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 care permit flexibilitatea interanuală a cotelor și această flexibilitate ar trebui să fie permisă astfel încât sectorul pescăresc să poată folosi cantitatea mai mare de șprot disponibilă în cel mai eficient mod posibil. Regulamentul (UE) nr. 43/2014 al Consiliului (5) ar trebui modificat în consecință.

(13)

Regulamentul (UE) nr. 43/2014 permite în prezent, pentru anumite stocuri, ca un stat membru să folosească orice cantități neutilizate în 2015 de până la 10 % din cota disponibilă pentru statul respectiv în 2014. La 6 august 2014, Federația Rusă a impus un embargo asupra importului de anumite produse agricole și pescărești din Uniune. Prin urmare, unele dintre exporturile pe care producătorii intenționau să le facă către Rusia în toamna anului 2014 au devenit imposibile și, în unele cazuri, nu pot fi găsite piețe alternative într-un termen scurt. Având în vedere aceste circumstanțe excepționale și caracterul urgent al chestiunii, este necesar să se permită anumite ajustări pentru sezonul de pescuit 2014. Având în vedere avizele științifice pozitive, precum și o abordare pozitivă din partea statelor de coastă vizate, este oportun să se permită, în mod excepțional și numai în ceea ce privește stocurile care sunt cel mai grav și direct afectate de embargoul rus, o creștere a procentajului cantităților neutilizate în 2014 care pot fi reportate în 2015. Aplicarea acestei măsuri excepționale se limitează la sezonul de pescuit 2014. Se așteaptă ca această măsură să permită găsirea unor noi piețe sau adaptarea capturilor dacă embargoul continuă să se aplice în 2015. Din aceleași motive, o posibilitate similară de a transfera posibilitățile de pescuit neutilizate ar trebui introdusă în Regulamentul (UE) nr. 1180/2013 al Consiliului (6). Regulamentele (UE) nr. 43/2014 și (UE) nr. 1180/2013 ar trebui modificate în consecință.

(14)

Pentru a evita întreruperea activităților de pescuit și pentru a le asigura pescarilor din Uniune mijloace suficiente de subzistență, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2015. Din motive de urgență, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare imediat după publicarea sa. Din motivele menționate la considerentul 13, dispozițiile privind posibilitatea de a transfera posibilități de pescuit neutilizate în 2014 ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2014,

1.

„ICES” înseamnă Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime;

2.

„Marea Baltică” înseamnă zonele ICES IIIb, IIIc și IIId;

3.

„subdiviziune” înseamnă o subdiviziune ICES din Marea Baltică, așa cum este definită în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2187/2005 al Consiliului (7);

4.

„navă de pescuit” înseamnă orice navă echipată pentru exploatarea comercială a resurselor biologice marine;

5.

„navă de pescuit a Uniunii” înseamnă o navă de pescuit care arborează pavilionul unui stat membru și care este înmatriculată în Uniune;

6.

„efort de pescuit” înseamnă produsul capacității și activității unei nave de pescuit; în cazul unui grup de nave, este suma eforturilor de pescuit ale tuturor navelor de pescuit din grup;

7.

„stoc” înseamnă o resursă biologică marină existentă într-o anumită zonă de gestionare;

8.

„captură totală admisibilă” (TAC) înseamnă cantitatea din fiecare stoc care poate fi:

9.

„cotă” înseamnă o proporție din TAC alocată Uniunii, unui stat membru sau unei țări terțe;

10.

„zi de absență din port” înseamnă orice perioadă neîntreruptă de 24 de ore sau o parte a acesteia în decursul căreia nava de pescuit nu este prezentă în port.

(a)

schimburilor efectuate în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(b)

deducerilor și realocărilor efectuate în temeiul articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009;

(c)

debarcărilor suplimentare autorizate în temeiul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sau al articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(d)

cantităților reținute în conformitate cu articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 sau transferate în temeiul articolului 15 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013;

(e)

deducerilor efectuate în temeiul articolelor 105, 106 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009.

