31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/1

titlul I;

articolele 4, 5 și 6 din titlul II;

titlul III: articolele 14 și 19;

titlul V: capitolul 1 [cu excepția articolului 338 litera (k) și a articolelor 339 și 342], capitolul 6 [cu excepția articolului 361, a articolului 362 alineatul (1) litera (c), a articolului 364 și a articolului 365 literele (a) și (c)], capitolul 7 [cu excepția articolului 368 alineatul (3) și a articolului 369 (3) literele (a) și (d)], capitolul 12 și capitolul 17 [cu excepția articolului 404 litera (h)], capitolul 18 [cu excepția articolului 410 litera (b) și a articolului 411], capitolele 20, 26 și 28, precum și articolele 353 și 428;

titlul VI;

titlul VII [cu excepția articolului 479 alineatul (1)] în măsura în care dispozițiile acestui titlu se limitează la scopul de a asigura aplicarea cu titlu provizoriu a acordului;

anexa XXVI, anexa XXVII (cu excepția aspectelor nucleare), anexele XXVIII — XXXVI (cu excepția punctului 3 din anexa XXXII),

anexele XXXVIII — XLI, anexele XLIII și XLIV, precum și protocolul III.

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/2

(1)

La 18 mai 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 765/2006.

(2)

Consiliul consideră că nu mai există motive pentru menținerea anumitor persoane și entități pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 765/2006.

(3)

De asemenea, ar trebui să fie actualizate informațiile referitoare la anumite persoane și entități menționate pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 765/2006.

(4)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 ar trebui modificată în consecință,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/17

(1)

Regulamentul (CE) nr. 998/2003 stabilește cerințele de sănătate animală aplicabile circulației necomerciale a animalelor de companie și normele privitoare la controlul acestei circulații.

(2)

În partea C a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 998/2003 sunt enumerate țările terțe și teritoriile indemne de rabie, precum și țările terțe și teritoriile în cazul cărora riscul răspândirii rabiei în Uniune, ca rezultat al circulației necomerciale a animalelor de companie provenind din aceste țări terțe și teritorii, a fost stabilit ca nefiind superior riscului asociat circulației similare a animalelor de companie între statele membre.

(3)

Pentru a fi inclusă în lista respectivă, o țară terță trebuie să își demonstreze statutul cu privire la rabie, precum și faptul că respectă anumite cerințe privind notificarea suspiciunii de rabie, sistemul de monitorizare, structura și organizarea serviciilor sale veterinare, punerea în aplicare a tuturor măsurilor de reglementare în vederea prevenirii și controlului rabiei și regulamentele privind comercializarea vaccinurilor antirabice.

(4)

Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei a furnizat informații în legătură cu statutul său cu privire la rabie, precum și informații referitoare la respectarea cerințelor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 998/2003. În urma evaluării informațiilor respective, s-a constatat că fosta Republică iugoslavă a Macedoniei respectă cerințele relevante prevăzute de regulamentul respectiv și, prin urmare, ar trebui inclusă în lista prevăzută în partea C a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 998/2003.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 998/2003 ar trebui modificat în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/19

(1)

Anexa IB la Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier stabilește specificațiile tehnice pentru construcția, testarea, instalarea și inspecția tahografelor digitale.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 68/2009 al Comisiei (2) a introdus un adaptor ca soluție temporară, până la 31 decembrie 2013, pentru a face posibilă instalarea tahografelor în conformitate cu anexa IB la Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 în vehiculele de tip M1 și N1.

(3)

Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 a fost înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (3) privind tahografele în transportul rutier, pentru care procedura legislativă s-a încheiat la 15 ianuarie 2014.

(4)

Considerentul 5 din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 prevede luarea în considerare de către Comisie a prelungirii perioadei de valabilitate a adaptorului pentru vehiculele M1 și N1 până în 2015, precum și analizarea de către aceasta a unei soluții pe termen lung pentru vehiculele M1 și N1 înainte de 2015.

(5)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor „Tahograful digital: Foaia de parcurs a activităților viitoare” (4), care a însoțit propunerea privind Regulamentul (UE) nr. 165/2014, prevede o perioadă de 2 ani pentru pregătirea și adoptarea anexelor și apendicelor, în urma adoptării [noului regulament privind tahografele].

(6)

În cadrul specificațiilor tehnice din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 ar trebui stabilită o soluție permanentă în ceea ce privește adaptorul. Prin urmare, în aplicarea principiului încrederii legitime, posibilitatea de a utiliza adaptoare în vehiculele de tip M1 și N1 ar trebui să fie prelungită cel puțin până la adoptarea acestor anexe și apendice tehnice.

(7)

Având în vedere că cerința 172 a expirat la 31 decembrie 2013, prelungirea soluției oferite de adaptor ar trebui să fie valabilă cu efect retroactiv de la această dată.

(8)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 18 din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85,

1. În partea I „Definiții”, litera (rr), prima liniuță, data de „31 decembrie 2013” se înlocuiește cu „31 decembrie 2015”.

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/21

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011 prevede, ca urmare a rezultatelor negocierilor comerciale multilaterale din cadrul Rundei Uruguay, criteriile pentru stabilirea de către Comisie a valorilor forfetare de import din țări terțe pentru produsele și perioadele menționate în partea A din anexa XVI la regulamentul respectiv.

(2)

Valoarea forfetară de import se calculează în fiecare zi lucrătoare, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 543/2011, ținând seama de datele zilnice variabile. Prin urmare, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/23

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 instituie un Mecanism unic de supraveghere (MUS) compus din Banca Centrală Europeană (BCE) și autoritățile naționale competente (ANC).

(2)

În temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013, BCE este responsabilă cu funcționarea eficace și coerentă a MUS pentru toate instituțiile de credit, societățile financiare holding și societățile financiare holding mixte din toate statele membre din zona euro, precum și din statele membre din afara zonei euro care inițiază o cooperare strânsă cu BCE. Regulile și procedurile care guvernează cooperarea dintre BCE și ANC în cadrul MUS și cu autoritățile naționale desemnate sunt stabilite în Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/17) (2).

(3)

Articolul 30 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 prevede perceperea de către BCE a unei taxe anuale de supraveghere de la instituțiile de credit cu sediul în statele membre participante și sucursalele înființate într-un stat membru participant de către o instituție de credit cu sediul într-un stat membru neparticipant. Taxele percepute de BCE ar trebui să acopere și să nu depășească cheltuielile suportate de BCE în legătură cu atribuțiile care îi sunt conferite prin articolele 4-6 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013.

(4)

Taxa anuală de supraveghere ar trebui să cuprindă o sumă de plătit anual de către toate instituțiile de credit cu sediul în statele membre participante și sucursalele înființate într-un stat membru participant de către o instituție de credit cu sediul într-un stat membru neparticipant care sunt supravegheate în cadrul MUS.

(5)

În cadrul MUS, responsabilitățile de supraveghere ale BCE și ale fiecărei ANC sunt alocate pe baza caracterului semnificativ al entităților supravegheate.

(6)

BCE are competență de supraveghere directă pentru instituțiile de credit semnificative, societățile financiare holding, societățile financiare holding mixte cu sediul în statele membre participante și sucursalele din state membre participante care aparțin instituțiilor de credit semnificative cu sediul în state membre neparticipante.

(7)

De asemenea, BCE supraveghează funcționarea MUS, care include toate instituțiile de credit, indiferent dacă sunt semnificative sau mai puțin semnificative. BCE are competență exclusivă în raport cu toate instituțiile de credit cu sediul în statele membre participante pentru autorizarea entităților privind inițierea activității unei instituții de credit, pentru retragerea autorizațiilor și pentru evaluarea achizițiilor și cedărilor de participații calificate.

(8)

ANC sunt responsabile cu supravegherea directă a entităților supravegheate mai puțin semnificative, fără a aduce atingere prerogativei BCE de a exercita supravegherea directă în cazurile specifice în care acest lucru este necesar pentru aplicarea consecventă a standardelor înalte de supraveghere. Atunci când se alocă suma de recuperat prin taxele de supraveghere între categoriile de entități supravegheate semnificative și entități supravegheate mai puțin semnificative, este luată în considerare această partajare a responsabilităților de supraveghere în cadrul MUS, împreună cu cheltuielile aferente suportate de către BCE.

(9)

Articolul 33 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 prevede că BCE trebuie să publice, prin intermediul unor regulamente și decizii, modalitățile operaționale detaliate privind punerea în aplicare a atribuțiilor care îi sunt conferite prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013.

(10)

Conform articolului 30 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, taxele se bazează pe criterii obiective legate de importanța și profilul de risc al instituțiilor de credit vizate, inclusiv de activele ponderate în funcție de risc ale acestora.

(11)

Taxele se calculează la cel mai înalt nivel de consolidare în statele membre participante. Aceasta înseamnă că, în cazul în care instituțiile de credit fac parte dintr-un grup supravegheat cu sediul în statele membre participante, o taxă este calculată și plătită la nivel de grup.

(12)

În calcularea taxei anuale de supraveghere, filialele cu sediul în statele membre neparticipante nu ar trebui luate în considerare. În acest sens și pentru a determina factorii relevanți ai taxei unui grup supravegheat, ar trebui furnizate date subconsolidate pentru toate filialele și operațiunile controlate de întreprinderea-mamă în statele membre participante. Cu toate acestea, costurile producerii acestor date subconsolidate pot fi ridicate și, din acest motiv, entitățile supravegheate ar trebui să poată opta pentru o taxă calculată pe baza datelor furnizate la cel mai înalt nivel de consolidare din statele membre participante, incluzând filiale cu sediul în state membre neparticipante, chiar dacă acest lucru ar conduce la o taxă mai mare.

(13)

Instituțiile menționate la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3) sunt excluse de la atribuțiile de supraveghere conferite BCE în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 și, prin urmare, BCE nu va percepe taxe asupra acestora.

(14)

Un regulament este general aplicabil, obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre din zona euro. Prin urmare, acesta este instrumentul juridic adecvat pentru stabilirea modalităților practice de punere în aplicare a articolului 30 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013.

(15)

În conformitate cu articolul 30 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, prezentul regulament nu aduce atingere dreptului ANC de a percepe taxe în conformitate cu dreptul național și, în măsura în care atribuțiile de supraveghere nu au fost conferite BCE sau în privința costurilor legate de cooperarea cu și sprijinirea BCE și adoptarea de măsuri ca urmare a instrucțiunilor acesteia, în conformitate cu legislația relevantă a Uniunii și sub rezerva măsurilor stabilite în vederea punerii în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2013, inclusiv a articolelor 6 și 12,

(a)

modalitățile pentru calcularea valorii totale a taxelor anuale de supraveghere de perceput în ceea ce privește entitățile supravegheate și grupurile supravegheate;

(b)

metodologia și criteriile de calculare a taxei anuale de supraveghere care urmează a fi percepută de la fiecare entitate supravegheată și fiecare grup supravegheat;

(c)

procedura de colectare de către BCE a taxelor anuale de supraveghere.

1.

„taxă anuală de supraveghere” înseamnă taxa de plătit pentru fiecare entitate supravegheată și grup supravegheat, calculată în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 10 alineatul (6);

2.

„costuri anuale” înseamnă suma determinată în conformitate cu dispozițiile articolului 5 și care urmează a fi recuperată de către BCE prin intermediul taxelor anuale de supraveghere pentru o perioadă specifică de taxare;

3.

„debitor al taxei” înseamnă instituția de credit plătitoare de taxă sau sucursala plătitoare de taxă determinată în conformitate cu articolul 4 și căreia i se adresează comunicarea taxei;

4.

„factori ai taxei” înseamnă datele referitoare la o entitate supravegheată sau un grup supravegheat stabilite la articolul 10 alineatul (3) litera (a) care sunt utilizate pentru a calcula taxa anuală de supraveghere;

5.