1.

Articolul 18a se modifică după cum urmează:

2.

În anexa IA, rubrica referitoare la șprot și capturi accidentale asociate din apele Uniunii din zonele IIa și IV se înlocuiește cu următorul text:

1.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 5a

Flexibilitate în stabilirea posibilităților de pescuit pentru anumite stocuri

(1)   Prezentul articol se aplică în cazul următoarelor stocuri:

(2)   Orice cantități de până la 25 % din cota unui stat membru pentru stocurile identificate la alineatul (1) care nu au fost utilizate în 2014 sunt adăugate în scopul calculării cotei statului membru respectiv pentru stocul în cauză pentru 2015. Orice cantități transferate altor state membre în temeiul articolului 16 alineatul (8) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (10), precum și orice cantități deduse în temeiul articolelor 37, 105 și 107 din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 sunt luate în considerare în scopul stabilirii cantităților utilizate și a cantităților neutilizate prevăzute la prezentul alineat.

(3)   Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică stocurilor identificate la alineatul (1) din prezentul articol pentru statele membre vizate.

(10)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).”"

2.

În anexa I, se introduce următoarea notă de subsol cu privire la rubricile corespunzătoare următoarelor stocuri: hering în subdiviziunile 30-31; hering în apele Uniunii din subdiviziunile 25-27, 28.2, 29 și 32; hering în subdiviziunea 28.1; șprot în apele Uniunii din subdiviziunile 22-32:

„Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 847/96 nu se aplică.”

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/27

(1)

Directiva 2013/36/UE abilitează autoritățile competente sau desemnate ale statelor membre să impună cerințe de fonduri proprii mai ridicate instituțiilor globale de importanță sistemică (G-SII) pentru a compensa riscul mai ridicat pe care îl reprezintă G-SII pentru sistemul financiar și impactul potențial al falimentului acestora asupra contribuabililor. Această directivă stabilește anumite principii de bază ale unei metodologii de identificare a G-SII și de alocare a G-SII în subcategorii, în funcție de relevanța lor sistemică. În conformitate cu alocarea, se va prevedea pentru acestea o cerință suplimentară de fonduri proprii de nivel 1 de bază, amortizorul G-SII. Metodologia de identificare și de alocare a G-SII se bazează pe cinci categorii care măsoară importanța sistemică a unei bănci pentru piața financiară mondială și este detaliată în prezentul regulament.

(2)

Pentru a urma abordarea din Directiva 2013/36/UE, prezentul regulament ar trebui să țină seama de standardele pentru metodologia de evaluare a băncilor globale de importanță sistemică și pentru cerința referitoare la o absorbție mai mare a pierderilor a Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară, care au la bază cadrul pentru instituțiile financiare globale de importanță sistemică stabilit de Consiliul pentru Stabilitate Financiară în urma raportului intitulat „Reducing the moral hazard posed by systemically important financial institutions — FSB Recommendations and Time Lines” (Reducerea riscului moral ridicat de instituțiile financiare de importanță sistemică — FSB Recomandări și calendar).

(3)

Directiva 2013/36/UE precizează în mod clar că metodologia de identificare și de alocare este armonizată în toate statele membre prin utilizarea unor parametri uniformi și transparenți pentru determinarea unui scor global al unei entități, care să măsoare importanța sa sistemică. Pentru a se asigura că eșantionul băncilor și grupurilor bancare — atât cele din Uniune, cât și cele autorizate în țările terțe — care servesc drept referință pentru a reflecta sistemul financiar global este uniform în întreaga Uniune, Autoritatea Bancară Europeană (ABE) ar trebui să stabilească eșantionul respectiv. Excluderile și completările referitoare la acest eșantion pe baza evaluării în vederea supravegherii ar trebui alese strict pentru a asigura funcția sa de termen de referință și nu ar trebui să aibă la bază alte motive.

(4)

Procesul de identificare a G-SII ar trebui să se bazeze pe date comparabile și ar trebui să țină seama de nevoia instituțiilor de a ști în mod clar dacă li se aplică cerința privind amortizorul, precum și valoarea acestuia, prin urmare, în metodologie ar trebui să fie incluse calendarul și procedurile. Cu toate acestea, întrucât identificarea G-SII ar trebui să se bazeze pe date actualizate referitoare la eșantionul unor grupuri bancare globale mari, unele dintre acestea fiind autorizate în țări terțe, datele necesare nu vor fi disponibile mai devreme de a doua jumătate a fiecărui an. Pentru a permite instituțiilor să respecte cerințele care decurg din statutul lor de G-SII, cerința privind amortizorul ar trebui să intre în vigoare la aproximativ un an de la identificarea acestora ca G-SII.

(5)

Directiva 2013/36/UE stabilește cinci categorii de măsurare a importanței sistemice, care constau în indicatori cuantificabili. Pentru a reduce la minimum sarcina administrativă a instituțiilor și a autorităților, aceste categorii sunt identice cu cele aplicate de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară. Prezentul regulament ar trebui să urmeze aceeași abordare în ceea ce privește definirea mai detaliată a indicatorilor cuantificabili. Indicatorii ar trebui să fie aleși astfel încât să reflecte diferitele aspecte ale efectelor externe negative potențiale ale falimentului unei entități și ale funcțiilor sale esențiale pentru stabilitatea sistemului financiar. Sistemul de referință pentru evaluarea importanței sistemice ar trebui să fie piețele financiare mondiale și economia mondială.

(6)

Pentru a stabili o metodologie precisă pentru identificarea și clasificarea G-SII în conformitate cu normele de bază prevăzute în Directiva 2013/36/UE, este important să se delimiteze în mod clar noțiunile de „entitate relevantă”, „valoare a indicatorului”, „numitor” și „scor-limită” prin definirea lor, în sensul prezentului regulament.

(7)

Importanța sistemică a fiecărui grup bancar, măsurată prin indicatori pe o bază consolidată, ar trebui să fie exprimată ca scor global individual pentru un anumit an care măsoară poziția acestuia în raport cu alte entități din eșantion. Băncile ar trebui să fie identificate drept G-SII și alocate subcategoriilor cărora li se vor aplica cerințe diferite privind amortizorul de capital, pe baza acestui scor global. La calcularea scorului ca medie a scorurilor categoriei, fiecare dintre cele cinci categorii ar trebui să beneficieze de o ponderare de 20 %. Ar trebui aplicat un plafon la categoria de substituire în scopul calculării scorului global, dat fiind faptul că, pe baza unei analize a datelor până la exercițiul 2013 inclusiv, categoria respectivă s-a dovedit a avea un impact disproporționat de mare asupra scorului pentru băncile care au o poziție dominantă în furnizarea de servicii de plată, de subscriere și de custodie a activelor.

(8)

Autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza un proces corect de evaluare în vederea supravegherii pentru a realoca o G-SII dintr-o subcategorie inferioară într-o subcategorie superioară sau de a desemna drept G-SII o entitate cu un scor global inferior scorului-limită al subcategoriei celei mai joase. Deoarece această identificare prin evaluare în vederea supravegherii împărtășește același obiectiv ca procesul obișnuit de stabilire a unui scor, criteriul pe care urmează să se bazeze această evaluare ar trebui să fie, de asemenea, importanța sistemică a băncii pentru piața financiară mondială și economia mondială, în concordanță cu metodologia utilizată de către Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară. Riscul de faliment al băncii nu ar trebui să fie un criteriu, deoarece este deja contabilizat în alte cerințe prudențiale, inter alia, în valoarea totală a expunerii la risc și, după caz, în cerințele de fonduri proprii suplimentare, cum ar fi amortizorul de risc sistemic.