„comunicare a taxei” înseamnă o comunicare care precizează taxa anuală de supraveghere de plătit de către debitorul relevant al taxei și emisă acestuia în conformitate cu prezentul regulament;

6.

„instituție de credit plătitoare de taxă” înseamnă o instituție de credit cu sediul într-un stat membru participant;

7.

„sucursală plătitoare de taxă” înseamnă o sucursală înființată într-un stat membru participant de către o instituție de credit cu sediul într-un stat membru neparticipant;

8.

„perioadă de taxare” înseamnă un an calendaristic;

9.

„prima perioadă de taxare” înseamnă perioada de timp dintre data la care BCE își asumă atribuțiile care i-au fost conferite prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 și sfârșitul anului calendaristic în care BCE își asumă aceste atribuții;

10.

„grup de entități plătitoare de taxă” înseamnă (i) un grup supravegheat; și (ii) un număr de sucursale plătitoare de taxă considerate a fi o singură sucursală în conformitate cu articolul 3 alineatul (3);

11.

„stat membru” înseamnă un stat membru al Uniunii;

12.

„active totale” înseamnă valoarea totală a activelor determinată în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 468/2014 (BCE/2014/17). În cazul unui grup de entități plătitoare de taxă, activele totale exclud filialele cu sediul în state membre neparticipante și țări terțe;

13.

„expunerea totală la risc” înseamnă, pentru un grup de entități plătitoare de taxă și o instituție de credit plătitoare de taxă care nu face parte dintr-un grup de entități plătitoare de taxă, valoarea determinată la cel mai înalt nivel de consolidare în cadrul statelor membre participante și calculată prin aplicarea articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

(a)

instituția de credit plătitoare de taxă, în cazul unei instituții de credit plătitoare de taxă care nu face parte dintr-un grup supravegheat;

(b)

sucursala plătitoare de taxă, în cazul unei sucursale plătitoare de taxă care nu este combinată cu altă sucursală plătitoare de taxă;

(c)

determinat în conformitate cu dispozițiile alineatului (2), în cazul unui grup supravegheat de entități plătitoare de taxă.

(a)

precizează numele tuturor entităților supravegheate din grup acoperite de notificare;

(b)

este semnată în numele tuturor entităților supravegheate din grup;

(c)

ajunge la BCE până la 1 iulie în fiecare an cel târziu, pentru a fi luată în considerare la emiterea comunicării taxei pentru perioada de taxare următoare.

(a)

orice taxe legate de perioade anterioare de taxare care nu erau colectabile;

(b)

orice dobânzi primite în conformitate cu articolul 14;

(c)

orice sume primite sau rambursate în conformitate cu articolul 7 alineatul (3).

(a)

costurile anuale de recuperat de la entități supravegheate semnificative;

(b)

costurile anuale de recuperat de la entități supravegheate mai puțin semnificative.

(a)

costurile anuale estimate pentru perioada curentă de taxare calculate pe baza bugetului aprobat pentru perioada de taxare;

(b)

orice surplus sau deficit din perioada anterioară de taxare determinat prin deducerea costurilor anuale efective suportate pentru perioada de taxare anterioară din costurile anuale estimate colectate în perioada anterioară de taxare.

(a)

Factorii taxei utilizați pentru a determina taxa anuală de supraveghere de plătit pentru fiecare entitate supravegheată sau grup supravegheat reprezintă valoarea, la data de referință, a următoarelor elemente:

(b)

Datele referitoare la factorii taxei se determină și se colectează în conformitate cu decizia BCE care stabilește metodologia și procedurile aplicabile. Această decizie se publică pe website-ul BCE.

(c)

Pentru calcularea factorilor taxei, grupurile supravegheate ar trebui, ca regulă, să excludă activele filialelor localizate în state membre neparticipante și țări terțe. Grupurile supravegheate pot decide să nu excludă aceste active pentru determinarea factorilor taxei.

(d)

Pentru entitățile supravegheate sau grupurile supravegheate clasificate ca mai puțin semnificative pe baza articolului 6 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013, factorul taxei pentru activele totale nu depășește 30 miliarde EUR.

(e)

Ponderea relativă utilizată pentru factorii taxei este următoarea:

(a)

Taxa anuală de supraveghere este suma componentei minime a taxei și a componentei variabile a taxei.

(b)

Componenta minimă a taxei este calculată ca un procent fix din valoarea totală a taxelor anuale de supraveghere pentru fiecare categorie de entități supravegheate și grupuri supravegheate, astfel cum sunt determinate în conformitate cu articolele 8 și 9. Pentru categoria de entități supravegheate semnificative și grupuri supravegheate semnificative, procentul fix este 10 %. Această valoare este împărțită egal între toți debitorii taxei. Pentru entitățile supravegheate semnificative și grupurile supravegheate semnificative cu active totale de 10 miliarde EUR sau mai puțin, componenta minimă a taxei este înjumătățită. Pentru categoria de entități supravegheate mai puțin semnificative și grupuri supravegheate mai puțin semnificative, procentul fix este 10 %. Această valoare este împărțită egal între toți debitorii taxei. Componenta minimă a taxei reprezintă limita inferioară a taxei anuale de supraveghere pe debitor al taxei.

(c)

Componenta variabilă a taxei este diferența dintre valoarea totală a taxelor anuale de supraveghere pentru fiecare categorie de entități supravegheate, astfel cum este determinată în conformitate cu articolele 8 și 9, și componenta minimă a taxei pentru aceeași categorie. Componenta variabilă a taxei este alocată debitorilor individuali ai taxei din fiecare categorie, în conformitate cu cota fiecărui debitor al taxei în suma factorilor ponderați ai taxei ai tuturor debitorilor taxei, determinați în conformitate cu alineatul (3).

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/32

(1)

Este necesar să se asigure calitatea și comparabilitatea metodelor utilizate pentru controlul parametrilor tip rezultați ca urmare a responsabilității ce revine statelor membre de realizare a monitorizării ecologice a apei în temeiul articolului 8 din Directiva 2000/60/CE.

(2)

Punctul 1.3.6 din anexa V la Directiva 2000/60/CE prevede că metodele utilizate pentru controlul parametrilor tip sunt în conformitate cu standardele internaționale enumerate la respectivul punct sau cu alte standarde naționale sau internaționale care asigură furnizarea de date de calitate științifică și comparabilitate echivalente. Standardele internaționale enumerate în anexa V erau cele disponibile la momentul adoptării respectivei directive.

(3)

De la publicarea Directivei 2000/60/CE, Comitetul European de Standardizare (CEN) a publicat o serie de noi standarde, unele dintre acestea împreună cu Organizația Internațională de Standardizare, referitoare la prelevarea biologică a fitoplanctonului, a macrofitelor și a fitobentosului, a nevertebratelor bentonice, a peștilor și la caracteristicile hidromorfologice. Aceste standarde ar trebui adăugate la punctul 1.3.6 din anexa V la Directiva 2000/60/CE.

(4)

Ca urmare a procesului continuu de dezvoltare de noi standarde și de actualizare a celor deja existente, unele dintre standardele enumerate la punctul 1.3.6 din anexa V la Directiva 2000/60/CE nu mai sunt publicate de către organismele membre ale CEN și, prin urmare, ar trebui eliminate.

(5)

Două dintre standardele enumerate (EN ISO 8689-1:1999 și EN ISO 8689-2:1999 9) la punctul 1.3.6 din anexa V la Directiva 2000/60/CE nu făceau referire la monitorizare, ci la clasificarea biologică; ulterior, acestea au fost luate în considerare în cadrul procesului de elaborare a protocoalelor pentru stabilirea limitelor între clase, din cadrul strategiei comune de punere în aplicare a Directivei 2000/60/CE și în prezent pot fi eliminate.

(6)

Prin urmare, Directiva 2000/60/CE ar trebui modificată în consecință.

(7)

Măsurile prevăzute de prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului instituit prin articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2000/60/CE,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/36

(1)

Mandatul Comisiei numite prin Decizia 2010/80/UE a Consiliului European (1) se încheie la 31 octombrie 2014.

(2)

În conformitate cu articolul 17 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană, Consiliul European a adoptat Decizia 2013/272/UE (2) privind numărul de membri ai Comisiei.

(3)

O nouă Comisie, compusă din câte un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv președintele și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care ar trebui să fie unul dintre vicepreședinții acesteia, ar trebui să fie numită pentru perioada cuprinsă între sfârșitul mandatului actual al Comisiei și 31 octombrie 2019.

(4)

Consiliul European l-a desemnat pe domnul Jean-Claude JUNCKER ca fiind personalitatea propusă Parlamentului European în calitate de președinte al Comisiei și acesta a fost ales de către Parlamentul European, în sesiunea sa plenară din 15 iulie 2014, în calitate de președinte al Comisiei.

(5)

Prin Decizia 2014/648/UE, Euratom (3), Consiliul a adoptat, de comun acord cu președintele ales al Comisiei, lista celorlalte personalități pe care le propune spre a fi numite în calitate de membri ai Comisiei. Prin Decizia 2014/716/UE, Euratom (4), prin care a fost abrogată și înlocuită Decizia 2014/648/UE, Euratom, Consiliul a adoptat, de comun acord cu președintele ales al Comisiei, o nouă listă de personalități pe care le propune pentru a fi desemnate în calitate de membri ai Comisiei.

(6)

Prin votul din data de 22 octombrie 2014, Parlamentul European a aprobat numirea, în calitate de organ colegial, a președintelui, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a celorlalți membri ai Comisiei.

(7)

Prin urmare, este oportun să se procedeze la numirea Comisiei,

—

în calitate de președinte:

domnul Jean-Claude JUNCKER

—

în calitate de membri:

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/39

(1)

La 15 octombrie 2012, Consiliul a adoptat Decizia 2012/642/PESC (1).

(2)

Pe baza unei revizuiri a Deciziei 2012/642/PESC, măsurile restrictive împotriva Belarus ar trebui să fie prelungite până la 31 octombrie 2015.

(3)

Consiliul consideră că nu mai există motive pentru menținerea anumitor persoane și entități pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în anexa la Decizia 2012/642/PESC.

(4)

De asemenea, ar trebui să fie actualizate informațiile referitoare la anumite persoane și entități menționate pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în anexa la Decizia 2012/642/PESC.

(5)

Prin urmare, Decizia 2012/642/PESC ar trebui să fie modificată în consecință,

1.

La articolul 8, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Prezenta decizie se aplică până la 31 octombrie 2015. Aceasta se reexaminează permanent. Aceasta se reînnoiește sau se modifică, după caz, în situația în care Consiliul consideră că obiectivele acesteia nu au fost îndeplinite.”

2.

Anexa se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/54

(1)

La 27 septembrie 2010, Consiliul a adoptat Decizia 2010/573/PESC (1).

(2)

Pe baza unei revizuiri a Deciziei 2010/573/PESC, măsurile restrictive împotriva conducerii regiunii Transnistria din Republica Moldova ar trebui prelungite până la 31 octombrie 2015.

(3)

Decizia 2010/573/PESC ar trebui modificată în consecință,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/55

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale (CPC) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în respectivul regulament să presteze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabiliți în Uniune. Această procedură de recunoaștere și decizia privind echivalența prevăzută la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin extinderea utilizării unor CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere (over-the-counter, OTC), inclusiv atunci când aceste CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele substanțiale ale dispozițiilor juridice și mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia asigură că CPC stabilite și autorizate în această țară nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile de riscuri sistemice în Uniune.

(3)

La 1 septembrie 2013, Comisia a primit avizul tehnic al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (AEVMP) privind dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC autorizate în Japonia. O completare la acest aviz a fost primită la 27 ianuarie 2014. Avizul tehnic a identificat o serie de diferențe între cerințele legale obligatorii aplicabile, la nivel jurisdicțional, CPC din Japonia și cerințele legale obligatorii aplicabile CPC care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Totuși, prezenta decizie nu se bazează numai pe o analiză comparativă a cerințelor legale obligatorii aplicabile CPC din Japonia, ci și pe o evaluare a rezultatelor acestor cerințe în ceea ce privește nivelul de reducere a riscurilor pe care acestea îl ating.

(4)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili faptul că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC autorizate de aceasta sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul respectiv.

(5)

Conform primei condiții, CPC autorizate într-o țară terță trebuie să respecte cerințe legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(6)

Cerințele legale obligatorii din Japonia pentru organismele de compensare (OC) autorizate în această țară constau în Legea din 2006 privind instrumentele financiare și operațiunile de schimb (Financial Instruments and Exchange Act, FIEA), care stabilește cadrul de supraveghere pentru organismele de compensare pentru valori mobiliare și instrumente financiare derivate, precum și în Legea din 2009 privind instrumentele financiare derivate pe mărfuri (Commodity Derivatives Act, CDA), care stabilește cadrul de supraveghere pentru organismele de compensare pentru instrumente financiare derivate pe mărfuri. Prezenta decizie se referă numai la regimul stabilit de FIEA.

(7)

FIEA prevede că, înainte de acordarea unei licențe pentru desfășurarea activităților de compensare, prim-ministrul Japoniei trebuie să aibă certitudinea că OC dispun de norme de afaceri — normele și procedurile interne ale organismului de compensare — care sunt conforme cu actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile; că capacitatea financiară a OC este suficientă pentru realizarea compensării instrumentelor financiare; că veniturile și cheltuielile preconizate aferente activității OC sunt favorabile; că personalul OC are un nivel suficient de cunoștințe și de experiență pentru efectuarea compensării instrumentelor financiare în mod adecvat și cu certitudine; și că structura și sistemul OC sunt dezvoltate în așa fel încât decontarea să poată funcționa în mod adecvat. În temeiul articolului 194-7 alineatul (1) din FIEA, prim-ministrul îi deleagă comisarului Agenției japoneze pentru servicii financiare (Financial Services Agency of Japan, JFSA) competențele conferite prin FIEA. Prin urmare, comisarul JFSA are răspunderea de a acorda licențe pentru activitatea de compensare.

(8)

În plus, în decembrie 2013, JFSA a publicat Orientările cuprinzătoare pentru supravegherea infrastructurilor piețelor financiare („Orientările”), care prezintă în detaliu cadrul de supraveghere cu privire la infrastructurile piețelor financiare, inclusiv OC, și în special modul în care OC vor trebui să se conformeze FEIA. Orientările sunt puse în aplicare în normele și procedurile interne ale OC.

(9)

Astfel, cerințele legale obligatorii din Japonia cuprind o structură pe două niveluri. Principiile de bază pentru OC prevăzute în FIEA („normele primare”) stabilesc standardele înalte pe care OC trebuie să le respecte pentru a obține o licență în vederea furnizării de servicii de compensare în Japonia. Aceste norme primare cuprind primul nivel al cerințelor legale obligatorii din Japonia. Pentru a dovedi conformitatea cu normele primare, OC trebuie să îi prezinte spre aprobare comisarului JFSA normele și procedurile interne proprii. Respectivele norme și proceduri interne cuprind cel de al doilea nivel al cerințelor legale obligatorii din Japonia, care trebuie să furnizeze detalii prescriptive cu privire la modul în care organismul de compensare solicitant va îndeplini aceste standarde în conformitate cu Orientările. În plus, normele și procedurile interne ale OC conțin dispoziții suplimentare care completează normele primare. După ce au fost aprobate de comisarul JFSA, respectivele norme și proceduri interne devin obligatorii din punct de vedere juridic pentru OC. Prin urmare, aceste norme fac parte integrantă din dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere pe care CPC stabilite în Japonia trebuie să le respecte. În caz de neconformitate cu normele primare sau cu normele și procedurile interne ale OC, comisarul JFSA are competența de a lua măsuri administrative împotriva OC, inclusiv prin emiterea unor ordine pentru a îmbunătăți activitățile de afaceri sau revocarea integrală sau parțială a licenței OC.

(10)

Normele primare aplicabile OC, completate de normele și procedurile interne ale acestora, dau rezultate substanțiale echivalente cu efectele normelor prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Mai precis, cerințele legale obligatorii aplicabile OC în ceea ce privește numărul de situații de neîndeplinire a obligațiilor de plată care urmează să fie acoperite prin resursele financiare totale impun obligația OC care compensează peste 95 % din volumele compensate în Japonia de a acoperi situația de neîndeplinire a obligațiilor de plată a cel puțin doi membri compensatori față de care au cele mai mari expuneri în condiții de piață extreme, dar plauzibile (principiul „cover 2”). Această cerință garantează un nivel echivalent de diminuare a riscului cu cel vizat de cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și, prin urmare, ar trebui să fie considerată echivalentă.

(11)

Cerințele legale obligatorii aplicabile OC în ceea ce privește riscul de lichiditate impun obligația OC care compensează peste 95 % din volumele compensate în Japonia de a aplica principiul „cover 2”. Această cerință garantează un nivel echivalent de diminuare a riscului cu cel vizat de cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și, prin urmare, ar trebui să fie considerată echivalentă. În fine, cerințele legale obligatorii aplicabile tuturor OC în ceea ce privește continuitatea activității, cerințele în materie de garanții reale, politica de investiții, riscul de decontare, segregarea și portabilitatea, calcularea marjelor inițiale și guvernanța, inclusiv cerințele organizatorice, cerințele referitoare la cadrele superioare de conducere, comitetul de risc, ținerea evidenței, deținerile calificate, informațiile transmise autorității competente, conflictele de interese, externalizarea și conduita profesională, dau rezultate substanțiale echivalente cu cele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și, prin urmare, ar trebui să fie considerate echivalente.

(12)

Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia asigură respectarea de către OC autorizate în această țară a cerințelor legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(13)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6), dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această țară, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(14)

JFSA este responsabilă de supravegherea infrastructurilor piețelor financiare. JFSA organizează monitorizarea continuă a măsurii în care OC respectă cerințele în materie de gestionare a riscurilor, prin intermediul supravegherii și al procedurilor de examinare bazate pe riscuri, testând inclusiv cerințele prudențiale. În special, JFSA poate solicita OC să furnizeze informații, rapoarte și alte materiale privind activitatea lor economică și poate inspecta activitatea economică, registrele și evidențele OC. De asemenea, JFSA evaluează măsura în care OC își respectă obligațiile. Aceste exerciții de examinare conduc la un raport în care se identifică eventualele deficiențe constatate. JFSA dispune de diverse măsuri pentru a se asigura că OC abordează în mod corespunzător orice probleme identificate, putând inclusiv solicita OC să demonstreze în scris că au corectat la timp aceste probleme. JFSA dispune de mijloace suplimentare pentru a asigura conformitatea, având inclusiv capacitatea de a emite ordine pentru a îmbunătăți activitățile de afaceri și de a asigura gradul de respectare a acestor ordine. JFSA poate, de asemenea, să revoce integral sau parțial licența unui OC.

(15)

Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale Japoniei în ceea ce privește CPC autorizate în această țară prevăd o supraveghere și un control al aplicării normelor de către CPC eficace și continue.

(16)

Conform celei de a treia condiții, în conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate conform regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(17)

CPC din țări terțe pot solicita o licență pentru a funcționa ca „CPC străine”, care să le permită să furnizeze aceleași servicii în Japonia ca și cele pe care sunt autorizate să le presteze în acea țară terță. Criteriile aplicate unei CPC dintr-o țară terță care solicită o licență sunt similare cu criteriile aplicate în momentul acordării de licențe organismelor de compensare japoneze. În special, CPC solicitantă dintr-o țară terță, pe baza dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile în țara terță, ar trebui să dispună de o bază financiară suficientă, de cunoștințe suficiente și de personal cu experiență, precum și de un sistem și structuri suficiente pentru desfășurarea activităților de compensare în mod adecvat și cu certitudine. În plus, CPC din țări terțe sunt scutite de la anumite cerințe aplicabile CPC naționale autorizate în Japonia în cazul în care li s-a acordat o licență echivalentă din partea autorităților străine cu care JFSA a încheiat acorduri de cooperare.

(18)

Ar trebui să se considere așadar că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia prevăd un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(19)

Prin urmare, se poate considera că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Japonia îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 cu privire la OC, respectivele dispoziții juridice și mecanisme de supraveghere trebuind să fie considerate a fi echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Comisia, primind informații de la AEVMP, ar trebui să continue să monitorizeze evoluția cadrului juridic și de supraveghere al Japoniei pentru CPC și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(20)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/58

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale (CPC) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în respectivul regulament să presteze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabiliți în Uniune. Această procedură de recunoaștere și decizia privind echivalența prevăzută la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin extinderea utilizării unor CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere (over-the-counter, OTC), inclusiv atunci când aceste CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele substanțiale ale dispozițiilor juridice și mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Singapore asigură că CPC stabilite și autorizate în această țară nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile de riscuri sistemice în Uniune.

(3)

La 1 septembrie 2013, Comisia a primit avizul tehnic al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (AEVMP) privind dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC autorizate în Singapore. Avizul tehnic a identificat o serie de diferențe între cerințele legale obligatorii aplicabile, la nivel jurisdicțional, CPC din Singapore și cerințele legale obligatorii aplicabile CPC care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Totuși, prezenta decizie nu se bazează numai pe o analiză comparativă a cerințelor legale obligatorii aplicabile CPC din Singapore, ci și pe o evaluare a rezultatelor acestor cerințe, precum și a măsurii în care acestea sunt adecvate pentru a diminua riscurile la care pot fi expuși membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune într-un mod considerat echivalent cu rezultatul cerințelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012. În consecință, ar trebui să fie luate în considerare mai ales riscurile cu mult mai scăzute inerente activităților de compensare desfășurate pe piețe financiare care sunt mai mici decât piața financiară a Uniunii.

(4)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili faptul că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC autorizate de aceasta sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul respectiv.

(5)

Conform primei condiții, CPC autorizate într-o țară terță trebuie să respecte cerințe legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(6)

Cerințele legale obligatorii din Singapore în ceea ce privește CPC autorizate în această țară sunt cuprinse în capitolul 289 din legea privind valorile mobiliare și contractele futures (Securities and Futures Act, SFA) și în reglementările din 2013 privind valorile mobiliare și contractele futures (mecanismele de compensare) (reglementările privind SFA). SFA are ca scop promovarea unor mecanisme de compensare sigure și eficiente și reducerea riscului sistemic. Reglementările privind SFA dezvoltă și pun în aplicare cerințele SFA. SFA introduce un regim de autorizare pentru toate mecanismele de compensare de importanță sistemică ce exercită rolul de CPC, care trebuie să fie autorizate de autoritatea monetară din Singapore (Monetary Authority of Singapore, MAS) drept case de compensare autorizate (CCA). Alte mecanisme de compensare, inclusiv CPC de peste mări, sunt autorizate de MAS drept case de compensare recunoscute (CCR).

(7)

În ianuarie 2013, MAS a emis, de asemenea, o monografie privind supravegherea infrastructurilor pieței financiare, care stabilește standardele aplicabile CPC pentru punerea în aplicare a principiilor pentru infrastructurile piețelor financiare emise de Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare (2) (CPSS) și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO) în aprilie 2012. În special, monografia explică modul în care MAS se așteaptă ca CCA să respecte obligațiile care le revin în temeiul SFA și este luată în considerare de către MAS pentru evaluarea respectării obligațiilor SFA de către CCA.