(9)

Prezentul regulament are la bază proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de către ABE.

(10)

ABE a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectele de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente și a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul bancar, instituit în conformitate cu articolul 37 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (2).

(11)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2015, întrucât cerința de a menține un amortizor G-SII stabilită la articolul 131 alineatul (4) din Directiva 2013/36/UE se va aplica și va fi implementată treptat, începând cu 1 ianuarie 2016. Prin urmare, pentru a informa în timp util instituțiile cu privire la amortizorul GSII care le este aplicabil și pentru a le lăsa timp suficient pentru a mobiliza capitalul necesar, instituțiile G-SII ar trebui să fie identificate la începutul anului 2015, cel târziu.

(12)

Cerința privind amortizorul G-SII ar trebui să fie implementată de-a lungul unei perioade de trei ani în conformitate cu articolul 162 alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE: prima etapă a cerinței, menționată la articolul 162 alineatul (5) litera (a) din Directiva 2013/36/UE, ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2016 pentru acele GSII care au fost identificate de către autoritățile competente la începutul anului 2015, pe baza datelor disponibile la sfârșit de exercițiu financiar anterioare lunii iulie 2014. A doua etapă menționată la articolul 162 alineatul (5) litera (b) din Directiva 2013/36/UE a cerinței privind amortizorul pentru G-SII ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2017 pentru acele G-SII care au fost identificate de autoritățile competente până la sfârșitul anului 2015 sau, cel mai târziu, la începutul anului 2016, pe baza datelor disponibile la sfârșit de exercițiu financiar anterioare lunii iulie 2015,

1.

„entitate relevantă” înseamnă o instituție-mamă din UE, o societate financiară holding-mamă din UE sau o societate financiară holding mixtă-mamă din UE ori o instituție care nu este o filială a unei instituții-mamă din UE, a unei societăți financiare holding-mamă din UE sau a unei societăți financiare holding mixte-mamă din UE;

2.

„valoare a indicatorului” înseamnă, pentru fiecare indicator prevăzut la articolul 6 și pentru fiecare entitate relevantă din eșantion, valoarea individuală a indicatorului, iar pentru fiecare bancă autorizată într-o țară terță, o valoare individuală comparabilă făcută publică în conformitate cu standarde convenite la nivel internațional;

3.

„numitor” înseamnă, pentru fiecare indicator, valoarea totală agregată a valorilor indicatorului entităților relevante și băncilor autorizate în țări terțe din eșantion;

4.

„scor-limită” înseamnă o valoare a scorului care determină limita cea mai joasă și limitele dintre cele cinci subcategorii, astfel cum sunt definite la articolul 131 alineatul (9) din Directiva 2013/36/UE.

(a)

subcategoria 1 cuprinde scoruri de la 130 la 229 de puncte de bază;

(b)

subcategoria 2 cuprinde scoruri de la 230 la 329 de puncte de bază;

(c)

subcategoria 3 cuprinde scoruri de la 330 la 429 de puncte de bază;

(d)

subcategoria 4 cuprinde scoruri de la 430 la 529 de puncte de bază;

(e)

subcategoria 5 cuprinde scoruri de la 530 la 629 de puncte de bază.

(a)

active din cadrul sistemului financiar;

(b)

pasive din cadrul sistemului financiar;

(c)

titluri de valoare în circulație.

(a)

active în custodie;

(b)

activitate de plăți;

(c)

tranzacții subscrise pe piețele titlurilor de datorie și de capital.

(a)

valoarea noțională a instrumentelor financiare derivate extrabursiere;

(b)

active incluse la nivelul 3 al valorii juste măsurate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei (4);

(c)

titlurile de valoare pentru tranzacționare și disponibile pentru vânzare.

(a)

creanțe interjurisdicționale;

(b)

pasive interjurisdicționale.