(8)

Pentru a fi autorizate drept CCA, casele de compensare trebuie să îndeplinească cerințele specifice stabilite de SFA și de reglementările privind SFA. MAS poate impune condiții sau restricții în ceea ce privește autorizarea CCA și poate, în orice moment, să adauge, să modifice sau să revoce orice condiție sau restricție impusă acestora. CCA trebuie să gestioneze mecanismele de compensare în condiții de siguranță și în mod eficient și să gestioneze în mod prudent riscurile asociate cu activitatea și operațiunile lor. De asemenea, acestea trebuie să dispună de suficiente resurse financiare, umane și sistemice.

(9)

În plus, în temeiul SFA, CCA trebuie să adopte, pe o bază individuală, norme și proceduri interne care să asigure gestionarea corespunzătoare și eficientă a mecanismului de compensare și reglementarea și supravegherea corespunzătoare a membrilor acestuia. Normele și procedurile interne ale CCA trebuie să conțină aspecte specifice prevăzute de MAS, inclusiv cerințe legate de riscurile aferente gestionării mecanismelor de compensare, remedierea situațiilor de neîndeplinire a obligațiilor de plată și criteriile și condițiile care urmează să fie îndeplinite de către membrii lor. În această privință, monografia este pusă în aplicare în cadrul normelor și procedurilor interne ale CCA. Normele și procedurile interne ale CCA și orice modificare a acestora trebuie prezentate MAS înainte de punerea lor în aplicare. MAS poate respinge, modifica sau completa normele și procedurile interne sau orice parte a modificării propuse. În plus, reglementările privind SFA prevăd obligația explicită ca MAS să acorde aprobarea prealabilă pentru orice modificare a cadrelor de gestionare a riscurilor ale CCA, inclusiv în ceea ce privește tipul de garanții reale acceptate, metodologiile pentru evaluarea garanțiilor reale și stabilirea marjelor pentru gestionarea expunerii la risc a CCA față de participanții săi, precum și volumul resurselor financiare disponibile pentru a acoperi situația de neîndeplinire a obligațiilor de plată a membrilor lor (excluzând marjele deținute la CCA). SFA prevede sancțiuni în cazul în care normele și procedurile interne ale CCA sunt modificate în așa fel încât acestea nu mai respectă cerințele stabilite de MAS. În temeiul SFA, normele și procedurile interne ale CCA sunt, prin urmare, obligatorii pentru CCA.

(10)

Astfel, cerințele legale obligatorii din Singapore cuprind o structură pe două niveluri. Cerințele de bază pentru CCA prevăzute în SFA și în reglementările privind SFA („normele primare”) stabilesc standardele înalte pe care CCA trebuie să le respecte pentru a obține o autorizație de a furniza servicii de compensare în Singapore. Aceste norme primare cuprind primul nivel al cerințelor legale obligatorii din Singapore. Pentru a dovedi conformitatea cu normele primare, CCA trebuie să prezinte MAS normele și procedurile lor interne înainte de punerea în aplicare a acestora, MAS putându-le respinge, modifica sau completa. Respectivele norme și proceduri interne cuprind cel de al doilea nivel al cerințelor legale obligatorii din Singapore, care trebuie să furnizeze detalii prescriptive cu privire la modul în care CCA solicitantă atinge aceste standarde înalte în conformitate cu monografia. În plus, normele și procedurile interne ale CCA conțin dispoziții suplimentare care completează normele primare.

(11)

Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile CCA ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de diminuare a riscurilor pe care acestea le asigură, în ceea ce privește nivelul de risc la care membrii compensatori sau locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune sunt expuși din cauza participării lor la CCA. Rezultatele în materie de diminuare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depind de dimensiunea pieței financiare în care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC sunt adecvate pentru a diminua acest nivel de risc. Pentru a obține aceleași rezultate în materie de diminuare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte de diminuare a riscurilor pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, al căror nivel inerent de risc este mai ridicat, decât pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, al căror nivel inerent de risc este mai mic.

(12)

Dimensiunea piețelor financiare pe care CCA își desfășoară activitățile de compensare este cu mult mai mică decât cea în care CPC stabilite în Uniune își desfășoară activitățile. În special, în ultimii trei ani, valoarea totală a tranzacțiilor compensate în Singapore a reprezentat mai puțin de 1 % din valoarea totală a tranzacțiilor compensate în statele membre ale Uniunii care fac parte din G10. Prin urmare, participarea la CCA expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune la riscuri cu mult mai mici decât participarea lor la CPC autorizate în Uniune.

(13)

Astfel, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CCA pot fi considerate echivalente în cazul în care sunt adecvate pentru diminuarea acestui nivel mai scăzut de risc. Normele primare aplicabile CCA, completate de normele și procedurile interne ale acestora care pun în aplicare principiile pentru infrastructurile piețelor financiare, diminuează nivelul mai scăzut de risc existent în Singapore și ating rezultate în materie de diminuare a riscului echivalente cu cele vizate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(14)

Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Singapore asigură respectarea de către CPC autorizate în această țară a cerințelor legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(15)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Singapore trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această țară, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(16)

MAS poate emite instrucțiuni generale sau specifice pentru a asigura funcționarea sigură și eficientă a CCA și, în special, pentru a asigura respectarea obligațiilor sau a cerințelor prevăzute de către SFA sau a cerințelor prescrise de către MAS care trebuie să fie încorporate în normele și procedurile interne ale CCA. SFA prevede sancțiuni în cazul în care CCA vizată nu respectă instrucțiunile emise de MAS. În ceea ce privește respectarea normelor și procedurilor interne ale CCA, MAS poate solicita Curții Supreme să emită un ordin prin care să ceară unei CCA să se conformeze normelor și procedurilor sale interne, să le respecte, să asigure respectarea acestora sau să le pună în aplicare. În fine, MAS poate să revoce autorizația CCA în caz de nerespectare a cerințelor pe care aceasta le prevede, a oricăror condiții sau restricții impuse în momentul acordării autorizației, a oricăror instrucțiuni emise de MAS în temeiul SFA sau a oricărei dispoziții din SFA, printre altele.

(17)

În plus, în temeiul reglementărilor privind SFA, CCA trebuie să prezinte MAS un raport anual cu privire la modul în care s-au achitat de responsabilitățile care le revin în temeiul SFA în cursul exercițiului financiar. De asemenea, acestea trebuie să prezinte MAS raportul de audit detaliat al CCA, care trebuie să includă constatările și recomandările auditorilor, dacă este cazul, privind controalele interne ale CCA și eventuala nerespectare de către CCA a oricăror dispoziții din SFA și a oricăror instrucțiuni emise de MAS în temeiul SFA.

(18)

Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Singapore în ceea ce privește CPC autorizate în această țară prevăd o supraveghere și un control al aplicării normelor eficace și continue.

(19)

Conform celei de a treia condiții, în conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Singapore trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate conform regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(20)

CPC din țări terțe pot solicita o autorizație pentru a funcționa în calitate de case de compensare recunoscute (autorizație CCR), care să le permită să furnizeze aceleași servicii în Singapore ca și cele pe care sunt autorizate să le presteze în țara terță.

(21)

Înainte de acordarea unei autorizații CCR, MAS determină dacă regimul de reglementare al țării terțe în care CPC este autorizată este comparabil cu dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicate CPC stabilite în Singapore și, de asemenea, dacă se aplică principiile pentru infrastructurile pieței financiare. Instituirea unor mecanisme de cooperare între MAS și autoritatea de supraveghere străină relevantă este, de asemenea, obligatorie înainte de acordarea unei autorizații CCR.

(22)

Cu toate că structura procedurii de recunoaștere a regimului juridic al Singapore aplicabil CPC din țări terțe diferă de procedura prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ar trebui să se considere totuși că această structură oferă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(23)

Prin urmare, se poate considera că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Singapore îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 cu privire la CCA, respectivele dispoziții juridice și mecanisme de supraveghere trebuind să fie considerate a fi echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Comisia, primind informații de la AEVMP, ar trebui să continue să monitorizeze evoluția cadrului juridic și de supraveghere singaporez pentru CPC și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(24)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/62

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale (CPC) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în respectivul regulament să presteze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabiliți în Uniune. Această procedură de recunoaștere și decizia privind echivalența prevăzută la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin extinderea utilizării unor CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere (over-the-counter, OTC), inclusiv atunci când aceste CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele substanțiale ale dispozițiilor juridice și mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Hong Kong asigură că CPC stabilite și autorizate în această țară nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile de riscuri sistemice în Uniune.

(3)

La 1 septembrie 2013, Comisia a primit avizul tehnic al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) privind dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC autorizate în Hong Kong. Avizul tehnic a identificat o serie de diferențe între cerințele legale obligatorii aplicabile, la nivel jurisdicțional, CPC din Hong Kong și cerințele legale obligatorii aplicabile CPC care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Totuși, prezenta decizie nu se bazează numai pe o analiză comparativă a cerințelor legale obligatorii aplicabile CPC din Hong Kong, ci și pe o evaluare a rezultatelor acestor cerințe, precum și a măsurii în care acestea sunt adecvate pentru a diminua riscurile la care pot fi expuși membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune într-un mod considerat echivalent cu rezultatul cerințelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012. În consecință, ar trebui să fie luate în considerare mai ales riscurile cu mult mai scăzute inerente activităților de compensare desfășurate pe piețe financiare care sunt mai mici decât piața financiară a Uniunii.

(4)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili faptul că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC autorizate de aceasta sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul respectiv.

(5)

Conform primei condiții, CPC autorizate într-o țară terță trebuie să respecte cerințe legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(6)

Cerințele legale obligatorii din Hong Kong pentru CPC autorizate în această țară constau în Ordonanța privind sistemele de compensare și decontare (Clearing and Settlement Systems Ordinance, CSSO) și în Ordonanța privind valorile mobiliare și contractele futures (Securities and Futures Ordinance, SFO). Entitățile autorizate în temeiul CSSO sunt reglementate de Autoritatea monetară din Hong Kong (Hong Kong Monetary Authority, HKMA), iar entitățile autorizate în temeiul SFO sunt reglementate de Comisia din Hong Kong privind valorile mobiliare și contractele futures (Securities and Futures Commission, SFC). CPC din Hong Kong au fost autorizate numai în temeiul SFO. Prezenta decizie ar trebui, prin urmare, limitată la regimul stabilit în SFO.

(7)

În temeiul părții a III-a din SFO, SFC are competența de a acorda unei CPC autorizația de a funcționa ca o casă de compensare recunoscută (CCR). Atunci când are în vedere autorizarea unei CPC ca CCR, SFC trebuie să țină seama de „interesele publicului care investește” și de „reglementarea corespunzătoare a piețelor”. SFC poate preciza, de asemenea, „condițiile pe care le consideră adecvate” înainte de a autoriza o anumită CPC ca CCR și poate modifica aceste condiții printr-un preaviz, în cazul în care „consideră că acest lucru este adecvat”. Atunci când determină ce este adecvat, SFC trebuie să facă referire la mandatul sau statutar de menținere a stabilității financiare și de reducere a riscului sistemic.

(8)

SFO stabilește sarcinile și cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o CCR. SFC a publicat orientări în temeiul articolului 399 alineatul (1) din SFO (denumite în continuare „orientările”), care pun în aplicare standardele internaționale stabilite în conformitate cu principiile pentru infrastructurile pieței financiare publicate în aprilie 2012 de către Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare (2) (CPSS) și de către Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO). SFC ține seama de orientări atunci când evaluează dacă CCR își respectă obligațiile care le revin în temeiul SFO. În cazul în care o CCR nu își respectă obligațiile care îi revin în temeiul SFO, astfel cum a fost completată de orientări, SFC poate adopta măsuri pentru a remedia această situație.

(9)

SFO prevede și obligația CCR de a adopta normele și procedurile interne necesare pentru reglementarea corespunzătoare a sistemelor sale de compensare și de decontare și pentru reglementarea corespunzătoare a membrilor săi compensatori. Prin urmare, cerințele din SFO și din orientări sunt puse în aplicare în cadrul normelor și procedurilor interne ale CCR. În conformitate cu SFO, toate normele și procedurile interne adoptate de o CCR, precum și modificările acestora trebuie să fie aprobate de către SFC.