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/37

(1)

Articolul 544 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (2) prevede o simplificare a încheierii regimului de perfecționare activă. În cadrul simplificării în cauză, anumite mărfuri de import sunt considerate ca fiind reexportate sau exportate, deși acestea au fost introduse efectiv pe piața Uniunii fără o declarație vamală ulterioară și plata drepturilor de import.

(2)

Articolul 544 litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 se referă la livrarea de aeronave civile. Simplificarea încheierii regimului de perfecționare activă în ceea ce privește aeronavele civile sporește competitivitatea industriei aviatice la nivel internațional și contribuie la crearea de valoare adăugată în cadrul Uniunii.

(3)

Domeniul de aplicare al articolului 544 litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 ar trebui să fie extins la aeronavele militare, astfel încât acestea să beneficieze de simplificarea încheierii regimului de perfecționare activă în același mod ca aeronavele civile.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 ar trebui modificat în consecință.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului codului vamal,

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/38

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/40

(1)

Acordul de liber schimb între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Coreea, pe de altă parte (1) (denumit în continuare „acordul”) a fost semnat la data de 6 octombrie 2010. Acordul conține un protocol privind cooperarea culturală (denumit în continuare „protocolul”) care, conform articolului 1, stabilește cadrul în care părțile cooperează în vederea încurajării schimburilor privind activități, bunuri și servicii culturale, inclusiv, printre altele, în sectorul audiovizualului.

(2)

În temeiul articolului 15.10 alineatul (5) din acord, acesta a fost pus în aplicare parțial, cu titlu provizoriu, prin Decizia 2011/265/UE a Consiliului (2) (denumită în continuare „decizia”), începând de la 1 iulie 2011, până la finalizarea procedurilor necesare pentru încheierea acestuia.

(3)

În temeiul articolului 6 din decizie, poziția care urmează să fie adoptată de Uniune în cadrul Comitetului pentru cooperare culturală (denumit în continuare „comitetul”) cu privire la deciziile cu implicații juridice este determinată de Consiliu, acționând în conformitate cu tratatul.

(4)

După cum prevede articolul 3a din protocol, comitetul stabilește, imediat după înființarea sa, o listă cu 15 persoane care să acționeze în calitate de arbitri.

(5)

Uniunea ar trebui să determine poziția care urmează să fie adoptată în cadrul comitetului în ceea ce privește stabilirea listei de arbitri.

(6)

Prin urmare, poziția Uniunii în cadrul comitetului ar trebui să se bazeze pe proiectul de decizie atașat,

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/44

(1)

Printr-o scrisoare înregistrată la Secretariatul General al Comisiei la data de 16 mai 2014, Lituania a solicitat autorizarea unei măsuri de derogare de la articolul 287 punctul 11 din directiva TVA, pentru a putea scuti în continuare anumite persoane impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește echivalentul în moneda națională al sumei de 45 000 EUR la cursul de schimb de la data aderării sale la Uniune („măsura”). Prin măsura în cauză, persoanele impozabile respective ar fi scutite parțial sau total de obligațiile privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) menționate în titlul XI capitolele 2-6 din directiva TVA.

(2)

Printr-o scrisoare datată 6 iunie 2014, Comisia a informat celelalte state membre cu privire la cererea depusă de Lituania. Prin scrisoarea din 12 iunie 2014, Comisia a înștiințat Lituania că deține toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

(3)

În temeiul titlului XII din directiva TVA, statele membre dispun deja de un regim special pentru întreprinderile mici. Măsura prelungită derogă de la titlul XII din directiva TVA numai prin faptul că plafonul cifrei de afaceri anuale a persoanei impozabile în cadrul regimului special este mai ridicat decât cel permis în prezent pentru Lituania în temeiul articolului 287 punctul 11 din directiva TVA, care este de 29 000 EUR.