(10)

Prin urmare, cerințele legale obligatorii din Hong Kong cuprind o structură pe două niveluri. Principiile de bază pentru CCR prevăzute în SFO („normele primare”) stabilesc standardele înalte pe care CCR trebuie să le respecte pentru a obține o autorizație în vederea furnizării de servicii de compensare în Hong Kong. Aceste norme primare cuprind primul nivel al cerințelor legale obligatorii din Hong Kong. Pentru a dovedi conformitatea cu normele primare, CCR trebuie să prezinte SFC spre aprobare normele și procedurile lor interne. Respectivele norme și proceduri interne reprezintă cel de al doilea nivel al cerințelor legale obligatorii din Hong Kong, care trebuie să furnizeze detalii prescriptive cu privire la modul în care CCR vor îndeplini aceste standarde în conformitate cu orientările. După ce au fost aprobate de către SFC, normele și procedurile interne devin obligatorii din punct de vedere juridic pentru CCR.

(11)

Evaluarea echivalenței dispozițiilor juridice și a mecanismelor de supraveghere aplicabile CCR ar trebui, de asemenea, să țină seama de rezultatele în materie de diminuare a riscurilor pe care acestea le asigură, în ceea ce privește nivelul de risc la care membrii compensatori sau locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune sunt expuși din cauza participării lor la CCR. Rezultatele în materie de diminuare a riscurilor sunt determinate atât de nivelul de risc inerent activităților de compensare desfășurate de CPC vizată, care depinde de dimensiunea pieței financiare pe care aceasta își desfășoară activitatea, cât și de măsura în care dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC sunt adecvate pentru a diminua acest nivel de risc. Pentru a obține aceleași rezultate în materie de diminuare a riscurilor, sunt necesare cerințe mai stricte de diminuare a riscurilor pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mari, al căror nivel inerent de risc este mai ridicat, decât pentru CPC care își desfășoară activitatea pe piețe financiare mai mici, al căror nivel inerent de risc este mai mic.

(12)

Dimensiunea pieței financiare pe care CCR își desfășoară activitățile de compensare este cu mult mai mică decât cea în care CPC stabilite în Uniune își desfășoară activitățile. Mai precis, în ultimii trei ani, valoarea noțională anuală a contractelor derivate cotate tranzacționate în Hong Kong a reprezentat mai puțin de un procent din valoarea noțională anuală a contractelor derivate cotate tranzacționate în Uniune. În aceeași perioadă, capitalizarea bursieră a valorilor mobiliare tranzacționate la burse din Hong Kong a reprezentat, în medie, mai puțin de douăzeci și cinci la sută din capitalizarea bursieră din Uniune. În plus, compensarea de către CCR a unor produse mai complexe, cum ar fi instrumentele financiare derivate extrabursiere, se află într-un stadiu incipient, deoarece serviciile de compensare pentru contractele derivate extrabursiere au fost lansate abia la 25 noiembrie 2013. Prin urmare, participarea la CCR expune membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune la riscuri cu mult mai mici decât participarea lor la CPC autorizate în Uniune.

(13)

Astfel, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CCR pot fi considerate echivalente în cazul în care sunt adecvate în ceea ce privește diminuarea acestui nivel mai scăzut de risc. Normele primare aplicabile CCR, completate de normele și procedurile interne ale acestora care pun în aplicare principiile pentru infrastructurile piețelor financiare, diminuează nivelul mai scăzut de risc existent în Hong Kong și realizează rezultate în materie de diminuare a riscului echivalente cu cele vizate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(14)

Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Hong Kong asigură respectarea de către CCR autorizate în această țară a cerințelor legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(15)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Hong Kong trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această țară, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(16)

SFC realizează monitorizarea continuă a măsurii în care CCR respectă cerințele în materie de gestionare a riscurilor, prin intermediul supravegherii și al procedurilor de examinare bazate pe riscuri, testând inclusiv cerințele prudențiale. SFC dispune de mijloace suplimentare pentru a asigura conformitatea. Mai precis, SFC are competența de a cere CCR să înceteze să furnizeze sau să exploateze sisteme de compensare ori de decontare sau de a le retrage acestora autorizația. În plus, SFC poate, de asemenea, cere CCR să aducă anumite modificări normelor lor, în măsura în care acestea sunt considerate necesare, și este împuternicită să facă astfel de modificări ale normelor în mod unilateral în cazul în care CCR în cauză nu se conformează acestei solicitări. SFC are competența de a cere CCR să furnizeze registrele și evidențele pe care le țin în legătură cu sau în scopul desfășurării activității lor sau în ceea ce privește orice acorduri de compensare și de decontare pentru orice tranzacții cu titluri de valoare sau contracte futures, precum și alte informații referitoare la activitatea lor sau la orice acorduri de compensare și de decontare pentru orice tranzacții cu titluri de valoare sau contracte futures, pe care SFC le poate solicita în mod rezonabil pentru îndeplinirea funcțiilor sale. Nerespectarea obligației de a furniza informațiile sau documentele respective, fără o justificare rezonabilă, poate avea drept rezultat impunerea de amenzi.

(17)

Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Hong Kong în ceea ce privește CPC autorizate în această țară prevăd o supraveghere și un control al aplicării normelor eficace și continue.

(18)

Conform celei de a treia condiții, în conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Hong Kong trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate conform regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(19)

Pentru a putea asuma rolul de CPC în Hong Kong, o entitate trebuie să fie desemnată ca CCR sau să fie recunoscută ca prestator de „servicii automate de tranzacționare” (Automated Trading Services, ATS) în temeiul SFO. ATS sunt definite ca entități care oferă, prin intermediul sistemelor electronice, servicii de tranzacționare sau de compensare a titlurilor de valoare sau a contractelor futures. În martie 2014, Consiliul legislativ din Hong Kong a adoptat o ordonanță de modificare cu scopul de a extinde domeniul de aplicare a definiției ATS pentru a include și instrumentele financiare derivate extrabursiere.

(20)

Regimul ATS este adaptat CPC din țări terțe care doresc să presteze servicii pentru participanții din Hong Kong. CPC din țări terțe pot cere să fie recunoscute în Hong Kong ca ATS, ceea ce le-ar permite să furnizeze aceleași servicii în Hong Kong ca și cele pe care sunt autorizate să le presteze în țara terță.

(21)

În momentul examinării cererii unei CPC dintr-o țară terță de a fi recunoscută ca ATS, SFC determină în ce măsură CPC dintr-o țară terță respectă, ca valoare de referință, principiile pentru infrastructurile piețelor financiare. Dat fiind că SFC depinde de organismul de reglementare din țara de origine pentru supravegherea cotidiană a CPC dintr-o țară terță, înainte ca cererea unei CPC de a fi recunoscută ca ATS să fie aprobată, este necesară și încheierea unui memorandum de înțelegere între SFC și autoritatea competentă de supraveghere din țara terță a CPC solicitante.

(22)

Cu toate că structura procedurii de recunoaștere a regimului juridic din Hong Kong aplicabil CPC din țări terțe diferă de procedura prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, ar trebui să se considere totuși că această structură oferă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(23)

Prin urmare, se poate considera că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Hong Kong îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 cu privire la CCR, respectivele dispoziții juridice și mecanisme de supraveghere trebuind să fie considerate a fi echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Comisia, primind informații de la ESMA, ar trebui să continue să monitorizeze evoluția cadrului juridic și de supraveghere din Hong Kong pentru CPC și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(24)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/66

(1)

Procedura de recunoaștere a contrapărților centrale (CPC) stabilite în țări terțe prevăzută la articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 este menită să permită CPC stabilite și autorizate în țări terțe ale căror standarde de reglementare sunt echivalente cu cele prevăzute în respectivul regulament să presteze servicii de compensare unor membri compensatori sau locuri de tranzacționare stabiliți în Uniune. Această procedură de recunoaștere și decizia privind echivalența prevăzută la articolul menționat contribuie astfel la realizarea obiectivului general al Regulamentului (UE) nr. 648/2012, acela de a reduce riscul sistemic prin extinderea utilizării unor CPC sigure și solide pentru a compensa contractele derivate extrabursiere (over-the-counter, OTC), inclusiv atunci când aceste CPC sunt stabilite și autorizate într-o țară terță.

(2)

Pentru ca regimul juridic al unei țări terțe să fie considerat echivalent cu regimul juridic al Uniunii în ceea ce privește CPC, rezultatele substanțiale ale dispozițiilor juridice și mecanismelor de supraveghere aplicabile ar trebui să fie echivalente cu cerințele Uniunii în ceea ce privește obiectivele de reglementare pe care acestea le ating. Prin urmare, scopul acestei evaluări a echivalenței este acela de a verifica dacă dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Australia asigură că CPC stabilite și autorizate în această țară nu expun membrii compensatori și locurile de tranzacționare stabiliți în Uniune unui nivel de risc mai mare decât cel la care aceștia ar putea fi expuși de către CPC autorizate în Uniune și, în consecință, nu generează niveluri inacceptabile de riscuri sistemice în Uniune.

(3)

La 1 septembrie 2013, Comisia a primit avizul tehnic al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) privind dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere aplicabile CPC autorizate în Australia. Avizul tehnic concluzionează că toate dispozițiile din titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 sunt reproduse prin cerințe legale obligatorii corespunzătoare care sunt aplicabile, la nivel jurisdicțional, CPC autorizate în Australia.

(4)

În conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, trei condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a stabili faptul că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale unei țări terțe cu privire la CPC autorizate de aceasta sunt echivalente cu cele prevăzute în regulamentul respectiv.

(5)

Conform primei condiții, CPC autorizate într-o țară terță trebuie să respecte cerințe legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(6)

Cerințele legale obligatorii din Australia pentru CPC autorizate în această țară constau în Legea privind societățile comerciale din 2001 („Legea privind societățile comerciale”) care, împreună cu reglementările privind societățile comerciale din 2001 („reglementările privind societățile comerciale”), instituie cadrul juridic pentru sistemele de compensare și decontare. Partea 7.3 din Legea privind societățile comerciale prevede că, înainte de acordarea unei licențe pentru desfășurarea activităților de compensare sau decontare, ministrul trebuie să se asigure, printre altele, că CPC vizată dispune de norme și proceduri de operare corespunzătoare care sunt conforme cu actele cu putere de lege aplicabile, pentru a garanta, în măsura în care este acest lucru este rezonabil din punct de vedere practic, că riscul sistemic este redus și că CPC este gestionată în mod echitabil și eficace. CPC trebuie să dispună, de asemenea, de mecanisme adecvate pentru gestionarea conflictelor de interese și pentru asigurarea respectării normelor și procedurilor sale interne. Comisia australiană pentru valori mobiliare și investiții (Australian Securities and Investments Commission, ASIC) și Banca de Rezerve a Australiei (Reserve Bank of Australia, RBA) oferă consiliere ministrului în ceea ce privește acordarea de licențe pentru sistemele de compensare și decontare și modificările normelor și procedurilor interne și au responsabilitatea de a evalua modul în care CPC respectă obligațiile care le revin în temeiul Legii privind societățile comerciale, ASIC având în plus responsabilitatea de a asigura respectarea acestor obligații.