(4)

Prin Decizia de punere în aplicare 2011/335/UE a Consiliului (2), Lituania a fost autorizată, cu titlu de măsură de derogare, să scutească, până la 31 decembrie 2014, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 45 000 EUR. Dat fiind că acest prag a avut ca efect reducerea obligațiilor în materie de TVA pentru întreprinderile mai mici, Lituania ar trebui să fie autorizată să prelungească aplicarea măsurii pentru o nouă perioadă limitată. Persoanele impozabile pot opta în continuare pentru regimul normal de TVA.

(5)

Conform informațiilor furnizate de Lituania, prelungirea derogării va avea doar un efect neglijabil asupra valorii totale a veniturilor fiscale colectate în etapa consumului final.

(6)

Derogarea nu are niciun impact asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din TVA,

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/46

(1)

Printr-o scrisoare înregistrată la Secretariatul General al Comisiei la data de 1 iulie 2014, Letonia a solicitat autorizarea unei măsuri de derogare de la articolul 287 punctul 10 din directiva TVA, în scopul scutirii anumitor persoane impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 50 000 EUR („măsura”). Prin măsura în cauză, persoanele impozabile respective ar fi scutite parțial sau total de obligațiile privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) menționate în titlul XI capitolele 2-6 din Directiva TVA. O astfel de măsură fusese deja acordată Letoniei prin Decizia de punere în aplicare 2010/584/UE a Consiliului (2), care a expirat la 31 decembrie 2013.

(2)

Prin scrisoarea din 7 august 2014, Comisia a informat celelalte state membre cu privire la cererea depusă de Letonia. Prin scrisoarea din 11 august 2014, Comisia a comunicat Letoniei faptul că deține toate informațiile necesare pentru a analiza cererea.

(3)

În temeiul titlului XII din Directiva TVA, statele membre dispun deja de un regim special pentru întreprinderile mici. Măsura derogă de la titlul XII din Directiva TVA doar în măsura în care plafonul cifrei de afaceri anuale a persoanei impozabile în cadrul regimului special este mai ridicat decât cel permis pentru Letonia în temeiul articolului 287 punctul 10 din Directiva TVA, care este de 17 200 EUR.

(4)

Un plafon mai ridicat pentru regimul special constituie o măsură de simplificare, deoarece ar putea reduce semnificativ obligațiile celor mai mici întreprinderi în ceea ce privește TVA, regimul special respectiv fiind opțional pentru persoanele impozabile și permițând întreprinderilor să aleagă aplicarea regimului TVA normal.

(5)

Conform informațiilor furnizate de Letonia, derogarea va avea doar un efect neglijabil asupra valorii totale a veniturilor fiscale colectate în etapa consumului final.

(6)

Derogarea nu are niciun impact asupra resurselor proprii ale Uniunii provenind din TVA,

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/48

(1)

Prin scrisoarea înregistrată la Comisie la 26 mai 2014, Estonia a solicitat autorizarea de a deroga de la dispozițiile Directivei 2006/112/CE care reglementează dreptul de deducere a taxei în ceea ce privește autoturismele.

(2)

Prin scrisoarea din 11 iunie 2014, Comisia a informat celelalte state membre cu privire la solicitarea înaintată de Estonia. Printr-o scrisoare datată 12 iunie 2014, Comisia a informat Estonia că dispune de toate informațiile pe care le consideră necesare pentru analizarea solicitării.

(3)

Articolele 168 și 168a din Directiva 2006/112/CE stabilesc dreptul unei persoane impozabile de a deduce taxa pe valoarea adăugată (TVA) achitată pentru livrările de bunuri și prestările de servicii de care a beneficiat respectiva persoană în scopul operațiunilor sale impozitate. Articolul 26 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată prevede obligația persoanelor impozabile de a declara TVA atunci când un activ al activității lor economice se utilizează în alte scopuri decât în interes de serviciu.