(7)

ASIC oferă orientări în materie de reglementare entităților reglementate pentru a explica anumite aspecte aflate deja sub incidența legislației. Mai precis, ASIC și-a revizuit în decembrie 2012 orientările în materie de reglementare privind acordarea de licențe și supravegherea licențelor pentru sistemele de compensare și decontare prin prisma Ghidului de reglementare 211 actualizat, „Sistemele de compensare și decontare: operatorii din Australia și de peste mări”. Ghidul de reglementare 211 al ASIC pune în aplicare principiile pentru infrastructurile pieței financiare publicate în aprilie 2012 de către Comitetul pentru sisteme de plăți și de decontare (2) (CPSS) și de Organizația Internațională a Comisiilor de Valori Mobiliare (IOSCO), care sunt relevante pentru obligațiile stabilite în Legea privind societățile comerciale, și oferă îndrumări CPC privind modul de îndeplinire a obligațiilor ce le revin în temeiul Legii privind societățile comerciale. Prin urmare, nerespectarea Legii privind societățile comerciale, astfel cum se explică în Ghidul de reglementare 211, ar putea atrage după sine măsuri de asigurare a respectării legislației și măsuri de sancționare.

(8)

RBA are competența, în temeiul Legii privind societățile comerciale, de a stabili standardele de stabilitate financiară pentru a se asigura că CPC funcționează într-un mod care atrage sau promovează stabilitatea generală a sistemului financiar australian. Mai precis, în noiembrie 2012, Consiliul privind sistemul de plăți al RBA a aprobat stabilirea de noi standarde de stabilitate financiară, standardele de stabilitate financiară pentru contrapărțile centrale (SSF), care cuprind 21 de standarde pentru CPC, însoțite de substandarde și orientări. În afară de anumite substandarde care au intrat în vigoare la 31 martie 2014, SSF au intrat în vigoare în martie 2013. SSF trebuie respectate de către toate CPC care dispun de licență.

(9)

Principiile de bază pentru sistemele de compensare și decontare prevăzute în partea 7.3 din Legea privind societățile comerciale și din reglementările privind societățile comerciale, astfel cum sunt explicate în Ghidul de reglementare 211 al ASIC, și SSF determinate de RBA (denumite împreună „normele primare”) stabilesc standarde înalte pe care CPC trebuie să le respecte pentru a obține o autorizație de a furniza servicii de compensare în Australia. Aceste norme primare cuprind primul nivel al cerințelor legale obligatorii din Australia. Pentru a respecta normele primare, CPC adoptă în plus norme și proceduri interne proprii care trebuie să fie conforme atât cu cerințele specifice prevăzute în Legea privind societățile comerciale și în reglementările privind societățile comerciale, astfel cum sunt explicate în Ghidul de reglementare 211, cât și cu SSF, norme care sunt înaintate ministrului înainte ca CPC să fie autorizate ca sisteme de compensare și decontare. Modificările normelor și procedurilor interne ale CPC trebuie notificate ministrului. Ministrul poate respinge modificările normelor și procedurilor interne ale CPC. Normele și procedurile interne ale CPC au efectul unui contract și sunt obligatorii din punct de vedere juridic pentru CPC și pentru participanții la acestea.

(10)

Cerințele legale obligatorii stabilite în normele primare aplicabile CPC autorizate în Australia produc rezultate substanțiale echivalente cu cele produse de cerințele prevăzute în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(11)

Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Australia asigură respectarea de către CPC autorizate în această țară a cerințelor legale obligatorii echivalente cu cerințele stabilite în titlul IV din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.

(12)

Conform celei de a doua condiții prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Australia trebuie să prevadă, în ceea ce privește CPC autorizate în această țară, că respectivele CPC fac obiectul unei supravegheri și al unui control al aplicării normelor eficace și continue.

(13)

CPC autorizate în Australia fac obiectul unei supravegheri și monitorizări continue de către ASIC și RBA. ASIC are responsabilitatea asigurării respectării de către CPC a obligațiilor care le revin în temeiul Legii privind societățile comerciale și, în acest sens, efectuează evaluări periodice ale modului în care CPC își respectă obligațiile privind licențele, altele decât obligațiile aferente SSF și reducerii riscului sistemic, și în special obligația de a funcționa în mod echitabil și eficace, în măsura în care acest lucru este rezonabil, și prezintă un raport ministrului, raport care este publicat. RBA monitorizează respectarea de către CPC a obligațiilor care le revin în temeiul licențelor lor și care sunt legate de stabilitatea financiară și de reducerea riscului sistemic, realizează evaluări periodice ale respectării SSF de către fiecare CPC și înaintează ministrului un raport care este, de asemenea, publicat. CPC autorizate în Australia pot primi instrucțiuni scrise din partea ministrului și a ASIC. În cazul în care o CPC nu respectă o instrucțiune scrisă, ASIC poate sesiza instanțele care pot ordona CPC să se conformeze instrucțiunii scrise.

(14)

Prin urmare, Comisia concluzionează că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere ale Australiei în ceea ce privește CPC autorizate în această țară prevăd o supraveghere și un control al aplicării normelor eficace și continue.

(15)

Conform celei de a treia condiții, în conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Australia trebuie să includă un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC autorizate conform regimurilor juridice ale unor țări terțe („CPC din țări terțe”).

(16)

CPC din țări terțe pot solicita o licență pentru a funcționa ca sisteme de compensare și decontare de peste mări („licență pentru CPC de peste mări”), care să le permită să furnizeze în Australia o parte din serviciile sau toate serviciile de compensare pe care sunt autorizate să le furnizeze în țara lor de origine.

(17)

Criteriile aplicate CPC din țări terțe care solicită în Australia o licență pentru CPC de peste mări sunt comparabile celor prevăzute pentru CPC din țări terțe care solicită recunoașterea în temeiul articolului 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Ca o condiție prealabilă pentru recunoaștere, regimul de reglementare al țării terțe în care CPC este autorizată trebuie să fie considerat „echivalent într-o măsură suficientă”, în ceea ce privește gradul de protecție împotriva riscurilor sistemice și nivelul de eficacitate și echitate a serviciilor pe care le realizează, în raport cu regimul de reglementare australian privind CPC naționale comparabile. Evaluarea „echivalenței într-o măsură suficientă” presupune considerații similare celor evaluate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Instituirea unor mecanisme de cooperare între autoritățile australiene și autoritățile de supraveghere străine relevante este, de asemenea, obligatorie înainte de acordarea unei licențe pentru CPC de peste mări.

(18)

Ar trebui să se considere așadar că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Australia prevăd un sistem echivalent eficace pentru recunoașterea CPC din țări terțe.

(19)

Prin urmare, se poate considera că dispozițiile juridice și mecanismele de supraveghere din Australia îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 25 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 cu privire la CPC autorizate în această țară, respectivele dispoziții juridice și mecanisme de supraveghere trebuind să fie considerate a fi echivalente cu cerințele prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Comisia, primind informații de la ESMA, ar trebui să continue să monitorizeze evoluția cadrului juridic și de supraveghere al Australiei pentru CPC și îndeplinirea condițiilor pe baza cărora a fost luată prezenta decizie.

(20)

Măsurile prevăzute de prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului european pentru valori mobiliare,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/69

(1)

Anexa I la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) conținea lista substanțelor active aprobate la nivelul Uniunii pentru a fi utilizate în produsele biocide. Directivele 2008/78/CE (3) și 2008/79/CE (4) ale Comisiei au adăugat pe listă substanțele active propiconazol și, respectiv, IPBC, pentru utilizare în produse din tipul de produs 8, produse de întreținere a lemnului, definit în anexa V la Directiva 98/8/CE. În temeiul articolului 86 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, aceste substanțe sunt, prin urmare, substanțe active aprobate, incluse în lista menționată la articolul 9 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

(2)

În conformitate cu articolul 8 din Directiva 98/8/CE, societatea Janssen PMP a depus cereri adresate Regatului Unit pentru autorizarea a trei produse biocide de întreținere a lemnului care conțin IPBC și propiconazol (denumite în continuare „produsele contestate”). Autorizațiile pentru produse acordate de Regatul Unit vizau diferite metode de aplicare, inclusiv imersia automată pentru uz industrial și pulverizarea (în interior și în exterior) pentru uz profesional și neprofesional. O serie de state membre au autorizat ulterior produsele contestate prin recunoaștere reciprocă.

(3)

Janssen PMP (denumit în continuare „solicitantul”) a depus cereri complete adresate Germaniei pentru recunoașterea reciprocă a autorizațiilor produselor contestate, acordate de Regatul Unit.

(4)

La 28 august 2013, Germania a notificat Comisiei, celorlalte state membre și solicitantului propunerea sa de restricționare a autorizațiilor în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 98/8/CE. Germania consideră că produsele contestate nu îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE în ceea ce privește sănătatea umană și mediul.

(5)

Potrivit Germaniei, autorizarea metodei de aplicare prin pulverizare în exterior nu a fost evaluată în mod corespunzător de către Regatul Unit în ceea ce privește riscurile pentru mediu. Evaluarea efectuată de Germania pentru cele trei produse a constatat existența unor riscuri inacceptabile pentru compartimentul sol situat la distanță.

(6)

De asemenea, Germania consideră că, pentru unul dintre produse, aplicarea prin imersie automată ar trebui să fie limitată la sisteme cu un grad suficient de ridicat de automatizare, din cauza unor riscuri inacceptabile pentru sănătatea utilizatorilor profesionali.

(7)

Comisia a invitat celelalte state membre și solicitantul să prezinte în scris observații cu privire la notificări în termen de 90 de zile, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE. Au fost prezentate observații, în termenul stabilit, de către Germania, Regatul Unit și solicitant. Notificarea a făcut, de asemenea, obiectul unei discuții între Comisie și autoritățile competente ale statelor membre în domeniul produselor biocide, care a avut loc la 24 septembrie 2013, în cadrul reuniunii grupului de coordonare instituit în temeiul articolului 35 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(8)

În ceea ce privește riscurile pentru mediu, din aceste discuții și observații rezultă că concluziile evaluării de mediu efectuate de Regatul Unit s-au bazat pe scenariul relevant din Series on Emission Scenario Documents ale OCDE (seria de documente ale OCDE privind scenariile de emisie) (5) disponibile la momentul evaluării.

(9)

De asemenea, rezultă că concluziile Germaniei se bazează pe un scenariu revizuit din Series on Emission Scenario Documents  (6) ale OCDE, disponibile de la data la care autorizațiile au fost acordate de Regatul Unit și, de asemenea, de la data la care notificarea a fost depusă de Germania.

(10)

În plus, în conformitate cu orientările convenite la cea de a 47-a reuniune a reprezentanților autorităților competente din statele membre pentru punerea în aplicare a Directivei 98/8/CE privind introducerea pe piață a produselor biocide (7), noile orientări nu pot fi luate în considerare decât dacă ar fi fost disponibile înainte de data depunerii cererii de autorizare a produsului, cu excepția cazului în care progresele științifice arată că recurgerea la vechile orientări constituie motiv de îngrijorare deosebită. Aceste orientări stabilesc, de asemenea, că un motiv de îngrijorare deosebită ar duce la revizuirea autorizațiilor existente. Cu toate acestea, nici Regatul Unit, nici celelalte state membre care au autorizat produsele prin recunoaștere reciprocă nu au considerat că motivul de îngrijorare este de natură să justifice o revizuire a autorizațiilor existente.

(11)

În lumina argumentelor de mai sus, Comisia sprijină concluziile evaluării efectuate de Regatul Unit și de celelalte state membre care au autorizat produsele prin recunoaștere reciprocă, considerând că produsele contestate îndeplinesc cerințele stabilite la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE în ceea ce privește mediul. Prin urmare, Comisia consideră că cererea Germaniei de a restricționa autorizațiile nu poate fi justificată de motivele invocate.

(12)

Cu privire la aplicarea prin imersie automată, Comisia consideră că produsul contestat ar trebui să facă obiectul dispozițiilor stabilite printr-o decizie anterioară a Comisiei (8) care vizează protecția sănătății utilizatorilor profesionali în cazul aplicării produselor care conțin IPBC prin această metodă de aplicare. În consecință, produsul contestat ar trebui să fie autorizat sub rezerva includerii pe etichetă a unor instrucțiuni prin care se restricționează utilizarea la procese de imersie complet automatizate, iar autorizația produsului ar trebui modificată în consecință.

(13)

Regulamentul (UE) nr. 528/2012 se aplică produsului contestat în conformitate cu dispozițiile articolului 92 alineatul (2) din regulamentul menționat. Deoarece temeiul juridic pentru prezenta decizie este articolul 36 alineatul (3) din regulamentul respectiv, prezenta decizie ar trebui să se adreseze tuturor statelor membre în temeiul articolului 36 alineatul (4) din același regulament.

(14)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/72

(1)

Anexa I la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) conține lista substanțelor active a căror utilizare în produsele biocide a fost aprobată la nivelul Uniunii. Directiva 2008/79/CE a Comisiei (3) a adăugat substanța activă IPBC pentru utilizarea sa în produse aparținând tipului de produs 8, produse de întreținere a lemnului, astfel cum este acest tip de produse definit în anexa V la Directiva 98/8/CE. În temeiul articolului 86 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, această substanță este o substanță activă aprobată, inclusă în lista menționată la articolul 9 alineatul (2) din regulamentul în cauză.

(2)

În conformitate cu articolul 8 din Directiva 98/8/CE, societatea ISP Cologne Holding GmbH a prezentat Danemarcei, la 22 decembrie 2010, o cerere de autorizare a unui produs biocid de întreținere a lemnului care conține IPBC (denumit în continuare „produsul contestat”). Danemarca a autorizat produsul contestat la 19 decembrie 2011 pentru clasele de utilizare 2 și 3 ale lemnului tratat, astfel cum sunt descrise în notele tehnice de orientare pentru evaluarea produselor (4). Autorizația aferentă produsului acoperă diferite metode de aplicare, inclusiv imersia automatizată pentru uz profesional. Ulterior, două state membre au autorizat produsul contestat prin recunoaștere reciprocă.

(3)

ISP Cologne Holding GmbH („solicitantul”) a înaintat Germaniei la 20 februarie 2012 o cerere completă de recunoaștere reciprocă a autorizației acordate de Danemarca pentru produsul contestat.

(4)

La 30 august 2013, Germania a notificat Comisiei, celorlalte state membre și solicitantului propunerea sa de restricționare a autorizării în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 98/8/CE. Germania consideră că produsul contestat nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE în ceea ce privește sănătatea umană și mediul.

(5)

Potrivit Germaniei, evaluarea efectuată de Danemarca nu a abordat în mod corespunzător preocupările legate de protecția mediului aferente produsului contestat. Evaluarea riscului de mediu realizată de către Germania în ceea ce privește durata de viață a lemnului tratat în conformitate cu condițiile clasei de utilizare 3 a concluzionat că există un risc inacceptabil privind solul în ziua 30 („momentul 1”), indiferent de metoda de aplicare. Drept urmare, Germania propune să nu autorizeze utilizarea lemnului tratat cu produsul contestat în condițiile clasei de utilizare 3.

(6)

Germania consideră, de asemenea, că, din cauza riscurilor inacceptabile pentru sănătatea utilizatorilor profesioniști, aplicarea prin imersiune automatizată ar trebui să fie limitată la sisteme cu un grad de automatizare suficient de ridicat.

(7)

Comisia a invitat celelalte state membre și solicitantul să își prezinte în scris observațiile cu privire la notificare în termen de 90 de zile, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE. Germania, Danemarca și solicitantul au transmis observații în termenul respectiv. De asemenea, notificarea a fost discutată între reprezentanții Comisiei și cei ai autorităților statelor membre competente în domeniul produselor biocide la 24 septembrie 2013, în cadrul reuniunii grupului de coordonare instituit prin articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(8)

În ceea ce privește riscurile pentru mediu, din discuțiile și observațiile în cauză rezultă că evaluarea efectuată de către Danemarca este compatibilă cu orientările actuale (5). În cazul în care este identificat un risc la momentul 1, ca rezultat al ipotezei celei mai pesimiste, se poate presupune că lemnul tratat în condițiile claselor de utilizare 2 și 3 este folosit în condiții de siguranță atunci când riscul pentru mediu la finalul ciclului de viață este considerat acceptabil.

(9)

Comisia remarcă, de asemenea, faptul că situațiile în care un risc inacceptabil este identificat la momentul 1 sunt în prezent în curs de discuție la nivelul Uniunii în vederea stabilirii unei abordări armonizate în acest sens. În acest context, Comisia consideră că, până la adoptarea formală a unei astfel de abordări, concluziile evaluării efectuate de Danemarca a produsului contestat ar trebui considerate valabile până la reînnoirea autorizației produsului.

(10)

În lumina acestor observații, Comisia susține concluziile evaluării efectuate de Danemarca și de către celelalte state membre care au autorizat produsul prin recunoaștere reciprocă, considerând că produsul contestat îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE în ceea ce privește mediul. Prin urmare, Comisia consideră că cererea Germaniei de a restricționa autorizarea nu poate fi justificată de motivele invocate.

(11)

În ceea ce privește aplicarea prin imersie automatizată, Comisia consideră că produsul contestat ar trebui să facă obiectul dispozițiilor instituite printr-o decizie anterioară a Comisiei (6) care vizează protecția sănătății utilizatorilor profesioniști la aplicarea produselor care conțin IPBC prin această metodă de aplicare. Prin urmare, produsul contestat ar trebui să fie autorizat sub rezerva includerii pe eticheta acestuia a unor instrucțiuni conform cărora utilizarea acestuia să fie restricționată la procesele de imersie complet automatizate, iar autorizația produsului ar trebui modificată corespunzător.

(12)

Regulamentul (UE) nr. 528/2012 se aplică produsului contestat în conformitate cu dispozițiile articolului 92 alineatul (2) din acesta. Deoarece temeiul juridic al acestei decizii îl constituie articolul 36 alineatul (3) din regulamentul respectiv, prezenta decizie ar trebui să se adreseze tuturor statelor membre în temeiul articolului 36 alineatul (4) din regulamentul în cauză.

(13)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/75

(1)

Anexa I la Directiva 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2) conținea lista substanțelor active aprobate la nivelul Uniunii pentru a fi utilizate în produsele biocide. Directivele 2008/78/CE (3), 2008/79/CE (4) și 2008/86/CE (5) ale Comisiei au adăugat, respectiv, substanțele active propiconazol, IPBC și tebuconazol, pentru utilizare în produse din tipul de produs 8, produse de întreținere a lemnului, astfel cum este definit în anexa V la Directiva 98/8/CE. În temeiul articolului 86 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012, aceste substanțe sunt, prin urmare, substanțe active aprobate, incluse în lista menționată la articolul 9 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

(2)

În conformitate cu articolul 8 din Directiva 98/8/CE, societatea Arch Timber Protection Ltd. a depus, la 2 aprilie 2010, o cerere adresată Regatului Unit pentru autorizarea unui produs biocid de întreținere a lemnului care conține propiconazol, IPBC și tebuconazol (denumit în continuare „produsul contestat”). Regatul Unit a autorizat produsul contestat la 7 iunie 2012 pentru uz industrial și protecția temporară doar a cherestelei proaspete/lemnului proaspăt tăiat și a lemnului verde, precizând, de asemenea, că lemnul tratat cu acest produs poate fi utilizat pentru clasele de utilizare 2 și 3 descrise în documentul Technical Notes for Guidance on Product Evaluation (Note tehnice de orientare pentru evaluarea produselor) (6). Produsul constă în două pachete destinate a fi amestecate și diluate în incinte industriale în funcție de condițiile de aplicare locale specifice, prin procesul de imersie sau de pulverizare în spațiu închis. Zece state membre au autorizat ulterior produsul contestat prin recunoaștere reciprocă.

(3)

Arch Timber Protection Ltd. (denumit în continuare „solicitantul”) a depus la 16 iulie 2012 o cerere completă adresată Germaniei pentru recunoașterea reciprocă a autorizației produsului contestat acordată de Regatul Unit.

(4)

La 19 august 2013, Germania a notificat Comisiei, celorlalte state membre și solicitantului propunerea sa de refuzare a autorizării în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Directiva 98/8/CE. Germania a considerat că produsul contestat nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE în ceea ce privește mediul.

(5)

Potrivit Germaniei, autorizația nu reflecta bine faptul că produsul este destinat protecției temporare a lemnului și produsul nu a fost evaluat în mod corespunzător de către Regatul Unit în ceea ce privește riscurile pentru mediu. Evaluarea efectuată de Germania a concluzionat că există un risc inacceptabil pentru mediu în a treizecea zi de la aplicarea produsului („momentul 1”), care genera, de asemenea, preocupări cu privire la posibila utilizare a lemnului tratat cu produsul contestat în condițiile claselor de utilizare 2 și 3.

(6)

Germania a considerat, de asemenea, că, întrucât raportul dintre substanțele active și substanțele inactive în soluțiile de lucru ale produsului este variabil, produsul nu corespunde definiției produselor biocide de la articolul 2 litera (a) din Directiva 98/8/CE și ar fi trebuit să fie autorizat ca formulare-cadru conform definiției de la articolul 2 litera (j) din Directiva 98/8/CE.

(7)

Comisia a invitat alte state membre și solicitantul să prezinte în scris observații cu privire la notificare în termen de 90 de zile, în conformitate cu articolul 27 alineatul (1) din Directiva 98/8/CE. Au fost prezentate observații, în termenul stabilit, de către Germania, Regatul Unit și solicitant. Această notificare a fost, de asemenea, discutată la 24 septembrie 2013, în cadrul reuniunii grupului de coordonare instituit în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 528/2012.

(8)

Cu privire la riscurile pentru mediu, din aceste discuții și observații rezultă că evaluarea efectuată de Regatul Unit, în absența unui model convenit pentru protecția temporară a lemnului, a urmat cele mai bune orientări disponibile la momentul respectiv (7), care se bazează pe modele pentru lemnul tratat ce urmează să fie introdus pe piață în condițiile claselor de utilizare 2 și 3. Evaluarea s-a bazat, de asemenea, pe ipoteza cea mai pesimistă a unei eliberări complete a substanțelor active la momentul 1.

(9)

Rezultă, de asemenea, că evaluarea efectuată de Regatul Unit pe baza acestor modele este compatibilă cu orientările actuale (8). În cazul în care este identificat un risc la momentul 1, ca urmare a ipotezei celei mai pesimiste, se poate presupune că utilizarea lemnului tratat în condițiile claselor de utilizare 2 și 3 este sigură atunci când riscul pentru mediu la finalul duratei de viață este considerat acceptabil.

(10)

De asemenea, Comisia remarcă faptul că situațiile în care un risc inacceptabil este identificat la momentul 1 se află în prezent în curs de dezbatere la nivelul Uniunii pentru a stabili o abordare armonizată. În acest context, Comisia consideră că, până când o astfel de abordare este adoptată în mod oficial, concluziile evaluării efectuate de Regatul Unit a produsului contestat ar trebui să fie considerate valabile până la reînnoirea autorizației produsului.

(11)

Cu privire la identitatea produsului, din aceste discuții și observații rezultă că produsul contestat, sub forma în care se livrează utilizatorilor industriali, are concentrații specifice fixe de substanțe active și inactive. Comisia consideră că faptul că utilizatorii industriali pot pregăti diverse soluții ale produsului la locul de muncă, care sunt dependente de proces, nu poate fi interpretat în sensul că titularul autorizației ar introduce pe piață un grup de produse biocide diferite, astfel cum se menționează la articolul 2 litera (j) din Directiva 98/8/CE.

(12)

În lumina acestor argumente, Comisia sprijină concluziile evaluării efectuate de Regatul Unit și de celelalte state membre care au autorizat produsul prin recunoaștere reciprocă, considerând că produsul contestat corespunde definiției de la articolul 2 litera (a) din Directiva 98/8/CE și îndeplinește cerințele stabilite la articolul 5 alineatul (1) din directiva menționată în ceea ce privește mediul. Prin urmare, Comisia consideră că cererea Germaniei de a refuza autorizarea nu poate fi justificată de motivele invocate.