(4)

Utilizarea în alte scopuri decât în interes de serviciu este adesea dificil de determinat cu exactitate și, chiar atunci când acest lucru este posibil, mecanismul este adesea greoi. În temeiul autorizării solicitate, cuantumul TVA aferent cheltuielilor deductibile pentru autoturismele care nu sunt utilizate în mod exclusiv în interes de serviciu ar trebui, cu unele excepții, să fie stabilit sub formă de rată procentuală fixă. Pe baza informațiilor disponibile în prezent, autoritățile estoniene estimează că o rată de 50 % este justificabilă. În același timp, pentru a evita dubla impunere, obligativitatea de a declara TVA-ul pentru utilizarea autoturismelor în alte scopuri decât în interes de serviciu ar trebui suspendată în cazul în care respectivele autoturisme au făcut deja obiectul unei limitări autorizate prin prezenta decizie. Această măsură de simplificare elimină necesitatea de a ține evidențe cu privire la utilizarea în folos personal a autoturismelor întreprinderii și previne evaziunea fiscală generată prin ținerea incorectă a contabilității.

(5)

Limitarea dreptului de deducere în temeiul autorizării solicitate ar trebui să se aplice TVA-ului achitat la cumpărarea, luarea în leasing, achiziția intracomunitară și importul de autoturisme specifice și pentru cheltuieli conexe, inclusiv achiziționarea de combustibil.

(6)

Autorizarea solicitată ar trebui să se aplice numai autoturismelor cu o greutate maximă autorizată de 3 500 de kilograme și cu cel mult opt locuri pe scaune în afară de locul conducătorului auto. Orice utilizare în alte scopuri decât în interes de serviciu a autoturismelor care depășesc 3 500 de kilograme sau care au mai mult de opt locuri pe scaune în afară de locul conducătorului auto este neglijabilă în virtutea caracteristicilor autoturismelor respective sau a tipului de activitate pentru care sunt utilizate. Ar trebui să se furnizeze de asemenea o listă detaliată a categoriilor de autoturisme cărora, în virtutea utilizării lor particulare, nu li se aplică această autorizare.

(7)

Autorizarea ar trebui acordată pe o durată determinată, și anume până la 31 decembrie 2017, pentru a se permite reexaminarea necesității și a eficacității acesteia, precum și a procentelor alocate utilizării în interes de serviciu și utilizării în alte scopuri care stau la baza respectivei autorizări.

(8)

În cazul în care Estonia consideră că este necesară o prelungire a autorizării după anul 2017, aceasta ar trebui să transmită Comisiei, cel târziu la 31 martie 2017, un raport care să cuprindă o reexaminare a procentului aplicat, împreună cu cererea de prelungire.

(9)

Derogarea va avea doar un efect neglijabil asupra valorii globale a încasărilor din impozite colectate în etapa de consum final și nu va avea niciun impact negativ asupra resurselor proprii ale Uniunii care provin din TVA,

(a)

autoturismele cumpărate în scopul revânzării, al închirierii sau al închirierii în sistem de leasing;

(b)

autoturismele utilizate pentru transportul de pasageri contra cost, inclusiv pentru servicii de taxi;

(c)

autoturismele utilizate pentru furnizarea de lecții de conducere.

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/50

(1)

Directiva 64/432/CEE stabilește condițiile de sănătate animală care reglementează schimburile în interiorul Uniunii cu bovine și porcine. Directiva menționată stabilește, printre altele, că bovinele și porcinele trebuie să fie însoțite pe durata transportului către locul de destinație de un certificat de sănătate care respectă modelul 1 sau 2, după caz, stabilit în anexa F.

(2)

În conformitate cu articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 599/2004 al Comisiei (2), diferitele certificate de sănătate necesare în contextul schimburilor comerciale în interiorul Uniunii urmează să fie prezentate pe baza modelului armonizat anexat la regulamentul respectiv.

(3)

În vederea adaptărilor care urmează să fie aduse conținutului certificatelor de sănătate prevăzute ca modelul 1 și 2 în anexa F la Directiva 64/432/CEE, este necesar să se adapteze, de asemenea, formatul acestor modele de certificate de sănătate.

(4)

Dispozițiile articolului 6 alineatul (2) litera (e) și alineatul (3) din Directiva 64/432/CEE au expirat la 31 decembrie 2000 și, prin urmare, nu ar trebui să mai constituie o opțiune de certificare în modelul de certificat de sănătate prevăzut ca modelul 1 în anexa F la directiva respectivă.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 2075/2005 al Comisiei (3) stabilește norme pentru stabilirea statutului exploatațiilor în care sunt crescute porcinele domestice.

(6)

Regulamentul (UE) nr. 216/2014 al Comisiei (4) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2075/2005 prevede cerințe care trebuie îndeplinite de către exploatanții din sectorul alimentar pentru a obține recunoașterea oficială a exploatațiilor care aplică condiții de adăpost controlate și acordă, unor astfel de exploatații, derogare de la dispozițiile privind testarea în momentul sacrificării.

(7)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1114/2014 al Comisiei (5) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2075/2005 clarifică ce condiții se aplică atunci când porcinele domestice pentru reproducție și producție sunt deplasate de la o exploatație la alta prin intermediul centrelor de colectare.

(8)

Pentru a permite statelor membre să aplice regimul adecvat de testare care permite detectarea prezenței de Trichinella la sacrificare și să nu pună în pericol statutul exploatației de destinație de porcine domestice pentru reproducție și producție, informațiile privind recunoașterea oficială a exploatației de origine a animalelor care fac obiectul schimburilor comerciale, care aplică condițiile de adăpost controlate astfel cum se prevede la articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 2075/2005, trebuie să fie incluse în modelul de certificat de sănătate pentru schimburile comerciale în interiorul Uniunii cu porcine prevăzut ca modelul 2 din anexa F la Directiva 64/432/CEE.

(9)

Prin urmare, anexa F la Directiva 64/432/CEE ar trebui modificată în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

15.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 330/61

(1)

În conformitate cu articolul 2 alineatul (6) litera (d) din anexa III la Acordul de parteneriat ACP-UE, Comitetul ambasadorilor ACP-UE monitorizează strategia generală a CDI și supraveghează activitatea Comitetului executiv al CDI.

(2)

Comitetul executiv al CDI supraveghează activitatea CDI [articolul 2 alineatul (7) litera (b)], adoptă programul și bugetul CDI [articolul 2 alineatul (7) litera (c)] și prezintă raportări și evaluări periodice Comitetului ambasadorilor ACP-UE [articolul 2 alineatul (7) litera (d)].

(3)

Statutul și regulamentul de procedură ale CDI, adoptate prin Decizia nr. 8/2005 a Comitetului ambasadorilor ACP-CE (denumite în continuare „statutul CDI”) și Regulamentul financiar al CDI adoptat prin Decizia nr. 5/2004 a Comitetului ambasadorilor ACP-CE (denumit în continuare „regulamentul financiar al CDI”) oferă garanții în ceea ce privește informarea Comitetului ambasadorilor AC-UE și supravegherea de către acesta.

(4)

În cadrul celei de a 39-a reuniuni care a avut loc la Nairobi în perioada 19-20 iunie 2014, Consiliul de miniștri ACP-UE a convenit, printr-o declarație comună, să demareze procesul de închidere organizată a CDI și de modificare a anexei III la Acordul de parteneriat ACP-UE și, în acest scop, a decis să acorde o delegare de competențe Comitetului ambasadorilor ACP-UE să preia această chestiune în vederea adoptării deciziilor necesare.

(5)

Prin declarația comună a Consiliului de miniștri ACP-UE menționată anterior a fost instituit Grupul de lucru comun ACP-UE (denumit în continuare „GLC”) pentru a asigura că CDI este închis în cele mai bune condiții,