(13)

În fine, pe baza discuțiilor purtate, se pare că este necesar să se menționeze explicit în autorizația produsului că utilizarea produsului este pentru protecția temporară a lemnului și să se asigure, ca o condiție pentru autorizare, că utilizatorilor industriali li se oferă instrucțiuni specifice de utilizare a produsului, luând în considerare caracteristicile amplasamentelor industriale în care urmează să fie utilizat produsul.

(14)

Regulamentul (UE) nr. 528/2012 se aplică produsului contestat în conformitate cu dispozițiile articolului 92 alineatul (2) din regulamentul menționat. Deoarece baza juridică pentru prezenta decizie este articolul 36 alineatul (3) din regulamentul respectiv, prezenta decizie ar trebui să se adreseze tuturor statelor membre în temeiul articolului 36 alineatul (4) din regulamentul respectiv.

(15)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru produse biocide,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/78

(1)

Decizia 2007/777/CE a Comisiei (2) stabilește, inter alia, modelele de certificate pentru importurile în Uniune de anumite produse din carne. Aceasta prevede că se importă în Uniune doar loturile de produse din carne care respectă cerințele din modelul de certificat de sănătate animală și publică prevăzut în anexa III la decizia respectivă. Modelul respectiv include garanții privind Trichinella.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 2075/2005 al Comisiei (3) prevede norme pentru prelevarea de eșantioane din carcasele speciilor sensibile la infecția cu Trichinella, în vederea stabilirii statutului exploatațiilor care dețin porcine domestice.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 216/2014 al Comisiei (4) de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2075/2005 acordă derogare de la dispozițiile privind testarea în momentul sacrificării exploatațiilor care sunt oficial recunoscute ca exploatații care aplică condiții de adăpost controlate. În plus, Regulamentul (UE) nr. 216/2014 prevede că o exploatație care deține porcine domestice nu poate fi recunoscută ca exploatație care aplică condiții de adăpost controlate decât în cazul în care, printre altele, operatorul din sectorul alimentar introduce noi animale domestice din specia porcine în această exploatație numai dacă provin din alte exploatații care sunt la rândul lor recunoscute oficial ca exploatații care aplică condiții de adăpost controlate.

(4)

Modelul de certificat de sănătate animală și publică stabilit în anexa III la Decizia 2007/777/CE ar trebui să fie modificat pentru a reflecta cerințele referitoare la importurile de produse din carne prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2075/2005, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 216/2014.

(5)

Prin urmare, Decizia 2007/777/CE ar trebui modificată în consecință.

(6)

Pentru a evita perturbarea importurilor în Uniune de loturi de produse din carne de porcine domestice, ar trebui să fie autorizată, pentru o perioadă de tranziție, cu anumite condiții, utilizarea certificatelor emise în conformitate cu Decizia 2007/777/EC în versiunea anterioară modificărilor introduse prin prezenta decizie.

(7)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

1.

punctul II.2.3.1. se înlocuiește cu următorul text:

;

2.

în partea II din Note, următoarea notă de subsol se introduce după nota de subsol (5):

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/80

(1)

În ianuarie 2014, autoritățile germane au notificat Comisiei o măsură de retragere de pe piață și de interzicere a introducerii pe piață a unui model de costum de protecție împotriva căldurii, „Hitzeschutzanzug FW Typ 3”, fabricat de KONTEX Textile Hitze- und Isolierprodukte GmbH, Olgastrasse 46-48, 73614 Schorndorf (Germania). Produsele purtau marcajul CE, în conformitate cu Directiva 89/686/CEE privind echipamentul individual de protecție și fuseseră supuse unor încercări și unei examinări de tip în conformitate cu dispozițiile standardului armonizat EN 1486:2007 Îmbrăcăminte de protecție pentru pompieri — Metode de încercare și cerințe pentru îmbrăcămintea reflectorizantă pentru operațiile speciale de luptă împotriva incendiului.

(2)

Îmbrăcămintea de protecție pentru pompieri constituie un echipament individual de protecție (EIP) clasificat în categoria de certificare III. EIP de acest tip, concepute pentru a proteja împotriva pericolelor mortale sau a riscurilor grave și ireversibile la adresa sănătății, ale căror efecte directe nu vor putea fi recunoscute la timp de către utilizatori, în opinia producătorului, sunt supuse unei examinări CE de tip și unui control CE de asigurare a calității efectuate de către organismul notificat desemnat de producător.

(3)

Auditul efectuat de Institut für Arbeitsschutz der Deutschen Gesetzlichen Unfallversicherung (IFA — Institutul pentru sănătate și siguranță la locul de muncă al Fondului german de asigurare legală împotriva accidentelor) în St Augustin (referința încercării 2013 22805, 7 august 2013) a arătat că valorile privind transferul căldurii (căldură radiantă) care figurează în secțiunea 6.2 și valorile privind transferul căldurii (căldură convectivă) care figurează în secțiunea 6.3 a standardului armonizat menționat anterior nu sunt respectate. Prin urmare, nu au fost respectate următoarele cerințe esențiale de sănătate și siguranță stabilite în anexa II la Directiva 89/686/CEE:

(4)

În consecință, costumul de protecție împotriva căldurii prezintă un risc de transfer al căldurii în timpul combaterii incendiilor, expunându-i pe pompieri pericolului de arsuri letale sau riscului de a fi arși de vii.

(5)

În opinia autorităților germane, întrucât nu sunt respectate cerințele esențiale relevante privind protecția sănătății și a siguranței și nu a fost prezentat un certificat CE valabil de examinare de tip, costumul de protecție împotriva căldurii nu poate fi introdus pe piață. De fapt, costumul de protecție împotriva căldurii nu respectă cerințele regulamentului german privind introducerea pe piață a echipamentului individual de protecție (regulamentul nr. 8 privind siguranța produselor) și utilizarea sa pune în pericol siguranța, sănătatea și viețile pompierilor și ale altor persoane.

(6)

Comisia a scris producătorului, invitându-l să-i comunice observațiile sale privind măsurile luate de autoritățile germane. Până la această dată nu a fost primit niciun răspuns.

(7)

Având în vedere documentația disponibilă, Comisia consideră că respectivul costum de protecție împotriva căldurii „Hitzeschutzanzug FW Typ 3” nu respectă punctele 6.2 și 6.3 din standardul armonizat EN 1486:2007 privind cerințele esențiale de sănătate și siguranță 3.6.1. Materiale constitutive și alte componente ale EIP și 3.6.2. EIP complete, gata de utilizare, stabilite în anexa II la Directiva 89/686/CEE,

31.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 311/82

(1)

Uniunea Europeană este parte la Comunitatea Energiei care își propune să creeze un spațiu unic de reglementare pentru piețele energiei din Europa.

(2)

Părțile contractante (1) la Comunitatea Energiei au ca scop să își integreze piețele energiei cu piața internă a energiei din UE prin adaptarea legislației UE privind piața internă a gazelor și energiei electrice și încorporarea acesteia în legislația lor națională.

(3)

Principiile de bază ale legislației UE privind piața internă a gazelor și a energiei electrice sunt prevăzute în Directiva 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice (2), Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale (3), Regulamentul (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică (4) și Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale (5), care sunt aplicabile în statele membre de la 3 martie 2011. Norme importante ale legislației UE privind piața internă a gazelor și energiei electrice sunt, de asemenea, stabilite în codurile de rețea și orientările obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza legislației menționate anterior și aflate parțial în curs de elaborare.

(4)

Părțile contractante la Comunitatea Energiei sunt obligate să pună în aplicare directivele și regulamentele menționate până la 1 ianuarie 2015 (6) și să aplice măsurile de punere în aplicare de la aceeași dată, sub rezerva câtorva excepții. Codurile de rețea și orientările sunt, de asemenea, încorporate în mod progresiv în ordinea juridică a Comunității Energiei.

(5)

Părțile contractante au prevăzut punerea în aplicare a unor acte suplimentare din legislația UE privind piața internă a gazelor și a energiei electrice, în special Directiva 2005/89/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 ianuarie 2006 privind măsurile menite să garanteze siguranța aprovizionării cu energie electrică și investițiile în infrastructuri (7), Regulamentul (UE) nr. 994/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale și de abrogare a Directivei 2004/67/CE a Consiliului (8) și Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 (9).

(6)

Aplicarea geografică a legislației UE privind piața internă a gazelor și energiei electrice cuprinde întregul teritoriu al UE.

(7)

Comunitatea Energiei a adoptat la 23 septembrie 2014 o interpretare a Consiliului ministerial, în temeiul articolului 94 din Tratatul de instituire a Comunității Energiei, pentru a trata în actele juridice ale Comunității Energiei care încorporează legislația Uniunii Europene fluxurile de energie, importurile și exporturile, precum și tranzacțiile comerciale și de echilibrare, capacitățile rețelei și interconexiunile dintre părțile contractante și statele membre ale UE în același mod ca în cazul fluxurilor, importurilor, exporturilor, tranzacțiilor, capacităților și infrastructurilor respective dintre părțile contractante în temeiul legislației Comunității Energiei.

(8)

Tratamentul uniform al fluxurilor transfrontaliere, al tranzacțiilor transfrontaliere și al infrastructurii transfrontaliere (interconexiuni) între toate părțile la Tratatul de instituire a Comunității Energiei reprezintă un element important în spațiul unic de reglementare pentru comerțul cu gaze și energie electrică și constituie un element indispensabil pentru realizarea obiectivelor Comunității Energiei. În plus, cooperarea dintre Comitetul de reglementare al Comunității Energiei și Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei în ceea ce privește deciziile sale este necesară pentru a facilita integrarea părților contractante cu piața internă a energiei din UE,

1.

Statele membre, inclusiv autoritățile de reglementare pe care trebuie să le desemneze în temeiul legislației privind piața internă a gazelor și a energiei electrice, Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei și operatorii economici sunt invitați să coopereze cu autoritățile naționale și operatorii economici ai părților contractante la Comunitatea Energiei în aplicarea legislației UE privind piața internă a gazelor și energiei electrice între părțile contractante și statele membre ale UE.

2.

Statele membre, inclusiv autoritățile de reglementare pe care trebuie să le desemneze în temeiul legislației privind piața internă a gazelor și a energiei electrice, Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei și operatorii economici sunt invitați ca, la punerea în aplicare a legislației UE privind piața internă a gazelor și energiei electrice, să aplice orice trimitere la:

care traversează frontiere, zone, zone de intrare-ieșire sau zone de control între statele membre la fluxurile, importurile, exporturile, tranzacțiile, capacitățile și infrastructura care traversează frontierele dintre părțile contractante și statele membre ale UE.

3.

Trimiterile din legislația UE privind piața internă a gazelor și a energiei electrice referitoare la cooperare și activități comune între instituțiile naționale, autorități și operatorii economici ar trebui înțelese ca incluzând cooperarea și activitățile comune între instituțiile naționale, autorități și operatorii economici din statele membre și părțile contractante.

4.

În cazul în care actele juridice ale legislației UE privind piața internă a gazelor și energiei electrice se referă la „impactul” asupra unuia sau mai multor state membre, o astfel de referire ar trebui înțeleasă, de asemenea, ca un impact asupra părților contractante sau asupra unei părți contractante și a unui stat membru.

5.

În cazurile în care dispune de competența de a adopta decizii în temeiul legislației UE privind piața internă a gazelor și a energiei electrice, Agenția pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei este invitată să coopereze cu Comitetul de reglementare al Comunității Energiei în acele cazuri în care comitetul este competent în temeiul acquis-ului Comunității Energiei, cu scopul de a permite adoptarea unor acte coerente ale celor două organisme.

6.

Prezenta recomandare se adresează statelor membre, Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei, operatorilor economici și Comitetului de reglementare al Comunității Energiei.